Chiinu, 2015

Cuprins:

1. Definirea conceptului de abuz sexual;2. Strategii de interventie in cazul abuzului;Recomandari

Bibliografie.1. Definirea conceptului de abuz sexual

Abuzul sexual(cunoscut de asemenea sub denumirea demolestare) este definit ca fiind forarea unei persoane de ctre alt persoan de a ntreinerelaii sexualenedorite. Fenomenul cnd abuzul sexual este ndreptat ctre un copil se numeteabuz sexual asupra copiilorAbuzul sexual este - desi contine certe elemente de abuz fizic si psihologic - o categorie aparte de rele tratamente aplicate minorului. Abuzul sexual cuprinde: atragerea, convingerea, folosirea, coruperea, fortarea si obligarea minoruluisa participe la activitati de natura sexuala, care servesc la obtinerea de catre adult a placerii sexuale. Mai pe scurt,prin definitia sa, abuzul sexual mpotriva copilului este obligarea sau ndemnarea acestuia, de catre o persoana adulta, sa participe la activitati sexuale care servesc nevoilor sexuale ale adultului. Includem n aceasta categorie toate formele de relatii si comportamente hetero- sau homosexuale n care este implicat un adult si un minor, ntre persoane nrudite sau nu, de la atingerile cu caracter sexual, la penetrarea realizata pe cale genitala, orala sau anala. Chiar si atunci cnd relatiile sexuale nu au o componenta de recurgere la forta, cnd relatiile par sa fie liber consimtite, se foloseste totusi notiunea de abuz sexual, pentru a caracteriza relatii sexuale ntre persoane ntre care exista o diferenta sensibila de maturitate psihica.Aceasta scoate din categoria abuzurilor jocurile sexuale initiate de copii, cnd ele implica minori cam de aceeasi vrsta sau experimentele sexuale reciproce ale unor adolescenti. Atunci nsa cnd, n relatiile lor sexuale, copiii sau adolescentii recurg la forta mpotriva unuia chiar de aceeasi vrsta, relatiile dobndesc caracter abuziv.

Dintreformele de abuzsexual, mentionam:

expunerea la exprimari verbale obscene

hartuirea sexuala (cu formele sale: propuneri verbale,gesturi sau atingeri de tip sexual)

comportamentul exhibitionist n fata unui copil

manipularea organelor sexuale ale copilului sau obligarea acestuia de amanipula organele sexuale ale agresorului

intruziunea unor obiecte n organele cavitare ale copilului

actul sexual simulat

penetrarea sexuala - digitala, pe cale orala, genitala sau anala

exploatarea sexuala - obligarea minorului la pornografie sau prostitutie n folosul (cel putin partial) al adultului

vnzarea copiilor pentru prostitutie

traficul cu copii n vederea exploatarii lor sexuale

2. Strategii de interventie in cazul abuzuluiInterventia persupune o abordare pe un continuum de la general la specific. Majoritatea interventiilor propuse se situeaza pe acest continuum si includ variate combinatii si aplicatii unice ale celor trei tipuri: interventie primara, secundara si tertiara. (Browne, Hanks, Stratton, & Hamilton, 2002; Hoefhagels & Mudde, 2000; Willis, Holden, & Rosenberg, 1992). Ceea ce avem in vedere pentru inceputul interventiei reprezinta: modul in care se prezinta problema, impactul multinivelar al acesteia asupra copilului (sunt vizate nivelurile comportamental, cognitiv, subiectiv si fiziologic); modul si masura in care problema afecteaza functionarea zilnica a individului.

Strategii de interventiea. Primul obiectiv specific, insertia copilului in mediul scolar, nu poate fi realizat decat in masura in care cadrele didactice din scoala vor fi implicate in programul de reabilitare a copilului neglijat. Pentru a putea realiza o interventie eficienta trebuie sa tinem cont de problemele specifice, care pot sa apara la clasa, dintre care amintim: imposibilitatea controlului emotional, provocarea de batai, afisarea neajutoratii in situatii de stres, imposibilitatea invatarii in clasa, obtinerea de rezultate scolare nesatisfacatoare si multe altele. Pentru a contracara aceste probleme, dar nu numai, propunem aplicarea urmatoarelor activitati:- conducerea scolii va trebui sa creeze oportunitatea de a comunica despre aceste probleme in cadrul unui forum, care sa asigure informarea- diferitilor membri ai sistemului educational despre factorii de risc in cazul neglijentei;> realizarea de training-uri cu profesorii de la clasa, care sa ofere acestora posibilitatea achizitionarii unor tehnici de interactiune cu elevii neglijati, trebuind sa ii incurajeze pe copii sa vorbeasca si sa caute ajutor atunci cand acestia au nevoie, sa poata sa controleze clasa in situatii tensionate, sa stimuleze dezvoltarea personala a elevilor si sa organizeze diferite serbari sau mici excursii in care sa ii implice pe elevii cu probleme legale de neglijenta;> desfasurarea de prelegeri in cadrul scolii avand drept tema de discutie problema copiilor abuzati, prelegeri care sa sensibilizeze intreaga comunitate scolara cu privire la neglijenta ca forma de abuz, evidentiind consecintele negative pe care le poate avea aceasta, nu numai la nivel de individ, dar si la nivelul intregului sistem interrelational, pe de o parte, precum si a masurilor de prevenire si de interventie eficiente, pe de alta parte. Activitatile amintite mai sus pot fi incluse in cadrul unui program mai amplu, care sa vizeze suportul social pe care scoala o poate oferi copiilor neglijati. Prin suportul social se incearca (DePanfilis, 2006): facilitarea accesului la informatie, la asistenta de specialitate, la resurse materiale; de exemplu haine si mancare pentru copiii neglijati; oferirea de suport emotional, evidentiat prin empatie si compasiune; asigurarea feedback-ului si a ghidarii in situatii de stres; crearea de planuri financiare care sa includa retele sociale informale, precum vecinii sau colegii; asistarea in procesul de achizitionare de noi competente si a abilitatilor de adaptare la situatii limita.Tinand seama de cele specificate mai sus, putem admite ca scoala poate oferi un suport social esential in procesul de interventie, mentinand activat un factor protector persistent. in consecinta, ea va putea asigura cadrul de desfasurare a unor activitati ce vizeaza si familia elevului neglijat, ce trebuie implicata in solutionarea problemelor ce au ca nod central propriul copil.

b. in continuare, vom trece in revista strategiile de interventie pe care le propunem pentru a realiza cel de-al doilea obiectiv specific, si anume imbunatatirea pattern-urilor de relationare intre membrii familiei. Activitatile ce urmeaza sa le realizam ar fi urmatoarele: inainte de a aplica o terapie propriu-zisa, trebuie sa avem in minte foarte clar delimitata problema specifica a fiecarui copil, de aceea e absolut necesar sa facem o evaluare initiala a cazului, de unde trebuie sa aflam urmatoarele lucruri: sanatatea fizica si mentala a copilului, nivelul sau de dezvoltare, explicatia pe care el o da evenimentelor, atitudinea parintelui fata de situatie si explicatia sa asupra faptelor, capacitatea de control a familiei, interactiunile dintre membrii ei, calitatea relatiilor, abilitatea de rezolvare a posibilelor conflicte, starea actuala a familiei si situatia financiara de moment. Toate aceste informatii vor fi descoperite prin intermediul unor interviuri cu fiecare membru al familiei si cu familia reunita, informatii care sa ajute la creionarea unui plan de interventie, avand la indemana cunostinte cu privire la starea de fapt a situatiei familiale si identificand nevoile ei. inainte de a pune in aplicare diferite strategii, trebuie sa avem in vedere si relatia ce se stabileste intre noi si familie, deoarece o interactiune buna poate asigura colaborarea din partea acestora si castigarea increderii lor in reusita interventiei. Cand membrii familiei au sentimentul ca sunt ascultati cresc sansele ca acestia sa se implice in modificarea comportamentelor si a conditiilor care contribuie la fenomenul de neglijenta. strategie ce si-a dovedit utilitatea in interventia in cazul copiilor neglijati este terapia de familie. Aceasta ii implica pe toti membrii familiei si are drept scop dezvoltarea abilitatilor de crestere a copiilor si de solutionare a problemei, vizandu-se in special abilitatile sociale, de interactiune in cadrul familiei si comportamentale. Un alt obiectiv ar fi ca parintii si copiii sa devina mai increzatori si mai competenti in a-si exprima parerile, nevoile si expectantele in cadrul familiei. Membrii vor fi ghidati de la interpretarea proprie la o perspectiva diferita, cea a familiei, a problemelor, prin folosirea de intrebari si resemnificari ale acestora ce au la baza interactiunea interpersonala. Consilierul creeaza o atmosfera interactiva si deschisa comunicarii de-a lungul tuturor sedintelor. Alte tehnici ce pot fi folosite aici, ar fi terapia cognitiv-comportamentala, care sa ajule la invatarea si aplicarea unor noi deprinderi de interactiune, in afara orelor de terapie. Pe langa training-urile privind competentele de comunicare, se mai pot organiza si intalniri cu profesorii de la scoala si cu persoane specializate in problematica abuzului, intalniri care sa ofere informatii despre posibilii factori de risc, ce pot produce recidiva abuzului, in functie de situatia familiei. in consecinta, obiectivul vizat e acela de a imbunatati comunicarea intre membrii familiei si de a-i ajuta sa invete diferite tehnici care sa ii ajute sa faca fata situatiilor de stres.

c. Pentru dezvoltarea abilitatilor de comunicare asertiva putem folosi modelul- DCT - Developmental Counselling and Therapy. Astfel, dupa ce vom stabili nivelul de dezvoltare al copilului, vom decide daca ar fi mai potrivit sa extindem dezvoltarea copilului pe plan orizontal - pentru a ajuta copilul sa aiba o descriere mai concreta si detaliata a experientei sau pe plan vertical - pentru a-1 ajuta sa surprinda relatii de tip cauza - efect. Astfel, copilul poate fi invatat efectiv tehnici de comunicare asertiva, pe care le poate exersa chiar in cadrul consilierii.Tot in acest sens consideram absolut necesara formarea unui grup de suport - peer grup sau crearea cel putin a unui grup de studiu la initiativa profesorului, care ar putea sa ofere copilului oportunitatea sa: isi sporeasca abilitatile de intelegere si exprimare a sentimentelor si dorintelor; observe cum interactioneaza ceilalti copii, ce simt si cum se comporta in legatura cu anumite probleme; achizitioneze abilitati de rezolvare de probleme, prin incercare si eroare, testare si observatie; isi imbunatateasca convingerile de auto-eficacitate; isi inlature teama de a fi respins.

Urmarim in acest sens facilitarea dezvoltarii unor relatii pozitive cu ceilalti copii de varsta sa: manifestarea increderii, nevoia de a primi si de a da afectiune, o atitudine empatica, deschisa si calda, precum si autonomie personala (evaluarea pe sine dupa standarde personale, independenta, o preocupare moderata privind expectantele si evaluarile celorlalti).

d. Deoarece tot ce tine de dezvoltarea copilului nu poate fi abordat fragmentat, o buna interventie include strategii interdependente, in sensul ca, abordand problema dezvoltarii unor abilitati de comunicare asertiva, nu o putem separa de necesitatea existentei unei bune imagini despre sine, a unui sentiment de auto-eficacitate, a unei relationali adecvate cu ceilalti si a capacitatii de a face fata problemelor specifice varstei.Pentru a ajuta copilul sa-si dezvolte strategii de coping eficiente, vom interveni pentru ajustarea acestuia la situatii pe care le considera amenintatoare sau in care se simte nesigur. Propunem in acest sens jocul de rol, ca metoda eficienta pentru invatarea unor noi abilitati ce presupune simularea unui rol pe o situatie-problema cu copilul (un eveniment care ii provoaca frica sau care il inhiba, o confruntare provocativa). Copilul va executa un pattern de comportament, un rol egociat (fixat, specific).

e. Cresterea stimei de sine o vom aborda prin prisma modificariicognitiv - comportamentale.Ronen a propus in 1995 un model de interventie cognitiv-omportamentala cu elemente terapeutice educative pentru a consolida utocontrolul copiilor cu tulburari de externalizare sau de internalizare demersul pe care-1 consideram adecvat cuprinde urmatoarele faze:

I. Modificarea conceptiilor dezadaptative: Obiectivul primei faze este de a-1 invata pe copil ca problema lui este un comportament care depinde de el si care poate fi schimbat daca copilul invata acest lucru. Modificarea conceptiilor gresite se face prin redefinire si prin restructurare cognitiva. Se folosesc intrebari sugestive in concordanta cu nivelul de dezvoltare si personalitatea copilului pentru a-1 ajuta sa inteleaga ca problema lui nu este o chestiune de nesansa sau ca nu reprezinta o pedeapsa de care el trebuie sa se invinovateasca si ca orice lucru se poale schimba in functie de motivatia si de puterea vointei sale.

II. Cresterea perceptiei stimulilor interni. A doua faza este focalizata pe dezvoltarea sensibilitatii in general si a stimulilor interni care se refera la problema particulara. Acest lucru se poate indeplini prin ascultarea propriului corp", incercarea de a se concentra pe ce si pe cum simte in cazul sensizivitalii generale si asupra parametrilor interni in ceea ce priveste problema specifica a copilului. Se pot utiliza modelele de relaxare, concentrare a atentiei si monitorizare.

III. Dezvoltarea autocontrolului se poate face invatandu-1 pe copil tehnicile de modificare a comportamentelor sale automate cu unele mediate. Copilul este antrenat prin exercitii fizice (de exemplu, sa continue sa fuga in ciuda oboselii) sau prin exercitii emotionale (de exemplu, sa-si amane gratificatia). Tehnicile includ auto-monitorizarea, auto-evaluarea, auto-intarirea, rezolvarea problemei si imaginatia.

IV. Eliminarea problemei. Problema se atenueaza si apoi dispare prin cresterea increderii in sine, monitorizare, evaluare, mentinere si generalizare.Fiecare dintre faze reprezinta o combinatie a trei componente: invatare, practicare si aplicatie.invatarea consta in atentionarea copilului asupra conceptiilor sale gresite, a gandurilor sale mediate si nemediate (automate) si in deprinderea unor tehnici de modificare a conduitei.Practicarea include exercitiile care sunt demarate in cadrul interventiei la care se adauga si temele de casa de indeplinit. Practica este directionata pe ajutorarea copilului sa foloseasca tehnicile de autocontrol in diferitele sfere ale vietii sale, cum ar fi invatarea de a identifica gandurile si starile sale emotionale, de a monitoriza, inregistra, evalua dimensiunile irationale si inhibitorii si il vom ajuta sa formuleze noi ganduri mult mai juste si productive, care-i vor facilita reducerea anxietatii sociale.De asemenea, ii vom sugera sa foloseasca vorbirea cu sine si autointarirea.Recomandri:

1. Finalizarea, aprobarea i implementarea documentelor strategice din sfera reglementrii situaiei copilului victim a abuzului n familie: Strategia Naional Integrate de Formare i Dezvoltare a Competenelor Parentale i a Strategiei Naionale pentru Sntatea Mintal a Copilului i Adolescentului.2. Creterea nivelului de contientizare n rndul populaiei a consecinelor negative pe care utilizarea pedepsei corporale o are asupra dezvoltrii psiho-sociale a copilului, prin campanii de interes public, desfurate cu susinerea i implicarea instituiilor centrale; 3. Dezvoltarea de materiale educaionale destinate direct prinilor precum i profesionitilor din domeniile educaiei, sntii i proteciei sociale care interacioneaz cu prini i copiii, menite s creasc nivelul de cunotine al adulilor cu privire la metode i tehnici de disciplinare pozitiv a copilului; 4. Dezvoltarea i pilotarea de programe de construire a abilitilor parentale, disponibile n grdinie, coli i licee, i adaptate diferitelor etape de vrst ale copilului (precolaritate, colaritate, adolescen); 5. Deschiderea de centre de educaie parental i servicii de sprijin pentru copil i familie n fiecare jude din ar; 6. Valorificarea bunelor practici dezvoltate de ONG-uri i alte instituii n conceperea de servicii destinate prinilor la nivel naional; 7. Integrarea perspectivei multidisciplinare educaie, sntate, protecia copilului, sntate ocupaional n elaborarea de programe de construire de abiliti parentale; 8. Dezvoltarea de competene de parenting profesionitilor care interacioneaz cu prinii n contexte educaionale i nu numai (ex. profesori, educatoare, medici pediatri,medici de familie, psihologi, asisteni sociali etc.); 9. Finanarea serviciilor i programelor destinate prinilor, pentru a crete accesibilitatea acestora n rndul populaiei; 10. ncurajarea programelor de formare continu pentru medicii de familie i pediatri n vederea recunoaterii timpurii i raportrii adecvate a cazurilor de abuz i neglijare asupra copiilor; 11. ncurajarea programelor de formare continu pentru consilierii i medici colari n vederea recunoaterii timpurii i raportrii adecvate a cazurilor de abuz i neglijare asupra copiilor; 12. ncurajarea consilierilor colari pentru a obine competene de screening n sntate mintal i de intervenie n cazul copiilor victime ale violenei n coal i familie; 13. ncurajarea programelor de formare continu pentru cadre didactice pentru a dobndi cunotine minimale cu privire la metode i tehnici de educaie pozitiv; 14. Dezvoltarea de reele de comunicare i metodologii de lucru ntre profesionitii din domeniile educaie sntate protecia copilului; 15. Dezvoltarea de programe specifice adresate copiilor cu risc, victime ale abuzului i violenei n familie i coal.

Bibliografie

Rdulescu S. Abuzul sexual asupra copiilor, Editura Lumina Lex, Bucureti, 2003

Rdulescu, S., Sociologia problemelor sociale ale vrstelor, Editura LuminaLex, Bucureti,1999

Cooper, D.,Abuzul aupra copilului, Editura Alternative, Bucureti,1993,

Gerard, L.,Violenele sexuale asupra copiilor, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2001

Despre abuz, Asociaia Telefonul Copilului Legea nr. 217/2003pentru prevenirea i combaterea violenei n familie.

Abuzul asupra copiilor confirm eecul prinilor(articol n ziarul Evenimentul Zilei) http://www.salvaticopiii.ro/ http://ro.wikipedia.org/wiki/Abuz_sexual_asupra_copiilor

PAGE 2