tabor - traditie Şi actualitate În biserica ortodoxă româna

7/18/2019 TABOR - Traditie Şi Actualitate În Biserica Ortodoxă Româna

http://slidepdf.com/reader/full/tabor-traditie-si-actualitate-in-biserica-ortodoxa-romana 1/4

< Înapoi Link-uri Cautare

Mass-media ca temă centrală a Teologiei Practice

Mass-media ca temă centrală a Teologiei Practice

Daniel Meier

În condi ţ iile oferite de recâ ştigarea libert ăţ ii de expresie, dup ă 1989, România a beneficiat de o adev ărat ă explozie a mass-mediei. Cu prec ădere în primii ani ai deceniului ‘90 am fost martorii prolifer ării f ăr ă precedent a institu ţ iilor de pres ă din cele mai diverse. În cei 20 de ani scur şi de atunci lucrurile s-au mai a şezat. Pe pia ţ a informa ţ iei problema religiei şi a Bisericii este tratat ă atât în presa secular ă, cât şi în cea religioas ă, care deja are un loc consacrat. Este de ajuns s ă ne gândim la felul în care mesajul cre ştin este transmis prin intermediul posturilor de radio cre ştine, cât şi, mai nou, prin televiziune, al ături de maniera deja clasic ă a presei scrise biserice şti.Acesta este de altfel parcursul organic, firesc. Se porne şte de la practic ă pentru a se ajunge mai apoi la reflec ţ ia ştiin ţ ific ă asupra a ceea ce se face sau s-a f ăcut. Ne g ăsim deci într-o etap ă preliminar ă apari ţ iei în peisajul academic românesc a domeniului publicisticii cre ştine, o disciplin ă înc ă tân ăr ă chiar în ţări cu o puternic ă tradi ţ ie a presei religioase, a şa cum este Germania. Textul pe care îl propune dr. Daniel Meier de la catedra de Publicistic ă Cre ştin ă din cadrul Universit ăţ ii Friedrich-Alexander din Erlangen-Nürnberg analizeaz ă locul pe care îl ocup ă mass-media în cadrul reflexiei teologice în general şi al teologiei practice în particular. (Traduc ătorii)

În contextul unei renaşteri generale în societate, prezenţ a religiei şi a Bisericii în mass-media a crescut vizibil în ultimii ani. În Germania spectrul este formidabil: pe piaţ a

cărţ ii ajunge de la volumul Isus din Nazaret al Papei Benedikt XVI, până la bestseller-ul lui Hape Kerkelings Apoi am plecat 1. În presa scrisă se pot citi începând de la

articole despre „Luther" până la titluri care ţ in prima pagină despe geneza Codului lui Da Vinci , romanul de succes al scriitorului Dan Brown. De asemenea în televiziunenu trece aproape nicio zi fără emisiuni care să aibă ca subiect islamul.

Teologia practică nu poate ignora astfel de analize religioase care adesea sunt departe de înălţ imea interpretării bisericeşti. Întrebarea care se pune este: pe baza cărorcriterii teologice, şi nu numai, ar putea să fie perceput şi clasificat acest fenomen sau ce impulsuri normative pentru activitatea bisericii emite acesta?

La fel ca şi alte teme ale teologiei practice, problema mass-mediei poate fi descrisă într-un mod adecvat doar atunci când, în analiza ei, sunt luate în considerare şi

disciplinele neteologice cu care acesta se învecinează. Cele mai importante în acest sens sunt ştiinţ a comunicării şi a mass-mediei2. Ştiinţ a comunicării, o ştiinţă socială,

se ocupă în primul rând cu procesele comunicării publice într-o societate şi lucrează adesea cu metode empirice. În special jurnalismul, ca disciplină ştiinţ ifică, arecompetenţ a reflectării asupra activităţ ii presei de toate tipurile. Pentru teologia practică însă, foarte concludente sunt analizele sistematice ale conţ inutului textelor jurnalistice cu privire la religie, precum şi studiile comparate ale interacţ iunii sociale prin intermediul Bisericii şi al mass-mediei.

În comparaţ ie cu jurnalismul, ştiinţ a mass-media se concentrează mai eficient pe fiecare mediu în parte (radio, televiziune, internet etc.) folosind cu precădere metodehermeneutice şi argumentând uneori la un nivel abstract foarte înalt. În acest caz este relevantă o comparaţ ie a esteticii filmului cu cea a slujbei religioase, din punct devedere practic-teologic. De asemenea, se pune şi întrebarea dacă un mediu precum este cel al cinematografului poate conţ ine trăsături cvasireligioase, deoarece mersul„ritualic" la cinematograf a înlocuit parţ ial frecventarea regulată a bisericii.

Abordările ştiinţ ifice prezentate mai sus, care nu se exclud reciproc, se întâlnesc cu teologia practică în tânăra disciplină a publicisticii creştine. La cele mai multefacultăţ i de teologie din Germania s-au instituit catedre proprii sau care pun accentul pe pedagogia religiei, omiletic ă, liturgică sau pastorală, astfel că publicisticacreştină este studiată şi predată în cadru ştiinţ ific doar marginal.

Structura articolului: Va fi prezentată pe scurt, dintr-o pespectivă istorică, rezerva bisericii faţă de mass-media şi motivele care prejudiciază până astăzi analizaindependentă şi valorizarea presei. Analiza mass-mediei din perpectiva teologiei practice se va împărţ i în trei direcţ ii: analiza prezenţ ei Bisericii şi a religiei (sau areligiilor) în domeniul jurnalistic, domeniul ficţ ional precum şi în cel al publicităţ ii; se pune întrebarea, care sunt mesajele transmise în prezent de mass-media prinimaginile şi textele sale, şi dacă este legitim să vorbim, în afara Bisericii, despre o „religie media". În final va fi dezbătută, ca o temă centrală a analizei pastorale şi jurnalistice, reprezentarea lumii în presă şi maniera lingvistică de realizare a acesteia.

BOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Româna http://www.tabor-revista.ro/in_ro.php?module=content_full&id=10677

n 4 15.03.2014 12:12



Scepticismul Bisericii față de mass-media în istorie și astăzi

Dintotdeauna comunicarea în masă a jucat un rol fundamental în răspândirea creştinismului. Utilizarea manifestelor a netezit drumul Reformei. În ceea ce priveşte noilemedii de comunicare: ziarul şi, din secolul XX, radioul, filmul, televiziunea şi internetul, Biserica (atât cea apuseană cât şi cea răsăriteană) a amânat întrebuinţ area lor,refuzându-le într-o primă fază. Relaţ ia permanent tensionată a Bisericii cu mass-media reflectă un aspect al raportului creştinismului cu societatea. În acest sens, unmotiv crucial ar putea fi faptul că, frecvent, competenţ a de analiză a jurnaliştilor şi a celoralţ i actori media era considerată o formă de concurenţă. Reprezentanţ ii Bisericiiau trebuit să renunţ e indignaţ i la monopolul asupra prezentării şi analizei lumii.

Pe de altă parte acest raport concurenţ ial a fost abordat deschis, însă doar parţ ial. În anul 1912 poetul austriac Peter Rosegger (1843-1918) numea presa un „marepredicator, care vorbeşte ziua, pentru ziuă", iar filozoful Georg Friedrich Wilhelm Hegel (1770-1831), care a fost cândva redactor al cotidianului „Bamberger Tagblatt",considera lectura ziarului ca fiind o reală binecuvântare a dimineţ ii. În faţ a concurenţ ei, reprezentanţ ii Bisericii au reacţ ionat adesea polarizând. Analiza jurnalistică alumii era considerată inferioară misiunii bisericeşti. Primul director al Serviciului de presă evanghelic, Stanislaus Swierczewski, a formulat în anul 1912 opoziţ ia dintrebiserică şi presa cotidiană astfel: „Una trăieşte din zi în zi, cealaltă se întemeiază pe cuvintele veşnice şi orientează timpul spre veşnicie, una aduce multe lucruri caresunt inutile, cealaltă îi aminteşte acesteia ce trebuie făcut, una se adresează curiozităţ ii, în special dorinţ ei de a cunoaşte a oamenilor, cealaltă inimii şi conştiinţ ei".

Reticenţ a Bisericii vizavi de mass-media continuă până astăzi, ducând adesea la scepticism. Într-o lucrare de-a sa, Michael Schibilsky3 a identificat şapte puncte critice,

între care: aspiraţ ia jurnalistic-mediatică spre actualitate, axarea pe eveniment şi orientarea acţ iunii de care dă dovadă prezentarea din mass-media, concentrarea pecotidian, întâietatea conversaţ iei precum şi forţ a economică şi manipulantă pe care o deţ ine media. În mod special caracterul pastoral-teologic al comunicării fa ţă c ătre fa ţă este considerat ca având o valoare superioară faţă de comunicarea pe care o mijloceşte tehnica.

Bineînţ eles, în istoria mass-mediei există reprezentanţ i ai Bisericii precum teologii, care în locul unei atitudini rezervate căutau un potenţ ial convergent mai puternic princare să pună la dispoziţ ie mass-media pentru desfăşurarea activităţ ii bisericeşti. Un cunoscut exemplu este dat de teologul protestant Karl Barth, căruia la pregătireapredicii, când ţ inea într-o mână Biblia şi în cealaltă ziarul, i-a venit ideea să le folosească pe amândouă deodată. La 11 noiembrie 1918 el scria: „Se meditează astăzialternativ asupra ziarului şi a Noului Testament şi transpare foarte puţ in din legătura organică a celor două lumi, despre care ar trebui să se poată da mărturie puternic şilimpede".

Biserică și religie (sau religii) în mass-media astăzi

Cum sunt percepute cu adevărat Biserica şi religia de către jurnalişti şi de cei care activează în media? Răspunsul este foarte interesant pentru că pune faţă în faţăimaginea despre sine a Bisericii cu imaginea reflectată de presă. Un studiu pe termen lung al reprezentării jurnalistice a Bisericii în mai multe cotidiene germane a arătat

că imaginea media avantajoasă celor două confesiuni4 este adesea doar presupusă. În cadrul relatărilor despre Biserică şi religie conflictele şi ştirile negative sunt

considerabil mai slab reliefate decât este în cazul reportajelor politice. În niciun caz jurnaliştii nu prezintă drept evenimente mediatice promovarea cardinalilor sauhramurile bisericilor. Chiar viaţ a parohială cotidiană are şansa de a fi publicată în presă doar dacă se presupune că este relevantă pentru cititor. Nu în ultimul rândanaliza empirică neagă sentimentul evanghelicilor că sunt neglijaţ i de mass-media: într-adevăr catolicismul este mult mai prezent în secţ iunea politică a presei, însăreportajele locale şi regionale reflectă aproximativ real distribuirea confesională a publicului cititor. Fireşte, pentru jurnalişti diferenţ ele bisericeşti interne nu au o valoareaşa de mare cum au pentru Biserica însăşi, astfel că se vorbeşte şi se scrie încă adesea despre „Biserică", nediferenţ iat confesional. Un reportaj mult prea binevoitorfaţă de Biserică îşi are însă şi reversul. De exemplu, în Germania federală, textele jurnalistice din revista Spiegel se distingeau printr-un stil critic, însă bine argumentat.Reportajele de televiziune, mai ales cele despre Papa, se disting printr-un stil „bisericesc, de curte", cu tendinţ e emoţ ionale. Transmisiunea live a vizitei Papei din 2006 a

fost făcută la televiziunea germană fără spirit critic, la fel cum a fost şi cea de la ziua mondială a tinerilor din Köln. Fascinaţ ia ritualurilor religioase şi legătura dintreevenimentele emoţ ionale de masă (massenevent ) şi cultul vedetelor (starkult ) ca expresie a factorilor informaţ ionali proeminen ţă şi personalizare are drept urmareaceastă pierdere a distanţării jurnalistice.

În produsele media de ficţ iune (filme, literatura etc.) care au ca temă religia, un rol aparte îl ocupă persoanele cu funcţ ii bisericeşti. În istoria filmului persoana preotului5

a constituit un model pozitiv important. Pe lângă tradiţ ia filmelor cinematografice de divertisment despre preoţ i (spre exemplu Don Camillo6), imaginea preotului atinge

apogeul artistic în filmele cu problematică ale lui Ingmar Bergman (1918-2007). Bergman îi arată pe preoţ i ca pe nişte personalităţ i care se îndoiesc de toate, chiar şi de

sine, în contextul unei atitudini critice faţă de instituţ ia Bisericii. Sugestiv este filmul „Bunele intenţ ii" (Den goda viljan )7 apărut în anul 1992 şi regizat de Bille August

8,

după un scenariu al lui Bergman, în care acesta, fiu de preot, spune povestea casei părinteşti. Provenind dintr-o familie modestă, în care s-a întors ca proaspătabsolvent de teologie, se căsătoreşte cu o femeie impulsivă, dintr-o familie bogată, care absolvise şcoala de asistente medicale. În prima parohie, un sat sărac, încearcăamândoi să pună pe picioare o activitatea socială şi comunitară, însă se lovesc de neîncrederea şi scepticismul majorităţ ii locuitorilor. În calitate de preot, Bergman punebiserica în care slujea la dispoziţ ia muncitorilor care făceau grevă, pentru a o folosi ca loc de adunare, şi astfel conflictul cu posesorul fabricii se extinde. Treptat,căsnicia se destramă datorită pretenţ iei preotului de a se dedica vieţ ii pastorale şi în primul rând pentru că refuză un loc rentabil ca predicator de curte al regineisuedeze. De asemenea, filmele de divertisment care au în centru figura unui preot îl prezintă pe acesta ca pe o autoritate în rândul semenilor săi. Foarte rar aparepreotul în aceste filme în calitate de teolog, care opune mediului în care trăieşte un mesaj străin şi surprinzător. Punctul central este aşezat pe ajutorul concret pe carepreotul îl oferă în viaţă. Acesta este unul dintre noi , care poate fi prietenos şi de ajutor oamenilor de diferite categorii: tânărului îndărătnic ca şi bătrânei încăpăţ ânate,primarului şi negustorului din oraş. Dincolo de prelucrarea unor motive şi tradiţ ii religioase în filmele despre preoţ i, rolul însemnat, din perspectivă biblică, aparţ inemesajului evanghelic. Spectrul se întinde de la ecranizarea unor relatări biblice şi prelucrarea unor teme creştine până la filme care preiau texte şi motive izolate dincontextul tradiţ iei creştine sau religioase în general. În felul acesta intră în scenă figuri mitice salvatoare: Harry Potter apare ca un fel de copil zeu, care îşi ocroteşte

lumea de tainica şi ameninţătoarea realitate a răului. Pentru a întruchipa acest conflict cu răul, autoarea de succes Joanne K. Rowling a creat Lordul Cap-de-Mort9, ale

cărui eforturi de distrugere sunt biruite totdeauna de Harry Potter, ucenicul vr ă jitor.

Un alt fenomen, relevant pentru teologia practică, îl reprezintă numeroasele trimiteri religioase din reclame, cum ar fi spre exemplu promisiunea Noi facem drumul gratis,utilizată într-o campanie publicitară, ca o aluzie evidentă la exodul biblic, care nu poate fi ignorată în cazul în care privitorul reclamei este credincios. La fel este şi înstrăinarea aproape clasică faţă de scena Cinei celei de Taină a lui Leonardo da Vinci, care este prezentată ca reclamă pentru blugi (cf. www.glauben-und-kaufen.de).Există două direcţ ii în maniera de evaluare, socială sau bisericească, a acestui fenomen. Criticii media clasici, precum Neil Postman, înfierează folosirea simbolurilorreligioase în reclame şi le consideră o manipulare a nevoilor religioase în scopuri comerciale, care conduce la banalizarea şi golirea conţ inuturilor. Reclama îi minte pe

oameni pentru că promite satisfacerea nevoilor existenţ iale prin cumpărarea unui produs (spre exemplu „setea de viaţă10

" în reclama la Coca-Cola). Dimpotrivă,specialiştii media precum Manfred Pirner se îndreaptă înspre potenţ ialul omiletic şi pedagogic-religios al acestor referinţ e religioase. Utilizarea unor motive religioase înreclame face întotdeauna dovada puterii formatoare şi de expresie a tradiţ iei religioase şi biblice. Datorită înstrăinării lor, simbolurile religioase pot fi receptate din nou, îşipot câştiga din nou însemnătatea şi pot realiza o punte între tradiţ ia religioasă şi viaţ a lumii de astăzi. Încercând să indentifice cauzele pentru care agenţ iile de publicitatefolosesc trimiterile biblice sau religioase, Pirner identifică mai multe motive posibile: astfel, motivul aureolei poate sugera că aura specială a simbolului religios folosit serevarsă asupra produsului respectiv sau asupra cumpărătorului său în sensul unei valori spirituale adăugate. Motivul provocării se ocupă cu încălcarea conştientă atabuurilor religios-sociale, însă fireşte cu accepţ iunea că grupurile ţ intă sondate se identifică mai bine cu distrugerea tabuurilor afectate decât cu barierele acestora. În

cele din urmă există motivul trendului, încercarea agentului de publicitate de a acţ iona în spiritul vremii şi de a întâmpina apariţ iile modei.


n 4 15.03.2014 12:12



3 !ez"aterea pri#ind religia media (Medienreligion) și pro"lema sistemului de #alori11

alepresei

Religia nu este doar receptată sau mediată de presă, ci este şi construită prin intermediul ei. Din această cauză a fost introdus în teologia practică conceptulMedienreligion (religia media). Analiza se face mai ales din perspectiva mediilor electronice, alături de acestea fiind discutat şi ceea ce ţ ine de cinematograf şiteleviziune (consumul ritualic de televiziune). Astfel, spre exemplu, consumul regulat de televiziune structurează şi ritualizează timpul, mijlocind sentimentul de securitateşi siguranţă. În calitate de însoţ itor cotidian, mediul televizual îndeplineşte funcţ ii pe care primordial le deţ inea religia; genericul zilnic al jurnalului de ştiri este înlocuitorulclopotelor care cândva chemau la vecernie. Aceste perspective teologice sunt contrazise de exper ţ i în comunicare (Kommunikationswissenschaftler) precum Angela

Keppler, care observă lipsa unei pretenţ ii asupra transcendentului: în vreme ce ritualurile religioase ofereau prezentarea unui adevăr superior, emisiunile TV nudezvăluie niciun adevăr superior şi nici nu au această pretenţ ie. Ceea ce se poate observa în această dezbatere este că majoritatea teologilor consideră plauzibildiscursul despre „religia media" (Medienreligion ), motiv pentru care acuzaţ ia privind o anume recuperare teologică a mass-mediei nu trebuie în acest caz integralrespinsă.

Din punctul de vedere al teologiei practice ar fi mult mai rodnică analiza urmelor religioase implicite care se pot recunoaşte în conţ inutul producţ iilor mass-media, ca deexemplu în Harry Potter sau chiar filme cu încasări foarte mari ca „Titanic", decât discuţ ia privind existenţ a unei religii media care cvasi-dizolvă creştinismul. Aceste urmetrebuie luate în seamă şi puse în legătură cu tradiţ ia biblică şi cu imaginea lui Dumnezeu din aceasta. Astfel ritualul de întronizare al lui Simba, puiul de leu din filmul dedesene animate Disney „Regele Leu", aminteşte clar de botezul creştin. Prin pătrunderea modelelor de interpretare asiatice şi ale miturilor naturii în desenele animate desucces modelul creştin se deformează peste tot. Legea naturii şi veşnicul circuit al vieţ ii stabileşte semnificaţ ia lumii în cadrul unei religii implicite, aşa încât natura apare în sistemul valoric al filmului ca putere primordială şi forţă ordonatoare. Problematice, din punct de vedere teologic, sunt transfigurarea profund contradictorie a naturii şideducerea din ea a normelor etice, mai ales dreptul celor puternici, care în „Regele Leu" este celebrat la final. Împotriva unei supraînălţări a „naturii" s-a opus deja abilAlbert Schweitzer, care a afirmat limpede: „natura nu cunoaşte respect pentru viaţă". Acest exemplu arată cât de strânsă este legătura teologiei practice, chiar îndomeniul mass-mediei, cu întrebările teologice fundamentale privind înţ elegerea lui Dumnezeu şi a lumii.

„Să nu îţ i faci nicio asemănare" - această interdicţ ie trebuie să-i fi surprins prima dată neplăcut pe iubitorii de artă, cum sunt cei care iubesc cinematograful, fotografii depresă sau webdesignerii. O caracteristică deosebită a sistemului de valori mass-mediale este vizualitatea pronunţ ată. Situaţ ia aceasta este adesea descrisă prin

sintagma „iconic turn"12

, avându-se în vedere deplasarea preponderenţ ei informaţ iei lingvistice înspre informaţ ia vizuală, mai ales având în vedere mediul televizual

dominant. În special pentru protestantism, ca Biserică a Cuvântului, turnura înspre imagine reprezintă o provocare. Conflictul privind imaginea şi întrebarea desprelegitimitatea utilizării sale a marcat amplu istoria Bisericii. În afară de aceasta se pune mai ales întrebarea liturgică dacă interdicţ ia vetero-testamentară a imaginilor (cf.Ie ş. 20, 4) se aplică artei bisericeşti privind reprezentarea figurilor biblice, şi mai cu seamă a omului Iisus Hristos. Iconoclaştii îşi justifică atitudinea din perspectivapericolului idolatrizării reprezentărilor religioase. Teologia practică, la fel ca şi Biserica, aveau sarcina de a găsi echilibrul în privinţ a imaginilor: pe de o parte se găseapericolul unei anume fetişizări a cuvântului din pricina prea puternicului accent aşezat pe auz şi pe lectură, care duce la neîncrederea şi ignorarea celorlalte simţ uri,deoarece fără imagini lingvistice nu se poate spune nimic despre Dumnezeu. Însă în situaţ ia ideală, contemplarea este pentru imagine ceea ce este lectura pentru text:ambele au nevoie de interpretare şi trebuie să fie „citite" individual. Pe de altă parte nu poate fi vorba nici de conformarea la cultura mediei dominată de imagine,deoarece pentru a fi transmisă la televiziune slujba protestantă axată pe cuvânt ar trebui să fie mult încărcată cu imagini, pentru a satisface gustul actual al unui publiccât mai larg. Însă, în primul rând, interdicţ ia imaginilor subliniază sarcina de a analiza critic din perspectiva posibilelor stereotipuri imaginea omului şi a lumii pe care opercepem prin intermediul mass-mediei.

$eprezentarea lumii și maniera în care este făcută din perspecti#a mass-mediei și din cea"isericească

Între creatorii de media, un loc central îl ocupă, alături de producătorii de film, jurnaliştii. Sarcina principală a acestora este să observe lumea în detaliu, să stabileascăimportanţ a fenomenelor lumii şi să exprime într-o formă uşor inteligibilă din punct de vedere lingvistic temele, evenimentele şi persoanele analizate. Paleta analizei este în definitiv nelimitată, limitările sunt determinate în principal de întrebarea ce este considerat interesant de un anumit grup ţ intă. În primul rând, în domeniul teologieipractice, se leagă sarcina principală a jurnaliştilor, observatori profesionişti ai lumii, de activitatea preoţ ilor. Deşi sarcina acestora din urmă constă în mod special în aoferi percepţ ia spaţ iului lui Dumnezeu, lor le revine într-o oarecare măsură analiza şi interpretarea lumii pământeşti - într-adevăr, nu cu distanţ a jurnalistică, ci dinperspectivă biblică. De la jurnalism abordarea pastorală ar putea să înveţ e să fie concretă. Nu puţ ine sunt predicile sau rugăciunile care vorbesc la modul generaldespre „problemele" lumii sau despre „fricile" oamenilor. Chiar şi discursurile funerare sunt adesea constituite dintr-o succesiune aridă de date biografice ale celuidecedat. Cu totul altfel este rubrica săptămânală „Necrologuri" din cotidianul berlinez „Tagesspiegel" (www.tagesspiegel.de/berlin/nachrufe): în fiecare vineri suntmenţ ionaţ i trei decedaţ i, oameni neproeminenţ i, a căror viaţă este expresiv şi detaliat relatată. Panegiricul unei femei decedată la vârsta de 93 de ani începe astfel: „Pefotoliul de piele neagră de lângă poartă acum doar arar mai şede cineva. «Înainte», spune portăreasa Asociaţ iei femeilor catolice, «şedea totdeauna aici doamnaNapieray. Stătea ore întregi urmărind cu ochi mari sosirea episcopilor, cardinalilor sau a personalităţ ilor laice. Voia să surprindă puţ in din viaţă. Voia să aibă companie».Elisabeth Napieray nu aştepta mult de la viaţă. A fost totdeauna, într-o manieră impresionantă, recunoscătoare soartei: «Ceea ce am este bine, am un pat curat. Esteapă caldă curentă, şi odaia este încălzită»". Ar putea fi o sarcină pastorală ca la înmormântare asemenea trasee ale vieţ ii să fie prezentate în mod empatic şi să fie puse în relaţ ie cu un text biblic.

Nedespărţ ită de receptarea lumii se găseşte şi organizarea lingvistică şi formală. Spre deosebire de genurile literare dramatic, epic sau liric, publicul mass-mediei are încredere în primul rând în formele de prezentare jurnalistică precum relatarea sau interviul, portretul sau reportajul. Acest fapt este valabil pentru abonaţ ii renumituluiziar Frankfurter Allgemeinen Zeitung , dar şi pentru cititorii revistei pentru tineri Bravo . Mai ales tripla divizare a funcţ iilor activităţ ii jurnalistice în informativă, narativă şi de

comentariu este folositoare discursului pastoral. De asemenea şi distincţ ia între „RedensÜber" şi „RedensIn"13

poate fi legată de diferitele forme jurnalistice. Astfel, nueste acelaşi lucru dacă jurnalistul sau preotul tratează teoretic tema suferinţ ei celor nevinovaţ i sau dacă aceştia, atât preotul cât şi jurnalistul, relatează sub forma unuiportret sau a unui reportaj despre un om care în suferin ţă fiind se luptă cu Dumnezeu asemenea lui Iov. Problemele etice, ca de exemplu complexa temă a tehniciigenetice, se pot pune mai bine sub forma unui reportaj decât ca o luare bisericeasc ă de poziţ ie sub forma unei ştiri.

Ca exemple pot fi citate două texte din ziarul Süddeutschen Zeitung (SZ). Sub titlul „Avertizare privind reaua utilizare a tehnicii genetice" raportul concis din 19. 03. 2001scria între altele: „Episcopul Franz Kamphaus de Limburg avertizează în privinţ a tehnicii genetice de tipul diagnosticului prenatal. Intervenţ ia umană în procesul dereproducţ ie ascunde pericolul ca părinţ ii să facă din copiii lor imagini ale viselor şi dorinţ elor proprii". Pe pagina trei a aceluiaşi cotidian se găsea în 02.01.2001 unreportaj cu titlul „Diagnosticul preimplant - metoda prin care un tânăr cuplu din Moers speră să evite transmiterea unei boli ereditare". La întrebarea jurnalistei dacă audreptul să pretindă un copil sănătos, sacrificând pentru asta viaţ a unui copil posibil bolnav, femeia gravidă a întrebat la rândul său: „«Cine este împotriva acesteimetode? Bisericile sunt împotrivă, deoarece se tem de intervenţ ia neîngrădită asupra vieţ ii [...]». Anna Herder priveşte pieziş. «Sunt un om credincios, dar omul t rebuietotuşi să poată singur decide». Soţ ul devine neliniştit, de parcă nu s-ar simţ i bine în propria piele. Şopteşte: «Cumva tot trebuie să înţ elegem că nu ne putem juca de-aDumnezeu». Recent şi-a dat seama cum pot medicii selecţ iona embrionii, ceea ce i s-a părut ameninţător".

Sub forma povestirii se reflectă adesea mai bine complexitatea fenomenelor religioase şi a problemelor etice decât atunci când relatările sunt făcute în maniera jurnalismului de ştiri sau în predici de forma unui referat despre un text. Acest lucru trebuie luat în considerare de presa şi relaţ iile publice bisericeşti: pe lângă publicareaanunţ urilor importante de către purtătorii de cuvânt ai Bisericii pentru presa de ştiri, ar trebui să utilizeze şi reportajul ca metodă jurnalistică. Purtătorul de cuvânt al

Bisericii Evanghelice din Germania a exprimat aceasta în formula concisă: „Statements und Stories"14

.


n 4 15.03.2014 12:12



Bi"lie% Biserică și ziar - o pri#ire

În mass-media, se poate observa cum limbajul religios este utililzat într-o manieră creativă. Se porneşte adesea de la teme religioase sau bisericeşti, cum este cazulspre exemplu în rubrica zilnică „Streiflicht" din Süddeutschen Zeitung dar şi în tabloide. Astfel în rubrica „Streiflicht" din 03.11.2003 se aminteşte de istoria biblică acreaţ iei, a cărei linişte este pusă în contrast cu zgomotul mass-mediei care descrie fiecare întâmplare de parcă ar fi evenimentul secolului: „Săptămâna sperăm că va fiplictisitoare. În special ultimele zile au fost senzaţ ionale, dar şi copleşitoare. Cu greutatea pietrei stă pe umerii noştri aşa-zisa mantie a istoriei. Două seri de emisiuniimpresionante cu Willy Brant, la care se adaugă un documentar despre Brant, personalitatea secolului. Relatări frenetice de la noul muzeu Picasso din Malaga şi despre

Picasso, artistul secolului. Reportaje picante despre vinul secolului, de care Germania poate acum s ă se bucure, după vara secolului, în anul de după inundaţ iasecolului. [...] Pe scurt: în spatele nostru se găseşte un timp plin de evenimente ale secolului şi se pune întrebarea câte asemenea săptămâni ale secolului poate un omsă suporte într-un an. Ne-am putea din nou agita fără măsură şi să vorbim despre prostia secolului. Dar vrem o săptămână plicitisitoare şi tihnită, aşa că o lăsăm baltă.Mai bine aşteptăm vinul secolului [...]. Până atunci ne consolăm cu istoria începutului tuturor lucrurilor. Domnul a despărţ it lumina de întuneric şi a făcut pământul,marea, păsările şi monştrii marini. „Şi Dumnezeu a văzut că toate erau bune". Ce exprimare directă, ce minimalizare cerească pentru opera miliardelor de ani! Şi a văzutcă toate erau bune. Nimic mai mult. [...]"

Nu în ultimul rând există jurnalişti care din exterior atrag atenţ ia Bisericii că menirea principală a ei este transmiterea verbală a credinţ ei, cum face spre exemplu JanRoss, care publică în ziarul Zeit din 28.05.2003 un articol intitulat „Îndrăzniţ i mai mult pentru Dumnezeu". Aceasta înseamnă pentru discursul bisericesc următoarele: enormal să se urmărească renunţ area la utilizarea unei limbi bisericeşti neinteligibile pentru a se face înţ eleşi în societatea mediatică. Asta nu trebuie să ducă însă laeliminarea totală a limbajului religios. Mai mult preoţ ii decât jurnaliştii ar trebui să aibă curajul de a expune limbajul religios, şi poate chiar să se facă remarcaţ i prinintermediul acestuia.

Trad. din limba german ă de Paul Siladi şi Ionu ţ P ăun

1 Ich bin dann mal weg - Meine Reise auf dem Jakobsweg (Apoi am plecat - Călătoria mea pe drumul lui Jacob) este jurnalul de călătorie al omului de televizune şiscriitorului german Hans-Peter Wilhelm Kerkeling, cunoscut sub numele Hape Kerkeling. Lucrarea, publicată în 2006, descrie pelerinajul autorului, un om doar puţ in

influenţ at de Biserică, la Santiago de Compostela în anul 2001 (n.t.).

2 În spaţ iul cercetării umaniste germane se întâlnesc două discipline distincte: ştiinţ a comunicării (Kommunikationswissenschaft) şi stiinţ a comunicării în masă sauştiinţ a mass-media (Massmedienwissenschaft). Pentru că limba română nu deţ ine deocamdată termeni distincţ i pentru cele două domenii, rugăm cititorul să acceptemicul barbarism al traducerii sub forma anterior menţ ionată (n.t.).

3 Michael Schibilsky (1946-2005) teolog evanghelic, profesor universitar şi jurnalist.

4 În Germania cele două confesiuni creştine majoritare, la care se face referire, sunt Biserica Evanghelică Lutherană şi Biserica Romano-Catolică (n.t.).

5 Termenul preot, în acest text, traduce mai ales cuvântul german „Pfarrer" („Paroh"), care are un sens supraconfesional, definind atât pastorii evanghelici, cât şi preoţ iicatolici (n.t.).

6 Filmul face parte din seria „Don Camillo şi Peppone" care a apărut între anii 1952-1965. Ecranizările au fost realizate după romanele lui Giovanni Guareschi (n.t.).

7 Acţ iunea peliculei este plasată în 1909, iar protagonişti sunt studentul la teologie Henrik Bergman (Samuel Froler) şi Anna Akerbloom (Pernilla August), fiica unoroameni înstăriţ i din Uppsala. În ciuda diferenţ elor sociale care par să îi despară, cei doi se căsătoresc, iar Henric este hirotonit preot şi trebuie să meargă la o parohiedin nordul Suediei. Câţ iva ani mai târziu, Anna realizează că nu mai poate trăi acolo, înconjurată de oameni needucaţ i. În consecinţă, femeia ia decizia de a reveni înUppsala, în vreme ce Henric rămâne la datorie, lângă cei care îi fuseseră încredinţ aţ i să-i păstorească (n.t.).

8 Bille August - regizor de film şi cinematografie danez (n.t.).

9 Lordul Cap-de-Mort (engleză: Lord Voldemort ), născut Tomas Dorlent Cruplud (în engleză numele său de naştere fiind Tom Marvolo Riddle ), este un personaj fictivcare apare în seria cărţ ilor Harry Potter scrise de J.K. Rowling. A apărut pentru prima dată în bestseller-ul Harry Potter şi Piatra Filozofal ă (1997) ca duşman alpersonajului principal, Harry Potter.

10 „Sete Coca-Cola de viaţă" este campania globală de comunicare a mărcii de băuturi răcoritoare Coca Cola (n.t.).

11 Sinnsystem - termen german pe care l-am tradus (inexact) prin sistemul de valori. În text conceptul are în vedere sistemul de răspunsuri pe care presa le oferă la întrebarea existenţ ială privind sensul vieţ ii (n.t.).

12 Turnura iconică (eng. orig.), sintagmă consacrată de arhitectul şi sculptorul german Gottfried Boehm (n.t.).

13 Concepte utilizate în domeniul omiletic desemnând două tipuri ale discursului de amvon. RedensÜber este discursul exterior, distant, neimplicat în vreme ceRedensIn indică abordarea din interior a temelor biblice şi a pericopelor evanghelice (n.t.).

14 Declaraţ ii şi povestiri (eng. orig.; n.t.).

DANIEL MEIER


4 15 03 2014 12 12

tabor - traditie Şi actualitate În biserica ortodoxă româna

Documents