1

STR. IULIU MANIU, NR. 14, HIDA, SĂLAJ; TEL. 0723260107, TEL.FAX 0260628330

Dr. ing. Nelu Orlaie

Căpşunul este specia pomicolă care poate produce peste 20-25 tone

de fructe la hectar (în ţările vestice chiar peste 35-40 tone datorită unor

fertilizări puternice pe care noi nu le recomandăm) şi se poate cultiva în

majoritatea zonelor din România.

Alegerea soiurilor

În România se cultivă în prezent pe aproape 70% din suprafaţa

cultivată cu căpşuni, soiul Premial, urmat de Redgauntlet, Dana şi

Elsanta. În ultimii ani au în ceput să fie lansate în cultură soiurile Magic,

Real şi Coral. Pe suprafeţe mici se mai întâlnesc soiurile: Senga Sengana,

Marmolada, Elsinore (indiferent la fotoperioada) şi altele. S-a observat, în

ultimii ani, în plantaţiile înfiinţate de românii care au lucrat în Italia sau

alte ţări vestice şi care au adus plante din plantaţii comerciale, cu plasa,

două din cele mai păgubitoare boli: Verticillium şi Phytophtora cactorum.

Pe plan mondial cele mai răspândite soiuri sunt Honeoye, Elsanta,

Camorosa, Marmolada, Chandler, Darselect.

Soiuri precum Fresno, Madamme Moutot, Talisman, Tioga, Aiko,

Totem, Brio, Pajaro, Bogota şi multe altele, citate în unele lucrări, nu se

mai găsesc în cultură de zeci de ani probabil unele fiind dispărute şi din

colecţiile ştiinţifice din ţară.

2

Distanţele de plantare

În funcţie de sistema de maşini agricole folosită în plantaţie,

distanţele de plantare variază între 70 şi 90 cm între rânduri şi 25-30 cm

între plante pe rând. Pe suprafeţe mici, în grădină, când se lucrează

manual, se poate reduce distanţa de plantare între rânduri la 60-65 cm.

Plantarea se face pe rânduri echidistante. Sistemul de plantare în benzi

noi nu îl recomandăm având posibilităţi minime de mecanizare.

Plantarea

Se poate face manual sau mecanizat cu maşina de plantat răsaduri.

Plantarea manuală este cea mai răspândită şi cu rezultate bune la

prindere, deşi este mai costisitoare. Plantarea manuală se poate face cu

plantatoare speciale în formă de U, cu sapa sau uneori cu plantatoare în

formă de lingură. Nu se vor folosi plantatoarele conice care se folosesc în

legumicultură.

Plantarea se face după o irigare prealabilă cu una-două zile înainte

de plantat sau după o ploaie, când terenul s-a zvântat la suprafaţă.

Se marchează terenul cu ţăruşi, la distanţele de plantare între

rânduri, iar apoi se întind sârme sau sfori cu distanţa marcată între plante

pe rând. Dacă nu sunt marcate sforile, se face o măsură pe care o folosesc

muncitorii la primele câteva zeci de plante. Se creează foarte repede

obişnuinţa iar apoi plantarea va decurge uşor fără să mai fie nevoie de

măsură. Dacă se face plantarea cu plantatorul special de căpşuni plantele

nu se mai mocirlesc şi nu se mai fasonează rădăcina, aceasta fiind

fasonată în momentul plantării. Dacă se plantează cu lingura de plantat

sau cu sapa, se fac gropile înainte iar apoi se plantează stolonii cu

rădăcina dreaptă până la nivelul coletului. După plantare mugurele central

trebuie să fie la nivelul solului.

Greşeli care se fac frecvent la plantare:

1. Copca (gropiţa) din pământ nu este suficient de adâncă şi

vârful rădăcinilor se îndoaie în sus.

2. Mugurele central (inima) rămâne cu 1-2 cm deasupra

solului şi plantele înrădăcinează greu sau se usucă.

3. Mugurele central este îngropat uşor în pământ şi planta se

usucă.

4. Solul nu este bine tasat în jurul plantei, rădăcina nu are un

bun contact cu solul şi plantele sufere în dezvoltare sau se

dezvoltă mucegaiuri pe rădăcină.

3

5. Nu se udă plantele după plantare şi acestea se ofilesc.

Plantarea mecanică, se face cu maşina de plantat răsaduri de

legume MPR 5 sau MPR6, sau altă maşină de plantat răsaduri, iar

concomitent se realizează şi udarea. Plantele trebuie fasonate înainte,

frunzele şi rădăcina, iar după plantare urmează o verificare a tuturor

plantelor şi se corectează manual greşelile de plantare. În ţările din vest,

în special în SUA, sau perfecţionat maşini care plantat care realizează o

plantare relativ uniformă. Totuşi, cele mai multe plantaţii, chiar şi în ţările

vestice, se realizează manual. Procentul de prindere în cazul plantării

mecanice este mai scăzut, având în vedere cauzele enumerate mai sus şi

este necesară, după două săptămâni de la plantare, completarea golurilor.

Perioada de plantare

În România se plantează, în general, plante proaspete recoltate din

pepinieră şi plantate direct în câmp. Avem astfel două perioade de

plantare:

- toamna, între 15 septembrie şi 15 octombrie şi

- primăvara, în intervalul 10-30 aprilie.

În funcţie de condiţiile climatice ale fiecărui an şi de zona în care

se plantează căpşunul, aceste intervale pot să difere cu câteva zile, mai

devreme sau mai târziu. În general, înfiinţarea plantaţiilor cu plante

proaspete prezintă dezavantajul că terenul este ocupat câteva luni în plus

faţă de plantarea de vară şi nu se obţine o producţie de fructe în primul

an.

Plantarea de vară se face în lunile iulie-august, cu plante recoltate

primăvara timpuriu şi păstrate în depozite frigorifice, aşa numitele plante

„frigo”. Avantajul este că se obţine o producţie de fructe în anul următor.

Există şi posibilitatea înfiinţării de plantaţii de căpşuni cu plante ”frigo”

foarte bine dezvoltate, numite A+ , care plantate în luna mai asigură o

producţie de fructe după 6-8 săptămâni de la plantare. În România

plantele „frigo” se importă şi sunt mult mai scumpe.

4

Completarea golurilor

Se face după două săptămâni de la plantare cu plante din acelaşi

soi. La plantarea manuală, dacă s-au respectat normele de plantare

prinderea este de peste 99% astfel că nu mai este necesară completarea

golurilor.

Eliminarea inflorescenţelor şi stolonilor

Apariţia a 1-2 inflorescenţe la plantele de căpşuni, în primul an de

plantare, poate să ducă la epuizarea plantei şi la o slabă diferenţiere în

anul următor. Aceste inflorescenţe se elimină mai ales la plantaţiile

înfiinţate în primăvară. Dacă plantaţia s-a făcut toamna devreme, am avut

o toamnă lungă şi plantele s-au dezvoltat foarte bine se pot lăsa să

producă în primăvara următoare. Apariţia filamentelor, care produc plante

noi, influenţează negativ dezvoltarea plantelor dacă nu sunt eliminate.

Odată cu prăşitul manual se vor elimina inflorescenţele şi filamentele

apărute. Dacă folosim plante „frigo” de tip A+, se elimină numai prima

sau uneori a doua inflorescenţă, apoi plantele se lasă să producă.

Lucrările solului

În primul an se fac două-trei praşile mecanice şi două-trei praşile

manuale în funcţie de starea de îmburuienare a solului. Dacă nu s-au

folosit erbicide preemergente numărul praşilelor poate fi mai mare, în

funcţie de starea de îmburuienare a solului. Trebuie să menţionăm, că

plantele de căpşun, având o înrădăcinare superficială, sunt concurate

puternic de buruieni, astfel că terenul trebuie menţinut curat.

Tratamente fitosanitare

În primul an se fac trei-patru tratamente, în funcţie de starea

fitosanitară a plantaţiei. Bolile şi dăunătorii căpşunului, precum şi

tratamentele care se aplică sunt prezentate în capitolul destinat acestor

aspecte.

5

Irigarea

În prezent, în zona Satu-Mare, unde se obţine aproape 70% din

producţia de căpşuni din România se folosesc sisteme de irigare pe

suprafeţe mici. Totuşi noi nu recomandăm să se facă plantaţii comerciale

dacă nu este asigurată o sursă de apă pentru irigare. În timpul verii, atunci

când nu avem precipitaţii naturale, se recomandă să se facă o udare la

fiecare 7-10 zile în funcţie de starea de aprovizionare a solului cu apă. În

timpul formării fructelor se udă la 3-7 zile. Irigarea se poate face prin

aspersiune sau prin picurare. Irigarea prin aspersiune prezintă avantajul că

este mai uşor de folosit, dar necesită norme mai mari de apă şi un control

mai strict al bolilor. Irigarea prin picurare necesită norme mai mici de

apă, aduce apa la rădăcină, presiunea bolilor este mai mică dar

îngreunează mult lucrările mecanice şi manuale existând riscul să tăiem

conductele de udare.

Lucrările de întreţinere în plantaţiile pe rod

Eliminarea frunzelor uscate se face primăvara devreme prin

greblarea plantaţiei. Este o lucrarea obligatorie care favorizează pornirea

plantelor în vegetaţie şi reduce rezerva de boli. Frunzele uscate se adună,

se scot din plantaţie şi se ard.

Întreţinerea solului curat de buruieni şi afânat se face prin trei-

patru praşile mecanice şi două-trei praşile manuale. Folosirea erbicidelor

este tratată în capitolul special destinat acestui aspect.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor

Descrierea pr.0.023incipalelor boli precum şi substanţele folosite

sunt prezentate în capitolul „Bolile căpşunului”. Se fac anual între patru şi

şapte tratamente complexe în funcţie de starea fitosanitară a culturii şi

condiţiile climatice specifice fiecărui an.

6

Mulcirea

Prin mulcire se elimină riscul ca fructele să vină în contact cu solul,

să se murdărească de pământ (la căpşun fructele nu se pot spăla înainte de

valorificare), se reduce riscul unei infecţii puternice cu Botrytis

(putregaiul cenuşiu) şi se împiedică parţial dezvoltarea buruienilor.

Mulcirea se face în sistemul clasic cu paie. În general, în Germania,

Austria, Polonia şi ţările nordice se practică preponderent mulcirea cu

paie, în timp ce în alte ţări, mari producătoare de căpşuni din Europa, în

special în Spania, Italia, Franţa se foloseşte mulciul din folie neagră de

polietilenă. La mulcirea cu paie se va avea în vedere ca paiele să fie

balotate şi depozitate în anul precedent producţiei. În cazul mulcirii cu

folie neagră este obligatorie combinarea mulciului cu irigarea prin

picurare. Folia şi instalaţia de picurare se poziţionează înainte de plantare.

Mulcirea cu paie se face în aprilie-mai şi constă în aşternerea unui

strat de paie cât mai aproape de plante şi printre plante pe rând. Această

lucrare poate să înceapă în momentul înălţării inflorescenţelor şi poate

continua până la formarea primelor fructe. Se pot folosi paie de orz sau

grâu care să nu fie mucegăite.

Eliminarea stolonilor

Se face odată cu praşilele mecanice să manuale. În sistemul clasic

se pot lăsa una sau două plante care să înrădăcineze aproape de plantele

mamă asigurându-se o densitate mai mare de plante pentru anul următor.

Dacă lăsăm să crească plantele fiice printre rânduri vom obţine „iarbă de

căpşuni” şi nu vom avea decât o producţie foarte modestă. Mulţi ani, în

unele zone, sau recoltat mereu stoloni pentru înfiinţarea de plantaţii noi

din vechile plantaţii comerciale şi astfel s-a ajuns la producţii de 4-5 tone

de căpşuni la hectar în loc de 20-25 de tone.

7

Cosirea frunzişului

Se face după recoltare. Se cosesc frunzele bătrâne cu atenţie pentru

a nu rănii mugurele central. Frunzişul se reface repede după o irigare sau

o ploaie. Această lucrare se execută când menţinem cultura de căpşuni

timp de doi sau trei ani de producţie. Se elimină cu această ocazie şi o

parte din rezerva biologică de boli şi dăunători. Frunzele cosite se

greblează, se scot din plantaţie şi se ard.

Fertilizarea

Se face în funcţie de aprovizionarea solului şi îngrăşămintele

organice aplicate la pregătirea terenului. Se vor folosi aproximativ:

- azot: - 100-120 kg/ha substanţă activă (s.a.)

- fosfor: - 55- 60 kg/ha s.a.

- potasiu: 100-150 kg/ha s.a.

Se preferă îngrăşămintele îmbogăţite cu diferite elemente, în

special magneziu şi zinc.

Fertilizarea se face fracţionat, de două-trei ori pe an, din care 1/3 se dau

toamna (cele cu fosfor şi potasiu) şi restul primăvara.

Irigarea

Udările se fac cu norme mici de apă de 300-350 mc/ha la irigarea

prin aspersiune şi 100-120 mc/ha la udarea prin picurare.

Perioada optimă de menţinere a unei plantaţii

Deşi, în ţara noastră, în cultura clasică s-a menţinut cultura de

căpşuni 4-7 ani, rezultatele au demonstrat că o producţie economică se

poate obţine doar în primii doi ani de producţie. Producţia maximă de

fructe se obţine în primul an de producţie (anul doi de plantare) şi o

producţie satisfăcătoare în anul doi sau uneori anul trei de producţie.

Începând din anul trei fructele sunt mici, producţia scăzută, atacul bolilor

şi dăunătorilor mult mai mare. În ţările vestice se practică, pe suprafeţe

mari, cultura anuală a căpşunului în asolamente legumicole.

Recoltarea

În funcţie de soi şi tehnologia de cultură aplicată se obţin în

România producţii medii de 12-20 tone în majoritatea zonelor de

producţie şi producţii de 20-30 tone în plantaţiile intensive. Recoltarea se

face dimineaţa sau seara direct în caserole de plastic. Fructele se

recoltează cu o codiţă de 1-2 cm.

8

Forţa de muncă necesară la recoltare

La o producţie medie de 15 tone/ha un muncitor poate recolta 8-10

kg/oră. Perioada de recoltare este de aproximativ cinci săptămâni. La

început producţia pe plantă este 30-40 g, iar în săptămâna 2-3 producţia

creşte până la 100-150g, în funcţie de soi. În săptămâna 4-5 producţia

scade din nou la 50-80g/plantă. Se poate astfel aproxima un necesar de 7-

8 culegători la începutul şi sfârşitul perioadei de recoltare şi o

suplimentare cu patru culegători în toiul recoltării.

Ambalaje

Recomandăm pentru recoltare şi comercializare caserole de plastic

de 500g. În aceste caserole se recoltează direct din câmp pe două sau trei

calităţi. După recoltare, caserolele cu fructe se aşează în lădiţe şi sunt

transportate imediat din câmp.

Păstrarea şi transportul

În cazul valorificării zilnice a recoltei, fructele de căpşun se pot

păstra în încăperi răcoroase timp de 24 de ore. Se pot transporta pe

distanţe scurte cu un camion obişnuit, acoperit. Se va evita expunerea

fructelor la soare. În cazul în care nu se poate valorifica producţia imediat

se face o pre-răcire a fructelor până la 8-10° C în camere frigorifice iar

transportul fructelor pe distanţe lungi se face cu un camion frigorific. În

acest fel producţia se menţine la parametrii optimi până la trei zile.

În general, în România, desfacerea nu creează probleme datorită

producţiei mici de căpşuni. Cu toată creşterea suprafeţelor cultivate şi a

producţiei, în România, se obţine o producţie de 0,5 kg fructe de

căpşuni/locuitor, din care o parte se exportă din zona Halmeu. Veniturile

obţinute din cultura căpşunului sunt mult mai consistente decât cele

obţinute de tinerii români plecaţi la cules de căpşuni în Spania.