Universitatea „Valahia” din Târgovişte

Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Ştiinţele Educaţiei

Specializarea Teologie Pastorală

Lucrare de seminar la Teologie Dogamtică: Taina Hirotoniei

Coordonator: Pr. Conf. Dr. Stoica Ion

Studenţi, anul IV:

Călimănescu Ionuţ

Constantinescu Cezar

Neguş Vasile

Savu Mugurel Dumitru

Teodorescu Radu

Târgovişte

2013

1

Cuprins

Deosebirea Tainei Hirotoniei de celelalte Taine ....................................................... 3

Instituirea preoţiei şi existenţa celor trei trepte ale ei ................................................ 5

Succesiunea apostolică .............................................................................................. 7

Preoţia slujitoare şi preoţia generală a laicilor ......................................................... 10

Aspecte văzute ale Hirotoniei .................................................................................. 13

Bibliografie .............................................................................................................. 16

2

Deosebirea Tainei Hirotoniei de celelalte Sfinte Taine – Ionuţ Călimănescu

Taina Hirotoniei şi deosebirea ei de celelalte Sfinte Taine a fost îndelung dezbătuta atât în

cadrul pastoralei creştine dar şi din punct de vedere istoric, canonic şi dogmatic. Astfel, în

această lucrare de seminar colectivă, tratez despre „Deosebirea Tainei Hirotoniei de celelalte

Sfinte Taine” în care voi evidenţia atât importanţă acestei Sfintei Taine dar şi diferenţele

dogmatico-simbolice faţă de celelalte, în viziunea mai multor dogmatişti romani.

După cum ştim, Taina principală a Bisericii este Sfânta Euharistie, dar din cauza

importanţei acesteia, Însuşi Mântuitorul şi Biserica de-a lungul secolelor a rânduit că Trupul şi

Sângele Mântuitorului să fie acordat oamenilor prin persoane speciale, alese de Mântuitorul şi

care dovedesc calităţile necesare pentru această slujire sfântă. O primă deosebire importanta faţă

de celelalte Sfinte Taine este aceea că prin primirea Sfintei Taine a Hirotoniei, candidatul

primeşte puterea de a le administra oamenilor mai departe pe toate celelalte. De exemplu, Sfânta

Taină a Mirungerii sau a Maslului odată săvârşită, primitorul nu poate transmite mai departe

această slujbă, cu alte cuvinte nu o poate administra el1.

Pentru faptul că Mântuitorul nu ni Se dăruieşte în mod văzut, tocmai de aceea îşi alege

continuu persoane alese şi vase sfinţite pentru mântuirea poporului Său. „Dacă Hristos ni S-ar

dărui în mod văzut, sau dacă n-ar fi persoana, n-ar avea nevoie de o persoană care să

împlinească actele văzute prin care ni Se dăruieşte”2.

Mântuitorul Iisus Hristos, ni se dăruieşte permanent prin lucrarea Bisericii şi Sfintele

Taine şi de aceea continuatorii misiunii Mântuitorului au datoria de a reprezenta prin faptele şi

acţiunile lor însuşi Chipul lui Hristos, adică să se ridice la măreţia slujirii preoţeşti. Lipsa unei

astfel de persoane văzute care să ridice pe omul cel căzut în păcate spre viaţa în Hristos prin

Sfintele Taine duce la imposibilitatea împărtăşirii oamenilor cu Hristos. Cu alte cuvinte, spune

părintele Stăniloae „de preoţie atârna Biserică şi mântuirea în Hristos”3.

Taina Hirotoniei ocupa un loc important între celelalte Sfinte Taine, deoarece alături de

Taină Sfântului Botez, aceasta se administrează o singură dată primitorului. Fiecare treaptă

1 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Iisus Hristos Pantocrator, Ed. I. B. M. al B. O. R., Bucuresti, 2005, p. 349; 2 Ibidem, p. 350; 3 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. II, editia a III-a, Ed. I. B. M. al B. O. R., Bucuresti, 2003, p. 149;

3

ierarhică primeşte în mod gradat plenitudinea Harului Sfânt. Totodată, odată administrată Sfânta

Taină a Hirotoniei, Harul Sfânt rămâne asupra candidatului pentru totdeauna4.

O altă deosebire a tainei Hirotoniei faţă de celelalte este aceea că săvârşitorul acesteia

este numai episcopul, pe când celelalte Sfinte Taine le poate săvârşi fie preotul, fie episcopul, fie

orice persoană botezată şi numai în caz de necesitate sau în lipsa preotului5.

Mărturie despre această caracteristică specifică numai Tainei Hirotoniei ne dă Sfântul

Epifanie: „demnitatea episcopului are îndeosebi ca scop de a naşte părinţi, căci episcopilor li se

cuvine a înmulţi părinţii în Biserica lui Hristos”6.

Timpul săvârşirii acestei Sfinte Taine reprezintă o altă deosebire, deoarece este Sfânta

Taină care se face obligatoriu în cadrul Sfintei Liturghii. Episcopul îşi pune mâinile asupra

candidatului rostind rugăciunea: „Dumnezeiescul har, care pe cele neputincioase le vindeca şi pe

cele cu lipsa le împlineşte, hirotoneşte pe cucernicul diacon, preot (N) în diacon, preot, episcop.

Să ne rugăm dar pentru dansul ca să vină asupra lui harul Sfântului Duh”7.

O ultimă deosebire faţă de celelalte Sfinte Taine care am observat-o în cadrul Sfintei

Taine a Hirotoniei este aceea că în cadrul ei, primitorul trebuie să fie de sex masculin, spre

deosebire de celelalte Sfinte Taine în care acest aspect nu are importanţă. Candidatul trebuie să

îndeplinească condiţiile fizice, morale şi intelectuale necesare având o pregătire specială în acest

sens, care rezultă din însăşi misiunea sublimă la care este chemat8.

Văzând toate acestea, am evidenţiat atât importanta Sfintei Taine a Hirotoniei în cadrul

Sfintelor Taine ale Bisericii precum şi deosebirile faţă de celelalte. „Putem spune că Hirotonia

este condiţia celorlalte Taine prin care se edifica comunitatea, deşi ea nu-şi poate împlini

menirea fără celelalte Taine şi fără comunitate”9.

Instituirea preoţiei şi existenţa celor 3 trepte ale ei – Radu Teodorescu

4 Prof. Nicolae Chitescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuta, Teologia Dogmatica si Simbolica, vol. II, editia a II-a, Ed. Renasterea, Cluj-Napoca, 2005, p. 255; 5 Ibidem, p. 256; 6 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zagrean, Dogmatica ortodoxa, editia a VI-a, Ed. Renasterea, Cluj-Napoca, 2005, p. 319; 7 Ibidem, p. 321; 8 Ibidem, p. 323; 9 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 146;

4

Baza iniţială a unităţii Bisericii este Hristos, Arhiereul prin excelenţă, sfinţit nemijlocit de

Dumnezeu Tatăl prin Duhul Sfânt, şi El rămâne în veac baza unităţii ei. Dar nu fără organe

văzute unite între ele (adică diaconi, preoţi, episcopi) şi cu El – Arhiereul unic, prin excelenţă. El

a ales pe cei doisprezece ucenici, care sunt trimişii sau apostolii Lui, aşa cum El este trimisul sau

apostolul Tatălui (... luaţi aminte la Apostolul şi Arhiereul mărturisirii noastre, la Iisus Hristos -

Ev. 3, 1). 10

Domnul, dorind ca opera Sa de mântuire să se continue peste veacuri şi să fie folositoare

tuturor oamenilor, şi-a ales Apostoli pe care i-a luat din mulţimea celor ce-l crezuseră (Lc. 6, 13).

Pe aceştia i-a ţinut în jurul Său şi timp de 3 ani i-a învăţat tainele împărăţiei lui Dumnezeu. Apoi

le-a dat puterea de a-I continua opera. Aceasta se vede din cuvintele pe care le rosteşte către ei,

după Învierea Sa: „Precum M-a trimis pe mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi grăind aceasta a

suflat şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele le vor fi iertate; cărora le veţi ţine,

vor fi ţinute” (In. 20, 21-23).11

Pr. Stăniloae spune că prin trimiterea Mântuitorului în lume (Întruparea Sa), prin alegerea

şi sfinţirea celor doisprezece Apostoli la Cincizecime, se instituie Taina Hirotoniei12. Instituirea

Hirotoniei are loc la Cincizecime, când Duhul Sfânt s-a pogorât peste Apostoli în chip de limbi

de foc. Apostolii au urmat porunca (Mt. 28, 19-20) şi exemplul Mântuitorului şi, având

asigurarea Lui că va fi cu ei până la sfârşitul lumii, au învăţat, au botezat şi îndemnat şi transmis

urmaşilor lor misiunea pe care au primit-o de la Mântuitorul Hristos13.

Instituirea celor ce urmau să fie urmaşi ai Apostolilor se făcea prin punerea mâinilor şi

prin rugăciuni (Fapte 14, 23; II Timotei 1, 6). Harul hirotoniei se transmite prin punerea

mâinilor, dar el nu-şi are izvorul în cel ce pune mâinile, ci în Dumnezeu. Sf. Ioan Gură de Aur

scrie: „Se pune mâna peste om, dar toate le face Dumnezeu şi mâna Lui se atinge de capul celui

ce se hirotoneşte, dacă hirotonia se face cum se cuvine”.14

La începuturile Bisericii, numirea de „preoţi” şi „episcopi” se da tuturor celor pe care

Apostolii îi hirotoneau ca urmaşi ai lor (Fapte 20, 17-28). La început, episcopii au putut să se

numească şi preoţi, întrucât în harul episcopatului se cuprinde şi harul preoţiei, nu şi invers (Ap.

10 Pr. Prof. Dumitru Stǎniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, EIBMBOR, Bucureşti, 1997, p. 10311 Prof. N. Chiţescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuţǎ, op. cit., p. 25512 Pr. Prof. Dumitru Stǎniloae, op. cit., p. 10413 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, op. cit., p. 35614 Prof. N. Chiţescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuţǎ, op. cit., p. 256

5

Petru şi Ioan au putut să se numească „împreună-preoţi” (I Petru 5, 1; III Ioan 1,1)). Atâta timp

cât comunităţile creştine erau mai mici şi la mari distanţe, ca unele ce luau fiinţă mai ales în

oraşe, aceşti urmaşi au fost de cele mai multe ori propriu-zis episcopi, incluzând în ei şi calitatea

de preoţi. După ce comunităţile s-au mărit şi s-au extins şi la sate, aceşti episcopi apar ca

înzestraţi cu puterea de a hirotoni preoţi ca ajutoare ale lor (Tit 1, 5) şi de a supraveghea

activitatea acestora (I Timotei 5, 19). Pe lângă episcopi şi preoţi, Sf. Apostoli au aşezat, prin

punerea mâinilor, şi pe primii diaconi (Fapte 6, 6)15. Aşadar, Sf. Apostoli au hirotonit şi aşezat

episcopi, preoţi şi diaconi, transmiţându-le acelaşi har, iar episcopii au primit de la Sf. Apostoli

porunci şi îndrumări privitoare la modul şi condiţiile în care şi ei, la rândul lor, vor putea hirotoni

episcopi, preoţi şi diaconi (cf. I Tim 4, 14; II Tim 1, 6; F.A. 6, 6; 14, 23; I Tim 3, 2-15; Tit 1, 5-

9)16.

Putem spune că cele trei trepte ale Preoţiei îşi au originea de la Sf. Apostoli, care au

transmis urmaşilor lor puterea primită de la Hristos.17 Diaconul primeşte harul într-o măsură mai

mică, preotul în una mai mare, iar episcopul îl primeşte în plenitudinea lui. Caracterul unitar de

Taină al Hirotoniei nu este desfiinţat prin existenţa celor trei trepte ierarhice18.

Cu toate că episcopii deţin plenitudinea harului apostolic, ei nu sunt însă întru totul egali

cu Apostolii. Apostolii se deosebesc de epicopi prin faptul că au fost martori direcţi ai lui Hristos

înviat, iar episcopii se deosebesc de Apostoli prin faptul că rămân statornici în Bisericile lor19.

Biserica Ortodoxă a păstrat până astăzi cele trei trepte ale ierarhiei (diaconia, preoţia şi

episcopatul), dar cu un har special pentru fiecare din ele. Există însă şi trepte inferioare ale

clerului. Acestea sunt apărute ulterior şi nu sunt de „drept divin”, de hirotonie, ci sunt trepte de

hirotesie.

În Noul Testament apare pentru preoţi şi denumirea de „prezbiter”. Acest termen nu are

înţelesul de bătrân înaintat în vârstă, fără un har special şi ales de comunitate cum consideră

protestanţii (în greacă, denumirea pentru bătrân este gheron). Cei ce purtau această denumire

aveau slujba de păstori ai celor credincioşi şi primeau pe Duhul Sfânt de la Sf. Apostoli, nu de la

comunitate (Fapte 14, 23; 2 Tim. 1, 6; Tit 1, 5).20 În săvârşirea Tainelor, prezbiterul – preot se

roagă de fapt în numele credincioşilor şi în numele lor aduce jertfa cea nesângeroasă. Dar el 15 Pr. Prof. Dumitru Stǎniloae, op. cit., p. 10516 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zǎgrean, op. cit., p. 32017 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, op. cit., p. 35718 Prof. N. Chiţescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuţǎ, op. cit., p. 25719 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, op. cit., p. 35720 Pr. Prof. Dumitru Stǎniloae, op. cit., p. 105

6

sfinţeşte cinstitele daruri şi săvârşeşte toate Tainele şi lucrează toate, în numele lui Hristos şi cu

împuternicirea Lui, al Cărui slujitor şi reprezentant este, deşi nevrednic. Hristos alege pe preoţi

ca organe ale Lui spre săvârşirea Tainelor, transmiţându-le harul şi puterea de la Tatăl, ca să

devină preoţi şi învăţători şi păstori şi să exercite aceste trei slujiri ale Lui. Preoţii primesc harul

şi puterea preoţească de la Hristos, şi nu din partea credincioşilor. Aceştia din urmă nu pot

procura preoţilor puterea pe care nu o au.21

Putem concluziona că episcopul sau preotul personifică comunitatea înaintea lui

Dumnezeu şi reprezintă pe Hristos înaintea comunităţii, în Duhul Sfânt, datorită mandatului

primit de la Apostoli, şi prin Apostoli de la Hristos însuşi.22

Succesiunea apostolicǎ – Mugurel Dumitru Savu

Mântuitorul a propovǎduit prin faptǎ şi prin cuvânt. Astfel, Sfinţii Apostoli au urmat

exemplul Pedagogului Suprem şi au vestit învǎţǎtura creştinǎ întemeind comunitǎţi pe unde

treceau. În cadrul comunitǎţilor nou-înfiinţate aceştia au aşezat episcopi pentru pǎstrarea şi

transmiterea nealteratǎ a adevǎrului de credinţǎ.

Preoţia ca tainǎ ce se sǎvârşeşte prin punerea mâinilor episcopului şi prin rugǎciune, are

ca efect pogorârea harului divin peste un candidat pregǎtit, sfinţindu-l şi aşezându-l într-una din

treptele ierarhiei bisericeşti, având drept misiune imperativǎ învǎţarea cuvântului lui Dumnezeu,

sǎvârşirea lucrǎrilor sfinte şi aşezarea credincioşilor pe poteca mântuirii.23

Izvorul preoţiei vǎzute în Bisericǎ este preoţia nevǎzutǎ a Mântuitorului Iisus Hristos, de

aceea, preotul sǎvârşeşte lucrǎrile sfinte în Bisericǎ în numele lui Iisus Hristos.24

Taina Hirotoniei se dǎ în trei trepte: episcop, preot şi diacon.

Acestea sunt cele trei trepte de instituire divinǎ, având baza în voinţa Mântuitorului,

celelalte trepte (citeţii, ipodiaconii, psalţii, diaconiţele etc.) neavând acest caracter, fiind doar

funcţiuni bisericeşti, fǎrǎ caracter haric, fǎrǎ darul preoţiei, neprimindu-se prin hirotonie.25

21 Sf. Ioan Gură de Aur apud Ibidem22 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, op. cit., p. 35823 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zǎgrean, op. cit., p. 319.24 Ibidem.25 Prof. N. Chiţescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuţǎ, op. cit., p. 256.

7

Episcopii primeau acelaşi har de la alţi episcopi, începând cu Sfinţii Apostoli, prin

transmiterea puterii şi obligaţiei de a pǎzi aceeaşi învǎţǎturǎ şi aceleaşi norme ale Tainelor şi

pǎstoririi, purtând numele de succesiune apostolicǎ. Astfel, Biserica trǎieşte în duhul apostolic

primind acelaşi har şi aceeaşi învǎţǎturǎ şi rânduialǎ sacramentalǎ.26

Astfel spus, aceeaşi sevǎ care este Hristos se extinde prin episcopi şi preoţi în tot pomul

Bisericii, aflându-se în mod nemijlocit în fiecare mǎdular al ei. Prin prezenţa harului succesiunii

apostolice al preoţiei sacramentale, cât şi fǎrǎ învǎţǎtura Sfinţilor Apostoli transmisǎ odatǎ cu el,

nu ar putea creştinii sǎ fie botezaţi, nu L-ar putea primi pe Hristos în taina Sfintei Euharistii, şi

nu L-ar recunoaşte în intimitatea Lui, adicǎ prin lucrǎri.27

Înţelegem cǎ prin ierarhie se transmite harul asupra întregii Biserici a lui Hristos, prin ea

ne împǎrtǎşim de Sfintele Taine, astfel trǎind cu Hristos, prin Hristos şi în Hristos.

Succesiunea apostolicǎ se extinde astfel, de la episcopi, prin preoţi la credincioşi,

mergând în acelaşi Duh peste întreaga Bisericǎ.28 Prin aceasta se ştie cǎ Mântuitorul a ales un

numǎr de 12 Apostoli, apoi 70 de ucenici; Apostolii au ales la sorţi în locul lui Iuda pe Matia

pentru a completa locul rǎmas vacant, apoi au hirotonit 7 diaconi şi au aşezat în cetǎţi preoţi şi

episcopi. Vedem cum de la început au fost pǎstori şi pǎstoriţi, ceea ce înseamnǎ cǎ nu orice

creştin poate face parte din slujirea preoţeascǎ, ci numai cei care sunt purtǎtori ai harului Duhului

Sfânt, prin hirotonie.29

Mântuitorul le dǎ puterea de a învǎţa, de a conduce şi de a împǎrtǎşi Harul. Aceastǎ

înfǎptuire nu este realizatǎ numai cu cuvântul, ci şi prin suflare, adicǎ printr-un semn sensibil.30

Prin succesiunea apostolicǎ a treptei episcopatului este asiguratǎ pǎstrarea integralǎ şi

nealteratǎ a învǎţǎturii Sfinţilor Apostoli, pe lângǎ forma fixatǎ în cǎrţile Noului Testament,

putând apela şi la predaniile Bisericii, adicǎ la Sfânta Tradiţie, deoarece aceasta s-a fixat în

formǎ oralǎ şi practicatǎ sau aplicatǎ.31

Împreuna-vieţuire a generaţiilor vârstnice cu cele tinere, numitǎ de pr. Stǎniloae ucenicie

practicǎ, constituie un alt factor al succesiunii apostolice a ierarhiei.32

26 Pr. Prof. Dumitru Stǎniloae, op. cit., p. 169.27 Ibidem. p. 170.28 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, op. cit., pp. 361-362.29 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zǎgrean, op. cit., p. 322.30 Prof. N. Chiţescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuţǎ, op. cit., p. 255.31 Pr. Prof. Dumitru Stǎniloae, op. cit., p. 171.32 Ibidem, p. 172.

8

Harisma episcopalǎ este harisma care poartǎ în sine puterea de a transmite toate

harurile şi darurile ce se difuzeazǎ începând de la Apostoli în tot timpul în Bisericǎ, sau pe

Hristos însuşi şi pe Duhul Sǎu cel Sfânt, prezenţi şi lucrǎtori în aceste daruri şi haruri. Focul şi

apa harurilor persistǎ în Bisericǎ de la începutul ei. Dar ele nu vin numai din trecut, ci şi de Sus

în fiecare timp, cǎci Biserica e mereu deschisǎ cerului.33

Putem spune cǎ prezenţa lui Hristos este continuǎ în timp şi în afara timpului, el fiind

prezent în fiecare act de cult al Bisericii din trecut, prezent şi viitor.

Succesiunea apostolicǎ este astfel o concomitenţǎ continuǎ a lui Hristos, Care rǎmâne

acelaşi peste veacuri şi Care nu vine numai din trecut, ci din cer.34

Hristos ca Dumnezeu adevǎrat şi Om adevǎrat nu devine vechi în timp, iar lucrarea sa in

istorie şi învǎţǎtura despre El nu se învechesc pentru a rǎmâne într-un stadiu de mit. Dar

descrierea Persoanei Lui absolute prin dumnezeirea Ei şi pururea actualǎ prin umanitatea Ei în

mod suprem realizatǎ,35 trebuie sǎ fie actualizatǎ pentru fiecare timp, deoarece înţelegerea ei

depinde de fiecate generaţie şi popor în parte.

Pǎstrarea şi transmiterea învǎţǎturii integrale a lui Hristos ţine de slujirea treptelor

Hirotoniei, Biserca Ortodoxǎ neputând sǎ le recunoascǎ ca valide pe cele ale altor Biserici care

au devenit eretice prin alterararea învǎţǎturii.36 Astfel, recunoaşterea hirotoniilor altor Biserici

este strâns legatǎ de iconomie şi este dependentǎ de mǎrturisirea credinţei ortodoxe, a aceluiaşi

crez.37

Preoţia sacramentalǎ trebuie sǎ fie validǎ în exercitarea slujirii sale, sǎ mǎrturiseascǎ

credinţa ortodoxǎ şi sǎ o trǎiascǎ în societate, sǎ practice o teologie a experienţei şi sǎ nu se abatǎ

de la dreapta învǎţǎruǎ.

Datoritǎ relaţiei particulare şi chiar fiinţiale pe care Taina Hirotoniei o introduce între

Hristos şi primitorii ei, aceastǎ Tainǎ lasǎ urme de neşters (indelebile) în fiinţa lor .38 Aceasta

deoarece prin hirotornie omul este pus în legǎturǎ tainicǎ cu Hristos, relaţie ce imprimǎ în fiinţa

lui, chiar fǎrǎ voie, nişte amprente indelebile.

33 Ibidem.34 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, op. cit., p. 363.35 Pr. Prof. Dumitru Stǎniloae, op. cit., p. 173.36 Ibidem.37 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, op. cit., p. 364.38 Ibidem.

9

Preoţia slujitoare şi preoţia generală a laicilor – Cezar Constantinescu

Este adevărat că în Noul Testament, creştinii care erau hirotoniţi de Apostoli, iar ulterior

de episcopi în treapta slujitoare de „prezbiteri”, nu nu erau numiţi „jertfitori” sau „preoţi” (ireis

sau sacerdoţi) aşa cum găsim în Vechiul Testament, apelativele acestea fiindu-le adresate mai

târziu.39

La începuturile Bisericii, creştinii numeau pe slujitori „prezbiteri” şi nu „preoţi” pentru că

acest nume era asociat cu jertfitorii de animale ai cultului iudaic de care slujitorii lui Hristos

trebuiau să se distingă. De aici, protestanţii consideră că ei nu aveau calitatea de preoţi fiindcă

jertfele ce se aduceau de preot în perioada veterotestamentară au încetat odată cu venirea lui

Hristos. Ca să-şi întemeieze refuzul „preoţiei”, protestanţii s-au văzut nevoiţi să conteste

caracterul sacramental de jertfă al Euharistiei, provocând grave consecinţe pentru viaţa

duhovniceacă a credincioşilor. Sf. Ap. Pavel arată însă că şi creştinii au un altar (tisiastirion) pe

care se aduce jertfă (I Cor. 9, 13) şi opune jertfa Trupului şi Sângelui Domnului jertfelor de

animale sau de mâncăruri şi băuturi aduse idolilor. „Cele ce le slujesc păgânii, spune el, le

jertfesc demonilor. Nu puteţi să vă împărtăşiţi de masa Domnului şi din masa demonilor” (2 Cor.

10, 20-21)40. Spre deosebire de jertfele de animale ale evreilor şi păgânilor, jertfa pe care Hristos

cel înviat o permanentizează prin fiecare Sf. Euharistie este una „duhovnicească” la care sunt

chemaţi toţi creştinii să se jertfească sufleteşte. Sf. Ap. Pavel spune că: „Avem Altar de la care

nu au dreptul să mănânce cei ce jertfesc cortului (adică slujitorii Legii Vechi care nu recunosc

dumnezeirea lui Hristos)... Aşadar printr-Însul să aducem pururea lui Dumnezeu jertfă de laudă,

adică rodul buzelor care preamăresc numele Lui. Iar facerea de bine şi dărnicia să nu le

nesocotim” (Ev. 13, 10, 16).

Dacă în Legea Veche, preoţii săvârşeau jertfele sângeroase separaţi de popor, în Noul

Testament slujitorii aduc jertfa cea fără de sânge a lui Hristos, împreună cu credincioşii. De

aceea prezbiterii se pot numi preoţi, fiindcă prin ei creştinii pot aduce, în Hristos, jertfe bine

primite lui Dumnezeu. În acest sens, toţi creştinii formează o „preoţie împărătească”.

Biserica Ortodoxă, cea Romano-Catolică dar şi cea Anglicană, învaţă că numai prin Taina

Hirotoniei sau a Preoţiei (Taina punerii mâinilor) poate fi ridicat cineva la demnitatea şi slujirea

39 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 16340 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, op. cit., p. 359

10

preoţească. Ea oferă celui hirotonit Harul a trei slujiri: de a face înţeles cuvântul Evangheliei, de

a săvârşi actele sfinţitoare ale cultului şi de a-i păstori pe credincioşi pe calea mântuirii.

Fundamentându-se pe textele 1 Petru 2, 9: „Voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie sfântă,

neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat”,

Ap. 5, 10: „Şi ne-a făcut pe noi împărăţie, preoţi lui Dumnezeu, Tatăl Său...” şi Ap. 5, 10: „... I-a

făcut Dumnezeului nostru împărăţie şi preoţi şi vor împărăţi pe pământ”, protestanţii dar şi alte

denominaţiuni consideră că prin primirea Botezului, toţi credincioşii deţin preoţia universală,

însă slujirea preoţească este atribuită de către comunitate doar anumitor persoane de orice gen,

fără a fi sfinţite prin vreo Taină, ci printr-o ceremonie simbolică: punerea mâinilor prezbiterilor

(cf. 1 Tim. 4, 14) primesc de la comunitate delegaţia de a învăţa cuvântul lui Dumnezeu, de a

sluji cele sfinte şi de a-i păstori pe credincioşi. Această concepţie greşită despre preoţie poate fi

combătută cu numeroase texte scripturistice precum şi cu mărturiile Sf. Tradiţii. Astfel se ştie că

la începutul activităţii Sale, Mântuitorul şi-a ales pe cei doisprezece Apostoli, apoi pe cei

şaptezeci de ucenici, Apostolii au instituit pe Matia în locul lui Iuda, au pus mâinile peste cei

şapte diaconi şi au aşezat preoţi şi episcopi în cetăţile locuite de creştini. De aici tragem

concluzia că încă de la început, în Biserică au existat păstori şi păstoriţi, cei dintâi fiind încadraţi

în oficiul lor de Însuşi Duhul Sfânt. Mărturia că nu orice creştin poate să îndeplinească slujirea

sacerdotală ci numai cei ce primesc prin Taina specială a Hirotoniei harul şi puterea preoţească, o

aduce Sf. Ap. Pavel când îi întreabă pe cetăţenii din Corint „Oare toţi sunt Apostoli? Oare toţi

sunt prooroci? Oare toţi sunt învăţători?” (1 Cor. 12, 29)41.

Cele două Biserici, Ortodoxă şi Romano-Catolică, nu contestă preoţia universală pe care

orice creştin o posedă. În Vechiul Testament poporul iudeu era considerat „preoţie

împărătească”, iar creştinii ca vlăstare ale aceleiaşi preoţii, sunt chemaţi să-I slujească lui

Dumnezeu printre necredincioşi. Dar precum în Vechiul Testament preoţii erau aleşi doar din

seminţia lui Aaron, la fel în Noul Testament preoţii care săvârşeau Sfintele Taine sunt numai cei

care dobândesc, prin Hirotonie, un har special pentru acest oficiu, pe care restul credincioşilor

nu-l au.

Caracterul de Taină al Preoţiei sacramentale îl dovedesc următoarele texte: „Nu fi

nepăsător de darul care este întru tine, ce ţi s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor preoţimii”

(1 Tim. 4, 14); „Te îndemn să ţii aprins darul lui Dumnezeu care este prin punerea mâinilor

41 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zǎgrean, op. cit., pp. 321-322

11

mele” (2 Tim. 1, 6) şi „Luaţi aminte de voi şi de toată turma întru care Duhul Sfânt va pus pe voi

episcopi, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu Sângele Său” (Fapte 20,

28).

Cu privire la Sf. Tradiţie, ea grăieşte în favoarea distincţiei preoţiei sacramentale de cea a

mirenilor, ceea ce rezultă din spiritul a numeroase canoane ale sinoadelor ecumenice şi locale

care cuprind unele sancţiuni ce privesc preoţii care nu s-au arătat vrednici de slujirea lor. Sfinţii

Părinţi au considerat, de asemenea, Preoţia ca Taină, cum sunt: Sf. Grigorie Teologul – Despre

fugă; Sf. Ioan Gură de Aur – Despre preoţie; Sf. Ambrozie de Milan – De officiis mistrorum

(despre îndatoririle miniştrilor); Sf. Grigorie cel Mare – Cartea regulilor pastorale, iar despre

importanţa ierarhiei în Biserică , Sf. Dionisie Areopagitul a scris magistrala lucrare – Despre

Ierarhia Bisericească.42

Detaşându-se de preoţia sacramentală care prin legătura sa cu ierarhia, are succesiune

apostolică, protestantismul se deposedează de darurile Rusaliilor împărtăşite în Tainele şi cultul

Bisericii prin ierarhie care a primit puterile ei de la Sf. Apostoli şi de la urmaşii lor. Protestanţii

se aseamănă creştinilor care sunt botezaţi în numele Mântuitorului Iisus Hristos, dar care nu

primesc Duhul Sfânt pe care mâinile Apostolilor îl transmiteau de sus.43

ASPECTE VĂZUTE ALE HIROTONIEI – Vasile Neguş

a) Săvârşitorul şi primitorul Tainei

Săvârşitorul Tainei este episcopul eparhiei sau delegatul lui – un arhiereu – pentru preoţii şi

diaconii chemaţi să slujească în cadrul ei, iar pentru un episcop, trei sau cel putin doi episcopi,

reprezentând episcopatul Bisericii autocefale respective. Primitorii tainei preoţiei sunt creştinii

ortodocşi, majori, cu purtare neprihănită, fără defecte corporale şi cu pregătirea necesară intelectuală

şi sufletescă în genere, pentru a putea învăţa, sfinţi şi conduce turma cuvântătoare.44

După tradiţia Bisericii ortodoxe, nu pot fi hirotoniţi decât membrii de sex bărbătesc ai Bisericii,

care mărturisesc credinţa ei şi vor să-şi împlineascã faţă de Biserică îndatoririle ce ţin de treapta

42 Ibidem, p. 32343 Ibidem44 Mitropolitul Irineu Mihalcescu, Dogmele Bisericii Crestine Ortodoxe, Editura Episcopiei Romanilor si Husilor, 1994

12

ierarhică în care sunt introduşi. La treapta episcopală nu pot ajunge, după hotărârea Sinodului V-VI

ecumenic, decât cei neînsuraţi sau văduvi prin decesul soţiei, deveniţi în prealabil ieromonahi. Pentru

preoţi şi diaconi nunta este oprită după hirotonie.45

Episcopul trebuie să fie necăsătorit, pentru că slujirea lui constă nu numai în săvârşirea personală

a Tainelor şi în învăţarea personală a creştinilor în cele ale credinţei, ci şi în supravegherea acestor

slujiri din partea preoţilor ca ajutători ai lui. Slujirea celor trei trepte ierarhice este legată de Liturghie,

pentru că îndatorirea membrilor lor constă în mod principal în săvârşirea Tainelor şi în învăţătura

poporului, iar Taina culminantă este Euharistia, care se săvârşeşte la Sfânta Liturghie.46 Nu poate

ajunge cineva la o treaptă superioară în ierarhie fără să fi trecut prin cele inferioare, începând cu cea

mai de jos, a diaconatului; nici nu poate trece în cursul aceleiaşi Liturghii de la o treaptă inferioară la

cea superioară. Căci dacă s-ar da treapta arhieriei de la început, preoţia şi diaconia s-ar confunda cu ea

şi nu s-ar mai putea da în mod deosebit. De aceea hirotonia diaconului se săvârşeşte după prefacerea

Sfintelor Daruri, ca să nu mai aibă rost să devină preot în cursul aceleiaşi Liturghii, nemaiavând

putinţa să oficieze prefacerea Sfintelor Daruri, care e punctul esenţial al Sfintelor Liturghii si să pună

în practică la aceeaşi Liturghie slujirea principală a diaconului, care este aceea de a ajuta pe preot la

împărtăşirea credincioşilor. Tot de aceea hirotonia preotului are loc după intrarea cu Sfintele Daruri,

pentru a împlini imediat la aceeaşi Liturghie slujirea prefacerii lor – actul esenţial al Liturghiei si al

slujirii preoţeşti în cadrul Liturghiei.47

b) Săvârşitorul nevăzut

Arhiereul î-L reprezintă în mod văzut pe Hristos, iar mâna lui dreaptă organul prin care Hristos

însuşi transmite lucrarea Sa în tainele ce le săvârşeşte, de aceea el îşi scoate mitra, ca să arate că nu el

ca om va investi cu puterea diaconiei pe candidat, ci Hristos însuşi. El pune mâna dreaptă peste capul

candidatului, ca organ (“materia’) prin care se transmite harul lui Hristos, şi rosteşte cuvintele :

“Dumnezeiescul har, cela ce totdeauna pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le

împlineşte, prohiriseşte pe cucernicul ipodiacon (N), în diacon. Să ne rugăm dar pentru dânsul ca să

vină peste el harul întru tot Sfântului Duh.” Într-o a doua rugăciune arhiereul cere tot lui Hristos ca El

însuşi să umple, pe cel ce l-a învrednicit de a intra în slujba diaconiei, de toată credinţa, dragostea,

puterea, sfinţenia, prin venirea Sfântului şi de-viaţă făcãtorului Duh asupra lui. “Căci nu prin punerea

mâinilor mele peste dânsul, ci prin puterea îndurărilor Tale celor multe se dă celor vrednici ai Tăi

45 Sinod V-VI, Can. 6; Canoanele apostolice, can. 26.

46 Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, op. cit., pp. 114-115

47 Ibidem, p. 115

13

harul.” Conştiinţa că Hristos însuşi e de faţă şi lucrează în această Taină uneşte într-o adâncă

cutremurare şi responsabilitate pe săvârşitorul Tainei cu cei ce-l asistă pe de o parte şi cu primitorul ei

pe de alta.48

În momentele văzute ale hirotoniei preotului se cuprind câteva deosebiri, care punctează ceea

ce este propriu slujirii preoţeşti. În prima rugăciune, arhiereul cere lui Hristos să-i dăruiască acest

mare har al preoţiei, iar în rugăciunea a doua se specifică slujirile preotului, de săvârşitor al Tainelor

şi de propovăduitor al cuvântului dumnezeiesc: “Să se facă vrednic a sta fără prihană înaintea

jertfelnicului Tău, a propovădui Evanghelia Ȋmpărăţiei Tale, a lucra cu sfinţenie cuvântul adevărului

Tu, a aduce ţie jertfe şi daruri duhovniceşti, a înnoi pe poporul Tău prin baia naşterii de a doua.”

Răspunderea arhiereului de a preda preotului trupul Domnului şi răspunderea acestuia de a-l primi se

întâlnesc şi se întregesc într-o răspundere comună în faţa lui Hristos, dar şi în faţa poporului căruia

trebuie să i se pună şi ţină la dispoziţie trupul lui Hristos, adică pe Hristos însuşi în toată viaţa lui,

pentru a fi predat altor episcopi şi altor preoţi până la sfârşitul lumii.49 La hirotonia arhiereului, se

pune pe capul candidatului nu numai mâna unuia din episcopi, ci şi Sfânta Evanghelie, indicându-se

pe de o parte sarcină principală ce o primeşte noul arhiereu, pe de alta, accentuându-se credinţa că

Hristos însuşi şi-l face organul deplin al Său. În prima rugăciune se vorbeşte de “jugul Evangheliei”,

iar în a doua, după ce se aminteşte de îndatorirea lui de “a aduce jertfă şi prinos pentru tot poporul”,

apoi e pus într-o legătură specială cu Hristos, adevăratul Păstor, ca să-şi pună şi el sufletul pentru

credincioşi, cum Şi l-a pus Hristos, desăvârşindu-l prin pilda, învăţătura şi toată lucrarea Sa.50

48 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, op. cit., pp. 367-368

49 Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, op. cit., p. 117

50 Ibidem, si Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, op. cit., p.368

14

Bibliografie

Chitescu, Prof. Nicolae; Todoran, Pr. Prof. Isidor; Petreuta, Pr. Prof. I., Teologia Dogmatica si

Simbolica, vol. II, editia a II-a, Ed. Renasterea, Cluj-Napoca, 2005

Mihălcescu, Mitropolitul Irineu, Dogmele Bisericii Creştine Ortodoxe, Ed. Episcopia Romanilor

şi Huşilor, 1994

Popescu, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Iisus Hristos Pantocrator, Ed. I. B. M. al B. O. R., Bucuresti,

2005

Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. II, editia a III-a, Ed. I. B. M.

al B. O. R., Bucuresti, 2003

Idem, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, EIBMBOR, Bucureşti, 1997

Zagrean, Arhid. Prof. Dr. Ioan; Todoran, Pr. Prof. Dr. Isidor, Dogmatica ortodoxa, editia a VI-a,

Ed. Renasterea, Cluj-Napoca, 2005

***, Biblia, EIBMBOR, Bucuresti, 2008

15