spiritismul

UNIVERSITATEA BABEŞ BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

Spiritismul

Lucrare de seminar la disciplina Misiologie

2

Preliminarii

Spiritismul, printr-o definiție sumară, este credința în existența spiritelor și în

posibilitatea de a comunica cu acestea prin diferite mijloace1. În perioada antichității

anumite popoare precum asiro-babilonienii, egiptenii, indienii, grecii, chinezii,

romanii, perșii, evreii și alții, credeau că prin intermediul anumitor practici puteau

comunica cu spiritele. Epopeea lui Ghilgameș amintește de o convorbire cu spiritul

unui om mort, a eroului acestei opere literare cu prietenul său decedat Enghidu.

Strabon, celebrul istoric și geograf antic grec, afirma că asiro-babilonienii foloseau

niște mese pentru chemarea spiritelor2. Cartea sacră numită Avesta, a perșilor

amintește de evocarea spiritelor celor morți3. Scrierile veterotestamentare interzic

practica spiritismului: Să nu alergaţi la cei ce cheamă morţii (Lev. 19, 31); Dacă vreun

suflet va alerga la cei ce cheamă morţii şi la vrăjitorii, ca să desfrâneze în urma lor, Eu

voi întoarce faţa Mea împotriva sufletului aceluia şi-l voi pierde din poporul lui (Lev.

20, 6); Bărbatul sau femeia, de vor chema morţi sau de vor vrăji, să moară neapărat:

cu pietre să fie ucişi, că sângele lor este asupra lor (Lev. 20, 27); Să nu se găsească la

tine de aceia care trec pe fiul sau fiica lor prin foc, nici prezicător, sau ghicitor, sau

vrăjitor, sau fermecător, nici descântător, nici chemător de duhuri, nici mag, nici de

cei ce grăiesc cu morţii (Deut. 18, 10-12). Regele evreu Samuel merge la vrăjitoarea

din Endor, ca aceasta să invoce spiritul profetului Samuel, deși el mai înainte

interzisese această practică (1 Regi 28). Ca urmare a acestei fapte, cartea întâi a

Cronicilor consemnează: Aşa a murit Saul pentru nelegiuirea sa pe care o făcuse el

înaintea Domnului, pentru că n-a păzit cuvântul Domnului şi pentru că a întrebat şi a

cercetat o vrăjitoare (1 Cronici 10, 13). Tertulian afirma că vrăjitorii contemporani cu

el practicau spritismul cu ajutorul meselor, pentru prevestirea viitorului și făceau să

apară fantome4. Diferite forme și practici ale spiritismului s-au perpetuat de-a lungul

secolelor, supravețuind până în contemporaneitate. Spiritismul modern a luat ființă în

Statele Unite ale Americii. În această țară precum și în statele occidentale ale Europei,

s-au constituit diferite organizații care au drept scop studierea și popularizarea

spiritismului, care ajunge și în România.

1 Emilian Vasilescu, Spiritismul, o primejdie religioasă, morală și socială, în Studii Teologice, nr. 7-8,

Tipografia Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1953, p. 455. 2 Petru David, Sectologie, Ed. Sfintei Arhiepiscopii a Tomisului, Constanța, 1998, p. 172.

3 Ibidem.

4 Tertulian, Apologeticul, în vol. Apologeți de limbă latină, seria Părinți și Scriitori Bisericești, nr. 3,

Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981, p. 75.

3

Spiritismul

Doctrina spiritiștilor este confuză, incoerentă, plină de contradicții și

absurdități5. Spiritismul nu are o doctrină unitară ci un amalgam de învățături și

practici, căci fiecare adept poate contribui cu ideile sale originale la îmbogățirea

concepției spiritiste. Dar totuși rămâne un semn distinctiv spiritist și anume

comunicarea cu lumea de dincolo. De cele mai multe ori aceasta se realizează de către

pământeni prin intermediul mediumului6. Mediumul este o persoană dotată cu o

anumită sensibilitate psihică, ce îi permite să devină vehiculul, sau mijlocul de

manifestare a unor forțe sau ființe nevăzute7. Pentru spiritiști aceste forțe sau ființe

invizibile sunt diferite spirite, care pot fi și cele ale morților. Spiritualitatea creștină

ortodoxă identifică aceste spirite cu duhurile cele căzute, adică demonii. Cea mai

cunoscută formă de mediumism este ședința de spiritism. Ea se ține într-o cameră

întunecoasă sau cel puțin slab luminată8. Aceasta se desfășoară de obicei cu ajutorul

unei mese, de obicei rotundă, în jurul căreia se așează persoanele care iau parte.

Persoanele participante își pun palmele pe masă astfel încât prin intermediul atingerii

degetelor persoanei din stânga și din dreapta să se formeze un lanț în jurul mesei. La

întrebările puse spiritului, acesta răspunde prin înclinările mesei9. O altă metodă de

comunicare cu spiritul este prin intermediul unei planșe cu literele alfabetului.

Mediumul îi pune o anumită întrebare spiritului iar acesta îi răspunde prin călăuzirea

degetelor sale sau a unui indicator, asupra literelor. Urmărirea atentă a literelor care

formează cuvinte și propoziții, oferă răspunsul spiritului. Mediumul aflat în transă sau

într-un fel de hipnoză, poate transmite informațiile pe care le dezvăluie spiritul, fară

ca după ce își revine din acea stare să-și aducă aminte de ceva. Ședințele de spiritism

sunt însoțite de fenomene subiective și obiective. Cele subiective sunt: vederea și

auzirea de la distanță, vorbirea în limbi necunoscute, ghicitul în cristal, oglindă sau

glob de sticlă, psihometria (puterea de a cunoaște lucruri despre o persoană, de la care

mediumul deține un obiect), previziunile, premonițiile, dedublarea persoanei10

.

Fenomele obiective sunt: pocnituri în mobilă sau în pereți și în diferite obiecte ce

5 Petru David, op. cit., p. 174.

6 Ioan Gh. Savin, Iconoclaști și apostați contemporani, Editura Anastasia, 1995, p. 39.

7 Serafim Rose, Ortodoxia și religia viitorului, Editura Sophia, Alexandria, 2007, p. 184.

8 Ilie Cleopa, Călăuză în credința ortodoxă, Editura Timpul, Iași, 2000, p. 38

9 Petru David, op. cit., p. 180.

10 Ilie Cleopa, op. cit., p. 38.

4

posedă duhuri care emit sunete sau zgomote; telekinezia (transmiterea invizibilă a

unor obiecte dintr-un loc în altul); parakinezia (mișcare prin atingere a unor obiecte

foarte grele); levitațiile; materializarea vizibilă a unor spirite; violentarea sau

înspăimântarea unora dintre persoanele care participă la ședința de tip spiritist11

.

Pentru buna desfășurare a unei ședințe de spiritism se cer îndeplinirea mai multor

cerințe. Intensitatea activității unui spirit depinde de gradul de pasivitate sau docilitate

pe care îl întâlnește la persoana sensibilă, care este de obicei mediumul12

. Astfel

mediumul, pentru a conlucra cât mai bine cu spiritul care vine și îl posedă, trebuie să-

și abandoneze în mod conștient trupul, facultățile psihice și intelectuale. În acest mod

spiritul invadator îl controlează desăvârșit pe medium. Persoanele participante la

ședință trebuie să aibă o atitudine mentală favorabilă, prin care să îl susțină pe

medium. Fenomenele spiritiste sunt facilitate de o anumită empatie care ia naștere din

armonia de idei, de vederi și de sentimente ce există între participanți și medium13

.

Dacă această empatie nu se realizează, ședința nu produce efectele dorite. De

asemenea numărul persoanelor participante este important. Dacă numărul este prea

mare, șansele realizării armoniei necesare sunt foarte mici. Foarte importantă este și

atmosfera pentru desfășurarea ședinței de spiritism. Ea constă în muzică de fond, de

diferite feluri sau rostiri de rugăciuni.

După concepția spiritistă Dumnezeu nu este etern, ci a apărut din haos și nu

este o ființă personală. El este o pluralitate de de spirite care au evoluat. În cadrul

acestei pluralități există Dumnezeul suprem, căruia îi sunt subordonați dumnezeii

inferiori, dar care sunt mai mari ca îngerii14

. Fiecare corp ceresc își are dumnezeul său

care este supus Dumnezeului suprem. El nu este atotștiutor ci primește informații

numeroase de la dumnezeii aflați în subordine, care la rândul lor sunt asistați de alte

spirite. Cu timpul dumnezeii aflați în subordine se vor uni cu Dumnezeul suprem, dar

nu se vor dizolva în el ci își vor păstra o oarecare individualitate. Dumnezeu este

numit un Arhitect, iar nu creator al lumii, căci lumea nu este creată din nimic, ci din

ceva preexistent și care în ultimă analiză este același cu Dumnezeu15

. Din acest lucru

preexistent, Dumnezeu a făcut materia vie și din aceasta tot ceea ce există în univers.

Elementele universului trec prin mai multe stadii de evoluție, trecând de la mineral la

11

Petru David, op. cit., p. 180. 12

Serafim Rose, op. cit., p. 186. 13

Ibidem, p. 187. 14

Ilie Cleopa, op. cit., p. 35. 15

Ibidem.

5

floră, apoi la animal care evoluează în spirit uman, acesta o să devină înger, iar

îngerul tot prin evoluție ajunge la ființa supremă. Conform spiritismului, Iisus Hristos

nu este Dumnezeu, ci profetul prin care s-a făcut a doua revelație a legii divine, prima

revelație făcându-se prin Moise iar ultima revelație se desfășoară prin intermediul

spiritismului. Hristos este doar om, dar unul superior, neobișnuit, un inițiat sau chiar

un medium spiritist16

. El este alăturat marilor inițiați precum Platon, Buddha, Socrate,

Mahomed etc. Unii spiritiști îl consideră pe Iisus, în misiunea sa de medium, supus

erorii, capabil să înșele, care este posibil să revină pe pământ ca spirit17

. Învierea lui

Hristos este pentru spiritiști, o explicație naivă pentru aparițiile sale fantomatice18

. De

asemenea mântuirea nu se realizează prin Iisus Hristos, ci prin efortul personal al

fiecărui om și prin reîncarnările succesive. Învățătura lui Iisus ajută doar la o

micșorare a reîncarnărilor, pentru a ajunge mai ușor și mai repede la perfecțiune.

Minunile au fost săvârșite de Mântuitorul cu ajutorul altor spirite superioare19

. Iisus

Hristos i-a învățat pe oameni iertarea pentru ca omul căruia i s-a făcut o nedreptate, să

nu caute răzbunarea într-o altă viață, datorită reîncarnării. Învățătura lui Iisus a fost

schimbată de ierarhia sacramentală și de aceea El a hotărât să descopere adevărul prin

mediumurile spiritiste. Iată un punct de vedere spiritist în acest sens: ,,Biserica, așa

cum oamenii încearcă cu atâta îndărătnicie să o păstreze, cu josniciile, orgoliul și

obscurantismul ei tradițional, nu va dăinui, întrucât Biserica în forma aceasta nu este

opera lui Dumnezeu. Dar Lumina Hristos, peste care Biserica a aruncat un văl de

purpură și aur care-i întunecă strălucirea și-l înăbușă, Lumina izvorâtă din Dumnezeu,

este veșnică și va fi biruitoare... Biserica și-a trădat întemeietorii... nu zic bine...

Biserica și-a trădat Învățătorul”20

.

În afară de lumea văzută, Dumnezeu a mai creat și spiritele care sunt entități

inteligente. Ele locuiesc în întreg universul dar în afara lumii materiale. Acestea sunt

incorporale, nu au o imaterialitate desăvârșită ci o materie quintesențială așa de eterată

încât nu poate fi cădea sub simțurile umane21

. Omul deține pe lângă spirit și un

perispirit prin care spiritul face legătura cu corpul în care se află, pentru a-l pune în

16


Emilian Vasilescu, art. cit., p. 456. 18

Idem, Religie, superstiție, ocultism, spiritism și teosofie, în Studii Teologice, nr. 5-6, Tipografia

Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1949, p. 317. 19

Ibidem. 20

François Brune, Morții ne vorbesc, Editura Enciclopedică, București, 1994, p. 356. 21

Paul Ștefănescu, Spiritismul, Editura ALL, București, 1994, p. 9.

6

mișcare22

. Spiritul omului se află într-o permanentă activitate, chiar și în timpul

somnului. Somnul este o stare de refacere a puterilor, iar spiritul în acest timp se află

într-o stare de veghere. El se poate elibera de interacțiunile sale cu trupul și îl poate

părăsi și astfel poate intra în legătură cu alte spirite. Drept urmare visele nu sunt

altceva decât amintirea a ceea ce spiritul a văzut și experimentat în timpul somnului în

călătoria sa în lumea astrală23

. În același mod sunt explicate și procesele de telepatie,

spiritele pot comunica între ele fără să apeleze la intermedierea simțurilor umane.

Somnambulismul este privit de spiritiști ca o stare de somn special, în care sufletul

sau spiritul deține o libertate mult mai vizibilă decât în cadrul somnului obișnuit.

Spiritele pot fi împărțite în trei categorii, în funcție de gradul de perfecțiune la care au

ajuns: spiritele pure, care au ajuns la cel mai înalt grad de perfecțiune, spiritele

mijlocii care se străduiesc să ajungă la perfecțiune și cele imperfecte. Spiritele pure

sunt acelea care se unesc cu Dumnezeu, iar cele care nu au ajuns la această treaptă

sunt obligate să se reîncarneze, pentru a-și expia greșelile și păcatele săvârșite24

.

Spiritele superioare colaborează cu Dumnezeu la formarea lumilor, le îndrumă

evoluția și veghează la progresul umanităților și la aplicarea legilor eterne25

. Spiritele

care nu sunt în trupuri se pot materializa, prin împrumutarea materiei de la medium

sau de la persoanele care asistă la acest fenomen.

Concepția spiritistă despre viața pământească, afirmă că aceasta este doar un

stagiu al călătoriei spiritului spre desăvârșire. Moartea trupului duce la despărțirea

acestuia de spirit și de perispirit. Acestea merg acolo unde se află alte spirite, de

aceeași condiție morală și intelectuală. Ele pot lua legătura cu cei de pe pământ și pot

să-i influențeze26

. Unele din aceste spirite sunt bune, considerați de creștini, îngeri

păzitori iar cele rele, sunt numite de creștini, diavoli. După un timp spiritul se

reîncarnează pentru a se purifica de consecința faptelor negative și să evolueze.

Reîncarnarea, locul, familia, starea, sexul și alte condiții ale reîncarnării, sunt hotărâte

de spiritele superioare, care decid și durata vieții, evenimentele din cadrul ei, toate în

conformitate cu faptele din viața anterioară, în scopul ispășirii și al evoluării27

. Faptele

care țin spiritul prizonier al lumii materiale, prin reîncarnări numeroase, sunt:

22

Ibidem. 23

Nicolae Achimescu, Noile mișcări religioase, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2002, p. 105. 24

Paul Ștefănescu, op. cit., p. 10 25

Gheorghe Butnariu, Lipsa de temeinicie a spiritismului, în Studii Teologice, nr. 5-6, Tipografia

Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1956, p. 318. 26


Ilie Cleopa, op. cit., p. 37.

7

individualismul, senzualitatea, invidia, mândria, fariseismul, fanatismul religios și

încăpățânarea28

. Pentru spiritiști adevăratul sentiment religios este iubirea aproapelui,

legea fundamentală universală. Aceasta ajută cel mai mult pentru restrângerea

numărului de reîncarnări.

După cum am arătat în incipit, în cărțile Leviticului, Deuteronomului și

Cronicilor, sunt consemnate cuvinte directe ale lui Dumnezeu prin care interzice

spiritismul în general și o practică a sa – necromanția, în special. De asemenea

profetul Isaia, supranumit Evanghelistul Vechiului Testament afirma: Şi când vă vor

zice: "Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi ghicitorii care şoptesc şi bolborosesc", să le

răspundeţi: "Nu se cuvine oare poporului să alerge la Dumnezeul său? Să întrebe oare

pe morţi pentru soarta celor vii?" Întrebaţi legea şi descoperirea! De nu vă vor vorbi

asemenea cuvântului acesta, atunci nu-i lumină în ei (Isaia 8, 19-20). Profetul Isaia

arată clar că poporul lui Dumnezeu are Revelația dumnezeiască, care trebuie cercetată

iar nu practicile magice spiritiste. În Noul Testament, Sfântul Apostol Ioan atrage

atenția asupra necesității deosebirii duhurilor: Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci

cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în

lume. În aceasta să cunoaşteţi duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturiseşte că

Iisus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu. Şi orice duh, care nu mărturiseşte

pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care aţi

auzit că vine şi acum este chiar în lume (1 Ioan 4, 1-3). Astfel creștinul care respectă

îndemnul apostolului, nu va cădea în capcanele puterilor demonice.

Concluzii

Spiritismul face parte din rândul mișcărilor oculte, apropiindu-se mai mult de

magie decât de religie29

. Doctrina spiritistă conține numeroase învățături, care

cercetate în profunzime, se descoperă caracterul lor confuz și contradictoriu.

Singura legătură dintre spiritism și creștinism este credința în viața de după

moarte, în rest cele două sunt incompatibile. Revelația dumnezeiască, prin datele ei

arată acestă incompatibilitate și interzice practicile spiritiste.

28

Nicolae Achimescu, op. cit., p. 106. 29

Ibidem, p. 109

8

Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii

Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988;

2. David Petru, Sectologie, Editura Sfintei Arhiepiscopii a Tomisului, Constanța,

1998;

3. Cleopa Ilie, Călăuză în credința ortodoxă, Editura Timpul, Iași, 2000;

4. Rose Serafim, Ortodoxia și religia viitorului, Editura Sophia, Alexandria, 2007;

5. Achimescu Nicolae, Noile mișcări religioase, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2002;

6. Tertulian, Apologeticul, în volumul Apologeți de limbă latină, seria Părinți și

Scriitori Bisericești, nr. 3, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al

Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981;

7. Ștefănescu Paul, Spiritismul, Editura ALL, București, 1994;

8. Savin Gh. Ioan, Iconoclaști și apostați contemporani, Editura Anastasia, 1995;

9. Brune François, Morții ne vorbesc, Editura Enciclopedică, București, 1994;

10. Vasilescu Emilian, Spiritismul, o primejdie religioasă, morală și socială, în Studii

Teologice, nr. 7-8, Tipografia Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București,

1953, pp. 454-470;

11. Vasilescu Emilian, Religie, superstiție, ocultism, spiritism și teosofie, în Studii

Teologice, nr. 5-6, Tipografia Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București,

1949, pp. 304-325;

12. Butnariu Gheorghe, Lipsa de temeinicie a spiritismului, în Studii Teologice, nr. 5-

6, Tipografia Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1956, pp. 318-329.

spiritismul

Documents