sens si semnificatie in analiza discursiva
TRANSCRIPT
Universitatea Titu Maiorescu.
Master: Tehnici de comunicare şi influenţă.
Prof.univ.dr. Puiu M.Mihai
SENS ŞI SEMNIFICAŢIE IN ANALIZA DISCURSIVÃ
Studiu prezentat la Conferinta Natională de Psihologie, Cluj-Napoca, 18-21 mai 2006
In acest studiu, înţelegem prin discurs un set atitudinal modal (riguros, probabil,
incert, necesar) prin care sunt exprimate, obiectivate, evaluări şi analize asupra unor
realităţi, spaţii din ştiinţele socio-umane, istorie, sau ştiinţele exacte.In relaţiile logice şi
matematice raporturile de evaluare şi interferenţele dintre sens, semnificaţie şi înţelegere
sunt cel mai frecvent supuse unei analize formale care favorizează identificarea unui
drum spre „adevărul necesar”.
Discursul, din ştiinţele socio-umane, din istorie, fiind un „produs” elaborat la
intersecţia raţional-emoţional, real-ipotetic, politic–social, individ-grup s.a.m.d. este,
totodată, expresia directă a unor interese şi vectori cu valoare ideologică, care pun
presiune pe valoarea de adevăr, pe sensul, semnificaţia şi modul de înţelegere al
realităţii.Semnificaţia unui discurs adesea capătă aspectul unui conglomerat de sensuri în
care sunt posibile felurite interpretări. Carnap R. (1972), propune un mod de analiză
semantică a semnificaţiei în care ia în calcul conceptul de comprehensiune al lui Lewis,
care presupune şi admiterea unor lucruri posibile, dar neactuale. Semnificaţia este doar
trimitere la realitate, ( Cuilenburg Van J.J. ,2000) cu precizarea care introduce un aparent
disconfort semnatic că „ trimiterile la realitate pot foarte bine subsuma trimitreri la
posibile lumi reale- behaviorismul semantic” .
Ĩntregul efort, în ştiinţele socio-umane, este preponderent îndreptat spre
identificarea ştiinţifică a adevărului care, atunci cănd capătă validitate, devine un factor
de mobilizare, în căutarea sensului real şi al direcţiei optime în existenţa umană.
Pe termen lung şi mediu, subiectivitatea intereselor noastre (mai ales faţă de
discursul istoric şi proiectele politice) dincolo de bunele intenţii, deformează orizontul de
1
aşteptare; propriile reprezentări şi percepţii au uneori o inserţie mai scăzută în real, de
aceea, dezvoltarea sensibilităţii în surprinderea adevărului impune tehnici de amplificare
şi întreţinere a unui tonus noetic: transparenţă, standarde etico-morale noi,
impuse/demarate de necesitatea istorică (sau de elite), de contextul internaţional, de
integrare U.E şi/sau globalizare.
Problemele pe care le ridicăm prin acest studiu pun în evidenţă „ traseul
acccidentat” pe care îl are de parcurs cercetarea valorii de adevăr, în ştiinţele socio-
umane, fie şi dacă luăm în calcul doar raporturile dintre sens, semnificaţie şi înţelegere în
analiza discursului (din psihologie, sociologie, istorie, politologie, comunicare).
Discursul înseamnă totdeauna proiect, pune în valoare un „tipar de găndire” şi
reprezentare, structurate pe o anume valoare de adevăr, care, ca intenţie, legitimează un
sens şi un anumit mod de a înţelege realitatea ( iar subsumat şi etica în care aceasta
trebuie să evolueze). Sub un discurs (o evaluare, o analiză, un studiu, o construcţie
toretică, chiar şi factuală) sunt prezente atitudini, un mod specific de înţelegere şi
comunicare. Bernard Berelson, apreciat pentru dezvoltarea tehnicii analizei de conţinut,
sublinia că, în comunicare, este prezent nu doar conţinutul manifest dar şi cel latent, ceea
ce nu este imediat sesizabil şi are semnificaţie, doar într-un context specific, pe un
anume nivel de interpretare; a face inferenţe reprezintă un adevărat reflex cognitiv de
analiză a conţinutului, iar demersul capătă obiectivitate cănd este făcut sistematic,
explicit, în baza unui algoritm logic, nu doar intuitiv; analiza conţinutului(sens,
semnificaţie, înţelegere n.n.) nu se aplică numai textelor, orice comunicare simbolică
putănd fi supusă unei astfel de analize (Chelcea S. 2001).
În analiza de conţinut, pot fi urmărite „unităţile de context”, care permit
identificarea semnificaţiilor şi conferă stabilitate interpretării astfel încăt, se crează un
tablou complex, cu trimitere spre înţelegerea obiectului comunicării din discurs:
atitudine, convingere, opinie, evaluare, emoţie. Studiul nostru se centrează pe analiza
discursului privit, fie din perspectiva sensului ( explicit, formal, denotativ, nomotetic,
general valabil), fie din unghiul semnificaţiei (conotaţie latentă, implicaţie, „sens
subiectiv”, valoare de adevăr doar într-un context idiomatic, specific, individual, eventual
unic), spre a sugera că, pe fond, actul comprehensiv, solicită o abordare din multiple
planuri.
2
Cănd comunicarea (analiza discursului) au loc în planul nomotetic se asumă un
conţinut cu sens general validat; gestiunea, în profunzime, are loc cănd conţinutul
discursului este decodat idiomatic ( ca semnificaţie, înţeles subiectiv, descriptiv şi
interpretabil) în funcţie de contexte, de realităţi distincte: primim şi acceptăm acelaşi
discurs ( conţinutul formal), dar trasfigurăm realitatea sa într-un mesaj „alterat”,
totdeauna, de conţinutul latent, de semnificaţia şi înţelesul pe care le acordăm cu
interioritatea noastră subiectivă (alternativă). Studiul experimental pune în valoare un
factor fundamental de influenţare a obiectivităţii care este subsumat „stilului nostru
apreciativ” care poate fi preponderent empatic, analogic sau reflexiv, (Stroe M., Ana
Catina.1980).
Pe de altă parte, experimente privind percepţia au arătat că aceasta este un proces
activ care are loc şi prin mijlocirea unui context cultural. Gestalt psihologia a confirmat
faptul că percepţia esenţialului , a întregului precede percepţia părţilor. Inţelegerea
sensului unui discurs provine dintr-o decodare,(idiomatică n.n.) de unde sublinierea, pe
care o face Francis Balle 1997, cănd acordă o importanţă hotârâtoare contextului cultural,
singurul capabil să confere o semnificaţie (cu sens obiectiv n.n.) mesajelor difuzate
(Boudon R. 1997).
O astfel de problemă are relevanţă şi pentru discursul ştiinţelor umane, care nu
poate fi înţeles fără „orizonturi de aşteptare”. Spiritul european poate alimenta un orizont
cu înţeles bazat pe conotaţii universale (sens), pe standarde de valoare,(semnificaţie). O
atitudine, mai curănd un „gest idiomatic” de adaptare specifică, susţine „valori locale”,
promovate/protejate sub „prestigiul” tradiţional-naţional, uneori neracordat unor
standarde universale(europene).
Prin ipoteza nostră experimentală, încercăm „să transcriem într-o relaţie de cauză
efect o problemă de viaţă”(Aniţei M,2004) urmărind, pe de o parte, analiza modului în
care are loc procesul de identificare naţională- personală şi colectivă-universală, iar pe de
alta, ne propunem să identificăm, care sunt criteriile valorice luate în calcul şi modul de
operare cu ele, uneori recuperator şi justiţiar .
Redresarea discursului identităţii naţionale (semnificaţia n.n.) în planul mai
general al identităţii europene (sensul n.n.), nu trebuie să aibe loc sub forma unei
recuperării metaforice, unde totul devine pretext de reflexie asupra destinului, (Al. Zub.
3
1998). Ĭn ipoteza de cercetare, am avansat ideea că o „matrice explicativă”, un discurs al
identităţii naţionale se vor baza pe sublinierea contextelor şi împrejurărilor care susţin ,
descriptiv, preponderent, „universul faptelor”, contingenţa şi accidentalul. Limitarea la
fapte, sublinia prof.Al. Zub, este o luptă cu incomprehensibilul dacă nu are loc o
confruntare la toate nivelurile mentalului pentru a înlesni înţelegerea istoriei recente şi
prin aceasta eliberarea de obsesiile culpabilizante. Conferinţa „Politische Ändeung und
Geschichtsdenken in Rümänien” il inspiră pe prof. Al. Zub care identifică necesitatea
unor orizonturi de aşteptare atăt la nivelul unui discurs explicativ, dar mai ales la nivelul
unor analize sistematice, care să contribuie la realizarea unui „Weltanchauung social şi
filozofic”. Semnificaţia ideomatică (sensul iniţiatic, primar) care abundă în universul
faptelor al descrierii, al infinitului mărunt nu se lasă guvernată de legi nomotetice, dar
poate fi interpretată corect şi obiectiv, adică înţeleasă pe baza conotaţiilor universale,
structurate pe standarde de valoare unversală, care iau în calcul niveluri culturale, de
educaţie, mentale, sociale contextuale, s.a. Sensul conservă şi susţine substanţa logică a
înţelesului (meaning) iar semnificaţia se lasă abandonată contextului subiectiv,
emoţional, afectiv.<<Diferite cuvinte pot avea acelaşi referent (extensiune) fără ca
semnificaţia lor să fie aceeaşi. ”Invingătorul de la Jena” şi „ învinsul de la Waterloo” au
aceeaşi extensiune (Napoleon), dar semnificaţia lor diferă în mod evident. Semnificaţia
este, de aceea, mai mult decăt extensiunea sau, decăt obiectul real la care se referă
cuvăntul>> (Cuilenburg van J.J. 2000, pg.176).
Schimbarea găndirii şi a percepţiei sunt determinate în mare măsură şi de
reprezentările sociale care pot constitui cadrul teoretic al experimentului. Reprezentările
sociale se elaborează în funcţie de fenomenele care sunt în centrul vieţii sociale şi care
constituie astfel obiectul polemicilor şi al schimbărilor (Eva D. Senkowska 1998). Ĭn
experimentele sale, 1994, 1998, Chelcea S. pune în evidenţă „autostereotipul pozitv căt
si cel negativ”, etnic al românilor, legate de toleranţa faţă de străini, colectivism,
ospitalitate, dar şi tăsături privind o anume „dezorganizare şi nechibzuinţă”.
Experimentele au reţinut trăsăturile psihomorale şi acele caracteristici pe care românii şi
le autoatribuie, plecănd de la o listă de atribute, inclusă într-un sondaj de opinie
reprezentativ la nivel naţional. In studiul nostru, am fost preocupaţi de efectele pe care le
4
are un discurs deja structurat şi modul în care sunt decodificate sensul, semnificaţia şi
înţelesul , cănd sunt în joc şi dimensiuni axiologice, etice şi morale.
Fundamentarea teoretică
Desprinderea discursivă a adevărului poate avea loc, dacă interpetarea realităţii
este adecvată contextului iar instrumentele de intervenţie corespund metodologic. Logica
cognitivă determină legile găndirii corecte ce duc la adevăr, logica afectivă precizează
legile emotivităţii care privesc lumea subiectivă a sentimentelor, iar logica
comprehensivă este un produs final care are loc prin captarea sensului şi semnificaţiei
într-un tot explicativ. Logica cognitivă priveşte cunoaşterea conştientă şi explicită, logica
afectivă pierde din exactitate dar căştigă în profunzime de aici şi rolul deosebit,al
metaforei în artă , al arhetipului în etică şi politică sublinia N. Mărgineanu, 1975. Cele
„trei logici” ,preciza auotorul suscitat, au făcut obiectul reflecţiilor lui Kant, în cele trei
volume de critică a raţiunii( cărora li se pot suprapune logicile de sens, semnificaţie şi
înţelegere, n.n.). Legitatea este nomotetică, cănd are cel mai mare grad de generalizare
(numai atunci poate căpăta sens); devine aplicabilă, pentru un discurs particular,
individualizat, numai prin apel la semnificaţie şi descriere idiomatică. Ĭntregirea reciprocă
dintre generalitate şi individuaţie, universalitate şi particularitate, conservare şi
dezvoltare, poate fi explicată numai prin conceptele de semnificaţie şi direcţie de
evoluţie. Adevărurile din ştinţele socio-umane şi din istorie, judecăţile de valoare nu
reprezintă simple convenţii; ele reflectă o seamă de legi obiective care cuprind axa
nomotetic- ideomatic, necesar –probabilist. Ĭn consecinţă, „înţelegerea rostului omului în
societate, ca şi pătrunderea idealului său de viaţă, în condiţiile sale proprii, individuale,
nu trebuie conceptută numai sub unghiul trăirilor sale, ci şi sub unghiul valorilor sociale,
politice teoretice, estetice şi logice”, ( N. Mărgineanu, 1975). Legile nomotetice exprimă
relaţia analitică şi cauzală; în descrierea idiografică apare acţiunea întregului asupra
părţilor, precum şi aceea a viitorului asupra prezentului (determinare unică în univers).
5
Rezultatele experimentelor din psihologie pot avea acest gen de explicaţie, cănd
proiectul influenţează comportamentul, cănd educaţia, idealul dirijază conduita. Spiritul
subiectiv defineşte individul, cel obiectiv caracterizează societatea, iar cel absolut
reprezintă sinteza din cultură, pe fond, alăturăm, autorului sus citat, cele trei nivele de
interpretare: semnificaţie sens şi înţelegere. Momentul „aha” din găndire, precizează N.
Mărgineanu, coincide cu prinderea semnificaţiei, concomitent cu direcţia ei de evoluţie
(înţelegere).
De asemenea, experimental, s-a putut observa că discursul psihologic constituit
sub unghiul individualităţii, al descrierii ideografice a personalităţii ( testul „Cine sunt
eu ? ” T.S.T. - Kuhn şi Mc Portland, ) sau al „portretului, firea romănului”, cuprind un
anume mod de înţelegere al realităţii. Identificarea unor categorii de răspunsuri la testul
T.S.T: cel mai frecvent sunt oferite răspunsuri care vizează identificarea socială,
desemnează un rol, un statut sau apartenenţa la grup şi mai apoi, după „etichetele
sociale”, răspunsuri cu sens, după care urmează şi unele răspunsuri strict subiective,
(„fericit”, „tulburat”, „inteligent”, „aspru” ); se confirmă faptul că, descierea ideografică
introduce determinarea fenomenelor psihologice şi sociologice sub unghiul valorilor,
pentru care omul luptă în condiţii de liberă alegere (N. Mărgineanu, 1975). Ĭn spaţiul
interpersonal, aceste reguli de identificare marchează un act care are loc în două momente
distincte: recunoaşterea şi adaptarea, cu un spaţiu social (riguros, normativ) şi mai apoi
cucerirea acelui loc strict subiectiv (psihologic, de libertate interioară). Aceste
mecanisme, cu valoare adaptativă, confirmă că libertatea este obţinută mai întăi prin
asimilarea unor reguli din spaţiul social de integrare şi ,ulterior, ne exprimăm
subiectivitatea. Reflexia aupra identităţii pune problema generală a integrării indivizilor,
într-un spaţiu social; între vizibilitatea socială şi conformism poate fi o opoziţie, chiar un
conflict; de asemenea, pot apare mereu diferenţe de statut şi prestigiu., între căutarea unei
identităţi personale şi a unei identităţi colective, între ceea ce constituie, în acelaşi timp,
diferenţa individuală şi similitudinea cu celălalt.
Soluţia aleasă în experiment (partea a-I-a), aceea de a se comenta un text(portret)
al „firii românului”, a lansat, prin marja de libertate indusă, folosirea tuturor nivelelor de
analiză şi înţelegere, dar şi a mijloacelor de apărare (identificare, proiecţie, raţionalizare,
regresie, reflexie, deplasare s.a.). Analiza „discursului psihologic” a putut evidenţia atăt
6
formele de interpretare nomotetică (surprinderea unor standarde universale ale identităţii
naţionale) dar şi o analiză idiomatică în care conexiunile dintre evenimente sunt surprinse
stric subiectiv, cu rol explicativ pentru aspecte particulare, specifice. Faptele de
experienţă nu ni se prezintă nemijlocit decăt ca trăiri, proprii (Erlebnisse) spune R.
Carnap, 1972. Cel mai bun predictor al înţelesului (discursului) ar fi trecerea prin
experienţă şi trăsăturile de personalitate care controlează aceste momente. Studii empirice
care au verificat trei grupe de competenţe profesionale ale antreprenorilor, personalitatea
de bază, stilul de management şi abilităţile speciale pentru afaceri, au demonstrat că
variabilele de personalitate (înţelegerea subiectivă) nu reprezintă predictori eficienţi ai
performanţei, în afaceri. Listele de adjective, reprezentănd calităţile necesare unui lider,
nu conferă sens şi semnificaţie unui „portret psihologic pentru simplul motiv că nu
compun un discurs coerent şi articulat.Trecerea de la trăsături psihologice către un
portret poate avea un anume înţeles ( sens şi semnificţie) în baza unui criteriu de
interpretare. Aceeaşi listă de atribute conduce în funcţie de ordinea de prezentare la mai
multe portrete, diferite, în pofida numărului egal , de însuşiri identice. Drumul cognitiv,
invers, de la portretul psihologic, la trăsături are un anume sens, urmare a faptului că între
cei mai buni predictori ai înţelesului, contextul joacă un rol deosebit; întregul conferă
sens părţii. La fel, analiza răspunsurilor legate de „firea romănului,” pune în evidenţă,
rolul jucat de contextul social-istoric (se constituie ca un nivel de analiză) care are
semnificaţie numai pentru cei care cunosc faptele şi istoria obiectivă. Ĭn experimentul
identificării, „ firea romănului”, accesul către sens şi semnificaţie reprezintă o cale
epistemică, o invitaţie la analiza discursului autentic, centrat pe fapte obiective, pe
proiecte concrete, pe o cunnoaştere a cauzalităţii, aflată la intersecţia dintre nomotetic şi
idiomatic. Drumul spre înţelegere pleacă de la incurajarea diversităţii a asimetriei,
generatoare de întrebari, şi stimulănd soluţii, identifică drumul, de la specificul local
cultivat, up-gradat, spre sensul universal.
Contextul în care a avut loc analiza portretului psihologic al „firii românului”
este marcat de procesul integrării europene, sens în care rezultatele experimentului sunt
îndreptate: identificarea naţională are loc pe fundalul unor imperative necesităţi de
compatibilizare şi acordare a reacţiilor şi atitudiniilor personale, de grup, naţionale, cu
cele europene. Acest context cultural, european are o semnificaţie deosebită, în sensul că
7
are loc o anume presiune asupra identităţii naţionale, prin asimilarea acquis-ului
comunitar, adică, istoric-cultural se impune o selecţie autentică a valorilor („acomodări
social- perceptive” Mihai P., 2005, pp.176-194).
Aparţinănd, de facto, culturii europene, percepţia noastră socială este deschisă şi
mai puţin ancorată (blocată) contextual. Societatea romănă a construit premizele şi
arhetipul perceptiv necesare unei armonioase gestionări între specific şi universal, între
sens şi semnificaţie, între discursul nomotetic şi cel idiomatic, între exigenţele raţionale şi
emoţionale. Din analiza răspunsurilor, privind textul „ firea romănului”, rezultă
importanţa deosebită pe care o acordăm componentelor necognitive ale semnificaţiei
(aspectul subiectiv, etico-moral) care, deşi nu sunt totdeauna relevante pentru problemele
de adevăr şi logică, pot fi, adesea, excelenţi stimuli, care produc un impact psihologic,
datorită asociaţiilor emoţionale pe care le provoacă; un discurs afectiv prin efectele de
motivaţie şi adaptare pe care le sugerează este prevalent unei intervenţii strict logice.
Avem nevoi multiple de identificare, pe de o parte, cu o comunitate căt mai extinsă,
fapt ce conferă legitimitate şi sens apiraţiilor noastre dar, pe de altă parte, există şi
trebuinţa de securitate emoţională conferită de limba naţională de obiceiul,
tradiţiile, identitatea culturală, sentiment conferit numai de grupul de referinţă).
Dialogul intercultural, globalizarea, încurajază punţi de legătură, care pot stimula
comunicarea, cadrul general de înţelegere a sensului şi a semnificaţiei „discursului” din
jurul nostru, evitănd atitudinile superficiale şi cele formale.
„Sens şi semnificaţie”, în analiza discursivă, impun, ca metodologie, pe de o
parte, apelul la modalităţile cantitative, pe de alta, la cele calitative; pe fond, este necesară
o identificare sistematică şi obiectivă atăt a conţinutului latent căt şi a celui manifest.
Lingvistul Noam Chomsky a distins două niveluri ale limbajului: structura de suprafaţă,
tot ceea ce spunem nouă înşine sau altora, şi structura de adăncime, adică înţelesul
profund a ceea ce spunem, conţinănd informaţia ce nu este nici exprimată nici ştiută, în
mod conştient( Sue Knight, 2004).
Programele personale, de interpretare a realităţii, sunt procesări şi reacţii la
propriile noastre reprezentări, vis a vis nu de realitate (sens), ci faţă de contextul în care
am perceput un fragment din realitate (semnificaţie). Pentru fiacare actor, agent chiar
dacă percepţia este consensuală (are acelaşi sens cu al celorlalţi actori) semnificaţia poate
8
fi diferită; este un ecou mai amplu generat de propria cultură mentală ( statut profesional,
experienţa de viaţă şi muncă, sex, religie, rasă, aspiraţii, dorinţe, biografie).Analiza
discursivă, prin intermediul „algoritmului sens şi semnificaţie”, raportate contextual,
conferă validitate interpretării şi pune în valoare importanţa contextului social concret
(presiunea obiectivă) sau contextul mental colectiv subiectiv (tiparele de găndire) în
procesul de înţelegere.
Avănd un „eu incorporat” şi o viziune legată de comunitatea în care s-a socializat,
individul este mai puţin tentat să se sustragă trecutului şi valorilor care l-au format.
Cetăţenia este văzută ca o apartenenţă la o comunitate istorică , dar individul are şi o
raportare la comunitatea cu care împărtăşeşte valori ( acquis comunitar). Respectul faţă
de aceleaşi valori (aceeaşi semnificaţie) este un lucru esenţial pentru constituirea
identităţii individuale, iar valorile acestea devin prioritare.„Ne trăim vieţile în minţile
noastre într-o asemenea măsură, încăt reuşim să influenţăm rezultatul, eventual. Vieţile
noastre sunt de fapt profeţii, care se implinesc singure. Suntem ceea ce găndim”( Sue
Knight, 2004) .
Design experimental
Abordarea metodologică a cuprins mai multe momente complementare:
1. Analiza rezultatelor, oferite de un lot de 70 de studenţi ( psihologie, mangement
resurse umane). Sarcina subiecţilor a constat în analiza următorului portret al „firii
romănului”: „Trebuie să recunoaştem faptul că românul nostru, cel dintodeauna,
cârcotaş şi isteţ, dar făcând-o pe prostul când a simţit primejdia, adaptabil şi ager la
minte, căutănd esenţa vieţii, dornic să-şi încarce sufletul , până în măduvă, cu toate
gusturile şi plăcerile cele mai rafinate ale existenţei, făcăndu-se frate cu dracul până
a trecut pe malul celălalt, prietenos din fire şi ospitalier chiar şi cu duşmanii, a
reuşit să scape, în rătăcirea lui milenară, cu faţa curată pănă acum, datorită zestrei
sale native, de o complexitate inimaginabilă, încât adesea nu se înţeţelge nici el
însuşi, şi, în acelaşi timp, fiind dintodeauna o enigmă”(http://adevărul.kappa.ro/a3329-
08.html).
9
Textul în sine nu intersează sub aspect axiologic şi nici nu are pretenţia de a fi
validat, reprezintă doar o provocare la dialog; portretul „firii romănului” este saturat de
ambivalenţă şi, permisiv, stimulează respondenţii prin acuitatea temei şi prin conţinutul
său implicit; acest lucru (un text-portret şi nu o listă de atribute) impune atitudine,
adoptarea unor poziţii, prezentarea unor analize şi opinii personale, comentarii, fapte ce
reprezintă chiar scopul probei.Textul, „ca stimul”, trezeşte reacţii şi o poziţie de sprijin
(motivare a unor valenţe insuficient reliefate),de asemenea, dezvoltă justificări şi
raţionalizări, pledoarii „prodomo”,uneori, dimpotrivă, poziţii intransigente şi „critici
constructive” s.a. Un astfel de „portret naţional” angajază o atitudine de obiectivitate în
analiză şi evaluare, prin raportare la valorile universale (sensul general) dar şi reflexii
psihoemoţionale, subiective de susţinere afectivă (raportarea la un context sau reper
istoric, local, conjunctural motivant). Atunci cănd nu este sugerată luarea unei atitudini
critice şi de corecţie, este de remarcat că o „psihologie a schimbării” de mentalitate nu
este prezentă în răspunsurile subiecţilor. Rarele critici aduse sunt estompate de
„conjunctura în care s-a acţionat şi de nevoia fundamentală de adaptare la vremuri şi
împrejurări potrivnice”.Interesul metodologic nu a urmărit conturarea unei imagini despre
„firea romănului”;am stimulat doar elaborarea unui stimul motivant, pentru a surpinde
modul în care au loc atribuirea de sens şi semnificaţie unui discurs în care se caută
valoarea de adevăr.
Ĭn acest context, interpretările sunt consensuale şi, chiar dacă fiecare analiză apare
diferită in raport cu altele, temele comune sunt (asemănătoare) identificabile cu uşurinţă,
într-o problemă în care rareori primim un feed-back extern sau expert (analiza portretului
identităţii naţionale). Deşi nu sunt repere obiective suficiente, care să ne contureze
justeţea sau falsitatea interpretărilor, impactul şi tipul de argumente pe care subiecţii îl
angajază (efectul de ajustare emoţională) sugerează convingerea pe care aceşia o au faţă
de justeţea interpretării, sensul şi semnificaţia discursului avănd pentru fiecare un înţeles
deplin.
Al doilea „dispozitiv metodologic” (ipoteză) este legat de modul de argumentare
şi de acceptare în grup a unei soluţii consensuale, cănd sunt prezentate şi comentate unele
portrete critice, „realiste”, faţă în faţă cu portretele şi descrierile pozitive, cu un pronunţat
caracter de autoprotecţie.
10
Analiza rezultatelor
Din analiza comportamentală s-au constatat următoarele: în situaţia
experimentală, în care grupul este instruit să depună un efort concertat pentru a respecta
standarde universale de evaluare şi analiză, „portretul consensual” capătă valenţe
generale, sunt evitate particularităţile şi dimensiunile specifice (semnificaţia idiomatică,
este prezentă, mai ales, în culturile intens contextuale-Gary Johns 1998, 334); subiecţii
renunţă la „comentariul metaforic”, iar portretul capătă contur în baza unor argumente cu
sens universal, semnificaţia nu serveşte doar în împrejurări şi circumstanţieri particulare.
Aşadar, cănd sarcina (adresată unui grup) este aceea de a identifica valorile şi de a le
aşeza, ordona într-un plan exigent, credibil, cănd criteriile logico-axiologice sunt
prevalente, grupul i-a decizile cu mai multă elaborare şi discernămănt. Dezbaterile sunt
mult mai mai pronunţate şi este sesizabil efortul de identificare al acelor operatori logici
care să ofere sprijin pentru luarea unei decizii de grup corete, obiective.
De asemenea, trebuie subliniată atitudinea de exigenţă şi obiectivitate a
răspunsurilor, în situaţia cănd subiecţii supuşi experimentului primesc expres sarcina de
a identifica „ firea românului”, comparată, în contextul mai general al profilului
cetăţeanului european. Apar preocupări de a se identifica, mai ales, deschiderea spre
comunicare a românului, nu numai în contextele sale tradiţionale; este luată în discuţie
capacitatea de fi deschis şi dincolo de „sociabilitatea locală”, de extroversia adaptativă.
Analiza comparată surprinde preocuprea mai atentă faţă de reflexia psihologică, fapt ce
amplifică discernământul: răspunsurile sunt decentrate de egocentrism şi se
depolarizează, de exemplu: „fiecare om este unic, acţionează şi găndeşte în stil propriu,
oricum în funcţie de situaţie; suntem uneori prizonieri ai regulilor, alteori nu” ; „omul
este o fiinţă foarte complexă şi cred că toate statisticile, care arată diverse stiluri de
personalitate, se pot modifica şi îmbunătăţii atăta timp căt realitatea psihosocială este una
în continuă schimbare”; „de-a lungul istoriei şi ontogenezei sale, românul s-a adaptat
permanent condiţiilor socioumane, specifice culturii sale şi schimbărilor petrecute, dănd
dovadă de o mare flexibilitate dar avănd şi un nivel de aspiraţie al libertăţii proprii foarte
ridicat.”
11
Concluzii.
In manipularea experimentală, în care grupului i se oferă libertatea de a-şi
exprima opţiunile afective, evităndu-se stabilirea unor criterii de angajare în spaţiul de
exigenţă şi standardele de identitate europene, se constată o mai rapidă coagulare a
consensului (tendinţa de a proteja valorile şi trăsăturile naţionale); decizia grupului se
îndreaptă spre construcţii în care ideograficul, aspectul specific, particular, prevalează
dimensiunilor cu valoare standard, generice. Metafora şi comentariul afectiv emoţional ,
susţinerea argumentelor sunt fondate pe imagine şi discurs, preponderent subiective. Din
analiza comportamentală a celor două grupuri (a modului de elaborare al deciziilor)
rezultă următoarele: cel mai rapid, este obţinut consensul (înţelegerea), cănd dialogul este
susţinut, bazat preponderent pe semnificaţii, pe conţinutul particular, pe „înţelegerile
contextuale” (cu sens implicit, pentru cei iniţiaţi) şi pe discursul metaforic, ambivalent,
de fapt un „limbaj secundar”; faptul în sine verifică ipoteza rolului deosebit pe care îl are
ecoul psihologic al deciziilor, faţă de propriile reprezentări la care nu putem renunţa uşor;
acestea sunt alimentate, cel mai adesea, de semnificaţia subiectivă pe care o atribuim
realităţii (consonanţa intimă) care, adesea, nu suportă „ajustări cognitive” şi corecţii
dictate, cel mai frecvent, de sensul obiectiv, impersonal.
Din analiza comentariilor, se desprind şi următoarele mecanisme de apărare a identităţii
colective cu valoare psihoemoţională, cu atăt mai semnificativă în contextul integrării
europene a României. Căteva comentarii sunt relevante:
„Textul se poate constitui ca un portret moral psihologic al românului şi nu e nevoie
decăt de o singură dată să-l citeşti pentru a te regăsi în el”.
„Un pronunţat spirit patriotic, o fiinţă complexă care a reuşit să uimească întodeauna,
misterios, acesta este românul”.
„Literatura este plină de „Moromeţi” care caută răspunsuri, care vor să afle esenţa
lucrurilor; suntem filozofi cu toţii, ne punem întrebări, ne plac enigmele”.
Portretistica „firii romănului” este elaborată cu treceri de la trăsături negative, la cele
pozitive, cu justificări contextuale, momente în care sunt aduse ca argumente( exterioare)
condiţii istorice, obiectivele fundamentale ale supravieţuirii existenţiale, sentimentul de
protecţie şi măndrie naţională, (thymosul) şi respectul de sine, condiţionările etico-
morale.
12
Un alt moment de analiză a modului în care sunt structurate răspunsurile cu nuanţă
explicativă a „firii românului” a fost următorul: pentru cei 70 de subiecţi s-a urmărit
raportul între sensşi semnificaţie acordate atributelor, valoarea lor ca extindere
(universală şi/sau naţională) şi modul lor de interpretare.
Tabelul de analiză a fost astfel structurat:
________________________________________________________________________
SENS SEMNIFICAŢIE VALORI INTERPRETARE
Universale/ naţonale pozitivă/ negativă
________________________________________________________________________
adaptabil se descurcă * *
isteţ orientat * *
ager la minte „face pe prostul” * *
românul omul în general * *
cărcotaş imagine de sine * *
„frate cu dracul” eficient * *
„fiind o enigmă” „nu are identitate” * *
prietenos adaptabil * *
ospitalier sociabil * *
rătăcire milenară complicat ca fire * *
caută esenţa vieţii reflexiv * *
încarcă sufletul afectivitate complexă * *
zestre nativă talentat * *
plăceri rafinate pulsională * *
simte primejdia adaptabilitate * *
cel dintodeauna validitate * *
complexitate pragmatic, ludic * *
5 12 12 5
13
Σ 17
Din analiza datelor, 187 de atribute condensate în 17 trăsături, rezultă un mod de
validitate al raportului unversal/naţional 5/12, iar raportul evaluării pozitiv/negativ este
de 12/6.
Toate cel cinci atribute cu semnificaţie universală sunt interpretate pozitiv, iar din cele 12
atribute naţionale, 5 sunt interpretate cu sens negativ.
Analiza discursului, plecănd de textul global către semnificaţii, face posibilă
descifrarea sensului şi a modului de înţelegere, pănă la nivelul evaluării axiologice cu
trimitere spre valorile universale, spre standarde generale sau spre trăsăturile particulare
specifice cu semnificaţie pentru anumite contexte.Conform teoriilor lui G. Allport,1981,
trăsăturile psihologice sunt veridice, pretind o anumită consistenţă, depăşesc evenimentul
şi contingentul şi capătă validitate sporită într-o tiplogie, unde pot fi surprinse articulaţii
constante, foarte apropiate de nomotetic, de corelaţii cu valori înalte de semnificaţie şi
sens. Existenţa unei tipologii (firea romănului) a unui discurs (eveniment social-politic
sau istoric) în care sunt coerent identificate raporturile dintre text şi context face posibilă
trecerea de la semnificaţie, la sens, de la analiza idiomatică (trăsături şi aspecte
particulare) la dimensiuni generice, la elemente constante şi „observabile mental”.
Apriorismul unui discurs, care totdeauna structurează semnificaţia
fenomenologică, este lejer instalat de particularităţie elaborării mentale, care evoluează
de la întreg spre parte, fapt ce induce totdeauna coerenţă şi un aport suplimentar de
substanţă logică, nevoia de coerenţă de articulare . Din studiile privind trecerea de la
trăsături (liste de adjective), la portrete s-a constatat slaba corelaţie şi dificultatea de a
construi de a crea tipologii, în absenţa unui criteriu de ordonare , a unui operator logic.
Sensul invers al demersului epistemic este leger şi are un parcurs logic: de la o tipologie
(întreg) se pot face inferenţe cu o bună precizie către (parte) trăsături, către atribute;
trecerea de la sens spre semnificaţie, în discurs, este validă ca demers epistemic dar
incompletă. Pe de altă parte, saltul către o reală înţelegere(meaning) are loc dacă este
reconfigurată poziţia idiomatică de ansamblu, în contextul şi în locul specific.
Ĭnţelesul portretului „firea romănului” nu poate avea loc doar în planul analizei
discursului general, cu sens logic; semnificaţia conferă nuanţa de înţelegere dacă sunt
14
prezente şi notele de circumstanţiere, de contingenţă, de situaţie şi eveniment, care
completează câmpul exterior obiectiv cu cel interior subiectiv. Analiza evenimentului
istoric şi a celui din şţiinţele socioumane impun un permanent impact, între lumea
sensibilă interioară (care identifică şi produce categorii) şi realitatea evenimentelor care,
chiar dacă cel puţin fizic şi temporar, nu se repetă, au ceva comun - „acelaşi discurs:
sens, semnificaţie, înţelegere”.
Din comentarul şi dezbaterile pe această temă a rezultat că mecanismul de
abordare al judecăţilor de valoare ale studenţilor masteranzi, este susţinut de capacitatea
acestora de a înterpreta şi asimila acele experienţe de viaţă, în care standardele
universale sunt permanent coroborate cu cele personale, cu cele din mediul ambiental
real, proxim şi „obiectiv” dar şi cu lumea subiectiv-interioară. Din aceste motive,
discursul este acceptat spre dezbatere (textul privind „firea românului”) mai ales cănd are
o virtualitate complexă, care să asigure o pluralitate de abordări şi „ajustări axiologice”
care marchează forţa de impunere a eului, capabil de identificare a sensului, de
surprindere a semnificaţiei şi a înţelegerii. In situaţii contradictorii, cănd sensul pare a fi
greu descifrabil, experienţa de viaţă şi subiectivitatea asigură un plus de cunoaştere care
contextualizează cu bogate semnificaţii un discurs, conferindu-i, astfel, „forma logică”,
pregătită să devoaleze înţelegerea. In comentariul respondenţilor, valorile negative
atribuite „ firii românului”, au fost constant însoţite de explicaţii, de o numită grije de
interpretare, privind modul şi contextul, în care facem aceste abordări „complexe”. Cele
mai multe răspunsuri au fost pozitiv interpretate şi au urmărit trăsăturile psihomorale la
nivelul valorilor naţionale, cu o mai mică identificare cu cele prezumate a fi universale
(nu a fost oferit un portret comparat al cetăţeanului european).
Deşi au fost prezente explicaţii în care contextul istoric (ideografic) a fost
prezentat ca semnificativ, pentru efectul de înţelegere, acesta nu a fost comentat sub un
unghi politic. Psihologia schimbării şi a adaptării nu a fost confiscată de discursul
politic,iar demersul nostru experimental s-a subsumat concepţei lui (Alain Policar,1998):
„sistemul politic este astfel chemat să nu se pronunţe în conflictul concepţiilor despre
lume, acesta trebuind să rămână în sfera privată”.
Din analiza modului în care studenţii masteranzi îşi structurează discursul, se
evidenţiază rolul important şi accentul pe care ei îl acordă particularului , idiomaticului,
15
specificului , faptului de viaţă (confruntarea realităţii) cu preocuparea de a conferi
acestora valoare de adevăr, de sens şi înţelegere: în pofida unor atitudini explicative şi
de raţionalizare (uneori pregnante), discursul lor are sens şi semnificaţie urmare a
motivaţiei principale, aceea de a înţelege realitatea, de a căuta un consens¸ în care
varietatea contextuală, situaţională să nu fie o consecinţă a unei justificări de moment
istoric sau de presiunea unui standard general. Capacitatea de înţelegere apare ca o
necesitate ce se cere prezentă, cu aceeaşi intensitate, şi în analiza evenimentului
cotidian şi în desprinderea unui „nomotetic modus vivendi” care să reprezinte standarde
universal valide.
Bibliografie:
Allport, W. G.(1981), Structura şi dezvoltarea personalităţii , Bucureşti, Editura
didactică şi pedagogică.
AL, Zub.(1998), „Schimare politică şi istoriografie” în Neculau A., Ferréol G.,
Psihosociologia schimbării , Iaşi, Polirom, pp.26-33.
Aniţei, M.(2004), Introducere în psihologia experimentală, Bucureşti, Editura Livpress.
Boudon, R. (1997), Tratat de sociologie ,Bucureşti, Humanitas.
Carnap, R.(1972), Semnificaţie şi necesitate,Cluj-Napoca, Editura Dacia.
Chelcea, S. (2001),Metodologia cercetării sociologice,Bucureşti, Editura economică.
Cuilenburg, J.J. Van , Scholten, O., Noomen, G. W. (2000), Ştiinţa comunicării,
Bucureşti, Humanitas.
Johns, G.(1998), Comportament organizaţional, Bucureşti, Editura economică.
Knight Sue.(2004), Tehnicile programării neuro-lingvistice,Bucureşti, Curtea Veche.
Marcus, S., Ana Catina.( 1980),Stiluri apreciative, Bucureşti, Editura academiei
16
Mărgineanu, N.(1975), Psihologie logică şi matematică , Cluj-Napoca,Editura Dacia.
Mc.Quail, D., Windahl, S.(2001), Modele ale comunicării , Bucureşti, Editura
comunicare.ro.
Mihai, P.(2005), Dimensiuni psihovocaţionale în managementul resurselor umane,
Bucureşti, Editura Universităţii „ Titu Maiorescu”.
Moscovici, S.(1998), Psihologia socială a relaţiilor cu celălalt , Iaşi, Polirom.
Policar, A.(1998), „Libertatea individuală şi binele comun: criză sau reânnoire a
modelului liberal” în Psihosociologia schimbării,Neculau A., Ferreol G., Iaşi,
Polirom,pp.96-102.
Senkowska Ewa Drozda.(2000), Psihologie socială experimentală, Iaşi, Polirom.
* * *
17