sup.curs asr 2012-2013

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013

http://slidepdf.com/reader/full/supcurs-asr-2012-2013 1/105

Suport de curs - Asistenţa socială a refugiaţilor - Smaranda Witec

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

ASISTENŢA SOCIALĂ A

REFUGIAŢILOR

SMARANDA WITEC

2012-2013

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


1

Cuprins

Capitolul 1 - INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA MIGRAŢIEI 3

1.1. Dimensiunea migraţiei

1.2. Cauzele migraţiei

1.3. Diversitatea şi complexitatea migraţiei 1.4. Delimitări conceptuale

1.5. Teorii ale migraţiei

Capitolul 2 - PROTECŢIA INTERNAŢIONALĂ A REFUGIAŢILOR 11

2.1. Primele documente ce reglementează statutul internaţional al refugiaţilor

2.2. Problematica refugiaţilor la nivel internaţional:

2.3. Delimitari conceptuale

Capitolul 3 - EXPERIENŢA REFUGIULUI 27

3.1. Cadrul teoretic – modele timpurii

3.2. Dimensiunile psihosociale ale refugiului

3.3. Stresul refugiului

3.4. Aculturaţia

3.5. Stresul specific perioadei de viaţă

3.6. Violenţa sexuală şi de gen în diferite etape ale refugiului

3.7. Cultura

Capitolul 4 - SISTEMUL NAŢIONAL DE AZIL 41

4.1. Statutul şi regimul refugiaţilor în România – începuturi şi prezent

4.2. Cadrul insituţional în protecţia refugiaţilor

4.3. Conceptul de integrarea în asistenţa şi protecţia refugiaţilor

4.3.1. Cadrul structural al integrării refugiaţilor

4.3.2. Cadrul juridic al integrării refugiaţilor

4.3.3. Componenta de asistenţă socială

4.4. Dimensiunile şi elementele integrării

4.5. Integrarea refugiaţilor în România

4.6. Asistenţa cazurilor speciale

4.7. Cadrul socio-cultural al integrării refugiaţilor

4.8. Abordare tradiţionale şi dezvoltarea unor mecanisme noi de abordare a refugiului

4.9. Negocierea în asistenţa refugiaţilor

4.10. Asistenţa socială europeană sub provocarea globalizării

4.11. Asistarea refugiaţilor în Europa Centrală şi de Est

4.12. Problematica refugiaţilor la nivel naţional

BIBLIOGRAFIE 97

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


2

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


3

Capitolul 1INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA MIGRAŢIEI

1.1.Dimensiunea migraţiei Mişcările migraţioniste au fost multă vreme limitate la relaţii relativ directe şi liniare între

poli strâns legaţi – o ţară de origine îşi avea automat ţara sa de destinaţie, bazată pe legături vechicultur ale, emoţionale, economice sau istorice; însă aceste relaţii speciale fac rapid loc unei lărgirifără precedent a peisajului migraţiei. Această extindere merge în paralel cu evoluţia tipurilor demigraţie. Modelul migraţiei clasice pe termen lung va domina tot mai puţin în viitor pe măsurăce apar în prim plan alte tipuri de migraţie, inclusiv migraţia pe termen scurt şi migraţiacirculatorie.

După Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, migraţia din ultimul secol şi jumătate poate fi grupată, dupa numărul, originea şi caracterul acesteia, în cinci etape, respectiv:

Etapa cuprinsă între anii 1835-1846, care marchează o reînviorare amigraţiei din secolul al XVIII-lea. Numarul celor plecaţi se estimează la aproximativ100.000 de persoane, emigranţii fiind în mare parte ţărani sau meşteşugari. Direcţiile dedeplasare vizau America de Nord, Australia şi Noua Zeelandă.

Etapa cuprinsă între anii 1846-1880, se caracterizează prin deplasări careajung la 300.000-500.000 persoane pe an. În această perioadă, în care predominăemigranţii lipsiţi de mijloace materiale, direcţiile de deplasare rămân America de Nord,Australia şi Noua Zeelandă.

Etapa cuprinsă între anii 1880-1914, se caracterizează printr -o creştere aemigraţiei atingând aproximativ 800.000 de persoane anual.

Etapa cuprinsă între anii 1914-1940 prezintă trăsături diferite. Spredeosebire de perioada de dinaintea primului război mondial, emigraţia forţată rezultatădin poziţia unor guverne faţă de minorităţile naţionale sau din alte atitudini politice şireligioase, din condiţiile unor tratate de pace, în urma formării noilor state independente.În aceasta perioadă se conturează o zonă de atracţie a emigraţiei înspre Europa de Vest.

Etapa de după cel de-al II-lea război mondial a determinat schimbări importante în mişcarea migratorie. Milioane de oameni au fost evacuaţi, alţii au emigrattemporar, au avut loc schimburi de populaţie între ţări vecine, au revenit migraţiiledeterminate de cauze economice. Aceste migraţii se deosebesc însă de cele de dinainte derazboi prin proporţiile, direcţiile şi formele lor ( Douglas S. Massey, Joaquin Arango, GraemeHugo, Ali Kouaouci, Adela Pellegrino and J. Edward Taylor , 1998).

Termenul de migraţie acoperă atât plecarea individuală, deplasarea grupelor umane, câtşi mişcările sezoniere, ale personelor în căutare de lucru. Cauzele generale ale migraţiei suntmultiple şi sunt atribuite îndeosebi proceselor de suprapopulare care au loc într -o gamă imensăde condiţii, ce rezultă din situaţia economică, culturală şi psihologică.

Caracteristice pentru secolul XIX şi începutul secolului al XX-lea sunt emigrările de populaţie din Europa în America, proces ce se accentuează în special în anii 1830-1850.

Conform Studiului migraţiei şi azilului realizat de către Oficiul Roman pentru Imigrări în2008, migraţia nu trebuie privită ca o ameninţare, ci ca un fenomen care bine gestionat, poate

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


6

milioane pe an, din care 82 de milioane se nasc în ţări în curs de dezvoltar e. Presiuneademografică afectează nivelurile venitului în ţările de origine, favorizând astfel migraţia.Creşterea mare a populaţiei este strâns corelată cu emigraţia. (World Bank, 2002:82)

Cu toate acestea nu există o relaţie clară între sărăcie, demografie şi emigraţie, în timp cedisparităţile economice şi demografice dintre nord şi sud rămân cauze importante ale migraţiei

internaţionale, aceste fluxuri nu funcţionează pe principiul mecanic al vaselor comunicante. Prinurmare, ţările cele mai sărace sau populaţiile cele mai năpăstuite nu furnizează cu necesitate ceimai mulţi emigranţi potenţiali. Simpla explicaţie este că o persoană trebuie să aibă suficienţi bani pentru a ajunge în ţara de destinaţie în cadrul sistemului global de migraţie. În ciuda globalizării, persoanele cele mai sărace foarte adesea nu au acces direct la informaţii despre oportunităţi înalte părţi. Nu există reţele de ajutor social mutual indispensabil pentru găsirea unui loc de muncăşi adaptarea la un mediu nou (Castles S., 2000). Însă, chiar şi cei mai săraci pot fi forţaţi la a-şi părăsi căminele dacă acestea sunt lovite de un dezastru care distruge complet traiul populaţieilocale. Astfel de migraţie de obicei are loc în condiţii sanitare, medicale sau nutriţionaledeplorabile - Castles S. (2000) subliniază faptul că fluxurile de migraţie sunt simultan oconsecinţă şi cauză a migraţie. Cu toate acestea, observaţiile din teren asupra cauzelor migraţiei

externe arată că fluxurile de migraţie au o dimensiune temporală şi una spaţială şi că depindconsiderabil de politicile implementate în alte sectoare (Sassen S., 2002). Aceste fluxuri nu sunt,în general, nici invazii în masă, nici mişcări spontane de la sărăcie către bogăţie. De exemplu,Sassen afirmă că istoria recentă a Europei ne arată că puţini oameni au părăsit regiunile sărace pentru altele mai bogate în absenţa controalelor, chiar şi în cazurile în care distanţele de călătoriesunt rezonabile şi condiţiile variază considerabil de la o ţară la alta.

Distincţiile dintre imigrant şi cetăţean al unei ţări, migrant economic şi refugiat, lucrătorstrăin şi om de afaceri ce călătoreşte dintr -o ţară în alta, student şi profesionist calificat suntastăzi mult mai şterse decât erau în urmă cu zece ani. Motivele şi ambiţiile individuale ceinfluenţează migraţia sunt împletite cu factorii şi presiunile externe. Aceasta înseamnă căcetăţenii bine pregătiţi profesional ai ţărilor sărace pot fi simultan atraşi de o mai înaltărecunoaştere profesională şi un salariu mai mare, dar şi motivaţi de şansa de a contribui ladezvoltarea ţăr ii lor de origine prin remiteri şi transfer de informaţii şi abilităţi . Toate acesteademonstrează că migraţia are numeroase şi variate cauze şi că, doar în cazul unui singur individ,motivele pot fi mixte şi multiple.

Pentru mulţi oameni, mobilitatea a devenit un mod de viaţă permanent care implică ocălătorie constantă dus întors. Motto-ul acestei noi specii de migrant este pleacă pentru a trăimai bine după aceea acasă”. Deşi motivele economice se numără printre cei mai importanţideterminanţi ai migraţiei, nici alte motive nu trebuie subestimate. Pentru nenumărate persoane, bărbaţi şi femei, migraţia este o fereastră către lume ce le permite să-şi asigure independenţafinanciară şi personală (Tacoli, C. and Okali, D., 2001). Anumite comunităţi sociale sau etnicevalorizează uneori mobilitatea. De exemplu, în sud-estul Nigeriei, tinerii care nu au fost implicaţiîn migraţie sunt prost priviţi, din punct de vedere social (Eckstein Z., Weiss Y. 1998).

1.3.Diversitatea şi complexitatea migraţiei În ultimii ani, curentele de migraţie au devenit tot mai diversificate şi complexe. Ţările de

destinaţie de pe toate continentele se confruntă cu mişcări de populaţie foarte diferite: studenţi,migranţi în scopul reunificării familiei, profesionişti cu înaltă calificare, migranţi returnaţi,muncitori sezonieri, victime ale traficului, refugiaţi şi persoane fără documente. Migraţia devine

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


7

şi mai complexă datorită diferitelor forme de stabilire în ţara gazdă, fie ca stabilire temporară saudefinitivă, sezonieră sau periodică, legală sau clandestină.

Noi reţele de migraţie apar în fiecare zi. Cel mai adesea aceste reţele se sustragcontrolului guvernamental al fluxurilor şi se construiesc pe baza unor canale transnaţionale ce pot fi de natură economică, culturală, politică, etnică, religioasă sau chiar criminală. Vorbim

despre apariţia unei adevărate industrii a migraţiei, imigranţii fiind asistaţi , dar şi exploataţi degrupuri disparate de traficanţi, contrabandişti şi agenţii de recrutare.Tot mai mulţi oameni încearcă astăzi să-şi părăsească ţara de origine pentru a solicita azil

în altă ţară şi a cere protecţie internaţională conform Convenţiei de la Geneva din 1951referitoare la statutul refugiaţilor. Majoritatea solicitanţilor de azil încearcă să-şi găseascărefugiul într-o ţară din regiunea lor de origine. În jur de 180.000 de persoane au solicitat azil înţările industrializate în 1980, această cifră aproape că s-a triplat într-un interval de 10 ani(572.000 în 1989) pentru a ajunge la 641.000 în 2001 (UNHCR, 2002). De asemenea, a crescutşi numărul cumulat al refugiaţilor: în 1980, numărul lor se estima la 8.8 milioane; această cifră s-a ridicat la 17.2 milioane în 1990 şi ulterior a scăzut pentru a se stabiliza la aproximativ 11.6milioane în 1999, 12.06 milioane în 2000 şi 12.02 milioane în 2001 (UNHCR, 2000, 2001b,

2002). La sfarşitul lui 2010 au fost înregistraţi 15,4 milioane refugiaţi în întreaga lume (UNHCR,Global Trends 2010,http://www.unhcr.org/cgibin/texis/vtx/home/opendocPDFViewer.html?docid=4dfa11499&query=statistics%202010).

Dorinţa de a fi mobil şi de a alterna şederile între regiunile de origine şi de destinaţie fărăa opta vreodată între stabilire definitivă şi reîntoarcere, configurează noile tendinţe ale migraţiei,cu actori şi profile foarte diferite. Discuţiile actuale asupra migraţiei nu pot fi separate dedrepturile omului, de dezvoltarea ţărilor de origine, de problema coeziunii sociale şi de viitorulsistemului de ajutor social în societăţile gazdă.

Migraţia este un subiect puternic politizat. În ultima decadă, politizarea migraţiei a fostevidenţiată de o serie de evenimente: teama ţărilor occidentale, în general, de un influx masiv deimigranţi din ţările fostului bloc sovietic şi a ţărilor din Uniunea Europeană de o invazie acetăţenilor din noile state membre la fiecare lărgire a Uniunii; punerea în discuţie a roluluimigranţilor în mişcările sociale şi economice declanşate de criza financiară din Asia de Sud -Est; politici restrictive şi o puternică poziţie anti-imigraţie ca urmarea a atacurilor teroriste din 11septembrie 2001; tot mai multe incidente xenofobe în unele ţări africane care îi învinovăţesc pemigranţi de crizele interne; exploatarea problemelor migraţiei de către unii politicieni pentru acâştiga capital electoral. Toate aceste exemple ilustrează legătura strânsă între problemeleeconomice, politice şi sociale, pe de-o parte, şi mobilitate, pe de alta.

1.4.Delimitări conceptuale Cum definim migraţia” şi, prin extensie, migrantul”? Având în vedere faptul că rezultă

din contexte politice, sociale, economice şi culturale distincte, definiţiile migraţiei sunt foartevariate. Acest lucru face dificile comparaţiile nu doar pentru că diferă criteriile statistice, ci şidatorită faptului că aceste diferenţe reflectă variaţii reale în semnificaţia socială şi economică amigraţiei, în funcţie de contextele particulare (Castles, 2000).

În scopul uniformizării, Naţiunile Unite au propus ca migrantul să fie definit, pentruscopuri statistice, ca o persoană care intră într -o ţară, alta decât cea a cărui cetăţean este de cel puţin 12 luni, după ce a fost absent timp de un an sau mai mult (UN, 1998). Ca şi în cazul

http://www.unhcr.org/cgibin/texis/vtx/home/opendocPDFViewer.html?docid=4dfa11499&query=statistics%202010





8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


8

muncitorilor sezonieri care migrează pe durata unui sezon agricol sau turistic, criteriul duratei poate fi flexibil.

Aspectul geografi c

Migraţia este mişcarea unei persoane sau a unui grup de persoane dintr -o unitategeografică în alta peste o frontieră administrativă sau politică, dorind să se stabilească definitiv

sau temporar într-un loc, altul decât locul lor de origine.În ceea ce priveşte spaţiul geografic în care are loc migraţia, este util să facem distincţiaîntre locul de origine sau locul de plecare şi locul de destinaţie sau locul de sosire. Adesea,migraţia nu apare direct între aceste două locuri, ci implică unul sau mai multe puncte de tranzit.

Se poate face distincţia între migraţia internă şi migraţia internaţională. Migraţia internăeste mişcarea în interiorul aceleiaşi ţări, de la o unitate administrativă, precum o regiune, provincie sau municipalitate, la alta. În contrast, migraţia internaţională implică trecerea unei saumai multor graniţe internaţionale, ceea ce are ca rezultat schimbarea statutului legal alindividului în cauză. Migraţia internaţională acoperă, de asemenea, mişcările refugiaţilor, persoanelor strămutate şi ale altor persoane forţate să-şi părăsească ţara.

În unele cazuri, graniţele însele pot să migreze”. De exemplu, destrămarea Uniunii

Sovietice a transformat câteva milioane de migranţi interni în migranţi internaţionali. Ruşii dinEstonia sau Tadjikistan care şi-au părăsit regiunea de origine ca migranţi interni în URSS audevenit străini în noile state independente. Destrămarea Cehoslovaciei sau a Federaţiei Iugoslavesunt alte exemple.

Migraţia internaţională devine imigraţie sau emigraţie, în funcţie de cum este consideratlocul de destinaţie sau locul de origine. Există două aspecte ale fluxurilor de migraţie, sau sumatotală a persoanelor care se mişcă dintr -un loc în altul: se face referire la fluxuri de ieşire” sauemigraţie şi invers la fluxuri de intrare” sau imigraţie.

Aspectul uman

Orice persoană care îşi părăseşte ţara cu intenţia de a locui în alta este numit emigrant . Înnoua ţară, acea persoană va fi considerat un imigrant sau orice altă desemnare similarădeterminată sub legile naţionale întrucât fiecare stat îşi are propriile legi de imigraţie. Termenulmigrant este mai neutru decât cele de emigrant sau imigrant întrucât nu ţine cont de direcţiamişcării.

Alte definiţii pun accentul pe natura voluntară a mişcării. Din această perspectivă,termenul migrant desemnează o persoană care, voluntar sau din motive personale, se mută dinlocul său de origine într -o anumită destinaţie cu intenţia de a-şi stabili reşedinţa fără a fi forţat săo facă. Această definiţie acoperă persoanele care se mişcă atât în mod reglementat cât şinereglementat, adică fără să fie în posesia unor documente legitime (paşaport cu viză, permis demuncă, permis de rezidenţă, etc.).

În sfârşit, migraţia poate fi temporară sau permanentă în funcţie de durata absenţei dinlocul de origine şi durata şederii în locul de destinaţie (UN, 1998).

Diferite tipuri şi practici de migraţie conform OIM (IOM, 2004)

Migraţie de întoarcere (return migration) – mişcarea unei persoane ce se întoarce înţara sa de origine sau de rezidenţă obişnuită după ce a petrecut cel puţin un an în altă ţară.Această întoarcere poate fi sau nu voluntară, sau poate fi rezultatul unui ordin de expulzare. Migraţia de întoarcere include repatrierea voluntară.

Migraţia forţată – mişcarea non-voluntară a unei persoane ce doreşte să scape de unconflict armat sau de o situaţie de violenţă şi/sau de violarea drepturilor sale, sau de un dezastru

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


10

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


11

Capitolul 2PROTECŢIA INTERNAŢIONALĂ A REFUGIAŢILOR

2.1.Primele documente ce reglementează statutul internaţional al refugiaţilorPână la începutul secolului XX protecţia refugiaţilor a fost reglementată prin instrumente

regionale şi numai în cadrul unor norme mai generale, cum ar fi problema azilului diplomatic şiteritorial. După primul Război mondial, problematica refugiaţilor, suferinţa umană ce genereazăşi urmează refugiului convinge comunitatea internaţională.

După Revolutiei Rusă din 1917 a fost înfiinţată“Liga Naţiunilor”, organism prin care carecomunitatea internaţională începe asumarea responsabilităţilor pentru protecţia refugiaţilor, la patru ani de la înfiinţare, în 1921, Fridtjof Nansen a fost numit de către Liga Naţiunilor ca “ÎnaltComisar în numele Ligii în problema refugiaţilor ruşi în Europa” (“High Commissioner onBehalf of the League in connection with the Problem of Russian Refugees in Europe”). Acestaavea sarcina de a negocia repatrierea prizonierilor de război ruşi si austro-ungari şi a reprezentat prima acţiune întreprinsă pe plan internaţional în beneficiul refugiaţilor. Repatrierea trebuia săfie voluntară, principiu ce a devenit termen cheie în practica şi legislaţia cu privire la refugiaţi. A

apărut paşaportul Nansen care era eliberat refugiaţilor care au pierdut protecţia statului deorigine.Liga Naţiunilor, este primul organism prin care comunitatea internaţională începe să-şi

asume responsabilităţi şi să acţioneze în numele şi în beneficiul refugiaţilor. Deoarece asistenţade urgenţă, acordată în principal de organizaţiile caritabile, nu se extindea dincolo de asistenţamaterială, comunitatea internaţională abordează aspectele mai complexe ale refugiului (definireastatutului refugiaţilor) şi îşi propune stabilirea unor măsuri coordonate de asistenţă a refugiaţilor,cum ar fi repatrierea şi ocuparea unui loc de muncă în afara ţării de origine.

Pe durata existenţei Ligii Naţiunilor au fost create câteva instituţii care au preluat parţialsau total protecţia internaţională a refugiaţilor. Anul 1933 reprezintă un moment important al protecţiei internaţionale – prin intermediul Convenţiei referitoare la Statutul Internaţional al

Refugiaţilor, 9 state, părţi la această Convenţie, şi-au asumat pentru prima dată obligaţii concreteîn ce priveşte asistenţa refugiaţilor: eliberarea de certificate Nansen, nereturnarea, protecţia juridică şi socială, educaţia etc.

Următorul pas semnificativ în evoluţia protecţiei internaţionale a fost constituireaOrganizaţiei Internaţionale pentru Refugiaţi (OIR 1946-1952), prima agenţie care, în baza unoracorduri cu guvernele, a intervenit în repatrierea si strămutarea refugiaţilor, în special din EuropaCentrală, în Statele Unite, Australia, Europa de Vest, Israel, Canada şi America Latină. Înconformitate cu Constituţia sa, organizaţia şi-a asumat responsabilitatea “protecţiei juridice şi politice a persoanelor de interes”. Deşi iniţial OIR îşi stabilise data de 30 iunie 1950 ca termen pentru rezolvarea problematicii refugiaţilor, curând după formare devine evident faptul că acest

lucru este dificil de realizat.Aceste documente, în prezent cu o valoare mai mult istorică, constituie totuşi unargument solid al continuităţii protecţiei internaţionale a refugiaţilor. O persoană care a fostconsiderată refugiat în conformitate cu unul dintre aceste documente este, cu câteva excepţii,refugiat şi conform reglementărilor mai recente. Pe de altă parte, experienţa acumulată îndomeniul protecţiei refugiaţilor prin aplicarea acestor instrumente, a permis cunoaşterea maicompletă a realităţilor desemnate de termenul de “refugiat”. Ceea ce li se impută însă acestorinstrumente este definirea “pe categorii” a termenului de refugiat, respectiv raportarea la

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


12

originea lor naţională, la teritoriul pe care l -au părăsit şi la lipsa protecţiei internaţionale.Această interpretare simplistă a termenului de refugiat, deşi utilă prin faptul că nu a generatdificultăţi în practică, nu a putut însă rezolva problematica foarte complexă a refugiaţilor.

Comisia pentru Drepturile Omului a Naţiunilor Unite atrage atenţia asupra “statutului juridic al persoanelor care nu beneficiază de protecţia nici unui guvern, în special în ce priveşte

dobândirea naţionalităţii, protecţia juridică şi socială şi documentele de identitate”. În vedereaelaborării unui set de recomandări pentru protecţia internaţională, se realizează un studiu ce areca obiective analizarea:

situaţiei refugiaţilor la nivel internaţional ; legislaţiilor naţionale relevante pentru apatrizi; acordurilor şi convenţiilor internaţionale referitoare la apatrizi.

În cadrul studiului au fost abordate în detaliu aspecte legate de situaţia refugiaţilor:statutul personal, drepturile familei, dreptul de proprietate, angajarea şi educaţia, protecţiasocială şi juridică, expulzarea şi serviciul militar, dreptul de a călători în alte ţări. Pe bazarezultatelor studiului, Consiliul Economic şi Social al Naţiunilor Unite desemnează un Comitet pentru Refugiaţi şi Apatrizi cu sarcina de a lua în considerare elaborarea unei convenţii

referitoare la statutul internaţional al refugiaţilor şi apatrizilor.

Protecţia refugiaţilor se realizează, în primul rând, cu ajutorul unor instrumentelegislative internaţionale şi naţionale, aplicate în practică de structuri guvernamentale şineguvernamentale competente. Există un număr de documente de bază, care reglementează procedura de azil şi permit acordarea unei asistenţe adecvate persoanelor de interes din domeniulazilului.

1. Reglementări internaţionale Convenţia de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaţilor La 28 iulie 1951, în cadrul Conferinţei Plenipotenţiarilor Naţiunilor Unite este

adoptată Convenţia privind statutul refugiaţilor, convenţie ce porneşte de la afirmarea principiului dreptului tuturor fiinţelor umane de a se bucura de drepturile şi libertăţilefundamentale, principiu conţinut în Carta Naţiunilor Unite şi Declaraţia Universală a DrepturilorOmului. Convenţia din 1951 este un instrument cu valoare universală ce cuprinde următoareletrei tipuri de prevederi:

definiţia persoanelor care sunt refugiate şi a celor care nu sunt sau auîncetat să mai fie refugiate;

statut juridic al refugiaţilor precum şi drepturile şi obligaţiile acestora înţara de azil;

condiţiile de implementare a prevederilor mai sus menţionate, respectivangajamentele statelor părţi de a coopera în vederea supravegherii aplicării acestor

prevederi. Dispoziţiile Convenţiei din 1951 definesc şi delimitează calitatea de refugiat prin intermediul a trei categorii de clauze: de includere, de excludere şi de încetare(Biroul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţ i – “Manual r eferitor la proceduri şi criterii de determinare a statutului de refugiat în baza Convenţiei de laGeneva din 1951 şi a Protocolului din 1967 privind statutul refugiaţilor”, r eeditare,Geneva, ianuarie 1992).

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


13

Convenţia a fost primul instrument complex car e aborda problema persoanelor afectatede război, care au fost nevoite să caute refugiul într -o altă ţara decât cea de origine. În definiţiatermenului de refugiat” din Convenţie se specifică şi cele cinci motive de bază, care permitacordarea unei forme de protecţie solicitantului de azil. Aceste motive şi condiţia ca cererea săfie depusă în urma unor evenimente survenite înainte de 1 ianuarie 1951”1 au constituit o

oarecare limitare, mai ales în perioada de după cel de-al doilea război mondial, când devineevident faptul că există şi alţi factori cauzatori ai refugiului, pe lângă acesta. Motivele prezentateîn Convenţie se referă, în general, la persecuţie ca motiv de bază, cauzată de:

1. a partenenţa la o rasă – de obicei, se manifestă când reprezentanţiiunei rase devin minoritari într-un stat / comunitate de altă rasă majoritară (deexemplu, genocidul evreilor de către germani în cel de-al doilea război mondial);

2. a partenenţa la o religie – de regulă, apartenenţa la o religie sauconfesiune minoritară, adepţii căreia sunt persecutaţi de agenţi statali sau grupurimajoritare; apartenenţa la o confesiune sau religie interzisă într -un stat, aceastanefiind, însă, considerată sectă periculoasă de comunitatea internaţională (deexemplu, persecuţia adepţilor Falun Dafa/Gong din China, o şcoală a qigong-ului,

acceptată iniţial de guvern.);3. a partenenţa la o naţionalitate – se referă, mai ales, la minorităţileetnice dintr-un anumit stat sau de pe un anumit teritoriu, acestea caracterizându-seatât prin diferenţe de etnie, cât şi diferenţe de limbă, tradiţii şi obiceiuri (deexemplu, persecuţia etnicilor kurzi sau genocidul armenilor în Turcia);

4. a partenenţa la un grup social – în prezent se considerăapartenenţa la grup social şi problemele de gender şi orientare sexuală, cum ar ficazul mutilării genitale feminine în unele state africane şi asiatice (Somalia,Sudan, Eritrea, Indonezia, Yemen, etc.);

5. opini i politice – apartenenţa la un partid de opoziţie, exprimareaunei opinii politice deschise în presă, refuzul de a susţine regimul statal.

Pentru a primi o formă de protecţie trebuie ca solicitantul să îndeplinească cel puţin uncriteriu din cele menţionate, dar nu este exclus, şi, deseori, se întâmplă, ca o persoană să satisfacămai multe criterii în acelaşi timp.

Pentru refugiaţii recunoscuţi, Convenţia prevede o serie de drepturi şi măsuri de protecţie,însă specifică şi obligaţiile acestora faţă de ţara de azil. Principalele drepturi se referă la dreptulde asociere, dreptul la muncă, dreptul la proprietate (imobiliară, intelectuală şi industrială),libertate de circulaţie. În ceea ce priveşte libertatea de circulaţie, ţara de azil este obligată săemită documente de identitate şi de călătorie, cu o anumită perioadă permisă de şedere în statulde destinaţie, iar în ceea ce priveşte protecţia, cea mai importantă parte se referă la securitateasocială - acces la locuinţe, educaţie publică, asistenţa socială - şi la principiul non-refoulement ,nereturnării, care presupune ilegalitatea returnării refugiatului în ţara de origine împotriva voinţeiacestuia.

Clauzele de includere ale Convenţiei de la Geneva din 1951 enunţă criteriile pozitive pe baza cărora se face determinarea statutului de refugiat. Pornindu-se de la principiul general că “o persoană nu este refugiat ca rezultat al recunoaşterii, ci este recunoscut pentru că este refugiat”,

1 Convenţia de la Geneva privind statutul refugiaţilor din 1951, art. 1 A

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


14

definiţiile cuprinse în Convenţie vizează r efugiaţii statutari, respectiv persoana care a fostconsiderată refugiat conform dispoziţiilor instrumentelor internaţionale care au precedatConvenţia de la Geneva. Spre exemplu, un posesor al “paşaportului Nansen” sau al“certificatului de eligibilitate” eliberat de Organizaţia Internaţională pentru Refugiaţi, esteconsiderat în continuare, refugiat.

Refugiat, în baza Convenţiei de la Geneva din 1951, este persoana care “în urma unorevenimente petrecute înainte de 1 ianuarie 1951 şi unei temeri bine întemeiate de a fi persecutată datorită rasei, religiei, naţionalităţii, apartenenţei la un anumit grup social sauopiniei politice, se află în afara ţării a cărei cetăţenie o are şi care nu poate sau, datorită acesteitemeri, nu doreşte să se pună sub protecţia acestei ţări; sau care neavând nici o cetăţenie şi găsindu- se în afara ţării în care îşi avea reşedinţa obişnuită, ca urmare a unor astfel deevenimente, nu poate sau, datorită respectivei temeri, nu doreşte să se întoarcă” .

Clauzele de încetare a statutului de refugiat se referă la condiţiile în care un refugiat pierde această calitate pe considerentul că nu îi mai este necesar sau nu se mai justifică aceststatut. Clauze de încetare sunt grupate după cum urmează:

schimbări ale situaţiei generate de refugiatul însuşi: repunerea voluntară

sub protecţia ţării a cărei cetăţenie o are, redobândirea voluntară a cetăţeniei, dobândireaunei noi cetăţenii sau restabilirea voluntară a reşedinţei în ţara în care se temea de persecuţie;

dispariţia împrejurărilor care au determinat refugiul, respectiv schimbărilesituaţiei din ţara în care se temea de persecuţie. Clauzele de excludere enumeră condiţiile în care o persoană nu poate beneficia de

prevederile Convenţiei din 1951, chiar dacă îndeplineşte criteriile prevăzute în clauzele deincludere:

persoanele ce beneficiază deja de protecţie şi asistenţă din partea Naţiunilor Unite;

persoanele ce nu sunt considerate a avea nevoie de protecţie

internaţională, respectiv persoanele care şi-au stabilit reşedinţa într -o ţară, alta decât ţarade origine, şi care au drepturi şi obligaţii similare cetăţenilor respectivei ţări; persoanele ce nu sunt considerate a merita protecţie internaţională: persoanele ce au comis crime împotriva păcii şi umanităţii şi criminalii de

război; persoanele care au comis o crimă gravă de drept comun; persoanele vinovate de acţiuni contrare scopurilor şi principiilor Naţiunilor

Unite.

În Convenţia de la Geneva din 1951 sunt abordate explicit : cazurile speciale de refugiaţi. Refugiaţii de război, dezertorii, persoanele

care refuză să efectueze stagiul militar şi persoanele care au recurs la forţă sau au comisacte de violenţă nu dobândesc în mod automat statutul de refugiat ci numai dacă au “otemere bine întemeiată de persecuţie”;

principiul unităţii familiei, în special menţinerea unităţii familieirefugiatului care a îndeplinit condiţiile necesare pentru recunoaşterea statutului şi protecţia minorilor refugiaţi.

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


15

Convenţia din 1951 lasă statelor contractante posibilitatea de a stabili modalităţileconcrete ale procedurii de determinare a statutului de refugiat, în funcţie de structuraadministrativă şi constituţională a fiecărui stat.

Protocolul din 1967 privind statutul refugiaţilor (Protocolul de la New

York privind statutul refugiaţilor, 1967, M.Of. nr.148 din 17 iulie 1991)

Odată cu trecerea timpului au apărut cazuri de refugiaţi care nu puteau fi acoperite deConvenţia de la Geneva din 1951 datorită limitărilor temporale şi/sau geografice introduse deaceasta. Ca urmare, a fost adoptat Protocolul privind statutul refugiaţilor, protocol prin carestatele se obligă să aplice prevederile Convenţiei din 1951, fără a ţine cont de de data limită de 1ianuarie 1951. Această dată limită fusese introdusă în Convenţia din 1951 ca urmare a dorinţeiguvernelor de a-şi limita obligaţiile la situaţii cunoscute la acel moment. Deşi legat de Convenţiadin 1951, Protocolul din 1967 este un document independent, la care statele pot adera şi dacă nusunt părţi la Convenţia din 1951 şi completează Convenţia de la Geneva, lărgind sfera de aplicarea criteriilor de acordare a statutului de refugiat:

2. În înţelesul prezentului protocol, termenul refugiat, mai puţin în ce priveşteaplicarea paragrafului 3 al prezentului articol, desemnează orice persoană cuprinsă îndefiniţia dată la art. 1 al Convenţiei, ca şi cum cuvintele “urmare a evenimentelorsurvenite înainte de 1 ianuarie 1951” şi cuvintele ca urmare a acestor evenimente” nu arfigura în paragraful 2 al secţiunii A din art.1.3. Prezentul protocol se va aplica de către statele părţi la acesta fără nici o limitaregeografică”.2

Acordul european privind anularea vizelor pentru refugiaţi,Strasbourg, 1959 – care prevede anularea vizelor de intrare pentru refugiaţii recunoscuţi,dacă perioada de şedere în statul de destinaţie este mai scurtă de trei luni, la depăşireacăreia se cere obţinerea unei vize. Pentru a beneficia de scutirea de obţinere a vizei,

refugiatul trebuie să deţină un document valabil de călătorie, eliberat de autorităţile ţăriide azil şi să folosească doar punctele de trecere a frontierei care au fost stabilite de cătrestatele contractante. De asemenea, prin respectivul acord nu se vor încălca prevederilelegale ale statelor contractante în ceea ce priveşte cetăţenii străini şi activitatea acestora pe teritoriul statelor contractante ( Legea nr. 75/2001 pentru ratificarea AcorduluiEuropean privind suprimarea vizelor pentru refugiati (STE - 31) încheiat la Strasbourg la20 aprilie 1959 semnat de România la 5 noiembrie 1999).

Convenţia OAU din 1969 – se referă la statele africane şi are acelaşi scop – de a defini şi proteja refugiaţii. Conţine două capitole cu privire la colaborareinternaţională dintre instituţii, inclusiv UNHCR, interzicerea acţiunilor subversive,

repatrierea voluntară, precum şi respectarea principiilor menţionate în Convenţia de laGeneva. În acelaşi timp, definiţia refugiatului prevede un alineat inexistent în Convenţiade la Geneva, în care se specifică alte cauze importante care pot duce la părăsirea ţării deorigine şi refugiu într -un alt stat:

2 Protocolul de la New York privind statutul refugiaţilor din 31 ianuarie 1967, art.1, p. 2 şi 3, , M.Of. nr.148 din 17iulie 1991.

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


16

“Termenul de “refugiat” se referă, de asemenea, la orice persoană care, din cauzaagresiunii externe, dominaţiei străine sau a evenimentelor care periclitează grav ordinea publică în orice parte sau în întreaga ţară de origine ori naţionalitate, este obligată să părăsească locul de reşedinţă obişnuită pentru a căuta refugiu într -un loc în afara ţării deorigine sau naţionalitate”.3

Acord european asupra transferului responsabilităţii cu privire larefugiaţi, Strasbourg, 1980 (Monitorul Oficial nr. 235 din 29 mai 2000) – pe lângă noţiunea derefugiat, acceptată în forma ei prezentată în Convenţia de la Geneva, se introducetermenul de primul stat ”, adică ţara care a eliberat refugiatului documentul de călătorie,şi al doilea stat ”, adică ţara în care a călătorit refugiatul. Acordul a fost încheiat cuscopul de a rezolva situaţiile în care refugiatul a părăsit ţara de azil pentru o perioadămare, şi anume:

Transferul responsabilităţii este considerat că a avut loc la expirarea unei perioade de doi ani de şedere efectivă şi neîntreruptă în al doilea stat, cu acordulautorităţilor acestuia, sau mai înainte, dacă al doilea stat a admis ca refugiatul să rămână

pe teritoriul său fie de o manieră permanentă, fie pentru o durată care excede valabilitateatitlului de călătorie”4. Până la transferul responsabilităţii primul stat are obligaţia de aemite documentul de călătorie, însă după transfer obligaţia îi revine celui de-al doileastat, precum şi aplicarea unor principii fundamentale, ca reîntregirea familiei în cel de-aldoilea stat, dacă refugiatul doreşte acest lucru. Câteva state au prezentat, însă, rezerve înceea ce priveşte ratificarea Acordului, pe motiv că legislaţia naţională prevede o perioadăde şedere care depăşeşte valabilitatea documentului de călătorie doar în scopuri deeducaţie şi pregătire; statele care au menţionat această excepţie sunt Belgia, Germania,Italia, Spania şi Marea Britanie.

Declaraţia de la Cartagena 1984 – a permis ca principiile Convenţiei de

la Geneva să fie reflectate în legislaţia naţională a statelor Americii de Sud, care să protejeze refugiaţii din aceste state şi să ofere posibilitatea obţinerii statutului de refugiatîntr-un stat sudamerican unor noi persoane nevoite să părăsească ţara de origine. În urmaadoptării Declaraţiei mai multe state au implementat planuri naţionale privind situaţiarefugiaţilor, precum Planul de Acţiune din Mexic, adresat problemelor refugiaţilor dinaglomeraţiile urbane şi refugiaţilor columbieni, care au căutat protecţie atât în Mexic, câtşi în Ecuador, Venezuela, Panama şi Costa Rica. Pe lângă principiile de bază, precumnon-refoulement (nereturnar ea), se menţionează partea de integrare a refugiaţilorrecunoscuţi, prin efectuarea unui studiu în statele din zonă, care au un număr mare derefugiaţi, a posibilităţilor de integrare a acestora în viaţa productivă a ţării prin alocarea pentru crearea sau generarea angajării resurselor puse la dispoziţie de către comunitatea

internaţională prin UNHCR, astfel oferind posibilitatea refugiaţilor de a se bucura dedrepturile lor economice, sociale şi culturale”.5

3 Convenţia privind aspectele specifice ale problemelor refugiaţilor în Africa, art.1, p.2 4 Acord european asupra transferului responsabilităţii cu privire la refugiaţi de la Strasbourg din 1980, art.2, p. 1,Monitorul Oficial nr. 235 din 29 mai 2000

5 Declaraţia de la Cartagena din 1984, partea III, Revista de drept de azil şi drept umanitar, anul IV, nr. 9, 2006,UNHCR Moldova şi Societatea pentru Refugiaţi din Republica Moldova

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


17

Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene privind garanţiile minime înprocedura de azil 1995 se referă la principiile generale ale determinării statutului derefugiat şi la obligaţia statelor de a procesa orice cerere depusă, precum şi la drepturilesolicitanţilor de azil. Se face referire şi la categoriile vulnerabile de solicitanţi de azil,

cum sunt femeile şi minorii neînsoţiţi şi se explică procedura în cazul evaluării cererilorevident nefondate. Un element nou şi de o mare importanţă devine specificarea privindcalificarea personalului implicat în domeniu: autorităţile responsabile pentru examinareacererii de azil trebuie să fie complet specializate în domeniul azilului şi a lucrului curefugiaţii. În acest sens, ei trebuie:

- să aibă la dispoziţie personal specializat cu experienţa şi cunoştinţele necesare îndomeniul azilului şi a lucrului cu refugiaţii, care dau dovadă de înţelegere a situaţiei particulare a solicitantului,

- să aibă acces la informaţie precisă şi actuală din surse variate, inclusiv lainformaţii de la UNHCR privind situaţia din ţara de origine a solicitanţilor şi în ţările detranzit,

- să aibă dreptul să ceară părerea experţilor privind anumite aspecte, de exemplu,aspecte de natură medicală sau culturală.”6

Directiva 83/2004 a Consiliului Uniunii Europene se referă lastandardele minime pentru calificarea şi statutul naţionalilor ţărilor terţe sau apatrizilor carefugiaţi sau persoane care au nevoie de protecţie. Aceste standarde trebuie corelate şiarmonizate astfel, încât legislaţia statelor membre să permită o evaluare cât mai corectă acererilor depuse şi o bază minimă de beneficii pentru solicitanţii de azil. Politicile privindazilul trebuie să tindă spre o politică unică europeană, reducând riscurile şi eficientizând procedura de azil. Directiva menţionează importanţa reunificării familiei, ca membri aifamiliei calificându-se soţul/soţia solicitantului de azil, copiii acestuia de până la 18 anisau părinţii, dacă solicitantul de azil nu a împlinit încă 18 ani. Se specifică noţiunea de persecuţie, se stabilesc agenţii de persecuţie şi se prezintă forme de persecuţie, care pot fi:(a) acte de violenţă fizică sau mentală, inclusiv acte de violenţă sexuală;

(b) măsuri legale, administrative, ale poliţiei sau/şi măsuri judiciare care sunt, însine, discriminatorii, sau care sunt implementate într-un mod discriminatoriu;

(c) persecuţie sau pedeapsă, disproporţională sau discriminatorie;(d) refuzul la reabilitare juridică în cazul unei pedepse disproporţionale sau

discriminatorii;(e) persecuţia sau refuzul de a satisface serviciul militar într-un conflict, în cazul

în care satisfacerea serviciului ar implica crime sau acte precizate de clauzele deexcludere [...];(f) acte de natură gender sau referitoare la copii.”7

2. Instrumente regionale de protecţie a refugiaţilor Există două categorii de reglementări a problematicii refugiaţilor la nivel regional:

6 Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene privind garanţiile minime în procedura de azil 1995 , III 67 Directiva 83/2004 a Consiliului Uniunii Europene, art. 9, 2.

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


18

Agenţii ale Naţiunilor Unite special create pentru a opera la nivelregional – o persoană nu poate beneficia de statutul de refugiat conform Convenţiei din1951 dacă beneficiază de protecţia şi asistenţa unor Agenţii ale Naţiunilor Unite, alteledecât Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi. UNRWA (the United Nations Relief and Works Agency for Palestine Refugees in the Near East), spre

exemplu, acordă asistenţă şi protecţie numai în unele ţări ale Orientului Mijlociu – dacăun refugiat din Palestina solicită protecţie în afara zonei în care operează UNRWA,solicitarea acestuia poate fi luată în considerare în conformitate cu criteriile Convenţieidin 1951.

Acorduri ale guvernelor dintr-o anumită regiune, independente decomunitatea internaţională. Un instrument regional recent, ce guvernează aspectelespecifice ale problemelor refugiaţilor din Africa, este Convenţia Organizaţia UnităţiiAfricane (OUA), adoptată de Adunarea şefilor de stat şi de guvern ai OUA în anul 1969.Există documente care tratează problema azilului în America Latină (Declaratia de laCartagena – 1984).

2.2.Problematica refugiaţilor la nivel internaţional: Fenomenul refugiului este cunoscut încă din antichitate, mişcări de populaţie înmasă fiind determinate de evenimente precum calamităţi naturale sau conflicte armate interne şiexterne chiar şi în timpuri îndepărtate. Însă, refugiaţii ca grup de persoane vulnerabile în nevoiede protecţie au fost recunoscuţi şi sprijiniţi mult mai târziu, prin ratificarea unor acorduri siînfiinţarea unor instituţii specializate în sprijinirea acestei categorii specifice de persoane.

Protecţia refugiaţilor este înţeleasă în contextul protecţiei drepturilor omului, celemai însemnate documente cu privire la protecţia acestora fiind Convenţia de la Geneva din 1951cu privire la statutul refugiaţilor (denumită în continuare Convenţia din 1951) şi Protocolul Adiţional al Statutului Refugiaţilor din 1967 (denumit în continuare Protocolul din 1967).

Convenţia din 1951 constituie principalul instrument al legislaţiei internaţionale

privind refugiaţii şi cuprinde definiţia universala a conceptului de refugiat” şi standardele detratament ce trebuie îndeplinite această categorie de persoane aflate în nevoie. Aplicarea în practică a principiilor Convenţiei din 1951 a pus însă în evidenţă anumite limite, şi anume faptulcă aceasta limita acordarea statutului de refugiat persoanelor care deveniseră refugiate înainte de1 ianuarie 1951, excluzând astfel numeroase persoane care, deşi îndeplineau condiţiile de primirea statutului de refugiat, nu puteau beneficia de acesta întrucât deveniseră refugiate ca urmare aunor evenimente petrecute după această dată. Pe lângă această limită, permitea statelor să aplicerestricţii geografice, limitându-şi acoperirea la refugiaţii europeni. Astfel s-a impus adoptareaunui document care să ridice aceste restricţii, şi anume Protocolul din 1967 (UNHCR, 2010).

De-a lungul timpului, în completarea celor două documente de bază privind protecţia refugiaţilor, au apărut diverse alte documente la nivel regional ce prevedeau extinderi

ale definiţiei şi drepturilor refugiatului adaptate la situaţiile noi privind refugiul: Convenţiaregională adoptată de către Organizaţia Unităţii Africane (OUA, actualmente Uniunea Africană)în anul 1963 şi revizuită în anul 1969 ce prevedea aspectele specifice ale problematiciirefugiaţilor în Africa; Declaraţia de la Cartagena din 1984 şi Principiile Bankok din 1966 ,ambele revizuite în anul 2001 (UNHCR, 2010).

Conform datelor furnizate de UNHCR, la data de 1 aprilie 2011, un număr de 144de state sunt semnatare ale Convenţiei din 1951 şi 145 de state sunt semnatare ale Protocolului

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


20

Promoveze cooperarea între guverne pentru rezolvarea problemelorrefugiaţilor;

Promoveze încheierea şi ratificarea de convenţii internaţionale pentru protecţia refugiaţilor.

Supravegheze respectarea convenţiilor internaţionale referitoare la

protecţia refugiaţilor. Asiste statele în stabilirea unor proceduri adecvate de determinare a

statutului de refugiat. Monitorizeze respectarea accesului la procedură. Promoveze asistenţa durabilă a refugiaţilor (repatrierea voluntară,

integrarea în ţara de azil sau stabilirea unei a doua ţari de azil).

Protecţia internaţională a refugiaţilor este prioritatea de bază a UNHCR începândcu asigurarea că refugiaţii sunt primiţi într-o ţară de azil şi asigurarea respectării drepturilor lorconform legislaţiei internaţionale până la momentul în care este identificată o soluţie durabilă pentru aceştia (UNHCR, 2010).

La nivel internaţional protecţia refugiaţilor este o problemă prezentă de maximinteres în contextul conflictelor actuale din diverse zone geografice ale lumii (Afganistan, Irak,Congo, Somalia, Sudan, Libia, Egipt, Siria etc.).

Pentru a veni în sprijinul acestei probleme de interes mondial, UNHCR propuneadoptarea de către state a unor soluţii durabile cu privire la protecţia refugiaţilor, contribuindastfel la împărţirea responsabilităţilor la nivel internaţional şi asumarea obligaţiilor ce derivă dinamendarea Convenţiei din 1951. Există astfel trei soluţii durabile definite şi încurajate deUNHCR ca parte centrală a mandatului său, şi anume: repatrierea voluntară, integrarea localăşi relocarea.

Repatrierea voluntară constă în reîntoarcerea în condiţii de siguranţă şi demnitateîn ţara de origine a refugiaţilor, în baza deciziei lor liberă şi informată. Această soluţie este

viabilă atunci când situaţia din ţara de origine a refugiatului ce îi punea în pericol viaţa,securitatea şi integritatea a încetat sau s-a diminuat. Dacă în ţara de origine există condiţii opt imede reluare a vieţii într -un mediu familiar şi protectiv, atunci repatrierea voluntară este consideratăcea mai benefică soluţie (UNHCR, 2010).

Integrarea locală se referă la stabilirea permanentă a refugiaţilor în ţara în cares-au refugiat şi presupune crearea de oportunităţi de obţinere a cetăţeniei statului

respectiv şi acces deplin la drepturi egale în aceeaşi măsură ca cetăţenii ţării respective(independenţă economică şi socială, libertate de mişcare, acces la piaţa forţei de muncă, educaţie,asistenţă medicală şi servicii de asistenţă socială). Integrarea locală ar trebui privită ca un procesgradual în trei paşi: asigurarea integrării din punct de vedere legal, integrarea din punct de vedereeconomic tradusă prin atingerea independenţei financiare şi asigurarea integrării din punct de

vedere social şi cultural prin facilitarea interacţiunii dintre refugiaţi şi comunitatea locală învederea participării active a acestora în viaţa socială fără teamă de discriminare sau ostilitate(UNHCR, 2010).

Relocarea se referă la transferul refugiaţilor dintr -o ţară în care au căutat refugiuîntr-o altă ţară care a fost de acord să-i primească ca refugiaţi şi să le asigure şedere permanentăşi oportunităţi pentru obţinerea eventuală a cetăţeniei. Relocarea nu este un drept, iar statele nuau obligaţia de a accepta refugiaţi prin relocare. În situaţia în care mai multe cazuri sunt referitecătre o ţară ce a acceptat să primească refugiaţi prin relocare, acceptarea lor depinde de criteriile

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


22

psihologice diferite, este necesară evaluarea personalităţii solicitantului ; aspecte ca tăriaconvingerilor, fie ele politice sau religioase, sau a caracterului impulsiv sau mediat al deciziei dea pleca.

Calificativul “bine întemeiată” relevă faptul că statutul de refugiat nu se acordă pe bazaunei simple existenţe a temerii ca stare de spirit a solicitantului ci şi pe situaţia obiectivă care

duce la această temere. Mai mult decât atât, o temere “bine întemeiată de persecuţie” se poate baza nu pe experienţa personală, ci pe cea a rudelor, prietenilor, membrilor aceluiaşi grup -stabilirea credibilităţii se realizează prin considerarea trecutului personal şi familial, aapartenenţei la un anume grup, a interpretării solicitantului referitor la situaţia în care se află şi aexperienţelor trăite. Analiza elementului obiectiv constă în analiza condiţiilor din ţara de origine – deşi autorităţile competente nu sunt chemate să judece condiţiile din ţara de origine, o evaluarea acestora este absolut necesară, declaraţiile solicitantului neputând fi considerate în abstract.

Persecuţia, ca realitate socială şi psihologică generatoare de refugiu este considerată din perspectiva:

- delimitării faţă de alte posibile cauze ale părăsirii ţării de origine - orice altmotiv de părăsire a ţării (cum ar fi foametea, dezastre naturale etc.) nu este în sine

relevant pentru acordarea statutului de refugiat;- raportului dintre experienţă trăită şi cea anticipată - temerea de persecuţie poate fi determinată nu de o experienţă trăită individual ci de nevoia de evitare a uneisituaţii ce ar atrage riscul persecuţiei;

- multicauzalităţii – un solicitant poate să fi fost subiectul a diferite măsuricare numai prin ele însele nu conduc la persecuţie; considerate însă în combinaţie cu alţifactori ostili concomitenţi sau chiar cu contextul geografic, istoric ori etnologic, pot justifica rezonabil o temere bine întemeiată de persecuţie;

- modalităţilor de exprimare a temerii de către solicitant – nu esteobligatoriu ca solicitantul să folosească termenul ca atare în descrierea situaţiei sale. Deşi sunt situaţii în care apartenenţa rasială, religioasă, naţională, socială sau politică

generează persecuţie, în general, simpla apartenenţă nu este în sine un fapt totdeauna suficient pentru acordarea statutului de refugiat. Identificarea motivelor de persecuţie este de competenţaautorităţilor iar demonstrarea existenţei unei temeri rezonabile şi bine întemeiate de persecuţie pentru unul sau mai multe dintre motivele din definiţie este suficientă pentru dobândireastatutului de refugiat.

În ceea ce priveşte “opinia politică”, aceasta trebuie înţeleasă din perspectiva tăriei unorconvingeri politice netolerate de autorităţile din ţara de origine şi pot consta fie din opiniiexprimate sau a junse în atenţia autorităţilor care au generat persecuţia, fie din opinii despre careeste rezonabil să se creadă că, mai devreme sau mai târziu , vor fi exprimate sau vor ajunge înatenţia autorităţilor şi vor genera persecuţia.

O cerinţă generală a recunoaşterii statutului de refugiat este, cu excepţia apatrizilor, faptulde a fi în afara graniţelor ţării de origine, deşi refugiaţii îşi păstrează cetăţenia ţării de origine.Această regulă este valabilă şi pentru refugiaţii sur place, respectiv atunci când temerea de persecuţie intervine datorită unor evenimente petrecute în timpul absenţei lor din ţara de origine.Cetăţenia este dovedită, în cele mai multe cazuri, prin intermediul paşaportului naţional iartemerea de persecuţie se referă la ţara a cărei cetăţenie o are.

Faptul de “a nu putea să solicite protecţia ţării a cărei cetăţenie o are” nu este motivat dedorinţa solicitantului ci de alte circumstanţe, ca refuzul ţării de origine de a acorda protecţie sau

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


23

ineficienţa acestei protecţii. Refuzul protecţiei poate consta în refuzul eliberării unui paşaportnaţional, refuzul prelungirii valabilităţii paşaportului, refuzul accesului pe teritoriul naţional.

“A nu dori să solicite protecţia ţării a cărei cetăţenie o are”, respectiv motivul refuzului protecţiei aceste ţări este reprezentat de temerea de persecuţie.

Ultima parte a definţiei se referă la refugiaţii apatrizi, respectiv cei care se află în afara

ţării în care îşi aveau reşedinţa obişnuită şi unde au fost sau se tem că vor fi persecutaţi.„Ori de câte ori este posibil, protecţia naţională are prioritate faţă de cea

internaţională‟. Pornind de la acest principiu, menţionat în Convenţia din 1951, se pot delimita anumite

categorii de persoane care nu beneficiază de protecţia internaţională ca refugiaţi deşi sunt în afaraţării a cărei cetăţenie o au sau în care îşi aveau reşedinţa obişnuită:

persoanele care nu au nevoie de protecţie internaţională, respectiv :- persoanele care beneficiază deja de protecţia efectivă a unei ţări sau de

protecţia unei agenţii a Naţiunilor Unite, alta decât UNHCR ;

-

persoanele cu cetăţenie dublă sau multiplă care potebeneficia sau beneficiază de protecţia uneia dintre ţările a căror cetăţenie o au. Ca regulă, acordareastatutului de refugiat unei persoane cu mai multe cetăţenii, presupune existenţa uneicereri de acordare a protecţiei şi un refuz al acestei protecţii;

- refugiatul care, în condiţiile schimbării împrejurărilor care au dus laobţinerea statutului de refugiat, optează voluntar şi intenţionat pentru una din ur mătoarelesituaţii: repunerea sub protecţia ţării a cărei cetăţenie o are, redobândirea cetăţeniei ţăriide origine, dobândirea unei noi cetăţenii, de obicei cea a ţării de azil, şi a protecţieinaţionale, restabilirea voluntară în ţara pe care a părăsit-o sau în afara căreia a stat.

“Refugiatul este o victimă a justiţiei şi nu o persoană care fuge de justiţie” ( UNHCR,

1992, Manual referitor la procedure şi criterii de determinare a statutului de refugiat în bazaConvenţiei din 1951 şi a Protocolului din 1967 privind statutul refugiaţilor , reeditare, Geneva,ianuarie 1992).

În cazul persoanelor considerate a nu merita protecţie internaţională se abordează detaliatcazul infractorilor de drept comun – aceştia nu sunt eligibili pentru acordarea statutului derefugiat decât în măsura în care există o concomitenţă între urmărirea penală şi temerea bineîntemeiată de persecuţie. Cu alte cuvinte trebuie demonstrat faptul că solicitantul se teme de persecuţie şi nu de pedeapsa prevăzută de lege, iar distincţia dintre persecuţie şi pedeapsă nefiindtotdeauna un lucru tocmai simplu, este necesară analiza cazului, inclusiv conformitatea dintrelegislaţia ţării de origine şi standardele acceptate în domeniul drepturilor omului. Din această perspectivă, cazuri mai delicate sunt infractorii politici. Acordarea statutului de refugiat unuiinfractor politic, respectiv unei persoane urmărite penal ca urmare a unor opinii ori acte politice,depinde de :motivaţia şi natura actului comis; opinia politică a persoanei în cauză, altecircumstanţe, cum ar fi personalitatea solicitantului, natura legii pe care se bazează urmărirea penală, pedepsele excesive sau arbitrare etc.

Obiecţiile faţă de măsuri economice generale nu sunt, prin ele însele, motive pentru asolicita statutul de refugiat. Dacă acestea implică însă un element politic, opiniile politice ale

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


24

solicitantului fiind cele care determină măsuri economice, atunci nu obiecţiile cu privire lamăsurile economice stau la baza solicitării azilului ci mai degrabă opiniile sale politice.

Distincţii între refugiaţi şi alte persoane ce beneficiază de protecţie internaţională înafara ţării a cărei cetăţenie o au

Persoana care, datorită “agresiunii externe, ocupaţiei, dominatiei străine sau unorevenimente care afectează profund ordinea publică în anumite regiuni ale ţării sau în toată ţaraeste forţată să- şi părăsescă reşedinţa ei obişnuită pentru a căuta azil în alt loc, în afara ţării acărei cetăţenie o are” beneficiază de forme complementare de protecţie.

O definiţie a categoriilor de persoane care beneficiază de protecţie temporară esteurmătoarea: grupuri masive de persoane care îşi abandonează forţat şi spontan domiciliul saureşedinţa obişnuită şi se stabilesc în afara graniţelor ţării de origine, urmare a unor conflicte armate brutale ca manifestare, care le pun în pericol viaţa, şi în condiţiile în care seanticipează că respectivul conflict va fi rapid soluţionat de către comunitatea internaţională.

Distincţii între refugiaţi şi beneficiari ai protecţiei internaţionale aflaţi în interiorul

ţării a cărei cetăţenie o au După sfârşitul războiului rece, odată cu prăbuşirea regimurilor totalitare, divergenţeleinterne generate de diferenţe etnice sau religioase nu au mai putut fi ţinute sub control şi grupăririvale s-au angajat adesea în lupte care au generat adevărate catastrofe umanitare.

Conflictele interne au devenit din ce în ce mai mai mult internaţionalizate , iar violările pescară largă ale drepturilor fundamentale ale omului au marcat necesitatea implicării di recte acomunităţii internaţionale în soluţionarea acestei situaţii. Tendinţele de impunere a unor principiiumanitare aplicabile oricărei forme de conflict au devenit din ce în ce mai susţinute - Consiliulde Securitate al Naţiunilor Unite, instanţa cu cele mai largi prerogative în ce priveşterecomandările şi deciziile pentru menţinerea şi restabilirea păcii, a făcut apel la părţile aflate înconflict să respecte normele dreptului internaţional umanitar. În cele ce urmează se face referirela “conflictele armate care generează colaps sever al vieţii civile, alocarea unor resurseconsiderabile pentru desfăşurarea războiului şi distrugeri umane, materiale şi ecologice”.

În general, se acceptă faptul că persoanele strămutate/deplasate intern se pot definica grupuri masive de persoane care îşi abandonează spontan şi forţat domiciliul sau reşedinţaobişnuită, urmare a unor conflicte armate brutale ca manifestare, care le pun în pericol viaţa , şi se stabilesc în alte zone ale ţării de origine. Deşi multe dintre ele îşi părăsesc domiciliuldin motive similare celor specificate în Convenţia din 1951, rămânând între graniţele ţării deorigine, persoanele strămutate/deplasate intern sunt subiect al protecţiei naţionale, protecţiainternaţională fiind asigurată la cererea sau cu acordul ţării respective. În categoria de “persoanestrămutate/deplasate intern” nu sunt incluse cazurile în care necesitatea deplasării este impusă dedezastre ecologice, proiecte de dezvoltare sau proiecte de infrastructură, cazuri care, chiar dacănecesită intervenţie umanitară, se află totuşi sub protecţia statului a cărui cetăţenie o au.

Principiul nereturnării (non-refoulment).

Principiul de bază al protecţiei internaţionale a refugiaţilor este statuat în articolul 33 alConvenţiei de la Geneva din 1951: Nici un stat contractant nu va expulza sau returna(refouler”), în nici un fel, un refugiat spre frontierele teritoriilor unde viaţa sau libertatea sa ar fiameninţate pe motive de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sauopinie politică” (punctul 1). În baza acestui principiu, statele sunt obligate să permită şederea în

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


25

ţară pana la luarea unei decizii finale asupra cererii iniţiale în cazul solicitanţilor de azil şi să nureturneze persoanele care au dobândit statutul de refugiat.

Excepţiile de la acest principiu, cuprinse în acelaşi text normativ, se referă la persoanelecare sunt considerate a fi un pericol pentru securitatea ţării unde se găsesc sau care, fiindcondamnate printr-o hotărâre definitiva pentru o crimă deosebit de gravă, constituie un pericol

pentru comunitatea ţării respective. Totuşi, aceste excepţii, nu sunt admise în cazul statelorsemnatare ale Convenţiei Europene privind Drepturile Omului si libertăţile fundamentale, unde,în baza articolelor 3 si 8, se poate invoca principiul nereturnării în orice situaţie, fără derogare.

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


27

Capitolul 3EXPERIENŢA REFUGIULUI

Refugiaţii reprezintă o categorie aparte de migranţi, având o experienţă diferită deceilalţi, în primul rând din cauza motivelor părăsirii ţării de origine. Dacă unii pleacă într -o altă

ţară pentru studii sau pentru a munci, refugiaţii sunt nevoiţi să părăsească localitatea în care autrăit, să desfacă reţelele sociale existente, să rupă legătura cu trecutul şi tot ce era familiar.Refugiul nu reprezintă o simplă deplasare dintr -o ţară în alta, el presupune un proces complex dedezrădăcinare, acompaniat de frică, nesiguranţă, anxietate şi urmat de eforturi de reintegrare într -o nouă societate, de cele mai multe ori, total diferită de cea de provenienţă.

3.1. Cadrul teoretic – modele timpuriiMai multe modele teoretice au urmărit să explice motivele care au dus la decizia de a

părăsi ţara de origine şi a căuta protecţia unui alt stat; s-a urmărit şi explicarea modului în care s-a desfăşurat procesul şi identificarea consecinţelor acestuia. Conform lui Keller (1975),experienţa refugiului constă din mai multe etape:

percepţia pericolului – existenţa unui pericol la adresa vieţii şisiguranţei persoanei sau doar percepţia existenţei acestui pericol;

decizia de a pleca – momentul desprinderii de mediul cunoscut,impulsionat de iminenţa pericolului;

perioada pericolului maxim şi a fugii – deplasarea propriu-zisă,caracterizată prin multitudinea de obstacole şi alte pericole de ordin natural şiuman;

ajungerea la siguranţă – găsirea unui loc de refugiu, eventual, într -un alt stat;

comportament de camp – viaţa colectivă şi lipsită de confort într -un camp sau centru de refugiaţi;

repatrierea, restabilirea, stabilirea – în funcţie de situaţie, sesta bileşte locul permanent de trai;

acomodarea şi aculturaţia; schimbări de comportament cauzate de experienţa trăită.

Tot Keller a evidenţiat legătura dintre experienţa trăită, stresul suferit şi comportamentul refugiaţilor. El a evidenţiat trei caracteristici, pe care le însuşesc refugiaţii, ca urmare aexperienţelor trăite:

1. vina – se dezvoltă mai ales în cazul plecării întârziate, când cinevadintre membrii familiei nu a mai putut fi salvat; individul se autoînvinovaţeşte pentru cele întâmplate;

2. invulnerabilitatea – apare în momentul în care individul a trecut

prin ce a fost mai greu, supravieţuind, şi situaţia s-a îmbunătăţit;3. agresivitatea – este un produs a celorlalte două caracteristici şi se

referă la transferarea sentimentului de vină asupra celorlalţi şi dorinţa de a risca,rezultată din sentimentul de invulnerabilitate. Agresivitatea poate lua formaviolenţei, crimei, sinuciderii, dar şi a eforturilor de a construi o nouă viaţă. Astfel,sunt foarte importante programele individuale de integrare a refugiaţilor în nouasocietate.

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


28

Un alt model explicativ al refugiului este modelu l k inetic propus de Kunz (1973), careutilizează conceptele de factori push şi factori pull care determină persoanele să părăsească ţarade origine. Când în ţara de origine apare un pericol, el forţează persoana să caute un loc maisigur pentru a-şi proteja existenţa, o obligă să fugă, deşi aceasta, de cele mai multe ori, este o persoană bine integrată, independentă, care are un statut social. Ceea ce o determină să plece este

frica de persecuţie. Astfel de factori sunt factori push. Factorii pull se referă la ceea ce poateoferi ţara de destinaţie, care poate atrage migranţii. În teoria clasică a migraţiei, în teoria factorilor push-pull , ambele categorii au o mare importanţă, Kunz însă pune accent pe factorii push, spunând că refugiatul nu îşi alege ţara de destinaţie, ci încearcă doar să scape de pericoluldin ţara de origine. El distinge două mari tipuri kinetice de pattern al fugii:

1. mişcări anticipative de refugiu – pericolul se face resimţit în prealabil, înainte ca anumite evenimente să facă imposibile plecarea. Plecarea seface cu toată familia, cu colectarea resurselor care pot fi transportate, cu o estimarea posibilului mod de viaţă ulterior. La început, astfel de refugiaţi par a fi migranţivoluntari, însă deosebirea de bază constă în faptul că migrantul voluntar îşi alegesingur destinaţia, pe când refugiatul preferă orice destinaţie care să-i poată oferi

siguranţă. De obicei, astfel de refugiaţi au o educaţie normală şi un anumit nivel de bunăstare. 2. mişcări acute de refugiu – pericolul este imediat şi se referă fie la

conflict armat, fie la acţiuni sau politici ale guvernului care determină adoptareasoluţiilor imediate, şi poate lua forma unor mase mari de oameni care, în particular,nu sunt în pericol iminent, dar sunt influenţaţi de panica generală. Deseori, ieşireadin ţară este restricţionată, doar grupuri mici şi unii indivizi reuşind să scape. Aceştirefugiaţi nu au avut posibilitatea să se pregătească şi s-au folosit de moment pentrua fugi, neavând lucrurile şi documentele necesare asupra lor. Ei nu au estimatviitorul şi nu s-au pregătit pentru o viaţă diferită, ci doar au încercat să scape dincalea pericolului. O dată ajunşi într -o altă ţară, astfel de refugiaţi se află în faţa uneitriple alegeri: să fie repatriaţi, să rămână pe loc sau să fie restabiliţi într -o terţă ţară.De cele mai multe ori, nu au un număr suficient de opţiuni şi sunt presaţi deautorităţile statului, acceptând soluţia oferită.

Kunz consideră că majoritatea refugiaţilor se împart în mai multe categorii din cauza provenienţei diferite şi a motivelor care i-au determinat să plece; ei sunt nevoiţi să fugă înmomente diferite şi de opresiuni diferite. El propune două mari categorii de refugiaţi , în funcţiede backgroundul acestora:

o refugiaţi majoritar -identificaţi – care se identifică cunaţiunea ţării de origine şi care au fugit de opresiunile guvernului sau oopresiune statală externă. Aceştia vor încerca să amâne plecarea cât demult posibil şi vor pleca atunci când pericolul nu mai poate fi evitat în niciun fel. Ei vor dori să se întoarcă în ţara de origine oricând este posibil şi sevor adapta mai greu la noul mediu.

o refugiaţi alienaţi de evenimente – aparţin, de regulă,grupurilor minoritare sau marginalizate, care au încercat să se identifice cunaţiunea ţării de origine, dar au fost constant respinşi şi persecutaţi. Ei vorîncerca toate posibilităţile de a scăpa şi vor accepta noul mediu,adaptându-se mai uşor la noua societate.

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


29

În clasificarea sa în ceea ce priveşte refugiul anticipativ şi cel acut, Kunz se referă la persoanele care fie au evaluat bine pericolul înainte, fie au fugit imediat după declanşareaacestuia. Însă sunt şi persoane care, în ciuda pericolului iminent, au decis să rămână. Jensen(1966) consideră că persoanele care pleacă în grup sunt conduse de sentimente colective,generate de frustrare şi prag scăzut de rezistenţă la stres, ceea ce duce, ulterior, la inadaptarea în

ţara de azil.O altă dimensiune importantă a refugiului este viaţa în campuri sau centre de refugiaţi,ceea ce reprezintă o nouă experienţă pentru aceştia. Murphy , Bakis şi Stern (Murphy, 1955)consideră că viaţa în camp readuce imaginea celor pierdute, lăsând loc comparaţiei dintre trecutşi prezent. Astfel, după trauma suferită, după persecuţie şi pierderea celor apropiaţi, refugiatultrebuie să facă faţă pierderii patriei şi identităţii, generând anxietate, lipsă de voinţă, frustrare,apatie, agresivitate. Persoana simte că îşi pierde competenţele, că nu poate influenţa propria viaţăşi dezvoltare.

În etapa următoare stabilirii într -un nou stat, are loc adaptarea şi integrarea în societate,cu toate dificultăţile întâmpinate de refugiaţi.

3.2.Dimensiunile psihosociale ale refugiuluiÎn prezent, la nivel internaţional, există tendinţa de a aborda asistenţa refugiaţilor din perspectiva faptului că refugiaţii trebuie să facă faţă, uneori pe perioade ce durează ani de zile,unor evenimente care sunt evident traumatice, fizic şi/sau psihic. Experienţa refugiului, adezrădăcinării sociale este caracterizată de fragmentarea sau chiar distrugerea unei multitudini destructuri socio-culturale care, în mod obişnuit susţin identitatea unei persoane – separarea faţă defamilie, prieteni, colegi, vecini, pierderea casei şi a locului de muncă etc.

Din perspectivă teoretică, dar şi practică, o descriere a ”experienţei refugiului” oferă oimagine completă a provocărilor sociale şi psihologice cărora refugiaţii trebuie să le facă faţă -de cele mai multe ori pe o durată de ani de zile; toate situaţiile de viaţă ale refugiaţilor suntnefamiliare şi, mai mult decât atât, adesea caracterizate de agresiuni fizice şi psihice extreme.

Fenomenul migraţiei a fost explicat de o ser iie de teorii. Una din teoriile clasice alemigraţiei internaţionale a fost elaborată de Lee în 1966 (Podocky Tripodi M. , 2002) - teoria

factori lor push – pull conform căreia populaţia migrează ca răspuns la factorii push din ţara deorigine sau ca răspuns la factorii pull din ţara de destinaţie . Factorii push sunt în generalnegativi, cum ar fi: condiţii economice precare, lipsă de oportunităţi, discriminare, opresiune politică, război, iar factorii pull sunt în general pozitivi: oportunităţi economice mai bune,libertate politică. De obicei, refugiaţii sunt văzuţi ca fiind împinşi afară din ţările lor deopresiune şi război, pe când imigranţii sunt văzuţi ca fiind atraşi în ţările de destinaţie de perspectiva unei îmbunătăţiri economice (Loesher 1993). Oricum, migraţia poate fi văzută carezultat al ambilor factori.

Drachman (Potocky Tripodi M., 2002) consider ă procesul de deplasare dintr-o ţară şi destabilire în alta ca fiind compus din trei stadii:

1. pre – migrare2. migrare3. stabilire într-o altă ţară

1. Etapa pre- migrarii atrage pierderi ( ale familiei, ale prietenilor şi mediului). Îngeneral, pierderile sunt mai mari şi mai grele şi această etapă este mai traumatizantă pentrurefugiaţi decât pentru imigranţi deoarece refugiaţii trăiesc în condiţii poli tice opresive ori în

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


30

mijlocul războiului, pot fi subiecţi/martori ai discriminării, ostracizarii, detenţiei, violenţei, violului, torturii, morţii membrilor familiei.

Refugiaţii pleacă de cele mai multe ori în grabă, în condiţii de haos şi de pericol. În acesttimp pot fi victime ale violenţei, violului, torturii ori crimei. În anumite situaţii refugiaţii pleacăîn masă, cu sutele sau miile. Sunt situaţii când ţările interzic cetăţenilor lor să plece şi atunci

refugiaţii sunt nevoiţi să treacă ilegal graniţa, pe uscat sau pe apă. Graniţele sunt păzite de gărziînarmate şi riscă să fie împuşcaţi ori să fie prinşi şi duşi în închisoare. Sunt nevoiţi să-şiabandoneze nu numai casele, dar şi alte bunuri. În plus, refugiaţii nu ştiu când şi dacă se vor maiîntoar ce vreodată în ţările lor. Astfel, părăsindu-şi familia şi prietenii este cu atât mai dureros cucât ştiu că este posibil să nu-i mai vadă vreodata.

Nu toţi refugiaţii trăiesc pierderi şi traume în această etapă, experienţele diferă de laindivid la individ, dar un anumit grad de pierdere este prezent în toate cazurile.

Experienţele din această etapă influenţează etapele următoare ale procesului demigraţie şi, în particular, afectează sănătatea fizica şi mentală mai târziu. De aceea este important pentru asistentul social să aibă cât mai multe informaţii despre experienţele clientului în ţare deorigine înainte de plecare.

Etapa anterioară refugiului este o perioadă marcată de tulburări sociale, război,nesiguranţa (generată de existenţa unui stat ale cărui instituţii de protecţie a cetăţenilor, ca justiţia, poliţia etc., fie devin agenţi de persecuţie fie nu sunt capabile de a asigura protecţia faţăde agenţi non-statali). În aceste condiţii, pe lângă anxietatea aferentă luării deciziei de părăsire aţăr ii de origine, au loc evenimente traumatice extreme (cum ar fi tortura).

2. Etapa migrării presupune deplasarea efectivă dintr -o ţară în alta. Din nou, aceastăexperienţă este mai traumatizantă pentru refugiaţi deoarece, pentru aceştia, deplasarea poate fi periculoasă şi le poate pune viaţa în pericol. Refugiaţii pot trece prin zone de conflict armat şi potfi victime sau martori la aceleaşi atrocităţi ca în etapa precedentă. De multe ori sunt nevoiţi să sedeplaseze pe jos, timp în care sunt expuşi la foame, deshidratare, hipotermie sau alte suferinţefizice. Unii refugiaţi pot fugi pe apă, situaţii în care se deplasează cu vase aflate într -o stare dedegradare şi supra-aglomerate. Scufundarea vaselor, înecul şi boala sau moartea ca urmare aexpunerii la soare nu sunt neobişnuite.

Ajunşi într -o altă ţară, refugiaţii sunt cazaţi în tabere alcătuite de multe ori din corturi,supra-aglomerate şi ăn condiţii igenico-sanitare precare.

3. Stabilirea într-o altă ţară este ultima etapă şi implică adaptarea la nor mele culturaleale unei ţări noi, probleme de sănătate şi de sănătate mentală, de limbă, educaţie, loc de muncă,schimbări în dinamica familiei. Este momentul în care asistenţii sociali se întâlnesc şi lucreazăcu refugiaţii.

Stabilirea într-o altă ţară este o etapă în care refugiaţii se confruntă cu: interviuri repetatecu autorităţile din ţara de azil; incertitudinea referitoare la acordarea statutului de refugiat;reşedinţă temporară, de cele mai multe ori în colectivităţi artificial formate (centre de cazare), încare menţinerea stilului de viaţa este dificilă; dependenţa faţă de asistenţa umanitară; integrareaîn ţara de azil (bariera lingvistică, norme şi valori adesea foarte diferite faţă de cele din ţara deorigine, anticiparea eşecului în integrare – eşecul integrării ar determina lipsa surselor de venit).

Toleranţa faţă de străini variază în funcţie de ţară, de cultură, de experienţele avute custrăinii etc. Societăţile gazdă nu sunt omogene din punct de vedere economic, cultural şi social.

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


32

1. Factorii de nivel macro sunt aceia care pot fi explicaţi prin teoria push – pull. Factorii politici includ elemente ca: stabilitate politică, război, persecuţie, drepturile

omului, politica de emigrare a ţării de origine şi politica de imigrare a ţării de destinaţie. Factorii economici: standard de viaţă, locuri şi condiţii de muncă, rata şomajului, salarii

în ţara de origine şi de destinaţie.

Factorii geografici: distanţa dintre cele două ţări, climă, mediu. Factorii culturali: compoziţia etnică, limbă, relaţiile dintre cele două ţări. Decizia de a pleca într-o altă ţară este luată în urma unui proces complex de gândire în

care sunt cântărite avantajele şi dezavantajele factorilor politici, economici, culturali. Acest proces este influenţat şi de accesul la informaţii despre ţara de destinaţie.

2. Nivelul meso/relational priveşte familia individului şi reţeaua socială a acestuia(legături cu rudele, prietenii, vecinii, colegii, cunoştinţele), legăturile etnice şi politice în celedouă ţări (Faist, 1997). Cu cât aceste legături sunt mai strânse în ţara de origine, cu atât e mai puţin probabil ca persoanele să plece. Astfel, de exemplu, persoanele singure sunt mai dispuse să părăsească ţara de origine decât persoanele căsătorite şi care au şi copii. Alteori, legăturile defamilie pot determina deplasarea – de ex: familii de refugiaţi care pleacă pentru a asigura un

viitor mai bun copiilor lor. Persoanele care au deja o familie, prieteni sau cunoştinţe în ţara dedestinaţie sunt mai dispuse să plece decât cele ce nu cunosc pe nimeni. Adesea, acest lucru seconcretizează în ceea ce se numeşte migraţie în lanţ când tot mai mulţi membri ai unei familiisau grup social migrează într -o ţară urmându-i pe alţii.

3. Factorii micro includ caracteristici personale ca: vârsta, etnia, relaţiile, educaţia,acumulările financiare. De exemplu, persoanele în vârstă sunt mai puţin dispuse să părăseascăţara de origine decât tinerii deoarece au legături mult mai strânse şi pentru că adaptarea ar fi maigrea într-o nouă ţară.

Minorităţile etnice sunt mai expuse la persecuţie.De obicei refugiaţii cu un nivel mai ridicat de educaţie nu-şi pot transfera educaţia şi

deprinderile pe piaţa muncii într -o nouă ţară şi sunt nevoiţi să accepte slujbe “de jos”. În cazul refugiaţilor , factorii macro sunt predominanţi. Necesitatea de a scăpa de război

sau opresiune politică depăşeşte consideraţii ca destrămare familiei sau pierderea bunurilor. Deaceea refugiaţii sunt migranţi forţaţi/ involuntari - în absenţa factorilor negativi de nivel macro e puţin posibil să îşi părăsească ţara de origine.

Decizia de a părăsi ţara de origine este un pas care afecteză viaţa. Motivele pentru careoamenii aleg să plece nu sunt simple, iar plecarea presupune sacrificii ca părăsirea familiei, bunurilor ori poziţiei în societate. Aceste pierderi continuă să îi afecteze pe refugiaţi în noile ţări.

3.3.Stresul refugiuluiUn concept larg utilizat, dar şi contestat în domeniul asistenţei refugiaţilor , este

sindromul de stres post-traumati c - anxietate consecutivă evenimentelor puternic traumatice cadezastru natural, război, accident, viol etc. Problematica psihosocială, multă vreme neglijată înasistenţa umanitară în general şi asistenţa refugiaţilor în special, este în prezent abordată din perspectivă cros-culturală - se accentuează importanţa evaluării cros-culturale a problematicii psihosociale în general şi, în special, a sindromului de stres post-traumatic şi a altor conceptelegate de stres si a relevanţei consilierii acordate refugiaţilor.

Literatura de specialitate menţionează dezrădăcinarea ca unul dintre factorii de stres psihosocial. Cele trei etape ale reacţiei la stresul psihosocial, conţinute explicit sau implicit înorice model adoptat, sunt considerate a fi:

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


33

Ameninţarea – constă din confruntarea sau anticiparea confruntării cu o situaţie periculoasă sau cu o trăire negativă. În această fază, pe baza analizei şi prelucrăriicaracteristicilor situaţiei, este creionată conduita pentru viitor.

Evaluarea pericolului în termeni de caracteristici concrete ale situaţiei şi capacitateaindividuală de răspuns.

Ajustarea – stabilirea strategiei de reducere a stresului prin acţiuni directe de scădere aintensităţii situaţiei stresante (”ajustare focalizată asupra problemei”) şi indirecte (”ajustarefocalizată asupra emoţiilor”), de diminuare a rezonanţei emoţionale.

Lee (Lee, 1988 apud Potocky Tripodi M, 2002) oferă o vedere de ansamblu asuprafactorilor de stres, care sunt legaţi de situaţia de exil:

Lee consideră stresul de migrare din următoarele puncte de vedere: 1. experienţa ante-migrareAici joacă un rol statusul socioeconomic de dinainte de fugă al familiei, f elul de

comunitate din ţara de origine, persoana care a fost înainte de fugă principalul susţinătoral familiei, sistemul educaţional, asistenţa medicală, timpul liber, experienţele traumatice

în familie, tulburările comportamentale sau rănile de dinainte de fugă, gradul de persecuţie şi de tortură; 2. experienţa migrării Hotărârea de a părăsi ţara ( de ce, când şi cine s-a hotărât?); experienţe traumatice

în timpul fugii, de exemplu piraţi, viol, foame, pericole mortale, experienţe de lagăr,despărţirea de/ pierderea persoanelor de relaţie, nesiguranţa necunoaşterii;

3. experienţa postmigrare Probleme de vorbire, bariere lingvistice, probleme şcolare, şoc cultural, criză

financiară, mediu şi vecinătate schimbate, alterări ale constelaţiilor de relaţie şi alemărimii familiei, experienţe cu noul mediu.

3.4.Aculturaţie Refugierea este supusă celor mai diferite norme. Gradul de aculturaţie (adaptarea la noua

cultură) depinde de durata şederii în ţara de primire, diferenţa culturală între ţara de origine şiţara de azil, de vârstă, de sex.

În perspectiva unei vieţi alături de ceilalţi membrii ai societăţii, ei trebuie să înveţenoţiuni şi modalităţi noi de comportament (să-şi însuşească norme de comportament specificecomunităţii în care urmează să se integreze, noţiuni despre sărbătorile locale, evenimenteculturale importante, mâncare, legi şi obiceiuri, limbă, perspectiva generală despre viaţa adoptatăde majoritate etc.).

Procesul de acomodare culturală începe încă de la sosirea refugiaţilor în ţara gazdă(dintre factorii care influenţează durata şi calitatea procesului de acomodare culturală iniţialăamintim: durata, condiţiile, susţinerea economică, activităţile desfăşurate în perioada petrecutăînaintea acordării statutului de refugiat, propriile resurse psihologice, sociale şi abilităţi practice).Încheierea procesului de acomodare culturală nu are loc la sfârşitul activităţilor organizate defactorii abilitaţi, ci continuă pe întreaga perioadă a procesului de acomodare în funcţie deoportunităţile întâlnite, abilităţile participanţilor, bunăvoinţa membrilor comunităţii gazdă,factori care variază în funcţie de fiecare caz în parte, dar şi de caracteristicile sociale, economice,culturale ale fiecărei ţări. Politicile de acomodare culturală diferă de la o ţară la alta în principaldatorită experienţelor diferite în privinţa integrării refugiaţilor.

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


34

3.5.Stresul specific perioadei de viaţă Aici Lee diferenţiază la tineri faza de separare şi cea de diferenţiere, de identitate şi de

aşteptare de sex-rol, fiecare vârstâ ridicând probleme speciale.Stresul familial

Conflicte intergeneraţionale şi conflicte speciale care rezultă în urma persecuţiei şi fugii,sentimente de culpabilitae, agresiune.Considerarea capacităţilor personale ale refugiatului Aici trebuie amintite capacităţi de adaptare, strategii de coping(capacităţi de rezolvare a

problemelor), credinţă, strategii de autoajutorare a comunităţii de refugiaţi. Atenţie faţă de reprezentările specific culturale ale bolii Fiecare cultură posedă propriile percepţii şi aprecieri ale bolii, f iecare cultură are

propriile forţe în tratarea simptomelor şi propriile reprezentări, adesea ritualizate, despretratamentul specific.

3.6.Violenţa sexuală şi de gen8 în diferitele etape ale refugiului

Concepte cheie în înţelegerea şi definirea violenţei sexuale şi de gen:Sex – caracteristici biologice şi fiziologice ale bărbaţilor şi femeilor; sunt congenitale iardiferenţele dintre sexe sunt limitate la funcţiile fiziologice de reproducere;

Gen – caracteristici sociale construite pe baza a diferiţi factori, cum ar fi vârsta, religia,originea etnică şi socială. Ele diferă de la o cultură la alta şi definesc statutul, rolul,responsabilitatea socială, relaţiile de putere dintre membrii oricărei societăţi sau culturi. Genul seînvaţă, se dobândeşte prin socializare şi prin urmare se poate schimba; acesta are tendinţa de aevolua, pentru a răspunde schimbărilor din mediul social, politic şi cultural;

Violenţă – mijloc de control şi opresiune de natură emoţională, psihologică, fizică,sexuală, socială. În timp ce agresivitatea este o tendinţă înnăscută, violenţa se învaţă;

Abuz – uzul inadecvat de putere prin care autorul deţine controlul sau anumite avantajeasupra abuzatului;

Coerciţie – forţare sau tentativa de forţare împotriva consimţământului persoanei,uzându-se de ameninţare, insistenţă, manipulare, norme culturale sau putere economică;

Agresor - persoană, grup, instituţie care exercită abuzul de putere. Este un mit căviolenţa sexuală şi de gen este înfăptuită de străini – cele mai multe acte de acest tip suntînfăptuite de persoane cunoscute, iar multe incidente violente sunt premeditate şi planificate.Statul şi instituţiile acestuia devin agenţi de persecuţie atunci când nu schimbă sau nu previn practicile discriminatorii ce conduc la producerea violenţei sexuale şi de gen. Agresori/agenţi de persecuţi pot fi, de asemenea, partenerii intimi, membri ai familiei, rude apropiate şi prieteni,membri influenţi ai comunităţii. Prin practicile discriminatorii în furnizarea de servicii, chiar şi

8

Extras din Violenţa sexuală şi de gen împotriva refugiaţilor, returnaţilor şi persoanelor deplasate intern - GhidulUNHCR de prevenire şi răspuns, mai 2003, traducere selectivă.Violenţa sexuală, violenţa de gen, violenţa împotriva femeii se referă la grave încălcări ale drepturilor fundamentaleale omului, care perpetuează stereotipii legate de rolurile sexuale şi care neagă demnitatea umană şi independenţaindividului, afectând dezvoltarea fiinţei umane. Reprezintă abuzul psihologic, fizic şi sexual care proclamă poziţiade inferioritate şi subordonare a femeii şi perpetuează puterea şi controlul bărbaţilor. Violenţa sexuală şi de genvizează atât individul cât şi grupul de indivizi şi are un efect devastator asupra vieţii victimelor, de cele mai multeori femei şi fete.

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


35

forţele de securitate şi soldaţii, forţele de menţinere a păcii, lucrătorii comunitari pot deveniagresori.

O persoană poate deveni victimă sau chiar agresor în contextul apariţiei unor situaţii derefugiu, returnare şi deplasare internă - colapsul structurilor familiale şi sociale de suport,locaţii cu rată înaltă de criminalitate, campuri supraaglomerate, adăposturi şi gospodării comune,

ansamblul de servicii, facilităţi şi accesul la acestea, lideri masculini predominanţi în comunităţi,lipsa hranei, a combustibilului, a veniturilor şi a posibilităţii de retribuire pentru muncadesfăşurată, lipsa protecţiei din partea forţelor de poliţie, lipsa reprezentanţilor UNHCR/ONG -urilor în campurile de refugiaţi, lipsa documentelor de identitate şi neînregistrarea persoanelor, populaţii locale ostile - refugiaţii fiind consideraţi ca privilegiaţi din punct de vedere material.

O perspectivă asupra localizării în timp şi spaţiu a producerii violenţei sexuale şi de geneste oferită de studierea producerii violenţei pe parcursul diferitelor etape ale refugiului. Întimpul conflictelor armate, structurile sociale sunt dezmembrate. Femeile şi copiii sunt expuşiunor riscuri crescute când părăsesc locuinţele/ţara, dar şi în ţara de azil. Adesea membrii familieisunt dispersaţi în timpul plecării, călătoriei, lăsând copiii despărţiţi de familie sau femeilesingurele responsabile pentru securitatea familiei sau a gospodăriei.

Iată cele cinci etape ale situaţiei de refugiu şi tipurile de violenţă sexuală şi de gen care pot a părea în aceste împrejurări:

1. În timpul conflictului, înaintea plecării - abuz din partea celor carecontrolează puterea, schimbul în natură (pe bază de sex, viol), răpire de către membriai părţilor în conflict, inclusiv forţele de securitate, violuri în masă urmate de sarcininedorite;

2. În timpul refugiului/călătoriei - atacuri sexuale din partea bandiţilor, agărzilor de frontieră şi a piraţilor, capturarea pentru traficare, schimburi cu sclavi;

3. În ţara de azil - abuz sexual, coerciţie, şantaj din partea reprezentanţilorautorităţii sau a celor care au în grijă copii separaţi, violenţa în familie, solicitarea defavoruri sexuale în schimbul apei, alimentelor sau a altor bunuri, reluarea practicilortradiţionale dureroase/vătămătoare;

4. În timpul repatrierii - asemănătoare celor menţionate în fazarefugiului/călătoriei;

5. În timpul reintegrării - abuz sexual împotriva returnaţilor , ca o formă derăzbunare, şantaj sexual în schimbul regularizării statutului legal, excluderea din procesul de luare a deciziilor, interzicerea accesului la resurse, la documente deidentitate, interzicerea dreptului de redobândire şi folosire a proprietăţii.

Victimele/supravieţuitorii violenţei sexuale şi de gen riscă afecţiuni severe şi probleme psiho-sociale, uneori riscă să-şi piardă viaţa, chiar dacă nu este vorba de atac fizic. Traumele psiho-emoţionale pot evolua pe termen lung şi nu trebuie subestimate.

Consecinţe: a) La nivelul sănătăţii

La acest nivel apar consecinţe letale (crimă, sinucidere, moartea mamei, moarteafătului/copilului şi moartea cauzată de SIDA) sau consecinţe non letale, şi anume:

fizice acute - răni, şocuri, boli, infecţii;

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


36

fizice cronice - deficienţe, probleme somatice, infecţii cronice, dureri cronice, probleme gastrointestinale, tulburări de apetit şi hrănire, de somn, abuz de drogurişi/sau alcool);

reproductive - avorturi spontane, sarcini nedorite, avorturi nesterile, boli cutransmisie sexuală inclusiv HIV/SIDA, tulburări de menstruaţie, complicaţii în

timpul sarcinii, afecţiuni ginecologice, tulburări ale funcţiilor sexuale. b) La nivel psiho-social Este de menţionat că multe societăţi blamează victimele/supravieţuitorii violenţei sexuale

şi de gen. Marginalizarea şi excluderea socială cauzează afecţiuni ulterioare, inclusiv ruşine,sentimentul de ură de sine şi depresie. Ca rezultat al stigmatizării sociale, cele mai multevictime/supravieţuitori ai violenţei sexuale şi de gen nu raportează aceste incidente. Apar douăcategorii de consecinţe în acest plan, atât de greu sesizabil şi care se remediază în timp şi cueforturi considerabile:

consecinte emoţionale şi psihologice - sindrom de stres post-traumatic, depresie,anxietate, teamă, furie, ruşine, insecuritate, ură de sine, boală psihică, gânduri şicomportament de sinucidere;

consecinţe sociale - blamarea victimei/supravieţuitorului, pierderearolului/funcţiilor în societate, stigmatizare socială, respingere socială şi izolare,feminizarea sărăciei, acutizarea inegalităţilor de gen.

Cadru legal / justiţie Dacă legislaţia naţională nu prevede protecţie adecvată împotriva violenţei sexuale sau de

gen, sau dacă practicile în justiţie şi în poliţie sunt discriminatorii, acest tip de violenţă poate fi perpetuată prin lipsa pericolului de pedeapsă penală. Atitudinea comunităţii de blamare avictimelor/supravieţuitorilor violenţei sexuale şi de gen se reflectă adesea la nivelul instanţelorde judecată. Multe raportări/plângeri împotriva acestor incidente sunt respinse sau agresorii primesc pedepse uşoare. În unele ţări, pedeapsa pentru infractorii care săvârşesc acte de violenţă

sexuală şi de gen constituie altă violare a drepturilor şi libertăţilor victimei/supravieţuitorului şianume căsătoria forţată cu agresorul. Astfel, în plan psihologic, victima este din nou agresată, prin faptul că agresorul este tratat ca fiind nevinovat.

Siguranţă / securitate Victima/supravieţuitorul se simte nesigur, ameninţat, temător, neprotejat şi în faţa riscului

de a fi agresat din nou. Un alt aspect ce ţine de contextul securităţii este acela că, în lucrul cuincidentele de trafic de persoane, poliţia şi forţele de securitate pot fi tentate să răspundă înacelaşi mod. De asemenea, dacă poliţia sau forţele de securitate nu sunt receptive la suferinţavictimei şi la nevoia de îngrijire, demnitate şi respect, trauma se poate adânci din cauzacomportamentului lipsit de înţelegere şi din cauza amânării acordării asistenţei de specialitate.

Situaţia de refugiat este, fără îndoială o schimbare majoră în viaţa unei persoane iaramploarea impactului, prin efectele directe şi indirecte, poate declanşa adevărate crizeexistenţiale, greu de stăpânit şi greu de depăşit fără ajutor specializat. Practic are loc un proces dedistrugere a unei multitudini de structuri socio-culturale care, în mod obişnuit susţin identitateaunei persoane şi îl pun în faţa unor provocări psihologice fără precedent. Sentimente ca cel deînstrăinare, de exemplu, pe care în mod obişnuit le trăieşte oricine în viaţă în diferite situaţii, încazul refugiaţilor tind să domine întreg câmpul conştiinţei, devenind nu doar filtre de interpretarea tuturor problemelor cu care se confruntă, ci şi moduri de a fi”, de reacţie şi comportament.

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


37

De exemplu, un refugiat care trăieşte cu intensitate sentimentul de înstrăinat (intrus) vaavea tendinţa să interpreteze toate experienţele vieţii sale ca expresii concrete ale acestui aspect,începând cu cele mai mici şi mai neimportante lucruri, până la cele care-i pot afecta viitorul înnoua ţară. Astfel,Iîntâmplări banale, precum faptul că cineva nu i-a înţeles accentul şi l-a rugat sărepete, îi reamintesc constant, chiar şi după ani de şedere în ţara de azil şi uneori chiar pentru tot

restul vieţii, că este un străin (intrus). De aceea, asistentul social va insista pe conştientizarea acestor blocaje ale minţii, dar maiales pe efectele lor negative asupra vieţii în general, cât şi asupra modului de rezolvare a problemelor cu care se confruntă. Un refugiat este un străin la propriu, dar poate rămâne mentalun străin atâta vreme cât rămâne cantonat în acest mod de a se privi pe sine, blocându-şi practicşansele la o viaţă normală. În cursul şedinţelor de consiliere, mai ales atunci când acestea au locla foarte puţin timp de la sosire, consilierul va avea grijă să nu facă gesturi sau să pună întrebăricare amplifică sentimentul de străin”.

Este de preferat, în această etapă a consilierii (evaluarea) menţinerea în limitele general -umanului, care face abstracţie de diferenţe şi accentuează asemănările, facilitând comunicarea.Refugiaţii au nevoie, în primul rând, să fie respectaţi ca oameni, dincolo de toate diferenţele, şi

să simtă cu adevărat acest lucru. Au nevoie să fie ascultaţi; să li se explice cu răbdare ce trebuiesă facă; să nu fie expuşi unor situaţii jenante; să fie trataţi ca individualităţi şi nu aparţinând unuigrup.

Sentimentul de vină, care apare de obicei la scurt timp după sosire, ori mai târziu, dupăconturarea unei situaţii legale şi financiare clare, vine din comparaţia pe care refugiaţii o facadesea între situaţia de exil şi cea de acasă. Mulţi se simt vinovaţi pentru condiţiile de trai multmai bune, iar faptul că nu-i pot ajuta – cum şi-ar dori – şi pe cei de acasă îi fac să se întrebe însinea lor dacă au meritat să supravieţuiască. De multe ori intensitatea unei astfel de trăiri a dusspre tentative de sinucidere ori s-a transformat în agresivitate şi abuz de alcool. Pentru a prevenitransformarea sentimentului de vină în starea de a se simţi permanent vinovat, consilierul vainsista pe aspecte ce ţin de unicitatea individului şi a experienţelor sale, într -un context mai larg,cel al destinelor individuale şi colective.

Sentimentul de inferioritate, care la început este consecinţa firească şi trecătoare afaptului de fi nou într-o ţară nouă, poate deveni cu timpul parte a individualităţii refugiatului,influenţându-i identitatea şi şansele de succes în procesul de adaptare şi integrare. De exemplu,limba maternă, modul de a trăi şi de a munci din ţara de origine se poate să nu mai conteze la felde mult şi în cea de azil sau chiar să fie nefolositoare. Sarcini simple, precumcumpărăturile, platafacturilor pot să devină o mare problemă.

Este adevărat că după un anumit timp fiecare refugiat îşi găseşte modul său propriu deadaptare la noua situaţie şi chiar dacă durează mai mulţi ani, acest sentiment are tendinţa de adispărea. Dar constanţa unor astfel de sentimente poate duce la starea de a fi inferior. Esteimportat de subliniat că această stare nu este în relaţie cu ceva din experienţele din copilărie ale persoanei sau condiţii relevante de fond. El apare de obicei în relaţia cu situaţia şi condiţiile dinţara de azil. Refugiatul vine oricum cu o stimă de sine scăzută, iar schimbările pe care nu le poatecontrola îi pot declanşa şi permanentiza sentimentul de inferioritate.

Rolul asistentului social care se confruntă cu o astfel de situaţie este de a-l ajuta săconştientizeze efectele negative ale permanentizării unui sentiment firesc până la un anumit punct pentru oricine se confruntă cu o situaţie nouă şi, în acelaşi timp, să îl ajute să identifice şisă valorizeze acele aspecte reale ale personalităţii care îi măresc încrederea şi stima de sine. Un

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


38

aspect delicat al situaţiei de refugiat, ce apare mai ales după ani de şedere în ţara de azil, estesentimentul pierderii identităţii de sine. Refugiatul, ca orice altă persoană, îşi formează Eul înţara de origine, sub influenţa combinată a experienţelor de viaţă, a circumstanţelor socioculturaleşi particularităţile individuale.

Impactul cu noile condiţii din ţara de azil declanşează un intens proces de chestionare

asupr a lui însuşi, care se desfăşoară pe parcursul a câtorva ani, îmbrăcând diverse forme. Fiecarenouă comparaţie între vechi şi nou sporeşte confuzia şi anxietatea până la a nu mai şti cine estecu adevărat. Conflictul dintre cele două lumi, cea veche – căreia simte că nu-i mai aparţine, şicea nouă – din care simte că nu face încă parte, duce la pierderea sentimentului identităţii. Iardacă nu poate controla acest proces, cu timpul se transformă într -o stare permanentă de a fi, careinfluenţează negativ toate aspectele vieţii sale.

Sentimentul dezrădăcinării , poate cel mai acut trăit dintre toate stările refugiatului, areserioase consecinţe în planul sănătăţii psihice. Definit drept un sentiment difuz al neapartenenţei,el este un sentiment fără cuvinte” care provoacă suferinţă mentală şi este experimentat mai alesîn timpul depresiilor sau momentelor de criză. De obicei această senzaţie este complicată de

experienţe din copilărie sau condiţii de fond, dar şi de dificultăţicurente cărora refugiatul trebuiesă le facă faţă. O persoană care trece prin anumite situaţii dificile, de obicei găseşte suport în contactul

cu familia şi prietenii. Este tendinţa naturală a fiecăruia dintre noi de a se întoarce la rădăcini, înspecial în momentele de cumpănă. Iar această întoarcere acţionează ca o terapie şi adesea easingură este suficientă pentru a diminua criza sau confuzia emoţională şi existenţială. Refugiatul,de obicei, nu are acest suport şi se poate simţi fără o bază şi fără rădăcini, care să-i deasentimentul securităţii.

Iar ceea ce amplifică acest sentiment, transformându-l adesea în stare existenţială, esteconştientizarea imposibilităţii de întoarcere pentru o perioadă nedefinită de timp, poate chiar pentru totdeauna. Pentru că de cele mai multe ori această stare duce spre panică, insomnie,dificultăţi de concentrare, gânduri morbide şi chiar tentativă de sinucidere, rolul consilierului estecovârşitor. De cele mai multe ori el va trebui să joace temporar rolul celor de acasă”,substituindu-se familiei şi creând un climat de încredere, înţelegere şi securitate afectivă pentru persoana asistată.

Faptul că majoritatea refugiaţilor provin din ţări foarte sărace, cu grad mai scăzut decivilizaţie poate activa în rândul populaţiei-gazdă, inclusiv al persoanelor care acordă asistenţă, prejudecăţi şi stereotipuri din stocul psihismului autohton. Iar ca răspuns la aceste atitudini, ce pot varia de la distanţare “plină de înţelegere” până la ostilitate difuză şi chiar victimizaresecundară, mai mult sau mai puţin explicită, apare sentimentul de „ţap ispăşitor” , care duce decele mai multe ori la depresie adâncă şi sinucidere. Motivul pentru care nişte acuzaţii iraţionale şiabsurde (care îi fac răspunzători de degradarea situaţiei economice, sociale şi politice din ţar a deazil) au efect asupra lor se datorează în primul rând vulnerabilităţii psihologice existente deja: auun nivel scăzut al stimei de sine, al încrederii şi un puternic sentiment de neajutorare.

Pe acest fond, atacurile violente şi agresivitatea unor membri ai societăţii-gazdă îi fac laun moment dat să creadă despre ei înşişi că sunt răspunzători într -adevăr pentru acuzaţiile aduseşi ajung să se condamne şi să se judece singuri. De aceea sarcina consilierului devine una extremde delicată, cu atât mai mult cu cât trebuie să facă faţă el însuşi propriilor prejudecăţi şistereotipuri activate inconştient de această situaţie. Este motivul pentru care toţi cei implicaţi înasistarea refugiaţilor trebuie să se documenteze în ceea ce priveşte cultura de provenienţă, să le

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


39

solicite informaţii, să-i încurajeze şi să le acorde respect şi apreciere, dar şi să se autoevalueze,raportându-se permanent la principiile etice şi deontologice.

3.7.Cultura9 Identitatea culturală (inclusiv cea religioasă) este adesea singura avuţie a acestor oameni.

Într-o lume complet străină ea este singurul reper familiar şi, ca atare, are nevoie de susţinere şifortificare întrucât, cel puţin în perioada de început, e sursa lor principală de echilibru şi deatenuare a efectelor stresante ale schimbării. Mulţi refugiaţi, de exemplu, au devenit mult maireligioşi în afara ţării, decât în ţara de origine. În credinţele religioase ei găsesc puterea de asupravieţui, de a merge mai departe şi de a reduce sau menţine la un nivel tolerant efectele traumelor.

În acest context, cunoaşterea principalelor elemente ale culturii lor devine o necesitate.Tratarea cu respect şi consideraţie a acestor elemente culturale reprezintă de cele mai multe ori poarta de acces spre nivelurile intime ale personalităţii lor. Iar manevrate cu inteligenţă şicompasiune devin preţioase instrumente de lucru, ajutând psihologul în găsirea celor maieficiente căi de uşurare a procesului de adaptare şi integrare.

În paralel, consilierul trebuie să lucreze şi cu sine însuşi în direcţia consolidăriiatitudinilor de respect şi de toleranţă pentru culturi diferite, familiarizării cu experienţa derefugiat şi cu impactul sau consecinţele mediului social-cultural de provenienţă, înţelegeriicomplexităţii valorilor culturale, cu referinţă clară la drepturile umane universale.

9 Anderson Binnie-Kristal, 2000, ‟‟ Psychology of the Refugee, the Immigrant and their Children‟‟ , University ofLund, Sweden.

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


41

Capitolul 4SISTEMUL NAŢIONAL DE AZIL

Deşi primele prevederi legislative consistente referitoare la asistenţa refugiaţilor înRomânia datează din perioada dintre cele două Războaie Mondiale10, numeroşi cetăţeni străini,

în special din ţările învecinate, au beneficiat de protecţia şi asistenţa României cu mult înainte deaceastă perioadă11. Aceştia au primit reşedinţă pe teritoriul României şi au beneficiat de facilităţi pentru a desfăşura activităţi generatoare de venit (comerţ, meşteşuguri, publicistică etc).

După 1990, la fel ca şi celelate state comuniste, România îşi schimbă statutul din ţarăgeneratoare de refugiaţi în ţară de primire.Determinantă în acest sens a fost crearea şi dezvoltareacadrului legislativ şi instituţional în materie de migraţie şi azil. Primul pas l-a reprezentataderarea, prin Legea 46/1991 la Convenţia de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaţilor şila Protocolul de la New York din 1967.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 417/1991 s-a constituit Comitetul Român pentru Problemede Migrări, instituţie guvernamentală responsabilă de coordonarea îndeplinirii tuturoractivităţilor pe plan intern şi a celor rezultate din raporturile cu alte state şi cu organismele

internaţionale de profil, în legătură cu migraţia persoanelor fizice în/şi din România. În 1992, prin H.G. nr. 755/1992 s-a aprobat acordul dintre Guvernul României şiUNHCR în care se prevedea consultarea şi colaborarea în privinţa pregătirii şi reexaminării proiectelor pentru refugiaţi, accesul nestingherit al UNHCR la refugiaţi şi solicitanţi de azil înţara gazdă şi la locurile de implementare a proiectelor UNHCR, pentru a supraveghea toatefazele implementării lor precum şi protecţia personalului diplomatic şi al bunurilor acestuia.

În 1995, prin H.G. 807/1995 componenta soluţionării problemelor privind solicitareastatutului de refugiat a fost trecută la Ministerul de Interne.

Prin H.G. 737/2001 a fost aprobat Regulamentul de Organizare şi funcţionare a OficiuluiRomân pentru Refugiaţi (ONR).

În anul 2000 România a ratificat prin Legea 8/2000 Acordul European asupra transferului

responsabilităţii cu privire la refugiaţi (Strasbourg 1980), iar în anul 2001, prin Legea 75/2001 afost ratificat Acordul European privind suprimarea vizelor.

4.1.Statutul şi regimul refugiaţilor în România12 – începuturi şi prezent Prima lege privind statutul şi regimul refugiaţilor în România a fost adoptată în 1996

(Legea 15/1996). În contextul implementării Acquis-ului european în domeniul azilului, aceastălege a fost modificată şi completată prin O.G. 102/2000, aprobată cu modificări prin Legea323/2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimulrefugiaţilor în România, apoi prin, Legea 264 / 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.13/2002 privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000, apoi prinO.G.43/2004 şi Legea 176/2004.

10 În Legea şi Regulamentul pentru controlul străinilor şi controlul unora dintre stabilimentele publice, din 1915, se prevedea că refugiaţilor politic li se autorizează şederea în România de către Ministerul de Interne şi primeau un“ bilet de liberă trecere” ( Drăgoi V. şi Alexandru C. , 2002, Migraţia şi Azilul, Editura Ministerului de Interne,Bucureşti) 11 În special cărturari ce şi-au dedicat activitatea renaşterii naţionale şi independenţei sau membri activi ai mişcărilorde eliberare, din Bulgaria, Grecia, Albania, Iugoslavia, Cehoslovacia ( Drăgoi V. şi Alexandru C. , 2002, Migraţia şi

Azilul, Editura Ministerului de Interne, Bucureşti ) 12 Legislaţie privind azilul în România, actualizată până la 8 februarie 2007, Monitorul Oficial, 2007

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


42

HG 194/2002 modificată şi completată prin Legea 357/2003 privind regimul străinilor înRomânia reglementează condiţiile de şedere pe teritoriul României a străinilor, inclusiv arefugiaţilor, care beneficiază de anumite drepturi, în aceleaşi condiţii cu românii. Documentelede călătorie, eliberate refugiaţilor, sunt valabile şi în cazul persoanelor care au dobândit o formăde protecţie într -un alt stat şi care doreşte să intre pe teritoriul României. Astfel, la trecerea

frontierei, la intrarea în ţară, vor fi valabile documentele de călătorie ale refugiaţilor, eliberateîn baza Convenţiei de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaţilor şi documentele de călătorieeliberate străinilor cărora li s-a acordat protecţie umanitară condiţionată.”13

OG 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România(în prezent nu mai este învigoare) a reprezentat un instrument naţional legislativ în ceea ce priveşte determinarea statutuluide refugiat şi metodologia aplicată în procedura de azil. Pe lângă terminologia folosită îndomeniu, acest act legislativ stabilea acţiunile necesare deschiderii unei proceduri, precum şicompetenţele organelor de stat responsabile pentru acordarea statutului de refugiat, a protecţieisubsidiare sau umanitare temporare şi respingerea cererii. Era desemnată categoria de persoanecare nu se califică la acordarea statutului de refugiat şi categoriile care se califică pentru protecţie

umanitară condiţionată şi temporară. Astfel, nu puteau beneficia de statut de refugiat persoanacare:a) a comis o infracţiune contra păcii şi omenirii ori o infracţiune la care se referă

convenţiile internaţionale la care România este parte; b) a comis o infracţiune gravă de drept comun în afara României înainte de a fi

admis pe teritoriul acesteia ca refugiat;c) a comis fapte care sunt contrare scopurilor şi principiilor enunţate în Carta

Organizaţiei Naţiunilor Unite.”14 Persoana care nu se califica pentru acordarea statutului de refugiat conform definiţiei date

de Convenţia de la Geneva din 1951, dar dădea dovadă de alte cauze şi alţi factori din ţara deor igine care generează frica acesteia de a se întoarce, putea primi protecţie umanitarăcondiţionată, dacă sunt motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat(ă) în ţara de origine,riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale constând în:

1. condamnarea la pedeapsa cu moartea sau executarea unei astfel de pedepse;2. tortura, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;3. o ameninţare serioasă, individuală, la adresa vieţii sau integrităţii, ca urmare a

violenţei generalizate în situaţii de conflict armat intern sau internaţional, dacăsolicitantul face parte din populaţia civilă.”15 În cazul protecţiei umanitare temporare, Ordonanţa prevedea următoarele: (1) În perioade de conflicte armate, în care România nu este angajată, se poate

acorda protecţie umanitară temporară persoanelor care provin din zonele de conflict.(2) Guvernul stabileşte măsurile şi perioada pentru care se acordă protecţia prevăzută laalin. (1).”16 Pe lângă aceste specificări, Ordonanţa mai introduce elementele procedurii de

determinare a statutului de refugiat, clauzele de încetare, drepturile şi obligaţiile refugiaţilor şi

13 HG 194/2002 privind regimul străinilor în România, art.10, (1), c,14 OG 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, cap. I, art. 415 Idem, art. 516 Idem, art. 6

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


43

ale persoanelor care au dobândit o formă de protecţie în România, precum şi activitatea Oficiului Naţional pentru Refugiaţi.

Normele metodologice de aplicare a OG 102/2000 precizau modalităţile de aplicare aOG 102/2000 în ceea ce priveşte procedura de azil, cazarea solicitanţilor de azil, acordareaajutorului material, eliberarea documentelor temporare de identitate, asigurarea spaţiilor de

pregătire a hranei. Pentru solicitanţii de azil care beneficiau de cazare în unul din centrele decazare ale Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, se respecta principiul conform căruia 1) cazareasolicitanţilor statutului de refugiat minori se face împreuna cu rudele care îi însoţesc, indiferentde gradul de rudenie.

(2) Cazarea solicitanţilor statutului de refugiat, care au implinit vârsta de 16 ani şi carenu dispun de mijloacele materiale necesare pentru întreţinere, se face în centrele de primire şicazare aflate în subordinea Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, până la expirarea termenului de15 zile de la data la care a fost pronunţată o hotărâre definitivă şi irevocabilă de respingere acererii de acordare a unei forme de protecţie.

(3) Cazarea solicitanţilor statutului de refugiat minori neînsoţiţi, care nu au împlinitvârsta de 16 ani, se va face în centrele Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului

în a căror rază teritorială se află structura Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, competentă săanalizeze cererea de acordare a statutului de refugiat.”17 Plata ajutorului material refugiaţilor recunoscuţi se făcea astfel: ajutorul rambursabil se

acorda lunar, pentru fiecare persoană, la nivelul unui salariu minim brut pe ţară. Pentru minoriicare au primit o formă de protecţie şi care nu au împlinit vârsta de 14 ani, ajutorul se acordareprezentantului lor legal.”18

Ordonanţa de Guvern nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care audobândit o formă de protecţie sau un drept de şedere în România, precum şi a cetăţenilor statelormembre ale Uniunii Europene şi Spaţiul Economic European, aprobată prin Legea 185/2004,defineşte programul guvernamental de integrare, drepturile sociale ale persoanelor cu o formă de protecţie în România şi responsabilităţile instituţiilor implicate.

Prin Ordonanţa de Guvern nr. 44/2004, printre beneficiarii programului guvernamental deintegrare sunt incluse şi alte categorii de străini, respectiv cei cu drept de şedere în România,cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiul Economic European (Ordonanţ a deGuvern din 29 ianuarie 2004 privind intergrarea socială a str ainilor care au dobandit o formăde protecţie în România).

OG 44/2004 privind integrarea socială a persoanelor care au obţinut o formă de protecţieîn România presupune existenţa unui plan de integrare a persoanelor refugiate şi celor cu protecţie umanitară, domensionat pe mai multe aspecte, cum ar fi încadrarea în câmpul muncii,acomodarea culturală, şcolarizarea minorilor, acces la servicii sociale şi medicale, acces lalocuinţe, cazare, asistenţa categoriilor speciale (persoane cu handicap, minori neînsoţiţi, etc.).Integrarea socială, ca noţiune folosită în domeniul azilului, reprezintă procesul de participareactivă a străinilor care au dobândit o formă de protecţie în România la viaţa economică, socială şiculturală a societăţii româneşti, în vederea prevenirii şi combaterii marginalizării sociale aacestora”19. Fiecare străin în situaţia de a beneficia de o formă de protecţie în România participăla realizarea programului individual de integrare, care presupune consiliere, sesiuni de orientare

17 Norme metodologice de aplicare a OG 102/2000, cap. V, art. 33 1-318 Idem, cap. VI, art. 3619 HG 44/2004 privind integrarea socială a persoanelor care au obţinut o formă de protecţie în România, cap. I, art.2, b

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


44

culturală şi un curs de limbă română, considerându-se că programele de integrare suntansambluri de măsuri şi activităţi necesare facilitării integrării sociale a străinilor care audobândit o formă de protecţie în România, desfăşurate, la cererea acestora, prin cooperareainstituţiilor publice, a comunităţilor locale şi a organizaţiilor neguvernamentale care desfăşoarăactivităţi în acest domeniu, sub coordonarea ORI din cadrul Ministerului Administraţiei şi

Internelor”

20

.În ceea ce priveşte accesul pe piaţa muncii, achiziţionarea locuinţelor sau primirealocuinţelor sociale, beneficiile sistemului de pensii, serviciilor de asistenţă socială, asigurărilorsociale şi de sănătate, precum şi efectuarea studiilor, atât a studiilor obligatorii gimnaziale, cât şia învăţământului liceal şi superior, toate acestea se fac în ordinea stabilită pentru cetăţeniiromâni, fără a se face vreo diferenţă sau discriminare.

În prezent, în ţara noastră azilul este reglementat de Legea nr.122/2006 privindsistemul de azil în România care stabileşte regimul juridic al străinilor care solicită o formă de protecţie în România, regimul juridic al străinilor beneficiari ai unei forme de protecţie înRomânia, procedura de acordare, încetare şi anulare a unei forme de protecţie în România, precum şi procedura pentru stabilirea statului membru responsabil cu analizarea cererii de azil.

În sensul legii, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles: a) formă de protecţie - orice formă de protecţie acordată de statul român, şi anume:statutul de refugiat, protecţia subsidiară, protecţia temporară sau protecţia umanitară temporară;

b) solicitant sau solicitant de azil - cetăţeanul străin sau apatridul care şi-a manifestatvoinţa de a obţine o formă de protecţie în România, atâta timp cât cererea sa nu a fost soluţionată printr-o hotărâre irevocabilă;

c) străin - cetăţeanul străin sau apatridul; d) cerere pentru acordarea unei forme de protecţie sau cerere de azil - solicitarea făcută

de către un cetăţean străin sau de un apatrid, în scopul obţinerii protecţiei din partea statului român;e) ţară de origine - ţara al cărei cetăţean este, în cazul cetăţeanului străin, sau, dacă acesta

deţine mai multe cetăţenii, fiecare ţară al cărei cetăţean este, iar, în cazul apatrizilor, ţara sauţările în care aceştia îşi au reşedinţa obişnuită;

f) procedura de azil - totalitatea actelor şi formalităţilor îndeplinite, precum şi aactivităţilor desfăşurate de autorităţile competente, în vederea recunoaşterii statutului de refugiatsau, după caz, acordării protecţiei subsidiare;

g) statut de refugiat - forma de protecţie recunoscută de statul român cetăţeanului străinsau apatridului care îndeplineşte condiţiile prevăzute în Convenţia privind statutul refugiaţilor,încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, denumită în continuare Convenţia de la Geneva, la careRomânia a aderat prin Legea nr.46/1991 pentru aderarea României la Convenţia privind statutulrefugiaţilor, precum şi la Protocolul privind statutul refugiaţilor;

h) protecţie subsidiară - forma de protecţie acordată de statul român cetăţeanului străinsau apatridului pentru alte motive decât cele prevăzute în Convenţia de la Geneva;

i) protecţie temporară - procedură cu caracter excepţional menită să asigure, în cazulunui flux masiv sau al unui flux masiv iminent de persoane strămutate din ţări terţe ce nu se potîntoarce în ţara de origine, protecţie imediată şi temporară unor astfel de persoane, în specialdacă există şi riscul ca sistemul de azil să nu poată procesa acest flux fără efecte adverse pentrufuncţionarea sa eficientă, în interesul persoanelor în cauză şi al altor persoane care au nevoie de protecţie;

20 Idem, c

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


45

j) membri de familie - în măsura în care, la data depunerii cererii de către solicitantul principal, familia există în ţara de origine, următorii membri de familie ai beneficiaruluistatutului de refugiat sau al protecţiei subsidiare:

(i) soţul sau, după caz, soţia beneficiarului statutului de refugiat sau al protecţieisubsidiare;

(ii) copiii minori ai beneficiarului statutului de refugiat sau al protecţiei subsidiare aflaţiîn întreţinerea acestuia, cu condiţia ca aceştia să fie necăsătoriţi, indiferent dacă sunt dincăsătorie ori din afara acesteia sau adoptaţi potrivit legislaţiei naţionale a ţării de origine;

k) minor neînsoţit - minorul, cetăţean străin sau apatrid, care a ajuns în România neînsoţitde părinţi sau de un reprezentat legal ori care nu se află în îngri jirea unei alte persoane, potrivitlegii, precum şi minorul care este lăsat neînsoţit după ce a intrat pe teritoriul României;

l) persoane strămutate - cetăţeni ai ţărilor terţe sau apatrizi care au fost nevoiţi să-şi părăsească ţările sau regiunile de origine sau au fost evacuaţi, în special ca răspunsal apeluluiorganizaţiilor internaţionale, şi care nu se pot întoarce în condiţii de siguranţă datorită situaţieicare persistă în acea ţară, care se pot încadra în domeniul de aplicare a art.1 A din Convenţi a dela Geneva sau a altor instrumente naţionale sau internaţionale, pe care România este obligată să

le respecte, prin care se acordă protecţie internaţională în special: (i) persoane care au părăsit zone de conflict armat sau de violenţă generalizată; (ii) persoane expuse riscurilor majore sau care au fost victime ale încălcărilor sistematice

sau generalizate a drepturilor lor;m) flux masiv - sosirea în Uniunea Europeană a unui număr mare de persoane strămutate

care vin dintr-o ţară sau zonă geografică specifică, indiferent dacă sosirea lor în UniuneaEuropeană a fost spontană sau ajutată;

n) zonă de tranzit - suprafaţa situată la frontiera de stat ori în apropierea acesteia,destinată staţionării persoanelor care nu au primit aprobarea de intrare în teritoriu, a mijloacelorde transport şi a bunurilor până la stabilirea regimului lor juridic la trecerea frontierei de stat. Încazul aeroporturilor internaţionale, prin zonă de tranzit se înţelege suprafaţa situată între punctulde îmbarcare/debarcare şi locurile destinate efectuării controlului pentru trecerea frontierei;

o) centru de cazare - orice spaţiu folosit pentru cazarea colectivă a solicitanţilor de azil.

Legea nr.122/2006 privind sistemul de azil în România promovează o viziune diferităasupra integrării persoanelor care au dobândit o formă de protecţie în România. Integrarea numai este văzută ca un set de măsuri luate de autorităţi astfel încât aceste persoane să îşi găseascăun loc în societatea românească, ci ca un proces de participare activă a acestora la viaţa socială,economică şi culturală din România. Măsurile întreprinse de statul român reprezintă mijloace defacilitare a integrării refugiaţilor iar responsabilitatea pentru o integrare reuşită revine în egalămăsură refugiaţilor, care prin efortul individual depus trebuie să contribuie la propria lor bunăstare şi integrare în societatea românească, dar şi instituţiilor statului, care trebuie să asigureun cadru general menit să faciliteze accesul la drepturi şi servicii adaptate la situaţia specială arefugiaţilor. În acest context, garantarea pentru refugiaţi a drepturilor sociale, economice şiculturale precum şi a dreptului de a beneficia de consiliere, de activităţi de învăţare a limbiiromâne şi de acomodare culturală reprezintă primul pas în procesul de integrarea al acestor persoane. Un al doilea pas ar fi asigurarea mecanismelor prin care aceste drepturi pot fiexercitate efectiv de oamenii cărora li se adresează, prin implicarea tuturor actorilor instituţionalicu atribuţii în domeniu: instituţii centrale, autorităţi locale şi organizaţii neguvernamentale. Noualege îmbunătăţeşte şi re-defineşte cadrul general al drepturilor şi obligaţiilor refugiaţilor precum

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


46

şi al măsurilor luate de statutul român pentru a sprijini eforturile acestora de a se integra înRomânia.

Legea 122/2006 stabileşte regimul juritic al străinilor care solicită azil, al persoanelorcare au obţinut o formă de protecţie în România şi procedurile de acordare, încetare şi anulare aacestei protecţii.

Principiile care sunt urmate în ceea ce priveşte procedura de azil şi acordarea unei formede protecţie sunt nediscriminarea, nereturnarea, unitatea familiei, interesul superior al copilului,confidenţialitatea, prezumţia de bună-credinţă.

Acordarea statutului de refugiat sau a unei alte forme de protecţie garantează dreptul beneficiarului de rămâne pe teritoriul României şi de obţinere a corespunzătoare pentrudovedirea identităţii şi pentru trecerea frontierei de stat să îşi aleagă locul de reşedinţă şi săcircule li ber, să fie angajat de persoane fizice sau juridice, să exercite activităţi nesalarizate, săexercite profesiuni libere, să efectueze acte şi fapte de comerţ, precum şi alte acte juridice, să îşitransfere bunurile pe care le-a introdus în România pe teritoriul altei ţări, să beneficieze detratamentul cel mai favorabil în condiţiile expuse de lege pentru cetăţenii străini, să beneficiezede protecţia proprietăţii intelectuale în condiţii stabilite de lege, să beneficieze de asigurări

sociale, ajutor social şi asigurări sociale de sănătate, să aibă acces la toate formele de învăţămănt,în condiţiile legii, să beneficieze de un tratament egal cu cel acordat cetăţenilor români în ceea ce priveşte libertatea de a practica propria religie şi de instruire religioasă a copiilor săi, să beneficieze de dreptul la protecţie a datelor personale şi a oricăror alte detalii în legătură cu cazulsău, să beneficieze de dreptul la asociere în ceea ce priveşte asociaţiile cu scop apolitic şinelucrativ şi sindicatele profesionale, în condiţiile prevăzute de lege pentru străini, să aibă accesliber la instanţele de judecată şi la asistenţa administrativă, să nu fie expulzat sau returnat, să primească, la cerere, un ajutor rambursabil stabilit la nivelul unui salariu minim brut pe ţară, pentru o perioadă de maximum 6 luni. Pe motive bine întemeiate, acest ajutor poate fi prelungit pentru încă o perioadă de cel mult 3 luni.

În ceea ce priveşte obligaţiile persoanei care a obţinut o formă de protecţie din parteastatului român, acestea sunt: să respecte Constituţia României, legile şi celelalte acte normativeemise de autorităţile române, să aibă o conduită corectă şi civilizată, să respecte măsurile stabilitede organele române competente în materie de refugiaţi şi să răspundă la solicitările acestora, săevite provocarea oricăror stări conflictuale sau incidente cu populaţia ori comiterea unor fapte ce pot intra sub incidenta legii penale să se supună regulilor privind regimul juridic al străinilor, inmăsura în care legea nu dispune altfel, să respecte regulamentele de ordine interioară din centreleOficiului Român pentru Imigrări, dacă este cazat într -un asemenea centru.

Protecţia oferită de statul român încetează atunci când are loc repatrierea voluntară sau înmomentul în care persoana resprectivă nu mai poate refuza protecţia statului de origine, încondiţiile în care situaţia de persecuţie în urma căreia a obţinut o formă de protecţie a încetat săexiste.

Statul român poate anula sau retrage protecţia dacă aceasta a fost oferită în baza uneideclaraţii false sau dacă se descoperă că persoana în cauză a comis o infracţiune contra păcii şi aomenirii sau o infracţiune la care se referă convenţiile internaţionale la care România este parte,a comis o infracţiune gravă de drept comun în afara României înainte de a fi admis pe teritoriulacesteia ca refugiat, a comis fapte care sunt contrare scopurilor şi principiilor enunţate în CarteaOrganizaţiei Naţiunilor Unite (Monitorul Oficial, Legea 122/ 2006 din 4 mai 2006 privind azilulin Romania).

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


47

Legea 122/2006 privind azilul în România este un instrument legal complex, care oferăexplicaţia noţiunilor principale utilizate în domeniul azilului şi totalitatea elementelor de interes pentru protecţia solicitanţilor de azil şi a refugiaţilor, incluzând drepturile şi obligaţiile, principiile de bază ale asistenţei juridice a persoanelor de interes, competenţele autorităţilor şiorganizaţiilor responsabile. Însă cel mai important, reprezentând şi elemente distinctive ale legii,

este un număr de principii de lucru cu solicitanţii de azil şi refugiaţii, acestea fiind: 1. Accesul la procedura de azil – orice persoană străină pe teritoriulRomâniei are dreptul de a iniţia o procedură de determinare a statutului de refugiat dacăconsideră că în ţara de origine există mari şanse să fie persecutată ori dacă în timpulşederii pe teritoriul României a persoanei în cauză în ţara de origine s -au produs anumiteevenimente care periclitează reîntoarcerea acestei persoane. Persoanele care vor să aplice pentru procedură au dreptul să fie informate cu privire la aceasta, precum şi să fieinformate despre celelalte drepturi ale sale.

2. Nediscriminarea – se referă la faptul că de prevederile prezentei legi pot beneficia orice persoane, indiferent de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categoriesocială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă,

infectare HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată, de situaţia materială, de statutulla naştere ori de statutul dobândit sau de orice altă distincţie.”21 3. Nereturnarea – în cazul în care solicitantul de azil sau persoană cu o

formă de protecţie pe teritoriul României nu prezintă nici un pericol public, acesta nu poate fi returnat, expulzat, întors în ţara de origine sau orice altă ţară în care acesta poatefi expus oricărui pericol

4. Unitatea familiei – o persoană cu o formă de protecţie pe teritoriulRomâniei poate cere reunificarea familiei, familie fiind consideraţi: soţul/soţia, copiiiminori, mama/tatăl în cazul minorilor neînsoţiţi, iar această reunificare va constitui o prioritate pentru autorităţi.

5. Interesul superior al copilului - în cazul minorilor şi minorilor neînsoţiţi,toate deciziile luate în privinţa acestora vor respecta interesul superior al copilului şi nuvor merge împotriva acestui principiu

6. Prezumţia de bună-credinţă – la depunerea cererii pentru acordarestatutului de refugiat, solicitantul este obligat să prezinte dovezi ale declaraţiilor proprii;însă în cazul în care solicitantul, din anumite cauze neimputabile lui, nu poate prezentadovezi materiale ale declaraţiilor sale, i se acordă prezumţia de bună-credinţă. Aceastatrebuie să fie susţinută de declaraţii coerente, logice, care să nu prezinte contradicţii şi înurmătoarele condiţii:

a) solicitantul a depus toate eforturile pentru a-şi susţine cererea de azil; b) toate elementele relevante aflate la dispoziţia solicitantului au fost prezentate,

iar lipsa unor astfel de elemente a fost justificată în mod rezonabil; c) declaraţiile solicitantului sunt considerate coerente şi plauzibile şi nu sunt

contrazise de informaţiile din ţara de origine, relevante pentru cazul acestuia; d) solicitantul a depus cererea de azil cât mai curând posibil, iar eventuala

întârziere este justificată prin motive întemeiate;e) credibilitatea generală a solicitantului a fost stabilită.”22

21 Legea 122/2006 privind azilul în România, cap. 2, art. 522 Legea 122/2006 privind azilul în România, cap. 2, art. 15

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


48

7. Confidenţialitatea – se asigură faptul că totalitatea datelor procesate întimpul procedurii nu vor fi accesibile şi se va păstra confidenţialitatea informaţiilor cucaracter personal a solicitanţilor de azil şi a persoanelor care au dobândit o formă de protecţie.

Drepturi şi obligaţii Conform Legii 122/2006, solicitanţii de azil, persoanele cu protecţie subsidiară şirefugiaţii beneficiază de un număr de drepturi, care diferă de la o categorie la alta, precumaceştia au anumite obligaţii faţă de statul român, pe care trebuie să şi le asume. Printre cele maiimportante drepturi ale solicitanţilor de azil sunt dreptul la asistenţă juridică pe tot parcursul procedurii, dreptul de a contacta UNHCR, dreptul la consiliere, dreptul de a beneficia de untraducător, dreptul de a fi informat cu privire la procedură, dreptul de a primi un act de identitatetemporar, dreptul la protecţia datelor personale, dreptul la asistenţă materială şi cazare, precum şiîn cazul nevoilor speciale, dreptul la sesiuni de orientare culturală, dreptul la asistenţă medicală primară şi de urgenţă şi pentru afecţiuni ce pun în pericol viaţa, acces pe piaţa de muncă după unan, dacă mai sunt în procedură; dreptul la şcolarizarea în învăţământul obligatoriu a minorilor,

curs pregătitor pentru aceştia la 3 luni după depunerea cererii. Printre drepturile persoanelor care au primit o formă de protecţie în România se numărădreptul la stabilirea reşedinţei sau schimbarea acesteia, circulaţia liberă, angajarea în câmpulmuncii, asigurări sociale, asistenţă socială, asigurări medicale, dreptul la proprietate, proprietateintelectuală, dreptul la educaţie, asistenţă în vederea repatrierii voluntare, consiliere şi programede integrare, dreptul la ajutor rambursabil.

La obligaţiile solicitanţilor de azil se referă obligaţia de a prezenta toate documenteleaflate în posesie pentru procedură, acceptarea amprentării, redactarea cererilor necesare,nepărăsirea localităţii de reşedinţă fără acordul ONR, anunţarea schimbării reşedinţei, prezentarea la examenele medicale stabilite, respectarea legilor statului român, părăsireateritoriului României dacă cererea a fost respinsă.

Printre obligaţiile persoanelor care au primit o formă de protecţie în România se aflăurmătoarele:

a) să respecte Constituţia României, legile şi celelalte acte normative emise deautorităţile române;

b) să aibă o conduită corectă şi civilizată, să respecte măsurile stabilite de organeleromâne competente în materie de refugiaţi şi să răspundă la solicitările acestora;

c) să respecte regulamentele de ordine interioară din centrele Oficiului Naţional pentruRefugiaţi, dacă este cazat într -un asemenea centru;

d) să evite provocarea oricăror stări conflictuale sau incidente cu populaţia oricomiterea unor fapte ce pot intra sub incidenţa legii penale;

e) să se supună regulilor privind regimul juridic al străinilor, în măsura în care legea nudispune altfel.

(2) Persoana care a dobândit o formă de protecţie are obligaţia să ramburseze ajutorul primit potrivit art. 20, alin. (1) lit. m), dacă a realizat venituri care permit acest lucru, fără a fiafectată întreţinerea”23.

Astfel, se poate face o analiză comparativă a drepturilor şi obligaţiilor solicitanţilor de azil şi a persoanelor care au primit o formă de protecţie în România, sintetizatăîn următorul tabel:

23 Legea 122/2006 privind azilul în România, cap. 3, art.21

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


49

Fig. 1 Drepturile şi obligaţiile solicitanţilor de azil şi a persoanelor cu o formă deprotecţie

DrepturiSolicitanţi de azil Persoane cu protecţie

Asistenţă juridică Nelimitat Nelimitat

Consiliere Nelimitat Nelimitat

Orientare culturală

Sesiuni iniţiale Sesiuni complexe, curs de limbă romînă cu diplomă Educaţie

Doar minorii, la 3 luni dupădepunerea cererii

În condiţii egale cu românii, accesliber la învăţământ obligatoriu

Muncă Numai la un an de la începerea

procedurii Nelimitat

Confidenţialitate Da Da

Asistenţă materială

Da Timp de maxim doi ani după primirea protecţiei, rambursabilă

Cazare

Pe perioada proceduriiMaxim doi ani după primirea

protecţiei Traducător

Da DaAsistenţă medicală

Primară şi de urgenţă În condiţii egale cu românii Asistenţă socială

Nu În condiţii egale cu românii Asigurări sociale

Nu În condiţii egale cu românii Proprietate

Nu În condiţii egale cu românii Căsătorie

Nu DaAjutor rambursabil

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


53

OIM (Organizaţia Internaţională pentru Migraţie) reprezintă o organizaţieinternaţională, care se ocupă cu fenomenul migraţiei, controlul migraţiei şi relaţia acesteia cudezvoltarea economică, precum şi migraţia forţată în 100 de ţări din lume.

Prezenţă în România: conform evaluărilor OIM, România se află încă în procesulconsolidării relaţiilor interinstituţionale şi interorganizaţionale şi se va confrunta în viitor cu un

număr mai mare de migranţi, ceea ce înseamnă elaborarea unei politici multifactoriale privindmigraţia. Proiectele realizate şi în curs de realizare se referă la mai multe aspecte, cum ar fisănătatea migraţiei, combaterea migraţiei neregulate, asistenţa migranţilor români, combatereatraficului de persoane, asistarea repatrianţilor voluntari, proiectele de importanţă ridicată pentrudomeniul azilului fiind evaluarea medicală a refugiaţilor uzbeci din România şi asistenţarefugiaţilor care urmează să fie relocaţi în Australia, oferită în centrul de cazare de la Timişoara.

Contact cu beneficiari din domeniul azilului: ajutorul acordat de OIM acestor beneficiarieste, în primul rând, cel referitor la programul de repatriere voluntară, care oferă bilet gratuit deavion până în ţara de origine, dacă solicitantul sau refugiatul decide că nu se va mai afla în pericol în ţara de origine; se pot adresa direct organizaţiei.

UNHCR (Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi) este o suborganizaţie a Naţiunilor

Unite, direct împlicată în problema refugiaţilor şi având programe în mai mult de 100 de ţări,asigurând protecţie solicitanţilor de azil în statele în care nu există legislaţie adecvată şi stabilindlegături cu guvernele în vederea rezolvării problemelor de ordin legislativ şi administrativ.UNHCR finanţează alte ONG-uri care activează în domeniu, monitorizând programele iniţiate deacestea pentru a asigura corespunderea cu standardele de lucru cu refugiaţii şi alte persoane deinteres. De asemenea, reprezentanţele UNHCR în lume prezintă rapoarte lunare şi anuale pe ţări,asigurând completudinea şi actualitatea datelor, informaţii accesibile oricărei persoane interesate.

Prezenţă în România: conform planului UNHCR pentru România din 2006, evaluareasituaţiei existente în domeniu relevă un nivel insuficient de pregătire, mai ales în ceea ce priveşteintegrarea, care prezintă cele mai multe deficienţe. Începând cu 2007 se aşteapta un număr maimare de solicitanţi de azil, având în vedere faptul că România devine statul de frontieră a UniuniiEuropene, însemnând o revizuire a politicii în domeniu şi o pregătire mai bună pentru o astfel decreştere a numărului de solicitanţi. Conform planului, rolul UNHCR România va fi axat peasistarea guvernului în eforturile acestuia de a dezvolta şi armoniza legislaţia şi practica protecţiei refugiaţilor cu standardele europene, acest lucru implică monitorizarea accesului peteritoriul României, precum şi condiţiile de primire şi asigurarea asistenţei autorităţilor române întrasar ea şi implementarea măsurilor concrete pentru îmbunătăţirea procedurii de primire şifacilităţile de cazare. UNHCR va monitoriza atent integrarea refugiaţilor în societatearomânească şi va susţine autorităţile centrale şi locale în trasarea şi implementarea măsuriloreficiente pentru integrarea refugiaţilor.”24 Bugetul anual pentru România în 2006 a constituit1,092,737 de dolari.

Contact cu beneficiari din domeniul azilului: direct în cazuri excepţionale, când ONG-urile din domeniu nu pot oferi asistenţa necesară şi în cazul demersurilor colective sau personalela nivel înalt.

Autorităţile statale cu competenţe în integrarea refugiaţilor sunt: Ministerul Administraţiei şi Internelor – Inspectoratul General pentru

Imigrări prin Direcţia de Azil şi Integrare(DAI) este instituţia care, potrivit legiideţine rolul de coordonare a integrării refugiaţilor în România. Înfiinţat în scopul

24 Plan operaţional România, UNHCR, 2006, pag. 3

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


54

gestionării unitare în domeniul imigraţiei, I.G.I. funcţionează la nivel central şiteritorial în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin reorganizareaOficiului Român pentru Imigrări (O.R.I.), noua structură preluând drepturile şiobligaţiile O.R.I. Reorganizarea a survenit ca urmare a numărului tot mai mare decereri de azil, de străini luaţi în custodie publică în vederea returnării, precum şi a

situaţiei operative în domeniile imigraţiei şi azilului, care a cunoscut o evoluţieconstantă în România. Începând cu anul 2002, personalul IGI (fost ORI până în iunie2012) a început să preia treptat acţiuni specifice integrării refugiaţilor (consiliere,medierea relaţiei cu alte instituţii ale statutului etc.). Inspectoratul General pentru Imigrări este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Administratiei si Internelor, înfiinţat în iunie 2012 prin reorganozarea Oficiului Român pentru Imigrări care a fost înfiinţat la data de26.06.2007, prin reorganizarea Autorităţii pentru Străini şi a Oficiului Naţional pentruRefugiaţi, precum şi prin preluarea problematicii ce vizează eliberearea documentuluice atestă dreptul de muncă al străinilor.

Oficiul Român pentru Imigrări îşi exercită atribuţiile ce îi sunt date prin lege

pentru implementarea politicilor României în domeniile migraţiei, azilului, al integrării străinilor şi a legislaţiei relevante în aceste domenii. Activitatea OficiuluiRomân pentru Imigrări constituie serviciu public şi se desfăşoară în interesul persoanei şi al comunităţii, în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi înexecutarea legii.

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă acordă refugiaţilor accesul la angajare şi la măsurilede protecţie a şomerilor, în principiu, în condiţii similar e celor pentru cetăţenii români.

Ministerul Educaţiei, Cercetării , Tineretului şi Sportului. Instituţiile aparţinând Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de

Asigurări de Sănătate.

Structuri ale Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale suntabilitate pentru acordarea alocaţiilor financiare rambursabile. Autorităţile locale deţin responsabilitatea asigurării accesului refugiaţilor

la venitul minim garantat, în condiţiile prevăzute de lege pentru cetăţenii români. Consiliile locale, intervin în special în domeniul asistenţei minorilor

neînsoţiţi prin desemnarea de reprezentanţi legali sau acordarea serviciilor de plasamentfamilial.

În Convenţia din 1951, în capitolele II, III, IV şi V, sunt specificaterecomandările referitoare la acordarea de suport în integrarea refugiaţilor în ţara de azil.Recomandările constau în asigurarea fie a unui tratament similar cetăţenilor ţării de azil, de câteori este posibil, fie a unui tratament diferenţiat, dar nu mai puţin favorabil decât cel aplicat

străinilor din ţara gazdă, şi include următoar ele sectoare: statutul juridic25 : statutul personal, proprietatea imobiliară şi mobliară,

proprietatea intelectuală, drepturile de asociere, accesul la justiţie ; activităţi lucrative26: profesiuni salarizate, angajarea pe cont propriu, profesiuni

libere ;

25 Articolele 12 - 16 ale Convenţiei din 195126 Articolele 17 - 19 ale Convenţiei din 1951

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


55

bunăstarea27 : raţionalizarea diferitelor produse, locuinţele, educaţia publică,asistenţa publică, legislaţia muncii şi protecţiei sociale;

măsurile adiministrative28 : asistenţa administrativă, libertatea de circulaţie,documentele de identitate şi de călătorie, taxele fiscale, transferul bunurilor,refugiaţii aflaţi ilegal în ţara de primire, expulzarea, interdicţia de expulzare sau

returnare, naturalizarea.Din acest set de recomandări, sunt specificate ca domenii cheie, în care trebuie carefugiaţii să beneficieze de acelaşi tratament aplicat propriilor cetăţeni, următoarele domenii: proprietatea intelectuală, accesul la justiţie, raţionalizarea anumitor produse, învăţământul primar, asistenţa publică, legislaţia muncii şi securităţii sociale, taxele fiscale.

JRS (Serviciul Iezuiţilor pentru Refugiaţi, http://www.jrsromania.org) este oorganizaţie a Bisericii Catolice, care se ocupă cu asistenţa refugiaţilor în mai multe ţări ale lumii,dezvoltând proiecte şi programe de suport, implicând specialişti în consiliere juridică şi psiho-socială, cadre medicale, precum şi alţi specialişti. Activitatea organizaţiei se bazează mult pesuportul voluntarilor, implicaţi direct în proiecte, care au posibilitatea să comunice direct cu

beneficiarii. Prezenţă în România: JRS România desfăşoară în prezent proiecte orientate spreasistarea multifactorială şi complexă a beneficiarilor: asistenţă medicală, ajutoare de urgenţă,asistenţă socială, advocacy, asistenţă legală, cazare, educaţie şi recr eere, relocare.

Activităţile defaşurate de JRS prin oferirea de consiliere profesională şi servicii sociale,sunt menite în principal să acopere nevoile de bază ale persoanelor vulnerabile, în special în ceeace priveşte cazarea şi să îi pregătească în acelaşi timp pentru o viaţă normală şi autonomă. JRS România organizează activităţi educative (cursuri de limba română, istorie, geografie,calculatoare, orientare culturală, etc.) şi oferă asistenţă în vederea integrării pe piaţa muncii. JRS oferă beneficiarilor săi asistenţă juridică de specialitate, inclusiv în centrele de custodie publică unde acordă şi asistenţă socialăpublică, unde acordă şi asistenţă socială. Centrul de

Documentare al JRS pe Informaţii din Ţara de Returnare oferă la cerere, informaţii în cazuri privind azilul sau străinii, în cazurile de repatriere voluntara şi nu numai. Pentru cazurile vulnerabile, JRS acordă ajutoare de urgenţă (alimente, îmbrăcaminte,medicamente), dar şi asistenţă medicală prin partenerii săi sau acoperă cheltuieli le legate deconsultaţii de specialitate, investigaţii şi tratament.

O altă componentă a activităţilor JRS o reprezintă campaniile de conştientizare, deadvocay, precum şi activităţi de cercetare pe diferite subiecte de interes.

Salvaţi Copiii este o or ganizaţie internaţională care se ocupă de o multitudine decategorii vulnerabile de copii din lumea întreagă şi oferă programe de nutriţie, şcolarizare,asistenţă comunitară, reintegrare familială, suport în criză, activităţi de educaţie fizică şi alte

programe. Organizaţia oferă servicii de centru de zi în centrul de cazare Stolnicul, în caredesfăşoară activităţi educative şi de recreere cu copiii refugiaţi şi solicitanţi de azil, cărora leoferă şi ajutoare materiale şi plata taxei de grădiniţă; cu ocazia sărbătorilor se organizează petreceri şi se oferă cadouri tuturor copiilor; există un program de tabere şi excursii de week -end.

27 Articolele 20 - 24 ale Convenţiei din 1951 28 Articolele 25 - 34 ale Convenţiei din 1951

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


56

Fig. 2 Organizaţii internaţionale

Organizaţia Fondat SediuPrezenţăţări

Grup-ţintă Mandat/servicii oferite

OIM 1951 Geneva 100 Migranţi

- promovarealegislaţiei internaţionale îndomeniul migraţiei

- protecţia drepturilormigranţilor - studii privind

migraţia şi migraţia forţată

UNHCR 1950 Geneva 116Solicitanţi de azil Refugiaţi

- coordonareinternaţională în protecţia refugiaţilor

- asigurarea protecţieidrepturilor solicitanţilor de azilşi refugiaţilor

JRS 1980 Roma 50

Refugiaţi, persoane deplasateintern, străini

respinşi definitiv

- asistenţă materială - asistenţă spirituală

Salvaţi Copiii 1919 Westport 110Copiii,minorii neînsoţiţi

- asistenţă materială şieducaţională

- consiliere pentrufamiliile copiilor

- evaluarea nevoilor şiredactarea rapoartelor specialeşi anuale

Organizaţii neguvernamentale naţionale

CNRR (Consiliul Naţional Român pentru Refugiaţi, http://www.cnrr.ro/) este oorganizaţie neguvernamentală care oferă asistenţă solicitanţilor de azil şi refugiaţilor,înregistrează cazurile preluate şi colaborează cu autorităţile de stat în vederea îmbunătăţiri iserviciilor oferite beneficiarilor. Organizaţia are activitate în centrul de cazare Stolnicu, undeoferă consiliere juridică şi socială direct beneficiarilor. Asistenţa juridică constă în redactareadocumentelor necesare în procedură, evaluarea cazului, asistenţa în instanţă, iar activităţilesociale includ orientare culturală, curs de limbă română, comunicare interculturală.

OFRR (Organizaţia Femeilor Refugiate din România) este o organizaţieneguvernamentală, creată de către femei care au obţinut statut de refugiat în România, care oferăasistenţă atât femeilor solicitante de azil şi refugiate, cât şi altor categorii de migranţi. Printre proiectele derulate se află proiectul Voci ale refugiaţilor”, prin care beneficiarii sunt implicaţi în procesul de luare a deciziilor, proiectul Clubul refugiaţilor”, în care are loc schimb deexperienţe şi discuţii pe problematicile de interes a refugiaţilor, şi proiectul de acordare a

http://www.cnrr.ro/

http://www.cnrr.ro/

http://www.cnrr.ro/

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


57

ajutorului material obţinut din donaţii voluntare. Pe lângă acestea, organizaţia mai oferă vizite ladomiciliul persoanelor în dificultate, traduceri la cerere, organizarea evenimentelormulticulturale şi a sărbătorilor, acordarea ajutorului material persoanelor vârstnice române.

Fundaţia ICAR ( http://www.icarfoundation.ro/) este o organizaţie neguvernamentalăcare este specializată pe asistenţa victimelor torturii, iar printre beneficiari se numără şi

solicitanţii de azil şi refugiaţii din România. Serviciile oferite se referă, în primul r ând, laevaluare şi asistenţă medicală specializată (psihiatru, medic generalist, oculist, cardiolog,stomatolog, etc.) şi la asistenţă socială (acces la servicii sociale în comunitate) şi juridică (asistaţide avocaţi). În paralel cu aceste activităţi ICAR organizează sesiuni de training şi seminareorientate spre îmbunătăţirea pregătirii profesionale a specialiştilor angajaţi.

ARCA (Forumul Român pentru Refugiaţi şi Migranţi, www.arca.org.ro) este oorganizaţie neguvenamentală care are ca obiectiv protejarea drepturilor migranţilor şi oferireaasistenţei acestei categorii vulnerabile. Serviciile oferite se structurează pe mai multe dimensiuni,care includ:

monitorizarea integrării – sensibilizarea opiniei publice, colaborareinterinstituţională, demersuri pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ, consiliere

servicii sociale – informare cu privire la drepturi şi obligaţii, asistenţămaterială şi medicală pentru persoane cu venituri reduse asistenţă juridică – consiliere şi depunerea actelor pentru stabilir ea

domiciliului în românia, obţinerea actelor pentru apatrizi şi obţinerea cetăţenieiromâne persoanelor care se califică pentru acest drept

asistenţă în vederea angajării - facilitarea contactului cu angajatorii, platacursurilor de calificare.

Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Apatrizilor şi Refugiaţilor - APADAR (www.apadar.ro).Scopul organizaţiei îl constituie apărarea drepturilor apatrizilor şi refugiaţilor, în contextullegislativ internaţional referitor la statutul acestora. Programele asociaţiei se adresează

solicitanţilor de protecţie, celor care au obţinut statutul de refugiat şi apatrizilor de pe teritoriulRomâniei. Printre obiectivele organizaţiei se numărăinformarea grupurilor ţintăasupradrepturilor şi obligaţiilor ce le revin, susţinerea grupurilor ţintă pe durata desfăşurării procedurilor legale şi integrarea socială a refugiaţilor şi apatrizilor. Asociaţia Generaţie Tânără România (G.T.R., www.generatietanara.ro) cu fiiliale înBucureşti, Galaţi, Călăraşi, Iaşi, Bacău, Constanţa. Organizaţia derulează un program decombatere a traficului de fiinţe şi asigură asistenţă transfrontalieră pentru victimele traficului defiinţe. Totodată, organizaţia dezvoltă programe de asistenţă socială, sprijin în reunificareafamiliei,programe sociale şi de sănătate pentru persoanele refugiate pe teritoriul României.

Fig. 3 Organizaţii naţionale

Organizaţia Fondat Grup-ţintă Mandat/servicii oferite

CNRR 1998Solicitanţi de azil Refugiaţi

- asistenţă juridică pentrusolicitanţii de azil în ceea ce

priveşte deschiderea şidesfăşurarea procedurii - achitarea serviciilor detraducător - activităţi sociale bazate pevoluntariat- traininguri pentru voluntari şi

http://www.icarfoundation.ro/



8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


58

specialişti

OFRR 2000

Solicitanţi de azil Femei refugiateRefugiaţi Migranţi

- activităţi culturale - consiliere comunitară - atelier de confecţii pentru femei - promovarea egalităţii de gen

ICAR 1992 Victimele torturii

- asistenţă medicală, evaluărimedicale- asistenţă psihologică şiconsiliere- asigurarea cu medicamente

ARCA 1998Refugiaţi Repatriaţi Migranţi

- asistenţa în vederea integrării - asistenţă juridică în vedereaobţinerii cetăţeniei române - promovarea drepturilorrefugiaţilor şi migranţilor

APADAR 2002 Refugiaţi Apatrizi

- informare a grupurilor tintaasupra drepturilor si obligatiiloracestora- sustinere a grupurilor tinta pedurata desfasurarii procedurilorlegale cere le privesc- integrarea sociala a refugiatilorsi apatrizilor

AsociaţiaGeneraţie TânărăRomânia (G.T.R)

2001 Refugiaţi

- programe de asistenţăsocială, sprijin în reunificareafamiliei,programe sociale şi desănătate pentru persoanelerefugiate pe teritoriul României

4.3.Conceptul de integrarea în asistenţa şi protecţia refugiaţilor

Integrarea reprezinta procesul care începe din momentul sosirii în statul gazdă şi durează până când refugiatul devine membru al societăţii din punct de vedere legal, economic, cultural şisocial.

Pentru integrarea refugiatilor, fiecare guvern este dator să dezvolte programe de integrare potrivite pentru nevoile refugiaţilor, care să faciliteze accesul acestora pe piaţa muncii, accesul lao locuinţă , accesul la servicii de educaţie, medicale şi de asistenţă socială.

Este important ca societatea civilă sa fie informată cu privire la situaţia refugiaţilor pentrueliminarea eventualelor atitudini negative faţă de aceştia şi educaţia în spiritul toleranţei pentruintegrare rapidă.

Integrarea presupune din partea refugiatilor pregatire şi disponibilitate de a se adapta lasocietatea gazda, existenţa unor comunităţi locale receptive, precum şi a unor instituţii publice

care să raspundă nevoilor unei populaţii diverse.Văzută dintr -o perspectivă macro, integrarea se referă la o caracteristică a sistemuluisocial, a societăţii în ansamblu, şi anume, la intensitatea relaţiilor stabilite între părţilecomponente, grupuri şi persoane.

Integrarea reprezintă un proces variat şi complex, care trebuie studiat din mai multe perspective, experienţele anterioare fiind importante în evaluarea gradului de integrare a unuirefugiat. Astfel, evaluarea se referă atât la componente fizice (starea de sănătate, asigurarea unei

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


59

locuinţe), sociale( înregistrarea în sistemul social, integr area pe piaţa muncii, educaţia, psihice(starea psihică, depăşirea traumelor), precum şi culturale.

Integrarea este un proces de adaptare ce presupune, în cazul refugiaţilor, trei elemente: componenta individuală – pregătirea refugiatului pentru adaptare; componenta socială - adaptarea instituţiilor la schimbările profilului polulaţiei;

componenta psihosocială - integrarea este un proces de lungă durată care începeadesea odată cu sosirea în ţara de azil şi se încheie în momentul în care un refugiatdevine membru activ al societăţii din punct de vedere juridic, social, economic,educaţional şi cultural. Adesea acest moment este determinat de percepţiarefugiaţilor privind acceptarea lor în ţara gazdă şi apartenenţa lor la societateagazdă.

Din perspectivă sociologică29, integrarea reprezintă “ procesualitatea interacţiunilordintre individ sau grup şi mediul social specific sau integral, prin intermediul căreia serealizează un echilibru funcţional al părţilor ”. Procesul integrării, proces bazat pe interacţiuneadintre cel care se integrează şi sistemul în care are loc integrarea, presupune modificări aleambilor termeni ai relaţiei de integrare. În general, se acceptă faptul că integrarea este un proces

gradat, multidimensional şi de durată, ce se derulează în trei etape: Acomodarea la normele şi comportamentele specifice celuilalt termen alrelaţiei de integrare. Această fază a integrării sociale are un accentuat caracter informativ- cele două componente ale relaţiei de integrare devin conştiente de obiectivele şicaracteristicile celeilalte componente.

Asimilarea de valori, norme şi modele comportamentale specifice celordouă componente ale relaţiei de integrare. Riscurile existente în această etapă suntdeterminate de posibila asimetrie în termeni de distribuire a raporturilor de putere şi decontrol social, respectiv asimilarea unilaterală, de regulă de societate sau comunitate.

Participarea, în sine o sinteză a primelor două etape, constă în implicareasubiectivă (atitudini, aspiraţii, cunoştinţe, convingeri, anticipări, angajări/implicări) şi

obiectivă (acţiuni şi interacţiuni) a componentei de integrat într-un sistem de relaţii careasigură oportunităţi sociale adecvate. Participarea poate fi definită ca opusul stării deizolare30 sau marginalizare31 sau discriminare socială32 şi poate fi mai mult sau mai puţin intensă, în funcţie de dimensiunile sociale considerate şi de profilul individual alrefugiatului.Considerând integrarea ca momentul articulării socialului cu individualul, putem defini

integrarea refugiaţilor ca un proces de restructurare influenţat în acelaşi timp de acti vismulrefugiaţilor şi de capacitatea de răspuns social, formal şi informal, la obiectivele şi

29 Sinteză întocmită în baza informaţiilor relevante din Zamfir, C., Vlăsceanu, L. (coord.) (1998) Dicţionar de sociologie, Bucureşti, Editura Babel.30 Izolarea socială a persoanelor, grupurilor sau colectivităţilor constă din separarea paţială sau totală a indivizilorsau grupurilor sociale Zamfir, C., Vlăsceanu, L. (coord.) (1998) Dicţionar de sociologie, Bucureşti, Editura Babel.31 Poziţia socială marginală constă din izolarea indivizilor sau grupurilor urmare a accesului limitat la resurseeconomice, politice, educaţionale şi comunicaţionale ale societăţii. Situaţia de marginalizare conţine prin ea însăşiun cerc vicios : persoanele şi grupurile marginalizate, fiind lipsite de resurse minime şi făcând obiectul uneidiscrimininări constante, sunt lipsite de şanse reale pentru a depăşi starea de marginalitate. Zamfir, C., Vlăsceanu, L.(coord.) (1998) Dicţionar de sociolog ie, Bucureşti, Editura Babel.32 Definiţia discriminării introdusă de Organizaţia Naţiunilor Unite constă din “orice conduită bazată pe distincţiaoperată în raport cu anumite categorii naturale şi sociale şi care nu este legată de capacităţile şi meritele individualesau de comportamentul concret al unei persoane „‟.

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


60

caracteristicile refugiaţilor. Având ca obiectiv accesul la resursele economice, sociale şiculturale, integrarea refugiaţilor presupune atât restructurări la nivel social şi comunitar cât şirestructurări cognitive, motivaţionale şi comportamentale ale refugiaţilor.

Principiile cheie ale integrării refugiaţilor pot fi subsumate contextului juridic, structural,şi cultural al societătii gazdă, componente sociale a căror permanentă interacţiune în cadrul mai

larg al relaţiei refugiat-societate are o influenţă decisivă asupra integrării. Integrarea nu este unconcept sau un fenomen specific refugiaţilor – există preocupări la nivel social pentruintegrarea minor ităţilor, şomerilor, persoanelor cu nevoi speciale, toxicomanilor etc. La nivelsocial, migranţii sunt în general consideraţi ca fiind a priori diferiţi faţă de cetăţenii ţării gazdă şise face adesea abstracţie de faptul că dificultăţile de integrare pot fi generate nu de specificulrefugiaţilor , ci de condiţiile sociale puse la dispoziţia acestora.

4.3.1. Cadrul structural al integrării refugiaţilor

Cadrul structural al integrării refugiaţilor include strategiile şi programele care au caobiectiv compensarea situaţiei temporare de dificultate în care se află refugiaţii. Asistenţarefugiaţilor în vederea integrării cuprinde acţiuni specifice ce constau din două tipuri de strategiiaflate în strânsă interacţiune: pregătirea refugiaţilor să interacţioneze social şi să participe activ ladezvoltarea socio-economică a comunităţii în care trăiesc; crearea unui mediu economico-social propice integrării. Reducerea gradului de dependenţă al refugiaţilor se realizează prin intervenţiiîn trei domenii cheie (protecţia socială, educaţia şi generarea de venituri) cu respectarea a două principii fundamentale:

Accesibilitatea serviciilor, respectiv existenţa lor , dar şi adaptarea la profilul refugiaţilor.

Considerarea nivelului general de trai din ţara de azil.Mecanismele de protecţie socială a refugiaţilor, concepute în aşa fel încât să devină o

“punte” către serviciile sociale convenţionale considerate din perspectiva cadrului mai largminoritate-egalitate, constau din:

Consilierea orientată către abilitarea şi dezvoltarea individuală sau de grupa refugiaţilor. Parte esenţială a protecţiei sociale ce are ca obiectiv general dezvoltarea,corectarea sau refacerea capacităţilor integrative individuale sau comunitare, asistenţasocială a refugiaţilor nu poate fi condiţionată de contribuţii anterioare33.

Beneficiile sociale, respectiv acordarea de gratuităţi sau subvenţii pentru o perioadă de timp determinată. Având în vedere specificitatea profilului refugiaţilor,accesul la beneficii non-contributorii34 în etapa de pregătire pentru integrare esteindispensabilă.

Locuinţele/Cazarea. Condiţiile de trai au o mare influenţă asupra stării desănătate a refugiaţilor, asupra echilibrului lor psihic şi, în ultimă instanţă, asupra atingerii

33 Asistenţa socială se acordă pe baza principiului solidarităţii sociale … şi nu este specificat decât în limite generaleîn lege, urmând a fi specificat prin analiza de la caz la caz a situaţi ilor concrete, în baza unor anchete sociale (Pop,Luana-Miruna. coord. 2002, Dicţionar de politici sociale , E d. Expert, Bucureşti).34 Beneficiile non-contributorii sunt acele beneficii sociale, monetare, în natură sau sub formă de servicii,necondiţionate de plata prealabilă a unei contribuţii de către individ. Pop, Luana-Miruna. coord. 2002, Dicţionar de

politici sociale, E d. Expert, Bucureşti.

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


61

unui nivel de trai decent pe baza valorif icării propriului potenţial. Cum modalităţile princare se poate realiza acest lucru sunt destul de variate35, esenţială devine informarea36 refugiaţilor referitor la tipul şi localizarea modalităţi de cazare existente, informare caresă permită o decizie în cunoştinţă de cauză.

Asistenţa medicală. Asigurarea accesului la asistenţa medicală vizează nu

numai actul medical în sine, ci şi intervenţiile de suport, tipul serviciilor de consiliere şiasistenţă socială37. Dificultăţile de comunicare, amplificate de alţi factori favorizanţi38, pot constitui importante bariere în calea accesului la serviciile medicale.

Educaţia, recunoscută de instrumentele internaţionale ca un drept alomului, exercită o influenţă deosebită asupra încurajării unei atitudini pozitive faţă deviitor şi restaurării normalităţii vieţii refugiaţilor. Programele educaţionale specifice suntfundamentate pe principii inclusive39 şi au caracter stadial:

într-o primă etapă, o atenţie deosebită se acordă educaţiei cu caracter non-formal,orientată predominant către învăţarea limbii din ţara de azil prin intermediul unor cursuriorganizate în aşa fel încât să fie accesibile refugiaţilor copii sau adulţi40.

într-o a doua etapă, cu un accentuat caracter formal, se realizează educaţia conform

programei de învăţământ din ţara de azil. Din perspectiva educaţiei formale, o atenţiedeosebită se acordă educaţiei primare a copiilor refugiaţi şi, în cazul adulţilor,recunoaşterii/atestării studiilor sau experienţei de muncă anterioare, calificării profesionale.Atingerea unui nivelului decent de bunăstare socială41 are drept condiţie esenţială

desfăsurarea de activităţi generatoare de venituri, prin angajare sau liberă iniţiativă. Deşi o partedin problemele cu care se confruntă refugiaţii sunt oarecum similare cu cele ale cetăţenilor ţăriide azil, refugiaţii se confruntă cu o serie de probleme specifice, cum ar fi:

Dificultăţi accentuate de acces la piaţa locurilor de muncă. Riscul de discriminare (salariu mai mic, posibilitatile reduse de avansare

etc.).

Angajarea sub nivelul de calificare profesională cauzată în principal denerecunoaşterea calificărilor obţinute în străinătate.

35 Alocarea de locuinţe din fondul pentru categoriile sociale defavorizate, în centrele speciale de cazare sau în sectorul privat.36 Serviciile de informare trebuie să ia în considerare nu numai legăturile familiale sau comunitare din diferite zoneşi gradul de accesibilitate a facilităţilor de integrare (cum ar fi: oportunităţile educaţionale sau de angajare), evitareasegregării topografice ( Recomandările ECRE privind integrarea refugiaţilor în Europa, 1999) 37 Câteva dintre aspectele controversate sunt: Standardele ale bolilor psihice în rândul populaţiei de refugiaţi;Practicile tradiţionale mutilante, cum ar fi mutilarea genitală a femeii; Educaţia sanitară şi planificare familială. 38 Cum ar fi experienţe traumatizante anterioare (ex.: persecuţia, tortura, închisoarea) sau situaţii frustrante prezente(ex.: separarea de familie, dificultăţile de adaptare culturală sau lipsa de perspectivă). 39 Educaţia inclusivă promovează evitarea izolării sociale şi constă din furnizarea de servicii educaţionale identice cu

cele acordate cetăţenilor ţarii de azil, din punct de vedere al calităţii, conţinutului şi locului de desfăşurare.40 Acest tip de educaţie face apel la modele cunoscute de refugiaţi şi la limbaj de instruire familiar iar instructoriisunt fir profesori specializaţi în educaţie non-formală fie reprezentanţi ai comunităţii de refugiaţi pregăţiţi special

pentru aceste cursuri. Exemple în acest sens sunt, în cazul copiilor refugiaţi, clasele pregătitoare de limbă sau, pentruadulţii refugiaţi, cursurile de limbaj profesional sau cele orientare culturală. 41 Concept impus de literatura de specialitate prin traducerea noţiunii de welfare, acesta poate fi definit intr-un modaccesibil prin raportare la: a) fie un nivel minim de funcţionare socială; b) covertirea monetară atât a veniturilorunei persoane cât şi a activităţilor gospodăreşti prin care se reduc cheltuielile sau a timpului liber; c) echilbrul dintrevenituri şi consum (Pop, Luana-Miruna. coord. 2002, Dicţionar de politici sociale , E d. Expert, Bucureşti).

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


63

Înlăturarea dezavantajelor existente în poziţia competitivă în raport cu alţii(egalitatea de şansă). Acest tip de egalitate vizează atât egalitatea poziţiilor iniţiale cât şiegalitatea mijloacelor şi instrumentelor.

Atenuarea tuturor celorlalte dezavantaje generate de mediul social şieconomic43 (egalitatea rezultatelor ).

Aspecte importante pentru procesul integrării refugiaţilor suntreglementările legislative referitoare la politicile sociale de ramură, ca cele din domeniulsănătăţii, combaterii sărăciei, educaţiei, protecţiei copilului, persoanelor cu handicap etc. precum şi:

Considerarea spiritului instrumentelor internaţionale relevante prin promovarea unor legislaţii naţionale generoase care să promoveze şi să susţină integrarearefugiaţilor.

Cetăţenia şi libertatea de mişcare, instrumente cheie în politicile sociale deintegrare a refugiaţilor – apartenenţa deplină a refugiatului la societatea gazdă.

Dreptul de vot, drept ce condiţionează la modul absolut participarearefugiaţilor la procesul de luare a deciziilor şi la viaţa publică din ţara de azil.

Anti-discriminarea şi egalitatea. Reunificarea familiei. Deşi principiul unităţii familiei este ferm în practicainternaţională, există restricţii privind lungimea rezidenţei, veniturile sau existenţadocumentelor privind legăturile de familie/de rudenie.

4.3.3. Componenta de asistenţă socială Componenta informativă a asistenţei refugiaţilor

Deşi nu presupune ”sfătuirea” refugiaţilor, respectiv limitarea libertăţii acestora de aajunge la propriile concluzii, asistenţa refugiaţilor cuprinde drept componentă informareaacestora referitor la sistemul social din ţara de azil. Asistentul social este de cele mai multe oriunica sursă de informaţie a refugiatului în ce priveşte reţeaua de instituţii care acordă asistenţă şi protecţie socială, furnizorii de servicii de calificare profesională sau orientare pe piaţa locurilorde muncă, sistemul de educaţie sau asistenţă medicală etc. din ţara de azil.

Componenta suportivă a asistenţei refugiaţilor Deşi nu îşi propune să ajungă la motivaţia psihologică, profundă a problemelor

refugiaţilor, asistenţa are un rol important în: Crearea cadrului necesar schimbărilor stilului de viaţă în vederea

integrării. Depăşirii situaţiilor de criză ‟obişnuite‟ (adolescenţa, pubertatea, boala,

etc.) Demersul suportiv/psihologic aferent sesiunilor de asistenţă depinde de

sistemul teoretic la care consilierul a aderat (raţional-emotiv44, tranzacţional45, gestalist

43 Există patru strategii de egalizare a rezultatelor: aa) maximizarea standardelor minime de trai, de locuinţă, deeducaţie, de îngrijire medicală; bb) egalizarea resurselor; cc) creşterea resurselor celor mai defavorizaţi în raport cucei mai favorizaţi; dd) scăderea nivelului resurselor celor favorizaţi(Pop, Luana-Miruna. coord. 2002, Dicţionar de

politici sociale, E d. Expert, Bucureşti).

44 Albert Ellis, fondatorul acestei concepţii (lucrarea de referinţă” Raţiune şi emoţie în Psihoterapie” Reason and Emotion În Psychotherapy, 1962), consideră că cele trei obiective fundamentale ale oricărei fiinţe umane sunt:supravieţuirea, evitarea suferinţei şi atingerea unui nivel rezonabil de satisfacţie. Ellis identifică şi caracteristicile

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


64

etc. ) În principal, consilierul/asistentul social trebuie să deţină abilităţi relaţionalespecifice în scopul:

asigurării suportului emoţional adecvat refugiatului, pentru ca acesta să relateze problemele cu care se confruntă. Există clar precizate în literatura de specialitate46, oserie de aspecte care trebuie evitate în asistenţă:

Direcţionarea şi conducerea, respectiv preluarea controlului asupra a ceea ce clientuldoreşte să vorbească; formularea de judecăţi şi aprecieri evaluative, realizate adesea prin raportare la criteriile

consilierului/asistentului social; blamarea clientului pentru problemele sale; diagnosticarea personalităţii sau a unui anume comportament încurajări sau promisiuni nerealiste neacceptarea trăirilor negative ale clientului şi încercarea de a-l convinge că ar trebui să

aibă alte trăiri emoţionale; interogarea ofensivă (acest tip de întrebări pun adesea clientul în poziţie defensivă); supra-interpretarea – furnizarea de explicaţii psihologice, culturale sau de altă natură,

care adesea nu au nici o legătură cu punctul de vedere al clientului referirea inadecvată la experienţe personale (aparent cu mult mai grave decât ale

clientului); afişarea unei atitudini hiper -profesionale – afişarea unei experienţe copleşitoare în

rezolvarea problemelor similare celor întâmpinate de client; simularea atenţiei, a unui interes exagerat şi nesincer faţa de problemele clientului semnalizarea brutală a disponibilităţii temporale limitate.

Componenta formativă a asistenţei refugiaţilor Rolul asistentului social nu este acela de a rezolva problemele refugiaţilor ci de formarea

abilităţilor necesare rezolvării problemelor. (Schimbarea atitudinală – limite ale schimbării -independenţa faţă de asistenţa umanitară.) Componenta formativă a consilierii refugiaţilor constădin intervenţii asupra a trei tipuri de abilităţi:

abilităţi ale gândirii (ce se gândeşte şi cum se gândeşte): asumarearesponsabilităţii pentru propriile opţiuni, utilizarea autodicursului suportiv; utilizareaunor reguli personale realiste47, opţiunea pentru realismul percepţiilor, atribuirea adecvatăa cauzelor, formularea de predicţii realiste, clarificarea nevoilor, stabilirea de obiectiverealiste, abilităţi de vizualizare pozitivă, luarea deciziilor, prevenirea şî rezolvarea problemelor;

”persoanelor deplin funcţionale sau autoactualizate”: interes pentru propria persoană şi pentru social,autodirecţionare şi asumarea responsabilităţii, toleranţă şi flexibilitate, acceptarea incertitudinii, dedicaţie, cretivitateşi originalitate, gândire ştiinţifică/logică, acceptare de sine, asumarea riscului, amânarea gratificării imediate, non -utopismul, toleranţă la frustrare. (Teoria şi practica consilierii, Petru Lisievici, Editura Universităţii Bucureşti,1998.)45 Eric Lennard Bernestein îşi face cunoscută această metodă de consiliere şi terapie prin ”Analiza Tranzacţională:O Metodă de Terapie de Grup Nouă şi Efectivă” Transactional Analysis: A New and Effective Method of GroupTreatment, 1958. Teoria tranzacţională a personalităţii. 46 Teoria şi practica consilierii, Petru Lisievici, Editura Universităţii din Bucureşti, 1998. 47 Caracterul de urgenţă al nevoilor, evitarea perfecţionismului, autoaprecierii globale, dramatizării etc.

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


65

abilităţi acţionale: abilităţi de relationare, de studiu, ocupaţionale, de participare socială etc.;

abilităţi emoţionale: receptivitatea şi deschiderea faţă de trăirileemoţionale, explorarea propriilor trăiri emoţionale etc.

4.4. Dimensiunile şi elementele integrăriiÎn principal, în literatura de specialitate se menţionează câteva perioade de adaptare lanoua societate, care se referă la :

primele luni după venire – pierderea identităţii şi statutului social, deseori persoanele cu educaţie nu-şi pot aplica cunoştinţele în domeniu; femeile trebuie sămuncească, copiii socializează mai repede, mărind diferenţele intergeneraţionale, practicile obişnuite sunt considerate suspecte şi nu sunt înţelese;

primii doi ani după venire – se încearcă reconstruirea vieţii, implicarea în programe de integrare, aculturaţie şi cunoaştere mai bună a limbii; cunoştinţeleexistente şi experienţele trecute pot ajuta la obţinerea unui nivel de viaţă mai bun;

până la 5 ani după venire – integrarea este avansată, apare rutina şi grijile

legate de familie, speranţele sunt transferate asupra noii generaţii; un d eceniu şi mai mult – se obţine un statut social, de cele mai multe ori,

unul inferior celui din ţara de origine. În ceea ce priveşte fazele procesului de asimilare, Eisenstadt (1954, apud Valtonen 1994)

propune o clasificare în patru faze, prima referindu-se la însuşirea normelor, valorilor, limbii; adoua – la preluarea noilor roluri şi adaptarea în situaţii noi; a treia – la dezvoltarea noii identităţişi statusului social, iar a patra – la participarea directă la viaţa noii societăţi. Gordon(1964)consideră primele trei faze ca fiind asimilare comportamentală sau aculturaţie – asimilareamodelelor culturale ale ţării-gazdă - , iar ultima fază – asimilare structurală, care se manifestă prin căsătorii cu membrii societăţii noi, lipsa discriminării şi conflictelor de valori, apariţia noiiidentităţi.

Garza-Guerrero (1974) introduce termenul de şoc cultural” pentru a descrie experienţaschimbării culturii de provenienţă cu cultura ţării de azil. Refugiatul este pus faţă în faţă cu unmediu nou, necunoscut; în acest mediu el va fi supus proceselor de desocializare şi, ulterior, deresocializare. Lipsa familiei, prietenilor, practicilor obişnuite, tipului de mâncare familiar poateduce la sentimente de tristeţe, pierdere şi nostalgie. Cei mai afectaţi de şocul cultural vor fi ceicare nu s-au pregătit, nu s-au gândit, nu s-au aşteptat la părăsirea ţării de origine şi care au fostnevoiţi să fugă pe fondul isteriei şi panicii generale.

În general, problemele cu care se confruntă refugiaţii în procesul de refugiu sunt extremde complexe, fapt demonstrat de multitudinea de explicaţii teoretice oferite de specialiştii îndomeniu. Mai există, însă, încă o problemă importantă, cu care se confruntă solicitanţii de azil şirefugiaţii imediat după producerea evenimentelor care au avut un impact negativ puternic asupra

personalităţii acestora – tulburarea de stres post-traumatic (PTSD), care poate interveni în urmaunui viol, a torturii, a violenţelor îndreptate împotriva persoanei însăşi şi împotriva membrilorfamiliei acesteia. PTSD apare, de regulă, în limita a trei luni de la producerea evenimentuluideclanşator, dar la unele persoane poate apărea şi cu ani mai târziu, caracterizându-se prinurmătoarele simptome (Fischer G., Riedesser P., 2001):

retrăirea – reamintirea evenimentului, cauzată de anumite situaţiisau obiecte din mediu, halucinaţii şi flash-back-uri, coşmaruri

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


66

evitarea – persoana tinde să evite lucrurile care îi pot aminti detrauma suferită, nu vrea să îşi reamintească amănuntele evenimentului, sedetaşează emoţional de ceilalţi, manifestă o lipsă de speranţe pentru viitor

tresărire persistentă – dificultăţi de concentrare a atenţiei, tresăririfrecvente, anxietate

Toate aceste lucruri trebuie luate în consideraţie de personalul instituţiilor din domeniu pentru a asigura o asistenţă cât mai bună solicitanţilor de azil şi refugiaţilor, asistenţă care începeîn momentul primirii cererii de azil şi cazării într-un centru de cazare.

Standardele europene de primire a solicitanţilor de azil formulate în Directiva ComisieiEuropene cu privire la primirea solicitanţilor de azil (ECRE 2005) presupun ca statele de azil săofere toate condiţiile necesare în ceea ce priveşte hrana, cazarea, asigurarea cu îmbrăcăminte,cazare separată pentru familii cu copii, apropierea de linii de transport în comun, decontarea biletelor pentru transport în comun, respectarea specificului cultural al regiunii de unde provinesolicitantul.

Experienţa refugiului poate fi, deseori, tulburătoare, atât din cauza problemelor care audeterminat individul să plece, cât şi din cauza problemelor cu care se confruntă în drum spre ţara

de azil, precum şi în respectiva ţară. Dacă s-ar reconstitui calea parcursă de un refugiat sausolicitant de azil din ţara de origine până la obţinerea unei forme de protecţie, ea ar fi, totuşi, puţin diferită de calea parcursă de o persoană care nu a primit o formă de protecţie:

Dacă cererea solicitantului de azil este respinsă şi este nevoit să părăsească teritoriul ţării,atunci cercul vicios al refugiului se repetă într -o nouă ţară, iar de acolo lucrurile se complică şimai mult. Dacă, însă, cererea este aprobată, solicitantul de azil primeşte o nouă şansă de a avea oviaţă decentă, un statut social, o ocupaţie şi o posibilitate de a oferi un viitor tinerei generaţii, încazul solicitanţilor adulţi şi o nouă şansă de a primi educaţie şi de a se dezvolta armonios într -onouă societate în cazul solicitanţilor minori.

În ceea ce priveşte a titudinea societăţii , chiar dacă situaţia s-a rezolvat într-un modfavorabil solicitantului de azil şi acesta a obţinut o formă de protecţie, a intrat în programul deintegrare şi a dobândit un statut social, a depăşit mai multe probleme legate de locuinţă,

angajare, educaţie, mai există o problemă cu care se poate confrunta în ţara de azil: discriminareadin cauza atitudinii negative a societăţii faţă de străini în general şi faţă de refugiaţi în particular.Această discriminare se poate manifestă pe mai multe planuri, cele mai importante fiind câmpulmuncii şi relaţiile sociale. Dacă un refugiat nu se poate angaja la un loc de muncă bine plătit şinu poate închiria o locuinţă, dacă nu beneficiază de locuinţe sociale, calitatea vieţii acestuia va fiscăzută şi ar putea scădea în continuare.

Societatea românească este o societate în care valorile tradiţionale şi religioase au oinfluenţă majoră asupra mentalităţii, fapt demonstrat prin practicile comunitare; societatea

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


68

Ca o concluzie generală, actuala opinie publică neutră, chiar favorabilă, creează premisele unei acceptări pozitive în rândul populaţiei bfaţă de refugiaţi. Printr -o informarecorespunzătoare a populaţiei privind motivul venirii refugiaţilor în România, privind nevoile lorspecifice şi avantajele pe care le are România ca participant activ în domeniul protecţieirefugiaţilor, opinia publică poate deveni un factor extrem de favorabil integrării refugiaţilor. De

asemenea, printr-o reflectare incorectă în mass-media a problematicii refugiaţilor, opinia publicăse poate transforma în principalul obstacol în calea integrării, reducând decisiv din impactul politicilor şi programelor de integrare.

În ultimii ani, conceptul de coeziune socială a fost foarte uzitat ca echivalent pentruintegrare. De asemenea, integrarea poate fi percepută dintr -o perspectivă de grup sau unaindividuală. Toate grupurile sau persoanele manifesta un anumit grad de integrare într -o societatedată (Radu, Mircea , Politica şi practica privind integrarea imigran ţ ilor şi refugia ţ ilor în staleleeuropene, Revista Calitatea Vieţii, XVII, nr 3-4, Bucureşti, 2006, pag 3).

Conform Comisiei Europene, politicile sociale care vizează integrarea imigranţilor însocietatea europeană ar trebui să urmărească respectarea valorilor fundamentale ale unei societăţ i

democratice, dreptul imigranţilor de a-şi păstra propria identitate, acordarea de drepturi şiobligaţii corespunzătoare, comparabile cu acelea ale cetăţenilor Uniunii Europene, participareaactivă a imigranţilor în toate aspectele vieţii comunităţii europene, economic, social, cultural, politic şi civil, în aceleaşi condiţii cu cetăţenii Uniunii Europene (Communication on Immigration Integration and Employment (COM(2003) 336 final), of 3.06.2003.)

În anul 2004, Consiliul Uniunii Europene a adoptat un set de principii de bază privindintegrarea imigranţilor, respectiv:

Integrarea este un proces dinamic şi de lungă durată, care îi priveşte atât pe imigranţi cât şi pe cetăţenii statelor-membre;

Integrarea implică respectarea valorilor de bază şi a legislaţiei UniuniiEuropene;

Angajarea pe piaţa for ţei de muncă este un element-cheie al procesului deintegrare şi o modalitate de a face vizibilă contribuţia imigranţilor la dezvoltareasocietăţii-gazdă;

Cunoştinţele de bază ale imigranţilor şi urmaşilor lor afectează decisiv participarea activă a acestora în societate;

Gradul de educaţie al imigranţilor şi urmaşilor lor afecteză decisiv participarea activă a acestora în societate;

Accesul imigranţilor la instituţii, servicii şi bunuri publice, în condiţiiegale cu naţionalii şi non-discriminatorii, reprezintă o premisă indispensabilă pentru o bună integrare;

Interacţiunea frecventă între imigranţi şi cetăţenii statelor membre este ocondiţie fundamentală a unei integrări de succes;

Practicarea diferitelor culturi şi religii este garantată de Carta DrepturilorFundametale şi trebuie respectată, cu condiţia ca acele practici să nu intre în contradicţiecu Drepturile Fundamentale ale Omului sau cu legislaţia naţională;

Participarea imigranţilor în procesul democratic şi în elaborarea poliicilorşi măsurilor în vederea facilitării integrării lor, în special local şi regional, este un aspectde care trebuie să se ţină cont;

Societatea civilă are un rol decisiv în procesul de integrare al imigranţilor;

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


69

Este necesară stabilirea de obiective clare, indicatori şi mecanisme de evaluare a politicilor în domeniu şi realizarea schimbului de informaţii şi bunei-practici între parteneri(EPC/KBF, Beyond the Common Basic Principles on integration, Issue Paper 27, 15 April2005).

4.5. Integrarea refugiaţilor în RomâniaConform Ordonanţei Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor careau dobândit o formă de protecţie în România, integrarea socială reprezintă procesul de participare activă la viaţa economică, socială şi culturală a societăţii româneşti, fiind necesar săse deruleze o serie de programe de integrare, precum şi facilitarea accesului la o serie de drepturieconomice şi sociale, respectiv dreptul la un loc de muncă, dreptul la educaţie, dreptul laasistenţă medicală şi asistenţă socială şi dreptul la o locuinţă.

De asemenea, străinii care au obţinut o formă de protecţie în România au acces la toateformele de învăţământ în aceleaşi condiţii stabilite de lege pentru cetăţenii români.

Programele de integrare urmăresc susţinerea străinilor care au obţinut o formă de protecţie în România în procesul de dobândire a abilităţilor şi cunoştinţelor necesare adaptării la

societatea românească, cunoştinţe de limba română şi cunoştinţe referitoare la societate şicultură. Cei înscrişi în programele de integrare participă la sesiuni de acomodare culturală şiconsiliere socială şi psihologică, după un plan individual de integrare întocmit pentru fiecare persoană adultă, de către Oficiul Român pentru Imigrări.

Deoarece persoanele care dobândesc o formă de protecţie în România sunt persoanefor ţate să-şi părăsească ţara de origine ca urmare a unor pericole de natură să le aducă o atingeregravă dreptului la viată, libertate sau integritate şi sunt obligate să rămână pentru o perioadălungă de timp sau pentru restul vieţii în ţara care le oferă azil, apare necesitatea asigurariiaccesului la programele de integrare.

Un obiectiv al politicii privind integrarea refugiaţilor este de a ajuta refugiaţii să se auto-susţină, să devină independenţi faţă de asistenţa oferită de stat sau de organizaţiileneguvernamentale şi să participe activ în societatea românească din punct de vedere economic,social şi cultural.

Acest lucru se poate realiza prin crearea unui cadru legal şi instituţional care să faciliteze procesul de integrare al refugiaţilor, oferirea posibilităţii refugiaţilor de a participa în programede integrare, sprijinirea dezvoltării unui mediu multicultural care să favorizeze integrareaculturală a refugiaţilor (Ordonanta Guvernului nr. 44/2004).

Principiile fundamentale ale asistenţei refugiaţilor în vederea integrării fac referire larefugiaţi ca reprezentând o categorie distinctă de străini, din cauza faptului că au fost forţaţi, înurma persecuţiilor, să-şi părăsească ţările de origine.

Refugiaţii au acces la drepturile economice şi sociale în aceleaşi condiţii cu cetăţeniiromâni, dreptul la un loc de muncă, dreptul la o locuinţă, dreptul la asistenţă medicală şi şcolară,asigurări sociale, dreptul la educaţie şi au dreptul să beneficieze de servicii adaptate nevoilor şisituaţiei speciale cu care se confruntă, servicii oferite de instituţiile statului sau de organizaţiineguvernamentale.

Refugiaţii au dreptul la servicii specializate, respectiv orientare culturală, consiliere şicursuri de învăţare a limbii române, în prima fază a şederii lor în România, servicii reunite în programe de integrare. Programele de integrare, desfăşurate în baza planurilor individuale,urmăresc activitatea persoanelor participante, dar şi conştientizarea beneficiarilor cu privire lascopul asistenţei, activităţile şi durata acesteia.

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


70

Integrarea este un proces individual care presupune eforturile şi participarea activă arefugiaţilor, dar pentru ca acest proces să aibă o finalitate pozitivă este necesar să existe un cadrugeneral legal, economic, social şi cultural care să faciliteze şi să sprijine eforturile individuale;

Crearea cadrului general care să faciliteze integrarea refugiaţilor presupune realizareaunui parteneriat între autorităţile de la nivel central şi local, societatea civilă şi refugiaţi.

Activităţile întreprinse în vederea facilitării integrării în societatea românească urmăresc promovarea unei societăţi multiculturale (Dragoi, Mircea, 2005).Politica privind integrarea refugiaţilor se refera susţinerea refugiaţilor în domenii precum

locuinţele, educaţia, sănătatea, asistenţa socială.

În ceea ce priveşte dimensiunea socială a integrării48, domeniul reţelelor sociale, sedisting trei tipuri de relaţii sociale, şi anume:

1. relaţii/ conexiuni cu propria comunitate (etnică, naţională sau religioasă);2. relaţii/ conexiuni cu membrii celorlalte comunităţi, cu societatea în general;3. relaţii/ conexiuni cu instituţiile, centrale şi locale.

Ultimele două domenii, văzute şi ca facilitatori ai integrării sunt: limba şi cunoştinţele desprecultura-gazdă, adică dimensiunea culturală a integrării; siguranţa şi stabilitatea, sentimente caredetermină un sens al continuităţii şi identităţii, care privesc dimensiunea identitară a integrării.Definiţia de lucru a integrării49, în acest cadru conceptual, menţionează că un individ sau ungrup sunt integraţi într -o societate când:1. obţin rezultate în domenii ca piaţa forţei de muncă, locuinţe, educaţie, sănătate comparabile cucele obţinute de către membrii comunităţii gazdă;2. au contacte/ relaţii active cu membrii propriului grup etnic sau naţional, cu membriicomunităţii gazdă, cu funcţionarii publici sau furnizorii de servicii;3. deţin un nivel suficient de cunoştinţe şi abilităţi lingvistice şi culturale care să le permită ofuncţionare normală în societate,4. trăiesc sentimente de securitate, stabilitate şi încredere.

În acest context putem analiza gradul de integrare al unui individ sau unui grup social,respectiv comunitate. Integrarea ar reprezenta rezultatul unui raport dinamic între dimensiuneacolectivă transpusă în aşteptările, normele sociale caracteristice societăţii în ansamblul său şidimensiunea individuală, adică îndeplinirea criteriilor sau standardelor considerate normale” înacea societate (de exemplu, respectarea legii, loc de muncă, să vorbeşti limba respectivă etc.),adică să aderi la valorile, credinţele împărtăşite în acea colectivitate (să aderi la culturamembrilor ei) – cu alte cuvinte, să devii cât mai asemănător în gândire şi comportament cuceilalţi membri ai societăţii. Din această perspectivă, politica privind integrarea reflectădimensiunea colectivă, aşteptările societăţii şi este diferită faţă de procesul concret de integrare, proces care este individual50.

Programele de integrare urmăresc susţinerea refugiaţilor în achiziţionarea acestorcunoştinţe necesare participării active şi complete în societatea românească.

48 Mircea R.; Necula C., 2009, Manual de pregătire în domeniul refugiaţilor în România, Editura MinisteruluiAdministraţiei i Internelor

49 Ibidem50 Ibidem

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


71

Este necesar ca programul de integrare pentru categoria de străini nou recunoscuţi carefugiaţi sau ca persoane sub protecţie umanitară condiţionată, trebuie început în scurt timp dupăobţinerea formei de protecţie.

Orientarea culturală reprezintă baza oricărui program de integrare şi urmăreşte de către participanţi însuşirea unor norme şi valori româneşti, europene, a unor modele de comportament

şi de comunicare interumană care să le permită înţelegerea realităţilor noii societăţ i în careurmează să trăiască.În vederea integrării culturale a refugiaţilor în societatea românească, primul pas este

reprezentat de sesiunile de orientare şi acomodare culturală desfăşurate, în prima parte a şederiilor în România, în cadrul programelor de integrare.

De asemenea, consilierea urmăreşte să încurajeze participarea activă a refugiatului în procesul de integrare, să conducă la conştientizarea aspectelor legate de propria experienţă şi să-lajute să-şi identifice obiectivele în funcţie de propriile aspiraţii, dar şi mijloacele potrivite de aatinge aceste obiective, tinând cont de propriile posibilităţi.

În cazul refugiaţilor, o mare parte dintre ei reuşeşte să depăşească experienţele dureroasedin trecut şi să se adapteze la prezent. Din această perspectivă, ţinând cont de faptul că mulţi

refugiaţi s-au integrat cu succes în societăţile gazdă, consilierea pare metoda cea mai potrivită pentru cea mai mare parte din cazuri (Dragoi, Mircea, 2005 ).Programele de integrare ar trebui să fie accesibile celor care au nevoie de activităţile din

program, să se adreseze nevoilor participanţilor, fapt ce implică o evaluare iniţială a nevoiloracestora şi adaptarea activităţilor din program în funţie de nevoi, să ofere servicii de calitate alcăror impact să fie vizibil, ceea ce înseamnă elaborarea de standarde de calitate a serviciiloroferite în cadrul programului, să-i implice activ pe refugiaţi în toate etapele programului şi să-iconducă pe refugiaţi la o integrare cât mai rapidă pe piaţa for ţei de muncă, să se finalizeze cu oevaluare care să arate nivelul de cunoştinţe sau abilităţi dobândite, spre exemplu certificat deatestare a nivelului de cunoştinţe de limba română, să fie evaluat şi adaptat permanent.

Conform Indexului pentru migraţ ie din 2010, MIPEX III - există încă o serie de obstacoleîn ceea ce priveşte modul de viaţă al imigranţilor, modul de lucru şi participarea lor în societate.Index-ul reprezintă un punct de refer inţă care arată în ce măsură guvernele ţărilor cuprinse înstudiu garantează drepturi egale, responsabilităţi şi oportunităţi pentru toţi rezidenţii. ConformMIPEX III, punctul forte al României îl reprezintă legile anti-discriminare solide, care au fostimbunătăţite în mod succesiv din anul 2000 când au fost adoptate şi până în prezent, pentru a fiîn concordanţă cu tendinţa generală europeană.

Toti rezidenţii, indiferent de etnie, religie, rasă şi naţionalitate, se bucură de legi mai buneîn România decât în majoritatea ţărilor din Europa şi din regiune, legi care se extind dincolo destandardele minime.

România este una din cele 15 ţări din Europa în care protecţia împotriva discriminariiacoperă toate aspectele vieţii.

Ariile care necesită îmbunătăţire în România se referă la participarea imigranţilor la viaţa politică, cetăţenia şi educaţia.

România a obţinut cel mai mic punctaj dintre cele 31 de ţări participante în studiulMIPEX, în ceea ce priveşte participarea imigranţilor la viaţa politică, fiind urmată de Polonia,Republica Cehă şi Bulgaria. Conform legislaţiei româneşti în vigoare, cetăţenii rezidenţi dinafara UE nu îşi pot exercita dreptul de vot şi nu pot deveni membri ai vreunui partid politic.

Conform Indexului, România a implementat politici bine definite adresate nevoilorspecifice elevilor imigranţi, situate deasupra mediei pentru Europa Centrală, dar are de

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


72

îmbunatăţit accesul la sistemul educaţional. Calea mai puţin clară către dobândirea cetăţeniei pentru imigranţi şi urmaşii acestora constituie încă o lacună a politicilor de integrare înmajoritatea ţărilor din Europa Centrală, inclusiv Romănia. Copiii imigranţilor, născuţi legal peteritoriul românesc nu primesc în mod automat cetăţenia română, iar suportul din partea statuluiromân pentru promovarea testului de obţinere a cetăţeniei de către imigranţi este mai slab în

comparaţie cu cel oferit de alte ţări. Clasamentul general raportat la politicile de integrare dincele 31 de ţări incluse în indexul MIPEX III, situeaz România pe poziţia 22, în faţa unor ţări precum Elveţia, Austria, Polonia, Bulgaria, Lituania, Slovacia. România a fost inclusă pentru prima data în MIPEX, în ediţia actuală, împreună cu Bulgaria şi Statele Unite ale Americii. Ceade-a treia ediţie acoperă o noua arie de analiza referitoare la politica privind educaţia elevilormigranţi şi indicatori noi privind mobilitatea pe piata muncii şi implementarea politicilor deintegrare.

Accesul la drepturile socialeSpre deosebire de alţi cetăţeni străini care şi-au ales de bună voie destinaţia, refugiaţii fug

din ţara lor de origine, din cauza persecuţiilor la care sunt supuşi şi necesită un suportsuplimentar şi servicii speciale care să le faciliteze integrarea.Progr amele de integrare trebuie să se adreseze tuturor grupurilor vulnerabile de refugiaţi,

respectiv copiii refugiati, persoanele în vârstă şi victimele violentei sexuale şi a torturii.

Accesul la muncă Conform OG nr. 44/2004. străinii care au dobândit o formă de protecţie în România

beneficiază de acces pe piaţa forţei de muncă, în condiţiile stabilite de lege pentru cetăţeniiromâni, precum şi de condiţii de muncă echivalente celor stabilite de lege pentru cetăţeniiromâni. Străinii care au dobândit o formă de protecţie în România au acces la sistemulasigur ărilor pentru şomaj, la măsurile de prevenire a şomajului şi la măsurile pentru stimulareaocupării forţei de muncă, în condiţiile stabilite de lege pentru cetăţenii români. Agenţia Naţională pentru Ocu parea Forţei de Muncă dispune măsurile necesare pentru adaptarea serviciilor oferitela nevoile specifice beneficiarilor programelor de integrare” .

Pentru integrarea persoanelor refugiate în societate, găsirea unui loc de muncă este foarteimportantă.

Din punct de vedere al accesului la locul de muncă, una dintre greutăţile întâmpinate decătre persoanele refugiate este lipsa serviciilor adaptate nevoilor şi situaţiei specifice acestora,servicii oferite de agenţiile de ocupare.

Alte greutăţi întâmpinate sunt cunoştinţele limitate de limba română ale persoanelorrefugiate, lipsa educaţiei şi a pregătirii profesionale necesare, problemele cauzate de exil, dediferenţele culturale dintre societăţile din care provin refugiaţii şi societatea românească,existenţa situaţiilor de discriminare, lipsa personalului şi a mijloacelor potrivite de comunicarecu refugiaţii, lipsa unor programe de formare profesională.

Fiecare persoană are dreptul de a-şi alege liber profesia şi locul de muncă, precum şidreptul la asigurările pentru şomaj, atât pentru refugiaţi cât şi pentru cetăţenii români, măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă sunt aplicabile, în egală măsură cetăţenilor români şi persoanelor care au dobândit o formă de protecţie în România; persoanele care au dobândit oformă de protecţie în România au dreptul de a participa gratuit la serviciile de informare şiconsiliere profesională, de medierea muncii şi de formare profesională, refugiaţii au drept de

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


74

etapă de trecere către sistemul normal de învăţământ şi are ca obiectiv principal acomodareacopiilor cu stilul românesc de învăţământ.

De asemenea, benefice sunt şi cursurile de iniţiere în limba română, atât pentru copii câtşi pentru adulţi, predate de profesori familiarizaţi cu profilul cultural al participanţilor, existenţaunor programe speciale de alfabetizare pentru refugiaţii care au nevoie, formarea unor consilieri

pe probleme educaţionale, specializaţi în problematica refugiaţilor etc.Accesul la asistenţă medicală

Străinii care au dobândit o formă de protecţie în România au acces la asistenţă medicalăîn aceleaşi condiţii stabilite de lege pentru cetăţenii români; străinii care au dobândit o formă de protecţie în România au acces la sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şila sistemul naţional de asistenţă socială, în condiţiile prevăzute de lege pentru cetăţenii români”.(Ordonan ţ a Guvernului nr. 44/2004).

Afecţiunile medicale ale unui refugiat pot fi provocate de tortura suferită în ţara deorigine, de război sau de condiţiile în care a călătorit până în România. Din punct de vedere alaccesului la asistenţa medicală, greutăţile întâmpinate de către refugiaţi sunt dificultăţile de

comunicare cauzate de cunoaşterea insuficientă a limbii române de către refugiaţi, diferenţeleculturale, traumele psihologice cauzate de experienţa refugiului, război şi tortură.Pentru a soluţiona această problemă, trebuie să existe o cît mai bună comunicare între

persoanele refugiate şi medic, sensibilizeze personalul medical cu privire la diferenţeleinterculturale şi la nevoile speciale pe care le au aceste persoane.

Accesul la asistenţă socială Prin suportul serviciilor de asistenţă socială, cei în dificultate pot obţine condiţii minime

necesare unei vieţi decente şi îşi pot dezvolta propriile capacităţi şi competenţe pentru o integrarenormală în comunitate.

Din punct de vedere al accesului la asistenţa socială, greutăţile întâmpinate de refugiaţisunt lipsa de informare a acestora privind dreptul de a beneficia de ajutor social, ajutorrambursabil şi servicii de asistenţă socilă, diferenţele culturale dublate de probleme de natură psihologică cauzate de exilul forţat etc.

Pentru a veni în ajutorul persoanelor refugiate, asisten ţi sociali tr ebuie să cunoască cadrullegal referitor la refugiaţi şi modalităţile de asistenţă specializată a acestora şi să fie pregătiţi cu privire la drepturile refugiaţilor în România şi în domeniul comunicării interculturale. (Bulgaru,Maria, 2005).

4.6.Asistenţa cazurilor specialeConform Ordonanţei Guvernului nr 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au

obţinut o formă de protecţie în România sunt considerate cazuri speciale persoanele cuhandicap, persoanele care au atins vârsta pensionării şi nu beneficiază de pensie, minoriineînso ţ i ţi, victimele torturii, familiile monoparentale cu copii minori”.

Conform legislaţiei române, persoanele cu handicap sunt acele persoane pe care mediulsocial le împiedică total sau le limitează accesul cu şanse egale la viaţa socială, potrivit vârstei,sexului, factorilor materiali, sociali, culturali proprii şi care necesită măsuri de protecţie specială pentru integrarea lor socială şi profesională.

Din punct de vedere al asistenţei cazurilor speciale, greutăţile întâmpinate de persoanelecu handicap sunt lipsa de informare privind dreptul de a beneficia de serviciile de asistenţă

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


75

specializate acordate, diferenţele culturale între aceştia şi societatea gazdă şi uneori lipsasprijinului familiei şi al comunităţii.

Pentru acordarea ajutorului acestor persoane, trebuie să se elaboreze o metodă specială deexpertizare a refugiaţilor cu handicap, care să ţină cont de situaţia specială a acestora şi dediferenţele culturale între acesta şi societatea în care se află şi implicarea comunităţii de refugiaţi,

dar şi a comunităţii în general în sprijinirea lor etc.Ţinând cont de experienţa specială a exilului, de traumele suferite în ţările de origine, întimpul fugii sau pe drumul către ţara de azil, persoanele în vârstă pot fi considerate cazurispeciale.

Din punct de vedere al asistenţei cazurilor speciale, greutăţile întâmpinate de persoaneleîn vârstă sunt lipsa informaţiilor privind drepturile şi obligaţiile lor în România, nevoia deasistenţă specializată, diferenţele culturale dublate de problemele de natură psihologică cauzatede exilul for ţat.

Pentru acordarea ajutorului persoanelor în vârstă, trebuie să se adapteze serviciile, dincadrul căminelor pentru persoane vârstnice unde sunt cazate persoanele în vârstă, la situaţiaspecială şi la profilul cultural al refugiaţilor în vârstă şi binenţeles, implicarea comunităţii de

refugiaţi, dar şi a comunităţii în general, în sprijinirea acestora.Minorii neînsoţiţi sunt copiii care se află în afara ţării lor de origine, unde au obţinut oformă de protecţie, fiind separaţi de ambii părinţi sau de cei care i-au reprezentat legal.

Din punct de vedere al asistenţei cazurilor speciale, una din greutăţile întâmpinate decopiii minori este lipsa de informare privind dreptul de a beneficia de serviciile specializateacordate acestora.

Cazuri speciale sunt şi victimele torturii, care, conform Convenţiei împotriva Torturii şi aaltor tratamente crude, inumane sau degradante, sunt acele “ persoane supuse la durere sausuferinţe puternice de natură fizică sau psihică, în special cu scopul de a obţine, de la acesteainformaţii sau mărturisiri, de a le pedepsi pentru un act comis sau bănuit, de a le intimida sau dea face presiune asupru acestora, atunci când aceste suferinţe sunt provocate de către un agent alautorităţii publice sau orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial” .

Familiile monoparentale cu copii minori sunt familiile formate dintr-un singur părinte şicopiii în vârstă de până la 18 ani aflaţi în susţinere şi care locuiesc îm preună cu acestea. Familiilemonoparentale sunt de asemenea, cazuri speciale.

Protecţia refugiaţilor în general şi a categoriilor vulnerabile în special, presupune cevamai mult decât aderarea la principiile juridice – relaţia dintre protecţie şi asistenţă sau protecţia prin asistenţă este foarte evidentă în cazul categoriilor cu nevoi speciale: femeile, copii, bătrânii, bolnavii, refugiaţii cu handicap etc. În asistenţa refugiaţilor există două mari categorii de nevoide protecţie ce trebuie acoperite – aceste nevoi sunt generate de faptul că:

- r efugiaţii sunt victime sau potenţiale victime ale abuzurilor contra drepturilor omului şide aceea asistenţa trebuie să includă protecţia împotriva returnării forţate, protecţiaîmpotriva oricărei alte forme de violenţă şi asigurarea unui statut legal, care să legaranteze drepturi economice şi sociale (accesul la adăpost, hrană, îmbrăcăminte şiasistenţă medicală etc.).

- lipsa protecţiei ţării de origine devine extrem de relevantă pentru necesitatea includerii însistemele de protecţie şi asistenţă din ţara de azil pe de o parte şi consolidăriimecanismelor de protecţie specifice comunităţii de refugiaţi. Asistenţa categoriilor cu nevoi speciale presupune nu numai acoperirea nevoilor generate

de factorii menţionaţi anterior ci şi, în mod suplimentar, acoperirea nevoilor specifice, prin

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


76

acţiuni care, dincolo de măsurile juridice, constau în forme de asistenţă psihosocială care sădiminueze sau să compenseze vulnerabilitatea lor .

Asistenţa socială a femeilor refugiate Considerarea motivelor de refugiu specifice femeilor ar putea constitui unul dintre cele

mai consistente argumente pentru abordarea distinctă a asistenţei femeilor refug iate, pentru

considerarea acestora drept grup cu nevoi speciale. Principalele motive de refugiu specificefemeilor sunt următoarele51: practicile tradiţionale mutilante (mutilarea genitală, legarea picioarelor etc.); violenţa domestică tolerată sau chiar încurajată social; violenţa exercitată de poliţie sau alte structuri ale statutului; preferinţa de a avea băieţi concretizată prin avorturi forţate; traficul, prostituţia şi violul (intra-familial, criminal sau în masă); violenţa extremă în situaţii de conf lict (folosirea femeilor ca scuturi vii sau ca

”instrumente” pentru deminare). Standardele referitoare52 la asistenţa femeilor refugiate sunt incluse nu numai în cele două

instrumente majore ale sistemului de azil53 ci şi într-o multitudine de alte documente

internaţionale

54

.Cele mai importante standarde de protecţie şi asistenţă a femeilor refugiate sunturmătoarele:

Respectarea specificului cultural în special în ce priveşte opţiunea femeilorrefugiate pentru servicii acordate de către practicieni de sex feminin (asistenţisociali, medici, profesori etc.).

Participarea femeilor refugiate la elaborarea şi evaluarea programelor de asistenţăce le sunt adresate.

Accesul femeilor refugiate la documente de identitate, facilităţi de cazare ş i deigienă personală în condiţii de securitate, la servicii de informare, de educaţie şicalificare profesională şi angajare, la servicii de sănătate a reproducerii şi

planificare familială. Confidenţialitatea informaţiilor, în special în ce priveşte furnizarea de informaţiimembrilor familiei fără acordul femeii în cauză.

Asistenţa socială a copiilor refugiaţi ”În comparaţie cu copii aflaţi în situaţie de normalitate, pericolele cu care se confruntă

copiii refugiaţi sunt incomparabil mai mari. Situaţiile de urgenţă bruş te şi violente, alterareastructurilor familiale şi comunitare ca şi lipsa resurselor căreia trebuie să-i facă faţă majoritatea

51 Informaţie preluată din ” An Introduction to Gender Concepts” (”Introducere în conceptul de gen”), UNHCR,2002.52

Sinteză realizată pe baza lucrării ”Ghid cu privire la protecţia femeilor refugiate”, UNHCR, Geneva, 1991. 53 Convenţia de la Geneva din 1951 şi Protocolul de la New York din 1967.54 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia Internaţională privind Drepturile Civile şi Politice,Convenţia Internaţională privind Drepturile Economice, Sociale şi Culturale, Convenţia împotriva Torturii şi a altorTr atamente Crude, Inumane sau Degradante, Convenţia cu privire la Eliminarea tuturor Formelor de DiscriminareRasială, Convenţia cu privire la Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare împotriva Femeii, Convenţia cu privirela Drepturile Copilului, Convenţia cu privire la Căsătoria liber Consimţită, Vârsta Minimă la Căsătorie şiÎnregistrarea Căsătoriei, Convenţia cu privire la Naţionalitatea Femeii Căsătorite, Convenţiile de la Genevareferitoare la Conflictul Armat şi cele două Protocoale Adiţionale, Declaraţia cu privire la Protecţia Femeilor şiCopiilor În Situaţii Criză şi Conflict Armat, Declaraţia cu privire la Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor.

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


77

refugiaţilor, afectează profund echilibrul fizic şi psihologic al copiilor refugiaţi. O tristă realitateeste faptul că, în cadrul populaţiei de refugiaţi, copiii sunt primele şi cele mai frecvente victimeale violenţei, îmbolnăvirilor şi malnutriţiei”55. Riscurile cu care se confruntă copiii refugiaţi suntgenerate de concomitenţa caracteristicilor generale ale copilului: vulnerabilitatea şi dependenţainerente procesului dezvoltării. Viaţa prelungită în condiţii conflictuale sau în tabere pentru

refugiaţi aduce cu sine nu numai pericolul îmbolnăvirilor, malnutriţiei şi agresiunii fizice dar şiriscul discontinuităţii în dezvoltarea psihologică: pierderea limbii materne, alienarea relaţiei părinte-copil şi alterarea modelelor parentale (părinţii sunt adesea în detenţie, sunt persecutaţisau torturaţi). Chiar şi atunci când familiile sunt împreună, stresul şi anxietatea parentalădetermină adesea schimbări de rol familial56.

Sectoarele de asistenţă cele mai importante în cazul copiilor refugiaţi sunt, ca şi în cazuloricărui alt copil, delimitate de respectarea drepturilor fundamentale57 ale copilului: cel mai buninteres, non-discriminarea şi participarea. Acoperirea acestor trei nevoi fundamentale alecopiilor, ce sunt esenţiale pentru supravieţuirea şi dezvoltarea copilului, constau din:

respectarea drepturilor copilului şi a drepturilor refugiaţilor 58; continuitatea educaţiei formale şi participarea la activităţi recreative;

acoperirea nevoilor de nutriţie, asistenţă medicală şi securitate

59

; acordarea statutului legal (cum ar fi înregistrarea naşterii); menţinerea identităţii culturale, implicarea părinţilor în îngrijirea şi

educaţia copiilor.Categoria cea mai vulnerabilă în cadrul populaţiei de copii refugiaţi o reprezintă minorii

separaţi. Prin simpla lor prezenţă, familia, rudele sau prietenii contribuie la diminuarea suferinţeicopiilor refugiaţi. Separarea de familie are efecte devastatoare pentru copii refugiaţi, cu atât maimult cu cât aceştia se află în afara ţării şi a comunităţii de origine şi a fost adesea precedată desituaţii extrem de traumatice (participarea forţată la acţiuni militare, detenţie sau tortură).Suplimentar asistenţei specifice minorilor refugiaţi, standardele asistenţei celor separaţi60 cuprindîn primul rând asigurarea reprezentării legale. În termeni de protecţie şi asistenţă a copiilorrefugiaţi separaţi există o serie de aspecte extrem de controversate şi disputate, dintre care, celemai importante sunt:

Respectarea sensibilităţii şi specificului cultural al copilului refugiat în cursulexaminărilor medico-legale de stabilire a vârstei fizice.

55 UNHCR, 1993, Refugee Children Guidelines on Protection and Care, Geneva56 Sunt foarte frecvente situaţiile în care, spre exemplu, copii refugiaţi îşi asumă responsabilităţi specifice adulţilor(generarea de venit) sau în care copilul este cel care asigură relaţionarea dintre părinţi şi actorii sociali din ţara deazil prin asigurarea interpretării. 57 În Convenţia Drepturilor Copilului, 1989, sunt precizate, fără nici un fel de discriminare, standardele în ce

priveşte drepturile/asistenţa oricărei persoane cu vârsta mai mică de 18 ani. 58

În asistenţa copiilor refugiaţi, în multe situaţii, drepturile copilului deţin întâietatea în relaţie cu drepturilerefugiaţilor. 59 Securitatea copiilor refugiaţi constă nu doar în asigurarea de îmbrăcăminte şi locuinţă ci şi în protecţia faţă deabuz şi exploatare, detenţie, recrutare militară etc. 60 Este considerat copil separat copilul care se află în afara ţării de origine neînsoţit de părinţi sau de alt adultresponsabil pentru îngrijirea sa, în conformitate cu legea sau cu tradiţia. Standardele de asistenţă a acestei categoriisunt specificate în numeroase documente şi recomandări internaţionale şi regionale. La nivel european, cele maiimportante ar putea fi considerate cele specificate în cadrul Programului ”Copiii separaţi în Europa” (”SeparatedChildren În Europe)” şi Recomandările ECRE referitoare la copiii refugiaţi ” Key Recommendations on RefugeeChildren by the European Council on Refugees and Exiles”.

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


79

Persoanele cu handicap care au migrat forţat din ţara de origine se află într -o situaţie devulnerabilitate extremă datorită, în principal, slabei reprezentări a instrumentelor internaţionalecare să le asigure acoperirea nevoilor speciale. În afara prevederilor din Convenţia din 195164, Regulile standard pentru egalizarea şanselor persoanelor cu handicap reprezintă principalulinstrument creat la nivelul Naţiunilor Unite în domeniul asistenţei refugiaţilor cu handicap.

Aceste reguli se constituie într-un set de recomandări către guverne în vederea: Asumării responsabilităţii morale şi politice de a asigura condiţiile participăriirefugiaţilor cu handicap la toate sectoarele vieţii sociale şi la propria dezvoltare.

Considerării asistenţei refugiaţilor cu handicap în cadrul mai larg a programelorde oportunităţi egale şi de dezvoltare.

Pericolul reprezentat de transmiterea HIV este mult mai accentuat în cadrul populaţiei derefugiaţi din cauza:

Lipsei de sânge pentru transfuzii, mai ales în situaţii de influx masiv de refugiaţi. Slăbirea controlului social asupra indivizilor, în condiţiile în care caracteristicile

demografice sunt profund modificate65, afectează adesea comportamentul sexual

şi duc la apariţia abuzurilor sexuale, violului şi chiar prostituţiei

66

. Lipsa de informaţii şi a asistenţei specifice, ca prezervative sau tratament medical.

Cele mai multe probleme de mediu legate de prezenţa refugiaţilor apar în cazul influxuluimasiv şi constau în defrişări, eroziunea solului, degradarea resurselor de apă potabilă. Asemeneaaspecte au consecinţe negative semnificative asupra relaţiei dintre refugiaţi şi comunităţile gazdă,nu numai în termeni psihosociali ci şi socio-economici. În scopul prevenirii apariţiei unorasemenea modificări ale mediului, au fost stabilite o serie de măsuri, care vizează campurile derefugiaţi67.

4.7.Cadrul socio-cultural al integrării refugiaţilorReducerea progresivă a insecurităţii refugiaţilor în noul mediu social reprezentat de ţara

de azil se poate realiza numai în condiţiile în care, pe lângă reglementări adecvate referitoare lastatutul juridic, protecţia socială, educaţia şi desfăşurarea de activităţi generatoare de venit, existăatitudini sociale tolerante faţă de valorile refugiaţilor. Există situaţii în care refugiaţii, înîncercarea lor de a scăpa de persecuţia din ţara de origine sunt întâmpinaţi cu ostilitate şi chiarviolenţă în ţara de azil. Din raţiuni uşor de înţeles, cum ar fi creşterea ratei şomajului sau teamade o migraţie scăpată de sub controlul autorităţilor, ospitalitatea ţărilor de azil nu este uşor deîncurajat. Pe lângă faptul că refugiaţii sunt percepuţi ca “furând” locurile de muncă sau ca fiind o povară pentru sistemele de protecţie socială, adesea sunt consideraţi şi ca alterând identitateanaţională, pentru că, din perspectivă socio-culturală, procesul integrării constă dintr -o

64 În care se face referir e la facilitarea accesului la sistemul naţional de asigurări sociale pentru accidente de muncă, boli profesionale, maternitate, boală, handicap, bătrâneţe, deces, şomaj, responsabilităţi familiale şi alte situaţii care,în conformitate cu legislaţia naţională, sunt acoperite de sistemul de protecţie socială. 65 Statisticile arată că, la nivel mondial, 75 % din populaţia de refugiaţi constă din femei singure şi copii.66 Prostituţia în scopul procurării hranei este o situaţie deloc neobişnuită în condiţiile în care hrana este defectuosdistribuită sau nu este suficientă în programele de asistenţă umanitară.67 Setul de măsuri vizează prevenirea problemelor de mediu în situaţii de influx masiv de refugiaţi, participarearefugiaţilor şi a comunităţilor gazdă la elaborarea programelor de asistenţă, compensarea problemelor de mediuodată apărute etc.

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


80

permanentă re-creere a culturilor aflate în interacţiune. Adesea, fenomene sociale ca izolarea sausărăcia sunt eronat percepute ca aparţinând culturii din ţara de origine a refugiaţilor.

Între ţările de azil există diferenţe considerabile în ce priveşte modul de abordare adiversităţii culturale şi tratamentul aplicat refugiaţilor şi străinilor, în general. Unele societăţimanifestă acceptare şi promovează un spirit de toleranţă a diferenţelor, în timp ce altele ţintesc

spre asimilarea

68

în cadrul culturii dominante. În unele ţări de azil, abordarea pluralistă ş iangajar ea către inteculturalitate69 transpare în toate activităţile şi programele de integrare arefugiaţilor. Rolul instituţiilor din sfera publică diferă considerabil, în funcţie de tradiţiileistorice, culturale şi politice ale ţărilor gazdă.

Raportul dintre implicarea guvernamentală şi cea non-guvernamentală în integrarearefugiaţilor este extrem de diferit - în unele state, programele elaborate şi finanţate de guvernsunt implementate de autorităţile locale, iar în altele, integrarea refugiaţilor este finanţată doar parţial de guvern şi implementată de organizaţii non-guvernamentale, organizaţii care adeseacrează şi oportunităţi de cunoaştere multiculturală, inclusiv recrutarea, pregătirea şi coordonareaactivităţii voluntarilor. Uneori, mass-media determină perpetuarea unei imagini negative arefugiaţilor , iar alteori deţine un rol cheie în lupta pentru drepturi egale, informând despre rasism

şi discriminare, “oglindind” inegalităţile.Consolidarea poziţiei refugiaţilor este vitală pentru integrare – refugiaţii sunt încurajaţisă-şi utilizeze propriile resurse şi abilităţi pentru :

a-şi reprezenta interesele în faţa organizaţiilor responsabile şi a factorilor dedecizie, în special prin dezvoltarea propriilor organizaţii;

a participa la luarea deciziilor care îi privesc în mod direct. a-şi susţine propria dezvoltare, dar şi pe cea a femeilor refugiate şi a tinerilor

refugiaţi.

Aspectele socio-culturale ale schimbării ca trăsătură critică a tuturor ciclurilor

refugiatului:Există un consens unanim în ceea ce priveşte stadiile – sau ciclurile - refugiului: stabilirea provizorie şi/sau permanentă într -o ţară care oferă azil - restabilirea într-o ţară terţă sigură -repatrierea voluntară. Pe parcursul acestora, refugiatul beneficiază de protecţie şi asistenţă maimult sau mai puţin consistent, în funcţie de resursele disponibile, conform cadrului juridic allegislaţiei internaţionale cu privire la statutul şi drepturile refugiaţilor.

Evoluţiile internaţionale complexe ce au urmat încetării Războiului Rece70, inclusiv înceea ce priveşte deplasările masive de populaţie, justifică o completare a listei cu un stadiu sauciclu suplimentar, în care refugiatul potenţial nu beneficiaza de asistenţă socială sau juridicădecît întîmplător şi cu titlu excepţional. Este vorba – atunci cînd nu avem de-a face cu deplasăriforţate şi masive de populaţie rezultate din războaiele interetnice - de accesul la vizibilitate.

68 Se disting două tipuri de asimilare culturală: a) prin aculturaţie, respectiv dispariţia modului specific de viaţăurmare a adoptării şi practicării celui specific ţării gazdă şi b) asimilarea structurală (acceptarea noilor membrii decătre societatea integratoare fără diferenţe de roluri şi statusuri sociale. (Dictionar de sociologie, Cătălin Zamfir,

Lazăr Vlăsceanu, Bucureşţi, 1998). 69 Interculturalitatea promovează ”dreptul la egalitate în diversitate” şi nu “dreptul la diferenţă” ( A. de Peretti, E.

Bouchez, Ecole et culture en Europe, Paris, 1993.) 70 Deşi ele nu fac obiectul acestei prelegeri vor fi indicate în funcţie de necesităţile contextului

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


81

Într-o formulă concisă a lui Jonathan Moore refugiaţii constituie violări ale drepturiloromului f ăcute vizibile”71. Vizibilizarea şi recunoaşterea ca atare a violării drepturilor umanefundamentale pare, la prima vedere, de la sine-înţeleasă: e suficient ca victimele scăpate dintr -unregim opresiv să treacă graniţa unei ţări democrate pentru a beneficia, în u rma unei procedurimai lungi sau mai scurte, de statutul de refugiat.

Din păcate, aşa cum semnalează cei mai mulţi autori interesaţi de statutul şi drepturilesolicitanţilor de azil, în contextul globalizării, şansele ca lucrurile să se petreacă aşa sunt înscădere constantă. Se vorbeşte chiar despre un proces de erodare a dreptului la azil şi desubminarea principiilor protecţiei refugiaţilor”72 condus de statele cele mai puternice şi mai bogate ale lumii care au introdus reglementări cît se poate de stricte pentru a limita pătrundereasolicitanţilor de azil pe teritoriul lor.

În consecinţă, atunci când chiar ţările care au creat regimul internaţional al refugiaţilorîncep să repună în discuţie fundamentele sale juridice şi etice, nu mai poate surprinde faptul căalte state, în special acelea cu probleme economice mult mai presante şi cu populaţii de refugiaţimai mari, se decid să acţioneze de manieră similară”.73

În principiu, măsurile restrictive ale statelor puternic industrializate – vizele, sancţiunile

contra transportatorilor, controalele de preîmbarcare – au menirea să stopeze fluxul migranţilorclandestini. Dar ele împiedică, de asemenea, şi pătrunderea persoanelor care sunt persecutate înţările lor. Este notabil în acest sens fenomenul refugiaţilor pe orbită”. Este vorba despresolicitanţi de azil care sunt plimbaţi”dintr -o ţară în alta, în căutarea unui stat care să accepte săle examineze cererile”.74

O altă consecinţă negativă a măsurilor restrictive la graniţă este dezvoltareareţelelor de migraţie clandestină. Numeroase persoane persecutate în ţara lor sunt nevoite săfolosească asemenea reţele în care insecuritatea fizică şi exploatarea financiară sunt riscuriconstante în sensul că se menţin şi după ce ele au ajuns la destinaţie. Ca să-şi plătească datoriileacumulate pe traseu – pentru contrafacerea documentelor de călătorie, a permiselor de muncă şide rezidenţă, pentru mituirea poliţiei, a funcţionarilor de la migrări şi a responsabililorguvernamentali locali – unii dintre aceşti oameni sunt obligaţi să se transforme adesea îninfractori, adică să intre în reţelele de transportare şi vînzare a drogurilor pentru organizaţiilecriminale sau în cele de prostituţie pentru femei şi copii.

Aşadar, vizibilizarea” devine din ce în ce mai mult o sarcină personală, plină de primejdii şi privaţiuni, cu şanse de reuşită limitate, a refugiatului potenţial însuşi. Accentul semută acum, în ceea ce priveşte stadiile parcurse de persoana lipsită de securitate în ţara deorigine, pe accesul la vizibilitatea oficialităţilor dintr -o altă ţară, îngustată, de altfel, semnificativde politici de protecţie faţă de migraţia economică.

Cu alte cuvinte, pentru a face vizibil faptul că în ţara sa i -au fost violate anumite drepturiumane fundamentale, solicitantul de azil trebuie sa-şi asume riscul de a fi deprivat, în extremis,de toate drepturile sale umane.75 Chiar dacă obţine statutul de refugiat, e posibil ca traumele

71 Jonathan Moore ,Refugees and Foreign Policy: Immediate Needs and Durable Solutions, Lecture at HarvardUniversity(6 Aprilie 1987), apud Gil Loescher, The UNHCR and Worlds Politics – A Perilous Path, OxfordUniversity Press, 2001, p. 36972UNHCR, 1997, Situaţia refugiaţilor în lume 1997-1998, , Editat de CAROCOM 94 S.R.L., p. 6973 Ibidem74 op.cit.,pp. 197-19875 În timpul comunismului numeroşi români au plătit cu viaţa dorinţa de-a se refugia în lumea liberă”, împuşcaţi lagraniţă sau în apele Dunării.

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


82

adăugate pe traseu celor iniţiale să afecteze considerabil capacitatea sa de a se ada pta adecvatstadiului următor.

Şi, ca şi cum toate acestea, plus sursele variate şi uzuale de stres implicate în ajustareasocială şi culturală, n-ar fi suficiente, el trebuie să se confrunte cu ostilitatea faţă de refugiaţi/solicitanţi de azil. Aceasta a crescut în cea mai mare parte a lumii industrializate în condiţiile în

care presa şi oamenii politici îi prezintă pe toţi solicitanţii de azil ca pe nişte prefăcuţi”, iarcandidaţii la statutul de refugiat sunt obligaţi să utilizeze trasee clandestine”.76 Ostilitatea şisuspiciunea nu sunt doar fenomene difuze, ci se concretizează adesea în mai multe feluri,începînd cu prejudecăţile şi actele cotidiene concrete de discriminare pînă la atacurile criminaleale zonelor locuite de azilanţi. Conform unor analişti, insinuarea constantă potrivit căreia aceştiadin urmă sunt imigranţi clandestini şi beneficiază în mod fraudulos de servicii sociale adeterminat ţările industrializate să se baricadeze din punct de vedere mintal şi a dat naştere uneimentalităţi care a legitimat intoleranţa faţă de toate minorităţile etnice şi grupurile marginale”.77 Trebuie menţionat însă că procedeul de identificare a ţapului ispăşitor pentru dificultăţile propriiîn azilanţi e folosit, deopotrivă şi de ţările sărace care acceptă refugiaţi.

Aşa cum s-a observat, deşi reacţiile ostile îşi au sursa în sărăcia cruntă a populaţiei

autohtone în raport cu care situaţia refugiaţilor apare ca fiind una vizibil privilegiată, totuş i exactaceste ţări sunt mai primitoare în ceea ce-i priveşte pe refugiaţi.Una dintre explicaţii, dacă ţinem cont de faptul că majoritatea refugiaţilor provine din

state sărace, ar fi că populaţia ţării gazdă, ea însăşi supusă unor grele privaţiuni, are odisponibilitate empatică mai mare. Chiar şi aşa, acest lucru nu exclude activarea mecanismelorde proiecţie negativă în situaţiile în care nivelul de trai se deteriorează brusc sau în care, dincauza fondurilor insuficiente pentru asistarea azilanţilor aceştia produc deteriorări ale mediuluinatural sau creşter ea infracţionalităţii ca urmare a nevoilor de adăpost şi de hrană. În plus,exemplul de conduită a ţărilor foarte dezvoltate în privinţa solicitanţilor de azil şi refugiaţilor lestimulează şi celor sărace dezvoltarea unei distanţări, dacă nu chiar ostilităţi, faţă de solicitanţiide azil .

Raportul pentru anii 1997-1998 al UNHCR a calificat această influenţă drepttulburătoare” şi comentat cu amărăciune faptul că exact statele care au iniţiat crearea UNHCR şia Convenţiei din 1951 privind statutul refugiaţilor şi care se consideră şi astăzi portdrapeluldrepturilor omului şi al normelor umanitare sunt acelea care pun în chestiune spiritul, dacă nuchiar şi litera, Declaraţiei universale a drepturilor omului din 1948, care prevede că, în faţa persecuţiei, orice persoană are dreptul de a solicita protecţie internaţională şi de a beneficia deazil.

4.8.Abordare tradiţionale şi dezvoltarea unor mecanisme noi de abordare a refugiuluiFaptul că fizionomia culturală a refugiatului e mult diferită de cea a ţării care-l

adăposteşte rezultă în dificultăţi de comunicare şi evaluare considerabile de ambele părţi. Ele potfi accentuate de intensitatea sindromului post-traumatic, de o decodificare inadecvată alimbajului corporal sau de o situare eronată a informaţiilor obţinute prin intermediul unuitranslator. Din acest motiv asistentul social se bazează deseori pe sprijinul unui mediator dincomunitatea refugiaţilor.

În ceea ce priveşte impactul traumei şi al stresului, schimbarea ca factor de stres,evenimentul traumatic a fost conceptualizat foarte clar ca fiind distinct în mod clar de stresorii

76 Op. Cit. p20477 ibidem

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


83

dureroşi cum ar fi divorţul, eşecul, respingerea, îmbolnăvirea gravă, pierderile financiare ş.a.m.d.Deoarece există diferenţe individuale în procesul de evaluare a traumei – întrucât experienţatraumatică e filtrată prin procesul cognitiv şi emoţional – unii oameni par mai vulnerabili decîtalţii în a dezvolta simptome clinice după ce sunt expuşi unor situaţii extrem de stresante.Trebuie totuşi accentuat faptul că expunerea la evenimente ca viol, tortură, genocid şi stresul

unei zone grave de război este trăită la fel de traumatic, aproape universal.”

78

În vreme ce reacţiile la stresul acut apar în primele minute ale stresului ş i dispar în cîtevaore sau cîteva zile, mai ales dacă stresul e tranzient, tulburarea de stres posttraumatică – sauPTSD (post-traumatic stress disorder) – apare ca un răspuns amânat faţă de un eveniment extremde stresant. De obicei începe la câteva zile sau săptămâni de la evenimentul traumatic. Un alt criteriu de diagnostic al sindromului de stres post-traumatic include o istorie a expunerii laevenimentul traumatic şi simptome ca rememorări inoportune, simptome de evitare şi simptomede hiperexcitare. Cele din urmă seamănă cel mai mult celor observate în sindromul de panică şide anxietate generalizată

Pentru individul cu sindrom de stres post-traumatic evenimentul traumatic rămîne oexperienţă psihologică dominantă uneori timp de decenii sau pentru întreaga viaţă. El îşi

păstrează puterea de a provoca panică, teroare, disperare care se manifestă fie în reverii, încoşmaruri traumatice sau în re-trăiri psihotice .Strategiile comportamentale includ evitarea oricărei situaţii în care e perceput riscul

confruntării cu stimuli asemănători. Evident, prezenţa acestui sindrom la o mare parte dintrerefugiaţi afectează semnificativ procesul lor de adaptare la regimul de protecţie temporară sau deinstalare definitivă. Există în literatura consacrată acestui sindrom două perspective teoreticeopuse: perspectiva vulnerabilităţii şi perspectiva elasticităţii. Prima susţine că trauma iniţială produce o rană psihică permanentă care-i face pe supravieţuitori şi mai vulnerabili în raport cuun eveniment foarte stresant şi ulterior. A doua susţine că o abordare adecvată a traumei dintâiva spori rezistenţa faţă de efectele unei traume viitoare. E posibil ca ambele perspective să fieadevărate dacă sunt analizate în contextul resurselor terapeutice nu atît din punct de vederecantitativ cât calitativ. Perspectiva vulnerabilităţii e coerentă astfel, cu abordări terapeutice maide suprafaţă (centrate pe îndepărtarea simptomelor) pe când cea a elasticităţii ar fi coerentă cu undemers mai analitic, orientat spre resorturile profunde ale sindromului.

În relaţie cu sindromul stresului post traumatic sunt de menţionat două elemente:conspiraţia tăcerii şi victimizarea secundară de către sistemul judiciar şi societate. Se apreciazăcă negarea traumei psihice şi a consecinţelor ei a fost una dintre caracteristicile constante alesecolului XX. Relatarea traumei nu este crezută de alţii pentru că aceasta le -ar induce un seriosdisconfort. A asculta, a împărtăşi şi a înţelege experienţele oribile ale altora înseamnăreamintirea propriei vulnerabilităţi, neajutorări, neputinţe. O altă formă de raţionalizare esteblamarea victimei”. Pe de altă parte, victimele însele participă la această ”conspiraţie a tăcerii” prin aceea că rareori dezvăluie detalii ale experienţei lor. Victimizarea secundară se referă lavictimizarea care apare nu ca rezultat direct al actului criminal, ci prin răspunsul instituţiilor şiindivizilor faţă de victimă. Ea este cea mai vizibilă în sistemul judiciar. Poate rezulta dintr -onegare completă a drepturilor umane ale victimei, din conduita necorespunzătoare a personaluluide poliţie sau judecătoresc, din cauza dificultăţii de a echilibra drepturile victimei cu cele aleagresorului şi, în general, din neluarea în considerare a perspectivei victimei. De asemenea, ea

78 UNOCCP, 1999, Handbook on Justice for Victims, New York, p.7

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


84

poate rezulta din politicile şi procedurile spitaliceşti care pot leza intimitatea şi demnitateavictimei. Chiar şi instituţii dedicate ajutorării victimelor pot avea politici şi proceduri care săducă la victimizare secundară.

În ceea ce priveşte atitudinea celor din anturajul victimei, ea poate duce la victimizaresecundară dacă persoanele în cauză se distanţează blamând victima sau negând impactul pe care

agresiunea a avut-o asupra ei.Recâştigarea încrederii în societate şi autorităţi este un obiectiv crucial al asistenţeirefugiaţilor deoarece grăbeşte autonomizarea acestora, influenţează decisiv restaurarea imaginiide sine şi a puterii de a-şi asuma un rol activ în etapele imediat următoare ale vieţii. Atingereaacestui obiectiv depinde de profesionalismul şi consecvenţa asistenţilor sociali atât pe parcursulconsilierii cât şi în acţiunile de sprijin şi mediere. Respectarea normelor etice de conduită înrelaţiile cu refugiaţii este un punct cheie. Necesitatea de a recunoa şte şi de a respecta valor il e şi normele culturale ale refugiaţilor

La prima lectură, enunţarea acestui imperativ pare a fi de prisos. În urma unei reflecţiichiar sumare însă, realizăm că nu e chiar aşa. Ca dovadă, faptul că şi în ţările cele mai dezvoltateşi democratice mai funcţionează, inerţial, mai mult sau mai puţin discret, discriminări legate de

etnie, gen, religie, vîrstă, ocupaţie etc. Se mai întîmplă ca la nivelul simţului comun, diferenţaculturală să fie citită” ca diferenţă cantitativă: deficitul de cultură occidentală sau dominantăfiind echivalat cu incultura sau cu înapoierea culturală.

Faptul că majoritatea refugiaţilor provin din ţări foarte sărace, cu grad mai scăzut decivilizaţie, că din ce în ce mai frecvent, sosesc prin utilizarea reţelelor de emigrare clandestine, poate activa automat la personalul de asistenţă, prejudecăţi şi stereotipuri variate din stocul psihismului colectiv autohton care să afecteze inconştient şi, cîteodată, în măsură considerabilă,calitatea muncii sale.

Identitatea culturală , incluzînd aici şi identitatea religioasă, este adesea singura avuţie aacestor oameni care au fugit de persecuţie înfruntînd riscuri incredibile uneori. Într -o lumecomplet străină ea este singurul reper familiar şi, ca atare, are nevoie de fortificare deoarece, cel puţin în perioada de început, e sursa principală de echilibru, de atenuare a efectelor stresante aleschimbării.

Sigur că este nevoie şi de interiorizarea normelor şi valorilor culturale noi fără de careadaptarea şi inserţia în noua situaţie socială nu poate avea loc. Însă e important ca acest processă nu fie accelerat artificial. Desigur, atunci cînd anumite norme ale culturii tradiţionale devinsurse de violenţă şi de conflict, cum ar fi cele care legitimează poziţia inferioară a femeii şiviolenţa împotriva ei, cele care interzic autonomizarea acesteia, sau participarea la programeeducaţionale şi comunitare, se impun proceduri sistematice menite să faciliteze şi urgentezediminuarea acestora în favoarea celor din lumea democrată.

4.9.Negocierea în asistenţa refugiaţilor Negocierea este un proces ce are loc, mai mult sau mai puţin sistematizat sau

conştientizat, într-o mare diversitate de situaţii, de la viaţa de zi cu zi până la rezolvareade conflicte armate. Printr-un proces de comunicare, în cadrul negocierii au loc“schimburi r eciproce de informaţii, schimburi reglementate de reguli implicite şi/sauexplicite, având menirea de a conduce la … adoptarea unei soluţii reciproc acceptabile pentru o problemă care afectează interesele … a două sau mai multe entităţi sociale

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


85

(persoane, grupuri, instituţii, organizaţii, comunităţi79)”. Negocierea este una dintre cele 5modalităţi80 de rezolvare a conflictelor: facilitarea, medierea, arbitrarea/arbitrajul şiadjudecarea/judecarea. Cu excepţia negocierii, toate modalităţile de rezolvare aconflictelor presupun intervenţia unei a treia părţi, neutre care deţine o serie deresponsabilităţi generale,81 dar şi specifice fiecărui tip de intervenţie. Astfel:

facilitatorul asigură condiţiile necesare negocierilor directe între părţile implicate înconflict însă nu intervine în substanţa negocierilor (stabilirea agendei şi implementareaacordului);

responsabilităţile mediatorului constau din pregătirea negocierilor, intervenţii directeasupra substanţei şi procesului de negociere, obţinerea unui acord şi monitorizareaimplementării acestuia;

arbitrul, desemnat în mod informal dar cu acordul ambelor părţi, este cel care, pe bazadovezilor aduse de părţile în conflict, decide asupra rezultatului;

intervenţia judecătorului reprezintă modul cel mai formal de rezolvare a unui conflict.În cadrul procesului de negociere, sunt utilizate mai multe stiluri de abordare a

conflictului – nu există un stil perfect în sine - în aproape orice negociere există o

îmbinare de stiluri, ce depind semnificativ de contextul în care are loc negocierea:- Competiţia (relaţie de tip eu câştig, tu pierzi) - este o modalitate foarte eficientă înspecial în situaţiile de urgenţă, în care rezultatul este foarte important , iar relaţiainterpersonală deţine doar o mică importanţă.

- Evitarea (relaţie de tip eu pierd, tu pierzi) - este eficientă în situaţiile în carecealaltă parte implicată este periculoasă/agresivă sau în situaţii în care un conflictapare pe neaşteptate - prin evitare se câştigă timp pentru abordarea rezonabilă aconflictului.

- Acomodarea (relaţie de tip eu pierd, tu câştigi) constă din renunţarea lasatisfacerea propriilor interese în favoarea celuilalt - este un stil adecvat în situaţiiîn care relaţia este mult mai valoroasă decât rezultatul (rezultat ce deţine o

importanţă majoră pentru cealaltă parte implicată). În plus, acomodarea poateconduce la comportamente similare ale celuilalt în viitor.- Compromisul (relaţie de tip amândoi câştigăm, amândoi pierdem) - adecvat în

situaţii în care se doreşte soluţionarea rapidă a conflictului, în condiţiile în careatât rezultatul, cât şi relaţia sunt importante pentru ambele părţi implicate.Rezultatul acestui tip de abordare este parţial satisfăcător pentru ambele părţi.

- Colaborarea (relaţie de tip eu câştig, tu câştigi ,-în care ambele părţi implicate înconflict sunt focalizate pe rezolvarea problemei - este adecvat în situaţiile în careatât rezultatul cât şi relaţia deţin o importanţă vitală pentru ambele părţi.

În asistenţa socială a refugiaţilor pot apărea probleme sau conflicte, situaţii în care existăinterese incompatibile referitoare la utilizarea resurselor (financiare, de hrană, de cazare etc.), la

participarea în procesul de luare a deciziilor ce-i privesc, la respectarea identităţii socio-culturale

79 Zamfir, C., Vlăsceanu, L. (coord.), 1993, Dicţionar de sociologie, Bucureşti, Editura Babel, Bucureşti 80 Sinteză realizată pe baza informaţiilor furnizate de ”Centrul Pearson pentru Menţinerea Păcii”, Canada, în cadrulcursului ”Negocierea pentru menţinerea păcii”, Bucureşti, 2001. 81 Responsabilităţi în termeni de servicii acordate/asigurate (cum ar fi creşterea motivaţiei părţilor pentru rezolvarea conflictului;modificarea perspectivei părţilor asupra problemei/conflictului, asigurarea contextului fizic sau social pentru rezolvareaproblemei/conflictului) şi responsabilităţi în termeni de activităţi (comunicare, informare, catarsis, păstrarea stimei de sine apărţilor implicate, asigurarea procedurilor, reprezentarea părţilor implicate, orientarea către stabilirea acordului).

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


87

imigranţii economici sau imigranţii forţaţi. Pentru că aceste practici nu ţin seama de cauzele profunde ale migraţiei şi nici nu oferă o securitate reală celor în nevoie.

O consecinţă îngrijorătoare a globalizării semnalată de sociologii contemporani este polarizarea accentuată a lumii între săraci şi bogaţi. Această polarizare însemnă atât creştereasărăciei în cadrul naţiunilor , cât şi sporirea inegalităţilor economice dintre acestea. Decadele

anilor 1980 şi 1990 au fost martore ale unei o prăpăstii în creştere între venituri, nu doar fiindcăoamenii bogaţi au devenit mai bogaţi ci, de asemenea , pentru că oamenii săraci au devenit şi maisăraci.

Conform Raportului United Nations, 2008, un miliard 300 de milioane de oameni dinlumea în curs de dezvoltare trăiesc sub nivelul sărăciei şi dintre aceştia, 1 miliard nu au acces laservicii de bază ca apă potabilă şi îngrijire medicală primară. Opt sute de milioane de oameninu au suficientă hrană şi 500 de milioane suferă de malnutriţie cronică. Toate acestea au impactasupra responsabilităţilor asistenţei sociale din întreaga lume. Alţi factori globali de importanţăcomparativă sunt : violarea drepturilor omului, SIDA, alte epidemii, deteriorarea mediului fizic.Cu toţii sunt globali ca şi proporţie şi trebuie abordaţi atât internaţional cât şi local.

Deşi proporţiile sărăciei globale şi ale conflictului etnic necesită mai întâi răspunsuri

economice şi politice ale naţiunilor şi ale organizaţiilor internaţionale, asistenţa socială face partedintre actorii care trebuie să găsească răspunsuri adecvate acestor provocări globale. La nivel local, prin lucrul cu refugiaţii, asistenţii sociali sunt implicaţi direct în

consecinţele realităţilor internaţionale. În multe ţări profesia este activă în promovarea unei politici de dreptate economică şi socială, la nivel naţional. La nivel internaţional, o mulţime deorganizaţii de asistenţă socială sunt active în combaterea violării drepturilor omului. Înconsecinţă, pentru a fi practicieni eficienţi în lumea de azi, asistenţii sociali trebuie să aibă o perspectivă şi o înţelegere internaţională.

Însă, pentru a avea un rol mai eficient, asistenţa socială trebuie să depăşească o serie deobstacole. Lipsa de statut şi de resurse afectează asistenţa socială din cele mai multe ţări şilimitează în măsură considerabilă capacitatea profesiei de a răspunde nevoilor umane stringente.De asemenea, faptul că asistenţii sociali se implică adesea în apărarea drepturilor omului şi cămilitează pentru dreptate socială îi expune adesea opresiunii politice. Uneori, politicileguvernamentale însele limitează rolurile de asistenţă socială.

Pentru ca asistenţa socială, ca profesie, să poate răspunde mai eficient la realităţile interdependenţei globale, iar asistenţii sociali să devină actori mai eficienţi pe scena de joc globală, enecesar, în primul rând, conform lui M. C. Hokenstad şi James Midgley84, să fie fortificat cadrulinstituţional internaţional al profesiei (prin declanşarea unor campanii globale, prin schimburilede studenţi şi profesori, prin creşterea ponderii alocate problematicii internaţionale în programelede învăţământ, prin diferite programe de cooperare şi parteneriat). Un cadru internaţional puternic şi flexibil este apt să ofere şi să stabilizeze soluţii şi strategii de adaptare profesională la provocările globalismului.

Statele Europei sunt confruntate, în acelaşi timp, cu o contracţie a bunăstării şi cuexigenţa de a răspunde creativ cererilor noi şi în creştere a unor populaţii diverse cultural, cu o prezenţă crescută a refugiaţilor şi cătătorilor de azil.

Un rezultat al acestei combinaţii de factori este creşterea ostilităţilor faţă de emigranţi,minorităţi şi refugiaţi pe măsură ce indivizii şi comunităţile se tem ca outsiderii vor lua privilegiile celor care sunt mai îndreptăţiţi la ele. Aceasta rezultă din poziţia periculoasă şi

84 Ibidem

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


88

dezavantajată a minorităţilor care e prea adesea caracterizată de şomaj, dificultate economică,dezavantaj cultural, gheto-izare ca şi lipsa condiţiilor de viaţă decentă.

O parte dintre aceste probleme cu care se confruntă imigraţii şi refugiaţii sunt parte acontextului structural şi politic din anumite ţări europene. Deşi rata şomajului, sărăcia şi lipsa delocuinţe pot fi trăsături generale ale acestor societăţi, ele îi afectează mult mai puternic pe

imigranţi. Nevoile de asistenţă ale imigranţilor ilegali şi ale refugiaţilor sunt o preocupare cheie pentru autorităţile publice Dacă e să se armonizeze oferta de servicii sociale la aceste circumstanţe, statele

europene trebuie să se deplaseze dincolo de imaginea paternalismului liberal, a etnocentrismului,a indiferenţei şi fricii ce caracterizează acum răspunsurile lor.85 Oportunităţile egale nu pot filăsate la bunul plac al operaţiunilor de pe piaţa liberă. Ele necesită proie ctare şi intervenţie pentrua corecta inegalităţile şi dezechilibrele.

Membrii comunităţilor de minoritate etnică s-au dovedit a fi oameni plini de resurse şicapabili . Sunt oameni care au supravieţuit adesea unor constrângeri economice grave, opresiuniişi marginalizării cu o elasticitate care i-a echipat cu abilitatea de a-şi modela propria viaţă într -un mod care să fie semnificativ pentru ei.

Aceste comunităţi posedă capacitatea de a realiza integrarea în felul lor propriu şi astfel,de a pune sub semnul întrebării modelele de integrare occidentale. Profesiile sociale au de învăţatdin felul în care aceste comunităţi îşi proiectează şi îşi furnizează răspunsuri. Iată de ce acestefeluri de a face” integrarea trebuie legitimizate în cadrul teoriei şi practicii asistenţei sociale. Numeroşi autori insistă asupra faptului că e timpul conştientizării relaţiei de putere pe careasistentul social o iniţiază de multe ori inconştient în raporturile sale cu asistaţii şi că punerea închestiune a alibiurilor tehnice” sau teoretice” care justifică o astfel de relaţie este o urgenţă. Înacest context se vorbeşte despre metodologii emergente - în asistenţa socială a refugiatului suntutilizabile majoritatea metodelor şi tehnicilor de asistenţă cristalizate în secolul trecut, în ţărilecapitaliste dezvoltate Asistarea socială a refugiatului accelerează la profesioniştii care o practică, procesul de eroziune a teoriilor, categoriilor, stereotipurilor devenite în prezentneoperaţionale. De exemplu, un concept atât de clar definit cum este familia are nevoie deredefiniri frecvente atunci când se lucrează cu refugiaţi. În ţările sfâşiate de război, familiile nusunt compuse din mamă, tată şi doi copii şi nu sunt conduse în mod necesar de mama biologicăa copiilor, ci de vecină, de mătuşă, de oricine e pregătit să aibă grijă de copiii ai căror părinţi aufost deplasaţi sau dislocaţi în război.

De asemenea, trebuie luat în considerare efectul războiului asupra genurilordiferite. Războiul tinde să afecteze femeile, ele sunt victime ale violului, ale dezrădăcinării, alelipsei de adăpost. Deci, când vorbim despre familie trebuie să ne asigurăm că nu ne aşteptăm s-odefinim în acord cu normele noastre cu privire la ce este o familie. La fel şi când vorbim despreviolenţa domestică.

Deşi violenţa împotriva femeilor e universală, manifestându-se în toate culturile şiclasele sociale, la femeile refugiate trauma e sporită adesea de problemele asociate cu refugiul şiaculturaţia. În plus, felul cum trăiesc violenţa şi cum reacţionează la ea depinde în mare măsurăde provenienţa lor culturală. În multe cazuri există o presiune culturală împotriva dezvăluiriiviolenţei domestice. Iată de ce astfel de femei se simt dublu victimizate: mai întâi de catreabuzator şi apoi de către comunitatea care nu validează experienţele lor. În cultura arabă, deexemplu, discutarea problemelor maritale cu alţii, constituie un tabu.

85 Williams Charlotte, Sozdan Halouk and Johnson Mark R. D., 1998, Social Work and Minorities, European Perspective, Routledge, p. 89.

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


89

Pe de altă parte, femeilor refugiate, de multe ori fără documente, le poate fi teamăsă raporteze un abuz, fără a vorbi de situaţiile în care nu-şi cunosc drepturile sau nici n-au auzitde existenţa unor servicii de asistenţă şi protecţie pentru astfel de cazuri.

Iată de ce, atunci când se lucrează cu femei refugiate victime ale violenţeidomestice este necesară luarea în considerare a câtorva recomandări între care prima şi cea mai

importantă este de a avea competenţa culturală. Aceasta presupune că asistenţii sociali trebuienu numai să se documenteze serios asupra altor culturi, ci şi să-şi examineze propriile atitudinişi percepţii. De asemenea, e important să fie înţelese motivele pentru care o femeie alege să nuabandoneze o relaţie abuzivă şi să nu se exercite asupra ei presiuni în acest sens. Uneori se potobţine rezultate în a asigura securitatea femeii în cadrul relaţiei maritale şi nu în afara ei . S-aobservat, de asemenea, impactul destructiv al atitudinii bărbaţilor asupra stimei de sine afemeilor.

În al doilea rând, trebuie lucrat pentru a schimba atitudinile bărbaţilor cu privire laviolenţă. Uneori rădăcinile culturale ale violenţei împotriva femeilor sunt foarte adânci. Dar astanu înseamnă că asistentul social trebuie să se retragă, folosind alibiul «respectului faţă dediferenţa culturală». Dacă în societăţile europene violenţa împotriva femeilor şi copiilor nu pare

a avea o amploare foarte mare este şi datorită faptului că, pe de o parte, în ţările dezvoltate auexistat eforturi indelungate de vizibilizare a formelor ei fizice şi pe de altă parte, că aici este maidezvoltată şi uneori, mai nuanţată, componenţa ei simbolică. Ceea ce explică parţial de ce întremodul de evaluare a situaţiei performat de un/o asistent/ă social/ă şi situaţia tradiţională deviolenţă are loc o complicitate adesea inconştientă care în loc să reducă victimizarea o sporeşte.

Unele practici culturale cum ar fi mariajul forţat şi timpuriu, mutilarea genitală a femeii,moştenirea soţiei şi înlocuirea soţiei, hrănirea forţată, blamarea pentru moartea soţului, privareade moştenire, violarea virginelor, baterea soţiei, rezistă şi astăzi în ţări cum ar fi Ghana, dar şi printre refugiaţii sau imigranţii ei.86 În măsura în care asistenţii sociali pot lua cunoştinţă de ele, elimpede că ideea unei asemenea complicităţi le pare aberantă la fel ca şi practicile în sine.Datorită tăcerii cu care sunt protejate, ei nu numai că nu pot lua la cunoştinţă dar nici măcar nule pot bănui, pentru că atribuie altor cauze simptomele observate. Tinerele fete sunt obligate să seretragă de la şcoală şi să se mărite cu un bărbat care are de trei ori vârsta lor. Ele suntcondamnate de proprii lor părinţi să ducă o viaţă de sărăcie şi servitute. Strâns legată de practicacăsătoriei forţate este Mutilarea Genitală Feminină (FGM). Pe lângă faptul că reprezintă oviolare revoltătoare a drepturilor lor fundamentale, ea determină deseori complicaţii de sănătatecum ar fi mortalitatea în timpul naşterii. Moştenirea soţiei şi înlocuirea soţiei reprezintă o sursăde pericole pentru sănătatea femeii. Au fost cazuri în unele comunităţi africane în care văduviimoşteniţi prin relaţiile soţului decedat erau HIV pozitivi. În unele comunităţi există practicatradiţională de a îngrăşa fetele tinere pentru a le face să pară mai mature şi mai atractive. Deregulă, ele sunt ţinute închise şi forţate să mănânce continuu anumite alimente până când devingrase şi docile. O astfel de obezitate e periculoasă pentru sănătatea lor. În multe societăţi africanefemeile ai căror soţi mor din pricina bolilor sunt adesea blamate pentru moartea lor. Femeia eobligată să stea pe podeaua goală cu surorile soţului ei în vreme ce ele o împresoară cu întrebărişi comentarii abuzive. Ideea este să o facă să admită că îngrijirea proastă a cauzat moarteasoţului. În unele cazuri, când femeile refuză să accepte blamul, sunt obligate să bea apa cu care afost spălat cadavrul. În ceea ce priveşte moştenirea, imediat după înmormântare , familia discută

86 Waggeh Fatou, autumn, 2001The Gambia Harmful Traditional Practice, în Harmful Traditional Practices

Female Genital and Sexual Mutilatinn, WIN News.

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


90

cum va fi împărţită proprietatea, fără consimţământul soţiei. Dacă nici un bărbat din familie nu o place, ea este forţată să plece de-acasă cu copii, adesea fără haine. Practica bătăii femeii este o practică obişnuită în toată Africa. Violarea virginelor : întrucât Africa de Sud are cel mai marenumăr de cazuri de HIV- SIDA din lume, se crede că relaţia sexuală cu o virgină e o cură potenţială pentru boală. Nu e o coincidenţă că aceeaşi regiune este plină de violuri. În ciuda

protecţiilor legale împotriva violului, societatea nu face nimic pentru a judeca violatorul. Înschimb, fetele suportă teste de virginitate, realizate de femei bătrâne. Cele care nu trec testulsunt criticate de comunitate.

Revenind la competenţa culturală, este limpede că insuficienţa ei afectează rezultatulîntrevederilor. Achiziţionarea ei depinde şi de gradul de cooperare care există între profesioniştiicare interacţionează cu clientul precum şi de abilitatea lor de a-l face pe acesta să-şi exprimedeschis poziţia sau opinia în legătură cu propriile dificultăţi de integrare. Este un lucru cunoscut,de exemplu, că cei care au fost supuşi torturii sau au trecut prin ev enimente traumatizante preferă să-şi păstreze sub tăcere trăirile şi să acuze mai degrabă simptome somatice (între caremai frecvente sunt durerile de cap şi de spate).

S-a dovedit că întrevederile la care sunt de faţă toţi cei care îl asistă pe refugiat într-un fel

sau altul plus un psiholog, au efecte pozitive asupra îndepărtării unor blocaje atât la cel asistat ,cât şi la cei care-l asistă. Faptul că fiecare îşi expune deschis perspectiva asupra problemei şi că -ltratează pe client ca pe un subiect, nu ca pe un obiect facilitează ieşirea acestuia dindependenţă.87 Unii cercetători sunt de părere că în intervievarea unui refugiat sau imigrant carenu cunoaşte limba este important ca translatorul să fie exprimentat, să aibă acelaşi sex ca alclientului şi să nu facă parte din familia clientului. Pentru a se asigura că interpretul nu-şiexprimă propriile sale evaluări, este important ca asistentul social sau medicul să monitorizezeexpresiile faciale ale clientului. În unele culturi se apreciază, de exemplu, că nu e potrivit să se pună nici un fel de întrebare unei figuri autoritare sau să fie privită în ochi etc.

Fie că ştie limba sau comunică prin interpret, refugiatul trebuie să fie încredinţat asupraconfidenţialităţii informaţiilor pe care le furnizează.

Pentru mulţi asistenţi sociali barierele lingvistice, diferenţele culturale, tradiţiile ş i practicile anumitor comunităţi devin sursă de incertitudine şi frică şi par insurmontabile şicopleşitoare. Reacţia e retragerea în în formule banalizate de acţiune sau în etichetarea,categorisirea şi patologizarea indivizilor sau grupurilor minoritate ca dificili” sau răi” sauproblemă”.

În cele mai multe ţări europene există un tip de răspuns în această direcţie, în forma proiectelor specializate ale unor organizaţii neguvernamentale. Dar ele nu sunt o scuză pentrueşecul statelor de a recunoaşte nevoile comunităţilor minoritare şi de a se adresa lor prin politiciconsistente.

Problemele minorităţilor au adesea cauze structurale, politice sau organizaţionale carenecesită nu răspunsuri individualizate şi patologizante ci soluţii strategice colective.

Deşi asistenţa socială nu le poate rezolva singură, ea a re un rol important de jucat îndezvoltarea unei practici anti-opresive, anti-discriminatorii. Mai ales că, prin problemele puse demunca cu minorităţile etnice, asistenţa socială e forţată să-şi re-examineze continuu bazametodologică şi modul în care construieşte cunoaştere în condiţiile multiculturalităţii.

De exemplu, în Suedia, strategiile pentru difuzarea informaţiilor despre felul în careexperienţele traumatice afectează întreaga viaţă a unei persoane au luat două direcţii:

87 Kang David S., Kahler Linda R. , March 15, 1998, Tesar Catherine M., Cultural Aspects of Caring for Refugees , American Family Physician

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


91

1. informaţia generală despre experienţele traumatice şi consecinţele lor e difuzată latoate agenţiile de asistenţă socială care întâmpină refugiaţi cu experienţe traumatice; 2. au fost dezvoltate strategii pentru a ajuta adulţii şi copiii traumatizaţi, individual, înfamiliile lor, în grupuri, pentru a: prelucra experienţele lor traumatice;

aborda situaţia lor în şcoală şi la locul de muncă; ajuta atât adulţii cât şi copiii să dea un sens vieţii lor de zi cu zi în ţara gazdă; a-i ajuta să obţină informaţie despre prieteni şi rude de-acasă 88.

4.11. Asistarea refugiaţilor în Europa Centrală şi de EstAşa cum precizează la începutul amplului său studiu dedicat acestui subiect Rosa M. Da

Costa89, una dintre consecinţele căderii Blocului Sovietic a fost transformarea ţărilor din Europade Est şi Centrală din ţări care generau refugiaţi în ţări care primesc refugiaţi. Înainte de 1990instituţia azilului, bazată pe Convenţia din 1951, nu exista în această regiune.”

Romania a aderat la Convenţia privind regimul refugiaţilor în 1991, după Ungaria şiRepublica Cehă , fiind urmată de Slovacia şi Polonia în 1992, Slovenia în 1995 şi Bulgaria în

1996. Deşi sistemul de azil funcţionează şi există un cadru legislativ adecvat, totuş i, din cauza prosperităţii scăzute a acestor ţări în comparaţie cu cele occidentale, mare parte din migraţiarefugiaţilor se îndreaptă spre occident. Aceasta poate şi din cauza faptului că integrarearefugiaţilor este îngreunată de condiţiile sociale şi economice din aceste ţări,de menţinerea programelor integrative la un nivel moderat” ( care includ doar activităţi cum ar fi învăţarealimbii, consilierea pentru anga jare, formare profesională ş.a.). Astfel de programe nucompensează suficient lipsa unor reglementări guvernamentale care să faciliteze găsirea uneilocuinţe la un preţ accesibil, angajarea pe lungă durată sau accesul la formele de învăţămîntgenerale (şi care depăşesc învăţământul primar) sau profesionale. Facilităţi în aceste direcţii suntoferite, în limita posibilităţilor, de către organizaţiile neguvernamentale. În România, ele constau

în servicii de mediere în relaţiile cu oficiile forţelor de muncă şi cu potenţialii angajatori, învederea angajării şi calificării la locul de muncă, asistenţă juridică, socială şi psihologică pe parcursul procedurii de detrminare a statutului de refugiat, asistenţă specializată pentru copiiirefugiaţi în sprijinirea integraării şcolare, asistenţă financiară limitată, orientată către cazurilevulnerabile. Toate aceste servicii din partea organizaţiilor non-guvernamentale, finaţate în maremăsură de UNHCR, vin în complementaritatea asistenţei asigurate de statul român.

Pare că dificultatea de a iniţia programe de integrare mai complexe se explică, pe lângăinsuficienţa fondurilor şi prin experienţa relativ limitată în asistarea socială a refugiaţilor. Să nuuităm că, în ceea ce priveşte învăţământul superior de asistenţă socială în anul 1952 partidulcomunist a crezut de cuviinţă să suprime acest învăţământ de grad universitar, reducându-l la unînvăţământ postliceal, care şi acesta a fost desfiinţat în 1969” (Henri H. Stahl apud Mănoiu F.,

88 Hessles Sven and Hessle Marie, Child Welfare in Wartime and Post-War Contidions in Social Work and Minorities, p.148

89 Da Costa Rosa M., 2001, Drepturile şi practicile de integrare privind refugiaţii recunoscuţi în ţările EuropeiCentrale, UNHCR, Biroul pentru Europa, Editura Cavallioti.

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


92

Epureanu V.,1992)90, iar golul apărut într-o tradiţie de formare şi practică profesională nu poatefi umplut foarte repede, chiar dacă avem deja câteva promoţii de tineri absolvenţi.

4.12. Problematica refugiaţilor la nivel naţionalLa nivel naţional, problematica refugiaţilor reprezintă un domeniu relativ nou şi prea

puţin cunoscut. Acest lucru se datorează şi dinamicii migraţiei în trecut raportată la contextulnaţional, România nefiind cunoscută ca ţară de destinaţie pentru imigranţi, ci mai degrabă caţară generatoare de refugiaţi în timpul regimului comunist.

În ceea ce priveşte implicarea României în protecţia refugiaţilor conform standardelorinternaţionale sunt de menţionat aderarea României la Convenţia din 1951 şi la Protocolul din1967 în anul 1991 şi consolidarea sistemului legislativ privind această problematică.

Cadrul legislativ naţional cu privire la protecţia refugiaţilor cuprinde Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările şi completările ulterioare şi Ordonanţa Guvernului nr.44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecţie în România,cu modificările şi completările ulterioare.

Legea nr. 122/2006 stabileşte regimul juridic al străinilor care solicită o formă de

protecţie în România, regimul juridic al străinilor beneficiari ai unei forme de protecţie înRomânia, procedura de acordare, încetare şi anulare a unei forme de protecţie în România, precum şi procedura pentru stabilirea statului membru responsabil cu analizarea cererii de azil, întimp ce Ordonanţa Guvernului nr. 44/2004 prevede drepturile garantate beneficiarilor unei formede protecţie în România.

În ceea ce priveşte responsabilitatea faţă de protecţia refugiaţilor la nivel naţional principala autoritate cu atribuţii în domeniu este reprezentată de Oficiul Român pentru Imigrări(ORI). Acesta din urmă este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor înfiinţat la datade 26.06.2007. ORI îşi exercită atribuţiile legale privind implementarea politicilor României îndomeniul migraţiei, azilului, al integrării străinilor şi a legislaţiei relevante în aceste domenii”(ORI, s.a.).

Conform H.G nr. 639/2007, privind structura organizatorică şi atribuţiile ORI, înR omânia funcţionează un număr de cinci Centre Regionale de Cazare şi Proceduri pentruSolicitanţii de azil, după cum urmează:

- Centrul Regional Bucureşti, cu o capacitate de cazare de 500 de locuri; - Centrul Regional Galaţi, cu o capacitate de cazare de 250 de locuri;- Centrul de Tranzit Timişoara, cu o capacitate de cazare de 250 de locuri (cu

precizarea că 200 de locuri sunt folosite pentru funcţionarea Centrului de relocare pentrusituaţii de urgenţă, în baza Acordului Tripartid încheiat între Guvernul României, UNHCR şiOIM);

- Centrul Regional Radăuţi, cu o capacitate de cazare de 100 de locuri; - Centrul Regional Şomcuta Mare, cu o capacitate de cazare de 100 de locuri;- Centrul Regional Giurgiu, cu o capacitate de cazare de 100 de locuri.

În cadrul acestor centre se desfăşoară procedura de azil, se asigură asistenţa socială şimedicală a solicitanţilor de azil şi se desfăşoară programele de integrare pentru persoanele careau obţinut o formă de protecţie.

90 Henri H. Stahl , Prefaţă, în Mănoiu Florica, Epureanu Viorica , 1996 , Asistenţa Socială în România, Editura AllEducational.

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


93

Facem precizarea că numărul de locuri de cazare este doar informativ, deoarece în practică acesta poate fi mai mare sau mai mic, în funcţie de componenta grupurilor cazate(bărbaţi, femei, familii, sau familii cu copii etc.).

Cele 6 centre sunt deschise, astfel încât persoanele care depun cerere de azi l, pot călătorişi în afara acestora, bineînţeles cu respectarea Regulamentului de Ordine Interioara (de regulă

accesul în şi din centre se realizează zilnic în intervalul 06:00 – 22:00), dar beneficiază şi de posibilitatea de a lipsi până la 3 zile din Centru, fără a avea repercusiuni. Pot părăsi localitatea deresedinţă, cu aprobarea administraţiei centrului.

În afara celor şase centre deschise, mai funcţionează două centre închise (în localitatileArad şi Otopeni). Acestea sunt destinate străinilor cu şedere ilegală care nu respectă dispoziţiilede părăsire a teritoriului, a celor cu măsurile de expulzare sau a celor declaraţi indezirabili.

În cadrul Centrului Otopeni, situat în apropierea celui mai mare Aeroport Internaţionaldin ţară, funcţionează şi un Centru de tranzit în care sunt cazaţi solicitanţii de azil care depuncereri de azil în Aeroportul Otopeni şi ORI hotărăşte ca cererile lor de azil să fie soluţionate în procedură accelerată (procedura la frontiera).

Alte centre de tranzit, funcţionale nu există în prezent, deşi sunt create premizele legale

pentru înfiinţarea acestora, în funcţie de nevoi. Cele şase centre deschise, asigură: cazarea solicitanţilor de azil care nu au mijloace detrai, consilierea socială şi psihologică a acestora, asistenţa medicală necesară, asistenţa financiară pentru procurarea hranei, condiţiile necesare pentru prepararea hranei (bucătării dotate cuaragaze, frigidere, veselă pentru gătit etc.).

În centrele de cazare, capacitatea camerelor este de până la 10 locuri. În centrele dinGalaţi, Timişoara, Rădăuţi, Şomcuta Mare şi Giurgiu, grupurile sanitare sunt comune, separate pentru femei şi bărbaţi. În Centrul din Bucureşti fiecare cameră de cazare dispune de un grupsanitar propriu (toaletă şi duş).

De asemenea toate centrele de cazare sunt dotate cu spaţii destinate preparării hranei,(dotate cu frigidere, aragaze) ca spaţiu comun.

Totodată, fiecare centru este dotat cu maşini de spălat haine, care sunt utilizate de cătresolicitanţii de azil.

Curăţenia în camerele de cazare şi în spaţiile comune (bucătării, băi, holuri etc.) seasigură de către solicitanţii de azil, prin rotaţie.

În fiecare centru de cazare, funcţionează câte un cabinet medical, în centrele dinBucureşti, Galaţi şi Timişoara activează un medic şi un asis tent medical, iar în centrele dinRădăuţi şi Şomcuta Mare numai un asistent medical.

La sosirea în Centru, după depunerea cererii de azil, se desfăşoară următoarele activităţi: - informarea asupra drepturilor şi obligaţiilor pe care le au solicitanţii de azil şi cu privire

la procedura de azil de urmat;- amprentarea şi fotografierea fiecărui solicitant, explicarea faptului că datele sale

personale vor fi înregistrate şi prelucrate; - eliberarea unui document temporar de identitate care atestă calitatea de solicitant de

azil şi dreptul de a rămâne pe teritoriul României până la rămânerea definitivă a hotărârii privindcererea de azil;

- examinarea medicală, ocazie cu care se constată dacă persoana în cauză suferă de vreoafecţiune medicală şi dacă există sau nu indicii că persoana în cauză a fost victima a torturii sau aaltor tratamente inumane ori degradante.

- repartizarea în una din camerele de cazare;

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


94

- fiecare solicitant primeste un kit de instalare alcătuit din: 2 cearşafuri, 1 faţă de pernă, şiobiecte de igienă personală (săpun, pastă de dinţi, periuţă de dinţi, pastă şi aparat de ras, etc.).Primesc de asemenea vase pentru gătit şi veselă.

- fiecărui solicitant de azil îi sunt prezentate prevederile regulamentului de ordineinterioară, atât drepturile, cât şi obligaţiile pe care le are.

În fiecare centru de cazare activează cel puţin o organizaţie nonguvernamentală, care, deregulă sunt specializate în consiliere juridică, asistenţă socială, asistenţă specifică copiilor sauasistenţă specifică persoanelor vulnerabile.

Solictanţii de azil care deţin mijloace de trai, îşi pot stabili reşedinţa în mod liber, cucondiţia comunicării adresei funcţionărilor ORI, însărcinaţi cu procesarea cererilor de azil.

În domeniu protecţiei refugiaţilor ORI colaborează cu UNHCR, reprezentanţa înRomânia şi cu ONG-urile active în domeniu. Printre organizaţiile neguvernamentale cedesfăşoară activităţi de asistenţă a refugiaţilor se numără: Asociaţia Serviciul Iezuiţilor pentruRefugiaţi România (JRS România), Consiliul Naţional Român pentru Refugiaţi (CNRR), SalvaţiCopiii România (SCR), Forumul Român pentru Refugiaţi şi Migranţi (ARCA), Fundaţia ICAR(Centrul de Reabilitare Medicală pentru Victimele Torturii), OFRR (Organizaţia Femeilor

Refugiate din România) etc.Conform Fundaţiei Soros România, 2011( Studiu asupra fenomenului imigraţiei în România. Integrarea străinilor în societatea românească, coordonatori: Iris Alexe, BogdanPăunescu) România îşi păstrează caracteristica de ţară în principal de emigraţie şi devine, pelângă ţară de tranzit, o ţară de destinaţie din ce mai atractivă pentru imigranţi. Potrivit previziuniiEurostat, în perioada 2008-2060, România va înregistra cel puţin o rată a imigraţieinete de 18,4la mia de locuitori (1,84%).

În ciuda mediatizării reduse a fenomenului, acesta există, statisticile furnizate de OficiulRomân pentru Imigrări prin Raportul anual privind situaţia străinilor cu o formă de protecţie în România - 2010 indicând un număr de 19.562 de persoane ce au solicitat azil, dintre care 3184au primit o formă de protecţie, în intervalul de timp 1991 – 31 decembrie 2010.

La sfarsitul anului 2010, erau înregistraţi 1201 de străini care au obţinut o formă de protecţie în România şi care continuă să locuiască în România. La aceştia se adaugă cei 38 derefugiaţi birmani, relocaţi in iunie 2010, dinMalaezia, România participând pentru prima dată la programul ONU de relocare a refugiaţilor. Din punct de vedere al ţării de origine, majoritateastrăinilor care au obţinut o formă de protecţie în România şi care continuă să locuiască înRomania provin din Irak. Alte ţări de proveninţă a acestor persoane cu ponderi variabile întotalul populaţiei date sunt: Iran (8%), Palestina (5%), Congo (4%), Turcia (3%), Afganistan(2%), iar un procent de 25% din totalul acestor persoane fac parte din ţări cu procentaje mai micide 2% (ORI, 2010).

Din perspectiva dinamicii fenomenului social al şederii refugiaţilor în ţara noastră, prezintă interes, în primul rand, refugiaţii care au rămas in Romania. Analizand datele privindstrăinii care au primit o formă de protecţie, în perioada 1991 - 2009, se constată că cei mai mulţiau fost irakieni (945 de persoane), urmaţi de somalezi (491), afgani (365), iranieni (192),turci(87), congolezi (87), palestinieni (58), sirieni (43) si alte naţionalităţi- sub 40 de persoanefiecare.

Între timp, 1481 de persoane, adică 57% dintr e ei, au ales să părăsească România pentrualte destinaţii. Interesant este faptul că dintre refugiaţii care au plecat, peste jumătate (54%) suntsomalezi (464) şi afgani (339), adică poziţiile doi si trei din topul naţionalităţilor refugiaţilor dinRomânia. La cei care au plecat, se adaugă străinii cu o formă de protecţie care, între timp, au

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


95

obţinut cetăţenia română (79 de persoane – 20 după anul 2000) şi cei care au decedat (32 de persoane – 16 după anul 2000). La sfarşitul anului 2010, se aflau în evidenţele ORI 1201 destrăini care au obţinut o formă de protecţie în România ş i care continuă să locuiască în România.Adică, 37,7% dintre cei care au primit protecţie, din 1991 pană la sfarsitul lui 2010, au rămas ânRomânia, majoritatea fiind reprezentată de irakieni.

Dintre străinii care au obţinut o formă de protecţie după anul 2000, 81,5% au rămas înRomânia. Acest fapt arată impactul politicii în domeniul azilului şi integrării la nivel individual,deoarece anul 2000 corespunde unei importante schimbări legislative şi instituţionale îndomeniul azilului (OG nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiaţ ilor în România), iar in2001 a fost demarat primul program naţional de integrare a refugiaţilor în România ( HGnr.1.191/2001 privind aprobarea Programului special pentru integrarea socioprofesională a străinilorcare au dobândit statutul de refugiat în România).

În anul 2010, în domeniul azilului, la nivel naţional s-a înregistrat o tendinţă de creştere aindicatorilor de referinţă (număr de cereri de azil, număr de cazuri de solicitanţi de azil reprimiţi

în România conform regulamentului Dublin, număr de solicitanţi de azil aflaţi în nevoie deasistenţă, participanţi la programul de integrare, străini cu drept de şedere asistaţi sau beneficiariai serviciilor de integrare), fenomen accentuat de conflictele existente în zone geografice principale generatoare de solicitanţi de azil (Afganistan, Irak, Congo, Somalia, Sudan etc.), cât şide criza economică resimţită la nivel internaţional. Astfel, pe parcursul anului 2010 au fostanalizate de către ORI un număr de 887 de cereri noi de azil dintr-un total de 1038, 151reprezentând cereri repetate. După modul de intare în ţară:

- legal: 349- ilegal: 524- alte situaţii: 1 -

Principalele ţări de origine în 2010, conform datelor furnizate de ORI Solicitanţi de azil Refugiaţi Protecţie

subsidiară Afganistan- 115 Myanmar – 44 Afganistan – 22Moldova – 111 Irak – 18 Iran – 3Irak şi China – 67 Afganistan – 13 R.D. Congo - 3Pakistan – 62 Iran - 4

Număr şi mod de soluţionare

Statut 2009 2010 EvolutieRefugiaţi 51 82 62,19%Protecţie

subsidiară 8 2 -75%

Respinşi 649 618 -4,77%Rata de

recunoaştere refugiaţi 5,90% 9,20% 3,30%

Rata totală de 6,90% 9,50% 2,60%

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


96

recunoaştere

În ceea ce priveşte cazarea şi asistenţa în centrele regionale ORI, un număr de 953 desolicitanţi de azil au fost beneficiari, cei mai mulţi provenind din ţări precum Afganistan,Moldova şi Pakistan. Referitor la integrarea persoanelor ce au obţinut o formă de protecţie, pe

parcursul anului de referinţă au beneficiat de programele de integrare ale ORI derulate decentrele regionale un număr de 113 străini cu o formă de protecţie, din care 93 nou înscrise (ORI,2011).

Conform Raportului ORI 2010, Programul de integrare urmăreşte susţinerea străinilor cuo formă de protecţie, în prima parte a şederii lor în Romania după obţinerea formei de protecţie,în procesul de dobandire a abilităţilor şi cunostinţelor necesare adaptării la societatearomanească. Programul de integrare constă în oferirea unui curs gratuit de limba română (la nivelde incepător), participarea la sesiuni de orientare culturală şi consiliere, cazarea într -un centruORI pe durata programului şi asigurarea asistenţei financiare pe o perioadă de 2 luni pană laobţinere aajutorului rambursabil. Programul durează 1 an şi se realizează după un plan individualde integrare întocmit pentru fiecare persoană adultă. Cazurile speciale (persoane cu handicap,

persoane în vârstă, minori neinsoţiţi, familii monoparentale şi victime ale torturii) pot beneficiade prelungirea programului de integrare. Programele de integrare sunt organizate de centreleregionale ORI (Bucureşti, Timişoara, Galaţi, Rădăuţi, Şomcuta Mare) sub coordonarea DAI,cursul de limba română fiind organizat în colaborare cu inspectoratele şcolare, după o programăşi manuale elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

În 2010, 113 de str ăini cu o formă de protecţie au beneficiat de programul de integrare.Faţă de anul 2009, se observă o creştere a numărului de străini cu o formă de protecţie participanţi în programul de integrare, fapt datorat şi operaţiunii de relocare a refugiaţilor.Distribuţia pe ţări de origine, se prezintă astfel: 48 persoane din Afganistan, 44 din Myanmar, 7din Irak, 2din Egipt, 2 din Iran, 2 din Camerun, iar din Georgia, Nigeria, Pakistan, Coasta deFildes, Armenia, Sri Lanka, Palestina şi Bosnia câte o persoană (Raport ORI 2010).

Din numărul de 93 de străini cu o formă de protecţie nou înregistrate în programul deintegrare derulat de ORI, la finele anului 2010, un număr de 44 de persoane era reprezentat derefugiaţii relocaţi, adică aproape 50% din totalul persoanelor cu o formă de protecţie nou înscriseîn programul de integrare al ORI.

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


98

Problemshttp://books.google.ro/books?hl=ro&id=gBYiAQAAIAAJ&dq=editions%3AD0duiVUSIsgC&q=migration#search_anchor

30. Fagen R. and Brody R.A. ,1968, Cubans in Exile: Disaffectation and the Revolution. Stanford UniversityPress, Stanford

31. Faist, T., 1997, The Crucial Meso-Level. International Migration, Immobility and Development, BergPublishers, Oxford

32. Fischer G., Riedesser P., 2001, Tratat de psihotraumatologie, Editura Trei, Bucureşti,33. Gallagher, A-M., Ireland, H., Muchopa, N., 2007, Manual pentru vizitatori şi lucrători specializaţi în

centrele de primire şi detenţie, JRS, Bruxelles34. Garza-Guerrero, A. C., 1974, Culture shock: Its mourning and the vicissitudes of identity . Journal of the

American Psychoanalytic Association, 22, 408-42935. Gordon, M.M., 1964, Assimilation in American Life: The Role of Race, Religion, and National Origins,

Oxford University Press, New York36. Haavio-Mannila, E. and Stenias, K., 1965, Mental Health Problems of New Ethnic Minorities in Sweden,

British Journal of Psychiatry.37. Halouk Soydan , Understanding Migration, în Social Work and Minorities, European Perspectives,

Routledge, 199838. Hansen, Art ,1977, Once the Running Stops: The Social and Economic Incorporation of Angolan Refugees

into Zambian Border Villages, Ph.D. Dissertation of Anthropology, Cornell University, Ithaca, New York.

39. Hansen, Art and Oliver-Smith, Anthony, eds. 1982, Involuntary Migration and Resettlement: The Problemsand Responses of Dislocated People, Boulder: Westview Press.

40. Hansen, Art, 1981, Refugee Dynamics: Angolans in Zambia 1966 to 1972, International Migration Review,XV.

41. Harding, Richard I. and Looney, John G. ,1977, Problem of Southeast Asian Children in a Refugee Camp, American Journal of Psychiatry, v. 137.

42. Hessles Sven and Hessle Marie, Child Welfare in Wartime and Post-War Contidions in Social Work and Minorities, p.148

43. Hoff Hans, 1958, The Young Refugee," In Growing Up in a Changing World , London: World Federation forMental Health.

44. Hoff, Hans, 1960, Home and Identity." In Uprooting and Resettlement , London: World Federation forMental Health.

45. Hokenstad M.C. and Midgley James, 1997, Realities of Global Interdependence: Challenges for Social Work

in a New Century - in International Social Work: Global Challenges for a New Century, Edited by M.C.Hokenstad and James Midgley, NASW Press, Washington, D.C.46. Hoolands Marlie: “Upon Closer Acquitance: The Impact of Direct Contact with Refugees on Dutch Hosts”,

În Journal of Refugee Studies, vol.14, no.3, 2001, pp.295-31447. Ionescu, L. coord., 2000, Drepturile şi practicile de integrare privind refugiaţii recunoscuţi în ţările Europei

Centrale”, UNHCR, Geneva 48. Jaranson M. James, Popkin K. Michael, 1998, Carring for Victimis of Toture, American Psychiatric Press,

Washington, D.C.49. Jastram, K., Achiron, M. (UNHCR) (2001), Protecţia refugiaţilor: Ghid cu privire la dreptul internaţional al

refugiaţilor . Geneva, Uniunea Interparlamentară. 50. Jensen, F.A.S., 1966, Psychological Aspects of the Social Isolation of Refugees, International Migration

Digest, 3, Spring51. Joly Daniele, 2004, International Migration in the New Millennium: Global Movement and Settlement ,

Ashgate Publishing, Ltd.52. Joppke, Christian, 2003, The Retreat of Multiculturalism in the Liberal State , Russel Sage Foundation,Working Paper no.203

53. Kang David S., Kahler Linda R. , Tesar Catherine M , March 15, 1998, Cultural Aspects of Caring for Refugees , American Family Physician

54. Keely, Charles, 1981, Global Refugee Policy: The Case for a Development-Oriented Strategy , PopulationCouncil, New York

55. Keller, S.L., 1975, Uprooting and Social Change: The Role of Refugees in Development , Manohar BookService, Delhi

http://books.google.ro/books?hl=ro&id=gBYiAQAAIAAJ&dq=editions%3AD0duiVUSIsgC&q=migration#search_anchor





8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


99

56. Kent, D.P., 1953, The Refugee Intellectual: The Americanization of the Immigrants of 1933-1941. ColumbiaUniversity Press, New York

57. Kibreab Gaim, 1983, Reflections on the African Refugee Problem: A Critical Analysis of Some Basic Assumptions, Research Report No. 67, Uppsala: Scandinavian Institute of African Studies

58. Kino E.F., 1951, Refugee Psychoses in Great Britain: Aliens: Paranoid Reaction, Journal of MedicalScience, 97

59. Kofler Angelica, 2002, Migration Emotion Identities. The subjective meaning of difference, Braumuller60. Kunz E.F., summer 1973, The Refugee in Flight: Kinetic Models and Forms of Displacement , International

Migration Review, vol.7, no.261. Kunz E.F., 1981, Exile and Resettlement: Refugee Theory, International Migration Review, XV62. Lee Everett S.A., 1966, Theory of Migration, In: Demography, Vol. 3, No. 1, pp. 47-5763. Liebaut Fabrice (ed), 1999, Legal and Social Conditions for Asylum-Seekers and Refugees in Eastern

European Countries”, Dansk Flygtningehjaelp 64. Lin K.M., Tazuma L. and Masuda M., 1979, Adaptational Problems of Vietnamese Refugees, Part 1, Health

and Mental Health Status," Archives of General Psychiatry, 36:955-961. Aug.65. Liu William T. et al., 1979, Transition to Nowhere: Vietnamese Refugees in America, Charter House,

Nashville66. Loescher Gil, 1993, Beyond Charity: International Cooperation and the Global Refugee Crisis, Oxford

University Press, New York67. Loescher Gil, 2001, The UNHCR and World Politics A Perilous Path, Oxford University Press

68. Loizos Peter, 1981, The Heart Grown Bitter: A Chronicle of Cypriot War Refugees, Cambridge UniversityPress, Cambridge

69. Loughry M. and Ager A. (eds), 2001, The Refugee Experience – Psychosocial Training Module, RefugeeStudies Centre, Oxford

70. Mamdani M., 1973, From Citizen to Refugee: Uganda Asians Come to Britain, Frances Pinter Limited,London

71. Mănoiu Florica, Epureanu Viorica , 1996 , Asistenţa Socială în România, Editur a All Educational, Bucureşti 72. Marris Peter, 1975, Loss and Change, Garden City: Doubleday73. Marshall Gordon, 2004, Dicţionar de sociologie, Oxford, Editura Univers Enciclopedic74. Mason Eliza, Update to Guide Research for Refugee Status Determination, la

www.llrx.com/features/rsd2.htm 75. Massey Douglas S., Arango Joaquin, Hugo Graeme, Kouaouci Ali, Pellegrino Adela, Taylor Edward J.,

1998World in Motion. Understanding International Migration at the End of the Millennium, Clarendon

Press, Oxford76. Miftode V., 1995, Metodologia sociologică. Metode şi tehnici de cercetare sociologică, Ed. Porto-Franco,Galaţi

77. Mircea Radu , 2006, Politica şi practica privind integrarea imigranţilor şi refugiaţilor în stalele europene ,Revista Calitatea Vieţii, XVII, nr 3-4, 2006, pag 3, Bucureşti

78. Mircea R., Necula C., 2009, Manual de pregătire în domeniul refugiaţilor în România, Editura MinisteruluiAdministraţiei şi Internelor, Bucureşti

79. Mircea Radu, 2011, Politica socială privind refugiaţii în România, teză de doctorat, Universitatea dinBucureşti, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

80. Moon Anson and Tashima, Nathaniel, 1982, Help Seeking Behavior and Attitudes of Southeast Asian Refugees, Pacific Asian Mental Health Project, San Francisco

81. Morrison G.S. and Moos Felix, 1982, Halfway to Nowhere: Vietnamese Refugees on Guam, in Hansen, Artand Oliver-Smith, Anthony, eds., Involuntary Migration and Resettlement, Col.: Westview Press, 1982,

Boulder82. Murphy, H.B.M. 1955 "The Extent of the Problem," in Murphy, H.B.M., ed. Flight andResettlement.,UNESCO, Paris

83. Mutiso, R.M., May 1979, Counseling of Refugees in Africa, paper presented at Pan African Conference onRefugees, Arusha, Tanzania

84. Paikert, G.C., 1962, The German Exodus: A Selective Study on the Post-World War II Expulsion of German Populations and Its Effects, The Hague: Martinus Nijhoff

85. Paludan Anne, 1974, The New Refugees in Europe, Geneva86. Paludan, Anne, 1981 Refugees in Europe, International Migration Review, XV

http://www.llrx.com/features/rsd2.htm



8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


100

87. Pedersen S., 1949 , Psychopathological Reactions to Extreme Social Displacements (Refugee Neuroses), Psychoanalytic Review, 36:344-354

88. Pfister-Ammende Maria, Zwingmann, C., 1973, Uprooting and After , Springer- Verlag, New York89. Pfister-Ammende, Maria, 1973 "Uprooting and Resettlement as a Sociological Problem." In Uprooting and

Resettlement , World Federation for Mental Health, Geneva90. Pop, Luana-Miruna. coord. 2002, Dicţionar de politici sociale, Ed. Expert, Bucureşti. 91. Portes, A. ,1969, Dilemmas of a Golden Exile: Integration of Cuban Refugee Families in Milwaukee,

American Sociological Review, 34(4): 505-518, Aug.92. Potocky Tipodi Miriam, Best Practices for Social Workers with Refugees and Immigrants, Columbia

University Press, 2002, New York93. Prins S.A., 1955, The Individual in Flight ,in Murphy, H.B.M., ed. Flight and Resettlement. Paris: UNESCO94. Rees E., 1960, Common Psychological Factors in Refugee Problems Throughout the World, in An

Uprooting and Resettlement, World Federation for Mental Health, London95. Reinsch Peter, 2000, Measuring Immogrant Integration. Diversity in a Dutch City”, a doctoral thesis at

AWSB96. Robotin, M., Chiriac, M., 2006, Necunoscuţii de lângă noi: rezidenţi, refugiaţi, solicitanţi de azil, migranţi

ilegali în România, Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală 97. Rogg E.M., 1974, The Assimilation of Cuban Exiles: The Role of Community and Class , Aberdeen Press,

New York98. Rosa M. Da Costa , Drepturile şi practicile de integrare privind refugiatii recunoscuti În‚ tarile Europei

Centrale, UNHCR, Biroul pentru Europa, Editura Cavallioti, 200199. Russell Taylor, March-May, 2003, Hardship at home, hardship abroad the migration 'system' doesn't work,

UN Chronicle. 100. Saksena R.N., 1961, Refugees: A Study in Changing Attitude, Asia Publishing House, Bombay101. Sassen S., 2002, Global networks, linked cities, Routledge, New York102. Hansen A. and Oliver-Smith A., 1982, Involuntary Migration and Resettlement, Westview Press, Boulder103. Silverman D., , 2004, Interpretarea datelor calitative. Metode de analiză a comunicării, textului şi

interacţiunii, Ed. Polirom, Iaşi 104. Simmond Stephanie and Gabaudan M., 1982, Refugee Camp Health Care: Selected Annotated References,

London School of Hygiene and Tropical Medicine, London105. Soskis P., Fall, 1967, The Adjustment of Hungarian Refugees in New York , Inter- national Migration

Review, 2(1):40106. Stein Barry N., 1978, Indochinese Refugees: The 'New' Boat People, Migration Today, 6(5). Dec.

107. Stein, Barry N., 1980, The Refugee Experience: An Overview of Refugee Research , Paper presented at aconference on the Refugee Experience sponsored by the Royal Anthropological Institute and the MinorityRights Group, London, February

108. Stein, B., 1981, The Refugee Experience: Defining the Parameters of a Field of Study , InternationalMigration Review, vol. 15, No. 1

109. Stein, Barry N., Spring 1979, Occupational Adjustment of Refugees: the Vietnamese in the United States International Migration Review, 13(1).

110. Sven Hessles and Marie Hessle, Child Welfare in wartime and post-war contidions, in Social Work and Minorities, p.148

111. Tacoli, C. and Okali, D. (2001), The Links Between Migration, Globalisation, and Sustainable Development,International Institute for Environment and Development (IIED).

112. Taylor R. and D. Nathan, 1980, Resettlement Casework: The Role of the Professional , paper presented at theAnnual Meeting of the Conference of Jewish Communal Service, Denver

113.

Valtonen K., 1994, The Adaptation of Vietnamese Refugees în Finland , Journal of Refugee Studies, OxfordUniversity Press114. Vlăsceanu, L.(coord.), 2011, Sociologie, Iaşi, Polirom, pp. 786-836115. Vlăsceanu, L., Zamfir, C. coord., 1993 “Dicţionar de sociologie: urmat de indicatori demografici,

economici, sociali şi sociologici”, Ed. Babel, Bucureşti116. Voicu B., 2001, România pseudo-modernă, în Sociologie Românească, 2001, 1-4, p. 35-69117. Waggeh Fatou, autumn, 2001, The Gambia Harmful Traditional Practice, în Harmful Traditional Practices

Female Genital and Sexual Mutilatinn, WIN News118. Weiermair K., 1971, Economic Adjustment of Refugees in Canada: A Case Study, International Migration, 9

8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


101

119. Williams Charlotte, Sozdan Halouk and Johnson Mark R. D., 1998, Social Work and Minorities, European Perspective, Routledge

120. Zamfir, C., Vlăsceanu, L. (coord.), 1993, Dicţionar de sociologie, Bucureşti, Editura Babel, Bucureşti 121. Zamfir , C., Vlăsceanu, L. (coord.), 1998, Dicţionar de sociologie, Bucureşti, Editura Babel, Bucureşti 122. Zlotnik H., 1998 International migration 1965-96: An overview, Population and Development Review123. Zwingmann, C., 1978, Uprooting and Related Phenomena: a Descriptive Bibliography, World Health

Organization, Geneva

Studii, rapoarte şi surse online1. Amnesty International, 2010, Abused and Abandoned Refugees Denied Rights in Malaysia 2. Amnesty International, http://www.amnesty.org/ailib/index.html 3. ARCA - Forumul Român pentru Refugiaţi şi Migranţi, www.arca.org.ro4. Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Apatrizilor şi Refugiaţilor - APADAR www.apadar.ro. 5. Asylumlaw.org, http://www.asylumlaw.org/countries/ 6. Comitetul Internaţional al Crucii Roşii şi Semilunii Roşii, http://www.icrc.org/eng 7. Consiliul Naţional Român pentru Refugiaţi, http://www.cnrr.ro/ 8. Consiliul Norvegian pentru Refugiati – Proiectul Global pentru Persoanele Deplasate Intern ,

http://www.db.idpproject.org/ 9. Council of Europe, 1997, Measurement and Indicators of Integration, Council of Europe Publishing10. Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, http://www.state.gov/g/drl/rls/hrrpt/2001/

11. Department of Health, Education, and Welfare, 1979, Secretarial Report: Indochinese Refugee Assessment ,Washington, D.C.: HEW, September 28

12. Direcţia de Imigraţie şi Naţionalitate din Marea Britanie,http://www.ind.homeoffice.gov.uk/default.asp?pageid=88

13. ECRE, 1996, Key Recommendations on Refugee Children by the European Council on Refugees and Exiles 14. ECRE, 1999, Recomandările ECRE privind integrarea refugiaţilor în Europa 15. ECRE, 2002, Position on the Integration of Refugees in Europe 16. First Kachin refugees in Romania mired in problems, http://www.kachinnews.com/News/First-Kachin-

refugees-in-Romania-mired-in-problems.html- accesat la 14.08.201117. Fundaţia ICAR, http://www.icarfoundation.ro/ 18. Fundaţia pentru o Societate Deschisă, noiembrie 2006, Barometrul de Opinie Publică19. Fundaţia Soros România, 2011, Studiu asupra fenomenului imigraţiei în România. Integrarea străinilor în

societatea românească, coordonatori: Iris Alexe, Bogdan Păunescu -

http://arps.ro/documente/studiu_privind_fenomenul_imigratiei.pdf 20. Gendering Immigration/ Integration: Policy Research Workshop Proceedings And A Selective Review of Policy Research Literature 1987-1996 http://publications.gc.ca/collections/Collection/SW21-26-1998E.pdf

21. German Foundation for International Development, 13-17 September 1982, Draft of Conclusions in FinalSession. International Conference: Refugees and Development, Berlin (West)

22. Granville Corp., 1982, A Preliminary Assessment of the Khmer Cluster Resettlement Project: Final Report ,Prepared for Office of Refugee Resettlement, Department of Health and Human Services. Washington, D.C.

23. http://esa.un.org/migration/index.asp?panel=1 http://www.irb.gc.ca/cgi-bin/foliocgi.exe/refinfo_e/query=palestine/doc/{@1}?http://www.unhcr.org/cgibin/texis/vtx/home/opendocPDFViewer.html?docid=3b73b0d63&query=States%20Parties%20to%20the%201951%20Convention%20relating%20to%20the%20Status%20of%20Refugees%20and%20the%201967%20Protocol - 03.06.2011

24. Human Rights Watch, http://www.hrw.org/countries.html

25.

ICMC (International Catholic Migration Commission), 2009, Welcome to Europe – A Comparative Reviewof Resettlement in Europe http://www.unhcr.org/refworld/docid/4c97204d2.html- accesat la 30.04.201126. ICMC, 2011, Paving the way. A Handbook on the Reception and Integration of Resettled

Refugees ,http://www.icmc.net/system/files/publication/paving_the_way_a_handbook_on_the_reception_and _în_80574.pdf -accesat la 09.06.2011

27. International Catholic Migration Commission (ICMC), Rapport Annuel 200928. IRIRC (International Refugee Integration Resource Center), 1982a, Refugee Abstracts. 1:1. 1982b Refugee

Abstracts. 1:2. 1982c Refugee Abstracts. 1:3. 1982d Refugee Abstracts. 1:429. Lao Family Community, 1981, Conference on Hmong Resettlement in the United States: National

Conference Report , Santa Ana, Cal.: L.F.C.

http://www.amnesty.org/ailib/index.html



http://www.apadar.ro/



http://www.asylumlaw.org/countries/


http://www.icrc.org/eng



http://www.cnrr.ro/

http://www.cnrr.ro/

http://www.cnrr.ro/

http://www.db.idpproject.org/


http://www.state.gov/g/drl/rls/hrrpt/2001/



http://www.ind.homeoffice.gov.uk/default.asp?pageid=88


http://www.kachinnews.com/News/First-Kachin-refugees-in-Romania-mired-in-problems.html







http://arps.ro/documente/studiu_privind_fenomenul_imigratiei.pdf


http://publications.gc.ca/collections/Collection/SW21-26-1998E.pdf



http://esa.un.org/migration/index.asp?panel=1


http://www.irb.gc.ca/cgi-bin/foliocgi.exe/refinfo_e/query=palestine/doc/%7b@1


http://www.unhcr.org/cgibin/texis/vtx/home/opendocPDFViewer.html?docid=3b73b0d63&query=States%20Parties%20to%20the%201951%20Convention%20relating%20to%20the%20Status%20of%20Refugees%20and%20the%201967%20Protocol




http://www.hrw.org/countries.html



http://www.unhcr.org/refworld/docid/4c97204d2.html



http://www.icmc.net/system/files/publication/paving_the_way_a_handbook_on_the_reception_and_in_80574.pdf






















http://www.cnrr.ro/





8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


102

30. Lewis Herbert S. and Wisner Benjamin, 1981 June, Refugee Rehabilitation in Somalia: Report of a Mission,March 1981, report prepared under USAID Contract No. ALD/DSAN-C- 0060

31. MAI, 2006, Migraţia şi azilul în România, Bucureşti 32. MIPEX, 2010, Indexul politicilor pentru migraţ ie din 2010, MIPEX III, http://www.mipex.eu/download 33. National Association of Social Workers, 2000 , Crisis of Domestic Violence against Immigrant and Refugee

Women Addressed at Chapter Forum Crisis, New York,http://www.naswnyc.org/displaycommon.cfm?an=1&subarticlenbr=338

34. Nguyen Tuan et al., eds., 1980, The ADAMHH Role in Abm Service, Training and Research for Indo-Chinese Refugees, Consultation Report, Washington, D.C.: Dept. of Health and Human Services, Alcohol,Drug Abuse and Mental Health Administration

35. Oficiul pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA – ReliefWeb),http://www.reliefweb.int/w/rwb.nsf/WCT?OpenForm

36. Oficiul Roman pentru Imigrari, Studiu migratie si azil, 200837. Oficiul Român pentru Imigrări (2010), Raportul anual privind situaţia străinilor cu o formă de protecţie în

România – 2009, ORI38. Oficiul Român pentru Imigrări (2010a). Manual de proceduri privind derularea operaţiunilor de relocare a

refugiaţilor în România 39. Oficiul Român pentr u Imigrări (2011), Analiza activităţii Oficiului Român pentru Imigrări în anul 2010,

http://ori.mai.gov.ro/comunicate/citeste/ro/147/Analiza-activitii-Oficiului-Romn-pentru-Imigrri-n-anul-2010 - accesat la 03.06.2011

40. Oficiul Român pentru Imigrări , 2008, Percepţia populaţiei cu privire la refugiaţii din România,41. Oficiul Român pentru Imigrări, Prezentarea instituţiei http://ori.mai.gov.ro/detalii/pagina/ro/Prezentarea-

institutiei/57- accesat la 01.06.201142. Oficiul Român pentru Imigrări, Raport anual al ORI, 2009, privind situaţia străinilor care au obţinut o

formă de protecţie în România, Ministerul Administraţiei şi Internelor http://ec.europa.eu/ewsi/UDRW/images/items/docl_9756_439406812.pdf

43. Organizatia Elvetiana pentru Ajutorarea Refugiatilor, http://www.sfh-osar.ch/f/laender/index.cfm?tid=2&path=2

44. Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, 2002, World Migration Report 45. Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, 2003, Managing Migration - Chalenges and Responses for

people on the move, IOM,Switzerland -http://books.google.ro/books?id=6YUR4QSNDbUC&pg=PP30&lpg=PP30&dq=simon+2001+migration&source=bl&ots=i0B5bqoHlG&sig=opY_rIEBnqLAvHYnDtIDKTnEyeQ&hl=ro&sa=X&ei=_D4pUMzLHO34

4QS35YHIDg&ved=0CGEQ6AEwAg#v=onepage&q=simon%202001%20migration&f=false- accesat28.05.201146. Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, 2004, Glossary on Migration, Switzerland47. Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, 2011, World Migration Report 2010,

http://www.publications.iom.int 48. Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, http://www.iom.int 49. Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, http://www.publications.iom.int 50. Organizaţia Salvaţi Copii - România, www.salvaticopiii.ro 51. Organizaţia Serviciul Iezuit pentru Refugiaţi - România, http://www.jrsromania.org/52. Publicaţii ale Reţelelor UE privind integrarea refugiaţilor, http://www.refugeenet.org 53. Report from the First National Conference - Responding to Diversity in the Metropolis Building an Inclusive

Research Agenda, Edmonton, Alberta, March 6 to 8, 199754 . Reţeaua europeană pe informatii despre ţările de origine, http://www.ecoi.net/index.php?iflang=en

55.

Stein Barry N., 1981, Refugees and Economic Activities in Africa., research report to Washington, D.C.:United States Agency for International Development, August.56. UN, 1998, Recommendations on Statistics of International Migration, Revision 1, Statistical Papers, Series

M, No. 58, United Nations, New York, 1998, Glossary.57. UNHCR Cehia, Concept of a national resettlement programme and the resettlement of a group of Bumese

refugees from Malaysia under a pilot resettlement programme, http://unhcr.dexusnet.cz/dokumenty/national-resettlement-programme-concept.pdf - accesat la 01.06.2011

58. UNHCR 2002b, Statistical Year Book, Refugees, Asylum-seekers and Other Persons of Concern Trends in Displacement, Protection and Solutions, October

http://www.mipex.eu/download



http://www.naswnyc.org/displaycommon.cfm?an=1&subarticlenbr=338


http://www.reliefweb.int/w/rwb.nsf/WCT?OpenForm


http://ori.mai.gov.ro/comunicate/citeste/ro/147/Analiza-activitii-Oficiului-Romn-pentru-Imigrri-n-anul-2010







http://ec.europa.eu/ewsi/UDRW/images/items/docl_9756_439406812.pdf


http://www.sfh-osar.ch/f/laender/index.cfm?tid=2&path=2



http://books.google.ro/books?id=6YUR4QSNDbUC&pg=PP30&lpg=PP30&dq=simon+2001+migration&source=bl&ots=i0B5bqoHlG&sig=opY_rIEBnqLAvHYnDtIDKTnEyeQ&hl=ro&sa=X&ei=_D4pUMzLHO344QS35YHIDg&ved=0CGEQ6AEwAg#v=onepage&q=simon%202001%20migration&f=false-




http://www.publications.iom.int/


http://www.iom.int/

http://www.iom.int/

http://www.iom.int/




http://www.salvaticopiii.ro/



http://www.refugeenet.org/



http://www.ecoi.net/index.php?iflang=en



http://www.unhcr.cz/dokumenty/national-resettlement-programme-concept.pdf%20-%20accesat%20la%2001.06.2011








http://www.iom.int/














8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


103

59. UNHCR Moldova şi Societatea pentru Refugiaţi din Republica Moldova, Revista de drept de azil şi dreptumanitar, anul IV, nr. 9, 2006

60. UNHCR, May 2003, Sexual and Gender-Based Violence against Refugees, Returnees and Internally Displaced Persons – Guidelines for Prevention and response

61. UNHCR, 1991, Ghid cu privire la protecţia femeilor refugiate, Geneva62. UNHCR, 1992, Handbook on Procedures and Criteria for Determining Refugee Status, Geneva63. UNHCR, 1993, Refugee Children Guidelines on Protection and Care, Geneva64. UNHCR, 1994, Community Services for Urban Refugees, Geneva65. UNHCR, 2000a, Integration Rights and Practices with regard to recognised Refugees in the Central

European Countries”, European series, vol.5, no.1, July66. UNHCR, 2001, Anuarul Statistic 67. UNHCR, 2002, An Introduction to Gender Concepts 68. UNHCR, 2002a, Refugee Resettlement: An International Handbook to Guide Recepttion and Integration 69. UNHCR, 2004, Resettlement Handbook, http://www.unhcr.org/refworld/docid/3ae6b35e0.html -accesat la

15.04.201170. UNHCR, 2005, Refugee Status Determination: Identifying who is a Refugee71. UNHCR, 2006a, Plan operaţional România 72. UNHCR, 2007, Resettlement of Iraqi Refugees, http://www.unhcr.org/refworld/docid/45fab0242.html -

accesat la 12.08.201173. UNHCR, 2009, Nota UNHCR privind integrarea refugiaţilor în Europa Centrală, Budapesta

74. UNHCR, 2009a, Agenda UNHCR pentru integrarea Refugiaţilor în Europa Centrală, Budapesta75. UNHCR, 2010, Resettlement Learning Programme – Revised October 2010,

[http://www.unhcr.org/refworld/docid/4ae6b9b92.html - accesat la 30.04.201176. UNHCR, 2010a, Global Trends,


77. UNHCR, 2011, States Parties to the 1951 Convention relating to the Status of Refugees and the 1967 Protocol

78. UNHCR, 2011a, Update on UNHCR's operations în Europe 2011,http://www.unhcr.org/cgibin/texis/vtx/home/opendocPDFViewer.html?docid=4d665a339&query=czech%20republic%20resettlement%20programme - accesat la 04.06.2011

79. UNHCR, iulie 2000, Reception Standards For Asylum Seekers in the European Union, Geneva80. UNHCR, iunie 2006, 2005 Global Refugee Trends. Statistical Overview of Populations of Refugees, Asylum-

seekers, Internally Displaced Persons, Stateless Persons and other Persons of Concern to UNHCR, Geneva81. UNHCR, martie 2006, Asylum Levels and Trends in Industrialized Countries. Overview of Asylum Applications Lodged în European and Non-European Industrialized Countries

82. UNHCR, octombrie 2006b, Refugee trends 1 January – 30 June 2006. Refugee populations, new arrivalsand durable solutions în 95, mostly developing, countrie

83. UNIOPSS, 1995, Guide pratique de l‟accompagnement social, Syros84. United Nations Department of Economic and Social Affairs (UN DESA), 2008, Trends in International

Migrant Stock : The 2008 Revision, http://esa.un.org/migration/index.asp?panel=1) 85. United Nations' World Population Prospects, 2008, The 2008 Revision, Highlights 86. United Nations, 2008, The Millennium Development Goals Report , New York,

http://www.undp.org/publications/MDG_Report_2008_En.pdf87. UNOCCP, 1999, Handbook on Justice for Victims, New York88. Witec Smaranda, 2010, Asistenţa socială a refugiaţilor , suport de curs, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă

Socială, Universitatea din Bucureşti Legislaţie 1. (H.G.) 417/1991, privind constituirea Comitetului Român pentru Probleme de Migrari, M.Of. nr. 149/18 iul.

1991, republicata M.Of. nr. 248/31 oct. 1995 2. Convenţia de la Geneva privind statutul refugiaţilor, 1951, n M.Of. nr. 148/17 iul. 1991 3. Convenţiei împotriva Torturii şi a altor tratamente crude, inumane sau degradante,

http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/instrumente_internationale/conventie_impotriva_pedepselor_inumane/

http://www.unhcr.org/refworld/docid/3ae6b35e0.html



http://www.unhcr.org/refworld/docid/45fab0242.html


http://www.unhcr.org/refworld/docid/4ae6b9b92.html






http://www.unhcr.org/cgibin/texis/vtx/home/opendocPDFViewer.html?docid=4d665a339&query=czech%20republic%20resettlement%20programme






http://www.un.org/esa/population/publications/wpp2008/wpp2008_highlights.pdf



http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.lista_mof?idp=728
























8/13/2019 Sup.curs ASR 2012-2013


4. Council Directive 83/2004 on minimum standards for the qualification and status of third country nationalsor stateless persons as refugees or as persons who otherwise need international protection and the content ofthe protection granted, Jurnalul CE, L304-30.09.2004

5. Council Directive 9/2003 laying down minimum standards for the reception of asylum seekers, Jurnalul CE,L 31-06.02.2003

6. H.G. 755/1992, pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României si Înaltul Comisariat al NatiunilorUnite pentru Refugiati, semnat la 12 august 1992 la Geneva

7. H.G.807/1995, pentru modificarea şi completarea Hotararii Guvernului nr.417/1991 privind constituireaComitetului Roman pentru Probleme de Migrari, M.Of. nr. 248/31 oct. 1995

8. H.G. 737/2001 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a ONR9. HG nr.1.191/2001 privind aprobarea Programului special pentru integrarea socioprofesională a

străinilorcare au dobândit st atutul de refugiat în România 10. HG 194/2002 privind regimul străinilor în România 11. H.G nr. 639/2007, privind structura organizatorică şi atribuţiile ORI 12. H.G. nr. 1596/04.12.2008 privind relocarea refugiaţilor în România 13. Legea 8/2000 Acord european asupra transferului responsabilităţii cu privire la refugiaţi de la Strasbourg,

1980, M. Of. Nr.235/ 29 mai 200014. Legea nr. 75/2001 pentru ratificarea Acordului European privind suprimarea vizelor pentru refugiati (STE -

31) încheiat la Strasbourg la 20 aprilie 1959 semnat de România la 5 noiembrie 1999, M. OF.144/23 martie2001

15. Legea 122/2006 privind azilul în România, M. Of. 428/ 18 mai 200616. Legislaţie privind azilul în România, actualizată până la 8 februarie 2007, Monitorul Oficial, 2007 17. Norme metodologice de aplicare a OG 102/200018. Ordonanţa Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de

protecţie în România, Monitorul Oficial, Partea I nr. 93 din 31 ianuarie 2004 19. Protocolul de la New York privind statutul refugiaţilor, 1967, M.Of. nr.148 din 17 iulie 199120. Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene privind garanţiile minime în procedura de azil, 1995 21. S e s i u n e a A d u n a r i i O N U , d i n 2 0 d e c . 1 9 9 3 , R e z o l u ţ i a 48/1996, Regulile standard pentru

egalizarea şanselor persoanelor cu handicap





sup.curs asr 2012-2013

Documents