II.REALITATILE SOCIALE ALE ANILOR 1950-1960

II.1ADMINISTRATIA EISENHOWER 1953-1961

Viata in SUA se schimba radical dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial. Astfel

anii ’50 au devenit cunoscuti drept o era aparte cunoscuta drept “America lui Eisenhower”.

Aceasta perioada este caracterizata de optimism, dar si de frica. Dupa inchierea razboiului, tara a

cunoscut perioada de crestere economica cea mai semnificativa din istoria ei. Razboiul crease noi

industrii precum cea a aviatiei si cea a computerelor, oferind astfel mii de locuri noi de munca.

Aceasta perioada prospera da nastere la ceea ce s-a numit “Baby Boom”, adica o crestere

foarte mare a natalitatii. Circa 76 de milioane de copii s-au nascut in SUA intre 1946-1964. O

data cu cresterea acestor copii, iau nastere noi piete de desfacere. Tinerii din anii ’50 au dat

nastere propiei lor culture. Au inceput sa asculte un nou tip de muzica – rock’n’roll. In acelasi

timp ei isi formeaza propriul lor stil vestimentar. Dupa perioada adolescentei acestia urmeaza

intr-un numar record cursurile universitatilor, asigurandu-si astfel succesul in societatea

americana.

Chiar si asa, nu toata populatia tarii se bucura de aceasta prosperitate. Minoritatile (in

special cea afroamericana), se confruntau cu saracia si discriminarea. Afroamericanii incep sa-si

ceara drepturile esentiale in ceea ce privea educatia, munca si locuintele. Din pacate, de cele mai

multe ori, protestele lor nonviolente au atras reactii foarte dure ale albilor care nu doreau

integrarea lor in societate. Chiar si lucruri minore precum urmarea de catre un negru a cursrurilor

unei clase de albi, trebuiau sa fie insotite interventii politice si protectia politiei.

Aceste realitati atrag dupa sine o serie de probleme. In primul mandate al administratiei

Eisenhower, SUA se confrunta cu o crestere a miscarii pentru drepturile civile ale

afroamericanilor. De la Razboiul Civil (1861-1865) populatia de culoare din Sud se confrunta cu

problema segregatiei – traiau, munceau si mergeau la scoala sparat de populatia alba. In statele

din Nord, segregatia era scoasa in afara legii, dar chiar si asa afroamericanii erau tratati ca o

clasa inferioara. In aceste conditii populatia de culoare incepe sa se organizeze pe tot cuprinsul

tarii pentru a putea lupta impotriva acestor nedreptati. Nu doreau nimic mai mult afara de

dpreturile civile de baza garamtate de Constitutia SUA.

In mai 1954, Curtea Suprema de Justitie a SUA, analizeaza im caz numit “Brown vs.

Comitetul de Educatie din Topeka”. Linda Brown, o adolescenta de culoare in Topeka, Kansas,

era nevoita sa urmeze cursurile unei scoli doar pentru negrii, chiar daca o scoala pentru albi ii era

mult mai aproape de casa. Tatal ei trimite in judecata scoala pentru ca fiica lui sa poata urma

cursurile acestei institutii. Judecatorul Earl Warren prezinta decizia unanima a curtii: segregatia

rasiala in scolile publice este neconstitutionala. Scolile din Sud sunt astfel obligate sa renunte la

aaceasta practica

Eisenhower nu sustine public decizia curtii. Desi nu era de acord cu segregatia, el creadea

ca renuntarea la aceasta era un proces de lunga durata si ca schimbarile sociale de acest fel nu pot

fi facute prin simpla emitere a unei legi.

Tot in timpul administratiei Eisenhowe, mai exact la 1 decembrie 1955, Rosa Parks, o

croitoreasa de culoare, mergea cu autobuzul in Montgomery, Alabama, intorcandu-se de la

munca. Conform legilor segregationist ale statului Alabama, pasagerii de culoare erau obligati

sa cedeze locurile in autobus albilor. In acea seara, in momentul in care o femeie alba ii cere

locul Rosei Parks, aceasta refuza sa il cedeze, in consecinta fiind arestata. In forma de protest,

comunitatea de culoare din Montgomery a refuzat sa mai calatoreaca in autobuze. Acest boicot

ar fi trebuit sa tina o zi, insa el s-a intins pe parcursul a mai bine de un an. In urma acestor

proteste, o curte federala din Montgomery declara segregatia ilegala, in ceea ce privea mersul cu

autobuzul. Acest protest a reprezentat primul protest la scara larga impotriva segregatiei, din

istoria SUA. Deasemenea a fost pentru prima data cand a aparut numele lui Martin Luther King

Jr., un pastor baptist ce s-a ocupat cu organizarea accestui boicot. Si in acest caz Eisenhower nu

are o pozitie puternica in favoare miscarilor pentru drepturilor civile.

La sfarsitul primului mandate de presedinte, Eisenhower sustine o lege pentru drepturile

civile ce urma sa protejeze dreptul de vot al afroamericanilor din Sud. Populatia de culoare ce

incerca sa voteze, era deseori hartuita sau alungata de oficialii locali. Noua lege spunea ca

oficialii ce vor intervenii prin impiedicarea dreptului de vot vor fi aducsi in fata tribunalului. Din

pacate, in ultimul moment, acestei legi i-a fost adaugata o noua prevedere conform careia,

responsabilii urmau a fi judecati de un tribunal cu juriu. Aceasta prevedere slabeste foarte tare

legea, pentru ca doar cetatenii inregistrati cu drept de vot puteau face parte din juriu. In statele

din Sud, aproape nici un afroamerican nu era inregistrat cu drept de vot; asadar marjoritatea

juriilor din aceasta zona erau complet albe si deci era foarte improbabil ca o asemenea adunare sa

condamne un oficial alb. Eisenhower a sustinut ca doar un tribunal fara juriu ar fi fost alegerea

optima, dar argumentele sale au fost demontate in Senat de catre Lyndon B. Johnson.

Dupa cazul Brown, scolile din Sud au fost obligate sa renunte la segregatie. O parte din

aceste scoli au refuzat insa sa se supuna legii fara a lupta impotriva ei, astfel copii afroamericani

avand de suferit dupa urma acestor demersuri. In timpul celui de-al doilea mandat al lui

Eisenhower, mai exact in septembrie 1957, Central High School din Little Rock, Arkansas a fost

obligat sa renunte la segregatie. Noua elevi de culoare s-au inscris la cursurile acestei scoli, insa

in momentul in care au incercat sa intre in salile de clasa au fost impiedicati, in acelasi timp fiind

hartuiti de parintii si copii albi. Orval Faubus, guvernatorul statului Arkansas a mobilizat Garda

Nationala, blocand astfel caile de acces in institutie. In momentul in care acesta masura a fost

adusa la cunostinta lui Eisenhower, acesta a fost de-a dreptul contrariat de faptul ca un oficial a

recurs la forta. Aceasta masura a fost vazuta cu un atac asupra Constitutiei. Ca masura impotriva

actiunilor guvernatorului, presedintele a trecut Garda Nationala sub control federal, fapt ce

insemna ca acesta raspundea direct in fata sa. Deasemnea el trimite Divizia 101 Airborne pentru

a oferi protectie celor noua adolescenti.

Temerile lui Eisenhower, conform carora renuntarea la segregatie nu va putea fi facuta

prin simple legi a fost confirmata. Armata a putut sa ii ajute pe cei noua sa intre in salile de

cursuri, insa nu putea sa ii protejeze de ura si viitoarele violente ale studentilor albi ce nu doreau

sa imparta scolile cu afroamericanii.

II.2. CONTEXTUL POLITIC SI SOCIAL AL ANILOR 1960

Miscare pentru drepturile civile ale afroamerincanilor, condusa de Marting Luther King

Jr., a reprezentat puntea de legatura absolute ncecesara pentru botarea legilor. Legea privind

dreptrurile civlie din 1964 si cea privind dreptul de vot din 1965, aveau sa stabileasca o data

pentru totdeauna elgalitatea rasiala. In parte aceste legi au putut fi date datorita schimbarii

viziunii politice a policienilor americai, aici incluzand si aparitia unui presedinte ce sustinea

aceasta miscare. Mai presus de orice aceste legi reprezinta dorinta de schimare a americanilor

ingroziti de actiunile intreprinse de segregationist in Sud.

Actiuni impotriva legii pentru drepturile civile, cum ar fi discursurile iterminabile ale

senatorilor, au facut ca acest tip de lege sa fie de cele mai multe ori blocata. In 1946 o astfel de

actiune face ca o lege ce se bucura de suportul majoritatii sa fie respinsa. Aceasta lege urma sa

previna discriminarile la locul de munca. Deasemenea, in 1957, senatorul democarta Strom

Thurmond opreste votarea legii pentru 24 de ore, intr-un efor lipsit de succes de a o bloca. Este

vorba de legea privind drepturile civile din 1957.

Cu timpul fortele politice s-au schimbat in asa fel incat s-au dovedit a fi de folos pentru

miscarea pentru drepturile civile. Cel putin in Nord, importanta voturilor negrilor incepuse sa fie

din ce in ce mai mare. Marea majoritate a afroamericanilor se aflau concentrate in SUd. Pe

parcursul primei jumatati a secolului al XX-lea aceasta realitate incepe sa se schimbe, foarte

multi cetateni de culoare ajungand in Chicago si ale orase din Nord. Aproape sase miloane de

negrii s-au mutat in Nord, in timpul a ceea ce s-a numit “Marea Migratie”. In partea de Nord

discriminarile nu lipseau, insa populatia de culoare putea vota, fapt ce a facut ca aceste

comunitati sa reprezinte o tinta foarte importanta pentu politicienii abitiosi ce cautau sprijin

electoral.

In 1960, candidatul democrat la presedintie, John F. Kennedy, era determinat sa-si

mareasca numarul de voturi primit din partea afroamericanilor. Cand Martin Luther King este

inchis in urma unui protest din Atlanta, Kennedy o suna pe sotia lui King pentru a o incuraja, in

timp ce fratele sau, Robert Kennedy facea eforturi pentru eliberarea pastorului. Eliberat pe

cautiune, King declara ca multumeste foarte mult familiei Kennedy pentru sprijinul pe care i-l

acordase. In alegeri, Kennedy obtine 70% din voturile populatiei de culoare, castigand astfel la

limita batalia pentru Casa Alba dusa impotriva lui Richard M. Nixon.

In ceea ce priveste drepturile civile, istoricii ofera mai multe variante, destul de diferite,

privind Administratia Kennedy. Trebuie spus ca John F. Kennedy a avut o pozitie mai puternica

decat cea a predecesorilor sai, dar nu pe cat de puternica si-ar fi dorit sa fie militantii pentru

drepturi civile. John si Robert Kennedy l-au sfatuit intotdeauna pe Martin Luther King sa nu-si

forteze norocul, dar indiferent de modul de inaintare al acestuia, fratii Kennedu au fost alturi de

el.

Presedintele Kennedy este cel care introduce drepturile civile extinse pentru

afroamericani. O data cu asasinarea sa in noimbrie 1963, resposabilitatea pentru votarea acestei

legi ii revenea lui Lyndon B. Johnson.

II.3.ADMINISTRATIA JOHNSON

Noul presedinte avea doua attribute foarte importante. In primul rand avea o personalitate

foarte puternica si poseda maiestria de a se impune in fata pesonalitatilor Congresului. Dupa cum

spunea Robert Dalleck, Johnost a reprezentat intre 1954-1960 “cel mai efficient lider al

majoritati din istoria Senatului”

Istoricul Kearns Goodwin, ce a facut parte din anturajul Casei Albe in timpul

administratiei Johnson vorbea desptre abilitatea presedintelui de a-si concentra toata energia

asupra obtinerii unui vot de la un senator ce nu dorea schimbare.

Johnson era nascut in Texas, provenind dintr-o familie saraca, astfel intelegand foarte

bine conditiile in care aforamericanii si mexicanoamericanii erau fortati sa munceasa. Avand in

vedere faptul ca el era reprezentantul unui stat din Sud, in timpul mandatelor din Congres si

Senat, a trebuit sa isi tempereze discursul in ceea ce privea drepturile civile ale minnoritatilor. In

momentul in cre, in mod neasteptat, el devine presedinte, isi foloseste intreg arsenalul de abilitati

pentru a putea vedea trecute aceste legi prind drepturile civile. El ii spune lui Richard Russell, un

senator al statului Georgia, ce detinea o mare influenta asupra senatului si a carui opozitie

reprezenta un obstacol major in votarea legii: “Nu am sa cicalesc pe nimeni, dar nici nu am de

gand sa fac nici un compromise. Am sa trec legea asa cum este, Dick, iar daca imi vei sta in cale

am sa trec peste tine. Vreau sa stii aceste lucurri, pentru ca imi pasa de tine.”

Legea privind drepturile civile din 1964 reprezinta momentul principal al luptei pentru

liberitate deplin a anilor ’60. In mod clar era nevoie de o legislatie care sa interzica discriminarile

rasiale in spatiile publice. O asemenea lege ar fi insemnat o extindere foarte mare a autoritatii

federale. Constitutia americana enunta foarte clar limitarile autoritatii federale.

In cele din urma, sustinatorii actului privind drepturile civile se afirma, iar curtile ce au

judecat acest caz au validat pe rand autoritatea Congresului de a interzice discriminarea in ceea

ce priveste modalitate de angajare, dar si in ceea ce privea oferirea de locuinte si alte aspect al

vietii cotidiene.

Prtea introductive a actului legislative a dat nastere unei dintre cele mai mari controverse

politcie. Legea a avut un impact pozitiv asupra populatiei, deoarece legitima schimbarile aboslut

necesare ce trebuiau sa cuprinda societatea americana; dar, in acelasi timp, pentru a putea fi

votata ea avea nevoie de calitatile formidabile ale presedintelui Johnson. Era de inteles ca

majoritatea republicanilor si a democratilor din nord sprijineau aceasta lege, dar Johnson avea

nevoie de votul pozitiv a doua treimi din Senat. Acest lucru era absolute necesar, pentru a

preintampina orice tentative de sabotaj a senatorilor democrati din Sud.

La 8 ianuarie 1964, Lyndon B. Johnson indeamna Congresul sa faca cunoscuta acea

sesiune, ca fiind sesiunea in care s-au luat mai multe masuri privind drepturile civile decat in

restul de o suta de intalniri combinate. In lunile urmatoare au existat dezbateri intense pe

marginea acestei legi. Casa Reprezentantilor a tinut mai mult de 70 de zile de audieri, in timpul

carora 275 de matori au fost interogati, fiind scrise cca 6000 de pagini de maturii. La sfarsitul

acestui proces, legea este votata, trecand cu 290 de voturi pentru si 130 impotriva. La 10 iunie

1964, dezbaterile pe marginea acestei legi iau sfarsit. La o saptamana dupa Senatul prezinta

propria sa versiune a legii. La 2 iulie 1964, Casa Reprezentantilor este de acord cu versiunea

prezentata de Senat, trimitand legea la Casa Alba. In seara aceleiasi zile Lyndon B. Johnson

semneaza legea spundu-le americanilor: “Americani de orice rasa si culoare au murit in lupta

pentru a proteja libertatea noastra.”

Astfel dupa doua secole de sclavie, segregatie si inegalitate, stabilita prin lege. Legea

privind drepturile civile din anul 1964, da guvernului federal drepturile de care avea nevoie

pentru a putea pedepsi discriminarea rasiala.

Prevederile acestei legi sun inscrise in titluti. Punctele principale sunt:

Titlul I: desfiinteaza aplicare discriminatorie a cerintelor de inregistrare a

votantului.

Titlul II: interzice discriminarea in ceea ce priveste acordarea locuintelor. Acest

punt cutorizeaza indivizii sa intenteze procese s perminte procurorului general al

SUA sa intervina in procesele considerate de interes public.

Titlul III: autroizeaza procurorul general sa deschida un proces in conditiile in

care renuntarea la segregatie este pusa in pericol si daca o persoana care este

vatamata nu se afla in posibilitatea de a se apara.

Titlul IV: autoriza procurorul general sa intenteze process scolilor ce nu

respectau prevederile legii.

Titlul VI: imputernicea guvernul federal sa opreasca acordarea de fonduri

oricarei activitati care ar fi practicat orice forma de discriminare.

Titlul VII: interzicea angajarea discriminatorie in cazul oricarei afaceri ce avea

mai mult de 25 de angajati. Se infiinta astfel o comisie care analiza cazurile de

discriminarea in ceea ce privea recrutare, angajarea , compensatia si avansarile.

II.4.LEGEA PRIVIND DREPTUL DE VOT 1965

Pana in momentul 1965 fusesera facut eforturi pentru incercare de acordare a dreptului de

vot, insa aceste incercari au avut consecinte modeste si, in unele zone au fot total ineficiente.

Asasinearea activitilor pentru drepturile de vot in state precu Philadelphia sau Mississippi au

adus aceasta problma in centrul atentiei nationale. La aceste actiuni se adauga violentele si actele

de terrorism. Atacul neprovovat al trupelor de sata asupra manisfestantilor neargresivi ce

traversau podul Edmun Pettus din Selma, Alabama, il face pe presedintele Congresului sa treaca

peste protestele oficialilor din Sud. Presedintele Johnson face aple pentru o lege puternica

privind dreptul de vot, incepand sa aiba loc audieri pentru ceea ce avea sa devina legea pentru

drepturile de vot.

Congresul a stabilit ca legile federale anti-discriminare existente nu au fost suficiente

pentru a depăși rezistența funcționarilor de stat pentru punerea în aplicare al celui de-al 15-lea

Amendament . Audierile legislative au arătat că eforturile Departamentul de Justiție de a elimina

practicile electorale discriminatorii, s-au dovedit a avea succes în punerea bazelor procesului de

înregistrare; de îndată ce o practica sau procedura discriminatorie era dovedita a fi

neconstituțională, una noua ii lua locul.

Președintele Johnson a semnat legea rezultată pe 06 august 1965 . Secțiunea a 2-a a

legii, ce urmeza îndeaproape limbajul celui de-al 15-lea Amendament, punea in aplicare o

interdicție la nivel național împotriva negarii sau ingradirii dreptului de a vota pe criterii de

alfabetizare Printre prevederile sale , actul conține dispoziții speciale de aplicare orientate spre

acele zone ale țării în care Congresul a crezut ca potențialul de discriminare ar fi cel mai mare .

În conformitate cu secțiunea 5 , jurisdicțiile acoperite de aceste prevederi speciale nu au putut

pune în aplicare orice schimbare care afectează procesul de vot până cand procurorul general nu

stabilea ca schimbarea nu a avut un scop discriminatoriu și ca nu ar avea un efect

discriminatoriu. În plus, Procurorul General putea desemna intr-o regiune acoperita de aceste

prevederi special, un examinator federal pentru a verifica integritatea persoanelor care au doreau

să se înregistreze la vot . Mai mult , în acele regiuni în care un examinator federal a fost numit,

procurorul general putea solicita ca acesta sa monitorizeze activitățile din loc de votare al

regiunii.

Legea privind drepturile de vot nu a inclus o prevedere care interzice taxele, dar ea il

imputernicea pe procurorul general sa conteste legitimitatea acestora, in locurile unde ar fi putut

aprea probleme. În cazul “Harper vs. Consiliul de Stat pentru alegeri din Virginia” (1966),

Curtea Supremă de Justiție a determinat ca impozitul impus de statul Virginia ca fiind

neconstituțional conform cu Amendamentul 14 . Între 1965 și 1969 , Curtea Supremă de Justiție

a emis, de asemenea, mai multe decizii cheie dezbatand constituționalitatea secțiunii 5 și

pedepsind o gama largă de practici de vot care necesitau revizuirea aesteia. După cum Curtea

Supremă de Justiție a spus în decizia sa de susținerea constituționalitatii Legii din 1966:

“Congresul a constatat că disputarea caz cu caz a neregululor s-a dovedit a fi inadecvata pentru a

combate la scară largă a discriminării in ceea ce priveste votul ,din cauza necesarului timp și de

energie urias pentru a depăși aceste tactici obstrucționiste întâlnite în mod invariabil în aceste

procese . Dupa ce am indurat aproape un secol de rezistență sistematică la cel de-al

cincisprezecelea Amendament, Congresul ar putea foarte bine să decidă sa transforme acest timp

in pedesirea rau-voitorilor si ajutare victimilelor lor”

Congresul a extins Secțiunea 5 timp de cinci ani în 1970 și timp de șapte ani, în 1975 . Cu

aceste extensii Congresul a validat dreptul Curții Supreme de interpretare largă a domeniului de

aplicare al secțiunii 5. În timpul audierilor cu privire la aceste extensii Congresul a auzit mărturii

ample cu privire la modul în care electoratului de culoare cu drept de vot i-au fost manipulate,

prin falsificarea, anexiuni, precum și alte modificări structurale, drepturile de folosire a

buletinelor de vot . Congresul a auzit , de asemenea, mărturii ample despre discriminarea in

locatiile de votare la care au fost supusi cetățenii americani hispanici, asiatici si nativi,

amendamentele din 1975 adaugand o serie de protectii, in ceea ce priveste votul pentru cetățenii

reprezentanti ai minorităților lingvistice.

Legea privind drepturile de vot , adoptată inițial în 1965 și extinsa în 1970 , 1975 și

1982, este în general considerată piesa cea mai de succes a legislației drepturilor civile adoptata

vreodată de către Congresul Statelor Unite. Actul ofera o garanție permanent celui de-al 15-lea

Amendament, si anume că, nici unui cetatean american nu i se poate refuza dreptul de a vota pe

motive de rasă sau culoare. În plus , legea conține mai multe prevederi speciale care impun

criterii mult mai stricte în anumite jurisdicții din întreaga țară.

A fost adoptata, intr-un moment în care afro-americaniinu se bucrau de drepturi

electorale în mai multe state din Sud , actul impunand măsuri de restabilire a dreptului de vot.

Secțiunea a 4- a punea capat cerințelor de alfabetizare care erau cirterii pentru acordarea

dreptuluide vot în șase state din sud ( Alabama , Georgia , Louisiana , Mississippi , Carolina de

Sud , și Virginia ), precum și în mai multe regiuni din Carolina de Nord, acolo unde in momentul

alegerilor prezidentiale din anul1964 nuamrul alegatorilor inregistrati era cu jumatatea mai mic

decat numarul persoanelor ce aveau varsta necesara pentru a vota . În conformitate cu termenii

din secțiunea 5, nici o schimbare a modalitatii de votare nu putea fi facuta legal pana in

momentul in care nu era aprobata de o curte formata din trei judecatori (din D.C.) sau nu era

aprobata de procurorul general al SUA. Alte sectiuni il imputerniceau pe procurorul general sa

numeasca examinator federali in problema votului, care erau trimisi in juristirctiile care se

confruntau cu probleme discriminatori unde se asigurau ca procesul democratic nu este ingradit

sub nici o forma.