sectiunea i.b.reciclarea si reconditionarea materialelor

SECŢIUNEA I. B. RECICLAREA ŞI RECONDIŢIONAREA MATERIALELOR

© GRUPUL ŞCOLAR ENERGETIC NR.1 Aleea 23 August, Nr.11, Târgu Jiu

Redactori:PROF. DANIEL MURĂRIŢAPROF. ANTOANETA BUTOARCĂ

Concepţie grafică/design:PROF. DANIEL MURĂRIŢATehnoredactare/machetare:PROF. ELENA SĂPUNELEV NICUŞOR-DANIEL LĂCĂTUŞU


SIMPOZIONUL NAŢIONALTRIADA: RESURSE–RECICLARE–RECONDIŢIONARE ÎN OGLINDA VIITORULUI

COORDONATORI ORGANIZATORI

Prof. Dragoş Ionel Cosma

Prof. Marinela Ciortan

Prof. Ionel Oană

Prof. Daniel Murăriţa

Prof. Antoaneta Butoarcă

Prof. Vasile Udroiu

Elev Radu Drăghici

MODERATORI

■ SECŢIUNEA 1. Resurse pentru viitor 1.a. Resurse energetice pentru viitor. Modalităţi de aplicare

Prof. Ion Chisăliţă Prof. Emil Iuri Ivan

1.b. Reciclarea si recondiţionarea materialelorProf. Felicia Lumezeanu Prof. Elena Vijulan

1.c. Protecţia mediului in perspectiva viitoruluiProf. Elena Ciobanu Prof. Elena Săpun

■ SECŢIUNEA 2. Metodica predării disciplinelor tehniceProf. Antoaneta Butoarcă Prof. Eugenia Pasăre

■ SECŢIUNEA 3. Expoziţie de produse finale■ SECŢIUNEA 4. Elevul şi creaţia sa

Prof. Maria Bivolu Prof. Elena Iordache


RECICLAREA DEŞEURILOR

PROF. BASARABĂ RODICAGRUP ŞCOLAR BÂRSEŞTI, TÂRGU JIU

1. IntroducerePrin deşeu se înţelege orice obiect care nu mai este folosit şi este aruncat sau risipit. În urma unor

studii efectuate, s-a demonstrat că fiecare cetăţean generează zilnic aproximativ 1,5 – 2 kg de deşeu, din care cel puţin jumătate este reciclabil. În trecut oamenii obişnuiau să repare şi să refolosească tot ce puteau. Populaţia era mai mică şi oamenii trăiau în grupuri mai puţin concentrate. Pe lângă toate acestea, ambalajele folosite erau din materiale care se descompun uşor şi în acest fel reîntoarcerea materiilor prime în natură era mult mai rapidă şi mai simplă. Revoluţia industrială a permis fabricarea pe scară industrială a ambalajelor uşoare, rezistente, care menţin diversele produse alimentare în condiţii adecvate pentru mai mult timp. În acest fel confortul şi accesul la produse din ce în ce mai variate este automat mult mai mare. Evoluţia este în folosul omenirii, dar care este tributul pe care trebuie să-l plătim ? Populaţia Globului a crescut foarte mult şi este în continuă creştere, în timp ce resursele sunt din ce în ce mai puţin accesibile. În acest fel în scurt timp riscăm să nu mai avem materiile prime din care să ne realizăm produsele necesare vieţii de zi cu zi.

2. Efectele reciclăriiPrincipalele avantaje care reies din reciclarea deşeurilor sunt: reducerea cantităţii de energie şi de materii prime necesare fabricării de noi produse; redarea circuitului economic cantităţi importante de materie primă; reducerea volumelor depozitate la rampele de gunoaie sau la incineratoare; reducerea riscurile asupra sănătăţii noastre şi a mediului; reducerea poluării factorilor de mediu.

3. Timpul de degradare a principalelor categorii de deşeuriDurata de degradare naturală a diferitelor categorii de deşeuri se prezintă astfel : cotor măr (3 luni) deşeuri de hârtie (3 luni) ziare (3-12 luni) chibrituri (6 luni) filtru de ţigară (1-2 ani) guma de mestecat (5 ani) cutii de aluminiu (10-100 ani) sticle din plastic (100-1000 ani) pungi din plastic (100-1000 ani) cărţi de credit (1000 ani) recipiente din sticlă (4000 ani)

4. Reciclarea hârtiei şi a plasticului4.1. Reciclarea hârtiei

Multe materiale de împachetat, hârtie de ziar, şerveţele, (fig. 1) sunt făcute în totalitate sau în parte din fibră de hârtie reciclabilă. Spre deosebire de plastic, hârtia este o invenţie străveche a omului, dar cu toate acestea a devenit ieftină şi uşor de procurat abia după ce revoluţia industrială a făcut posibilă fabricarea hârtiei pe scară largă.

Hârtia este cel mai frecvent deşeu întâlnit în mai toate sferele de activitate şi constituie o importantă sursă de fibre de celuloză, celuloza fiind substanţa naturală care stă la baza producerii hârtiei. Hârtia fiind fabricată din celuloză se biodegradează mult mai uşor decât plasticul.


Fig. 1. Deşeuri din hârtie

Sub forme diferite, hârtia ocupă aproximativ 41% din totalul gunoiului menajer pe care îl producem. Există trei tipuri de hârtie care pot fi reciclate direct: - hârtia de calitate (caietele de şcoală, hârtia de copiator, plicuri, hârtia de dactilografiere, hârtia de

computer); - hârtia de ziar şi cartonul.

Hârtia de calitate nu conţine hârtie colorată pentru a schimba culoarea noii hârtii obţinute prin reciclare . Cu tehnologiile actuale, hârtia poate fi reciclată de cel mult patru ori. Beneficiile aduse naturii prin reciclarea deşeurilor de hârtie sunt foarte importante, reducându-se anumite costuri ca: - apa industrială cu aproximativ 60 %, - poluarea aerului cu aproximativ 75 %, - energia electrică cu aproximativ 45 %, - precum şi poluarea apei cu aproape 45 %, - reducerea cantităţii de material lemnos exploatat .

În zilele noastre, hârtia nouă se fabrică în general având ca bază pasta mecanică sau celuloza. Totuşi se cunoaşte faptul că producerea celulozei din lemn realizează o puternică poluare a atmosferei şi a apelor. Fibrele de celuloză sunt extrase din lemn cu ajutorul produselor chimice sulfuroase, apoi albite. Poluarea mediului poate fi redusă graţie tehnologiilor moderne şi utilizării crescânde de maculatură. Fibrele sunt extrase din maculatură şi folosite pentru fabricarea hârtiei noi. Maculatura se dizolvă în multă apă până se reduce la o pastă lichidă, impurităţile mari precum şi materialele plastice, metalele, sunt extrase, apoi se adaugă produse chimice pentru a elimina cerneala tipărită. În maşina de prelucrat hârtie, această pastă trece printr-un număr mare de bobine, aici apa fiind extrasă şi astfel se obţine hârtia reciclată, care poate fi refolosită .

Date statistice:- o tonă de hârtie irosită = 2 foi de scris şi un ziar pe zi timp de un an- o tonă de hârtie reciclată = 17 copaci salvaţi, 4102 kwh şi 26000 l apă economisiţi, 27 kg noxe mai puţin eliminate în atmosferă

4.2. Reciclarea plasticului După anul 1950, materialele plastice au devenit de mare interes, în mai puţin de zece ani producţia

maselor plastice crescând foarte mult. Consumul anual poate fi acum comparabil cu cel al metalelor neferoase. În prezent, există aproximativ 40 de tipuri de plastic, fiecare cu o compoziţie chimică şi proprietăţi diferite, care le fac potrivite pentru o anumită utilizare.

Materia primă a plasticului o constituie petrolul, benzina şi cărbunele. Cea mai mare parte din materialele folosite pentru fabricarea plasticului provin din reziduurile rafinării petrolului, care altfel ar fi arse sau irosite. Putem spune că prin fabricarea plasticului nu facem altceva decât să utilizăm resurse pe care în mod normal le-am risipi.

Reciclarea materialelor plastice s-a dezvoltat constant şi se realizează într-o gamă largă în multe ţări . În loc să polueze apa râurilor sau suprafeţe mari de sol prin acumularea lor, PET - urile (fig. 2) pot fi


foarte uşor colectate şi reciclate, acest lucru se poate face foarte uşor cu ajutorul containerelor speciale amplasate în multe zone ale oraşului.

Fig. 2. Deşeuri din mase plastice

Recuperarea ambalajelor de plastic reprezintă o mare provocare, datorată în primul rând numărului mare de PET - uri cu foarte mare eficienţă ca recipient pentru băuturi.Avantajul reciclării ambalajelor PET este enorm, dat fiind numărul mare de sticle folosite care pot fi exploatate la un cost acceptabil. În tabelul 4.1 se prezintă avantajele şi dezavantajele reciclării plasticului.

Tabelul 4.1. Avantajele şi dezavantajele reciclării materialelor plasticeAvantaje Dezavantaje

greutate mică volum mare la descărcaremare varietate de proprietăţi greu biodegradabillongevitate numeroşi aditivi care poluează mediulmod de fabricare uşor mod dificil de reciclare (proces de descompunere dificil)

Reciclarea materialelor plastice s-a dezvoltat constant şi se realizează într-o gamă largă în multe ţări. Există încă probleme tehnice, economice şi structurale de depăşit, dar posibilităţile sunt vaste. Cu toate că unele mase plastice pot părea identice, de fapt sunt grupe de materiale diferite cu o structura moleculară diferită. Reciclarea depinde de procesul de a le separa pe fiecare în parte. Aceasta poate fi obţinută în mod eficient în fabricile unde materialele reciclabile generate în procesul de producţie. Unii dintre noi cred că este normal să arunce pe jos sticle de plastic, ambalaje de ciocolată sau îngheţată, pungi de snacks-uri sau doze de aluminiu după ce au consumat produsele, însă aceasta nu dovedeşte decât lipsa de preocupare faţă de mediul în care trăim. De aceea pentru a-l menţine curat şi sănătos trebuie să urmăm nişte reguli:1. Nu arunca nimic la întâmplare: pe trotuare şi străzi, în parcuri şi grădini, în ape şi pe marginea apelor, pe marginea şoselelor, şi oriunde te recreezi în natură! Chiar dacă nu găseşti imediat un coş de gunoi asta nu înseamnă că nu este de datoria ta să ai grijă unde arunci.2. Învaţă sistemul de marcare şi identificare a ambalajelor pentru a putea recunoaşte uşor materialele din care sunt confecţionate ambalajele care se pot recicla. 3. Ajută-ţi familia să sorteze pe categorii gunoiul pe care îl produceţi. Foloseşte saci menajeri de culori diferite sau cutii de carton marcate astfel încât familia ta să ştie unde să pună deşeurile de hârtie şi carton, sticlele de plastic, dozele de aluminiu, sticla obişnuită şi resturile organice. 4. Respectă indicaţiile de pe containerele de colectare selectivă şi nu amesteca materialele între ele. Încearcă pe cât poţi să turteşti recipienţii înainte de a-i introduce în container pentru a mări cantitatea de deşeuri colectate şi transportate.5. Nu depozita deşeurile lângă/pe container, chiar dacă acestea sunt deja pline. Sună-ţi operatorul din localitate şi informează-l despre situaţia existentă.6. Promovează conceptul de colectare selectivă în cercul de prieteni şi la locul în care îţi desfăşori activitatea!


Bibliografie1. Căpăţînă, C., Simonescu, C., M., (2006), Depozitarea, tratarea şi reciclarea deşeurilor şi materialelor

recuperabile, Ed. MATRIX ROM, Bucureşti.2. Gheorghe, M. (1999). Valorificarea deşeurilor şi subproduselor industriale în construcţii, Ed. MATRIX-

ROM, Bucureşti.3. Bold, O. V., Mărăcineanu, G.A. (2004). Depozitarea, tratarea şi reciclarea deşeurilor şi materialelor, Ed.

MATRIX-ROM, Bucureşti.


VALORIFICAREA DEŞEURILOR DIN HÂRTIE SI CARTON

PROFESOR COORDONATOR: BĂLUŢA DANIELA ELEVI: CÎRTÂNĂ ALINA , BÎCĂ ALEXANDRU

GRUP ŞCOLAR INDUSTRIAL DE MATERIALE DE CONSTRUCŢII TG-JIU

1.Definiţia hârtiei; 1.2 Definiţia cartonului şi tipuri de carton;2.Cum se fabrică hârtia;3Procesul de reciclare al hârtiei;4. Hârtia şi revoluţia industriala;5. Hârtia şi protecţia mediului;6.Concluzii;7.Bibliografie.

1.HÂRTIA este formata din celuloza.CELULOZA este materia primă pentru fabricarea hârtiei constând din fibre de celuloză, obţinute printr-un proces de fierbere chimică. Este metoda sulfatului sau sulfitului.

1.2 CARTONUL este un termen generic pentru hârtie consistentă, de cele mai multe ori multistraţ cu gramaje variind între 160 şi 500 g/mp, în unele cazuri chiar mai mare; este folosit adesea pentru ambalaje sau aplicaţii grafice.

TIPURI DE CARTON : Carton aglomerat

Carton multistrat format dintr-un strat superior de celuloză înălbită, în timp ce miezul şi stratele inferioare sunt formate din fibre reciclate. Stratul inferior de pe spatele cartonului poate fi acoperit cu un alt strat de celuloză înălbită sau nu, după caz. În Europa cartonul aglomerat este numit carton duplex .

Carton duplexCarton multistrat format dintr-un strat superior de celuloză înălbită, un strat median din celuloză mecanică (celuloză termomecanică sau măcinată) şi un strat inferior din celuloză înălbită sau nu. Numele în sine are rezonanţă istorică şi provine din timpurile când cartonul era format din două straturi, cel superior conţinând celuloza înălbită iar cel inferior celuloza măcinată

Carton liantDenumire pentru un sortiment de hârtie fină (liantă), cu greutatea de bază de aproximativ 170g/m2.

Carton multistratCarton compus din mai multe straturi, superior, mediu şi inferior .

Carton omogenConstă dintr-unul sau mai multe strate fabricate din acelaşi material, cum ar fi celuloza pură sau de alt tip. Frecvent este folosit ca alternativă termenul "carton solid".


PROCESUL DE RECICLARE A HARTIEI

1.Sortare;2.Depozitare;3.Obtinerea pastei de lemn;4.Filtrare;5.Curatare;6.Rafinare;7.Scurgere;8.Uscare;9.Finalizare.

1.SORTARE O reciclare de succes necesita o hartie recuperata curata, de aceea ar trebui sa pastrati hartia departe de resturi de mancare, plastic, metal sau alte elemente ce ingreuneaza reciclarea. Hartia care nu poate fi reciclata se arde sau se depoziteaza la gropile de gunoi ecologice. Centrele de reciclare cer o sortare preliminara a hartiei dupa gradul sau tipul hartiei. Pentru a afla cerintele centrului de colectare din orasul vostru.

2.DEPOZITARE Angajatii centrului de reciclare descarca hartia recuperata si o depoziteaza in locuri special amenajate. Varietatea de tipuri de hartie,printre care amintim ziare sau cutii,sunt pastrate separat,deoarece centrul de reciclare foloseste tehnici diferite,avand de asemenea si produse finale diferite.

3.OBTINEREA PASTEI DE LEMN Hartia este transportata de un motostivuitor intr-un vas mare care contine apa si alte substante chimice. Rolul acestuia este de a rupe haria in bucati cat mai mici. Incalzirea vasului reduce hartia la fibre de celuloza. In final,hartia veche se transforma intr-un amestec numit pasta de lemn.

4. FILTRARE Centrele de reciclare filtreaza pasta de lemn,aceasta fiind rotita in vase in vase in forma de con. Resturile precum capsele sunt aruncate in afara conului. Resturile mai usoare sunt stranse la baza conului si eliminate.

5.CURATARE De cele mai multe ori pasta de lemn are nevoie de o curatare mai ampla ce consta in eliminarea cernelii sau a materialelor adezive. Produsele de hartie reciclata folosesc o combinatie de 2 proceduri. Prima se refera la indepartarea cerneli prin folosirea apei, iar ce-a de-a doua la finalizarea curatarii folosind vaporii

6.RAFINARE In timpul rafinarii, pasta este batuta pentru a face fibrele reciclate gata pentru producerea hartiei.Daca hartia recuperata este colorata, sunt folositi decoloranti pentru a indeparta particulele colorate. Apoi,daca se opteaza pentru hartie alba ca fiind produs final, pasta trebuie fie inalbita cu peroxid de hidrogen, dioxid de clor sau oxigen pentru a face hartia alba si stralucitoare. Daca se alege hartia inchisa la culoare ca fiind produs final pasta de hartie nu trebuie sa treaca prin acest proces.

7. SCURGERE


Acum, pasta de lemn este gata pentru a putea fi transformata in hartie pentru producerea hartiei reciclata se poate folosi atat fibra reciclata cat si fibra noua de lemn pentru a oferi produsului final un plus de calitate si rezistenta. Pasta de lemn este amestecata cu apa si substante chimice pentru a ajunge la un procentuaj de 99,5 % apa. Acest amestec este introdus intr-o cutie de metal, apoi este scoasa pe o banda rapida deasupra careia exista un jet continuu. Pe banda, apa se scurge din amestec, fibrele reciclate incepand sa se uneasca si sa formeze o fasie de hartie umeda. Aceasta trece rapid printr-o serie de role care au ca scop scurgerea si mai intensa a apei.

8.USCAREA Fasia care seamana din ce in ce mai mult cu hartia, trece in continuare printr-o serie de role metalice incinse care o usuca. Se pot adauga si substante speciale care fac hartia mai fina.

9.FINALIZAREA In final, hartia este stransa intr-o rola imensa si scoasa din aparatura de reciclat. O rola poate atinge lungimea de 10 m si greutatea de 20 de tone. Urmatorul pas este taierea rolei finale in parti mai mici sau uneori direct in forma de hartie inainte de a fi impachetata.

HARTIA SI PROTECTIA MEDIULUI

Fabricarea hartiei cere mari cantitati de apa: trebuie extrasa celuloza din fibrele lemnului si este necesara energie pentru uscarea hartii. Clorul care este folosit pentru albirea hartiei este un poluant. Insa, progrese importante au fost realizate folosind alte produse mai putin poluante precum peroxidul de hidrogen sau azot cat si cu ameliorarea sistemului de reciclare a apelor (circuit inchis buclat) astfel incat se poate reduce consumul de apa.Astazi, industria hartii este supusa normelor stricte precum exploatarea padurilor limitata (Datorit cerintele uriase, s-a folosit mai mult lemn decat deseuri de lemn), reciclarea apelor uzate.

Copacii folositii au fost preluati de paduri unde biodiversitatea era slaba: mesteacan pe zona scandinava, pin pentru Europa, eucalipt pentru Brazil.

Productia hartii reprezinte doar 14% din exploatarea forestiera. Majoritatea industriilor de hartie sunt proprietari ai padurilor pe care le exploateaza pe mod ciclic. In Brazilia, se taie eucalipti de cultura la fiecare 4 ani si este de ajuns pentru o uzina care produce hartie cat Franta. Defrisarea padurilor este datorata mai mult taierii copacilor exotici pentru industria lemnului sau pentru expansiunea culturilor agricole. Industria hartiei este un mare consumator de deseuri din lemn precum rumegusul si talas sau de copacii tineri care trebuie taiati la un moment dat astfel incat se permite cresterea altor copaci.

CONCLUZII

În anul 2003, în România, s-au produs 260.000 t de celuloză şi 457.000 t de hârtie, ceea ce înseamnă că au fost tăiaţi în jur de 9.000.000 arbori, care puteau fi salvaţi prin reciclarea a aproximativ 450.000 t hârtie folosită. Principalele utilizari ale hârtiei reciclate sunt: substituirea pastei de hartie, realizarea unor produse pentru construcţii: pereţi din carton cu gips, combustibili obtinuti din deşeuri (in amestec cu deşeurile din plastic şi lemn). Reciclarea hârtiei duce la economisirea a 25% din energia consumată in raport cu hârtia alba, a cca. 90% din apa necesara pentru producerea unui kg. de hartie alba, salveaza copaci (pentru obţinerea unei tone de hartie sunt necesari 5 arbori de cca. 80-100 de ani !).


Recicland hartia salvam padurea... iar pentru fiecare tona de hartie reciclata se economisesc 30.000 litri apa, consumul de energie este redus cu aprox 25% iar poluarea atmosferica cu 80%, motiv pentru care reciclarea hartiei si a cartonului este foarte importanta. Unele ambalaje se degradează în sute de ani sau nu se degradează deloc (plasticul sau aluminiul) iar o parte din ele, cum ar fi cartonul, deşi sunt biodegradabile, emit metan în timpul descompunerii, contribuind la accentuarea efectului de seră.

BIBLIOGRAFIE

BIBLIOGRAFIE: Biologie manual pentru clasaa A IX-a, Marin Andrei, Ion Popescu, Florica Marascu, Maria Soigan. Pag. 72-73

INCDPM – ICIM Bucuresti: “ Studiul privind metodele si tehnicile de gestionare a deseurilor”


RECICLAREA AMBALAJELOR

BÎZOC PĂSĂTOIU ARTEMISA

COLEGIUL COMERCIAL VIRGIL MADGEARU Târgu Jiu

CE SUNT AMBALAJELE?

Fie ca este vorba despre banala punga de plastic primita la magazin sau de casolete pentru legume, de sticle de bere, de cutii de carton sau de doze din aluminiu, ne intalnim cu ambalajele in fiecare zi. Majoritatea ajung foarte rapid la gunoi.

Ambalarea mărfurilor a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în timp, ca urmare a tehnologiilor avansate folosite atât in producţia de mărfuri, cât şi în obţinerea de noi materiale pentru ambalaje, de noi tipuri de ambalaje şi de metode de ambalare din ce in ce mai perfecţionate, care să menţină calitatea produselor şi a mediului înconjurător la un nivel ridicat.

De asemenea, exigenţele consumatorilor faţă de ambalaj şi de ambalarea mărfii au crescut odată cu evoluţiile înregistrate în modul de viaţă şi de consum. Producătorii de mărfuri şi de ambalaje s-au aliniat acestor exigenţe şi chiar au venit în întâmpinarea cerinţelor consumatorilor.

Ambalajul mărfurilor poate fi definit din punct de vedere tehnic şi economic.- Din punct de vedere tehnic, conform STAS 5845/1-1986, ambalajul este „un mijloc(sau un

ansamblu de mijloace) destinat să cuprindă sau să învelească un produs sau un ansamblu de produse, pentru a le asigura protecţia temporală din punct de vedere fizic, chimic, mecanic, biologic, în scopul menţinerii calităţii şi integrităţii acestora în stare de livrare, în decursul manipulării, transportului, depozitării şi desfacerii până la consumator sau până la expirarea termenului de garanţie”.

- Din punct de vedere economic, ambalajul poate fii considerat un produs finit oarecare cu o anumită destinaţie, pentru care s-au realizat cheltuieli cu materii prime şi cheltuieli de obţinere.

- Ambalarea mărfurilor este definită, conform STAS 5845/1-1986, ca fiind „operaţia, procedeul sau metoda prin care se asigură, cu ajutorul ambalajului, protecţia temporară a produsului in decursul manipulării, transportului, depozitării, contribuind si la înlesnirea acestora până la consumarea sau până la expirarea termenului de garanţie”.

Rolul ambalajului este acela de a proteja produsele alimentare şi nealimentare (a menţine integralitatea şi calitate acestora), de a înlesni operaţiile de manipulare, transport, depozitare, desfacere (a permite circulaţia produselor de la producător la consumatorul final).

Comercializarea produselor este de neconceput, în cele mai multe cazuri, fără existenţa ambalajelor. Lipsa ambalajelor ar face schimbul de mărfuri costisitor, ineficient şi chiar imposibil.

Rolul şi importanţa ambalajului se reflectă în cele trei funcţii ale acestuia: conservarea şi protecţia produselor şi a calităţii acestora; manipularea, transportul, depozitarea; promovarea vânzării mărfurilor şi informarea consumatorului

Viata, “frumos” ambalataAmbalajele sunt facute sa-ti ia ochii si sa te convinga, o data in plus, ca trebuie sa cumperi

neaparat produsele respective. O sticla de suc cu forma interesanta pare mai atragatoare decat una obisnuita. O jucarie intr-o cutie eleganta iti atrage privirea mai mult decat una asemanatoare, neambalata. Pana si pungile oferite de magazine s-au diversificat. Ambalajele ne “invelesc” viata mai frumos, ne-o fac mai prezentabila. Nu te-a impresionat cu cata pricepere ti-a impachetat vanzatoarea cadoul la magazin? Cat de frumos era buchetul de flori pentru invatatoare? Cat de moderna e forma noii sticle de bere?

Folosim acum mult mai multe ambalaje decat in trecut. Si pana acum, pe cele mai multe dintre ele le-am aruncat amestecat. Unele se degradeaza in sute de ani sau nu se degradeaza deloc (cum sunt plasticul sau aluminiul). O parte din ele, cum ar fi cartonul, desi sunt biodegradabile, emit metan in timpul descompunerii, contribuind astfel la accentuarea efectului de sera. Pungile de plastic, ajunse in apele


raului, pot sufoca pestii. Si-n timp ce producem si utilizam tot mai multe ambalaje, spatiul alocat depozitarii acestor gunoaie creste-creste, in detrimentul spatiilor verzi sau al terenurilor construibile. Colectate separat, ambalajele pot fi reciclate. In acest fel nu numai ca rezolvam partial o problema grava, dar contribuim si la economisirea unor resurse naturale epuizabile, cum ar fi petrolul, folosit la realizarea multora dintre obiectele din plastic cu ne-am obisnuit.

Ce pot face? Separa ambalajele pe categorii, astfel: sticla, hartie si carton, metal (cum ar fi aluminiul), plastic. Afla daca orasul tau a inceput un program de sortare pe categorii si reciclare. Daca a

inceput, afla unde sunt platformele de colectare a deseurilor si cum trebuie sa procedezi (daca trebuie sa inchei sau nu un nou contract cu serviciile de salubritate).

Suna la serviciile de salubritate din oras, pentru a afla daca in zona exista firme care cumpara ambalaje, pentru reciclare. Cantitatile mari de plastic si hartie sunt foarte cautate. De aceea, incearca sa-ti convingi vecinii sa ti se alature. Puteti strange ziare si pliante in intregul bloc, intr-o cutie plasata pe palier. La fel, puteti strange cantitati impresionante de sticle de plastic, pe care firma interesata le poate ridica de la voi din bloc.

Incearca sa-ti schimbi obiceiurile. Refuza pungile de plastic oferite de magazine. La moda e din nou punga textila, care face furori in Occident. Nu numai ca vei fi la moda, dar vei contribui si la protejarea mediului inconjurator. Deja mai multe orase ale lumii au in vedere interzicerea pungilor de plastic oferite gratuit de catre magazine. Irlanda a devenit prima tara din lume care a introdus o taxa pe punga de plastic, ceea ce a redus substantial consumul acestor ambalaje.

Cere primariei sa inceapa un program de management modern al deseurilor, daca nu exista deja unul la tine in localitate. Romania are acces la fonduri pentru astfel de activitati. Presiunea ta si a altora ca tine ar putea determina autoritatile locale sa urgenteze rezolvarea problemei deseurilor.

Ce se intampla cu ambalajele colectate?

Ambalajele colectate sunt duse la centrele de reciclare.

Hartia si cartonul sunt sortate pe categorii, in functie de calitatea lor: hartia alba este de calitate superioara, in vreme ce cartonul ondulat este de calitate inferioara iar ziarele si o parte din hartia de birou sunt de calitate medie. Dupa sortare, hartia si cartonul sunt tratate cu un amestec de apa si chimicale, pentru a fi transformate intr-o pasta de celuloza. Un magnet extrage capsele. Pasta este filtrata si “toarsa” intr-o centrifuga cilindrica, apoi este inlaturata cerneala tipografica. Pentru a produce hartie alba, este folosit clor. Uneori, in acest proces este necesara adaugarea unei cantitati de celuloza noua, care sporeste rezistenta si netezimea materialului. Se adauga apa, iar amestecul rezultat este intins pe un ecran ca o sita. Dupa scurgerea apei, rezulta o foaie de hartie, care este presata de role iar apoi este calcata si rulata.

Hartia de birou reciclata ajunge tot pe biroul tau. Cartile de telefon si cartonul se pot transforma in cofraje pentru oua sau in alte tipuri de carton. Aluminiul este taiat in bucatele si plasat pe o banda rulanta, unde este tratat cu aer fierbinte pentru a inlatura lacul. Este apoi topit intr-un furnal. Metalul topit este verificat pentru a identifica eventuale contaminari cu alte materiale. Sunt turnate lingouri, care la randul lor, sunt atent inspectate pentru a stabili calitatea metalului. Alte metale sunt procesate in moduri similare.

Sticla. Materialele din sticla trebuie sortate pe culori: sticla incolora, verde si maronie. Amestecul de cioburi colorate diferit nu poate fi folosit pentru fabricarea altor produse din sticla, insa poate fi folosit in constructia de drumuri. Sticlele sunt sparte in cioburi, pe culori. Sunt inlaturate apoi bucatile de plastic, pluta sau metal (de la dopuri). Sticla faramitata trece prin mai multe verificari, ultima dintre ele fiind cu laser, pentru a depista bucatele de materiale nedorite, care au reusit de treaca de celelalte filtre. Apoi este transportata la fabrica de sticla, unde este topita, in amestec cu materii prime, producand noi sticle si borcane. Atentie insa: desi sunt din sticla, becurile si mai ales neoanele sunt tratate diferit, ca deseuri de echipamente electrice si electronice. Nici obiectele din portelan, ceramica sau veiozele nu trebuie aruncate in acelasi tomberon in care sunt depozitate sticlele si borcanele.

Plastic. Produsele din plastic sunt sortate in functie de culoare si de tipul polimerului. Sunt apoi

http://www.sorteazadeseuri.ro/index.php?page=DESEURI_ECHIPAMENTE

http://www.sorteazadeseuri.ro/index.php?page=DESEURI_ECHIPAMENTE


spalate si taiate in bucati si sortate din nou intr-o baie de apa (unele plutesc, altele se scufunda). Apoi sunt uscate si topite. Plasticul topit este filtrat, pentru a inlatura impuritatile. Apoi este turnat sub forma unor baghete subtiri, ca spaghetele, care odata solidificate sunt transformate in granule, sau este tors pentru a obtine fibre, utilizate mai apoi in producerea de haine.

Curatarea ambalajelor nu este necesara, insa este recomandata pentru a preveni mirosurile neplacute, daca depozitezi aceste deseuri pentru o vreme, inainte de a le duce la centrele de colectare.

Avantajele colectarii si reciclarii

Avantajele separarii si reciclarii deseurilor sunt:

Economisirea de materii prime, energie si apa

Un televizor poate functiona trei ore iar un bec de 100 W poate functiona 20 de ore cu energia economisita prin reciclarea unei singu re cutii din aluminiu. Avand in vedere problemele actuale energetice, pretul din ce in ce mai ridicat al petrolului precum si problema resurselor de apa, e simplu sa vezi cat de utila e reciclarea gunoaielor noastre.

Aluminiul este cel mai valoros material reciclabil. Este de zece ori mai valoros decat otelul. Din 10-15 PET-uri reciclate se poate confectiona un tricou. Din 50 de PET-uri se poate face un pulover. Fiecare tona de plastic reciclat inseamna o economie de 1,8 tone de petrol. Cum rezervele de petrol sunt epuizabile, ar fi pacat sa nu profitam de reciclarea plasticului.

Reciclarea sticlei economiseste energie electrica si apa. Fabricarea unui produs nou din metal reciclat economiseste intre 74 si 95 la suta din energia electrica necesara realizarii acelui produs din materii prime. Zacamintele de fier nu sunt inepuizabile. O tona de otel reciclat reprezinta o tona de minereu de fier economisit. Metalul poate fi reciclat la infinit. O tona de hartie reciclata salveaza 17 copaci. Reciclarea unei tone de hartie reduce emisiile de carbon cu 95% si inseamna un consum de apa cu 3000 de litri mai mic decat este necesar pentru a produce o tona de hartie.

Un mediu mai sanatos si frumos

Atunci cand putrezeste, hartia emite metan, gaz cu efect de sera, responsabil pentru incalzirea globala. Pe de alta parte, recicland hartia si cartonul, salvam si copaci si economisim si apa. Pentru extragerea bauxitei, folosita la fabricarea aluminiului, sunt utilizate substante chimice care otravesc solul si apa. Fiecare tona de aluminiu produs lasa in urma sa o tona de noroi caustic, rezultat din extragerea bauxitei.

Pungile de plastic luate de vant sunt nu numai inestetice, dar si daunatoare mediului. Plasticul nu se degradeaza in timp. Trebuie sa luam masuri acum, daca vrem sa nu inotam intr-o mare de sticle si pahare de plastic.

Cu siguranta nu vrei sa stai la picnic printre deseurile altora. Probabil nu vrei nici ca altii sa se gandeasca la tine in termeni deloc magulitori, daca le lasi lor sa stranga gunoaiele pe care le-ai produs la gratarul la care ti-ai invitat toti prietenii, pe malul lacului.


Mai putin spatiu alocat gunoaielor

Potrivit Agentiei Europene pentru Mediu, in Uniunea Europeana, cantitatea anuala de deseuri pe cap de locuitor ajunge la 3,5 tone. Dintre acestea, aproximativ 500 de kilograme reprezinta gunoiul aruncat de fiecare din noi la tomberon. Restul reprezinta deseurile produse in industrie, in constructii etc. Ambalajele reprezinta un procent insemnat din cantitatea de deseuri pe care le producem. Acest lucru inseamna ca la gropile de gunoi din lume o cantitate mare de deseuri o constituie materialele din plastic, hartie, carton si sticla. Prin colectare separata si reciclare, reducem spatiul alocat gunoaielor.

BIBLIOGRAFIE

Institutul de gospodărire locală „Experineţa americană în privinţa reumplerii ambalajelor de răcoritoare” (Washington, DC, 2002), Jordan C., “Pungile de plastic” , Fluxul cifrelor: un autoportret al Americii (2007), „Întrebări frecvente despre reciclare şi administrarea deşeurilor” (Washington, DC: US Agenţia pentru protecţia mediului, 2006 Munger M., „Gîndeşte global, acţionează iraţional: reciclarea” (Indianopolis, IN: Liberty Fund, Inc., 2007),


RECICLAREA ŞI RECONDIŢIONAREA MATERIALELOR

PROF. MIRELA BOJOGAPROF. GABRIELA NEACŞU

COLEGIUL TEHNIC DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ “DUMITRU MOŢOC”, BUCUREŞTI

“Nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă”Antoine Laurent de Lavoisier

Ambalajul este elementul cheie care protejează ceea ce vinde şi vinde ceea ce conţine.Reciclarea reprezintă una dintre cele mai bune mijloace de prevenire a poluării şi de conservare a

resurselor naturale. Prin reciclare aproape toate materialele folosite la fabricarea unui produs sunt redate în folosinţă prin recuperarea sau reutilizarea lui.

TIPURI DE MATERIALE RECICLABILE

Metale- pentru producerea aluminiului primar sunt necesare cantităţi mari de energie. Ambalaje : cutii, folii, tăvi,bidoane, butoaie, capsule, capace, cornet, etc Hârtia- de o anumită calitate poate fi reciclată, dar procesul necesită cantităţi mari de energie şi susbstanţe, iar produsul este inferior calitativ faţă de cel primar. Ambalaje : lăzi, cutii, pungi, saci, suporturi alveolare, cornet, învelitori din carton, carton duplex, ondulat, hârtie mixtă, ziare,reviste,cărţi etc Sticla- poate fi topită şi reprelucrată uşor, dar procesul necesită energie şi costuri ridicate. Ambalaje : butelii, borcane, flacoane, pahar, Plasticul- este format dintr-o varietate de materiale, unele reciclabile, altele nu. Ambalaje : pungi, sacoşe, saci, butelii, tăvi, folii termocontractibile, bidoane, butoaie, dopuri, capace, pachet perna/saculet, cornet, flacon. Electronice şi electrice: reprezentate de o serie de materiale care pot fi reciclate, dar nu la noi în ţară. Ambalaje: telefoane, televizoare, casetofoane, computere, aparate electrocasnice, baterii, acumulatori, etc

Construcţii şi demolări : reprezentate de renovare proiecte de repavare a străzilor, repararea podurilor, dezastre naturaleJ Grădini şi parcuri

Produsele care pot fi reciclate trebuie marcate cu semnul reciclării, ceea ce semnifică că este biodegradabil.

DOMENII DE UTILIZARE A MATERIALELOR RECONDIŢIONATE

PET-UL : industria textilă, industria automobilistică, industria încălţămintei, la producerea benzilor, chingilor sau foliilor din PET. HÂRTIA : substituirea pastei de hârtie, realizarea unor produse pentru construcţii: pereţii din carton cu gips, izolator, combustibili obţinuţi din deşeuri.STICLĂ : industria textilă, industria construcţiilor, industria telefoniei, artă, industria sticlăriei.METALE : industria aeronautică, industria navală, industria electronică, industria alimentară, industria metalurgică, industria construcţiilor, mobilier, instalaţii industriale.

IMPACTUL DEŞEURILOR ASUPRA MEDIULUI

- procesul de încălzire globală şi modificări climatice;- deprecierea stratului de ozon;- poluarea aerului, inclusiv fenomenul de ploaie acidă;- poluarea apei;- deşeuri solide nerecuperabile.

AMBALAJUL IDEAL


• biodegradabil;• arde foarte bine şi degajă un fum mai puţin poluant decât petrolul;• consum energetic redus;• ambalaj uşor (de 4 ori mai uşor decât cel din hârtie);• economie de material;• poluare redusă;• cantitate de deşeuri depozitată redusă;• conservarea energiei şi resurselor naturale;• prezintă punctul “verde”/sistem de codificare pentru reciclare.

IMPLICĂ-TE ŞI TU! GÎNDEŞTE ÎNAINTE DE A ARUNCA LUCRURILE CARE NU-ŢI MAI TREBUIE!

BIBLIOGRAFIE :• www.deşeuri-online.ro • www.reciclam.ro • www.ecomagazin.ro • ro.wikipedia.org • www.ecologic.rec.ro • gandeste-verde.blogspot.com• www.ecomagazin.ro

http://www.ecologic.rec.ro/

http://www.wikipedia.ro/

http://www.ecomagazin.ro/

http://www.reciclam.ro/


GESTIONAREA DEŞEURILOR DIN INDUSTRIA ZAHĂRULUI

PROF. ING. BONAŢ IOAN GHEORGHEGRUPUL ŞCOLAR TEHNIC – BAIA MARE

ARGUMENTCa urmare a transpunerii legislaţiei europene în domeniul gestionǎrii deşeurilor şi conform

prevederilor Ordonanţei de Urgenţǎ a Guvernului 61/2006 privind regimul deşeurilor, în România, a fost elaboratǎ Strategia Naţionalǎ de Gestionare a Deşeurilor, care are ca scop crearea cadrului necesar pentru implementarea unui sistem eficient de gestionare a deşeurilor.

Opţiunile de gestionare a deşeurilor urmǎresc urmǎtoarea ierarhizare a prioritǎţilor, în conformitate cu strategia Uniunii Europene:

- prevenirea apariţiei – prin aplicarea tehnologiilor celor mai adecvate;- reducerea cantitǎţilor – prin aplicarea celor mai bune practici în fiecare domeniu de activitate;- valorificarea – prin refolosire (reutilizare), reciclare materialǎ şi recuperare energeticǎ.

Economia mondialǎ se confruntă cu o importantă criză financiarǎ dar şi una a resurselor materiale şi energetice, context în care criza alimentară se situează în prim plan datoritǎ faptului cǎ afecteazǎ în modul cel mai brutal populaţia globului. În această situaţie, se impune ca o măsură de maximǎ necesitate, valorificarea în proporţie cât mai mare a substanţelor utile din materiile secundare rezultate în industria alimentară, ce poartǎ denumirea genericǎ: deşeuri.

Aceste produse secundare precum şi produsele care rezultă din prelucrarea industrială a lor pot fi utilizate în alimentaţia umană, pentru furajarea animalelor, precum şi în diferite scopuri tehnologice.

În prezent, pe plan mondial, există o intensă preocupare pentru o mai eficientă utilizare a substanţelor utile din produsele secundare, accentuându-se în special valorificarea lor în alimentaţia umană, atunci când acest lucru este posibil.

Progresele realizate în cercetarea ştiinţifică au făcut posibilă reevaluarea valorii nutritive a acestor produse secundare, care, adesea a fost în mod nejustificat discreditată. Procedeele tehnologice moderne, neconvenţionale, au permis o mai riguroasă şi eficientă separare a componentelor produselor secundare, şi, în consecinţă, o mai bună prelucrare, conservare şi prezentare a lor.

DEŞEURILE DIN INDUSTRIA ZAHǍRULUIPrincipalele materii prime din care se obţine zahărul în industrie sunt sfecla de zahăr şi trestia de

zahăr. Sfecla de zahăr este o cultură tehnică care asigură în România, precum şi în întreaga Europă materia primă pentru industria zahărului. Rădăcinile sfeclei de zahǎr conţin 75 - 77% apă şi un procent de 23 - 25% substanţǎ uscatǎ, dintre care 16 - 20 % zaharoză şi 5 - 6% substanţe nezaharate (celuloză, substanţe pectinice, acizi organici, săruri minerale, grăsimi, substanţe azotate, saponine, etc.). Cantitatea şi natura substanţelor nezaharate influenţează direct randamentul de fabricaţie (de exemplu substanţele azotate împiedică cristalizarea totală a zahărului, care se găseşte în final sub formă de melasă).

În urma procesării sfeclei de zahăr pentru fabricarea zahǎrului, se obţin următoarele deşeuri utilizabile, în procente, raportate la masa de sfeclǎ de zahǎr prelucratǎ:

- Borhotul (80%)Borhotul este primul deşeu rezultat în procesul tehnologic de fabricare a zahǎrului, mai precis în

timpul operaţiei de difuzie. Difuzia este operaţia de extragere a soluţiei de zahǎr din celulele de sfeclǎ cu ajutorul apei. Practic, borhotul reprezintă tăieţeii de sfeclă epuizaţi de zahăr.

În urma prelucrării unei tone de sfeclă rezultă 1100 - 1200 kg zeamă de difuzie şi 800 - 900kg de borhot. Zeama de difuzie se scurge prin site metalice cu diametrul orificiilor 1,5 - 3 mm, iar borhotul se presează şi se înlătură din procesul tehnologic.

- Sedimentul (nǎmolul) de la filtrare cu umiditatea 9 - 10%. Sedimentul (nămolul) reprezintă până la ¾ din masă carbonat de calciu (CaCO3) şi restul substanţe

organice azotate şi compuşi ai fosforului.- Melasa (4,0 - 4,5%)


În procesul tehnologic de obţinere a zahǎrului, operaţiile de fierbere, cristalizare şi centrifugare se repetă de mai multe ori până când recuperarea zahărului din siropurile separate prin centrifugare devine nerentabilă. Siropul rămas se numeşte melasă şi conţine circa 50% zahăr necristalizabil.

Melasa reprezintă un lichid vâscos de culoare brună, care conţine 50% zaharoză, 20% substanţe organice nezaharate, 10 % cenuşă şi 20% apă.

PROCESUL TEHNOLOGIC DE FABRICARE A ZAHǍRULUI

Depozitare

Uscare

Ambalare

Obţinerea zahărului tos

Cristalizare

Centrifugare

Concentrare

Obţinerea zemei

Fierbere

Obţinerea zemei subţiri

Sulfitare

Filtrare

Carbonatare

Defecare

SO2

Difuzia

Tăiere tăiţei

Sediment (Nămol)

Var stins Ca(OH)2

Borhot

CO2

Spălare

Sfecla de zahăr

Melasǎ


Procesul tehnologic de prelucrare a sfeclei în vederea fabricǎrii zahǎrului, este un proces complex de extracţie, format dintr-un ansamblu de operaţii fizice, chimice şi fizico-chimice, care au ca scop asigurarea condiţiilor tehnice optime pentru extragerea şi cristalizarea cu un randament cât mai ridicat şi cu cheltuieli minime a zahărului conţinut în sfecla de zahăr.

În operaţia de difuzie din celulele sfeclei se eliminǎ zaharoza, săruri şi alte substanţe, locul acestora fiind luat de apă, rezultând borhotul adicǎ tăieţeii de sfeclă epuizaţi de zahăr şi zeama de difuzie. În urma carbonatǎrii rezultă un precipitat ce poartǎ denumirea de nămol care se separă din zeamă prin filtrare.

Zahărul se separă din siropuri prin fierbere şi prin răcire. Separarea cristalelor de zahăr de siropul intracristalin se efectuează prin centrifugare în centrifuge filtrante. Siropul rezultat de la centrifugarea ultimului produs este denumit melasă, el conţinând 48-50% zahăr, care nu se mai poate cristaliza .

GESTIONAREA BORHOTULUI

Borhotul reprezintă un nutreţ foarte valoros pentru animale. Substanţele uscate ale borhotului conţin aproximativ 45% substanţe pectice, 40% celuloză, 15% proteine, săruri minerale şi zahăr.

După valoarea nutritivă borhotul se situează între fân şi ovăz. Pe parcursul păstrării timp de 5 luni a borhotului umed (cu umiditatea 92-93%) se pierd până la 40% din substanţele uscate ale borhotului. De aceea borhotul se presează şi se usucă până la umiditatea de 12%. Pentru a mări valoarea nutritivă a borhotului se adaugă până la 25% melasă.

Borhotul de sfeclă poate fi folosit şi pentru: - obţinerea de pectine alimentare, deşi conţinutul de pectină din borhot este redus (aproximativ 1%).

Din 6,5 – 7,0 kg de borhot uscat se poate obţine aproximativ 1 kg de pectinǎ. - obţinerea de clei pectinic, cu proprietăţi adezive, asemănătoare cu soluţiile de gumă arabică şi

dextrină.Pectina face parte dintr-o clasă de compuşi organici care se găsesc în ţesuturile celulelor vegetale şi

care, prin amestecare cu apă şi prin fierbere, capătă forma unei gelatine, fiind folosiţi în industria alimentară, farmaceutică şi în cosmetică.

În industria alimentarǎ, pectina este o substanţă organică întrebuinţată, mai ales, la prepararea marmeladei şi a gemurilor. Acest ingredient de bazǎ din gemuri şi jeleuri, pectina, poate contribui la prevenirea rǎspândirii cancerului, prin eliberarea în anumite condiţii a unui fragment molecular cu proprietǎţi anti-cancerigene [6]. Studii recente aratǎ cǎ pectina, fibra naturalǎ din compoziţia fructelor şi legumelor, are efecte impresionante în tratarea anumitor tipuri de cancer, cum ar fi cel pulmonar. Cercetǎtorii au stabilit cǎ anumite tratamente folosite de industria alimentarǎ pentru a modifica pectina ajutǎ la eliberarea fragmentului molecular identificat ca având proprietǎţi anti-cancerigene. Mai mult, s-a stabilit cǎ, în cazul cancerului de prostatǎ, celulele canceroase pot fi distruse în proporţie de 40% cu ajutorul pectinei iar alte studii fǎcute pe cobai au demonstrat eficacitatea acesteia împotriva cancerului pulmonar sau de colon [6].

GESTIONAREA SEDIMENTULUI (NǍMOLULUI)

Nămolul, obţinut la filtrarea zemii în diferite faze de purificare, conţine aproximativ 50% substanţǎ uscatǎ (atunci când este concentrat prin filtrare sub vid).

Substanţa uscată este formată din:- carbonat de calciu: 70 – 75%;- substanţe organice cu şi fără azot;- alte săruri minerale diferite de CaCO3;- zaharoză: 2%.Nămolul poate fi folosit:- ca amendament pentru solurile acide;- îngrăşământ în agricultură.Sedimentul rezultat în urma operaţiei de filtrare, se utilizează în postura de îngrăşământ mineral

pentru solurile acide. În ultimii ani se lucrează asupra elaborării unor tehnologii de regenerare a CaO din sedimentul de la filtrare, ce ar da posibilitatea de a economisi până la 30% din varul folosit la operaţia de defecare a zemei de difuzie.


GESTIONAREA MELASEI

Extragerea zaharozei din sfeclǎ se face prin epuizare cu apǎ caldǎ, dupǎ care se procedeazǎ pe cale chimicǎ (adaugare de var şi saturare cu bioxid de carbon) la precipitarea substanţelor minerale şi organice. Separarea precipitatului se face prin filtrare, dupǎ care zeama purificatǎ se concentreazǎ pânǎ la punctul critic corespunzǎtor cristalizǎrii.

Procesul de cristalizare se face în 2 sau 3 etape, iar în ultima fazǎ, zaharoza care nu mai cristalizeazǎ, alǎturi de sǎrurile de potasiu şi sodiu, care n-au putut fi eliminate în decursul fabricaţiei, formeazǎ melasa.

Melasa se prezintǎ sub forma unui lichid siropos şi foarte vâscos (lipicios), având o culoare cafenie închisǎ, mergând pânǎ la negru. Melasa obişnuitǎ are un miros plǎcut, de cafea proaspǎtǎ prǎjitǎ şi un gust dulce-amǎrui.

Acest deşeu valoros cu reacţie slab alcalinǎ, cu greutate specificǎ variind între 1,40 şi 1,45 iar umiditatea medie de 18%, se utilizează la fabricarea alcoolului etilic, acidului citric, acidului lactic, glicerinei, ca mediu nutritiv pentru drojdia de panificaţie sau ca hrană pentru animale. Întreprinderile moderne cu utilaje şi tehnologii performante utilizează melasa pentru extragerea în continuare a zahărului.

Melasa, până la valorificare, se păstrează în rezervoare metalice, închise, de formă cilindrică, prevăzute cu serpentine de încălzire, conducte de alimentare/evacuare, robinete de prelevat probe.

Melasa cu 80oBx. şi pH ≥ 6,5 se depozitează la temperatură mai mică de 40oC. Înainte de încărcare rezervoarele se igienizează şi se dezinfectează cu soluţie formol 30%. Pe timpul verii rezervoarele de melasă se stropesc cu apă rece pentru a se evita autoaprinderea.

Compoziţia chimicǎ a melasei este variabilǎ în raport cu soiul de sfeclǎ cultivat, factorii climaterici, natura solului, etc., aceasta trebuind sǎ îndeplineascǎ urmǎtoarele norme de calitate fizico-chimice, redate în tabelul urmǎtor:

Indicator de calitate Condiţii de acceptare la recepţia melasei

Aspect siroposCuloare brunǎ - brunǎ închisǎGust caracteristic, dulce Miros caracteristic, fǎrǎ miros strǎin Substanţǎ uscatǎ minim 750BxPolarizaţia minim 45% Dioxid de sulf maxim 0,08%Acizi volatili maxim 1,2%Zahǎr invertit maxim 1,0%pH minim 7%Azot total minim 1,4%Cenuşa maxim 12% Oxid de calciu maxim 0,4%

În tabelul urmǎtor sunt redate grupele de substanţe care alcǎtuiesc substanţa uscatǎ a melasei: Grupa de substanţe % faţǎ de substanţa uscatǎ Zaharozǎ 54-63Substanţe azotate 14,8 Substanţe organice neazotate (altele decât zaharuri)

16,7

Substanţe minerale 8,5 În tabelul de mai jos este prezentatǎ compoziţia chimicǎ a melasei din sfecla şi trestia de zahǎr:

Componentul Melasa din sfeclǎ de zahǎr Melasa din trestie de zahǎrUmiditate,% 20-25 15-20Substanţa uscatǎ,% 75-80 80-85Zahǎr total,% 44-52 50-55Zahǎr invertit,% 0,1-0,5 20-23


Rafinoza,% 0,6-1,8 -Azot total (Nx6,25),% 1,2-2,4 0,3-0,6Substanţe minerale,% 7,6-12,3 10-12pH-ul 6,0-8,6 <7

Melasa conţine trizaharide, în special rafinozǎ, formatǎ din monozaharidele glucozǎ, levulozǎ şi galactozǎ. Rafinoza nu poate fi fermentatǎ de cǎtre drojdie fiind consideratǎ din categoria substanţelor care formeazǎ nezaharul melasei.

Utilizarea melasei la obţinerea alcoolului Melasa folositǎ la procesarea alcoolului trebuie sǎ fie de calitate, deoarece efectul negativ se rǎsfrânge asupra randamentului. Existǎ o serie de diferenţe între procesarea alcoolului etilic din materii prime amidonoase şi procesarea acestuia din melasǎ. Din cauza caracteristicilor melasei şi a deficitului acesteia în substanţe nutritive, deosebirile sunt urmǎtoarele:- melasa conţine zaharozǎ ca substanţǎ alcooligenǎ şi nu are nevoie de enzime microbiene pentru

zaharificarea amidonului;- melasa nu conţine azot, fosfor, magneziu şi factori de creştere, de aceea este necesar un adaos de

substanţe nutritive;- melasa datoritǎ cantitǎţilor mari de sǎruri şi de nezahar organic neasimilabil, este un mediu neprielnic

iar drojdia folositǎ trebuie sǎ fie viguroasǎ şi sǎ se adapteze uşor mediului. Se lucreazǎ cu cantitǎţi mari de drojdii (35-40%), care se însǎmânţeazǎ în plǎmada principalǎ. Fermentarea se realizeazǎ treptat prin adaugarea melasei diluate peste amestecul de plǎmadǎ şi drojdie. Drojdia se acomodeazǎ treptat mediului şi fermenteazǎ repede zaharurile introduse treptat;

- melasa depinde de calitatea sfeclei de zahǎr şi de modul de procesare a zahǎrului, iar la fabricarea alcoolului se ţine seama de metoda folositǎ.

Utilizarea melasei la fabricarea drojdiei de panificaţieÎn timpul primului război mondial, ca urmare a faptului că cerealele nu mai erau în cantităţi suficiente,

la fabricarea drojdiei, plămezile amidonoase zaharificate au fost înlocuite cu melasă, care avea un preţ mai convenabil şi era mai uşor de depozitat decât cerealele.

În prezent, în S.U.A., Europa, Australia ca şi la noi în ţară, melasa este principala materie primă folosită la fabricarea drojdiei de panificaţie şi în condiţii dirijate, 4 g melasă (aproximativ 2 g zaharoză) pot contribui la obţinerea unui gram de drojdie de panificaţie.

Utilizarea melasei la fabricarea acidului lacticObţinerea acidului lactic, din melasă, se bazează pe fermentarea zaharozei de către bacteriile

lactice. Fermentaţia lactică are loc cu Lactobacillus delbruckii. Pe măsura acumulării acidului lactic, acesta, se transformă în lactat de calciu (prin adaos de carbonat de calciu), deoarece acumularea de acid lactic ar conduce la întreruperea fermentaţiei lactice.

Lactatul de calciu este în final transformat în acid lactic cu ajutorul acidului sulfuric. Acidul lactic se concentrează apoi sub vid.

C12H22O11 + H2O C6H12O6 + C6H12O6

Zaharoză Glucoză FructozăC6H12O6 2 CH3 – CHOH – COOH

Acid lactic2 CH3 – CHOH – COOH + CaCO3 (CH3 – CHOH – COO)2Ca + H2CO3

(CH3 – CHOH – COO)2Ca + H2SO4 2 CH3 – CHOH – COOH + CaSO4

Utilizarea melasei la fabricarea acidului citricAcidul citric se obţine, din melasă diluată, îmbogăţită, sterilizată şi răcită, prin fermentare cu spori de

Aspergillus niger.Acidul citric poate fi produs de numereoase ciuperci şi bacterii. Wehner a descoperit în 1893 douǎ

ciuperci, Cytromices pfefferianus şi Cytromices glaber, capabile de a produce acidul citric prin fermentaţia soluţiilor de zaharuri.

Ulterior s-a stabilit cǎ fermentaţia citricǎ poate fi produsǎ de ciupercile din clasa Citromicetae, Penicillium şi Aspergilaceae şi cǎ ar avea loc prin condensarea acidului oxalilacetic cu acidul acetic, care


este prima etapǎ din ciclul acizilor tricarboxilici de degradare aerobǎ a glucidelor. Acestea erau cunoştiinţele în acest domeniu la finele anilor 1985.

Cele mai recente cercetǎri se referǎ la tehnologii prin biosintezǎ cu Aspergilus níger, Aspergillus clavatus, Penicillium luteum, Penicillium citrinum, dar aplicaţii industriale şi-au gǎsit numai tehnologiile ce folosesc culturi de Aspergillus niger , dintre mediile studiate (cu melasǎ, glucozǎ, zahǎr), cel mai eficient s-a dovedit mediul de culturǎ pe bazǎ de melasǎ.

În tehnologia obţinerii acidului citric, o importanţǎ foarte mare o are procesul de pregǎtire a melasei pentru fermentaţia citricǎ. În general, melasele rezultate din industria zahǎrului conţin o cantitate mare de fier (8-52 mg%), care inhibǎ atât creşterea masei celulare, cât şi obţinerea acidului citric. Pentru evitarea acestui neajuns, melasa se poate prelucra cu agenţi chimici, schimbǎtori de ioni, dar rezultatele cele mai bune s-au obţinut la prelucrarea cu ferocianurǎ de potasiu, care permite sedimentarea ionilor de fier şi a altor metale grele. Pentru aceasta, melasa concentratǎ se încǎlzeşte la 40 C, se corecteazǎ pH-ul la valoarea 7,0, iar apoi se adaugǎ ferocianurǎ de potasiu şi se fierbe 45 minute. Dupǎ aceasta, melasa se rǎceşte şi se dilueazǎ cu apǎ, pânǎ ce concentraţia în zahǎr devine 15%.

CONCLUZII

În concluzie, putem afirma cǎ analizând compoziţia chimicǎ a deşeurilor rezultate în procesul tehnologic de fabricare a zahǎrului, borhotul reprezintă un nutreţ foarte valoros pentru animale şi poate fi utilizat ca materie primǎ la obţinerea pectinei şi cleiului de pectinǎ.

Sedimentul rezultat în urma operaţiei de filtrare, se utilizează în postura de îngrăşământ mineral pentru solurile acide.

Prin folosirea melasei ca materie primǎ la procesarea alcoolului rafinat se va obţine o plǎmadǎ mult mai concentratǎ iar în cazul fermentǎrii va creşte productivitatea la aceastǎ fazǎ. În urma procesǎrii alcoolului din melasǎ se obţine borhotul din melasǎ care are diferite întrebuinţǎri importante în diverse industrii. Melasa rezultatǎ de la fabricile de zahǎr este o valoroasǎ materie primǎ pentru industria fermentativǎ fiind utilizată la fabricarea alcoolului etilic, acidului citric, acidului lactic, glicerinei, ca mediu nutritiv pentru drojdia de panificaţie şi un valoros furaj pentru vite.

BIBLIOGRAFIE1. Banu, Constantin, Manualul inginerului de industrie alimentară, vol. I şi vol. II, Editura Tehnică, Bucureşti, 2002;2. Ciobanu D., Leonte M., Minimizarea scăzămintelor tehnologice în industria alimentară prin valorificarea subproduselor şi

deşeurilor, vol. II, Editura Ecozone, Iaşi, 2005;3. Cojocaru, C., Valorificarea deşeurilor din industria alimentarǎ, Editura Tehnicǎ, Bucureşti,1995;4. Modoran, Dorel, Procesarea industrialǎ a alcoolului rafinat, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2005;5. Culache, D. şi Platon, V., Tehnologia zahǎrului, Editura Tehnicǎ, Bucureşti, 1983;6. http://www.dailymail.co.uk 7. Hopulele, T., Tehnologia berii, spirtului şi a drojdiei, vol.2., Universitatea din Galaţi, 1980;8. Rotaru, V., Tehnologia fabricǎrii spirtului şi a drojdiei comprimate, Editura Didacticǎ şi Pedagogicǎ, Bucureşti, 1979;9. Croitor, N., Tehnologia generalǎ a industriei alimentare, Editura Fundaţiei Universitare „Dunǎrea de Jos”, Galaţi, 2000.

http://www.dailymail.co.uk/


VALORIFICAREA DEŞEURILOR DE STICLĂ

PROF. BOTANCIU ION GRUP ŞCOLAR INDUSTRIAL DE MATERIALE DE CONSTRUCTII TG-JIU

„Tot ce se află pe faţa Pământului se transformă necontenit, fiindcă Pământul e viu; şi are şi suflet. Noi facem parte din acest suflet şi rareori ne dăm seama că el lucrează totdeauna spre binele nostru.“ PABLO COELHO

În secolul 21 nu ne mai permitem să fim o societate risipitoare. Ne confruntăm cu numeroase probleme care sunt direct legate de confortul vieţii moderne şi de o o societate bogată, iar soluţia este una singura: revizuirea activităţilor economice şi a stilului de viaţă. Este vremea să luăm măsuri pentru crearea unei societăţi bazate pe reciclare, pe utilizarea eficientă a resurselor valoroase pe care Pământul le oferă. Dintre numeroasele probleme de mediu cu care se confruntă astăzi omenia, una majoră este, cu certitudine, cea a deşeurilor. De mii de ani, omul a aruncat tot ceea ce nu-i mai folosea, tot ceea ce era deteriorat: îmbrăcăminte, obiecte, resturi de mâncare, etc. Nici astăzi lucrurile nu stau altfel. Şi nu ne gândim prea mult la ce se întâmplă cu ceea ce aruncăm, unde ajung sau mai ales faptul ca, mai devreme sau mai târziu “le primim inapoi” dar sub ce formă! Ca aceste deşeuri sunt aruncate peste tot, în depozite necorespunzătoare care nu asigura măsurile necesare pentru protejarea mediului, de-a lungul drumurilor, pe malurile apelor şi chiar în albiile lor, sau arse, în aer liber sau în instalaţii improvizate. Deşeurile în societatea actuală rezultă în cantităţi din ce în ce mai mari din activitatea umana şi gestionarea lor necorespunzătoare poate să ducă la poluarea solului, subsolului, apelor şi aerului. Deşeurile sunt consecinţa inevitabilă a activităţii umane însa în ultimele decenii gestionarea lor devine o preocupare majoră din mai multe motive: -creşterea exponenţială a cantităţilor de deşeuri ;-modificări importante în compoziţia deşeurilor; -preocuparea din ce în ce mai mare pentru protecţia mediului şi reglementări mai stricte;-conştentizarea globală privind problemele de mediu la toate nivelele; deşeul este privit ca o risipă în procesul de utilizare a resurselor naturale dar şi un poluator cu risc de poluare.

Formele de impact şi risc determinate de depozitele de deşeuri sunt: modificarea de peisaj şi disconfort vizual; poluarea aerului; poluarea apelor de suprafaţă; modificări ale fertilităţii solului şi ale compoziţiei biocenozelor pe terenurile învecinate.

Problema deşeurilor urbane este una din ce în ce mai stringentă, fiind accentuată de creşterea substanţială a forţei de consum. Problemele cu care se confruntă gestionarea deşeurilor în România sunt: depozitarea pe teren descoperit; depozitele existente sunt amplasate în locuri sensibile ca de exemplu în apropierea locuinţelor, a

apelor de suprafaţă sau subterane, a zonelor de agrement; depozitele de deşeuri nu sunt amenajate corespunzător pentru protecţia mediului, conducând la

poluarea apelor şi a solului din zonele respective; depozitele actuale nu se acoperă periodic cu materiale inerte în vederea prevenirii incendiilor, a

răspândirii mirosurilor neplăcute, mijloacele de transport nu sunt spălate la ieşirea de pe depozite, multe nu sunt prevăzute cu împrejmuiri şi cu panouri de avertizare;

terenurile ocupate de depozitele de deşeuri sunt terenuri degradabile, care nu mai pot fi utilizabile în scopuri agricole, astfel că în România peste 12.000 ha de terenuri sunt afectate de depozitarea deşeurilor menajere sau industriale;

colectarea deşeurilor menajere de la populaţie se efectuează neselectiv, ele sunt amestecate pierzându-şi o mare parte a potenţialului lor util (hârtia, sticla, metale, materiale plastice);Reciclarea este un concept modern în gestionarea deşeurilor şi reprezintă reprocesarea materialelor

în produse noi.Recuperarea deşeurilor reprezintă o activitate de importanţă deosebită în economia mondială în

condiţiile diminuării tot mai accentuate a resurselor naturale de materii prime.Deşeurile reciclabile reprezintă nu doar resurse de poluare ci mai ales resurse de materii prime şi ca atare


reacţia ţărilor industrializate şi a organismelor internaţionale a fost îndreptată spre coordonarea, reglementarea şi organizarea activităţilor de recuperare şi reciclare a deşeurilor.

Resursele naturale mondiale sunt limitate - a contribui la conservarea şi refolosirea resurselor existente este mai mult decât o bună politică civică, este exact ceea ce trebuie facut. Prin transformarea reziduurilor în resurse utilizabile, reciclarea oferă o modalitate de administrare a rezidurilor solide reducând poluarea, conserva energia, creeaza locuri de munca şi dezvoltă industrii manufacturiere mai competitive. La fel ca şi deversarea rezidurilor în zone special amenajate sau arderea lor în incineratoare, reciclarea costă şi da bani.

Deşi legislaţia în vigoare prevede obligativitatea colectării selective, aceasta nu se realizează eficient datorită lipsei de informare, educare şi conştientizare a cetăţenilor în privinţa gestionării eficiente a deşeurilor.

A contribui la conservarea şi refolosirea resurselor existente este mai mult decât o bună politica reducând poluarea, consumul de materii prime, consumul energetic.

Spre deosebire de materialele plastice sau de hârtie, sticla aruncată poate fi reciclată la nesfârşit. Teoretic, este posibilă fabricarea de noi recipiente din sticlă pornind de la aproape 100% cioburi din sticla, şi aceasta fără pierderea calităţii. Datele ministerului mediului arată că prin reciclarea unei tone de sticla se economisesc 1,2 tone de materii prime (soda, nisip, feldspat), iar prin reciclarea a 19.000 tone de sticlă, România poate economisi până la 1.900 tone de cărbune şi 440 tone de substanţe chimice. Energia electrică salvată prin reciclarea cioburilor de sticlă la această cantitate reprezintă o economie de până la 1% din consumul actual al României.

Elveţia reciclează peste 90% din sticlele de pe piaţă. Producerea sticlelor din cioburi reciclate economiseşte aproape jumătate din energia necesară fabricării lor. În Anglia, sticla se colectează de 30 de ani. Chiar dacă nu este membră UE, Elveţia este adesea considerată o ţară exemplară la capitolul gestionării deşeurilor. Ţara cantoanelor este una dintre cele mai ecologice ţări ale Europei. Nivelul de reciclare depăşeşte chiar 95 % pentru anumite tipuri de materii, cum ar fi de exemplu, sticla, potrivit swissinfo.ch. Pe de altă parte, în Marea Britanie, s-au împlinit anul trecut, 30 de ani de la amplasarea primului container special pentru colectarea sticlei. De atunci, 23 de miliarde de borcane şi sticle au fost reciclate, cu aproximativ 752.000 de tone de sticlă valorificate în fiecare an, potrivit BBC.

Fabricarea sticlelor şi a borcanelor noi din materiale reciclate presupune un consum mai mic de energie şi previne poluarea mediului.

Sticla se poate recicla 100 % fără a-şi pierde din proprietăţi, ceea ce o face să fie un material foarte valoros.

Reciclarea unui singur borcan de sticlă economiseşte tot atâta energie câtă are nevoie un bec pentru a lumina timp de patru ore.

Reciclarea a două sticle de bere înseamnă economisirea energiei necesare fierberii apei pentru cinci ceşti de cafea.

Dacă pentru producerea de sticle şi borcane noi se foloseşte sticlă reciclată, energia necesară în topitorii este redusă foarte mult. Luând în considerare transportul şi procesarea, fiecare tonă de sticlă topită înseamnă 315 kilograme de CO2 mai puţin în atmosferă.

Reciclarea a 40.000 de tone de sticlă înseamnă economisirea a 4.000 de tone de cărbune, potrivit exploradome.com.

Sute de mii de tone de deşeuri din sticlă ajung anual pe piaţa din România. Aceste cantităţi ar trebui valorificate. Neadaptarea unui sistem naţional de reciclare selectivă, precum şi doza de rezistenţă impusă de mentalitatea populaţiei sunt, în opinia specialiştilor, obstacolele care ar putea duce la neîndeplinirea

obiectivelor stabilite în acest sens. Piedicile înregistrate în procesul de reciclare şi valorificare ale sticlei pot fi înlăturate prin conştientizarea beneficiilor pe care acest proces le implică, atât din punctul de vedere al mediului, cat şi al implicaţiilor economice. În România, 90 la sută din ambalajele de sticlă ajung la depozitele de deşeuri.

Ultima centralizare anuală pe care a realizat-o Ministerul Mediului arata că, în 2006, cantitatea totală de ambalaje din sticlă introduse pe piaţă fost de 285.229,29 tone, din care au fost valorificate 21.520,64 tone, reprezentând 7,54%. De asemenea,


cantitatea de deşeuri de ambalaje reciclată a fost de 20.318,74 tone. Cantitatea de deşeuri de ambalaje gestionate de consiliile locale a fost de 121.456,55 tone. Acest raport confirma statisticile naţionale care arată că ambalajele, în general, se găsesc în proporţie de 60% la populaţie şi aproximativ 40% provin din sectorul comercial, proporţie valabilă şi pentru deşeurile de sticlă.

Pana la 31 decembrie 2008, România ar fi trebuit sa recicleze, conform angajamentelor luate faţă de Comisia Europeana, 60 la suta din greutatea hârtiei şi cartonului şi 50 la sută din greutatea metalului conţinute in deşeurile de ambalaje introduse pe piaţă. Prin reciclarea a 19.000 tone sticlă România poate economisi pana la 1.900 tone cărbune şi 440 tone substanţe chimice. Energia electrica salvată prin reciclarea cioburilor de sticlă la aceasta cantitate reprezintă o economie de pana la 1 la sută din consumul actual al României.

Realizarea obiectivelor de reciclare selectivă a deşeurilor depinde însa, în mare măsură, de comportamentul reprezentanţilor autorităţilor locale şi al oamenilor, mai ales în cazul deşeurilor de sticla, care nu pot fi valorificate dacă nu îndeplinesc anumite condiţii. Dacă nu sunt curate, deşeurile din sticlă sunt aruncate la gunoi, pentru că unele fabrici care se ocupă cu prelucrarea acestora nu au capacitatea de a le spăla.

Singura posibilitate de valorificare a sticlei în România, la ora actuală, o reprezintă un proces tehnologic care utilizează sticla sub formă de cioburi. Instalaţia de reciclare funcţionează în fiecare zi, transformând sticlele goale de vin şi bere, precum şi borcanele sparte, în cioburi mărunte gata pregătite de a reintra în procesul industrial, de fabricare a sticlelor noi. Cioburile albe sau colorate sunt adăugate materiei prime pentru fabricarea de noi butelii de sticlă sau de borcane. Folosirea sticlei reciclate în procesul de fabricare a produselor noi înseamnă un consum diminuat de energie şi implicit reducerea emisiilor de dioxid de carbon în atmosferă.Sticla există sub formă de recipiente, geam şi sticlă industrială (lentile, becuri etc.). Pentru a fabrica produse de calitate excelentă, nu se pot topi decât părţile pure din tipurile de sticlă prezentate, fiind ştiut faptul că numai aceleaşi tipuri de sticlă posedă calităţi chimice şi fizice similare. Amestecurile de sticlă sunt dificil de tratat şi de vândut datoritã calităţii lor scăzute. Corpurile străine perturbă sensibil reciclarea sticlei, ceramica, pietrele şi porţelanul, de exemplu, nu se dizolvă decât în parte sau deloc în timpul fuziunii, ceea ce determină calităţi scăzute (rebuturi de sticlă). Capsulele, capacele din metal şi dopurile din plută sunt de asemenea, dăunătoare. Trebuie să se urmărească îndepărtarea lor chiar înainte de a pune sticla în container.

Nu se poate fabrica sticlă albă sau brună din sticlă aruncată decât dacă aceasta este albă sau brună, deci triată cum se cuvine. În Luxemburg, de exemplu, recipientele din sticlă se colectează sub formă de sticlă mixtă în containerele pentru sticlă sau în parcurile de reciclare. Cei care iau acest material sunt sticlarii francezi care nu produc decât sticlă verde. În Elveţia, Austria şi Germania, sticla aruncată se colectează în funcţie de culoarea sa încă din anii '70. Utilizarea sticlei reciclabile în producţia de sticlă a crescut continuu în ultimii ani. Industria de reciclare plăteşte mult mai mult pentru bucăţile de sticlă triate în funcţie de culoare (mai ales pentru sticla albă) decât pentru sticla mixtă, dat fiind faptul că nu mai este nevoie să se facă o triere suplimentară ceea ce necesită un personal numeros, costuri mai mari, decât dacă sticla este deja sortată.

În procesul de prelucrare, este indispensabil totuşi să se realizeze un tratament al cioburilor de sticlă. Sunt necesare operaţiuni de sortare manuală şi automată a următoarelor materiale: metale, ceramică, hârtie, plastic, precum şi alte substanţe.

STIATI CÃ.... Sticla are o istorie lungă . Primele produse din sticlă pe care le cunoaştem sunt perlele din sticlă

fabricate în Egipt acum aproape 6000 ani. De aproximativ 3500 ani, există pahare şi vase din sticlă; în prezent, sticla este un material modern

şi variat. Este transparentă, nedeformabilă, inodoră şi insipidă, etanţă la gaze şi lichide şi rezistentă la cea mai mare parte a produselor chimice; Materiile prime necesare la fabricarea sticlei sunt: nisipul (cuarţul), soda, varul, feldspaltul, diverse

elemente. Aceste substanţe de bază sunt, cu siguranţă, disponibile în cantităţi suficiente; Exploatarea materiilor prime şi mai ales consumul mare de energie utilizată la fabricarea sticlei

poluează mediul nostru înconjurător.


Bibliografie

1. Internet (Search Google Text document and photo)2. SC Institutul Naţional de Sticlă SA, INS SA3. INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI4. UNIVERSITATEA POLITEHNICÂ BUCUREŞTI, UPB


RECICLAREA DEŞEURILOR - NATURA NU ESTE RECICLABILĂ

Inspector Bunaciu Carmen ISMBProf. Buta Otilia,

Grup Şcolar de Chimie „ C. Neniţescu”BucureştiProf. Lungu Daniela,

Grup Şcolar de Chimie „ C. Neniţescu”Bucureşti

Stiaţi că….?* Pentru a obtine o tonă de hartie de imprimanta sunt necesari 24 de copaci maturi* Hârtia poate fi reciclată de maxim 7 ori. După aceea se adaugă fibră noua pentru că produsul final să nu-şi piardă caracteristicile * Pentru a obţine o tonă de hârtie de ziar sunt tăiaţi 12 copaci* Fiecare tonă de hârtie reciclată salvează 17 copaci* Din 100t de hârtie colectate se pot replanta cca. 15 ha de pădure* Reciclând hârtia salvăm padurea iar pentru fiecare tonă de hârtie reciclată se economisesc 30.000 litri apa, consumul de energie este redus cu aprox 25% iar poluarea atmosferica cu 80%* 40% din deşeurile aruncate de oameni anual sunt reprezentate numai de hârtie* În Statele Unite ale Americii, hârtia aruncată anual ar putea asigura căldură pentru 5 milioane de locuinţe timp de 200 de ani?* Fiecare tonă de hârtie recuperată eliberează aproximativ 2,5 m3 din spaţiul destinat depozitării deşeurilor?

Ce se poate recicla?

Sticlă Recipiente de sticlă (sticle, borcane). Cele mai valoroase sunt cele transparente. Sfat: în general e bine să fie sortate după culoare. Hârtie Ziare curate, tipărituri, reviste, cărţi vechi, ambalaje de carton de la detergenţi, pantofi etc., fotocopii de la birou. Sfat: păstraţi hârtiile pentru reciclat uscate. Atunci când le duceţi la centrul de reciclare ambalaţi-le în hârtie şi legaţi-le cu sfoară. Ambalaje de plastic Pet-uri (”sticlele” din plastic), pungi de plastic, recipienţi de detergenţi. Sfat: trebuie triate - pungile foşnitoare se reciclează într-un fel iar cele normale în alt fel. Se găsesc foarte greu centre stradale care să le recolteze.

Cutii de metal de la băuturile răcoritoare, bere, conserve

Sfat: metalul poate fi reciclat la nesfârşit.

Uleiul de motor şi anvelopele

Sfat: Uleiul de motor este foarte toxic. NU ÎL ARUNCAŢI ÎN CANALIZARE!!!

Bateriile auto, acumulatori etc.

Sfat: conţinutul acestora este deosebit de toxic. Este ideal să încercaţi să găsiţi un centru de reciclare.

Cartuşele de la imprimantele laser şi inkjet


Sfat: Majoritatea firmelor furnizoare de toner pentru imprimante au serviciu de reciclare a cartuşelor. Pentru cartuşele uzate primiţi bani!

De ce să mai existe astfel de peisaje?

În urmă unor studii efectuate , s-a demonstrat că fiecare cetăţean generează zilnic aproximativ 1,5 a 2 kg de gunoi , din care cel puţin jumătate este reciclabil .

În trecut oamenii obişnuiau să repare şi să refolosească tot ce puteau . Populaţia era mai mică şi oamenii trăiau în grupuri mai puţin concentrate . Pe lângă toate acestea , ambalajele folosite erau din materiale care se descompun uşor şi în acest fel reîntoarcerea materiilor prime în natură era mult mai rapidă şi mai simplă . Revoluţia industrială a permis fabricarea pe scară industrială a ambalajelor uşoare , rezistente , care menţin diversele produse alimentare în condiţii adecvate pentru mai mult timp . În acest fel confortul şi accesul la produse din ce în ce mai variate este automat mult mai mare . Evoluţia este în folosul omenirii dar care este tributul pe care trebuie să-l plătim ? Populaţia Globului a crescut foarte mult şi este în continuă creştere , în timp ce resursele sunt din ce în ce mai puţin accesibile . În acest fel în scurt timp riscăm să nu mai avem materiile prime din care să ne realizăm produsele necesare vieţii de zi cu zi .


Ce putem face pentru că şi generaţiile viitoare să aibă parte de aceleaşi resurse că şi noi ? Cei trei „ R „ pot reprezenta un răspuns !

Reducerea utilizării resurselor în fabricarea produselor necesare în viaţă de zi cu zi ( preferarea

produselor vrac , sau puţin ambalate , în locul celor supraambalate ) . Refolosirea obiectelor , fie pentru acelaşi scop pentru care au fost realizate ( ex . o sticlă de suc

folosită la udatul florilor ) , sau pentru alte întrebuinţări ( ex. o sticlă de plastic folosită pe post de ghiveci de flori ) .

- Reciclarea deşeurilor ( prin deşeu se înţelege orice obiect care nu mai este folosit şi este

aruncat sau risipit ) . Efectele reciclării : - reducerea cantităţii de energie şi de materii prime necesare fabricării de noi produse ; - redă circuitului economic importante cantităţi de materie prima ; - reduce cantităţile depozitate la rampele de gunoaie sau la incineratoare ; - reduce riscurile asupra sănătăţii noastre şi a mediului , cauzate de deversarea improprie a unor deşeuri periculoase ; - reduce poluarea aerului şi a apei . Durata de degradare naturală a diferitelor categorii de deşeuri se prezintă astfel :- cotor măr – 3 luni- deşeuri de hârtie – 3 luni- ziare – 3-12 luni- chibrituri – 6 luni- filtru de ţigară – 1-2 ani- guma de mestecat – 5 ani- cutii de aluminiu – 10-100 ani- sticle din plastic – 100-1000 ani- pungi din plastic – 100-1000 ani- cărţi de credit – 1000 ani- recipiente din sticlă – 4000 ani

Ce nu se poate recicla :- materiale ceramice ;


- spray-uri ;- ambalajele materialelor toxice ;- abţibildurile , şerveţelele , hârtia cerată , hârtia de fax ;- părţile metalice ataşate magneţilor .


RECICLAREA HÂRTIEI

Multe materiale de împachetat , hârtie de ziar , şerveţele , sunt făcute în totalitate sau în parte din fibră de hârtie reciclabilă .

Spre deosebire de plastic , hârtia este o invenţie străveche a omului , dar cu toate acestea a devenit ieftină şi uşor de procurat abia după ce revoluţia industrială a făcut posibilă fabricarea hârtiei pe scară largă .

Hârtia este cel mai frecvent deşeu întâlnit în mai toate sferele de activitate şi constituie o importantă sursă de fibre de celuloză , celuloza fiind substanţa naturală care stă la baza producerii hârtiei .Hârtia fiind fabricată din celuloză se biodegradează ( descompune ) mult mai uşor decât plasticul .

Sub forme diferite , hârtia ocupă aproximativ 41 % din totalul gunoiului menajer pe care îl producem .Există trei tipuri de hârtie care pot fi reciclate direct :hârtia de calitate (caietele de şcoală , hârtia de copiator , plicuri , hârtia de dactilografiere , hârtia de computer), hârtia de ziar şi cartonul .Hârtia de calitate nu conţine hârtie colorată pentru a schimba culoarea noii hârtii obţinute prin reciclare .

Cu tehnologiile actuale , hârtia poate fi reciclată de cel mult patru ori . Beneficiile aduse naturii prin reciclarea deşeurilor de hârtie sunt foarte importante , reducându-se anumite costuri ca :apa industrială cu aproximativ 60 % , poluarea aerului cu aproximativ 75 % , energia electrică cu aproximativ 45 % , precum şi poluarea apei cu aproape 45 % , reducerea cantităţii de material lemnos exploatat .

În zilele noastre , hârtia nouă se fabrică în general având ca bază pasta mecanică sau celuloza . Totuşi trebuie să subliniem că producerea celulozei din lemn realizează o puternică poluare a atmosferei şi a apelor .Fibrele de celuloză sunt extrase din lemn cu ajutorul produselor chimice sulfuroase , apoi albite . Poluarea mediului poate fi redusă graţie tehnologiilor moderne şi utilizării crescânde de maculatură .Fibrele sunt extrase din maculatură şi folosite pentru fabricarea hârtiei noi . Maculatura se dizolvă în multă apă până se reduce la o pastă lichidă , impurităţile mari precum şi materialele plastice , metalele ,etc. sunt extrase , apoi se adaugă produse chimice pentru a elimina cerneala tipărită . În maşina de hârtie , această pastă trece printr-un număr mare de bobine , aici apa fiind extrasă şi astfel se obţine hârtia reciclată , care poate fi folosită din nou .

Date statistice :- o tonă de hârtie irosită înseamnă : - 2 foi de scris şi un ziar pe zi timp de un an- o tonă de hârtie reciclată înseamnă : - 17 copaci salvaţi

- 4102 kwh şi 26000 l apă economisiţi - 27 kg noxe mai puţin eliminate în atmosferă

Cum să reciclăm corect hârtia ?

Pasul 1 – adună hârtiile pe care nu le mai poţi folosi la împachetat sau scris ;Pasul 2 – striveşte cutiile de carton pentru a ocupa cât mai puţin spaţiu ;Pasul 3 – depozitează-le într-un loc special amenajat pentru colectarea hârtiei ;

ŞTIAŢI CĂ :

- în lume sunt reciclate numai 25 % din cantităţile de hârtie existente , deşi nu există cauze de ordin tehnic sau economic care să împiedice dublarea acestei cifre

- reciclând numai jumătate din hârtia folosită astăzi în lume , se poate acoperi aproximativ 75 % din necesarul de hârtie nouă , salvând în acelaşi timp patru milioane de hectare de pădure ;

- prin reciclare sunt economisite nu numai materialele , ci se economiseşte şi energia şi se reduce poluarea ;


- o tonă de hârtie reciclată salvează 17 arbori , 7000 l apă , 4200 kwh ( suficient pentru a încălzi o locuinţă într-o jumătate de an ) ;

- reciclând carton putem economisi şi până la 25 %din energia folosită la producerea lui ;- zilnic se produc 650.000 tone de hârtie în lume , din care 500 de tone sunt nefolosibile şi sunt

înlăturate ;- pentru a produce 700 de pungi de hârtie folosite la cumpărături este nevoie de un copac de 20-

30 de ani .RECICLAREA PLASTICULUI

După anul 1950 , materialele plastice au devenit de mare interes , în mai puţin de zece ani producţia maselor plastice crescând foarte mult .Consumul anual poate fi acum comparabil cu cel al metalelor neferoase .

În prezent , există aproximativ 40 de tipuri de plastic , fiecare cu o compoziţie chimică şi proprietăţi diferite , care le fac potrivite pentru o anumită utilizare .

Plasticul este fabricat din petrol , benzină şi cărbune .Cea mai mare parte din materialele folosite pentru fabricarea plasticului provin din reziduurile rafinării petrolului , care altfel ar fi arse sau irosite . Putem spune că prin fabricarea plasticului nu facem altceva decât să utilizăm nişte resurse pe care în mod normal le-am risipi .

Reciclarea materialelor plastice s-a dezvoltat constant şi se realizează într-o gamă largă în multe ţări . În loc să polueze apa râurilor sau suprafeţe mari de sol prin acumularea lor, PET-urile pot fi foarte uşor colectate şi reciclate , acest lucru se poate face foarte uşor cu ajutorul containerelor speciale amplasate în multe zone ale oraşului .

Recuperarea ambalajelor de plastic reprezintă o mare provocare , datorată în primul rând numărului mare de PET-uri ( polietilen tereftalat – este un material sofisticat de o rezistenţă mare ) folosit cu foarte mare eficienţă ca recipient pentru băuturi .

Avantajul reciclării ambalajelor PET este enorm , dat fiind numărul mare de sticle folosite care pot fi exploatate la un cost acceptabil .

Materiale plastice:

AVANTAJE DEZAVANTAJE

greutate mică mare varietate de proprietăţi proprietăţi care nu pot fi atenuate

cu ale altor materiale longevitate mod de fabricare uşor consum redus de energie pentru

fabricarea lor preţ redus

volum mare la descărcare război biodegradabil un grad mare de poluare la incinerarea lor numeroşi aditivi care poluează mediul mod dificil de reciclare (diversitate mare,

proces de descompunere dificil) substanţele de bază sunt în parte

cancerigene sau toxice (ex.PVC)

Ce se întâmplă cu plasticul după ce este folosit ? Deşi nu există date concrete în acest sens , estimările spun că descompunerea plasticului poate dura sute şi chiar mii de ani , astfel că , dacă aruncăm o sticlă de plastic la întâmplare şi nimeni nu o va ridica în urma noastră , putem fi siguri că va fi găsită acolo şi de multe generaţii după noi .

Reciclarea materialelor plastice s-a dezvoltat constant şi se realizează într-o gamă largă în multe ţări. Există încă probleme tehnice, economice şi structurale de depăşit, dar posibilităţile sunt vaste. Cu toate că unele mase plastice pot părea identice, de fapt sunt grupe de materiale diferite cu o structură moleculară diferită. Reciclarea depinde de procesul de a le separă pe fiecare în parte. Această poate fi obţinută în mod eficient în fabricile unde materialele reciclabile generate în procesul de producţie sunt uşor


de separat.

Cum să reciclăm corect plasticul ?

Pasul 1 : - spală obiectele din plasticPasul 2 : - striveşte-le pentru a ocupa cât mai puţin spaţiuPasul 3 : - depozitează-le în locuri special amenajate pentru colectarea plasticului

ŞTIAŢI CĂ :

- pungile de plastic nu sunt biodegradabile şi în plus plasticul are la bază o resursă neregenerabilă : - petrolul . Ajunse în ocean , aceste pungi determină moartea animalelor marine care se încurcă în ele sau le înghit ;

- cerneala folosită pentru imprimarea pungilor conţine cadmiu , metal foarte toxic , eliberat în aer odată cu arderea pungilor ;

- reciclând o sticlă de plastic este economisită energie suficientă pentru funcţionarea unui bec de 60 w timp de 6 ore ;

- o treime din gunoiul adunat anual şi mai mult de jumătate din plasticul aruncat anual este reprezentat de ambalaje ;

- aproximativ 30 % din plasticul produs este folosit pentru ambalare ;- americanii aruncă 2.5 milioane de recipiente de plastic în fiecare oră .

Concluzii :- reducerea cantităţii de materiale reciclabile , este de fapt un mijloc prin care nu se reduce

materia primă folosită la fabricarea acelui produs , ci cantitatea de materiale reciclabile ajunse la depozitul de deşeuri ;

- statele dezvoltate au promovat această activitate de reciclare la rangul de afacere pentru firmele cu acest obiect de activitate , iar factorul principal care a stat la baza acestui succes l-a constituit educaţia .

RECICLAREA ESTE UN MARE CÂŞTIG, PENTRU MEDIUL PE CARE TREBUIE SĂ-L LĂSĂM CURAT GENERAŢIILOR VIITOARE.

IMPLICA-TE SI TU!

GÎNDEŞTE ÎNAINTE DE A ARUNCA LUCRURILE CARE NU-ŢI MAI TREBUIE!

Unii dintre noi cred că este normal să arunce pe jos sticle de plastic, ambalaje de ciocolată sau îngheţată, pungi de snacks-uri sau doze de aluminiu după ce au consumat produsele, însă această nu dovedeşte decît lipsă de preocupare faţă de mediul în care trăim. De aceea pentru a-l menţine curat şi sănătos trebuie să urmăm nişte reguli:

1. Nu aruncă nimic la întîmplare: pe trotuare şi străzi, în parcuri şi grădini, în ape şi pe marginea apelor, pe marginea şoselelor, şi oriunde te recreezi în natură! Chiar dacă nu găseşti imediat un coş de gunoi asta nu înseamnă că nu este de datoria ta să ai grijă unde arunci.

2. Învăţa sistemul de marcare şi identificare a ambalajelor pentru a putea recunoaşte uşor materialele din care sînt confecţionate ambalajele care se pot recicla.

3. Ajută-ţi familia să sorteze pe categorii gunoiul pe care îl produceţi. Foloseşte saci menajeri de culori diferite sau cutii de carton marcate astfel încît familia ta să ştie unde să pună deşeurile de hîrtie şi carton, sticlele de plastic, dozele de aluminiu, sticla obişnuită şi resturile organice.


4. Respectă indicaţiile de pe containerele de colectare selectivă şi nu amestecă materialele între ele. Încearcă pe cît poţi să turtesti recipienţii înainte de a-i introduce în container pentru a mări cantitatea de deşeuri colectate şi transporta

5. Nu depozita deşeurile lîngă sau pe container, chiar dacă acestea sunt deja pline. Sună-ţi operatorul din localitate şi informează-l despre situaţia existentă.

6. Promovează conceptul de colectare selectivă în cercul de prieteni şi la locul în care îţi desfăşori activitatea!

Bibliografie :Ovidiu Ţuţuianu, Poluarea mediului înconjurător, Colecţia Sfidările secolului XXI, 2006Corneliu Ungureanu, Paul Dan Oprişa, Gestionarea integrată a deşeurilor minicipale, Editura Politehnică,2006


RECICLAREA DEŞEURILOR – O ALTERNATIVĂ DAR ŞI O NECESITATE!

BUTNARU EMILDACOLEGIUL TEHNIC “PETRU PONI” ROMAN

“Resursele lumii sunt limitate. Fiecare individ foloseşte mereu mai multe resurse; şi suntem mereu mai mulţi. Pur şi simplu, mă doare moral când văd marile cantităţi de resurse, precum hârtia, care sunt pur şi simplu, aruncate.”

Afirmaţia şi „durerea” în acelaşi timp aparţin lui David Attenborough – unul din autorii serialului ştiinţific „Planeta vie?”. Afirmaţia poate fi uşor argumentată. S-a constatat că în Anglia, într-un singur an, o familie de proporţii medii aruncă la coşul de gunoi 312 livre de hârtie (adică ceea ce rămâne din şase arbori), 310 livre de resturi vegetale şi alte resurse alimentare, 112 livre de metale, 90 livre de plastic şi o anume cantitate de sticlă. Aceste cifre diferă de la ţară la ţară, într-un loc pot fi mai mari, într-altul mai reduse, dar fenomenul, (adică risipa), se constată pretutindeni, iar tendinţa de creştere, de asemenea. De aceea, pretutindeni, lumea a început să se gândească, în ultimii ani, la faptul că utilizarea resurselor în acest ritm nu poate continua la nesfârşit. Au apărut astfel, ideea şi interesul sporit pentru reciclarea materialelor. Dar nu numai risipa îngrijorează, ci şi alte constatări. Lumea înconjurătoare devine din ce în ce mai poluată; fapt şi mai grav – poluarea este permanentă. Multe din obiectele de plastic tind să nu se degradeze, cu trecerea timpului, cum se întâmplă cu alte materiale.

În mod surprinzător, un cercetător a descoperit că o balenă „eşuată” pe un ţărm vest-european fusese de fapt sufocată de 50 de pungi de plastic pe care le înghiţise în timp. Dar nu numai deşeurile poluează. În 1948, un chimist elveţian primea Premiul Nobel pentru medicină – pentru că descoperise „puterea” DDT-ului de a omorî insectele.

Această substanţă ce părea miraculoasă s-a dovedit în scurt timp a fi răspunzătoare de dispariţia unor specii de păsări şi peşti, de apariţia şi agravarea unor boli umane. Această substanţă nebiodegradabilă, alături de alte pesticide au devenit o ameninţare pentru apa freatică, pentru prădătorii naturali şi ameninţă grav viitorul.

Deşeurile urbane (gunoaiele orăşeneşti) conţin metale valoroase, sticlă, hârtie şi plastic reciclabile, ca şi resturi alimentare, bogate în elemente nutritive pentru sol. Mai conţin cantităţi de substanţe dăunătoare, cum ar fi: mercur din baterii, substanţe chimice toxice din solvenţii utilizaţi la curăţire, vopsele, substanţe conservante ale lemnului etc. Locuitorii oraşului New York aruncă zilnic 24000 tone de materiale. Dacă în 1960 în S.U.A. au fost incinerate 100 milioane de reziduuri menajere, în 2000 această cantitate s-a ridicat la 175 milioane tone. Dacă această uriaşă cantitate n-ar fi îndepărtată, ar acoperi într-un an un oraş de mărimea Washingtonului la 10 m înălţime. Cantitatea de gunoaie urbane se amplifică proporţional cu numărul locuitorilor, lipsa locurilor de depozitare este tot mai acută şi devine o plagă pentru oraşele din toată lumea. Autorităţile din toată lumea luptă pentru găsirea celor mai bune metode de administrare a gunoaielor. Accentul este pus pe spaţiul deschis şi pe calitatea mediului înconjurător, restrângând utilizarea terenurilor de depozitare. Deşeurile sunt fie duse la mari distanţe, fie arse în crematorii concepute pentru recuperarea energiei, fie separate pentru a strânge materiale valoroase pentru reciclare.

Cele mai multe bunuri de consum sunt destinate unei simple folosiri. Aceste bunuri sunt cumpărate, consumate şi aruncate cu prea puţină consideraţie faţă de ce rămâne valoros în ele. Un reprezentant al autorităţilor locale din Washington care pleda pentru autosprijinire pentru resurse locale pune problema astfel: „un oraş cât San Francisco aruncă o cantitate mai mare de aluminiu decât produce o mică mină de bauxită, mai mult cupru decât produce o mină de cupru de mărime medie şi mai multă hârtie decât oferă o mare cantitate de lemn. San Francisco este o mină. Întrebarea este cum să exploatezi cât mai eficient şi cum să obţii maximum din materialele strânse.” Şi oraşele noastre sunt nişte „mine” mari sau mai mici, în funcţie de numărul de locuitori.

Reciclarea oferă comunităţilor de pretutindeni posibilitatea de a rezolva mai multe probleme: cea a depozitării reziduurilor, a recuperării de energie şi uşurează apăsarea asupra mediului înconjurător. Reciclarea metalelor, hârtiei, sticlei, plasticului şi a resturilor organice micşorează cererea de energie şi materii prime. Producerea aluminiului din resturi în loc de bauxită produce energia utilizată şi reduce poluarea aerului cu 95%.


Producerea de hârtie din resturi în loc de lemn, salvează păduri valoroase, reduce la un sfert energia utilizată pe tona de hârtie şi necesită mai puţin din jumătate din cantitatea de apă. Utilizarea energiei şi a materialelor şi poluarea asociată ei pot fi micşorate drastic prin reducerea cantităţii de gunoaie produse, prin încurajarea folosirii directe a produselor şi prin reciclare, procesul de convertire a resturilor în noi produse.

Reciclarea reduce nevoile de energie care în mare parte sunt asigurate de combustibilii fosili; asigură în mod eficient reducerea emisiei de gaze cu efect de seră şi diminuează poluanţii care contribuie la ploile acide. Prin arderea combustibililor fosili se creează un dezechilibru între gazele atmosferice, creşte concentraţia dioxidului de carbon, ceea ce va încălzi atmosfera şi va determina creşterea nivelului oceanului planetar.

Poluanţii şi ploile acide asociate cu arderea combustibililor au dus la distrugerea a peste 20 milioane hectare de pădure în Europa centrală şi de nord şi la moartea a mii de lacuri în zonele industrializate, la schimbări alarmante şi poate ireversibile ale atmosferei. Produsele larg folosite, cum ar fi anumite spume, aerosoli conţin carbonaţi de fluor şi clor care pot distruge stratul de ozon din stratosferă. Poluanţii încărcaţi cu metale grele sunt răspunzători de efectele nocive asupra recoltelor şi a sănătăţii oamenilor.

Aceste sunt doar câteva argumente ce susţin necesitatea reducerii cantităţii de deşeuri şi a reciclării reziduurilor. Fiecare individ poate contribui la soluţionarea problemei. Consumatorii singuri, nu pot determina schimbări majore. Este nevoie de asistenţa industriei pentru a fabrice produse reciclabile, iar guvernele trebuie să adopte strategii prioritare pentru administrarea deşeurilor.

În multe zone ale lumii, strategiile de reciclare se lovesc de prejudecăţi. Deoarece colectarea gunoaielor a început ca o măsură de protejare a sănătăţii, mulţi cred în mod greşit că materialele pe care le-au folosit deja sunt periculoase şi toxice. Dimpotrivă, cele mai multe din materialele utilizate astăzi sunt alese pentru durabilitatea lor.

Se poate vorbi de un istoric privind administrarea deşeurilor până să se ajungă la reciclare. În jurul anului 500 î.e.n. Atena a emis primul edict despre care se ştie împotriva aruncării gunoaielor în stradă şi a organizat primele depozite, cerând măturătorilor să arunce resturile nu mai aproape de o milă de zidurile oraşului. Cu timpul însă, practica îndepărtării gunoaielor s-a pierdut în Europa medievală. Pe măsură ce s-au industrializat oraşele şi populaţia urbană a crescut ca număr, cantităţile de deşeuri au sporit, iar autorităţile au fost nevoite să-şi asume responsabilitatea administrării acestora. Iniţial s-au depozitat în „grămezi” imense la marginile oraşelor cu mirosuri otrăvitoare şi invadate de şobolani.

Mormanele risipite de deşeuri au făcut loc în timp gropilor de gunoi - care oricum necesită mult spaţiu şi în plus ameninţă apa freatică.

În 1874, în Anglia s-a testat prima incinerare sistematică, care reducea resturile cu 70 până la 90 la sută. Deşi realizarea a fost salutată de multe oraşe, totuşi cheltuielile necesare crematoriilor şi calitatea deteriorată a aerului a făcut ca îngroparea gunoaielor să se menţină încă, fiind şi mai ieftină. Spaţiile de depozitare devin tot mai râvnite şi mai scumpe; exportul făcând pe mulţi apărători ai mediului să exclame „nu în ograda mea!”

Aceste probleme legate de gestionarea deşeurilor au generat preocuparea pentru a sprijini uzinele care transformă gunoaiele în energie, existând o piaţă garantată pentru energia produsă. Astfel de uzine există în America, Brazilia, Rusia şi în ţări din Europa occidentală, o parte din energie este utilizată pentru a produce electricitate, iar o altă parte pentru a produce aburi dirijaţi spre industriile învecinate sau spre zonele rezidenţiale.

O altă modalitate de limitare a risipei resurselor este organizarea judicioasă a valorificării complexe a minereurilor şi materiilor prime şi reciclarea reziduurilor solide. În acest scop se impun proiectarea şi realizarea sincronizată a instalaţiilor ce urmăresc extracţia componentelor majoritare, necesare pentru produsul principal, precum şi a celor pentru produsele secundare care utilizează reziduurile de fabricaţie. Prin urmare, reciclarea semnifică în acest caz introducerea în circuitul de prelucrare a unor reziduuri care conţin componente utile, neutilizate în cursul procesului primar de fabricaţie.

Aşa se explică de exemplu motivul pentru care pe platformele clasice de metalurgie feroasă apar ca satelite uzinele metalurgice neferoase, fabrici de acid sulfuric, tocmai pentru o valorificare superioară a minereurilor şi reciclarea reziduurilor.

Valorificarea la maxim a posibilităţilor pe care le oferă în bloc o anumită materie primă este foarte bine argumentată de exemplu de industria lemnului. Aceasta se poate realiza pe multiple căi: sub formă de combustibil natural sau brichetat, ca materie primă pentru obţinerea alcoolilor metilic şi etilic, a acidului oxalic şi dinamitei, utilizarea talajului ca ambalaj pentru obiecte fragile, a rumeguşului pentru uscatul diferitelor obiecte şi ca masă de umplere a panourilor.


O altă cale de economisire a materialelor, a energiei şi de diminuare a poluării este şi elaborarea unor tehnologii de recondiţionare cât mai eficiente. Pentru reziduurile menajere însă este necesară sortarea, colectarea şi depozitarea pentru a putea fi eficientă valorificarea lor diferenţiată.

Astfel hârtia şi deşeurile textile iau drumul fabricilor de celuloză; reziduurile de natură organică se dirijează fie pentru arderea centralizată şi valorificarea căldurii produse, fie pentru depozitarea controlată în scopul fermentaţiei aerobe, ducând în final la obţinerea compostului utilizat ca îngrăşământ.

Reziduurile solide din materiale plastice reprezintă un procent din ce în ce mai mare din volumul total şi pun probleme deosebite. Sunt două tipuri de materiale plastice: materiale termoplastice şi termorigide. Materialele termorigide nu se pot recicla. De asemenea şi transportul acestui tip de deşeuri este costisitor. Pe de altă parte materialele termoplastice sunt foarte diversificate şi se constată că diferiţi polimeri nu sunt compatibili, ceea ce face necesară sortarea lor, operaţie dificilă şi costisitoare. Reciclarea acestora este direcţia industriei de construcţii şi ambalaje.

Sunt acestea doar câteva exemple privind direcţiile şi avantajele reciclării. Dar conservarea, reciclarea, recondiţionarea nu rezolvă în totalitate probleme mediului înconjurător şi ale omenirii. Rămân destule întrebări cărora trebuie să le răspundem: care sunt cele mai profunde, neprevăzute şi îngrijorătoare schimbări ale mediului? Cât timp ne-a mai rămas ca aceste schimbări să nu devină ireversibile? Care sunt priorităţile şi ce măsuri urgente se impun?

BIBLIOGRAFIE

1. N.Botnariuc, A. Vădineanu – Ecologie2. Stelian Ţurlea, S.O.S.! Natura în pericol3. Cristina Mandravel, Melania Guţul-Văluţă – Pământenii – duşmanii Terrei?4. Vladimir Rojanschi, Florina Bran, Gheorghiţă Diaconu – Protecţia şi ingineria mediului


TO SAVE AND TO HAVE (A ECONOMISI ŞI A AVEA)

PROF. VIOLETA LUMINIŢA CHEVEREŞANCOLEGIUL ECONOMIC F.S.NITTI TIMIŞOARA

PROF. SILVIU ANDONIEGRUP ŞCOLAR DE POŞTĂ ŞI TELECOMUNICAŢII TIMIŞOARA

REZUMAT

Autorii sunt preocupaţi de învăţământului centrat pe elev şi de teoria inteligenţelor multiple, de crearea unui mediu de învăţare eficientă, prin participare şi interacţiune, bazată pe experienţe de învăţare flexibile. Ei urmăresc formarea la nivel de individ (elev) şi grup (echipa de învăţare) a abilităţilor de valorificare a diverselor „inteligenţe” pentru a utiliza limba engleză pentru comunicare personală şi profesională inter- şi multi -disciplinară, şi formarea atitudinilor pozitive faţă de mediu.

Lucrarea propune o activitate care demonstrează modalităţi diverse de realizare a educaţiei pentru conservarea resurselor de mediu, prin folosirea unor tehnicilor de lucru de tip „jigsaw”, pentru dezvoltarea creativităţii elevilor şi a abilităţii lor de a identifica şi soluţiona probleme din aria tematică vizată (conservare resurse energetice, reciclare etc.).

ARGUMENT

The authors are interested in teaching their students how to communicate in a new language, in using authentic inter-disciplinary material, in creating a realistic environment for using the language and, mainly, in educating people by using engaging activities with meaningful content.

Students are generally interested in topics that affect or touch on their daily personal or professional lives. Choosing activities in an integrated (interdisciplinary) way can foster communication and promote the students' self-reliance in the target language, especially if their multiple-intelligences are considered.

We want to help students not only to improve their English, their technical and computer operating competences, their critical thinking and analytical skills. We want to help them to better understand their place in society and their responsibility to the world, to help them behave environmentally- friendly.

The present paper covers a topic related to a key issue, environmental education: saving resources. It will include background discussion of the topic, classroom activities which can be adapted to any level, other resources for authentic materials (Internet, books, magazines, videos, etc.), and references. The materials and exercises suggested can be downloaded from the Târgu-Jiu 2009 Symposium CD and shared in class.

TARGET GROUP – High school (upper-secondary), intermediate level of English

AIM OF THE ACTIVITY - Education for the protection of the environment and conservation of resources.

OBJECTIVES OF THE ACTIVITY

- Exploring the connection between the concepts of protection of the environment /conservation of resources.

- Raising awareness of the necessity of saving/not-wasting/recycling resources.- Developing (English) communication skills in social interaction.

TITLE - SAVE AND HAVE

TYPE OF ACTIVITY


Integrated (multi-disciplinary, multiple intelligences)

PREPARATION (MATERIALS) -

1. The novel The Animals Nobody Wanted , Elisabeth Beresford,1982 , 144 p2. “The story: TO SAVE AND TO HAVE”- adapted/abridged. (Appendix - individual copies for students) 3. Dictionaries: English-Romanian, Romanian-English, Technical; Dictionary of the Environment 4. Computer(s) – programmes Word, Excell, Power Point, etc.

5. Power Point slide show “Dying Without Water” (CD) 6. Didactic CD “Electricity and Consumption in My Household” 7. Collection of the magazine “Practic pentru casă şi grădină” 8. Work sheets for exercises (calculating)

ACTIVITIES

1. Dictionary work: Students work with the dictionaries selecting relevant entries (e.g. environment, to save, conservation, waste). They present their findings and motivate their choice of the items. Debate.

2. Language in use exercise: The teacher selects some words/phrases discussed by the students and asks them to write examples (e.g. meanings of save: ‘help somebody/something avoid harm, keep something for future, energy-saver, -saving, etc.).

3. Students watch the Power Point slide show “Dying Without Water” (CD). They share impressions. They debate important points.

4. Exercise. Students are asked to solve an exercise – a case study referring to water saving in the household (Different members of the family waste various quantities of water in different situations). Students are asked to record figures, calculate consumption and the amount of water one could possibly and reasonably save in the given situation).

5. Students watch the didactic CD created by the students in Grup Şcolar de Poştă şi Telecomunicaţii Timişoara “Electricity and Consumption in My Household”. They discuss. They create their own table (e.g. electric and electronic household appliances, consumption, amount of energy saved if…).

6. Jigsaw exercise – research work and pooling information. Students are asked to consult the class resources and find materials referring to conservation of resources (e.g. articles in local newspapers/magazines about recycling discarded Christmas trees, promotional materials used by electric and electronic equipment dealers having in view recycling components/equipment, computer warning against wasting printing paper etc.). One-minute presentations will be given individually or by representatives of groups.

7. The students study the collection of the household magazine “Practic pentru casă, grădină şi apartament”. They decide which of the permanent columns/ feature articles are concerned with conservation and recycling (e.g. “At home there’s nothing to throw away”). They make notes, write a 3-4 sentence summary about the cases under discussion and present the summary to the class. They can also draw a suggestive image.

8. Personalisation. Students refer to their own experience, narrating situations when they recycled some objects/materials.

9. Read and comment upon the following quotation from Amy Tan’s. The Bonesetter’s Daughter, p 70:


“Lu Ling never wasted anything. She gathered the used sheets, stacked them, and set them in a corner of her room. Ruth knew she would use them later, as practice sheets for her own calligraphy, as blotters for spills, as bundled-up hot pads for pans…”

10. Text study. Intensive reading of the story “TO SAVE AND TO HAVE”.

1. Work with the literary text. Individual and team dictionary/work.2. Brainstorming. 3. Identification of elements relevant for education for conservation and recycling of resources (“He

had a feeling that somehow he might be able to turn it into something useful”).4. Comprehension questions: e.g. Which is the topic(sentence) of the story? What does “beachcombing” mean?5. Transfer of information from the literary text to table form (a table containing a column with terms referring to different stages of decision-making, problem-solving, process, etc. is to be filled in with quotations from the text illustrating the respective idea). E. g.:

Paul is aware that things are not to be wasted

p36 „it seemed too good to waste”

Paul collects recyclable things p.36 „He’d already got a number of other finds hidden away, including two large pieces of cork, a length of tarred rope, some rather bent wire netting and a lot pf driftwood”.

Perceiving a problem p. 65 „Paul’s mind was on … things like that fireguard which was keeping Jenkins in his corner for the moment. What he really needed was something bigger and tougher to give him more room”

Preliminary activities p. 69 “Granny... watched Paul take a tattered old measuring tape out of his pocket…Paul made a few quick measurements, wrote them down on the back of an envelope”

6. Educational debates (Do you think Paul was satisfied with the result of his creative work? Motivate and discuss).

7. FOLLOW UP

1. Create a poster about saving and recycling (inspired from the story).2. Create a(n) (animated) computer-generated material (PPT Presentation, etc.) on the same topic.3. Compose relevant lyrics for a well known-tune, to illustrate the issue under discussion. Sing the

song.4. Think of movements to accompany/ illustrate the Power Point slide show “Dying Without Water”.

Perform the dance or the pantomime. 5. Devise a 3-minute “play” (pantomime) to mime a situation referring to the topic of the story. Have

your fellow-students guess what you have interpreted. 6. Calculate approximate financial benefits obtained by Paul from recycling apparently useless

things into re-usable objects.

7. Consult Chapter 7 -Energy Conservation and Chapter 9 -Recycling and Reusing in Language And Civil Society. An English Journal by the English Teaching Forum. Devise your own activities/ lessons and … teach them! You are the teacher now!


8. ADVANTAGES

Flexibility, modularity, diversity, attractiveness, team work, communication (social interaction), creativity, multiple intelligences are addressed.

BIBLIOGRAPHY

* Allaby, Michael,1977. A Dictionary of the Environment. Southampton: Camelot Press Ltd.* Beresford, Elisabeth, 1982.The Animals Nobody Wanted, London: Magnet Book, illustrated. by Joanna

Carey 144p,ISBN 0426 44640X

*** Language And Civil Society. An English Journal by the English Teaching Forum. A Forum Electronic Journal Published by the Office of English Language Programs, U.S. Department of State, Editors Damon Anderson Melvia Hasman Web Designer Susan Zapotoczny Graphic Designer Patricia Gipple Section Environmental Education. Chapter 7-Energy conservation, Chapter 9 -Recycling and reusing

*Tan, Amy.2001. The Bonesetter’s Daughter, Bloomsbury: Flamingo-Harper Collins Publishers: London, 339 p, ISBN 9 780007 124442

***, 1990. Webster’s New Dictionary & Thesaurus, Windsor Court, New York: Russet, Geddes, Grosset,

***, 1992. Longman Dictionary of English Language and Culture, London: Longman Group Ltd.*** 2002. Macmillan English Dictionary for Advanced Learners. London: Macmillan, pp.1260,1269, 1615.

APPENDIX TO SAVE AND TO HAVE

[Instead of going on the promised trip with their parents, Paul and Rosa Jenkins reluctantly (23 He… wished for the hundredth time that he was out in Dubai. There was nothing to do here), spend their holiday at Ballig farm, on a sandy deserted beach, with the Blanchards, Midge Campbell (53 He’d been born and brought up in Ballig and knew and was fond of every inch of it), Granny Campbell and a lot of animals and birds (oil-damaged gannets and seagulls, Jenkins and Blenchard). Paul is very creative, skilful, he wastes nothing and turns anything into something useful].

26 Paul appeared round the edge of the island, dragging what looked like a large square box…36 ‘Look at what I found yesterday’ Rosa glanced at the stained wooden box which had one side missing… ‘It doesn’t look much, she said. ‘It’s the case of an old TV set’. Paul crouched down on his heels and studied it. ... He had a feeling that somehow he might be able to turn it into something useful. Not a telly, as that was too complicated, but …. Paul decided to leave the box into a safe place between two rocks well above any possible high tide line. He’d already got a number of other finds hidden away, including two large pieces of cork, a length of tarred rope, some rather bent wire netting and a lot pf driftwood. He’d also got his eye on the pink and purple bath… He still thought it was a boring sort of place to have to spend one’s holidays… 60 ‘Where will you keep him [the rescued gannet]? ‘That’s a problem. Sick animals, like sick people need to be kept warm and I am short on space... 65 Paul’s mind was on … things like that fireguard which was keeping Jenkins in his corner for the moment. What he really needed was something bigger and tougher to give him more room… ‘I’m just collecting a few things down by the sea’ ‘Beachcombing!’...Mrs Blanchard was surprised. She hadn’t thought Paul was the sort of boy who would be interested in things like that. ‘Well, if you do find something interesting and it’s too big to bring back, just put three pebbles on top of it and that’ll show it’s spoken for and nobody else will touch it.’ It took Paul about half an hour to find what he wanted: a roll of rusty wire.66 He gave a grunt of satisfaction, put three pebbles each on the large piece of cork and the TV cabinet and then, on second thoughts, as he had a vague feeling it might come in useful sometime, on the pink-purple plastic bath as well.


68 Paul...knelt down on the kitchen floor and began to unroll the wire. ‘This is a present for Jenkins’... ‘Do you mind if I hammer a bit?’ ‘You’d best do it in the front room, so as not to frighten the birds’69 Granny... watched Paul take a tattered old measuring tape out of his pocket…Paul made a few quick measurements, wrote them down on the back of an envelope.70 Paul got down on his hands and knees and started banging away at the wire with the flat pebble he’d brought with him. He had no cutters so he had to bend back part of the wire to make it fit the measurements he’d taken. Making a gannet guard was a new invention to him… ‘’What are the wee side bits for?’, she[Granny] asked. 71 ‘They’ll sort of flip round the back of the table on one side and the stove on the other’… ‘You’re bonny with your hands’. Paul had just about got to the stage where he thought he’d better check if the guard was gong to fit… 80 Paul was down on his hands and knees on the floor… He … began to draw using a ruler and his pencil. ‘What’s that?’ ‘Bath’ 81 Paul screwed up his eyes and frowned horribly at his drawing… He’d never invented a gannet bath before and it was very difficult, because gannets, he’d learnt, liked to walk into the water when they were using a swimming pool. He put the plan aside for the moment and concentrated on his next idea. He pigeon with the bad leg had started trying to peck its way out of its cardboard home and now that it was getting its strength back, it definitely needed something tougher.82 ‘P’raps I’ll think of something in the middle of the night’ Paul muttered… 84 Paul came lurching into the courtyard and lowered the bath from over his head. It was made of fibreglass, so it wasn’t all that heavy, but it had been very awkward to carry…his muscles were aching, he’d stubbed his toe quite badly and although it was quite a nippy day, his face was nearly the same colour as the bath…Granny Campbell stared first at the bath and then at the large piece of cork which Paul had tied to himself with a length of rope.85 ‘Would all this be part of another present for Jenkins?’ ‘Yes…It’s my newest invention…it [the bath] was badly scratched and rather dirty … but in Paul’s eyes it was beautiful…. ‘It’s a swimming pool for Jenkins to test his feathers in’ 86 ‘What I want to do is to dig it into the bank so that it’s tilted and Jenkins can walk into it’ ‘Deary me. But it’s got that big hole in the middle. All the water’ll just run out’ “That’s what I got the cork for. I’ll cut it down to the right size and plug it in’. 87 Now the important thing was to get on with the swimming pool. Making the cork plug was quite easy and he soon had a snug fit, but when he started to dig at the bank it was another matter altogether because the ground was so hard. 90[Midge asked] ‘Shall I give you a hand with that digging then?’ 91 It was an exciting moment when at last the big hole was finished and the bath was lifted into its new resting place…But the real test was when Midge turned on the garden hose and the water gurgled in. Rosa had given the baths a good clean and they watched anxiously to see if the cork plug would hold, but there was no sign of movement in the clear water and Granny Campbell said delightedly: ‘There now, it’s not every gannet that’s lucky enough to have a pink bathtub’… Jenkins moved forward to investigate and Blanchard followed. They hesitated for what seemed a very long time on the edge of the bath and then Jenkins took a hesitant step into it and the next second there was water going in every direction as he splashed around… ‘Oh!’ said Paul. He felt as though he’d suddenly grown to be about six foot tall and his face had gone quite scarlet… ‘Well done!’ said Granny Campbell in his ear. ‘And have you noticed – both of them have turned their backs on us, which means they’ve really started to feel at home!’

(after Beresford, Elisabeth, 1982.The Animals Nobody Wanted, London: Magnet Book, illustrated. by Joanna Carey )


LEGISLAŢIA PRIVIND GESTIONAREA DEŞEURILOR. ORGANISME ŞI INSTITUŢII LA NIVEL EUROPEAN

PROF. NICULINA CIOSNARCOLEGIUL TEHNIC „PETRU MUŞAT” SUCEAVA

Tratarea biologică a deşeurilor s-a dezvoltat rapid în ultimii ani în aproape toate ţările europene, inclusiv în cele în curs de aderare. O privire în viitor arată că aproximativ 40% din totalul cantităţilor de deşeuri din Europa vor fi tratate biologic prin compostare şi fermentare.

În acest sens unul din principalele obiective ale activităţii Comisiei UE constă în dezvoltarea strategiilor, a liniilor directoare şi a directivelor care în mod direct sau indirect afectează tratarea biologică a deşeurilor. Este în special vorba de Directiva privind Depozitarea, Strategia de Protecţie a Solului şi Directiva privind Deşeurile Biodegradabile.

Directiva CE 99/31 privind Depozitarea

Directiva privind depozitarea prevede reducerea cantităţii de deşeuri ce urmează a fi depozitate în următorii ani (până la 65% pe o perioadă de 15 ani). Aceasta vizează o reducere efectivă a producţiei de biogaz în depozitele ecologice (una dintre cele mai înalte contribuţii la potenţialul de încălzire globală) şi îmbunătăţirea condiţiilor generale care asigură operativitatea depozitelor ecologice.

În unele ţări ,,dependente de depozitare” întrebarea cheie devine ,,cum va acţiona evoluţia cantităţii de deşeuri biodegradabile urbane în viitor?”. În general, este sugerată o alternare a tratării termice şi a reciclării/compostării. În primul rând, trebuie determinate nivelurile care pot fi atinse în urma reciclării. În acest sens, ţelurile ar trebui să fie stabilite în concordanţă cu următoarele mesaje cheie:- elementele cheie ale fluxului deşeurilor biodegradabile municipale sunt hârtia şi cartonul; ambele pot fi colectate diferenţiat la un cost scăzut şi accesibil, datorită integrării opţionale şi a optimizării schemelor, aşa cum se realizează în Europa de Est. În Europa Centrală şi de Vest, pe de altă parte, costul foarte ridicat cu incinerarea, face combinaţia colectare diferenţiată + compostare (sau fermentare anaerobă) competitivă din punct de vedere al costului, în ciuda cheltuielilor mari cu colectarea diferenţiată a fracţiunilor biodegradabile;- colectarea fracţiunii biodegradabile ar putea fi promovată (sau chiar impusă) prin Directiva privind Deşeurile Biodegradabile şi/sau prin Strategia de Protecţie a Solului şi/sau prin Strategia Tematică pentru Prevenire şi Reciclare;- în ţările mediteraneene (şi de asemenea în ţările din estul Europei în curs de aderare), există o nevoie presantă de materii organice curate care să fie aplicate solurilor nefertile. Aceasta întăreşte nevoia implementării diferenţiate la sursă, ca urmare a strategiilor şi previziunilor Strategiei Solului care evidenţiază nevoia pentru o Directivă a fracţiunii biodegradabile ,,care să aibă în vedere controlul potenţialelor contaminări şi care să încurajeze folosirea composturilor certificate”;- Directiva Incinerării şi IPPC-ul vor determina creşteri ale costurilor cu tratarea termică, lucru care se întâmplă deja în acele ţări ale Europei Centrale şi de Vest cu standarde de mediu impuse prin Directiva privind Incinerarea.

Toate punctele menţionate subliniază nevoia colectării diferenţiate la sursă şi a compostării şi demonstrează că separarea intensivă la sursă poate asigura, pe termen lung, îndeplinirea cerinţelor din Directiva privind Depozitarea.

Directiva asupra Tratării Biologice a Deşeurilor Biodegradabile

În ultinii ani Comisia Europeană a preluat iniţiativa de a propune o Directivă privind tratarea biologică a deşeurilor biodegradabile cu următoarele scopuri:

-determinarea unei abordări echilibrate pentru îndeplinirea cerinţelor de reducere a cantităţilor de deşeuri depozitate din Directiva privind Depozitarea (99/31 CE);-promovarea programelor pentru reciclarea fracţiunilor biodegradabile pentru a asigura o dezvoltare similară în întreaga Europă;


-definirea limitelor normale şi a condiţiilor pentru utilizarea sigură şi comercializarea produselor compostate în Europa;-dezvoltarea ulterioară a producţiei de îngrăşăminte pentru sol de cea mai bună calitatate care acţionează ca mijloc de combatere în procesul de ,,deşertizare” în ţările din Europa de Sud;-acoperirea acelor procese de TMB (tratarea materialelor biologice) pentru tratarea deşeurilor reziduale, pentru definirea condiţiilor de utilizare ( exemplu în situaţii de recuperare şi reintroducere în peisaj a terenurilor) sau depozitare a produselor stabilizate finale.

Strategia CE pentru Protecţia Solului

Impactul asupra calităţii solului în Europa a devenit o problemă importantă în ultimii ani în UE. Comisia indică faptul că scăderea cantităţilor de materie organică în ţările mediteraneene, este de fapt foarte importantă. Oricum nu este doar problema acestor ţări. Statisticile arată că în cele mai multe regiuni cu agricultură tradiţională intensivă, procentajul solurilor caracterizate prin lipsa materiilor organice şi a fertilităţii, a crescut în mod surprinzător.

Aşadar în 2002 comunicatul ,,Spre o Strategie Tematică pentru Sol”, Comisia declara intenţia de a aborda cu prioritate problema protecţiei solului. Trei mari tratate privind solul au fost identificate pe agenda de lucru: degradarea materiei organice în sol, contaminarea şi eroziunea solului. În cea de a doua fază, începând cu anul 2003, grupurile de lucru formate din câteva sute de experţi din toată Europa au contribuit la realizarea unui raport care a fost publicat de către Comisie în iunie 2004. Raportul conţine – clar exprimat – recomandările principale ale experţilor către cei care propun politicile, pentru activitatea de cercetare necesară şi de monitoring al solului.

Compostarea şi fermentarea anaerobă joacă un rol foarte important prin scoaterea pe piaţă a unui material humos, de exemplu materia organică, de înaltă calitate, care să poată acţiona ca şi sursă continuă de materie organică. O compostare de înaltă calitate cu proprietăţi valoroase, agronomice şi microbiologice, poate contribui la refacerea conţinutului de materie organică în solurile Europei.

Comisia a ţinut cont de această abordare. În Comunicatul pentru Protecţia Solului, Comisia a punctat posibilitatea de recâştigare a materiei organice şi a fertilităţii în solurile europene prin folosirea – pe lângă alte materiale – a ,,deşeurilor organice compostate”.

Menţinerea calităţii şi structurii solului precum şi fertilizarea lui se suprapun politicilor de protecţie a

solului. Prin intermediul Strategiei Solului, pot fi asigurate pe termen lung atât comercializarea cât şi

formarea unei imagini pozitive pentru compostul de înaltă calitate.

Program European pentru Schimbarea Climatului

În ultimii ani, cu ajutorul PESC, o altă normă majoră în politica de mediu a fost stabilită prin prisma necesităţii conformării cu cerinţele Tratatului de la Kyoto privind schimbarea climatului. Unele ţări au început să vadă rolul materiei organice în cadrul solului ca un factor important în imaginea generală. Ceea ce este din ce în ce mai demn de luat în considerare, este faptul că ,,fertilizarea organică determină un timp creşteri ale carbonului în sol, şi aceasta acţionează ca ,,absorbant” pentru carbonul imobilizat în sol. Se poate spune că materia organică din sol poate juca un rol central în reducerea schimbărilor climatice.

Un alt efect important al fertilizării organice este asigurarea nutrienţilor, ceea ce implică înlocuirea potenţială a fertilizanţilor minerali, şi economii de energie şi combustibili necesari pentru preducerea lor, reducerea emisiilor de gaze de seră prin arderea celor fosili şi a efectului de seră, cu toate consecinţele sale climatice şi hidrologice.

La noi în ţară a fost propusă o Strategie Naţională de Gestionare a Deşeurilor, elaborată de MMGA, în conformitate cu responsabilităţile ce îi revin ca urmare a transpunerii legislaţiei europene în domeniul gestionarii deşeurilor şi conform prevederilor OUG 78/2000 privind regimul deşeurilor, modificată şi aprobată prin Legea 426/2001. Aceasta a fost elaborată pentru perioada 2003-2013, urmând a fi revizuită periodic în conformitate cu progresul tehnic şi cerinţele de protecţie a mediului.

Elaborarea SNGD are ca scop crearea cadrului necesar pentru dezvoltarea şi implementarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor, eficient din punct de vedere ecologic şi economic.


Acquis-ul comunitar în domeniul gestionării deşeurilor cuprinde un număr de 16 acte normative, dintre care cele mai multe au fost deja transpuse în legislaţia română, conform cu cele prezentate în tabel.

Transpunerea legislaţiei comunitare în legislaţia română

Legislaţie europeană Legislaţie româneascăDirectiva Cadru privind deşeurile nr. 75/442/EEC, amendată de Directiva nr. 91/156/EEC

Legea nr. 426/2001 (MO 411/25.07.2002) pentru aprobarea OU nr.78/2000(MO 283/22.06.2000) privind regimul deşeurilorHG 123/2003 (MO 113/24.02.2003) privind aprobarea Planului Naţional de Etapă de Gestionare a Deşeurilor

Directiva nr. 91/689/EEC privind deşeurile periculoase

Legea nr.426/2001 (MO 441/25.07.2001) pentru aprobarea OU nr.78/2000 (MO 283/22.06.2000) privind regimul deşeurilor

Directiva nr.75/439/EEC privind uleiurile uzate, amendată de Directiva nr.87/101/EEC şi de Directiva nr.91/692/EEC

HG nr.662/2001 (MO 446/08.08.2001) privind gestionarea uleiurilor uzate, completată şi modificată de HG 441/2002 (MO 325/16.05.2002) şi HG 1159/2003 (MO 715/04.10.2003) pentru modificarea HG 662/2001 (MO 446/08.08.2001) privind gestionarea uleiurilor uzate

Directiva nr. 99/31/EC privind depozitarea deşeurilor

HG 162/2002 (MO 164/07.03.2002) privind depozitarea deşeurilorOrdinul Ministrului MGA 95/12.02.2005 privind stabilirea criteriilor de acceptare a procedurilor preliminare de acceptarea deşeurilor la depozitare şi Lista naţională de deşeuri acceptate în fiecare clasă de depozit de deşeuri (publicat în MO, partea I, nr. 194/8.03.2005)Ordinul Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului nr.1147/10.12.2002 (MO 150/07.03.2002) pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deşeurilor, construirea, exploatarea, monitorizarea şi închiderea depozitelor de deşeuri

Directiva nr. 2000/76/EC privind incinerarea deşeurilor

HG 128/2002 (MO 160/06.03.2002) privind incinerarea deşeurilor modificată şi completată prin HG 268/31.03.2005 (MO, partea I, 332/20.04.2005)Ordinul Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului 1215/10.01.2003 (MO 150/07.03.2003) aprobarea Normativului privind incinerarea deşeurilor

Directiva 94/62/EC privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje

HG 349/2002 (MO 269/23.04.2002) privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalajeOrdinul Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului 1190/2002 (MO 2707.01.2003) privind procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje şi deşeuri de ambalaje

Faţă de conţinutul Acquis-ului Communautaire şi de legislaţia-cadru pentru protecţia mediului, legislaţia românească mai cuprinde o serie de acte normative ce conţin prevederi referitoare la gestionarea deşeurilor.

Autoritatea competentă căreia îi revin atribuţii şi responsabilităţi pentru gestionarea deşeurilor este Ministerul Mediului. Alte autorităţi publice cu atribuţii în domeniul gestionării deşeurilor sunt: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Economiei, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Apărării Naţionale.


BIBLIOGRAFIE:

1. Amirante, P., Leone, A., Caliandro, L.

-2004-Quality compost: composting,agronomic phytopathological and legislative aspects.Informatore Agrario, 60(13), 49-53, Italia;

2. Axinte, Stela, Agafiţei, A., Chiriac, C.

-2004-Ecosisteme agricole convenţionale şi sustenabile, Editura Politehnium, Iaşi,

3. Barth,J. -2005-Condiţii necesare pentru tratarea biologică în UE: experienţă, legislaţie, directive. Reţeaua europeană pentru compost ECN

4. Favoino, E., Ricci, M. -2005-Evaluarea costurilor cu colectarea diferenţiată a deşeurilor biodegradabile: instrumente pentru optimizarea operaţională. Grupul de lucru ,,Compostare şi management integrat al deşeurilor”, Monza, Italia

5. Ionescu, Al., Jinga, I., Ştefanic, Gh,

-1985-Utilizarea deşeurilor organice ca îngrăşământ, Ed. Ceres, Bucureşti

6. Zaharia, Carmen -2005, Protecţia juridică a mediului, Ed. Ecozone, Iaşi


RECICLAREA ŞI RECUPERAREA DEŞEURILOR

NETA COSMA COLEGIUL NAŢIONAL ECONOMIC „GH. CHIŢU” CRAIOVA

CE ESTE RECICLAREA?Reciclarea presupune separarea şi colectarea materialelor în vederea transformării lor în produse

utile noi. O mare parte din aluminiu, sticla, hârtia sau oţelul folosite astăzi în întreaga lume sunt deja provenite din reciclare.

Recuperarea şi reutilizarea resurselor reciclabile reprezintă mijloace de soluţionare a contradicţiei dintre cerinţele procesului de creştere economică şi caracterul restrictiv al resurselor.

Reciclarea este un concept al secolului XX şi a apărut ca una din posibilităţile de a limita risipa şi de a utiliza mai eficient resursele. A devenit din ce în ce mai clar că industrializarea şi creşterea susţinută a populaţiei au condus la consumarea unor cantităţi de resurse din ce în ce mai mari.

În domeniul reciclării se impun următoarele strategii: Prevenirea formării deşeurilor; Valorificarea deşeurilor prin optimizarea sistemelor de colectare şi triere; Eliminarea finală a deşeurilor care nu şi-au găsit o valorificare.

RECUPERAREA DEŞEURILOR MENAJEREDeşeurile menajere sunt colectate neselectiv şi eliminate prin depozitare; se apreciază că numai

5% din cantitatea de deşeuri menajere este colectată în vederea recuperării.CE PUTEM FACE NOI?Fiecare dintre noi, ca reprezentat al comunităţii, are puterea şi obligaţia de a influenţa procesul de

ecologizare a propriului oraş sau a zonei unde îşi petrece vacanţa. Soluţia este la îndemîna noastră şi constă în depozitarea selectivă a deşeurilor. Mai precis, trebuie să depozităm deşeurile în locurile special amenajate şi, pe cât posibil, pe următoarele categorii:

hârtie şi cartoane (ziare, reviste, tipărituri, cutii de detergenţi, de cereale etc.), ce pot fi vândute la tonetele special amenajate;

ambalaje PET şi alte materiale plastice (pungi, folii, cutii de iaurt, butelii de la produsele cosmetice şi de curăţenie etc.) ce pot fi reciclate;

sticle şi cioburi: vânzarea ambalajelor din sticlă la centrele care se ocupă cu achiziţionarea acestora;

deşeuri feroase (fier, tablă ş.a.) şi doze metalice, ce pot fi valorificate la punctele „REMAT”; deşeuri umede (resturi vegetale, animale etc.).

Principalul avantaj al reciclării: prin reciclarea materialelor refolosibile se reduce consumul resurselor naturale (petrol, apă, energie), precum şi nivelul emisiilor nocive în aer.

CE SE POATE RECICLA? recipiente din sticlă transparentă; recipiente din sticlă colorată; hârtie; ziare/tipărituri; cutii din aluminiu pentru băuturi; plasticul.

Hârtia – materie refolosibilăMateriile prime utilizate pentru fabricarea hârtiei sunt: lemnul, celuloza, hârtia veche. Hârtia

reciclată permite economisirea a aproximativ 25% din cantitatea de electricitate şi a 90% din cantitatea de apă (300 l) necesare pentru producerea a 1 kg de hârtie albă. De asemenea, prin reciclarea deşeurilor de hârtie, se elimină clorul toxic necesar producerii hârtiei albe.

Sticla – materie refolosibilăSticla se produce folosind următoarele materii prime: nisipul de cuarţ, calcarul, soda (produs

poluant). Reciclarea sticlei menajează mediul şi economiseşte în timp bogăţiile naturale, apa şi electricitatea.


Sticla şi oţelul pot fi reciclate nu doar o dată, ci de nenumărate ori. Reciclarea aluminiului şi oţelului utilizat la cutiile de bături, a hârtiei şi cartoanelor, a sticlei, precum şi a anumitor mase plastice constituie peste tot în ţările occidentale o industrie înfloritoare.

De asemenea, reciclarea permite comunităţilor să reducă costurile de depozitare a deşeurilor. Consumul de energie este şi el influenţat pozitiv de reciclare.

Sticla este 100% reciclabilă, recuperarea ei salvând un volum important de resurse energetice. Fabricarea sticlei din cioburi consumă mult mai puţină energie decât fabricarea ei din materiile prime de bază. Sticla reciclată se foloseşte la fabricarea recipientelor pentru băuturi sau pentru hrană, precum şi ca izolator în construcţii.

În mod normal sticla clară (incoloră) recuperată serveşte la fabricarea produselor din sticlă clară, în timp ce sticla colorată se foloseşte la realizarea produselor colorate. Din acest motiv unele programe de recuperare cer cetăţenilor separarea pe culori a sticlei recuperate.

Hârtia de ziar recuperată se foloseşte în mod uzual la editarea de publicaţii, izolaţii de diverse tipuri sau produse de tip aşternut în crescătoriile de animale. Reciclarea hârtiei salvează un spaţiu important în rampele de deşeuri. Deşeurile de hârtie se predau în saci de plastic sau în baloţi legaţi. Aceştia pot conţine toate tipurile de hârtie tipărită.

Aluminiul este cel mai valoros dintre produsele casnice reciclate. Din recipientele de băuturi din aluminiu se realizează noi produse cu aceeaşi destinaţie şi cu un consum energetic incomparabil mai mic. Se recomandă ca înainte de depozitarea recipientelor în vasul de colectare adecvat, să se verifice că materialul este aluminiu cu ajutorul unui magnet.

Plasticul. Industria de mase plastice a creat un sistem de codificare care permite consumatorilor identificarea diferitelor tipuri de plastice utilizate în industria ambalajelor. Codul poate fi regăsit pe spatele celei mai mari părţi dintre containere.

Dintre multe tipuri de material plastic utilizate în domeniul ambalajelor, se reciclează în mod uzual: ambalajele de apă minerală/sucuri confecţionate din PET (tereftalat de polietilenă), materie primă reciclabilă. Ambalajele se predau clătite, cu dopul şi inelul îndepărtate.

Etichetele de hârtie nu trebuie îndepărtate. Ambalajele de culori diferite se separă. Cele clare vor conduce la obţinerea unor granule cărora li se poate da orice întrebuinţare.

Ambalajele PET – o problemă pentru mediul înconjurătorCe este PET-ul?PET este prescurtarea de la polietilen tereftalat şi se prezintă sub forma unei răşini (o formă de

poliester).Mai precis, polietilenul tereftalat este o combinaţie a doi monomeri: etilen glicol modificat şi acid

tereftalic purificat. Aceasta a devenit un material foarte răspândit în industria alimentară (îmbutelierea de băuturi răcoritoare, apă, lactate, ulei, oţet) şi nu numai, fiind ieftin, uşor, rezistent la şocuri, reciclabil.

Posibilităţi de reciclareAmbalajele PET, ca de altfel toate materialele plastice, nu sunt biodegradabile. Creşterea

consumului acestora, mai ales în ultimii 10 ani, a dus la sporirea alarmantă a numărului de ambalaje aruncate iresponsabil în natură. Prin colectarea şi reciclarea acestora, se reduce impactul negativ asupra mediului înconjurător.

Polietilenul tereftalat reciclat (RPET) poate fi folosit pentru: fibre de poliester (75%) folosite la rândul lor ca materie primă pentru covoare, tapiţerii, jucării, pâsle pentru industria textilă, ca izolaţie la paltoane, saci de dormit, industria auto ş.a.; folie industrială; chingi şi benzi; noi ambalaje PET alimentare şi nealimentare (ex. cartoane pentru ouă, obiecte de uz casnic etc.).

În ţările din Europa de Vest există un întreg sistem de reciclare. Buteliile PET sunt colectate de la agenţii economici şi de la populaţie, sortate şi transformate în noi bunuri. Din deşeurile PET se produc fulgi curaţi care pot fi exportaţi ca atare (la un preţ de 550-600 dolari tona) sau vânduţi în ţară, sub formă de fibre sau aliaje, industriilor prelucrătoare.

Din PET-urile reciclate se pot obţine folii pentru izolarea acoperişurilor, componente pentru industria auto, pentru corpurile de iluminat şi altele.

Metoda clasică folosită în România, arderea şi îngroparea cantităţilor mari de deşeuri urbane (umede, din plastic) în aer liber, produce emisii de dioxină, una dintre cele mai toxice substanţe cunoscute până în prezent, care mai este şi bioacumulativă.

AtenţiePrin arderea plasticului se elimină substanţe care produc boli de plămâni, iar într-o perioadă

îndelungată pot îmbolnăvi ficatul, rinichii şi sângele.


Materialele plastice mai complexe sunt vinilinul, ebonita, bachelita ori cauciucurile ori cauciucurile, emană prin ardere substanţe care produc cancer, atacând în primul rând sângele, care în timp poate îmbolnăvi toate organele corpului.

Astăzi există tehnologii care, respectând normele de protecţia mediului sunt capabile să retopească şi să reprelucreze deşeurile de plastic.

Întrucât suntem printre ultimele ţări europene care nu au un sistem public de reciclare a deşeurilor, implementarea urgentă şi necondiţionată a unui sistem public naţional de colectare selectivă a deşeurilor în vederea reciclării trebuie să fie o prioritate a tuturor cetăţenilor.

Material Ce se reciclează Ce nu se recicleazăSticlă Clară sau colorată de la sticlele de bături

şi de la borcanele de conserveSticla de la ferestre, becurile, cristalul, ceramica, sticla termică

Hârtie Ziare, reviste, cataloage, hârtie de birou, carton ondulat, deşeuri poştale

Hârtie glasată, hârtie laminată, hârtie ţesută

Aluminiu Cutii din aluminiu pentru băuturi În unele programe sunt acceptate tăvile de aluminiu, folia curată, piesele de aluminiu de la mobilierul de bucătărie; în altele nu

Plastic Plasticul transparent incolor sau colorat, plasticul alb opac, navete de transportat produse

Sticlele pentru ulei de motor şi plasticele cu codul 37 nu se reciclează decât în unele programe

BIBLIOGRAFIEwww.protecţia-consumatorilor.roProtecţia şi ingineria mediuluiMediul ambiant şi dezvoltarea durabilăGeografie economică mondială


IMPLICAREA ELEVILOR ÎN PROGRAMELE CE VIZEAZĂ RECUPERAREA – RECONDITIONAREA – REFOLOSIREA - RECICLAREA CALCULATOARELOR

PROFESOR CRACIUNESCU GEORGETA ANTONIA RODICA

COLEGIUL NAŢIONAL „ELENA CUZA”, BUCUREŞŢIPROF. DR. VIŞAN IONELA ROXANA

ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 206, BUCUREŞTI

Philip Kottler, părintele marketingului modern, a evidenţiat faptul că o campanie publicitară centrată pe copiii produce efecte şi în rândul adulţilor. Extrapolând, pentru a obţine rezultate în domeniul vizat, acela de recuperare – recondiţionare – refolosire – reciclare a calculatoarelor, va trebui să implicăm elevii în programe de această natură.

În fiecare an milioane de echipamente electrice, electronice şi electrocasnice sunt fabricate şi vândute în întreaga lume, iar tendinţa este de creştere a producţiei în ritm accelerat. Această creştere a producţiei şi a consumului duce implicit şi la creşterea volumului deşeurilor electrice, electronice şi electrocasnice care reprezintă mai mult de 4% din gunoiul menajer european, dar rata de creştere este estimată la 3-5% pe an. În acest ritm, curând, volumul deşeurilor de această natură se va dubla. Până recent, mai mult de 90% din acestea erau îngropate, încinerate sau refolosite fără nici un tratament prealabil. În consecinţă, o mare parte din poluanţii ce se găsesc în gropile de gunoi provin de la deşeurile electrice, electronice şi electrocasnice. O parte din aceşti poluanţi conţin substanţe foarte nocive ce pun în pericol atât sănătatea unor largi comunităţi de persoane, cât şi mediul înconjurător, fiind necesară o schimbare radicală.

Este cert faptul că trebuie realizată o conştientizare accentuată a conceptului de ecologie în rândurile populaţiei. Iar respectarea unor principii ecologice devine o problemă stringentă, în condiţiile în care nu întelegem pe deplin necesitatea protejării mediului înconjurător. Există acum un semnal de alarmă la nivel internaţional în ceea ce priveste încălzirea globală, poluarea tot mai accentuata, epuizarea resurselor planetei, propunându-se o serie de măsuri cu efect imediat, printre acestea şi necesitatea reciclării deşeurilor. România trebuie să se alieze acestor eforturi, să respecte şi să aplice legislaţia europeană de protecţie a mediului. Un prim pas în acest sens îl reprezintă sortarea selectivă a deşeurilor şi reciclarea lor. Trebuie propuse şi aplicate cât mai multe proiecte ecologige în primul rând elevilor, dar care, prin natura lor, să implice întreaga comunitate fie prin diseminarea informaţiei, fie prin efortul pe care îl presupun. Este, de fapt, vorba doar de obisnuinţă şi de o anumită cultură ecologică absolut necesară în societatea modernă. Motivaţia acestor proiecte este una ecologică, pentru ca elevii, profesorii şi, la nivel general, întreaga comunitate să devină conştienţi că pot contribui la păstrarea mediului înconjurator, trăind în armonie cu el.

Dar ce poţi face cu un calculator care nu mai este util? Desigur, pentru un utilizator individual problema este, în fapt, o problemă falsă. În cazul companiilor, însă, răspunsurile nu sunt chiar la îndemană, mai ales dacă trebuie înlocuite câteva zeci sau sute de computere. Multe dintre opţiunile standard anterioare pentru debarasarea de aceste PC-uri nu doar că nu mai sunt valabile, dar şi implică atât riscuri financiare cât şi de natură legislativă sau de securitate a datelor. Înainte de orice, a dispărut opţiunea de a le arunca pur si simplu la gunoi. Cel puţin din punctul de vedere al prevederilor în vigoare, conform cărora PC-urile trebuie să fie scoase din uz într-un mod care să nu dăuneze mediului înconjurator.

Principalele surse de colectare a deşeurilor provenite din sisteme de calcul şi dispozitive periferice aferente acestora sunt marile reţele de retail, firmele care practică schimbul unu la unu, centrele municipale de colectare şi firmele de salubritate, care le ridică de la populaţie.

Putem afirma că România nu are înca atât de multe calculatoare, imprimante sau copiatoare încat reciclarea acestora să reprezinte o problemă, Deocamdată în România nu se reciclează computere ci se refolosesc la maxim. Tehnica de calcul este la mare căutare astfel încat în momentul în care o organizaţie se decide să-şi modernizeze parcul IT, echipamentele învechite sunt donate acelor instituţii care nu beneficiază încă de această tehnologie. Firmele specializate în acest domeniu, IT&C, sunt în continuă căutare de soluţii privind recuperarea, recondiţionarea şi reutilizarea componentelor uzate moral, una din


soluţiile găsite fiind oferirea posibiliţatii de a le înlocui cu altele mai eficiente şi care înglobează tehnologii noi, clientul plătind diferenţa de preţ.

Există programe de returnare a echipamentelor ieşite din uz iar cele funcţionale care îndeplinesc anumite criterii şi pot fi recondiţionate şi reutilizate sunt donate unor fundaţii sau organizaţii caritabile. Celelalte echipamente intră în procesul de reciclare. Spre exemplu HP a ajuns la 1,8 milioane kg pe lună şi a pus la punct un program foarte amplu de reciclare a produselor (de la cartuşe până la hardware) indiferent de provenienţa lor. în fiecare lună, centrele de reciclare HP din întreaga lume procesează peste 1,8 milioane de kilograme de produse IT, strânse de la consumatori (firme sau persoane fizice) sau rezultate din însăşi activitatea companiei. Programul de returnare a echipamentelor ieşite din uz include atât produse HP cât şi cele fabricate de alte companii. Dell şi IBM au şi ele propriile programe de recuperare şi reciclare a echipamentelor de tehnică de calcul. Când Dell reciclează un computer, hard-discul acestuia este rescris de trei ori iar compania va garanta că datele au fost sterse de pe el, în ideea protejării datelor confidenţiale .Spre deosebire de HP, Dell nu reciclează echipamentele în propriile fabrici ci în cele ale partenerilor săi din acest program. Reciclarea devine cu atât mai importantă cu cât numărul companiilor care deţin echipamente ce nu mai pot fi utilizate se măreşte de la un an la altul. Un sondaj efectuat de compania Dell în rândul a 900 de firme a relevat faptul că aproape 80% dintre acestea au în depozite computere vechi. Nici un computer nu ar trebui aruncat pentru că în fiecare există multe materiale care pot fi recuperate şi în România de ceva vreme a început să se discute despre un mediu electronic cât mai ecologic şi despre modalitaţile prin care se poate atinge un astfel de ideal fără a interveni asupra procesului de producţie al unei firme sau asupra finanţelor ei. Printre aceste măsuri de protejare a mediului se numară şi căile civilizate prin care putem scăpa de calculatoarele vechi fără a polua sau răni în vreun fel locul în care trăim sau unde desfăsurăm activitaţi diverse. Conform unor statistici făcute de către Greenpeace şi alte organizaţii similare, E-poluarea apare ca fiind una dintre cele mai nocive căi de dezechilibrare a mediului prin creşterea alarmantă de calculatoare şi accesorii aruncate pur şi simplu fără a mai fi supuse unui proces de reciclare adecvat. Există soluţii decente prin care acest tip de poluare de dată relativ recentă poate fi evitat şi în continuare se enumeră câteva dintre ele pentru a veni astfel în întâmpinarea tuturor celor care nu mai consideră util dispozitivul electronic mai vechi şi nu doresc să rănească însă în vreun fel mediul înconjurator. Cea mai la îndemana cale prin care se poate scăpa de un calculator vechi, dar aflat înca într-o stare bună de funcţionare este donarea către organizaţii, instituţii sau chiar persoanelor fizice pe care considerăm că îi va bucura un asemenea gest. Aici opţiunile sunt diverse putând alege între şcoli şi grădiniţe mai puţin înzestrate, biblioteci publice sau zonele rurale dacă asigurarea transportului este posibilă. Pe lângă aceste alegeri se poate apela şi la un serviciu de intermediere pentru astfel de situaţii, acest lucru fiind posibil dacă există un asemenea serviciu în zona în care se desfăşoară activitatea. Dacă dispozitivele electronice sau calculatoarele de care dorim să scăpăm nu mai sunt într-o stare bună de funcţionare pasul de făcut în această situaţie este reciclarea calculatorului sau trimiterea sa la piese de schimb. Aici avem de ales între magazinele şi firmele de calculatoare care distribuie şi componente la mâna a doua ori unităţi mai vechi reparabile şi încă funcţionale. Există bineînţeles şi firme care se ocupă în mod direct de colectarea şi reciclarea unor astfel de produse, dar încă nu sunt suficiente. Ce nu trebuie să uităm însă niciodată atunci când dorim să reciclăm sau să scăpăm de un calculator vechi este să ştergem cu mare atenţie orice date cu caracter personal sau profesional de pe hard-diskul calculatorului. Există deja programe deosebit de performante care pot face acest lucru cu uşurinţă.

Specialiştii în domeniul reciclării sunt pentru reutilizarea deşeurilor electrice, însă la nivelul ţării nu au fost făcute statistici cu gradul de reutilizare, deoarece acesta este foarte mic. În general, piramida deşeurilor este următoarea: reutilizare, reciclare şi, în cele din urmă, eliminare. Din păcate, deşeurile care ajung la punctele de colectare sunt într-un grad de degradare ridicat, însă componentele uzate moral se pot folosi pentru asamblarea unor computere care se pot dona apoi câtorva centre.

Dintre produsele reciclabile numărăm imprimantele, scanerele, faxurile, computerele, serverele, monitoarele, dispozitive periferice (de intrare, de ieşire, de intrare-ieşire), PC-uri şi cabluri.

Din dezasamblarea unui calculator pot rezulta mai multe tipuri de deşeuri din metal, plastic dar şi deşeuri periculoase cum este tubul catodic. În prezent, reciclarea tuburilor catodice se realizează în Germania, iar reciclarea plasticului se realizează în Suedia. La nivelul grupului, reciclarea finală se face pe regiuni, existând fabrici mari de reciclare în ţările nordice. În celelalte ţări se face o tratare a acestor deşeuri în vederea reducerii volumului, reciclarea fracţiilor făcându-se în afara ţării.

Este necesară crearea unei pieţe de desfacere pentru fiecare tip de material rezultat, astfel încât să se asigure şi recuperarea altor materiale, în afară celor metalice şi nemetalice obişnuite. Lipsa ofertei de


reciclare a componentelor sistemelor de calcul de pe piaţa românească a condus la solutia depozitării acestora, o parte fiind preluată de firme de depanare care pot refolosi componentele electronice funcţionale.

Eco Tic este prima asociaţie care a obţinut licenţa de operare în domeniu de la Ministerul mediului şi Agenţia Naţionala pentru Protecţia Mediului pentru reciclarea componentelor IT.

In Vest, după ce tone de computere au fost aruncate, s-a sugerat producătorilor că ar fi bine să se ocupe şi de strângerea “e-gunoaielor”. Producătorii s-au conformat şi au transformat reciclarea tehnicii de calcul dintr-o obligaţie într-o afacere adiacentă celei de bază dar care aduce venituri suplimentare semnificative. Mai mult, această politică a permis marilor producători să creeze o nouă strategie de marketing: echipamentele produse din materiale reciclate. De altfel acesta este, în opinia unor actori din piaţa de profil, şi unul dintre cele mai eficiente modele de reciclare. A spune că o mare parte a imprimantelor, computerelor, carcaselor etc. provin din materiale reciclate poate fi un punct în plus pentru cel care vinde.

Considerăm că suntem datori cu totii să contribuim la mentinerea unui mediu sănătos şi să pledăm pentru orice acţiune care vine în ajutorul acestuia. Trebuie să conştientizam că natura are resurse limitate şi că fără sprijinul nostru constant aceasta nu poate face faţă solicitărilor din ce în ce mai mari de resurse.

Odată cu intrarea României în uniunea europeană, este util să implicăm pe elevi în implementarea programelor europene de recuperare – recondiţionare – refolosire – reciclare a calculatoarelor.

Bibliografie:Surse Internet1. www.green-report.ro2.www.ecomagazin.ro3. www.energreen.ro4. www.ecotic.ro

http://www.ecotic.ro/

http://www.energreen.ro/


http://www.green-report.ro/


CLASAREA CARBORUNDULUI RECUPERAT DIN PROCESUL DE CURAŢARE, ÎN SEPARATOARUL CORONA CU CĂDERE LIBERĂ

CRISTIAN-CĂLIN DRAGOŞ-ROMANCOLEGIUL TEHNIC ENERGETIC CLUJ-NAPOCA

1. INTRODUCERE

Dezvoltarea industriei impune găsirea unor soluţii de separare a particulelor fine din unele

minereuri şi recuperarea unor particule ce conţin materiale valoroase cum ar fi: cupru, aur, plumb, etc.

Aceste particule se pot separa cu ajutorul câmpului electric intens, dar pentru a se putea separa ele trebuie

încărcate în prealabil cu sarcină electrică.

Procesul se poate utiliza la: concentrarea substantelor utile înainte de a fi supuse unui proces

metalurgic, recuperarea cuprului şi a aluminiului din conductoarele electrice, separaraea seminţelor de

impurităţi etc.

2. ASPECTE TEORETICE

Separarea particulelor în câmp electric intens, se bazează pe încărcarea selectivă cu sarcină electrică a

particulelor şi pe acţiunea câmpului electric asupra particulelor încărcate diferit.

Câmpul electric cu ajutorul căruia se efectuează separarea, se obţine cu prin intermediul unui

sistem de electrozi (corona sau electrostatici), alimentat la o sursă de înaltă tensiune.

Modelarea procesului de separare în câmp corona se face în următoarele ipoteze simplificatoare:

1 - particulele sunt sferice, de rază a şi densitate masică γ;

2 - câmpul electric exterior particulei este uniform, de intensitate E;

3 - traiectoriile particulelor sunt determinate de forţa câmpului electric Fe şi forţa gravitaţională Fg

şi , (1)

unde: Q - sarcina particulei

m - masa particulei

g - acceleraţia gravitaţională

Particulele intră în câmpul corona în punctul O (fig. 1) şi sunt încărcate prin bombardament ionic cu

sarcina Q (t), dată de formula lui Pauthenier:

, (2)

unde εr - permitivitatea relativă a particulei si δ - durata semiîncărcării

Traiectoriile particulelor vor fi determinate de rezultanta forţelor:

(3)

Mişcarea particulei în câmp corona este descrisă de sistemul de ecuaţii diferenţiale:


(4)

cu condiţiile iniţiale:

şi (5)

Coordonatele x(t) şi y(t) ale traiectoriei particulei sunt:

(6)

Particulele de rază mică sunt deviate mult către electrodul legat la pământ, iar pe măsură ce

mărimea particulei creşte traiectoria este mai apropiată de verticală, predominând forţa gravitaţională Fg în

rezultanta forţelor F, iar pentru o mărime dată particulele cu densitate masică mai mare sunt mai puţin

deviate pe verticală decât particulele cu densitate masică mică.

3. MATERIALE ŞI ECHIPAMENTE

Experienţele au fost efectuate cu carborund, obţinut în urma unui proces de curăţare la S.C.

REMAUR S.A. Cluj-Napoca.

y

s

0x

dU +

ElectrodCorona

Electrod legat la pământ

Fe

FgF

Fig. 1. Principiul de clasare în separatorul corona cu cădere


a. Separator de laborator. Proba supusă studiului conţine 30,4% particule sub 250m (particule

fine) şi 69,6% particule mai mari de 250m (particule mari).

Condiţiile specifice experienţei sunt arătate în figura 2. Distanţa dintre electrozi a fost s = 100 mm,

iar colectoarele orizontale nu au paletă-separator. Materialul a fost alimentat la jumătatea distanţei dintre

electrozi.

Pentru clasarea carborundului, separatorul corona cu cădere liberă a fost echipat cu o sursă de

înaltă tensiune reversibilă, monoalternanţă (0…50) kV.

Fig.2. Instalaţia experimentală pentru clasarea carborundului.

b. Electrozi. Câmpul corona este generat de sistemul de electrozi (fig. 3), alimentaţi de la o sursă

de curent continuu, reversibilă.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1213 14 15 16 1718 19 20

FINE

FINE

FINE

275

200

880

320

100

U = +30 kV SIT 50

A

B

C140

140


Fig.3. Electrozii separatorului corona cu cădere liberă.

a) electrod legat la pământ;

b) electrod corona.

4. REZULTATE EXPERIMENTALE

Particulele fine au fost colectate, în mare parte, în colectoarele verticale A, B, C, iar particulele

mari, în mare parte, în cutiile 10…19, după cum am arătat în tabelul 1. Surprinzător cutia 20 conţinea 0,5 g

de particule fine aparţinând sortului (0…160)m. Acest efect poate fi explicat prin atracţia particulelor

polarizate, având momentul electric p spre firele corona sub acţiunea forţei Fp = (pgrad)E.

Tabelul 1. Rezultatele clasării carborundului.

Produse/colectoare Masa[g]

Analiza prin cernere(10…160)m (160…250)m (250…1250)m

Alimentare 147 16,5 28,2 102,3

Concentratfin

A 5,3 5 0,3 -B 13,7 7,3 6,2 0,2C 18,6 1,8 13,5 3,3

Cutia 20 0,5 0,5 - -Mixt Cutiile 5…9 51,1 1,3 7,7 42,1

Concentratmare

Cutia 10 17,2 0,2 0,2 16,8Cutia 11 24,1 0,1 0,2 23,8

Cutiile 12…19

16,5 0,3 0,1 16,1

Testul de clasare a carborundului dezvăluie calitatea produselor. Concentratul fin reprezintă 25,9%

greutate, conţine 90,81% particule fine, particulele fine fiind recuperate în procent de 77,4%. Concentratul


mare reprezintă 39,3% greutate şi conţine 98,1% particule mari, dar fracţia recuperată este de numai

55,4%.

5. CONCLUZII

Separatoarele corona cu cădere liberă oferă perspective bune pentru clasarea particulelor abrazive

din cauza simplităţii lor, consumului energetic redus şi productivităţii bune.

Experienţele efectuate asupra carborundului sugerează posibilitatea folosirii separatoarelor corona

cu cădere liberă la clasarea materialelor abrazive uzate sau neuzate.

6. BIBLIOGRAFIE

1. DRAGOS-ROMAN. R., C., URS, A., SAMUILĂ, A., IUGA, A. Classification of abrasive particles in free-

fall corona separator.”5 'th International Conference on Engineering of Modern Systems, Oradea, 27-29

May, 1999.

2. IUGA, A., CUGLEŞAN, I., MORAR, R., DĂSCĂLESCU, L., VLAD, S., SUĂRĂŞAN, I., SAMUILĂ, A.,

DRAGOŞ-ROMAN, C. MIHĂILESCU, M., MUNTEAN, O. Cercetări privind procesul de separare în

câmp electric intens a materialelor granulare fine. Studiul separării particulelor fine în câmp electric

intens după dimensiune şi formă. Contract de cercetare ştiinţifică Nr. 7003/1997, tema 39/447,

beneficiar C.N.C.S.U. - Ministerul Educaţiei Naţionale, septembrie 1997.

3. PLASKIN, I. N., OLOFINSKI, N. F. On the use of corona-tipe dedusters and classifiers in the

preparation of small mineral classes.In: La physique de forcesc electrostatique et leurs applications, pp

413-431, 1980.

4. RALSTON, O. C. Electrostatic Separation of Mixted Granular Solids. Elsevier, Amsterdam, 1961.


O ŞANSĂ PENTRU MEDIU – O ŞANSĂ PENTRU VIITOR

GEORGESCU GRAŢIELAGR.ŞC.”AL.I.CUZA” SLOBOZIA

Se pune tot mai mult accent pe educaţia de mediu. De ce? Pentru că, în prezent, aproape 6 miliarde de oameni folosesc (abuzând deseori, cu bună ştiinţă sau fără) resursele naturale ale pământului. În fiecare colţ al lumii oamenii taie păduri, extrag minerale şi surse de energie, erodând solul de la suprafaţă, poluând aerul şi apa, creând deşeuri primejdioase şi producând o ruptură a zonelor vieţii pe pământ.

Deoarece cerinţele care decurg din suprapopulare şi dezvoltare cresc, devine tot mai greu pentru oameni să-şi satisfacă nevoile şi dorinţele. Devine, de asemenea, imposibil să scape de consecinţele degradării serioase a mediului: dispariţia speciilor, extinderea deşertului, contaminarea cu pesticide, creşterea problemelor de sănătate, foametea, sărăcia şi chiar pierderea de vieţi umane. Mulţi experţi sunt îngrijoraţi de faptul că, dacă acest ritm de distrugere continuă, vom fi martorii distrugerii treptate chiar a sistemelor care sprijină viaţa pe pământ.

De când a existat viaţă pe pământ au existat şi deşeuri. Deşeurile naturale au fost eficiente, ele fiind recuperate în ciclul natural, transformându-se din nou în materii prime. Dar bogăţia de deşeuri nedegradabile de astăzi pun în pericol viaţa planetei şi de aceea trebuie să găsim noi metode de reciclare şi de reducere a acestora.

Probabil că în nici o epocă din istorie omul nu a fost atât de risipitor ca astăzi. Numărul mai redus al locuitorilor, pretenţiile şi dorinţele lor mai limitate, tehnica mai puţin dezvoltată, cunoştinţele mai restrânse despre complexitatea naturii şi anumite tabuu-uri psiho-sociale explică, în parte, veneraţia cu care omul privea lumea înconjurătoare. Anume – ocrotire. Astăzi, viaţa naturii a fost mult disecată, tainele au fost sfărâmate şi omul a devenit, el însuşi, creator. Dar fireasca evoluţie a fost multă vreme şi mai este, într-o oarecare măsură, dublată de sporirea unei indiferenţe şi a unei neglijenţe ce se anunţă păgubitoare. De aceea, în ultimii ani, lumea a început să se gândească la faptul că utilizarea resurselor în acest ritm nu poate continua la nesfârşit şi că, având în vedere că în lume nimic nu se pierde ci totul se transformă, resturile acelea – care nici măcar nu mai pot fi aruncate prea departe – vor deveni utile. Au apărut astfel ideea şi interesul sporit pentru reciclarea materialelor.

Unele materiale au fost întotdeauna (sau aproape) reciclate. De pildă, fierul vechi, care este şi un important articol de comerţ internaţional. Hârtia, sticla şi cârpele vechi se reciclează şi ele de mai mult timp. Dar o atenţie cu adevărat majoră a început să se acorde reciclării, pe plan internaţional, abia în anii 70, odată cu sporirea vertiginoasă a preţului petrolului. O atenţie sporită a fost generată de o serie de constatări extrem de îngrijorătoare. Lumea înconjurătoare devine din ce în ce mai poluată; fapt şi mai grav – poluarea este permanentă. Multe din obiectele de plastic tind să nu se degradeze, cu trecerea timpului, cum se întâmplă cu alte materiale (vezi Anexa 1). Surpriza unor cercetători a fost mare când au descoperit că o balenă „eşuată” pe un ţărm vest-european fusese, de fapt, sufocată de 50 de pungi de plastic pe care le înghiţise în timp.

Reciclarea are două sensuri semantice în limbajul comun. Uneori spunem că reciclăm însă, de fapt, refolosim produse precum bidoanele de plastic.Când ne referim, însă, la managementul produselor solide, reciclarea reprezintă transformarea materialelor aruncate în produse noi, folositoare. Unele procese de reciclare refolosesc materialele pentru aceleaşi scopuri; spre exemplu, cutiile vechi din aluminiu şi sticlele sunt, de obicei, topite pentru a fi transformate în alte cutii şi sticle. Alte procese de reciclare transformă materialele în produse total diferite; anvelopele vechi, spre exemplu, sunt mărunţite şi transformate în materiale pentru acoperirea şoselelor, ziarele devin materiale de izolat din celuloză, deşeurile din bucătării devin îngrăşământ pentru grădini iar cutiile din oţel devin automobile şi materiale de construcţii.

Avantajele procesului de reciclare: Reciclarea este, de obicei, o alternativă mai bună la aruncarea sau arderea deşeurilor. Economiseşte bani, energie, materie primă şi spaţiu, în timp ce reduce poluarea. Reciclarea încurajează starea de conştienţă individuală precum şi responsabilitatea producerii deşeurilor. Reciclarea este deseori mai ieftină pe termen lung decât depozitarea aceleiaşi cantităţi de deşeuri într-o rampă. Unele programe de reciclare se autofinanţează cu veniturile provenite din materialele colectate. Un


alt avantaj al reciclării este acela de reducere a volumului deşeurilor cu cel puţin 50%, fapt ce duce la micşorarea nevoilor de spaţii de depozitare. Oraşul New York are un singur depozit ecologic, însă produce 27,000 tone de deşeuri pe zi. Ca rezultat al acestei crize, oraşul şi-a propus reducerea deşeurilor cu 50% prin reciclarea hârtiei, a deşeurilor menajere şi a deşeurilor de tip comercial.

Reciclarea reduce necesitatea de materii prime (deşi multe materii prime sunt mai ieftine decât materia primă provenită din reciclare).În SUA, 2 milioane de copaci sunt tăiaţi zilnic pentru producerea ziarelor şi a produselor de papetărie, ceea ce reprezintă o distrugere masivă a pădurilor. Reciclarea tirajului unui singur număr de duminică al ziarului New York Times ar salva 75,000 copaci. Fiecare bucată de plastic pe care o producem reduce rezervele de petrol. Reciclarea unei tone de aluminiu economiseşte 4 tone de bauxită şi 700 kg de cocs şi gudron, împiedicând eliberarea a 35 kg de fluorură de aluminiu în aer.

Reciclarea mai presupune reducerea consumului de energie precum şi reducerea poluării aerului. Reciclarea recipienţilor de plastic economiseşte de 3.75.2 ori mai multă energie, reciclarea hârtiei economiseşte de 2.74.3 ori mai multă energie, iar reciclarea metalelor economiseşte de 30888 ori mai multă energie decât cea câştigată prin arderea lor. Dacă reciclarea aluminiului s-ar dubla în întreaga lume, mai mult de un milion de tone de poluanţi ai aerului ar fi eliminaţi anual. Reciclarea este o bună metodă de a reduce cantităţile de gunoi. Prin încurajarea colectării deşeurilor este puţin probabil ca gunoaiele să mai ajungă pe marginile şoselelor şi în albiile râurilor. Angajarea unor firme pentru colectarea gunoaielor presupune costuri foarte mari pentru municipalitate, fără să mai menţionăm aspectul murdar al oraşului.

O mare parte a materialelor colectate în vederea reciclării ajunge în depozite, formând munţi de gunoaie. Politica din prezent tinde să favorizeze extragerea materiilor prime. Energia, apa şi materiile prime sunt deseori vândute industriei sub preţul lor real pentru crearea a noi locuri de muncă şi pentru stimularea economiei. Fixarea preţurilor resurselor naturale la adevărata lor valoare ar încuraja eficienţa şi reciclarea şi ar ajuta la înfiinţarea unei pieţe de desfacere pentru materialele folosite. Fiecare om ar putea să joace un rol în înfiinţarea pieţelor de desfacere. Dacă cumpărăm obiecte (sau respectăm procesul reciclării – reduce, refoloseşte, reciclează) fabricate din materiale reciclate – sau cel puţin întrebăm de ele în cazul în care nu le găsim – vom ajuta la reuşita programelor de reciclare (vezi Anexa 2). În ceea ce priveşte stimulentele pentru programele de reciclare a deşeurilor de către municipalitate, a fost propusă următoarea listă cu stimulente, propuse în ordinea eficienţei lor:

Stimulente financiare pentru reciclare Acţiuni obligatorii în lipsa unui comportament adecvat Educaţie spre avantajele reciclării Convingerea prietenilor şi a familiei să recicleze Altruismul, sau reciclarea indiferent de veniturile personale provenite de pe urma ei.

Ce acţiuni ar fi mai benefice decât reciclarea sau refolosirea materialelor? În primul rând, producerea unor cantităţi mai mici de deşeuri. Ambalarea în exces a alimentelor şi a bunurilor de consum este una dintre sursele generatoare de deşeuri inutile. Hârtia, plasticul, sticla şi ambalajele din metal constituie 50% din volumul deşeurilor casnice. O mare parte dintre acestea se utilizează spre comercializare şi au puţine în comun cu protecţia produselor. Producătorii şi vânzătorii ar putea fi convinşi să reducă aceste servicii costisitoare, cu condiţia ca clienţii să ceară produse fără ambalaje în exces şi mărind preţul acestora. Când ambalajele sunt necesare, putem totuşi reduce volumul deşeurilor prin folosirea materialelor biodegradabile. Aceasta înseamnă, de obicei, excluderea obiectelor din plastic. Totuşi, de curând, au fost produse forme biodegradabile de materiale plastice, însă acestea nu fac altceva decât să se descompună în particule mai mici în circumstanţe favorabile, cu ajutorul radiaţiilor ultraviolete. În cazul depozitelor pentru deşeuri problema constă în absenţa radiaţiilor ultraviolete, iar dacă lumina solară este prezentă într-o măsură suficientă, plasticul eliberează în aer substanţe chimice toxice...

Japonia deţine cel mai viabil program de reciclare din întreaga lume. Familiile japoneze separă cu sârguinţă deşeurile în şapte categorii, fiecare dintre ele fiind ridicată într-o zi diferită de celelalte. Jumătate din deşeurile provenite din gospodării sunt reciclate, în timp ce restul sunt fie incinerate, fie depozitate în rampe ecologice. Prin comparaţie, SUA depozitează mai mult de 80% din deşeurile solide.

În Slobozia - Ialomiţa deşeurile menajere sunt depozitate într-o modernă groapă ecologică realizată în afara oraşului. Prin mijloace speciale s-a izolat stratul de gunoi de sol, pentru a elimina pericolul


unor incendii şi explozii cauzate de acumularea gazelor (prin procesul de fermentare, în gunoiul cu un conţinut ridicat de materie organică se produce gazul metan) şi pentru a evita contaminarea apelor subterane. Groapa ecologică se acoperă cu pământ pe măsură ce se umple, ceea ce uşurează şi accelerează activitatea descompunătorilor. După un anumit număr de ani, gropile ecologice devin terenuri apte de a fi transformate în parcuri, grădini etc.

Arderea deşeurilor este o soluţie pentru înlăturarea definitivă a acestora. Prin ardere, crematoriile de gunoi îşi produc energia necesară funcţionării, ceea ce reduce mult costul operaţiunii. Dar această metodă poluează mediul dacă nu există filtre antipoluante. O problemă greu de rezolvat este depozitarea deşeurilor înainte de a fi arse.

Transformarea deşeurilor biodegradabile în compost, care poate fi folosit ca îgrăşământ agricol (crescând fertilitatea solului), constituie o altă metodă de înlăturare a deşeurilor solide. Care deşeuri pot fi compostate? O parte din deşeurile menajere de natură organică (de exemplu – resturi de gazon, ramuri), ce duc la obţinerea unui compost asemănător humusului de pădure şi poate fi folosit pentru ameliorarea pământului grădinilor. Putem înlocui turba cu compostul, turba fiind extrasă din regiunile mlăştinoase, ameninţate cu dispariţia. Întrebuinţarea compostului poate salva biotopi foarte apreciaţi pentru numeroase specii de animale şi vegetaţie, care astăzi sunt pe cale de dispariţie.

Filiera pe care ar trebui să o urmeze deşeurile urbane solide este prezentată în schema sintetică din figura 1.

Fig.1 Filiera deşeurilor urbane solideReciclarea materialelor recuperabile conţinute în deşeurile urbane va creşte datorită colectării

selective până la:▫ 30% până în 2010▫ 45% până în 2015▫ 60% până în 2020

Cifrele de mai sus includ şi reducerea cantităţii de deşeuri biodegradabile depozitabile. Prognoza gestiunii deşeurilor urbane este prezentată în tabelul următor:

Tipul acţiuniiValoarea medie

1995-2000 2010 2015 2020


Generare – mil.tone 6,62 9,37 10,28 11,40

Reciclare – mil.tone (%)

0,06(1%)

2,8(30%)

4,63(45%)

6,87(60%)

Depozitare – mil.tone (%)

6,56(99%)

6,56(70%)

5,65(55%)

4,56(40%)

Deşeul nu este un produs inevitabil al activităţii umane şi poate fi scos din sistem. Una din alternative se numeşte „Deşeuri zero” şi a fost denumită aşa de W.Snow, unul din fondatorii „Deşeuri zero” din Noua Zeelandă.

„Deşeuri zero” îşi propune să elimine gunoiul de la sursă prin modificarea design-ului produselor, prin creşterea responsabilităţii producătorului şi prin crearea de strategii care au ca scop reducerea gunoiului de-a lungul lanţului de producţie, cum ar fi producerea mai curată, dezasamblarea, reciclarea, refolosirea şi producerea de compost.

Spre deosebire de depozitele ecologice de deşeuri şi incineratoare, „Deşeuri zero” nu reprezintă un leac universal şi definitiv la problema gunoiului, ci este un concept care cuprinde un grup de tehnologii şi atitudini care au fost promovate până în prezent ca fiind instrumente separate de reducere a deşeurilor. „Deşeuri Zero” uneşte aceste idei şi tehnologii separate într-o singură idee înţeleasă mai uşor şi reprezintă de fapt un apel la acţiune. La acest apel au început deja să răspundă comunităţi din Asia de Sud-Est şi cel mai important exemplu în acest sens îl reprezintă Singapore. La Congresul ISWA care s-a desfăşurat în noiembrie 2003 la Melbourne, Ministrul Mediului din Singapore a prezentat strategia ţării sale care şi-a propus ca ţintă anul 2012 pentru realizarea conceptului „Deşeuri Zero”.

Este evident că nu putem în România anului 2009 despre deşeuri zero dar credem că nu este lipsit de interes să ne luăm ca ţintă implementarea acestui concept anul 2025. Avem avantajul că putem vedea cum funcţionează la alţii acest sistem, nu va fi nevoie să reinventăm roata, ba mai mult, putem să-i aducem eventuale îmbunătăţiri.

Bibliografie

1. xxx – Managementul deşeurilor – suport de curs al Fundaţiei de Turism şi Ecologie a Dunării de jos „Ciulinii Bărăganului”

2. xxx – documentare Agenţia de Protecţia Mediului Ialomiţa


Anexa 1

PERIOADA DE DEGRADARE A DEŞEURILOR ARUNCATE ÎN MEDIUL ÎNCONJURĂTOR ESTE:

GÂNDEŞTE-TE BINE ÎNAINTE SĂ ARUNCI!


Anexa 2


RECICLAREA DEŞEURILOR PROF.GHEORGHIU VIOLETA

GRUP ŞCOLAR ENERGETIC NR.1 TÂRGU JIU

Încă din 1970 s-a conştientizat că deşeurile

constituie o problemă şi că metodele de tratare prin

depozitare sau incinerare nu sunt satisfăcătoare. De

asemenea, s-a pus problema reciclării materialelor care

intră în componenţa acestora. La Conferinţa Naţiunilor

Unite pentru Mediu şi Dezvoltare (UNCED) de la Rio de

Janeiro din 1992 s-au adoptat politici care au fost introduse pe

plan mondial. În Uniunea Europeană preocupările erau mult

mai vechi, primele directive ale Comisiei Europene în

problema deşeurilor datând din anul 1975.

Campania de conştientizare că cea mai eficientă formă de

tratare a deşeurilor este reciclarea lor s-a dus în Europa

sub sigla trei R (Reducere, Refolosire, Reciclare, engleză

Reduce, Reuse, Recycle, franceză Reduire, Reutiliser, Recycler). Deşi m România s-au demarat iniţiative

de reciclare ale deşeurilor sub acest generic încă înainte de 1989, în contextul lipsurilor din acea perioadă

acţiunea, fiind impusă de sus în jos, a întâmpinat rezistenţă." Actual, reciclarea este reluată, dar reuşita

politicii de reciclare ţine şi de posibilitatea sortării deşeurilor, care trebuie începută chiar din prima fază, prin

colectarea separată a materialelor refolosibile.

Tipuri de deşeuri

După provenienţă, se pot deosebi următoarele tipuri de deşeuri:

A. Deşeuri municipale şi asimilabile, care sunt deşeuri generate în mediul urban şi rural.

Ele sunt grupate în:

• Al - Deşeuri menajere, provenite din activitatea casnică, magazine, hoteluri, restaurante,

instituţii publice.

• A3 - Deşeuri din construcţii si demolării, provenite din activitatea de construcţii şi modernizarea şi

întreţinerea străzilor.

• A4 - Nămol oraşenesc, rezultat din staţiile de tratare a apelor uzate şi menajere.


B. Deşeuri sanitare, provenite din spitale, dispensare şi cabinete medicale.

C. Deşeuri de producţie, rezultate din procesele tehnologice industriale sau agricole.

• Cl Deşeuri industriale stocabile, pe care normele europene le clasifică în:

o Clasa 1 Deşeuri industriale periculoase, dar netoxice, de exemplu azbest.

o Clasa 2 Deşeuri industriale nepericuloase şi netoxice

o Clasa 3 Deşeuri inerte, de exemplu cele provenite din construcţii.

o Clasa 4 Deşeuri toxice, de exemplu cele medicale, radioactive.

o Clasa 5 Deşeuri industriale produse în cantităţi foarte mari, de exemplu cenuşile produse de

termocentralele care funcţionează pe cărbune.

• C2 Deşeuri agro-zootehnice, provenite din agricultură şi, în special, din zootehnie.

• C3 Deşeuri speciale, categorie în care intră explozibilii şi substanţele radioactive.

Colectarea şi transportul deşeurilor

„Omul ordonat", simbol al civilizaţiei.

Procolectarea deşeurilor se referă la adunarea lor în diferite recipiente: coşuri de gunoi, pubele (pentru

deşeurile menajere) şi containere (pentru deşeurile stradale şi cele produse de agenţii economici). Pentru a

permite reciclarea, colectarea deşeurilor care conţin materiale refolosibile se face separat în recipiente de

culori diferite.

Culorile recipientelor disponibile sunt: galbenă, roşie, verde, albastră, maro şi negru antracit.Culorile

recomandate pentru recipientele destinate diferitelor tipuri de deşeuri sunt: roşu (portocaliu) - materiale

plastice, galben - metale, verde - biodegradabile, albastru - hârtie, carton şi sticlă, maro - electrice şi

electronice, negru - nereciclabile, însă acestea nu sunt respectate întotdeauna. Pe recipiente există

etichete care precizează exact ce fel de deşeuri se pot pune în recipientul respectiv.

Recipiente pentru deşeuri stradale, comerciale şi industriale. Transportul deşeurilor se poate face pe cale

rutieră, feroviară sau navală. datorita problemelor care apar la transportări, transportul feroviar sau naval

se justifică doar pentru cantităţi mari (de obicei deşeuri industriale), transportate pe distanţe foarte lungi, de

sute sau mii de km.


Metode de tratare ale deşeurilor

Odată colectate, urmează etapa de tratare a deşeurilor. Metodele de tratare ale deşeurilor sunt variate, la

fel ca deşeurile în sine şi locul lor de provenienţă. în principiu, deşeurile pot fi scoase din circuitul economic

(eliminate) sau reintroduse în circuit (recuperate).

Metode de eliminare

Eliminarea deşeurilor trebuie făcută prin metode care nu periclitează sănătatea oamenilor şi fară utilizarea

unor procese sau metode care pot fi dăunătoare pentru mediu.

Operaţiuni de eliminare conform Directivei 2006/12/CE1101

Simbol Tip operaţiune

Dl Depozitare pe sol şi în sol (de exemplu, depozite de deşeuri etc.),

D2 Tratarea in sol (de exemplu, biodegradarea deşeurilor lichide sau a nămolurilor

depozitate în sol)

D3 Injectare la adâncime (de exemplu, injectare a deşeurilor care pot fî pompate în puţuri, domuri de sare

sau falii geologice naturale etc.)

D4 Descărcare pe suprafeţe (de exemplu, descărcarea de deşeuri lichide sau de nămoluri în puţuri, jazuri

sau lagune etc.)

D5 Loc de descărcare special amenajat (de exemplu dispunerea în celule etanşe separate, acoperite şi

izolate unele de altele şi de mediul înconjurător etc.)

D6 Evacuare în mediu acvatic, exceptând mările/oceanele

D7 Evacuarea in mări/oceane, inclusiv îngroparea în subsolul marin

D8 Tratare biologică, nespecificată în altă parte în prezenta anexă, având ca rezultat compuşi sau

amestecuri finale care sunt eliminate prin intermediul oricăreia dintre operaţiunile numerotate D1-D7 şi D9-

D12

D9 Tratare fizico-chimică, nespecificată în altă parte în prezenta anexă, având ca D9 rezultat compuşi

sau amestecuri finale care sunt eliminate prin intermediul oricăreia dintre operaţiunile numerotate D1-D8

şi D10-D12 (de exemplu, evaporare, uscare, calcinare etc.)

D10 Incinerare pe sol

D11 Incinerare pe mare

D12 Depozitare permanentă (de exemplu, amplasarea de containere într-o filială etc.)

D13 Amestecare sau mixare înainte de efectuarea oricăreia dintre operaţiunile

numerotate D1-D12

D14 Reambalare înainte de efectuarea oricăreia dintre operaţiunile numerotate Dl-D13

D15 Stocare în aşteptarea oricăreia dintre operaţiunile numerotate D1-D14 (excluzând

stocarea temporară, până la colectare, m locul unde se produc deşeurile)


Compactarea deşeurilor într-un depozit.

Actual, depozitarea în rampe de gunoi presupune la sfârşit închiderea depozitului prin acoperire cu

pământ (îngropare) şi este o practică curentă în multe ţări. Astfel de rampe se organizează m cariere în

care exploatarea s-a încheiat sau în mine abandonate. 0 rampă de gunoi realizată şi exploatată corect este

o metodă relativ ieftină şi care satisface criteriile ecologice de eliminare ale deşeurilor. Vechile rampe,

necorespunzătoare, au efecte negative asupra mediului, cum ar fi împrăştierea de gunoaie, atragerea

dăunătorilor (insecte, rozătoare) şi poluarea aerului, a apelor şi a solului. Poluarea aerului se produce prin

miasme şi prin degajarea unor gaze rezultate m urma fermentărilor cum ar fi dioxidul de carbon şi metanul,

care produc efect de seră şi contribuie la încălzirea globală. Poluarea apei şi a solului se face prin levigat

(lichidul scurs în urma proceselor biochimice), care, în lipsa unui strat izolator se infiltrează în sol şi

poluează apele pânzelor freatice. Aceste poluări pot fi aşa de puternice că împiedică creşterea plantelor

deasupra acestor rampe. In mod normal, pe rampă deşeurile sunt compactate pentru a le mări densitatea

şi stabilitatea, şi acoperite cu folii şi cu pământ.

Rampele pentru deşeuri organice au instalaţii de recuperare a gazului de depozit. Principalele componente

ale acestui gaz sunt metanul (54 %) şi dioxidul de carbon (45 %), la care se adaugă mici cantităţi de

hidrogen sulfurat, monoxid de carbon, mercaptani, aldehide, esteri şi alţi compuşi organici. El poate fi

valorificat prin ardere. Dacă nu există posibilitatea de valorificare locală, se recomandă să fie totuşi ars la

instalaţia de faclă deoarece dioxidul de carbon rezultat prin arderea metanului are un efect de seră mai mic

decât al metanului iniţial.

Pentru a împiedica levigatul să se infiltreze în sol rampele modeme sunt prevăzute cu straturi izolante, care

pot fi din argilă (lut) sau din folii groase de material plastic (geomembrane) sau textil (geotextile). Grosimea

stratului de argilă trebuie să fie mai mare de 1 m pentru deşeuri inerte sau nepericuloase şi mai mare de 5

m pentru deşeuri periculoase.

Datorită problemelor pe care le ridică, găsirea unor amplasamente pentru noi depozite de deşeuri este

dificilă deoarece rezidentii din apropiere se opun, apare sindromul NIMBY (engleză Not In My Back Yard) -

„nu în ograda mea".

Incinerare

Instalaţia de incinerare Spittelau, la Viena.

Incinerarea este o metodă de eliminare a deşeurilor prin arderea lor. Metoda este una din metodele de

tratare termică a deşeurilor. în urma incinerării se obţin căldură, gaze, abur şi cenuşă.

Incinerarea se poate face în instalaţii mici, individuale, sau la scară industrială. Se pot incinera atât

deşeurile solide, cât şi cele lichide sau gazoase. Metoda este preferată în locurile unde nu se dispune de

teren pentru rampe, de exemplu în Japonia, şi la eliminarea anumitor deşeuri periculoase, cum sunt cele


biologice provenite din activităţi medicale, însă la nivel industrial este controversată, datorită poluanţilor

gazoşi, în special dioxine (dibenzodioxinepoliclorinate — PCDD şi benzofurani policlorinaţi — PCDF)

produşi prin ardere.

Instalaţiile de incinerare sunt cuptoare prevăzute cu focare cu grătar cu împingere directă sau răsturnată,

cuptoare rotative, cuptoare verticale, focare cu ardere în strat fluidizat, sau cu ardere în suspensie. Ele pot

trata (arde) deşeuri cu putere calorifică mică, de doar 10 MJ/kg.

În ultima perioadă se discută despre coincinerarea deşeurilor. în acest caz deşeurile sunt arse în

focarele marilor cazane energetice sau în cuptoarele de ciment, în amestec cu combustibilul uzual al

acestora. Ponderea deşeurilor în amestecul combustibil este de cca. 10 %. Termenul de „coincinerare" se

aplică în cazul în care arderea amestecului combustibil care conţine şi deşeuri nu deturnează instalaţia de

ardere de la utilizarea sa obişnuită. Dacă într-o asemenea instalaţie scopul principal devine incinerarea

deşeurilor, procesul va fi considerat incinerare, nu coincinerare, iar condiţiile de autorizare a funcţionării în

acest caz vor fi mai stricte, adică cele pentru incineratoare.

Metode de recuperare

Prin recuperare se înţelege extragerea din deşeuri a resurselor care pot fi refolosite. Recuperarea se poate

face prin reciclare, reutilizare, regenerare sau orice alt proces de extragere a materiilor prime auxiliare. Se

poate recupera atât partea materială cât şi partea energetică. Materialele se pot refolosi pentru a produce

noi bunuri, iar energia se poate converti în energie electrică. Ca şi m cazul eliminării, recuperarea trebuie

făcută fără a periclita sănătatea oamenilor şi fără utilizarea unor procese sau metode care pot fi

dăunătoare pentru mediu.

Recuperarea materialelor

Deşeuri de oţel sortate şi balotate în vederea reciclării.

Pentru o reciclare reuşită este nevoie de o sortare în funcţie de calitatea materialului, sortare care începe

prin colectarea selectivă a acestora. Ele mai pot fi separate şi în instalaţii de sortare a deşeurilor.

Materialele obişnuite care pot fi recuperate sunt aluminiul din dozele de bere, oţelul din ambalaje

alimentare şi sprayuri, polietilena de înaltă densitate (engleză High-density polyethylene - HDPE) şi

ambalajele de polietilentereftalat (engleză Polyethylene terephthalate -PET), sticlele şi borcanele, hârtia din

ziare şi reviste, cartonul din ambalaje.^41 Se pot recupera mase plastice ca policlorura de vinil (engleză

Polyvinyl chloride - PVC), polietilena de joasă densitate (engleză Lcrw-density polyethylene -LDPE),

polipropilena (PP), şi polistirenul (PS), deşi acestea nu sunt colectate în mod curent. Produsele fabricate

din astfel de materiale sunt de obicei omogene, conţinând câte o singură componentă, ceea ce uşurează

reciclarea. Prin comparaţie, reciclarea echipamentelor electrice şi electronice este mai dificilă, ea

necesitând tehnologii de separare a diferitelor materiale care le compun.


Uzina de tratare mecanico-biologică a deşeurilor de la Lubeck, Germania, 2007 în depozite,

recuperarea începe cu sortarea materialelor. Pentru deşeurile amestecate prima operaţie este mărunţirea,

care se face în mori cu ciocane, percutoare, tocătoare, raşpeluri. Urmează sortarea dimensională în site

tambur, site vibratoare, separatoare balistice, sortarea densimetrică în cicloane, sortarea magnetică a

materialelor feroase. sortarea optică (pentru sticlă) şi eventual sortarea manuală. Urmează operaţii de

purificare prin spălare. Deşeurile sortate şi purificare sunt balotate în prese, fiind gata de livrare spre

beneficiar.

Dacă deşeurile amestecate conţin componente biologice, acestea pot fi prelucrate biologic, însă înainte

trebuie separate pe cât posibil celelalte materiale recuperabile.

În România recuperarea se face de o serie de Societăţi specializate în tratarea deşeurilor în vederea

reciclării

Deşeuri periculoase

Prin deşeuri periculoase se înţeleg deşeurile care au una din următoarele proprietăţi:

Exemple de deşeuri periculoase: deşeuri de spital, componente farmaceutice, medicinale şi veterinare,

biocide, solvenţi, substanţe organice halogenate folosite ca solvenţi, cianuri, emulsii de hidrocarburi / apă,

substanţe conţinând PCB-uri sau PCT-uri, dibenzofurani policloruraţi, dibenzo-para-dioxine policlorurate,

gudroane, vopsele, răşini, plastifianti. adezivi, substanţe chimice neidentificate şi ale căror efecte asupra

omului sau mediului înconjurător nu sunt cunoscute (de exemplu, reziduuri de laborator), explozibili etc.

Toate acestea sunt enumerate în liste specifice. Manipularea şi tratarea acestui tip de deşeuri se face

numai de agenţii economici care îndeplinesc condiţiile necesare şi ţinând evidenţe stricte, pe baza unei

autorizări.

Stocarea deşeurilor periculoase necesită depozite speciale. Până la darea în folosinţă a acestora România

a obţinut perioada de tranziţie de la 1 ianuarie 2007 până la 31 decembrie 2009 pentru stocarea temporară

a deşeurilor periculoase industriale, cu respectarea tuturor cerinţelor privind protectia mediului şi a

sănătăţii. De asemenea, a obţinut perioada de tranziţie privind interzicerea depozitării deşeurilor lichide,

privind interzicerea depozitării deşeurilor cu anumite proprietăţi (corozive şi oxidante) şi privind prevenirea

infiltrării de apa în depozitul de deşeuri (numai apa de suprafaţă) până la 31 decembrie 2013 pentru 23 de

depozite din industria energetică, chimică şi metalurgie şi până la 31 decembrie 2011 pentru 5 depozite din

industria minieră care se conformează sau sistează activitatea.

Un caz aparte de deşeuri periculoase este cel al deşeurilor radioactive. Acestea nu pot fi eliminate

prin distrugere, ci doar prin depozitare. Pentru eliminarea deşeurilor radioactive România are nevoie de

două depozite de deşeuri care să stocheze deşeurile radioactive de la Centrala Nucleară de la Cernavodă.

Electrice şi electronice

Ca ţară membră UE, România are obligaţia asumată de a colecta şi recicla, anual, 80 000 de tone deşeuri

de echipamente electrice şi electronice (DEEE).


Acţiunile de colectare organizată au fost iniţiate în anul 2007 prin Campania naţională de colectare a

deşeurilor de echipamente electrice şi electronice cunoscută şi sub numele de „Marea debarasare".

Acţiunea prevedea ca cetăţenii să scoată în fata casei sau a blocului echipamentele nefuncţionale, apoi

societăţile de salubrizare să le ridice şi să le transporte la centrele de colectare, pentru ca de acolo să fie

preluate de organizaţiile colective autorizate, în vederea transportării lor la reciclatori. Se colectează:

aparate de uz casnic de mici şi mari dimensiuni (ex.: prăjitoare, fiare de călcat, aspiratoare.

maşini de spălat. frigidere), unelte, echipamente de iluminat, aparatură electronică şi de informatică, jucării.

Datorită noutăţii, succesul acţiunilor din toamna anului 2007 a fost relativ. A doua acţiune a avut loc în 19

aprilie 2008, cu rezultate notabile.

A treia campanie de colectare a DEEE este programată pe 4 octombrie 2008.

În afară de aceste acţiuni, importatorii şi producătorii de electronice ar putea fi obligaţi să adune deşeuri de

aparate electrice şi electronice într-o cantitate echivalentă cu 20 % din cantitatea totală de electronice şi

electrocasnice pe care le vând. în acest scop, firmele ar putea oferi bonusuri la cumpărare, în caz de

returnare a obiectului vechi similar.

Colectarea datelor trebuie extinsă în mod sistematic şi standardizată.

În baza unor date îmbunătăţite această variantă de plan va trebui verificată şi, dacă este necesar,

înlocuită.

Toţi factorii relevanţi care influenţează sistemul de gestionare a deşeurilor din judeţ trebuie implicaţi. în

plus, trebuie formulate instrumente ajutătoare pentru:

• Dezvoltarea unor scenarii diferite (variaţia factorilor relevanţi ce influenţează sistemul de gestionare a

deşeurilor);

• Dezvoltarea unor alternative diferite pentru tehnologii şi sisteme de gestionare a deşeurilor;

• Identificarea unor tehnologii sau sisteme de gestionare a deşeurilor concrete şi necesare, localizarea şi

capacităţile lor.


REUTILIZAREA LICHIDELOR DE AŞCHIERE

PROF. ING. CAMELIA – CARMEN GHEŢUPROF. ING. TATIANA – GENOVEVA GHEORGHIU

GRUPUL ŞCOLAR IND. „SFÂNTUL PANTELIMON”, BUCUREŞTI

1. INTRODUCERE

Creşterea performanţelor sistemelor mecanice şi, implicit, a competitivitãţii lor a condus la mãrirea ponderii operaţiilor de finisare în procesul tehnologic de fabricare a pieselor. La rândul lor, performanţele acestor operaţii de finisare sunt condiţionate de calitatea şi cantitatea lichidelor de aşchiere utilizate. Ponderea crescutã a finisãrilor, implicit cantitatea mai mare de lichid de aşchiere folosit, ca şi costurile mereu mai mari ale acestora (în consecinţa complexitãţii crescãtoare a noilor lichide folosite) fac necesarã regenerarea şi reutilizarea lichidelor de aşchiere dupã o anumitã perioadã de utilizare. Aceastã cerinţã este impusã şi de normele pretinse de protecţia mediului şi a resurselor.

În timpul operaţiilor de prelucrare, lichidele de aşchiere sunt alterate cu particule reziduale solide provenite din microaşchii, fragmente de adaos aderent, micropulberi abrazive, praf atmosferic etc. Toate acestea constituie particule foarte fine în fazã solidã. Exemplificând ca proces de finisare, rectificarea, unde acţiunile de ungere şi aşchiere sunt preponderente, drept lichide de aşchiere se utilizeazã:

pentru oţel carbon de construcţii, emulsii apã-ulei 5% cu aditivi anticorozivi ; pentru oţel aliat de construcţii: idem, eventual ulei mineral aditivat ; pentru oţel termorezistiv şi inoxidabil: ulei mineral cu aditivi de extremã presiune ; pentru aluminiu şi aliajele sale: emulsii apã-ulei 20% ; pentru alamã, bronz, nichel şi alte aliaje neferoase: emulsii apã-ulei cu aditivi anticorozivi.

Toate aceste lichide de aşchiere îşi pierd proprietãţile de aşchiere, ungere, rãcire etc. ca urmare a prezenţei particulelor reziduale sus-amintite, perioada de utilizare, la parametrii iniţiali, a lichidelor de aşchiere fiind de ordinul orelor pânã la 6 – 8 sãptãmâni în funcţie de tipul lichidului de aşchiere, de materialul de prelucrat şi de regimul de aşchiere folosit.

Pentru redobândirea, cel puţin parţialã, a proprietãţilor/acţiunilor lichidelor de aşchiere se impune separarea acestor particule reziduale, separare ce are, în plus şi urmãtoarele funcţiuni:

o purificarea agenţilor de lucruo reutilizarea apei epurate în domenii neindustriale.

2. RECICLAREA LICHIDELOR DE AŞCHIERE PRIN SEPARARE CENTRIFUGALÃ.

Unul dintre procedeele tehnologice de eliminare a fazelor solide reziduale dintr-un lichid de aşchiere îl reprezintã separarea mecanicã în câmp centrifugal, procedeu realizat cu ajutorul unor separatoare centrifugale utilizate frecvent şi pentru gestionarea şpanului rezultat în urma prelucrãrilor mecanice. Separarea centrifugalã a câştigat teren în faţa procedeelor de filtrare staticã a lichidelor uzate ce conţin suspensii foarte fine, prin avantajele tehnologice referitoare la funcţionabilitate, suprafaţa utilã ocupatã de cãtre instalaţia tehnologicã, condiţiile de sedimentare, costul exploatãrii, conţinutul de fazã solidã eliminatã şi consumul specific de energie.

Momentul optim al separãrii se poate deduce prin analiza indicelui volumic de sedimentare SVI, definit ca raportul dintre volumul fazei solide (particule reziduale sedimentate) şi concentraţia în faza solidã a suspensiei ce se purificã. Considerând procedeul centrifugal de regenerare a lichidelor de aşchiere, în FIG.1 este ilustratã influenţa indicelui SVI asupra eficienţei operaţiei de sedimentare centrifugalã. Se observã cã la lichidele de aşchiere alterate având un SVI mic, separarea fazei solide se realizeazã printr-o


sedimentare bunã, într-un timp relativ scurt, in timp ce pentru valori mari ale indicelui SVI, eficienţa procedeului de separare centrtifugalã scade. Aceastã observaţie conduce la concluzia tehnologicã conform cãreia regenerarea lichidului de aşchiere nu trebuie fãcutã atunci când acesta este mult prea „îmbâcsit” de particule reziduale. Pentru lichidele de aşchiere folosite la rectificarea pieselor din oţeluri termorezistive şi inoxidabile, valorile recomandate ale indicelui SVI la care trebuie fãcutã reciclarea este de 50...70.

Grad de recuperare a fazei solide (%)

Concentraţia fazei solide în suspensie (%)

FIG. 1 – Efectul SVI asupra eficienţei operatiei de sedimentare centrifugalã.

În general, pentru lichidele de aşchiere utilizate la rectificare, particulele reziduale nu trebuie sã depãşeascã 0.4...0,5 μm pentru a nu compromite performanţele viitoarelor lor utilizãri.

O schemã bloc a unei instalaţii de separare centrifugalã a fazelor solide reziduale din lichidele de aşchiere pentru finisare este datã în FIG.2.

Lichid curat

Lichid uzat

FIG. 2 – Schema bloc a unei instalaţii de separare a lichidelor de aşchiere provenite din operaţii de finisare prin rectificare (1 – rezervor de lichid uzat, 2 – separator centrifugal, 3 – rezervor de lichid curat, 4 – electropompã, 5 – cuvã de reziduuri).O asemenea instalaţie, pentru un timp de retenţie Tr = 1 orã şi pentru un randament hidraulic η = 0,8, poate asigura reciclarea unui debit de 100 litri/orã de lichid de aşchiere, iar particulele reziduale separabile au o dimensiune medie statisticã de 0,30...0,35 μm.

Este util de menţionat cã separarea centrifugalã este adaptivã şi în alte procese de reciclare nu numai pentru lichidele de aşchiere fiind suficient ca, în funcţie de tipul de suspensie, sã se adopte un regim de lucru adecvat prin modificarea turaţiei, a presiunii, a debitului, a timpului de retenţie. Aceastã afirmaţie este confirmatã de rezultatele cercetãrilor efecuate care stabilesc independenţa, în anumite limite, între concentraţia iniţialã şi finalã a particulelor reziduale, aceasta depinzând de performanţele funcţionale ale instalaţiei de reciclare.


3. CONCLUZII

Separarea centrifugalã a microparticulelor de şpan metalic, de abraziv de la sculele de rectificat etc. din emulsiile de rectificat amintite confirmã superioritatea calitativã faţã de procedeele de filtrare staticã. De asemenea, separarea centrifugalã pentru reciclarea lichidelor de aşchiere este mai profitabilã economic prin eliminarea consumului de materiale deficitare ca şi prin costuri de întreţinere şi de energie care sunt mai mici cu 30%.

Toate preocupãrile firmelor cu activitate industrialã în domeniul recondiţionãrii şi reciclãrii lichidelor uzate au un impact pozitiv atât din punct de vedere al gestionãrii cu cumpãtare a resurselor materiale existente, cât şi din cel al protejãrii mediului înconjurãtor. Susţinerea acestor preocupãri se impune a fi realizatã prin politici adecvate, coerente şi integratoare şi prin promovarea unei educaţii tehnologice şi mentalitãţi profesionale concordante.

BIBLIOGRAFIE.

1. * * * „Tehnologii, Calitate, Maşini, Materiale”, Editura Tehnicã, Bucureşti, 1989, ISBN 973-31-0028-5.

2. RUSU, Şt. : „Prelucrãri mecanice şi control dimensional”, Editura Institutului de Construcţii Bucureşti, CZ 1960/89.


RECICLAREA MATERIALELOR REFOLOSIBILE METALICE

PROFESOR GOMOI NARCISA MANUELA COLEGIUL NAŢIONAL „TUDOR VLADIMIRESCU” TARGU JIU

Colectarea, recuperarea şi valorificarea materialelor refolosibile neferoase a devenit o problemă

economică deosebită datorită faptului că resursele de minereu şi concentrate neferoase sunt în scădere,

iar preţul de cost al metalelor neferoase cunoaşte modificări importante de la o perioadă la alta.

Colectarea şi recuperarea materialelor refolosibile neferoase din reziduri (deşeuri, rebuturi)

constituie o sursă care are o pondere medie intre 20 – 40% din producţia de neferoase (Zn – 20%, Al –

30% şi Cu – 40%).

Sursa materialelor refolosibile neferoase o constituie reziduurile industriale formate din capete de

profile laminate, şutaje, reţele de turnare, aşchii metalice neferoase, rebuturi definitive (iremediabile),

scursuri metalice, cenuşi, zguri, drojdii şi şlamuri precum şi cele rezultate din mijloace fixe casate, materiale

casate, piese sau subansamble de la mijloacele fixe casate sau scoase din uz cu ocazia reparaţiilor şi cele

colectate direct de la populaţie sau din rampele de reziduuri menajere, cum sunt obiectele de uz casnic şi

de folosinţă îndelungată provenite de la populaţie.

Materialele refolosibile din cupru reprezintă un deosebit interes economic datorită proprietăţilor

pe care acesta le posedă – conductibilitate electrică şi termică înaltă şi plasticitate mare.

Pentru acoperirea cererii de cupru impusă de dezvoltarea şi progresul tehnic al societăţii actuale a

fost necesară exploatarea unor cantităţi imense de masă de minereu, datorită şi faptului că acestea au

conţinuturi de metal scazute.

În cazul zăcămintelor cuprifere conţinutul mediu limită a scăzut continuu la valori de 4- 5%Cu

înregistrate la începutul secolului al XX –lea, la conţinuturi care se situează în prezent la valori de 0,30 –

0,40% Cu (acolo unde a fost posibilă aplicarea tehnologiei de valorificare a zăcămintelor cuprifere sărace

prin aplicarea unor procedee biotehnologice aceste conţinuturi ajung până la 0,10 – 0,15% Cu).

Pregătirea materialelor refolosibile de cupru se realizează în mod diferenţiat în funcţie de cum se

prezintă acestea.

Pregătirea materialelor refolosibile din cupru în bucăţi constă din:

- dezmembrarea, care se realizează în întreprinderile de profil sau la centrale de colectare

şi prelucrare a materialelor refolosibile cu utilaje – mecanizat (cu foarfeca tip aligator) sau

manual, cu scule şi dispozitive speciale.

- sortarea, se face de regulă manual, folosindu- se benzi cu separator magnetic pentru

fier, ciururi şi sortator.

- balotarea, se realizează cu ajutorul presei hidraulice.

Pregătirea aşchiilor metalice de cupru: Aşchiile se obţin din reziduurile industriale rezultate în

atelierele de prelucrare şi de aceea sunt îmbibate cu uleiuri şi emulsie. Uleiul, apa şi în plus alte impurităţi


(praf, pământ, aşchii sau pulberi de fier), îngreunează topirea şi înrăutăţeşte calităţile produselor de cupru.

De aceea, pentru îndepărtarea acestor impurităţi, aşchiile de cupru sunt supuse unui proces tehnologic de

pregătire care este compus din fluxul următoarelor operaţii: descărcarea în containere – depozit, clasarea

volumetrică, fărâmiţarea, centrifugarea, depozitarea în buncăre, uscarea, din nou clasarea volumetrică,

separarea electromagnetică, depozitarea în buncăre de şarje în care se face analiza chimică exactă pentru

şarje.

Pregătirea cenuşilor, zgurilor şi oxizilor de cupru: Cenuşile cuprifere şi praful de cupru din producţia

proprie de cupru se introduc într- o instalaţie mecanizată de aglomerare. Granularea se face prin peletizare

în granulatoare cu cupe, după o prealabilă tratare într- o soluţie sulfitică de la fabricarea celulozei. După

granulare peletele se usucă. Brichetarea se aplică materialelor mărunte şi se realizează cu presa de

brichetat, la o temperatură de 100 – 1500 C, la o presiune de 200 – 400 kgf/cm2 , folosind ca liant bitumul

petrolifer. Calcinarea brichetelor se realizează într- un cuptor de uscare la temperatura de 200 - 400 0 C cu

gaze arse sau cu exces de aer.

Materialele refolosibile din zinc şi aliaje din zinc pot proveni din:

- deşeuri şi metale vechi din alamă, provenite din piese, armături, instalaţii sanitare,

strunjiri, muniţie, radiatoare, etc.

- Deşeuri şi zinc vechi, provenite din table, sarme, piese, armături, obiecte de uz casnic,

drojdii de zinc de la galvanizarea tablelor, etc.

Operaţiile de pregătire a deşeurilor de zinc comportă următoarele faze:

1. separarea deşeurilor după dimensiuni

2. reducerea dimensiunii bucăţilor de deşeu

3. degresarea şi uscarea deşeurilor

4. clasarea volumetrică

5. separarea magnetică

6. presarea şi brichetarea

Materiale refolosibile din plumb şi aliaje de plumb: în funcţie de sorturile de plumb şi aliajele pe

bază de plumb utilizate în industrie, deşeurile plumboase pot fi clasificate în:

- deşeuri metalice de plumb şi aliaje pe bază de plumb,

- deşeuri oxidice de plumb şi aliaje de plumb, în care marea majoritate a metalelor

conţinute se găsesc sub forma de oxizi şi în cantităţi reduse sub formă de silicaţi, sulfaţi

şi sulfuri.

Ca o subcategorie în cadrul acestor sorturi de deşeuri se consideră şi deseurile de acumulatori de

plumb.


Deşeurile metalice de plumb moale au un conţinut în plumb de peste 96%, iar în deşeurile metalice

de plumb tare procentul de staniu şi stibiu depăşeşte 6%. Deşeurile de plumb tare se prelucrează după o

tehnologie proprie, al cărei produs se utilizează la fabricarea aliajelor pe bază de Pb, Sn şi Sb.

Deşeurile de acumulator au o pondere importantă în cadrul deşeurilor de plumb şi constituie o

subgrupă separată în categoria deşeurilor oxidice de plumb tare, datorită faptului că în afara plăcilor, acest

deşeu mai conţine şi nămol de acumulator, constituit din oxizi de plumb la diverse trepte de oxidare.

Prelucrarea deşeurilor de plumb se face în uzine sau sectoare specializate.

Funcţie de natura deşeurilor plumboase, sunt utilizate procedee şi utilaje specializate pentru

prelucrarea separată a acestora.

Bateriile de acumulatoare se dezmembrează manual scoţându- se plăcile de plumb din celulele de

ebonită.

Materiale refolosibile din metale neferoase, altele decât cele din Cu, Zn, Pb, Al, a căror

colectare îşi are provenienţa în reziduurile industriale, întrucât se produc numai în procesele tehnologice

din industrie; produsele rezultate din asemenea materiale neferoase neregăsindu- se în gospodăriile

populaţiei nu apare nici sursa de colectare a acestora.

Prelucrarea acestor materiale neferoase se realizează în unităţile de profil unde se produc,

existând normative interne de pregătire, mai ales că se folosesc în majoritatea lor în recirculare, în

interiorul acestor unităţi.

Sunt cuprinse materialele refolosibile din nichel şi aliaje de nichel, wolfram, cobalt, cadmiu,

magneziu, mercur, molibden, seleniu, tantal, titan, aliaje dure, prescurtat AD, pe grupe, sortimente,

simboluri (codul) şi caracteristici. În cadrul caracteristicilor sunt prevăzute provenienţa materialelor

refolosibile şi limitele admise maxime ale impurităţilor care sunt dăunătoare.

Ca şi pentru celelalte materiale refolosibile neferoase, condiţiile în ceace priveşte depozitarea,

prevăd ca să fie păstrate şi depozitate pe încărcături pentru a fi utilizate direct în încărcăturile similare cu

şarja de origină a recirculatului.

Aşchiile se vor depozita în cutii metalice, în atelierele prelucrătoare, cu cea mai mare atenţie,

folosind culorile convenţionale ale metalelor din care sunt turnate piesele, culori ce trebuie să fie imprimate

clar şi pe cutiile metalice pentru aşchii.

Activitatea economică în procesul productiv şi de consum, precum şi necesitatile de trai ale

oamenilor, sunt generatoare de deşeuri, care au impact asupra mediului ambiant. Unele din deşeurile

rezultate sunt biodegradabile, dar în cazul aglomerărilor urbane şi al marilor complexe agro- industriale

procesele naturale de autoepurare pot afecta calitatea mediului. Deşeurile nebiodegradabile conduc la

mărirea permanentă a suprafeţelor şi volumului depozitelor de materiale cu o compoziţie foarte diversă,

care au efecte poluante asupra aerului, apei şi solului din zonele respective.

Pe langă problemele de mediu pe care le genereaza cantităţile în continuă creştere de deşeuri

trebuie menţionat că unele dintre ele sunt purtătoare de elemente sau substanţe a căror recuperare ar

reduce presiunea asupra resurselor naturale, în special a celor neregenerabile, solicitate în cantităţi tot mai

mari de dezvoltarea economică- productivă a societăţii umane.


O condiţie unică de apartenenţă la Uniunea Europeană o constituie alinierea sistemelor legale

naţionale din ţările candidate cu „acquis- ul comunitar”.

Procesul de integrare a corpului de legi al Uniunii Europene din toate domeniile în sistemele legale

administrative naţionale presupune implicit şi armonizarea legislativă cu „acquis- ul” din domeniul mediului.

Obiectul armonizării legislatiei din domeniul mediului este acela de a asigura alinierea completă a

legislaţiei de mediu naţionale şi a sistemelor administrative corespunzătoare, la cerinţele legislaţiei Unuinii

Europene.

BIBLIOGRAFIE

1. N. Haneş, V. O. Bold – „Gospodărirea resurselor secundare” – Ed. Infomin – 2006

2. V. Popa – „Valorificarea deşeurilor metalice” – Ed. Tehnica - 1987

3. V. Popa – „Utilizarea deşeurilor feroase şi a fieului vechi în procese siderurgice” – Sinteză

documentară – 1985.


RECUPERAREA DEŞEURILOR DE MASE PLASTICE PRIN COLECTARE ŞI REFOLOSIRE

PROF. NICOLAE ILE DR. ING. MARIA MADA

COLEGIUL TEHNIC IOAN CIORDAŞ BEIUŞ, JUDEŢUL BIHOR

1. IntroducereÎn ultimele decenii materialele plastice ocupă un loc foarte important în societatea modernă

înlocuind tot mai mult materialele metalice, ceramice şi lemnoase.

Producţia mondială de materiale plastice s-a dezvoltat în ultimele 4 decenii într-un ritm foarte rapid, având o creştere medie de 14% ceea ce înseamnă dublarea producţiei la un interval de aproximativ 6 ani, în ciuda unei relative încetiniri a extracţiei de petrol şi gaze, cele două surse primare de materii prime în fabricarea lor.

În figura 1 se reprezintă grafic evoluţia producţiei mondiale de materiale plastice.

Fig. 1. Variaţia producţiei de mase plastice pe plan mondial

Materialele plastice denumite deseori şi polimeri sau macromolecule au cuprins toate domeniile de activitate umană fiind în multe cazuri predominante în realizarea diferitelor produse. La ora actuală utilizarea lor este foarte diversificată ele regăsindu-se în producerea materialelor de construcţii, aparatelor electrice şi mecanice, materialelor şi componentelor din industria de automobile, telefonie, aeronautică, aerospaţială, navală, medicină, optică, produselor electromenajere, textilelor, agricultură, transporturi, artă şi publicitate.

Datorită eforturilor conjugate ale specialiştilor pentru descoperirea de noi polimeri cu caracteristici foarte diferite, pentru perfecţionarea metodelor de recuperare, a tehnologiilor de fabricaţie, de îmbunătăţire a reţelei şi procedeelor de comercializare a acestei categorii de produse rolul acestora în evoluţia civilizaţiei actuale este tot mai mare.

Factorul principal care a determinat însă lărgirea accelerată a domeniilor de utilizare specifice polimerilor atât în domeniul bunurilor de consum cât şi în sfera aplicaţiilor industriale, îl constituie proprietăţile fizico-chimice ale acestor materiale.

Polimerii se regăsesc într-o varietate sortimentală mare fiind foarte diversificaţi din punct de vedere a caracteristicilor mecanice şi chimice.

Avantajele principale ale materialele plastice constau în diversitatea procedeelor de prelucrare intr-un timp foarte scurt în raport cu materialele tradiţionale. Materialele plastice permit obţinerea în serii mari


de fabricaţie a produselor mici sau mari, rigide sau suple, colorate sau transparente, cave sau volumice cu pereţi subţiri sau groşi, de asemenea se caracterizează prin cost energetic scăzut .

Produsele din materiale plastice sunt uşoare datorită densităţii scăzute a polimerilor.

Utilizarea maselor plastice este însoţită însă şi de unele dezavantaje ale acestora cum ar fi:

- proprietăţile de rezistenţă mecanică inferioare, nu sunt biodegradabile, pot degaja produse toxice în timpul arderii lor.

Există numeroase procedee de prelucrare a materialelor plastice: injectare, extrudare, suflare, termoformare, calandrare, matriţarea stratificatelor şi a compozitelor, asamblarea.

Injectarea este unul din procedeele cele mai utilizate şi reprezentative în prelucrarea materialelor plastice, se pot prelucra atât materiale termorigide cât şi materiale termoplastice, prin acest procedeu se pot realizarea piese ce cântăresc de la câteva grame la zeci de kilograme, în funcţie de performanţele tehnice ale utilajului.

2. Colectarea selectivă a deşeurilor

Tratatul de aderare a României la U.E. impune obiective precise de recuperare pentru următoarele tipuri de deşeuri:

• Ambalaje: 32% din masă la 31.12.2006 şi până la 60% din masă la 31.12.2013;• Plastic: 22,5% din masă la 31.12.2011 (prin reciclarea de mase plastice);• Sticlă: 21% din masă la 31.12.2006 şi până la 60% din masă la 31.12.2013;• Lemn: 4% din masă la 31.12.2006 şi până la 15% din masă la 31.12.2011;• Deşeuri din Echipamente Electrice şi Electronice (DEEE): 4 kg/locuitor la 31.12.2008;• Deşeuri biodegradabile: 25% din masă în 2010 până la 65% din masă în 2020.

În municipiul Beiuş cetăţenii au fost informaţi despre importanţa colectării selective a deşeurilor şi mai mult decât atât au început să se obişnuiască cu trierea acestora. Pentru a venii în ajutorul cetăţenilor Primăria Municipiului Beiuş a amenajat spaţii dedicate colectării selective a deşeurilor în şcoli şi în cartierele de blocuri.

Metodele de colectare a deşeurilor sunt determinate de comoditatea acţiunii necesare din partea consumatorului, administraţiei şi costurilor implicate. De aici se desprind trei metode principale de colectare a deşeurilor: strângerea în centre de colectare, centre de buy-back (reciclare) şi colectarea “de la marginea drumului”.

Centrele de colectare sunt cea mai eficienta metoda de colectare din punctul de vedere al costurilor, dar suferă din cauza gradului scăzut de predictibilitate al cantităţilor ce pot fi colectate în intervale determinate de timp.

Centrele de buy-back sunt cele care oferă o suma de bani în schimbul recuperării bunurilor stricate sau ieşite din uz. În cazul acestei metode de colectare a deşeurilor costurile de colectare (remuneraţia plătită celui care aduce bunurile stricate) sunt mai mari decât preţul materiei prime rezultate, de aceea statul trebuie de mai multe ori să intervină cu subvenţii.

Colectarea de la marginea drumului se diferenţiază prin modul în care sunt stocate deşeurile: colecţie mixtă, colecţie de materiale reciclabile şi depozitare prin separarea pe categorii. Primul nu presupune nicio sortare, de aici venind şi costurile mari necesare separării ulterioare a materialelor refolosibile şi apoi stocarea în funcţie de categorie. Al doilea mod presupune stocarea separată a materialelor reciclabile de materiile ce nu mai pot fi folosite, eliminând astfel costurile separării acestora. A treia metodă este cea mai practică, necesitând cele mai scăzute costuri, deoarece materialele reciclabile sunt deja sortate după categorie (Ex: sticlă, hârtie, plastic).


Fig.2. Colectarea selectivă a deşeurilor Fig.3. Punct de colectare improvizat de în puncte special amenajate

cetăţeni

Importanţa recuperării deşeurilor este evidenţiată în reducerea poluării, în reducerea costurilor de fabricaţie a materiilor prime dar şi în aspectul estetic al mediului natural.

3. Tehnologia de recuperare a deşeurilor de mase plastice

Etapele procesului tehnologic pentru obţinerea granulelor din diferite tipuri de măcinişuri (polietilentereftalat - PET, polietilenă de înaltă densitate–PEHD, polietilenă de joasă densitate -PELD) sunt:stocarea materiei prime, recepţia materiilor prime, pregătirea instalaţiei, procesul de granulare, verificare, ambalarea şi marcarea, depozitarea.

Materia reciclată constând în flacoane, borcane, capace, folie transparentă, folii colorate etc. sunt transportate în saci până la depozitul de materiale reciclate ale fabricii, unde vor fi presate şi recepţionate.

Fig.4. Material plastic depozitat şi presat

Pentru obţinerea materiilor prime reciclate de bună calitate se va îndepărta hârtia şi adezivul de pe flacoane prin spălare. Măcinişul obţinut din PET – uri este introdus în siloz cu ajutorul ventilatorului liniei de prelucrare, uscat electric şi introdus în extruder în vederea topirii.

Fig.5 Transportul materialului recuperat la linia de măcinare PET-uri (material plastic)

Procesul tehnologic continuă cu granularea sub jet de apă, uscarea prin centrifugare şi recristalizarea. Granulele obţinute trebuie să fie uniforme ca dimensiune şi de aceeaşi culoare.


Fig. 6 Linie de granulare şi ambalare mase plastice reciclate

În cazul măcinişurilor din PEHD sau PELD itinerarul tehnologic este acelaşi cu excepţia eliminării fenomenului de recristalizare după topire.

Înaintea operaţiei de ambalare se execută pentru fiecare material plastic reciclat două modalităţi de verificare: verificarea pe flux (aspectul şi culoarea măcinişului) şi verificarea pe lot (caracteristicile fizice şi mecanice) care conferă posibilitatea de utilizare a materialelor plastice reciclate.

Materialele plastice reciclate şi livrate sub formă de granule pot fi utilizate în electrotehnică (carcase , fişe pentru conductori, miezuri pentru bobine, comutatoare, taste pentru calculator etc.), la aparate electrocasnice (carcase, mânere, capace etc), în industria de automobile (capace de distribuţie, bobine, manivele etc), piese cu destinaţie diversă (roţi dinţate, piese pentru pompe de vid).

Domeniul de utilizare variat se datorează următoarelor proprietăţi: stabilitate dimensională bună, coeficient de frecare redus, rezistenţă la acizi şi baze slabe, prelucrabilitate bună prin suflare sau injectare sub presiune la 1200….1500bari. Polietilentereftalatul - PET-ul este un bun izolator, folosit adesea ca izolator pentru tensiuni joase şi medii, fiind foarte puţin afectat de condiţiile de umiditate ale mediului ambiant. Piesele obţinute prin injectare pot fi supuse prelucrării mecanice cum ar fi: găurire, strunjire, frezare etc.

4. Concluzii

1. Reciclarea materialelor plastice reprezintă o necesitate deoarece resursele materiale sunt limitate iar nevoile oamenilor nelimitate.

2. Importanţa recuperării deşeurilor este evidenţiată în reducerea poluării, în reducerea costurilor de fabricaţie a materiilor prime dar şi în aspectul estetic al mediului natural.

3. Recuperarea şi reciclarea asigură scăderea preţului de cumpărare a produselor deoarece valoarea materiei prime se regăseşte în preţ.

4. Metodele de colectare a deşeurilor sunt determinate de consumator, administraţia locală şi costurile implicate.

5. Instalaţiile de ardere a materialelor plastice sunt mai costisitoare decât cele de reciclare.

6. Pentru evitarea poluării cu mase plastice se recomandă înfiinţarea centrele de tip buy-back şi instruirea populaţiei.

7. O mai bună gestionare a deşeurilor urbane solide la nivel judeţean.8. Creşterea cantităţilor de materiale reciclate din masa de deşeuri şi atingerea obiectivelor impuse

de U.E.9. Creşterea gradului de recuperare a părţii valorificabile din deşeurile produse şi nereciclate.10. Evoluţia în cercetarea şi producţia de materiale plastice a impulsionat şi dezvoltarea

tehnologiei de recuperare a acestora.


Bibliografie

[1]. Bran Florina, Ecologie generală şi protecţia mediului, ASE, Bucureşti, 1998[2]. Bran Florina, Efectele relaţiei om-mediu în pragul anului ASE, Bucureşti 2000[3]. Vladimir Rojanschi, Economia si protecţia mediului, Editura TribunaEconomica, Bucureşti, 1997[4]. Ghid privind analiza cost beneficiu a proiectelor finanţate din fonduristructurale, 2006 , www. infoeuropa.ro[5]. Strategia protecţiei mediului in România, Bucureşti, 2005Strategia protecţiei mediului in România, Bucureşti, 2005


RECICLAREA ŞI RECONDIŢIONAREA MATERIALELORIONIŢĂ DOINA

COLEGIUL NAŢIONAL”CALISTRAT HOGAŞ” TECUCI, GALAŢI

Orice produs are o durată de viaţă limitată şi după terminarea acesteia, produsul este pur şi simplu aruncat (sfârşeşte intr-o groapă de gunoi, "landfield" aşa cum se numeşte în literatura de specialitate), sau este reintrodus în circuitul de producere al aceluiaşi material sau al altuia (acest principiu se numeşte reciclare). Materialele reciclate, sau secundare, au valoarea intrinsecă uneori chiar mai mare decât a celor primare. Materialele secundare se pot folosi la obţinerea unui alt produs sau combinaţii de produse - de exemplu plasticul PET poate fi folosit la fabricarea plasticului PET dar şi carpete, pungi de plastic, sau alt tip de plastic cum ar fi cel de la casetele video, etc. Aproape orice material poate fi refolosit la obţinerea unui nou produs, la fel sau diferit de cel reciclat. Astfel materiale ca sticla, metalele (toate metalele feroase şi neferoase), plasticul, hârtia, cartonul, lemnul, cauciucul, bateriile, reziduurile din construcţii, azbestul (acest material este deosebit de dăunător sănătăţii) - enumerând doar câteva dintre cele mai importante, pot fi refolosite şi deci reciclate. La nivel industrial, lucrurile s-au mişcat mult mai repede. Astfel, multe fabrici folosesc deşeuri drept combustibil, iar în anumite localităţi se încearcă implementarea unor sisteme de încălzire casnică pe baza arderii deşeurilor. Companiile sunt primele care au conştientizat importanţa economică (dar şi ecologică) a recuperării şi refolosirii deşeurilor.

RECICLAREA MATERIALELOR

Reciclarea materialelor este una dintre cele mai importante activităţi din secolul în care trăim. În zilele noastre se produce din ce în ce mai mult, şi se consuma din ce în ce mai mult. La aceasta se adaugă faptul că cerinţele de mediu sunt din ce în ce mai severe.Ce trebuie să ştim despre reciclare? Reciclarea reprezintă colectarea, separarea şi procesarea unora dintre componentele deşeurilor în vederea transformării lor în produse utile. Aproape toate materialele care intră în compoziţia deşeurilor: hârtia, sticla, ambalajele din plastic, cutiile metalice pot face obiectul unui proces de reciclare. O componentă deosebit de semnificativă ecologic, economic, dar şi social, a procesului de sortare şi valorificare a deşeurior de ambalaje o reprezintă etapa colectării acestor deşeuri. Reciclarea este un proces ce asigură păstrarea rezervelor naturale, economisirea materiei prime şi a energiilor. Reciclarea presupune implementarea strategiei celor ,,4 R-uri”, privind valorificarea deşeurilor şi a reziduurilor de diverse feluri, care constă în următoarele operaţiuni: Recuperare; Refolosirea ca atare; Recondiţionarea (inclusiv repararea sau regenerarea în vederea refolosirii) şi Reciclarea tehnologică, dacă deşeurile nu mai pot fi folosite ca atare sau prin recondiţionare, reparare sau regenerare. Reciclarea poate fi directă sau indirectă. Reciclarea directă: - presupune reintroducerea deşeurilor în procesul propriu de fabricaţie; - recircularea, care poate fi exemplificată prin recircularea apei. Reciclarea indirectă: presupune colectarea deşeurilor către întreprinderile specializate, sortarea şi prepararea (pregătirea primară), în vederea procesul propriu de fabricaţie; recircularea, care poate fi exemplificată prin recircularea apei.Reciclarea indirectă: - presupune colectarea deşeurilor către întreprinderile specializate, sortarea şi prepararea (pregătirea primară), în vederea reprocesării acestora pentru a fi folosite în diferitele domenii de activitate, ca înlocuitor a materialelor primare.

Strategia în domeniul reciclării inserează următoarele obiective principale: 1. prevenirea formării deşeurilor prin promovarea tehnologiilor curate şi a eco-produselor; 2. valorificarea deşeurilor prin sistemul de optimizare a colectării şi prelucrării primare; 3. eliminarea finală a deşeurilor pentru care nu a fost găsită o soluţie de valorificare; 4. depozitarea acestora din urmă în gropi ecologice, amplasate în zone în care nu pot duce la poluarea mediului înconjurător (de exemplu: soluri impermeabile necirculabile etc.)


Colectarea selectivă a deşeurilor este soluţia la îndemâna tuturor şi presupune depozitarea deşeurilor în locuri special amenajate în vederea reciclării. Conform HG 621/ 2006 ( completată şi modificată prin 1872/2006 ) instituţiile publice, asociaţiile, fundaţiile, persoanele fizice sunt obligate să colecteze selectiv deşeurile de ambalaje în containere diferite, inscripţionate în mod corespunzător şi amplasate în locuri speciale accesibile cetăţenilor. Culorile, pentru identificarea containerelor şi recipientelor destinate colectării selective a deşeurilor de ambalaje, conform ordinului 1121 din 5 ianuarie 2006 sunt:-culoarea alb pentru sticlă albă-culoarea verde pentru sticlă colorată-culoarea albastru pentru hârtie şi carton-culoarea galben pentru metal şi mase plasticeCe sunt deşeurile de ambalaje? Deşeurile de ambalaje reprezintă toate ambalajele şi materialele de ambalare care nu se mai folosesc, care sunt aruncate la gunoi. Deşeurile reprezintă una dintre principalele cauze ale poluării.Multe dintre ele sunt reciclabile, iar reciclarea şi refolosirea lor ca materii prime, este cea mai indicată metodă pentru reintroducerea în circuitul economic.De ce este important să reciclăm:-Se protejează natura şi resursele naturale -Se reduce poluarea solului, apei, aerului -Se reduce poluarea mediului înconjurător -Se economiseşte energie De ce reciclăm sticla?-Cioburile de sticlă constituie un material de înlocuire a materiilor prime -Cioburile produse de fabricile de sticlă se folosesc integral în fabricaţie, în industria sticlăriei. De ce reciclăm plasticul?-Pentru că descompunerea naturală în mediul înconjurător necesită peste 500 de ani datorită materialelor care îl alcătuiesc.- Cu fiecare tonă de plastic reciclat se economisesc între 700 şi 800 kg de petrol brut.De ce reciclăm hârtia şi cartonul?-Pentru că la tipărirea unui cotidian de mare tiraj se folosesc 3000 de metri cubi de lemn , adică 1500 de arbori cu o vârstă de 50 de ani. De ce reciclăm metalul? -Pentru că fabricarea unui produs nou din metal reciclat economiseşte între 74% şi 95% din energia necesară realizării aceluiaşi produs din resurse primare. Dacă reciclăm o doză de aluminiu vom economisi energie suficientă pentru producerea altor 20 de doze reciclate.Ştiaţi că... Sticla are nevoie de 1 000 000 de ani pentru a se descompune în bucăţele mici? Prin reciclarea unei tone de sticlă se economisesc 1.2 tone de materii prime ( sodă, nisip, feldspat)? Sticla poate fi reciclată la nesfârşit fără să îşi piardă din calităţi? Din 10 pet-uri reciclate se poate fabrica un tricou sau un metru pătrat de covor? Din 50 pet-uri se poate face un pulover? Ziarele conţin hârtie reciclată în proporţie de 50%? Este nevoie de un copac de 15 ani pentru a produce 700 de pungi de hârtie? Fiecare tonă de hârtie reciclată poate salva 17 copaci? Hârtia şi cartonul pot fi reciclate doar de 10 ori? Aluminiul este 100% reciclabil? O tonă de oţel reciclat înseamnă 1 tonă de minereu de fier economisit? În fiecare secundă se recicleaza 630 de cutii de oţel? Un televizor poate funcţiona trei ore încontinuu cu energia economisită prin reciclarea unei cutii de aluminiu? Pentru fabricarea unei tone de aluminiu sunt necesare 4 tone de minereu de bauxita? Valorificarea deşeurilor reprezintă orice operaţiune de dezmembrare, sortare, reciclare, tăiere, mărunţire, presare, balotare, topire - turnare, amestecare sau altă operaţiune care determină schimbarea naturii sau compoziţiei, efectuată asupra unui deşeu, prin procedee industriale sau meşteşugăreşti, în vederea reutilizării. Cuvântul „valorificare”, în cazul deşeurilor şi al reziduurilor, are un sens mult mai profund decât


cel de simplă reciclare, deoarece însuşi cuvântul de reciclare presupune o serie de operaţiuni comerciale şi tehnologice, care să confere deşeului sau reziduului calităţi indentice sau măcar asemănătoare, cu cele ale materiilor prime de provenienţă primară. Deşeurile şi reziduurile, având calităţi identice sau asemănătoare cu cele ale materiilor prime primare, pot fi valorificate în modul cel mai economic şi mai raţional posibil, deci apare şi termenul de valorificare raţională.

Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor şi Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor sunt principalele documente legislative după care se ghidează procesul de gestionare al deşeurilor în România, inclusiv al deşeurilor menajere, până în anul 2010. La nivelul judeţului Galati, în anul 2004, din totalul de 435947 mc deşeuri menajere colectate, ajung pe rampele de gunoi ale judeţului şi materiale reciclabile în procente mari: hârtie 14,17 %, sticlă 4,33 %, metale 3,04 %, plastic 7,92 %, materiale organice biodegradabile 48,20 %. În ultimii ani populaţia centrelor urbane ale judeţului a început să observe interesul manifestat şi investiţiile făcute de autorităţile administraţiilor publice şi operatorii de salubritate în iniţierea unui sistem de colectare selectivă a deşeurilor menajere.

În oraşul Tecuci, Primăria a demarat implementarea proiectului „Valorificare deşeuri menajere-Platforma de compostare, staţie de sortare” cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene prin programul PHARE CES 2004 „Schema de Investitii pentru Proiecte Mici de Gestionare a deşeurilor”. Proiectul în valoare de 979 784,66 euro, vizează creşterea calităţii mediului şi punerea bazelor dezvoltării durabile a zonei prin realizarea unui sistem eficace de gestionare a deşeurilor de către administraţia locală.Implementarea proiectului va aduce beneficii pentru 48 412 locuitori (din Tecuci şi localitatea parteneră Drăgăneşti ), 2278 de agenţi economici şi 83 instituţii. Fiecare cetăţean trebuie să conştientizeze faptul că, dacă nu acţionează în direcţia colectării separate a unor deşeuri care se generează zilnic (ambalaje de hârtie şi carton, recipienţi de plastic, sticlă sau metal, deşeuri electrice şi chiar baterii) şi le aruncă amestecat în pubele sau în containerele de gunoi, acest lucru se va reflecta foarte curând nu doar în gradul de poluare ridicat, ci şi în preţul pe care trebuie să-l plătească pentru serviciul de salubritate. Populaţia, mare generatoare de deşeuri trebuie să ştie că, cu cât colectarea selectivă la sursă este mai bună, cu atât efortul de valorificare al lor – şi implicit costurile de operare – se reduc. În plus, după cum se ştie, serviciile de salubritate se plătesc la metru cub de deşeu colectat, iar, spre exemplu, 70 % din volumul total al deşeurilor menajere îl constituie PET-urile. O altă problemă generată de deşeurile menajere din România este conţinutul foarte mare de materiale biodegradabile. Odată ajunse pe rampa de gunoi acestea se descompun odată cu eliberarea unor substanţe, poluante atât pentru sol şi ape de suprafaţă, cât şi pentru atmosferă (emisiile de gaz metan care se formează conduc la accentuarea efectului de seră). Materialele biodegradabile pot fi reduse foarte uşor mai ales la nivelul gospodăriilor individuale (casele de locuit din zonele urbane, dar mai ales din cele rurale) unde pot fi valorificate ca şi compost, care este un material fertilizant pentru agricultură, foarte eficace şi mai ales natural. Câteva din ţintele pe care România trebuie să le atingă în ceeea ce priveşte valorificarea şi reciclarea unor deşeuri:-până la sfârşitul anului 2009 trebuiesc reciclate 60 % din ambalajele de sticlă, 60 % din cele de hârtie şi carton, 50 % din metale, 22,5 % din plastic şi 15 % lemn (ceea ce înseamnă o foarte bună colectare selectivă pentru a putea obţine aceste procente de valorificare);-până în anul 2010 materialele biodegradabile din deşeuri trebuie reduse cu 25 %;-până în anul 2007 rata medie anuală de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice este de cel puţin 2 kg/locuitor. Colectarea şi eliminarea deşeurilor este percepută de cea mai mare parte a locuitorilor oraşelor drept una din elementele de baza care condiţionează calitatea vieţii urbane, această activitate fiind cotată ca importanţă imediat după alimentarea cu apă şi cu energie electrică. Dezvoltarea durabilă nu ar fi posibilă fără aportul fiecărui individ în parte. Aici apare responsabilitatea socială a fiecăruia dintre noi. Aruncarea deşeurilor în centre specializate, consumul produselor ecologice, economia de energie, toate acestea au efecte pe termen lung. Sunt laturi ale durabilităţii. Jumătatea goală a paharului este dată de o realitate curentă: consumul ecologic nu poate fi realizat decât în condiţiile în


care consumatorul şi le poate permite. Cu alte cuvinte, într-un climat social acceptabil. Aşa se poate explica prezenţa în număr mare pe şoselele României a maşinilor vechi, cu grad mare de poluare, numărul mic al gropilor de gunoi ecologice (deşi foarte multe sunt în plan) sau munţii de gunoi de la marginea oraşelor şi satelor. Fiecare dintre noi, conştient sau nu, putem contribui la dezvoltarea durabilă. De fapt, putem spune că avem o gândire durabilă atunci când aruncăm deşeurile din plastic sau hârtie în locurile special amenajate. Recuperarea deşeurilor menajere va deveni, probabil, aproape un reflex şi în rândul românilor, dar este un proces de durată.

BIBLIOGRAFIE

1. C. Pumnea; G. Grigoriu - Protecţia mediului ambiant, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994.2. Vlad Iordache – Ecologie şi protecţia mediului, Editura Matrixrom, Bucureşti, 2007.3. Legea nr. 426 din 18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor.4. Ionescu C., Manoliu M. - Politica şi legislaţia europeană a mediului, Editura HGA, Bucureşti, 2000.5. Budeanu C., Călinescu E. - Elemente de ecologie umană, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,Bucureşti, 1982.6. Manual privind activităţile specifice din domeniul gestiunii deşeurilor municipale; Evacuarea ecologică a deşeurilor urbane şi Dezvoltarea gestionării deşeurilor în Europa.


MĂSURILE “VERZI” ÎN INDUSTRIA IT&C

PROFESOR IORDACHE ALINA ANCACOLEGIUL NAŢIONAL „ELENA CUZA”, BUCUREŞTI

Recuperarea şi reutilizarea resurselor reciclabile reprezintă mijloace de soluţionare a contradicţiei dintre cerinţele procesului de creştere economică şi caracterul restrictiv al resurselor. Reciclarea este un concept al secolului xx şi a apărut ca una din posibilitaţile de a limita risipa şi de a utiliza mai eficient resursele. A devenit din ce în ce mai clar că industrializarea şi creşterea sustinuţă a populaţiei au condus la consumarea unor cantităţi de resurse din ce în ce mai mari. În acest mod, industria s-a dezvoltat având la bază axioma că resursele sunt infinite. Astfel, în acest ritm a apărut foarte curand problema deşeurilor şi a limitării resurselor. Industria era focalizată pe mijloacele de a produce ieftin, nu pe conservarea ecosistemului.

În fiecare an milioane de echipamente electrice, electronice şi electrocasnice sunt fabricate şi vândute în întreaga lume, iar tendinţa este de creştere a producţiei în ritm accelerat. Această creştere a producţiei şi a consumului duce implicit şi la creşterea volumului deşeurilor electrice, electronice şi electrocasnice (WEEE). Acesta reprezintă mai mult de 4% din gunoiul menajer european, dar rata de creştere a WEEE este estimată la 3-5% pe an. În acest ritm, în numai 10 ani, volumul deşeurilor electrice, electronice şi electrocasnice se va dubla. Până recent, mai mult de 90% din WEEE erau îngropate, incinerate sau refolosite fără nici un tratament prealabil. În consecinţă, o mare parte din poluanţii ce se găsesc în gropile de gunoi provin de la deşeurile electrice, electronice şi electrocasnice. O parte din aceşti poluanţi conţin substanţe foarte nocive ce pun în pericol atât sănătatea unor largi comunităţi de persoane, cât şi mediul înconjurător.

Când vorbim despre „Computer recycle” ne referim la reciclarea sau reutilizarea computerelor, echipamentelor şi dispozitivelor electronice aferente. Aceste lucruri presupun găsirea de noi întrebuinţări pentru sistem (donarea în scop caritabil), sau dezmembrarea acestuia într-o manieră care să permită obţinerea de materiale reciclabile ce pot fi utilizate ulterior în fabricarea altor produse. Pe lista echipamentelor de tehnică de calcul reciclabile se numară imprimantele, scanerele, faxurile, computerele, serverele, monitoarele, perifericele (mouse-uri, tastaturi), organizatoarele personale şi componentele externe (cabluri).

Principalele surse de colectare a deşeurilor electrocasnice sunt marile reţele de retail, firmele care practică schimbul unu la unu, centrele municipale de colectare şi firmele de salubritate, care le ridică de la populaţie. Deşi sistemul de colectare este funcţional populaţia aruncă o cantitate foarte mică de aparatură, astfel încât nu este atins scopul acestor programe.

În căutarea celor mai eficiente şi rentabile soluţii de contracarare a crizei energetice şi a încălzirii globale, marile companii din domeniul Informaţii, Comunicare si Tehnologie (IT&C) adoptă principiul conform căruia „tot ce este conectat într-o reţea partenerială trebuie să fie ecologic". Specialiştii în domeniul reciclării sunt pentru reutilizarea deşeurilor electrice, însă la nivelul ţării nu au fost făcute statistici cu gradul de reutilizare, deoarece acesta este foarte mic. În general, piramida deşeurilor este următoarea: reutilizare, reciclare şi, în cele din urmă, eliminare. Din păcate, deşeurile care ajung la punctele de colectare sunt într-un grad de degradare ridicat.

România nu are încă atat de multe calculatoare, imprimante sau copiatoare, ca urmare nici nu poate fi vorba de un business de reciclare a echipamentelor de tehnică de calcul. Deocamdată. În România nu se reciclează computere ci se refolosesc la maximum, până işi dau duhul, sunt de părere majoritatea celor care activează în această industrie. Este o sete atât de mare de tehnică de calcul încât în momentul în care o organizaţie se decide să-şi modernizeze parcul IT, echipamentele învechite sunt donate acelor institutii care nu au trecut încă pragul lumii digitale. Ce fac însă vânzătorii de computere si componente cu unele produse rămase pe stoc? Le dau o nouă viaţă. Componentele uzate moral le folosesc pentru asamblarea unor computere pe care le donează apoi, spre exemplu, câtorva orfelinate. Un Pentium II nu mai poate fi vândut acum în magazin dar este de mare folos unor copii care învaţă să navigheze pe internet. Să nu uităm de programele de upgrade care sunt perfecţionate continuu, oferind posibilitatea de a înlocui componentele uzate moral cu altele noi, înglobând tehnologii noi, solutie adoptată de multi retailişti de echipamente de tehnică de calcul. Ce fac însă firmele cu aceste calculatoare sau mai bine zis, ce se întamplă cu aceste componente pe care le strâng prin procesul de upgrade si care, în cele mai multe cazuri sunt inutilizabile? Deşeurile provenite din IT&C sunt pretratate pentru separare pe fracţii în România, însă


reciclarea se face în Germania şi Suedia. Din dezasamblarea unui calculator rezultă mai multe tipuri de deşeuri. Cel mai periculos este tubul catodic, însă rezultă şi deşeuri din metal şi plastic.

Doi cercetători ieşeni au descoperit, după trei ani de muncă în laboratoarele de chimie de la Institutul „Petru Poni“, o metodă cât se poate de interesantă de reciclare a echipamentelor electronice pe care nu le mai putem folosi. Alături de o echipă de profesori din Turcia şi Japonia, Cornelia Vasile şi colaboratorul său mai tânăr Mihai Bremu obţin o serie de uleiuri cu proprietăţi asemănătoare celor petrolului. Monitoarele calculatoarelor, de exemplu, conţin plumb, iar dacă sunt aruncate la groapa de gunoi, acest plumb poate duce la poluarea apei freatice şi la intoxicarea plantelor şi a animalelor. Elemente toxice conţin şi imprimantele, tastatura sau mouse-ul. „Aproape toate componentele unui calculator sunt făcute cu aditivi ignifugi şi reprezintă un pericol atunci când sunt aruncate la gunoi. Au stabilizatori ce conţin metale grele. Prin piroliză - încălzirea la temperaturi ridicate - rezultă un ulei special. Îmbunătăţit, acest ulei are exact aceleaşi proprietăţi ca şi petrolul. Astfel, reducem poluarea şi recuperăm o parte din materialul folosit la confecţionarea acestor aparate“, afirmă Cornelia Vasile. Din uleiul obţinut în urma arderii de circuite din computere şi plăci se obţin materii prime din care se fac mase plastice. Rezultatele studiului au fost deja publicate în revistele de specialitate din străinătate şi s-au bucurat de aprecierea tuturor. Studiul a făcut furori mai ales în ţările mai dezvoltate ale Uniunii Europene, acolo unde subiectul reciclărilor este extrem de important.

UNESCO, manifestând un interes deosebit şi în acest domeniu, cel al reciclării echipamentelor IT&C, a lansat în cadrul conferinţei „Solidaritate Digitală” (Lyon, Franta, nov. 2008), un ghid practic adresat întreprinzătorilor şi sponsorilor de proiecte. Publicarea acestui ghid vine ca urmare a impactului deşeurilor provenite din această industrie asupra sănătăţii şi mediului. Trebuie ca oamenii să fie constientizaţi, prin toate mijloacele, de importanţa reciclării, care trebuie să devină un obicei. Scopul acestui ghid este să ajute la dezvoltarea capacităţilor şi tehnicilor necesare controlării fluxului ascendent de deseuri generate de cerinta pietii pentru tehnologie nouă şi implicit debarasarea de cea veche, având drept target protejarea mediului înconjurător şi a sănătăţii publice. Prin schema de mai jos, specialistii propun o metodă eficientă pentru a recupera, recondiţiona, reutiliza şi a recicla aceste echipamente în scopul responsabilizării publicului larg, faţă de problemele de mediu, prin deprinderea unor obiceiuri care pot duce la scăderea consumurilor energetice.

În condiţiile în care totalul emisiilor de dioxid de carbon produse de industria de tehnică de calcul (IT&C) reprezintă 2% din totalul emisiilor planetare (la egalitate cu industria aviatică) şi înregistrează, anual, o creştere de şase procente a acestui nivel, în anul 2020, în lipsa unor măsuri clare de ecologizare a domeniului, se va ajunge la 3% din totalul emisiilor globale.

În căutarea celor mai eficiente si rentabile soluţii de contracarare a crizei energetice şi a încălzirii globale este necesară adoptarea unor măsuri pertinente şi cu efecte imediate. Trebuie făcute investiţii în responsabilizarea comportamentală a consumatorilor de produse electronice. Sectorul privat şi ecologiştii romani trebuie să se concentreze pe educarea publicului, iar sectorul public pe implementarea unui cadru legislativ şi a unei infrastructuri care să favorizeze extinderea programelor de reciclare. Este important să înţeleagem că, dacă mai multi oameni închid computerul cand nu-l utilizează, efectul cumulat al acestui comportament va duce la o scădere considerabilă a încălzirii globale şi a consumului de energie. În


căutarea celor mai eficiente şi rentabile soluţii de contracarare a crizei energetice şi a încălzirii globale, marile companii din domeniul Informaţii, Comunicare şi Tehnologie (IT&C) adoptă principiul conform căruia „tot ce este conectat într-o reţea partenerială trebuie să fie ecologic".

Potrivit unui studiu realizat de Consumer Electronics Association (CEA), consumatorii işi îndreapta atenţia, din ce în ce mai mult, spre produsele ecologice. Utilizatori sunt acum interesaţi de modul în care produsele sunt fabricate şi ambalate, daca pot fi reciclate şi dacă procesele de fabricaţie sunt ecologice.

Companiile din domeniul IT au deja în folosinţă un set de măsuri, pe care îl denumesc „Green IT TOOLKIT" („trusa de instrumente"), pentru ecologizarea afacerilor şi pe care continua să îl dezvolte. În „trusa de instrumente" folosită de companii pentru combaterea problemelor climatice şi energetice, energia solară se află în topul optiunilor. Produsele hardware şi software vor fi perfecţionate în scopul rentabilizării energetice.Se vor dezvolta sisteme inteligente de control şi interventie automatizată în cadrul reţelelor IT şi de comunicare. Se va investi în educarea şi responsabilizarea publicului larg, faţă de problemele de mediu, prin deprinderea unor obiceiuri care pot duce la scăderea consumurile energetice. În educarea copiilor se va urmări combaterea dependenţei faţă de calculator.

Liderii mondiali ai pieţei de Informaţie, Comunicare şi Tehnologie (IT&C) adoptă noi strategii manageriale pentru adaptarea la ecoenergie.

Să vedem în continuare o serie de măsuri luate de marii jucatori ai acestei pieţe. Întrunite în cadrul Conferinţei Fortune Brainstorm Tech, Cisco Systems, Hewlett-Pakard şi Sun

Microsystems, împreună cu firma de consultanţă în afaceri McKinsey&Co, au discutat despre măsurile pe care le aplică, deja, pentru reducerea emisiilor de CO2 şi despre dezvoltarea acestora.

La Cisco, utilizarea videoconferintelor aduce economii de până la 100 milioane de dolari anual şi contribuie la reducerea emisiilor de dioxid de carbon, prin limitarea drastică a deplasarilor cu avionul a personalului.

Hewlett-Pakard este prima la reciclarea produselor scoase din uz şi la economisirea energiei. Astfel, pana în 2011, compania va recicla peste un milion de tone de tonere şi imprimante şi va reduce consumul de electricitate cu peste 25% la PC-uri şi cu peste 40% la imprimantele cu laser.

Sun a insistat asupra importanţei schimbării comportamentului publicului, în condiţiile în care numărul consumatorilor de produse IT se dublează în fiecare an. Intel, cel mai mare producator de semiconductoare din lume şi inventatorul microcipurilor, investeste 25 de milioane de dolari în Spectra Watt, prima sa fabrica de celule solare, utilizate la panourile fotovoltaice, tot mai solicitate pe piaţa energetică. În acest scop, IBM si HP i s-au alaturat şi si-au anunţat intrarea pe piaţa parteneriatelor cu producătorii de energie solară.

Samsung Electronics a anunţat lansarea a trei noi modele de monitoare LCD care se alatură familiei de display-uri cu "Touch of Color" (ToC) care vor fi disponibile din luna martie a acestui an şi con-sumă jumatate din energia altor monitoare prin folosirea a două lămpi cu consum scăzut de energie. Fujitsu Siemens a anunţat că plănuieşte să lanseze cel mai verde PC, linia Esprimo Green PC nu va utiliza energie în stand-by.

Fujitsu a anunţat că 90% dintre computerele profesionale ale companiei au deja un consum de sub 0,5 wati. Noile computere au în dotare monitoarele zero-waţi, pe care compania le-a lansat anul trecut. Detaliile tehnice prin care noile computere vor avea consum zero nu au fost dezvăluite, de asemenea nu a fost dezvăluit nici timpul de încărcare a sistemului. Ceea ce este sigur este că Fujitsu Siemens caută să-şi întreacă competitorii în ceea ce priveste noile reglementari UE.

Apple a lansat cea mai verde serie de laptopuri din lume. Noua generaţie MacBook Pro de 17 inch este confectionaţă din sticlă şi aluminiu reciclate şi nu conţine chimicale toxice, precum arsenic, mercur sau PVC. Ambalajul noului laptop este cu 34% mai mic decât al modelelor precedente. Bateria litiu-polimer a atras cea mai mare atenţie. Aceasta poate fi reîncarcată de 1.000 de ori şi rezistă pană la 8 ore cu o singură încărcare.

Lexmark Internaţional lansează în Romania o noua linie de imprimate laser monocrom care economisesc energie şi reduc consumul de hârtie. Seria de imprimante Lexmark E are mai multe caracteristici eco care ajută firmele mici şi medii să economisească bani şi să-şi reducă amprenta asupra mediului.Imprimantele au încorporată opţiunea de imprimare faţa-verso, sunt dotate cu cuptor cu încălzire instantanee ce economiseste energia atunci când imprimanta nu este utilizată, asigurând în acelasi timp imprimarea rapidă a primei pagini a documentelor.

Producătorul de calculatoare personale Lenovo a lansat desktop-ul ThinkCentre A62, unul dintre cele mai performante şi stabile calculatoare ThinkCentre realizate pană în prezent şi este printre cele mai ecologice desktop-uri de pe piaţă avand un sistem de gestionare la distanţa şi o funcţie care permite


sistemului să remedieze rapid numeroase situaţii de corupere a acestuia. Noul ThinkCentre A62 a fost conceput astfel încat să asigure clienţilor din domeniul afacerilor cicluri mai lungi de achizitionare a calculatoarelor. Reuneste performanţă, manevrabilitate şi responsabilitate privind protecţia mediului la cele mai înalte standarde.

În concluzie, trebuie ca oamenii să fie conştienţi de importanţa reciclării, care trebuie să devină un obicei, trebuie făcute investiţii în responsabilizarea comportamentală a consumatorilor de produse electronice. Ei pot contribui la reducerea emisiilor de CO2, la îmbunătăţirea calitaţii mediului ce ne înconjoară, la salvarea planetei iar pentru a fi verzi, companiile de electronice trebuie să se adreseze în mod egal energiei, eliminării toxicităţii şi reciclării.

Bibliografie:

www.green-report.org www.ecomagazin.ro portal.unesco.org Gheorghe Nicolăescu: „Educatia pentru mediu” Edit.Conimis, 2000. www.wall-street.ro www.ticethic.com

http://www.ticethic.com/


http://www.green-report.ro/


RECICLAREA SI RECONDITIONAREA MATERIALELOR

PROFESOR: IVAN EMIL GRUP SCOLAR ENERGETIC NR 1 TG-JIU

ELEV : IVAN IULIANA-MADALINA COLEGIUL TEHNIC ,, GENERAL GHEORGHE MAGHERU”TG-JIU

Japonezii au creat vasul de croazieră care funcţionează cu ulei de gătit folosit . Pentru a-şi îmbunătăţii însă imaginea de mari poluatori, niponii au creat acum un vas de croazieră care func- ţionează pe bază de biocombustibil. Mai exact este alimentat cu ulei folosit la prăjirea unei spe- cialităţi nipone, reciclat după utilizare.Vasul de croazieră are o lungime de 34 de metri şi poate transporta 200 de persoane, informează ecofriend.org. Biocombustibilul din ulei reciclat nu este singurul element eco al navei. Astfel, vasul japonez îşi produce propria electricitate prin inter -mediul unor sisteme solare şi eoliene. Electricitatea regenerabilă asigură energia pentru funcţio- narea luminilor, senzorilor şi instrumentelor instalate pe navă.

Investitie - centrala pe biomasa . Firma austriacă Egger va investi, în acest an, 53 de milioane de euro într-o centrală termică pe bază de biomasă şi o fabrică de adezivi cu cea mai nouă tehnologie, urmând a fi create 50 de noi locuri de muncă. Potrivit unui comunicat al firmei austriece, capacitatea de ardere a centralei pe bază de biomasă va fi de 40,5 MW. Europa de Est în general, şi România, în particular, sunt pieţe strategice pentru Egger, datorită potenţialului de creştere semnificativ. Potrivit sursei citate, pentru Egger importantă este cea mai bună utilizare a materiei prime din lemn, motiv pentru care compania se concentrează pe locaţii complet integrate. Astfel, lemnul este folosit iniţial ca materie primă pentru fabricarea plăcilor din lemn, iar deşeurile lemnoase şi lemnul reciclabil ce nu pot fi utilizate în producţie sunt folosite drept combustibil pentru centralele pe bază de biomasă.

Aeronautica verde. Noi teste de zbor cu biocarburanţi de nouă generaţie. Compania aerona- utică a Noii Zeelande a realizat la 30 decembrie 2008 un prim test cu un avion comercial de tip Boeing 747-400 echipat cu agrocarburanţi. În timpul acestui zbor, unul dintre cei patru reactori RB211 Rolls Royce era în parte alimentat de un agrocarburant de nouă generaţie derivat din jatropha, o plantă din regiunile semi-aride. Jatropha, care poate fi cultivată în condiţii foarte variate, produce o sămânţă bogată în ulei lichid necomestibil, a cărui extracţie permite fabricarea carburantului. Uleiul utilizat pentru crearea carburantului destinat zborurilor companiei Air New Zealand provin de pe pământuri nearabile situate în India şi în ţările din sud-estul Africii (Malawi, Mozambic şi Tanzania), a precizat compania aeriană. Până în 2013, Air New Zealand speră să introducă uleiul de jatropha în cadrul tuturor zborurilor sale.

De altă parte, compania aeriană Continental Airlines a efectuat în 7 ianuarie un zbor de încercare şi a experimentat un amestec de cherosen, de jatropha şi ulei de alge pe cele două motoare ale unui Boeing 737. În sfârşit, compania Japan Airlines prevede realizarea unui test în 30 ianuarie pe aeroportul Haneda din Tokyo cu un Boeing 747-300 al cărui al treilea reactor va fi alimentat de un amestec compus în proporţie de 50% din biocarburanţi proveniţi în cea mai mare parte din ulei de came-lină dar şi de jatropha.

Primul zbor al unui avion propulsat cu biodiesel din alge . Aeronava companiei Continental Airlines, a efectuat un zbor de 90 minute deasupra Golfului Mexic. Dezvoltarea biocom- bustibililor începe să înregistreze primele succese în industria aeronautică. Compania aeriană americană, Continental Airlines a efectuat cu succes primul zbor a unui avion propulsat cu un amestec de biodisel obţinut din alge şi combustibil convenţional. Zborul, efectuat de un aparat Boeing 737-800, a durat 90 de minute şi a decurs fără incidente, avionul funcţionând perfect, după cum a informat purtătorul de cuvânt al companiei. Zborul, efectuat miercuri 7 ianuarie, a avut ca punct de pornire aeroportul internaţional din Huston şi a efectuat un circuit peste Golful Mexic. Acest zbor de probă a constituit ultima etapă dintr-o serie de experimente a industriei aeronautice, ce au ca scop să găsească soluţii pentru a folosi în mod curent biocombustibili in acest sector în următorii cinci ani. Directorul executiv al Continental Airlines, Larry Kellner, a declarat că nu au fost necesare nici un fel de modificări în designul avionului pentru a folosi biocombustibilul din alge.


Inovatie - Biocombustibil din plastic. Mult-hulitul plastic, unul din cele mai poluante materiale existente în acest moment, “vinovat” de situaţia gravă în care se află mii de specii de animale şi plante, s-ar putea schimba radical în anii următori. Potrivit unor realizări de laborator, din plastic s-ar putea obţine pe viitor biocombustibili, sursa alternativă de carburant mult mai puţin poluant. Ideea le-a venit cercetătorilor de la catedra politehnică a Universităţii din New York. După mai mulţi ani de cercetări asidue, savanţii au anunţat că au reuşit ceea ce la un moment dat părea imposibil: transformarea plasticului în biocombustibil. Experimentele realizate în laboratorul american au dus la transformarea uleiului ars, provenit de la transporturi şi industrie, în plastic şi apoi tratarea acestui material în biocombustibil.

IDEE REVOLUŢIONARĂ“Nu am avut de la început această intenţie. Iniţial, grupul nostru de cercetare a încercat să rezolve problema uleiurilor arse, folosite mai ales în industrie şi de automobile.

Milioane de tone sunt irosite anual şi deversate în mări şi oceane, provocând pagube ecologice foarte mari. Pornind de la această idee, am reuşit să obţinem din uleiul ars plastic. Adică, din lac în puţ. Am fi înlocuit o substanţă poluantă cu alta, la fel de nocivă pentru mediu. Totuşi, am continuat cercetările şi o idee strălucită ne-a făcut să descoperim o metodă prin care plasticul a devenit combustibil bio. Considerăm ideea revoluţionară, de aceea am şi anunţat-o, dar în acest moment testele continuă în laborator pentru perfecţionarea ei”, a declarat şeful echipei de cercetători de la Universitatea din New York, Kevin Richardson. În momentul de faţă, plasticul este considerat ca unul din principalii inamici ai biodiversităţii. Practic, pungile din acest material sunt folosite doar 20 de minute, ulterior ajungând în natură, unde sunt înghiţite de animale, peşti, insecte sau sufocă plantele şi solul. Începând din 2009, pungile de plastic sunt taxate şi în România, asemenea multor state din vestul Europei, America şi Asia.

Deşeurile din lemn, energie nevalorificată. Masa lemnoasă, una dintre cele mai importante surse de energie regenerabilă pe care le deţine România, nu este exploatată. Potenţialul de masă lemnoasă nu este utilizat în sistemele termice din România, din cauza lipsei tehnologiei şi a legislaţiei. România a făcut paşi modeşti în privinţa valorificării lemnului şi a altor produse din lemn şi celuloză, în vederea producerii energiei termice atât în sistemele termice centralizate, cât şi personale. Acest combustibil este ignorat în pofida avantajelor ecologice şi economice. Specialiştii în domeniu spun că trebuie reconsiderat potenţialul materialelor din lemn şi celuloză, care pot fi folosite drept sursă reală de energie. Oamenii de ştiinţă au tras semnale pe două componente importante, respectiv reducerea consumului de energie care are drept efect poluarea atmosferei, pe de o parte, şi reducerea consumului de energie datorită reducerii rapide a rezervelor de combustibili fosili. „Cartea Verde a Energiei” prevede ca în balanţa energetică a Uniunii Europene, până în 2010, energia produsă din surse regenerabile să ajungă la cel puţin 12% faţă de 6%, cât era în 1998.

Soluţia: un fond guvernamentalValorificarea materialelor lignocelulozice prin transformarea lor în microbrichete nu este stimulată la nivel naţional. O soluţie ar fi constituirea unui fond „verde” guvernamental, pentru finanţarea activităţilor de producere şi valorificare a combustibililor ecologici.

De asemenea, acordarea unor „certificate verzi” care atestă încadrarea în normele ecologice internaţionale, atât producătorilor, cât şi consumatorilor acestor combustibili, în vederea scutirii de la plata taxei de poluare pentru constituirea „fondului verde”. Actul normativ privind „circulaţia” lemnului ar trebui să prevadă şi traseul materialelor lignocelulozice, în vederea direcţionării obligatorii a componentelor neindustrializabile şi a deşeurilor lemnoase spre tehnologiile de brichetare. Mai mult, a fost lansată chiar şi ideea de organizare a unei structuri naţionale de colectare, transport şi procesare a resturilor de lemn pentru transformarea lor în microbrichete.

Materia primă pentru brichete . Pentru obţinerea unei tone de microbrichete sunt necesare 1,45 tone de material lemnos care trebuie uscat. În România, pentru obţinerea de microbrichete s-ar putea utiliza aproximativ patru milioane de metri cubi, care ar însemna 2,4 milioane tone de lemn. Astfel, anual, s-ar putea obţine aproximativ 1,65÷1,72 milioane tone de microbrichete.


Câştiguri ecologice . Specialiştii apreciază că, în cazul microbrichetelor obţinute din masă lemnoasă, emisia de dioxid de carbon rezultată prin ardere este zero. Acest calcul ia în consi- deraţie faptul că arborele a reţinut în timpul vieţii lui, prin procesul de fotosinteză, tot atâta dioxid de carbon cât eliberează prin ardere. Cantitatea emisiilor poluante la nivel naţional s-ar diminua cu 6.000-6.400 de tone, prin înlocuirea combustibililor fosili cu lemnul.

BIBLIOGRAFIE

ECOS – Revista de ecologie

Revista Natura - Publicatie de Ecologie , Turism si Cultura

http://www.info-ziare.ro/site/revista-natura-524.html


RESURSELE TERREI NU SUNT O MOŞTENIRE DE LA PĂRINŢI, CI UN ÎMPRUMUT DE LA COPIII NOŞTRI

PROF. IVAŞC MARILENA PROF. GRECU MIHAELA

COLEGIUL TEHNIC DE ALIMENTAŢIE ŞI TURISM „DUMITRU MOŢOC”, GALAŢI

Motto: Nu lupţi decât pentru ceea ce îţi place;

nu îţi place decât ceea ce ştii să apreciezi; şi, pentru a aprecia, trebuie, cel puţin, să cunoşti.”

Dintotdeauna omul caută odihnă la umbra copacului, răcoare în mijlocul pădurii sau în apropierea apelor cristaline, căldură pe plajele însorite, frumuseţe şi echilibru în jurul său. Toate acestea îi sunt dăruite cu generozitate de către Natură.

Sănătatea, siguranţa socială şi stabilitatea economică a societăţii sunt esenţiale în definirea calităţii vieţii. Suntem preocupaţi de starea materiala, de putere, de senzaţii tari si de tot ceea ce apreciem ca fiind pozitiv pentru noi, evident judecând totul subiectiv. De multe ori uităm însă, că toate împlinirile noastre, în special cele spirituale, se desfăşoară pe un teren, pe o fundaţie, pe care adesea uităm s-o respectam şi s-o îngrijim….NATURA.

Dacă pentru generaţiile mature şi cele vârstnice schimbarea mentalităţii reprezintă un proces îndelungat şi sinuos, o problemă educaţională de prim ordin este cea referitoare la percepţia adolescenţilor, a tinerilor cu privire la conservarea mediului. Ei sunt agenţii acţiunii sociale în secolul al XXI-lea, societatea în care vor trăi depinde în mare măsură de concepţia pe care şi-o formează acum, în anii şcolarităţii despre ocrotirea şi păstrarea frumuseţilor naturale. O societate viabilă este aceea care se fundamentează pe dezvoltarea durabilă: satisfacerea nevoilor fără a pune în pericol perspectivele generaţiilor viitoare.

Omul foloseşte mai multe resurse decât are nevoie, o bună parte din energia pe care o ia din mediu fiind returnată ca deşeuri. Cantitatea acestora depăşeşte capacitatea de reciclare pe care o poate realiza în mod natural mediul. De aceea reciclarea materialelor refolosibile este o problemă de conştiinţă socială! Reciclarea reprezintă reprocesarea materialelor în produse noi. În general, reciclarea previne pierderea unor materiale potenţial folositoare, reduce consumul de materii prime, reduce consumul de energie şi astfel producerea de gaze cu efect de seră. Reciclarea este un concept modern in gestiunea deşeurilor.

Reciclarea nu include refolosirea materialelor care îşi păstrează forma iniţială pentru alte scopuri decât cele iniţiale.

Reciclarea a fost o practică uzuală de-a lungul istoriei omenirii, dovezi de reciclare existând din anul 400 î.Hr., când cenuşa, uneltele agricole stricate şi obiectele ceramice erau reciclate. În erele preindustriale deşeurile din prelucrarea bronzului şi a altor metale preţioase erau colectate în Europa şi topite pentru refolosire continuă, iar în unele zone praful şi cenuşa de la focurile de cărbuni sau lemne erau refolosite pentru obţinerea materialului de bază în fabricarea cărămizilor. Principalul motiv pentru practicarea reciclării materialelor era avantajul economic, nevoia de materii prime naturale fiind astfel redusă. Lipsa resurselor cauzată de cele două războaie mondiale şi alte evenimente au încurajat puternic reciclarea. Campanii guvernamentale puternice au fost promovate în timpul celui de-al doilea Război Mondial in fiecare ţară implicată, împingând cetăţenii să doneze metale şi să conserve fibrele, ca o chestiune importantă de patriotism. Programele de conservare a resurselor stabilite în timpul războiului au fost continuate în unele ţări cum ar fi Japonia.


În 1973, oraşul Berkley din California a început primele programe de colectare, ridicând lunar deşeurile de ziare din gospodării. De atunci, tot mai multe ţări au început să facă acest lucru şi au extins proiectul şi pe alte tipuri de deşeuri.

Procesul de reciclare este pasul cheie al strategiei de Management al Deşeurilor, alături de procesul de reducere al consumului şi reutilizare a resurselor. Reciclarea presupune de multe ori şi reutilizare, fiind un concept mai larg. Materialele reciclabile provin din mediul industrial, birouri sau locuinţe. Principalele tipuri de materiale care se pot recicla sunt: produsele din beton şi ciment, baterii, compuşi biochimici, dispozitive electronice, metale feroase şi neferoase, sticla, hârtie, plastic, materiale textile şi cherestea. In funcţie de clasa de material reciclabil diferă şi metoda prin care acestea se reciclează. Materialele biodegradabile precum resturile biovegetale şi mâncarea nu sunt considerate reciclabile.Pe lângă beneficiile pe care le are reciclarea asupra planetei există şi beneficii de natură economică:- Programele de reciclare bine puse la punct sunt mai ieftine decât colectarea, depozitarea sau incinerarea

deşeurilor - Cu cât se reciclează mai mult cu atât scad şi costurile - Reciclarea ajută la scăderea costurilor în gospodăriile unde rulează programe de colectare a deşeurilor

plătite in funcţie de cantitatea şi tipul lor - Reciclarea creează locuri de muncă - Reciclarea scade costurile companiilor, efortul de reciclare fiind acoperit de economiile realizate Beneficiile pe care le aduce reciclarea asupra mediului înconjurător se pot concretiza în :- Reciclarea reduce cantitatea de deşeuri ce trebuie depozitată în gropi de gunoi sau incinerată - Fiecare tonă de hârtie reciclată salvează 17 copaci - Energia pe care o recuperăm când reciclăm un pahar de sticlă poate alimenta un bec pentru patru ore - Reciclarea reduce numărul de agenţi poluanţi din aer şi apă - Reciclarea reduce semnificativ cantitatea de emisii de CO2 realizată prin extragerea şi prelucrarea minereurilor - Se foloseşte cu 95% mai puţină energie pentru reciclarea aluminiului faţă de cea necesară producerii din materii prime (60% in cazul oţelului, 40% in cazul hârtiei, 70% pentru plastic şi 40% pentru sticlă) - În America, o dată de reciclare de 30% ar fi echivalentă cu a scoate 25 de milioane de maşini de pe străzi. - Reciclarea ajută la conservarea resurselor naturale precum lemn, apă şi minereuri. - Reciclarea previne distrugerea habitatelor naturale ale animalelor, a biodiversităţii şi previne eroziunea solului.

Se impune modificarea mentalităţii actuale conform căreia rezolvarea problemei deşeurilor nu este doar responsabilitatea autorităţilor, a organizaţiilor neguvernamentale de mediu, ci şi a noastră , a tuturor.

Adevărata educaţie în materie de ecologie îşi va atinge scopul când se va reuşi ca elevii să fie convinşi de necesitatea ocrotirii naturii şi vor deveni factori activi în acţiunea de conciliere a omului cu natura. Educaţia cu privire la mediu trebuie să dezvolte la nivelul întregii populaţii atitudini de respect şi responsabilitate faţă de resursele naturale în vederea ocrotirii lor.

Pentru atingerea acestui ţel, o importanţă deosebită o are sistemul educaţional. Acest sistem este menit să dezvolte conştiinţa ecologică a oamenilor, în aşa fel încât fiecare membru al societăţii să devină conştient de locul şi rolul său în natură şi societate.

Schimbarea mentalităţii oamenilor nu este uşoară, dar fără o educaţie în acest sens, orice acţiune de ocrotire a mediului este supusă eşecului. Educaţia în domeniul ocrotirii naturii trebuie să înceapă din fragedă copilărie şi să fie continuată în tot timpul anilor de şcoală, cât şi în afara şcolii.

După cum susţin unii cercetători, a educa înseamnă a-i face pe copii să însuşească prin experienţă un sistem de valori prin intermediul căruia să se integreze moral în societate.

Literatura de specialitate defineşte educaţia ecologică drept un proces care are scopul de a îmbunătăţi calitatea vieţii prin asigurarea cunoştinţelor, deprinderilor, motivaţiilor, valorilor şi angajamentelor necesare oamenilor pentru a administra eficient resursele naturale şi a-şi asuma răspunderea pentru menţinerea calităţii mediului.

Dacă dorim ca seminţele educaţiei ecologice să dea roade, atunci publicul ţintă trebuie să fie în primul rând copiii, pentru că aşa cum spune un vechi proverb românesc „pomul când e mic se-ndreaptă”.

Copiii sunt un public important pentru educaţia de mediu, deoarece ei sunt gestionarii şi consumatorii de mâine ai resurselor naturale, iar în unele cazuri, chiar pot influenţa radical atitudinile părinţilor şi ale altor membri ai comunităţii faţă de problemele ecologice.


Educarea maselor, în special a tinerei generaţii în vederea însuşirii unei concepţii ecologice unitare, a devenit tot mai necesară astăzi, când se înregistrează o influenţă crescândă a omului asupra naturii, când tehnica se dezvoltă vertiginos, când se vorbeşte de mecanizarea agriculturii, de utilizarea pesticidelor, de dezvoltarea turismului, etc.

Se impune, aşadar, să se înceapă studiul impactului activităţii umane asupra mediului înconjurător încă din învăţământul preşcolar şi să se construiască punţile de legătură cu următoarele trepte ale învăţământului în vederea formării şi dezvoltării deprinderilor şi atitudinilor necesare construirii unei societăţi durabile.

Obiectivele educaţiei de mediu în toată lumea sunt asemănătoare: îmbunătăţirea şi menţinerea calităţii mediului.

Pe de o parte, educaţia de mediu înseamnă informarea şi sporirea cunoştinţelor elevilor despre mediul înconjurător. Elevii învaţă cum „funcţionează” Pământul şi ce urmări poate avea degradarea mediului, conştientizând astfel care este rolul lor în crearea şi prevenirea problemelor de mediu.

Pe de altă parte, educaţia de mediu sporeşte sensibilizarea opiniei publice faţă de protecţia mediului, ajutându-i pe elevi să-şi evalueze şi să-şi clarifice sentimentele faţă de mediu şi faţă de modul cum contribuie la rezolvarea problemelor acestuia.

Un elev, care într-o bună zi ar putea fi factor de decizie , trebuie să poată evalua bine opţiunile, să identifice alternativele, să comunice, să abordeze corect problemele comunităţii, să analizeze sugestiile cetăţenilor şi să ia decizii.

Este însă, foarte important ca informaţiile despre problemele de mediu şi soluţiile lor să fie transmise într-un mod cât mai interesant şi accesibil copiilor.

În şcoala noastră fiinţează un Eco-club ai cărui membri sunt atât elevi de la profilul « Resurse naturale şi protecţia mediului » cât şi de la profilul « Servicii ».

Activităţile pe care ni le-am propus se desfăşoară în colaborare cu Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Galaţi, Centrul de Consultanţă Ecologică Galaţi, Centrul Regional de Mediu din Republica Moldova, colegi din şcolile din comunele Frumuşiţa, Măstăcani şi satul Chiraftei, în calitate de parteneri.

În principiu, scopul proiectelor derulate este de a-i informa pe elevi şi de a-i ajuta să-şi dezvolte capacitatea de a gândi atât critic cât şi creativ, să se simtă cetăţeni care pot să se implice în rezolvarea unor probleme care afectează mediul şi comunitatea.

În stabilirea obiectivelor pe care dorim să le atingem prin activităţile desfăşurate cu membrii eco – clubului am pornit de la premisa că educaţia de mediu este şi una practică, în sensul învăţării unor deprinderi de viaţă care ar reduce impactul negativ asupra mediului.

În cele ce urmează vă vom prezenta pe scurt două dintre proiectele eco – clubului nostru.Unul dintre proiectele în derulare este numit „Şi tu poţi fi unul dintre prietenii mediului!”şi

vizează colectarea selectivă a deşeurilor. Obiectivele proiectul „Şi tu poţi fi unul dintre prietenii mediului!” sunt:- conştientizarea problemelor de mediu şi sănătate generate de actualul mod de abordare a

deşeurilor şi conştientizarea rolului pe care îl are fiecare din noi la crearea acestei probleme;- conştientizarea rolului pe care îl poate avea fiecare dintre noi în diminuarea problemei deşeurilor

aplicând soluţii simple, aflate la îndemâna tuturor; - valorificarea activităţilor de colectare selectivă a deşeurilor, oferind un exemplu de bună practică îngestiunea deşeurilor proprii şi implicarea comunităţii; - crearea unui cadru educaţional adecvat şi a unui colectiv de formatori capabili să susţină unproces educaţional de lungă durată privind problematica deşeurilor, proces care să aibă o componentăpractică şi să fie orientat către implicarea comunităţii.

În program sunt incluse activităţi de informare cu privire la protejarea mediului, una din modalităţi fiind reciclarea materialelor refolosibile: hârtie, PET – uri , sticlă, material plastic.

Considerăm că educaţia ecologică nu constă numai în a face să se nască idei bune, adică prin cuvinte potrivite să se nască sentimente frumoase. Nici ideile, nici sentimentele nu sunt îndeajuns, trebuie sa urmeze acţiunea.

De fapt, ceea ce sperăm să obţinem în urma implementării proiectului de la elevi şi de la oamenii care ne vor vedea şi pe care sperăm că îi vom angrena în activităţi pro – ecologice este renunţarea la replici binecunoscute precum: „Pentru că toţi ceilalţi aruncă, pot să arunc şi eu!”,

„Într-un spaţiu murdar, o hârtie în plus nu mai contează!” sau „Arunc pentru că are cine săstrângă!”.


E timpul să modificăm aceste concepţii autodistructive şi a ceea ce există dincolo de ele.

Diversificarea tipurilor de deşeuri colectate selectiv în vederea reciclării precum şi creşterea cantităţilor recuperate, abordează problematica deşeurilor şi a impactului lor asupra sănătăţii şi mediului înconjurător, prin intermediul unei campanii de educare şi informare.

Proiectul se desfăşoară pe două direcţii principale: educare şi informare care se susţin şi se completează reciproc prin activităţi adecvate grupurilor ţintă vizate în proiect.

Mai mult decât atât, proiectul are şi o componentă demonstrativă, practică de colectare şi reciclare a deşeurilor: PET – uri , maculatură, doze de metal şi sticlă.

Rezultatele sunt mediatizate prin mijloacele care ne stau la îndemână: panoul eco „Prietenii mediului”; revista liceului, ARCES, mass-media, pentru a arăta astfel că este posibil să se acţioneze în această direcţie ilustrând astfel proverbul “un gram de practică face cât o tonă de teorie”.

Rezultatele obţinute în anii precedenţi ne motivează să continuăm acţiunea de colectare selectivă a deşeurilor.

Un alt proiect, în care s-au implicat membrii eco – clubului, este confecţionarea de obiecte decorative pentru Paşti, din materiale reciclabile.

În derularea proiectului am plecat de la premisa că reutilizarea unui obiect înseamnă folosirea acestuia de mai multe ori. În cazul reciclării înseamnă folosirea materialelor din care este construit un obiect pentru a construi noi obiecte, cu aceeaşi funcţie ca obiectul iniţial sau cu funcţii diferite.

Proiectul îşi propune să sensibilizeze elevii şi cadrele didactice cu privire la recuperarea materialelor refolosibile care, combinate cât mai „artistic” vor căpăta o nouă înfăţişare şi vor avea destinaţie. Ne propunem ca banii obţinuţi din comercializarea lor să fie utilizaţi pentru alte proiecte ale eco – clubului.

Acţiunea a debutat cu colectarea materialelor reciclabile de la elevi: polistiren, cofraje de la cutiile de bomboane, carton, sfoară, staniol, mărgele, nasturi, şnur, particule de silicagel, CD-uri, deşeuri textile, fire de lână, pene, ambalaje de la buchetele de flori, flori uscate.

Pentru realizarea unor decoruri cât mai reuşite echipa de voluntari a lucrat cu migală folosind din plin imaginaţia şi creativitatea.

Este uimitor câte lucruri frumoase se pot realiza când sunt puse laolaltă suflet, răbdare şi imaginaţie!

Din materiale care în mod normal ar fi luat drumul coşului de gunoi, combinate şi decorate cu tempera, sclipici, panglicuţe, şi lipici colorat, şi nu în ultimul rând cu pasiune şi dăruire, au luat naştere obiecte, zicem noi, frumoase, la care nici nu te-ai fi aşteptat.

Rând pe rând s-au conturat inele pentru şerveţele tăiate din rulouri de carton pe care se înfăşoară hârtia igienică învelite cu panglicuţă asortată (fig. 7, 8); ouă „sculptate” din polistiren, „artistic încondeiate” cu tempera, lipici colorat cu sclipici şi mărgele; fluturi graţioşi din sârmă, folie de plastic, lipici colorat cu sclipici şi mărgele (fig. 5); floricele din polistiren decorate cu mărgele şi lipici colorat; fluturaşi din pene pictate; puişori din resturi de lână; panglici din hârtie de ambalaj de la cadouri, ştanţate pe margine, iar fluturaţii şi inimioarele rezultate în urma ştanţării au fiind lipite pe rafie decorativă pentru legat cadouri.( au împodobit caruselul suspendat).

Toate aceste obiecte puse laolaltă au decorat:- crenguţe „primăvăratice” aşezate în bol de ceramică „încins” cu brâu de material textil

(fig. 1, 2)- „caruselul” din mosor de panglică învelit cu resturi de material textil (care este suport

pentru floricele din polistiren şi fluturaşi din pene pictate); (fig. 6)- caruselul suspendat confecţionat din carton de la cutiile de bomboane de care au fost

prinse cu şnur auriu fluturaşi graţioşi din pene pictate, ouă şi floricele „sculptate” din polistiren; (fig. 9, 10)

- coroniţe din nuiele de care am prins panglici din resturi de material textil, ouă din polistiren şi fluturaşi din pene colorate; (fig. 3)

- „cornul abundenţei”, din rafie de ambalaj pentru flori, din care se revarsă mici minuni atent migălite, puse în evidenţă de CD-urile care reflectă frumos lumina (fig. 4)

Mostrele din imaginile alăturate sperăm să ne susţină afirmaţiile.


Figura 1 Figura 2

Figura 3 Figura 4

Figura 5 Figura 6 Figura 7

Figura 8 Figura 9


Invitaţia lansată, în luna ianuarie, de Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza” din Galaţi pentru participarea la Târgul de idei „Reciclăm, jucându-ne” privind metode de reciclare a deşeurilor, a constituit o provocare în plus. Am participat la acest concurs şi eforturile noastre au fost răsplătite cu locul trei.

Nu ne vom opri aici însă ! Între timp, unii dintre voluntari au venit cu idei noi de decoruri, ne-am consultat, şi în săptămânile următoare avem în proiect punerea lor în practică pentru realizarea şi altor modele de decoruri care să completeze setul de decoraţiuni pentru Paşti.

În general, potrivit opiniei mai multor specialişti în domeniul educaţiei, educaţia ecologică va fi cu atât mai eficientă, cu cât profesorii îi vor ajuta pe elevi să-şi evalueze aportul lor la rezolvarea unor probleme de mediu.

Din aceste considerente, considerăm că ar fi bine ca acţiunile ecologice – fie că e vorba de ecologizarea grădinii şcolii, fie că e vorba de plantarea unor copaci – să se desfăşoare ca o sărbătoare, astfel încât elevii să simtă că au contribuit şi ei cu ceva la protecţia mediului înconjurător.

Sensibilizarea populaţiei pentru ocrotirea mediului este imperios necesară cu atât mai mult cu cât aceasta este legată de calitatea vieţii fiecăruia.

Pentru conştientizarea responsabilităţii noastre a tuturor, pentru o lume nealterată şi pentru a creşte şansele de dezvoltare, considerăm că şi şcoala poate sprijini prin educaţie formarea şi dezvoltarea unei conştiinţe ecologice.

Bibliografie: - Ionescu Alexandru – Vecini cu abisul: Poluarea şi echilibrul ecologic, Editura Enciclopedică Română, 1972- Camelia Căpăţân ă, Claudia Simonescu - Depozitarea, tratarea si reciclarea deşeurilor

şi materialelor recuperabile, Editura Matrixrom, 2006- Camelia Căpăţân ă, Cristinel Racoceanu, – Deşeuri, Editura Matrixrom, 2006- O. V. Bold , Octavian Valerian Bold, Gelu Agafiel Mărăcineanu- Managementul

deşeuri lor, solide urbane şi industriale , Editura Matrixrom, 2003

http://www.librarie.net/carti/43686/Managementul-deseurilor-solide-urbane-si-industriale-O-V-Bold-Octavian

http://www.librarie.net/carti/43686/Managementul-deseurilor-solide-urbane-si-industriale-O-V-Bold-Octavian

http://www.librarie.net/autor/32196/Gelu-Agafiel-Maracineanu

http://www.librarie.net/autor/32195/Octavian-Valerian-Bold

http://www.librarie.net/autor/19156/O-V-Bold

http://www.librarie.net/autor/19171/Cristinel-Racoceanu

http://www.librarie.net/autor/19158/Camelia-Capatana


http://www.librarie.net/carti/59737/Depozitarea-tratarea-si-reciclarea-deseurilor-si-materialelor-recuperabile-Camelia-Capatana

http://www.librarie.net/carti/59737/Depozitarea-tratarea-si-reciclarea-deseurilor-si-materialelor-recuperabile-Camelia-Capatana

http://www.librarie.net/autor/32197/Claudia-Simonescu



DEŞEURILE RADIOACTIVE PROF.LIANA IVAŞCU

COLEGIUL TEHNIC „DIMITRIE LEONIDA”BUCUREŞTI

Deşeurile radioactive se pot găsi în toate stările de agregare – tot ce vin în contact cu acest gen de deşeuri se contaminează radioactiv devenind la rândul lor radioactive, inclusiv animalele de experienţă şi cadavrele iradiate. Stronţiu 90, o componentă importantă a deşeurilor radioactive, este unul dintre cei mai periculoase produse radioactive obţinute în urma fisiunii într-un reactor nuclear. Deşeurile radioactive prezintă următoarele particularităţi:prin tratarea lor nu se poare realiza, în stadiul actual, distrugerea agenţilor poluanţi (radionuclizi) sau trecerea lor în radionuclizi neradioactivi; Radionuclizii se dezintegrează în timp; cei cu T ½ scurte devenind inactivi. Înainte de tratare, se face o sortare a deşeurilor după diferite criterii: activitate (mare, medie, mică), perioada de înjumătăţire (mare, mică), starea de agregare, reacţii chimice, acţiunea corozivă sau nu, recuperabil sau nerecuperabil. Dacă perioada de înjumătăţire a radionuclizilor este mică (sub 15 zile) este mai economic ca deşeurile radioactive să se păstreze un timp în condiţii de securitate.Tratarea deşeurile radioactive constă dintr-o serie de operaţii succesive:-compactarea deşeurilor solide care se realizează la 30 – 150 atm. cu prese speciale prevăzute cu ecrane de protecţie. Compactarea poate fi realizată după efectuarea în prealabil a unei operaţii de fragmentare, care însă poate reprezenta un mare pericol de contaminare;-incinerarea este operaţia de reducere a volumului în cazul materialelor incinerabile. Gazele de ardere trebuie trecute prin filtre de mare eficienţă pentru neutralizarea aerosolilor radioactivi. Limitarea volumului de deşeuri incinerate, datorită activităţii rezultate din cenuşă, se calculează în funcţie de pericolul de contaminare internă cu pulbere radioactivă;-separarea radionuclizilor din soluţii se realzează prin mai multe metode: filtrarea materialului în suspensie, coagularea, precipitarea, electrodializa, schimbul ionic. Pentru tratarea deşeurilor radioactive s-a introdus şi metoda de coagulare cu fosfaţi de calciu. Această metodă constă în introducerea în soluţie a fosfatului de calciu solubil care, în urma unei reacţii chimice, se transformă în fosfat de stronţiu insolubil, ceea ce permite eliminarea acestui radionuclid periculos. Întrucât cesiul este slab îndepărtat prin această metodă s-a introdus şi metoda tratării apei cu ferocianură de potasiu şi sulfat de fier, ceea ce are ca urmare formarea unui gel de ferocianură feroasă, care antrenează cesiul, ruteniul şi alţi radionuclizi. O nouă metodă de tratate a stronţiului se bazează pe captarea şi concentrarea stronţiului intr-un material solid, lăsând în urmă lichid curat, utilizând ioni de interferenţă, Na şi Ca, în concentraţii similare cu cele din industria deşeurilor nucleare.În staţiile de tratare a apelor radioactive, tratarea se face în două etape:o etapă de purificare brută (Sedimentare, coagulare, precipitare);o etapă de purificare finală (evaporare, osmoză inversă);Înglobarea deşeurilor într-un mediu de protecţie se realizează prin mai multe metode:- înglobarea în beton care este ieftină; betonul serveşte ca ecran pentru radiaţiile γ şi radionuclizi;- înglobarea în bitum: se poate îngloba 50 – 60% substanţă activă faţă de substanţa inertă (bitumul); bitumul este o substanţă hidrofugă, rezistă bine la toxifiere (pierdere prin dizolvare), chiar în condiţiile apei de mare;- înglobarea în masă ceramică sau sticlă;- înglobarea în materiale plastice care sunt foarte rezistente, dar suferă o îmbătrânire sub acţiunea radiaţiilor ionizante.Nici una dintre metode nu este lipsită de inconvenienţe şi incertitudini.În ceea ce priveşte centralele nucleare, practic, nu poate exista o încredere absolută în securitatea unui reactor, ca de altfel în cazul oricărei instalaţii. „Construcţia Reactorului 2 de la CNE Cernavoda a demarat în anul 2003, iar conectarea la sistemul energetic naţional s-a


realizat in data de 7 august 2007. Pe 26 septembrie 2007, reactorul a început să funcţioneze la capacitatea nominală, de 700 MW. Finalizarea şi intrarea în exploatare a unităţii de producere a energiei electrice va creşte ponderea energiei nucleare la 17% -18%”. - Ştire menită să ne liniştească, dar ce vom face cu deşeurile radioactive provenite de la centrală pentru că se ştie că 90% din deşeurile radioactive îşi pierd cel puţin jumătate din radioactivitate la fiecare 30 de ani, acestea nu reprezintă decât 0,1% din radioactivitate. Cea mai mare parte provine din celelalte 10 procente, deşeurile cu viaţa lunga (mai multe mii de ani), care reprezintă 99,9% din radioactivitate. Acestea provin din combustibilul nuclear uzat, dar şi din deşeurile metalice. Deşeurile nucleare au un ciclu de viata foarte lung – mai multe mii de ani – şi necesită operaţii de tratare, depozitare şi în final, de stocare în totala siguranţă. Două mari depozite funcţionează în acest moment în România. Cel de la centrala de la Cernavodă iar un altul în munţii Apuseni într-o fostă mină de uraniu. În prezent, deşeurile radioactive de la Cernavoda sunt stocate într-un depozit intermediar,în butoaie din otel-inox.Primul depozit modern de deşeuri nucleare din România va fi amenajat până în 2014 lângă localitatea Saligny. Depozitul va prelua deşeurile mediu şi slab radioactive provenite de la centrala nuclearelectrică de la Cernavodă. Combustibilul nuclear uzat descărcat din reactoare, deşeuri de înaltă radioactivitate, vor fi îngropate într-un depozit geologic săpat la 800 de metri în rocă. Acesta va fi însă abia în 2050 funcţional. Nu s-a ajuns încă la un consens privind cea mai buna metodă pentru depozitarea deşeurilor radioactive. Iniţial, elementele de combustibil folosite sunt depozitate deasupra pământului, adesea în apa rece, pentru câţiva ani sau chiar decenii, până când nivelul radioactivităţii s-a redus. În acest stagiu, ele pot fi transferate la depozitare uscată, de exemplu, în cutii de metal. Chiar dacă este sau nu este îndepărtat plutoniul, multe planuri au ca obiectiv încapsularea şi imobilizarea reziduurilor, apoi îngroparea acestora adânc sub suprafaţa terestră. Containerul pentru această încapsulare ar fi mai bine să fie realizat dintr-un metal puternic, rezistent la coroziune, cum ar fi titanul, sau cuprul. Cutiile sunt făcute pentru a dura câteva sute de ani cel puţin, înainte de a apărea scurgerile. În Suedia, cutiile sunt proiectate să dureze 100.000 ani, după această perioadă nivelul reziduurilor nefiind mai mare decât cel al minereului natural de uraniu. Cutiile vor fi îngropate la 500-1000 m sub scoarţă. Caracteristicile geologice ale părţilor îngropate trebuie să includă stabilitate mare, pentru a nu fi distruse de cutremure sau erupţii vulcanice şi permeabilitate scăzută pentru prevenirea interacţiunii cu apa. Singura metodă prin care se realizează cele necesare fără a îngreuna situaţia generaţiilor viitoare, este îngroparea foarte adânc în pământ. Unele guverne nu accepta ideea de depozit permanent a acestor reziduri, ei vor să poată recupera plutoniul din combustibilii folosiţi daca e nevoie de energie nucleară în viitor.În lume există un program de management al deşeurilor care are un moto semnificativ:

„Cele mai bune deşeuri sunt cele care nu se produc”Programul se ocupă de măsurile de evitare cantitativă şi calitativă a deşeurilor.Măsurile evitării cantitative vizează să reducă fabricarea şi comercializarea produselor, ca şi utilizarea de materie primă pe unitate de produs (proces de producţie sărac în deşeuri şi reducere absolută a producţiei).Măsurile evitării calitative au ca scop reducerea poluării mediului (apa, aer, sol) la producţia, comercializarea, utilizarea şi salubrizarea bunurilor. Cea din urmă poate fi obţinută prin substituţia produselor sau ambalajelor cu conţinut toxic prin produse ecologice. Astfel, de ex. înlocuirea recipientelor de unică folosinţă din policlorură de vinil (PVC) prin recipiente de unică folosinţă din sticlăreprezintă o evitare calitativă, din perspectiva emisiilor dăunătoare,

la incinerare. Nu trebuie însă să ne aşteptăm în acest caz la o reducere a cantităţii de deşeuri.Este adevărat că centralele nucleare aduc un aport important de energie la Sistemul Naţional, dar deşeurile radioactive sunt încă o problemă deoarece nu s-a găsit soluţia optimă de depozitare pe termen lung iar dezastrul de la Cernobal şi unmările acestuia au fost un semnal de alarmă pentru toate ţarile.

Bibliografie:


Mircea Duţu – „Dreptul mediului – TRATAT – Abordare integrată” – Volumul II, Editura Economică, 2003Legea nr. 426 din 18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilorHotărârea privind depozitarea deşeurilor in conformitate cu normele europene şi rezultatul negocierilor Capitolului 22 - Mediu. – din 22 Aprilie 2005


PROBLEMATICA DEȘEURILOR ÎN OGLINDA VIITORULUI PROF. LUNGU EUGENIA

GRUPUL ȘCOLAR AGRICOL SCORNICEȘTI

I. Dimensiunile tehnice ale problematicii deșeurilor

Societatea de consum a adus, pe lângă binefacerile sale, și multiple probleme dificile, printre care cele de ordin tehnic, economic și juridic privind existența deșeurilor și cerința eliminării (diminuării acestora).

Primele se referă la posibilitățile oferite de știința și tehnica actuală în direcția diminuării, reciclării, tratării și eliminării deșeurilor; cele din a doua categorie se referă la implicațiile economice pe care le presupun aceste operațiuni, iar cele din ultima categorie, la evoluția și starea reglementărilor legale în materie.

Dacă definiția deșeului este variabilă în diferitele reglementări juridice punctul comun rezidă în necesitatea eliminării sale.

Legea-cadru privind protecția mediului (Nr. 137/1995) a instituit câteva reguli cu caracter general privind regimul deșeurilor. Astfel, deșeurile reprezintă orice substanță sau orice obiect din categoriile stabilite de legislația specifică privind regimul deșeurilor, pe care deținătorul le aruncă, sau are obligația de a-l arunca.

Așa cum rezultă din cele două definiții, legea face o distincție fundamentală între categoria deșeurilor propriu-zise și cea a deșeurilor periculoase, cărora le conferă un regim juridic diferit.

Una dintre numeroasele probleme ale vieții moderne o constituie cea a stocării, neutralizării ori eliminării deșeurilor. În vederea reciclării (refolosirii) și depozitării în condiții de igienă, trebuie cunoscute tipurile de deșeuri pe care le produce astăzi economia umană.

Deșeurile se clasifică în funcție de caracteristicile lor și de locurile de producere: deșeuri menajere, deșeuri industriale, deșeuri agroalimentare, deșeuri nucleare și deșeuri periculoase.

1. Deșeurile menajere - această categorie de deșeuri cuprinde în special gunoaiele menajere propriu-zise, grămezile de deșeuri, deșeurile legate de folosirea automobilelor (epave, pneuri, bidoane), etc.

Se constată în ultimele decenii creșterea ponderii, în cadrul deșeurilor menajere, a hârtiei și cartonului, a meterialelor putreșcibile. Principala cale o constituie recilarea, pentru care sunt folosite curent trei metode: compostajul, incinerarea și depozitarea.

Recuperarea deșeurilor manajere se face în funcție de natura acestora și de condițiile socio-economice concrete din fiecare țară. Există trei mari posibilități de reciclare:

a) din punct de vedere al materialului reciclabil se realizează o economie financiară (acest material uzat ”are o valoare”), o economisire de materii prime (pădurile pentru hârtie) ori de energie;

b) din punct de vedere al tratamentului general al gunoaielor se urmărește o ameliorare calitativă ori cel puțin cantitatvă a operației de tratare;

c) din punct de vedere al protecției mediului, printr-o colectare selectivă se evită dispersia în natură a deșeurilor menajere, care nu se amestecă cu alte deșeuri menajere sau deșeuri periculoase.

2. Deșeurile industriale - sunt cele generate de procedeele de fabricație și pot fi încadrate în trei mari categorii:

a) deșeuri organice, precum deșeurile de hidorcarburi, gudroanele, solvenții;b) deșeurile minerale lichide, precum cele provenite de la băile de decapare și de tratament la

suprafață al metalelor;c) deșeurile minerale solide, precum nisipurile de topitorie, sărurile de călire ceanurică.Reciclarea deșeurilor industriale se realizează în diverse scopuri: economisirea materiilor

prime, a energiei, în privința tratării acestora, etc. Recuperarea anumitor materiale-deșeuri este practicată de mai mult timp în industrie, în

special în patru sectoare: fier vechi, metale neferoase (plumb, cupru, aluminiu, zinc), hârtie și sticlă. În acest sens se ridică două probleme distincte: pe de o parte, recuperarea materialelor uzate, iar pe de altă parte reutilizarea materialelor recuperate.

3. Deșeurile agroalimentare - reprezintă în multe țări, din punct de vedere cantitativ, partea cea mai importantă a deșeurilor. Totuși, în ciuda acestei cantități considerabile acestea ridică mai puține


probleme pentru mediu decât deșeurile industriale ori menajere, deoarece, din punct de vedere calitativ, sunt mai ușor asimilate de natură ori valorificate.

4. Deșeurile nucleare - pot proveni, de regulă, fie din laboratoarele de cercetare ori de medicină, fie mai ales din producția de energie nucleară. Această categorie de deșeuri se caracterizează, pe de o parte, prin mai mult sau mai puțin marea activitate (care creează pericolul) iar pe de altă parte, prin durata de viață (unele corupuri radioactive se dezintegrează instantaneu, altele ”trăiesc” mii ori chiar milioane de ani).

5. Deșeurile periculoase - sunt deșeurile toxice, inflamabile, explozive, infecțioase. În această categorie intră pulberile cu particule de azbest (azbestul fiind un material cancerigen), rezidurile de pesticide, deșeuri biologice, rezultate din sălile de operații ale spitalelor, culturi microbiene, solvenți, resturi de vopsea.

Acestea pot fi definite astfel: orice tip de deșeuri care, datorită unor însușiri speciale, prezintă riscuri pentru sănătatea oamenilor și pentru mediu chiar și după ce au fost tratate ori după ce s-au degradat.

Dezvoltarea economică din ultimii ani, creșeterea producției și a consumului, existența tehnologiilor și a instalațiilor deja învechite în industrie, au condus anual la generarea de cantități mari de deșeuri.

Problema principală rămâne următoarea: cum să producem mai puține deșeuri, iar în privința celor existente, cum le putem elimina rapid, cu un minimum de poluare și de vătămări?

II. Reguli juridice cu caracter generalÎn raport cu destinația (scopul final) urmărit, Legea nr. 137/1995 a instituit patru reguli juridice

principale privind deșeurile: a) gestionarea acestora în condiții de protecție a sănătații populației și a mediului, conform

regimului juridic stabilit;b) interzicerea introducerii pe teritoriul României de deșeuri de orice natură, în scopul

eliminării acestora (art. 23);c) interzicerea pe teritoriul României a deșeurilor, în scopul valorificării în baza reglementărilor

specifice în domeniu, cu aprobarea Guvernului; realizarea valorificării deșeurilor în instalații, procesul sau activității autorizate de către autoritățile publice competente;

d) realizarea transferului și a exportului de deșeuri de orice natură în conformitate cu acordurile și convențiile la care România este parte și cu reglementările specifice în materie;

O atenție deosebită este acordată de Legea-cadru transportului de deșeuri periculoase, stabilind în acest sens:

- efectuarea trasportului intern al acestora în conformitate cu prevederile legale privind transportul mărfurilor periculoase;

- realizarea transportului internațional potrivit prevederilor acordurilor și convențiilor internaționale privind transportul peste frontieră al deșeurilor periculoase și transportul internațional al mărfurilor periculoase.

În vederea realizării obiectivelor strategice privind gestionarea deșeurilor, măsurile și acțiunile întreprinse trebuiesc corelate cu cerințele gestionării deșeurilor în conformitate cu cerințele Uniunii Europene.

III. Concluzii

Cantitățile de deșeuri care sunt un indicator pentru consumul populației și comportamentul acestuia, vor avea o evoluție ascendentă, dar nu spectaculoasă.

Creșterea cantității de deșeuri va rezulta datorită consumului crescut de bunuri materiale de către populație și datorită extinderii serviciului de salubritate, mai ales în zonele rurale.

Gestionarea neadecvată a deșeurilor conduce la numeroase cazuri de contaminare a solului și apei subterane, amenințând sănătatea umană.

Conform prevederilor H.G. 2427/2004, gestionarea corespunzătoare a deșeurilor duce la asigurarea unei bune protecții a factorilor de mediu precum și a sănătății populației.

Aplicarea unui sistem durabil de gestionare a deșeurilor trebuie să implice schimbări semnificative ale practicilor actuale.


Implementarea acestor schimbări necesită participarea tuturor segmentelor societății - persoane fizice, întreprinderi/firme, instituții social-economice, instituții de cercetare.

Inventarierea deșeurilor, colectarea sistematică de date și armonizarea sistemelor de clasificare a deșeurilor reprezintă fundamentul pentru statistica deșeurilor, în contextul cerințelor de creștere a calității datelor privind generarea și gestionarea deșeurilor.

Pentru implemetarea managementului economic al deșeurilor este nevoie de acțiuni de conștientizare publică privind necesitatea și oportunitatea gestionării corecte a deșeurilor.

Ca urmare a integrării României în Uniunea Europeană, cunoașterea cerințelor și așteptările tuturor părților interesate, referitoare la mediu și la protecția acestuia, procesul de analiză și stabilire a obiectivelor și țintelor de mediu, asigurarea mijloacelor și resurselor, implementarea activităților și metodelor necesare, evaluarea rezultatelor obținute, analiza problemelor și a disfuncționalităților, stabilirea acțiunilor cu caracter colectiv și chiar preventiv care se impun, reprezintă un ansamblu de activități complexe de a căror organizare, reglementare și eficiență depinde însăși reușita demersului de obținere a unui mediu înconjurător durabil și mai puțin poluat.

Reușita acestui demers necesită căutarea și utilizarea unor ”tehnici și instrumente” prin intermediul cărora, obiectivele și țintele protecției mediului să devină un vector care își păstrează și își dezvoltă claritatea mesajului pe întregul parcurs, de la formularea acestora și până la atingerea lor.

Bibliografie

1. Duțu, M., Dreptul mediului, tratat, vol. I și II, Ed. Economică, București, 1998.

2. Berca, M., Ecologie generală și Protecția Mediului, Ed. Ceres, București, 2000.

3. Muntean, Ioan Ovidiu, Ecologie și Protecția Mediului, Ed. Emia, Deva, 2007.

4. Ionescu, Al., Efectele biologice ale poluării mediului, Ed. Academiei Române, București, 1990.

http://www.librarie.net/autor/38399/Ioan-Ovidiu-Muntean


POVESTEA DEŞEURILOR PROF. MARICA MARIANA

PROF. STANICĂ ANA-MARIA PROF. STĂNICĂ DAMIAN

COLEGIUL TEHNIC ENERGETIC, RÂMNICU-VÂLCEA

1. DESPRE GUNOI ŞI DEŞEURI

Odată cu apariţia oraşelor, în Grecia antică au apărut şi primele gropi de gunoi. Pe atunci nu se inventase reciclarea deşeurilor şi depozitarea ecologică... iar la marginea oraşelor se înălţau munţi de gunoaie.

Deşeurile sunt substanţele sau produsele pe care deţinătorul nu le mai utilizează sau pe care are intenţia ori obligaţia să nu le mai utilizeze. Altfel spus în fiecare zi folosim sau consumăm o sumedenie de produse, iar “resturile”, adică ceea ce rămâne după ce luăm ceea ce ne trebuie reprezintă deşeurile.

Deşeurile provin din activitatea zilnică şi parcurg 4 etape: Precolectarea: în saci de plastic, saci de hârtie, minipubele sau alţi recipienţi Colectarea: în recipienţi speciali, amplasaţi în exteriorul clădirilor, pentru a fi ridicaţi de firmele de

salubritate Tipuri de recipienţi: pubele, containere tip clopot pentru deşeurile reciclabile

Transportul: se face în maşini speciale Autogunoierele – pentru pubele şi containere cu capacitatea de până la 1,1 mc;

autovehicule speciale pentru colectarea deşeurilor reciclabile Autocontainere – pentru containere de 4 mc

Depozitarea: este efectuată la depozitul de deşeuri.Deşeurile sunt compactate de buldozere sau de cilindri compactori, după care acestea sunt acoperite cu pământ.Tipuri de containere în care se colectează selectiv deşeurile municipale:

o Verde – sticlă verdeo Maro – sticlă maroo Alb – sticlă albăo Galben – plastico Negru – deşeuri inerteo Albastru – hârtie, carton

1. DEŞEURILE, MEDIUL ŞI SĂNĂTATEA


Mediul este ca o perlă. Fragil, dar valoros! Străluceşte atunci când se simte bine. El are nevoie de noi, dar şi noi avem nevoie de el. Atitudinea ta afectează sau salvează vieţuitoarele.

La fel ca o fiinţă umană, Pământul ştie când este în pericol. Simte când solurile sunt infertile, suferă când oamenii taie copacii ori atunci când gustă din apele poluate...

Descompunerea deşeurilor este un proces îndelungat. Mediul şi sănătatea ne sunt afectate dacă suntem nepăsători şi nu ne implicăm DIRECT. Îţi pare rău când o persoană aruncă ambalajul pe stradă? Acţionează!

România va respira şi ea un aer mai curat şi va fi mai bogată în resurse. Economia va înflori. Vor exista mai multe locuri de muncă, servicii publice de calitate. Oamenii se vor bucura mai mult în fiecare zi.

2. ABC – UL CELOR “4R” DIN GESTIONAREA DEŞEURILOR:

Reducerea implică acţiunile de eliminare sau reducere a toxicităţii materialelor înainte ca acestea să ajungă la depozitul de deşeuri al oraşului. Reducerea materiilor prime include: reducerea folosirii materialelor nereciclabile; înlocuirea materialelor şi produselor disponibile cu materiale şi produse refolosibile; reducerea ambalării; reducerea cantităţii de deşeuri generate; stabilirea unor taxe pentru deşeuri, mărirea eficienţei utilizării hârtiei, cartonului, sticlei, metalului, plasticului. Reutilizarea păstrează structura iniţială a materialului sau articolului şi nu necesită energie sau timp suplimentar pentru folosire.

Reciclarea constă în convertirea articolelor executate în materie primă pentru refabricare. Prin înlocuirea materialelor naturale cu resurse naturale reciclate, resursele naturale şi energia sunt conservate. În plus, reciclarea contribuie la economie.

Recuperarea implică acţiunile de depozitare separat a deşeurilor reciclabile acolo unde există recipiente sau incinte special destinate acestui scop.În acest sens este recomandat ca deţinătorii de deşeuri reciclabile să nu depoziteze şi să nu abandoneze deşeurile reciclabile în condiţii care contravin normelor de protecţie a sănătăţii populaţiei.

Deşeurile şi modul în care NOI înţelegem să le tratăm afectează mediul în care trăim, aerul pe care îl respirăm, apa pe care o bem, într-un cuvânt tot ceea ce ne înconjoară: aer, apă, sol, plante, animale, oameni.

A reduce, a reutiliza, a recicla, a recupera sunt cele mai importante verbe care pot fi conjugate astfel încât NOI să putem controla cantităţile şi tipurile de deşeuri generate, pentru a fi siguri că acestea nu dăunează mediului şi sănătăţii.


!!! Cumpără numai obiecte necesare şi foloseşte întodeauna sacoşa de bumbac sau de in de la bunica! REFUZĂ pungile de plastic de la magazine sau cel puţin NU cere mai multe pungi de plastic decăt ai strict nevoie!

3. CE ESTE COMPOSTUL?

Compostul este un material organic care poate fi folosit ca şi îngrăşământ sau ca un mediu propice creşterii plantelor.

Ce poate fi transformat în compost ? Resturi de bucătărie: resturi de pâine, oase, coji de ouă şi de nucă, filtre pentru ceai şi cafea, resturi de conserve, alimente stricate (fără ambalaj) ; Deşeuri din grădină: iarbă tăiată, ramuri de la copaci şi tufe, buru-ieni, frunze uscate ; Diverse: şerveţele din hârtie, pungi din hârtie, pământ de flori, pene etc.

Compostarea - un avantaj?1. Compostul îmbogăţeşte solul

Compostul este un pământ “special” obţinut din deşeuri organice (resturi alimentare, fructe, legume, frunze, etc.)

Compostul ajută la regenerarea solului sărac. Procesul de compostare încurajează producţia de micro-organisme benefice (mai ales bacterii şi fungi) care ajută în crearea humusului. Humus este un material nutritiv care incrementează conţinutul nutritiv în sol şi ajută la menţinerea consistenţei solului.

Compostul s-a demonstrat că distruge bolile plantelor şi epidemiile, reduce sau elimină necesitatea îngrăşămintelor chimice şi generează creşterea recoltelor agricole.

2. Compostul ajută la remedierea solului contaminat Compostul nu trebuie să conţină metale grele pentru că acestea pot migra în resursele de apă şi pot fi absorbite de plante. Compostul ajută la reducerea cantităţilor de deşeuri, la prevenirea eroziunii solului, la păstrarea umidităţii, fiind un adevărat „medicament” pentru plante.

4. DIMINUAREA CANTITĂŢII DEŞEURILOR, SOLUŢII

Reciclarea este una din cele mai simple (sau nu!) metode de a proteja planeta de poluare. Principiul e simplu: refoloseşti hârtia până te plictiseşti şi nu mai tai alţi copaci, ai grijă ce faci cu materialele din plastic, obiectele care nu îţi mai trebuie le donezi sau le găseşti o nouă întrebuinţare. Cel mai indicat este să folosim materiale pe care pământul le poate absorbi natural şi reintegra.


Ce se poate recicla? Ø Sticlă: sticle, borcane. Cele mai valoroase sunt cele transparente.Ø Hârtie: ziare curate, tipărituri, reviste, cărţi vechi, ambalaje de carton de la detergenţi, fotocopii de la birou.Ø Ambalaje de plastic: PET-uri ("sticlele" din plastic), pungi de plastic, recipienţi de detergenţi.Ø Cutii de metal: provenite de la băuturi alcoolice şi nealcoolice, conserveØ Ulei de motor si anvelope Ø Baterii auto, acumulatori etc.Ø Cartuşe de la imprimantele laser şi inkjet

Ce nu se poate recicla? Ø Materiale ceramiceØ Spray-uriØ Ambalajele materialelor toxice (de exemplu, de la anumite vopsele)Ø Abţibildurile, şerveţelele, hârtia cerată, hârtia de faxØ Părţile metalice ataşate magneţilor

5. CE ESTE DEPOZITUL ECOLOGIC DE DEŞEURI?Este mai mult decât o groapă în care se aruncă gunoiul! Rampa ecologică „primeşte” numai

deşeurile care pot fi reciclabile sau refolosite, dintre acestea amintim: deşeurile voluminoase, cauciucurile, deşeurile provenind din construcţii şi demolări. Aceste depozite special amenajate trebuie să oprească poluarea printr-un sistem hermeneutic.


POSIBILITĂŢI DE RECUPERARE A CENUŞILOR DE TERMOCENTRALĂ, PRIN FOLOSIREA ÎN INDUSTRIA MATERIALELOR DE CONSTRUCŢII

ING. MĂNĂSESCU CLAUDIA GRUP ŞCOLAR BÂRSEŞTI

ING. POPESCU ANDREI 1. Introducere

Dezvoltarea industriei energetice prin sectorul termoenergetic consumator de cărbuni a determinat în lume şi în ţara noastră începând cu a doua jumătate a ultimului secol, apariţia unor depozite uriaşe de rezidii insuficient valorificate şi anume cenuşile de termocentrală.

Producerea cenuşilor de termocentrală este în directă legătură cu natura cărbunilor energetici folosiţi în combustie, cu vârsta acestora şi conţinutul de părţi minerale necombustibile.

Aşa se explică faptul, că în timp ce o termocentrală care consumă huilă, produce 20-22% cenuşă la tona de cărbuni, uzinele termoenergetice din Oltenia care se alimentează cu ligniţi inferiori produc 35-38% cenuşă la tona de cărbuni.

Drept consecinţă, cantităţile de cenuşi care s-au acumulat în vecinătatea termocentralelor este de ordinul sutelor de milioane de tone şi valorificarea lor se face la scară foarte joasă.

Problema cenuşilor trebuie privită din mai multe puncte de vedere:- alegerea locurilor pentru depozitare- transportul acestora de la locul de producere la locul de depozitare- ocuparea unor suprafeţe mari de teren- utilizarea lor în diferite domenii- gradul de nocivitate al cenuşilor

2. Proprităţile fizice şi chimice ale cenuşilor

Caractersiticile fizico-chimice ale cenuşilor depind de o serie de factori si anume: - natura cărbunilor- fineţea de măcinare a cărbunilor- conţinutul în steril al cărbunilor- compoziţia mineralogică a sterilului- temperatura la care se desfăşoară arderea- proporţia de substanţe volatile din cărbuni- viteza de antrenare a particulelor de cărbune prin focar şi canalele de fum- alţi factori tehnologici.Tabelul 1. Compoziţia chimică a unor cenuşi de la I.E. Rovinari.

Proba 1 Proba 2 Proba 3 Proba 4 Proba 5 Proba 6 Proba 7PC% 1,69 1,73 1,68 1,66 3,65 4,31 1,75SiO2 % 52,39 51,12 51,85 52,55 49,90 49,16 52,36Al2O3 % 22,76 23,36 21,06 19,31 22,68 22,22 19,93

Fe2O3 % 7,23 7,58 8,36 8,46 7,92 6,86 6,29CaO % 7,64 8,94 9,52 9,71 7,76 8,68 6,37MgO % 2,19 2,13 2,34 2,38 2,15 2,70 1,98SO3 % 1,27 1,67 1,58 2,29 2,14 1,90 2,15Na2O % 0,64 0,66 0,89 0,56 0,66 0,66 0,68

K2O % 1,83 1,62 1,52 1,55 1,62 1,81 1,76TiO2 % 0,75 0,68 0,68 0,68 0,67 0,67 0,68


Tabelul 2. Compoziţia chimică a unor cenuşi din depozitul desecat I E. RovinariProba 1 Proba 2 Proba 3 Proba 4 Proba 5 Proba 6 Proba 7

SiO2 % 52,56 48,65 54,09 48,46 54,56 49,95 52,56Fe2O3 % 7,56 9,55 8,17 7,56 7,68 9,65 8,90Al2O3 % 22,95 21,86 26,44 23,46 24,26 23,82 22,98CaO % 7,78 8,66 7,66 8,50 4,56 7,71 8,44MgO % 2,56 2,46 1,46 3,70 2,38 1,97 1,25SO3 % 2,74 2,98 1,81 3,18 1,17 1,21 1,14Na2O % 0,85 1,66 1,46 1,76 1,61 1,71 1,32K2O % 1,36 3,68 2,66 1,76 1,81 1,62 1,96TiO2 % 0,65 0,66 0,64 0,65 0,66 0,89 0,65

Se face menţiunea că valorile analitice prezentate în tabelul 2 reprezintă analiza cenuşilor rezultate după combustia cărbunelui remanent însoţitor.

3. Impactul cenuşilor de termocentrală asupra mediului

Una din problemele actuale a acestor rezidii o reprezintă depozitarea lor care a dus la scoaterea din circuitul agricol a unor suprafeţe insemnate de teren.

Paralel cu scoaterea din cirucitul agricol a unor terenuri agricole, se produce şi o încărcare a atmosferei, plantelor, solului şi apelor din apropierea haldelor cu cantităţi mari de cenuşă, datorită lipsei de coeziune şi a fineţii cenuşii care face ca să fie antrenată de curenţii de aer. Studiile efectuate de Barnea şi Papadopol(1975) au arătat că un vânt cu viteză de 2-10 m/s duce la încărcarea atmosferei cu cenuşă/m3

de aer, care este dăunătoare pentru oameni şi animale şi reduce radiaţiile solare care vin la suprafaţa solului.

Cenuşile purtate de vânt afectează plantele de cultură provocând rănirea acestora, încărcarea lor cu pulberi, ceea ceuce la reducerea suprafeţei de asimilaţie, la reducerea rezistenţei la boli şi dăunători şi deci, la scăderea producţiei. Solurile din apropierea haldei sunt supuse înmlăştinării şi sărăturării datorită apleor din imdiata vecinătate. Este afectată de asemenea şi calitatea pelor subterane datorită infiltraţiei din haldă.

În depozitele lagunare se produce sedimentarea cenuşii la bază, iar apa se elimină prin sisteme de drenaj. În acest timp, din hidroamestec se elimină toate substanţele solubile prin fenomenul de disoluţie-levigare. Se vor solubiliza oxizii alcalini Na2O şi K2O , MgO şi CaO care reacţionează cu apa şi se transformă în hidroxizi. Sulfurile alcaline vor suferi acelaşi proces de solubilizare.

Din examinarea tabelelor conţinând compoziţia chimică, remarcăm iminenţa certă a acestor procese de solubilizare şi levigare cu efecte poluante asupra masei de apă freatică limitrofă, dar şi asupra râurilor din vecinătate. Fenomene total nedorite s-au înregistrat în oraşul Turceni, unde exfiltraţiile de ape provenind din depozitul Valea Ceplei au inundat fântânile, făcând apa potabilă improprie consumului şi degradând chiar o mare parte din locuinţele zonale.

4. Domenii de reciclare a cenuşilor

Domeniile cele mai imortante de utilizare a cenuşilor de termocentrală pe plan naţional şi mondial se pot menţiona:Utilizarea în domeniul materilalelor de construcţii:

- ca adaos la fabricarea cimenturilor;- ca adaos la prepararea betoanelor;- la producerea agregatelor uşoare de tip granulit sau aglopirit;- la fabricarea cartonului bituminat;- la fabricarea cărămizilor uşoare sau a cărămizilor autoclavizate;- la prepararea mortarelor de zidărie şi tencuială;- pentru izolarea termică a acoperişurilor clădirilor de locuit;

Utilizarea în domeniul construcţiilor rutiere:


- ca material de umplutură pentru construcţia terasamentelor;- la ameliorarea granulometriei materialelor locale(balast, nisip, etc), folosite pentru executarea

fundaţiilor rutiere;- la realizarea substratelor rutiere izolatoare;- ca filler în mixurile bituminoase;- ca material antiderapant în timpul iernii;

Utilizarea în sectorul agricol:- la ameliorarea solurilor acide;- îngrăşarea solurilor prin compactarea cenuşii cu deşeuri industriale, gunoaie menajere etc;- ca suport pentru cultivarea unor specii de plante agricole şi silvice;

Utilizarea pentru epurarea apelor reziuduale:- la îmbunătăţirea filtrabilităţii şlamurilor sterile;- pentru reţinrea şi îndepărtarea materiilor organice în suspensie;

Utilizarea ca sursă de materii prime în industria extractivă:- la extracţia aluminei;- la recuperarea fierului;

În industria minieră:- ca material de rambleu;- ca liant in rambleul cu cimentare;

Producerea de betoaneCenuşile pot fi folosite la producerea betoanelor. În funcţie de clasa de beton şi de condiţiile care

trebuie să le îndeplinească acesta(imermebealitate, rezistenţă la îngheţ) este nevoie de anumite proprietăţi ale betonului.

Proprietăţile finale ale betoanelor sunt influenţate de:- agregatele folosite la beton, proprietăţile lor şi dozajele;- proprietăţile reologice necesare ale mixturii de beton;- tehnologiile de punere în operă a betonului de la faza de producere, transport şi compactare

până la întărirea betonuluiAgregatele care intră în compoziţia betonului, trebuie să îndeplinească standardele în vigoare.

Acele cenuşi care nu îndeplinesc în totalitate cerinţele normelor nu pot fi utilizate deloc sau utilizarea lor e limitată la clase inferioare de beton şi la structuri de rezistenţă scăzută. Pentru folosirea cenuşilor la o anumită aplicaţie se ia în considerare cateva criterii:

- alegerea unei tip potrivit de cenuşă;- alegerea unor rapoarte optime între agregate şi cenuşă;- alegerea corespunzătoare a tipului de utilizare a betonului;Cenuşa este folosită ca substituent pentru unele componente ale betonului cum sunt cimenturile şi

agregatele. Cenuşile folosite ca material de umplutură, înlocuitor al agregatelor, ajută la reglarea granulometriei, ceea ce ajută la creşterea calităţii betonului şi reduce consumul de ciment.

În cazul în care cenuşile sunt folosite ca adaos activ pentru a substiutui parţial cimentul există o normă europeană în vigoare EN450, şi cenuşile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

Tabelul 3. Conditii impuse de norma EN450Compoziţia chimică a cenuşilor Conţinut( %)Masa uscată fără cenuşa(o ora) Max. 5Fineţea cenuşilor(sita 0,045) Max. 40Sulf total (sub forma de SO3) Max.3Oxid de calciu liber Max.1Conţinut de cloruri(Cl-) Max.0,1


Pentru folosirea ca adaos la betoane, cenuşa din electrofiltre este mai potrivită decât cea din separatoarele mecanice. O dată cu creşterea fracţiei fine, creşte capacitatea de a înlocui parţial cimentul; din acest motiv fineţea cenuşii influenţează proprietăţile finale ale betoanelor.

Datorită caracterului puzzolanic, cenuşa îmbunătăţeşte calitatea betoanelor, măreşte lucrabilitatea, reduce riscul formării crapăturilor, măresc impermeabilitatea, îmbunătăţesc rezistenţa la îngheţ.

Cenuşile nu pot fi folosite la betoanele precomprimate. În general reducerea consumului de ciment se obţine la betoanele inferioare. De aceea în principal se foloseşte la structuri de rezistenţă scăzută(pereţi despărţitori, poduri, tunele, diguri).

Betoanele alcaline, pe bază de cenuşi sunt studiate mai intens în momentul de faţă. Cenuşile amestecate cu un adaos de componente alcaline au demonstrat proprietăţi bune chiar şi fără clincher. Aceşti compuşi fără ciment nu sunt supuse controlului conţinutului de sulf, ceea ce permite, combinarea cu diverse alte produse secundare.Cum ar fi:zgura de furnal, gips, cenuşi rezultate de la arderea în focare clasice.

Producerea betoanelor uşoare

Pentru a îmbunătăţi tehnologiile de construcţii, materialele poroase sunt foarte importante. Partea solidă asigură rezistenţă şi incluziunile gazoase asigură proprietăţile izolatoare şi reduc densitatea(greutatea). La producerea betoanelor uşore sau folosit în principiu cenuşile, rezultate la arderea convenţională. În betoanele aerate cenuşile înlocuiesc nisipul cuarţos care nu se găseşte peste tot. Când se lucrează cu cantităţi mari de apă, adaugată la ciment se obţin betoane microporoase. Când se adaugă agenţi de spumare se obţin betoane macroporoase.

Pentru producerea betoanelor aerate tratate cu abur la presiune ridicată, este important de reţinut ca SIO2 din cenuşă este mai reactiv decât cel din nisipul cuarţos. În timpul reacţiilor hidrotermice, nu numai SIO2 din cenuşă reacţionează cu Ca(OH)2, ci şi mullitul care se poate găsi în cenuşi în procent de până la 15%.

Datorită conţinutului ridicat, de CaOH si SO3, total si liber, unele cenuşi obţinute la arderea în strat fluidizant sunt total nepotrivite pentru producerea betoanelor aerate. Excluderera acestor cenuşi s-au facut pe baza următoarelor criterii: conţinut ridicat de CaO, MgO și SO3, căldurii de hidratare, granulometria nepotrivită. Parametrii aleşi, în special, proprietăţile fizice ale betoanelor aerate trebuie sa fie luate în considerare nu numai pe termen scurt, ci pe termen lung, într-o gamă variată de medii si timpi.

Din teste rezultă că cenuşile convenţionale pot fi înclocuite în mica masură cu cenuşi obţinute în strat fluidizant. Motivul este acela că betoanele aerate pe bază de cenuşi obtinuţe la arderea în strat fluidizant, au inflamabilitate şi higoscopicitate ridicată. Betoanele menţionate mai înainte ar putea fi folosite numai la interioare. Din punct de vedere economic, substituirea cenuşii convenţionale reduce consumurile de lianţi cu aproximativ 5-10%. Cantitatea de cenuşi obţinute la arderea în strat fluidizant folosite la producerea betoanelor poate ajunge până la 50% şi conţinutul acesteia depinde de tipul de cenuşa folosită (de la ciclon, filtru, etc).

Producerea de materiale izolatoareÎn general prin fibre minerale se inţelege fibre din amestecuri de zgură şi diverse agregate,

caracterizate prin conţinut ridicat de SiO2. Se pot obţine fibre minerale cu adaos de cenuşă prin topire şi defibrare secvenţială. Când se aleg cenuşile se ia în calcul şi elementele adiţionale: Al2O3, Fe2O3, CaO, MgO, TiO2, Na2O, K2O, sulf şi un anumit nivel de radioactivitate. Mediul acid necesar pentru procesul de topire, poate fi obţinut prin adăugarea unor elemente corectoare, nisip cuarţos, argilă şi tuf. Aceste elemente corectoare trebuie să aibă un conţinut ridicat de SiO2 si Al2O3, conţinut scăzut de CaO şi SO3 şi granulometrie apropiată de cea a cenuşilor.

Având în vedere proprietătile materiilor prime, cel mai potrivit mod de topire este în cuptor electric. După procedeul de defibrare secvenţială se obţine vată minerală. Cenuşa este transportată pneumatic de la un separator electrostatic, printr-un siloz central într-un depozit. Nisipul cuarţos este transportat cu camioanele într-un siloz. Cenuşa şi nisipul cuarţos sunt preluate prin intermediul unor benzi trasportoare într-un malaxor în proporţii prestabilite. Amestecul omogenizat este trasportat într-o instalaţie de peletizare unde se adugă 10-20% apă şi apare procesul de peletizare. Peleţii obtinuţi (aproximativ 25 mm) sunt trimişi într-o instalaţie de răcire şi apoi pe o bandă rulantă şi ridicator într-un buncar. De aici se trasnportă într-un cuptor de tip trielectrod unde are loc sinterizarea. Topitura părăseşte cuptorul printr-un canal de descărcare, într-un dispozitiv de împrăştiere care este format din 2 cilindrii rotativi. În funcţie de curentul de


aer din particulele dispersate se formează fibre. Fibrele sunt transportate într-o cameră de sedimentare şi tratate cu un aditiv în emulsie apoasă care ajută la depunerera fibrelor pe o bandă transportoare. Masa depusă este introdusă între doi cilindri compactori unde este presată la o anumită densitate şi volum, apoi este uscată. Urmează operaţiile de ajustare a formei şi împachetare.

Producerea de cărămizi

Cărămizile care conţin cenuşi pot fi folosite într-o gamă largă de construcţii; sunt mai uşoare decât cărămizile convenţionale şi reduc necesarul de argilă şi deci reduc costurile necesare exploatării argilei.

Amestecul folosit la fabricarea cărămizilor este format din argilă, de obicei cu un adaos de adititvi care controlează plasticitatea. Amestecul este omegenizat la umed în malaxoare. Câteodată se foloseşte o metodă de amestecare uscată când materialul se amestecă în mori cu bile. Amestecul omegenizat este transformat în cărămizi de diverse forme şi dimensiuni care sunt apoi uscate şi arse. Comparate cu argilele cenuşile nu formează filme de apă în jurul particulelor şi de aceea folosirea lor grabeşte uscarea şi duce la păstrarea dimensiunii iniţiale. Datorită carbonului din cenuşă se economiseşte combustibil şi se formează o structură poroasă care uşurează caramidă arsă şi cresc propietăţile de izolator termic.

Producerea de materiale ceramice

Materia primă pentru producerea de gresie şi faianţă este clincherul calcaros care conţine carbonat de calciu şi nisip cuarţos foarte fin, în proporţii apropiate. Se pot folosi cenuşi pentru producerea gresiei şi faianţei cum s-a întâmplat în multe ţări. De asemenea s-a produs gresie cu structură poroasă, glazurată cu un strat rezistent la abraziune. Se pot folosi o gamă largă de mixturi care în afară de argilă conţin până la 80%, cenuşi. Diversele mixturi care conţin cenuşi, după ardere, în afară de un conţinut scăzut de mullit şi magnetit au o nouă fază cristalină, cristobalitul. Conţinutul de cristobalit poate fi controlat prin cantitatea de cenuşă din amestec, o temperatură de ardere mai înaltă şi durata procesului de ardere. Cristobalitul obţinut creşte rezistenţa fazei sticloase şi deci a produsului final.

BIBLIOGRAFIE1. L. Nicolescu – Cenuşa de termocentrală în construcţii, Ed. Ceres, Bucureşti, 1978.2. N.I. Voina – Teoria şi practica utilizării cenuşilor de la centralele termoelectrice, Ed.Tehnică, Bucureşti, 1981.3. I. Ionescu, T. Ispas – Proprietăţile şi tehnologia betoanelor, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1997.4. P. Fecko, M. Kusnierova, H. Raclavska, V. Caslik, B. Lzckova – Fly Ash


INTERDISCIPLINARITATEA CU APLICAŢII IN EDUCAŢIA ECOLOGICĂ

PROF. MIREA MIHAELAGRUP ŞCOLAR HORIA VINTILĂ SEGARCEA-DOLJ

Coordonatele actuale ale vieţii cotidiene impun abordarea în şcoală, alături de alte elemente de educaţie, şi probleme legate de educaţia pentru calitatea mediului înconjurător. Astfel se evidenţiază prioritatea majoră a noastră, a tuturor, de a cunoaşte, proteja şi conserva mediul de viaţa, conservarea naturii devenind eficientă şi reală numai atunci când aceasta va face parte integrantă din filosofia şi comportamentul nostru.

Ne aflăm într-un moment al istoriei în care trebuie să orientăm acţiunile noastre, meditând în mai mare măsură la repercusiunile asupra mediului. Aprofundând cunoştinţele elevilor şi chiar şi pe ale noastre, ale cadrelor didactice, şi acţionând cu mai multă înţelepciune, putem asigura pentru noi înşine şi pentru posteritate condiţii de viaţă mai bune într-un mediu înconjurător mai bine adaptat la nevoile şi aspiraţiile umanităţii. Apărarea şi îmbunătăţirea mediului înconjurător, pentru generaţiile prezente şi viitoare au devenit un obiectiv primordial al oamenilor, o sarcină a cărei realizare va trebui să fie coordonată şi armonizată cu realizarea obiectivelor fundamentale, stabilite deja, de pace şi dezvoltare economică şi socială în întreaga lume.

Educaţia ecologică face apel, în primul rând, la schimbarea valorilor personale, sociale, profesionale, propunându-şi să reconfigureze ierarhiile noastre individuale şi colective.

Fără o ţintire a valorilor, orice program de educaţie ecologică este ineficient. Importante nu sunt valorile în sine, rupte de realitate, ci mai degrabă reflexia acestora în viaţa cotidiană – comportamentele asociate unei anumite valori.

Unul dintre indicatorii ultimi ai maturizării personalităţii individului îl constituie cristalizarea unui sistem de valori bine închegat şi relativ stabil. Cu alte cuvinte, despre un sistem de valori stabil, propriu unei persoane se poate vorbi către sfârşitul perioadei adolescenţei. Aceasta nu înseamnă însă că elevii de vârste mai mici nu pot avea seturi valorice personale. Ceea ce îi individualizează pe copii, faţă de adolescenţi este o fluiditate şi instabilitate axiologică manifestată printr-o anume inconstanţă valorică, respectiv o facilă modificare a punctelor de vedere şi a preferinţelor valorice.

Apreciem că, aşa cum am remarcat anterior, oricare ar fi domeniile profesionale la care ne raportăm, influenţarea majoră a comportamentului educatului începe încă din primii ani de şcoală; este acceptată ideea de psihologi că între 0-16 ani se structurează principalele componente ale personalităţii unui individ; este perioada în care prin experienţă directă, exerciţiu şi contextul în care este pus educatul poate fi modelat comportamentul în societate şi în raport cu mediul înconjurător.

Educaţia ecologică presupune în egală măsură finalităţi de ordin subiectiv, dar şi finalităţi de acţiune, adică dezvoltarea unor abilităţi, priceperi, deprinderi care să sprijine transformarea efectivă a mediului. De aceea, un curriculum de educaţia ecologică trebuie să stabilească care sunt problemele reale cărora trebuie să le ofere soluţii, care sunt nevoile de formare specifice viitorilor formatori pentru îndeplinirea obiectivelor specifice.

Pentru ca educaţii să fie motivaţi să se implice în acţiuni de transformare pozitivă a mediului, este necesar ca educatorii să respecte anumite condiţii, precum:

crearea unei atmosfere relaxante, pozitive care să stimuleze educaţii să se implice în acţiuni de reabilitare a mediului;

respectul faţă de valorile proprii ale acestora, chiar dacă nu sunt conforme cu obiectivele educaţiei relative la mediu; mai mult decât atât, tentativele de schimbare a acestora sunt sortite eşecului dacă nu sunt motivate de dorinţa educatului de schimbare;

propunerea unor activităţi care sunt atractive pentru educaţi şi care pot fi soluţionate de către aceştia;

activarea educaţilor în rezolvarea unor probleme care antrenează efectiv abilităţi conducând prin exersare repetată la formarea unor priceperi şi deprinderi, etc.Mulţi educatori leagă educaţia mediului în mod exclusiv de educaţia ştiinţifică. Deşi o mare parte a

educaţiei mediului se ocupă cu înţelegerea conceptelor ştiinţifice, ea cere, de asemenea o înţelegere a economiei, matematicii, geografiei, eticii, politicii şi altor obiecte.

Deci, educaţia ecologică este un domeniu care implică multe conexiuni între ştiinţe (biologie, fizică, chimie, geografie, psihologie, sociologie), între sectoare sociale (învăţământ, economie, industrie,


sănătate). Fără utilizarea datelor furnizate de toate aceste instanţe, educaţia ecologică nu este posibilă. Curriculum-ul recomandat pentru educaţia ecologică porneşte de la obiective şi teme comune mai multor discipline. Ar fi recomandabile corelaţii minimale şi sistematice realizate nu numai între domeniile conexe, cum ar fi ştiinţele naturii, ci şi identificarea liniilor de legătură ale educaţia ecologică cu disciplinele artistice (desen, muzică, literatură). De aceea poate ar trebui valorificată teoria inteligentelor multiple in acest sens.

Pe de altă parte interdisciplinaritatea poate fi realizată sub două aspecte: cel al conceperii conţinuturilor si cel al proiectării si organizării proceselor didactice.

Respectarea caracterului interdisciplinar al educaţiei de mediu impune ca fiecare disciplină inclusă în planul de învăţământ să ţină seama de disciplinele cu care ea se află în conexiune încă de la momentul structurării disciplinei (când se stabilesc capitolele ce vor fi incluse pentru predare).Respectarea caracterului interdisciplinar al educaţiei de mediu impune ca pentru fiecare disciplină din planul de învăţământ, în măsura în care are diverse conexiuni cu alte discipline, organizarea procesului didactic să fie atractivă şi să ţină seama de acest caracter interdisciplinar:De exemplu, în domeniul Silvicultură, la disciplina Amenajarea pădurilor, caracterul interdisciplinar al temei rezultă din conexiunea necesară cu alte discipline:

Topografie; Pedologie; Fiziologia plantelor; Fitopatologie.

Principiul învăţării experienţiale presupune experimentarea de către individ a unor situaţii din care să poată extrage învăţămintele de pus în aplicare în viaţa de zi cu zi. Ea poate fi utilizată cu succes în educaţia ecologică, având în vedere că acest tip de educaţie presupune, pe lângă dobândirea de cunoştinţe în domeniu, şi schimbarea atitudinilor, formarea unui anumit stil de viaţă, dezvoltarea spiritului civic etc.

Experienţele de învăţare pot fi pozitive sau negative, rolul educatorului este de a facilita experimentarea cât mai deasă a unor situaţii de învăţare pozitivă, educaţii trăind intens satisfacţia succesului, care va fi impulsul care îi vor determina să meargă mai departe.

Avantajul învăţării experimentale este că va conduce la formarea unor deprinderi, comportamente, abilităţi într-un timp relativ scurt, precum: capacitatea de gândire critică, de organizare şi de planificarea unei activităţi, capacitatea de relaţionare cu ceilalţi, etc., la identificarea mai rapidă a informaţiilor implicite situaţiilor de învăţare şi a conexiunilor dintre acestea.

Principiul actualizării şi dezvoltării curriculare se referă la revizuirea, extinderea şi adaptarea permanentă a conţinuturilor, metodologiilor implicate în EE. Problematica EE este una în continuă expansiune, iar instrumentele oferite pentru susţinere trebuie să fie pe măsură.

Principiile referitoare la natura unui curriculum sunt: al orientării filozofice, al individualizării, realismului si echilibrului (Cucoş C., 2002).

Principiile dezvoltării unui curriculum sunt: al colaborării, evaluării, asigurării si al testării (Cucoş C.,2002).

Bibliografie

1. Bocoş, Muşata, 2002, Instruire interactiva. Repere pentru reflectie si actiune, Ed Presa universitara clujeana, Cluj

2. Burciu Aurel – „Management Comparat”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 20043. Creţu C., 1998, Conţinuturile procesului de învăţământ, componentă a curriculum-ului, în

Psihopedagogie, Ed. Polirom, Iaşi4. Cucoş C., 2002, Pedagogie-ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed. Polirom, Iaşi


5. D’Hainaut L., 1981, Elaborarea noilor conţinuturi, în Programe de învăţământ şi educaţie permanentă, EDP, Bucureşti;

6. Dulama, Maria , Eliza, 2002, Modele, strategii, si tehnici didactice activizante cu aplicatii in geografie, Ed Clusium, Cluj

7. Gardels Ntahan – „Schimbarea ordinii globale”, Editura Antet, Prahova8. Hendrikse George – „Economics and Management of organization”, McGraw Hill Education,

UK, 20039. Hofstede Geert – „Cultures And Organizations, Software of the mind” IRIC, McGraw – Hill,

London, 199110. King Alexander, Schneider Bertrand – „Prima revoluţie globală”, Editura Tehnică, Bucureşti,

199311. Kolb D.A., 1984, Experiential Learning: Experience as the Source of Learning and

Development, Prentice-Hall, Englewood Cliffs N.J.;12. Milescu, I. – Ecologie forestieră, Editura Universităţii „Ştefan cel Mare”, Suceava, 199413. Miron S., Portofoliul European pentru Educatia Mediului Înconjurator, Îndrumar pentru profesori

si elevi, TEPEE; Socrates, Comenius14. Momanu M., 2002, Introducere în teoria educaţiei, Ed. Polirom, Iaşi15. Nicola I., 1994, Pedagogie, EDP, Bucureşti16. Planchard, 1992, Pedagogie şcolară contemporană, EDP, Bucureşti;17. Programe şcolare pentru clasele V-VIII, Aria curriculară Om şi societate, Bucureşti 199918. Resurse complementare manualului EcoEd de educaţie ecologică, Clubul Ecologic

“Transilvania”, Cluj-Napoca, 200319. Văideanu G. (coord.), 1986, Pedagogie, Ed. Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi


RECUPERAREA ŞI RECICLAREA DEŞEURILOR

PROF. OANCEA IONEL, GR. ŞC. IND. „GRIGORE C. MOISIL”, BUZĂU

„Cu cât o societate este mai dezvoltată, cu atât produce mai multe deşeuri” – este o afirmaţie născută cam pe la mijlocul veacului trecut, odată cu apariţia „societăţii care aruncă”, după cum caracteriza un viitorolog celebru industria bunurilor de unică folosinţă. Consecinţa logică este acumularea deşeurilor.

Societatea actuală produce enorme cantităţi de deşeuri, de tot felul. Deşeurile generate de industrie, deşeurile agrozootehnice din localităţile rurale precum şi impresionantele tipuri şi cantităţi de deşeuri menajere din localităţile urbane, constituie serioase probleme ale vremurilor pe care le trăim.

Toţi vrem să trăim într-o lume mai bună, mai bogată, mai frumoasă, dar şi mai curată însă fără să facem suficiente eforturi datorită comodităţii şi nepăsării, prin care sunt aruncate, chiar la vedere şi fără nici o jenă chiar din maşină sau în timp ce se plimbă pe stradă tot felul de gunoaie. Numeroşi turişti se dedau la vandalizarea pajiştilor, lizierelor, malurilor râurilor şi fâneţelor. Acolo unde maşinile nu mai au acces, pseudoturiştii se mulţumesc cu poluarea la pas a traseelor montane. Din această cauză apar din ce în ce mai multe dovezi ale unui raport de forţă dezechilibrat între natură şi societate..

Deşeuri au existat dintotdeauna dar compoziţia acestora şi-a modificat serios conţinutul în ultimii 17 ani. Se folosesc acum mult mai multe ambalaje ca în trecut. Pungile de plastic, casolete pentru legume şi carne, sticle de bere, cutiile de carton sau dozele din aluminiu sunt aruncate la gunoi amestecat fără o sortare prealabilă. Unele ambalaje se degradează în sute de ani iar o parte din ele, în timpul descompunerii, eliberează substanţe care contribuie la accentuarea efectului de seră.

Această problemă poate fi rezolvată prin colectarea ambalajelor, separat, pe tipuri, şi prin reciclarea lor. Vom contribui astfel şi la economisirea unor resurse naturale neregenerabile, cum ar fi de pildă petrolul, folosit la realizarea unor obiecte din plastic. O cantitate de aproximativ 1,8 tone de petrol este economisită cu fiecare tonă de plastic pe care îl reciclăm.

Dimensiunea procesului de gestionare a deşeurilor cuprinde, practic, întreaga societate, cu responsabilităţi de la cel mai tânăr cetăţean până la cel mai vârstnic, de la anonim până la cel mai important om politic.

Reciclarea deşeurilor, după colectarea separată a acestora, este doar una dintre măsurile de eficientizare a gestionării deşeurilor. Se impune, în plus, aplicarea următoarelor măsuri:

prevenirea generării de deşeuri; reducerea consumului; revoluţionarea tehnicilor de fabricare a produselor, astfel încât atunci când se încheie ciclul de

viaţă, deşeurile să nu polueze; eficientizarea procesului de producţie încât să rezulte cât mai puţine deşeuri; refolosirea deşeurilor în acelaşi proces din care au rezultat. De exemplu, după consumarea

sucurilor ambalate în recipiente de sticlă, aceste recipiente se colectează, se sterilizează şi se utilizează pentru ambalarea altor sucuri (se reintroduc în circuit);

reciclarea, care presupune recuperarea şi valorificarea conţinutului material util al deşeurilor. Astfel, gestionarea autovehiculelor scoase din uz prevede că începând cu 2007 sunt reutilizate şi valorificate cel puţin 75% din masa vehiculelor fabricate înainte de 1980 şi 85% din masa vehiculelor fabricate după 1980; reutilizarea şi reciclarea a 70% din masa vehiculelor fabricate înainte de 1980 şi reutilizarea şi reciclarea a 80% din masa vehiculelor fabricate după 1980.Deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE) sunt extrem de periculoase pentru

integritatea mediului natural şi pentru om. Frigiderele şi congelatoarele conţin gaze cu efect de seră, bateriile portabile conţin metale grele, mercur, nichel, plumb, cadmiu, litiu) care se scurg în sol şi ajung în pânza freatică. Mercurul conţinut într-o baterie de ceas poate polua 500 l de apă sau 1 mp de sol, pe o perioadă de 50 de ani. Aceste deşeuri sunt sortate, depozitate şi reciclate separat de alte deşeuri, deoarece ele prezintă chiar şi riscuri de contaminare pentru securitatea şi sănătatea personalului din punctele de colectare.

valorificarea termoenergetică, constând în arderea, recuperarea căldurii generate şi utilizarea acesteia în diferite procese – aplicabilă pentru deşeurile care au un anumit conţinut energetic (sunt combustibile).


Prin aplicarea acestor măsuri se evită gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor care conduce la contaminarea solului, apelor subterane şi de suprafaţă, ameninţând totodată biodiversitatea şi sănătatea populaţiei.

De cele mai multe ori acţiunile inconştiente ale oamenilor, consecinţă a necunoaşterii realităţii, ori a unei atitudini necorespunzătoare faţă de mediu sunt cele care creează contextul favorabil apariţiei problemelor de mediu. Cu atât mai semnificativ apare rolul sistemelor educative de a căror implicare depinde în mare măsură formarea şi dezvoltarea atitudinii şi comportamentului social. Acestea sunt motivele pentru care tânăra generaţie trebuie sensibilizată şi educată prin implicarea în proiecte de educaţie ecologică. Participarea elevilor în astfel de proiecte poate suplini carenţe ale curriculei şcolare, care conţine foarte puţine elemente de educaţie ecologică, făcându-i să conştientizeze interdependenţa dintre calitatea mediului şi calitatea vieţii.

Educarea elevilor în spirit ecologic trebuie să înceapă de la vârste fragede, chiar din familie, dar, până când familia va ajunge la acel spirit civic occidental la care aspirăm este nevoie ca şcoala să-şi asume responsabilitatea aceasta.

Învăţătorii au datoria de a-i familiariza pe copii cu problemele de mediu, să-i facă „să vadă” ce trebuie să vadă mai bine şi să înţeleagă mai mult, dar să şi acţioneze în consecinţă. Activitatea acestora trebuie continuată în ciclul gimnazial şi liceal, acolo unde profesorii de biologie sau alţi dascăli inimoşi sunt coordonatorii unor proiecte educaţionale pe teme de mediu.

Un asemenea proiect educaţional intitulat „Prietenii Naturii” a fost realizat în colaborare cu Agenţia de Protecţie a Mediului Buzău şi cu Primăria Municipiului Buzău, perioada de implementare a acestui proiect fiind martie 2008 – iunie 2009.

Obiectivele generale ale acestui proiect sunt: dezvoltarea unor atitudini sănătoase faţă de mediu prin implicarea în acţiuni ecologice; colectarea şi valorificarea deşeurilor refolosibile precum şi amenajarea şi întreţinerea parcurilor din curtea şcolii.

Grupul ţintă al acestui proiect este reprezentat de membrii cercului ecologic „Prietenii naturii” din clasele IX-X şi elevilor claselor XI E şi XI F care au ca disciplină opţională „Educaţia pentru sănătate”. În afara educării elevilor în spiritul dragostei pentru natură şi formarea deprinderilor ecologice, scopul acestui proiect educaţional a fost reprezentat şi de implicarea elevilor care au ca opţional „Educaţia pentru sănătate” în rezolvarea unor probleme la nivelul şcolii şi la nivelul comunităţii locale, deoarece unul din capitolele opţionalului se intitulează „Sănătatea mediului”.

De la începutul proiectului şi până în prezent au fost colectate şi valorificate deşeuri de hârtie, PET-uri şi DEEE; au fost plantaţi în curtea şcolii 45 de puieţi de arbori proveniţi din donaţii; a fost obţinută jumătate din sponsorizarea propusă în proiect; a fost înfiinţat părculeţul din curtea şcolii propus în proiect; a fost încheiat un protocol de colaborare cu Primăria Municipiului Buzău pentru plantarea de flori în curtea şcolii; a fost ecologizat Parcul Crâng din Buzău, etc.

Activităţile practice conţinute de proiect (tabelul 1) se vor desfăşura lunar în vederea obţinerii următoarelor rezultate: amenajarea şi reabilitarea unor spaţii verzi în curtea şcolii; popularizarea acţiunilor de protecţia mediului la nivelul municipiului precum şi realizarea unui comportament adecvat faţă de mediu din partea celor 85 de elevi şi a colegilor lor de şcoală, aceştia constituind de fapt adevăraţii beneficiari indirecţi ai acestui proiect educaţional.


Tabelul 1: desfăşurarea lunară a activităţilorNr. crt.

Denumirea activităţii Cine răspunde

Locaţia Data Rezultate aşteptate

1 Pământul – casa noastră Oancea Ionel Curtea şcolii Martie2008

- Înfiinţarea cercului „Prietenii naturii”- Plantarea de pomi pe terenul viran din spatele şcolii cu o suprafaţă de 375 m2

2 Fiecare elev - un pom, o floare

Oancea IonelDublidis Elena

Parcul şcolii Aprilie 2008

- Plantarea de pomi şi flori, iar săptămânal lucrări practice de îngrijire

3 Ne informăm şi acţionăm! Oancea IonelIancu Maria

Sala de cl

asă

Mai 2008 Acţiune de colectare a DEEE-urilor

4. Stop, poluare! Oancea IonelVlad Violeta

Parcul „Crâng” şi Gr. Şc. Ind. „Grigore C.

Moisil”

Iunie 2008 Acţiune de ecologizare a Parcului Crâng şi colectarea PET-urilor

5 Ajută-ţi aproapele! Oancea IonelDublidis Elena

Curtea şcolii Iulie 2008 Lucrări de întreţinere a pomilor plantaţi

6 În sprijinul mediului Oancea Ionel Curtea şcolii August 2008

Eliberarea unei suprafeţe de 150 m2 de materialul şcolar depozitat pe el

7 Splendoarea naturii, toamna

Oancea IonelVlad Violeta

Bucureşti Sept. 2008 Excursie la Grădina Botanică, Muzeul Antipa Bucureşti

8 Ce ştim despre poluare? Oancea IonelIancu Maria

Gr. Şc. Ind. „Grigore C.

Moisil”

Oct. 2008 Întâlnire cu reprezentanţii Agenţiei de Protecţia Mediului

9 Să protejăm natura! Oancea IonelDublidis Elena


Moisil”

Nov. 2008 Sesiune de referate şi comunicări ştiinţifice realizate de elevi şi profesori

10 S.O.S. natura în pericol Oancea Ionel şi

colaboratorii


Moisil”

Dec. 2008 Realizarea unor eseuri şi spoturi publicitare

11 Natura ne dăruieşte bucurii!

Oancea Ionel Gr. Şc. Ind. „Grigore C.

Moisil”

Ian. 2009 Acţiune de colectare a DEEE-urilor

12 Salvaţi copacii! Oancea IonelVlad Violeta


Moisil”

Feb. 2009 Colectare de maculatură şi PET-uri

13 Natura ne relaxează! Oancea IonelIancu Maria

Parcul şcolii Martie 2009

Plantarea de garduri vii şi amenajarea spaţiului de odihnă din curtea şcolii

14 Simbioza cu natura Oancea IonelDublidis Elena


Moisil”

Aprilie 2009

Plantarea de flori în parcurile şcolii

15 Salvarea naturii e şansa Oancea Ionel Gr. Şc. Ind. Mai 2009 Acţiune de colectare a


noastră! Iancu Maria „Grigore C. Moisil”

DEEE-urilor

16 Ziua Mediului Oancea Ionel şi

colaboratorii


Moisil”

Iunie 2009 Concurs pe teme ecologice

Resurse materiale:- Material săditor (flori, pomi, arbuşti)- Unelte agricole- Saci de plastic, mănuşi menajere- Găleţi, stropitori- Bănci pentru părculeţ- Autofinanţare prin valorificarea materialelor refolosibile- Finanţări din partea unor sponsori în valoare de 300 lei

Resurse procedurale:- observarea spontană şi dirijată- explicaţia- demonstraţia- exerciţiul practic- dezbaterea- excursia tematică- lucrul în echipă- problematizarea- aplicarea chestionarului- portofoliul

Colectând şi valorificând DEEE

Bibliografie1. PAVĂL Carmen, 2008, Ziua internaţională a Mediului – 05 iunie 2008, APM Buzău.2. PAVĂL Carmen, 2008, Ce este mediul şi la ce ne foloseşte – publicaţie realizată în cadrul

proiectului „Colaborare intersectorială”3. PETROAICA Brânduşa, 2006, Noutăţi legislative în domeniul gestionării deşeurilor, în

Info.mediu – Revista Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, nr. 5.4. MORMOCEA Dorina, 2006, Rolul proiectelor de educaţie ecologică în formarea competenţelor

de bază necesare pentru participarea tinerilor la dezvoltarea durabilă a comunităţii, în Info.mediu – Revista Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, nr. 13.


TRANSFORMAREA DEŞEURILOR ÎN COMPOZITE ÎNALT PERFORMANTE

ROPOTĂ IOANGRUPUL ŞCOLAR DE ARTE ŞI MESERII “DIMITRIE PACIUREA” BUCUREŞTI

REZUMATÎn dreptul internaţional al mediului s-a cristalizat un număr de principii fundamentale pentru protecţia mediului. Fiind un domeniu relativ nou şi în formare, dreptul şi politica internaţională în domeniul protecţiei mediului evoluează şi pe baza rezultatelor şi declaraţiilor unor organizaţii internaţionale, cum sunt Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu, Organizaţia Mondială a Sănătăţii sau Agenţia Internaţională a Energiei Atomice, care au jucat un rol important în cristalizarea principiilor internaţionale pentru protecţia mediului [1]Odată cu intrarea în Uniunea Europeană, România s-a angajat să respecte normele de protecţia mediului comunitar obţinând în acest sens derogări după cum urmează:

- de la momentul negocierii 5 ani perioadă de tranziţie, până la 31 decembrie 2011 pentru recuperarea şi reciclarea plasticului

- de la momentul negocierii 5 ani perioadă de tranziţie, până la 31 decembrie 2013 pentru recuperarea şi reciclarea sticlei [2[

În momentul de faţă deşeurile reprezintă o problemă acută în România şi trebuie să fie valorificate prin diverse metode pentru a evita depozitarea lor în gropi de gunoi.Lucrarea de faţă are drept scop realizarea unor compozite înalt performante din răşini cu ajutorul materialelor recuperabile de tip anvelope (pudretă de cauciuc), plastic, cioburi de sticlă, nisip.Toate aceste materiale reprezintă o sursă de materii prime pentru construcţia de şosele, acoperirea terenurilor de sport, spaţiilor de joacă pentru copii, aleilor din parcuri şi păduri, pardoseli din diferite hale industriale.

1. COMPOZITEDEFINIREA COMPOZITELORMaterialul compzit poate fi descris ca fiind un amestec de materiale create special pentru a satisface anumite cerinţe tehnologice, folosind proprietăţile dorite ale componentelor, odată cu diminuarea proprietăţilor nedorite ale aceloraşi materiale.Materialele compozite sunt alcătuite dintr-o matrice cu rol de liere sau formare şi componente incluse în matrice cu apariţia unei suprafeţe de contact, care are rol hotărâtor în asigurarea proprietăţilor. [3]PĂRŢI COMPONENTE ALE MATERIALELOR COMPOZITEMaterialele compozite sunt alcătuite din cel puţin două componente.O fază continuă care reprezintă matricea în care este dispersată o a doua fază formată din nisip, sticlă, plastic sub diverse forme, pudretă de cauciuc, etc.

2. COMPOZITE ÎNALT PERFORMANTEMATRICEA este reprezentată de un sistem epoxi, format din componenta răşinoasă şi componenta întăritor, pentru impregnare, stratificare şi lipire care polimerizează la temperatura camerei.

Sistemul epoxi are un grad scăzut de toxicitate, rezistenţă bună la umiditate, polimerizează complet în timp de 72 ore, iar timpul de întărire este de maxim 4 ore.

Răşini epoxidiceCompusi continand in molecula două sau mai multe grupe epoxidice care prin reactie cu substanta denumite intaritori sau prin polimerizare in prezenta de catalizatori se transforma in produsi macromoleculari tridimensionali.Amestecul de compus epoxidic si intaritor constituie sistemul epoxidic.Este cunoscuta o varietate foarte mare de sisteme epoxidice diferind prin structura compusului epoxidic, a intaritorului sau a catalizatorului si prin natura materialelor introduse in scopul modificarii caracteristicilor sistemului epoxidic atat inainte cat si dupa intarire.Datorita unei neobisnuite versalitati, a imbinarii unei proprietari mecanice si electrice superioare cu adezivitate si rezistente chimice inalte, rasinile epoxidice au diverse utilizari, in diverse domenii ca:

lacuri si vopsele adezivi


rasini de tunare si incapsulare stratificare stabilizatori pentru polimeri.

Ele pot fi clasificate in 2 grupe mari cele care contin gruparea glicidil -CH2-CH- CH2

O si cele cu structura alifatica, liniara sau ciclica, derivate de la olefine.

ÎntăritoriÎntăritorii pot fi clasificaţi în 3 clase mai importante

- anionici- anhidride de acizi dicarboxilici- întăritori care acţionează catalitic

INTARITORI AMINICITip Intaritor psr*

Di si poliamine alifatice primare si secundare

Aducti de poliamine alifatice

Amine aromatice

Amino – amide

Dietilentriamina (DETA) Trietilentetramina (TETA) Dietilaminopropilamina

DETA, etilenoxid DETA, propilenoxid DETA, acrilonitril

Metafenilendiamina (MFDA) Diaminodifenilmetan

(DADFM) Diaminodifenilsulfona

(DADFS)

Amidopoliamine Diciandiamida

9-1110-13

4-8

22-2525-3023-25

13-15

26-28

34-38

50-1003-4

psr*=parti intaritor pentru 100 parti rasini epoxidice cu masa moleculara ≈ 380.[4]PUDRETA DE CAUCIUCResursele polimerice secundare sub forma de produse uzate din cauciuc constituie ponderea cea mai insemnata din intreaga cantitate de elastomeri.Aceasta se prezinta sub forma de anvelope, camere de aer,diafragme, articole tehnice (benzi trapezoidale, curele de transmisie, curele trapezoidale, furtunuri, garnituri, etc) si incaltaminte (talpi, tocuri, galosi, textile cauciucate), etc.In vederea valorificarii substantelor elastomere sunt colectate de la consumatori industriali si individuali de la intreprinderi de prelucrare a cauciucului sau separate din deseuri urbanePentru a putea aprecia cat de importanta est problema valorificarii anvelopelor uzate mentionam ca,in tarile industrializate rezulta anual 9-10 milioane tone de astfel de produse.Pe langa domeniile in care substantele elastomere pot fi utilizate in forma lor initiala exista si posibilitati pentru care este necesara o maruntire si/ sau macinare a acestora.Aceste opeatii pot fi aplicate tuturor tipurilor de substante elastomere si au ca scop transformarea lor in bucati sau pudreta cu particule de dimensiuni variate.


Producţia mondială de anvelope totalizează 800 milionae de tone anual.Reciclarea milioanelor de anvelope vechi a devenit o problemă foarte importantă. În fiecare an mii de anvelope uzate ajung în natură. Acestea modifică peisajul şi reprezintă un risc pentru mediul înconjurător, mai ales pentru că sunt rezistente la degradare şi au proprietatea de a arde.

2.2.1. MĂCINAREA ANVELOPELORAnvelopele sunt alimentate automat la un agregat de mărunţire de la care se obţin bucăţi de 15o x 150 mm. Acestea sunt trecute cu ajutorul unor jgheaburi vibratoare, la două separatoare magneticeamplasate succesiv. Bucăţile care conţin incluziuni metalice sunt trecute pe o bandă transportoare, cu care sunt conduse până la un buncăr de colectare. Bucăţile de anvelopă care nu conţin fier sunt jgheaburi vibratoare, la două mori orizontale cu discuri. Materialul măcinat este transportat pneumatic la o sită vibratoare cu 4 etaje. Pe primul etaj se separă fibre textile după care cauciucul măcinat cu granulaţii diferite, se colectează în buncăre de depozitare. Fibrele textile se colectează separat şi se valorifică corespunzător. [3]STICLADeşeurile de sticlă sunt colectate şi spălate într-un bazin cu ajutorul unui jet de apă.Apoi sunt transportate din bazin la măcinare. Măcinarea se execută cu ajutorul concasoarelor sau a morilor cu bile. Din moara cu bile sticla măcinată este cernută. Se obţin fracţiuni granulometrice între 0 – 3 mm care se introduc în omogenizator pentru obţinerea compozitului.PLASTICNumai ân anul 2004 au fost colectate 8 mii de tone de deşeuri de plastic. Din aceste deşeuri 2,6 mii tone au fost valorificate iar 5,4 mii tone au fost eliminate. S-a înregistrat o pierdere însemnată în timpul colectării şi depozitării.Pentru descompunerea naturală a plasticului în mediul înconjurător este nevoie de 500 de ani datorită componentelor din care este alcătuit.Prin măcinarea cu ajutorul morilor se obţin pulberi, granule şi pudretă de plastic. Aceste materiale se pot folosi cu succes în compozite cu destinaţii speciale.

3. CERCETAREPentru valorificarea deşeurilor în compozite cu destinaţii speciale s-au luat în lucru mai multe reţete.

MATERIAL CANTITATERăşină 200 [g[Întăritor 25 – 35 [g[Pudretă de cauciuc 100 – 500 [g[Sticlă pisată 100 [g[Plastic mărunţit 100 [g[Nisip 300 – 400 [g[

Se supun la încercare epruvete cubice sau fragmente de prisme de acelaşi fel păstrate în aceleaşi condiţii.Încercările la compresiune şi încovoiere s-au efectuat la 28 de zile pe presă. S-au obţinut valori cuprinse între 80 – 110 N/mm2 pentru compreiune şi 24 – 33 N/mm2 pentru încovoiere. [figura 2]Pe fiecare set de 3 epruvete după aceiaşi formulă s-au făcut determinări pentru rezistenţa la coroziune, imersând probele în apă, benzină, apă de mare timp de 40 de zile. După această perioadă nu s-au constatat schimbări de masă şi aspect exterior examinând epruvetele cu lupa şi cântarul. [tabel]Alt set de 3 epruvete a fost imersat în apă potabilă, hidoxid de sodiu 30%, acid clorhidric 18%, acid sulfuric 25% după care nu s-a constatat nici o schimbare. [tabel şi figura 1]Probele de compozit fără pudretă de cauciuc şi cu pudretă de cauciuc au fost încercate la şoc obsevându-se că proba cu pudretă nu prezintă fisuri.

3.1. REZULTATE3.1.1. REZISTENŢA LA COROZIUNE

Nr probaculoare Mediul de imersie Durata

imersiei

Diferenta de greutate[grame]

Observatii Diferenta de greutate[%]

Proba nr1 albastru

Apa calda 40°C 20zile 0,00 neschimbata 0,00Apa potabila 40zile 0,00 neschimbata 0,00


Apa de mare 40zile +0,165 fata usor albita +0,36White spirit 72 ore 0,00 neschimbata 0,00benzina 72 ore 0,00 neschimbata 0,00NaOH 10% 72 ore 0,00 neschimbata 0,00NaOH 30% 30zile -0,030 neschimbata -0,07HCl 18% 40zile +0,365 kaki +0,85H2SO4 25% 40zile +0,395 fata albita +0,98H2SO4 50% 40zile +0,100 fata albita +0,25

Proba nr2Culoare maron-roscat

NaOH 30% 38zile +0,050 neschimbata +0,02HCl 18% 40zile +0,015 negru +0,02H2SO4 25% 40zile +0,395 neschimbata +0,74H2SO4 50% 40zile -0,010 neschimbata -0,01

Proba nr3culoare bruna

NaOH 30% 38zile -0,040 neschimbata -0,06HCl 18% 40zile +0,150 neschimbata +0,36H2SO4 25% 40zile +0,195 kaki +0,37H2SO4 50% 40zile +0,005 neschimbata +0,01

Proba nr4Culoarebruna

Apa potabila 30zile +0,100 fata de turnare se albeste +0,22

NaOH 30% 40zile +0,365 fata de turnare se albeste +0,82HCl 18% 40zile +0,020 fata de turnare se albeste +0,05H2SO4 25% 40zile -0,080 neschimbata -0,17H2SO4 50% 40zile 0,000 neschimbata 0,00

Proba nr5neagra

Apa potabila 40zile 0,00 neschimbata 0,00NaOH 30% 38zile 0,10 fata se albeste 0,01HCl 18% 40zile 0,02 fata se albeste 0,01H2SO4 25% 40zile 0,00 neschimbata 0,00H2SO4 50% 40zile 0,00 neschimbata +0,79

Proba nr6Culoare brun inchis

Apa potabila 40zile 0,00 neschimbata 0,00NaOH 30% 38zile 0,20 fata este patata +0,19HCl 18% 40zile -0,25 fata se albeste -0,24H2SO4 25% 40zile 0,00 neschimbata 0,00H2SO4 50% 40zile 0,00 fata patata 0,00

Proba nr7culoare neagra

Apa potabila 40zile 0,00 neschimbata 0,00NaOH 30% 38zile 0,00 neschimbata 0,00HCl 18% 40zile -0,28 fata se albeste -0,24H2SO4 25% 40zile +0,05 neschimbata +0,02H2SO4 50% 40zile +0,25 fata se albeste +0,10

Nr probaculoare

Mediul de imersie Durata imersiei

Diferenta de greutate[grame]

Observatii Diferenta de greutate[%]

Proba nr8Culoareneagra

Apa 40zile 0,00 neschimbata 0,00benzina 40zile +0,125 neschimbata +0,25White spirit 40zile +0,100 neschimbata -0,05Apa de mare 40zile 0,00 neschimbata 0,00


Apa 40zile 0,00 neschimbata 0,00benzina 40zile 0,360 neschimbata 0,75White spirit 40zile 0,00 neschimbata 0,00Apa de mare 40zile 0,100 neschimbata 0,25


Apa 40zile 0,00 neschimbata 0,00benzina 40zile 0,38 neschimbata 0,09White spirit 40zile 0,00 neschimbata 0,00Apa de mare 40zile 0,200 neschimbata 0,30


Figura 1

0

20

40

60

80

100

120

140

160

180

200

va

ria

tia

ma

se

i %

Apa

ca

lda

...

Apa

pot

abila

Apa

de

mar

e

Wh

ite s

piri

t

benz

ina

Na

OH

10%

Na

OH

30%

HC

l 18%

H2

SO

4 2

5%

H2

SO

4 5

0%

Na

OH

30%

HC

l 18%

H2

SO

4 2

5%

H2

SO

4 5

0%

Na

OH

30%

HC

l 18%

H2

SO

4 2

5%

H2

SO

4 5

0%

Apa

pot

abila

Na

OH

30%

HC

l 18%

H2

SO

4 2

5%

H2

SO

4 5

0%

culoare

variatia culorii functie de mediul de imersie

Figura 2


4. CONCLUZIICompozitele obţinute din răşini în care s-au înglobat deşeuri cu rezistenţe mecanice superioare, rezistenţe la coroziune remarcabile, fiind recomandate construirii de autostrăzi, piste pentru aeroporturi cu o durată mare de viaţă, drumuri, alei, terenuri de joacă, hale industriale. Ţinând cont de recomandările de mai sus putem spune că sunt compozite performante.

BIBLIOGRAFIE1. IONESCU, CRISTINA CURS „POLITICI DE MANAGEMENT DE

MEDIU” 20032. FUEREA, AUGUSTIN MANUALUL UNIUNII EUROPENE Ediţia a III a,

Editura Universul Juridic, Bucureşti, 20063. TROREANU, ION FUNDAMENTE ÎN ŞTIINŢA SILICAŢILOR,

Editura Tehnică Bucureşti 19854. ENCICLOPEDIE DE CHIMIE, Edizura Ştiinţifică

şi Enciclopedică, Bucureşti, 19896. M. RUSU, N. GOLDENBERG - ŞERBAN VALORIFICAREA RESURSELOR

POLIMERICE, Editura Tehnică, Bucureşti 1989


RECONDIŢIONAREA – CALE IMPORTANTĂ DE REINTEGRARE ÎN CIRCUITUL ECONOMIC AL MATERIALELOR REFOLOSIBILE RECUPERATE

PROF. SAFALIU IONELA-LUIZAGRUP ŞCOLAR ENERGETIC NR.1 TG-JIU

Pentru ca materialele recuperate să poată fi folosite din nou în consumul productiv sau individual, ele trebuie recondiţionate.

Sursele de provenienţă foarte diferite (resturi rezultate din procesele de prelucrare, recuperări din reziduurile menajere şi stradale, repere şi subansambluri uzate rezultate din casarea maşinilor sau dezmembrarea bunurilor de folosinţă îndelungate recuperate de la populaţie) ale materialelor recuperate, determină efectuarea unor operaţiuni premergătoare consumului acestora.

Recondiţionarea cuprinde totalitatea operaţiunilor la care sunt supuse o parte a produselor şi materialelor refolosibile, recuperate în scopul readucerii lor la caracteristicile iniţiale sau asigurării unor caracteristici care să le facă utilizabile. Prin recondiţionare se urmăreşte de fapt refacerea valorii de întrebuinţare a materialelor şi produselor recuperate, în scopul reintegrării lor în circuitul economic.

Pentru realizarea recondiţionării sunt necesare următoarele elemente :- cunoaşterea tipurilor de produse, materialele ce urmează a fi supuse recondiţionării;- cunoaşterea condiţiilor specifice de utilizare a produselor sau a materialelor înainte de a fi

recondiţionate;- cunoaşterea cantităţilor de produse şi materiale ce vor fi suspuse recondiţionării;- determinarea principalelor părţi ale produselor care sunt supuse revizuirii;- sortarea produselor şi materialelor în funcţie de gradul de uzură;- elaborarea unor tehnologi adecvate de recondiţionare;- controlul calităţii produselor, materialelor, după ce au fost supuse recondiţionării.În urma recondiţionării, produsele şi materialele trebuie să se situeze la un nivel calitativ cel puţin

egal cu cel al produselor iniţiale pentru a-şi manifesta pe deplin valoarea de întrebuinţare.În funcţie de caracteristicile şi de gradul de uzură înregistrat prin recondiţionare se urmăreşte

redarea caracteristicilor iniţiale, modificarea caracteristicilor păstrându-se destinaţia de consum iniţial, asigurarea unor caracteristici conform unor noi destinaţii de consum.

Recondiţionarea în scopul redării caracteristicilor iniţiale se poate aplica la o gamă largă de produse, materiale şi reprezintă o cale rapidă de asigurare a economiei cu produsele respective în condiţii avantajoase. Se aplică cu succes în cazul pieselor, reperelor, subansamblelor uzate ca urmare a procesului normal de exploatare a maşinilor şi utilajelor sau a obiectelor de folosinţă îndelungată recuperate de la populaţie.

Operaţiunile de recondiţionare pot consta în refacerea cotelor, toleranţelor, corectarea unghiurilor, rectificarea suprafeţelor, asigurarea etanşeităţii, refacerea acoperirilor de protecţie, refacerea finisajelor, asigurarea designului, refacerea unor caracteristici chimice (concentraţii, viteze de reacţie) prin reactivări sau regenerări şi alte operaţiuni menite a reda materialelor şi produsele caracteristicile iniţiale conform destinaţiilor de consum.

Importanţa deosebită pentru utilizarea la un nivel înalt a potenţialului productiv al întreprinderilor o prezintă asigurarea cu piese de schimb care pot fi obţinute prin cumpărarea unor piese noi sau prin recondiţionarea celor uzate.

În procesul de recondiţionare pot fi cuprinse şi bunurile de folosinţă îndelungată defecte şi cele de uz personal uzate care se achiziţionează de la populaţie.

Astfel de bunuri cum ar fi receptoare de radio, televizoare, calculatoare, autoturisme, diverse aparate electrice de uz casnic, mobilier, etc. pot fi reparate de către unităţi specializate şi reintroduse în circuitul comercial.

În mai multe centre din ţară s-au stabilit puncte pentru colectarea deşeurilor electrice şi electronice.

Astfel, la Constanţa a fost pusă în funcţiune, anul trecut, prima instalaţie de reciclare a deşeurilor electrice şi electronice (DEE). Iniţiativa aparţine societăţii private Gremlin Computer care a adus pe piaţa românească tehnologie nemţească pentru tratarea echipamentelor electronice uzate.


Potrivit normelor Uniunii Europene, România trebuie să colecteze anual trei kilograme electrocasnice sau electrice vechi, pe cap de locuitor. Cheltuielile necesare recondiţionării sunt relativ mici comparativ cu cele pentru obţinerea unor piese noi, similare, ceea ce face ca recondiţionarea să prezinte multiple avantaje atât pentru unităţile specializate în recondiţionări, cât şi pentru consumatori.

Recondiţionarea în scopul redării caracteristicilor iniţiale se aplică pe larg pentru piesele de schimb necesare mijloacelor de transport auto, pentru piese şi subansambluri de maşini unelte, pentru produse de folosinţă îndelungată colectate de la populaţie, pentru diverse obiecte de uz personal, uleiuri regenerabile, acizi şi diverşi reactivi, etc.

Recondiţionarea cu modificarea caracteristicilor, păstrându-se destinaţia de consum iniţială, se aplică la acele produse sau materiale care, fie din cauza caracteristicilor lor, fie din cauza gradului avansat de uzură sau de lipsa unor tehnologi corespunzătoare, nu li se mai pot asigura caracteristicile iniţiale, dar pot fi în continuare folosite în acelaşi scop, dacă prin recondiţionare au loc modificări privind: gabarite, greutăţi, forme, etc.

Unor asemenea operaţiuni de recondiţionare pot fi supuse o parte a sculelor, dispozitivelor şi verificatoarelor uzate, sticlărie de laborator, conducte din PVC sau metalice, furtune de presiune, diverse materiale de construcţii şi altele.

Recondiţionarea în scopul asigurării unor caracteristici corespunzătoare unor noi destinaţii de consum, are ca scop crearea condiţiilor de refolosire a acelor materiale şi produse pentru care, la nivelul tehnologilor actule, nu mai pot fi asigurate caracteristicile iniţiale sau caracteristici necesare pentru utilizarea lor în acelaşi scop. Se pot supune unor asemenea recondiţionări cea mai mare parte din produsele care sunt recuperate în vederea refolosirii.

Transformările la care sunt supuse în timpul recondiţionării pot fi dintre cele mai variate în funcţie de domeniul în care vor fi utilizate, având în vedere că ele pot constitui surse de materii prime, semifabricate, de piese de schimb sau se pot îngloba ca atare în produse noi cu caracteristici cu totul deosebite fată de cele recuperate.

Concomitent cu efectuarea unor cheltuieli de muncă socială pentru recondiţionarea unor materiale recuperate în vederea refolosirii, alte materiale pot fi reutilizate în starea în care au fost rezultate din prelucrările industriale şi consum fără a mai fi necesară prelucrarea lor suplimentară, aşa cum este cazul capetelor, straifurilor, cupoanelor metalice, lemnoase, din piele sau textile.

Când acest lucru nu este posibil, se va urmări ca prin operaţiile de recondiţionare într-o proporţie cât mai mare să se creeze posibilitatea refolosirii conform destinaţiei iniţiale.

Proporţia materialelor recuperate cuprinse în procesul de recondiţionare în vederea refolosirii la un moment dat este determinată de gradul de dezvoltare al ştiinţei şi tehnicii şi de gradul de dezvoltare industrială a întregii economii.

Recuperarea şi recondiţionarea materialelor vor continua să fie acţiuni de mare importanţă pentru oricare ţară indiferent de gradul de prosperitate ce îi caracterizează economia.

A recupera şi a recondiţiona înseamnă a economisi o importantă muncă socială, înseamnă a acţiona permanent pentru protejarea resurselor materiale şi energetice interne, a contribui la eliminarea dependenţei dezvoltării economice de fluctuaţiile comerţului mondial.

Bibliografie.- LIVADĂ MARCELA, PRICOP MIHAI – Cei trei „R” de aur, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică- I. IUGA, I. MARCOVICI, M. RADIAN, I. COJOCARU – „Recuperarea, recondiţionarea şi

refolosirea materialelor. O problemă prioritară în economie”.


RECICLAREA DEŞEURILOR DIN HÂRTIE, MATERIALE PLASTICE ŞI STICLĂ

PROF. SIMION ADINA-DANIELAŞCOALA NR. 13 „MIRCEA CEL BĂTRÂN” PITEŞTI

Cea mai mare problemă nu este una de suprafaţă, ci una de cantitate, planeta noastră nu mai poate duce în spate atâtea deşeuri, ce continuă să crească cu cifre inimaginabile în fiecare zi. Această „picătură de apă” poate fi ambalajul unui pachet de ţigărisau un container de substanţe chimice reziduale, cu siguranţă lasă răni adânci în „piatra” acestei planete, pe care noi toţi o numim Casă.

Deşeurile sunt materiale considerate fără valoare sau fără utilitate. Acestea ar trebui eliminate deoarece pun în pericol sănătatea umană. Contactul omului cu deşeurile poate surveni în mod direct, prin acumularea gunoiului, în apropierea zonelor de locuit, fie indirect, prin scurgerile în sol, apă subterană sau apă de suprafaţă şi emisie în atmosferă.

Din punct de vedere al naturii şi locurilor de producere a deşeurile se clasifică astfel: provenite din industria minieră, energetică, metalurgică, constructoare de maşini, stradale, menajere, agricole, radioactive.

Deşeurile în marea lor majoritate pot deveni periculoase în condiţii precare de depozitare sau transport. Astfel ele pot deveni explozive, oxidante, inflamabile, iritante, toxice, cancerigene, corozive, infecţioase, mutagene, radioactive şi pot emite gaze toxice în contact cu apa, aerul sau un acid.

În urma unor studii efectuate, s-a demonstrat că fiecare cetăţean generează zilnic aproximativ 1,5-2 kg de gunoi, din care cel puţin jumătate este reciclabil .

În trecut oamenii obişnuiau să repare şi să refolosească tot ce puteau. Populaţia era mai mică şi oamenii trăiau în grupuri mai puţin concentrate. Pe lângă toate acestea, ambalajele folosite erau din materiale care se descompun uşor şi în acest fel reîntoarcerea materiilor prime în natură era mult mai rapidă şi mai simplă. Revoluţia industrială a permis fabricarea pe scară industrială a ambalajelor uşoare, rezistente, care menţin diversele produse alimentare în condiţii adecvate pentru mai mult timp. În acest fel confortul şi accesul la produse din ce în ce mai variate este automat mult mai mare. Evoluţia este în folosul omenirii dar care este tributul pe care trebuie să-l plătim? Populaţia Globului a crescut foarte mult şi este în continuă creştere, în timp ce resursele sunt din ce în ce mai puţin accesibile. În acest fel în scurt timp riscăm să nu mai avem materiile prime din care să ne realizăm produsele necesare vieţii de zi cu zi .

Ce putem face pentru ca şi generaţiile viitoare să aibă parte de aceleaşi resurse ca şi noi? Cei trei „ R „ pot reprezenta un răspuns!

Reducerea utilizării resurselor în fabricarea produselor necesare în viaţa de zi cu zi (preferarea produselor vrac, sau puţin ambalate, în locul celor supraambalate).

Refolosirea obiectelor, fie pentru acelaşi scop pentru care au fost realizate (ex. o sticlă de suc folosită la udatul florilor), sau pentru alte întrebuinţări (ex. o sticlă de plastic folosită pe post de ghiveci de flori) .

Reciclarea deşeurilor (prin deşeu se înţelege orice obiect care nu mai este folosit şi este aruncat sau risipit ).

În domeniul reciclării se impun următoarele strategii: prevenirea formării deşeurilor, valorificarea deşeurilor prin optimizarea sistemelor de colectare şi triere, eliminarea finală a deşeurilor care nu şi-au găsit o valorificare.

Efectele reciclării :- reducerea cantităţii de energie şi de materii prime necesare fabricării de noi produse ;- redă circuitului economic importante cantităţi de materie primă ;- reduce cantităţile depozitate la rampele de gunoaie sau la incineratoare ;- reduce riscurile asupra sănătăţii noastre şi a mediului , cauzate de deversarea improprie a unor

deşeuri periculoase ;- reduce poluarea aerului şi a apei .Conceptul de reciclare cuprinde trei categorii: transformarea naturală, în circuit deschis, închis.

Durata de degradare naturală a diferitelor categorii de deşeuri se prezintă astfel: cotor măr – 3 luni, deşeuri de hârtie – 3 luni, ziare – 3-12 luni, chibrituri – 6 luni, filtru de ţigară – 1-2 ani, guma de mestecat – 5 ani, cutii de aluminiu – 10-100 ani, sticle din plastic – 100-1000 ani, pungi din plastic – 100-1000 ani, cărţi de credit – 1000 ani, recipiente din sticlă – 4000 ani

Ce nu se poate recicla :


- materiale ceramice - spray-uri - ambalajele materialelor toxice - abţibildurile , şerveţelele , hârtia cerată , hârtia de fax - părţile metalice ataşate magneţilor

RECICLAREA HÂRTIEIMulte materiale de împachetat, hârtie de ziar, şerveţele, sunt făcute în totalitate sau în parte din

fibră de hârtie reciclabilă .Spre deosebire de plastic, hârtia este o invenţie străveche a omului, dar cu toate acestea a devenit

ieftină şi uşor de procurat abia după ce revoluţia industrială a făcut posibilă fabricarea hârtiei pe scară largă .

Hârtia este cel mai frecvent deşeu întâlnit în mai toate sferele de activitate şi constituie o importantă sursă de fibre de celuloză, celuloza fiind substanţa naturală care stă la baza producerii hârtiei.Hârtia fiind fabricată din celuloză se biodegradează (descompune) mult mai uşor decât plasticul.

Sub forme diferite, hârtia ocupă aproximativ 41 % din totalul gunoiului menajer pe care îl producem. Există trei tipuri de hârtie care pot fi reciclate direct: hârtia de calitate (caietele de şcoală, hârtia de copiator, plicuri, hârtia de dactilografiere, hârtia de computer), hârtia de ziar şi cartonul. Hârtia de calitate nu conţine hârtie colorată pentru a schimba culoarea noii hârtii obţinute prin reciclare.

Cu tehnologiile actuale, hârtia poate fi reciclată de cel mult patru ori. Beneficiile aduse naturii prin reciclarea deşeurilor de hârtie sunt foarte importante, reducându-se anumite costuri ca: apa industrială cu aproximativ 60%, poluarea aerului cu aproximativ 75%, energia electrică cu aproximativ 45%, precum şi poluarea apei cu aproape 45%, reducerea cantităţii de material lemnos exploatat .

În zilele noastre, hârtia nouă se fabrică în general având ca bază pasta mecanică sau celuloza. Totuşi trebuie să subliniem că producerea celulozei din lemn realizează o puternică poluare a atmosferei şi a apelor. Fibrele de celuloză sunt extrase din lemn cu ajutorul produselor chimice sulfuroase, apoi albite. Poluarea mediului poate fi redusă graţie tehnologiilor moderne şi utilizării crescânde de maculatură. Fibrele sunt extrase din maculatură şi folosite pentru fabricarea hârtiei noi. Maculatura se dizolvă în multă apă până se reduce la o pastă lichidă, impurităţile mari precum şi materialele plastice, metalele,etc. sunt extrase, apoi se adaugă produse chimice pentru a elimina cerneala tipărită. În maşina de hârtie , această pastă trece printr-un număr mare de bobine, aici apa fiind extrasă şi astfel se obţine hârtia reciclată, care poate fi folosită din nou.

Date statistice :- o tonă de hârtie irosită înseamnă: - 2 foi de scris şi un ziar pe zi timp de un an- o tonă de hârtie reciclată înseamnă: - 17 copaci salvaţi - 4102 kwh şi 26000 l apă economisiţi - 27 kg noxe mai puţin eliminate în atmosferăCum să reciclăm corect hârtia ?Pasul 1 – adună hârtiile pe care nu le mai poţi folosi la împachetat sau scris ;Pasul 2 – striveşte cutiile de carton pentru a ocupa cât mai puţin spaţiu ;Pasul 3 – depozitează-le într-un loc special amenajat pentru colectarea hârtiei ;ŞTIAŢI CĂ :- în lume sunt reciclate numai 25 % din cantităţile de hârtie existente, deşi nu există cauze de ordin tehnic sau economic care să împiedice dublarea acestei cifre - reciclând numai jumătate din hârtia folosită astăzi în lume, se poate acoperi aproximativ 75 % din necesarul de hârtie nouă , salvând în acelaşi timp patru milioane de hectare de pădure - prin reciclare sunt economisite nu numai materialele, ci se economiseşte şi energia şi se reduce poluarea - o tonă de hârtie reciclată salvează 17 arbori, 7000 l apă, 4200 kwh (suficient pentru a încălzi o locuinţă într-o jumătate de an) - reciclând carton putem economisi şi până la 25% din energia folosită la producerea lui - zilnic se produc 650.000 tone de hârtie în lume, din care 500 de tone sunt nefolosibile şi sunt înlăturate - pentru a produce 700 de pungi de hârtie folosite la cumpărături este nevoie de un copac de 20-30 de ani RECICLAREA PLASTICULUI

După anul 1950, materialele plastice au devenit de mare interes, în mai puţin de zece ani producţia maselor plastice crescând foarte mult. Consumul anual poate fi acum comparabil cu cel al metalelor neferoase .


În prezent, există aproximativ 40 de tipuri de plastic, fiecare cu o compoziţie chimică şi proprietăţi diferite, care le fac potrivite pentru o anumită utilizare.

Plasticul este fabricat din petrol, benzină şi cărbune. Cea mai mare parte din materialele folosite pentru fabricarea plasticului provin din reziduurile rafinării petrolului, care altfel ar fi arse sau irosite. Putem spune că prin fabricarea plasticului nu facem altceva decât să utilizăm nişte resurse pe care în mod normal le-am risipi.

Reciclarea materialelor plastice s-a dezvoltat constant şi se realizează într-o gamă largă în multe ţări. În loc să polueze apa râurilor sau suprafeţe mari de sol prin acumularea lor, PET-urile pot fi foarte uşor colectate şi reciclate, acest lucru se poate face foarte uşor cu ajutorul containerelor speciale amplasate în multe zone ale oraşului.

Recuperarea ambalajelor de plastic reprezintă o mare provocare, datorată în primul rând numărului mare de PET-uri (polietilen tereftalat – este un material sofisticat de o rezistenţă mare) folosit cu foarte mare eficienţă ca recipient pentru băuturi.

Avantajul reciclării ambalajelor PET este enorm, dat fiind numărul mare de sticle folosite care pot fi exploatate la un cost acceptabil. Ce se întâmplă cu plasticul după ce este folosit? Deşi nu există date concrete în acest sens , estimările spun că descompunerea plasticului poate dura sute şi chiar mii de ani , astfel că , dacă aruncăm o sticlă de plastic la întâmplare şi nimeni nu o va ridica în urma noastră , putem fi siguri că va fi găsită acolo şi de multe generaţii după noi .

Reciclarea materialelor plastice s-a dezvoltat constant şi se realizează într-o gamă largă în multe ţări. Există încă probleme tehnice, economice şi structurale de depăşit. Cu toate că unele mase plastice pot părea identice, de fapt sunt grupe de materiale diferite cu o structura moleculară diferită. Reciclarea depinde de procesul de a le separa pe fiecare în parte. Aceasta poate fi obţinută în mod eficient în fabricile unde materialele reciclabile generate în procesul de producţie sunt uşor de separat. Cum să reciclăm corect plasticul?

Pasul 1 : - spală obiectele din plasticPasul 2 : - striveşte-le pentru a ocupa cât mai puţin spaţiuPasul 3 : - depozitează-le în locuri special amenajate pentru colectarea plasticului

ŞTIAŢI CĂ :- pungile de plastic nu sunt biodegradabile şi în plus plasticul are la bază o resursă neregenerabilă: petrolul. Ajunse în ocean, aceste pungi determină moartea animalelor marine care se încurcă în ele sau le înghit - cerneala folosită pentru imprimarea pungilor conţine cadmiu, metal foarte toxic, eliberat în aer odată cu arderea pungilor - reciclând o sticlă de plastic este economisită energie suficientă pentru funcţionarea unui bec de 60 w timp de 6 ore - o treime din gunoiul adunat anual şi mai mult de jumătate din plasticul aruncat anual este reprezentat de ambalaje - aproximativ 30 % din plasticul produs este folosit pentru ambalare - americanii aruncă 2.5 milioane de recipiente de plastic în fiecare oră .RECICLAREA STICLEI

În mod uzual la fabricarea sticlei se utilizează resurse naturale prin a căror exploatare se produce o anumită degradare a mediului ambiant. Sortarea sticlei înaintea reciclării se face după culori. Fiecare sticlă de o anumită culoare se obţine într-un anumit furnal. Dacă se amestecă aceste culori se poate obţine sticlă neclară. Avantaje:- economie mare de energie, sticla reciclată se prelucrează la temperaturi mai scăzute decât materialele prelucrate- fiecare creştere cu 10% a conţinutului sticlei reciclate duce la o scădere cu 2% a consumului energetic- reducerea poluării aerului cu 20%- reducerea consumului de apă cu 50%- economie de materii prime şi reducerea degradării mediului prin extragerea unui număr mic de resurse naturale- păstrarea proprietăţilor sticlei obţinute prin reciclare

Cum reciclăm corect sticla?


Pasul 1 : - colectează separat obiectele din sticlăPasul 2 : - separă aceste obiecte pe culoriPasul 3 : - depoziteză-le separat pentru colectarea finală

ŞTIAŢI CĂ :- sticla are o istorie lungă. Primele produse din sticlă pe care le cunoaştem sunt perlele de sticlă fabricate di Egipt, acum 6000 de ani. De aproximativ 3500 ani, există pahare şi vase din sticlă- în prezent sticla este un material modern şi variat. Este transparentă, nedeformabilă, inodoră şi insipidă, etanşă, rezistentă la produse chimice- reciclând două butelii de sticlă se economiseşte energia necesară fierberii apei pentru ceştile de ceai- reciclând o butelie de sticlă se economiseşte energia necesară pentru a alimenta un bec de 100W timp de 4 ore- pentru fiecare tonă de sticlă reciclată se economiseşte 1 tonă de resurseReciclarea este un mare câştig, pentru mediul pe care trebuie să-l lăsăm curat generaţiilor viitoare. Reducerea cantităţii de materiale reciclabile, este de fapt un mijloc prin care nu se reduce materia primă folosită la fabricarea acelui produs, ci cantitatea de materiale reciclabile ajunse la depozitul de deşeuri. Statele dezvoltate au promovat această activitate de reciclare la rangul de afacere pentru firmele cu acest obiect de activitate, iar factorul principal care a stat la baza acestui succes l-a constituit educaţia .

BIBLIOGRAFIE:

Bularda Gh. – Reziduurile menajere, stradale şi industriale, Bucureşti, Ed. Tehnică, 1992Popescu M. – Ecologie aplicată, Bucureşti, Ed. Matrixrom, 2000Deşeurile şi schimbările climatice – aprilie 2006– http://terraii.ngo.roGhid de reciclare şi recondiţionare a materialelor refolosibileGhid ecologic şcolar, vol II, Braşov, 2006


RECICLAREA MATERIALELOR PROF. MARGARETA STANCA

GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL” C-TIN DOBRESCU” CURTEA DE ARGEŞ

Reciclarea este una din cele mai simple (sau nu!) metode de a proteja planeta de poluare. Principiul e simplu: refoloseşti hârtia până te plictiseşti şi nu mai tai alţi copaci, ai grijă ce faci cu materialele din plastic, obiectele care nu îţi mai trebuie le donezi sau le găseşti o nouă întrebuinţare. Cel mai indicat este să folosim materiale pe care pământul le poate absorbi natural şi reintegra. Cum asta? Cam cum arată şi schema de la circuitul apei în natură. Nimic nu se pierde, totul se refoloseşte. Reciclare înseamnă colectarea separată a deşeurilor (sticlă, plastic, hârtie), curăţirea şi prelucrarea în bunuri utilizabile similare sau diferite. Deşeurile sunt părţi din materii prime sau din materialele care rămân în urma folosirii lor şi care nu mai pot fi utilizate. Unele deşeuri pot fi revalorificate.Avantajele reciclăriiReciclarea elimină poluarea şi conservă resursele naturale. Cel mai mare beneficiu de mediu al reciclării este legat nu de depozitarea reziduurilor, ci de conservarea energiei şi a resurselor naturale şi prevenirea poluării prin utilizarea, în procesul de fabricaţie, a materialelor rezultate din reciclare şi mai puţin a celor primare. Materialele recuperate au fost deja purificate şi prelucrate anterior, astfel încât utilizarea lor în procesul de fabricaţie presupune o activitate mai curată şi un consum mai mic de energie. Analize detaliate au evidenţiat faptul că aceste beneficii de mediu ale reciclării sunt cu mult mai eficiente decât orice alte acţiuni de protejare a mediului. Reciclarea conservă energia. Mult mai puţină energie este necesară pentru a transforma materialele reciclate în produse noi, comparativ cu a începe producţia cu materiale primare, brute. Prin reciclarea unei tone de materiale într-un program obişnuit de reciclare, sunt economisiţi cel puţin 187 USD prin realizarea de economii la electricitate, petrol, gaze naturale şi cărbune, chiar în condiţiile în care ţinem cont de consumurile datorate colectării şi transportării materialelor. Reciclarea elimină costurile depozitării reziduurilor sau a incinerării lor. Costurile reciclării sunt parţial amortizate prin evitarea cheltuielilor de depozitare sau incinerare şi prin vinderea materialelor rezultate. Preţurile de depozitare variază foarte mult în funcţie de zonă şi piaţa materialelor reciclate este într-o creştere explozivă.Programele de reciclare proiectate adecvat şi implementate complet pot fi deplin competitive cu depozitarea sau incinerarea reziduurilor. În prezent sunt disponibile numeroase tehnici de eficientizare a reciclării, unele din ele fiind in curs de testare şi implementare.Reciclarea crează noi locuri de muncă şi creşte competitivitatea industriei manufacturiere. Reciclarea oferă industriei manufacturiere resurse mai ieftine, avantaje economice pe termen lung care se translatează în valoare pentru consumatorii care cheltuiesc mai puţin pe produse şi ambalaje.Cele mai mari mari avantaje pentru mediu ale reciclării sunt legate nu de depozitarea (organizarea) deşeurilor, ci de conservarea resurselor naturale şi de energie şi reducerea poluării în procesul de producţie care rezultă din folosirea materiilor prime reciclate în locul materiilor prime pure. Materialele reciclate au fost deja prelucrate odată, astfel încât producţia este de această dată mai curată şi mai putin energofagă decât procesul original. Analizele detaliate arată că aceste avantaje ecologice ale reciclării înlatură orice incovenient ecologic secundar care rezultă din colectarea şi transportul materialelor reciclabile. Colectarea, procesarea, transportul şi execuţia de noi produse din materiale recuperate vor conduce la mai puţini factori poluanţi ai aerului şi apei, mai puţine deşeuri solide, la folosirea unor cantităti mai mici de materii prime în procesul de producţie. Cele mai comune produse uzate reciclate sunt:

PlasticeMulţi consumatori care doresc să recicleze deşeurile din plastic constată că nu există centre specializate de preluare a acestor deşeuri. În multe zone au fost realizate proiecte pilot de colectare separată a deşeurilor din plastic, în special a sticlelor PET, acestea având un rezultat destul de bun.Dezvoltarea infrastructurii de colectare trebuie să urmărească cerinţele pieţei, astfel încât valoarea materialelor valorificate să poată acoperi costurile de colectare, prelucrare şi transport. Centrele de colectare pot asigura o compactare şi balotare a deşeurilor din plastic în vederea reducerii costurilor de transport. De asemenea, în cazul mai multor tipuri de deşeuri din plastic cu destinaţii diferite pentru fiecare, centrele de colectare pot asigura o sortare a acestor deşeuri în funcţie de cerinţele unităţilor de procesare

http://ad2.arbocontext.ro/please/redirect/397/2/1/32/!hash=30096180;h4r=30383172;p4r=305433208;uwi=800;uhe=600;uce=1;param=816/31760_5?





şi apoi o compactare şi balotare a deşeurilor gata sortate. Astfel de prelucrări pot fi dezvoltate in funcţie de evoluţia pieţei de desfacere a produselor din materiale reciclate.Unităţile de procesare ale materialelor reciclabile îşi stabilesc în general instalaţiile de prelucrare în zone dens populate, în care se generează cantităţi mari de materiale valorificabile. Reciclatorii trebuie să plătească costurile de transport la unităţile centralizate. Produsele realizate din plasticul reciclat au un cost de fabricaţie mai ieftin faţă de cele realizate din materii prime.

Doze metaliceNu există o infrastructură separată de colectare a deşeurilor din doze metalice. Acestea sunt colectate în amestec cu deşeurile menajere. Alte deşeuri metalice pot fi duse la centrele de colectare a materialelor reciclabile, însa numai in cantităţi mari. Centrele se pot regăsi în anexele Planului National de Gestionare a Deşeurilor, plan aflat pe site-ul MMGA. Dozele metalice trebuie acceptate la punctele cu plata contracost şi la centrele de colectare a deşeurilor reciclabile din diferite centre comerciale. Dozele aduse la centrele de colectare sunt concasate, balotate şi transportate la unităţile centrale de procesare sau instalaţiile de recuperare. La instalaţiile de recuperare, cutiile zdrobite sunt in primul rând încălzite pentru îndepărtarea umidităţii şi apoi sunt încărcate într-un cuptor de retopire. Metalul topit este transformat în lingouri care apoi sunt transferate la altă unitate de procesare şi trase în foi subţiri, foile pot fi refolosite în industrie pentru diferite utilităţi, în funcţie de cererea pieţei. Astfel, în procesul de obţinere a lingourilor, respectiv foilor metalice se va reduce semnificativ utilizarea resurselor naturale.

Hârtie şi cartonAgenţii de salubritate deja colectează separat deseurile din hârtie şi carton, în special de la agenţii economici şi mai puţin de la populaţie. Această colectare separată trebuie să se extindă şi la nivelul populaţiei, deoarece o foarte mare cantitate de hârtie şi carton poate fi recuperată din acest sector. În prezent există pubele de capacităţi de 1,1 m³ şi chiar mai mici aşezate în diferite zone de către agenţii de salubritate. Acolo unde au avut rezultate bune, adică pubelele speciale pentru hârtie nu conţineau şi alte tipuri de deşeu menajer, aceste pubele au rămas în continuare, iar în celelalte zone au fost ridicate.Deşeurile din hârtie şi carton constituie o componentă foarte răspândită din deşeurile municipale. Deoarece acest procent este destul de mare, se aşteaptă ca reciclarea hârtiei şi cartonului să reprezinte o oportunitate pentru a evita depozitarea ei, reducând astfel impactul asupra pădurilor şi implicit asupra mediului.Principalele tipuri de deşeuri din hârtie şi carton reciclabile: ziare şi reviste, carton gofrat, hârtie de calitate şi hârtie mixtă.

SticlăÎn centrele comerciale deja se colectează deşeuri din sticlă. Acestea fac un discount la cumpăraturile realizate în cadrul centrului comercial, în funcţie de numărul deşeurilor din sticlă returnate. Această colectare trebuie extinsă la cât mai multe centre comerciale şi chiar adoptată şi de agenţii de salubritate. Aproape toată sticla reciclată este utilizată pentru producerea de noi recipiente din sticlă. O cantitate mică de sticlă este utilizată la producerea vatei de sticlă sau fibrelor de sticlă pentru izolare, materialelor de pavat şi materialelor de construcţii precum cărămizi, ţigle, ceramică şi beton de greutate mică.Producătorii de recipiente din sticlă preferă sa includă cioburile în materialul brut (nisip, cenuşa de sodă, calcar), deoarece temperatura din cuptor se reduce semnificativ. Chiar daca cerinţele pentru cioburile de sticlă transparentă sunt mari, reciclarea variază de la o regiune la alta datorită costurilor de colectare, prelucrare şi transport. Piaţa pentru sticla colorată variază de asemenea în funcţie de instalaţiile de fabricare a recipientelor din sticlă colorată. Sticla care nu este sortată după culoare este acceptată pentru fabricarea materialelor de construcţie, chiar daca contaminanţi precum metalele feroase şi aluminiul trebuie sa fie îndepărtate magnetic. Praful de sticlă care nu mai poate fi utilizat la fabricarea altor recicpiente poate fi valorificat prin realizarea vatei de sticlă, material foarte utilizat in izolarea termică şi fonică.Sticla ce trebuie folosită pentru recipiente noi trebuie să fie în general sortată după culoare şi trebuie să nu conţină contaminanţi cum ar fi murdărie, roci, ceramică, farfurii rezistente la temperaturi mari sau alte produse din sticlă. Aceste materiale cunoscute ca materiale refractare, au o temperatură de topire mare. Sticla autolaminată este interzisă deoarece conţine urme de plastic. Platourile de sticlă, chiar dacă nu sunt materiale refractare, afectează temperatura de topire a amestecului şi nu sunt acceptate.

Echipamente electrice şi electroniceSunt puţine companii care şi-au organizat un sistem de preluare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice de uz casnic şi, în general, de echipamente voluminoase. Este indicată realizarea unui sistem centralizat de colectare a unor astfel de deşeuri. Responsabilitatea asupra acestor deşeuri fiind a


producători lor şi/sau a importatorilor de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, acest sistem trebuie finanţat de către aceştia.Datorita conţinutului de materiale şi/sau substanţe periculoase a acestor tipuri de deşeuri, potenţialul de contaminare a deşeurilor menajere, respectiv a depozitului unde acestea ajung, dacă sunt colectate în amestec cu deşeurile menajere este foarte ridicat. De aceea este absolut necesară colectarea separată a acestor tipuri de deşeuri, indiferent de dimensiunile sale.Prima etapa în procesul de reciclare este îndepărtarea materialelor periculoase. Apoi sunt dezasamblate pe tipuri de materiale reciclabile: plastic, metale feroase şi neferoase, sticla şi altele. Aceste tipuri de materiale reciclabile pot fi utilizate ca materie primă secundară în orice proces industrial.

LemnNu există o infrastructură de colectare a deşeurilor din lemn separat de alte tipuri de deşeuri, în special cele rezultate din construcţii şi demolări. O cantitate foarte mică de deşeuri din lemn provenite de la populaţie ajunge în pubele/containere, acestea fiind reutilizate în gospodărie prin valorificare termică. În cazul realizării unei infrastructuri de colectare separată a deşeurilor din lemn trebuie avută în vedere sursa de generare a acestora:- deşeuri lemnoase din culturi (generate din managementul pădurilor):- reziduuri rezultate în urma prelucrării lemnului;- deşeuri din lemn din construcţii şi demolări.În cazul deşeurilor lemnoase din culturi şi a celor rezultate în urma prelucrării lemnului, colectarea separată este uşor de realizat. În cazul reziduurilor lemnoase din deşeurile de construcţii şi demolări este indicată colectarea acestor deşeuri separat de cele menajere şi sortarea centralizată a deşeurilor din lemn în vederea prelucrării.Deşeurile din lemn pot fi uşor contaminate, de aceea este indicată colectarea separată a acestora sau colectarea în amestec cu alte deşeuri inerte. Trebuie evitată colectarea deşeurilor din lemn în amestec deşeuri lichide cum ar fi vopsele, uleiuri, lacuri, deşeuri rezultate din construcţii şi demolări.Deşeurile din lemn aduse la unităţile de valorificare sunt testate pentru depistarea deşeurilor lemnoase contaminate (lemn vopsit) şi a materialelor nedorite, precum praf, roci, gunoi. Instalaţiile care prelucrează deşeurile lemnoase pentru combustibilii alternativi pot separa deşeurile lemnoase rezultate din construcţii şi demolări sau din fracţia de deşeuri vegetale. Aceste deşeuri din lemn nu trebuie să aibă o calitate atât de ridicată ca şi deşeurile din lemn reutilizate în fabricarea mobilierului.

Deşeuri din grădini şi parcuriPentru reducerea cantităţii de materiale care ajunge la depozit, multe comunităţi colectează şi prelucrează separat deşeurile din grădini şi parcuri. Deşeurile din grădini şi parcuri sunt plasate în containere sau sunt lăsate pe stradă pentru colectare. Maniera în care deşeurile sunt plasate pe stradă poate varia de la o localitate la alta.Principalele oportunităţi de reciclare pentru deşeurile din grădini sunt pentru:- producerea compostului;- refacerea peisajului;- utilizarea ca şi combustibil alternativ;- utilizarea ca şi material intermediar de acoperire a depozitelor.Deşeurile din grădini şi parcuri sunt în general acceptate drept cele mai bune materiale pentru producerea compostului de calitate. Cele mai multe operaţiuni de compostare a deşeurilor din grădini şi parcuri sunt localizate la sau lângă depozitele existente, unde deşeurile servesc ca sursă majoră de material brut. În cazul în care deşeurile din lemn sunt de dimensiuni mari pot fi separate de restul de deşeuri verzi şi lemnul de dimensiuni mici care vor fi compostate, iar acestea pot fi valorificate energetic.Compostul de calitate mai proastă poate fi folosit şi ca material intermediar de acoperire a depozitului. De remarcat că aceste deşeuri nu sunt în general tratate complet înainte de a fi eliminate pe depozit.Proprietăţile care sunt luate în considerare în evaluarea deşeurilor din grădini şi parcuri ca sursă de combustibili include compoziţia, conţinutul de umiditate, gradul de contaminare şi distribuţia dimensiunii particulelor.

Fracţiile biodegradabile din deşeurile municipaleComponentele care constituie fracţii biodegradabile ale deşeurilor municipale sunt deseurile alimentare, hârtia şi cartonul de calitate proastă, deşeurile din grădini şi parcuri, deseurile din pieţe, si deseurile din lemn necontaminate. Toate aceste materiale pot fi reciclate, fie separat fie combinat. Ele pot fi valorificate din deşeurile municipale în forma combinată prin îndepartarea substanţelor anorganice.


Alegerea metodei de valorificare depinde de utilizarea materialului sau produsului final. În funcţie de metoda aleasă se va stabili şi infrastructura de colectare a acestor tipuri de deşeuri. De exemplu, pentru obţinerea unui compost de calitate bună este indicată colectarea separată a deşeurilor biodegradabile de restul de deşeuri municipale. Pentru obţinerea unui combustibil alternativ cu putere calorică mare este indicată colectarea deşeurilor biodegradabile în amestec cu alte tipuri de deşeuri municipale, din care vor fi separate deşeurile inerte ca sticla, rocile, deşeurile metalice feroase şi neferoase, deşeurile periculoase ca bateriile şi acumulatorii etc.

Deşeuri din construcţii şi demolăriDeşeurile din construcţii şi demolări rezultă din construcţia, renovarea şi demolarea clădirilor, proiecte de repavare a străzilor, repararea podurilor, curăţenia asociată dezastrelor naturale. Chiar dacă în prezent este valorificat un procent mic de deşeuri din construcţii şi demolări, o cantitate semnificativ de mare va fi probabil reciclată in viitor ca rezultat al taxelor de depozitare, precum şi a legislaţiei. Multe depozite deja utilizează molozul pentru construcţia de căi de acces. Pentru municipalităţile care colectează deşeurile din construcţii şi demolări în amestec cu alte deşeuri menajere, programele de reciclare oferă o oportunitate excelentă pentru începerea colectării selective în vederea recuperării materialelor reciclabile.Oportunităţile de reutilizare şi reciclare a deşeurilor din construcţii şi demolări depind de abilitatea de prelucrare a deşeurilor combinate sau separate. Materialele principale care pot fi valorificate din deşeurile din construcţii şi demolări sunt:- materialul excavat (sol, nisip, pietriş, argilă, argila grasă, roci);- materiale de la construcţia drumurilor (bitum, smoală, pavaj, nisip, pietriş, roci zdrobite):- materiale de la construcţia sau demolarea clădirilor (sol. ciment, ţigle, cărămizi, beton, ipsos, lemn. metale, sticlă);- materiale de pe şantierele de construcţii (lemn, plastic, hârtie, carton, metale, cabluri, soluţii de lăcuit şi vopsit).Aceste deşeuri pot ti prelucrate la dimensiunile dorite, cu condiţia ca acestea să nu fie contaminate, şi pot fi utilizate la construcţia de drumuri ca materiale de umplutură, la umplerea minelor goale şi dezafectate, la acoperirea straturilor de deşeuri de pe depozite, la fabricarea de cărămizi şi a altor materiale de construcţie: excepţie fac deşeurile de la construcţia drumurilor unde componentele bituminoase şi minerale sunt o resursă economică importantă. Deşeurile rezultate pe şantierele de construcţii ca lemnul, plasticul, hârtia şi cartonul pot fi valorificate energetic.

Materiale rezultate din vehiculele scoase din uzÎn prezent, având în vedere vechimea relativ mare a vehiculelor scoase din uz (peste 18 ani), în România atenţia este concentrată pe reciclarea materialelor metalice, feroase şi neferoase conţinute de acestea. Ca urmare, după tratarea preliminară a vehiculului scos din uz, constând din extragerea şi depozitarea selectivă a fluidelor (ulei de motor, ulei de transmisie, ulei hidraulic, lichid de frână, lichid de răcire, lichid de spălare a parbrizului, combustibil) şi din eliminarea bateriilor cu care acesta a fost echipat, urmează tratarea propriu-zisă. Prin această operaţie, efectuată la acelaşi agent economic sau la altul care preia doar vehiculele pretratate, se procedează la îndepărtarea suspensiilor, a anvelopelor,cu sortarea selectivă a jantelor de aluminiu şi a celor din oţel, a greutăţilor de echilibrare din plumb, a componentelor din azbest, a reperelor din sticlă (lunetă, parbriz, geamuri laterale), a celorlalte repere din cauciuc, apoi a grupului motor – transmisie care este ulterior dezmembrat. În continuare, se elimină schimbătoarele de căldură, scaunele care se dezmembrează ulterior, componentele mari din materiale plastice (bare de protecţie, grila radiatorului, elemente de bord), cablurile electrice şi conductele din cupru, astfel încât să rămână elementele caroseriei cu tot mai puţine elemente din materiale nemetalice sau materiale metalice neferoase; caroseria astfel dezechipată este fie presată în scopulreducerii volumului, fie decupată în bucăţi mai mici prin forfecare şi este transmisă împreună cu celelalte repere din oţel cu uzuri mari, deci nereutilizabile, rezultatedin dezmembrarea grupului motor – transmisie, la oţelării, în vederea reciclării materialului feros.Analog, aliajele neferoase sunt reciclate prin retopire.Materialele nemetalice (cauciuc, materiale plastice,sticlă, materiale textile etc.) rezultate din repere care nu pot fi utilizate aşa cum rezultă din dezmembrare şi nici prin recondiţionare sunt supuse unei reciclări secundare, la un nivel valoric inferior, sau sunt utilizate, când este posibil, ca material combustibil. Uleiurile sunt recondiţionate într-o măsură redusă prin regenerare şi, de cele mai multe ori, sunt utilizate pentru combustie. Plumbul din bateriile acide este reciclat complet. Se poate afirma că obiectivul de reutilizare şi de reciclare a 70% din masa vehi-culelor fabricate înainte de 1980 poate fi atins până la 1 ianuarie 2007. Preluarea experienţei pozitive din zona Asia – Pacific şi


intensificarea activităţii proprii de C&D pentru rezolvarea aspectelor tehnologice specifice reciclării avansate a materialelor precum şi o finanţare corespunzătoare sunt premise sigure ale respectării aquis-ului comunitar în această direcţie.

BIBLIOGRAFIE

*** - Broşură de informare despre DEEE, MMDD, iulie 2007*** - Deşeurile ca sursă de profit, Revista Green Report, nr.17, septembrie 2008 *** - Gestionarea vehiculelor scoase din uz – o privire de ansamblu, MMDD, octombrie 2008*** - Managementul şi reciclarea deşeurilor, « Programul SORT – fiecare deşeu la locul său », MMDD, 2007*** - Manual privind colectarea şi tratarea VSU, Programul Naţional Phare 2005 *** - www.mmdd.ro: Metode şi tehnologii de gestionare a deşeurilor. Reciclarea deşeurilor

http://www.mmdd.ro/


ROLUL EDUCAŢIEI ÎN EDUCAŢIA PENTRU MEDIU

PROF. STOINEAC MARIANAGRUP ŞCOLAR”VUIA TRAIAN” CRAIOVA

Încălzirea globală ne afectează în fiecare zi. Nu e o minciună, nici o exagerare: e o realitate care ne îngrijorează foarte mult. Oamenii de ştiinţă au tras alarma schimbărilor climatice cu destul de mulţi ani în urmă. Treziţi ca dintr-un vis din înconstienţa de neiertat de care au dat dovada permiţând folosirea necontrolată a surselor de energie neregenerabilă ale planetei, factorii de decizie politică încearcă să găsească soluţii rapide de ameliorare a situaţiei. Aceasta cu atât mai mult cu cât consumul mare de energie creează şi probleme economice şi sociale, nu doar probleme de mediu. Pe fondul scăderii rapide a rezervelor de combustibili fosili asistăm la o creştere spectaculoasă a preţului energiei pe plan mondial, fapt care duce la o tot mai profundă sărăcire a acelei populaţii care nu-şi poate permite să plătească oricât pentru caldură şi lumină. Grupurile sociale în mod special afectate de creşterea preţului energiei sunt: bătrânii, mai ales aceia care trăieâsc singuri, părinţii unici, persoanele cu handicap, familiile numeroase în care adulţii sunt someri sau au venituri prea mici. Mulţi oameni consideră ca ei, în calitate de simpli indivizi, nu pot face nimic prin care să contribuie în perspectivă măcar, la îmbunătăţirea situaţiei. Cu toate acestea, acţiuni ca reducerea consumului propriu de energie, alegerea unor instalaţii eficiente din punct de vedere energetic sau alegerea unor surse de energie regenerabilă pot avea o mare importanţă atunci când sunt generalizate la nivel global. Obţinerea energiei din surse regenerabile a căpătat o importanţă deosebită în statele occidentale, lucru care se reflectă şi în modul în care companiile din domeniu îşi promovează „produsele”. Un exemplu este dat de compania americană Pacific Gas and Electric (PG&E) care a ales să îmbine panotajul stradal cu producerea de curent electric prin întermediul panourilor fotovoltaice . Catalogat drept un experiment, panoul publicitar reuşeşte să producă mai multă energie electrică decât este consumată pentru iluminarea să. Astfel de panouri hibride apar atât pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, în San Francisco, în Canada, dar şi pe continentul african. Panourile solare generează aproximaţiv 3,4 kilowaţi, asta într-o zi însorită, în timp ce atunci când este înnorat se pot obţine până la 2,5 kilowaţi. Altfel spus, energia electrică generată în zilele luminoase poate acoperi necesărul unei gospodării obişnuite, formată din patru persoane. Oarecum în aceaşi categorie se înscrie şi campania de economisire a energiei electrice iniţiată de Eskom, companie care generează 95% din energia consumată în Africa de Sud. Spre deosebire de primul exemplu în care erau promovată producerea de energie electrică din surse regenerabile, de data aceasta vorbim de o modalitate la fel de ingenioasă prin care consumatorilor chiar li se arată că economisirea energiei este posibilă . Dacă mesajul celor de la Eskom este unul cât se poate de banal „Folosiţi energia eficient”, maniera în care este „comunicat” spune mai mult decât o mie de cuvinte. Compania îndeamnă la economisirea energiei stingând becurile care luminează propriile reclame stradale.

Este necesăr să-i ajutăm pe oameni să înteleagă importanţa opţiunilor pe care fiecare din noi le facem în domeniul energiei, atât în propria locuinţă cât şi la locul de muncă chiar dacă este clar că vor trece ani până când efectele schimbării de comportament vor deveni evidente.

Se poate pune desigur întrebarea : Ce rol îi revine aici educaţiei? De ce ar trebui să-i învăţăm pe tineri aspectele legate de energie, câtă vreme acţiunile mai sus menţionate sunt responsabilitatea noastra, a adulţilor? Răspunsul este evident: pentru ca tinerii de astăzi vor fi oameni politici, factori de decizie şi consumatori de energie mâîne.

Educaţia privînd protecţia mediului şi durabilitatea energetică a căpătat pe plan mondial un înţeles major în ulţimii ani. Acţiuni de prima important sunt conşţienţizarea, formarea şi înformarea copiilor şi tinerilor cu privire la impactul pe care sursele de energie pe care le foloşim îl au asupra mediului. Pe şcena acestei conştenţizări globale la noţiunile privind protecţia mediului temele legate de eficienta energetică, economia de energie şi utilizarea pe scară largă a surselor de energie regenerabilă sunt fundamentale.

Ca semnatară a Protocolului de la Kyoto, Uniunea Europeana s-a angajat să reducă semnificaţiv emisiile de gaze de seră, înscriîndu-se astfel pe linia efortului global de diminuare a schimbărilor climatice. Studiile întreprinse de Departamentul General pentru Energie şi Transport din cadrul Comisiei Europene, au condus la concluzia că pentru a reduce semnificativ emisiile de gaze de seră, trebuie luate doua măsuri foarte importante la nivel global:

scăderea cererii de energie şi amplificarea utilizarii surselor de energie regenerabila.


Aplicarea acestor măsuri însă nu este posibilă fără o schimbare a mentalităţii şi a comportamentului cetăţenilor în problemele legate de energie. Sistemul educaţional este singurul capabil să determine schimbarea atitudinii indivizilor prin expunerea acestora la idei şi concepte noi, şi prin formarea de competente analitice şi sociale la elevii de azi, care să le permita acestora să facă opţiuni raţionale pe parcursul vieţii.

Scopul educaţiei este acela de a-i învăţa pe tineri să se autoeduce pe tot parcursul vieţii lor. O educaţie de buna calitate poate influenţa atitudinea astfel încât să determîne o schimbare a comportamentului individual; ea poate în egală masură să informeze îndividul cu privire la politica energetică şi la tehnologia care corespunde cel mai bine schimbării de comportament.Programele privind eficienta şi durabilitatea energetică au capatat o largă extîndere toate şcolile din ţările europene în ulţimele doua decenii dar is în alte ţări ale lumii.

Prezentarea unor cazuri de bună practica facilitează comunicarea şi asigura un potenţial schimb de idei şi de experienţa între diferite grupuri şi diferiţi actori sociali. Un plan de acţiune care a dat bune rezultate într-o anumita situaţie poate fi potrivit şi în alte situaţii sau poate fi adaptat astfel încât să corespundă şi într-un alt context. Scopul esenţial al prezentării unor exemple de buna practică este o cât mai largă circulaţie a înformaţiei disponibile.

Exemple de buna practică

1. În Noua Zeelandă există un program înţitulat “NERI” care se ocupa cu instruirea elevilor pentru a economisi energia. În fiecare şcoala de asemenea se întocmeşte un plan de acţiune propriu Economisirea energiei uneori costă nimic şi acest lucru este însuşit de toţi elevii

2. Programul întitulat ”O privire asupra oraşului” desfaşurat între 1998 şi 2002 în oraşul Brussels din Belgia constă într-un amestec de proiecte şcolare şi proiecte ale comunitaţii locale având ca tema utilizarea surselor de energie regenerabilă. Elevi din clasele aV-a şi aVI-a dintr-un număr de 10 şcoli primare au fost înstruiţi cu privire la problemele de mediu pe o serie de teme, cum ar fi:

a trai într-o casă sănatoasă (tema: sănatate şi energie) şi a respecta spaţiul public (tema: păstrarea moştenirii lăsate de înaîntaşi).

Pe parcursul anului şcolar, specialisţi ai centrului de urbanism local le-au prezentat copiilor filme de desene animate legate de dezvoltarea urbană.

Rezultatele: la finalul anului şcolar au fost organizate cu şcolile respective serbări, la care au participat părinţi şi reprezentanţi ai comunităţii locale. În cadrul acestor serbări copii au prezentat achiziţiile lor în domeniul surselor de energie regenerabilă, dobandite pe parcursul desfăşurării proiectului. Experienţa a scos în evidenţă faptul că prin intermediul activităţilor de educare a copiilor pot fi aduşi la un loc toţi reprezentanţii comunitaţii locale, ceea ce poate facilita un dialog între cetaţeni şi reprezentanţii cu capacitate de decizie de la nivelul administraţiei publice.

3 Educaţia privînd sursele de energie regenerabilă a dus la rezultate strălucite şi în Spania. Agenţia de energie AGENEX din regiunea Extremadura situate în S-V Spaniei, a elaborat, în

cadrul unui program mai amplu de proprie publicitate, un proiect întitulat: “ Surse de energie regenerabilă în şcoala” . Proiectul, desfăşurat în prima jumătate a anului 2003, se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 10 şi 17 ani. Noutatea constă în faptul că el a încercat şi a reuşit crearea unei viziuni optimiste asupra viitorului. Proiectul a urmărit captarea înteresului, imaginaţiei şi creativităţii copiilor, prezentânduli-se acestora, prin intermediul unei imagini de ansamblu privind eficienta energetică, sursele de energie regenerabile şi economia de energie, provocarea căreia societatea trebuie să-I raspundă în domeniul energetic. Iniţiativa a fost suportată de autorităţile locale din provinciile Badajos şi Cáceres.

Rezultatele: Proiectul s-a desfăşurat în 10 şcoli şi au participat aproximativ 1000 de elevi. Prezentările au fost organizate ca o completare a programului educaţional din cadrul ariei de stiinţe, fiind evident adaptate în funcţie de vârsta elevilor. În cadrul acestor prezentări elevilor li s-a oferit posibilitatea desfăşurării de activităţi practice, utilizând materiale specifice domeniului energiei solare. La final fiecarui participant i s-a înmanat un pliant care cuprindea informaţii pe care elevul le putea împartăşi acasă familiei şi prietenilor. Fiecare şcoala participantă a primit un catalog care sublinia obiectivele acestei campanii.

Campania a pus în evidenţă lipsa de informaţii privind energia regenerabilă şi aplicaţiile ei în zona. Multe şcoli s-au dovedit interesate să introducă n curriculum educaţia privînd energia şi au solicitat istalarea în şcoala a unor surse de energie regenerabile cu caracter demonstratve. Prin costurile sale reduse, proiectul este uşor repetabil.


4 Proiectul european FEE : “Force for energy by children” a adunat la un loc 9 agenţii de energie din 8 ţări în cadrul unui program Altener derulat în anii 2002/2003.

Proiectul a avut ca obiectiv informarea copiilor cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani cu privire la sursele de energie regenerabilă şi la utilizarea raţională a energiei. Proiectul a permis studiul energiei în şcolile participante pe parcursul unui întreg an şcolar furnizând material didactic sub forma de manuale, carţi de exerciţii pentru copii, noutăţi legate de energie şi un website, care a asigurat şcolilor din diferite ţări posibilitatea să schimbe informaţii. Activitatea din cadrul şcolilor a fost coordonată prin intermediul proiectului şi a constat dintr-o fază iniţială de informare urmată de o serie de vizite şi de experiente care le-au permis elevilor să-şi formeze opinii cu privire la sursele de energie şi la eficienta şi economisirea energiei.

Rezultatele: Ţările implicate în proiect au fost: Belgia, Franta, Grecia, Italia, Portugalia, Suedia, Germania şi Marea Britanie cu un total de 100 de şcoli. Metoda pedagogică utilizata este cunoscuta sub numele de “pedagogia angajării” şi ea şi-a dovedit şi în acest caz valoarea practică. Proiectul a permis crearea de instrumente pedagogice utilizabile în educaţia în domeniul energiei regenerabile. Principala caracteristică a pedagogiei angajarii este aceea de a-i încuraja pe îndivizi în preluarea responsabilităţii asupra subiectului în discuţie ceea ce a dus la schimbarea comportamentului din proprie voinţă, prin însuşirea valorilor promovate de proiect. Proiectul a fost aplicat cu mici diferenţe specifice de la o ţara la alta dar nivelul de succes raportat a fost similar şi un număr de ţări implicate au continuat astfel de iniţiative care se bucură actualmente de sprijin atât din partea agenţiei locale de energie cât şi din partea guvernului. În finalul acestui proiect a fost organizată prima Expoziţie Internaţională la care au fost prezentate creaţiile elevilor şi contribuţia celor 9 Agenţii de Energie participante. Proiectul FEE a fost unul din cele doua proiecte desfăşurate la nivel European în domeniul educaţiei active pentru energie.

5. Considerând că amuzamentul este un mijloc util în educaţie, agenţia de energie Enova SF din Norvegia a adoptat o metoda de “însinuare” a învăţarii prin angajarea copiilor în jocuri, concursuri şi competiţii desfăşurate în echipe prin care acestia să obţină informaţii utile legate de criza energiei, de beneficiile utilizării surselor de energie regenerabilă, de utilitatea economisirii energiei şi de importanţa pe care schimbarea atitudinii o poate avea în asigurarea unui mediu de viaţă cât mai sănatos. Competiţia se desfăşoară anual, din octombrie până în decembrie, în regiunea Høvrîngen, pe platoul montan Rondan situate în inima Norvegiei. Daca mai spunem şi că aceste activităţi sunt prezentate de televiziunea naţionala norvegiena (NRK) este de înţeles de ce proiectul înţitulat “ Competiţia energiei” se bucură de o foarte largă audientă. Evaluarea proiectului a scos în evidenţă efectul pozitiv pe care prin persuasiune, acesta l-a avut asupra schimbării comportamentului copiilor şi a fost apreciat faptul ca deşi un astfel de program este mult mai costisitor el produce efecte de mai mare amploare decat programele educative desfaşurate doar în şcoli.

6. Următorul proiect este unul care s-a desăşurat în Italia, în localitatea Ancona, în 2002. Ideea: Proiectul înţitulat “Energie în şcoala”, a urmarit să ofere elevilor de liceu din regiunea

Ancona, un pachet de lecţii despre energie. Metoda de operare a fost aceea de a antrena trei companii de energie să furnizeze elevilor o prezentare bine pregătită şi documentată care să beneficieze şi de support audiovisual. Pentru elevi şi profesori s-au facut materiale promoţionale, pliante privind economia de energie şi sursele de energie regenerabilă, etc.

Rezultate: În 2002 în proiect au fost implicaţi 700 de elevi şi 50 de profesori, într-un număr de 32 de ore de curs şi 11 ore de vizitare a centralei eoliene locale. Prezentările din cadrul şcolii au fost realizate pentru o durata de 90 de minute, dar în multe şcoli perioada s-a prelungit datorită entuziasmului manifestat şi a numărului mare de întrebari formulate atât de către elevi cât şi de profesori.

Proiectul a fost evaluat prin utilizarea de seturi de chesţionare cu conţînut diferit, adresăte elevilor şi profesorilor. S-au obţinut şi un număr de propuneri de imbunataţire a proiectului, privind organizarea şi susţinerea materială. Impactul produs asupra şcolilor din regiunea italiana Ancona a fost deosebit de puternic şi pozitiv. De atunci proiectul a fost reluat anual, în el fiind implicate şi alte şcoli.În final trebuie precizat faptul ca activitaţile educative desăşurate în domeniul energiei trebuie astfel organizate încat să producă consecinţe positive asupra comportamentului copiilor. Trebuie înţeles ca economia de energie înseamna economie de bani. Cu câteva măsuri simple se pot realiza însemnate economii ceea ce poate contribui la o mai bună stare materiala a familiilor care sunt afectate de continua creşter a preţurilor la energie. Copiii trebuie ajutaţi să înţeleagă că a face economie de energie nu înseamna a duce un trai meschin, ci dinpotrivă unul mai bun . Nu trebuie uitat faptul că cel mai bun factor de motivare umană este beneficiul personal.


Un consum redus de energie, combinat cu utilizarea pe scară largă a surselor de energie curată duce la reducerea poluării fapt care poate avea consecinţe dintre cele mai bune în privinţa stării de sănatate a oamenilor.

Nu în ultimul rând trebuie amintit faptul că adoptarea noilor tehnologii din domeniul energiei în care Europa este un lider mondial, reprezintă o oferta mai mare de locuri de munca şi deci un pas important în direcţia obţinerii prosperităţii de catre toţi cetăţenii Uniunii Europene.

Este foarte important să le cream copiilor o viziune senină şi optimistă asupra viitorului şi idealuri pozitive pe care acestia să le îndeplinească pe parcursul vieţii lor.

Bibliografie

20. Bocoş, Muşata, 2002, Instruire interactiva. Repere pentru reflectie si actiune, Ed Presa universitara clujeana, Cluj

21. Burciu Aurel – „Management Comparat”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 200422. Creţu C., 1998, Conţinuturile procesului de învăţământ, componentă a curriculum-ului, în

Psihopedagogie, Ed. Polirom, Iaşi23. Cucoş C., 2002, Pedagogie-ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed. Polirom, Iaşi24. D’Hainaut L., 1981, Elaborarea noilor conţinuturi, în Programe de învăţământ şi educaţie

permanentă, EDP, Bucureşti;25. Dulama, Maria , Eliza, 2002, Modele, strategii, si tehnici didactice activizante cu aplicatii in

geografie, Ed Clusium, Cluj26. Gardels Ntahan – „Schimbarea ordinii globale”, Editura Antet, Prahova27. Hendrikse George – „Economics and Management of organization”, McGraw Hill Education,

UK, 200328. Hofstede Geert – „Cultures And Organizations, Software of the mind” IRIC, McGraw – Hill,

London, 199129. King Alexander, Schneider Bertrand – „Prima revoluţie globală”, Editura Tehnică, Bucureşti,

1993


VALORIFICAREA RESURSELOR

IRINA ŞTEFAN INSTITUTOR ŞCOALA NR. 149

Omul ca orice fiinţă vie, nu se află în afara legilor care guvernează viaţa pe planeta noastră, ci s-a format şi dezvoltat în interacţiune cu mediul natural. Acesta a influenţat dintotdeauna dezvoltarea societăţii, dar gradul în care a exercitat această influenţă a fost diferit de la o epocă istorică la alta.

Relaţia dintre om şi mediu s-a alterat vizibil prin introducerea în mediu a reziduurilor industriale, prin scurgerile de petrol, prin depozitările de deşeuri radioactive, prin administrarea necorespunzătoare a îngrăşămintelor chimice, a insecticidelor, a pesticidelor, prin risipa de resurse naturale, prin poluarea aerului, apei şi solului.

Mediul a devenit impropriu pentru viaţa vegetală, animală, umană iar aceste procese au dus la schimbarea climei, cauzată de efectul de seră, subţierea stratului de ozon, iradierea provocată ca urmare a accidentelor de la reactoarele nucleare.

Cauza degradării mediului rezidă în ignorarea şi modificarea neraţională a echilibrului biologic din natură, iar motivul determinat a fost şi este dorinţa unui trai mai bun, mai confortabil, mai distractiv în sensul unui progres al civilizaţiei şi al menţinerii unui standard de viaţă ridicat pentru o populaţie care se înmulţeşte vertiginos.

Recuperarea şi reutilizarea resurselor reciclabile reprezintă mijloace de soluţionare a contradicţiei dintre

cerinţele procesului de creştere economică şi caracterul restrictiv al resurselor.

Dacă evitarea formării unui anumit deşeu nu este posibilă, atunci trebuie pus accentul pe valorificarea sau reciclarea acestuia. Aceasta operaţie se diferenţiază, din punct de vedere tehnologic, în funcţie de metodele valorificării materiale sau termice. În primul rând, trebuie să i se acorde prioritate valorificării materiale a reziduurilor, prin recuperarea (cel puţin parţială) a energiei şi materialului folosite la fabricarea produsului. In cazuri particulare este necesară şi estimarea efectelor valorificării şi a tehnicii de valorificare asupra mediului natural si antropizat. Trebuie să se stabilească exact, printr-o evaluare tehnică şi ecologica ce efecte au acţiunile intenţionate (verificarea compatibilităţii cu mediul înconjurător), precum şi luarea in considerare a faptului că valorificarea deşeului conduce la o poluare a mediului mai mică decât îndepărtarea lui.

În acelaşi timp, trebuie examinată amănunţit fiabilitatea tehnică şi economică a sistemului de valorificare, numai in acest mod putându-se stabili cu exactitate durabilitatea investiţiilor şi funcţionarea îndelungată a instalaţiilor de protecţie a mediului.

Diminuarea poluarii mediului înconjurător, prin evitarea formării de reziduuri, predomină în toate conceptele de gospodărire a deşeurilor. Pentru aceasta, este recomandată o intervenţie adecvata încă din timpul procesul de producţie a bunurilor de consum şi a alimentelor de tot felul, după care este necesară punerea în aplicare a tuturor posibilităţilor de valorificare a deşeurilor, în condiţiile luării în seamă a efectelor asupra mediului.

Reciclarea este un concept al secolului XX şi a apărut ca una din posibilităţile de a limita risipa şi de a utiliza mai eficient resursele. A devenit din ce în ce mai clar că industrializarea şi creşterea susţinută a populaţiei au condus la consumarea unor cantităţi de resurse din ce în ce mai mari.

De ce s-a întâmplat acest lucru? Pentru că societatea modernă s-a bazat pe filosofia:

“Cosmosul e infinit“. Particularizând, oamenii au considerat la fel şi Pământul şi resursele acestuia. In

acest mod, industria s-a dezvoltat având la bază axioma că resursele sunt infinite. Dacă o mină se

epuiza, o alta nouă intra în exploatare. Dacă rezervele unei naţiuni se epuizau, populaţia putea emigra.

Dacă resursele Europei se epuizau, europenii puteau descoperi noi teritorii. Astfel, în acest ritm a apărut


foarte curând problema deşeurilor şi al limitării resurselor. Industria modernă este focalizată pe cum să

se producă ieftin, nu pe cum să se conserve ecosistemul.

Reciclarea este importantă deoarece: Este mai ieftin şi mai puţin poluant să valorificăm sticla, plasticul sau metalul deja existente, decât

să producem altele noi Substanţele periculoasedin echipamente vechi sunt astfel eliminate Echipamentele vechi încă funcţionalepot fi donate celor care nu-şi permit unele noi Reducem emisiile de gaze răspunzătoare de încălzirea globală

Cu toţii putem contribui la diminuarea acestor efecte dacă tratăm responsabil deşeurile de echipamente electrice şi electronice. Acestea sunt periculoase deoarece: conţin substanţe nocive, nu sunt biodegradabile.

Peste tot în lume se observă tot mai des efectele subalimentaţiei şi sărăciei. Deşi în multe din ţările în curs de dezvoltare sau subdezvoltate s-ar impune o mai judicioasă gestionare a resurselor, reciclarea este practicată în mare parte doar în ţările dezvoltate. Din nefericire şi procesul de reciclare necesită anumite tehnologii şi cheltuieli.

Prin reintroducerea în procesul de fabricare a cioburilor de sticlă se pot obţine 20% reduceri ale consumului de energie, 10% reduceri de combustibil, 50% reducere de costuri la materiile prime din care se fabrică sticla.

Deşeul este o parte dintr-o materie sau material rezultat în urma unui proces tehnologic de realizare a unui produs şi neutilizabil în cursul aceluiaşi proces.

În contrast cu factorii poluanţi din mediu care merită o tratare specială pentru a fi eliminaţi, există însă şi substanţe, numite biodegradabile, care nu poluează natura. Un produs este numit biodegradabil atunci cand se transformă, se descompune şi se elimină în mod natural. Resturile de hârtie, mâncare, materiale de lână, sunt biodegradabile. Materialele plastice nu sunt rezistente la uzură, la rupere şi la acţiuni chimice, ele formează depozite după utilizare. Pentru materialele plastice chimiştii au inventat metode de reciclare. Unele materiale plastice sunt rupte în bucăţi şi folosite apoi la fabricarea aglomeratelor, a materialelor de construcţie sau pentru asfaltarea drumurilor.

Procesul reciclării industriale a materialelor refolosibile sau a deşeurilor include anumite operaţii tehnologice prin care materialele respective sunt transformate în produse ce pot fi reutilizate, reintrând în circuitul economic.

Orice produs care are pe el un semn de reciclare format din trei săgeţi în triunghi, poate fi refolosit.Multe ţări au abordat deja problema recuperării şi recirculării resurselor refolosibile şi au trecut la o

coordonare unitară a acestei activităţi. S-au intensificat acţiunile pentru acţiunile de reglementare a activităţilor de recuperare, cele pentru stabilirea formelor organizatorice de colectare, precum şi eforturile de cercetare pentru găsirea celor mai eficiente căi de recuperare şi valorificare a materialelor refolosibile.

In domeniul reciclării se impun următoarele strategii: Prevenirea formării deşeurilor; Valorificarea deşeurilor prin optimizarea sistemelor de colectare şi triere ; Eliminarea finală a deşeurilor care nu şi-au găsit o valorificare. Conceptul de reciclare cuprinde 3 categorii:

transformarea naturală;transformarea în circuit deschis; transformarea în circuit închis.

TRANSFORMAREA NATURALA

Mediul natural se ghidează după dictonul “ Nimic nu se pierde, totul se transformă “. Plantele realizează fotosinteza prin dioxidul de carbon absorbit de frunze cu ajutorul energiei

solare şi eliberează oxigenul. Pentru a putea supravieţui, plantele transformă compuşii anorganici în proteine şi substanţe organice. Acestea sunt principalele susţinătoare ale vieţii pe Terra. Celelalte


vieţuitoare îşi procură hrana şi oxigenul prin intermediul plantelor. Animalele şi omul consumă plantele şi folosesc materia organică în crearea de utilitare. Animalele alcătuiesc lanţul trofic, ierbivorele sunt consumate de carnivore, la rândul lor sacrificate de om. Animalele mici, insectele, bacteriile descompun copacii căzuţi, plantele şi animalele moarte în substanţe anorganice şi astfel circuitul este reluat.

Ecosistemul este alcătuit din 5 componente: energie solară, materie anorganică, producători de materie organică, consumatori de materie organică, agenţi de descompunere.

Acest circuit al transformării naturale continuă de milioane de ani în cel mai desăvârşit echilibru, independent de naşterea şi prăbuşirea civilizaţiilor. In mediul natural totul este prelucrat fără pierderi. Dacă una din cele 5 componente dispare apar dezechilibre majore. Astfel, dacă ar exista doar plante verzi, s-a estimat că acestea ar consuma dioxidul de carbon în 26 de ani.

TRANSFORMAREA IN CIRCUIT DESCHIS

Epuizarea resurselor naturale, ploile acide, încălzirea globală, distrugerea stratului de ozon,

contaminarea apelor, sunt generate din afara ecosistemului. Astfel se observă că problemele apar

atunci când activităţile umane crează o circulaţie artificială a substanţelor în afara ecosistemului.

Transformarea în circuit deschis este posibilă atunci când mediul este capabil să accepte deşeuri pentru reciclare. Dacă deşeurile sunt acceptate de mediu nu apar probleme şi astfel de substanţe pot fi fabricate în continuare fără a cauza dezechilibru în mediu . Un exemplu este plasticul biodegradabil care se descompune natural.

TRANSFORMAREA IN CIRCUIT INCHIS

Unele deşeuri provenite din activitatea umană nu se descompun natural în ecosistem. Astfel s-a ajuns la concluzia că substanţele create artificial trebuie transformate artificial. Acest tip de transformare este adesea identificat ca reciclarea propriu-zisă. Substanţele care nu se pot integra în circuitul natural al ecosistemului, trebuie descărcate în afara acestuia.

Dacă în primele două tipuri de transformare sarcina fiinţei umane era inexistentă sau redusă, transformarea în circuit închis necesită exclusiv preocuparea acesteia.

Recuperarea deşeurilor nedegradabile este o problemă stringentă a omenirii şi în ultimul secol preocuparea pentru aceast subiect a crescut vertiginos.

Formarea elevilor cu o conştiinţă şi o conduită ecologică, reprezintă obiectiv de mare actualitate. Aducerea omului în situaţia de a respecta valorile naturii şi ale peisajului în care trăieşte, se face prin instruire şi educaţie.

Educaţia ecologică trebuie să fie un proces activ, continuu desfăşurat în toate mediile, clasele şi categoriile sociale. Este o educaţie despre mediu, prin mediu şi în mediu. Conduita ecologică, comportamentul ecologic, etica ecologică este felul cum conştinţa ecologică determină acţiuni şi atitudini etice faţă de viaţa înconjurătoare. Campaniile de distrugere sau exterminare de orice fel contravin eticii ecologice. Elevul trebuie ajutat: să obţină cunoştinţe de bază necesare soluţionării problemelor mediului înconjurător; să afirme dorinţa de a ocroti, respecta şi proteja natura prin implicarea copiilor în activităţi de colectare a deşeurilor; să-şi însuşească norme de comportament necesare pentru asigurarea echilibrului pentru sănătatea individului; să cunoască plantele şi animalele ocrotite de lege; să cerceteze modalităţile de reabilitare a stării mediului înconjurător prin antrenarea elevilor în activităţi de îngrijire a spaţiilor verzi, de reciclare a deşeurilor, de salubrizare a localităţilor şi să afirme o atitudine de dezaprobare faţă de cei care încalcă normele şi legile ecologice.

Ocrotirea planetei este o problemă mondială, şi, tocmai de aceea, fiecare om trebuie să-şi asume acestă responsabilitate.


BIBLIOGRAFIE

Ungureanu Irina: „ Omul şi natura în mediul III”, Edit. Instit. European, 2003

Gheorghe Nicolaescu: „Educaţie pentru mediu”, Edit. Cominis, 2000

„Educaţia Ecologică şi Voluntariatul în protecţia mediului” elaborat de către „Fundaţia Pentru

Cultură şi Educaţie Ecologică ECOTOP şi Centrul Naţional de Voluntariat PRO-VOBIS”,

iunie, 2005


RECICLAREA HÂRTIEI

PROFESOR TIRON ECATERINACOLEGIUL TEHNIC ”ION CREANGĂ” TG. NEAMŢ

Viaţa este cel mai complex, cel mai miraculos şi cel mai frumos fenomen desfaşurat în Univers, mult mai complex şi mai frumos decât o eclipsă totală de Soare, o ploaie de stele sau o erupţie vulcanică. Cunoaşterea naturii a devenit o condiţie esenţială a existenţei sale, natura oferindu-i hrană, adapost şi frummuseţi de care are nevoie. Un comportament nesăbuit al omului faţă de natura înconjuratoare se întoarce împotriva sa. Omul trebuie să cunoască natura vie, să o respecte şi să aibă relaţii prieteneşti cu ea: altfel îşi pune sub semnul întrebării propria sa existenţă şi evoluţie.

In ultimii ani auzim vorbindu-se tot mai des despre încalzirea globală, despre topirea gheţarilor, despre poluare, despre epuizarea resurselor planetei propunandu-se o serie de masuri cu efect imediat printre care şi cea a reciclarii deşeurilor.

Recuperarea şi reutilizarea resurselor reciclabile reprezintă mijloace de soluţionare a contradicţiei dintre cerinţele procesului de creştere economică şi caracterul restrictiv al resurselor.

In Romania, primele unităţi organizate de recuperare datează din 1949. Astazi, în ţara nostră funcţionează circa 250 de societăţi specializate în recuperare (cu capital privat sau de stat) şi care lucrează efectiv, la care mai adaugăm şi alte firme din sfera de producţie sau a cercetării preocupate sau chiar antrenate efectiv în activităţi de reciclare.

În trecut oamenii obişnuiau să repare şi să refolosească tot ce puteau. Populaţia era mai mică şi oamenii trăiau în grupuri mai puţin concentrate. Pe lângă toate acestea, ambalajele folosite erau din materiale care se descompun uşor şi în acest fel reîntoarcerea materiilor prime în natură era mult mai rapidă şi mai simplă. Revoluţia industrială a permis fabricarea pe scară industrială a ambalajelor uşoare, rezistente, care menţin diversele produse alimentare în condiţii adecvate pentru mai mult timp. În acest fel confortul şi accesul la produse din ce în ce mai variate este automat mult mai mare. Evoluţia este în folosul omenirii dar care este tributul pe care trebuie să-l plătim? Populaţia Globului a crescut foarte mult şi este în continuă creştere, în timp ce resursele sunt din ce în ce mai puţin accesibile. În acest fel în scurt timp riscăm să nu mai avem materiile prime din care să ne realizăm produsele necesare vieţii de zi cu zi .

Ce putem face pentru ca şi generaţiile viitoare să aibă parte de aceleaşi resurse ca şi noi? Cei trei „ R „ pot reprezenta un răspuns!

Reducerea utilizării resurselor în fabricarea produselor necesare în viaţa de zi cu zi (preferarea produselor vrac, sau puţin ambalate, în locul celor supraambalate).

Refolosirea obiectelor, fie pentru acelaşi scop pentru care au fost realizate sau pentru alte întrebuinţări.

Reciclarea deşeurilor (prin deşeu se înţelege orice obiect care nu mai este folosit şi este aruncat sau risipit ).

Efectele reciclării :- reducerea cantităţii de energie şi de materii prime necesare fabricării de noi produse;- redă circuitului economic importante cantităţi de materie primă;- reduce cantităţile depozitate la rampele de gunoaie sau la incineratoare;- reduce riscurile asupra sănătăţii noastre şi a mediului, cauzate de deversarea improprie a

unor deşeuri periculoase;- reduce poluarea aerului şi a apei.

Multe comunităţi abordează un management inteligent al deşeurilor, ceea ce înseamnă modalităţi variate de a manipula deşeurile produse în comunitate. Câteva dintre aceste abordări sunt: gropile de gunoi, reciclarea, compostarea, reducerea deşeurilor, centrale electrice pe bază de deşeuri, controlul şi prevenirea deşeurilor.

Gropile de gunoi reprezintă metoda cel mai des întâlnită pentru a rezolva problema deşeurilor. De asemenea, această metodă funcţionează de cel mai mult timp. Grecii antici au început să folosească gropile de gunoi când locuitorilor li s-a cerut să transporte gunoiul în afara oraşului şi să-l depoziteze pe tot într-un loc. Atunci s-au construit pentru prima dată nişte gropi foarte adânci, pe care noi le numim astăzi gropi de gunoi. Spre deosebire de gropile construite de grecii antici, în zilele noastre ele sunt construite mai igienic; pe fundul lor se află fie un strat de argilă, fie un material plastic special sau o combinaţie între aceste două care nu permite infiltrarea substanţelor lichide poluante în sol.


De cele mai multe ori, aceste gropi sunt prevăzute cu sisteme de tratare a apei uzate şi de captare a gazului metan produs de deşeurile care se descompun. În fiecare seară, gunoiul depozitat peste zi este concasat şi apoi acoperit cu un strat de pământ, atât pentru a ţine animalele la distanţă, cât şi pentru a reduce mirosul.

Se mai practică, de asemenea, şi depozitarea gunoiului în mine.Se estimează că în cel mult 10 ani, jumătate din gropile existente vor fi pline, de aceea există

metode integrate pentru managementul deşeurilor.Managementul integrat al deşeurilor se referă, în special, la identificarea celei mai bune soluţii

pentru colectarea, transportul şi tratarea deşeurilor preluate de la diferiţi clienţi.Opţiunile de tratare a reziduurilor sunt multiple, în funcţie de natura acestora. În general, ierarhia opţiunilor este următoarea:

reducerea cantităţii de deşeuri produse; reciclarea (recuperarea) deşeurilor în condiţii de eficienţă economică; compostarea deşeurilor organice; incinerarea deşeurilor în condiţii de impact minim asupra mediului; depozitarea controlată a deşeurilor.Multe comunităţi din întreaga lume fac eforturi pentru a învăţa să recicleze cât mai mult.Ziarele, sticla, metalul şi plasticul sunt materialele cel mai des reciclate. Din păcate, nu toate ţările

dispun de posibilitatea de a recicla toate aceste materiale. În România, spre exemplu, încă nu se reciclează sticlă şi aluminiu.

Compostarea constă în separarea frunzelor, a crengilor şi a altor materii organice şi amplasarea lor într-un loc separat de restul deşeurilor, pentru ca astfel să se descompună. După descompunere, ele sunt folosite ca fertilizator. Având în vedere că deşeurile organice reprezintă aproximativ 18-20% din totalul de deşeuri ale unei comunităţi, compostarea apare ca o soluţie foarte bună, pentru a contribui la succesul reciclării.

Reducerea deşeurilor poate fi obţinută prin refolosirea anumitor produse. Consumatorii pot cumpăra produse cu mai puţine ambalaje sau pot cumpăra produse care pot fi refolosite, reducând astfel cantitatea de materiale pe care într-un final le aruncă.

Reducerea deşeurilor a avut o contribuţie semnificativă la prelungirea duratei de folosinţă a gropilor de gunoi, făcându-ne şi pe noi cumpărători mai cumpătaţi.

Centralele de transformare a deşeurilor în energie, metodă cunoscută şi sub numele de "recuperarea resurselor", facilitează arderea deşeurilor şi transformă energia produsă în timpul arderii în abur (energie termică) sau în energie electrică. Din păcate, aceste centrale sunt scumpe de construit, însă asigură o reducere a volumului deşeurilor de 70%, micşorând, de asemenea, cantitatea de deşeuri depozitate în gropile de gunoi, prelungindu-le viaţa acestora. Aceste centrale produc, totuşi, cenuşă care trebuie depozitată în gropi de gunoi. Cele mai noi astfel de centrale sunt prevăzute cu dispozitive de control al nivelului de poluare, dar populaţia este în continuare destul de îngrijorată de cantitate de cenuşă pe care o produc. Energia electrică produsă de o astfel de centrală este, de obicei, vândută unei companii din apropiere, pentru a menţine la un nivel scăzut costurile de operare.

Ecologiştii îşi manifestă îngrijorarea că existenţa acestui tip de centrale ar conduce la generarea de cât mai multe deşeuri pentru a asigura "combustibilul" necesar.

Depozitarea deşeurilor periculoase a beneficiat în ultimii ani de o mediatizare importantă. Populaţia nu era conştientă de cantitatea de deşeuri periculoase pe care o folosesc în casele lor şi pe care o depozitează mai apoi în gropile de gunoi. O mare parte din deşeurile de acest gen ar trebui depozitate în gropi speciale pentru deşeuri periculoase, care beneficiază de măsuri de siguranţă sporite.

Durata de degradare naturală a diferitelor categorii de deşeuri se prezintă astfel:- cotor măr – 3 luni- deşeuri de hârtie – 3 luni- ziare – 3-12 luni- chibrituri – 6 luni- filtru de ţigară – 1-2 ani- guma de mestecat – 5 ani- cutii de aluminiu – 10-100 ani- sticle din plastic – 100-1000 ani- pungi din plastic – 100-1000 ani


- cărţi de credit – 1000 ani- recipiente din sticlă – 4000 ani

Ce nu se poate recicla:- materiale ceramice;- spray-uri;- ambalajele materialelor toxice;- abţibildurile, şerveţelele, hârtia cerată, hârtia de fax ;- părţile metalice ataşate magneţilor.

RECICLAREA HÂRTIEI

Multe materiale de împachetat, hârtie de ziar, şerveţele, sunt făcute în totalitate sau în parte din fibră de hârtie reciclabilă.

Spre deosebire de plastic, hârtia este o invenţie străveche a omului, dar cu toate acestea a devenit ieftină şi uşor de procurat abia după ce revoluţia industrială a făcut posibilă fabricarea hârtiei pe scară largă.

Hârtia este cel mai frecvent deşeu întâlnit în mai toate sferele de activitate şi constituie o importantă sursă de fibre de celuloză, celuloza fiind substanţa naturală care stă la baza producerii hârtiei. Hârtia fiind fabricată din celuloză se biodegradează (descompune) mult mai uşor decât plasticul.

Sub forme diferite, hârtia ocupă aproximativ 41 % din totalul gunoiului menajer pe care îl producem. Există trei tipuri de hârtie care pot fi reciclate direct: hârtia de calitate (caietele de şcoală, hârtia de copiator, plicuri, hârtia de dactilografiere, hârtia de computer), hârtia de ziar şi cartonul. Hârtia de calitate nu conţine hârtie colorată pentru a schimba culoarea noii hârtii obţinute prin reciclare.

Cu tehnologiile actuale, hârtia poate fi reciclată de cel mult patru ori. Beneficiile aduse naturii prin reciclarea deşeurilor de hârtie sunt foarte importante, reducându-se anumite costuri ca: apa industrială cu aproximativ 60 %, poluarea aerului cu aproximativ 75 %, energia electrică cu aproximativ 45 %, precum şi poluarea apei cu aproape 45 %, reducerea cantităţii de material lemnos exploatat.

În zilele noastre, hârtia nouă se fabrică în general având ca bază pasta mecanică sau celuloza. Totuşi trebuie să subliniem că producerea celulozei din lemn realizează o puternică poluare a atmosferei şi a apelor. Fibrele de celuloză sunt extrase din lemn cu ajutorul produselor chimice sulfuroase, apoi albite. Poluarea mediului poate fi redusă graţie tehnologiilor moderne şi utilizării crescânde de maculatură. Fibrele sunt extrase din maculatură şi folosite pentru fabricarea hârtiei noi. Maculatura se dizolvă în multă apă până se reduce la o pastă lichidă, impurităţile mari precum şi materialele plastice, metalele, etc. sunt extrase, apoi se adaugă produse chimice pentru a elimina cerneala tipărită. În maşina de hârtie, această pastă trece printr-un număr mare de bobine, aici apa fiind extrasă şi astfel se obţine hârtia reciclată, care poate fi folosită din nou.

Date statistice:- o tonă de hârtie irosită înseamnă:

o 2 foi de scris şi un ziar pe zi timp de un an- o tonă de hârtie reciclată înseamnă:

o 17 copaci salvaţio 4102 kwh şi 26000 l apă economisiţio 27 kg noxe mai puţin eliminate în atmosferă

Industria hârtiei contribuie cu un sfert din tot consumul industrial de lemn, acesta provenind atât din pădurile naturale, cât şi din plantaţiile comerciale. Încă se mai găsesc suprafeţe mari de păduri naturale neatinse în multe locuri ale lumii, însă sunt ameninţate de tăieri şi defrişări.

Peste tot unde pădurile naturale sunt tăiate, ecosistemele sunt sever afectate, dar când pădurile tropicale sunt doborâte, daunele sunt ireversibile. Ecosistemele acestor păduri nu pot face faţă expunerii bruşte la condiţiile de mediu, aşa cum se întâmplă atunci când nu mai există copaci, animalele dispar şi ele, câteodată pentru totdeauna.


Pentru ca o zonă să fie defrişată este nevoie de infrastructură, cum ar fi drumuri şi spaţii de cazare. Odată ce un drum a pătruns printr-o pădure neexploatată anterior, calea este deschisă şi pentru alte părţi interesate, astfel exploatatorii de lemn sunt urmaţi de fermieri şi crescători de animale.

Industria hârtiei afirmă adesea că plantează mai mulţi copaci decât taie. Acest lucru poate fi adevărat în multe cazuri, însă acolo unde sunt plantate conifere ce cresc rapid, unde odată creştea o pădure vârstnică, o specie introdusă înlocuieşte o pădure încărcată de diversitate şi vieţuitoare. Acest lucru poate dăuna ecologiei locale, crescând aciditatea solului, distrugând specii acvatice şi ameninţând existenţa altor specii native, cum ar fi păsările, mamiferele, plantele şi chiar alţi copaci. Un alt aspect important este acela că, în timp ce copacii tineri – cei plantaţi – absorb carbonul mai repede, cei bătrâni stochează cantităţi vaste, contribuind la reducerea gazelor cu efect de seră din atmosferă. Mai mult, atunci când un copac este tăiat, acesta va elibera o mare parte din carbonul stocat înapoi în atmosferă.

Anual, produsele de hârtie contribuie cu cel puţin 35% la consumul de lemn din plantaţiile comerciale. Procesul de obţinere a hârtiei utilizează o mare cantitate de apă, care la un moment dat se va întoarce în mediu. În multe cazuri, apa se întoarce direct în râuri sau în mare şi astfel toxinele rezultate din acest proces intră în natură şi în lanţul alimentar. Reziduurile de lemn, chimicalele folosite pentru descompunerea fibrelor şi agenţii de înălbire sunt toţi poluanţi care trebuie trataţi înainte de a fi deversaţi.

Şi producţia celulozei consumă energie şi astfel hârtia este indirect responsabilă de poluarea aerului deoarece unele procese emit gaze direct în atmosferă, contribuind direct la ploaia acidă

Reciclarea hârtiei se justifică economic deoarece, deşi probabil nu este mai ieftină decât hârtia obişnuită:

se fac economii cu costurile de salubrizare, cum ar fi depozitarea în gropile de gunoi sau arderea în incineratoare;

asigură locuri pentru forţa de muncă pe măsură ce managementul deşeurilor, inclusiv colectarea hârtiei, devine o industrie din ce în ce mai puternică. Pentru fiecare 15.000 tone de ziare reciclate anual, sunt create 30 de posturi pentru colectarea hârtiei, alte 40 de posturi pentru procesarea ei şi 75 pentru fabricarea hârtiei de ziar.

Reciclarea hârtiei are sens din punctul de vedere al mediului deoarece,

reduce presiunea asupra gropilor de gunoi; reduce presiunea asupra pădurilor naturale; obţinerea hârtiei reciclate foloseşte mai puţină energie, apă şi prin urmare, poluează mai puţin

Hârtia are nevoie de aproximativ 5 ani pentru a se biodegrada, iar un produs secundar al acestui proces este metanul, un puternic gaz cu efect de seră, ce reţine în atmosferă de 21 de ori mai multă căldură decât dioxidul de carbon (conform EPA – Environment Protection Agency, USA / Agenţiei pentru Protecţia Mediului SUA). Astfel, reducând cantitatea de hârtie şi carton care ajunge în gropile de gunoi, reducem încălzirea globală.

Avem motive arhi-suficiente pentru a ne îndrepta atenţia către reciclare. Dar înainte de procesul concret, trebuie să ţinem cont de un aspect foarte important pentru ca efortul nostru de colectare separată a hârtiei să nu fie zadarnic. Pentru a putea fi valorificată mai departe, hârtia trebuie să îndeplinească o condiţie vitală, şi anume, să fie curată. Dacă hârtia este contaminată cu uleiuri, grăsime, vopsea etc., ea devine nereciclabilă. Deci este foarte important ce fel de hârtie punem în recipientul pentru reciclare, dar şi păstrarea acesteia departe de sursele de contaminare. Sunt de preferat spaţiile aerisite, ferite de soare, umezeală şi praf.

În ceea ce priveşte hârtia, reciclarea nu este un concept nou deoarece pentru obţinerea anumitor tipuri de hârtie trebuie folosite fibre recuperate din hârtie veche, textile sau carton. Sub forme diferite, hârtia ocupă aproximativ 41 % din totalul gunoiului menajer pe care îl producem.


Există trei tipuri de hârtie care pot fi reciclate direct:

hârtia de calitate (caietele de şcoală, hârtia de copiator, plicuri, hârtia de dactilografiere, hârtia de computer),

hârtia de ziar, cartonul.

Hârtia poate fi refolosită (prin reciclare) de aproximativ şase ori. De fiecare dată când hârtia este reciclată, fibrele individuale de celuloză se scurtează, afectând rezistenţa acesteia (lucru important pentru producţia de hârtie, pentru carton nu contează).

BIBLIOGRAFIE

Ciubotaru Virginia, Socolescu Ana Maria – Priorităţi ale managementului de mediu- Bucureşti, Editura Meteor Press, 2003

Bularda George - Reziduuri menajere, stradale şi industriale, Bucureşti, Editura Tehnică, 2001 www.efectpoluare.ro


RECICLAREA DEŞEURILORTUREAN SILVIA CORINA

GRUPUL ŞCOLAR DE CHIMIE INDUSTRIALĂ ,,TERAPIA’’ CLUJ NAPOCA COAUTOR IONEL CONŢ

În nici o epocă din istorie omul nu a fost atât de risipitor ca astăzi. Concomitent cu explozia tehnologică şi creşterea gradului de civilizaţie, ne confruntăm în acest secol cu o indiferenţă şi neglijenţă care se anunţă păgubitoare. Resursele naturale ale planetei sunt limitate şi totuşi anual se aruncă tone de materiale: hârtie, metale, resturi vegetale şi alimentare, plastic, sticlă, textile, etc., care ar putea fi recuperate şi recirculate. Există unele materiale care au fost din cele mai vechi timpuri reciclate, cum ar fi : fierul vechi, sticla, metalele valoroase. O atenţie cu adevărat majoră a început să se acorde reciclării deşeurilor, abia în anii ’70, datorită creşterii vertiginoase a preţului petrolului. Astfel, reciclarea, compostarea şi celelalte metode de tratare a deşeurilor au dus la: economie de materii primă, platforme reduse de depozitare , etc. De asemenea biogazul şi arderea deşeurilor combustibile, produc energie, înlocuindu-se alte surse importante de energie, toate în contextul unei eficiente protecţii a mediului înconjurător. Un alt scop al reciclării deşeurilor, îl reprezintă reducerea degradării ecologice. Cele două domenii - cel al reciclării şi cel al protecţiei mediului – interferă profound; intensificarea reciclării diminuând sensibil presiunea poluantă asupra mediului.

Strategia în domeniul reciclării deşeurilor vizează următoarele obiective principale:1. Prevenirea formării deşeurilor prin promovarea tehnologiilor curate şi a produselor ecologice2. Valorificarea deşeurilor prin optimizarea sistemelor de colectare şi triere selectivă3. Eliminarea finală a deşeurilor care nu şi-au găsit o soluţie de valorificare

Reciclarea deşeurilor se poate realiza prin două tipuri de acţiuni: Reutilizare Valorificare

REUTILIZAREA DEŞEURILOR

Reutilizarea deşeurilor cuprinde orice operaţie prin care deşeul (ambalajul), care a fost conceput şi proiectat pentru a realiza în cadrul ciclului său de viaţă un număr minim de parcursuri sau rotaţii, este reutilizat pentru acelaşi scop pentru care a fost conceput sau pentru un scop diferit. Aceasta se poate realiza cu păstrarea formei produsului sau cu efectuarea unor modificări limitate.

Producătorilor li se impune condiţia de a crea produse competitive, care pot fi ulterior recuperate prin intermediul tehnologiilor existente, fără a genera deşeuri.

Consumatorilor li se propune să nu procure produse care pot deveni deşeuri nereciclabile.

VALORIFICAREA DEŞEURILOR

Valorificarea energetică

Valorificarea materială

Valorificarea biologică

Reciclare

Reutilizare

Valorificare


Valorificarea deşeurilor cuprinde orice operaţie sau succesiuni de operaţii de dezmembrare, sortare, tăiere, mărunţire, presare, balotare, topire – turnare efectuată asupra unui deşeu prin procedee industriale, în vederea transformării sale în materie primă secundară sau sursă de energie

Valorificarea unui deşeu poate fi : Valorificarea materială - presupune substituirea materiilor prime; deşeul fiind utilizat din

nou datorită caracteristicilor sale materiale, cu excepţia folosirii lui imediate ca material combustibil pentru obţinerea de energie.

Valorificarea biologică (compostare, fermentaţie) - este o valorificare materială a resturilor organice, fie că este vorba despre tratarea realizată conform standardelor industriale ale instalaţiilor cu tehnică înaltă, fie că ne situăm în zona gospodăriilor particulare, a administraţiilor comunale sau a grădinilor particulare, unde valorificarea se face pentru nevoile proprii (gospodării: de ex. compostare, hrănirea animalelor)

Valorificarea energetică - presupune folosirea deşeurilor ca material combustibil înlocuitor, pentru obţinerea de energie.

În alegerea unei metode de valorificare trebuie să se ia în considerare, întotdeauna, varianta ecologică de valorificare.

Prin continuarea valorificării deşeurilor pot lua naştere materiale industriale sau produse cu alte caracteristici sau altă formă. Aici poate fi încadrată reciclarea chimică (de ex. piroliza, hidroliza) a materialelor plastice, producerea cartoanelor din hârtie uzată (downcycling).

AVANTAJELE RECICLĂRII DEŞEURILOR

conservarea resurselor naturale

reducerea spaţiului de depozitare

protejarea mediului

Fiecare tonă de hârtie reciclată salvează 17 copaci şi foloseşte cu 40% mai puţină energie şi cu 50% mai puţină apă. Dacă s-ar recicla hârtia din toate gospodăriile de pe planetă, s-ar putea salva în fiecare an 750 000 de metri cubi de lemn de pădure, scutind totodată autorităţile locale de cheltuielile enorme folosite pentru colectarea deşeurilor. De asemenea energia economisită datorită reciclării hârtiei într-un an ar fi suficientă pentru asigurarea energiei electrice pentru 512 gospodării. Sticla este 100% reciclabilă, însă nu este biodegradabilă. Materialele brute folosite la fabricarea ei – nisip, carbonat de sodiu, oxid de calciu – sunt extrase din sol şi topite împreună la temperaturi foarte mari. Fiecare tonă de sticlă reciclată salvează 1,2 tonă de materiale brute. Prin reciclarea sticlei, se economisesc mari cantităţi de energie; energia rezultată din reciclarea unei singure sticle este echivalentă cu puterea unui bec de 100 watti care luminează timp de o oră. Cutiile de conserve sunt 100% reciclabile. Ele sunt topite pentru crearea oţelului. Acest lucru reduce considerabil extracţiile de minereu de fier şi totodată energia folosită la extracţie. În anul 2007, 562 milioane de PET-uri au fost fabricate din reciclare. Acest lucru a contribuit la înlăturarea a 19 000 tone de plastic de pe zonele verzi, însă au constituit doar 24% din producţia de PET-uri din 2007. Reciclarea deşeurilor ajută şi la conservarea resurselor naturale (lemnul, apa), previne distrugerea habitatelor naturale ale animalelor, a biodiversităţii şi previne eroziunea solului

Problemele fundamentale în reciclarea materialelor se referă la: identificarea materialelor reciclabile; identificarea oportunităţilor de reutilizare şi reciclare; identificarea pieţelor de desfacere pentru materialele valorificabile.

De cele mai multe ori, materialele valorificabile sunt de calitate inferioară faţă de cele iniţiale, astfel că preţul pe piaţă trebuie să fie atractiv pentru potenţialii cumpărători.


Cele mai importante materiale reciclabile sunt: Hârtia Sticla Metalele Materiale plastice Materiale textile

Se mai adaugă aşa numitele materiale valorificabile “uscate”, gunoiul care conţine, în funcţie de structura locuinţelor şi de anotimp, o componentă considerabilă de material organic (deşeuri biologice şi verzi din gospodării şi întreprinderi). Această fracţiune poate fi compostată şi folosită ca îngrăşământ şi ca mijloc de îmbunătăţire a solului prin introducerea substanţelor în circuitul lor natural.

În România cantitatea de deşeuri municipale generate variază de la un an la altul, înregistrându-se în ultimii şase ani o tendinţă de creştere, determinată atât de creşterea consumului populaţiei, cât şi de creşterea proporţiei populaţiei deservite de serviciile publice. Ansamblul metodelor de valorificare complexă a reziduurilor menajere, precum şi ponderea acestora sunt prezentate schematic în figura de mai jos:

Sistem automat de selectare a deşeurilor


Schema de recuperare a deşeurilor provenite din procesul de prelucrare

Materialele plastice sunt reutilizate în special pentru obţinerea ambalajelor. Dintre acestea, policlorura de vinil (PVC) este reutilizată în principal la realizarea pungilor sau foliilor pentru alimente sau în construcţii.

Reprezentarea schematică a procedeului Vinyloop de dizolvare selectivă aplicată la PVC

Conform normelor Comunităţii Statelor Europene singura soluţie pentru gestionarea ecologică a deşeurilor este următoarea:

minimizarea cantităţilor de deşeuri produse reutilizarea deşeurilor la sursa de generare colectarea selectivă a deşeurilor utilizarea tuturor materialelor utile din deşeuri depozitarea în depozite ecologice temporare a materialelor pentru care încă nu s-a găsit o

soluţie de utilizareAcest concept nu poate fi uşor implementat pentru că presupune din start următoarele mari probleme:

schimbarea radicală a mentalităţii populaţiei implicarea totală a administraţiei naţionale şi locale investiţii majore în acest domeniu

Fiind o temă de actualitate, capitolul ,,Reciclarea deşeurilor” este tratat în două module de specialitate:- Gestionarea deşeurilor, domeniul Resurse naturale şi protecţia mediului, clasa a XII-a


- Managementul deşeurilor, domeniul Chimie industrială, clasa a XII-aPentru evaluarea conţinutului ştiinţific al capitolului se prezintă modele de itemi de evalure. Pentru

familiarizarea elevilor cu aceste tipuri de itemi, ei au fost concepuţi după modelul examenului de bacalauret.

ITEMI DE EVALUARE

I. În figura de mai jos este reprezentată schematic instalaţia pentru obţinerea peletelor de plastic. a. Precizaţi succesiunea operaţiilor necesare în vederea reciclării maselor plastice.b. Scrieţi denumirile părţilor componente, indicate prin cifrele 1 - 13.c. Descrieţi funcţionarea instalaţieid. Enumeraţi trei direcţii de valorificare a materialelor plastice

II. Dintre materialele reciclabile, hârtia ocupă un rol primordial.a. Exemplificaţi principalele utilizări ale hârtiei reciclate:

În industria hârtiei:………………………………………………………………………………. În industria materialelor de construcţii:………………………………………………………. Utilizarea energetică:………………………………………………………………………….. Utilizarea ecologică:…………………………………………………………………………..

b.Precizaţi de câte ori se poate face reciclarea hârtiei şi argumentaţi răspunsul dat.

III. În figura de mai jos este reprezentată schematic instalaţia de producere a biogazului:a. Precizaţi unde poate fi eficientă o astfel de instalaţie şi argumentaţi răspunsul dat.b. Scrieţi denumirile părţilor componente, indicate prin cifrele 1 - 4.c. Indicaţi calitatea de bază a deşeurilor care pot produce biogazul.

IV. Pentru fiecare din cerinţele de mai jos (1 - 5), încercuiţi litera corespunzătoare răspunsului corect:1.Biogazul este:

a. bioxidul de carbonb. gazul metanc. amestec de CO şi vapori de apăd. vapori de apă

2.Procedeul de obţinere a biogazului este:a. procesul de fermentare aerobăb. procesul chimic de oxidarec. procesul chimic de reducered. procesul de fermentare anaerobă

3.Sunt deşeuri biodegradabile:


a. sticlab. metalelec. excremente de păsări şi animaled. ceramică

V. În coloana A sunt indicate diferite deşeuri reciclabile, iar în coloana B exemple de valorificare ale acestora. Scrieţi asocierile corecte dintre fiecare cifră din coloana A şi litera corespunzătoare din coloana B.

A. deşeuri reciclabile B. exemple de valorificare

1. deşeuri agricole2. hârtie, carton3. materiale plastice cauciuc4. cioburi de sticlă5. materiale textile6. materiale metalice

a. fier, aluminiub. borcane, flacoane, cărămizi presatec. compost, nutreţd. bumbac, celofibră, poliestere. ziare, caiete, cutii de ambalajef. jucării, mobilă de grădină, traverseg. medicamente şi produse cosmetice

VI. În coloana A sunt indicaţi diferiţi termeni, iar în coloana B definiţiile acestora. Scrieţi asocierile corecte dintre fiecare literă din coloana B şi cifra corespunzătoare din coloana A.

A. termeni B. definiţii

1. recuperare2. refolosire3. reciclare4. rezidual5. recondiţionare

a. deşeu fără valoare economicăb. tratarea deşeurilor pentru a putea fi folosite în

acelaşi scop ca şi cel iniţialc. utilizarea totală sau parţială a deşeurilor fie

ca material, fie ca sursă de energied. folosirea deşeurilor în alt scop decât cel iniţial

VII. Dintre indicii de calitate a deşeurilor menajere, un rol important în vederea reciclării deşeurilor îl au: umiditatea şi puterea calorică.a. Definiţi umiditatea relativă, umiditatea absolută şi puterea calorică a deşeurilor menajereb. Calculaţi umiditatea relativă şi absolută a unui deşeu menajer care cântărit proaspăt are 400g, după uscare în aer liber 150g, şi după uscare în etuvă la 105C a cântărit 100g.c. Enumeraţi cinci surse de producere a deşeurilor menajere.d. Indicaţi cinci criterii care pot influenţa cantitatea de deşeuri menajere.

ITEMI DE EVALUARE - răspunsuriI.a. Succesiunea operaţiilor în vederea reciclării maselor plastice:

îndepărtarea impurităţilor (piatră, lemn, hârtie, sfoară, cârpe, paie, nisip, corpuri metalice, praf)

spălarea uscarea într-un curent de aer cald mărunţirea prin tocare şi transformarea în pelete

I.b.Părţile componente ale instalaţiei: 1- bandă rulantă 2- separator magnetic 3- siloz 4- dispozitiv cu melc extractor 5- conducte cu apă de răcire 6- înfăşurare electrică 7- cap extractor 8- plastic sub formă de fire 9- baie de apă10- role de presare11- cuţit


12- sac13- cântarI.c. Descrierea instalaţiei pentru obţinerea peletelor din material plastic

Bucăţile de plastic aduse pe banda rulantă (1) sunt curăţaze de resturile metalice (2), cad în siloz (3) şi din acesta pătrund în dispozitivul cu melc extractor (4). Aici sunt supuse unui proces de încălzire/răcire, astfel încât să treacă din starea solidă în stare plastică cu o anumită vâscozitate.

Masa plastică este împinsă cu presiune de melcul extractor, iese prin orificiile capului extractor (7) sub formă de fire, care se răcesc în baia de apă (9), trec printre rolele de presare (10) şi sunt tăiate în bucăţele cilindrice mici cu lungimea de 3-4 mm numite pelete.

Acestea se încarcă în saci, sunt cântărite şi livrate întreprinderilor de profil pentru fabricarea materialelor plastice recuperateI.d.Direcţii de valorificare a materialelor plastice:

Din deşeuri de polietilenă de înaltă presiune se obţin recipiente, rezervoare, găleţi, jucării, conducte sau folii.

Deşeurile din policlorură de vinil pot fi transformate în plăci fono – şi termoizolante utilizate în construcţii

Deşeurile mixte de polimeri prelucrate prin injecţie sau extrudere conduc la obţinerea de lambriuri din plastic, docuri pentru ambarcaţiuni, mobilă de grădină, traverse

II.a. Principalele utilizari ale hârtiei reciclate:- în industria hârtiei ca materie prima fibroasa (substituirea pastei de hârtie) la fabricarea cartoanelor şi a mucavalelor şi a altor produse din hârtie inferioară calitativ. - în industria materialelor de construcţii: ca izolant termic în panourile de prefabricate, la producerea de plăci fibroase (pereţii din carton cu gips), ca material de umplere a ambalajului.- utilizarea energetică: drept combustibil în amestec cu deşeurile din plastic şi cele din lemn.- utilizarea ecologică a valorificarii hârtiei constă în reducerea cantităţilor de deşeuri ceea ce duce la diminuarea poluării mediului prin: economisirea cantităţilor de materii prime şi de energie, diminuarea emisiilor de gaze şi ape reziduale rezultate în procesele tehnologice de prelucrare a hârtiei.

II.b.Reciclarea hârtiei se poate face de cel mult 6-10 ori, deoarece la fiecare reciclare lungimea fibrei de celuloză scade, ceea ce duce la diminuarea rezistenţei mecanice şi a calităţii (aspect, culoare) hârtiei nou fabricate, la reducerea productivităţii muncii şi la creşterea pierderilor tehnologice.

III.a. O astfel de instalaţie este rentabilă în mediul rural, deoarece compoziţia deşeurilor menajere permite acest lucru. În acest fel se pot obţine gaze ce ard, producând astfel energie termică folosită în gospodării pentru încălzire.III.b. Părţile componente ale instalaţiei:1- clopot2- garnitură de apă3- tub de ieşire a gazului4- robinet3.c. Principala proprietate a deşeurilor care produc biogazul este propietatea de a fi biodegradabile

IV.1 – b; 2 – d; 3 – c;

V.1 – c; 2 – e; 3 – f; 4 – b; 5 – d; 6 – a;

VI.a – 4; b – 3; c – 1; d –2;

VII. a.


Umiditatea relativă reprezintă conţinutul de apă exprimat în procente care se poate elimina în aer la temperature camerei.Umiditatea absolută reprezintă conţinutul în apă exprimat în procente care poate fi eliminat prin uscare la 105C.Puterea calorică a deşeurilor reprezintă cantitatea de căldură exprimată în kcal care se poate obţine la arderea unui kg de deşeuri.b.Wext = Umiditatea relativă (externă)Whig = Umiditatea absolută (higroscopică)

c.Surse de producere a deşeurilor menajere: instituţii de învăţământ şi de cultură, cantine, restaurante, hoteluri, magazine, locuinţe, etc.

d.Criterii care pot influenţa cantitatea de deşeuri menajere: standardul de viaţă, natura alimentaţiei, stadiul de dezvoltare a tehnicii, categoria tip de ambalaje, condiţiile climatice, anotimpul, sistemul de încălzire, mărimea şi caracterul localităţii, etc.

Bibliografie:

1. Bran Florina, Rojanschi Vladimi - Protectia si ingineria mediului, Editura Economica, 1997 2. Mihaela Beu, Costa Stanislav - Eco-Management, Editura Universităţii Tehnice, Cluj-Napoca, 20063. Rusu T., Dolha C. – Tehnologii nepoluante şi gospodărirea deşeurilor Editura Universităţii Tehnice, Cluj-Napoca, 19984. Zamfir Gheorghe – Efectele unor polanţi şi prevenirea lor, Editura Academiei României,1979


Nr. Crt. Referat Autor

SECŢIUNEA I.B.01 Reciclarea deşeurilor Basarabă Rodica02 Valorificarea deşeurilor din hârtie şi carton Băluţa Daniela, Cîrtână Alina, Bîcă Alexandru03 Reciclarea ambalajelor Bîzoc Păsătoiu Artemisa04 Reciclarea şi recondiţionarea Materialelor Bojoga Mirela, Neacşu Gabriela 05 Gestionarea deşeurilor din industria zahărului Bonaţ Ioan Gheorghe06 Valorificarea deşeurilor de sticlă Botanciu Ion07 Reciclarea deşeurilor – natura nu este reciclabilă Bunaciu Carmen, Buta Otilia, Lungu Daniela08 Reciclarea deşeurilor – o alternativă dar şi o necesitate! Butnaru Emilda09 To save and to have (a economisi şi a avea) Chevereşan Violeta, Andonie Silviu 10 Legislaţia privind gestionarea deşeurilor.

Organisme şi instituţii la nivel europeanCiosnar Niculina

11 Reciclarea şi recuperarea deşeurilor Cosma Neta 12 Implicarea elevilor în programele ce vizează Recuperarea –

recondiţionarea – refolosirea – reciclarea calculatoarelorCrăciunescu Georgeta Antonia RodicaVişan Ionela Roxana

13 Clasarea carborundului recuperat din procesul de curăţare, în separatorul corona cu cădere liberă

Dragoş Roman Cristian Călin

14 O şansă pentru mediu – o şansă pentru viitor Georgescu Graţiela15 Reciclarea deşeurilor Gheorghiu Violeta16 Reutilizarea lichidelor de aşchiere Gheţu Camelia Carmen, Gheorghiu Genoveva17 Reciclarea materialelor refolosibile metalice Gomoi Narcisa Manuela18 Recuperarea deşeurilor de mase plastice prin colectare şi

refolosire Ile Nicolae, Mada Maria

19 Reciclarea şi recondiţionarea materialelor Ioniţă Doina 20 Măsurile “verzi” în industria IT&C Iordache Alina Anca21 Reciclarea şi recondiţionarea materialelor Ivan Emil Iuri, Ivan Iuliana Mădălina22 Resursele Terrei nu sunt o moştenire de la părinţi, ci un

împrumut de la copiii noştriIvaşc MarilenaGrecu Mihaela

23 Deşeurile radioactive Ivaşcu Liana24 Problematica deşeurilor în oglinda viitorului Lungu Eugenia25 Povestea deşeurilor Marica Mariana, Stanică Ana-Maria, Stanică

Damian26 Posibilităţi de recuperare a cenuşilor de termocentrală, prin

folosirea în industria materialelor de construcţiiMănăsescu ClaudiaPopescu Andrei

27 Interdisciplinaritatea cu aplicaţii în educaţia ecologică Mirea Mihaela28 Recuperarea şi reciclarea deşeurilor Oancea Ionel29 Transformarea deşeurilor în compozite înalt performante Ropotă Ioan30 Recondiţionarea – cale importantă de reintegrare în circuitul

economic al materialelor refolosibile recuperateSafaliu Ionela–Luiza

31 Reciclarea deşeurilor din hârtie, materiale plastice şi sticlă Simion Adina Daniela32 Reciclarea materialelor Stanca Margareta 33 Rolul educaţiei în educaţia pentru mediu Stoineac Mariana34 Valorificarea resurselor Ştefan Irina 35 Reciclarea hârtiei Tiron Ecaterina36 Reciclarea deşeurilor Turean Silvia Corina, Conţ Ionel

sectiunea i.b.reciclarea si reconditionarea materialelor

Documents