tema 5 probatiune

8/11/2019 Tema 5 Probatiune

http://slidepdf.com/reader/full/tema-5-probatiune 1/65



2

o asistenţa şi consilierea persoanelor condamnate.Concluzionând, după experienţa celor aproape opt ani de la înfiinţarea serviciilor de probaţiune

spune că nu ne putem referi doar la obiectivul principal al probaţiunii de reducere a infracţionalităţii psancţiuni comunitare, ci trebuie să ne referim şi la implicarea fiecărui cetăţean într-o problemă care ne toţi – siguranţa comunitară, care este din ce în ce mai fragilă în ultimul timp. În fond, infractorii comunităţii, responsabilitatea revenindu-i.

I. Evoluţia Sistemului de Probaţiune în RomâniaI.1. Probaţiune versus privare de libertateEfectele detenţieiReforma în Justiţie, şi implicit în Justiţia penală, are foarte multe faţete şi poate fi privită din

unghiuri, pornind de la mentalităţi, obişnuinţe, de la nivelul de înţelegere al fenomenului infracţionindivid şi comunitate, până la răspunsul dat de legiuitor aşteptărilor societăţii şi fără să greşim, până laJustiţiei penale româneşti în ansamblul Justiţiei penale europene. În România, pe parcursul anilor ‘90 ulterior, judecătorii şi procurorii au înţeles că, detenţia are efecte negative foarte grave mai ales pe termşi lung, asupra persoanelor condamnate şi familiilor acestora, dar şi asupra comunităţii din care ele ppedeapsa aplicată persoanei care a comis infracţiunea trebuie să aibă în vedere nu doar fapta săvârşidoar oferirea unui exemplu societăţii, ci să ţină seama de anumite împrejurări şi circumstanţe. De asem înţeles că alternativele la închisoare sunt eficiente în reintegrarea socială a individului care a încălcatcolaborarea cu serviciile de probaţiune pentru individualizarea şi supravegherea executării pedepseladuce decât beneficii, atât individului cât şi societăţii în ansamblul său. Instituţia Probaţiunii este cemăsurile comunitare promovează sancţiunile neprivative de libertate ce realizează simultan asistenţa, csupravegherea, sancţionarea şi reabilitarea infractorilor.

Odată închisa persoana:- are şanse reduse să-şi găsească (regăsească) un loc de muncă la întoarcerea în comunitate;- resimte efectele pe termen lung asupra sănătăţii sale, fizice şi mentale ;- are loc izolarea şi marginalizarea familiei celui privat de libertate;- intră într-un mediu criminogen, nociv emoţional, se uzitează adesea termenii de “şcoala

infractori” sau “şcoli ale infracţionalităţii”, închisoarea adesea îi învaţă pe infractori cum “mai buni infractori” ;

- are posibilitatea să “exporte” în exterior, în societate, după liberare stilul de viaţă şi valorile î- societatea “suferă”, detenţia nu este ieftina, statul cheltuie sume considerabile de la buget

tuturor contribuabililor) care ar putea rezolva alte probleme cu care se confruntă societatea;- măsura satisface rareori reparaţia victimei. Încă de la început, închisoarea, în realitatea şi efectele ei vizibile, a fost denunţată ca “marele

justiţiei penale”. Într-un mod foarte original, Michael Foucault3 “zugrăveşte” faţa nevăzută a închisorii în lucrarea“A supraveghea şi a pedepsi – naşterea închisorii” aratând că :

- închisorile nu diminueaza rata criminalităţii , oricât ne-am strădui să extindem, să înmulţim sau să îmbunătăţim închisorile, cantitatea de crime şi criminali rămâne constantă sau, şi mai rău, cr

- detenţia provoacă recidivă, după ce au ieşit din închisoare deţinuţii au mai multe şanse ca înainterevină ; studiile arată că cei condamnaţi la o anumită dată sunt, într-o proporţie considerabdeţinuţi ;

- închisoarea fabrică delincvenţi , datorită faptului că le impune deţinuţilor constrângeri violente ; drept scop să aplice legea şi să-i înveţe pe oameni respectul faţă de legi ; or întregul ei mfuncţionare se bazează pe abuzul de putere ;

3 Michael Foucault,“A supraveghea şi a pedepsi – Naşterea închisorii”, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 387 - 391



3

- închisoarea face posibilă – mai mult : favorizează – organizarea unui mediu de delincvenţi , solidari între ei, ierarhizaţi, gata pentru tot felul de complicaţii viitoare ;

- închisoarea fabrică delincvenţi în mod indirect, lăsând prada mizeriei familia deţinutului, îndemnândo la vagabondaj şi cerşetorie în absenţa surselor de subzistenţă, din acest punct de vecriminalitatea fiind în creştere.

Este uşor de observat că cele expuse mai sus, privite în oglindă, arată fără dubii că o persoană încălcat legea poate fi redată mai lesne societăţii, cu cheltuieli mult mai reduse şi cu efecte mult mai pasupra personalităţii sale,prin aplicarea unei sancţiuni alternative, decât în cazul în care ar fi suppedepse privative de libertate.

I. 2. Originile şi evoluţia instituţiei Probaţiunii în România

Deşi pe plan internaţional instituţia probaţiunii are origini adânci în timp, încă din secolul al XRomânia aceasta a început să se dezvolte abia după anul 1996 când la Arad s-au pus bazele primului de aplicare experimentală a elementelor de probaţiune.

Meritul iniţierii proiectului pilot la Penitenciarul Arad, care a presupus înfiinţarea şi funcţioserviciu experimental de probaţiune, aparţine fără dubii fostei Direcţii Generale a PenitenciareloAdministraţie Naţionala a Penitenciarelor din subordinea Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţen4. DirecţiaGenerală a Penitenciarelor a beneficiat la vremea respectivă (1996 - 1998) de asistenţa tehnică a FondHow al Guvernului Marii Britanii. Fondul Know How, a continuat acordarea asistenţei tehnice şi dupprogramului de la Penitenciarul Arad asigurând asistenţă în cadrul programului guvernament„Probaţiunea în România” pentru dezvoltarea sistemului de probaţiune din România.

Guvernul Marii Britanii a susţinut financiar programele de pregătire a consilierilor de probaţiudupă înfiinţarea serviciilor de probaţiune în regim de stat la 1 septembrie 2001 şi încă o lungă perioaceastă dată. Pe lângă suportul financiar oferit pentru dezvoltarea sistemului de probaţiune în RGuvernul Marii Britanii a organizat şi susţinut diferite stagii de pregătire a consilierilor de probaţiunAnglia şi Ţara Galilor, de asemenea, un număr considerabil de consultanţi britanici au oferit asistenţăconsultanţă strategică în domeniul probaţiunii consilierilor de probaţiune români.

Trebuie menţionat faptul că au existat foarte mulţi finanţatori şi parteneri care au avut o contribuţie şi osusţinere deosebite de-a lungul timpului referitor la implementarea şi dezvoltarea sistemului naprobaţiune din România, mulţi dintre ei regăsindu-se încă printre partenerii de astăzi ai Direcţiei de Pdintre aceştia amintim: Penal Reform International România, Grupul Român pentru Apărarea DrepturCentrul de Resurse Juridice, Fundaţia pentru o Societate Deschisă, Asociaţia „Alternative Sociale” Iade Mediere şi Securitate Comunitară Iaşi, Fundaţia Prison Fellowship România, Asociaţia Umanitară „şi Pavel” din Timişoara, Fundaţia „Oameni pentru Oameni” din Focşani, Fundaţia Academică „SfinConstantin şi Elena” din Focşani. Nu este de neglijat sprijinul acordat în implementarea şi dezvoltareanaţional de probaţiune din România de o serie de universităţi dintre care amintim: Universitatea dinUniversitatea Al. I. Cuza din Iaşi, Universitatea Babeş – Bolyai din Cluj şi Universitatea de Vest din Tasemenea serviciile de probaţiune au parteneriate cu universităţi şi facultăţi ce activează pe plan locdeosebit în dezvoltarea bazei materiale a serviciilor de probaţiune, dotarea acestora cu echipamdezvoltarea unor programe de pregătire continuă a consilierilor de probaţiune l-au avut atragerea rspecifice Programelor PHARE de după anul 2000.

Ideea suspendării executării pedepsei după pronunţare a fost prezentă şi în Codul penal adoptat1968 şi în Legea privind executarea pedepselor 5 din 1969, când s-a reconsiderat instituţia liberării condiţionade care puteau beneficia condamnaţii care erau stăruitori în muncă şi dădeau dovezi temeinice de înprecum şi condamnaţii care nu au fost folosiţi niciodată la muncă dar dădeau dovezi temeinice de di îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele lor penale (art. 25, alin. 1), mai mult, în anul 199

introdusă o nouă formă, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Odată pornită iniţiativa M4 Actuala denumire a Ministerului Justiţiei ( din ianuarie 2009).5 Legea nr. 23/1969.



4

Justiţiei, de a aplica o altfel de practică în domeniul justiţiei penale prin înfiinţarea Centrului de Probaaceasta s-a dezvoltat încurajată de succesele obţinute şi până în anul 2001 au fost înfiinţate alte 10 cede probaţiune, după cum urmează:

Găeşti, mai1997, după „modelul Arad” – pe lângă Centrul de Reeducare Găeşti, ca dificultate dedetaşându-se aria mare de activitate, ca întindere geografică, clienţii fiind din localităţi din tot judeţului Dîmboviţa;

Focşani, Serviciul Experimental de Probaţiune a fost înfiinţat în anul 1997, iniţial centrul de grreprezentat Penitenciarul Focşani, în perioada mai 2000 – mai 2001 însă serviciul experimfuncţionat în comunitate susţinut material şi financiar de Fundaţia „Oameni pentru Oameni” Fotrei consilieri de probaţiune au dezvoltat relaţii de colaborare cu instanţele de judecată (au fost primele referate de evaluare psiho - socială şi au fost înregistrate primele cazuri în supraveparchetele de pe lângă acestea, poliţia şi serviciile sociale, totodată au fost făcuţi primii paşi în mass-media privind mediatizarea activităţii serviciului experimental de probaţiune;

Gherla, primii consilieri de probaţiune au fost pregătiţi la iniţiativa conducerii penitenciarului corganizaţiei neguvernamentale Prison Fellowship şi al Universităţii Babeş – Bolyai, principala centrului a constituit-o pregătirea pentru liberare a deţinuţilor din Penitenciarul Gherla;

Cluj, februarie 1998, proiectul a debutat graţie realizării unui protocol de colaborare între Funda

Fellowship România şi Ministerul Justiţiei, Fundaţia Prison Fellwship România a derulatcontinuu şi derulează încă proiecte cu Direcţia de Probaţiune, fiind unul dintre cei mai stabili cai acesteia de mai bine de 10 ani, activităţile constante derulate de consilierii de probaţiuneelaborarea referatelor de evaluare psiho – socială, supravegherea executării pedepselor comuniliberării condiţionate;

Dej, 1998, centrul de greutate l-a constituit Spitalul Penitenciar Dej, activităţile desfăşurânduformă de voluntariat, în iunie 1999 a fost înfiinţată Fundaţia „Pro – probaţiune” Dej care a dezvoltat activităţile specifice probaţiunii;

Iaşi, 1 septembrie 1998, Proiectul „Centrul experimental de Probaţiune”, s-a desfăşurat înAsociaţiei „Alternative Sociale” din Iaşi, scopul fiind introducerea şi consolidarea sistemului de în România. Centrul a desfăşurat activităţi în instanţă, comunitate şi penitenciar, nu a fost promovarea imaginii şi a activităţilor serviciului la nivelul instituţiilor şi autorităţilor locale şi îscopul fiind de implicare a membrilor societăţii şi a instituţiilor în sprijinirea activităţilor derulcentrului s-au desfăşurat mai multe proiecte care vizau resocializarea şi reinserţia socială a mcare au săvârşit fapte penale, prevenţia delincvenţei juvenile, apărarea drepturilor minorilor, sriscului de recidivă şi creşterea securităţii publice;

Piteşti, 1999, centrul experimental s-a înfiinţat ca urmare a parteneriatului dintre Grupul RomâApărarea Drepturilor Omului şi Ministerul Justiţiei, activitatea centrului a vizat aplicarea expeunor elemente de probaţiune pentru minori şi tineri în municipiul Piteşti;

Tîrgovişte, Centrul Experimental de Probaţiune a fost înfiinţat în februarie 1999 de Grupul RomâApărarea Drepturilor Omului, cei trei consilieri de probaţiune şi-au desfăşurat activitatea încomunitate şi penitenciar, asistenţa post – penală a fost o altă dimensiune a activităţii deruconsilierii de probaţiune din centrul experimental, grupul ţintă fiind minorii şi tinerii care au penale, domiciliaţi în Tîrgovişte şi localităţile limitrofe. Punctul forte al centrului experime încheierea parteneriatelor comunitare cu importante instituţii locale implicate în asistarea şi reiminorilor şi tinerilor;

Timişoara, Centrul Experimental de Probaţiune şi-a început activitatea în noiembrie 1999 cu susţinere din partea Asociaţiei Umanitare „ Sfinţii Petru şi Pavel” din Timişoara. Ca şi în cazul experimentale de probaţiune, activitatea celui din Timişoara s-a focalizat pe cele trei arii de inconsacrate, instanţă, comunitate şi penitenciar. Beneficiarii au fost minori şi tineri din Timişoacurs de urmărire penală, în faza de judecată sau condamnaţi la pedeapsa cu închisoarea în PeniteTimişoara. O importanţă deosebită a fost acordată activităţii de prevenţie primară în licee ;

Bucureşti, Centrul Experimental de Probaţiune a fost înfiinţat în noiembrie 2000, activitatea Cenaxat pe elaborarea referatelor de evaluare psiho-socială pentru inculpaţi la solicitarea instan judecată, supravegherea în comunitate a persoanelor sancţionate cu o pedeapsă neprivativă de li



5

asistenţa şi consilierea persoanelor care au comis infracţiuni aflate în stare de libertate, în vadoptării unui comportament prosocial.Toate aceste centre experimentale au fost înfiinţate prin ordin al ministrului justiţiei pentru

legitimitatea în funcţionare şi şi-au încheiat activitatea la 1 septembrie 2001, odată cu înfiinţarea serprobaţiune în cadrul Ministerului Justiţiei.

Rolul serviciilor experimentale de probaţiune în România a fost unul care poate fi considerat „d în sensul că era pentru prima dată în România când instanţele de judecată încredinţau supravepersoanelor condamnate unor organizaţii care nu erau ale Statului6, rolul de tampon reieşind mai ales din situaţiacreată de absenţa cadrului legislativ în baza căruia instanţele să poată încredinţa cazuri de supravserviciilor de probaţiune şi scopul avut în vedere prin înfiinţarea centrelor experimentale.

I.3. Organizarea serviciilor de probaţiune

După bogata experienţă acumulată din funcţionarea celor 11 centre experimentale de probaţiuanii 1997 – 2001, serviciile de probaţiune au fost înfiinţate sub autoritatea Ministerului Justiţiei prinGuvernului nr. 92/2000, privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infrac

supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate7. În septembrie 2001 şi-au început activitatea 28 deservicii de probaţiune iar din decembrie 2002 alte 13 servicii de probaţiune au completat schema, făc

lângă fiecare tribunal din ţară să funcţioneze un serviciu de probaţiune. În prezent, fiecare serviciu acopere aria de jurisdicţie a unui tribunal8 şi a trei sau patru judecătorii (fiind o medie a judecătoriilor în aria jurisdicţie a unui tribunal). Legislaţia nu prevede un număr maxim de cazuri de care trebuie să se consilier de probaţiune, încărcătura pe consilier rămânând la aprecierea şefului serviciului care monitsupervizează activitatea consilierilor de probaţiune din serviciul respectiv.

Serviciile de probaţiune sunt servicii publice specializate, fără personalitate juridică sub auMinisterului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, funcţionează pe lângă tribunale dar deservesc şi inferioare – judecătoriile din jurisdicţia acestora. De asemenea, acestea deservesc şi instanţele superioade apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (vezi Schema nr. 1, Structura Sistemului judiciar din Româcând în procesul penal părţile uzitează de dreptul de atac asupra hotărârilor judecătoreşti. De menţiona între instanţele de judecată, fie ele inferioare sau superioare, nu există nici-o relaţie de subordonare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Curţi de Apel - 15

Tribunale – 41

Judecătorii – 179Schema nr. 1, Structura Sistemului judiciar din România

Serviciile de probaţiune au ca principale atribuţii reintegrarea socială a persoanelor care au infracţiuni, menţinute în stare de libertate, supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţa d

6 Aici se pot aduce în discuţie diferenţele de abordare a misiunii probaţiunii în România acelor ani când o serie de instanţe

cazuri în supravegherea centrelor experimentale, altele, în schimb, casând sentinţele penale care cuprindeau astfel de hotăr7 Denumirea serviciului de probaţiune a suferit mai multe schimbări pe parcursul timpului, la începutul activităţii serviciilşi pe parcursul derulării activităţii acestora s-a folosit termenul de de probaţiune, odată cu înfiinţarea serviciilor de stat, 2001,8 Competenţa teritorială a unui serviciu de probaţiune.



6

în sarcina acestora, precum şi asistenţa şi consilierea persoanelor condamnate, la cererea acestora. Servprobaţiune întocmesc, la cererea organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecata, referate de cu privire la persoanele prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 92/2000 sau cu privire la inculpaţi, colaboinstituţiile publice în vederea executării măsurii obligării minorului la prestarea unei activităţi neremuinstituţie de interes public, colaborează cu instituţiile publice şi private, precum şi cu persoanele fizicdin raza lor de competenta, în vederea identificării, după caz, a locurilor de munca disponibile, a şcolare, precum şi a celor de calificare sau recalificare profesională.

De asemenea, serviciile de probaţiune urmăresc îndreptarea şi reintegrarea socială a persocondamnate la pedeapsa închisorii, a căror pedeapsă a fost graţiată total prin lege, precum şi a minorilsăvârşit fapte prevăzute de legea penală, faţă de care a fost înlăturată prin lege măsura educativă a i într-un centru de reeducare. O altă categorie de persoane asupra căreia serviciile de probaţiune îşi atribuţiile este cea constituită din victimele unor infracţiuni, care pot solicita consiliere psihologconsilierilor de probaţiune9. Serviciile de probaţiune îndeplinesc orice alte atribuţii prevăzute de lege.

Serviciile de probaţiune colaborează cu alte instituţii şi organizaţii guvernamentale şi neguvern în vederea reducerii fenomenului infracţional şi creşterii gradului de siguranţă socială. În acest scop, Probaţiune şi serviciile de probaţiune sunt autorizate să încheie parteneriate comunitare.

Conform art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1239/2000 privind aprobarea Regulamentului de

dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de p10

,principiile activităţii de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor nlibertate sunt :

a) Respectarea legii şi a hotărârilor judecătoreşti;b) Respectarea drepturilor omului şi a demnităţii umane şi evitarea discriminării pe orice temei;c) Sprijinirea şi încurajarea permanentă a persoanelor supravegheate, asistate şi consiliate, în v

reintegrării lor în societate şi în vederea asumării responsabilităţilor propriilor acţiuni, prin formatitudini corecte faţă de muncă, ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.Coordonarea serviciilor de probaţiune, în speţă a activităţii de reintegrare socială a infractor

supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate, se exercită, conform Ordonanţei Guv92/2000, de către Direcţia de Probaţiune, direcţie de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei şi

Cetăţeneşti. Controlul activităţii de reintegrare socială şi supraveghere se realizează de către inspeprobaţiune din cadrul Direcţiei de Probaţiune. Pe lângă alte posibilităţi de monitorizare a activităţii sprobaţiune care reies din lege, Direcţia de Probaţiune monitorizează activitatea acestora printr-uinformaţional care are la bază un sistem computerizat naţional de colectare şi analiză a datelorpersoanele care intră în evidenţele serviciilor de probaţiune (persoanele pentru care se întocmesc refevaluare la solicitarea instanţelor, persoanele aflate în supraveghere şi cele care solicită asistenţă şi covictimele unor infracţiuni).

Conform legii serviciile de probaţiune au o dublă subordonare - situaţie redată în Schema nr. 2 jos. Pe de o parte serviciile de probaţiune sunt subordonate tehnic şi metodologic Direcţiei de P(stabilirea strategiilor şi politicilor de dezvoltare, pregătirea continuă a personalului, standarde dedefinitivarea şi promovarea în grade profesionale, metodologii şi modalităţile de evaluare a an îndrumarea şi controlul activităţii serviciilor etc.), iar pe de altă parte, administrativ acestea sunt sutribunalelor (buget, locaţie, cheltuieli materiale, cheltuieli de personal etc.). În consecinţă, chiar dacă sprobaţiune sunt create şi funcţionează pe lângă tribunale, făcând parte din schema acestora de funcacestea se menţin independente în practica lor curentă.

Directorul Direcţiei de Probaţiune este numit prin ordin al ministrului justiţiei, şefii serviciilor docupă funcţia prin concurs. Consilierii de probaţiune sunt admişi în serviciile de probaţiune prin concude numărul de posturi scoase la concurs în fiecare serviciu de probaţiune şi specializările admise laspecializările admise sunt: asistenţă socială, psihologie, sociologie, pedagogie şi drept.

9 Legea nr. 211/2004, privind unele masuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor.10

Republicată în temeiul art. II din Hotărârea Guvernului nr. 747/2008 pentru modificarea şi completarea Regulamentuluidispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a insupraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1239/2000, publicaOficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iulie 2008, dându-se textelor o nouă numerotare.Hotărârea Guvernului nr. 1239/2000 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651din 13 decembrie 2



7

Poate fi consilier de probaţiune sau şef al serviciului de probaţiune ori inspector de probaţiune care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:

a) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;b) să nu aibă antecedente penale, să nu aibă cazier fiscal;c) să cunoască limba română, scris şi vorbit;d) să fie aptă din punct de vedere medical şi psihologic pentru exercitarea funcţiei, fapt dov

baza testării medicale şi psihologice de specialitate organizate în acest scop;e) să se bucure de o bună reputaţie;f) să fie licenţiată în asistenţă socială, psihologie, sociologie, pedagogie sau drept;g) să promoveze concursul organizat pentru ocuparea funcţiei pentru care candidează.

În termen de 60 de zile de la angajare, persoana trebuie să prezinte direcţiei de specialitate stabilirii reşedinţei în România.

Ministerul Justiţiei şiLibertăţilor Cetăţeneşti

Ministru JustiţieiSecretar de Stat

Direcţia de Probaţiune

Director

Director adjunctInspectori de probaţiuneConsilieri juridici

ExperţiReferenţi

Tribunal11 Preşedinte

Serviciul de Probaţiune

Sef serviciuConsilieri de probaţiune12

11

Ordonator terţiar de credite12 Numărul acestora este variabil de la serviciu la serviciu în funcţie de starea infracţionalităţii din judeţul respectiv, număde judecată, numărul de penitenciare, penitenciare pentru minori şi tineri, centre de reeducare pentru minori etc. De serviciile de probaţiune care au avut centre experimentale anterior înfiinţării celor de stat au beneficiat de un număr mconsilieri de probaţiune din start.

Subordonaretehnică/

metodologică

Subordonareadministrativă/financiară



8

Schema nr. 2, Subordonarea serviciilor de probaţiune

Odată cu trecerea timpului, serviciile de probaţiune şi-au făcut simţită prezenţa şi importanţaariile de activitate specifice, în comunitate, instanţă şi penitenciar dar şi pe întreg arealul fiecărui judPentru supravegherea eficientă a persoanelor aflate în evidenţă dintr-un judeţ este necesar ca, pe lâacţiuni, acestea să se prezinte periodic la sediul serviciului de probaţiune. Uneori distanţele de ladomiciliu până la sediul serviciului de probaţiune sunt deosebit de lungi (peste 100 km.), cu legăturtransport şi mai ales trebuie ţinut cont de veniturile clienţilor serviciului de probaţiune care sunt redusreduse (cazul celor care subzistă doar graţie ajutorului social). Pornind de la aceste aspecte dar şi de lizvorăsc din proiectele noului Cod penal şi noului Cod de procedură penală, în perspectiva suprpersoanelor care se vor libera condiţionat, Direcţia de Probaţiune s-a preocupat pentru înfiinţarea usecundare de probaţiune pe lângă judecătoriile13 mai îndepărtate ca distanţă de oraşul reşedinţă de judeţ undese află sediile serviciilor de probaţiune. Astfel prin Ordinul nr. 915/C/2008 al Ministrului Justiţieilocaţiile serviciilor de probaţiune, inclusiv locaţiile sediilor secundare. Acestea urmează să fie dotate cuechipamente IT prin Programul PHARE 2006, până la sfârşitul lunii martie 2009 când vor deveni func

II. Referatul de evaluare

II.1. Rolul referatului de evaluare, instituţii abilitate să-l solicite

Referatul de evaluare este instrumentul prin care serviciile de probaţiune furnizează organelor (instanţe de judecată şi parchete) la sesizarea acestora date privind persoana învinuitului sau inculpaperspectivă (psiho14) socială. Rolul referatului de evaluare este de a introduce informaţia socială15 în deciziile juridice ale organelor judiciare iar ca trăsături generale, acesta trebuie să fie obiectiv, concis, concrcoerent16. Referatul de evaluare are caracter consultativ şi de orientare pentru organul judiciar care-l soli

Referatul de evaluare poate fi solicitat de organele judiciare înainte de pronunţarea ho judecătoreşti sau după aceasta astfel:

pentru minori17:- în cazul învinuiţilor 18, conform art. 482 Cod procedură penală19 (C.p.p.), procurorul care supraveghează

sau, după caz, efectuează urmărirea penală poate să solicite, atunci când consideră necesar, efecreferatului de evaluare de către serviciul de probaţiune de pe lângă tribunalul în a cărui circuteritorială îşi are locuinţa minorul, potrivit legii;

- în cazul inculpaţilor , similar situaţiei învinuiţilor din paragraful anterior, procurorul poate solicita înreferatului de evaluare, conform art. 482 C.p.p. sau conform Legii nr. 129/2002 pentru ap

13 Alegerea locaţiei sediului secundar s-a făcut în funcţie de posibilităţile fiecărui serviciu de probaţiune în plan local, număr de sedii secundare îşi au locaţia în incinta judecătoriei din localitate propusă a se înfiinţa sediul secundar, sunt încând identificarea locaţiilor a fost făcută la primăria localităţii în care îşi are sediul judecătoria sau la parchetul de pe lângă14 Atunci când factorii de natură psihologică au relevanţă în determinarea persoanei (starea de boală) la comiterea de acte ipot fi consultaţi specialişti a căror opinie se consideră necesară.15 În dosarul penal sau în cel de urmărire penală există deja o serie de informaţii sociale cuprinse în documentele caredosarul respectiv (procese verbale ale organelor de cercetare penală, declaraţii ale părţilor, anchete sociale, rechizitoriuletc.)16 Conform art. 6 (2) din H.G. nr. 1239/2000 – republicată – privind aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilGuvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de probaţiune17 Conform art. 99 (1) din C.p. minorul care nu a împlinit 14 ani nu răspunde penal, (2) minorul care are vârsta între

răspunde penal, numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ şi (3) minorul care a împlinit 16 ani răspunde18 Învinuit, este calitatea procesuală pe care o are făptuitorul odată cu declanşarea procesului penal, prevăzută în secţiuneat. 1, C. proc. pen.; potrivit legii, persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală se numeşte învinuit atât timp cât nu amişcare acţiunea penală împotriva sa.19 Ultima modificare a art. 482 C.p.p. s-a făcut prin O.U.G. nr. 31/2008 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 224, d



9

Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrarinfractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate. Dacă în cazul psolicitarea întocmirii referatului de evaluare este facultativă, în cazul instanţei de judecată s întocmirii acestuia este obligatorie conform art. 482 C.p.p. Solicitarea întocmirii referatului dese poate face conform O.G. 92/2000 de către instanţa de judecată, chiar dacă dosarul penal referatul de evaluare întocmit la solicitarea parchetului, dacă instanţa apreciază că este nevactualizarea informaţiilor din referat (mai ales când intervalul de timp este considerabil între parchetului şi cea a instanţei de judecată sau în viaţa sau evoluţia minorului au survenit mimportante).

- în cazul persoanelor supravegheate, solicitarea referatului de evaluare se poate efectua numai de cătrinstanţa de judecată conform O.G. nr. 92/2000, numai atunci când este cazul.

pentru majori:- în cazul inculpaţilor , conform Legii nr. 129/2002 întocmirea referatului de evaluare poate fi solicit

parchet sau conform O.G. nr. 92/2000, de instanţă. Nici-unul dintre organele judiciare obligativitatea solicitării întocmirii referatului de evaluare.

- în cazul persoanelor supravegheate, ca şi în cazul minorilor, solicitarea referatului de evaluare se poefectua numai de către instanţa de judecată conform O.G. nr. 92/2000, numai atunci când este ca

Sintetic, informaţiile de mai sus privind solicitarea întocmirii referatului de evaluare, pot fi preztabelul de mai jos:

minor 20 majorPersoanaOrg. judiciar

învinuit inculpat persoanăsupravegheată

învinuit inculpat persoanăsupravegheată

Parchetulpoate solicitacf. art. 482

C.p.p.

poate solicitacf. art. 482

C.p.p./Legii nr.129/2002

- -poate

solicita cf.Legii nr.129/2002

-

Instanţa de judecată -

solicităobligatoriu cf.art. 482 C.p.p.,poate solicitacf. O.G. nr.92/2000

poate solicitacf. O.G. nr.92/2000

-poate

solicita cf.O.G. nr.92/2000

poate solicitacf. O.G. nr.92/2000

Tabelul nr. 1

II.2. Metodologia de lucru pentru întocmirea referatului de evaluare

Parchetul sau instanţa de judecată solicită prin adresă scrisă serviciului de probaţiune întocmreferatului de evaluare.

După înregistrarea adresei de solicitare, şeful serviciului de probaţiune încredinţează, de întocmirea referatului de evaluare unui consilier de probaţiune21. Conform art. 8 din H.G. nr. 1239/2000 privindaprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000 privind orgfuncţionarea serviciilor de probaţiune, consilierul de probaţiune desemnat să întocmească referatul destabileşte de îndată, dar nu mai târziu de 5 zile de la data primirii solicitării (parchetului22) instanţei de judecată,

20 Se are în vedere ca reper vârsta majoratului, cea de 18 ani.21 De regulă, se ţine seama de către şeful serviciului de probaţiune la alocarea referatului de evaluare, de încărcătura de fiecărui consilier de probaţiune, în cadrul serviciilor de probaţiune; la această dată, nu există „specializări” pe activit

întocmirea referatelor de evaluare, supravegherea persoanelor condamnate sau reintegrarea socială a acestora, există însă vpracticieni care recomandă „specializarea” consilierilor de probaţiune, considerând că s-ar putea obţine rezultate mai bunastfel de poziţie.22 Şi în cazul solicitării referatului de evaluare conform art. 482 C.p.p. s-a considerat că termenele referatului rămân aceleareferatelor de evaluare solicitate de instanţa de judecată.



10

locul, data, şi ora primei întrevederi cu persoana pentru care s-a solicitat referatul de evaluare. Prima îcu persoana pentru care s-a solicitat referatul de evaluare23 trebuie să aibă loc în termen de 7 zile de la dataprimirii solicitării organului judiciar.

Referatul de evaluare este întocmit de consilierul de probaţiune, în baza uneia sau a mai întrevederi cu persoana pentru care instanţa sau parchetul au solicitat referat de evaluare.

Consilierul de probaţiune desemnat contactează persoanele şi instituţiile care ar putea furniza iutile despre persoana evaluată (membrii familiei inclusiv persoana evaluată – învinuită sau inculpată, unitatea unde persoana îşi desfăşoară activitatea), nivelul instrucţiei şcolare, comportamentul acesteisocial şi familial etc. Toate datele necesare şi utile pentru întocmirea referatului de evaluare sunt consocazia fiecărei întrevederi realizate de consilierul de probaţiune. Atunci când consideră necesar, conprobaţiune propune şefului serviciului de probaţiune desemnarea consultării unor specialişti în vederereferatului de evaluare. Aceşti specialişti pot fi psihologi, sociologi, cadre didactice, medici sau specialişti a căror opinie este considerată necesară. La întocmirea referatului de evaluare se ţine seamşi de informaţiile existente în dosarul de urmărire penală sau în dosarul penal.

În cazul în care persoana cu privire la care se întocmeşte referatul de evaluare nu colaborerealizarea acestuia , consilierul de probaţiune va menţiona în referat refuzul de cooperare.

În cazul în care persoana cu privire la care este solicitată întocmirea referatului de evaluare

găsită, serviciul de probaţiune înaintează organului judiciar care a solicitat întocmirea referatului de notă informativă însoţită de dovezi care să ateste situaţia de fapt constatată şi imposibilitatea întocmiride evaluare, excepţie se face atunci când întocmirea referatului de evaluare a fost solicitată în baza arCodul de procedură penală, în acest caz consilierul de probaţiune întocmeşte referatul de evaluare fărreferire în cuprinsul acestuia la factorii care influenţează sau pot influenţa conduita generală a persoacare a fost solicitat şi la perspectivele de reintegrare în societate.

După consultarea tuturor surselor care pot oferi date relevante pentru întocmirea referatului deşi verificarea informaţiilor, consilierul de probaţiune procedează la redactarea acestuia. Referatul depoate fi citit de supervizorul serviciului de probaţiune, după caz24, ulterior fiind prezentat spre analiză şi semnareşefului serviciului de probaţiune. Referatul de evaluare este înaintat organului judiciar solicitant în 1solicitare.

II.3. Elementele referatului de evaluare

Forma referatului de evaluare este standardizată, modelul acestuia cu elementele pe care le cueste prezentat în Anexa nr. 1 a H.G. nr. 1239/2000. Conform art. 9 din această hotărâre referatul decuprinde următoarele părţi:

- introducere;- sursele de informaţii utilizate la întocmirea lui;- date privind persoana pentru care a fost solicitat;- factorii care influenţează sau care pot influenţa conduita generală a persoanei pentru care a fost - perspectivele de reintegrare în societate. În ceea ce priveştedatele privind persoana pentru care a fost solicitat referatul de evaluare,

acestea se vor prezenta diferenţiat, după cum solicitarea referatului de evaluare se referă la inculpapersoanele prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2000. Aceste date sunt prezentate sisttabelul următor:

23 În cazul minorilor consilierul de probaţiune stabileşte locul, data şi ora întrevederii sau întrevederilor cu minorul, precucu cel care l-a adoptat, cu tutorele sau, după caz, cu persoanele sau cu reprezentanţii instituţiilor cărora le-a fost în

supravegherea minorului.24 Practicienii din domeniul probaţiunii au în intenţie într-un viitor nu prea îndepărtat generalizarea activităţii de suactivităţilor în cadrul serviciilor de probaţiune pentru a degreva şeful serviciului de probaţiune de această activitate, acestaşi centreze atenţia, cum este şi firesc, asupra activităţii de management. La această dată supervizarea activităţii în seprobaţiune se face numai pentru personalul nou angajat.



11

Categoriade

persoaneInculpaţi Persoane supravegheate

Majori

a) trecutul infracţional;b) mediul familial şi social;c) nivelul instrucţiei şcolare şi al pregătirii

profesionale;d) comportamentul persoanei înainte şi

după comiterea faptei;e) factorii care au favorizat comportamentul

infracţional;f) dacă este cazul, modul în care au

îndeplinit anterior obligaţiile stabilite deinstanţa de judecată;

g) atunci când consideră necesar,consilierul de probaţiune va include date

privind starea fizică şi mintală, precum şidezvoltarea intelectuală şi morală ainculpatului, furnizate de specialiştiidesemnaţi în acest scop;

a) mediul familial şi social;b) evoluţia persoanei din punct de vedere

educaţional şi profesional;c) comportamentul pe perioada

supravegherii;d) modul în care au executat obligaţiile

stabilite de instanţa de judecată;e) atunci când consideră necesar,

consilierul de probaţiune va includedate privind starea fizică şi mintală,precum şi dezvoltarea intelectuală şimorală a persoanei aflate însupraveghere, furnizate de specialiştii

desemnaţi în acest scop;

Minori

h) condiţiile în care au crescut şi au trăit;i) modul în care părinţii, cei care i-au

adoptat sau tutorele îşi îndeplinescobligaţiile ce le revin.

f) modul în care părinţii, cei care i-auadoptat sau tutorele îşi îndeplinescobligaţiile ce le revin;

g) după caz, modul de colaborare dintreserviciul de probaţiune şi persoana sauinstituţia legal însărcinată cusupravegherea minorului sau cu

instituţia publică la care minorulexecută obligaţia prevăzută la art. 103alin. 3 lit. c) din Codul penal.

Tabelul nr. 2

În ceea ce priveşteevaluarea riscului25 de a săvârşi din nou unele infracţiuni şi riscul pentrusiguranţa publică, precum şi riscul de sinucidere sau autovătămare(aparţinând capitolului Factorii careinfluenţează sau pot influenţa conduita generală a persoanei pentru care a fost solicitat - referatul de conform art. 14 (2) din H.G. nr. 1239/2000, riscurile menţionate mai sus se evaluează numai pentru psupravegheate, în cazul învinuiţilor sau inculpaţilor referatul de evaluare nu conţine aprecieri pri(scăzut, mediu şi ridicat).

La completarea capitoluluiperspectivele de reintegrare în societateapare o altă diferenţiere conformart. 15 din H.G. nr. 1239/2000, diferenţiere redată în Tabelul nr. 3.

25 Evaluarea riscului de recidivă este un proces continuu şi presupune elaborarea unor predicţii cu privire la posibilitacomportamentului infracţional, frecvenţa acestor manifestări, tipul de comportament şi posibilele victime ale acestui comRomânia nu există încă un instrument validat, acreditat pe populaţia românească, de evaluare a riscului, există însinfracţiunilor patrimoniale un instrument de evaluare a riscului de recidivă elaborat de Ioan Durnescu – lector universFacultatea de Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti, acest instrument a fost aplicat până în prezent doar experimentriscului de recidivă se face folosind informaţiile conţinute în capitolele anterioare ale referatului de evaluare, rezultatele afactuale, legate de mediul social al persoanei evaluate şi de istoria de viaţă a acesteia, precum şi din rezultatele analizeicapitolele privind comportamentul persoanei înainte şi după comiterea faptei şi factorii conduitei generale a persoanei. Pen

riscului se ţine seamă de două categorii de factori care influenţează comportamentul persoanei: factorii statici (vârsta coinfracţiuni, vârsta actuală, vârsta la prima condamnare, sexul, experienţa infracţională – numărul de condamnări pe perioaetc.) şi dinamici (nivelul de şcolarizare, calificarea, locul de muncă, abilităţile sociale, anturajul – asocierea cu pcomportament infracţional, atitudini antisociale, empatia faţă de victimă, capacitatea de autocontrol, consumul şi abuzuletc.).Ţinta intervenţiei pentru schimbarea comportamentului şi redducerea riscului de recidivă, sunt factorii dinamici.



12

Învinuiţi/inculpaţi Persoane supravegheateNu se fac propuneri sau recomandări organului judiciarprivind soluţia ce urmează să fie dată în cauză.

Dacă se constată că şansele de reintegrare însocietate sunt reduse, se vor face doar menţiune înacest sens, fără a se formula propuneri saurecomandări instanţei de judecată privind măsura cetrebuie luată.

Tabelul nr. 3

II. 4. Alte date despre referatul de evaluare

Conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1239/2000 privind aprobarea Regulamentului dedispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000 (art. 9), referatul de evaluare va purta pe prima pagidin stânga sus, antetul serviciului de probaţiune, iar în colţul din dreapta sus, menţiunea „Strict confidcompletare”. Conform unei circulare ulterioare a Direcţiei de Probaţiune din cadrul Ministerului Justipagină a referatului de evaluare va apărea şi menţiunea „Operator de date cu caracter personal nr. 7303” , iar în

partea de jos a fiecărei pagini, datele de contact ale serviciului de probaţiune26

.Fiecare pagină scrisă a referatului de evaluare va purta în colţul din dreapta jos ştampila şi semşefului serviciului de probaţiune.

După completarea datelor în introducere celelalte părţi ale referatului de evaluare vor fi prezescurt, într-o formă narativă, evitându-se pe cât posibil folosirea unor termeni de specialitate sau a unocare ar face dificilă înţelegerea conţinutului referatului de evaluare. Paginile sau spaţiile libere rconţinutul referatului de evaluare se vor bara după întocmirea acestuia.

II. 5. Referatul de evaluare - exemplificare

Referatul de evaluare a suferit pe parcursul timpului, după anul 2001, mai multe modificări deconţinut din dorinţa practicienilor şi a legiuitorului ca acesta să fie cât mai clar, concis şi obiectiv şi mcât mai util celor care îl solicită (instanţele şi parchetele).

A fost o perioadă când referatul de evaluare putea fi solicitat si de organele de poliţie, pornicalitatea de învinuit a celui care a săvârşit infracţiunea, perioada aceasta a fost cea mai grea pentru serprobaţiune deoarece acestea erau pur şi simplu blocate datorită numărului mare de referate de evaluarepentru orice faptă, pornind de la cele mai banale furturi, până la fapte al căror pericol social crescut. referatelor de evaluare în aceste condiţii consuma foarte mult timp din timpul de lucru al serviciilor deastfel încât erau neglijate o serie de activităţi în supravegherea sau asistenţa şi consilierea clienţilor serprobaţiune.

Neglijarea unor activităţi de bază a făcut să scadă calitatea referatelor de evaluare şi implicit ssatisfacţia persoanelor din supraveghere şi chiar încrederea instanţelor de judecată acordată serviprobaţiune. Momentul a trecut, acum referatele de evaluare se întocmesc fără a mai produce problemeexperienţa serviciilor de probaţiune a crescut putându-se vorbi pe bună-dreptate, la această dată, de omaturizare a serviciilor de probaţiune.

Din dorinţa unei exemplificări cât mai bine făcute, privind întocmirea unui referat de evaluare, caz din experienţa Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, cu respectarea confidtuturor datelor despre persoana pentru care a fost întocmit referatul de evaluare. Aşadar cazul epersonajele doar sunt ipotetice.

26 Adresa, telefon, fax, e-mail.



13

Serviciul de Probaţiune Strict confidenţial după completare

de pe lângă Tribunalul VranceaOperator de date cu caracter personal nr. 7303Nr. xxxx din xx.xx.2008

REFERAT DE EVALUARE

I. Introducere:

Numele şi prenumele inculpatului: T. C. P.

Data şi locul naşterii: 25.07.1992, Focşani, jud. Vrancea

Adresa: satul S. L., comuna S. C., jud. Vrancea

Fapta pentru care subiectul referatului de evaluare este inculpat :tentativă de omor prevăzută de art. 20 rap.la art. 174, 175 lit.i C.p.

Instanţa de judecată care a solicitat referatul de evaluare: Tribunalul xxxxx

Numărul dosarului penal: xxxx/xx/2008 Termenul de judecată: xx.xx.2008

Numărul şi data adresei de solicitare din partea instanţei de judecată: xxxx/P/2008 din xx.xx.2008

Numele şi prenumele consilierului de probaţiune : M. P.

II. Sursele de informaţii27:

T. C. P, inculpat – o întrevedere; M. M., bunicul inculpatului - o întrevedere; M. A., bunica inculpatului – o convorbire telefonică; T. C., tatăl inculpatului – o convorbire telefonică;

27 Sursele de informaţii utilizate la întocmirea referatului de evaluare sunt prezentate sintetic, evidenţiindu-se toate persoaau avut loc întrevederi, numărul de întrevederi dar şi documentele consultate (documente medicale, anchete sociale, catalocazul elevilor etc.). Se vor menţiona şi sursele de informaţii care au refuzat să coopereze, eventualele îndoieli privininformaţiilor sau sursele la care nu a fost posibil accesul consilierului de probaţiune, motivele pentru care nu a fost posibil



14

M. P., mătuşa inculpatului – o întrevedere; S. C., parte vătămată – o întrevedere; V. O., agent în cadrul Postului de Poliţie al Comunei S. C. – o întrevedere; I. V., referent social în Primăriei Comunei S. C. – o întrevedere; C. V., consătean, vecin cu inculpatul – o întrevedere; Dosarul penal nr. xxxx/xx/2008, al Tribunalului xxxx.

III. Date privind persoana pentru care a fost solicitat referatul de evaluare28:

Minorul pentru care se întocmeşte prezentul referat de evaluare locuieşte împreună cu bunicii ş în satul S. L., comuna S. C., jud. Vrancea.

Începând de la vârsta de 12 ani minorul a fost lăsat în grija bunicilor paterni, M. M., 70 ani şiani, pensionari, părinţii hotărând să plece în Italia în scopul accesării unor locuri de muncă mai bine p în ţară. Alături de inculpat, au fost încredinţaţi fără forme legale bunicilor, şi fraţii acestuia T. L., îvârstă de 12 ani, elevă în clasa a V-a la Şcoala Generală S. C. şi T. M., 16 ani, elev în clasa a IX-a la LFocşani. În această perioadă părinţii au menţinut legătura telefonic cu minorul în cauză, au trimis perio

de bani necesare întreţinerii sale, au efectuat vizite anuale în România şi au manifestat interes faţă de e în plan educaţional.Familia alcătuită din persoanele prezentate mai sus locuieşte într-un imobil format din şase cam

anexe, bine întreţinut, din afirmaţiile minorului rezultând că acesta satisface nevoile locative ale tuturoT. C. P. a absolvit opt clase29 în cadrul Şcolii Generale S. C., după care datorită dezinteresului faţă

procesul de învăţământ şi a lipsei de valorizare în cadrul familiei a pregătirii şcolare ( „chiar dacă nepoţii meifinalizează liceul tot aici ajung, la mine la ţară să muncească să-şi câştige pâinea!”- afirmă bunicul minorului), adecis să abandoneze şcoala. În acelaşi timp s-a remarcat prin implicarea sa constantă în activităţi luccadrul gospodăriei bunicilor şi în comuna de domiciliu, fiind solicitat de diferite persoane la lucrărzonei: prăşit, cosit, cules struguri, scos lemne din pădure, etc. Ambii bunici sunt mulţumiţi de implicar în susţinerea gospodăriei, de modul în care acesta se raportează la autoritatea lor şi doresc să se o

continuare de creşterea şi îngrijirea sa. În ceea ce priveşte starea de sănătate30, atât din informaţiile furnizate de către inculpat cât şi din discupurtată cu bunicul acestuia, rezultă că numitul T. C. P. este înscris în evidenţele medicului de famfigurează cu boli cronice şi neuropsihice.

Cea mai mare parte a timpului liber inculpatul şi-o petrece împreună cu persoane de aceeaşi vâcomuna de domiciliu ascultând muzică, plimbându-se în comuna de domiciliu sau deplasându-se penore în mun. Focşani unde frecventează sălile de Internet.

Anterior comiterii prezentei infracţiuni, din informaţiile furnizate de către dl V. O., agent în cadde Poliţie al Comunei S. C., rezultă că în cursul lunii martie 2008, minorul a fost cercetat penal sucomiterii infracţiunii de distrugere, cercetare penală încheiată cu scoaterea de sub urmărire penalăaugust a aceluiaşi an a fost cercetat penal pentru comiterea aceleiaşi infracţiuni, distrugere, cercetare

28 Aceste date se referă conform art. 12 alin (1), lit. a) - f) din H.G. nr. 1239/2000 la: trecutul infracţional al inculpatuluimplicat în săvârşirea altor fapte cu caracter penal), mediul familial şi social (se prezintă membrii familiei, mai ales cei semmama, fraţii cu anumite influenţe semnificative în conduita inculpatului, veniturile familiei şi cele la care inculpatul particla realizarea lor, dotarea şi confortul locuinţei, condiţiile în care membrii familiei au crescut şi au trăit, climatul familiapărinţii îşi îndeplinesc obligaţiile ce le revin, accesul la informaţie şi educaţie, modul de petrecere a timpului liber şirecreere, hobby-uri, atitudinea familiei faţă de modul de petrecere a timpului liber, persoane cu care intră inculpatul sau m în contact, eventuale presiuni la care sunt supuşi membrii familiei – sociale, financiare, modele comportamentale existeconsumul de băuturi alcoolice/droguri, starea de sănătate), nivelul instrucţiei şcolare şi al pregătirii şcolare, comportamen înainte şi după comiterea faptei, factorii care au favorizat comportamentul infracţional şi dacă este cazul, modul în careanterior obligaţiile stabilite de instanţa de judecată.29

Se va evidenţia traseul şcolar al inculpatului, ultimul nivel al cursurilor şcolare absolvite, atitudinea inculpatului şi a famactul educaţional, respectarea regulamentului şcolar, rezultate şcolare obţinute. Similar în cazul traseului profesional se poistoricul locurilor de muncă ocupate, descrierea locului de muncă actual, rezultate obţinute în activitatea profesională, venaptitudini, abilităţi, gradul de satisfacţie profesională, preocuparea pentru continuarea pregătirii profesionale, planuri de vii30 În cazul în care inculpatul acuză diverse afecţiuni medicale se vor lua în evidenţă doar cele pentru care există acte medic



15

tot cu scoatere de sub urmărire penală; în cursul lunii martie 2008 a fost sancţionat cu amendă pentru liniştii şi ordinii publice.

Din studierea fişei de cazier judiciar rezultă că minorul T. C. P. nu a comis alte fapte penale, reseste înregistrat cu antecedente penale31.

S-a constatat în cazul minorului existenţa unui pattern în comiterea faptelor antisociale menţiosus: faptele au fost comise pe fondul consumului de alcool şi au avut ca mobil răzbunarea dintre dourivale, derularea acestora având loc cu ocazia serilor petrecute la discoteca din comună.

În familia minorului nu există persoane care au antecedente penale32.Din informaţiile furnizate de sursele menţionate mai sus, se constată că există o situaţie conflict

tinerii aparţinând satului S. L., localitatea de domiciliu a învinuitului, şi un alt grup de persoane de acaparţinând satului F. Între cele două grupuri au existat de-a lungul timpului numeroase conflicte, motivaţie mici incidente derulate în serile petrecute la discoteca din comună – călcări pe picior în timpremarci ofensatoare, manifestarea unor atitudini de superioritate. În luna august 2008 pe fondul acestensionate a avut loc un alt conflict între inculpat şi numitul P. I. (tânăr din satul vecin) care „într-o seară în timp cemă întorceam de la discotecă, a intrat după mine în curte, m-a bătut şi mi-a spart câteva gemuri de la casă,motivând că aş fi cochetat cu prietena sa la un dans de grup. Atunci am luat un par din curte şi i-am distrus şi eucapota de la maşină”,relatează inculpatul.

Membrii comunităţii locale cunosc existenţa situaţiei tensionate dintre cele două grupuri, decunoaşte un motiv concret al discordiei şi nici nu se identifică anumiţi vinovaţi. „Anul trecut s-au încăierat pestradă, chiar din gardul acesta au rupt scânduri şi s-au bătut. A fost implicat şi T. C. P. în unele scandaluri.Familia sa este una respectabilă, sunt oameni gospodari, la locul lor, nici băiatul nu-i rău, dar când se duce ladiscotecă se întâlneşte cu ceilalţi, beau33 şi apoi se iau la bătaie” afirmă d-nul C. V., consătean, vecin cu buniciiinculpatului.

Faptul că familia minorului se bucură de o imagine pozitivă în cadrul comunităţii este confirmatautorităţile comunei S. C., „pe bunicii minorului îi cunosc personal, îşi văd de treburile lor şi din acest motiv suntbine-văzuţi în comunitatea noastră oarecum redusă ca număr de membri, de asemenea, îi cunosc şi părinţii care pentru a-şi câştiga existenţa şi pentru a-şi putea creşte copiii au fost nevoiţi să plece la lucru afară” , relatează dnaI.V., referent social.

Ulterior comiterii faptei34

pentru care este inculpat în prezentul dosar penal, minorul a renunţatfrecventarea discotecii care constituia punctul de întâlnire dintre cele două grupuri rivale, excluzâacesta şi consumul de alcool din obiceiul său. Totodată, a continuat să se implice în activităţi lucrativesolicitat fiind de persoane din localitate. Un alt fapt pozitiv constatat în conduita sa ulterior producreprezintă încercarea de refacere a relaţiei cu partea vătămată, dorinţa de clarificare a motivelor care baza acţiunii sale precum şi a intenţiei avute atunci când a folosit briceagul cu care numitul S. C. (partea fost rănit.

În ceea ce priveşte fapta din actualul dosar penal, din afirmaţiile inculpatului T. C. P oferite realizării interviului pentru întocmirea prezentului referat de evaluare, rezultă următoarea situaţie: „eram în faţadiscotecii şi îl aşteptam să se întoarcă pentru a merge împreună acasă pe V. I., prietenul meu, care plecase să oconducă o porţiune de drum spre casă pe prietena lui. Acesta a apărut în câteva minute şi mi-a spus că pe drum

se întâlnise cu S.C. şi P. I. care s-au luat de el fără vreun motiv şi l-au ameninţat cu bătaia. Apoi, prietenul meu I.mi-a propus să mergem după ei să le cerem socoteală pentru ameninţare, ceea ce am şi făcut. Ne-am dus dupăei, i-am ajuns, I. i-a întrebat care au fost motivele pentru care îl tratase urât mai înainte şi de aici a început cearta.Cei doi, S.C. şi P. I. au luat scânduri dintr-un gard şi au început să-l lovească pe I. – l-au lovit peste cap şi lacoaste, apoi au venit şi la mine să mă lovească, moment în care eu am fugit iar ei s-au întors să-l bată iar pe I.

31 Se prezintă toate informaţiile legate de trecutul infracţional al persoanei, natura faptelor, existenţa unui pattern eventualele condamnări penale, in cazul infracţiunilor comise în grup trebuie să se precizeze cine a avut iniţiativa comitsau cine a avut rolul conducător sau decisiv în comiterea infracţiunii32 Precizarea este importantă de făcut pentru a observa „modelele” din familia minorului, modele care în cazul în care sunfraţii mai mari au o mare influenţă supra conduitei minorului.33

Consumul de alcool sau de substanţe toxice trebuie precizat mai ales în situaţiile în care comiterea infracţiunii are loc psau duce la crearea unui pattern.34 Comportamentul persoanei înainte şi după comiterea faptei trebuie totdeauna precizat deoarece poate ajuta instanţa de jconstate gradul de conştientizare al inculpatului şi atitudinea faţă de fapta comisă, empatia faţă de victimă, motivaţia pentevoluţia comportamentală.



16

Când am văzut că I. nu se putea apăra, m-am întors să mă bag între ei. S.C. a sărit la mine cu o bâtă să mălovească, moment în care eu am scos un briceag pe care îl aveam de la cules de struguri şi am făcut mişcări îndreapta şi în stânga spre el, cu scopul de a-l intimida. Nu aveam de gând să-l rănesc cu adevărat ci doream să-lsperii. Pentru că ne împingeam unii pe alţii, nu ştiu când S.C. a intrat cu abdomenul în briceagul meu. Nu mi-aspus nimic, nu s-a văitat, după scurt timp am plecat fiecare la casele noastre, eu m-am culcat şi cam după o orăa venit la mine domnul agent de poliţie şi mi-a spus că l-am tăiat pe S.C.”

Analizând atitudinea inculpatului faţă de fapta comisă, se remarcă conştientizarea vinovăţiei în acesteia, prezenţa sentimentului de regret pentru rănirea părţii vătămate. Ulterior comiterii faptei, relaţionat, din afirmaţiile părţii vătămate rezultând că ambele părţi sunt de acord asupra intenţiei carbaza folosirii de către învinuit a briceagului respectiv – dorinţa de intimidare şi nu cea de rănire a cepărinţii părţii vătămate nu renunţă la plângere solicitând anumite despăgubiri materiale.

Din afirmaţiile numitului S. C. rezultă că între el şi inculpat nu a existat un conflict prealabil ci a datorat dorinţei de a-şi apăra fiecare prietenul. Pe de altă parte, S. C. avea cunoştinţă de existenţa un între P. I. şi V. I., situaţie care a constituit mobilul certei din seara de xx.xx.2008. .

Ca urmare a comiterii prezentei infracţiuni părinţii minorului au decis să intervină în situaţiscoaterea acestuia din mediul social în care a comis fapta, intenţionând să-l ia pe acesta în Italia înlucrative şi pentru ruperea în acest fel a legăturilor cu persoanele în anturajul cărora a comis preze

penală. În urma evaluării realizate de către Serviciul de Probaţiune s-au identificat următorii factorfavorizat, în cazul învinuitului minor T. C. P., comiterea prezentei infracţiuni:

existenţa unei situaţii conflictuale perpetue între grupurile de tinerii aparţinând localităţilor S. care minorul îşi are domiciliul ) respectiv F., fapt care a condus la declanşarea situaţiei viocontextul căreia minorului a comis infracţiunea;

dorinţa minorului de a-şi intimida adversarul şi de a-şi apăra în acelaşi timp prietenul aflat minoritară;

consumul de băuturi alcoolice care a precedat comiterea infracţiunii, fapt care a influenţatcapacitatea de evaluare a implicaţiilor gestului de manevrare a briceagului respectiv chiar şi îintimidării celuilalt;

implicarea în trecut a minorului în acte de violenţă declanşate între cele două grupuri, trăirea exde victimă cauzată de grupul rival, situaţie care a condus la obişnuirea acestuia cu practicarea vi deprinderi slabe ale bunicilor de a interveni eficient în situaţia de criză din existenţa minorului.

IV. Factorii care influenţează sau pot influenţa conduita generală a persoanei pentru care afost solicitat referatul de evaluare35

Din informaţiile obţinute în urma realizării prezentei evaluări, au fost identificaţi următoriifactori negativi care pot influenţa comportamentul inculpatului şi se pot constitui în cazul său ca factori predispozacomportament antisocial:

existenţa unei rivalităţi între cele două grupuri aparţinând localităţilor S. L. respectiv F., situaţie declanşa pe viitor alte dispute între membrii aparţinând celor două grupuri;

oferta scăzută a modalităţilor de petrecere a timpului liber la nivelul comunităţii locale, fapt carla întâlniri frecvente între persoanele grupurilor aflate în conflict – majoritatea conflictelor au timpul sau după plecarea de la discoteca din comună;

tendinţa minorului de a consuma băuturi alcoolice în compania prietenilor cu ocazia serilor pecompania acestora;

dificultatea bunicilor de a interveni eficient în dezamorsarea relaţiilor tensionate dintre minorul persoane de aceeaşi vârstă;

abandonul şcolar, aprobat şi susţinut şi de bunicii paterni;

35 În acest capitol, se va face referire la factorii identificaţi de natură să inhibe dezvoltarea unui comportament infracţifactorii care pot accentua dezvoltarea comportamentului infracţional.



17

absenţa unei calificări profesionale şi a unei activităţi lucrative constante care să o conducă la o organizare a timpului şi preocupărilor inculpatului.

Din categoriafactorilor pozitivi, care pot influenţa comportamentul inculpatului şi se pot constitucazul său ca factori inhibitori ai comportamentului infracţional, au fost identificaţi următorii:

decizia părinţilor de a scoate minorul din mediul social în care a comis infracţiunea şi mutarea sunde îl pot supraveghea îndeaproape;

atitudinea potrivită adoptată de bunici faţă de comportamentul infracţional al minorului – interzicerea accesului la discotecă, etc.;

raportarea adecvată a învinuitului la victima infracţiunii sale, prezenţa sentimentelor de empatafecţiunea produsă acesteia, iniţiativa remedierii relaţiilor cu aceasta;

implicarea minorului în activităţi lucrative, imaginea pozitivă pe care o are în localitatea de doacest punct de vedere.

V. Perspectivele de reintegrare în societate36:

Analizând resursele minorului – abilităţi lucrative, atitudinea pozitivă a acestuia în raport cu incomisă, atitudinea empatică faţă de victimă, ţinând cont de mediul social în care s-a dezvoltat, precintenţia părinţilor minorului de a interveni în conflictul dintre cele două grupuri rivale prin scoatereamediul respectiv, apreciem că, în cazul persoanei inculpate există factori care pot favoriza pe viitor resa în societate. În acelaşi timp, obişnuinţa minorului de a răspunde cu violenţă provocărilor, tendconsuma în exces băuturi alcoolice în compania prietenilor, precum şi spaţiul restrâns care favorizeafrecvente între persoanele aflate în conflict, se constituie în factori care pe viitor ar putea sta la bincidente violente.

Data întocmirii şi semnării Întocmit,referatului de evaluare: Consilier de probaţiune,xx.xx.2008 ...........................................

Şef Serviciu,...................................

III. Supravegherea în comunitate

III. 1. Când se aplică suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

36

Perspectivele de reintegrare în societate sunt estimate după analiza tuturor informaţiilor din referatul de evaluare, a factoşi favorizanţi, a resurselor din comunitate, acestea sunt prezentate pe scurt, obiectiv şi motivat sub formă narativă. Stipularesurselor interne/externe ale persoanei poate crea tabloul cel mai evident al perspectivelor de reintegrare în societate.propuneri sau recomandări instanţei cu referire la soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă. Se vor surprinde mai multţin de comportamentul persoanei, mai ales de evoluţia acestuia.



18

Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este reglementată de de art. 861 Cod penal şi esteposibilă daca sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult patru ani;b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, afara d

cand condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38 din Codul penal;c) tinând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, se ap

că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pecondamnatul nu va mai savârşi infracţiuni.Perioada de probă,termenul de încercare, în cazul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei

este compusă din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp, stinstanţă între 2 şi 5 ani.

III. 2. Categorii de persoane sancţionate faţă de care serviciile de probaţiune au competenţa dverifica modul de îndeplinire a măsurilor de supraveghere şi de executare a uneia sau a mai mulobligaţii stabilite de către instanţa de judecată

Persoanele sancţionate care intră în evidenţa serviciilor de probaţiune sunt cele prevăzute de L129/2002 de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serreintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate În Codulpenal (C.p.) se identifică 4 categorii de persoane faţă de care serviciile de probaţiune au competenţa demodul de îndeplinire a măsurilor de supraveghere şi de executare a uneia sau a mai multor obligaţii, urmează:

1) persoanele condamnate în baza art. 861 C.p. faţă de care instanţa a dispus respectarea măsurilorprevăzute la art. 863 alin. 1, lit. a) – d) din C.p., respectiv:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor 37:

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasadepăşeşte opt zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

2) persoanele condamnate în baza art. 861 C.p. faţă de care instanţa a dispus respectarea măsurilorprevăzute la art. 863 alin. 1, lit. a) – d) din C.p. şi executarea uneia sau mai multor obligaţii

prevăzute de art. 863 alin. 3, lit. a) – f) din C.p., respectiv:

a) să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare;b) să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa avută ori să nu depăşească limita teritorială stabilită,

condiţiile fixate de instanţă;c) să nu frecventeze anumite locuri stabilite;d) să nu intre în legătură cu anumite persoane;e) să nu conducă nici un vehicul sau anumite vehicule;f) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

37 Fosta denumire a serviciilor de probaţiune, noua denumire deservicii de probaţiune a fost introdusă începând cu 13 mai 2006 prinintrarea în vigoare a Legii nr. 123/2006 şi înlocuieşte vechea denumire de servicii de protecţie a victimelor şi reintegr

infractorilor (conform Legii nr. 211/2004) sau pe cea de servicii de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghereneprivative de libertate conform Legii nr. 129/2002.



19

3) minorii faţă de care instanţa a luat măsura educativă a libertăţii supravegheate în baza art. 1C.p. şi a impus acestora executarea uneia sau mai multor obligaţii dintre cele prevăzute la art. 1alin. 3 lit. a) – c) C.p., respectiv:

a) să nu frecventeze anumite locuri stabilite;b) să nu intre în legătură cu anumite persoane;c) să presteze o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public fixată de instanţa38, cu o durată

între 50 şi 200 de ore, maxim 3 ore pe zi, după programul de şcoala, în zilele nelucrătoare şi în

4) minorii condamnaţi în baza art. 1101 C.p. faţă de care instanţa a dispus executarea, până la vârstade 18 ani, a uneia sau a tuturor obligaţiilor prevăzute de art. 103 alin. 3 lit. a) – c) C.p. iar d împlinirea vârstei de 18 ani, pe durata termenului de încercare, măsurile prevăzute de art. 863 alin.3, lit. a) – f) C.p.

Referitor la instituţiile însărcinate cu supravegherea, conform art. 11 din O.G. nr. 92/2000 aproLegea nr. 129/2002 serviciile de probaţiune, printre alte activităţi, supraveghează executarea obligaţiiminorului de către instanţă, prevăzute de art. 103 alin. 3, lit. a) – c) C.p., supraveghează respectareapersoana condamnată a măsurilor prevăzute de art. 863 alin. 1 lit. a) – d) C.p., supraveghează executareaobligaţiilor impuse condamnaţilor de către instanţa de judecată prevăzute de art. 86, alin. 3, lit. a) –colaborează cu instituţiile publice în vederea executării măsurii obligării minorului la prestarea unneremunerate într-o instituţie de interes public.

III. 3. Etapele procesului de supraveghere

Procesul de supraveghere a persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi sunt menţinute în stlibertate este unul foarte complex care pleacă de la controlul persoanei sancţionate prin supravegherea în care aceasta respectă măsurile şi execută una sau mai multe dintre obligaţiile stabilite de instanţa dese axează pe identificarea nevoilor criminogene, se continuă cu motivarea persoanei supravegheate participa în procesul de schimbare comportamentală oferindu-i-se suport pentru menţinerea unui comcorespunzător normelor sociale obţinut prin intervenţia specializată a consilierului de probaţiune şposibilitatea persoanei sancţionate de a repara prejudiciul creat comunităţii prin infracţiunea comisă. Sal supravegherii este acela de reintegrare socială a persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi reabilitareşi socială a acestora.

Pentru atingerea obiectivelor mai sus precizate procesul de supraveghere cuprinde următoareleaşa cum reiese din prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1239/2000 privind aprobarea Regulamentului a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de pro39:

1. Încredinţarea supravegherii de către instanţă;2. Alocarea cazului de către şeful serviciului de probaţiune;3. Pregătirea primei întrevederi;

38 Atribuţiile instanţei în stabilirea locului în care se vor executa orele de muncă, rolul consilierului de probaţiune în punerhotărârii instanţei precum şi întregul management al cazului încredinţat de instanţa de judecată, sunt pe larg redate în Cap. 39 Republicată în temeiul art. II din Hotărârea Guvernului nr. 747/2008 pentru modificarea şi completarea Regulamentulu

dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a insupraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1239/2000, publicaOficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iulie 2008, dându-se textelor o nouă numerotare.Hotărârea Guvernului nr. 1239/2000 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651din 13 decembrie 2



20

4. Realizarea primei întrevederi;5. Întocmirea şi înmânarea planului de supraveghere;6. Derularea procesului de supraveghere;7. Încheierea supravegherii.

III. 3. 1. Încredinţarea supravegherii de către instanţă;

Biroul de executări penale din cadrul instanţei de fond transmite serviciului de probaţiune cteritorial o adresă prin care se aduce la cunoştinţă acestuia că a fost desemnat ca organ de supravegcazul uneia sau a mai multor persoane. Odată cu adresa se transmite serviciului de probaţiune şi hdefinitivă a instanţei de judecată, în copie, sau un extras de pe aceasta. Instanţa care transmite adresa sde probaţiune este, aşa cum s-a precizat mai sus, cea de fond chiar dacă hotărârea judecătorească a definitivă la o instanţă superioară. În ce priveşte competenţa teritorială a serviciilor de probaţiune, coalin. 1 din H.G. nr. 1239/2000, competent să exercite supravegherea este serviciul de probaţiune dincare locuieşte persoana sancţionată penal (este vorba de persoana sau persoanele faţă de care s-au măsurile prevăzute la art. 863 alin. 1 din Codul penal sau una ori mai multe dintre obligaţiile prevăzute la a3 alin. 3 sau la art. 103 alin. 3 din Codul penal). Serviciul de probaţiune îşi verifică din oficiu competen

în cazul când acesta constată că nu este competent din punct de vedere teritorial să îşi exercite at înştiinţează de îndată instanţa de judecată care l-a sesizat.

III. 3. 2. Alocarea cazului de către şeful serviciului de probaţiune

După înregistrarea adresei prin care a fost încredinţată supravegherea serviciului de probaţiuneverificarea şi constatarea competenţei teritoriale a serviciului de probaţiune, şeful serviciului va deconsilier de probaţiune responsabil cu supravegherea modului în care persoana îndeplineşte măseventual, obligaţiile impuse de instanţă în sarcina sa. De regulă, supravegherea este alocată consiliprobaţiune care a întocmit referatul de evaluare pentru persoana sancţionată în cauză. Acesta nu este

criteriu de alocare a cazului, existând şi altele precum: volumul de muncă al fiecărui membru aexperienţa/specializarea membrilor echipei raportată la specificul cazului, termenul de încercare40 al cazuriloraflate în evidenţa fiecărui consilier de probaţiune („întinderea” în timp a cazului este diferită în funcţiede încercare sau perioada din pedeapsă executată prin arestul preventiv).

După alocarea cazului de către şeful serviciului de probaţiune, consilierul de probaţiune respocaz va întocmi un dosar de supraveghere41 pentru fiecare persoană încredinţată, dosar ce va conţine conforart. 19 (2) din H.G. nr. 1239/2000 următoarele documente:

- hotărârea definitivă a instanţei de judecată, de regulă în copie, sau un extras de pe aceast- procesul-verbal întocmit cu ocazia primei întrevederi;- planul de supraveghere42;- referatul de evaluare întocmit înainte de pronunţarea hotărârii judecătoreşti, atunci cân

cazul;- referatul de evaluare solicitat de către instanţa de judecată pe perioada supravegherii, când este cazul;

- dovezi privind modul de îndeplinire a măsurilor şi obligaţiilor impuse de instanţa de persoanei aflate în supraveghere;

- raportul final43 privind modul în care persoana condamnată sau minorul a respectat măsurilsupraveghere şi, după caz, obligaţiile impuse de instanţă.

40 Termenului de încercare în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere se compune din cuantumul pedepseaplicate, la care se adaugă un interval de timp, stabilit de instanţă între 2 şi 5 ani, conform art. 862 C.p..41 Consilierul de probaţiune dispune iniţial de puţine piese pentru întocmirea dosarul de supraveghere, însă constituirea ace

în această fază a procesului de supraveghere urmând a se completa dosarul, pe parcursul derulării supravegherii, cu toate pla încheierea perioadei de supraveghere.42 Modelul planului de supraveghere, este redat în Anexa Nr. 1.43 Conform art. 19 alin 3 din H.G. nr. 1239/2000, republicată, în raportul final se consemnează modul în care persoana conminorul a respectat măsurile de supraveghere şi, după caz, obligaţiile impuse de instanţă, precum şi estimarea riscului de a



21

În final persoana sancţionată penal este introdusă în baza de date a serviciului de probaţiune. serviciu de probaţiune are întocmită o baza de date care cuprinde toate persoanele care intră în eserviciului de probaţiune (persoanele pentru care se întocmesc referate de evaluare, persoanele asupraveghere, victimele unor infracţiuni pentru care se oferă consiliere psihologică etc.). Această bază actualizează lunar.

III. 3. 3. Pregătirea primei întrevederi

Conform art. 21 – (1) din H.G. nr. 1239/2000, consilierul de probaţiune responsabil de caz conpersoana condamnată şi, în cazul minorului, reprezentantul legal al acestuia, cu scopul de a transmite ireferitoare la:

- locul, data şi ora la care trebuie să aibă loc prima întrevedere;- adresa serviciului de probaţiune şi numărul de telefon;- numele şi prenumele consilierului de probaţiune.

Contactarea persoanei condamnate se poate face printr-o notificare, de regulă cu confirmare depentru a se putea stabili dacă destinatarul a luat sau nu cunoştinţă de conţinutul notificării. Notificareinformaţii despre hotărârea judecătorească, consecinţele neprezentării etc.

În această etapă consilierul de probaţiune este preocupat de colectarea informaţiilor în scopulunei imagini de ansamblu despre cazul respectiv, pentru lucrul şi intervenţiile ulterioare. De asinformaţiile acumulate ajută consilierul de probaţiune în realizarea primului interviu care urmează săpersoana condamnată. Sursele de informaţii la îndemâna consilierului de probaţiune sunt:hotărârea judecătorească a instanţei de fond care cuprinde informaţii referitoare la situaţia socio-juridică a persocondamnate, comportamentul infracţional, descrierea faptei comise, numirea actorilor participanţi lafaptei penale, descrierea unor modele infracţionale etc.;dosarul penal, după rămânerea definitivă a sentinţeipenale dosarul penal se întoarce şi rămâne la arhiva instanţei de fond, care conţine o serie de doc întocmite sau ataşate pe parcursul urmăririi penale şi a procesului penal (procese-verbale ale orgaanchetă, declaraţii ale martorilor şi părţilor implicate, certificate medico-legale, rechizitoriul parchdificultatea apare în studierea dosarului penal atunci când instanţa de fond este din altă localitate sau

decât localitatea în care îşi are sediul serviciul de probaţiune;referatul de evaluare întocmit anterior pronunţăriihotărârii judecătoreşti, de serviciul de probaţiune căruia i-a fost încredinţată supravegherea pcondamnate sau de către un serviciu din alt judeţ, funcţie de adresa iniţială a locuinţei persoanei condacazurile în care acesta a fost solicitat). În cazul acesta, serviciul de probaţiune căruia i-a fost încpersoana în supraveghere poate solicita copie după referatul de evaluare întocmit de alt serviciu de pdin ţară.

III. 3. 4. Realizarea primei întrevederi

Primei întrevederi cu persoana sancţionată îi trebuie acordată o atenţie deosebită pentru că aceafoarte importantă pentru întreaga evoluţie a cazului (contactul iniţial fiind deseori esenţial pentru culterioară), pentru întreg procesul de supraveghere şi reintegrare socială a acesteia.Prima întrevedere trebuie să aibă loc în termen de 10 zile lucrătoare44 de la comunicarea hotărârii judecătoreşti definitive, după ce cu cel puţin trei zile înainte de data primei întrevederi consilierul rescaz contactează persoana condamnată şi, în cazul minorului, reprezentantul legal al acestuia, în scotransmite informaţiile referitoare la locul, data şi ora la care trebuie să aibă loc prima întrevedere, adresa serviciului de probaţiune, numărul de telefon şi numele consilierului responsabil de caz.

Consilierul de probaţiune se prezintă persoanei condamnate, nume, prenume, funcţia şi rolul pare în derularea supravegherii modului în care persoana va respecta măsurile şi va executa obligaţiile cimpuse de instanţa de judecată. Limbajul folosit de consilierul de probaţiune trebuie să fie unul ainteligibil pentru persoana sancţionată penal. Se clarifică eventualele nelămuriri ale persoanei şi mcolaborare şi relaţionare pe întreaga perioadă a supravegherii.

infracţiuni, a riscului pentru siguranţa publică şi a riscului de sinucidere sau de autovătămare, precum şi orice alte informreferitoare la comportamentul persoanei condamnate sau al minorului pe perioada supravegherii.44 Art. 21 (2) din H.G. nr. 1239/2000



22

Consilierul de probaţiune aduce la cunoştinţă persoanei supravegheate, verbal şi în scris o saspecte ce vor fi consemnate într-un proces – verbal semnat de ambele părţi (când este cazul reprezentantul legal). O copie a procesului verbal se înmânează persoanei supravegheate.

Conţinutul procesului – verbal este următorul:o scopul supravegherii;o obiectivele supravegherii;o modul de desfăşurare a supravegherii;o măsurile sau obligaţiile impuse de instanţa de judecată persoanei respective pe perioada suprav

precum şi consecinţele îndeplinirii sau neîndeplinirii acestora;o obligativitatea respectării regulilor de conduită care se referă, în principal, la a nu avea un comp

violent sau agresiv ori o atitudine nepotrivită sau un limbaj necorespunzător, care ar putea prpersonalul de probaţiune, precum şi alte persoane aflate sub supraveghere.

o posibilitatea de a formula plângere la şeful serviciului în cazul în care consideră că tratamentul serviciul de probaţiune pe perioada supravegherii este necorespunzător;

o posibilitatea solicitării asistenţei şi consilierii din partea serviciului de probaţiune.Tot la prima întrevedere, consilierul de probaţiune realizează evaluarea iniţială a situaţiei p

supravegheate, în vederea întocmirii planului de supraveghere. Evaluarea se realizează luându-se în co

şi informaţiile conţinute în referatul de evaluare, dacă acesta a fost întocmit în serviciu, dacă referatul da fost întocmit de un alt serviciu de probaţiune, serviciul de probaţiune căruia îi revine supraveghertransmiterea unei copii a acestuia.

Evaluarea persoanei vizează următoarele aspecte:o analiza comportamentului infracţional;o situaţia familială, socială şi economică şi atitudinea faţă de aceasta;o planurile sale de viitor pe termen scurt şi mediu şi indicarea modalităţilor concrete prin care inte

să le pună în practică.Persoanei supravegheate i se va comunica data următoarei întrevederi.

III. 3. 5. Întocmirea şi înmânarea planului de supraveghere

Planul de supraveghere va fi prezentat şi explicat persoanei supravegheate de consilierul de proresponsabil de caz la cea de a doua întrevedere. Însă, dacă, prin hotărârea judecătorească, instanţa de jfixează frecvenţa întrevederilor la un interval mai mare de o lună, consilierul de probaţiune va înmânplanul de supraveghere la prima întrevedere.

Planul de supraveghere va fi semnat de către consilierul de probaţiune şi de persoana condamdacă este cazul, de către reprezentantul legal al acesteia. O copie a planului de supraveghere va fi înpersoanei condamnate şi reprezentantului legal al acesteia, atunci când este cazul.

Conţinutul planului de supraveghere este următorul:o introducere: numele, prenumele, data şi locul naşterii persoanei supravegheate, adresa de do

infracţiunea săvârşită, numărul hotărârii instanţei de judecată, sancţiunea aplicată, perioasupraveghere, menţionându-se data începerii şi încetării acesteia, numele şi prenumele consilieprobaţiune responsabil;

o măsurile şi, eventual, obligaţiile impuse de instanţa de judecată, precum şi mijloacele45 utilizate deconsilierul de probaţiune pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor şi/sau a măsurilor stabilite de judecată în sarcina persoanei supravegheate;

o nevoile criminogene46 şi cele sociale ale persoanei supravegheate, precum şi obiectivele stabilitevederea diminuării acestora;

45 Amintim câteva din mijloacele utilizate de consilierul de probaţiune pentru asigurarea îndeplinirii măsurilor / obligpersoana aflată în supraveghere: aducerea la cunoştinţa persoanei condamnate a obligaţiilor fixate de instanţă; informare

aflate în supraveghere cu privire la consecinţele nerespectării măsurilor şi obligaţiilor de supraveghere; colaborare cu rautorităţilor publice locale (primărie şi poliţie) în vederea furnizării de informaţii relevante cu privire la situaţia şi comportamentulpersoanei; colaborarea cu familia persoanei supravegheate în vederea respectării de către aceasta a măsurilor / obligaţiide instanţă; verificarea autenticităţii informaţiilor furnizate de persoana supravegheată prin contactarea instituţiilor şi pepot oferi asemenea informaţii.



23

o riscul săvârşirii de noi infracţiuni, riscul pentru siguranţa publică, precum şi riscul de sinucideautovătămare;

o metode de intervenţie propuse în vederea soluţionării nevoilor identificate şi a diminuării risculo data, locul şi frecvenţa întrevederilor dintre consilierul de probaţiune şi persoana supraveghea

pe perioada termenului de încercare;o în cazul în care persoanei condamnate i-a fost impusă prin hotărârea judecătorească obligaţ

participa la derularea unui program de intervenţie, în cuprinsul planului de supraveghere se descurt conţinutul programului, durata şi modalitatea de derulare a acestuia;

o în cazul în care persoanei condamnate i-a fost impusă prin hotărârea judecătorească obligaţpresta o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public, planul de supraveghere vadescrierea activităţii, locul de executare a acesteia şi programul de lucru al persoanei condamna

În perioada de supraveghere, consilierul de probaţiune stabileşte, cu ocazia fiecărei întrevedemăsură obiectivele planului de supraveghere sunt aduse la îndeplinire.

Planul de supraveghere va fi revizuit, prin intermediul unor anexe ale planului de supraveghercâte ori, în situaţia persoanei supravegheate, intervin schimbări care influenţează nevoile acesteia şidentificate.

Modelul planului de supraveghere este prezentat în Anexa I.

III. 3. 6. Derularea procesului de supraveghere

Procesul de supraveghere presupune o monitorizare şi o evaluare continuă47 a cazului, prin care seurmăreşte modul în care persoana supravegheată respectă măsurile/obligaţiile stabilite de instanţa de jusarcina sa. Se au în vedere şi se ţine seama de modificările intervenite în evoluţia persoanei condmăsura în care aceste schimbări influenţează obiectivele stabilite în planul de supraveghere.

Procedeul de relaţionare între consilierul de probaţiune şi persoana supravegheată este c întrevederilor de supraveghere şi al vizitelor neanunţate. La fiecare întrevedere persoana supravegh întrebată despre modul în care respectă măsurile şi execută obligaţiile stabilite de instanţa de judecată

punctuale (de ex: în cazul respectării măsurii de supraveghere prevăzută de art. 863 alin. 1, lt b, „ai fost plecat uninterval mai mare de 8 zile din localitate?” „locuieşti la aceeaşi adresă?”). Informaţiile oferite de

supravegheată pot fi verificate (autenticitatea lor) la sursele care sunt la dispoziţia consilierului de p(referentul social, agentul de poliţie, la locul de muncă sau şcoală – cu păstrarea confidenţialităţiifamiliei, etc.) .

La sfârşitul întâlnirii are loc consemnarea informaţiilor obţinute într-un proces-verbal şi sacestuia de către consilierul de probaţiune şi persoana supravegheată.

Dacă se constată pe perioada întrevederii că au apărut modificări semnificative în situaţia pesancţionate, care impun noi obiective şi metode de intervenţie, care influenţează riscul sau impun mfrecvenţei întrevederilor, consilierul responsabil de caz va proceda la revizuirea planului de suprRevizuirea planului de supraveghere se face prin anexe, procedura de înmânare a planului se repetă şicaz, explicând persoanei supravegheate şi reprezentantului legal, după caz, modificările surven înmânează şi de această dată o copie a anexei persoanei supravegheate.

Consilierul responsabil de caz va realiza verificarea modului în care persoana supravegheată rmăsurile/obligaţiile prin următoarele intervenţii:

o solicitarea de informaţii şi dovezi referitoare la situaţia persoanei (situaţia locativă, situaţia flocul de muncă etc.);

o verificarea periodică a respectării obligaţiei de a urma cursuri de învăţământ sau calificare;o menţinerea unor legături cu persoanele sau instituţiile publice (membrii familiei, primăria, poliţ

la care îşi desfăşoară munca neremunerată în folosul comunităţii etc.);o efectuarea unor vizite inopinate la domiciliu şi, după caz, la locul de muncă sau la şcoala la car

minorul şi colaborează cu familia acestuia în vederea respectării obligaţiei.

46 Evaluarea nevoilor este una continuă în procesul de supraveghere.47 Perioada de supraveghere (termenul de încercare) se poate întinde de la un an până la 6, 7 ani.



24

o încheierea de protocoale cu organizaţii şi instituţii care pot sprijini şi interveni în evaluarea şi repersoanei supravegheate.

III. 3. 7. Evaluarea şi încheierea supravegherii

Cu această ocazie consilierul de probaţiune va revizui întregul proces de supraveghere, împre

persoana supravegheată pentru a se identifica beneficiile obţinute, gradul de atingere a obiectivelor, oneîndeplinite, obiectivele planului de asistare – în cazul în care persoana supravegheată a solicitat asistenţă şi consiliere, din toate acestea reieşind eficienţa procesului de supraveghere.

În cazul în care o serie de probleme sau nevoi ale persoanei supravegheate au rămas nerezoperioada de supraveghere urmând să se încheie, consilierul de probaţiune responsabil de caz îndrumă pcătre serviciile, instituţiile publice sau organizaţiile corespunzătoare.

În cadrul ultimei etape de supraveghere se întocmeşte raportul final de supraveghere, în cconsemnează modul în care persoana condamnată sau minorul a respectat măsurile de supraveghere şcaz, a îndeplinit obligaţiile impuse de instanţa de judecată. În raportul final de supraveghere se consriscul estimat de a săvârşi alte infracţiuni, riscul pentru siguranţa publică şi riscul de sinuci

autovătămare, sau alte informaţii legate de comportamentul persoanei condamnate sau a minorului pesupravegherii.Raportul final poate fi transmis biroul de executări penale al instanţei de fond, acest lucru

obligatoriu, rămânând la dispoziţia serviciului de probaţiune.Urmează închiderea cazului şi operarea în evidenţele serviciului de probaţiune.

IV. Activitatea neremunerată într-o instituţie de interes publicPrestarea activităţii neremunerate într-o instituţie de interes public este o obligaţie impusă de in

judecată persoanei condamnate sau minorului în cadrul procesului penal în care una dintre aceste persoparte. Aparţinând categoriei obligaţiilor prevăzute în Codul penal, activitatea neremunerată ar fi trebucapitolul anterior fiind o obligaţie ce trebuie respectată pe perioada supravegherii, însă, importanţa acdeosebită, prin caracterul educaţional şi reparatoriu, în sistemul de executare a pedepselor ne-a determalocăm spaţiu separat în prezentul capitol. De asemenea, am considerat că ar fi oportună o scurtă amavantajelor rămânerii persoanei în libertate atunci când legea o permite trecând în revistă şi paşii parcexperimentarea muncii în folosul comunităţii până la apariţia reglementării de executare a obligaţiei dactivitate neremunerată într-o instituţie de interes public, reglementare făcută prin ordin al ministrului j

IV. 1. Alternative la privarea de libertate

În ultimii ani, rata infracţionalităţii au crescut în întreaga lume. Puse în faţa aparentei c încălcărilor legii, guvernele au recurs la detenţie ca metoda principală de pedepsire a infractorilor. Rfost o explozie a numărului de deţinuţi: în prezent sunt aproximativ 8 milioane de bărbaţi, femei şi co închisorile din întreaga lume.

Sunt foarte bine cunoscute efectele privării de libertate şi este recunoscut faptul că acestecomplexe. Ele se extind asupra vieţii persoanei condamnate, sănătăţii sale mentale, carierei profesionafamiliei si comunităţii din care aceasta face parte şi în rândurile căreia se întoarce.

Pedeapsa cu închisoarea se vrea o corectare a comportamentului celui care a săvârşit una samulte infracţiuni punându-se în discuţie şi valoarea de prevenire generala şi specială a comiterii infracţiuni. Pedepsele necondiţionate la închisoare se bazează pe prezumţia ca infractorii pun mai mu

libertatea personală decât pe orice altceva. Teoria este că ameninţarea cu închisoarea descurainfracţionalitatea şi că, de aceea, detenţia este pedeapsa cea mai eficientă. Cu toate aceste efecte conpozitive, ale pedepsei cu închisoarea, specialiştii au pus în discuţie câteva efecte colaterale ale închisoca dezavantaje ale ei pentru individul sancţionat şi societate, printre acestea regăsim că privarea de libe



25

Reduce şansele celui care a ispăşit o pedeapsa privativă de libertate să-şi găsească (regăsească)un loc de muncă. Efectele unei sancţiuni privative de libertate se resimt pe termen lung asposibilităţilor ulterioare ale persoanei de a se reintegra în societate. În multe sisteme încarcerarea, ca pedeapsa principală, este însoţita şi de o serie de interdicţii şi limitări (inpenal roman – pedepsele complimentare) care operează după expirarea perioadei de detAceste restricţii privesc o gama largă de drepturi şi libertăţi (drepturile părinteşti, dreptul de o anumita profesie sau de a ocupa o anumita funcţie publică). Pe lângă aceste inconvenieprivării de libertate se remarcă, în unele cazuri, presiunea comunităţilor de blocare a celor comis fapte penale pe piaţa forţei de muncă. Copiii şi tinerii care ispăşesc o pedeapsa privalibertate sunt şi mai intens afectaţi. Privarea de libertate survine într-o perioada care în modeste dedicată educaţiei şi pregătirii profesionale pedeapsa privativă de libertate contribmarginalizarea şi excluderea lor socială ulterioară;

Produce efecte pe termen lung asupra sănătăţii fizice şi mentale a celui închis, pornind de la faptulca o persoana activă în libertate se vede în imposibilitatea de a putea să desfăşoare activobişnuite, diurne în spaţiul de detenţie, de asemenea, presiunile mentale create prin rupefamilie duc la efecte pe termen lung şi in cele mai multe cazuri iremediabile. Nu este de neglca numărul bărbaţilor este cu mult mai mare decât al femeilor în închisoare, ori bărbatul (

frate) este cel care asigură în cea mai mare parte veniturile necesare existenţei familiei privarea sa de libertate familia întreagă suferă. Şi în acest caz se produc, de multe ori, iremediabile în relaţiile de familie şi aşa destul de şubrede sau slab cristalizate;

Contribuie la izolarea şi marginalizarea familiei celui închis (efectul de stigmatizare). Efectul privăriide libertate asupra familiei celui închis ţine de câteva aspecte printre care cele mai importaabsenţa tatălui sau a mamei şi vârsta copiilor. Se remarcă faptul că minorii a căror părin încarceraţi se confruntă cu stigmatizarea socială (deseori folosindu-se sintagma “fiu de pu“neam de puşcăriaş” etc.) şi discriminarea, au tendinţa de a dezvolta un comportament amanifestă tulburări emoţional – afective, tendinţe de izolare etc. ;

Este un mediu criminogen, nociv emoţional, se uzitează adesea termenii de “şcoală pentru infractori”sau “şcoli ale infracţionalităţii”, adesea îi învaţă pe infractori cum sa devină “mai buni infracgenerală de servicii de reabilitare şi de instruire în închisori (deseori personal insuficient procu numărul mare de deţinuţi), afectarea sau chiar ruperea relaţiei cu familia fac să fie dificilreinserţiei infractorului după liberare;

Oferă posibilitatea ca stilul de viaţă şi valorile închisorii să fie “exportate” în exterior, în societate, înmulte cazuri foştii deţinuţi bravează, descriu cu laude mediul de detenţie încercând intipersoanelor cu care intră în contact în mediul liber, iată un exemplu dur dar, din păcate, de mreal: “am fost trei ani în închisoare şi pentru tine mai merg trei”;

Face ca societatea să sufere . Detenţia nu este ieftină, statul cheltuie sume considerabile de la bugcosturi pentru întreţinerea deţinuţilor (bani ai contribuabililor din impozite, taxe etc.) carerezolva alte probleme cu care se confruntă societatea, probleme sociale, de sănătate, infrastetc.;

Satisface rareori sau niciodată reparaţia victimei . Mai ales în ceea ce priveşte infracţiunile ceatentează la integritatea corporală, mentală sau la proprietate, victima este un alt memsocietăţii care rareori beneficiază de pe urma închiderii infractorului. Deşi poate satisface odorinţă de răzbunare, detenţia nu face nimic pentru a compensa victima, fie emoţional, fie Victima este lăsată sa-şi reconstruiască viaţa singură.

Se vede clar ca secolul XX a fost unul de reformare a justiţiei penale pe tot arealul globului păDeşi masurile alternative la detenţie pot fi atribuite sistemului de justiţie penală pe tot parcursul evistorice, totuşi secolul XX a dat o conotaţie imperativă în majoritatea statelor lumii, linie pe care seRomânia după decembrie 1989 prin reformarea justiţiei penale, şi în mod nemijlocit ţărilor membre al

Europei. Au fost elaborate reglementari internaţionale cum ar fi: Declaraţia Naţiunilor Unite cu privire la drepturile omului; Standardul de reguli minime al Naţiunilor Unite – administrarea justiţiei pentru minorii

libertate;



26

Regulile minimale ale Naţiunilor unite pentru elaborarea unor măsuri neprivative de libertatede la Tokyo);

Rezoluţia 40/33 din 29 noiembrie 1985 ansamblul regulilor minime ale Naţiunilor Unite cadministrarea justiţiei pentru minori (Regulile de la Beijing);

Recomandarea nr. 11 (85) a comitetului de miniştri către statele membre cu privire la poziţi în dreptul penal şi în procedura penală;

Recomandarea nr. 19 (99) a comitetului de miniştri către statele membre cu privire la medcauzele penale etc.

După 1970, reformatorii justiţiei au început sa acorde mai multă atenţie problemelor menţionatşi sa caute soluţii noi. A început să se creadă că, în anumite cazuri, alternativele la detenţie, cum ar fi pde muncă în folosul comunităţii, ar fi mai bune atât pentru infractor cât şi pentru societate.

În 1981, Adunarea Legislativă a Consiliului Europei (CE) recomandă ca statele membre „să în… pedepsele cu închisoare pe termen scurt cu alte măsuri care sunt la fel de eficiente şi fără efecte neg1986, Comitetul de Miniştri al CE a adoptat o rezoluţie intitulata „Asupra unor Măsuri Alternative laaceasta rezoluţie, Comitetul recomandă guvernelor statelor membre să implementeze diferite alterdetenţie şi să considere o posibilă introducere a lor în codurile de lege. În mod special Comitetul recomembrii să ia în considerare 3 reforme:

1) implementarea măsurilor care recunosc vina infractorului dar nu sunt legate de alte saadiţionale;

2) luarea în considerare a comportamentului infractorului în perioada dintre condamnare şi exsentinţei;

şi 3) luarea în considerare a programelor de munca în folosul comunităţii care oferă posibilităresocializarea activa a infractorilor.

În aceeaşi ordine de idei, una din obligaţiile prevăzute de Regulile de la Beijing se rereglementarea unei game cât mai largi şi flexibile de sancţiuni (Reg. 18.1) astfel încâtinstituţionalizarea

(încarcerarea ) să fie doar o soluţie de ultima instanţa. Între acestea sunt recomandate: Hotărârile de supraveghere; Probaţiunea; Munca în comunitate; Compensaţia si restituirea; amenzi penale; Consilierea si terapia de grup; Decizii de asistenţă alternativă; Decizii de internare în centre educaţionale, etc.

Concluzii

Este cert ca în întreaga lume sancţiunile penale se orientează către alternativele la pedeap închisoarea. Numeroase ţari, printre care şi cele foste comuniste, fie că au introdus experimental salternative sau au trecut direct la aplicarea acestora, şi-au însuşit în legislaţiile lor penale alternativelelegi care să conducă la implementarea genului de pedepse. Avantajele sunt clare, nete, în favoarea sociindividului şi familiei acestuia. Munca rămâne, aproape sigur, modalitatea de reeducare cea mai eficimai la îndemâna oricărei persoane, aptă de muncă, să o execute. Bineînţeles daca exista şi voinţă în ace

Siguranţa alternativelor depinde în mare măsură de acceptarea instituţiilor justiţiei penapersoanelor pentru care sunt destinate alternativele. Aceasta numai la prima vedere pentru că Recom(2000) 22 a Consiliului Europei include reguli ce se adresează direct dimensiunii politice a implement

a probaţiunii si amăsurilor comunitare.Credibilitatea sancţiunilor şi măsurilor comunitare poate fi îmbunătăţfaţa autorităţilor judiciare, a agenţiilor complementare, a publicului larg şi a politicienilor ţinând cosugestii cuprinse în Recomandarea (2000) 22, şi anume:



27

5. Liderii politici şi administrativi şi publicul larg ar trebui să primească regulat informaţii referitoare labeneficiile economice şi sociale ce apar prin utilizarea redusă a detenţiei şi creşterea frecvenţei cu care serecurge la sancţiuni şi măsuri comunitare. Ar trebui să existe o politică oficială de relaţii publice privind medialocală. Informaţia ar trebui sa sublinieze faptul ca sancţiunile şi măsurile comunitare pot implica supravegherea şicontrolul eficient al infractorilor.

16. Autorităţile judiciare şi personalul serviciilor de implementare ar trebui să creeze canale de

comunicare care să permită discutarea regulată a aspectelor practice ale recomandării şi implementăriisancţiunilor şi măsurilor comunitare.

17. Reintegrarea în comunitate fiind un scop important al sancţiunilor şi măsurilor comunitare, serviciilede implementare ar trebui să coopereze activ cu comunităţile locale, de exemplu prin implicarea unor persoanedin comunitate în supravegherea infractorilor sau prin colaborarea în cadrul programelor locale de prevenire ainfracţionalităţii.

18. Introducerea de noi sancţiuni şi măsuri comunitare în legislaţie şi practică ar trebui să fie însoţită decampanii puternice de relaţii publice cu scopul de a câştiga sprijinul publicului.

Elementul voinţei politice este tratat pe larg în aceste reguli. Pe lângă politicieni şi puterea jurinclus şi publicul larg, unul dintre “beneficiarii” aplicării măsurilor comunitare (ca beneficiar al un justiţie mai bun şi implicit o mai bună calitate a vieţii). De asemenea, se arată ca persoanele desemnatemăsurile neprivative de libertate au obligaţia de a influenţa atât factorul politic, pe cel juridic precumlarg.

Nu trebuie pierdută din vedere, pentru atingerea siguranţei alternativelor,evaluarea aplicării sancţiunilorsi măsurilor comunitare pe care o cer atât Regulile de la Tokyo cât şi Recomandarea R (92) 16 a ConsiEuropei astfel că evaluarea sancţiunilor şi măsurilor comunitare ar trebui să includă, dar să nu se lievaluarea obiectivă a măsurii în care utilizarea lor:

- este în conformitate cu aşteptările legiuitorului, ale autorităţilor judiciare, ale autorităţilordecidente, ale autorităţilor care le aplică şi ale comunităţii cu privire la scopurile sancţiunilor şimăsurilor comunitare;

-

contribuie la reducerea ratelor de încarcerare;- face posibilă satisfacerea nevoilor legate de infracţiune ale infractorului;

- este eficientă;

- contribuie la reducerea infracţionalităţii în comunitate. “Simpla răspândire” a alternativelor poate fi evitată prin introducerea alternativelor în baza de e

astfel că rezultatele reale să poată fi estimate până la adoptarea deciziei definitive. În unele state aşa implementarea alternativelor, când ele sunt verificate într-o anumită regiune.

Luând notă de eficienţa limitată a detenţiei, în special pentru cei care sunt condamnaţi la înpentru perioade scurte de timp, si de cheltuielile neeficace şi neeficiente ale detenţiei, precum şi decrescând pentru sancţiunile şi măsurile alternative, care înlocuiesc sentinţele la detenţie, de epromiţătoare în acest sens pe plan mondial, mai multe state din Europa Centrala şi de Est printreRomânia (Albania, Armenia, Bulgaria, Cehia, Kazakhstan, Letonia, Moldova, Slovacia şi Slovenia) auBucureşti, 10-11 septembrie 2001, Conferinţa“Alternative la Detenţie în Ţările Europei Centrale şi de Est” . Cuprivire la introducerea şi dezvoltarea alternativelor la detenţie s-a concluzionat ca“alternativele la detenţie artrebui dezvoltate ca sancţiuni şi măsuri principale de sine stătătoare şi ca o componentă importantă a reducerii populaţiei penitenciare. Reformatorii din domeniul legislaţiei ar trebui să ţină seama de ambele abordări învederea realizării beneficiilor sociale şi financiare care contribuie la reducerea sărăciei”.

IV. 2. Experienţe în executarea activităţilor neremunerate în folosul comunităţii

IV. 2. 1. Introducere



28

Munca neremunerată în folosul comunităţii are o îndelungată tradiţie în Europa Occidentală Unite ale Americii. Ea a fost practicată în diferite forme încă din Evul Mediu. Originile sale se regăsemai timpuriu la nivelul diferitelor tradiţii juridice dezvoltate în antichitatea greacă, romană şi evreiaaceste sisteme a existat obiceiul despăgubirii victimei, sau a rudelor victimei, pentru daune provocateilicita.

Dreptul roman a cunoscut şi el instituţia muncii neremunerate în folosul comunităţii. În Imperinfractorii îşi puteau uşura şi scurta pedeapsa dacă acceptau sa muncească în realizarea unor proiecte(drumuri, construcţii etc.). In sec. XVII şi XVIII în Anglia deportarea în colonii a infractorilor, inclusivşi obligarea lor la muncă a fost o practică curentă.

Sub forma modernă, ca alternativă la pedeapsa privativă de libertate şi la probaţiunea tradiţionoccidentale s-au reîntors la acest sistem doar în ultimii 25 - 30 de ani. Spre deosebire de sistemul trviziunea modernă nu mai admite însă, posibilitatea muncii forţate. Solicitarea consimţământului i înainte de aplicarea pedepsei de muncă neremunerată în folosul comunităţii constituie principala difepedeapsa de muncă neremunerată în folosul comunităţii şi muncă forţată. România a avut în sancţionator pedeapsa de muncă forţată (executarea pedepsei la locul de muncă), iar consecinţele apliasupra ratei custodiale au fost semnificative. Dianu (1999) arată că introducerea acestei pedepse, îaplicabilă infracţiunilor pedepsite cu până la 5 ani de închisoare, a condus la o scădere a ratei custod

66% la 29%. Bineînţeles ca se impune o mare atenţie la diferenţele ce separa cele doua tipuri de pedeaPedeapsa la muncă neremunerată în folosul comunităţii – cunoscută şi sub denumirea de scomunitar (community service) sau muncă de interes general (travail d’interet general) – a apărut în contextul creşterii ratei infracţionalităţii din anii 60 datorită industrializării masive din acea perioadă.ce in ce mai mare de deţinuţi din penitenciare precum şi concluziile unor cercetări în domeniu care au defectele deconstructive ale încarcerării au dus la decizia multor guverne occidentale de a căuta soluţii mai ieftine si mai eficiente la această problemă.

IV. 2. 2. Definiţie

Conform Penal Reform International România, (din Publicaţia PRI privindalternativele la detenţie: munca

în beneficiul comunităţii ), “Munca în folosul comunităţii este o alternativă la detenţie prin care infractorucere să presteze muncă neplătita în comunitate, în loc să meargă la închisoare”.Penal Reform International România este o organizaţie neguvernamentala care, legat de subie

faţa, în 2003/2004, în parteneriat cu Direcţia de Probaţiune din cadrul Ministerului Justiţiei, a derul“Dezvoltarea politicii penale privind executarea muncii în folosul comunităţii în România” , proiect care a avut cascop identificarea unui model de practică în executarea obligaţiei de muncă neremunerată în folosul cprecum şi elaborarea unui proiect de lege (lucru care s-a şi întâmplat) cu privire la executarea muncicomunităţii, în contextul noului proiect de Cod penal.

Conform Codului penal din Republica Moldova, art. 62 “Munca neremunerată în folosul comunităţiconstă în antrenarea condamnatului, în afara timpului serviciului de bază sau de studii, la muncă, deterautorităţile administraţiei publice locale”.

IV. 2. 3. Obiectivele programelor de activităţi neremunerate în folosul comunităţii

I. Să reducă riscul de recidivă, ancorând persoana condamnată în comunitate şi permiţândumenţină legătura cu comunitatea (locul de muncă/continuarea cursurilor şcolare, familia e

II. Să implice comunitatea în sistemul de justiţie penală (persoana condamnată aduce prin muncaneremunerată o reparaţie materială şi morală comunităţii prin acceptarea acesteia să se im

III. Să economisească resursele guvernamentale şi să reducă din costurile de întreţinerpersoanelor condamnate aflate in detenţie.

IV. 2. 4. Scurt istoric al aplicării muncii neremunerate în folosul comunităţii în lume



29

Pentru prima dată, în 1976, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a adoptat o rezoluţie, care se referea la introducerea unor măsuri penale alternative la închisoare în legislaţiile penale dimembre. Se cerea acestor state să dezvolte măsurile alternative existente şi să studieze introducereaalternative, cum ar fimunca în folosul comunităţii .

Conceptul de sancţiune non – custodială sau de pedeapsă comunitară prindea, astfel, un contur dce mai ferm, iar practicienii si publicul au fostseduşi de potenţialul unor pedepse cum ar fi: munca neremunerat în folosul comunităţii, medierea, reparaţiile, probaţiunea, monitorizarea electronică etc.

În cadrul ONU, încă din 1980 Adunarea Generala a ONU nr. VI, privind prevenirea crimtratamentul infractorilor, a adoptat Rezoluţia nr. 8, care recomanda statelor membre ale ONU să lărgeaplicării pedepselor alternative detenţiei şi să caute noi măsuri alternative de pedeapsă.

A VII-a Adunare Generală a ONU (1985) prin Rezoluţia nr. 16 a lansat un apel către statele mreducă numărul persoanelor condamnate la sancţiuni custodiale şi să aplice mai des pedepse alternative

Rezultatul activităţii Adunării Generale VIII a devenit proiectul Regulilor minime a OrganizaţiUnite pentru elaborarea unor măsuri non – privative de libertate (Regulile de la Tokyo) care au fost adRezoluţia Adunării Generale a ONU (1990).

Cu toate eforturile forurilor internaţionale şi a guvernelor occidentale în anii 80 – 90 s-au înregalarmante ale ratei încarcerării în statele occidentale. În 1993, rata medie de încarcerare în ţările

Europene era de 90 de deţinuţi la 100000 de locuitori. În 1996, această rată era de 113 în Spania, iar înajuns la 117 în 1997 şi chiar la 125 în 1999 (sursa : Consiliul Europei).Consiliul Europei a reacţionat la această creştere a ratei încarcerării în 1992, prin Recomandare

1992 privind regulile europene asupra măsurilor şi sancţiunilor comunitare. Pentru îmbunătăţirea impregulilor europene cu privire la măsurile şi sancţiunile comunitare, Consiliul Europei revine în anurecomandarea R 22 / 2000.

În glosarul Recomandării R nr. 16 / 1992 se arată că “termenul de sancţiune sau măsura comunreferă la măsuri şi sancţiuni care menţin infractorul în comunitate şi îi limitează acestuia libertatea prinunor condiţii şi/sau obligaţii de implementarea cărora răspund organisme stabilite prin lege. Tdesemnează orice sancţiune impusă de instanţă şi orice măsură luată înainte sau în locul unei sancţiunşi modalităţi de executare a pedepsei cu închisoarea în afara stabilimentului penitenciar”.

Pentru prima dată munca neremunerată în folosul comunităţii a fost introdusă în Codul penal al 1971 şi era aplicată faţă de infractorii minori care aveau vârste cuprinse între 7 şi 18 ani. Ulterioneremunerată în folosul comunităţii în Elveţia a început să fie aplicată în calitate de pedeapsă de bazăşi complementară (facultativă) adulţilor în unele cantoane ale ţării. Astfel, Elveţia a devenit primul stat al Europeide Vest, care a recunoscut munca în folosul comunităţii drept pedeapsă penală de bază, iar în forma actualămunca în folosul comunităţii a fost aplicată pentru prima dată în Marea Britanie şi Wales tot în anul 1971.

În ultimele două decenii ale sec. XX munca în beneficiul comunităţii a căpătat o largă răspâaltfel, este semnificativ faptul, că fixarea acestei sancţiuni în cadrul legislaţiei şi aplicarea ei pracprecedată de experimente serioase, în special în Finlanda, Suedia, Belgia, Ungaria, Zimbabwe s.a.

La nivel european recomandările privind aplicarea pe larg a muncii în beneficiul comunităţii au foststipulate în Rezoluţia (76) a Comitetului de Miniştri a Consiliului Europei, iar la nivel internaţional – în Regulile de

la Tokyo, unde sunt formulate sub forma unei serii de sancţiuni, recomandate spre aplicare instanţelor de judecată.

În prezent munca în beneficiul comunităţii este aplicată în Elveţia, Marea Britanie şi Wales, DGermania, Franţa, Israel, Italia, Luxemburg, Olanda, Irlanda de Nord, Finlanda, Portugalia, ScoţPolonia, Canada, S.U.A., Zimbabwe, Kenya, Letonia, Uganda, Republica Moldova (după 1 iulie 2004)

IV. 2. 5. Argumente în sprijinul aplicării activităţilor neremunerate în folosul comunităţiica alternativă la privarea de libertate

Argumentele care au făcut să fie preferate şi să “câştige teren” sancţiunile alternative, în speţă mfolosul comunităţii, reprezintă o “reflectare în oglindă” a argumentelor contra privaţiunii de libertate.tradiţionali - sunt cei mai importanţi în această dispută ceisocio-juridici şi ceieconomici.Nu trebuie însă neglijatfactorulorganizaţional care prin aplicarea pe scară largă a pedepselor alternative oferă posibilitatea redu



30

populaţiilor penitenciare şi aşa suprapopulate din multe ţări. Astfel eforturile financiare ale statului şi putea fi direcţionate către alte zone de interes economic, social etc.

Argumentul de bază în cazul factorilor socio – juridici în ceea ce priveşte preferarea sanalternative este cel ce porneşte de la ineficacitatea, imperfecţiunea privaţiunii de libertate, imposibilitatde a atinge scopurile pedepsei, cum ar fi cele de reeducare a infractorilor şi de prevenire a săvârşiriiinfracţiuni. Un argument convingător în favoarea sancţiunilor alternative la închisoare este impactul mdetenţie asupra personalităţii umane; factorii sociali care au determinat necesitatea căutării unor pedeprivative de libertate sunt:

Imposibilitatea de a cultiva (cel puţin conserva) persoanei condamnate unele deprinderi utileizolării, se înregistrează chiar o degradare a acestora;

În cazul unei pedepse alternative, păstrarea deprinderilor existente, dezvoltarea lor sub inmediului social şi a asistenţei colaboratorilor serviciului care supraveghează executarea pede

Consecinţele morale, psihologice, fizice ale izolării lipsesc în cazul ispăşirii pedepsei însocietăţii, adică neizolat de ea;

Apariţia fenomenului de “contagiune penitenciară”, are loc o “criminalizare” a persoanei înadoptarea unei subculturi criminale – lucru exclus în cazul ispăşirii pedepsei în cadrul comusub supravegherea unui personal calificat;

Ispăşirea pedepsei în mediul carceral creează obstacole în adaptarea socio-familială ulteripersoanei, reintegrarea ei în societate (are loc stigmatizarea atât a persoanei condamnate câfamiliei acesteia).

Exemple în susţinerea argumentelor economice:

Exemplul I – În 1994 înMarea Britanie şiWales pentru întreţinerea unui condamnat în închisoare secheltuiau în medie circa 2190 lire sterline pe lună, iar pentru executarea muncii în beneficiul comunitunui condamnat erau cheltuite doar 100 lire sterline.

Exemplul II – ÎnSuedia unde închisorile sunt considerate cele mai costisitoare şi mai pline de “condin Europa, la întreţinerea unui deţinut într-o închisoare de tip închis sunt cheltuiţi circa 180 $ închisorile de tip deschis – 120$, iar în cazul efectuării probaţiunii – 12$ pe zi.

Exemplul III - ÎnZimbabwe, unde recent, în urma petrecerii unui experiment, a fost introdusă muncbeneficiul comunităţii, calculele au demonstrat că cheltuielile pentru întreţinerea unui deţinut în alcătuiesc 120$ S.U.A pe lună, iar la condamnarea la muncă comunitară cheltuielile lunare sunt de 20$

IV. 2. 6. Munca neremunerată în folosul comunităţii ca experienţă de lucru

Munca neremunerată în folosul comunităţii există în statele UE sub mai multe forme:ca pedeapsă principală sau condiţie la suspendarea executării pedepsei cu închisoarea în ţări ca Anglia, Franţa, Olanda,ca

substitut al ultimei părţi din pedeapsa cu închisoarea (Elveţia),ca modalitate de executare a pedepsei cuînchisoarea (Germania, Italia, Portugalia),ca alternativă la pedeapsa închisorii de week-end(Spania) saucaobligaţie la pedeapsa libertăţii limitate(Polonia).

1. Experienţa Olandeză - În Olanda această modalitate de executare a pedepsei penale a fost in în mare măsură de alternativa engleza. În Anglia s-a experimentat folosirea la muncă a condamnaţilorcu voluntarii care prestau diferite munci obşteşti. În Anglia s-a stabilit şi o procedură, în sensul că totatrebuiau prestate era de 240, că munca trebuia realizată în 12 luni, că cel condamnat trebuia să conaceastă formă de executare, că această pedeapsă se putea aplica pentru toate faptele penale sancţion închisoare.

În Olanda, pentru luarea unei astfel de hotărâri s-a introdus şi necesitatea întocmirii unui r

lucrătorului social sau de reclasare extern şi s-a dat posibilitatea judecătorului ca în cazul în care cel cnu-şi îndeplinea obligaţia să i se poată aplica o amendă. Munca în folosul comunităţii a fost încorporapenal în 1987, după o perioadă experimentală de cinci ani.



31

2. Experienţa Germană - aceeaşi posibilitate există din anul 1975, la revizuirea Codului pencondiţie la o liberare condiţionată, la aplicarea unei mustrări cu amânarea aplicării unei pedepse paplicarea unei graţieri individuale, la aplicarea unei clasări şi, în sfârşit, ca alternativă la aplicareaprivative de libertate.

3. Experienţa Franceză - începând cu anul 1982 s-au făcut experimente privind prestarea muinteres general. Numărul de ore a fost stabilit între un minim de 40 şi un maximum de 240. Judecă

obligat să-l informeze pe învinuit atât despre posibilitatea de a refuza munca obştească, cât şi desprproiectelor unde aceasta poate fi prestată. La 10 iunie 1983 parlamentul a votat în unanimitate inpedepsei de muncă în folosul comunităţii. În 1985 erau mai mult de 3600 de sentinţe date. În 1994, 21erau deja date, reprezentând 5% din numărul total de sentinţe.

4. Experienţa Letonă – din aprilie 1999 Letonia a adoptat munca în folosul comunităţii drept o de alternativă a pedepsei cu închisoarea, în perioada scursă din 1999 au fost executate peste 2condamnări la muncă în folosul comunităţii. Câteva persoane implicate în aceste activităţi şi-au putut permanente, ca urmare a efectuării cu conştiinciozitate a orelor de muncă în folosul comunităţii. Statitipurile de infracţiuni, pentru care infractorii au fost condamnaţi la muncă în folosul comunităţii întdistrictele în care s-a aplicat pedeapsa menţionată - Iecava, se prezintă astfel: 33% vătămări corporconduceri în stare de ebrietate; 35% furt.

Ca în toate situaţiile de aplicare a muncii neremunerate în folosul comunităţii şi în Letonia deosebită se atribuie scopului care poate fi atins prin introducerea muncii obligatorii care trebuie să fievident pentru toţi actorii implicaţi. Sunt caracteristice trei elemente ale acestui scop:

a) Factorul de pedeapsăElement care se manifestă prin limitarea timpului liber al persoanei condamnate. Numărul conc

lucrate pe zi sau pe săptămână, 12 ore pe săptămână, în timpul liber, în afara orelor de muncă saureprezintă o limitare reală a libertăţii persoanei condamnate.

b) Factorul de reabilitarePersoana condamnată nu este izolată de societate, este în sânul familiei şi-şi poate continua lu

ispăşeşte pedeapsa printre semenii săi şi-şi arată dorinţa de a se achita de vina faţă de victimă, societate, fără a pierde legătura cu ele. Totodată, ea suportă rigoarea pedepsei având de îndeplinit cestabilit instanţa de judecată.

c) Factorul economicPrin efectuarea muncii în folosul comunităţii statul cheltuie foarte puţin în comparaţie cu p

custodiale, dimpotrivă în această situaţie persoana condamnată munceşte pentru comunitate, pentcontribuabilii nemaifiind nevoiţi să întreţină, pe banii lor, persoana în închisoare.

Potrivit legii penale din Letonia munca în folosul comunităţii are următoarele caracteristici:- de la 40 până la 280 de ore împărţite în 2 până la 4 ore/zi, pe o durată de 5 – 10 luni;- efectuarea muncii neremunerate în folosul comunităţii locale, în timpul liber, în afara p

studiilor;- în caz de eschivare are loc cumularea pentru 2 ore de muncă o zi de arest.

5. Experienţa din Zimbabwe - munca neremunerată în folosul comunităţii este folosită ca altedetenţie din anul 1992, în unele contexte. Implementarea programului a fost o reacţie a guvesupraaglomerarea închisorilor şi costurile ridicate implicate. Ca exemplu, între anii 1980 şi 1994, guvernamentale pentru penitenciare au crescut de zece ori.

Implementare:- Programul de muncă în folosul comunităţii este administrat de comitetele locale, car

supravegheate de un comitet naţional care îşi desfăşoară activitatea în subordinea MinisterJustiţie.

- Munca în folosul comunităţii reprezintă o opţiune care se poate aplica dacă sentinţa maximdelictul respectiv este de maximum un an. În cea mai mare parte a cazurilor, aceasta face ca prsă fie aplicabil numai delincvenţilor mai puţin periculoşi, care au reprezentat anterior un procen



32

dintre cei aflaţi în închisoare. Plasamentul în munca în folosul comunităţii nu poate depăşi 42lucru (echivalentul a 12 luni de închisoare).

- Persoanele condamnate participante la acest program muncesc în spitale, şcoli, orfelinate şi cbătrâni. Ei prestează, de asemenea, şi activităţi pentru protecţia mediului.

- La implementarea programului, au fost organizate programe de instruire şi ateliere de lucru, pfamiliariza pe magistraţi şi pe alţi lucrători oficiali cu îndrumările aplicabile. Asemenea sesiuni se derulează în mod curent, pentru a asigura permanenta actualizare a acestora.

- La nivel regional, magistraţii vizitează instituţiile de plasament şi verifică dacă programele sun în mod corespunzător.

6. Experienţa Cehiei – Cehia, a adoptat o lege încă din 1995 prin care, în anumite situaţii, li se judecătorilor să dispună condamnări la muncă în folosul comunităţii. Judecătorii au autoritatea dcondamnarea la muncă în folosul comunităţii, în locul detenţiei, dacă infractorul are de executat mai puani de închisoare. Instanţa poate aplica pedeapsa şi fără acordul persoanei condamnate, pedeapsa paplicată în locul condamnării la închisoare şi poate fi dată ca o sentinţă unică sau împreună cu alte hoinstanţei (amenzi, interdicţii etc.). Condamnatul trebuie să-şi realizeze lucrul cât mai aproape de domstabil şi trebuie să execute orele de muncă în timpul liber, fără plată şi în decurs de un an de la pro

sentinţei. Instanţa poate stabili anumite restricţii pentru condamnat, pentru a se asigura că acesta va astil de viaţă care să nu încalce legea. De asemenea, instanţa poate obliga inculpatul la plata andespăgubiri pentru daunele cauzate de infracţiunea pe care a comis-o. Judecătorii trebuie să ia în connatura delictului, personalitatea infractorului şi dacă această pedeapsă este suficientă, în cazul în care nu este trimis la închisoare. Persoanelor condamnate li se poate cere să presteze între 50 şi 400 demuncă în folosul comunităţii. Ei trebuie să finalizeze munca respectivă în decurs de un an.

7. Experienţa Kenyei – din acelaşi motiv, supraaglomerarea închisorilor din ţară, din 1998 adoptat Legea privind munca în folosul comunităţii.

- Legea se aplică infractorilor care au de executat până la 3 ani de închisoare. Delincvenţii ncondamnaţi la muncă în folosul comunităţii fără consimţământul lor;

- Persoanelor condamnate li se pot repartiza numeroase proiecte de lucru, inclusiv constru întreţinerea drumurilor, lucrări de conservare a mediului şi lucrări de întreţinere în şcoli publisau alte instituţii de servicii sociale (de exemplu, orfelinate);

- În primul an de după adoptarea Legii privind munca în folosul comunităţii, 65 000 de infractcondamnaţi la muncă în folosul comunităţii, pe parcursul anului 2000;

- Rezistenţa iniţială manifestată de instanţe şi public la condamnarea la muncă în folosul comuinfractorilor pentru infracţiuni mai grave, a fost depăşită printr-o administrare atentă, o instruira magistraţilor şi prin eforturile de conştientizare a publicului;

- Programul s-a dovedit a fi mult mai eficient în zonele rurale şi în oraşele mici, decât în zonemari, probabil din cauza unei structuri comunitare slăbite şi a sancţiunilor sociale, care par să susentimentul de supunere în faţa legii.

8. Experienţa Kazakhstanului – în anul 1999, Kazakhstanul a găzduit “Conferinţa InternaţionaAlternativele la Detenţie din Kazakhstan”. Conferinţa s-a încheiat cu următoarele recomandări:

- Înlocuirea detenţiei prin muncă în folosul comunităţii, ca pedeapsă penală, ar trebui să fie aplarg, cu condiţia ca aceasta să fie prestată fără plată şi, dacă este executată conştiincios, să înregistrată în cazierul judiciar al delincventului.

- Munca cu caracter corecţional ar trebui să fie impusă în plus sau ca parte a muncii în folosul cocu posibilitatea ca asemenea muncă să fie prestată nu doar la locul anterior de muncă al persocauză, ci în localitatea în care domiciliază aceasta.

- Ar trebui să fie recunoscută nevoia de a pune în practică pedeapsa, sub forma limitării libertăţii.

9. Experienţa Canadei - în Canada, prima reglementare statutară a fost adoptată în anul 1982. Îacesteia judecătoria pentru minori a fost împuternicită să prescrie munca în folosul comunităţii procedurii sale reieşind din Legea cu privire la infractorii minori. Instanţa judecătorească va lua în c



33

toate probele relevante şi mai apoi va emite decizia respectivă. Una din opţiuni este ca minorii “smunca în beneficiul comunităţii în timpul şi în termenul ce poate fi stabilit de instanţa judecătoreasc În anul1995 în Codul penal al Canadei au fost operate modificări în vederea includerii unei reglementări specmunca neremunerată în beneficiul comunităţii. Modificările autorizează instanţele să formulezeprogramelor de probaţiune a condiţiei de executare a 240 de ore de muncă comunitară pentru un termedepăşeşte 18 luni, acordul persoanei condamnate nu este o condiţie obligatorie pentru ca in judecătorească să dispună executarea muncii comunitare ca parte a probaţiunii.

IV. 2.7. Finalitatea desfăşurării activităţilor neremunerate în folosul comunităţii

Din recomandările internaţionale, precum şi din practica unor state occidentale, reiese că, peeficientă, activitatea neremunerată în folosul comunităţii trebuie să îndeplinească un minim de condiţii

1. să aibă un scop clar definit şi bine înţeles de toţi actorii implicaţi;2. să conţină, pe lângă latura punitivă, şi una de reabilitare comportamentală şi socială;3. să dispună de o infrastructură de implementare corespunzătoare, atât sub aspect cantitativ,

calitativ;4. magistraţii şi publicul să fie informaţi cu privire la modul de executare şi eficienţa acestei pe

IV. 2. 7. 1. Pentru comunitate

Prin oferirea consimţământului de către inculpat de efectuare a orelor de activitate neremunfolosul comunităţii, se produce asumarea responsabilităţii (responsabilizarea faţă de societate şi în specvictimă) de către acesta, o garanţie că obligaţia va fi îndeplinită, pe de o parte, iar pe de altă parte, esancţiunii penale în sânul comunităţii, oferă o mai bună protecţie societăţii decât desfăşurarea unui ptermen lung, salvând de la sine şi interesele victimei.

Comunitatea va fi informată corespunzător asupra naturii şi conţinutului sancţiunilor apcomunitate, asupra modalităţilor de execuţie, politicilor penale internaţionale în domeniu, rezultate aobţinute în munca de reintegrare socială a persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi sunt menţinute înlibertate. În acelaşi timp, participarea comunităţii trebuie orientată spre a permite persoanelor condadezvolte legături reale cu comunitatea, de a-i face conştienţi de interesul pe care comunitatea li-l acordiversifica posibilităţile de contacte şi de sprijin.

Printr-o sancţiune privativă de libertate victima este mai mult sau mai puţin despăgubită, concdoar satisfacţia victimei că infractorul a fost sancţionat legal; în cazul activităţii neremunerate în folosuchiar dacă victima nu este despăgubită direct persoana condamnată munceşte în serviciul întregii comu

Se reduce considerabil efortul financiar al societăţii, alocarea fondurilor rămase disponibile orientate către alte sectoare “fierbinţi” din societate. În schimb se pot desfăşura activităţi, de către pcondamnate, pentru care comunitatea poate că nu deţine resurse să le execute.

IV. 2. 7. 2. Pentru justiţie

Activitatea neremunerată în folosul comunităţii, alternativele la detenţie, în general, oferă pentrde justiţie, posibilitatea alinierii la principiile comune în materie penală, cu scopul întăririi cooperării în acest domeniu. Se produce astfel alinierea la un mod de executare a pedepsei care s-a generalizat d80 în Occident, iar după anii 90 şi în ţările africane şi în cele ale Europei Centrale şi de Est, ca altepedeapsa privativă de libertate.

Justiţia are posibilitatea, prin aplicarea activităţii neremunerate în folosul comunităţii ca sancasigure şi să utilizeze o corespondenţa reală între faptele comise de inculpat şi aptitudinile lui puse în pocazia îndeplinirii pedepsei.



34

Sancţiunea oferă justiţiei posibilitatea de a controla comportamentul şi modul de îndeplinire al persoanei condamnate, având posibilitatea intervenţiei când este nevoie în corectarea neconcordacomportamentului. Se oferă un feed-back mult mai relevant, ca în cazul sancţiunilor privative de liberefectele pedepsei în comunitate asupra psihicului persoanei condamnate, sistemului relaţional etc.

Hotărârea judecătorească, în cazul activităţii neremunerate în folosul comunităţii, serveşte ca ude prevenţie, ca mesaj către persoanele „tentate” să încalce legea, impactul sancţiunii poate deveni coodată cu aplicarea pe scară ridicată a tipului de sancţiune.

IV. 2. 7. 3. Pentru beneficiar şi familia lui

Obligaţia este în concordanţă cu normele acceptate de comunitatea internaţională cu privire la domului şi a libertăţii fundamentale, nu reduce drepturile civile sau politice ale inculpatului, codezvoltarea sa personală şi socială necesară reinserţiei sociale.

Natura, conţinutul şi metodele de executare a pedepsei nu pun în pericol viaţa privată sau dempersoanei condamnate sau a familiei sale. Nu se aduc atingeri respectului de sine, a legăturilor de fa

comunitate şi nu sunt alterate capacităţile persoanei de a fi parte integrantă a societăţii.Prin executarea orelor de activitate neremunerată în folosul comunităţii persoana condamnată îşopţiunile sale faţă de muncă si îşi asumă responsabilităţi sociale, o soluţie ce este mult mai constructivcazul încarcerării.

Persoana condamnată este privită şi considerată drept o fiinţă umană responsabilă şi respecputând câştiga încrederea semenilor şi astfel reintegrarea în societate să devină mult mai rapidă şi mai

Discriminarea în impunerea sancţiunii şi executarea ei nu-şi are obiect, neexistând discriminamotive de rasă, culoare, origine etnică, naţionalitate, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice asituaţie economică, situaţie socială sau orice altă situaţie, de condiţie fizică sau mentală.

Se înlătură stigmatizarea şi etichetarea individului şi a familiei sale.Deprinderea de a munci într-un anumit domeniu, precum şi experienţa profesională dobândită

timp reprezintă argumente în favoarea posibilităţii ulterioare de reintegrare a infractorului în socpericolul de a săvârşi alte fapte penale.

IV. 3. Desfăşurarea activităţii neremunerate într-o instituţie de interes publicconform Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2355/C/2008

IV. 3. 1. Proiecte în care Direcţia de Probaţiune a fost partener pentru stabilirea procedurii în caexecutării activităţii neremunerate într-o instituţie de interes public

Până la emiterea Ordinului Ministrului Justiţiei privind desfăşurarea activităţi neremunerate într

de interes public, Direcţia de Probaţiune, direct şi prin serviciile de probaţiune, a fost implicată în proiecte de promovare a acestui tip de activitate (faza experimentală). În cadrul acestora s-au desfăşmulte activităţi, cum ar fi: organizarea instrumentelor de lucru utilizate în desfăşurarea activităţii ner întocmirea unor mape de prezentare a fiecărui proiect în parte pentru popularizarea activităţii nereorganizarea şi realizarea întâlnirilor cu judecătorii, procurorii, autorităţile locale şi centrale pentru promproiect de lege privind desfăşurarea activităţii neremunerate, întâlniri cu reprezentanţii mass-mediei mediatizării activităţii neremunerate, crearea unui manual care este folosit pentru pregătirea personcadrul serviciilor de probaţiune.

Mai jos, redămdate referitoare latrei dintre proiectele la care Direcţia de probaţiune a fost partenpentru crearea şi stabilirea procedurii în cazul executării activităţii neremunerate într-o instituţie de inte

1. Proiectul “Dezvoltarea politicii penale privind executarea muncii în folosul comunităţii înRomânia 2003 - 2004”



35

Proiectul“Dezvoltarea politicii penale privind executarea muncii în folosul comunităţii în Româ2003 - 2004”(decembrie 2003 – august 2004) a fost derulat de Penal Reform International România înparteneriat cu Ministerul Justiţiei – Direcţia de Probaţiune, 7 ONG – uri, în 8 locaţii : Bucureşti şi juArgeş, Cluj (Cluj şi Dej), Dîmboviţa, Iaşi şi Vrancea şi 7 servicii de probaţiune, cele din mun. BucuArad, Argeş, Cluj, Dîmboviţa, Iaşi şi Vrancea).

Obiective generale ale proiectului:Sprijinirea includerii sociale a persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, cu

social redus, persoane care nu reprezintă un risc pentru societate – în special minori şi tineri, infractorşi care prin pedepse privative de libertate sunt expuse riscului de a fi marginalizate din punct de vedereşi social.

Întărirea capacităţii sectorului neguvernamental, nonprofit de a combate marginalizarea sinfractorilor şi familiilor lor prin iniţiative complementare celor ale autorităţilor publice.

Promovarea integrării muncii în folosul comunităţii ca alternativă la detenţie într-o politică pena în contextul integrării României în Uniunea Europeană.

Obiective specifice ale proiectului:1. Iniţierea şi extinderea unui model de servicii sociale integrate (asistenţă juridică, găsirea unor

muncă, asistenţă şi consiliere socială, consiliere psihologică, terapie comportamentală, acces lade sănătate mintală, orientare profesională, pregătire profesională, educaţie), pentru prevencombaterea marginalizării persoanelor ce pot fi condamnate la sancţiuni neprivative de libertapentru familiile acestora, în vederea unei efective reintegrări sociale.

2. Contribuţie la elaborarea unui set de standarde pentru punerea în executare a obligaţiei de mfolosul comunităţii şi pentru servicii sociale complementare celor oferite de autorităţilepersoanelor condamnate la sancţiuni neprivative de libertate şi familiilor acestora, serviciirespecte drepturile omului şi recomandările internaţionale în domeniu.

3. Implicarea organizaţiilor neguvernamentale şi nonprofit în formularea şi implementarea politeficiente privind alternativele la detenţie – în special munca în folosul comunităţii – şi reintegraa infractorilor.

4. Contribuţie la elaborarea şi promovarea proiectului unei legi speciale care să reglementeze exmuncii în folosul comunităţii şi a unor norme şi reglementări pentru servicii complementarepersoanelor care execută sancţiuni neprivative de libertate.

5. Reducerea excluderii sociale şi respectarea drepturilor persoanelor care execută obligaţia de mfolosul comunităţii şi a familiilor acestora.

2. Proiectul “Dezvoltarea democraţiei participative prin munca în folosulcomunităţii ”

În parteneriat au fost incluse Penal Reform International România, Direcţia de Probaţiune dMinisterului Justiţiei, 7 ONG – uri locale şi cele 41 servicii de probaţiune din ţară. Proiectul s-a septembrie 2006, debutul având loc în decembrie 2005.

Obiectivul general al proiectului:Cultivarea unei democraţii participative în cadrul căreia sistemul de justiţie contribuie eficient la

socială ţinând seama de resursele şi nevoile specifice ale comunităţilor locale, ale persoanelor condamnfamiliilor acestora şi asigurând protecţia drepturilor omului şi şanse pentru reintegrarea socială a unodefavorizate de populaţie.



36

Obiectivele specifice ale proiectului:1. Stimularea participării active şi eficiente a cetăţenilor la promovarea bunăstării comunităţii prin

unor mecanisme de consultare şi colaborare între autorităţi publice locale şi centrale ONreprezentanţi ai societăţii civile), agenţi economici, judecători, reprezentanţi ai comunităţil(membri ai consiliilor locale şi parlamentari) şi reprezentanţi ai mass-media în dezvoltarea şi ppractică a muncii în folosul comunităţii ca parte a politicii penale;

2. Încurajarea unui sistem de justiţie care ia în considerare resursele şi nevoile comunităţii legate dedrepturilor şi reintegrarea socială a persoanelor care execută sentinţe în comunitate şi a familiiloelaborarea de standarde minimale pentru programele de muncă în folosul comunităţii oferite instituţiile publice sau private;

3. Stimularea dezbaterii publice pe tema răspunsului societăţii la infracţionalitate cu o creştere aabordării drepturilor omului în presă, o reducere a stereotipurilor negative din mass-media refepersoanele condamnate şi o mai bună cunoaştere de către presă şi reprezentanţii aleşi ai cetăţeeficienţei politicii penale prin informarea corectă şi constantă a mass-mediei, consiliilor membrilor parlamentului în legătură cu efectele programelor de muncă în folosul comunităţii;

4. Creşterea şanselor de reintegrare socială pentru persoanele condamnate la muncă în folosul comprin participarea în activităţi recunoscute ca utile de către comunitate şi care contribuie astfel la stigmatizării sociale şi a atitudinii de respingere a potenţialilor angajatori faţă de persoanele cacondamnate.

Rezultate principale obţinute în cadrul proiectului48 - Crearea unei reţele naţionale de expertiză în domeniul muncii în folosul comunităţii prin care se asi

la informaţie relevantă pentru peste 2500 contacte- Un amplu proces de consultare care a dus la implicarea diferitelor categorii de public direct inte

dezvoltarea unor propuneri pentru cadrul legal şi administrarea programelor de muncă în folosul com- Creşterea capacităţii comunităţilor locale (prin facilitarea cooperării şi accesul la expertiză al ONG,

publice şi instanţe) de a dezvolta şi implementa eficient programe de muncă în folosul comunităţii- Promovarea, în special în rândul judecătorilor, a muncii în folosul comunităţii ca alternativă viabilă

cu închisoarea şi creşterea capacităţii comunităţilor locale de a dezvolta programe specifice- Standarde minimale pentru programe de muncă în folosul comunităţii- Recomandări pentru proceduri de cooperare în punerea în executare a muncii în folosul comunităţii- Modele de programe de muncă în folosul comunităţii

3.

Proiectul MATRA “Reintegrarea sociala a delincvenţilor minori : introducereasancţiunilor comunitare în România ”

Proiectul a fost derulat de Direcţia de Probaţiune în parteneriat cu Serviciul Naţional de ProbaţiOlanda, Comitetul Helsinki şi Centrul de Resurse Juridice şi a fost finanţat de Ministerul Olandez aExterne. Perioada derulării proiectului a fost septembrie 2006 – martie 2007.

Proiectul a vizat dezvoltarea a doua programe de reintegrare, a unui instrument de evaluare a nefuncţionarea a două centre experimentale (Focşani şi Bucureşti în cadrul celor două servicii de probdezvoltare a activităţilor neremunerate într-o instituţie de interes public. Programele au fost testate, eacreditate, diseminarea la nivel naţional este în plină desfăşurare.

48 Rezultatele prezentate sunt extrase dinRaportul narativ final întocmit de Penal Reform International România după încheiereaproiectului (noiembrie 2006).



37

Scopul centrelor pilot a fost cel al identificării unor modalităţi eficiente de implementare şi dezvoactivităţii neremunerate într-o instituţie de interes public şi elaborarea unui model de practică unitanaţional.

Activitatea centrelor pilot s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile Codului penal, Coprocedura penală şi a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1750/C/14.07.2006.

Obiectivele proiectului promovarea sancţiunilor noncustodiale; crearea unor standarde de lucru şi diseminarea lor la nivel naţional; creşterea gradului de siguranţă al comunităţii prin reducerea riscului de recidivă im

reprezentanţii instituţiilor statului şi a societăţii civile; crearea unei reţele comunitare între instituţiile unde să fie efectuată munca în folosul com

instanţele de judecată şi serviciul de probaţiune.

Grupul ţinta a fost reprezentat de persoanele minore şi majore, care aveau domiciliul în razcompetenţă a celor două servicii de probaţiune şi care au fost obligate de instanţa de judecată la prestaactivităţi neremunerate într-o instituţie de interes public în baza art. 103 lit. c) Cod penal sau la desfăşu

activităţi sau să frecventeze un curs de învăţământ sau de calificare în baza art. 863 alin. 3 lit. a) din Codul penal.

IV. 3. 2. Procedura în cazul executării activităţii neremunerate într-o instituţie de interes publiProcedura privind supravegherea executării obligaţiei persoanei condamnate sau minorului de a

activitate neremunerată într-o instituţie de interes public impusă de către instanţa de judecată a fost aprOrdinul Ministrului Justiţiei nr. 2355/C/2008.

Conform art. 1 din Ordinul precizat mai sus, în vederea punerii în executare a obligaţiei pcondamnate sau minorului de a presta o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public, servprobaţiune îi revin următoarele atribuţii:

o identifică pe plan local instituţiile, precum şi serviciile din cadrul acestora în care activitateaprestată;

o întocmeşte o listă cu instituţiile de interes public de la nivel local, pe care o pune la dispoziţia (lista cu instituţiile, completată cu tipurile de servicii din cadrul instituţiilor de interes public, esdispoziţia consilierilor de probaţiune din serviciu, această listă este actualizată anual sau ori deeste nevoie);

o contactează instituţiile identificate şi stabileşte în cadrul unor întâlniri tipurile de activităţi cprestate de către persoanele condamnate şi minori;

o încheie protocoale-cadru de colaborare cu instituţiile de interes public, conform Anexei nr. 2.Cu ocazia primei întrevederi consilierul de probaţiune completează o fişă de referire în ca

menţionate următoarele:o

Date de contact ale persoanei obligate să execute o activitate neremunerată;o Date despre hotărârea judecătorească;o Date despre pregătirea şcolară şi profesională;o Experienţa în câmpul muncii ;o Starea de sănătate fizică şi psihică;o Date despre timpul liber ;o Recomandări.

În funcţie de datele din fişa de referire, consilierul responsabil de caz împreună cu persoana demenţionată în protocol de colaborare identifică tipurile de activităţi care corespund nevoilor, pregătiriicunoştinţelor persoanei condamnate sau minorului. Fişa de referire are rolul de a sprijini instituţia public în vederea identificării locurilor disponibile pentru prestarea activităţii neremunerate, pe măsu

pregătirii, abilităţilor şi cunoştinţelor persoanei condamnate sau minorului. Tot cu ocazia primei întpersoana condamnată sau minorul, consilierul de probaţiune contactează instituţia de interes public pstabilind data, ora şi locul în care trebuie să se prezinte persoana condamnată sau minorul pentru înexecutării activităţii neremunerate. Aceste date sunt aduse la cunoştinţa persoanei condamnate sau mi



38

cadrul aceleaşi întrevederi. Persoana condamnată, sau minorul, este însoţită la întrevederea fixată de cde probaţiune responsabil de caz sau un reprezentant al serviciului de probaţiune.

Consilierul de probaţiune responsabil de caz va stabili împreună cu persoana condamnată minorul un set de reguli pe care persoana condamnată sau minorul trebuie să le respecte pe perioada eactivităţii neremunerate. Regulile sunt prezentate în Anexa Nr. 3.

Cu ocazia întrevederii la instituţia de interes public, consilierul responsabil de caz sau reprezserviciului de probaţiune aduce la cunoştinţa persoanei condamnate sau minorului, în psupraveghetorului, regulile pe care trebuie să le respecte, de asemenea, consilierul responsabil de reprezentantul serviciului de probaţiune înaintează supraveghetorului formularul de evidenţă a orelor cefectuate, respectiv oferă, după caz, instrucţiuni pentru completarea acestuia.

Supraveghetorul desemnat de instituţia de interes public, în prezenţa consilierului responsabil dea reprezentantului serviciului de probaţiune, înaintează persoanei condamnate sau minorului, spre insemnare, normele de protecţie a muncii, de pază şi de stingere a incendiilor.

În cazul în care persoana condamnată sau minorul nu se prezintă la locul de executare a acneremunerate, conform planificării făcute49, consilierul de probaţiune responsabil de caz, pe baza informăprimite de la supraveghetorul din instituţia de interes public, înaintează acesteia/acestuia un avertismprimirea avertismentului persoana condamnată sau minorul are obligaţia de a se prezenta la sediul serv

probaţiune în termen de 3 zile lucrătoare pentru a prezenta motivele care au condus la nerespectarea obDupă executarea obligaţiei impuse persoanei condamnate sau minorului, instituţia de intere înaintează serviciului de probaţiune formularul completat cu privire la evidenţa orelor de activitate neFormularul se ataşează la dosarul de supraveghere păstrându-se evidenţa strictă a orelor efectuafinalizarea efectuării numărului de ore de activitate neremunerată stabilit prin hotărâre judecătorească,de probaţiune responsabil de caz întocmeşte un raport privind modul de îndeplinire de către pcondamnată sau sancţionată penal a obligaţiei de a presta o activitate neremunerată. Raportul are urmstructură:

o Introducere (pe lângă datele de identificare se precizează numărul dosarului penal şi al h judecătoreşti - tip: decizie, sentinţă, instituţia publică/locul unde se desfăşoară activitatea neremtipurile de activităţi desfăşurate, durata şi perioada executării obligaţiei şi consilier responsabil d

o Date cu privire la executarea activităţii neremunerate într-o instituţie de interes public (protocolului de colaborare cu instituţia de interes public, persoana de contact din cadrul instinteres public, numărul de ore, frecvenţa şi locul executării activităţii neremunerate în folosul cnatura activităţilor desfăşurate, comportamentul persoanei şi incidente pe durata executării aneremunerate;

o Concluzii cu privire la executarea activităţii neremunerate. Se vor surprinde avantajele prestărineremunerate în legătură cu: tipul abilităţilor/deprinderilor dezvoltate; intenţiile referitoare la vexperienţei dobândite; felul în care implicarea în această activitate a determinat existenţa unor angajare; felul în care procesul de executare a acestei obligaţii a influenţat stima de sine; grsatisfacţie faţă de utilitatea muncii sale etc.

V. Activitatea de asistenţă şi consiliere în cadrul serviciilor de probaţiune

V. 1. Scopul asistenţei şi consilierii pe perioada supravegherii

Asistenţa şi consilierea persoanelor condamnate aflate în supravegherea serviciilor de probaţiminorilor sancţionaţi cu măsura educativă a libertăţii supravegheate au ca scop reintegrarea acesocietate, întărirea gradului de siguranţă socială şi prevenirea săvârşirii din nou a unor infracţiuni50.

Serviciile de probaţiune, prin derularea activităţii de asistenţă şi consiliere urmăresc: corcomportamentului infracţional prin conştientizarea de către minori sau de către persoanele condamna

49 Se procedează similar în situaţia în care persoana condamnată sau minorul, după efectuarea unui număr de ore de neremunerată, nu mai respectă planificarea realizată, art. 7 (4) din OMJ nr. 2355/C/2008.50 Art. 44 alin. (1) din H.G. nr. 1239/2000, republicată.



39

săvârşite, a consecinţelor acesteia şi asumarea responsabilităţii pentru fapta comisă; motivarea minorupersoanei condamnate în vederea dezvoltării responsabilităţii şi autodisciplinei; elaborarea şi derulprograme eficiente de asistenţă şi consiliere a persoanelor condamnate sau a minorilor, în funcţie didentificate ale acestora; sprijinirea condamnatului sau a minorului în vederea satisfacerii nevoilreferitoare la educaţie, pregătire profesională, loc de muncă, locuinţă sau altele asemenea.

V. 2. Beneficiarii activităţii de asistenţă şi consiliere

Beneficiarii activităţii de asistenţă şi consiliere, pot fi potrivit O.G. nr. 92/2000, Legii nr. 129/20nr. 1239/2000 – republicată, persoanele condamnate, aflate în supravegherea serviciilor de probaţiuneunei hotărâri judecătoreşti şi anume:

o persoanele adulte, pentru care instanţa de judecată a dispus suspendarea executării pedepsesupraveghere, în temeiul art. 863 alin. 1 şi art. 863 alin 3 din Codul penal;

o minorii pentru care instanţa de judecată a dispus măsura educativă a libertăţii supravegherespectarea uneia sau mai multora din obligaţiile prevăzute la art. 103 alin. 3 Cod penal şi minocare instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzută de art. 1101 Codpenal.

O altă categorie de persoane care poate beneficia de asistenţă şi consiliere din partea serviciprobaţiune este formată din persoanele condamnate care nu se află în supravegherea serviciilor de probbaza unei hotărâri judecătoreşti dar pot fi luate în evidenţa acestora conform legii (art. 47 (1) din1239/2000 republicată şi art. 27 (2) din Legea nr. 275/2006, privind executarea pedepselor şi măsurilde organele judiciare în cursul procesului penal). Această categorie cuprinde:

o persoanele aflate în custodia penitenciarului din aria de competenţă teritorială a serviciului de pnumai cu 6 luni înainte ca situaţia lor să devină eligibilă pentru analizare în comisia de condiţionată;

o persoanele a căror pedeapsă sau măsură educativă a internării într-un centru de reeducare graţiată.

Pentru toate aceste categorii de persoane, serviciul de probaţiune acordă asistenţă şi consiliere nsolicitarea acestora, după ce în prealabil au fost informate de existenţa posibilităţii solicitării asconsilierii.

V.3. Solicitarea asistenţei şi consilierii, întocmirea dosarului de reintegrare socială şi supraveghere

După ce instanţa de judecată dispune supravegherea unei persoane condamnate sau a unui micătre serviciul de probaţiune, cu ocazia primei întrevederi consilierul de probaţiune îi va face cposibilitatea de a solicita asistenţă şi consiliere, prin cerere scrisă, pe perioada supravegherii, explicmodalităţile practice în care poate fi sprijinită în vederea reintegrării în societate. Acest lucru se menţcătre consilierul de probaţiune într-un proces – verbal. În termen de 20 de zile lucrătoare de la primirea cererii scrise din partea persoanei supraveghecare aceasta solicită asistenţă şi consiliere, serviciul de probaţiune poate lua măsurile necesare în includerii acesteia într-un program de intervenţie specializată derulat de serviciul de probaţiune, adaptidentificate ale persoanei respective, atunci când este posibil. În cazul în care serviciul de probaţiuneefectua asistenţa şi consilierea datorită unei complexităţi deosebite a cazului, serviciul de probaţiu încheia un protocol de colaborare cu instituţii sau cu organizaţii care desfăşoară activităţi de reintegrar

Protocolul de colaborare va cuprinde:o părţile semnatare;o obiectul protocolului, care constă în colaborarea părţilor în iniţierea şi derularea planu

reintegrare socială şi supraveghere, avându-se în vedere reintegrarea socială a persoanelor aşi consiliate de serviciile de probaţiune;

o tipul de servicii specializate de care pot beneficia persoanele asistate şi consiliate;o durata protocolului;



40

o obligaţiile părţilor;o data încheierii protocolului;o semnătura părţilor.Pentru fiecare persoană supravegheată care a solicitat asistenţă şi consiliere se întocmeşte de

consilierul de probaţiune responsabil de caz un dosar de reintegrare socială şi supraveghere care curmătoarele documente:

o hotărârea instanţei de judecată, în copie, sau un extras de pe aceasta;o procesul-verbal întocmit cu ocazia primei întrevederi;o planul de supraveghere;o referatul de evaluare întocmit înainte de pronunţarea hotărârii judecătoreşti, atunci când este o referatul de evaluare solicitat de instanţă pe perioada supravegherii, atunci când este cazul.o dovezi privind modul de îndeplinire a măsurilor şi obligaţiilor impuse de instanţa de

persoanei aflate în supraveghere ;o cererea scrisă privind asistenţa şi consilierea;o planul de asistare;o referatele periodice de reintegrare socială şi supraveghere, care conţin pe scurt informaţii c

la rezultatele înregistrate de către persoana asistată şi consiliată şi care se întocmesc cel p

dată la 6 luni sau ori de câte ori se înregistrează o evoluţie pozitivă ori negativă în procreintegrare a persoanei respective;o concluziile consilierului de probaţiune, care fac obiectul unui referat de reintegrare so

supraveghere final, întocmit la expirarea perioadei de asistenţă şi consiliere, precizându-smăsură persoana respectivă are perspective sau s-a reintegrat în societate.

V. 4. Elaborarea şi implementarea Planului de asistare

Elaborarea Planului de asistare constituie o adevărată piatră de încercare pentru consilieprobaţiune, deoarece trebuie să găsească soluţia eficace şi eficientă pentru satisfacerea nevoii sau

persoanei care solicită asistenţă şi consiliere. De asemenea, nu trebuie să ne scape din vedere că fiecareste unic, deci modelele de intervenţie nu-şi găsesc locul, putându-se afirma, fără greşeală, că pentrpersoană trebuie să existe un Plan specific de intervenţie, în acest sens, legiuitorul a prevăzut în lege : „asistare este întocmit cu implicarea persoanei asistate…”, ea, persoana fiind cea care cunoaşte cel mavrea şi ce poate, consilierul de probaţiune, în acest caz, nu face altceva decât să o facă să conştientizezlucruri.

Planul de asistare este instrumentul principal pe baza căruia se realizează activitatea de asistconsiliere întrucât acesta conţine obiectivele intervenţiei în vederea diminuării nevoilor sau pridentificate ale persoanei şi creşterii şanselor de reintegrare socială a acesteia.

Pentru o mai bună exemplificare redăm, mai jos, un Plan de asistare întocmit la nivelul ServProbaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, pentru o persoană condamnată pentru rele tratamente minorului, loviri sau alte violenţe. Menţionăm că s-a păstrat confidenţialitatea asupra tuturor datelpericlita integritatea morală a persoanei.

Serviciul de Probaţiunede pe lângă Tribunalul Vrancea

Operator de date cu caracter personal nr. 7303Nr. xxxx/ xx.xx.2008



41

PLAN DE ASISTARE

I. Introducere

Numele şi prenumele persoanei condamnate: P. M.

Data şi locul naşterii: xx.xx.1975 în mun. xxxx, jud. Vrancea

Infracţiunea săvârşită: - rele tratamente aplicate minorului – art. 306, Cod penal;- loviri sau alte violenţe – art. 180, Cod penal

Numărul hotărârii instanţei:Sentinţa Penală nr. xx din xx.xx. 2008 a Judecătoriei xxxx, rămasă definitivăprin Decizia penală nr. xxxx din xx. xx 2008 a Tribunalului xxxx.

Sancţiunea aplicată persoanei condamnate/minorului:861, Cod penal – suspendarea executării pedepsei subsupraveghere pe durata termenului de încercare de 5 ani.

Perioada supravegherii: 5 ani

Data începerii: xx.xx.2008

Data încheierii: xx.xx.2013

Numele şi prenumele consilierului de probaţiune: xxxxxxx xxxxxx

II. Nevoia identificată:

dobândirea abilităţii de autocontrol în situaţii stresante, frustrante, controlul furiei îndreptate aspersoane;

III. Obiectivele activităţii de asistare:

O1 Dezvoltarea abilităţillor de gândire alternativă în vederea depăşirii situaţiilor de risc în care s

persoana;O2 Identificarea factorilor declanşatori ai comportamentului agresiv;

O3 Analiza implicaţiilor, alternativelor sub aspectul costuri/beneficii, şi alegerea alternativei optim

O4 Implementarea alternativei optime;

O5 Monitorizarea implementării alternativei optime;

IV. Demersuri planificate pentru atingerea obiectivelor:ŞEDINŢA I:Familiarizarea persoanei asistate cu programul individual de asistenţă şi consiliere; Listarsituaţii, evenimente, care au condus la adoptarea acestui tip de comportament.



42

Mijloace utilizate (exerciţii autobiografice, exerciţiul scara vieţii, ascultarea activă, ascultarea reflexivcercul schimbării).

ŞEDINŢA II:Listarea în continuare a unor situaţii, evenimente, care au condus la adoptarea acestui comportament.Mijloace utilizate (exerciţii autobiografice, exerciţiu scara vieţii, ascultarea activă, ascultarea reflexivcercul schimbării).

ŞEDINŢA III:Sprijinirea persoanei asistate în vederea identificării unor alternative concrete ce pot ducautocontrolul stării de furie; analiza costuri – beneficii în vederea identificării şi selectării varianteacţiune. Mijloace utilizate (ascultarea activă, ascultarea reflexivă, feedback, jocuri de rol, balanţa motivaţionschimbării).

ŞEDINŢA IV:Conştientizarea de către beneficiar a noţiunii de comportament agresiv şi totodată prezeconsecinţelor negative ale adoptării acestui tip de comportament. Înţelegerea noţiunii de comportameadoptarea comportamentului asertiv şi asumare drepturilor asertive.

Mijloace utilizate (ascultarea activă, ascultarea reflexivă, feedback, jocuri de rol, balanţa motivaţionschimbării, exerciţii creion şi hârtie).

ŞEDINŢA V: Sprijinirea beneficiarului în vederea dezvoltării atitudinii de empatie atât faţă de victimele şi victimele indirecte.Mijloace utilizate (ascultarea activă, ascultarea reflexivă, feedback, jocuri de rol, balanţa motivaţionschimbării, exerciţiul efectul de undă).

ŞEDINŢA VI:Stabilirea împreună cu beneficiarul a modalităţii de implementarea efectivă a alternativei idde persoana supravegheată. Mijloace utilizate (ascultarea activă, ascultarea reflexivă, feedback, jocuri de rol, balanţa motivaţion

schimbării).ŞEDINŢA VII:Stabilirea strategiei de monitorizare a programului individual de asistenţă şi consiliere.Mijloace utilizate (balanţa motivaţională, cercul schimbării).

V. Resurse implicate în atingerea obiectivului

Disponibilitatea persoanelor implicate în procesul de asistare – persoana supravegheată, consilprobaţiune responsabil de caz;

Resursele Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea – acces linie telefonică şi spaţiu pentru desfăşurarea şedinţelor de asistare; Resursele instituţiei organizatoare a cursului – spaţiu, cadru logistic şi teoretic, etc.

VI. Programul întâlnirilor dintre consilierul de probaţiune şi persoana asistată

Pe perioada derulării programului de asistenţă vor avea loc întrevederi săptămânale la sediul Sede Probaţiune.

VII. Timpul estimat în vederea atingerii obiectivului

durata totală a programului : 8 săptămâni; frecvenţa întâlnirilor : săptămânală ; durata şedinţei : 60 min. - 90 min.



43

VIII. Evaluarea intervenţiei

Evaluarea procesului de asistare se va realiza cu ocazia fiecărei şedinţe de lucru, prin inteindicatorilor calitativi care vor reflecta interesul manifestat de către persoana în cauză pentru aobiectivelor propuse, implicarea sa în temele de lucru abordate, nivelul de motivaţie în atingereaintervenţiei.

Evaluarea finală va viza gradul în care obiectivele intervenţiei au fost atinse.Dat fiind faptul că exersarea abilităţii de autocontrol dobândite în cursul intervenţiei este un p

depăşeşte ca întindere în timp sfera intervenţiei în care persoana în cauză a fost implicată, evaluarea mcare clientul înţelege să angajeze această abilitate face obiectul monitorizării continue realizate consilierul de probaţiune responsabil de caz pe parcursul procesului de supraveghere.

Persoana asistată, P.M. a luat la cunoştinţă de conţinutul Planului de asistare şi înţelege să coopeexecutarea obligaţiilor ce-i revin.

Data semnării planului de asistare: xx.xx.2008

Consilier de probaţiune Am luat la cunoştinţă,…………………………………… persoană asistată

…………………………

V. 5. Metode şi instrumente de lucru utilizate în activitatea de asistenţă şi consiliere în cadrul serviciilor de probaţiune

După înfiinţarea serviciilor de probaţiune sub autoritatea Ministerului Justiţiei, de la an la an s-cu ocazia bilanţurilor anuale, creşterea volumului de activitate a acestora cu excepţia componentei de aconsiliere, unde lucrurile nu au stagnat dar nu au atins parametrii altor componente din activitatea serprobaţiune. Unul din motivele aduse frecvent în discuţie a fost că, aşa cum prevede legea, asistenţa şi cpersoanelor aflate în supraveghere se face numai la solicitarea acestora51 printr-o cere scrisă. Ori persoanasupravegheată poate face acest lucru numai atunci când consideră că are o problemă şi aceasta prezolvată prin asistenţă şi consiliere din partea serviciului de probaţiune. Aşadar, este nevoie ca psupravegheată să capete încredere în consilierul de probaţiune şi acesta să dea dovadă de mult tact patrage şi include persoana într-un program de asistenţă şi consiliere atunci când situaţia o impune. Unmotiv invocat în menţinerea numărului redus de cereri de asistenţă şi consiliere din partea clienţilor sprobaţiune a fost absenţa unor programe specializate, cu o structură bine organizată care să aibă la bazăcercetări privind cauzele comportamentului infracţional, dar şi posibilităţi de intervenţie care sămodificarea acestui tip de comportament. Accentul nu a fost pus întâmplător pe acest segment al serviciilor de probaţiune deoarece practicienii consideră, pe bună dreptate, că esenţa muncii de probatocmai în această zonă, de eficacitatea asistenţei şi consilierii legându-se direct reintegrarea sopersoanelor care au săvârşit infracţiuni.

De acest tablou al asistenţei şi consilierii au fost preocupaţi şi specialiştii din Direcţia de Probaţau asigurat pregătirea continuă a consilierilor de probaţiune incluzându-i pe aceştia în programe de pnivel naţional, programe care au beneficiat de fonduri extrabugetare. Implementarea programelor, piloşi pregătirea unui număr de consilieri de probaţiune s-a făcut la nivel naţional cu sprijinul consultanţisau britanici, diseminarea informaţiilor efectuându-se, în serviciile de probaţiune către ceilalţi membriAstfel, se poate spune că anul 2008 a fost anul în care serviciile de probaţiune au achiziţionat multă e

51 Art. 44 alin. (5) din H.G. nr. 1239/2000, republicată.



44

de lucru în asistenţa şi consilierea persoanelor aflate în supraveghere, cu programe ca: „STOP. Gânschimbă”, „Dezvoltarea abilităţilor sociale la minori şi adulţi”, sau programul „Unu la unu”. Alături enumerate mai sus, este utilizat în serviciile de probaţiune un program mai vechi de lucru cu grupul, „Ş

Redăm mai jos câteva date despre fiecare program în parte dar şi informaţii despre interviul moimplementat ca instrument de lucru tot în anul 2008.

V. 5. 1. Programul de grup „STOP. Gândeşte şi schimbă”

Scopul programului

Analizarea şi înţelegerea propriul tipar infracţional, a problemelor care se leagă de comitereadelincvente şi, în acelaşi timp, elaborarea unei strategii de evitare pe viitor a săvârşirii de infracţiuni.

Programul vizeazădezvoltarea abilităţilor de rezolvare a problemelor prin definirea corectă aproblemelor, stabilirea obiectivelor, generarea de alternative, luarea unor decizii în vederea dezvocomportament pro-social. Intervenţia se referă în principal la depăşirea comportamentului infracţional, însăabilităţile însuşite de către participanţi pe parcursul acestuia pot fi aplicate în vederea inducerii schimbaltă problemă cu care persoana se poate confrunta la un moment dat.

Profilul participanţilor

Criterii de eligibilitate:

1. Persoane cu risc scăzut sau mediu de pericol social, autovătămare, sinucidere şi recidivă;2. Persoane care au trecut infracţional – recidivişti;3. Natura infracţiunii: furt, distrugere, infracţiuni economice, lovire, vătămare, înşelăciune, f

infracţiuni de circulaţie, tâlhării cu risc de pericol social scăzut;

4.

Stadiul motivaţional al participanţilor: contemplare (sunt eligibili clienţii care în urma derealizate de către consilierii de probaţiune, în urma aplicării interviului motivaţional, recunosadoptarea comportamentului infracţional este unul indezirabil social);

5. Este preferabilă includerea în program a persoanelor care prezintă nevoii comune;6. Se recomandă realizare în cadrul grupului a unui echilibru în ceea ce priveşte coordonatele: vâr

etnie.

Clienţi neeligibili:

1. Persoane care prezintă probleme de sănătate mentală;2. Persoane care manifestă probleme severe de învăţare ( sunt vizate aici dificultăţile de concent

înţelegere a noţiunilor, de însuşire a cunoştinţelor, etc.);3. Persoane care nu vorbesc limba în care se derulează programul;4. Clienţi care au comis una din următoarele infracţiuni: omor, lipsire de libertate, trafic de pe

droguri, arme, tâlhării grave, infracţiuni ce privesc viaţa sexuală;5. Persoane dependente de alcool sau droguri;6. Nu se recomandă includerea în grup a două persoane care au comis împreună infracţiunea pent

se află în supraveghere;7. Persoanele incluse în program nu trebuie să fie implicate într-un al doilea program ce se deru

paralel sau în executarea de ore de activitate neremunerată în folosul comunităţii;8. Se recomandă ca participanţii să nu fie rude sau prieteni;9. Se preferă ca participanţii să deţină abilităţi de scriere şi citire ( pot fi incluşi în program şi clie

au beneficiat de alfabetizare dacă coordonatorii pot acorda suportul necesar – folosirea de icitirea şi completarea exerciţiilor împreună cu clienţii).



45

V. 5. 2. Programul de Dezvoltare a Abilităţilor Sociale la MinoriProgram de Lucrul cu Grupul

Programul este destinat minorilor aflaţi în supravegherea serviciilor de probaţiune şi este conrăspundă nevoii de dezvoltare a deprinderilor sociale.

Prin participarea la program se vizează ca minorii să ajungă la o mai bună adaptare la situaţicotidiene prin sporirea înţelegerii asupra evenimentelor cu care se confruntă, asumarea consecinţeloracţiuni, interiorizarea modelelor comportamentale pozitive şi reducerea nivelului de frustrare în relaţii jur.

Durata programului: programul se derulează pe parcursul a 11 şedinţe de grup şi o şedinţă iniţiprogram, cu o frecvenţă săptămânală.

Structura programului:

Şedinţa 0 (SESIUNE INITIALA ANTE-PROGRAM)

Scopurile instruirii:- participanţii cunosc activităţile serviciului de probaţiune;- participanţii înţeleg implicarea serviciului de probaţiune în lucrul cu persoanele condamnate;- participanţii se prezintă (fiecare) şi sunt stabilite regulile grupului;- participanţii iau cunoştinţă de scopul, durata şi modul de derulare a programului;- participanţii îşi dau acordul pentru participarea la program;- participanţii îşi exprimă aşteptările cu privire la program.

Şedinţa 1 - COMUNICARE (NON- )VERBALĂ ŞI MODALITĂŢI DE REACŢIEScopurile instruirii:

- participantul învaţă să deosebească paşii pe care îi are de făcut în domeniul ascultării şi exersacest sens;

- participantul învaţă să recunoască diferite situaţii în care capacitatea de a asculta este importan- participantul ştie cum să facă o conversaţie cu cineva şi la ce trebuie să fie atent într-o ase

împrejurare.

Şedinţa 2 - A ASCULTA ŞI A PURTA UN DIALOG

Scopurile instruirii:- participantul învaţă să deosebească paşii pe care îi are de făcut în domeniul ascultării şi exersacest sens;

- participantul învaţă să recunoască diferite situaţii în care capacitatea de a asculta este importan- participantul ştie cum să facă o conversaţie cu cineva şi la ce trebuie să fie atent într-o ase

împrejurare.

Şedinţa 3 - ANGAJAMENTE, REGULI ŞI RAPORTURILE CU AUTORITĂŢILE

Scopurile instruirii:- participanţii ştiu ce presupun angajamentele şi regulile şi care este importanţa lor;- participanţii devin conştienţi în legătură cu felul în care trebuie să se comporte cu pr

angajamentele luate şi la reguli;- participanţii ştiu ce sunt autorităţile;



47

Şedinţa 11 (SESIUNE FINALĂ, POST- PROGRAM),punerea în practică a abilităţilor dobândite şievaluarea finală a programului.

Scopurile instruirii:- participanţii pun în aplicare abilităţile dobândite în cadrul programului;- participanţii conştientizează progresele şi achiziţiile dobândite;- participanţii oferă feed-back cu privire la conţinutul programului şi la prestaţia trainerilor;- participanţii primesc feed-back cu privire la modul lor de implicare şi diplome, care pot conţin

concrete, personalizate.

Criterii de eligibilitate: - minorii aflaţi în supravegherea serviciului de probaţiune cu vârste cuprinse între 14 - 19 ani;- minorii sunt motivaţi să participe la program;- au un nivel minim de conştientizare a faptului că atitudinile şi comportamentele antisociale co

problemă;- au dificultăţi de relaţionare cu cei din jur şi cu autorităţile;- au deprinderi minime de scris/citit, dat fiind faptul că unele exerciţii îi vor solicita în acest sen- să fie realizată omogenitatea grupului din punct de vedere al vârstei, sexului, nivelului de înţel

V. 5. 3. Programul de Dezvoltare a deprinderilor sociale pentru adulţiProgram de lucru cu grupul

Scopul programului:- Dezvoltarea unor abilităţi sociale necesare participanţilor la grup în viaţa de zi cu zi, în famili

prieteni, societate, la serviciu sau în timpul liber care îi vor ajuta să adopte un comportament prsă evite săvârşirea unor fapte penale.

Durata programului: programul se derulează de-a lungul a patru săptămâni, cu o frecvensăptămânală, iar fiecare întâlnire durează o oră şi jumătate.

Structura programului:Programul este structurat pe un număr de paisprezece module, în cadfiecărui modul fiind parcursă o deprindere, astfel:

1. comunicare, ascultare;2. a conveni asupra unui lucru, a discuta ceva;3. termometrul de agresiune, reacţia la supărare;4. societatea civilă – societatea criminală (soci-socri), a avea de ales;5. controlul asupra conflictelor şi exprimarea supărării;6. trei tipuri de comportament şi a-ţi susţine opinia/a te susţine pe tine;7. să purtăm o mică discuţie;8. emoţii, reacţionarea la supărare;9. impulsivitate, „a primi o critică”;10. cum te prezinţi când cauţi un serviciu;11. a face o critică;12. exprimarea aprecierii şi reacţionarea la apreciere, caracteristici pozitive;13. reguli, cum ne comportăm cu autorităţile/ cum tratăm autorităţile;14. factori de risc, exprimarea supărării.

Modulul „Să purtăm o discuţie”, „A conveni asupra unui lucru – a discuta ceva” şi cel legat de„Comunicare, ascultare” permit dezvoltarea calităţilor necesare pentru iniţierea şi întreţinerea de cont„ Ascultarea”, „A-ţi susţine opinia”, „A face o critică” sau „A primi o critică”, „Reacţia la supărare” şi „Reacţionarea



48

la apreciere” sunt utile pentru a învăţa în ce mod trebuie reacţionat la iniţiative de conversaţie, pexprimarea sentimentelor beneficiarului. „ A conveni asupra unui lucru”, „A-ţi susţine opinia” şi „Exprimareasupărării” dau totodată posibilitatea participantului de a lua o poziţie competitivă, dar asertivă. „Exprimareasupărării”sau „Reacţia la supărare” sunt destinate beneficiarilor care au dificultăţi de apreciere a reacţiilor loa celor din jur, iar respectul faţă de reguli sau autorităţi se învaţă în cadrul unor module precum: „Societatea civilă – Societatea Criminală (SOCI-SOCRI), a avea de ales”sau „Reguli, cum ne comportăm cu autorităţile/cumtratăm cu autorităţile”.

Referitor la structura programului trebuie să precizăm că includerea unei persoane în progpresupune parcurgerea completă a celor paisprezece module. Aşadar, programul oferă o mare flexdeoarece după parcurgerea unui modul, se poate continua, în aceeaşi manieră, cu un altul – ce este nevoilor beneficiarului.

Criterii de eligibilitate:- Persoane aflate în supravegherea serviciului de probaţiune cu vârsta de peste 17 ani;- Participanţii sunt motivaţi să participe la grup;- Participanţii vorbesc şi înţeleg limba română;- Nu prezintă probleme psihice;-

Pot fi incluşi şi foşti consumatori de droguri (care se află în faza de abstinenţă).

V. 5. 4. Programul Unu la Unu

Program de asistenţă şi consiliere individuală destinat persoanelor care au săvârşit infracţiuni

Obiectivul prezentului program este de a te învăţa cum:- Să-ţi reduci problemele;- Să-ţi stabileşti propriile obiective şi să-ţi faci planuri;

- Să preiei controlul asupra vieţii tale, gândind înainte de a acţiona;- Să-ţi creezi moduri de a împiedica revenirea la vechile tipare de comportament.

Programul se împarte în cinci MODULE, fiecare modul cuprinde mai multe sesiuni după cum u

MODULUL I – Gânduri, atitudini, motivaţie, obiective – include sesiunile întâi şi a doua de la începutul CicluluMotivaţional, ceea ce înseamnă că majoritatea clienţilor se va afla în stadiul pre-contemplativ/ contemp

o Sesiunea IObiectivul sesiunii: să se construiască o imagine a contextului beneficiarului şi să i se explor

gândurile, convingerile şi atitudinile pentru a putea introduce programul.o Sesiunea II – Ciclul Schimbării şi obiectivele

Obiectivul sesiunii: Sprijinirea beneficiarului pentru a se putea evalua stadiul în care se află acessprijinirea beneficiarului pentru a-şi stabili propriile lui obiective.

MODULUL II - Rezolvarea problemelor – încorporează sesiunile de la a treia la a şasea, şi are în vedere,printre altele, chestiuni cum ar fi identificarea problemelor şi comunicarea asertivă.

o Sesiunea III – Conştientizarea problemelorObiectivul sesiunii: Să se consolideze capacitatea beneficiarilor de a conştientiza problemele pent

le putea face faţă acestora înainte să creeze şi mai multe probleme. o Sesiunea IV – Opreşte-te şi Gândeşte-te, Identificarea problemelor şi definirea problemelor

Obiectivul sesiunii: Să se încurajeze beneficiarul să acţioneze pe baza faptelor şi nu a presupunerilsă-i fie clar care este de fapt problema.

o Sesiunea V – Soluţionarea Problemelor, Alternative şi ConsecinţeObiectivul sesiunii: Sprijinirea beneficiarilor să genereze cât mai multe soluţii alternative la probl

să se gândească la consecinţele acestor soluţii asupra lor şi asupra altora.



49

o Sesiunea VI – Comunicarea AsertivăObiectivul sesiunii: Beneficiarul va fi sprijinit să analizeze diferitele soluţii identificate la o prob

de a lua o decizie cu privire la soluţia care este cea mai potrivită, este important să comunice eficace do manieră asertivă.

MODULUL III – Convingeri/ Discuţia cu sine – sesiunile a şaptea şi a opta examinează Ciclul Comportamentşi se concentrează pe convingerile pozitive şi negative.

Pe măsură ce moderatorii intră mai în detaliu în program, clienţii vor putea să progreseze pe Ciclul Mbazat pe propria lor realitate, să internalizeze procesul de luare de decizii, stadiile de schimbare actmenţinere a deciziei.

o Sesiunea VII – Discuţia cu SineObiectivul sesiunii: Să se sprijine beneficiarii să înţeleagă şi să exerseze conceptul de a discuta

sine.o Sesiunea VIII – Convingeri – Discuţia cu sine

Obiectivul sesiunii: Beneficiarii sunt ajutaţi să-şi recunoască propriile gânduri negative şi să înceafacă schimbări cognitive.

MODULUL IV – Empatia faţă de victimă – sesiunea a noua oferă un număr de instrumente pentru a fi utiliza în lucrul cu infractorii, scopul fiind acela de a ne ocupa de atitudinile lor şi de a le dezvolta sentimentufaţă de victimele lor.

o Sesiunea IX – Empatia cu victimaObiectivul sesiunii: Sprijinirea beneficiarilor în scopul de a dezbate asupra atitudinilor şi de

dezvolta empatia faţă de victimele lor.

MODULUL V – Prevenirea recidivei – cuprinde sesiunile de la a zecea la a douăsprezecea, iar sesiunea aunsprezecea stabileşte bazele de la care să se pornească în redactarea jurnalelor de prevenire a recprezentate în cadrul celei de a douăsprezecea sesiuni.

o Sesiunea X – Prevenirea recidiveiObiectivul sesiunii: Să li se explice beneficiarilor diferenţa dintre revenire şi recidivă şi să dezprincipalele căi de a evita recidiva.

o Sesiunea XI – Plan individual de prevenire a recidiveiObiectivul sesiunii: Elaborarea de către beneficiar a propriilor strategii de evitare a recidivei.

o Sesiunea XII – Recapitularea întregului program

Criterii de compatibilitate pentru administrarea Programului Unul la Unul

Compatibil cu Incompatibil cuBărbaţi, femei, tineri şi infractori adulţi Violenţa în familieFurturi Infracţiuni grave

Abuzul de substanţe interzise Făptuitorii de infracţiuni cu caracter sexualSpargeri de locuinţe Infractorii cu tulburări mintale

Furturi minoreDistrugerea proprietăţii

Problemele legate de alfabetizare nu reprezintă un obstacol în calea administrării acestui programConsilierul de probaţiune poate citi cu voce tare întrebările şi poate scrie răspunsurile pentru infractornecesar.

V. 5. 5. Programul Şapte paşi

Program de lucru cu grupul destinat persoanelor



50

care au săvârşit infracţiuni patrimoniale

Scopul programului:Reintegrarea socială a persoanelor care au săvârşit infracţiuni patrimoniale aflasupravegherea serviciilor de probaţiune – prin reducerea riscului de recidivă.

Obiectivele programului:1. Asistarea participanţilor la grup în vederea conştientizării consecinţelor negative în cazul

normelor penale;2. Informarea participanţilor la grup cu privire la prevederile legale şi specificul unor infracţiuni pa3. Susţinerea participanţilor la grup în vederea exprimării gândurilor, sentimentelor, atitudinilo

infracţiunea comisă;4. Identificarea de către participanţii la grup a avantajelor şi dezavantajelor adoptării unui comp

infracţional;5. Analiza de către participanţii la grup a efectelor emoţionale, sociale şi financiare asupra victim

săvârşirii unei infracţiuni;6. Elaborarea de către participanţii la grup a unor strategii de schimbare comportamentală în v

prevenirii recidivei;7. Elaborarea unor planuri de intervenţie socială individuală în vederea menţinerii comportamentu în planul schimbării.

Structura programului:

o Sesiunea I,Cunoaşterea interpersonală Scopul acestei sesiuni este de a construi o atmosferă relaxantă în care participanţii se vor încur

reciproc în procesul de învăţare.

o Sesiunea II,Cunoaşterea legii

Scopul acestei sesiuni este de a răspunde la întrebări ca: de ce este necesară legea? ce înseamntermenii: penal, tâlhărie, furt, furt calificat ? etc. Această sesiune o pregăteşte pe următoarea care areanaliza faptelor comise de participanţi.

o Sesiunea III,Analiza infracţiuniiScopul sesiunii este de a ajuta participanţii să-şi înţeleagă mai bine comportamentul şi să iden

anumite constante de comportament.

o Sesiunea IV,Analiza aspectelor corelate cu comiterea infracţiuniiScopul sesiunii constă într-o analiză mai profundă a aspectelor corelate cu comiterea de infracţi

pregătirea analizei motivaţiei pentru schimbare.

o Sesiunea V,Perspectiva victimeiScopul acestei sesiuni: participanţii vor învăţa mai multe despre victime.

o Sesiunea VI,Analiza motivaţionalăScopul sesiunii: înlocuirea comportamentului indezirabil cu unul dezirabil. Procesul schim

comportamentale este unul extrem de complex, implicând modificări atât în sfera sentimentelor,atitudinilor şi acţiunilor.

o Sesiunea VII,PrevenireaSesiunea are ca scop prevenirea comiterii de noi infracţiuni. Prezumţia care stă la baza acestei se

este că odată ce participanţii au înţeles motivaţia comiterii faptelor lor, procesul şi circumstanţele carebaza acestora, pot să dezvolte un plan de prevenţie a recidivei.



51

Prezentarea avantajelor lucrului în grup:

grupul oferă suport mutual persoanelor cu nevoi şi experienţe asemănătoare – sentimentul ca nimensingur în această situaţie;

oferă posibilitatea fiecărui participant să-şi exprime punctul de vedere şi să-şi exerseze abilicomunicare;

participanţii învaţă să ofere feed-back pozitiv; fiecare membru al grupului învaţă despre sine şi despre ceilalţi;

se creează cadrul schimbării atitudinale prin intermediul schimbului de idei şi opinii. S-a constaobicei, schimbarea atitudinilor se produce în sensul valorilor şi atitudinilor majoritare si a celor încurajate de leader (consilierul de probaţiune);

grupul are o dinamica ce poate încuraja sau facilita schimbarea comportamentală, prin obseasimilarea şi exersarea unor noi comportamente;

grupul contribuie la creşterea stimei de sine a participanţilor; în grup, fiecare membru este un potenţial terapeut; potrivit celor mai multe opinii, grupul este cea mai eficientă metodă de a lucra pentru rezolvarea de grupul poate oferi un sentiment de apartenenţă şi poate construi o reţea socială de suport; lucrul în grup poate să consolideze abilităţile participanţilor de a lucra în echipă.

V. 5. 6. Interviul Motivaţional

“Interviul Motivaţional este un stil de consiliere centrat direct pe client pentru a-l ajuta să îşi desă îşi rezolve ambivalenţa în privinţa schimbării comportamentale“ - Miller şi Rollnick

Pascal (Secolul 17)“Oamenii se conving în general mai uşor folosind raţionamentul descoperit de ei înşişi, d

raţionament care provine din gândirea altora”.

Spiritul interviului motivaţional

1. Motivaţia de a se schimba este obţinută din partea clientului, si nu se impune din afara.2. Este sarcina clientului si nu a consilierului de a evidenţia si rezolva ambivalentele clientului3. Convingerea directa nu este o metoda eficienta pentru rezolvarea ambivalentelor4. Dorinţa de schimbare trebuie să vină din partea beneficiarului, şi nu impusă de consilier5. Oferă posibilitatea unor alegeri, nu dă răspunsuri ;6. Nu judecă sau provoacă este încurajator, pozitiv.

Scopul este schimbarea –toţi trecem prin schimbări ale comportamentului, atât din punct de vepersonal cât şi profesional ; trebuie reţinut totodată că schimbarea este un proces ciclic, dificil şi dur întotdeauna are loc în mod rapid.

Acestea sunt câteva dintre modalităţile de lucru ale consilierului de probaţiune în cazul asisconsilierii, însă se pot aborda multe altele ţinându-se seama de nevoile identificate în cazul pedisponibilitatea de a participa la diverse programe, dorinţa şi modul de abordare a procesului de resocială. De asemenea, prin creativitatea sa consilierul de probaţiune poate imagina şi alte metode şi inpe care le poate utiliza cu succes în munca sa. Important este să se atingă obiectivele intervenţiei şscopul final al acesteia, redarea persoanei reabilitate comunităţii.



52

VI. Protecţia victimelor unor infracţiuni

Introducere - definiţie

Conceptul de protecţie a victimelor este, relativ, nou în literatura de specialitate, nu numa

românească, şi a apărut ca o necesitate a echilibrării balanţei intervenţiei în cuplul penal infractor Ţinându-se seama de câte drepturi au infractorii şi cât de mult sunt ele mediatizate mai ales după inteUniunea Europeană, era şi momentul ca victimele infracţiunilor să se bucure de o atenţie cuvenită.

Începând cu mijlocul anilor ’60, în sociologia nord-americană, s-a pus accentul pe un nou indelincvenţei:victima infracţiunii . Până atunci, resocializarea delincventului a constituit un obiectiv generpoliticile penale, fiecare comunitate încercând să readucă persoanele care au săvârşit infracţiuni îoamenilor de bună-credinţă, uneori cu eforturi umane şi financiare considerabile. Paleta modalipedepsire a infractorilor este foarte largă între extremele care sunt, privarea de libertate (mediul caregimul alternativ de executare a pedepsei (suspendarea condiţionată a executării pedepsei, suspeexecutării pedepsei sub supraveghere etc.).

În ultimii 15 ani au existat preocupări continue, şi în România, pentru reformarea justiţie

amendarea Codului penal, a Codului de procedură penală sau a Legii de executare a pedepselor auatenţia tuturor guvernelor postdecembriste. În acest an ar trebui să intre in vigoare noul Cod penal şi nProcedură penală, legi ce ar trebui aliniate la cerinţele legislaţiei europene. Ca şi în alte domenii de acconcluzionat că nu sunt create structurile care să ducă la o implementare cu succes a celor două legnecesare, la această dată, şi că ar exista pericolul unui blocaj al Justiţiei datorită acestui neajuns. Stăputerea legiuitorului să găsească modalităţi de rezolvare a problemelor printr-o consultare largă şi activă a practicienilor şi specialiştilor din domeniu.

Dar, să nu ne depărtăm prea mult de subiectul iniţial, protecţia victimelor unor infracţiuni pe începând cu 1 ianuarie 2005, a intrat în vigoare Legea nr 211/2004, cu privire la unele măsuri pentru protecţiei victimelor infracţiunilor. În legea menţionată, nu este datăo definiţie a victimei , lucru greu de realizatdeoarece în literatura de specialitate nu există încă un punct de vedere unanim pentru definirea vigeneral. De altfel, în Europa, codurile penale şi codurile de procedură penală nu conţin un răspuns daceastă problemă, nici definiţia generală a termenului de victimă.

În practica judiciară, victima reprezintă partea lezată care suferă un prejudiciu în urma unei inCel care a comis infracţiunea esteautorul, iar cel care a suportat consecinţele estevictima.

În aceste condiţii, în lucrarea de faţă, vom prezenta victima conform Declaraţiei principiiloprivind justiţia în cazul victimelor, crimelor şi abuzului de putere, adoptată de Adunarea Generală sesiunea a XIV-a, din 17 – 18 septembrie 1985, “ «victima » este definită ca acea persoană care, individual sauîn colectiv, a suferit o vătămare constând într-o atingere adusă integrităţii sale fizice sau psihice, o suferinţămorală, o pierdere materială sau o încălcare gravă a drepturilor fundamentale, din cauza unor activităţi sauomisiuni care contravin legilor penale în vigoare ori reprezintă încălcări ale normelor naţionale în materiadrepturilor omului“.

VI. 1. Consilierea psihologică a victimelor infracţiunilor

Legea nr. 211/2004 cu privire la unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiumenirea să reglementeze unele măsuri de informare a victimelor infracţiunilor cu privire la drepturiprecum şi de consiliere psihologică, asistenţă juridică gratuită şi asigurarea compensaţiei financiare devictimelor unor infracţiuni. Conform legii mai sus menţionate, serviciului de probaţiune îi revine sefectua consilierea psihologică a victimei în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile legale.

VI. 1. 1. Informarea victimelor infracţiunilor şi drepturile acestora



53

Informarea victimelor cu privire la drepturile specificate în lege revine judecătorilor, în cazul ipentru care plângerea prealabilă se adresează instanţei de judecată, procurorilor şi ofiţerilor şi agenţilortoţi aceştia având obligaţia de a încunoştinţa victimele infracţiunilor cu privire la drepturile lor.

Astfel conform art. 4 din Legea nr. 211/2004, victimele infracţiunilor trebuie să cunoască următ- serviciile şi organizaţiile care asigură consiliere psihologică sau orice alte forme de asistenţă a v

funcţie de necesităţile acesteia;- organul de urmărire penală la care se poate face plângere;- dreptul la asistenţă juridică şi instituţia unde se pot adresa pentru exercitarea acestui drept;- condiţiile şi procedura pentru acordarea asistenţei juridice gratuite;- drepturile procesuale ale persoanei vătămate, ale părţii vătămate şi ale părţii civile;- condiţiile şi procedura pentru a beneficia de dispoziţiile art. 861 din Codul de procedură penală, ( protecţia

datelor de identificare a martorului – martorul poate primi încuviinţarea de a nu-şi declara identitatreală sau localitatea de domiciliu daca există probe sau indicii care i-ar putea periclita viaţa, incorporală sau libertatea lui ori a altei persoane, în acest caz martorului i se poate atribui o altă isub care poate să apară în faţa organului judiciar ), art. 862 din Codul de procedură penală, (modalităţispeciale de ascultare a martorului – dacă există mijloace tehnice corespunzătoare martorul poate ascultat fără să fie prezent fizic la locul unde se află organul de urmărire penală sau în sala de j

martorul poate fi ascultat prin intermediul unei reţele de televiziune cu imaginea şi vocea distoastfel încât să nu fie recunoscut), art. 864 din Codul de procedură penală, (audierea martorilor sub 16 aniîn anumite cauze – martorul sub 16 ani prin dispoziţia instanţei de judecată poate să nu fie audişedinţa de judecată, admiţându-se prezentarea unei audieri efectuate în prealabil prin inte înregistrărilor audio-video) şi art. 865 din Codul de procedură penală, ( protejarea deplasărilor martorului –martorului i se poate asigura o reşedinţă temporară supravegheată sau poate fi însoţit la parchetului sau al instanţei şi înapoi la domiciliu sau la reşedinţă );

- condiţiile şi procedura pentru a beneficia de dispoziţiile Legii nr. 682/2002 privind protecţia m- condiţiile şi procedura pentru acordarea compensaţiilor financiare de către stat.

Toate aceste informaţii sunt aduse la cunostinţa victimei de către judecătorul, procurorul, ofiagentul de poliţie la care victima se prezintă pentru reclamarea abuzului la care a fost supusă

Informaţiile vor fi aduse la cunostinţa victimei verbal sau în scris într-o limbă pe care aceasta o îsunt consemnate într-un proces verbal, care se înregistrează la instituţia din care face parte judeprocurorul, ofiţerul sau agentul de poliţie la care se prezintă victima.

VI. 1. 2. Consilierea psihologică şi alte forme de asistenţăa victimelor unor infracţiuni

Consilierea psihologică gratuită şi alte forme de asistenţă a victimelor au ca obidiminuarea/înlăturarea traumelor victimelor infracţiunilor – diminuarea impactului infracţiunii săvârşşi gestionarea consecinţelor de victimizare secundară, redarea încrederii în sine, reducerea şi/sau înlsentimentului de teamă, dezvoltarea unor strategii de gândire care să ducă la diminuarea pericolului reetc. şi se realizează pe baza unui plan adaptat nevoilor individuale ale victimei . Planul de consiliere psihologicăse construieşte plecând de la nevoile/trebuinţele/problemele identificate ale victimelor infracţiunilocâteva dintre trebuinţele şi aşteptările specifice persoanelor victimizate:

- trebuinţele imediate (de a fi ascultate, de a fi tratate cu consideraţie/respect, de a fi recunosvictime cu nevoi speciale fără etichetări şi fără prejudecăţi);

- trebuinţe de discreţie (primirea victimei într-un loc separat, discret, la adăpost de curiopublicului sau a colegilor);

- trebuinţe de securitate (de prevenire a repetării victimizării, de identificare şi urmărire a agprotecţia faţă de eventualele hărţuiri sau ameninţări);

- trebuinţe de durată (de a i se rezolva cazul, nevoia unei soluţionări corecte şi imediate - găpedepsirea autorului, cunoaşterea traseului judiciar al cazului);

- trebuinţe de informare a victimelor (demersuri administrative ce trebuie efectuate, mijlprotecţie sau autoprotecţie pentru viitor, ajutor specializat);



54

- trebuinţe de reparaţii/despăgubiri de tip material şi/sau moral (concretizate prin procedurasau prin negociere directă cu agresorul).

Planul de consiliere psihologică poate cuprinde: riscul de a redeveni victima unor infracţiunisinucidere/autovătămare; natura şi frecvenţa întrevederilor dintre consilier, victimă şi alte psuport/resursă, se va estima perioada de timp (respectând – ul pe cel legal – maxim trei luni în cazul padulte şi maxim 6 luni pentru minorii victime ale infracţiunilor) şi măsura în care nevoile identificate pnumai prin intervenţia serviciului de probaţiune ori în colaborare cu organizaţii neguvernamentale, instşi / sau private ori persoane fizice sau juridice; planul de intervenţie – obiectivele propuse, metodele dpsihologică utilizate, formele de asistenţă acordate. Planul de consiliere psihologică se întocmeşteexemplare şi este semnat de victimă şi consilierul de probaţiune .

VI. 1. 3. Categoriile de victime care pot beneficia de consiliere psihologică

Este de la sine înţeles că nu orice categorie de victime poate solicita consiliere psihologică Selecţia acestora, de către legiuitor, s-a făcut în funcţie de o serie de factori care au concurat, fără

victimei fireşte, la săvârşirea faptei penale. Amintim câţiva dintre aceştia:- modul şi mijloacele de săvârşire a faptei;- scopul urmărit de infractor;- împrejurările în care fapta a fost comisă;- urmarea produsă faptei sau care s-ar fi putut produce;- persoana şi conduita făptuitorului.

De toate acestea se ţine seama la stabilirea în concret a gradului de pericol social al faptei şi infracţiunea, conform art. 17 din Codul penal, ca fiindfapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală.

Consilierea psihologică asigurată de serviciile de probaţiune se acordă gratuit, la cerere următoarele categorii de victime:

- victime ale tentativei la infracţiunile de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, prevăz174 – 176 din Codul penal;- victimele infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi vătămare corporală, săvârşite asupra m

familiei, prevăzute la art. 180 alin. 11 şi 21 şi art. 181 alin. 11 din Codul penal;- victimele infracţiunilor de vătămare corporală gravă, prevăzută la art. 182 din Codul penal;- victimele infracţiunilor intenţionate care au avut ca urmare vătămarea corporală gravă a victime- victimele infracţiunilor de viol, act sexual cu un minor, perversiune sexuală şi corupţie sexuală,

la art. 197, 198, art. 201 alin. 2 – 5 şi la art. 202 din Codul penal;- victimele infracţiunilor de rele tratamente aplicate minorului, prevăzute la art. 306 din Codul pe- victimele infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea tra

persoane, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform art. 12 (1) din Legea nr. 678/2001« constituie infracţiune detrafic de persoane recrutarea,transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme deconstrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani orialte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopulexploatării acestei persoane… », la art. 13 (1), în aceeaşi lege, se arată că « recrutarea, transportarea,transferarea, găzduirea sau primirea unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani, în scopul exportăriiacesteia, constituie infracţiunea detrafic de minori … ».

Consilierea psihologică gratuită se acordă victimelor infracţiunilor specificate mai sus dacă infrfost săvârşită pe teritoriul României sau dacă infracţiunea a fost săvârşită în afara teritoriului Românieste cetăţean român sau străin care locuieşte legal în România.



55

De consilierea psihologică gratuită acordată de serviciile de probaţiune beneficiază persoanele ao perioadă de cel mult 3 luni, iar pentru victimele care nu au împlinit vârsta de 18 ani, pe o perioadă dluni.

Cererea de acordare a consilierii psihologice gratuite se adresează serviciului de probaţiune de ptribunalul în a cărui circumscripţie domiciliază victima şi se depune numai după ce au fost sesizate ourmărire penală sau instanţa de judecată cu privire la săvârşirea infracţiunii a cărei victimă este solicitantă.

Conţinutul cererii de consiliere psihologică gratuită este următorul:- numele, prenumele, cetăţenia, data şi locul naşterii, domiciliul sau reşedinţa victimei;- data, locul şi circumstanţele săvârşirii infracţiunii;- data sesizării şi organul judiciar sesizat.Pentru exemplificare propunem un model de Cerere de asistenţă şi consiliere la Anexa nr. 4.Termenul de soluţionare a cererii de consiliere psihologică gratuită este de 10 zile de la data dep

cerere se anexează în copie, documentele justificative pentru datele înscrise în cerere.

VI. 2. Asistenţa juridică gratuită a victimelor unor infracţiuni

Condiţiile şi procedura pentru acordarea asistenţei juridice gratuite

Ca şi în cazul acordării consilierii psihologice şi asistenţa juridică gratuită se acordă, conform a(cap 4) din Legea nr. 211/2004, la cerere, următoarelor categorii de victime:

- persoanelor asupra cărora a fost săvârşită o tentativă la infracţiunile de omor, omor calificatdeosebit de grav, prevăzute la art. 174 – 176 din Codul penal, o infracţiune de vătămare cogravă, prevăzută la art. 182 din Codul penal, o infracţiune intenţionată care a avut ca uvătămarea corporală gravă a victimei, o infracţiune de viol, act sexual cu un minor şi pervsexuală, prevăzute la art. 197, 198 şi art. 201 alin. 2 – 5 din Codul penal ;

- soţul, copiii şi persoanele aflate în întreţinerea persoanelor decedate prin săvârşirea infracţiu

omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, prevăzute la art. 174 – 176 din Codul penal, pal infracţiunilor intenţionate care au avut ca urmare moartea persoanei.Asistenţa juridică gratuită se acordă victimelor prezentate mai sus dacă infracţiunea a fost săv

teritoriul României sau, în cazul în care infracţiunea a fost săvârşită în afara teritoriului României, deste cetăţean român sau străin care locuieşte legal în România şi procesul penal se desfăşoară în Româ

Termenul de sesizare de către victimă a organelor de urmărire penală sau instanţa de judecată 60 de zile de la data săvârşirii infracţiunii ; în cazul soţului, copiilor şi persoanelor aflate în înpersoanelor decedate prin săvârşirea infracţiunilor de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, te60 de zile în care trebuie sesizate organele de urmărire penală sau instanţa de judecată se calculează dela care victima a luat la cunoştinţă de săvârşirea infracţiunii. În cazul în care victima s-a aflat în impfizică sau psihică, de a sesiza organele de urmărire penală sau instanţa de judecată, termenul de 60 decalculează de la data la care starea de imposibilitate a fost îndepărtată.Cererea pentru acordarea asistenţei juridice gratuite se depune la tribunalul în a cărui circumdomiciliază victima şi se soluţionează de doi judecători din cadrulComisiei pentru acordarea de compensaţiifinanciare victimelor unor infracţiuni , prin încheiere, în termen de 15 zile de la data depunerii.

Cererea pentru acordarea asistenţei juridice gratuite trebuie să cuprindă :- numele, prenumele, cetăţenia, data şi locul naşterii, domiciliul sau reşedinţa victimei ;- data, locul şi circumstanţele săvârşirii infracţiunii ;- atunci când este cazul, data sesizării şi organul de urmărire penală sau instanţa de jude

sesizată ;- calitatea de soţ, copil sau persoană aflată în întreţinerea persoanei decedate, în cazul victimel

se află în întreţinerea persoanei decedate;- numele, prenumele şi forma de exercitare a profesiei de avocat de către apărătorul ale

menţiunea că victima nu şi-a ales un apărător



56

La cererea pentru acordarea asistenţei juridice gratuite se anexează, în copie, documente justipentru datele înscrise în cerere şi orice alte documente deţinute de victimă, utile pentru soluţionare Încheierea prin care s-a admis cererea de asistenţă juridică gratuită trebuie să cuprindă şi desemnaapărător din oficiu în cazul în care victima nu şi-a ales apărător.

Încheierea prin care s-a soluţionat cererea pentru acordarea asistenţei juridice gratuite se covictimei, în cazul în care cererea pentru acordarea asistenţei juridice gratuite a fost respinsă, încheisupusă reexaminării de către tribunalul în cadrul căruia funcţionează Comisia pentru acordarea de cofinanciare victimelor infracţiunilor, la cererea victimei în termen de 15 zile de la comunicare. Reexasoluţionează în complet format din doi judecători.

Asistenţa juridică gratuită se acordă fiecărei dintre victimele specificate mai sus pe tot pprocesului în limita unei sume echivalente cu două salarii de bază minime brute pe ţară, stabilite pencare victima a formulat cerere de asistenţă juridică gratuită.

VI. 3. Acordarea de către stat a compensaţiilor financiare victimelor unor infracţiuni

Consecinţele victimizării pot fi de diferite grade şi forme şi în cele mai multe cazuri ele pot fi

amintim aiciconsecinţele morale (izolarea – autoizolarea - de cercul de prieteni/cunoscuţi, tendinţa de relaţiocu persoane care au suferit violenţe similare),consecinţele fizice (vătămări corporale, traumatisme, intervenţiichirurgicale),consecinţe psiho - somatice (perturbări ale somnului, probleme digestive, cefalee, hipertensiuarterială),consecinţe mentale (auto – culpabilizarea, teama de anumite situaţii sinonime cu condiţiile petrfaptei),materiale (pierderi, deposedări, distrugeri),consecinţe financiare – neprevăzute şi uneori irecuperabile -(spitalizare, medicamente, pierderea capacităţii de muncă, transport, plata avocatului, procurarea sau sistemelor de siguranţă uzuale) şi lista ar putea continua.

Condiţiile şi procedura pentru acordarea compensaţiilor financiare de către stat

sunt prevăzute la art. 21 – 34 din Legea nr. 211/2004, respectiv :

- victimele cărora li se pot acorda compensaţii financiare sunt cele care pot beneficia de copsihologică şi asistenţă juridică gratuită ;- infracţiunile să fie săvârşite pe teritoriul României şi victima să fie cetăţean român/stră

locuieşte legal pe teritoriul României, dacă nu – compensaţia financiară se acordă înconvenţiilor internaţionale la care România este parte ;

- sesizarea instanţei se face în aceleaşi condiţii ca şi în cazul cererii de asistenţă juridică gratui- se poate solicita şi acordarea unui avans din compensaţia financiară pentru victimele aflat

situaţie financiară precară ;- sesizarea organelor de urmărire penală sau a instanţei de judecată, de către victima p

acordarea compensaţiei financiare, se face în termen de 60 de zile de la data săvârşirii infrac

Cererea pentru acordarea compensaţiei financiare trebuie să cuprindă :- numele, prenumele, cetăţenia, data şi locul naşterii, domiciliul sau reşedinţa victimei ;- data, locul şi împrejurările săvârşirii infracţiunii care a cauzat prejudiciul ;- categoriile de prejudicii suferite prin săvârşirea infracţiunii ;- atunci când este cazul, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată şi data ses

acestora ;- calitatea de soţ, copil sau persoană aflată în întreţinerea persoanei decedate, în cazul vict

aflate în întreţinerea persoanei decedate ;- antecedentele penale ale victimei ;- sumele plătite cu titlu de despăgubiri de către făptuitor sau indemnizaţia obţinută de victim

societate de asigurare pentru prejudiciile cauzate prin săvârşirea infracţiunii ;- cuantumul compensaţiei financiare solicitate.



57

Categorii de prejudicii, suferite de victimă, pentru care se acordă compensaţii financiare, pvictimizarea propriu-zisă, prin săvârşirea infracţiunii :

- cheltuielile de spitalizare şi alte categorii de cheltuieli medicale suportate de victimă ;- prejudiciile materiale rezultate din distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntreb

a bunurilor victimei ori din deposedarea acesteia prin săvârşirea infracţiunii;- câştigurile de care victima este lipsită de pe urma săvârşirii infracţiunii ;- cheltuieli de înmormântare ;- întreţinerea de care victima este lipsită din cauza săvârşirii infracţiunii.

Toate aceste cereri sunt scutite de taxe de timbru.

VI. 4. Protecţia şi asistenţa victimelor traficului de persoane

Persoanelor vătămate prin infracţiunile de trafic de persoane şi de trafic de minori prevăzute în 678/2001, precum şi altor victime ale acestor infracţiuni, li se acordă o protecţie şi o asistenţă specială, fizică, juridică şi socială - conform art. 26 (cap. 5) din legea menţionată mai sus:

-

viaţa privată şi identitatea victimelor traficului de persoane sunt ocrotite prin prevederile leg- victimele traficului de persoane şi ale traficului de minori au dreptul la recuperarea lopsihologică şi socială ;

- minorilor, victime ale infracţiunilor traficului de minori , li se acordă protecţie şi asistenţă sraport cu vârsta lor ;

- femeilor, victime ale infracţiunilor traficului de persoane, precum şi celor care sunt supuseridicat de a deveni victime ale acestor infracţiuni li se acordă o protecţie şi o asistenţă specifică.

Alte drepturi oferite victimelor traficului de persoane :- protecţia fizică, pe teritoriul României, pe întreaga perioadă a procesului, se oferă la cerere

Ministerul de Interne ;- în cazul cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul altor ţări victime ale traficului de persoane li secerere, asistenţă de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în acele ţăr

- eliberarea documentelor de identitate cetăţenilor români care au fost victime ale traficpersoane, în caz de necesitate, de către Ministerul Afacerilor Externe, prin misiunile diplomoficiile consulare ale României, în vederea repatrierii ;

- victimele traficului de persoane pot fi cazate, la cerere, temporar, în centre de asistenţă şi provictimelor traficului de persoane aflate în subordinea consiliilor judeţene Arad, BotoşanGiurgiu, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Satu Mare şi Timiş ; durata cazării este stabilita prin ddelegaţiei permanente judeţene si nu poate depăşi 10 zile ;

- durata cazării poate fi prelungită, la solicitarea organelor judiciare, cu cel mult până la trei după caz, pe perioada procesului penal.

ANEXE

ANEXA Nr. 1

MINISTERUL JUSTIŢIEIServiciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul ……………….

PLAN DE SUPRAVEGHERE



58

I. Introducere

Numele şi prenumele persoanei condamnate/minorului:Data şi locul naşterii:Infracţiunea săvârşită:Numărul hotărârii instanţei:Sancţiunea aplicată persoanei condamnate/minorului:Perioada supravegherii:Data începerii:Data încheierii:Numele şi prenumele consilierului de probaţiune:

II. Măsurile şi/sau obligaţiile impuse de instanţa de judecată şi mijloacele utilizate pentru asigurarea îndeplinirii lor ………………………………………………………………………......

III. Nevoile criminogene şi sociale ale persoanei condamnate/minorului şi obiectivele stabilite în vedediminuării acestora…………………………………………………............

IV. Riscul săvârşirii din nou a unor infracţiuni/riscul de a pune în pericol siguranţa publică şi riscusinucidere şi autovătămare ………………………................................

V. Metode de intervenţie propuse în vederea soluţionării nevoilor identificate şi diminuării risc………………………………………………………………………..................

VI. Data, locul şi frecvenţa întrevederilor dintre consilierul de probaţiune şi persoana condamnată/mpe perioada supravegherii …………………………………………………

VII. Descrierea programului de intervenţie, stabilit ca obligaţie de către instanţă (dacă este cazul)…………………………………………………………………………………………….

Persoana condamnată/minorul a luat cunoştinţă de conţinutul planului de supraveghere şi înţelege să co în executarea obligaţiilor ce îi revin.

Data semnării planului de supraveghere ……………………………….

Consilier de probaţiune,…………………………………………..

Am luat cunoştinţăPersoana condamnată/minor…………………………………….

ANEXA Nr. 2

PROTOCOL - CADRU DE COLABORARE

Nr. ......../data/serviciul de probaţiune Nr. ........./data/instituţia parteneră



59

I. Părţile:Serviciul de probaţiune Instituţia parteneră(adresa şi nr. de telefon) (adresa şi nr. de telefon)

II. Reprezentanţii legali:Numele şi prenumele, funcţia Numele şi prenumele, funcţia

III. Persoane de contact:Numele şi prenumele, funcţia, Numele şi prenumele, funcţia,telefon telefon

CAP. IDispoziţii generale

ART. 1Scopul încheierii prezentului protocol este colaborarea părţilor în vederea asigurării e

implementării activităţii neremunerate ca obligaţie impusă de instanţe în sarcina persoanelor condamnminorilor.ART. 2

Obiectivele prezentului protocol sunt:a) identificarea locurilor adecvate care să permită desfăşurarea în bune condiţii a activităţii nerem

de către persoana condamnată sau minor;b) facilitarea condiţiilor necesare efectuării numărului de ore fixat de instanţă în sarcina p

condamnate sau a minorului;c) identificarea celor mai adecvate modalităţi de monitorizare a felului în care persoana condam

minorul execută obligaţia de a desfăşura activitatea neremunerată la locul stabilit;d) diversificarea tipului de activităţi ce ar putea fi prestate în interesul comunităţii;

e) responsabilizarea persoanei condamnate sau minorului în vederea executării în condiţii opobligaţiei impuse de instanţă în sarcina sa.

CAP. IIObligaţiile părţilor

ART. 3Obligaţiile serviciului de probaţiune sunt:

a) să desemneze consilierul de probaţiune responsabil de caz pentru supravegherea executării obligb) să ia legătura cu persoana de contact desemnată de instituţia parteneră, cu ocazia primei preze

serviciul de probaţiune a persoanei condamnate sau a minorului, în vederea comunicării datei care consilierul responsabil de caz însoţit de persoana condamnată sau de minor se vor prezentade desfăşurare a activităţii neremunerate;

c) să evalueze persoana condamnată sau minorul pe ariile stabilite, să întocmească fişa de referire înainteze instituţiei partenere în termen de 3 zile lucrătoare de la data în care a avut loc evaluare

d) să însoţească prima oară, prin intermediul consilierului responsabil de caz sau printr-un reprezserviciului de probaţiune, persoana condamnată sau minorul la locul desfăşurării activităţii nerepentru a se asigura că acesta corespunde evaluării înaintate de serviciul de probaţiune;

e) să înmâneze formularul de evidenţă a orelor de muncă efectuate de către persoana condamnaminor, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezentul protocol, şi să esupraveghetorului modul în care acesta va fi completat;

f) să prezinte persoanei sancţionate, în prezenţa supraveghetorului, documentul privind reguliletrebuie să le respecte şi să explice acesteia consecinţele nerespectării acestor reguli;



60

g) să stabilească, împreună cu supraveghetorul, modalităţile concrete de monitorizare a felului persoana condamnată sau minorul îşi execută obligaţia (convorbiri telefonice, adrese, intervaletip de vizite etc.);

h) să se asigure că tipurile de activităţi stabilite nu au suportat modificări astfel încât să nu mai conevoilor şi abilităţilor respectivei persoane. Totodată, serviciul de probaţiune va lua măsuri în ccare se constată modificări ale situaţiei, înştiinţând în acest sens instanţa de executare;

i) să efectueze vizite la intervalele de timp stabilite în cadrul fişei de referire, dar şi vizite inopinade derulare a activităţii;

j) să sesizeze instanţa în urma primirii unei înştiinţări motivate din partea instituţiei partenere, dar verificărilor proprii, în situaţia în care se constată sustragerea persoanei sancţionate de la exeobligaţiei de a desfăşura o activitate neremunerată;

k) să înştiinţeze instanţa în cazul în care se constată că, din motive temeinice, persoana condamnminorul nu poate efectua activitatea neremunerată, astfel încât orele de muncă stabilite în hotpot fi executate.

ART. 4Obligaţiile instituţiei partenere sunt:

a) să identifice spaţiile/locurile în care se va desfăşura activitatea neremunerată şi să informeze ser

probaţiune despre adresele spaţiilor disponibile;b) să analizeze fişa de referire, să identifice locul de desfăşurare a activităţii în acord cu aspectele s în acel document şi să informeze serviciul de probaţiune asupra adresei acestuia, în conformanexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul protocol;

c) să desemneze una sau mai multe persoane din cadrul instituţiei care se vor ocupa de supravemodului în care persoanele sancţionate îşi desfăşoară activitatea neremunerată şi să transerviciului de probaţiune, prin intermediul reprezentantului instituţiei, datele acestora de contact

d) să realizeze, prin intermediul supraveghetorului, planificarea programului de lucru, fie indivieste o singură persoană condamnată sau un singur minor), fie pe grupe (dacă mai multe pecondamnate sau mai mulţi minori desfăşoară acest tip de activitate), în acord cu dispoziţiilreferitoare la programul de lucru în cazul minorilor;

e) să repartizeze persoana condamnată sau minorul, prin persoana de contact desemnată*1), în funrezultatul evaluării înaintate de serviciul de probaţiune, la locul/spaţiul de executare a obligaţiadecvat specificului cazului său şi să comunice consilierului responsabil locul prestării aneremunerate, precum şi numele supraveghetorului, cu cel puţin două zile înainte de întrevederconsilier, supraveghetor şi persoana condamnată sau minor;

f) să ia măsurile necesare în vederea instruirii persoanei condamnate sau minorului cu privire la de protecţie a muncii, de pază şi de stingere a incendiilor, să întocmească un proces-verbal îsens şi să pună la dispoziţia acesteia/acestuia echipamentul necesar desfăşurării activităţii;

g) să supravegheze efectiv modul de executare a activităţii neremunerate şi să ţină evidenţa ormuncă prestată, în conformitate cu formularul tipizat privind evidenţa activităţii neremunerate;

h) să informeze consilierul responsabil de caz cu privire la momentul începerii executării orelor neremunerată, în legătură cu orice schimbare apărută pe parcursul desfăşurării activităţii, prdespre orice manifestare, în plan comportamental, a persoanei condamnate sau a minorului putea să compromită punerea în executare a hotărârii judecătoreşti;

i) să înainteze, la sfârşitul perioadei de desfăşurare a activităţii neremunerate, formularul de ecompletat şi să îl însoţească de un document în care se vor preciza pe scurt informaţii cu privire în care persoana condamnată sau minorul şi-a îndeplinit obligaţia impusă de instanţă, precuprivire la conduita acesteia/acestuia pe parcursul efectuării activităţii neremunerate.

ART. 5Obligaţiile comune ale părţilor sunt:

a) să respecte principiul confidenţialităţii;b) să se asigure că în stabilirea tipului de activitate se va ţine cont de starea de sănătate, pregătirea

şi profesională, vârsta, nivelul de dezvoltate fizică şi psihică, abilităţile şi aptitudinile pcondamnate sau minorului;

c) să respecte principiul non-discriminării;



61

d) să ia măsurile necesare în situaţia în care persoana condamnată sau minorul îşi exprimă nemulcu privire la tratamentul aplicat de instituţia parteneră pe perioada executării obligaţiei, astfel îngaranteze îndeplinirea obligaţiei de către persoana condamnată sau minor;

e) să identifice, în cazul în care din motive neimputabile persoanei condamnate sau minorului nuposibilă executarea obligaţiei de a presta o activitate neremunerată, un nou serviciu/compartimpersoana condamnată sau minorul ar putea să finalizeze executarea obligaţiei impuse de instanţă

CAP. IIIDispoziţii finale

ART. 6Prezentul protocol se încheie pe o perioadă de ..... ani şi intră în vigoare în momentul semnării

ambele părţi.ART. 7

Prezentul protocol poate fi modificat şi completat prin act adiţional numai cu acordul părţilor.ART. 8

Situaţiile care impun modificări în desfăşurarea activităţii neremunerate şi, implicit, în activ

colaborare pot fi:a) modificări în structura compartimentului/serviciului sau schimbarea cadrului legal care sunt dedetermine modificări majore ale felului activităţilor desfăşurate de persoana condamnată sau mi

b) constatarea pe baza actelor medicale doveditoare că persoana condamnată sau minorul suferboală permanentă care o/îl pune pe aceasta/acesta în imposibilitatea executării obligaţiei;

c) plângerea justificată a persoanei condamnate sau a minorului faţă de atitudinea generală a perscompartimentului/serviciului care periclitează executarea obligaţiei stabilite de instanţa de jusarcina acesteia/acestuia.

ART. 9Dacă schimbările produse determină modificări esenţiale în procedura de colaborare, se va înt

nou protocol.

ART. 10Prezentul protocol poate înceta:a) la data expirării perioadei de colaborare;b) prin denunţare de către oricare dintre părţi în următoarele situaţii: în caz de neîndeplinire sau în

necorespunzătoare a obligaţiilor din prezentul protocol de către cealaltă parte. Despre modnecorespunzătoare de colaborare va fi înştiinţată şi instanţa de executare;

c) în cazul iniţierii oricăror activităţi care prejudiciază cealaltă parte.

Încheiat astăzi, ....., în două exemplare originale, câte un exemplar pentru fiecare parte.

Semnătura părţilor:Serviciul de probaţiune (Se va preciza instituţia parteneră):....................... ..................................(numele şi prenumele (numele şi prenumeleşefului serviciului) conducătorului instituţiei)

ANEXA Nr. 3REGULI

pe care trebuie să le respecte persoana condamnată sau minorul în executarea activităţii neremuner

A. Reguli generale:1. Trebuie să anunţaţi imediat serviciul de probaţiune (consilierul responsabil de caz sau oricare al

de probaţiune) în legătură cu problemele cu care vă confruntaţi în executarea activităţii neremun



62

2. Trebuie să anunţaţi orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, precum şi a locului dcare ar putea influenţa executarea activităţii neremunerate.

B. Reguli stabilite în caz de imposibilitate de a se prezenta la locul în care se desfăşoară acneremunerată:

1. Trebuie să aduceţi la cunoştinţă serviciului de probaţiune orice modificare a stării de sănătate (fpsihice) care ar putea afecta executarea activităţii neremunerate şi să prezentaţi dovezi în acest s

2. Când sunteţi în imposibilitatea executării orelor stabilite conform formularului, sunteţi obligat imediat supraveghetorul de la locul în care prestaţi activitatea neremunerată. În situaţia în carecă situaţia de imposibilitate se prelungeşte mai mult de 5 zile, trebuie să anunţaţi şi serviprobaţiune. După încetarea situaţiei care a determinat incapacitatea temporară de muncă, veţiimediat atât serviciul de probaţiune, cât şi supraveghetorul, în scopul reluării activităţii. Fac excaceste prevederi situaţiile urgente. NOTĂ: Boala trebuie constatată de către medic şi dovedită certificat medical.

3. Toate orele de activitate neremunerată neexecutate vor fi recuperate, indiferent de motivuldeterminat neefectuarea lor (boală temporară sau alte situaţii speciale). Decizia asupra neefacestor ore poate reveni doar instanţei. În funcţie de particularitatea situaţiei, serviciul de probproceda după cum urmează:

o în cazul în care, din motive imputabile dumneavoastră, nu reuşiţi să efectuaţi numărulstabilit înăuntrul termenului alocat pentru executarea obligaţiei, se va sesiza instanţa luarea măsurii care se impune;

o în cazul în care, din motive neimputabile dumneavoastră, nu reuşiţi să efectuaţi numărustabilit înăuntrul termenului alocat pentru executarea obligaţiei, se va înştiinţa instanţa.

C. Reguli privind programul de lucru :1. Aveţi obligaţia să respectaţi programul de lucru stabilit.2. În perioada executării orelor de activitate neremunerată, timpul de călătorie şi pauza de masă

incluse în durata fixată pentru îndeplinirea obligaţiei.3. În perioada executării orelor de activitate neremunerată nu se decontează cheltuielile de transpo

D. Reguli privind comportamentul persoanei condamnate sau minorului :1. În timpul executării orelor de activitate neremunerată aveţi obligaţia să respectaţi regulile privin

muncii şi PSI (prevenirea stingerii incendiilor).2. Nu vă este permis ca pe durata executării activităţii neremunerate să vă aflaţi sub influenţa b

alcoolice sau a drogurilor. Dacă există indicii că vă aflaţi într-o astfel de situaţie, precum şi dadovedi că aveţi asupra dumneavoastră alcool, droguri sau arme pe timpul executării acneremunerate, serviciul de probaţiune va proceda după caz:

a) în cazul minorilor, sesizează instanţa, care va putea revoca măsura educativă şi va putea lua o mai severă;

b) în cazul persoanelor condamnate, sesizează organele abilitate (de exemplu, jandarmerie, polvederea luării măsurilor ce se impun.c) Ameninţarea, intimidarea sau comportamentul provocator şi orice formă de agresiune manifesta

personalul implicat în punerea în executare a obligaţiei sunt strict interzise, atrăgând sesizarea în cazul minorilor, respectiv a celorlalte organe abilitate în cazul adulţilor.

d) Orice act de corupţie cu scopul nerespectării prevederilor hotărârii judecătoreşti va fi denunţalegii penale.Subsemnatul, .................., declar că am luat cunoştinţă de regulile privind desfăşurarea ac

neremunerate şi sunt de acord cu respectarea acestora.Cunosc faptul că nerespectarea programului de lucru stabilit (neprezentarea la 9 ore de activitate

în program, fie la începutul programului, fie pe parcursul derulării acestuia) atrage înaintarea unui avepartea serviciului de probaţiune, iar persistenţa în nerespectarea programului de lucru şi după înaintareatrage sesizarea instanţei. Cunosc, de asemenea, că încălcarea regulii 2 de la pct. D atrage, în fun



63

gravitatea comportamentului, înaintarea a maximum două avertismente, după care se va sesiza (duinstanţa în cazul minorilor sau organele abilitate în cazul persoanelor condamnate).

De asemenea, declar că am primit un exemplar cu aceste reguli.

Semnat în 3 exemplare, astăzi..........................

(data)Persoana sancţionată,..................................

Supraveghetor,.......................

Consilier de probaţiune,....................

ANEXA Nr. 4Cerere de consiliere – model pentru victimele unor infracţiuni

Nr._______din_______________

Către,

Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul_______________

CERERE DE CONSILIERE PSIHOLOGICĂ

Subsemnatul (a)_________________________________, de cetăţenie___________născut (a) la data de__________________, în_______________________________domiciliat (a) în____________________________________, victimă a infracţiunii _________________________________________________, solicit acordarea de asistenţă/cpsihologică gratuită din partea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul__________.

Menţionez următoarele :1. Data, locul şi circumstanţele săvârşirii infracţiunii



64

2. Data sesizării şi organul judiciar sesizat______________________________ ___________________________________________________________________Anexez alăturat, în copie, documente justificative pentru datele înscrise în cerere :

Data_______________ Semnătura_________________

Bibliografie:

1. Anton M. Van KALMTHOUT, (2004)Reintegrarea socială şi supravegherea infractorilor în opt ţări europene,Editura Sitech, Craiova.

2. Aurel Teodor MOLDOVAN, (1999)Munca persoanelor condamnate, Regia Autonomă Monitorul Oficial,Bucureşti.

3. Cristian BOCANCEA, George NEAMŢU, (1999) Elemente de Asistenţă Socială, Editura Polirom,4. Doina BALAHUR, (2001) Fundamente socio – juridice ale probaţiunii, Editura Bit. 5. Emilian STĂNIŞOR, coordonator (2002) Penologie, Editura Oscar Print, Bucureşti.6. Emilian STĂNIŞOR, coordonator (2004) Universul carceral, Editura Oscar Print, Bucureşti.

7. George NEAMŢU, Dumitru STAN, coordonatori (2005) Asistenţă Socială – Studii şi Aplicaţii , Editura PoliromIaşi.8. George NEAMŢU, coordonator (2003) Trata de Asistenţă Socială, Editura Polirom Iaşi.9. Gheorghe FLORIAN, (2003)Fenomenologie penitenciară, Editura Oscar Print, Bucureşti.10. Dr. Zdenek KARABEC, Vezi: Secretariatul Naţiunilor Unite: “Alternative la detenţie”, Internatio

Criminal Policy, No. 36, 1980, p. 9.11. Ioan DURNESCU, coordonator (2002) Manualul consilierului de reintegrare socială şi supravegh

Themis, Fundaţia Europeană “Nicolae Titulescu” Filiala Craiova.12. Mariana CALUSCHI, (2001) Probleme de Psihologie socială, Editura Cantes, Iaşi13. Sorina Poledna, coordonator (2001) Probaţiunea în România, Editura Presa Universitară Clujea

Napoca.14. Sorina Poledna, coordonator (2002) Modalităţi de intervenţie psihosocială în activitatea de prEditura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.15. Sorin M. RĂDULESCU, (1990) Introducere în Sociologia delincvenţei juvenile, Editura Medicală,16. Sorin M. RĂDULESCU, (1998) Sociologia devianţei, Editura Victor, Bucureşti.17. Tudorel BUTOI, Ioana Teodora BUTOI, (2003) Tratat Universitar de Psihologie Judiciară, Editu

Publishing House, Bucureşti.18. Valentin SCHEAUCU, Rob CANTON, coordonatori (2008), Manual de Probaţiune, Editura Eur

Bucureşti.19. William OMARIA, (1997) „Postfaţă” la Condiţiile din închisorile din Africa: Raport al unui semin

Kampala, Uganda 19 – 21 septembrie 1996, Penal Reform International, Paris.20. XXX, (2002), Revista de Asistenţă Socială Nr. 1/ 2002.21. XXX, (1994) Ministere de la Justice, France – Le Travail d’Interet General a dix ans, le resultat

peine.



22. XXX, (2002) Penal Reform Intenational România - Alternative la detenţie: munca în folosul coRomânia.

23. XXX, (2005) Penal Reform Intenational România – Dezvoltarea muncii în folosul comunităţii – context European.

24. XXX, (2005) Penal Reform Intenational România – Dezvoltarea muncii în folosul comunităţii – Gh25. XXX, (2000) Ordonanţa Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de

sociala a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate.26. XXX, (2008) Hotărârea Guvernului nr. 1239/2000 – republicată, privind aprobarea Regulame

aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000.27. XXX, (2002) Legea nr. 129/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000 privind org

funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării saneprivative de libertate.

28. XXX, (2006) Legea nr. 278/2006 şi OUG nr. 60/2006 privind Codul penal.29. XXX, (2006) Legea nr. 356/2006 şi OUG nr. 60/2006 privind Codul de procedură penală.30. XXX, (2006) Legea nr. 275 din 4 iulie 2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse d

judiciare în cursul procesului penal.31. XXX, (2004) Legea nr. 211/2004 privind protecţia victimelor unor infracţiuni.

32. XXX, Rezoluţia CE (76) 10 din martie 1986.

Adrese Web:1. www.penalreform.org 2. www.irp.md 3. www.just.ro

tema 5 probatiune

Documents