Societatea “JUNIMEA” şi revista „CONVORBIRI LITERARE”

Societatea „Junimea, revista acesteia, „Convorbiri literare”, precum şi mentorul grupării junimiste, Titu Maioreascu, au avut o onfluenţă majoră asupra dezvoltării culturii şi literaturii române din a doua jumătate a seclului al XIX-lea.

Înfiinţarea societăţii „Junimea”

În octombrie, 1863, se întâlnesc la Iaşi Vasile Pogor, Teodor Rosetti, Iacob Nuegruzzi, P.P. Carp (moldoveni) ş Titu Maiorerscu (ardelean). Toţi aceşti tineri studiaseră la univărsităţi din Austria, Germania şi Franţa aveau o cultură cu precădere germanică. Ei au simţit nevoia să confere Iaşului valoarea de capitală culturală a ţării.Pentru aceasta, în iarna anulu 1964, întemeiază o societate care, la sugestia lui T. Rosetti, se va numi „Junimea”.

Activitatea societăţii s-a manifestat iniţial printr-o serie de „prelecţiuni populare”. Aceste conferinţe, pe teme literare, artistice, religioase educative şi morale, au fost iniţiate de Titu Maiorescu la 9 februarie 1864, la universitatea din Iaşi. Ele aveau drept scop educarea publicului român.

Programul „Junimii”

„Junimea” a fost cea mia importantă grupare literară românescă ce a produs o schimbare de entalitate în cultura autohtonă. Printre măsurile pe cere le-au propus junimiştii se numără:

1. continuarea prelecţiunilor populare începute de Titu Maiorescu la Iaşi;2. achiziţionarea unie tipografii care să le permită editarea unor anuale şcolare, a unor

reviste şi antlogii literare. Junimiştii doreau să realizeze şi să publice o ediţie completă cu note explicative şi index care să includă operele tuturor cronicareilor şi istoriografilor români. La 1 martie 1867 ăşi îndelinesc una ditre dorinţe, publicând primul nuăr din revista „Convorbir literare”. Apărută sub direcţia lui Iacob Negruzzi, revista se remarcă prin faptul că în paginile ei publică cei mai importanţi critici şi scriitori ai vremii /Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Vasile Alescandri etc.);

3. realizarea unei antologii de poezie românescă, în care să se regăsească cei mai importanţi poeţi, de la poeţii Văcăreşti, până la Vasile Alescandri;

4. combaterea tendinţei latinizante la modă în acel timp şi adaptarea principiului fonetic în ortografie (fiecărui sunet îi corespunde o literă);

5. orientarea literaturii spre specificul naţional;6. organizarea ( în casa lui Iacob Negruzzi, iniţial) unor lecturi din opere autohtorne, din

traduceri din literatura universală şi din creaţiile originale ale junimiştilor, lecturi urmate de discuţi pe marginea textelor respective.

Etapele „Junimii”

În „Istoria litearturii române moderne”, Tudor Vianu propunea trei etape ale activităţii societăţii „Junimea”

1. etapa ieşeană ( 1863 – 1874) coerspunde perioadei de început, în care membrii „Junimii” polemizează (discută în contradictoriu) cu mulţi dintre contemporani, atrăgând numeroşi adversari. În această etapă, junimiştii îşi delimitează principiile estetice, lingvistice şi culturale. Ei combat elementele nespecifici culturii române, elementele de impostură şi artificialitate rezultate prin importarea grăbită a tiparelor civilizaţiei occidentale. Se manifestă împotriva „formelor fără fond” şi militează pentru o „direcţie nouă” în cultura românescă.

2. etapa cuprinsă între 1874 şi 1885 este determinată de mutarea lui Titu Maiorescu la Bucurerşti, odată cu numirea sa ca Ministru al Instrucţiunii publice. În acest mod, şedinţele „Junimii” ţinute la Iaşi vor fi dublate de cele ţinute la Bucureşti, în casa lu titu Maiorescu. Aceasta este etapa de glorie a „Junimii”, pentru că pe parcursul şedinţelor societăţii îşi citesc operele sciiroti importanţi precum Miha Eminescu, Ion Creangă, I. L. Caragiale, Vasile Alecsandri. Operele lor vor fi publicate apoi în „Coonvobiri literare”.În 1885 revista „Convorbiri literare” se mută la Bucureşti şi odată cu ea întreaga societate.

3. etapa cuprinsă între anii 1885 şi 1900 se caracterizează printr-o nouă orientare, impusă „junimii” de tinerii care ăreluaseră conducerea revistei „convorbiri literare” (Petre Misil, Smion Mehedinţi). Revista capătă acu un carcater preponderent ştiinţific şi universitar, în detrimentul caracterului literar.Societatea „Junimea” îşi va încheia definitiv activitaea odată cu încetarea apariţiei revistei „Convorbiri literare” (1944).

Trăsăturile junimismului (T. Vianu – „Istoria literaturii române moderne”)

Societatea „Junimea” a jucat un rol esenţial în promovarea scriitorilor valoroşi ai literaturii române. În paginile revistei „Convorbiri literare” au debutat şi şi-au publicat operele scriitori reprezentativi pentru literatura noastră (Mihai Eminescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri).

Principalele caracteristici ale junimismului sunt spiritul filosofic, spiritul oratoric, spiritul clasic şi academic, dar şi spiritul ironic şi cel critic.

Spiritul filosofic s-a manifestat prin accea că junimiştii erau oamnei de idei generale, nefiind specializaţi într-un anumit domeniu. Tocmai de aceea, la „Junimea” se practica speculaţia filosofică şi nu argumentaţia ştiinţifică.

În ceeea ce priveşte sripitul oratoric junimiştii respingeau frazeologia demagogică şi retorica paoptistă. Pin apariţiile publice determinate de prelecţiunile populare ei înfiinţează un nou tip de oratorie, bazat pe corectitudinea exprimării, claritate şi precizie.

Membrii „Junimii” apreciau literatura clasică, înţelegând prin clasicism ceea ce avea valoare general umană. În concepţia lor, literatura clasică era cea care putea să educe gustul publicului.

Spiritul ironic era strâns legat de spiritul ludic. La „Junimea” domina o atmosferă de libertate, ironiile fiind nu numai admise, ci şi gustate, pentru că prin intermediul lor erau leiminate percepţiile şi ideile greşite. Maxima dominantă la „Junimea” era „Entre qui veut, reste qui peut” (”Intră cine vrea, rămâne cine poate”).

Junimiştii pun bazele unui sistem de evaluare critică bazat pe argumentaţie estetică temeinică. Spiritul critic se manifesta la „Junimea” prin respectul pentru adevărul istoric în studierea trecutului poporului nostru, prin lupta împotriva formelor fără fond. Junimiştii încearcă să demonstreze că, secole de-a rândul, cultura română înprumutase, de la celelalte culturi, forme şi instituţii care nu corespundeau fondului specific românesc. Această teorie a „formelor fără fond” a fost lansată de Titu Maiorescu în articolul „În contra direcţiei de azi în cultura română”.

De asemenea, principiile după care se ghidează junimiştii se regăsesc, în mare măsură, în alte articole publicate de Titu Maiorescu („O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867”, „Despre scrierea limbei române”, „Poeţi şi critici”, „ Neologismele”, „Asupra poeziei noastre populare” etc).