Stilul de predare al profesorului contemporan        Predarea reprezintă una din condiţiile esenţiale ale învăţării. Pentru ca demersul comun al profesorului şi elevilor să fie eficient, este necesară adoptarea unor strategii de acţiune, a unui anumit mod de abordare şi rezolvare a sarcinilor concrete de instruire. Se constată totuşi că mulţi profesori rămân încă legaţi de principii, modele şi strategii specifice sistemului tradiţional de învăţământ. în plan metodologic, adepţii practicii acestui sistem recurg, aproape în exclusivitate, la metode şi procedee prin care se urmăreşte îndeosebi mobilizarea activităţii gândirii pentru receptarea cunoştinţelor transmise.

Astăzi, strategiile de predare urmăresc folosirea celor mai adecvate metode şi procedee de predare, corelate mijloacelor de învăţământ moderne, în baza alternării, îmbinării formelor de organizare existente. Urmărind îndeplinirea obiectivelor propuse, profesorul optează pentru o anumită manieră de abordare a activităţii instructiv-educative, pentru un model de acţiune cu valoare normativă, ce presupune două componente distincte, dar interdependente: o componentă epistemologică şi una metodologică. Centrându-ne atenţia pe problematica strategiilor de predare, ne interesează în mod special cea de-a doua componentă care se referă la metodele, mijloacele şi formele de organizare capabile să asigure funcţionalitatea celei dintâi.

Concepută ca un scenariu didactic cu structură complexă, strategia didactică prefigurează traseul metodic cel mai eficient care urmează să fie parcurs în abordarea unei înlănţuiri de situaţii concrete de predare şi învăţare. Strategia trebuie gândită astfel încât să ducă la eliminarea hazardul, să prevină erorile, riscurile şi evenimentele nedorite în practica pedagogici.

Dacă ne propunem să clasificăm strategia didactică în funcţie de activitatea de predare, este util să enumerăm câteva tipuri, printre care:

•        de transmitere, prezentare a unor norme sau reguli de tip algoritmic, prin expunere, explicaţi, demonstraţie, programare, exerciţiu;

•        de combinare a predării în mod expozitiv cu sarcini de învăţare euristică, prin metode expozitiv-euristice (povestire, explicaţie, descoperire, problematizare, demonstraţie, modelare, observare, studiu pe manual, aplicaţie etc.);

•        de activizare a elevilor în predare, prin intercalarea procedeelor sau metodelor participative, a muncii independente sau în grupuri mici.

Operaţionalizarea strategiilor didactice este realizabilă în diferite contexte organizatorice: frontale, individuale şi de grup, îmbinate prin alternanţă. în legătură cu metodologia folosită în predare, nu poate fi vorba de existenţa unor metode absolute, general valabile, utilizabile în mod exclusiv. în măsură să răspundă cerinţelor şi specificului fiecărei situaţii în parte. Duşmanul profesorului nu este metoda nepotrivită, ci automatizarea metodei bune. Este ştiut faptul că unele metode îşi găsesc sursele în experienţa practică, altele în cercetarea ştiinţifică, iar altele se obţin prin transferul metodelor de cercetare în câmpul activităţii didactice (studiul de caz, modelarea), sau a metodelor de organizare a activităţii economice (analiza de situaţie, jocul de rol), ori

provin din sfera utilizării tehnologiilor noi informaţionale şi de comunicare (instruirea asistată de calculator).

Elemente componente ale strategiei de predare, metodele sunt demersuri teoretico-acţionale, desemnând anumite modalităţi de execuţie a operaţiilor în realizarea sarcinilor de predare. Metodele de predare se aleg atât în funcţie de conţinutul vehiculat, cât şi în funcţie de particularităţile acestuia. Se apreciază că, în timp, metodele de predare se structurează în modele tipice, în moduri predilecte de a rezolva situaţii tipice, care ajung să caracterizeze un profesor şi să determine tipuri comportamentale de instruire şi stiluri didactice.

Literatura de specialitate a acordat de-a lungul timpului un interes deosebit problematicii complexe a rolului profesorului în activitatea didactică şi a stilurilor didactice de predare. Termenul de stil de predare este foarte variat în semnificaţii; el reprezintă ansamblul manifestărilor comportamentale ale profesorului în situaţii didactice determinate (predarea lecţiei, susţinerea cursului sau a seminarului, organizarea şi îndrumarea activităților practice, evaluarea rezultatelor învăţării).

Tipologia stilului de predare are la bază mai multe criterii de clasificare printre care enumerăm:

a)  particularităţile cognitive ale predării

-    abstract - folosirea abundentă a detaliilor, a exemplelor, a cazurilor, cu accent pe fapte empirice, cu frecvente trimiteri la concepte potenţiale şi pseudoconcepte;

-   concret - folosirea unui limbaj de specialitate riguros care poate crea dificultăţi în grupurile eterogene cu niveluri diferite sub aspectul cunoştinţelor şi al capacităţilor;

b)   modul de adresare in comunicare

-   direct - preocupare faţă de modul de receptare a cunoştinţelor, atitudinilor de către elevi, luarea în calcul a opiniilor, părerilor acestora;

-     indirect - urmărirea logicii proprii fără preocupări faţă de modul de receptare a cunoştinţelor sau atitudinilor de către elevi, nesolicitarea opiniilor acestora;

c)  poziţia partenerilor in instruire-predare

■ - centrat pe profesor - interes pentru asigurarea învăţării pe grupe şi individuale, accent pe organizarea modulară şi rezolvarea fişelor de lucru; impunerea modului de organizare a instruirii/evaluării, minimalizarea rolului elevului;

-     centrat pe elev, interactiv - favorizarea comunicării interactive (elev-grup, elev-elev, profesor-elev, grup - profesor;

d)  ponderea metodelor de predare

-      expozitiv - folosirea expresă a metodelor dialogate (problematizarea, conversaţia, brainstormingul, sinectica etc.);

-    interogativ - centrare pe metodele expozitive (explicaţie, demonstraţie, prelegere

etc.);

e)   deontologia profesională

-  responsabil - seriozitate, exigenţă, autoritate câştigată, ataşament faţă de profesie

-   neglijent - neseriozitate în activitatea didactică, mascarea responsabilităţii;

-   indiferent - respectarea strictă a normelor, indiferenţa

f)    notele dominante ale personalităţii în predare

-  proactiv - iniţiativă în acţiune, stimulare, obiectivare,

-  reactiv - organizare, redusă voinţă de realizare a obiectivelor, flexibilitate;

-        ultrareactiv - caracterizează profesorul extremist, profesorul care exagerează diferenţele dintre elevi şi strategiile specifice;

f) modul de concepere a activităţii didactice

-       centrat pe procesul de acomodare, de trecere de la experienţa concretă la experimentarea activă - porneşte de la stări iniţiale diagnosticate şi introduce progresiv modificări, adaptări; foloseşte variante de schițe-proiect şi un număr mare de combinări posibile (acestea se afirmă în experienţa profesorilor, chiar dacă nu întotdeauna în mod conştientizat);

-     centrat asupra procesului de gândire convergentă, situat la limita dintre experienţa activă şi conceptualizare - este în funcţie de formarea, maturizarea, perfecţionarea competenţelor profesorului;

-      centrat asupra procesului de acomodare, situat la limita dintre conceptualizare şi observarea reflexivă - imprimă un caracter ştiinţific modului de concepere. în baza unei documentări adecvate, fundamentări cognitive cuprinzătoare, pentru a evita erorile şi rezolvările empirice;

Este util să subliniem că valabilitatea unui stil poate fi stabilită contextual, că nu există un singur stil didactic pe care să-1 considerăm a fi cel mai important şi că cei mai eficienţi profesori sunt aceia care manifestă flexibilitate, fiind capabili să folosească stiluri diferite. Stilul didactic are un caracter personal, este unic pentru fiecare profesor şi reprezintă felul în care acesta organizează şi conduce procesul de învăţământ. Literatura de profil afirmă că, deşi fiecare cadru didactic, prin structura sa proprie de personalitate, manifestă un anume stil didactic, nu se poate vorbi despre o puritate a stilului. Mai degrabă, ca şi în cazul temperamentelor, se poate vorbi de o dominanţă a

unuia dintre stiluri. Mai mult, neputându-se spune cu exactitate care dintre stiluri este foarte bun, se susţine ideea necesităţii ajustării stilului la situaţia didactică concretă.

Ce înţelegem prin predare eficientă în condiţiile în care elevii/studenţii practică stiluri de învăţare c/z/m/e? Activitatea de instruire şi cea de predare în particular presupune obligatoriu relaţia profesor-elev/student. De asemenea, între predare şi învăţare există relaţii de interdependenţă. Abordând stilul de predare ca o constantă comportamentală, un construct

personal, putem afirma că acesta este exprimarea personalizării predării în cazurile individuale. Daca elevii/studenţii practică stiluri diferite, atunci predarea multistilară poate fi una din condiţiile predării eficiente.

Care sunt stilurile didactice care vor fi promovate în "învăţământ? Educaţia, ca proces de derulare temporală extinsă, implică în diacronia sa schimbarea, necesitatea adaptabilităţii sale la cerinţele societăţii în care acţionează şi căreia i se adresează prin produsele sale. Acesta este motivul pentru care istoria omenirii înregistrează existenţa unor tipuri diferite de educaţie, adaptate momentului şi contextului istoric în care au acţionat în mod concret. Prin raportare la optimizarea procesului de învăţământ, stilurile didactice care vor fi promovate trebuie să aibă următoarele caracteristici:

•           accent pe stimularea participării

•           echilibru între exigenţă şi indulgenţă;

•           centrare pe învăţare în raport cu predarea;

•           asigurarea unui climat stimulativ;

•            interes pentru cooperare;

•           accentuarea dominantei afective,

•           promovarea unor relaţii democratice etc.

O dată formate, sunt stilurile didactice perfectibile? Pentru a putea articula oferta sa comportamentală unor solicitări diverse, profesorul trebuie să aiba conştiinţa misiunii sale. Preocuparea pentru obţinerea unui mai bun randament în prestaţia efectuată presupune o permanentă stare de interogaţie asupra funcţiilor pe care le îndeplineşte. Necesitatea perfecţionării stilului didactic este evidentă, dată fiind continua adaptare la realitatea activităţii, mobilitatea şi complexitatea mediului intern şi extern. Modificarea stilului didactic, în măsura în care acesta nu (mai) corespunde cerinţelor psihopedagogice. este o misiune dificilă care se poate însă realiza dacă prin stagiile de reciclare se modifică sistemul de valori al cadrelor didactice.