8/10/2019 Stimulare extracutanata.docx

1/1

Introducere

Una dintre principalele proceduri medicale folosite in urgente este stimularea

cardiaca extracutanata (defibrilarea, reanimarea). Pentru aplicarea unui stimul electric

sunt folositi, in general, doi electrozi plasati pe torace. Procedura este insotita de efecte

secundare negative (necroza, durere) atunci cand pragul de stimulare este atins pentru

densitati de curent in peretele toracic mai mari decat in tesutul cardiac. La succesul

procedurii si la reducerea efectelor secundare contribuie urmatorii factori: pozitionarea

electrozilor, numarul, dimesiunile si formele lor, forma impulsului aplicat

(amplitudine, durata, etc.). Pentru reducerea durerii se folosesc electrozi pentru

uniformizarea densitatii de curent, geluri de mare impedanta, atentia la durata

impulsului de stimulare si la dimensiunile electrozilor.

Stimulatoarele cardiace (sau pacemakerele) sunt dispozitive de mici dimensiuni

care pot fi implantate pentru a trata diferite tipuri de anomalii ale ritmului cardiac

(bradiaritmie- ritm rar al inimii, diferite grade de bloc: in acest caz, nu intotdeauna se

obtine o contractie a muschiului cardiac, ceea ce inseamna ritm mai rar al inimii ).

Astfel, cand ritmul inimii este prea scazut aceste dispozitive transmit un curent electric

la nivelul muschiului cardiac, determinand in acest fel contractia (si deci bataie

cardiaca), ceea ce asigura o functie cardiaca optima si un circuit al sangelui in corp

adecvat. In plus, aceste dispozitive ajusteaza ritmul inimii in raport cu nevoile

organismului (de exemplu, la efort, ritmul cardiac este accelerat in mod normal, lucru

care nu se intampla in anumite afectiuni si pe care stimulatorul il poate corecta).