Secolul Fanariot

Problema orientala a apărut in Europa pe fondul înfrângerii Imperiului Otoman la Viena in 1683 si reprezintă problema diplomatica dintre marile puteri europene (Rusia si Austria) care doreau sa substituie dominaţiei otomane, propria stăpânire. Deschiderea problemei orientale s-a produs concomitent cu "secolul fanariot" care a marcat Tarile Romane. Prin sintagma "secol fanariot” se înţelege perioada cuprinsa intre anii 1711 (pentru Moldova) si 1716 (pentru Tara Româneasca), in care s-au instaurat domniile fanariote si anul 1822, anul in care se revine la domniile pământene.

Trăsăturile generale ale regimului fanariot: - scade autonomia Ţarilor Romane, domnii fiind numiţi direct de Poarta, din familiile greceşti din Fanar, aceştia devenint practice inalti functionari ai imperiului ottoman.

cresc spectaculos obligaţiile materiale ale ţărilor romane fata de Poarta: tributul sau haraciul; peşcheşurile sau darurile ocazionale sau taxele pentru reconfirmarea domniei (Mucarerul Mare, o data la 3 ani si Mucarerul Mic, o data pe an); - Tarile Romane îşi pierd puterea militară, forţa armata fiind reprezentata de o garda cu menirea de a apăra ordinea interna; - Tarile Romane devin teatru de război si moneda de schimb in conflictele dintre Rusia, Austria, si Imperiul Otoman; - in 1718 Tara Româneasca pierde Banatul si Oltenia prin Pacea de la Passarowitz; - in 1775 prin Acordul de la Constantinopol, Bucovina intra sub stăpânirea Austriei; - in 1812 prin Pacea de la Bucureşti, Moldova pierde Basarabia in favoarea Rusiei;

Modernizarea societăţii româneşti începe in a doua jumătate a secolului al optsprezecelea prin reformele adoptate de domnii fanarioţi precum Constantin Mavrocordat si Alexandru Ipsilanti. 

Anul 1821

In 1821, Tara Româneasca a fost marcata de desfăşurarea unei mişcări revoluţionare condusa de Tudor Vladimirescu. Revoluţia a izbucnit in ianuarie si a avut ca principale cauze: - situaţia materiala precara a ţărânii; - fiscalitatea excesiva datorata regimului fanariot si încălcării autonomiei principatelor de care Poarta; - necesitatea unor reforme pentru modernizarea societăţii si instituţiilor politice; 

Tudor Vladimirescu şi-a întemeiat acţiunea pe sprijinul pandurilor si al ţăranilor. Ajuns in fruntea armatei sale la Bucureşti, Tudor Vladimirescu a guvernat tara alături de Comitetul de Oblăduire alcătuit din boieri pentru a da o aparenta de legitimitatea mişcării sale. Mişcarea revoluţionară din Tara Româneasca s-a desfăşurat concomitent cu mişcarea eterista condusa de Alexandru Ipsilanti. Mereu sub presiunea unei intervenţii otomane militare, având sprijinul unei mici parti a boierimii, considerat trădător de către eterişti, Tudor Vladimirescu a fost ridicat din tabăra sa, judecat si ucis la 27 mai 1821.

Consecinţele revoluţiei de la 1821:- înlocuirea domniilor fanariote cu domniile pământene;- internaţionalizarea problemei statului internaţional al principatelor;