Tema 10 INDICII BURSIERI

1. Indicii bursieri: definire, rol şi clasificare

2. Construcţia şi calculul indicilor bursieri

3. Indicii internaţionali reprezentativi

4. Indicii bursieri naţionali

Noţiuni de bază

Indici bursieri, indici din prima generaţie, indici din generaţia a doua, indici bursieri naţionali, indici

bursieri internaţionali, divizor, valoare de bază a indicelui

1. Indicii bursieri: definire, rol şi clasificare

Necesitatea apariţiei şi utilizării în practică a indicilor bursieri a fost determinată de nevoia existenţei unui

produs financiar, care ar reflecta evoluţia de ansamblu a pieţei respective.

Indicii reprezintă o categorie distinctă a indicatorilor statistici care au căpătat o largă aplicabilitate în toate

domeniile activităţii economice şi sociale, datorită faptului că reflectă, cu multă expresivitate şi în mod analitic,

schimbările care au loc, rolul şi influenţa diverşilor factori în variaţia fenomenelor cercetate.

Faptul că o firmă este inclusă în componenţa indicelui reprezentativ al bursei reprezintă o consacrare

pentru respectiva companie. Valorile mobiliare (de regulă, acţiunile) ale acestei companii sunt considerate sigure.

Indicele bursier poate fi definit ca fiind o măsură a dinamicii valorice a unei pieţe bursiere, în ansamblul

ei, sau a unui anumit sector (industrial sau de servicii). În unele cazuri, se pot calcula indici regionali, bază de

includere a firmelor în componenţa acestuia fiind aşezarea lor geografică.

Totodată, indicele bursier este un instrument sintetic de determinare a trendului unei pieţe bursiere, a unui

sector industrial sau de servicii din cadrul acesteia, instrument, care reflecta, în primul rînd, evoluţia cursurilor

titlurilor de valoare, aparţinînd firmelor cotate şi selectate pentru a fi luate în calcul.

Indicii bursieri au apărut din necesitatea investitorilor şi a analiştilor de a putea caracteriza, rapid şi în

ansamblu, o piaţă bursieră sau un sector al acesteia. În plus, forma relativă a indicelui permite comparaţii de-a

lungul timpului, comparaţii ce nu pot fi influenţate de inflaţie.

Primul indice bursier a fost Dow Jones Industrial Average1, calculat la New York Stock Exchange în

anul 1896. Acesta a fost urmat de alţi indici, precum: indicele britanic FT -SE 30, indicele japonez Nikkei etc,

care aparţin primei generaţii de indici. În structura acestora au fost incluse acţiunile emitenţilor, care aparţin

aceluiaşi domeniu de activitate (de regulă, o ramură industrială). Din acest punct de vedere, indicii din prima

generaţie sunt caracterizaţi ca avînd o capacitate de cuprindere şi informare oarecum limitată.

O nouă etapă în dezvoltarea indicilor bursieri a reprezentat-o apariţia indicilor din generaţia a doua.

Indicii respectivi includ un număr mult mai mare de acţiuni din diverse sectoare ale economiei, inclusiv

instituţii bancare, societăţi de asigurări etc.

Datorită cuprinderii unui număr mai mare de acţiuni ale căror emitenţi aparţin unor domenii de activitate

diferite, indicii din generaţia a doua. denumiţi şi indici compoziţi (NYSE - pe piaţa din New York, FT-SE-100 -

pe piaţa londoneză sau TOPIX - pe piaţa japoneză) au un grad de relevanţă mai ridicat şi sunt caracterizaţi ca

avînd o capacitate de cuprindere mai amplă a pieţei bursiere şi un grad mai înalt de satisfacere a nevoii de

informare.

Deşi, la momentul iniţial, indicii bursieri au fost construiţi pentru a reflecta evoluţia doar a pieţei

acţiunilor, în prezent există indici care urmăresc evoluţia şi unor iiiiun ae valoare, cum ar fi, de exemplu,

obligaţiunile ş.a.m.d.

Diversificarea indicilor bursieri este şi o consecinţă directă a diversificării produselor bursiere. În plus,

indicii bursieri au evoluat de la reprezentativitatea pentru o singură piaţă de capital, localizată într-o singură ţară,

la reprezentativitatea pentru piaţa financiară internaţională.

Actualmente, toate bursele au indici proprii elaboraţi în baza diferitelor tehnici de calcu.

În vederea clasificării indicilor bursieri, se pot lua în considerare mai multe criterii, precum:

Valorile mobiliare, pentru care se construiesc indicii:

indicii pentru acţiuni, care includ în componenţa lor acţiuni (de exemplu, Dow Jones Industrial Average

(DJIA), Standard&Poors 500 -în SUA, FT-SE - în Marea Britanie, CAC 40 - în Franţa, DAX - în Germania,

TOPIX - în Japonia, BET şi BET-C - în Romînia);

indicii pentru obligaţiuni, care au în componenţa lor obligaţiuni, şi care caracterizează piaţa pentru

aceste titluri;

indicii pentru titlurile emise de fondurile mutuale.

Modul de calcul al indicilor:

indicii din prima generaţie, care se calculează ca o medie aritmetică a cursului acţiunilor componente,

ajustată cu un divizor, care exprimă diverse modificări care au loc asupra acţiunilor componente (divizări, fuziuni

etc);

indicii din generaţia a doua, a căror dezvoltare a început în jurul anilor 60 ai sec. XX, care cuprind un

număr mult mai mare de acţiuni sau de firme (chiar şi cîteva mii), din mai multe domenii de activitate şi se

calculează prin ponderarea acţiunilor cu capitalizarea bursieră sau cu cursul bursier.

Gradul de cuprindere al indicilor:

indicii generali, care cuprind acţiuni aparţinînd mai multor domenii de activitate, avînd ca scop o

reflectare cît mai fidelă a evoluţiei pieţei respective la un moment dat;

indicii sectoriali, care reflectă evoluţia unui singur domeniu de activitate (industria extractivă, industria

aeronautică, industria bancară, industria alimentară etc).

Piaţa la care se referă, se disting:

indicii naţionali, care caracterizează o piaţă bursieră considerată reprezentativă pentru o ţară (de

exemplu, BEX - pentru Bursa de Valori Bucureşti (Romînia), DAX - pentru Bursa de Valori Frankfurt-Main

(Germania), BUX - pentru Bursa de Valori de ia Budapesta (Ungaria) etc);

indicii regionali, care caracterizează ansamblul pieţelor bursiere dintr-o anumită regiune geografică (de

exemplu, America Latină, Asia de Sud-Est, Europa Centrală etc.) În general, indicii regionali nu se calculează

pentru regiunea geografică dintr-o ţară.

indicii internaţionali (globali), construiţi pe baza indicilor naţionali şi permit caracterizarea evoluţiei

pieţelor bursiere, în ansamblul lor.

Componenţa valorilor mobiliare, ce se includ în calculul indicilor:

indicii ce cuprind valori mobiliare cotate pe o singura piaţă bursieră;

indicii mondiali, ce cuprind valori mobiliare cotate pe diferite pieţe bursiere (indicii: MSCI, calculat de

Morgan Stanley; Dow Jones Euro-STOXX; FT Actuarial World Stock Index; Frank Russell etc.)

Tipul pieţei, pentru care se calculează indicii:

indicii pentru pieţe de tip bursier (S&P 200, BET);

indicii pentru pieţe de tip extrabursier (NASDAQ 100).

Intervalul de timp, la care se calculează indicii:

indicii calculaţi în timp real;

indicii calculaţi la sfîrşitul zilei de tranzacţionare.

Instituţia, care calculează indicii:

indicii oficiali ai unei pieţe, calculaţi de instituţiile care administrează respectivele pieţe;

indicii calculaţi de instituţiile pieţei de capital în colaborare cu unele publicaţii financiare (de exemplu,

Dow Jones împreună cu Wall Street Journal, FT-SE împreună cu Financial Times);

indicii calculaţi de diverse alte publicaţii (de exemplu, indicele Capital :15);

indicii calculaţi de către intermediari, firme de consultanţă şi alte instituţii financiare. Indicii respectivi

sunt, de regulă, indici neoficiali.

2. Construcţia şi calculul indicilor bursieri

Modul de constituire (construcţie) a indicilor bursieri se bazează pe o serie de principii sau reguli, printre

care se pot menţiona:

simplitatea metodelor de calcul a indicilor, disponibilitatea şi accesibilitatea informaţiilor folosite la

determinarea indicilor;

reflectarea realităţii, prin metode de calcul al indicilor bursieri;

utilizarea indicilor bursieri în analiza strategiilor de investiţii şi ca măsură a performanţei portofoliilor

create în cadrul fondurilor de pensii, fondurilor mutuale, societăţilor de asigurări şi ale altor investitori

instituţionali;

informaţiile folosite în calculul maicilor treouie să aioă ia origine surse autorizate. În cazul indicilor, care

ţin cont de evenimente, precum creşterile sau diminuările de capital, acordările de dividende, emisiunile etc,

datele folosite trebuie să provină de la societăţile emitente respective;

asigurarea continuităţii şi comparabilităţii datelor faţă de momentele anterioare;

menţinerea consistenţei datelor şi a metodelor de calcul;

operatorii implicaţi în activitatea bursieră trebuie să se asigure că indicii continuă să satisfacă nevoia de

informaţii existentă pe piaţa bursieră şi

trp»hnîp» că fîar>3 r»rir»(=» fî»1 Af± r»rr»r»nn<=»ri r»<=> pcirp 1p» r»r»r»cirlp»r3 nfjlp r»p»r»trn r\

uwuwiv kji*t -n^-wt* \_/ajwv -lwi uw piupwnwn^ f ' \- vui w 1 v. vvliuiwvl uuiv pvuvi u \ t

cît mai bună reprezentativitate şi operativitate.

La constituirea indicilor din generaţia a doua, s-a ţinut cont de anumite cerinţe suplimentare: selectarea

eşantionului de valori mobiliare incluse în structura indicelui bursier, ţinînd cont de faptul că respectivul indice

trebuie să exprime evoluţia pieţei privită în ansamblu.

Criteriile de selectare a valorilor mobiliare ce compun indicele bursier sunt următoarele:

gradul de capitalizare bursieră ridicat ai emitentului;

gradul mare de dispersie a valorilor mobiliare în rîndul investitorilor;

cotarea valorilor mobiliare trebuie să se realizeze prin sistemul unei burse informatizate;

structura valorilor mobiliare, ce compun indicele, trebuie să corespundă repartiţiei pe sectoare de activitate

a titlurilor înscrise la cota oficială a bursei.

atribuirea unei anumite importanţe prin:

ponderea egală pentru fiecare componentă din eşantion;

ponderea proporţională cu capitalizarea bursieră, ceea ce face ca o modificare, cu un anumit procent, a preţului

unei acţiuni cu o pondere importantă în capitalizarea totală a pieţei să aibă o influenţă mai mare

asupra indicelui decît o modificare cu acelaşi procent a preţului unei acţiuni mai puţin importante sub aspectul

capitalizării (cu cît capitalizarea bursieră a unui emitent este mai mare, cu atît ponderea sa în indice este mai

ridicată);

fără pondere, fiind luate în considerare doar cursurile titlurilor ce formează eşantionul.

c) alegerea datei de referinţă pentru care indicele se egalează cu un număr de puncte (100, 1000, 10000), în

funcţie de reglementările pieţei. Indicele aferent oricărei alte perioade exprimă o creştere sau o diminuare faţă de

perioada de bază.

Construirea unui indice bursier trebuie să răspundă unor exigenţe fundamentale:

să conducă la calcularea unei valori care prezintă semnificaţie economică;

să satisfacă cerinţele statistice fară de care, de altfel, nu se realizează nici prima cerinţă;

indicele rezultat să fie cotabil.

Metodologia de calcul al indicilor bursieri diferă de la un indice la altul, în funcţie de tipul şi

caracteristicile fiecăruia. În practică, indicii bursieri se calculează:

fie ca medie aritmetică simplă;

fie ca medie aritmetică ponderată cu capitalizarea bursieră;

fie ca medie geometrică simplă.

Astfel, indicii din prima generaţie se calculează ca o medie aritmetică simplă a cursurilor acţiunilor

componente, ajustate cu un divizor a cărui valoare este modificată periodic, în funcţie de modificările intervenite

în structura patrimonială a emitenţilor. Relaţia de calcul este:

" 1=1

unde: L exprimă valoarea indicelui în momentul de timp t;

Pu - valoarea de piaţă a acţiunii companiei „i", ale cărei

valori mobiliare se utilizează în calculul indicelui bursier

în momentul de timp t; N— numărul companiilor incluse în calculul indicelui; d - divizorul.

Divizorul „d" a fost iniţial egalat cu numărul „n" de titluri selecţionate, dar, ulterior, acesta a preluat

mulţimea de corecţii pentru ajustarea indicilor bursieri actuali, ca urmare a operaţiilor „tehnice" de capital

(divizări, majorări, reduceri de capital social etc), precum şi ca urmare a modificărilor intervenite în compoziţia

indicelui pentru o mai bună reprezentare a pieţei. Corecţia divizorului „d" porneşte de la egalitatea ce trebuie să se

asigure între indicele iniţial (respectiv, cel precedent), înainte de modificarea actuală, şi acelaşi indice iniţial ce

rezultă după modificarea actuală. Astfel, divizorul, poate fi calculat în conformitate cu următoarea formulă:

rf=.^rA (9.2)

0

unde: Pjj indică preţul acţiunilor după modificarea compoziţiei indicelui.

În felul acesta, se asigură comparabilitatea seriei cronologice a mărimilor indicelui bursier.

Modul de calcul al indicilor din prima generaţie a fost considerat simplist şi, deci, „eronat" (din punctul de

vedere al unor specialişti). Ca urmare, indicii din generaţia a doua prezintă o serie de caracteristici generale de

calcul şi anume:

acolo unde piaţa permite, la stabilirea componenţei indicelui bursier, se ia în calcul un număr mare de

acţiuni;

indicele se calculează ţinînd cont de capitalizarea bursieră a firmei emitente, adică în funcţie de produsul

dintre preţul curent şi numărul de titluri în circulaţie ale emitentului;

indicii presupun existenţa unui factor de corecţie, care permite ajustarea indicilor, în funcţie de

modificarea numărului de acţiuni în circulaţie, ca urmare a operaţiunilor de fuziune, scindare;

metoda de calcul folosită este fie Laspeyres, fie Paasche4.

Astfel, în cazul indicilor ^lin generaţia a doua, calculaţi ca o medie

/i«*f^iM/iW/i/i n/iM///>i«/i^/i r**i /»/int*s»rn A aştrî/it+rw -Pni*tviii1 o r\noimii ol

M/ H'flCl^lf |/l/l*Wtl w*u wt* uuy/jmii<,i*f III tJ*Cf Itj IVJllllUlU uv vuivui CU

indicelui „I" la un moment anumit „t", va lua forma:

1,=^ x*,x/0, (9.3)

Z(p,ox4,o)

(=1

unde: n prezintă numărul acţiunilor ce intră în componenţa indicelui; PiO -preţul acţiunii (i) la data iniţială (de

referinţă);

qw - numărul de acţiuni (i) la data iniţială (de referinţă); pit - cursul acţiunii (i) la momentul (t); cit -factor de

corecţie pentru acţiunea (i); kt — coeficient (factor) de corecţie5; Io - valoarea de bază a indicelui.

În practică, sunt aplicate şi formule mai simple, în care nu există factori de corecţie pentru fiecare acţiune,

ci doar un factor general de corecţie, care ia în considerare modificările în structura indicelui.

Factorul de corecţie preia influenţele asupra indicelui bursier propagate de modificarea compoziţiei

acestuia prin introducerea în coş de noi titluri (auîiîise ia cota nursei) sau prin radierea sau scoaterea unor litluri

din coş. Prin acest factor se păstrează constanţa indicelui iniţial (de pornire) şi comparabilitatea mărimilor

anterioare ale indicelui cu cele ce vor urma după modificarea compoziţiei acestuia. Factorul (coeficientul) de

corecţie se determină în conformitate cu următoarea formulă:

n

k.= Jf , (9.4)

7=1

n

unde: ^ qiQ x p.Q exprimă capitalizarea pînă la modificarea

emitentului în compoziţia coşului indicelui; q o x p 0 - capitalizarea după modificarea emitentului

7 = 1

în compoziţia coşului indicelui. Indicele bursier ca medie geometrică simplă ia în calcul, în proporţii egale,

preţurile acţiunilor incluse în compoziţia indicelui.

n,

7^rR- (9-5)

unde: Pi t reprezintă cursul acţiunii companiei „i" în momentul t; n - numărul de companii incluse în calculul

indicelui. Avantajele unui astfel de indice constau în atenuarea influenţei prea puternice a unor titluri cu pondere

mare în media simplă sau în media ponderată cu capitalizarea bursieră şi în compatibilitatea mărimii indicelui

înainte şi după operaţiunile (tehnice) de capital sau de modificare a compoziţiei indicelui, nefiind necesare niciun

fel de ajustări. Cu toate acestea,

indicele mediu geometric simplu nu este utilizat prea frecvent, în primul rînd, pentru faptul că media aritmetică

exprimă mai bine media rentabilităţii pieţei de capital.

Dezavantajul indicilor care sunt calculaţi ca medie geometrică este faptul că ei nu reflectă mărimea companiilor şi

volumul tranzacţiilor cu acţiunile acestora, incluse în calculul indicelui.

Totodată, valoarea indicelui mediu geometric creşte mai încet şi scade mai repede decît indicele mediu

aritmetic.

În cadrul determinării indicilor bursieri, apar o multitudine de situaţii în care metodologia de calcul al

indicelui trebuie adaptată, datorită acţiunii unor diverşi factori. Aceste situaţii generează modificări în relaţia de

calcul ai indicelui, şi nu modificări în însuşi conţinutul indicelui (cum ar fi, de exemplu, trecerea de la calcularea

indicelui aplicînd ponderarea cu capitalizarea bursieră la calcularea indicelui fară a se folosi ponderi).

Principalele evenimente care generează ajustări ale formulei de calcul al indicelui sunt:

majorările sau diminuările de canitak

modificările valorii nominale a acţiunilor din componenţa indicelui;

conversiile de acţiuni preferenţiale în acţiuni comune;

fuziunile sau divizările societăţilor emitente din structura indicelui;

includeri sau excluderi de emitenţi în/din portofoliul indicelui. Esenţial este faptul că nu toţi indicii bursieri

suportă modificări.

In cazul indicilor din prima generaţie, orice modificare de acest tip se reflectă în modificarea divizorului la care se

împarte suma cursurilor acţiunilor.

In cazul indicilor care conţin în formula lor de calcul un divizor general, o modificare în sensul celor prezentate

mai sus determină o schimbare a valorii respectivilor factori de corecţie.

Factorul de corecţie este modificat în ziua în care are loc schimbarea, pentru a se putea realiza continuitatea şi

comparabilitatea valorilor indicelui.

Urmărirea indicilor este necesară şi pentru aprecierea performanţelor unui titlu mobiliar în raport cu tendinţa

pieţei. Dacă valoarea mobiliară respectivă scade, în timp ce trendul pieţei este stabil sau în creştere, înseamnă că

firma emitentă este evaluată negativ de către piaţă, că există riscuri în păstrarea respectivelor valori mobiliare.

Dacă un întreg sector este evaluat de piaţă sub tendinţa medie, înseamnă că acel sector se confruntă cu probleme

economice, că evoluţia sa viitoare este pusă sub semnul întrebării.

Totodată, faptul că o firmă este inclusă în componenţa indicelui reprezentativ al bursei prezumă o consacrare

pentru acea companie, valorile mobiliare ale acesteia fiind considerate valori mobiliare sigure.

3. Indicii internaţionali reprezentativi

Principalii indici bursieri folosiţi ca repere de către investitori şi analişti sunt specifici pieţelor din Marea

Britanie, Statele Unite ale Americii şi Japonia.

Tn nlfimii ani îneci intern a ti r»na1 i 7Qrpci ni (±teA r\r VvMreîfMV» a ^ptprmincit oi

iii U-A-IJL, 111L.IU llibVlilULlUlXUlllJUL VU pIVIVlUl L/tU JiWIV 14 UVIVXIIULIUL yi

utilizarea unor indici internaţionali sau mondiali.

În cele ce urmează, vor fi prezentate caracteristicile celor mai reprezentativi indici bursieri.

Indicele Dow-Jones (Dow Jones 30 - Share Industrials Average) este cel mai cunoscut şi cotat indice

american, fiind standardul general folosit de presă şi alte mijloace de informare pentru a măsura progresul pieţei

bursiere ciinvu^cAliw . J_/i vOniiiiv^ v/Ciu nxcu Iil±p\jiLcllliC d\j civ civtiui.ii Uui Icliiiulcl

industriei.

Denumirea „Dow Jones" vine de la numele celor ce au calculat şi au lansat pentru prima dată acest indice,

Charles H. Dow şi Edward Jones. Denumirea de „average" (medie) provine de la modul original de calcul al

indicelui, care era o simplă medie aritmetică a cursului celor 30 de acţiuni componente.

Indicele Standard and Poor's 500 este un indice format pe baza a 500 de acţiuni selectate de corporaţia

Standard and Poor's, fiind cotat în fiecare minut al zilei de tranzacţionare. Acţiunile din structura indicelui sunt

selectate cu scopul de a reprezenta gruparea pe ramuri a companiilor cotate la Bursa din New York. Valoarea de

piaţă totală a acţiunilor ce compun indicele reprezintă 80% din valoarea acţiunilor tranzacţionate la NYSE.

Cele mai importante acţiuni cuprinse în indicele S&P din punctul de vedere al capitalizării sunt:

Microsoft, General Electric, Intel, Wal-Mart, Cisco Systems, Lucent Technologies, Merck & Co., Citigroup Inc.,

Exxon Corp. şi IBM.

Indicele S&P 500, ca toţi indicii Standard & Poor's, este ponderat cu capitalizarea bursieră.

Principalele criterii urmărite la includerea unei valori mobiliare în portofoliul indicelui sunt: capitalizarea

bursieră, ponderea în totalul acţiunilor care este disponibilă pentru tranzacţionare, volumul tranzacţiilor, valoarea

principalilor indicatori financiari.

Indicele Standard and Poor's 500, după cum este denumit, deţine în structură 500 de companii, dintre care

80% aparţin industriei, 15% sunt instituţii financiare, 3% utilităţi şi 2% companii de transporturi.

Indicele S&P se utilizează ca suport în contractele futures şi opţiuni şi, de asemenea, a generat un fond

mutual administrat tot de compania Standard & Poor's, care are portofoliul identic sub aspectul structurii cu

portofoliul indicelui.

Contractele futures sunt tranzacţionate la Bursa din Chicago (Chicago Mercantile Exchange), iar

contractele de opţiuni - la NYSE.

Indicele Frank Russell este calculat pe baza cursului celor mai importante 3000 de acţiuni cotate în

SUA (din punctul de vedere al capitalizării bursiere) şi reprezintă aproximativ 98% din piaţa valorilor mobiliare

din SUA. Acest indice este împărţit în indicii Russell 1000 şi Russell 2000.

Indicele Russell 1000 cuprinde valori mobiliare emise de cele mai man şi mai reprezentative îuuO oe

companii, iar mciceie Kusseii zuOO este comnus din cele mai mici 2000 de companii. reDrezentînd aproximativ

11% din capitalizarea bursieră a indicelui Russell 1000.

Calculul indicelui a început la 31.12.1978 cu o valoare de start de 100 de puncte de indice.

Familia de indici Russell cuprinde aproximativ 20 de indici, dintre care unul mondial.

Indicele FT-30, cunoscut şi sub denumirea de FT Ordinary Share Index, este cel mai vechi indice

calculat pe piaţa bursieră a Marii Britanii. El se bazează pe cursul a 30 de acţiuni tranzacţionate intens („blue

chips"), fiind recalculat ori de cîte ori se produc modificări în cursul uneia sau alteia dintre acţiunile ce compun

indicele.

Pe piaţa bursieră a Marii Britanii, sunt calculaţi şi alţi indici, cum ar fi indicele FT actuarial al tuturor

acţiunilor (Financial Times Actuaries AII Shares Index, FT-A) şi indicele FTStock Exchange 100 (FT-SE 100).

Indicele Nikkei (Nikkei Stock Average), numit uneori şi Nikkei Dow, este compus din 225 de acţiuni

din prima secţiune a Bursei din Tokio, fiind calculat ca o medie aritmetică ponderată. Celor mai importante

companii incluse în structura indicelui Nikkei le sunt atribuite anumite ponderi.

Indicele a fost lansat încă din anul 1950, dar stabilirea numărului de acţiuni la 225 datează din 1971.

Modul de calcul al indicelui Nikkei este foarte asemănător cu cel al indicelui Dow-Jones, acesta fiind tot un indice

din prima generaţie.

Compoziţia indicelui este reanalizată anual, acţiunile fiind înlocuite pe principiul lichidităţii.

La Bursa din Tokio, se calculează şi alţi indici, precum: Indicele TOPDC, Indicele TSE 2 (Tokio Stock

Exchange Second Section Index).

Indicele DAX este considerat cel mai reprezentativ indice calculat la Bursa din Frankfurt. DAX cuprinde

un număr de 30 de acţiuni ale celor mai importante companii germane, incluzînd BMW, Allianz, Deutsche

Telekom, Metro, BASF, Mannesmann.

Alături de indicele DAX, se mai calculează indicii DAX 100, MD AX, CD AX (indice compozit), NEMAX

50, care reflectă diferite segmente ale pieţei germane, precum şi un număr de peste 30 de indici sectoriali.

DAX este calculat la fiecare 15 secunde pe baza cursurilor acţiunilor componente şi este publicat în ziarul

Bursei din Frankfurt şi în alte publicaţii de specialitate, uriteniie Ge selecţie a ceior ju Qe acţiuni sunt licniGiiatea,

generată de volumul tranzacţiilor cu titlurile respective într-o anumită perioadă, şi capitalizarea bursieră a

acţiunilor în cauză.

Fiind un indice ponderat, fluctuaţia preţului unei acţiuni cu pondere ridicată influenţează mai puternic

indicele. De exemplu, fluctuaţia cursului acţiunii Bayer influenţează mai mult indicele DAX decît o fluctuaţie

identică ca mărime a acţiunii Schering, deoarece capitalizarea bursieră a primei societăţi şi ponderea în indice sunt

de zece ori mai mari decît ale celei de-a doua.

DAX este calculat ca o medie ponderată a cursului celor 30 de acţiuni, înmulţită cu un factor de corecţie.

Acest factor se modifică de fiecare dată cînd o acţiune este adăugată sau eliminată din componenţa indicelui. În

calculul indicelui DAX, se ţine seama şi de modificările care au loc în legătură cu acţiunile componente, cum ar fi

modificări de capital, acordări de dividende, emisiuni de drepturi de subscriere cu ocazia majorărilor de capital.

Data de referinţă a indicelui este 30 decembrie 1987, cînd indicele a avut valoarea de 1000 de puncte. DAX este şi

el revizuit periodic sub aspectul componenţei.

Indicele CAC-40 este cel mai important indice calculat pe piaţa de capital a Franţei.

Principiul de construcţie a indicelui este ponderarea cu capitalizarea bursieră. CAC-40 este calculat la fiecare 30

de secunde, începînd cu data de 30 decembrie 1987. Valoarea de bază a indicelui a fost stabilită la 1000 de

puncte.

Cele 40 de acţiuni componente trebuie să fie tranzacţionate pe piaţa cu reglementare lunară. Criteriile de

selecţie au fost:

capitalizarea bursieră: cele 40 de acţiuni trebuie să fie cotate între primele 100 de titluri tranzacţionate la

Bursa din Paris din punct de vedere al capitalizării;

lichiditatea, sub aspectul volumului de acţiuni vîndute şi cumpărate;

volatilitatea, sub aspectul diferenţei dintre preţul de vînzare şi cel de cumpărare, calculat sub formă de

procent din valoarea medie a tranzacţiilor.

Printre principalele companii incluse în indicele CAC-40 se numără: Alcatel, France Telecom, Danone,

L'Oreal, Lafarge, Peugeot, Paribas, Renauit, Societe Generale, Orange, Carrefour.

Metodologia de calcul al indicelui CAC-40 a fost modificată începînd cu luna decembrie a anului 2003, în

sensul că ponderile atribuite emitenţilor din structura indicelui se determină printr-o nouă metodă, bazată pe

capitalizări flotante.

Indicele CAC-40 face obiectul unor tranzacţii cu instrumente derivate atît pe MONEP (Marche des

Options Negociables de Paris), cît şi pe MATIF (Marche a Terme International de France). Unele dintre acţiunile

incluse în structura indicelui CAC-40 fac parte şi din compoziţia indicilor europeni, şi anume: şapte acţiuni intră

în calculul indicelui Dow Jones Stoxx 50 TM şi 12 acţiuni, in structura indicelui Dow Joncs Euro Stoxx 50 T3vî.

Pe piaţa franceză se calculează şi alţi indici importanţi, cum ar fi SBF-120, SBF-250, MID-CAC, Second

Marche şi Nouveau Marche, precum şi un indice al obligaţiunilor convertibile denumit SBF-FCI.

Indicii mondiali (internaţionali) „MSCI World Index", „FT-Actuaries World Index" şi „Salomon-

Russell Global Equity Index" oferă o bază de analiză a pieţei bursiere mondiale.

Indicii MSCI (Morgan Stanley Capital International) reprezintă un grup de indici concepuţi nentru a

măsura performanţele pietelor din SUA. Europa. Canada, Mexic, Australia şi Orientul Îndepărtat (Asia de Sud-

Est) şi pe cele ale grupurilor industriale internaţionale. Acest indice se bazează pe cotaţiile a 1477 de acţiuni,

reprezentînd aproximativ 60% din valoarea agregată a pieţelor din 20 de ţări.

Indicii internaţionali includ:

indicele nord-american;

indicele Europei, Australiei, Noii Zeelande şi Orientului îndepărtat (EAFE);

indicele Europa 13;

indicele ţărilor nordice;

indicele Pacificului şi Orientului îndepărtat. Toţi aceşti indici sunt compatibili şi comparabili.

Indicele mondial FT-actuarial (FT-Actuaries World Index) constituie un grup de indici care au aceeaşi

dată de referinţă şi evidenţiază separat fiecare dintre cele 32 de ţări, nouă regiuni grupate geografic, 36 de grupuri

clasificate în funcţie de ramurile industriale şi şapte sectoare economice luate în considerare.

Indicele mondial este un agregat al indicilor naţionali şi regionali, fiind reprezentat de 2400 de valori

mobiliare individuale, în care se poate investi oriunde în lume („giobaiy investable").

Indicele se calculează zilnic şi separat în monedă locală, în euro, în dolari americani şi lire sterline, pentru a

permite evaluarea impactului componenţei valutare pentru investitorii din ţări diferite.

Indicele global Salomon-Russell (Salomon Brothers-Frank Russell Global Equity Index) cuprinde, în

structura sa, aproximativ 45000 de acţiuni ale unor companii din 23 de ţări, fiind asemănător cu FT Actuaries

World Index. Sunt excluse din componenţa indicelui companiile care nu sunt disponibile pentru investitorii străini

sau care sunt foarte puţin lichide.

Indicele mondial Standard & Poor's. Denumirea exactă a indicelui este S&P Global 1200 şi acoperă

şapte regiuni principale ale lumii şi 29 de ţări. Acest indice este calculat ca o reuniune a unor indici calculaţi de

firma Standard & Poor's în întreaga lume:

S&P 500 în SUA (500 de acţiuni);

S&P TOPIX150 în Japonia (150 de acţiuni);

S&P TSE în Canada (60 de acţiuni);

Euro şi Euro Plus în Europa continentală (200 de acţiuni);

Asia/Pacific S&P Index (100 de titluri);

S&P Latin America (40 de titluri);

aocr UJV(lJU UC ctCllUlll),

S & P/ASX 50, cel mai cuprinzător indice din Australia.

Se poate menţiona, de exemplu, că indicele specific Americii Latine cuprinde 40 de valori mobiliare emise

de societăţi cu lichiditate ridicată din sectoarele economice reprezentative ale unor ţări, precum: Mexic, Brazilia,

Argentina, Chile. Indicele acoperă aproximativ 70% din piaţa de capital a fiecărei ţări.

Indicii STOXK. Integrarea economică europeană şi introducerea monedei unice au constituit premisa

cooperării financiare în vederea realizării şi utilizării unui ansamblu de indici „paneuropeni".

4. Indicii bursieri naţionali

Indicii bursieri naţionali sunt necesari specialiştilor în scopul orientării lor mai precise în dezvoltarea

economiei, precum şi al urmăririi dinamicii de dezvoltare a acesteia. Investitorii autohtoni şi străini urmăresc, în

baza indicilor bursieri, integritatea investiţiilor lor.

Un moment important, în dezvoltarea pieţei de capital a Republicii Moldova şi, în special, a Bursei de

Valori, 1-a constituit apariţia, în anul 2000, a indicelui bursier CNVM-32. Drept bază pentru calcularea indicelui

respectiv a fost luat cel mai răspîndit indice - „Dow-Jones", calculat în regimul timpului real conform rezultatelor

negocierilor la bursa de valori din New-York.

Structura portofoliului CNVM-32, practic, reflecta structura produsului intern brut (PIB) în Republica

Moldova: 57,55% dintre întreprinderile incluse în indice se refereau la producerea produselor alimentare şi a

băuturilor; 19,42% - la industria uşoară; 15,85% - la industria grea şi 7,18% - la sfera serviciilor.

Indicele se calcula săptămînal, după închiderea şedinţei de vineri (sau a celei de luni) de tranzacţionare la BVM.

Începînd cu anul 2007, indicele CNVM-32 a fost redenumit în indicele CNPF şi se calculează conform

următoarei formule:

n

V;

Il=kx-^ xlOO, (9.6)

unde: I - exprimă indicele bursier calculat în perioada tj faţă de perioada io;

ti - perioada de calcul (data de referinţă) a indicelui bursier; to -perioada de bază (data de bază) a indicelui bursier;

ij,ti — valoarea acţiunii „ j" în momentul de calcul; ij,to - valoarea de piaţă a acţiunii „ j " la data de bază;

Ijr s*s\Sffjs*ini/t+1 şl sJ/~> /"» s\ i/* s~> s~* îî /J

rv — Liyc/iKC/itwt uc Cur tmt.

Indicele bursier ,CNVM Composite" este un indice agregat de preţ de tip Laspeyres, cu ponderarea în

perioada de bază, calculat în baza informaţiei privind preţurile de tranzacţionare a valorilor mobiliare în cadrul

secţiei interactive de vînzare-cumpărare a Bursei de Valori a Moldovei (BVM).

Indicele CNVM Composite este destinat urmăririi nivelului evoluţiei, în ansamblu, a preţurilor înregistrate

pe piaţa bursieră din Republica Moldova, fiind un indicator sintetic.

La stabilirea valorii indicelui, sunt luate în calcul toate valorile mobiliare tranzacţionate, cel puţin o dată,

în cadrul secţiei interactive a BVM şi admise spre circulaţie la BVM la data calculării indicelui.

Indicele EVM Composite se calculează conform următoarei formule:

EVMComposite = kx -if x 1000 (9.7)

unde: EVM Composite reprezintă valoarea indicelui „EVM Composite " calculată la data curentă;

n -numărul de valori mobiliare luate în calcul la determinarea

valorii indicelui; i -numărul de ordine al emitentului valorilor mobiliare; Pn —preţul de piaţă curent al valorilor

mobiliare emise de

emitentul cu numărul de ordine „ i"; Pio—preţul de piaţă, în perioada de bază, al valorilor mobiliare

emise de emitentul cu numărul de ordine „ i"; Qto - numărul de valori mobiliare, emise de emitentul cu

numărul de ordine „ i" şi admise spre circulaţie la BVMîn

perioada de bază;

n

> P . x (9, - — capitalizarea bursieră curentă a valorilor

i=\

mobiliare incluse în calculul indicelui' z^Pj o x Qtq - capitalizarea bursieră în perioada de bază a

valorilor mobiliare incluse în calcul indicelui; k — valoarea coeficientului de corecţie.

La calcularea indicelui bursier EVM Composite, ca perioadă de referinţă se consideră data de 1 ianuarie

2006. Lista iniţială a valorilor mobiliare, incluse în calculul acestui indice, stabilite pentru perioada de bază,

includea 778 de clase de acţiuni ale 771 de societăţi pe acţiuni de tip deschis din Republica Moldova admise spre

circulaţie la BVM la data respectivă.

Preţul de piaţă al valorilor mobiliare, iniţial incluse în calculul indicelui, este ultimul preţ înregistrat în

cadrul tranzacţiilor din secţia interactivă de vînzare-cumpărare a BVM pînă la data de 1 ianuarie 2006.

Preţul de piaţă al valorilor mobiliare ce urmează a fi incluse în calculul indicelui după perioada de bază

este primul preţ înregistrat în tranzacţiile din secţia interactivă de vînzare-cumpărare din cadrul BVM.

În cazurile în care la Bursa de Valori a Moldovei se efectuează tranzacţii cu valori mobiliare care nu s-au

tranzacţionat pînă la data de 1 ianuarie 2006 din secţia interactivă de vînzare-cumpărare din carul BVM, ele

urmează a fi incluse în calculul indicelui.

În cazurile în care, la Bursa de Valori a Moldovei, se retrag din circulaţie valori mobiliare care pînă la data

retragerii s-au tranzacţionat în cadrul secţiei interactive de vînzare-cumpărare a BVM, ele urmează a fi excluse

din calculul indicelui.

Coeficientul de corecţie se aplică în vederea evitării denaturării valorii indicelui, ca urmare a efectuării la

BVM a tranzacţiilor cu valori mobiliare, care, anterior, nu s-au tranzacţionat în cadrul secţiei interactive de

vînzare-cumpărare a BVM, precum şi în cazul retragerii din circulaţie de la BVM a valorilor mobiliare, care,

anterior, s-au tranzacţionat în cadrul secţiei interactive de vînzare-cumpărare a BVM.

Valoarea indicelui EVM Composite se măsoară în puncte. Rotunjirea valorii indicelui se va face pînă la

patru cifre după virgulă (zecimi de miimi) şi în perioada de bază este egală cu 1000 puncte..

Se poate observa, că nivelul preţurilor de la Bursa de Valori a Moldovei are o evoluţie întîrziată faţă de

evoluţiile preţurilor la bursele din regiune (Bucureşti şi Sofia) şi faţă de evoluţia generală a preţurilor la bursele

din UE. Aceasta denotă o legătură pozitivă întîrziată a pieţei de capital din Moidova cu pieţele de capital din

regiune.