siguranta aditivilor alimentari
TRANSCRIPT
1
2
Siguranta Aditivilor Alimentari
. Oamenii au tendinta de a-i invinovati
pentru tot felul de probleme de sanatate, de la cancer, la sindromul de hiperactivitate
infantila. Desigur, este mai simplu sa crezi ca te-ai imbolnavit de la aditivi, decat sa cauti
adevaratele radacini ale bolii, care cuprind cel mai ades un stil de viata nesanatos, cu
putine exercitii fizice, cu o alimentatie neadecvata necesitatilor nutritionale, cu excese de
alcool, cafea sau tutun.
Astfel, producatorul trebuie
sa isi testeze in detaliu noul aditiv, dupa care va inainta un dosar cu toate informatiile
disponibile, de la detalii chimice, pana la efectele obtinute experimental, autoritatii care
evalueaza riscul in domeniul alimentelor in Europa, (European Food Safety
Authority). Aceasta va examina atent dosarul si va da, sau nu “carte alba “ aditivului nu
pentru comercializare, ci pentru a fi evaluat si discutat mai departe in comisiile de
specialitate ale Comisiei Europene, care se ocupa de managementul riscului in domeniul
aditivilor alimentari. Aceste comisii, dupa deliberari care pot dura luni de zile si in
decursul carora sunt examinate atat datele din dosarele producatorilor, cat si parerile
expertilor din EFSA si din respectivele comisii de specialitate, isi dau acordul pentru ca
aditivul sa poata pleca mai departe catre Parlamentul European.Cele mai mici dubii, cele
mai mici semne de intrebare sunt luate in consideratie si date noi pot fi cerute
aplicantului. Totul, cu un singur scop: consumatorul sa poate sa manance fara riscuri
alimente in care exista aditivul respectiv. Am sa dau un exemplu, cred eu edificator: de
curand, utilizarea unui indulcitor complet nou, de ultima generatie, extrem de sigur din
toate punctele de vedere, a fost intarziata dintr-un singur motiv: consumul unor cantitati
foarte foarte mari dintr-o bautura racoritoare care ar fi continut acest indulcitor ar fi putut
3
produce un usor efect laxativ, numai la copii. Desi existau sanse reduse ca un copil mic sa
bea asemenea cantitati de bautura racoritoare, iar efectul respectiv poate fi numit eventual
neplacut, in niciun caz toxic, s-a cerut producatorului sa isi reia studiile si sa incerce sa
puna mai putin indulcitor in suc. Asta spune multe despre precautia si minutiozitatea cu
care se lucreaza in comisiile europene...
Evident, nu. La
anumite intervale de timp, aditivii sunt programati pentru re-evaluare. Si asta nu pentru
ca legiuitorul se indoieste de judecata sa initiala. Dar uneori trendurile de consum se
schimba, anumite alimente pot fi maine consumate mai mult decat astazi si oamenii pot
ingera mai mult aditiv decat s-a luat in consideratie initial. Sau poate ca exista o
preocupare in opinia publica referitoare la un anumit aditiv (cum a fost, de curand, cazul
aspartamului), si atunci Comsia si EFSA doresc sa clarifice situatia si sa linisteasca
cetatenii europeni.
In acelasi timp, este de retinut ca fiecare aditiv produs prin anumite metode este aprobat
pentru a fi folosit in anumite cantitati si in anumite produse. Daca un aditiv deja evaluat
si aprobat incepe sa fie produs prin metode diferite, sau se doreste utilizarea lui in alte
categorii de alimente sau/si in alte cantitati decat cele pentru care s-a emis aprobarea,
industria este obligata sa re-depuna o aplicatie similara celei care se depune pentru
aditivii complet noi. Din nou, legiuitorul vrea sa se asigure ca noile metode de productie
sau noile utilizari nu sunt in niciun caz riscante pentru consumatori.
Cat
aditiv poate el pune in produse fara ca eventuale efecte adverse sa apara?! Toate aceste
detalii sunt cerute in mod specific tututror aplicantilor. In primul rand, daca
experimentele pe soareci si sobolani arata ca doze cat de mici de aditiv pot avea efecte
cancerigene,mutagene sau teratogene (ultimele doua inseamna probleme aparute la
produsii de conceptie, la pui), orice evaluare este stopata si se renunta la substanta
4
respectiva. Efectele cancerigene nu au prag, nu exista un nivel dincolo de care apar si sub
care nu exista probleme. Efectele cancerigene exista uneori si atunci sunt considerate
inadmisibile.
Dar sa spunem ca aditivul este in regula din acest punct de vedere. Urmeaza sa i se
testeze toxicitatea sub-cronica si cronica. Adica eventualele efecte adverse ce pot aparea
daca este consumat pe un interval de timp mai lung sau chiar toata viata. Verificarea este
imposibil de facut pe oameni, deci se folosesc din nou soareci si sobolani. Cateva
saptamani sau luni din viata animalului echivaleaza cu ani de zile sau cu o viata intreaga
la om. In aceste evaluari, se traseaza o curba care leaga doza de aditiv ingerata de
eventualul efect toxic al aditivului. De pe curba, cifra care va fi folosita in continuare este
(Non observed adverse effect level: valoarea la care nu se observa niciun efect
toxic). Pentru a sterge diferentele inter-specie, NOAEL se imparte la 10, iar pentru a
sterge diferentele dintre diferitele categorii de oameni, se mai imparte inca o data la 10.
Deci, practic, NOAEL se micsoreaza de 100 de ori, si ceea ce rezulta se numeste
(acceptable daily intake- aportul zilnic acceptabil).
ADI este specific fiecarui aditiv in parte si in continuare nu se doreste ca prin consumul
diferitelor alimente ce contin aditivul respectiv sa fie depasit.
Ei bine, unii aditivi nu au niciun
efect toxic indiferent de doza in care sunt administrati la animale si de durata de timp in
care sunt ingerati. Acestia sunt aditivii considerati “quantum satis”, adica ce pot fi folositi
fara limita. Sa intelegem ca producatorii pot pune oricat doresc?! Evident, nu! Termenul
“quantum satis” vine din latina si ofera posibilitatea producatrilor sa puna aditiv in
cantitatea ce mai mica ce este necesara pentru obtinrea efectului dorit, dar fara sa tina
seama de o anume valoare maxima.
Este simplu.
Sau, de fapt, nu este atat de simplu, pentru ca este necesar un volum mare de munca
pentru a se evalua exact care ar fi ingestia de aditiv si in ce masura nu este depasita doza
5
acceptabila. EFSA are o abordare foarte conservatoare din acest punct de vedere, criticata
de multi producatori tocmai din cauza precautiei extreme cu care isi efectueaza
evaluarile. Este vorba de o evaluare in trepte. Daca un aditiv trece de o treapta (deci daca
ingestia nu depaseste ADI), el nu mai este inclus in cea urmatoare.
In primul rand, ingestia de aditiv se obtine sumand cantitatile de aditiv aduse in organsim
prin diferite alimente. Sa luam exemplul unui colorant: cantitatea ingerata este suma
cantitatilor aduse de bauturile racoritoare, de produse zaharoase si de inghetata. In prima
treapta de evaluare, EFSA considera ca acel colorant este folosit in toate alimentele in
care legea o permite, cantitatea din fiecare aliment este cea maxima admisa de lege iar
consumul respectivelor alimente este cel teoretic prezumat (prin medii obtinute din studii
europene) . Suna exagerat, nu-i asa?! Si totusi asa se face. Daca la acest nivel, consumul
apare ca depasit, se trece la treapta urmatoare, in care consumul este adus “cu picioarele
pe pamant”, deoarece se folosesc datele nationale de ingestie (foarte diferite, de regula,
de cele teoretice...). Totusi se considera in continuare ca el exista in toate alimentele in
care este admis, si exista la nivelurile maxime legale. Daca si de data aceasta aditivul
depaseste ADI, el trece in treapta a treia, in care sunt luate in considerare nivelurile
practice in care industria utilizeaza aditivul, nu cele maxime admise de lege. Este clar ca
acel colorant nu se foloseste in toate sucurile, dulciurile si inghetatele la nivelul maxim,
pentru ca nu este nevoie. Ba mai mult, exista posibilitatea ca anumite produse sa nu il
contina deloc! (doar nu toate sucurile, bomboanele si inghetatele sunt, sa spunem, rosii,
chiar daca legea da voie producatorilor sa puna colorant rosu in asemenea alimente).
Si/sau ca producatorul sa il folseasca la niveluri mici pentru ca numai de atat are nevoie
ca sa obtina produsul pe care il doreste.
De regula, ingestia aditivilor nu mai depaseste ADI la acest nivel. Dar daca totusi si aici
se trece peste limita, EFSA cere studii de ingestie rafinata, in care se iau in considerare :
ingestiile alimentare specifice fiecarei tari (cu detalii de percentila care caracterizeaza
segmentele ce consuma exagerat unele alimente), alimentele in care este concret folosit
aditivul (nu cele ce il pot avea conform legii), nivelurile reale la care este folosit. EFSA
doreste sa se evidentieze care sunt grupurile populationale care mananca atat de multe
alimente din anumite categorii, incat ajung sa depaseasca si nivelul admis (ADI) de
6
aditiv. De exemplu, este foarte posibil ca in cazul colorantului nostru ADI sa fie depasit
la copii, pentru ca tocmai ei sunt cei mai mari consumatori de suc, inghetata si bomboane.
Datele din aceste evaluari sunt utilizate pentru a cere producatorului sa scada drastic
nivelul de aditiv folosit, in asa fel incat nici la grupele speciale de consumatori (cei care
mananca niveluri mari de alimente in care se gaseste aditivul in cauza) sa nu existe cel
mai mic risc de a se depasi ADI.
Sa zicem ca am ajuns intr-un punct final si aditivul este pus pe piata.
Desi acest lucru se intampla foarte rar, EFSA ia in considerare
studiile, ba chiar a avut in vedere ca legea sa ii oblige pe producatori ca, din proprie
inititativa sau la cerere, sa aduca la cunostinta organismelor competente informatii cu
privire la eventuale studii care evidentiaza efecte negative ale folosirii aditivilor. Studiile
sunt analizate de EFSA, prin intermediul panelului de experti independenti, specializati
exact pe probleme legate de aditivi alimentari. Chiar daca este vorba de studii ale caror
concluzii nu sunt certe si care nu sunt confirmate ulterior, EFSA poate lua masuri. Un
exemplu in acest sens a fost studiul Southampton, efectuat in 2007, care a legat folosirea
unor coloranti alimentari, de hiperactivitatea copiilor. Desi concluziile nu au reprezentat
certitudini, ci prezumtii, legiuitorii europeni au inscris in regulamente obligatia
producatorilor de a inscrie pe alimentele ce contin acei coloranti un avertisment adecvat.
Astfel parintii pot sa judece singuri daca este sau nu cazul sa cumpere micutilor
bomboane cu respectivii aditivi!
As zice ca un final potrivit este cel in care ne
afirmam certitudinea ca toti aditivii din Comunitatea Europeana sunt folositi cu maxima
precautie si ca ingestia lor, atunci cand sunt intrebuintati conform legii, este cat se poate
de sigura pentru consumatori.