seminar 1 planuri

IEA – Geniu Rural PLANURI, HĂRȚI, SCĂRI, FORMATE Seminar 1 / 7

CUPRINS

PLANURI ŞI HĂRŢI; SCĂRI; FORMATE;INDICATOR; PLIERE.

Noţiuni generalePlanul topograficDefinnitieElemente

PlanimetrieNivelment

Hărţile Tipuri

topografice geografice

ScaraDefinitieClasificare

NumericaDe marireNaturaleDe micsorare

Rapoarte de marireGrafica

Formate

of 7


IndicatorulPlierea hartilor

A. Reprezentarea grafică a reliefului1)Curbele de nivel

I) DefinițieII)Tipuri

(1) Izohipse(2) Izobate

2)EchidistanțaI) DefinițieII)Criterii de alegere

3)Forme de relief (depresiune, mamelon, bot de deal, pinten, șa)

B. Panta terenului1)Definiție2)Forme de exprimare3)Modul de calcul al pantei

C. Expoziția terenului1)Definiție

D. Trasarea unui drum in pantă1)Condiții2)Etape

of 7


I. NOŢIUNI GENERALE

Pentru proiectarea lucrărilor de geniu rural se utilizează planuri şi hărţi topografice care trebuie să conţină atât elemente de planimetrie cât şi de nivelment, pentru ca proiectantul să poată studia şi determina elementele caracteristice ale bazinelor hidrografice, inclusiv indicatori morfometrici. Aceste planuri sunt necesare şi în etapele de exploatare, modernizare sau reabilitare a amenajărilor de geniu rural.

1.1. PLANURI ŞI HĂRŢI; SCĂRI; FORMATE; INDICATOR; PLIERE.

Planuri şi hărţi. Planul topografic se defineşte ca fiind o reprezentare ce conţine suprafeţe definite prin elemente de planimetrie şi de nivelment, fără a se ţine cont de forma sferică a pământului. Pe planurile de situaţie, relieful se reprezintă în mod obişnuit prin curbe de nivel. Curbele de nivel reprezintă linii imaginare ce unesc puncte de aceeaşi cotă (raportată de cele mai multe ori la nivelul mării). Diferenţa de nivel dintre două curbe alăturate se numeşte echidistanţă. Echidistanţa se alege în funcţie de scara planului sau a hărţii, de caracteristicile reliefului şi de tipul de lucrări ce urmează a se proiecta pe suprafaţa de teren pe care o reprezintă. Spre deosebire de acestea, hărţile conţin suprafeţe mari, a căror reprezentare ţine cont de sfericitatea pământului. Hărţile pot fi topografice sau geografice. Hărţile topografice se obţin de obicei prin prelucrarea planurilor de situaţie (topografice) întocmite la scări mici (1:10000 sau 1:20 000). Hărţile geografice sunt reprezentate la scară foarte mică, caz în care accentul se pune pe conformaţia de ansamblu şi nu pe precizia de redare. Limita aproximativă dintre planuri şi hărţi este marcată de scara 1:10 000 (eventual 1:20000), iar limita dintre hărţile topografice şi cele geografice, este considerată a fi 1:200 000.

Scări. Scara unei reprezentări grafice se defineşte ca fiind raportul între dimensiunile liniare măsurate pe plan şi dimensiunile reale, în proiecţie orizontală. În cazul scărilor de micşorare, cel mai frecvent folosite în domeniul geniului rural, acest raport se exprimă sub forma 1:10n; 1:2x10n; 1:5x10n. Scările standardizate (STAS 2–74) sunt cuprinse în tabelul 1.1. În plus faţă de acestea, se admite dar nu se recomandă, folosirea scărilor 1:2,5, 1:25, 1:250, 1:2500 şi 1:25000.

Tabelul 1.1

Scări standardizate

Scări de mărire2 : 1 20 : 15 : 1 50 : 1

10 : 1 100 : 1Scara de mărime naturală 1 : 1

Scări de micşorare1 : 2 1 : 20 1 : 200 1 : 2000 1 : 200001 : 5 1 : 50 1 : 500 1 : 5000 1 : 50000

1 : 10 1 :100 1 : 1000 1 : 10000

Formate. În scopul uniformizării pieselor grafice, STAS 1–76 prevede folosirea unor formate standardizate. STAS 1–76 stabileşte 2 tipuri de formate: formate normale, ale căror dimensiuni şi simboluri sunt redate în tabelul 1.2 şi formate derivate obţinute prin mărirea uneia din dimensiunile corespunzătoare modulului A4 de 1,25; 1,50; 1,75 ori etc. Formatele derivate se notează prin simbolul formatului de bază, precedat de un număr întreg sau zecimal, care reprezintă raportul dintre suprafaţa formatului derivat şi cea a formatului de bază. Marginea formatului se trasează cu o linie subţire iar chenarul, cu linie continuă groasă, la 5 mm distanţă de conturul pentru decuparea copiei. Fâşia de îndosariere are dimensiunile de 20 x 297 mm.

of 7


Tabelul 1.2Dimensiunile formatelor standard

Simbol Dimensiuni (mm)a x b

Suprafaţa(m2). Număr de module

A0 841 x 1189 1 16A1 594 x 841 0,5 8A2 420 x 594 0,25 4A3 297 x 420 0,125 2A4 210 x 297 0,0625 1A5 148 x 210 0,03125 0,5

Indicatorul. Indicatorul este un tabel în care se scriu datele necesare identificării desenului. Acesta este amplasat în colţul din dreapta jos, direct pe chenar. Conform STAS 1434 – 75 se pot întâlni mai multe tipuri de indicatoare: Format mare, format mic, format îngust etc. În cele ce urmează se prezintă un singur tip de indicator (format mare) întâlnit cel mai frecvent în desenele de construcţii şi de geniu rural.

20 UŞAMV - Bucureşti Disciplina :Geniu rural

Planşa nr.

30 (6

x5m

m) Numele Semnătura Scara

Titlul planşei

ProiectatDesenatVerificat DataControl STASAprobat

30 30 30 15 75

180

Fig. 1.1 Indicator (format didactic)

Plierea planurilor. Copiile planurilor se păstrează de obicei în dosare, fiind necesară plierea la formatul A4, considerat modul de pliaj. În cazuri speciale se admite şi plierea la alte formate, cu excepţia formatelor A0 şi A5. Plierea se face pe marginea din stânga indicatorului, în aşa fel încât acesta să apară pe latura de jos al desenului, în poziţia normală de citire a dosarului. Se admite o singură excepţie în cazul formatului A4 la care, indicatorul poate fi aşezat şi pe latura mare a chenarului, opusă fâşiei de îndosariere.

1.2. REPREZENTAREA RELIEFULUI CU AJUTORUL CURBELOR DE NIVEL; FORME DE RELIEF; BAZINUL HIDROGRAFIC.

După cum s–a precizat şi în paragraful 1.1, curbele de nivel sau izohipsele se definesc ca fiind linii imaginare ce unesc între ele punctele de aceeaşi cotă. În cazul în care curbele de nivel redau relieful unui teren acoperit de apă (râu, lac, mare), acestea se numesc curbe batimetrice.

Curbele de nivel trasate pe plan compun figuri asemenea cu cele de pe teren, micşorate de un anumit număr de ori, corespunzător scării la care este întocmit planul. Pentru a se putea reprezenta sistematic curbele de nivel şi pentru a se putea urmări uşor relieful terenului, planele orizontale care determină curbele de nivel se aleg la distanţe egale. Distanţa verticală dintre planele care determină două curbe de nivel consecutive se numeşte echidistanţă numerică sau naturală.

of 7


Echidistanţa numerică se alege în funcţie de precizia ce se urmăreşte la reprezentarea terenului, în funcţie de gradul de frământare al terenului, de scara planului şi de scopul lucrării pentru care se întocmeşte planul. Astfel, dacă terenul este accidentat şi planul s–a întocmit la o scară mică, se va alege o echidistanţă mare (10m, 20m, 50 m etc); dacă terenul prezintă denivelări uşoare iar scara este mai mare, se poate alege o echidistanţă de 1m, 2m sau 5m; pentru lucrările de irigaţii şi mai ales pentru lucrările de desecare–drenaj, lucrări ce se amplasează în general pe terenuri plane, se recomandă o echidistanţă mică, de 0,10m, 0,20m sau 0,50m.

Fiecare curbă de nivel se cotează (prin înscrierea valorii înălţimii la care se află planul orizontal care determină curba de nivel, faţă de planul de comparaţie).

Pentru planurile topografice întocmite în scopul realizării unor lucrări de geniu rural, echidistanţele recomandate în funcţie de scara planului şi de gradul de frământare al terenului sunt redate în tabelul 1.3.

Tabelul 1.3Echidistanţe naturale ale planurilor topografice

Scara

Echidistanţa naturală (m)

Scara

Echidistanţa naturală (m)

Teren plan sau uşor ondulat

Teren mediu

frământatTeren

accidentat

Teren plan sau

uşor ondulat

Teren mediu

frământatTeren

accidentat

1: 200 0,10 0,20–0,25 0,50 1: 2.000 1,00 2,00–2,50 5,001: 500 0,20–0,25 0,50 1,00 1: 5.000 2,00–2,50 5,00 10,00

1: 1 000 0,50 1,00 2,00 1: 10.000 5,00 10,00 20,00

Formele de relief pot fi generale (şes, podiş, deal şi munte) şi forme de relief speciale (depresiune, mamelon, bot de deal, vale, pinten şi şa).

Depresiunea (crovul). Este o formă de relief negativă care se reprezintă prin curbe de nivel închise, cotate descrescător de la exterior către interior (fig. 1.2.a.). Partea cea mai de jos a formei de relief se numeşte fundul depresiunii.

a. Depresiune b. Mamelon c. Vale

d. Bot de deal e. Pinten f. Şa

Fig. 1.2 Modul de reprezentare pe plan a diferitelor forme de relief

Mamelonul. Este o formă de relief pozitivă, care se reprezintă prin curbe de nivel închise, cotate progresiv de la exterior către interior (fig. 1.2.b.). Punctul cu cota cea mai mare se numeşte vârful mamelonului iar partea înclinată se numeşte versant.

of 7


Botul de deal. Este o formă de relief pozitivă care se reprezintă prin mai multe curbe de nivel deschise, în formă de V şi cotate progresiv de la exterior către interior (figura 1.2.d). Intersecţia celor doi versanţi ai dealului se numeşte linie de cumpănă a apelor, linie de creastă sau linie de separaţie a apelor.

Valea. Este o formă de relief negativă care se reprezintă, ca şi botul de deal, printr–o succesiune de curbe de nivel cotate însă descrescător de la exterior spre interior (fig. 1.2.c). Partea înclinată a văii se numeşte versant. O vale are doi versanţi. Linia de intersecţie a celor doi versanţi ai văii se numeşte firul văii sau talveg.

Pintenul. Se reprezintă printr–o combinaţie între un bot de deal şi un mamelon (fig. 1.2.e.). Şaua. Este alcătuită din două mameloane între care se află o vale (fig. 1.2.f.).

Bazinul hidrografic (figura 1.3). Reprezintă suprafaţa terenului de pe care se colectează apele într-un râu sau o vale. Liniile caracteristice ale unui bazin hidrografic sunt: talvegul central, talvegurile secundare (eventual terţiare) şi linia de separaţie a apelor (cumpăna apelor). Cumpăna apelor trece pe crestele cele mai înalte ale versanţilor care separă bazinele hidrografice între ele. Ea este bine conturată în zonele cu relief frământat.

Fig. 1.3 Bazin hidrografic(1) – Fir de vale (talveg); (2) – Linie de cumpănă a apelor

1.3. CALCULUL PANTEI; REPREZENTAREA TALUZULUI; EXPOZIŢIA TERENULUI;

Panta terenului (I). Este un parametru foarte important în proiectarea şi execuţia lucrărilor de geniu rural. La modul general, panta unei linii se defineşte ca fiind raportul între distanţa verticală (h) şi distanţa orizontală (D) dintre două puncte. Astfel, valoarea acestui raport reprezintă tangenta unghiului de pantă , format de linia înclinată cu proiecţia ei pe planul orizontal

Inversând acest raport, rezultă: .

În acest caz, între I şi m există următoarea relaţie:

În lucrările de geniu rural, cu relaţia I = tg se exprimă panta terenului şi pantele axelor longitudinale ale lucrărilor. În mod uzual se mai foloseşte şi panta exprimată la sută (%) sau la mie (‰). Panta la unitate se foloseşte de regulă în formulele de calcul hidraulic. Cu ajutorul exprimării procentuale (%) se redau pantele drumurilor, debuşeelor etc, iar cu ajutorul raportării la mie (‰) se redă în general panta canalelor.

of 7


Cu relaţia se exprimă înclinarea taluzurilor digurilor, canalelor, teraselor etc. Astfel:

de unde D (proiecţia pe orizontală a taluzului) =mh.

(a) (b)

Fig. 1.4 Calculul pantei (a) şi reprezentarea taluzului (b).

Expoziţia terenului se defineşte ca fiind punctul cardinal către care este orientat versantul respectiv. Pentru a se putea preciza expoziţia, este necesar ca pe fiecare plan de situaţie să fie marcată direcţia nordului, ca direcţie de referinţă (N).

of 7

seminar 1 planuri

Documents