Tehnologia de plantare a afinilor de cultura

Alegerea si pregatirea solului pentru plantarea afinilor

Alegerea tehnologiei de plantare a afinului se face in functie de resurse, dotarea cu utilaje, elevatia, dimensiunea si forma parcelei, calitatea drenarii apei.

Cele mai bune rezultate se obtin daca terenul din zona radacinilor este mentinut umed de primavara pana toamna.

locatia ideala a viitoarei plantatii de afin trebuie sa fie: situata intr-o locatie cat mai expusa la soare; sa aiba asigurata drenarea apei; sa se infiinteze pe un teren fara buruieni si bine

lucrat;

sa asigure accesul la o sursa de apa pentru irigare si energie electrica;

Cerinte de sol pentru plantarea afinului

Afinii se dezvolta cel mai bine in soluri acide, cu un pH situat intre 4,5 - 5,5, cu un aport bun de materie organica afanat si bine drenat. Corectarea parametrilor solului se face prin inglobarea in sol a unui amestec de rumegus de conifere si/sau turba, precum si alti corectori de aciditate, dupa caz. Dozarea amestecurilor de turba, rumegus si corectori de aciditate trebuie facuta in baza unei analize de sol. De aceea este important sa se faca analize de sol inca din faza de proiect, pentru a putea evalua cat mai realist costurile si necesarul de substante pentru corectarea parametrilor solului. In lipsa unui sol corespunzator, care sa aiba mai ales aciditatea in intervalul mentionat si care este sarac in materie organica, cultura de afin se va dezvolta lent si cu multe pierderi de plante si recolta.

Perioada optima de plantare

Perioada optima de plantare este toamna si primavara. Insa datorita faptului ca afinii pe care noi ii oferim sunt livrati in ghiveci cu sol la radacina (turba), ei pot fi plantati in tot timpul anului cu exceptia perioadei cand solul este inghetat, insa conditia esentiala este sa poata fi udati imediat dupa plantare daca sunt plantati in perioada de vegetatie.

Pentru plantarea de toamna sau primavara, randurile se pregatesc din vara, cel tarziu toamna devreme, datorita conditiilor meteo nefavorabile, care pot face imposibile lucrarile agricole mai tarziu. Daca la plantare afinii nu mai sunt in vegetatie (nu mai au frunze) sistemul de irigatii se poate instala primavara, deoarece iarna nu se iriga.

Instructiuni privind prelevarea probelor de sol, consultanta analize si recomandari

La prelevarea probelor fara sonda se decoperteaza primii 5 cm si sa preleveaza proba din urmatorii 15 - 30 cm pe adancime din minim 3 locatii in functie de gradul de uniformitate al solului si dimensiunile suprafetei de plantat. Cantitatea totala necesara este de aproximativ 500 gr de sol care se pun intr-un recipient ermetic curat sau punga. Acesta trebuie trimis noua prin curier sau coletarie postala, urmand ca in cel mai scurt timp sa va putem comunica care sunt conditiile agrochimice ale solului dvs. si ce masuri trebuie luate pentru a-l corecta, daca este cazul.

Consultanta, analizele si recomandarile sunt gratuite pentru contractarea a minim 1000 de bucati per locatie (inclusiv plata avansului) si pentru comenzile de afini ambalati la boxpaleti cu livrare la domiciliu. Pentru comenzile mai mici sau pentru cei care nu doresc inca sa faca o comanda de plante, pretul acestor servicii este 500 lei inclusiv tva per mostra/locatie, suma care va deductibila ulterior din valoarea plantelor pentru locatia in care se vor planta.

Plantarea afinului pe biloane

foto: plantarea afinilor pe biloane

Solutia tehnica cea mai eficienta pentru infiintarea unei culturi intensive de afini este plantarea pe biloane. In aceasta varianta, este mult mai facil si eficient efortul intreprinzatorului de a crea un mediu de cultura optim pentru afin prin corectarea aciditatii solului, a continutului de macro, micro elemente, humus si pentru drenarea apelor pluviale de la radacinile plantelor.

Biloanele sunt un amestec de rumegus cu pamant, inalte de 40-60 cm fata de cota naturala a terenului si late de 0.8 - 1 m care se formeaza paralel pe intreaga lungime a parcelei si in acelasi timp perpendicular pe cotele de nivel. Pentru realizarea acestor biloane se scarifica solul, se ara, se ierbicideaza (daca terenul se pregateste primavara sau vara), se discuieste, se frezeaza, se picheteaza terenul, se marcheaza randurile, se formeaza un sant cu trupita pe randurile trasate, se aseaza deasupra randului rumegusul/turba, de pe margini se ridica pamant care se amesteca cu rumegusul, se aranjeaza randul drept, se instaleaza furtunul de irigat, se aseaza folia sau panza agrotextila, care se fixeaza pe margini in pamant. Aceasta se decupeaza in locul unde urmeaza sa fie plantati arbustii si se planteaza. Se plantaeaza manual ca si rasadurile. Pentru infiintarea culturilor intensive oferim utilajul de bilonat gratuit. Cu acesta se pregatesc randurile/biloanele cu panza si furtun printr-o singura trecere. Intre randuri pamantul trebuie nivelat, iar ca o recomandare sugeram mentinerea acestei suprafete ca si gazon prin inierbare. Recomandarile pot sa difere in functie de analizele de sol si de particularitatile parcelei.

Distante intre plantele de afin

Afinul se poate planta la 0,7-1m unul de altul pentru a forma un rand compact in cazul culturilor intensive. Daca se doreste cresterea acestora ca specimene individuale (nu in cultura intensiva) se pot planta la 1.8 m unul de altul. In cazul plantarii pe randuri compacte, distanta dintre randuri trebuie sa fie intre 2,5 - 3 m in functie de echipamentele pe care le veti folosi la intretinerea fermei de afini sau la recoltarea afinelor. Noi recomandam o distanta de 80 de cm intre plante si 3 m intre randuri.

Plantarea afinului la groapa

foto: plantarea afinilor la groapa

Aceasta varianta de plantare este recomandata numai pentru solurile acide, fiind o tehnologie mai putin eficienta pentru cultura intensiva a afinului, insa care se potriveste in cazul unor suprafete mici de cultura sau pe langa casa. Pentru plantatiile intensive de afin, tehnologia optima este cea a platarii pe biloane, descrisa mai sus.

Prima operatiune este pichetarea, trasarea randurilor si marcarea gropilor pe care urmeaza sa plantati. O solutie in ceea ce priveste cultivarea afinilor in aproape orice sol o constituie incorporarea turbei in mediul de plantare, iar ca alternativa este rumegusul de conifere sau de foioase, dar cel de foioase trebuie sa fie vechi de cel putin un an. In cazul in care plantarea se face direct in sol si nu pe biloane, groapa trebuie sa fie de aproximativ 50 cm in diametru si 30cm adancime, in functie de calitatea solului. Se extrage intre 1/3 si 1/2 din solul respectivei gropi. Se adauga un volum dublu de turba sau rumegus preumezit si bine amestecat dupa care se pune in groapa si se planteaza. Pentru a asigura drenarea apei se recomanda sa adaugati o lopata de nisip la groapa, in amestecul de rumegus cu pamant. Scopul este sa permita radacinilor sa se dezvolte usor prin sol, fara a intampina greutati in primii ani de la plantare, pentru a stimula dezvoltarea unei coroane mari si bogate.

Ce NU trebuie facut cu afinii

Dupa achizitionarea materialului saditor, plantele nu trebuie tinute in locuri intunecate, in incinte inchise, pe beton sau suprafete pietruite pana la plantare.

Radacinile afinului nu trebuie rupte la plantare. Nu plantati afinul intercalat intre pomii fructiferi sau orice alte culturi. Prin irigare sau prin

apa pluviala fertilizatori folositi la plantarea afinului se infiltreza la celelalte culturi. In sol, radacinile plantelor concureaza pentru teren si pentru substantele hranitoare, iar afinul are radacini foarte subtiri si superficiale.

Nu plantati in adancime prea mare, nivelul terenului dupa plantare si tasare trebuie sa fie nivelul pamantului din ghiveciul in care a venit planta.

Dupa plantare, pamantul in jurul plantei nu trebuie tasat in exces, precum la pomii fructiferi. Tasarea trebuie facuta cu grija, similar cu plantarea rasadurilor.

Nu folositi rumegus de la fabrici de mobila sau prefabricate care are in componenta adezivi si substante chimice daunatoare.

Nu lasati parcelele neingradite. Parcelele in care plantati trebuie sa fie ingradite cu gard de plasa de sarma pentru a proteja de animale biloanele, plantele si sistemul de irigat.

Nu lasati afinii sa florifice in exces in perioada de crestere. Se elimina astfel productia de fructe mici si se permite dezvoltarea accelerata a plantei.

CULTIVAREA PLANTELOR o CEREALE o LEGUME o CIUPERCI o FRUCTE

Struguri / vita de vie Pomi si arbusti fructiferi

o PLANTE TEHNICE o PLANTE FURAJERE o PLANTE MEDICINALE & AROMATICE o SILVICULTURA o GRADINARIT o MATERIAL SADITOR o INGRASAMINTE / FERTILIZANTI o PROTECTIA PLANTELOR

CRESTEREA ANIMALELOR o BOVINE o PORCINE

o OVINE / CAPRINE o CABALINE o PASARI o ANIMALE DE BLANA o PESTI o ALBINE o MELCI o FURAJE / HRANA ANIMALE o SANITAR / VETERINAR

AFACERI AGRICOLE o STIRI AGRICOLE o FONDURI EUROPENE o IDEI SI OPORTUNITATI DE AFACERI o SUBVENTII AGRICULTURA o CREDITE AGRICULTURA o ASIGURARI AGRICOLE o PRETURI AGRICOLE o MANAGEMENT AGRICOL o MARKETING AGROALIMENTAR o IMPORT / EXPORT PRODUSE AGROALIMENTARE

MASINI, UTILAJE, INSTALATII o UTILAJE AGRICOLE o TRACTOARE o COMBINE AGRICOLE o CONSTRUCTII, INSTALATII SI ECHIPAMENTE o PRODUCATORI / DISTRIBUITORI DE MASINI, UTILAJE, INSTALATII

Cultura afinului

Categorie: Fructe de padure 23 Mai 2008

 Afinul (Vaccinium myrtillus) este un arbust fructifer care se intrebuinteaza ca planta

alimentara si medicinala. Frunzele se folosesc sub forma de ceai ajutator in diabet, iar fructele in tratamentul diareei si in alte boli de stomac.

Intern: antidiareic, diuretic, antiseptic urinar, creste acuitatea vizuala, adjuvant in tratamentul de baza al diabetului, antiseptic intestinal, antihelmintic.

Afinul este un arbust inalt pana la 30-50 cm, cu tulpini taratoare si cu ramuri opuse, verzi, cu marginile costate. Frunzele cad toamna. Ele sunt alterne, de forma ovala, lungi de 1-3 cm, cu marginea dintata marunt, prezentand un petiol scurt. Florile sunt de forma globuloasa, de culoare alb-roz, corola terminandu-se in 5 dinti. Fructele sunt rotunde, zemoase, de culoare neagra-albastruie, cu aspect brumariu, continand numeroase seminte marunte. Sucul lor este violaceu-purpuriu, gustul dulce acrisor-aromat. Afinul infloreste in lunile mai-iunie. Creste in regiunea de munte prin taieturile de paduri, mai ales prin goluri alpine, in asociatie cu merisorul, unde formeaza tufarisuri compacte si intinse.

Zonare

Zona foarte favorabila: zona colinara a Carpatilor Meridionali; nordul Transilvaniei; nord-vestul Moldovei si toate zonele colinare cu panta care pot permite mecanizarea culturii.

Zonafavorabila: zonele premontane.

Soiuri

Simultan: fruct de marime mijlocie: 6-8 t/ha;

Pemkerton: fruct de marime mijlocie; 8-10 t/ha;

Heerma: fruct de marime mijlocie; 9-11 t/ha;

Azur: fruct de marime mijlocie; 5-6 t/ha;

Safir: fruct de marime mijlocie; 5-6 t/ha;

Lax: fruct de marime mare; 7-9 t/ha;

Compact: fruct de marime mare; 7-9 t/ha;

Augusta: fruct de marime mare; 8-10 t/ha;

Ivanhoe: fruct de marime mare; 7-8 t/ha;

Delicia: fruct de marime mare; 10-12 t/ha.

Infiintare

acidifiat terenul cu turba inainte de desfundat; aplicat 50 t/ha inainte de desfundat; desfundat la 30-35 cm cu 2-3 luni inainte de plantare;

nivelatul terenul cu 10-15 zile inainte de plantare sapatul gropilor care au urmatoarele dimensiuni 30/30/30; asigurarea materialului saditor toamna cu 5-10 zile inainte de plantare cu soiul prevazut in

plan: stratificarea soiurilor in santuri fara stagnari de apa pe perioada de 5-10 zile; plantat se executa toamna intre 1 noiembrie si 1 decembrie (toamna) si intre 1 martie si 15

aprilie (primavara); distanta de plantare este de 2,5 m intre randuri si 1-1,2 m intre arbusti pe rand in functie de

vigoarea soiului; se aplica 5 kg de gunoi la fiecare groapa; udarea dupa plantare 10-15 l apa/tufa; se executa aratura terenului batatorit cu ocazia plantarii; la 10 -15 cm cu rasturnarea

brazdei spre randul de arbusti; se proiecteaza coroana primavara la pornire in vegetatie; corana poate fi sub forma de tufa

sau gard fructifer fara sustinere;

Fertilizare se executa in fiecare primavara prin aplicarea de gunoi de grajd sau aplicare de ingrasaminte verzi.

Lucrari de intretinere

lucrarile aplicate solului sunt aratul de toamna executat la 18 cm inainte de caderea frunzelor; mulcirea cu turba; semanatul de plante verzi, etc.

lucrarile aplicate tufelor sunt: taierile de formare a tufei; taierile de intretinere si fructificare; taierile de corectie, de regenerare.

Protectia fitosanitara se realizeaza prin selectarea unor soiuri reziste la boli si daunatori; arderea buruienilor; protectia organismelor in mod normal daunatorii (locuri pentru cuibarit, garduri naturale); si se aplica produse pe baze de plante, uleiuri vegetale aromatice si anumite pesticide clasice pe baza de sulf sau cupru.

Recoltarea

De la afin se recolteaza frunzele si fructele. Frunzele se culeg tot timpul verii pana toamna tarziu, rupandu-se ramurile fara flori. Fructele se aduna cu mana sau cu ajutorul pieptenilor, atunci cand sunt deplin coapte (iulie-august). Dupa recoltare se inlatura resturile de frunze, ramuri sau alte impuritati. Recoltarea se executa in doua trei reprize si dureaza 3-4 saptamani, in functie de soi.

Fructele se pastreaza in locuri umbrite, racoroase pana la livrare pe piata sau la export.

Frunzele se usuca impreuna cu ramurile, in locuri umbrite si bine aerisite. Din 7-8 kg de fructe proaspete se obtine 1 kg produs uscat.

Afinele prin strivire dau un suc negru-violaceu.

Tehnologia de cultivare a afinului (Vaccinium mirtyllus)

15/8/2014

0 Comments

 Afinul creşte sălbatic în ţara noastră, în zonele de munte, unde poate forma covoare compacte. În cultură însă a fost introdus afinul cu tufă înaltă, care este originar din America de Nord, după cum prezintă Lenuţa Chira (2009).

Fructele de afin (afinele) sunt bogate în zaharuri, vitamine, săruri minerale, substanţe tanante ş.a. Ele sunt solicitate pentru consum în stare proaspătă şi ca materie primă pentru industria alimentară, pentru prepararea sucurilor, siropurilor, afinatei, lichiorului, dulceţii, jeleului ş.a. Frunzele şi lăstarii conţin tiamină, riboflavină, vaccinină, arbutină, ericolină, acizi chimici, miristic, palmitic etc. Datorită conţinutului ridicat şi variat de substanţe, fructele şi frunzele au o serie de utilizări medicinale în tratarea unor afecţiuni ale stomacului şi ale intestinului, ale aparatului urinar, în diabet, în ameliorarea şi creşterea acuităţii vizuale etc. De asemenea, fructele de afin sunt foarte solicitate la export.

Înfiinţarea culturii

Înfiinţarea unei plantaţii de afin necesită respectarea condiţiilor de climă şi sol, care trebuie să răspundă cerinţelor ecologice ale afinului. Pregătirea terenului în vederea înfiinţării plantaţiei constă în defrişarea vegetaţiei lemnoase şi scoaterea rădăcinilor, după care se execută nivelarea de suprafaţă în direcţia pantei. După nivelare, se aplică o arătură de desfundare, la 40-50 cm, cu care ocazie se încorporează 40-50 de tone de gunoi de grajd, 120-150 de kilograme de pentoxid de fosfor (P2O5) la hectar. Pe solurile cu un pH peste 5,5 se administrează suplimentar la desfundare şi 2-4 tone sulf praf/hectar. În solurile cu permeabilitate redusă se execută o scarificare la 60-80 cm, pentru asigurarea drenajului intern al apei. Distanţele de plantare se stabilesc în funcţie de sistemul de cultură şi de vigoarea solului. Afinul se poate planta în rânduri simple, la distanţe de 3 x 1 metri, sau în benzi, la distanţele de 3 x 1 x 1 metri. Plantarea afinului se face toamna, în lunile octombrie, noiembrie, în zonele mai secetoase, sau primăvara devreme, în martie, aprilie, în zonele mai umede.

La plantare trebuie să se ţină cont de unele aspecte, şi anume: din cauza sistemului radicular foarte fin, care se poate rupe uşor, manipularea plantelor se va face cu foarte multă grijă; plantarea se va face cu amestecul de pământ fixat pe rădăcini, în urma udării abundente a substratului, înainte de a scoate materialul de la stratificat; folosirea în mod obligatoriu a turbei acide la plantare. Plantarea se face în gropi de 40 x 40 x 40 cm, în care se administrează 15-20 kilograme de turbă acidă şi numai pe solurile sărace se adaugă 5-7 kilograme de gunoi de grajd la groapă. Plantele se introduc în groapă cu 4-5 cm mai adânc decât în câmpul de fortificare, având grijă să se repartizeze uniform rădăcinile şi să se acopere cu amestecul de pământ menţionat anterior. După plantare, plantele se udă cu câte 10-15 litri de apă la plantă şi se muşuroiesc uşor cu sol afânat.

Lucrările agrotehnice

Afinul din cultură se conduce sub formă de tufă, deoarece corespunde particularităţilor de creştere şi astfel necesită intervenţii minime pentru formarea şi conducerea ei. Se mai poate adopta şi gardul fructifer, fără sistem de susţinere, prin înlăturarea tulpinilor, care au tendinţa de a se dezvolta spre intervalul dintre rânduri. În acest caz, distanţele dintre plante pe rând vor fi mai mari, şi anume 1,2-1,5 m.

Din cauza sistemului radicular care este repartizat spre suprafaţa solului, afinul este unul dintre cei mai sensibili arbuşti în ceea ce priveşte îmburuienarea şi înţelenirea solului. De aceea, în plantaţiile tinere, precum şi în cele cu desimi mari, este obligatoriu ca terenul să fie întreţinut ca ogor negru. Acesta se poate realiza prin lucrări superficiale, la adâncimea de 5-10 cm pe rând şi de 10-15 cm pe intervale. În plantaţiile pe rod, ogorul negru se menţine până la intrarea în pârgă a fructelor, deoarece perioada de recoltare este lungă, accesul culegătorilor este greoi şi fructele se murdăresc.

O altă modalitate de întreţinere a solului curat de buruieni este mulcirea. Ca mulci se folosesc resturi vegetale, frunze, paie, fân stricat, dar cele mai bune rezultate s-au obţinut prin folosirea rumeguşului de răşinoase şi a turbei acide. Mulciul se aplică vara, după prima lucrare a solului, sau după coacerea fructelor, în strat gros de 6-8 cm, pe o bandă lată de 0,6-1,2 metri pe rândul de plante. Sunt necesare 3 tone de rumeguş la hectar. Ca mulci se poate folosi cu succes turba acidă. Aplicarea se face în acelaşi mod ca la rumeguş, cu menţiunea că turba trebuie să fie măcinată. Cantitatea de turbă folosită este de 6-10 tone la hectar. Înierbarea intervalelor este un sistem de întreţinere foarte indicat în plantaţiile de afin din zonele bogate în precipitaţii de peste 700 mm anual. În aceste zone se recomandă amestecul de graminee (Lolium perenne, Dactylis glomerata, Phleum pratense, Festuca pratense) în proporţie de 60-70% şi leguminoase (Trifolium repens, Lotus corniculatus) în proporţie de 30-40%. În fiecare an se fac cosiri când plantele ajung la înălţimea de 15-20 cm. Iarba rezultată se lasa ca mulci.

Fertilizarea plantaţiilor se face cu gunoi de grajd şi îngrăşăminte minerale. Gunoiul de grajd este cel mai valoros îngrăşământ pentru afin. Dozele moderate de gunoi de grajd, 20-25 de tone la hectar, aplicate la intervale mai mici de timp, influenţează favorabil producţia de fructe. Pentru a nu influenţa nefavorabil pH-ul solului, este necesară compostarea gunoiului de grajd cu sulf sau turbă acidă. Referitor la îngrăşămintele minerale, afinul are pretenţii reduse faţă de fosfor şi potasiu şi foarte mari faţă de azot. Cantităţile uzuale sunt de: 40-50 kilograme P2O5 s.a.; 40-60 kilograme K2O s.a.; 80-120 kilograme N s.a./hectar. Ca îngrăşăminte minerale comerciale se pot utiliza superfosfatul, sarea potasică, sulfatul de amoniu şi azotatul de amoniu.

Îngrăşămintele organice, împreună cu cele minerale greu solubile, se administrează toamna, după căderea frunzelor, o dată la 2-3 ani, şi se încorporează o dată cu lucrările de bază ale solului. Aplicarea gunoiului de grajd singur sau compostat cu sulf sau turbă se face pe toată suprafaţa sau

numai pe rândul de plante. Încorporarea pe rând se face cu cazmaua, la adâncimea de 10-15 cm, mai superficial în jurul tufelor şi mai adânc spre periferia acestora, având grijă a nu se vătăma rădăcinile. Pe intervale, încorporarea îngrăşămintelor se face mecanizat, cu plugul, la adâncimea de 15-18 cm. Îngrăşămintele cu azot se administrează anual, fracţionat, în două reprize, prima doză va fi dată primăvara, înainte de pornirea în vegetaţie şi a doua după înflorit. Se preferă administrarea anuală a îngrăşămintelor cu azot.

Tăierile de formare şi rodire

a) Tăierile de formare - în primul an după plantare, cele 2-4 ramuri cu care a venit planta din câmpul de fortificare se scurtează la 3-4 muguri. În anul al II-lea, în vederea ramificării lor, toate creşterile viguroase, cu poziţie verticală, şi bine plasate în tufă se scurtează, îndepărtându-se jumătate până la 1/3 din lungimea lor. Ramurile mai slabe şi cu poziţie laterală se îndepărtează. Eventualele tulpini care apar din zona bazală şi care completează favorabil scheletul se păstrează, scurtându-se în vederea ramificării. În următorii 2-3 ani, scurtarea se aplică numai la jumătate din creşterile viguroase, pentru dispunerea etajată a producţiei de fructe şi luminarea coroanelor.

b) Tăierile de fructificare - pentru a menţine un bun echilibru între creştere şi fructificare, tulpinile mai bătrâne de 5-6 ani se vor taia de la bază, având în vedere şi marea capacitate de regenerare a afinului. Totodată, se vor îndepărta şi ramurile bolnave, rupte, precum şi cele rău plasate, care îndesesc coroana, sau a celor care atârnă, exterioare, care împiedică mecanizarea lucrărilor. Concomitent cu eliminarea acestor categorii de ramuri, se vor reţine, pe cât posibil, în număr echivalent, noi tulpini viguroase emise din zona coletului. În partea superioară a tufelor, acolo unde situaţia o impune, se execută rărirea şi scurtarea ramurilor de semischelet, în lemn de 2-4 ani, mai ales deasupra unor creşteri anuale viguroase, care apar deseori în partea de mijloc a tufelor din plantaţiile bine întreţinute. Dacă tăierile de fructificare sunt completate cu regenerarea parţială a ramurilor de schelet, producţiile se menţin la nivel constant, iar fructele sunt de calitate. Se aplică şi unele tăieri de corecţie, concomitent cu tăierile de fructificare, care au ca scop o mai bună repartizare a luminii în interiorul tufelor.

c) Tăierile de regenerare - se efectuează în perioada de declin productiv (îmbătrânire), când procesul de uscare este evident, iar producţiile devin neeconomice. Acestea constau în îndepărtarea tuturor tulpinilor, prin tăierea lor în zona mugurilor dorminzi de la bază. Tăierile de regenerare trebuie susţinute cu fertilizări organice. În primul an după regenerare se obţin multe creşteri viguroase, de 0,6-1,2 m. Dintre acestea, se reţin 10-16 dispuse raţional în tufă, o parte din ele se scurtează la 1/3, iar cealaltă parte la 1/2 din lungimea lor. În anul al III-lea, plantele rodesc normal.

Bolile, dăunătorii şi combaterea lor

Mumifierea fructelor de afin (Monilinia vaccinii-corymbosi) - atacă ramurile şi florile, tufa având aspectul unei plante afectate de ger. Ciuperca pătrunde în ovarul florii, se dezvoltă o dată cu tinerele fructe, iar când acestea ajung la maturitate se îngălbenesc, putrezesc şi cad. Combaterea se poate face pe cale agrotehnică şi pe cale chimică. Strângerea fructelor mumificate (putrezite şi uscate) şi arderea lor reduc simţitor rezerva de infecţie. Aplicarea a 2-4 tratamente chimice cu zeamă bordeleză 0,5%, Zineb 0,3%, sulf muiabil 0,3%, zeamă sulfocalcică 2% şi alte fungicide din noua generaţie reduc atacul cu 50-70%.

Arsura ramurilor (Phomopsis sp.) - se întâlneşte frecvent pe tufele slăbite din plantaţiile cu exces de apă şi prost întreţinute. Simptomele bolii apar mai întâi pe ramurile scurte, apoi se extind la celelalte ramuri din coroană. Frunzele se ofilesc şi devin brune. Plantele devin slab rezistente la ger. Combaterea se face prin evitarea factorilor care duc la slăbirea plantelor, cum sunt excesul de apă,

seceta, fertilizarea excesivă sau lipsa hranei. Toate părţile infectate se taie şi se ard.

Gărgăriţa fructelor de afin - insecta hibernează în sol, sub frunziş, şi devine activă primăvara, la începutul înfloririi, hrănindu-se cu frunze şi flori. Aceasta are culoarea brun-închisă, cu pete deschise pe spate şi cu patru umflături pe aripi. Combaterea se face cu insecticide, primul tratament se efectuează înainte de înflorit, iar al doilea, după legarea fructelor.

Gărgăriţa florilor de afin - insecta este mică, de culoare roşie-închisă şi iernează ca adult. Primăvara depune ouăle în muguri, la baza florilor. Larvele consumă toate părţile florii, inclusiv ovarul. Florile nu se deschid, ci se ofilesc şi cad. Se combate cu insecticide aplicate în fenofaza dezmuguritului. Alţi dăunători semnalaţi sunt: musca afinului, cicada afinului, viermele fructelor de afin şi păduchii ţestoşi.

Recoltarea - coacerea fructelor are loc eşalonat, pe o perioadă de 4-7 săptămâni, în funcţie de soi, zona culturală şi condiţiile climatice ale anului respectiv. Maturitatea de recoltare se consideră când fructele capătă culoarea specifică soiului (albastră, albastră strălucitoare, negricioasă etc.), iar pieliţa devine elastică la apăsare. Coacerea fructelor în ciorchine are loc în ordinea formării lor şi numai de la bază spre vârful acestora. Recoltarea se poate face manual sau semimecanizat. Recoltarea manuală este recomandată pentru fructele destinate consumului în stare proaspătă. Aceasta se efectuează pe timp uscat, evitându-se orele de insolaţie puternică din timpul zilei.

Recoltarea se face pe soiuri, în coşuleţe din material plastic cu capacitatea de 0,5 kilograme, aşezate pe un rând în lădiţe cu capacitatea de 3 sau 5 kilograme. În timpul culesului, ambalajele cu fructe se păstrează sub umbrare sau şoproane, ferite de ploi şi soare. Până la valorificare, fructele se depozitează temporar în încăperi răcoroase, la temperaturi de 10-12 grade Celsius, unde se pot păstra 4-5 zile. Recoltarea mecanizată se efectuează cu combina. Se înregistrează pierderi cantitative şi calitative, de aceea producţia este destinată industrializării. Recoltarea semimecanizată constă în recoltarea afinelor cu mâna şi colectarea lor într-un buncăr comun; în acelaşi timp, are loc şi lovirea tufelor cu tuburi scurte de cauciuc şi colectarea fructelor în coşuri aşezate sub tufă.

Afinele se caracterizează printr-o capacitate bună de păstrare, depăşind din acest punct de vedere fructele altor arbuşti fructiferi. Această capacitate este strâns legată de faptul că bacele sănătoase rămân întregi după desprinderea lor de pe ciorchine şi nu pierd uşor sucul în timpul manipulărilor sau al transportului. Păstrarea lor în stare proaspătă pentru consum sau industrializare se poate face timp de 4 săptămâni, în depozite frigorifice, la temperaturi cuprinse între 0 şi 2 grade Celsius.