RECEPTAREA TEXTULUI LITERAR ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL

PRIMAR

Obiectivul central al studiului limbii şi al literaturii române în învăţământul primar este dezvoltarea

competenţelor elementare de comunicare, orală şi scrisă ale copiilor, precum şi familiarizarea acestora cu

textele literare şi nonliterare, semnificative din punctul de vedere al vârstei cuprinse între 6/7 – 10/11 ani. Se

urmăreşte, totodată, structurarea la elevi a unui ansamblu de atitudini şi de motivaţii care vor încuraja şi

sprijini ulterior studiul limbii şi al literaturii române.

Scopul studierii limbii române în perioada şcolarităţii obligatorii este acela de a forma progresiv un

tânăr cu o cultură comunicaţională şi literară de bază, capabil să înţeleagă lumea din jurul său, să comunice

şi să interacţioneze cu semenii, exprimându-şi gânduri, stări, sentimente, opinii, să fie sensibil la frumosul

din natură şi la cel creat de om, să se integreze efectiv în contextul viitorului proces şcolar.

Formulând funcţiile şi obiectivele principale ale limbii române, se cuvine să fie amintită, în primul rând,

funcţia sa instrumentală, care se realizează în toate comportamentele limbii române: citit – scris, citire,

comunicare / compunere, dezvoltarea vorbirii, gramatică. Această funcţie se realizează pe fondul dobândirii

de către elevi a unor cunoştinţe care sunt implicate în tehnicile muncii intelectuale. Ciclul primar nu are doar

rolul de “alfabetizare” a copiilor. Chiar acest proces al alfabetizării are la bază unele cunoştinţe care asigură

conştientizarea invăţării cititului şi a scrisului. Pe lângă aceste cunoştinţe, elevii pătrund în mod sistematic,

încă din clasa I, la toate activităţile de limba română, în unele din tainele cunoaşterii realităţii

înconjurătoare. De aceea, o altă funcţie a limbii române la ciclul primar o constituie funcţia informaţională.

În clasa I, prin toate activităţile pregătitoare în vederea învăţării citirii şi scrierii, prin conţinutul

coloanelor de cuvinte şi al textelor din abecedar, se asigură elemente ale funcţiei informative.

Cunoştinţelor dobândite prin intermediul citirii li se adaugă cele de limbă, pe care elevii le învaţă la

gramatică, şi care constituie baza teoretică a exprimării lor corecte. Gramatica solicită, prin evident efort

intelectual, o puternică angajare a proceselor de cunoaştere ale elevilor. De aceea, o altă funcţie a limbii

române este funcţia formativ – educativă.

Formarea priceperilor şi deprinderilor de citire, parcurge, în principiu, trei faze la elevul începător:

perceperea literelor şi recunoaşterea cuvintelor, denumită citire corectă (lectură literară);

înţelegerea conţinutului textelor şi a mesajelor oferite de acestea, denumită citire conştientă (lectură

funcţională);

aprecierea valorii textelor şi evaluarea informaţiei obţinute din textul citit, denumită citire critică (lectură

evaluativ-critică).

Literatura, chiar la nivelul la care este repartizată în manualele de citire de la ciclul primar, îi apropie pe

copii de realitate, permite largi perspective către cunoaşterea altor forme ale realităţii. Lectura expresivă şi

metodele care-i fac pe elevi descoperitori ai unui imens tezaur de emoţii şi sentimente, vor impune în cele

din urma literatura atenţiei lor.

“A înţelege literatura însemnă a avea puterea de a raporta impresiile, trăirile autorului la propria ta

experienţă de viaţă, a stabili legături nu numai cu cunoştinţele cunoscute, ci şi cu emoţiile, simţămintele pe

care le-ai trăit.” 1

Însuşirea temeinică a limbii şi literaturii române, trezirea interesului pentru cunoaşterea şi întrebuinţarea ei

adecvată, reprezintă o sarcină didactică şi are multiple valenţe estetice.

La clasa I, abecedarul, prin metoda fonetică analitico – ştiinţifică, îi familiarizează pe elevi cu cele mai

eficiente tehnici şi instrumente ale activităţii intelectuale – cititul şi scrisul – până la nivelul la care acestea

să constituie un mijloc de autoinstruire. Elevii parcurg doar o parte din etapele însuşirii cititului care constă

în familiarizarea lor cu sunetele şi literele corespunzătoare, cu citirea silabelor, a cuvintelor, a propoziţiilor

şi a unor texte de dimensiuni mici.

La vârsta şcolară mică, limba română se învaţă cu uşurinţă. Curiozitatea copiilor faţă de latura sonoră a

comunicării reprezintă probabil impulsul interior care determină asemenea rezultate în însuşirea limbii.

Această atitudine faţă de limbă trebuie să stea la baza acţiunilor desfăşurate la orele de limba română,

începând chiar dim primul an de şcoală.

În studiul integrat al limbii române în clasele primare sunt utilizate strategii didactice diverse: exerciţiul,

exerciţiul – joc, conversaţia, explicaţia, observarea, jocul didactic, povestirea, dramatizarea,

problematizarea, descoperirea, etc. Lecţia trebuie să aibă un impact deosebit asupra învăţării şi dezvoltării

creativităţii elevilor. În general, antrenarea copiilor în activităţi directe şi variate, corespunzătoare vârstei

lor, constituie calea care duce la formarea şi afirmarea personalităţilor creative.

La clasele II – IV, lectura explicativă – ca metodă de bază – va fi utilizată, în mod creator, în funcţie de

specificul fiecărui text, de genul literar căruia îi aparţine, astfel încât să li se formeze elevilor deprinderea de

a folosi diverse tehnici ale activităţii cu manualul, ca mijloc de a învăţa independent.

Studiul literaturii în ciclul primar este grupat în trei forme de realizare:

texte de citire studiate prin manualele de citire ale fiecărei clase;

texte de lectură (intercalete între textele de citire sau fixate la sfârşitul manualului de citire);

lecturi suplimentare extraşcolare prevăzute în lista programei şcolare, grupate pentru fiecare clasă de studiu a

ciclului primar, pentru a fi citite şi cunoscute de elevi.

Explorarea textelor literare în ciclul primar, arată, prin specificul lor, frumuseţea acestora.

“Cum frumosul este un fenomen estetic, fluid, multifuncţional şi mereu activ ca năzuinţă a spiritului uman

către armonie, perfecţiune şi mulţumire sufletească, considerăm că este pretenţios, dacă nu chiar riscant, să

luăm ca referinţă din punct de vedere pedagogic opţiunea pentru una sau alta dintre formele sub care s-a

căutat să fie definit.”2

1

2

Această formă a educaţiei are ca obiect comportamentul uman estetic şi artistic, pentru a cărui explicare

apelăm la două limbaje specifice:

limbajul estetic, compus dintr-un nucleu al său de termeni – frumosul, sublimul, urâtul, tragicul, comicul,

etc., şi

limbajul artistic, referitor la fenomenul artei în contextul unor sisteme socio-cilturale.

Prima etapă în realizarea scopurilor educaţiei estetice se îndreaptă spre dezvoltarea sensibilităţii estetice şi

artistice a copilului (sensibilitatea ochiului, a urechii, a mâinii, a mişcării), a capacităţii de a recepta, înţelege,

şi interpreta opera de artă, precum şi a deprinderii perceptive de a privi, a asculta, a citi diferite forme

artistice.

Această etapă face trimitere la crearea unor situaţii pedagogice persuisive din punctul de vedere al mediului

familial şi al mediului pedagogic, în speţă implicarea unora dintre disciplinele de învăţământ în dezvoltarea

comportamentului estetic şi artistic al elevilor.

Revenind acum la frumuseţea textului literar autentic, fie că este narativ sau descriptiv, trebuie să ştim să

speculăm trăirile adevărate ale copilului, pentru că întotdeauna, şi este ştiut acest lucru, copilul are trăiri mult

mai intense în faţa textului artistic, decât în faţa celui ştiinţific. Acest lucru se observă cu uşurinţă pe chipul

lui şi este dovedit şi de concentrarea şi liniştea care se lasă asupra clasei în timpul lecturii.

Sublimul trebuie căutat în text, şi de multe ori elevii sunt cei care îl găsesc fără prea multe indicaţii. Este

pasajul care conţine cel mai tulburător mesaj, care oferă cele mai intense trăiri, întruchiparea perfecţiunii sau

a desăvârşirii. Insistând pe aceasta, putem să credem că mesajul lecturii va fi mai bine înţeles şi vom observa

chiar modificări importante în comportamentul lor. Iată câteva exemple de identificare a sublimului în

lecturile întâlnite în ciclul primar:

“Mama îl priveşte, şi-n sufletul ei de fugarnică încolţeşte un simţământ stăruitor de milă pentru fiinţa fragedă

căreia i-a dat viaţă, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuia să se despartă chiar azi, căci vremea

înţărcatului venise de mult încă.” (Emil Gârleanu – “Căprioara”)

“Cea dintâi rază de soare s-a împletit pe dânsa ca o sârmă de aur, făcând-o să tremure de fericirea unei

asemenea atingeri.” (Emil Gârleanu - “Frunza”)

“În mine pătrunse o înfiorare caldă, ca totdeauna când se pregătea domnu’ Trandafir să citească ceva.”

(Mihail Sadoveanu - “Cheia”)

“Blana caldă era iarăşi lângă el, lângă el izvorul de lapte; şi o labă moale şi mătăsoasă îl alinta şi îl apropia

de piept. Înţelegea că s-a întors făptura cea mare şi bună care-l ocrotea. Încerca şi el să-i lingă botul cu

recunoştinţă. Dar ce stângaci şi prostuţ mai era!”

(Cezar Petrescu – “Fram, ursul polar”)

O primă valenţă estetică a textelor rezultă din varietatea şi interferenţa modurilor de expunere folosite: epic,

dramatic şi liric. Acestea sunt modalităţi sensibile de prezentare a realităţii cu care copilul vine (şi prin

literatură) tot mai mult în contact, şi au o funcţie formativă pentru sensibilitatea şi gândirea lui.

Într-o primă fază a vârstei sale, caracterizată îndeosebi prin plasticitatea gândirii şi a sensibilităţii, agrează

textele însoţite de ilustraţii, apoi pe cele literare, construite pe un fir epic simplu, dar coerent şi gradat, sau

contruite pe dialog, precum povestea. În cea de-a doua fază de vârstă, copilul se manifestă mai sensibil faţă

de textele de factură lirică.

Pentru adoptarea unei metodologii corespunzătoare, se impune diferenţierea dintre liric, epic şi dramatic,

cunoscut fiind faptul că genurile literare sunt modurile de reflectare artistică a vieţii umane. Dacă în cadrul

genului liric prezenţa scriitorului este directă, în genul epic, această prezenţă directă alternează cu cea

indirectă, se realizează prin intermediul unor personaje, iar în cadrul genului dramatic, în prim – plan apar

personajele. Învăţătorul va ţine seama atât de inerferenţa genurilor, cât şi de aspectele metodologice ale

lecţiilor.

În predarea poeziei “Revedere” de Mihai Eminescu, la clasa a III-a (ora de lectură), convorbirea introductivă

trebuie să anticipeze atmosfera, climatul emotiv, pentru ca apoi, prin mijlocirea dialogului, elevii să

recepţioneze mesajul artistic al poeziei, semnificaţiile acesteia. Sentimentele sunt exprimate în mod diect,

prin dialogul dintre poet şi codru. Cu ajutorul întrebărilor, elevii sunt conduşi către o interpretare corectă,

care să ţină seama de caracterul liric al acestei frumoase creaţii eminesciene.

Versurile semnificative sunt memorate, şi astfel se cultivă elevilor gustul pentru frumos, pentru expresiile cu

sens figurat, cu bogate valenţe expresive, pe cale practic – operaţională. Se parcurge astfel o primă treaptă în

contactul elevului cu textul literar aparţinând unor genuri şi specii literare deosebite.

Dintre speciile genului epic sunt incluse în manualele claselor II – IV povestirea, legenda, basmul, care

impun în interpretare adoptarea unor metode şi procedee adecvate. Povestirea “Moş Ion Roată şi vodă Cuza”

din manualul de clasa a IV-a, este încadrată, de regulă, într-o schemă stereotipică, fără a se ţine seama de

specificul creaţiei lui Creangă.

Având în vedere faptul că elevii sunt în clasa a IV-a, au ca sarcină de studiu să citească în prealabil lectura.

În clasă se ca reveni asupra ei, printr-o citire expresivă. Aceasta presupune adoptarea unei intonaţii

corespunzătoare, cu respectarea pauzelor logice, psihologice şi gramaticale, în scopul sensibilizării elevilor.

Numai printr-o receptare treptată a textului se poate ajunge la descifrarea semnificaţiilor acestuia, a

mesajului artistic în ansamblu.

Manualele conţin texte narative cu încărcătură afectivă deosebită. Etapele analizei unui asemenea text se

ordonează astfel: Urmărim ca atunci când elevul ascultă sau citeşte textul să fie pregătit să-l înţeleagă bine şi

să beneficieze de încărcătura afectivă a acestuia. Pentru aceasta, înainte de citirea textului, învăţătorul

realizează cu elevii un dialog despre personaje, despre întâmplări asemănătoare, în care foloseşte şi explică

expresiile şi cuvintele noi. În urma acestor acţiuni bine organizate, elevului nu-i mai rămâne decât să asculte

cu atenţie textul şi să-l pătrundă în conţinut.

Noile programe de limba română cuprind şi obiective referitoare la descoperirea valorii artistice a operei

literare. Se poate atinge această performanţă, dacă nu se exagerează, începând cu clasa a II-a. Dacă într-un

text se întâlneşte un epitet, el trebuie evidenţat şi analizat fără a i se folosi denumirea.

Predilecţia constantă a copilului pentru modul de expunere mixt, epico-dramatic, implică subiecte cu

conflicte şi acţiuni antrenante, cu o desfăşurare bogată (primejdia, suspansul, senzaţionalul, fantasticul) şi cu

un deznodământ satisfăcător în ce-l priveşte pe eroul pozitiv. Aceasta reprezintă o a doua valenţă estetică,

evidentă la orice pas. („Fat Frumos – din – Lacrimă” – Mihai Eminescu)

Uneori, destinul trist şi tragic al eroilor îndrăgiţi tulbură gândirea şi sensibilitatea copilului, care, în procesul

de înţelegere a faptelor, intră într-o nelinişte intelectuală şi afectivă. (“Puiul” de I. Al. Brătescu – Voineşti)

Lectura interpretativă a poeziei “Limba noastră” de Alexe Mateevici (clasa a III-a), va pune accent pe forţa

de sugestie a imaginilor poetice prin care autorul îşi exprimă admiraţia şi dragostea pentru limba română,

considerată pe rând “o comoară”, “foc ce arde”, “numai cântec”, “doina dorurilor noastre”, “graiul pâinii”,

“un şirag de piatră rară”.

Asocierea imaginilor din natură cu sentimentele de bucurie sau de triseţe, de admiraţie şi de nostagie,

generează sensul figurat al cuvintelor, prin intermediul epitetelor, comparaţiilor, repetiţiilor, metaforelor,

personificării, iar muzicalitatea asigurată de rimă şi măsură este amplificată de imaginile auditive.

Portretele în versuri (“Bunica” de Şt. O. Iosif) şi în proză (“Bunicul” de B Şt. Delavrancea) impresionează

prin sugerarea trăsăturilor fizice şi morale ale personajelor pe fondul emoţiilor şi amintirilor autorilor.

Sensibilitatea elevului pentru frumos este observată foarte des în orele de limba şi lietratura română. Copilul

este curios şi nerăbdător de a cunoaşte lumea şi de a se orienta în ea. Literatura îi poate satisface această

pornire.

În acest sens, “Făt – Frumos – din – Lacrimă” de Mihai Eminescu, “Aminturi din copilărie” de Ion Creangă,

“Dumbrava minunată” de Mihail Sadoveanu, “Curtea cu jucării” şi “Prisaca” de Tudor Arghezi, “Din lumea

celor care nu cuvântă” de Emil Gârleanu, “Păcălici şi Tândăleţ” de Nicolae Labiş, “Poveşti” de fraţii Grimm,

Charles Parrault, poeziile despre anotimpuri de Octavian Goga, Ştefan Octavian Iosif, Vasile Alecsandri,

George Coşbuc, sunt doar câteva exemple semnificative.

În formarea deprinderilor de lectură un rol deosebit de important îl are întreaga strategie adaptată de

învăţător pentru sensibilizarea micilor cititori, care se identifică cu personajele din creaţiile citite, trăiesc

alături de ele bucuriile şi durerile acestora. Astfel, în “Dumbrava minunată” de Mihail Sadoeanu, prin

dialogul purtat cu elevii, se va scoate în evidenţă, concomitent cu drama fetiţei orfane tiranizată de mama

vitregă, şi “împărăţia minunilor” din feerica dumbravă a Buciumenilor, pe care o străbate Lizuca însoţită de

prietenul ei, Patrocle. Relevarea unor imagini vizuale, auditive, motorii, sunt doar câteva modalităţi de

cultivare a gustului pentru lectură, de sensibilizare în faţa frumuseţilor naturii patriei, în faţa peisajului

autohton.

În “Dumbrava minunată”, învăţătorul va insista asupra alternanţei dintre imaginile care oglindesc:

o natură picturală, văzută în dimensiuni obişnuite: “Era în juru-le tăcere şi singurătate, ş-o lumină dulce se

cernea printre crengile sălciilor”;

o natură transfigurată de imaginaţia copilului: “…în lumina verzuie, fără zgomot, o uşă de cremene se mişcă

şi se dădu la o parte şi din întuneric de peşteră apăru minunata arătare”.

Şcolarii sunt îndrumaţi să descopere şi să transcrie pasaje care dezvăluie universul vizual: “se vedeau în

poiene viorele, toporaşi şi ciuboţica cucului”; olfactiv: “adiau miresme calde de cimbruşor şi ceară”, şi

sonor: “izvoarele susurau mai dulce”, “un greieruş începu să târâie melancolic”.

Elevii vor ajunge la concluzia că Lizuca este integrată acestei lumi mirifice, dezvăluindu-şi frumuseţea

morală, puritatea şi delicateţea sufletească.

O altă cerinţă este aceea de a transcrie fragmentul în care apare portretul Lizucăi, schiţat de scriitor. Alte

fragmente, selecţionate de învăţător, pot fi valorificate în realizarea de compuneri cu început dat.

Literatura pentru copii nu ar fi împlinită dacă, în cadrul ei, nu ar releva prezenţa principalelor categorii

estetice: frumosul, urâtul, sublimul, grotescul, comicul, tragicul, miraculosul, monstruosul, etc. Imnul şi oda

– pentru ipostaze ale sublimului, povestirile satirice, din viaţa animalelor, snoavele sau schiţele caragialiene

– pentru ipostaze ale comicului, ori basmul cu mai cunoscutul cuplu antagonist Făt – Frumos şi Zmeul – ca

ipostaze ale frumosului şi respectiv urâtului, sunt doar câteva din exemplele semnificative.

Un aspect însemnat în planul expresivităţii, mai caracteristic literaturii pentru copii, este ansamblul de

manifestări expresive, respectiv corelarea mijloacelor literare cu cele ale muzicii, artelor plastice şi teatrului.

Valenţele estetice prezentate probează indubitabil că operei literare pentru copii i se pot atribui calităţile

operei în general, că literatura pentru copii nu este mai prejos în plan valoric decât marea literatură, că este o

componentă artistică, interesând deopotrivă pe adulţi – din care nu piere nicicând amintirea copilăriei.

Posibilă abordare a unui text literar

Recurgând la lectura explicativă ca metodă de lucru pe texte-suport propuse de manuale oferim

elevilor modele de analiză, de receptare, de comentare a unui text, deschizându-le în acelaşi timp căi spre

abordarea în manieră personală a acestuia. Prezint o posibilă modalitate de abordare a unui text narativ,

complementară lecturii explicative, care facilitează receptarea textului literar.

Domnu 'Trandafir

după Mihail Sadoveanu

= text narativ din manualul de limba şi literatura română, clasa a- IV-a, Ed. Aramis

În etapa premergătoare lecturii pentru captarea atenţiei, antrenez elevii şi activizez vocabularul

acestora într-o discuţie despre figuri memorabile de dascăli în literatura română.

Ex. Bădiţă Vasile- învăţătorul lui Ion Creangă

Basil Drăgoşescu -învăţătorul lui Ion Luca Caragiale

Aron Pumnul - învăţătorul lui Mihai Eminescu

Mihai Busuioc -învăţătorul lui Mihail Sadoveanu

Decodificarea textului este secvenţa lecţiei în care învăţătorul activizează, îmbogăţeşte şi provoacă

nuanţarea vocabularului elevilor, mai mult decât în alte contexte educaţionale. Sunt supuse analizei şi

discuţiei atât cuvintele necunoscute, cât şi cuvintele al căror sens fundamental este cunoscut, dar cărora li se

explică sensurile secundare şi contextuale. Textul vizat oferă numeroase posibilităţi de cultivare a

vocabularului, din care exemplific:

(om) deosebit

- distins

- admirabil

- unic în felul lui

Solicit elevilor explicarea aceluiaşi cuvânt în contextele:

La o analiză amănunţită, al doilea exemplar era deosebit.- diferit

Gemenele erau greu de deosebit. - diferenţiat

Enunţurile sunt scrise pe benzi de carton, colorate diferit.

Pornind de la sintagma "om deosebit", cer elevilor să alcătuiască un CIORCHINE, atribuind

substantivului om însuşiri (calităţi) exprimate prin locuţiuni sau expresii:

de încredere de geniu

de seamă OM cu dare de mână

de vază cu scaun la cap

Era mişcat

În context, cuvântul mişcat este utilizat cu sensul de emotionat, dar elevilor li se poate cere un enunţ

în care cuvântul să aibă alte sensuri: Băiatul nu s-a mişcat de la locul lui. - nu s-a clintit

Pentru a se vindeca , atletul nu s-a mişcat o perioadă de 3 luni. - nu s-a deplasat

Mărirea (strămoşilor)

- gloria

-măreţia

Mărirea cantităţii de îngrăşăminte este dăunătoare. - sporirea

cantitativă

A face semn - a arăta

Pe o planşă prezint elevilor expresii din care face parte cuvântul a face, pentru nuanţarea

vocabularului.

Elevii explică sensul acestora:

a face pagubă - a păgubi

a face praf - a distruge

a face din ţânţar armăsar - a exagera

a face din noapte zi - a veghea

a face cu ou şi cu oţet - a batjocori

a face inimă rea a supăra

a face focul - a aprinde

a face ochi - a se trezi

a face cu degetul - a ameninţa

a face cu ochiul - a ademeni

Metafora ridică o perdea de pe trecut, cu sensul de a lumina, a explica faptele din trecut, are

rolul de a nuanţa vocabularul elevilor şi de a exemplifica forţa explicativă a gestului. Elevii sunt îndrumaţi

să observe că în comunicarea orală, limbajul se completează, se susţine prin mijloace nonverbale /

paraverbale.

Cununi de neguri (metaforă a trecutului glorios) - sugerează neantul, întunericul

Elevii introduc expresia într-un enunţ propriu .

Înfiorat

Sensul contextual este emoţionat, mânat sufleteşte. Cer compararea cu sensul aceluiaşi cuvânt din

propoziţia:

Zgomotul ciudat al scărilor l-a înfiorat. - l-a speriat

Freamătul (luptelor) agitaţie ,foşnet

zbucium, înfiorare

Lucrul cu dictionarul. Pe grupe, elevii primesc trei tipuri de dicţionare. 1 grupă- dicţionar de sinonime, a-II-

a grupă- dicţionar de antonime, a-III-a grupă- dicţionar explicativ pentru elevi. Fiecare grupă extrage pe fişa de

lucru explicaţia cuvintelor: I - freamăt, II- vrednicie, III- a batjocori, apoi liderii grupelor citesc clasei explicaţiile.

Cerdac- pridvor

- foişor

- balcon

- terasă

Explicaţia acestui cuvânt este însoţită de imaginea unei case ţărăneşti cu cerdac, ca suport intuitiv.

Adierea (cavalului)

- muzica

- melodia

- sunetul

Cuvântul adierea este folosit cu sens figurat, de aceea propun elevilor să dea exemplu de folosire a

acestui cuvânt cu sens propriu.

Titlul textului merită o atenţie deosebită. Scrierea cuvântului "Domnu' " cu apostrof este explicată elevilor

prin lipsa consoanei finale l, aspect specific vorbirii, dar şi literaturii mai vechi.

Prin întrebările:

- De ce este scris cuvântul Trandafir cu majusculă?

- De ce i-a atribuit Sadoveanu acest nume dascălului său? (numele real al învăţătorului era Mihai Busuioc)

Dirijez elevii spre a face o asemănare între calităţile învăţătorului şi floarea parfumată,nobilă.

Utilizez METODA CUBULUI, activitate pe grupe a câte patru elevi, folosind doar patru feţe ale cubului.

Grupul 1 descrie (însuşirile sufleteşti ale învăţătorului şi calităţile florii);

Grupul 2 compară (învăţătorul şi floarea);

Grupul 3 asociază (stabileşte asemănări între învăţător şi trandafi

Grupul 4 analizează (motivează asocierea: numele învăţătorului - numele florii); Sarcini de muncă independentă:

Temă pentru acasă : Să copieze fragmentul în care este conturat portretul fizic al dascălului, apoi să extragă

trăsăturile fizice, înlocuind expresiile cu alte cuvinte potrivite.

Ex. Om bine- făcut - om voinic

Activitate în clasă - Caracterizarea personajului.

Sarcini:

- să identifice şi să citească fragmentele ilustrate pentru fiecare însuşire sufletească sau

(altă variantă) - pe grupe, lectura pe fragmente pentru descoperirea trăsăturilor sufleteşti

Portret moral

inteligent

patriot

credincios

pasionat de meserie

sensibil

iubitor de literatură

statornic

Citate din text

"Ii scânteiau privirile"

"era mişcat când ne spunea despre mărirea strămoşilor";

"ne-a Învăţat să credem În trecutul şi vrednicia noastră";

"Domnu' nostru ne-a Învăţat rugăciuni"

"Glasul lui curgea domol şi basmul ne fermeca pe toţi ca un cântec

frumos"

"Umbrele Înserării ne Învăluiră, povestitorul tăcu şi

noi rămăseserăm fără vorbe, cu Domnu' În mijlocul nostru,

ascultând adierea depărtată a cavalului"

"Ne-a citit Povestea lui Harap Alb"

"Dar Domnu' nu s-a dus nicăieri"

După studierea textului, extragerea ideilor principale, povestirea conţinutului, caracterizarea

personajului Domnu' Trandafir, activităţi desfăşurate în ore diferite, învăţătorul propune exerciţii

lexicale şi de creaţie, ce vizează activizarea, îmbogăţirea şi nuanţarea vocabularului, cum ar fi:

Explicaţi, într-un "Eseu de 5 minute", sensul enunţului:

" ... ne-a Învăţat multe, care au rămas în fundul sufletului ca seminţe bune ce au înflorit bogat mai târziu.

BIBLIOGRAFIE

Marin Călin – “Teoria educaţiei”, Ed. All, Bucureşti, 1996, pag. 127

Ion Şerdean – “Metodica predării limbii române la clasele I - IV”, E.D.P., Bucureşti, 1991

16

17