curriculum ecologic si funciar
TRANSCRIPT
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE DREPT
CATEDRA DREPTUL MUNCII
C U R R I C U L U M
la modulul / disciplina
DREPTUL ECOLOGIC şi DREPT FUNCIARCICLUL I, LICENŢĂ
AUTORI: Iordanov Rodica-Iordanca dr. în drept, conf. univ.Zamfir Paveldr. în drept, conf. univ.
Chişinău 2013
1
APROBAT Şef Catedra _____________________
la şedinţa Catedrei
din „ ____” __________ 2013
2
I. PRELIMINARII
“Cele două lumi ale omului – biosfera, pecare a moştenit-o, şi tehnosfera, pe care şi-a construit-o – şi-a pierdut echilibrul,
poate au ajuns una cu alta într-un conflictgrav” (B.Ward şi R.Dubos – Stockholm, 1972)
Protecţia mediului ambiant şi utilizarea resurselor naturale reprezintă două forme principale de interacţiune dintre societate şi natură, care se intersectează reciproc.
Utilizarea resurselor naturale este efectuată în scopul asigurării de preferinţă a necesităţilor economice ale societăţii, iar protecţia mediului natural – pentru asigurarea condiţiilor optimale biologice de existenţă a fiinţei umane. Exploatarea resurselor naturale provoacă implicit necesitatea protecţiei mediului contra poluării, deteriorării şi degradării. Tot odată protecţia mediului influenţează activ procesul de utilizare, supunându-l cerinţelor legilor naturii, protecţiei sănătăţii omului, intereselor generaţiilor actuale şi viitoare.
Actualmente, suntem în pragul crizei sistemului ecologic global pe motivul influenţei din ce în ce mai mare asupra mediului.
Poluarea mediului, epuizarea resurselor naturale şi deteriorarea legăturilor ecologice din cadrul ecosistemelor au devenit probleme globale.
În pofida măsurilor întreprinse de statul Republica Moldova în domeniul protecţiei mediului, raporturile ecologice se dezvoltă în direcţii nefavorabile pentru natură şi societate. Este necesară crearea unui sistem armonios de interacţiune dintre sferele ecologică şi economică, astfel încât, procesul de producţie să se dezvolte nu în detrimentul sistemului ecologic, iar ecosistemul să fie utilizat efectiv în procesul de producţie. Numai în acest mod se poate asigura o dezvoltare durabilă continue.
Pentru crearea acestui sistem este necesar de revizuit întregul concept de gospodărire a resurselor naturale, lucru posibil numai cu condiţia asigurării unui cadru legal adecvat.Raporturile sociale din sfera interacţiunii societăţii şi naturii sunt reglementate de un complex organic de norme juridice. O importanţă majoră prezintă, mai întîi de toate, normele funciare, acvatice, silvice ş.a., care stabilesc cerinţe de utilizare raţională a resurselor naturale respective, precum şi normele ce determină măsurile juridice de protecţie a mediului şi a ariilor naturale. Influenţa ecologică asupra procesului tehnico-ştiinţific se efectuează de normele juridice ecologice prin intermediul raporturilor economice, de gestionare. De aceea, reglementarea raporturilor de mediu (exploatarea resurselor naturale şi protecţia factorilor naturali), se efectuează, concomitent şi de normele altor ramuri de drept – administrativ, civil, fiscal, comercial, penal etc.Aceasta şi alte particularităţi de reglementare a raporturilor de mediu sunt luate în consideraţie la întocmirea prezentului program.
II. ADMINISTRAREA MODULULUI
Forma de învăţământ
Codul disciplinei
Denumirea
Modulului
Responsabil de disciplină
Semestrul
Ore total:
Eva
luar
ea
Nr.
de
cred
ite
Totalinclusiv
C S L LI
cu frecvenţă la zi
S07A59Dreptul
ecologic / funciar
M. CotorobaiP. ZamfirI-R Iordanov V. Dumneanu
VII 150 30 45 - 75examen
5
cu frecvenţă redusă*
M07A042 Dreptul ecologic /
funciar
M. CotorobaiP. ZamfirI-R Iordanov V. Dumneanu
VIIIIX
36 288
examen
6
Unităţi de conţinut şi repartizarea orientativă a orelor
3
Nr. d/o Unităţi de conţinut
Ore
Curs SeminarLucrul
individual
DREPTUL ECOLOGIC zi f/r* zi f/r* zi f/r*
1. TEMA 1: Caracteristica generală a interacţiunii dintre societate şi natură. Noţiuni şi termeni ecologo-juridici. Criza ecologică. Noţiunea, obiectul şi sistemul dreptului ecologic.
3 1 2
4
2. TEMA 2: Drepturi şi obligaţii ecologice ale cetăţenilor şi organizaţiilor neguvernamentale de mediu.
2 1 2
3. TEMA 3: Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale asupra obiectelor naturii şi resurselor naturale
1 1 2
4 TEMA 4: Dreptul de beneficiere a obiectelor naturale şi a resurselor naturale
2 1 2
5 TEMA 5: Administrarea de stat în domeniul protecţiei mediului şi utilizării resurselor naturale
1 1 1
6 TEMA 6: Reglementarea juridică a evaluării impactului asupra mediului înconjurător. Controlul ecologic.
3 1 2
7 TEMA 7: Răspunderea ecologico – juridică. 0 0 18 TEMA 8: Protecţia juridică a aerului atmosferic. 1 1 19 TEMA 9: Regimul juridic de utilizare şi protecţie a
terenurilor0 1 2
10 TEMA 10: Regimul juridic de utilizare şi protecţie a subsolului.
2 1 2
11 TEMA 11: Regimul juridic de protecţie şi utilizare a apelor.
2 1 2
12 TEMA 12: Regimul juridic de protecţie şi utilizare a fondului forestier.
2 1 2
13 TEMA 13: Regimul juridic de utilizare şi protecţie a regnului animal.
2 1 2
14 TEMA 14: Regimul juridic al deşeurilor şi a substanţelor nocive.
1 1 2
DREPTUL FUNCIAR15 TEMA 15. Noţiunea, obiectul şi sistemul dreptului
funciar2 1 2
16 TEMA 16. Raporturile juridice funciare şi normele juridice funciare
2 1 2
17 TEMA 18. Dreptul de beneficiere (folosinţă) funciară, dreptul de proprietate şi alte drepturi reale asupra terenurilor
3 2 2
18 TEMA 19. Reglementarea juridică a tranzacţiilor funciare
3 2 2
19 TEMA 20. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislaţiei funciare
0 1 2
20 Partea specialăTEMA 21. Regimul juridic al terenurilor agricole.
2 1 2
21 TEMA 22. Regimul juridic al terenurilor din intravilan
2 1 2
22 TEMA 23. Regimul juridic al terenurilor destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi altor destinaţii speciale.
2 1 2
23 TEMA 24 Regimul juridic al terenurilor destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii, activităţii recreative, terenurilor de valoare istorico-culturală, terenurilor zonelor suburbane şi zonelor verzi.
2 1 2
24 TEMA 25 Regimul juridic al terenurilor fondului silvic
2 1 2
25 TEMA 26 Regimul juridic al terenurilor fondului apelor
2 1 2
5
Total 45 28 45
III. COMPETENŢE
Să posede capacităţi analitice şi de sinteză pe marginea raporturilor juridice de drept ecologic şi drept funciar, să identifice specificul obiectelor, subiecţilor şi conţinutului acestor raporturi juridice;
Să analizeze metodele de cercetare şi evaluare a informaţiei căpătate din mai multe surse pentru a determina mecanismele oportune de soluţionare a cauzelor juridice de drept ecologic şi drept funciar, şi de a deduce concluziile proprii;
Să aplice capacităţile de soluţionare practică a problemelor de ordin legal apărute în cazurile de dreptul ecologic şi dreptul funciar;
Să aplice capacitatea de interpretare a legislaţia de dreptul ecologic şi dreptul funciar în vederea aplicării corecte în aspect practic şi teoretic.
IV. OBIECTIVE GENERALE La nivel de cunoaştere şi înţelegere:
Drept ecologic să definească noţiunea de drept ecologic – ca ramură de drept şi ca disciplină
juridică; să definească noţiunea de legislaţie ecologică; să identifice obiectul de studiu al disciplinei drept ecologic; să caracterizeze la general obiectele naturii, resursele naturale, ariile protejate de
stat precum; să identifice noţiunile legale ale obiectelor naturii, resurselor naturale, ariilor
naturale protejate de stat precum; să determine instituţiile juridice ce formează partea generală şi partea specială a
disciplinei drept ecologic; să stabilească legătura reciprocă dintre partea generală şi partea specială.
La nivel de cunoaştere şi înţelegere:Drept funciar
să definească noţiunea de drept funciar; să definească noţiunea de legislaţie funciară; să identifice obiectul de studiu al disciplnei drept funciar; să determine instituţiile juridice ce formeză partea generală şi partea specială a
disciplinei date, să stabilească legătura reciprocă dintre diferite instituţii ale dreptului funciar;
să caracterizeze la general categoriile de terenuri ce constituie fondul funciar al Republici Moldova;
La nivel de aplicare:Drept ecologic
să delimiteze raporturile juridice ecologice de alte raporturi juridice, cum ar fi civile, administrative, penale etc.;
să aplice normele juridice ce reglementează relaţiile dintre persoane cu privire la protecţia naturii şi folosirea raţională a resurselor naturale;
să interpreteze normele juridice ecologice: logic, extinsiv, restrictiv etc.; să compare legislaţia ecologică a Republicii Moldova şi a altor state (România,
Rusia, Ucraina, etc); să rezolve speţe la lecţiile practice.
La nivel de aplicare:Drept funciar
să delimiteze raporturile juridice funciare de alte categorii de raporturi juridice, civile, administrative etc.
6
să interpreteze normele juridice funciare: logic, extinsiv, restrictiv etc. să determine limitele de aplicare a normelor juridice cu privire la terenuri – ca
resurse naturale sau ca bunuri imobile; să identifice situaţiile cînd este necesar de aplicat normele generale sau normele
speciale funciare; să compare legislaţia funciară naţională cu cea a altor state (România, Franţa,
Rusia, Ucraina etc.).
La nivel de integrare:Drept ecologic
să aprecieze locul dreptului ecologic în sistemul de drept al Republicii Moldova; să determine rolul şi importanţa dreptului ecologic în doctrină şi practica
judiciară; să identifice problemele actuale în domeniul aplicării normelor juridice
ecologice, să determine situaţiile în care legislaţia ecologică este imperfectă; să propună amendamente, modificări sau soluţii noi în vederea perfectării
legislaţiei ecologice.
La nivel de integrare:Drept funciar
să aprecieze locul dreptului funciar în sistemul de drept al Republicii Moldova; să determine rolul şi importanţa dreptului funciar în doctrina şi practica judiciară; să deducă problemele actuale în vederea aplicării normelor juridice funciare,
precum şi situaţiile în care legislaţia funciară este imperfectă; să propună amendamente, modificări sau soluţii noi în vederea perfectării
legislaţiei funciare.
V. OBIECTIVE DE REFERINŢĂ ŞI UNITĂŢI DE CONŢINUT
Obiective Unităţi de conţinut1. Caracteristica generală a interacţiunii dintre societate şi natură. Noţiuni şi termeni ecologo-juridici. Criza ecologică. Noţiunea, obiectul şi sistemul dreptului ecologic.- să definească conceptul de protecţie a mediului;- să evidenţieze dezvoltării conceptului de protecţie a
mediului;- să enumere şi să caracterizeze felurile de interacţiune
dintre societate şi mediu;- să determine felurile poluării şi impactul acesteia
asupra mediului, vieţii şi sănătăţii;- să determine resursele naturale, elementele naturii şi
ariile naturale protejate de stat;- să definească ideile generale şi comune tuturor
normelor şi sistemului juridic ecologic;- să distingă categoriile de principii ecologice; - să delimiteze dreptul ecologic de alte ramuri de
drept.- să identifice funcţiile ecologice şi elementele
acestora.
– ecologie şi drept ecologic,– reglementarea protecţiei mediului,– resurse naturale, elemente ale naturii,
arii naturale protejate de stat,– poluare, criză ecologică.– categorii de principii, principiile
protecţiei mediului şi principiile dreptului ecologic,
– raport juridic ecologic– funcţie ecologică– sistemul de drept, – corelarea dr. ecologic cu alte ramuri
de drept
2. Drepturi şi obligaţii ecologice ale cetăţenilor şi organizaţiilor neguvernamentale de mediu.
- să cunoască drepturile ecologice ale omului;- să argumenteze esenţa fiecărui drept;
- drepturile ecologice ale omului,- acces la justiţie;
7
- să aplice modul de apărare a drepturilor ecologice;- să delimiteze dreptul la informaţie de mediu;- să delimiteze dreptul la acces la justiţie în materie de
mediu;- să determine metodele şi formele de implicare a
publicului în luarea deciziilor de mediu;- să determine subiecţii şi statutul fiecăruia.
- acces la informaţie;- participarea publicului în luarea
deciziilor de mediu; - metodele de apărare
3. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale asupra obiectelor naturii şi resurselor naturale.- să definească noţiunea de drept de proprietate;- să identifice trăsăturile specifice proprietăţii asupra
resursele naturale;- să determine subiecţii, obiectele şi conţinutul dreptului
de proprietate;- să analizeze condiţiile dispunerii cu resurse naturale- să elaboreze acte juridice de aplicare a altor drepturi
reale asupra resurselor naturale;
noţiunea - dreptul de proprietate;- resursele naturale ca obiecte al
proprietăţii;- proprietate publică şi privată asupra
resurselor naturale;- dispunerea cu resursele naturale;- alte drepturi reale.
4. Dreptul de beneficiere a obiectelor naturale şi a resurselor naturale.- să identifice noţiunea beneficiere specială şi
generală;- să determine subiecţii şi obiectele dreptul de
beneficiere- să analizeze temeiurile de apariţie, modificare şi
stingere a dreptului de beneficiere;- să elaboreze acte juridice ce determină dreptul de
beneficiere specială.
- dreptul de beneficiere;- formele de beneficiere;- beneficiere generală şi specială;- resursele naturale ca obiecte al
beneficierii;- temeiurile de apariţie a dreptului de
beneficierii.
5. Administrarea de stat în domeniul protecţiei mediului şi utilizării resurselor naturale.- să identifice noţiunea administrare;- să determine rolul statului, şi societăţii în
administrarea cu relaţiile de utilizare şi protecţie;- să identifice funcţiile Ministerului Ecologiei şi
Resurse Naturale (MERN);- să analizeze aspectele cu privire normare şi
standardizarea calităţii mediului;- să aplice metodele de informare prin sistemul de
cadastru.
- administrarea cu relaţiile de utilizare şi protecţie a mediului;
- formele de administrare;- cadastrul resurselor naturale;- normarea şi standardizarea mediului;
6. Reglementarea juridică a evaluării impactului asupra mediului. Controlul ecologic. - să identifice noţiunea, elementele specifice şi trăsăturile
caracteristice ale contractului individual de muncă- să analizeze noţiunea, elementele şi trăsăturile specifice
ale evaluării impactului asupra mediului. - să determine procedura controlului ecologic. procedura controlului ecologic; -să aplice cunoştinţele pentru efectuarea expertizei ecologice; -să determine cazurile de efectuare a auditului ecologic;-să evidenţieze specificul monitoringului ecologic
- noţiunea, elementele şi trăsăturile specifice ale evaluării impactului asupra mediului.
- controlul ecologic. - procedura controlului ecologic; - expertiza ecologică;- auditul ecologic;- monitoriungul ecologic
7. Răspunderea ecologico – juridică.
- să definească noţiunea de contravenţie ecologică;- să determine cazurile de recuperare a prejudiciului cauzat mediului; - să analizeze tipurile de răspundere pentru încălcarea legislaţiei ecologice;
- contravenţia ecologică;- prejudiciu cauzat mediului;- răspundere penală, civilă, materială de taxă,- recuperarea prejudiciului cauzat mediului;
8
- să întocmească proiecte de acte juridice necesare pentru examinarea contravenţiilor ecologice.
- organele împuternicite cu combaterea contravenţiilor ecologice.
8. Regimul juridic al aerului atmosferic- să identifice noţiunea de aer atmosferic – obiect de
folosire şi protecţie;- să analizeze măsurile de protecţie juridică a aerului
atmosferic;- să deosebească formele de folosire a aerului
atmosferic- să determine cazurile de aplicare a normativelor
Concentraţiei Maxim Admisibile;- să determine cazurile de aplicare a normativelor
Limitele Admise de Evacuare;- să determine temeiurile de autorizare a folosinţe
asupra aerului atmosferic; - să soluţioneze studiile de caz din domeniul utilizării
aerului atmosferic
- aerul atmosferic – obiect de protecţie şi folosire;
- protecţie juridică a aerului atmosferic;- Concentraţia Maxim Admisibilă;- ELA – Emisii Limitat Admisibile;- formele de folosire;- calitatea aerului;- supravegherea;- răspunderea;
9. Regimul juridic de utilizare şi protecţie a terenurilor- să identifice noţiunea de teren – obiect de folosire şi
protecţie;- să analizeze măsurile de protecţie a terenurilor;- să deosebească formele de folosire a terenurilor;- să soluţioneze studiile de caz din domeniul utilizării
terenurilor.
- teren – obiect de folosire şi protecţie;- protecţie terenurilor;- măsuri juridice;- calitatea terenurilor;- formele de folosire;- răspunderea;
10. Regimul juridic de utilizare şi protecţie a subsolului.- să identifice noţiunea de subsol – obiect de folosire şi
protecţie;- să analizeze măsurile de protecţie juridică a
subsolului;- să determine clasificare Zăcămintelor Minerale Utile;- să deosebească formele de folosire a subsolului;- să determine cazurile de atribuire prin licenţă a
folosirii subsolului;- să analizeze informaţia inclusă în cadastru;- să soluţioneze studiile de caz din domeniul utilizării
subsolului;
- subsolul – obiect de folosire şi protecţie;- Zăcămintele Minerale Utile;- protecţie juridică a subsolului;- măsuri juridice;- autorizarea prin licenţă;- perimetru minier;- formele de folosire;- cadastru;- supraveghere;- răspunderea;
11.Regimul juridic de protecţie şi utilizare a apelor.- să identifice noţiunea de apă – obiect de folosire şi
protecţie;- să analizeze măsurile de protecţie juridică a apei,
obiectivele acvatice;- să clasifice categoriile de ape;- să deosebească formele de folosire a apelor;- să determine cazurile de atribuire prin licenţă,
autorizaţie a folosirii apelor;- să analizeze informaţia inclusă în cadastru;- să soluţioneze studiile de caz din domeniul utilizării
apelor
- apa – obiect de protecţie şi folosire;- clasificarea apelor;- protecţie juridică a apelor;- fâşii de protecţie şi zone riverane;- formele de folosire;- cadastru;- supravegherea- răspunderea;
12. Regimul juridic de protecţie şi utilizare a fondului forestier.- să identifice noţiunea de pădure – obiect de folosire şi
protecţie;- să analizeze măsurile de protecţie juridică a pădurii;- să determine clasificare pădurilor;
- pădurea – obiect de protecţie şi folosire;- clasificarea pădurilor pe categorii funcţionale;- protecţie juridică a pădurilor;- formele de folosire;
9
- să deosebească formele de folosire a fondului forestier;
- să determine cazurile de atribuire prin licenţă, autorizaţie a folosirii pădurilor;
- să analizeze informaţia inclusă în cadastru; - să soluţioneze studiile de caz din domeniul utilizării
fondului forestier.
- cadastru silvic;- supravegherea şi controlul silvic;- răspunderea;
13. Regimul juridic de utilizare şi protecţie a regnului animal. - să identifice noţiunea de regn animal – obiect de
folosire şi protecţie;- să analizeze măsurile de protecţie juridică a regnului
animal;- să determine noţiunile de animale rare, vulnerabile
şi periclitate;- să deosebească formele de folosire a regnului animal;- să determine cazurile de atribuire prin licenţă,
autorizaţie a folosirii animalelor prin vânat şi pescuit;- să analizeze informaţia inclusă în cadastru şi în
Cartea Roşie;- să soluţioneze studiile de caz din domeniul utilizării
regnului animal
- regnul animal – obiect de protecţie şi folosire;
- protecţie juridică a regnului animal;- formele de folosire;- vânatul, pescuitul- cadastru, Cartea Roşie;- supravegherea- răspunderea;
14. Regimul juridic al Fondului ariilor naturale protejate de stat- să identifice noţiunea deşeuri şi deşeuri periculoase;- să determine funcţiile instituţiilor ce administrează
domeniule;- să analizeze categoriile de clasificare a deşeurilor;- să evidenţieze importanţa reglementării domeniului
de deşeuri, inclusiv cele periculoase ;- să soluţioneze studiile de caz din domeniul
managementului deşeurilor
- Deşeuri;- Deşeuri periculoase- Categoriile de clasificare- Importul – exportul deșeurilor- Plata pentru poluarea mediului
15. Noţiunea, obiectul, izvoarele, sistemul, raporturile juridice funciare şi normele juridice funciare- Să definească conceptul obiectului de studiu al
dreptului funciar- Să evidenţieze perioadele de dezvoltare ale dreptului
funciar;- Să definească noţiunea dreptului funciar- Să enumere şi să caracterizeze instituţiile metodei de
reglementare- Să determine conţinutul sistemului dreptului funciar- Să definească raporturile şi normele juridice funciare- Să delimiteze dreptul funciar de alte ramuri de drept.
– reglementarea dreptului funciar prin normele de drept, partea generală şi partea specială a dreptului funciar, - corelaţia dreptului funciar cu alte ramuri de drept. - Categoriile de izvoare, sistemul legislaţiei funciare, izvoarele dreptului funciar, comune cu cele ale altor ramuri de drept, - izvoarele specifice ale dreptului funciar. Noţiunea raporturilor juridice funciare.
16. Raporturile juridice funciare şi normele juridice funciare- Să definească raportul juridic de drept funciar- Să evidenţieze specificul subiecţilor şi conţinutului
raportului juridic funciar- Să determine particularităţile delimitării obiectului
relaţiilor funciare;- Să deosebească temeiurile de apariţie, modificare şi
dispoziţie a raporturilor de dreptului funciar- Să definească noţiunea normei de drept funciar- Să enumere şi să caracterizeze elementele specifice a
- Raportul juridic, - subiecţii, obiectul şi conţinutul raportului
juridic, - temeiurile de apariţie modificare şi
stingere a raporturilor juridice funciare
10
normei de drept funciar17. Dreptul de beneficiere (folosinţă) funciară, dreptul de proprietate şi alte drepturi reale asupra terenurilor- să definească noţiunea dreptului de beneficiere
(folosinţă) funciară- să definească dreptului de proprietate funciară şi alte
drepturi reale: dreptul de adiministrare directă, dreptul de preemţiune, ipoteca, servitutul funciar;
- formele juridice de beneficiere funciară,- subiecţii dreptului de folosinţă funciară, - plata pentru folosinţele funciare. - Tipurile dreptului de proprietate funciară, subiecţii şi obiectele dreptului de proprietate funciară, - conţinutul dreptului de proprietate funciară,- temeiurile de apariţie, modificare şi stingerea a dreptului de proprietate funciară
18. Reglementarea juridică a tranzacţiilor funciare şi administrarea de stat a fondului funciar- să definească noţiunea şi să clasifice tranzacţiile
funciare.- Să definească noţiunea de preţ normativ al
pămîntului;- Să argumenteze importanta juridică a tranzacţiilor
funciare.- Să determine importanţa reglementării juridice a
vînzării-cumpărării terenurilor, a donaţiei şi schimbului de terenuri;
- Să identifice formele şi metodele de administrare statală a fondului funciar;
- Să definească noţiunea de fond funciar şi să determine componenţa fondului funciar al RM;
- Să identifice sistemul organelor de administrare statală a fondului funciar;
- Să definească monitoringul funciar;- Să identifice categoriile de litigii funciare.
- clasificarea tranzacţiilor funciare, - preţul normativ al pămîntului, - noţiunea şi importanţa juridică,- reglementarea juridică a vînzării-cumpărării, donaţiei şi schimbului de terenuri, succsesiunea terenurilor şi gajarea acestora. Funcţiile, formele şi metodele de administrare statală a fondului funciar,- componenţa fondului funciar al ţării,
19. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislaţiei funciare- să definească noţiunea de răspundere juridică; - să identifice tipul contravenţiilor funciare;- să delimiteze tipurile răspunderii juridice pentru
nerespectarea legislaţiei funciare.
- componenţa şi tipurile contravenţiilor funciare,
- noţiunea şi tipurile răspunderii juridice pentru nerespectarea legislaţiei funciare,
- răspunderea contravenţională, răspunderea penală şi răspunderea civilă.
20. Regimul juridic al terenurilor agricole, terenurilor gospodăriilor ţărăneşti(de fermier)- să definească noţiunea şi componenţa fondului funciar
agricol al ţării;- să identifice particularităţile regimului juridic al
terenurilor agricole;- să delimiteze drepturile şi obligaţiunile deţinătorilor
de terenuri agricole.- Să definească noţiunea de gospodărie ţărănească (de
fermier);- Să cunoască modalitatea de atribuire a terenurilor
agricole gospodăriilor ţărăneşti (de fermier);- Să identifice cazurile de încetare a acctivităţii
gospodăriilor ţărăneşti (de fermier);- Să definească noţiunea terenurilor din intravilan;- Să evidenţieze specificul dreptului de proprietate
componenţa fondului funciar agricol al RM, particularităţile regimului juridic al terenurilor agricole, subiecţii dreptului de proprietate, posesiune şi folosire asupra terenurilor agricole. Drepturile şi obligaţiunile deţinătorilor de teren agricol, cazurile de excludere a terenurilor din circuitul agricol, recuperarea prejudiciului pentru aceasta. Particularităţile gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), drepturile şi obligaţiile gospodăriei ţărăneşti, modul de atribuire a terenurilor agricole acestor gospodării, specificul dreptului de proprietate asupra terenurilor din intravilan, modul de stabilire a hotarelor
11
asupra terenurilor din intravilan;- Să definească noţiunea terenurilor fondului silvic, să
caracterizeze regimul juridic al terenurilor fondului silvic;
- Să stabilească dreptul de folosire a terenurilor fondului silvic;
- Să definească noţiunea terenurilor fondului apelor; - Să caracterizeze regimul juridic al terenurilor fondului
apelor;- Să evidenţieze particularităţile regimului juridic al
terenurilor fondului apelor;- Să caracterizeze dreptul de folosire a terenurilor
fondului apelor.
intravilanului, Particularităţile fondului silvic şi a fondului apelor. Dreptul de folosire a terenurilor fondului silvic şi fondului apelor.
21. Regimul juridic al terenurilor din intravilan- să definească noţiunea şi componenţa fondului funciar
al terenurilor din intravilan;- să identifice particularităţile regimului juridic al
terenurilor agricole;- să delimiteze drepturile şi obligaţiunile deţinătorilor
de terenuri din intravilan;- Să definească noţiunea terenurilor din intravilan;- Să evidenţieze specificul dreptului de proprietate
asupra terenurilor din intravilan;- Să identifice modalitatea de atribuire a terenurilor
agricole din intravilan;
componenţa terenurilor din intravilan, particularităţile regimului juridic al terenurilor din intravilan, subiecţii dreptului de proprietate, posesiune şi folosire asupra terenurilor din intravilan., modul de stabilire a hotarelor intravilanului
22. Regimul juridic al terenurilor destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor cu destinaţii speciale- să definească noţiunea de terenuri destinate industriei,
transporturilor, telecomunicaţiilor şi altor destinaţii speciale;
- să identifice formele de folosire a terenurilor nominalizate şi să stabilească particularităţile de folosire a acestor terenuri;
componenţa şi elementele specifice ale regimului juridic al terenurilor destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor. Subiecţii şi obiectele dreptului asupra terenurilor nominalizate, formele de folosire a acestor terenuri şi particularităţile folosinţelor terenurilor date.
23. Regimul juridic al terenurilor destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii, activităţii recreative, terenurilor de valoare istorico-culturală, terenurilor zonelor suburbane şi zonelor verzi- să definească noţiunea terenurilor destinate ocrotirii
naturii, ocrotirii sănătăţii, activităţii recreative, terenurilor de valoare istorico-culturală, a terenurilor zonelor suburbane şi ale zonelor verzi;
- să identifice subiecţii folosinţelor a terenurilor vizate şi să stabilească formele de folosire a acestor terenuri;
- să identifice formele de folosire a terenurilor nominalizate şi să stabilească particularităţile de folosire a acestor terenuri.
–Caracteristica generală a terenurilor destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii, activităţii recreative, terenurilor de valoare istorico-culturală, terenurilor zonelor suburbane şi zonelor verzi.Componenţa categoriei terenurilor menţionate, subiecţii folosinţelor terenurilor respective, formele de folosire a acestor terenuri.
24. Regimul juridic al terenurilor fondului silvic- să definească noţiunea şi componenţa fondului silvic;- să identifice particularităţile regimului juridic al
terenurilor silvice;- să delimiteze drepturile şi obligaţiunile deţinătorilor
de terenuri silvice.- să caracterizeze regimul juridic al terenurilor fondului
silvic;
– componenţa fondului funciar silvic, subiecţii dreptului de proprietate, posesiune şi folosire asupra terenurilor silvice. Drepturile şi obligaţiunile deţinătorilor de teren silvic specificul dreptului de proprietate asupra terenurilor silvice, Particularităţile fondului silvic. Dreptul de folosire a terenurilor
12
- Să stabilească dreptul de folosire a terenurilor fondului silvic;
- Să evidenţieze particularităţile regimului juridic al terenurilor fondului silvic;
fondului silvic.
25. Regimul juridic al terenurilor fondului apelor- să definească noţiunea şi componenţa fondului silvic;- să identifice particularităţile regimului juridic al
terenurilor silvice;- să delimiteze drepturile şi obligaţiunile deţinătorilor
de terenuri silvice.- să caracterizeze regimul juridic al terenurilor fondului
silvic;- Să stabilească dreptul de folosire a terenurilor
fondului silvic; - Să evidenţieze particularităţile regimului juridic al
terenurilor fondului silvic;
– componenţa fondului funciar silvic, subiecţii dreptului de proprietate, posesiune şi folosire asupra terenurilor silvice. Drepturile şi obligaţiunile deţinătorilor de teren silvic specificul dreptului de proprietate asupra terenurilor silvice, Particularităţile fondului silvic. Dreptul de folosire a terenurilor fondului silvic.
VI. LUCRU INDIVIDUAL
Nr. Produsul preconizat Strategii de realizare Criterii de evaluare Termen de realizare
1. Elaborarea unui tabel de concordanţă
Comparaţi un act legislativ de drept ecologic cu Directiva omolog din cadrul legislaţiei europene
Prezentarea elementelor diferite şi prezentarea recomandărilor de perfectare a actului legislativ;Forma tabelului aprobată, volumul 10
pag. dactilografiate 12 Times New roman.
Doua luni de la momentul începerii studiilor
2.Evaluarea Impactului asupra mediului
Proiectaţi un aviz de mediu în baza analizei de documentelor tehnice prezentate (studiu de caz).
Prezentarea proiectului elaborat (forma scrisă) în cadrul seminarului evaluativ
Dupa o lună de studii
3.Plata pentru poluarea mediului
Determinaţi aplicarea plăţilor pentru poluarea mediului(studiu de caz).
a) Susţinerea rezultatelor obţinute în cadrul unui seminar aplicativ
După două săptămîni de studii
4.Recuperarea prejudiciului
Formulaţi o acţiuni cu indicarea formulelor de calculare a prejudiciului cauzat mediului (studiu de caz).
a) Susţinerea calculilor în cadrul unui seminar tip dezbatere
Îna treia lună de studii
5. Interpretarea legislaţiei
a) Interpretaţi practica judiciară, publicată oficial, privind protecţia mediului;
b) Proiectaţi un aviz la un proiect de lege destinat protecţiei mediului
a)Prezentarea rezumatului în cadrul unui seminar integrativ;
b) Susţinerea proiectului elaborat în cadrul unui seminar tip dezbatere
Cu două săptămîni înainte de examen
VI. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
1. Lupan E., Dreptul mediului, Cluj 1995.2. Marinescu D., Dreptul mediului înconjurător, Bucureşti 1996, ediţia a 3 ea.3. Lupan E., Dreptul mediului, Bucureşti 1996, partea generală.
13
4. Lupan E., Dreptul mediului, Bucureşti 1997, partea specială.5. Duţu M., Dreptul mediului, tratat, Bucureşti 1998.6. Lupan E. dicţionar de protecţia mediului, Bucureşti 1997.7. Zamfir P., Trofimov I., Dreptul mediului, partea generală, Chişinău 1998.8. Zamfir P., Dreptul mediului, partea specială, Chişinău 1998.9. Trofimov I., Dreptul mediului, partea specială, Chişinău 2000.10. Lupan E. dicţionar de protecţia mediului, Bucureşti 1997;11. S. Florea. Factorul ecologic şi dezvoltarea socioeconomică teritorială durabilă a RM.
Chişinău 2000;12. Prima Comunicare Naţională a Republicii Moldova, elaborată în cadrul Convenţiei
Naţiunilor Unite privind Schimbarea Climei. Chişinău, 2000;13. V. Stancu. Studiu privind impactul schimbărilor climatice asupra răspândirii ascaridozei.
Schimbarea climei: cercetări, studii, soluţii (culegere de lucrări). Chişinău, 2000;14. Executarea prevederilor Convenţiei de la Arhus în ţările Europei de Est şi Caucazului ,
European commission 2004;15. Dreptul tău: Accesul la informaţie , CPLEAI, Chişinău 2002;16. J. H. Jans, European Environmental Law (European Monographs, Binding: Hard Cover
Kluwer Law International, 2002;17. Philippe Sands, „Principles of international environmental law”, Manchester, 1995;18. Susan Wolf, AnnaWhite, „Principles of environmental law”, London 1997; 19. Botkin D. & Keller E., Environmental Science,John Wiley, New York, 1995;20. Ionescu Iozon, D., Ecologie şi protecţia mediului, Agronomia, Cluj, 1996;21. Mohan G., & Ardelean A., Ecologie şi protecţia mediului, Ed. “Scaiul”. Bucureşti, 1993;22. Башмаков Г.К., Правовое регулирование разведки и разработки
общераспространенных полезных ископаемых, Москва 1978.23. Петров В.В., Правовая охрана природы, Москва 1984.24. Шестерюк А.С., Вопросы кодификации законодательство об охране окружающей
среды, Ленинград 1984.25. Полянская Г.М., Актуальные вопросы лесного законодательства, Москва 1985.26. Петров В.В., Советское природно-ресурсное право и правовая охрана окружающей
среды, Москва 1987.27. Петров В.В., Экологическое право России, Москва 1996.28. Бринчук М.М., Экологическое право, Москва 1998.29. Ермаков Б.В., Сухарев А., Экологическое право России, Москва 1997.30. Ерофеев Б.В., Экологическое право России, Москва 1996. 31. Одум Ю. Основы экологиию Москва: MОдум Ю. Основы экологии. М.: Мир, 1975;32. Бродский А.К. Краткий курс общей экологии. СПб.: ДЕАН, 1999;33. Демидов В.А. Важнейшие экологические законы;34. Климатические изменения: взгляд из России. Под редакцией доктора экономических
наук, профессора В.И.Данилова-Данильяна. Москва ТЕИС, 2003;35. Ю.Я. Винокурова, Экологическое право, Москва 2003;36. Ред. В.Д. Ермаков, Экологическое право России, Москва 1997;37. С.А. Боголюбов, Экологическое право, Москва 1999;38. А.К. Голиченкова, Экологическое право России на рубеже XXI века, Москва 2000.39. N.Opopol, R.Corobov şi a. Schimbările climatului şi potenţialul impact al acestor fenomene
extremale asupra sănătăţii. Curier medical, 2003, nr.5, p. 6-8.40. Prima Comunicare Naţională a Republicii Moldova, elaborată în cadrul Convenţiei
Naţiunilor Unite privind Schimbarea Climei. Chişinău, 2000,74 p.41. Stancu. Studiu privind impactul schimbărilor climatice asupra răspândirii ascaridozei.
Schimbarea climei: cercetări, studii, soluţii (culegere de lucrări). Chişinău, 2000, p.108-110.42. Starea sanitaro-igienică şi epidemiologică, indicii de activitate a serviciului sanitaro-
epidemiologic de stat (SSES) conform rapoartelor statistice a organelor şi instituţiilor SSES pe a.2002. Chişinău, 2003.
14
43. Климатические изменения: взгляд из России. Под редакцией доктора экономических наук, профессора В.И.Данилова-Данильяна. Москва ТЕИС, 2003, с. 99-137.
44. Р.Коробов, А. Николенко, Н. Опополь. Климат ХХI столетия и здоровье населения. Materialele congresului V al igieniştilor, epidemiologilor şi microbiologilor din Republica Moldova. Vol.3, Chişinău, 2003, p.54-57.
45. Н. Опополь, Р. Коробов. Эколого-гигиенический мониторинг: проблемы и решения. Кишинев, 2001, 236 с.
46. N.Opopol, R.Corobov. Schimbările climatului şi potenţialul impact al acestor fenomene extremale asupra sănătăţii. Curier medical, 2003, nr.5;
47. Starea sanitaro-igienică şi epidemiologică, indicii de activitate a serviciului sanitaro-epidemiologic de stat (SSES) conform rapoartelor statistice a organelor şi instituţiilor SSES pe a.2002. Chişinău, 2003;
48. Р.Коробов, А. Николенко, Н. Опополь. Климат ХХI столетия и здоровье населения. Materialele congresului V al igieniştilor, epidemiologilor şi microbiologilor din Republica Moldova. Vol.3, Chişinău, 2003;
49. http://bio.1september.ru/article.php?ID=200403305//Accesat la data de 07.04.0550. www.ecoline.ru -- acces la data de 01.09.0551. www.statistica.md -- acces la data de 01.09.05
LEGISLAŢIA Constituţia Republicii Moldova, 29.07.1994;
ConcepţiiConcepţia naţională a agriculturii ecologice, fabricării şi comercializării produselor alimentare
ecologice şi genetic nemodificate, aprobată prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 863 din 21 august 2000
Concepţia politicii de mediu a Republicii Moldova. Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.605-XV din 02.11.2001
Concepţia politicii naţionale în domeniul resurselor de apă. Aprobat de Parlamentul RM nr. 325-XV din 18.07.2003. MO nr. 191-195 (1284-1288) din 05.09.2003.
StrategiiStrategia naţională pentru Dezvoltare Durabilă “Moldova XXI”. Consiliul Economic Suprem pe
lângă Preşedenţia Republicii Moldova, PNUD, Chişinău, 2000.Strategia dezvoltării durabile a sectorului forestier, aprobată prin Hotărârea Parlamentului nr. 350-
XV din 12.07.2001. MO nr. 133-135 din 08.11.2001.Strategia naţionale şi Planul de acţiune în domeniul conservării diversităţii biologice, aprobată prin
Hotărîrea Parlamentului nr. 112-XV din 27.04.01. MO nr. 90-91/700 din 02.08.2001. Programe
Programul Naţional pe Acţiuni pentru combaterea deşertificării, Hotărârea Guvernului R.M. nr. 367 din 13.04.2000.
Programul de diminuare a poluării aerului atmosferic de către mijloacele de transport auto H.G. nr.1047 din 04.10.2001 MO nr.121-123/1096 din 05.10.2001
Programul de stat de regenerare şi împădurire a terenurilor fondului forestier pe anii 2003-2020. Hotărârea Guvernului R.M. nr. 737 din 17.06.2003 MO nr. 132-133 din 01.07.2003.
Programul de valorificare a terenurilor noi şi de sporire a fertilităţii solurilor în perioada anilor 2003-2010. Hotărârea Guvernului R.M. nr. 636 din 26.05.2003 MO nr. 99-103 din 06.06.2003.
Programul Naţional de asigurare a securităţii ecologice. Aprobat prin Hotărârea Guvernului R.M. nr.447 din 17.04.2003 MO nr.77-79 din 25.04.2003.
Planuri Planul Naţional de Acţiuni pentru Sănătate în relaţie cu Mediul. Hotărârea Guvernului R.M. nr.487
din 19 iunie 2001. Planul general de acţiuni privind implementarea Strategiei dezvoltării durabile a sectorului
forestier din RM. Hotărârea Guvernului R.M. nr. 739 din 17.06.2003 MO nr. 126-131 din 27.06.2003.
15
Planul de acţiuni complexe în vederea eficientizării utilizării resurselor naturale, inclusiv a resurselor acvatice, resurselor minerale şi a fondului forestier. Hotărârea Guvernului R.M. nr. 991 din 12.08.2003 MO nr. 182-185 din 19.08.2003.
Planul naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2004-2008. nr. 415-XV din 24.10.2003 MO nr. 235-238 din 28.11.2003;
LegiConstituţia Republicii Moldova. Adoptată de Parlamentul R.M. la 29.07.1994.Codul Funciar. Legea. Nr.828-XII din 25.12.1991 MO nr.107 din 04.09.2001Codul subsolului. Legile Republicii Moldova
3/02.02.2009 //Monitorul Oficial 75-77/197, 17.04.2009
Codul Apelor. Legea nr.1532 din 22.06.93 Monitorul Parlamentului nr.10 octombrie 1993Legea privind protecţia mediului înconjurător, nr. 515-XII din 16.06.93, MO nr. 10/283 din
30.10.1993.Legea cu privire la zonele şi fâşiile de protecţie a apelor rîurilor şi bazinelor de apă. nr.440-XIII
din 27.04.1995 MO nr.43 din 03.08.1995.Legea privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului înconjurător. nr.851 din
29.05.96 MO nr.52-53 din 08.08.1996Codul silvic, Legea nr. 887-XIII din 21.06.96, MO nr. 4-5/36 din 16.01.1997Legea privind deşeurile de producţie şi menajere. nr.1347 din 09.10.1997 MO nr.16-17 din
05.03.1998.Legea cu privire la resursele naturale, nr. 1102-XIII din 06.02.97, MO nr. 40/337 din 19.06.1997.Legea RM privind protecţia aerului atmosferic nr. 1422-XIII din 17.12.1997, MO nr. 44-46/312
din 21.05.1998Legea privind plata pentru poluarea mediului. nr.1540-ХШ din 25.02.1998. МО nr. 54-55 din
18.06.1998Legea cu privire la activitatea hidrometeorologică. nr.1536-ХШ din 25.02.1998 МО nr. 60-61 din
02.07.1998Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat, nr. 1538-XIII din 25.02.98, MO nr. 66-
68/442 din 16.07.1998.Legea RM cu privire la spaţiile verzi ale localităţilor urbane şi rurale nr.591-XIV din 23.09.99
MO nr.133-134/649 din 02.12.1999 Legea privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor nr. 91-XVI din 05.04.2007, MO
nr.70-73/316 din 25.05.2007 Legea privind fondul piscicol, pescuitul şi piscicultura nr. 149-XVI din 08.06.2006 MO nr.126-
130/597 din 11.08.2006 Legea privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare şi radiologice nr. 111-XVI din
11.05.2006 MO nr. 98-101/451 din 30.06.2006 Legea cu privire la Cartea Roşie a Republicii Moldova nr. 325-XVI din 15.12.2005 MO nr.21-
24/95 din 03.02.2006Legea cu privire la producţia agroalimentară ecologică nr. 115-XVI din 09.06.2005 Republicat:
MO al R.Moldova nr.96-98/242 din 10.06.2011Legea cu privire la arenda în agricultură nr. 198-XV din 15.05.2003 MO nr.163-166/650 din
01.08.2003 Legea cu privire la geodezie, cartografie şi geoinformatică [Denumirea în redacţia Legii nr.280-
XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008] Nr.778-XV din 27.12.2001 MO nr.29-31/160 din 28.02.2002
Legea privind securitatea biologică Nr.755-XV din 21.12.2001, MO nr.75/631 din 13.06.2002Legea privind gospodăriile ţărăneşti (de fermier) Nr.1353-XIV din 03.11.2000, MO nr.14-15/52
din 08.02.2001Legea privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului nr. 1308-XIII din
25.07.97 Republicat: Monitorul Oficial nr.147-149/1161 din 06.12.2001, Monitorul Oficial al R.Moldova nr.57-58/515 din 04.09.1997
Legea regnului animal nr. 439-XIII din 27.04.95 MO nr.62-63/688 din 09.11.1995
16
Legea RM cu privire la reţeaua ecologică nr. 94-XVI din 05.04.2007 MO nr.90-93/395 din 29.06.2007
Legea pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate, nr. 1041-XIV din 15.06.2000, MO nr. 141-143 din 09.11.2000.
Legea RM privind securitatea industrială a obiectelor industriale periculoase. nr. 803 – XIV din 11 februarie 2000. MO nr. 59-62 din 25 mai 2000.
Legea Republicii Moldova privind accesul la informaţie nr.982-XIV din 11.05.00Legea Republicii Moldova pentru aderarea Republicii Moldova la Protocolul de la Kyoto la
Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la schimbarea climei nr.29-XV din 13.02.03 MO nr.48/193 din 18.03.2003
Legea regnului vegetal, nr. 239-XVI din 08.11.2007 , MO nr.40-41/114 din 26.02.2008 Legea apelor nr. 272 din 23.12.2011, MO nr.81/264 din 26.04.2012
Hotărârile GuvernuluiHotărârea Guvernului despre reglementarea relaţiilor din domeniul gospodăririi apelor şi folosirea
raţională a resurselor de apă în Republica Moldova Nr.619 din 16.08.1994 MO nr.3 din 08.09.1994
Hotărârea Guvernului privind aprobarea Regulamentului Cadastrului de stat al Apelor. Nr.626 din 18.08.1994 MO. Nr.3 din 08.09.1994
Hotărârea Guvernului cu privire la perfecţionarea gestionării gospodăriei silvice şi protejarea vegetaţiei forestiere nr. 595 din 29.10.1996
Hotărârea Guvernului cu privire la evidenţa de stat a fondului forestier, nr. 1007 din 30.10.97.Hotărârea Guvernului cu privire la clasificarea pădurilor pe grupe şi categorii funcţionale, nr. 1008
din 30.10.97.Hotărârea Guvernului cu privire la măsurile de stabilire a zonelor şi fâşiilor riverane de protecţie a
apelor rîurilor şi bazinelor de apă nr.32 din 16.01.2001 MO nr.57-58 din31.05.2001Hotărârea Guvernului cu privire la unele măsuri pentru reglementarea utilizării bazinelor acvatice
nr. 1202 din 8 noiembrie 2001 MO nr. 136-138 din 15 noiembrie 2001. Hotărîrea Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului cu privire la autorizarea tăierilor în
fondul forestier şi vegetaţia forestieră din afara acestuia, nr. 27 din 19.01.2004, MO nr. 19-21 din 30.01.2004.
Hotărîrea Guvernului cu privire la aprobarea structurii şi Regulamentului Inspectoratului Ecologie de Stat H.GR nr. 77 MO nr. 26-29 din 13.02.2004 H.G. nr. 77 MO nr. 26-29 din 13.02.2004
RegulamenteRegulamentului privind fondurile ecologice aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.988 din
21.09.98 Regulamentul privind evaluarea impactului întreprinderilor privatizabile asupra mediului
înconjurător, aprobat prin Hotărârea Guvernului R.M. nr. 394 din 8. 04. 1998.Regulamentul privind auditul ecologic al întreprinderilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului R.M.
nr. 395 din 08. 04. 1998.Regulamentul Sistemului de Monitoring Ecologic Integrat, Aprobat de Ministerul Mediului al
R.M. nr. 20 din 10. 11. 1998.Regulamentul de organizare şi funcţionare a Serviciului Silvic de Stat, aprobat prin Hotărârea
Guvernului R.M. nr. 869 din 22.09.1999.Regulament cu privire la utilizarea informaţiei hidrometeorologice în activitatea economică a
agenţilor economici, aprobat prin Hotărârea Guvernului R.M.nr.935 din 11.10.1999.Regulamentul privind antrenarea publicului în elaborarea şi adoptarea deciziilor de mediu, aprobat
prin Hotărârea Guvernului R.M. nr. 72 din 25. 01. 2000.Regulament cadru al rezervaţiilor de resurse, aprobat prin Hotărârea Guvernului R.M. nr. 782 din
03. 08. 2000. MO nr. 102-105 din 17 august 2000.Regulamentul cadru al rezervaţiilor biosferei, aprobat prin Hotărârea Guvernului R.M. nr. 782 din
03. 08. 2000. MO nr. 102-105 din 17 august 2000.Regulamentul cadru cu privire la ariile cu management multifuncţional, aprobat prin Hotărârea
Guvernului R.M. nr. 784 din 03. 08. 2000. MO nr. 102-105 din 17 august 2000.
17
Regulamentul cadru cu privire la rezervaţiile naturale, aprobat prin Hotărârea Guvernului R.M. nr. 784 din 03. 08. 2000. MO nr. 102-105 din 17 august 2000.
Regulamentul cadru cu privire la rezervaţiile peisagistice, aprobat prin Hotărârea Guvernului R.M. nr. 784 din 03. 08. 2000. MO nr. 102-105 din 17 august 2000.
Regulamentul cadru cu privire la grădinile botanice, aprobat prin Hotărârea Guvernului R.M. nr. 785 din 03. 08. 2000. MO nr. 102-105 din 17 august 2000.
Regulamentul privind procedura de instruire a regimului de arie naturală protejată, aprobat prin Hotărârea Guvernului R.M. nr.803 din 19.06.2002.
Regulamentul privind controlul transportării transfrontiere a deşeurilor şi eliminării acestora, aprobat prin Hotărîrea Guvernului R.M. nr.637 din 27.05.2003 MO nr. 99-103 din 06.06.2003.
Regulamentul Inspectoratului Ecologic de Stat, aprobat prin Hotărîrea Guvernului R.M. nr.77 din 30.01.2004 MO nr. 26-29 din 13.02.2004.
Alte acte normative şi surse bibliografice:Protocolul Cartei Energetice Privind Eficienţa Energetică şi Aspectele Ecologice Conexe din
17.12.94 Tratate internaţionale”, 1999, volumul 11, pag.205 Ratificat prin Hot. Parl. nr.828-XIII din 03.05.96
Convenţie privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător în zonele transfrontiere din 25.02.91 Aderat prin Hot. Parl. nr.1546-XII din 23.06.93, „Tratate internaţionale”, 1999, volumul 7, pag.39
Hotărârea Parlamentului privind aderarea RM la Convenţia asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi nr.399-XIII din 16.03.95
Hotărârea Parlamentului privind aderarea R.M. la Convenţia de la Bazel privind controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora nr.1599-XIII din 10.03.98
18