studii Şi materiale de istorie...

STUDII ŞI MATERIALE DE

ISTORIE CONTEMPORANĂ

SERIE NOUĂ VOLUMUL 12/2013

SUMAR

STUDII

ISTORIA COMUNISMULUI: POLITICĂ, SOCIETATE, ECONOMIE Cosmin POPA, Superputerea extenuată. Societatea și economia Uniunii Sovietice (1945-1953) ...................................................................................................................... 5 Cristina DIAC, Comitetul Central al PCR din 1945. Biografie de grup .......................... 26 Mioara ANTON, Propaganda entuziasmului. Scrisorile corespondenţilor voluntari. 1948-1965 ...................................................................................................................... 38 Vladimir TISMĂNEANU, Cine a fost Petre Borilă? Între Famiglia Comintern şi familia Ceauşescu .......................................................................................................... 60 Cristian VASILE, Contextul înfiinţării Muzeului de Istorie al Republicii Socialiste România ......................................................................................................................... 68 Alina Ilinca, Liviu-Marius Bejenaru, Denunţarea cultului personalităţii. Cazul „Grupului Petrescu- Eremia- Duşa” ............................................................................... 84 Simion GHEORGHIU, Relaţiile economice româno-americane și Clauza naţiunii celei mai favorizate ......................................................................................................... 96

PROPAGANDĂ ȘI RĂZBOI Radu TUDORANCEA, Ocupația germană în România Primului Război Mondial: mecanisme de control, vectori de imagine ..................................................................... 107 Adrian VIȚĂLARU, Începuturile propagandei româneşti în Elveţia. Activitatea lui Nicolae Petrescu-Comnen ........................................................................................... 130 Paul NISTOR, Războiul ideilor. Istoricii şi propaganda pentru teritoriile româneşti (1941-1942) .................................................................................................................. 147

EVOLUȚII ALE RĂZBOIULUI RECE: CONFRUNTAREA EST-VEST Bertrand VAYSSIÈRE, Juste avant que le Rideau ne tombe: les fédéralistes et l’Est de l’Europe au seuil de la guerre froide ................................................................ 156 Raul DENIZE, Politica externă a RFG şi originile Neue Ostpolitik .............................. 171

Cosmin Popa 2

ISTORIOGRAFIE Valentin SĂNDULESCU, Note privind extremismul de dreapta în România Mare: clarificări doctrinare și practici politice ........................................................................ 184 Mihaela STROE, Constantin C. Giurescu în vizorul Comisiei de revizie a corpului didactic universitar (1940) ............................................................................................ 194 Daniel CITIRIGĂ, Percepții culturale și istoriografice românești asupra Europei Centrale ....................................................................................................................... 205

SURSE Simion GHEORGHIU, „Noi nu avem dreptul să permitem nicio încălcare a unităţii noaste”. Alegerea secretarului general al CC al PCUS din 11 martie 1985 .........211

NOTE ŞI RECENZII

Vecinătăți și ziduri. Români și ruși (secolele XVI-XXI). Lucrările sesiunii a XVII-a a Comisiei mixte a istoricilor din România și Federația Rusă, Constanța, septembrie 2012, coord. Florin Anghel, Mioara Anton, Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2012 (Mihaela Stroe); Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin-Răzvan Mihai, Ilarion Țiu, Viața lui Ceaușescu: ucenicul Partidului, București, Adevărul, 2012, 413 p. (M.S.); Richard J. Evans, Al Treilea Reich, vol. 1, Bucureşti, Editura RAO, 2010, 704 p. (Raul Denize); Christa Schroeder, 12 ani cu Hitler 1933-1945. Mărturia secretarei particulare a lui Hitler, Bucureşti, Editura Meditaţii, 2010, 223 p. (R.D.); Ana Maria Sigmund, Dictator, Demon, Demagog. Întrebări şi Răspunsuri despre Adolf Hitler, Bucureşti, Editura RAO, 2011, 283 p. (R.D.); Dorli Blaga, Tatăl meu, Lucian Blaga, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Bucureşti, Editura Humanitas, 2012, 384 p. (Cristian Vasile); Nicolae-Șerban Tanașoca, Balcanologie şi politică în România secolului XX: Victor Papacostea în documente din arhivele Securităţii şi din arhiva personală, 328 p. (M.S.); Dinu C. Giurescu, Lichidatorii: România în 1947, București, Editura Enciclopedică, 2010, 210 p. (M.S.); Melvyn P. Leffler şi Odd Arne Westad (ed.), The Cambridge History of the Cold War, 3 vol, New York, Cambridge University Press, 2010, 1723 p. (R.D.); Georges-Henri Soutou, La Guerre Froide. 1943-1990, Paris, Fayard/Pluriel, 2011, 1106 p. (R.D.); Alfred A. Reisch, Hot Books in the Cold War. The CIA-Funded Secret Western Book Distribution Program Behind the Iron Curtain, Budapest–New York, Central European University Press, 2013, 549 p. (C.V.); Stan Stoica, Istoriografia românească între imperativele ideologice şi rigorile profesionale (1953-1965), Bucureşti, Editura Meronia, 2012, 334 p. (M.S.); Vladimir Tismăneanu, Lumea secretă a nomenclaturii. Amintiri, dezvăluiri, portrete, cu un indice de nume alcătuit de Bogdan C. Iacob, Editura Humanitas, Bucureşti, 2012, 304 p. (C.V.); Românii în ,,Epoca de Aur”. Corespondență din anii ’80, ediție îngrijită, selecția documentelor și studiu introductiv de Liviu Țăranu, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012, 284 p. (Radu Tudorancea); Lucian Boia, De ce este România altfel?, Bucureşti, Editura Humanitas, 2012, 126 p. (C.V.); Georges Mink, Pascal Bonnard (coord.), Le passé au présent. Gisements mémoriels et actions historicisantes en Europe centrale et orientale, Paris, Michel Houdiard Editeur, 2010, 336 p.(Anemona Constantin); B.R. Myers, The cleanest race. How North Koreans See Themselves- and why it matters, Melville House, Brooklyn, New York, 2010, 217 p. (R.T.); .......................223

Propaganda entuziasmului. Scrisorile corespondenţilor voluntari. 1948-1965

Mioara ANTON*

Motto: „Presa şi îndeosebi organul Comitetului Central al partidului nostru

trebue să-şi aplece urechea oricărei voci. Şi încredinţat fiind că veţi face astfel,

vă scriu aceste rânduri...”. Trezirea conştiinţelor şi celebrarea zorilor unei lumi noi au fost misiunile pe

care „Scânteia” și le-a asumat încă de la reapariţie (septembrie 1944). Scrisorile adresate ziarului sunt o categorie aparte de documente. Încurajaţi să scrie, oamenii obişnuiţi cad în capcana unui joc cu măşti. Sunt inventate rubrici speciale, tipare de scriere şi create reţele de corespondenţi voluntari, care transmit semnele noului din toată ţara: din uzine, de pe şantiere, de la sate. Misiunea lor este de a susţine fără rezerve măsurile economice, politice şi culturale ale partidului, de a mobiliza prin puterea exemplului şi a de demonstra existenţa consensului deplin între societate şi puterea politică. Recrutați pe criterii de clasă, corespondenţii voluntari sunt perfect integraţi în marile prefaceri revoluţionare. Publicarea acestor scrisori conturează, pe măsură ce regimul se consolidează, tipul omului nou, stahanovist, fruntaş în producţie, colectivist, inovator, înregimentat ideologic. În spatele acestui entuziasm atent regizat, se regăsesc deciziile Secţiei Propagandă și Agitație care organizează, planifică, elaborează directivele ideologice, cenzurează, dar mai ales cosmetizează lupta partidului pentru instituirea noului1.

Ne scriu cititorii

Primele corespondenţe pe care „Scânteia” le publică în cuprinsul rubricii Ne scriu cititorii sunt provocate de un eveniment tulburător pentru întreaga societate românească: întoarcerea prizonierilor de război din Uniunea Sovietică. Început în aprilie 1948, procesul beneficiază din partea ziarului de ample campanii propagan-distice. Revenirea în țară a foștilor soldați este un bun prilej pentru ziar de a glorifica măreţele realizări ale „primei ţări socialiste din lume”. Prizonierii se întorc bine îngrijiţi, îmbrăcaţi cu haine noi şi călduroase, şi convinşi că vor fi folositori, prin experienţa dobândită în lagărele sovietice, efortului general de construire a noului2.

Ziarul îşi individualizează dialogul cu cititorii prin rubrica Poşta redacţiei, unde sunt publicate scrisorile acestora şi răspunsurile redacţiei. Cei care se adresează „Scânteii” sunt de o varietate surprinzătoare: plugari/muncitori agricoli care preamăresc

* Cercetător ştiinţific III, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Academia Română; [email protected] 1 Pentru funcţionarea Secţiei, vezi Cristian Vasile, Literatura şi artele în România comunistă. 1948-1953, Bucureşti, Editura Humanitas, 2010, pp. 48-50. 2 Vezi „Scânteia” ediţiile din 13 şi 20 mai 1948.

Propaganda entuziasmului. Scrisorile corespondenților voluntari. 39

republica şi aşteaptă cu nerăbdare colectivizarea, muncitori care îşi descoperă vocaţii poetice, literare şi publicistice, asaltând redacţia cu creaţiile lor3, foşti analfabeţi, care odată trecuți prin şcolile speciale de alfabetizare au deprins tainele cunoaşterii, și adresează mulţumiri puterii populare4, gospodine, elevi, studenţi, funcţionari, mineri, brigadieri, inventatori. „Scânteia” stimulează civismul şi îşi încurajează cititorii să scrie şi să trimită dări de seamă asupra problemelor care îi frământă sau nedumeresc. Adeziunea la programul regimului este o şansă pentru o schimbare majoră de statut social şi profesional.

Întrecerile în muncă, depăşirile planului, voluntarismul indică o preluare rapidă a metodelor de propagandă sovietice şi de manipulare a societăţii. Ajutorul frăţesc, gesturile de prietenie şi asistenţă ale Uniunii Sovietice, debutul naţionalizării se regăsesc, de asemenea, în corespondenţe „înflăcărate” trimise din toate colţurile ţării. „Scânteia” publică realizări, îndepliniri, angajamente. Rubrica Poşta redacţiei aproape că dispare în 1949, fiind publicate reacţii răzleţe pe marginea unor decizii ale partidului sau „metode de muncă înnoitoare”. Din perspectiva „Scânteii”, societatea se află într-o deplină consonanţă cu puterea populară. Nu răzbat în paginile ziarului informaţii despre debutul procesului de colectivizare sau lipsa bunurilor de larg consum. Regimul are însă capacitatea de a mişca resorturi mult mai profunde cum este cazul culturii pentru mase. Iubitor de muzică clasică, fochistul Ion Scripca de la Fabrica de ciment „Temelia” din Braşov scria în suplimentul de duminică al „Scânteii”, din 2 iulie 1949, că ascultarea Simfoniei a IV-a de Schumann îl impulsionase să depăşească... planul de producţie: „Auzind de pildă Simfonia a IV-a de Schumann, mă duceam cu gândul la cuptorul de ars la care lucrez şi simţeam că muzica frumoasă pe care o ascult îmi dă mai multă forţă. Mă gândeam că după concert voi lucra cu mai mult avânt la cuptor, voi căuta să-l fac să dea mai multă producţie”5.

Înfiinţarea Sectorului Scrisorilor (1949), ca structură distinctă în cadrul Cancelariei CC, a avut consecinţe directe şi asupra corespondenţelor trimise „Scânteii”. Partidul instituţionalizează procesul de scriere a scrisorilor şi de comunicare directă cu cetăţenii pe care îi guvernează6. Din nefericire arhiva ziarului este încă inaccesibilă 3 Ziarul răspundea, la 20 mai 1948, lui Gheorghe Stoica din Bucureşti, care trimisese o poezie ce nu se ridicase la standardele literare proprii genului militant: „Poezia dvs. Cântecul muncii cuprinde idei şi sentimente juste însă forma în care le-aţi exprimat este defectuoasă. Nu este suficient, spre a o numi poezie, înşiruirea unor fraze ca într-un articol politic, în care din când în când rimează «bogaţiei» cu «frăţiei». Trebuiesc imagini noi, sugestive, şi aceasta n-o puteţi realiza decât citind multă, foarte multă poezie. Mai trimeteţi”. „Scânteia”, 20 mai 1948. 4 Scrisoarea lui Grigoraş Bălteanu din 5 iunie 1948: „Mulţumesc guvernului nostru democrat pentru grija ce a avut-o de a ne da şi nouă posibilitatea de a ne scoate şi pe noi din întuneciunea în care ne-a ţinut guvernele de pe timpul boerilor şi moşierilor”. 5 Am simţit cât de mare înrâurire poate avea asupra omului o bucată muzicală frumoasă, în „Scânteia”, 2 iulie 1949. 6 Vezi setul de instrucțiuni intitulat „Sarcinile organizațiilor de partid în legătură cu dezvoltarea mișcării de corespondenți din câmpul muncii” prin care se prevedea recrutarea și instruirea unui număr cât mai mare de corespondenți voluntari: „Corespondenții nu sunt numai popularizatori ai noilor metode de muncă și semnalizatori ai lipsurilor; ei sunt luptători activi pentru semnalarea acestor neajunsuri, pentru progresul neîncetat al construcției socialismului”. ANIC, Fond CC al PCR, Secția Propagandă și Agitație, dosar 102/1949, ff. 70-73.

Mioara Anton 40

cercetării, fiind lipsiţi astfel de un material documentar foarte important pentru înţelegerea mecanismelor relaţiei dintre guvernaţi şi guvernanţi. Potrivit diverselor sinteze sau buletinelor oficiale întocmite pentru uzul intern al Cancelariei, redacţia ziarului „Scânteia” a fost asaltată de mii de scrisori, anonime sau semnate, care exprimau contestare, furie sau adeziune faţă de politica regimului. Reorganizarea din paginile ziarului a însemnat apariţia unor rubrici distincte a căror denumire a variat în funcţie de deciziile Secţiei Propagandă și Agitație (Pe urmele scrisorilor/corespondenţelor nepublicate, Pe urmele scrisorilor publicate, Cititorii au cuvântul, Propuneri de la cititori, Răspuns la întrebările cititorilor, Din poşta săptămânii, Cititorii scriu „Scânteii” etc.). Apare şi un nou gen pentru presa militantă: corespondentul voluntar individualizat printr-o rubrică specială (Corespondenţii voluntari ne informează sau Pe scurt de la corespondenţii voluntari, Tribuna corespondentului, Cu ochii corespon-dentului voluntar, Postul de corespondent are cuvântul). El nu este o inovaţie românească, ci este adaptarea unei practici sovietice care a avut succes în patria socialismului în anii ’307. Reţelele de corespondenţi voluntari par să fie expresia adeziunii liber-consimţite la procesul de construire a socialismului. Aparent, sunt oameni obişnuiţi, proveniţi din cele mai diverse medii, animaţi de cele mai bune intenţii, vigilenţi şi buni luptători pe teritoriul confruntărilor de clasă. Aparatul de propagandă al partidului a insistat asupra funcţiei lor benefice, prin demascarea funcţionarilor corupţi, prin furnizarea de informaţii asupra stării de spirit a populaţiei şi prin mobilizarea opiniei publice. Agenda corespondenţilor voluntari nu este una prestabilită. Materialele publicate de ziar sunt semnate, fiind indicată funcţia deținută de autori şi regiunea din care sunt trimise. Corespondenţele răspund cerinţelor ideologice ale regimului: sunt denunţaţi afaceriştii din structurile de stat, duşmanii de clasă, cadrele necinstite, birocratismul, în concluzie toţi cei care pun în pericol construirea socialismului sau consolidarea cuceririlor populare8. Corespondenţii voluntari veghează la buna îndeplinire a tuturor obiectivelor promovate de propaganda regimului: de la colectivizarea agriculturii la construirea de noi locuinţe sau aprovi-zionarea cu bunuri de larg consum. Ei transmit, sesizează şi denunţă derapajele reprezentanţilor puterii de partid şi de stat. Anchetele lor nu rămân fără rezultat. Cei care sunt criticaţi, răspund, se angajează să îndrepte erorile şi promit să se implice cu mai mult simţ de răspundere9.

Transparenţa dialogului şi încurajarea voluntarismului se înscriu într-o regie a unei presupuse democraţii. Partidul are nevoie de această reprezentaţie, deoarece prin intermediul ei supraveghează starea de spirit a populaţiei, monitorizează aparatul de 7 Matthew E. Lenoe, Letter-writing and the state. Reader corespondence with newspapers as a source for early Soviet history, în „Cahier du monde russe: Russie, Empire Russe, Ètat indepéndance”, vol. 40, nr. 1-2, 1999, p. 139. 8 Vezi tilurile din ediţia din 25 septembrie 1949. Pe urmele corespondenţelor nepublicate: Speculanţi demascaţi şi daţi pe mâna justiţiei, Destituirea şi trimiterea în judecată a unui perceptor abuziv, Înlăturarea din învăţământ al unui duşman al ţărănimii muncitoare. 9 Vezi Pentru stârpirea birocratismului „Scânteia” din 28 septembrie 1950 şi ediţia din 5 octombrie. De asemenea și directiva nedatată din 1950 referitoare la trimiterea în redacția ziarului a unui număr de 15 „corespondenți muncitori” care urmau să fie instruiți de Sorin Toma și Alexandru Drăghici. ANIC, Fond CC al PCR, Secția Propagandă și Agitație, dosar 73/1950, f. 7.


stat şi facilitează distribuţia centralizată a bunurilor şi privilegiilor10. Lupta împotriva birocraţiei este una dintre principalele îndatoriri ale corespondenţilor voluntari. Interacţiunea dintre cetăţeni şi structurile puterii este atent supravegheată, iar corespondenţele referitoare la abuzurile aparatului administrativ ocupă un loc special în paginile „Scânteii”.

Pe urmele unei scrisori...

Corespondenţii voluntari duc o luptă continuă pentru demascarea „bandiţilor”, „a duşmanilor de moarte ai muncitorilor”, a „elementelor exploatatoare”, a „fiilor de moşieri” responsabili pentru neîndeplinirea planurilor de producţie şi pentru sabotarea economiei naţionale. Regimul îşi ascunde eşecurile economice în spatele unor presupuse comploturi descoperite însă ca urmare a vigilenţei corespondenţilor voluntari. Violenţa de limbaj, îndemnurile la linşaj public sunt dovezi indirecte ale terorii instituţionalizate prin care regimul controlează întreaga societate. Pe urmele unei scrisori..., articol publicat, la 5 mai 1951, este unul dintre cele mai violente atacuri îndreptate împotriva tuturor foştilor care se încumetă să reziste. Foşti ziarişti, avocaţi, militari, profesori, funcţionari îşi găsesc cu greu locul în noua ordine, iar posturile pe care le ocupă sunt de cele mai multe ori inferioare pregătirii pe care o au: hamali, muncitori sezonieri, pontatori, paznici, zidari, manipulanţi de mărfuri, eventual şefi de echipe. O reprofesionalizare în deplină concordanţă cu principiile luptei de clasă. Dar aceasta nu este îndeajuns, deoarece regimul democrat popular, prin reprezentanţii săi, nu poate avea încredere în... „aceste unelte infame ale imperialiştilor”: „Demascând acţiunile banditeşti ale duşmanului de clasă, apărând şi consolidând cuceririle regimului nostru de democraţie populară, corespondenţii muncitori, ţărani muncitori şi intelectuali legaţi de popor participă activ prin scrisul lor la lupta pentru construirea socialismului în ţara noastră şi sunt, în cel mai deplin sens al cuvântului, luptători pentru pace şi progres”11. Registrul lingvistic, de o violenţă excesivă, justifică procesele de demascare, epurare şi purificare a noii societăţi12.

„Scânteia” lansează campanii mobilizatoare pentru creşterea numărului corespon-denţilor voluntari. Articole precum Să dăm un nou avânt mişcării corespondenţilor! (5 septembrie 1951) sau Pentru o justă atitudine faţă de corespondenţii din câmpul muncii (12 octombrie 1951) sunt rezultatul regiei aparatului de propagandă care insistă

10 Matthew E. Lenoe, op. cit., p. 140. 11 „Scânteia” din 5 mai 1951: „Toată această adunătură de năpârci s-a putut strecura nestingherită în posturi de conducere datorită unei criminale lipse de vigilenţă a şefului serviciului de cadre şi a directorului întreprinderii. După ce au pus mâna pe posturile de conducere, bandiţii au început o adevărată acţiune de recrutare a tot felul de lepădături ale societăţii, duşmani înverşunaţi ai regimului nostru de democraţie populară”; vezi şi Element duşmănos strecurat în funcţia de director de şcoală, prin care era denunţat directorul Şcolii Tehnice din Caracal, chiabur şi posesor al unui cazan de ţuică („Scânteia” din 19 iunie 1951); Chiabur înlăturat din funcţia de referent în urma sesizării unui corespondent („Scânteia” din 5 decembrie 1951). 12 Ruxandra Cesereanu, Maşinăria falică. „Scânteia”. 1944-1950, în http://phantasma.ro/wp/ (accesat la 1 octombrie 2013).

Mioara Anton 42

asupra existenţei unei solidarităţi depline între societate şi puterea politică. Regimul continuă să specializeze, să educe, să construiască, să înalţe... să depăşească planul. Toate acestea pentru binele comun, al celor ce muncesc. „Scânteia” promovează iluzia dialogului şi a deplinului consens. La 19 aprilie 1952, articolul de fond intitulat Atenţie şi grijă pentru scrisorile oamenilor muncii recomandă stimularea criticii de jos ca şi condiţie esenţială pentru consolidarea puterii populare13. Experienţa sovietică, dar mai ales învăţăturile lui Stalin nu puteau să lipsească din această reprezentaţie. Articolul era rezultatul hotărârii adoptate de CC, în septembrie 1951, referitoare la scrisorile care veneau de la populaţie. Lipsa de reacţie a structurilor din teritoriu faţă de această hotărâre a dus la publicarea acestui articol care este mai degrabă un avertisment pentru toţi cei care ezită să se implice în rezolvarea sesizărilor populaţiei. Asistăm la o situaţie paradoxală. Pe de o parte, regimul foloseşte toate mijloacele represive pentru a controla societatea, iar pe de altă parte, este interesat să asculte vocea celor mulţi. Motivaţia este în realitate una extrem de pragmatică, aceea de a sparge solidarităţile sociale prin campanii publice de demascări şi denunţuri, scopul final fiind înăbuşirea oricăror curente contestatare şi perpetuarea unei stări permanente de nesiguranţă: „Modul cum sunt rezolvate de către organele de partid şi de stat scrisorile şi cererile oamenilor muncii oglindeşte atitudinea faţă de problema participării maselor la conducerea statului, importanţa pe care o acordă aceste organe nevoilor oamenilor muncii şi strângerii legăturii cu masele”14.

Ca urmare a noilor directive, în rubrica Pe urmele scrisorilor nepublicate creşte numărul cazurilor de demascări ale chiaburilor, duşmanilor, sabotorilor din agricultură şi industrie. În realitate, regimul intensifică represiunea pentru accelerarea procesului de colectivizare a agriculturii şi are nevoie de cât mai multe dovezi publice pentru a ilustra activitatea duşmanului de clasă15. În consecinţă, corespondenţele către ziar curg din toate colţurile ţării. Propaganda abundenţei suferă un prim eşec la sfârşitul lunii mai 1952, când regimul este obligat să accepte public că mărfurile de larg consum sunt fie de proastă calitate, fie nu se găsesc. „Scânteia” lansează campanii pentru îmbunătă-ţirea calităţii acestora. Întrecerile pentru depăşirea indicilor de calitate nu se reflectă în produsele finale: „Ni s-a semnalat de pildă că la cooperativa «Cismarii progresişti» din Bucureşti au fost puşi în vânzare pantofi incomplect lucraţi şi plini de cuie în interior. Un alt corespondent voluntar ne-a sesizat că a cumpărat de la cooperativa «Munca» din Bucureşti o pereche de pantofi la care un toc era mai înalt decât celălalt”16. Dar acestea sunt mici accidente de parcurs care pot fi îndreptate deoarece, odată cu creşterea nivelului de trai era firesc să crească şi exigenţele oamenilor muncii!

13 Ziarul a revenit şi la sfârşitul anului, la 6 decembrie, cu un alt articol intitulat Toată atenţia scrisorilor oamenilor muncii unde erau reluate directivele din aprilie acelaşi an. 14 „Scânteia” din 19 aprilie 1952. 15 La 31 mai 1952, era publicat un amplu articol intitulat Pe probleme actuale, unde era lansat îndemnul de a fi izgoniţi toţi chiaburii din gospodăriile colective: „Gospodăriile colective se nasc, se dezvoltă şi se întăresc în focul luptei împotriva chiaburilor şi a cozilor de topor. Chiaburul n-are ce căuta în gospodăria colectivă cum nu are ce căuta neghina în lanul de grâu”. 16 Ibidem.


Partidul înregistrează în 1952 noi succese: zdrobeşte devierea de dreapta, impune o nouă reformă monetară17, votează o nouă Constituţie, simbol al consolidării puterii populare, pregăteşte o nouă reformă administrativă şi organizează unul dintre cele mai mari procese, cel al „grupului de sabotori şi diversionişti” de la Canalul Dunăre-Marea Neagră18. În consecinţă se intensifică presupusul dialog dintre putere şi societate, iar „Scânteia” răspunde, lămureşte, mobilizează şi mediază toată această reprezentaţie a entuziasmului şi bucuriei. Noile reforme întăresc dreptul la muncă, la proprietate, la odihnă („o mare cucerire a oamenilor muncii”), la vot... şi la retribuţia după muncă! Cine nu munceşte, nu mănâncă, devine principiu consfinţit prin noua Constituţie şi are rolul, potrivit explicaţiei pe care o primeşte Radu Baciu, muncitor de la Uzinele „Sovromtractor”, de a înlătura orice urmă de exploatare capitalistă a muncii: „Iată de ce turbează duşmanii poporului când aud de principiul «cine nu munceşte nu mănâncă», iată de ce trântorii care au pierdut sau simt că vor pierde putinţa de a huzuri din munca altora încearcă să înşele pe unii oameni nelămuriţi cu privire la înţelesul acestui principiu”19.

Ample campanii lămuritoare sunt lansate pentru a explica raţiunile înfiinţării Regiunii Autonome Maghiare. „Scânteia” a publicat liste cu susţinătorii noilor modificări administrative, precum şi cu cei care îşi exprimau mulţumirea faţă de noua formă a Constituţiei. Scrisorile venite din ţară la redacţia ziarului nu împărtăşesc entuziasmul propagandei oficiale a partidului, ci dimpotrivă exprimau numeroase nedumeriri atât faţă de modificările din Constituţie, cât mai ales faţă de înfiinţarea Regiunii Autonome Maghiare20. „O anonimă duşmănoasă” acuza că „noul proiect de Constituţie declara Regiunea Secuiască Regiune Autonomă Maghiară deşi se găseşte pe moşia noastră. Noi nu suntem republică federativă, ci Republica Populară Română”21. Un alt buletin de sinteză din 29 august cuprindea informaţiile transmise de „corespondentul voluntar” Albert Racz, din comuna Rugăneşti, Regiunea Autonomă Maghiară, care semnala că circulau zvonuri referitoare la înfiinţarea unei republici separate secuieşti, a unui minister şi a unei armate maghiare, precum şi a unui coridor special care să lege noua structură administrativă de Ungaria22.

Victoriile regimului democrat popular deşi importante continuă să fie umbrite de… deficienţele de aprovizionare a populaţiei. Situaţia economică nu se îmbună-tăţeşte, iar în 1953 se prelungeşte criza din cel precedent. Corespondenţii voluntari

17 Vezi şi O temă literară tratată superficial şi greşit, corespondenţă semnată de Radu Costin, sergent major din Cluj, care critica trei lucrări literare inspirate de reforma monetară apărute sub semnăturile lui A. E. Baconsky, Anavi Adam (I. Panait) şi Mircea Zaciu în „Almanahul Literar”. Potrivit criticului de ocazie, Baconsky eşuase într-o caricatură prin Balada ţăranilor care vând lapte, nici I. Panait nu izbutise să treacă dincolo de schematism şi superficialitate, Mircea Zaciu fiind singurul care reuşise oarecum prin forţa satirică să ilustreze probleme de actualitate. „Scânteia” din 6 iulie 1952. 18 Vezi actul de acuzare în „Scânteia” din 30 august şi 3 septembrie 1952. 19 În legătură cu proiectul de Constituţie. Răspunsuri la întrebările cetăţenilor, în „Scânteia” din 2 august 1952. 20 „Buletin sinteză asupra sesizărilor din masă cu privire la proiectul noii Constituţii”, 25 iulie 1952, ANIC, Fond CC al PCR-Cancelarie, dosar 142/1952, ff. 5-6. 21 Ibidem, f. 4. 22 Ibidem, dosar 142/1952, fila 3.

Mioara Anton 44

identifică cauzele care au condus la apariţia crizelor de pe piaţa alimentară şi declară un „război necruţător, birocratismului, rutinei şi lipsei de initiaţivă”23. Nici în celelalte domenii ale bunurilor de larg consum lucrurile nu se îmbunătăţesc. „Grija permanentă a partidului pentru ridicarea nivelului de trai a maselor muncitoare” nu se reflectă şi în calitatea produselor. Ilustrativă este şi corespondenţa semnată de Orest Tcaciuc, şeful serviciului tehnic construcţii din Petroşani, care semnala că broaştele de uşi trimise de la uzina „Metalica” din Bucureşti pentru un bloc de locuințe erau identice şi puteau fi folosite cu o singură cheie24. Publicarea unor astfel de articole este o strategie de gestionare a nemulţumirii generalizate a populaţiei. Ele au rolul de a disculpa puterea politică, de a diminua incidenţa fenomenlor negative (care iau amploare, mai ales în domeniul industriei uşoare) şi de a stimula atitudinile civice ale populaţiei.

De critica corespondenţilor voluntari nu scapă nici una dintre cele mai în vogă poete ale momentului, Maria Banuş, laureată a premiului de stat, în 1949, pentru piesa Ziua cea mare. Devierea de dreapta i-a şubrezit poziţia şi a obligat-o să recurgă la reflecţie şi meditaţie. Atacată de Ofelia Manole, care i-a cerut să ofere clasei muncitoare „opere bune”, Maria Banuş se angaja să se elibereze de confuziile ideolo-gice şi să pătrundă mai adânc învăţăturile marxist-leniniste25. Articolul De ce şhioapătă în creaţie unii scriitori, publicat de „Scânteia”, la 24 martie 1953, critica „spiritul turistic” în care se desfăşurase vizita de documentare a poetei la Canalul Dunăre-Marea-Neagră. Stelian Ionescu, semnatarul articolului, desenator şi elev la o şcoală de ofiţeri, se arăta neplăcut surprins de graba, superficialitatea şi de absenţa din opera poetei a unei lucrări care să glorifice „măreţul şantier”: „Nu crede oare tov. Banuş că dacă s-ar documenta mai încet şi mai adânc, ar scrie mai repede? Eu am impresia că de mai mulţi ani tov. M. Banuş face «turism» devreme ce n-a scris poezii în care să se vadă muncitorii de azi, stahanovişti, inovatori; problemele lor interesante şi complexe, conştiinţa lor nouă, lupta pentru pace şi atâtea alte lucruri care ne sunt nespus de scumpe, sunt viaţa noastră. Cred că mai sunt şi alţi scriitori care suferă de «turism» şi care nu pot observa trăsăturile omului nou, nu cunosc cum trebuie realitatea, din cauză 23 Comisii... pe hârtie, corespondenţă semnată de Vasile Culea, muncitor sudor din Călăraşi, în „Scânteia”, 10 ianuarie 1953; vezi şi „Pică pară mălăiaţă”, corespondenţă semnată de Mihai Mihăilescu, din regiunea Adamclisi, ediţia din 16 ianuarie 1953; Minerii da, iar birocraţii ba!..., corespondenţă semnată de V. Damian, din Lupeni, ediţia din 21 februarie 1953; Când cererile oamenilor muncii intră pe mâna birocraţilor, Ion Amatioaie, corespondent regiunea Bacău, ediţia din 3 iulie 1953. 24 Broaşte şi chei de proastă calitate, ediţia din 19 februarie 1953. 25 Vezi Mioara Anton, Progresişti versus „reacţionari”. Subordonarea intelectualilor. 1944-1955, în Intelectuali români în arhivele comunismului, ed. Dan Cătănuş, Bucureşti, Editura Nemira, 2006, pp. 34-35; Reconstituiri necesare. Şedinţa din 27 iunie 1952 a Uniunilor de Creaţie din România, ed. Mihaela Cristea, Iaşi, Polirom, 2005, pp. 120 şi urm. Pentru destinul literar al Mariei Banuş vezi şi articolul lui Alex. Ştefănescu, La o nouă lectură: Maria Banuş, în „România Literară”, nr. 31/1999. Nouă ani mai târziu, Eugen Simion publica în „Scânteia” o cronică literară pentru volumul de poezii publicat de Maria Banuş în care arăta că aceasta privea cu luciditate trecutul şi descifra în prezent semnele de înnoire: „Ea devine o poetă a idealurilor socialismului, dezbătând într-un mod liric ce îi este propriu şi cu o mare expresivitate artistică, probleme politice şi etice de interes general. Exprimă bucuria regăsirii chipului adevărat al omului, simte suflul întineritor al epocii. Universul poeziei sale se îmbogăţeşte”. Aşadar, poeta era pe deplin reabilitată şi reuşise să înţeleagă spiritul vremurilor. Eugen Simion, Cronică literară. Maria Banuş. Poezii, „Scânteia”, din 5 ianuarie 1962.


că nu-i lasă mersul trenurilor”26. Articolul, comandă a Secţiei Propagandă și Agitaţie, era un avertisment dat Mariei Banuş de a ieşi din inerţie şi de a realiza o operă militantă care să se înscrie în canoanele ideologice impuse de regim.

Vacanţele şi petrecerea timpului sunt un alt prilej folosit de corespondenţii voluntari pentru a celebra îmbunătățirea standardelor de viaţă ale populaţiei. Stahanoviştii sunt singurii care par să se bucure în republica populară, fiind răsplătiți pentru realizările lor de excepţie27. Între timp, la Bucureşti, regimul este implicat în organizarea a două evenimente internaţionale importante: Congresul Mondial al Tineretului (25-30 iulie) la care îşi anunţaseră participarea peste 1200 de delegaţii şi cel de-al IV-lea Festival Mondial al Tineretului şi Studenţilor (2-16 august) cu peste 30.000 de participanţi. Ele au fost precedate de o criză alimentară acută provocată de stocarea produselor necesare pentru festival. Regimul are însă resurse pentru a organiza una dintre cele mai impresionante potemkiniade. Gheorghiu-Dej recomanda, la 20 aprilie 1953, aprovizionarea din timp şi din abundenţă a Bucureştiului cu carne, unt, lapte, pâine, fructe şi zarzavaturi proaspete: „Pe toată durata festivalului să nu existe nicio diferenţă între aprovizionarea magazinelor şi restaurantelor ce deservesc pe cei veniţi la festival şi restul magazinelor din oraş, să existe aceleaşi produse în cantităţi suficiente şi de calitate bună în toate magazinele şi restaurantele”28.

Dar sărăcia generalizată a populaţiei nu se regăseşte în agenda corespondenţilor voluntari. „Scânteia” atrage din nou atenţia asupra importanţei pe care regimul o acordă scrisorilor care curg din toate colţurile ţării29. Dar nu pentru a celebra bucuria, aşa cum susţine propaganda regimului, ci pentru a descrie sărăcia. În tonuri triumfaliste este sărbătorit şi 23 august. Abundenţa scrisorilor şi a plângerilor, obligă redacţia să publice, la 28 august, articolul Oamenii muncii cer produse de larg consum mai bune şi mai variate semnat de trei gospodine, dintre care una deputată, şi un mecanic cincisutist. După o introducere în care sunt enumerate toate succesele notabile ale industriei româneşti (fabricarea de strunguri, tractoare, combine, maşini grele, maşini de tocat carne, de frământat aluatul.... de spălat vase etc.), autorii sesizează că toată această abundenţă nu foloseşte nimănui: „Sortimentele sunt încă destul de sărăcăcioase, iar calitatea unora dintre ele lasă de dorit”. Lipsesc jucăriile pentru copii, încălţămintea, rechizitele şcolare, metrajele, dopurile pentru sticle, hârtia de împachetat, cartonul asfaltat, nasturii, acele de cusut, articolele de bucătărie etc30. Condicile de reclamaţii amenajate în toate magazinele sunt pline de plângeri şi nemulţumiri. Criza economică afectează direct nivelul de trai al populaţiei, dar regimul este preocupat de... reconstrucţia Coreei şi de sărbătorirea unui an de la votarea noii Constituţii! 26 „Scânteia”, 24 martie 1953. 27 Pe probleme actuale. Ne scriu oamenii muncii plecaţi la odihnă, în „Scânteia”, 10 iulie 1953. 28 Stenogramele şedinţelor Biroului Politic şi ale Secretariatului Comitetului Central al PMR, vol. V, 1953, ed. Camelia Moraru, Constantin Moraru, Bucureşti, INST, 2012, pp. 254-256. 29 Să acordăm atenţia cuvenită rezolvării scrisorilor primite de la oamenii muncii, „Scânteia”, 4 august 1953. 30Pagina din 2 septembrie 1953, Toată atenţia aprovizionării oamenilor muncii cu produse de larg consum!; Toată atenţia sugestiilor şi criticilor venite dela cumpărători; Buna deservire a consumatorilor – datoria oamenilor muncii din comerţ, 18 septembrie 1953; Mai mult sprijin din partea organelor locale la colectarea cărnii şi laptelui, 3 octombrie 1953.

Mioara Anton 46

În spatele uşilor închise, marşul bucuriei este umbrit de acţiunea „elementelor duşmănoase”, a „agenturile imperialiste” care activează atât în ţară, cât şi în străinătate. În septembrie 1953, se desfăşoară la Bucureşti procesul sioniştilor soldat cu 150 de condamnări, ceea ce a dus la proteste ale organizaţiilor internaţionale evreieşti care au cerut statului român să renunţe la acuzaţii şi să-i elibereze pe cei acuzaţi de comploturi imaginare31. Pronunţarea sentinţelor în martie 1954 a fost urmată de publicarea în „Scânteia” a unor scrisori de adeziune, semnate de cetăţeni români reîntorşi din Israel. De ce m-am întors din Israel (13 iunie 1954) sau M-am înapoiat din „raiul sioniştilor” (23 iunie 1954) au rolul de a descuraja procesul de emigrare prin zugrăvirea condiţiilor de viaţă umilitoare existente în statul Israel: „Este greu să poţi reda în cuvinte întreaga ticăloşie a sioniştilor care m-au momit acolo, înşelându-ne şi minţindu-ne, rupându-ne de munca şi rosturile noastre (…). Nesiguranţa zilei de mâine, suferinţele şi umilinţele îndurate, viaţa de mizerie tot mai grea m-au făcut să cer repatrierea. Zeci şi zeci de oameni veneau zilnic la Legaţia RPR cerând cu lacrimi în ochi să revie în Republica Populară Română”32. Între timp gruparea naţională îşi consolidase poziţiile printr-un alt asasinat, desfăşurat tot în spatele uşilor închise. Dispariţia lui Pătrăşcanu (16/17 aprilie 1954) încheia astfel una dintre etapele luptei pentru putere din PMR.

„Scânteia” continuă să publice corespondenţe mai mult sau mai puţin entuziaste, se lansează îndemnuri pentru buna organizare a muncii, pentru folosirea „judicioasă” a resurselor, pentru organizarea de noi şantiere de construcţii, pentru respectarea disciplinei în muncă. Grija faţă de om este din nou exprimată printr-un articol de fond, din 29 august 1954, în care se subliniază importanţa rezolvării cererilor şi sesizărilor care vin de la populaţie: „În unele oraşe şi raioane la birourile de reclamaţii şi sesizări, lucrează funcţionari cu o mentalitate înapoiată, cărora le place să se arate «nervoşi», reped pe cetăţeni sau le dau lămuriri de mântuială”33.

Ritmul corespondenţelor se diminuează în cursul anului 1955, fără să dispară din economia ziarului. Asistăm la o rutină a sesizărilor, semn că regimul nu reușește să pună ordine în haosul din industrie şi administraţie, dar păstrează aparenţa dialogului. Continuă să se construiască şi să se fabrice, dar indicii de plan sunt îndepliniţi numai la rebuturi. Critica corespondenţilor voluntari stârneşte în teritoriu reacţii adverse din partea celor reclamaţi şi schimbaţi din funcţii. La 10 august 1955, „Scânteia” lansa un avertisment tuturor celor care îi persecutau pe corespondenţii voluntari34. Retrogradarea abuzivă din funcţie a unui corespondent voluntar de la Uzina „Steagul Roşu” din Braşov, condusă pe atunci de soţul Licăi Gheorghiu, Gheorghe Rădoi, era un semnal că nu scăpau de critică nici cei apropiaţi cercului puterii. Problemele românilor sunt dintre cele mai diverse, de la nerespectarea orarelor mijloacelor de transport în comun, autobuze, tramvaie, sau a programării filmelor (ca urmare a „activităţii birocratice, rupte de viaţă şi lipsite de perspectivă” a Direcţiei difuzării filmelor) la defecţiuni ale 31 Minorităţi etnoculturale. Mărturii documentare. Evreii din România (1945-1965), coord. Lucian Nastasă, Cluj-Napoca, Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, 2003, pp. 557-569; A. L. Zissu, Sionişti sub anchetă. Declaraţii, confruntări, interogatorii, 10 mai 1951-1 martie 1952, ed. Mihai Pelin, Bucureşti, Edart-FFP, 1993; Robert Levy, Gloria și decăderea Anei Pauker, Iași, Polirom, 2002, pp. 166-167. 32 „Scânteia”, 13 iunie 1954. 33 Mai multă grijă pentru rezolvarea cererilor şi sesizărilor cetăţenilor!, „Scânteia”, 29 august 1954. 34 „Să fie traşi la răspundere cei care persecută pe corespondenţii voluntari”.


forajului cu turboburul, noua metodă sovietică experimentată la sondele de la Moineşti. Lichidarea lipsurilor (de orice fel) este îndemnul favorit al regimului. Se fac anchete, se cercetează, se pedepsesc vinovaţii, se publică rezultatele.

Nu numai în producţie sunt înregistrate derapaje, ci şi în domeniul educaţiei ideologice. Este motivul pentru care ziarul prezintă într-un articol inclus în rubrica Pe urmele materialelor publicate în „Scânteia” (Să ridicăm la un nivel mai înalt pro-paganda marxism-leninismului), din 13 octombrie 1955, rezultatele anchetelor referi-toare la standardele publicaţiilor idelogice. Radioul, o serie de şcoli de partid, dar şi Editura pentru tineret erau criticate pentru conţinutul slab al programelor şi pentru indiferenţa cu care erau abordate activităţile de propagandă. Editura excelase prin publicarea de literatură belestristică în detrimentul celei politice, fiind obligată să-şi modifice planurile editoriale. În consecinţă, directorul editurii a fost înlocuit cu un tovarăş cu „pregătire corespunzătoare”. Relaxarea timidă nu însemna renunţarea la canoanele ideologice. Printr-o experienţă asemănătoare trecuse, în februarie 1953, şi redacţia revistei „Pogonici”, publicaţie pentru copii, care dăduse dovadă de lipsă de vigilenţă ideologică. Una dintre schiţele publicate în revistă schematizase şi vulgarizase ideile partidului referitoare la alianţa dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare, subminând astfel educaţia tinerei generaţii35. Semnalul dat de „Scânteia” a fost preluat şi de celelalte publicaţii care şi-au revizuit articolele cu conţinut ideologic.

Una dintre cele mai tulburătoare scrisori publicate în „Scânteia”, la 18 decembrie 1955, i-a aparţinut fostului lider social-democrat, Constantin Titel-Petrescu. Arestat în 1948, a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă şi trimis să-şi ispăşească pedeapsa în închisoarea de la Sighet, de unde va fi eliberat, în 195536. Preţul eliberării a fost publicarea scrisorii în „Scânteia”, textul fiind pregătit încă din februarie, când se încercase convingerea liderului social-democrat să-l semneze. Slăbit şi bolnav, Constantin Titel-Petrescu cedează presiunilor şi semnează în cele din urmă scrisoarea. Cazul lui Titel-Petrescu nu este singular, mare parte dintre cei eliberaţi ca urmare a amnistierii din septembrie, fiind obligaţi să semneze scrisori de adeziune37. Fostul lider social-democrat reflectase îndelung asupra marilor transformări prin care trecuse România populară şi transmitea prietenilor din străinătate că „în ţara noastră, poporul edifică o nouă societate fără noi. (...) Vă chem prieteni şi tovarăşi ai mei să reveniţi la căminele voastre părăsite, fără teama vreunei sancţiuni”38.

35 Însemnări, „Scânteia”, din 19 februarie 1953. 36 Ilarion Țiu, Neutralizarea social-democraților, http://istoriacomunismului.blogspot.ro/.html (accesat la 1 octombrie 2013). 37 Într-o situație asemănătoare se aflase și Alexandru O.Teodoreanu (Păstorel) ale cărui epigrame ironice la adresa partidului au dus la arestarea sa în 1948. Eliberat la începutul anilor ’60, Păstorel Teodoreanu a fost obligat să-i adreseze o scrisoare de mulțumire lui Gheorghiu-Dej: „Mulțumesc cu adâncă recunoștință Partidului și Guvernului pentru generoasa înțelegere și măriminia cu care au hotărât grațierea mea, reducându-mi pedeapsa la care am fost osândit și vă asigur, totodată, că dându-mi seama de greșeala făcută, voi pune de aici înainte toată râvna și puterea mea de muncă în slujba măreței opere de construire a socialismului. După punerea mea în libertate, întocându-mă în sânul familiei și văzând mărețele realizări înfăptuite în timpul deținerii mele, am și început să lucrez cu toată vârsta pe care o am și starea precară a sănătății mele”. „Dosarele Istoriei”, an VIII, nr. 8/2003, p. 27. 38 Scrisoarea lui C. Titel Petrescu, în „Scânteia”, din 18 decembrie 1955.

Mioara Anton 48

Congresul al II-lea al PMR din decembrie 1955 şi lansarea obiectivelor celui de-al doilea plan cincinal impulsionează corespondenţii voluntari să trimită ziarului „scrisori de pe frontul muncii paşnice”. Se pregătesc noi întreceri pentru depăşirea planului, iar ele sunt raportate încă din ianuarie 1956. Succesele sunt impresionante. Petre Dragomir, brigadier sondor la Câmpina, reuşise în primele zile ale lunii ianuarie o depăşire a planului cu 300%!39 La fel ca şi în anul precedent, numărul corespon-denţelor publicate scade simţitor în 1956. Rubrica Pe urmele materialelor publicate în „Scânteia” nu dispare, fiind publicate sporadic diverse note critice sau rezultatele unor anchete din teritoriu (încadrări greşite, comportamente abuzive, fraude, scrisori de mulţumire pentru rezolvarea unor situaţii). Din iulie 1956, apare o rubrică nouă Ne scriu membrii de partid, care apare alternativ cu Ne scriu cititorii.

Corespondenţii „Scânteii” nu par afectaţi de consecinţele Congresului XX al PCUS. Viaţa în republica populară îşi continuă cursul firesc în afara tulburărilor de pe scena marii politici. Timid, sunt date semnalele reluării procesului de colectivizare a agriculturii. Sărbătorirea a 25 de ani de la apariţia primului număr al ziarului „Scânteia”, 15 august 1956, a fost un bun prilej pentru o nouă reprezentaţie de susținere a cititorilor. Rubrica aniversară Cuvântul cititorilor este încă o dovadă a consensului deplin care pare să existe între guvernaţi şi guvernanţi. Cetăţenii sunt încurajaţi să scrie şi să ceară audienţe. Puterea populară se află în slujba celor mulţi şi veghează la continua purificare a corpului social de chiaburi, profitori, elemente necinstite40. Se îndrumă, se controlează, se sprijină, se recunoaşte, se raportează... calea proprie, de această dată, de construire a socialismului.

Există însă şi accidente de parcurs. Revoluţia din Ungaria produce agitaţii şi în România, mai ales în rândul studenţilor. În cadrul întrevederii de la Bucureşti, din 4 noiembrie 1956, Gheorghiu-Dej l-a asigurat pe Hruşciov că revoltele de la Universitatea Cluj fuseseră stopate la timp de către „oamenii noştri care le-au stâlcit mutrele unora, au arestat 200 sau 300 de studenţi şi au discutat cu ei aşa cum trebuie”41. „Scânteia”, din 18 noiembrie 1956, „înfierează” şi „demască” minciunile oficinelor propagandei imperialiste referitoare la presupusele mişcări studenţeşti din România. Studenţii democraţi-populari sunt indignaţi şi dau „o ripostă minciunilor şi calomniilor răspândite de presa reacţionară din Occident”. Ziarul publică şi o corespondenţă a unui martor direct, Ionuţ Vasile, inginer la Regionala Silvică din Oradea, care îi lămureşte pe cititori cine a stat în spatele mişcării contrarevoluţionare din Ungaria: „forţe impe-rialiste”, „foşti ofiţeri hortişti”, „bandiţi trimişi din Occident”, „puşcăriaşi eliberaţi din închisoare”, „fascişti”, „oficine imperialiste”, „duşmani înrăiţi ai socialismului42. Măsurile dure luate împotriva mişcărilor studenţeşti43, precum şi cele împotriva

39 „Scânteia”, din 28 ianuarie 1956. 40 Vezi şi Elemente necinstite din cooperaţie deferite justiţiei, în „Scânteia”, din 5 octombrue 1956. 41 V. Buga, Relaţiile româno–sovietice, 1953-1958, II, în „Arhivele Totalitarismului”, nr. 3-4/2004, p. 52. 42 Ionuţ Vasile, Cine a stat în spatele acţiunilor contrarevoluţionare din Ungaria, în „Scânteia”, din 18 noiembrie 1956. 43 Ioana Boca, 1956. Un an de ruptură. România între internaționalismul proletar și stalinismul antisovietic, București, Fundația Academia Civică, 2001, pp. 135-181; vezi şi grupajul de studii găzduit de „Anale Sighet” 8. Anii 1954–1960: fluxurile şi refluxurile stalinismului, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 2000, pp. 617-709.


intelectualilor, au readus în atenţia partidului problema vigilenţei şi a duşmanului de clasă. Regimul a abandonat orice măsură de liberalizare, fiind preocupat de înlăturarea şi anihilarea oricăror tendinţe contestatare.

După o îndelungată absenţă, la sfârşitul anului 1956 reapare rubrica Poşta redacţiei. Totodată, creşte şi numărul articolelor referitoare la problemele agriculturii. Încet, încet se redefinesc şi se reordonează strategiile războiului împotriva mijlocaşilor şi chiaburilor. Sunt publicate noi cereri de adeziune şi dovezi ale îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă odată cu intrarea în GAC. Continuă să curgă mesaje despre muncă şi viaţă... ilustrate prin lipsa de becuri de la Herculane, proasta calitate a pâinii de la Braşov, creşterea nivelului ideologic al locuitorilor comunei Clocotici, prin construirea unei noi şcoli la Copalnic şi prin prezenţa a 70.000 de volume în biblioteca casei de cultură a Combinatului metalurgic de la Reşiţa.

Din 1957, rubrica Ne scriu cititorii îşi recapătă constanţa, ritmul publicării corespondenţelor particulare fiind direct legat, în opinia noastră, de zigzag-urile dezgheţului şi îngheţului ideologic. În perioadele de relaxare, regimul îşi consolidează prin ample reprezentaţii propagandistice „cuceririle revoluţionare” realizate prin efortul comun al puterii şi societăţii. Schimbarea registrului şi revenirea la metodele dure induc noi tensiuni în societate. În acest caz, iluzia consensului se menţine prin dinamizarea dialogului dintre putere şi societate. Existenţa cotidiană continuă să fie marcată de lipsuri, dezorganizare, dezinteres şi abuzuri. Corespondenţii critică şi semnalează, iar „Scânteia” anchetează şi răspunde. Sistemul intră în inerţie. Gheorghe Nicolae, tehnician, constata cu uimire, la 8 iunie 1957, că maşinile de gătit se vindeau fără butelie. Din nou nu se găseşte încălţăminte pentru copii, hârtie de împachetat44, produse alimentare. Absenţa tutunului era marcată în „Scânteia” printr-o epigramă trimisă de un corespondent voluntar: „La debit orice fumător/Foiţe «lux» oricând găseşte/Dar luxul cel mai orbitor/Este tutunul, că lipseşte!”45. În consecinţă sunt organizate raiduri-anchetă în locurile unde erau semnalate probleme. Un astfel de raid din iulie 1957, în staţiunile de pe litoral, scoate la iveală situaţii care ruinează vacanţele oamenilor: cozi la restaurante, chelneri obraznici şi agresivi, veselă murdară.

Dar cu toate acestea viitorul sună promiţător: cooperativele meşteşugăreşti urmau să producă, în 1958, peste 1.200 de modele de confecţii, tricotaje şi încălţăminte. Pentru octombrie-noiembrie 1957, se anunţa chiar şi o campanie soldare cu 15-40% la încălţăminte şi produsele textile. O premieră pentru comerţul socialist. Ziarul însă nu precizează dacă produsele aveau defecte sau reducerile de preţ erau urmarea introducerii în circuitul comercial a unor noi modele. Mărfurile par să se diversifice, dar calitatea lor este la fel de proastă. Numai pentru colectivişti viaţa pare să fie un paradis al abundenţei şi bogăţiei. Mihai Palade, colectivist din Lenauheim, raionul Jimbolia, îşi informa concetăţenii că noua viaţă însemna locuinţe și mobilier noi, aparate de radio, 280 de biciclete şi două motociclete46. Bogăţiile enumerate rămân însă numai pe hârtie. În realitate nu se înregistrează nicio amelioare a calităţii vieţii.

44 De ce servim mărfuri fără hârtie de ambalaj? „Scânteia”, din 7 septembrie 1957. 45 „Scânteia”, din 3 august 1957. 46 „Scânteia”, din14 decembrie 1957.

Mioara Anton 50

Şi clădirile sunt o dovadă a vitregiei vremurilor. Istoricul de artă Gheorghe Oprescu lansa, la 13 februarie 1958, un apel pentru salvarea casei Dissescu de pe Calea Victoriei, monument istoric, lăsat în paragină, deşi era administrată de Academia RPR. Cazul nu era unul singular, Gh. Oprescu amintind în scrisoarea adresată ziarului de iniţiativa unui „slujbaş incompetent” de la Sighişoara, care dăduse ordin ca toate casele din oraş să fie vopsite într-o singură culoare. Blocurile cenuşii din noile cartiere bucureştene şi improvizaţiile arhitectonice imprimau oraşului un aer trist şi apăsător47.

Mişcarea inovatorilor

Anul 1958 s-a deschis cu un eveniment trist: moartea lui Petru Groza (7 ianuarie). Surprinzătoare a fost organizarea de funeralii religioase de către un regim care declarase război deschis superstiţiilor şi obscurantismului. Dar puterea nu este obligată să se explice, iar populaţia este prea obosită pentru a încerca să găsească răspunsuri.

Pentru a-şi stimula corespondenţii, „Scânteia” organizează în februarie 1958 un concurs pentru premierea celor mai bune materiale. În consecinţă, încep să curgă anchete şi reportaje referitoare la întreceri, economisiri, raţionalizări, organizări în producţie. Au fost premiate două categorii: pentru cel mai bun reportaj şi pentru cea mai bună informaţie. Din rezultatele publicate la 10 mai, aflăm că s-au înscris 1030 de participanţi care au trimis peste 2500 de materiale. Premiul I la secţiunea „Reportaj” a fost adjudecat de Nicolae Topor, maistru ţesător la fabrica „Ţesătura”, Iaşi, şi Traian Bădulescu, tehnician la Uzinele 23 August din Bucureşti48. Regimul are nevoie de cât mai multe dovezi ale succeselor sale, dar mai ales doreşte să probeze că cetăţenii şi-au însuşit în mod corespunzător noua identitate politică tradusă prin norme, coduri, reguli, comportamente, proceduri multiplicate atât din punct de vedere ideologic, cât şi instituţional.

Mascarea deficienţelor din industrie se realizează prin promovarea în exces a inovaţiilor. Anul 1958 excelează prin inovaţii în agricultură, industrie, construcţii, transporturi, cercetare etc. Tot ceea ce conduce la depăşiri de plan şi raţionalizări primeşte titlu de inovaţie. Corespondenţii voluntari preiau noua temă propagandistică şi se înscriu în cursa pentru descoperirea inovatorilor. Standardele ideologice sunt, de asemenea, importante în prezentarea acestei noi categorii: muncitori, strungari, mineri, ţărani, fruntaşi pe ramură etc., trecuţi prin şcolile de partid, candidaţi sau membri de partid.

O altă noutate a acestui an este publicarea pe prima pagină a articolelor trimise de corespondenţii voluntari. Scopul este unul propagandistic, raportarea depăşirilor de plan în agricultură şi industrie, construcţii, ceea ce explică şi prezenţa sporadică a rubricii pe prima pagină (mai-noiembrie)49. Ea înlocuieşte articolele de fond, fără însă

47 Acad. G. Oprescu, Probleme deloc lipsite de însemnătate, în „Scânteia”, din 13 februarie 1958. 48 Rezultatul concursului „Scânteii” pentru corespondenţii voluntari, în „Scânteia”, din 10 mai 1958. 49Costul apartamentului mai ieftin; Întrecerea petroliştilor din Moldova, „Scânteia”, din 28 mai 1958; Oţel, fontă şi laminate peste plan; Întrecerea mecanizatorilor la prăşitul porumbului, „Scânteia”, din 31 mai 1958; Se înalţă o nouă fabrică a industriei chimice, „Scânteia”, din 7 iunie 1958; Instalaţie automată pentru formare cojilor de bachelită; Uzina renăscută, „Scânteia”, din 8 iunie 1958;


să se permanentizeze. Criticile obişnuite, semnalarea neregulilor continuă să fie publicate în pagina a doua a ziarului. Tot în 1958 sunt furnizate şi informaţii referitoare la dezvoltarea unei noi industrii: cea a maselor plastice, care avea să revoluţioneze domeniul bunurilor de larg consum. Se construieşte, se economiseşte, se cultivă, se depăşeşte… regimul intră într-o adevărată competiţie de raportare a realizărilor fictive. Este şi anul în care se sărbătoresc zece ani de la naţionalizare, prilej pentru promovarea succeselor obţinute de regim în lupta pentru instaurarea noului. Abundenţa cifrelor şi a raportărilor nu se regăseşte însă în nivelul de trai al populaţiei. În „Scânteia” apar ecouri ale unor situaţii pe care regimul şi le-ar dori dispărute: de la corupţia funcţio-narilor la calitatea proastă a produselor. Moare şi Mihail Roller (21 iunie 1958), dar dispariţia sa este deplânsă firav într-un colţ de ziar de un grup nenumiţi de tovarăşi care se angajează să-i păstreze neştearsă amintirea. O nouă ştire face senzaţie, aduce noi speranţe, dar şi un sentiment de uşurare: retragerea trupelor sovietice. Manifestări de prietenie, mitinguri, spectacole…„Scânteia” prezintă spectacolul unei despărţiri emoţionante.

Sezonul vacanţei de vară este o bucurie mai ales pentru doamne: era anunţată punerea în vânzare a unui nou model de pantof, tip „Balerina”, cu feţe din pânză. Dar bucuria estivală este umbrită de „tâlhăreasca agresiune a imperialiştilor americani şi englezi împotriva Libanului şi Iordaniei”, ceea ce-i revoltă pe români. Sau numai pe o parte a lor, ceilalţi fiind preocupaţi de calitatea produselor, de îndeplinirea planurilor, de procurarea alimentelor, de respectarea canoanelor ideologice. În „anul Sputnikului” se construise, se arase, se cultivase şi se depăşiseră toţi indicii de plan. Realizări care nu ar fi fost posibile dacă nu existau corespondenţii voluntari, omagiaţi în ediţia din 1 noiembrie 1958 în cadrul unei rubricii speciale (Tribuna corespondenţilor voluntari)50.

Anul 1959 debutează cu o altă victorie a lumii comuniste: lansarea de către URSS a unei rachete cosmice în direcţia Lunii, prilej folosit de propaganda regimului pentru a sublinia încă o dată superioritatea ştiinţei sovietice faţă de cea a Occidentului decadent. Între timp, în România se continuă întrecerile pentru sporirea producţiei prin inovaţii şi creşterea indicilor de economisire. Este o criză care se prelungeşte, dar propaganda dispune de suficiente resurse pentru a reinventa bunăstarea. Ediţia, din 8 ianuarie 1959, îşi informa cititorii pe prima pagină că o echipă de cinci muncitori rabotori de la IMB-Timişoara lucra deja în contul anului 1965! Creşte şi nivelul cultural al satelor, dar numai al celor colectivizate unde sunt înfiinţate cercuri de citit, brigăzi artistice, ansambluri folclorice. Una dintre piesele de teatru apreciate de publicul rural este intitulată sugestiv Drumul belşugului. România se electrifică, sunt radioficate satele şi se intensifică procesul de colectivizare a agriculturii51. O altă Întreprinderile timişorene în întrecere, „Scânteia”, din 10 iunie 1958; Valoroasa iniţiativă a construc-torilor de locuinţe din Hunedoara, „Scânteia”, din 10 iunie 1958; Succesul oţelarilor reşiţeni, „Scânteia”, din 20 iunie 1958; Abatajul nr. 6 lucrează din plin, „Scânteia”, din 9 iulie 1958; Cronică de întrecere, „Scânteia”, din 12 august 1958; Cu angajamentele îndeplinite, „Scânteia”, din 18 august 1958. 50 Cum scriu şi despre ce scriu „Scânteii”, în „Scânteia”, din 1 noiembrie 1958. 51 Vezi şi Decretul pentru lichidarea rămăşiţelor oricăror forme de exploatare a omului de către om în agricultură în scopul ridicării continue a nivelului material şi cultural al ţărănimii muncitoare şi al dezvoltării construcţiei socialiste, în „Scânteia”, din 29 martie 1959.

Mioara Anton 52

premieră care sugerează o schimbare de linie pentru conducerea comunistă de la Bucureşti este sărbătorirea centenarului unirii Ţărilor Române. Nu este uitată însă şi celebrarea celui de-al XXI-lea Congres al PCUS (ianuarie 1959). În spatele uşilor închise, disputele ideologice pregătesc drumul dizidenţelor.

Promovarea în exces a raţionalizărilor indică derapaje economice pe care regimul nu reuşeşte să le depăşească. Procesul de industrializare implică consumuri masive ale materiilor prime, care însă nu se regăsesc în calitatea produselor. Efortul de industrializare creează multiple dezechilibre economice, mascate prin propaganda depăşirilor de plan. Regimul este preocupat nu numai de standardul de viaţă al românilor, ci şi de starea lor de spirit. În vizorul criticii intră, la mijlocul lunii februarie 1959, laolaltă cu producţiile teatrului de estradă, şi Broscuţa Uac a fraţilor Grigoriu. Criticul de ocazie sublinia că menirea teatrului de estradă este de a forma „conştiinţa socialistă a maselor (…) stârnind dispreţul faţă de tot ceea ce poate dăuna mersului înainte spre socialism”52. În acest condiţii dragostea Broscuţei Uac şi a ei inimă tic-a uac părea mai degrabă o concesie făcută „gustului mic-burghez”, ceea ce era inaccep-tabil. Teatrul de estradă era somat ca împreună cu Ministerul Învăţământului și Culturii să ia măsuri pentru „dezvoltarea unor talente reale” şi să împiedice manifestarea unor „nechemaţi” sau a altor „elemente dubioase”.

Creşte interesul regimului pentru mişcarea sportivă. Voluntarii preiau noua directivă şi trimit corespondenţe referitoare la întrecerile sportive de la oraşe şi sate. Aşa cum era de aşteptat, competiţiile erau întotdeauna câştigate de fruntaşii în pro-ducţie53. Intervine o nouă modificare în prezentarea corespondenţei, fiind individua-lizate două rubrici, Corespondenţii voluntari sesizează şi Autorităţile răspund. Rezultatele anchetelor sunt prezentate concomitent cu scrisorile, tocmai pentru a arăta că este un proces real şi nu unul ficţional, cu oameni reali aflaţi în situaţii concrete. Este inclusă şi rubrica Vitrina de curiozităţi, mici întâmplări cotidiene (accidente, neglijenţe ale funcţionarilor, corupţie, trafic cu produse alimentare etc.). Totodată, Secția de Agitație și Propagandă emite o nouă hotărâre referitoare la îmbunătățirea compoziției cadrelor din presă. Din rândurile corespondenților voluntari fuseseră recrutați 139 de redactori stagiari care urmau să fie repartizați în redacțiile ziarelor centrale, regionale, Agerpres și Radio54.

Ţara se pregăteşte pentru sărbătorirea unui nou 23 august, prilej pentru înşiruirea unor noi succese cum este şi majorarea soldelor şi pensiilor militare, a salariilor tarifare pentru muncitorii din cooperativele meşteşugăreşti şi reducerea preţurilor cu amănuntul 52 Pentru ridicarea nivelului ideologic şi a măiestriei scriitorilor din domeniul estradei. Însemnări, „Scânteia”, din 14 februarie 1959. 53 Sportivi fruntaşi din Atelierele noastre, în „Scânteia”, din 12 martie 1959. 54 „Informare în legătură cu aplicarea Hotărârii Secretariatului CC al PMR privind îmbunătățirea cadrelor din presă”. Procesul de instruire presupunea pe lângă asimilarea unor cunoștințe de teoria și practica presei și desăvârșirea educației ideologice prin înscrierea la cursurile școlilor de partid. Ca element de noutate, era introdus cursul pentru ziariști cu o durată de doi ani. În programa de studiu figurau problemele de bază ale marxism-leninismului, teoria și practica presei și practica în redacția ziarelor. Se constata o îmbunătățire a compoziției sociale prin atragerea unui număr mai mare de cadre de origine muncitorească, membri de partid sau candidați. ANIC, Fond CC al PCR, Secția Agitație și Propagandă, dosar 10/1959, ff. 19-24 și dosar 1/1959, ff. 36-47.


la unele bunuri de larg consum (tricotaje, încălţăminte, aparate şi hârtie foto, ceasuri de mână şi de buzunar, articole de marochinărie din mase plastice)55. Se anunţă, de asemenea, producţii record în agricultură.

Anul începuse cu un succes sovietic și era prin urmare firesc ca el să se termine tot cu o realizare de excepţie a aeronauticii sovietice: o rachetă cosmică ocolise Luna la 6 octombrie şi nu se abătuse de la ruta stabilită. Pe pământ, însă, partidul era preocupat de „om şi cerinţele lui”. O nouă rubrică se individualizează în paginile „Scânteii”, iniţiativa aparţinând gospodinelor din Timişoara care cer: aprovizionarea magazinelor cu produse alimentare şi a celor de mercerie cu ace, aţă, croşete, lână pentru goblenuri56. Decembrie 1959 se încheia în termeni optimişti. Ultima corespondenţă publicată de „Scânteia”, cu titlul Prin fiecare scrisoare vorbeşte un om, un reportaj despre indiferenţă şi vigilenţă, se voia un îndemn pentru toţi cei care mediau relaţia dintre putere şi societate: „Cine lucrează cu scrisorile lucrează cu oamenii şi are datoria să-şi plece urechea la fiecare cuvânt al lor, să nu treacă cu vederea nicio sesizare”57.

Condiţiile nu se schimbă nici în 1960. Se economiseşte, se inovează, se rapor-tează. Pieţele rămân goale, iar aprovizionarea cu produse alimentare se realizează în salturi. Cozile sunt o realitate cotidiană şi nu mai surprind pe nimeni. Norocoşi sunt numai cei care se află în locul potrivit la momentul potrivit. Continuă pregătirea ideologică a cadrelor şi se organizează schimburi de experienţe între propagandişti, se instruiesc agitatorii şi se expun „metode vii” pentru munca politică de masă. Încep pregătirile pentru cel de-al III-lea Congres al PMR, fiind anunţate directivele pentru dezvoltarea economiei naţionale în următorul cincinal (1960-1965). Industria grea devine obiectiv prioritar pentru economie. Se emite o nouă hotărâre pentru scăderea preţurilor la bunurile de larg consum (24 iulie 1960). Se întrezăresc unele îmbunătăţiri. Asistăm la o nouă ieftinire a produselor alimentare, încălţămintei, articolelor muzicale, medicamentelor, articolelor de toaletă etc. Reducerile sunt un prilej de bucurie, mai ales pentru gospodine care sunt recunoscătoare partidului pentru „viaţa tot mai frumoasă spre care ne călăuzeşte cu înţelepciune”58. Existenţa românilor începe să fie reglată de monotonia raportărilor şi a întrecerilor.

Rezistenţei la colectivizare i se răspunde de către regim prin dezvoltarea învăţământului agricol de masă. În prima parte a anului 1961 satele din Olt și Teleorman s-au răsculat împotriva GAC-urilor, trupele de securitate fiind trimise pentru a-i „ajuta” pe ţărani să rămână în structurile colectivizate. În acelaşi timp, 600 de colectivişti din Făcăieni, din raionul Feteşti, participau la concursul „Cine ştie câştigă” cu tema Sarcinile trasate agriculturii de cel de-al III-lea Congres al Partidului în anii 1960-196559. Se declanşează febra alegerilor pentru sfaturile consi-liilor populare, ceea ce duce la o creştere a corespondenţelor referitoare la inovatori şi fruntaşii din producţie. Se cântă, se dansează şi se înfiinţează trupe artistice de amatori

55 Ediţiile din 6 august, 9 august 1959. 56 Pentru om şi cerinţele lui. Ce propun gospodinele, „Scânteia”, din 18 octombrie 1959. 57 „Scânteia”, din 27 decembrie 1959. 58 Cu aceleaşi venituri, cumpărături mai multe, în „Scânteia”, din 27 iulie 1960. 59 „Scânteia”, din 1 februarie 1961.

Mioara Anton 54

în gospodăriile colective. Inovatorii, colectiviştii şi munca patriotică sunt subiectele predilecte ale corespondenţilor voluntari. România construieşte furnale, uzine, fabrici, combinate. Inaugurează noi linii de producţie, experimentează noi metode şi tehnologii. Industrializarea devine o obsesie.

Aniversarea a 40 de ani de la înfiinţarea partidului este un bun prilej pentru încurajarea depăşirilor planurilor de producţie şi declanşarea unor noi întreceri, mai ales în privinţa calităţii mărfurilor de larg consum. Partidul cere îmbunătăţirea calităţii acestora, diversificarea sortimentelor şi asigurarea unor standarde superioare. Creşterea nivelului cultural este o altă realizare importantă a regimului, glorificată de corespondenți voluntari.

Ofensiva asupra satelor intră într-o ultimă fază prin elaborarea şi publicarea directivelor Congresului al III-lea privind construirea socialismului la sate şi dez-voltarea agriculturii (2 iulie 1961). Învăţământul agricol se diversifică şi este anunţată suplimentarea locurilor în învăţământul superior pentru profilurile agricol şi zootehnic. Se construieşte în toată ţara, apar cartiere noi, muncitoreşti şi se intră în era prefa-bricatelor60. După apariţia plasticului, acestea par să dea un nou impuls unei industrii a construcţiilor planificate haotic. Nici albinele nu scapă de întrecerea socialistă, fiind anunţată o creştere considerabilă a producţiei de miere în deplin acord cu indicaţiile date de Gheorghiu-Dej. Se organizează expoziţii itinerante cu succesele obţinute în satele colectivizate. Pentru celelalte erau pregătite trupele de securitate.

Vara lui 1961 este un moment de bilanţ şi pentru producţiile televizate. La patru ani după introducerea televiziunii se constata că aceasta era cel mai potrivit mijloc pentru „răspândirea ideilor luminoase ale partidului şi a educării comuniste a celor ce muncesc”61. Creşterea salariilor şi scăderea preţurilor îi determină pe corespondenţi să mulţumească public partidului pentru îmbunătăţirea nivelului de trai. Situaţia economică pare să se amelioreze, la fel şi calitatea produselor62.

Memoria lui Mihail Sadoveanu, care murise la 16 octombrie, s-a vrut eternizată prin înfiinţarea unei gospodării agricole care să-i poarte numele, la Cozmeşti, raionul Paşcani. Probabil că autorul lui Mitrea Cocor nu se gândise vreodată că avea să poarte numele unui GAC, ce avea să devină fruntaş la însămânţări la numai două săptămâni de la înfiinţare63. Sfârşitul anului 1961 a aparţinut succeselor din agricultură, ceea ce indică accelerarea procesului de colectivizare. Corespondenţele voluntarilor umplu paginile ziarului. Note, comentarii, raportări. Propagandistic, România se pregăteşte să intre din nou într-o epocă a abundenţei. Evenimentul cel mai important însă a fost Congresul XXII al PCUS. Valul celei de-a doua destalinizări îi oferea lui Gheorghiu-Dej prilejul de a se răfui public cu cei pe care îi învinsese (Ana Pauker-Vasile Luca-Teohari Georgescu, Iosif Chişinevschi şi Miron Constantinescu).

Decembrie 1961 a stat sub semnul „ogoarelor fără haturi” şi organizarea consfătuirii pe ţară a ţăranilor colectivişti. Până la colectivizarea totală a agriculturii nu 60 Cu prefabricate construim mai bine şi mai ieftin, „Scânteia”, din 4 august1961. 61 În faţa televizorului, în „Scânteia”, din 27 iulie 1961. 62 Vom răspunde prin fapte grijii partidului şi guvernului, „Scânteia”, din 31 iulie 1961 63„Bădiţa Mihai”. La înfiinţarea gospodăriei agricole „Mihail Sadoveanu”, „Scânteia”, din 13 noiembrie 1961.


mai era decât un pas. Sunt premiaţi fruntaşii şi încurajaţi nou intraţii în GAC-uri. O adevărată demonstraţie de forţă a regimului mascată de pretinse realizări. Potrivit raportului prezentat de Gheorghiu-Dej la conferinţă peste 90% din totalul suprafeţei arabile se regăsea în întovărăşiri, gospodării colective sau agricole. În afară formelor colectivizate mai existau 700.000 de hectare la care se adăugau şi localităţile de munte64.

„Trandafiri galbeni şi buline mov”

Primele scrisori trimise în 1962 de corespondenţii voluntari sunt un bilanţ al realizărilor anului ce tocmai se încheiase. Competiţia pentru calitate şi cantitate continuă, iar semnalele par să fie mulţumitoare. Partidul obţine victorii răsunătoare în fabrici şi pe ogoare. Începutul de an aparţine ştirilor din agricultură. Se înregistrează producţii record la creşterea animalelor şi păsărilor65 şi se dă semnalul pregătirilor pentru campania de primăvară. Regiunile Banat şi Cluj anunţau încheierea colecti-vizării şi adresează scrisori de mulţumire lui Gheorghiu-Dej66. Caravanele cinema-tografice colindă satele necolectivizate pentru a promova belşugul care s-a abătut asupra celor intrate în sistemul socialist. Corespondenţii voluntari sunt la datorie şi scriu cu entuziasm şi convingere. Documentarul Cronica de la Ţibucani înregistrase un record de vizionări în luna februarie: peste 900 la care participaseră sau fuseseră obligaţi să participe peste 150.000 de ţărani67. Veştile bune sunt abia la început. Ministerul Comerţului anunţă punerea în vânzare a unor noi modele de confecţii pentru copii şi tineret. Croieli uşoare, culori pastelate şi vesele. Viaţa începe să fie cu mult mai frumoasă68. Noile direcţii sunt de altfel trasate de Gheorghiu-Dej la conferinţa pe ţară a scriitorilor. Realismul socialist este declarat normă unică pentru orice operă valoroasă. Se recomandă înlăturarea a tot ceea ce înseamnă literatură minoră, decadentă, ermetică, ruptă de clocotul vieţii şi pierdută în abstracţiuni nebuloase69.

64 Cuvântarea tovarăşului Gheorghiu-Dej la încheierea consfăturii pe ţară a ţăranilor colectivişti, în„Scânteia”, din 23 decembrie 1961. 65 Vezi şi corespondenţa O vrednică crescătoare de păsări, semnată de Gh. Baltă, în „Scânteia”, din 17 ianuarie 1962. O notă discordantă era semnalată în raionul Tecuci care rămăsese în urmă cu creşterea porcilor, De ce a rămas în urmă creşterea porcilor, semnată de Gh. Baltă, ediţia din 7 februarie 1962; Ne scriu corespondenţii voluntari din agricultură, 16 martie şi 6 aprilie 1962. 66 În regiunile Banat şi Cluj s-a încheiat colectivizarea agriculturii, în „Scânteia”, din 27 ianuarie 1962; vezi şi articolul de fond din ediţia din 28 ianuarie, Cu toată încrederea pe calea agriculturii socialiste sau Cu încredere spre gospodăria colectivă, ediţia din 19 februarie; Noi raioane cu agricultura colectivizată, ediţia din 23 februarie. 67 Din sat în sat cu caravana cinematografică, în „Scânteia”, din 1 martie 1962. 68 Noutăţi în domeniul încălţămintei şi confecţiilor pentru copii şi tineret, în „Scânteia”, din 25 ianuarie 1962. 69„Principiile realismului socialist sunt călăuza sigură a scriitorilor noştri în activitatea lor creatoare. Ele deschid scriitorului o perspectivă istorică justă, îl feresc de prezentarea deformată, unilaterală, plată, a fenomenelor vieţii, îi dau putinţa de a înfăţişa cu pasiune realitatea în procesul complex al dezvoltării ei, al luptei pentru vechi şi nou, al afirmării a ceea ce este nou şi înaintat”. Cuvântarea tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej la conferinţa pe ţară a scriitorilor, în „Scânteia”, din 25 ianuarie 1962.

Mioara Anton 56

În martie, colectivizarea agriculturii este aproape încheiată, evenimentul urmând să fie sărbătorit în cadrul unei plenare speciale convocată la 23-25 aprilie. Colectiviş-tilor li se publică scrisorile de adeziune în „Scânteia”. Printre ei se disting corespon-denţii fruntaşi care trimit aproape zilnic scrisori referitoare la marile prefaceri. Este un bun moment de bilanţ şi pentru ziar, care la 25 aprilie 1962, informa că în 1961, sosiseră pe adresa redacţiei, 63.000 de scrisori, dintre care 23.221 fuseseră trimise autorităţilor spre cercetare. Această afluenţă era în opinia redacţiei o dovadă clară a manifestării „conştiinţei socialiste” a populaţiei70. Sesiunea extraordinară a MAN, din 27 aprilie, fusese convocată pentru a celebra un moment istoric: finalizarea colecti-vizării agriculturii. Simbolic au fost convocaţi 11.000 de ţărani, cifră ce trimitea la răscoala din 1907. Mihai Beniuc publica un articol intitulat sugestiv Cei unsprezece mii prin care condamna cumplitul trecut. Victoria socialismului la sate a însemnat arestarea a peste 80.000 de oameni, dintre care peste 30.000 au fost judecaţi în procese publice.

În spatele acestei reprezentaţii de forţă a regimului, situaţia este uşor tensionată. Opoziţia constantă din CAER şi refuzul specializării economiilor îi irită pe liderii sovietici, care sunt tot mai nemulţumiţi de acţiunile românilor. La 17 iunie 1962, Hruşciov soseşte la Bucureşti pentru a supune unui nou test termenii prieteniei româno-sovietice. Ceea ce găseşte în România îl nemulţumeşte. Industrializare masivă, dar şi o agricultură care nu respectă nimic din inovaţiile celei sovietice. În cadrul discursului public de la Bucureşti, Hruşciov declară că cea mai bună metodă de cultivare a porumbului era cea în pătrat experimentată cu succes în Uniunea Sovietică. Tensiunile acumulate în timpul vizitei au fost ascunse de comunicatele oficiale care au insistat în nota obişnuită asupra prieteniei de nezdruncinat. Mai mult, Hruşciov declara că discuţiile cu liderii români au fost atât de plăcute încât „ele s-au asemuit cu conversaţiile dintre turturele”71.

România îşi consolidează cuceririle prin creşterea oilor cu lână fină şi semifină, prin sporirea panourilor de prefabricate şi intensificarea activităţilor cultural-educative72. Alţi doi cosmonauţi sovietici zboară în cosmos, în timp ce o delegaţie de partid şi de stat condusă de Gheorghiu-Dej îşi pregăteşte vizita în Indonezia, India şi Birmania. Nimic nu pare să tulbure liniştea cotidiană. Câteva întârzieri ale autobuzelor, defecţiuni ale unor aparate telefonice, ţevi sparte care aşteaptă să fie reparate, o proastă aprovizionare a chioşcurilor de pe litoral cu răcoritoare şi îngheţată şi câteva gospodine din Murighiol şi Dunavăţu de Jos care sunt nemulţumite din cauza lipsei varului. Pe această listă se mai adaugă şi organizarea gimnasticii în producţie, neglijată însă la Târnăveni73.

Criza rachetelor a provocat o puternică emoţie publică. Războiul părea iminent din cauza „capetelor înfierbântate de la Pentagon”. Dar „forţele păcii” opresc ofensiva

70 D. Tîrcob, Răspunsuri..., „Scânteia”, din 25 aprilie 1962. 71 AMAE, Problema 220. 1962. Anexa la dosarul 220. URSS-3. Vol. 4. Ecouri de peste hotare la vizita în RPR a delegaţiei de partid şi guvernamentale a URSS (Agerpres). Dosar nepaginat, Corespondenţă a Agenţiei UPI, din 24 iunie 1962, f. 3. 72 Ne scriu specialişti din agricultură. Un număr sporit de oi cu lână fină şi semifină, 10 august 1962; Panouri mari prefabricate de calitate tot mai bună, 11 august 1962. 73 Gimnastică pe... hârtie, în „Scânteia”, din 14 octombrie 1962.


imperialistă a SUA şi liniştea se aşterne din nou în harnica democraţie populară. Câteva ecouri se mai păstrează în poezia lui Dan Deşliu intitulată Istorie şi geografie: „Nu sunt preşedinte/Nu am nici flotă, nici reactoare/De-aş avea m-aş gândi serios mai-nainte/ de-a le porunci să plutească, să zboare/să-şi bage nasul unde nu le fierbe oala!”

Sfîrşitul de an 1962 se remarcă prin creşterea nivelului de trai al colectiviştilor. Politica partidului fusese un succes. Corespondenţele curg şi sunt numărate aparatele de radio, maşinile de gătit, garniturile de mobilă, casele noi, căminele culturale, dis-pensarele, cinematografele etc. Însă acesta este abia începutul prosperităţii. Propaganda oficială anunţă măreţe realizări şi pentru anul 1963, care se deschide cu promisiunea unor noi întreceri şi depăşiri ale planurilor de producţie74. Creşte semnificativ numărul corespondenţelor trimise către „Scânteia”. Din industrie, agricultură, comerţ, învăţământ, şantiere, fabrici corespondenţii asaltează ziarul cu întâmplări din întrecerea socialistă. Regimul îşi diversifică metodele de presiune şi înfiinţează echipe de control obştesc care verifică atât calitatea produselor de larg consum, cât şi distribuţia acestora către populaţie. Siguranţa consumatorului pare să devină parte a unei politici oficiale. La 8 iunie 1963, „Scânteia” anunţa că în urma unei sesizări venite din partea unui corespondent voluntar în comuna Hârseşti se îmbunătăţise munca cu cartea!

Conţinutul corespondenţelor reflectă consolidarea regimului, precum şi modificarea cadrului relaţiei putere-societate. Dacă în primul deceniu teroarea a fost dominantă, debutul celui de-al doilea înregistrează schimbări semnificative în registrul puterii. Aceasta îşi perfecţionează capacităţile de manipulare şi dominaţie asupra societăţii. Progresul economic, controlul mai puţin rigid detensioneză societatea care devine mult mai permisivă faţă de regim. Reconcilierea parţială dintre regim şi societate se realizează pe fondul desprinderii de puterea sovietică şi alunecarea spre comunismul naţional.

Sfârşitul anului 1963 înregistrează o modificare în ceea ce priveşte cores-pondenţele voluntare. Ziarul preferă sintezele săptămânale publicate în rubrica Din poşta săptămânii în locul articolelor care acopereau pagina a doua. Sunt elogiaţi corespondenţii pentru calitatea informaţiilor şi a reportajelor75. Sunt înregistrate tot mai puţine disfuncţionalităţi ale structurilor puterii. Societatea se acomodează în cele din urmă cu realităţile politice impuse de regim.

Începutul anului 1964 a început, aşa cum era de altfel firesc, cu noi succese şi pregătiri pentru campania de primăvară, dar şi cu o anchetă organizată la sfatul popular din Piatra Neamţ, care tratase cu superficialitate o parte dintre cele o mie de sesizări venite de la populaţie76. Se cere adaptarea programelor tehnice şi trimiterea studenţilor în stagii de practică în producţie. Instituţiile de învăţământ superior intră în vizorul aparatului de propagandă şi li se cer programe pentru organizarea studiului individual şi implicarea studenţilor în activităţi de cercetare ştiinţifică. La Cluj existau 28 de cercuri studenţeşti, care aveau în cercetare 40 de teme de cercetare axate pe cerinţele producţiei77. Întrecerea socialistă a anului 1964 stă sub semnul sărbătoririi a 20 de ani 74 Pentru îndeplinirea la toţi indicii a planului pe 1963. Colectivele de întreprinderi îşi iau angajamente însufleţite în întrecerea socialistă, în „Scânteia”, din 11 ianuarie 1963. 75 Ochiul corespondentului, în „Scânteia”, din 28 octombrie 1963. 76 Primele scrisori ale lui ’64; Sesizări şi răspunsuri în „Scânteia”din 6 ianuarie 1964. 77 Scrisori din instituţiile de învăţământ superior, în „Scânteia”, 9 ianuarie 1964.

Mioara Anton 58

de la eliberarea ţării. Existenţa tihnită este din când în când spartă de reclamaţii referitoare la calitatea îndoielnică a unor produse. Mihai Gheorghiaş, profesor din Bucureşti, scria că îi fusese imposibil să-şi găsească un fular într-un maldăr de produse ce avea culori mohorâte, indecise, pestriţe sau ţipătoare. Iar o desenatoare din Galaţi cumpărase o pijama imprimată cu trandafiri galbeni şi buline mov, care devenise inutilizabilă după prima spălare78. Calitatea produselor textile este un subiect constant al criticilor cititorilor „Scânteii”. Industria uşoară intră în vizorul comisiilor de control care se deplasează în teritoriu pentru a înlătura cauzele care conduc la fabricarea unor produse de o calitate îndoielnică79. Progresul tehnic înseamnă şi diversificarea produselor de pe piaţa bunurilor de larg consum. Printre cele mai căutate sunt radiourile, televizoarele, frigiderele şi maşinile de spălat. Mult prea scumpe şi pline de defecte.

Sunt şi motive de bucurie: colectivista Rahira Boca, din raionul Gura Humorului, născuse tripleţi: Gheorghe, Gavril şi Grigore80. Noi generaţii pentru un viitor luminos. Se îmbunătăţesc condiţiile de muncă, calitatea textilelor, deservirea în restaurante şi sunt premiate colectivele fruntaşe. Declaraţia din aprilie şi disputele ideologice nu par să-i preocupe pe cei care scriu ziarului. Românii sunt interesaţi de progresele tehnicii, de petrecerea timpului liber, de calitatea producţiei, de anchete, de aprovizionări şi de obsesivele întreceri pentru depăşirea planului81. Procesul de recuperare a valorilor naţionale este marcat şi prin sărbătorirea luceafărului poeziei româneşti, Mihai Eminescu. Un an plin de succese pentru conducerea partidului, care reuşeşte să se individualizeze prin acţiunile sale în interiorul blocului comunist, dar şi în afara acestuia. Înlăturarea lui N.S. Hruşciov de la conducerea PCUS posibil să fi produs uşurare la Bucureşti. Gheorghiu-Dej scăpa de un partener incomod ce îi criticase planurile ambiţioase şi care nu agrease nici revenirea la valorile culturii naţionale în dauna celei sovietice.

Plenara din decembrie 1964 anunţa noi măsuri pentru dezvoltarea economiei naţionale. Scrisorile corespondenţilor voluntari intră într-o rutină a întâmplărilor diverse: descoperiri arheologice, recolte bogate, mersul trenurilor, orarul autobuzelor, anchete ale comisiilor economice permanente, educaţia ideologică a membrilor şi candidaţilor de partid etc. La 19 martie 1965, inima lui Gheorghiu-Dej înceta să mai bată. Dispariţia sa încheia una dintre cele mai violente perioade din istoria comunis-mului românesc. Societatea românească trecuse prin transformări radicale deşi nu existase nici un consens între guvernanţi şi guvernaţi. Colectivizarea s-a lovit de rezistenţa ţărănimii, care a luat adeseori forme dramatice, iar industrializarea s-a realizat printr-un regim drastic de raţionalizări şi programe haotice. Societatea a fost redusă la tăcere prin forţa terorii şi a ideologiei. Aparatul de propagandă a susţinut reprezentaţiile puterii şi a inventat, prin această regie a scrisorilor către ziare, presupusul schimb liber de opinii, critici şi comentarii. Propagandistic, puterea popular-democrată a fost într-un permanent dialog cu proprii săi cetăţeni. În realitate, 78 Ne scriu cititorii. Fulare, mănuşi, căciuli; Pijama pe ...ecran lat, în „Scânteia”, 19 ianuarie 1964. 79 Comisia permanentă în acţiune, „Scânteia”, 10 aprilie 1964. 80 „Scânteia”, 14 februarie 1964. 81 La curent cu progresele tehnicii; Eficacitatea scrisorilor noastre, „Scânteia”, 21 mai 1964.


toată această corespondenţă a fost folosită pentru a controla starea de spirit a populaţiei şi pentru a ordona şi reordona tehnicile manipulare.

Abstract

The public letters from volunteer correspondents published in „Scînteia” during Gheorghiu-Dej’s regime were in complete conformity with the goals of the Communist Party. This method, taken from Soviet practice, was fully used in this period to prove the solidarity and consensus between the rulers and ruled. According to official propaganda, the volunteer correspondents not only made known the achievements of the regime, but at the same time were the guardians of the party through their denunciation of enemies of the people who put in danger the building of socialism in Romania. The economic crises at the beginning of the 50’s forced the regime to adapt the content of these public letters, admitting the lack of goods on the market as well as their unsatisfactory quality. Therefore the propaganda apparatus fabricated through these public letters a presumed dialogue with society. As the regime strengthened its power, these public letters enabled it to shape the type of a new man: stakhanovist, at the fore in industry and agriculture, a man both inventor and ideologically committed.

Keywords: Romanian communism, New man, Official propaganda, Volunteer

Correspondents, Public letters.

studii Şi materiale de istorie...

Documents