sinteza psihologia umanista

SINTEZĂ

Psihologia umanistă

Titular curs:Prof. conf. Dr. Valeria NEGOVAN

Student:Ana-Maria Ghită

anul I, seria 2, grupa 8

Ianuarie/Bucureşti 2011

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

CURS-INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE

Psihologia Umanistă

CUPRINS

INTRODUCERE......................................................................................................................................2

PRECURSORII SI PREMISELE ȊNTEMEIERII PSIHOLOGIEI UMANISTE........................................2

OBIECTUL PSIHOLOGIEI UMANISTE.............................................................................................................3

MODELUL UMAN........................................................................................................................................3

INTEMEIETORII PSIHOLOGIEI UMANISTE...............................................................................................4

1. Abraham Maslow...........................................................................................................................4

2. Gordon Allport................................................................................................................................4

3. Carl Rogers...............................................................................................................................4

BIBLIOGRAFIE..............................................................................................................................................5

Ghită Ana-Maria1

Psihologie, anul I, seria II, grupa 8


INTRODUCERE

Procesele, funcţiile şi capacitaţile psihice ale omului nu există in sine, separate, desprinse de purtătorul lor concret. De asemenea, activitatea este iniţiată, desfaşurată, continuată sau stopată, degradată sau ameliorată si imbogaţită de o persoană care dispune de o identitate psihofiziologică. Reorientarea către om, către uman precum şi conştientizarea faptului că nu funcţiile psihice, în general trebuie să constituie obiectul de cercetare al psihologiei, ci funcţiile psihice ale omului concret, nu activitatea la modul impersonal, ci activitatea personală si personalizată a omului au condus la o nouă orientare psihologică, numită „psihologia umanistă”.

Psihologia umanistă a apărut in jurul anului 1950. Spre deosebire de behaviorism, care postula o concepţie mecanicistă despre om, considerându-l o maşină uşor manipulabilă în funţie de scopurile propuse, dar şi de psihanaliză, care reducea omul la o fiinţă iraţională, controlată irevocabil de trecut şi de produsul acestuia, inconştientul, psihologia umanistă îşi propune să studieze problemele importante ale poziţiei omului în societatea de azi, să ajungă, in felul acesta, la o psihologie cu aplicaţii directe pentru viaţa omului.

PRECURSORII SI PREMISELE ȊNTEMEIERII PSIHOLOGIEI UMANISTE

Precursorii psihologiei umaniste sunt oameni de ştiinţa ce au derulat numeroase cercetări, fiind dezvoltate până la gradul de ramură a psihologiei.

Cel mai important precursor al umanismului in psihologie este William James, care considera că problemele educationale, cele de la locul de muncă, precum si anumite patologii si afecţiuni ale afectivitaţii trebuie tratate in funcţie de individ şi nu într-un mod general. James milita pentru implementarea unei părţi practice a psihologiei, care să ajute omul în viaţă.

Existenţialismul este unul din curentele psihologice despre care se consideră că ar fi un precursor al umanismului, acesta inspirându-i pe umanişti în numeroase teorii. Printre cei mai importanţi reprezentanţi ai existenţialismului se numără Soren Kierkegaard, unul din fondatorii existenţialismului. Acesta considera că omul îşi ghideaza existenţa dupa trei principii: cel estetic, cel etic si cel religios (Viney, 1993).

Miguel de Unamuno, este de asemenea un membru marcant al existenţialismului, susţinând că limitările ştiinţei şi ale filosofiei opresc capacitatea omului de a-şi forma o părere clară asupra lumii prin principii inutile şi imposibil de demonstrat. De asemenea, el afirmă că indivizii nu trebuie să se bazeze numai pe raţiune atunci când gândesc, ci şi pe afectivitate, sentimetele acesteia fiind necesare pentru ca omul să aibă o viaţă împlinită.

Martin Heidegger este unul dintre cei mai originali reprezentanţi ai existenţialismului. El consideră că lumea este caracterizată prin existenţa a trei factori: factualitatea, existenţialitatea si decăderea. El explică aceşti termeni în următorul mod: factualitatea este dorinţa de viaţă a fiecăruia dintre noi, precum şi dorinţa de bunăstare materială şi spirituală; existenţialitatea este caracteristica omului de a-şi clădi un viitor din mai multe puncte de vedere, iar decăderea este reprezentată de problemele care apar de-a lungul vieţii unui om. Printre ideile lui Heidegger preluate de umanişti se numără cea a conştientizării individului că poate avea o viaţă mai bună şi dorinţa acestuia de a ieşi din momentele grele. El vorbeşte de asemenea despre lipsa esenţei în viaţa majorităţii oamenilor, şi îşi manifestă regretul că aceştia nu se preocupă de scopurile adevărate ale vieţii.

Fenomenologia este un curent filosofic intiţiat de Edmund Husserr care se bazează pe observarea si interpretarea tuturor factorilor ce compun experienţa individuală. Ea tratează fiecare individ prin prisma experienţei sale anterioare, prin acest mod inspirându-i pe umanisti in concepţia lor ideografică.

Ghită Ana-Maria2



OBIECTUL PSIHOLOGIEI UMANISTE

Carl Rogers, un remarcabil psiholog umanist afirma: „omul nu are caracteristicile unei maşini, el nu este pur si simplu o fiinţă sub controlul instinctelor inconştiente, ci este o persoană aflată in procesul creeării de sine...Omul tinde să devină el însuşi, nu o păpuşă, nu un sclav, nu o maşină, ci sinele său individual şi unic” (Apud: Sutich, Vich, 1969). Tocmai acest „sine individual si unic” intenţionează psihologii umanişti să fie transformat in obiect al psihologiei. Allport nota: „Psihologia nu trebuie să se mulţumească cu studierea unui om artificial, ci trebuie sa explice omul real”(Allport, 1981).

Psihologia ar urma sa cuprindă în obiectul său problem suficient intrate în aria preocupărilor ştiinţifice ale specialiştilor. Printre acestea am putea enumera: omul si problematica sa umană, viaţa personală si relaţională a omului presărată cu nimicurile ei cotidiene sau cu marile ei drame, etc.

Umaniştii înlătură (resping) teoria care susţine că trăsăturile sau motivaţiile inconştiente şi conflictele sunt foarte importante în dezvoltarea personalităţii,argumentând că fiinţele umane sunt înzestrate cu liberă voinţă şi liberă alegere, cu capacitatea de a decide şi alege liber.

Este respinsă ideea că forţele mediului sunt determinanţi majori ai personalităţii. Mai mult, indivizii sunt văzuţi ca fiinţe umane capabile de experienţă unică bazate pe propriul punct de vedere asupra lumii şi eului.

Multe teorii umaniste reliefează că oamenii au impulsuri pozitive de a creşte şi a-şi realiza potenţialul lor propriu până la împlinire deplină. Cercetările umaniste sunt fenomenologice. Aceasta înseamnă că pentru fiecare din noi nu există o lume obiectivă ci există numai experienţa noastră subiectivă cu privire la lume sau numai lumea noastră subiectivă care depinde de conceptul nostru de eu, atitudinile şi valorile proprii.

Umaniştii argumentează că pentru a înţelege personalitatea cuiva trebuie să ştim cum percepe el lumea. Trebuie găsită o cale de a "te aşeza în pantofii altei persoane chiar şi numai pentru un moment" (Dworetzky I. P., 1988).

Conceptul de autoactualizare este de bază în înţelegerea umanistă a personalităţii. Autoactualizarea (actualizarea sinelui) este percepţia umanistă că oamenii se îndreaptă în direcţia dezvoltării depline a potenţialului lor, în special a potenţialului lor emoţional (Maslow, 1954).

MODELUL UMAN

Psihologia umanistă propune înlocuirea ideii de „boală mentală" cu cea de „problemă umană". Prin aceasta se elimină obsesia psihologiei clasice pentru dereglările psihologice şi care de fapt paralizează atitudinea activă, constructivă, a pacientului faţă de el însuşi. Definind boala mentală ca o patologie a vieţii umane în ansamblul ei, iar nu ca o dereglare de origine strict bio-fiziologică, individuală, psihologia umanistă pune bazele unor noi modele terapeutice. Ceea ce este caracteristic, în mod special, acestor metode este lipsa unei opoziţii între terapie şi dezvoltare umană. Terapia apare mai degrabă ca un element component al creşterii umane, ea însăşi putându-se realiza eficient doar în contextul mai general al afirmării autentice, de sine. O primă consecinţă o reprezintă democratizarea relaţiei dintre terapeut şi pacient.

Carl Rogers a pus această idee la baza unui sistem terapeutic de mare influenţă, semnificativ intitulat „terapie centrată pe client". Este promovată o terapie de tip empatic. Acest gen de terapie trebuie să transcendă modul cognitiv-analitic, fondându-se pe capacitatea umană de a-l apropia şi înţelege pe celălalt. „Terapia umanistă" nu acordă o importanţă prea mare trecutului pacientului ca sursă de autolămurire a sa. Chiar dacă rădăcinile proceselor psihice actuale se găsesc în evenimentele din trecut, acestea, pentru a fi forţe active, trebuie să fie elemente constituente ale experienţei prezente. De aceea, accentul este pus nu ca în psihologia freudistă pe explorarea trecutului, ci pe construcţia prezentului „aici şi acum".

Ghită Ana-Maria3



ȊNTEMEIETORII PSIHOLOGIEI UMANISTE

1.Abraham Maslow

Psiholog american, născut la New York in 1908, vorbeşte in teoria sa despre faptul că fiecare individ are o personalitate mobile, principalul factor considerat de Maslow ca fiind cauza acestui fenomen fiind motivaţia. Ȋn cartea sa, “Motivaţie si personalitate”, Maslow susţine că personalitatea umană se modifică foarte dinamic în funcţie de trebuinţele individului din fiecare moment.

El creează un concept care a devenit celebru în sfera noţiunii de motivaţie sub numele “Piramida lui Maslow” în care reuşeşte să facă o ierarhizare a trebuinţelor umane, care îl instigă pe individ să desfăşoare anumite acţiuni în funcţie de gradul de prioritate al necesitaţilor sale. După mai multe studii Maslow a constatat că există anumite trăsături caracteristice fiecărui individ. Aceste trăsături evidenţiaza diferenţele interpersonale. El sugerează studierea altor calităţi ale omului, printre care şi dragostea, valorile, umorul, etc.

2. Gordon Allport

Psiholog american, Allport şi-a concentrat majoritatea studiilor pe cercetări realizate la universitatea Harvard. A facut cercetări detaliate legate de personalitate, fiind unul dintre cei mai mari reprezentanţi si cel mai mare ideolog al umanismului. Allport a ajutat cel mai mult umanismul prin cercetările sale legate de avantajele si dezavantajele metodei de studiu nomotetice şi ale metodei idiografice şi a facut o comparaţie pe larg intre behaviorism si umanism. Allport a atras mereu atenţia asupra caracterului sănătos si organizat al comportamentului uman.

3. Carl Rogers

Carl Rogers este psihologul care a cizelat principiile umaniste, oferind teoriilor acestora cel mai mare suport practic. De asemenea, este unul dintre cei mai mare reprezentanţi ai terapiei, fiind fondatorul terapiei nondirective, iar apoi a terapiei centrate pe individ. Este întemeietorul Centrului pentru Studiul Persoanelor din California în cadrul căruia a derulat mai multe experimente care legau psihoterapia de psihologia experimentală.

Rogers consideră că un om împlinit poate să evolueze şi să se dezvolte suficient de mult. Prin urmare, a susţinut schimbarea sistemului de învăţământ din metoda prin care ceea ce spunea profesorul era de necontestat, sugerând că elevul trebuie inspirat să fie creativ, iar profesorul ar trebui să asculte părerea elevului şi în cazul în care ideile acestuia au o bază suficient de solidă, să îl încurajeze să şi le expună şi să şi le dezvolte. Acest sistem de învăţământ este folosit din ce in ce mai mult în ţările dezvoltate, fapt care oferă dovada vie a influenţei umanismului lui Rogers asupra întregii lumi didactice.

Ghită Ana-Maria4



BIBLIOGRAFIE

Anitei, M. (2007). Istoria Psihologiei. Sibiu, Bucuresti: Editura Psihomedia.

Ralea, M, Botez, C. (1958). Istoria Psihologiei. Bucuresti: Editura Academiei.

Zlate, M. (2006). Fundamentele Psihologiei. Bucuresti: Editura Universitara.

Ghită Ana-Maria5


sinteza psihologia umanista

Documents