SUBIECTE EXAMEN

1. Definiţi dezvoltarea durabilă. „Raportul Bruntland”: dezvoltarea durabilă ca fiind „dezvoltarea care îndeplineşte necesităţile generaţiei prezente, fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi îndeplini propriile necesităţi”.Raportul Bruntland intitulat „Viitorul nostru comun”, susţine reconcilierea între economie şi mediul înconjurător „pe o nouă cale de dezvoltare care să susţină progresul uman nu numai în câteva locuri şi pentru câţiva ani, ci pentru întreaga planetă şi pentru un viitor îndelungat”.Legea protecţiei mediului 265/2006, defineşte conceptul de dezvoltare durabilă ca fiind „dezvoltarea ce corespunde necesităţilor prezentului fără a compromite posibilităţile generaţiilor viitoare de a le satisface pe ale lor”.Fundamental pentru acest concept este necesitatea integrării obiectivelor economice cu cele ecologice şi de protecţia mediului. În acest timp dezvoltarea este cel mai uşor de controlat prin politici şi măsuri legislative adecvate, încă din faza planificării acesteia (fig. 1)O definiţie generală a conceptului de dezvoltare durabilă consideră că aceasta are ca obiectiv găsirea optimului interacţiunii dintre patru sisteme: economic, tehnologic, ambiental şi uman.

2. Menţionaţi cerinţele minime pentru asigurarea unei dezvoltări durabile.- redimensionarea creşterii economice;- eliminarea sărăciei;- controlul creşterii demografice;- conservarea şi sporirea resurselor naturale;- controlul riscurilor;- participarea diferitelor forme guvernamentale la luarea deciziilor privind protecţia mediului;- coroborarea deciziilor privind mediul şi dezvoltarea pe plan naţional cu cele de pe plan internaţional.

3. Indicaţi legătura dintre mediu şi dezvoltarea durabilă.Legătura indisolubilă dintre mediul înconjurător şi dezvoltarea economică a fost evidenţiată în raportul Comisiei Mondiale privind mediul şi dezvoltarea prezentat în faţa Adunării Generale O.N.U. în 1987, cunoscut ca „Raportul Bruntland” şi care a definit dezvoltarea durabilă ca fiind „dezvoltarea care îndeplineşte necesităţile generaţiei prezente, fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi îndeplini propriile necesităţi”.

Raportul Bruntland intitulat „Viitorul nostru comun”, susţine reconcilierea între economie şi mediul înconjurător „pe o nouă cale de dezvoltare care să susţină progresul uman nu numai în câteva locuri şi pentru câţiva ani, ci pentru întreaga planetă şi pentru un viitor îndelungat”.

În iunie 1992, la Rio de Janeiro s-a desfăşurat Conferinţa Naţiunilor Unite privind Mediul şi Dezvoltarea, la care au participat 115 conducători ai statelor lumii. Cu această ocazie, pe plan internaţional, a fost recunoscută oficial necesitatea de a integra dezvoltarea economică şi protecţia mediului în obiectivul de dezvoltare durabilă şi s-a afirmat importanţa, în continuă creştere, a dreptului internaţional al mediului, ca mecanism de codificare şi promovare a dezvoltării durabile. În urma conferinţei au rezultat:

4. Definiţi: certificat de emisii de gaze cu efect de seră.Certificat de emisii de gaze cu efect de seră – titlul care conferă dreptul de a emite o tona de dioxid de carbon echivalent într-o perioada definită, şi care este transferabil.

5. Definiţi: gaze cu efect de seră.GES – gazele atmosferice care au drept efect încălzirea globală şi schimbările climatice. Principalele GES sunt dioxidul de carbon (CO2), metanul (CH4) şi protoxidul de azot (N2O). Mai puţin răspândite, dar foarte puternice, sunt: hidrofluorocarburile (HFC-uri), perfluorocarburile (PFC-uri) şi hexafluorura de sulf (SF6).

6. Explicaţi impactul schimbărilor climatice asupra mediului.Oamenii tulbură procesele naturale prin modul în care trăiesc, iar ca rezultat planeta este acum mai

fierbinte. Aceasta va conduce la un climat mai cald. Va creşte nivelul mării prin extinderea oceanelor şi topirea gheţarilor, va provoca furtuni şi secetă şi infectări cu paraziţi şi insecte.

În mai 1985, o echipă de cercetători britanici a atras atenţia că stratul de ozon cu proprietatea de a absorbi eficient razele ultraviolete de deasupra Antarcticii s-a deteriorat rapid. Descoperirea unei găuri în stratul de ozon al planetei, a atras atenţia multor oameni de ştiinţă.

Rezultatul creşterii cantităţii de raze ultraviolete ajunse la suprafaţa Pământului poate creşte rata de cancer a pielii, arsuri, cataractă, slăbirea sistemului imunologic.

7. Efectul de seră. Gaze cu efect de seră. Protocolul de la Kyoto-Efectul natural de seră reglează temperatura pământului, menţinând condiţiile de viaţă. Energia

solară ajunge pe Pământ sub forma radiaţiilor cu lungime de undă scurtă. Unele sunt reflectate de atmosferă si de suprafaţa terestră. Cea mai mare parte trece prin atmosferă şi încălzeşte suprafaţa pământului care, la rândul său, emite radiaţie infraroşie, cu lungime de undă mare (căldură). Modificarea bilanţului radiativ, adică schimbarea echilibrului dintre radiaţia care intră şi cea care iese din conturul alcătuit de Pământ şi atmosfera sa, duce la creşterea temperaturii globale (modificare pozitivă) sau la scăderea sa (modificare negativă). Unele gaze din atmosferă absorb căldura şi, reflectând-o înapoi către suprafaţa pământului, încălzesc atmosfera. Acestea sunt aşa numitele gaze cu efect de seră (GES sau GHG – „greenhouse gases”).

Efectul de seră este consecinţa activităţii umane la nivel global (figura 1.4). Aceasta indică măsura puterii de încălzire a unei molecule de gaz prin reţinerea unei părţi din radiaţia solară în 20 de ani.

„Vinovatul” principal în modificarea echilibrului termic al globului este bioxidul (dioxidul) de carbon care acţionează ca un acoperiş de sticlă cu o transparenţă de 48% şi care absoarbe în proporţie de 80% radiaţia infraroşie reflectată de suprafaţa pământului.

Pe lângă bioxidul de carbon (61%) îşi aduc aportul la acelaşi efect de seră şi metanul (CH 4– 15%), pentoxidul de azot (N2O – 4%), precum şi hidrofluorocarburi (HFCs), perfluorocarburi (PFCs) şi hexafluorura de sulf (SF6) care însumează circa 9%, toate acestea fiind considerate gaze cu efect de seră – GES.

Aceste gaze au concentraţii foarte mici şi au fost definite ca „gaze trace”, dar au în schimb o putere de reţinere a ultravioletelor cuprinsă între 1,3 – 3,2 W/mp faţă de cea a bioxidului de carbon (0,9 – 2 W/mp) şi au o durată de viaţă mult mai mare.

În anul 1992 liderii mondiali şi experţii de mediu din peste 200 de ţări s-au reunit la întâlnirea la nivel mondial de la Rio de Janeiro pentru a încerca să răspundă crizelor globale de mediu. S-a convenit stabilirea Convenţiei - Cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice (UNFCCC)

Obiectivul principal al Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice este: „realizarea stabilizării concentraţiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă la un nivel care să prevină perturbarea antropică periculoasă a sistemului climatic. Acest nivel va trebui realizat într-un interval de timp suficient, care să permită ecosistemelor să se adapteze în mod natural la schimbările climatice, astfel încât producţia alimentară să nu fie ameninţată, iar dezvoltarea economică să se poată desfăşura într-o manieră durabilă.”

În Anexa B a Protocolului de Kyoto, România este înscrisă cu un angajament de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) de 8% faţă de emisiile din anul 1989, până în anul 2012.

S-a urmărit promovarea unor mecanisme de reducere a emisiilor de GES de către agenţii economici cu activităţi care generează astfel de emisii, în aşa fel încât îndeplinirea angajamentelor asumate de UE sub Protocolul de la Kyoto să fie mai puţin costisitoare.

Mecanisme flexibile care pot conduce la atingerea angajamentelor sunt:- implementare în comun (JI), - mecanism de dezvoltare curată (CDM),

8. Indicaţi sectoarele de activitate pentru care se aplică „Schema Europeană de comercializare a emisiilor de gaze cu efect de seră – schema ETS” .Schema EU-ETS se aplică următoarelor sectoare de activitate:

- sectorul energetic:; instalaţii de ardere cu puterea instalată mai mare de 20 MW, rafinării, exceptând incineratoarele;

- cuptoare de cocserie, metalurgie: calcinarea minereului metalic, producerea fontei şi oţelului în instalaţii de peste 2,5 to/h;

- industria materialelor de construcţii: producerea clincherului peste 500 to/zi, cuptoare de var peste 20 to/zi, cuptoare pentru fabricarea sticlei peste 20 to/zi, produse ceramice peste 70 to/zi sau cu o capacitate volumetrică a cuptorului de 4 mc.

9. Precizaţi care sunt mecanismele prin care pot fi respectate (îndeplinite) angajamentele prevăzute în Protocolul de la Kyoto.Mecanisme flexibile care pot conduce la atingerea angajamentelor sunt:

- implementare în comun (JI), care sunt proiecte concrete prin care ţările dezvoltate investesc în ţările cu economie în tranziţie în scopul de a-şi realiza propriile angajamente cu costuri rezonabile;

- mecanism de dezvoltare curată (CDM), care sunt proiecte concrete între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare, în scopul realizării conformităţii cu angajamentele de limitare cuantificată şi de reducere a emisiilor stipulate.

10. Precizaţi modalitate de alocare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, prevăzută în Planul Naţional de Alocare.Primul document de lucru cu privire la PNA 2007 şi 2008-2012, publicat la data de 30 august 2006, a

descris metodologia şi principiile după care se face alocarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.Principalele subiecte supuse dezbaterii în cadrul acestei sesiuni de consultare a publicului au fost:

1. principiile după care se face alocarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră;2. metodologia pentru stabilirea plafonului naţional şi a plafoanelor sectoriale;3. metodologia de alocare a certificatelor la nivelul instalaţiilor din cadrul sectoarelor;4. decizia de a nu permite transferul certificatelor între prima şi a doua perioadă, banking;5. argumentarea bonusării instalaţiilor eficiente de cogenerare şi metodologia de calcul a acestui bonus;6. metodologia de stabilire a unei rezerve pentru Joint Implementation;7. metodologia de calcul a rezervei pentru nou intraţi;8. argumentarea bonusării instalaţiilor ce au întreprins acţiuni timpurii, criteriile de eligibilitate pentru

acest bonus si metodologia de calcul;9. lista preliminara a instalaţiilor.10. numărul total de certificate precum si alocarea propusă.

11. Ozonul. ODS-urile şi aplicaţiile lor. Măsuri pentru eliminarea ODS-urilor.Ozonul este prezent în atmosferă în concentraţie de 0.04 ppm (părţi pe milion). 90% din ozonul

prezent în atmosfera se găseşte în stratosferă (atmosfera superioară), restul de 10% fiind prezent în troposferă (atmosfera joasă).

Ozonul stratosferic este cunoscut sub denumirea de “ozon bun”, datorită proprietăţilor UV – absorbante, iar cel troposferic ca “ozon rău”, datorită efectului său dăunător pentru sănătatea umană şi vegetaţie.

Ozonul stratosferic se formează şi se disociază continuu în urma unor procese naturale determinate de radiaţia solară. Prin proprietatea lui de a absorbi radiaţia UV (280-320 nm) care afectează ADN –ul din celulele vii, ozonul reprezintă unul din componentele esenţiale ale stratosferei în protejarea vieţii pe Pământ.

Substanţele chimice reglementate de Protocolul de la Montreal, denumite generic şi ODS-uri, adică substanţe care epuizează stratul de ozon precum şi principalele lor aplicaţii sunt redate mai jos:

- clorofluorocarburi – CFC-uri – utilizate ca agenţi frigorifici, solvenţi, aerosoli farmaceutici şi cosmetici, agenţi de expandare în tehnologia de producţie a spumelor de izolaţie;

- haloni – utilizate ca substanţe de luptă împotriva incendiilor;- hidrocarburi parţial halogenate – HCFC-uri – utilizate ca agenţi frigorifici, agenţi de expandare a

spumelor de izolaţie, solvenţi, aerosoli;

- tetraclorura de carbon – solvent industrial;- metilcloroform (1,1,1 tricloretan) – solvent industrial;- bromura de metil – MeBr – utilizată în dezinfecţia solului în spaţii închise, (sere, solarii, etc.), la

tratamente de igienizare prin fumigaţie a incintelor şi spaţiilor de depozitare, la tratamente fitosanitare destinate protecţiei plantelor, tratamente de dezinfecţie destinate transportului legumelor şi fructelor proaspete.Prin substanţe care epuizează stratul de ozon se înţelege substanţa chimică (reglementată de

Protocolul de la Montreal) aflată în stare pură sau în amestecuri în care depăşesc concentraţia de 1%, exprimată în procente de masă, atunci când ele se află în vrac în containerele de transport.

Principalele măsuri care se impun pentru eliminarea treptată a substanţelor care depreciază stratul de ozon sunt:

- o evidenţiere a cantităţilor de freoni folosite la întreţinerea echipamentelor frigorifice vechi;- recuperarea şi refolosirea freonilor ;- crearea unui sistem integrat pentru managementul DEEE - monitorizarea, în colaborare cu alte autorităţi, a cantităţilor de refrigerenţi recuperate din DEEE şi a

modului de eliminare a lor;- conştientizarea şi educarea populaţiei privind importanţa eliminării corecte a acestui tip de

substanţe.

12. Acidifierea. Cauze, implicaţii, măsuri de reducere.Alături de emisiile masive de bioxid de carbon, emisiile de bioxid şi trioxid de sulf şi consecinţele acţiunii lor – “ploile acide”, constituie un factor esenţial în distrugerea vegetaţiei, care din păcate sunt tot mai frecvente.

Ploile acide în sensul poluării, sunt produse prin conversia primară a bioxidului de sulf şi a oxidului de azot în acid sulfuric şi acid azotic.

Ploaia acidă este în prezent un important subiect de controversă datorită acţiunii sale pe areale largi şi posibilităţii de a se răspândi şi în alte zone decât cele iniţiale formării. Între interacţiunile sale dăunătoare se numără: erodarea structurilor, distrugerea culturilor agricole şi a plantaţiilor forestiere, ameninţarea speciilor de animale terestre dar şi acvatice, deoarece puţine specii pot rezista unor astfel de condiţii, deci în general distrugerea ecosistemelor.

În vederea scăderii gradului de poluare a aerului datorită acţiunii ploilor acide pot fi luate următoarele

- punerea şi menţinerea sub control a surselor de poluare existente;- utilizarea şi exploatarea corespunzătoare a instalaţiilor de depoluare existente;- impunerea automonitorizării emisiilor pentru sursele cu rol determinant asupra calităţii aerului;- eliminarea surselor de emisie necontrolate şi accidentale;- eliminare din trafic a autovehiculelor vechi a căror emisii de noxe constituie o sursă semnificativă de

poluare a atmosferei;- reducerea etapizată şi progresivă a emisiilor în conformitate cu angajamentele asumate din procesul

de negocieri al Capitolului 22 Mediu şi cu legislaţia în vigoare;- controlul conformării la agenţii economici care deţin program pentru conformare sau program de

acţiune.

13. Evaluarea impactului ecologic. Obiective şi rol.Evaluarea impactului ecologic urmăreşte investigarea ştiinţifică a efectelor complexe ce ar rezulta

din impactul unei activităţi ce urmează a fi promovată asupra mediului în general, fie asupra factorului social, cultural, economic şi posibil politic.

Evaluarea impactului ecologic va urmări efectele ce pot fi determinate de o anume activitate sau proiect. Această analiză şi analiza contextului în care se desfăşoară activitatea va permite identificarea, estimarea şi apoi evaluarea efectelor complexe pe care acestea le determină. Pe baza evaluării efectelor, se formulează o gamă largă de acţiuni şi măsuri menite să contracareze efectele negative şi să le dezvolte pe cele pozitive La nivelul legislaţiei din România, în timp s-au promovat ca elemente componente ale evaluării de impact:

- studiul de impact – SI;- bilanţul de mediu – BM;- evaluarea riscului de mediu – ERM.

Evaluarea impactului asupra mediului conform HG 445 din 2009, identifică, descrie şi evaluează, în mod corespunzător şi pentru fiecare caz, efectele directe şi indirecte ale unui proiect asupra următorilor factori:

b) fiinţe umane, faună şi floră;c) sol, apă, aer, climă şi peisaj;d) bunuri materiale şi patrimoniu cultural;e) interacţiunea dintre factorii prevăzuţi la lit. a), b) şi c).

14. Indicaţi care sunt planurile şi programele care se supun evaluării de mediu.Se supun evaluării de mediu toate planurile şi programele care:

a) se pregătesc pentru următoarele domenii: - rafinării de ţiţei (cu excepţia celor care produc numai lubrifianţi din ţiţei) şi instalaţii de

gazeificare şi lichefiere a minimum 500 tone de cărbune sau şisturi bituminoase pe zi ; - termocentrale şi alte instalaţii de ardere cu o putere termică de minimum 300 megawaţi; - centrale nucleare şi alte reactoare nucleare, (inclusiv dezafectarea sau dezasamblarea acestor

centrale sau reactoare); - instalaţii pentru reprocesarea combustibilului nuclear iradiat; - instalaţii integrate pentru producerea fontei cenuşii pentru turnătorie şi a oţelului; - instalaţii destinate producerii metalelor brute neferoase din minereuri, concentrate din minereu

sau materii prime secundare prin procese metalurgice, chimice sau electrolitice; Instalaţii pentru extracţia azbestului şi pentru prelucrarea şi transformarea azbestului şi a produselor care conţin azbest;

- instalaţii chimice integrate, cum sunt instalaţiile pentru producerea substanţelor la scară industrială folosind procese de conversie chimică;

- depozite de deşeuri periculoase sau instalaţii pentru eliminarea deşeurilor periculoase prin incinerare ori tratare chimică;

- instalaţii cu o capacitate mai mare de 100 tone / zi pentru eliminarea deşeurilor nepericuloase prin incinerare ori tratare chimică;

- staţii pentru epurarea apelor uzate de cel puţin 150.000 echivalenţi locuitor; - extracţia petrolului şi a gazelor naturale în scopuri comerciale; - industria celulozei şi hârtiei; - cariere şi exploataţii miniere de suprafaţă, - instalaţii pentru depozitarea petrolului, a produselor petrochimice sau chimiceb) datorită posibilelor efecte, afectează ariile de protecţie specială avifaunistică sau ariile speciale de

conservare reglementate conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.462/2001.Trebuie stabilită necesitatea efectuării evaluării impactului asupra mediului pentru proiecte

care se pregătesc pentru următoarele domenii:a) agricultură, silvicultură şi acvacultura; b) industria extractivă;c) industria energetică;d) producerea şi prelucrarea metalelor;e) industria mineralelor;f) industria chimică;g) industria alimentară;h) industria textilă, a pielăriei, a lemnului şi hârtiei:i) industria cauciucului; j) proiecte de infrastructură;k) turism şi agrement;l) orice modificări sau extinderi.

15. Explicaţi procedura de reglementare pentru planuri şi programe.Autoritatea competentă pentru protecţia mediului emite, revizuieşte şi actualizează, după caz, actele

de reglementare. Actele de reglementare se emit numai dacă planurile şi programele, proiectele, respectiv programele pentru conformare privind activităţile existente prevăd prevenirea, reducerea, eliminarea sau compensarea, după caz, a consecinţelor negative asupra mediului, în raport cu prevederile aplicabile din normele tehnice şi reglementările în vigoare.

Titularii activităţilor care fac obiectul procedurilor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului au obligaţia de a respecta termenele stabilite de autoritatea competentă de protecţia mediului în derularea acestor proceduri. Nerespectarea termenelor stabilite de autoritatea competentă de protecţia mediului în derularea procedurii de reglementare conduce la încetarea acestei proceduri, solicitarea actului de reglementare fiind anulată.

Avizul de mediu pentru stabilirea obligaţiilor de mediu, acordul de mediu şi autorizaţia de mediu se revizuiesc dacă apar elemente noi cu impact asupra mediului, necunoscute la data emiterii. În acest caz se poate cere şi refacerea evaluării impactului asupra mediului şi/sau a bilanţului de mediu.

Autoritatea competentă pentru protecţia mediului, împreună cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, după caz, asigură informarea, participarea publicului la deciziile privind activităţi specifice şi accesul la justiţie, în conformitate cu prevederile Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, ratificată prin Legea nr.86/2000.

16. Definiţi: avizul de mediu pentru planuri şi programe.– act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia mediului în planul sau programul supus adoptării;

17. Definiţi: avizul pentru stabilirea obligaţiilor de mediu. – act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului la: schimbarea titularului unei activităţi cu impact asupra mediului, vânzarea pachetului majoritar de acţiuni, vânzarea de active, fuziune, divizare, concesionare, dizolvare urmată de lichidare, lichidare, încetarea activităţii, faliment, având ca scop stabilirea obligaţiilor de mediu, ca prevederi ale unui program pentru conformare, în vederea asumării acestora de către părţile implicate în situaţiile menţionate anterior;

18. Definiţi: avizul de mediu pentru produse de protecţie a plantelor respective pentru autorizarea îngrăşămintelor chimice.

– act tehnico-juridic emis de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, necesar în procedura de omologare a produselor de protecţie a plantelor şi respectiv de autorizare a îngrăşămintelor chimice;

19. Definiţi: aiz Natura 2000.– act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatică în planul sau programul supus adoptării.

20. Procedura de realizare a evaluării de mediu. Indicaţi metodologia ce trebuie parcursă în etapa de încadrare a planului sau programului în procedura evaluării de mediu.

Procedura se realizează în trei etape, după cum urmează:a) etapa de încadrare a planului sau programului în procedura evaluării de mediu;b) etapa de definitivare a proiectului de plan sau de program şi de realizare a raportului de mediu;c) etapa de analiză a calităţii raportului de mediu.

Participarea publicului la procedura de evaluare de mediu se face în mod efectiv încă de la iniţierea planului sau programului.

Titularul planului sau programului este obligat să notifice în scris autoritatea competentă pentru protecţia mediului şi să informeze publicul asupra iniţierii procesului de elaborare a planului sau programului şi realizării primei versiuni a acestuia. În etapa de încadrare titularul planului sau programului publică în mass-media de două ori, la interval de 3 zile calendaristice, şi anunţă pe propria pagină de internet

elaborarea primei versiuni a planului sau programului, natura acestuia, declanşarea etapei de încadrare, locul şi orarul consultării primei versiuni a planului sau programului şi posibilitatea de a trimite în scris comentarii şi sugestii la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului, în termen de 15 zile calendaristice de la data ultimului anunţ.

Titularul planului sau programului pune la dispoziţie autorităţii competente pentru protecţia mediului şi publicului, pentru consultare, prima versiune a planului sau programului.

descrierea proiectului, descrierea măsurilor avute în vedere pentru a evita, a reduce şi, dacă este posibil, a remedia efectele negative semnificative asupra mediului; datele necesare pentru identificarea şi evaluarea principalelor efecte pe care proiectul le poate avea asupra mediului; prezentarea generală a principalelor alternative studiate de titularul de proiect, cu indicarea motivelor alegerii sale, avându-se în vedere efectele asupra mediului; un rezumat fără caracter tehnic.

În termen de 3 zile calendaristice de la luarea deciziei, autorităţile competente pentru protecţia mediului aduc la cunoştinţă publicului decizia motivată a etapei de încadrare, orice solicitare de acord de mediu. Decizia se publică în mass-media de către titular.

În termen de 10 zile calendaristice de la publicarea anunţului, publicul poate formula comentarii privind decizia etapei de încadrare pe care le trimite în scris autorităţii competente pentru protecţia mediului.

Autoritatea competentă pentru protecţia mediului poate reconsidera decizia privind etapa de încadrare, pe baza propunerilor justificate ale publicului în cadrul consultărilor desfăşurate în comitetul special constituit, în termen de 15 zile calendaristice de la data expirării termenului acordat comentariilor de către public. Decizia finală, motivată, se aduce la cunoştinţa publicului în termen de 3 zile calendaristice, prin afişare pe pagina proprie de internet. Decizia finală se publică în mass-media prin grija titularului.

21. Procedura de realizare a evaluării de mediu. Indicaţi metodologia ce trebuie parcursă în etapa de definitivare a proiectului de plan sau de program şi de realizare a raportului de mediu.

Planurile şi programele care, în urma etapei de încadrare, nu necesită evaluare de mediu urmează a fi supuse procedurii de adoptare fără aviz de mediu.

Definitivarea proiectului de plan sau de program, stabilirea domeniului şi a nivelului de detaliu al informaţiilor ce trebuie incluse în raportul de mediu, precum şi analiza efectelor semnificative ale planului sau programului asupra mediului se fac în cadrul unui grup de lucru alcătuit din reprezentanţi ai titularului planului sau programului, ai autorităţilor competente pentru protecţia mediului şi pentru sănătate, ai altor autorităţi interesate de efectele implementării planului sau programului, precum şi experţi care pot fi angajaţi, după caz.

Punctele de vedere exprimate în şedinţele grupului de lucru se consemnează în procese-verbale semnate de membrii grupului. Un exemplar al proceselor-verbale rămâne la autoritatea competentă de protecţie a mediului.

22. Procedura de realizare a evaluării de mediu. Indicaţi metodologia ce trebuie parcursă în etapa de analiză a raportului de mediu.

Persoanele atestate, împreună cu experţii angajaţi, după caz, analizează problemele semnificative de mediu, inclusiv starea mediului şi evoluţia acestuia în absenţa implementării planului sau programului, şi determină obiectivele de mediu relevante în raport de obiectivele specifice ale planului sau programului prezentat de titular şi a alternativelor acestuia. Concluziile sunt prezentate grupului de lucru.

Pe baza recomandărilor grupului de lucru, titularul planului sau programului elaborează detaliat alternativele care îndeplinesc obiectivele de mediu relevante pentru plan sau program.

Persoanele atestate, împreună cu experţii angajaţi, după caz, analizează efectele semnificative asupra mediului a alternativelor propuse de titularul planului sau programului, folosind criterii pe baza cărora se şi stabilesc măsurile de prevenire, reducere, compensare şi monitorizare a efectelor semnificative ale impactului asupra mediului pentru fiecare alternativă a planului sau programului, făcând recomandări în acest sens.

Alternativa finală, măsurile de prevenire, reducere şi compensare a efectelor semnificative asupra mediului, programul de monitorizare a efectelor semnificative asupra mediului, ale implementării planului sau programului reprezintă proiectul de plan sau de program.

Persoanele atestate, împreună cu experţii angajaţi analizează măsurile propuse de titularul planului sau programului, precum şi programul de monitorizare şi întocmesc raportul de mediu.

Raportul de mediu este parte a documentaţiei planurilor sau programelor care identifică, descrie şi evaluează efectele posibile semnificative asupra mediului ale aplicării acestora şi alternativele lor raţionale, luând în considerare obiectivele şi aria geografică aferentă.

Titularul planului sau programului anunţă în mass-media, inclusiv prin afişare pe propria pagină de internet, disponibilitatea proiectului de plan sau de program, finalizarea raportului de mediu, locul şi orarul consultării acestora şi faptul că publicul poate face comentarii şi propuneri scrise.

Publicul interesat îşi poate exprima opinia asupra proiectului de plan sau de program propus şi asupra raportului de mediu şi transmite aceste opinii titularului planului sau programului şi autorităţii de mediu competente.

Pe baza observaţiilor justificate, primite din partea publicului, titularul planului sau programului aduce modificări proiectului de plan sau de program şi/sau raportului de mediu elaborat pentru acesta.

Titularul planului sau programului anunţă în mass-media de două ori, la interval de 3 zile calendaristice, şi pe propria pagină de Internet organizarea unei şedinţe de dezbatere publică a proiectului de plan sau de program propus, inclusiv a raportului de mediu, cu cel puţin 45 de zile calendaristice înainte de data realizării acestei dezbateri, respectiv 60 de zile calendaristice, în cazul în care implementarea planului sau programului poate avea efecte semnificative transfrontieră.

Anunţul public conţine:- locul, data şi ora dezbaterii publice;- autorităţile participante;- faptul că dezbaterea este deschisă şi publicului şi autorităţilor statelor posibil a fi afectate, în cazul în

care implementarea planului sau programului poate avea efecte semnificative transfrontieră.Titularul planului sau programului va invita la dezbaterea publică autorităţile competente pentru

protecţia mediului, cele din domeniul sănătăţii, precum şi cele implicate în etapa de încadrare.Titularul planului sau programului, prin intermediul autorităţii publice centrale care promovează

planul sau programul, are obligaţia de a invita la dezbaterea publica, cu 70 de zile calendaristice înainte de data realizării acesteia, autorităţile competente pentru protecţia mediului şi cele din domeniul sănătăţii din statele posibil a fi afectate, precum şi publicul acestor state care este afectat sau este posibil să fie afectat ori care are un interes în procesul decizional reglementat.

Autoritatea competentă pentru protecţia mediului are responsabilitatea conducerii dezbaterii publice, consemnarea propunerilor justificate venite din partea publicului şi a autorităţilor şi întocmirea procesului-verbal al dezbaterii.

Titularul planului sau programului are obligaţia de a anunţa în mass-media decizia de emitere a avizului de mediu, în termen de 5 zile calendaristice de la data afişării acesteia pe Internet de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului.

Titularul planului sau programului are obligaţia de a informa autorităţile consultate pe durata procedurii, publicul şi statele potenţial afectate şi de a pune la dispoziţie acestora următoarele:

- planul sau programul adoptat;- o declaraţie privind modul în care consideraţiile privind mediul au fost integrate în plan sau în

program, modul în care raportul de mediu a fost pregătit, modul în care opiniile exprimate de public şi de alte autorităţi şi, dacă este cazul, rezultatele consultărilor transfrontieră au fost luate în considerare în luarea deciziei de emitere a avizului de mediu, motivele pentru alegerea alternativei de plan sau program avizate, în comparaţie cu alte alternative prezentate;

- măsurile decise privind monitorizarea efectelor asupra mediului.Titularul planului sau programului anunţă în mass-media şi pe propria pagină de internet locul şi

programul consultării documentelor.Autoritatea publică centrală care promovează planul sau programul pune la dispoziţie autorităţii

centrale de mediu din statele potenţial afectate, în cadrul relaţiilor bilaterale, documentele prezentate mai sus.

Atunci când planul sau programul este posibil să aibă un efect semnificativ asupra mediului altui stat ori când un alt stat posibil să fie afectat semnificativ solicită informaţii asupra planului sau programului, autoritatea publică centrală care promovează planul ori programul transmite autorităţii centrale de mediu din acel stat, înainte de adoptarea planului sau programului, o copie a proiectului de plan sau program şi a raportului de mediu, inclusiv a programului de monitorizare a efectelor asupra mediului.

23. Acordul de mediu. Precizaţi metodologia pentru depunerea solicitării de obţinerea a acordului de mediu.

Acordul de mediu este un act tehnico-juridic, emis de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului prin care sunt stabilite condiţiile şi, după caz, măsurile pentru protecţia mediului, care trebuie respectate în cazul realizării unui proiect;

Solicitarea şi obţinerea acordului de mediu sunt obligatorii pentru proiecte publice sau private sau pentru modificarea ori extinderea activităţilor existente, inclusiv pentru proiecte de dezafectare, care pot avea impact semnificativ asupra mediului.

Toate solicitările de acorduri de mediu, însoţite de fişa tehnică privind condiţiile de protecţia mediului (anexă la certificatul de urbanism, conform prevederilor legislaţiei în vigoare privind autorizarea lucrărilor de construcţie – anexa 5 din curs) necesară pentru obţinerea Acordului Unic, se depun la autoritatea publică pentru protecţia mediului pe raza căreia se află amplasamentul ales al proiectului. Solicitările de acord de mediu pentru proiecte care pot avea un efect semnificativ asupra mediului altui stat depuse la autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului, sunt aduse de către acestea, în termen de 10 zile de la primire, la cunoştinţa autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, care îndrumă şi coordonează procedura de emitere a acordului de mediu pentru aceste proiecte. Această prevedere se aplică:

- obligatoriu tuturor proiectelor listate în anexa nr. 4, cu specificarea „Activităţi/ instalaţii menţionate în anexa nr.1 a Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, adoptată la Espoo în 25 februarie 1991, ratificată prin Legea nr.22/2001”;

- tuturor proiectelor supuse procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru care autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului stabileşte că pot afecta mediul unui alt stat, prin natura, dimensiunea sau localizarea lor.

Solicitările de acord de mediu pentru proiecte aflate în competenţa autorităţii centrale pentru protecţia mediului, însoţite de punctul de vedere privind organizarea procedurii, formulat de autoritatea teritorială la care au fost depuse, se înaintează autorităţii centrale pentru protecţia mediului în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea acestora.

Cererea însoţită de fişa tehnică completată cu datele de identificare ale amplasamentului şi activităţilor aferente, va fi prezentată de către solicitant, reprezentantului autorităţii competente pentru protecţia mediului care va completa pe cerere:

a) încadrarea obiectivului în funcţie de impactul asupra mediului;b) tipul de procedură şi, după caz, etapele procedurale specifice;c) documentele necesare.

Pe baza încadrării activităţii menţionate, titularul achită la sediul autorităţii publice competente pentru protecţia mediului contravaloarea tarifului corespunzător şi depune următoarele documente, după caz:

a) memoriu de prezentare a proiectului, conţinând descrierea acestuia şi informaţii din care să rezulte date privind impactul asupra mediului;

b) documente doveditoare privind informaţiile declarate în cerere şi/sau fişa tehnică;c) dovada de plată a tarifului.

24. Acordul de mediu. Valabilitatea acordului/ acordului integrat de mediu. Revizuirea, suspendarea şi anularea acordului de mediu.

Acordul de mediu se emite numai dacă proiectul prevede eliminarea consecinţelor negative asupra mediului, în raport cu prevederile aplicabile din normele tehnice şi reglementările în vigoare.

Acordul de mediu este valabil pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului, dar îşi pierde valabilitatea dacă lucrările de investiţii pentru care a fost eliberat nu încep în maximum doi ani de la data emiterii, cu excepţia proiectelor cu finanţare externă pentru care acordul de mediu îşi păstrează valabilitatea pe toată perioada desfăşurării acestora, până la finalizarea investiţiei. Pe durata execuţiei lucrărilor, autorităţile competente pentru protecţia mediului controlează respectarea condiţiilor impuse prin acordul de mediu.

Acordul de mediu se revizuieşte dacă apar elemente noi, necunoscute la data emiterii.Titularul proiectului sau al activităţii va informa în scris autoritatea competentă pentru protecţia

mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării acordului de mediu,aceasta va stabili dacă este necesară revizuirea acordului de mediu.

Acordul de mediu se suspendă pentru nerespectarea prevederilor acestuia, după o somaţie prealabilă, cu termen, care se menţine până la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult de şase luni. După expirarea termenului de suspendare, autoritatea de protecţia mediului dispune anularea acordului şi oprirea execuţiei proiectului.

Dispoziţia de suspendare a acordului, precum şi cea de încetare a proiectului, sunt executorii.Autorităţile competente pentru protecţia mediului actualizează permanent dosarul de obiectiv

existent la sediul acestora, cu procesele verbale de inspecţie completate în urma controalelor efectuate în perioada de execuţie a investiţiei.

La finalizarea lucrărilor de execuţie se va efectua un control de specialitate pentru verificarea respectării tuturor condiţiilor impuse prin acordul/acordul integrat de mediu. Procesul verbal de constatare întocmit în această etapă va fi însoţit de procesul verbal de recepţie a lucrărilor aferente investiţiei realizate.

25. Autorizaţia de mediu. Metodologia de autorizare a activităţilor cu impact semnificativ asupra mediului.

Desfăşurarea activităţilor existente precum şi începerea activităţilor noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului se realizează numai în baza autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu.

Autorizaţia de mediu (anexa 6 din curs) este un act tehnico-juridic emis de autorităţile competente pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de funcţionare a unei activităţi existente sau a unei activităţi noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, necesar pentru punerea acesteia în funcţiune, iar autorizaţia integrată de mediu este un act tehnico-juridic emis de autorităţile competente, conform dispoziţiilor legale în vigoare privind prevenirea şi controlul integrat al poluării.

Pentru obţinerea autorizaţiei de mediu, activităţile existente, care nu sunt conforme cu normele şi reglementările de mediu în vigoare, sunt supuse bilanţului de mediu, la decizia autorităţii competente pentru protecţia mediului.

Autorizaţia/autorizaţia integrată de mediu se emite după obţinerea celorlalte avize, acorduri, autorizaţii, după caz, ale autorităţilor competente, potrivit legii.

Funcţionarea fără autorizaţie/autorizaţie integrată de mediu este interzisă. Titularul activităţii va informa autorităţile publice teritoriale competente pentru protecţia mediului cu privire la rezultatele automonitorizării emisiilor de poluanţi reglementaţi, precum şi cu privire la accidente sau pericole de accidente.

Autorizaţia de mediu este valabilă 5 ani, iar autorizaţia integrată de mediu este valabilă 10 ani, iar la cele emise cu program pentru conformare, respectiv cu plan de acţiuni sunt valabile pe toată perioada derulării programului/planului.

Prin Ordinul nr.876/2004 (M.O. nr.31/2005) se aprobă Procedura de autorizare a activităţilor cu impact semnificativ asupra mediului. Procedura reglementează condiţiile de solicitare şi de emitere a autorizaţiei de mediu, perioada de valabilitate şi modalitatea de revizuire şi prelungire a acesteia, precum şi cuantumul taxei şi tarifelor aferente în vederea autorizării funcţionării operatorilor care desfăşoară activităţi cu impact semnificativ asupra mediului.

La solicitarea unei autorizaţii de mediu sau cu minimum 45 de zile înainte de expirarea unei autorizaţii de mediu existente, titularul activităţii este obligat să depună la Autoritatea Teritorială de Protecţia mediului (ATPM) următoarele:

a) cererea pentru eliberarea autorizaţiei de mediu;b) fişă de prezentare şi declaraţia având conţinutul cuprins în anexa nr. 2 a OM nr. 876/2004 (anexa 7

din curs);c) dovada că a făcut publică solicitarea;d) planul de situaţie şi planul de încadrare în zonă a obiectivului;e) procesul-verbal de constatare pentru verificarea respectării tuturor condiţiilor impuse prin acordul de

mediu întocmit conform O.M. nr.860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu sau nota privind stadiul de realizare a programului de conformare existent, după caz.

Pentru activităţi noi pentru care a fost emis acordul de mediu, Autoritatea Teritorială de Protecţia Mediului competentă (ATPM), după parcurgerea etapelor prevăzute, face publică decizia sa de emitere a autorizaţiei de mediu prin afişare la sediul propriu şi pe pagina proprie de internet. Documentele care au stat

la baza acesteia vor putea fi consultate după un program care se afişează. Decizia poate fi contestată în termen de 15 zile lucrătoare de la data afişării.

Termenul de eliberare a autorizaţiei de mediu este de maximum 90 de zile lucrătoare de la data depunerii documentaţiei complete.

Pentru activităţile existente, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data depunerii solicitării, ATPM întocmeşte îndrumarul cu problemele rezultate din analiza iniţială a documentaţiei, lista autorizaţiilor necesare emise de alte autorităţi, precum şi necesitatea efectuării bilanţului de mediu.

După realizarea dezbaterii publice şi analizarea rezultatelor acesteia, ATPM împreună cu titularul activităţii şi cu colectivul de analiză tehnică analizează raportul cu concluziile bilanţului de mediu, concluziile dezbaterii publice şi stabileşte dacă emite autorizaţia de mediu, cu sau fără un program de conformare.

ATPM face publică decizia de emitere a autorizaţiei de mediu prin afişare la sediul propriu şi pe pagina de Internet, iar documentele care au stat la baza deciziei vor putea fi consultate la sediul ATPM după un program care se afişează. Decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile lucrătoare de la data afişării. La expirarea acestui termen ATPM eliberează autorizaţia de mediu.

26. Autorizaţia integrată de mediu. Metodologia de obţinerea a autorizaţiei integrate de mediu. Prin Ordinul nr.818/2003, modificat prin Ordinul nr.1158/2005 publicat în M.O. nr.1091/2005 este aprobată Procedura de emitere a autorizaţiei integrate de mediu, care trebuie amendate de apariţia O.U.G. nr.152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, care abrogă O.U.G. nr.34/2003 completată şi aprobată de Legea nr.645/2002.

Participarea autorităţilor implicate la procedura de emitere a autorizaţiei integrate de mediu se realizează în cadrul Colectivului de analiza tehnică (CAT), organizat la nivelul judeţului unde se află amplasamentul activităţii/instalaţiei.

În vederea obţinerii autorizaţiei integrate de mediu titularii activităţilor/operatorii au obligaţia să depună la sediul autorităţii locale pentru protecţia mediului următoarele:

a) formularul de solicitare, întocmit conform modelului din anexa nr.1 la procedură (anexa 8 a cursului);

b) raportul de amplasament, întocmit în conformitate cu prevederile Ghidului tehnic general pentru aplicarea procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu, aprobat prin Ordinul nr.36/2004;

c) dovada publicării anunţului privind depunerea solicitării pentru obţinerea autorizaţiei integrate de mediu;

d) dovada achitării tarifului pentru verificare/analiză preliminară a solicitării depuse.Documentaţia pentru solicitarea emiterii autorizaţiei integrate de mediu trebuie să cuprindă, şi un

rezumat netehnic al detaliilor de mai sus.Pentru instalaţii noi sau pentru modificări substanţiale, se iau în considerare orice informaţii,

concluzii sau decizii relevante rezultate ca urmare a aplicării prevederilor privind evaluarea impactului asupra mediului.

Autorizaţia integrată de mediu cuprinde valorile limită de emisie pentru poluanţi, în special pentru cei prevăzuţi în anexa nr.2 a ordonanţei (anexa 10 a cursului), care pot fi emişi în cantităţi semnificative, ca rezultat al funcţionării instalaţiei, luându-se în considerare natura lor, precum şi potenţialul de transfer al poluării dintr-un mediu în altul, respectiv: apă, aer, sol.

Cantităţile de poluanţi pentru care este obligatorie monitorizarea sunt stabiliţi prin O.M nr.1144/2002 privind înfiinţarea Registrului poluanţilor emişi de activităţile care intră sub incidenţa prevenirii şi controlului integrat al poluării şi modul de raportare a acestora.

Autorizaţia integrată de mediu poate cuprinde şi cerinţe specifice în scopul asigurării protecţiei solului şi a apei subterane, precum şi măsuri suplimentare cu privire la managementul deşeurilor generate de instalaţie.

Pentru instalaţiile în care se desfăşoară activităţi aflate sub incidenţa reglementărilor privind comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (GES), autorizaţia integrată de mediu nu stabileşte valori limită de emisie pentru emisiile directe ale acestor gaze, cu excepţia cazului în care este necesară evitarea producerii unei poluări semnificative la nivel local. În aceste situaţii, autorizaţiile integrate de mediu nu includ cerinţe referitoare la utilizarea eficientă a energiei pentru unităţi de ardere sau orice alte unităţi care emit dioxid de carbon pe amplasament.

Aceste prevederi nu se aplică instalaţiilor care fac obiectul excluderii temporare de la comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

Stabilirea valorilor limită de emisie a parametrilor echivalenţi, precum şi a măsurilor tehnice se bazează pe cele mai bune tehnici disponibile, fără a se putea recomanda folosirea unei tehnici sau tehnologii specifice.

Autorizaţia integrată de mediu conţine şi cerinţe de monitorizare corespunzătoare, frecvenţa şi metodologia specifică de măsurare, proceduri de evaluare şi obligaţii privind furnizarea către autoritatea competentă a datelor solicitate pentru verificarea conformării funcţionării instalaţiei cu cerinţele prevăzute în aceasta.

Se mai înscriu măsuri referitoare la alte condiţii de exploatare decât cele normale, în scopul prevenirii riscurilor de poluare a mediului, în următoarele situaţii:

a) pornire;b) pierderi datorate funcţionării necorespunzătoare;c) întrerupere temporară a funcţionării;d) încetare definitivă a funcţionării.

Autorizaţia integrată de mediu poate conţine şi alte condiţii specifice impuse de autoritatea competentă.

27. Definiţi: cele mai bune tehnici disponibile (BAT).Cele mai bune tehnici disponibile reprezintă stadiul de dezvoltare cel mai avansat şi eficient înregistrat în dezvoltarea unei activităţi şi a modurilor de exploatare, care demonstrează posibilitatea practică de a constitui referinţa pentru stabilirea valorilor limită de emisie în scopul prevenirii, iar în cazul în care acest fapt nu este posibil, pentru a reduce în ansamblu emisiile şi impactul asupra mediului în întregul său:

a) tehnicile se referă deopotrivă la tehnologia utilizată şi modul în care instalaţia este proiectată, construită, întreţinută, exploatată, precum şi la scoaterea din funcţiune a acesteia şi remedierea amplasamentului;

b) disponibile se referă la acele cerinţe care au înregistrat un stadiu de dezvoltare ce permite aplicarea lor în sectorul industrial respectiv, în condiţii economice şi tehnice viabile, luându-se în considerare costurile şi beneficiile, indiferent dacă aceste tehnici sunt sau nu utilizate ori realizate la nivel naţional, cu condiţia ca aceste tehnici să fie accesibile operatorului;

c) cele mai bune se referă la cele mai eficiente tehnici pentru atingerea în ansamblu a unui nivel ridicat de protecţie a mediului în întregul său.

Cele mai bune tehnici disponibile (BAT), înseamnă:- folosirea unor tehnologii care produc puţine deşeuri;- cantităţi mici sau chiar lipsă de substanţe chimice periculoase;- asigurarea unei bune reciclări a deşeurilor;- procese comparabile la scară industrială;- perioadă scurtă de introducere a tehnologiei;- eficienţă energetică a utilizării resurselor;- reducerea impactului asupra mediului.

BAT-ul înseamnă, cu alte cuvinte, fezabilitate tehnică şi economică, precum şi beneficii de mediu. Fezabilitate tehnică înseamnă că tehnologia este aplicată la scară industrială, în sectorul respectiv, şi asigură obţinerea unor produse de calitate. Fezabilitatea economică înseamnă că ne putem permite achiziţionarea respectivei tehnici şi costurile de producţie sunt acceptabile.

28. Autorizaţia integrată de mediu. Precizaţi care sunt situaţiile în care este obligatorie revizuirea autorizaţiei integrate de mediu.

Revizuirea autorizaţiei integrate de mediu. Autoritatea competentă evaluează periodic condiţiile din autorizaţia integrată de mediu şi, acolo unde este necesar, le revizuieşte. Revizuirea este obligatorie în toate situaţiile în care:

a) poluarea produsă de instalaţie este semnificativă încât necesită revizuirea valorilor limită de emisie sau includerea de noi astfel de valori în autorizaţia integrată de mediu;

b) schimbările substanţiale ale celor mai bune tehnici disponibile fac posibilă reducerea semnificativă a emisiilor fără a presupune costuri excesive;

c) siguranţa în exploatare a proceselor sau activităţilor impune utilizarea altor tehnici;d) prevederile unor noi reglementări legale o impun.

29. Studiul de impact. Scop. Precizaţi care sunt etapele de realizare ale studiului de impact.Activităţile economico – sociale valorifică diferite facilităţi oferite de mediu, iar pe de altă parte determină anumite tipuri de impact asupra mediului. De fapt, o analiză atentă ne arată că existenţa populaţiei umane este strict dependentă de ceea ce ne oferă mediul, adică de resursele naturale.

”Acreditarea” ecologică a oricărei activităţi umane, a oricărui proces de producţie presupune utilizarea unui instrument cu ajutorul căruia să se evalueze cât de potrivite sunt acestea faţă de restricţiile cerute de conservarea mediului. Acest instrument este studiul de impact.

Evaluare impactului ecologic se defineşte prin:- studiu de impact (SI) – pentru proiecte – pentru obţinerea acordului de mediu;- bilanţ de mediu (BM) – pentru activităţi existente – pentru obţinerea autorizaţiei de mediu;- program pentru conformare – set de măsuri prin care un agent economic trebuie să ajungă să respecte

exigenţele de mediu.

Componentă a evaluării de impact, studiul de impact ecologic are un caracter anticipativ, urmând să prognozeze relaţia şi efectul unei activităţi ce urmează a fi realizată asupra mediului sau să prevadă efectul asupra mediului a unor activităţi existente, ce se retehnologizează sau modernizează în diferite condiţii, posibil să apară într-un viitor mai apropiat sau mai depărtat.

Evaluarea de impact prin intermediul studiilor de impact are anumite caracteristici care o delimitează de alte studii, printre cele mai importante caracteristici se regăsesc:

- folosirea unui punct de vedere sistemic;- utilizarea analizei previzionale;- examinarea efectelor directe dorite şi în aceeaşi măsură a efectelor indirecte, nedorite, neaşteptate;- echipa interdisciplinară de analiză;- identificarea celor ce vor suporta acţiunea efectelor impactului;- evaluarea caracterului diverselor efecte, a costurilor şi beneficiilor pe care le implică;- elaborarea de soluţii concrete care să reducă efectele negative şi să le dezvolte pe cele pozitive.

Rolul acestor studii de evaluare a impactului ecologic este de a lărgi aria de informaţii care să constituie pentru factorii de decizie, baza adoptării acelor măsuri pe termen lung sau scurt, care să reducă la minimum efectele negative şi să le stimuleze pe cele pozitive.

Acţiunile menite să ducă la contracararea efectelor negative şi la dezvoltarea celor pozitive, implică:- modificarea proiectului;- stimularea acţiunilor de găsire a soluţiilor de reducere a implicaţiilor negative;- amânarea promovării proiectului;- promovarea unor programe de monitorizare a evoluţiei efectelor negative asupra mediului;- definirea unor reglementări care să introducă noi tipuri de proiecte, cu efect redus asupra mediului;- definirea cadrului instituţional adecvat protecţiei mediului;- iniţierea unor acţiuni pentru informarea şi educarea publicului.

Din primele faze ale elaborării studiilor evaluare a impactului asupra mediului trebuie avut grijă ca acestea să evite următoarele situaţii:

- analiza nu trebuie să fie monodisciplinară;- studiul nu trebuie să se rezume la tratarea analitică, urmărind studierea aspectelor funcţionale în

detrimentul înţelegerii semnificaţiei de ansamblu a caracteristicilor, care se manifestă la nivelul „întregului”;

- înţelegerea relaţiilor de cauzalitate care intervin în dinamica procesului de impact nu trebuie să se rezume la o abordare lineară, strict deterministă;

- evaluarea nu trebuie să se situeze într-o singură perspectivă de interpretare, într-o viziune sectorială.

În tabelul 3.1. sunt prezentate etapele studiului de impact.

Tabelul nr. 3.1.Etapele studiului de impact

Nr. crt.

Etapa Conţinutul etapei

1. Analiza preliminară - stabilirea obiectivelor (identificarea, selectarea)

- descrierea obiectivului studiului- limitarea ariei studiului

2. Identificarea efectelor - analiza sistemului şi subsistemelor generatoare de impact

- analiza ariilor de impact- descrierea efectelor impactului

3. Estimarea efectelor - estimarea mărimii şi importanţei efectelor- analiza posibilităţilor de manifestare a

efectelor4. Evaluarea efectelor - definirea listei de efecte ce pot fi evaluate

- evaluarea efectelor cu diferite seturi de criterii sectoriale şi globale

5. Proiectarea acţiunilor şi srategiilor

- identificarea acţiunilor menite să contracareze efectele negative

- identificarea acţiunilor menite să stimuleze efectele pozitive

- evaluarea acţiunilor cu seturi alternative de criterii

- proiectarea strategiilor de acţiune (etape, fonduri)

6. Evaluarea complexă şi propunerea planului de

acţiune

- precizarea termenelor, bugetelor, responsabilităţilor

7. Comunicarea şi mediatizarea rezultatelor

- ancheta socială- colectare – selectare, observaţii şi propuneri

8. Definitivarea şi transmiterea la factorii de

decizie

- urmărirea efectelor

Un aspect important în ceea ce priveşte realizarea studiilor de evaluare a impactului ecologic îl reprezintă faptul că resursele materiale, timpul, capacitatea de cercetare nu sunt limitate.

În aceste condiţii se folosesc o serie de criterii de selectare, urmărindu-se activităţi de analiză a impactului în condiţiile materiale date. Printre elementele de selectare ce pot fi avute în vedere se găsesc:

- intensitatea şi dimensiunea impactului;- durata efectelor;- caracterul de ireversibilitate al schimbărilor ce pot fi induse;- gradul de intercondiţionare cu alte fenomene;- costurile implicate;- măsura în care rezultatele studiului pot fi extinse;- măsura în care beneficiarul studiului are capacitatea de a transpune în practică datele rezultate;- oportunitatea socio – politică de transpunere în practică a datelor.

O atenţie deosebită trebuie acordată aspectelor care sunt strict legate de posibilitatea de realizare a studiilor de evaluare a impactului ecologic. Dintre acestea amintim:

- costul realizării studiului de impact;- durata preliminară de realizare a studiului;- baza de date necesară;- nivelul de pregătire necesar;- complexitatea metodologiei.

Foarte important pentru realizarea studiului de evaluare a impactului este stabilirea limitelor de investigare, atât ca extindere, cât şi ca aprofundare, fapt ce va permite orientarea efortului astfel încât, în condiţiile date, să se obţină rezultate semnificative.

Direcţiile de limitare se referă la:- dimensiunile de impact;- orizontul de timp până la care se studiază efectele;- aria geografică a propagării efectelor;- tipurile de acţiune.

Una din cele mai importante etape în realizarea evaluării de impact este identificarea totalităţii efectelor impactului. Realizarea cu succes a acestei faze condiţionează în mare măsură desfăşurarea studiului şi calitatea analizei impactului. Această fază are etape intermediare sau sub etape de realizare, a căror succesiune nu este strictă.

Punctul de plecare pentru studiul de evaluarea a impactului îl reprezintă descrierea principalelor caracteristici tehnice de funcţionare a obiectivului, cu toate intrările şi ieşirile, situaţia actuală şi de perspectivă a obiectivului.

Pe de altă parte sunt strict necesare şi utile informaţiile referitoare la coordonatele fizico-naturale, profilul socio-economic al zonei, aspectele demografice, tradiţiile, valorile culturale, istorice, arheologice etc.

Cele mai importante etape şi care reprezintă partea esenţială a studiului de evaluare a impactului, sunt identificarea şi descrierea ariilor de impact şi identificarea efectelor impactului însoţite de analiza deciziilor de răspuns la impact.

Identificarea ariilor de impact permite trecerea la studierea efectelor, cu alte cuvinte, după ce s-a delimitat o arie afectată, se precizează modificările care au loc în cadrul ei.

Cea mai dificilă etapă este cea a estimării efectelor. De răspunsul corect la întrebări ca: „Cât de mari sunt efectele?” depinde succesul analizei.

Prin estimarea efectelor se înţelege aprecierea cantitativă sau/ şi calitativă a unor procese sau fenomene. De multe ori, având în vedere noutatea problemelor, lipsa unor date anterioare sau similare, natura extrem de diversă a efectelor, a complexităţii, incertitudinii şi multitudinii de interacţiuni, estimarea în termeni calitativi se poate dovedi unica soluţie, iar estimarea cantitativă, necesitând construirea de modele matematice sau fizice, care să ofere o bază de interpretare a rezultatelor obţinute.

Faza de estimare a studiului necesită precizarea probabilităţii şi întinderii efectelor, a perioadei în care se vor manifesta, a vitezei de difuzie a efectelor, a dinamicii etc. La baza estimării efectelor stă mărimea, aceasta determinându-se pe baza nivelului unor indicatori, care caracterizează efectele.

Mărimea efectelor aşa cum este apreciată prin intermediul indicatorilor, se raportează întotdeauna la niveluri de referinţă, la anumite standarde, la intervale de admisibilitate.

Necesitatea cuantificării se pune mai ales în acele evaluări unde se impune agregarea indicatorilor. În acest caz este necesară transformarea aspectelor calitative în mărimi cantitative, cu ajutorul unor metode care să facă posibilă agregarea şi medierea lor.

O astfel de scală poate fi:- „+ +” - influenţă mare pozitivă;- „+” - influenţă pozitivă;- „0” – influenţă nulă;- „-„ - influenţă negativă;- „- -„ - influenţă mare negativă.

Principalul avantaj al cuantificării este precizia mai apropiată de fenomen, mai ales acolo unde se fac comparaţii în timp şi spaţiu. Aprecierea numerică poate fi utilizată acolo unde termeni ca „impact semnificativ” sau altele similare sunt ambigui.

30. Studiul de impact. Precizaţi indicatorii utilizaţi în realizarea studiul de evaluare a impactului asupra mediului.

Un rol important în procesul de estimare îl are definirea indicatorilor, a parametrilor direct observabili, numerabili sau măsurabili, care au capacitate de a reflecta cât mai fidel efectele.

Indicatorii vor fi specifici domeniului pe care îl reflectă: economici, sociali, ecologici etc.

Cel mai des în cazul studiilor de evaluare a impactului ecologic sunt întâlniţi următorii indicatori:- de descrierea a mediului geografic – climatologic – meteorologic;- de caracterizare a calităţii componentelor mediului (apă, aer, sol, etc.);- sociali (număr locuitori, grupe de populaţie, şomeri);- economici (venit mediu, valoarea producţiei, fonduri destinate mediului);- de descriere a activităţii analizate (tehnologici, operaţionali).

În unele cazuri, efectele pot fi exprimate direct printr-un singur indicator. Cel mai adesea însă, implicaţiile analizate în studiul de evaluare a impactului ecologic sunt prea generale sau complexe pentru a permite o astfel de caracterizare.

Astfel, se pune problema găsirii unor indicatori primari, care apoi prin agregare să permită calculul unor indicatori globali, care să exprime efectele analizate.

Indicatorii primari care prezintă în ultimul timp un mare interes în contextul studiilor de evaluare a impactului sunt indicatorii care reflectă starea mediului (calitatea acestuia sau gradul de poluare).

Desigur că realizarea unor obiective economice, promovarea de noi tehnologii, construcţia de drumuri sau aeroporturi etc., implică modificarea mediului natural.

Modificarea mediului, de cele mai multe ori în sens negativ, face necesară promovarea de observaţii şi măsurători, pe baza cărora să se elaboreze standardele de calitate a apei, aerului, solului etc. Aceste standarde promovează şi legiferează nivelurile admise, concentraţiile, limitele sau pragurile, după care se apreciază modificările survenite în mediul înconjurător.

O primă etapă în aprecierea modificării mediului înconjurător este analiza modificării componentelor mediului înconjurător: apă, aer, zgomot, vibraţii, sol, biodiversitate, sănătate umană. Pentru fiecare dintre aceşti factori de mediu, toate ţările şi-au stabilit şi adoptat standardele de calitate şi de emisii de poluanţi. Limitele prevăzute în aceste standarde sunt în general apropiate, ele încadrându-se în general, în recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii sau a unor comisii de specialitatea ale ONU sau CEE.

O a doua etapă constă în agregarea, după o metodă sau alta, a acestor indicatori primari în indicatori globali care să exprime stare de calitate a mediului, la nivelul ecosistemelor.

Studiile de evaluare a impactului ecologic nu se referă doar la indicatorii primari şi globali ce caracterizează calitatea mediului, aceştia se analizează în corelaţie cu indicatori care să caracterizeze efectele economice şi sociale ale poluării.

În acest caz principiul care se foloseşte în estimarea costului este acela al evaluării costului, aducerii zonei afectate la situaţia anterioară poluării sau a costului necesar pentru evitarea poluării.

Costul poluării poate fi divizat în patru categorii:1. costul prejudiciului, respectiv costul prejudiciilor directe (recolte distruse, maladii profesionale, etc.);2. costul evitării, respectiv costul economic şi social al evitării prejudiciilor (echipamente de filtrare a

aerului, echipamente de protecţie, etc.);3. costul atenuării, respectiv costul resurselor necesare pentru atenuarea poluării şi încadrarea lor în

standarde;4. costul urmăririi, respectiv costul resurselor necesare pentru proiectarea, planificarea, urmărirea şi

controlul poluării.

Estimarea acestor costuri poate să ofere o apreciere globală asupra fenomenului de poluare şi numai tratarea lor în totalitate este în măsură să releve dimensiunile reale ale poluării.

Succesul promovării acţiunilor de protecţia mediului este asigurat de promovarea analizelor economice de tip: PAGUBĂ - COST – BENEFICIU în raport cu mediul.

31. Studiul de impact. Indicaţi structura raportului la studiul de evaluare a impactului asupra mediului.

Fără a avea caracterul unui standard sau normativ, prezentele recomandări pot asigura o anumită uniformitate în modul de prezentare a rapoartelor şi o mai bună înţelegere a problemelor ridicate în raport.

Raportul la studiul de evaluare a impactului ecologic este structurat după cum urmează:- Prima pagină – în această pagină sunt trecute: organizaţia responsabilă şi cea colaboratoare precum

şi localizarea acestora, se indică numele, adresa şi numărul de telefon al persoanelor care pot fi contactate, denumirea raportului, contextul în care a fost elaborat şi data până la care se primesc observaţiile pe marginea lui.

- Rezumat – sinteză – un rezumat al studiului de 10 – 15 pagini, care să descrie cu acurateţe conţinutul raportului. Rezumatul trebuie să conţină concluziile finale, elementele de controversă şi problemele ce trebuie rezolvate. Limbajul în care se redactează rezumatul nu trebuie să fie prea tehnic, trebuie să fie uşor accesibil şi să scoată în evidenţă elementele asupra cărora trebuie să decidă instituţiile în drept.

- Cuprinsul - Studiul propriu – zis – este prima pagină cu care începe raportul propriu – zis. Cuprinsul reprezintă o listă a principalelor capitole şi numărul paginii corespunzătoare. Lista include tabele, figuri, anexe, parte intregrantă a raportului.Se recomandă ca în această parte să fie inclusă şi o listă a abrevierilor utilizate în text. De asemenea este necesar a fi trecute persoanele şi instituţiile intervievate.

- Scopul şi necesitatea acţiunii – capitolul cuprinde o descriere concisă a scopului şi necesităţile acţiunii pentru care se cere promovarea proiectului sau activităţii respective. Sunt inserate toate activităţile ce se vor desfăşura şi pentru care titularul de proiect este responsabil.

- Alternativele, incluzând acţiunile propuse – cuprinde o prezentare a impacturilor ecologice a activităţilor propuse de titularul de proiect. Se vor avea în vedere toate alternativele prezentate într-o formă convenabilă. Investigarea alternativelor sau variantelor va include şi pe cele nevalabile şi motivele pentru care unele alternative sunt recomandate iar altele eliminate.

- Mediul afectat – se realizează o prezentare a mediului natural a zonelor ce vor fi afectate de toate alternativele considerate. Datele şi analizele pentru fiecare zonă vor fi proporţionale cu importanţa impactului din acea zonă.

- Alternative – prezentarea va cuprinde diferite modalităţi de abordare a scopului de bază şi a necesităţii acţiunii propuse, capitolul va cuprinde o prezentare completă şi riguroasă a tuturor alternativelor favorabile. Scopul acestei prezentări este de a identifica alternativele cu cel mai puţin dăunător impact ecologic, care în acelaşi timp corespunde scopului de bază şi necesităţilor activităţii propuse de titular.

- Consecinţele ecologice ale alternativelor – sunt prezentate impacturile ecologice ale diferitelor alternative, identificarea oricăror efecte ecologice adverse care nu pot fi evitate, în cazul implementării acţiunii. Se propun măsurile de reducere a acestor efecte. Este important de analizat relaţia între folosirea mediului pe termen scurt şi mărirea productivităţii pe termen lung şi orice angajare de resurse irecuperabile sau ireversibile care au loc dacă acţiunea este implementată.

Cu acest capitol raportul de evaluare este încheiat. În material mai sunt incluse capitole care reflectă caracterul interactiv al unui studiu de evaluare.

- Comentarii şi răspunsuri la comentarii - capitolul cuprinde o enumerare a tuturor observaţiilor sau comentariilor transmise de agenţii sau persoane interesate, precum şi comentarii rezultate la audierea publică a proiectului. Comentariile incluse în acest capitol sunt reale şi cer un răspuns similar. Autorul observaţiei trebuie identificat prin nume şi adresă.Răspunsurile la comentarii pot urma direct după comentariu sau se pot referi la comentarii particulare care necesită răspuns specific. Dacă referinţele sunt deja incluse în studiul de evaluarea a impactului ecologic, se citează numărul paginii care le conţine. Răspunsurile trebuie să se adreseze cât mai direct conţinutului observaţiei.

- Lista preparatorilor – o listă a numelor şi un rezumat al calificărilor profesionale ale persoanelor care sunt responsabile pentru elaborarea raportului la studiul de evaluare a impactului ecologic sau a materialelor de bază. Se va menţiona la fiecare autor capitolele de care a răspuns, le-a elaborat sau coordonat. Lista persoanelor, agenţiilor şi organizaţiilor cărora le sunt transmise copii ale raportului. Lista include denumirea şi adresa depozitărilor publice ale raportului (biblioteci, oficii guvernamentale, etc.) unde pot fi consultate materialele respective.

32. Metode şi tehnici utilizate în evaluarea impactului ecologic.Metodologia de evaluare a impactului ecologic se compune din tehnici şi metode aflate în interdependenţă, având drept scop realizarea obiectivelor, delimitate conform cadrului conceptual al studiului de impact.

Având în vedere că evaluarea impactului ecologic cuprinde un număr de operaţii caracteristice: identificare, estimare şi evaluare, metodologia studiilor de evaluare a impactului ecologic se construieşte în raport cu elementele precizate de cadrul teoretic, care oferă în acelaşi timp şi reperele pentru evaluarea metodologiei în ansamblul ei.

3.4.1. Metode şi tehnici utilizate în etapa de identificare

Una din principalele metode utilizate în operaţiile de identificare, în special în cazul evaluării impactului ecologic este metoda analizei structurale.

Analiza structurală face parte din categoria metodelor analitice calitative şi urmăreşte generarea de informaţii privind forma şi structura unui sistem în scopul modelării analitice a proceselor şi fenomenelor din realitate.

Ca tehnici componente ale metodei analizei structurale se pot enumera:- tehnica arborescenţei interogative;- tehnica grafurilor de funcţionare;- tehnica arborelui de funcţionare;- lanţul de efecte;- tehnica modelării structurale interpretative.

3.4.2. Metode şi tehnici utilizate în etapa de estimare a efectelor

Pentru realizarea etapei de estimare a efectelor se folosesc metode şi tehnici specifice domeniilor corespunzătoare diverselor arii de impact, precum şi modele integratoare.

În ceea ce priveşte evaluarea impactului ecologic dificultatea constă în aprecierea de ordin cantitativ a posibilităţilor de apariţie a unor influenţe între diferite fenomene, procese sau factori de mediu.

În astfel de cazuri se poate folosi o scală de apreciere calitativă, căreia i se atribuie valori numerice reprezentând probabilităţi subiective (tabelul 3.2). Aceste aprecieri subiective se pot face în diferite variante, în funcţie de gradul de cunoaştere al unui fenomen sau proces.

Tabelul nr. 3.2.Scala de apreciere a evenimentelor

Nr. crt. Aprecierea calitativă Varianta I Varianta II1. Apariţie sigură 1.0 0.952. Apariţie foarte probabilă 0.80– 0.90 0.853. Apariţie probabilă 0.60– 0.70 0.704. Şanse egale de apariţie – neapariţie 0.50 0.505. Apariţie improbabilă 0.30 - 0.40 0.306. Apariţie foarte improbabilă 0.10 – 0.20 0.157. Neapariţie sigură 0.00 0.05

Se pot face aprecieri asupra caracterului influenţei, dacă este pozitivă sau negativă din punct de vedere al impactului. Pentru aceasta se defineşte o scară de apreciere, având valori crescătoare, corespunzătoare influenţelor puternic negative, până la influenţe puternic pozitive (tabelul 3.3).

Tabelul nr. 3.3.Cuantificarea influenţelor din matricea de impact

Nr. crt. Aprecierea calitativă Valoare numerică1. Influenţă negativă foarte mare - 32. Influenţă negativă medie - 23. Influenţă negativă redusă - 14. Nici o influenţă 05. Influenţă redusă pozitivă 16. Influenţă pozitivă medie 27. Influenţă pozitivă foarte mare 3

Elementele matricei de impact se pot considera ca fiind media valorilor declarate de experţi, cu eliminarea valorilor extreme. Procedeul prezintă un dezavantaj important, întrucât aceste aprecieri au un

grad ridicat de subiectivitate şi diferă destul de mult de la un subiect la altul. Prin mediere se poate ajunge la o nivelare a valorilor, lipsind procesul de semnificaţia majoră a unor opinii. O soluţie alternativă ar fi reluarea cu datele fiecărui expert şi compararea rezultatelor finale.

3.4.3. Metode şi tehnici utilizate în etapa de evaluare

Etapele de evaluare intervin în evaluarea impactului ecologic ori de câte ori sunt necesare judecăţi de apreciere ale unor elemente, după anumite seturi de criterii. Astfel este necesară evaluarea:

- subiectelor studiilor;- efectelor identificate şi estimate;- opţiunilor de acţiune pentru modificarea efectelor;- variantelor posibile.

Metodele şi tehnicile folosite în evaluare şi selectare aparţin grupului de metode generale folosite în probleme de ordonare şi decizie. Aria lor este destul de largă, cuprinzând atât metode mai elaborate, pentru folosirea cărora este necesar să se dispună de cunoştinţe specifice, timp, resurse financiare, echipamente informatice.

Alegerea metodelor depinde şi de natura problemelor analizate. În general, în această etapă se folosesc următoarele grupuri de metode:

- metode simple de evaluare;- metode ale teoriei deciziilor;- metode de analiză multicriterială;- metode de tip arborescenţă.

Metodele simple de evaluare sunt caracterizate de faptul că folosesc criterii de evaluare având o aceeaşi scară de măsură.

În metoda „listei de verificare” sau metoda „listei de control” se porneşte de la o listă a criteriilor de evaluare. Fiecare variantă analizată este verificată în sensul îndeplinirii condiţiilor propuse de criterii. Lista trebuie să aibă puţine elemente, comparabile între ele, iar rezultatul verificării trebuie să fie exprimat într-o formă simplă, de exemplu „DA” sau „NU” (tabelul 3.4).

Tabelul nr. 3.4.Aplicarea listei de verificare

Nr. crt. Varianta Criteriul

C1 C2 C3

1. V1 DA DA NU2. V2 DA NU NU3. V3 DA N DA4. V4 NU DA DA

Variantele selectate vor fi cele care vor întruni punctajul maxim (de exemplu, numărul maxim de răspunsuri afirmative). Se observă că într-o astfel de evaluare, se consideră că toate criteriile au o importanţă egală şi în plus nu se face nici o diferenţă în sensul „gradului” de satisfacere a unui criteriu.

Un grup mai larg de metode şi tehnici sunt cele derivate din teoria deciziei. Având la bază un aparat matematic destul de dezvoltat, ele sunt clasificate de obicei în funcţie de ipotezele privind condiţiile ce caracterizează situaţiile analizate:

- metode pentru condiţii de certitudine, bazate pe ipoteza că o variantă are întotdeauna implicaţii determinate;

- metode pentru condiţii de risc, bazate pe ipoteza că implicaţiile unei variante nu sunt determinate, ele variind în funcţie de condiţii externe, ale căror probabilităţi de apariţie sunt necunoscute;

- metode pentru condiţii de incertitudine, implicaţiile unei variante nu sunt determinate, ele variind în funcţie de condiţiile externe ale căror probabilităţi de apariţie sunt cunoscute.

O categorie aparte de modele de decizie, deosebit de potrivite pentru problemele de evaluare şi selecţie în tipul de studiu analizat, este cea a metodelor de analiză multicriterială.

Este cunoscut faptul că evaluarea în cazul analizei impactului trebuie realizată în funcţie de o multitudine de criterii. Problema este simplă dacă toate criteriile pot fi evaluate cantitativ printr-o aceeaşi mărime.

Multe criterii exprimă însă aspecte calitative necuatificabile. În aceste condiţii se aplică analiza multicriterială care permite efectuarea de comparaţii în funcţie de diferite criterii.

Variantele se compară două câte două, pe baza unei matrici, eliminând treptat variantele nepreferate.Metodele şi tehnicile bazate pe structuri arborescente de obiective (criterii) sunt cele prin care

variantele supuse evaluării sunt ordonate în funcţie de un sistem coerent de obiective, reprezentate printr-o structură arborescentă, având pe niveluri succesive obiective din ce în ce mai detaliate, ajungându-se în final la obiectivele concrete (variantele sau alternativele prin care se minimalizează impactul).

Printr-o astfel de metodă elementele de pe fiecare nivel sunt comparate în funcţie de câte un set de criterii specifice ataşate nivelului, importanţa lor exprimându-se prin aşa numiţii coeficienţi de pertinenţă.

Metodologia de realizare a fiecărei evaluări a impactului ecologic este specifică, ea fiind condiţionată de o serie întreagă de factori ce determină, atât modul de parcurgere a etapelor de investigaţie, cât şi selecţia metodelor şi tehnicilor ce vor fi utilizate.

3.4.5. Metode şi tehnici de cuantificare şi reprezentare a impactului ecologic

Metodele şi tehnicile folosite în evaluarea impactului ecologic s-au dezvoltat foarte mult în ultimii ani. În scopul realizării unei evaluări a impactului ecologic este necesară o echipă interdisciplinară de specialişti care se concentrează, în paralel şi asupra relaţiilor sintetice şi asupra discuţiilor în detaliu ale fiecărui aspect implicat în impact.

În scopul obţinerii informaţiilor necesare se apelează la instituţii şi centre specializate şi abilitate să obţină informaţiile respective. Prelucrarea datelor de bază se poate face prin:

- reprezentări grafice;- liste de control;- matrice de impact;- scheme de grafuri funcţionale;- modele integratoare;- prelucrări statistice.

Metoda reprezentărilor grafice presupune reprezentarea separată a diferiţilor indicatori caracteristici proiectului. Hărţile ecologice ale zonei pot fi suprapuse pe harta proiectului şi a zonei afectate pentru a evidenţia amploarea şi specificul impactului. În prezent această metodă se poate realiza prin sistemul de informaţii geografice (GIS).

Metoda listelor de control, implică folosirea unor liste cu impacturi potenţiale pregătite pe baza experienţei acumulate în timp. Scopul acestei metode este de a compara diferite variante (tehnologice şi de amplasament).

Listele de control mai complicate vor acoperi impacturile pe termen lung sau scurt, efectele reversibile sau ireversibile, impacturile locale sau exterioare.

Metoda matricei de impact este în prezent cea mai folosită în evaluarea impactului ecologic. Ea presupun compararea diferiţilor factori dintr-o matrice în cruce. La intersecţia activităţilor cu factori ecologici este cuantificată intensitatea şi importanţa impactului.

Una din cele mai importante matrici este matricea Leopold. Acest tip de matrice acoperă 100 de feluri de operaţiuni, care produc impacturi la 88 de factori şi condiţii ecologice.

Folosirea acestei metode permite analizarea tuturor relaţiilor posibile, ceea ce face evaluarea finală mult mai obiectivă.

Metoda este complexă, întrucât foloseşte scări şi metode gradate pentru diferenţierea rolurilor diferitelor tipuri de activităţi şi factori ecologici.

Tehnica schemei de grafuri funcţionale pune în relaţie cauzele unui impact cu efectele lui. Această tehnică nu se limitează doar la efectele de ordin întâi (impactul direct) ci şi la cele de ordin doi sau trei (impactul indirect).

Importanţa acestei metode este arătată în reprezentarea grafică a rezultatelor, care nu este complicată şi este uşor de dezbătut cu comunitatea locală sau cu autorităţile.

Metoda tehnicilor integratoare şi prelucrărilor statistice, este metoda care se ocupă cu prelucrarea datelor obţinute în faza de colectare a informaţiilor. Datele obţinute sunt sub forma unor şiruri de valori zilnice, lunare, anuale, şi se supun unei prelucrări statistice.

Prelucrările statistice se pot realiza la diferite niveluri de interpretare:- nivel I - definirea domeniului de variaţie:

valoare minimă; valoare maximă; valoare medie.

Stabilirea măsurilor caracteristice ale şirului presupune ordonarea valorilor în sens crescător. În aceste condiţii valoarea minimă şi valoarea maximă este prima valoare, respectiv ultima valoare a şirului.

Valoarea medie simplă se poate stabili cu relaţia:

(3.1)

în care:n este numărul de măsurători a şirului;xi – valorile fiecărei măsurători;

- suma tuturor măsurătorilor.

Pentru situaţiile în care unele măsurători au o pondere mai mare decât cele curente se poate stabili o valoare medie ponderată.

În acest caz relaţia 3.1 devine:

(3.2)

în care:ni este factor de ponderare ce poate fi exprimat în diferite moduri.

Valoarea medianei, este valoarea situată la jumătatea şirului, ordonat după un anume criteriu (mărime, cronologie, etc.).

- nivel II – definirea caracteristicilor interne ale domeniului (concentrarea valorilor, dispersia, asimetria).Determinarea valorilor caracteristice ale şirului statistic la acest nivel constă în stabilirea indicatorilor

de variaţie. Cu cât fenomenele studiate au un grad mai mare de complexitate (fapt specific problematicii de

mediu), cu cât depind de mai mulţi factori (ecologici, economici, sociali, etc.) cu atât mai mare este variaţia valorilor şi nu mai este suficientă reprezentarea anterioară.

Indicatorii simpli ai variaţiei sunt:

- amplitudinea absolută a variaţiei, definită prin relaţia:

(3.3)

în care:xmax este valoarea maximă a şirului;xmin – valoarea minimă a şirului.

- amplitudinea relativă a variaţiei, definită prin relaţia:

(3.4)

- abaterea individuală absolută, determinată prin relaţia:

(3.5)

Abaterile maxime într-un sens sau altul:

(3.6)

sau(3.7)

- abaterea individuală relativă, se stabileşte cu relaţiile:

(3.8)

iar abaterile maxime relative, în mod corespunzător:

(3.9)

şi

(3.10)

În multe interpretări ale şirurilor statistice se utilizează indicatori sintetici ai variaţiei.

- abaterea medie lineară, calculată cu relaţia:

(3.11)

- abaterea medie pătratică, este un indicator care se foloseşte în analiza variaţiei la estimarea erorilor de selecţie, în calcule de corelaţie, determinată cu relaţia:

(3.12)

- coeficientul de variaţie, exprimă amplitudinea variaţiei valorilor din şirul statistic considerat şi este dat de relaţia:

(3.13)

- dispersia, este un indicator ce exprimă cât de depărtate sunt valorile şirului, şi este calculată cu relaţia:

(3.14)

Pentru definirea caracteristicilor interne ale domeniului, se utilizează asimetria. Coeficientul de asimetrie este calculat cu relaţia:

(3.15)

în care:este asimetria absolută;

σ – abaterea medie pătratică.

Acest coeficient de asimetrie poate lua valori între -1 şi +1. Cu cât acest coeficient este mai mic în valoare absolută, cu atât asimetria este mai mică.

- nivelul III –definirea unor corelaţii între doi indicatori.

(3.16)

Acest tip de prelucrări, oferă posibilitatea stabilirii unei relaţii între doi indicatori şi care poate fi deosebit de utilă pentru prognozarea unor posibile evoluţii ale fenomenelor.

- nivelul IV - elaborarea unor modele de corelare sau dependenţă a mai multor indicatori:

(3.17)

La acest nivel este necesar elaborarea unor modele prin care se caută descrierea în detaliu a proceselor, prin introducerea mai multor parametrii implicaţi în proces.

33. Bilanţul de mediu. Scop. Etapele de realizare a bilanţului de mediuBilanţul de mediu este o lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice atestate în scopul obţinerii avizului pentru stabilirea obligaţiilor de mediu sau a autorizaţiei de mediu, şi care conţine elementele analizei tehnice prin care se obţin informaţii asupra cauzelor şi consecinţelor efectelor negative, cumulate, anterioare, prezente şi anticipate ale activităţii, în vederea cuantificării impactului de mediu efectiv de pe un amplasament. În cazul în care se identifică un impact semnificativ, bilanţul se completează cu un studiu de evaluare a riscului.

Scopul bilanţului de mediu constă în:- stabilirea cauzelor care au generat sau vor genera un anumit nivel al emisiilor de poluanţi evacuaţi în

mediu şi a altor efecte cu impact negativ asupra factorilor de mediu pentru activitatea analizată.- evaluarea impactului produs asupra mediului prin continuarea activităţii în profilul şi la capacitatea

existentă sau cu modificarea acestora;- stabilirea modalităţilor de acţiune şi a posibilităţilor de realizare a măsurilor care să asigure

respectarea normelor şi a standardelor în vigoare pentru protecţia mediului înconjurător.

Bilanţul de mediu are mai multe niveluri de abordare, după următoarea succesiune:

Bilanţ de mediu de nivel 0

Bilanţ de mediu de nivel I

Bilanţ de mediu de nivel II

Evaluare de risc

Program pentru conformare

Autorizare

Fig. 4.1. Etapele de realizare a bilanţului de mediu.

Evoluţia bilanţului de mediu la nivelurile superioare este strict legată de amploarea şi riscul impactului.

34. Bilanţul de mediu de nivel 0. Etape de realizare.Bilanţul de mediu de nivel 0 este o fişă de verificare conţinând elementele caracteristice activităţii supuse evaluării impactului asupra mediului şi care permite autorităţii de mediu competente să identifice şi să stabilească necesitatea efectuării unui bilanţ de mediu de nivel I sau nivel II, sau a unei evaluări a riscului, înainte de autorizarea de mediu sau de privatizarea societăţii comerciale.

Bilanţul de mediu de nivel 0 se caracterizează prin:- cerinţa minimă pentru situaţia când este puţin probabilă existenţa unui impact;- corespunde ca formă şi conţinut fişei din Ordinul MAPPM nr. 184/1997, anexa A1 (pentru

autorizare) şi anexa A 5.1 (pentru privatizare);- se execută de titularul activităţii;- informaţiile de la prezentare vor fi susţinute de acte;- constatarea stării amplasamentului şi a împrejurimilor;- se pot solicita dovezi fotografice;- se analizează folosinţa actuală, cât şi folosinţa trecută a terenului de pe amplasament;- în cazul privatizării se completează şi anexa A 5.2 (autorizaţii de funcţionare, situaţia conformării,

stabilirea obligaţiilor de mediu).

Bilanţul de mediu de nivel 0 se finalizează prin:- absenţa impactului – se poate da autorizaţie;- impact potenţial de mediu – se solicită realizarea bilanţului de mediu de nivel 1 sau 2.

Realizarea bilanţului de mediu de nivel 0 constă practic în completarea unei fişe (figura 4.2).

Autorul Numele: ....................................................Adresa: ......................................................Societatea Comercială ..............................Nr. telefon .................................................Fax ............................................................

Titularul activităţii (societatea comercială)

(dacă este diferită de societatea comercială reprezentată de autor)

Numele: ....................................................Adresa: ......................................................Societatea Comercială ..............................Nr. telefon .................................................Fax ............................................................

Scopul cererii:a) Schimbarea proprietarului c) Încetarea activităţii

b) Schimbarea activităţii d) Activitatea neautorizată anterior

e) Altele Rugăm specificaţi ..........................Mărimea amplasamentului

Suprafaţa totală (m2) Suprafaţa construită (m2)

Activitatea pe amplasament(i) Prezentă:.........................................................................................................

........................................................................................................................(ii) Anterioară:......................................................................................................

........................................................................................................................(iii) Viitoare:..........................................................................................................

........................................................................................................................Anexaţi dovada folosinţei trecute a terenului amplasamentului dacă există.Bifaţi dacă este anexată

Categoria activităţii:(i) categoria conform anexei nr. II la legea nr. 265/2006 legea mediului(ii) Altele, rugăm specificaţi

Număr de personal Normă întreagă Normă parţială

Orice investigaţie anterioară a amplasamentului privind poluarea terenului:

Da [ ] Nu [ ]

Daca "Da", detaliati:Orice emisii în: A. Apă..............................................................................................................................Ape reziduale [................................................................................................................]Canalizare menajera [.....................................................................................................]Apa pluvială [..................................................................................................................]B. Aeri) Gaze de combustie (din surse fixe) [...........................................................................]ii) Emisii tehnologice [....................................................................................................]iii) Altele [.......................................................................................................................] Rugăm specificaţi: ..........................................................................................................Provenienţa deşeurilor solide (tone/ lună; separate pe categorii, cu

descrierea generală a compoziţiei şi a amenajărilor existente pentru depozitare)

Rezervoare şi conducte subterane (substanţa depozitată/ transportată, volum/ debit)

Transformatoare şi condensatoare electrice în proprietate

Da [………..] Nu [……………] Dacă "Da", ce capacitate şi ce vechime?

Prezenţa azbestului Da [………..] Nu [……………] Dacă "Da", ce tip; dacă este în clădiri, ce suprafaţă acoperă (m2):

Folosinţa terenului înconjurător pe o distanţă de 150 m (rezidenţială, comercială, recreaţională, industrială etc.) ………………………………………………………….Nord: __________ Vest: __________ Est: __________ Sud: __________ Autorul Titularul

(semnătura şi ştampila) (semnătura şi ştampila)

Fig. 4.2. Fişa tip pentru realizarea bilanţului de mediu de nivel 035. Definiţi programul de conformare

36. Bilanţul de mediu de nivel I. Domenii de analiză.Bilanţul de mediu de nivel I este un „studiu de mediu constând în culegere de date şi documentare (fără prelevare de probe şi fără analize de laborator privind factorii de mediu), care include toate elementele analizei tehnice a aspectelor de mediu pentru luarea unei decizii privind dimensionarea impactului de mediu potenţial sau efectiv de pe un amplasament”.

Într-o altă abordare, bilanţul de mediu de nivel I reprezintă procedura de a stabili, pentru un agent economic (sau o activitate în general) cauzele şi consecinţele efectelor negative, anterioare şi prezente, asupra mediului ale activităţi acestuia şi constă în identificarea informaţiilor privind poluarea, culegerea, analizarea şi interpretarea prin studii teoretice a datelor disponibile şi elaborarea raportului.

Studiile teoretice ale bilanţului de mediu de nivel I se solicită, în toate evaluările privind impactul asupra mediului, cu excepţia cazurilor în care autoritatea de mediu competentă decide încetarea evaluării prin bilanţ după executarea bilanţului de mediu de nivel 0.

Efectuarea acestor investigaţii este recomandată pentru orice zone/ instalaţii cu impact negativ asupra mediului, precum şi la schimbarea proprietarului, încetarea sau modificarea profilului unei activităţi. Bilanţul de mediu va identifica şi cuantifica răspunderea pentru starea mediului în zona de impact a activităţii analizate, pentru a stabili asumarea unor obligaţii sau acordarea unor compensaţii, potrivit prevederilor legale, pentru refacerea calităţii mediului.

Bilanţul de mediu de nivel I trebuie să identifice domeniile în care impactul asupra mediului, produs de amplasamentele şi instalaţiile analizate, poate fi semnificativ. Lucrările se vor concentra asupra modului de conformare cu prevederile legislaţiei existente.

Concluzia bilanţului de mediu de nivel I va evidenţia măsura în care este necesară continuarea investigaţiilor prin bilanţ de mediu de nivel II sau rezultatele sunt concludente şi se pot stabili condiţiile de autorizare sau privatizare.

Domeniile de analiză în cadrul bilanţului de mediu de nivel I sunt:

1. Utilizarea terenului în zona amplasamentului obiectivului şi în vecinătatea acestuia.- descriere generală (amplasament + vecinătăţi)

o hartă, schiţă cu repere ale obiectivului (suprafaţă spaţii ocupate, agregate, instalaţii, depozite, gospodărie apă etc.), orientare şi localizare;

o menţionarea localităţii învecinate;o menţionarea cursurilor de apă (receptori naturali);o şosele – drumuri – căi ferate;o zone protejate, obiective protejate (situate la mai puţin de 500 m depărtare);o distanţa + direcţia obiectivului faţă de zone industriale, rezidenţiale sau comerciale.

- elemente topografice localeo cote;o distanţe.

- elemente geologiceo profil geologic;o caracteristicile principalelor straturi;o straturi de apă subterane;o cote.

- ape de suprafaţăo distanţe – denumiri;o debite, niveluri, lăţimi, adâncimi;o prize – debite – calitate;o deversări – debite – calitate.

- ape subteraneo niveluri – caracteristici;o captări – debite – calitate.

2. Istoricul zonei- surse de informare

o arhive locale, judeţene sau la nivel naţional;o hărţi sau amplasamente istorice;o consultarea fostului şi actualului manager al activităţii obiectivului privind evoluţia situaţiei

amplasamentului sau a vecinătăţii;o realizarea unor anchete la vecini, persoane în vârstă, lucrători cu vechime, posibili pensionari

– pentru un orizont de timp mai puţin apropiat.

3. Posibilitatea poluării solului;- delimitarea zonei în ansamblu şi a unor areale specifice;- activităţi specifice fiecărei zone şi areal:

o anterioare;o prezente.

- identificarea surselor posibile de poluare;- elemente generale a poluării;- tipuri de poluanţi/ caracteristici;- evaluarea mărimii zonei contaminate:

o tipuri de poluanţi, concentraţie iniţială;o adâncime/ suprafaţă;o zonă de dispersie (condiţii de transport, posibile interacţiuni, neutralizare);o concentraţie finală (la receptor);

- posibilitatea de evoluţie în spaţiu şi timp;- eventuale efecte manifestate:

o reducerea producţiei vegetale spontane;o reducerea producţiei vegetale agricole;o contaminarea regnului vegetal cu consecinţe asupra regnului animal.

- posibilităţi de determinare în timp;- elemente de modelare a proceselor;- posibilităţi de control a poluării solului/ subsolului (existente sau amenajări necesare).4. Depozitarea deşeurilor

Această secţiune trebuie înţeleasă sub aspectul managementului deşeurilor:- identificarea tuturor tipurilor şi categoriilor de deşeuri;- aprecierea calitativă;- aprecierea cantitativă: specifică (pe unitate de produs, \pe unitate de timp);- zone de generare (surse de deşeuri);- modalitatea de colectare pentru fiecare categorie;- modalitatea de transport pentru fiecare categorie;- zone de depozitare temporară;- modalitatea de tratare a deşeurilor;- modalitatea de reciclare;- modalitatea de distrugere (incinerare);- modalitatea de depozitare controlată finală sau introducerea în circuitul natural pentru fiecare

categorie:o caracteristici;o efecte deosebite.

- evoluţia amplasamentului definitiv (spaţială, temporară);- efecte asupra zonei vecine depozitării.

5. Condensatori/ transformatori electrici. Se vor prezenta detalii despre orice condensator sau transformator electric, existent în zonă sau în apropiere, în special dacă acesta va rămâne în posesia titularului activităţii evaluate, sub formă de tabel. În funcţie de vechimea acestor echipamente, se va investiga posibilitatea existenţei bifenililor policloruraţi în uleiul de transformator (PCB). În caz de

incendiu, arderea acestor uleiuri reprezintă un risc serios pentru sănătatea umană. De asemenea, se va evalua integritatea acestor transformatoare, pentru a identifica dacă există scurgeri care au putut contamina solul.

- poziţia acestora va fi menţionată pe un plan separat cu specificarea distanţelor până la potenţiale surse de incendii sau explozii;

- menţionarea ultimelor date când au fost verificate de proprietar;- sistem de stocare sau de manevră;- proprietar.

6. Securitatea zonei- descrierea suprafeţelor delimitate prin diferite sisteme:

o gard metalic – zidărie;o gard viu;o sârmă ghimpată.

- secţiuni de intrare şi control pentru personal sau autovehicole;- sistem de pază – alarmare;- sistemul de iluminare a incintei şi a perimetrului ce delimitează incinta.

7. Măsuri de pază împotriva incendiilor. Scopul acestei secţiuni constă în analiza conformării cu măsurile pentru îmbunătăţirea activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor:

- marcarea ieşirilor de incendiu;- asigurarea accesului în zonă cu mijloace speciale pentru stingerea incendiilor;- dotarea cu mijloace de intervenţie locală;- instruirea personalului;- modul de verificarea şi de întreţinere a mijloacelor de intervenţie.

8. Protecţia muncii şi igiena locului de muncă. Se vor avea în vedere aspecte legate de igiena mediului:- starea de curăţenie şi ordine;- modul de circulaţie în incinta obiectivului;- dotarea cu echipament de protecţia muncii şi materiale igienico-sanitare;- identificarea zonelor de risc profesional;- starea utilajelor şi instalaţiilor în raport cu riscul accidentelor;- verificarea modului de instruire a personalului;- analiza registrului de evidenţă a accidentelor de muncă;- verificarea şi îmbunătăţirea planului de urgenţă (măsuri de intervenţie în caz de necesitate) sau dacă

nu există, elaborarea acestuia în cazul în care analiza evidenţei accidentelor de muncă indică oportunitatea unui plan de urgenţă.

9. Evacuarea apelor uzate. Se va realiza o schemă a gospodăririi apelor pe obiectivul analizat, la care se vor face următoarele specificaţii:

- intrări:o surse de alimentare cu apă: debite, calitate;o obiective şi instalaţii ale sistemului de alimentare cu apă:

apă potabilă; apă industrială; apă pentru incendii.

o puncte sau secţiuni de comunicare.- ieşiri:

o sistem de canalizare: ape uzate menajere: debite, calitate; ape uzate industriale: debite; ape de la purjele sistemelor de recirculare în sistemele industriale: debite, calitate; ape pluviale: debite posibile, sisteme de epurare – preepurare; epurare ape uzate industriale (de proces): schemă, caracteristici/ randamente; epurare ape uzate menajere: schemă, caracteristici/ randamente; descărcare ape uzate în receptori naturali:

emisar: modificări cantitative şi calitative ale apelor; debite uzate în timp; calitate.

10. Emisii atmosferice. Vor fi identificate toate sursele de emisii de poluanţi atmosferici de pe amplasament. Această identificare trebuie să cuprindă aspecte calitative (starea fizică, compoziţie chimică, toxicitate, reactivitate, posibilităţi de interacţiune cu alţi poluanţi) şi aspecte cantitative (debite, concentraţii etc.) privind emisiile din procese de combustie, emisiile din procese tehnologice şi emisiile la ieşirea din instalaţiile de purificare a aerului, inclusiv din sistemele de condiţionare a aerului (dacă există).Vor fi prezentate detalii privind condiţiile de dispersie a poluanţilor în atmosferă (caracteristicile sursei de emisie, condiţii meteo şi topografie etc.).Cantitatea şi natura emisiilor atmosferice vor fi prezentate detaliat, ca şi condiţiile impuse prin autorizaţii (concentraţii limită admise), analizând respectarea acestora. Se vor detalia în mod special datele privind natura emisiilor cu risc posibil asupra mediului, sănătăţii umane şi bunurilor materiale, incluzând date despre pulberile în suspensie (concentraţii de metale grele), emisii atmosferice şi cancerigene, mirosuri (de tipul COV), emisii gazoase implicate în ploile acide (SOx şi NOx) şi în efectul de seră (CO2

, unii compuşi organici volatili).Se va acorda o deosebită atenţie surselor de emisii de substanţe periculoase în spaţii închise. Pentru acestea se vor analiza sistemele de ventilaţie existente în vederea încadrării în normele de protecţie şi igienă a muncii, precum şi sistemele de monitorizare a calităţii aerului.Se vor sesiza efectele acestor emisii:

- depuneri pe vegetaţie, acoperişuri;- uscarea vegetaţiei învecinate;- fenomene de coroziune accentuată a structurilor metalice; - îmbolnăviri profesionale (afecţiuni ale aparatului respirator, cancer, etc.).

Vor fi prezentate posibilităţile de reducere a poluării atmosferice la nivelul dotării actuale sau retehnologizarea instalaţiilor de proces, respectiv eficientizarea sistemelor de captare – epurare a emisiilor gazoase din proces.

11. Impactul zgomotului:- prezentarea intensităţii zgomotului şi vibraţiilor ale utilajelor şi echipamentelor din cadrul

obiectivului analizat (datele se găsesc) în cărţile tehnice ale utilajelor şi echipamentelor);- delimitarea zonei afectate;- aprecierea zgomotelor şi vibraţiilor produse de alte surse: transport intern, activităţi permanente sau

temporare;- consultarea vecinilor privind posibilul disconfort;- efectul asupra personalului propriu;- verificarea (prin măsurători) a încadrării nivelului de zgomot în valorile standard, în şi în afara

amplasamentului;- posibilităţi de atenuare a zgomotului la nivelul dotării actuale sau retehnologizarea.

12. Proximitatea cablurilor de tensiune. Se va prezenta un plan cu:

- traseele cablurilor de suprafaţă;- traseele cablurilor subterane.

Vor fi prezentate detalii referitoare la:- tensiunea de transport;- înălţimea în dreptul obiectivului;- adâncimea de amplasare;- numărul cablurilor.

Se va realiza un raport referitor la personalul ce lucrează în vecinătatea cablurilor. La expunere îndelungată pot să apară tulburări fiziologice.

Ţinând cont de nivelul datelor disponibile în bilanţul de mediu de nivel I, de situaţia locală precum şi de cea a agentului economic, analiza tehnică se poate clasifica astfel:

a. din punct de vedere al nivelului (gradului de detaliere):– parţială – pe factori de mediu;– globală – pe întreg arealul aferent agentului economic.

b. din punct de vedere spaţial:- pe obiective – punctiformă;- pe întreaga activitate – locală;- exterior activităţii - în zona de influenţă – zonală.

c. din punct de vedere al factorului timp:- trecută – cu accent pe evoluţia proceselor;- prezentă – cu evidenţierea tendinţele de viitor.

d. din punct de vedere al reprezentativităţii datelor analizate:- minimă;- medie; - maximă.

37. Bilanţul de mediu de nivel I. Raportul la bilanţul de mediu de nivel I.Finalizarea bilanţului de mediu de nivel I se face prin Raportul la bilanţul de mediu de nivel I (RBM I). RBM I reprezintă o sinteză şi o analiză tehnică de esenţă care să permită autorităţii de mediu să precizeze în ce măsură activitatea analizată prezintă sau nu dovada unei poluări potenţial semnificative.

RBM I se prezintă sub forma unui rezumat foarte succint al informaţiilor primare efectuate în cadrul studiului şi se orientează pe interpretarea datelor, pe baza relevanţei acestora pentru a susţine concluziile şi recomandările din final.

În cadrul acestui RBM I, interpretarea va consta în evaluarea şi compararea valorilor specifice semnificative, caracteristice activităţii, cu limitele recomandate de normele şi standardele româneşti în vigoare.

Concluziile raportului, prezentate într-un mod sistematic şi concis pot conduce la următoarele situaţii:

- activitatea analizată se înscrie în cerinţele de mediu, nu generează o poluare potenţial semnificativă, în acest caz se poate acorda autorizaţie de funcţionare;

- activitatea analizată conduce la o poluare potenţial semnificativă, în acest caz se recomandă bilanţ de mediu de nivel II, recomandare ce va fi însoţită de:

o propuneri pentru programul de conformare;o recomandări pentru studiile următoare privind obligaţiile necuantificabile.

RBM I este o componentă a setului de documentaţii ce se depune de beneficiar la Agenţia de Protecţia Mediului pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare. În figura 3 este prezentată fişa raportului la bilanţul de mediu de nivel I.

Raport cu privire la bilanţul de mediu de nivel I

1. Introducere2. Identificarea amplasamentului şi localizarea

Localizare şi topografieGeologie şi hidrologie

3. Istoricul amplasamentului şi dezvoltări viitoareIstoricul amplasamentuluiDezvoltări viitoare

4. Activităţi desfăşurate în cadrul obiectivului4.1. Generalităţi – angajaţi /schimb, procese tehnologice4.2. Materiale de construcţii4.3. Stocarea materialelor - depozite de materii prime, rezervoare subterane4.4. Emisii în atmosferă - emisii din procese tehnologice, alte emisii în atmosferă4.5. Alimentarea cu apă, efluenţi tehnologici şi menajeri, sistemul de canalizare al apelor pluviale4.6. Producerea şi eliminarea deşeurilor4.7. Alimentarea cu energie electrică4.8. Protecţia şi igiena muncii4.9. Prevenirea şi stingerea incendiilor4.10. Zgomotul şi vibraţiile4.11. Securitatea zonei4.12. Administraţie5. Calitatea solului5.1. Efecte potenţiale ale activităţii de pe amplasamentul analizat5.2. Efecte potenţiale ale activităţilor învecinate6. Concluzii şi recomandări6.1. Rezumatul aspectelor de neconformare şi cuantificarea acestora, după caz, în propuneri pentru obiective de mediu minim acceptate sau programe de conformare6.2. Rezumatul obligaţiilor necuantificabile şi/ sau al obligaţiilor condiţionate de un eveniment viitor şi incert; în cazul privatizării, se include şi lista obligaţiilor de mediu de tip B identificate6.3. Recomandări pentru studiile următoare privind responsabilităţile necuantificabile şi condiţionate de un eveniment viitor şi incert (dacă este necesar).

Fig. 4.3. Fişa raportului cu privire la bilanţul de mediu de nivel I

38. Bilanţul de mediu de nivel II. Principii de realizare.Bilanţul de mediu de nivel II reprezintă o etapă superioară de analizare a unei activităţi în raport cu cerinţele de mediu.

Pornind de la premisa că nu întotdeauna datele existente sunt relevante, credibile sau din surse autorizate, BM II în comparaţie cu BM I, trebuie să adâncească şi să clarifice natura şi intensitatea poluării, în acest scop recomandă în mod expres prelevări de probe, analize corespunzătoare.

Metodele de prelevare a probelor din diferite medii vor respecta reglementările, normele metodologice şi standardele existente. Acolo unde este posibil, se recomandă recoltarea de probe etalon dintr-o zonă învecinată neafectată de poluare, pentru a stabili o valoare cadru cu care să fie comparat rezultatul probelor din zona poluată.

Modul de prelevare a probelor se realizează conform recomandărilor ordinului MAPPM 184/ 1997.Dat fiind faptul că sunt necesare în multe cazuri controlul a zeci, chiar sute de indicatori, se

recomandă alegerea cu grijă a secţiunilor relevante, precum şi a indicatorilor semnificativi, pentru situaţia sau tehnologia respectivă. Sunt importante realizarea unor secţiuni de control:

- la intrările în sistem;- la ieşirile din sistem;- pe circuitele importante din interiorul sistemului;- acoperirea ariei de impact a sistemului;- pe principalii vectori de transport ai poluanţilor.

În ceea ce priveşte acoperirea orizontului de timp este necesar ca prelevările să fie realizate în momente relevante ale funcţionării unităţii, în sezoane caracteristice, în diferite momente ale zile şi ţinând cont de dinamica proceselor interne ale sistemului.

4.3.1. Prelevarea probelor

4.3.1.1. Probe de sol

Gradul de poluare şi tipul de poluare al solului se vor stabili pe baza rezultatelor analizelor fizice, chimice şi biologice ale probelor de sol recoltate din arealul poluat. Amplasarea punctelor de măsurători va avea în vedere relieful şi caracteristicile tipurilor de sol dominante.

Numărul de probe ce urmează a fi prelevate depinde de mărimea suprafeţei potenţial poluante, care se stabileşte în funcţie de sursele de poluare. Raza de colectare a probelor va porni de la sursa suspectată de poluare, mărind distanţele dintre punctele de colectare spre zonele presupuse a fi necontaminate.

Pentru situaţiile în care sursele de poluare atmosferică contribuie la poluarea solului, arealul potenţial poluat se stabileşte pe baza modelării dispersiei poluanţilor atmosferici specifici care pot avea impact asupra solului din jurul sursei. Când datele pentru modelarea dispersiei poluanţilor lipsesc, se recomandă ca raza suprafeţei analizate în jurul sursei să fie de cel puţin 10-15 ori mai mare decât înălţimea coşurilor de dispersie.

La amplasarea punctelor de prelevare a probelor se vor lua în considerare următoarele:- să fie amplasate pe toate direcţiile cardinale, în jurul unor surse de poluanţi atmosferici, având grijă

ca distanţele faţă de surse, până la care se prelevează probe de sol, să fie mai mari pe direcţia vânturilor dominante;

- să se amplaseze, pe fiecare direcţie în jurul surselor de poluare atmosferică, cel puţin câte un punct de prelevare a probelor pe fiecare categorie de folosinţă a solului (arabil, păşune, fâneaţă, vii şi livezi etc.);

- să se aprecieze posibilitatea contribuţiei mai multor surse la poluarea potenţială a solului;- să se analizeze influenţa reliefului la distribuţia poluanţilor în sol;- să fie amplasate puncte de prelevare pe toate suprafeţele ce au servit la depozitarea temporară a

materiilor prime conţinând substanţe periculoase şi/sau a deşeurilor periculoase.

Prelevările realizate vor fi trecute într-un registru de evidenţă a prelevărilor, registru ce va include:- numărul probei;- adâncimea de prelevare;- tipul şi culoarea solului;- existenţa oricărui miros;- prezenţa sau absenţa apelor subterane, etc.

Numărul punctelor de prelevare a probelor depinde de mărimea zonei analizate. În tabelul 4.1, sunt prezentate numărul minim al punctelor de prelevare a probelor de sol pe o suprafaţă potenţial poluată.

Tabelul nr. 4.1.Numărul minim al punctelor de prelevare a probelor de sol pe o suprafaţă potenţial poluată

Nr. crt. Suprafaţa, m2 Numărul punctelor de prelevare1. 1.000 42. 5.000 83. 10.000 15

Conform ordinului MAPPM 184/1995, analizele probelor de sol vor urmări determinarea anumitor parametrii în funcţie de istoricul zonei (tabelul 4.2).

Tabelul nr. 4.2.Parametri care trebuiesc analizaţi la probele de sol în funcţie de istoricul zonei.

Nr. crt.

Risc Utilizarea finală a zonelor contaminate

Minimum de analize

1. Ingerarea directă de Curţi, zone de - arsen total

către copii a solului poluat

recreere şi agrement - cianuri libere- cadmiu total- fenoli- sulfaţi- hidrocarburi - aromatice- polinucleare

2. Asimilarea şi concentrarea poluanţilor în plantele de cultură

Curţi, loturi şi terenuri agricole

- metale grele în special:- cadmiu total- plumb total

3. Fitotoxicitate Orice folosinţă pentru cultura plantelor

- cupru total- pesticide- nichel total- bor- zinc total

4. Atac asupra materialelor de construcţii şi a folosinţelor

Dezvoltări ale spaţiilor de locuit, clădiri comerciale şi industriale

- sulfaţi- sulfiţi- sulfuri- cloruri- gudroane- fenoli- uleiuri minerale- azotaţi- azotiţi- substanţe uleioase

5. Incendii şi explozii Orice folosinţă care implică construcţia de clădiri

- metan- sulf- materiale potenţial combustibile (praf de cărbune, ulei, gudron)

6. Contactul direct cu poluanţii pe timpul operaţiunilor de demolare, de curăţare sau de construcţie

Riscuri în special pe termen scurt (pentru personalul sau investigatorii care lucrează în zonă)

- fenoli- azbest- hidrocarburi aromatice polinucleare- substanţe uleioase şi gudroane- materiale radioactive

7. Poluarea apelor subterane şi de suprafaţă

Orice folosinţă unde este posibil să apară poluarea apei

- fenoli- cianuri- sulfaţi- metale solubile- compuşi organici uşori

4.3.1.2. Probe din ape subterane

Prelevarea probelor din apele subterane se va realiza prin efectuarea unor foraje cu ajutorul unor utilaje mecanice rotative, acţionate manual sau electric, în funcţie de structura geologică şi de adâncimea necesară de forare.

Forajele trebuie executate înecat pentru a menţine neperturbată oglinda apei stratului acvifer din foraj înainte de orice prelevare de probe. De asemenea, forajele trebuie purificate înainte de prelevare pentru a recolta "adevărata" apă subterană şi nu apa stocată în puţ şi alterată chimic datorită contactului cu aerul.

4.3.1.3. Probe de gaze şi vapori din sol

Analizele efectuate în acest sens oferă date despre concentraţiile compuşilor volatili şi gazoşi din sol. Se folosesc pentru a identifica sursa poluanţilor volatili sau pentru a monitoriza generarea, emisia sau migrarea gazului din haldele de deşeuri.

Una din metode este monitorizarea în situ. Această metodă implică aspirarea gazelor şi vaporilor din sol printr-un dispozitiv de măsurare fix sau portabil. De obicei se foloseşte în acest scop un dispozitiv de aspiraţie cu pară acţionată manual sau cu pompă acţionată electric.

Valorile măsurătorile efectuare vor fi trecute într-un registru de evidenţă, având grijă să se noteze:- locul şi adâncimea punctelor de monitorizare (la instalare);- prezenţa şi adâncimea apei freatice, dacă este depistată;- citiri de vârf şi stabile obţinute la instrumentele portabile;- condiţiile atmosferice, inclusiv presiunea atmosferică în momentul măsurătorilor.

4.3.1.4. Prelevarea probelor din apele de suprafaţă

Analiza apelor de suprafaţă va avea în vedere obţinerea de probe pentru comparaţie, situate în amonte şi în aval de zona de interes. Probele de apă, ca şi cele de sediment pot fi de interes în evaluare şi pot fi obţinute în diferite moduri.

Se vor evita atât cursurile turbulente, cât şi apele stătătoare care nu asigură probe reprezentative. De asemenea, se vor evita zonele cursurilor de apă care prezintă un grad redus de omogenizare, situate în aval de gurile de vărsare sau lângă maluri, cu excepţia cazurilor de un interes specific.

4.3.1.5. Materiale de construcţie

Prelevările de probe din materiale de construcţie se fac cu scopul de a identifica prezenţa azbestului în material. Punctul de prelevare trebuie astfel ales încât să nu afecteze structura. În timpul prelevării se vor purta mănuşi de protecţie. Dacă materialul este fibros se vor lua măsuri suplimentare de protecţie pentru a nu se inhala fibre în timpul colectării.

4.3.1.6. Poluarea atmosferică

Evaluarea gradului de poluare atmosferică presupune o gamă largă de măsurători. Monitorizarea emisiilor de la surse poate implica atât măsurători momentane cât şi o monitorizare continuă.

Metodologia de monitorizarea a surselor de emisii atmosferice este prezentată în normele metodologice aprobate prin ordinul MAPPM nr. 462/1993.

Un aspect deosebit de important de care trebuie să se ţină cont în timpul efectuării măsurătorilor se referă la respectarea cu stricteţe a condiţiilor de prelevare, şi anume:

- este important să se identifice o secţiune (izocinetică) adecvată pentru prelevare, aleasă în funcţie de profilul de curgere a gazelor prin coşul de evacuare sau conductă. Pentru aceasta se va explora conducta cu un tub Pitot în vederea determinării profilului presiunii dinamice a gazului prin conductă pe toată întinderea secţiunii alese pentru prelevare;

- după identificarea secţiunii adecvate pentru prelevare, fiecare acces la liniile de prelevare trebuie să fie racordat la un orificiu dreptunghiular din conductă. Când nu sunt folosite pentru prelevare, orificiile vor fi sigilate;

- prin conductele circulare se recomandă să fie prelevate cel puţin patru probe din puncte situate pe diametre perpendiculare, folosind sonde de monitorizare;

- pentru efectuarea prelevărilor din conducte inaccesibile direct datorită înălţimii, este recomandat să se construiască o platformă de prelevare;

- pentru monitorizarea parametrilor ceruţi se va utiliza echipamentul potrivit acestor determinări.

Finalizarea evaluării la nivelul bilanţului de mediu de nivel II se face prin raportul la bilanţul de mediu de nivel II (RBM II). În figura 4.4 este prezentată structura raportului la bilanţul de mediu de nivel II, structură ce va respecta conţinutul din ordinul 184/1997.

Raportul la bilanţul de mediu de nivel II este organiza în două mari părţi:- prima parte se referă la descrierea investigaţiilor şi prezentarea rezultatele acestora;- a doua parte cuprinde concluziile şi recomandările privind soluţiile de reducere a poluării.

Se recomandă ca accentul acestor prezentări să se pună pe evaluarea sectorială şi integrală a impactului. Evaluările se fac în raport cu normativele româneşti în vigoare. În procesul de evaluare se vor avea în vedere atât rezultatele analizelor prezente, efectuate la momentul declanşării bilanţului de mediu de nivel II dar şi rezultatele prezentate în bilanţul de mediu de nivel I, în măsura în care datele sunt credibile şi utile în descrierea evoluţiei fenomenelor.

Concluziile RBM II pot fi orientate pe două direcţii:- în cazul evidenţierii unei poluări semnificative se vor menţiona acţiuni şi măsuri pentru programul de

conformare, precum şi precizarea unor termeni de referinţă pentru viitoarea evaluare de risc.- În cazul unei poluări nesemnificative vor fi menţionate doar elementele programului de conformare

în cazul autorizării.

Pentru ambele situaţii se vor scoate în evidenţă neconformităţile, cuantificarea lor, faţă de repere de referinţă, care să facă trimiteri la norme în vigoare.

Se recomandă ca toate aceste cuantificări să se facă atât la nivel sectorial, pe fiecare factor de mediu analizat, dar şi integrat pentru ansamblul activităţii. În baza aprecierilor făcute, se poate pune în evidenţă şi aportul acţiunilor şi măsurilor recomandate în raportul la bilanţul de mediu de nivel II, ce vor contribui la creşterea performanţei de mediu a activităţii analizate, justificând astfel investiţiile necesare.

39. Bilanţul de mediu de nivel II. Raportul la bilanţul de mediu de nivel II.Se recomandă ca toate aceste cuantificări să se facă atât la nivel sectorial, pe fiecare factor de mediu analizat, dar şi integrat pentru ansamblul activităţii. În baza aprecierilor făcute, se poate pune în evidenţă şi aportul acţiunilor şi măsurilor recomandate în raportul la bilanţul de mediu de nivel II, ce vor contribui la creşterea performanţei de mediu a activităţii analizate, justificând astfel investiţiile necesare.

Conţinutul raportului la bilanţul de mediu de nivel II are forma prezentată în figura 4.4.

Fig. 4.4. Fişa raportului la bilanţul de nivel II.

40. Evaluarea riscului de mediu. Procedura de evaluare a riscului de mediu. Obiectivele generale ale evaluării riscului.Istoricul managementului de siguranţă

Încă din cele mai vechi timpuri, anii 400 Î.Ch., Hiprocrat (Hippokrates din Kos, figură semilegendară a medicinei antice), a utilizat expresia “siguranţă în mine”.

RAPORT LA BILANŢUL DE MEDIU DE NIVEL II

1. Descrierea şi rezultatul investigaţiilorProbe de solProbe de apă subteranăProbe de gaze şi vapori din solProbe de apă de suprafaţăProbe de materiale de construcţiePoluarea atmosferică

2. Concluzii şi recomandăriRezumatul neconformării cuantificateRezumatul obligaţiilor necuantificate şi al obligaţiilor condiţionate de un eveniment viitor şi incert, inclusiv recomandări pentru studii de urmărire, pentru cuantificarea acestora, când este posibilRecomandări pentru elementele programului de conformare sau pentru obiectivele de mediu minim acceptate, în cazul privatizării

3. Anexe (analize de laborator şi alte documente relevante).

Începând din anii 1900, când a început industrializarea, siguranţa a devenit o preocupare publică. Au apărut vapoarele cu abur, locomotivele şi odată cu ele şi legi pentru compensarea muncitorilor şi utilizatorilor.

În perioada 1910÷1930 a început era inspecţiilor, a început îndepărtarea situaţiilor cele mai periculoase din fabrici. În SUA au fost înregistrate 20000 vieţi pierdute în 1912 şi 14500 în 1933.

Era managementului de siguranţă a fost în perioada 1960-1980, când au fost puse bazele tehnicilor manageriale aplicate în securitate, politicii şi strategiei, distribuţia responsabilităţilor, tehnici statistice, siguranţa sistemelor, comportamentul uman, teste psihologice, audituri de siguranţă.

Perioada anilor 1975 ÷ 1995 reprezintă era evaluării riscurilor determinate de unele accidente cu implicaţii majore astfel:

- 1976 - accidentul de la Seveso, Italia, emisile de dioxine;- 1986 - Sandoz, depozit de materiale inflamabile, toxice deversate în râul Rin;- 1984 - accidentul Bhopal, India cu metilsocianat;- 1986 - explozia de la Cenobâl, reactorul 4, poluare radioactivă.

Din 1985 şi până astăzi este era Sistemului Managerial de Siguranţă, de RESPONSABILITATE. Astfel au fost înfiinţate diferite organisme care au avut şi au preocupări în acest domeniu:

- 1985 - Centrul pentru siguranţa proceselor chimice, pe lângă Institutul American de Inginerie Chimică;

- 1993 - Centrul European pentru Siguranţa Proceselor, pe lângă Federaţia Europeană de Inginerie Chimică.

În anul 1982 este dată o Directivă a Comisiei Europene care a forţat guvernele să stabilească legi în domeniul siguranţei.

Fostele axiome ale siguranţei industriale:1. apariţia unui accident rezultă dintr-o succesiune completă de factori ultimul dintre ei fiind chiar

accidentul însuşi. Accidentul este întotdeauna cauzat sau permis direct de acţiunea de nesiguranţă a unei persoane şi/sau a unui pericol mecanic sau fizic;

2. faptele neasigurate ale persoanelor sunt responsabile de 90% din accidente;3. circa 300 de omisiuni aproximative şi scăpări au loc înainte ca aceeaşi faptă să conducă la un

accident. Oamenii sunt expuşi la pericole fizice de sute de ori, înaintea apariţiei unui accident;

4. Sunt patru motive de bază pentru apariţia unui risc:- atitudinea improprie;- lipsa cunoştinţelor sau deprinderilor;- incapacitatea fizică;- mediu necorespunzător.5. Măsurile de bază pentru prevenirea accidentelor se concretizează în:- revizuirea instalaţiilor;- determinarea subiecţilor de a gândi, instruirea;- structurarea personalului;- disciplina.

Aspectele care joacă un rol principal în nepotrivirea acţiunilor şi care conduc la erori umane sunt:- înzestrare naturală, condiţia fizică, starea mentală, medicamentele, alcoolul, stresul;- supraîncărcarea cauzată de dificultăţile sarcinilor atribuite, prelucrarea informaţiilor, calitatea

mediului de muncă, tulburări;- motivaţia, atitudinea, bioritmul;- presiunea din partea colegilor şi a şefilor.

Procedurile de conducere recomandate sunt:- stabilirea obiectivelor;- stabilirea persoanelor pentru executarea acţiunilor necesare realizării obiectivelor;- acordarea încrederii depline în persoana stabilită, şi acordarea unei largi libertăţi pentru aceasta,

responsabilizând-o;

- verificarea rezultatelor şi evaluarea acestora.

Supraveghetorul, conducătorul locului de muncă, este omul cheie în prevenirea accidentelor. Aplicarea artei de supraveghere asupra controlului execuţiei de către lucrători este factorul cu cea mai mare influenţă în prevenirea accidentelor.

Rolul nivelelor manageriale de mijloc şi superioare este întreit:- asigurarea performanţei manageriale subordonate printr-un sistem de verificări şi enumerări;- asigurarea calităţii performanţei;- analiza unor sarcini predeterminate în domeniul managerial de siguranţă, care ilustrează vizibil

tuturor subordonaţilor că acea realizare de siguranţă este importantă şi chiar şi şefii sunt implicaţi.

Evaluarea riscului de mediu se bazează pe ipoteza că toate riscurile la care se supun omul şi mediul, pot fi identificate, analizate şi evaluate astfel încât să se poată face opţiuni raţionale asupra modului de reducere a riscului, costul social şi economic, a beneficiilor reducerii riscului, a costurilor asociate, asigurându-se baza unei gestionări integrate şi sigure a mediului.

Activitatea de evaluare a riscului de mediu implică analiza probabilităţii şi gravităţii principalelor componente ale unui impact de mediu.

Evaluarea riscului presupune estimarea (identificarea pericolelor, amploarea efectelor potenţiale şi probabilitatea unei manifestări periculoase) şi calcularea riscului (cuantificarea pericolelor şi consecinţelor pentru persoane şi/ sau pentru mediul afectat).

Studiul de risc este cerut de către autoritatea de mediu atunci când s-a dovedit că există o poluare semnificativă pe un plan de amplasament, în figura 5.1 este prezentată procedura de evaluare a riscului de mediu. Autoritatea de mediu va informa în scris titularul obiectivului analizat asupra necesităţii evaluării de risc, şi va stabili domeniul specific şi detaliile evaluării riscului.

Fig. 5.1. Procedura de evaluare a riscului de mediu

41. Evaluarea riscului de mediu. Factorii evaluării riscului.Conform ordinului MAPPM 184/1997, evaluarea riscului este definită drept un proces menit să identifice, analizeze şi controleze pericolele induse de prezenţa unor substanţe periculoase.

În studiile de evaluare a riscului de mediu trebuie să se ţină seama de relaţia care există între trei elemente fundamentale ale sistemului: sursă – cale – receptor. Factorii evaluării riscului depind de aceste elemente şi pot fi clasificaţi în trei grupe:

1. grupa pericol - sursă: se referă la poluanţii specifici care sunt identificaţi sau presupuşi a exista pe un amplasament, nivelul lor de toxicitate şi efectele particulare ale acestora;

Descrierea riscului

Identificarea riscului

Estimarea consecinţelor Estimarea frecvenţei defecţiunilor

Niveluri de risc rezultateCriterii de evaluare

Evaluarea riscului

2. grupa cale de acţionare: reprezintă calea prin care substanţele toxice ajung la punctul în care au efecte dăunătoare, fie prin ingerare directă sau contact direct cu pielea, sau prin migrare prin sol, aer sau apă;

3. grupa ţintă - receptor: obiectivele asupra cărora acţionează efectele dăunătoare ale anumitor substanţe toxice de pe amplasament care pot include fiinţe umane, animale, plante, resurse de apă şi clădiri (sau fundaţiile şi folosinţele acestora).

Obiectivele generale ale evaluării riscului constau în identificarea:- surselor de agenţi poluanţi sau a celor mai importante pericole;- resurselor şi receptorilor expuşi riscului;- mecanismelor prin care se realizează riscul;- riscurilor importante care apar pe amplasament;- măsurilor generale necesare pentru a reduce gradul de risc la un "nivel acceptabil".

Evaluarea riscului se bazează pe ipoteza că toate riscurile la care este supus omul şi mediul într-o regiune dată, pot fi identificate, analizate şi evaluate, astfel încât să poată fi făcute opţiuni raţionale asupra modului de reducere a riscului, a costurilor asociate acestuia, asigurându-se baza unei gestionări integrate şi sigure a mediului.

Gradul riscului depinde atât de natura impactului asupra receptorului, cât şi de probabilitatea manifestării acestui impact.

Identificarea factorilor critici care influenţează relaţia sursă – cale - receptor presupune caracterizarea detaliată a amplasamentului din punct de vedere fizic şi chimic. În general, evaluarea cantitativă a riscului cuprinde cinci etape:

- descrierea intenţiei;- identificarea pericolului;- identificarea consecinţelor;- estimarea mărimii consecinţelor;- estimarea probabilităţii consecinţelor.

O parte dintre informaţiile necesare pentru a răspunde la aceste întrebări se identifică în bilanţul de mediu nivelul I şi nivelul II.

42. Tipuri de surse de risc.Tipuri şi surse de risc

Activităţile umane în ansamblul lor sunt posibile surse de risc, însă în contextul evaluării şi gestionării integrate a riscului, cele mai relevante tipuri şi surse de risc sunt:

- emisii continue în aer, apă şi pe sol provenite de la diferite activităţi industriale precum şi de la activităţi asociate;

- evacuări accidentale de substanţe periculoase provenite de la instalaţiile industriale şi care au un efect negativ asupra sănătăţii şi mediului (focuri, explozii, manipulări de substanţe periculoase, depozitare de substanţe periculoase etc.);

- sistemele de transport constituie surse continue de emisii. Transportul substanţelor periculoase poate cauza accidente cu consecinţe pentru sănătate şi mediu. În acest caz transportul se referă la transferul materialelor pe cale ferată, şosele, conducte şi pe apă;

- surse naturale de accidente: cutremure, furtuni, inundaţii, erupţii vulcanice precum si sursele care se pot suprapune peste sursele de risc produse de om;

- activităţi agricole care afectează sănătatea şi mediul: împrăştierea de îngrăşăminte, insecticide şi ierbicide care contaminează solul, apele subterane şi de suprafaţă. Activităţile agricole pot consuma cantităţi mari de apă, ducând la aridizarea eroziunii solului.

- urbanizarea şi infrastructura asociată este o sursă de perturbare a mediului generatoare de poluare.

43. Tipuri de evaluare a riscului.Dealungul timpului au fost propuse sau sunt în curs de elaborare numeroase forme şi utilizări ale evaluării riscului de mediu, ca de exemplu:

- Evaluarea sănătăţii – este cel mai important tip de evaluare dintre evaluările de risc. Dezvoltări recente au avut în vedere protecţia şi igiena muncii, cu praguri limită stabilite la nivel internaţional pentru a determina expunerea în siguranţă la diferite substanţe chimice pe anumite perioade de timp. Standardele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, de exemplu, au fost dezvoltate pentru nivelurile concentraţiilor acceptate ale poluanţilor în atmosferă şi pentru limite orientative pentru sănătatea umană (şi recent pentru sănătatea mediului), pentru diferiţi parametri.

- Evaluarea ecologică – acest tip de evaluare compară concentraţiile preconizate ale poluanţilor în mediu cu pragurile toxice estimate, în scopul evaluării securităţii unei emisii propuse. Evaluarea ecologică a riscului a dezvoltat metodologii ecotoxicologice pentru compararea riscurilor de mediu sau umane dintr-un eveniment care are loc, folosind diferite instrumente sofisticate cu un număr de sisteme de punctaj pentru clasificarea amplasamentelor.

- Evaluarea riscului chimic;- Evaluarea riscului carcinogen;- Evaluarea riscului epidemiologic;- Evaluarea riscului contaminării nucleare.

44. Analiza riscului de mediu.În analiza şi evaluarea riscului trebuiesc imaginate scenarii ale accidentelor potenţiale pentru a determina probabilitatea de producere şi posibilele consecinţe. În cele ce urmează se vor prezenta etapele pentru analiza riscului:

- Descrierea sistemului. În această etapă se trec în revistă informaţiile de care se dispune în legătură cu procesul, instalaţia, condiţiile de mediu, situaţia meteorologică şi seismică, schema tehnologică, diagrama de proces şi control.

- Identificarea riscului. Un rol deosebit în această etapă o are experienţa anterioară, cunoaşterea în detaliu a proceselor, lista de verificare în acord cu bazele de date existente. Identificarea este legată de localizarea şi caracterizarea de scurgeri şi a zonelor cu potenţial ridicat de producere a accidentelor. Identificarea riscului este necesară din următoarele considerente:

o în scopul evaluării hazardului;o pentru întocmirea planurilor de intervenţie;o pentru luarea de măsuri în caz de urgenţe.

- Estimarea frecvenţei (probabilităţii). Această etapă se referă la următoarele componente majore: obţinerea de informaţii din situaţii asemănătoare, petrecute anterior, întocmirea şi analiza evenimentelor şi greşelilor (defecţiunilor) rezultate din situaţii obişnuite (de operare, constructive, datorate mediului ambiant).

- Estimarea consecinţelor. În această etapă se analizează natura hazardului, mărimea impactului şi se bazează pe o metodologie utilizată pentru determinarea evoluţiei rezultatelor hazardelor (accidentelor, incidentelor). Se utilizează informaţii stocate în baze de date specifice şi diverse modele ale efectelor posibile, criterii de decizie care poate să reducă din ansamblu şi gravitatea consecinţelor estimate.

- Analiza propriu-zisă a riscului. Se realizează prin combinarea rezultatelor obţinute în etapele de estimare a frecvenţelor şi consecinţelor riscului, oferind o imagine globală a riscului. Odată ce au fost identificate şi evaluate pericolele, acestea vor fi ierarhizate în concordanţă cu gradul de risc, fiind luate în considerare probabilitatea sau frecvenţa de apariţie şi severitatea consecinţelor. Acest proces de ierarhizare plasează cele mai nesigure şi mai grave pericole pe primul loc.

De obicei, se recomandă să se înceapă ierarhizarea pericolelor după potenţialele consecinţe distructive, urmate după o estimare a probabilităţii ca pericolul să genereze o consecinţă.

Pericolele care pot cauza moartea sau distrugerea unei instalaţii au cel mai înalt grad de severitate. Pericolele vor fi minore sau neglijabile dacă nu vor conduce la incapacitatea temporară de lucru ca urmare a vătămării sau îmbolnăvirii.

45. Metodologia de evaluare a riscului de mediuMetodologiile de evaluare a riscului sunt complexe atât din punct de vedere cantitativ cât şi din punct de vedere calitativ.

Metoda generală de evaluare a riscului de mediu porneşte de la premisa că riscul este probabilitatea apariţiei unui efect negativ într-o perioadă de timp specificată. Matematic acest lucru poate fi exprimat prin intermediul unei relaţii de dependenţă faţă de probabilitatea de apariţie a riscului (P) şi gravitatea fenomenului (F) conform relaţiei:

(5.1)

în care:R este riscul apariţiei unui eveniment neprevăzut;P – probabilitatea de apariţie a riscului;F – gravitatea pericolului.

Evaluarea riscului implică identificarea pericolului şi a consecinţelor care pot să apară ca urmare a producerii evenimentelor considerate surse de risc. În funcţie de importanţa consecinţelor se decide dacă sunt sau nu necesare lucrări de remediere.

Conform ordinului MAPPM 184/1997, cuantificarea riscului se bazează pe un sistem simplu de clasificare, unde probabilitatea şi gravitatea unui eveniment sunt considerate descrescătoare, atribuindu-se un punctaj aleatoriu (tabelul 5.1.).

Acest tip de model serveşte atât pentru evaluarea calitativă cât şi cantitativă a riscului. Riscul se poate calcula apoi prin înmulţirea factorului de probabilitate cu cel de gravitate, pentru a obţine o cifră comparativă, cum ar fi, 3 (mare) x 2 (serioasă) = 6. Aceasta va permite efectuarea unor comparaţii între diferite riscuri. Cu cât rezultatul este mai mare, cu atât mai mare va fi prioritatea care va trebui acordată în controlarea riscului. Această tehnică de bază poate fi dezvoltată pentru a permite analize mai serioase prin mărirea gamei punctajelor de clasificare şi includerea mai multor definiţii perfecţionate a ceea ce ar trebui considerat a fi de gravitate majoră, probabilitate mare etc.

Tabelul 5.1.Model simplificat pentru determinarea riscului

Nr. crt. Clasificarea probabilităţii Clasificarea gravităţii

Caracteristica Valoare Caracteristica Valoare1. Mare 3 Majoră 32. Medie 2 Medie 23. Mică 1 Uşoară 1

Când în evaluare există un număr mare de poluanţi importanţi, trebuie să se acorde atenţie unei modalităţi mai clare de prezentare. Adesea este util să se facă un rezumat al informaţiilor sub forma unei liste de verificare sau matrice.

Un mod obişnuit de evaluare a riscului este acela de a lua principalele două trăsături adică probabilitatea şi gravitaţia şi de a le reprezenta pe un grafic (figura 5.2).

Din analiza grafică se pot delimita trei zone:- zona de risc neglijabil în care nu trebuie acţionat, este necesară doar menţinerea unei stări de

supraveghere;- zona de risc inacceptabil, în care trebuie acţionat energic pentru a reduce probabilitatea sau

gravitatea fenomenului;- zona cu acţiune de reducere a riscului în care trebuie avute în vedere promovarea unor seturi de

măsuri şi acţiuni care treptat să scadă amploarea riscului.

Pentru parametrii implicaţi în proces se pot alcătui scări de probabilitate şi scări de gravitate după cum urmează:

- P = 1 – probabilitate nesemnificativă;- P = 2 – probabilitate mică;- P = 3 – probabilitate medie;- P = 4 – probabilitate sigură;

- P = 5 – probabilitate foarte sigură;- F = 1 – gravitate nesemnificativă;- F = 2 – gravitate mică;- F = 3 – gravitate medie;- F = 4 – gravitate mare;- F = 5 – gravitate foarte mare.

De aici rezultă şi scări de risc:- R = 1 – risc nesemnificativ;- 1 <R<4 – risc mic;- 4 <R<9 – risc mediu;- 9 <R<16 – risc mare;- 16 <R<25 – risc foarte mare.

Fig. 5.2. Diagrama evaluării riscului.

Analiza de risc poate fi privită şi ca o analiză din punct de vedere al acceptabilităţii riscului.Posibilitatea de acceptare a unui risc este determinată de:

- amploarea proiectului (uman, material);- mărimea zonei de influenţă;- efectele directe şi indirecte;- capacitatea economiei de a lua măsuri preventive;- capacitatea societăţii de a avea reacţii rapide de răspuns.

O astfel de analiză trebuie să ofere instrumente pentru o gestionare eficientă a riscului.Aceasta poate fi privită din două puncte de vedere:

- gestionarea riscului, posibil să apară de la o sursă cunoscută pe o cale de transmitere identificabilă şi un receptor cunoscut (de exemplu o zonă contaminată cu substanţe petroliere, care pot afecta o sursă subterană de apă, ce asigură apa unei localităţi). În acest caz decizia constă în momentul intervenţiei, tipul de intervenţie (izolare, remediere), amploarea intervenţiei.

- gestionarea riscului înţeles ca incident - hazard (cutremur, explozie, tornadă, incendiu natural, inundaţie etc.). Pentru astfel de situaţii se va interveni conform unui plan bine structurat (fig. 5.3).

Evaluarea riscului implică identificarea pericolelor şi apoi aprecierea riscului pe care acestea îl prezintă, prin examinarea probabilităţii şi consecinţelor (gravităţii) pagubelor care pot să apară din aceste pericole. Această abordare, prin înmulţirea frecvenţei cu consecinţele, a fost folosită atât în evaluarea calitativă, cât şi în cea cantitativă. Diferenţa dintre cele două este că evaluarea calitativă a riscului consideră frecvenţele şi consecinţele în termeni "mici" până la "mari", în timp ce evaluarea cantitativă a riscului atribuie date de probabilitate statistică părţilor de frecvenţă şi consecinţe ale ecuaţiei.

Fig. 5.3. Procedeul de acceptare a riscului

Ca rezultat al evaluării riscului este posibil să se identifice şi să se prioritizeze acele riscuri care nu se pot accepta. În aceste cazuri, atunci când este posibil, pot fi propuse măsuri de remediere şi/sau de implementare a monitorizării adecvate. Managementul riscului se referă la procesul de luare a deciziilor şi implementarea acestuia privitor la riscurile acceptabile sau tolerabile, şi minimizarea sau modificarea acestora ca parte a unui ciclu repetitiv.

Poluarea industrială poate fi definită ca prezenţa substanţelor toxice în aer, apă sau sol, fiind adesea rezultatul unor deficienţe în procesele de producţie. Aceste substanţe pot prezenta un risc pentru sănătatea oamenilor sau a sistemelor ecologice. Riscuri diferite pot fi estimate şi comparate folosind evaluarea riscului. În consecinţă, evaluarea riscului poate servi la stabilirea clasificării după prioritate a problemelor de poluare, pe baza mărimii riscului pe care îl prezintă fie pentru fiinţele umane, fie pentru sistemele ecologice. Acest proces poate fi apoi folosit ca bază pentru managementul riscului.

46. Riscul de mediu în industrie. Măsuri de reducere a riscului.

Riscurile de mediu (hazardele ca poluare a mediului, accidentele asociate cu un management prost al chimicalelor) constituie o preocupare a societăţii de foarte mulţi ani.

În ultimii ani sau înregistrat numeroase accidente datorate în principal unui management necontrolat al chimicalelor (accidentul de la Minamata, Japonia – mercur, incidentul Love Canal, New York - deşeuri toxice, accidentul din Seveso, Italia – dioxina, etc.).

Dat fiind faptul că cea mai mare parte a chimicalelor au un potenţial ridicat de accidente, provocând daune umane şi ecologice, trebuie acordată o atenţie deosebită manipulării (depozitare, utilizare, transport şi eliminare) acestor substanţe ce pot prezenta un anumit grad de risc.

Cele mai importante chimicale cu potenţial de risc sunt:- substanţele toxice, canceroase şi radioactive;- solvenţi inflamabili şi combustibili, butelii de gaze comprimate;- deşeuri periculoase;- transportul substanţelor şi bunurilor periculoase, încărcarea şi descărcarea solvenţilor.

Măsurile de reducere a riscurilor la minim includ planificarea (transportul şi depozitarea sigură a chimicalelor), proiectarea şi construcţia corectă a clădirilor unde are loc manipularea de substanţe chimice, menţinerea în parametrii normali de funcţionare a echipamentului tehnologic şi facilităţilor unde se utilizează acesta.

Probabilitate Risc apreciat Exigenţe

Este riscul acceptabil?

Cost-beneficiu acceptabil dacă beneficiul depăşeşte costurile

Preferinţa exprimată acceptabil dacă oamenii acceptă explicit riscul

Risc acceptat dacă nu este mai mare decât riscul în mod obişnuit tolerat

Standard normal – natural acceptat dacă riscul nu este mai mare decât cel creat de pericole naturale

Una din cele mai importante responsabilităţi a companiilor industriale este de a proteja oamenii şi mediul înconjurător prin investigarea şi minimizarea riscurilor.

Un management şi un control al riscurilor eficient, cuprinde în general următoarele elemente:- inventarul potenţialelor riscuri;- stabilirea legislaţiei referitoare la risc şi a avizelor, permiselor şi autorizaţiilor necesare companiei în

acest sens, stabilirea politicii în domeniu a companiei;- întocmirea unor programe de reducere a riscurilor;- stabilirea de proceduri şi rutine zilnice privind manipularea chimicalelor;- realizarea de planuri de urgenţă şi modalităţi de răspuns în caz de dezastre.

Inventarul potenţialelor riscuri. Analiza riscului începe prin împărţirea hazardelor în două elemente: expunere şi efect. Studiile privind expunerea se referă la modurile în care o persoană (sau un ecosistem) ar putea fi supusă unor schimbări. Studiile privind efectele examinează ce se poate întâmpla o dată ce expunerea s-a manifestat. O evaluare a riscului este o estimare calitativă sau semnificativă a probabilităţii de apariţie a unui eveniment generator de risc. Principalele etape ale unui proces de management al riscului sunt:

- identificarea riscului;- estimarea extinderii şi probabilităţii de apariţie a pericolului (evaluarea riscului);- determinarea nivelului de acceptabilitate a riscului;- stabilirea măsurilor de reducere a riscului.

Stabilirea politicii în domeniu a companiei. Un real ajutor în acest sens îl aduce Directiva Consiliului European referitoare la accidentele majore în cadrul câtorva activităţi industriale, cunoscută sub denumirea de SOVESO. Scopul principal al acestei directive este de a ajuta la stoparea accidentelor majore ce conduc la dezastre de mediu, ceea ce înseamnă reducerea riscurilor catastrofelor şi protejarea populaţiei prin tratate şi acorduri de cooperare internaţională. La nivel european au fost adoptate reglementări legislative prin care companiile, întreprinderile industriale sunt obligate să ţină un inventar al substanţelor toxice şi periculoase şi să raporteze stocurile de substanţe chimice şi periculoase ce depăşesc anumite cantităţi.

Pe lingă reglementările privind managementul riscurilor în timpul utilizării substanţelor chimice, legislaţia naţională mai poate să prevadă reglementări referitoare la:

- depozitarea compuşilor inflamabili;- compuşii explozivi;- inspecţii regulate ale autorităţilor privind incendiile;- calitatea apei utilizată pentru stingerea incendiilor şi rezultată din acest proces;- siguranţa populaţiei;- depozitarea compuşilor periculoşi;- transportul produselor periculoase;- planuri de urgenţă.

Întocmirea unor programe de reducere a riscurilor. Un management al riscurilor de mediu eficient implică un program de reducere a acestora. Pentru a determina potenţialele riscuri este necesară o abordare sistematică, o abordare ce va conduce la îmbunătăţirea continuă a siguranţei prin implementarea unor programe de reducere a riscurilor.

Stabilirea de proceduri şi rutine zilnice privind manipularea substanţelor chimice. Variaţiile apărute în procesul de control al activităţilor din cadrul unei întreprinderi şi neregularităţile în funcţionarea acesteia ce pot apare ocazional pot conduce la apariţia unor evenimente nedorite din punct de vedere al protecţiei mediului. Pentru a putea acţiona şi răspunde eficient la toate situaţiile apărute trebuiesc stabilite proceduri de intervenţie. Acestea nu se referă numai la corectarea imediată a situaţiei ci la modalitatea de evitare a surselor unor astfel de evenimente.

Procedurile şi cerinţele legislative în domeniu sunt esenţiale în implementarea unui bun management al riscurilor.

Realizarea de planuri de urgenţă şi modalităţile de răspuns în caz de dezastre. Odată identificat un risc se poate interveni prin:

- prevenirea procesului producător de risc;- reducerea expunerilor;- modificarea efectelor;- educarea publicului;- compensarea pentru distrugerile apărute după eveniment.

Pe lângă aceste măsuri, în cadrul unei companii un rol important îl are întocmirea planurilor de urgenţă. Un plan de urgenţă în general se referă la evenimente ca incendii, explozii, evacuări accidentale de substanţe toxice în mediu. Într-un plan de urgenţă se pot introduce măsuri în caz de sabotaj, produse otrăvitoare, etc.

La întocmirea planului de urgenţă trebuie să se ţină cont de următoarele aspecte:- comunicarea riscului (informarea vecinilor despre potenţialele riscuri şi despre planurile respective

de urgenţă);- programe de pregătire teoretică şi exerciţii, care pot verifica:

o funcţionarea echipamentelor şi măsurilor de protecţie;o funcţionarea sistemelor de alarmare;o eficienţa procedurilor şi instrucţiunilor;o capacităţile disponibile, cooperarea şi modul de conducere în astfel de situaţii;

- posibilele modalităţi de evacuare a personalului şi bazei materiale;- asigurarea de rezervă suficientă de energie (apă, pompe de stingere şi echipament de siguranţă etc.);- acorduri pentru asistenţă mutuală cu alte companii, autorităţi sau organizaţii.

După implementarea unui management al riscurilor este necesară o evaluare periodică a acestuia. Aceasta poate implica o evaluare a înregistrărilor evenimentelor mărunte (pentru a înţelege cum se pot preveni potenţialele evenimente importante), a modalităţii de rezolvare a reclamaţiilor primite de companie şi a necesităţii unei analize detaliate a riscului.

În tabelul 5.2 este prezentat un model al cuantificării şi evaluării riscului de mediu, ţinând cont şi de efectele economice a evenimentelor generatoare de risc.