1

Sensul de yȏm în Facere 1, 1 – 2, 41

de Francis Humphrey

Câteva considerații preliminare

Întrebarea apare adesea la stabilirea sensului corect de "zi" în versetele de început ale

Facerii. Unii susțin că acest cuvânt înseamnă o perioadă lungă de timp (de exemplu,

creaționiștii progresivi, cum ar fi Hugh Ross). Alții susțin că pasajul în cauză (Facere 1, 1-2,

4) nu este menit să fie o relatare istorică reală a creației, ci este mai degrabă o reflecție

teologică asupra puterii creatoare a lui Dumnezeu și a suveranității Sale asupra ordinii create

(de exemplu "ipoteza cadru" de Meredith Kline, Henri Blocher ș.a.). În acest din urmă caz

textul este văzut ca neavând nici o relevanță în stabilirea succesiunii evenimentelor în

momentul creației.

Punctul de vedere tradițional a fost că textul are menirea de a comunica o relatare

simplă de creației lumii de către Dumnezeu. Relatarea este, prin urmare: șase zile de 24 de ore

de acte creative, urmate de o zi 24 de ore de odihnă divină.

Abordarea reflecției teologice

În ceea ce privește această abordare este important a arăta că nu este vorba de o

exegeză textuală ebraică, ci o concluzie hermeneutică determinată de factori externi textului.

Luând "ipoteza cadru", de exemplu, la o privire inițială, zilele 1-3 par să arate crearea a trei

"domenii" goale iar zilele 4-6 arată crearea unor "regi" sau "conducători" ai lor. Chiar dacă

acest lucru ar fi adevărat, el pur și simplu ne informează că Dumnezeu a creat universul într-o

1 Traducere de pr. Dan Bădulescu din http://creation.com/the-meaning-of-yom-in-genesis-1

2

anumită ordine de acte divine. Nu ar anula istoricitatea contului cu excepția cazului în care

cititorul s-ar simțit obligat pentru alte motive să nu vadă modelul ca pur literar…

Poezie sau proză?

O întrebare care se pune este genul acestor versete: este o poezie sau o proză narativă?

Dacă este poezie, atunci poate că există o mai mare flexibilitate în sensul cuvintelor. Dacă

este proză narativă, atunci ar fi indicat să-l citim ca pe o intenție de relatare istorică a facerii.

În ceea ce privește problema genului, chiar dacă aceasta este poezie, pasajul nu ar fi

neapărat prea flexibil în interpretarea sa. Psalmul 77 este în mod clar poetic și totuși oferă o

relatare exactă a istoriei lui Israel de la Ieșire până la ungerea lui David.

„În pasaje care sunt universal recunoscute ca narațiune istorică există o

preponderență a preteritului asupra celorlalte trei forme [ale verbului]. În poezie există o

preponderență a imperfectului și perfectului... Având în vedere raportul de forme verbale,

dovezile statistice pentru ca textul [din Facere] să fie proză sunt copleșitoare.”

Mai mult decât atât, se poate demonstra cu ușurință că Facerea 1, 1-2, 4, de fapt, nu

este un poem. Poezia ebraică este caracterizată de anumite caracteristici sintactice. O tratare

amănunțită gramatical/ sintactică a poeziei ebraice este cea a lui M. O'Connor2. Un test simplu

este utilizarea unui paralelism în care a doua clauză gramaticală repetă ideea clauzei

precedente, fie prin reformularea ea, sau prin explicarea mai departe, sau prin exprimarea

antitezei ei. Analiza lui O'Connor merge dincolo de aceste observații simple, dar nu le

anulează. Citirea textului ebraic arată că nu are aceste markeri poetici necesari. Prin urmare,

textul ebraic se citește cel mai rezonabil ca proză narativă.

În al doilea rând (și mai obiectiv), în proza narativă există un raport diferit de forme

verbale decât există în poezie. Acest lucru a fost mult timp recunoscut de către oamenii de

știință evrei și a fost cel mai recent analizate exhaustiv de Steven Boyd3. Ca explicație, există

patru forme ale verbului finit în ebraica biblică: preterit (vayyiqtol), imperfect (yiqtol), perfect

(qatal) și perfect vav (veqatal). Pentru a rezuma rapid, în pasaje care sunt universal

recunoscute ca narațiune istorică există o preponderență marcată a preteritului asupra

celorlalte trei forme. În poezie există o preponderență a imperfectului (yiqtol) și perfectului

(qatal).

Boyd demonstrează că, având în vedere raportul de forme verbale, dovezile statistice

pentru textul fiind proză sunt copleșitoare. Într-adevăr, ar fi iresponsabil să-l citim în orice alt

mod…

Ceea ce subliniază în continuare natura specială a celei de a șaptea zi este faptul că

aceasta este singura în care ziua+ordinalul apar de mai multe ori…

2 O’Connor, M., Hebrew Verse Structure, Eisenbrauns, Winona Lake, Indiana, 1980.

3 Boyd, S.W., Statistical Determination of Genre in Biblical Hebrew: evidence for an historical

reading of genesis 1:1–2:3; in: Vardiman, L., Snelling, A. and Chaffin, E. (Eds.), Radioisotopes and the Age of the Earth (Vol. II), Institute for Creation Research, El Cajon, CA, and Creation Research

Society, Chino Valley, AZ, pp. 631–734, 2005.

3

Singurul pasaj din întreaga Biblie care face referire la Săptămâna Facerii ca o secvență

de șase zile, urmată de o zi a șaptea de odihnă este Ieșirea 20, 8-114, unde avem o

corespondență de unu la unu este văzută între săptămâna normală de 168 de ore a oamenilor și

lucrarea lui Dumnezeu de creație și odihna.

Din punctul de vedere al exegezei ebraice este ar fi nerezonabil să se citească o altă

semnificație în text. Singurul motiv pentru a face așa ceva pare să se bazeze pe alte motive

decât o lectură atentă a narațiunii respective.

O observație finală

…Eu cred că textul este corect în ceea ce învață. O apologetică mai eficientă, prin

urmare, este aceea de a admite pur și simplu ceea ce proclamă textul și de a dovedi faptul că

are o mult mai multă putere explicativă decât cred mulți oameni… Spusele lui Dumnezeu

înseamnă chiar ce s-a spus, și El a lucrat întocmai precum a spus Facerea!

4 „Adu-ţi aminte de ziua sâmbetei, să o sfinţeşti pre ea. Şase zile să lucrezi şi vei face toate lucrurile

tale, Iar a şaptea zi, sâmbăta Domnului Dumnezeului tău, să nu faci într-însa tot lucrul, tu, şi feciorul

tău, şi fata ta, sluga ta, şi slujnica ta, boul tău, şi înjugătorul tău, şi tot dobitocul tău, şi cel străin ce locuieşte cu tine, Pentru că în şase zile au făcut Dumnezeu cerul şi pământul şi marea, şi toate câte sânt

în ele, şi odihni în ziua a şaptea. Pentru aceea blagoslovi Dumnezeu ziua a şaptea şi o sfinţi pe dânsa.”