Trento*16.09.2012*Nr. 144 ... .. Pagina 1

Credinţa dreaptă nu ne foloseşte cu nimic,atunci când avem o viaţă stricată”.( Sf. Ioan Gură de Aur)

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele,duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar

duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău. Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-

mi văd greşelele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.(Sfântul Efrem Sirul)

Azi la Liturghie Predică la Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci .( Despre deosebirea crucilor în viaţa celor ce se mîntuiesc )

Apostol: Galateni 2,16-20; Evanghelia : Marcu 8,34-38 si 9,1 .(Luarea crucii si urmarea lui Hristos). Glas 8. Sfetilna 6

Apostolul

“Ştiind însă că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credinţa în Hristos Iisus, am crezut şi noi în Hristos

Iisus, ca să ne îndreptă din credinţa în Hristos, iar nu din faptele Legii, căci din faptele Legii, nimeni nu se va îndrepta.

Dacă însă, căutând să ne îndreptăm în Hristos, ne-am aflat şi noi înşine păcătoşi, este, oare, Hristos slujitor al păcatului?

Nicidecum! Căci dacă zidesc iarăşi ceea ce am dărâmat, mă arăt pe mine însumi călcător (de poruncă). Căci, eu, prin

Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu. M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci

Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat

pe Sine însuşi pentru mine. “ Galateni 2,16-20

Evanghelia “Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de

sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul

Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi

pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de

cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui

său cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea,

până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.” Marcu 8,34-38 si 9,1

Despre apostolul de azi Apostolul de astăzi ne învață că omul nu se îndreptează decât numai prin credința în Iisus Hristos. Credința este cea care ne

îndreaptă și ne determină pe fiecare dintre noi să facem fapte bune, să „murim” Legii și să învățăm să trăim în Hristos. Omul

credincios are întotdeauna ca îndreptar al viețuirii credința în Iisus Hristos, care îl îndeamnă spre săvârșirea a toată lucrarea cea

bună în folosul dobândirii mântuirii sale și a aproapelui său.

Despre pericopa evangheliei de azi „Ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?” (Marcu 8, 37) întrebarea pusă de Domnul nostru Iisus Hristos este

adresată nouă tuturor oamenilor. Este o întrebare care poate, preocupă pe mulți dintre noi, întrebare la care Însăși Domnul Iisus

Hristos ne răspunde în cadrul aceleași evanghelii: „Cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său

pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa” (Marcu 8, 35). Ce înseamnă oare aceste cuvinte? Poate unii dintre noi ne

întrebăm: cum ar putea oare, cineva care dorește să-și scape sufletul său, să îl piardă? Și în același timp, cum altul, care își va

pierde sufletul său pentru Fiul Lui Dumnezeu îl va câștiga? La cea de a doua întrebare, unii dintre noi, și cred, majoritatea, au un

răspuns, răspuns pe care l-au găsit deja în evanghelie: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și

să-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34) – aceasta este calea – lepădarea sinelui. Totuși, ce se întâmplă cu cei care doresc să-și scape

sufletul, și despre care evanghelia ne spune că aceia îl vor pierde? (fiindcă în sinea lor și aceștia doresc binele pentru sufletul lor

de aceea doresc să și-l scape) - unde este oare greșeala lor și ce anume îi determină să-și piardă sufletul?

Fiecare dintre noi, trăind în lume, dacă ne raportăm numai la existența noastră pământească, ajungem să trăim strict biologic,

având grijă să oferim trupului tot ceea ce este mai bun, iar tot ceea ce ne înconjoară exploatăm numai în favoarea noastră

personală. Tocmai de aici rezultă și greșeala celor care doresc să-și scape sufletul – aceștia confundă sufletul cu trupul, iar

existența pământească fiind pentru aceștia singura formă de a fii, de aceea pun accent pe persoana lor, pe eul lor, împlinindu-și

toate plăcerile și fugind de toate greutățile. Despre unii ca aceștia spune evanghelia că sunt cei care doresc să-și scape sufletul dar

aceștia îl vor pierde. Ceilalți sunt cei care, trăind pe pământ se raportează la existența nu numai biologică dar și la cea spirituală;

SSEE PPOOTT LLUUAA AACCAASSĂĂ.. DDOOAAMMNNEE AAJJUUTTĂĂ!!

FOAIE DUHOVNICEASCĂ A PAROHIEI ORTODOXE SF. EV. MARCU DIN TRENTO - ITALIA ““……EEuu ssuunntt CCaalleeaa,,AAddeevvăărruull şşii VViiaaţţaa..””((IIooaann 1144::66))

Trento*16.09.2012*Nr. 144 ... .. Pagina 2

pentru unii ca aceștia viața pământească este doar o perioadă de formare, perioadă în care fiecare poate aduna comori în cer prin

faptele sale. De aceea unii ca și aceștia au înțeles deja sensul vieții – și anume lepădarea sinelui. Aceștia își deșfășoară viața

pământească în mod firesc, fără părere de sine, fără iubire de sine, fără idealuri și aspirații lumești, știind că toate acestea nu sunt

plăcute Lui Dumnezeu. Lepădarea de sine este un dar pe care-l primim de la Dumnezeu numai din voință proprie – nu poate

nimeni câștiga acest dar, dacă nu și-l dorește cu adevărat, fiindcă lepădarea sinelui înseamnă a lăsa totul deoparte pentru Hristos și

pentru evanghelie și împlinirea ei; înseamnă a răbda totul cu bucurie de dragul Lui Hristos. Pentru aceasta este nevoie, spune

evanghelia, ca cel care dorește să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să urmeze lui Hristos care pe toate le-a răbdat pentru noi.

Hristos a fost cel care ne-a arătat modul cum putem ajunge la lepădarea sinelui – iubind pe Dumnezeu și pe aproapele. Lepădarea

aceasta o poate face însă numai cel care iubește pe Dumnezeu mai presus de orice, iar pe aproapele ca pe sine însuși. Pentru

aceasta cei care își pierd sufletul pentru Hristos și pentru evanghelie, sunt aceia care îl vor câștiga fiindcă, prin iubire față de

Dumnezeu și față de aproapele se biruiește toată puterea vrăjmașului. Puterea iubirii față de Dumnezeu și față de semen îl

deranjează pe cel viclean și de aceea pornește război împotriva oamenilor prin gânduri de iubire de sine, prin părere de sine și prin

egoism. Iubirea este însușirea Lui Dumnezeu, iar noi pentru a devenii fiii Tatălui Ceresc trebuie să urmăm Fiului, și să iubim nu

numai pe cei care ne iubesc pe noi ci și pe vrăjmașii noștrii, care prin vrăjmășia lor față de noi, ne sunt cei mai mari binefăcători

ajutându-ne să ne lepădăm sinele nostru zi de zi. De aceea să împlinim cuvântul Domnului care spune: „Iubiți pe vrăjmașii voștrii,

binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc” (Matei 5,

44) ca astfel, urmând Fiului Lui Dumnezeu să devenim și noi fii ai Tatălui Ceresc, Amin. Diac.Trăian

Vieţile Sfinţilor

În aceasta luna, în ziua a saisprezecea, pomenirea Sfintei Marii Mucenite si Prealaudatei Eufimia cea din

Calcedonia.Aceasta sfânta a trait în zilele lui Diocletian (între 284 si 305). Fiind prinsa, pentru marturisirea în Hristos a fost

chinuita cu focul, cu roata si cu alte chinuri. Si scapând cu darul lui Hristos de toate nevatamata, în sfârsit a fost aruncata ca sa fie

mâncata de fiare, si asa si-a dat sufletul în mâinile Domnului printr-o simpla muscatura de urs. Iar parintii ei au luat trupul sfintei

si l-au îngropat în apropierea orasului.Dupa ce persecutia lui Diocletian a încetat, crestinii au pus moastele sfintei într-o racla de

aur în biserica ce i-a fost dedicata. Iar în ziua praznuirii ei, curgea din mormântul ei sânge proaspat care raspândea o mireasma

dumnezeiasca.La mormântul acestei sfinte s-a întâmplat minunea respingerii tomului ereticilor de la sinodul ecumenic de la

Calcedon, praznuit la 11 Iulie.Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Meletina.Aceasta sfânta era din Marchinopolul

Traciei (adica din cetatea lui Marchian), pe vremea împaratului Antonie si a ighemonului Antioh. Facând multe minuni,

rasturnând idolii la pamânt cu rugaciunea sa, si zdrobind pe Apolon si pe Hercule, si aducând pe multi catre Hristos, a fost

condamnata sa i se taie capul. Însa fiind dusa la sotia ighemonului ca sa o întoarca cu amagiri, ea a facut-o si pe aceasta crestina.

Dupa ce i s-a taiat capul, zacând cinstitul sau trup neîngropat, un oarecare Acachie, macedonean fiind, mergator la patria sa, a

cerut moastele sfintei, si ighemonul nebanuind nimic în aceasta, i le-a dat.Luând acesta sfintele moaste, si punându-le într-un

sicriu, sârguia a merge la patria sa. Si calatorind el pe mare, a cazut în boala si a murit, iar corabia abatându-se la un colt de mare,

la ostrovul Limnului, a fost asezat acolo sfântul trup al mucenitei, si lânga dânsa iubitorul de mucenici Acachie.Tot în aceasta zi,

pomenirea Sfântului Ciprian de Cartagina. Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi.

Amin.

Catehism Despre Taina Sfântului Maslu. „De este cineva bolnav între voi, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage

pentru el, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi

Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui. ”(Iacov 5, 14-15). Maslul este Taina prin care creştinul bolnav, uns cu untdelemn sfinţit, dobândeşte, cu rugăciunile preoţilor, harul vindecării de bolile trupeşti şi iertare de păcate.Fiecare taină are trei lucruri pe care se cuvine a le avea: I materia din afară; II a aduce înăuntru dar; III să fie legiuită de Domnul. Şi pe toate trei le întruneşte şi taina aceasta: Materia dinafară este untdelemnul curat, aduce înăuntru dar, căci iartă păcatele şi este legiuită de Domnul. Această Sfântă Taină dovedeşte, o dată mai mult, cât adevăr este în sfânta noastră credinţă, câtă întemeiere este în privinţa celor ce se săvârşesc de către preoţi. Sfânta rugăciune a preoţilor şi ungerea cu untdelemn a celor bolnavi, noi o numim «Maslu», dar, pe lângă aceasta, ea mai are şi alte numiri – care însă se folosesc mai rar –, cum ar fi: untdelemn împreunat cu rugăciune (avheleon), ungere cu untdelemn sfinţit etc. Potrivit învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica a practicat această slujbă îndeosebi pentru cei bolnavi care nu şi-au găsit leacuri la doctori. Deşi doctorii sunt şi ei buni pentru bolile trupeşti, căci şi pe ei i-a făcut Domnul , sunt totuşi boli cărora nici până azi nu li s-a găsit leacul (lepra, cancerul, oftica, epilepsia, orbirea, muţenia şi surzenia totală ş.a.).Însă ce nu este cu putinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu . Astfel, vedem că Domnul nostru Iisus Hristos, propovăduind Evanghelia prin sate şi prin cetăţi, tămăduieşte orice boală şi orice neputinţă în popor . Tămăduirea o dădea însă numai pe temeiul credinţei că El îi poate vindeca (Marcu 9, 23).Prin puterea Duhului Sfânt şi pe temeiul credinţei, Domnul Hristos a dat acest dar şi apostolilor Săi, dându-le puterea să scoată afară duhurile necurate şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice neputinţă, spunându-le: Şi mergând, propovăduiţi şi ziceţi: Împărăţia cerurilor este aproape! Tămăduiţi pe cei bolnavi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i . Ucenicii au plecat şi au propovăduit pocăinţa, scoţând demonii şi prin ungere cu untdelemn, vindecând pe mulţi bolnavi . Iată, deci, că apostolii tămăduiau pe bolnavi prin ungerea cu untdelemn – după cum îi învăţase Domnul –, iar pe temeiul acesta ne-a lăsat scris şi Sfântul Apostol Iacov: De este cineva bolnav între voi, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în

Trento*16.09.2012*Nr. 144 ... .. Pagina 3

numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui .Astfel, pe temeiul cuvântului «preoţii», Sfânta Biserică învaţă că la bolnavul căruia i se face Sfântul Maslu, este necesar să fie chemaţi cel puţin doi sau trei preoţi. Pot fi şi mai mulţi (cel mai indicat este şapte), dar în cazul când acest lucru nu este posibil, să fie cel puţin doi. Numai la cazuri de mare urgenţă şi nefiind posibilă reunirea a minimum doi preoţi, se admite şi unul.Sectarul: Sfânta Scriptură nu spune nicăieri că această aşa zisă Taină ar fi fost instituită de Mântuitorul. De aceea nu poate fi admisă şi nici socotită ca taină.Preotul: Dar ce dovezi scripturistice îţi mai trebuie, omule rătăcit şi tuturor celor asemenea ţie? Nu ţi-am arătat în cele de mai sus că această Taină a fost practicată de Sfinţii Apostoli din însăşi porunca Domnului? Oare ai fost cu totul surd la cele ce ai auzit mai înainte? N-ai auzit pe Sfântul Apostol Iacov cât de clar vorbeşte despre această Taină şi cum învaţă să o practicăm şi noi?Cum puteţi voi – sectarilor rătăciţi de la adevăr – să vă închipuiţi şi să credeţi că această ungere cu untdelemn a celor bolnavi ar fi vreo inovaţie făcută de Sfinţii Apostoli fără voia Învăţătorului lor? Mare orbire la înţelegerea Sfintelor Scripturi şi mare întunecare a minţii se vede la voi. Apostolii nu se numesc întemeietori ai Tainelor, ci «iconomi», adică administratori (I Cor. 4, 1). Deci Taina este întemeiată de Hristos, nu de apostoli.Sectarul: Maslul n-a fost o Taină, ci o simplă ungere simbolică sau chiar numai o punere a mâinilor peste cei bolnavi, de către apostoli. Vindecările puteau fi făcute şi fără de untdelemn, elementul principal fiind rugăciunea. Untdelemnul putea să fie folosit sau nu, deoarece vindecări s-au făcut şi fără untdelemn .Preotul: Sfântul Maslu este o Taina aşezată de Mântuitorul prin Sfinţii Apostoli, iar nu o lucrare simbolică, aşa cum vi se pare vouă sectarilor. Iar din faptul că Mântuitorul sau Sfinţii Apostoli făceau vindecări şi fără a se folosi de untdelemn, nu rezultă nicidecum că Sfântul Maslu nu ar fi o Taină sau că untdelemnul poate lipsi de la săvârşirea acestei Taine. Niciodată noi nu vom crede nebuniilor voastre, ci învăţăturii Sfinţilor Apostoli, care ne arată prea clar şi luminat să ungem cu untdelemn pe cei bolnavi.Sectarul: Dacă Maslul este o Taină prin care se împărtăşeşte Sfântul Duh (harul vindecător); de ce nu se vindecă toţi bolnavii care se împărtăşesc de ea?Preotul: De ce mă ispiteşti, omule viclean şi făţarnic, ca şi cum nu ai ştii sau nu ai înţelege acest lucru? Nu ştii doară că nici Însuşi Mântuitorul nu a putut face minuni «în patria sa», la localnici, pric ina fiind numai necredinţa lor? (Marcu 6, 1, 5–6). Iar când vindeca pe bolnavi, mărturisea în faţa tuturor credinţa celor ce se învredniceau de binefacerile şi tămăduirile Sale .Sectarul: Dar de ce la romano-catolici Taina Sfântului Maslu nu poate fi săvârşită decât de episcopi şi numai pentru cei bolnavi pe patul de moarte, fapt pentru care ei o numesc «ungere din urmă» (extrema uncţio)?Preotul: În Sfânta Scriptură, şi anume unde se vorbeşte despre practicarea acestei Taine , nu ni se spune să fie chemaţi episcopii la săvârşirea ei, ci «preoţii». E adevărat că, pe acele vremuri, cuvântul preot putea să desemneze şi pe episcopi, aşa cum alteori cuvântul episcop desemna pe preot; de asemenea este adevărat că Taina Sfântului Maslu a fost practicată de Sfinţii Apostoli, dar nu ni se spune că săvârşirea ei ar fi rezervată numai episcopilor şi nici că trebuie aplicată numai celor ce sunt pe moarte, ci «dacă este cineva bolnav»; ba chiar apostolul spune limpede că Dumnezeu «va ridica» pe cel bolnav. Or, dacă Taina aceasta ar fi o «ungere din urmă», ar fi trebuit să spună că Dumnezeu ia la Sine pe cel muribund.Aşadar, învăţătura romano-catolică despre Sfântul Maslu nu este conformă cu Sfânta Scriptură.

Mărgăritare Duhovniceşti a) Diminuarea sfinţeniei şi a iubirii în căsătorie, cauza apariţiei nefericirii dintre soţi. Sfintenia e una din

finalitatile casatoriei crestine. Virtutile ce cresc in rasadnita casatoriei sunt consecintele sigure ale sfinteniei si ale frumusetii spirituale. Taina Nuntii mai ales e ingemanarea dintre aceste doua. Impreunarea lor ne dezvaluie in ce consta fericirea in casatorie, a carei temelie este iubirea. Iubirea cere ca frumusetea sa lumineze in tot timpul vietii si sa sustina in inimile celor doi soti aspiratia de a descoperi in ei si prin ei darurile Imparatiei lui Dumnezeu. O antinomie insa staruie la confluenta dintre iubire si frumusete. Numai frumusetea spirituala se cuvine a fi iubita, caci numai ea este manifestarea sensibila a Sfantului Duh, scopul vietii fiind tocmai dobandirea Acestuia. Dar frumusetea cereasca poate fi umbrita si intunecata de cea pamanteasca, iar sotii pot astfel uita de destinul lor vesnic. In acesta situatie, adevarul divin se degradeaza si poate sa dispara. Avand frumusetea spirituala in centrul vietii sale, casatoria crestina nu poate da nastere decat la roade fericite. Ea va satisface deopotriva nazuintele sfinte ale celor doi soti, ca si trebuintele tot atat de sfinte ale copiilor lor. Vor fi lipsiti, insa, de aceste roade cand sfintenia se va pierde, iar dragostea dintre ei va uita de calea frumusetii spirituale. E un fapt de constatare curenta ca sunt multe casatorii nefericite. Vorbind in termeni accesibili intelegerii comune, ele au drept cauza principala uitarea, la unul sau la altul dintre soti, daca nu la amandoi, a obligatiilor lor sfinte, uitare ce se traduce adesea prin nesocotirea devotamentului, fidelitatii, bunavointei, intelegerii si a respectului reciproc. Dupa cum se stie, absenta iubirii adevarate are efecte lamentabile in viata conjugala, care pot duce pana la disolutia casatoriei insasi. Ar fi o eroare sa credem ca virtuti de felul celor amintite in capitolele anterioare, necesare vietii comune, nu ar comporta nici o profunzime si nu ar fi legate fiintial de casatorie, refuzandu-li-se in mod superficial un sens spiritual. Acest sens nu rezida doar in faptul ca iubirea este inserata, sub diverse forme, intre nenumaratele lucruri ale vietii zilnice, pe care le transfigureaza, ci tot atat de mult in faptul ca vatra in jurul careia se afla cei doi soti devine un altar de jertfa, prin care ei isi unesc sufletele in incercari si suferintc comune, mai ales cele legate de nasterea si cresterea copiilor. Altarul vietii conjugale trezeste in soti vocatia unei vieti duhovnicesti. Dragostea, insa, mai ales la inceputul casatoriei, impotriva aparentelor chiar, ramane intre soti fragila. Daca sotii nu iau bine seama, absorbiti de insasi nevoile vietii casatoriale, vor fi incapabili sa accepte sacrificiile cerute de traiul in comun. Ei vor lasa sa creasca si sa se dezvolte capriciile lor individuale si va veni o zi cand aceste capricii vor ucide dragostea. La capricii se adauga frivolitatile. Daca sotii stiu de obligatiile ce revin iubirii curate, ei vor evita tentatiile, neintelegerile, vor cauta sa potoleasca disensiunile si, astfel, se vor exercita mutual in blandete si iertare. In masura dezvoltarii unei vieti spirituale, in caminul conjugal sporeste si intimitatea dintre cei doi soti. Iubirea autentica prevaleaza asupra oricaror conflicte si rezolva, in modul cel mai fericit, multe din problemele

Trento*16.09.2012*Nr. 144 ... .. Pagina 4

relatiilor dintre ei. Lipsa acestei iubiri, dimpotriva, ii face pe fiecare dintre ei sa mearga pana la capatul resentimentului si nemultumirilor lor. Dimpotriva, aspiratia spre frumusete si curatie obliga pe cei ce se iubesc sa lucreze asupra lor insisi, sa substitue prezenta resentimentelor cu efortul de a se smulge din lanturile realitatii pamantesti. "Fapturile sunt intemeiate pe cuvantul creator al lui Dumnezeu, ca pe o punte de diamant, dedesubtul adancului infinitatii lui Dumnezeu, deasupra adancului propriului neant" spune Filaret al Moscovei. Dintr-un elan infinit si vesnic de iubire dumnezeiasca au putut sa apara si alte existente, alaturi de Dumnezeu si in dependeta de Dumnezeu. Omul a fost creat sa serveasca doar proslavirii Celui Preainalt. Din aceasta cauza, fapturii i s-a incredintat iubirea ca suprema valoare. Iubirea nu este posibila decat intre doua persoane, intre doua subiecte. Sfantul Ioan Gura de Aur ne explica faptul ca dragostea, cand uneste sotii in comuniunea vesnica, "nu are principiul ei in natura, ci in Dumnezeu, dupa cum nici Iisus Hristos, unindu-se cu mireasa Sa, Biserica, nu a fost mai putin unit cu Tatal". Astfel, Dumnezeu se face si garantul libertatii fapturii sale. Ajutorul acesta nu-i revine omului din afara, ci din interior, din vistieriilc inimii sale. El se adreseaza libertatii spiritului sau ca o invitatie la fericire, dar si ca o chemare la daruire. Devotamentul lui este viu in masura in care isi pastreaza credinta in Cel care il sustine. Pierderea credintei duce la alterarea devotamentului si

chiar la pierderea lui. b) Remediile căsătoriei nefericite. Remediile casatoriei nefericite privesc, deopotriva, metode

terapeutice si preventive, in functie de rolul pe care il au de a vindeca sau de a preveni relele ce se cuibaresc in caminul conjugal. Intre remediile terapeutice numim pe acelea ce vor sa suprime, sa atenueze si sa paralizeze cauzele prezente ale casatoriilor nefericite actuale. Aplicarea lor, in genere, apartine artei duhovnicesti, respectiv scaunului marturisirii. De cele mai multe ori, cauzele actuale provin din neglijarea indatoririlor morale ce le revin sotilor in viata conjugala. De aceea cel mai bun sfat ce li se poate recomanda este intoarcerea la practica obligatiilor fundamentale care au fost uitate sau violate. Faradelegea trebuie sa fie insa iertata de Dumnezeu insusi. Astfel, sotii vinovati se cuvine sa-si restabileasca relatia lor cu Dumnezeu, pe drumul stramt al inaltarii care edifica. Prin interventia duhovnicului in scaunul marturisirii, sotii ajung sa-si apartina din nou lor insisi, sa se bucure de libertatea pe care o regasesc pe drumul refacerii spirituale, sa fie persoane care traicsc pentru sfintenie si adevar. Nimeni nu ajunge la starea de har daca nu-si supune vointa sa naturala vointei divine. Sotii cei mai recalcitranti vor afla impacarea intr-o vointa sincera si eficace de a fi unul fata de altul respectuosi, fideli, iubitori si devotati. E vorba de principiul si garantia unei impacari sincere. Fortele care le sunt necesare pentru a se ierta mutual si a inaugura o viata noua de uniune perfecta le sunt garantate de catre harul divin izbavitor. Remediile preventive urmaresc sa suprime cauzele care duc la incheierea unor casatorii expuse de la inceput primejdiei de a se desface. (…) Ne vom margini la acele motive care creaza o atmosfera nefavorabila infiriparii casatoriei trainice. Intre acestea amintim: perversiunea unor moravuri, datini sau obiceiuri, diviziunea conceptiilor morale privitoare la casatorie (hedonism, senzualism, individualism). "Independenta de orice lege care ar putea sa-si rosteasca imperativul in interiorul constiintei; ignorarea oricarui scop de ordin moral, social sau religios si ca urmare totala nepercepere a jertfei, a devotamentului care nu rodeste o imediata si simtita "binefacere", refuzul de a crede in valoarea si realitatea a ceea ce nu e util si nu se intoarce spre profitul individual, sunt elemente potrivnice conceptiei naturale si crestine ale casatoriei". Viitorii soti trebuie sa evite orice orientare nerealista. Vor reusi la aceasta cu atat mai usor cu cat vor lua mai multe precautii atunci cand se casatoresc. Unul dintre cele mai mari inconveniente in calea pregatirilor pentru casatorie consta in faptul ca perspectiva divortului face sa se neglijeze insasi luarea precautilor. Astfel, aceasta perspectiva inmultestc casatoriile nefericite, deoarece strecoara nadejdea ca te poti angaja fara risc intr-o casatorie din care esti sigur ca poti iesi fara mari dificultati. "Ratiunea si prudenta se impun deci ca datorii stricte viitorilor soti si la fel acelora care ii sfatuiesc si-i calauzesc in alegerea lor, incepand cu parintii". Cu cat mai multi isi dau seama de caracterul unitar absolut si indisolubil al casatoriei crestine, cu atat trebuie sa indemni pe logodnici sa se retraga la vreme, daca socotesc ca alegerea lor e gresita. "Toti aceia care se departeaza de lucrurile fara prihana, fie acest lucru cat de tainic, se tradeaza foarte repede in alegerea lor de sexul celalalt si sunt atunci aspru pedepsiti prin injosirea si pustiul ce-l aduce cu sine orice legamant cu prihana. De aceea nu arareori un barbat nehotarat si care nu s-a dezbarat de cultul superficialitatii este pedepsit de o femeie superficiala care, potrivit alegerii lui tainice, trebuie sa-i fie ursita. (din“Adevarul si frumusetea casatoriei”, Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan )

PPAARROOHHIIAA OORRTTOODDOOXXĂĂ SSFFÂÂNNTTUULL

EEVVAANNGGHHEELLIISSTT MMAARRCCUU ((2255 aapprr..)) ––

TTRREENNTTOO –– IITTAALLIIAA

Cod Fiscal 96064730227 e-mail: trento@mitropolia.eu; chiesaortodossatn@yahoo.it;

internet: http://episcopia-italiei.it www.parohiatrento.it

Adresă: vicolo di San Marco, 1, 38100 Trento ITALIA

Tel 0039 0461 960894 Fax 0039 0461 1860855

CCLLEERRIICCIIII PPAARROOHHIIEEII

PPAARROOHH Pr. Ioan Cătălin Lupăşteanu

Cel. 0039 348 5228599 catalinioan@libero.it

DDIIAACCOONNII Gheorghe (Gigi Manole) Cel. 0039 340 5048295 diac.ghe@gmail.com

Traian (Traian Octavian Baniţă) Cel. 0039 347 3522604

octavianbanita@yahoo.it