Tema : Controlul Constitutionalitatii Legii

1. Definitia, evolutia istorica si Formele Controlul Constitutionalitatii Legii2. Statutul juridic, structura si atributiile Curtii Constitutionale3. Statutul judecatorilor Curtii Constitutionale4. Exercitarea jurisdictiei constitutionale in RM

1. Definitia, evolutia istorica si Formele Controlul Constitutionalitatii LegiiDefiniţia noţiunii de control al constituţionalităţii legii- - Înţelegem prin control al constituţionalităţii legilor ansamblul dispoziţiilor normative care reglementează activitatea de verificare a conformităţii legilor şi altor acte normative cu dispoziţiile Legii fundamentale Sediul acestor norme juridice se găseşte, fireşte, în constituţie. Lor li se adaugă normele cuprinse în actul normativ special, care reglementează organizarea şi funcţionarea instituţiei învestite cu prerogativele de jurisdicţie constituţională. - Pentru a se verifica conformitatea unei legi cu dispoziţiile constituţionale, au fost propuse, în principal, două sisteme:a) controlul exercitat de către un organ politic;b) controlul exercitat printr-un organ jurisdicţional.c) controlul exercitat de un organism politic-jurisdicţional.Primele două sisteme mai sunt cunoscute şi sub denumirea de control preventiv şi, respectiv, controlul posterior.- Primele două sisteme mai sunt cunoscute şi sub denumirea de control preventiv şi, respectiv, controlul posterior.Noţiunea de control a constituţionalităţii legilorÎn doctrina franceză controlul constituţionalităţii legilor poate avea 2 sensuri: sau el există în interesul cetăţenilor, pentru a-i apăra împotriva abuzurilor legiuitorului, sau el există în interesul puterilor publice pentru a menţine între ele separaţia funcţiilor stabilite de Constituţie. Sensuri, care după opinia A. Arseni, se completează reciproc.În doctrina juridică, noţiunea de control al constituţionalităţii legilor s-ar include în principiul legalităţii ca aparte componentă a acestuia, deoarece acesta presupune elaborarea actelor normative de către organele competente, după o procedura prestabilită, cu respectarea dispoziţiilor actelor normative care ocupă o poziţie superioară celor emitente.Controlul constituţionalităţii legilor este activitatea organizată de verificare a conformităţii legii cu Constituţia, iar ca instituţie a dreptului constituţional cuprinde regulile privitoare la organele competente a face această verificare.Controlul constituţionalităţii legilor , în sens restrâns, priveşte numai legea ca act juridic al Parlamentului sau actele normative cu forţă juridică egală cu a legii. De exemplu, Parlamentul poate, printr-o lege specială, abilita Guvernul să emită ordonanţe într-un domeniu care nu face obiectul reglementării legilor organice.În sens larg, potrivit art. 135 din Constituţia R. Moldova, controlului constituţionalităţii legilor îi sunt supuse: hotărârile Parlamentului, decretele Preşedintelui R. Moldova, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, precum şi tratatele internaţionale la care R. Moldova este parte.Evolutia istorica a controlului constitutionalitatii legilorControlul constitutionalitatii legilor, teoretizat de Kelsen (1918), este organizat în doua mari sisteme: controlul printr - un organ jurisdictional, denumit si sistemul american si controlul printr-un organ unic special si specializat sau sistemul european.Modelul americanA fost prima data consacrat în Statele Unite ale Americii, la 1803, în cauza ramasa celebra: Marbury versus Madison. Este de necontestat faptul ca adoptarea în 1787 a Constitutiei Statelor Unite ale Americii a reprezentat un liant care a dus la întarirea tinerei federatii americane. Dar nici una dintre prevederile acestei Constitutii nu consacra, nici în prezent, controlul de constitutionalitate. Explicatia acestei situatii este rezultatul luptei acerbe din Conventia de la

Philadelphia dintre federalisti (care erau reprezentantii marilor state: Virginia, Pennsylvania etc.) si antifederalisti (aparatori ai drepturilor statelor mai mici: Delaware, New York, Rhode Island etc.) Primele dintre aceste state erau promotoarele unui stat federal puternic, interesate în asigurarea suprematiei Constitutiei în raport cu legile si constitutiile statelor federate. Departe de a reprezenta o victorie triumfala, adoptarea Constitutiei americane, si astazi în vigoare, a întâmpinat o rezistenta destul de puternica din partea opiniei publice, a unor ziare si a unor politicieni. Chiar daca la nivel doctrinar au fost o serie întreaga de luari de pozitie în sustinerea suprematiei Constitutiei, era nevoie de un act juridic care sa fundamenteze principiul suprematiei legii fundamentale a federatiei în raport cu celelalte legi si cu constitutiile statelor federate. Era esential ca principiul admisibilitatii controlului judiciar de constitutionalitate sa fie consacrat în asa fel încât sa capete valoare indiscutabila, iar calea jurisprudential era cea mai potrivita. Pretextul l-a constituit refuzul lui Madison (ministru al justitiei sub presedintia lui Jefferson) de a-i înmâna lui Marbury actul numirii în functia de judecator la Curtea Suprema de Justitie, act care fusese emis de fostul presedinte Adams. Curtea Suprema, condusa de Chief John Marshall, a constatat ca legea care obliga pe ministrul justitiei sa înmâneze acest act este neconstitutionala, deoarece noul presedinte Jefferson avea dreptul constitutional sa instaleze în functie un judecator pe care îl considera ca este conform vederilor sale (spoil system). Astfel, desi la putere, ca urmare a alternantei, erau antifederalistii lui Jefferson, ei si-au manifestat din plin acordul la solutia Curtii Supreme de Justitie, iar decizia pronuntata a inaugurat controlul constitutionalitatii legii pe cale pretoriana care, paradoxal, a avut printre alte consecinte întarirea federatiei americane. Judecatorul John Marshall, inspiratorul deciziei Curtii Supreme de Justitie, a fundamentat atunci controlul constitutionalitatii pe un rationament ce a ramas clasic: ori Constitutia este superioara legii, care, deci trebuie sa i se conformeze, or, daca are aceeasi putere ca o lege, Constitutia este inutila, putând fi modificata oricând de legiuitorul ordinar, ca si oricare alta lege. Si în prezent, controlul de constitutionalitate în Statele Unite ale Americii se realizeaza tot pe cale pretoriana, datorita existentei sistemului de common law, bazat pe preeminenta precedentului judiciar.Ca proceduri caracteristice pentru modelul american, larg raspândit îndeosebi în tarile de common-law care au adoptat o constitute scrisa, sunt: exceptia de neconstitutionalitate invocata într-un proces, (cu caracter represiv) injonctiunea invocata în afara unui proces (cu caracter preventiv) si judecata declaratorie , în caz de dificultate de aplicare a legii.Modelul european- a fost influentat de conceptia scolii normativiste a lui Hans Kelsen, ce a fundamentat necesitatea controlului pornind de la realitatea structurii sistemului juridic în forma de piramida, având Constitutia ca norma suprema;- controlul este centralizat, asigurând astfel aplicarea uniforma a Constitutiei, si se realizeaza de catre o autoritate care nu face parte din nici una dintre cele trei puteri clasice - legiuitoare, executiva si judecatoreasca - fiind rodul colaborarii acestora; se evita astfel politizarea activitatii de control al constitutionalitatii legii;- efectele deciziilor sunt opozabile "erga omes";- modelul european este rezultatul evolutiei modelului american; s-a dezvoltat în Europa în mai multe valuri succesive: dupa primul razboi mondial (Austria, Cehoslovacia), ca urmare a prabusirii regimurilor fasciste sau autoritare (Germania, Italia, Spania, Portugalia) sau unor schimbari de regim (Franta dupa Constitutia din 1958, Belgia dupa federalizare) si dupa caderea regimurilor comuniste în tarile din rasaritul Europei;- controlul poate fi realizat pe calea:- exceptiei de neconstitutionalitate;- recursului direct (actiunii “in amparo” în Spania si Portugalia);- controlului preventiv, înainte de publicarea legii (în Franta este singura modalitate de control);Forme ale controlului de constitutionalitate

Controlul de constitutionalitate se realizeaza de regula sub urmatoarele forme:a) la sesizare acesta functioneaza a priori sau a posteriori

b) din oficiu acesta functionand numai sub forma controlului prealabil si preventive si si are loc numai asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei

Formele de control a constituţionalităţii legilor.În funcţie de organul de stat chemat a verifica constituţionalitatea legilor avem: controlul prin opinia publică, controlul politic şi controlul jurisdicţional.Controlul prin opinia publică este controlul elementar, cuprinde reacţia opiniei publice la violarea Constituţiei. Doctrinarii consideră această formă de control ca fiind primitivă, deoarece se apelează la violenţă.Controlul exercitat printr-un organ politic – Spre exemplu Parlamentul este obligat din oficiu să verifice constituţionalitatea proiectelor de lege. Această formă de control a existat în Uniunea Sovietică când Sovietul Suprem, care adopta legile, le şi controla constituţionalitatea. Unii autori consideră că Curtea Constituţională a Franţei este un organ politic pentru că se compune din 9 judecători şi foştii Preşedinţi ai ţării în viaţă, care sunt membri automat după expirarea mandatului.Controlul jurisdicţional – este exercitat de un organ jurisdicţional, şi este considerat mai eficace decât cel exercitat printr-un organ politic, deoarece: problema conformităţii legii cu Constituţia este o problemă predominant juridică; dacă organele de jurisdicţie sunt „gardianul natural al legalităţii între particulari“, ele trebuie să fie protectorul cetăţenilor în raport cu organele de stat, inclusiv cu legiuitorul; magistraţii sunt competenţi să examineze profesional diferendul creat între o lege ordinară şi legea constituţională; procedura jurisdicţională conferă garanţii suficiente pentru soluţii echitabile.

În funcţie de efectul deciziei pronunţate în cadrul controlului constituţionalităţii legilor, există:

Decizii cu efecte erga omnes – adică, pentru toţi oamenii; Decizii inter partes – pentru o singură persoană.

În funcţie de norma juridică la care se referă controlul, există:

Control abstract – asupra unui act în general; Control concret – asupra unei norme concrete.

În funcţie de cei îndreptăţiţi a iniţia controlul, distingem:

Control la iniţiativa autorităţilor publice – este un control concentrat, abstract şi a priori. Concentrat – pentru că aparţine unui singur organ, special şi specializat, Curtea Constituţională. Abstract – deoarece problema de conformitate a unei legi cu Constituţia se pune în afară oricărui litigiu preexistent. A priori – se realizează asupra unei norme care încă nu a intrat în vigoare.

Control la iniţiativa particularilor – exprimă nemijlocit vocaţia Curţii Constituţionale de a fi un instrument de protecţie a indivizilor faţă de legislativ, de garantare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

În dependenţă de consecinţele cu caracter juridic ce survin în urma controlului constituţionalităţii legilor, controlul poate fi:

Consultativ - în urma căruia poate fi adoptată o hotărâre de natură morală şi nicidecum juridică.

Decisiv – în urma căruia actul normativ poate fi considerat constituţional sau neconstituţional.

După conţinut, controlul constituţionalităţii legii este:

Formal – asigură verificarea condiţiilor şi cerinţelor ce ţin de elaborarea şi adoptarea unui act normativ;

Material – se realizează asupra conţinutului actului normativ şi are drept scop verificarea conformităţii acestui conţinut cu dispoziţiile Constituţiei.

Control concentrat – se realizează de către o autoritate specială creată în scopul efectuării controlului constituţionalităţii legilor - Curţi constituţionale, Tribunale constituţionale, Consilii constituţionale (Modelul european).

Control difuz – se efectuează prin intermediul instanţelor de drept comun sau ordinare (Modelul American).

Controlul constituţionalităţii legilorControlul constituţionalităţii legilor exercitat de un organism politicControlul politic- - Acest gen de control este controversat deoarece organismul învestit cu prerogativele de control al constituţionalităţii legilor votate de Parlament apare ca o autoritate care ar exercita o a patra putere în stat, putând să infirme voinţa parlamentarilor, ei înşişi exponenţi ai voinţei suverane a poporului.- Iniţial, problema controlului politic s-a pus în Franţa în cadrul Constituantei învestite cu puterea de a adopta Constituţia Anului III (Constituţia din 1795). Autorul iniţiativei a fost abatele Sieyès care a propus înfiinţarea unui „Juriu constituţional”, organizat ca un corp de reprezentanţi ai poporului învestiţi cu atribuţia specială de a judeca reclamaţiile împotriva oricăror atingeri care ar fi aduse Constituţiei. Propunerea nu a fost însă acceptată.Împotriva controlului politic se aduc câteva argumente principale:

a) principiul separaţiei puterilor nu ar admite în afara celor trei autorităţi guvernante, crearea unei a patra, situată „deasupra” Parlamentului şi Guvernului şi învestită cu dreptul de a le cenzura activitatea legislativă, şi respectiv, puterea regulamentară;

b) organismul politic care exercită controlul ar putea fi discreţionar putând să infirme voinţa suverană a reprezentanţilor poporului;

c) controlul constituţionalităţii legilor trebuie să fie un control de specialitate, situat deasupra oricăror argumente politice.

§4. Controlul constituţionalităţii legilor exercitat ca urmare a ridicării în faţa unei instanţe judecătoreşti a unei excepţii de neconstituţionalitate cu prilejul judecării unei cauzeControlul juidecătoresc- - Această modalitate de control are o vechime considerabilă, instanţele fiind primele organisme, care s-au confruntat, în practica judiciară, cu neconstituţionalitatea unei legi. Exercitarea acestui control de către instanţele judecătoreşti este o expresie a aplicării principiului separaţiei puterilor.- Fundamentarea teoretică a controlului constituţionalităţii legilor pe principiul separaţiei puterilor, este unanim acceptată în doctrina constituţională. Unii autori au subliniat chiar că recunoaşterea acestui drept de control tribunalelor este o consecinţă logică a separaţiei puterilor şi, deci, nu ar mai trebui expres prevăzută.§5. Controlul constituţionalităţii legilor exercitat de un organism politico-jurisdicţionalÎn ultimele decenii, doctrina constituţională a optat în favoarea unui organism special care să întrunească deopotrivă un caracter politic şi jurisdicţional. Caracterul politic rezidă, îndeosebi, din modul de numire a membrilor organismului respectiv, iar caracterul jurisdicţional, din procedura folosită pentru verificarea constituţionalităţii legilor.Controlul politico-jurisdicţional al constituţionalităţii legilor prezintă următoarele trăsături:

a) este un control concentrat, întrucât este de competenţa exclusivă a unei singure autorităţi (de exemplu: Consiliul Constituţional în Franţa, Curtea Constituţională în Italia, Spania, România etc.);

b) este un control abstract, ceea ce înseamnă că se exercită pe cale de acţiune directă, fără să existe un litigiu anterior dedus judecăţii unei instanţe;

c) poate fi atât anterior cât şi posterior.

Denumirea, componenţa numerică, modul de desemnare, ca şi prerogativele concrete de control exercitate de un astfel de organism diferă de la un stat la altul. În prezent, au introdus acest tip de control Austria, Franţa, Germania Federală, Italia, Spania, Portugalia, Ungaria, Rusia, România şAvantajele sale constau, printre altele, în asigurarea unui control specializat şi omogen din punct de vedere al soluţiilor pronunţate. De asemenea, deciziile privind constituţionalitatea sau după caz, neconstituţionalitatea actelor normative supuse controlului au efecte erga omnes. În plus, organismul învestit cu jurisdicţia constituţională poate fi folosit şi în alte scopuri (de exemplu: verificarea constituţionalităţii partidelor politice, controlul legalităţii unor operaţiuni electorale, avize privind diferite probleme de interes public major, soluţionarea unor conflicte care pot apărea între legislativ şi executiv, încălcarea drepturilor cetăţeneşti ş.a.).În Franţa, acest organism, învestit cu controlul preventiv al constituţionalităţii legilor, poartă denumirea de Consiliu Constituţional şi este compus din nouă membri, al căror mandat durează nouă ani şi nu poate fi reînnoit. Trei membri sunt numiţi de Preşedintele Republicii, trei de Preşedintele Adunării Naţionale şi trei de Preşedintele Senatului. Consiliul Constituţional se reînnoieşte (1/3 din numărul membrilor săi) din trei în trei ani. În afară de cei nouă membri numiţi, sunt membri de drept ai acestui organism foştii preşedinţi de republică. Preşedintele Consiliului este numit de Preşedintele Republicii. Consiliul Constituţional este competent să verifice constituţionalitatea legilor organice, înainte de a fi promulgate şi a regulamentelor adunărilor parlamentare, înaintea aplicării. Controlul acestor acte este obligatoriu.

2. Statutul juridic, structura si atributiile Curtii ConstitutionalePremise istoriceÎntr-o democraţie autentică controlul constituţional serveşte drept o garanţie fundamentală a supremaţiei Constituţiei. În majoritatea statelor controlul constituţional este realizat de către o autoritate independentă - Curtea Constituţională.Curtea Constituţională a Republicii Moldova este o instituţie relativ tânără, nimic similar existând de-a lungul deceniilor şi chiar veacurilor în acest spaţiu geografic. Cu toate acestea, problemele de constituţionalitate, care se ridică în faţa Curţii şi la care urmează să se răspundă, parcurg o cale îndelungată, reflectând totodată o realitate şi necesitate a timpului.Până la proclamarea suveranităţii şi independenţei   Republicii Moldova nu exista un organ separat abilitat cu controlul constituţional.Primele reglementări juridice referitoare la controlul constituţionalităţii datează din perioada interbelică. Constituţia României din 1923 şi Constituţia României din 1938 conţineau unele prevederi generale referitoare la controlul constituţionalităţii. Astfel, atât Constituţia din 1923, cât şi Constituţia din 1938 confereau Curţii de Casaţie şi Justiţie dreptul de a examina constituţionalitatea legilor şi de a declara inaplicabile cele ce contraveneau Constituţiei, limitându-se doar la cazul judecat.Din momentul în care Moldova a intrat în componenţa URSS a fost preluat modelul de conducere unional, iar constituţiile acesteia repetau textele constituţiilor URSS, ca bază servind principiul unităţii statale, precum şi al unipartidismului, care conferea dreptul unui control constituţional organelor supreme ale puterii de stat (Prezidiul Comitetului Executiv Central), iar Curţii Supreme îi reveneau doar unele prerogative primare de verificare a constituţionalităţii. Această modalitate de control a existat până la 1 decembrie 1988, când, în temeiul art. 124 din Constituţia U.R.S.S şi în baza Legii cu privire la supravegherea constituţională în U.R.S.S. din 23 decembrie 1989, a fost creat Comitetul Supravegherii Constituţionale al U.R.S.S. Comitetul a fost instituit în scopul asigurării corespunderii actelor organelor de stat şi ale organizaţiilor obşteşti cu normele Constituţiei U.R.S.S. Astfel, în caz de neconcordanţă putea să recomande organului emitent să excludă din actele adoptate prevederile ce contravineau Constituţiei. Concomitent, dreptul de a modifica sau de a anula actul supus controlului revenea organului ce l-a adoptat. Comitetul mai  dispunea de veto pe categorii de legi şi de dreptul la iniţiativă legislativă. Activitatea Comitetului a fost limitată în timp, fiind determinată de procesul de destrămare al U.R.S.S. şi de proclamarea suveranităţii şi independenţei republicilor unionale.

Reforma constituţională a fost determinată în Republica Moldova de necesitatea schimbării sistemului politic şi economic, astfel, elaborarea proiectului Constituţiei RM a fost condiţionată de necesitatea creării unui cadru juridic de evoluţie spre un stat de drept şi democratic, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Necesitatea creării unei autorităţi constituţionale independente a fost exprimată de către reprezentanţii doctrinei autohtone, fiind uşor preluată şi implementată de către comisiile parlamentare şi Comisia pentru definitivarea proiectului Constituţiei, prin introducerea unui titlu separat în Constituţia RM din 1994.  Astfel, Titlul V din Constituţie a conferit Curţii Constituţionale statutul de autoritate unică de jurisdicţie constituţională pe teritoriul RM, fiind independentă de orice altă autoritate publică şi supunându-se doar Constituţiei, tot ea fiind garantul supremaţiei Constituţiei (art.134). Concomitent, Legea Supremă reglementează expres atribuţiile acesteia (art.135), statutul judecătorilor constituţionali (art.137, art. 138, art.139), precum şi valoarea juridică a actelor Curţii Constituţionale  (art.140). Statutul Curţii Constituţionale a fost ulterior dezvoltat prin Legea nr. 317-XIII din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţionala şi Codul jurisdicţiei constituţionale nr. 502-XIII din 16 iunie 1995.Astfel, la 23 februarie 1995 a fost creată Curtea Constituţională, prima şi unica autoritate de jurisdicţie constituţională în istoria Republicii Moldova. Primul act pronunţat de Curte a fost Avizul din 18 aprilie 1995 ,  acesta exprimând poziţia Curţii la sesizarea depusă de Preşedintele Republicii Moldova privind modificarea art.13 şi art. 118 din Constituţie. Curtea a decis că Legea privind modificarea art.13 şi 118 din Constituţie corespunde prevederilor constituţionale.1. Poziţia Curţii Constituţionale în sistemul organelor de statÎn calitate de organ ce realizează jurisdicţia constituţională, Curtea este independentă faţă de puterea legislativă, executivă şi judecătorească, ea se supune doar Constituţiei, garantând supremaţia Constituţiei, asigurând realizarea principiului separaţiei puterilor în stat, precum şi responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat. Curtea Constituţională reprezintă un organ constituţional independent al statului, funcţia primară a Curţii Constituţionale fiind controlul constituţionalităţii actelor normative şi anularea normelor juridice care contravin Constituţiei, precum şi interpretarea Constituţiei. Curtea activează conform propriei jurisdicţii, in baza principiilor independenţei, inamovibilităţii, colegialităţii, legalităţiisi publicităţii. În activitatea sa Curtea dispune de autonomie financiară şi de buget propriu,acesta fiind distinct în bugetul de stat.Natura juridica a curtii constitutionale

Problema naturii juridice a Curtii Constitutionale din Romania se pune in termeni relativ asemanatori cu cei din doctrina occidentala, deoarece are sarcini asemanatoare cu ale celorlante curti si tribunale constitutionale din Europa.Unele constitutii, precum cea a Germanei din 1949 si a Federatie Ruse din 1993, inglobeaza intr-un capitol unic toate formele de jurisdictie, inclusive cea constitutionala.

Alte constitutii insa reglementeaza aparte, intr-un capitol distinct, organul de jurisdictie constitutional, relifandu-i natura deosebita fata de celelalte categorii de jurisdictii:civile , penale , administrative,penale .Aceasta fiind solutia cea mai raspindita pe care o intalnim de exemplu Constitutia Frantei din 1958, cea a Spaniei din 1978.

In tara noastara reglementare acesteia intr-un titlu aparte Titlul V –separarea deci a prevederilor privind organizarea si functionarea acestui organ de prevederile care ce staturaza modul de functionare a organelor legiuitoare, executive , judecatoresti este de natura de a deruta pe planul stabilirii naturii sale juridice

Avand in vedere complexitatea cestei autoritati, si de aici dificultatea aprecierii naturii sale juridice putem trage urmatoarele concluzii:

a)Curtea Constitutionala este un organ de sta,nu un organ suis generis, regulile juridice privind constituirea,organizarea,functionare si competenta sa confirmand fara drept de tagada aceasta concluzie.

b)Curtea Constitutionala este un organ politico-juridic, caracterul sau politic fiind determinat de modul de constituire iar cel jurisdictional de atributiile de control al constitutionalitatii legilor.

c)Curtea constitutionala exercita si alte activiatti de control, cel de control al respectarii Constitutiei si al legilor in inprejurarilor strict determinate de lege.

d)Avand de realizat si activitati de iuris diction ,Curtea Constitutionala poate fi inglobata alaturi de instantele judecatoresti, intr-un sistem de organe ce reprezinta ,,puterea jurisdictionala”, daca acceptam idea existentei a ,,trei puteri instat “, conform cu doctina traditionala .Atributiile Curtii ConstitutionaleUnica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova este Curtea Constituţională, care garantează supremaţia Constituţiei, asigură realizarea principiului separării puterii în stat în putere legislativă, putere executivă şi putere judecătorească, garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat.Codul Jurisdicţiei Constituţionale stabileşte 2 tipuri de competenţă a Curţii Constituţionale, şi anume: competenţa în materie a Curţii Constituţionale şi competenţa funcţională a Curţii Constituţionale.Astfel, art. 4 prevede că în exercitarea jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională:a) efectuează, la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor şi hotărârilor Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte;b) interpretează Constituţia;c) se pronunţă asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;d) confirmă rezultatele referendumurilor republicane;e) confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a Preşedintelui Republicii Moldova, validează mandatele deputaţilor şi al Preşedintelui Republicii Moldova;f) constată circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului, demiterea Preşedintelui Republicii Moldova, interimatul funcţiei de Preşedinte, imposibilitatea Preşedintelui Republicii Moldova de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 60 de zile;g) rezolvă excepţiile de neconstituţionalitate a actelor juridice, sesizate de Curtea Supremă de Justiţie;h) hotărăşte asupra chestiunilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid.Curte Constituţională soluţionează numai problemele ce ţin de competenţa sa, iar dacă în procesul examinării apar chestiuni de competenţa altor organe, Curtea remite acestora materialele sau comunică aceste chestiuni părţilor şi organelor interesate dând explicaţiile de rigoare.Competenţa funcţională a Curţii Constituţionale: fiind independentă de orice autoritate publică din stat şi autonomă în activitatea sa, Curtea posedă anumite funcţii care să-i asigure funcţionalitatea. În art. 5 Codul stabileşte care sunt acestea, şi anume:a) alegerea Preşedintelui Curţii Constituţionale şi a unui judecător care va suplini Preşedintele în absenţa acestuia;b) aprobarea Regulamentului Secretariatului Curţii Constituţionale, structura şi statul de funcţii al acestuia, Regulamentul Consiliului ştiinţific consultativ de pe lângă Curtea Constituţională, Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru funcţia de judecător-asistent al Curţii Constituţionale şi modul de atestare a acestuia, Regulamentul privind vechimea în muncă a judecătorilor şi salariaţilor Secretariatului Curţii Constituţionale;c) elaborarea proiectului de buget al Curţii Constituţionale şi prezentarea lui spre aprobare în Parlament;d) stabilirea salariilor Preşedintelui şi judecătorilor Curţii Constituţionale;e) răspunderea disciplinară a judecătorilor Curţii Constituţionale;f) ridicarea mandatului de judecător al Curţii Constituţionale în cazurile prevăzute de Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 19 alin. (1);

g) examinarea contestaţiilor la sancţiunile aplicate de Preşedintele Curţii Constituţionale şi la deciziile luate de judecătorii Curţii Constituţionale privind cheltuielile de judecată;h) stabilirea direcţiilor principale ale relaţiilor cu instituţii similare din alte state;i) prezentarea anuală a unui raport către Preşedintele Republicii Moldova, Parlament şi Consiliul Superior al Magistraturii privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale;j) alte probleme prevăzute de Legea cu privire la Curtea Constituţională şi de Codul Jurisdicţiei Constituţionale.

3. Statutul judecatorilor Curtii Constitutionale4. Exercitarea jurisdictiei constitutionale in RM