SFANT SI SFINTENIE

DEFINITIE: (dex)

-sfintenie(gr. agiasmos, agiasyni; lat. sanctification): calitate a ceea ce este sfant; / cu sfintenie= cu evlavie;/ cu exactitate, cu scrupulozitate; correct= sfant + suf. “enie”.

-sfant, a- sfinti, -te,= epitet dat divinitatii, considerata ca intruchipand suprema perfectiune si puritate. Epitet dat celor sanctificati de Biserica.

Sfantul parinte= titlul dat papei de catre catolici; despre oameni= care duce o viata curata si cucernica.

2.Care tine de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedand harul divin. Sfanta slujba= Sfanta Liturghie; locurile sfinte= tinuturile mentionate in textele religoase ca fiind acelea unde a trait si propovaduit Iisus Hr.; Sfantul mormant= mormantul considerat ca fiind acela in care a fost ingropat I. H.; Sfanta Sfintelor= sanctuarul vechiului templu din Ierusalim.

3.Care constituie un obiect de cult, de veneratie, care se cuvine cinstit, slavit, venerat.

4.(pop.)- epitet dat unor elemente ale naturii: Sfantul soare

-epitet dat zilelor saptamanii

5.Desavarsit, perfect, infailibil; ce-am vorbit e sfant. etc.

(vocabular de teologie biblica):

Termenul semitic qodes, „lucru sfant”, „sfintenie”, ce deriva dintr-o radacina care inseamna „a taia, a separa”, duce la ideea separarii fata de poporul profan; lucrurile sfinte sunt acelea pe care nu le atingi sau de care nu te apropii decat in anumite conditii de puritate rituala. Fiind incarcate cu un dinamism, un mister si o maretie in care strabate supranaturalul, ele provoaca uin sentiment amestecat, de teama si fascinatie, care il face pe om sa devina constient de micimea sa in fata acestor manifestari ale ”numinosului”.

Trebuie sa facem distinctie intre sfintenia pe care o poate dobandii omul si sfintenia pe care o are insusi Dumnezeu. Ontologic vorbind sfintenia pe care o are Dumnezeu este o calitate ce devine in sine un izvor de sfintenie si de sfintire. Astefel daca Dumnezeu are toate atributele Sale in mod deplin, omul este invitat sa guste din ele, adica, omul invata sa se sfinteasca, sa se indumnezeiasca Levitic 11,44 „Caci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru...” Sfintiti-va si veti fi sfintiti, ca Eu Domnul Dumnezeul vostru, sfant sunt; sa nu va pangariti sufletele voastre cu vreo vietate din cele ce se tarasc pe pamant”)- aici dam tot citatul sau numai pana la punct??????????????

Dumnezeu nu poate sau nu are nevoie de a-si mari gradul de sfintenie, pentru ca rational el nu este quantificabil (nu poate fi calculat). Asemanarea cu Dumnezeu si implicat indumnezeirea pmului consta in procesul de tindere a omului catre sfintenie Levitic 11,44 „...voi sa va sfintiti, si fiti sfinti caci Eu sunt sfant...”

Notiunea biblica de sfintenie este cu mult mai bogata. Biblia nu se multumeste sa dezvaluie reactiile omului fata de divinitate si sa defineasca sfintenia prin negarea profanului, ci contine revelatia lui Dumnezeu insusi. Ea defineste sfintenia in insusi izvorul ei, in Dumnezeu , din care provine orice sfintenie. De aceea, Sfanta Scriptura pune problema naturii sfinteniei, care este, incele din urma, cea a misterului lui Dumnezeu si a comunicarii lui oamenilor. Mai intai exterioara persoanelor, locurilor si obiectelor pe care le face „sacre”, aceasta sfintenie derivata nu devine reala si interioara decat prin darul Duhului Sfant; atunci Iubirea, care este insusi Dumnezeu 1Ioan 4,8”...”, va fi comunicata, biruind asupra pacatului care pune stavila stralucirii sfinteniei sale.

(Dictionar de teologie ortodoxa- Pr. Prof. Dr. Ioan Bria, E.I.B.M.B.O.R.- Buc. 198)

Sfintenia- procesul de transfigurare subiectiva a credinciosului prin participare nemijlocita la viata lui Hristos, Care este sfintenia insasi, adica prin consacrare spirituala continua. Impreuna cu dreptatea si rascumpararea, sfintirea este un aspect complementar si indispensabil al actului mantuirii 1Corinteni 1,30 „...”. Mantuirea nu este un merit, ci apropierea personala, dupa har, a trupului indumnezeit a lui Hristos, asa cum indica scopul Liturghiei:”Sfintele, sfintilor”. Actul esential al jertfei euharistice este consacrarea sau prefacerea darurilor; dar scopul acesteia este sfintirea credinciosilor. Cresrinul devine locas sfant a lui Dumnezeu prin impartasirea Sfintelor Taine.

In V.T., „Sfant , sfant, sfant” Isaia 6,3 este numele manifestarilor lui Dumnezeu cel transcendent, ca frumusete, stralucirea in afara a vietii divine celei mai presus de fire. „Asa zice Domnul, a Carui locuinta este vesnica si al Carui nume este sfant: salasluiesc intr-un loc inalt si „sfant” Isaia 57,15. Sfintenia lui Dumnezeu vine din misterul fiintei Sale, de aceea ea produce teama si cutremur. Totusi Dumnezeu se apropie de oameni prin legamintele Sale, consacrand astfel, pentru iconomia manturii, poporul ales. Sfintirea, adica consacrarea sau separarea pentru scopul lui Dumnezeu, vine prin alegere Isaia 45,5; Ieremia 1,5; Galateni 1,15.

In N.T., „Unul este sfant, unul este Domnul Iisus Hristos”, Cel care Si-a jertfit viata pentru consacrarea definitiva a neamului omenesc: „Pentru ei Eu Ma sfintesc (jertfesc) pe Mine Insumi, ca si ei sa fie sfintiti intru adevar” Ioan 17,19. Crestinii sunt „sfinti” nu prin simpla alegere in virtutea legamantului, ci prin faptul ca ei sunt introdusi in comuniunea lui Dumnezeu prin Iisus Hristos, Arhiereul sfant Evrei 7,26, Chezasul si Mijlocitorul unui nou Testament Evrei 9,15, prin insasi preotia si jertfa Sa Evrei 7, 21-28. Crestinii sunt sfinti Romani 12,13; 15,25-26 –membrii bisericii din Ierusalim si din Iudeea; 2Corinteni 9,12; Evrei 6,10, deoarece sunt partasi ai lui Hristos si ai Duhului Sfant Evrei 6,4, „impreuna-lucratori cu Dumnezeu 1Corinteni 3,9.

CARACTERISTICI, COMPONENTE, ASPECTE ALE SFINTENIEI:

a)Participarea la trupul indumnezeit al lui Hristos, izvorul sfinteniei:”Drept aceea, fratilor, avand indrazneala sa intram in Sfanta Sfintelor, prin sangele lui Iisus, pe calea cea noua si vie pe care pentru noi a innoit-o, prin catapeteasma, adica prin trupul Sau...” Evrei 10,19-20. In acest sens, sfintirea este data de participarea la harul Tainelor Ioan 6,53.

b)Sfintenia presupune jertfa interioara, caracterul persoanal al consacrarii. Cea dintai treapta a sfinteniei este tocmai libertatea fata de patimi. Inainte de cadere, toate dispozitiile si tendintele omului erau culme, libere de lupte intre ele, fara impulsiuni contradictorii. Patimile formeaza cel dintai „zid” care s-a ridicat intre om si Dumnezeu si care trebuie depasit spre reagonisirea sfinteniei.

c)Sfintenia are dsi un caracter profetic, eshatologic, deoarece in Duhul Sfant crestinii au gustat puterile veacului viitor, bunatatile viitoare, in insasi realitatea lor Evrei 6,5; 9,11; 10,1.

d)Sfintenia Bisericii provine din echivalenta ei cu Trupul lui Hristos, in care Se salasluieste Duhul. Caracterul ei de „sfanta” si sfintitoare nu este afectat de nedesavarsirea crestinilor –membrii ai ei.

Pornind de la caracterul obiectiv si cel subiectiv al rascumpararii, unii teologi ortodocsi fac distinctie intre sfintenia Bisericii si pacatosenia membrilor ei si ezita sa vorbeasca de innoirea Bisericii, preferand sa formuleze o innoire in membrii Bisericii. Desigur, „sfant este templul lui Dumnezeu, care sunteti voi” 1Corinteni 3,17. Trupul lui Hristos este Biserica slavita, sfanta si fara de prihana Efeseni 5,26. Dar „poporul lui Dumnezeu”, Biserica, este pe cale, continuand cursa sa pamanteasca spre cetatea cu temelii puternice Evrei 11,10: „Caci nu avem aici cetate statatoare, ci o cautam pe aceea care vine” Evrei 13,14. Biserica pamanteasca a primit parga Duhului Romani 8,23; 1Corinteni 5,5; arvuna mostenirii Efeseni 1,14; dar ea nu este in stare de slava deplina Coloseni 3,4, cisuspina si sufera durerile nasterii Romani 8,22: „Asadar, noi totdeauna suntem plini de incredere, stiind ca, atat timp cat petrecem in trup, pribegim departe de Domnul” 2Corinteni 5,6. Exista o asteptare chiar in starea celor sfinti.

Sfintenia este un atribut, o insusire a lui Dumnezeu cel in Treime, din care El impartaseste si pe credinciosi; in acest caz sfintenia data noua este un dar de sus, venit prin Iisus Hristos- Care S-a facut pentru noi intelepciune de la Dumnezeu, dreptate si sfintire(agiasmos) si rascumparare 1Corinteni 1,30, - si prin Duhul Sfant care o lucreaza

Ca atribut a lui Dumnezeu sfintenia devine un mod de diferentiere intre ceea ce este lumesc(profan) si ceea ce este dumnezeiesc. Oamenii lumesti sunt diferiti de cei sfinti pentru ca pe ultimii(cei din urma) au ascultat porunca lui Dumnezeu Levitic 11,44 ”...sa nu va faceti necurati...” de aici oamenii care nu se sfintesc, nu ating scopul fiind al existentei lor, se aseamna unor taratoare (taratoarele sunt acele animale ce traiesc su sunt dependente de pamant, de ceea ce este lumesc).

DICTIONAR CULTURAL AL BIBLIEI

Dumnezeu este Sfantul prin excelenta, cu alte cuvinte: „cel deosebit”, „cel cu totul altfel”. Intru Domnul este considerat sfant poporul lui Israel, pe care l-a „deosebit” de altii ca sa-l faca poporul Sau si sa-si realizeze prin el planul Sau de mantuire.

-omul stapanit de un duh necurat Marcu 1,24 „...” recunoaste in Iisus pe „Sfantul lui Dumnezeu”;

-Duhul pe care il trimise Iisus Apostolilor Sai dupa Inaltare este Duhul Sfant, pentru ca este Duhul lui Dumnezeu;

In comunitatea primitiva, cei botezati intru Iisus sunt numiti „sfinti”, intru care au fost sfintiti de Hristos; Biserica ii venereaza in special pe martiri- ucisi fiindca au marturisit moartea si Invierea lui Iisus. Apoi cultul se extinde si asupra celor care, fara sa fi murit pentru ideile lor, si-au proclamat credinta in Iisus, precum si asupra oamenilor care au dus o viata exemplara. In anul 993, Biserica a „canonizat” pentru intaia oara un crestin. Cultul sfintilor, nascut de fapt cu mult timp in urma inainte de aceasta data, a capatat o amploare extraordinara (pelerinaje, procesiuni, cultul moastelor, istorisirea unor minuni, haghiografii). Aceste lucruri au parut scandaloase protestantilor din sec. XVI, care le-au inlaturat din bisericile lor. In ceea ce priveste, Biserica Catolica continua sa-i „beatifice”??????????????????(sa-i declare preafericiti), apoi sa-i „canonizeze”(sa-i proclame sfinti) pe unii dintre membrii sai care au impins pana la eroism practicarea virtutilor evanghelice.

(Dumnezeu este Sfant si se arata ca Sfant)

Sfintenia lui Dumenzeu este inaccesibila omului. Pentru ca acesta sa o recunoasca, trebuia ca Dumnezeu sa „se sfinteasca”, adica „sa se arate sfant”, manifestandu-si slava. Creatia, teofaniile, incercarile, pedepsele si calamitatile Numeir 20,1-13 „...”; Ez=Iezechiel???38,21 „...”, dar si ocrotirile miraculoase sau eliberarile nesperate dezvaluie sensul in care Dumnezeu este Sfant Ez 28,25.

Si totusi, acest Dumnezeu inaccesibil umple distanta care il separa de creaturi: El este „Sfantul lui Israel”, bucuria, taria, sprijinul, mantuirea, rascumpararea acestui popor cu care s-a unit prin Legamant Isaia 10,20 „...”; 17,7 „...”; 41,14-20 „...”.

Astfel departe de a se reduce la separare sau transcendenta, sfintenia divina include tot ce poseda Dumnezeu ca bogatie si viata, putere si bunatate. Ea este mai mult decat un atribut divin printre altele; il caracterizeaza pe Dumenzeu insusi. De aceea, Numele lui este sfant Psalmi 33,21; Amos 2,7; cf. Iesirea 3,14, iar Yahweh sw jura pw sfintenia sa Amos 4,2.

(Dumnenzeu vrea sa fie sfintit)

Dumnezeu are dreptul exclusiv de a primi cult si ascultare; de aceea vrea sa fie recunoscut ca sfant, sa fie tratat ca singurul Dumenzeu adevarat si sa-si manifeste astfel, prin oameni, propria sfintenie. El reglementeaza cu minutiozitate detaliile jertfelor Levitic 1,7 „...” si conditiile de puritate necesare cultului Levitic 12,15 „...” si pretinde ca Numele sau sfant sa nu fei profanat Levitic 22,32 „...” tocmai pentru o liturghie bine celebrata ii manifesta slava Levitic 9, 6-23 „...”; 1Regi 8,10 „...”; cf. Levitic 10,1 „...”; 1Sam 2,17 „...”; 3,11 „...” si ii scoate in relief maretia. Insa acest cult nu are valoare decat daca exprima supunerea fata de Lege Levitic 22, 31 „...”, credinta profunda Deuteronom 20,12 „...”, lauda personala Psalmi 99,3-9 „...”: toate acestea inseamna a avea frica de Dumnezeu, a-l sfinti Isaia 8,13 „...”.