TEHNICA 1. MANEVRE PENTRU PREVENIREA APARITIEI ESCARELOR

Definitie: Escara reprezinta o leziune profunda a tesuturilor prin irigarea insuficienta datorata comprimarii lor mai indelungate intre o proeminenta osoasa si un plan dur.

ESCARA reprezinta “CARTEA DE VIZITA” , a asistentului medical; starea tegumentelor reprezinta oglinda calitatii muncii profesionale de ingrijire a asistentului medical.

CAUZELE APARITIEI ESCARELOR:

1. Cauze generale sau determinante:paralizii ale membrelor, stari de denutritie, subnutritie, malnutritie, obezitate, varsta, bolnavi adinamici sau cu arteroscleroza.

2. Cauze locale sau favorizante cum ar fi: mentinerea indelungata intr-o singura pozitie

3. Alte cause cum ar fi: cute ale lenjeriei de pat si de corp, resturi de alimente, si medicamente dar si o igiena defectuoasa.

REGIUNILE PREDISPUSE ESCARELOR CORESPUND PUNCTELOR DE SPRIJIN ALE CORPULUI PE PLANUL PATULUI.

Regiunile predispuse escarelor, depind de pozitia pe care bolnavul o poate lua.

1. Pozitia DECUBIT DORSAL: regiunea occipitala; regiunea omoplatilor; regiunea sacrala; regiunea coatelor; regiunea feselor; regiunea calcaielor.

2. Pozitia DECUBIT LATERAL STANG SAU DREPT: regiunea trohanteriana; regiunea interna si externa a genunchilor; regiunea interna si externa maleolara.

3. Pozitiz DECUBIT VENTRAL: regiunea tamplelor; regiunea umerilor; regiunea iliaca; regiunea genunchilor; regiunea degetelor membrelor inferioare.

Escara apare ca o placa ALBA, ROSIE, VIOLET sau NEAGRA.

1

MATERIALE NECESARE:

- paravan

- musama si aleza

- sapun

- alcool medicinal diluat

- pudra de talc

- colacei

- prosoape

- unguiente(oxid de zinc inpreuna cu vitamina A si D2)

- tavita renala

TEHNICA: Materialele au fost pregatite si transportate la patul bolnavului pe masuta protejata de un camp steril. Bolnavul este pregatit fizic si psihic, i se explica importanta si necesitatea tehncii si este pozitionat in functie de regiunea care trebuie tualetata in prevenirea escarelor. Se efectueaza tualeta bolnavului imobilizat la pat. Dupa tualeta se sterg tegumetele prin tamponare (deoarece umiditatea favorizeaza aparitia escarelor). Se efectueaza masajul regiunilor predispuse escarelor cu alcool diluat prin miscari circulare, local in jurul punctelor dureroase, se maseaza profound, energic, dar cu multa blandete(timp de 10 minute), astfel realizandu-se stimularea circulatiei sangvine periferice.

SE UNG TEGUMENTELE CU OXID DE ZINC, IMPREUNA CU VITAMINA A SI D2.

Se pudreaza cu “pudra de talc”, daca nu sunt semnele aparitiei unei plagi, deoarece pudra, folosita in plaga, sapa. Se imbraca bolnavul cu lenjeria curata si i se asigura un confortul fizic si termic adecvat. Se vor aseza colacei sub fiecare regiune predispusa escarei. Alimetatia trebuie sa fie bogata in proteine pentru a favoriza cicatrizarea dar si cu un aport de vitamine. Bolnavul trebuie hidratat iar necesarul de lichide in 24h este de 1,5-2Litri/24h. La un interval de 30-60 de minute, bolnavul va fi intors in alta pozitie fata de cea initiala(daca starea acestuia i-o permite). In cazul aparitiei primelor semne ale unei escare, se va anunta medicul, iar escara se va ingriji dupa principiile ingrijirii plagilor.

2

TEHNICA 2. MASURAREA SI NOTAREA TEMPERATURII

Termometrul maximal utilizat in medicina este gradat dupa scara Celsius. Inainte de a fi date in folosinta, termometrele medicale sunt verificate. Termometrul in uz(termometru maximal), este tinut in solutii dezinfectante de bromocet sau cloramina 2%. Solutia nu acopera termometrele tinute vertical, in borcane doar pana la jumatate. Pe fundul borcanelor, se aseaza vata acoperita cu tifon pentru a nu permite lovirea rezervoarelor de fundul vasului de sticla. Masurarea temperaturii cu termometru maximal se face in cavitati inchise sau semiinchise pentru a obtine temperatura cea mai apropiata de cea centrala. Masurarea se face in axila, rect, vagin, ureche si cavitatea bucala.

MATERIALE NECESARE:

-termometru maximal

-borcanul cu solutie de bromocet sau cloramina 2%

-casoleta cu tampoane sterile

-tavita renala

-alcool medicinal

-ceas cu secundar

-carnetelul asistentei medicale

- foaie de temperatura

-pix de culoare albastra

-lubrifiant

TEHNICA: Materialele se transporta la patul bolnavului pe masuta protejata de un camp steril. Asistenta se spala pe maini cu apa si sapun, imbraca manusile, scoate termometrul din solutia dezinfectanta, il clateste sub jet de apa pentru a nu irita tegumentul, si il usuca prin tamponare cu ajutorul unor comprese. Verifica daca coloana de mercur este coborata in rezervor, daca nu il schimbam sau il scuturam.

1.Masurarea temperaturii in axila: Se ridica bratul bolnavului, se sterge axila acestuia prin tamponare cu prosopul bolnavului. Se introduce termometrul cu rezervorul in interiorul axilei. Se va tine timp de 1 minut, dupa care se scoate, se citeste gradatia, si se retine. Daca bolnavul era adinamic sau agitat, bratul era sustinut de asistenta medicala. Ne ocupam de ingrijirea ulterioara a bolnavului pentru redarea confortului termic si fizic placut. Se noteaza valoarea obtinuta in foaia de temperatura si carnetelul asistentei medicale. Se trece la reorganizarea locului de munca.

3

2.Masurarea temperaturii in cavitatea bucala: Se introduce termometrul in cavitatea bucala, sub limba sau obraz si gingie(latura esterna a arcadei dentare). Bolnavul este rugat sa inchida gura, si sa respire pe nas. Se mentine termometrul timp de 5 minute.

3.Masurarea temperaturii rectal: Se lubrefiaza termometrul, se aseaza bolnavul in decubit lateral stang sau drept , cu membrele in semiflexie, asigurandu-i intimitatea. Se introduce bulbul termometrului sau rezervorului in rect prin miscari de rotatie si inaintare. Termometrul este sustinut timp de 5 minute in rect, dupa care se scoate termometrul si se sterge cu ajutorul unui tampon sau compresa cu alcool, dupa citirea gradatiei. Notam grafic in foaia de temperatura si cifric in carnetel. Lubrifiant: vaselina, glicerina sau ulei de parafina.

Interpretare:~ Normal:▪ Bolnav afebril → temperatură fiziologică = 36-370C.~ Patologic:▪ Valori scăzute = hipotermie (sub 360C).▪ Valori crescute → bolnav febril = hipertermie (peste 370C).· Subfebrilitate → 37-380C.· Febră moderată → 38-390C.· Febră ridicată → 39-400C.· Hiperpirexie → peste 400C.→ Factorii care influenţează temperatura:~ Factori biologici:▪ Alimentaţia – creşte uşor temperatura.▪ Efortul fizic – creşte temperatura.▪ Vârsta → la copil temperatura fiziologică este uşor mai crescută decât la adult, iar la vârstnic temperaturafiziologică este mai scăzută.▪ Variaţia diurnă → valorile de seară sunt mai ridicate decât cele de dimineaţă.▪ Sexul → femeile în perioada ciclului menstrual au valori de temperatură peste 370.~ Factori psihologici – emoţii, stres, anxietate – cresc temperatura.~ Factori sociali:▪ Clima → frigul sau căldura excesivă (frigul şi umezeala produc scăderea temperaturii, iar căldura producecreşterea temperaturii.▪ Locul de muncă – creşteri sau scăderi ale temperaturii ambiante determină dereglări ale temperaturii.▪ Locuinţa – temperatura din încăpere influenţează temperatura corpului (camera supraîncălzită creştetemperatura şi invers).→ Manifestări care însoţesc febra:~ Frison – contracţie musculară puternică.~ Tegumente roşii, calde, transpirate.~ Pilloerecţie – piele de găină, senzaţie de frig.~ Sindrom febril → cefalee, curbatură, tahicardie, tahipnee, inapetenţă, sete, oligurie, urină concentrată,convulsii, halucinaţii, delir, dezorientare.~ Erupţii cutanate – macule, papule, vezicule – întâlnite în boli infecţioase.→ Observaţii:

4

~ Măsurarea se face dimineaţa la sculare, înaintea toaletei sau altor activităţi între orele 7-8, şi seara între orele 16-17.~ Umezeală modifică valoarea înregistrată.~ Valorile mari sau prea scăzute se verifică.~ Dacă bolnavul ştie şi poate îşi introduce singur termometrul în rect.

5

TEHNICA 3. MASURAREA SI NOTAREA TENSIUNII ARTERIALE

SCOP: Evaluarea functiei cardiovasculare (forta de contractie a inimii si rezultatul determinat de elasticitatea si calibrul vaselor).Elemente de evaluat: tensiunea arteriala maxima(sistolica) si tensiunea arteriala minima(diastolica).

MATERIALE NECESARE:

-tensiometru format din: manseta pneumatica, tubulatura, manometru, para cu supapa, stetoscop format din: olive si membrana;

-tampoane de vata

-comprese sterile

-pix de culoare albastra

-foaia de temperatura

-carnetelul asistentei medicale

TEHNICA: Bolnavul este pregatit psihic, ise explica importanta si necesitatea tehnicii. Bolnavul este pregatit fizic: se asigura ca bolnavul are un repaus de 10-15 minute. Dupa transportul materialelor la patul bolnavului, asistenta se spala pe maini cu apa si sapun apoi asezam manseta pneumatica pe treimea medie a bratului aflat in extensie si supinatie. Asistenta medicala dezinfecteaza cu alcool medicinal membrana stetoscopului si olivele acesteia. Se sustine membrane stetoscopului pe artera humerala. Se introduce olivele in urechi, se pompeaza aer in manseta cu ajutorul parei de cauciuc pana dispar zgomotele pulsatile. Se decomprima progresiv aerul din manseta prin deschiderea supapei, pana ce se percepe primul zgomot, acela fiind tensiunea arteriala maxima. Se retine valoarea, si se continua decomprimarea, zgomotele devenind mai puternice, iar la ultimul zgomot care se aude, reprezinta tensiunea arteriala minima. Se retin valorile obtinute, se va ocupa de ingrijirea bolnavului pentru a-i reda confortul termic si fizic placut. Ne ocupam de foaia de temperatura trecand valorile obtinute. Vom indeparta materialele din salon si vom trece la reorganizarea locului de munca.

Interpretare:~ Normal: se obţin 2 valori – TAmax (sistolică) şi TAmin (diastolică).~ Diferenţa dintre TA max şi TA min se numeşte tensiune diferenţială – cu importanţă diagnostică.~ Patologic: valori crescute = hipertensiune, valori scăzute = hipotensiune.· N.n. 60/40 mmHg.· 1 an 80/50 mmHg.· 12 ani 100/60 mmHg.· Adult 120/70 mmHg p / minut.→ Factorii care influenţează tensiunea arterială:~ Factori biologici:▪ Vârsta – la copilul mic TA este mai mică decât la adult.▪ Debitul cardiac, forţa de contracţie a inimii, elasticitatea şi calibrul vaselor, vâscozitatea sângelui.▪ Somnul – scade TA arterială. Efortul fizic – creşte TA.

6

▪ Alimentaţia – în timpul digestiei TA creşte uşor.~ Factori psihologici – emoţii, stres, anxietate.~ Factori sociali – mediul ambiant, frigul sau căldura excesivă (frigul produce vasoconstricţie şi creşte tensiuneaarterială, iar căldura produce vasodilataţie şi scade tensiunea arterială), clima.→ Observaţii:~ Măsurarea se face la acelaşi bolnav cu acelaşi aparat, în aceleaşi condiţii. Manşeta va fi bine fixată pe braţulpacientului.~ Măsurarea se face dimineaţa şi seara, din oră în oră (în servicii ATI), la diferite intervale recomandate de medic.~ Măsurarea se face în clinostatism sau / şi ortostatism. Măsurarea se face dimineaţa şi seara, din oră în oră (înservicii ATI), la diferite intervale recomandate de medic.~ La indicaţia medicului se fac măsurători comparative la ambele braţe.~ În caz de suspiciune se repetă măsurarea fără a îndepărta manşeta.~ Aparatele vor vi verificate anual în laboratoare specializate.~ Valorile se comunică, dar NU SE DISCUTĂ REZULTATELE CU BOLNAVUL.~ Regiunile obişnuite de măsurare a oscilometriei sunt 1/3 inferioară şi superioară a gambei, 1/3 inferioară acoapsei, antebraţului şi braţului – totdeauna se fac măsurări comparative la cele două membre.

7

TEHNICA 4. MASURAREA SI NOTAREA RESPIRATIEI

SCOP: Poate constitui un indiciu pentru stabilirea diagnosticului, al evolutiei bolii, recunoasterea complicatiilor si a prognosticului.

MATERIALE NECESARE:

-ceas cu secundar

-foaie de temperatura

-pix sau creion de culoare verde

-carnetelul propriu

TEHNICA: Materialele au fost pregatite si transportate la patul bolnavului pe masuta protejata de un camp steril. Il pozitionam in decubit dorsal, iar daca acesta are pozitia ocupata se va trece la masurarea respiratiei. Se aseaza fata palmara pe suprafata toracelui bolnavului. Se numara frecventa miscarilor, si anume, numarul inspiratiilor, adica miscari de ridicare a toracelui timp de un minut. Dupa terminare, se retine valoarea obtinuta, vom asigura confort termic si fizic palcut si se noteaza tehnica in foaia de observatie. La aceasta tehnica nu necesita preg.psihica, deoarece poate influenta valorile respiratiei. Se trece la reorganizarea locului de munca.

Interpretare :~ Respiraţia normală: suplă, amplă, regulată, profundă, simetrică.~ Respiraţia patologică: dispnee, ritm neregulat, superficială, încărcată, zgomotoasă.~ Frecvenţa normală → în funcţie de vârstă.~ Frecvenţa patologică:→ Tahipnee (polipnee) = frecvenţă crescută.→ Bradipnee = frecvenţă scăzută.→ Apnee = absenţa respiraţiei.→ Dispnee = respiraţia greoaie, dificilă (sete de aer).▪ Dispnee cu accelerarea ritmului respirator → tahipnee, polipnee.▪ Dispnee cu rărirea ritmului respirator → bradipnee.▪ Dispnee cu perturbarea ritmică şi periodică a respiraţiei:o Dispnee Cheyne-Stockes – respiraţie cu amplitudini crescânde până la maxim şi apoi scăzute până laapnee ce durează 10-20 secunde.o Dispnee Kussmaul – respiraţie în patru timpi, inspir profund, pauză, expir scurt, zgomotos, pauză.o Dispnee Biot – agonică, dispneea muribundului.→ Valori normale ale frecvenţă respiratorie:~ Nou născut = 40 (50) r / minut.~ Copil mic 20 r / minut.~ Bărbat 18 r / minut. Femeie 16 r / minut.→ Observaţii:~ Curba respiraţiei este paralelă cu curba pulsului şi curba temperaturii.~ Dispneea Cheyne-Stockes trebuie depistată sistematic, căci bolnavul nu o semnalează.~ Dispneea Kussmaul apare la un pH scăzut sub 7,2 – este întâlnită în come.

8

TEHNICA 5. MASURAREA SI NOTAREA PULSULUI

SCOP: Evaluarea functiilor cardiovasculare.

MATERIALE NECESARE:

-ceas cu secundar

-foaia de temperatura

-pix sau creion de culoare rosie

-carnetelul asistentului medical

TEHNICI: Bolnavul este pregatit psihic, asigurarea repasului fizic si psihic, 10-15 minute. Pregatirea fizica: bolnavul este pozitionat in decubit dorsal cu bratul sprijinit. Asistenta medicala se spala pe maini cu apa si sapun, trece la eliberarea arterei radiale(in prelungirea policelui). Dupa ce a localizat artera radiala, asistenta fizeaza varful celor 3 degete(aratator mijlociu si inelar) pe traiectul arterei. Asistenta medicala exercita o presiune asupra peretelui arterial cu varful degetelor si numara pulsatiile timp de 1 minut. Retine valorile si se ocupa de ingrijirea bolnavului. Dupa terminare asistenta noteaza in foaia de temperatura valoarea obtinuta cu un pix de culoare rosie. Fiecarui punct ii corespund 4 pulsatii. Uneste valoarea obtinuta cu cea anterioara printr-o linie pentru obtinerea curbei pulsatile. In carnetelul propriu, asistenta noteaza pulsul in cifre. Asistenta trece la reorganizarea locului de munca si apoi se spala cu apa si sapun, dupa ce in prealabil a dezbracat manusile.

LOCURI UNDE SE MAI POATE MASURA PULSUL: Oricare artera accesibila palparii si pate fi comprimata pe un plan osos:artera radiala, artera temporala, subclaviculara, artera superficiala, artera carotida, artera femurala, artera poplitee, artera pedioasa, artera tibiala.

Interpretare:~ Normal: puls regulat, bine bătut, ritmic, sincron, celeric.~ Patologic: puls slab, imperceptibil, aritmic, asincron~ Frecvenţa → puls rapid, tahicardic, puls rar, bradicardic.~ Ritm → regulat sau neregulat.~ Amplitudine → puls mic, filiform sau cu amplitudine crescută.~ Volum (tensiune) → puls dur sau moale.~ Celeritatea → puls săltăreţ (creşterea rapidă a tensiunii urmată de o cădere bruscă) sau puls tard (căderelentă).→ Frecvenţă:~ Frecvenţă scăzută → bradicardie. Frecvenţă crescută → tahicardie.~ N.n. 140-120 p / minut. 1 an 120-100 p / minut. 12 ani 100-80 p / minut.~ Adult 80-60 p / minut.→ Observaţii:~ Măsurarea precisă se face timp de 1 minut.~ Curba pulsului normal este paralelă cu cea a respiraţiei şi temperaturii.

9

~ Măsurarea se face dimineaţa şi seara, din oră în oră (în servicii ATI), la diferite intervale recomandate de medic.~ Administrarea unor medicaţii (digitală, oxigen etc.) obligă la măsurări din 30 în 30 minute sau din oră în oră.

10

TEHNICA 6. RECOLTAREA SANGELUI PENTRU EXAMENE HEMATOLOGICE

Sangele se recolteaza de obicei, pentru examinari hematologice, parazitologice, biochimice, serologice, microbiologice si virusologice.

SCOP: explorator.

Pentru examinarile hematologice si parazitologice curente: numararea elementelor figurate, formula leucocitara, dozarea hemoglobinei, numararea reticulocitelor, frotiu sanguin pentru examinari parazitologice, picatura groasa, determinarea timpului de sangerare, se poate utiliza sangele capilar sau din vasele mici, fiind necesaranumai o mica cantitate de sange.

MATERIALE NECESARE:

•ace de injectie sterile.

•pipete POTAIN separate pentru globulele rosii si albe.

•Micropipete pentru determinarea hemoglobinei.

•Lame de sticla foarte bine dgresate, dintre care cateva sa fie cu margini slefuite.

•Vata sterila.

•Alcool medicinal.

•Manusi de protectie.

•Hartie de filtru.

Daca se urmareste determinarea grupelor sanguine atunci se vor pregati si hemotestele necesare. La recotarea sangelui capilar, este foarte importanta asigurarea conditiilor de mediu. Temperatura camerei trebuie sa fie cel puti 18-20⁰C pentru a evita vasoconstrictia periferica. La adulti, recoltarea se face din pulpa degetului mijlociu sau inelar de la mana stanga, mai putin expuse la lovituri si murdarie. Inteparea va fi facuta putin lateral si nu chiar in mijlocul pulpei degetului, deoarece vascularizatia aici este mai bogata. Recoltatea sepoate face de pe fata plantara a degetului mare de la picior sau din lobul urechii.

EFECTUAREA TEHNICII:

Daca bolnavul are extremitatile reci, mana de la care se va face recoltarea va fi incalzita intr-un vas cu apa calda. Locul de unde se face recoltarea se poate masa usor. Se dezinfecteaza cu un tampon imbibat in alcool medicinal locul de electie. Pe locul perfect uscat se infinge acul la o profunzime de 2-3 mm pentru ca sangele sa tasneasca singur, fara sa fie necesara stoarcerea degetului, deoarece sangele astfel obtinut este amestecat cu limfa. Daca intepatura a fost prea superficiala este preferabil sa fie repetata. Prima picatura de sange se va indeparta cu hartie de filtru sau cu vata sterile urcata, recoltare pentru

11

analize facandu-se din picaturile urmatoare. Daca sangerarea s-a oprit si mai este nevoie de sange, se va sterge degetul cu o bucata de tifon si se va active circulatia printr-o usoara frecare. Dupa recoltare se aplica un tampon de vata imbibat in alcool pe regiunea intepeata. Hemoragia se opreste repede. Sangele recoltat din pulpa degetului sau din lobul urechii, in functie de scopul urmarit, se aspira cu pipete, sau se intinde pe lame de sticla sub forma de frotiuri(lamele folosite trebuie sa fie curate si degresate).

12

TEHNICA 7. RECOLTAREA SANGELUI PENTRU EXAMENE BIOCHIMICE

Se efectueaza prin punctie venoasa , dimineata, bolnavul fiind nemancat. Se recolteaza 5 ml sange fara substanta anticoagulanta(tub rosu). Toate sunt pentru determinarea:

•uree sangvina

•acid uric

•creatinina

•bilirubina

•cholesterol

•lipemie

•transaminaza

•amilaza

•electroforeza

•calcemie

•sideremie

•rezerva alcalina

•ionograma sanguina(Na, K, Cl)

Pentru glicemie se recolteaza 2 ml sange cu 4 mg florura de sodiu(anticoagulant); pentru fibrinogen colectam in tub de culoare albastra( se colecteaza 4ml sange cu 0,5ml citrate de sodium 3,8%). Pentru timp de protrombina, se recolteaza 4,5ml sange pe anticoagulant 0,5ml oxalate de potasiu.

13

TEHNICA 8. RECOLTAREA SANGELUI PENTRU EXAMENE BACTERIOLOGICE

Reprezinta introducerea sangelui pe un mediu de cultura pentru examen bacteriologic.

Scop: depistarea bacteriilor atunci cand se suspecteaza o septicemia sau bacterienemie.

Materiale necesare:

•materialele necesare punctiei venoase

•garoul

•pernuta

•manusi sterile

•trusa cu pense sterile

•casoleta cu material moale(tampoane, comprese sterile)

•seringi de 20ml

•apa si sapun

•alcool iodat

•alcool medicinal

•2 recipiente cu medii de cultura(1 recipient cu bullion citrate si un recipient cu geloza semilichida).

Sunt pregatite pe o masuta protejata de un camp steril, si transportate langa bolnav. Bln este pregatit psihic, I se explica tehnica, importanta si necesitatea acesteia. Bln este pregatit fizic, acesta este asezat in pozitie sezand pe un scaun.

Se spala regiunea plicii cotului(tehnica se efecvtueaza de catre 2 asistente). Primul asistent medical se spala pe maini si imbraca manusile steril. Cealalta asisitenta dezinfecteaza sau aseptizeaza locul cu alcool medicinal. Tot ea aplica garoul. Prima asistenta medicala afectueaza punctia venoasa si aspira sangele necesar examenului. A dooua asistenta medicala desface usor garoul inainte de retragerea acului. Dezinfecteaza locul punctiei. Prima asistenta pregateste produsul pentru laborator in recipientul cu bulion citrat, efectuandu-se insamantarea aeroba(in prezenta oxigenului), iar in recipientul cu geloza semilichida, efect. insamantarea anaeroba(fara oxigen). Dupa finalizarea tehnicii bln este supravegheat, este asezat in pozitie confortabila. Buletinul de analize este completat si trimis la laborator.

14

TEHNICA 9. RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMEN BACTERIOLOGIC

Analiza de urina este una dintre cele mai frecvente examinari de laborator, caci in afara de starea functionala a rinichilor si a cailor urinare reflecta si alte modificari din organism. Pentru examenul fizic, urina trebuie recoltata timp de 24 de ore. Ptr colectare se utilizeaza vase cilindrice gradate. In cursul examenului fizic se det. cantitatea, aspectul, culoarea, mirosul si densitatea. Pentru examenul chimic se trimite urina colectata timp de 24 de ore sau numai urina proaspata de dimineata, care este cea mai concentrate. Recoltarea se face in vase de sticla absolute curate, clatite cu apa distilata, ca sa nu-I schimbe compozitia. Pentru un examen current se trimit 150-300ml urina, din care se va determina si densitatea si se va examina si sedimentul urinar. Pentru examene bacteriologice recoltarea urinei se va face in conditii perfecte de asepsie. Insamantarile din urina pentru examenele bacteriologice, poarta numele de UROCULTURA. Recoltarea se face direct din jetul urinar, dupa tualeta riguroasa a meatului urinar, respective a vulvei, cu apa calda si sapun, apoi clatit din abundenta cu ser fiziologic. Pentru a a elimina si germenii care s-au gasit eventual in uretra, recoltarea se va face din urina, dupa ce prima parte a jetului a apalat canalul(se recolteaza din a 2-a jumatate a jetului). De la bolnavii cu sonda permanenta fixate in vezica, recoltarea urinei pentru urocultura se va face prin inteparea sondei, la unul din capetele distale ale acesteia, dupa dezinfectarea locului unde se va intepa.Urina trebuie imediat insamantata. Daca acest lucru nu este posibil, atunci trebuie tinuta la frigider la temperature de +4⁰C. Pentru cautarea bacilului Koch, este necesara urina emisa in 24 de ore. Pentru a evita fermentatia, monstrele vor fi tinute la rece, fara a se adauga vreo substanta chimica. La sugari si copii mici, recoltarea cere multa rabdare si ingeniozitate din partea asistentei. Exista recoltoare din material plastic, de unica folosinta, formate dintr-un inel adherent de organelle genitale ale sugarului sau copilului, care se continua cu un sac collector, in care se aduna urina cand copiul urineaza spontan si necontrolat. Daca nu dispunem de asemenea recoltoare, la baieti se fizeaza o eprubeta pe penis, iar la fetite un balonas cu gatul larg pe vulva cu ajutorul unei benzi de leucoplast lung de cca.30cm, care se despica la cele 2 extremitati, I se taie o gaura de marime adecvata unei eprubete in mijlocul ei.

15

TEHNICA 10. ALIMENTATIA SI HIDRATAREA BOLNAVULUI PRIN PERFUZII

Perfuzia intravenoasă - introducerea pe cale parenterală, picătură cu picătură, a soluţiei medicamentoase pentru reechilibrare hidroelectrolitică, hidroionică şi volemică a organismului.

Scop

• hidratarea şi mineralizarea organismului

• administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efect prelungit

• depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici

• completarea proteinelor sau a altor componente sanguine

• alimentarea pe cale parenterală

materiale

• materiale pentru dezinfecţia de tip II : dezinfectante = alcool iodat; tampoane sterile (se curăţă pielea cu tamponul îmbibat în dezinfectant, apoi cu un tampon steril ; se aplică încă o dată dezinfectantul şi se şterge pielea cu tamponul steril, durata de acţiune fiind de 30sec.)

• materiale pentru puncţia venoasă

de protecţie-pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama, aleză;

instrumentar şi materiale sterile - seringi şi ace de unică folosinţă(se verifică integritatea ambalajului, valabilitatea sterilizării, lungimea şi diametrul acelor) - în funcţie de scop; pense, mănuşi chirurgicale, tampoane

alte materiale-garou sau bandă Esmarch, fiole cu soluţii medicamentoase, soluţii perfuzabile, tăviţă renala.

• perfuzor = trusă de perfuzie (ambalat de unică întrebuinţare)

• pompă de perfuzie automată-cu reglare programată a volumului şi ratei de flux

• robinete cu două sau mai multe căi

• branulă(cateter i.v.)

• fluturaş

• benzi de leucoplast pentru fixarea acului (canulei) şi a tubului perfuzorului de pielea bolnavului

Se calculează rata de flux după formula:

cant. tot. de sol . x fact.picurător ,nr.ore x 60min.unde factorul picurător este :

16

la copii (micro) - 60 picături/minut

la adult (macro) - 15 pic./min.

Sânge – 10pic./ml

Accidente

• hiperhidratarea (la cardiaci poate provoca edem pulmonar acut) - se reduce ritmul sau se întrerupe perfuzia, se administrează tonicardiace

• embolia gazoasă - prin pătrunderea aerului în curentul circulator (atenţie la utilizarea perfuziilor sub presiune, când se foloseşte para de cauciuc)

• revărsarea lichidului în ţesuturile perivenoase poate da naştere la flebite, necroze.

• coagularea sângelui pe ac sau canulă - se previne prin perfuzarea lichidului cu soluţie de heparină.

17

TEHNICA 11. EFECTUAREA BANDAJELOR

Bandajarea sau înfăşarea este o metodă de fixare a pansamentului cu ajutorul feşelor de tifon, de

pânză sau de material plastic.

Feşele cel mai des utilizate sunt cele de bumbac, pentru că se menţin bine pe loc, exercită o presiune

uniformă asupra locului de aplicare şi, fiind hidrofile, absorb exudatele şi sângele din plagă.

Dimensiunile feşelor variază între 5 şi 25 cm lăţime şi 5-20m lungime. Dimensiunea feşei se alege în

raport cu regiunea unde se aplică.

Poziţia bolnavului. Bolnavul va fi aşezat comod în poziţie şezând sau în decubit, în aşa fel ca regiunea

care urmează să fie înfăşată, aşezată pe un suport (pelvisuport, taburet, suluri de pătură etc.) sau

susţinută de o infirmieră, să fie uşor accesibilă pentru asistentă.

Asistenta care aplică pansamentul va sta cu faţa spre bolnav, iar infirmiera care susţine regiunea

pansată se va aşeza la spatele bolnavului sau lângă el, ca să nu împiedice mişcările asistentei în

timpul manoperei.

Principii de respectat

· Faşa să nu fie aplicată prea strâns, pentru a nu produce dureri sau tulburări de circulaţie şi

să nu fie prea largă pentru ca să nu alunece, lăsând plaga descoperită

· Turele feşei trebuie să acopere pe cele precedente, în aşa fel încât acestea să adere

reciproc, să nu se desfacă una de alta şi să nu prezinte încreţituri

· Să se execute cu mişcări blânde pentru a nu accentua suferinţa bolnavului

· Faşa se ţine cu mâna dreaptă şi cu ruloul spre cel ce execută bandajul derulând faşa într-o

singură direcţie, de obicei de la stânga spre dreapta

· Bandajarea membrelor se începe de la extremitatea lor distală

· Se stă cu faţa spre pacient

· Bandajul începe şi se termină cu 2-3 ture circulare, capătul feşei fixându-se în partea

opusă regiunii bolnave şi se leagă într-un loc în care nu va incomoda bolnavul

18

Tipuri de bandaje

· Circulară – se suprapun turele de faşă exact una peste alta; indicată în regiuni cilindrice

ca: gât, torace, articulaţia pumnului

· În spirală – se conduce faşa şerpuind acoperind turele o 3-ime, restrângând faşa pe

alocuri prin manevra policelui; este indicată pentru bandajarea gambei şi a antebraţului

· În formă de 8 – se începe cu ture circulare subarticulare; se trec oblic peste articulaţii şi

se conduc deasupra articulaţiei alte ture circulare, se continuă de câteva ori şi se termină

înfăşarea deasupra articulaţiei cu ture circulare; este indicată pentru înfăşarea articulaţiei

cotului şi genunchiului, regiunii capului, pumnului

· În „spic de grâu” sau spica – se efectuează ture circulare deasupra articulaţiei; faşa se

duce în forma cifrei „8” , fiecare tură acoperind-o pe cea dinainte 1/3 sau 2/3 ; se termină

înfăşurarea cu ture circulare la punctul de sprijin; este indicată pentru regiuni articulare

sau inghino-abdominale, scapulo-humerale

· În evantai – se efectuează o tură oblică deasupra articulaţiei şi turele următoare se conduc

din ce în ce mai oblic, ajungând circulare în mijlocul articulaţiei;de la acest punct se

desfăşoară oblic în sens invers; este indicată în regiunea cotului şi genunchiului

· Capelină (calotă) – faşa se fixează în jurul capului, deasupra arcadelor sprâncenoase,

lăsând libere pavilioanele urechii, apoi se acoperă bolta craniană cu ture oblice fixate prin

ture circulare; la cap

· Mono- şi biocular –faşa se fixează în jurul capului cu ture circulare, apoi , la monocular,

se trece cu ture oblice peste ochi, aducând faşa sub urechea bolnavului; se face din nou o

tură orizontală pe frunte, apoi oblic, repetând succesiunea de ture oblice şi orizontale

până la acoperirea completă a ochiului; la binocular, în locul turelor orizontale, faşa se

conduce oblic peste celălalt ochi, turele încrucişându-se deasupra rădăcinii nasului

formând o spică; la 1 sau ambii ochi

19

· Praştie –se ia o faşă lungă de 0,5-1m şi lată de 5-6cm, se despică capetele astfel încât să

rămână numai în mijloc o bucată de 5cm nedespicată, care se fixează pe nas; capetele

superioare se trec sub pavilionul urechii şi se înoadă în regiunea occipitală; ramurile

inferioare se trec pe deasupra urechilor, încrucişând pe cele superioare şi se fixează în

partea posterioară a capului puţin lateral, ca să nu deranjeze bolnavul în decubit dorsal; la

nas

· Căpăstru –la fel ca la praştie, mijlocul se aplică pe bărbie sau buze, ramurile superioare

se încrucişează în regiunea occipitală şi se leagă deasupra frunţii, iar ramurile inferioare

deasupra creştetului capului, lăsând libere urechile; la bărbie

· Faşa în T –este compusă din 2 feşe; una se trece în jurul abdomenului, deasupra crestelor

iliace, aceasta servind drept sprijin pentru cealaltă, care se trec dublu între coapse ,

acoperind perineul; se utilizează pentru perineu

· Basmaua –se foloseşte pentru imobilizarea membrului superior şi fixarea pansamentelor;

este formată dintr-o bucată de pânză albă de formă triunghiulară, pătrată sau

dreptunghiulară, forma şi dimensiunile ei variind după scopul şi regiunea unde se aplică

basmaua triunghiulară, numită şi eşarfă;

· Eşarfa – menţine în poziţie de repaus mâna, articulaţia mâinii, cotului şi antebraţului. Se

aşează mâna lezată pe mijlocul basmalei triunghiulare, care are vârful îndreptat spre cot.

Capetele ei se strâng în jurul gâtului şi se înnoadă, dând antebraţului poziţia necesară.

Vârful basmalei se aduce înainte peste cot şi se fixează cu un ac de siguranţă. Basmaua se

poate folosi şi pentru bandajare : cap, mâna şi laba piciorului, toracele, sânul, ochiul şi

urechea.

20

TEHNICA 12. INGRIJIREA PLAGII PROASPETE

Definitie: Plagile sunt leziuni caracterizate prin intreruperea continuitatii tegumentelor, a mucoaselor, muschilor si a osului.

Clasificarea plagilor:

1. DUPA TIMPUL DE ACTIUNE:

-plagi mecanice:prin taiere, intepare,strivire, arme de foc.

-plagi termice:caldura, frig, electricitate.

-agenti ionizanti:radiatii.

2. DUPA TIMPUL SCURS DE LA PRODUCERE:

- plagi proaspete pana in 6 ore.

- plagi vechi sau infectate ce depasesc cele 6 ore.

3. DUPA PROFUNZIME AVEM PLAGI SUPERFICIALE SI PROFUNDE.

4. DUPA STRATURILE ANATOMICE INTERESATE AVEM: plagi nepenetrante cand nu depasesc invelisul seros si penetrante, cand depasesc invelisul seros.

5. DUPA EVOLUTIE POT FI: plagi necomplicate si plagi complicate.

SIMPTOMATOLOGIA PLAGILOR:

1.durerea – variabila ca intensitate, poate ceda spontan sau dupa administrarea de antialgice, iar reaparitia durerii, dar cu caracter pulsatil atrage atentia asupra dezvoltarii unei infectii.

2.impotenta functionala – poate fi partiala sau totala si are ca drept cauza durerea sau lezarea elementelor musculo-articulare, osoase sau nervoase.

SEMNE GENERALE:

1.puls tahicardic intalnit in plagi urmate de hemoragii externe sau interne sau de soc traumatic.

2.tensiunea arteriala scazuta denota prezenta unei hemoragii sau soc traumatic.

3.febra constituie debutul infectiei.

Indiferent de nivelul la care se intervine pentru a ingriji o plaga in mod corespunzator se cere: ingrijrea sa se faca in conditii de perfecta asepsie, sa se asigure prin pansament o buna absorbtie a secretiilor, plaga sa fie protejata de factori nocivi, termici, infectiosi din mediul inconjurator.

21

MATERIALE NECESARE:

-musama si aleza

-trusa cu instrumentar steril

-casoleta cu material moale(tampoane de vata, de tifon, comprese sterile)

-2 tavite renale

-manusi sterile

-solutii antiseptice: alcool medicinal 70grade C, tinctura de iod, alcool iodat, betadina, rivanol, apa oxigenata

-sulfamide sau antibiotice

-banda adeziva

-recipientul pentru pensa de deservit cu alcool iodat

TEHNICA: Toate materialele sunt pregatite si transortate la patul bolnavului pe masuta protejata de un camp steril. I se explica bolnavului importanta si necesitatea tehnicii. Se aseaza bolnavul in pozitie decubit dorsal, in functie de regiunea in care este situata plaga. Se protejeaza patul cu musama si aleza, se spala pe maini cu apa si sapun, imbraca manusile sterile. Se toarna apa oxigenata in plaga pentru a indeparta eventualele secretii sau eventalii corpi straini, sfaceluri(fragmente de tesut necrozat), si se arunca fiecare tampon in tavita renala. Daca plaga a fost deja pansata, se desface compresa cu blandete pentru a nu produce dureri prin dezlipirea brutala. Daca nu se dezlipeste pansamentul, se toarna betadina sau apa oxigenata, se lasa sa se inmooie si apoi se indeparteaza. Dupa ce plaga a fost tualetata, se indeparteaza pensa si se trece la badijonarea tegumentului cu alcool iodat, alcool medicinal 70grade C, tincture de iod, de jur imprejurul plagii in sens circular, de fiecare data schimbandu-se tamponul. Se indeparteaza pensa in tavita renala, se acopera plaga cu 2-3comprese sterile. Daca plaga supureaza, peste comprese se va aseza un tampon din vata hidrofila sterila, peste care se aseaza din nou 2-3comprese si se fixeaza cu leucoplast sau fasa(depinde de zona unde este situata plaga). Se aseaza bolnavul intr-o pozitie comoda, regiunea lezata se va imobiliza, pentru a reduce durerea si asigurarea vindecarii mai rapide. Bolnavul se acopera, creandu-i un confort termic si fizic placut si se trece la reorganizarea locului de munca.

OBSERVATIE! Se interzice apasarea, stoarcerea sau masajul plagii sau a regiunii invecinate(acestea ar putea provoca diseminarea germenilor din plaga, determinand o SEPTICEMIE. NU SE INTRODUCE in trusa cu instrumentar steril pensile ce au fost folosite in plaga.

Odata cu patrunderea germenilor in organism, in contact cu elementele de aparare ale acestuia(organismului) da nastere la un porces patologic ce poarta numele de INFLAMATIE. INFLAMATIA

22

ESTE URMATA DE 5 SIMPTOME:

RUBOR=inrosire; CALOR=caldura; TUMOR=tumefiere; DOLOR=durere;

FUNCTIO LAESA= lezarea sau tulburarea functiei regiunii respective.

23

TEHNICA 13. INGRIJIREA PLAGII VECHI

Plăgile care depăşesc 6 ore de la accident se consideră infectate; li se face acelaşi tratament descris mai sus, însă plaga nu se suturează primar.

De retinut: La plăgile septice, pielea din jurul lor se curăţă circular, de la exterior spre interior.

Plăgile vechi, infectate, secretante, nesuturate se aseptizează prin spălări cu soluţii antiseptice,pansamente locale umede cu cloramină şi rivanol sau soluţie de antibiotic conform antibiogramei.

Pansamentul umed se mai numeşte microclimat umed şi se realizează într-o tăviţă renală sterilă, în care se îmbibă două-trei comprese cu soluţia indicată Compresa umedă va fi acoperită cu una-două comprese uscate, apoi se fixează pansamentul, fie prin înfăşurare (bandajare), fie fixând compresa care acoperă pansamentul cu leucoplast sau cu galifix; plăgile vechi se pansează şi se controlează zilnic.

24

TEHNICA 14. ADMINISTRAREA OXIGENULUI PRIN MASCA

Scop: asigurarea unei cantităţi corespunzătoare de oxigen la ţesuturi prin combaterea hipoxieideterminată de:- scăderea oxigenului alveolar- diminuarea hemoglobinei- tulburări în sistemul circulator- probleme care interferează cu difuziunea pulmonarăsurse de oxigen-staţie centrală de oxigen-microstaţie-butelie cu oxigenprecauţii în folosirea surselor de oxigen- deoarece oxigenul favorizează combustia , prezenţa sa trebuie atenţionată- pacienţii şi vizitatorii vor fi atenţionaţi asupra pericolului fumatului sau al unei flăcări în preajmasursei de oxigen- se vor verifica echipamentele electrice din încăperea respectivă- se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statică (materiale sintetice) şi amaterialelor inflamabile (uleiuri, alcool)- aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă sursei de oxigen- transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare , evitându-se lovirea lor în timpultransportului- buteliile cu oxigen vor fi aşezate în poziţie verticală, pe un suport şi fixate de perete cu inelemetalice, departe de calorifer sau sobă- cunoaşterea de către personalul care manevrează oxigenul a locului de amplasare a extinctoarelor şia modului de utilizare a acestora metode de administrare a oxigenuluia. prin sondă nazală- este metoda cea mai frecvent utilizată- permite administrarea oxigenului în concentraţie de 25%-45%- poate fi utilizată pentru o terapie pe termen lung- nu poate fi utilizată la pacienţii cu afecţiuni ale mucoasei nazaleb. prin mască (cu sau fără reinhalarea aerului expirat)- permite administrarea oxigenului în concentraţie de 40%-60%- este incomodă datorită sistemului de prindere şi etanşeizare- accentuează starea de anxietate, mai ales la copii- poate cauza iritaţia tegumentelor feţei- nu se va utiliza la pacienţii cu arsuri la nivelul feţeic. oche/ari pentru oxigen- sunt prevăzuţi cu două sonde care se introduc în ambele nări- se utilizează la copii şi pacienţi agitaţi- sunt mai bine toleraţi de pacienţi

25

TEHNICA 15. ADMINISTRAREA OXIGENULUI PRIN CORT

- frecvent utilizat la copii- concentraţia oxigenului nu poate depăşi 50%- are dezavantajul că atmosfera de sub cort se încălzeşte şi se supraîncarcă cu vaporidatorită faptului că pacientul inspiră şi expiră în acelaşi mediu- oxigenul introdus în cort nu va fi umidificat, ci trecut prin instalaţii de răcire- în cort se pot monta instalaţii de răcire- copiii vor fi supravegheaţi permanent, pentru a nu disloca cortulechipament necesar administrării oxigenului- sursă de oxigen- umidificator (recipient pt.barbotarea oxigenului conţinând apă sterilă)- sondă nazală , cateter, mască de oxigen sau cort, în funcţie de metoda aleasă- material adeziv (leucoplast), pt.fixarea sondeiintervenţiile asistentei- pregătirea psihică a pacientului asigurându-l de luarea tuturor măsurilor de precauţie şi aşezareapacientului în poziţie corespunzătoare (dacă este posibil poz.semişezând care favorizeazăexpansiunea pulmonară)- asamblarea echipamentului- dezobstruarea căilor respiratorii- măsurarea lungimii sondei de la nară la tragus- umectarea sondei cu apă sterilă pentru facilitarea inserţiei şi prevenirea lezării mucoasei- introducerea sondei în nară şi fixarea acesteia pe obraz, cu benzi de leucoplast- dacă se utilizează masca de oxigen, aceasta se va aşeza acoperind nasul şi gura pacientului şise va fixa cu o curea în jurul capului- fixarea debitului de administrare a oxigenului, în funcţie de prescripţia medicului- aprecierea răspunsului terapeutic al administrării oxigenului (observarea culorii tegumentelor,măsurarea respiraţiei şi pulsului)- supravegherea pacientului pentru depistarea semnelor de toxicitate sau de apariţie a unorcomplicaţii - supravegherea echipamentului de administrare a oxigenului (presiune, debit, etc.)-acordarea suportului psihic al pacientului pe timpul administrării oxigenului şi combatereaoricărei cauze de disconfort- mobilizarea periodică a sondei- scoaterea sondei o dată pe zi şi introducerea ei în cealaltă nară- curăţirea echipamentului la terminarea tehniciiincidente şi accidente- dacă recipientul pt.barbotarea oxigenului se răstoarnă , lichidul poate fi împins de oxigenîn căile respiratorii ale pacientului, asfixiindu-l- în cazul utilizării prelungite a oxigenului , în concentraţii mari sau la presiuni ridicate, potapărea:o iritare locală a mucoaseio congestie şi edem alveolaro hemoragie intraalveolarăo atelectazie- pătrunderea gazului în esofag duce la distensie abdominalăde reţinut- administrarea oxigenului se va face după permeabilizarea căilor respiratorii

26

- înainte de efectuarea tehnicii se vor lua toate măsurile de precauţie- pe timpul administrării se vor supraveghea atent pacientul şi echipamentul de administrare(manometrul de presiune şi indicatorul de debit)

27

TEHNICA 16. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PER-OS

Medicamente solideAsistenta se spală pe mâini ; foloseşte mănuşi de protecţie; înainte de administrare se verificămedicamentul. Tabletele, drajeurile se aşează pe limba pacientului şi se înghit ca atare ; tabletele care seresorb la nivelul mucoasei sublinguale (nitroglicerina) se aşează sub limbă; Tabletele se administrează întregi sau porţionate , în stare fărâmiţată sau înmuiate în apă; Pilulele pot fi înghiţite cu lichide sau pot fi înglobate în anumite alimente solide ; suntînvelite de obicei cu un strat de zahăr, licviriţie,sau altă substanţă solidă cu gust plăcut Pulberile divizate în caşete amilacee sau capsule cerate : se înmoaie înainte caşeta în apă şi seaşează pe limbă pentru a fi înghiţită Pulberile nedivizate : se dozează cu linguriţa sau cu vârful de cuţit; se pun pe limbabolnavului, cât mai aproape de rădăcina acesteia, apoi bolnavul bea puţină apă. Dacă prafulare un gust amar , dezagreabil, înghiţirea se va face cu ceai dulce , limonadă, cafea neagră,lapte sau alt lichid preferat de bolnav şi permis de boala lui de bază. Din cauza gustului neplăcut prafurile mai pot fi înlocuite cu plăci amilacee(oblate) în care seîmpachetează praful , după ce au fost umezite în apă , fiind apoi întinse pe o lingură;pacheţelul format se pune pe faţa dorsală a limbii , cât mai aproape de rădăcină, şi esteînghiţit cu puţină apă. Caşetele şi capsulele se dizolvă în stomac , medicamentul acţionând încontinuare ca şi cumar fi fost administrat sub formă de praf. Numeroase medicamente sunt cuprinse în capsule operculate a căror formă permite înghiţirealor uşoară Diferitele prafuri pot fi amestecate între ele , pentru a putea fi luate într-o singură priză; nu seva amesteca însă nici un praf sau altă formă medicamentoasă cu cărbune animal careabsoarbe şi medicamentele , reducând sau suprimând acţiunea lor Dacă în cursul unui tratament trebuie totuşi administrat şi cărbune animal alături de altemedicamente, acesta se va administra la cel puţin 3ore după celelalte medicamente, când eles-au resorbit în mare parte. Granulele se măsoară cu linguriţa Unele pulberi se dizolvă în apă , ceai şi apoi se administrează sub formă de soluţii (ex.Purgativele saline). Medicamentele care se resorb în cavitatea bucală se administrează sub formă de tabletezaharate sau pastile, pe care bolnavul le ţine în gură ca pe o bomboană, până la topirea lorcompletă , sau se aşează sub limbă, de unde se resorb integral, fără să mai treacă prin ficat, caîn cazul resorbţiei intestinale Medicamentele care sunt descompuse de sucul gastric sau cu acţiune iritantă asupramucoasei stomacale sunt învelite cu un strat de keratină, rezistentă faţă de HCl şi fermenţiistomacali; tabletele şi capsulele ajung astfel intacte în intestin , unde fermenţii intestinalidizolvă învelişul lor protector , punând în libertate medicamentul (s.n. medicamenteenterosolvente). Unele medicamente conţin o matriţă de material plastic cu bază de polietilen care prelungeştetimpul de resorbţie şi deci efectul medicamentului ( exp.nitroglicerina retard).De ştiut1 linguriţă rasă cu pulbere = 1,5-2,5 g1 linguriţă cu vârf cu pulbere = 2,5-5 g1 vârf de cuţit = 0,5-1 g

28

Gustul neplăcut al medicamentului se poate disimula prin diluare cu apă, ceai, sirop. La pacienţii inconştienţi , cu tulburări de deglutiţie se introduc medicamentele prin sondăEinhorn, în stomac sau duoden, împreună cu alimentele. Administrarea medicamentelor direct în duoden prin sondă se mai utilizează şi pentruintroducerea în tubul digestiv a substanţelor iritante pentru mucoasa stomacală evitând astfelcontactul medicamentului cu peretele stomacal , cum sunt medicamentele vermifuge pentruparazitozele tubului digestiv cu localizare duodenală precum şi substanţele pentru tratamentulintraduodenal a căilor biliare extrahepatice, profitând de posibilităţile circulaţiei enterohepatice. Astfel, se pot introduce antibiotice care , resorbindu-se , ajung prin vena portă la ficat , care leexcretă apoi prin căile biliare împreună cu bila .De evitat Manipularea comprimatelor direct cu mâna , după scoaterea din ambalajul lor. Amestecarea unor medicamente sub formă de prafuri cu cărbune medicinal care absoarbemedicamentele reducând din acţiunea lor. Administrarea tabletelor, drajeurilor ca atare la copii < 2ani. Ţinerea în gură a tabletelor cu un gust neplăcut acoperite cu un strat exterior de zahăr deoareceprin dizolvarea peliculei apare gustul real al medicamentului Folosirea aceloraşi linguri , linguriţe la mai mulţi pacienţi.Medicamente lichideCeaiurile, vinurile medicinale, apele minerale, unele siropuri, uleiul de ricin şi de parafină seadministrează în pahare: 1 pahar de lichior ≈ 15g ulei 1 ceaşcă de cafea ≈ 50g apă 1 pahar de vin ≈ 100g apă 1 pahar de apă ≈ 200g apăSoluţiile , mixturile, infuziile, decocturile, unele uleiuri , emulsiile , siropurile se administrează înlinguri:O linguriţă moca corespunde 3g apă ≈ 4g siropO linguriţă de ceai corespunde ≈ 5g apă 6,5g sirop 4,5g uleiO linguriţă de desert ≈ 10g apă 13g sirop 9g uleiO lingură supă corespunde 15g apă 20g sirop 12,5g uleiTincturile , extractele , unele soluţii formate din medicamente cu acţiune puternică seadministrează sub formă de picături cu pipeta (cu secţiune de 1mm diametru) sau sticla picurătoare. 1g soluţie apoasă ≈ 20 de picături 1g soluţie alcoolică ≈ 60 de picături 1g soluţie uleioasă ≈ 45-50 de picături 1g tinctură alcoolică ≈ 52-60 de picături

29

Unele picături pot fi administrate pe o bucăţică de zahăr sau în siropuri, dacă nu este contraindicatdin cauza bolii de bază.Pentru unele medicamente lichide se mai pot utiliza şi păhărele gradate , pe care sunt gravatevalorile corespunzătoare capacităţii lingurii de supă , de desert, de ceai etc.Substanţele acide şi lichide feruginoase se administrează prin aspiraţie cu ajutorul unui tub desticlă , având grijă să nu atingă dinţii. Ele atacă smalţul dentar şi, deaceea, bolnavul îşi va curăţadinţii după fiecare ingestie din aceste medicamente.Lichidele cu gust dezagreabil pot fi diluate; după înghiţire , bolnavul îşi clăteşte gura cu apă saumai bea câteva înghiţituri de ceai, sirop sau apă.Uleiul de ricin nu este suportat de foarte mulţi bolnavi , deaceea trebuie administrat în aşa felîncât să i se corecteze cât mai mult gustul şi să i se atenueze vâscozitatea şi caracterul uleios-gras :va fi în prealabil încălzit , apoi turnat în pahar preîncălzit până peste temperatura corpului.Gustul şimirosul pot fi atenuate adăugând câteva picături de esenţă de mentă sau 2/3 de cafea neagră; saubere, sirop de zmeură, lapte cald, vin roşu. După înghiţire este bine să se dea bolnavului o băuturăacidulată ( sirop de lămâie) şi să i se şteargă bine buzele pentru ca rămăşiţele de ulei să nu-iprovoace greaţă şi vărsături.Purgativele saline ca MgSO4 , sulfatul de Na sunt deasemenea greu luate de unii bolnavi. Întrucâtgustul lor nu poate fi înlăturat , pentru prevenirea vărsăturilor, purgativele saline vor fi dizolvateîntr-o cantitate cât mai redusă de apă (30g MgSO4 la 50g apă caldă, care după dizolvare se răceşte);bolnavul bea soluţia şi apoi apă curată până când dispare gustul neplăcut.Uleiul de ricin se mai poate administra şi în capsule gelatinoase (conţin de obicei 3g de substanţă– bolnavul va lua nr. necesar de capsule până la doza indicată).Unele medicamente lichide (ca vitaminele liposolubile) se administrează de asemenea încapsulatesub formă de „perle”.Medicamentele cu bază de gelatină se administrează în stare caldă, cu un adaos de lapte sau sucuride fructe.Soluţia Bourget se administrează în stare încălzită.Unele medicamente, ca nitroglicerina, care se resorb prin mucoasa bucală, se picură pe limbabolnavului sau se aşează sub limbă.Infuziile, decocturile, emulsiile, precum şi toate medicamentele lichide, care sedimentează, vor fiputernic agitate înainte de utilizare.Ceaiurile medicinale se administrează proaspăt preparate, prin metoda u decocturilor sau prininfuzie, pentru a nu se volatiliza substanţele active din ele.

30

TEHNICA 17. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR SUBCUTANAT

Cand administrarea medicatiei se face in tesutul adipos, sub piele, substantele ajung mult mai repede in circulatia sangvina decat daca sunt adminstrate oral. De asemenea, inejectiile subcutanate produc mult mai putine leziuni ca cele intramusculare si au risc mai scazut.Absorbite prin circulatia capilara, medicamentele recomandate sa fie adminstrate pe cale subcutanata sunt solutii apose sau suspensii de aproximativ 0,5- 3 ml. Heparina si insulina, de exemplu, sunt substante administrate cu precadere pe acesta cale.Medicamentele administate pe aceasta cale se fac cu ajutorul unui ac scurt si subtire, prin tehnica sterila.Cele mai comune locuri de injectare subcutanata sunt: partea exerioara a bratelor, partea exterioara a coapselor, tesutul adipos al abdomenului inferior, partea superioara a soldului, partea superioara a spatelui, partea superioara a feselor.Injectiile subcutanate sunt contraindicate in zonele inflamate, edematiate, care prezinta felurite leziuni sau semne din nastere. Pot fi, de asemnea, contraindicate persoanelor cu tulbrari de coagulare.Cand tratamentul subcutanat se administreaza timp indelungat, cum este cazul insulinei, locurile de adminstrare se vor alege prin rotatie.Heparina se administreaza preferabil in tesutul adipos al abdomenului inferior, iar insulina in portiunea superioara a bratelor si abdomen.Definiţie:~ Anticoagulante sunt substanţele care prin administrare măresc timpul de coagulare a sângelui.→ Scop:~ Profilactic.o Când pericolul trombozelor este evident → în profilaxia trombozelor venoase, emboliilor postoperatorii,intervenţii chirurgicale abdominale sau pelvine.~ Terapeutic.o Împiedică coagularea sângelui intravascular.o Se face tratament anticoagulant în tromboflebite, flebotromboze, infarct de miocard, şoc endotoxic undeapare coagulopatia de consum.→ Forma de prezentare:~ Heparină → cu acţiune promptă, dar de scurtă durată. Fiole, flacoane cu Heparină calcică sau sodică (absorbţie mailentă). Heparină lipocalcică cu administrare orală.~ Trombostop (produs cumarinic)→ cu acţiune lentă, prelungită.~ Calciparină.→ Heparina:~ Se dezinfectează locul injecţiei.~ Se execută injecţie subcutanată sau intravenoasă.~ Efectul dispare în câteva ore.→ Trombostop:~ Se administrează pe cale orală.~ Efect tardiv, după 6-12 ore.~ Acţiune prelungită – câteva zile → 2 săptămâni.→ Contraindicaţiile tratamentului anticoagulant:~ Diateze hemoragice.~ Insuficienţă hepatică.

31

~ Hipertensiune malignă.~ Ulcer gastroduodenal florid.~ Endocardite.→ Reguli de administrare:~ Doza şi ritmul de administrare este stabilit de medic.~ Pentru Heparină controlul tratamentului se face cu TC sau timp Howell.~ Pentru controlul tratamentului cu Trombostop se determină , la început zilnic, timpul Quick (indicele deprotrombină).→ Incidente şi accidente:~ Hemoragii diverse.~ Epistaxis.~ Hematom sau nodul mic la locul injecţiei.~ Reacţii alergice locale.~ Alergie generală.→ Observaţii:~ Numai Heparina nu traversează bariera placentară.~ În timpul tratamentului anticoagulant se evită traumatizarea bolnavului.~ Începerea, continuarea sau întreruperea tratamentului anticoagulant este hotărâtă de medic.~ Nu se asociază tratamentul anticoagulant cu administrarea de aspirină, antitermice, antiinflamatoare.Materiale necesare:• medicatia prescrisa de medic si comparata cu cea ridicata de la farmacie• manusi• seringa• ac• paduri alcoolizate• compresePregatirea echipamentului:• verificarea medicatiei si dozelor prescrise• se testeaza pacientul sa nu fie alergic la substanta, in special inainte administrarii primei doze• se spala mainile• se inspecteaza medicatia sa nu aiba un aspect tulbure sau anormal( cu exceptia celor care au un aspect particular, cum ar fi un anumit tip de insulina care are un aspect tulbure)• se alege locul de injectare• se verifica inca o data medicatia• daca medicatia este in fiola se dezinfecteaza aceasta, se sparge si se trage doza indicata, scotand aerul din seringa. Apoi se schimba acul cu unul potrivit pentru injectare subcutanata• daca medicamentul este in flacon sub forma de pudra, se dezinfecteaza capacul de cauciuc, se reconstituie lichidul , se trage doza indicata, se scoate aerul si se schimba acul cu cel pentru injectia subcutanata• tehnica de extragere a substantei dintr-un flacon este urmatoarea: se dezinfecteaza capacul flaconului se introduce acul, seringa se umple cu aer, tragand de piston, aceea cantitate echivalenta cu doza care trebuie extrasa din flacon, se ataseaza apoi la acul din flacon si se introduce aerul, se intoarce flaconul si seringa se va umple singura cu cantitatea necesaraAdministrare: se confirma identitatea pacientului se explica procedura pacientului pentru a ne asigura de cooperarea sa si pentru a-i reduce anxietatea se asigura intimitate

32

se selecteaza un loc pentru injectare (avandu-se in vedere ca trebuie alternate) se pun manusile se sterge locul ales pentru injectare cu un pad alcoolizat incepand din centrul zonei alese spre exterior prin miscari circulare se lasa alcoolul sa se ususce pe piele pentru a preveni introducerea de alcool subcutanat in timpul injectiei, ceea ce produce o senzatie de usturime pacientului se indeparteaza capacul acului de la seinga cu o mana se pliaza pielea din zona aleasa, cu o miscare ferma , formand un pliu de tesut adipos se atentioneaza pacientul ca va simti o intepatura se va introduce acul repede, printr-o singura miscae, la un unghi de 45 sau 90 de grade se elibereaza pliul cutanat pentru a nu introduce subbstanta in tesutul sub compresie si a nu se irita fibrele nervoas se aspira pentru a vedea daca suntem intr-un vas de sange daca apare sange la aspiratie se va arunca seringa si se va incepe tehnica de la inceput nu se aspira atunci cand se fac injectii cu heparina si cu insulina ( nu este necesar la insulina, iar la heparina poate produce hematom) se injecteaza substanta scotandu-se apoi bland dar repede acul, printr-o singura miscare, sub acelasi unghi sub care a fost introdus se acopera locul injectarii cu o compresa sau pad alcoolizat masand bland, circular pentru a facilita absorbtia medicamentului (masarea nu se va face atunci cand se adminstreaza insulina sau heparina) se indeparteaza compresa si se verifica locul pentru a depista eventualele sangerari sau echimozeConsideratii speciale: locul indicat de adminstrare a heparinei este in abdomenul inferior, sub ombilic se va avea intotdeauna in vedere sa se alterneze locurile de injectare pentru a preveni complicatiile (lipodistrofia, de exemplu, un raspuns imun normal al organismului ce apare in cazul injectarii repetate in acelasi loc) dupa injectarea cu heparina, se mentine seringa cu acul inca 10 secunde inainte de a se scoate. Se va evita masarea zonei de injectare daca apar echimoze la locul injectarii cu heaprina se poate aplca gheata in priele 5 minute dupa injectare si apoi se face compresie nu se recapeaza acul pentru a evita inteparea materialele folosite se arunca in recipientele potrivite

33

TEHNICA 18. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR INTRAMUSCULARALGOCALMIN

Injectia musculara introduce substanta medicamentoasa adanc in tesutul muscular. Aceasta cale de adminstrare permite o actiune rapida prin absorbtia in circulatia sistemica. Administrarea intramusculara este aleasa atunci cand pacientul nu poate inghiti medicatie orala, cand este prea iritanta gastiric.Deoarece tesutul muscular are mai putini senzori nervosi permite administrarea de substante iritante.Locul de injectare trebuie ales cu multa grija, se va face si in functie de constitutia fizica a pacientului. Se evita zonele cu edeme, iritatii, semne din nastere, echimoze. Injectiile intramusculare sunt contraindicate pacientilor care prezinta tulburari ale mecanismelor de coagulare, dupa terapii antitrombotice, in timpul unui infarct miocardicInjectia intramusculara se efctueaza prin tehnica sterila.Materiale necesare:• medicatia prescrisa de medic comparata cu cea ridicata de la farmacie• seruri pentru dizolvat• seringa• ac• manusi• comprese• paduri alcoolizateMedicatia prescrisa trebuie sa fie sterila. Seringa si acul trebuie alese adecvat ( pentru injectia intramusculara acul trebuie sa fie mai lung , in functie de tesutul adipos al pacientului, de locul ales pentru injectie, si cu un calibru potrivit pentru vascozitatea substantei de injectat).Pregatirea echipamentului:• se verifica medicatia prescrisa ca data de expirare, coloratie , aspect• se testeaza pacientul sa nu fie alergic , in special inaintea administrarii primei doze• daca medicatia este in fiola, aceasta se dezinfecteaza, se sparge si se trage doza indicata, scotand aerul din seringa. Apoi se schimba acul cu unul potrivit pentru injectare intramusculara• daca medicamentul este in flacon sub forma de pudra, se dezinfecteaza capacul de cauciuc, se reconstituie lichidul , se trage doza indicata, se scoate aerul si se schimba acul cu cel pentru injectia intramusculara• tehnica de extragere a substantei dintr-un flacon este urmatoarea: se dezinfecteaza capacul flaconului se introduce acul, seringa se umple cu aer, tragand de piston, aceea cantitate echivalenta cu doza care trebuie extrasa din flacon, se ataseaza apoi la acul din flacon si se introduce aerul, se intoarce flaconul si seringa se va umple singura cu cantitatea necesara• alegerea locului de injectare in injectia intramusculara trebuie facuta cu grija. Acest loc poate fi muschiul deltoid ( se poate localiza foarte usor pe parea laterala a bratuli, in linie cu axila), muschiul dorsogluteal ( poate fi usor localizat impartind imaginar fesa cu ajutorul unei cruci, rezultand patru cadrane.Cadranul superior si exterior este muschiul cautat), muschiul ventrogluteal( poate fi localizat prin linia imaginara ce trece prin extremitatea superioara a santului interfesier) si muschiul de pe fata antero-externa a coapsei( vastus lateralis).Administrarea: se confirma identitatea pacientului se explica procedura pacientului se asigura intimitate se spala mainile, se pun manusile

34

se va avea in vedere sa se roteasca locul de injectare daca pacientul a mai facut recent injectii intramusculare la adulti deltoidul se foloseste pentru injectare de cantitati mici, locul de administrare uzula fiind fata superoexterna a fesei, iar la copil fata antero laterala a coapsei se pozitioneaza pacientul si se descopera zona aleasa pentru injectare se stimuleaza zona de injectare prin tapotari usoare se sterge cu un pad alcoolizat prin miscari circulare se lasa pielea sa se usuce se fixeaza si se intinde pielea cu ajutorul mainii nedominante se pozitioneaza seringa cu acul la 90 de grade, se atentioneaza pacientul ca urmeaza sa simta o intepatura, se recomanda sa nu isi incordeze muschiul se introduce printr-o singura miscare, repede , acul prin piele , tesut subcutanat, pana in muschi se sustine seringa seringa cu cealalta mana, se aspira pentru a verifica daca nu vine sange. Daca apare sange, se va retrage acul si se va relua tehnica daca la aspirare nu apare sange, se va injecta substanta lent pentru a permite muschiului sa se destinda si sa absoarga gradat medicatia dupa injectare se retrage acul ptrintr-o singura miscare, brusca, sub acelasi unghi sub care a fost introdus se acopera locul punctionarii cu un pad alcoolizat si se maseaza usor pentru a ajuta distribuirea medicamentului ( masajul nu se va efectua atunci cand este contraindicat, cum ar fi la administrarea de fier) se indeparteaza padul cu alcool si se inspecteaza locul punctionarii pentru a observa eventualele sangerari sau reactii locale daca sangerarea continua se va aplica compresie locala sau gheata in caz de echimoze se va reveni si inspecta locul injectiei la 10 minute si la 30 de minute de ora administrarii nu se va recapa acul se vor arunca materialele folosite in recipientele specfice de colectareConsideratii speciale: la pacientii care au tratament indelungat intramuscular se va tine o evidenta clara a zonelor de injectare pentru a le roti la pacientii anxioasi se poate tine gheata cateva secunde pe zona de injectare inainte de adminstrare, pentru a anestezia intrucatva locul se incurajeaza pacientul intotdeauna sa relaxeze muschiul pentru ca injectarea intr-un muschi incordat este dureroasa injectia intramusculara poate distruge celule musculare determinand astfel cresteri ale nivelului CK ( creatinkinaza) care pot duce la o confuzie, deoarece aceeasi crestere poate indica un infarct miocardic. Pentru a diferentia cauzele, trebuie ceruta analiza celulelor musculare specifice inimii ( CK-MB) si a lactodehidrogenazei. La pacientii care necesita o monitorizare atenta a CK si CK-MB se va schimba modul de adminstrare medicamentoasa din intramuscular in intravenos, tocmai pentru a evita confuziile precizate mai sus din cauza unui tesut muscular mult mai slab dezvoltat, trebuie avut in vedere ca la pacientii varstnici absorbtia medicamentului are loc mult mai rapidComplicatii: injectarea accidentala de substante iritative in tesutul subcutanat datorita alegerii unui ac inadecvat sau unei tehnici gresite de administrare. Aceasta poate determina apariti aunui abces daca locul de injectare nu se roteste ci se fac injectii repetate in acelasi loc, aceasta poate conduce la o slaba absorbtie a medicamentului si , implicit, la scaderea eficientei acestuia.

35

TEHNICA 19. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR INTRAVENOS

Injectia intravenoasa directa permite o abordare rapida si un efect imediat.Este folosita in urgente( bolusuri) sau in cazurile in care nu se poate face intramuscular administrarea. Pacientul trebuie supravegheat deoarece efectele sunt rapide si imediate. Materiale necesare:• medicatia prescrisa• manusi• seringa si ac• ser pentru dizolvat• garou• paduri alcoolice si cu betadina sau iod• comprese sterile• bandaj adeziv• solutie normal salina si solutie diluata de heparinaPregatirea echipamentului:• se verifica medicatia prescrisa• se verifica data expirarii• se trage solutia in seringa si se dilueaza daca e necesarAdministrare: se confirma identitatea pacientului se selecteaza o vena accesibila si destul de larga ( cu cat vena e mai larga si solutia mai diluata cu atat e mai putin iritanta) se aplica un garou deasupra locul de punctionare pentru destinderea si evidentierea venelor se dezinfecteaza locul punctionarii cu un pad cu betadina sau iod, prin miscari circulare dinspre locul punctiei inspre afara, pentru a evita contaminarea locului de punctionare se asteapta sa se usuce dezinfectantul si se punctioneaza vena cu acul la un unghi de 30 de grade cu amboul in sus se aspira in seringa pentru a vedea daca este introdus corect in vena ( apare sange) se indeparteaza garoul si se injecteaza substanta la terminarea injectarii se aspira din nou pentru a vedea daca acul a fost tot timpul in vena si daca intreaga medicatie a fost corect introdusa. Dupa verificare se schimba seringa goala cu una cu solutie normal salina pentru a spala vena se scoate acul din vena printr-o miscare rapida si se preseaza locul punctionarii cu compresa sterila timp de 3 minute se aplica un bandaj adezivConsideratii speciale: deaorece medicamentele administrate prin injectie intravenoasa directa au efect imediat, in cazul pacientilor alegici poate aparea socul anafilactic. In aceasta situatie ( cand pacientul devine dispneic, cianotic etc) trebuie chemat imediat medicul si se incep manevrele de resuscitare daca apar semne de extravazare se intrerupe injectarea si se reia tehnica tinand cont de substanta pierduta prin extravazare.

36

TEHNICA 20. ADMINISTRAREA PREPARATELOR CORTIZONICE

Definiţie:~ Cortizonul este un hormon secretat de stratul cortical al glandelor suprarenale sub acţiunea stimulatoare a glandeihipofize → prin hormonul corticotrop sau adenocorticotrop (ACTH).~ ACTH-ul sau hormonul corticotrop sau adrenocorticotrop hipofizar este secretat de hipofiză şi stimuleazăsecreţia cortizonului şi a altor hormoni suprarenali.→ Prezentare:~ Cortizon acetat.~ Superprednol.~ Prednison.~ Hemisuccinat de Hidrocortizon.~ Hidrocortizon.~ Supercortisol.~ Acetat de dezoxicorticosteron.~ ACTH → pulbere albă, în flacoane închise.→ Forma de administrare:~ Tablete.~ Forme injectabile: fiole, flacoane cu dop de cauciuc~ Formele injectabile sunt soluţii sau suspensii ce trebuie bine agitate înaintea folosirii.→ Mod de administrare:~ Administrare orală: tablete.o Se asigură concentraţia utilă în sânge.o Doza zilnică → 3-4 prize la intervale egale de 6-8 oreo Cortizonul se administrează la început cu doza maximă care scade treptat la doza minimă – de întreţinere →doză stabilită de medic.o Tratamentul cu cortizon se termină prin administrare de ACTH – pentru activarea funcţiei glandelorsuprarenale.~ Administrare parenterală:o Intramuscular.o Intravenos.o Intraarticular.o Clisme terapeutice.o Aplicaţii locale.~ Administrarea ACTH-ului:o Se testează sensibilitatea organismului prin IDR.o Se dizolvă pulberea cu ser fiziologic sau apă distilată în cantitate egală cu numărul dozelor → calculul seface ca şi în cazul antibioticelor. Dizolvat se poate păstra la gheaţă câteva săptămâni.o Se administrează pe cale intramusculară, intravenoasă, eventual subcutanată.o Se poate administra în perfuzii lente în ser glucozat 5% → ritm de administrare 6-8 picături pe minut.o Cea mai bună metodă de administrare → perfuzia continuă sau perfuzia de 5-6 ore.o Dozele administrate prin perfuzie pot fi mai mici decât cele injectate.o Se pot face şi perfuzii subcutanate asociind soluţia cu hialuronidază.o Doza se administrează progresiv crescută pentru ca stimularea suprarenalei să nu se facă brusc.

37

o Administrarea sub protecţie de antibiotic.→ Reguli de administrare a cortizonului:~ Tratamentul se face numai în spital~ Bolnavii necesită dietă specială:o Dietă hiposodată. → 1-3 g clorură de potasiu pe zi.o Dietă hipoglucidică.o Dietă cu conţinut bogat în proteine.~ Se acordă îngrijiri speciale:o Igienă perfectă a tegumentelor şi mucoaselor. Schimbarea zilnică a lenjeriei de pat şi de corp.o Asepsie perfectă în administrarea parenterală.o Tratarea imediată şi corectă a infecţiilor de orice felo Administrarea sub protecţie de antibiotic.o Cântărirea zilnică. Observarea apariţiei edemelor.o Supravegherea funcţiilor vitale, a somnului. Măsurarea diurezei.→ Observaţii:~ Preparatele de cortizon sunt metabolizate la nivelul ficatului în cortizol şi prednisolon. În caz de insuficienţă hepaticătratamentul se face cu Prednisolon care nu mai necesită metabolizare hepatică.~ Nu se administrează antibioticele şi hormonii cu aceiaşi seringă.

38

TEHNICA 21. ADMINISTRAREA ANTIBIOTICELOR

Definiţie:~ Antibioticele sunt medicamente de origine animală sau sintetizate chimic, care introduse în organism sau depuse pesuprafaţa lui, distrug microbii sau împiedică dezvoltarea lor.~ Sunt extrase din culturi de celule vii, mai ales din ciuperci sau pot fi sintetizate chimic.~ Chimioterapice → sunt substanţe care au acţiune bacteriostatică sau bactericidă asupra germenilor patogeni, fără a fitoxice pentru organism.→ Efect:~ Bactericid – distrug agentul patogen.~ Bacteriostatic – opresc dezvoltarea agentului patogen.→ Scopul administrării:~ Distrug microbi.~ Împiedică dezvoltarea microbilor.→ Ritmul de administrare:~ Urmăreşte menţinerea unei concentraţii eficiente în sânge pentru acţiune continuă asupra agenţilor patogeni.~ Ritmul de administrare ţine cont de perioada de înmulţire a microbilor:o În infecţii acute → germenii se înmulţesc foarte repede = ritmul de administrarea trebuie să fie cât maifrecvent.o În infecţiile subacute şi cronice → germenii se înmulţesc încet = ritmul de administrare poate fi mai lent.~ Când se urmăreşte absorbţia lentă a antibioticului, acesta este înglobat în anumite substanţe (ex. Moldamin cu acţiunede 4-5 zile).~ Exemple:o Penicilina cristalină → 3,4, 6 ore.o Sulfamidele → 4, 6, 12 ore.o Cloramfenicol, tetracicline → 6,12 ore.o Streptomicina → 12 ore.o Gentamicina → 8,12 ore.o Biseptol → 12,24 ore.→ Forma de prezentare:~ Drajeuri.~ Capsule operculate.~ Sirop.~ Soluţii injectabile.~ Unguente.→ Căile de administrarea:~ Calea orală → tablete, caşete, capsule, prafuri, siropuri.~ Calea parenterală – intramusculară (soluţii, suspensii), intravenoasă (soluţii cristaline).~ Perfuzii .~ Intrarahidian – se utilizează în cazuri grave de infecţii meningiene.~ Percutanta .~ Calea mucoaselor – unguente, pudre.~ Calea respiratorie – instilaţii, aerosoli.

39

~ Calea rectală – suspensii, clisme, unguente, paste, pudre.→ Doza de antibiotic:~ În administrarea orală → se împarte numărul tabletelor sau capsulelor sau capsulelor la numărul prizelor.~ În administrarea intramusculară → se dizolvă numai cantitatea ce se injectează imediat, deoarece soluţiile sedegradează, iar administrarea lor devine mai dureroasă.~ Flacoanele cu multidoze se vor dizolva cu o cantitate necesară pentru 24 ore. Doza va fi împărţită conform orarului deadministrarea în doze unice, egale administrate la 4, 6, 12 ore~ Cantitatea de antibiotice se exprimă în unităţi şi grame.→ Alegerea antibioticului:~ Medicul alege antibioticul funcţie de diagnostic şi antibiogramă.~ În urgenţă se pot administra antibiotice cu spectru larg, dar numai după recoltarea antibiogramei – din urină, sânge,lichid cefalorahidian.→ Încărcarea seringii din flacon cu dop de cauciuc:~ Se dezinfectează dopul de cauciuc cu tampon cu alcool.~ Se încarcă seringa cu o cantitate de aer egală cu cea a lichidului pe care vrem să-l scoatem prin aspirare.~ Se introduce acul în flacon prin dopul de cauciuc şi se întoarce flaconul.~ Se introduce aerul sub presiune în flacon şi se lasă să curgă liber soluţia în seringă.~ Se retrage acul şi se schimbă.~ Pulberile injectabile se dizolvă în prealabil – extragerea soluţiei se face după dizolvare completă.→ Reguli de administrare a antibioticelor:~ Calea de administrare se alege funcţie de scopul urmărit, rapiditatea cu care trebuie acţionat, compatibilitateamedicamentoasă cu calea aleasă.~ Aplicarea locală trebuie evitată → are efect foarte puternic sensibilizant.~ Nu se fac administrări de medicamente cu antibiotice în aceiaşi seringă.~ Injecţiile cu antibiotice se fac în condiţii de asepsie perfectă.~ Soluţiile uleioase se încălzesc la 370C înaintea administrării.~ Penicilina dizolvată se administrează în maximum 24 ore.~ Administrarea pe cale orală se face după masă.~ Nu se administrează tetraciclină la copiii mici → lezează mugurii dentari.→ Complicaţii:~ Stări toxice.~ Stări anafilactice.~ Stări nefrotoxice.~ Anemii.~ Leucopenii.~ Agranulocitoză.~ Lezarea mugurilor dentari la copii mici.~ Tendinţă la hemoragie.~ Dismicrobisme prin administrare necontrolată.~ Infecţii nosocomiale.~ Rezistenţa microorganismelor la antibiotic.~ Sensibilizarea personalului medical.

40

→ Rolul asistentei medicale în administrarea antibioticelor:~ Observarea apariţiei inapetenţei, greaţă, vărsături, dispnee, nelinişte, hipoacuzie, oligoanurie, subicter, tulburărivizuale, micoze, tranzit accelerat.~ Testează sensibilitatea organismului la antibiotic prin IDR (în cazul penicilinei foloseşte soluţie 1000 U/ml) şi noteazărezultatul testului în foaia de observaţie a bolnavului.~ Atenţie! Şocul anafilactic poate apărea şi sub IDR.→ Observaţii:~ Streptomicina nu se absoarbe la nivelul mucoase digestive.~ Calea subcutanată nu se utilizează pentru administrarea antibioticelor din cauza resorbţiei neregulate.~ Antibioticele administrate oral distrug flora microbiană intestinală, motiv pentru care se asociază cu complex devitamină B.~ Personalul medical va purta mănuşi de cauciuc şi mască de tifon în timpul administrării antibioticelor. Pot apăreadermite profesionale, urticarii, accese astmatiforme, alergii.~ Este obligatorie înaintea folosirii testarea sensibilităţii bolnavului la antibiotic.

41

TEHNICA 22. ADMINISTRAREA ANTICOAGULANTELOR

Definiţie:

~ Anticoagulante sunt substanţele care prin administrare măresc timpul de coagulare a sângelui.

→ Scop:

~ Profilactic.

o Când pericolul trombozelor este evident → în profilaxia trombozelor venoase, emboliilor postoperatorii,

intervenţii chirurgicale abdominale sau pelvine.

~ Terapeutic.

o Împiedică coagularea sângelui intravascular.

o Se face tratament anticoagulant în tromboflebite, flebotromboze, infarct de miocard, şoc endotoxic unde

apare coagulopatia de consum.

→ Forma de prezentare:

~ Heparină → cu acţiune promptă, dar de scurtă durată. Fiole, flacoane cu Heparină calcică sau sodică (absorbţie mai

lentă). Heparină lipocalcică cu administrare orală.

~ Trombostop (produs cumarinic)→ cu acţiune lentă, prelungită.

~ Calciparină.

→ Heparina:

~ Se dezinfectează locul injecţiei.

~ Se execută injecţie subcutanată sau intravenoasă.

~ Efectul dispare în câteva ore.

→ Trombostop:

~ Se administrează pe cale orală.

~ Efect tardiv, după 6-12 ore.

42

~ Acţiune prelungită – câteva zile → 2 săptămâni.

→ Contraindicaţiile tratamentului anticoagulant:

~ Diateze hemoragice.

~ Insuficienţă hepatică.

~ Hipertensiune malignă.

~ Ulcer gastroduodenal florid.

~ Endocardite.

→ Reguli de administrare:

~ Doza şi ritmul de administrare este stabilit de medic.

~ Pentru Heparină controlul tratamentului se face cu TC sau timp Howell.

~ Pentru controlul tratamentului cu Trombostop se determină , la început zilnic, timpul Quick (indicele de

protrombină).

→ Incidente şi accidente:

~ Hemoragii diverse.

~ Epistaxis.

~ Hematom sau nodul mic la locul injecţiei.

~ Reacţii alergice locale.

~ Alergie generală.

→ Observaţii:

~ Numai Heparina nu traversează bariera placentară.

~ În timpul tratamentului anticoagulant se evită traumatizarea bolnavului.

~ Începerea, continuarea sau întreruperea tratamentului anticoagulant este hotărâtă de medic.

~ Nu se asociază tratamentul anticoagulant cu administrarea de aspirină, antitermice, antiinflamatoare.

43

TEHNICA 23. ADMINISTRAREA ANTITERMICELOR(ANTIPIRETICELOR)

Antipiretice (din gr. anti — contra, pyretos — febră) — grup de substanțe medicamentoase care scad temperatura crescută a corpului în caz de febră. Cele mai cunoscute sînt amidopirina, antipirina, analgina, acidul acetilsalicilic ș. a. Pe lîngă efectul antipiretic, antipireticele exercită și o acțiune analgezică (Analgezice) și antiinflamatoare. Acționînd asupra centrilor de termoreglare, antipireticele intensifică procesul de termoliză prin dilatarea vaselor cutanate și prin intensificarea respirației și transpirației, măresc cantitatea de căldură eliminată fără a modifica termogeneza.

Ridicarea temperaturii corpului (febra) este o reacție de apărare a organismului la acțiunea substanțelor de natură pirogenă, eliminate de microorganisme (bacterii, virusuri ș. a.). Menținerea temperaturii pînă la o anumită limită și un interval de timp nu prea îndelungat are o influență pozitivă asupra organismului (intensifică activitatea fagocitară a leucocitelor, accelerează formarea anticorpilor), de aceea antipireticele se prescriu și se administrează numai în caz de stări febrile grave, care prezintă pericol pentru sănătate. Fiind folosite un timp îndelungat, antipireticele exercită o acțiune toxică asupra organismului, care se manifestă prin tulburări ale activității nervoase sau prin exantem (erupții pe piele); pot provoca agranulocitoză (micșorarea bruscă a numărului de leucocite granulate ale sîngelui). Administrarea nerațională a antipireticelor denaturează tabloul clinic al bolii, împedică diagnosticarea ei, precum și tratarea la timp a bolnavului. În cazul cînd antipireticele sînt prescrise de către medic, se va respecta strict schema recomandată. Un efect antipiretic au mierea de albine și zmeura, care-s mai eficiente în cazul cînd sînt consumate cu cantități mari de lichid.

44

TEHNICA 24. ADMINISTRAREA OVULELOR VAGINALE

Medicatia vaginala cuprinde supozitoare, ovule, creme, geluri si unguente. Acestea se folosesc fie ca tratament al infectiilor locale (vaginite, trichomonas vaginalis), fie ca antiinflamatoare sau contraceptive.Medicatia care se adminstreaza pe cale vaginala poate fi nsotita de un aplicator care usureaza plasarea medicamentului.Medicatia adminstrata pe acesta cale este eficienta daca pacienta va sta culcata dupa adminstrare pentru a e vita pierderile de medicamente prin scurgere.

Materiale necesare:

• medicatia prescrisa• lubrifiant• manusi• comprese• pensa sau aplicator daca este necesar

Administrare:

este indicata administrarea medicatiei pe cale vaginala , inainte de culcare, pentru ca pacienta sa ramana astfel cat mai mult timp intinsa se verifica medicatia prescrisa de medic cu cea ridicata de la farmacie se confirma identiatea pacientei se spala mainile se explica procedura pacientei si i se asigura intimitate se cere pacientei sa micioneze inainte de administrare pacienta poate fi intrebata daca doreste sa-si adminstreze singura medicamentul. Daca da, va fi instruita corespunzator. pacienta va fi asezata in pozitia corespunzatoare (cea ginecologica) si i se va expune doar perineul

Administrarea supozitoarelor pe cale vaginala:

se scoate supozitorul din invelis si, daca este necesar, se lubrefiaza cu un lubrefiant pe baza de apa se pun manusi si se evidentiaza vaginul cu un aplicator sau cu ajutorul indexului se introduce supozitorul apoximatov 5 cm in interiorul vaginului miscarile de introducere ale medicamentelor intravaginale trebuie sa fie initial in jos, spre coloana vertebrala si apoi in sus si in spate, spre cervix)

Administrarea de creme, geluri sau unguente pe cale vaginala:

45

acestea sunt insotite intotdeauna de un aplicator special care se ataseaza la tubul de unguent, crema, gel care se va presa usor pentru eliberarea cantitatii dorite se pun manusile, se expune vaginul si se aplica intocmai ca la supozitoare

Consideratii speciale:

pentru a nu se murdari hainele si patul pacientei acestea se pot proteja cu o aleza pacienta este sfatuita sa ramana in pat cat mai mult posibil pentru urmatoarele cateva ore supozitoarele trebuie pastrate la frigider deoarece se topesc la temperatura camerei daca pacienta va continua tratamentul acasa trebuie sa ne asiguram ca si-a insusit corect tehnica de administrare pacienta este atentionata sa nu foloseasca tampoane vaginale dupa adminstrare de medicamente intravaginal deoarece acestea pot absorbi medicamentele adminstrate pacienta trebuie atentionata sa evite contactele sexuale pe durata tratamentului pacienta va fi informata asupra eventualelor reactii adverse ( iritatii locale) care vor trebui comunicate medicului.

46

TEHNICA 25. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN INSTILATIE OCULARA

Medicatia oculara (picaturi, unguente) are scop atat diagnostic cat si terapeutic. Picaturile de ochi pot fi folosite in timpul examenului oftalmologic pentru a anestezia ochiul, a dilata pupila facilitand examinarea, a evidentia corneea pentru examinare. Medicatia oculara poate de asemenea sa fie folosita pentru lubrefierea ochiului, tratament (glaucom, infectii oculare), protectia vederii la nou-nascut, lubrefierea orbitelor pentru introducerea protezelor oculare.Intelegerea efectelor oculare a medicatiei administrate pe aceasta cale este foarte importanta deoarece anumite medicamente pot cauza afectiuni sau serioase efecte negative. De exemplu, acetilcolinergicele, care sunt frecvent folosite in timpul examinarii ochiului, pot grabi aparitia glaucomului la pacienti cu predispozitie pentru aceasta boala.

Materiale necesare:

• medicatia prescrisa • manusi• apa calda sau solutie normala salina• comprese sterile• pansamente oculare

Pregatirea materialelor:

• se va verifica daca medicatia este pentru aministrare oculara si data expirarii• se noteaza data primei folosiri a flaconului (dupa deschidere se va folosi cel mult 2 saptamani pentru a evita contaminarea)• se verifica ca solutia medicamentoasa oftalmica sa nu fie decolorata, precipitata etc (se va avea in vedere ca majoritatea solutiilor oftalmice sunt suspensii si au un aspect tulbure). Nu se vor folosi solutiile care par anormale ca aspect• daca capatul tubului cu unguent oftalmic a facut crusta, aceasta se va elimina intr-o compresa sterila

Administrarea:

compara medicatia prescrisa de medic cu cea primita de la farmacie se spala mainile ne asiguram ca stim exact care ochi trebuie tratat deoarece medicul poate prescrie medicamente si doze diferite pentru cei doi ochi se verifica identitatea pacientului se va explica procedura pacientului si i se va asigura intimitatea se pun manusile se indeparteaza cu blandete pansamentele daca exista se vor curata secretiile intai in jurul ochiului cu comprese sterile si apa calda sau solutie normal salina. Apoi, i se cere pacientului sa inchida ochiul si se va curata din interior spre exterior cu comprese sterile diferite pentru fiecare orbita pentru a indeparta crustele din jurul ochiului se pot mentine pe ochi comprese umede sterile timp de 1,2 minute. Se va repeta procedeul pana cand crustele vor putea fi indepartate cu usurinta. pacientul va sta culcat sau sezand, cu capul dat pe spate si inclinat pe partea cu ochiul afectat

47

Administrarea medicamentelor prin instilatii oculare;

• se detaseaza capacul picuratorului daca este necesar si se trage solutie in pipeta. Se va avea in vedere sa nu se contamineze capatul picuratorului • inaintea administrarii se va invata pacientul sa priveasca in sus si in departare. Astfel corneea va fi intr-o pozitie care sa minimalizeze riscul de a fi atinsa daca pacientul clipeste involuntar in timpul administrarii• se poate sprijini mana cu picuratorul pe fruntea pacientului fara a a atinge capatul acestuia, iar cu cealalta mana se va trage in jos cu blandete pleoapa inferioara si se va instila medicamentul in sacul conjunctival• se va evita sa se aplice picaturile direct pe globul ocular pentru a nu provoca disconfort pacientului.• daca se vor adminstra mai multe medicamente , se va astepta cel putin 5 minute intre instilari• se vor numara cu atentie picaturile administrate pentru a nu gresi doza indicata • dupa administrare se da drumul cu blandete pleoapei inferioare si se cere pacientului sa clipeasca pentru distribuirea uniforma a medicamentului administrat• daca se adminstreaza un unguent oftalmic se aplica un strat subtire de-a lungul sacului conjunctival dinspre interior spre exterior. Se roteste tubul cu unguent pentru a finaliza aplicarea• dupa administrare si eliberarea pleoapei inferioare se cere pacientului sa inchida ochii si sa-si roteasca globii oculari pentru o distributie uniforma a medicamentului• daca se aplica mai multe unguente oftalmice se va astepta cel putin 10 minute intre administrari.

48

TEHNICA 26. RECOLTAREA EXUDATULUI FARINGIAN

Exudatul faringian este un lichid rezultat in urma unui porces infectios faringian.SCOP: depistarea unor germeni patogeni de la nivelul faringelui, in vederea tratamentului sau pentru depistarea persoanelor sanatoase purtatoare de germeni.MATERIALE NECESARE: • manusi.• masca de tifon.• spatula linguala.• eprubete.• tampoane montate pe port-tampoane.• tavite renale.• stativ pentru eprubete.Bolnavul este pregatit psihic: I se explica tehnica, importanta acesteia, este rugat sa nu consume lichide, sa ia masa inainte de recoltare, sa nu faca gargara si instilatie nazala. Bolnavul este pregatit fizic: pozitionarea acestuia pe un scaun.Asistenta se spala pe maini cu apa si sapun, imbraca manusile, isi pune masca de protectie, roaga bolnavul sadeschida gura si inspecteaza fundul gatului, dup ace limba a fost apasata cu ajutorul spatulei linguale. Sterge cu ajutorul tamponului depozitul de pe faringe si amygdale. Eticheteaza eprubeta, dezbraca amnusile, se spala cu apa si sapun, noteaza in foaia de observatie, numele persoanei care a efectuat tehnica(trebuie evitata atingerea dintilor, cu tamponl faringian).

49

TEHNICA 27. RECOLTAREA SPUTEI PENTRU EXAMEN BACTERIOLOGIC

Pentru examinari de laborator serecolteaza sputa din caile respiratorii, eliminate print use s nuprin saliva, secretie faringiana sau secretii drenate prin orificiile posterioare ale foselor nazale si aspirate de bolnav. Din acest motiv, bolnavul trebuie educat ce anume sa se pastreze pentru probe de laborator. Pentru ca sputa provenita din porfunzime sa nu se suprainfecteze in cavitatea bucala, este bine ca bolnavul sa-si clateasca gura sis a faca gargare de cateva ori cu apa calda, distilata sau sterila. Timpul cel mai corespunzator pentru recoltarea sputei, sunt orele de dimineata, cand bolnavul elimina toata sputa acumulata noaptea in caile respiratorii. Recoltarea sputei se face in cutii petri, recipiente cu gura larga, eventual pahare sau scuipatoare speciale, spalate si uscate, si la nevoie, sterilizate la caldura. Pentru examinari macroscopice, sputa se aduna intr-un scuipator. Daca urmarim determinarea cantitativa a sputei, atunci colectarea se va face intr-un vas gradat. Pentru examinari citologice, bacteriologice si parazitologice, sputa se trimite la laborator in stare proaspata. In sputa statute se inmultesc germenii saprofiti sau facultative patogeni si astfel nu se va putea identifica germenul cauzal cautat. Daca bolnavul expectoreaza putin, totusi se poate aduna sputa 2-3 zile in vase inchise si tinute la frig si intuneric. Expectoratia poate fi activate printr-o aerosolizare de 15 minute cu 10-15ml ser fiziologic sau solutie de teofilina3%, la care s-a adaugat 1ml de sulfat de stricnina 1‰. Numerosi bolnavi, in special copiii, inghit sputa sau expectoreaza o cantitate infima de sputa. La acestia se va recolta una din urmatoarele metode:1. recoltarea direct ape mediu de cultura: se utilizeaza in caz de tuse convulsive, tinand o cutie Petri cu mediul Bordet-Gengou, in timpul acceselor de tuse in fata copilului, la o distanta de 10cm, timp de 1 minut.2. recoltarea sputei prin frotiu faringian si laringian: se umezeste un tampon steril cu apa distilata sterile si, apasand cu o spatula linguala limba bolnavului, se introdulce tamponul pana in faringe, fara sa se atinga de tesurile din jur. Se roaga bolnavul sa tuseasca. Sputa eliminate se capteaza pe tampon si se introduce in eprubeta sa proprie. Sub controlul laringoscopiei indirecte, medical poate inainta cu tamponul pana in laringe, procedand la fel dupa obtinerea sputei.3. recoltarea sputei prin spalatura gastrica: se utilizeaza pentru recuperarea sputei inghitite. Metoda se aplica in special pentru punerea in evidenta a a bacilului Koch, care rezista la actiunea aciditatii stomacale. Pentru a evita erorile se va lucra in perfecta stare de asepsie. Dimineata, pe nemancate, se introduce sonda Foucher sau Einhorn in stomac. Cu o serringa sau palnie se introduce prin sonda 200ml de apa distilata bicarbonate 2%, incalzita la 37⁰C. Peste cateva minute se recupereaza lichidul introdus, prin aspiratie, care antreneaza si sputa inghitita in orele de dimineata. Desi aciditatea sucului gastric, a fost partial neutralizata, totusi lichidul de spalatura trebuie trimis imediat la laborator pentru a fi insamantat.4. recoltarea sputei prin spalatura bronsica: se utilizeaza la bolnavii cu tuberculoza cavitara care nu expectoreaza. Prin aceasta metoda se pot pune in evidenta bacilli incapsulati in submucoasa, care, obisnuit, nu apar in sputa. Bolnavul inhaleaza in modintermitent din aparatul de aerosoli, cu respiratii adanci pana la epuizare, 5ml de ser fiziologic sau solutie de teofilina 5% la care s-a 1ml de sulfat de stricnina 1%. Dupa aerosolizare, bolnavul incepe sa tuseasca. Sputa eliminate se capteaxza intr-un vas steril. Se obisnuieste sa se repete procedeul si in urmatoarele 3-4 zile. Introducerea lichidului de spalatura in bronhii se poate face si prin instilare sau bronhoscopie. Asistenta are sarcina de a pregati instrumentele si materialele necesare medicului.

50

TEHNICA 28. EFECTUAREA SONDAJULUI VEZICAL LA FEMEIE

Definitie: Sondajul vezical la femeie reprezinta introducerea unei SONDE sau CATETER prin uretra in vezica urinara.SCOP: Explorator in vederea recoltarii unei cantitati de urina pentru examenul de laborator sau terapeutic in vederea evacuarii continutului, daca acesta nu se poate produce spontan si pentru efectuarea unor procedee terapeutice prin sonda.MATERIALE NECESARE:- paravan- musama si aleza- manusi sterile- sonda sterila(eventual 2)- 1-2 eprubete sterile pentru urocultura- ulei de parafina steril- tavite renale- materiale pentru efectuarea tualetei organelor genitale externe

TEHNICA: Materialele au fost pregatite si transportate la patul bolnavului pe masuta de tratament protejata de un camp steril. Bolnavul este pregatit psihic, i se explica importanta si necesitatea tehnicii. Rugam bolanvul din timp sa nu manance. Se izoleaza patul cu paravan, lenjeria depat se protejeaza cu musama si aleza, se pozitioneaza bolnavul in decubit dorsal cu genunchii flectati si coapsele indepartate. Se indeparteaza patura si perna pe un scaun. Se aseaza bolnavul si se acopera cu cearsaful sau invelitoarea. Se trece la efectuarea tualetei organelor genitale externe dupa ce in prealabil am introdus bazinetul. Se indeparteaza bazinetul si se aseaza o tavita renala pe musama si pe aleza intre coapsele bolnavei. Asistenta se spala pe maini cu apa si sapun, imbraca manusile sterile, aceasta se pozitioneaza in partea dreapta a bolnavei, iar cu ajutorul policelui si indexului mainii stangi, indeparteaza labiile si evidentiaza meatul urinar. SONDAJUL SE EFECTUEAZA IN PERFECTA STARE DE ASEPSIE ATAT A BONAVULUI CAT SI A INSTRUMENTELOR SI A MAINILOR CELEI CARE EFECTUEAZA TEHNICA. Cu un tampon imbibat in oxiceanura de mercur 1/5000(1/4000), vom sterge orificiul uretral dinspre simfiza pubiana spre anus. Tamponul se utilizeaza pentru o singura stergere. Operatia se repeta de 4-5 ori cu tampoane curate. Cu o pensa hemostatica se prinde sonda cu mana stanga si se scoate din ambalaj si o prinde cu degetul mare si indexul ca pe un creion, iar capatul distal se va prinde intre inelar si degetul mic, dar nu ridicat in sus, ci lasat in jos. Se lubrefiaza sonda cu ulei de parafina steril. Sonda se orienteaza cu varful inainte s indreptata in sus tinand-o ca pe un creion. Se introduce sonda in uretra la o adancime de 4-5 cm cu varful spre simfiza pubiana. Paralel cu inaintarea sondei se coboara extremitatea libera a sondei, printr-o miscare in forma de arc pentru a-i usura trecerea si inaintarea in vezica. Scurgerea urinei in tavita renala confirma prezenta sondei in vezica. Primele picaturi de urina se scurg in tavita renala, iar in continuare se goleste vezica intr-un recipient sau punga gradata. Se penseaza capatul sondei si se indeparteaza prin aceleasi miscari invers celor cu care s-a introdus. Se efectueaza tualeta regiunii cu comprese sterile. Bolnavul se imbraca si se aseaza intr-o pozitie cat mai comoda in pat. Va fi supravegheata in continuare in repaus la pat. Se noteaza tehnica si numele persoanei care a efectuatuat-o cat si cantitatea de urina recoltata. Se trece la reorganizarea locului de munca.

OBSERVATIE! Pentru dezinfectarea organelor genitale externe si a meatului uretral(urinar) sunt necesare 6-7 tampoane sterile, folosind fiecare tampon o singura data (1 singura stergere). La femei dezinfectarea se face de sus in jos(dinspre simfiza pubiana spre aus).1-2 tampoane pentru labiile mari;3-4 tampoane pentru labiile mici;

51

5-6 tampoane pentru orificiul utralSi ultimul tampon ramane pe orificiul uretral pana la pregatirea sondei.

TEHNICA 29. EFECTUAREA SONDAJULUI VEZICAL LA BARBAT

52

SCOP: Explorator in vederea recoltarii unei cantitati de urina pentru examenul de laborator sau terapeutic in vederea evacuarii continutului, daca acesta nu se produce spontan si pentru efectuarea unor procedee terapeutice prin sonda.MATERIALE NECESARE:- paravan- musama si aleza- manusi sterile- prosop- vaselina sterile(sterilizarea lubrifiantelor se face prin fierberea in baie de apa timp de 30 de minute)- 2 sonde sterile- casoleta cu material moale steril(tampoane de vata, comprese sterile, fese)- 2 tavite renale- solutie de oxiceanura de mercur1/5000(1/4000)- materiale pentru efectuarea tualetei genitale externe(se va specifica ca aceasta s-a facut anterior)TEHNICA: Materialele au fost pregatite si transportate la patul bolnavului pe masuta protejata de un camp steril. Bolnavul este pregatit pshihic si fizic. Pozitionam bolnavul in pozitia decubit dorsal cu picioarele intinse si usor departate. Sub bazin se aseaza o perna mai tare sau o patura rulata pentru evidentierea meatului urinar. Se protejeaza patul cu musama si aleza. Intre coapse se aseaza tavita renala, se izoleaza patul cu paravan, se efectueaza tualeta organelor genitale externe. Dupa tualeta organelor genitale externe, asistenta se spala pe maini cu apa si sapun, imbraca manusile steril, dezinfecteaza glandul si meatul urinar, de trei ori cu tampoane diferite, dinspre meatul urinar spre corp(tampoanele fiind imbibate in oxiceanura de mercur).Dezinfectarea se face dupa decalotarea glandului de sus in jos, cu pensa si tampoane sterile. Cu mana dreapta se prinde sonda si se lubrifiaza cu ulei, vaselina sau glicerina. Cu mana stanga, prin compresia glandului intre police si index se evidentiaza meatul uretral(urinar) si se introduce sonda cu curbura spre simfiza pubiana aproximativ 12cm. Cand sonda ajunge in vezica urinara, la capatul distal va incepe sa picure urina, semn ca sonda nu a luat-o in alte directii. Urina se capteaza in tavita renala, punga gradata sau eprubete pentru analiza de laborator. Cand vezica s-a golit se indeparteaza cu extremitatea libera ridicata pentru usurarea trecerii curburii de la nivelul ciocului. La bolnavii care nu prezinta retentie urinara (ischiurie) sondajul este efectuat pentru administrarea medicamentelor introduce in vezica cu o seringa adaptata la sonda vezicala. Sondele FOLLEY (15-16) CU BALONAS. Se pot fixa in vezica urinara pentru sondajul permanent, prin umflarea balonului si introducerea in tubul aferent a 5-10 mL ser fiziologic la temperature de 37grade C. Dupa terminarea tehnicii asistenta se spala pe maini cu apa si sapun, noteaza tehnica in foaia de observatie, aeriseste salonul si trece la reorganizarea locului de munca.

TEHNICA 30. PREGATIREA BOLNAVULUI PENTRU RADIOGRAFIE GASTRICA

53

Examinarea tractului gastrointestinal superior se efectueaza pentru analiza sectiunilor superioare si mediene ale tractului gastrointestinal. Testul poate fi efectuat prin folosirea bariului ca substanta de constrast, fluorocopiei sau unei radiografii.

De ce se face testul?

Acest test se efectueaza pentru:- identificarea cauzelor simptomelor gastrointestinale precum: dificultate de a inghiti, voma recurenta, dureri abdominale in special in centrul stomacului, sau indigestie;- identificarea unor stricturi in tractul intestinal superior, ulcerelor, tumorilor, polipilor;- identificarea zonelor imflamate ale intestinului si boli ale motilitatii intestinale;- detectarea obiectelor ingerate.

Pregatire pacient

Pacientul trebuie sa-si informeze medicul daca:- este alergic la anumite medicamente;- daca este alergic la bariu sau alte substante de contrast;- daca este insarcinata.

Pacientul va fi rugat sa urmeze o dieta saraca in fibre cu 3 zile inainte de test dar sa nu consume alimente cu 12 ore inainte de efectuarea testului. Medicul ii va spune pacientului daca trebuie sa nu ia anumite medicamente.

In seara dinaintea efectuarii testului, pacientul poate fi rugat sa ia un laxativ pentru curatarea intestinelor. Daca stomacul nu se goleste singur, pacientul va fi supus unei proceduri pentru extragerea continutului stomacal.

Cum se face testul?

Inainte de efectuarea radiografiei pacientii sunt rugati sa-si dea jos hainele si bijuteriile. Pacientul va fi pozitionat apoi in spatele unui aparat de radiografii numit fluoroscop. Pacientul trebuie sa inghita un lichid numit bariu. Bariul umple tractul intestinal oferind o vizibiliatate crescuta a esofagului, stomacului si duodenului.

Se obtin imagini din diferite unghiuri prin piept si abdomen. Fluoroscopul produce aceste imagini imprimandu-le cu ajutorul radiatiilor care patrund prin tesutul corpului pe un film. Radiatiile care penetreaza corpul sunt absorbite in cantitati variabile de testuri. Dupa developarea filmului, radiologul studiaza imaginile si poate astfel sa oberve structurile normale sau anormale ale sistemului gastrointestinal.

Cum se simte?

Lichidul baritat este gros si are gust de creta ceea ce il face dificil de inghitit pentru anumiti oameni. Pentru a-l face mai apetisant, se folosesc indulcitori cu gust de ciocolata sau capsuni. Unii oameni se simt inconfortabil in momentul in care masa se inclina din cauza presiunii pe abdomen. Dupa efectuarea testului, majoritatea oamenilor se simt balonati si putin ametiti.

54

La 3 zile dupa test materiile fecale vor avea culoarea alba datorita bariului. Medicul trebuie consultat de urgenta daca pacientul este constipat 2 sau 3 zile dupa test. Daca bariul nu este eliminat, ramane in instestin si se intareste provocand un blocaj.

Riscuri

Reactiile alergice la bariu sunt foarte rare deoarece bariul nu intra in sange. Sunt sanse ca bariul sa blocheze intestinul sau sa ajunga in abdomen din cauza unui ulcer perforat. De asemenea, exista o mica sansa ca pacientul sa sufere leziuni ale celulelor sau tesuturilor din cauza expunerii la radiatii.RezultateNormal: esofagul, stomacul si intestinul subtire au un aspect normal.Anormal: se identifica o strictura, imflamatie, varice, poate aparea un reflux de bariu in esofag; ulcer gastric sau duodenal, stenoza pilorica.

Ce poate afecta testul?

Motivele pentru care rezultatele testului nu sunt concludente includ:- consumul de alimente inainte sau in timpul testului;- prezenta unei cantitati mari de aer in intestinul subtire.

Alte informatii

Desi este un test foarte relevant pentru anumite afectiuni, radiografia baritata nu poate indica gastrita, esofagita sau ulcerele care sunt mici in diametru. De asemenea, nu poate indica infectia cu Helicobacter pylori care ar putea cauza ulcerul stomacal.

TEHNICA 31. PREGATIREA BOLNAVULUI PENTRU ECOGRAFIE ABDOMINALA

55

Tehnica permitand vizualizarea unor organe interne sau a unui fat cu ajutorul ultrasunetelor. ecografia este folosita si in imageria interventionala pentru a dirija gesturile punctiei sau biopsiei. In blocul operator, ea poate ghida explorarea chirurgicala, inclusiv pe cea a leziunilor creierului sau a maduvei spinarii; datorita simplitatii si a calitatii sale de a nu vatama, ecografia este adesea primul examen practicat pentru stabilirea unui diagnostic.

Tehnica - Ecografia este practicata in doua modalitati: unidimensionala si bidimensionala. Prima modalitate, foarte putin utilizata, indica printr-un traseu structurile intalnite de catre fasciculul de ultrasunete in lungimea unei linii drepte. A doua, cea mai obisnuita, da imagini anatomice in doua dimensiuni. In acest caz se vorbeste de ecotomografie.O sonda este pusa pe piele sau este introdusa intr-o cavitate naturala (vagin sau rect). Ea este dotata cu un emitator de ultrasunete (unde acustice nepercepute de urechea umana) care traverseaza organele, dar sunt reflectate in parte atunci cand intalnesc o modificare a densitatii tesuturilor.Exista mai multe tipuri de sonde:- Sondele utilizate pe cale externa sunt plasate pe corpul pacientului deasupra regiunii de explorat.- Sondele endocavitare (utilizate pe cale interna) sunt indroduse fie in vagin (ecografie endovaginala pentru explorarea micului bazin), fie in rect (ecografie endorectala pentru explorarea prostatei), fie in esofag (ecografia endoesofagiana sau transesofagiana pentru explorarea inimii).- Sondele miniaturizate, introduse prin cateterism in vase, permit ecografia intravasculara.Ultrasunetele, care se propaga usor in medii lichide si nu sunt reflectate de acestea, sunt oprite de aer si de oase. De aceea ecografia este putin sau deloc indicata in examinarea creierului, plamanilor, intestinelor sau a oaselor. Plecand de la ultrasunetele reflectate, ordinatorul produce imagini care pot fi fotografiate. Medicul, comparand diferitele planuri, interpreteaza cliseele.

Desfasurare - Dupa zona de explorat, pacientul este lungit pe spate sau pe o parte, cu toracele sau abdomenul dezgolit. Ecografia endovaginala se desfasoara in pozitie ginecologica (genunchii indoiti si departati, picioarele puse pe suporti). Pentru ecografiile efectuate din exterior, zona este in prealabil unsa cu gel pentru a favoriza transmiterea ultrasunctelor. Medicul aplica atunci sonda si o deplaseaza observand continuu organele studiate pe ecranul sau de control. El poate da imediat indicatii privind rezultatul.Unele ecografii necesita ingerarea unei cantitati suficiente de apa pentru a umple vezica, care astfel nu apare, alte ecografii fiind facute pe nemancate sau cu ingerarea unui preparat destinat reducerii cantitatii de gaze intestinale Examenul este nedureros si dureaza intre 10 si 20 minute.

Efecte secundare - Ecografia este o metoda de imagerie medicala putin costisitoare, care nu necesita nici pregatirea speciala a pacientului, nici spitalizarea sa. Ea nu comporta riscul razelor X. Nu exista vreun efect secundar cunoscut.

TEHNICA 32. PREGATIREA BOLNAVULUI SI PARTICIPAREA LA ENDOSCOPIE GASTRICA

56

Endoscopia digestiva superioara este un procedeu de investigare ce permitemedicului sa exploreze interiorul esofagului, stomacului si a primei parti aintestinului subtire (duodenul) prin intermediul unui instrument subtire siflexibil, prevazut cu un aparat optic, ce poarta numele de endoscop.Cu ajutorul endoscopiei medicul poate vedea ulceratiile, inflamatiile, tumorile,infectiile sau sangerarile de la nivelul tractului digestiv superior. Se pot prelevatesuturi (biopsie), pot fi indepartati polipii si se pot trata hemoragiile de la acestnivel al tubului digestiv.Roulul asistentei medicaleInainte de efectuarea endoscopiei asistenta va intreba pacinetul daca:- are alergie la vreun medicament, inclusiv la medicamentele anestezice- urmeaza un tratament medicamentos- are probleme cu sangerarea sau daca urmeaza un tratament cuanticoagulante- are afectiuni cardiace- exista posibilitatea unei sarcini-este diabetic si urmeaza un tratament cu insulina.- pregateste psihic pacientul si il va anunta sa nu ia medicamente antiacide saucitoprotectoare, pentru reducerea riscului de producere a hemoragiei cu catevazile inainte de endoscopie va evita mai ales aspirina, dar si medicamenteleantiinflamatoare nesteroidiene iar daca pacientul urmeaza un tratament cuanticoagulante, oprirea temporara a acestuia inaintea examinarii.- pregateste fizic pacientul si il anunta ca sa nu manance si sa bea cu 6-8 oreinainte de investigatie pentru evitarea varsaturilor- se indeparteaza orice obiecte(ochelari, bijuterii sau paca dentara) si se imbracacu un halat si este sfatuit sa urineze inainte de procedeura-pregateste materialele necesare: lubrefiant, manusi sterile, solultii sedative,spray anestezic/ lichid anestezic, seringi sterile, endoscop steril, instrumentechirurgicale sterile in caz de prelevarea de tesut, eprubete.Executie:- inaintea examinarii gatul pacientului va fi amortit cu un spray anestezic, prinadministrarea unei pastile sau prin gargara cu un lichid anestezic, pentru a usurapatrunderea endoscopului,- asistenta va prinde o linie venoasa la nivelul bratului pacientului- pacientul va fi rugat sa se intinda pe partea stanga, cu capul putin inclinat spreinainte. O piesa bucala va fi introdusa pentru a proteja endoscopul de dintiipacientului. Apoi, capatul lubrificat al endoscopului va fi introdus incet in gura,.Pacientul va fi rugat sa inghita pentru a ajuta la o mai buna manevrare aendoscopului.- in momentul in care endoscopul este in esofag pacientul isi va tine capul dreptpentru a usura patrunderea endoscopului prin esofag.- in timpul examinarii pacientul nu trebuie sa inghita decat atunci cand i se cere.-asistenta medicala va indeparta saliva cu ajutorul unui aspirator sau pacientuluii se va permite sa saliveze pe laterala gurii.- dupa finalizare asistenta va duce pacientul la salon si il va supravegea timp de24 de ore.

TEHNICA 33. ELECTROENCEFALOGRAMAEEG

57

Definitie = Examen care are drept scop înregistrarea activităţii electrice spontane a creierului, electroencefalograma (EEG) constă în înregistrarea grafică, cu ajutorul electrozilor plasaţi pe pielea capului,a variatiilor curentilor electrici care se produc normal, în mod continuu, la nivelul scoarţei cerebrale.Ţesuturile corpului sunt bune conducătoare de electricitate şi pot transmite până la piele semnalul acestei activităţi electrice.Aceste semnale sunt însă foarte slabe şi de aceea este nevoie de un amplificator care este inclus în aparatul de înregistratPregatirea şi derularea practică Inainte de a începe examenul,medicul va întreba pacientul despre antecedentele sale medicale şi despre eventualele tratamente pe care le urmează. Pozitie –sezand pe un scaun sau culcat pe un pat într-o cameră liniştită şi va încerca să se relaxeze la maximum. Părul va fi îndepărtat şi fixat cu agrafe pentru ca pe pielea capului sa se poată aşeza electrozii. Se aplică întâi o pastă abrazivă (la contactul cu pielea capului senzaţia este de atingere cu o piatră ponce), apoi o pastă bună conducătoare de electricitate. Electrozii sunt înveliţi într-o capsulă de bumbac îmbibată în soluţie salină şi sunt dispuşi pe pielea capului,apoi menţinuţi pe loc cu ajutorul unei retele elastice ca de plasă, care acoperă tot capul. Electrozii sunt în număr de 18-24 şi sunt legaţi prin fire de aparatul de înregistrare. Medicul începe înregistrareadupă ce îi cere pacientului să închidă ochii şi apoi să îi deschidă din timp în timp. Pentru a pune în evidenţă anumite anomalii, pacientul este sfătuit să respire amplu şi rapid timp de 5 minute (proba de hiperpnee). Pentru acelaşi motiv, se va face o înregistrare sub stimuli luminoşi intermitenţi(flash de lumină cu secvenţa de l2 secunde), la sfârşitul examenului. Dacă pacientul are tulburări ale stării vigile sau se află în comă,este necesar să se efectueze stimulări speciale (bătăi din palme, strigarea numelui persoanei respective sau ciupirea pielii) pentru a aprecia dacă creierul reacţionează la stimuli. Traseul înregistrat este interpretat de către medic. La sfârşitul examenului, electrozii sunt îndepărtaţi şi pasta conductoare se şterge cu o compresă; dacă mai rămân resturi de pastă, aceasta se va usca şi va cădea sub formă de pudră.Efecte secundareElectroencefalograma nu se însoţeşte de efecte secundare. Dacă pacientii sunt suspectati că pot avea epilepsie sau se află în tratament pentru epilepsie, ei pot avea crize în timpul examinării dacă se face proba de hiperpnee sau stimularea luminoasă. Medicul care face înregistrarea va urmări permanent starea pacientului şi va opri proba de stimulare la cel mai mic semn de alarmă.De reţinutInainte de electroencefalogramă, se recomandă pacientului să nu îşi întrerupă tratamentul medical urmat decât în situatii speciale. Pacientul trebuie însă să îi spună medicului dacă urmează un tratament medicamentos, pentru că unele dintre ele pot influenţa ia loc într-o cameră liniştită şi activitatea electrică normală a creierului şi pot modifica traseul EEG.Rezultatele se cunosc în mai puţin de 24 de ore, timp în care se analizează înregistrarea. Raportul medical scris va fi transmis medicului care a recomandat investigaţia.

ELECTROMIOGRAFIA Examen care are drept scop studierea activităţii electrice a muşchilor şi nervilor. Electromiograma permite detectarea unei anomalii a sistemului nervos periferic, localizarea acesteia, precizarea mecanismului de producere şi urmărirea evoluţiei.Examenul ajută, de asemenea,la punerea în evidenţă a unei anomalii existente la nivelul joncţiunii dintre muşchi şi nervi.Tehnica

58

Electromiograma se compune din două părţi: examenul de detectare, care înregistrează activitatea electrică a muşchiului în repaus şi după efort şi examenul de stimulo-detectare care măsoară viteza de conducere nervoasă în fibrele nervoase motorii sau senzitive. În mod excepţional se poate stimula într-un mod repetitiv şi foarte rapid unul dintre muşchi,fie al unui membru superior, fie al feţei, pentru a cerceta un defect de transmitere a impulsuluí nervos între nerv şi muşchi (bloc neuromuscular).Pregatirea şi derularea practicăElectromiograma se efectuează în cabinetul unui neurolog sau înţr-un spital.Inainte de examen, neurologul va consulta pacientul şi îl va întreba despre antecedentele medicale şi simptomele care l-au determinat pe medicul său curant să'ñ prescrie efectuarea acestui examen. După aceasta îi va cere să se întindă pe patul de consultaţie. Pentru examenul de detecţie, în general, medicul va înfige un ac în muşchi după ce a dezinfectat pielea cu alcool. Acest ac va luca rolul de electrod şi de recepţionare a activităţii musculare fără stimulare electrică.El poate utiliza în acelaşi scop şi un electrod de suprafaţă, dar calitatea examenului este mai puţin fidelă prin această metodă. La început, medicul va înregistra activitatea musculară după ce îi va cere pacientului să rămână absolut nemişcat şi relaxat El va începe să facă înregistrarea care va apărea sub forma unui grafic pe ecranul monitorului, iar în acelaşi timp se va auzi şi un zgomot asemănător unor crepitaţii fine în boxe. Pentru interpretarea rezultatelor, înregistrarea sunetelor concomitent cu imaginile este foarte importantă. Medicul va examina în acelaşi mod,pe rând, toţi muşchii pe care ii suspectează că sunt afectaţi. Cel mai adesea examenul se face la muşchii gambei, pe faţa externă şi la musculatura mâinilor. În unele situaţii va face acest examen chiar dacă muşchii par indemni, pentru că demonstrarea integrităţii lor poate fi importantă pentru un diagnostic diferenţial. De multe ori va examina activitatea aceluiaşi muşchi, cu scopul obţinerii unei înregistrări de calitate.Pentru examenul de stimuladetectare, medicul, după ce va netezi pielea cu o substanţă abrazivă (senzaţia pe pielea pacientului este de piatră ponce), pentru a ameliora conducerea, va aplica un electrod de ceramică (sub formă de brăţară) şi doi electrozi destinaţi să trimită un stimul electric şi unul să îl recepţioneze la distanţă pe acelaşi nerv.Pentru a detecta viteza de conducere motorie, el va utiliza electrozi de suprafaţă (puşi direct pe piele). Medicul va stimula nervul pe care doreşte să îl exploreze în diferite puncte ale traseului, în timp ce cu un electrod fix va recepţiona semnalul electric emis pe traseul aceluiaşi nerv. Pentru a măsura viteza de conducere motorie, medicul va utiliza electrozi de suprafaţă (plasaţi direct pe piele).El va stimula nervul pe care vrea să îl explreze în diferite puncte ale traseului, în timp ce un electrod fix va recepţiona semnalul electric.Pentru a măsura viteza de conducere senzitivă el va utiliza, de asemenea, un electrod de suprafaţă (plasat direct pe piele), iar impulsul pe care îl trimite va fi recepţionat de un alt electrod de suprafaţă sau de două ace mici inserate sub piele pe traseul nervului. La final, va măsura cu ajutorul unei panglici metrice distanţa dintre diferitele puncte de stimulare, cu scopul de a stabili viteza de conducere nervoasă.Dacă medicul cercetează o anomalie a ioncţiunii dintre muşchi şi nerv (bloc neuromuscular), el va stimula muşchiul în mod repetat, de două trei ori la rând, timpde aproximativ 3 secunde. Examenul durează în jur de 30 de minute, dar timpul poate fi redus la l5 minute sau crescut lao oră, în funcţie de ceea ce doreşte medicul să afle.Efecte secundareln timpul examinării, singura senzaţie dezagreabilă este resimţitã de pacient numai în momentul când îi este înfipt acul în piele.ln timpul stimulării nervului pentru studiul vitezei de conducere nervoasă motorie, muşchii inervaţi de respectivul nerv se contractă (până la deplasarea membrului investigat). Pacientul poate simţi o senzaţie ca şi cum ar fi curentat, dar senzatia e de durată scurtă şi putin intensă. asemănătoare cu cea pe care o simte cineva când se loveşte în cot de un obiect dur. În timpul stimulării unui nerv senzitiv, pacientii simt nişte ciupituri repetate, care nu sunt dureroase şi nu se insotesc de

59

mişcarea involuntară a membrului studiat. În studierea defectului unui bloc neuromuscular (anomalie a jonctiunii între nerv şi muşchi),pacientul va suferi nişte contractii repetate ale muşchiului, cu durata de aproximativ 3 secunde, moderat dureroase. Este un examen în general uşor de suportat, dar dacă un pacient îl consideră prea dureros, examenul poate fi întrerupt la cerere.De retinutÎnainte de efectuarea unei electromiograme, pacientul trebuie să evite expunerea la frig a membrelor care trebuie examinate pentru a nu modifica rezultatele examenelor de stimulo-detectare.Medicul va fi informat despre orice tratament pe care pacientul îl urmează, mai ales dacă este vorba despre aspirină sau altă medicatie anticoagulantă. În acest ultim caz, examenul se va efectua în timpul cel mai scurt posibil.

60

TEHNICA 34. ELECTROCARDIOGRAMAEKG

DEFINITIE: Electrocardiograma reprezinta inregistrarea grafica a fenomenelor bioelectrice in cursul unui ciclu cardiac.Aceasta tehnica se efectueaza cu aparatura speciala nhumita ELECTROCARDIOGRAFIE.PREGATIREA FIZICA SI PSIHICA A BOLNAVULUI:• Integritatea EKG-ului necesita repausul fizic si psihic absolute al bolnavului.PSIHIC: Sunt evitate tensiunile, nelinistile, teama, in preajma examenului.EKG-ul se efectueaza de obicei in camera de electrocardiografie, dar in cazul bolnavilor imobilizati(IMA, TROMBOZE), acesta se efectueaza in salon, inregistrarea facandu-se la patul bolnavului. Bolnavul trebuie sa se odihneasca 10-15 minute inainte de inregistrare, de aceea este bines a fie transportat cu caruciorul sau cu fotoliul rulant.Bolnavul va fi asezat in decubit dorsal, pe patul de consultatii si va fi rugat sa-si relaxeze musculatura.

MONTAREA ELECTROZILOR: Se monteaza pe partile moi ale extremitatilor placilor de metal ale electrozilor. Se monteaza 4 electrozi pe member si 6 precordial astfel:• Rosu la membrul superior drept.• Galben la membrul superior stang.• Negru la membrul inferior drept.• Verde la membrul inferior stang.PRECORDIAL:1. Punctul parasternal drept V1, in spatial al IV-lea intercostal, pe marginea dreapta a sternului.2. Punctul parasternal stang in acelasi spatiu intercostals(IV), pe marginea stanga a sternului(V2).3. Punctul intermediar V3, pe mijlocul liniei care uneste V2 cu V4.4. Punctul medio-clavicular V4, in spatial al V-lea intercostals pe linia medio-claviculara.5. Punctul axilar anterior V5, la intersectia de la orizontala, dusa de la V4 si linia axilara anterioara stanga.6. Punctul axilar mijlociu V6, la intersectia dintre orizontala dusa din V4 si linia axilara mijlocie stanga.• V1 si V2= exploreaza ventriculul drept.• V3 si V4= septul interventricular.• V5 si V6= exploreaza ventriculul stang.

Graficul unui ciclu cardiac se compune din succesiunea a 5 unde notate conventional cu majuscule P, Q, R, S, T.Interpretarea EKG-ului se face intotdeauna de medic in completarea datelor clinice, dupa incheierea inregistrarii se deblocheaza aparatul, se indeparteaza electrozi de pe bolnav.Asistentul medical noteaza electrocardiograma, numele bolnavului, numarul si data inregistrarii, iar bolnavul va fi condus la salon(in cazul bolnavului cu IMA, EKG, arata undele Q-anormale, acestea reprezinta cele mai importante semen ale IMA, acestea exprimand NECROZE.Undele R sunt mai putin ample, iar modificarile undei I- reflecta ISCHEMIA.

61

TEHNICA 35. EFECTUAREA SONDAJULUI GASTRIC IN SCOP DE ALIMENTATIE

SCOP: Alimetatia bolnavilor inconstienti, cu tulburari de deglutitie cu intoleranta sau hemoragii digestive.MATERIALE NECESARE:- paravan- musama si aleza- manusi sterile- sonda gastrica- 2 tavite renale- 2 prosoape- 2 sorturi- pahar cu apa pentru umectarea sondei- pahar cu apa aromata pentru clatirea gurii- pahar cu apa pentru proteza bolnavului- seringi GUYON pentru golirea sondei de continutul alimentar- trusa cu instrumentar steril(pense hemostatice)- trusa cu material moale(tampoane de vata, comprese sterile)- palnia- lichidul alimetar recomandat de medic in cantitati de 200-400ml(37grade C)- seringi de capacitate mare pentru introducerea lichidului in stomac- rola cu banda adezivaTEHNICA: Se pregatesc materialele si se transporta la patul bolnavului pe masuta protejata de un camp steril. Bolnavul este pregatit psihic: i se explica importanta si necesitatea tehnicii cat si colaborarea cu noi in timpul efectuarii ei. Bolnavul este pregatit fizic: acesta este asezat in pozitia sezand in pat sau pe un scaun.SE EFECTUEAZA SONDAJUL GASTRIC APOI ALIMENTAREA GASTRICA.Se verifica pozitia sondei, se controleaza continutul gastric(aspirand cu ajutorul unei seringi). In caz de staza gastrica, se aspira continutul gastric si se executa o spalatura gastrica. La capatul distal sau extremitatea libera a sondei(cea cu verde), se adapteaza palnia si se toarna lichidul alimetar recomandat de medic(200-400ml) la temperatura de 37grade C si care nu trebuie sa prezinte impuritati si grunji. Inainte de indepartarea sondei, se adapteaza seringa GUYON, pregatita cu apa, pentru a goli sonda de contnutul alimentar. Se comprima sonda cu ajutorul pensei hemostatice pentru a se evita scurgerea lichidului ramas pe sonda in faringe(pentru a preveni pneumonia de aspiratie). La bolnavii inconstienti, cu tulburari de deglutitie sau care trebuie alimetati pe aceasta cale o perioada mai indelungata de timp, sonda se aplica ENDONAZAL. Cantitatea de alimente se administreaza in 4-6 doze, foarte incet dand dovada de multa rabdare. Se indeparteaza sonda prin aceleasi miscari ca la introducere, dar in sens invers, iar cand aceasta a ajuns in gura bolnavului, cu miscari blande si rapide sonda se indeparteaza in tavita renala. I se ofera bolnavului un pahar cu apa aromata pentru a-si clati gura, se sterge cu prosopul eventualele mucozitati de pe fata si barbia bolnavului, i se asigura un confort termic si fizic placut,se aeriseste salonul, se trece la reorganizarea locului de munca.

62

TEHNICA 36. INGRIJIREA STOMEI

Stoma vine din greaca, care inseamna gura, gaura sau deschidere. Stoma se clasifica astfel: in functie de localizare avem:• Ileostoma(deschidere in intestinal subtire).• Colostoma(deschidere in intestinal subtire).Colostoma poate fi descendenta, transvers si ascendenta.Cel mai frecvent folosit este colostomia la nivelul colonului descendent pentru cancerul rectal sau anal.MATERIALE NECESARE:• Musama si aleza.• Recipient cu apa calduta.• Lighean.• Sapun lichid(pH neutru).• Prosop de hartie sau fasa.• Pungi colectoare.• Foarfeci.• Manusi chirurgicale.• Recipient pentru materiale murdare.Pungile colectoare sunt confectionate din material pplastic, sunt impermeabile si prevazute cu un sistem de atasare la nivelul tegumentului(autoadeziv).Tipuri de pungi:• inchise(se pot goli de continut de cateva ori, iar gaura de evacuare se inchide cu o clema).• pungi dintr-o singura bucata, autoadezive.

TEHNICA:In primele zile post-operatorii, asistentul medical panseaza plaga in perfecta stare de asepsie si antisepsie.Din prima zi dupa interventia chirurgicala, chirurgul verifica permeabilitatea stomei, asistentul medical protejeaza patul cu musama si aleza, pregateste psihic si fizic bolnavul, incurajeaza bolnavul, ii explic tehnica, ii castig increderea si cooperarea si il roaga sa participle la ingrijiri.Asistentul se spala pe maini cu apa si sapun, imbraca manusile, aseaza un prosop de hartie sau o fasa in jurul stomei pentru a proteja zona de evacuare.Observarea bolnavului pe tot parcursul tehnicii si indeparteaza cu multa blandete punga colectoare.Spala tegumentul din jurul stomei cu apa si sapun cu pH neutru. Rog bolnavul sa isi priveasca stoma si ii explic tehnica, observ culoarea si aspectul stomei(aspectul normal al stomei este o deschidere de culoare rosiatica, umeda, plata sau proeminenta, intens vascularizata si care nu prezinta senzatie la atingere). Sterge tegumentul fara a freca, cu blandete, din jurul stomei si aplica o alta punga (lipirea pungii cu autoadeziv direct pe tegumentul curat si uscat) astfel incat sa nu permita nici o scurgere in jurul stomei. Asistentul se asigura ca bolnavul ocupa o pozitie confortabila, ii asigura confort termic , reorganzeaza locul de munca si aeriseste salonul. INICIDENTE/COMPLICATII :• Determinarea tegumentului din jurul stomei.• Reactii alergice la adeziv sau materiale folosite pentru tualeta tegumentului.• Curata excesul din jurul tegumentului, datorita neschimbarii la timp a pungii colectoare sau schimbarii prea frecvent a acesteia.• Natura materiilor fecale.• Constipatia.• Deshidratarea.

63

• Diareea.• Mirosul neplacut.• Necroza zonei de fixare.Monitorizarea stomei implica urmatoarele :• Aspectul tegumentului din jurul stomei.• Evacuarea stomei.• Aparitia complicatiilor.• Surprinderea momentului cand bolnavul nu-si mai poate ingriji singur stoma din cauza evolutiei bolii.Dupa decesul bolnavului, stoma nu mai evacueaza. Asistentul efectueaza tualeta si optureaza stoma cu o banda adeziva.

64

TEHNICA 37.PREGATIREA BOLNAVULUI PENTRU UROGRAFIE

Def. metodă curentă de examinare morfofuncţională a rinichilor şi căilor urinare, utilizându-sesubstanţe iodate hidrosolubile administrate intravenos.Pregătirea pacientuluiPsihică- se anunţă pacientul şi i se explică importanţa tehnicii pentru stabilirea diagnosticului- se explică pacientului tehnica investigaţiei şi regimul alimentar necesar pentru reuşita acesteiaAlimentară-cu 2-3 zile înaintea examinării, pacientul va consuma un regim fără alimente care conţin celulozăşi dau reziduuri multe (fructe, legume şi zarzavaturi, paste făinoase, pâine) şi ape gazoase-în ziua precedentă examenului, pacientul va consuma un regim hidric (supe,limonade,ceai,apănegazoasă)-în seara precedentă, pacientul va consuma o cană cu ceai şi pâine prăjită-înaintea examenului pacientul nu mănâncă şi nu consumă lichide. După examen, bolnavulpoate consuma regimul său obişnuitmedicamentoasă- cu două zile înaintea examinării, se administrează cărbune animal şi triferment câte 2 tablete de 3x /zi- în seara precedentă zilei de radiografie, se administrează două linguri ulei de ricinfizică203- se reduce cantitatea de lichide din regimul cunoscut, iar în ziua examinării bolnavul nu mai manâncăşi nu mai bea (pentru reducerea volumului urinei)- se efectuează clisme evacuatoare înaintea injectării substanţei de contrast.

65

TEHNICA 38. RESUSCITAREA CARDIO-PULMONARAR.C.P.

Componentele R.C.P.:- A=VERIFICA CAILE AERIENE(airway)- B=RESPIRATIA(breathing)- C=CIRCULATIA(circulation)

A= include tehnica de eliberare a cailor aeriene prin hiperextensia capului sau in cazul traumatismelor cervicale, subluxatia mandibulei. Trebuie verificat daca examenul corpilor straini la nivelul cailor aeriene, care trebuie inlaturat manual(introducem in cavitatea nazala indexul si mediul infasurate in tifon),fie cu ajutorul aspiratorului(aspirare).B= include modalitatea de verificare a prezentei sau absentei respiratiei precum si a eficientei acesteia.C= verifica si asigura circulatia sangelui prin palparea pulsului la carotida(tineti degetele, indexul si mediusul 5-10 secunde pentru a fi siguri ca pulsul este absent, nu doar slab si rar).

CAND SE INCEPE R.C.P.?

Se incepe la toti pacientii care nu respire. Nu se vor incepe manevrele de resuscitare in:• Decapitare• Rigiditate cadaverica• Descompunere tisulara(apare dupa o zi de la deces)• Lividitati cadaverice(culoare rosie sau cianotica sau violet, apar lividitatile),la cateva ore de la deces).Daca toate aceste semen nu se regasesc, se activeaza serviciul de urgenta si se incepe R.C.P.

CAND SE INTRERUPE R.C.P.?

• Reaparitia circulatiei si a respiratiei spontane eficiente.• Resuscitarea estepreluata de o persoana instruita la un nivel de competente mai inalt.• Pacientul este preluat de serviciul mobil de urgenta.• In caz de epuizare a asistentului medical.• Se recomanda criteria sigure de EXITUS.

TEHNICA:

Victima este asezata in decubit dorsal pe un plan dur. Ingenunchiati langa victim pe partea stanga1. Stabilesc nivelul de constienta a pacientului, efectuez stimuli verbali, tactili si durerosi, dupa ce inprealabil ati indepartat multimea de curiosi si rugati pe cineva sa sune la 112. Intrebati “CUM VA SIMTITI?/ CE ATI PATIT?”. Scuturati victim usor de umeri, efectuez stimuli durerosi,ciupind usor de lobul urechii sau de tegumentul de deasupra claviculei.2. Deschidem calea aeriana folosind manevra de hiperextensie a capului si ridicarea barbiei.Daca bolnavul este traumatizat, folosind manevra de subluxatie a mandibulei. Mentineti calea aeriana deschisa.

66

3. Verificarea respiratiei prin P.A.S.(priviti,ascultati,simtiti). Plasati urechea aproape de gura si nasul bolnavei, priveste pentru a sesiza miscarile cutiei toracice.Ascultati cu urechea zgomotele respiratorii si simtiti curentul de aer produs de respiratia bolnavului.4. Incep compresiunile toracice. Determinam locul de compresiune, situat in partea inferioara a sternului, asezati podul palmei unei maini in locul unde trebuie facute compresiunile. Asezati cealalta mana peste mana situate pe stern, fara ca degetele sa atinga sau sa se sprijine pe torace. Cu coatele intinse, cu bratele perpendicular pe stern(linia umerilor trebuie sa fie paralela culinia longitudinala a bolnavului. Se fac compresiunile astfel incat sa infundati sternul cu 4-5cm.Salvatorul este in general pe partea stanga a victimei. Se incearca compresiunile cu voce tare (“si 1 si 2 si … si 30 plus 2 insuflatii”). Efectuam 30 de compresiuni cu o frecventa de 100/min.5. Dupa 30 de compresiuni, efectuam 2 insuflatii.6. Continuamalternand compresiunile cu insuflatiile in raport de 30 compresiuni cu 2 insuflatii.7. Verificam pulsul carotidian dupa primmul minut, apoi dupa 2-3minute. Daca pulsul este present continuam cu respiratia artificiala.

SEMNELE RESUSCITARII EFICIENTE:• Compresiunile produc un puls carotidian palpabil.• Culoarea tegumentelor se imbunatateste.• Pupilele se contracta cand sunt expuse la lumina(reflex pupilar fotomotor present).• Ridic toracele dupa fiecare insuflatie.• Bolnbavul incearca sa respire spontan.

67

TEHNICA 39. EFECTUAREA CLISMEI EVACUATOARE

Definitie: Clisma simpla evacuatoare reprezinta introducerea prin anus in rect si colon, a unor lichide ce vor ajuta la indepartarea materiilor fecale sau efectuarea unor tratamente. Poate fi evacuatoare, medicamentoasa sau alimentara.SCOP: Evacuator in vederea evacuarii continutului intestinului gros sau pregatirea bolnavului pentru unele examinari cum ar fi rectoscopie sau pregatirea bolnavului inaintea interventiei chirurgicale asupra rectului. Terapeutic pentru introducerea unor mdicamente sau alimente si hidratarea bolnavului.MATERIALE NECESARE:- paravan- musama si aleza- manusi sterile- masca- invelitoare sau cearsaf - canula sterila- casoleta cu comprese sterile- tavite renale- bazinet- substanta lubrifianta(ulei de parafina sau vaselina)- irigator cu lichid pentru clisma alcatuit din: adulti=500-1000mL apa la temperatura de 35-36grade C + 4 linguri de ulei sau glicerina sau 1 lingura de sapun ras; pt adolescenti 250mL; copii150mL si sugar:50-60mL- stativ- trusa cu instrumentar steril(pense hemostatice)- materiale pentru fectuarea tualetei perinealeTEHNICA: Materialele au fost pregatite si transportate la patul bolnavului pe masuta protejata de un camp steril. Bolnavul este pregatit fizic si psihic. Se izoleaza patul cu paravan si lenjeria de pat se protejeaza cu musama si aleza. Se aseaza irigatorul pe stativ la o inaltime de 50cm. Se verifica temperatura lichidului sau a substantei medicamentoase, dupa caz, prescrise de medic (35-37grade C). Se inlatura patura la picioarele acestuia. Este dezbracat in partea inferioara si asezat in decubit lateral stang. Membrul inferior stang care intra in contact cu planul patului, este intins, iar celalalt membru este flectat (pentru relaxarea peretelui abdominal si indepartarea feselor. Alte pozitii: genupectorala sau decubit dorsal cu membrele inferioare usor flectate si genunchii departati. Asistenta se spala pe maini cu apa si sapun, imbraca manusile sterile, fixeaza canula la tubul irigatorului cu robinetul inchis. Se lubrifiaza canula. Cu mana stanga indeparteaza fesele bolnavului iar cu mana dreapta se introduce canula prin anus in rect, perpendicular pe suprafata cu varful indreptat inainte, in directia vezicii urinare, pana ce invinge rezistenta sfinterului anal apoi se ridica extremitatea exterioara a canulei, imediat ce varful a trecut prin sfincter. Se introduce aproximatic 10-12 cm. Se deschide robinetul si se regleaza viteza de scurgere a lichidului in colon prin ridicarea irigatorului cu mana stanga la aproximativ 50 cm, deasupra patului bolnavului. Bolnavul este rugat sa respire adanc sa-si relaxeze musculature abdominala. Inainte de a se goli irigatorul, robinetul este inchis. Bolnavul este adus in pozitie decubit lateral stang sau drept si este rugat sa retina lichidul timp de 15-20 minute. Dupa cateva minute acesta este adus in decubit dorsal(aceste schimbari de pozitie sunt pentru a facilita patrunderea lichidului la o adancime mai mare). Canula se indeparteaza in tavita renala dupa ce am inchis robinetul. Ii schimbam pozitia dupa care captam materiile fecale daca nu poate sa se deplaseze la toaleta. Se efectueaza tualeta perianala si perineala, pe un alt bazinet curat. Se indeparteaza materialele, se noteaza tehnica in foaia de observatie, se aeriseste salonul si se trece la reorganizarea locului de munca.

68

TEHNICA 40. EFECTUAREA CLISMEI MEDICAMENTOASE

Calea rectală reprezintă una din căile digestive de administrare a medicamentelor. Pe cale rectalăse administrează medicamente cu acţiune locală sau generală.Este indicată la pacienţi cu tulburări dedeglutiţie, operaţi pe tubul digestiv superior sau cu intoleranţă digestivă(vărsături, greţuri,hemoragii), la care se evită cieculaţia portală.Scop local· golirea rectului· efect purgativ(supozitoare cu glicerină)· calmarea durerilor· atenuerea peristaltismului intestinal· atenuarea proceselor inflamatoare localeScop general· prin absorbţia medicamentelor la nivelul mucoasei rectale sunt introduse medicamente subformă de supozitoare şi clisme medicamentoase· supozitoarele sunt mici în formă de conuri preparate din unt de cacao sau glicerinăScop terapeutic· au substanţa activă înglobată în unt de cacao care se topeşte sub influenţa temperaturii rectale· introducerea lor este precedată de o clismă evacuatoare în cazul în care bolnavul nu a avutscaun· supozitoarele de glicerină sunt utilizate cu scop purgativMedicamentele se dizolvă în apă distilată pentru a obţine concentraţii cât mai apropiate desoluţiile izotone.Se pot face microclisme (substanţa medicamentoasă se dizolvă în 10-15ml ser fiziologic sauglucoză 5%, în mod excepţional 100-200ml şi clisme picătură cu picătură, se pot administra 1-2lsoluţie medicamentoasă în 24h.

69

TEHNICA 41.PREGATIREA SI INGRIJIREA BOLNAVULUI CU PUNCTIE RAHIDIANA

Definiţie:~ LCR este un produs de secreţie al plexurilor coroide , cu rol de protecţie a SNC, cu rol nutritiv şi excretor, care circulăîn spaţiul subarahnoidian.→ Scop:~ Diagnostic:o Diagnosticarea neuroinfecţiilor şi hemoragiilor meningiene în afecţiuni neurologice şi neurochirurgicale, înstări comatoase.→ Locul puncţiei:~ Puncţia lombară → D12-L1 sau L4-L5.~ Puncţie dorsală → D6-D7.~ Puncţie suboccipitală.→ Materiale necesare:~ Muşama şi aleză.~ Mănuşi de cauciuc.~ Alcool, tinctură de iod.~ Tampoane.~ Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.~ Trocar şi seringi sterile.~ Medicamente – soluţii anestezice.~ Manometru Claude.~ Recipiente necesare pentru recoltarea lichidului.→ Pregătirea bolnavului:~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.~ Se asigură poziţia decubit lateral cu spatele la marginea patului, cu coapsele flectate pe abdomen, bărbia în piept →poziţia spate de pisică sau poziţie şezând cu bărbia în piept, braţele încrucişate pe umeri, spatele arcuat.→ Execuţia puncţiei:~ Puncţia se execută de medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.~ Se îmbracă mănuşi de protecţie~ Rolul asistentei în efectuarea puncţiei :o Protejează lenjeria de pat şi de corp.o Asigură poziţia bolnavului.o Dezinfectează locul puncţiei.o Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul cu anestezic şi materiale pentru puncţieşi recoltare.o Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.o Serveşte manometrul Claude.~ Se observă presiunea de scurgere sau se măsoară cu manometru Claude.~ Se extrag 10-20 ml LCR – după ce se scurg câteva picături pe ac.~ Lichidul recoltat se repartizează în mai multe eprubete (a câte 4 ml fiecare).~ Se fac examinări citologice, bacteriologice, serologice, biochimice.

70

o Completează buletinele de analiză şi preia produsele recoltate.o Aplică un pansament la locul puncţiei.o Notează puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul, eventualele incidente şi accidente.→ Îngrijiri după tehnică:~ Se asigură repaus la pat 24 ore în poziţie decubit dorsal fără pernă 6 ore.~ După 6 ore pacientul se poate alimenta şi hidrata la pat.~ Se supraveghează funcţiile vitale.~ Se informează medicul în cazul apariţiei de vărsături, greţuri, cefalee.→ Incidente şi accidente:~ Sindrom postpuncţional – ameţeli, cefalee, vărsături, rahialgii.~ Hemoragii pe ac în timpul puncţiei – fără importanţă.~ Dureri violente în membrele inferioare, determinate de atingerea ramificaţiilor cozii de cal sau măduvei spinării, cuvârful acului.~ Şoc reflex – poate duce la sincope mortale; accidentul este foarte rar.→ Interpretarea rezultatelor:~ LCR normal → soluţie apoasă, salină, limpede ca apa de stâncă.~ Volum 100-150 ml.~ D = 1005-1009, pH = 7,4-7,5.~ Tensiune = 10-20 cm apă în decubit, 20 cm apă în şezut.~ Albuminorahie 20-60 mg%, glicorahie 50-60 mg%.→ Observaţii:~ La pacienţii în stare foarte gravă se execută în decubit lateral.~ Tehnica se execută în condiţii de asepsie perfectă.~ Materialele se aleg în funcţie de scopul puncţiei.~ Examinarea macroscopică se face imediat apreciindu-se culoarea, aspectul, presiunea lichidului – normal lichidul estelimpede, clar ca apa de stâncă, se scurge picătură cu picătură. În stări patologice, lichidul cefalorahidian poate fihemoragic, purulent, iar viteza sa de scurgere poate creşte.~ După câteva picături de sânge apare lichid clar – se recoltează lichid limpide pentru examene citologice, biochimice,bacteriologice fără a-l suprainfecta.~ Nu se evacuează cantităţi mari de lichid.~ Mandrenul acului trebuie menţinut steril până la terminarea tehnicii.~ Puncţia occipitală se poate executa şi în ambulator.~ Nu se modifică poziţia bolnavului în timpul tehnicii → pericol de rupere a acului sau traumatizare a substanţei nervoasă.

71

TEHNICA 42. PREGATIREA BOLNAVULUI PENTRUPARACENTEZA SI INGRIJIREA POSTPUNCTIE

Definiţie: Puncţia abdominală (peritoneală) sau paracenteza constă în traversarea peretelui abdominal cu ajutorul unuitrocar în diferite scopuri.→ Scop:~ Explorator: Evidenţierea lichidului în cavitate. Recoltarea lichidului pentru determinări cantitative şi calitative.~ Terapeutic: Evacuarea lichidului din cavitate. Efectuarea de dializă peritoneală.→ Indicaţii:~ Ascită masivă → lichid în cavitatea peritoneală de diferite cauze (obstacole în circulaţia portală, ceea ce determinăhipertensiune în ramurile venei porte – în ciroza hepatică, insuficienţă cardiacă, tumori peritoneale), inflamaţiaperitoneului – în tbc peritoneal.~ Ascite care nu se resorb prin metode obişnuite de tratament.~ Traumatisme închise ale viscerelor abdominale când se bănuieşte hemoperitoneul Diagnosticarea cito-bacteriologică aascitei.→ Contraindicaţii:~ Chisturi ovariene, hidronefroză, sarcină.~ Diateze hemoragice – cu prudenţă. Colecţii lichidiene închistate.→ Locul puncţiei:~ Fosa iliacă stângă – bolnavul în decubit semilateral stâng.~ La mijlocul liniei ombilico-pubiană – bolnavul în poziţie semişezând.→ Materiale necesare:~ Muşama şi aleză.~ Mănuşi de cauciuc.~ Alcool, tinctură de iod.~ Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.~ Soluţii anestezice – Xilină 1%.~ Trocar.~ Ace şi seringi sterile.~ Tampoane.~ Medicamente – tonice cardiace, soluţii anestezice.~ Materiale pentru reacţia Rivalta – pahar conic, 50 ml apă distilată, acid acetic glacial, pipete.~ Material pentru pansament.~ Vase colectoare.~ Cilindru gradat.~ Găleată 10 l.~ Paravan.~ Tăviţă renală.~ Materiale necesare pentru recoltări.→ Pregătirea bolnavului:~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.~ Se invită pacientul să urineze sau se face sondaj vezical la nevoie.~ Se dezbracă regiunea aleasă şi se aşează bolnavul în poziţie.~ Se măsoară circumferinţa abdominală.

72

~ Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.→ Execuţia puncţiei:~ Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.~ Se îmbracă mănuşi de protecţie~ Medicul execută anestezia locală şi puncţia~ Rolul asistentei în efectuarea puncţiei :o Protejează lenjeria de pat şi de corp.o Asigură poziţia bolnavului.o Dezinfectează locul puncţiei.o Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul.o Adaptează şi supraveghează tubul prelungitor ce asigură scurgerea controlată în găleată sau pungăcolectoare.o Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.o Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate.o Examinează macroscopic lichidul.o Măsoară cantitatea şi densitatea lichidului evacuat.o Execută reacţia Rivalta (se picură 1-2 picături de lichid de cercetat în paharul cu apă distilată + 1-2 picăturide acid acetic glacial).o Notează puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul, eventualele incidente şi accidente.→ Îngrijiri după tehnică:~ Se aplică un pansament la locul puncţiei.~ Se supraveghează funcţiile vitale.~ Se aplică un bandaj abdominal compresiv cu cearşaf – timp de 6 ore.~ Se măsoară circumferinţa abdominală şi se notează.~ Repaus la pat 24 ore.→ Incidente şi accidente:~ Colaps vascular prin decomprimarea bruscă a cavităţii abdominale.~ Hemoragie digestivă manifestată prin hematemeză şi melenă.~ Perforarea intestinului – determină peritonită.~ Persistenţa orificiului de puncţie prin care se scurge lichid.→ Observaţii:~ Dacă scurgerea lichidului se opreşte brusc, se restabileşte scurgerea prin schimbarea poziţiei pacientului sau seintroduce mandrenul bont pentru a îndepărta o ansă intestinală sau flocoanele de fibrină care acoperă orificiul canuleitrocarului.~ Viteza de scurgere - 1 litru pe 15 minute.~ La prima paracenteză se evacuează o cantitate de maxim 4-5 litri.~ La următoarele paracenteze se poate evacua până la 10 litri.→ De evitat:~ Decomprimarea bruscă a cavităţii abdominale.~ Puncţiile evacuatoare repetate, deoarece duc la stări de hipoproteinemie şi caşexie.

73

TEHNICA 43. INGRIJIREA BOLNAVULUI CU SOC ANAFILACTIC

Definiţie:~ Şocul → tulburări funcţionale a întregului organism ca urmare a unui agent agresiv în urma căruia se instalează anoxiaţesuturilor, acumulare de produşi de catabolism în organism.→ Clasificare etiologică:~ Şoc hipovolemic (hemoragic, de deshidratare)~ Şoc cardiogen.~ Şoc septic (toxic).~ Şoc anafilactic.~ Şoc neurogen.~ Şoc traumatic.~ Şoc obstetrical.~ Şoc chirurgical.~ Şoc electric.→ Manifestări generale:~ Facies palid, uneori cianotic, acoperit de transpiraţii.~ Cianoză unghială, cianoza extremităţilor.~ Puls tahicardic, filiform – peste 100 pe minut.~ Hipotensiune.~ Polipnee superficială.~ Bătăi ale aripilor nasului.~ Oligurie până la anurie (lipsa urinei în vezică).→ Intervenţii de urgenţă:~ Înlăturarea agentului cauzal.~ Aprecierea rapidă a funcţiilor vitale – puls, tensiune arterială.~ Se observă culoarea tegumentelor, aspectul pupilei.~ Poziţia → orizontal, cu picioarele ridicate (cu excepţia în dispnee).~ Poziţie Trendelemburg, cu capul mai jos.~ Resuscitare cardio-respiratorie – în caz de stop respirator sau cardiac.~ Se face hemostază în hemoragii.~ Calmarea durerii.~ Crearea unei căi de acces la 1-2 vene – recoltarea sângelui pentru grup sanguin, alcoolemie.~ Perfuzie cu ser fiziologic sau ser glucozat, Dextran.~ Transport la spital, supravegheat.

74

TEHNICA 44. PREGATIREA PREOPERATORIE GENERALA

Îngrijirea preoperatorie a pacien ilor la care se va interveni chirurgical cuprinde explorarea paraclinică a pacientului, pregătirea psihică și pregătirea fizică a bolnavilor fără risc operator și cu risc operator.Explorarea paraclinică a bolnavului chirurgicalDeși explorarea clinică rămâne în continuare primordială explorarea paraclinică reprezintă o parte importantă a examinării bolnavului, fără aportul ei neputându-se realiza un diagnostic de certitudine, absolut necesar executării unei intervenții chirurgicale în condiții optime. Din acest motiv explorarea paraclinică trebuie temeinic cunoscută atât de medic cât și de cadrele medii.1.Explorarea sanguină-Prin examenul citologic se determină numărul de eritrocite, leucocite, trombocite, precum și formaleucocitară. Numărul mic de hemati asociat cu un hematocrit și o hemoglobină scăzută, semnifică oanemie acută sau cronică. Un număr mare de leucocite (peste 8-10000/mm3) poate reprezentasemnul unui proces inflamator sau infecțios. Un număr mic de trombocite (sub 150000/mm3) poateapărea în sindroamele de hipersplenism primar sau secundar, în afecțiuni hepatice etc.. Formaleucocitară are valoare în diagnosticul unor boli infecțioase și alergice (ex. o eozinofilie crescutăpoate apărea în chistul hidatic hepatic).-Examenul biochimic precizează cantitatea: hemoglobina, ureea sanguină, glicemia, ionogramaserică (Na, K, Cl, Ca), colesterolemia, bilirubinemia , transaminazele, amilazele, etc.. Ureeasanguină crescută peste 40mg% este consecința fie unui dezechilibru hidroelectrolitic (azotemieextrarenală), fie unei insuficiențe renale acute adevărate (necroză tubulară). O glicemie peste 120mg% este semnificativă pentru un bolnav, se impune un regim alimentar adecvat , tratamentantidiabetic. Intervenția chirurgicală (excepție urgențele) se temporizează până la normalizareaglicemiei.Determinarea ionogramei este importantă pentru că permite aprecierea tulburărilor hidroelectroliticepre și postoperatorii. În funcție de rezultatele ei se corectează dezechilibrele hidroelectrolitice.Bilirubina, transaminazele, fosfataza alcalină crescute sunt un indiciu în aprecierea suferințeihepatice celulare și mecanice. De ex. în pancreatita acută amilaza sanguină crește.-Examenul bacteriologic urmărește identificarea germenului patogen în sânge (hemocultură) încursul evoluției unei septicemii.-Teste de sângerare și coagulare se face determinarea grupului sanguin, a timpului de coagulare și atimpului de protombină sunt obligatorii dacă se va efectua o intervenție chirurgicală.Dacă pacientul mai acuză și alte afecțiuni decât cele respiratorii se va face explorarea tubuluidigestiv și a anexelor sale, explorarea rinichiului și a căilor urinare, explorarea glandelor endocrine.2.Explorarea cardiovasculară trebuie să se facă înaintea oricărei intervenții chirurgicale pentrupot apărea incidente și accidente intraoperatorii sau postoperatorii. Se folosesc:-Probe exploratorii radiologice: Rx. toracic, radiografia toracică, cateterismul inimii, arteriografia.-Probe exploratorii cu ajutorul curenșilor: EKG-ul, fonocardiograma.-Ecografia cardiacă.-Probe de determinarea eficienței circulatorii: indice de claudicație, proba la efort și poziție,oscilometria.-Probe exploratorii cu ajutorul izotopilor radioactivi: determinarea timpului de circulație, explorareacirculației periferice, determinarea volumului sanguin activ circulant, determinarea debituluicardiac.3.Explorarea pulmonară trebuie făcută la orice bolnav chirurgical chiar dacă la acesta nu se vaintervenii pe aparatul respirator.-Teste care apreciază eficiența ventilației pulmonare. Volumul expirator maxim pe secundă

75

(VEMS) reprezintă volumul de aer eliminat în prima secundă a unei expirații maxime, forțate dupăun inspir maxim. VEMS-ul măsurat se exprimă în ml și se raportează la valoarea teoreticăcorespunzătoare vârstei, înălținii și sexului. VEMS-ul actual se exprimă și în procente dincapacitatea vitală (CV) actuală a bolnavului VEMS×100/CV . Acest raport denumit și indice Tiffneau,reprezintă modalitatea curentă de diagnostic a sindromului de obstrucție bronșică.În mod nornal la adult VEMS are o valoare medie de 3500ml iar indicele Tiffneau are valori între70-85%.Spirometria preoperatorie este o metodă utilă pentru descoperirea insuficienței ventilatoriiindicând ventilația pe minut. Rezultatele sale sunt variabile și au următoarea semnificație:-ventilația sub 42/minut= insuficiență netă cu hipercapnie și hipoxie consecutivă,-ventilația de la 4-7 litri/minut= hipercapnia se instalează când frecvența respiratorie este ridicată,-ventilația peste 8litri/minut exclude insuficienta respiratorie.-Explorări radiologice. Radioscopia, radiografia pulmonară, bronhografia.-Explorări endoscopice. Bronhografia relevă modificări patologice ale traheei și bronhiilor pricipaleși permite biopsia.-Alte metode sunt ecografia, tomografia, scintigrafia.-Examenul bacteriologic al sputei este util la pulmonarii cronici.-Cercetarea gazelor de sânge, determinarea oximetriei directe oferă informații despre presiuneaarterială a oxigenului în sângele venos sau arterial.Carboximetria determină procentul de dioxid de carbon din sânge.Determinarea rezervei alcaline din sângele arterial și venos.Pregătirea fizică a bolnavilor cu risc operator1.Pregătirea bolnavilor denutrițiDezechilibrul nutritiv depinde de natura procesului patologic, de organul pe care este localizat și devechimea bolii. Tulburările nutritive cele mai severe se întâlnesc la bolnavii cronici după evoluțiiîndelungate ale proceselor patologice. În multe cazuri bolnavii au refuzat în repetate rânduriintervenția chirurgicală.Corectarea deficitului proteic se face prin:-regim alimentar hiperproteic – carne, ouă, brânză. Dieta trebuie să fie echilibrată (20% proteine,75% glucide, 5% lipide) și să aibă aport caloric de cel puțin 3000 calorii/zi,-administrarea de sânge integral sau plasmă în cantități mici (250-500mml/zi) repetate la 2-3 zile,-hidrolizatele de proteine , albumina umană, aminoacizii esențiali, aminoacizii sintetici, lipidesintetice,-vitaminoterapia și anabolizante.Această terapie intensivă nu poate fi însă prelungită prea mult pentru că aportul este mai mic decâtconsumul.2.Pregătirea bolnavilor anemiciAnemia reprezintă scăderea numărului de eritrocite a cantității de hemoglobină și a hematocrituluisub limite normale. Bolnavul înainte de intervenția chirurgicală trebui să aibă un Ht de cel puțin30% și o Hb de cel puțin 10%.Anemiile se tratează în funcție de tipul de anemie.-anemie feriprivă se administrează: fier (per os, injectabil) + Vit. C,-anemiile prin lipsă de acid folic, vitamina B12 se administrează: acid folic, Vit.B12,-anemiile cronice independente de boală în care se administrează sânge și masă eritrocitară.3.Pregătirea bolnavilor pulmonariTratamentul preoperator constă în reducerea mișcărilor ventilatorii, exerciții de tuse, suprimareafumatului, tratarea afecțiunilor pulmonare, interzicerea medicamentelor care deprimă tusea etc..Anestezia va fi strict individualizată la caz.

76

4.Pregătirea bolnavilor cardiaciExistă mai multe categorii de bolnavi:a)Bolnavi cardiaci care necesită o intervenție chirurgicală de urgență pe alt organ.În cazul acestora este obligatorie preoperator efectuarea unui EKG și a unui consult cardiologic,dacă pacientul urmează un tratament cronic medicația orală va fi înlocuită cu medicația injectabilă(tonicardiace, antiagregante etc).b)Bolnavi cardiaci care necesită o intervenție chirurgicală pe alt organ dar nu sunt urgențe.Ace tia beneficiază de o pregătire mai lungă i mai complexă, ș ș care va ține cont de rezultateleexplorărilor paraclinice și de starea cordului (inimii). De exemplu la un pacient care a suferit recentun infarct miocardic se contraindică orice operație pentru cel puțin trei luni.Pregătirea se face individualizat pe pacient de o echipă complexă chirurg, anestezist, cardiolog.c)Bolnavi cu afecțiuni cardiace care trebuie tratate prin intervenții chirurgicale.Acești bolnavi sunt tratați în clinici cardiovasculare și beneficiază de o pregătire conplexă șispecifică.d)Pregătirea pacienților cu afecțiuni vasculare periferice.-Arteriopaților li se vor administra vasodilatatoare, antiagregante, antibiotice.-Pacienții cu varice hidrostatice ale membrelor inferioare postoperator li se vor pune bandaj elastic.-Bolnavii cu tromboflebite vor beneficia de tratament anticoagulant, pentru a evita fenomenul dehipercoagulare, dozele vor fi reduse progresiv iar în preziua operației tratamentul va fi oprit, el va firelauat a doua zi postoperator în doze optime și sub controlul probelor de coagulare.

77

TEHNICA 45.INGRIJIREA POSTOPERATORIE GENERALA

Prin supraveghere clinică se va evalua: starea de con tien ă a pacientului, ș ț sensibilitatea,motricitetea, gradul de durere.Pentru funcțiile respiratorie și cordiovasculară, se pot aprecia clinic numai o parte dinparametri (frecvența respiratorie, tipul de respirație, colorația tegumentelor și mucoaselor, frecvențași amplitudinea pulsului, timpul de umplere capilar, diureza, volumul drenajelor). Pentrucaracterizarea lor competă, este necesară o supraveghere instrumentală:1. EKG. Înregistrarea EKG se va realiza cu cinci electrozi şi în şapte derivaţii. Afişarea simultană aD2 şi V5 este utilizată de rutină, acestea fiind derivaţiile în care se înregistrează cel mai binetulburările de ritm arterial şi de conducere atrioventriculară.2. Presiunea arterială. Măsurarea presiunii arteriale cu ajutorul unui cateter percutanat în arteraradială a mâinii dominante (în caz de eşec la puncţionare s-a puncţionat artera radială de parteaopusă sau artera femurală). Sunt importante nu numai valorile pe care le indică curba de presiune cişi aspectul acesteia care dă informaţii utile asupra volumului de ejecţie sistolică (prin suprafaţacuprinsă între curba ascendentă şi unda dicrotă), contracţiile miocardice (prin alura panteiascendente a curbei), rezistenţei vasculare periferice şi umplerii vasculare (prin variaţia presiuniiarteriale cu ciclu respirator). Aceste caracteristici sunt evidente şi uşor de interpretat în cazulcurbelor înregistrate la nivelul aortei.3. Presiunea venoasă de umplere. Măsurarea presiunii de umplere (PVC) este foarte importantăţinând cont de variaţiile brutale de volume care se produc şi de detaliile de tehnică chirurgicală. Lapacienţii cu performanţă cardiacă bună preoperator, PVC este un bun indicator al presarcinii şi secorelează bine cu presiunea de umplere a ventriculului stâng.4. Temperatura. Se măsoară în rinofaringe şi se afişează pe monitor.5. Cateterismul vezical. Măsurarea debitului urinar este obligatorie. Importanţa constă nu numai înaceea că este un bun indicator al funcţiei renale, dar dă informaţii asupra cuantificării aportului depotasiu şi alţi electroliţi. Culoarea roşiatică a urinii indică o hemoliză, fie din cauza CEC–ului, fieposttransfuzională.6. Parametrii respiratori sunt măsuraţi continuu: pulsoximetria, capnografia, volumele respiratorii,presiunile de insuflaţie. Pulsoximetria oferă date despre oxigenarea sanguină și este indicată cametodă de monitorizare la toți pacienții.S-a demonstrat că astfel se dectectează de 20 de ori maimulte episoade de hipoxemie comparativ cu supravegherea clinică. Hipercapnia secundarăhipoventilației alveolare, frecventa în perioada postoperatorie, poate fi detectată la pacientul cusuport ventilator parțial cu ajutorul capnografiei. La pacientul detubat, semnele clininice secundarestimularii sistemului nervos simpatic pot fi evidente tardiv, în aceste cazuri este necesaradeterminarea gazelor sanguine. La pacientul cu suport ventilator trebuie urmărite și valorilepresiunilor în caile aeriene, a volumului expirator curent și minut-volumului. Ambele metodepermit detectarea deconectării.7. Monitorizarea biologică: gaze sanguine şi echilibrul acido–bazic, gradul de anemie, glicemia,ACT-indicator al heparinemiei.8. Monitorizarea hemoragiei postoperatorii prin tuburi de dren. Sistemul de drenaj al fiecăruipacient se conectează la sistemul central de aspiraţie al spitalului. Pentru a menţine debitul deaspiraţie la un nivel constant, este bine ca între sursă şi borcanul colector să se intercaleze încă unborcan reglator de presiune.Pacienţii vor fi supuşi după ce ajung în secţia de ATI la un examen radiologic util pentrudiagnosticarea precoce a posibilelor colecții pleurale. Acest examen se va efectua cu ajutorulaparatului portabil şi se repetă ori de câte ori medicul anestezist o cere.9. Necesarul perfuzional. Prescripția postoperatorie a unei perfuzii trebuie să răspundă uneia sau

78

mai multor indicații precise. Natura și volumul soluțiilor utilizate se stabilesc, astfel încât să asigurenevoile metabolice bazale de apa și electroliți și compensarea pierderilor anormale.Nevoile metabolice bazale de apă și electoliți compensează pierderile normale ale organismului(urinare, fecale, perspirația insensibilă). Necesarul de apă depinde de vârsta și greutatea subiectului.Sursa perfuzională de apă o reprezintă soluțiile de glucoză. Deoarece după intervențiile chirurgicaleau loc schimburi hidro-electrolitice majore între compartimentele lichidiene ale organismului șiexistă tendința la retenția hidrică. Efectuarea unei ionograme postoperatorii este metoda cea maicorectă pentru a ghida prescripțiile ionilor.Compensarea pierderilor anormale. Piederile sanguine se compenseză fie cu soluțiicristaloide(clorură de sodiu0,9g%, ser Ringer sau Ringer-lactat), în volum triplu față de volumulpierdut, fie cu soluții coloidale în raport de volum 1/1.Următorii parametrii: presiunea arterială, presiunea de umplere (PVC-ul), temperatura, parametriirespiratorii, parametrii biologici, cateterismul vezical, monitorizarea hemoragiei postoperatorii șinecesarul perfuzional vor fi trecuţi în fişa de terapie intensivă a fiecărui pacient la intervale regulatede timp. Este indicată notarea la fiecare 10-15 minute în prima oră, ulterior la 30 minute, pentru unpacient cu o evoluție necomplicată. În funcţie de aceşti parametrii se vor hotărâ deciziileterapeutice.10. Aspirarea secreților de pe sonda de intubație. Toți pacienţii în momentul sosirii în secţia ATIerau ventilaţi mecanic, deci vor necesita aspirarea la intervale de timp regulate pe sonda deintubaţie. Aspirarea sse va face cu sonda de aspiraţie traheală de CH 12-16, acestea fiind adaptate înfuncţie de calibrul sondei de intubaţie.La aceşti pacienţi la care reflexul de tuse este absent se va încerca înlocuirea tusei printr-opresiune bruscă, exercitată asupra toracelui în timpul expiraţiei, sau printr-o manevră bruscă deaspiraţie în cursul aceleiaşi faze a respiraţiei. Secreţiile din alveole şi bronhiile mici, sub influenţavariaţiilor bruşte de presiune sunt aduse în trahee, de unde pot fi aspirate. Între chintele de tusebolnavul a fost respirat cu un balon. Secreţiile bronşice din bronhiile inferioare au fost mai întâifluidificate cu medicaţie expectorantă iar în lipsa lor cu ser fiziologic de 0,9%. Aspiraţia se va faceîntotdeauna cu instrumente perfect sterile, indiferent de profunzimea pâna la care se va introducesonda.La pacienţii care vor necesitat menţinerea pe aparatul de ventilaţie mecanică mai mult timp,pentru a preveni infectarea arborelui respirator se indicat traheostomia (şi în cazul acesteia ori decâte ori va fi nevoie se va aspira secreţiile la fel ca şi la pacientul intubat). În funcţie de parametriiASTRUP şi de mişcările respiratorii voluntare, se va hotărâ detubarea sau traheostomizareapacienţilorParametrii ASTRUP. Echilibrul acido-bazic.Valori normale.pH actual 7,35-7,40pH standard 7,35-7,40Presiunea parţială CO2 40 mmHgBicarbonat standard 20-24 mEq/lBaze tampon 40-50 mEq/lBaze exces -2-+2 mEq/lBicarbonat restant 20-24 mEq/lBicarbonat total 24-27 mEq/lGazele din sângePresiunea parţială a O2 în sângele arterial 85-100 mmHgSaturaţia cu O2 a sângelui arterial 95-97 %Rezerva alcalină în volume de CO2 la adult în sângele arterial.43 CO2 volume la %

79

IonogramaAnioni 155 mEq/l Proteine 16 mEq/lCloruri 103 mEq/l Cationi 155 mEq/lBicarbonaţi 27 mEq/l Sodiul 142 mEq/lFosfaţi 2 mEq/l Potasiul 5 mEq/lSulfaţi 1 mEq/l Calciul 5 mEq/lAcizi organici 6 mEq/l Magneziul 3 mEq/l11. Men inerea tensiunii arteriale la valori normale i administrarea medica ț ș ției antialgice. Pentrumenţinerea tensiunii arteriale la valori normale se va administra medicaţie inotropă la toţi pacienţii,în funcţie de necesităţi şi numai la indicaţia medicului anestezist. Pentru prevenirea dureripostoperator se va administrat antialgice. Tratamentul durerii este mai eficient dacă este începutînainte de apariția stimulului algogen. Astfel pacienții care se trezesc din anestezie cu dureri suntmult mai rezistenți la tratament, necesitând doze totale mai mari de analgezic, comparativ cu ceicare se trezesc fară durere. Postoperator este necesară administrarea de anticoagulant și dozele sevor ajusta în funcție de timpul de coagulare.12. Administrarea de sânge integral și plasmă. Atât intraoperator cât şi după aceea în secţia de ATIse vor administra sânge integral sau plasmă, în funcţie de valorile hematologice.Valorile hematologice medii normaleHematocrit bărbaţi 45 %Hematocrit femei 42 %Hemoglobina bărbaţi- grame: 16 %- procente: 100 %Hemolobina femei- grame: 14 %- procente: 80 %Pacienţii trebuie să aibă trecută în foaia de internare şi în foaia de ATI grupul sanguin şiRH-ul.Atunci când medicul anestezist indică administrarea de sânge integral sau plasmă esteobligatorie efectuarea probei de compatibilitate înainte ca acesta să fie administrat şi totodatăverificarea itegrităţi pungii, dacă pe aceasta a fost trecut grupul şi RH-ul la centrul de transfuziiînainte de a fi trimis către spital, dacă sângele nu şi-a pierdut valabiliatatea şi aspectul macroscopical sangelui din pungă este normal (sângele păstrat la frigider cu punga suspendată se sedimenteazăîn trei straturi: stratul inferior cuprinde masa eritrocitară apărând mai vâscos şi de culoare roşieînchis,stratul al doilea apare ca o peliculă fină albicioasă formată din leucocite şi trombocite, apoicel de al treilea strat limpede omogen de culoare galben-verzuie, reprezentat de plasmă). Aspectulmacroscopic al sângelui e modifică în următoarele condiţii: infectarea sângelui din pungă, hemolizaşi coagularea sângelui.De obicei sângele sau plasma sunt administrate pe o cale venoasă periferică.13. Monitorizarea coagulării sângelui. La toţi pacienţii dar în mod deosebit la cei care prezintă ca şicomplicaţie postoperator sângerarea prin tuburile de dren se va verifica valorile timpului desângerare, coagulare şi timpul de protrombină.Valori medii normaleTimp de sângerare 250 000/mm3Timp de coagulare 2-4 minuteTimp de protrombină 85-100 %14. Efectuarea igienei corporale. Pacienţii au avut nevoie pe lângă celelalte îngrijiri şi de efectuareaigienei corporale care se va face de două ori pe zi cu ajutorul prosapelor umede imbibate în soluţii

80

cu săpun iar apoi se vor terge cu prosoape uscate iar anumite părţi ș ale corpului vor fi pudrate cutalc. Patul pacientului se va schimba zilnic. Aceasta manevră va fi efectuată de două asistentemedicale prin rotirea pacientului în pat de pe o parte pe cealaltă având grijă să nu fie detubat sau săse smulgă una din cele două căi venoase (calea periferică sau cea centrală) sau calea arterială.15.Toaleta plăgi cu soluții dezinfectante în fiecare zi și verificarea plăgi dacă nu prezintă semne deinfecție.16. Comunicarea cu pacientul. Un rol important al asistentei medicale în îngrijirea pacientuluioperat este comunicarea cu acesta. Cadrul medical explică pacientului tot cea ce urmează să i sefacă.

81

TEHNICA 46. CAPTAREA SCAUNULUI LA PAT

SCOP: Evacuator in cazul bolnavilor independenti si pentru observarea caracterelor fiziologice si patologice si analiza lor in vederea precizarii diagnosticului.

MATERIALE NECESARE: - paravan- masca- manusi de protectie- plosca- musama si aleza- cearsaf sau invelitoare- hartie igienica- foaie de temperatura- pix de culoare albastra

TEHNICA:

Se comunica cu bolnavul pentru a fi relaxat. Se aseaza paravanul in jurul patului; se realizeaza o rulare a paturii si a cearsafului la picioarele bolnavului; se protejeaza patul cu musama si aleza; se dezbraca bolnavul in partea inferioara si il rugam sa-si flecteze genunchii si sa-i indeparteze. Asistenta medicala se spala pe maini cu apa si sapun, imbraca manusile de protectie si masca, iar plosca o incalzeste in apa fierbinte si o usuca. Se protejeaza patul cu musama si aleza. Plosca a fost dezinfectata prin SUMERJARE (scufundare). Cu mana stanga ridicam bazinul bolnavului, si introducem plosca cu mana dreapta, din partea laterala a patului, sub fesele bolnavului dupa care se roteste intre coapsele acestuia. Se acopera bolnavul cu cearsaful sau invelitoarea si asistenta se indeparteaza, pentru a lasa intimitatea bolnavului. Cat timp bolnavul va elimina, asistenta va fi prin salon(nu va parasi salonul), iar cand bolnavul a terminat, acesta o striga. Vom scoate plosca in linie dreapta, dupa ce in prealabil l-am sters in regiunea perianala cu hartie igienica. Plosca se va acoperi cu capacul sau invelitoarea si se va indeparta pentru deversare la toaleta sau daca medical recomanda, se va recolta cu coprorecoltor, “fragmente” din materiile fecale pentru coprocultura. Se imbraca bolnavul, se acopera, se aeriseste salonul. Asistenta medicala se spala pe maini cu apa si sapun, dupa ce in prealabil a indepartat materialele din salon si a dezbracat manusile. Va nota in foaia de temperatura scaunul, precum si valorile lui fiziologice.

82

TEHNICA 47. CAPTAREA URINEI LA PAT

SCOP: Evacuator, pentru observarea caracterelor fiziologice si patologice.MATERIALE NECESARE:- paravan- manusi de protectie- urinar- musama si aleza- comprese sterile

TEHNICA: Urinarele sunt confectionate din plastic sau sticla, pentru barbati au un orificiu mai ingust iar pentru femei au un orificiu mai larg in forma de floare. Dupa pregatirea materialelor, le vom transporta la patul bolanvului. Montam paravanul, rulam patura la picioarele bolnavului, asezam musamaua si aleza, pentru a proteja patul, ne spalam pe maini cu apa si sapun si apoi imbracam manusile de protectie. Se aseaza urinarul intre coapsele bolnavului, iar cu o compresa se apuca penisul si se introduce in urinar. Dupa eliminare, cu alta compresa sterila se sterg picaturile de urina ramase si se indeparteaza urinarul. Daca lenjeria s-a murdarit se va schimba, asistenta se spala pe maini cu apa si sapun dupa ce in prealbil a dezbracat manusile. Va nota in foaia de temperatura cantitatea de urina. Se aeriseste salonul si se trece la reorganizarea locului de munca.

83

TEHNICA 48. CAPTAREA VARSATURII LA PAT

SCOP: Pentru observarea caracterelor fiziologice si patologice ale varsaturilor si descoperirea modificarii lor patologice in vederea stabilirii diagnosticului.

MATERIALE NECESARE:- manusi de protectie?????- musama si aleza- 2 tavite renale- pahar cu apa aromata- prosop- foaie de temperatura- 3 pixuri(verde, rosu, albastru)-in functie de culoarea varsaturii

TEHNICA:

Materialele au fost pregatite si trasportate la patul bolnavului, pe masuta protejata de un CAMP STERIL. In timp ce bolnavul varsa, il vom incuraja, pentru a nu intra in panica.Pregatirea fizica consta in pozitionarea acestuia in decubit dorsal cu capul in lateral (pozitia de siguranta). Daca starea generala i-o permite acesta mai poate ocupa si pozitia sezand in pat sau la marginea patului. In pozitia de siguranta, vom impiedica bolnavul sa aspire continutul gastric in caile respiratorii. Se protejeaza perna bolnavului cu musama si aleza iar lenjeria de corp, cu un prosop asezat in jurul gatului bolnavului. Daca acesta are proteza, o vom indeparta in pahar. I se ofera bolnavului tavita renala daca este capabil sa si-o sustina, daca nu o vom sustine noi, asistentii medicali. Asistenta medicala sprijina cu cealalta mana fruntea bolnavului, il incurajeaza pe bolnav, il educa sa inspire mai profound pe nas si sa expire pe gura. I se ofera bolnavului un pahar cu apa aromata pentru a-si clati gura, indeparteaza continutul in cealalta tavita renala. Asistenta medicala, sterge gura bolnavului cu prosopul de eventualele mucozitati, aplica comprese pe frunte, ofera bolnavului lichide reci in cantitati reduse incepand cu o lingurita si apoi cantitatea crescand progresiv. Se indeparteaza materialele folosite, daca e nevoie si varsatura, daca nu va fi pastrata pentru vizita medicului. Se va nota in foaia de observatie tehnica, numele asistentei medicale si ora, iar in foaia de temperatura, varsatura si culoarea acesteia. Se supravegheaza bolnavul in continuare, se aeriseste salonul si se trece la reorganizarea locului de munca.

TEHNICA 49. CAPTAREA SPUTEI

84

SCOP: 1. drenajul secretiilor bronsice 2. examen flora banala 3. examen bacteriologic

MATERIALE NECESARE:- pahar sau cutie Petri- 2-3 scuipatori

TEHNICA: Se pregatesc materialele si se transporta la patul bolnavului. Este pregatit fizic si psihic. Este instruit sa nu inghita sputa, sa nu o imprastie, sa nu o expectore in batista sau prin salon, ci sa colecteze in scuipatorile speciale, pentru a preveni infectiile nozocomiale. I se asigura cel putin 2-3 scuipatori de rulaj. Acestea sunt schimbate in functie de cand trebuie prezentate medicului. Se educa bolnavul sa nu arunce corpuri straine in scuipatoare. Se trece la reorganizarea locului de munca.Definitia sputei: Sputa reprezinta totalitaea substantelor ce se expectoreaza din caile respiratorii prin tuse. Prin expectoratie se intelege eliminarea sputei din caile respiratorii superioare(C.R.S.). In conditii fiziologice, mucoasa cailor respiratorii secreta o cantitate mica de mucus, necesara protejarii suprafetei interioare a organelor respective fata de efectul nociv al aerului, prafului si fata de uscaciune. In conditii patologice se aduna in CAILE RESPIRATORII SUPERIOARE o cantitate variabila de sputa care actioneaza ca un corp strain si provoaca actul tusei. Sputa este alcatuita din secretia si exudatia patologica a mucoaselor bronhopulmonare din descuamatia epiteliilor pulmonare dar si din substante straine inhalate(praful). Expectoratia are o mare importanta pentru stabilirea multor diagnostice. Pentru determinarea cantitatii se vor folosi vase gradate acoperite cu placi de sticla, in vas se afla o cantitate fixa de substanta dezinfectanta de lizol 5%sau fenol 100g sau permanganat de potasiu, care trebuie scazuta din cantitatea de sputa colectata in vas(recipient). Daca sputa se capteaza pentru aprecierea aspectului se utilizeaza scuipatoare emailata cu capac(fara a se adauga o alta substanta in vas, care ar putea denatura aspectul sputei.

TEHNICA 50. TESTAREA SENSIBILITATII BOLNAVULUI LA TUBERCULINA

85

Produsul folosit pentru intradermoreactia la tuberculina este: PPD IV65.PPD IV65 = tuberculo-proteina purificata produsa de institutul Cantacuzino in 1965, astfel incat 0,1ml din solutia livrata sa fie echivalent cu produsul de referinta international. Testarea la tuberculina este metoda prin care se poate recunoaste daca organismul a suferit sau nu infectia tuberculoasa.SCOP: explorator.MATERIALE NECESARE:• ace.• seringi.• 2 tavite renale.• alcool medicinal.• tampoane de vata.• manusi de protectie.• solutia injectabila(tuberculo-proteina).Asistenta se spala pe maini cu apa si sapun, imbraca manusile de protectie, bolnavul a fost pregat fizic si psihic. Se dezinfecteaza tegumentulin jurul zonei de electie, cu alcool medicinal. Se intinde tegumentul si se imobilizeaza cu policele si indexul mainii stangi. Se prinde seringa cu mana drepata si se patrunde cu bizoul indreptat in sus in grosimea dermului. Se introduce intradermic, 0,1ml din solutia PPD IV65. Injectia se face cu seringi speciale si cu ace pentru injectii intradermice. Se observa la locul electiei, formarea unei papule cu aspectul unei coaje de poatocala, avand inaltimea de 1-2mm. Se retrage acul brusc si nu se tamponeaza locul de electie. Bolnavul este informat sa nu se spele pe antebrat sis a nu comprime locul respective. Citirea se face la 72 de ore dupa administrare, astfel:• daca d ≤10mm, rezultatul este negativ.• daca d >10mm, rezultatul este pozitiv.

TEHNICA 51. TESTAREA SENSIBILITATII LA ANTIBIOTICE

86

SCOP: explorator.MATERIALE NECESARE:• ace.• seringi.• 2 tavite renale.• alcool medicinal.• tampoane de vata.• manusi de portectie• antibioticul ce urmeaza a fi administrat.

Raportul este 1/100. Se dilueaza 1 gram substanta active intr-un flacon, cu 10ml ser fiziologic(daca flaconul are 1,5 grame, se dilueaza cu 15ml ser fiziologic). Din aceasta dilutie: 1+10=11, se aspira 1ml solutie, care, la randul ei se dilueaza cu inca 9ml ser fiziologic. Din solutia obtinuta 1+9=10ml, se aspira 0,1ml solutie ce se administreaza pe fata anterioara a antebratului. Dupa maxim 30 de minute se interpreteaza sensibilitatea in functie de reactia locala. In cazul unei alergii: la locul de electie al alergenului(antibioticului), apare o papula puriginoasa(prurit=senzatie de mancarime), cu tendinta la extindere. Citirea se face in maxim 30 de minute: rezultatul este negativ daca diametrul este <10mm si, deci, solutia se poate administra; rezultatul este pozitiv daca diametrul este >10mm si, deci, solutia nu se poate adminstra.

TEHNICA 52. EFECTUAREA SPALATURII VAGINALE

87

MATERIALE NECESARE:- paravan- musama aleza- 2 bazinete- manusi de cauciuc- manusa de baie si prosopul(3)

TEHNICA: Bolnava este asezata in pozitia ginecologica, se introduce sub regiunea sacrala a bolnavei un bazinet pentru a urina daca aceasta nu a urinat. Se va schimba bazinetul, se imbraca manusile de protectie si manusa de baie. Se efectueaza spalatura dinspre regiunea pubiana spre anus cu sapun ce are pH neutru. Se limpezeste cu apa din abundenta, se usuca cu prosopul 3 prin tamponare, se indeparteaza bazinetul. Se aeriseste salonul si se trece la reorganizarea locului de munca.

TEHNICA 53. EFECTUAREA BILANTULUI HIDRIC

88

Pentru efectuarea bilantului hidric urmarim INGESTA-EXCRETA.Pentru a urmari bilantul hidric in organism este necesar sa se noteze atat intrarile cat si iesirile. INTRARILE: sunt constituite prin apa din alimente si bauturi(apa, ceaiuri, cafea, sucuri, supe, fructe). O alta parte din apa este provenita din metabolismul celular dar si din solutii perfuzabile. IESIRILE(EXCRETA): sunt constituite din:• scaun• urina• perspiratie• transpiratie• menstra• pierderi patologice cum ar fi: diaree, varsaturi, hipertermie, drenaje, hemoragii masive, aspiratie gastrica sau intestinala.

Vor fi de asemenea masurate si calculate si notate in BILANTUL HIDRIC. Pentru fiecare grad de temperature peste 37gradeC se va calcula o pierdere suplimentara de apa de 500mL.Se va nota ori de cate ori a fost schimbat un pansament si gradul de schimbare al acestora, stiind ca printr-un pansament abundant imbibat se pot pierde circa 500-700 mL apa.EXEMPLU: BILANT HIDRIC:INGESTA:• LICHIDE=1500ML.• ALIMENTE=600ML.• APA REZULTATA DIN METABOLISMUL ALIMETAR=400ML.

TOTAL=2500ML.

EXCRETA:• SCAUN= 200ML.• DIUREZA=1600ML.• TRANSPIRATIE=400ML.• MENSTRA=200ML.• PERSPIRATIE=100ML.TOTAL=2500ML.DACA INTERVINE PATOLOGICUL AVEM:• INTRARI: VEZI MAI SUS.• IESIRI: - VARSATURI=400ML.- SCAUN DIAREIC=500ML.- DIAFOREZA=600ML.PENTRU ECHILIBRU INTERVENIM CU PEV SER GLUCOZAT=1500ML.

TEHNICA 54. ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR IN CAZ DE FRACTURA

89

Fracturile reprezinta întreruperea totala sau partiala a continuitatii unui os.Fractura se poate produce prin mecanism direct - prin lovire sau indirect - printorsiune (când are loc o rasucire a unui os, aparând o fractura spiroida), prin tractiune (întimpul unei contractii musculare puternice se produce smulgerea unor fragmente osoaseîn zona de insertie tendinoasa), prin înfundare (când se produce o compresiune înlungul axului osului respectiv, aparând fractura epifizei), prin îndoire (când fortatraumatica actioneaza pe un os lung la un capat al acestuia celalalt capat fiind fixat,aparând tendinta de exagerare a curburii osoase, care depaseste elasticitatea osului,fractura instalându-se la punctul maxim al curburii).Clasificare:1) în functie de comunicarea focarului de fractura cu exteriorul: fracturi închise:fragmentele osoase sunt acoperite integral de tegument; fracturi deschise: focarul defractura comunica cu exteriorul.Aceste fracturi se pot produce în doua moduri: din exterior spre interior,pielea si tesutul subcutanat fiind lezate de agentul traumatic; din interior spre exterior,pielea si tesutul subcutanat fiind lezate de fragmentele osoase.2) în functie de numarul de fragmente osoase: fracturi simple: exista douafragmente osoase la nivelul focarului de fractura; fracturi cominutive: exista cel putintrei fragmente osoase3) în functie de traiectul de fractura: fracturi complete: cand ambele corticaleosoase sunt lezate; fracturi incomplete: când este lezata doar o corticala osoasaAceste fracturi incomplete sunt caracteristice pentru copii (exemplu:fractura „în lemn verde”: în acest caz este lezata doar partea convexa a osului îndoit,partea concava ramânând intacta).4) în functie de deplasarea fragmentelor osoase : fracturi cu deplasare: capeteleosoase fracturate se deplaseaza din axul longitudinal al osului; fracturi fara deplasare:capetele osoase fracturate ramân în axul longitudinal al osuluiSimptomatologie:Semnele prezente în cazul unei fracturi sunt structurate în doua categorii: semnede probabilitate (cele ne ajuta sa banuim prezenta unei fracturi) si semne de certitudine(daca sunt prezente aceste semne, sigur exista o fractura).Pentru fracturile închise:Semne de probabilitate: durere: aceasta apare imediat dupa traumatism; la nivelul focarului de fracturaeste intensa si în punct fix; durerea poate fi prezenta si la distanta de focarul de fractura(„durere reflectata”), în acest caz având o intensitate mai mica (exemplu: durerea lanivelul genunchiului aparuta în fractura de sold) tumefiere regionala: data de prezenta edemului, sau a hematomului echimoza: apare la 24-48 ore dupa traumatism; aceasta se instaleaza declivfata de focarul de fractura impotenta functionala: poate fi totala sau partiala, în functie de tipul de fracturasi osul la nivelul caruia este localizataSemne de certitudine: crepitatii osoase: sunt zgomote caracteristice, datorate frecarii capetelorosoase fracturate deformare regionala: este data de deplasarea capetelor osoase fracturate;poate fi sub forma unui unghi, pe un segment cu forma liniara în mod normal

90

mobilitate anormala: aparitia unor miscari care nu exista, în mod normal, lanivelul respectiv lipsa transmiterii miscarii normale dincolo de focarul de fractura: miscarea sepoate executa într-o parte a segmentului fracturat, dar nu se continua si în cealalta partea acestuia (dincolo de focarul de fractura)- examenul radiologic: evidentiaza existenta traiectului de fracturaPentru fracturile deschise:La semnele enumerate mai sus se adauga prezenta urmatoarelor: plaga deschisa hemoragie localaFracturile deschise reprezinta leziuni de maxima urgenta, ele necesitândrezolvarea completa în maxim 6 ore de la producere, deoarece, pe de o parteconcomitent cu fractura sunt lezate toate tesuturile (tegument, muschi, vase sangvine,nervi), iar pe de alta parte ele reprezinta porti de intrare pentru agentii patogeni, infectiafiind cea mai frecventa complicatie a lor.Evolutia spontana a fracturilor: se produce sudarea capetelor osoase lezate, prinintermediul calusului.Primul ajutor: combaterea durerilor cu substante antialgice hemostaza provizorie si efectuarea pansamentului plagii respectiveîncazul fracturilor deschise imobilizarea provizorie a segmentului afectat, cu ajutorul atelelor protejarea termica a accidentatului, deoarece este afectata functia determoreglare transportul, obligator, la o unitate de specialitate (ortopedie)Reguli pentru efectuarea imobilizarii provizorii în cazul fracturilor:- initial, în toate cazurile de fractura, se executa imobilizarea manuala a zoneirespective: „salvatorul” îsi introduce simultan ambele mâini sub focarul de fractura, de-oparte si de alta a acestuia, apoi accidentatul este asezat în pozitie optima- totdeauna se vor imobiliza si cele doua articulatii “de siguranta”: cea distala sicea proximala fata de focarul de fractura- atelele trebuie sa depaseasca cu 10-20 cm cele doua articulatii “de siguranta”- atelele se acopera cu materiale moi (vata, fulare, prosoape, etc.)- în marea majoritate a cazurilor, se folosesc doua atele, asezate perpendicularuna pe cealalta (pentru a preveni deplasarea laterala a fragmentelor osoase)- prima atela montata este cea care sustine greutatea segmentului respective,apoi “salvatorul” îsi retrage simultan ambele mâini de sub focarul de fractura (în acestmoment se termina imobilizarea manuala)- toate spatiile goale dintre segmentele corporale si atela se umplu cu materialemoi- daca exista o deformare în unghi a osului fracturat: o atela se plaseaza departea concava, spatiul gol fiind umplut cu un rulou din materiale moi, iar a doua atela seaseaza pe partea laterala a segmentului lezat- fixarea atelelor: se face printr-o tehnica de bandajare (în spirala, sau câtevature circulare locale); se începe de la focarul de fractura, apoi se urca spre proximal, înfinal se coboara spre distal- imobilizarea se face în pozitia în care se afla osul fracturatMetode specifice de imobilizare provizorie a fracturilor, în functie de segmentul

91

traumatizat:Fracturi mandibulare: „prastie mentoniera”; tragerea a 2-3 ture circularede fasa, între mandibula si vertex.Fracturi claviculare: „cravata axilara”; bandaj Desault (utilizat numai încazul fracturilor fara deplasare); bandaj Watson-Jones.Fracturi costale: tehnica de bandajare circulara sau în spirala, de la nivelaxilar pâna la nivel ombilical.Fracturi la nivelul bratului (humerus): cu 2 atele, care trebuie sadepaseasca proximal umarul si distal cotul.Fracturi la nivelul antebratului (radius, cubitus): cu 1 atela, care trebuie sadepaseasca proximal cotul si distal articulatia pumnului; atela pneumatica, confectionatadin material cauciucat si dotata cu un sistem de deschidere/închidere (fermoar) si osupapa de umflare/dezumflare,Fracturi la nivelul oaselor mâinii (carpiene, metacarpiene, falange): cu 1atela, care trebuie sa depaseasca articulatia pumnului si vârful degetelor; atelapneumatica.Fracturi la nivelul coapsei (femur): cu 2 atele, care trebuie sa depaseascaproximal soldul si distal genunchiul. Deoarece accidentatul va fi pozitionat în decubitdorsal, în cazul în care transportul la unitatea sanitara de specialitate dureaza mai multeore, se recomanda ca proximal atela posterioara sa depaseasca umarul.Fracturi la nivelul oaselor gambei (tibie, peroneu): cu 2 atele, care trebuiesa depaseasca proximal genunchiul si distal glezna; atela pneumatica.

TEHNICA 55. ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR IN CAZ DE HEMORAGII EXTERNE

92

Clasificare:1) în functie de tipul vasului lezat: hemoragii arteriale; hemoragii venoase;hemoragii capilare; hemoragii mixte2) în functie de cantitatea de sânge pierduta: hemoragii mici (pâna la 500 ml desânge); hemoragii moderate (pâna la 1000 ml de sânge); hemoragii mari (mai mult de1000 ml de sânge)3) în functie de localizare: hemoragii externe: sângerarea are loc în afaraorganismului; hemoragii interne: sângele se acumuleaza în organism, vasulnecomunicând direct cu exteriorulÎn cazul hemoragiilor interne, pot fi prezente mai multe situatii:- Sângele se poate acumula în cavitati preexistente. Exemple: hemotorax(sânge în cutia toracica); hemartroza (sânge într-o articulatie).- Hemoragia are loc într-un organ, de unde sângele este eliminat pe calenaturala (poarta denumirea de hemoragie exteriorizata). Exemple: epistaxis (sângeeliminat pe nas); hematemeza (sânge eliminat pe gura, provenit din stomac; în acest cazsângele are aspect de “zat de cafea”); hemoptizie (sânge eliminat pe gura, provenit dinplamâni; în acest caz sângele are aspect aerat); melena (sânge eliminat prin materiilefecale, acestea având culoare neagra-luciosa); hematurie(sânge eliminat prin urina).- Sângele se acumuleaza în tesuturi (în acest caz este vorba despre ohemoragie interstitiala). Exemplu: hematom.4) în functie de timpul scurs de la momentul traumatismului pâna la producereahemoragiei: hemoragii primitive, când vasul sangvin sese rupe în momentultraumatismului; hemoragii secundare, când lezarea vasului sangvin se produce la uninterval liber de momentul traumatismului (ore, zile, saptamâni)5) în functie de efectul hemoragiei asupra organismului: hemoragii compensate,când efectele generale sunt discrete sau moderate; hemoragii decompensate, cândefectele asupra organismului sunt importanteSimptomatologie:Pentru hemoragiile arteriale: sângele este de culoare rosu-aprins sângele curge în jet continuu la capatul proximal al plagii si în jetintermitent, concordant cu bataile cardiace, la capatul distal al plagiiPentru hemoragiile venoase : sângele are culoare rosu-închis sângele curge în jet continuu la ambele capete ale plagiiPentru hemoragiile capilare: sângele este de culoare rosu-închis sângerarea este difuza,în suprafata, nu în jetPentru hemoragiile externe: aspectul sângelui este în functie de tipul de vas sangvin lezat pot apare semne ale unei stari de soc: extremitati reci; puls egal saumai mare de 100-120 b/min. si de amplitudine mica; tahicardie (alura ventriculara maimare decât valoarea normala); scaderea tensiunii arteriale; respiratie superficiala siaccelerata (polipnee); stare de lipotimiePentru hemoragiile interne: paloare

93

stare de ameteala (vertij)14 vâjâituri în urechi (acufene) senzatie de sete accentuata, asociata cu senzatie de “gura uscata” se poate instala starea de socGravitatea unei hemoragii depinde de urmatorii parametri: cantitatea de sângepierdut; viteza cu care s-a produs sângerarea; „terenul” accidentatuluiExemple: Daca se pierde o cantitate mai mica de 500 ml de sânge, la unom sanatos, nu apar efecte generale asupra organismului. Pierderea unei cantitati de1000 ml de sânge, daca se produce brusc, va fi urmata de instalarea unei stari de soc;daca se produce lent, va fi urmata de instalarea unei anemii. Pierderea brusca a uneicantitati egale cu 50% din masa circulanta poate provoca decesul.Prim ajutor:În cazul hemoragiilor externe: pozitionarea accidentatului în decubit, cu plaga orientata în pozitie„optima” (în sus si orizontal) efectuarea hemostazei provizorii adecvataÎn cazul hemoragiilor interne: posturarea accidentatului în pozitie Trendelemburg (pe plan înclinat la300-400, cu capul mai jos, sub nivelul picioarelor) accidentatii inconstienti se pozitioneaza în decubit lateral accidentatul este dezbracat de hainele groase si se deschid nasturii,cravata, cureaua (în regiunea gâtului, toracelui si abdomenului) se controleaza functiile vitale: daca este necesar, se executaresuscitare cardio-respiratorie crioterapie locala (daca poate fi precizat locul hemoragiei) daca este posibil, se încearca prinderea (punctionarea) unei venepentru recoltarea unei cantitati de sânge necesara determinarii grupei sangvine si a Rhuluisi ulterior pentru montarea unei perfuzii endovenoase (PEV) asigurarea protectiei termice (învelirea accidentatului)Accidentatul se mobilizeaza cât mai putin (deoarece nu se cunoaste exactlocul si dimensiunea leziunii care a provocat hemoragia).Nu se administreaza cantitati mari de lichide pe cale orala (p.o.),deoarece exista riscul aparitiei varsaturilor, care vor duce la instalarea unui dezechilibruhidroelectrolitic.În cazul hemoragiilor exteriorizate: daca accidentatul este inconttient, se pozitioneaza în decubit lateral crioterapie se interzice orice efort fizicÎn cazul socului hemoragic (cea mai grava complicatie): pozitionarea accidentatului cu membrele inferioare în flexie de 900 pebazin, obtinându-se astfel un volum de sânge suplimentar de aproximativ 1000 ml masurarea si notarea functiilor vitale (alura ventriculara, tensiuneaarteriala, frecventa respiratorie) se monteaza o perfuzie endovenoasa mobilizare minima a accidentatului daca este posibil, administrare de oxigen pe sonda nazala transport urgent la o unitate sanitara

94

Hemostaza:Reprezinta oprirea sângerarii.Hemostaza poate fi:- spontana: se instaleaza prin interventia mecanismelor de autoaparareale organismului (vasoconstrictie; coagulare) care duc la formarea trombusului (cheagul15sangvin). Aceasta poate fi stimulata prin administrarea medicamentelor hemostatice siaplicarea locala a unor substante hemostatice (vitamina K; Adrenostazin; Gelaspor;gheata).- provizorie: reprezinta oprirea temporara a hemoragiei. Este metodaspecifica de prim ajutor în cazul hemoragiilor.- definitiva: reprezinta oprirea definitiva a hemoragiei. De obicei, seefectueaza la nivelul unui serviciu medical. Metode utilizate: ligatura vaselor; suturavaselor; cauterizarea chimica (cu nitrat de argint) sau termica (cu electrocauterul);criochirurgia (azot lichid, care realizeaza o temperatura locala de –1960C).Daca dupa asigurarea hemostazei provizorii transportul la unitatea sanitaradureaza mai multe ore, la fiecare jumatate de ora se reface hemostaza, indiferent demetoda folosita, pentru a permite irigarea sangvina a tesuturilor situate distal, altfelexistând riscul aparitiei unei necroze tisulare.Metode de hemostaza provizorie: compresiune digitala; flexie fortata; aplicareagarouluiPentru hemostaza arteriala provizorie:1) Compresiune digitala:Reguli de executare: este prima interventie, efectuata cu maxima rapiditate se comprima manual artera lezata, sau daca este posibil artera maredin care provine locul comprimarii este totdeauna proximal de plaga: se palpeaza arterapâna se simte pulsul, apoi se apasa puternic pâna se opreste sângerarea comprimarea trebuie facuta în loc accesibil, de preferat pe un plan osos2) Flexie fortata:Se executa cu ajutorul unui “obiect dur” interpus între segmentele de membruflectate, care exercita o presiune asupra vasului lezat, având o rezistenta (osulrespectiv). Exemple de “obiect dur”: rulou de fasa; prosop; portiuni din haineleaccidentatului; un corp dur învelit în vata etc.Initial se executa compresiunea manuala a vasului mare lezat si apoi aceastametoda de hemostaza provizorie.3) Aplicarea garoului:Garoul este un tub de cauciuc, de grosime si lungime variabile, care va fiînfasurat de 2-3 ori (sau înnodat) în jurul membrului accidentat, deasupra leziunii (deciproximal de plaga).Accidente care pot apare prin aplicarea garoului:Cianozarea zonei distale: garoul este prea strâns, provocând staza venoasa,putându-se ajunge pâna la gangrenarea membrului respective.Aparitia de dureri vii, insuportabile: s-a produs comprimarea nervilor, care poatefi generatoare de soc grav, sau paralizii definitive.Dilatarea foarte mare a vaselor sangvine, caz în care la scoaterea garoului sepoate instala o scadere brusca a tensiunii arteriale (cunoscuta sub denumirea de socul

95

degarotatilor) care poate fi letala.Pentru prevenirea acestor accidente, este recomandata respectarea urmatoarelereguli: garoul va fi mentinut maximum 20-30 min. Daca este necesarapastrarea lui pentru o perioada mai mare, la un interval de 10-15 min. se scoate pentru 2– 3 min., timp în care se face compresiune manuala, apoi se remonteaza garoul scoaterea garoului trebuie executata foarte lent (uneori dureaza pâna la3-5 min.) pentru ca circulatia sangvina sa se adapteze la noul pat vascularaccidentatul va fi supravegheat foarte atent dupa scoaterea garoului16Pentru hemostaza venoasa provizorie:Se folosesc aceleasi metode ca la hemostaza arteriala provizorie, darcompresiunea si aplicarea garoului se executa distal de plaga.Pentru hemostaza capilara provizorie:Se efectueaza un pansament compresiv, aplicat pe segmentul lezat, careeste ridicat la verticala (deasupra nivelului inimii, pentru încetinirea circulatiei sangvinede la inima spre periferie).

TEHNICA 56. ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR IN INSOLATIE

96

Intervenţia promptă în insolaţie este esenţială în evitarea complicaţiilor cu risc fatal. Pentru că insolaţia este o afecţiune cu evoluţie rapidă, acordarea primului ajutor poate fi decisivă, de aceea e important ca acesta să fie efectuat corect.

Semne de alarmă!În cazul persoanelor care lucrează în locuri cu temperaturi mari şi care încep să resimtă o stare de slăbiciune, cefalee, greaţă, se recomandă întreruperea lucrului şi adăpostirea într-un loc umbros şi răcoros. Pentru scăderea temperaturii corporale sunt recomandate: consumul de băuturi reci (de preferinţă apă), duşuri cu apă nu foarte rece, băile în râuri sau lacuri din apropiere (doar pentru persoanele care ştiu să înnoate şi doar în locuri permise), stropirea corpului cu un furtun de grădină, pentru răcorire.

Acordarea primului ajutor unei persoane care manifestă simptomele insolaţieiÎn cazul în care se suspectează că o persoană suferă de insolaţie, prima ţintă urmărită trebuie să fie scăderea temperaturii corporale sub 39 grade C, care trebuie continuată şi pe parcursul resuscitării. Etapele din cadrul acordării primului ajutor în caz de insolaţie sunt:> Aducerea persoanei în cauză într-un loc răcoros şi umbros, dacă acesta se află în imediata apropiere. Pacientul trebuie aşezat într-o anumită poziţie pentru a asigura permeabilitatea căilor aeriene.> În aşteptarea ajutorului medical specializat, se vor practica îndepărtarea hainelor (pentru permiterea pierderii de căldură), stropirea corpului cu apă rece, plasarea de bucăţi de gheaţă la nivelul axilelor şi abdomenului, acoperirea corpului cu prosoape îmbibate în apă rece, în scopul scăderii temperaturii corpului. Dacă aportul de apă este limitat, răcirea gâtului şi capului vor fi prioritare. Pentru ventilaţie se vor folosi pe post de evantaie: ziare, prosoape sau haine.> Se vor ridica membrele inferioare superior faţă de restul corpului, pentru creşterea aportului sangvin la organele vitale, cum este creierul. Se vor masa extremităţile pentru favorizarea circulaţiei.> Dacă persoana este conştientă, va fi încurajată să bea lichide> În acelaşi timp în care se face răcirea corpului, se va măsura temperatura rectală din 10 în 10 minute, deoarece aceasta nu trebuie să scadă sub 38,5 grade C. Dacă nu există un termometru la îndemână (cum se întâmplă pe câmp, de exemplu), răcirea corpului se va face până când scăderea temperaturii se poate simţi cu mâna, prin palpare.> La sosirea echipajului medical specializat, pacientului i se va monitoriza pulsul, frecvenţa respiratorie şi se va practica, dacă e cazul, reuscitarea cardio-respiratorie. Pacienţii inconştienţi, care nu respiră, vor fi intubaţi. Pacienţii conştienţi, care răspund la stimuli, trebuie să primească oxigen.> Se va prinde o linie venoasă, în anticiparea necesităţii reechilibrării hidroelectrolitice şi perfuzării de dextroză sau tiamină (vitamină B1). Hipoglicemia apare frecvent la pacienţii cu insolaţie, putând fi o manifestare a insuficienţei hepatice, de aceea administrarea perfuzabilă de dextroză trebuie luată în considerare la toţi pacienţii afectaţi.

TEHNICA 57. ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR IN CAZ DE îNEC

97

Înecul reprezinta asfixia produsa de patrunderea apei, sau a altor lichide, în cailerespiratorii inferioare.Este a treia cauza de mortalitate accidentala.Mecanisme de producere a înecului: incapacitatea de a mentine capul afara din apa: acest mecanism poate fi present înurmatoarele situatii: nu stie sa înoate; este blocat în spatiu închis incapacitatea de a reactiona prin închiderea cailor aeriene si apnee la contactul cuapa: în traumatism cranio-cerebral; criza convulsiva; traumatism al zonelor reflexogene epuizare musculara hidrocutie (oprirea activitatii cardiace provocata de diferenta de temperatura între aparece / corpul cald al accidentatului) accidente de scufundareScufundarea unui corp în apa poate fi sub forma imersiei (scufundarea partiala)sau a submersiei (scufundarea totala).În fiecare caz de înec, trebuie luate în considerare proprietatile fizice si celechimice ale apei în care s-a produs traumatismul:Proprietatile fizice ale apei: hipotermia (provocata de temperatura scazuta a apei)creste toleranta la hipoxie.Proprietatile chimice ale apei:Apa sarata este hipertona (deoarece are o concentratie mare de clorurade sodiu) ceea ce va provoca trecerea pasiva a serului din vasele sangvine în alveolelepulmonare (datorita osmolaritatii mai mari fata de cea a sângelui). Astfel va apare ostare de hipovolemie (scaderea volumului sangvin circulant) si hemoconcentratie(cresterea concentratiei de hemoglobina în hematii).Apa dulce este hipotona (deoarece are o concentratie mica de clorura desodiu), trecând din alveolele pulmonare în sânge (datorita osmolaritatii scazute). Astfelapare o stare de hipervolemie (cresterea volumului sangvin circulant), cu încarcareasuplimentara a cordului si hemoliza (distrugerea exagerata a hematiilor), instalându-seanemie si hipoxie.Simptomatologie:În functie de gravitatea hipoxiei provocate, simptomatologia este diferita:Hipoxie moderata (apare în cazurile în care este inhalata o micacantitate de apa): cianoza la nivelul buzelor si a unghiilor tuse hemoptizie (la cei înecati în apa sarata) jena respiratorie tahicardie este pastrata starea de constienta accidentatul este speriatHipoxie grava: alterare marcata a starii de constienta, pâna la coma detresa respiratorieHipoxie severa: stop cardio-respiratorPersoana care acorda primul ajutor trebuie sa respecte urmatoarele reguli: sa-si pastreze calmul pe toata perioada acordarii primului ajutor sa nu-si supraevalueze puterile proprii (este o “persoana solida”) daca victima este constienta si în apropierea malului apei, sau marginii bazinului,salvatorul nu sare în apa, ci întinde mâna, sau piciorul, sau un obiect, de care se va

98

prinde accidentatul daca victima este în larg, salvatorul va sari în apa daca apa este necunoscuta, se sare cu picioarele înainte daca fundul apei este mlastinos, se va înota pe o parte (pentru a nu se tulbura apa) daca apa este curgatoare, salvatorul va fugi pe mal în sensul curentului, dupa care vasari în apa în timpul transportului pâna la mal, se recomanda asezarea unui obiect dur (scândura)sub spatele înecatului, deoarece nu se cunosc leziunile acestuia la nivelul capului,gâtului si coloanei vertebrale daca accidentatul este constient, i se spune sa se prinda de umerii sau soldurilesalvatorului; daca este inconstient, va fi prins de axile sau picioare daca victima nu respira, se începe imediat (deci în apa) respiratia artificiala prinmetoda directa “gura la gura” daca pe mal sunt oameni, se striga imediat dupa ajutor (din apa) pentru ca unul dintreacestia sa plece dupa o echipa de interventii (salvamar) salvatorul trebuie sa se fereasca de accidentat: daca victima prinde la nivelul fetei,salvatorul cu o mâna apasa cu putere nasul si barbia accidentatului, sau aplica o loviturade genunchi în abdomenul accidentatului, sau se scufunda cu victima (aceasta, în apa,va slabi priza sa de apucare)Primul ajutor:Masurile de prim ajutor trebuie aplicate la locul înecului (în apa, barca, margineabazinului, pe mal). Scoaterea cât mai rapida a accidentatului din apa, deoarece dupa sta 1 minutsub apa are sanse de supravietuire de 98%, însa la 10 minute de stat sub apa - sanselede supravietuire scad la 1%. Eliberarea cailor aeriene obstruate. Daca exista mâl, nisip, alge, etc.se aplicaurmatoarele masuri de prim ajutor: stergerea cavitatii bucale si a nazofaringelui;manevra Esmarch; aspirarea secretiilor; manevra Heimlich. Daca exista un spasmlaringian se recomanda efectuarea traheostomiei. Evacuarea apei din plamânii accidentatului trebuie realizata în maxim 60secunde. În cazul înecatilor în apa dulce, este inutila aceasta manevra de prim ajutor. Dupa eliminarea apei din plamâni, daca accidentatul este în stop respirator seface respiratie artificiala printr-o metoda directa sau indirecta. Daca este în stop cardiorespiratorse face resuscitare respiratoriere printr-o metoda directa asociata cu masajcardiac extern. Protectia termica a accidentatului: dezbracarea de hainele ude; ferirea de vânt;încalzirea înecatului, deoarece acesta este în hipotermie. Daca este posibil, se face evacuarea continutului gastric, pe sonda gastrica;intubatie traheala; aspirarea secretiilor pe sonda de intubatie. Metode medicale, utilizate numai de persoanele calificate: pentru înecatii cuapa dulce furosemid si vasotomie (extragerea unei cantitati de sânge); pentru înecatii cuapa sarata: perfuzie endovenoasa cu ser izoton. Prevenirea infectiilor prin administrare de antibiotice. Infectiile pot sa aparadatorita ingestiei si inhalarii de lichide infectate. Transportul accidentatului la o unitate sanitara. Acesta se face numai duparesuscitarea cardio-respiratorie (daca aceasta a fost necesara), în decubit lateral sauventral (deoarece la un anumit timp dupa reanimare înecatul poate sa verse) si subsupraveghere permanenta deoarece exista riscul agravarii starii generale a

99

accidentatului, în majoritatea cazurilor datorita eliminarii incomplete a lichiduluiintrapulmonar.Este contraindicata administrarea de lichide sau alimente în primele 60 minutedupa reanimarea din înec.

TEHNICA 58. ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR IN MUSCATURA DE SARPE

100

Primele masuri ce trebuie luate pentru ingrijirea muscaturilor de sarpe veninos trebuie sa conarga spre a transporta victima pentru a primi ingrijiri medicale definiti cat mai rapid posibil; victima trebuie sa fie cat mai putin mobilizata, pentru a limita difuziunea sistemica a ninului. Dincolo de aceasta, orice masura trebuie cel putin sa nu faca mai mult rau.Dupa muscaturile de vipera, suctiunea mecanica locala poate fi utila daca se aplica plagilor intepate in primele 3-5 minute. Un dispozitiv folositor este extractorul (produs Sawyer, Safety Harbor, Florida), care produce o presiune negativa de -l atmosfere asupra plagii. Suctiunea trebuie continuata cel putin 30 de minute. Suctiunea orala trebuie evitata, deoarece poate inocula in rana flora orala si teoretic poate, de asemenea, sa conduca la absorbtia ninului de catre cel care practica suctiunea prin leziunile tractului digestiv superior. Un garou proximal, care produce ocluzie limfatica, poate limita difuziunea ninului daca este aplicat in primele 30 de minute. Totusi, pentru a evita o cauza suplimentara de necroza tisulara, garoul nu trebuie lasat sa intrerupa fluxul arterial. O extremitate muscata trebuie imobilizata, daca este posibil, si pozitionata aproximativ la nilul inimii. Niciodata nu trebuie efectuate incizii la sediul muscaturii si nici o forma de racire sau soc electric nu prezinta avantaje.Pentru muscaturile elapidelor sau serpilor de mare este foarte utila tehnica australiana presiune-imobilizare, in care intreaga extremitate muscata trebuie infasurata cu un bandaj elastic sau cauciucat si apoi imobilizat. Bandajul trebuie aplicat la fel de strans ca pentru a trata o luxatie de glezna. Aceasta tehnica restrange in mare parte absorbtia si circulatia ninului de la locul muscaturii. Totusi, o evaluare a utilitatii potentiale a acestei metode in muscaturile de vipera necesita cercetari ulterioare, deoarece poate adauga leziuni tisulare locale dupa aceste muscaturi.Tratamentul la spital Odata ajunsa la spital, victima trebuie monitorizata indeaproape (functii vitale, ritm cardiac si saturatie de oxigen), in timp ce se realizeaza rapid anamneza si o examinare fizica scurta, dar integrala. Nilul eritemului/ inflamatiei unei extremitati muscate trebuie marcat si circumferinta trebuie masurata in cateva locuri la fiecare 15 minute, pana cand inflamatia se silizeaza. Trebuie obtinut abord intranos larg la nilul extremitatilor neafectate, pentru entualitatea in care ar aparea hipotensiune. Hipo-tensiunea precoce se datoreaza transvazarii sangelui in paturile vasculare pulmonar si shnic; cateva ore mai tarziu, hemoliza si piederea de volum intravascular in tesuturile moi poate juca un rol important. Pentru starea de soc trebuie sa fie initiata administrarea de lichide, cum ar fi serul fiziologic sau Ringer lactat. Daca raspunsul tensiunii arteriale nu este cel scontat dupa administrarea de 20-40 ml/kgcorp, se incearca administrarea de solutie de albumina 5% (10-20 ml/kg). Daca reechilibrarea volemiei nu reuseste sa amelioreze perfuzia tisulara, trebuie administrate substante vasopresoare (de exemplu, dopamina). Monitorizarea hemodi-namica invaziva (presiunile noase centrala si/sau arteriala pulmonara) poate fi utila in astfel de cazuri. Daca este evidenta coagulopatia, accesul nos central trebuie obtinut cu mare grija.Cat mai curand posibil trebuie recoltat sange pentru analize de laborator (inclusiv determinarea grupului sanguin si a compatibilitatii), inainte ca efectele ninului circulant sa interfereze cu determinarea grupei sanguine. De asemenea, are importanta realizarea hemogramei complete pentru a evalua gradul hemoragiei sau hemolizei, determinarea probelor renale si hepatice, coagulogramei, in special identificarea semnelor de coagulopatie de consum si testarea urinei pentru hematii si mioglobina. In cazurile sere sau in prezenta comorbiditatii semnificati, pot fi necesare determinarea gazelor in sangele arterial, electrocardiograma si radiografia toracica.Eforturile de a localiza o sursa de ser antinin adecvat trebuie sa inceapa precoce, in toate cazurile de muscaturi de serpi ninosi, indiferent de simptome. Daca apar semne si simptome, acestea pot progresa rapid, facand ca orice intarziere in administrarea de antinin sa fie periculoasa pentru victima. Antininurile rareori ofera protectie incrucisata impotriva ninului altei specii, decat cea utilizata in productia lor, in afara de situatia in care speciile sunt strans inrudite. Un exemplu de protectie incrucisata buna este cea a utilizarii antininului obtinut de la sarpele-tigru australian (Notechis Scutatus)

101

pentru muscaturile sarpelui de mare ( mai jos). Pentru informatiile privind spectrul de acoperire trebuie consultat prospectul care insoteste un antinin particular. in Statele Unite, ajutorul in gasirea unui antinin poate fi obtinut timp de 24 de ore pe zi de la Centrul de Informare privind Otravurile si Medicamentele de la Unirsitatea din Arizona (Unirsity of Arizona Poison and Drug Information Center (520-626-6016)).Semnele locale sere si rapid progresi (inflamatia tesuturilor moi, echimozele, petesiile etc.) sau manifestarile de toxicitate sistemica (semne si simptome sau anomalii de laborator) contituie indicatii pentru administrarea de antinin intranos. Prospectul alaturat evidentiaza tehnicile pentru reconstituirea antininului (atunci cand este necesar), procedurile testarii cutanate (pentru entualitatea reactiilor alergice) si dozele initiale adecvate. Majoritatea antininurilor sunt de origine ecvina si poarta riscul de reactii anafilactice, ana-filactoide si de hipersensibilitate intarziata. Testele cutanate nu sunt totdeauna de incredere in a sili care pacienti vor aa o reactie alergica la antininul ecvin; un test cutanat poate fi fals negativ sau fals pozitiv. inaintea administrarii de antinin, pacientul trebuie sa primeasca doze de incarcare adecvate de antihistaminice intranoase (de exemplu, difenhi-dramina, 1 mg/kg pana la maximum 100 mg; cimetidina, 5-l0 mg/kg pana la maximum 300 mg) in efortul de a limita reactiile acute. Cresterea volumului intravascular cu solutii cristaloide poate sa fie, de asemenea, utila in aceasta privinta (daca nu cumva este contraindicata de statusul cardiac al pacientului). Trebuie sa fie disponibila epinefrina, iar doza de antinin de administrat trebuie diluata (de exemplu, in 1000 ml de ser fiziologic, Ringer lactat sau glucoza 5% pentru adulti sau in 20 ml/kg pentru copii). Acest volum poate sa fie redus daca este necesar pentru tratamentul pacientilor cu rezerva cardiovasculara compromisa. Perfuzia cu antinin trebuie inceputa lent, cu medicul alaturi, pentru a interni in entualitatea unei reactii acute. Rata perfuziei trebuie crescuta gradat, in absenta fenomenelor alergice, pana la administrarea dozei totale initiale (pe o perioada de 1-4 ore). Doze suplimentare de antinin pot fi necesare daca starea clinica se degradeaza. Analizele de laborator trebuie recoltate la fiecare ora, mai ales daca sunt anormale, pana se asigura silitatea clinica.Ingrijirea muscaturii de sarpe ninos amenintatoare de viata la o victima cu alergie aparenta la antinin necesita o experienta semnificativa. Se recomanda consultarea unui specialist in otravuri, a unui specialist in terapie intensiva sau a unui alergolog. Adesea, antininul poate fi totusi administrat in asemenea situatii sub control strict si cu preme-dicatie intensiva (de exemplu, cu epinefrina, antihistaminice si steroizi).Ingrijirea plagii muscate trebuie sa includa aplicarea unui pansament steril uscat si imobilizarea extremitatii cu atela si vatuire intre degete. Datorita riscului de difuziune centrala a ninului, extremitatea trebuie ridicata doar atunci cand antininul este disponibil. Imunizarea antitetanica trebuie adusa la zi in mod adecvat. Utilizarea profilactica a antibioticelor este controrsata, deoarece incidenta infectiilor secundare, care pot aparea ca urmare a muscaturilor de serpi ninosi, pare sa fie scazuta. Totusi, multe autoritati prescriu un antibiotic cu spectru larg (cum ar fi ampicilina sau o cefalosporina) in primele cateva zile.Daca inflamatia extremitatii muscate atinge niluri astfel incat edemul muscular subfascial poate sa impiedice perfuzia tisulara (sindromul de timent muscular), trebuie masurate presiunile intratimentale printr-o tehnica minim invaziva (de exemplu, cateter cu fitil). Daca presiunile sunt inalte, trebuie solicitat prompt un consult chirurgical, pentru o posibila fasciotomie, in timp ce administrarea de antinin continua. Totusi, sindroamele de timent sunt destul de rare dupa muscaturile de serpi.Indiferent daca serul antinin se administreaza sau nu, orice pacient cu semne de otravire cu nin trebuie internat in spital spre a fi tinut sub observatie cel putin 24 de ore. Un pacient cu o muscatura aparent "uscata\" trebuie supragheat cel putin 6-8 ore inainte de externare. Ocazional, muscaturile "uscate\" de vipera progreseaza spre toxicitate semnificativa dupa o intarziere de cateva ore, iar dupa muscaturile catorva elapide (in special sarpele coral) si ale serpilor de mare debutul simptomelor sistemice este intarziat cu cateva ore. Pacientii muscati de aceste reptile trebuie urmariti in spital timp de 24 de ore.

MORBIDITATE SI MORTALITATE

102

Ratele mortalitatii globale prin muscaturi de serpi ninosi sunt scazute in acele zone ale lumii cu acces rapid la ingrijiri medicale si ser antinin adecvat. in Statele Unite, spre exemplu, rata mortalitatii este < 1% pentru victimele care primesc antinin. Serpii cu spate de diamant din st si din est (Crotalus adamanteus si respectiv Crotalus atrox) sunt responsabili de cele mai multe decese prin muscaturi de serpi din Statele Unite. in alte parti ale lumii, serpii responsabili de un mare numar de decese includ cobrele (specia Naja) din Asia si Africa, specia Echis din Orientul Mijlociu si Africa, vipera Rusell (Vipera russelli) din Orientul Mijlociu si Asia, viperele africane mari (specia .Bfto) si viperele cu gropite si specmBothrops din America Centrala si de Sud. Incidenta morbiditatii in termenii pierderii permanente a functiei unei extremitati muscate este dificil de estimat, dar este probabil substantiala. O asemenea pierdere se poate datora leziunii musculare, nervoase sau vasculare sau contracturii cicatriceale. in Statele Unite, o asemenea pierdere datorata muscaturilor de sarpe tinde sa fie mai frecnta si mai sera dupa muscaturile sere ale serpilor cu clopotei decat dupa muscaturile serpilor cu cap de cupru si mocasinilor de apa.

TEHNICA 59. EFECTUAREA SPALATURII AURICULARE

103

Definitie: Spalatura auriculara reprezinta spalarea conductului auditiv extern prin intermediul unui curent de lichid.SCOP: Terapeutic in vederea indepartarii secretiilor: puroi, cerumen sau corpi straini ajunsi in urechea externa accidental sau voluntar si in administrarea de medicamente in otite sau alte afectiuni auriculare.MATERIALE NECESARE:-2 sorturi din plastic-musama si aleza-vata-comprese sterile-prosop-seringa GUYON de capacitate 200ml(100ml)-tavita renala-manusi de protectie

TEHNICA: Materialele au fost pregatite si transportate la patul bolnavului pe masuta protejata de un camp steril. Se trece la pregatirea pshica a bolnavului:I se explica tehnica si importanta acesteia. Pregatirea fizica: pozitionam bolnavul in decubit dorsal sau pozitia sezand in pat ori pe scaun. Daca bolnavul ocupa pozitia sezand in pat, il imbracam pe bolnav cu sortul de cauciuc sau plastic si ii protejam lenjeria de corp cu un prosop in jurul gatului. Asistenta medicala imbraca sortul, se spala pe maini cu apa si sapun, imbraca manusile de protectie, se aseaza tavita renala sub urechea bolnavului si o va sustine, daca acesta nu este capabil, vom cere ajutorul unei asistente medicale. Se verifica temperatura serului fiziologic, rugam bolnavul sa deschida gura (prin deschizatura gurii se largeste conductul, iar continutul va fi indepartat mai usor. Cu mana stanga asistenta trage pavilionul urechii in sus si inapoi, iar cu dreapta injectam lichidul de spalatura in conduct, spre peretele postero-superior si se asteapta evacuarea continutului. Se repeta manevra de cateva ori, pana lichidul evacuat este curat. Se usuca conductul auditiv extern cu ajutorul compreselor sau a prosopului si se introduce 2 tampoane de vata in fiecare ureche. Dupa ce medicul a controlat lichidul de spalatura, materialele sunt indepartate, bolnavul este asezat intr-o pozitie confortabila, asistenta dezbraca manusile, se spala pe maini cu apa si sapun, si noteaza tehnica cat si numele ei iar dupa caz ora si data. In cazul in care dorim indepartarea insectelor, introducem ulei de vaselina, glicerina sau tampoane imbibate in alcool cu efect narcotizant.

TEHNICA 60. INTRODUCEREA TUBULUI DE GAZE

104

Tubul de gaze este un tub de cauciuc, semirigit de aproximativ 30-35 cm lungime si cu un diametru de 8-10 mm, cu marginile si extremitatile rotunjite.SCOP: Evacuator in vedrea eliminarii gazelor din colon in cazul meteorismului abdominal(imposibilitatea de a evacua gazele in mod spontan).MATERIALE NECESARE:-paravan-musama si aleza-manusi sterile-masca-invelitoare-tub de gaze steril dispus sau nu cu punga colectoare-comprese sterile-lubrifiant-tavita renalaTEHNICA: Materialele sunt pregatite si transportate la patul bolnavului pe masuta protejata de un camp steril. Se izoleaza patul cu paravan si lenjeria de pat cu musama si aleza. Se pregateste bolnavul psihic in vederea efectuarii tehnicii cat si importanta efectuarii acesteia. Se aseaza bolnavul in decubit lateral stang si se dezbraca. Asistenta se spala pe maini cu apa si sapun, imbraca manusile, lubrifiaza tubul. Cu mana stanga indepartam fesele bolnavului, iar cu dreapta introduce tubul de gaze prin anus in rect si colon, prin miscari de rasucire si inaintare pana la o adancime de 15-20cm. Se acopera bolnavul cu o invelitoare si se mentine tubul de gaze cel mult 2 ore pentru a nu produce traumatisme ale mucoasei rectale. Se indeparteaza tubul de gaze dupa degajare, in tavita renal. Daca este necesar se repeta tehnica dupa una doua ore, dupa ce se restabileste cisculatia la nivelul mucoasei. Se efectueaza tualeta regiunii anale, se aseaza bolnavul in pozitie comoda, se indeparteaza materialele folosite, se aeriseste salonul, se noteaza tehnica in foaia de observatie si se trece la reorganizarea locului de munca.

OBSERVATIE! Pentru lubrifierea canulei sau a tubului de gaze nu se foloseste VATA, deoarece firicelele de vata care sunt introduce, pot irita mucoasa rectala.

TEHNICA 61. EFECTUAREA TOALETEI PE REGIUNI LA PAT

105

Pentru efectuarea tehnicii, asistenta trebuie sa respecte urmatoarele reguli:-sa asigure o temperatura adecvata in salon.-pregatirea materialelor necesare astfel ca ingrijirea bolnavului sa se desfasoare operativ.-sa actioneze rapid cu miscari sigure si multa blandete.-sa menajeze bolnavul protejandu-l cu paravan.-sa dea dovada de mult tact si delicatete in ceea ce priveste convingerea bolnavului in efectuarea tehnicii.MATERIALE NECESARE:-paravan de protectie-2 scaune-musama si aleza-lighean-cana pentru apa calda si rece-2 bazinete-tavita renala-cearsaf-manusi de protectie-3 manusi de baie confectionate din finet, bumbac sau prosop-3 prosoape de culori diferite-sapun-alcool medicinal camforat sau mentolat-pudra de talc-lenjerie de pat-lenjerie de corp-galeata pentru apa murdara-sac-termometru de baie-trusa pentru ingrijirea unghiilor-materialele pentru ingrijirea bucalaMaterialele sunt pregatite si transportate la patul bolnavului. Bolnavul este pregatit psihic, i se explica simplitatea, necesitatea si importanta tehnicii. Se inchid ferestrele, se asigura o temperatura corespunzatoare in salon. Se indeparteaza noptiera, se monteaza paravanul pentru intimitate, se aseaza 2 scaune langa pat, se indeparteaza o perna, cea de-a 2 perna este protejata cu musama si aleza. Capul bolnavului se aseaza pe perna acoperita, indepartam patura si o indepartam in forma de armonica la picioarele bolnavului sau o asezam pe scaun langa perna. Se dezbraca bolnavul complet si se acopera cu cearsaful plic de la patura. Se pregateste apa in lighean 2/3, la o temperatura de 36-37grade C. Se aseaza in jurul gatului un prosop. Se spala ochii bolnavului dinspre comisura esterna spre comisura interna. Se clatesc cu apa din abundenta si se sterg prin tamponare cu prosopul. Se spala fruntea bolnavului dinspre mijloc spre tample. Se spala regiunea peribucala si perinazala in sens circular. Se sterg prin tamponare cu prosopul.Se sapuneste o ureche si se insista in regunea retrooriculara si in santurile pavilionului, se clateste bine urechea si se sterge prin tamponare cu prosopul. La fel se va proceda si cu cealalta ureche. Se spala gatul cu apa si sapun, se clateste bine, se sterge cu prosopul. Se acopera gatul cu cearsaful, se arunca apa din lighean, se dezveleste unul din membre dupa ce am asezat musamaua si aleza sub membrul descoperit. Se sapuneste circular incepand de la umar spre capatul distal, insistand in regiunea axilei. Se limpezeste si se sterge cu prosopul, se inveleste membrul bolnavului cu prosopul, se taie unghiile, se intoarce bolnavul in decubit lateral de partea corespunzatoare membrului spalat si se protejeaza la fel si cu celalalt membru. Se dezveleste regiunea anterioara a toracelui, se sapuneste, iar la femei se insista sub pliurile mamare, se clateste si se usuca cu prosopul prin tamponare. Se intoarce

106

bolnavul in decubit lateral, este sustinut in aceasta pozitie, protejam patul cu musama si aleza, se sapuneste spatele si regiunea lombosacrala. Se limpezesc si se sterg prin tamponare cu prosopul.Se frictioneaza cu alcool si se pudreaza cu talc. Se indeparteaza musamaua si aleza, se aduce bolnavul in decubit dorsal, se acopera toracele bolanvului. Musamaua si aleza se aseaza sub abdomen, se sapuneste abdomenul(daca este cazul se insista in regiunea ombilicala cu un tampon montat pe un port-tampon imbibat in benzina, pentru a indeparta mizeria). Se clateste regiunea ombilicala cu apa din abundenta pentru a indeparta mirosul. Se indeparteaza manusa utilizata in tavita renala. Frictionam membrele si toracele cu alcool si pudram cu talc,se imbraca pijamaua sau camasa. Apa murdara se indeparteaza in galeata. Punem 2/3 apa curata in lighean la o temperatura de 36-37 grade C. Se imbraca cea de-a 2 manusa, se aseaza musamaua in regiunea coapselor, se sapunesc coapsele si se insista in regiunea anghinala, se limpezesc si se sterg prin tamponare cu prosopul. Se muta musamaua si se aseaza ligheanul pe musama, se introduce un membru inferior in lighean, se sapuneste gamba insistand in regiunea poplitee si spatiile interdigitale(intre degete), se limpezeste si se sterge cu cel de-al 2-lea prosop curat. Metoda se repeta si la celalalt membru inferior, se vor taia unghiile daca este nevoie. Tualeta organelor genitale externeMATERIALE NECESARE:-paravan-musama aleza-2 bazinete-manusi de cauciuc-manusa de baie si prosopul(3)

TEHNICA: Bolnava este asezata in pozitia ginecologica, se introduce sub regiunea sacrala a bolnavei un bazinet pentru a urina daca aceasta nu a urinat. Se va schimba bazinetul, se imbraca manusile de protectie si manusa de baie. Se efectueaza spalatura dinspre regiunea pubiana spre anus cu sapun ce are pH neutru. Se limpezeste cu apa din abundenta, se usuca cu prosopul 3 prin tamponare, se indeparteaza bazinetul. Se aeriseste salonul si se trece la reorganizarea locului de munca.Efectuarea tualetei paruluiMATERIALE NECESARE:-paravan-musama si aleza-apa calda-2 prosoape-fion-sampon-balsam-perie de par

TEHNICA: Se ridica usor capul bolanvului, se indeparteaza perna pe un scaun, sustinem capul bolnavului si se indeparteaza salteaua sub restul saltelei. Se aseaza o musama deasupra saltelei indoite. Punem in lighean 2/3 apa calda la temperatura de 36-37grade C, asezat pe somiera. Sub musama se aseaza o aleza. Musamaua este rulata la ambele capete astfel incat sa formeze un jgheab. Se aseaza capatul mai ingust din musamaua rulata la capul bolnavului iar celalalt capat in lighean. Se umezeste parul, se samponeaza, se frictioneaza parul apoi se limpezeste. Se repeta manevra de cate ori este nevoie. Se sterge cu prosopul, se piaptana, se usuca cu fionul, se indeparteaza materialele folosite si se trece la reorganizarea locului de munca.

TEHNICA 62. PREGATIREA BOLNAVULUI SI PARTICIPAREA LA COLONOSCOPIE

107

Se explică necesitatea tehnicii, durata, efectele neplăcute (senzaţia de presiune, durere).~ Trei zile consecutiv, seara şi dimineaţa, se efectuează câte 2 clisme evacuatoare simple, înalte, la interval de 1 oră, acâte 2 litri de apă la 37° C pentru fiecare; ultima clismă se face în dimineaţa examenului, cu 3-4 ore înainte.~ În prima zi şi a doua seară de pregătire se administrează un purgativ~ În cele trei zile de pregătire pacientul va ingera doar alimentaţie lichidă.~ La nevoie i se pot administra lichide prin perfuzie intravenoasă în scopul combaterii sau prevenirii deshidratării.~ Seara înaintea examenului, se dă un somnifer, iar în dimineaţa examinării i se injectează 1 fiolă Diazepam şi 1 fiolăScobutil cu 30-60 minute înaintea începerii colonoscopiei.~ La efectuarea colonoscopiei participă două asistente: prima linişteşte pacientul, îl roagă să coopereze şi, pe cât posibilsă se relaxeze (informarea anterioară îl face mai cooperant şi mai tolerant faţă de efectele neplăcute ale tehnicii),urmăreşte funcţiile vitale ale pacientului, îl aşează în decubit lateral stâng, cu genunchii flectaţi şi îl acoperă cu uncâmp steril, prevăzut cu un orificiu central (în timpul examinării, la solicitarea medicului, poziţia pacientului poate fischimbată dintr-un decubit în altul, pe măsură ce sonda înaintează).~ A doua verifică colonoscopul, asigurându-se ca acesta să fie adaptat corect la sursa de lumină şi ca insuflaţia şiaspiraţia să fie bune, lubrefiază vârful tubului cu vaselină şi medicul în introduce încet în anus cu multă grijă ca să nuajungă vaselina pe lentila aparatului, fapt care ar împiedeca vizibilitatea.~ După tehnică pacientului i se face toaleta regiunii anale, imediat după îndepărtarea tubului, îndepărtându-semucozităţile şi resturile substanţei lubrefiante.~ Se transportă pacientul în salon. la patul său.~ Dacă s-au făcut însămânţări bacteriologice, se pregătesc materialele pentru laborator şi se trimit imediat.~ Se curăţă mecanic şi chimic colonoscopul, se spală bine şi se dezinfectează, se pregăteşte pentru sterilizare cuGlutamaldehidă sau CIDEX şi alcool de 90°.~ Incidentele şi accidentele întâlnite în colonoscopie:o Sângerare.o Dureri abdominale violente.o Perforaţii.o Tahicardie.o Stop cardiac reflex.~ Contraindicaţiile colonoscopiei:o Operaţii abdominale recente.o Diverticuluza acută.o Boli ulceroase.o Hernii ombilicale.o Ascite masive.o Persoane confuze, necooperante.

108