STRUCTURA TEXTULUI ARGUMNTATIV

1. INTRODUCEREA

Scopul primului paragraf este de a capta atenţia cititorului si de a-i da câteva repere referitoare la subiect. Paragraful iniţial urmează de obicei o serie de paşi, de la situaţii mai generale înspre situaţia specifica ce urmează sa fie abordata.

▪Propoziţia de introducere: Prima propoziţie a eseului trebuie sa fie suficient de interesanta pentru a determina cititorul sa citească mai departe. Aceasta propoziţie ar putea fi una provocativă sau o întrebare majora. In oricare dintre cazuri, va trebui ca cititorul sa fie introdus in subiect si focalizat asupra subiectului ce va fi discutat.

▪Formularea tezei (ipotezei): alcătuirea unui enunţ clar, care conţine teza/ideea ce urmează a fi demonstrată, dar şi exprimarea propriei opinii faţă de aceasta. Se pot folosi verbe de opinie: a crede, a considera etc. Este de obicei ultima propoziţie a primului paragraf si serveşte ca linie directoare a eseului. Ea reprezintă ideea care va fi susţinuta de-a lungul întregului eseu

2. CUPRINSUL: SUSTINEREA TEZEI/IPOTEZEI – FORMULAREA ARGUMENTERLOR

▪Presupune enunţarea a două sau mai multe argumente pro şi/sau contra ipotezei enunţate şi susţinerea lor (exemple, citate, prezentarea unor întâmplări, opinii de autoritate, comparaţii care să scoată în evidenţă ideea susţinută).

▪Argumentele se punctează prin formulări pregnante, care au rolul de a anunţa că urmează ceva important, solicitând în acest fel atenţia interlocutorului / cititorului: in primul rand, in al doilea rand, pentru că, deoarece, faptul se explică prin, de exemplu, la fel ca, având în vedere faptul că…, spre deosebire de, într-o ordine de idei, în altă ordine de idei etc.

▪O practica obişnuita in eseul argumentativ este ca autorul sa îşi prezinte opiniile si apoi sa considere critic posibilele păreri opuse (contraargumentele). E de asemenea posibil sa se înceapă cu expunerea punctelor de vedere cu care autorul nu e de acord, sa le critice cu scopul de a face loc părerii sale.

3. FORMULAREA CONCLUZIEI▪Reprezinta întărirea ipotezei, prin reluarea sa în mod nuanţat, dacă argumentarea a demonstrat teza enunţată initial si

contrazicerea ipotezei, dacă argumentarea a demonstrat ipoteza respectivă. Se utilizează diverse cuvinte persuasive: în mod sigur, evident, clar, prin urmare, aşadar, în concluzie etc.

▪Concluzia e o parte foarte importanta a eseului pentru ca însumează teza si argumentele in favoarea ei, lăsând cititorului o imagine clara asupra poziţiei pe care o adopta autorul.  Nu e recomandat ca la acest stadiu sa se introducă idei noi, care nu au fost abordate in eseu. :

Propoziţiile de final: Aceasta secţiune semnalează sfârşitul eseului si da o impresie de final cititorului. Iată câteva posibile

moduri de scriere a ultimelor propoziţii:

§         Discuta viitorul subiectului prezentat. Aceasta poate accentua importanta eseului. De asemenea, aceasta poate ajuta cititorul sa

aplice noua informaţie sau sa vadă lucrurile global

§         Da cititorului ceva la care sa se gândească, poate un mod de a utiliza eseul in viata de zi cu zi

§         Revine la primele propoziţii pentru a da o forma circulara eseului

§         Pune întrebări, ori cititorului, ori întrebări generale, care sa ajute cititorul sa obţină o noua perspectiva asupra subiectului 

 MARCILE TEXTULUI ARGUMENTATIV

Conectori logici:

Pot fi cuvinte (conjuncţii, adverbe, prepoziţii, interjecţii), expresii şi locuţiuni (conjuncţionale, adverbiale, prepoziţionale), verbe

şi expresii verbale, propoziţii care organizează discursul argumentativ.

•Conectori care introduc teza: părerea mea este că, voi arăta că

•Conectori care leagă argumentele de tezele pe care le susţin:prin urmare, aşadar, în consecinţă, fiindcă, deoarece,

întrucât

•Conectori care introduc argumente (justificatori): căci, pentru că, de fapt, dovadă că, cum, având în vedere că, de altfel

•Conectori care introduc primul argument: în primul rând, mai întâi de toate, să începem prin, trebuie amintit mai întâi

că, prima remarcă se referă la, să pornim de la

•Conectori care introduc următoarele argumente: în al doilea rând, în plus , în continuare, la fel, pe de o parte... pe de

altă parte, nu numai... ci şi

•Conectori care introduc ultimul argument: în fine, pentru a termina, în ultimul rând, nu în ultimul rândconectori care

leagă argumentele între ele: şi, dar, însă, ci, sau

•Conectori care introduc concluzia: deci, în concluzie, aşadar, iată de ce, ei bine

După natura relaţiei între secvenţele discursive pe care le leagă, conectorii pot fi:

-de analogie: şi, de asemenea, adică, precum, ca şi, ca şi cum, asta aminteşte de, să ne amintim de;

-de exemplificare sau ilustrare: de exemplu, de pildă, anume, să luăm în considerare;

-de explicare: adică, altfel spus, mă refer la, vreau să spun, de fapt;

-de disjuncţie: sau, fie, ori, exceptând, ceea ce exclude, spre deosebire;

-de opoziţie, de rezervă, de rectificare, de respingere: dar, or, totuşi, cu toate acestea, în schimb, din contră, de fapt, în

realitate, în timp ce, în loc să, nici, ceea ce contrazice, ceea ce interzice;

-de concesie: chiar dacă, cu toate acestea, totuşi, să admitem totuşi, în ciuda;

-de cauzalitate: pentru că, fiindcă, deoarece, căci, având în vedere, dat fiind că, din moment ce, de aceea;

-de consecinţă: deci, în consecinţă, ca urmare, ceea ce implică, de unde decurge, ceea ce ne trimite la, de frica;

Scrie un text de tip argumentativ, de 15-20 de rânduri, despre necesitatea culturii, pornind de la ideea exprimatã în urmãtoarea afirmaţie: „Azi civilizaţia şi cultura sunt ca douã trenuri ce merg pe linii paralele, dar în direcţii opuse: pe mãsurã ce civilizaţia creşte, cultura scade.” (Vasile Bãncilã, Filozofia vârstelor)

În opinia mea, cultura se constituie într-o parte integrantă a matricei definitorii a fiinţei umane. Ceea ce deosebeşte însă oamenii este atitudinea lor faţă de fenomenul cultural, în căutarea propriei personalităţi.

În primul rând, civilizaţia şi cultura s-au dezvoltat concomitent, una fiindu-i indispensabilă celelilalte. De cele mai multe ori, totuşi, ni se poate părea ca ele merg pe drumuri separate, cã nu ar converge spre acelaşi punct. În realitate însă, în timp ce civilizaţia este mai degrabă instanţa exterioară în care toţi oamenii trăiesc şi îşi exersează capacităţile, cultura este lumea interioară a individului, esenţa sa intelectuală şi puntea de legãtură cu civilizaţia. Deşi, la modul general, cultura nu este (sau nu ar trebui să fie) apanajul unei elite, acestea există, sub forma academiilor naţionale. Ele sunt considerate etaloane ale culturii şi puncte de reper ale civilizaţiei, semn că şi la nivel colectiv. cultura are acelaşi rol binefăcător ca la nivel individual.

În al doilea rând, rupture dintre civilizaţie şi cultură pe care o sesizează Vasile Băncilă este mult mai evidentă în societatea noastră. Cel puţin în ultimele două secole, mediul românesc a fost şi este supus unui proces de „ardere a etapelor”, de importare a unor forme fără fond. Într-un astfel de climat cultural, atenţia acordată culturii alunecă spre latura banala, comuna a lumii, restrângând-o spre cercurile elitiste.

În concluzie, civilizaţia şi cultura sunt etern legate, iar dezvoltarea uneia nu merită să se facă în detrimentul celeilalte.