studiul pieȚei muncii din - gov.mdmuncii la nivel agregat a crescut practic sincron cu nivelul de...

STUDIUL PIEȚEI MUNCII DIN

REPUBLICA MOLDOVA

Chişinău, 2020

2

CUPRINS

ACRONIME ...................................................................................................................................................... 4

SUMAR EXECUTIV ......................................................................................................................................... 5

INTRODUCERE ............................................................................................................................................... 8

CAPITOLUL 1. SITUAȚIA ACTUALĂ PE PIAȚA MUNCII ........................................................................... 10

1.1. Analiza indicatorilor agregați a pieței muncii ................................................................................ 10

1.2. Analiza indicatorilor pieței muncii în profil de vârstă ................................................................... 23

1.3. Analiza indicatorilor pieței muncii în profil regional și mediu de reședință ............................... 25

1.4. Analiza indicatorilor pieței muncii în profil de gen ....................................................................... 30

CAPITOLUL 2. ANALIZA SUBUTILIZĂRII FORȚEI DE MUNCĂ: CARE ESTE POTENȚIALUL DE

MOBILIZARE? ............................................................................................................................................... 34

CAPITOLUL 3. ANALIZA DEFICITULUI FORȚEI DE MUNCĂ: REAL SAU IMAGINAR? ......................... 42

CAPITOLUL 4. PROGNOZA TENDINȚELOR PE PIAȚA MUNCII ............................................................... 50

4.1. Cadrul metodologic pentru realizarea prognozei .............................................................................. 50

4.2. Prognoza indicatorilor de ocupare a forței de muncă pentru perioada 2020-2025 ........................ 56

CAPITOLUL 5. ANALIZA OPORTUNITĂȚII LIBERALIZĂRII ACCESULUI FORȚEI DE MUNCĂ STRĂINE

PE PIAȚA MUNCII DIN REPUBLICA MOLDOVA ....................................................................................... 64

5.1. Caracteristica migrației în scop de muncă în Republica Moldova .............................................. 64

5.1.1. Cadrul de reglementare și instituțional ....................................................................................... 64

5.1.2. Estimarea stricteții legislației muncii în Republica Moldova ....................................................... 66

5.2. Evaluarea situației curente în ce privește accesul forței de muncă străină pe piața muncii din

Republica Moldova ....................................................................................................................................... 67

5.3. Instrumente de gestionare a migrației în scop de muncă ............................................................ 68

5.4. Analiza practicilor internaționale în atragerea forței de muncă străine...................................... 70

5.4.1. Albania ........................................................................................................................................ 71

5.4.2. Republica Coreea ....................................................................................................................... 72

5.4.3. Uniunea Europeană .................................................................................................................... 74

5.5. Propuneri de îmbunătățire a politicii de admitere a forței de muncă străine în Republica

Moldova ......................................................................................................................................................... 76

5.6. Lista potențială de țări pentru atragerea forței de muncă străină .............................................. 80

3

5.7. Potențialele consecințe ale admiterii forței de muncă străine în Republica Moldova ............. 83

5.7.1. Efectele asupra pieței muncii ...................................................................................................... 83

5.7.2. Efectele fiscale ............................................................................................................................ 83

5.7.3. Efectele sociale și culturale ........................................................................................................ 84

5.7.4. Impactul atragerii forței de muncă străină asupra economiei naționale ..................................... 84

5.7.5. Concluzii ..................................................................................................................................... 85

CAPITOLUL 6. IMPACTUL PANDEMIEI COVID – 19 ASUPRA PIEȚEI MUNCII ...................................... 86

6.1. Pandemia COVID – 19 și piața muncii: tendințe și prognoze ...................................................... 86

6.2. Politici de diminuare a impactului pandemiei COVID – 19 ........................................................... 88

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI ................................................................................................................... 93

REFERINŢE ................................................................................................................................................. 100

ANEXE………………………………………………………………………………………………………………..101

Anexa 1. Metodologia de analiză a pieței muncii din Republica Moldova ............................................ 101

Anexa 2. Evoluția numărului salariaților pe activități economice comercializabile și non-

comercializabile .......................................................................................................................................... 108

Anexa 3. Testarea staționarității variabilelor: productivitatea muncii și numărul mediu de salariați

112

Anexa 4. Testele aferente alegerii regresiei pentru productivitatea muncii ......................................... 112

Anexa 5. Testele aferente alegerii regresiei pentru numărul mediu de salariați ................................. 113

Anexa 6. Testarea staționarității variabilelor: venituri din vânzări și numărul mediu de salariați ..... 113

Anexa 7. Prognoza populației ocupate pe activități economice (conform secțiunilor CAEM) ........... 114

Anexa 8. Prognoza populației ocupate pe ocupații ................................................................................ 116

Anexa 9. Prognoza indicatorilor ocupaționali în sectorul real pe activități economice (conform

diviziunilor CAEM) ...................................................................................................................................... 117

Anexa 10. Scoruri acordate componentelor EPL - Moldova conform Metodologiei OCDE v3 ........... 129

4

ACRONIME

AA – Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană AFM – Ancheta Forței de Muncă ANOFM – Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă BNS – Biroul Național de Statistică CAEM – Clasificatorul Activităților din Economia Moldovei CNAS – Casa Națională de Asigurări Sociale EPL – Strictețea legislației muncii EPS – Programul de admitere a lucrătorilor străini în Coreea de Sud FWPC – Comitetul pentru politica externă a forței de muncă GIZ – Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei GCI – Indicele Global al Competitivității LMT – Testul pieței muncii MEI – Ministerul Economiei și Infrastructurii MÎ – Memorandum de înțelegere MSMPS – Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale NEET – Tineri care nu sunt ocupați, nu studiază/învață și nu participă la instruiri informale OCDE – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică OIM – Organizația Internațională a Muncii OMC – Organizația Mondială a Comerțului PBS – Sisteme de atragere a lucrătorilor străini bazate pe punctaj PIB – Produsul Intern Brut PPC – Paritatea puterii de cumpărare RA – Rata de activitate RO – Rata de ocupare RȘ - Rata de șomaj UAT – Unitate teritorial administrativă UNESCO – Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură VAB – Valoarea Adăugată Brută.

5

SUMAR EXECUTIV

Studiul pieței muncii din Republica Moldova a fost pregătit la solicitarea Ministerului Economiei

și Infrastructurii și Ministerului Sănătății, Muncii şi Protecției Sociale, cu suportul proiectului

"Consilierea Guvernului Republicii Moldova în politici economice", implementat de Agenția de

Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Analiza situației pe piața muncii din Republica Moldova (Capitolul 1) a scos în evidență

următoarele tendințe:

• Potențialul demografic al Republicii Moldova este într-un proces de erodare constantă și

care a luat amploare în ultimii ani. Conform noilor date demografice, ajustate la rezultatele

recensământului din 2014, numărul populației totale s-a redus estimativ cu aproximativ

25% în perioada 2004 – 2019, de la 3,6 (populație stabilă) la 2,7 (populație cu reședință

obișnuită) milioane de oameni. Cauzele principale a diminuării rapide a numărului

populației sunt migrația externă și sporul natural negativ.

• Cererea forței de muncă a scăzut gradual și a fost relativ imună atât față de șocurile

economice, cât și față de perioadele de creștere mai rapidă a economiei. Rata de ocupare

a populației a coborât pe parcursul ultimilor două decenii până la nivelul de aproximativ

40% în ultimii ani, fără a se înregistra o oarecare îmbunătățire vizibilă la acest capitol.

• Oferta forței de muncă, spre deosebire de cerere, a fost mai sensibilă la ciclurile

economice. Ratele de șomaj creșteau brusc după crizele din 1998, 2009 și 2015, după

care se diminuau gradual în perioadele de creștere economică. Către 2019 șomajul a

scăzut sub 4%, nivelul minim istoric din ultimele decenii.

• Dinamica agregată a ocupării atât a celei formale, cât și a celei informale a fost influențată

de schimbările structurale în economia națională. În perioada 2003 – 2018 a scăzut

semnificativ numărul populației ocupate în agricultură, cu peste 200 mii de persoane

(calculat în baza populației stabile). Volumul forței de muncă eliberat din agricultură nu a

fost, însă, absorbit de restul activităților economice, care cumulativ au asigurat o creștere

doar de 28 mii persoane în aceeași perioadă.

• Pe parcursul perioadei 2007 – 2018 structura ocupării pe principalele grupuri de ocupații

nu a suferit schimbări majore. O ușoară diminuare a avut loc doar în grupurile de ocupații

ce necesită competențe joase, dar în aceste grupuri continuă să activeze aproximativ 50%

din totalul populației ocupate din Republica Moldova.

• Schimbările structurale în cererea forței de muncă au dus și la modificări esențiale în

structura ofertei după nivelul de instruire, care au fost însă destul de dezechilibrate.

Aspectul pozitiv a constat în faptul că s-a majorat esențial ponderea populației cu studii

superioare și s-a diminuat numărul celor care au studii finalizate doar la nivel de școală

primară sau fără studii.

• Schimbările structurale și în nivelul de instruire a ocupării au contribuit pozitiv la dinamica

productivității muncii, care a crescut destul de semnificativ. Totodată, productivitatea

muncii la nivel agregat a crescut practic sincron cu nivelul de salarizare, ceea ce este un

factor pozitiv pentru păstrarea competitivității economiei naționale. În perioada 2003 –

2018 atât productivitatea muncii agregate, cât și câștigul salarial mediu pe economie au

crescut aproximativ de 2,2 ori. Totodată, această creștere a productivității muncii a fost

înregistrată doar în sectorul formal al economiei, iar în cel informal productivitatea a

stagnat.

• Îmbătrânirea rapidă a populației este una din cauzele principale a diminuării activității

economice agregate a populației din ultimele decenii. Totodată, în deceniul 2008 – 2018 a

crescut semnificativ numărul tinerilor (15 – 34 ani), care nu erau implicați nici în activități

6

economice, dar nici în studii – grupul NEET (din engleză ”Not in Employement, Education

or Training). Deci, atragerea tinerilor în piața muncii rămâne a fi o provocare.

• Pe parcursul ultimilor două decenii s-au amplificat decalajele pe piața muncii în profil

regional și mediu de reședință. Diferențele între regiunile urbane și cel rurale au crescut

preponderent nu la indicatorii cantitativi, dar la cei calitativi. Se evidențiază creșterea

rapidă a ocupării informale în zonele rurale, în timp ce în orașe tendința este descendentă.

Ratele de activitate mai joase ale populației din mediul rural sunt cauzate și de migrația

intensă. Decalajele se amplifică sau se mențin și între diferite regiuni ale țării.

• Piața muncii din Republica Moldova se caracterizează prin prezența unor decalaje de gen,

unele din ele amplificându-se doar cu timpul. Bărbații sunt mai activi pe piața muncii și

primesc în medie un nivel de salarizare mai înalt decât femeile. Totodată, activitatea

economică mai sporită a bărbaților rezultă și în rate mai mari de migrație externă în

comparație cu femeile, dar și într-un nivel mai înalt de ocupare informală.

• Analiza tendințelor pe piața muncii este îngreunată prin faptul că există diferențe în datele

statistice din diferite surse și întreruperi de serii de timp. De exemplu, există diferențe între

datele pe numărul salariaților publicate de către Biroului Național de Statistică și Casa

Națională de Asigurări Sociale, deși tendințele sunt similare în ultimii ani. Astfel, este

necesar un efort de colaborare instituțională pentru a identifica sursa diferențelor și

numărul real de salariați.

Analiza subutilizării forței de muncă (Capitolul 2) a reliefat următoarele tendințe și volum de

mobilizare a forței de muncă:

• Sursele ușoare de mobilizare a forței de muncă sunt practic epuizate, fiind necesare

măsuri de stimulare a populației economic inactive și reforme structurale. Rezerve

potențiale mai mari sunt doar în populația economic inactivă, în special gospodăriile

casnice care produc pentru consum propriu, femeile casnice și o parte de emigranți de

scurtă durată. Rezervele potențiale din aceste surse pot să atingă un număr de 152 mii

persoane (calculat în baza populației stabile).

• O potențială schimbare structurală în economia națională ar duce la majorarea ofertei

forței de muncă din contul agriculturii cu aproximativ 40 mii persoane (calculat în baza

populației stabile).

Analiza deficitului forței de muncă (Capitolul 3) a scos în evidență următoarele dezechilibre

între cererea și oferta forței de muncă:

• Piața muncii din Republica Moldova a cunoscut o creștere mai rapidă a cererii decât a

ofertei forței de muncă în ultimii ani. Către 2019 stocul locurilor vacante în economia

națională a crescut tocmai cu 83% față de 2015, iar numărul șomerilor înregistrați a scăzut

la un nivel minim din ultimele două decenii. Aceste tendințe au dus la excedentul cererii

față de ofertă în mărime de aproximativ 5000 locuri vacante. Totodată, cererea s-a

concentrat doar în câteva activități economice (auto, comerțul și tehnologia informației),

geografic crescând în continuare importanța mun. Chișinău. De asemenea, excedentul

cererii la nivel agregat este pentru locurile de muncă ce nu necesită un nivel avansat de

studii, deci pentru competențe joase.

• Dezechilibrul dintre cererea și oferta forței de muncă se reflectă în dinamica salarizării,

care a crescut semnificativ în termeni reali. În perioada 2015 – 2018 câștigul mediu salarial

pe economie a crescut în termeni reali cu 28%. Această majorare a salariilor a fost

cauzată de așa factori precum (i) creșterea economică, (ii) majorarea salariilor în sectorul

public și (iii) deficitul forței de muncă în unele domenii ale economiei naționale.

Efectuarea prognozelor tendințelor indicatorilor de ocupare a forței de muncă pentru

perioada 2020-2025 (Capitolul 4), cu utilizarea modelelor econometrice, a permis să

concluzionăm următoarele:

7

• Republica Moldova a intrat în criză provocată de COVID-19 cu un anumit deficit al forței de

muncă. În 2020, din cauza recesiunii provocate de răspândirea pandemiei, deficitul va

dispărea. Oferta de muncă va scădea puțin, însă cererea se va diminua semnificativ din

cauza comprimării activității economice. Drept urmare, numărul salariaților din sectorul real

se va reduce cu 12,7% (circa 59,4 mii persoane), iar pe piață va apărea un surplus

semnificativ al forței de muncă, caracterizat, inclusiv, prin creșterea șomajului. Anticipăm

că în 2020 numărul șomerilor s-ar putea apropia de 100 mii persoane.

• În perioada 2021-2023, deși economia se va relansa și cererea pentru forța de muncă va

crește, se va menține un surplus al forței de muncă. Abia, în 2024 la nivelul întregii

economii se va atesta din nou un deficit al forței de muncă. Totodată, la nivel de activități

economice apariția deficitului se va produce în perioade diferite. De exemplu, în agricultură

și industria prelucrătoare, deficitul va apărea în 2023, iar în construcții și comerț neajunsul

forței de muncă va fi resimțit în anul 2025.

Urmare evaluării oportunității liberalizării accesului forței de muncă străine pe piața muncii

din Republica Moldova (Capitolul 5) s-a identificat că:

• Studiul vine cu o analiză a bunelor practici internaționale ce țin de atragerea forței de

muncă străină și cu un set de recomandări pentru politicile naționale, în cazul în care se

decide de a liberaliza în continuare accesul către piața muncii din Republica Moldova. În

contextul crizei economice cauzate de COVID - 19 și existența unor rezerve pe intern de

mobilizare a forței de muncă, recomandările ce țin de atragerea forței de muncă străină își

pierd din actualitate. Propunerile de politici în acest domeniu pot fi analizate mai detaliat

doar pe termen mediu, după anul 2025, când se prognozează să reapară deficitul forței de

muncă pe piața muncii locale.

• Abordarea suplinirii cererii angajatorilor cu forță de muncă străină urmează a fi analizată

din perspectiva impactului social, dar și a relației cost-beneficiu, iar atragerea forței de

muncă străină în Republica Moldova este însoțită și de o serie de riscuri.

La analiza impactului pandemiei COVID-19 asupra pieței muncii din Republica Moldova

(Capitolul 6), s-au tras următoarele concluzii:

• Pandemia COVID – 19 este unul din cele mai mare șocuri pentru economia națională din

ultimele decenii. Ca și în cazul crizei din 2009, factorii principali, care vor afecta piața

muncii, vor fi: (I) scăderea cererii pentru forța de muncă din cauza factorilor interni și

externi; (II) scăderea remiterilor și reîntoarcerea emigranților.

• În primele luni ale 2020 impactul prealabil al pandemiei COVID – 19 asupra pieței muncii

este comparabil cu efectele crizei din 2009, dar există și unele semne de îngrijorare.

Efectele crizei pandemiei au început să fie resimțite doar din aprilie 2020, ceea ce a dus la

o creștere a numărului șomerilor înregistrați cu tocmai 48% față de luna precedentă. Se

prognozează că criza, cauzată de COVID – 19, va duce la o majorare mai pronunțată a

populației inactive de 25 – 60 ani, care va crește în 2020 tocmai cu 30% f-a-p.

• Pandemia COVID – 19 va avea un impact major și de durată asupra pieței muncii din

Republica Moldova, fiind necesar un răspuns prompt și de anvergură din partea statului

pentru a diminua consecințele. Printre principalele propuneri de politici de combatere a

crizei cauzate de COVID – 19 pot fi: (i) măsuri de susținere a companiilor, (ii) măsuri de

menținere a locurilor de muncă, (iii) acordarea suportului social populației ocupate și (iv)

măsuri de valorificare a potențialului economic a emigranților.

8

INTRODUCERE

Studiul pieței muncii din Republica Moldova (în continuare – Studiul) a fost elaborat la

solicitarea Ministerului Economiei şi Infrastructurii (MEI) și Ministerului Sănătății, Muncii și

Protecției Sociale (MSMPS), cu suportul proiectului "Consilierea Guvernului Republicii Moldova

(RM) în politici economice", implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei

(GIZ) cu suportul financiar al Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al

Germaniei (BMZ) și al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).

Factorul muncă este unul crucial pentru creșterea economică durabilă atât din punct de

vedere cantitativ, cât și calitativ. Participarea unui număr cât mai mare de persoane în

activitatea economică este un factor stimulator pentru creșterea numărului afacerilor, deci este un

factor de creștere extensivă a economiei. Pe de altă parte, fără o aprofundare a calității factorului

uman, i.e. a capitalului uman, creșterea economică nu poate să fie durabilă. Acumularea și

îmbunătățirea capitalului uman este crucială pentru creșterea susținută și echitabilă a veniturilor,

precum și pentru dezvoltarea afacerilor inovative și competitive.

Piața muncii a Republicii Moldova se ciocnește cu provocări atât din punct de vedere a

cantității, cât și calității forței de muncă. Principalele de menționat sunt ratele joase de

participare și ocupare a populației, care sunt cauzate de mai mulți factori, precum migrația

externă, îmbătrânirea populației, structura economică și a ocupării nefavorabilă ș.a. De

asemenea, acumularea capitalului uman este influențată negativ de calitatea sistemului

educațional, discrepanța dintre oferta și cererea forței de muncă calificată, migrația ș.a. Cu timpul

constrângerile pentru piața muncii doar se intensifică, fapt confirmat de datele recensământului

populației din 2014.

O provocare sensibilă pentru piața muncii din Republica Moldova a fost declanșarea

pandemiei COVID - 19 în martie 2020. Pe lângă efectele asupra sănătății, pandemia COVID-19

are consecințe sociale și economice negative semnificative. Situația excepțională, declarată în

Republica Moldova în martie-mai 2020, a condus la constrângeri pe piața forței de muncă, a lovit

în afacerile locale și a afectat grupurile vulnerabile, inclusiv persoanele care mizează pe

remitențe.

În pofida tendințelor negative și acumulării constrângerilor pe piața muncii, nu există o

analiză sistemică a acestui domeniu. Până la momentul actual au fost făcute mai multe studii și

analize privind piața muncii a Republicii Moldova, dar nici unul din ele nu a cuprins toate

problemele și aspectele într-un format sistemic. Acest fapt nu permite de văzut situația în

ansamblu și de ierarhizat problemele și constrângerile după gravitatea lor și prioritatea de

intervenții. De asemenea, calitatea analizelor pieței muncii a fost influențată și de statistica

oficială, care nu reflecta obiectiv numărul real al populației în țară. Odată cu ajustarea în anul

2019 a statisticii la rezultatele recensământului din 2014, apare oportunitatea de a efectua o

analiză a pieței muncii, care să reflecte situația reală.

Ținând cont de cele expuse mai sus, prezentul Studiu are scopul de a crea o viziune

sistemică a domeniului ce ar scoate în evidență cele mai grave probleme, precum și de a

formula un set concret de intervenții de politici. Ca bază pentru elaborarea Studiului a servit

Metodologia de analiză a pieței muncii din Republica Moldova, pregătită de organizația CAI

Expert-Grup, contractată de GIZ (Anexa nr.1).

Procesul de pregătire a Studiului a constat din următoarele etape: (I) Analiza literaturii

existente și colectarea datelor; (II) Elaborarea Studiului pieței muncii; (III) Consultarea și

9

finalizarea Studiului pieței muncii din Republica Moldova. Principalele metode de cercetare

au fost: cantitative (prelucrarea primară a datelor/indicatorilor statistici, analiza evoluției

indicatorilor existenți și calcularea unor indicatori derivați și/sau ajustați la particularitățile

metodologiilor, metode econometrice etc.) și calitative (interviuri cu instituțiile relevante privind

identificarea surselor posibile de date disponibile, analiza literaturii și metodologiilor existente

privind piața muncii etc.).

Evidențiem că în anul 2019 Biroul Național de Statistică a revizuit semnificativ metodologia

de estimare a indicatorilor pieței muncii.1 Din acest considerent analiza pe termen lung a

tendințelor pe piața muncii s-a bazat pe datele calculate în baza populație stabile, acoperind

preponderent perioada 2003 – 2018. Aceste tendințe au fost completate și pentru anul 2019, unde

au fost disponibile datele dezagregate. Din cauza revizuirilor metodologice, în studiu sunt scoase

în evidență unele tendințe ce contravin consensului atins privind situația de pe piața muncii din

Republica Moldova.

În pregătirea Studiului au fost implicate mai multe autorități și instituții cu competențe în

domeniul pieței muncii. Drept surse de informație de bază pentru elaborarea Studiului au fost

datele Biroului Național de Statistică (BNS), Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă

(ANOFM), Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), precum și datele administrative ale MEI,

MSMPS etc. Este de menționat că, cu organizațiile vizate au fost organizate și ședințe de lucru în

cadrul cărora au fost discutate aspecte legate de structura și conținutul Studiului, așteptările de la

acesta, accesul la date statistice pentru elaborarea părții analitice, precum și potențialele măsuri

pentru îmbunătățirea situației pe piața muncii din Republica Moldova.

În final, menționăm că elaborarea Studiului în cauză este determinată de necesitatea

echilibrării pieței muncii din Republica Moldova prin implementarea unui set de măsuri,

inclusiv adresate și depășirii consecințelor pandemiei COVID-19. Printre aceste măsuri vom

menționa creșterea nivelului ocupării forței de muncă şi a calității acesteia, identificarea rezervelor

interne de atragere a forței de muncă, sporirea competitivității forței de muncă, asigurarea unui

grad mai mare de incluziune pe piața muncii, în special a grupurilor social-vulnerabile, stimularea

economică și atragerea migranților, acoperirea deficitului forței de muncă inclusiv prin accesul

străinilor etc.

1 https://statistica.gov.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=6468

https://statistica.gov.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=6468

10

CAPITOLUL 1. SITUAȚIA ACTUALĂ PE PIAȚA MUNCII

1.1. Analiza indicatorilor agregați a pieței muncii

Unul din factorii de producție cruciali pentru o creștere economică durabilă este forța de

muncă. Impactul factorului muncă asupra creșterii economice este însă cu atât mai amplu și de

lungă durată, cu cât potențialul său cantitativ și calitativ este utilizat în plină măsură. Aspectul

cantitativ a forței de muncă ține de potențialul demografic de care dispune o țară și măsura în

care acest potențial demografic este utilizat direct în procesele economice. Pe de altă parte,

aspectul calitativ al factorului muncă se poate de cuantificat prin nivelul de educație atins, dar și

prin structura de ocupare, e.g. dacă nivelul de educație corespunde cu competențele cerute la

locul de muncă. La ambele capitole, cantitativ și calitativ, Republica Moldova se ciocnește cu mari

provocări.

Potențialul demografic al Republicii Moldova este într-un proces de erodare constantă și

care a luat amploare în ultimii ani. Conform noilor date demografice, ajustate la rezultatele

recensământului din 2014, numărul populației totale s-a redus estimativ cu aproximativ 25% în

perioada 2004 – 2019 de la 3,6 la 2,7 milioane de oameni. Această reducere este cu mult mai

vastă decât cifrele publicate pentru populația stabilă, conform cărora în perioada menționată

reducerea a fost doar cu 2% (Figura 1). Situația este și mai îngrijorătoare dacă analizăm

tendințele demografice pentru perioada 2014 – 2019, inclusiv și pe principalele grupe de

vârstă.2 În doar cinci ani populația totală cu reședință obișnuită a scăzut cu aproximativ 7%

(Caseta 1). Mai rapid se află în scădere însă forța de muncă, i.e. populația cu vârsta de peste 15

ani, cu aproximativ 8% în perioada analizată. Dinamica este și mai alarmantă pentru populația din

grupa de vârstă de 15 – 65 ani, cei care potențial pot fi mai activi implicați pe piața muncii.

Numărul populației din această grupă s-a redus tocmai cu 12% (Figura 2). Astfel, potențialul forței

de muncă în Republica Moldova este într-o constantă și accelerată contractare.

Figura 1. Indicii populației stabile și celei cu reședință obișnuită (estimată), 2004 = 1

Figura 2. Indicii populației cu reședință obișnuită pe principalele grupe de vârstă, 2014 = 1

Sursa: Calculele autorilor în baza datelor BNS Sursa: Calculele autorilor în baza datelor BNS

Cauzele principale de diminuare rapidă a numărului populației sunt migrația externă și

sporul natural negativ. Amploarea migrației externe, calculată în baza numărului populației

stabile, a crescut exploziv în perioada 2000 – 2007 de la 138 la 335 mii de persoane, apoi urmând

o stabilizare și majorare graduală până la 350 mii în 2018. Astfel, ponderea populației plecate

peste hotare în perioada 2000 – 2018 s-ar fi majorat de la 3,8% la aproximativ 10% din totalul

2 Este utilizată pentru analiză doar perioada 2014 – 2019 din considerentul că BNS a făcut recalcularea pentru populația cu reședință obișnuită în baza rezultatelor recensământului populației din 2014 doar pentru intervalul de timp menționat.

11

populației stabile. În realitate, însă, BNS nu includea în această statistică persoanele antrenate în

procesele de migrație externă care la momentul efectuării cercetării în cadrul Anchetei Forței de

Muncă (AFM) erau în țară. Dacă sumăm și aceste persoane la cei raportați expres ca emigranți,

atunci ponderea celor antrenați în emigrație ar crește la 15,5% din totalul populației stabile (Figura

3). Chiar și această cifră pare să fie subestimată dacă să comparăm cu numărul populației cu

reședință obișnuită, care a fost mai mică cu 25% decât populația stabilă în 2018. Chiar dacă

cifrele privind numărul emigranților calculați în baza statisticii populației stabile subestimează

amploarea procesului, ele scot în evidență o tendință clară de majorare constantă a migrației

externe.

Sporul natural negativ al populației este un factor adițional ce a contribuit la amplificarea

tendințelor demografice negative, care s-a acutizat din nou în ultimii ani. Pe parcursul

ultimilor două decenii sporul natural a fost constant negativ, i.e. numărul celor născuți era mai mic

decât a celor decedați. Dinamica acestui indicator a cunoscut însă oscilații destul de semnificative

în această perioadă. În intervalul anilor 2000 – 2010 numărul celor decedați îl depășea pe cel al

născuților cu 4-5 mii de persoane. După o perioadă scurtă, când acest decalaj aproape că a

dispărut, a avut loc o înrăutățire bruscă în ultimii ani. Astfel, în anii 2017 – 2018 amploarea

sporului natural negativ a revenit la valorile alarmante înregistrate în mijlocul deceniului precedent

(Figura 4).

Figura 3. Dinamica populației plecate peste hotare (mii persoane, axa din stânga) și pondere lor în totalul populației stabile (%, axa din dreapta)

Figura 4. Dinamica sporului natural al populației stabile (persoane)


Potențialul demografic în declin nu este utilizat deloc în plina sa măsură, deși în ultimii ani

s-au înregistrat anumite evoluții pozitive modeste la acest capitol. Ponderea populației

economic active în totalul populației stabile, i.e. a forței de muncă, a fost în declin abrupt pe

parcursul deceniului precedent și a înregistrat doar unele evoluții pozitive în ultimii ani. Astfel rata

de activitate (RA) calculate pentru populația stabilă s-a diminuat de la 60% în anul 2000 la

aproximativ 40% în 2012, apoi ea a început să crească gradual până la 43% în 2018 (Figura 5).

De asemenea, situația cu activitatea economică a populației nu se va schimba esențial dacă

aplicăm retrospectiv schimbările aplicate pentru AFM din 2019 și pentru populația stabilă (Caseta

1). În cazul acesta RA va fi mai mică în ultimii ani cu 2-3 puncte procentuale din cauza creșterii

semnificative a numărului de gospodării casnice care produc pentru consum propriu. Totodată,

RA calculată în baza populației cu reședință obișnuită a fost ceva mai mare, în jur de 44-45% în

anii 2017 – 2018, cel mai probabil din cauza că numărul migrației externe inclusă în populația

stabilă este subestimată. Printre factorii principali ce au cauzat diminuarea activității economice a

populației în Republica Moldova este migrația externă în căutarea unui loc de muncă,

îmbătrânirea populației și problemele structurale ale cererii în economia națională.

12

Figura 5. Evoluția ratelor de activitate pentru populația stabilă și cea recalculată (%)3

Figura 6. Evoluția ratelor de ocupare (axa din stânga) și șomaj (axa din dreapta) recalculate pentru populația stabilă (%)


Cererea forței de muncă a scăzut gradual și a fost relativ imună atât față de șocurile

economice, cât și față de perioadele de creștere mai rapidă. Cererea forței de muncă,

estimată prin rata de ocupare (RO) a populației, a scăzut gradual în perioada 2003 – 2009 de la

48% la aproximativ 39-40%. După criza economică din 2009 nu a avut loc o restabilire

semnificativă a cererii și RO a stagnat în jurul ratei de 40% (Figura 6). Conform datelor AFM

calculate în baza populației cu reședință obișnuită, RO s-a majorat totuși până la 44,5% în anul

2018, dar a coborât din nou la 40,1% în 2019. Astfel, stagnarea sau creșterea nesemnificativă a

cererii forței de muncă este unul din factorii ce au dus la diminuarea activității economice a

populației pe parcursul ultimilor decenii.

Oferta forței de muncă, spre deosebire de cerere, a fost mai sensibilă la ciclurile

economice. Ratele de șomaj (RȘ) au crescut brusc după crizele din 1998, 2009 și 2015, după

care se diminuau gradual în perioadele de creștere economică (Figura 6). Către 2018 șomajul a

scăzut sub 4% atât în statistica efectuată în baza numărului populației stabile, cât și pentru cea cu

reședință obișnuită, urmând o ușoară creștere la 5,1% în 2019 (datele doar pentru populația cu

reședință obișnuită). Diminuarea numărului șomerilor se observă atât în datele colectate de BNS

în baza AFM, cât și în datele administrative colectate de către Agenția Națională pentru Ocuparea

Forței de Muncă (ANOFM), ceea ce confirmă tendința descendentă a șomajului din ultimii ani

(Figura 7). Totodată, oscilațiile șomajului pe parcursul timpului în lipsa majorării ocupării vorbesc

despre faptul că pe piața muncii în perioadele de criză intră persoane nu din contul reducerii

ocupării, dar preponderent din contul populației economic inactive, inclusiv și a celor plecați peste

hotare. Aceste evoluții scot în evidență vulnerabilitatea pieței muncii la șocurile economice atât

interne, cât și externe, și incapacitatea de a genera locuri de muncă adiționale în perioadele de

avânt economic.

Caseta 1. Aspecte metodologice privind calcularea indicatorilor statistici

Începând cu 2019 Biroul Național de Statistică (BNS) a operat următoarele modificări în AFM4:

1. Utilizarea numărului populației cu reședință obișnuită. Pentru estimarea indicatorilor

din AFM se utilizează numărul populației cu reședință obișnuită, care este recalculat în

baza rezultatelor Recensământului populației și a locuințelor din 2014 și nu este utilizat

3 Ratele de activitate au fost recalculate doar din 2003, deoarece doar din acest an este disponibilă statistica dezagregată pe gospodăriile casnice. 4 https://statistica.gov.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=6468

https://statistica.gov.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=6468

13

numărul populației stabile, cum s-a utilizat până în anul 2018 inclusiv. La rândul său,

reședință obișnuită este definită ca locul în care persoana a trăit preponderent în

ultimele 12 luni indiferent de absențele temporare. Populația stabilă este însă numărul

persoanelor care au domiciliu stabil pe teritoriul respectiv, inclusiv persoanele absente

temporar. Din acest considerent, în AFM calculată în baza populației cu reședință

obișnuită nu poate fi estimat „numărul persoanelor, declarate de către gospodării, ca

fiind plecate peste hotare la lucru sau în căutare de lucru”.

2. Aplicarea noului standard internațional în statistica muncii. Populația ocupată, în

conformitate cu noul standard, cuprinde doar persoanele care desfășoară activități de

producere a bunurilor sau de prestare a serviciilor pentru plată sau profit. Din acest

considerent din ocupare au fost excluse „persoanele ocupate în gospodărie auxiliară (de

pe lângă casă) cu producerea produselor agricole pentru consumul propriu al

gospodăriei”, care erau incluse în ocupare până în 2018 inclusiv.

Statistica privind piața muncii în baza AFM revizuite a fost publicată retrospectiv doar pentru anii

2016 – 2018. În același timp, seria de timp pentru indicatorii calculați în baza populației stabile

este disponibilă începând cu anul 2000. Din aceste considerente, în acest raport vor fi utilizați

preponderent indicatorii calculați în baza populației stabile dar cu ajustările aplicate noii

versiuni a AFM. Astfel, din populația stabilă vor fi excluse persoanele plecate peste hotare la

lucru, iar gospodăriile casnice vor fi transferate de la populația ocupată la cea inactivă.5

Figura 7. Evoluția numărului șomerilor raportați de BNS în baza AFM (axa din stânga) și celor noi înregistrați la ANOFM (axa din dreapta), mii persoane (ajustat sezonier)6

Figura 8. Evoluția indicelor de ocupare în întreprinderile din sectoarele formal și informal (axa din stânga, 2003 = 1) și ponderii ocupării informale (axa din dreapta, % din total ocupare)

Sursa: Calculele autorilor în baza datelor BNS și ANOFM Sursa: Calculele autorilor în baza datelor BNS

O provocare adițională pentru piața muncii este incapacitatea întreprinderilor din sectorul

formal al economiei de a genera locuri de muncă. Începând cu anul 2003 numărul angajaților

în întreprinderile din sectorul formal ale economiei este în continuă scădere. În perioada 2003 –

2018 numărul angajaților din aceste întreprinderi atât formal, cât și informal, s-a contractat cu

aproximativ 20%, de la 1025,8 mii la 824,7 mii persoane (Figura 8). Totodată, în aceeași perioadă

numărul de angajați în întreprinderile informale după o scurtă diminuare a început să crească

continuu. Către anul 2018 numărul de angajați în astfel de întreprinderi a fost la nivelul anului

2003, de aproximativ 200 mii persoane. Aceste tendințe au influențat și numărul celor ocupați

informal în economia națională, care s-a majorat în perioada analizată de la 12-13% la 19% din

total ocupați în ultimii ani, ceea ce constituia în 2018 aproximativ 480 mii persoane (fără

5 Statistica dezagregată pe unități de producție, deci și pentru gospodăriile casnice, este disponibilă dor începând cu anul 2003 și pentru unii indicatori începând cu 2007. Din acest considerent ajustările menționate sunt posibil de implementat doar începând cu acești ani. Astfel, seriile de timp utilizate în acest studiu încep preponderent cu anul 2003 sau 2007. 6 Datele de la ANOFM privind numărul șomerilor înregistrați sunt disponibile doar începând cu 2004.

14

gospodării casnice). Ponderea celor ocupați informal a crescut chiar la 23% în 2019 în cazul

datelor recente, calculate în baza populației cu reședință obișnuită. Astfel, în ultimii ani cererea

față de forța de muncă a provenit preponderent din sectorul informal al economiei, ce a

compensat reducerea cererii din partea întreprinderilor din sectorul formal.

Dinamica agregată a ocupării atât celei formale, cât și celei informale a fost influențată de

schimbările structurale în economia națională. În perioada 2003 – 2018 a scăzut semnificativ

numărul populației ocupate în agricultură, cu peste 200 mii persoane (Figura 9). Această

diminuare a ocupării a avut loc în cadrul întreprinderilor formale și informale din acest domeniu și

nu ia în considerație evoluția în cadrul gospodăriilor casnice, care va fi analizată mai jos. Volumul

forței de muncă eliberat din agricultură nu a fost însă absorbit de restul activităților economice,

care cumulativ au asigurat doar o creștere de 28 mii persoane în aceeași perioadă. Din activitățile

care se evidențiază sunt „Comerțul cu ridicata și amănuntul, hoteluri și restaurante” cu + 19 mii și

„Alte activități” cu tocmai 29 mii persoane, iar la restul a fost fie o creștere nesemnificativă fie

diminuare.

Schimbările structurale au dus și la modificarea importanței diferitor activități economice

în ocuparea forței de muncă. Diminuarea numărului persoanelor ocupate în agricultură a dus și

la contractarea ponderii acestui sector în ocuparea totală de la 37% în 2003 la 22% în 2018. În

pofida acestei diminuări, agricultura rămâne unul din sectoarele – cheie ca volum al cererii pentru

forța de muncă (Figura 10). Ponderea ocupării s-a diminuat gradual până la 20% în anul 2010,

apoi a urmat o stabilizare și o creștere ușoară în ultimii ani până la 22%. Un volum echivalent al

ocupării este doar în sectorul public (Administrația publică, învățământ, sănătate și asistență

socială), care și-a majorat ponderea în total ocupație în perioada 2003 – 2018 până la 22,5%. Un

nivel al ocupării comparabil cu sectoarele menționate, de asemenea în creștere, este în „Comerț

cu ridicata și amănuntul, hoteluri și restaurante”, deși în ultimii ani numărul total de ocupați în

această activitate s-a diminuat. Structura ocupării pe activități economice în anul 2019, calculată

în baza populației cu reședință obișnuită, nu a suferit schimbări semnificative în comparație cu

2018. Astfel, majoritatea ocupării în Republica Moldova se concentrează în activități economice

fie cu nivel potențial de productivitate scăzut (comerțul, administrația publică), fie vulnerabilă la

condițiile meteorologice (agricultura).

Figura 9. Modificarea numărului absolut al populației ocupate pe principalele activități economice, mii persoane

Figura 10. Modificările în ponderile ocupării pe activități economice, % din total ocupați


Schimbări structurale în economia națională au avut un impact și asupra distribuției

ocupării informale pe activități economice. Sectoarele în care se concentrează ocuparea

informală sunt agricultura, construcțiile și comerțul. Totodată, pe parcursul perioadei în toate

sectoarele economice ponderea ocupării informale s-a diminuat în perioada 2003 - 2018, iar cea

15

mai impresionantă scădere a avut loc în „Comerțul cu ridicata și amănuntul, hoteluri și

restaurante”. În acest sector ponderea ocupării informale a coborât de la 48% la doar 13% din

total ocupați în acest domeniu (Figura 11). Ponderea ocupării informale în această activitate a

coborât la 11,6% în 2019, calculat în baza populației cu reședință obișnuită. Unicele activități

economice în care ponderea ocupării informale a înregistrat creștere au fost construcțiile și

agricultura. Agricultura a fost cea mai afectată de aceste schimbări, către 2018 aproximativ 70%

din angajați în acest sector aveau locuri de muncă informale. În 2019 ponderea ocupării informale

în agricultură a fost de 64%, preponderent din cauza excluderii din populația ocupată a

gospodăriilor casnice.

Agricultura este sectorul ce a asigurat majorarea ocupării informale în economia națională

în ultimul deceniu. Creșterea ocupării în agricultură are loc exclusiv din contul locurilor de muncă

informale, care au compensat declinul celor formale. Aceste tendințe s-au accentuat după anul

2011 și în perioada 2011 – 2018 numărul celor angajați formal s-a diminuat cu 14%, iar celor

informal a explodat cu tocmai 44%. De fapt, creșterea ocupării informale în agricultură a fost acel

motor de creștere a ocupării agregate din ultimii ani menționată mai sus. Dat fiind faptul că

creșterea a avut loc exclusiv din contul locurilor de muncă informale din agricultură, ponderea

acestora în totalul ocupării informale din țară a crescut de la 50% la 63% în perioada 2011 – 2018

(Figura 12). În 2019 ocuparea informală în agricultură constituia 58% din totalul ocupării

informale, această diminuare fiind cauzată de schimbările metodologice. Totodată, tendințele

actuale de majorare a ocupării în agricultură, inclusiv din contul locurilor de muncă informale,

vorbesc despre insuccesul reformelor structurale din Republica Moldova.

Figura 11. Evoluția ocupării informale pe activități economice, % din populația ocupată pe activitatea economică respectivă

Figura 12. Evoluția indicelor ocupării formale și informale în agricultură (axa din stânga, 2003 = 1) și ponderii ocupării informale din agricultură (axa din dreapta, % din total ocupați informal)


Evoluții semnificative, doar la prima vedere pozitive, au avut loc și în structura populației

ocupate conform statutului profesional. Evoluția pozitivă s-a manifestat în creșterea ponderii

salariaților în totalul populației ocupate. În perioada 2003 – 2018 ponderea salariaților s-a majorat

cu 4,8 p.p. de la 70,7% la 75,5% din total populația ocupată (Figura 13). Ponderea salariaților a

crescut în continuare până la 78% în 2019, inclusiv și din contul revizuirii metodologice a AFM. În

restul grupurilor de ocupare conform statutului profesional tendințele nu au fost însă pozitive.

Astfel, s-a diminuat ponderea lucrătorilor pe cont propriu (- 6,8 p.p.) și a patronilor/membrilor

cooperativelor (-0,3 p.p.) în favoarea lucrătorilor familiali neremunerați (+2,3 p.p.), care sunt

ocupați exclusiv informal. De fapt, în această perioadă a avut loc o redistribuire și polarizare a

ocupării informale între grupurile de ocupare conform statutului lor profesional. Ponderea

salariaților ocupați informal s-a redus drastic de la 20,8% în 2003 la 7,4% din total salariați în

2018. În aceeași perioadă ponderea lucrătorilor pe cont propriu cu loc de muncă informal s-a

16

majorat de la 55% la 76,7% din total ocupați în această grupă. Astfel, creșterea ocupării informale

în ultimii ani se datorează exclusiv lucrătorilor pe cont propriu și a lucrătorilor familiali

neremunerați, dar nu în rândul salariaților. Diminuarea ocupării informale în aceste grupuri ale

populației ocupate necesită nu doar măsuri de politică fiscală, care sunt mai relevante pentru

diminuarea ocupării informale în rândul salariaților, dar mai curând un set de măsuri de politici

structurale.

Creșterea ponderii salariaților în totalul populației ocupate a fost generată aproape

exclusiv de întreprinderile micro. Conform datelor din Ancheta structurală în întreprinderi, în

perioada 2007 – 2018 a avut loc o modificare semnificativă în distribuirea salariaților după

mărimea întreprinderilor.7În acest interval de timp a crescut ponderea salariaților în întreprinderile

micro (0 – 9 salariați), mici (10 – 19 salariați) și mijlocii (20 – 49 salariați), în timp ce ponderea

salariaților în întreprinderile mari (50+ salariați) s-a redus semnificativ (Figura 14). Se evidențiază

însă creșterea semnificativă a ponderii salariaților ocupați în întreprinderile micro, care s-a majorat

de la 12,7% în 2007 până la 20,7% din total salariați în economia națională în 2018. Ponderea

salariaților în întreprinderile mici și mijlocii a înregistrat o creștere nesemnificativă în jur de 2 p.p.

pentru fiecare categorie, iar rolul întreprinderilor mari în angajarea salariaților s-a contractat

semnificativ (peste -10 p.p.). Astfel, pe parcursul unui deceniu are loc concentrarea ocupării

salariate în întreprinderile micro, care nu sunt cele mai productive și competitive, din contul celor

mijlocii și mari. Cel mai probabil, importanța întreprinderilor micro este și mai mare în sectorul real

al economiei, dacă luăm în calcul că în Ancheta structurală nu sunt incluse întreprinderile cu

activități agricole și întreprinderile care nu au cifră de afaceri doi ani consecutivi și numărul

salariaților este de până la 2 persoane.

Figura 13. Evoluția ocupării după statutul profesional, % din total populația ocupată

Figura 14. Distribuția numărului de salariați după mărimea întreprinderilor (% din total)


Analiza tendințelor pe piața muncii este îngreunată prin faptul că numărul salariaților

variază în diferite surse de date statistice. Pe lângă BNS, evidența salariaților este dusă și de

către Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS). În colectarea datelor BNS se bazează pe

rapoartele transmise de companii privind numărul de salariați (rapoartele M1 și M3), iar CNAS

duce evidența persoanelor pentru care s-au achitat contribuții sociale. Din punct de vedere

metodologic, abordările sunt diferite față de evidența salariaților, ceea ce ar duce inevitabil la

divergențe în date, dar problema este că acestea sunt destul de semnificative. Conform datelor

CNAS, numărul salariaților a crescut continuu în perioada 2000 – 2008 de la 575 mii la 917 mii,

apoi după criza economică din 2009 urmând o scădere până la 865 mii în următorii ani (Figura

15). Numărul salariaților a oscilat nesemnificativ în jurul acestei cifre până în anul 2016,

7 Datele din Ancheta structurală în întreprinderi sunt publicate doar începând cu anul 2007 și până în 2018 (https://statistica.gov.md/pageview.php?l=ro&idc=263&id=2207)

https://statistica.gov.md/pageview.php?l=ro&idc=263&id=2207

17

înregistrând o creștere de până la 895 mii în 2019 (+4,8% față de 2016). Numărul salariaților este

mai mic cu 100 – 150 mii persoane în statistica publicată de către BNS începând cu 2011,

dinamica fiind, în mare parte, aceeași ca și în datele CNAS. Discrepanțele au fost, însă, mai mari

până în anul 2011, ajungând la 200 – 300 mii. Aceste diferențe semnificative în datele BNS sunt

cauzate de faptul că doar începând cu 2011 au început a fi colectate datele de la unitățile

economice și sociale cu 1 și mai mulți salariați și toate instituțiile bugetare, indiferent de numărul

de salariați. Până în 2011 erau colectate datele doar de la unitățile economice și sociale cu 20 și

mai mulți salariați. În pofida similitudinii tendințelor după 2011, diferențele între datele BNS și

CNAS rămân semnificative, fiind necesar un efort de colaborare instituțională pentru a identifica

sursa diferențelor și numărul real de salariați.

Creșterea economică din ultimele două decenii a dus și la majorarea salariilor, dar

ponderea celor cu o remunerare mică rămâne dominantă. Sursele alternative de date

statistice, cum ar fi CNAS, permit de a analiza distribuția salariaților după nivelul de remunerare și

evoluția acestui indicator în timp. Conform datelor CNAS, pe parcursul ultimelor două decenii a

avut loc o redistribuire graduală între grupurile salariale, de la grupurile cu salarii mici la cele cu o

remunerare înaltă, ceea ce este și logic după două decenii de creștere economică. Astfel,

ponderea celor cu salarii egale și mai mici de 5 mii MDL a scăzut de la 99% în 2000 la 56% în

2019 (Figura 16). Această evoluție trebuie, însă, analizată prin prisma evoluției câștigului salarial

mediu lunar în economia națională, care a fost doar 407 MDL în 2000 și 7356 MDL în 2019. De

exemplu, în 2016, când salariul mediu era de 5084 MDL, tocmai 77% din salariați primeau un

salariu mai mic decât media pe economie și ponderea lor, cel mai probabil, nu s-a diminuat

semnificativ către 2019. 8 Aceste cifre vorbesc despre faptul că creșterea salariului mediu în

economia națională are loc din contul celor cu o remunerare înaltă, deci are loc o polarizare a

veniturilor. Astfel, economia națională continuă să genereze preponderent locuri de muncă cu o

remunerare scăzută, majoritatea salariaților primind remunerarea sub media națională.

Figura 15. Evoluția numărului salariaților conform datelor BNS și CNAS (mii persoane)

Figura 16. Distribuția numărului de salariați după mărimea salariului mediu (mii persoane, axa din stânga) și ponderea celor cu salariu ≤5mii MDL (% total, axa din dreapta)

Sursa: Calculele autorilor în baza datelor BNS și CNAS Sursa: Calculele autorilor în baza datelor CNAS

Un alt neajuns semnificativ al structurii ocupării pe activități economice este ponderea

mică a activităților economice comercializabile. Activitățile economice comercializabile sunt

acele sectoare în care se produc produse și servicii, care pot fi exportate. Întreprinderile din

sectoarele comercializabile sunt cele mai productive și inovative din cauza presiunii și concurenței

largi a companiilor din diferite regiuni ale țării și celor de peste hotare. În Republica Moldova însă

8 O analiză mai dezagregată a distribuției salariaților pe grupuri salariale în raport cu evoluția salariului mediu lunar nu este posibilă, din cauza că datele prezentate de CNAS sunt grupate în intervale de salarizare de 5 mii MDL.

18

ponderea salariaților în aceste activități este destul de mică, în jur de 30% din totalul salariaților

din economia națională. Dacă luăm în considerație și alte forme de ocupare, ponderea celor

ocupați în sectoarele comercializabile o să fie și mai mică. În pofida faptului că în perioada 2013 –

2018 numărul salariaților a fost în creștere în activitățile comercializabile (+2,1%), iar în cele non-

comercializabile s-a diminuat (-2,9%), ponderea activităților comercializabile s-a majorat doar cu 1

p.p. (Figura 17).9 Creșterea numărului salariaților a fost extrem de neechilibrată pe activitățile

economice comercializabile, concentrându-se în câteva sectoare. Printre cele mai impresionante

majorări în perioada analizată se evidențiază activitățile „Fabricarea autovehiculelor, a remorcilor

și semiremorcilor” (+883,7%), „Fabricarea produselor textile” (+61,0%), „Fabricarea articolelor de

îmbrăcăminte” (+11,8%), „Tăbăcirea și finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj și

marochinărie, harnașamentelor și încălțămintei; prepararea și vopsirea blănurilor” (+20,7%),

„Activități de servicii în tehnologia informației” (+60,8%) și „Activități de servicii informatice”

(+24,0%). De fapt, se conturează o creștere în activitățile economice integrate în lanțurile valorice

internaționale (textile și auto) și cele susținute cu preferințe fiscale (tehnologia informației), dar

care rămân cumva izolate de restul activităților în sporirea creșterii cererii forței de muncă. În

restul sectoarelor, comercializabile și non-comercializabile, diminuarea a fost mai mare decât

creșterea cererii în activitățile menționate mai sus, ceea ce a dus la o diminuare agregată a

numărului salariaților cu 1,4% (Anexa 2). Totodată, sporirea cererii în activitățile – cheie (textile,

auto și servicii informaționale) a inversat tendința de diminuare continuă a numărului salariaților și

în perioada 2016 – 2018 numărul agregat al salariaților s-a majorat cu 3,2%.

Figura 17. Evoluția numărului salariaților în activitățile non- și comercializabile (axa din stânga, 2013=1) și ponderea sectoarelor comercializabile (% total salariați, axa din dreapta)10

Figura 18. Evoluția ocupării pe principalele grupuri de ocupații, 2018 față de 2007 (p.p.)


Schimbările majore în structura ocupării pe activități economice și pe statut profesional nu

au generat și o modificare a cererii pentru competențele angajaților. Pe parcursul perioadei

2007 – 2018 structura ocupării pe principalele grupuri de ocupații nu a suferit schimbări majore (a

se vedea Caseta 2 pentru definirea grupurilor de ocupații).11 Ponderea ocupațiilor ce necesită

competențe înalte (Grupul 1 și 2) s-a majorat doar cu 3 p.p. de la 22,3% în 2007 la 25,2% din total

ocupați în 2018 (Figura 18). Ponderea populației ocupate în ocupațiile ce necesită nivel mediu de

competențe (Grupurile 3 – 5) practic nu s-a schimbat și a rămas la nivelul de 26% din totalul

9 Datele privind distribuția salariaților pe activități economice nu sunt într-u totul comparabile cu anii de până la 2013, deoarece începând cu acest an a fost implementată în practică versiunea nouă a Clasificatorului Activităților din Economia Moldovei (CAEM Rev. 2), armonizat integral cu Nomenclatorul de Activități Economice din Comunitatea Europeană (NACE Rev. 2). 10 Evoluția numărului pe activități economice la nivel dezagregat este posibil de urmărit doar începând cu anul 2013, deoarece din acest an a fost implementată versiunea nouă a CAEM Rev. 2, armonizat integral cu Nomenclatorul de Activități Economice din Comunitatea Europeană. Din acest considerent datele nu sunt comparabile pe mai multe activități din anii precedenți. 11 Estimarea schimbărilor în cadrul principalelor grupuri de ocupații a populației stabile recalculate a fost posibilă doar pentru perioada 2007 – 2018 din considerentul că datele pe gospodăriile casnice în profil de ocupații sunt disponibile doar începând cu anul 2007.

19

populației ocupate. O ușoară diminuare a avut loc doar în grupurile de ocupații ce necesită

competențe joase, dar în aceste grupuri continuă să activeze aproximativ 50% din totalul

populației ocupate din Republica Moldova. Desigur, în cadrul acestui grup au avut anumite

schimbări, deoarece s-a diminuat numărul muncitorilor necalificați (Grupul 9) în favoarea celor

calificați (Grupul 6). Această modificare este însă cauzată aproape în totalitate de schimbările

metodologice în cadrul AFM. Structura ocupării nu s-a schimbat semnificativ și în 2019 față de

2018, dacă sunt utilizate datele în baza populației cu reședință obișnuită. Astfel, pe parcursul

ultimului deceniu economia națională nu a generat mai multe locuri de muncă ce necesită

competențe înalte și medii, fiind în continuare dominată de locuri de muncă ce necesită

competențe joase.

Caseta 2. Definirea și clasificarea ocupațiilor în statistica națională

Statistica pe ocupații publicată de către BNS este disponibilă pe grupe majore de

ocupații. Gruparea populaţiei după ocupaţie a avut în vedere funcţia sau profesia persoanelor

ocupate efectiv exercitată, prin ocupaţie înţelegându-se activitatea utilă, aducătoare de venit (în

bani sau în natură) pe care o desfăşoară o persoană, în general într-o unitate economico-

socială. Populaţia ocupată a fost repartizată pe grupe de ocupaţii utilizându-se Clasificatorul

Ocupaţiilor din Republica Moldova, armonizat cu clasificatorul internaţional (ISCO-88, ILO):

1. Conducători ai autorităţilor publice de toate nivelurile, conducători şi funcţionari superiori din unităţile economico-sociale şi politice;

2. Specialişti cu nivel superior de calificare; 3. Specialişti cu nivel mediu de calificare; 4. Funcţionari administrativi; 5. Lucrători în servicii, gospodăria de locuinţe şi deservire comunală, comerţ şi asimilaţi; 6. Lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură, vânătoare, piscicultură şi pescuit; 7. Muncitori calificaţi în întreprinderi industriale mari si mici, în meserii de tip artizanal, în

construcţii, transporturi, telecomunicaţii, geologie şi prospectarea geologică; 8. Operatori, aparatiști, maşinişti la instalaţii şi maşinişti şi lăcătuşi-asamblori; 9. Muncitori necalificaţi.

Sursa: Metodologia Anchetei asupra forței de muncă în gospodării, BNS

Schimbările structurale în cererea forței de muncă au dus și la modificări esențiale în

structura ofertei după nivelul de instruire, care au fost însă destul de dezechilibrate. Pe

parcursul perioadei 2003 – 2018 au avut loc schimbări radicale în structura populației după nivelul

de instruire. Schimbările au avut un caracter pozitiv, însă dezechilibrat. Aspectul pozitiv a constat

în faptul că s-a majorat esențial ponderea populației cu studii superioare și s-a diminuat numărul

celor care au studii finalizate la nivel de școală primară sau fără studii. Astfel, ponderea populației

stabile cu studii superioare a crescut în perioada 2003 – 2018 cu 7,3 p.p., de la 10,7% la 18% din

totalul populației, iar ponderea celor cu studii primare sau fără școală s-a contractat în aceeași

perioadă de la 11,2% la doar 3,8% (Figura 19). Totodată, aceste schimbări la extremele spectrului

educațional nu au fost însoțite de o creștere proporțională a populației cu un nivel de educație

profesional – tehnic. O astfel de creștere disproporționată a ofertei forței de muncă potențiale cu

studii superioare, deși este o tendință pozitivă, poate să ducă la dezechilibre dacă nu este însoțită

și de ajustări la nivel de cerere. Acest lucru practic a și avut loc, dacă comparăm cererea forței de

muncă pe ocupații și oferta după nivelul de instruire.

Oferta forței de muncă după nivelul său de instruire nu a fost sincronizată cu structura

cererii. Creșterea numărului persoanelor cu studii superioare a rezultat și în majorarea ponderii

populației economic active cu acest nivel de instruire cu 6,4 p.p. de la 22,1% în 2007 la 28,5% în

20

2018 (Figura 20). Totodată, oferta a fost mai mare decât cererea și un număr semnificativ de

persoane cu studii superioare a plecat de pe piața muncii. În perioada menționată, ponderea

populației inactive cu studii superioare s-a majorat tot aproximativ cu 6,6 p.p., dar ponderea lor în

totalul populației inactive a fost însă cu mult mai sesizabilă de 6,1% la 11,8%, practic o dublare.

De asemenea, după cum se va analiza în următoarele capitole, o parte semnificativă din

persoanele cu studii superioare s-au regăsit în locuri de muncă ce necesită un nivel de

competență mai joase. O evoluție mai dramatică s-a înregistrat însă cu populația care a absolvit

instituțiile de învățământ profesional – tehnic, deoarece ponderea populației cu acest nivel de

instruire a plecat de pe piața muncii în inactivitate. În perioada 2007 – 2018 ponderea populației

economic active cu studii medii de specialitate și secundar profesionale s-a diminuat de la 42,4%

la 35,9% din total populația economic activă, iar ponderea celor inactivi cu acest nivel de instruire

s-a majorat de la 21,2% la 30% din total populația inactivă. Cum a fost deja menționat, parțial

locurile de muncă destinate persoanelor cu studii profesional – tehnice au fost ocupate de cei cu

studii superioare.

Figura 19. Schimbările structurale în nivelul de instruire a populației stabile (p.p. )

Figura 20. Schimbările structurale în nivelul de instruire a populației economic active și inactive în perioada 2007 - 2018, (p.p.)12


Printre consecințele creșterii rapide a numărului persoanelor cu studii superioare a fost

amplificarea procesului de supra-calificare a populației ocupate. Supra-calificarea se poate

defini ca necorespunderea dintre nivelul de instruire și calificările necesare pentru executarea

unei funcții, în cazul acesta nivelul de instruire este mai înalt decât cerințele unui loc de muncă.

De exemplu, supra-calificarea poate fi definită drept persoanele cu studii superioare și medii de

specialitate, care sunt ocupate în grupurile majore de ocupații 4 – 9, deci acele ocupații ce nu

necesită competențe înalte. Rata de supra-calificare în Republica Moldova s-a majorat în

perioada 2007 – 2018 de la 11,6% la 12,4% din total populația ocupată (Figura 21). Cel mai rapid

a crescut însă rata de supra-calificare în rândul populației cu studii superioare, de la 4,1% la

aproximativ 8% în aceeași perioadă, dar această creștere s-a temperat în ultimii ani.

Stabilizarea ratelor de supra-calificare în rândul populației ocupate cu studii superioare se

datorează preponderent scăderii ofertei. Diminuarea ofertei forței de muncă din partea

populației cu studii superioare a avut loc din cauza a doi factori importanți. Un factor este

scăderea rapidă a numărului de studenți și absolvenți a universităților din Republica Moldova.

Începând cu anul 2008, când a fost înregistrat cel mai mare număr de absolvenți, numărul

acestora a scăzut către 2018 tocmai cu 39% (Figura 22). Diminuarea rapidă a numărului de

12 Estimarea schimbărilor în nivelul de instruire a populației stabile recalculate a fost posibilă doar pentru perioada 2007 – 2018 din considerentul că datele pe gospodăriile casnice în profil educațional sunt disponibile doar începând cu anul 2007.

21

studenți, care doar se accelerează în ultimii ani, are loc atât din cauza factorilor demografici, dar și

din cauza emigrării mai intense pentru studii peste hotare. Conform datelor UNESCO, numărul

studenților originari din Republica Moldova care studiază peste hotarele țării s-a dublat în

perioada 2007 – 2018, de la 10 mii la aproximativ 20 mii. Un alt factor important care a dus la

temperarea ratelor de supra-calificare în rândul populației ocupate, a fost și creșterea ponderii

populației tinere (25 – 34 ani) cu studii superioare care au devenit economic inactivi. În perioada

analizată, ponderea persoanelor inactive cu studii superioare din grupul de vârstă menționat a

crescut de la 18% la 34% din totalul populației din grupul respectiv (fără populația plecată peste

hotare în căutarea unui loc de muncă). Luând în considerație aceste tendințe, pe termen mediu și

lung apar deja probleme ce țin nu de reducerea supra-calificării, dar cum de asigurat oferta de

muncă cu studii superioare pentru economia națională.

Figura 21. Evoluția ratelor de supra-calificare pentru studii superioare și medii de specialitate (% total populație ocupată)

Figura 22. Evoluția numărului de absolvenți a universităților și a persoanelor economic active de vârsta 25-34 ani cu studii superioare (axa din stânga, 2007=1) și ponderea persoanelor inactive de vârsta 25-34 ani cu studii superioare (axa din dreapta, % din total populație 25-34 ani)


Schimbările structurale și în nivelul de instruire a ocupării au contribuit pozitiv la dinamica

productivității muncii, care a crescut destul de semnificativ. În perioada 2003 – 2018

productivitatea muncii în întreprinderile formale și informale, dacă excludem din calcul

gospodăriile casnice care produc pentru consum propriu, a crescut în termeni reali de aproximativ

2 ori. Totodată, în același interval de timp s-a amplificat decalajul între sectorul formal și informal

al economiei în nivelul de productivitate a muncii. Până în 2010 - 2011 productivitatea muncii

creștea aproximativ în același ritm în ambele sectoare, iar productivitatea muncii în sectorul

informal era destul de înaltă în comparație cu întreprinderile formale. Nivelul de productivitate în

întreprinderile informale până în 2010 – 2011 a oscilat în jur de 70 – 80 % din valorile

productivității muncii înregistrate în întreprinderile formale, ceea ce vorbește mai curând de nivelul

jos de dotare cu capital și productivitate joasă în întreprinderile formale (Figura 23). După 2011 a

avut loc însă o decuplare a productivității muncii între sectorul formal și cel informal. În

întreprinderile sectorului formal productivitatea muncii a continuat să crească constant și către

2018 productivitatea muncii în acest sector era de 2,5 ori mai mare decât în 2003. În sectorul

informal, dimpotrivă, productivitatea muncii a scăzut destul de semnificativ și către 2018 era

aproximativ la același nivel ca și în anul 2003. De asemenea, pe parcursul perioadei analizate

dinamica productivității muncii în sectorul informal al economiei era cu mult mai neregulată în

comparație cu cel formal. Ratele de creștere de 40% f-a-p erau urmate de scăderi bruște de până

la -30% f-a-p, în timp ce în sectorul formal oscilațiile a fost cu mult mai mici și practic tot timpul

pozitive.

22

Figura 23. Evoluția productivității muncii în sectorul formal și informal (2003=1, axa din stânga) și nivelul de productivitate în sectorul informal (% din formal, axa din dreapta)

Figura 24. Evoluția productivității muncii în sectorul informal (2003=1, axa din stânga) și a populației ocupate în acest sector (2003=1, axa din dreapta, axă inversată)


Factorul principal ce a contribuit la diminuarea productivității muncii în întreprinderile

informale a fost amplificarea ocupării în acest sector pe parcursul ultimului deceniu. În

întreprinderile informale atât timp cât s-a diminuat ocuparea, în special până în anul 2008,

productivitatea muncii a fost în creștere. Odată cu inversarea tendinței după 2010 – 2011, când

ocuparea în întreprinderile informale a început să crească din nou, productivitatea muncii în acest

sector a început să coboare. Practic, către 2018 atât nivelul ocupării, cât și a productivității muncii

în întreprinderile informale a revenit la valorile din 2003 (Figura 24). Aceste tendințe vorbesc

despre faptul că nivelul de dotare cu capital a întreprinderilor informale practic nu se schimbă cu

timpul și creșterea ocupării duce la diminuarea productivității muncii. De asemenea, creșterea

decalajului în nivelul de productivitate a întreprinderilor formale în raport cu cele informale o să

ducă cu timpul și la discrepanțe de venituri pentru persoanele ocupate în aceste sectoare. Mai

grav este însă faptul că are loc o polarizare a ocupării, crește ponderea populației ocupate în

activități puțin productive și se diminuează gradual ponderea celor cu locuri de muncă cu

productivitate înaltă.

Figura 25. Evoluția productivității muncii pe principalele activități economice în sectorul formal (2003 = 1)

Figura 26. Evoluția productivității muncii totale și în sectorul formal, și a câștigului salarial mediu lunar (2003 = 1)


23

Productivitatea muncii a înregistrat evoluții destul de diferite pe principalele activități

economice, atât în sectorul formal, cât și în cel informal. Productivitatea muncii în

întreprinderile informale a oscilat destul de mult pe principalele activități economice – agricultura,

industria, construcțiile și serviciile, dar tendința a fost similară cu valoarea agregată a

productivității analizată mai sus. În sectorul formal al economiei, evoluția productivității muncii a

variat însă destul de mult de la o activitate economică la alta. În toate activitățile economice

productivitatea muncii a crescut, dar se evidențiază însă agricultura și construcțiile. Dacă în

industrie și servicii productivitatea muncii a crescut în perioada 2003 – 2018 de aproximativ 2 ori,

atunci în agricultură și construcții productivitatea muncii practic a explodat de 5-6 ori (Figura 25).

Aceste tendințe au dus și la o anumită convergență a productivității muncii între activitățile

economice. De exemplu, dacă în 2003 productivitatea muncii în întreprinderile formale din

agricultură constituia doar 20% din productivitatea muncii în industrie (cel mai înalt nivel de

productivitate între activități economice în acel an), atunci către 2018 acest raport s-a ridicat la

50%. De asemenea, au avut loc schimbări în clasamentul activităților economice după nivelul

productivității. Dacă în 2003 cel mai înalt nivel de productivitate a muncii se înregistra în industrie

(sector economic comercializabil), atunci către 2018 productivitatea muncii în construcții (sector

necomercializabil) depășea nivelul productivității în industrie și servicii de aproximativ 3 ori.

Productivitatea muncii la nivel agregat a crescut practic sincron cu nivelul de salarizare,

ceea ce este un factor pozitiv pentru păstrarea competitivității economiei naționale. În

perioada 2003 – 2018 atât productivitatea muncii agregate (cu excepția gospodăriilor casnice care

produc pentru consum propriu), cât și câștigul salarial mediu pe economie au crescut aproximativ

de 2,2 ori. Productivitatea muncii în sectorul real a crescut și puțin mai rapid, în special în ultimii

ani, de aproximativ 2,4 ori (Figura 26). Astfel, grație sincronizării dintre productivitatea mucii și a

nivelului salarizării, competitivitatea economică a întreprinderilor formale nu a fost subminată, cel

puțin la capitolul de costuri pentru muncă. Totodată, creșterea sincronă a productivității muncii și a

salariilor scoate în evidență și interdependența dintre ele, iar pentru o creștere mai accelerată a

salariilor fiind nevoie și de o accelerare a productivității muncii. Printre principalele provocări, însă,

pentru creșterea productivității muncii și a salariilor rămâne a fi amplificarea ocupării în

întreprinderile informale, unde productivitatea este în scădere, și stagnarea sau declinul ocupării

în sectorul formal.

Pe parcursul ultimilor decenii nu au avut schimbări semnificative în structura ocupării

după forma de proprietate a unităților de producție din economia națională. Ponderea celor

ocupați în unitățile de producție private a rămas practic constantă și a oscilat în jurul nivelului de

70% din totalul angajaților, excluzând gospodăriile casnice care produc pentru consum propriu.

Respectiv, în partea corporativă a economiei ocuparea în întreprinderile și instituțiile cu formă

publică de proprietate a fost în jur de 30%. Astfel, în economia națională sectorul public la nivel

agregat nu are un rol extrem de mare și nu a manifestat o tendință de creștere, ceea ce ar fi putut

afecta negativ nivelul productivității muncii.

1.2. Analiza indicatorilor pieței muncii în profil de vârstă

Oferta forței de muncă depinde atât de numărul populației pe principalele grupuri

demografice, cât și de nivelul de activitate în cadrul acestor grupuri. Ambii acești parametri

au manifestat tendințe negative pe parcursul ultimilor două decenii. Tendințele demografice

negative constau în faptul că migrația externă și sporul natural negativ duc la îmbătrânirea rapidă

a populației. În perioada 2003 – 2018 unicul grup de vârstă al populației care a înregistrat creștere

a fost de 55+ ani, iar grupurile cu vârstă mai tânără se află în continuă scădere (Figura 27). Astfel,

24

în perioada analizată ponderea populației cu vârsta 55+ ani a crescut de la 24,3% la 32,9% din

totalul populației în vârsta aptă de muncă (15+ ani). Îmbătrânirea rapidă a populației este o

provocare majoră pentru menținerea activității economice a populației și ofertei forței de muncă la

un nivel destul de înalt.

Îmbătrânirea rapidă a populației este una din cauzele principale a diminuării activității

economice agregate a populației din ultimele decenii. Tradițional activitatea economică a

populației scade cu vârsta, ceea ce se manifestă și în RA cu mult mai joase. Astfel, la grupul de

vârstă 55 – 64 ani în 2018 RA (37,9%) era mai mică cu peste 20 p.p. decât la grupul de vârstă

precedent de 45 – 54 ani (59,8%). Aceste decalaje s-au diminuat puțin în perioada 2003 – 2018,

deoarece a scăzut semnificativ activitatea economică a populației în grupurile de vârstă 25 – 54

ani (aproximativ cu 20 p.p.), iar la grupul de vârstă 55+ ani diminuarea nu a fost așa de

evidențiată (Figura 28). Totodată, creșterea ponderii populației bătrâne, care a avut și are

tradițional o participare redusă pe piața muncii, a contribuit la diminuarea activității economice a

populației în Republica Moldova. Mai mult decât atât, continuarea tendințelor demografice actuale

va diminua semnificativ din oferta forței de muncă, dacă nu o să se majoreze RA a populației în

grupul de vârstă 55+ ani.

Figura 27. Indicii numărului populației pe principalele grupuri de vârstă (axa din stânga) și ponderea grupei de vârstă 55+ ani (% din total populație aptă de muncă, axa din dreapta)

Figura 28. Ratele de activitate pentru principalele grupuri de vârstă (%) și diferența între aceste rate în perioada 2003 – 2018 (p.p.)


O cauză adițională a participării scăzute pe piața muncii a populației în vârsta de 55+ ani

este amplificarea migrației externe a populației din acest grup de vârstă. Migrația populației

din acest grup de vârstă a demonstrat o dinamică explozivă în perioada 2008 – 2018, întrecând

cu mult ratele de creștere din alte grupuri de vârstă mai tinere.13În această perioadă, creșterea

vertiginoasă a migrației a dus și la majorarea ponderii acestui grup de populație în totalul stocului

de migrație de la 2,7% la 6,5% (Figura 29). Deși ponderea este destul de mică și majoritatea

covârșitoare a emigranților sunt din grupurile de vârstă mai tinere, tendința însă este

îngrijorătoare.

Populația în grupul de vârstă 55-64 ani activă pe piața muncii a fost mai puțin afectată de

oscilațiile economice, povara căzând pe cohortele de populație mai tinere. Ratele de șomaj

în grupul de vârstă 55 – 64 ani tot timpul au fost cele mai mici în comparație cu cohortele de

populație mai tânără, fiind tot timpul sub 4%. La restul cohortelor ratele de șomaj au fost cu mult

13 Cifrele de migrație externă analizate aici cuprind atât persoanele plecate peste hotare în căutarea unui loc de muncă, cât și cele economic inactive care se pregăteau să plece sau au revenit recent de peste hotare. Datele pentru populația care planifica să plece sau recent au revenit sunt disponibile doar începând cu 2008 și din acest considerent perioada de analiză a migrației este 2008 – 2018.

25

mai mari, în special la tinerii în grupul de vârstă de 15 – 34 ani. De fapt, în perioadele de crize

economice tinerii sunt unicul grup al populației care este cel mai afectat, șomajul în rândul lor

explodând în timp ce în restul grupurilor de vârstă practic nu simțeau o înrăutățire la acest capitol

(Figura 30). De exemplu, după criza din 2009 RȘ în rândul tinerilor a explodat la 12,6%, iar în

restul grupurilor RȘ a rămas sub 5%. Către anul 2018 decalajul în RȘ a tinerilor și restul grupurilor

de vârstă s-a redus la minimul istoric de 3 p.p., totodată ei vor fi primii care vor resimți noul șoc

economic legat de COVID-19.

Figura 29. Indicii numărului populației în migrație pe principalele grupuri de vârstă (axa din stânga) și ponderea grupei de vârstă 55 - 64 ani (% din total migrație, axa din dreapta)

Figura 30. Ratele de șomaj pentru principalele grupuri de vârstă (%) și decalajul între tineri (15-34 ani) și cei în vârstă (55-64 ani), p.p.


Tinerii sunt o altă grupă vulnerabilă a populației și atragerea lor pe piața muncii rămâne o

provocare, deoarece activitatea lor economică și educațională s-a redus. În deceniul 2008 –

2018 a crescut semnificativ numărul tinerilor (15 – 34 ani) care nu erau implicați nici în activități

economice, dar nici în studii – grupul NEET (din engleză ”Not in Employement, Education or

Training). În perioada menționată ponderea tinerilor din categoria NEET s-a majorat de la 27,5%

la 36,8% din totalul tinerilor. Un factor important care a dus la creșterea ratei NEET a fost migrația

externă a populației. Dacă excludem complet acest factor din statistică, atunci rata NEET se

reduce semnificativ. Totodată, și în acest caz se atestă o majorare în perioada analizată a ratei

NEET de la 11,3% la 16,2%. La această creștere a contribuit în mare măsură creșterea tinerilor

inactivi în categoria „Casnici”, ponderea cărora în totalul populației tinere s-a majorat în perioada

2008 – 2018 de la 8,3% la 14,1%. Anume tinerii din această categorie pot să servească ca o

rezervă pentru piața muncii, în caz dacă vor fi identificate politici de stimulare economică a

acestora.

1.3. Analiza indicatorilor pieței muncii în profil regional și mediu de reședință

Situația pe piața muncii din zonele urbane și cele rurale diferă, iar decalajele dintre aceste

medii de reședință nu s-au diminuat pe parcursul timpului. Activitatea economică a populației

în zonele urbane o depășește pe cea din zonele rurale, deși în ambele zone

studiul pieȚei muncii din - gov.mdmuncii la nivel agregat a crescut practic sincron cu nivelul de...

Documents