Afect Afect — reacție emoțională de tip exploziv cu slăbirea controlului voluntar asupra comportării omului. Decurge în cîteva etape. Etapa inițială se caracterizează printr-o creștere rapidă și intensă a încordării emoționale, etapa a doua — prin destinderea stării emoționale și etapa a treia — prin epuizare psihofizică de intensitate variată. Există afect fiziologic și afect patologic. Afectul fiziologic se manifesta prin emoții puternice cauzate de jigniri nemeritate, în timpul cărora individul poate comite acțiuni, de care apoi regretă. Afectul patologic se manifesta prin obnubilarea pronunțată a cunoștinței, agitație psihomotorie pronunțată și acțiuni cu caracter automat, de care omul mai tîrziu nu-și amintește. Diferențierea acestor două varietăți de afect prezintă o mare însemnătate pentru psihiatria judiciară.

Tonul afectiv al proceselor cognitive. Trăirile afective de provenienţă organică. Tonul afectiv al proceselor cognitive, se referă la reacţiile emoţionale ce însoţesc şi

coloreaza afectiv orice act de cunoaştere, o senzaţie, o amintire etc.Pe cînd trăirele afective de provenienţă organică sunt cauzate de buna sau proasta

funcţionare a organelor interne. Afectele. Psihofiziologia proceselor afective primare.

Multa vreme, în istoria culturală a umanitatii, starile de afect au fost identificate mai intai cu nebunia, apoi cu pasiunea şi au constituit o temă predilecta pentru religie, filosofie, morală, artă şi cultură. În perioada modernă, stările de afect în sens moral şi ca formă de manifestare a bolii psihice devin obiect de studiu pentru psihiatrie.

Afectele sunt forme afective simple, primitive şi impulsive, puternice, foarte intense şi violente, de scurtă durată, cu apariţie bruscă şi desfăşurare impetuoasă.

Afect este numit procesul emoţional care decurge năvalnic şi vertiginos, însoţit de schimbări şi acţiuni organice, de cel mai multe ori nesupuse controlului volitiv conştient.           Funcţia reglatorie a afectelor constă în formarea experienţei specifice - urmelor afective, care determină alegerea comportamentului ulterior referitor la situaţii şi elementele lor, care anterior au provocat afectul. Starea de tensiune în afecte adesea duce la apariţia senzaţiilor de oboseală şi deprimare. 

P. Janet interpretează afectul ca o regresiune la conduite inferioare și tocmai aceasta reduce posibilitățile controlului și reglajului conștient. În contextul afectului sunt implicate dispoziții instinctive. Totuși stările de afect reproduc și modele sociale fără a se conforma însă unei organizări raționale. De exemplu: furia și abandonul de sine, agresivitate oarbă și starea de groază, accesele nestăpânite de râs sau plâns etc. Întrucât în stare de afect intervine o îngustare a câmpului de conștiință și chiar subordonarea acesteia tendinței afective, în legislație se are în vedere dacă infracțiunea a fost comisă în stare de afect. În psihologia modernă se formulează recomandări de prevenire sau înlăturare a efectelor negative ale afectului, prin amânarea și comutarea reacțiilor, efectuarea de mișcări menite să reducă încordarea, trecerea la analiza detaliată a situației etc.

1. Caracteristicile stărilor afective Stările afective sunt trăiri care exprimă gradul de concordanță sau neconcordanță dintre un obiect sau o situație și tendințele noastre (termenul "obiect" e luat în sens filosofic - fiind ceea ce cunoastem, ființa sau lucru). Pentru prescurtare, vom folosi și termenul de "afect" ca sinonim cu "stare afectiva" ; el e utilizat de unii într-un sens foarte restrâns. Afectele sunt în indisolubila legatura cu trebuintele, tendintele, interesele si aspiratiile noastre. Ele oglindesc, în fiecare moment, situatiile prezente, rezultatele conduitei noastre în raport cu impulsurile si dorintele noastre. Totodată, într-o masură mai mare sau mai mica, constituie imbolduri catre anume reactii, manifestari, actiuni. Unele din ele, cum sunt sentimentele, sunt chiar principalele motive de activitate sustinuta. De aceea, pâna în anii patruzeci, motivatia era inclusa în capitolul

1

consacrat afectivitatii. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, vom gasi afectele mentionate în cadrul studiilor despre motivatie. În ultimii ani, a aparut si tendinta de a le studia separate. Oricum, motivatia si starile afective sunt de fapt inseparabile în realitate. a) Starile afective implica o apreciere, o atitudine pozitiva sau negativa. Daca un obiect este în concordanta cu trebuintele noastre rezulta o stare pozitiva, pe care o caracterizam ca placuta, fiind însotita de tendinte, miscari de apropiere. O camera încalzita iarna ne impresioneaza favorabil. Dimpotriva, când o situatie e în contradictie cu ceea ce dorim, apare o impresie neplacuta, întovarasita de impulsuri spre evitare, îndepartare: o hala în care zgomotul e infernal, iar atmosfera, sufocanta ne repugna. Afectele au tendinta de polaritate. Vasile Pavelcu vorbea de sensul "timic" (de la grecescul thime, însemnând valoare). Ele sunt fie pozitive, fie negative. Indiferenta apare în lipsa oricarei stari afective, fiind de fapt o stare cu totul tranzitorie. b)   Afectele sunt subiective în sensul dependentei lor de trebuintele noastre actuale. Un pahar cu apa rece, vara când ne e cald si sete ne face placere. Aceeasi apa, iarna, pe un ger de -25°, când ne e frig si tremuram, ne displace, nu stim cum s-o evitam, ea contrazicând cerintele organismului. înseamna ca starile afective se pot schimba usor în functie de situatie. Totusi, când e vorba de structuri afective complexe, cum ar fi un sentiment, reactiile noastre se directioneaza foarte stabil si pentru multa vreme. Daca afectele sunt subiective, nu rezulta lipsa lor de legatura cu realitatea obiectiva. Ele depind de caracteristicile obiectelor, ale situatiilor. O livada de meri înfloriti va tinde sa ne impresioneze placut, dupa cum spânzurarea unui nevinovat, în Libia, va produce emotii negative. Dar starile afective reflecta nu numai conditiile exterioare, ci ele exprima mai mult, redau si raportul dintre realitate si motivatia noastra. c)   O alta caracteristica este totalitatea. Afectele exprima un raport cu toate tendintele prezente într-un anumit moment si nu doar cu efectul unei stimulari partiala. De pilda, muștarul provoacă usturimi ale limbii, dar totusi impresia e agreabila, întrucât predomina nevoia de excitare a stomacului care primeste un aliment bogat în grasimi. Sau un copil face obraznicii, enervând multe persoane, dar mama sa, iubindu-1 cu pasiune, nu se supara, ci se amuza, ignorând vadit aspectele negative ale comportarii lui. Deci starile afective creeaza o sinteza specifica a tuturor impulsurilor activate. d)   V. Pavelcu scoate în relief si tensiunea drept caracteristica a starilor afective. într-adevar, daca o tendinta se transforma imediat în miscare nu provoaca un afect. Cu cât apar mai numeroase tendinte care se contracareaza, cu cât exista o întârziere în satisfacerea lor, cu atât se creeaza o stare de tensiune mai mare si o structurare a lor, facând posibile trairi intense. e)   Afectivitatea, în ansamblul ei, are o functie extrem de importanta: ea permite o reglare prompta si eficace a comportamentului, îndeplinind rolul de acceptor al actiunii, în terminologia lui P.K. Anohin. O emotie, chiar lipsita de intensitate, schiteaza imediat un început de actiune, înainte ca o deliberare constienta sa înceapa. Chiar daca nu trebuie sa ne lasam ghidati numai de afecte, exista situatii în care nu e timp de reflexie si reactionam în functie de afectul dominant, care poate fi salvator. Formele starilor afective a) Caracterizarea si denumirile diferitelor feluri de afecte sunt extrem de variate. "în domeniul afectivitatii, scria V. Pavelcu în 1937, aproape fiecare autor întrebuinteaza o terminologie proprie" (Pavelcu, V., 1982, p.89). 40 de ani mai târziu, G. Debus, într-o lucrare de sinteza, afirma exact acelasi lucru, valabil si azi (Handbuch psychol. Grundbegriffe, p. 156). Acesta caracterizeaza starile afective ca "sentimente" (Gefuhle), pe când Fr. Littmann le denumeste pe toate emotii. V. Pavelcu, considerând termenul de sentiment sinonim cu "afect", îl distingea totusi de emotie, aceasta desemnând numai emotiile-soc. Dar școala de la Cluj, ca si P. Popescu-Neveanu, le intituleaza pe acestea din urma "afecte". în cele ce urmeaza, utilizând o terminologie mai apropiata profesorului iesean, nu vom deosebi, mai întâi, starile afective de procese afective si nici emotiile, de "emotiile soc", deoarece între aceste din urma nu sunt deosebiri calitative, ci numai de intensitate (frica de dentist nu se deosebeste calitativ de spaima

2

stârnita de un cutremur). Termenul de afect în acceptiunea cea mai generala, este utilizat ca sinonim cu stare sau proces afectiv, b) Starile afective se pot împarti în doua mari grupe :

Afectele statice, exprimând raportul dintre noi si lume, au un slab efect dinamogen, nu sunt motive de activitate îndelunga, desi pot provoca puternice reactii momentane. Ele se divid în : 1) stari afective elementare care cuprind atât durerea si placerea senzoriala, cât si agreabilul si dezagreabilul; 2) dispozitiile; 3) emotiile.

A doua mare categorie include : Afectele dinamice, constituind cele mai puternice si durabile motive ale

comportamentului uman. E vorba de sentimente si pasiuni.Sa le analizam pe rând. Starile afective elementare.

- Durerea senzoriala este un fenomen usor de înteles: în majoritatea cazurilor e vorba de excitarea intensa a unor terminatii nervoase. Von Frey a identificat (înca din 1894) puncte specifice de durere declansata de excitatii mecanice sau termice ale pielii, în care s-au identificat numeroase terminatii nervoase. Specificul acestora reiese din faptul ca substante anestezice pot suprima durerea, ramânând senzatiile de contact. De asemenea, în unele boli pot disparea senzatiile dureroase, ramânând cele de contact sau invers. Nu se cunosc organe senzoriale specifice durerii, ea fiind în functie de excitatia terminatiilor nervoase existente pretutindeni în organism. Excitantii provocând durerea sunt de natura diferita, fizica sau chimica, în relatie cu tulburari circulatorii, inflamatorii s.a.

- Placerea senzoriala e mai greu de înteles. Vorbind despre atasament am aratat cum puiul de cimpanzeu, izolat de mama, cauta contactul moale al unui manechin acoperit cu stofa si evita modelul din sârma, deci sunt unele senzatii placute, legate de un anume confort senzorial. De obicei, placerea senzoriala tactila e pusa în relatie cu instinctul sexual. Dar nici orgasmul (voluptatea: senzatia culminanta din timpul actului sexual) nu e pe deplin elucidat. S. Freud explica orgasmul (ca si placerea în general) printr-o scadere brusca a tensiunii, fenomen evident. Dar, pe de alta parte, înainte de aparitia voluptatii, exista o perioada în care tensiunea creste si când totusi placerea este prezenta, altfel actul s-ar întrerupe. Apoi, exista cazuri în care actul fiziologic se desfasoara normal, dar lipseste placerea si nu se produce orgasmul. Oricum, placerea erotica este legata de excitarea tactila, în special a unor zone ale corpului, numite chiar "zone erogene".

- Agreabilul si dezagreabilul sunt reactii afective globale de slaba intensitate, impresii produse de orice perceptie. Unii autori chiar vorbesc de "tonul afectiv al perceptiei". Noi am amintit de "tonalitatea afectiva a senzatiilor", dar stim ca numai copilul în vârsta de câteva saptamâni are senzatii izolate, nefiind mielinizate complet fibrele de asociatie din scoarta cerebrala. Apoi ele sintetizeaza în perceptii care totd.eauna au asupra noastra un efect agreabil sau dezagreabil. Aceasta rezonanta afectiva nu depinde de excitarea senzoriala, ci de sensul pe care informatia o are pentru noi: perceptia unei prajituri de ciocolata în galantarul unei cofetarii, când ne e foame si avem bani pentru a o cumpara, ne produce o impresie placuta. Aceeasi imagine poate sa ne impresioneze dezagreabil, daca ne este foarte foame, însa n-avem nici un ban disponibil.

Afectivitatea, privită în mod general, cuprinde stările afective elementare, emoțiile, dispozițiile, sentimentele și pasiunile. În stările afective elementare, includem starea de afect, caracterizată printr-o puternică încărcătură emoțională, cu un debut brusc și o desfășurare furtunoasă, însoțită de modificări mimico-pantomimice și neurovegetative (tahicardie, oscilații tensionale, paloarea

3

sau îmbujorarea feței etc.). Starea de furie, de mânie este considerată o reacție emoțională primitivă, caracterizată printr-o capacitate scăzută. Sentimentele sunt stări emoționale mult mai complexe, mult mai stabile și generalizate. Pasiunile se deosebesc de sentimente prin amplitudinea mai mare a trăirii, prin angajarea mai puternică, prin caracterul mai stabil al relațiilor pe care le realizează cu ambianța. Puternic instrumentate volițional, acestea genereazăimpulsuri spre activitate, fiind susceptibile de mari înfăptuiri. Pasiunea pentru artă, pentru știință, pentru profesia aleasă de coordonare a răspunsurilor, a activității psihomotorii, printr-o înaltă tensiune afectivă care limitează câmpul conștiinței la acel nivel conflictual. Aceste stări trebuie deosebite de stările de afect patologic, în care se tulbură luciditatea conștiinței, subiectul pierzând astfel capacitatea de discernământ și de apreciere critică a faptelor sale și a consecințelor acestora.Un exemplu de stare de afect patologic descris de un grup de psihiatri ce duceau observații asupra astfel de pacienți:Stările de afect patologic s-au manifestat imediat după psihotraumă,sub forma unor stări de agitaţie şi nelinişte psihomotorie,a impulsivităţii,tendinţelor de autodistrugere (până la automutilare),reacţii vazomotorii, plâns, ţipete etc. Agitaţia marcată şi reacţiile vegetative erau intense.Adeseori,aduşi la spital,pacienţii prezentau o stare de obnubilare,uneori cu stare de amnezie asupra episodului. 

Bibliografie:http//www.scitube.comhttp//www.scribt.com

4