securitatea si sanatatea in munca

UNIVERSITATEA „POLITEHNICA” DIN TIMI ŞOARA

Piaţa Victoriei nr. 2 – 300006 TIMIŞOARA – ROMÂNIA Tel: 40-56-403000 Fax 40-56-403021

MATERIAL DE INSTRUIRE IN DOMENIUL SECURITATII SI SA NATATII IN MUNCA PENTRU INSTRUIREA INTRODUCTIV - GENERALA

Prezentul document a fost reîntocmit în conformitate cu Art. 7, alin. (3), lit. i), Art. 20, alin. (1), lit. a) din Legea

319/ 2006 (Legea securitatii si sanatatii in munca), respectiv a Art. 15, alin. (1), punctul 6 si Art. 88 din H.G. 1425/ 2006 si cu scopul existentei unui singur document cu caracter de informare si instruire ca sa cuprinda toate cerintele si materialele de instruire necesare unei instruiri adecvate si suficiente.

Acest document care pune in aplicare cerintele normelor de aplicare a legii securitatii si sanatatii in munca, au

ca scop informarea lucratorilor despre legislaţia de securitate şi sănătate în muncă, consecinţele posibile ale necunoaşterii şi nerespectării legislaţiei de securitate şi sănătate în muncă, riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice unităţii, măsuri la nivelul unităţii privind acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor.

Actele normative (legislaţia de securitate şi sănătate în muncă) cuprinse in acest document sunt :

1. Legea 319/ 2006, Art. 1, 3, 5 – 36 ; 2. H.G. 1425/ 2006, Art. 2, 14 – 34, 74 – 174 ; 3. Legea 53/ 2003 (actualizata), Art. 37 – 40, 108 – 133, 171 – 178, 182 – 187 ; 4. H.G. 971/ 2006, Art. 2 + completari mijloace de semnalizare, 3 – 6, Anexele 1, 2, 4 – 9 ; 5. H.G. 355/ 2007, Art. 2, 5, 7 – 47 ; 6. H.G. 1091/ 2006, Art. 2, 4, 5, 8, 9, 11, Anexa 2 ; 7. O.U.G. 99/ 2000, Art. 1, 3, 4 – 9 ; 8. H.G. 1048/ 2006, Art. 3 – 14 ; 9. Ordinul 427/ 2002, Anexele 2, 3 ; 10. Legea 346/ 2002, Art. 1 – 10, 12, 14, 15, 19 – 50, 106, 110, 111 ; 11. Ordinul 1687/ 2004, Art. 25 – 76, 84 – 86 ; 12. O.U.G. 96/ 2003, Art. 1 – 10, 12 – 26, Anexele 1, 2. 13. H.G. 955/ 2010 – Privind modificarea H.G. 1425/ 2006.

Prezentul document este completat cu informatii utile in domeniul securitatii si sanatatii in munca, informatii care

asigura o intelegere mai usoara a legislatiei de specialitate.



Informatii generale

Art. 1. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Art. 1) (1) Legea securitatii si sanatatii in munca are ca scop instituirea de măsuri privind promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor în timpul desfăşurării activităţii. (2) Legea securitatii si sanatatii in munca stabileşte principiile generale referitoare la prevenirea riscurilor

profesionale, protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc şi accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrata, instruirea lucrătorilor şi a reprezentanţilor lor, precum şi direcţiile generale pentru implementarea acestor principii.

Art. 2. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Art. 3) Legea securitatii si sanatatii in munca se aplică în toate sectoarele de activitate, publice şi private, angajatorilor, lucrătorilor şi celorlalţi participanţi la procesul de muncă. Art. 3. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Art. 5) Se definesc următorii termeni : a) lucrator - persoana angajata de către un angajator, potrivit legii, inclusiv studenţii, elevii în perioada efectuării

stagiului de practica, precum şi ucenicii şi alţi participanţi la procesul de munca, cu excepţia persoanelor care prestează activităţi casnice ;

b) angajator - persoana fizica sau juridică ce se afla în raporturi de munca ori de serviciu cu lucrătorul respectiv şi care are responsabilitatea întreprinderii şi/ sau unităţii ;

c) alţi participanţi la procesul de munca - persoane aflate în întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea angajatorului, în perioada de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale în vederea angajării, persoane care prestează activităţi în folosul comunităţii sau activităţi în regim de voluntariat, precum şi someri pe durata participării la o forma de pregătire profesională şi persoane care nu au contract individual de munca încheiat în forma scrisă şi pentru care se poate face dovada prevederilor contractuale şi a prestaţiilor efectuate prin orice alt mijloc de proba ;

d) reprezentant al lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor - persoana aleasă, selectata sau desemnată de lucrători, în conformitate cu prevederile legale, sa îi reprezinte pe aceştia în ceea ce priveşte problemele referitoare la protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor în munca ;

e) prevenire - ansamblul de dispoziţii sau măsuri luate ori prevăzute în toate etapele procesului de munca, în scopul evitării sau diminuării riscurilor profesionale ;

f) eveniment - accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de munca ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţia de persoana data disparuta sau accidentul de traseu ori de circulaţie, în condiţiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum şi cazul susceptibil de boala profesională sau legată de profesiune;

g) accident de munca - vătămarea violenta a organismului, precum şi intoxicatia acuta profesională, care au loc în timpul procesului de munca sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de munca de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces;

h) boala profesională - afectiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de munca, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de munca;

i) echipament de munca - orice masina, aparat, unealta sau instalatie folosită în munca; j) echipament individual de protecţie - orice echipament destinat a fi purtat sau manuit de un lucrator pentru a-l proteja

impotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea sa îi pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de munca, precum şi orice supliment sau accesoriu proiectat pentru a îndeplini acest obiectiv ;

k) loc de munca - locul destinat sa cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii şi/sau unităţii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau unităţii la care lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii ;

l) pericol grav şi iminent de accidentare - situaţia concretă, reală şi actuala căreia îi lipseşte doar prilejul declansator pentru a produce un accident în orice moment ;

m) stagiu de practica - instruirea cu caracter aplicativ, specifica meseriei sau specialitatii în care se pregătesc elevii, studenţii, ucenicii, precum şi somerii în perioada de reconversie profesională ;

n) securitate şi sănătate în munca - ansamblul de activităţi instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de munca, apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane participante la procesul de munca ;

o) incident periculos - evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria, accidentul tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat din disfunctionalitatea unei activităţi sau a unui echipament de munca sau/şi din comportamentul neadecvat al factorului uman care nu a afectat lucrătorii, dar ar fi fost posibil sa aibă asemenea urmări şi/sau a cauzat ori ar fi fost posibil sa producă pagube materiale ;

p) servicii externe - persoane juridice sau fizice din afară întreprinderii/unităţii, abilitate sa presteze servicii de protecţie şi prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca, conform legii ;

q) accident uşor - eveniment care are drept consecinta leziuni superficiale care necesita numai acordarea primelor îngrijiri medicale şi a antrenat incapacitate de munca cu o durata mai mica de 3 zile ;

r) boala legată de profesiune - boala cu determinare multifactoriala, la care unii factori determinanţi sunt de natura profesională.

Art. 4. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 2) Se definesc următorii termeni şi expresii folosite : 1. autorizare a funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă - asumarea de către angajator a

responsabilităţii privind legalitatea desfăşurării activităţii din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă ; 2. serviciu intern de prevenire şi protecţie - totalitatea resurselor materiale şi umane alocate pentru efectuarea

activităţilor de prevenire şi protecţie în întreprindere şi/sau unitate ; 3. comitet de securitate şi sănătate în muncă - organul paritar constituit la nivelul angajatorului, în vederea participării şi

consultării periodice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în conformitate cu art. 18 alin. (1)-(3) din lege (319/ 2006) ;



4. zone cu risc ridicat şi specific - acele zone din cadrul întreprinderii şi/sau unităţii în care au fost identificate riscuri ce

pot genera accidente sau boli profesionale cu consecinţe grave, ireversibile, respectiv deces sau invaliditate ; 5. accident care produce incapacitate temporara de munca (ITM) - accident care produce incapacitate temporara de

munca de cel putin 3 zile calendaristice consecutive, confirmata prin certificat medical sau, dupa caz, prin alte documente medicale, potrivit prevederilor legale ;

6. accident care produce invaliditate (INV) - accident care produce invaliditate confirmată prin decizie de încadrare într-un grad de invaliditate, emisă de organele medicale în drept ;

7. accident mortal (D) - accident în urma căruia se produce decesul accidentatului, confirmat imediat sau după un interval de timp, în baza unui act medico-legal ;

8. accident colectiv - accidentul în care au fost accidentate cel puţin 3 persoane, în acelaşi timp şi din aceleaşi cauze, în cadrul aceluiaşi eveniment ;

9. accident de muncă de circulaţie - accident survenit în timpul circulaţiei pe drumurile publice sau generat de traficul rutier, dacă persoana vătămată se afla în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu ;

10. accident de muncă de traseu : a) accident survenit în timpul şi pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la domiciliu şi invers şi care a

antrenat vătămarea sau decesul ; b) accident survenit pe perioada pauzei reglementare de masă în locuri organizate de angajator, pe traseul normal

al deplasării de la locul de muncă la locul unde ia masa şi invers, şi care a antrenat vătămarea sau decesul ; c) accident care a antrenat vatamarea sau decesul, petrecut pe traseul normal al deplasarii de la locul de munca

la locul unde îsi încaseaza salariul si invers, daca acesta este organizat de angajator în afara unitatii. 11. accident în afara muncii - accident care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 5 lit. g) şi la art. 30 din lege (319/

2006); 12. invaliditate - pierdere parţială sau totală a capacităţii de muncă, confirmată prin decizie de încadrare într-un grad de

invaliditate, emisă de organele medicale în drept ; 13. invaliditate evidentă - pierdere a capacităţii de muncă datorată unor vătămări evidente, cum ar fi un braţ smuls din

umăr, produse în urma unui eveniment, până la emiterea deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate de către organele medicale în drept ;

14. intoxicaţie acută profesională - stare patologică apărută brusc, ca urmare a expunerii organismului la noxe existente la locul de muncă ;

15. îndatoriri de serviciu - sarcini profesionale stabilite în: contractul individual de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare, fişa postului, deciziile scrise, dispoziţiile scrise ori verbale ale conducătorului direct sau ale şefilor ierarhici ai acestuia ;

16. comunicare - procedura prin care angajatorul comunică producerea unui eveniment, de îndată, autorităţilor prevăzute la art. 27 alin. (1) din lege (319/ 2006) ;

17. evidenţă - mijloacele şi modalităţile de păstrare a informaţiilor referitoare la evenimentele produse ; 18. cercetare a bolilor profesionale - procedură efectuată în mod sistematic, cu scopul de a stabili caracterul de

profesionalitate a bolii semnalate ; 19. semnalare a bolilor profesionale - procedură prin care se indică pentru prima oară faptul că o boală ar putea fi

profesională ; 20. raportare a bolilor profesionale - procedură prin care se transmit informaţii referitoare la bolile profesionale declarate

potrivit legii la Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale şi la Centrul Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii Bucureşti.

Art. 5. Notiuni de baza privind terminologia de securitate a muncii : a) Avarie - eveniment survenit in utilizarea mijloacelor de productie, caracterizat prin defectarea si deteriorarea

acestora ; b) defectare - incetarea aptitudinii unei masini, instalatii, utilaje etc. de a-si indeplini functia specifica ; c) dispozitiv de protectie - dispozitiv care reduce sau elimina riscul, singur sau in asociere cu un protector ; d) echipamente tehnice - masinile, utilajele, aparatura, dispozitivele, uneltele si alte mijloace asemanatoare ; e) factori de risc de accidentare si imbolnavire profesionala - factor propriu elementelor componente ale sistemului de

munca executant-sarcina de munca-mijloace de productie-mediu de munca si care in conditiile unei situatii periculoase, determina probabilitatea sau gravitatea producerii unei leziuni sau afectarea sanatatii;

f) functii de securitate - functiile unui echipament tehnic sau ale unui mijloc de protectie prin care, fie se elimina sau se reduce riscu, fie se semnalizeaza prezenta unui pericol ;

g) instructaj de securitate a muncii - modalitate de instruire in domeniul decuritatii muncii care se desfasoara la nivelul unitatii si are drept scop insusirea de catre lucratori a cunos-tintelor si formarea deprinderilor impuse de securitatea muncii, specifice activitatii pe care o realizeaza sau urmeaza a o realiza ;

h) instructiuni proprii de securitate a muncii - componente ale sistemului de reglementari in domeniul securitatii muncii, ale caror prevederi sunt valabile numai pentru activitatile desfasurate in cadrul unei unitati ; elaborarea lor de catre unitati (prin efort propriu sau colaborare cu institutiile specializate) este obligatoriu atunci cand normele metodologice sau hotararile de guvern nu acopera totalitatea activitatile desfasurate in unitate sau voluntara, atunci cand administratorul considera necesar pentru imbunatatirea securitatii muncii, detalierea si completarea instructiunilor cu unele prevederi specifice unitatii ;

i) instructiuni de utilizare - instructiuni a caror elaborare este obligatorie pentru orice produs, consti-tuind parte integranta a documentatiei pentru certificarea produsului si prin care producatorul trebuie sa prezinte toate informatiile necesare utili-zarii produsului, in conformitate cu scopul pentru care a fost creat si asigurarii securitatii muncii ;

j) mijloc individual de protectie - mijloc de protectie (protector) destinat pentru protectia unui singur executant si care se aplica asupra acestuia ;



k) nocivitate - proprietatea unei noxe de a produce efect daunator asupra organismului ; l) noxa (sinonim cu factor nociv) - agent fizic, chimic sau biologic cu actiune daunatoare asupra organismu-lui, in

mediul luat in considerare ; m) pericol - sursa unei posibile leziuni sau afectari ale sanatatii, proprietatea inerenta a unei substante, agent, surse de

energie sau situa-tie cu potential de a cauza evenimente nedorite(accidente de munca sau boli profesionale) ; n) persoana autorizata - o persoana competenta imputernicita in scris sa indeplineasca anumite activitati ; o) persoana avertizata - o persoana informata asupra riscului profesional si asupra comportamen-tului ce trebuie

adoptat pentru desfasurarea unei activitati in conditii de securitate ; p) persoana competenta - o persoana care poseda cunostintele si aptitudinile necesare pentru a realiza corect anumite

activitati ; q) persoana expusa - o persoana care se afla in intregime sau partial intr-o zona periculoasa ; r) prevenirea - ansamblul procedeelor si masurilor luate sau planificate la toate stadiile de lucru pentru evitarea

pericolelor sau reducerii riscurilor ; s) prevenirea intrinseca - prevenire realizata in stadiul de conceptie/proiectare ; t) protectie - ansamblul de masuri care constau in utilizarea unor mijloace specifice, denumite mijloace de protectie, cu

scopul protejarii executantilor fata de pericolele care nu au fost suficient evitate sau limitate prin prevenire intrinseca ;

u) procesul de muna - succesiunea in timp si spatiu a actiunilor conjugate ale executantului si mijloacele de productie in sistemul de munca ;

v) protector - mijloc de protectie conceput si utilizat pentru a realiza protectie prin interpunere, ca obstacol(fizic) intre pericol si persoana expusa ;

w) risc - probabilitatea asociata cu gravitatea unei posibile leziuni sau afectarea sanatatii, intr-o situatie periculoasa ; x) risc professional - risc in procesul de munca ; y) situatie periculoasa - orice situatie in care o persoana este expusa uneia sau mai multor pericole ; z) substanta periculoasa - o substanta care in virtutea proprietatilor chimice si fizico-chimice poate constitui un pericol ; aa) zona periculoasa - orice zona in care exista sau poate aparea un pericol ; bb) zona periculoasa a unui echipament tehnic de munca - orice zona situata in interiorul sau in jurul echipamentului de

munca in care o persoana este expusa riscului de leziune sau afectarea sanatatii.

Obligatiile angajatorului

Art. 6. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Art. 6) Angajatorul are obligatia de a asigura securitate si sanatatea lucratorilor in toate aspectele legate de munca iar in cazul in care angajatorul apeleaza la servicii externe si/ sau la lucratori desemnati cu atributii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, acesta nu este exonerat de responsabilitatile sale in acest domeniu. Obligaţiile lucrătorilor şi a celorlalţi participanţi la procesul de muncă în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere principiului responsabilităţii angajatorului. Art. 7. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Art. 7) (1) În cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul are obligaţia sa ia măsurile necesare pentru : a) asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor ; b) prevenirea riscurilor profesionale ; c) informarea şi instruirea lucrătorilor ; d) asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în munca. (2) Angajatorul are obligaţia sa urmărească adaptarea măsurilor prevăzute la alin. (1), ţinând seama de modificarea condiţiilor, şi pentru îmbunătăţirea situaţiilor existente. (3) Angajatorul are obligaţia sa implementeze măsurile prevăzute la alin. (1) şi (2) pe baza următoarelor principii generale de prevenire : a) evitarea riscurilor ; b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate ; c) combaterea riscurilor la sursa ; d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de munca, alegerea echipamentelor de

munca, a metodelor de munca şi de producţie, în vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat şi a diminuării efectelor acestora asupra sănătăţii ;

e) adaptarea la progresul tehnic ; f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin periculos ; g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care sa cuprindă tehnologiile, organizarea muncii, condiţiile de

munca, relaţiile sociale şi influenta factorilor din mediul de munca ; h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă fata de măsurile de protecţie individuală ; i) furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor. (4) Fără a aduce atingere altor prevederi ale legi 319/ 2006, ţinând seama de natura activităţilor din întreprindere şi/ sau unitate, angajatorul are obligaţia : a) sa evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de munca, a

substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea locurilor de munca ; b) ca, ulterior evaluării prevăzute la lit. a) şi dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum şi metodele de lucru şi

de producţie aplicate de către angajator sa asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi sa fie integrate în ansamblul activităţilor întreprinderii şi/ sau unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice ;

c) sa ia în considerare capacitatile lucrătorului în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în munca, atunci când îi încredinţează sarcini ;



d) sa asigure ca planificarea şi introducerea de noi tehnologii sa facă obiectul consultărilor cu lucrătorii şi/ sau

reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, determinate de alegerea echipamentelor, de condiţiile şi mediul de munca ;

e) sa ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat şi specific, accesul sa fie permis numai lucrătorilor care au primit şi şi-au insusit instrucţiunile adecvate.

(5) Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, atunci când în acelaşi loc de munca isi desfăşoară activitatea lucrători din mai multe întreprinderi şi/ sau unităţi, angajatorii acestora au următoarele obligaţii : a) sa coopereze în vederea implementarii prevederilor privind securitatea, sănătatea şi igiena în munca, luând în

considerare natura activităţilor; b) sa isi coordoneze acţiunile în vederea protecţiei lucrătorilor şi prevenirii riscurilor profesionale, luând în considerare

natura activităţilor; c) sa se informeze reciproc despre riscurile profesionale; d) sa informeze lucrătorii şi/ sau reprezentanţii acestora despre riscurile profesionale. (6) Măsurile privind securitatea, sănătatea şi igiena în munca nu trebuie sa comporte în nicio situaţie obligaţii financiare pentru lucrători. Art. 8. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Art. 11) (1) Angajatorul are următoarele obligaţii : a) sa informeze, cat mai curând posibil, toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expusi unui pericol grav şi iminent despre

riscurile implicate de acest pericol, precum şi despre măsurile luate ori care trebuie sa fie luate pentru protecţia lor ; b) sa ia măsuri şi sa furnize instrucţiuni pentru a da lucrătorilor posibilitatea sa oprească lucrul şi/sau sa părăsească

imediat locul de munca şi sa se îndrepte spre o zona sigura, în caz de pericol grav şi iminent; c) sa nu impună lucrătorilor reluarea lucrului în situaţia în care încă exista un pericol grav şi iminent, în afară cazurilor

excepţionale şi pentru motive justificate. (2) Lucrătorii care, în cazul unui pericol grav şi iminent, părăsesc locul de munca şi/ sau o zona periculoasa nu trebuie sa fie prejudiciati şi trebuie sa fie protejati impotriva oricăror consecinţe negative şi nejustificate pentru aceştia. (3) Angajatorul trebuie sa se asigure ca, în cazul unui pericol grav şi iminent pentru propria securitate sau a altor persoane, atunci când şeful ierarhic imediat superior nu poate fi contactat, toţi lucrătorii sunt apţi sa aplice măsurile corespunzătoare, în conformitate cu cunoştinţele lor şi cu mijloacele tehnice de care dispun, pentru a evita consecinţele unui astfel de pericol. (4) Lucrătorii nu trebuie sa fie prejudiciati pentru cazurile prevăzute la alin. (3) de mai sus, cu excepţia situaţiilor în care aceştia acţionează imprudent sau dau dovada de neglijenţa grava. Art. 9. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Art. 12) Alte obligatii ale angajatorului : a) sa realizeze şi sa fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în munca, inclusiv pentru

acele grupuri sensibile la riscuri specifice ; b) sa decidă asupra măsurilor de protecţie care trebuie luate şi, după caz, asupra echipamentului de protecţie care

trebuie utilizat ; c) sa ţină evidenta accidentelor de munca ce au ca urmare o incapacitate de munca mai mare de 3 zile de lucru, a

accidentelor uşoare, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase, precum şi a accidentelor de munca, astfel cum sunt definite la art. 5, lit. g) din Legea 319/ 2006 ;

d) sa elaboreze pentru autorităţile competente şi în conformitate cu reglementările legale rapoarte privind accidentele de munca suferite de lucrătorii săi.

Art. 10. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Art. 13) În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în munca şi pentru prevenirea accidentelor de munca şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii : a) sa adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor de munca, precum şi de

elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, soluţii conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea şi sănătatea în munca, prin a căror aplicare sa fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare şi de imbolnavire profesională a lucrătorilor ;

b) sa întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice, sanitare, organizatorice şi de alta natura, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care sa îl aplice corespunzător condiţiilor de munca specifice unităţii ;

c) sa obţină autorizaţia de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în munca, înainte de începerea oricărei activităţi, conform prevederilor legale ;

d) sa stabilească pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca, corespunzător funcţiilor exercitate ;

e) sa elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea şi/ sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în munca, ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale locurilor de munca aflate în responsabilitatea lor ;

f) sa asigure şi sa controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenta sau prin servicii externe ;

g) sa ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor, cum ar fi afişe, pliante, filme şi diafilme cu privire la securitatea şi sănătatea în munca ;

h) sa asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în munca, asupra riscurilor la care aceasta este expusă la locul de munca, precum şi asupra măsurilor de prevenire şi de protecţie necesare ;

i) sa ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor prevăzute de legislaţia specifica ; j) sa angajeze numai persoane care, în urma examenului medical şi, după caz, a testarii psihologice a aptitudinilor,

corespund sarcinii de munca pe care urmează sa o execute şi sa asigure controlul medical periodic şi, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării ;

k) sa ţină evidenta zonelor cu risc ridicat şi specific prevăzute la art. 7, alin. (4), lit. e) din legea 319/ 2006 ;



l) sa asigure funcţionarea permanenta şi corecta a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsura şi

control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive degajate în desfăşurarea proceselor tehnologice ;

m) sa prezinte documentele şi sa dea relaţiile solicitate de inspectorii de munca în timpul controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor ;

n) sa asigure realizarea măsurilor dispuse de inspectorii de munca cu prilejul vizitelor de control şi al cercetării evenimentelor ;

o) sa desemneze, la solicitarea inspectorului de munca, lucrătorii care sa participe la efectuarea controlului sau la cercetarea evenimentelor ;

p) sa nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau colectiv, în afară de cazurile în care menţinerea acestei stări ar genera alte accidente ori ar periclita viata accidentatilor şi a altor persoane;

q) sa asigure echipamente de munca fără pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor ; r) sa asigure echipamente individuale de protecţie ; s) sa acorde obligatoriu echipament individual de protecţie nou, în cazul degradării sau al pierderii calităţilor de

protecţie. Art. 11. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Art. 14) Alimentaţia de protecţie se acorda în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori persoanelor care lucrează în condiţii de munca ce impun acest lucru şi se stabileşte prin contractul colectiv de munca şi/ sau contractul individual de munca. Art. 12. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Art. 15) (1) Materialele igienico-sanitare se acorda în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori. (2) Categoriile de materiale igienico-sanitare, precum şi locurile de munca ce impun acordarea acestora se stabilesc prin contractul colectiv de munca şi/ sau contractul individual de munca.

Obligatiile si drepturile angajatilor Art. 13. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Art. 22) Fiecare lucrator trebuie sa isi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât sa nu expuna la pericol de accidentare sau imbolnavire profesională atât propria persoana, cat şi alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de munca. Art. 14. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Art. 23) (1) În mod deosebit, în scopul realizării obiectivelor prevăzute la art. 22 din Legea 319/ 2006, lucrătorii au următoarele obligaţii : a) sa utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substantele periculoase, echipamentele de transport şi alte mijloace

de producţie ; b) sa utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, sa îl înapoieze sau sa îl pună la

locul destinat pentru păstrare ; c) sa nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de

securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice şi clădirilor, şi sa utilizeze corect aceste dispozitive ;

d) sa comunice imediat angajatorului şi/ sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de munca despre care au motive întemeiate sa o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienta a sistemelor de protecţie ;

e) sa aducă la cunostinta conducatorului locului de munca şi/ sau angajatorului accidentele suferite de propria persoana;

f) sa coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cat este necesar, pentru a face posibila realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de munca şi inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor ;

g) sa coopereze, atât timp cat este necesar, cu angajatorul şi/ sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a permite angajatorului sa se asigure ca mediul de munca şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul sau de activitate ;

h) sa isi însuşească şi sa respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în munca şi măsurile de aplicare a acestora ;

i) sa dea relaţiile solicitate de către inspectorii de munca şi inspectorii sanitari. (2) Obligaţiile prevăzute la art. 22, alin. (1) din Legea 319/ 2006 se aplica, după caz, şi celorlalţi participanţi la procesul de munca, potrivit activităţilor pe care aceştia le desfăşoară.

Organizarea activitatilor de prevenire si protectie

Art. 15. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 14) Organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie este realizată de către angajator, în următoarele moduri : a) prin asumarea de către angajator a atribuţiilor pentru realizarea măsurilor prevăzute de lege ; b) prin desemnarea unuia sau mai multor lucrători pentru a se ocupa de activităţile de prevenire şi protecţie ; c) prin înfiinţarea unui serviciu intern de prevenire şi protecţie ; d) prin înfiintarea unuia sau mai multor servicii interne de prevenire si protectie. Art. 16. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Art. 8) (1) Fără a aduce atingere obligaţiilor prevăzute la art. 6 şi art. 7 din legea 319/ 2006, angajatorul desemnează unul sau mai mulţi lucrători pentru a se ocupa de activităţile de protecţie şi de



activităţile de prevenire a riscurilor profesionale din întreprindere şi/ sau unitate, denumiţi în continuare lucrători desemnaţi. (2) Lucrătorii desemnaţi nu trebuie sa fie prejudiciati ca urmare a activităţii lor de protecţie şi a celei de prevenire a riscurilor profesionale. (3) Lucrătorii desemnaţi trebuie sa dispună de timpul necesar pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile ce le revin prin prezenta lege. (4) Dacă în întreprindere şi/ sau unitate nu se pot organiza activităţile de prevenire şi cele de protecţie din lipsa personalului competent, angajatorul trebuie sa recurgă la servicii externe. (5) În cazul în care angajatorul apelează la serviciile externe prevăzute la art. 8, alin. (4) din legea 319/ 2006, acestea trebuie sa fie informate de către angajator asupra factorilor cunoscuţi ca au efecte sau sunt susceptibili de a avea efecte asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi trebuie sa aibă acces la urmatoarele informaţii (conform art. 16, alin. (2) din legea 319/ 2006) : a) riscurile pentru securitate şi sănătate în munca, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie atât la

nivelul întreprinderii şi/ sau unităţii, în general, cat şi la nivelul fiecărui post de lucru şi/ sau fiecărei funcţii ; b) alte persoane prezente in cadrul unitatii ; c) echipamentele de munca existente in cadrul unitatii ; d) echipamentele individuale de protectie existente in cadrul unitatii (nivelul de dotare al lucratorilor din unitate) ; (6) Lucrătorii desemnaţi trebuie sa aibă, în principal, atribuţii privind securitatea şi sănătatea în munca şi, cel mult, atribuţii complementare. Art. 17. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Art. 9) (1) În toate cazurile, pentru a se ocupa de organizarea activităţilor de prevenire şi a celor de protecţie, ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau unităţii şi/sau de riscurile la care sunt expusi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii, se impune ca :

a) lucrătorii desemnaţi sa aibă capacitatea necesară şi sa dispună de mijloacele adecvate; b) serviciile externe sa aibă aptitudinile necesare şi sa dispună de mijloace personale şi profesionale adecvate; c) lucrătorii desemnaţi şi serviciile externe sa fie în număr suficient. (2) Prevenirea riscurilor, precum şi protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor trebuie sa fie asigurate de unul sau mai mulţi lucrători, de un serviciu ori de servicii distincte din interiorul sau din exteriorul întreprinderii şi/ sau unităţii. (3) Lucrătorul/ lucrătorii şi/ sau serviciul/ serviciile prevăzute la art. 9, alin. (2) din legea 319/ 2006, trebuie sa colaboreze între ei ori de câte ori este necesar. (4) În cazul microintreprinderilor şi al întreprinderilor mici, în care se desfăşoară activităţi fără riscuri deosebite, angajatorul isi poate asuma atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în munca pentru realizarea măsurilor prevăzute de prezenta lege, dacă are capacitatea necesară în domeniu. Art. 18. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 15) (1) Activităţile de prevenire şi protecţie desfăşurate prin modalităţile prevăzute la art. 14 din H.G. 1425/ 2006, în cadrul întreprinderii şi/ sau al unităţii sunt următoarele : 1. identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor pentru fiecare componentă a sistemului de muncă, respectiv

executant, sarcină de muncă, mijloace de muncă/ echipamente de muncă şi mediul de muncă pe locuri de muncă/ posturi de lucru ;

2. elaborarea, îndeplinirea, monitorizarea si actualizarea planului de prevenire si protectie ; 3. elaborarea de instructiuni proprii pentru completarea si/sau aplicarea reglementarilor de securitate si sanatate în

munca, tinând seama de particularitatile activitatilor si ale unitatii/întreprinderii, precum si ale locurilor de munca/posturilor de lucru, si difuzarea acestora în întreprindere si/sau unitate numai dupa ce au fost aprobate de catre angajator ;

4. propunerea atribuţiilor şi răspunderilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, ce revin lucrătorilor, corespunzător funcţiilor exercitate, care se consemnează în fişa postului, cu aprobarea angajatorului ;

5. verificarea însusirii si aplicarii de catre toti lucratorii a masurilor prevazute în planul de prevenire si protectie, a instructiunilor proprii, precum si a atributiilor si responsabilitatilor ce le revin în domeniul securitatii si sanatatii în munca stabilite prin fisa postului ;

6. întocmirea unui necesar de documentaţii cu caracter tehnic de informare şi instruire a lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă ;

7. elaborarea tematicii pentru toate fazele de instruire, stabilirea, în scris, a periodicitatii instruirii adecvate pentru fiecare loc de munca în instructiunile proprii, asigurarea informarii si instruirii lucratorilor în domeniul securitatii si sanatatii în munca si verificarea însusirii si aplicarii de catre lucratori a informatiilor primite ;

8. elaborarea programului de instruire-testare la nivelul unităţii ; 9. asigurarea întocmirii planului de acţiune în caz de pericol grav şi iminent, şi asigurarea ca toţi lucrătorii să fie instruiţi

pentru aplicarea lui ; 10. evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific ; 11. stabilirea zonelor care necesită semnalizare de securitate şi sănătate în muncă, stabilirea tipului de semnalizare

necesar şi amplasarea conform prevederilor H.G. 971/ 2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/ sau sănătate la locul de muncă ;

12. evidenţa meseriilor şi a profesiilor prevăzute de legislaţia specifică, pentru care este necesară autorizarea exercitării lor ;

13. evidenţa posturilor de lucru care necesită examene medicale suplimentare ; 14. evidenţa posturilor de lucru care, la recomandarea medicului de medicina muncii, necesită testarea aptitudinilor şi/

sau control psihologic periodic ; 15. monitorizarea funcţionării sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsură şi control, precum şi a

instalaţiilor de ventilare sau a altor instalaţii pentru controlul noxelor în mediul de muncă ; 16. verificarea stării de funcţionare a sistemelor de alarmare, avertizare, semnalizare de urgenţă, precum şi a sistemelor

de siguranţă ; 17. efectuarea controalelor interne la locurile de munca, cu informarea, în scris, a angajatorului asupra deficientelor

constatate si asupra masurilor propuse pentru remedierea acestora ;



18. întocmirea rapoartelor şi/ sau a listelor prevăzute de hotărârile Guvernului emise în temeiul, inclusiv cele referitoare

la azbest, vibraţii, zgomot şi şantiere temporare şi mobile ; 19. evidenţa echipamentelor de muncă şi urmărirea ca verificările periodice şi, dacă este cazul, încercările periodice ale

echipamentelor de muncă să fie efectuate de persoane competente, conform prevederilor din H.G. 1146/ 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă ;

20. identificarea echipamentelor individuale de protecţie necesare pentru posturile de lucru din întreprindere şi întocmirea necesarului de dotare a lucrătorilor cu echipament individual de protecţie, conform prevederilor H.G. 1048/ 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă ;

21. urmărirea întreţinerii, manipulării şi depozitării adecvate a echipamentelor individuale de protecţie şi a înlocuirii lor la termenele stabilite, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de H.G. 1048/ 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă

22. participarea la cercetarea evenimentelor ; 23. întocmirea evidenţelor ; 24. elaborarea rapoartelor privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii din unitate, în conformitate cu prevederile

art. 12 alin. (1) lit. d) din Lege 319/ 2006 ; 25. urmărirea realizării măsurilor dispuse de către inspectorii de muncă, cu prilejul vizitelor de control şi al cercetării

evenimentelor ; 26. colaborarea cu lucrătorii şi/ sau reprezentanţii lucrătorilor, serviciile externe de prevenire şi protecţie, medicul de

medicina muncii, în vederea coordonării măsurilor de prevenire şi protecţie; 27. colaborarea cu lucrătorii desemnaţi/ serviciile interne/ serviciile externe ai/ ale altor angajatori, în situaţia în care mai

mulţi angajatori îşi desfăşoară activitatea în acelaşi loc de muncă; 28. urmărirea actualizării planului de avertizare, a planului de protecţie şi prevenire şi a planului de evacuare ; 29. propunerea de sanctiuni si stimulente pentru lucratori, pe criteriul îndeplinirii obligatiilor si atributiilor în domeniul

securitatii si sanatatii în munca ; 30. propunerea de clauze privind securitatea şi sănătatea în muncă la încheierea contractelor de prestări de servicii cu

alţi angajatori, inclusiv la cele încheiate cu angajatori străini ; 31. întocmirea unui necesar de mijloace materiale pentru desfăşurarea acestor activităţi ; 32. evidenta echipamentelor, zonarea corespunzatoare, asigurarea/urmarirea ca verificarile si/sau încercarile periodice

ale echipamentelor de munca sa fie efectuate la timp si de catre persoane competente ori alte activitati necesare, potrivit prevederilor Hotarârii Guvernului nr. 1.058/ 2006 privind cerintele minime pentru îmbunatatirea securitatii si protectia sanatatii lucratorilor care pot fi expusi unui potential risc datorat atmosferelor explozive ;

33. alte activitati necesare/specifice asigurarii securitatii si sanatatii lucratorilor la locul de munca ; Art. 19. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 16) (1) În cazul întreprinderilor cu pâna la 9 lucratori inclusiv, angajatorul poate efectua activitatile din domeniul securitatii si sanatatii în munca, daca se îndeplinesc cumulativ urmatoarele conditii : a) activitatile desfasurate în cadrul întreprinderii nu sunt dintre cele prevazute în anexa nr. 5 ; b) angajatorul îsi desfasoara activitatea profesionala în mod efectiv si cu regularitate în întreprindere si/sau unitate ; c) angajatorul a urmat cel putin un program de pregatire în domeniul securitatii si sanatatii în munca, cu o durata minima de 40 de ore si continutul prevazut în anexa nr. 6 lit. A, fapt care se atesta printr-un document de absolvire a programului de pregatire. (2) În situatia în care nu sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1), angajatorul trebuie sa desemneze unul sau mai multi lucratori ori poate organiza serviciul intern de prevenire si protectie si/sau poate sa apeleze la servicii externe, în conditiile prezentelor norme metodologice. (3) În cazul în care angajatorul/lucratorii desemnati/serviciile interne de prevenire si protectie nu au capacitatile si aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activitatilor de prevenire si protectie prevazute la art. 15, angajatorul trebuie sa apeleze la servicii externe pentru acele activitati de prevenire si protectie pe care nu le poate desfasura cu personalul propriu. Art. 20. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 17) (1) În cazul întreprinderilor care au între 10 si 49 de lucratori inclusiv, angajatorul poate efectua activitatile din domeniul securitatii si sanatatii în munca, daca se îndeplinesc cumulativ urmatoarele conditii : a) sunt respectate prevederile art. 16 alin. (1) lit. a)- c) ; b) riscurile identificate nu pot genera accidente sau boli profesionale cu consecinte grave, ireversibile, respectiv deces ori invaliditate. (2) În situatia în care nu sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1), angajatorul trebuie sa desemneze unul sau mai multi lucratori ori poate organiza unul sau mai multe servicii interne de prevenire si protectie si/sau poate sa apeleze la servicii externe, în conditiile prezentelor norme metodologice. (3) În cazul în care angajatorul/lucratorii desemnati/serviciile interne de prevenire si protectie nu au capacitatile si aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activitatilor de prevenire si protectie prevazute la art. 15, angajatorul trebuie sa apeleze la servicii externe pentru acele activitati de prevenire si protectie pe care nu le poate desfasura cu personalul propriu. Art. 21. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 18) (1) În cazul întreprinderilor si/sau unitatilor care au între 50 si 249 de lucratori, angajatorul trebuie sa desemneze unul sau mai multi lucratori ori sa organizeze unul sau mai multe servicii interne de prevenire si protectie pentru a se ocupa de activitatile de prevenire si protectie din cadrul întreprinderii. (2) În cazul întreprinderilor si/sau unitatilor prevazute la alin. (1) care desfasoara activitati dintre cele prevazute în anexa nr. 5, angajatorul trebuie sa organizeze unul sau mai multe servicii interne de prevenire si protectie. (3) În cazul în care lucratorii desemnati, serviciile interne de prevenire si protectie nu au capacitatile si aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activitatilor de prevenire si protectie prevazute la art. 15, angajatorul trebuie sa



apeleze la servicii externe pentru acele activitati de prevenire si protectie pe care nu le poate desfasura cu personalul propriu. Art. 22. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 19) (1) În cazul întreprinderilor si/sau unitatilor care au peste 250 de lucratori, angajatorul trebuie sa organizeze unul sau mai multe servicii interne de prevenire si protectie. (2) În cazul în care serviciile interne de prevenire si protectie nu au capacitatile si aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activitatilor de prevenire si protectie prevazute la art. 15, angajatorul trebuie sa apeleze la unul sau mai multe servicii externe pentru acele activitati de prevenire si protectie pe care nu le poate desfasura cu personalul propriu. Art. 23. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Servicii de prevenire si protectie – Art. 8) (1) Fără a aduce atingere obligaţiilor prevăzute la art. 6 şi 7 din Legea 319/ 2006, angajatorul desemnează unul sau mai mulţi lucrători pentru a se ocupa de activităţile de protecţie şi de activităţile de prevenire a riscurilor profesionale din întreprindere şi/ sau unitate, denumiţi în continuare lucrători desemnaţi. (2) Lucrătorii desemnaţi nu trebuie sa fie prejudiciati ca urmare a activităţii lor de protecţie şi a celei de prevenire a riscurilor profesionale. (3) Lucrătorii desemnaţi trebuie sa dispună de timpul necesar pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile ce le revin prin Legea 319/ 2006. (4) Dacă în întreprindere şi/sau unitate nu se pot organiza activităţile de prevenire şi cele de protecţie din lipsa personalului competent, angajatorul trebuie sa recurgă la servicii externe. (5) În cazul în care angajatorul apelează la serviciile externe prevăzute la alin. (4), acestea trebuie sa fie informate de către angajator asupra factorilor cunoscuţi ca au efecte sau sunt susceptibili de a avea efecte asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi trebuie sa aibă acces la informaţiile prevăzute la art. 16 alin. (2) din Legea 319/ 2006. (6) Lucrătorii desemnaţi trebuie sa aibă, în principal, atribuţii privind securitatea şi sănătatea în munca şi, cel mult, atribuţii complementare. Art. 24. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Servicii de prevenire si protectie – Art. 9) (1) În toate cazurile, pentru a se ocupa de organizarea activităţilor de prevenire şi a celor de protecţie, ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/ sau unităţii şi/ sau de riscurile la care sunt expusi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi/ sau unităţii, se impune ca :

a) lucrătorii desemnaţi sa aibă capacitatea necesară şi sa dispună de mijloacele adecvate ; b) serviciile externe sa aibă aptitudinile necesare şi sa dispună de mijloace personale şi profesionale adecvate ; c) lucrătorii desemnaţi şi serviciile externe sa fie în număr suficient.

(2) Prevenirea riscurilor, precum şi protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor trebuie sa fie asigurate de unul sau mai mulţi lucrători, de un serviciu ori de servicii distincte din interiorul sau din exteriorul întreprinderii şi/sau unităţii. (3) Lucrătorul/ lucrătorii şi/sau serviciul/serviciile prevăzute la alin. (2) trebuie sa colaboreze între ei ori de câte ori este necesar. (4) În cazul microintreprinderilor şi al întreprinderilor mici, în care se desfăşoară activităţi fără riscuri deosebite, angajatorul isi poate asuma atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în munca pentru realizarea măsurilor prevăzute de prezenta lege, dacă are capacitatea necesară în domeniu. (5) Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei stabileşte prin norme metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi capacitatile şi aptitudinile necesare, precum şi numărul considerat suficient, prevăzute la alin. (1) şi (4). Art. 25. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Lucratori desemnati – Art. 20) (1) Desemnarea nominala a lucratorului/lucratorilor pentru a se ocupa de activitatile de prevenire si protectie se face prin decizie scrisa a angajatorului. (2) Angajatorul va desemna lucratorul numai din rândul lucratorilor cu care are încheiat contract individual de munca cu norma întreaga. (3) Angajatorul va consemna în fisa postului activitatile de prevenire si protectie pe care lucratorul desemnat are capacitatea, timpul necesar si mijloacele adecvate sa le efectueze Art. 26. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Lucratori desemnati – Art. 21) Pentru a putea sa desfasoare activitatile de prevenire si protectie, lucratorul desemnat trebuie sa îndeplineasca cel putin cerintele minime de pregatire în domeniul securitatii si sanatatii în munca, potrivit prevederilor art. 49, sau prevederile H.G. 1425/ 2006 Art. 511 lit. a). Art. 27. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Lucratori desemnati – Art. 22) (1) Angajatorul va stabili numărul de lucrători desemnaţi în funcţie de mărimea întreprinderii şi/ sau unităţii şi/ sau riscurile la care sunt expuşi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi/ sau unităţii. (2) Angajatorul trebuie să asigure mijloacele adecvate şi timpul necesar pentru ca lucrătorii desemnaţi să poată desfăşura activităţile de prevenire şi protecţie conform fişei postului. Art. 28. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Servicii interne de prevenire si protectie – Art. 23) (1) Serviciul intern de prevenire si protectie trebuie sa fie format din lucratori care îndeplinesc cel putin cerintele prevazute la H.G. 1425/ 2006 Art. 49 sau prevederile Art. 511 si, dupa caz, alti lucratori. (2) Conducatorul serviciului intern de prevenire si protectie trebuie sa îndeplineasca cerintele prevazute la H.G. 1425/ 2006 Art. 50 sau prevederile H.G. 1425/ 2006 art. 511 lit. b). (3) Începând cu data de 1 iulie 2011, serviciul intern de prevenire si protectie trebuie sa fie format din lucratori care au contract individual de munca cu norma întreaga încheiat cu angajatorul. Art. 29. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Servicii interne de prevenire si protectie – Art. 24) (1) Serviciul intern de prevenire şi protecţie se organizează în subordinea directă a angajatorului ca o structură distinctă. (2) Lucrătorii din cadrul serviciului intern de prevenire şi protecţie trebuie să desfăşoare numai activităţi de prevenire şi protecţie şi cel mult activităţi complementare cum ar fi : prevenirea şi stingerea incendiilor şi protecţia mediului. (3) Angajatorul va consemna în regulamentul intern sau în regulamentul de organizare şi funcţionare activităţile de prevenire şi protecţie pentru efectuarea cărora serviciul intern de prevenire şi protecţie are capacitate şi mijloace adecvate.



Art. 30. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Servicii interne de prevenire si protectie – Art. 25) Serviciul intern de prevenire şi protecţie trebuie să aibă la dispoziţie resursele materiale şi umane necesare pentru îndeplinirea activităţilor de prevenire şi protecţie desfăşurate în întreprindere. Art. 31. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Servicii interne de prevenire si protectie – Art. 26) (1) Angajatorul va stabili structura serviciului intern de prevenire şi protecţie în funcţie de mărimea întreprinderii şi/ sau unităţii şi/ sau riscurile la care sunt expuşi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi/ sau unităţii. (2) Angajatorul trebuie să asigure mijloacele adecvate pentru ca serviciul intern de prevenire şi protecţie să poată desfăşura activităţile specifice. (3) Când angajatorul îşi desfăşoară activitatea în mai multe puncte de lucru, serviciul de prevenire şi protecţie trebuie să fie organizat astfel încât să se asigure în mod corespunzător desfăşurarea activităţilor specifice. (4) În situaţia în care activitatea de prevenire şi protecţie este asigurată prin mai multe servicii interne, acestea vor acţiona coordonat pentru asigurarea eficienţei activităţii. Art. 32. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Servicii interne de prevenire si protectie – Art. 27) Serviciul intern de prevenire si protectie poate sa asigure si supravegherea sanatatii lucratorilor, daca dispune de personal cu capacitate profesionala si de mijloace materiale adecvate, în conditiile legii. Art. 33. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Servicii externe de prevenire si protectie – Art. 28) Serviciul extern de prevenire şi protecţie asigură, pe bază de contract, activităţile de prevenire şi protecţie în domeniu. Art. 34. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Servicii externe de prevenire si protectie – Art. 29) Angajatorul apelează la serviciile externe, cu respectarea prevederilor art. 18 alin. (3) lit. d) din legea 319/ 2006. Art. 35. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Servicii externe de prevenire si protectie – Art. 30) Serviciul extern trebuie să aibă acces la toate informaţiile necesare desfăşurării activităţii de prevenire şi protecţie. Art. 36. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Servicii externe de prevenire si protectie – Art. 31) Serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: a) să dispună de personal cu capacitate profesională adecvată şi de mijloacele materiale necesare pentru a-şi desfăşura activitatea; b) să fie abilitat de Comisia de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi protecţie şi de avizare a documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în conformitate cu procedura stabilită la art. 35-45. Art. 37. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Servicii externe de prevenire si protectie – Art. 32) (1) Serviciul extern de prevenire si protectie trebuie sa fie format din lucratori care îndeplinesc cel putin cerintele prevazute la H.G. 1425/ 2006 Art. 49 sau prevederile Art. 511 si, dupa caz, alti lucratori. (2) Conducatorul serviciului extern de prevenire si protectie trebuie sa îndeplineasca cerintele prevazute la H.G. 1425/ 2006 Art. 50 sau prevederile Art. 511 lit. b). (3) În cazul în care serviciul extern de prevenire si protectie este format dintr-o singura persoana, aceasta trebuie sa îndeplineasca cerintele prevazute la H.G. 1425/ 2006 Art. 50 sau prevederile Art. 511 lit. b). (4) Începând cu data de 1 iulie 2011, o persoana poate sa ocupe functia de conducator la un singur serviciu extern de prevenire si protectie. Art. 38. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Servicii externe de prevenire si protectie – Art. 33) (1) Contractul încheiat între angajator si serviciul extern de prevenire si protectie trebuie sa cuprinda si urmatoarele : a) activitatile de prevenire si protectie care vor fi desfasurate de catre fiecare serviciu extern de prevenire si protectie ; b) modul de colaborare cu lucratorii desemnati/serviciile interne si/sau cu alte servicii externe de prevenire si protectie ; c) clauze privind solutionarea litigiilor aparute între parti. (2) Serviciile externe de prevenire si protectie au obligatia sa puna la dispozitia beneficiarilor de servicii informatiile prevazute la art. 26 si 27 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii si libertatea de a furniza servicii în România, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 68/2010. Art. 39. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Servicii externe de prevenire si protectie – Art. 34) (1) Serviciul extern de prevenire si protectie trebuie sa întocmeasca un raport de activitate semestrial, potrivit modelului prevazut H.G. 1425/ 2006 în anexa nr. 10. (2) Raportul trebuie înaintat, în termen de 15 zile de la încheierea semestrului, inspectoratului teritorial de munca pe raza caruia serviciul extern de prevenire si protectie îsi are sediul social. Art. 40. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Servicii externe de prevenire si protectie – Art. 52) Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, definiţi conform art. 5 lit. d) din legea 319/ 2006, sunt aleşi de către şi dintre lucrătorii din întreprindere şi/sau unitate, conform celor stabilite prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare. Art. 41. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Servicii externe de prevenire si protectie – Art. 53) (1) Numarul de reprezentanti ai lucratorilor cu raspunderi specifice în domeniul securitatii si sanatatii lucratorilor, care se aleg, va fi stabilit prin contractul colectiv de munca, regulamentul intern sau regulamentul de organizare si functionare, în functie de numarul total al lucratorilor din întreprindere si/sau unitate. (2) Numarul minim prevazut la alin. (1) va fi stabilit dupa cum urmeaza : a) un reprezentant, în cazul întreprinderilor si/sau unitatilor care au între 10 si 49 de lucratori inclusiv; b) 2 reprezentanti, în cazul întreprinderilor si/sau unitatilor care au sub 50 si 100 de lucratori inclusiv; c) conform cerintelor prevazute la art. 60 alin. (3), în cazul întreprinderilor si/sau unitatilor care au peste 101 lucratori inclusiv. Art. 42. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Servicii externe de prevenire si protectie – Art. 54) Lucrătorii comunică în scris angajatorului numărul şi numele reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Art. 43. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Servicii externe de prevenire si protectie – Art. 55) (1) Reprezentantii lucratorilor cu raspunderi specifice în domeniul securitatii si sanatatii lucratorilor trebuie sa urmeze un program de



pregatire în domeniul securitatii si sanatatii în munca, cu o durata de cel putin 40 de ore, cu continutul minim conform celui prevazut în H.G. 1425/ 2006 anexa nr. 6 lit. A. (2) Îndeplinirea cerintei prevazute la alin. (1) se atesta printr-un document de absolvire a programului de pregatire. Art. 44. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Servicii externe de prevenire si protectie – Art. 56) Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sunt consultaţi şi participă, în conformitate cu art. 18 din legea 319/ 2006, şi pot desfăşura următoarele activităţi: a) colaborează cu angajatorul pentru îmbunătăţirea condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă; b) însoţesc echipa/persoana care efectuează evaluarea riscurilor; c) ajută lucrătorii să conştientizeze necesitatea aplicării măsurilor de securitate şi sănătate în muncă; d) aduc la cunoştinţă angajatorului sau comitetului de securitate şi sănătate în muncă propunerile lucrătorilor referitoare la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă; e) urmăresc realizarea măsurilor din planul de prevenire şi protecţie; f) informează autorităţile competente asupra nerespectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Art. 45. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă – Art. 47) Nivelurile de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, necesare pentru dobândirea capacităţilor şi aptitudinilor corespunzătoare efectuării activităţilor de prevenire şi protecţie, sunt următoarele : a) În termen de 12 luni de la data intrarii în vigoare a hotarârii nr. 955/2010, prin ordin al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale, care se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, se aproba cerintele minime de pregatire si formare în domeniul securitatii si sanatatii în munca/continutul minim al programelor-cadru necesare pentru ocupatiile specifice din domeniul securitatii si sanatatii în munca prevazute la art. 511 din normele metodologice aprobate prin Hotarârea Guvernului nr. 1.425/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, competentele minime si abilitatile aferente acestor ocupatii conferite prin standardele ocupationale, echivalarea între ocupatiile specifice, precum si alte aspecte necesare aplicarii prezentei hotarâri referitoare la formarea profesionala. *) La data intrarii în vigoare a ordinului se abroga art. 47, urmând sa fie aplicabile, dupa aceasta data, cerintele minime de pregatire în domeniul securitatii si sanatatii în munca prevazute la art. 511-513 din normele metodologice aprobate prin Hotarârea Guvernului nr. 1.425/2006, cu modificarile si completarile ulterioare ; b) nivel mediu ; c) nivel superior. Art. 46. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă – Art. 48) (1) Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului de bază sunt: a) studii în învăţământul liceal filiera teoretică în profil real sau filiera tehnologică în profil tehnic; b) curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu conţinut minim conform celui prevăzut în anexa nr. 6 lit. A din H.G. 1425/ 2006, cu o durată de cel puţin 40 de ore. (2) Nivelul de bază prevăzut la art. 48, alin. (1) din H.G. 1425/ 2006 se atestă prin diploma de studii şi certificatul de absolvire a cursului prevăzut la art. 48, alin. (1) lit. b) din H.G. 1425/ 2006. Art. 47. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă – Art. 49) (1) Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului mediu sunt : a) studii în învatamântul liceal filiera teoretica în profil real sau filiera tehnologica în profil tehnic ; b) curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu conţinut minim conform celui prevăzut în anexa nr. 6 lit. B din H.G. 1425/ 2006, cu o durată de cel puţin 80 de ore. (2) Nivelul mediu prevăzut la art. 49, alin. (1) din H.G. 1425/ 2006 se atestă prin diploma de studii şi certificatul de absolvire a cursului prevăzut la art. 49, alin. (1) lit. b) din H.G. 1425/ 2006. *) În termen de 12 luni de la data intrarii în vigoare a hotarârii nr. 955/2010, prin ordin al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale, care se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, se aproba cerintele minime de pregatire si formare în domeniul securitatii si sanatatii în munca/continutul minim al programelor-cadru necesare pentru ocupatiile specifice din domeniul securitatii si sanatatii în munca prevazute la art. 511 din normele metodologice aprobate prin Hotarârea Guvernului nr. 1.425/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, competentele minime si abilitatile aferente acestor ocupatii conferite prin standardele ocupationale, echivalarea între ocupatiile specifice, precum si alte aspecte necesare aplicarii prezentei hotarâri referitoare la formarea profesionala. *) La data intrarii în vigoare a ordinului se abroga art. 49, urmând sa fie aplicabile, dupa aceasta data, cerintele minime de pregatire în domeniul securitatii si sanatatii în munca prevazute la art. 511-513 din normele metodologice aprobate prin Hotarârea Guvernului nr. 1.425/2006, cu modificarile si completarile ulterioare. Art. 48. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă – Art. 50) (1) Cerintele minime de pregatire în domeniul securitatii si sanatatii în munca corespunzatoare nivelului superior, care trebuie îndeplinite în mod cumulativ, sunt urmatoarele: a) absolvirea, în domeniile fundamentale: stiinte ingineresti, stiinte agricole si silvice, cu diploma de licenta sau echivalenta, a ciclului I de studii universitare, studii universitare de licenta, ori a studiilor universitare de lunga durata sau absolvirea cu diploma de absolvire a studiilor universitare de scurta durata; b) curs în domeniul securitatii si sanatatii în munca, cu continut minim conform celui prevazut în anexa nr. 6 lit. B, cu o durata de cel putin 80 de ore; c) absolvirea cu diploma sau certificat de absolvire, dupa caz, a unui program de învatamânt postuniversitar în domeniul securitatii si sanatatii în munca, cu o durata de cel putin 180 de ore. (2) Îndeplinirea cerintelor prevazute la alin. (1) se atesta prin diploma de studii si certificatele de absolvire a cursurilor prevazute la alin. (1) lit. b) si c). (3) Cerinta minima prevazuta la alin. (1) lit. b) si c) este considerata îndeplinita si în situatia în care persoana a obtinut o diploma de master sau doctorat în domeniul securitatii si sanatatii în munca.



Art. 49. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă – Art. 51) Cursurile si programele de formare în domeniul securitatii si sanatatii în munca, prevazute la art. 49, 50, 512 si 513, se efectueaza de catre furnizori de formare profesionala autorizati, potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesionala a adultilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Art. 50. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă – Art. 511) Ocupatiile specifice domeniului securitatii si sanatatii în munca, necesare efectuarii activitatilor de prevenire si protectie, sunt urmatoarele: a)tehnician în securitate si sanatate în munca; b)expert în securitate si sanatate în munca. Art. 51. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă – Art. 512) (1) Cerintele minime de pregatire în domeniul securitatii si sanatatii în munca corespunzatoare ocupatiei prevazute la art. 511 lit. a) sunt: a)studii în învatamântul liceal filiera teoretica în profil real sau filiera tehnologica în profil tehnic; b)program de formare pentru ocupatia de tehnician în securitate si sanatate în munca, de cel putin 80 de ore. (2)Îndeplinirea cerintelor prevazute la alin. (1) se atesta prin diploma de studii si certificatul de absolvire a programului de formare profesionala corespunzator. Art. 52. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă – Art. 513) (1) Cerintele minime de pregatire în domeniul securitatii si sanatatii în munca corespunzatoare ocupatiei prevazute la art. 511 lit. b) sunt: a) studii universitare de licenta absolvite cu diploma, respectiv studii superioare de lunga sau de scurta durata absolvite cu diploma de licenta ori echivalenta în domeniile fundamentale: stiinte ingineresti, stiinte agricole si silvice; b) program de formare profesionala pentru ocupatia de expert în securitate si sanatate în munca, de cel putin 80 de ore; c) curs postuniversitar în domeniul securitatii si sanatatii în munca, cu o durata de cel putin 180 de ore, sau masterat/doctorat în acest domeniu. (2) Îndeplinirea cerintelor prevazute la alin. (1) se atesta prin diplomele de studii si certificatul de absolvire a programului de formare profesionala corespunzator.

Supravegherea sanatatii lucratorilor Art. 53. (Preluare din Legea 53/ 2003 – Sanatatea si securitatea in munca – Art. 171) (1) Angajatorul are obligaţia sa asigure securitatea şi sănătatea salariaţilor în toate aspectele legate de munca. (2) Dacă un angajator apelează la persoane sau servicii exterioare, aceasta nu îl exonereaza de răspundere în acest domeniu. (3) Obligaţiile salariaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca nu pot aduce atingere responsabilităţii angajatorului. (4) Măsurile privind securitatea şi sănătatea în munca nu pot sa determine, în nici un caz, obligaţii financiare pentru salariaţi. Art. 54. (Preluare din Legea 53/ 2003 – Sanatatea si securitatea in munca – Art. 172) (1) Dispoziţiile prezentului titlu se completează cu dispoziţiile legii speciale, ale contractelor colective de munca aplicabile, precum şi cu normele şi normativele de protecţie a muncii. (2) Normele şi normativele de protecţie a muncii pot stabili : a) măsuri generale de protecţie a muncii pentru prevenirea accidentelor de munca şi a bolilor profesionale, aplicabile

tuturor angajatorilor ; b) măsuri de protecţie a muncii, specifice pentru anumite profesii sau anumite activităţi ; c) măsuri de protecţie specifice, aplicabile anumitor categorii de personal ; d) dispoziţii referitoare la organizarea şi funcţionarea unor organisme speciale de asigurare a securităţii şi sănătăţii în

munca. Art. 55. (Preluare din Legea 53/ 2003 – Sanatatea si securitatea in munca – Art. 173) (1) În cadrul propriilor responsabilităţi angajatorul va lua măsurile necesare pentru protejarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor, inclusiv pentru activităţile de prevenire a riscurilor profesionale, de informare şi pregătire, precum şi pentru punerea în aplicare a organizării protecţiei muncii şi mijloacelor necesare acesteia. (2) La adoptarea şi punerea în aplicare a măsurilor prevăzute la art. 173, alin. (1) din legea 53/ 2003 se va tine seama de următoarele principii generale de prevenire : a) evitarea riscurilor ; b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate ; c) combaterea riscurilor la sursa ; d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea locurilor de munca şi alegerea echipamentelor şi

metodelor de munca şi de producţie, în vederea atenuarii, cu precădere, a muncii monotone şi a muncii repetitive, precum şi a reducerii efectelor acestora asupra sănătăţii ;

e) luarea în considerare a evoluţiei tehnicii ; f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin periculos; g) planificarea prevenirii ; h) adoptarea măsurilor de protecţie colectivă cu prioritate fata de măsurile de protecţie individuală ; i) aducerea la cunostinta salariaţilor a instrucţiunilor corespunzătoare. Art. 56. (Preluare din Legea 53/ 2003 – Sanatatea si securitatea in munca – Art. 174) (1) Angajatorul răspunde de organizarea activităţii de asigurare a sănătăţii şi securităţii în munca. (2) În cuprinsul regulamentelor interne sunt prevăzute în mod obligatoriu reguli privind securitatea şi sănătatea în munca. (3) În elaborarea măsurilor de securitate şi sănătate în munca angajatorul se consulta cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, precum şi cu comitetul de securitate şi sănătate în munca.



Art. 57. (Preluare din Legea 53/ 2003 – Sanatatea si securitatea in munca – Art. 175) Angajatorul are obligaţia sa asigure toţi salariaţii pentru risc de accidente de munca şi boli profesionale, în condiţiile legii. Art. 58. (Preluare din Legea 53/ 2003 – Sanatatea si securitatea in munca – Art. 176) (1) Angajatorul are obligaţia sa organizeze instruirea angajaţilor săi în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca. (2) Instruirea se realizează periodic, prin modalităţi specifice stabilite de comun acord de către angajator, împreună cu comitetul de securitate şi sănătate în munca şi cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor. (3) Instruirea prevăzută la art. 176, alin. (2) din legea 53/ 2003 se realizează obligatoriu în cazul noilor angajaţi, al celor care îşi schimba locul de munca sau felul muncii şi al celor care îşi reiau activitatea după o întrerupere mai mare de 6 luni. În toate aceste cazuri instruirea se efectuează înainte de începerea efectivă a activităţii. (4) Instruirea este obligatorie şi în situaţia în care intervin modificări ale legislaţiei în domeniu. Art. 59. (Preluare din Legea 53/ 2003 – Sanatatea si securitatea in munca – Art. 177) (1) Locurile de munca trebuie sa fie organizate astfel încât sa garanteze securitatea şi sănătatea salariaţilor. (2) Angajatorul trebuie sa organizeze controlul permanent al stării materialelor, utilajelor şi substanţelor folosite în procesul muncii, în scopul asigurării sănătăţii şi securităţii salariaţilor. (3) Angajatorul răspunde pentru asigurarea condiţiilor de acordare a primului ajutor în caz de accidente de munca, pentru crearea condiţiilor de preintampinare a incendiilor, precum şi pentru evacuarea salariaţilor în situaţii speciale şi în caz de pericol iminent. Art. 60. (Preluare din Legea 53/ 2003 – Sanatatea si securitatea in munca – Art. 178) (1) Pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în munca instituţia abilitata prin lege poate dispune limitarea sau interzicerea fabricării, comercializării, importului ori utilizării cu orice titlu a substanţelor şi preparatelor periculoase pentru salariaţi. (2) Inspectorul de munca poate, cu avizul medicului de medicina a muncii, sa impună angajatorului sa solicite organismelor competente, contra cost, analize şi expertize asupra unor produse, substanţe sau preparate considerate a fi periculoase, pentru a cunoaşte compozitia acestora şi efectele pe care le-ar putea produce asupra organismului uman. Art. 61. (Preluare din Legea 53/ 2003 – Protecţia salariaţilor prin servicii medicale – Art. 182) Angajatorii au obligaţia sa asigure accesul salariaţilor la serviciul medical de medicina a muncii. Art. 62. (Preluare din Legea 53/ 2003 – Protecţia salariaţilor prin servicii medicale – Art. 183) (1) Serviciul medical de medicina a muncii poate fi un serviciu autonom organizat de angajator sau un serviciu asigurat de o asociaţie patronala. (2) Durata muncii prestate de medicul de medicina a muncii se calculează în funcţie de numărul de salariaţi ai angajatorului, potrivit legii. Art. 63. (Preluare din Legea 53/ 2003 – Protecţia salariaţilor prin servicii medicale – Art. 184) (1) Medicul de medicina a muncii este un salariat, atestat în profesia sa potrivit legii, titular al unui contract de munca încheiat cu un angajator sau cu o asociaţie patronala. (2) Medicul de medicina a muncii este independent în exercitarea profesiei sale. Art. 64. (Preluare din Legea 53/ 2003 – Protecţia salariaţilor prin servicii medicale – Art. 185) (1) Sarcinile principale ale medicului de medicina a muncii constau în : a) prevenirea accidentelor de munca şi a bolilor profesionale ; b) supravegherea efectivă a condiţiilor de igiena şi sănătate în munca ; c) asigurarea controlului medical al salariaţilor atât la angajarea în munca, cat şi pe durata executării contractului

individual de munca. (2) În vederea realizării sarcinilor ce îi revin medicul de medicina a muncii poate propune angajatorului schimbarea locului de munca sau a felului muncii unor salariaţi, determinata de starea de sănătate a acestora. (3) Medicul de medicina a muncii este membru de drept în comitetul de securitate şi sănătate în munca. Art. 65. (Preluare din Legea 53/ 2003 – Protecţia salariaţilor prin servicii medicale – Art. 186) (1) Medicul de medicina a muncii stabileşte în fiecare an un program de activitate pentru îmbunătăţirea mediului de munca din punct de vedere al sănătăţii în munca pentru fiecare angajator. (2) Elementele programului sunt specifice pentru fiecare angajator şi sunt supuse avizării comitetului de securitate şi sănătate în munca. Art. 66. (Preluare din Legea 53/ 2003 – Protecţia salariaţilor prin servicii medicale – Art. 187) Prin lege specială vor fi reglementate atribuţiile specifice, modul de organizare a activităţii, organismele de control, precum şi statutul profesional specific al medicilor de medicina a muncii. Art. 67. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Art. 24, 25) (1) Măsurile prin care se asigura supravegherea corespunzătoare a sănătăţii lucrătorilor în funcţie de riscurile privind securitatea şi sănătatea în munca se stabilesc potrivit reglementărilor legale, si anume prin H.G. 355/ 2007 privind supravegherea sanatatii lucratorilor. (2) Măsurile prevăzute la art. 24, alin. (1) din Legea 319/ 2006, vor fi stabilite astfel încât fiecare lucrator sa poată beneficia de supravegherea sănătăţii la intervale regulate. (3) Supravegherea sănătăţii lucrătorilor este asigurata prin medicii de medicina a muncii. Art. 68. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 2) (1) Supravegherea sănătăţii lucrătorilor reprezintă totalitatea serviciilor medicale care asigură prevenirea, depistarea, dispensarizarea bolilor profesionale şi a bolilor legate de profesie, precum şi menţinerea sănătăţii şi a capacităţii de muncă a lucrătorilor. Art. 69. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 5) (1) Angajatorul trebuie să se afle în posesia unei evaluări a riscului asupra sănătăţii lucrătorilor. (2) Evaluarea riscului asupra sănătăţii se actualizează dacă s-au produs schimbări semnificative din cauza cărora evaluarea ar fi depăşită sau atunci când rezultatele supravegherii sănătăţii o impun. Art. 70. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 7) Angajatorii sunt obligaţi să asigure fondurile şi condiţiile efectuării tuturor serviciilor medicale profilactice necesare pentru supravegherea sănătăţii lucrătorilor, aceştia nefiind implicaţi în niciun fel în costurile aferente supravegherii medicale profilactice specifice riscurilor profesionale.



Art. 71. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 8) (1) Serviciile medicale profilactice prin care se asigură supravegherea sănătăţii lucrătorilor sunt : examenul medical la angajarea în muncă, de adaptare, periodic, la reluarea activităţii, promovarea sănătăţii la locul de muncă. (2) Serviciile medicale profilactice prevăzute la alin. (1) se efectuează potrivit prevederilor anexei nr. 1 din H.G. 355/ 2007, precum şi ale actelor normative specifice. (3) În cazuri argumentate medical, ştiinţific, statistic, examenele medicale profilactice se vor adapta periodic, specific noilor riscuri profesionale. (4) Testarea psihologică a aptitudinilor în muncă se face potrivit prevederilor anexei nr. 1 din H.G. 355/ 2007. Art. 72. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 9) (1) Aptitudinea în muncă reprezintă capacitatea lucrătorului din punct de vedere medical de a desfăşura activitatea la locul de muncă în profesia/funcţia pentru care se solicită examenul medical. (2) Pentru stabilirea aptitudinii în muncă, medicul specialist de medicina muncii poate solicita şi alte investigaţii şi examene medicale de specialitate. Art. 73. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 10) În condiţiile în care medicul de medicina muncii face recomandări de tip medical, aptitudinea este condiţionată de respectarea acestora, iar în fişa de aptitudine - anexa nr. 5, avizul medical va fi "apt condiţionat". Art. 74. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 11) (1) Inaptitudinea temporară în muncă, reprezintă incapacitatea medicală a lucrătorului de a desfăşura activitatea la locul de muncă în profesia/ funcţia pentru care se solicită examenul medical privind aptitudinea în muncă, până la reevaluarea sănătăţii de către medicul de medicina muncii. (2) În situaţia în care lucrătorul se află temporar, din cauza unei boli, în situaţia de incapacitate medicală privind desfăşurarea activităţii la locul de muncă în profesia/ funcţia pentru care se solicită examenul medical de medicina muncii, medicul de medicina muncii stabileşte inaptitudinea temporară până la dispariţia cauzei medicale, iar în fişa de aptitudine (prevazuta in anexa nr. 5 din H.G. 355/ 2007) avizul medical va fi "inapt temporar". Art. 75. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 12) (1) Inaptitudinea permanentă în muncă, reprezintă incapacitatea medicală permanentă a lucrătorului de a desfăşura activitatea la locul de muncă în profesia/ funcţia pentru care se solicită examenul medical privind aptitudinea în muncă. (2) Toate cazurile de inaptitudine medicală permanentă vor fi rezolvate de către medicii de medicina muncii în colaborare cu medicii de expertiza capacităţii de muncă, care se vor informa reciproc asupra rezolvării situaţiei de fapt. Art. 76. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 13) Examenul medical al lucrătorilor la angajarea în muncă stabileşte aptitudinea/ aptitudinea condiţionată/ inaptitudinea permanentă sau temporară în muncă pentru profesia/ funcţia şi locul de muncă în care angajatorul îi va desemna să lucreze privind : a) compatibilitatea/ incompatibilitatea dintre eventualele afecţiuni prezente în momentul examinării şi viitorul loc de

muncă ; b) existenţa/ inexistenţa unei afecţiuni ce pune în pericol sănătatea şi securitatea celorlalţi lucrători de la acelaşi loc de

muncă ; c) existenţa/ inexistenţa unei afecţiuni ce pune în pericol securitatea unităţii şi/ sau calitatea produselor realizate sau a

serviciilor prestate ; d) existenţa/ inexistenţa unui risc pentru sănătatea populaţiei căreia îi asigură servicii. Art. 77. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 14) În funcţie de rezultatul examenului medical la angajarea în muncă, medicul de medicina muncii poate face propuneri pentru : a) adaptarea postului de muncă la caracteristicile anatomice, fiziologice, psihologice şi la starea de sănătate a

lucrătorului, în situaţia prevăzută la art. 15 lit. b), din H.G. 355/ 2007 ; b) îndrumarea persoanei care urmează a fi angajată către alte locuri de muncă ; c) includerea în circuitul informaţional şi operaţional din sistemul sanitar a acelor persoane care necesită o

supraveghere medicală deosebită. Art. 78. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 15) Examenul medical la angajarea în muncă se efectuează pentru : a) lucrătorii care urmează a fi angajaţi cu contract individual de muncă pe perioadă determinată sau nedeterminată ; b) lucrătorii care îşi schimbă locul de muncă sau sunt detaşaţi în alte locuri de muncă ori alte activităţi ; c) lucrătorii care îşi schimbă meseria sau profesia. Art. 79. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 16) (1) Examenul medical la angajarea în muncă se face la solicitarea angajatorului, care va completa fişa de solicitare a examenului medical la angajare (conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 din H.G. 355/ 2007) şi fişa de identificare a factorilor de risc profesional (conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 din H.G. 355/ 2007). (2) În situaţia schimbării locului de muncă, lucrătorul este obligat să prezinte copia dosarului medical de la serviciul medical de medicina muncii de la locul său de muncă anterior. (3) Examenul medical la angajarea în muncă constă în : a) anamneză medicală profesională şi neprofesională şi examenul clinic general, conform modelului dosarului medical prevăzut în anexa nr. 4 din H.G. 355/ 2007 ; b) examenele medicale clinice şi paraclinice, conform modelului de fişă prevăzut în anexa nr. 1 din H.G. 355/ 2007. (4) La indicaţia medicului de medicina muncii, pentru stabilirea incompatibilităţilor medicale cu riscurile profesionale evaluate, examenul medical la angajarea în muncă pentru locurile de muncă şi activităţile cu expunere la factori de risc profesional cuprinde şi examene medicale suplimentare celor prevăzute în anexa nr. 1 din H.G. 355/ 2007. (5) Rezultatele examenului clinic şi ale celorlalte examene medicale se înregistrează în dosarul medical. (6) Medicul specialist de medicina muncii, în baza fişei de solicitare a examenului medical la angajare, fişei de identificare a factorilor de risc profesional, dosarului medical şi a examenelor medicale efectuate, completează fişa de aptitudine cu concluzia examenului medical la angajare : apt, apt condiţionat, inapt temporar sau inapt pentru locul de muncă respectiv. (7) Numai medicul de medicina muncii are dreptul de a efectua examenul medical prevăzut la art. 16, alin. (3) din H.G. 355/ 2007.



Art. 80. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 17) Fişa de aptitudine care finalizează examenul medical la angajarea în muncă se completează numai de către medicul de medicina muncii, în două exemplare, unul pentru angajator şi celălalt pentru lucrător. Art. 81. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 18) Examenul medical de adaptare în muncă se efectuează la indicaţia medicului specialist de medicina muncii în prima lună de la angajare şi are următoarele scopuri : a) completează examenul medical la angajarea în muncă, în condiţiile concrete noilor locuri de muncă (organizarea

fiziologică a muncii, a mediului de muncă, relaţiile om-maşină, relaţiile psihosociale în cadrul colectivului de muncă) ; b) ajută organismul celor angajaţi să se adapteze noilor condiţii ; c) determină depistarea unor cauze medicale ale neadaptării la noul loc de muncă şi recomandă măsuri de înlăturare a

acestora. Art. 82. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 19) Efectuarea examenului medical periodic are următoarele scopuri : a) confirmarea sau infirmarea la perioade de timp stabilite a aptitudinii în muncă pentru profesia/ funcţia şi locul de

muncă pentru care s-a făcut angajarea şi s-a eliberat fişa de aptitudine ; b) depistarea apariţiei unor boli care constituie contraindicaţii pentru activităţile şi locurile de muncă cu expunere la

factori de risc profesional ; c) diagnosticarea bolilor profesionale ; d) diagnosticarea bolilor legate de profesie ; e) depistarea bolilor care constituie risc pentru viaţa şi sănătatea celorlalţi lucrători la acelaşi loc de muncă ; f) depistarea bolilor care constituie risc pentru securitatea unităţii, pentru calitatea produselor sau pentru populaţia cu

care lucrătorul vine în contact prin natura activităţii sale. Art. 83. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 20) Examenul medical periodic se efectuează obligatoriu tuturor lucrătorilor. Art. 84. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 21) Frecvenţa examenului medical periodic este stabilită prin fişele întocmite conform modelului prevăzut în anexa nr. 1din H.G. 355/ 2007 şi poate fi modificată numai la propunerea medicului specialist de medicina muncii, cu informarea angajatorului. Art. 85. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 22) Examenul medical periodic cuprinde următoarele : a) înregistrarea evenimentelor medicale care s-au petrecut în intervalul de la examenul medical în vederea angajării

sau de la ultimul examen medical periodic până în momentul examenului medical respectiv ; b) examenul clinic general, conform dosarului medical prevăzut în anexa nr. 4 1din H.G. 355/ 2007 ; c) examenele clinice şi paraclinice, conform modelului de fişă prevăzut în anexa nr. 11din H.G. 355/ 2007 şi

examenului indicat de către medicul specialist de medicina muncii ; d) înregistrarea rezultatelor în dosarul medical prevăzut în anexa nr. 4 1din H.G. 355/ 2007 ; e) finalizarea concluziei prin completarea fişei de aptitudine, conform modelului prevăzut în anexa nr. 51din H.G. 355/

2007, de către medicul specialist de medicina muncii, în două exemplare, unul pentru angajator şi celălalt pentru lucrător.

Art. 86. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 23) Examenul medical la reluarea activităţii se efectuează după o întrerupere a activităţii de minimum 90 de zile, pentru motive medicale, sau de 6 luni, pentru orice alte motive, în termen de 7 zile de la reluarea activităţii, cu respectarea dispoziţiilor art. 22 din H.G. 355/ 2007. Art. 87. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 24) Efectuarea examenului medical la reluarea activităţii are următoarele scopuri : a) confirmarea aptitudinii lucrătorului pentru exercitarea profesiei/ funcţiei avute anterior sau noii profesii/ funcţii la locul

de muncă respectiv ; b) stabilirea unor măsuri de adaptare a locului de muncă şi a unor activităţi specifice profesiei sau funcţiei, dacă este

cazul ; c) reorientarea spre un alt loc de muncă, care să asigure lucrătorului menţinerea sănătăţii şi a capacităţii sale de

muncă. Art. 88. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 25) Medicul de medicina muncii are dreptul de a efectua examenul medical la reluarea activităţii ori de câte ori îl consideră necesar, în funcţie de natura bolii sau a accidentului pentru care lucrătorul a absentat din producţie. Art. 89. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 26) Promovarea sănătăţii la locul de muncă reprezintă supravegherea activă a sănătăţii lucrătorilor în raport cu caracteristicile locului de muncă şi, în mod particular, cu factorii de risc profesionali. Art. 90. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 27) În vederea conştientizării nevoilor şi obiectivelor privind sănătatea şi securitatea în muncă în rândul lucrătorilor, medicii specialişti cu pregătire în domeniu efectuează activităţi specifice de promovare a sănătăţii la locul de muncă pentru realizarea bunăstării lucrătorilor, bazate pe identificarea problemelor acestora. Art. 91. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 28) Serviciile de medicina muncii participă la realizarea şi implementarea programelor de informare, educare şi formare profesională cu privire la sănătatea şi securitatea în muncă pentru lucrătorii la care s-a efectuat supravegherea sănătăţii prin examene medicale profilactice. Art. 92. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 29) Pentru promovarea măsurilor privind adaptarea la muncă a lucrătorilor şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de mediu, medicii de medicina muncii desfăşoară activitate de consiliere privind sănătatea şi igiena ocupaţională a lucrătorului şi a reprezentanţilor acestora din întreprindere şi din comitetul de sănătate şi securitate în muncă, după caz, şi colaborează cu organismele din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Art. 93. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 30) Persoana examinată poate contesta rezultatul dat de către medicul specialist de medicina muncii privind aptitudinea în muncă.



Art. 94. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 31) Contestaţia prevăzută la art. 30 din H.G. 355/ 2007, se adresează autorităţii de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, în termen de 7 zile lucrătoare de la data primirii fişei de aptitudine în muncă. Art. 95. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 32) Autoritatea de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti desemnează o comisie formată din 3 medici specialişti de medicina muncii şi convoacă părţile implicate în termen de 21 de zile lucrătoare de la data primirii contestaţiei. Art. 96. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 33) Decizia comisiei este consemnată într-un proces-verbal şi este comunicată în scris persoanei examinate medical. Art. 97. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 34) Concluzia procesului-verbal este consemnată în fişa de aptitudine, în care a fost precizat rezultatul examenului medical contestat. Art. 98. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 36) Lucrătorii trebuie să fie informaţi în legătură cu rezultatele proprii ale supravegherii sănătăţii lor. Art. 99. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 37) Dosarul medical şi fişa de expunere la riscuri profesionale se păstrează la structura de medicina muncii unde s-au efectuat examenele medicale de angajare şi examenul medical periodic. Art. 100. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 39) Lucrătorul este obligat să se prezinte la examenele medicale de supraveghere a sănătăţii la locul de muncă, conform planificării efectuate de către medicul de medicina muncii cu acordul angajatorului. Art. 101. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 40) Orice lucrător are dreptul să consulte medicul specialist de medicina muncii, pentru orice simptome pe care le atribuie condiţiilor de muncă şi activităţii desfăşurate. Art. 102. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 41) La schimbarea locului de muncă în altă unitate, lucrătorului i se vor înmâna, la solicitare, copii ale dosarului său medical şi ale fişei de expunere la riscuri profesionale, pentru a fi predate la structura de medicina muncii a unităţii respective. Art. 103. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 42) Angajatorii în procedură de faliment vor informa structura de medicina muncii, care va preda la rândul ei înregistrările medicale autorităţii de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz. Art. 104. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 43) La întreruperea temporară sau definitivă a activităţii lucrătorului, structura de medicina muncii va preda dosarul medical al acestuia medicului său de familie. Art. 105. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 44) Medicul specialist de medicina muncii şi medicul de familie al lucrătorului se vor informa reciproc şi operativ referitor la apariţia unor modificări în starea de sănătate a lucrătorului. Art. 106. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 45) Pentru protecţia sănătăţii comunitare, în cazul sectoarelor cu riscuri (alimentar, zootehnic, farmaceutic, aprovizionare cu apă potabilă, servicii către populaţie, cazare colectivă, piscine, salubritate etc.), examenele medicale la angajare, periodic, la reluarea muncii se pot completa cu examinările specifice sectorului de activitate, la indicaţia medicului specialist de medicina muncii. Art. 107. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 46) Dosarului medical îi sunt aplicabile prevederile art. 21 - 25 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, referitoare la dreptul la confidenţialitatea informaţiilor şi viaţa privată a pacientului care : Art. 108. (Preluare din H.G. 355/ 2007 – Art. 47) Lucrătorii au acces, la cerere, la toate informaţiile referitoare la starea lor de sănătate.

Cerin ţele minime de securitate şi sănătate pentru locul de munc ă Art. 109. (Preluare din H.G. 1091/ 2006 – Art. 2) Prevederile H.G. 1091/ 2006 nu se aplică :

a) mijloacelor de transport utilizate în afara întreprinderii şi/sau unităţii sau locurilor de muncă din interiorul mijloacelor de transport ;

b) şantierelor temporare sau mobile ; c) industriilor extractive ; d) vaselor de pescuit ; e) câmpurilor, pădurilor şi altor terenuri care aparţin unei întreprinderi agricole sau forestiere, dar sunt situate în

afara ariei clădirilor întreprinderii. Art. 110. (Preluare din H.G. 1091/ 2006 – Art. 4) Prin loc de muncă se înţelege locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii şi/ sau unităţii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/ sau a unităţii la care lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii. Art. 111. (Preluare din H.G. 1091/ 2006 – Art. 5) Se consideră că un lucrător lucrează în condiţii de izolare atunci când nu are contact vizual şi comunicare verbală directă cu alţi lucrători, în cele mai multe cazuri pentru o perioadă de timp mai mare de o oră, şi când nu este posibil să i se acorde ajutor imediat în caz de accident sau când se află într-o situaţie critică. Art. 112. (Preluare din H.G. 1091/ 2006 – Art. 8) În scopul asigurării securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, angajatorul trebuie să ia toate măsurile ca :



a) să fie păstrate în permanenţă libere căile de acces ce conduc spre ieşirile de urgenţă şi ieşirile propriu-zise ; b) să fie realizată întreţinerea tehnică a locului de muncă şi a echipamentelor şi dispozitivelor iar orice

neconformităţi constatate şi susceptibile de a afecta securitatea şi sănătatea lucrătorilor să fie corectate cât mai curând posibil ;

c) să fie curăţate cu regularitate, pentru a se asigura un nivel de igienă corespunzător locului de muncă, echipamentele şi dispozitivele, în special ventilaţia locurilor de muncă în spaţii închise ;

d) să fie cu regularitate întreţinute şi verificate echipamentele şi dispozitivele de securitate destinate prevenirii sau eliminării pericolelor.

Art. 113. (Preluare din H.G. 1091/ 2006 – Art. 9) Atunci când locurile de muncă suferă modificări, extinderi şi/sau transformări după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, angajatorul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că aceste modificări, extinderi şi/sau transformări sunt în concordanţă cu cerinţele minime corespunzătoare prevăzute în Anexa nr. 1 din H. G. 1091/ 2006. Art. 114. (Preluare din H.G. 1091/ 2006 – Art. 11) Personalul care lucrează în condiţii de izolare trebuie să fie informat cu privire la :

a) manevrarea echipamentului de muncă, starea acestuia (fiabilitate şi accesibilitate) ; b) riscurile de accidentare şi modul de acţiune în caz de apariţie a acestora ; c) comportamentul adecvat în cazul producerii unei avarii sau al apariţiei unei situaţii critice ; d) utilizarea echipamentului individual de protecţie ; e) primul ajutor ; f) utilizarea sistemului de supraveghere şi de legătură cu exteriorul.

Art. 115. La locurile de munca unde se lucreaza în pozitie ortostatica, trebuie asigurate, de regula, mijloace pentru asezarea angajatului cel putin pentru perioade scurte de timp (de exemplu, scaune, banci). Art. 116. Echipamentele tehnice, mesele şi bancurile de lucru trebuie să asigure spatiu suficient pentru sprijinirea comoda şi stabilţ a membrelor inferioare în timpul activitaţii, cu posibilitatea miscarii acestora. Art. 117. Înalţimea planului de lucru pentru pozitia asezat sau ortostatica se stabileăte în functie de distanta optima de vedere, de precizia lucrarii, de caracteristicile antropometrice ale angajatului şi de marimea efortului membrelor superioare, conform tabelului. Art. 118. Pentru evitarea miscarilor de rasucire şi aplecare ale corpului, precum şi a miscarilor foarte ample ale braşelor, trebuie luate masuri de organizare corespunzatoare a fluxului tehnologic, de manipulare corect a materiilor prime şi produselor laechipamentele tehnice la care angajatul intervine direct.

Înăltimea planului de lucru (mm) Pozitia şi tipul de activitate minim maxima

A) Pozitie asezat : a) lucrari cu solicitare vizuala deosebita ;

950 1 100

b) lucrari de precizie ; 850 920 c) lucrari obisnuite de birou ; 720 780 d) lucrari manuale ; 650 700

B) Pozitie ortostatica a) lucrari de precizie 950 1180 b) lucrari de precizie cu piese mici 850 950 c) lucrari care implica mânuire de piese grele

700 900

Art. 119. (Preluare din H.G. 1091/ 2006, Anexa 2 – Privind locurile de muncă aflate deja în folosinţă) (1) Obligaţiile menţionate în prezenta anexă se aplică ori de câte ori caracteristicile locului de muncă, activitatea, împrejurările sau un risc impun acest lucru. (2) Clădirile care adăpostesc locuri de muncă trebuie să aibă o structură şi o rezistenţă corespunzătoare naturii utilizării lor. (3) Instalaţiile electrice trebuie să fie proiectate şi construite astfel încât să nu prezinte pericol de incendiu sau explozie ; lucrătorii trebuie să fie protejaţi în mod adecvat împotriva riscului de accidentare prin atingere directă şi/ sau atingere indirectă. Instalaţiile electrice şi dispozitivele de protecţie trebuie să corespundă tensiunii nominale, condiţiilor exterioare şi competenţei persoanelor care au acces la părţi ale instalaţiei. (4) Căi şi ieşiri de urgenţă :

a) căile şi ieşirile de urgenţă trebuie să rămână în permanenţă libere şi să conducă în mod cât mai direct posibil în aer liber sau în spaţii sigure (trebuie semnalizate în conformitate cu prevederile H.G. 971/ 2006);

b) in caz de pericol, trebuie să fie posibila evacuarea rapidă şi în condiţii cât mai sigure a lucrătorilor de la toate posturile de lucru ;

c) trebuie să existe un număr corespunzător de căi de salvare şi ieşiri de urgenţă ; d) uşile de ieşire în caz de urgenţă trebuie să se deschidă spre exterior ; uşile glisante sau turnante nu sunt

permise în cazul în care acestea au destinaţia de ieşiri de urgenţă ; e) uşile de ieşire de urgenţă nu trebuie să fie încuiate ; f) căile şi ieşirile de urgenţă, precum şi căile de circulaţie şi uşile de acces spre acestea trebuie să fie eliberate de

orice obstacole, astfel încât să poată fi utilizate în orice moment fără dificultate ;



g) căile şi ieşirile de urgenţă care necesită iluminare trebuie prevăzute cu iluminat de siguranţă/ urgenţă de

intensitate suficientă în cazul în care se întrerupe alimentarea cu energie electrică. (5) Detectarea şi prevenirea incendiilor :

a) in funcţie de dimensiunile şi destinaţia clădirilor, de echipamentele pe care acestea le conţin, de proprietăţile fizice şi chimice ale substanţelor prezente şi de numărul maxim potenţial de persoane prezente, locurile de muncă trebuie prevăzute cu dispozitive corespunzătoare pentru stingerea incendiilor şi, dacă este necesar, cu detectoare de incendii şi sisteme de alarmă ;

b) Dispozitivele neautomatizate de stingere a incendiilor trebuie să fie uşor accesibile şi uşor de manevrat (acestea trebuie să fie semnalizate în conformitate cu prevederile H.G. 971/ 2006).

(6) Ventilaţia locurilor de muncă în spaţii închise : a) trebuie luate măsuri pentru a asigura suficient aer proaspăt la locurile de muncă în spaţii închise, avându-se în

vedere metodele de lucru utilizate şi cerinţele fizice impuse lucrătorilor ; b) in cazul utilizării unui sistem de ventilare forţată, acesta trebuie să fie menţinut în stare de funcţionare ; c) orice avarie trebuie semnalizată de un sistem de control, dacă acest lucru este necesar pentru sănătatea

lucrătorilor. (7) Temperatura în încăperi :

a) in timpul programului de lucru, temperatura din încăperile ce conţin posturi de lucru trebuie să fie adecvată organismului uman, ţinându-se seama de metodele de lucru utilizate şi de cerinţele fizice impuse lucrătorilor ;

b) temperatura în camerele de odihnă, încăperile pentru personalul de serviciu permanent, în încăperile sanitare, în cantine şi în încăperile pentru acordarea primului ajutor trebuie să corespundă destinaţiei specifice a acestor încăperi.

(8) Iluminatul natural şi artificial : a) in măsura în care este posibil, locurile de muncă trebuie să aibă iluminat natural suficient şi să fie prevăzut un

iluminat artificial adecvat pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor ; b) locurile de muncă în care lucrătorii sunt în mod deosebit expuşi riscurilor în caz de defecţiune la iluminatul

artificial trebuie să fie prevăzute cu iluminat de siguranţă/ urgenţă de intensitate suficiente ; c) uşile transparente trebuie să fie marcate corespunzător, la înălţimea vederii ; d) uşile şi porţile batante trebuie să fie transparente sau să aibă un panou transparent.

(9) Zone periculoase : a) dacă locurile de muncă includ zone periculoase în care, dată fiind natura activităţii, există riscul căderii

lucrătorului sau a unor obiecte, aceste zone trebuie să fie prevăzute, în măsura în care este posibil, cu dispozitive care să evite pătrunderea lucrătorilor neautorizaţi în aceste zone ;

b) trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru a proteja lucrătorii care sunt autorizaţi să pătrundă în zonele periculoase ; zonele periculoase trebuie marcate clar.

(10) Încăperi şi zone pentru odihnă : a) dacă securitatea sau sănătatea lucrătorilor, în special datorită tipului activităţii sau prezenţei unui numai mai

mare de angajaţi decât cel prevăzut, impun acest lucru, lucrătorilor trebuie să li se pună la dispoziţie încăperi pentru odihnă uşor accesibile sau zone pentru odihni corespunzătoare ; această prevedere nu se aplică dacă lucrătorii sun angajaţi în birouri sau în încăperi de lucru similare care oferă posibilităţi echivalente de relaxare în timpul pauzelor ;

b) incăperile şi zonele pentru odihnă trebui prevăzute cu mese şi scaune cu spătar ; c) in încăperile şi zonele pentru odihnă trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru protecţia nefumătorilor

împotriva disconfortului cauzat de fumul de tutun. (11) Instalaţii sanitare :

a) Lucrătorilor trebuie să li se pună la dispoziţie vestiare corespunzătoare dacă aceştia trebuie să poarte îmbrăcăminte de lucru specială şi dacă, din motive sănătate sau de decenţă, nu li se poate cere să schimbe într-un alt spaţiu ; vestiarele trebuie să fie uşor accesibile şi să aibă capacitate suficientă ; vestiarele trebuie să aibă dotări care să permită fiecărui lucrător să îşi încuie îmbrăcămintea personală în timpul programului de lucru ; dacă este cazul (de exemplu, existenţa substanţelor periculoase, umiditate, murdărie), vestiarele pentru îmbrăcămintea de lucru trebuie să fie separate de vestiarele pentru vestimentaţia şi efectele personale ; trebuie să existe vestiare separate sau o utilizare separată a vestiarelor pentru bărbaţi şi pentru femei.

b) duşuri, cabine de WC-uri şi chiuvete : - locurile de muncă trebuie dotate astfel încât lucrătorii să aibă în apropierea lor : duşuri, dacă natura

activităţii lor impune acest lucru ; locuri speciale prevăzute cu un număr corespunzător de cabine de WC-uri şi chiuvete ;

- duşurile şi chiuvetele trebuie prevăzute cu apă curentă rece (şi apă caldă, dacă este necesar) ; - trebuie prevăzute duşuri separate sau trebuie asigurată utilizarea separată a duşurilor pentru bărbaţi şi

pentru femei ; - trebuie prevăzute cabine de WC-uri separate sau trebuie asigurată utilizarea separată a cabinelor de WC-

uri pentru bărbaţi şi pentru femei. (11) Echipamente de prim ajutor :

- locurile de muncă trebuie dotate cu echipamente de prim ajutor ; - echipamentele trebuie să fie marcate corespunzător şi să fie uşor accesibile.

(12) Locuri de muncă în aer liber (dispoziţii speciale). Când lucrătorii sunt angajaţi la posturi de lucru în aer liber, astfel de posturi de lucru trebuie să fie amenajate pe cât posibil astfel încât aceştia :

a) să fie protejaţi împotriva condiţiilor meteorologice nefavorabile şi, dacă este necesar, împotriva căderii obiectelor ;

c) să nu fie expuşi unui nivel de zgomot dăunător, nici unor influenţe exterioare vătămătoare, cum ar fi gaze, vapori sau praf ;

d) să îşi poată părăsi posturile de lucru rapid în eventualitatea unui pericol sau să poată primi rapid asistenţă;



e) să nu poată aluneca sau cădea.

(13) Principii ergonomice : a) Dimensionarea locului de muncă se realizează în funcţie de particularităţile anatomice, fiziologice, psihologice

ale organismului uman, precum şi de dimensiunile şi caracteristicile echipamentului de muncă, ale mobilierului de lucru, de mişcările şi deplasările lucrătorului în timpul activităţii, de distanţele de securitate, de dispozitivele ajutătoare pentru manipularea maselor, ca şi de necesitatea asigurării confortului psihofizic.

b) Eliminarea poziţiilor forţate, nenaturale, ale corpului lucrătorului şi asigurarea posibilităţilor de modificare a poziţiei în timpul lucrului se realizează prin amenajarea locului de muncă, prin optimizarea fluxului tehnologic şi prin utilizarea echipamentelor de muncă care respectă prevederile reglementărilor în vigoare.

c) Locurile de muncă la care se lucrează în poziţie aşezat se dotează cu scaune concepute corespunzător caracteristicilor antropometrice şi funcţionale ale organismului uman, precum şi activităţii care se desfăşoară, corelându-se înălţimea scaunului cu cea a planului de lucru.

d) La locurile de muncă unde se lucrează în poziţie ortostatică trebuie asigurate, de regulă, mijloace pentru aşezarea lucrătorului cel puţin pentru perioade scurte de timp (de exemplu, scaune, bănci).

f) Echipamentele de muncă, mesele şi bancurile de lucru trebuie să asigure spaţiu suficient pentru sprijinirea comodă şi stabilă a membrelor inferioare în timpul activităţii, cu posibilitatea mişcării acestora.

g) înălţimea planului de lucru pentru poziţia aşezat sau ortostatică se stabileşte în funcţie de distanţa optimă de vedere, de precizia lucrării, de caracteristicile antropometrice ale lucrătorului şi de mărimea efortului membrelor superioare.

Art. 120. (Preluare din O.U.G. 99/ 29.06.2000 – Art. 1, alin. 1, 2) (1) Masurile prevazute de O.U.G. 99/ 29.06.2000 se aplica pentru asigurarea protectiei persoanelor încadrate în munca în perioadele în care, datorita conditiilor meteorologice nefavorabile, se înregistreaza temperaturi extreme. (2) În sensul O.U.G. 99/ 29.06.2000, prin temperaturi extreme se întelege temperaturile exterioare ale aerului, care :

a) depasesc + 37 [ºC] sau, corelate cu conditii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel ; b) scad sub – 20 [ºC] sau, corelate cu conditii de vant intens, pot fi echivalate cu acest nivel.

Art. 121. (Preluare din O.U.G. 99/ 29.06.2000 – Art. 3) (1) În perioadele cu temperaturi extreme angajatorii trebuie sa ia toate masurile prevazute de Lege pentru asigurarea conditiilor de microclimat la locul de munca în limitele prevazute de normele in vigoare. (2) Masurile pentru asigurarea conditiilor de microclimat la locul de munca vor fi stabilite de angajator, împreuna cu

reprezentantii sindicatelor sau, dupa caz, cu reprezentantii alesi ai salariatilor. În unitatile în care functioneaza comitetele de securitate si sanatate în munca masurile vor fi stabilite de acestea.

(3) Pentru asigurarea conditiilor de microclimat la locul de munca în institutii si în unitati finantate din fonduri bugetare si extrabugetare masurile vor fi stabilite de ordonatorii de credite, respectiv de conducatorii institutiilor.

Art. 122. (Preluare din O.U.G. 99/ 29.06.2000 – Art. 4) În perioadele cu temperaturi ridicate extreme, în sensul art. 1 din O.U.G. 99/ 29.06.2000, angajatorii trebuie sa asigure urmatoarele masuri minimale : (1) Pentru ameliorarea conditiilor de munca :

a) reducerea intensitatii si ritmului activitatilor fizice ; b) asigurarea ventilatiei la locurile de munca ; c) alternarea efortului dinamic cu cel static ; d) alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenti de aer.

(2) Pentru mentinerea starii de sanatate a angajatilor : a) asigurarea apei minerale adecvate, cate 2 - 4 litri/ persoana/ schimb ; b) asigurarea echipamentului individual de protectie ; c) asigurarea de dusuri.

Art. 123. (Preluare din O.U.G. 99/ 29.06.2000 – Art. 5) În perioadele cu temperaturi scazute extreme angajatorii trebuie sa asigure urmatoarele masuri minimale pentru mentinerea starii de sanatate a salariatilor care lucreaza în aer liber : a) distribuirea de ceai fierbinte în cantitate de 0,5 - 1 litru/ persoana/ schimb ; b) acordarea de pauze pentru refacerea capacitatii de termoreglare, scop în care se vor asigura spatii fixe sau

mobile cu microclimat corespunzator ; c) asigurarea echipamentului individual de protectie. Art. 124. (Preluare din O.U.G. 99/ 29.06.2000 – Art. 6) (1) Angajatorii care nu pot asigura conditiile prevazute la art. 4 si 5 din O.U.G. 99/ 29.06.2000 vor lua, de comun acord cu reprezentantii sindicatelor sau cu reprezentantii alesi ai salariatilor, dupa caz, urmatoarele masuri :

a) reducerea duratei zilei de lucru ; b) esalonarea pe doua perioade a zilei de lucru : pana la ora 11:00 si dupa ora 17:00, în cazurile prevazute la art.

4 din O.U.G. 99/ 29.06.2000 ; c) întreruperea colectiva a lucrului cu asigurarea continuitatii activitatii în locurile în care aceasta nu poate fi

întrerupta, potrivit prevederilor legale. (2) Masurile prevazute la art. 6, alin. (1) din O.U.G. 99/ 29.06.2000 se vor stabili daca temperaturile extreme se

mentin pe o perioada de cel putin doua zile consecutiv. (3) Perioadele de reducere a duratei zilei de lucru, de esalonare a zilei de lucru sau de întrerupere colectiva a

lucrului se vor stabili o data cu masurile prevazute la art. 6, alin. (1) din O.U.G. 99/ 29.06.2000. (4) În unitatile finantate din fonduri bugetare sau extrabugetare masurile prevazute la art. 6, alin. (1) din O.U.G. 99/

29.06.2000 vor fi stabilite, dupa caz, de ordonatorul de credite sau de conducatorul unitatii. Art. 125. (Preluare din O.U.G. 99/ 29.06.2000 – Art. 7) La aplicarea masurilor prevazute la art. 6 alin. (1) din O.U.G. 99/ 29.06.2000 angajatorii, de comun acord cu reprezentantii sindicatelor sau cu reprezentantii alesi ai salariatilor,



precum si ordonatorii de credite sau conducatorii institutiilor finantate din fonduri extrabugetare, dupa caz, vor stabili modalitatile de recuperare a timpului nelucrat si modalitatile de plata, dupa cum urmeaza :

a) prin recuperarea în urmatoarele 6 luni a timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere colectiva a activitatii, cu mentinerea drepturilor salariale avute anterior ;

b) fara recuperarea timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere a activitatii, dar cu acordarea drepturilor salariale proportional cu timpul efectiv lucrat.

Art. 126. (Preluare din O.U.G. 99/ 29.06.2000 – Art. 8) Pentru prevenirea unor îmbolnaviri determinate de munca în conditii de temperaturi extreme se vor lua urmatoarele masuri :

a) asigurarea de catre angajator a examenului medical la angajare si a controlului medical periodic, urmarind depistarea precoce a contraindicatiilor pentru munca la temperaturi crescute sau scazute ;

b) asigurarea primului ajutor si a transportului la cea mai apropiata unitate sanitara a persoanelor afectate ; c) trecerea, dupa posibilitati, în alte locuri de munca sau reducerea programului de munca pentru persoanele cu

afectiuni, care au contraindicatii privind munca la temperaturi extreme. Art. 127. (Preluare din O.U.G. 99/ 29.06.2000 – Art. 9) Pe durata întreruperii colective a lucrului în conditiile art. 6 alin. (1) lit. c) din O.U.G. 99/ 29.06.2000, contractele individuale de munca ale salariatilor se mentin, iar perioada de întrerupere constituie vechime în munca.

Acordarea E.I.P. (echipamentul individual de prote ctie) si acordarea materialelor igienico-sanitare

Art. 128. (Preluare din H.G. 1048/ 2006 – Art. 4) Echipamentul individual de protecţie trebuie utilizat atunci când riscurile nu pot fi evitate sau limitate suficient prin mijloacele tehnice de protecţie colectivă ori prin măsurile, metodele sau procedurile de organizare a muncii. Art. 129. (Preluare din H.G. 1048/ 2006 – Art. 3, alin. 3) Avand in vedere definitia echipamentelor individuale de protectie (conf art. 5, lit. j) din legea 319/ 2006), sunt excluse din definiţie urmatoarele :

a) îmbrăcămintea de lucru şi uniformele obişnuite care nu sunt proiectate în mod special pentru a proteja securitatea şi sănătatea lucrătorului ;

b) echipamentul folosit de serviciile de urgenţă şi salvare ; c) echipamentul individual de protecţie purtat sau folosit de armată, poliţie ori de alte instituţii de ordine publică ; d) echipamentul individual de protecţie pentru mijloace de transport rutier ; e) echipamentul sportiv ; f) echipamentul de autoapărare sau de descurajare ; g) dispozitivele purtabile pentru detectarea şi semnalizarea riscurilor şi factorilor nocivi.

Art. 130. (Preluare din H.G. 1048/ 2006 – Art. 5, alin. 2) Orice echipament individual de protecţie trebuie să îndeplinească următoarele condiţii :

a) să fie corespunzător pentru riscurile implicate, fără să conducă el însuşi la un risc mărit ; b) să corespundă condiţiilor existente la locul de muncă ; c) să ia în considerare cerinţele ergonomice şi starea sănătăţii lucrătorului ; d) să se potrivească în mod corect persoanei care îl poartă, după toate ajustările necesare.

Art. 131. (Preluare din H.G. 1048/ 2006 – Art. 6) În cazul în care prezenţa unor riscuri multiple impune purtarea simultană a mai multor echipamente individuale de protecţie, aceste echipamente trebuie să fie compatibile şi să îşi păstreze eficacitatea în raport cu riscul/ riscurile respectiv/ respective. Art. 132. (Preluare din H.G. 1048/ 2006 – Art. 7) Condiţiile de utilizare a echipamentului individual de protecţie, în special durata purtării, sunt determinate în funcţie de gravitatea riscului, frecvenţa expunerii la risc, caracteristicile postului de lucru al fiecărui lucrător şi de performanţa echipamentului individual de protecţie si sunt stabilite de angajator cu consultarea lucratorului/ lucratorilor desemnati, serviciul intern de prevenire, serviciul extern de prevenire, reprezentantii lucratorilor, lucratorilor. Art. 133. (Preluare din H.G. 1048/ 2006 – Art. 8) (1) Echipamentul individual de protecţie este, în principiu, destinat purtării de către o singură persoană. (2) Dacă împrejurările impun purtarea echipamentului individual de protecţie de către mai multe persoane, se iau măsuri corespunzătoare pentru a se asigura că această utilizare nu creează diferiţilor utilizatori nicio problemă de sănătate sau de igienă. Art. 134. (Preluare din H.G. 1048/ 2006 – Art. 9) În cadrul întreprinderii şi/ sau unităţii trebuie să se furnizeze şi să fie disponibile informaţii adecvate privind fiecare echipament individual de protecţie impus în conformitate cu art. 5 şi 6 din H.G. 1048/ 2006. Art. 135. (Preluare din H.G. 1048/ 2006 – Art. 10) (1) Echipamentul individual de protecţie se distribuie gratuit de angajator, care asigură buna sa funcţionare şi o stare de igienă satisfăcătoare prin intermediul întreţinerii, reparării şi înlocuirilor necesare. (2) Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei poate stabili dispoziţii pe baza cărora să se impună ca lucrătorul să contribuie la costul unui anumit echipament individual de protecţie, în situaţiile în care utilizarea echipamentului nu este exclusiv pentru locul de muncă. Art. 136. (Preluare din H.G. 1048/ 2006 – Art. 11) Angajatorul informează mai întâi lucrătorul despre riscurile împotriva cărora îl protejează purtarea echipamentului individual de protecţie. Art. 137. (Preluare din H.G. 1048/ 2006 – Art. 12) Angajatorul asigură instruirea lucrătorului şi, dacă este cazul, organizează antrenamente pentru modul de purtare a echipamentului individual de protecţie. Art. 138. (Preluare din H.G. 1048/ 2006 – Art. 13) (1) Echipamentul individual de protecţie poate fi utilizat numai în scopurile specificate şi în conformitate cu fişa de instrucţiuni, cu excepţia împrejurărilor specifice şi excepţionale.



(2) Instrucţiunile trebuie să fie pe înţelesul lucrătorilor. Art. 139. (Preluare din H.G. 1048/ 2006 – Art. 14) (1) Înainte de a alege echipamentul individual de protecţie, angajatorul trebuie să evalueze dacă echipamentul individual de protecţie pe care intenţionează să îl folosească îndeplineşte cerinţele H.G. 1048/ 2006 – art. 5, 6. (2) Această evaluare cuprinde :

a) analiza şi evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate prin alte mijloace ; b) definirea caracteristicilor pe care trebuie să le posede echipamentul individual de protecţie pentru a fi eficace

împotriva riscurilor prevăzute la lit. a), luându-se în considerare orice riscuri pe care le poate crea echipamentul în sine ;

c) compararea caracteristicilor echipamentului individual de protecţie disponibil cu caracteristicile prevăzute la lit. b).

Art. 140. (Preluare din Ordinul 427/ 2002 - Anexa 2) Trusele sanitare de acordare a primului ajutor medical vor fi folosite astfel : (1) Activităţi industriale, agricole şi de prestări de servicii :

a) în secţii de activitate cu mai mult de 5 persoane - una la cel mult 25 de persoane ; b) activităţi cu locuri de muncă dispersate, indiferent de numărul de angajaţi ; c) mijloace de transport în comun, altele decât auto.

(2) Activitate de comerţ : a) spaţii comerciale care permit accesul direct al clienţilor la mărfurile expuse ; b) spaţii comerciale organizate pe subunităţi pentru prezentare şi desfacere ; c) pieţe agroalimentare ; d) staţii de distribuire a carburanţilor.

(3) Activităţi de învăţământ, proiectare-cercetare : a) grădiniţe, şcoli, alte instituţii de învăţământ care nu dispun de cabinet medical propriu - cel puţin una la 50 de

elevi ; b) ateliere şcolare, săli de sport; c) cămine şi internate ; d) alte activităţi de proiectare-cercetare - cel puţin una la 25 de persoane.

(4) Activităţi culturale şi recreative : a) săli de spectacole - una la cel puţin 100 de locuri ; b) săli de sport sau de întreţinere fizică, altele decât cele din instituţiile de învăţământ ; c) cluburi, alte spaţii pentru activităţi de divertisment cu cel puţin 10 locuri ; d) baruri, restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, unităţi agroturistice.

Art. 141. (Preluare din Ordinul 427/ 2002 - Anexa 3) Continutul minim obligatoriu al trusei sanitare :

Denumirea materialului Nr. bucati - Cutie din material plastic, etanşă, cu colţuri rotunjite 1 buc - Foarfece cu vârfuri boante 1 buc - Garou 50 cm 1 buc - Deschizător de gură din material plastic 1 buc - Dispozitiv de respiraţie gură la gură 1 buc - Pipă Guedel mărimea 4 1 buc - Pipă Guedel mărimea 10 1 buc - Mănuşi de examinare, pereche 4 buc - Pahare de unică folosinţă 5 buc - Batiste de hârtie cu soluţie dezinfectantă 10 buc - Aţele din material plastic 2 buc - Feşi din tifon mici 5 cm/ 4 m 5 buc - Feşi din tifon mari 10 cm/ 5 m 3 buc - Bandaj triunghiular l = 80 mm 2 buc - Vată hidrofilă sterilă, pachet A 50 g 2 buc - Ace de siguranţă 12 buc - Leucoplast 5 cm/ 3 m 1 buc - Leucoplast 2,5 cm/ 2,5 m 1 buc - Alcool sanitar 200 ml 1 buc - Comprese sterile 10 cm/ 8 cm x 10 buc 10 buc - Pansament individual 2 cm/ 6 cm 10 buc - Pansament cu rivanol 6 cm/ 10 cm 5 buc - Plasture 6 cm/ 50 cm 1 buc - Creion 1 buc - Caiet a 50 de pagini 1 buc - Broşură cu instrucţiuni de prim ajutor 1 buc - Rivanol soluţie 10/00, 200 ml 1 buc - Apă oxigenată sau perogen 1 buc - Alcool iodat 200 ml 1 buc



Semnalizarea

Art. 142. (Preluare din H.G. 971/ 2006 Art. 2) Cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/ sau de sănătate la locul de muncă nu se aplică semnalizării prevăzute de reglementările referitoare la introducerea pe piaţă a substanţelor şi preparatelor periculoase, a produselor şi/sau a echipamentelor, cu excepţia cazului în care aceste reglementări fac referire în mod expres la acest lucru. Art. 143. (Preluare din H.G. 971/ 2006 Art. 3) Cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/ sau de sănătate la locul de muncă nu se aplică semnalizării utilizate în reglementarea traficului rutier, feroviar, fluvial, maritim şi aerian. Art. 144. (Preluare din H.G. 971/ 2006 Art. 5) Pentru aplicarea H.G. 971/ 2006 expresiile de mai jos semnifică după cum urmează :

a) semnalizare de securitate şi/ sau de sănătate - semnalizarea care se referă la un obiect, o activitate sau o situaţie determinată şi furnizează informaţii ori cerinţe referitoare la securitatea şi/sau sănătatea la locul de muncă, printr-un panou, o culoare, un semnal luminos ori acustic, o comunicare verbală sau un gest-semnal, după caz ;

b) semnal de interzicere - semnalul prin care se interzice un comportament care ar putea atrage sau cauza un pericol ;

c) semnal de avertizare - semnalul prin care se avertizează asupra unui risc sau unui pericol ; d) semnal de obligativitate - semnalul prin care se indică adoptarea unui comportament specific ; e) semnal de salvare sau de prim ajutor - semnalul prin care se dau indicaţii privind ieşirile de urgenţă ori

mijloacele de prim ajutor sau de salvare ; f) semnal de indicare - semnalul prin care se furnizează alte indicaţii decât cele prevăzute la lit. b) si e) ; g) panou - semnalul care, prin combinarea unei forme geometrice, a unor culori şi a unui simbol sau a unei

pictograme, furnizează o indicaţie specifică, a cărui vizibilitate este asigurată prin iluminare de intensitate suficientă ;

h) panou suplimentar - panoul utilizat împreună cu un panou descris la lit. g), care furnizează informaţii suplimentare ;

i) culoare de securitate - culoarea căreia îi este atribuită o semnificaţie specifică ; j) simbol sau pictogramă - imaginea care descrie o situaţie sau indică un comportament specific şi care este

utilizată pe un panou ori pe o suprafaţă luminoasă ; j) semnal luminos - semnalul emis de un dispozitiv realizat din materiale transparente sau translucide, iluminate

din interior ori din spate, astfel încât să se creeze o suprafaţă luminoasă ; k) semnal acustic - semnalul sonor codificat, emis şi difuzat de un dispozitiv realizat în acest scop, fără folosirea

vocii umane sau artificiale ; l) comunicare verbală - mesajul verbal predeterminat, comunicat prin voce umană sau artificială ; m) gest-semnal - mişcarea şi/sau poziţia braţelor şi/sau a mâinilor într-o formă codificata, având ca scop ghidarea

persoanelor care efectuează manevre ce constituie un risc sau un pericol pentru lucrători. Art. 145. (Preluare din H.G. 971/ 2006 Art. 6) (1) Atunci când riscurile nu pot fi evitate sau reduse suficient prin mijloace tehnice de protecţie colectivă ori prin măsuri, metode sau procedee de organizare a muncii, angajatorul trebuie să prevadă semnalizarea de securitate şi/ sau de sănătate la locul de muncă şi să verifice existenţa acesteia. (2) Pentru alegerea semnalizării adecvate, angajatorul trebuie să ia în considerare orice evaluare a riscurilor realizată în conformitate cu Art. 7 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 319/ 2006. Art. 146. (Preluare din H.G. 971/ 2006 - Anexa 1) Cerinte minime generale privind semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă. Modalităţi de semnalizare :

a) Semnalizare permanentă : • Semnalizarea referitoare la o interdicţie, un avertisment sau o obligaţie, precum şi semnalizarea privind

localizarea şi identificarea mijloacelor de salvare ori prim ajutor trebuie să se realizeze prin utilizarea panourilor permanente. Trebuie să se folosească panouri şi/ sau o culoare de securitate pentru semnalizarea permanentă destinată localizării şi identificării materialelor şi echipamentelor de prevenire şi stingere a incendiilor.

• Locurile în care există risc de coliziune cu obstacole şi de cădere a persoanelor trebuie să fie semnalizate permanent cu o culoare de securitate şi/ sau cu panouri.

• Căile de circulaţie trebuie să fie marcate permanent cu o culoare de securitate. b) Semnalizarea ocazională :

• Când împrejurările o impun, trebuie să se folosească semnale luminoase, semnale acustice şi/sau comunicare verbală, ţinându-se seama de interşanjabilitatea şi combinaţiile prevăzute la pct. 3, pentru semnalizarea pericolelor, mobilizarea persoanelor pentru o acţiune specifică, precum şi pentru evacuarea de urgenţă a persoanelor.

• Orientarea persoanelor care efectuează manevre ce presupun un risc sau un pericol trebuie să se realizeze, în funcţie de împrejurări, printr-un gest-semnal şi/ sau prin comunicare verbală.

c) Interşanjabilitatea şi combinarea semnalizărilor : • Dacă eficienţa este aceeaşi, se poate alege între următoarele : - o culoare de securitate sau un panou, pentru a marca locurile cu obstacole ori denivelări ; - semnale luminoase, semnale acustice sau comunicare verbală ; - gesturi-semnal sau comunicare verbală. • Pot fi utilizate împreună următoarele modalităţi de semnalizare : - semnal luminos şi semnal acustic; - semnal luminos şi comunicare verbală;



- gest-semnal şi comunicare verbală.

d) Mijloacele şi dispozitivele de semnalizare trebuie, după caz, să fie curăţate, întreţinute, verificate, reparate periodic şi, dacă este necesar, înlocuite astfel încât să se asigure menţinerea calităţilor lor intrinseci şi/ sau funcţionale.

e) Semnalele luminoase şi acustice trebuie să facă obiectul unei verificări a bunei lor funcţionări şi a eficienţei lor reale, înainte de punerea în funcţiune şi, ulterior, prin verificări periodice.

f) Trebuie să fie luate măsuri adecvate suplimentare sau de înlocuire în cazul în care auzul sau vederea lucrătorilor în cauză este limitată, inclusiv datorită purtării echipamentelor individuale de protecţie.

g) Instrucţiunile din tabelul de mai jos se aplică tuturor mijloacelor de semnalizare care conţin o culoare de securitate :

Culoare Semnifica ţie sau scop Indica ţii şi preciz ări

Semnal de interdicţie Atitudini periculoase

Pericol-alarmă Stop, oprire, dispozitiv de oprire de urgenţă Evacuare

Roşu Materiale şi echipamente de prevenire şi stingere a incendiilor

Identificare şi localizare

Galben sau galben-oranj Semnal de avertizare Atenţie, precauţie

Verificare

Albastru Semnal de obligaţie Comportament sau acţiune specifică Obligaţia purtării echipamentului individual de protecţie

Semnal de salvare sau de prim ajutor

Uşi, ieşiri, căi de acces, echipamente, posturi, încăperi Verde

Situaţie de securitate Revenire la normal Art. 147. (Preluare din H.G. 971/ 2006 - Anexa 2) Cerinte minime generale privind panourile de semnalizare. (1) Caracteristici intrinseci :

a) forma şi culorile panourilor sunt definite la alin. (3), în funcţie de obiectul lor specific, respectiv panouri de interzicere, avertizare, obligativitate, salvare sau de prim ajutor, precum şi panouri privind materiale şi echipamente de stingere a incendiilor ;

b) pictogramele trebuie să fie cât mai simple posibil şi trebuie evitate detaliile inutile ; c) pictogramele utilizate pot fi uşor diferite sau mai detaliate decât cele prezentate la alin. (3), cu condiţia ca

semnificaţia lor să rămână neschimbată şi nicio diferenţă sau adaptare să nu provoace confuzie asupra semnificaţiei ;

d) panourile trebuie confecţionate dintr-un material cât mai rezistent la şocuri, intemperii şi agresiuni cauzate de mediul ambiant ;

e) dimensiunile şi caracteristicile colorimetrice şi fotometrice ale panourilor trebuie să asigure o bună vizibilitate şi înţelegere a mesajului acestora.

(2) Condiţii de utilizare : a) panourile trebuie instalate, în principiu, la o înălţime corespunzătoare, orientate în funcţie de unghiul de vedere,

ţinându-se seama de eventualele obstacole, fie la intrarea într-o zonă în cazul unui risc general, fie în imediata apropiere a unui risc determinat sau a obiectului ce trebuie semnalat, şi într-un loc bine iluminat, uşor accesibil şi vizibil ;

b) in cazul în care condiţiile de iluminare naturală sunt precare, trebuie utilizate culori fosforescente, materiale reflectorizante sau iluminare artificială ;

c) panoul trebuie înlăturat când situaţia care îl justifică nu mai există. (3) Panouri utilizate ; panouri de interdicţie ; caracteristici intrinseci :

a) formă rotundă; b) pictogramă neagră pe fond alb, margine şi bandă diagonală roşii (partea roşie trebuie să ocupe cel puţin 35%

din suprafaţa panoului).



FUMATUL INTERZIS FUMATUL SI FOCUL

DESCHIS INTERZISE INTERZIS ACCESUL

PIETONILOR INTERZISA STINGEREA

CU APA

ACCESUL INTERZIS PERSOANELOR NEAUTORIZATE

INTERZIS

VEHICULELOR DE MANIPULAT MARFA

APA NEPOTABILA A NU SE ATINGE A NU SE INTRODUCE MANA

DEPOZITAREA INTERZISA

ACCESUL ANIMALELOR

INTERZIS INTERZIS URCATUL PE

RAFTURI

INTERZISA STATIONAREA SUB SARCINA RIDICATA

INTERZIS

TRANSPORTUL DE PERSOANE CU

MIJLOACELE DE RIDICAT

INTERZIS URCAREA PE TRANSPALETA

INTERZIS ATINGEREA CABLURILOR

UTILIZAREA TELEFONULUI MOBIL

INTERZIS ACCESUL INTERZIS

INTERZIS ACCESUL

CU INGHETATA INTERZIS CALCAREA INTERZIS CONSUMUL DE ALIMENTE

INTERZIS FOTOGRAFIATUL INTERZIS ACCESUL



NU ATINGE ! PERICOL DE ELECTROCUTARE

UTILIZAREA ASCENSOARELOR

INTERZISA

PULVERIZAREA CU APA INTERZISA

(4) Panouri utilizate ; panouri de avertizare ; caracteristici intrinseci : a) formă triunghiulară ; b) pictogramă neagră pe fond galben, margine neagră (partea galbenă trebuie să acopere cel puţin 50 % din

suprafaţa panoului).

MATERIALE

INFLAMABILE MATERIALE EXPLOZIVE MATERIALE TOXICE MATERIALE COROZIVE MATERIALE

RADIOACTIVE

GREUTATI

SUSPENDATE VEHICULE DE MANIPULARE PERICOL ELECTRIC PERICOL GENERAL RADIATII LASER

PERICOL DE IMPIEDICARE

CAMP MAGNETIC PUTERIC

RADIATII NEIONIZANTE

MATERIALE COMBUSTIBILE ATENTIE SCARI

RISC BILOGIC CADERE CU

DENIVELARE ATENTIE ! PERICOL DE

PRINDERE A MAINII ATENTIE ! BATERII SI

ACUMULATORI ATENTIE TUBURI SUB

PRESIUNE

ATENTIE ! PERICOL DE

PRINDERE A MAINII TEMPERATURI

SCAZUTE

ATENTIE TEMPERATURA

RIDICATA

ATENTIE TEMPERATURA

RIDICATA

ATENTIE TEMPERATURA

RIDICATA



ATENTIE ! PERICOL

ARC ELECTROMAGNETIC

ATENTIE ! PERICOL DE STRIVIRE

ATENTIE ! PERICOL DE ALUNECARE

MATERIALE NOCIVE SAU IRITANTE

ATENTIE ! PERICOL DE CADERE

c) Panoul "Materiale inflamabile" se utilizează şi în lipsa unui panou specific pentru temperaturi înalte.

d) Fondul panoului "Materiale nocive sau iritante" poate fi în mod excepţional de culoare portocalie, dacă această culoare se justifică în raport cu un panou similar existent privind circulaţia rutieră.

(5) Panouri utilizate ; panouri de obligativitate ; caracteristici intrinseci : a) formă rotundă ; b) pictogramă albă pe fond albastru (partea albastră trebuie să ocupe cel puţin 50 %

din suprafaţa panoului).

PROTECTIA VEDERII

OBLIGATORIE PROTECTIA CAPULUI

OBLIGATORIE PROTECŢIA AUZULUI

OBLIGATORIE

PROTECTIA CAILOR RESPIRATORII OBLIGATORIE

PROTECTIA PICIOARELOR OBLIGATORIE

PROTECTIA MAINILOR

OBLIGATORIE

PROTECTIA CORPULUI

OBLIGATORIE

PROTECTIA FETEI OBLIGATORIE

PROTECTIA INDIVIDUALA

IMPOTRIVA CADERII OBLIGATORIE

PASAJ OBLIGATORIU PENTRU PIETONI

OBLIGATIE GENERALA SURSA DE APA

OBLIGATORIU PURTARE

INCALTAMINTE ELECTROIZOLANTA

OBILATORILU PENTRU PERSOANE CU

HANDICAP LOC DE FUMAT

DIRECTIE DE URMAT PROTECTIA CAPULUI, OCHILOR SI AUZULUI

OBLIGATORIE

PURTAREA MASTILOR OBLIGATORIE

SPALAREA MAINILOR OBLIGATORIE

PROTECTIA CAPULUI SI A OCHILOR OBLIGATORIE



ECIPAMENT

OBLIGATORIU MANUSI OBLIGATORIU PURATREA

CENTURILOR OBLIGATORIE

PROTECTIA IMPOTRIVA CADERII OBLIGATORIE

PROTECTII OBLIGATORII

FOLOSITI CREMELE DE

PROTECTIE DIRECTIE DE URMAT DIRECTIE DE URMAT DIRECTIE DE URMAT (MOD DE ACCES)

PROTECTIA CAPULUI SI RESPIRATIEI OBLIGATORIE

(6) Panouri utilizate ; panouri de salvare şi acordarea primului ajutor ; caracteristici intrinseci : a) formă dreptunghiulară sau pătrată ; b) pictogramă albă pe fond verde (partea verde trebuie să acopere cel puţin 50 % din suprafaţa panoului).

DIRECTIE DE

URMAT

TELEFON PENTRU PRIM AJUTOR SAU SALVARE

TELEFON PENTRU PRIM AJUTOR SAU SALVARE

BRANCARDA PUNCT MEDICAL DUS DE SECURITATE

LOC DE ADUNARE IN CAZ DE EVACUARE

CURATIREA OCHILOR

CENTRU DE PRIM AJUTOR

MIJLOC DE AJUTOR - SCARA

CALE SI ACCES DE EVACUARE

CALE SI ACCES DE EVACUARE –

PE SCARI

CALE SI ACCES DE EVACUARE –

PE SCARI

CALE SI ACCES DE EVACUARE

(7) Panouri privind materialele sau echipamentele necesare pentru prevenirea şi stingerea incendiilor ; caracteristici intrinseci :

a) formă dreptunghiulară sau pătrată ; b) pictogramă albă pe fond roşu (partea roşie trebuie să acopere cel puţin 50 % din suprafaţa panoului).

SCARA HIDRANT INTERIOR STINGATOR TELEFON

INCENDIU INSTALATIE DE STINGERE

A INCENDIILOR



DIRECTIE DE URMAT HIDRANT

Art. 148. (Preluare din H.G. 971/ 2006 - Anexa 4) Cerinte minime privind identificarea şi localizarea echipamentelor destinate prevenirii şi stingerii incendiilor. (1) Echipamentele folosite la prevenirea şi stingerea incendiilor trebuie identificate prin utilizarea unei anumite culori pentru echipament şi prin amplasarea unui panou de localizare şi/ sau prin utilizarea unei culori specifice pentru locul unde se află echipamentele respective ori punctele de acces la acestea. (2) Aceste echipamente se identifică prin culoarea roşie. Suprafaţa roşie trebuie să fie suficient de mare pentru a permite identificarea rapidă a echipamentului. OBSERVATII : Acest capitol se va completa, după caz cu prescripţiile minime privind semnalel luminoase, semnalele acustice, comunicarea verbală, gesturile semnal. Art. 149. (Preluare din H.G. 971/ 2006 - Anexa 5) (1) Semnalizarea obstacolelor şi a locurilor periculoase : a) Marcarea locurilor cu risc de lovire de un obstacol şi de cădere a obiectelor şi persoanelor se face în interiorul zonelor construite ale întreprinderii, în care lucrătorii au acces în cursul activităţii lor, prin culoarea galbenă alternativ cu culoarea neagră sau culoarea roşie alternativ cu culoarea albă. b) Dimensiunile marcajului trebuie să ţină seama de dimensiunile obstacolului sau ale locului periculos semnalat. c) Benzile galben-negre sau roşu-albe trebuie să fie înclinate la circa 45° şi să aibă dimensiunile aproximativ egale. d) Exemplu :

(2) Marcarea căilor de circulaţie :

d) Căile de circulaţie a vehiculelor trebuie marcate clar prin benzi continue, având o culoare perfect vizibilă, de preferinţă albă sau galbenă, ţinându-se seama de culoarea solului, în cazul în care destinaţia şi echipamentul încăperilor impun acest lucru pentru protecţia lucrătorilor.

e) Benzile trebuie amplasate astfel încât să se ţină seama de distanţele de securitate necesare între vehiculele care pot circula în zonă şi orice obiect aflat în apropiere, precum şi între pietoni şi vehicule.

f) Căile permanente de circulaţie situate în exterior, în zonele construite, trebuie marcate la fel. Fac excepţie cele care sunt prevăzute cu trotuare sau bariere corespunzătoare.

Art. 150. (Preluare din H.G. 971/ 2006 - Anexa 6) Cerintele minime privind semnalele luminoase ; caracteristici intrinseci : (1) Lumina emisă de un semnal trebuie să producă un contrast luminos adecvat mediului, în funcţie de condiţiile de utilizare prevăzute, fără să antreneze fenomenul de orbire, prin intensitate prea puternică, sau vizibilitate redusă, ca urmare a iluminării insuficiente. (2) Suprafaţa luminoasă care emite un semnal poate avea o culoare uniformă sau poate conţine o pictogramă pe un fond determinat. (3) Culoarea uniformă trebuie să corespundă tabelului de culori şi semnificaţiei acestora care figurează la anexa nr. 1, punctul 4 din H.G. 971/ 2006. (4) Atunci când semnalul conţine o pictogramă, aceasta trebuie să fie în conformitate cu cerinţele corespunzătoare prevăzute în anexa nr. 2 din H.G. 971/ 2006. (5) Reguli specifice de utilizare :

g) Dacă un dispozitiv poate emite atât un semnal continuu, cât şi unul intermitent, semnalul intermitent va fi utilizat pentru a indica, în raport cu semnalul continuu, un nivel mai ridicat de pericol sau o urgenţă mai mare de intervenţie ori de acţiune solicitată sau impusă. Durata fiecărui impuls luminos şi frecvenţa impulsurilor unui semnal luminos intermitent trebuie stabilite astfel încât : - să asigure o bună percepţie a mesajului ; - să evite orice confuzie, atât între diferitele semnale luminoase, cât şi cu un semnal luminos continuu.

Fig. 1. Mijloc de imprejmuire sistem bariera



c) Dacă un semnal luminos intermitent este utilizat în locul unui semnal acustic sau în completarea acestuia, codul

semnalului luminos trebuie să fie identic. d) Un dispozitiv care emite un semnal luminos utilizabil în caz de pericol grav trebuie să fie supravegheat în mod

special sau să fie prevăzut cu un bec de rezervă. Art. 151. (Preluare din H.G. 971/ 2006 - Anexa 7) Cerintele minime privind semnalele acustice ; caracteristici intrinseci : (1) Un semnal acustic trebuie:

a) să aibă un nivel sonor considerabil mai înalt faţă de zgomotul ambiant, astfel încât să poată fi auzit, fără să fie excesiv sau supărător;

b) să poată fi recunoscut uşor, în special după durata impulsurilor, distanţa dintre impulsuri sau grupuri de impulsuri, şi să poată fi diferenţiat uşor de orice alt semnal acustic şi de zgomotele ambientale.

(2) Dacă un dispozitiv poate emite un semnal acustic atât cu frecvenţă variabilă, cât şi cu frecvenţă constantă, frecvenţa variabilă va fi utilizată pentru a indica, în raport cu frecvenţa constantă, un nivel mai ridicat de pericol, o urgenţă crescută de intervenţie sau o acţiune impusă/solicitată. (3) Codul care trebuie utilizat : Sunetul semnalului de evacuare trebuie să fie continuu. Art. 152. (Preluare din H.G. 971/ 2006 - Anexa 8) Cerintele minime privind comunicarea verbala ; caracteristici intrinseci : (1) Comunicarea verbală se stabileşte între un vorbitor sau un emiţător şi unul ori mai mulţi auditori, sub forma unui limbaj format din texte scurte, grupuri de cuvinte şi/sau cuvinte izolate, eventual codificate. (2) Mesajele verbale trebuie să fie cât mai scurte, simple şi clare. (3) Calităţile de comunicare ale vorbitorului şi facultăţile auditive ale auditorilor trebuie să asigure o comunicare verbală sigură. (4) Comunicarea verbală poate fi directă, utilizând vocea umană, sau indirectă, prin voce umană ori artificială, difuzată prin oricare mijloc corespunzător. (5) Reguli specifice de utilizare

a) Persoanele implicate trebuie să cunoască bine limbajul utilizat, pentru a putea pronunţa şi înţelege corect mesajul verbal şi pentru a adopta, în consecinţă, comportamentul corespunzător în domeniul securităţii şi/sau al sănătăţii.

b) Dacă comunicarea verbală este utilizată în locul sau complementar unui gest-semnal, trebuie folosite cuvinte-cod, ca de exemplu :

start - pentru a indica începerea comenzii; stop - pentru a întrerupe sau a termina o mişcare; opreşte - pentru a opri operaţiunea; ridică - pentru a ridica o greutate; coboară - pentru a coborî o greutate; înainte înapoi dreapta stânga

- sensul mişcărilor respective trebuie coordonate, când este cazul, cu gesturile de semnalizare corespunzătoare;

pericol - pentru a solicita oprirea de urgenţă; repede - pentru a accelera o mişcare, din motive de securitate.

Prezentarea factorilor de risc de accidentare şi îmboln ăvire profesional ă în sistemul

de munc ă

Art. 153. Sarcina de munca şi activităţile corespunzătoare se vor organiza astfel încât exigenţele profesionale determinate de natura şi caracteristicile sarcinilor de muncă de specificul mediului de muncă (inclusiv mediul psiho-social), de interacţiunea operator-echipament tehnic şi de relaţiile interumane, să corespund capacităţilor fizice, fiziologice şi psihologice ale angajaţilor asigurându-se astfel solicitări profesionale în limite normale, confort fizic şi psihic, condiţii de securitate şi sănătate în muncă. Art. 154. (Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Executarea contractului individual de munca - Art. 37) Drepturile şi obligaţiile privind relaţiile de munca dintre angajator şi salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractelor colective de munca şi al contractelor individuale de munca. Art. 155. (Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Executarea contractului individual de munca - Art. 38) Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate. Art. 156. (Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Executarea contractului individual de munca - Art. 39) (1) Salariatul are, în principal, următoarele drepturi:

a) dreptul la salarizare pentru munca depusa ; b) dreptul la repaus zilnic şi săptămânal ; c) dreptul la concediu de odihna anual ; d) dreptul la egalitate de sanse şi de tratament ; e) dreptul la demnitate în munca ; f) dreptul la securitate şi sănătate în munca ; g) dreptul la acces la formarea profesională ; h) dreptul la informare şi consultare ;



i) dreptul de a lua parte la determinarea şi ameliorarea condiţiilor de munca şi a mediului de munca ; j) dreptul la protecţie în caz de concediere ; k) dreptul la negociere colectivă şi individuală ; l) dreptul de a participa la acţiuni colective ; m) dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat.

(2) Salariatului îi revin, în principal, următoarele obligaţii : a) obligaţia de a realiza norma de munca sau, după caz, de a îndeplini atribuţiile ce îi revin conform fisei postului ; b) obligaţia de a respecta disciplina muncii ; c) obligaţia de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de munca aplicabil,

precum şi în contractul individual de munca ; d) obligaţia de fidelitate fata de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu ; e) obligaţia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate a muncii în úntate ; f) obligaţia de a respecta secretul de serviciu.

Art. 157. (Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Executarea contractului individual de munca - Art. 40) (1) Angajatorul are, în principal, următoarele drepturi :

a) sa stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii ; b) sa stabilească atribuţiile corespunzătoare pentru fiecare salariat, în condiţiile legii şi/sau în condiţiile contractului

colectiv de munca aplicabil, încheiat la nivel naţional, la nivel de ramura de activitate sau de grup de unităţi ; c) sa dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalitatii lor ; d) sa exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu ; e) sa constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi sa aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului

colectiv de munca aplicabil şi regulamentului intern. (2) Angajatorului în revin, în principal, următoarele obligaţii :

a) sa informeze salariaţii asupra condiţiilor de munca şi asupra elementelor care privesc desfăşurarea relaţiilor de munca ;

b) sa asigure permanent condiţiile tehnice şi organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de munca şi condiţiile corespunzătoare de munca ;

c) sa acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil şi din contractele individuale de munca ;

d) sa comunice periodic salariaţilor situaţia economică şi financiară a unităţii, cu excepţia informaţiilor sensibile sau secrete, care, prin divulgare, sunt de natura sa prejudicieze activitatea unităţii. Periodicitatea comunicărilor se stabileşte prin negociere în contractul colectiv de munca aplicabil ;

e) sa se consulte cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor în privinta deciziilor susceptibile sa afecteze substanţial drepturile şi interesele acestora ;

f) sa plătească toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa, precum şi sa retina şi sa vireze contribuţiile şi impozitele datorate de salariaţi, în condiţiile legii ;

g) sa înfiinţeze registrul general de evidenta a salariaţilor şi sa opereze înregistrările prevăzute de lege ; h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului ; i) sa asigure confidenţialitatea datelor cu caracter personal ale salariaţilor.

Art. 158. (Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Durata timpului de munca - Art. 108) Timpul de munca reprezintă timpul pe care salariatul îl foloseşte pentru îndeplinirea sarcinilor de munca. Art. 159. (Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Durata timpului de munca - Art. 109) (1) Pentru salariaţii angajaţi cu norma intreaga durata normală a timpului de munca este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe saptamana. (2) În cazul tinerilor în varsta de pana la 18 ani durata timpului de munca este de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe saptamana. Art. 160. (Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Durata timpului de munca - Art. 110) (1) Repartizarea timpului de munca în cadrul săptămânii este, de regula, uniforma, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu doua zile de repaus. (2) În funcţie de specificul unităţii sau al muncii prestate, se poate opta şi pentru o repartizare inegala a timpului de munca, cu respectarea duratei normale a timpului de munca de 40 de ore pe saptamana. Art. 161. (Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Durata timpului de munca - Art. 111) (1) Durata maxima legală a timpului de munca nu poate depăşi 48 de ore pe saptamana, inclusiv orele suplimentare. (2) Prin excepţie, durata timpului de munca, ce include şi orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe saptamana, cu condiţia ca media orelor de munca, calculată pe o perioada de referinta de 3 luni calendaristice, sa nu depăşească 48 de ore pe saptamana. (2^1) Pentru anumite sectoare de activitate, unităţi sau profesii stabilite prin contractul colectiv de munca unic la nivel naţional, se pot negocia, prin contractul colectiv de munca la nivel de ramura de activitate aplicabil, perioade de referinta mai mari de 3 luni, dar care sa nu depăşească 12 luni. (2^2) La stabilirea perioadelor de referinta prevăzute la alin. (2) şi (2^1) nu se iau în calcul durata concediului de odihna anual şi situaţiile de suspendare a contractului individual de munca. (3) Prevederile alin. (1), (2) şi (2^1) nu se aplica tinerilor care nu au împlinit varsta de 18 ani. Art. 162. (Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Durata timpului de munca - Art. 112) (1) Pentru anumite sectoare de activitate, unităţi sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durata zilnica a timpului de munca mai mica sau mai mare de 8 ore. (2) Durata zilnica a timpului de munca de 12 ore va fi urmată de o perioada de repaus de 24 de ore. Art. 163. (Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Durata timpului de munca - Art. 113) (1) Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 40 de ore, precum şi în cadrul săptămânii de lucru comprimate va fi negociat prin contractul colectiv de munca la nivelul angajatorului sau, în absenta acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern. (2) Programul de lucru inegal poate funcţiona numai dacă este specificat expres în contractul individual de munca.



Art. 164. (Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Durata timpului de munca - Art. 114) Programul de munca şi modul de repartizare a acestuia pe zile sunt aduse la cunostinta salariaţilor şi sunt afişate la sediul angajatorului. Art. 165. (Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Durata timpului de munca - Art. 115) (1) Angajatorul poate stabili programe individualizate de munca, cu acordul sau la solicitarea salariatului în cauza, dacă aceasta posibilitate este prevăzută în contractele colective de munca aplicabile la nivelul angajatorului sau, în absenta acestora, în regulamentele interne. (2) Programele individualizate de munca presupun un mod de organizare flexibil a timpului de munca. (3) Durata zilnica a timpului de munca este împărţită în doua perioade : o perioada fixa în care personalul se afla simultan la locul de munca şi o perioada variabila, mobila, în care salariatul îşi alege orele de sosire şi de plecare, cu respectarea timpului de munca zilnic. (4) Programul individualizat de munca poate funcţiona numai cu respectarea dispoziţiilor art. 109 şi 111 din Legea 53/ 2003. Art. 166. (Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Durata timpului de munca - Art. 116) Angajatorul are obligaţia de a tine evidenta orelor de munca prestate de fiecare salariat şi de a supune controlului inspecţiei muncii aceasta evidenta ori de câte ori este solicitat. Art. 167. (Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Munca suplimentara - Art. 117) (1) Munca prestată în afară duratei normale a timpului de munca săptămânal, prevăzută la art. 109 din Legea 53/ 2003, este considerată munca suplimentară. (2) Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepţia cazului de forta majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori inlaturarii consecinţelor unui accident. Art. 168. (Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Munca suplimentara - Art. 118) (1) La solicitarea angajatorului salariaţii pot efectua munca suplimentară, cu respectarea prevederilor art. 111 sau 112, după caz. (2) Efectuarea muncii suplimentare peste limita stabilită potrivit prevederilor art. 111 sau 112 din Legea 53/ 2003, după caz, este interzisă, cu excepţia cazului de forta majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori inlaturarii consecinţelor unui accident. Art. 169. (Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Munca suplimentara - Art. 119) (1) Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia. (2) În aceste condiţii salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru. Art. 170. (Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Munca suplimentara - Art. 120) (1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibila în termenul prevăzut de art. 119 alin. (1) din Legea 53/ 2003 în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia. (2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condiţiile prevăzute la alin. (1), se stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de munca sau, după caz, al contractului individual de munca, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de baza. Art. 171. (Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Munca suplimentara - Art. 121) Ţinerii în varsta de pana la 18 ani nu pot presta munca suplimentară. Art. 172. (Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Munca de noapte - Art. 122) (1) Munca prestată între orele 22,00-6,00 este considerată munca de noapte. (2) Durata normală a muncii de noapte nu va depăşi 8 ore într-o perioada de 24 de ore. (3) Angajatorul care, în mod frecvent, utilizează munca de noapte este obligat sa informeze despre aceasta inspectoratul teritorial de munca. Art. 173. (Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Munca de noapte - Art. 123) Salariaţii care efectuează cel puţin 3 ore de munca de noapte beneficiază fie de program de lucru redus cu o ora fata de durata normală a zilei de munca, fără ca aceasta sa ducă la scăderea salariului de baza, fie de un spor la salariu de minimum 15% din salariul de baza pentru fiecare ora de munca de noapte prestată. Art. 174. (Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Munca de noapte - Art. 124) (1) Salariaţii care urmează sa desfăşoare cel puţin 3 ore de munca de noapte sunt supuşi unui examen medical gratuit înainte de începerea activităţii şi după aceea, periodic. (2) Condiţiile de efectuare a examenului medical şi periodicitatea acestuia se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin comun al ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi al ministrului sănătăţii şi familiei. (3) Salariaţii care desfăşoară munca de noapte şi au probleme de sănătate recunoscute ca având legatura cu aceasta vor fi trecuţi la o munca de zi pentru care sunt apţi. Art. 175. (Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Munca de noapte - Art. 125) (1) Ţinerii care nu au împlinit varsta de 18 ani nu pot presta munca de noapte. (2) Femeile gravide, lauzele şi cele care alapteaza nu pot fi obligate sa presteze munca de noapte.(Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Norma de munca - Art. 126) Norma de munca exprima cantitatea de munca necesară pentru efectuarea operaţiunilor sau lucrărilor de către o persoana cu calificare corespunzătoare, care lucrează cu intensitate normală, în condiţiile unor procese tehnologice şi de munca determinate. Norma de munca cuprinde timpul productiv, timpul pentru întreruperi impuse de desfăşurarea procesului tehnologic, timpul pentru pauze legale în cadrul programului de munca.



Art. 176. (Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Norma de munca - Art. 127) Norma de munca se exprima, în funcţie de caracteristicile procesului de producţie sau de alte activităţi ce se normeaza, sub forma de norme de timp, norme de producţie, norme de personal, sfera de atribuţii sau sub alte forme corespunzătoare specificului fiecărei activităţi. Art. 177. (Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Norma de munca - Art. 128) Normarea muncii se aplica tuturor categoriilor de salariaţi. Art. 178. (Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Norma de munca - Art. 129) (1) Normele de munca se elaborează de către angajator, conform normativelor în vigoare, sau, în cazul în care nu exista normative, normele de munca se elaborează de către angajator cu acordul sindicatului ori, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor. (1^1) În cazul unui dezacord cu privire la normele de munca, părţile vor apela la arbitrajul unui terţ ales de comun acord. (2) În situaţia în care normele de munca nu mai corespund condiţiilor tehnice în care au fost adoptate sau nu asigura un grad complet de ocupare a timpului normal de munca, acestea vor fi supuse unei reexaminari. (3) Procedura de reexaminare, precum şi situaţiile concrete în care poate interveni se sabilesc prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern. Art. 179. (Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Pauza de masa si repauzul zilnic - Art. 130) (1) În cazurile în care durata zilnica a timpului de munca este mai mare de 6 ore, salariaţii au dreptul la pauza de masa şi la alte pauze, în condiţiile stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern. (2) Ţinerii în varsta de pana la 18 ani beneficiază de o pauza de masa de cel puţin 30 de minute, în cazul în care durata zilnica a timpului de munca este mai mare de 4 ore şi jumătate. (3) Pauzele, cu excepţia dispoziţiilor contrare din contractul colectiv de munca aplicabil şi din regulamentul intern, nu se vor include în durata zilnica normală a timpului de munca. Art. 180. (Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Pauza de masa si repauzul zilnic - Art. 131) (1) Salariaţii au dreptul între doua zile de munca la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive. (2) Prin excepţie, în cazul muncii în schimburi, acest repaus nu poate fi mai mic de 8 ore între schimburi. Art. 181. (Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Repausul saptamanal - Art. 132) (1) Repausul săptămânal se acorda în doua zile consecutive, de regula sambata şi duminica. (2) În cazul în care repausul în zilele de sambata şi duminica ar prejudicia interesul public sau desfăşurarea normală a activităţii, repausul săptămânal poate fi acordat şi în alte zile stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern. (3) În situaţia prevăzută la art. 132, alin. (2) din Legea 53/ 2003 salariaţii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de munca sau, după caz, prin contractul individual de munca. (4) În situaţii de excepţie zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioada de activitate continua ce nu poate depăşi 15 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de munca şi cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor. (5) Salariaţii al căror repaus săptămânal se acorda în condiţiile art. 132, alin. (4) din Legea 53/ 2003 au dreptul la dublul compensaţiilor cuvenite potrivit art. 120 alin. (2) din Legea 53/ 2003. Art. 182. (Preluare din Legea 53/ 2003, Capitolul : Pauza de masa si repauzul zilnic - Art. 133) (1) În cazul unor lucrări urgente, a căror executare imediata este necesară pentru organizarea unor măsuri de salvare a persoanelor sau bunurilor angajatorului, pentru evitarea unor accidente iminente sau pentru înlăturarea efectelor pe care aceste accidente le-au produs asupra materialelor, instalaţiilor sau clădirilor unităţii, repausul săptămânal poate fi suspendat pentru personalul necesar în vederea executării acestor lucrări. (2) Salariaţii al căror repaus săptămânal a fost suspendat în condiţiile alin. (1) au dreptul la dublul compensaţiilor cuvenite potrivit art. 120 alin. (2) din Legea 53/ 2003.

. Comunicarea, cercetarea, inregistrarea si raportar ea evenimentelor.

Accidente de munca si boli profesionale Art. 183. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Art. 12, alin. (1), punctul c, d) Angajatorul are următoarele obligaţii :

a) sa ţină evidenta accidentelor de munca ce au ca urmare o incapacitate de munca mai mare de 3 zile de lucru, a accidentelor uşoare, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase, precum şi a accidentelor de munca, astfel cum sunt definite la art. 5 lit. g) din Legea 319/ 2006 ;

b) sa elaboreze pentru autorităţile competente şi în conformitate cu reglementările legale rapoarte privind accidentele de munca suferite de lucrătorii săi.

Art. 184. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Art. 26) Orice eveniment, asa cum este definit la art. 5 lit. f) din Legea 319/ 2006, va fi comunicat de îndată angajatorului, de către conducătorul locului de munca sau de orice alta persoana care are cunostinta despre producerea acestuia Art. 185. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Art. 27) (1) Angajatorul are obligaţia sa comunice evenimentele, de îndată, după cum urmează :

a) inspectoratelor teritoriale de munca, toate evenimentele asa cum sunt definite la art. 5 lit. f) din Legea 319/ 2006 ;

b) asiguratorului, potrivit Legii nr. 346/ 2002 privind asigurarea pentru accidente de munca şi boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare, evenimentele urmate de incapacitate temporară de munca, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora ;

a) organelor de urmărire penală, după caz.



(2) Orice medic, inclusiv medicul de medicina a muncii aflat într-o relatie contractuală cu angajatorul, conform prevederilor legale, va semnala obligatoriu suspiciunea de boala profesională sau legată de profesiune, depistata cu prilejul prestaţiilor medicale. (3) Semnalarea prevăzută la art. 27, alin. (2) din Legea 319/ 2006 se efectuează către autoritatea de sănătate publica teritorială sau a municipiului Bucureşti, de îndată, la constatarea cazului. Art. 186. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Art. 28) În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice, în care printre victime sunt şi persoane aflate în îndeplinirea unor sarcini de serviciu, organele de poliţie rutiera competente vor trimite instituţiilor şi/ sau persoanelor fizice/ juridice prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din legea 319/ 2006, în termen de 5 zile de la data solicitării, un exemplar al procesului-verbal de cercetare la fata locului. Art. 187. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Art. 29) (1) Cercetarea evenimentelor este obligatorie şi se efectuează după cum urmează:

a) de către angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de munca; b) de către inspectoratele teritoriale de munca, în cazul evenimentelor care au produs invaliditate evidenta sau

confirmată, deces, accidente colective, incidente periculoase, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de munca lucrătorilor la angajatorii persoane fizice, precum şi în situaţiile cu persoane date dispărute;

c) de către Inspecţia Muncii, în cazul accidentelor colective, generate de unele evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile;

d) de către autorităţile de sănătate publica teritoriale, respectiv a municipiului Bucureşti, în cazul suspiciunilor de boala profesională şi a bolilor legate de profesiune.

(2) Rezultatul cercetării evenimentului se va consemna într-un proces-verbal. (3) În caz de deces al persoanei accidentate ca urmare a unui eveniment, instituţia medico-legală competenta este obligată sa înainteze inspectoratului teritorial de munca, în termen de 7 zile de la data decesului, o copie a raportului de constatare medico-legală. Art. 188. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Art. 30) (1) În sensul prevederilor art. 5 lit. g) din Legea 319/ 2006, este, de asemenea, accident de munca:

a) accidentul suferit de persoane aflate în vizita în întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea angajatorului; b) accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv în cadrul unor

activităţi culturale, sportive, în ţara sau în afară graniţelor tarii, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini; c) accidentul survenit în cadrul activităţilor cultural-sportive organizate, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor

activităţi; d) accidentul suferit de orice persoana, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie initiativa pentru salvarea de

vieţi omeneşti; e) accidentul suferit de orice persoana, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie initiativa pentru prevenirea

ori înlăturarea unui pericol care ameninta avutul public şi privat; f) accidentul cauzat de activităţi care nu au legatura cu procesul muncii, dacă se produce la sediul persoanei

juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori în alt loc de munca organizat de aceştia, în timpul programului de munca, şi nu se datorează culpei exclusive a accidentatului;

g) accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de munca organizat de angajator şi invers;

h) accidentul suferit în timpul deplasarii de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la locul de munca sau de la un loc de munca la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de munca;

i) accidentul suferit în timpul deplasarii de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la care este incadrata victima, ori de la orice alt loc de munca organizat de acestea, la o alta persoana juridică sau fizica, pentru îndeplinirea sarcinilor de munca, pe durata normală de deplasare;

j) accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau preda uneltele de lucru, locul de munca, utilajul ori materialele, dacă schimba îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie sau orice alt echipament pus la dispoziţie de angajator, dacă se afla în baie ori în spalator sau dacă se deplasa de la locul de munca la ieşirea din întreprindere sau unitate şi invers;

k) accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri organizate de angajator, precum şi în timpul şi pe traseul normal spre şi de la aceste locuri;

l) accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor romani sau de persoane fizice romane, delegaţi pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afară graniţelor tarii, pe durata şi traseul prevăzute în documentul de deplasare;

m) accidentul suferit de personalul roman care efectuează lucrări şi servicii pe teritoriul altor tari, în baza unor contracte, convenţii sau în alte condiţii prevăzute de lege, încheiate de persoane juridice romane cu parteneri străini, în timpul şi din cauza îndeplinirii îndatoririlor de serviciu;

n) accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau perfecţionare a pregătirii profesionale, în timpul şi din cauza efectuării activităţilor aferente stagiului de practica;

o) accidentul determinat de fenomene sau calamitati naturale, cum ar fi furtuna, viscol, cutremur, inundaţie, alunecări de teren, trasnet (electrocutare), dacă victima se afla în timpul procesului de munca sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;

p) disparitia unei persoane, în condiţiile unui accident de munca şi în împrejurări care indreptatesc presupunerea decesului acesteia;

q) accidentul suferit de o persoana aflată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni. (2) În situaţiile menţionate la art. 30, alin. (1) lit. g), h), i) şi l) din Legea 319/ 2006, deplasarea trebuie sa se facă fără abateri nejustificate de la traseul normal şi, de asemenea, transportul sa se facă în condiţiile prevăzute de reglementările de securitate şi sănătate în munca sau de circulaţie în vigoare.



Art. 189. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Art. 31) Accidentele de munca se clasifica, în raport cu urmările produse şi cu numărul persoanelor accidentate, în : a) accidente care produc incapacitate temporară de munca de cel puţin 3 zile calendaristice ; b) accidente care produc invaliditate ; c) accidente mortale; d) accidente colective, când sunt accidentate cel puţin 3 persoane în acelaşi timp şi din aceeaşi cauza. Art. 190. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Art. 32) (1) Înregistrarea accidentului de munca se face pe baza procesului-verbal de cercetare. (2) Accidentul de munca înregistrat de angajator se raportează de către acesta la inspectoratul teritorial de munca, precum şi la asigurator, potrivit legii. Art. 191. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Art. 33) În sensul prevederilor art. 5 lit. h) din Legea 319/ 2006, afectiunile suferite de elevi şi studenţi în timpul efectuării instruirii practice sunt, de asemenea, boli profesionale. Art. 192. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Art. 34) (1) Declararea bolilor profesionale este obligatorie şi se face de către medicii din cadrul autorităţilor de sănătate publica teritoriale şi a municipiului Bucureşti. (2) Cercetarea cauzelor imbolnavirilor profesionale, în vederea confirmării sau infirmarii lor, precum şi stabilirea de măsuri pentru prevenirea altor îmbolnăviri se fac de către specialiştii autorităţilor de sănătate publica teritoriale, în colaborare cu inspectorii din inspectoratele teritoriale de munca. (3) Declararea bolilor profesionale se face pe baza procesului-verbal de cercetare. (4) Bolile profesionale nou-declarate se raportează lunar de către autoritatea de sănătate publica teritorială şi a municipiului Bucureşti la Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale din cadrul Institutului de Sănătate Publica Bucureşti, la Centrul de Calcul şi Statistica Sanitară Bucureşti, precum şi la structurile teritoriale ale asiguratorului stabilit conform legii. (5) Intoxicatia acuta profesională se declara, se cercetează şi se înregistrează atât ca boala profesională, cat şi ca accident de munca. Art. 193. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 108) (1) Orice eveniment va fi comunicat conform prevederilor art. 26 şi art. 27 alin. (1) din legea 319/ 2006. (2) Dacă printre victimele evenimentului se află şi lucrători ai altor angajatori, evenimentul va fi comunicat şi angajatorilor acestora de către angajatorul la care s-a produs evenimentul. (3) Evenimentul produs în condiţiile prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. d) şi e) din legea 319/ 2006, dacă a avut loc în afara întreprinderii şi/sau unităţii şi nu a avut nicio legătură cu aceasta, va fi comunicat inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs, de către orice persoană care are cunoştinţă despre producerea evenimentului. Art. 194. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 109) Comunicarea evenimentelor va cuprinde cel puţin următoarele informaţii, conform modelului prevăzut în anexa nr. 13 din H.G. 1425/ 2006 :

a) denumirea/ numele angajatorului la care s-a produs accidentul şi, dacă este cazul, denumirea/numele angajatorului la care este/a fost angajat accidentatul;

b) sediul/adresa şi numărul de telefon ale angajatorului; c) locul unde s-a produs evenimentul; d) data şi ora la care s-a produs evenimentul/ data şi ora la care a decedat accidentatul; e) numele şi prenumele victimei; f) datele personale ale victimei: vârsta, starea civilă, copii în întreţinere, alte persoane în întreţinere, ocupaţia,

vechimea în ocupaţie şi la locul de muncă; g) împrejurările care se cunosc şi cauzele prezumtive; h) consecinţele accidentului; i) numele şi funcţia persoanei care comunică evenimentul; j) data comunicării; k) unitatea sanitară cu paturi la care a fost internat accidentatul.

Art. 195. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 110) În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice, soldate cu decesul victimelor, în care printre victime sunt şi persoane aflate în îndeplinirea unor îndatoriri de serviciu, serviciile poliţiei rutiere vor comunica evenimentul la inspectoratul teritorial de muncă din judeţul pe raza căruia s-a produs. Art. 196. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 111) (1) Angajatorul va lua măsurile necesare pentru a nu se modifica starea de fapt rezultată din producerea evenimentului, până la primirea acordului din partea organelor care efectuează cercetarea, cu excepţia cazurilor în care menţinerea acestei stări ar genera producerea altor evenimente, ar agrava starea accidentaţilor sau ar pune în pericol viaţa lucrătorilor şi a celorlalţi participanţi la procesul muncii. (2) În situaţia în care este necesar să se modifice starea de fapt rezultată din producerea evenimentului, se vor face, după posibilităţi, schiţe sau fotografii ale locului unde s-a produs, se vor identifica şi se vor ridica orice obiecte care conţin sau poartă o urmă a evenimentului; obiectele vor fi predate organelor care efectuează cercetarea şi vor constitui probe în cercetarea evenimentului. (3) Pentru orice modificare a stării de fapt rezultată din producerea evenimentului, angajatorul sau reprezentantul său legal va consemna pe propria răspundere, într-un proces-verbal, toate modificările efectuate după producerea evenimentului. Art. 197. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 112) (1) Inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia a avut loc evenimentul va comunica Inspecţiei Muncii :

a) incidentul periculos ; b) evenimentul care a avut ca urmare un deces ; c) evenimentul care a avut ca urmare un accident colectiv ; d) evenimentul care a avut ca urmare un accident urmat de invaliditate evidentă ; e) evenimentul care a avut ca urmare un accident urmat de invaliditate ;



f) fevenimentul care a avut ca urmare disparitia unei/ unor persoane.

(2) Evenimentele prevazute la alin. (1) lit. d) si e) se vor comunica Inspectiei Muncii dupa primirea deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate. (3) Comunicarea către Inspecţia Muncii va cuprinde informaţiile prevăzute la art. 109 din H.G. 1425/ 2006. Art. 198. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 113) (1) La solicitarea organelor care efectuează cercetarea evenimentului, unitatea sanitară care acordă asistenţă medicală de urgenţă se va pronunţa în scris cu privire la diagnosticul provizoriu, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea solicitării. (2) Unitatea sanitară prevăzută la art 113, alin. (1) din H.G. 1425/ 2006 va lua măsuri pentru recoltarea imediată a probelor de laborator, în vederea determinării alcoolemiei sau a stării de influenţă a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora, precum şi pentru recoltarea altor probe specifice solicitate de inspectoratul teritorial de muncă, urmând să comunice rezultatul determinărilor specifice în termen de 5 zile lucrătoare de la obţinerea acestora. (3) În caz de deces al persoanei accidentate, inspectoratul teritorial de muncă va solicita în scris unităţii medico-legale competente un raport preliminar din care să reiasă faptul că decesul a fost sau nu urmarea unei vătămări violente, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 1/ 2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 459/ 2001, republicată, şi legislaţiei subsecvente. (4) Unitatea medico-legală va transmite raportul preliminar inspectoratului teritorial de muncă în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 1/ 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 459/ 2001, republicată, şi ale legislaţiei subsecvente. (5) Unitatea medico-legală va transmite raportul de constatare medico-legală în termenul prevăzut la art. 29 alin. (3) din legea 319/ 2006. (6) În cazul accidentului urmat de invaliditate, unitatea de expertiza medicala si recuperare a capacitatii de munca ce a emis decizia de încadrare într-un grad de invaliditate va trimite o copie de pe decizie, în termen de 5 zile lucratoare de la data eliberarii acesteia, la inspectoratul teritorial de munca pe raza caruia s-a produs accidentul. Art. 199. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 114) Cercetarea evenimentelor are ca scop stabilirea împrejurărilor şi a cauzelor care au condus la producerea acestora, a reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor şi a măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare şi, respectiv, pentru determinarea caracterului accidentului. Art. 200. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 115) Cercetarea se face imediat după comunicare, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) din legea 319/2006. Art. 201. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 116) (1) Cercetarea evenimentelor care produc incapacitate temporară de muncă se efectuează de către angajatorul la care s-a produs evenimentul. (11) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) cazurile în care lucratorii au suferit o invaliditate evidenta, cazurile în care victimele sunt cetateni straini sau cazurile în care printre victime se afla cetateni straini. (12) În cazurile prevazute la alin. (11) cercetarea se efectueaza de catre inspectoratul teritorial de munca pe raza caruia s-a produs evenimentul. (2) Angajatorul are obligaţia să numească de îndată, prin decizie scrisă, comisia de cercetare a evenimentului. (3) Comisia de cercetare a evenimentului va fi compusa din cel putin 3 persoane, dintre care o persoana trebuie sa fie, dupa caz: a) lucrator desemnat; b) reprezentant al serviciului intern de prevenire si protectie; c) reprezentant al serviciului extern de prevenire si protectie cu pregatire corespunzatoare conform art. 47 lit. c) sau care îndeplineste cerintele prevazute la art. 511 lit. b). (4) Persoanele numite de către angajator în comisia de cercetare a evenimentului trebuie să aibă pregătire tehnică corespunzătoare şi să nu fie implicate în organizarea şi conducerea locului de muncă unde a avut loc evenimentul şi să nu fi avut o responsabilitate în producerea evenimentului. (5) Angajatorul care şi-a asumat atribuţiile în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu poate face parte din comisia de cercetare a evenimentului, în acest caz urmând să apeleze la servicii externe. (6) Dacă în eveniment sunt implicate victime cu angajatori diferiţi, în comisia de cercetare numită de angajatorul la care s-a produs evenimentul vor fi nominalizate şi persoane numite prin decizie scrisă de către ceilalţi angajatori. (7) Angajatorul care a organizat transportul răspunde pentru cercetarea accidentului de circulaţie produs pe drumurile publice, urmat de incapacitate temporară de muncă, cu respectarea, atunci când este cazul, a prevederilor art. 116, alin. (6) din H.G. 1425/ 2006. (8) Cercetarea evenimentului prevăzut la art. 30 alin. (1) lit. d) şi e) din legea 319/ 2006, dacă acesta a avut loc în afara întreprinderii şi/ sau unităţii angajatorului şi nu a avut nicio legătură cu aceasta, se efectuează în condiţiile legii. (9) Angajatorul care nu dispune de personal competent în conformitate cu art. 116, alin. (4) din H.G. 1425/ 2006 sau nu are personal suficient trebuie să asigure cercetarea apelând la servicii externe de prevenire şi protecţie. Art. 202. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 1161) Cercetarea evenimentelor care au ca urmare decesul si/sau invaliditatea lucratorilor, precum si a incidentelor periculoase care se produc pe teritoriul altor judete decât judetul unde are sediul social angajatorul se va face de catre inspectoratul teritorial de munca pe teritoriul caruia a avut loc evenimentul. Art. 203. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 117) (1) În cazul accidentelor de circulatie pe drumurile publice în care sunt implicate persoane aflate în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, serviciile politiei rutiere vor transmite comisiei numite de angajator, inspectoratului teritorial de munca pe teritoriul caruia a avut loc evenimentul sau Inspectiei Muncii, la cererea acestora, în termen de 5 zile lucratoare de la solicitare, un exemplar al procesului-verbal de cercetare la fata locului si orice alte documente existente necesare cercetarii, cum ar fi: copii de pe declaratii, foaia de parcurs, ordin de deplasare, schite. (2) În cazul accidentelor de circulatie pe drumurile publice, în baza documentelor prevazute la alin. (1) transmise de organele de politie si a altor documente din care sa rezulte ca victima se afla în îndeplinirea unor îndatoriri de serviciu, organele împuternicite potrivit prevederilor legale vor efectua cercetarea evenimentului.



Art. 204. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 118) (1) Persoanele împuternicite, potrivit legii, să efectueze cercetarea evenimentelor au dreptul să ia declaraţii scrise, să preleveze sau să solicite prelevarea de probe necesare cercetării, să solicite sau să consulte orice acte ori documente ale angajatorului, iar acesta este obligat să le pună la dispoziţie în condiţiile legii. (2) În situaţiile prevăzute la art. 118, alin. (1) din H.G. 1425/ 2006, cheltuielile necesare prelevării şi analizării probelor în vederea cercetării vor fi suportate de angajatorul la care a avut loc evenimentul. Art. 205. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 119) (1)Pentru cercetarea evenimentelor se pot solicita experti sau specialisti, cum ar fi cei din cadrul unor operatori economici cu competente potrivit prevederilor legale sa efectueze expertize tehnice, iar acestia trebuie sa raspunda solicitarii. (2)În situatia prevazuta la alin. (1), expertizele tehnice întocmite vor face parte integranta din dosarul de cercetare a evenimentului. (3)Cheltuielile aferente efectuarii expertizelor, precum si cele necesare analizarii probelor prelevate cu ocazia

cercetarii se suporta de catre angajatorul la care a avut loc evenimentul sau care se face raspunzator de organizarea activitatii în urma careia s-a produs evenimentul.

Art. 206. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 120) (1) Cercetarea evenimentului urmat de incapacitate temporara de munca se va încheia în cel mult 10 zile lucratoare calculate de la data producerii. (2) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) situatii cum ar fi cele în care este necesara prelevarea de probe, efectuarea de expertize, determinari de noxe, pentru care se poate solicita în scris, argumentat si în perioada prevazuta la alin. (1), la inspectoratul teritorial de munca pe raza caruia s-a produs evenimentul, prelungirea termenului de cercetare. (3) Cercetarea evenimentelor care au avut ca urmare deces, invaliditate evidenta, invaliditate confirmata ulterior, a accidentelor colective sau a situatiilor de persoane date disparute, precum si cercetarea incidentelor periculoase se vor încheia în cel mult 15 zile lucratoare de la data producerii acestora. (4) Fac exceptie de la prevederile alin. (3) situatii cum ar fi cele în care este necesara eliberarea certificatului

medico-legal sau, dupa caz, a raportului de expertiza ori de constatare medico-legala, prelevarea de probe sau efectuarea de expertize, pentru care inspectoratul teritorial de munca care cerceteaza evenimentele poate solicita în scris, argumentat si în termen, la Inspectia Muncii, prelungirea termenului de cercetare.

Art. 207. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 121) (1) În cazul accidentului cu incapacitate temporara de munca, în urma caruia a intervenit invaliditatea confirmata prin decizie sau decesul victimei, inspectoratul teritorial de munca pe raza caruia s-a produs evenimentul va completa dosarul de cercetare întocmit la data producerii evenimentului si va întocmi un nou proces-verbal de cercetare bazat pe dosarul completat. (2) Întocmirea noului proces-verbal de cercetare a accidentului, prevazut la alin. (1), se face în cel mult 10 zile lucratoare de la data primirii de catre inspectoratul teritorial de munca a deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate sau a certificatului de constatare medico-legal ori, dupa caz, a raportului de expertiza sau de constatare medico-legala. (3) Invaliditatea evidenta va fi cercetata de catre inspectoratul teritorial de munca pe raza caruia s-a produs, ca eveniment care a produs incapacitate temporara de munca, si, în functie de consecintele ulterioare ale evenimentului, se va proceda conform prevederilor alin. (1) si (2). (4) Fac exceptie de la prevederile alin. (2) si (3) situatiile în care este necesara administrarea de probe

suplimentare, cum ar fi primirea de documente, prelevarea de probe, efectuarea de expertize, audierea de martori, pentru care inspectoratul teritorial de munca însarcinat cu cercetarea evenimentului poate solicita în scris, argumentat si în termen, la Inspectia Muncii, prelungirea termenului de cercetare.

Art. 208. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 122) (1) Cercetarea evenimentelor se va finaliza cu întocmirea unui dosar, care va cuprinde:

a) opisul actelor aflate în dosar ; b) procesul-verbal de cercetare ; c) nota de constatare la fata locului, încheiata imediat dupa producerea evenimentului de catre inspectorul de

munca, în cazul evenimentelor care se cerceteaza de catre inspectoratul teritorial de munca/Inspectia Muncii, conform competentelor, sau de catre lucratorul desemnat/serviciul intern de prevenire si protectie, iar în absenta acestora, de serviciul extern de prevenire si protectie, în cazul evenimentelor a caror cercetare intra în competenta angajatorului, si semnata de catre angajator, care va cuprinde precizari referitoare la pozitia victimei, existenta sau inexistenta echipamentului individual de protectie, starea echipamentelor de munca, modul în care functionau dispozitivele de protectie, închiderea fisei de instruire individuala prin barare si semnatura, ridicarea de documente sau prelevarea de probe si orice alte indicii care pot clarifica toate cauzele si împrejurarile producerii evenimentului;

d) c1) nota de constatare la fata locului, întocmita de alte organe de cercetare abilitate si încheiata în prezenta si cu participarea reprezentantilor inspectoratului teritorial de munca, care reprezinta piesa la dosar si înlocuieste nota prevazuta la lit. c). Nota de constatare nu se va întocmi în situatiile în care se mentine o stare de pericol grav si iminent de accidentare, care nu permite accesul inspectorilor de munca la locul evenimentului, argumentându-se acest fapt;

e) schiţe şi fotografii referitoare la eveniment ; f) declaraţiile accidentaţilor, în cazul evenimentului urmat de incapacitate temporară de muncă sau de invaliditate ; g) declaraţiile martorilor şi ale oricăror persoane care pot contribui la elucidarea împrejurărilor şi a cauzelor reale

ale producerii evenimentului ; h) copii ale actelor şi documentelor necesare pentru elucidarea împrejurărilor şi a cauzelor reale ale evenimentului

; i) copii ale certificatului constatator sau oricaror alte autorizatii în baza carora angajatorul îsi desfasoara

activitatea j) copii ale fisei de identificare a factorilor de risc profesional si ale fisei de aptitudine, întocmite potrivit

prevederilor legale ;



k) copii ale contractelor individuale de muncă ale victimelor ; l) copii ale fişelor de instruire individuală în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă ale victimelor ; în caz de

deces aceste fişe se vor anexa în original ; m) concluziile raportului de constatare medico-legală, în cazul accidentului mortal ; n) copie a hotărârii judecătoreşti prin care se declară decesul, în cazul persoanelor date dispărute ; o) copie a certificatelor de concediu medical, în cazul accidentului urmat de incapacitate temporară de muncă ; p) copie a deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate, în cazul accidentului urmat de invaliditate ; q) copii ale actelor/documentelor emise/completate de unitatile sanitare care au acordat asistenta medicala

victimelor, inclusiv asistenta medicala de urgenta, din care sa rezulte data si ora când accidentatul s-a prezentat pentru consultatie, precum si diagnosticul.;

r) copie a procesului-verbal de cercetare la faţa locului, încheiat de serviciile poliţiei rutiere, în cazul accidentelor de circulaţie pe drumurile publice.

(2) Dosarul va mai cuprinde, după caz, orice alte acte şi documente necesare pentru a determina caracterul accidentului, cum ar fi :

a) copie a autorizaţiei, în cazul în care victima desfăşura o activitate care necesita autorizare ; b) copie a diplomei, adeverinţei sau certificatului de calificare a victimei ; c) acte de expertiză tehnică, întocmite cu ocazia cercetării evenimentului ; d) acte doveditoare, emise de organe autorizate, din care să se poată stabili locul, data şi ora producerii

evenimentului sau să se poată justifica prezenţa victimei la locul, ora şi data producerii evenimentului ; e) documente din care să rezulte că accidentatul îndeplinea îndatoriri de serviciu ; f) corespondenţa cu alte instituţii/ unităţi în vederea obţinerii actelor solicitate ; g) adresele de prelungire a termenelor de cercetare, în conformitate cu art. 120 alin. (2) şi (4) din H.G. 1425/ 2006

; h) actul medical emis de unitatea sanitară care a acordat asistenţă medicală de urgenţă, din care să rezulte

diagnosticul la internare şi/ sau externare ; i) procesul-verbal încheiat după producerea evenimentului, în condiţiile prevăzute la art. 111 din H.G. 1425/ 2006; j) formularul pentru înregistrarea accidentului de muncă, denumit în continuare FIAM, aprobat prin ordin al

ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei. Art. 209. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 123) Dosarul de cercetare a evenimentului trebuie să îndeplinească următoarele condiţii :

a) filele dosarului să fie numerotate, semnate de inspectorul care a efectuat cercetarea sau de membrii comisiei de cercetare, numită de angajator, şi ştampilate cu ştampila inspectoratului sau a angajatorului;

b) numărul total de file conţinut de dosarul de cercetare şi numărul de file pentru fiecare document anexat la dosar să fie menţionate în opis ;

c) fiecare document, cu excepţia procesului-verbal de cercetare, să fie identificat în dosarul de cercetare ca anexă ;

d) paginile şi spaţiile albe să fie barate ; e) schiţele referitoare la eveniment, anexate la dosar, să fie însoţite de explicaţii ; f) fotografiile referitoare la eveniment să fie clare şi însoţite de explicaţii ; g) formularul pentru declaraţie să fie conform modelului prevăzut în anexa nr. 14 din H.G. 1425/ 2006 ; h) declaratiile aflate la dosar sa fie însotite de forma tehnoredactata, pentru a se evita eventualele confuzii

datorate scrisului ilizibil, certificate ca fiind conforme cu originalul si semnate de catre inspectorul care a efectuat cercetarea sau de catre unul dintre membrii comisiei de cercetare.

Art. 210. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 124) (1) Dosarul de cercetare a evenimentelor se va întocmi astfel: a) într-un exemplar, pentru evenimentele care au produs incapacitate temporară de muncă; dosarul se păstrează

în arhiva angajatorului care înregistrează accidentul; b) într-un exemplar, pentru incidentele periculoase; dosarul se păstrează la inspectoratul teritorial de muncă care a

efectuat cercetarea; c) în două exemplare, pentru evenimentele care au produs invaliditate confirmată prin decizie, deces, accidente

colective; originalul se înaintează organelor de urmărire penală şi un exemplar se păstrează la inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea;

d) în două exemplare, pentru evenimentele care au antrenat invaliditate evidentă; originalul se păstrează la inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea şi un exemplar se transmite angajatorului care înregistrează accidentul;

e) în trei exemplare, pentru evenimentele cercetate de Inspecţia Muncii; originalul se înaintează organelor de urmărire penală, un exemplar se păstrează la Inspecţia Muncii şi un exemplar la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs evenimentul;

f) în mai multe exemplare, pentru evenimentele care au produs incapacitatea temporară de muncă pentru victime cu angajatori diferiţi; originalul se păstrează în arhiva angajatorului care înregistrează accidentul şi celelalte exemplare se păstrează de către ceilalţi angajatori.

(2) În cazul evenimentelor care au generat accidente urmate de incapacitate temporară de muncă sau al incidentelor periculoase în care faptele comise pot fi considerate infracţiuni, potrivit legii, dosarul de cercetare se încheie în două exemplare, originalul fiind înaintat organului de urmărire penală. Art. 211. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 125) (1) Dosarul de cercetare, întocmit de comisia numită de către angajator, se înaintează pentru verificare şi avizare la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs evenimentul, în termen de 5 zile lucrătoare de la finalizarea cercetării. (2) Inspectoratul teritorial de muncă va analiza dosarul, va aviza şi va restitui dosarul în cel mult 7 zile lucrătoare de la data primirii.



(3) Dosarul va fi însoţit de avizul inspectoratului teritorial de muncă. (4) În cazul în care inspectoratul teritorial de munca constata ca cercetarea nu a fost efectuata corespunzator, dispune în scris masuri pentru refacerea procesului-verbal de cercetare si/sau completarea dosarului, dupa caz. (5) Comisia de cercetare va completa dosarul si va reface procesul-verbal de cercetare în termen de 5 zile lucratoare de la data primirii dosarului.. (6) Dacă evenimentul urmat de incapacitate temporară de muncă s-a produs în condiţiile prevăzute la art. 124 alin. (2) din H.G. 1425/ 2006, inspectoratul teritorial de muncă va înainta originalul dosarului de cercetare la organul de urmărire penală, imediat după avizare. Art. 212. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 126) (1) Dosarul de cercetare original, întocmit de inspectoratul teritorial de munca, cu exceptia cazului prevazut la art.

121 alin. (3), va fi înaintat în vederea avizarii la Inspectia Muncii, în cel mult 5 zile lucratoare de la finalizarea cercetarii.

(11) Dosarul de cercetare întocmit de comisia de cercetare numita de Inspectia Muncii se avizeaza de catre inspectorul general de stat. (2) Dosarul de cercetare pentru cazul dispariţiei de persoane, ca urmare a unui eveniment şi în împrejurări care îndreptăţesc presupunerea decesului acestora, va fi păstrat la inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, până la emiterea hotărârii judecătoreşti prin care se declară decesul persoanelor dispărute, conform prevederilor legale în vigoare; după completarea dosarului, acesta va fi înaintat în vederea avizării la Inspecţia Muncii. (3) Inspecţia Muncii avizează şi restituie dosarele prevăzute la art. 126, alin. (1) din H.G. 1425/ 2006 în cel mult 10 zile lucrătoare de la data primirii. (4) În cazul în care Inspecţia Muncii constată că cercetarea nu a fost efectuată corespunzător, poate dispune completarea dosarului şi întocmirea unui nou proces-verbal de cercetare. (5) Inspectoratul teritorial de munca va întocmi noul proces-verbal de cercetare si/sau va completa dosarul, în termen de 5 zile lucratoare de la data primirii dosarului, pe baza observatiilor transmise de Inspectia Muncii. (6) Inspectoratul teritorial de muncă transmite dosarele de cercetare prevăzute la art. 126, alin. (1) din H.G. 1425/ 2006 organelor de urmărire penală, numai după ce au fost avizate de către Inspecţia Muncii. (7) Dosarul de cercetare completat si noul proces-verbal de cercetare întocmit în conditiile alin. (4) si (5) vor fi transmise organelor de urmarire penala. Art. 213. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 127) (1) Dosarul de cercetare al accidentului de muncă cu invaliditate, înaintat organelor de urmărire penală, se restituie la inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, pentru completare şi întocmirea unui nou proces-verbal de cercetare, în cazul în care se produce decesul accidentatului ca urmare a accidentului suferit, confirmat în baza unui act medico-legal. (2) Dosarul prevăzut la art. 127, alin. (1) din H.G. 1425/ 2006 se restituie la inspectoratul teritorial de muncă în termen de 10 zile lucrătoare de la data solicitării acestuia. (3) Completarea dosarului prevăzut la art. 127, alin. (1) din H.G. 1425/ 2006 şi întocmirea noului proces-verbal de cercetare a evenimentului se fac în cel mult 5 zile lucrătoare de la primirea dosarului la inspectoratul teritorial de muncă. (4) Dosarul completat şi noul proces-verbal de cercetare vor fi înaintate în vederea avizării la Inspecţia Muncii, care le va restitui inspectoratului teritorial de muncă în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii. (5) După avizarea de către Inspecţia Muncii în condiţiile prevăzute la art. 126 din H.G. 1425/ 2006, dosarul va fi înaintat organelor de urmărire penală de către inspectoratul teritorial de muncă. Art. 214. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 128) Procesul-verbal de cercetare a evenimentului trebuie să conţină următoarele capitole: a) data încheierii procesului-verbal; b) numele persoanelor şi în ce calitate efectuează cercetarea evenimentului; c) perioada de timp şi locul în care s-a efectuat cercetarea ; d) obiectul cercetării; e) data şi ora producerii evenimentului; f) locul producerii evenimentului; g) datele de identificare a angajatorului la care s-a produs evenimentul, numele reprezentantului său legal; h) datele de identificare a accidentatului/accidentaţilor; i) descrierea detaliată a locului, echipamentului de muncă, a împrejurărilor şi modului în care s-a produs evenimentul; j) urmările evenimentului şi/sau urmările suferite de persoanele accidentate; k) cauza producerii evenimentului; l) alte cauze care au concurat la producerea evenimentului; m) alte constatări făcute cu ocazia cercetării evenimentului; n) persoanele răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale, din capitolele de la art. 128, lit. k), I) şi m) din H.G.

1425/ 2006 ; o) sancţiunile contravenţionale aplicate; p) propuneri pentru cercetare penală; q) caracterul accidentului; r) angajatorul care înregistrează accidentul de muncă sau incidentul periculos; s) măsuri dispuse pentru prevenirea altor evenimente similare şi persoanele responsabile pentru realizarea acestora; t) termenul de raportare la inspectoratul teritorial de muncă privind realizarea măsurilor prevăzute la art. 128, lit. s) din

H.G. 1425/ 2006 ; u) numărul de exemplare în care s-a încheiat procesul-verbal de cercetare şi repartizarea acestora; v) numele şi semnătura persoanei/ persoanelor care a/ au efectuat cercetarea; w) avizul inspectorului-sef adjunct securitate si sanatate în munca/avizul inspectorului general de stat adjunct securitate

si sanatate în munca ;



x) viza inspectorului-şef/ inspectorului general de stat. Art. 215. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 129) (1) În capitolul prevăzut la art. 128 lit. b) din H.G. 1425/ 2006 se vor indica, de asemenea, prevederile legale potrivit cărora persoanele sunt îndreptăţite să efectueze cercetarea, precum şi numele angajatorului şi ale persoanelor care au participat din partea organelor competente la primele cercetări. (2) În capitolul prevăzut la art. 128 lit. c) din H.G. 1425/ 2006 se vor indica, de asemenea, motivele pentru care s-a solicitat prelungirea termenului de cercetare. (3) În capitolul prevăzut la art. 128 lit. e) din H.G. 1425/ 2006 se va indica, de asemenea, data decesului, pentru cazul în care s-a produs un eveniment şi ulterior a survenit decesul victimelor implicate în acest eveniment. (4) În capitolul prevăzut la art. 128 lit. g) din H.G. 1425/ 2006 se vor indica, de asemenea, datele de identificare ale angajatorilor la care sunt/ au fost angajate victimele, numele reprezentanţilor legali ai angajatorilor, numărul documentului prin care s-a certificat autorizarea de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, adresa punctului de lucru. (5) În capitolul prevăzut la art. 128 lit. h) din H.G. 1425/ 2006 se vor indica, de asemenea, următoarele: numele, prenumele, cetăţenia, vârsta, starea civilă, numărul de copii minori, domiciliul, locul de muncă la care este încadrat, profesia de bază, ocupaţia în momentul accidentării, vechimea în muncă, în funcţie sau în meserie şi la locul de muncă, data efectuării ultimului instructaj în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, iar pentru persoanele care, în momentul accidentării, desfăşurau o activitate pentru care este necesară autorizare, se va face referire şi la aceasta. (6) Capitolul prevăzut la art. 128 lit. i) din H.G. 1425/ 2006 va conţine următoarele subcapitole : a) descrierea detaliată a locului producerii evenimentului ; b) descrierea detaliată a echipamentului de muncă ; c) descrierea detaliată a împrejurărilor ; d) descrierea detaliată a modului în care s-a produs evenimentul. (7) În capitolele prevăzute la art. 128 lit. k) - m) din H.G. 1425/ 2006 se va face trimitere la reglementările legale în vigoare încălcate, cu redarea integrală a textului acestora. (8) Denumirea capitolului prevăzut la art. 128 lit. o) din H.G. 1425/ 2006 se va schimba în "Propuneri pentru sancţiuni administrative şi disciplinare", în cazul accidentelor cercetate de către comisia numită de angajator. (81) În capitolul prevazut la art. 128 lit. s) se vor stabili termene de aducere la îndeplinire a masurilor dispuse, precum si persoanele responsabile de îndeplinirea acestora. (9) Capitolele prevăzute la art. 128 lit. w) şi x) s din H.G. 1425/ 2006 e vor regăsi în procesul-verbal de cercetare numai pentru evenimentele cercetate de către inspectoratul teritorial de muncă sau Inspecţia Muncii, conform competenţelor. (10) În cazul accidentelor cu ITM, procesul-verbal de cercetare se va încheia cu capitolul prevăzut la art. 128 lit. w) din H.G. 1425/ 2006, care va fi numit "Viza angajatorului". Art. 216. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 130) În situaţiile în care din cercetare rezultă că accidentul nu întruneşte condiţiile pentru a fi încadrat ca accident de muncă, se va face această menţiune la capitolele procesului-verbal de cercetare prevăzute la art. 128 lit. q) şi r) din H.G. 1425/ 2006 şi se vor dispune măsurile care trebuie luate de angajator pentru prevenirea unor cazuri asemănătoare. Art. 217. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 131) Comisia de cercetare a unui eveniment numită de angajator poate face propuneri de sancţiuni disciplinare şi/sau administrative, pe care le va menţiona în procesul-verbal de cercetare. Art. 218. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 132) (1) Procesul-verbal de cercetare a unui eveniment se întocmeste în mai multe exemplare, dupa cum urmeaza: a) în cazul accidentului de munca urmat de incapacitate temporara de munca, pentru angajatorul care înregistreaza accidentul, inspectoratul teritorial de munca care a avizat dosarul, asigurator si victime; b) în cazul accidentului de munca urmat de incapacitate temporara de munca, pentru lucratori cu angajatori diferiti, pentru fiecare angajator, inspectoratul teritorial de munca care a avizat dosarul, asigurator si victime; c) în cazul accidentului de munca urmat de invaliditate, pentru angajatorul care înregistreaza accidentul, organul de urmarire penala, inspectoratul teritorial de munca care a efectuat cercetarea, Inspectia Muncii, asigurator si victime; d) în cazul accidentului de munca mortal, precum si în cazul accidentului mortal în afara muncii, pentru angajatorul care înregistreaza accidentul, organul de urmarire penala, inspectoratul teritorial de munca care a efectuat cercetarea, Inspectia Muncii, asigurator si familiile victimelor; e) în cazul incidentului periculos, pentru angajatorul care înregistreaza incidentul, organele de urmarire penala, inspectoratul teritorial de munca care a efectuat cercetarea, Inspectia Muncii si asigurator. (2) Procesul-verbal de cercetare poate fi întocmit într-un număr mai mare de exemplare, după caz. Art. 219. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 133) (1) În cazul în care accidentul de muncă s-a produs la un angajator, altul decât cel care îl înregistrează, un exemplar din procesul-verbal de cercetare va fi trimis şi acestuia. (2) În cazul în care angajatorul la care se înregistrează accidentul de muncă îşi are sediul, domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul altui judeţ decât cel pe raza căruia s-a produs accidentul, se va trimite un exemplar din procesul-verbal de cercetare inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia are sediul, domiciliul sau reşedinţa angajatorul.



Art. 220. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 134) (1) În cazul în care un lucrator prezinta un certificat medical cu cod «accident de munca», angajatorul care si-a asumat atributiile în domeniul securitatii si sanatatii în munca/lucratorul desemnat/serviciul intern de prevenire si protectie/serviciul extern de prevenire si protectie va solicita acestuia o declaratie scrisa privind data, locul, modul si împrejurarile în care s-a produs evenimentul în urma caruia s-a accidentat. (2) În baza declaratiei prevazute la alin. (1) si în functie de data, locul, modul si împrejurarile producerii

evenimentului, angajatorul care si-a asumat atributiile în domeniul securitatii si sanatatii în munca/lucratorul desemnat/serviciul intern de prevenire si protectie/serviciul extern de prevenire si protectie va comunica si cerceta evenimentul sau, în situatia în care evenimentul prevazut la alin. (1) nu a avut loc în timpul procesului de munca sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu ori în timpul si pe traseul normal al deplasarii de la locul de munca la domiciliu si invers, va arhiva declaratia originala împreuna cu o copie a certificatului medical.

Art. 221. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 135) (1) Înregistrarea accidentelor de munca si a incidentelor periculoase se face în registrele de evidenta prevazute la art. 141 si 142, în baza procesului-verbal de cercetare. (2) Accidentul de munca se înregistreaza de catre angajatorul la care este angajata victima, cu exceptia situatiilor prevazute la art. 136. (3) Accidentele de munca produse la sediile secundare aflate pe raza altui judet decât cel unde este declarat sediul

social se vor înregistra la sediul social, cu exceptia cazului în care sediul secundar are personalitate juridica.. Art. 222. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 136) (1) Accidentul de muncă produs în timpul prestării unor servicii pe bază de contract, comandă sau alte forme legale încheiate în întreprinderea şi/ sau unitatea unui angajator, alta decât cea la care este încadrată victima, se înregistrează potrivit clauzelor prevăzute în acest sens în documentele încheiate. (2) În situatia în care documentul încheiat nu prevede clauze în acest sens, clauzele nu sunt suficient de acoperitoare pentru toate situatiile sau clauzele sunt contrare prevederilor prezentelor norme metodologice, accidentul de munca se înregistreaza de catre angajatorul care, în urma cercetarii, a fost gasit raspunzator de producerea accidentului.. (3) Accidentul de muncă produs în timpul prestării unor servicii pe bază de comandă, la domiciliul clientului, se înregistrează de către angajatorul la care este/ a fost angajată victima. (4) Accidentul de munca suferit de o persoana aflata în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în întreprinderea si/sau unitatea altui angajator se înregistreaza de catre angajatorul care, în urma cercetarii, a fost gasit raspunzator de producerea accidentului. (5) Accidentul de munca suferit în timpul stagiului de practica profesionala de catre elevi, studenti, ucenici si someri în perioada de reconversie profesionala se înregistreaza de catre angajatorul la care se efectueaza practica/reconversia profesionala. (6) Accidentul de muncă suferit de o persoană în cadrul activităţilor cultural-sportive, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor activităţi, se înregistrează de către instituţia sau angajatorul care a organizat acţiunea respectivă. (7) Accidentul de muncă produs ca urmare a unei acţiuni întreprinse de o persoană, din proprie iniţiativă, pentru salvarea de vieţi omeneşti sau pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol grav şi iminent ce ameninţă avutul public sau privat din întreprinderea şi/ sau unitatea unui angajator, se înregistrează de către angajatorul la care s-a produs accidentul. (8) În cazul accidentului de munca produs ca urmare a unei actiuni întreprinse de o persoana, din proprie initiativa, pentru salvarea de vieti omenesti sau pentru prevenirea ori înlaturarea unui pericol grav si iminent ce ameninta avutul public sau privat în afara întreprinderii si/sau unitatii unui angajator si care nu are nicio legatura cu acesta, înregistrarea se face în conditiile prevazute de lege.. (9) Accidentul de munca de traseu se înregistreaza de catre angajatorul la care este angajata victima sau, dupa caz, de angajatorul care, în urma cercetarii, a fost gasit raspunzator de producerea accidentului. (10) Accidentul de munca de circulatie se înregistreaza de catre angajatorul la care este angajata victima sau, dupa caz, de angajatorul care, în urma cercetarii, a fost gasit raspunzator de producerea accidentului. (11) Accidentul de munca produs în afara întreprinderii si/sau unitatii ca urmare a neluarii unor masuri de securitate de catre un alt angajator se înregistreaza de catre angajatorul care, în urma cercetarii, a fost gasit raspunzator de producerea accidentului. (12) Accidentul de muncă suferit de însoţitorii de încărcături, personalul de poştă de la vagoanele C.F.R., angajaţi ai unor angajatori care, potrivit legii, sunt obligaţi să delege însoţitori pentru astfel de încărcături, pe mijloace de transport ce nu le aparţin, se va înregistra de către angajatorul răspunzător de organizarea activităţii care a avut ca urmare producerea accidentului sau, după caz, în condiţiile clauzelor prevăzute în documentele încheiate. Art. 223. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 137) Pentru unele situaţii neprevăzute în prezentele reglementări, cu privire la înregistrarea accidentelor de muncă, inspectoratul teritorial de muncă sau Inspecţia Muncii va stabili modul de înregistrare a accidentului în cauză. Art. 224. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 138) (1) Dispariţia unei persoane în condiţiile unui accident de muncă şi în împrejurări care îndreptăţesc presupunerea decesului acesteia se înregistrează ca accident mortal, după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti, conform prevederilor legale, prin care este declarat decesul. (2) Data producerii accidentului de muncă mortal, prevăzut la art. 138, alin. (1) din H.G. 1425/ 2006, este data înscrisă în hotărârea judecătorească ca fiind data decesului. (3) Angajatorul la care a fost angajată persoana dispărută va comunica, imediat, numărul şi data hotărârii judecătoreşti la inspectoratul teritorial de muncă. Art. 225. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 139) Accidentul de muncă cu invaliditate se va înregistra pe baza procesului-verbal de cercetare întocmit de inspectoratul teritorial de muncă. Art. 226. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 140) (1) În baza procesului-verbal de cercetare întocmit de persoanele împuternicite prin lege, angajatorul la care se înregistrează accidentul va completa FIAM. (2) FIAM se completează pentru fiecare persoană accidentată în câte 4 exemplare care se înaintează spre avizare după cum urmează: a) inspectoratului teritorial de muncă care a avizat dosarul de cercetare întocmit de comisia angajatorului, în termen de

3 zile lucrătoare de la primirea avizului; b) inspectoratului teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea

procesului-verbal de cercetare.



(3) Verificarea şi avizarea FIAM de către inspectoratul teritorial de muncă se fac în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea formularului. (4) Angajatorul la care se înregistrează accidentul anexează FIAM la dosarul sau la procesul-verbal de cercetare şi distribuie celelalte exemplare la persoana accidentată, inspectoratul teritorial de muncă şi asigurătorul pe raza căruia îşi are sediul social, domiciliul sau reşedinţa. (5) În cazul în care victima unui accident de muncă a fost propusă pentru pensionare odată cu emiterea deciziei de încadrare într-o grupă de invaliditate, se va completa un exemplar FIAM care se va anexa la dosarul de pensionare ce va fi înaintat unităţii de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă. (6) Angajatorul are obligatia de a anunta încheierea perioadei de incapacitate temporara de munca la inspectoratul teritorial de munca la care a înaintat FIAM, în termen de 5 zile lucratoare de la încheierea perioadei de incapacitate temporara de munca. (7) În cazul în care angajatorul si-a încetat activitatea, accidentele suferite de lucratorii acestuia vor fi înregistrate în contul lui, iar completarea FIAM va fi efectuata de inspectoratul teritorial de munca pe raza caruia angajatorul îsi desfasura activitatea. Art. 227. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 141) (1) Angajatorul va ţine evidenţa evenimentelor în: a) Registrul unic de evidenţă a accidentaţilor în muncă, conform modelului prevăzut în anexa nr. 15 din H.G. 1425/

2006; b) Registrul unic de evidenţă a incidentelor periculoase, conform modelului prevăzut în anexa nr. 16 din H.G. 1425/

2006; c) Registrul unic de evidenţă a accidentelor uşoare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 17 din H.G. 1425/ 2006; d) Registrul unic de evidenţă a accidentaţilor în muncă ce au ca urmare incapacitate de muncă mai mare de 3 zile de

lucru, conform modelului prevăzut în anexa nr. 18 din H.G. 1425/ 2006. (2) În registrul prevăzut la art. 141, alin. (1) lit. d) din H.G. 1425/ 2006 se va ţine evidenţa accidentaţilor în muncă pentru care perioada de incapacitate temporară de muncă este de minimum 4 zile de lucru, fără a lua în calcul ziua producerii accidentului. (3) Registrele de evidenţă trebuie să fie actualizate. Art. 228. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 142) (1) În baza FIAM şi a proceselor-verbale de cercetare a incidentelor periculoase, inspectoratul teritorial de muncă va ţine evidenţa tuturor accidentelor de muncă şi a incidentelor periculoase înregistrate de angajatorii care au sediul, domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul judeţului respectiv. (2) Inspectoratul teritorial de muncă va ţine evidenţa în : a) Registrul unic de evidenţă a accidentaţilor în muncă ; b) Registrul unic de evidenţă a incidentelor periculoase ; c) Registrul unic de evidenţă a accidentaţilor în muncă ce au ca urmare incapacitate de muncă mai mare de 3 zile de

lucru. Art. 229. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 143) (1) Comunicarea evenimentelor produse în afara graniţelor ţării, în care sunt implicaţi lucrători ai unor angajatori români, se face conform prevederilor art. 108 - 113 din H.G. 1425/ 2006. (2) În situaţia prevăzută la art. 143, alin. (1) din H.G. 1425/ 2006 angajatorul are obligaţia de a comunica evenimentul şi misiunii diplomatice sau oficiului consular român din ţara respectivă. (3) Orice eveniment produs pe teritoriul alte ţări în care sunt implicaţi lucrători români, detaşaţi sau puşi la dispoziţie de către angajatori români la angajatori străini, respectiv utilizatori străini, pentru efectuarea unor lucrări pe teritoriul altui stat, se comunică imediat de către angajatorul român misiunii diplomatice sau oficiului consular român din ţara respectivă. (4) Angajatorii români care detaşează ori pun la dispoziţie lucrători la angajatori străini, respectiv utilizatori străini, au obligaţia să includă în cuprinsul convenţiilor internaţionale şi contractelor bilaterale încheiate cu partenerii străini clauze cu privire la comunicarea evenimentelor. (5) Evenimentele în care sunt implicate persoane din cadrul misiunilor diplomatice sau al oficiilor consulare române, precum şi persoane care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public în afara graniţelor ţării vor fi comunicate Ministerului Afacerilor Externe din România de către misiunile diplomatice sau oficiile consulare române. Ministerul Afacerilor Externe are obligaţia de a comunica aceste evenimente Inspecţiei Muncii. Art. 230. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 144) (1) Cercetarea evenimentelor produse în afara graniţelor ţării în care sunt implicaţi lucrători ai unor angajatori români se va face conform prevederilor art. 114 - 134 din H.G. 1425/ 2006. (11) În cazul evenimentelor produse în afara granitelor tarii care au avut drept consecinta incapacitatea temporara de munca sau decesul lucratorilor asigurati potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale, republicata, dosarul de cercetare întocmit de comisia numita de angajator va cuprinde documentele care au fost întocmite de organele de cercetare din tara în care a avut loc evenimentul, precum si documentele medicale de la unitatile sanitare care au acordat îngrijiri de specialitate accidentatului. (2) La cercetarea evenimentelor prevăzute la art. 144, alin. (1) din H.G. 1425/ 2006 poate participa şi un delegat din partea misiunii diplomatice sau oficiului consular român din ţara respectivă. (3) Cercetarea evenimentelor în care sunt implicate persoane din cadrul misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare, precum şi persoane care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public în afara graniţelor ţării se face de către Ministerul Afacerilor Externe. (4) În cazul evenimentelor menţionate laart. 144, alin. (1) şi (3) din H.G. 1425/ 2006, care au produs invaliditate confirmată prin decizie, deces, accidente colective, inclusiv în cazul persoanelor dispărute şi în cazul incidentului periculos, Inspecţia Muncii poate delega reprezentanţi care să efectueze cercetarea la faţa locului. (5) În situaţia prevăzută la art. 144, alin. (4) din H.G. 1425/ 2006, cercetarea se va finaliza de către Inspecţia Muncii sau, după caz, inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia îşi are sediul, domiciliul sau reşedinţa angajatorul. Art. 231. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 145) (1) De întocmirea dosarelor de cercetare a evenimentelor urmate de incapacitate temporara de munca raspunde angajatorul care a încheiat contractul cu partenerul strain, în cazul efectuarii de lucrari cu personal român, si, respectiv, Ministerul Afacerilor Externe, în cazul accidentelor suferite de



angajatii misiunilor diplomatice sau ai oficiilor consulare române si de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public în afara granitelor României, aflati în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu. (2) De întocmirea dosarelor de cercetare a evenimentelor urmate de invaliditate sau deces raspunde inspectoratul teritorial de munca pe raza caruia îsi are sediul social angajatorul la care era angajata victima. (3) Dosarul de cercetare va cuprinde actele prevazute la art. 122 si se va completa cu: a) copii ale originalelor documentelor de cercetare emise de organele competente din tara pe teritoriul careia s-a produs evenimentul, copii ale documentelor medicale de la unitatile sanitare care au acordat îngrijiri de specialitate victimei, precum si traducerea acestora în limba româna; b) copie a contractului încheiat cu partenerul strain, din care sa rezulte cine a încheiat contractul, obiectul contractului, ce fel de lucrari se executa, pe ce durata, locul unde se executa lucrarile respective, clauzele privind securitatea si sanatatea în munca, modul în care se fac comunicarea si cercetarea evenimentelor si înregistrarea accidentelor de munca. (4) Documentele prevazute la alin. (3) vor fi puse la dispozitia organului de cercetare de catre angajatorul la care era angajata victima. (5) Pentru documentele prevazute la alin. (3), cheltuielile necesare traducerii în limba româna vor fi suportate de

angajatorul la care a avut loc evenimentul. Art. 232. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 146) Înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a incidentelor periculoase se fac de către angajatorul român, conform prevederilor art. 143 - 145 din H.G. 1425/ 2006. Art. 233. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 147) (1) Orice eveniment produs pe teritoriul României, în care sunt implicaţi cetăţeni străini aflaţi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, va fi comunicat imediat la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia a avut loc, de către angajator sau de către orice altă persoană care are cunoştinţă despre eveniment. (2) Inspectoratul teritorial de muncă care a primit comunicarea va înştiinţa misiunea diplomatică sau consulatul ţării din care provine persoana accidentată, prin intermediul Inspecţiei Muncii. Art. 234. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 148) (1) Cercetarea unor astfel de evenimente se face de către inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia au avut loc, împreună cu celelalte organe competente, precum şi cu reprezentanţi ai angajatorului străin implicat în eveniment sau de către Inspecţia Muncii, conform art. 29, alin. (1), lit. c) din legea 319/ 2006. (2) La cercetare poate participa un reprezentant al misiunii diplomatice sau al consulatului ţării respective. (3) Termenul de cercetare este cel prevăzut la art. 120 din H.G.1425/ 2006. (4) Dosarul de cercetare va cuprinde actele prevăzute la art. 122 din H.G.1425/ 2006. (5) Dosarul de cercetare se va întocmi astfel : a) într-un exemplar, pentru evenimentele care au produs incapacitate temporara de munca sau care sunt accidente usoare; dosarul se pastreaza în arhiva inspectoratului teritorial de munca care a cercetat evenimentul; b) în doua exemplare, pentru evenimentele care au produs deces, accidente colective; originalul se înainteaza organelor de urmarire penala si un exemplar se pastreaza la inspectoratul teritorial de munca care a efectuat cercetarea; c) în 3 exemplare, pentru evenimentele cercetate de Inspectia Muncii; originalul se înainteaza organelor de urmarire penala, un exemplar se pastreaza la Inspectia Muncii si un exemplar la inspectoratul teritorial de munca pe raza caruia s-a produs evenimentul; d) în mai multe exemplare, pentru evenimentele care au produs incapacitate temporara de munca pentru victime cu angajatori diferiti; originalul se pastreaza în arhiva inspectoratului teritorial de munca care a efectuat cercetarea. (6) Dosarul de cercetare întocmit conform prevederilor alin. (5) lit. a) si b) va fi transmis Inspectiei Muncii în conditiile prevazute la art. 126 alin. (1). (7) O copie a dosarului original se va transmite misiunii diplomatice sau consulatului tarii de unde provine accidentatul de catre inspectoratul teritorial de munca care a efectuat cercetarea sau, dupa caz, de catre Inspectia Muncii.. Art. 235. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 149) Orice suspiciune de boala profesionala, inclusiv intoxicatia acuta profesionala, se va semnala obligatoriu de catre toti medicii, indiferent de specialitate si locul de munca, cu prilejul oricarei prestatii medicale: examene medicale profilactice, consultatii medicale de specialitate. Art. 236. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 150) Medicul care suspecteaza o boala profesionala sau o intoxicatie acuta profesionala completeaza fisa de semnalare BP1, prevazuta în anexa nr. 19, si trimite bolnavul cu aceasta fisa la unitatea sanitara de medicina muncii, respectiv clinica de boli profesionale sau cabinetul de medicina muncii din structura spitalelor, în vederea precizarii diagnosticului de boala profesionala ori de intoxicatie acuta profesionala. Art. 237. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 151) După primirea fişei de semnalare BP1, medicul specialist de medicina muncii din cadrul autorităţii de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti cercetează în termen de 7 zile, având în vedere ruta profesională, cauzele îmbolnăvirii profesionale. Art. 238. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 152) Cercetarea se face în prezenţa angajatorului sau a reprezentantului acestuia ori, după caz, a persoanelor fizice autorizate în cazul profesiilor liberale, conform art. 34 alin. (2) din legea 319/ 2006. Art. 239. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 153) Cercetarea are drept scop confirmarea sau infirmarea caracterului profesional al îmbolnăvirii respective şi se finalizează cu redactarea şi semnarea procesului-verbal de cercetare a cazului de boală profesională, prevăzut în anexa nr. 20 din H.G.1425/ 2006. Art. 240. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 154) Procesul-verbal de cercetare a cazului de boală profesională este semnat de toţi cei care au luat parte la cercetare, conform competenţelor, menţionându-se în mod special cauzele îmbolnăvirii, responsabilitatea angajatorilor şi măsurile tehnice şi organizatorice necesare, pentru prevenirea unor boli profesionale similare. Art. 241. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 155) (1) În situaţia în care angajatorul sau reprezentantul acestuia ori, după caz, persoana fizică autorizată în cazul profesiilor liberale sau inspectorul de muncă ori lucrătorul sau asigurătorul nu sunt de acord cu concluziile stabilite în procesul-verbal de cercetare ori cu măsura tehnică sau organizatorică formulată, se pot adresa, în scris, în termen de 30 de zile de la data primirii procesului-verbal de cercetare a cazului de



boală profesională, Comisiei de experţi de medicina muncii acreditaţi de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi de Ministerul Sănătăţii Publice. (2) Componenţa şi atribuţiile Comisiei de experţi vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi al ministrului sănătăţii publice. Art. 242. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 156) Soluţiile adoptate în aceste situaţii vor fi comunicate în scris celor interesaţi, în termen de 20 de zile de la data primirii contestaţiei. Art. 243. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 157) Procesul-verbal de cercetare a cazului de boala profesionala se înmâneaza angajatorului, medicului care a semnalat îmbolnavirea, pentru evidenta îmbolnavirilor profesionale si pentru a urmari realizarea masurilor prescrise, directiei de sanatate publica judeteana sau a municipiului Bucuresti, inspectoratului teritorial de munca participant la cercetare si asiguratorului la nivel teritorial. Art. 244. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 158) Pe baza confirmarii caracterului profesional al îmbolnavirii, medicul de medicina muncii care a efectuat cercetarea declara cazul de îmbolnavire profesionala, completând fisa de declarare a cazului de boala profesionala BP2, denumita în continuare fisa de declarare BP2, care trebuie sa aiba stampila directiei de sanatate publica judetene sau a municipiului Bucuresti si trebuie sa cuprinda data declararii, prevazuta în anexa nr. 21. Art. 245. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 159) Dosarul de cercetare pentru declararea bolilor profesionale se păstrează la autoritatea de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti şi va cuprinde următoarele documente : a) opisul documentelor din dosar ; b) istoricul de expunere profesională (documentul care certifică ruta profesională, şi anume copie de pe carnetul de

muncă) şi, după caz, nivelul măsurat al noxelor sau noxa identificată ; c) copie de pe fişa de identificare a riscurilor profesionale de la dosarul medical de medicina muncii ; d) istoricul stării de sănătate la locul de muncă (documentul eliberat de medicul de medicina muncii care asigură

asistenţa de medicina muncii la unitatea respectivă) ; e) document medical care precizează diagnosticul de boală profesională (biletul de ieşire emis de clinica/ secţia de

medicina muncii din structura spitalelor sau adeverinţa medicală emisă de medicul de medicina muncii care a precizat diagnosticul de boală profesională, în cazul în care bolnavul nu a fost internat) şi copii ale unor investigaţii necesare pentru susţinerea diagnosticului de profesionalitate ;

f) procesul-verbal de cercetare a cazului de boală profesională ; g) copie de pe fişa de semnalare BP1. Art. 246. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 160) (1) În cazul bolilor profesionale: a) declararea se face de catre directia de sanatate publica judeteana sau a municipiului Bucuresti din care face parte medicul de medicina muncii care a efectuat cercetarea, pe baza documentelor prevazute la art. 159, prin fisa de declarare a cazului de boala profesionala BP2, care reprezinta formularul final de raportare a bolii profesionale nou-declarate; b) semnalarea si declararea se fac într-un interval de maximum 2 ani de la încetarea expunerii profesionale considerate cauza a îmbolnavirii. Exceptie fac cazurile de pneumoconioze si cancerul. (2) Pentru bolile profesionale declarate în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spatiului

Economic European trebuie întocmita o fisa de declarare a cazului de boala profesionala BP2 de catre Directia de Sanatate Publica a Municipiului Bucuresti.

Art. 247. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 161) În cazul în care unitatea la care s-a produs îmbolnăvirea a fost desfiinţată sau nu mai există la momentul precizării diagnosticului de boală profesională, cazul respectiv se poate declara prin fişa de declarare BP2 pe baza documentelor prevăzute la art. 159 din H.G.1425/ 2006, cu excepţia procesului-verbal de cercetare a cazului de boală profesională. Art. 248. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 162) Toate cazurile de boli profesionale se declara la ultimul angajator unde a lucrat bolnavul si unde exista factorii de risc ai bolii profesionale respective evidentiati prin documente oficiale de la directia de sanatate publica; ele se declara si se pastreaza în evidenta de catre directia de sanatate publica din judetul sau din municipiul Bucuresti în care se afla angajatorul respectiv. Art. 249. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 163) Autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, este răspunzătoare pentru corectitudinea datelor înscrise în fişa de declarare BP2. Art. 250. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 164) Bolile profesionale cu diagnosticul de pneumoconioza se declara numai pe baza diagnosticului precizat de catre comisiile de pneumoconioze de la nivelul clinicilor de boli profesionale. Art. 251. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 165) (1) Bolile profesionale nou-declarate se raporteaza în cursul lunii în care s-a produs declararea, de catre directia de sanatate publica judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti, la Centrul national de monitorizare a riscurilor din mediul comunitar - Compartimentul sanatate ocupationala si mediul de munca din cadrul Institutului National de Sanatate Publica, denumit în continuare Centrul national de monitorizare a riscurilor, precum si la structurile teritoriale ale asiguratorului stabilite conform legii. (2) O copie a fisei de declarare BP2 se va înmâna lucratorului diagnosticat cu boala profesionala.



(3) O copie a procesului-verbal de cercetare a cazului de boala profesionala se va înmâna lucratorului a carui boala

profesionala a fost infirmata în urma cercetarii. Art. 252. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 166) La nivelul Centrului national de monitorizare a riscurilor se constituie Registrul operativ national informatizat al bolilor profesionale, care se reactualizeaza lunar cu datele din fisele de declarare BP2. Art. 253. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 167) Centrul national de monitorizare a riscurilor reprezinta forul metodologic care asigura asistenta si îndrumare tehnica profesionala în domeniul bolilor profesionale, al bolilor legate de profesiune, precum si în elaborarea de reglementari pentru protectia sanatatii în relatie cu expunerea la agenti periculosi în mediul de munca, promovarea sanatatii la locul de munca (elaborare de ghiduri, stabilirea de valori-limita de expunere profesionala, metode standardizate de masurare a concentratiilor de agenti chimici conform recomandarilor Comisiei Europene, instruiri de specialitate). Art. 254. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 168) Centrul national de monitorizare a riscurilor raporteaza semestrial datele privind morbiditatea profesionala Directiei de sanatate publica si control în sanatate publica din cadrul Ministerului Sanatatii. Art. 255. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 169) Centrul national de monitorizare a riscurilor transmite informatiile de interes public privind bolile profesionale tuturor institutiilor implicate în activitati cu impact asupra sanatatii lucratorilor. Art. 256. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 170) Lista bolilor profesionale ale căror declarare, cercetare şi evidenţă sunt obligatorii este prevăzută în anexa nr. 22 din H.G.1425/ 2006. Art. 257. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 171) Structurile de medicina muncii din cadrul directiilor de sanatate publica judetene si a municipiului Bucuresti vor raporta, cu o periodicitate anuala, Centrului national de monitorizare a riscurilor situatia absenteismului medical ca urmare a bolilor profesionale în anul respectiv. Art. 258. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 172) Intoxicaţia acută profesională se declară, se cercetează şi se înregistrează atât ca boală profesională, cât şi ca accident de muncă. Art. 259. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 173) Lista bolilor legate de profesiune este prezentată în anexa nr. 23 din H.G.1425/ 2006. Art. 260. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Art. 174) Bolile legate de profesiune nu se declară. Acestea se dispensarizează medical şi se comunică angajatorilor sub forma rapoartelor medicale nenominalizate privind sănătatea lucrătorilor, în vederea luării măsurilor tehnico-organizatorice de normalizare a condiţiilor de muncă. Art. 261. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 1) Asigurarea pentru accidente de munca şi boli profesionale reprezintă o asigurare de persoane, face parte din sistemul de asigurări sociale, este garantată de stat şi cuprinde raporturi specifice prin care se asigura protecţia socială a salariaţilor impotriva diminuării sau pierderii capacităţii de munca şi decesului acestora ca urmare a accidentelor de munca şi a bolilor profesionale. Art. 262. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 2) Asigurarea pentru accidente de munca şi boli profesionale garantează un ansamblu de servicii şi prestaţii în beneficiul persoanelor asigurate, în vederea :

a) promovării sănătăţii şi a securităţii în munca şi prevenirii accidentelor de munca şi a bolilor profesionale ; b) diminuării şi compensării consecinţelor accidentelor de munca şi ale bolilor profesionale.

Art. 263. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 3) Asigurarea pentru accidente de munca şi boli profesionale se fundamentează pe următoarele principii :

a) asigurarea este obligatorie pentru toţi cei ce utilizează forta de munca angajata cu contract individual de munca b) riscul profesional este asumat de cei ce beneficiază de rezultatul muncii prestate ; c) constituirea resurselor de asigurare pentru accidente de munca şi boli profesionale din contribuţii diferenţiate în

funcţie de risc, suportate de angajatori sau de persoanele fizice care încheie asigurare, potrivit prevederilor prezentei legi ;

d) creşterea rolului activităţii de prevenire în vederea reducerii numărului accidentelor de munca şi al bolilor profesionale ;

e) solidaritatea socială, prin care participanţii la sistemul de asigurare pentru accidente de munca şi boli profesionale isi asuma reciproc obligaţii şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea, diminuarea sau eliminarea riscurilor prevăzute de lege ;

f) asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru beneficiarii drepturilor prevăzute de lege ; g) asigurarea transparenţei în utilizarea fondurilor ; h) repartiţia fondurilor în conformitate cu obligaţiile ce revin sistemului de asigurare pentru accidente de munca şi

boli profesionale prin prezenta lege. Art. 264. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 4) (1) Prin asigurarea pentru accidente de munca şi boli profesionale răspunderea civilă a persoanei fizice sau juridice pentru prestaţiile prevăzute în prezenta lege şi pentru care s-a plătit contribuţia de asigurare este preluată de asigurator. (2) În situaţia în care se face dovada unor prejudicii care nu sunt acoperite prin prevederile prezentei legi, în mod subsidiar şi complementar, intra în funcţiune răspunderea civilă, potrivit dreptului comun. Art. 265. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 5) (1) Sunt asigurate obligatoriu prin efectul prezentei legi :

a) persoanele care desfăşoară activităţi pe baza unui contract individual de munca, indiferent de durata acestuia, precum şi functionarii publici ;

b) persoanele care isi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile legii 346/ 2002, cu ale persoanelor prevăzute la art. 5, alin. (1), lit. a) din legea 346/ 2002 ;

c) somerii, pe toată durata efectuării practicii profesionale în cadrul cursurilor organizate potrivit legii ; d) ucenicii, elevii şi studenţii, pe toată durata efectuării practicii profesionale.



Art. 266. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 6) (1) Se pot asigura în condiţiile prezentei legi, pe baza de contract individual de asigurare, persoanele care se afla în una sau mai multe dintre următoarele situaţii :

a) asociat unic, asociaţi, comanditari sau acţionari ; b) comanditati, administratori sau manageri ; c) membri ai asociaţiei familiale ; d) persoane autorizate sa desfăşoare activităţi independente ; e) persoane angajate în instituţii internaţionale ; f) proprietari de bunuri şi/sau arendasi de suprafeţe agricole şi forestiere ; g) persoane care desfăşoară activităţi agricole în cadrul gospodariilor individuale sau activităţi private în domeniul

forestier; h) membri ai societăţilor agricole sau ai altor forme de asociere din agricultura; i) alte persoane interesate, care isi desfăşoară activitatea pe baza altor raporturi juridice decât cele menţionate

anterior. (2) Conţinutul contractului individual de asigurare se stabileşte în normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Art. 267. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 7) (1) Prevederile art. 5 din legea 346/ 2002 sunt aplicabile şi angajaţilor romani care prestează munca în străinătate din dispoziţia angajatorilor romani, în condiţiile legii. (2) Au calitatea de asigurat şi cetăţenii străini sau apatrizii care prestează munca pentru angajatori romani, pe perioada în care au, potrivit legii, domiciliul sau resedinta în România. Art. 268. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 8) (1) Are calitatea de asigurator, potrivit prezentei legi, Casa Nationala de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, denumita în continuare CNPAS. (2) Atribuţiile specifice de asigurare pentru accidente de munca şi boli profesionale se exercita de casele teritoriale de pensii. (3) Atribuţiile specifice de asigurare pentru accidente de munca şi boli profesionale, în calitate de prestatori de servicii, pot fi realizate, în condiţiile din legea 346/ 2002, şi de asociaţii profesionale de asigurare, constituite în acest scop pe sectoare de activitate ale economiei naţionale. Art. 269. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 9) (1) Raporturile de asigurare, rezultate în temeiul prezentei legi şi din contractele de asigurare, se stabilesc între :

a) angajatori şi asigurator, pentru persoanele asigurate prevăzute la art. 5 şi 7 din legea 346/ 2002 ; b) asiguraţi şi asigurator, pentru persoanele asigurate prevăzute la art. 6 din legea 346/ 2002.

(2) Calitatea de asigurat se dobândeşte, iar raporturile de asigurare se stabilesc la data : încheierii contractului individual de munca, stabilirii raporturilor de serviciu în cazul funcţionarilor publici, validării mandatului pentru persoanele care desfăşoară activităţi în funcţii elective, numirii în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, depunerii adeziunii în cazul membrilor cooperatori, începerii practicii profesionale pentru someri, ucenici, elevi şi studenţi sau încheierii contractului individual de asigurare, după caz. Art. 270. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 10) (1) În vederea încheierii asigurării pentru accidente de munca şi boli profesionale şi a stabilirii cotei contribuţiei datorate, angajatorul are obligaţia de a comunica asiguratorului, printr-o declaraţie pe propria răspundere, domeniul de activitate conform Clasificarii Activităţilor din Economia Nationala - CAEN, numărul de angajaţi, fondul de salarii, precum şi orice alte informaţii solicitate în acest scop. (2) Modelul şi conţinutul declaraţiei prevăzute la art. 10, alin. (1) din legea 346/ 2002 se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. (3) Declaraţia se depune la sediul asiguratorului, în termen de 30 de zile de la data dobândirii personalităţii juridice sau a începerii raporturilor de munca ori de serviciu între părţi, după caz. (4) În cazul modificării uneia sau mai multor informaţii din declaraţia prevăzută la art. 10, alin. (1) din legea 346/ 2002, angajatorul are obligaţia sa anunţe asiguratorul în termen de 15 zile. Art. 271. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 12) Persoana asigurata potrivit art. 6 din legea 346/ 2002, o data cu încheierea contractului individual de asigurare, are obligaţia de a depune o declaraţie de venituri şi de a comunica, în termen de 15 zile, asiguratorului orice modificare intervenita cu privire la situaţia şi statutul ei. Art. 272. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 14) (1) În cazul în care din culpa angajatorului sau a persoanei asigurate pe baza de contract individual de asigurare nu s-a plătit contribuţia de asigurare pentru accidente de munca şi boli profesionale, costul prestaţiilor şi al serviciilor de asigurare prevăzute de prezenta lege şi efectuate de către asigurator se recuperează de la angajator sau de la persoana asigurata pe baza de contract individual de asigurare. (2) Prevederile alin. (1) nu se aplica în cazurile prevăzute la art. 23 alin. (2) din legea 346/ 2002 şi la art. 24 alin. (2) din legea 346/ 2002, dar se aplica în cazurile confirmate după data de 1 ianuarie 2003. Art. 273. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 15) (1) În cazul bolilor profesionale, declarate în condiţiile legii, în timpul activităţii profesionale, dreptul la prestaţiile şi serviciile de asigurare se menţine şi ulterior încetării raporturilor de munca/ serviciu şi a contractelor individuale de asigurare. (2) În cazul bolilor profesionale, declarate în condiţiile legii, ulterior încetării raporturilor de munca şi a contractelor de asigurare, dreptul la prestaţiile şi serviciile de asigurare se acorda dacă fostul asigurat face dovada, cu acte medicale eliberate conform legii, ca boala a fost cauzată de factori profesionali specifici locului de munca. Art. 274. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 19) Asiguraţii sistemului de asigurare pentru accidente de munca şi boli profesionale au dreptul la următoarele prestaţii şi servicii :

a) reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de munca ; b) reabilitare şi reconversie profesională ; c) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de munca ; d) indemnizaţie pentru trecerea temporară în alt loc de munca şi indemnizaţie pentru reducerea timpului de munca

; e) compensaţii pentru atingerea integrităţii ; f) despăgubiri în caz de deces ;



g) rambursări de cheltuieli.

Art. 275. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 20) (1) Baza de calcul a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de munca, pentru reducerea timpului de munca sau pentru trecerea temporară în alt loc de munca se calculează ca medie a veniturilor salariale brute realizate de către salariat în ultimele 6 luni anterioare manifestării riscului, respectiv a veniturilor stipulate în contractele individuale de asigurare, pe baza cărora s-a stabilit contribuţia de asigurare pentru accidente de munca şi boli profesionale. (2) În cazul în care stagiul de cotizare este mai mic de 6 luni, baza de calcul a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de munca, pentru reducerea timpului de munca sau pentru trecerea temporară în alt loc de munca o constituie media veniturilor salariale lunare brute la care s-a achitat contribuţia, respectiv a veniturilor stipulate în contractul individual de asigurare, pe baza căruia s-a stabilit contribuţia de asigurare pentru accidente de munca şi boli profesionale. (3) Pentru calculul indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de munca, pentru reducerea timpului de munca sau pentru trecerea temporară în alt loc de munca se utilizează numărul de zile lucrătoare din luna în care se acorda concediul medical sau, după caz, se solicita alte drepturi de asigurări sociale. (4) La stabilirea numărului de zile lucrătoare din luna în care se acorda dreptul de asigurări pentru accidente de munca şi boli profesionale se vor avea în vedere prevederile legale cu privire la zilele de sarbatori legale în care nu se lucrează. Art. 276. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 21) Asiguraţii au dreptul la prestaţii medicale pentru investigarea, diagnosticarea, reabilitarea stării de sănătate, precum şi recuperarea capacităţii de muncă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Art. 277. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 22) (1) Asiguratorul are obligaţia de a achită contravaloarea serviciilor medicale acordate pana când se realizează: a) restabilirea stării de sănătate sau ameliorarea deficienţelor de sănătate survenite în urma unui risc asigurat; b) prevenirea diminuării ori a pierderii capacităţii de munca şi a necesităţii de îngrijire permanenta. (2) Contravaloarea biletelor pentru tratament balnear prescris de medicul asiguratorului celor care se afla în incapacitate temporară de munca, ca urmare în exclusivitate a unui accident de munca sau a unei boli profesionale, se suporta integral din contribuţiile de asigurare pentru accidente de munca şi boli profesionale. Art. 278. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 23) (1) Asiguraţii au dreptul la servicii medicale corespunzătoare leziunilor şi afecţiunilor cauzate prin accidente de muncă sau boli profesionale, după cum urmează :

a) asistenta medicală de urgenta la locul accidentului, în mijloacele de transport specializate şi în unităţile spitaliceşti ;

b) tratament medical ambulatoriu, analize medicale şi medicamente, prescrise de medic ; c) servicii medicale în spitale sau în unităţi sanitare cu personalitate juridică specializate pentru boli profesionale ; d) tratament de recuperare a capacităţii de munca în unităţi de specialitate ; e) servicii de chirurgie reparatorie ; f) cure balneoclimaterice.

(2) Pentru bolile profesionale confirmate anterior datei de 1 ianuarie 2005 şi pentru care se continua reabilitarea medicală ulterior acestei date ca urmare exclusiva a cauzei profesionale, se decontează următoarele prestaţii şi servicii :

a) tratament medical ambulatoriu, analize medicale şi medicamente ; b) servicii medicale în spitale, în secţii sau unităţi sanitare cu personalitate juridică specializate pentru boli

profesionale ; c) tratament de recuperare a capacităţii de munca în unităţi de specialitate ; d) servicii de chirurgie reparatorie ; e) cure balneoclimaterice ; f) dispozitive medicale în vederea corectării şi recuperării deficienţelor organice, functionale sau fizice ; g) investigaţii de specialitate şi analize de laborator, necesare în vederea stabilirii caracterului de profesionalitate

al bolilor. (3) Fondurile necesare decontării prestaţiilor şi serviciilor prevăzute la art. 23, alin. (2) din legea 346/ 2002 se suporta de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Art. 279. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 24) (1) În vederea corectării şi recuperării deficienţelor organice, functionale sau fizice cauzate de accidente de munca şi boli profesionale, asiguraţii au dreptul la dispozitive medicale, care se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. (2) Pentru cazurile de accident de munca confirmate anterior datei de 1 ianuarie 2005 şi care necesita dispozitive medicale în vederea corectării şi recuperării deficienţelor organice, functionale sau fizice, costurile acestora se suporta din fondurile bugetului de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Art. 280. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 25) (1) Pentru reabilitarea medicală şi recuperarea capacităţii de munca asiguraţii beneficiază de programe individuale de recuperare, stabilite de medicul specialist al asiguratorului, în funcţie de natura şi de diagnosticul bolii. (2) Programul individual de recuperare poate include tratament balnear, în funcţie de tipul bolii. (3) Durata tratamentului balnear este de 15-21 de zile şi se stabileşte de medicul asiguratorului, în funcţie de tipul afectiunii şi de natura tratamentului. (4) Criteriile pe baza cărora se acorda biletele pentru tratament balnear se aproba anual de CNPAS. Art. 281. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 26) (1) Asiguraţii au obligaţia sa urmeze şi sa respecte programele individuale de recuperare stabilite de medicul specialist al asiguratorului. (2) Dreptul la prestaţii şi servicii pentru reabilitarea medicală şi recuperarea capacităţii de munca se suspenda în cazul în care asiguraţii nu urmează sau nu respecta programul individual de recuperare. Art. 282. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 27) Tratamentul medical în perioada programului individual de recuperare, precum şi cazarea şi masa în unităţile medicale se suporta de către asigurator cu respectarea tarifelor şi criteriilor stabilite prin contractulcadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări



sociale de sănătate, aprobat anual prin hotărâre a Guvernului, şi prin normele metodologice de aplicare a acestui contract. Art. 283. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 28) (1) Unităţile care efectuează prestaţii şi servicii medicale se stabilesc de asigurator în vederea reabilitării medicale şi recuperării capacităţii de munca a asiguraţilor care au suferit accidente de munca şi boli profesionale. (2) Tarifele pentru prestaţiile şi serviciile medicale aferente reabilitării medicale şi recuperării capacităţii de munca se stabilesc pe baza prevederilor existente în contractul-cadru al sistemului asigurărilor sociale de sănătate. Art. 284. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 29) Prestaţiile şi serviciile pentru reabilitare şi reconversie profesională se acorda de către asigurator la solicitarea asiguraţilor care, deşi nu şi-au pierdut complet capacitatea de munca, nu mai pot desfasura activitatea pentru care s-au calificat, ca urmare a unui accident de munca sau a unei boli profesionale. Art. 285. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 30) Asiguratorul preia în sarcina sa cheltuielile pentru următoarele prestaţii şi servicii de reabilitare şi reconversie profesională :

a) cheltuielile privind serviciile medicale şi psihologice pentru aprecierea stării fizice, mentale şi aptitudinale în vederea reconversiei profesionale ;

b) costul cursurilor de calificare sau de reconversie ; c) plata unei indemnizaţii pe durata cursurilor de calificare şi de reconversie.

Art. 286. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 31) (1) Indemnizaţia pe durata cursurilor de calificare sau de reconversie se acorda lunar şi reprezintă 70% din salariul de baza brut al persoanei asigurate, avut la data survenirii accidentului de munca sau a bolii profesionale. (2) Indemnizaţia se acorda numai dacă persoana asigurata nu beneficiază, pe durata cursurilor de calificare sau de reconversie, de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de munca sau de pensie de invaliditate gradul III, acordată potrivit legii. Art. 287. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 32) Indemnizaţia pe durata cursurilor de calificare sau de reconversie se acorda numai dacă persoana asigurata respecta dispoziţiile asiguratorului cu privire la :

a) instituţia la care urmează sa se desfăşoare cursul ; b) programul de instruire ; c) modalitatea de absolvire.

Art. 288. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 33) (1) Asiguraţii beneficiază de o indemnizaţie pe perioada în care se afla în incapacitate temporară de munca în urma unui accident de munca sau a unei boli profesionale. (2) În cazul bolilor profesionale sau al accidentelor de munca, certificatul medical se vizează în mod obligatoriu, prin grija angajatorului, de direcţiile de sănătate publica judeţene şi a municipiului Bucureşti, respectiv de casa teritorială de pensii în a carei raza se afla sediul angajatorului sau domiciliul asiguratului. Art. 289. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 34) (1) Cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de munca reprezintă 80% din media veniturilor salariale brute realizate în ultimele 6 luni anterioare manifestării riscului. (2) În cazul asiguraţilor prevăzuţi la art. 6, cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de munca reprezintă 80% din media venitului lunar asigurat din ultimele 6 luni anterioare manifestării riscului. (3) Cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de munca în cazul urgentelor medico-chirurgicale este de 100% din media venitului lunar asigurat din ultimele 6 luni anterioare manifestării riscului. Art. 290. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 35) Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de munca în cazul accidentului de munca sau al bolii profesionale se suporta în primele 3 zile de incapacitate de către angajator, iar din a 4-a zi de incapacitate, din contribuţia de asigurare pentru accidente de munca şi boli profesionale. Art. 291. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 36) Durata de acordare a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de munca este de 180 de zile în intervalul de un an, socotită din prima zi de concediu medical. Art. 292. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 37) (1) În situaţii temeinic motivate de posibilitatea recuperării medicale şi profesionale a asiguratului medicul curant poate propune prelungirea concediului medical peste 180 de zile. (2) Medicul asiguratorului poate decide, după caz, prelungirea concediului medical pentru continuarea programului recuperator, reluarea activităţii în acelaşi loc de munca sau în alt loc de munca ori poate propune pensionarea de invaliditate. (3) Prelungirea concediului medical peste 180 de zile se face pentru cel mult 90 de zile, în funcţie de evoluţia cazului şi de rezultatele acţiunilor de recuperare, conform procedurilor stabilite de CNPAS. Art. 293. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 38) Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de munca datorată accidentelor de munca şi bolilor profesionale se acorda pe baza certificatului medical eliberat conform dispoziţiilor legale. Art. 294. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 39) În situaţia în care medicul expert al asigurărilor sociale din sistemul public de pensii decide încadrarea într-un grad de invaliditate, indemnizaţia se va acorda pana la sfârşitul lunii următoare celei în care s-a dat avizul de pensionare, fără a se depăşi durata maxima de acordare a concediului medical, prevăzută la art. 37. Art. 295. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 40) (1) Asiguraţii care, datorită unei boli profesionale sau unui accident de munca, nu isi mai pot desfasura activitatea la locul de munca anterior manifestării riscului asigurat pot trece temporar în alt loc de munca. (2) Indemnizaţia pentru trecerea temporară în alt loc de munca se acorda în condiţiile în care venitul salarial brut lunar realizat de asigurat la noul loc de munca este inferior mediei veniturilor sale lunare din ultimele 6 luni, calculate de la momentul depistarii afectiunii.



Art. 296. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 41) Indemnizaţia pentru reducerea timpului de lucru cu o pătrime din durata normală, ca urmare a unor afecţiuni cauzate de accidente de munca sau boli profesionale, se acorda asiguraţilor care, în aceste condiţii, nu mai pot realiza durata normală de munca. Art. 297. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 42) (1) Indemnizaţiile prevăzute la art. 40 alin. (2) din legea 346/ 2002 şi la art. 41 din legea 346/ 2002 se acorda la propunerea medicului curant, cu avizul medicului asiguratorului, pentru cel mult 90 de zile într-un an calendaristic, în una sau mai multe etape. (2) Cuantumul lunar al indemnizaţiilor prevăzute la alin. (1) este egal cu diferenţa dintre media veniturilor salariale din ultimele 6 luni şi venitul salarial brut realizat de asigurat la noul loc de munca sau prin reducerea timpului normal de munca, fără a se depăşi 25% din baza de calcul. Art. 298. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 43) Au dreptul la o compensaţie pentru atingerea integrităţii asiguraţii care, în urma accidentelor de munca sau a bolilor profesionale, rămân cu leziuni permanente care produc deficiente şi reduc capacitatea de munca între 20 - 50%. Art. 299. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 44) Compensaţia se acorda la solicitarea persoanei îndreptăţite, pe baza deciziei medicului asiguratorului, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 43 din legea 346/ 2002. Art. 300. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 45) (1) Compensaţia pentru atingerea integrităţii reprezintă o suma fixa în bani şi se acorda integral, o singura data, fără a afecta celelalte drepturi sau indemnizaţii la care este îndreptăţit asiguratul, şi nu este luată în baza de calcul pentru determinarea acestor drepturi. (2) Cuantumul compensatiei pentru atingerea integrităţii se stabileşte în funcţie de gravitatea leziunii, în limita unui plafon maxim de 12 salarii medii brute, comunicate de Institutul Naţional de Statistica. (3) Criteriile şi grilele pe baza cărora se acorda compensaţia pentru atingerea integrităţii se stabilesc prin decizie a preşedintelui CNPAS. Art. 301. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 46) (1) În cazul decesului asiguratului, ca urmare a unui accident de munca sau a unei boli profesionale, beneficiază de despăgubire în caz de deces o singura persoana, care poate fi, după caz: soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moştenitorul, în condiţiile dreptului comun, sau, în lipsa acesteia, persoana care dovedeşte ca a suportat cheltuielile ocazionate de deces. (2) Cuantumul despăgubirii în caz de deces este de 4 salarii medii brute, comunicate de Institutul Naţional de Statistica. Art. 302. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 47) Cererea pentru obţinerea despăgubirii în caz de deces se depune la sediul asiguratorului, însoţită de actele din care rezulta dreptul solicitantului, potrivit prezentei legi. Art. 303. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 48) (1) Admiterea sau respingerea cererii se face prin decizie emisă de asigurator în termen de 20 de zile de la data depunerii cererii. (2) Decizia se comunica în scris solicitantului în termen de 5 zile de la data emiterii ei. Art. 304. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 49) Plata despăgubirii în caz de deces se face în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei prevăzute la art. 48 din legea 346/ 2002. Rambursări de cheltuieli Art. 305. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 50) (1) Asiguratorul acorda rambursări de cheltuieli în următoarele situaţii:

a) transportul de urgenta, în cazuri temeinic justificate, când salvarea victimei impune utilizarea altor mijloace decât cele uzuale;

b) confecţionarea ochelarilor, a aparatelor acustice, a protezelor oculare, în situaţia în care acestea au fost deteriorate în urma unui accident de munca soldat cu vătămări corporale.

c) în cazul aplicării dispozitivelor medicale implantabile prin intervenţie chirurgicala în vederea recuperării deficienţelor organice, functionale sau fizice cauzate de accidente de munca şi boli profesionale.

(2) Costurile suportate de asigurator sunt destinate sa asigure recuperarea functionalitatii organismului celui asigurat, iar cuantumul acestora se va stabili anual prin decizie a preşedintelui CNPAS. Art. 306. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 106) Contribuţiile de asigurare pentru accidente de munca şi boli profesionale, după calculare şi reţinere, se virează pana la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează drepturile salariale. Art. 307. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 110) În cazul reorganizării judiciare sau al falimentului angajatorului, sumele datorate de acesta pentru asigurare vor fi recuperate potrivit legii. Art. 308. (Preluare din Legea 346/ 2002 – Art. 111) (1) Neplata contribuţiei de asigurare de către asiguraţii prevăzuţi la art. 6 la termenul stabilit atrage neacordarea drepturilor la prestaţii şi servicii de asigurare pentru accidente de munca şi boli profesionale. (2) Neplata contribuţiei de asigurare de către asiguraţii prevăzuţi la art. 6 din legea 346/ 2002, pe o perioada de 3 luni consecutive, constituie pentru asigurator motiv de reziliere a contractului individual de asigurare. Art. 309. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 25) Victima unui accident de munca sau a unei boli profesionale, care, desi nu si-a pierdut complet capacitatea de munca, nu mai poate desfasura activitatea pentru care s-a calificat, beneficiaza, la cerere, de cursuri de calificare sau de reconversie profesionala. Art. 310. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 27) (1) În vederea aprobarii participarii la cursurile de reconversie profesionala asiguratul trebuie sa depuna o cerere la sediul casei teritoriale de pensii pe raza careia îsi are domiciliul. (2) Modelul cererii este prevazut în anexa nr. 6 la prezentele norme metodologice. Art. 311. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 28) Dupa primirea cererii, asiguratului i se va întocmi un dosar care va cuprinde pe lânga cerere si copii de pe procesul-verbal de cercetare, FIAM sau fisa BP2. Art. 312. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 29) (1) În termen de 15 zile de la primirea cererii, asiguratului i se va comunica institutia si data la care va avea loc evaluarea starii fizice, mentale si aptitudinale. (2) Comunicarea locului si datei evaluarii starii fizice, mentale si aptitudinale se va face prin invitatie scrisa conform

anexei nr. 7 la prezentele norme metodologice. Art. 313. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 30) (1) Dupa efectuarea aprecierii starii fizice, mentale si aptitudinale a asiguratului, furnizorii de servicii specializate pentru stimularea ocuparii fortei de munca autorizati au



obligatia sa transmita casei teritoriale de pensii concluziile examinarii, împreuna cu propunerile legate de activitatile pe care asiguratul le mai poate efectua. (2) Comunicarea concluziilor se va face în termen de 5 zile de la data efectuarii expertizei, sub forma unui referat. Art. 314. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 31) (1) În termen de 15 zile de la primirea concluziilor, pe baza dosarului, precum si a concluziilor aprecierii starii fizice, mentale si aptitudinale a asiguratului, directorul executiv al casei teritoriale de pensii admite sau respinge cererea prin decizie motivata. (2) Decizia va cuprinde propuneri privind unul sau mai multe cursuri de reconversie profesionala, furnizorul

acestora, programul de instruire, precum si modalitatea de absolvire. Art. 315. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 32) (1) Decizia se comunica asiguratului în termen de 5 zile de la emiterea acesteia. (2) Asiguratul poate accepta sau refuza propunerea casei teritoriale de pensii, în termen de 15 zile de la primirea

acesteia. Art. 316. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 33) În cazul în care asiguratul accepta propunerile casei teritoriale de pensii, acestuia i se vor comunica furnizorul de formare profesionala, locul si data începerii cursului, în termen de 5 zile de la stabilirea acestora, prin invitatie scrisa conform anexei nr. 8 din Ordinul 1687/ 2004. Art. 317. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 34) Daca asiguratul refuza cursurile propuse de catre casa teritoriala de pensii, acesta îsi pierde dreptul la prestatii privind reabilitarea si reconversia profesionala. Art. 318. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 35) (1) Asiguratul are obligatia de a respecta programul de instruire stabilit de organizatorul acestuia. (2) Nerespectarea programului de instruire de catre asigurat atrage întreruperea efectuarii acestuia, precum si

suspendarea dreptului la indemnizatie. Art. 319. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 36) Asiguratul are dreptul la o singura examinare finala gratuita. Art. 320. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 37) Furnizorii de formare profesionala au obligatia de a anunta orice încalcare de catre asigurat a programului de instruire profesionala. Art. 321. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 38) Pe durata cursurilor asiguratilor li se acorda o indemnizatie în conformitate cu prevederile sectiunii a 3-a din prezentul capitol. Art. 322. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 39) În sistemul de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale se acorda urmatoarele tipuri de indemnizatii: a) indemnizatie pentru incapacitate temporara de munca; b) indemnizatie pentru trecerea temporara în alt loc de munca; c) indemnizatie pentru reducerea timpului de munca; d) indemnizatie pe durata cursurilor de calificare si de reconversie profesionala. Art. 323. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 40) (1) Indemnizatiile se calculeaza si se platesc de catre angajatori si se deduc din contributia de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale. (2) Casele teritoriale de pensii preiau în plata numai persoanele care beneficiaza de una dintre indemnizatiile prevazute la art. 39 din Ordinul 1687/ 2004 si al caror angajator si-a încetat activitatea, în conditiile legii, prin faliment, reorganizare judiciara sau administrativa si persoanele asigurate prin contract individual, precum si persoanele care beneficiaza de indemnizatie de somaj. Art. 324. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 41) (1) Indemnizatiile de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale si despagubirea de deces se platesc pe baza cererii-tip privind solicitarea drepturilor de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale, prevazuta în anexa nr. 9 din Ordinul 1687/ 2004, si a celorlalte acte prevazute de reglementarile legale în vigoare, exclusiv indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca, pentru a carei acordare nu este necesara completarea cererii-tip. (2) În afara cererii-tip prevazute la alin. (1), pentru obtinerea indemnizatiilor mai sunt necesare urmatoarele

documente: a) certificat medical; b) procesul-verbal de cercetare a accidentului de munca; c) FIAM sau, dupa caz, fisa BP2. Art. 325. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 42) Cererea-tip privind solicitarea drepturilor de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale se depune la casele teritoriale de pensii: a) de catre angajatori si institutia care administreaza bugetul Fondului pentru plata ajutorului de somaj, o data cu "Declaratia privind evidenta nominala a asiguratilor si a obligatiilor de plata catre bugetul asigurarilor sociale de stat"; b) de catre celelalte categorii de asigurati, la data solicitarii prestatiei medicale. Art. 326. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 43) Cererea se aproba sau se respinge prin decizia motivata a directorului executiv al casei teritoriale de pensii, în termen de cel mult 30 de zile de la înregistrarea acesteia. Decizia se comunica atât asiguratului, cat si angajatorului. Art. 327. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 44) (1) Sumele reprezentând indemnizatii care se platesc de catre angajator asiguratilor potrivit prevederilor prezentelor norme metodologice se retin de acesta din contributia de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale datorata pentru luna respectiva. (2) Indemnizatiile se platesc pentru numarul de zile lucratoare din duratele exprimate în zile calendaristice ale

concediilor medicale sau pentru numarul de zile lucratoare din perioada în care persoana asigurata urmeaza cursuri de reconversie profesionala, beneficiaza de reducerea timpului normal de munca sau de trecerea temporara în alt loc de munca.

(3) Sumele reprezentând indemnizatii platite de angajator asiguratilor potrivit prevederilor prezentelor norme metodologice, care depasesc cuantumul contributiei datorate de acesta în luna respectiva, se recupereaza din contul asigurarilor pentru accidente de munca si boli profesionale de la casa teritoriala de pensii pe raza careia se afla sediul sau domiciliul acestuia.



(4) Indemnizatiile pe care angajatorii le achita fara îndeplinirea conditiilor legale si pe care acestia le deconteaza cu

sistemul asigurarilor pentru accidente de munca si boli profesionale reprezinta sume încasate necuvenit, care constituie debite ce urmeaza sa fie recuperate potrivit reglementarilor legale în vigoare.

Art. 328. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 45) În cazul asiguratilor care se regasesc în doua sau mai multe dintre situatiile prevazute la art. 5, 6 si 7 din Legea nr. 346/2002, cu modificarile si complet arile ulterioare, si care desfasoara activitate la mai multi angajato ri, indemnizatiile prevazute la art. 39 din prezent ele norme metodologice se platesc o singura data de catre ang ajatorul la care a avut loc accidentul de munca sau la care s-a declarat boala profesionala. Art. 329. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 46) Asiguratii beneficiaza de o indemnizatie pe perioada în care se afla în incapacitate temporara de munca datorita unui accident de munca sau datorita unei boli profesionale. Art. 330. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 47) (1) Cuantumul indemnizatiei pentru incapacitate temporara de munca reprezinta 80% din baza de calcul. (2) Baza de calcul a indemnizatiilor pentru incapacitate temporara de munca este: a) media veniturilor salariale brute realizate de catre persoanele angajate în ultimele 6 luni anterioare manifestarii

riscului; în cazul în care stagiul de cotizare este mai mic de 6 luni, baza de calcul a indemnizatiilor o constituie media veniturilor salariale lunare brute la care s-a achitat contributia;

b) veniturile stipulate de catre asiguratii individuali în contractele pe baza carora s-a stabilit contributia de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale.

c) drepturile acordate în perioada respectiva pentru somerii care urmeaza cursuri de recalificare sau de reconversie profesionala, exclusiv sumele acordate cu titlu de plati compensatorii.

Art. 331. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 48) Indemnizatiile pentru incapacitate temporara de munca se acorda pe o durata de cel mult 180 de zile în interval de un an, socotite de la prima zi de imbolnavire. Începând cu a 91-a zi concediul medical se poate prelungi pana la 180 de zile, cu avizul medicului expert al asigurarilor sociale. Art. 332. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 49) (1) Medicul curant poate propune, în situatii temeinic justificate, prelungirea concediului pentru incapacitate temporara de munca peste 180 de zile, în scopul evitarii pensionarii de invaliditate si mentinerii asiguratului în activitate. (2) Medicul expert al asigurarilor sociale decide, dupa caz, prelungirea concediului medical pentru continuarea

programului de recuperare, trecerea temporara în alt loc de munca, reducerea timpului de munca, reluarea activitatii în aceeasi profesie sau într-o alta profesie ori pensionarea de invaliditate.

(3) Prelungirea concediului medical peste 180 de zile se face pentru cel mult 90 de zile, conform procedurilor stabilite de CNPAS, în raport cu evolutia cazului si cu rezultatele actiunilor de recuperare.

Art. 333. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 50) Asiguratul care datorita unei boli profesionale sau datorita unui accident de munca nu îsi mai poate desfasura activitatea la locul de munca anterior manifestarii riscului asigurat sau care nu mai poate realiza durata normala de munca poate beneficia, la cerere, de trecerea temporara în alt loc de munca sau de reducerea cu o patrime a timpului normal de lucru. Art. 334. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 51) (1) Asiguratul îsi poate relua activitatea la vechiul loc de munca sau poate realiza programul normal de lucru înainte de expirarea perioadei maxime de reducere a programului de lucru, prevazuta de legislatia în vigoare, cu avizul medicului expert al asigurarilor sociale. (2) Angajatorul va înstiinta casa teritoriala de pensii, în termen de cel mult 5 zile, despre modificarea intervenita în

situatia asiguratului. Art. 335. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 52) Cuantumul indemnizatiilor pentru trecerea temporara în alt loc de munca si pentru reducerea timpului de munca este egal cu diferenta dintre media veniturilor salariale din ultimele 6 luni si venitul salarial brut realizat de asigurat la noul loc de munca sau prin reducerea timpului normal de munca, fara a se depasi 25% din baza de calcul. Art. 336. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 53) Indemnizatiile pentru trecerea temporara în alt loc de munca, precum si cele pentru reducerea timpului de munca se acorda, pentru o perioada de cel mult 90 de zile într-un an calendaristic, în una sau în mai multe etape. Art. 337. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 54) (1) Victima unui accident de munca sau a unei boli profesionale beneficiaza la cerere, în conditiile legii, de o indemnizatie pe durata cursurilor de calificare sau de reconversie profesionala. (2) Indemnizatia se acorda numai daca asiguratul respecta integral programul de instruire pe toata durata cursurilor. (3) În situatia în care asiguratul nu respecta programul de instruire din motive ce îi sunt imputabile, organizatorul

cursurilor de calificare sau de reconversie profesionala înstiinteaza de îndata casa teritoriala de pensii despre aceasta, care sisteaza plata indemnizatiei.

(4) Prevederile alin. (3) nu se aplica în cazurile de forta majora. Forta majora se dovedeste cu acte. (5) Constatarea cazurilor de forta majora prevazute la alin. (4) se efectueaza de catre personalul împuternicit al

casei teritoriale de pensii. Art. 338. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 55) Indemnizatia pe durata cursurilor de calificare sau de reconversie profesionala se acorda lunar si reprezinta 70% din salariul de baza brut al persoanei asigurate, avut la data survenirii accidentului de munca sau a bolii profesionale. Art. 339. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 56) Indemnizatia pe durata cursurilor de calificare sau de reconversie profesionala se acorda doar daca persoana asigurata nu beneficiaza în paralel de indemnizatie pentru incapacitate temporara de munca sau de pensie de invaliditate gradul III, acordata potrivit reglementarilor în vigoare. Art. 340. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 57) Au dreptul la o compensatie pentru atingerea integritatii asiguratii care în urma accidentelor de munca sau a bolilor profesionale ramân cu leziuni permanente care produc deficiente si reduc capacitatea de munca între 20-50%. Art. 341. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 58) Compensatiile pentru atingerea integritatii se acorda doar daca accidentul de munca a antrenat o incapacitate temporara de munca mai mare de 3 zile, conform definitiei accidentului de munca.



Art. 342. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 59) Compensatia pentru atingerea integritatii se acorda doar dupa încheierea perioadei de incapacitate temporara de munca. Art. 343. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 60) În vederea obtinerii compensatiei pentru atingerea integritatii persoana asigurata depune o cerere-tip privind solicitarea drepturilor de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale, conform anexei nr. 9 din Ordinul 1687/ 2004. Art. 344. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 61) (1) În termen de 15 zile de la depunerea cererii, medicul expert al asiguratorului decide asupra acordarii compensatiei pentru atingerea integritatii, precum si asupra cuantumului acesteia. (2) În cazul în care medicul expert al asigurarilor sociale considera ca sunt necesare examinari ulterioare, acesta

poate dispune efectuarea acestora. Art. 345. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 62) Grilele, intervalele si cuantumul pe baza carora se acorda compensatiile pentru atingerea integritatii se stabilesc prin decizie a presedintelui CNPAS. Art. 346. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 63) În cazul decesului asiguratului ca urmare a unui accident de munca sau a unei boli profesionale, despagubirea în caz de deces se acorda, la cerere, unei singure persoane, care poate fi una dintre persoanele mentionate la art. 46 alin. (1) din Legea nr. 346/ 2002, cu modificarile si completarile ulterioare. Art. 347. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 64) Despagubirile în caz de deces se acorda pe baza urmatoarelor acte: cerere-tip privind solicitarea drepturilor de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale, prevazuta în anexa nr. 9, certificat de deces - original si copie, actul de identitate al solicitantului, acte de stare civila ale solicitantului care sa ateste calitatea acestuia sau acte din care sa rezulte ca au fost suportate cheltuielile ocazionate de deces, dupa caz. Art. 348. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 65) (1) Directorul executiv al casei teritoriale de pensii admite sau respinge cererea prin decizie motivata. (2) Termenul de solutionare a cererii este de 15 zile de la data depunerii acesteia la casa teritoriala de pensii. (3) Plata despagubirii se efectueaza prin casieria casei teritoriale de pensii. (4) Decizia se comunica petentului în termen de 5 zile de la emiterea acesteia. (5) Cuantumul despagubirii în caz de deces este de 4 salarii medii brute, comunicate de Institutul National de

Statistica. Art. 349. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 66) Dupa efectuarea platii despagubirilor în caz de deces, asiguratorul are obligatia de a înscrie pe versoul certificatului de deces original mentiunea "ACHITAT", data, semnatura si stampila. Art. 350. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 67) În vederea rambursarii cheltuielilor ocazionate de transportul de urgenta sau de confectionarea unor dispozitive destinate sa asigure recuperarea functionalitatii organismului victimei accidentului de munca, persoana juridica sau persoana fizica care a suportat cheltuielile se adreseaza casei teritoriale de pensii în raza careia s-a produs accidentul de munca. Art. 351. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 68) (1) Cererea de rambursare a cheltuielilor trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente: datele de identificare a solicitantului, cum sunt numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau denumirea, împuternicirea reprezentantului persoanei juridice, codul unic de înregistrare, sediul, contul bancar, dupa caz, precum si datele de identificare a accidentatului/accidentatilor: numele, prenumele, varsta, codul numeric personal, cetatenia, domiciliul, locul de munca la care este/sunt încadrat/ încadrati. (2) Modelul cererii de rambursare a cheltuielilor este prevazut în anexa nr. 10 la prezentele norme metodologice. (3) Cererea se depune la sediul casei teritoriale de pensii, însotita de documente justificative, dupa caz. Art. 352. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 69) (1) În cazul în care persoana indreptatita solicita rambursarea cheltuielilor ocazionate de transportul de urgenta utilizând alte mijloace decât cele uzuale, aceasta trebuie sa prezinte: a) facturi sau alte documente din care sa rezulte tipul cheltuielilor efectuate, precum si cuantumul acestora; b) declaratia pe propria raspundere a angajatorului sau a persoanei care a solicitat transportul, dupa caz, din care

trebuie sa reiasa caracterul de urgenta al transportului, mijlocul de transport utilizat, precum si descrierea împrejurarilor care au impus utilizarea altor mijloace decât a celor uzuale pentru salvarea victimei accidentului de munca;

c) dovada, emisa de organele competente, din care sa rezulte faptul ca solicitantul nu înregistreaza obligatii restante la Fondul de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale.

(2) Pentru serviciile de transport cu autovehicule, suma solicitata a fi rambursata se determina prin înmultirea numarului de kilometri echivalenti (dus-întors) pentru mediul urban, respectiv a numarului de kilometri efectiv realizati pentru mediul rural, cu consumul normat de combustibil pe kilometru parcurs si cu pretul mediu al combustibilului utilizat.

(3) Pentru serviciile de transport aerian si pe apa, suma solicitata a fi rambursata se calculeaza pe baza numarului de ore de zbor, respectiv a numarului de mile marine estimat, inmultit cu costul mediu al unei ore de zbor, respectiv costul mediu pe mila marina.

(4) Tipurile de transport de urgenta ce pot fi decontate de CNPAS sunt altele decât cele ale unitatilor specializate în efectuarea unor servicii de transport sanitar si care îndeplinesc criteriile de autorizare prevazute de reglementarile Ministerului Sanatatii, precum si cele de acreditare.

Art. 353. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 70) Medicul expert al asigurarilor sociale din cadrul casei teritoriale de pensii confirma sau infirma, prin referat motivat, faptul ca salvarea victimei impunea transportul de urgenta cu alte mijloace decât cele uzuale. Art. 354. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 71) (1) În cazul în care persoana indreptatita solicita rambursarea cheltuielilor ocazionate de confectionarea ochelarilor, aceasta trebuie sa prezinte urmatoarele: dovada, emisa de organele competente, din care sa rezulte faptul ca solicitantul nu înregistreaza obligatii restante la Fondul de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale, prescriptia medicului, documente din care sa reiasa ca ochelarii au fost



deteriorati în timpul accidentului de munca, de exemplu: declaratia pe propria raspundere a victimei accidentului, declaratiile martorilor, copie de pe procesul-verbal de cercetare a accidentului de munca. (2) Cheltuielile ocazionate de confectionarea ochelarilor vor fi decontate integral, fara a se depasi pretul de referinta

stabilit prin decizie a presedintelui CNPAS. Art. 355. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 72) (1) În cazul în care persoana indreptatita solicita rambursarea cheltuielilor ocazionate de confectionarea aparatelor acustice, aceasta trebuie sa prezinte urmatoarele: dovada, emisa de organele competente, din care sa rezulte faptul ca solicitantul nu înregistreaza obligatii restante la Fondul de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale, prescriptia medicului care trebuie sa fie însotita de audiograma tonala liminara si audiograma vocala, eliberate de o clinica de specialitate sau de un serviciu specializat, documente din care sa reiasa ca aparatul acustic a fost deteriorat în timpul accidentului de munca, cum ar fi: declaratia pe propria raspundere a victimei accidentului, declaratiile martorilor, copie de pe procesul-verbal de cercetare a accidentului de munca. (2) În sensul prezentelor norme metodologice, prin sintagma aparat acustic se întelege proteza auditiva. Art. 356. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 73) În cazul în care persoana indreptatita solicita rambursarea cheltuielilor ocazionate de confectionarea protezelor oculare, aceasta trebuie sa prezinte urmatoarele: dovada, emisa de organele competente, din care sa rezulte faptul ca solicitantul nu înregistreaza obligatii restante la Fondul de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale, prescriptia medicului, documente din care sa reiasa ca proteza oculara a fost deteriorata în timpul accidentului de munca, cum ar fi declaratia pe propria raspundere a victimei accidentului, declaratiile martorilor, copie de pe procesul-verbal de cercetare a accidentului de munca. Art. 357. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 74) (1) Cererea, însotita de documentele justificative sus-mentionate, se depune la casa teritoriala de pensii în raza careia s-a produs accidentul de munca. (2) Directorul executiv al casei teritoriale de pensii poate solicita orice alte documente necesare în vederea emiterii deciziei de admitere/respingere a cererii de rambursare a cheltuielilor. (3) Cererea de rambursare a cheltuielilor poate fi admisa în totalitate, admisa partial sau respinsa. (4) Impotriva deciziei de rambursare a cheltuielilor se poate face plângere la instanta judecatoreasca în a carei raza

teritoriala se afla domiciliul sau sediul reclamantului. Art. 358. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 75) În situatia în care cererea de rambursare a cheltuielilor este de competenta CNPAS, casa teritoriala de pensii va transmite Directiei generale accidente de munca si boli profesionale urmatoarele documente: a) cererea motivata a solicitantului; b) referatul compartimentului de specialitate din cadrul casei teritoriale de pensii; c) propunerea directorului executiv privind solutionarea cererii. Art. 359. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 76) Nivelul maxim cu privire la preturile de referinta la care se acorda rambursarile de cheltuieli prevazute la art. 50 din Legea nr. 346/ 2002, cu modificarile si completarile ulterioare, se stabileste prin decizie a presedintelui CNPAS si se actualizeaza anual cu coeficientul de inflatie. Art. 360. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 84) (1) În baza procesului-verbal de cercetare întocmit de organele competente, angajatorul la care se înregistreaza accidentul va completa FIAM, care va fi tipizat, conform modelului prevazut în anexa nr. 11 la prezentele norme metodologice. (2) FIAM se completeaza pentru fiecare persoana accidentata si constituie documentul de declarare oficiala a

accidentului de munca. (3) FIAM va purta semnatura si stampila reprezentantului legal al angajatorului, precum si semnatura si stampila

conducatorului autoritatii competente sa decida caracterul accidentului, dupa caz. (4) FIAM se completeaza imediat dupa încheierea cercetarii accidentului, conform instructiunilor de completare a

FIAM aflate în vigoare. (5) Un exemplar al FIAM va fi transmis casei teritoriale de pensii din judetul respectiv, în termen de 5 zile de la

finalizarea cercetarii (o data cu dosarul pentru avizare). Art. 361. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 85) (1) În baza formularelor de înregistrare a accidentelor de munca si a proceselor-verbale de cercetare a incidentelor periculoase, casa teritoriala de pensii si inspectoratul teritorial de munca vor inregistra si vor tine evidenta tuturor accidentelor de munca si a incidentelor periculoase înregistrate de angajatorii care au sediul pe teritoriul judetului respectiv. (2) Evidenta se tine, de asemenea, în Registrul de evidenta a accidentatilor în munca si, respectiv, în Registrul de

evidenta a incidentelor periculoase, care se afla la angajator. Art. 362. (Preluare din Ordinul 1687/ 2004 – Art. 86) În urma cercetarii bolilor profesionale de catre autoritatea competenta sa efectueze cercetarea, un exemplar al fisei BP2 întocmite conform reglementarilor în vigoare se va transmite casei teritoriale de pensii.

Capitolul. XI. Protectia maternitatii la locul de munca

Art. 363. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Art. 35) Grupurile sensibile la riscuri specifice, cum ar fi: femeile gravide, lehuzele sau femeile care alapteaza, ţinerii, precum şi persoanele cu dizabilitati, trebuie protejate impotriva pericolelor care le afectează în mod specific.



Art. 364. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Art. 36) Angajatorii au obligaţia sa amenajeze locurile de munca ţinând seama de prezenta grupurilor sensibile la riscuri specifice. Art. 365. (Preluare din O.U.G. 96/ 2003 – Art. 1) Prezenta ordonanta de urgenta reglementeaza masuri de protectie sociala pentru :

a) salariate gravide si mame, lauze sau care alapteaza, de cetatenie romana ori a unui stat membru al Uniunii Europene si din Spatiul Economic European, care au raporturi de munca sau raporturi de serviciu cu un angajator ;

b) cetateni ai altor state si apatrizi, care au, conform legii, domiciliul sau resedinta in Romania, daca fac parte din categoriile de salariate prevazute la art. 1, lit. a) din O.U.G. 96/ 2003.

Art. 366. (Preluare din O.U.G. 96/ 2003 – Art. 2) In sensul prevederilor prezentei ordonante de urgenta, termenii si expresiile de mai jos sunt definite dupa cum urmeaza :

a) protectia maternitatii este protectia sanatatii si/ sau securitatii salariatelor gravide si/sau mame la locurile lor de munca ;

b) locul de munca este zona delimiata in spatiu, in functie de specificul muncii, inzestrata cu mijloacele si cu materialele necesare muncii, in vederea realizarii unei operatii, lucrari sau pentru indeplinirea unei activitati de catre unul ori mai multi executanti, cu pregatirea si indemanarea lor, in conditii tehnice, organizatorice si de protectie a muncii corespunzatoare, din care se obtine un venit in baza unui raport de munca ori de serviciu cu un angajator ;

c) salariata gravida este femeia care anunta in scris angajatorul asupra starii sale fiziologice de graviditate si anexeaza un document medical eliberat de medicul de familie sau de medicul specialist care sa ii ateste aceasta stare ;

d) salariata care a nascut recent este femeia care si-a reluat activitatea dupa efectuarea concediului de lauzie si solicita angajatorului in scris masurile de protectie prevazute de lege, anexand un document medical eliberat de medicul de familie, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data la care a nascut ;

e) salariata care alapteaza este femeia care, la reluarea activitatii dupa efectuarea concediului de lauzie, isi alapteaza copilul si anunta angajatorul in scris cu privire la inceputul si sfarsitul prezumat al perioadei de alaptare, anexand documente medicale eliberate de medicul de familie in acest sens ;

f) dispensa pentru consultatii prenatale reprezinta un numar de ore libere platite salariatei de catre angajator, pe durata programului normal de lucru, pentru efectuarea consultatiilor si examenelor prenatale pe baza recomandarii medicului de familie sau a medicului specialist ;

g) concediul postnatal obligatoriu este concediul de 42 de zile pe care salariata mama are obligatia sa il efectueze dupa nastere, in cadrul concediului pentru sarcina si lauzie cu durata totala de 126 de zile, de care beneficiaza salariatele in conditiile legii ;

h) concediul de risc maternal este concediul de care beneficiaza salariatele prevazute la art. 2, lit. c) - e) din O.U.G. 96/ 2003 pentru protectia sanatatii si securitatii lor si/sau a fatului ori a copilului lor.

Art. 367. (Preluare din O.U.G. 96/ 2003 – Art. 3) (1) Salariatele prevazute la art. 2, lit. c) - e) din O.U.G. 96/ 2003 au obligatia de a se prezenta la medicul de familie pentru eliberarea unui document medical care sa le ateste starea. (2) In cazul in care salariatele nu indeplinesc obligatia prevazuta la art. 3, alin. (1) din O.U.G. 96/ 2003 si nu informeaza in scris angajatorul despre starea lor, acesta este exonerat de obligatiile sale prevazute in prezenta ordonanta de urgenta, cu exceptia celor prevazute la art. 5, 6, 18, 23 si 25 din O.U.G. 96/ 2003. Art. 368. (Preluare din O.U.G. 96/ 2003 – Art. 4) Angajatorii au obligatia sa adopte masurile necesare, astfel incat :

a) sa previna expunerea salariatelor prevazute la art. 2 lit. c)-e) la riscuri ce le pot afecta sanatatea si securitatea ; b) salariatele prevazute la art. 2 lit. c) - e) din O.U.G. 96/ 2003 sa nu fie constranse sa efectueze o munca

daunatoare sanatatii sau starii lor de graviditate ori copilului nou-nascut, dupa caz. Art. 369. (Preluare din O.U.G. 96/ 2003 – Art. 5) (1) Pentru toate activitatile susceptibile sa prezinte un risc specific de expunere la agenti, procedee si conditii de munca, a caror lista este prevazuta in anexa nr. 1 din O.U.G. 96/ 2003, angajatorul este obligat sa evalueze anual, precum si la orice modificare a conditiilor de munca natura, gradul si durata expunerii salariatelor prevazute la art. 2 lit. c) - e) din O.U.G. 96/ 2003, in scopul determinarii oricarui risc pentru securitatea sau sanatatea lor si oricarei repercusiuni asupra sarcinii ori alaptarii. (2) Evaluarile prevazute la art. 5, alin. (1) din O.U.G. 96/ 2003 se efectueaza de catre angajator, cu participarea obligatorie a medicului de medicina muncii, iar rezultatele lor se consemneaza in rapoarte scrise. Art. 370. (Preluare din O.U.G. 96/ 2003 – Art. 6) (1) Angajatorii sunt obligati ca, in termen de 5 zile lucratoare de la data intocmirii raportului, sa inmaneze o copie a acestuia sindicatului sau reprezentantilor salariatilor. (2) Angajatorii vor informa in scris salariatele asupra rezultatelor evaluarii privind riscurile la care pot fi supuse la locurile lor de munca, precum si asupra drepturilor care decurg din prezenta ordonanta de urgenta. Art. 371. (Preluare din O.U.G. 96/ 2003 – Art. 7) (1) In termen de 10 zile lucratoare de la data la care angajatorul a fost anuntat in scris de catre o salariata ca se afla in una dintre situatiile prevazute la art. 2 lit. c) - e), din O.U.G. 96/ 2003, acesta are obligatia sa instiinteze medicul de medicina muncii, precum si inspectoratul teritorial de munca pe a carui raza isi desfasoara activitatea. (2) De la data primirii instiintarii medicul de medicina muncii si inspectoratul teritorial de munca vor verifica conditiile de munca ale salariatei la termenele si in conditiile stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonante de urgenta. Art. 372. (Preluare din O.U.G. 96/ 2003 – Art. 8) Angajatorul are obligatia sa pastreze confidentialitatea asupra starii de graviditate a salariatei si nu va anunta alti angajati decat cu acordul scris al acesteia si doar in interesul bunei desfasurari a procesului de munca, cand starea de graviditate nu este vizibila. Art. 373. (Preluare din O.U.G. 96/ 2003 – Art. 9) In cazul in care o salariata se afla in una dintre situatiile prevazute la art. 2 lit. c) - e) din O.U.G. 96/ 2003 si desfasoara la locul de munca o activitate care prezinta riscuri pentru sanatatea sau securitatea sa ori cu repercusiuni asupra sarcinii si alaptarii, in sensul celor prevazute la art. 5 alin. (1) din O.U.G. 96/ 2003, angajatorul este obligat sa ii modifice in mod corespunzator conditiile si/ sau orarul de munca ori, daca nu este



posibil, sa o repartizeze la alt loc de munca fara riscuri pentru sanatatea sau securitatea sa, conform recomandarii medicului de medicina muncii sau a medicului de familie, cu mentinerea veniturilor salariale. Art. 374. (Preluare din O.U.G. 96/ 2003 – Art. 10) (1) In cazul in care angajatorul, din motive justificate in mod obiectiv, nu poate sa indeplineasca obligatia prevazuta la art. 9 din O.U.G. 96/ 2003, salariatele prevazute la art. 2 lit. c) - e) din O.U.G. 96/ 2003 au dreptul la concediu de risc maternal, dupa cum urmeaza :

a) inainte de data solicitarii concediului de maternitate, stabilit potrivit reglementarilor legale privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, salariatele prevazute la art. 2 lit. c) din O.U.G. 96/ 2003 ;

b) dupa data revenirii din concediul postnatal obligatoriu, salariatele prevazute la art. 2 lit. d) si e), in cazul in care nu solicita concediul si indemnizatia pentru cresterea si ingrijirea copilului pana la implinirea varstei de 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, pana la 3 ani.

(2) Concediul de risc maternal se poate acorda, in intregime sau fractionat, pe o perioada ce nu poate depasi 120 de zile, de catre medicul de familie sau de medicul specialist, care va elibera un certificat medical in acest sens, dar nu poate fi acordat simultan cu alte concedii prevazute de legislatia privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale. (3) Eliberarea certificatului medical se va face in conditiile in care salariata s-a prezentat la consultatiile prenatale si postnatale, conform normelor Ministerului Sanatatii. Art. 375. (Preluare din O.U.G. 96/ 2003 – Art. 12) (1) Pentru salariatele care se afla in una dintre situatiile prevazute la art. 2 lit. c) si d) din O.U.G. 96/ 2003 si isi desfasoara activitatea numai in pozitia ortostatica sau in pozitia asezat, angajatorii au obligatia de a le modifica locul de munca respectiv, astfel incat sa li se asigure, la intervale regulate de timp, pauze si amenajari pentru repaus in pozitie sezanda sau, respectiv, pentru miscare. (2) Medicul de medicina muncii stabileste intervalele de timp la care este necesara schimbarea pozitiei de lucru, perioadele de activitate, precum si durata perioadelor pentru repaus in pozitie sezanda sau, respectiv, pentru miscare. (3) Daca amenajarea conditiilor de munca si/sau a programului de lucru nu este din punct de vedere tehnic si/sau obiectiv posibila sau nu poate fi ceruta din motive bine intemeiate, angajatorul va lua masurile necesare pentru a schimba locul de munca al salariatei respective. Art. 376. (Preluare din O.U.G. 96/ 2003 – Art. 13) In baza recomandarii medicului de familie, salariata gravida care nu poate indeplini durata normala de munca din motive de sanatate, a sa sau a fatului sau, are dreptul la reducerea cu o patrime a duratei normale de munca, cu mentinerea veniturilor salariale, suportate integral din fondul de salarii al angajatorului, potrivit reglementarilor legale privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale. Art. 377. (Preluare din O.U.G. 96/ 2003 – Art. 14) Salariatele prevazute la art. 2 lit. c) si e) din O.U.G. 96/ 2003 nu pot fi obligate de catre angajator sa realizeze activitati pentru care evaluarea a evidentiat riscul de expunere la agenti sau conditii de munca prevazute la lit. A si B din anexa nr. 2 din O.U.G. 96/ 2003. Art. 378. (Preluare din O.U.G. 96/ 2003 – Art. 15) Angajatorii au obligatia de a acorda salariatelor gravide dispensa pentru consultatii prenatale in limita a maximum 16 ore pe luna, in conditiile prevazute la art. 2 lit. f) din O.U.G. 96/ 2003, in cazul in care investigatiile se pot efectua numai in timpul programului de lucru, fara diminuarea drepturilor salariale. Art. 379. (Preluare din O.U.G. 96/ 2003 – Art. 16) Pentru protectia sanatatii lor si a copilului lor, dupa nastere, salariatele au obligatia de a efectua minimum 42 de zile de concediu postnatal, in conditiile prevazute la art. 2 lit. g) din O.U.G. 96/ 2003 si in cadrul concediului pentru lauzie stabilit prin Legea nr. 19/ 2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare. Art. 380. (Preluare din O.U.G. 96/ 2003 – Art. 17) (1) Angajatorii sunt obligati sa acorde salariatelor care alapteaza, in cursul programului de lucru, doua pauze pentru alaptare de cate o ora fiecare, pana la implinirea varstei de un an a copilului. In aceste pauze se include si timpul necesar deplasarii dus-intors de la locul in care se gaseste copilul. (2) La cererea mamei, pauzele pentru alaptare vor fi inlocuite cu reducerea duratei normale a timpului sau de munca cu doua ore zilnic. (3) Pauzele si reducerea duratei normale a timpului de munca, acordate pentru alaptare, se includ in timpul de munca si nu diminueaza veniturile salariale si sunt suportate integral din fondul de salarii al angajatorului. (4) In cazul in care angajatorul asigura in cadrul unitatii incaperi speciale pentru alaptat, acestea vor indeplini conditiile de igiena corespunzatoare normelor sanitare in vigoare. Art. 381. (Preluare din O.U.G. 96/ 2003 – Art. 18) Pentru asigurarea securitatii si sanatatii in munca a salariatelor gravide si/sau mame, lauze sau care alapteaza, regulamentele interne ale unitatilor trebuie sa contina masuri privind igiena, protectia sanatatii si securitatea in munca a acestora, in conformitate cu prevederile prezentei ordonante de urgenta si ale celorlalte acte normative in vigoare. Art. 382. (Preluare din O.U.G. 96/ 2003 – Art. 19) (1) Salariatele prevazute la art. 2 lit. c) - e) din O.U.G. 96/ 2003 nu pot fi obligate sa desfasoare munca de noapte. (2) In cazul in care sanatatea salariatelor mentionate la art. 19, alin. (1) din O.U.G. 96/ 2003 este afectata de munca de noapte, angajatorul este obligat ca, pe baza solicitarii scrise a salariatei, sa o transfere la un loc de munca de zi, cu mentinerea salariului de baza brut lunar. (3) Solicitarea salariatei se insoteste de un document medical care mentioneaza perioada in care sanatatea acesteia este afectata de munca de noapte. (4) In cazul in care, din motive justificate in mod obiectiv, transferul nu este posibil, salariata va beneficia de concediul si indemnizatia de risc maternal, conform art. 10 si 11. Art. 383. (Preluare din O.U.G. 96/ 2003 – Art. 20) (1) Salariatele prevazute la art. 2 lit. c) - e) din O.U.G. 96/ 2003 nu pot desfasura munca in conditii cu caracter insalubru sau greu de suportat. (2) In cazul in care o salariata care desfasoara in mod curent munca cu caracter insalubru sau greu de suportat se incadreaza in prevederile art. 2 lit. c) - e) din O.U.G. 96/ 2003, angajatorul are obligatia ca, pe baza solicitarii scrise a salariatei, sa o transfere la un alt loc de munca, cu mentinerea salariului de baza brut lunar. (3) Denumirea si enumerarea muncilor cu caracter insalubru sau greu de suportat la care face referire art. 20, alin. (1) din O.U.G. 96/ 2003 sunt stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonante de urgenta. (4) Prevederile art. 19 alin. (3) si (4) din O.U.G. 96/ 2003 se aplica in mod corespunzator.



Art. 384. (Preluare din O.U.G. 96/ 2003 – Art. 21) (1) Este interzis angajatorului sa dispuna incetarea raporturilor de munca sau de serviciu in cazul :

a) salariatei prevazute la art. 2 lit. c) - e) din O.U.G. 96/ 2003, din motive care au legatura directa cu starea sa ; b) salariatei care se afla in concediu de risc maternal ; c) salariatei care se afla in concediu de maternitate ; d) salariatei care se afla in concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu

handicap, in varsta de pana la 3 ani ; e) salariatei care se afla in concediu pentru ingrijirea copilului bolnav in varsta de pana la 7 ani sau, in cazul

copilului cu handicap, in varsta de pana la 18 ani. (2) Interdictia prevazuta la art. 21, alin. (1) lit. b) din O.U.G. 96/ 2003 se extinde, o singura data, cu pana la 6 luni dupa revenirea salariatei in unitate. (3) Dispozitiile art. 21, alin. (1) din O.U.G. 96/ 2003 nu se aplica in cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizarii judiciare sau a falimentului angajatorului, in conditiile legii. Art. 385. (Preluare din O.U.G. 96/ 2003 – Art. 22) (1) Salariatele prevazute la art. 21 alin. (1) din O.U.G. 96/ 2003, ale caror raporturi de munca sau raporturi de serviciu au incetat din motive pe care le considera ca fiind legate de starea lor, au dreptul sa conteste decizia angajatorului la instanta judecatoreasca competenta, in termen de 30 de zile de la data comunicarii acesteia, conform legii. (2) Actiunea in justitie a salariatei prevazute la art. 22, alin. (1) din O.U.G. 96/ 2003 este scutita de taxa judiciara de timbru si de timbru judiciar. Art. 386. (Preluare din O.U.G. 96/ 2003 – Art. 23) In cazul in care o salariata contesta o decizie a angajatorului, sarcina probei revine acestuia, el fiind obligat sa depuna dovezile in apararea sa pana la prima zi de infatisare. Art. 387. (Preluare din O.U.G. 96/ 2003 – Art. 24) (1) Angajatorul care a incetat raportul de munca sau de serviciu cu o salariata prevazuta la art. 21 din O.U.G. 96/ 2003 are obligatia ca, in termen de 7 zile de la data comunicarii acestei decizii in scris catre salariata, sa transmita o copie a acestui document sindicatului sau reprezentantilor salariatilor din unitate, precum si inspectoratului teritorial de munca ori, dupa caz, Agentiei Nationale a Functionarilor Publici. (2) Copia deciziei se insoteste de copiile documentelor justificative pentru masura luata. Art. 388. (Preluare din O.U.G. 96/ 2003 – Art. 25) (1) Inspectoratul teritorial de munca pe a carui raza isi desfasoara activitatea angajatorul sau, dupa caz, Agentia Nationala a Functionarilor Publici, in termen de 7 zile de la data primirii deciziei prevazute la art. 23 din O.U.G. 96/ 2003, are obligatia sa emita aviz consultativ corespunzator situatiei constatate. (2) Inspectoratul teritorial de munca sau, dupa caz, Agentia Nationala a Functionarilor Publici va transmite avizul angajatorului, angajatei, precum si sindicatului sau reprezentantilor salariatilor din unitate. Art. 389. (Preluare din O.U.G. 96/ 2003 – Art. 26) (1) Angajatorii au obligatia sa afiseze la loc vizibil, in fiecare dintre unitatile pe care le detin, cate o copie a prezentei ordonante de urgenta, o perioada de 6 luni de la data publicarii sale in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. (2) Reprezentantii sindicali sau reprezentantii alesi ai salariatilor avand atributii privind asigurarea respectarii egalitati de sanse intre femei si barbati, desemnati in baza Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse intre femei si barbati, au obligatia de a organiza semestrial, in unitatile in care functioneaza, informari privind prevederile prezentei ordonante de urgenta. Art. 390. (Preluare din O.U.G. 96/ 2003 – Anexa 1) Lista minimala a agentilor, procedeelor si conditiilor de munca susceptibile sa prezinte un risc specific de expunere, la care se face referire in art. 5 din O.U.G. 96/ 2003 : A. Agenti : 1. Agenti fizici, considerati ca agenti cauzali pentru leziuni ale fetusului si/sau dezlipirea de placenta, in special :

a) socuri, vibratii sau miscari bruste; b) manipularea manuala de mase grele, implicand riscuri in special la nivelul coloanei vertebrale dorsolombare; c) zgomot; d) radiatii ionizante; e) radiatii neionizante; f) ambiante termice extreme, reci sau calde; g) miscari si pozitii de munca, deplasari (fie in interiorul, fie in exteriorul unitatii), oboseala mentala, fizica, alte

eforturi fizice legate de activitatea salariatelor prevazute la art. 2 lit. c) - e) din O.U.G. 96/ 2003. 2. Agentii biologici din grupele de risc 2, 3 si 4, definite astfel conform legislatiei in vigoare, in masura in care se cunoaste ca acesti agenti sau masurile terapeutice cerute de existenta lor pun in pericol sanatatea femeii gravide si a copilului ce urmeaza a se naste si in masura in care nu figureaza in anexa nr. 2 din O.U.G. 96/ 2003. 3. Urmatorii agenti chimici, in masura in care se stie ca pun in pericol sanatatea femeii gravide si a copilului ce urmeaza a se naste si in masura in care nu figureaza in anexa nr. 2 din O.U.G. 96/ 2003 :

h) agentii cancerigeni si/sau mutageni, in masura in care nu sunt mentionati in listele de valori limita de expunere profesionala la agenti chimici si pulberi din normele generale de protectie a muncii si in masura in care nu figureaza in anexa nr. 2 din O.U.G. 96/ 2003 ;

i) agentii chimici prevazuti in lista de valori limita de expunere profesionala la agenti chimici din normele generale de protectie a muncii ;

j) mercurul si derivatii sai ; k) medicamentele antimitotice ; l) monoxidul de carbon ; m) agentii chimici periculosi cu cale de absorbtie cutanata.

B. Procedeele industriale ce pot duce la aparitia cancerului, prevazute in normele generale de protectie a muncii. C. Conditii de munca : Activitati subterane miniere.



Art. 391. (Preluare din O.U.G. 96/ 2003 – Anexa 2) Lista minimala a agentilor, procedeelor si conditiilor de munca la care se face referire in art. 14 din O.U.G. 96/ 2003 : A. Salariatele gravide prevazute la art. 2 lit. c) din O.U.G. 96/ 2003 : 1. Agenti

a) Agenti fizici : - activitatea in atmosfera hiperbarica, de exemplu in incinte presurizate si la scufundari subacvatice ;

b) Agenti biologici : - toxoplasma ; - virusul rubeolei,exceptand cazurile in care se dovedeste ca salariata gravida este suficient protejata fata de acesti agenti prin imunizare.

c) Agenti chimici : - plumbul si derivatii acestuia, in masura in care pot fi absorbiti de organismul uman. 2. Conditii de munca : Activitati subterane miniere. B. Salariatele care alapteaza, prevazute la art. 2 lit. e) din O.U.G. 96/ 2003 : 1. Agenti : Agenti chimici - plumbul si derivatii sai, in masura in care pot fi absorbiti de organismul uman. 2. Conditii de munca : Activitati subterane miniere.

Capitolul. XII. Informarea, consultarea, instruirea si participare a lucratorilor privind activitatiile de prevenire si protectie

Art. 392. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Informarea lucratorilor : Art. 16) (1) Ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau a unităţii, angajatorul trebuie sa ia măsuri corespunzătoare, astfel încât lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora sa primească, în conformitate cu prevederile legale, toate informaţiile necesare privind :

a) riscurile pentru securitate şi sănătate în munca, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie atât la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general, cat şi la nivelul fiecărui post de lucru şi/sau fiecărei funcţii ;

b) măsurile luate în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea 319/ 2006. (2) Angajatorul trebuie sa ia măsuri corespunzătoare astfel încât angajatorii lucrătorilor din orice întreprindere şi/ sau unitate exterioară, care desfăşoară activităţi în întreprinderea şi/sau în unitatea sa, sa primească informaţii adecvate privind aspectele la care s-a făcut referire la alin. (1), care privesc aceşti lucrători. Art. 393. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Informarea lucratorilor – Art. 17) Angajatorul trebuie sa ia măsuri corespunzătoare pentru ca lucrătorii desemnaţi sau reprezentanţii lucrătorilor, cu raspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, în vederea îndeplinirii atribuţiilor şi în conformitate cu prevederile prezentei legi, sa aibă acces la :

a) evaluarea riscurilor şi măsurile de protecţie, prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea 319/ 2006 ; b) evidenta şi rapoartele prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea 319/ 2006 ; c) informaţii privind măsurile din domeniul securităţii şi sănătăţii în munca, precum şi informaţii provenind de la

instituţiile de control şi autorităţile competente în domeniu. Art. 394. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Consultarea si participarea lucratorilor – Art. 18) (1) Angajatorii consulta lucrătorii şi/ sau reprezentanţii lor şi permit participarea acestora la discutarea tuturor problemelor referitoare la securitatea şi sănătatea în munca. (2) Aplicarea prevederilor art. 18, alin. (1) din Legea 319/ 2006 implica :

a) consultarea lucrătorilor ; b) dreptul lucrătorilor şi /sau reprezentanţilor lor sa facă propuneri ; c) participarea echilibrata.

(3) Lucrătorii şi/ sau reprezentanţii lucrătorilor definiţi la art. 5 lit. d) din Legea 319/ 2006 iau parte în mod echilibrat sau sunt consultaţi în prealabil şi în timp util de către angajator cu privire la:

a) orice măsura care ar afecta semnificativ securitatea şi sănătatea în munca; b) desemnarea lucrătorilor la care s-a făcut referire la art. 8 alin. (1) din Legea 319/ 2006 şi la art. 10 alin. (2) din

Legea 319/ 2006, precum şi cu privire la activităţile la care s-a făcut referire la art. 8 alin. (1) din Legea 319/ 2006 ;

c) informaţiile la care s-a făcut referire în art. 12 alin. (1) din Legea 319/ 2006, art. 16 şi 17 din Legea 319/ 2006 ; d) recurgerea, după caz, la servicii externe, conform art. 8 alin. (4) din Legea 319/ 2006 ; e) organizarea şi planificarea instruirii prevăzute la art. 20 şi 21 din Legea 319/ 2006.

(4) Reprezentanţii lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor au dreptul sa solicite angajatorului sa ia măsuri corespunzătoare şi sa prezinte propuneri în acest sens, în scopul diminuării riscurilor pentru lucrători şi/sau al eliminării surselor de pericol. (5) Reprezentanţii lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor sau lucrătorii nu pot fi prejudiciati din cauza activităţilor la care s-a făcut referire în art. 18, alin. (1) - (3) din Legea 319/ 2006. (6) Angajatorul trebuie sa acorde reprezentanţilor lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor un timp adecvat, fără diminuarea drepturilor salariale, şi sa le furnizeze mijloacele necesare pentru a-şi putea exercita drepturile şi atribuţiile care decurg din Legea 319/ 2006. (7) Reprezentanţii lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi/sau lucrătorii au dreptul sa apeleze la autorităţile competente, în cazul în care considera ca măsurile adoptate şi mijloacele utilizate de către angajator nu sunt suficiente pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în munca. (8) Reprezentanţilor lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor trebuie sa li se acorde posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile inspectorilor de munca şi inspectorilor sanitari, în timpul vizitelor de control. Art. 395. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Consultarea si participarea lucratorilor – Art. 19) În vederea realizării prevederilor art. 16, 17 din Legea 319/ 2006 şi ale art. 18 alin. (1) din Legea 319/ 2006, la nivelul angajatorului se înfiinţează, se organizează şi funcţionează comitete de securitate şi sănătate în munca.



Art. 396. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Instruirea lucratorilor – Art. 20) (1) Angajatorul trebuie sa asigure condiţii pentru ca fiecare lucrator sa primească o instruire suficienta şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca, în special sub forma de informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului de munca şi postului sau :

a) la angajare ; b) la schimbarea locului de munca sau la transfer ; c) la introducerea unui nou echipament de munca sau a unor modificări ale echipamentului existent ; d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru ; e) la executarea unor lucrări speciale.

(2) Instruirea prevăzută la art. 20, alin. (1) din Legea 319/ 2006 trebuie sa fie : a) adaptată evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor noi riscuri ; b) periodică şi ori de câte ori este necesar.

(3) Angajatorul se va asigura ca lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior, care desfăşoară activităţi în întreprinderea şi/sau unitatea proprie, au primit instrucţiuni adecvate referitoare la riscurile legate de securitate şi sănătate în munca, pe durata desfăşurării activităţilor. (4) Reprezentanţii lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca au dreptul la instruire corespunzătoare. Art. 397. (Preluare din Legea 319/ 2006 – Consultarea si participarea lucratorilor – Art. 21) (1) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (1), (2) şi (4) din Legea 319/ 2006 nu poate fi realizată pe cheltuiala lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor acestora. (2) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea 319/ 2006 trebuie sa se realizeze în timpul programului de lucru. (3) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (4) din Legea 319/ 2006 trebuie sa se efectueze în timpul programului de lucru, fie în interiorul, fie în afară întreprinderii şi/sau unităţii. Art. 398. instruirii lucrătorilor din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, în conformitate cu art. 20 din legea 319/ 2006. Art. 399. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Instruirea lucratorilor – Art. 75) Instruirea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă are ca scop însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor de securitate şi sănătate în muncă. Art. 400. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Instruirea lucratorilor – Art. 76) (1) Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la nivelul întreprinderii şi/sau al unităţii se efectuează în timpul programului de lucru. (2) Perioada în care se desfăşoară instruirea prevăzută la alin. (1) este considerată timp de muncă. Art. 401. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Instruirea lucratorilor – Art. 77) Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă cuprinde 3 faze : a) instruirea introductiv-generală ; b) instruirea la locul de muncă ; c) instruirea periodică. Art. 402. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Instruirea lucratorilor – Art. 78) La instruirea personalului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă vor fi folosite mijloace, metode şi tehnici de instruire, cum ar fi: expunerea, demonstraţia, studiul de caz, vizionări de filme, diapozitive, proiecţii, instruire asistată de calculator. Art. 403. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Instruirea lucratorilor – Art. 79) Fiecare angajator are obligaţia să asigure baza materială corespunzătoare unei instruiri adecvate. Art. 404. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Instruirea lucratorilor – Art. 80) Angajatorul trebuie sa dispuna de programe de instruire - testare la nivelul întreprinderii si/sau unitatii pentru: a) conducatorii locurilor de munca; b) lucratori, pe meserii si activitati. Art. 405. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Instruirea lucratorilor – Art. 81) (1) Rezultatul instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se consemnează în mod obligatoriu în fişa de instruire individuală, conform modelului prezentat în anexa nr. 11 din H.G. 1425/ 2006, cu indicarea materialului predat, a duratei şi datei instruirii. (2) Completarea fişei de instruire individuală se va face cu pix cu pastă sau cu stilou, imediat după verificarea instruirii. (3) După efectuarea instruirii, fişa de instruire individuală se semnează de către lucrătorul instruit şi de către persoanele care au efectuat şi au verificat instruirea. (4) Fisa de instruire individuala va fi pastrata de catre conducatorul locului de munca si va fi însotita de o copie a ultimei fise de aptitudini completate de catre medicul de medicina muncii. (5) Fisa de instruire individuala se pastreaza în întreprindere/unitate, de la angajare pâna la data încetarii raporturilor de munca. Art. 406. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Instruirea lucratorilor – Art. 82) (1) Pentru persoanele aflate în întreprindere si/sau unitate cu permisiunea angajatorului, cu exceptia altor participanti la procesul de munca, asa cum sunt definiti potrivit art. 5 lit. c) din lege, angajatorul stabileste, prin regulamentul intern sau prin regulamentul de organizare si functionare, durata instruirii si reguli privind instruirea si însotirea acestora în întreprindere si/sau unitate. (2) Pentru lucratorii din întreprinderi si/sau unitati din exterior care desfasoara activitati pe baza de contract de prestari de servicii, angajatorul beneficiar al serviciilor va asigura instruirea lucratorilor respectivi privind activitatile specifice întreprinderii si/sau unitatii respective, riscurile pentru securitatea si sanatatea lor, precum si masurile si activitatile de prevenire si protectie la nivelul întreprinderii si/sau unitatii, în general. (3) Instruirea prevăzută la art. 82, alin. (1) şi (2) din H.G. 1425/ 2006 se consemnează în fişa de instruire colectivă, conform modelului prezentat în anexa nr. 12 din H.G. 1425/ 2006. (4) Fişa de instruire colectivă se întocmeşte în două exemplare, din care un exemplar se va păstra de către angajator/lucrător desemnat/serviciu intern de prevenire şi protecţie care a efectuat instruirea şi un exemplar se păstrează de către angajatorul lucrătorilor instruiţi sau, în cazul vizitatorilor, de către conducătorul grupului.



(5) Reprezentantii autoritatilor competente cu atributii de control vor fi însotiti de catre un reprezentant desemnat de

catre angajator, fara a se întocmi fisa de instruire. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Instruirea lucratorilor – Art. 83) Instruirea introductiv-generală se face: a) la angajarea lucrătorilor definiţi conform art. 5 lit. a) din legea 319/ 2006 ; b) lucrătorilor detaşaţi de la o întreprindere şi/ sau unitate la alta ; c) lucrătorilor delegaţi de la o întreprindere şi/ sau unitate la alta ; d) lucrătorului pus la dispoziţie de către un agent de muncă temporar. Art. 407. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Instruirea lucratorilor – Art. 84) Scopul instruirii introductiv-generale este de a informa despre activităţile specifice întreprinderii şi/ sau unităţii respective, riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii şi/ sau unităţii, în general. Art. 408. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Instruirea lucratorilor – Art. 85) Instruirea introductiv-generală se face de către : a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă ; sau b) lucrătorul desemnat ; sau c) un lucrător al serviciului intern de prevenire şi protecţie ; sau d) serviciul extern de prevenire şi protecţie. Art. 409. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Instruirea lucratorilor – Art. 86) Instruirea introductiv-generală se face individual sau în grupuri de cel mult 20 de persoane. Art. 410. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Instruirea lucratorilor – Art. 87) (1) Durata instruirii introductiv-generale depinde de specificul activităţi şi de riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi de măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii şi/ sau al unităţii, în general. (2) Angajatorul stabileşte prin instrucţiuni proprii durata instruirii introductiv-generale; aceasta nu va fi mai mică de 8 ore. (3) Sunt exceptate de la prevederile art. 87, alin. (2) din H.G. 1425/ 2006 persoanele prevăzute la art. 82 din H.G. 1425/ 2006, cărora li se vor prezenta succint activităţile, riscurile şi măsurile de prevenire şi protecţie din întreprindere şi/sau unitate. Art. 411. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Instruirea lucratorilor – Art. 88) (1) în cadrul instruirii introductiv-generale se vor expune, în principal, următoarele probleme :

a) legislaţia de securitate şi sănătate în muncă ; b) consecinţele posibile ale necunoaşterii şi nerespectării legislaţiei de securitate şi sănătate în muncă ; c) riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice unităţii ; d) măsuri la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii privind acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea

lucrătorilor. (2) Conţinutul instruirii introductiv-generale trebuie să fie în conformitate cu tematica aprobată de către angajator. Art. 412. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Instruirea lucratorilor – Art. 89) (1) Instruirea introductiv-generală se va finaliza cu verificarea însuşirii cunoştinţelor pe bază de teste. (2) Rezultatul verificării va fi consemnat în fişa de instruire. (3) Lucrătorii prevăzuţi la art. 83 lit. a) şi d) din H.G. 1425/ 2006 nu vor putea fi angajaţi dacă nu şi-au însuşit cunoştinţele prezentate în instruirea introductiv-generală. Art. 413. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Instruirea lucratorilor – Art. 90) (1) Instruirea la locul de muncă se face după instruirea introductiv-generală şi are ca scop prezentarea riscurilor pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul fiecărui loc de muncă, post de lucru şi/sau fiecărei funcţii exercitate. (2) Instruirea la locul de muncă se face tuturor lucrătorilor prevăzuţi la art. 83 din H.G. 1425/ 2006, inclusiv la schimbarea locului de muncă în cadrul întreprinderii şi/sau al unităţii. Art. 414. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Instruirea lucratorilor – Art. 91) (1) Instruirea la locul de muncă se face de către conducătorul direct al locului de muncă, în grupe de maximum 20 de persoane. (2)Fişa de instruire se păstrează de către conducătorul locului de muncă. Art. 415. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Instruirea lucratorilor – Art. 92) (1) Durata instruirii la locul de muncă depinde de riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi de măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul fiecărui loc de muncă, post de lucru şi/ sau fiecărei funcţii exercitate. (2) Durata instruirii la locul de muncă nu va fi mai mică de 8 ore şi se stabileşte prin instrucţiuni proprii de către conducătorul locului de muncă respectiv, împreună cu :

a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă ; sau b) lucrătorul desemnat ; sau c) un lucrător al serviciului intern de prevenire şi protecţie ; sau d) serviciul extern de prevenire şi protecţie.

Art. 416. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Instruirea lucratorilor – Art. 93) (1) Instruirea la locul de munca se va efectua pe baza tematicilor întocmite de catre angajatorul care si-a asumat atributiile din domeniul securitatii si sanatatii în munca/lucratorul desemnat/serviciul intern/serviciul extern de prevenire si protectie si aprobate de catre angajator, tematici care vor fi pastrate la persoana care efectueaza instruirea. (2) Instruirea la locul de munca va cuprinde cel putin urmatoarele: a) informatii privind riscurile de accidentare si îmbolnavire profesionala specifice locului de munca si/sau postului de lucru; b) prevederile instructiunilor proprii elaborate pentru locul de munca si/sau postul de lucru; c) masuri la nivelul locului de munca si/sau postului de lucru privind acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor si evacuarea lucratorilor, precum si în cazul pericolului grav si iminent; d) prevederi ale reglementarilor de securitate si sanatate în munca privind activitati specifice ale locului de munca si/sau postului de lucru;



e) demonstratii practice privind activitatea pe care persoana respectiva o va desfasura si exercitii practice privind

utilizarea echipamentului individual de protectie, a mijloacelor de alarmare, interventie, evacuare si de prim ajutor, aspecte care sunt obligatorii. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Instruirea lucratorilor – Art. 94) Începerea efectivă a activităţii la postul de lucru de către lucrătorul instruit se face numai după verificarea cunoştinţelor de cate şeful ierarhic superior celui care a făcut instruirea şi se consemnează în fişa de instruire individuală.

Art. 417. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Instruirea lucratorilor – Art. 95) Instruirea periodică se face tuturor lucrătorilor prevăzuţi la art. 83 din H.G. 1425/ 2006 şi are drept scop reîmprospătarea şi actualizarea cunoştinţelor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Art. 418. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Instruirea lucratorilor – Art. 96) (1) Instruirea periodică se efectuează de către conducătorul locului de muncă. (2) Durata instruirii periodice, intervalul dintre doua instruiri si periodicitatea verificarii instruirii vor fi stabilite prin instructiuni proprii, în functie de conditiile locului de munca si/sau postului de lucru. (21) Intervalul dintre doua instruiri periodice nu va fi mai mare de 6 luni. (3) Pentru personalul tehnico-administrativ intervalul dintre două instruiri periodice va fi de cel mult 12 luni. (4) Verificarea instruirii periodice se face de către şeful ierarhic al celui care efectuează instruirea şi prin sondaj de către angajator/ lucrătorul desemnat/ serviciul intern de prevenire şi protecţie/ serviciile externe de prevenire şi protecţie, care vor semna fişele de instruire ale lucrătorilor, confirmând astfel că instruirea a fost făcută corespunzător. (5) Instruirea periodică se va completa în mod obligatoriu şi cu demonstraţii practice. Art. 419. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Instruirea lucratorilor – Art. 97) Instruirea periodică se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul desemnat/ serviciul intern de de prevenire şi protecţie/ serviciul extern de prevenire şi protecţie şi aprobate de către angajator, care vor fi păstrate la persoana care efectuează instruirea. Art. 420. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Instruirea lucratorilor – Art. 98) Instruirea periodică se face suplimentar celei programate în următoarele cazuri : a) când un lucrător a lipsit peste 30 de zile lucrătoare ; b) când au apărut modificări ale prevederilor de securitate şi sănătate în muncă privind activităţi specifice ale locului de

muncă şi/ sau postului de lucru sau ale instrucţiunilor proprii, inclusiv datorită evoluţiei riscurilor sau apariţiei de noi riscuri în unitate ;

c) la reluarea activităţii după accident de muncă ; d) la executarea unor lucrări speciale ; e) la introducerea unui echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului existent ; f) la modificarea tehnologiilor existente sau procedurilor de lucru ; g) la introducerea oricărei noi tehnologii sau a unor proceduri de lucru. Art. 421. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Instruirea lucratorilor – Art. 99) Durata instruirii periodice prevăzute la art. 98 nu va fi mai mică de 8 ore şi se stabileşte în instrucţiuni proprii de către conducătorul locului de muncă respectiv, împreună cu : a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă ; sau b) lucrătorul desemnat ; sau c) un lucrător al serviciului intern de protecţie şi prevenire ; sau d) serviciul extern de protecţie şi prevenire. Art. 422. (Preluare din H.G. 1425/ 2006 – Instruirea lucratorilor – Art. 100) Instruirea periodică prevăzută la art. 98 din H.G. 1425/ 2006 se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul desemnat/ serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciul extern de prevenire şi protecţie şi aprobate de către angajator, care vor fi păstrate la persoana care efectuează instruirea.

Capitolul. XIII. Consecin ţele posibile ale necunoa şterii şi nerespect ării legisla ţiei de securitate şi sănătate în munc ă

Art. 423. Avand in vedere prevederile legii securitatii si sanatatii in munca, dintre trasaturile esentiale care o caracterizeaza, se pot enunta : - intarirea obligatiei angajatorilor de a asigura securitatea si sanatatea angajatilor prin masuri care iau in considerare

principiile generale de prevenire ; - instruirea, formarea si perfectionarea angajatilor in corelatie cu sarcinile de munca si cu riscurile la care pot fi expusi

; - prioritatea masurilor de protectie intrinseca si colectiva fata de cele individuale ; - instituire responsabilitatilor angajatilor fata de propria securitate si sanatate. Art. 424. Principala consecinta a necunoasterii legislatiei in domeniul securitatii si sanatatii in munca este accidentarea lucratorilor (cu consecinte diferite : incapacitate temporara de munca, invaliditate, deces) sau imbolanavirea profesionala a lucratorilor, deoarece prevederile legislative din domeniul securitatii si sanatatii in munca prevad masuri esentiale pentru securitatea si sanatatea in munca, prevad obligatii si atributii clar exprimate atat pentru lucratori cat si pentru angajatori iar daca fiecare in parte va respecta legislatia in domeniul securitatii si sanatatii in munca probabilitatea de manifestare a factorilor de risc va fi scazuta sau inexistenta. Art. 425. (1) Astfel spus, legislatia impune intensificarea preocuparilor pentru calitatea de securitate a echipamentelor tehnice, pentru inlocuirea sau chiar eliminarea substantelor si produselor periculoase, pentru organizarea ergonomica a locurilor de munca, pentru cresterea nivelului de pregatire a lucrarilor si asigurarea participarii acestora la elaborarea si luarea deciziei in domeniul protectiei muncii si pentru supravegherea sanatatii lucratorilor in munca. (2) Aceste preocupari sunt sustinute de contextul economic actual, marcat de cresterea importantei calitatii produselor care implica si calitatea de securitate a acestora si face sa creasca numarul de organizatii si societati preocupate sa



conceapa si sa utilizeze tehnici si instrumente, metode si proceduri care sa faciliteze imbunatatirea continua a calitatii, metode de evaluare a nivelului de securitate. Art. 426. Avand in vedere accidentul de muncă, in funcţie de nivelul la care se produc, pot avea urmatoarele tipuri de consecinte :

a) consecinţe la nivelul individului, respectiv : - al victimei = suferinţă fizică, pierderea încrederii în capacitatea sa, diminuarea veniturilor, etc. ; - al celor apropiaţi victimei = durere, suferinţă, stress, diminuarea aportului în familie, etc. .

b) consecinţe la nivelul angajatorului = pierderi de producţie, capacităţi de producţie; deteriorări şi distrugeri de mijloace fixe, cheltuieli de reinvestire în forţa de muncă, utilaje, deteriorarea mediului social de muncă;

c) consecinţe la nivelul societăţii = cheltuieli de asigurări sociale (pensii de invaliditate, de urmaş), de asistenţă medicală etc. .

Art. 427. (1) Statistica accidentelor de munca arata ca intr-un numar covarsitor de cazuri, executantul a fost vinovat de producerea accidentelor de munca fie din necunoasterea sau nerespectarea normelor de securitate si sanatate in munca, fie din necunoasterea modului in care trebuie utilizate mijloacele tehnice puse la dispozitie pentru realizarea sarcinilor de munca. (2) Pentru ca atat lucratorii cat si angajatorii sa inteleaga importanta activitatiilor de prevenire si protectie, este necesar ca pentru inceput fiecare sa ia la cunostinta legislatia in doemniul securitatii si sanatatii in munca. Daca obligatiile legale nu sunt cunoscute atat angajatorul cat si lucratorii nu isi vor asuma raspunderile ce li se atribuie. Art. 428. (1) Toate masurile care se iau in domeniul securitatii si sanatatii in munca au la baza cel putin o cerinta legala iar majoritatea cerintelor legale au prevazute contraventii sau chiar pedeapsa cu puscaria cuprinsa intre 1 (unu) si (doi) ani. (2) Avem in calcul mai multe tipuri de masuri : tehnice, organizatorice, igienico-sanitare, ce se pot lua pentru diminuarea sau inlaturarea pericolelor de accidentare. Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în munca de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav şi iminent de producere a unui accident de munca sau de imbolnavire profesională, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amenda. Dacă fapta a produs consecinţe deosebite, pedeapsa este închisoarea de la un an la 3 ani sau amenda. Fapta săvârşită din culpa se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda. Art. 429. Pentru o mai buna intelegere vom prezenta raspunderea juridica a legislatiei in domeniul securitatii si sanatatii in munca : Conform Legii 319/ 2006 - Capitolul VIII, « Art. 37. Constituie infracţiuni neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi se pedepsesc în temeiul prezentei legi, următoarele fapte : (1) Neluarea vreuneia din măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 2 ani sau cu zile-amendă. (2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) se comite în locuri de muncă ce prezintă un pericol deosebit, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 3 ani sau zile-amendă. (3) Fapta prevăzută în alin. (1) săvârşită din culpa se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă, iar fapta prevăzută în alin. (2) săvârşită din culpa se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă. Art. 38. Constituie infracţiuni nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi se pedepsesc în temeiul prezentei legi, următoarele fapte : (1) Nerespectarea de către orice persoană a măsurilor stabilite cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 2 ani sau cu zile-amendă. (2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) se comite în locuri de muncă ce prezintă un pericol deosebit, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 3 ani sau zile-amendă. (3) Dacă nerespectarea constă în repunerea în funcţie a instalaţiilor, maşinilor şi utilajelor, anterior eliminării tuturor deficienţelor pentru care s-a luat măsura opririi lor, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 2 ani sau zile-amendă. (4) Faptele prevăzute în alin. (1) şi (3) săvârşite din culpă se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă, iar fapta prevăzută în alin. (2) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă. Art. 39. (1) Constituie contravenţii faptele săvârşite de angajatorii aflaţi în una dintre situaţiile prevăzute de prezenta lege, dacă nu au fost comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni. (2) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 5.000 RON la 10.000 RON încălcarea dispoziţiilor art. 13 lit. b), c), p) şi r) : Art. 13. În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii trebuie : b) să întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice, sanitare, organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice corespunzător condiţiilor de muncă specifice unităţii ; c) să obţină autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, înainte de începerea oricărei activităţi, conform prevederilor legale ; p) să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau colectiv, în afară de cazurile în care menţinerea acestei stări ar genera alte accidente ori ar periclita viaţa accidentaţilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă ; r) să asigure echipamente individuale de protecţie, în conformitate cu art.7 alin.(6), corespunzătoare prevederilor legislaţiei în vigoare; (3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 3.000 RON la 10.000 RON încălcarea dispoziţiilor art. 13 lit. n) : Art. 13. În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii trebuie : n) să asigure realizarea măsurilor stabilite de inspectorii de muncă, cu prilejul controalelor şi al cercetării evenimentelor;



(4) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 4.000 RON la 8.000 RON următoarele : a) încălcarea dispoziţiilor art. 12, alin. (1) lit. a) şi b) : Art. 12. (1) Angajatorul trebuie : a) să deţină o evaluare a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în muncă, inclusiv pentru acele grupuri de salariaţi care sunt expuşi riscurilor specifice ; b) să decidă asupra măsurilor de protecţie care trebuie luate şi, după caz, asupra echipamentului de protecţie care trebuie utilizat ; ale art. 13 lit. a), d), e), f), g), h), i), j), k), l), m) şi o) : Art. 13. În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii trebuie : a) să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor de muncă, precum şi la elaborarea tehnologiilor de fabricaţie, soluţii conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie diminuate sau eliminate riscurile de accidentare şi de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă ; d) să stabilească pentru lucrători, în fişa postului, şi pentru ceilalţi participanţi la procesul de muncă atribuţiile şi răspunderea ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător funcţiilor exercitate ; e) să elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea şi/ sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea sa ; f) să asigure şi să controleze, prin servicii externe, prin lucrătorii desemnaţi sau prin propria competenţă, după caz, cunoaşterea şi aplicarea, de către toţi lucrătorii şi participanţii la procesul de muncă, a măsurilor prevăzute în planul de prevenire stabilit, precum şi a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă ; g) să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi educării lucrătorilor şi participanţilor la procesul de muncă, cum ar fi afişe, pliante, filme, diafilme, cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă, în funcţie de fiecare caz ; h) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de prevenire necesare ; i) să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor prevăzute de legislaţia specifică în vigoare ; j) să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical la angajare şi a verificării aptitudinilor psihoprofesionale, corespund sarcinii de munca pe care urmează să o execute şi să asigure controlul medical periodic, ulterior angajării ; k) să ţină evidenţa locurilor de muncă cu pericol deosebit, conform reglementărilor în vigoare ; l) să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsura şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive degajate în desfăşurarea proceselor tehnologice ; m) să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor ; o) să desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să participe la efectuarea controlului sau la cercetarea evenimentelor ; ale art. 20 alin. (1), (2) şi (3) : Art. 20. (1) Angajatorul va asigura ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii, în special, sub formă de informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului de muncă şi postului său a) la angajare ; b) la schimbarea locului de muncă sau la transfer ; c) la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului existent; d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru ; e) la executarea unor lucrări speciale ; (2) Instruirea prevăzută la paragraful anterior trebuie să fie : a) adaptată evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor noi riscuri ; b) periodică şi ori de câte ori este necesar. (3) Angajatorul se va asigura că lucrătorii din întreprindere şi/ sau unităţii din exterior, care desfăşoară activităţi în întreprinderea sa, au primit instrucţiuni adecvate referitoare la riscurile legate de securitate şi sănătate pe durata desfăşurării activităţii în întreprinderea şi/ sau unitatea sa. ale art. 29 alin. (1) lit. a) : Art. 29. (1) Cercetarea evenimentelor este obligatorie se efectuează astfel : a) de către angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă ; şi ale art. 30 alin. (2) : Art. 30. (2) Accidentul de muncă înregistrat de angajator se raportează de către acesta la inspectoratul teritorial de muncă, precum şi la asigurător, potrivit Legii nr. 346/ 2002, cu modificările şi completările ulterioare. b) obligarea lucrătorilor de a contribui financiar la măsurile privind securitatea, igiena şi sănătatea în muncă; c) neluarea măsurilor prevăzute în norme pentru lucrul la înălţime ; d) neluarea măsurilor prevăzute în norme pentru lucrul în spaţii închise şi în condiţii de izolare ; (5) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 3.500 RON la 7.000 RON următoarele : a) încălcarea dispoziţiilor art. 7 alin. (5) : Art. 7. (5) Fără a aduce prejudicii altor prevederi ale prezentei legi, atunci când în acelaşi loc de muncă îşi desfăşoară activitatea lucrători din mai multe întreprinderi, angajatorii acestora trebuie : a) să coopereze în implementarea prevederilor privind securitatea, sănătatea şi igiena luând în considerare natura activităţilor ; b) să îşi coordoneze acţiunile lor în vederea protecţiei şi prevenirii riscurilor profesionale ; c) să se informeze reciproc despre aceste riscuri ; d) să-i informeze despre aceste riscuri pe lucrătorii şi/ sau reprezentanţii acestora. ale art. 8 :



Art. 8. (1) Fără a aduce prejudicii obligaţiilor ce fac obiectul articolelor 6 şi 7, angajatorul va desemna unul sau mai mulţi lucrători, pentru a se ocupa de activităţile de protecţie şi de activităţile de prevenire a riscurilor profesionale din întreprinderea şi/ sau unitatea proprie, denumiţi în continuare lucrători desemnaţi. (2) Lucrătorii desemnaţi nu trebuie să fie prejudiciaţi ca urmare a activităţii lor de protecţie şi a activităţii de prevenire a riscurilor profesionale. (3) Lucrătorii desemnaţi trebuie să dispună de timpul necesar pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile ce le revin prin prezenta lege. (4) Dacă, în întreprinderea sau unitatea respectivă, nu se pot lua măsurile necesare de prevenire şi protecţie din lipsa personalului specializat, angajatorul trebuie să recurgă la persoane juridice sau fizice din afara întreprinderii/ unităţii respective, abilitate conform legii, denumite în continuare servicii externe. (5) În cazul în care angajatorul recurge la persoanele sau serviciile externe prevăzute la alineatul precedent, acestea trebuie să fie informate de către angajator asupra factorilor cunoscuţi că au sau susceptibili de a avea efecte asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi trebuie să aibă acces lainformaţiile prevăzute la art. 18 – Legea 319/ 2006 Legea Securitatii si Sanatatii in Munca. (6) Angajatorii trebuie să asigure ca lucrătorii desemnaţi să primească, în principal, atribuţii privind securitatea şi sănătatea în muncă şi, cel mult, atribuţii complementare. ale art.11 alin. (1) : Art. 11. (1) Angajatorul trebuie : a) să informeze, cât mai curând posibil, toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expuşi unui risc de pericol iminent, asupra acestui risc şi asupra măsurilor luate sau care trebuie să fie luate pentru protecţia lor ; b) să ia măsuri şi să dea instrucţiuni pentru a da lucrătorilor posibilitatea să oprească lucrul şi/ sau să părăsească imediat locul de muncă şi să se îndrepte spre o zonă sigură, în cazul de pericol iminent ; c) să nu impună lucrătorilor reluarea lucrului în situaţia în care încă există un pericol iminent, înafara cazurilor excepţionale şi pentru motive justificate. ale art. 13 lit. q) şi s) : Art. 13. În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii trebuie : q) să asigure echipamente de muncă care să nu prezinte pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor sau ale celorlalţi participanţi la procesul de muncă ; s) să acorde obligatoriu un nou echipament individual de protecţie, în cazul degradării acestuia sau a pierderii calităţilor de protecţie. şi ale art. 27 alin. (1) lit. a) şi b) : Art. 27. (1) Angajatorul are obligaţia să comunice evenimentele, de îndată, după cum urmează : a) inspectoratelor teritoriale de muncă, toate evenimentele definite la art.5 lit.f) ; b) asigurătorului, potrivit Legii nr.346/ 2002, cu modificările şi completările ulterioare, evenimentele urmate de incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora ; b) neluarea măsurilor prevăzute în norme, care să prevină prezenţa peste limitele admise în norme a factorilor nocivi chimici, fizici sau biologici, precum şi suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului uman, în procesul de muncă ; c) darea în exploatare sau repunerea în funcţiune, parţială sau totală, a construcţiilor, echipamentelor de muncă noi sau reparate, precum şi aplicarea unor procese tehnologice care nu corespund normelor de securitate şi sănătate în muncă ; d) neîntocmirea sau nerespectarea documentaţiilor tehnice pentru executarea lucrărilor care necesită măsuri speciale de siguranţă ; e) neluarea măsurilor pentru prevenirea şi lichidarea avariilor ; f) folosirea surselor de foc deschis şi fumatul în locurile în care acestea sunt interzise prin norme ; g) neluarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă pentru prevenirea accidentelor prin electrocutare, la executarea, exploatarea, întreţinerea şi repararea instalaţiilor şi a echipamentelor electrice, precum şi a măsurilor pentru prevenirea efectelor electricităţii statice şi a descărcărilor atmosferice ; h) nerespectarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă privind depozitarea, manipularea, transportul sau utilizarea materialelor toxice, corosive, inflamabile, a pesticidelor, precum şi a deşeurilor rezultate ; i) neasigurarea sau nefolosirea instalaţiilor electrice de construcţie adecvate, la locurile de muncă unde există pericole de incendiu sau de explozie ; j) nerespectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă privind asigurarea celei de-a doua surse de alimentare cu energie electrică a echipamentelor de muncă ; k) încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la asigurarea şi utilizarea fondului necesar pentru realizarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă. (6) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 RON la 6.000 RON următoarele: a) încălcarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (2) : Art. 10. (1) Angajatorul trebuie : a) să ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor şi a celorlalţi participanţi la procesul de muncă, adaptate naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii şi/ sau unităţii, ţinând seama de prezenţa altor persoane ; b) să stabilească legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce priveşte primul ajutor, serviciul medical de urgenţă, salvare şi pompieri. (2) Conform alineatului precedent, angajatorul trebuie să desemneze lucrătorii care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor şi a celorlalţi participanţi la procesul de muncă. Numărul acestor lucrători, pregătirea acestora şi echipamentul pus la dispoziţia lor trebuie să fie adecvate mărimii şi/ sau riscurilor specifice întreprinderii şi/ sau unităţii. şi ale art. 16 :



Art. 16. (1) Avându-se în vedere mărimea întreprinderii şi/ sau unităţii, angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare astfel încât lucrătorii şi/ sau reprezentanţii acestora în întreprindere şi/ sau unitate să primească, în conformitate cu prevederile legale, toate informaţiile necesare privind : a) riscurile pentru securitate şi sănătate şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie atât la nivelul întreprinderii şi/ sau unităţii, în general, cât şi la nivelul fiecărui post de lucru şi/s au funcţie ; b) măsurile luate în conformitate cu art.10. (2) Angajatorul trebuie să ia măsurile corespunzătoare astfel încât angajatorii lucrătorilor din orice întreprindere şi/ sau unitate exterioară, angajaţi în întreprinderea sa, să primească informaţiiadecvate privind aspectele la care s-a făcut referire la lit. a) şi b) de la alin. (1), care privesc aceşti lucrători. b) încălcarea dispoziţiilor art. 14, art. 15 : Art. 14. Alimentaţia de protecţie se acordă, atunci când condiţiile de muncă o impun, obligatoriu şi gratuit, de către angajatori, persoanelor care lucrează în locuri de muncă cu condiţii grele şi vătămătoare şi se stabileşte prin contractul colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă. Art. 15. Materialele igienico-sanitare se acordă, obligatoriu şi gratuit, de către angajatori; categoriile de materiale igienico-sanitare, precum şi locurile de muncă ce impun acordarea acestora, se stabilesc, prin contractul colectiv de muncă şi/ sau contractul individual de muncă. şi ale art. 34 alin. (1), (6) şi (7) : Art. 34. (1) Declararea bolilor profesionale este obligatorie şi se face de către medicii din cadrul autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti. (6) Intoxicaţia acută profesională se declară, se cercetează şi se înregistrează atât ca boală profesională, cât şi ca accident de muncă. (7) Medicii de medicină a muncii aflaţi într-o relaţie contractuală cu angajatorul, conform prevederilor legale, vor declara suspiciunea de boală profesională sau legată de profesiune autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti. c) nerespectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă privind transportul, manipularea şi depozitarea echipamentelor de muncă, materialelor şi produselor ; d) nerespectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă privind delimitarea, îngrădirea şi semnalizarea zonelor periculoase, golurilor, săpăturilor, puţurilor şi luminatoarelor ; e) nerespectarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă pentru asigurarea exploatării fără pericole a instalaţiilor de sudare, a recipientelor-butelii cu gaze comprimate sau lichefiate, a instalaţiilor mecanice sub presiune, a conductelor prin care circulă fluide sub presiune şi a altor asemenea echipamente de muncă ; f) nerespectarea prevederilor legale securitate şi sănătate în muncă privind întreţinerea, revizia şi repararea periodică a echipamentelor de muncă ; g) nerespectarea prevederilor legale privind exploatarea în condiţii de siguranţa a mijloacelor de transport şi a celor de ridicat ; h) nerespectarea prevederilor legale de securitate şi sănătate în muncă privind aplicarea metodelor de exploatare miniera, execuţia, exploatarea şi întreţinerea lucrărilor miniere, realizarea şi funcţionarea sistemului de aeraj, corespunzător clasificării minelor din punct de vedere al emanaţiilor de gaze. (7) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 2.500 RON la 5.000 RON următoarele : a) încălcarea dispoziţiilor art. 17 : Art. 17. Angajatorul trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru ca lucrătorii cu atribuţii specifice în materie de securitate şi sănătate sau reprezentanţii lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, pentru a-şi îndeplini funcţiile, în conformitate cu prevederile prezentei legi, să aibă acces la : a) evaluarea riscurilor şi măsurile la care s-a făcut referire în art.12, alin. (1), (a) şi (b) ; b) lista şi rapoartele la care s-a făcut referire în art. 12 (1) (c) şi (d) ; c) informaţii privind măsurile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi informaţii provenind de la instituţiile de control şi autorităţile competente în domeniu. şi ale art. 21 : Art. 21. (1) Instruirea la care s-a făcut referire în art. 20, alin.(1), (2) şi (4) nu poate fi realizată pe cheltuiala lucrătorilor şi/ sau a reprezentanţilor lucrătorilor.

(2) Instruirea la care s-a făcut referire în art. 20, alin.(1) şi (2) trebuie să se realizeze în timpul programului de lucru. (3) Instruirea la care s-a făcut referire în art. 20, alin.(4) trebuie să se efectueze în timpul programului de lucru, fie în interiorul, fie în afara întreprinderii şi/sau unităţii.

b) încălcarea prevederilor legale privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comitetului de Securitate şi Sănătate în Muncă; c) încălcarea prevederilor legale de securitate şi sănătate în muncă privind timpul de muncă, munca în schimburi şi intensitatea muncii ; d) nerespectarea prevederilor legale privind asigurarea, marcarea şi întreţinerea căilor de acces şi de circulaţie; e) neasigurarea iluminatului de siguranţa la locurile de munca prevăzute în normele de securitate şi sănătate în muncă ; f) încredinţarea utilizării şi supravegherii echipamentelor de muncă unor persoane neautorizate ; g) nerespectarea prevederilor legale privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de salvare. (8) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 RON la 4.000 RON următoarele : a) încălcarea dispoziţiilor art. 12, alin. (1), lit. c) şi d) : Art. 12. (1) Angajatorul trebuie : c) să ţină evidenţa accidentelor de muncă care au ca urmare o incapacitate de muncă mai mare de 3 zile de lucru, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase, precum şi a accidentelor de muncă aşa cum sunt definite la art. 5 lit. g) ; d) să redacteze pentru autorităţile competente şi în conformitate cu reglementările legale, rapoarte privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii săi. şi ale art. 18 alin. (4) şi (5) : Art. 18. (4) Lucrătorii sau reprezentanţii lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor nu pot fi supuşi unor prejudicii din cauza activităţilor la care s-a făcut referire în alineatele (1) şi (2).



(5) Angajatorul trebuie să acorde reprezentanţilor lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor un timp adecvat, fără diminuarea drepturilor salariale şi să le furnizeze mijloacele necesare pentru a-şi putea exercita drepturile şi atribuţiile care decurg din prezenta lege.

b) încălcarea dispoziţiilor art. 34 alin. (5) : Art. 34. (5) Bolile profesionale noi declarate se raportează lunar de către autoritatea de sănătate publică teritorială, la Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale din Institutul de sănătate publică Bucureşti şi la Centrul de calcul şi statistică sanitară Bucureşti, precum şi la structurile teritoriale ale asigurătorului stabilit conform Legii nr. 346/ 2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare. c) neluarea de măsuri corespunzătoare pentru ca numai lucrătorii şi ceilalţi participanţi la procesul de muncă care au fost instruiţi adecvat să poată avea acces la locurile de muncă unde există riscuri pentru securitatea şi sănătatea acestora ; d) nerespectarea prevederilor legale privind organizarea activităţii de păstrare, întreţinere şi denocivizare a echipamentului individual de protecţie ; e) neîntocmirea documentelor de urmărire a parametrilor funcţionali ai echipamentelor de muncă şi a rapoartelor de serviciu pentru instalaţiile cu regim special de exploatare ; f) neprezentarea de către persoanele fizice şi juridice abilitate pentru a presta servicii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă a raportului semestrial de activitate. (9) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în lege, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal. Art. 40. (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 40, alin. (2)-(8) se fac de către inspectorii de muncă ; (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 40 alin. (6), lit. b) şi alin.(7), lit. b) se fac şi de către inspectorii sanitari din cadrul Ministerului Sănătăţii şi al unităţilor subordonate. (3) În caz de constatare a unei situaţii care se încadrează în prevederile art. 38 şi art. 39, inspectorii prevăzuţi la alin. (1) şi (2) ale acestui articol, vor sesiza de îndată organele de urmărire penală competente, potrivit legii. Art. 41. Sancţiunile contravenţionale se aplică angajatorilor. Art. 42. Angajatorii sancţionaţi contravenţional pot formula plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei în termen de 15 zile de la data comunicării, la judecătoria în a cărei razăteritorială a fost săvârşită fapta. Art. 43. Dispoziţiile Ordonanţei nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări prin Legea Nr.180/ 2002, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile în măsura în care nu conţin dispoziţii contrare prezentei legi. » Art. 430. Costul accidentelor : (1) Prin tragismul lor, accidentele de muncă afectează, aşa cum s-a mai arătat în primul rând victimele şi familiile acestora. Prin suferinţele suportate, prin pierderea capacităţii de muncă, accidentele de muncă sau îmbolnăvirile profesionale produc puternice traume fizice, psihice şi sociale, afectând profund viata de familie. De cele mai multe ori costurile suportate de victimele accidentelor de muncă sau îmbolnăvirilor profesionale nu pot fi evaluate. (2) În egală măsură, la producerea unui accident sau a unei îmbolnăviri profesionale, trebuiesc luate în consideraţie şi elementele concrete şi indiscutabile ce nu pot da naştere la nici o interpretare. Astfel la analiza costului total se au în vedere două componente:

a) costul direct, care cuprinde toate cheltuielile legate de serviciul de ambulanţă, de spitalizare, de medicamente, de protezări, de reinserţie, de readaptare, etc. Costul direct se introduce în cheltuielile de întreprindere şi în ultimă instanţă sunt suportate de consumatorii care cumpără produsele firmei. Tot în costul direct se introduc amenzile şi cota parte din pensia victimei.

b) costul indirect care de cele mai multe ori este greu de evaluat la adevăratele sale dimensiuni. (3) Costul indirect implică :

a) Costurile salariale : - plata concediului medical pe primele zile ; - ajutoarele sociale ; - plata orelor necesare cercetării accidentului ; - plata orelor pierdute de salariaţii care trebuie să participe la cercetare în calitate de martori ; - timpul pierdut cu angajarea unui înlocuitor ; - timpul necesar formării înlocuitorului ; - diverse.

b) Costuri materiale : - valoarea materialelor pierdute ; - valoarea echipamentelor tehnice deteriorate ; - costul reparaţiilor echipamentelor tehnice.

c) Costul serviciilor în situaţia în care se impune apelarea la terţi. d) Costuri datorate întreruperii producţiei pe perioada dintre momentul producerii accidentului şi momentul reluării

activităţii. e) Costuri diverse (penalizări pentru întârzieri la livrare, alterarea imaginii firmei în rândul clienţilor, surclasare de

produse, penalizări, amenzi pentru accident). (4) De asemenea, la estimarea costului indirect trebuiesc incluse şi unele costuri incalculabile suportate de victimă constând în:

a) pierderi financiare în bugetul familiei datorate : - diminuării câştigului real ; - cheltuieli suplimentare legate de spitalizare (vizite, alimentaţie suplimentară etc.).

b) perturbări ale vieţii de familie (suspendarea unor lucrări, abandonarea unor proiecte etc.) ;



c) modificări în climatul conjugal şi mediul social datorate irascibilităţii victimei ; d) modificări de comportament ale victimei vis à vis de muncă sau faţă de colegi ; e) dificultăţi sau imposibilităţi de a continua munca.

(5) Continuitatea procesului de produc ţie. Este bine cunoscut faptul că producerea unui accident de muncă generează întreruperea lucrului pentru o perioada de timp relativ limitată, dar în acelaşi timp generează o stare de tensiune nervoasă în rândul personalului datorată evenimentului şi incertitudinii că acesta nu se va repeta. Acest lucru face ca procesul de muncă să se desfăşoare cu scăderi ale ritmului de muncă şi implicit cu scăderea producţiei. (6) Reducerea costurilor. Mijloacele de prevenire a riscurilor bine alese măresc viteza de derulare a fluxului tehnologic micşorând sau eliminând timpii morţi, fapt ce conduce la o creştere a producţiei şi implicit la reducerea cheltuielilor pe unitatea de produs. În acelaşi timp sunt eliminate şi cheltuielile făcute cu realizarea măsurilor de protecţie a muncii ce ar putea fi dispuse în urma cercetării eventualelor accidente ce se pot produce în sistemul dat. (7) Creşterea eficien ţei muncii. Aplicarea unor măsuri de prevenire conduce la reducerea sau eliminarea cheltuielilor făcute cu repararea utilajelor afectate de accidente, la eliminarea costurilor directe ale accidentului (asistenţa socială, plata concediului medical, ajutoare materiale etc.), la evitarea perturbărilor procesului prin reorganizări ale personalului precum şi la eliminarea cheltuielilor suplimentare legate de pregătirea personalului ce suplineşte pe cei accidentaţi. (8) Creşterea productivit ăţii. Alegerea tehnologiilor şi a echipamentelor cât mai puţin periculoase, stabilirea ergonomică a fluxului tehnologic, disciplinarea tehnologică a personalului, respectarea graficelor de întreţinere-reparaţie sunt tot atâtea elemente care contribuie la creşterea productivităţii atât prin creşterea randamentului utilajelor, cât şi prin creşterea randamentului personalului. De asemenea, un rol deosebit la creşterea productivităţii îl are realizarea unui mediu de lucru normal. Este ştiut faptul că un mediu ambiental corect conduce la creşterea atenţiei şi implicit la reducerea numărului de rebuturi prin creşterea confortului în muncă. (9) Creşterea calit ăţii produselor. Acest fapt se realizează aproape automat derivând din disciplinarea personalului prin respectarea procedurilor de lucru. Un produs realizat în condiţiile optime prevăzute de procedurile de lucru nu poate fi decât un produs de calitate. (10) Îmbun ătăţirea climatului socio-profesional. Implicarea întregului personal în activitatea de prevenire a riscurilor conduce la conştientizarea rolului socio-profesional pe care îl are fiecare. De asemenea, aceasta conduce la găsirea celor mai bune metode de organizare a muncii (formare a echipelor de lucru, transmitere a sarcinilor de muncă etc.). Un personal conştient de sarcinile sale, cunoscător al mijloacelor de acţiune este un personal performant. Relaţiile profesionale şi sociale corect stabilite în cadrul formaţiei creează un climat de siguranţă şi încredere. (11) Creşterea prestigiului societ ăţii. Prin asigurarea unor condiţii de securitate sporită în muncă, prin neintervenţia unor factori perturbatori cauzaţi de accidente în respectarea contractelor şi angajamentelor şi ca urmare a realizării unor produse de calitate, atât în rândul angajaţilor proprii cât şi în rândul beneficiarilor şi colaboratorilor se va crea o imagine favorabilă cu privire la seriozitatea societăţii. (12) Eliminarea consecin ţelor. Eliminarea consecinţelor administrative, contravenţionale sau, după caz, penale suportate de eventualele persoanele vinovate de producerea unor accidente precum şi a despăgubirilor către victime sau urmaşii acestora.

Capitolul VI. Riscurile de accidentare şi îmboln ăvire profesional ă specifice unit ăţii Art. 431. In cadrul instruirii introductiv-generale persoana care urmeaza sa fie angajata va fi instruita in vederea cunoasterii riscurilor specifice unitatii, iar pentru ca riscurile sa fie intelese mai usor vom face o prezentare de ansamblu si cu includerea de studii de caz : (1) Prevenirea accidentelor : 1. O instituţie de învăţământ trebuie să fie un loc de muncă şi un mediu de învăţare sigur şi sănătos. Dacă la locul respectiv sunt prezente grupuri vulnerabile (de exemplu, cei foarte tineri) trebuie acordată o atenţie deosebită şi trebuie să se ţină seama de necesităţilor persoanelor cu disabilităţi. 2. Printre domeniile care trebuie analizate pentru prevenirea accidentelor sunt alunecările, împiedicările şi căderile, managementul antreprenorilor care lucrează în incintă, activităţile de întreţinere şi securitatea laboratoarelor şi atelierelor. 3. Deşi pericolele şi riscurile în unitatiile de invatamant variază, există unele elemente care se aplică tuturor şcolilor şi facultăţilor: a) Locurile de muncă din interior, indiferent că sunt clase, cancelarii sau bucătării trebuie să aibă ventilare, iluminat,

umiditate şi spaţiu adecvate şi trebuie să fie ţinute curate ; b) Dacă în instituţia de învăţământ intră vehicule, pentru acestea trebuie să existe trasee clare şi, dacă este posibil,

pietonii trebuie să fie separaţi de vehicule ; c) Zonele pietonale trebuie să fie bine întreţinute, în special pavajul. Şcolile trebuie să permită mişcări masive ale

persoanelor ; d) Trebuie acordată o grijă deosebită protecţiei împotriva căderilor din zone cum sunt balcoanele şi scările. Pentru

protecţia copiilor mici poate fi necesară o balustradă de protecţie suplimentară ; e) Ferestrele şi uşile transparente trebuie să fie marcate clar şi construite din material adecvat.

(2) ALUNECĂRI, ÎMPIEDICĂRI ŞI CĂDERI :

1. În mod normal, alunecările şi împiedicările sunt cele mai obişnuite tipuri de accidente şi, în instituţiile de învăţământ unde pot fi mulţi tineri care se mişcă într un spaţiu relativ mic, riscul este mai mare decât la alte locuri de muncă. Reducând riscul acestor tipuri de accidente, puteţi reduce numărul de accidente care se produc în şcoala sau facultatea dumneavoastră. 2. Ca parte a evaluării riscurilor trebuie să se aibă în vedere cauzele alunecărilor şi împiedicărilor şi mijloacele de reducere a producerii acestora. Acestea pot fi împărţite în mai mulţi factori de risc (sursa : Fişa informativă pentru educaţie nr. 2 – Prevenirea incidentelor de alunecare şi împiedicare în Serviciul de Sănătate şi Securitate din sectorul educaţie. Marea Britanie).



a) mediu (pardoseli, scări, pante etc.) ; b) contaminare (apă, alimente, gunoi etc.) ; c) organizare (sarcină, cultura securităţii, etc.) ; d) incălţăminte ; e) factori individuali (informare şi instruire, supraveghere, etc.). 3. La evaluarea riscurilor trebuie să fie luat în considerare fiecare factor de risc şi trebuie să se acţioneze adecvat pentru eliminarea riscului. De exemplu: a) Se nivelează suprafeţele neregulate pentru reducerea riscului de împiedicare; b) Se asigură curăţenia şi prevenirea scurgerilor; c) Se educă lucrătorii şi elevii pentru identificarea riscurilor potenţiale şi ce trebuie să facă dacă văd un pericol, de exemplu de alunecare; d) Se aplică practic o politică de „pantofi sensibili”.

4. Se ţine seama de TOŢI membrii personalului şi de TOŢI elevii (poate fi personal cu dizabilităţi, iar unii elevi, de exemplu, copii foarte mici, pot avea nevoi speciale).

(3) MANAGEMENTUL CONTRACTORILOR :

1. Multe şcoli utilizează antreprenori pentru diferite activităţi, variind de la repararea şi întreţinerea clădirilor la funcţii cheie cum sunt furnizarea alimentaţiei şi curăţenia. Deoarece în şcoală pot exista grupuri de vârstă vulnerabile, sănătatea şi securitatea trebuie să fie gestionate corect, în special când în incinta scolii există persoane străine. Legislaţia europeană atribuie îndatoriri atât angajatorului cât şi antreprenorului pentru asigurarea sănătăţii şi securităţii celor care pot fi afectaţi de activitate (de exemplu, personalul, copiii). 2. În mod normal, angajatorul, prin persoana responsabilă cu securitatea instituţiei de învăţământ, trebuie să asigure :

a) Competenţa şi proceduri de securitate şi sănătate ale contractorului înainte de începerea contractului; b) Comunicarea clară între şcoală şi antreprenor pentru protejarea securităţii lucrătorilor şi copiilor (aceasta incluzând examinarea, planificarea procesului şi normarea muncii (de exemplu, în cazul în care zonele care trebuie să fie întreţinute sunt utilizate de alte persoane din şcoală, cum sunt copiii care utilizează terenul de joacă în momentul în care se efectuează activitatea de întreţinere); c) Antreprenorii cunosc procedurile de urmat şi riscurile suplimentare ale lucrului în instituţii de învăţământ; d) Personalul şcolii ţine elevii în afara zonei de lucru; e) Echipamentele utilizate (ale antreprenorilor sau ale şcolii) sunt adecvate; f) Pe durata activităţii sunt respectate toate măsurile de prevenire pentru securitatea personalului şi a copiilor; g) La sfârşitul contractului, o încheiere satisfăcătoare a muncii şi un schimb de documentaţii de securitate.

(4) ACTIVITATI DE INTRETINERE :

1. Întreţinerea şi repararea clădirilor şcolilor poate fi o sarcină continuă cu un îngrijitor din şcoală sau cu antreprenori din afară. Indiferent care este situaţia, activitatea de întreţinere trebuie să fie întotdeauna inclusă în evaluarea riscurilor. De exemplu, trebuie luată în considerare munca legată de întreţinerea zilnică, cum sunt curăţenia şi reparaţiile minore. Lucrătorii şi elevii trebuie să fie protejaţi de orice pericole specifice (de exemplu, lichide toxice de curăţat). Depozitarea substanţelor şi uneltelor poate avea o importanţă deosebită. 2. Întreţinerea şi repararea clădirilor şcolilor poate implica antreprenori externi. Între şcoală şi antreprenor trebuie să existe o comunicare clară pentru asigurarea securităţii atât a lucrătorilor cât şi a copiilor. Antreprenorii trebuie să cunoască riscurile suplimentare generate de munca în instituţii de învăţământ, iar personalul şcolii trebuie să fie instruit în etape pentru a ţine elevii în afara zonei de muncă. 3. Pentru reducerea riscului de accidente la transport, livrările trebuie să fie programate astfel încât vehiculele să nu se găsească la locul de muncă în perioadele în care elevii intră sau ies din incintă. 4. De asemenea, trebuie să se ia în considerare munca legată de întreţinerea zilnică, cum sunt curăţenia şi reparaţiile minore. Lucrătorii şi elevii trebuie să fie protejaţi de orice riscuri specifice (de exemplu, lichide de curăţat toxice). Stocarea substanţelor şi uneltelor poate avea o importanţă deosebită.



(5) SECURITATEA SI SANATATEA IN LABORATOARE SI ATELIERE :

1. Laboratoarele şi atelierele sunt locuri în care este cel mai probabil ca elevii să fie expuşi la riscuri generate de substanţe şi mecanisme periculoase. Nivelul de educaţie va influenţa mult tipul de pericol şi gradul de risc, dar există unele elemente comune : a) Trebuie afişate clar instrucţiuni scrise şi subliniate regulile de securitate ; b) Instrucţiunile de securitate trebuie să fie prezentate oral şi afişate ; c) Profesorii trebuie să reprezinte exemple bune prin comportamentul lor ; d) Trebuie să existe o supraveghere permanentă suficientă ; e) Toţi cei care lucrează la o maşină trebuie să cunoască bine instrucţiunile de utilizare şi toate cerinţele de întreţinere, precum şi de sănătate şi securitate. 2. Securitatea laboratoarelor - La evaluarea riscurilor trebuie să fie identificate pericolele specifice din laboratoare. Nivelul de educaţie va influenţa mult tipul de pericol şi gradul de risc, dar există unele elemente comune:

a) Substanţele periculoase, uneltele şi echipamentele trebuie să fie depozitate în siguranţă pentru a împiedica utilizarea neautorizată; b) Echipamentele ştiinţifice din laboratoare trebuie să fie întreţinute regulat; c) Pentru utilizare în caz de urgenţă trebuie să existe echipamente adecvate, de exemplu duşuri de urgenţă. d) Poate fi relevantă legislaţia naţională bazată pe directiva Consiliului 94/33/CE din 22 iunie 1994 privind protecţia tinerilor la locul de muncă, în special pentru schemele referitoare la experienţa în muncă. 3. Securitatea atelierelor : a) Atelierele sunt locurile unde este cel mai probabil ca studenţii şi elevii să fie expuşi la mecanisme periculoase. b) Operatorul maşinilor trebuie să cunoască toate instrucţiunile de utilizare a acestora şi toate cerinţele de întreţinere şi de securitate. c) Trebuie să se furnizeze îmbrăcăminte de protecţie şi echipamente individuale de protecţie adecvate (de exemplu, pentru protecţia ochilor). Maşinile şi uneltele trebuie să fie verificate şi întreţinute regulat. Trebuie să existe o supraveghere permanentă suficientă. 4. Protecţia sănătăţii a) Deseori, un pericol pentru sănătate poate fi mai greu de identificat decât accidentele potenţiale. Mai multe informaţii privind riscurile pentru sănătate sunt disponibile, în mai multe limbi, de la Agenţie. b) Vârsta copiilor poate afecta riscul la care sunt expuşi lucrătorii din sectorul învăţământ. De exemplu: copiii pot fi purtători de boli infecţioase cum este varicela, care pot fi transmise personalului care nu este imunizat. Ridicarea şi purtarea copiilor, în special copiii mici sau cei cu nevoi speciale, poate duce la un risc ridicat de afecţiuni musculo-scheletice. Lucrul cu adolescenţi poate implica un risc mai mare de violenţă decât lucrul cu alte grupuri de vârstă. 5. Elemente psihosociale : a) Sectorul învăţământ diferă de alte ramuri de activitate prin aceea că la locul respectiv există mulţi tineri care pot avea nevoi speciale. Această caracteristică înseamnă că personalul (nu numai profesorii) este expus riscului de stres şi violenţă legat de muncă. De asemenea, într-o instituţie de învăţământ, hărţuirea poate constitui o problemă, la fel ca în orice al loc de muncă. b) Stresul legat de muncă se produce atunci când solicitările mediului de muncă depăşesc capacitatea lucrătorilor de a le face faţă (sau controla). Nu este o boală, dar poate duce la boală mentală sau fizică. c) Violenţa la locul de muncă este un incident în care o persoană este abuzată, ameninţată sau agresată la locul de muncă şi care pune în pericol securitatea, sănătatea, bunăstarea sau performanţa în muncă. Ea cuprinde insulte, ameninţări sau agresiune fizică sau psihică exercitată de persoane din afara organizaţiei împotriva unei persoane aflată la locul său de muncă. d) Hărţuirea morală este un comportament iraţional, repetat, faţă de un angajat sau un grup de angajaţi, care creează un risc pentru sănătate şi securitate. Se menţionează că hărţuirea este „internă” (adică provine de la cineva din cadrul organizaţiei), iar violenţa este „externă” (de exemplu, din partea unui copil).



(6) STRESUL LEGAT DE MUNCA :

1. Stresul legat de muncă se produce atunci când solicitările mediului de muncă depăşesc capacitatea lucrătorului de a le face faţă (sau controla). Nu este o boală, dar poate duce la boală mentală sau fizică. Stresul legat de muncă este un simptom al unei probleme organizatorice, nu al unei slăbiciuni individuale. Stresul îi poate afecta pe toţi cei din sectorul învăţământ, nu numai pe profesori. 2. Rapoartele arată că peste un sfert din lucrătorii Uniunii Europene cred că stresul legat de muncă le afectează sănătatea. O sarcină de muncă grea poate contribui la stresul legat de muncă. 3. Există multe surse de stres pentru profesori. Unele cauze sunt prezentate mai jos :

a) Presiuni privind abilităţile profesionale (de exemplu, introducerea unor metode noi de predare, modificări ale programei şi ale cursurilor) ; b) Presiuni economice (salariu necorespunzător, nesiguranţa serviciului) ; c) Elevii (de exemplu, numărul crescut de elevi într-o clasă, lipsa de motivare, atenţie şi interes a elevilor, realizarea unor noi obiective de predat sau nevoia de a atinge noi niveluri de cunoaştere ale elevilor) ; d) Relaţii dificile părinte/profesor (poate din cauza noilor cerinţe privind rolurile profesorului sau din cauza participării din ce în ce mai scăzută a părintelui) ; e) Planificare şi programare slabă (de exemplu, restructurare continuă, reforme frecvente în sistemul de educaţie profesională, trecerea de la munca individuală la muncă de echipă, lipsă de personal şi subvenţii slabe, ierarhie administrativă puternică cu lipsă de sprijin, resurse financiare insuficiente) ; f) Presiuni sociale şi personale (cum ar fi preocuparea pentru calitatea educaţiei, lipsă de coerenţă între scopurile personale şi obligaţiile profesionale, nerecunoaştere şi dezaprobare, lipsă de respect public) ; 4. Şcoala ca un loc de muncă stresant (de la sarcini de muncă şi ore de muncă excesive, lipsa de timp, lipsă de control şi autonomie, zgomotul mediului înconjurător, ventilaţie proastă, lipsă de solidaritate şi de morală, prea multe materiale de scris şi îndatoriri administrative). 5. În educaţie stresul este unul dintre cele mai importante riscuri pentru sănătate. Şcolile sunt locuri din ce în ce mai stresante. Nivelul stresului raportat la meseria de profesor este mult peste media pentru industrie, alte servicii şi societate în general. 6. Pentru a face faţă unora dintre aceste probleme trebuie să fie introduse modificări organizatorice şi instituţionale, deşi nu există o singură cauză a stresului şi deci nu pot fi soluţii simple. Mai jos sunt prezentate şapte etape pentru reducerea stresului :

a) Analiza adecvată a riscurilor ; b) Planificarea atentă a acţiunilor preventive ; c) Combinarea măsurilor orientate către muncă şi a celor orientate către lucrător ; d) Soluţii specifice contextului ; e) Utilizarea unor specialişti externi corespunzători ; f) Dialog social efectiv, parteneriat şi implicarea lucrătorilor ; g) Acţiuni preventive susţinute şi sprijinul conducerii. 7. Pentru identificarea nivelurilor de stres şi pentru dezvoltarea strategiilor de rezolvare poate fi utilizată evaluarea stresului prin chestionare relevante. De asemenea, este utilă conversaţia cu colegii şi stabilirea duratei pentru fiecare activitate. Pot fi de ajutor discuţiile cu şeful catedrei şi cu directorii. De asemenea, în aceste situaţii, sindicatele profesorilor îşi pot susţine membrii.

(7) VIOLENTA :

1. Violenţa în şcoli şi în alte instituţii de învăţământ produce o îngrijorare din ce în ce mai mare. Rezultatele celei de a 3-a Anchete Europene privind Condiţiile de Muncă 2000 arată că 4% dintre angajaţi au fost supuşi violenţei la locul lor de muncă (din interiorul sau din exteriorul locului de muncă) şi, în plus, 12% dintre lucrătorii din sectorul învăţământ au raportat că au fost supuşi intimidării. 2. Violenţa în muncă este un incident în care o persoană este abuzată, ameninţată sau atacată la locul de muncă şi care pune în pericol securitatea, sănătatea, bunăstarea sau performanţa în muncă a acesteia. Ea cuprinde insulte, ameninţări sau agresiune fizică şi psihică, exercitată de persoane din afara organizaţiei împotriva unei persoane aflată la locul său de muncă. Violenţa poate avea şi o dimensiune rasială sau sexuală. Pentru personal, violenţa este o problemă de securitate şi sănătate şi trebuie să fie tratată la nivelul organizaţiei. Nu este o problemă a individului. 3. În general, un act de violenţă apare într-o situaţie unde există o tensiune sau presiune foarte ridicată sau suprimată şi în care sunt în joc probleme personale. Un conflict care nu a fost rezolvat corespunzător poate escalada către violenţă. Lucrătorii din sectorul învăţământ pot fi victimele violenţei deoarece agresorii îi văd ca „reprezentanţi” ai instituţiei sau sistemului.



4. Elevii, foştii elevi, părinţii, vizitatorii sau intruşii pot iniţia violenţă împotriva personalului din sectorul învăţământ. Nu numai profesorii suferă din cauza violenţei la locul de muncă, ci şi asistenţii, personalul de întreţinere, personalul pentru curăţenie, bucătarii, secretarele şi alt personal ajutător. 5. Lucrătorii sunt expuşi cel mai mult riscului de violenţă atunci când serviciile lor implică:

a) Tratarea directă cu elevii şi/sau tutorii acestora, b) Muncă la ore târzii sau de unul singur, c) Vizite în afara şcolii sau acasă la elevi, sau d) Lucrul cu copii cu nevoi speciale. 6. Riscurile trebuie să fie identificate înainte de a începe activitatea – trebuie să fie determinate vulnerabilităţile şi să fie aplicate practic măsurile potrivite, pentru managementul lor, pe baza informaţiilor disponibile despre bune practici. Dacă este necesar, trebuie să fie consultate autorităţile relevante. Personalul trebuie să fie informat despre riscurile posibile şi să fie instruit corespunzător. 7. În cele ce urmează se prezintă o listă de întrebări care ajută la identificarea zonelor în care se pot lua măsuri pentru reducerea riscului de violenţă pentru personal. 8. Proiectarea mediului de muncă

a) Acolo unde există risc de violenţă se pot îmbunătăţi vizibilitatea şi iluminatul ? b) Poate fi mai bine controlat accesul la locul de muncă, iar vizibilitatea şi intrările pot fi îmbunătăţite pentru a permite verificarea vizitatorilor ? c) Se pot înlocui uneltele, instrumentele echipamentele şi mobilierul care pot fi folosite ca arme ? d) Pot fi îmbunătăţite măsurile de securitate fizică (de exemplu, alarmele) ? e) Se poate realiza un mediu fizic pozitiv (de exemplu, culorile, controlul atmosferei) ? 9. Măsuri administrative de ţinere sub control

a) Politica antiviolenţă poate fi îmbunătăţită şi prezentată mai bine ? b) Personalul, părinţii şi elevii sunt informaţi despre drepturile şi responsabilităţile lor ? c) Există un comitet de securitate care poate analiza problema violenţei ? d) Există proceduri adecvate în locul respectiv pentru cazul în care se produce un incident şi când au fost acestea revizuite ultima dată ? Este adecvat procesul de păstrare a înregistrărilor, iar înregistrările sunt revăzute pentru a identifica modelele sau riscurile ? e) Se poate îmbunătăţi comunicarea dintre lucrători şi conducere, în privinţa violenţei ? f) În evaluarea riscurilor, problemaviolenţei este tratată corespunzător ? g) Au fost adoptate practici de lucru mai sigure (de exemplu, escortarea colegilor, a celor ce lucrează până târziu, supravegherea elevilor de doi membri ai personalului acolo unde este posibil) ? h) Numărul personalului este suficient pentru a asigura securitatea personalului ? i) Personalul poate coopera pentru elaborarea propriilor metode de muncă ? j) Există structuri de sprijin (de exemplu servicii de consiliere) în locul respectiv ? k) Cum sunt supravegheaţi vizitatorii în incinta şcolii ? 10. Strategii comportamentale :

a) Angajaţii sunt instruiţi pentru un răspuns nonviolent şi rezolvarea conflictului? b) Sunt instruiţi pentru recunoaşterea semnelor timpurii şi potenţialului unor acte de violenţă? c) Sunt prevăzute servicii de educaţie psihologică pentru sfaturi şi consiliere? d) Elevii şi părinţii sunt implicaţi în elaborarea unei politici de toleranţă zero pentru violenţă, limbaj şi comportare discriminatorii, grosolănii sau hărţuire? e) Este încurajată dezvoltarea unui sentiment de comunitate şi cooperare? f) Sunt încurajate atitudinile pozitive, toleranţa şi respectul faţă de ceilalţi? g) Sunt popularizate bunele practici? 11. Creşterea cunoaşterii şi parteneriate

a) Autorităţile sunt implicate în programe de creştere a cunoştinţelor relevante? b) Există cooperare între personalul şcolii, directori, părinţi, elevi, autorităţi şi sindicate? 12. Este important să existe proceduri bine cunoscute care să fie urmate în cazul producerii unui incident violent, în scopul prevenirii unor vătămări suplimentare pentru victimă şi limitării deteriorărilor suferite. În această privinţă, este important ca: a) Persoana care a fost victima unei violenţe sau a fost martoră la un act de violenţă, să nu fie lăsată singură în orele ce urmează evenimentelor; b) Conducerea trebuie să se implice, să manifeste simpatie şi sprijin pentru victimă;



c) Să se acorde victimei sprijin psihologic atât imediat cât şi ulterior în eventualitatea unui stres post-traumatic; d) Să se acorde sprijin victimei pentru proceduri administrative şi legale (de exemplu, cum să raporteze incidentul); e) Să se informeze ceilalţi lucrători; f) Să se revizuiască evaluările riscurilor pentru identificarea unor măsuri suplimentare, dacă este necesar. 13. Violenţa în educaţie nu afectează numai victimele directe, ci şi alte persoane care utilizează acelaşi mediu (personalul, copii şi tinerii). Reacţia persoanelor la actele de violenţă, indiferent dacă sunt victime sau observatori, poate depinde de personalitatea lor, de strategiile de reacţie învăţate, de mediul fizic şi de normele şi regulile de organizare. Răspunsurile imediate pot fi pasive (acceptare sau evitare) sau active (negociere, autoapărare fizică). 14. Consecinţele actelor de violenţă pentru persoane sunt:

a) Vătămare fizică b) Stres c) Traumă emoţională d) Sentimente de neputinţă e) Demotivare. 15. Consecinţele pentru angajator/organizaţie sunt:

a) Schimbare mai frecventă a personalului, b) Abstenteism crescut şi concediu medical c) Costuri de asigurare mai mari.

(8) HARTUIREA : 1. Hărţuirea este un comportament iraţional, repetat, asupra unui angajat sau un grup de angajaţi, care creează un risc pentru sănătate şi securitate. Spre deosebire de violenţă, care vine de obicei din exterior, hărţuirea se produce între colegi. 2. În acest context prin „comportament iraţional” se înţelege acel comportament pe care o persoană raţională, ţinând cont de toate împrejurările, îl consideră că victimizează, umileşte, discreditează sau ameninţă; termenul de „comportament” include acţiuni individuale sau de grup. Ca mijloc de victimizare se poate folosi un sistem de muncă. Sintagma „risc pentru sănătate şi securitate” se referă la riscul de afectare a sănătăţii mentale sau fizice a unui angajat. 3. Hărţuirea se previne cel mai bine prin dezvoltarea unei culturi a organizaţiei, cu standarde şi valori împotriva hărţuirii. Aceasta se poate realiza prin : a) Instruirea tuturor privind hărţuirea ; b) Cercetarea întinderii şi naturii problemei ; c) Formularea unei politici cu indicaţii clare pentru interacţiunea socială ; d) Distribuirea efectivă a standardelor şi valorilor organizaţiei la toate nivelurile organizaţiei prin mijloace cum sunt manuale pentru personal, şedinţe de informare, ziare ; e) Asigurarea ca standardele şi valorile organizaţiei să fie cunoscute şi respectate de toţi angajaţii ; f) Îmbunătăţirea responsabilităţii şi competenţei managementului în rezolvarea conflictului ; g) Stabilirea unui contact independent pentru angajaţi ; h) Implicarea angajaţilor şi a reprezentanţilor lor în evaluarea riscurilor şi în activităţile de prevenire a hărţuirii. (9) Afecţiuni musculo-scheletice 1. Manipularea manuală implică mişcarea unor greutăţi mari prin forţa mâinilor sau a corpului şi trebuie să fie evitată. În sectorul învăţământ, există un risc deosebit de rănire când sunt ridicaţi copiii. Afecţiunile profesionale ale membrelor superioare pot apare datorită unei proiectări ergonomice slabe a locurilor de muncă, de exemplu în activitatea prelungită la calculator la birourile şcolii. De asemenea, mutarea echipamentului pentru exerciţii fizice poate conduce la dureri de spate. 2. Activităţile care pot produce afecţiuni musculo-scheletice sunt dactilografierea într-o poziţie necorespunzătoare, mişcări repetate foarte des, presiunea manuală directă pe ţesuturi ale corpului, organizarea proastă a muncii (şi modul în care o percep lucrătorii), scrisul pe tablă la înălţimi mai mari decât înălţimea umerilor, etc. 3. Abordarea europeană a prevenirii:

a) Se evită riscurile de afecţiuni musculo-scheletice (AMS). b) Se evaluează riscurile de AMS care nu pot fi evitate. c) Se combat riscurile de AMS la sursă. d) Se adaptează munca la individ. e) Se adaptează munca la progresul tehnic. f) Se înlocuiesc elementele periculoase cu cele nepericuloase sau mai puţin periculoase.



g) Se elaborează o politică de prevenire globală, coerentă. h) Măsurile de prevenire colective au prioritate faţă de măsurile de prevenire individuale. i) Se realizează formarea şi perfecţionarea adecvate a angajaţilor. ÎNTOCMIT, Şef Birou Compartiment Prevenire şi Protecţia Muncii Ing. Gabriela LAZĂR

securitatea si sanatatea in munca

Documents