CURTEA DE APEL CONSTANŢACURTEA DE APEL CONSTANŢA

SECŢIASECŢIACOMERCIALĂ, MARITIMĂ ŞICOMERCIALĂ, MARITIMĂ ŞI

FLUVIALĂFLUVIALĂŞI PENTRU CAUZE DEŞI PENTRU CAUZE DE

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞICONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCALFISCAL

DECIZII RELEVANTE

COMERCIAL

TRIMESTRELE III - IV

2009

C U P R I N SC U P R I N S

DREPT COMERCIAL.....................................................................................................................3

1. Procedura insolvenţei. Deschidere.....................................................................................................3

2. Procedura insolvenţei. Deschidere cont distinct pe numele averii debitoarei destinat cheltuielilor aferente procedurii.............................................................................................................6

3. Procedura insolvenţei. Deschidere cont distinct pe numele averii debitoarei destinat cheltuielilor aferente procedurii.............................................................................................................9

4. Procedura insolvenţei. Răspundere patrimonială..........................................................................12

5. Procedura insolvenţei. Deschidere procedură. Condiţii admisibilitate........................................16

6. Procedura insolvenţei. Deschidere procedură simplificată...........................................................19

7. Procedura insolvenţei. Contestaţie împotriva tabelului suplimentar de creanţă şi a celui definitiv...................................................................................................................................................22

8. Procedura insolvenţei. Atragere răspundere patrimonială...........................................................30

9. Procedura insolvenţei. Atragere răspundere patrimonială...........................................................34

10. Sechestru judiciar. Excepţia lipsei de interes în promovarea cererii. Condiţii admisibilitate.37

11. Ordonanţă preşedinţială. Suspendare provizorie a executării. Condiţii admisibilitate...........42

12. Înscriere în Registrul Comerţului de menţiuni privind schimbare administrator social al societăţii cu răspundere limitată..........................................................................................................46

13. Contestaţie în anulare. Condiţii de admisibilitate........................................................................48

14. Validare poprire. Condiţii admisibilitate...........................................................................................51

2

DREPT COMERCIAL

1. Procedura insolvenţei. Deschidere.

Prin sentinţa civilă nr. 2222/com/26.03.2009 a Tribunalului Constanţa a fost admisă contestaţia formulată de debitoarea SC I.C. SRL, fiind respinsă cererea creditoarei DGFP Constanţa privind deschiderea procedurii insolvenţei faţă de această debitoare.

Pentru a pronunţa această soluţie a reţinut judecătorul sindic că a fost investit cu cererea prin care creditoarea DGFP Constanţa a solicitat, în temeiul art.26 şi 31 din Legea nr.85/2006, deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC I.C. SRL.

Motivând cererea creditoarea a învederează în esenţă că, se legitimează faţă de debitoarea sa cu o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în cuantum de 223.170 lei, reprezentând obligaţii către bugetul de stat constatate prin titluri executorii emise de organul fiscal teritorial, în contul căruia SC I.C. SRL nu a efectuat nici o plată, deşi au trecut 30 de zile de la data scadenţei.

În apărare, în temeiul art.33 al.2 din Legea 85/2006, debitoarea a formulat contestaţie solicitând respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei.

În esenţă, debitoarea a susţinut că nu se află în stare de insolvenţă, în sensul dat de art.3 din Legea 85/2006, respectiv acea stare a patrimoniului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.

Debitoarea a arătat că, în baza înscrisurilor doveditoare pe care le deţine, face proba faptului că, în prezent, derulează un contract de cooperare încheiat cu SC. D.M.H.I Mangalia SA, în virtutea căruia execută lucrări de reparaţii nave, volumul mare de lucru fiind o garanţie a obţinerii unor sume însemnate de bani ce vor acoperi creanţele înregistrate.

Deşi aparent societatea nu deţine în patrimoniu bunuri a căror valoare să acopere debitele faţă de DGFP Constanţa, relaţia de colaborare cu SC. D.M.H.I Mangalia SA ce datează din anul 2007 şi prelungită până la 31.12.2008, conform adenddum-ului nr.1/31.08.2007 îi permite să facă operaţiuni de încasări şi plăţi care să acopere creanţa pentru care s-a cerut constatarea insolvenţei.

Învederând că nu are datorii faţă de alţi creditori, că a achitat o parte din datoriile înregistrate faţă de AFP Mangalia şi că este posibilă achitarea creanţei pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii Legii 85/2006, conform unui

3

program de plată stabilit de instanţă, debitoarea a solicitat să i se permită continuarea activităţii conform contractului 06.NBBP/2008 încheiat cu SC. D.M.H.I Mangalia SA.

Apreciind că cererea de deschidere a procedurii insolvenţei este nefondată şi arătându-şi disponibilitatea de a achita debitul, debitoarea a solicitat admiterea contestaţiei.

În susţinerea contestaţiei, debitoarea a anexat înscrisuri. Creditoarea a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată subliniind că

cererea privind deschiderea procedurii insolvenţei a fost formulată cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, în condiţiile în care titlurile executorii nu au fost contestate de debitoare conform Codului de Procedură Fiscală.

A mai arătat creditoarea că, în prezent, debitul înregistrat de SC I.C. SRL este de 232.066 lei, iar plăţile invocate de debitoare se cifrează la nivelul sumei de 37.740 lei.

Analizând cererea creditorului de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de SC I.C. SRL din perspectiva art.31 din Legea 85/2006 şi a criticilor exprimate de debitoare pe calea contestaţiei, judecătorul sindic a constatat-o neântemeiată şi a respins-o pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 31 din Legea nr.85/2006 - Orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza:    a) cuantumul şi temeiul creanţei;

Prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege, potrivit art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006, creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile; Din dispoziţiile legale mai sus citate rezulta că, în fapt, creanţele care justifică aplicarea procedurii insolvenţei trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii cu cele pentru care se poate începe o executare silită asupra bunurilor mobile sau imobile ale debitorului, în temeiul Codului de Procedură Civilă.

Potrivit art.379 Cod pr.civilă “Creanţa certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. Creanţa este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă sau şi a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziţii legale sau a stipulaţiilor conţinute în actul de creanţă, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o osebită socoteală.

Creanţa este exigibilă atunci când ea a ajuns la scadenţă”. Totodată, în temeiul legii insolvenţei, nu este suficient să se fi împlinit

scadenţa, pentru declanşarea procedurii fiind necesară scurgerea unui termen de cel puţin 30 de zile de la data scadenţei.

Din economia dispoziţiilor relative la noţiunea şi condiţiile creanţelor cuprinse în legea insolvenţei şi în Codul de Procedură Civilă, rezultă că sumele de bani ce alcătuiesc conţinutul creanţelor apte a declanşa procedura insolvenţei,

4

trebuie să rezulte din diferite acte juridice, care să emane de la debitor, ori să fie recunoscute de acesta sau să-i fie opozabile.

În speţă, creditorul a făcut dovada, conform art. 1169 din Codul Civil, că este titular al unei creanţe certe, lichide şi exigibile, constatată prin titluri executorii necontestate de SC I.C. SRL, întrucât împotriva acestora debitoarea nu a formulat contestaţie conform dispoziţiilor speciale în materia obligaţiilor fiscale şi a efectuat plăţi parţiale.

Însă, analizând probatoriul administrat de debitoare în susţinerea contestaţiei prin care a tăgăduit starea de insolvenţă s-a constatat că neexecutarea obligaţiei de plată în termenul de 30 de zile calculat de la data scadenţei, nu s-a datorat stării de insolvenţă, vădită sau iminentă în care s-a aflat SC I.C. SRL potrivit definiţiilor date în art.3 pct.1 lit. a) şi b) din Legea nr.85/2006.

S-a reţinut că, aşa cum rezultă din actele contabile anexate de debitoare, respectiv conturile de profit şi pierderi înscrise în bilanţurile întocmite începând din 31.12.2006 şi până în prezent, extrasele de cont emise de Banca Transilvania, Raiffeisen Bank şi BRD, ca unităţi bancare prin care debitoarea şi-a derulat disponibilităţile băneşti în perioada 01.2007 – 09.2008, SC I.C. SRL desfăşoară o activitate comercială constantă, în acord cu prevederile contractului de cooperare încheiat cu SC. D.M.H.I Mangalia SA.

Rulajul unor sume mari de bani, cu caracter periodic şi angajarea debitoarei în executarea unui contract de reparaţii nave crează premisele unei redresări financiare iminente şi încasarea unor sume de bani suficiente pentru plata obligaţiilor fiscale exigibile, în condiţiile în care SC I.C. SRL nu înregistrează datorii faţă de alţi creditori.

Menţiunile din bilanţurile şi balanţele prezentate de contestatoare ce atestă rulajul elementelor de activ şi pasiv patrimonial pe care îl înregistrează debitoarea ca efect al activităţii sale comerciale şi menţiunile din extrasele de cont relevă solvabilitatea debitoarei, iar incapacitatea temporară de plată nu trebuie sancţionată cu deschiderea procedurii insolvenţei.

Pentru toate aceste considerente, apreciind că în mod temeinic, în raport de dispoziţiile art. 1169 din Codul Civil, debitoarea a contestat starea de insolvenţă invocată de creditoare, judecătorul sindic a respins cererea formulată de DGFP Constanţa privind deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC I.C. SRL, cu toate consecinţele prevăzute de art.33 al.5 din Legea 85/2006.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs creditoarea DGFP Constanţa, solicitând modificarea în tot a sentinţei recurate, rejudecarea cauzei în fond şi admiterea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC I.C. SRL.

În criticile sale a arătat creditoarea recurentă că instanţa, interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, hotărârea pronunţată fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

S-a precizat de către recurenta în cauză că debitoarea contestatoare are datorii la bugetul de stat din anul 2006 până în prezent, fapt dovedit prin titlurile executorii depuse la dosar, iar cererea sa de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de SC I.C. SRL îndeplineşte toate cerinţele prevăzute de Legea nr. 85/2006, lege

5

ce permite persoanei juridice căreia i se aplică procedura insolvenţei să propună un plan de reorganizare pentru continuarea activităţii sale.

În drept recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 85/2006 şi art. 299 şi urm. C. proc. civ.

Examinând recursul declarat de creditoarea DGFP Constanţa prin prisma criticilor exprimate, Curtea reţine caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:

Astfel cum sunt reglementate condiţiile ce trebuie a fi îndeplinite pentru deschiderea procedurii insolvenţei faţă de un debitor, în interpretarea dispoziţiilor art. 1, lit. a din Legea nr. 85/2006, insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile, iar această stare este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori.

Împotriva acestei prezumţii simple se poate face dovada existenţei fondurilor băneşti necesare pentru achitarea datoriilor scadente de către debitoare, ceea ce are ca efect continuarea activităţii sale economice fără a mai fi utilă creditorilor intrarea în procedura insolvenţei.

Prin extrasele de cont depuse la dosar, ce relevă situaţia disponibilităţilor băneşti ale SC I.C. SRL, intimata debitoare a dovedit că rulajul lunar îi permite să achite eşalonat creanţa datorată recurentei creditoare DGFP Constanţa, iar caracterul cert al sumelor care urmează să alimenteze contul debitoarei din derularea contractelor comerciale încheiate cu SC Daewoo Mangalia Heavy Industries SA îndreptăţesc instanţa a considera că soluţia intrării în insolvenţă a SC I.C. SRL este lipsită de eficienţă în acest moment şi nu poate fi circumscrisă scopului prevăzut de legea nr.85/2006 în interesul creditorilor aflaţi în relaţii comerciale ori fiscale cu debitoarea intimată.

Pentru aceste considerente, Curtea, în raport de prevederile art. 312 C. proc. civ. şi ale art. 3041 C. proc. civ. va menţine sentinţa civilă nr. 2222/com/2009 a Tribunalului Constanţa ca legală şi temeinică, prin respingerea recursului declarat de creditoarea DGFP Constanţa ca nefondat.

Decizia civilă nr.1233/COM/28.09.2009

2. Procedura insolvenţei. Deschidere cont distinct pe numele averii debitoarei destinat cheltuielilor aferente procedurii.

Prin încheierea nr.4961/18.12.2008 pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr.7826/118/2008 al Tribunalului Constanţa a fost admisă cererea formulată de L. IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC C. SRL şi, în temeiul art.4 alin.1 şi 2 din Legea nr.85/2006 coroborat cu art.20 lit.f din Legea nr.85/2006, s-a încuviinţat ca lichidatorul judiciar să deschidă un cont distinct pe numele averii debitoarei la Banca Românească – sucursala Constanţa, destinat să suporte cheltuielile aferente procedurii.

Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul sindic a reţinut că prin încheierea nr.3384/COM/23.10.2008 s-a dispus, la solicitarea debitoarei prin

6

lichidator, deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei faţă de debitoarea SC C. SRL. A fost desemnată în calitate de lichidator judiciar SC L. IPURL, care, în exercitarea atribuţiilor sale legale, a solicitat judecătorului sindic încuviinţarea deschiderii unui cont distinct, pe numele averii debitoarei, şi închiderea celorlalte conturi deschise de către debitor pentru operaţiunile sale curente.

S-a apreciat că, atât timp cât debitorul nu a făcut dovada deschiderii unui cont bancar, destinat să suporte cheltuielile procedurii, contul va fi deschis de către practicianul în reorganizare.

Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs Banca Românească SA Membră a Grupului Naţional Bank of Greece – prin Sucursala Constanţa, care a criticat soluţia judecătorului sindic ca fiind nelegală şi netemeinică.

A susţinut recurenta, în esenţă, că Banca Românească SA – Sucursala Constanţa nu este parte în proces şi nici nu i-a fost solicitat acordul pentru deschiderea unui cont pe numele averii debitorului aflat în insolvenţă, astfel că, prin măsura dispusă de deschidere a unui cont bancar la recurentă a fost încălcat principiul libertăţii contractuale. Contul bancar este un contract ce reprezintă acordul de voinţă al solicitantului cererii de deschidere a contului bancar şi al societăţii bancare, acord prin care părţile convin asupra drepturilor şi obligaţiilor ce decurg prin încheierea acestui contract.

În cauză, deşi, Banca Românească SA Sucursala Constanţa nu figurează parte în acest litigiu, iar deschiderea unui cont bancar implică acordul de voinţă al părţilor, instanţa de fond a dispus cu încălcarea principiului libertăţii contractuale deschiderea la recurentă a unui cont distinct pe numele debitoarei SC B.S. T. SRL, reţinând ca temei prevederile art. 4 alin.1 şi 2 din legea nr. 85/2006 coroborate cu art. 30 lit.f din aceeaşi lege.

A mai arătat recurenta că dispoziţiilor art.4 alin.2 şi ale art.20 lit.f din Legea nr.85/2006 nu impun nominalizarea societăţii bancare la care urmează a se deschide contul pe numele debitorului aflat în insolvenţă.

În temeiul dispoziţiilor art. 300 Cod procedură civilă, recurenta a solicitat să se dispună, până la soluţionarea prezentului recurs, suspendarea executării încheierii recurate.

A motivat această cerere arătând că punerea în executare a încheierii recurate contravine principiului libertăţii contractuale, recurenta fiind obligată la o relaţie comercială în baza unui titlu executoriu, ce nu îi este opozabil, suportând costurile, creându-se astfel o situaţie injustă urmată de un prejudiciu direct, imposibil de recuperat, cât şi o practică foarte periculoasă ca ar putea afecta activitatea instituţiei.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 299 şi următoarele din Codul de procedură civilă şi prevederile Legii nr.85/2006. Lichidatorul judiciar, prin întâmpinare, a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, arătând că încheierea recurată este o încheiere premergătoare prin care judecătorul sindic a încuviinţat o măsură pentru continuarea procedurii insolvenţei, încheiere care însă poate fi atacată numai odată cu fondul întrucât nu s-a întrerupt cursul judecăţii.

Se arată că în legea insolvenţei nu se face nicio precizare la dreptul de a ataca hotărâri ale judecătorului sindic separat cu recurs, fiind inserată dispoziţia

7

generică după care hotărârile sunt atacate cu recurs, legiuitorul prin termenul „hotărâre” având în vedere sentinţele şi încheierile enumerate de art.11 din Legea nr.85/2006.

În concluzie, recursul este inadmisibil fiind formulat împotriva unei încheieri premergătoare care nu poate fi atacată separat cu recurs, ci numai odată cu fondul (art.299 coroborat cu art.282 al.2 Cod procedură civilă)

Pe fondul cauzei, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţionând că procedura reglementată de Legea nr.85/2006 nu prevede citarea băncii şi implicit acordul acesteia, pentru a încuviinţa deschiderea contului prevăzut de art.4 alin.2. S-a mai arătat că motivele recurentei sunt nefondate întrucât, în esenţă, privesc suspendarea executării încheierii atacate şi nu nelegalitatea ori netemeinicia acesteia. Cu privire la capătul de cerere privind suspendarea executării, solicită respingerea întrucât a rămas fără obiect întrucât recurenta a dat curs executării, sens în care a depus la dosar adresa nr.1429/14.04.2009 emisă de recurentă. Potrivit disp. art.137 Cod de procedură civilă, Curtea se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, excepţie care face de prisos cercetarea pe fond a acestuia. Astfel, din dispoziţiile art.11 alin.2 din Legea nr.85/2006 rezultă că judecătorul sindic are două categorii de atribuţii în cadrul procedurii insolvenţei, respectiv atribuţii jurisdicţionale, prevăzute în mod expres şi limitativ de art.11 alin.1 din lege, şi atribuţii de control judiciar asupra activităţii administratorului judiciar şi a lichidatorului judiciar. Din această ultimă categorie face parte şi încheierea recurată, încheiere prin care judecătorul sindic a aprobat, în procedură necontencioasă, o măsură solicitată de lichidatorul judiciar, respectiv aceea de deschidere a unui cont unic pe numele averii debitoarei, în conformitate cu disp. art.20 lit.f . Ori, art.12 alin.1 din Legea nr.85/2006 prevede că “Hotărârile judecătorului-sindic sunt definitive şi executorii. Ele pot fi atacate separat cu recurs”, fără ca textul legal să distingă între hotărârile date de judecătorul sindic în materie contencioasă şi cele date în materie necontencioasă. Prin urmare, calea de atac a recursului nu poate fi limitată doar la acele hotărâri pronunţate de judecătorul sindic în temeiul art.11, având în vedere şi disp. art.7 alin.2 teza a II-a care stabilesc că „În toate celelalte cazuri (n.n. care nu sunt contencioase) se aplică dispoziţiile din Codul de procedură civilă referitoare la procedura necontencioasă, în măsura în care nu contravin unor dispoziţii exprese prevăzute de prezenta lege.” Nu poate fi reţinută susţinerea lichidatorului judiciar potrivit cu care încheierea în discuţie poate fi atacată doar odată cu fondul întrucât nu întrerupe cursul judecăţii. Este evident că dispoziţiile Legii nr.85/2006 sunt dispoziţii speciale, derogatorii de la dreptul comun, şi se aplică cu prioritate în raport cu acesta. Ori, atâta timp cât dispoziţiile legale enunţate prevăd o cale de atac separată pentru fiecare hotărâre pronunţată de judecătorul sindic, fie că e dată în procedura contencioasă, fie că priveşte doar atribuţiile de control judiciar, fiind dată în procedura necontencioasă, excepţia inadmisibilităţii recursului întemeiată pe norme de drept comun apare ca vădit nefondată.

8

Pe fond, Curtea reţine că, potrivit art.4 alin.1 şi 2 din Legea nr.85/2006, toate cheltuielile aferente procedurii se suportă din averea debitorului, iar plăţile urmează a se face dintr-un cont deschis la o unitate a unei bănci, pe bază de dispoziţii emise de debitor sau, după caz de administratorul judiciar, iar în cursul falimentului de lichidator. În speţă, judecătorul sindic a dispus deschiderea contului la Banca Românească la solicitarea lichidatorului judiciar, care a indicat această bancă în considerarea relaţiilor anterioare de colaborare avute cu banca. Este adevărat că raporturile comerciale dintre bănci şi clienţii acestora sunt guvernate de principiul libertăţii contractuale, dar nu trebuie omis faptul că lichidatorul judiciar nu intră în astfel de relaţii cu băncile în numele său propriu, ci în exercitarea unor atribuţii legale imperative. Din această perspectivă, se poate considera că, în situaţia dată, principiul libertăţii contractuale este restrâns prin dispoziţiile Legii nr.85/2006 care impun, oricare ar fi starea societăţii falite, deschiderea unui cont bancar la dispoziţia ei, cont necesar pentru derularea operaţiunilor băneşti ale procedurii. De aceea, Curtea consideră că recurenta nu are dreptul să refuze deschiderea unui cont bancar pe seama societăţii falite atâta timp cât nu justifică vreun prejudiciu pe care l-ar suporta din cauza unei astfel de măsuri. Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurentă sunt nefondate, urmează a respinge recursul ca atare, în baza art.132 alin.1 Cod de procedură civilă.

Văzând şi disp. art.274 Cod procedură civilă, obligă recurenta la plata sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată prin lichidator judiciar.

Decizia civilă nr. 1246/COM/30.09.2009

3. Procedura insolvenţei. Deschidere cont distinct pe numele averii debitoarei destinat cheltuielilor aferente procedurii.

1. Prin încheierea nr.7835/COM/2008, Tribunalul Constanţa a admis cererea formulată de L. IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC D.F. SRL.

În baza art.4 alin.1 şi 2 din Legea nr.85/2006 coroborat cu art.20, lit.f din Legea nr.85/02006 a încuviinţat ca lichidatorul judiciar să deschidă un cont distinct la Banca Românească – Sucursala Constanţa, destinat să suporte cheltuielile aferente procedurii. În temeiul art.4 alin.2 din lege plăţile urmând a se face din contul deschis pe numele averii debitorului SC D.F. SRL, pe bază de dispoziţie emisă de către lichidatorului judiciar.

Pentru a se pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că L. IPURL – în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC D.F. SRL a solicitat judecătorului sindic încuviinţarea deschiderii unui cont distinct, pe numele averii debitoarei.

La solicitarea lichidatorului, prin Încheierea nr.3387/COM/23.10.2008, judecătorul sindic a deschis procedura simplificată a insolvenţei reglementată de Legea nr.85/2006 faţă de debitoarea SC D.F. SRL, desemnând în calitate de administrator judiciar pe L. IPURL.

9

Potrivit normelor metodologice de aplicare a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 85/2006, în termen de două zile de la primirea notificării prevăzută de art.61, debitorul va trebui să deschidă la banca un cont distinct, pe numele averii sale, destinat să suporte toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin această lege.

Dacă debitorul nu se conformează, contul va fi deschis de către administratorul judiciar, în exercitarea atribuţiei prevăzute de art.20 lit.f.

Faţă de nesocotirea de către debitoarea SC D.F. SRL a obligaţiei instituită, instanţa a constatat întemeiată cererea formulată de administratorul judiciar.

2. Împotriva acestei hotărârii în termen legal a formulat recurs creditoarea Banca Românească Membră a Grupului National Bank Of Greece prin Sucursala Constanţa, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele considerente:

Banca Românească SA – Sucursala Constanţa nu este parte în proces şi nici nu i-a fost solicitat acordul pentru deschiderea unui cont pe numele averii debitoarei aflată în insolvenţă, astfel a fost încălcat principiul libertăţii contractuale.

Prin dispoziţiile art.942 Cod civil, este consacrat principiul libertăţii contractuale, potrivit căruia, părţile pot decide liber asupra încheierii oricărui contract, asupra conţinutului, formelor şi efectelor acestuia.

Instanţa de fond a dispus cu încălcarea principiului libertăţii contractuale deschiderea la recurentă a unui cont distinct pe numele debitoarei. Astfel, instanţa de fond s-a substituit voinţei părţilor ceea ce este inadmisibil, faţă de principiul libertăţii contractuale care generează raportul juridic de drept comercial.

Prevederile alin.2 al art.4 din Legea nr.85/2006, coroborată cu prevederile art.20 lit.f din aceeaşi lege nu impune nominalizarea societăţii bancare la care urmează a se deschide contul pe numele debitorului aflat în insolvenţă.

În baza art.300 Cod pr.civilă recurenta a solicitat suspendarea executării Încheierii nr.4964/COM din 18.12.2008, având în vedere că lichidatorul judiciar a investit B.Ex.B. V.Ş. a solicitând punerea în executare a încheierii recurate.

Susţine recurenta că punerea în executare a încheierii recurate contravine principiului libertăţii contractuale, creându-se o situaţie injustă urmată de un prejudiciu direct, imposibil de recuperat, cât şi o practică foarte periculoasă ce ar putea afecta activitatea băncii.

În drept recursul este întemeiat pe dispoziţiile art.299 şi urm. din Codul de pr.civilă, pe prevederile Legii nr.85/2006.

3. Intimata debitoare prin lichidator judiciar SC L. IPURL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibil a recursului formulat de Banca Românească SA, susţinând că, încheierea recurată este o încheiere premergătoare prin care judecătorul sindic a încuviinţat o măsură pentru continuarea insolvenţei, încheiere care însă poate fi atacată numai odată cu fondul, întrucât nu s-a întrerupt cursul judecăţii.

Se arată că, în legea insolvenţei nu se face nici o precizare la dreptul de a ataca hotărâri ale judecătorului sindic separat cu recurs, fiind inserată dispoziţia generică după care hotărârile sunt atacate cu recurs, legiuitorul prin termenul „hotărâre” are în vedere sentinţele şi încheierile enumerate de art.11 din Legea nr.85/2006.

10

În concluzie, recursul este inadmisibil fiind formulat împotriva unei încheieri premergătoare care nu poate fi atacată cu recurs, cu numai odată cu fondul (art.299 coroborat cu art.282 al.2 Cod pr.civilă)

Pe fondul cauzei, se solicită respingerea recursului ca nefondat, menţionând că procedura reglementată de Legea nr.85/2006 nu prevede citarea băncii şi implicit acordul acesteia, pentru a încuviinţa deschiderea contului prevăzut de art.4 alin.2.

Recurenta invocă încălcarea principiului libertăţii contractuale dintre bancă şi clienţi, însă lichidatorul nu intră în astfel de relaţii cu băncile în nume propriu, ci în exercitarea unor atribuţii legale imperative.

Cu privire la capătul de cerere privind suspendarea executării, solicită respingerea întrucât a rămas fără obiect întrucât recurenta a dat curs executării, sens în care a depus la dosar adresa nr.1429/14.04.2009 emisă de recurentă.

4. Potrivit dispoziţiilor art.137 Cod de procedură civilă, Curtea se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, excepţie care face de prisos cercetarea pe fond a acestuia. Astfel, din dispoziţiile art.11 alin.2 din Legea nr.85/2006 rezultă că judecătorul sindic are două categorii de atribuţii în cadrul procedurii insolvenţei respectiv , atribuţii jurisdicţionale prevăzute în mod expres şi limitativ de art.11 alin.1 din lege, şi atribuţii de control judiciar asupra activităţii administratorului judiciar şi a lichidatorului judiciar.

Din această ultimă categorie face parte şi încheierea recurată, încheiere prin care judecătorul sindic a aprobat, în procedură necontencioasă, o măsură solicitată de lichidatorul judiciar, respectiv aceea de deschidere a unui cont unic pe numele averii debitoarei, în conformitate cu dispoziţiile art.20 lit.f . Ori, art.12 alin.1 din Legea nr.85/2006 prevede că “Hotărârile judecătorului-sindic sunt definitive şi executorii. Ele pot fi atacate separat cu recurs”, fără ca textul legal să distingă între hotărârile date de judecătorul sindic în materie contencioasă şi cele date în materie necontencioasă.

Prin urmare, calea de atac a recursului nu poate fi limitată doar la acele hotărâri pronunţate de judecătorul sindic în temeiul art.11, având în vedere şi dispoziţiile art.7 alin.2 teza a II-a care stabilesc că „În toate celelalte cazuri (n.n. care nu sunt contencioase) se aplică dispoziţiile din Codul de procedură civilă referitoare la procedura necontencioasă, în măsura în care nu contravin unor dispoziţii exprese prevăzute de prezenta lege.” Nu poate fi reţinută susţinerea lichidatorului judiciar potrivit cu care încheierea în discuţie poate fi atacată doar odată cu fondul întrucât nu întrerupe cursul judecăţii. Este evident că dispoziţiile Legii nr.85/2006 sunt dispoziţii speciale, derogatorii de la dreptul comun şi se aplică cu prioritate în raport cu acesta. Ori, atâta timp cât dispoziţiile legale enunţate prevăd o cale de atac separată pentru fiecare hotărâre pronunţată de judecătorul sindic, fie că e dată în procedura contencioasă, fie că priveşte doar atribuţiile de control judiciar, fiind dată în procedura necontencioasă, excepţia inadmisibilităţii recursului întemeiată pe norme de drept comun apare ca vădit nefondată.

11

Pe fond, Curtea reţine că, potrivit art.4 alin.1 şi 2 din Legea nr.85/2006, toate cheltuielile aferente procedurii se suportă din averea debitorului, iar plăţile urmează a se face dintr-un cont deschis la o unitate a unei bănci, pe bază de dispoziţii emise de debitor sau, după caz de administratorul judiciar, iar în cursul falimentului de lichidator. În speţă, judecătorul sindic a dispus deschiderea contului la Banca Românească la solicitarea lichidatorului judiciar, care a indicat această bancă în considerarea relaţiilor anterioare de colaborare avute cu banca. Este adevărat că raporturile comerciale dintre bănci şi clienţii acestora sunt guvernate de principiul libertăţii contractuale, dar nu trebuie omis faptul că lichidatorul judiciar nu intră în astfel de relaţii cu băncile în numele său propriu ci în exercitarea unor atribuţii legale imperative. Din această perspectivă, se poate considera că, în situaţia dată, principiul libertăţii contractuale este restrâns prin dispoziţiile Legii nr.85/2006 care impun, oricare ar fi starea societăţii falite, deschiderea unui cont bancar la dispoziţia ei, cont necesar pentru derularea operaţiunilor băneşti ale procedurii. De aceea, Curtea consideră că recurenta nu are dreptul să refuze deschiderea unui cont bancar pe seama societăţii falite atâta timp cât nu justifică vreun prejudiciu pe care l-ar suporta din cauza unei astfel de măsuri.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării hotărârii recurate Curtea reţine incidenţa dispoziţiilor art.8 al.4 din Legea nr. 85/2006 potrivit cărora „Prin derogare de la prevederile art. 300 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârile judecătorului-sindic nu vor putea fi suspendate de instanţa de recurs.”

Concluzionând, curtea reţine că hotărârea tribunalului este legală şi temeinică, criticile aduse de recurentă nefiind de natură a atrage modificarea acesteia, motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.

Văzând şi dispoziţiile art.274 Cod procedură civilă, obligă recurenta la plata sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată prin lichidator judiciar.

Decizia civilă nr. 1247/COM/30.09.2009

4. Procedura insolvenţei. Răspundere patrimonială.

Prin cererea depusă la data de 26.01.2009, reclamanta T.C., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC M.N. SRL, a investit judecătorul sindic cu o cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâţilor T.M.O., Gh.D. şi C.C.E. vinovaţi de starea de insolvenţă cauzată prin săvârşirea faptei prevăzută de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006.

Motivând acţiunea, reclamanta a arătat că nedepunerea actelor contabile ale debitorului la organele financiare sau la dispoziţia lichidatorului echivalează cu dispariţia evidenţei contabile. Deşi notificaţi pentru depunerea actelor financiar contabile ale societăţii, pârâţii nu s-au conformat solicitării lichidatorului.

12

O derulare a activităţii debitoarei fără o evidenţă contabilă corectă duce la creşterea datoriilor, în condiţiile în care nu se cunoaşte ce trebuie plătit sau încasat, la curgerea majorărilor şi penalităţilor cu consecinţa ajungerii în stare de insolvenţă.

Distrugerea documentelor contabile face imposibilă determinarea activului şi pasivului, a creditorilor şi debitorilor, cu aceeaşi consecinţă.

A mai arătat reclamant că lipsa evidenţei contabile indică o administrare frauduloasă a debitorului, constituind premisa atragerii răspunderii patrimoniale.

Faptul nedepunerii de către debitor a actelor contabile, conform art.28 din lege, creează o prezumţie relativă de neţinere a contabilităţii în conformitate cu legea şi a legăturii de cauzalitate dintre această faptă şi ajungerea societăţii în încetare de plăţi.

În cauză, a fost administrată probă cu interogatoriul propus a fi luat pârâtului Gherasim Dorel.

Pârâţii, legal citaţi, nu au formulat întâmpinare.Prin Sentinţa civilă nr. 3279/04.05.2009 pronunţată de Tribunalul

Constanţa a fost respinsă cererea formulată de lichidator judiciar, instanţa de fond reţinând că prin Sentinţa civilă nr. 5636/COM/30.10.2007 Tribunalul Constanţa prin judecător sindic a admis cererea formulată de creditoarea DGFP şi a dispus deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC M.N. SRL.

La data de 31.03.2008, prin Sentinţa civilă nr.787 judecătorul sindic a dispus intrarea în faliment a debitoarei şi a desemnat în calitate de lichidator judiciar pe Cabinetul Individual de Insolvenţă T.C..

În rapoartele întocmite de administratorul/lichidatorul judiciar s-a arătat că acesta a notificat atât debitoarea cât şi pe pârâţi, în calitatea acestora de asociaţi ai societăţii comerciale falite, în scopul depunerii documentelor financiare pentru a proceda la întocmirea raportului asupra cauzelor insolvenţei.

La data de 9 martie 2009 lichidatorul a întocmit un raport prin care a arătat că faţă de lipsa documentelor privitoare la activitatea debitoarei, nu poate stabili şi aprecia care au fost cauzele reale care au determinat starea de insolvenţă.

Tribunalul a apreciat că lichidatorul judiciar nu a dovedit, astfel cum impun dispoziţiile art.1169 Cod civil, comiterea de către pârâţi a faptei reglementată de art.138 alin.1 lit.d.

Nedepunerea actelor arătate la art.28 din Legea nr.85/2006 nu se regăseşte în conţinutul faptelor limitativ reglementate de art.138 alin.1 lit.d, constând în ţinerea unei evidenţe contabile fictive, provocarea dispariţiei unor documente contabile sau neţinerea contabilităţii conform legii.

Însuşi lichidator judiciar, în rapoartele sale, nu a consemnat că pârâţii au provocat dispariţia documentelor, nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, au ţinut o contabilitate fictivă, ci că debitoarea şi pârâţii nu au predat acestuia documentele financiar contabile.

Nedepunerea documentelor financiar contabile nu creează prezumţia săvârşirii de către pârâţi a faptei prevăzută de art.138 alin.1 lit.d răspunderea acestora putând fi antrenată numai dacă se face dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor ce atrag răspunderea civilă delictuală.

13

Cum, lichidatorul judiciar nu a probat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006 şi de art.998 Cod civil spre a fi antrenată răspunderea patrimonială a pârâţilor, judecătorul sindic a respins cererea acestuia, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs T.C. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC M.N. SRL, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele considerente:

În cauză s-a făcut dovada că reprezentantul legal al societăţii debitoare nu a depus la sediul lichidatorului nici un document contabil, deşi, potrivit legii contabilităţii, documentele contabile se păstrează obligatoriu în arhiva societăţii timp de 10 ani, răspunderea pentru neţinerea contabilităţii revenind administratorului.

Din adresa emisă de AFP Constanţa rezultă că pentru societatea debitoare nu au fost depuse evidenţele contabile din anul 2004, ceea ce dovedeşte pe deplin culpa exclusivă a numiţilor T.M., G.D. şi C.C.E., motiv pentru care se impune admiterea recursului formulat, modificarea sentinţei pronunţată de instanţa de fond cu consecinţa admiterii cererii de antrenare răspundere.

Intimatul pârât G.D. prin apărătorul ales a solicitat respingerea recursului declarat de lichidatorul judiciar ca nefundat şi menţinerea sentinţei pronunţată de instanţa de fond ca fiind legală şi temeinică.

Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii de către recurentă şi care au fost încadrate în motivul prevăzut de art.304 pct.9, dar şi potrivit dispoziţiilor art.3041 din Codul pr.civilă Curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente:

Astfel, prin Sentinţa civilă nr.5636/COM/30.10.2007 Tribunalul Constanţa prin judecător sindic a admis cererea formulată de creditoarea DGFP şi a dispus deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC M.N. SRL, iar la data de 31.03.2008, prin Sentinţa civilă nr.787 judecătorul sindic a dispus intrarea în faliment a debitoarei, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar Cabinetul Individual de Insolvenţă T.C.

În rapoartele lunare lichidatorul judiciar a menţionat că reprezentantul legal al debitoarei nu a depus la dosarul cauzei documentele financiar contabile ale societăţii, deşi a fost notificat în acest sens. În averea debitoarei nu au fost identificate bunuri mobile sau imobile prin a căror valorificare să se poată acoperi cheltuielile de procedură, motiv pentru care lichidatorul judiciar a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a numiţilor T.M., G.D. şi C.C.E., în calitate de administratori, pentru fapta prevăzută de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006. Potrivit art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006 „La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;”

14

Răspunderea patrimonială aparţine membrilor organelor de conducere – administratori, directori, cenzori sau orice altă persoană – care au contribuit la ajungerea societăţii în încetare de plăţi. Doctrina şi practica judecătorească au stabilit că reprezintă subiect al răspunderii patrimoniale nu numai administratorul social numit oficial, ci şi administratorul de fapt, respectiv acea persoană care, fără a fi menţionată în actele societare, a exercitat în fapt atribuţiile administratorului, reprezentând societatea şi angajându-i răspunderea juridică.

Debitoarea avea obligaţia să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute la art. 28 alin. (1) în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii(art.35 din Lege).

Dispoziţiile art.1 al.1 din Legea nr.82/1991 instituie obligaţia pentru societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice de a organiza şi conduce contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi, şi contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activităţii.

Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării unităţii respective.

Art.73 alin.1 lit.c din Legea nr.31/1990 stabileşte în sarcina administratorilor răspunderea solidară faţă de societate pentru existenţa registrelor cerute de lege şi pentru corecta lor ţinere.

În speţă, din raportul depus de lichidator a rezultat că societatea nu a depus la ORC Constanţa şi Administraţia Financiară documentele contabile din anul 2003. Din datele comunicate de ORC Constanţa rezultă că în calitate de administrator social a fost desemnat G.D., în timp ce, ceilalţi doi pârâţi aveau calitatea de asociaţi, fără a se dovedi că au exercitat în fapt atribuţiile administratorului, reprezentând societatea şi angajându-i răspunderea juridică.

Nedepunerea documentelor cerute de legiuitor şi nepredarea contabilităţii către administratorul judiciar creează prezumţia că acestea lipsesc, sau că nu sunt întocmite conform legii, iar cum această prezumţie simplă nu a fost răsturnată de către administratorul social G.D., Curtea urmează a reţine în sarcina acestuia săvârşirea unei fapte ilicite ce a avut drept consecinţă aducerea societăţii în stare de insolvenţă şi prejudicierea creditorilor.

Vinovăţia pârâtului sub forma intenţiei directe sau indirecte, rezultă din însăşi încălcarea dispoziţiilor legale, în sensul că, deşi avea anumite obligaţii stabilite de Legea nr.31/1990 şi Legea contabilităţii nr.82/1991, acesta a exercitat atribuţiile de administrator social fără respectarea acestor obligaţii, raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu fiind prezumat cât timp există starea de insolvenţă.

Prejudiciul este cert, lichid şi exigibil şi este dat de faptul că societatea debitoare, ajunsă în stare de insolvenţă, se află în imposibilitatea de a-şi acoperi datoriile. În această situaţie, condiţiile răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite în sarcina pârâtului, soluţia judecătorului sindic fiind nelegală.

15

Concluzionând, Curtea reţine că hotărârea tribunalului este nelegală, motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă Curtea va admite recursul şi modifica în parte hotărârea recurată în sensul admiterii cererii lichidatorului de antrenare a răspunderii administratorului Gh.D. pentru partea din pasivul societăţii rămasă neacoperită prin executarea bunurilor acesteia, sumele recuperate urmând a fi depuse în contul debitoarei.

Decizia civilă nr. 1415/COM728.10.2009

5. Procedura insolvenţei. Deschidere procedură. Condiţii admisibilitate.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanţa sub nr.7916/118 din 22.09.2008, creditoarea SC B. SRL a solicitat declanşarea procedurii insolvenţei reglementată de Legea nr. 85/2006 împotriva debitoarei SC P.P. SRL, faţă de care are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă de 46.732,92 lei.

Prin Sentinţa civilă nr. 3979/COM/28.05.2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa a fost admisă cererea formulată de creditoare şi în temeiul dispoziţiilor art. 33 alin 6 din Legea privind procedura insolvenţei s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea S.C. P.P. S.R.L.

În temeiul dispoziţiilor art. 34 din lege a fost desemnat C.I. I.P.U.R.L., în calitate de administrator judiciar, cu un onorariu de 3000 lei, pentru a îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 precum şi orice alte atribuţii stabilite în sarcina sa de către judecătorul sindic.

In temeiul art.36 din Legea nr.85/2006 au fost suspendate de drept toate acţiunile judiciare şi extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitoarei sau bunurilor sale, precum si termenul de prescripţie al acestor acţiuni .

In temeiul art.42 din Legea nr.85/2006 s-a dispus indisponibilizarea părţilor sociale în registrele speciale de evidenţă ori în conturile înregistrate electronic.

În temeiul art.61 alin.1-3 privind procedura insolvenţei s-a dispus notificarea, prevăzută de art.62, de către administratorul judiciar a tuturor creditorilor debitorului şi O.R.C. de pe lângă Tribunalul Constanţa şi publicarea, pe cheltuiala averii debitoarei, într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.

A fost fixat termenul limită pentru depunerea creanţelor la 28.07.2009.A fost fixat termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea,

afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 27.08.2009.A fost fixat termenul pentru depunerea eventualelor contestaţii la 14.09.2009

şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 25.09.2009.A fost stabilită data primei şedinţe a adunării creditorilor la data de

02.09.2009, ora 12 la sediul administratorului judiciar şi dispune convocarea creditorilor.

A fost fixat termen de judecată la 14.09.2009. Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că cererea având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei, a fost comunicată debitoarei la data de 29.09.2008 şi că nu s-a formulat contestaţie, potrivit art. 33 alin.2.

16

S-a constatat că debitoarea se află în stare de insolvenţă dedusă din neplata datoriei sale faţă de creditoare pe o perioadă mai mare de 30 de zile de la data scadenţei.

De asemenea, s-a constatat că în cauză creditoarea are o creanţă comercială certă, lichidă şi exigibilă, în cuantum de 46.732,96 lei împotriva debitoarei dovedită cu facturi fiscale, fiind îndeplinite condiţiile legii, privind deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC P.P. SRL.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea SC P.P. SRL care a criticat-o ca fiind nelegală pentru următoarele argumente:

- hotărârea pronunţată de instanţa de fond a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură privind citarea sa în cauză, deoarece atât citaţiile emise pentru fiecare termen de judecată, cât şi Sentinţa civilă nr.3979/com/28.05.2009 este indicată adresa fostului sediu social al societăţii, aceasta având sediul mutat de la adresa din Constanţa, încă din data de 08.10.2008, după cum reiese şi din certificatul constatator emis la data de 08.10.2008 şi eliberat la data de 10.10.2008;

- la termenul de judecată din 8.12.2008 instanţa a constatat că, citaţiile au fost returnate cu menţiunea „destinatar mutat” dispunând citarea prin publicitate în temeiul art.95 Cod procedură civilă, dispoziţia instanţei fiind nelegală cât timp reclamanta sau chiar instanţa de judecată, în baza rolului activ, nu au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a afla sediul debitoarei.

În opinia recurentei, atât timp cât, citaţia din data de 08.12.2008 figura cu menţiunea că societatea este mutată de la adresă, procedura de citare la acel termen a fost nelegal îndeplinită.

- instanţa de fond a nesocotit dreptul la apărare pe întreaga desfăşurare a procesului, debitoarea neavând posibilitatea de a se apăra în nici un mod, fiind citată în mod nelegal, la o altă adresă decât cea la care avea sediul.

Pe cale de consecinţă, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei pronunţată de instanţa de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În subsidiar, solicită recurenta admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei pronunţată de instanţa de fond în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei deoarece suma nu a putut să o achite în termenul de scadenţă convenit din cauza unor blocaje urmare neîncasării la termen a facturilor emise unor terţe persoane.

Creditoarea a înţeles să-şi fructifice dreptul de creanţă, nu pe calea dreptului comun ci pe cea reglementată de Legea nr.85/2006, invocând o presupusă stare de insolvenţă a debitoarei.

Deşi debitoarea recunoaşte neplata în termenul de scadenţă a datoriei către SC B. SRL, însă nu poate fi vorba de o reală insolvenţă în sensul unei incapacităţi totale de a achita debitele societăţii, a unui blocaj economico-financiar total, de natură a conduce la necesitatea lichidării societăţii, ca unic mijloc de satisfacere a creanţelor ce o grevează.

Debitoarea arată că îşi desfăşoară o activitate continuă, reală, perfectează şi execută contracte de prestări servicii cu beneficiari, încasează c/valoarea serviciilor sale, achită furnizori, rulează fonduri, are o viaţă socială, economică, reală şi susţinută.

17

Intimata creditoare SC B. SRL, legal citată a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de debitoare ca nefondat şi menţinerea sentinţei pronunţată de instanţa de fond ca fiind legală şi temeinică.

Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii şi care au fost încadrate în dispoziţiile art.304 pct.9 dar şi potrivit art.3041 din Codul de procedură civilă Curtea constată că este nefundat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 7 al.1 şi 3 din Legea nr. 85/2006 : (1) Citarea părţilor, precum şi comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor şi notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Comunicarea citaţiilor, a convocărilor şi notificărilor faţă de participanţii la proces, al căror sediu, domiciliu sau reşedinţă se află în străinătate, este supusă dispoziţiilor Codului de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare. Buletinul procedurilor de insolvenţă va fi realizat şi în formă electronică. (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) se vor realiza, conform Codului de procedură civilă, comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii şi notificarea deschiderii procedurii.

Dispoziţiile art.85 din Codul de procedură civilă stabilesc că „Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel „iar potrivit art.87 „persoanele juridice de drept privat, prin reprezentanţii lor, la sediul principal sau la cel al sucursalei ori, după caz, al reprezentanţei;

Din probele administrate în cauză Curtea reţine că la momentul depunerii cererii de către creditoarea SC B. SRL – 22.09.2008 – debitoarea avea sediul la adresa din Constanţa, unde i s-a comunicat copia cererii de deschidere a procedurii.

Ulterior, în cursul procesului, la data de 08.10.2008 prin încheierea judecătorului delegat la ORC Constanţa, s-au efectuat înregistrări privind schimbarea sediului social în Constanţa, fără însă a se face dovada publicării în Monitorul Oficial pentru asigurarea opozabilităţii faţă de terţi.

Cu toate acestea, instanţa a dispus citarea debitoarei pentru termenul din 25 mai 2009 şi la adresa indicată de ORC, citaţia fiind afişată, conform menţiunii agentului procedural deoarece nici o persoană nu a fost găsită la sediul societăţii.

Chiar şi în faţa instanţei de recurs, deşi debitoarea a fost citată la dresa indicată în cererea de recurs, citaţia a fost restituită cu menţiunea „societate mutată de la adresa indicată fără a se cunoaşte noua adresă” ceea ce întăreşte convingerea că aceasta îşi schimbă adresa pentru a împiedica executarea sa de către creditori.

Faţă de dispoziţiile art.105 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor”, Curtea constată că debitoarea a fost legal citată, nefiind pricinuită vreo vătămare care să impună anularea actelor îndeplinite de judecătorul delegat.

Pe cale de consecinţă, fiind respectate normele privind citarea părţilor în procesul civil, nu se poate reţine susţinerea debitoarei referitoare la încălcarea dreptului său la apărare cât timp i s-a comunicat cererea creditoarei şi înscrisurile

18

anexate acesteia, iar procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, partea fiind cea care apreciază dacă să-şi facă apărări în cauză sau nu.

În ceea ce priveşte critica privind starea de solvenţă a debitoarei, Curtea reţine pe de o parte, incidenţa dispoziţiilor art.33 al.2 şi 6 din Legea nr.85/2006 potrivit cărora, în lipsa contestaţiei debitoarei, judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă de deschidere a procedurii simplificate, judecătorul-sindic este obligat să pronunţe o sentinţă de deschidere a procedurii simplificate, după examinarea îndeplinirii condiţiilor privind cererea creditoarei.

Starea de insolvenţă este definită de art.3 pct.1 din Legea nr.85/2006 ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului, care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibil pentru plata datoriilor exigibile.

Conform art.3 pct.1 lit.a insolvenţa este prezumată ca fiind vădită, atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori.

În speţă s-a demonstrat că debitoarea recurentă avea de acoperit o creanţă certă , lichidă şi exigibilă de 46.732,92 lei născută din raporturile comerciale dintre cele două părţi, creanţă ce nu a fost achitată creditoarei, fiind incidente dispoziţiile art.3 pct.1 lit.a din lege.

Curtea constată că, faţă de dispoziţiile art.33 al.4 din Legea nr.85/2008 judecătorul-sindic stabileşte dacă debitorul este sau nu în stare de insolvenţă, pe baza dovezilor administrate de acesta. În speţă, debitoarea era, potrivit legii, prezumată în insolvenţă vădită atunci deoarece trecuse mai multe 30 de zile de la scadenţă şi nu a plătit datoria sa faţă de creditoare. Această prezumţie nu a fost răsturnată în cursul procesului.

Deschiderea procedurii concursuale reglementată de Legea nr.85/2006 nu este condiţionată de formularea în prealabil a unei cererii de executare silită a debitoarei.

Potrivit art.31 al.1 din Legea nr. 85/2006 „Orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă poate introduce o cerere introductivă.”

Prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii în sensul legii se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile;

Concluzionând, Curtea reţine că, hotărârea tribunalului este legală, criticile aduse de recurentă nefiind de natură a atrage modificarea acesteia motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.

Decizia civilă nr. 1418/com/28.10.2009

6. Procedura insolvenţei. Deschidere procedură simplificată.

Prin cererea adresată Tribunalului Constanţa – Secţia comercială, şi înregistrată sub nr.7836/118/2008, debitoarea SC A.N. SRL prin lichidator judiciar a solicitat deschiderea procedurii simplificate a falimentului, susţinând că aceasta nu poate acoperi creanţa în sumă de 516 lei deţinută de D.G.F.P. Constanţa.

19

Motivând cererea, lichidatorul desemnat prin încheierea nr.26664 din 29.11.2005 a judecătorului delegat la ORC, învederează în esenţă că, debitoarea este dizolvată de drept, iar pasivul său exigibil nu poate fi acoperit.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile instituite de art.1 al.2 lit.”e” , art.27 – art.28 din Legea nr.85/2006, în temeiul art.32 al.1 cu referire la art.107 al.1 lit.”A” pct.”a” din lege, Tribunalul Constanţa – Secţia comercială – judecătorul sindic admite cererea formulată de debitoare, dispunând intrarea în faliment, în procedura simplificată a acesteia, prin Încheierea nr.5076/19 decembrie 2008, pentru ca, în temeiul art.107 al.2, coroborat cu art.34 din Legea nr.85/2006 să fi fost desemnat provizoriu, în calitate de lichidator judiciar L. IPURL.

Ulterior, prin cererea adresată instanţei la data de 09.03.2009, L.IPURL în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC A.N. SRL a solicitat judecătorului sindic încuviinţarea deschiderii unui cont distinct, pe numele averii debitoarei la Banca Românească – Sucursala Constanţa.

Prin încheierea nr.1618 din 09.03.2009, Tribunalul Constanţa a admis cererea formulată de L. IPURL în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC A.N. SRL, încuviinţând ca lichidatorul judiciar să deschidă un cont distinct la Banca Românească – Sucursala Constanţa, pe numele averii debitoarei SC A.N. SRL, destinat să suporte cheltuielile aferente procedurii falimentului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, la cererea debitoarei SC A.N. SRL prin încheierea nr.5076/19 decembrie 2008, judecătorul sindic a dispus intrarea debitoarei în faliment în procedură simplificată şi desemnarea lui L. IPURL ca lichidator judiciar. Reţine instanţa de fond că, potrivit art.4 alin.1 din Legea nr.85/2006 toate cheltuielile aferente procedurii insolvenţei vor fi suportate din averea debitorului, iar în baza art.4 alin.2 dispune că plăţile se vor face dintr-un cont deschis la o unitate a unei bănci, pe bază de dispoziţii emise de debitor sau, după caz, de administratorul judiciar, iar în cursul falimentului, de lichidator.

Având în vedere Normele Metodologice de aplicare a prevederilor art.4, instanţa dispune ca, în termen de două zile de la primirea notificării privind deschiderea procedurii insolvenţei, debitorul să deschidă, la banca la care are contul pentru operaţiunile sale curente, un cont distinct pe numele averii sale, destinat să suporte toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin Legea nr.85/2006.

Totodată, se prevede că, dacă debitorul nu se conformează îndatoririi prevăzute la pct.1, contul va fi deschis de lichidatorul judiciar în exercitarea atribuţiei prevăzută de art.25 lit.b din Legea nr.85/2006.

Faţă de nesocotirea de către debitoarea SC A.N. SRL a obligaţiei instituită prin textul de lege enunţat, instanţa de fond concluzionează constatând întemeiată cererea formulată de lichidatorul judiciar, admite şi încuviinţează ca lichidatorul judiciar să deschidă la Banca Românească – Sucursala Constanţa un cont distinct, pe numele averii debitoarei SC A.N. SRL destinat să suporte cheltuielile aferente procedurii insolvenţei, urmând a fi utilizat exclusiv pentru efectuarea actelor şi operaţiunilor stabilite în sarcina lichidatorului judiciar prin Legea nr.85/2006.

20

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs creditorul B.R. membră a G.N.al B.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu următoarea motivaţie, în esenţă:

- recurenta nu este parte în proces şi nici nu i-a fost solicitat acordul pentru deschiderea unui cont pe numele averii debitoarei aflate în insolvenţă, astfel încât a fost încălcat principiul libertăţii contractuale, contul bancar fiind un contract prin care părţile convin asupra drepturilor şi obligaţiilor ce decurg prin încheierea sa;

- atât dispoziţiile art.4 al.2, cât şi cele ale art.20 lit.”e” din Legea nr.85/2006 nu impun nominalizarea societăţii bancare la care urmează a se deschide cont pe numele debitorului aflat în insolvenţă, deci, instanţa de fond a dat o interpretare eronată prevederilor legale, pronunţând o hotărâre nelegală şi netemeinică;Prin întâmpinare intimata prin lichidator judiciar a înţeles a invoca

excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei , iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefundat, pentru următoarele considerente, în esenţă:

- potrivit art.7 al.2 din Legea nr.85/2006, în procedurile contencioase reglementate de lege vor fi citate în calitate de părţi numai persoanele ale căror drepturi şi interese sunt supuse spre soluţionare judecătorului sindic, în condiţii de contradictorialitate, astfel că, recurenta nu este parte în proces, întrucât nu are drepturi şi interese faţă de debitoarea SC A.N. SRL;

- aceeaşi procedură reglementată de legea privind insolvenţa, nu prevede citarea băncii şi implicit încuviinţarea deschiderii contului prevăzut de art.4 al.2 din lege, lichidatorul fiind suveran în alegerea băncii, astfel cum reglementează art.20 lit.”f”, în speţă, lichidatorul alegând şi propunând Banca Românească SA în baza derulării unei colaborări permanente cu aceasta.Prin Note de şedinţă recurenta înţelege a învedera instanţei cu privire la

excepţia invocată de intimată că, aceasta este nelegală, solicitând respingerea sa, avându-se în vedere dispoziţiile art.7 al.2 din Legea nr.85/2006 care, cuprinde atât norme de procedură contencioasă, cât şi procedură necontencioasă, fără a se preciza care din aceste norme sunt într-o astfel de procedură.

În temeiul art.137 Cod pr.civilă, examinând excepţia dedusă judecăţii privind lipsa calităţii procesuale active a recurentei, cu prilejul acordării cuvântului pe fond, Curtea văzând şi dispoziţiile art.7 al.2 din Legea nr.85/2006, cu referire la art.336 al.3 Cod pr.civilă, dispune respingerea ca nefondată a acesteia.

Pe fondul cauzei, Curtea apreciază în sensul respingerii recursului ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esenţă:

Instanţa de fond a fost investită de lichidatorul judiciar L. IPURL al debitoarei SC A.N. SRL cu cerere având ca obiect încuviinţarea deschiderii unui cont, pe numele averii debitoarei, la B.R. SA – Sucursala Constanţa, în temeiul art.4 al.2 din Legea nr.85/2006.

Urmează a se reţine că, obiectul reglementării art.4 din Legea nr.85/2006 îl reprezintă sursele acoperirii cheltuielilor necesare desfăşurării procedurii şi

21

modul lor de utilizare, acest text de lege având în vedere cheltuielile aferente procedurii şi nu fondurile necesare acoperirii pasivului debitorului.

În ceea ce priveşte modul de constituire şi utilizare a celor două surse de acoperire a cheltuielilor, legea cuprinde anumite reguli speciale.

Astfel, când patrimoniul debitorului dispune de sume de bani, plăţile se fac dintr-un cont deschis la o unitate a unei bănci, pe bază de dispoziţie emisă de debitor, sau după caz, de administratorul judiciar, iar, în cursul falimentului, de lichidator, conform art.4 al.2 din Legea nr.85/2006.

În legătură cu deschiderea contului special după declanşarea falimentului, trebuie avute în vedere dispoziţiile Ordinului Comun al Ministerului Justiţiei, Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi Fondul Proprietăţii de Stat, prin care au fost aprobate Normele Metodologice de aplicare a prevederilor art.4.

Potrivit acestor norme, în termen de 2 zile de la primirea notificării deschiderii procedurii, debitorul sau, după caz, administratorul/lichidatorul va deschide, la banca la care debitorul are contul pentru operaţiunile sale curente, un cont distinct pe numele averii debitorului, destinat să suporte toate cheltuielile aferente procedurii insolvenţei.

Reţine instanţa de control că, din raţiuni practice, legiuitorul a prevăzut la pct.1 împrejurarea referitoare la neconformarea debitorului în referire la contul distinct pe numele averii sale, astfel că, în această situaţie s-a statuat obligaţia pentru lichidatorul judiciar a deschiderii contului, în exercitarea atribuţiunilor prev.de art.25 lit.”b” din Legea nr.85/2006 privind conducerea activităţii debitorului, ce are semnificaţia întreprinderii măsurilor de lichidare a averii debitorului.

În atare situaţie, chiar dacă contul bancar este un contract ce reprezintă acordul de voinţă al solicitantului cererii de deschidere a contului bancar şi a societăţii bancare, în speţă, sunt aplicabile reglementările din legea specială, respectiv legea privind procedura insolvenţei, lichidatorul fiind suveran în alegerea băncii, aşa după cum este consacrat în conţinutul disp.art.20 lit.”f” din lege, ce se coroborează cu dispoziţiile art.25 lit.”b”, fără a fi necesar acordul băncii pentru deschiderea contului pe numele averii debitoarei aflată în insolvenţă.

Pentru toate considerentele sus-expuse, cum nu sunt motive a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând şi dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea dispune respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art.274 Cod pr.civilă, se va dispune obligarea recurentei B.R. SA – membră a G.N. Bank of Greece Bucureşti la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC A.N. SRL prin lichidator L. IPURL.

Decizia civilă nr.1463/com/29.10.2009

7. Procedura insolvenţei. Contestaţie împotriva tabelului suplimentar de creanţă şi a celui definitiv. Prin cererea formulată la data de 13.03.2009 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr.514/88/2009, petentul T.F.A., în calitate de asociat al debitoarei în faliment SC T&T I. SRL, a formulat contestaţie împotriva tabelului

22

suplimentar de creanţe din data de 24.09.2008 şi a tabelului definitiv consolidat de creanţe din data de 05.10.2008 întocmite de lichidatorul judiciar - Cabinet de Insolvenţă I.I., solicitând anularea celor două tabele de creanţe, suplimentar şi definitiv consolidat, în principal, ca fiind întocmite de un practician de insolvenţă fără a avea calitatea de lichidator judiciar în cauză; în subsidiar, contestatorul a solicitat anularea tabelului preliminar de creanţe din data de 24.09.2008 întrucât sumele cuprinse în acest tabel nu reprezintă creanţe certe, lichide şi exigibile şi anularea tabelului definitiv consolidat de creanţe din data de 05.10.2008, prin care au fost înscrise creanţele suplimentare solicitate de Primăria Tulcea, în valoare de 7.160 lei, şi respectiv de ITM Tulcea, în valoare de 13 lei, pentru motivele prevăzute de art.75 alin.1 din Legea 85/2006. Prin sentinţa civilă nr.758/22.04.2009, judecătorul sindic a admis excepţia tardivităţii contestaţiei, în ceea ce priveşte tabelul preliminar al creanţelor asupra averii debitoarei SC „T & T I.” SRL Tulcea şi a respins contestaţia formulată împotriva tabelului preliminar de creanţe ca tardivă; a respins ca nefondată excepţia tardivităţii contestaţiei formulate împotriva tabelului definitiv consolidat al creanţelor; a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii de lichidator judiciar a Cabinetului de Insolvenţă I.I.; a admis contestaţia formulată împotriva tabelului definitiv consolidat al creanţelor asupra averii debitoarei SC „T & T I.„ SRL Tulcea şi a anulat tabelul definitiv consolidat întocmit la 5 octombrie 2008 în parte, doar în ceea ce priveşte creanţele suplimentare de 7.160 lei şi respectiv 13 lei solicitate de creditorii Primăria Tulcea şi I.T.M.Tulcea.

Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul sindic a reţinut că prin încheierea nr.758 din 18 mai 2007 s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă în formă simplificată cu privire la debitoarea SC T & T I. SRL Tulcea şi numirea în calitate de lichidator judiciar a R.-N. SPRL Tulcea, stabilindu-se ca termen limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei data de 16 iulie 2007; termenul de verificare a creanţelor, întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe la 30 iulie 2007; termenul de depunere a contestaţiilor la 3 august 2007 şi termenul de întocmire şi depunere a tabelului definitiv consolidat la 14 august 2007.

La data de 09.08.2007 lichidatorul judiciar a depus la dosarul cauzei tabelul preliminar cuprinzând creanţe solicitate de creditori, la data de 17.08.2007 a depus tabelul definitiv de creanţe, la data de 24.09.2008 s-a depus tabelul suplimentar cuprinzând creanţe, iar la 06.10.2008 tabelul definitiv consolidat.

Relativ la excepţia tardivităţii contestaţiei, în ceea ce priveşte tabelul preliminar al creanţelor asupra averii debitoarei SC „T & T I.” SRL Tulcea, s-a apreciat că, în cauză, contestaţia a fost depusă cu mult peste termenul prevăzut de art.73 alin.2 din Legea nr.85/2006.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii contestaţiei la tabelul definitiv consolidat al creanţelor, s-a apreciat că, faţă de dispoziţiile art.75 alin.1 din Legea 85/2006, această excepţie este nefondată.

De asemenea, având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei din care rezultă că începând cu data de 01.07.2008 R.-N. SPRL Tulcea s-a divizat în R.-N. IPURL Tulcea şi Cabinet Individual de Insolvenţă I.I., prin decizia

23

nr.318/19.05.2008, iar fiecare asociat a preluat din portofoliul lui R.-N. SPRL Tulcea procedurile la care a lucrat efectiv şi conform art.22.2 lit.a din actul constitutiv, depunându-se şi lista cu procedurile care rămân la Cabinet Individual I.I., înscrisuri înregistrate la ORC Tulcea la data de 04.07.2008, instanţa a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii de lichidator judiciar a Cabinetului de Insolvenţă I.I.

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că la data de 29.08.2008 contestatorul T.F.A. a achitat, cu chitanţa seria TLXWA nr.2603679 PJ, suma de 19.018 lei în contul Primăriei Tulcea, iar potrivit Ordinelor de plată nr.1-6 din 29.08.2008, debitele către bugetul de stat şi respectiv ITM Tulcea.

Ulterior, creditorii Primăria Tulcea şi ITM Tulcea au solicitat suplimentar plata altor două creanţe, fără a emite vreun act care să justifice solicitarea plăţii celor două sume suplimentare, fără a preciza ce reprezintă sumele solicitate, temeiul legal în baza cărora sunt datorate, precum şi perioada pentru care sunt datorate, creanţa nefiind dovedită.

Pentru aceste considerente, instanţa a constatat că sumele solicitate de Primăria Tulcea şi ITM Tulcea nu reprezintă creanţe certe, lichide şi exigibile, sens în care a admis contestaţia formulată împotriva tabelului definitiv consolidat şi a anulat tabelul definitiv consolidat întocmit la 5 octombrie 20008, în parte, doar în ceea ce priveşte creanţele suplimentare de 7.160 lei şi respectiv 13 lei solicitate de creditorii Primăria Tulcea şi ITM Tulcea. Împotriva sentinţei menţionate au declarat recurs atât contestatorul T.A., cât şi creditoarea Primăria Municipiului Tulcea, cererile fiind conexate prin încheierea nr. 1420/com/28.10.2009.

Recurenta Primăria Municipiului Tulcea a criticat hotărârea instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică, pentru următoarele considerente:

La data deschiderii procedurii de insolvenţă, dar şi anterior acesteia, în patrimoniul debitorului falit se regăseau bunuri imobiliare constând în clădiri/construcţii şi terenul aferent în suprafaţă de 1.580 m2, amplasate în municipiul Tulcea, şi pentru care, conform prevederilor art.254 alin. (2) şi 259(2) din Legea nr.517/2003 privind Codul fiscal, faţă de debitorul T&T I. SRL existau drepturi de creanţă concretizate în impozitul pe clădiri şi impozitul pe teren, precum şi obligaţia corelativă din partea debitorului de a achita aceste impozite.

Referitor la impozitul pe clădiri şi cel pe teren, prin cererea de admitere a creanţelor, Primăria Municipiului Tulcea a solicitat înscrierea la masa credală doar a acelor impozite ale căror termene legale de plată erau expirate la data deschiderii procedurii de insolvenţă – 18 mai 2007.

Solicită să se constate că între data deschiderii procedurii de insolvenţă în forma simplificată, respectiv 18 mai 2007, şi data de 31 octombrie 2008 debitorul SC T&T I. SRL a continuat să datoreze instituţiei impozit pe clădiri şi impozit pe teren, totalizând suma de 7.160 lei, obligaţii fiscale care erau imposibil de declarat la data deschiderii procedurii de insolvenţă pentru a fi înscrise în tabelul definitiv consolidat de creanţe.

Prin prevederile art.255 alin.(1) şi 260 alin.1 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal sunt reglementate ca termen de plată ale impozitului pe clădiri şi ale celui pe teren datele de 31 martie şi 30 septembrie în cursului unui an fiscal.

24

Conform acestor reglementări, impozitul pe clădiri şi impozitul pe teren, datorat pentru un an fiscal, se plăteşte în două tranşe anuale egale, prima până la data de 31 martie, iar cea de-a doua până la data de 30 septembrie, date după care obligaţiile fiscale devin certe, lichide şi exigibile. Astfel, ulterior datei deschiderii procedurii de insolvenţă în forma simplificată faţă de SC T&T I. SRL şi până la 30 octombrie 2008, solicită să se constate existenţa a trei termene legale de plată cu scadenţe expirate, termene după care obligaţiile fiscale, concretizate în impozitul pe clădiri şi impozit pe teren datorate de debitoare, au devenit certe, lichide şi exigibile. Suma de 7.160 lei pentru care s-a solicitat înscrierea într-un tabel suplimentar de creanţe reprezintă obligaţii fiscale constând în impozit pe clădiri şi impozit pe teren, al căror termen legal de plată a expirat la datele de 30 septembrie 2007, 31 martie 2008 şi 30 septembrie 2008.

Întrucât la data deschiderii procedurii insolvenţei era imposibil de estimat câte termene de plată vor ajunge la scadenţă până când SC T&T I. SRL nu va mai datora impozite pe construcţii şi terenul, creanţa nu putea fi declarată la acea dată pentru a fi înscrisă în tabelul definitiv de creanţe.

Consideră recurenta, de asemenea, că suma de 7.160 lei reprezintă o cheltuială curentă în cadrul procedurii insolvenţei a debitoarei, având rangul de prioritate prevăzut de art.123 pct.1 din Legea nr.85/2006.

Cât priveşte cuantumul sumelor datorate bugetului local după date deschiderii procedurii de insolvenţă, solicită să se constate faptul că însuşi fostul administrator al debitorului, dl T.A., prin cererile adresate Tribunalului Tulcea la datele 06.08.2008 şi 25.08.2008 prin care îşi exprimă intenţia de a achita din bani personali obligaţiile datorate către creditori, apreciază că, urmarea punctajului efectuat personal cu Primăria municipiului Tulcea prin Serviciul Impozite şi Taxe, suma de 25.663 lei era suma reală ce trebuia achitată în luna august 2008 către Primăria Tulcea. Diferenţa de 6.645 lei, certă, lichidă şi exigibilă la acea dată, a fost admisă şi de dânsul ca fiind corectă, reală şi şi-a exprimat în scris intenţia de a o achita inclusiv pe aceasta.

Referitor la plata sumei de 19.018 lei efectuată de către fostul administrator al debitorului, în numele şi pe seama acesteia, reprezentând creanţe fiscale bugetului local de către debitor, nu poate fi luată în considerare ca fiind efectuată de către debitoarea falită întrucât contravine dispoziţiilor art. 26 alin.1 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

În opinia creditoarei, plata creanţei debitorului SC T&T I. SRL de către fostul administrator T.F.A. excede atribuţiilor acestuia şi, totodată, încalcă principiul distribuirii sumelor realizate în urma lichidării potrivit căruia distribuirea oricăror sume pentru stingerea creanţelor înscrise în procedură se face în mod colectiv şi controlat, cu respectarea ordinii de preferinţă stabilită de art.121 şi următoarele din Legea nr.85/2006.

În ce priveşte poziţia procesuală a Primăriei municipiului Tulcea în cadrul dosarului de insolvenţă nr.53/2007 al Tribunalului Tulcea, arată că deţine în continuare calitatea de creditor, astfel după cum această noţiune este definită de art.3 pct.7 şi 8 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, instituţia figurând cu următoarele sumele: 19.018 lei cu rangul de prioritate prevăzut de

25

art.123 pct.4 şi 7.160 lei cu rangul de prioritate prevăzut de art.123 pct.1 din Legea nr.85/2006.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.251, 253, 254 alin.2, 255 alin.1, 256, 258, 259 alin.2 şi 260 alin.1 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, art.121 din Legea nr.85/2006.

Recurentul T.A. a criticat hotărârea pronunţată de judecătorul sindic ca fiind nelegală şi netemeinică, aceasta fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art.261 Cod procedură civilă, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă.

A susţinut recurentul că în speţă, contestaţia înregistrată la Tribunalul Tulcea a fost formulată de SC T&T I. SRL în calitate de societatea debitoare aflată în procedura falimentului şi de T.F.A. în calitate de persoană interesată. Calitatea procesuală activă a celor doi contestatori este justificată de art. 73 şi 75 din Legea nr.85/2006 coroborat cu art.11 alin.1 lit.i din aceeaşi lege.

Potrivit dispoziţiilor menţionate, împotriva creanţelor în tabelul suplimentar şi definitiv consolidat de creanţe pot face contestaţie debitorul, creditorii, precum şi orice altă persoană interesată.

Deşi contestaţia a fost formulată de cei doi contestatori, în practicaua şi considerentele hotărârii instanţa de judecată reţine calitatea de contestator doar în persoana lui T.F.A., iar SC T&T I. SRL fiind menţionată în calitate de intimat şi reprezentată de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă I.I.

În ce priveşte celelalte părţi din dosar, cei doi creditori Primăria Tulcea şi ITM Tulcea, acestea nu sunt menţionate în cuprinsul hotărârii judecătoreşti, amintindu-se doar în considerentele hotărârii faptul că Primăria Tulcea a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

Astfel, lipsa menţiunilor cu privire la numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, a calităţii în care acestea s-au judecat, duce la nulitatea absolută a hotărârii judecătoreşti. Pe de altă parte, aceste lipsuri duc la imposibilitatea verificării cadrului procesual, astfel cum acesta a fost stabilit prin cererea de chemare în judecată.

Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Mai arată recurentul că hotărârea pronunţată de instanţa de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.

Astfel, instanţa de fond a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei împotriva tabelului suplimentar de creanţe din data de 24.09.2008, considerând că a fost depăşit termenul de 10 zile prevăzut de art.73 din legea nr.85/2006.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea art.73 alin.2 din legea nr.85/2006 coroborat cu art.3 pct.18 din aceeaşi lege. Contestaţia trebuia depusă la tribunal cu cel puţin 10 zile înainte de data stabilită pentru definitivarea tabelului de creanţe atât în procedura generală cât şi în procedura simplificată. În cazul procedurii simplificate a falimentului nu se mai întocmeşte tabelul suplimentar şi tabelul definitiv consolidat de creanţe din cadrul procedurii generale întrucât societatea debitoare intră direct în procedura falimentului, astfel încât nu mai există perioada cuprinsă de la data deschiderii procedurii insolvenţei şi data începerii procedurii falimentului. Prin încheierea nr.758/18.05.2007, dată la care societatea debitoare a

26

intrat în procedura simplificată a falimentului, au fost stabilite termenele pentru întocmirea tabelului preliminar şi definitiv. Or, potrivit încheierii de şedinţă din 758/18.05.2007 şi a art.73 alin.2 din legea nr.85/2006, termenul de 10 zile ar urma să se raporteze la data de 14.08.2007, fapt imposibil de realizat, având în vedere că tabelul suplimentar de creanţe a fost întocmit în data de 24.09.2008.

În considerentele hotărârii sentinţei civile nr.658/2009 instanţa de fond face trimitere la art.73 alin.2 din legea nr.85/2006 pentru a motiva admiterea excepţiei tardivităţii formulării contestaţiei împotriva tabelului suplimentar de creanţe din data de 24.09.2008, însă nu face o aplicare corectă a textului legal menţionat la situaţia de fapt.

În ce priveşte motivele de nelegalitate ale tabelului suplimentar de creanţe din 24.09.2008, faţă de dispoziţiile art.3 alin.2 pct.18 din Legea nr.85/2006, acestea urmează să fie analizate de către instanţa de fond, după casarea hotărârii.

Mai arată recurenta că instanţa de fond a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii de lichidator judiciar în cauză a Cabinetului Individual de Insolvenţă I.I., hotărârea fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art.11 lit.c şi art.24 din Legea nr.85/2006 şi cu ignorarea actelor aflate la dosarul cauzei.

Cele două tabele de creanţă au fost întocmite de Cabinet Individual de Insolvenţă I.I., fără ca lichidatorul iniţial - SC R. – N. SPRL să fi fost înlocuit de judecătorul sindic. La dosarul cauzei nu există nicio dispoziţie a judecătorului sindic în acest sens. Pe de altă parte nu era posibilă o transmitere a calităţii de lichidator judiciar de la SC R.-N. SPRL la Cabinet Individual de Insolvenţă I.I., ca urmarea reorganizării SC R.-N. SPRL, întrucât Cabinetul de Insolvenţă I.I. era înfiinţat încă din 01.01.2007, după cum rezultă din atestatul nr. 1B1854 emis de UNPIR.

Decizia nr.319/19.05.2008 şi adresa nr.2272/02.07.2008 înregistrată de Tribunalul Tulcea la data de 04.07.2008 emise de către SC R.-N. SPRL, decizia de înfiinţare a Cabinetului Individual de Insolvenţă I.I. din data de 28.06.2008, sunt acte confecţionate ulterior, pro causa, în încercarea de a da o aparenţă de legalitate actelor efectuate de un practician de insolvenţă care nu avea calitatea de lichidator judiciar în cauză.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi admiterea excepţiei lipsei calităţii de lichidator judiciar a Cabinetului Individual de Insolvenţă I.I. Pe fond, solicită anularea tabelului suplimentar şi tabelului definitiv consolidat de creanţe ca fiind întocmite de un practician de insolvenţă care nu are calitatea de lichidator judiciar în cauză.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 299 şi următoarele din Codul de procedură civilă şi dispoziţiile din Legea nr. 85/2006.

Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate.

Astfel, se reţine că prin încheierea nr.758 din 18 mai 2007 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei în formă simplificată faţă de debitoarea SC T & T I. SRL Tulcea şi numirea în calitate de lichidator judiciar a R.-N. SPRL Tulcea, stabilindu-se ca termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei data de 16 iulie 2007. Termenul de verificare a creanţelor, întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe a fost

27

fixat de judecătorul sindic la data de 30 iulie 2007, termenul de depunere a contestaţiilor la data de 3 august 2007 şi termenul de întocmire şi depunere a tabelului definitiv consolidat la data de 14 august 2007.

Lichidatorul judiciar a depus tabelul preliminar la data de 09.08.2007, iar tabelul definitiv de creanţe la data de 17.08.2007.

Ulterior, la data de 24.09.2008, lichidatorul judiciar a depus un tabel suplimentar cuprinzând creanţe născute după data deschiderii procedurii, iar la data de 06.10.2008 a fost depus tabelul definitiv consolidat. Potrivit disp. art.2 pct.25 din Legea nr.85/2006, procedura simplificată reprezintă procedura prevăzută de prezenta lege, prin care debitorul care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art.1 alin. (2), intră direct în procedura falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenţei, fie după o perioadă de observaţie de maximum 60 de zile, perioadă în care vor fi analizate elementele arătate la art. 1 alin. (2) lit. c) şi d). Conform pct.16, tabelul preliminar de creanţe cuprinde toate creanţele născute înainte de data deschiderii procedurii curente, scadente, sub condiţie sau în litigiu, acceptate de către administratorul judiciar în urma verificării acestora, iar pct.17 arată că prin tabel definitiv de creanţe se înţelege tabelul care cuprinde toate creanţele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, acceptate în tabelul preliminar şi împotriva cărora nu s-au formulat contestaţii în conformitate cu prevederile art.73, precum şi creanţele admise în urma soluţionării contestaţiilor. Totodată, pct.18 prevede că tabelul suplimentar cuprinde toate creanţele născute după data deschiderii procedurii generale şi până la data începerii procedurii falimentului, acceptate de către lichidator în urma verificării acestora, iar potrivit pct.19, tabelul definitiv consolidat va cuprinde totalitatea creanţelor ce figurează ca admise în tabelul definitiv de creanţe şi cele din tabelul suplimentar necontestate, precum şi cele rezultate în urma soluţionării contestaţiilor la tabelul suplimentar. Curtea constată că, în concordanţă cu dispoziţiile menţionate, judecătorul sindic a fixat odată cu intrarea în faliment în cadrul procedurii simplificate termenele necesare întocmirii tabelelor prevăzute de lege, respectiv a tabelului preliminar şi a tabelului definitiv, precum şi termenul de formulare a contestaţiilor, fără a fi necesară, în situaţia dată, întocmirea tabelului suplimentar şi a celui definitiv consolidat, tabele care se întocmesc doar în cazul deschiderii procedurii generale. Într-o atare situaţie, măsura lichidatorului judiciar de a întocmi şi alte tabele decât cele impuse de lege poate fi contestată de către orice parte interesată conform art.24 şi 21 alin.2 şi 3 din Legea nr.85/2006, respectiv în termen de 5 zile de la data depunerii raportului în care sunt consemnate astfel de măsuri. Ori, se constată că recurentul contestator a luat cunoştinţă de măsura lichidatorului încă de la data de 14.10.2008, iar contestaţia a fost formulată abia la data de 13.03.2009, cu mult după expirarea termenului legal.

Din această perspectivă, soluţia judecătorului sindic de respingere a contestaţiei ca tardiv formulată este legală şi temeinică.

28

În ceea ce priveşte calitatea de contestatoare a SC T&T I. SRL, Curtea reţine că potrivit art.47 alin.4 din Legea nr.85/2006, dreptul de administrare al debitorului încetează de drept la data la care se dispune începerea falimentului. Dreptul de administrare este definit de lege ca fiind dreptul debitoarei de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea, fiind exercitat prin organele de conducere statutare. Potrivit art.18 alin.1 teza a II-a, „După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator care îi conduce şi activitatea comercială, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acţionarilor/asociaţilor.” Din dispoziţiile menţionate rezultă că, odată ridicat dreptul de administrare al debitoarei, administratorul social nu mai poate reprezenta în mod legal societatea, acest drept aparţinând administratorului/lichidatorului judiciar. Prin urmare, în mod corect judecătorul sindic a considerat că este învestit doar cu contestaţia formulată de recurent în nume propriu, acesta neavând dreptul de a reprezenta debitoarea falită şi de a formula cereri în numele ei. Referitor la calitatea de lichidator judiciar a Cabinetului de Insolvenţă I.I., se reţine că prin încheierea nr.758/18.05.2007 de deschidere a procedurii simplificate a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar R.-N. IPURL Tulcea. Începând cu data de 01.07.2008, R.-N. SPRL Tulcea s-a reorganizat prin divizare în R.-N. IPURL Tulcea şi Cabinet Individual de Insolvenţă I.I., astfel cum rezultă din decizia nr.318/19.05.2008, iar fiecare asociat a preluat din portofoliul lui R.-N. SPRL Tulcea procedurile la care a lucrat efectiv. Astfel cum rezultă din lista cu procedurile care rămân la Cabinet Individual I.I., dosarul de insolvenţă privind pe SC T & T I. SRL Tulcea a fost preluat de acest lichidator. Curtea constată că înscrisul emis de ORC Tulcea, invocat de recurent în susţinerea motivelor sale şi aflat la fila 55 în dosarul nr.514.1/88/2009 al Curţii de Apel Constanţa, furnizează informaţii privind istoricul firmei R.N. SRL care a fost radiată la data de 27.12.2006 prin reorganizare în temeiul OUG nr.86/2006, deci nu priveşte pe lichidatorul R.N. SPRL desemnat în cauză. Cu privire la recursul declarat de creditoarea Primăria Municipiului Tulcea, Curtea constată că, astfel cum a reţinut judecătorul sindic, aceasta nu a făcut dovada unei creanţe certe, lichide şi exigibile. Recurenta a invocat o creanţă în valoare de 19.018 lei cu rangul prevăzut de art.123 pct.4 din Legea nr.85/2006 şi o creanţă în sumă de 7.160 lei cu rangul de prioritate prevăzut de art.123 pct.1 din lege. Ori, recurentul T.A. a făcut dovada achitării primei creanţe cu chitanţa seria TLXWA nr.2603679 PJ, iar în ceea ce priveşte impozitul pe clădiri şi pe terenul aferent calculat după data deschiderii procedurii falimentului, sumă ce se încadrează în cheltuielile de procedură ca fiind o cheltuială de administrare a bunurilor, Primăria Tulcea nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri doveditoare potrivit legii. Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurenţi sunt nefondate, urmează a respinge recursurile ca atare în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă.

Decizia civilă nr. 1501/COM/18.11.2009

29

8. Procedura insolvenţei. Atragere răspundere patrimonială.

1. Prin cererea formulată de lichidatorul judiciar G.I. IPURL s-a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului B.C. pentru faptele reglementate de art.138 alin.1 lit.a, d, e şi g din Legea nr.85/2006, pentru suma de 139.785,57 lei reprezentând parte din pasivul debitoarei SC ”M.’94” SRL rămas nerecuperat.

Lichidatorul a motivat cererea ca fiind întrunite condiţiile angajării răspunderii patrimoniale a pârâtului deoarece în cursul exerciţiului financiar 2006, s-a diminuat patrimoniul societăţii cu bunuri în valoare de 194.724 lei reprezentând mijloace fixe şi stocuri, fără a se prezenta documente legale pentru această diminuare, în condiţiile în care administratorul era şi unic asociat.

Totodată, s-a precizat că din bilanţul societăţii a rezultat suma de 205.609 lei, cu care s-a diminuat obligaţia societăţii faţă de asociat.

În contextul în care societatea avea şi alte obligaţii faţă de terţi, stingerea datoriei faţă de asociat s-a făcut prin dezavantajarea celorlalţi creditori.

În drept, au fost invocate prevederile art.138 alin.1 lit.a, d, e şi g din Legea nr.85/2006.

2. Pe calea întâmpinării pârâtul B.C. a susţinut că lichidatorul s-a limitat să expună o anumită situaţie de fapt şi să indice anumite temeiuri de drept, fără a argumenta care din fapte intră sub incidenţa acestora.

Lichidatorul i-a solicitat numai prezentarea balanţelor şi a bilanţurilor contabile şi ca atare, susţinerea potrivit căreia administratorul nu ar fi prezentat documente justificative pentru diminuarea capitalului prin casarea de mijloace fixe şi distrugerea bunurilor perisabile apare ca o invocare a propriei culpe a practicianului.

Menţiunea privitoare la casarea mijloacelor fixe datorită inactivităţii şi imputarea mărfii deteriorate nu se putea regăsi în bilanţul contabil care se întocmeşte în mod obligatoriu, pe un anumit formular. Pe de altă parte, nu s-a demonstrat în ce măsură ar putea atrage o astfel de menţiune angajarea răspunderii patrimoniale a administratorului statutar.

Şi situaţia recuperării de către pârât a sumelor de bani pe care i le datora societatea este analizată superficial, cât timp nu este contestată calitatea de creditor a asociatului administrator, la momentul însuşirii banilor.

3. Prin Sentinţa civilă nr.3934/COM/11.11.2008 Tribunalul Constanţa, prin judecător sindic, a admis acţiunea formulată de lichidatorul judiciar G.I. IPURL şi a dispus ca suma de 139.785,57 lei reprezentând parte din pasivul debitoarei SC ”M.’94” SRL să fie suportată de pârâtul B.C., în calitate de administrator. Sumele recuperate potrivit dispoziţiilor art.138 din Legea nr.85/2006 vor intra în averea debitoarei falite şi vor fi destinate acoperirii pasivului.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că la data de 20.06.2006 creditoarea SC ”C.B.” SA a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC ” M.’94 ” SRL.

Prin Sentinţa civilă nr.675/COM/02.02.2007 Tribunalul Constanţa - Secţia comercială, prin judecătorul sindic, a admis cererea creditoarei şi a dispus deschiderea procedurii insolvenţei, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar P.Gh.S..

30

La data de 30.03.2007, prin Sentinţa civilă nr. nr.1941/COM judecătorul sindic a aprobat raportul întocmit, conform art.54 din Legea nr.85/2006, de administratorul judiciar şi a dispus intrarea debitoarei în procedura simplificată de lichidare, în calitate de lichidator judiciar fiind confirmat P.Gh.S.. Calitatea de practician în insolvenţă a fost preluată, ca efect al reorganizării, de G.I. IPURL.

Analizând cauzele apariţiei stării de insolvenţă, lichidatorul judiciar a evidenţiat , în raportul depus la data de 18.06.2007 următoarele aspecte:

În anul 2006, patrimoniul debitoarei s-a diminuat cu bunuri în valoare de 194.724 lei reprezentând mijloace fixe şi stocuri, fără a se prezenta documente legale pentru această diminuare, în condiţiile în care administratorul B.C. este şi unic asociat. În bilanţul din 2006 se menţionează că, datorită inactivităţii, mijloacele fixe s-au casat şi marfa deteriorată s-a imputat administratorului.

Din bilanţul societăţii – cont 455 – asociaţi conturi curente, la total sumă debit este înscrisă suma de 205.609 lei, care reprezintă diminuarea obligaţiei societăţii faţă de asociatul unic, în condiţiile în care SC ”M.’94” SRL avea şi alte obligaţii faţă de terţi.

În cuprinsul Notei 6, anexă la situaţiile financiare aferente anului 2006, s-a consemnat că, datorită inactivităţii, mijloacele fixe s-au casat şi marfa deteriorată s-a imputat administratorului.

Lipsa documentelor justificative (proces verbal de casare a mijloacelor fixe; propunere de scoatere din evidenţa contabilă a mărfii deteriorate) a fost reţinută de practician în raportul asupra cauzelor apariţiei insolvenţei şi ulterior, a fost imputată pârâtului prin acţiunea fundamentată pe prevederile art.138 alin.1.

Cu toate acestea, pârâtul administrator nu a înţeles să înfăţişeze instanţei documentele privitoare la casarea mijloacelor fixe şi la scoaterea din gestiune a mărfii deteriorate, deşi apărarea acestuia întemeiată pe omisiunea sau lipsa interesului practicianului de a i le solicita – conducea la concluzia firească a întocmirii şi a existenţei, în posesia sa, a acestor documente.

Martora P.G. audiată la solicitarea pârâtului, a declarat că, în cursul anului 2006, a constatat că pârâtul administrator avea marfă depreciată şi obiecte de inventar depozitate în acelaşi loc cu aceasta. Totodată, că l-a sfătuit pe pârât să dezmembreze obiectele de inventar şi să încheie un proces verbal. A mai învederat martora că i-a spus pârâtului că poate să procedeze la casarea obiectelor de inventar şi că, în privinţa produselor alimentare, trebuie să se intereseze ce formalităţi sunt necesare.

Tribunalul a reţinut că nu rezultă , nici din declaraţia martorei şi nici din celelalte probe administrate la solicitarea pârâtului, dacă au fost întocmite documente justificative care să reflecte operaţiunile de casare, de scoatere din gestiune a mărfii şi temeiul legal al efectuării acestora şi care, în egală măsură, să stea la baza înregistrărilor din contabilitate.

Faţă de diminuarea patrimoniului debitoarei SC ”M.’94” SRL, în cursul exerciţiului financiar 2006, cu bunuri în valoare de 194.724 lei (reprezentând mijloace fixe şi stocuri), fără ca pentru această diminuare să se prezinte documente legale, instanţa a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale faptelor reglementate de art.138 alin.1 lit.d – în modalitatea neţinerii contabilităţii în

31

conformitate cu legea şi de art.138 alin.1 lit.e, în modalitatea ascunderii unei părţi din activul persoanei juridice.

În ceea ce priveşte primirea de către asociatul unic şi administratorul debitoarei a sumei de 205.609 lei, cu care acesta creditase anterior societatea, în detrimentul altor creditori, s-a apreciat că nu pot fi reţinute în sarcina celui dintâi faptele consacrate de art.138 alin.1 lit.a şi art.138 alin.1 lit.g.

Acţiunea prescrisă şi interzisă de norma art.138 alin.1 lit.a constă în folosirea bunurilor sau creditelor societăţii, ori ceea ce se impută pârâtului este că, în calitate de reprezentant legal al debitoarei, a dispus restituirea unei datorii pe care aceasta o avea faţă de el însuşi, ca unic asociat al ei, în condiţii de natură a-i prejudicia pe ceilalţi creditori.

În ceea ce priveşte fapta reglementată de art.138 alin.1 lit.g, un element constitutiv esenţial al acesteia, a cărui identificare şi dovedire cădeau în sarcina practicianului reclamant, îl reprezintă efectuarea plăţii datoriei în luna precedentă încetării plăţilor, ori în cauză nu au fost oferite elemente certe, de natură să plaseze momentul restituirii datoriei, în intervalul de timp prescris de lege.

Constatând că, alăturat faptelor săvârşite de pârât – consacrate de normele art.138 alin.1 lit.d şi e – există un prejudiciu concretizat în starea de insolvenţă a debitoarei şi în imposibilitatea satisfacerii creanţelor afirmate din averea acesteia, precum şi raportul de cauzalitate dintre aceste fapte şi starea de insolvenţă, instanţa a admis acţiunea lichidatorului şi a dispus ca suma de 138.785,57 lei, reprezentând parte din pasivul debitoarei, să fie suportată de pârâtul B.C., în calitate de administrator statutar al acesteia.

4. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul B.C., în temeiul art.8 din Legea nr.85/2006 raportat la art.304 pct.9 şi art.312 alin.3 din Codul de procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:

- nu s-a făcut dovada faptului că pârâtul administrator a făcut să dispară documentele contabile şi nici că nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, raportul asupra cauzelor insolvenţei depus de lichidator evidenţiind doar faptul că pârâtul nu a depus anumite documente contabile, ceea ce nu însemnă că societatea nu a avut evidenţă contabilă;

- referitor la fapta imputată pârâtului administrator, din probele administrate – înscrisuri şi martori - a făcut dovada faptului că operaţiunea de casare a mijloacelor fixe a existat în fapt, însă nu a acesta a fost factorul determinant ce a condus la apariţia stării de insolvenţă;

- în mod nelegal, prima instanţă a încadrat fapta reţinută în sarcina pârâtului – diminuarea patrimoniului debitoarei fără ca această operaţiune să fie reflectată prin documente justificative – în două temeiuri de drept, ceea ce echivalează în mod evident cu o dublă incriminare;

- în speţă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 138 alin.1 lit. d) şi e) pentru a se dispune antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului.

5. Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii dar şi potrivit art.3041 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art.138 lit.d şi e din Legea nr. 85/2006 :

32

„(1) În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;”

Dispoziţiile art.1 al.1 din Legea nr.82/1991 instituie obligaţia pentru societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice de a organiza şi conduce contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi, şi contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activităţii.

Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării unităţii respective.

Art.73 alin.1 lit.c din Legea nr.31/1990 stabileşte în sarcina administratorilor răspunderea solidară faţă de societate pentru existenţa registrelor cerute de lege şi pentru corecta lor ţinere.

În speţă, din raportul depus de lichidator a rezultat că debitoarea nu a depus la dosar documentele prevăzute de lege.

Nedepunerea documentelor cerute de legiuitor, nu numai cele privind operaţiunile pretins efectuate de administrator, şi nepredarea contabilităţii către administratorul judiciar creează prezumţia că acestea lipsesc, sau că nu sunt întocmite conform legii, iar cum această prezumţie simplă nu a fost răsturnată de către pârât se reţine în sarcina acestuia săvârşirea unei fapte ilicite ce a avut drept consecinţă aducerea societăţii în stare de insolvenţă şi prejudicierea creditorilor. Susţinerea că operaţiunea de casare a mijloacelor fixe a existat în fapt este lipsită de relevanţă în condiţiile în care ea trebuie constatată prin înscrisuri înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii.

Lipsa acestor documente şi neînregistrarea lor echivalează cu sustragerea mijloacelor fixe şi a mărfurilor aflate în stoc.

Vinovăţia pârâtului sub forma intenţiei directe sau indirecte, rezultă din însăşi încălcarea dispoziţiilor legale, în sensul că, deşi avea anumite obligaţii stabilite de Legea nr.31/1990 şi Legea contabilităţii nr.82/1991, acesta a exercitat atribuţiile de administrator social fără respectarea acestor obligaţii, raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu fiind prezumat cât timp există starea de insolvenţă.

De asemenea, diminuarea patrimoniului debitoarei cu mijloacele fixe şi mărfurile aflate în stoc întruneşte elementele răspunderii civile delictuale în forma reglementată de art.138 lit.e din Legea nr. 85/2006.

33

Prejudiciul este cert, lichid şi exigibil şi este dat de faptul că societatea debitoare, ajunsă în stare de insolvenţă, se află în imposibilitatea de a-şi acoperi datoriile.

Legătura de cauzalitate dintre faptele ilicite, respectiv nerespectarea şi aplicarea legii, şi starea de insolvenţă este de asemenea dovedită motiv pentru care Curtea apreciază criticile aduse de recurent ca neîntemeiate.

Răspunderea membrilor organelor de conducere îmbracă forma juridică a răspunderii civile delictuale, fiind guvernată de principiile consacrate prin dispoziţiile art.998 Cod civil, iar din examinarea probelor administrate curtea reţine îndeplinirea condiţiilor pentru antrenarea răspunderii administratorului

Concluzionând, curtea reţine că hotărârea tribunalului este legală şi temeinică, criticile aduse de recurentă nefiind de natură a atrage modificarea acesteia motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.

Decizia civilă nr.1319/COM/21.10.2009

9. Procedura insolvenţei. Atragere răspundere patrimonială

Prin cererea formulată la data de 18.12.2008 şi înregistrată sub nr.2997/88/2008 la Tribunalul Tulcea, reclamanta SC D.G. SRL Galaţi, în calitate de creditor al debitoarei SC I.C. SRL Tulcea, a chemat în judecată pe pârâtul C.V., în calitate de administrator al debitoarei, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună atragerea răspunderii personale a acestuia pentru pasivul debitoarei, în temeiul art.138 alin.(1) pct.d din Legea nr.85/2006.

Prin sentinţa civilă nr.537/30.03.2009 pronunţată de judecătorul sindic a fost respinsă cererea formulată de reclamantă reţinându-se că prin sentinţa civilă nr.1983 bis din 02.11.2007 pronunţată de Tribunalul Tulcea s-a admis cererea creditoarei DGFP Tulcea şi s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei în formă simplificată cu privire la debitoarea SC I.C. SRL, fiind desemnat în calitate de lichidator Cabinet Individual C.R., societate profesională care ulterior şi-a schimbat forma de organizare şi denumirea în C. S.P.R.L.

Lichidatorul desemnat a întocmit tabelul preliminar şi cel definitiv, cuprinzând toate obligaţiile asupra averii debitoarei, în care au fost înscrişi creditorii DGFP Tulcea, SC D.G. SRL şi SC A. SRL, cu creanţe în valoare totală de 91.438,62 lei.

Reclamanta – creditoare SC D.G. SRL susţine că pârâtul, în calitate de administrator al societăţii debitoare a cauzat starea de insolvenţă a acesteia prin faptul prevăzut de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, respectiv aceea de a nu ţine contabilitatea în conformitate cu legea, susţinere care nu a fost demonstrată în cauză.

A motivat instanţa de fond că pârâtul, în calitate de administrator al societăţii debitoare, nu şi-a îndeplinit obligaţia de predare a documentelor contabile către lichidatorul judiciar şi că societatea debitoare a fost dizolvată prin sentinţa civilă nr.1307 din 06.08.2007 pronunţată de Tribunalul Tulcea pentru că nu a depus situaţiile financiare anuale aferente anului 2005, însă această omisiune

34

nu poate atrage „ab iniţio” răspunderea organelor de conducere ale societăţii debitoare în condiţiile în care nu s-a dovedit conform art.138 din Legea nr.85/2006 că prin această omisiune a fost determinată insolvenţa. Mai mult, simpla invocare a dispoziţiilor art.138 nu atrage în mod obligatoriu răspunderea organelor de conducere deoarece prin Legea nr.85/2006 nu s-a instituit o prezumţie legală de vinovăţie şi de răspundere în sarcina pârâtului, prevăzându-se doar posibilitatea atragerii răspunderii, însă doar după administrarea de dovezi în acest sens de către lichidatorul judiciar, dovezi care în speţă nu au fost probate. Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs creditoarea SC D.G. SRL care a criticat soluţia instanţei de fond ca fiind netemeinică şi nelegală.

A susţinut recurenta creditoare că pârâtul C.V., în calitate de administrator al SC I.C. SRL, a achiziţionat de la societatea sa bunuri comerciale pentru care a emis file CEC care ulterior au fost refuzate la plată pentru lipsă disponibil.

Din raportul lichidatorului a reieşit că nu a intrat în posesia documentelor contabile ale societăţii, fapt ce o îndreptăţeşte să afirme că pârâtul, în calitate de administrator, nu a depus declaraţiile privind operaţiile contabile la AFP Tulcea şi bilanţurile contabile la ORC Tulcea, nu a îndeplinit atribuţiile prevăzute de legea contabilităţii.

Astfel, prin neţinerea unei evidenţe contabile la zi a societăţii şi prin activitatea economică păguboasă a administratorului s-a ajuns la insolvabilitatea societăţii prin neachitarea datoriilor către debitori şi către finanţele publice.

Arată recurenta că instanţa de fond a respins acţiunea pe motiv că în cauză nu au fost depuse dovezi. Ori, atât timp cât din raportul lichidatorului rezultă în mod clar că nu s-au depus actele contabile de către administrator, pentru a se analiza motivele care au condus la falimentul societăţii, este lesne de înţeles că aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţiile pe care şi le-a asumat ca administrator al societăţii debitoare.

Consideră recurenta că în cauză sunt îndeplinite condiţiile art.138 alin1. lit.d din Legea nr.85/2006 privind răspunderea administratorului societăţii debitoare prin neţinerea unei contabilităţi conform legii, astfel că solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond în sensul admiterii cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului C.V. şi instituirea măsurilor asiguratorii asupra averii fostului administrator.

În drept au fost invocat dispoziţiile art.304 Cod procedură Civilă şi dispoziţiile Legii nr.85/2006.

Intimatul pârât şi lichidatorul judiciar, legal citaţi, nu au formulat apărări în cauză. Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este fondat. Astfel, potrivit art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 „În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art.59 alin.(1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul

35

societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;”, iar alin.3 din acelaşi articol prevede posibilitatea ca, în cazul în care administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenţei, persoanele culpabile de starea de insolvenţă a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acţiunea prevăzută la alin. (1) şi răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) ameninţă să se prescrie, comitetul creditorilor sau creditorul care deţine mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanţelor să poată solicita judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acţiunea. În speţă, cererea de antrenare a răspunderii fostului administrator social al debitoarei a fost formulată de către creditoarea SC D.G. SRL Galaţi care a fost autorizată în acest sens de către judecătorul sindic. Din raportul cu privire la închiderea procedurii faţă de debitoarea SC I.C. SRL depus de către lichidatorul judiciar C. SPRL la data de 22.05.2008 rezultă că intimatul pârât, în calitate de administrator al societăţii falite, nu a răspuns în niciun fel notificărilor transmise, astfel că acesta nu a putut intra în posesia documentelor contabile ale societăţii, nefiind posibilă întocmirea raportului cu privire la cauzele care au generat starea de insolvenţă. Ori, lipsa oricărui act sau document contabil creează prezumţia că administratorii societăţii nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea. O astfel de prezumţie simplă nu a fost răsturnată de către pârât prin niciun mijloc de probă. În ceea ce priveşte vinovăţia, se reţine că textul legal nu prevede, în mod explicit, cerinţa culpei sau a greşelii, fapt ce vine să sublinieze regimul agravat al răspunderii membrilor organelor de conducere. Modul de formulare a faptelor elimină însă posibilitatea absenţei culpei, iar în cazul neţinerii contabilităţii în conformitate cu legea culpa este dată de însăşi nerespectarea dispoziţiilor legale imperative. Nu este necesar pentru angajarea răspunderii ca pârâtul administrator să fi acţionat cu intenţie, respectiv pentru aducerea societăţii în stare de insolvenţă, ci este suficient ca el să nu fi îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege în sarcina sa. Prejudiciul suferit de către creditori este un prejudiciu indirect şi este determinat de imposibilitatea societăţii ajunse în stare de insolvenţă de a acoperi datoriile pe care le are faţă de aceştia. Referitor la legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, aceasta este, de asemenea, prezumată. Neţinerea registrelor, lipsa înregistrărilor conform cu documentele contabile, nedepunerea documentelor cerute de lege la administraţia finanţelor publice reprezintă împrejurări care împiedică cunoaşterea situaţiei reale a patrimoniului societăţii. Ori, lipsa unor astfel de evidenţe poate să conducă la starea de insolvenţă, respectiv la imposibilitatea societăţii de a face faţă datoriilor exigibile. Faţă de cele reţinute, Curtea apreciază că în sarcina intimatului pârât sunt îndeplinite condiţiile răspunderii prevăzute de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, motiv pentru care urmează a admite recursul în baza art.312 alin.1 şi 304/1 Cod de procedură civilă şi a modifica în tot hotărârea în sensul admiterii

36

cererii de antrenare a răspunderii materiale a pârâtului C.V. pentru suma de 91.438,62 lei rămasă neacoperită din pasivul debitoarei falite.

Decizia civilă nr. 1324/COM/21.10.2009

10. Sechestru judiciar. Excepţia lipsei de interes în promovarea cererii. Condiţii admisibilitate.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 15.12.2008 sub nr. 28218 /212/ 2008, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC C.Ex.C. SRL ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se instituie sechestru judiciar asupra imobilului teren extravilan în suprafaţă de 2.000 m.p. situat în Municipiul Constanţa, varianta Ovidiu, lângă Metro, parcela A641/6, lot 3, sola 68, jud. Constanţa, lângă Metro, parcela A641/6, lot 3, sola 68, jud. Constanţa, pentru care s-a achitat preţul de 180.000 lei la data de 30.09.2008 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.

În motivare, reclamanta a arătat că, în fapt, la data de 30.09.2008 a încheiat cu pârâta un antecontract de vânzare cumpărare verbal cu privire la un teren în suprafaţă de 2.000 m.p. situat în Municipiul Constanţa, varianta Ovidiu ulterior, pentru acesta fiind emisă factura seria CEC, nr. 69 /30.09.2008 de către pârâtă pentru suma de 180.000 lei.

Suma facturată de către pârâtă a fost achitată de către reclamantă prin virament bancar, astfel: cu ordinul de plată din 20.06.2008, suma de 100.000 lei, cu ordinul de plată din 28.07.2008, suma de 70.000 lei şi cu ordinul de plată din 10.10.2008, suma de 10.000 lei.

S-a mai arătat de către reclamantă că, după achitarea sumei datorate pentru teren, a solicitat reprezentantului pârâtei să se prezinte la notar pentru a încheia contractul în formă autentică, dar acesta nu s-a prezentat, astfel că se impune ca instanţa să suplinească consimţământul acesteia la efectuarea vânzării.

S-a mai arătat de către reclamantă că a sesizat instanţa cu o acţiune în realizare prin care a solicitat să se constate intervenită între părţi vânzarea cumpărarea cu privire la terenul mai sus descris şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic precum şi intabularea dreptului lor de proprietate, fiind îndeplinite în opinia sa condiţiile prevăzute de art. 1295 C.p. civ.

S-a învederat de către reclamantă că există riscul înstrăinării imobilului, fiind îndeplinite şi celelalte condiţii la care face referire art.598 C.p. civ., respectiv existenţa interesului, a unui litigiu cu privire la proprietatea sau posesia unui bun, pericolul înstrăinării şi pericolul de a nu se putea valorifica dreptul născut din factura achitată la data de 30.09.2008.

În drept, acţiunea reclamantei este întemeiată pe dispoziţiile art. 598 şi urm. C.p. civ.

În susţinerea acţiunii au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: copie a facturii fiscale nr. 69 din 30.09.2008, ordin de plată din 28.07.2008, ordin de plată din 10.10.2008, ordin de plată din 20.06.2008.

37

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii, iar pe fond respingerea cererii cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.

În referire la excepţie, s-a arătat că reclamanta a solicitat O.C.P.I. Constanţa – B.C.P.I. înscrierea litigiului dintre părţi, cererea fiind admisă prin încheierea de carte funciară din 23.12.2008 notata în partea a III a cărţii funciare cu nr. 53668/ Constanţa, această notare reprezentând un impediment în calea unei eventuale înstrăinări a imobilului.

În plus, reclamanta nu a făcut dovada faptului că ar fi încercat să înstrăineze imobilul, iar faţă de natura bunului asupra acestuia nu se poate interveni prin distrugere sau degradare.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii formulate ca neîntemeiată, practica judiciară şi jurisprudenţa fiind unanim de acord că existenţa unui litigiu asupra fondului dreptului nu justifică prin ea însăşi instituirea măsurii sechestrului, cel care îl solicită fiind obligat să dovedească necesitatea unei astfel de măsuri potrivit art. 1169 C.civ.

În opinia pârâtei, între părţi nu a intervenit niciodată un antecontract de vânzare cumpărare, emiterea facturii fiscale depuse la dosar fiind făcută în alt context decât cel afirmat de către reclamantă. În fapt, factura în discuţie se referă la chiria pentru terenul litigios, pe care reclamanta îl exploata alături de alte utilaje, cu acordul pârâtei, în scopul desfăşurării activităţii comerciale.

Prin Sentinţa civilă nr. 6869 din 13.04.2009, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale invocate din oficiu şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Constanţa, reţinând că litigiul de fond are caracter comercial şi o valoare de peste 100.000 lei, iar sechestrul judiciar este de competenţa instanţei investită cu fondul litigiului dintre părţi .

Cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 11.06.2009 .

Prin Încheierea nr.4801/COM din 15.07.2009, Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC C.Ex.C. SRL, a instituit sechestru judiciar asupra imobilului compus din teren în suprafaţă de 2000 mp, situat în extravilanul Municipiului Constanţa, varianta Ovidiu lângă Metro, parcela A 641/6, lot 3 sola 68, până la soluţionarea irevocabilă a litigiului existent între părţi având ca obiect „pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare” înregistrat sub nr. 28219/212/2008 pe rolul Tribunalului Constanţa, a dispus înscrierea de îndată a sechestrului judiciar în cartea funciară, a încredinţat paza bunului imobil către reclamanta SC A. SRL, care va efectua în legătură cu acesta doar actele permise de art. 600 alin 3 Cod pr. civ şi a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 10,3 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Constanţa a reţinut că, potrivit art. 137 al. 1 C.p. civ. instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiei de procedură şi absolută, care poate face de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a cauzei.

38

Deliberând asupra excepţiei lipsei de interes, instanţa de fond a constatat că reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune prin care solicită să se instituie măsura sechestrului judiciar cu privire la un teren în suprafaţă de 2.000 m.p. situat în Municipiul Constanţa, varianta Ovidiu, lângă Metro, parcela A641/6, lot 3, sola 68, jud. Constanţa. Pârâta a invocat lipsa de interes a acţiunii ca urmare a notării litigiului existent între părţi având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic .

Interesul este definit ca folosul practic, imediat pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare. În vederea sesizării instanţei, interesul trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, şi anume: să fie legitim, prin afirmarea sau realizarea unui drept recunoscut de lege, să fie născut şi actual, adică să existe la momentul formulării cererii şi să fie direct şi personal, adică folosul urmărit prin declanşarea procedurii să aparţină celui care recurge la procedură .

Pârâta, prin excepţia invocată, a criticat acţiunea formulată de reclamantă prin prisma lipsei caracterului actual al interesului afirmat, caracter pierdut ca urmare notării în cartea funciară a litigiului de fond existent între părţi. Or, reţine tribunalul, această susţinere nu este pertinentă, dat fiind că reclamanta a justificat interesul actual, prin aceea că solicită instituirea măsurii asiguratorii pentru a evita un eventual prejudiciu .

Simpla notare a unui litigiu în cartea funciară nu are efectele juridice ale sechestrului judiciar, iar existenţa unei măsuri nu o lipseşte de justificare pe cealaltă. Interesul reclamantei există şi întruneşte toate condiţiile pretinse de lege, dat fiind că notarea litigiului de fond în cartea funciară are doar un efect de opozabilitate faţă de terţe persoane, în timp ce sechestrul judiciar este o veritabilă măsură asiguratorie care constă în indisponibilizarea bunului prin încredinţarea pazei către administratorul sechestru .

În consecinţă, instanţa de fond a respins ca nefondată excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii .

Pe fondul cererii de instituire a sechestrului judiciar, Tribunalul Constanţa a constatat că, în fapt, la data de 30.09.2008 a fost emisă de către pârâta SC C.Ex.C. SRL, factura fiscală seria CEC nr. 69, pentru suma de 180.000 lei, la denumirea produselor sau serviciilor fiind specificat „teren extravilan arabil 2000 mp, Constanţa, parcela A 641/6, lot 3 sola 68” .

În cuprinsul facturii s-a menţionat la rubrica „cumpărător” denumirea societăţii reclamante SC A. SRL. Suma facturată de către pârâtă a fost achitată de către reclamantă prin virament bancar, astfel : cu ordinul de plată din 20.06.2008, suma de 100.000 lei, cu ordinul de plată din 28.07.2008, suma de 70.000 lei şi cu ordinul de plată din 10.10.2008, suma de 10.000 lei.

Din examinarea certificatului de grefă depus la dosar şi a cererii de chemare în judecată ce face obiectul dosarului cu nr. 28219 /212/2008 a reieşit că a mai fost investită Judecătoria Constanţa şi cu o cerere prin care se solicită să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic, urmând ca în temeiul art. 1073 şi urm. C.civ. instanţa să suplinească consimţământul pârâtei la încheierea contractului de vânzare cumpărare cu privire la terenul în suprafaţă de 2.000 m.p. situat în Municipiul Constanţa, varianta Ovidiu, lângă Metro, parcela A641/6, lot 3, sola 68,

39

jud. Constanţa pe care pretinde ca a achitat suma de 180.000 lei. Cauza respectivă a fost de asemenea declinată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa.

Potrivit art. 598 C.p. civ. « ori de cate ori exista un proces asupra proprietăţii sau altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietate comuna, instanţa competenta pentru judecarea cererii principale va putea sa încuviinţeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, daca aceasta măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv ».

Reţine Tribunalul Constanţa că, pentru luarea acestei măsuri asigurătorii este necesară întrunirea cumulativă a două condiţii, respectiv: existenţa unui litigiu între aceleaşi părţi în legătură cu proprietatea sau alt drept real principal, cu posesiunea unui bun mobil sau imobil, ori cu folosinţa sau administrarea unui bun proprietate comuna, pe de o parte şi caracterul necesar al măsurii pentru conservarea bunului, pe de altă parte.

Prima condiţie a fost apreciata ca fiind îndeplinită în speţă, având în vedere existenţa între părţi a litigiului înregistrat sub nr. 28219 /212/2008 prin care se solicită să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic.

Cât priveşte cea de a doua condiţie, instanţa de fond a constatat de asemenea că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii sale, în condiţiile art. 1169 Cod civil şi ale art. 129 alin 4 Cod pr. civilă. Astfel, din înscrisurile depuse de către reclamantă la dosarul cauzei, reiese că pârâta s-a aflat într-o oarecare situaţie financiară precară, care justifică instituirea măsurii asiguratorii, pentru conservarea dreptului reclamantei. Chiar dacă la dosar nu există dovada unei intenţii de înstrăinare a bunului, măsura apare ca necesară având în vedere dovada debitelor înregistrate de pârâtă atât faţă de bugetul statului cât şi faţă de Unicredit Ţiriac Bank. Deşi a precizat că nu înregistrează debitele faţă de bugetul statului, pârâta nu a făcut această dovada, înscrisurile aflate la dosar creând aparenţa dreptului în favoarea reclamantei.

Chiar şi în condiţiile existenţei contractului de garantare a împrumutului bancar, măsura sechestrului este necesară pentru conservarea dreptului asupra imobilului, în măsura în care pârâta nu a făcut dovada soldului conturilor asupra cărora s-a înfiinţat garanţia.

Pentru aceste motive, instanţa de fond, în aplicarea prevederilor art. 599 alin. 2 şi 3 şi ale art. 600 din Codul de procedură civilă, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC C.Ex.C. SRL şi a instituit sechestru judiciar asupra imobilului compus din teren în suprafaţă de 2000 mp, situat în extravilanul Municipiului Constanţa, varianta Ovidiu lângă Metro, parcela A 641/6, lot 3 sola 68, până la soluţionarea irevocabilă a litigiului existent între părţi având ca obiect „pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare” înregistrat sub nr. 28219/212/2008 pe rolul Tribunalului Constanţa.

De asemenea, s-a dispus înscrierea de îndată a sechestrului judiciar în cartea funciară şi încredinţarea pazei bunului imobil către reclamanta SC A. SRL, care va efectua în legătură cu acesta doar actele permise de art. 600 alin 3 Cod pr. civ. Instanţa a desemnat pe reclamantă ca administrator sechestru, dat fiind că părţile nu au indicat o persoană aleasă de comun acord, iar din cuprinsul întâmpinării

40

reiese că reclamanta se află în posesia terenului, pe care are instalate mai multe utilaje.

În temeiul art. 274 cod pr. civilă instanţa a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 10,3 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC C.EX.C. SRL, pe care o critică, în esenţă, pentru următoarele motive:

- in mod greşit a reţinut prima instanţa ca intre parţi a intervenit un înscris care sa aibă conţinutul unui antecontract de vânzare cumpărare, factura fiscala fiind emisa intr-un alt context, pe care urmeaza sa-l dovedească la judecata in fond a cauzei

- in mod greşit a fost respinsa de către tribunal excepţia lipsei de interes întrucât bunul imobil nu poate fi înstrăinat, acesta fiind notat in Cartea Funciara.

- prin instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, recurentul pârât este frustrat de disponibilitatea de a fructifica existenţa în patrimoniul său a unui bun imobil, cu titlu de exemplu de a putea gaja cu acest bun un împrumut bancar, necesar desfăşurării activităţii societăţii, care nu poate funcţiona decât cu aport de investiţii. Nici o bancă nu va accepta un bun imobil drept gaj, în situaţia în care acesta este sub sechestru asigurator. Urmare acestui fapt, societatea poate să înregistreze o scădere a activităţii sau poate risca chiar falimentul, iar în situaţia în care pe fondul cauzei, se va constata că cererea intimatei reclamante este neîntemeiată, se pune problema împotriva cui să se adreseze societatea pentru pierderile suferite din cauza instituirii unui sechestru asigurator abuziv.

- înscrisurile depuse de recurenta în faţa instanţei de fond nu au fost parcurse şi avute în vedere de către aceasta, altfel putea sa constate ca societatea nu are pierderi, nu este in procedura de insolvenţa;

- instanţa de fond, în lipsa unei probe se pronunţă în favoarea intimatei reclamante doar pe o prezumţie care nu corespunde adevărului, din moment ce recurenta a depus la dosar dovezi că nu există debite către stat, iar contractul de credit faţă de banca Unicredit Ţiriac Bank este un contract în derulare şi nu o datorie neachitată;

- este abuzivă şi măsura numirii unui administrator al SC A. SRL pentru bunul imobil teren, în condiţiile în care acesta este un teren viran, fără nici un potenţial economic şi care nu este exploatat, fiind un spaţiu neconstruit, neexistând nici un indiciu că ar putea fi deteriorat sau degradat prin activitatea culpabilă a recurentei pârâte;

- instanţa de fond a eliminat în totalitate apărările recurentei, faţă de care consideră hotărârea de fond netemeinică şi nelegală, întrucât în cazul măsurilor asiguratorii, instanţa care judecă asemenea cauze este obligată să cerceteze şi fondul cauzei pentru a se observa dacă cererea la instanţa de fond are un temei şi cauză legală;

Intimata reclamanta a formulat note de şedinţa prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând recursul prin prisma argumentelor invocate, Curtea constata ca acesta este nefondat.

In ceea ce priveşte soluţia pronunţata de tribunal asupra excepţiei lipsei de interes in formularea acţiunii, Curtea constata ca in mod corect s-a dispus

41

respingerea acesteia, notarea procesului in cartea funciara are rolul de a atenţiona persoana interesata in a achiziţiona terenul asupra faptului ca proprietatea acestuia este disputata in instanţa si achiziţionând-ul in aceste condiţii pierde beneficiile comparatorului de buna credinţa, operaţiunea efectuându-se pe riscul sau.

Pe fondul cauzei, prima instanţa a reţinut ca sunt îndeplinite cele doua condiţii prevăzute de art.598 C.pr.civ. Vor fi înlăturate susţinerile recurentei care contesta necesitatea instituirii măsurii pentru conservarea dreptului.

In speţa este pe rol un proces asupra proprietarii unui bun imobil iar pentru conservarea acestui drept de proprietate, sechestrarea bunului este o măsura necesara atât timp cat reclamanta a făcut dovada ca a depus in contul paratei o suma considerabila, de 180.000 lei si pretinde ca reprezintă preţul vânzării terenului, prezentând in acest sens factura seria CEC nr.69/30.09.2008 iar parata, deşi a contestat existenta antecontractului de vânzare cumpărare, susţinând ca suma primita de la reclamanta reprezintă contravaloarea unor facturi emise anterior, intre parţi existând relaţii comerciale, nu a produs nicio dovada in acest sens. De asemenea nu a dovedit susţinerea conform căreia factura prezentata de reclamanta reprezintă in fapt o închiriere a bunului si nu o vânzare.

In ceea ce priveşte desemnarea reclamantei in calitate de administrator al bunului, măsura nu poate fi considerata abuziva atât timp cat este permisa de dispoziţiile art.600 alin.2 C.pr.civ., aceasta având calitatea de destinator al bunului. De asemenea, administratorul va putea efectua doar actele permise de art.600 alin.3 C.pr.civ.

Pe cale de consecinţă, neexistând motive de nelegalitate a hotărârii atacate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, urmând ca în temeiul art.312 Cod pr.civilă să fie respins.

Decizia civilă nr. 1251/COM/02.10.2009

11. Ordonanţă preşedinţială. Suspendare provizorie a executării. Condiţii admisibilitate.

Prin cererea formulată la data de 30.06.2009 şi înregistrată sub nr.6549/118/2009 pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanta SC T. SA Constanţa a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC U.B.G. SRL Constanţa ca, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să se dispună suspendarea provizorie a executării sentinţei civile nr.6590/2009 pronunţate de Judecătoria Constanţa în dosarul nr.5717/212/2008 până la soluţionarea cererii de suspendare a executării formulate în declaraţia de apel depusă la instanţa de fond.

În motivarea cererii, s-a arătat că, în fapt, reclamanta a fost sesizată cu privire la faptul că SC U.B.G. SRL prin B.Ex.J. V.D.G. a înţeles să pună în executarea sentinţa civilă nr.6590/8.04.2009, în sensul înfiinţării popririi asupra conturilor deţinute la Banca T. SA – suc. Constanţa şi MKB R. BanK – suc. Constanţa, până la concurenţa sumei de 128.506,01 lei.

Întrucât, până la data formulării cererii de suspendare de faţă, sentinţa civilă nr.6590/2009 pronunţată de Judecătoria Constanţa nu i-a fost comunicată, în

42

conformitate cu disp. art.282/1 Cod de procedură civilă reclamanta a formulat cerere declarativă de apel, în cuprinsul căreia a solicitat şi suspendarea executării.

În opinia reclamantei, urgenţa măsurii solicitată decurge din aceea că pârâta a pus în executare a hotărâre nedefinitivă, care nu a fost învestită cu formulă executorie, iar măsura popririi face imposibilă onorarea altor obligaţii şi atrage calcularea de penalităţi. Măsura popririi aduce grave prejudicii de imagine reclamantei. A mai menţionat reclamanta că măsura popririi a fost luată în condiţiile în care şi pârâta are calitatea de debitoare a reclamantei. Pârâta este o societate cu răspundere limitată cu un capital social de 200 lei care nu deţine bunuri imobile, iar o eventuală întoarcere a executării ar fi imposibilă.

Măsura are şi caracter vremelnic până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în cuprinsul declaraţiei de apel, din această situaţie rezultând şi neprejudicierea fondului.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.280 alin.5 şi art.581 din Codul de procedură civilă.

Prin Sentinţa civilă nr.4867/COM/24 iulie 2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa a fost respinsă cererea de suspendare a executării ca nefondată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în fapt, prin sentinţa civilă nr.6590/2009 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr.5717/212/2008 a fost admisă acţiunea principală formulată de reclamanta SC T. SA în contradictoriu cu pârâta SC U.B.G. SRL; a fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă SC U.B.G. SRL şi s-a dispus obligarea părţilor de a-şi plăti reciproc următoarele sume de bani: 33.303,8 lei pârâta reclamantă SC U.B.G. SRL către SC T. SA, respectiv 118.652 lei reclamanta pârâtă SC T. SA către SC U.B.G.

De asemenea, Judecătoria Constanţa a compensat cheltuielile de judecată şi a obligat pe reclamanta pârâtă SC T. SA către SC U.B.G. SRL la plata sumei de 2002,94 lei.

În motivarea acestei hotărâri instanţa a reţinut că pretenţiile reciproce ale părţilor derivă din acelaşi contract de închiriere, în temeiul căruia pârâta reclamantă datora chiria şi contravaloarea utilităţilor devenite restante pentru perioada februarie - mai 2007, iar reclamanta pârâtă este debitoare pentru contravaloarea investiţiilor realizate de SC U.B.G. SRL la spaţiul închiriat. În legătură cu acest din urmă aspect, s-a reţinut că în speţă nu este incidentă clauza privind amortizarea investiţiilor la încetarea contractului, pentru că acest fapt a avut loc anterior termenului convenit iniţial de părţi.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta pârâtă SC T. SA, care prin declaraţia de apel a solicitat şi suspendarea executării sentinţei, dat fiind că la data de 24.06.2009 reclamanta a fost încunoştinţată de către BEJ V.D.G. despre înfiinţarea popririi asupra conturilor sale la două unităţi bancare până la concurenţa sumei de 128506,01 lei, reprezentând debit în temeiul sentinţei de mai sus şi cheltuieli de executare.

Cauza având ca obiect apel nu a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, însă menţiunile despre exercitarea căii de atac au fost înscrise în aplicaţia Ecris, conform extrasului ataşat la dosar.

43

Instanţa de fond a reţinut că printre hotărârile executorii de drept, conform art.279 punctul 8 cod de procedură civilă, se numără şi hotărârile pronunţate în primă instanţă în materie comercială, iar conform art.280 Cod de procedură civilă „Cererea pentru suspendarea executării vremelnice se va putea face fie odată cu apelul fie deosebit în tot cursul instanţei de apel. Suspendarea va putea fi încuviinţată numai cu dare de cauţiune, al cărei cuantum îl va fixa instanţa. Până la dezlegarea cererii de suspendare aceasta va putea fi încuviinţată vremelnic, prin ordonanţă preşedinţială, chiar înainte de sosirea dosarului, cu respectarea cerinţei prevăzute la alin. 4”.

S-a mai reţinut că suma de 7500 lei fixată de instanţă cu titlu de cauţiune în sarcina apelantei reclamante a fost consemnată cu recipisa CEC nr. 721488/1 din 23.07.2009 la dispoziţia Tribunalului Constanţa.

În ceea ce priveşte îndeplinirea cumulativă a condiţiilor speciale de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, s-a reţinut că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile reglementate de art.581 Cod de procedură civilă, respectiv cererea nu îndeplineşte condiţia urgenţei care nu este dovedită prin prisma motivelor invocate de reclamantă.

Reclamanta şi-a motivat cererea în sensul că urgenţa măsurii solicitată decurge din aceea că pârâta a pus în executare a hotărâre nedefinitivă, care nu a fost învestită cu formula executorie, ori aceste aspecte sunt nepertinente cât timp este vorba despre o sentinţă pronunţată în primă instanţă, în materie comercială, care are caracter executoriu, potrivit art. 7208 cod de procedură civilă.

S-a constatat că este realizată condiţia vremelniciei ca urmare a limitelor efectelor măsurii ce se poate lua, stabilite prin chiar alin.5 art.280 sus menţionat, care precizează că măsura va dăinui până la soluţionarea cererii de suspendare a executării de către instanţa de apel.

Neprejudecarea fondului reiese din faptul că instanţa învestită cu cererea de suspendare a executării nu verifică raporturile litigioase dintre părţi şi nici fondul cererii de suspendare, ci doar aparenţa dreptului. În cauză, aparenţa dreptului este în favoarea reclamantei, dat fiind că prin motivele de apel, aceasta a criticat soluţia instanţei de a înlătura clauza de amortizare a cheltuielilor de investiţii, prin aceea că înţelegerea părţilor nu face distincţie între încetarea contractului la termen sau înainte de termenul iniţial.

Cât priveşte dificultăţile unei eventuale întoarceri a executării, reclamanta nu a produs nicio probă în sprijinul afirmaţiei sale referitoare la insolvabilitatea pârâtei recurente, valoarea capitalului social neavând relevanţă, cât timp aceasta nu este identică cu valoarea patrimoniului, element asupra căruia se îndreaptă executarea. Măsura suspendării executării, ca o măsură de excepţie de la regula executării obligaţiilor stabilite prin titluri executorii, nu poate fi dispusă doar pe baza unor presupuneri că pârâta va cheltui sumele încasate şi că nu le va mai putea restitui, în cazul admiterii căii de atac. Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs reclamanta SC T. SA care a criticat soluţia instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică potrivit art.3041 Cod procedură civilă.

44

A susţinut recurenta că prima instanţă, deşi a reţinut aspectele invocate de reclamantă în motivarea cererii de suspendare, respectiv aparenţa dreptului, vremelnicia măsurii şi neprejudecarea fondului, a considerat, în mod greşit, că nu este îndeplinită cea de-a treia condiţie de admisibilitate cerută de disp. art.581 Cod de procedură civilă, respectiv urgenţa. A arătat recurenta că a motivat în faţa primei instanţe urgenţa prin aceea că, în timp ce SC T. SA se bucură de notorietate şi stabilitate, SC U.B.G. SRL este un SRL de apartament, fără activitate şi fără bunuri care să poată fi fructificate în cazul unei eventuale întoarceri a executării. Urgenţa măsurii este dată şi de faptul că blocarea conturilor din Bucureşti ale societăţii produce o perturbare a activităţii societăţii care are programate plăţi curente şi care nu vor mai putea fi onorate, ceea ce presupune calcularea de penalităţi de întârziere dar şi afectarea imaginii societăţii faţă de parteneri. În dovedirea susţinerilor sale, recurenta a depus la dosarul cauzei, în copie, Certificat constatator nr.53268/3.08.2009 emis de ORC Constanţa privind pe SC U.B.G. SRL, proces verbal al Adunării Generale a Asociaţilor SC U.B.G. SRL din 05.01.2008 privind aprobarea situaţiilor financiare anuale, raportul administratorului. Prin întâmpinare, intimata pârâtă a invocat excepţia netimbrării recursului, în raport de dispoziţiile art.20 din Legea nr.146/1997, excepţia tardivităţii formulării recursului şi excepţia nulităţii recursului, susţinând că reclamanta a motivat recursul în afara termenului legal de 5 zile de la data pronunţării hotărârii atacate, termen care se împlinea la 29.07.2009, recursul fiind depus la 31.07.2009 (data poştei). Pe fond, intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei pronunţate ca legală şi temeinică.

Analizând cu prioritate, potrivit art. 137 Cod de procedură civilă, excepţiile invocate, Curtea reţine că recurenta a depus la primul termen de judecată din data de 20.08.2009 chitanţa privind plata taxei judiciare de timbru în valoare de 5 lei şi timbru judiciar de 0,15 lei, conform menţiunilor cuprinse în citaţie pe baza rezoluţiei judecătorului.

Potrivit art.20 din Legea nr.146/1997 „(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. (2) Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată (…). (3) Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.” Prin urmare, fiind îndeplinită obligaţia stabilită în sarcina reclamantei privind plata taxei judiciare de timbru la primul termen de judecată, excepţia netimbrării cererii a rămas fără obiect. Cu privire la tardivitatea recursului şi la nulitatea acestuia pentru nemotivarea în termen, Curtea constată că cererea de recurs a fost depusă la data de 29.07.2009, în interiorul termenului de 5 zile de la pronunţarea sentinţei, pronunţare dată la data de 24.07.2009. Motivele de recurs au fost depuse la data de

45

3.08.2009, în interiorul termenului de 5 zile de la comunicarea hotărârii, comunicare ce poartă data de 30.07.2009, în conformitate cu disp. art.303 alin.2 Cod de procedură civilă potrivit cu care „Termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.” De asemenea, referitor la nulitatea recursului pentru lipsa semnăturii reprezentantului legal al societăţii recurente, Curtea reţine că potrivit art.69 alin.2 Cod de procedură civilă, „Avocatul care a asistat pe o parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp. El poate să exercite de asemenea orice cale de atac împotriva hotărârii date; în acest caz însă, toate actele de procedură se vor îndeplini numai faţă de partea însăşi.” Din textul de lege menţionat rezultă că avocatul care a asistat pe o parte la judecarea cauzei în fond are un mandat legal pentru a exercita orice cale de atac în favoarea părţii pe care a reprezentat-o, deducându-se de aici că pentru regularitatea cererii de recurs este suficientă semnătura avocatului.Cu atât mai mult cu cât acelaşi avocat a fost reconfirmat de parte în calitate de apărător prin contractul de asistenţă juridică încheiat la data de 7.09.2009. Faţă de cele reţinute, constatând că excepţiile invocate de intimata SC U.B.G. SRL sunt nefondate, urmează a le respinge ca atare. În ceea ce priveşte fondul recursului, Curtea constată că, potrivit certificatului constatator emis de ORC Constanţa depus în faţa instanţei de recurs, activitatea intimatei SC U.B.G. SRL a fost întreruptă temporar din data de 1.05.2009 până la data de 30.04.2012, împrejurare de natură a crea o îndoială serioasă privind posibilitatea recurentei de recuperare a unui eventual prejudiciu pe calea întoarcerii executării. Într-o atare situaţie, apreciind că executarea hotărârii ar putea produce în patrimoniul recurentei grave prejudicii prin perturbarea activităţii acesteia, iar o eventuală întoarcere a executării nu conferă garanţia acoperirii unor astfel de prejudicii, Curtea constată că în cauză este îndeplinită, pe lângă condiţiile arătate de prima instanţă, şi condiţia urgenţei. Astfel, se constată că cererea de suspendare provizorie întruneşte cumulativ condiţiile cerute de disp. art.581 Cod de procedură civilă motiv pentru care urmează a admite recursul în baza art.312 şi 304/1 Cod de procedură civilă şi a modifica în tot hotărârea în sensul admiterii cererii de suspendare provizorie până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţa de apel.

Decizia civilă nr.1315/COM/21.10.2009

12. Înscriere în Registrul Comerţului de menţiuni privind schimbare administrator social al societăţii cu răspundere limitată.

1. Prin încheierea de şedinţă nr. 30781 din 18 august 2009 pronunţată în dosarul nr. J13/1067/1994 privind cererea de menţiuni 54098/06.08.2009 judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată cererea SC GSN G.P. SRL, formulată prin avocat

46

S.D., privind înscrierea în registrul comerţului a menţiunilor referitoare la Hotărârea nr.1/19.06.2009 privind schimbare administrator.

Pentru a dispune astfel judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa a reţinut că prin cererea de menţiuni 54098/06.08.2009 SC GSN G.P. SRL a solicitat înscrierea menţiunii referitoare la Hotărârea nr.1/19.06.2009 privind schimbare administrator, depunând drept înscrisuri probatorii: Hotărârea nr.1/19.06.2009; Convocator către numitul C.E.; Act constitutiv actualizat în baza hotărârii nr.1/19.06.2009; Proces-verbal din data de 19.06.2009 orele 1500; plângere penală împotriva numiţilor C.E. şi C.R.; cerere de chemare în judecată a pârâtului C.E.

Din interpretarea dispoziţiilor art.21 din Legea nr.26/1990 coroborate art.112 din Normele metodologice privind modul de ţinere a registrului comerţului, de efectuare a înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor – aprobate prin OMJ nr. 2594/2008, reiese cu evidenţă că înscrierea în registrul comerţului a oricăror menţiuni poate fi realizată doar în condiţiile respectării normelor legale imperative în vigoare la data formulării cererii, judecătorul delegat fiind ţinut a exercita o cenzură de legalitate asupra acestora.

Analizând actele şi lucrările dosarului a reţinut judecătorul delegat că societatea a încălcat dispoziţiile art.192 alin.2 din Legea nr.31/1990 care impunea votul unanim al asociaţilor în cazul hotărârilor ce vizează modificarea actului constitutiv, or, administratorul revocat fusese numit prin actul constitutiv.

2. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs S.N.E. în calitate de administrator şi asociat majoritar SC GSN G.P. SRL, în temeiul art.3041 din Codul de procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:

- din coroborarea celor două aliniate ale prevederilor art.192 din Legea nr.31/1990 reiese cu suficienţă că prin utilizarea sintagmei „votul tuturor asociaţilor” legiuitorul nu a avut în vedere aceea ca hotărârile de modificare a actului constitutiv să fie luate cu unanimitate de voturi, ci ca toţi asociaţii să fie în măsură a-şi exprima votul prin prezenţa la adunarea generală, respectiv de a fi încunoştinţaţi de data, ora şi locul la care va avea loc adunarea generală, cu respectarea strictă a termenului prevăzut de art.195 alin.3 din Legea nr.31/1990.

Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă deplina necesitate a revocării calităţii de administrator al lui C.E., care prin activitatea sa a produs o serie întreagă de pagube materiale şi nu numai, atât societăţii cât şi recurentei personal.

3. Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii de către recurentă şi care au fost încadrate în motivul prevăzut de art.304 pct.9, dar şi potrivit dispoziţiilor art.3041 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin Hotărârea AGA nr.1/19.06.2009 asociatul majoritar al SC GSN G.P. SRL C.N.E. a hotărât revocarea din funcţia de administrator social a asociatului C.E.

Potrivit dispoziţiilor art.3 din Legea nr. 31/1990 societatea cu răspundere limitată se constituie prin contract de societate şi statut. Structura decizională în cadrul acestei societăţi o constituie adunarea generală a asociaţilor , care potrivit art. 192 din Legea nr. 31/1990 decide astfel:

47

„ (1) Adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel. (2) Pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel.”

Modul de lucru şi de luare a deciziilor în adunarea generală este o expresie a caracterului intuitu personae al societăţii cu răspundere limitată astfel că modificarea actului constitutiv impune adoptarea unor hotărâri cu votul tuturor asociaţilor, cu excepţiile prevăzute de actul constitutiv sau chiar de lege.

Legea reglementează astfel principiul majorităţii, specific societăţilor de capital, dar acest principiu este amendat prin instituirea regulii dublei majorităţi, unde criteriul obiectiv al majorităţii capitalului este dublat de criteriul subiectiv al majorităţii asociaţilor.

Pentru a evita astfel de situaţii, fondatorii pot conveni, prin actul constitutiv, eliminarea regulii dublei majorităţi, optând pentru o majoritate a părţilor sociale şi înclinând balanţa spre elementul obiectiv, care îndepărtează societatea cu răspundere limitată de caracterul ei personal.

Cum în speţă, nu s-a făcut dovada excepţiei instituită de art.192 al.2 teza a II–a în mod corect s-a reţinut de judecătorul delegat, în exercitarea cenzurii de legalitate cu privire la actele ce se solicită a fi menţionate în registrul comerţului, că pentru legalitatea hotărârii privind modificarea actului constitutiv, cum este cazul în speţă, este necesar votul tuturor asociaţilor, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.

Decizia civilă nr.1330/COM/21.10.2009

13. Contestaţie în anulare. Condiţii de admisibilitate.

Prin cererea înregistrată sub nr. 1138/36/25.08.2009 la Curtea de Apel Constanţa, contestatoarea D.G.F.P. Constanţa a solicitat anularea Deciziei civile nr. 452/COM/15 aprilie 2009 pronunţată de această instanţă pentru motivul prevăzut de art. 318 Cod procedură civilă, în sensul că instanţa de recurs a omis din greşeală să cerceteze unul din motivele de modificare sau de casare determinante pentru soluţionarea cauzei.

Astfel, în considerentele Deciziei civile nr. 452/COM/15 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa se reţine că în speţă, neexistând bunuri mobile sau imobile remuneraţia practicianului în insolvenţă urmează a fi stabilită în conformitate cu dispoziţiile art.4 din Legea nr.85/2006 de către judecătorul sindic. În temeiul dispoziţiilor mai sus menţionate, instanţa a stabilit remuneraţia administratorului în sumă de 3000 lei şi 10% din sumele obţinute din valorificarea bunurilor.

Consideră că în mod eronat instanţa a apreciat ca onorariu provizoriu de către judecătorul sindic este inferior celui acceptat de creditorul majoritar, având în vedere că DGFP Constanţa, în calitate de creditor majoritar, a propus un onorariu

48

net inferior faţă de cel fixat provizoriu, respectiv 1000 lei şi 1% din sumele obţinute din valorificarea bunurilor.

Alt motiv prin care critică soluţia instanţei este faptul că instanţa de recurs a considerat că sunt aplicabile dispoziţiile art.4 din Legea nr.85/2006, fără a observa că în speţă nu a fost depus un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, şi asupra existenţei premizelor angajării răspunderii acestora în condiţiile art.138 din Codul de procedură civilă.

Apreciază că este posibil ca persoana care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului să aibă bunuri mobile sau imobile care ar putea fi valorificate, remuneraţia stabilită de judecătorul sindic de 3000 lei şi 10 din sumele obţinute din valorificarea bunurilor urmând a fi suportată din averea debitorului, situaţie în care creditorii nu ar fi prejudiciaţi.

Întrucât legea nu face distincţie între situaţia în care în averea debitoarei se află sau nu bunuri, iar potrivit art.19 alin.21 din Legea nr.85/2006, acea parte din creditori care deţine cel puţin 50%din valoarea totală a creanţelor are posibilitatea să decidă desemnarea unui administrator şi a remuneraţiei acestuia, situaţie în care judecătorul sindic nu are altă soluţie decât să procedee la desemnare, prin încheiere, în funcţie de ce a stabilit adunarea creditorilor.

În drept, a invocat dispoziţiile art.317 şi 318 Cod procedură civilă.Intimaţii, legal citaţi, nu au formulat apărări în cauză.Examinând contestaţia în anulare formulată în temeiul art.317 şi art.318

C.pr.civ., Curtea constată că este neîntemeiată.Prin Decizia civilă nr.452/COM/15.04.2009 pronunţată de Curtea de Apel

Constanţa a fost respins recursul comercial declarat de recurenta creditoare - D.G.F.P. CONSTANŢA împotriva Sentinţei civile nr.3638/03.11.2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr.1242/118/2008 în contradictoriu cu intimata debitoare – SC E.A. SRL - prin lichidator judiciar CC INSOL IPURL şi intimatul – O.R.C. CONSTANŢA, ca nefondat.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa de recurs a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 1762/COM/23.06.2008 judecătorul sindic a admis cererea creditoarei DGFP Constanţa şi a dispus deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC „E.A.” SRL, desemnând în calitate de administrator judiciar pe CC Insol IPURL cu un onorariu stabilit la suma de 3000 lei exclusiv TVA.

Conform art.4 alin.1 din legea insolvenţei, toate cheltuielile aferente procedurii vor fi suportate din averea debitorului. În lipsa disponibilităţilor în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plăţile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puţin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic, potrivit alin.4 al aceluiaşi articol.

Art. 19 alin.2 din lege prevede că la recomandarea comitetului creditorilor, în cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor sau ulterior, creditorii care deţin cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i şi remuneraţia. În cazul în care remuneraţia se va achita din fondul constituit conform prevederilor art. 4, aceasta va fi stabilită de către judecătorul-sindic, pe baza criteriilor stabilite prin legea privind profesia de practician în insolvenţă.

49

Prin urmare, atât timp cât creditoarea nu a făcut dovada disponibilităţilor din contul debitoarei sau că în averea acesteia se găsesc bunuri mobile sau imobile prin a căror valorificare să fie suportate cheltuielile aferente procedurii, printre care şi onorariul administratorului judiciar, rezultă că în mod corect, în conformitate cu dispoziţiile art.19 alin.2 teza a doua, remuneraţia administratorului judiciar, ce urmează să fie achitată din fondul special constituit conform art.4, trebuie stabilită de judecătorul sindic.

Pe cale de consecinţă a fost înlăturată susţinerea recurentei potrivit căreia, în situaţia în care creditorul ce deţine cel puţin 50% din valoarea creanţei a decis desemnarea unui administrator şi i-a stabilit remuneraţia, judecătorul sindic nu are altă soluţie decât să procedeze în sensul celor stabilite de creditor.

Legea (art.11 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006) a stabilit ca fiind atribuţia judecătorului sindic confirmarea, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului desemnat de adunarea creditorilor sau de creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor, confirmarea onorariului negociat însă nu înseamnă că aceasta este o atribuţie pur formală, că judecătorul sindic nu mai verifică dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege în acest sens.

Potrivit art.317 C.pr.civ., Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii; 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă. Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Curtea constată că deşi contestatoarea şi-a întemeiat acţiunea pe acest text de lege nu a trecut şi la arătarea motivelor pentru care consideră că este incident în cauză. Prin urmare, aplicabilitatea lui la speţa de faţă nu va fi reţinută.

Referitor la dispoziţiile art.318 C.pr.civ., textul prevede că: Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Prima teză a textului are în vedere erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului. Noţiunea de greşeală materială în acest context nu trebuie interpretată extensiv, pe această cale neputând fi valorificate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în scopul retractării unei hotărâri judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea unor norme procedurale, nu şi pentru netemeinicie.

A da părţilor posibilitatea de a se plânge, pe calea contestaţiei în anulare de modul în care instanţa de recurs a apreciat probele şi a interpretat dispoziţiile

50

actelor normative invocate înseamnă a se deschide dreptul părţilor de a provoca rejudecarea căii de atac, prin invocarea unor motive de nelegalitate şi netemeinicie, ceea ce este inadmisibil.

Or, criticile formulate de contestatoare vizează însuşi fondul cauzei, fiind identice cu cele dezbătute cu ocazia judecării recursului şi practic tind la rejudecarea acestuia, ceea ce după cum am arătat, este inadmisibil.

În ceea ce priveşte teza a doua a textului art.318 C.pr.civ., aceasta este incidentă atunci când instanţa de recurs a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Or, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate în situaţiile prevăzute de art.304 pct. 1- 9 C.pr.civ..

În cererea de recurs nu a fost indicat vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct. 1- 9 C.pr.civ., astfel că susţinerea contestatoarei potrivit căreia instanţa a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare determinante pentru soluţionarea cauzei este neîntemeiată.

Aşa cum rezultă fără echivoc din cuprinsul deciziei contestate, instanţa de control judiciar a răspuns tuturor criticilor formulate de recurentă.

În consecinţă, Curtea constată că niciunul dintre argumentele prezentate nu se circumscriu în sfera reglementată de art.317 şi art.318 C.pr.civ. şi va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.

Decizia civilă nr.1331/COM/21.10.2009

14. Validare poprire. Condiţii admisibilitate.

Prin cererea formulată la data de 15.01.2009 şi înregistrată sub nr.231/327/2009 la Judecătoria Tulcea, reclamantul B.E.J D.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta - debitoare A.P.nr.58 Tulcea şi pârâtul - terţ poprit M.I. - validarea popririi în mâna terţului poprit pentru suma de 2.610 lei, datorată de acesta debitoarei.

În motivarea cererii, reclamantul – organ de executare B.E.J. D.D. a învederat faptul că înfiinţarea popririi s-a făcut în baza dispoziţiilor art. 453 - 454 Cod procedură civilă, în dosarul acestuia de executare nr.42/2008, în care creditorul S.C. A. S.A., în baza titlului executoriu Sentinţa civilă nr.2020/08.11.2007 a Tribunalului Tulcea, pronunţată în dosarul nr.2013/88/2007 a solicitat executarea silită pentru recuperarea sumei de 188.644,11 lei reprezentând debit şi cheltuieli de judecată şi executare.

Reclamantul a mai precizat faptul că în urma începerii executării silite, s-a constatat că pârâtul - terţ poprit în baza contractului de furnizare a apei potabile şi a legii asociaţiilor de proprietari, datorează suma de 2.610 lei reprezentând contravaloarea apei potabile consumată şi neachitată către debitor.

La data de 27.01.2009 reclamantul BEJ D.D. a formulat o cerere prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de intervenient forţat a creditoarei SC A. SA Tulcea.

51

Prin Încheierea din data de 18.02.2009, instanţa a luat act de depunerea cererii de intervenţie forţată, intervenientul forţat devenind parte în dosar.

Prin Sentinţa civilă nr. 824/16 martie 2009 pronunţată de Judecătoria Tulcea s-au admis cererea de validare a popririi şi cererea intervenientei forţată creditoare SC A. SA Tulcea şi s-a dispus validarea popririi înfiinţată de BEJ D.D., în mâinile terţului poprit, până la concurenţa sumei de 2.610 lei, sumă ce urmeaza sa fie consemnată pe numele intervenientei forţate - creditoarea SC „A.” SA Tulcea la dispoziţia şi pe seama executorului judecătoresc. Totodată, instanţa a respins cererea formulată de intervenientă privind obligarea terţului poprit la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată şi a luat act că reclamanta – organ de executare BEJ D.D. nu a solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că în conformitate cu art.460 Cod procedură civilă, dacă terţul poprit nu-şi îndeplineşte obligaţiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data la care terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, pot sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi.

Textul de lege impune două condiţii esenţiale: calitatea de debitor a terţului poprit faţă de debitorul poprit, precum şi neexecutarea de către terţul poprit a obligaţiilor privind efectuarea popririi.

Cu privire la prima condiţie, instanta a apreciat că această este îndeplinită, listele de plată depuse la dosar, precum şi recunoaşterea terţului poprit consemantă de instanţă prin Incheierea din data de 18 februarie 2009, făcând dovada raportului juridic obligaţional statornicit între debitoare şi terţul poprit.

S-a mai reţinut faptul că potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, terţului poprit, în calitate de proprietar al apartamentului situat în Tulcea, îi incumba obligaţia de a plăti lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociaţiei de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociaţia de proprietari, în termen de maximum 20 de zile calendaristice de la data afişării.

In cauză nu s-a făcut dovada achitării de către terţul poprit a debitului datorat A.P.nr. 58 Tulcea, în cuantum de 2.610 lei.

Cu privire la cea de-a două condiţie prevăzută de textul de lege mai sus amintit, terţul poprit, conform art. 456 alin. 1 Cod procedură civilă, avea obligaţia ca, în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, să consemneze suma de bani poprită. Având în vedere că termenul de 15 zile a expirat fără ca terţul să fi consemnat vreo sumă la dispoziţia creditoarei, rezultă ca terţul poprit şi-a încălcat obligaţiile ce-i reveneau privind efectuarea popririi, astfel încât şi această condiţie menţionată în art. 460 Cod procedură civilă este îndeplinită.

Faţă de cele expuse mai sus, instanţa a admis cererea formulata de reclamantul – organ de executare B.E.J. D.D., precum şi cererea intervenientei forţată – creditoarea S.C. A. S.A., apreciindu-le ca fiind întemeiate, şi în consecinţă, a validat poprirea înfiinţată în mâinile pârâtului - terţ poprit până la concurenţa sumei de 2.610 lei, sumă ce va fi consemnată pe numele intervenientei forţate – creditoare S.C. A. S.A., la dispoziţia şi pe seama executorului judecătoresc.

52

Instanţa a respins cererea formulată de intervenienta forţată – creditoare S.C. A. S.A. de obligare a pârâtului - terţ poprit, la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată întrucât taxele de timbru şi timbrele judiciare au fost datorate în cauză de către reclamantul organ de executare B.E.J. D.D.

Astfel, atât taxa de timbru şi timbru judiciar aferente cererii introductive cât şi taxa de timbru şi timbru judiciar aferente cererii de intervenţie sunt datorate de către partea care sesizează instanţa cu acestea, în speţă de către reclamantul – organ de executare.

Faptul că la termenul de judecată din data 18 februarie 2009, intervenienta forţată creditoare a înţeles să achite taxa de timbru şi timbrul judiciar datorate de către reclamantul – organ de executare nu are nici o consecinţă juridică asupra persoanei care are calitatea de debitor a acestei taxe.

Mai mult, potrivit principiului general reglementat de către art. 1093 Cod civil oricine poate face plata, acesta putând fi deci efectuată de orice persoană interesată sau chiar de o persoană neinteresată.

Aşadar, taxele de timbru şi timbrele judiciare achitate în dosar puteau fi solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată numai de către partea care le-a datorat, deci numai de către reclamantul - organ de executare.

Or, analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamantul – organ de executare rezultă faptul că acesta nu şi-a exprimat voinţa juridică în sensul solicitării de cheltuieli de judecată, motiv pentru care instanţa a respins ca neîntemeiată solicitarea intervenientei – creditoare de obligare a pârâtului terţ poprit la plata cheltuielilor de judecată întrucât aceste cheltuieli nu au fost efectuate de către ea.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat apel SC „A.” SA Tulcea, criticând hotărârea ca netemeinică şi nelegală, sub aspectul respingerii capătului de cerere referitor la obligarea terţului poprit M.I. la plata sumei de 20,60 lei, reprezentând cheltuieli de judecată aferente cererii, efectuate atât pentru cererea principală cât şi pentru cererea de introducere în cauză, calificată greşit ca intervenţie, în principal şi în subsidiar obligarea terţului poprit la plata taxei de timbru şi timbrului judiciar, doar pentru cererea principală şi restituirea celor aferente cererii de introducere în cauză, cu obligarea terţului poprit şi la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

S-a susţinut de către apelantă că cheltuielile de judecată sunt datorate de terţul poprit, în baza dispoziţiilor art.274 Cod pr.civilă întrucât cererea depusă de executorul judecătoresc a fost pentru introducerea în cauză a SC „A.” SA Tulcea, în baza dispoziţiilor art.57 alin.1 Cod pr.civilă, şi a fost calificată în mod greşit de către instanţă ca cerere de intervenţie.

Prin urmare, taxa de timbru percepută pentru cererea calificată greşit ca intervenţie este nedatorată, solicitându-se restituirea acesteia în baza art.23 al.1 lit.a din Legea nr.146/1997 în principal şi în subsidiar în tem. art.274 şi 275 Cod pr.civilă, obligarea terţului poprit la plata acesteia, reţinându-se culpa sa procesuală.

În ceea ce priveşte taxa de timbru achitată pentru acţiunea de validare a popririi, aceasta nu putea fi datorată de organul de executare iar dacă creditoarea

53

nu ar fi achitat această taxă de timbru, cererea principală cât şi cererea de introducere în cauză a sa ar fi fost anulate ca netimbrate de către instanţa de fond.

În consecinţă, s-a solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a sentinţei apelate şi admiterea cererii de obligare la cheltuieli de judecată aferente cererii calificate ca intervenţie, în principal şi în subsidiar obligarea terţului poprit doar la taxele aferente acţiunii principale şi a restituirii taxei de timbru şi a timbrului judiciar pentru cererea calificată greşit ca intervenţie în tem. art.296 Cod pr.civilă.

S-a solicitat în final şi obligarea terţului poprit la plata cheltuielilor de judecată aferente cererii de apel.

În drept, apelanta a invocat disp. art.282 şi urm. raportat la art.57 Cod pr.civilă, art.460 al.1 şi 2, art.271 indice 7, art.274 şi 275 Cod pr.civilă.

Prin Decizia civilă nr.83/13 mai 2009, Tribunalul Tulcea a respins ca nefondat apelul formulat de SC A. SA, reţinând că prin cererea formulată la data de 18.02.2009 de BEJ D.D. s-a solicitat introducerea în cauză a intervenientei forţate SC „A.” S.A. Tulcea, în baza prevederilor art.460 al.2 Cod procedură civilă, având în vedere calitatea acesteia de creditoare în raport cu Asociaţia de proprietari nr.58 Tulcea cât şi cu terţul poprit M.I.

La termenul din 18.02.2009, ca urmare a acestei cereri, instanţa a luat act de cererea de introducere în cauză a intervenientului forţat SC „A.” SA Tulcea dispunând introducerea în cauză şi citarea acesteia în calitatea arătată, la acelaşi termen reprezentantul SC „A.” SA Tulcea depunând şi taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar aferente cererii, în cuantum de 15,5 lei.

Prin urmare, critica referitoare la calificarea greşită de către instanţă a cererii de introducere în cauză a altor persoane, în cerere de intervenient forţat, este neîntemeiată, prin raportare atât la conţinutul cererii formulată de către reclamant cât şi la citarea în continuare a acestei părţi în proces, la termenele acordate de către instanţă.

În ceea ce priveşte taxa de timbru aferentă acestei cereri, plata cuantumului acesteia nu poate fi imputată terţului poprit, pentru considerentul că acesta a pierdut procesul întrucât cheltuielile de judecată se stabilesc în principiu între părţile iniţiale din proces, neputând fi obligat terţul poprit la plata acestora, faţă de partea care a fost introdusă forţat în cauză, la cererea reclamantei.

În ceea ce priveşte cererea formulată în baza dispoziţiilor art.23 al.1 lit.a din Legea nr.146/1997 de restituire a taxei de timbru percepută pentru cererea de introducere în cauză a altei persoane, s-a reţinut că aceasta a fost formulată pentru prima dată în apel iar potrivit disp. art.294 al.1 Cod pr.civilă, în apel nu se pot face alte cereri noi, faţă de cele deduse judecăţii, în primă instanţă, altfel ar fi încălcat principiul dublului grad de jurisdicţie, apelanta urmând să solicite restituirea acestei taxe de timbru printr-o cerere separată adresată Judecătoriei Tulcea.

În ceea ce priveşte critica referitoare la omisiunea instanţei de fond de a cita în cauză SC „A.” SA Tulcea de la primul termen de judecată şi aceasta este nefondată, întrucât instanţa nu se poate pronunţa decât în limitele în care este investită de către reclamant, respectiv cu privire la părţile pe care acesta înţelege să le cheme în judecată, în baza principiului disponibilităţii părţilor care guvernează procesul civil.

54

Împotriva acestei decizii a formulat recurs intervenienta SC „A” SA Tulcea, care a criticat soluţia pentru netemeinicie şi nelegalitate.

A susţinut că, atât instanţa de apel cât şi cea de fond au făcut o greşită aplicare a legii în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea la cheltuieli de judecată.

În temeiul art.460 alin.2 din Codul de procedură civilă, instanţa de fond trebuia din oficiu să citeze pe creditoare, organul de executare, debitoarea, terţul poprit, ceea ce nu s-a întâmplat, fără a fi în această chestiune incident principiul disponibilităţii părţilor, întrucât ne aflăm în procedura specială a validării unei popriri înfiinţate de executorul judecătoresc, care este o cerere în materia executării silite, fiind aplicabilă procedura specială prevăzută în acest articol.

Cererea executorului judecătoresc de introducere în cauză a SC A. SA, în calitate de creditoare, întemeiată pe dispoziţiile art.57 alin.1, raportat la art.460 alin.2 din Codul de procedură civilă, nu reprezintă o cerere de intervenţie, ci o cerere prin care se urmărea acoperirea unui viciu procedural cu privire la procedura de citare a creditoarei SC A. SA Tulcea.

Prin urmare, cererea de introducere a SC A. SA în cauză a fost greşit interpretată atât de instanţa de fond cât şi de cea de apel, în cauză fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.8, 9 Cod procedură civilă, deoarece suntem în faţa unei greşite aprecieri a actelor deduse judecăţii, precum şi a unei greşite aplicări a legii.

O altă critică vizează faptul că reclamanta are calitate de organ de executare silită şi nu poate avea şi calitatea de creditoare, calitate pe care în cauză o are SC A. SA, persoana juridică la cererea căreia se efectuează executarea silită.

Prin urmare, taxele judiciare de timbru şi timbru judiciar pentru judecarea cererii de validare a popririi trebuiau achitate de aceasta în temeiul art.3717 din Cod procedură civilă, raportat la dispoziţiile Legii nr.146/1997 republicată, ceea ce creditoarea a şi făcut. Este absurd să solicite ca organul de executare să timbreze cererea de validare a popririi.

Este greşită susţinerea primei instanţe cât şi a instanţei de apel că SC A. SA a achitat benevol aceste taxe judiciare; nu au făcut decât să se conformeze dispoziţiilor legii taxelor de timbru, în calitate de creditoare.

Mai susţine recurenta că, fiind o cerere în materia executării silite, creditoarea SC A. SA Tulcea era obligată de dispoziţiile art.3717 Cod procedură civilă să avanseze executorului judecătoresc cheltuielile necesare atât pentru înfiinţarea cât şi pentru validarea popririi.

Totodată, introducerea SC A. SA Tulcea în cauză în temeiul art.57 alin.1 din Codul de procedură civilă, îi conferă aceleaşi drepturi procesuale şi procedurale ca şi ale organului de executare, fiind îndreptăţită astfel să solicite în egală măsură cu acesta obligarea terţului poprit la cheltuieli de judecată pe care a dovedit să le-a efectuat cu procesul de faţă.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.304 pct.8, 9 Cod de procedură civilă.Analizând cauza sub aspectul motivelor de nelegalitate invocate, Curtea

constată că recursul este fondat.

55

Astfel, prin cererea adresată primei instanţe, B.E.J. D.D. a solicitat validarea popririi înfiinţate asupra sumei de 2.610 lei, datorată de către debitoarea A.P. nr.58 Tulcea, în mâinile terţului poprit M.I. Potrivit disp. art. 460 Cod procedură civilă „Dacă terţul poprit nu-şi mai îndeplineşte obligaţiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi. Instanţa va cita creditorul urmăritor, debitorul şi terţul poprit şi, dacă din probele administrate rezultă că terţul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terţul poprit să plătească creditorului, în limita creanţei, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desfiinţarea popririi. (…)” Prin urmare, indiferent de persoana care formulează cererea de validare a popririi, instanţa este obligată să citeze în cauză toate părţile implicate în procesul de executare silită, respectiv atât pe debitor şi pe terţul poprit cât şi pe creditorul urmăritor. De asemenea, conform art.371/7 alin.1 Cod de procedură civilă, „Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activităţi care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activităţile dispuse din oficiu cheltuielile se avansează de către creditor.” Faţă de aceste dispoziţii, oricare ar fi calitatea procesuală atribuită de instanţă creditoarei în procesul de validare a popririi, în mod corect taxa judiciară de timbru aferentă cererii formulate de organul de executare a fost avansată de către creditoarea SC A. SA. Or, având în vedere că în cadrul procesului de validare poprire are loc o judecată prin care se stabileşte un raport juridic nou, direct între creditor şi terţul poprit, devin incidente dispoziţiile art.274 Cod de procedură civilă, potrivit cu care partea căzută în pretenţii este obligată să suporte cheltuielile de judecată. Rezultă că terţul poprit, ca parte căzută în pretenţii, este ţinut să suporte cheltuielile aferente cererii de validare a popririi, cheltuieli ce au fost avansate de către creditoare. Într-o atare situaţie, având în vedere soluţia de admitere a cererii de validare, Curtea constată că atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au făcut o greşită aplicare a art.274 Cod de procedură civilă respingând cererea de obligare a terţului poprit la plata cheltuielilor de judecată către creditoare. Pentru considerentele expuse, urmează a admite recursul în baza art.312 şi art. 304 pct.9 Cod procedură civilă şi a modifica în tot Decizia nr.83/2009 pronunţată de Tribunalul Tulcea în sensul admiterii apelului, schimbării în parte a Sentinţei civile nr.824/2009 a Judecătoriei Tulcea şi admiterii cererii privind obligarea terţului poprit la plata sumei de 20,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către creditoarea SC A. SA. De asemenea, în baza dispoziţiilor art.274 Cod de procedură civilă intimatul terţ poprit va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în apel şi recurs. Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Decizia civila nr. 1340/COM/21.10.2009

PREŞEDINTESecţia comercială, maritimă şi fluvială

şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscalGEORGIANA PULBERE

56