UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANTAFACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE NATURII ŞI ŞTIINŢE

AGRICOLE

REFERATCULTURA RAPIȚEI

Profesor îndrumător: Conf.Univ.

Student: Specializarea : Agricultura

anul IV

Rapița

Rapiţa (Brassica napus L.) face parte din familia plantelor crucifere (Brassicaceae).

Rapița utilizată în prezent în România provine în majoritatea cazurilor din import. Nu are o bună rezistență la iernat. S-au creat în ultimul timp în USA hibrizi de rapiță care rezistă la –31°C și care ar trebui importați pentru a face cultura sigură. Materialul rezultat poate fi exportat 100 %.

Rapița se cultivă în prezent în peste 50 de țări pe o suprafață ce depășeste 25 milioane hectare, depășind ca suprafață și producție cultura de floarea soarelui.

Cele mai mari suprafețe de rapiță se cultiva în China, India, Canada, dar și în Europa. În țările din nord vestul Europei producțiile obținute depășesc 3 tone/ha.

În țara noastră cultura de rapiță se extinde și se va mari foarte mult dacă se vor asigura hibrizi rezistenți la ger.

La flori se formează păstăi de 5-10 cm cu seminţe de formă rotundă, de culoare negru-albăstrui până la maro-albăstrui, care au o greutate la 1000 de seminţe între 3,5 și 6,5 g. Între începutul perioadei de înflorire și maturitate este o distanță de 70 zile.

Rapița se recoltează timpuriu, motiv pentru care constituie o bună premergătoare pentru grâu și orzul de toamnă;

Cantitatea de ulei extrasă depinde de producţia de seminţe pe hectar, precum și de conţinutul de ulei al seminţelor. Acesta este corelat negativ în relaţie cu continul de albumină.Continul de ulei al seminţelor de rapiţă de iarnă este de 39-43% de masa (valoare specifica: 42% de masa), respectiv în cazul rapiţei de vară este de 38-40% de masă.

În cazul plantelor crucifere, conţinutul ridicat de acid erucic (efect nociv asupra sănătăţii, limitare în utilizare) și glucozinolați (efect nociv asupra sănătăţii, mărire a glandei tiroide) a fost eliminat în mare proporţie prin cultura în cazul soiurilor de rapiţă 00, în schimb s-a obţinut un conţinut mai mare de acid al uleiului. Între timp au apărut pe piaţă soiuri de rapiţă (de vara) High-Oleic, cu conţinut de acid al uleiului de peste 70% de masa. Pentru. aceştia însă nu există experimențe de lungă durată.

Rapiţa de iarnă constituie în unităţile cerealiere un important fruct –frunza, datorită valorii sale deosebite de antefruct. Pe plan mondial cererea de uleiuri de plante crește simţitor. Pentru a se cultiva economic rapiţa în viitor , fără premii de suprafaţa, este necesară o creştere a rentabilităţii. Acest lucru necesită optimizarea condiţiilor de însămânţare până la introducerea ingenioasă a tuturor mijloacelor de producţie pentru a atinge un nivel tehnic înalt de producţie.

Cultura de rapiță este o cultură care se realizează cu costuri reduse de lucrări și cu utilaje specifice culturii de grâu, inclusiv cele folosite la recoltat. Este o planta apicolă, bogată în proteină și nu este toxică. Este de asemenea o plantă furajeră și se folosește pentru obținerea de medicamente sau produse cosmetice.

În Ungaria se cultivă 250 000 ha iar în România peste 350 000 ha. Producțiile din Ungaria sunt situate între 1,6-1,8 to/ha iar cele din România între 1-1,2 to/ha.

Cauzele acestor producții mici, în ambele țări se datorează lipsei tehnicilor moderne de producție și a pesticidelor. Din cauza că nu aplicăm o tehnică modernă de cultură, înrădăcinarea plantelor nu este puternică și adâncă în sol. Prin lucrările solului înainte de semănat noi trebuie să prelucrăm solul la o adâncime corespunzătoare.

Asolamentul

 Prin asolament se înțelege repartiția diferitelor culturi pe sole într-o exploatație agricolă, iar succesiunea lor în timp și în ciclul stabilit se numește rotație.       Asolamentele pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere, cum ar fi: după numărul de sole, după structura culturilor și locul lor de exploatație, după producția principală (culturi pentru boabe, furaje, tehnice, legumicole etc).       Pentru întocmirea corectă a unui asolament, cu o rotație rațională a culturilor, trebuie avut în vedere câteva criterii:

economico-oraganizatorice; tehnice; agrobiologice.

La întocmirea asolamentelor, plantele se grupează, în raport cu cerințele lor, în: cereale păioase de toamnă (grâu de toamnă, orz de toamnă, orzoaică de

toamnă, secară, triticale); cereale păioase de primăvară (orz de primavară, orzoaică de primavară,,

orz, grâu de primavară, mei); prășitoare (porumb, floarea soarelui, sfecla pentru zahăr, cartof, bumbac,

tutun, sorg); leguminoase anuale (mazăre, fasole, soia, linte, bob, năut, lupin); leguminoase perene (lucernă, trifoi, sparcetă); plante tehnice (rapiță, ricin, in , cânepă); plante furajere anuale (iarba de Sudan, porumb pentru masa verde,

porumb pentru siloz, borceag de toamnă, borceag de primavară); plante medicinale și aromatice (coriandru, musetel, menta, fenicul,

chimion, levantica, mac, mustar).

Rapiţa nu este auto-compatibilă. Pentru o mare parte din rapiţa este valabilă o valoare de 25 %, care altfel ar lua presiunea dăunătorilor de asolament. La cultivarea de durata a cruciferelor ca și fructe intermediare apare pericolul apariţiei herniei de rădăcina de varza. Dacă în asolament sunt floarea-soarelui, atunci crește pericolul cazurilor de cancer. Din cauza apariţiei nematozilor de ridiche se ia în calculul valorii și aceste ridichi.

Printre tipurile de cereale , orzul de toamnă este asolamentul cel mai indicat , deoarece creşterea cerealelor căzute poate fi garantată cel mai bine. La un management bun al păioaselor se potrivesc de asemenea și restul celorlalte tipuri de cereale. Chiar și rapiţa se numără printre multele plante de cultură care sunt adecvate asolamentului. Ea lasă solului din cauza rădăcinii intensive și a umbrei un stadiu excepţional de afânare. În asolamente strâmte de cereale ea opreşte lanţul de infecţii din cauza diferitelor ciuperci.

Asolamentul are un rol important în menţinerea capacităţii productive a solului, rotaţia culturilor fiind o componentă de bază a unui sistem agricol performant. Cele mai bune premergătoare pentru cerealele de toamnă sunt cele care permit pregătirea solului în bune condiţii pentru semănat, respectiv cele care se recoltează devreme: leguminoasele pentru boabe, rapiţa, fasolea, floarea-soarelui. Nu se recomandă amplasarea grâului după grâu mai mult de un an, situaţie în care se iau măsuri suplimentare de combatere a buruienilor, bolilor şi dăunătorilor.

În cultura de rapiță, florile se atopolenizează în proporție de 2/3 și sunt polenizate de către albine în proporție de 1/3. În perioada înfloritului trebuie să avem o vreme răcoroasă și cu destulă umezeală. În alte condiții vom avea semințe mici și nisipoase.

Amplasarea culturilor

1. Rotația culturilor :

Planta premergătoare trebuie să elibereze terenul până la începutul lunii august, pentru a asigura condiții bune de pregătire a solului și acumularea apei necesare răsăririi.

Rapița nu se cultivă după soia și floarea-soarelui pentru a preveni extinderea atacului de Sclerotinia sclerotiorum.

Pe aceeași solă rapița poate reveni după 3 ani.

2. Fertilizarea :

Fertilizarea este unul dintre elementele tehnologice cu cel mai mare impact asupra producţiei. Deoarece este imposibil de stabilit reţete unice de fertilizare Dozele de îngrășăminte, pentru această cultură, variază de la o recomandare la alta, de aceea o abordare corectă o reprezintă calcularea dozei de îngrașăminte pentru fiecare solă în funcție de producția planificată și gradul de aprovizionare al solului în elemente nutritive, astfel încât fiecare kilogram de îngrățământ chimic aplicat, să fie valorificat și transpus în sporuri de producție;

Producția planificată trebuie să fie în strânsă corelație cu nivelul tehnologiei aplicate și condițiile pedo-climatice ale zonei; în general consumul specific la cultura de rapiță este: 50-60 Kg azot, 30-60 Kg fosfor, 40-50 Kg potasiu, 50-60 Kg de calciu, 10-20 Kg  sulf la care se mai adaugă unele cantități de microelemente. Astfel, cantitățile de îngrășăminte pot varia între: azot 80-180 Kg/s.a./ha, fosfor 50-80 Kg s.a./ha, potasiu 60-80 Kg s.a./ha, sulf 30-50 Kg s.a./ha.

Aplicarea îngrăşămintelor:Îngrășămintele care se vor aplica trebuie să fie ușor asimilabile pentru a

accelera fotosinteza din frunzele plantelor.Până în faza de împăiere, sunt necesare cantităţi relativ mici de azot, circa

40-60 kg N/ha, azot pe care plantele pot să şi-l asigure din sol, în cazul solurilor fertile, după premergătoare bine fertilizate sau după leguminoase.

Perioada optimă de aplicare a îngrăşămintelor la grâu este cuprinsă între sfârşitul iernii şi faza premergătoare apariţiei spicului, în care cantitatea de îngrăşăminte se repartizează în 2-3 etape; se aplică la sfârşitul lunii februarie (1/2-2/3 din doză), la împăiere (1/3-1/2 din doză) şi înainte de apariţia spicului (1/4-1/3 din doză). Diferenţierea dozelor de azot se face în funcţie de starea de vegetaţie a culturilor la ieşirea din iarnă (gradul de înfrăţire şi densitatea culturilor), aplicându-se cantităţi mai mari în prima etapă la culturile slab dezvoltate. Concomitent cu tratamentele de combatere a buruienilor sau a bolilor foliare se pot aplica 8-10 kg uree/ha sau până la 15 kg N/ha sub formă de îngrăşăminte lichide în concentraţie de până 10% produs comercial, care influenţează direct acumularea azotului în bob.

Dozele de azot pot fi calculate după următoarea formulă:

DN = 30 X RS - NS - NGG ± Npr - în care:

DN- doza de azot (kg n/ha); RS – recolta scontată;NS – aportul solului în azot, care poate fi apreciat între 20 kg N/ha pe solurile sărace şi 60 kg N/ha pe solurile fertile; NGG – aportul gunoiului de grajd în azot;

Npr – corecţia în funcţie de planta premergătoare (-) 30 kg N/ha după leguminoase boabe şi (+)20-25 kg N/ha după premergătoare târzii nefertilizate.

Grâul valorifică foarte bine îngrăşămintele cu fosfor, comparativ cu alte plante de cultură. Dozele de fosfor sunt cuprinse între 60-100 kg/ha P2O5, ţinând cont de producţia scontată, cantitatea de gunoi de grajd aplicată, tipul de sol şi starea acestuia de aprovizionare cu fosfor. În prezent, se folosesc frecvent îngrăşăminte complexe, cu concentraţii diferite de NPK, astfel că la fertilizarea din toamnă se ia în considerare satisfacerea cu prioritate a nevoilor de fosfor.

Lucrările solului

Cerealele păioase nu necesită arături adânci, de aceea lucrările solului se diferenţiază în funcţie de planta premergătoare. Astfel, după premergătoarele timpurii, solul se lucrează cu grapa cu discuri, pentru mărunţirea resturilor vegetale, după care se ară în agregat cu grapa stelată la 18-20 cm. Solul se întreţine curat de buruieni, iar pregătirea patului germinativ se execută în preziua semănatului cu combinatorul sau grapa cu discuri. Pe suprafeţele cu posibilităţi de irigare, în cazul deficitelor mari de umiditate, se aplică o irigare de aprovizionare de 200-300 m3/ha, prin care se înlesneşte pregătirea solului pentru semănat şi se asigură apa necesară răsăriri plantelor.

În cazul toamnelor secetoase şi după premergătoare târzii, pe terenurile cu cantităţi reduse de resturi vegetale se recomandă prelucrarea superficială a solului cu grapa cu discuri sau alte agregate complexe care mobilizează solul la 12-15 cm pentru pregătirea patului germinativ. Sămânţa şi însămânţarea culturii

Tehnologia semănatului se referă la epoca de semănat, densitate şi la adâncimea de semănat. Sămânţa trebuie să aparţină unui soi zonat. Se recomandă cultivarea soiurilor româneşti care s-au dovedit mai bine adaptate condiţiilor concrete din ţara noastră, fiind mai tolerante la temperaturile scăzute din sezonul rece şi la seceta şi arşiţa din vară. Stabilirea datei semănatului cerealelor de toamnă se face ţinând seama de suma gradelor de temperatură acumulate până la venirea sezonului rece, de 450-500°C.

Conform acestei cerinţe, perioada optimă de semănat se încadrează între 1-20 octombrie în zona de sud şi de vest a ţării şi între 25 septembrie - 15 octombrie în zonele colinare şi de nord. La semănat se asigură o densitate a boabelor germinabile de 450-550/m2. Încorporarea seminţelor în sol se face la adâncimea de 4-6 cm, în funcţie de umiditatea şi textura solului.

În zonele secetoase va trebui să lucrăm cu scarificatorul. Dacă vom lucra numai cu discul producția se va reduce cu 50%. Lucrând cu scarificatorul putem asigura producții de 4-4,5 to/ha în zonele secetoase. În aceste condiții plantele

vor ajunge să aibe la intrarea în iarnă, rădăcini cu grosime de peste 0,5 cm și situate mai adânc față de zona de îngheț.

Lucrările solului după semănat au ca scop completarea realizării calitative a patului germinativ prin lucrări ale solului (tăvălugire, eliminarea excesului de umiditate), combaterea buruienilor a bolilor și dăunătorilor.

În tehnologia culturii rapiţei lucrările solului după semănat au o pondere redusă și caracter facultativ.

Principalele lucrări care se pot aplica, după caz, sunt tăvălugitul și eliminarea excesului de umiditate.

Tăvălugitul după semănat este util pe terenurile care au rămas bulgăroase după pregătirea patului germinativ și cu sămânţa neîncorporată. Tăvălugitul este util și după semănatul rapiței, dar trebuie urmărit ca solul să fie bine zvântat, altfel aderă la tăvălug și se tasează excesiv. Se utilizează tăvălugul inelar. Având în vedere specificul seminţelor mici de rapiţă se foloseşte tăvălugul, dacă la semănat solul este prea afânat, atât înainte cât și după semănat.

Eliminarea apei de pe semănaturile de rapiţă este necesară, deoarece băltirea apei provoacă moartea plantelor din lipsa de aer. Pentru prevenire, imediat după semănat sau la desprimăvărare, se trasează brazde pentru scurgerea apei de pe terenurile cu exces de umiditate.

Îngrăşământ: must de bălegar pentru acoperirea cererii de N în toamnă, poate fi introdus pe miriștea asolamentului( prelucrare pe cât posibil rapidă) sau după însămânţare de la începutul lui octombrie. Din cauza ofertei prea mari de N și pentru a nu mări creşterea în lungime nedorită, mustul de bălegar se va introduce doar în limite restrânse. După prelucrarea paiului și pe sol care dispune de doze minime de N până la 20 m³/ha bălegar de bovine și până la 10m³/ha pentru bălegar de porcine. Aceste cantităţi corespunde la circa 40 kg N ha într-o formă rapidă de efect.

Pe timpul iernii planta îşi pierde din putere și pare ca ar fi îngheţat, dar odată cu primăvara aceasta îşi revine și începe creşterea în înălţime. Chiar și la o supravieţuire a numai 25 plante pe m² merită cultivarea în continuare a rapiţei.

Lucrările solului în cazul în care se va semăna rapița de toamnă după orz și grâu

În primul rând, subliniem faptul că cele două cereale păioase sunt foarte bune premergătoare pentru rapiță. Grâul și orzul au particularități biologice diferite față de rapiță, fapt care face ca cele trei culturi să nu aibe boli și dăunători comune și să aibe cerințe diferite față de fertilizare.

Prin faptul că rădăcinile grâului se dezvoltă în straturile superficiale, iar rădăcinile rapiței pătrund profund în sol, elementele nutritive rămase neutilizate de grâu vor fi valorificate de către plantele de rapiță. De asemenea, datorită executării arăturii la adâncimi diferite, se va evita crearea harpanului.

Patul germinativ pentru rapiță se realizează în condiții bune dacă paiele de la cultura premergătoare se măruntește și se distribuie uniform la recoltare,

sau se îndepărtează după aceea. Pentru fiecare tonă de paie încorporată (pentru a evalua cantitatea totală de paie se înmulțește cu 1,3 producția de boabe), se aplică 7-10 kg N/ha, pentru a evita "foamea de azot".

Pentru o mai bună dezvoltare a sistemului radicular de rapiță, solul trebuie să fie fisurat și mobilizat pe adâncime de 15-18 cm, de accea, la pregătirea patului germinativ sunt de preferat utilajele care au organele active de tip dinte, nu disc.

De asemenea este foarte important controlul buruienilor până la semănat. Acest lucru se realizează prin mai multe metode (mecanice sau utilizând erbicide), ținând seama de spectrul de buruieni din fiecare solă, de rezervă de apă din sol și de dotarea tehnică disponibilă.

Când este suficientă apă în sol, efectuarea arăturii precedate de dezmiriștit este o variantă aplicată cu bune rezultate. După arătură, solul trebuie mărunțit de obicei prin două lucrări. Este bine ca cel puțin cea de a doua lucrare să fie cu combinatorul (sau cu un utilaj complex care tasează superficial solul). Dacă nu se poate realiza acest lucru și patul germinativ este prea afânat, trebuie tăvălugit înainte de semănat.

Când există puțină apă în sol, cele mai bune variante sunt cele în care se folosesc mai puține lucrări, fără o mobilizare accentuată a solului. În funcție de dotarea tehnică și de caracteristicile solului din fiecare exploatație, se pot alege mai multe variante de pregătire a patului germinativ:

prin lucrări reduse (1-2 lucrări cu discul / combinatorul / utilaje complexe);

scarificarea urmată de cultivație totală (când se seamănă cu o semănătoare complexă);

dezmiriștire superficială (5-7 cm) pentru stimularea îmburuienării, urmată de o lucrare cu discul pentru distrugerea plantelor apărute (când semantul se realizează cu o mașină care seamănă direct în miriște);

paiele sunt tocate la recoltarea plantei premergătoare, samulastra și buruienile ce apar înainte de semănat sunt distruse prin aplicarea unui erbicid total (în situația în care se seamănă direct în miriște).

BIBLIOGRAFIE

1. Avarvarei I.,si colab.,1997- Agrochimie ,Ed. Sitech, Craiova.

2. Axinte M .,si colab.,2002-Fitotehnie-Lucrari practice-partea I , C.M.

U.S.A.M.V. Iasi.

3. Axinte M ., si colab.,1999-Fitotehnie-Lucrari practice-partea a-II-a,C.M.

U.S.A.M.V. Iasi

4. Balteanu Gh.,1998-Fitotehnie ,vol.I,Ed .Ceres,Bucuresti.

5. Ceapoiu N. si colab.,1975-Grau ,Ed. Academiei.

6. Draghici L. si colab.,1975-Orzul,Ed. Academiei.

7. Gaspar I.,Butnaru G.,1985-Triticale-o noua cereala,Ed. Academiei.

8. Iacob Viorica ,2006-Bolile plantelor cultivate-prevenire si

combatere,Ed.PIM,Iasi

9. Mogarzan Aglaia,2004-Fitotehnie,Ed.I.I. de la Brad ,Iasi

10.Muntean L., 1995-Mic tratat de Fitotehnie,vol.I-Cereale si leguminoase

pentru boabe,Ed.Ceres,Bucuresti.

11.Muntean Leon,Borcean I.,Axinte M.,Roman Gh,2003-Fitotehnie,Ed.I.I.

de la Brad,Iasi.

12.Muresan T. si colab.,1975-Cultura porumbului,Ed.Ceres,Bucuresti