Tema nr. 4 Clasificarea impozitelor

1. Principii de clasificare a impozitelor.2. Caracteristica impozitelor directe.3. Caracteristica impozitelor indirecte.

1. Principii de clasificare a impozitelor.Impozitele instituite în majoritatea statelor lumii sunt caracterizate prin eterogenitatea lor determinata de

deosebirile care privesc atât trăsăturile de forma cât şi de conţinut. Pentru a observa mai uşor efectele diferitor categorii de impozite pe plan economic, social, politic este nevoie de grupat impozitele pe baza unor criterii ştiinţifice.

• După principalele trăsături de fond şi de formă impozitele se împart in impozite:a) directeb) indirecte.Aceasta este cea mai importanta grupare a impozitelor, atât din punct de vedere teoretic cât si practic.• După obiectul impunerii deosebim:a) impozite pe venitb) impozite pe averec) impozite pe consumDaca impozitele pe venit şi pe avere vizează existenţa lor, atunci impozitele pe consum vizează tocmai

cheltuirea lor.• După scopul urmărit la instituirea lor impozitele se grupează în:a) impozite cu caracter fiscalb) impozite cu caracter de ordine.Impozitele cu caracter fiscal sunt instituite în vederea realizării de venituri pentru acoperirea

cheltuielilor statului (impozite pe venit, TVA). Impozitele de ordine sunt introduse, în primul rând, pentru limitarea unei acţiuni sau în vederea atingerii unui scop care nu are caracter fiscal (accize la băuturi alcoolice, ţigări etc.)

• După frecvenţa cu care se încasează la buget impozitele pot fi:a) permanente, când se încasează periodicb) incidentale, când se instituie şi se încasează o singura dată.• După instituţia care le administrează:1) în statele de tip federal deosebima) impozite federaleb) impozite ale statelor membre ale federaţieic) impozite locale2) în statele de tip unitara) impozite ale administraţiei centrale de statb) impozite ale administraţiei locale.

2. Caracteristica impozitelor directeImpozitele directe se stabilesc nominal in sarcina unor persoane fizice sau juridice, în funcţie de

veniturile şi averea acestora şi pe baza cotelor de impozit prevăzute de lege. Ele se încasează direct de la contribuabil la anumite termene. Caracteristic acestor impozite este faptul ca persoana care plăteşte impozitul este şi persoana care efectiv îl suportă. În funcţie de criteriile care stau la baza aşezării lor impozitele directe se pot grupa în impozite reale şi impozite personale.( s-ar putea de dat nişte date statistice!!!!)

Impozitele reale se caracterizează prin faptul că se stabilesc în legătura cu anumite obiecte materiale, făcându-se abstracţie de la situaţia personala a subiectului impunerii. În cazul impozitelor directe reale nu se ia în considerare produsul net obţinut de contribuabil, ci numai produsul brut sau cel mediu ceea ce dezavantajează pe cei care realizează venit superior celui mediu. Aceste impozite prezintă şi alte neajunsuri

1

cum sunt: existenţa unor largi posibilităţi de evaziune fiscală, lipsa de informaţie exactă în stabilirea impozitelor şi prin faptul cum se aşează - impozitul nu poate cuprinde decât o parte din materia impozabilă. În categoria impozitelor de tip real cele mai cunoscute de practica internaţională sunt acelea care au ca obiect al impunerii pământul, clădirile, activităţile economice neagricole şi mişcarea capitalului bănesc.

Impozitele personale ţin cont, în primul rând, de situaţia personală a plătitorului, motiv pentru care se mai numesc şi impozite subiective. Impozitele personale înlătură neajunsurile menţionate în cazul impozitelor reale. Ele au permis instituirea minimului neimpozabil, adică scutirea de impozit a materiei impozabile realizate până la un anumit nivel considerat ca suficient pentru asigurarea unor condiţii decente de viaţă. Impozitele personale sunt întâlnite sub forma impozitelor pe venit şi pe avere.

Impozitele pe venit se împart în două grupe:1) impozitul pe veniturile persoanelor fizice2) impozitul pe veniturile persoanelor juridiceImpozitele pe avere se împart la rândul lor în:1) impozite pe averea propriu-zisăa) impozite asupra averii (se plătesc din venitul produs de avere)b) impozite din substanţa averii2) impozite pe circulaţia averiia) impozite pe succesiunib) impozite pe donaţii3) impozite asupra creşterii averiia) impozite pe plusul de valoare imobiliarăb) impozitul pe sporul de avere dobândită la război.

3. Caracteristica impozitelor indirecteImpozitele indirecte sunt acele impozite care se stabilesc asupra vânzării bunurilor sau a prestării unor

servicii. Ele nu se stabilesc direct şi nominativ asupra contribuabililor.Plătitorii impozitelor indirecte sunt toţi acei care consumă bunuri din categoria celor impuse, indiferent

de veniturile, averea, profesia sau situaţia personală a acestora. Impozitele indirecte sunt prevăzute în cote proporţionale asupra valorii mărfurilor vândute şi a serviciilor prestate ori în sume fixe pe unitate de măsură. Acest tip de impozite nu asigură o repartiţie echilibrată a sarcinilor fiscale. Indiferent de mărimea veniturilor obţinute de consumatori, cota de aplicare a impozitelor este unică. Însa raportat la întregul venit de care dispune cumpărătorul, impozitul indirect capătă un caracter regresiv. Astfel, cu cat o persoana beneficiază de venituri mai mici, cu atât suportă mai greu sarcina fiscală a impozitelor indirecte. Aceste impozite afectează puterea de cumpărare a consumatorilor şi deci contribuie la scăderea nivelului de trai al populaţiei. Din categoria impozitelor indirecte fac parte: taxele de consumaţie, monopolurile fiscale, taxele vamale, taxele de timbru şi înregistrare.

Taxele de consumaţie sunt impozite indirecte care se includ în preţul de vânzare al mărfurilor fabricate şi realizate în interiorul ţării care percepe impozitul. Mărfurile asupra cărora se percep taxele de consumaţie, în general, sunt cele de larg consum, iar acestea pot să difere ca structură de la o ţară la alta. De regulă, printre aceste mărfuri întâlnim : zahărul, sarea, uleiul, vinul, berea, ceaiul, cafeaua, cacao, textile, etc.

Taxele de consumaţie îmbracă două forme: taxe de consumaţie pe produs (impozite pe consum special) cunoscute şi sub denumirea de

accize, taxe generale pe vânzări (impozitul pe consum general)- se percep la vânzarea tuturor

mărfurilor ,indiferent dacă acestea sunt bunuri de consum sau mijloace de producţie.Taxele de consumaţie pe produs sau accize sunt aşezate asupra unor produse ce se consumă în cantităţi

mari şi care nu pot fi înlocuite de consumatori cu altele, pentru ca în acest fel impozitul să aibă un randament fiscal cît mai ridicat. Deci, accizele se instituie asupra unor produse care au o cerere neelastică, cum sunt: vinul, cidrul, berea (în Franţa); berea, vinul, spirtul, cidrul, tutunul (în Marea Britanie); produsele petroliere, tutunul, uleiurile vegetale, produsele industriei chimice, produsele textile etc.(în Italia).

În ţara noastră se practică accize pe produse, cum sunt: băuturile alcoolice, vinurile şi produsele pe bază de vin, berea, produsele din tutun, uleiuri minerale (benzină cu plumb, motorina etc), cafeaua, confecţiile din blănuri naturale, bijuteriile din aur sau platină, autoturismele, parfumurile, apele de colonie, aparate video de înregistrat sau de reprodus, camere video, cuptoare cu microunde, arme, etc.

2

Taxele de consumaţie pe produs se calculează fie-n sumă fixă pe unitate de produs, fie în baza unor cote procentuale aplicate asupra preţului de vînzare. În mod normal, produsele provenite din import trebuie impuse cu aceleaşi taxe, ca şi produsele indigene, iar cele destinate exportului sunt, de regulă, scutite de impozit. Nivelul cotelor utilizate pentru calcularea accizelor diferă de la o ţară la alta şi de la un produs la altul. De exemplu, pentru produsele din tutun nivelul acestor cote depăşeşte frecvent 50% şi chiar 60% .

Taxele generale pe vânzări se întâlnesc sub forma impozitului pe cifra de afaceri. În practica internaţională se cunosc trei forme de aşezare a impozitului pe cifra de afaceri: forma impozitului cumulativ, forma impozitului unic (monofazic) şi forma impozitului unic cu plată fracţională.

Când impozitul pe cifra de afaceri se aşează sub forma impozitului cumulativ, mărfurile sunt impuse în toate fazele prin care trec, până ajung la cumpărător, obţinând în aşa fel "impozitul în piramidă" sau "impozitul în cascadă". Datorită acestui mod de aşezare care duce la perceperea impozitului de la impozit unele ţări au renunţat la această formă cu toate că asigura un randament fiscal înalt. Mărimea absolută a impozitului depinde de lungimea circuitului economic prin care trece marfa, impunându-se la fiecare fază.

În cazul când impozitul pe cifra de afaceri se aşează sub forma impozitului monofazic, el se încasează o singura dată, indiferent de lungimea circuitului economic. Dacă impozitul se încasează la momentul vânzării mărfii de către producător primului cumpărător, atunci avem taxa pe producţie. Iar daca se încasează la stadiului comerţului, atunci avem taxa asupra vânzării sau impozit pe circulaţie.

Forma impozitului unic cu plata fracţională este denumit taxa asupra valorii adăugate (TVA). TVA se poate calcula prin două variante:

1) prin aplicarea cotei asupra valorii adăugate, calculată ca diferenţa dintre preţul de vânzare şi preţul de cumpărare, la fiecare stadiu pe care îl parcurge marfa.

2) prin aplicarea cotei asupra preţului de vânzare din stadiul respectiv, obţinându-se astfel taxa colectată din care se deduce taxa deductibilă, calculată prin aplicarea cotei la preţul de vânzare din stadiul anterior (preţul de cumpărare din stadiul respectiv).

Monopolurile fiscale sunt instituite de către stat asupra producţiei şi/sau vînzării unor mărfuri ca: tutun, sare, alcool, cărţi de joc şi alte produse specifice. Monopolurile fiscale, în funcţie de sfera lor de cuprindere pot fi depline sau parţiale. Monopolurile fiscale depline se instituie de către stat atît asupra producţiei, cît şi asupra comerţului cu ridicata şi cu amănuntul a unor mărfuri. În schimb, monopolurile parţiale se instituie fie numai asupra producţiei şi comerţului cu ridicata, fie numai asupra comerţului cu amănuntul.

Printre ţările în care monopolurile fiscale aduc încasări relativ importante, putem menţiona: Italia (asupra tutunului, chibriturilor şi pietrelor de brichete), Germania (asupra alcoolului sau băuturilor alcoolice), Spania (asupra tutunului şi petrolului).

Veniturile realizate de stat de pe urma monopolurilor fiscale sunt formate, pe de o parte, din profitul creat în procesul de producţie a acestor mărfuri, iar pe de alta din impozitul indirect cuprins în preţ, care se încasează de la consumatorii mărfurilor respective. Deoarece numai statul vinde astfel de mărfuri, el poate stabili un preţ în care să fie inclus şi un asemenea impozit.

Taxele vamale se percep de către stat asupra importului, exportului şi tranzitului de mărfuri. În prezent, taxele vamale cel mai frecvent întîlnite sunt cele asupra importului de mărfuri.

Taxele vamale de export se întîlnesc cu o frecvenţă redusă, deoarece statele sunt interesate în încurajarea expotului de mărfuri, care constituie-n majoritatea cazurilor, calea cea mai importantă de realizare a resurselor valutare. Atunci, cînd se percep, totuşi, astfel de taxe, ele au fie un scop fiscal, fie unul economic. În unele ţări statul instituie taxe vamale de export asupra unor materii prime pentru a determina prelucrarea lor în ţară, iar în altele asupra unor semifabricate sau produse finite care deţin o pondere mare în exportul lor. Printre ţările ce percep taxe vamale la export menţionăm: Indonezia, Tailanda, Malayezia etc.

Taxele vamale de tranzit se instituie asupra unor mărfuri care fac obiectul comerţului exterior, cu ocazia trecerii acestora pe teritoriul unei terţe ţări. În condiţiile actuale, taxe vamale de tranzit nu se practică decît în cazuri rare, deoarece statele sunt interesate în încurajarea tranzitului de mărfuri, fiindcă de pe urma acestuia realizează încasări în valută, cum sunt: tarife pentru folosirea căilor ferate, taxe pentru utilizarea drumurilor etc.

Taxele vamale de import se percep asupra valorii mărfurilor importate, în momentul în care trec frontiera ţării importatoare. Importatorul, odată cu depunerea documentelor prin care ia în posesiune marfa importată, achită taxa vamală de import. Această taxă are rolul unui impozit de egalizare, deoarece conduce la apropierea nivelului preţului mărfii importate de nivelul preţului mărfii (similare) indigene. În unele cazuri,

3

taxa vamală de import, poate conduce la scumpirea mărfii importate în raport cu marfa indigenă, ceea ce înseamnă că ea acţionează restrictiv pentru importator. În astfel de cazuri, pentru ca importul să se poată realiza este necesar ca exportatorul să reducă nivelul preţului de export, asigurînd mărfii sale o competitivitate egală cu cea a mărfii indigene. Această reducere poate conduce la scăderea rentabilităţii exportului ori de cîte ori în ţara exportatoare nivelul productivităţii muncii este mai scăzut sau costurile de producţie sunt mai ridicate decît în ţara importatoare. Ca tendinţă, se observă preocuparea ţărilor importatoare de a recupera valoarea taxei vamale de import de la exportator, prin reducerea preţului de import cu taxa vamală. Acest lucru este posibil în condiţiile în care este vorba de o creştere a ofertei mondiale de export şi, deci, a concurenţei, împrejurări în care importatorul nu accepta să-şi diminueze beneficiul comercial cu valoarea taxei vamale.

Prin urmare, natura economică a taxei vamale de import este similară cu acea a taxelor de consumaţie percepute asupra mărfurilor din producţia autohtonă. Perceperea taxelor vamale de import conduce la majorarea preţului produsului importat, care astfel ajunge la un nivel ce depăşeşte frecvent preţul acestuia din ţara exportatoare. În general, nivelul taxelor vamale de import este determinat de raportul cerere-ofertă din ţara importatoare şi de coordonatele politicii economice şi a celei fiscale pe care aceasta o promovează.

Taxele. Ca formă a impozitelor indirecte, taxele reprezintă plăţile pe care le fac diferite persoane fizice sau juridice pentru serviciile efectuate în favoarea lor de anumite instituţii publice. Taxele întrunesc majoritatea trăsăturilor specifice impozitelor şi anume: caracter obligatoriu, titlu nerambursabil, urmărirea în caz de neplată. Dacă impozitele nu presupun o contraprestaţie din partea statului, în schimb taxele dau dreptul plătitorului să beneficieze de un anumit serviciu. Este de precizat însă, că taxele conţin deseori şi veritabile elemente de impozit, deoarece nivelul acestora este superior costului serviciilor prestate de instituţiile respective.

După natura lor, taxele pot fi clasificate astfel: taxe judecătoreşti, taxe de notariat, taxe consulare şi taxe de administraţie.

Taxele judecătoreşti se încasează de către instanţele jurisdicţionale în legătură cu acţiunile introduse spre judecare de către diferite persoane fizice sau juridice.

Taxele de notariat se plătesc pentru eliberarea, legalizarea sau autentificarea de diferite acte, copii, etc, fiind încasate de către notariat.

Taxele consulare se încasează de către consulate pentru eliberarea de certificate de origine, acordarea de vize, etc.

Taxele de administraţie se încasează de către diferite organe ale administraţiei de stat în legătură cu eliberări de autorizaţii, permise, legitimaţii etc., la cererea anumitor persoane.

După obiectul operaţiunii care se efectuează şi urmează a fi taxată, taxele pot fi de două feluri: taxe de timbru şi taxe de înregistrare.

Taxele de timbru se percep la efectuarea de către instituţiile publice a unor operaţii cum sunt: autentificarea de acte; eliberarea unor documente (de exemplu, cărţi de identitate, paşapoarte, permise de conducere auto etc.); legalizări de acte etc. Taxele de timbru poartă această denumire pentru că încasarea lor se face uneori prin aplicarea de timbre fiscale.

Taxele de înregistrare se percep la vânzări de imobile, la constituirea, fuzionarea sau dizolvarea societăţilor de capital; de asemenea ele se percep asupra fiecărei operaţii de vânzare şi, respectiv, cumpărare la bursă, etc.

Atât taxele de timbru, cât şi cele de înregistrare pot fi stabilite fie ad-valorem (atunci când acţiunile sau faptele supuse taxării sunt evaluate în bani şi când taxa se calculează prin aplicarea unor cote procentuale la valoarea respectivă), fie în sume fixe, în toate celelalte cazuri. Încasarea taxelor se poate face în numerar sau prin aplicarea timbrelor fiscale.

În legislaţia financiară a unor ţări se întâlneşte, pe lângă impozite şi taxe, şi o categorie intermediară între aceastea, cunoscută sub denumirea de contribuţie.

4

5