Taina Mirungerii

Precum în viaţa fizică noul născut are trebuinţă de aer , de lumină, de hrană ca să

poată creşte şi să se întărească tot astfel cel născut prin Taina Sfântului Botez are trebuinţă de

harul Sfântului Duh ca să întreţină, să dezvolte şi să întărească noua sa viaţă. Acest har al

Sfântului Duh şi puterile supranaturale nedespărţite de el se împărtăşesc neofitului prin Sfânta

Taină a ungerii cu Sfântul Mir. Taina Mirungerii este strâns legată de Sfânta Taină a

Botezului şi integrată ei şi adaugă si ea celui botezat harul şi darurile sale. Botezul naşte din

nou, infiiază şi dă harul mântuitor şi innoitor , virtual, dar el trebuie stimulat, activat sau pus

în lucrare; şi aceasta o fac darurile acordate prin Taina Mirungerii care au scopul de a duce la

desăvârşire şi la viaţa de veci. Această Taina fiind nedespărţită de Botez, urmează îndată

după scoaterea celui botezat din Sfânta apă a Botezului, pe care-l completează şi-l continuă.

Se ştie ca la început, în veacul apostolic, Taina aceasta ca „harismă speciala” era un

drept exclusiv al apostolilor asemenea si celui de a întemeia biserici, deoarece numai ei aveau

plenitudinea harului şi a harismelor. Ei o săvârşeau la început prin rugăciune şi prin punerea

mâinilor peste cei deja botezaţi care apoi primeau Duhul Sfânt şi diverse daruri duhovniceşti

sau harisme cum ar fi proorocia, vorbirea în alte limbi, facerea de minuni, credincioşia,

evlavia, sfatul, înţelepciunea, cunoştinţa. Taina Mirungerii nu este întâlinită doar sub numele

de „punerea mâinilor” aşa cum apare în Faptele Apostolilor ci şi ca „ungere” aşa cum

menţionează Tertulian şi Sf. Chiril al Ierusalimului. Leon cel Mare o menţionează sub

numele de „ungerea mântuirii”, iar Sfântul Chiril al Alexandriei ca „taina ungerii”. Toate

aceste numiri i s-au dat avându-se în vedere partea văzută a tainei sau materia ei. În ceea ce

priveşte partea nevăzută sau efectele ei, Tertuilian îi atribue numele de „Taina Duhului”,

Isidor Pelusiotul e numeşte „Împărtăşirea Duhului” iar Sfântul Ciprian „Pecetea Domnului”.

Textele care vorbesc direct despre Taina Mirungerii sunt două şi anume II Cor 1, 21-

22 şi I Ioan II, 20-27. În primul text se spune: „ iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi,

în Hristos, şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu, care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna

Duhului în inimile noastre.” Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuind expresiile „arvuna Duhului”,

„ne-a uns pe noi” şi „ne-a pecetluit” spune ca duhul care acum ni s-a dat în parte ca o arvună,

dar care întru slavă va fi deplin, acest Duh este care le-a făcut pe amândouă, adică şi ungerea

şi pecetluirea. Şi El „ne-a făcut deodată şi prooroci şi preoţi şi împăraţi fiindcă aceştia se

ungeau în legea veche. Noi însă nu avem numai una din aceste demnităţi, ci pe toate trei şi

incă cu prisosinţă; căci şi de împărăţie avem a ne bucura şi preoţi devenim aducând jertfă

trupurile noastre; apoi devenim şi prooroci fiindcă nouă ni s-au descoperit toate cele ce ochiul

nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au ridicat”1

Textul de la I Ioan II, 20-27 grăieşte astfel: „ Iar voi ungere aveţi de la Cel sfânt şi ştiţi

toate”, iar ceva mai departe zice „ Cât despre voi ungerea pe care aţi luat-o de la el ramâne

întru voi şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva, ci, precum ungerea Lui vă învaţă despre

toate şi adevărat este şi nu este minciună, rămâneţi intru El, aşa cum v-a învăţat”. Prin aceasta

Apostolul vrea să spună că cei botezaţi şi unşi cu Sfântul Mir devin „unşi” sau „hristoşi”

adică creştini; şi că totodată s-au împărtăşit şi ei din harul de Împărat, Preot şi Prooroc sau

Învăţător al lui Hristos.

Mirungerea împarte darurile Duhului Sfânt a căror revărsare începe la Cinzecime. Cu

ajutorul Duhului primit prin Taina Mirungerii începem să activăm totodată calitate noastră de

invăţători-prooroci ai împărăţiei lui Dumnezeu, de preoţi ce ne aducem pe noi şi natura ca

jertfă lui Dumnezeu şi de împăraţi peste natura noastră şi natura lumii

1 Revista „Ortodoxia”, Anul XXXI, Nr. 3-4, Taina Mirungerii, Pr. Ioan Mircea, p.478