RAPORT DE CERCETARE PE ANUL 2009 ÎN CADRUL PROIECTULUI ‘’CONSERVAREA BIODIVERSITĂŢII ÎN REZERVAŢIA NATURALĂ

STEJARII SECULARI DE LA BREITE, SIGHIŞOARA’’

Beneficiar: Fundatia Mihai Eminescu Trust

Autor: Cosmin Ioan Moga e-mail: ecotransmet@yahoo.com

Stejarii seculari ca habitate pentru speciile de floră şi faună 1. Valoarea stejarilor seculari din Rezervaţia Naturală ‘’Stejarii seculari de la Breite’’, ca habitate de cuibărit pentru speciile de paseriforme clocitoare

Introducere

Pajiştile cu stejari seculari sunt o componentă a peisajelor culturale, sunt atât habitate

cu trăsături naturale, cât şi antropice (Holl şi Smith 2002; McEwan şi McCarthy 2008). Sunt

habitate care înregistrează un declin în întreaga lume, în special datorită extinderii terenurilor

agricole, a asezărilor omeneşti şi a activitatilor recreaţionale (Zack şi colab. 2002; Goldberg şi

colab. 2007). Sunt habitate care deţin o diversitate şi o bogăţie mare de specii de păsări

(Hansson 1997; Moga şi colab. 2007), dar şi de alte organisme (Holl şi Smith 2002; Konvicka

şi colab. 2008; Spitzer şi colab. 2008). Datorită originii culturale vechi, aceste habitate conţin

un mare număr de arbori bătrâni, care sunt elemente cheie pentru diversitatea specilor de

păsări de pădure (Östlund şi colab. 1997; Axelsson şi Östlund 2001). Alături de suportul

pentru biodiversitate, datorită arborilor care realizează diferite grade de acoperire, aceste

habitate sunt adevarate coridoare ecologice şi contribuie astfel la realizarea conexiunilor

dintre habitatele de pădure la nivel de peisaj (Ranius 2002; Holl şi Smith 2002; Fischer şi

Lindenmayer 2002; Manning şi colab. 2006; Buse şi colab. 2008). Majoritatea acestor habitate

au dimensiuni mici (Opdam şi colab. 1984; Bellamy şi colab. 1996; Hansson 1997, Goldberg

şi colab. 2007), puţine sunt mari. Dimensiunea lor împreuna cu heterogenitatea structurală

sunt factori care contribuie la susţinerea unei diversitaţi mari de specii (Bellamy şi colab.

1996; Hansson 1997).

În acest studiu dorim să stabilim dacă vârsta arborilor, oglindită prin parametrii

biometrici ai acestora (circumferinţa şi gradul de degradare al coronamentului), influenţează

numărul de specii (bogăţia de specii) cuibăritoare / arbore.

Metode de cercetare

Metode de cercetare în teren

A fost analizat un eşantion de 30 arbori folosind metoda observaţiei de la punct fix cu

raza nelimitată (Bibby et all. 2000). Observaţiile au fost realizate dimineaţa între orele 7 şi 11.

Eşantionul a fost astfel ales încât să cuprindă arbori de diferite vârste, de la cei mai subţiri

(tineri) până la cei mai groşi (bătrâni), să fie în interiorul unei suprafeţe de 1 ha (suprafaţă

care cuprinde în interior teritoriul oricăreia dintre speciile studiate), iar acoperirea cu arbuşti

să fie relativ uniformă.

Metode de analiză statistică

Ca şi parametrii ai arborilor (variabile independente) am notat circumferinţa acestora,

gradul de distrugere al coronamentului şi distanţa faţă de pădure (Tabel 1). De asemenea,

pentru fiecare arbore am notat numărul de specii cuibăritoare (variabila dependentă). Pentru

a analiza asocierea dintre variabilele independente si variabila dependenta, am folosit regresia

multiplă. Deoarece circumferinta arborilor este corelata puternic cu gradul de distrugere al

coronamentului (Pearson, r = 0.71), cea din urmă variabilă nu a fost luată în analiză. Am

folosit pentru analiză pachetul Statistica 6.

Tabel 1. Analiza descriptivă a variabilelor independente înregistrate (n = 30). Variabilele independente

Media Mediana Minim Maxim SD

Circumferinţa

328.66 276.00 153.00 610.00 126.27

Degradare coronament

16.50 8.50 2.00 80.00 19.43

Distanţă pădure

30.00 30.00 4.00 75.00 19.24

Rezultate şi discuţii

Există o asociere pozitivă semnificativă între circumferinţa arborilor şi numărul de

specii de paseriforme clocitoare (β[±SE] = 0.90[0.12], t(27) = 7.29, F(2.27) = 30.09, p = 0.00000,

R² = 0.69) (Tabel 2). De asemenea, creşterea gradului de degradare al coronamentului

influenţează pozitiv bogăţia de specii de paseriforme clocitoare, acest parametru fiind corelat

pozitiv cu circumferinţa arborilor (vezi mai sus).

Au fost înregistrate 9 specii (Media = 0.56, Mediana = 0.00, Min. = 0.00, Max. = 3.00,

SD = 0.89) de paseriforme clocitoare (în paranteză este redat numărul maxim de masculi

cântători înregistrat în cei 30 stejari observati): Sturnus vulgaris (3), Ficedula albicollis (2), Parus

palustris (2), P. caeruleus (1), P. major (2), Aegithalos caudatus (1), Sitta europaea (1), Fringilla coelebs

(3), Carduelis carduelis (2).

Tabel 2. Circumferinta stejarilor studiati si numarul de specii de paseriforme clocitoare inregistrati in fiecare dintre acestia.

Circumferinta (cm) Numar specii paseriforme Stejar 1 190 0 Stejar 2 500 2 Stejar 3 490 0 Stejar 4 495 1 Stejar 5 600 2 Stejar 6 480 1 Stejar 7 480 1 Stejar 8 500 3 Stejar 9 610 3 Stejar 10 153 0 Stejar 11 260 0 Stejar 12 210 0 Stejar 13 240 0 Stejar 14 290 1 Stejar 15 280 0 Stejar 16 278 0 Stejar 17 215 0 Stejar 18 233 0 Stejar 19 260 0 Stejar 20 382 1 Stejar 21 230 0 Stejar 22 274 0 Stejar 23 255 0 Stejar 24 310 1 Stejar 25 265 0 Stejar 26 260 0 Stejar 27 270 0 Stejar 28 250 0 Stejar 29 307 1 Stejar 30 293 0

Concluzii şi recomandări pentru management

Bogăţia de specii de paseriforme care folosesc pentru cuibărit stejarii din rezervaţie,

este asociată pozitiv cu creşterea circumferinţei arborilor, sugerând valoarea arborilor seculari

ca suport de nidificaţie. Acest fapt este datorat elementelor structurale caracteristice arborilor

batrâni, cum sunt prezenţa scorburilor, a crăpăturilor din ritidom, acestea constituind nişe

pentru cuibăritul a numeroase specii de paseriforme.

Este recomandat un management care să asigure în timp existenţa unei succesiuni pe

vârste a stejarilor, astfel încât să existe în permanenţa arbori maturi cu elemente structurale

utile pentru cuibăritul paseriformelor, dar şi arbori tineri, care să înlocuiască în timp stejarii

bătrâni.

Bibliografie

Axelsson A.L. and Östlund L. 2001. Retrospective gap analysis in a Swedish boreal

forest landscape using historical data. Forest Ecology and Management, 147: 109-

122.

Bellamy P.E., Hinsley A.H. and Newton I. 1996. Factors influencing bird species

numbers in small woods in south-east England. The Journal of Applied Ecology,

33(2): 249-262.

Bibby C.J., Burgess N.D., Hill D.A. and Mustoe S. 2000. Bird census techniques.

Second Edition, Academic Press, London, 302 pp.

Buse J., Ranius T. and Assmann T. 2008. An endangered longhorn beetle

associated with old oaks and its possible role as an ecosystem engineer.

Conservation Biology, 22: 329-337.

Fischer J. and Lindenmayer D.B. 2002. The conservation value of paddock trees

for birds in a variegated landscape in southern New South Wales. 1. Species

composition and site occupancy patterns. Biodiversity and Conservation, 11: 807-

832.

Goldberg E, Kirby K, Hall J. and Latham J. 2007. The ancient woodland concept

as a practical conservation tool in Great Britain. Journal for Nature Conservation,

15: 109-119.

Hansson L. 1997. Environmental determinants of plant and bird diversity in ancient

oak-hazel woodland in Sweden. Forest Ecology and Management, 91: 137-143.

Holl K. and Smith M. 2002. Ancient Wood pasture in Scotland: Classification and

management Principles. Scottish Natural Heritage Commissioned Report

F01AA108, Scottish Natural Heritage, Edinburgh, 30 pp.

Konvicka M., Novak J., Benes J., Fric Z., Bradley J., Keil P., Hrcek J., Chobot

K. and Marhoul P. 2008. The last population of the Woodland Brown

butterfly (Lopinga achine) in the Czech Republic: habitat use, demography and

site management. Journal of Insect Conservation,12: 549-560.

McEwan R.W. and McCarthy B.C. 2008. Anthropogenic disturbance and the

formation of oak savanna in central Kentucky, USA. Journal Biogeography, 35:

965-975.

Manning A.D., Fischer J. and Lindenmayer D. 2006 Scattered trees as keystone

structures: Implications for conservation. Biological Conservation, 132: 311-321.

Moga I.C., Öllerer K. and Hartel T. 2007. The Breeding avifauna of the Breite Plateau

Natural Reserve and the surrounding forest. Studia Universitatis Babeş-Bolyai,

Biologia, LII, 2, p. 33-45.

Opdam P., Van Dorp D. and Ter Braak D.J.F. 1984. The effect of isolation on the

number of woodland birds in small woods in the Netherlands. Journal of

Biogeography, 11: 473-478.

Östlund L., Zackrisson O. and Axelsson A.-L. 1997. The history and

transformation of a Scandinavian boreal forest landscape since the 19th

century. Canadian Journal of Forest Research, 27: 1198-1206.

Ranius T. 2002. Population ecology and conservation of beetles and

pseudoscocpions living in hollow oaks in Sweden. Animal Biodiversity and

Conservation, 25 (1): 53-68.

Spitzer L., Konvicka M., Benes J., Tropek R., Tuf I.H. and Tufova J. 2008. Does

closure of traditionally managed open woodlands threaten epigeic

invertebrates? Effects off coppicing and high deer densities. Biological

Conservation, 141: 827-837.

Zack S., Chase M.K. and Geupel G.R. 2002. The oak woodland bird conservation

plan: a strategy for protecting and managing oak woodland habitats and

associated birds in California. USDA Forest Service General Technical Report PSW-

GTR, 184: 845-846.

2. Evaluarea valorii stejarilor seculari ca habitate de hrănire pentru ciocănitori

Introducere

Pe platoul Breite şi în pădurile înconjurătoare au fost semnalate în total 9 specii

cuibăritoare de ciocănitori (fig. 1 şi 2) (Moga şi colab. 2007) din totalul celor 10 specii

existente în România. Speciile de ciocănitori sunt indicatori ai diversităţii speciilor de păsări

de pădure la nivel de peisaj (Mikusiński şi colab. 2001; Drever şi colab. 2008), precum şi a

valorii naturale şi a heterogenităţii habitatelor de pădure (Drever şi colab. 2008). Studiile

ştiinţifice subliniază importanţa pentru ciocănitori a pădurilor naturale, mature, cu arbori

bătrâni care conţin lemn mort, aceştia fiind importanţi atât ca ofertă de spaţiu pentru

nidificaţie, cît şi ca ofertă trofică (Smith 2007).

Figura 1. Dendrocopos medius la hrănire pe o ramură laterală groasă a unui arbore secular.

Figura 2. Picus canus la hrănire în coronametul unui arbore secular.

Cercetarea realizată de noi are ca scop identificarea parametrilor biometrici ai

stejarilor, precum şi a stării de sănătate şi poziţiei pe platou a acestora raportat la pădurea

înconjuratoare (variabile independente), care îi fac valoroşi ca habitate de hrănire pentru

speciile de ciocănitori, studiind găurile de hrănire din stejari realizate în timp de către

ciocănitori (variabile dependente).

Metode de cercetare

Metode de cercetare în teren

Am realizat un transect pe întreg platoul şi am ales aleatoriu un eşantion de 138

stejari, de la cei mai tineri până la cei mai bătrâni. Stejarii au fost aleşi din toate zonele

platoului, acoperindu-se toate distanţele dintre stejari şi pădure, de la cei situaţi pe liziera

pădurii şi până la cei din mijlocul platoului.

Variabilele dependente urmărite au fost găurile de hrănire realizate de ciocănitori (fig.

3), înregistrate în modul urmator: (1) numărul total de găuri de hrănire din trunchiul

principal, adică din trunchiul stejarului până la bifurcaţia ramurilor principale; (2) numărul de

găuri din trunchiul principal realizate pe fiecare direcţie a principalelor puncte cardinale:

nord, sud, est şi vest; (3) numărul total de găuri din coroana stejarului, adică numărul de găuri

realizate deasupra punctului de bifurcaţie al ramurilor din trunchiul principal, luând în

considerare atât axul principal al arborelui cât şi ramurile groase laterale; (4) numărul de găuri

din coroana stejarului realizate în fiecare dintre cele 4 puncte cardinale principale (nord, sud,

est, vest).

Figura 3. Găuri de hrănire realizate ce ciocănitori în trunchiul principal al arborelui (original 2007).

Variabilele dependente au fost studiate în funcţie de următoarele variabile

independente: (1) diametrul trunchiului principal la înălţimea pieptului (d.b.h.); (2) prezenţa

unei scorburi mari în interiorul trunchiului; (3) gradul de degradare al coronamentului,

exprimat prin procentul estimat de ramuri uscate (lemn mort) din coroană; (4) procentul de

degradare al coronamentului pe fiecare dintre cele 4 puncte cardinale; (5) numărul de găuri

realizate de larvele cerambicidelor (fig. 4) în trunchiul principal pe fiecare dintre cele 4

puncte cardinale. Am codificat prezenţa acestor găuri cu 1, dacă erau prezente în număr

foarte mic (doar prezente câteva găuri, acoperind o suprafaţă estimată de sub 5 %), cu 2

dacă au fost bine reprezentate, acoperind o suprafaţă de 5-20 % din suprafaţa studiată a

trunchiului şi cu 3 dacă erau foarte abundente, acoperind peste 20 % din suprafaţă; (6)

prezenţa cioatelor, rezultate din ruperea ramurilor principale imediat după punctul de

bifurcaţie al coroanei din trunchiul principal, pe fiecare direcţie a punctelor cardinale

principale; (7) distanţa dintre arbore şi liziera pădurii; (8) suprafaţa arsă a trunchiului, pe

direcţia fiecărui punct cardinal; (9) procentul în care suptafaţa scorburii stejarului (în cazul în

care există) este arsă.

Figura 4. Urmele lăsate în lemnul arborelui secular de larvele cerambicidelor (original 2007).

Metode de analiză statistică

Pentru a analiza influenţa variabilelor dependente asupra celor independente am

folosit corelaţia Spearman. Pentru a testa dacă există diferenţe între diferitele variabile, am

folosit testul neparametric Mann-Whitney U test pentru compararea a două seturi de date şi

testul Kruskal-Wallis ANOVA, pentru comparaţia mai multor seturi de date. Normalitatea

distribuţiei datelor a fost testată cu testul Levene. Am folosit pachetul Statistica 6.

Rezultate şi discuţii

Rezultatele corelaţiilor Spearman sunt redate în Tabelul 1. Rezultatele corelaţiilor

indică faptul că elementele structurale caracteristice arborilor bătrâni (diametrul mare,

prezenţa scorburilor în trunchi, gradul mare de degradare al coronamentului, inclusiv

existenţa cioatelor deasupra trunchiului principal rezultate din ruperea ramurilor groase,

precum şi prezenţa în lemn a larvelor de cerambicide) îi fac utili ca habitate de hrănire

pentru ciocănitori, numărul mare de găuri de hrănire fiind corelate (asociate) cu aceşti

parametri structurali. Nu am semnalat nici o corelaţie între distanţa arborilor faţă de pădure

şi găurile de hrănire. Aceasta înseamnă că poziţia arborilor seculari pe platou raportat la

pădure nu influenţează disponibilitatea lor ca habitate de hrănire. Aceasta se poate explica

prin forma alungită a platoului, cu lăţimi mici (Media = 253,75 m; Mediana = 240 m, Min =

30 m; Max. = 650 m; SD=180,58; n = 16), cu volum interior mic şi suprafaţă ecoton mare,

ceea ce face ca distanţele dintre arborii de pe platou şi liziera pădurii să nu fie mari (Media =

74,34 m; Mediana = 50,00 m; Min. = 3,00 m; Max. = 300,00 m; SD = 64,65; n = 138),

raportat la mobilitatea relativ mare a ciocănitorilor, permiţându-le astfel să exploateze pentru

hrănire toţi arborii de pe platou. De asemenea, nu am semnalat corelaţii majore între

incendierea trunchiului şi a scorburii şi găurile de ciocănitori [excepţie facând 3 cazuri izolate

(Tabel 1)]. Arderea superficială a trunchiului, a ritidomului mort, nu afectează vasele

conducătoate şi astfel viabilitatea arborelui. În plus, stratul ars poate împiedica cerambicidele

să depună larvele în lemnul de dedesubt, aceasta însemnând lipsa unei oferte trofice de bază

pentru ciocănitori. Cu toate acestea, nu ştim când au fost incendiate trunchiurile şi scorburile

arborilor, prin urmare nu cunoaştem perioada de timp care a trecut de la formarea unei

scorburi şi momentul incendierii ei. Este posibil ca trunchiurile şi scorburile stejarilor bătrâni

să fi fost atacate de ciuperci xilofage şi colonizate cu larve de insecte şi să aibă astfel valoare

trofică pentru ciocănitori, iar incendierea să fi survenit mult mai târziu. De aceea, relevanţa

incendierii arborilor asupra valorii lor trofice pentru ciocănitori este discutabilă.

Tabelul 1. Rezultatele corelaţilor dintre variabilele dependente şi cele independente. Sunt prezentate în table valorile r, la P < 0.05. Corelaţile semnificative sunt marcate cu bold.

Total gauri trunc

hi

Gauritrunchi N

Gauritrunchi S

Gauri trunchi E

Gauritrunchi V

Total gauri coroa

na

Gauricoroana N

Gauricoroana S

Gauricoroana E

Gauri coroan

a V

Q.robur 0,01 0,03 0,02 0,06 0,02 -0,15 -0,06 -0,10 -0,02 -0,15 Q.petraea -0,08 -0,06 -0,03 -0,08 -0,07 -0,05 -0,04 0,02 0,03 -0,03 Hibrid 0,05 0,00 0,00 -0,04 0,01 0,17 0,09 0,06 0,01 0,18 d.b.h. 0,36 0,23 0,20 0,19 0,21 0,23 0,13 0,15 0,18 0,12 Scorbura in trunchi 0,33 0,19 0,33 0,38 0,29 0,20 0,00 0,19 0,19 0,14

Degradare coronament 0,68 0,44 0,48 0,52 0,45 0,54 0,33 0,39 0,37 0,26

Coron.N 0,16 0,22 -0,02 0,07 0,02 0,22 0,17 0,07 0,10 0,08 Coron. S 0,24 0,11 0,04 0,15 0,00 0,27 0,10 0,1 0,03 0,08 Coron. E 0,29 0,21 0,05 0,26 0,08 0,25 0,12 0,06 0,15 0,06 Coron. V 0,13 0,09 -0,06 0,02 0,12 0,27 0,16 0,09 0,04 0,21 Coron. uniform 0,23 0,10 0,32 0,23 0,28 0,12 0,14 0,13 0,21 0,15 Larve N 0,59 0,59 0,37 0,47 0,15 0,29 0,13 0,30 0,33 0,05 Larve S 0,63 0,39 0,50 0,48 0,23 0,25 0,04 0,31 0,25 0,07 Larve E 0,58 0,37 0,38 0,60 0,31 0,31 0,11 0,31 0,32 0,08 Larve V 0,54 0,39 0,28 0,50 0,26 0,37 0,10 0,33 0,35 0,14 Larve uniform 0,16 -0,01 0,2 0,05 0,26 0,27 0,15 0,22 0,18 0,18 Ciot N 0,27 0,41 -0,04 0,06 -0,02 0,05 0,15 -0,01 -0,00 0,00 Ciot S 0,32 0,14 0,37 0,15 0,16 0,15 0,24 0,07 0,17 0,09 Ciot E 0,34 0,24 0,04 0,51 -0,01 0,20 0,26 -0,02 0,26 0,07 Ciot V 0,23 0,07 0,15 -0,00 0,37 0,22 0,19 -0,00 0,11 0,21 Distanta padure 0,03 0,04 -0,02 0,06 0,14 -0,02 -0,11 0,03 0,01 -0,11

Ars N -0,09 -0,12 -0,06 -0,12 -0,03 -0,11 -0,02 -0,12 -0,10 -0,10 Ars S 0,00 0,07 0,03 0,05 0,06 0,02 0,08 -0,06 0,08 -0,05 Ars E 0,11 -0,06 0,15 -0,07 0,05 0,01 -0,06 -0,06 0,08 -0,05 Ars V 0,14 0,15 0,02 0,06 0,24 -0,01 -0,00 -0,10 0,00 0,00 Ars scorbura 0,15 0,00 0,21 0,16 0,06 0,06 -0,13 0,19 0,02 -0,12

Analizând întreg eşantionul de arbori, în trunchi am înregistrat un total de 993 găuri

de hrănire (Media = 7,19; Mediana = 0,00; Min. = 0,00; Max. = 81,00; SD = 15,26; n = 138),

iar în coroană un total de 633 găuri de hrănire (Media = 4,58; Mediana = 0,00; Min. = 0,00;

Max. = 124,00; SD = 13,3; n = 138) (fig 5), diferenţa nefiind semnificativă statistic (Mann-

Whitney U test, Z = 1,25; P = 0,20).

993

633

0

100

200

300

400

500

600

700

800

900

1000

Totalul găurilor de hrănire realizate întrunchiuri

Totalul găurilor de hrănire realizate încoroane

Figura 5. Numărul de găuri de hrănire realizate de ciocănitori în trunchiurile principale şi în coroanele arborilor.

În ceea ce priveşte găurile de hrănire realizate în trunchi în fiecare dintre cele 4

puncte cardinale, în Nord am înregistrat 238 găuri (Media = 1,72; Mediana = 0,00; Min. =

0,00; Max. = 48,00; SD = 5,78; n = 138), în Sud am înregistrat 313 găuri (Media = 2,26;

Mediana = 0,00, Min. = 0,00 ; Max. = 38; SD = 6,41; n = 138), în Est am înregistrat 288

găuri (Media = 2,08; Mediana = 0,00; Min. = 0,00; Max. = 76,00; SD = 7,98; n = 138), iar în

Vest am înregistrat 150 găuri (Media = 1,08; Mediana = 0,00; Min. = 0,00, Max. = 26,00; SD

= 3,38; n = 138) (fig. 6), diferenţa dintre numărul de găuri realizate în trunchi în direcţia

celor 4 puncte cardinale nefiind semnificativă statistic (Kruskal-Wallis ANOVA by Ranks, H

(3, N = 552) = 1,48; P = 0,68).

238

313288

150

0

50

100

150

200

250

300

350

Nord Sud Est Vest

Nu

măru

l gău

rilo

r d

e h

răn

ire

Figura 6. Numărul de găuri de hrănire realizate de ciocănitori în trunchiurile arborilor, în fiecare dintre cele 4 puncte cardinale.

Referitor la găurile de hrănire realizate în coroana arborilor în fiecare dintre cele 4

puncte cardinale, în Nord am înregistrat 158 găuri de hrănire (Media = 1,14; Mediana = 0,00;

Min. = 0,00; Max. = 41,00; SD = 4,24; n = 138), în Sud 176 găuri (Media = 1,27; Mediana =

0,00; Min. = 0,00; Max. = 28,00; SD = 3,75; n = 138), în Est 208 găuri (Media = 1,50;

Mediana = 0,00; Min. = 0,00; Max. = 39,00; SD = 5,01; n = 138), iar în Vest 90 găuri (Media

= 0,6; Mediana = 0,00; Min. = 0,00; Max. = 16,00; SD = 2,32; n = 138) (fig 7), diferenţele

fiind de asemenea nesemnificative statistic (Kruskal-Wallis ANOVA by Ranks, H (3, N =

552) = 1,05; P = 0,78).

158176

208

90

0

50

100

150

200

250

Nord Sud Est Vest

Nu

măru

l gău

rilo

r d

e h

răn

ire

Figura 7. Numărul total de găuri de hrănire realizate de ciocănitori în coroanele arborilor, în fiecare dintre cele 4 puncte cardinale.

Analiza distribuţiei găurilor de hrănire în trunchiul şi în coronamentul arborilor

evidenţiază faptul că nu există o tendinţă clar marcată în această direcţie, găurile de hrănire

fiind realizate cel mai probabil diferit, în funcţie de particularităţile lemnului arborilor şi de

oferta trofică locală. Astfel, rezultatele corelaţiei Spearman arată că numărul de găuri în

trunchi, înspre un anumit punct cardinal, este asociat pozitiv cu existenţa unui ciot rezultat

din ruperea ramurilor principale deasupra punctului de bifurcaţie al tulpinii, această asociere

fiind semnificativă în studiul nostru pentru toate cele 4 puncte cardinale (Tabel 1). Ruperea

unei ramuri principale, permite în timp înfiltrarea apei şi a agenţilor patogeni (în special

ciuperci xilofage) în zona respectivă, care în timp pot afecta întreg trunchiul în acea direcţie.

Referitor la oferta trofică, numărul larvelor de cerambicide a fost asociat pozitiv cu numărul

total al găurilor de hrănire şi cu numărul găurilor de hrănire în fiecare punct cardinal. De

altfel, cele 2 variabile mai sus discutate sunt asociate pozitiv pentru 3 direcţii cardinale: Nord

(r = 0,42; P < 0,05) ; Est (r = 0,27; P < 0,5) şi Vest (r = 0,29; P < 0,05), indicând faptul că

degradarea lemnului face posibilă apariţia larvelor de cerambicide, deci a ofertei trofice

pentru ciocănitori.

Concluzii şi recomandări pentru conservarea populaţiilor de ciocănitori

Valoarea arborilor ca habitate de hrănire pentru ciocănitori, oglindită prin numărul

de găuri de hrănire realizate de acestea, este dată de caracteristicile structurale ale acestora

tipice arborilor bătrâni. Modul de amplasare al acestora pe platou, raportat la liziera pădurii,

nu influenţează valoarea lor ca habitate de hrănire.

Pentru o mai bună conservare în viitor a populaţiilor speciilor de ciocănitori din

această arie, alături de păstrarea caracterului natural, heterogen, al pădurii înconjurătoare, este

necesară menţinerea pe întreg platoul Breite a cât mai mulţi arbori seculari cu caracteristici

structurale utile pentru hrănirea ciocănitorilor.

Bibliografie

Drever M.C., Aitken E.H., Norris A.R. and Martin K. 2008. Woodpeckers as

reliable indicators of bird richness, forest health and harvest. Biological

Conservation, 141: 624-634.

Mikusiński G., Gromadyki M. and Chylarecki P. 2001. Woodpeckers ans

Indicators of Forest Bird Diversity. Conservation Biology, 15, 1: 208-217.

Smith K.W. 2007. The utilization of dead wood resources by woodpeckers in Britain.

Ibis, 149 (Suppl. 2): 183-192.

Monitorizarea impactului reducerii invaziei de carpen din rezervaţie

Introducere

Acoperirea realizată de arbuşti în cadrul habitatelor deschise influenţează compoziţia

în specii de păsări, mărind heterogenitatea habitatelor. Heterogenitatea habitatelor este

considerată a fi unul dintre cei mai importanţi factori care contribuie la diversitatea speciilor

de păsări de habitate deschise (Benton şi colab. 2003). Heterogenitatea structurală locală

mare oferă o multitudine de nişe ecologice utile diferitelor specii şi facilitează coexistenţa

acestora, crescând astfel diversitatea de specii (MacArthur 1957; May 1986).

Scopul acestui studiu este de a stabilii dacă există schimbări semnificative ale

compoziţiei de specii de paseriforme clocitoare şi ale efectivelor populaţionale ale acestora,

pe suptrafeţele pe care s-a realizat îndepărtarea lăstărişului de carpen.

Metode de cercetare

Metode de cercetare în teren

În teren am folosit metoda observaţiei de la punct fix (Bibby şi colab. 2000).

Observaţiile au fost realizate dimineaţa între orele 7 şi 11, în perioada 10 aprilie 20 iunie.

Metode de analiză statistică

Pentru analiza datelor, am folosit testul Mann-Whitney. Normalitatea datelor a fost

testată cu testul Levene. Am analizat un număr de 12 eşantioane pe care datele avifaunistice

au fost înregistrate în anul 2007, înaintea tăierii carpenului, comparativ cu situaţia înregistrată

pe aceste esantioane în primăvara anului 2009. Am analizat comparativ parametrii

avifaunistici: bogatia de specii, bogatia de specii tipice habitatului de padure si bogatia de

specii tipice habitatelor deschise.

Rezultate şi discuţii

În sezonul de reproducere din 2007 am înregistrat o medie de 5.91 specii de

paseriforme clocitoare (Mediana = 6.00, Min. = 2.00, Max. = 9.00, SD = 2.35, n = 12), iar în

cel din 2009 am înregistrat o medie de 6.91 specii de paseriforme clocitoare (Mediana = 7.50,

Min. = 4.00, Max. = 8.00, SD = 1.37, n= 12), diferenţa fiind nesemnificativă statistic (Mann-

Whitney U test, Z = -0.86, P = 0.38) (fig. 1).

Pimavara 2007 Primavara 20091

2

3

4

5

6

7

8

9

10

Bog

atia

de

spec

ii

Median 25%-75% Min-Max

Figura 1. Bogăţia de specii de paseriforme clocitoare în cele două perioade studiate.

Bogăţia de specii de paseriforme clocitoare tipice habitatului de pădure, în 2007 a

avut o medie de 3.91 (Mediana = 5.00, Min. = 0.00, Max. = 8.00, SD = 2.74, n = 12), iar în

2009 o medie de 5.08 (Mediana = 5.00, Min. = 1.00, Max. = 7.00, SD = 1.67, n = 12),

diferenţa fiind nesemnificativă statistic (Mann-Whitney U test, Z = -1.12, P = 0.26) (fig. 2).

Pimavara 2007 Primavara 2009-1

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

Bog

atia

de

spec

ii

Median 25%-75% Min-Max

Figura 2. Bogăţia de specii de paseriforme clocitoare tipice habitatului de pădure, în cele două perioade studiate.

În ceea ce priveşte bogăţia de specii de paseriforme clocitoare tipice habitatelor

deschise (farmland birds), în 2007 media a fost de 2.00 (Mediana = 2.00, Min. = 0.00, Max.

= 4.00, SD = 1.41, n = 12), iar în 2009 media a fost de 1.83 (Mediana = 1.50, Min. = 1.00,

Max. = 3.00, SD = 0.93, n = 12), diferenţa fiind de asemenea nesemnificativă statistic (t =

0.34, df = 22, P = 0.73) (fig. 3).

Pimavara 2007 Primavara 20090.0

0.5

1.0

1.5

2.0

2.5

3.0

3.5

4.0

Bog

atia

de

spec

ii

Mean ±SE ±SD

Figura 3. Bogăţia de specii de paseriforme clocitoare tipice habitatelor deschise, în cele două perioade studiate.

Este de mentionat faptul ca, in estremitatea de sud a rezervatiei, unde in

primavara anului 2009 lastarisul de carpen nou aparut a fost de aproximativ 40 cm, am

identificat o noua specie, pentru platoul Breite, de paseriforma clocitoare tipica

habitatelor deschise, Sylvia communis (foto 1).

Foto 1. Suprafata din zona F (sudul rezervatiei), in care a fost identificata noua specie cuibaritoare S. communis, cu lastarisul de carpen rezultat dupa taiere.

Concluzii si sfaturi management pentru conservare

Diferenta nesemnificativa in ceea ce priveste bogatia de specii de paseriforme,

intre cele doua perioade studiate, poate fi datorata suprafetei mici de pe care a fost

curatat carpenul (14 ha), comparativ cu suprafata de 133 de ha a rezervatiei si a

lastarisului nou de carpen aparut intre timp, desi de inaltime mai mica.

Pentru a reduce semnificativ acoperirea realizata de invazia de carpen, este

necesar a se realiza un pasunat controlat (in special cu capre) pe suprafetele de pe care

carpenul a fost taiat, pasunat care impiedica dezvoltarea noului lastaris din mugurii

vegetativi ai carpenilor taiati.

Extinderea pe suprafata mare a acoperirii realizate de carpen in rezervatie,

datorita succesiunii naturale catre padure, ar avea ca efect simplificarea structurii

habitatelor, disparitia niselor ecologice necesare paseriformelor de habitate deschise si

astfel eliminarea acestor specii, urmata de reducerea numarului total de specii. Pentru a

mentine bogatia de specii de paseriforme clocitoare este necesara pastrarea unor

suprafete mici acoperite de carpen de diferite marimi, alternate cu suptafete largi,

deschise, ceea ce favorizeaza heterogenitatea habitatelor.

Bibliografie

Benton T.G., Vickery J.A. and Wilson J.D. 2003. Farmland biodiversity: is habitat

heterogeneity the key? Trend in Ecology and Evolution, 18: 182-188.

Bibby C.J., Burgess N.D., Hill D.A. & Mustoe S. 2000. Bird census techniques.

Second Edition, Academic Press, London, 302 pp.

MacArthur R.H. 1957. Population ecology of some warblers of northeastern

coniferous forest. Ecology, 39: 599-619.

May R. 1986. The search for patterns in the balance of nature: advances and retreats.

Ecology, 67: 1115-1126.