Pagina 1 din 5

Tema 2. ”Principiul umanismului și echității în practica

și doctrina juridică”

Esența și evoluția umanismului

Locul și rolul principilor umanismului și echității printre principiile psihologiei juridice

Principiul umanismului și echității în legislația penală și procesual - penală a R.M.

1.

Termenul de ”Umanism” provine din latină: ”humanitas” = omenie, umanitate. Umanismul în

accepțiunea sa modernă poate fi definit ca fiind o poziție filozofică care pune omul și valorile umane

mai presus de orice, orientându-se în special asupra omului ca individ. Omul constituie astfel valoarea

supremă, este un scop în sine și nu un mijloc. Umanismul implică un devotament pentru căutarea

adevărului și moralității prin mijloace umane, în sprijinul intereselor umane. Axându-se pe capacitatea

de autodeterminare, umanismul respinge validitatea justificărilor transcendentale cum ar fi dependența

de credință, supranaturalul sau textele pretinse a fi revelații divine. Umaniștii susțin moralitatea

universală bazată pe condiția umană ca loc comun, sugerând că soluțiile problemelor sociale și

culturale umane nu pot fi provincialiste.

Umanismul respinge în mod clar apelul la credințe supranaturale pentru soluționarea problemelor

umane, dar nu și credințele însele; unele curente umaniste sunt chiar compatibile cu unele religii. El

este în general compatibil cu ateismul și agnosticismul, dar acestea din urmă nu îi sunt necesare.

Cuvintele "ignostic" (american) și "indiferentist" (britanic) sunt uneori aplicate umanismului pe motiv

că acesta este un proces etic, nu o dogmă asupra existenței sau nu a zeilor; umaniștii pur și simplu nu

au nevoie să se preocupe de asemenea probleme. Agnosticismul sau ateismul singure nu implică în

mod necesar umanismul; multe filosofii diferite și uneori incompatibile se întâmplă să fie ateiste. Nu

există nici o ideologie unică și niciun set de comportamente unice la care să adere toți ateii, și nu toate

dintre cele proprii ateilor sunt umaniste.

De vreme ce umanismul include curente intelectuale trecând printr-o mare varietate de gândiri

filosofice și religioase, mai multe ramuri ale umanismului îi permit să îndeplinească, suplimenteze sau

suplinească rolul religiilor și în special să fie adoptat ca filosofie de viață completă. Într-un număr de

țări, din motive legate de legile care acordă drepturi "religioase" specifice, filosofia de viață umanistă

seculară a fost recunoscută ca "religie". În Statele Unite, Curtea Supremă a admis că umanismul este

echivalent cu o religie în sensul limitat al autorizării umaniștilor să oficieze ceremonii de obicei

conduse de reprezentanți ai cultelor religioase. Departe de a "declara umanismul religie", această luare

de poziție pur și simplu declară echivalența dreptului umaniștilor de a acționa în moduri de obicei

specifice religiilor, cum ar fi marcarea ceremonială a momentelor importante ale vieții.

Pagina 2 din 5

Conform umaniștilor, este în sarcina oamenilor să găsească adevărul, prin opoziție cu căutarea lui în

revelație, misticism, tradiție sau orice altceva care e incompatibil cu aplicarea logicii asupra dovezilor

observabile. Cerând ca oamenii să evite acceptarea orbească a unor opinii nesusținute, el sprijină

scepticismul științific și metoda științifică, respingând autoritarismul și scepticismul extrem și făcând

din credință o justificare inacceptabilă a acțiunilor. De asemenea, umanismul afirmă că o cunoaștere a

binelui și răului se bazează pe cea mai bună înțelegere a propriilor interese și a celor comune ale

indivizilor în loc să izvorască dintr-un adevăr transcendental sau vreo sursă arbitrar localizată.

Umanismul include o atitudine optimistă față de capacitățile oamenilor, dar nu implică opinia că natura

umană este pur binevoitoare sau că absolut fiecare persoană e capabilă să se ridice la înălțimea

idealurilor umaniste de raționalitate și moralitate. El implică nu mai mult decât recunoașterea că a te

ridica la înălțimea potențialului tău înseamnă multă muncă și necesită ajutorul celorlalți. Scopul

suprem este prosperitatea umană; îmbunătățirea vieții tuturor oamenilor. Focalizarea este pe a face

bine și a trăi bine aici și acum și a lăsa lumea mai bună pentru cei care vin după noi, nu pe a trece prin

viață suferind pentru a fi răsplătiți după moarte.

Umanismul influențează și viața politică. Umaniștii amintesc suveranilor datoriile lor față de supuși și

față de ei înșiși (Niccolo Machiavelli: "Il Principe", 1532). Ei apelează la popor să participe la viața

publică. Educația copiilor ar trebui să urmărească în primul rând instruirea copiilor cu noi cunoștințe

pentru a-i face mai umani.

2.

La baza cercetării științifice în mod firesc stau niște principii, idei diriguitoare, poziții, care determină

metodele de cercetare, explicațiile, observația fenomenelor, prelucrarea și interpretare rezultatelor.

Psihologia juridică se bazează pe principiile generale ale psihologiei, raliate la specificul doctrinei

juridice. Printre aceste principii menționăm următoarele :

Principiul obiectivismului - acest principiu impune ca la cercetarea comportamentului delicvenților și a

oamenilor care respectă legea, organele de urmărire penală și instanțele de judecată să se călăuzească

de parametrii obiectivi exteriorizați de persoană, acțiunile și starea acestuia. De aceea un rol esențial la

stabilirea adevărului îl joacă metodele obiective de realizare a observațiilor, experimentelor, colectarea

probelor și faptelor, concluziilor experților etc. , iar analiza și procesele subiective joacă doar un rol

auxiliar. La efectuarea aprecierii personalității individului în cadrul urmăririi penale și procesului de

judecată este important de a exclude subiectivismul și prejudecățile.

Principiul determinismului - acest principiu ne impune nu doar stabilirea unor fenomene/fapte, ci și

determinarea cauzelor, motivelor, condițiilor care au favorizat realizarea lor. Diversele forme ale

comportamentului asocial pot fi determinate de un complex de factori naturali, psihosociali,

Pagina 3 din 5

caracteristici individuale ale persoanei și condițiile obiective de formare a acestui în mediul social

(familia, relațiile sociale, școala, problemele financiare etc.). Principiul determinismului ne permite nu

doar stabilirea factorilor care au generat comportamentul delincvent al omului, dar și prognozarea

evoluției ulterioare a acțiunilor acestuia în dependență de metodele de influență aplicate în cursul

urmăririi sau ispășirii pedepsei, precum și pregătirea acestui la resocializare și reintegrare în societate.

Principiul unității gândirii și acțiunilor - acest principiu s-a fundamentat pe ideea că conștientizarea

acțiunilor este determinantă pentru formarea personalității. Astfel, un om cu o gândire pozitivă, morală

și corectă este de regulă o persoană care nu comite fapte ilicite și nu manifestă un comportament

agresiv sau delincvent. În timp ce un om cu un raționament ilicit și depășit este cel mai des predispus

la comiterea unor infracțiuni sau alte acte de violență. De aceea este foarte important educarea

personalității într-un spirit de patriotism, devotament și conformare cu prevederile normelor legale și a

celor morale.

Principiul evoluției personalității - acest principiu se referă la faptul că personalitatea omului se află

într-o permanentă schimbare, determinată de diverși factori psiho-sociali cum ar fi mediul social,

condițiile concurențiale de comunicare și interacțiune cu alți indivizi. În dependență de acești factori

caracterul omului se poate schimba înspre bine sau înspre rău. Pentru un jurist este important să

înțeleagă, care anume factori obiectivi sau subiectivi, au dus la comportamentul asocial al

infractorului, în special în cazul delicvenței juvenile. Astfel climatul psihologic nefavorabil în familie

sau în clasă poate influența dezvoltarea agresivității la un adolescent.

Principiul echității - impune ca în cadrul urmăririi penale și a examinării cazului în instanța de

judecată să fie luate în considerație doar probele și faptele obiective, care ar permite stabilirea unei

pedepse direct proporționale cu gravitatea faptelor comise și personalitatea infractorului. Principiul

echității trebuie aplicat în raport cu principiul legalității, deoarece nu toate hotărârile licite pot fi

considerate și echitabile. Această neconcordanță se datorează în mare parte lacunelor legislative,

incompetenței specialiștilor implicați în proces, insuficienței progresului tehnologic și corupție.

Principiul umanismului - impune manifestarea unui respect față de persoană, respectarea normelor de

etică și inadmisibilitatea lezării onoarei și demnității persoanei bănuite, învinuite sau condamnate

pentru comiterea unei infracțiuni. În acest sens există mai multe limitări în procedura efectuării

urmăririi penale și examinării cazului în instanța de judecată. Astfel, este strict interzis utilizarea unor

metode care pot provoca senzații dureroase, stres emoțional, influența cu forță fizică, presiunea

psihologică, hipnoza, impunerea fricii cu scopul obținerii informațiilor dorite. De asemenea ca

inadmisibile sunt tratate experimentele ce lezează demnitatea umană sau pun în pericol sănătatea fizică

sau psihică a persoanei. La efectuarea audierilor sunt interzise întrebările sugestive (Exemplu: Sunteți

de acord cu mine ca este necesar sa…? Nu vi se pare firesc ca…? Haina atacatorului era doar albă, nu-i

așa? etc. ) deoarece ele conțin elemente ale impunerii psihologice. Vor fi puțini acei candidați care în

Pagina 4 din 5

fața unei astfel de sugestii să răspundă negativ. La fel de putini sunt evaluatori care reușesc să

stăpânească această tehnică a întrebărilor pentru a verifica reacții spontane. Astfel, răspunsul la acest

gen de întrebări nu aduce nimic nou, nu clarifică niciun aspect, este practic un răspuns cu valoare nula.

Deci, utilizarea diverselor metode de influență asupra persoanei în cadrul urmăririi penale și procesului

de judecată, trebuie pe de o parte să se bazeze pe cunoașterea legii și principiilor psihologice, iar pe de

altă parte - să se realizeze în limitele bunului simț și în baza principiului umanismului.

3.

Principiul umanismului în dreptul penal este o problemă prioritară, deoarece în lumea contemporană

respectarea drepturilor omului și ocrotirea ființei umane în contextul respectării tuturor drepturilor pe

care acesta le conține este realizat atât prin legislația internă, cât și prin tratate și convenții

internaționale.

În dreptul penal principiul umanismului presupune că întreaga reglementare juridică are menirea să

apere în mod prioritar persoana ca valoare supremă a societății, drepturile și libertățile acesteia. Astfel,

în centrul activității de apărare se află omul cu drepturile și libertățile sale. Legea penală nu urmărește

scopul de a cauza suferințe fizice sau de a leza demnitatea omului. Nimeni nu poate fi supus la torturi,

nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. În actuala reglementare penală sunt

cuprinse dispoziții ce reflectă și alte aspecte ale principiului umanismului, de exemplu : executarea

pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice, nici să înjosească demnitatea omului; existența

categoriilor speciale de penitenciare pentru femei și minori; prevederea circumstanțelor agravante în

mod exhaustiv, iar a celor atenuante în mod implicit; liberarea de răspundere și pedeapsă penală etc.

În concluzie putem susține că, în dreptul penal, principiul umanismului acționează într-un sens dublu :

- în primul rând, protecția pe care dreptul penal trebuie să o asigure persoanei fizice incriminând

faptele ce contravin legii penale;

- în al doilea rând, constrângerea penală are un caracter uman, respectându-se drepturile infractorului

la asistență juridică, asistență medicală, demnitatea acestuia ș.a.

O particularitate a dreptului procesual penal ce îl caracterizează pe el în genere este umanismul,

orientarea spre crearea unei sisteme de garanții ale personalității. Legislația procesual-penală are

menirea de a asigura echitatea în procesul cercetării și soluționării cauzelor penale. Cerința echității

înseamnă eliminarea cazurilor de condamnare a celor nevinovați. Sentința de condamnare a unui om

nevinovat reprezintă o manifestare a inechității, a încălcării drepturilor, libertăților, demnității omului

de către puterea de stat care are menirea de a-l apăra pe om și demnitatea lui.

Echitatea în urmărirea penală înseamnă descoperirea crimelor și tragerea la răspundere a celor

vinovați. Situația, în care o mare parte din crime nu sunt descoperite, mai ales cele grave, contravine

Pagina 5 din 5

principiului echității, deoarece răul comis de criminal rămâne fără răsplata cuvenită, iar criminalul

capătă posibilitatea de a comite noi crime. Echitabilitatea obligă ca în procesul penal să fie asigurată

realizarea reparării prejudiciului produs de criminal astfel ca orice persoană ce a săvârșit o infracțiune

să restabilească deplin și în mod maximal prejudiciul produs părții vătămate.

Cele mai importante principii ale justiției sunt pătrunse de un conținut moral. Ele se bazează pe

principiile morale ale echității, umanismului, , ocrotirii cinstei și demnității omului. De rând cu

principiile fundamentale procesual-penale ce redau activității și relațiilor procesuale un caracter moral,

există și o sistemă de norme concrete îndreptate spre ocrotirea valorilor moralității. Spre exemplu:

- la efectuarea acțiunilor procesuale nu pot fi acumulate fără necesitate informații despre viața privată

și intimă a persoanei, pe care ea o consideră confidențială;

- percheziția corporală sau ridicarea de obiecte se efectuează de reprezentantul organului de urmărire

penală, cu participarea după caz, a unui specialist de același sex cu persoana percheziționată;

- dacă persoana arestată are copii minori, care rămân fără supraveghere, organul de urmărire penală,

procurorul și instanța de judecată au obligația să-i dea în grija rudelor ori a altor persoane sau în grija

unei instituții;

- arestarea preventivă a minorilor este permisă doar în cazuri excepționale când au fost săvârșite

infracțiuni grave, deosebit de grave sau excepțional de grave;

- dacă inculpatul a fost achitat sau condamnat la o pedeapsă neprivativă de libertate, instanța dispune

eliberarea lui imediată chiar în sala ședinței de judecată.

Sensul moral major și umanist al normelor elucidate mai sus și a altor norme procesual-penale umple

toate relațiile procesual-penale cu un amplu conținut moral. Putem să mai remarcăm că tendința ce

domină în dreptul Republicii Moldova în genere, și în dreptul procesual-penal, în special, este

umanizarea lui, lărgirea garanțiilor echității, respectului demnității și onoarei personalității.