lege insolvabilităţii

119
7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 1/119 LEGE insolvabilităţii Nr. 149 din 29.06.2012 Capitolul I DISPOZIŢII GENERALE  Articolul 1 Scopul şi domeniul de reglementare  (1) Scopul prezentei legi este instituirea cadrului juridic privind stailirea unei proceduri colective pentru satis!acerea crean"elor creditorilor din contul patrimoniului deitorului prin aplicarea !a"# de acesta a procedurii de restructurare sau a procedurii !alimentului şi prin distriuirea produsului !init.  (2) $rezenta lege este aplicail# persoanelor juridice% indi!erent de tipul de proprietate şi !orma juridic# de organizare% &ntreprinz#torilor individuali% inclusiv titularilor de patent# de &ntreprinz#tor% societ#"ilor de asigur#ri% !ondurilor de investi"ii% companiilor !iduciare% organiza"iilor necomerciale% &nregistrate &n 'epulica oldova &n modul stailit. $rezenta lege nu se aplic# #ncilor.  () Statul% unit#"ile administrativ*teritoriale şi persoanele juridice de drept pulic nu s&nt suiecte ale insolvailit#"ii.  (4) $rocesul de insolvailitate se des!#şoar# &n con!ormitate cu prevederile +odului de  procedur# civil# şi cu cele ale prezentei legi.  Articolul ! No"iuni principale  ,n sensul prezentei legi% urm#toarele no"iuni principale semni!ic#-  administrator al insolvabilităţii   persoan# desemnat# &n condi"iile prezentei legi pentru supraveg/erea şisau administrarea deitorului &n perioada de oserva"ie% &n procesul de insolvailitate şisau pe durata restructur#rii &n con!ormitate cu competen"ele stailite de  prezenta lege consumator captiv – consumator care% din considerente te/nice% economice sau de reglementare% nu poate alege !urnizorul  convertire a datoriilor în acţiuni –  trans!ormare &n ac"iuni a datoriilor &ntreprinderii la cererea creditorilor ei creditor –  persoan# !izic# sau persoan# juridic# de"in#tor al unui drept de crean"# asupra  patrimoniului deitorului% care poate !ace dovada crean"ei sale !a"# de acest patrimoniu &n condi"iile prezentei legi  creditori chirografari   clas# de creditori ale c#ror crean"e !a"# de deitor au ap#rut &nainte de intentarea procesului de insolvailitate şi nu s&nt asigurate prin garan"ii creditori garantaţi  clas# de creditori ale c#ror crean"e !a"# de deitor au ap#rut &nainte de intentarea procesului de insolvailitate şi s&nt asigurate prin garan"ii reale &n con!ormitate cu legea  creditori ai masei –  creditori ale c#ror crean"e !a"# de deitor au ap#rut dup# intentarea  procesului de insolvailitate şi se eecut# &n prealail% &n mod curent% pe m#sura apari"iei lor debitor –  orice persoan#% indicat# la art. 1 alin. (2)% care are datorii la plata crean"elor scadente% inclusiv a crean"elor !iscale% &mpotriva c#reia a !ost depus# &n instan"# de judecat# o cerere de intentare a unui proces de insolvailitate incapacitate de plată  situa"ie !inanciar# a deitorului caracterizat# prin incapacitatea lui de a &şi eecuta oliga"iile pecuniare scadente% inclusiv oliga"iile !iscale. 3ncapacitatea de  plat# este% de regul#% prezumat# &n cazul &n care deitorul a &ncetat s# e!ectueze pl#"i insolvabilitate  situa"ie !inanciar# a deitorului caracterizat# prin incapacitatea de a &şi onora oliga"iile de plat#% constatat# prin act judec#toresc de dispozi"ie

Upload: cecan-cristina

Post on 18-Feb-2018

225 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 1/119

LEGE insolvabilităţii Nr. 149 din 29.06.2012

Capitolul I DISPOZIŢII GENERALE  Articolul 1 Scopul şi domeniul de reglementare  (1) Scopul prezentei legi este instituirea cadrului juridic privind stailirea unei proceduricolective pentru satis!acerea crean"elor creditorilor din contul patrimoniului deitorului prinaplicarea !a"# de acesta a procedurii de restructurare sau a procedurii !alimentului şi prindistriuirea produsului !init.  (2) $rezenta lege este aplicail# persoanelor juridice% indi!erent de tipul de proprietate şi!orma juridic# de organizare% &ntreprinz#torilor individuali% inclusiv titularilor de patent# de&ntreprinz#tor% societ#"ilor de asigur#ri% !ondurilor de investi"ii% companiilor !iduciare%organiza"iilor necomerciale% &nregistrate &n 'epulica oldova &n modul stailit. $rezentalege nu se aplic# #ncilor.  () Statul% unit#"ile administrativ*teritoriale şi persoanele juridice de drept pulic nu s&ntsuiecte ale insolvailit#"ii.  (4) $rocesul de insolvailitate se des!#şoar# &n con!ormitate cu prevederile +odului de

 procedur# civil# şi cu cele ale prezentei legi.  Articolul ! No"iuni principale  ,n sensul prezentei legi% urm#toarele no"iuni principale semni!ic#-  administrator al insolvabilităţii  persoan# desemnat# &n condi"iile prezentei legi pentrusupraveg/erea şisau administrarea deitorului &n perioada de oserva"ie% &n procesul deinsolvailitate şisau pe durata restructur#rii &n con!ormitate cu competen"ele stailite de prezenta lege

consumator captiv – consumator care% din considerente te/nice% economice sau dereglementare% nu poate alege !urnizorul  convertire a datoriilor în acţiuni –  trans!ormare &n ac"iuni a datoriilor &ntreprinderii lacererea creditorilor ei

creditor –  persoan# !izic# sau persoan# juridic# de"in#tor al unui drept de crean"# asupra patrimoniului deitorului% care poate !ace dovada crean"ei sale !a"# de acest patrimoniu &ncondi"iile prezentei legi  creditori chirografari  clas# de creditori ale c#ror crean"e !a"# de deitor au ap#rut &naintede intentarea procesului de insolvailitate şi nu s&nt asigurate prin garan"ii

creditori garantaţi  clas# de creditori ale c#ror crean"e !a"# de deitor au ap#rut &nainte deintentarea procesului de insolvailitate şi s&nt asigurate prin garan"ii reale &n con!ormitate culegea  creditori ai masei –  creditori ale c#ror crean"e !a"# de deitor au ap#rut dup# intentarea procesului de insolvailitate şi se eecut# &n prealail% &n mod curent% pe m#sura apari"iei lor

debitor –  orice persoan#% indicat# la art. 1 alin. (2)% care are datorii la plata crean"elor

scadente% inclusiv a crean"elor !iscale% &mpotriva c#reia a !ost depus# &n instan"# de judecat# ocerere de intentare a unui proces de insolvailitate

incapacitate de plată  situa"ie !inanciar# a deitorului caracterizat# prin incapacitatea luide a &şi eecuta oliga"iile pecuniare scadente% inclusiv oliga"iile !iscale. 3ncapacitatea de plat# este% de regul#% prezumat# &n cazul &n care deitorul a &ncetat s# e!ectueze pl#"i

insolvabilitate  situa"ie !inanciar# a deitorului caracterizat# prin incapacitatea de a &şionora oliga"iile de plat#% constatat# prin act judec#toresc de dispozi"ie

Page 2: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 2/119

  întreprindere în dificultate financiară –  &ntreprindere al c#rei poten"ial de viailitatemanagerial# şi economic# se a!l# &ntr*o dinamic# descresc#toare% dar al c#rei titular eecut#sau este capail s# eecute oliga"iile eigiile  lichidare a patrimoniului  procedur# aplicail# deitorului &n cadrul unui proces complede insolvailitate% care const# &n valori!icarea masei deitoare &n vederea o"inerii de mijloace

 #neşti pentru satis!acerea crean"elor creditorilorlichidator –  persoan# desemnat# &n condi"iile legii s# conduc# activitatea deitorului &n

cadrul procedurii !alimentului% at&t &n procedur# general#% c&t şi &n procedur# simpli!icat#% &ncon!ormitate cu competen"ele stailite de prezenta lege  masă credală –  pasiv constituit din totalitatea oliga"iilor deitorului insolvail !a"# decreditori  masă debitoare –  unuri% inclusiv mijloace #neşti &n numerar şi !#r# numerar% &n moned#na"ional# şi &n valut# str#in#% a!late &n proprietatea deitorului la data intent#rii procesului deinsolvailitate% do&ndite sau recuperate pe parcursul acestuia% cu ecep"ia unurilor care% potrivit legii% nu s&nt pasiile de eecutare silit#

moratoriu  am&nare pe un anumit termen a &ndeplinirii oliga"iilor pecuniare de c#tre

deitor  obligaţie fiscală –  oliga"ie de a pl#ti impozite% tae şi de a e!ectua alte pl#"i la ugetul pulic na"ional &n modul şi &n condi"iile stailite de legisla"ia !iscal#

obligaţie pecuniară –  oliga"ie a deitorului de a pl#ti creditorului o anumit# sum# de ani&n aza unui contract sau &n aza unei oliga"ii etracontractuale  obligaţii de plată curente  impozite% tae şi alte oliga"ii de plat#% credite şi do&nzia!erente% major#ri de &nt&rziere (penalit#"i)% calculate din momentul intent#rii procesului deinsolvailitate   perioadă de observaţie  perioad# cuprins# &ntre data admiterii cererii introductive spreeaminare şi data intent#rii procedurii de insolvailitate sau data con!irm#rii planului procedurii de restructurare% sau% dup# caz% data intr#rii &n !aliment

 poprire  procedur# prin care administratorul insolvailit#"iilic/idatorul urm#reşte unurile sau sumele datorate deitorului de c#tre o a treia persoan#   procedură accelerată de restructurare  procedur# prin care deitorul% dup# o perioad# deoserva"ie% intr# direct &n procedur# de restructurare

 procedură colectivă –  procedur# &n care creditorii recunoscu"i şi valida"i particip# &mpreun#la urm#rirea şi la recuperarea crean"elor lor% &n modalit#"ile prev#zute de prezenta lege

 procedură a falimentului –  procedur# de insolvailitate concursual# colectiv# şi egalitar#care se aplic# deitorului &n vederea lic/id#rii patrimoniului acestuia pentru acoperirea pasivului

 procedură de insolvabilitate –  procedur# prin care deitorul intr#% dup# o perioad# deoserva"ie% &n procedur# de restructurare sau &n procedur# a !alimentului

 procedură de restructurare  una dintre procedurile procesului de insolvailitate care seaplic# deitorului şi care presupune &ntocmirea% aproarea% implementarea şi respectarea unui plan comple de m#suri &n vederea remedierii !inanciare şi economice a deitorului şiac/it#rii datoriilor acestuia con!orm programului de plat# a crean"elor   procedură simplificată a falimentului  procedur# prin care deitorul intr# direct &n procedura !alimentului dup# o perioad# de oserva"ie sau odat# cu intentarea procedurii deinsolvailitate

Page 3: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 3/119

   program de plată a creanţelor  tael de crean"e% inclus &n planul procedurii derestructurare% ce cuprinde cuantumul sumelor pe care deitorul se olig# s# le pl#teasc#creditorilor prin raportare la taelul de!initiv de crean"e% la !luurile de mijloace #neştia!erente planului şi la termenele de plat# a acestor sume  restructurare  proces de realizare a unui set de m#suri !inanciare% organizatorice%

opera"ionale şi juridice% orientate spre remedierea !inanciar# şi economic# a &ntreprinderii pe az# de capitalizare% de reorganizare% de sc/imare a structurii activelor şi de modi!icare a procesului opera"ional de produc"ie% precum şi de alte m#suri care nu contravin legisla"iei &nvigoare

 supraîndatorare – situa"ie !inanciar# a deitorului% a c#rui r#spundere este limitat# prin legela valoarea patrimoniului s#u% &n care valoarea unurilor nu mai acoper# oliga"iile eistenteale acestuia

tabel preliminar de creanţe  tael care cuprinde crean"ele n#scute &nainte de perioada deoserva"ie% &nregistrate de administratorul provizoriu &n urma veri!ic#rii lor% suma solicitat# decreditor% suma acceptat# şi rangul de prioritate

tabel definitiv de creanţe –  tael care cuprinde crean"ele asupra patrimoniului deitorului

la data desc/iderii procedurii% inclusiv cele acceptate &n taelul preliminar% precum şicrean"ele admise &n urma solu"ion#rii contesta"iilor% suma solicitat#% suma admis# şi rangul de prioritate  tabel definitiv consolidat –  tael care cuprinde totalitatea crean"elor ce !igureaz# ca !iindadmise &n taelul de!initiv de crean"e% precum şi crean"ele rezultate &n urma solu"ion#riicontesta"iilor.  Articolul " odalitatea de dep#şire a insolvailit#"ii

3nsolvailitatea se dep#şeşte prin proces judiciar comple care comin# &n special perioadade oserva"ie% procedura de insolvailitate% care continu# cu procedura de restructurare sau cu procedura !alimentului% sau cu alte proceduri stailite &n prezenta lege şi care se intenteaz# deinstan"a de judecat#.

Capitolul IIIN#EN#AREA PROCES$L$I DE NSOL%A&ILI#A#E PAR#ICIPANŢII LAPROCES S ' c ţ i u n ' a 1 Principii ('n'ral'  Articolul ) $articipan"ii la procesul de insolvailitate  (1) $articipan"i la procesul de insolvailitate s&nt- administratorul provizoriu%administratorul insolvailit#"ii% lic/idatorul% creditorii% adunarea creditorilor% comitetulcreditorilor% deitorul sau% dup# caz% reprezentantul deitorului% alte organe şi persoanestailite &n prezenta lege.  (2) rganele şi persoanele stailite la alin. (1) treuie s# asigure e!ectuarea rapid# a actelorşi a opera"iunilor prev#zute &n prezenta lege% realizarea &n condi"iile legii a drepturilor şi aoliga"iilor celorlal"i participan"i la aceste acte şi opera"iuni.

  Articolul * +ompeten"a instan"ei de judecat#  (1) +ererea de intentare a procesului de insolvailitate se eamineaz# de c#tre instan"a de judecat# (instan"a de insolvailitate) &n con!ormitate cu competen"a jurisdic"ional# stailit# &n+odul de procedur# civil# şi &n prezenta lege.  (2) 3nstan"a de insolvailitate dispune de competen"# eclusiv# la judecarea% &n cadrul procesului de insolvailitate% a litigiilor ce "in de masa deitoare. 5ac# partea interesat#invoc# eisten"a unui litigiu de drept re!eritor la masa deitoare% instan"a de insolvailitate va

Page 4: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 4/119

 judeca aceast# cauz# &ntr*un proces separat% &n procedur# contencioas#% con!orm +odului de procedur# civil#.  () 3nstan"a pe al c#rei rol se a!l# cauza de insolvailitate eamineaz# din o!iciu toatecircumstan"ele relevante cauzei.  (4) ,nc/eierile judec#toreşti pot !i adoptate şi !#r# citarea p#r"ilor dac# prezenta lege nu

 prevede alt!el &n mod epres.  () $rincipalele competen"e ale instan"ei de insolvailitate &n cadrul prezentei legi s&nt-  a) pronun"area motivat# a /ot#r&rii de intentare a procesului de insolvailitate şi% dup# caz%de intrare &n insolvailitate at&t prin procedura !alimentului% c&t şi prin procedura derestructurare a deitorului  ) eaminarea oiec"iilor deitorului &mpotriva cererii introductive a creditorilor şi judecarea oiec"iilor creditorilor &mpotriva intent#rii procedurii

c) desemnarea administratorului provizoriu şi !iarea remunera"iei lui% desemnareaadministratorului insolvailit#"ii sau% dup# caz% a lic/idatorului care va administra procedura p&n# la con!irmarea ori% dup# caz% p&n# la &nlocuirea sa de c#tre adunarea creditorilor% precumşi stailirea atriu"iilor lui pentru aceast# perioad#

d) destituirea sau acceptarea cererii de demisie a administratoruluiinsolvailit#"iilic/idatorului  e) ridicarea dreptului deitorului de a &şi mai conduce activitatea  !) tragerea la r#spundere a memrilor organelor de conducere care au contriuit lainsolvailitatea deitorului% precum şi sesizarea organelor de urm#rire penal# &n leg#tur# cu!aptele reproaile s#v&rşite de aceştia  g) judecarea ac"iunilor introduse de administratorul insolvailit#"iilic/idator privindnulitatea actelor juridice &nc/eiate de c#tre deitor anterior intent#rii procesului  /) solu"ionarea contesta"iilor deitorului% ale comitetului creditorilor ori ale oric#rei persoane interesate &mpotriva m#surilor luate de administratorul provizoriu% deadministratorul insolvailit#"iilic/idator

  i) con!irmarea planului procedurii de restructurare sau% dup# caz% de lic/idare dup# votarealui de c#tre creditori  j) solu"ionarea cererii depuse de administratorul insolvailit#"ii sau de comitetul creditorilor  privind &ncetarea procedurii de restructurare şi intrarea &n !aliment  7) eaminarea raportului administratorului provizoriu% cel al administratoruluiinsolvailit#"iilic/idatorului  l) anularea /ot#r&rii adun#rii creditorilor şi a comitetului creditorilor  m) ridicarea sec/estrelor de pe patrimoniul deitorului şi anularea altor m#suri de asiguraresau de limitare a deitorului% administratorului insolvailit#"ii şisau a lic/idatorului &n dreptulde administrare şi de valori!icare a masei deitoare% aplicate de alte instan"e de judecat# saude organele ailitate &n acest sens

  n) pronun"area /ot#r&rii de &ncetare a procesului  o) alte competen"e stailite de prezenta lege şi de +odul de procedur# civil#.  (6) ,n competen"a instan"ei de insolvailitate intr# şi controlul judec#toresc asupraactivit#"ii administratorului provizoriu% administratorului insolvailit#"ii şisau alic/idatorului% procesele şi cererile de natur# judiciar# privind constatarea !aptelor a!erente procedurii de insolvailitate.  (8) 3nstan"a de insolvailitate nu are &n competen"a sa atriu"ii manageriale% acestea !iind

Page 5: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 5/119

eercitate de c#tre administratorul provizoriu% administratorul insolvailit#"iilic/idator sau% &nmod ecep"ional% de c#tre deitor dac# nu i s*a ridicat dreptul de a &şi administra patrimoniul.5eciziile manageriale pot !i controlate su aspectul oportunit#"ii de c#tre creditori prinorganele lor.  () :ot#r&rile şi &nc/eierile instan"ei de insolvailitate s&nt de!initive şi eecutorii din

momentul pronun"#rii.  (9) 5ispozi"iile privind incompatiilitatea nu s&nt aplicaile instan"ei de insolvailitate care pronun"# succesiv /ot#r&ri &n acelaşi dosar de insolvailitate% cu ecep"ia rejudec#rii dup#casarea /ot#r&rii &n recurs.  Articolul + +itarea% noti!icarea şi &nştiin"area participan"ilor la proces  (1) +itarea participan"ilor la proces se e!ectueaz# de c#tre instan"a de insolvailitate dino!iciu.  (2) ,n procedurile contencioase reglementate de prezenta lege vor !i citate &n calitate de p#r"i numai persoanele ale c#ror drepturi sau interese s&nt supuse spre solu"ionare instan"ei deinsolvailitate &n condi"ii de contradictorialitate. ,n celelalte cazuri% se aplic# dispozi"iile din+odul de procedur# civil# re!eritoare la procedura necontencioas# &n m#sura &n care nu

contravin unor dispozi"ii epres prev#zute de prezenta lege.  () Noti!icarea şi &nştiin"area% cu ecep"ia cazului &n care sarcina noti!ic#rii şi a &nştiin"#riiapar"ine unor alte organe care aplic# procedura% precum şi convoc#rile prev#zute de prezentalege cad &n sarcina administratorului provizoriu sau administratorului insolvailit#"ii% sau alic/idatorului% dup# caz.  (4) Noti!ic#rile şi &nştiin"#rile se !ac prin scrisori recomandate% iar &n cazurile epres prev#zute de prezenta lege şi prin pulicare &n onitorul !icial al 'epulicii oldova.  () ,nştiin"area şi noti!icarea con!orm alin.(4) se consider# e!ectuat# dup# epirarea a zilelucr#toare de la pulicare.  Articolul , $ulicarea /ot#r&rilor şi a &nc/eierilor   (1) 5ispozitivul /ot#r&rilor şi al &nc/eierilor instan"ei de insolvailitate urmeaz# s# !ie

 pulicat &n onitorul !icial al 'epulicii oldova &n cazurile epres prev#zute de prezentalege. +/eltuielile de pulicare se raport# la c/eltuielile de judecat#.  (2) 3nstan"a de insolvailitate poate dispune pulicarea dispozitivului /ot#r&rilor şi &nziarele locale din zonele &n care deitorul &şi are sediul ori s&nt concentrate sediile celor maimul"i creditori% precum şi prin internet sau prin alt sistem electronic.  () 3nstan"a de insolvailitate "ine registrul pulic al deitorilor insolvaili şi &l a!işeaz# pe pagina sa ;e.  Articolul - 'ecursul &mpotriva /ot#r&rilor şi  &nc/eierilor instan"ei de insolvailitate  (1) :ot#r&rile şi &nc/eierile instan"ei de insolvailitate pot !i atacate cu recurs &n termen de1 zile calendaristice din data pronun"#rii şi numai &n cazurile prev#zute epres de prezenta

lege.  (2) 'ecursul nu suspend# eecutarea /ot#r&rilor şi a &nc/eierilor instan"ei de insolvailitate%dar pot !i suspendate de instan"a de recurs la cererea motivat# a recurentului.  () 'ecursul va !i judecat &n termen de 60 de zile de la &nregistrarea dosarului &n instan"a derecurs% &n modul prev#zut de +odul de procedur# civil#.  (4) ,n vederea solu"ion#rii recursului% instan"ei de recurs i se trimit% &n copii certi!icate deinstan"a de insolvailitate% doar actele care intereseaz# solu"ionarea c#ii de atac.

Page 6: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 6/119

  () $entru cererile de recurs !ormulate &mpotriva /ot#r&rilor şi &nc/eierilor pronun"ate deinstan"a de insolvailitate% &n cadrul procedurii se constituie un singur dosar.S ' c ţ i u n ' a a !.aCon/iţiil' /' int'ntar' a proc'sului /' insolvabilitat' 0i acţiunil' pr'liinar'  Articolul 2 +ererea introductiv#

$rocesul de insolvailitate se intenteaz# doar &n temeiul unei cereri de intentare a procesului de insolvailitate (denumit# &n continuare cerere introductiv#). 

Articolul 13 <emeiurile de intentare a procesului de insolvailitate  (1) 3ntentarea unui proces de insolvailitate presupune eisten"a unui temei.  (2) <emeiul general de intentare a unui proces de insolvailitate const# &n incapacitatea de plat# a deitorului.  () <emeiul special de intentare a unui proces de insolvailitate const# &n supra&ndatorareadeitorului &n cazul &n care acesta este persoan# juridic# responsail# de crean"ele creditorilor&n limitele patrimoniului s#u. ,n acest caz% la aza evalu#rii patrimoniului deitorului treuie

 pus# continuarea activit#"ii lui dac# acest !apt este posiil.  Articolul 11 +omponen"a şi m#rimea oliga"iilor   (1) +omponen"a şi m#rimea oliga"iilor deitorului s&nt cele eistente la momentuldepunerii cererii introductive% dac# legea nu prevede alt!el.  (2) =a determinarea temeiurilor de insolvailitate se iau &n calcul-  a) m#rimea oliga"iilor pecuniare% inclusiv suma restan"ei la livrarea unurilor% la prestareaserviciilor şi la &ndeplinirea lucr#rilor care urmeaz# a !i pl#tite de c#tre deitor  ) m#rimea datoriilor la credite% la &mprumut% plus do&nda care urmeaz# a !i ac/itat# dec#tre deitor  c) m#rimea prejudiciilor care urmeaz# a !i recuperate de la deitor  d) m#rimea oliga"iilor la ugetul pulic na"ional prev#zute de lege.

  () =a constatarea insolvailit#"ii deitorului nu se ia &n calcul valoarea crean"elorconstituite din-  a) penalit#"i şisau din alte sanc"iuni !inanciare a!erente neeecut#rii oliga"iilor  ) orice oliga"ie de plat# !a"# de asocia"ii (memrii% ac"ionarii) deitorului.  Articolul 1! 5reptul de a depune cerere introductiv#

5reptul de a depune cerere introductiv# &l au- deitorul% creditorii% alte persoane indicate &n prezenta lege.  Articolul 1"  5reptul deitorului de a depune cerere introductiv#  (1) 5eitorul este &n drept s# depun# cerere introductiv# &n situa"ia &n care eist# pericolulintr#rii lui &n incapacitate de plat# c&nd% &n mod previziil% nu &şi va putea eecuta la scaden"#oliga"iile pecuniare.

(2) 5reptul de a depune cerere introductiv# &n numele deitorului con!orm alin. (1)% &ncazul &n care acesta nu este persoan# !izic#% &l au- organul eecutiv% persoana care% &ncon!ormitate cu legisla"ia &n vigoare% de"ine dreptul de reprezentare a deitorului% asocia"ii cur#spundere nelimitat# şi lic/idatorii deitorului.  Articolul 1) liga"ia deitorului de a depune cerere introductiv#  (1) 5eitorul este oligat s# depun# cerere introductiv# dac# eist# unul din temeiurile prev#zute la art. 10.

Page 7: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 7/119

  (2) 5eitorul este oligat s# depun# cerere introductiv# şi &n cazul &n care-  a) eecutarea integral# a crean"elor scadente ale unui sau ale mai multor creditori poatecauza imposiilitatea satis!acerii integrale la scaden"# a crean"elor celorlal"i creditori  ) &n cadrul lic/id#rii% care se e!ectueaz# con!orm altor legi% devine evident c# deitorul nu poate satis!ace integral crean"ele creditorilor.

() 5eitorul este oligat s# depun# cerere introductiv# imediat% dar nu mai t&rziu deepirarea a 0 de zile calendaristice din data survenirii temeiurilor indicate &n prezentul articolla alin. (2) şi la art. 10 alin. (2).  (4) 5ac# deitorul nu depune cerere introductiv# &n cazurile şi &n termenul prev#zut &n prezentul articol% persoana care% &n con!ormitate cu legisla"ia &n vigoare% are dreptul de areprezenta deitorul% asocia"ii cu r#spundere nelimitat# şi lic/idatorii deitorului r#spundsusidiar &n !a"a creditorilor pentru oliga"iile ap#rute dup# epirarea termenului prev#zut laalin. (). >ceste persoane s&nt trase la r#spundere penal# &n con!ormitate cu legea.  Articolul 1*  3nsolvailitatea inten"ionat# şi insolvailitatea !ictiv#

(1) ,n cazul insolvailit#"ii deitorului din culpa !ondatorilor (memrilor) lui% a memrilororganului eecutiv sau a unor alte persoane care au dreptul de a da indica"ii oligatorii pentru

deitor ori care pot in!luen"a &n alt mod ac"iunile deitorului (insolvailitate inten"ionat#)%aceştia poart# r#spundere susidiar# solidar# !a"# de creditori &n m#sura &n care unuriledeitorului s&nt insu!iciente pentru eecutarea crean"elor creditorilor.  (2) 5ac# deitorul depune cerere introductiv# &n cazul &n care dispune de posiilit#"i realede a satis!ace integral crean"ele creditorilor (insolvailitate !ictiv#)% persoanele culpailemen"ionate la alin. (1) poart# r#spundere pentru prejudiciile cauzate creditorilor prindepunerea cererii.  Articolul 1+ +on"inutul cererii introductive a deitorului

(1) ,n cererea introductiv# a deitorului treuie s# se indice-  a) codul !iscal şi numerele conturilor ancare ale deitorului  ) valoarea crean"elor creditorilor% m#rimea do&nzilor şi penalit#"ilor a!erente

  c) temeiul crean"elor şi termenele lor de eecutare% cu speci!icarea sumei crean"elordecurg&nd din daunele cauzate vie"ii şi s#n#t#"ii% precum şi ale crean"elor salariale !a"# deangaja"ii deitorului  d) suma datoriilor la ugetul pulic na"ional  e) motivarea temeiului insolvailit#"ii  !) date despre cererile de c/emare &n judecat# a deitorului primite spre eaminare de c#treinstan"a de judecat#% precum şi despre titlurile eecutorii asupra unurilor deitorului  g) date despre unurile deitorului% inclusiv despre mijloacele #neşti şi crean"ele lui  /) candidatura propus# la !unc"ia de administrator al insolvailit#"ii lic/idator.  (2) ,n cerere% deitorul poate solicita şi motiva aplicarea procedurii de restructurare.  Articolul 1, >neele la cererea introductiv# a deitorului

  =a cererea introductiv# a deitorului se aneeaz#-  a) copia de pe statutul sau de pe contractul s#u de asociere  ) lista participan"ilor (memrilor) s#i  c) ilan"ul contail la data ultimului raport !inanciar  d) documentele care atest# componen"a şi valoarea unurilor sale dac# este persoan# !izic#(&ntreprinz#tor individual)  e) datele din registrele pulice despre unurile sale% inclusiv despre unurile gajate

Page 8: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 8/119

  !) lista creditorilor şi a deitorilor% cu speci!icarea datoriilor creditoare şi deitoare%adreselor şi datelor de identi!icare ale creditorilor şi deitorilor  g) dovada noti!ic#rii proprietarului% a c#rui lips# &ns# nu &mpiedic# admiterea spreeaminare a cererii introductive.  Articolul 1- +ererea introductiv# depus# de creditor 

  (1) +reditorul poate depune cerere introductiv# dac# are un interes legitim &n intentarea procesului de insolvailitate şi &şi poate argumenta crean"ele şi temeiurile de intentare a procesului de insolvailitate.  (2) 5ac# cererea introductiv# este admis# spre eaminare% instan"a de insolvailitate estedatoare s# &l audieze pe deitor.  () +reditorul nu este &n drept s# ini"ieze proces de insolvailitate &n cazul &n care deitorulse a!l# &n proces de restructurare% cu ecep"ia cazului &n care crean"a a ap#rut dup# intentarea procesului.  Articolul 12 Noti!icarea prealail#

(1) +reditorul depune cerere introductiv# numai dup# noti!icarea prealail# a deitorului.  (2) Noti!icarea prealail# se consider# !#cut# dac#% p&n# la depunerea cererii introductive%

deitorul a !ost in!ormat de c#tre creditor sau de eecutorul judec#toresc% sau% &n cazurile prev#zute epres de +odul !iscal% de c#tre organele ailitate despre !aptul c# se a!l# &n&nt&rziere ori despre &naintarea spre eecutare a titlului eecutoriu sau a unui alt documentec/ivalent lui &n condi"iile prev#zute epres de +odul de eecutare.  () +reditorul care depune% &n condi"iile art.140% cerere de admitere a crean"elor dup#intentarea procesului de insolvailitate nu este oligat s# proeze noti!icarea prealail#.  Articolul !3  +on"inutul cererii introductive a creditorului. 5ocumentele aneate  (1) ,n cererea introductiv# a creditorului treuie s# se indice-  a) denumireanumele şi prenumele creditorului şi ale deitorului% sediuladresa% alte date deidenti!icare ale acestora% con!irmate prin etrasul din registrul pulic corespunz#tor  ) valoarea crean"elor creditorului% m#rimea do&nzilor şi a penalit#"ilor a!erente

  c) temeiul crean"elor şi termenul eecut#rii lor  d) men"iuni despre alte proe ce con!irm# crean"a creditorului  e) propunerea candidaturii la !unc"ia de administrator provizoriu pe perioada de oservare adeitorului  !) alte date% considerate de creditor ca !iind necesare pentru eaminarea cererii.  (2) =a cererea introductiv# a creditorului se aneeaz#-  a) documentele ce adeveresc oliga"iile deitorului !a"# de creditor% m#rimea datoriilor laaceste oliga"ii% temeiul intent#rii procesului de insolvailitate% alte documente care justi!ic#cererea creditorului  ) dovada noti!ic#rii prealaile a deitorului de c#tre creditor  c) copia de pe /ot#r&rea irevocail# a instan"ei de judecat# sau copia de pe /ot#r&rea

aritral# irevocail#% ori copia de pe /ot#r&rea judec#toreasc# irevocail# privindrecunoaşterea /ot#r&rii judec#toreşti sau a /ot#r&rii aritrale str#ine% ori decizia (/ot#r&rea)organului ailitat prin legea eecutorie la acel moment.  Articolul !1 >dmiterea cererii introductive spre eaminare  (1) 3nstan"a de insolvailitate este oligat# s# admit# spre eaminare cererea introductiv#depus# de creditor cu respectarea prevederilor +odului de procedur# civil# şi ale prezenteilegi.

Page 9: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 9/119

  (2) 5espre admiterea spre eaminare a cererii introductive% instan"a de insolvailitateadopt# imediat o &nc/eiere% dar &n cel mult zile de la data depunerii.

() 5ac#% dup# admiterea cererii introductive spre eaminare% se constat# eisten"a uneicereri introductive !ormulat# de deitor şisau a unei sau mai multor cereri !ormulate decreditori &mpotriva aceluiaşi deitor nesolu"ionate &nc#% instan"a de judecat# va dispune din

o!iciu conearea lor la instan"a de insolvailitate care a pus prima pe rol cererea introductiv#%cu eaminarea acestora &ntr*un singur dosar.  (4) 5ac# prima cerere introductiv# a !ost admis# spre eaminare &ntr*un dosar% celelalteeventuale dosare a!late pe rol% re!eritor la acelaşi deitor% vor !i coneate la dosarul &n care a!ost admis# prima cerere introductiv#. ,n acest caz% m#surile de asigurare aplicate odat# cuadmiterea cererilor introductive &n dosarele care se coneeaz# se anuleaz# de drept şi nu produc e!ecte% &n a!ar# de m#surile de asigurare aplicate prin &nc/eierea de admitere a primeicereri introductive.  () $rin &nc/eierea consemnat# la alin. (2)% instan"a de insolvailitate dispune punerea suoserva"ie a deitorului prin desemnarea unui administrator provizoriu şi aplic# m#suri deasigurare a crean"elor creditorilor.

  (6) 5ac# &n cererea introductiv# deitorul declar# c# se a!l# &n stare de insolvailitate şi &şieprim# inten"ia de a lic/ida sau de a &şi restructura activitatea% instan"a de judecat# va adopta%&n cel mult 10 zile lucr#toare% cu citarea deitorului% o /ot#r&re de intentare a procesului deinsolvailitate !#r# drept de recurs% olig&ndu*l% dup# caz% s# prezinte un plan al procedurii derestructurare. ,n acest caz% prevederile art. 229 nu se aplic#.  Articolul !! 'estituirea !#r# eaminare a cererii introductive  (1) 3nstan"a de insolvailitate restituie !#r# eaminare cererea introductiv# &ntocmit# cu&nc#lcarea art. 20.  (2) ,n cazul &n care deitorul a depus cerere introductiv# &n temeiul art. 14% dar nu a aneatla ea documentele prev#zute la art. 18% instan"a de insolvailitate admite spre eaminarecererea solicit&nd prezentarea documentelor &n ordinea dezaterilor judiciare.

  Articolul !". $erioada de oserva"ie  (1) ,n perioada de oserva"ie% deitorul poate s# continue activit#"ile curente şi s# e!ectueze pl#"i c#tre creditorii cunoscu"i% care se &ncadreaz# &n condi"iile oişnuite de eercitare aactivit#"ii curente% su supraveg/erea administratorului provizoriu% dac# nu i s*a ridicatdreptul de administrare% ori su conducerea administratorului provizoriu% dac# i s*a ridicatdreptul de administrare.  (2) >ctivit#"i curente s&nt tranzac"iile şi opera"iunile !inanciare propuse de c#tre deitor pentru a !i e!ectuate &n perioada de oserva"ie% &n cursul normal al activit#"ii economice% cumar !i-  a) continuarea activit#"ilor contractate% con!orm oiectului de activitate  ) e!ectuarea opera"iunilor de &ncas#ri şi de pl#"i a!erente acestora

  c) asigurarea !inan"#rii c/eltuielilor curente.  () >ctele% opera"iunile şi pl#"ile care dep#şesc condi"iile men"ionate la alin. (2) vor putea !iautorizate şisau e!ectuate de administratorul provizoriu numai cu aproarea prealail# ainstan"ei de insolvailitate% care se va epune &n acest sens printr*o &nc/eiere motivat# emis#&n cel mult zile de la data primirii cererii de aproare% care poate !i atacat# cu recurs &ncondi"iile prezentei legi.  (4) Niciun !urnizor de servicii electricitate% gaze naturale% ap#% servicii tele!onice sau

Page 10: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 10/119

altele asemenea nu are dreptul% &n perioada de oserva"ie% s# sc/ime% s# re!uze ori s#&ntrerup# temporar un ast!el de serviciu c#tre deitor sau c#tre patrimoniul deitorului &n cazul&n care acesta are calitatea de consumator captiv% potrivit legii.  () 5ac#% la data admiterii spre eaminare a cererii introductive% un act juridic nu a devenitopozail ter"ilor% &nscrierile% transcrierile% intaul#rile şi orice alte !ormalit#"i speci!ice%

necesare acestui scop% e!ectuate dup# data desc/iderii procedurii de oserva"ie s&ntinopozaile !a"# de creditori% cu ecep"ia cazului &n care cererea sau sesizarea% legal!ormulat#% a !ost primit# de instan"a% autoritatea sau institu"ia competent# cel mai t&rziu &n ziua premerg#toare &nc/eierii de admitere a cererii introductive.  (6) 5emersul administratorului provizoriu% precum şi cererile creditorilor sau aledeitorului privind &nc#lcarea drepturilor sale de c#tre administratorul provizoriu &n perioadade oservare a deitorului% cu ecep"ia celor a c#ror procedur# de solu"ionare estereglementat# aparte de prezenta lege% se vor eamina &n şedin"# pulic# cu citareaadministratorului provizoriu sau% dup# caz% şi cu citarea creditorului care a depus cererea% &ntermen de cel mult dou# s#pt#m&ni de la primirea demersului sau a cererii. $e margineademersului sau a cererii% instan"a de insolvailitate va emite o &nc/eiere% care poate !i

contestat# cu recurs numai de p#r"ile vizate &n ea.  Articolul !) 5ispunerea m#surilor de asigurare  (1) 5up# ce primeşte cererea introductiv# spre eaminare% instan"a de insolvailitate aplic#m#surile necesare pentru a preveni modi!icarea st#rii &n care se a!lau unurile deitorului &n perioada de p&n# la intentarea procesului de insolvailitate.  (2) $e l&ng# m#surile de asigurare prev#zute de +odul de procedur# civil#% instan"a deinsolvailitate aplic# urm#toarele m#suri de asigurare-  a) numeşte un administrator provizoriu şi olig# deitorul ca &n perioada de oserva"iedeciziile privind gestionarea patrimoniului s# !ie luate doar cu acordul prealail aladministratorului provizoriu  ) la cererea motivat# a creditorilor sau administratorului provizoriu ori din o!iciu% dispune

&nl#turarea deitorului de la gestionarea patrimoniuluic) pune su sec/estru unurile deitorului şi coresponden"a lui comercial#

  d) suspend# urm#ririle individuale ale creditorilor şi eecut#rile silite asupra unurilordeitorului% precum şi curgerea prescrip"iei dreptului de a cere eecutarea silit# a crean"eloracestora contra deitorului  e) pune su interdic"ie &nstr#inarea de c#tre deitor a unurilor sale ori decide ca acestea s# poat# !i &nstr#inate doar cu &nvoirea epres# a administratorului provizoriu.  () 5ac# m#surile de asigurare prev#zute la alin. (2) s&nt insu!iciente% instan"a deinsolvailitate poate dispune aducerea silit# a deitorului spre audiere. 5ac# deitorul nu este persoan# !izic#% aceste m#suri s&nt aplicate reprezentan"ilor lui.  (4) ,nc#lcarea de c#tre deitor a dispozi"iilor alin. (2)

lit. e) are e!ectele prev#zute la art. 104.  () =a cererea motivat# a deitorului% instan"a de insolvailitate poate s# suspende% cam#sur# de asigurare% curgerea do&nzilor% a major#rilor sau a penalit#"ilor de orice !el% sau aoric#ror alte c/eltuieli a!erente crean"elor n#scute anterior perioadei de oserva"ie.  (6) #surile de asigurare ac"ioneaz# p&n# la data intent#rii procesului de insolvailitate sau p&n# la data respingerii cererii introductive% precum şi odat# cu &nc/eierea unei tranzac"ii &nmodul stailit de prezenta lege.

Page 11: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 11/119

  (8) 3nstan"a de insolvailitate este &n drept s# ridice% la cerere% printr*o &nc/eiere motivat#%m#surile de asigurare aplicate% p&n# la apari"ia circumstan"elor nominalizate la alin. (6)% &nmodul stailit de +odul de procedur# civil#% cu ecep"ia instituirii administr#rii provizorii &n perioada de oserva"ie a deitorului.  Articolul !*. Statutul şi competen"a administratorului provizoriu

  (1) 5ac# instan"a de insolvailitate nu dispune alt!el% &n perioada de oserva"ie organele deconducere ale deitorului nu pot emite decizii şi nu pot e!ectua opera"iuni şi pl#"i !#r# acorduladministratorului provizoriu% iar persoanele cu drept de reprezentare a deitorului nu pot&nc/eia acte juridice !#r# participarea administratorului provizoriu.  (2) +reditorii care au &naintat cerere introductiv# ori administratorul provizoriu pot adresaoric&nd instan"ei de insolvailitate o cerere pentru a i se ridica deitorului dreptul deadministrare% av&nd ca justi!icare pierderile continue din patrimoniul acestuia sau lipsa proailit#"ii de realizare a unui plan ra"ional de activitate a &ntreprinderii şisau esc/ivareaacestuia de la eecutarea atriu"iilor sale.  () ,n aza cererii şi a condi"iilor indicate la alin. (2)% instan"a de insolvailitate este &ndrept s# dispun#% printr*o &nc/eiere care poate !i atacat# cu recurs de c#tre deitor% ridicarea

total# sau par"ial# a dreptului deitorului de a administra &ntreprinderea odat# cu desemnareaunui administrator provizoriu% indic&nd şi condi"iile de eercitare a conducerii deitorului dec#tre acesta. 5in momentul &nl#tur#rii deitorului de la administrarea &ntreprinderii% atriu"iilede administrare şi de dispozi"ie s&nt cedate administratorului provizoriu su supraveg/ereainstan"ei de insolvailitate.  (4) 3nstan"a de insolvailitate eamineaz#% &n cel mult 10 zile lucr#toare% cererea prev#zut#la alin. (2) &ntr*o şedin"# la care s&nt cita"i administratorul provizoriu% creditorii care au&naintat cererea introductiv# şi reprezentantul deitorului. Neprezentarea p#r"ilor citate legalnu &mpiedic# judecarea cererii.  () $rincipalele atriu"ii şi drepturi ale administratorului provizoriu &n cadrul prezentei legis&nt-

  a) &ntreprinderea de ac"iuni pentru a se asigura p#strarea unurilor deitorului şi integritatealor  ) eaminarea situa"iei economice a deitorului şi &ntocmirea unui raport de veri!icare aeisten"ei temeiurilor de intentare a procesului de insolvailitate sau de respingere a cereriiintroductive  c) supraveg/erea opera"iunilor de gestionare a patrimoniului deitorului  d) conducerea integral#% respectiv par"ial#% a activit#"ii deitorului &n condi"iile prezenteilegi% cu respectarea preciz#rilor stailte epres de instan"a de insolvailitate% şi &n condi"iile dee!ectuare a pl#"ilor curente din contul patrimoniului deitorului  e) sesizarea de urgen"# a instan"ei de insolvailitate &n cazul &n care constat# c# nu eist# unuri &n patrimoniul deitorului ori c# acestea s&nt insu!iciente pentru a acoperi c/eltuielile

 procesului de insolvailitate  !) veri!icarea crean"elor şi% dup# caz% !ormularea de contesta"ii la ele% &ntocmirea taelului preliminar al crean"elor  g) &ncasarea crean"elor% urm#rirea &ncas#rii crean"elor re!eritoare la unurile din patrimoniuldeitorului sau la sumele de ani trans!erate de c#tre deitor &nainte de admiterea cereriiintroductive spre eaminare  /) &nc/eierea de tranzac"ii% stingerea datoriilor% &ncetarea !idejusiunii% renun"area la

Page 12: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 12/119

garan"iile reale cu condi"ia con!irm#rii de c#tre instan"a de insolvailitate  i) primirea remunera"iei şi recuperarea c/eltuielilor% con!irmate de instan"a deinsolvailitate% suportate de administratorul provizoriu &n activitatea sa  j) solicitarea şi primirea gratuit# de la participan"ii la proces% de la alte persoane% indi!erentde tipul de proprietate şi !orma juridic# de organizare% a in!orma"iilor şi eplica"iilor necesare

 pentru eercitarea atriu"iilor sale% precum şi de la deitor a in!orma"iilor cu privire laveniturile lui şi la unurile ce &i apar"in cu titlu de proprietate% inclusiv la unurile ce se a!l# &n proprietate comun# pe cote*p#r"i  7) accesul &n spa"iile de serviciu ale deitorului şi studierea documentelor care se a!l#acolo  l) adresarea c#tre instan"a de insolvailitate a solicit#rii de a dispune participarea organelorde drept la eecutarea atriu"iilor sale  m) sesizarea instan"ei de insolvailitate &n leg#tur# cu orice prolem# care cere solu"ionaredin partea ei.  (6) +uantumul de remunerare a administratorului provizoriu &l staileşte instan"a deinsolvailitate &n m#rime !i#% pentru !iecare lun# de activitate e!ectiv lucrat# şi con!irmat#

documentar% care nu poate !i mai mic# de coe!icientul minim de multiplicare recomandat pentru stailirea salariilor de !unc"ie ale conduc#torilor &ncadra"i &n unit#"ile ce nu aplic#sistemul de salarizare azat pe re"eaua tari!ar# unic# de salarizare% &nmul"it la cuantumulminim garantat al salariului &n sectorul real la unit#"ile cu autonomie !inanciar#.  (8) $entru &ndeplinirea atriu"iilor sale% administratorul provizoriu poate angaja specialişti. Numirea şi nivelul remunera"iei lor se supun apro#rii instan"ei de insolvailitate% cu ecep"iacazurilor &n care se staileşte c# remunera"ia se va !ace din contul administratorului provizoriusau al creditorului care a depus cerere introductiv#.  () >triu"iile administratorului provizoriu &nceteaz# &n momentul desemn#riiadministratorului insolvailit#"iilic/idatorului de c#tre instan"a de insolvailitate sau alrespingerii cererii introductive &n lipsa temeiului de insolvailitate.

  Articolul !+ Noti!icarea aplic#rii m#surilor de asigurare  (1) $rin &nc/eierea de admitere a cererii introductive spre eaminare% instan"a deinsolvailitate dispune administratorului provizoriu s# noti!ice imediat despre aplicaream#surilor de asigurare &n toate registrele pulice% inclusiv &n registrul de stat al persoanelor juridice şi &n registrul de stat al &ntreprinz#torilor individuali% &n registrul unurilor imoile şi&n alte registre &n care se &nscriu gajul% #ncile% organele cadastrale teritoriale% autorit#"ilevamale% o!iciile poştale% sta"iile de cale !erat#% depozitele portuare şi vamale% alte locuri de&nmagazinare din circumscrip"ia &n care deitorul &şi are sediul ori !iliale sau reprezentan"e% pentru a sista orice opera"iune cu unurile acestuia% cer&ndu*le lor s# &i predea coresponden"adeitorului şi orice alte comunic#ri sosite pe adresa lui.  (2) ,n cel mult 10 zile lucr#toare de dup# desemnare% administratorul provizoriu trimite

noti!ic#ri tuturor creditorilor din eviden"a contail#% prezentat# de deitor &n con!ormitate cuart. 28 alin. ()% pentru &naintarea crean"elor certe şi eigiile asupra patrimoniului deitoruluişi prezentarea unei re!erin"e asupra cererii introductive.

Articolul !, ?ecutarea m#surilor de asigurare  (1) 5up# desemnare% administratorul provizoriu &ntocmeşte şi prezint# instan"ei deinsolvailitate% &n termenul stailit de aceasta% care nu va putea dep#şi 4 de zile lucr#toare dela desemnarea sa% un raport cu privire la eecutarea m#surilor de asigurare% prin care s#

Page 13: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 13/119

 propun# !ie intentarea procedurii de insolvailitate% !ie intentarea procedurii simpli!icate a!alimentului% ori prin care s# constate solvailitatea deitorului şi &ncetarea procesului. ,n!unc"ie de circumstan"ele cauzei pe motive temeinice% instan"a poate prelungi termenul prev#zut cu cel mult 1 zile lucr#toare.  (2) 3nstan"a de insolvailitate va supune propunerea prev#zut# la alin. (1) dezaterii &ntr*o

şedin"# pulic#. ,n cadrul şedin"ei de judecat#% dup# ascultarea participan"ilor la proces%instan"a va adopta o /ot#r&re prin care apro# sau respinge% dup# caz% concluziile raportuluisupus dezaterii% cu dispunerea% prin aceeaşi /ot#r&re% a intent#rii procesului de insolvailitatesau a intent#rii procedurii simpli!icate a !alimentului deitorului% sau va respinge cerereaintroductiv#.  () 5eitorul are oliga"ia de a transmite administratorului provizoriu% &n cel mult zilelucr#toare de la cerere% in!orma"iile solicitate de acesta% apreciate ca !iind necesare% cu privirela activitatea şi la patrimoniul s#u% precum şi documentele activit#"ii economice şidocumentele de eviden"# contail#% inclusiv ştampila &ntreprinderii% care vor !i re"inute deadministratorul provizoriu spre documentare.  (4) ,n cazul &n care in!orma"iile şi documentele prev#zute la alin. ()% inclusiv ştampila% nu

s&nt prezentate de c#tre memrii organelor de conducere ale deitorului% aceştia vor !i traşi lar#spundere patrimonial# susidiar# şisau penal#% sau contraven"ional#% &n modul stailit delege% iar administratorul provizoriu desemnat va reconstitui% &n m#sura posiilit#"ilor%in!orma"iile şisau documentele% c/eltuielile urm&nd a !i &ncasate din contul persoanelorculpaile.  () ,n cazul opunerii deitorului sau al neprezent#rii &n termen a ştampilei &ntreprinderii%administratorul provizoriu va suspenda valailitatea ştampilei pe perioada de oserva"ie adeitorului% pulic&nd &n acest sens un aviz &n onitorul !icial al 'epulicii oldova% şi vautiliza &n eercitarea atriu"iilor sale ştampila sa% care% din data pulic#rii% va avea aceeaşi putere juridic#.  (6) ,n cazul &nl#tur#rii deitorului de la administrarea &ntreprinderii% administratorul

 provizoriu este oligat s# v&nd# unurile perisaile sau unurile supuse deprecierii iminente şis# depun# la anc# &n contul deitorului sumele realizate din aceste v&nz#ri% in!orm&ndinstan"a de insolvailitate şi deitorul.  (8) ,n perioada de oserva"ie a deitorului nu se a!ecteaz# dreptul niciunui creditor de ainvoca compensarea crean"ei sale cu cea a deitorului asupra sa dac#% la data admiterii cereriiintroductive spre eaminare% condi"iile prev#zute de lege &n materie de compensare legal# s&nt&ndeplinite.  Articolul !- 'e!erin"a la cererea introductiv#  (1) ,n decursul a 2 zile lucr#toare de la adoptarea &nc/eierii de admitere spre eaminare acererii introductive &naintate de creditor% instan"a de insolvailitate va epedia deitoruluicererea &n copie.

  (2) ,n cel mult 10 zile calendaristice de la primirea copiei de pe cererea introductiv#%deitorul prezint# instan"ei de insolvailitate o re!erin"# la cererea introductiv#% prin carecontest# sau recunoaşte eisten"a st#rii de insolvailitate. 5ac# oiecteaz# !a"# de starea deinsolvailitate şi dac# oiec"iile s&nt recunoscute ulterior de instan"a de insolvailitate ca !iindnejusti!icate% deitorul nu mai are dreptul s# solicite procedur# de restructurare.  () 5ac#% &n urma eamin#rii re!erin"ei% constat# c# deitorul nu este &n stare deinsolvailitate% instan"a de insolvailitate respinge cererea introductiv#% care va !i considerat#

Page 14: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 14/119

ca lipsit# de orice e!ect c/iar de la &nregistrare.  (4) 5ac# deitorul nu contest# prin re!erin"#% &n termenul prev#zut la alin. (2)% c# este &nstare de insolvailitate şi &şi eprim# inten"ia de a &şi restructura activitatea% instan"a deinsolvailitate adopt# o /ot#r&re de intentare a procedurii de insolvailitate% olig&ndu*l s# prezinte un plan al procedurii de restructurare.

  () =a re!erin"a !a"# de cererea introductiv#% deitorul aneeaz# actele indicate la art. 18.  (6) ,n cel mult 0 de zile calendaristice de la noti!icarea e!ectuat# con!orm art. 26%creditorii prezint# o re!erin"# la cererea introductiv#% prin care se opun intent#rii procesului deinsolvailitate ori se al#tur# cererii creditorului ini"ial prin &naintarea crean"elor asupra patrimoniului deitorului. 'ea*credin"a persoanei care a &naintat cererea introductiv# treuiedovedit# de creditorul care se opune intent#rii procesului de insolvailitate.  (8) 'e!erin"a deitorului şisau oiec"iile creditorilor care se opun intent#rii procesului deinsolvailitate vor !i solu"ionate de instan"a de insolvailitate odat# cu eaminarea raportuluiadministratorului provizoriu &ntr*o şedin"# pulic#% prin /ot#r&re de intentare a procesului deinsolvailitate sau de desc/idere a procedurii simpli!icate a !alimentului% sau de respingere acererii introductive. ast!el de /ot#r&re% &n a!ar# de aproarea sau de respingerea concluziilor

raportului administratorului provizoriu% va prevedea &n special m#rimea revendic#rilor asuprac#rora oiec"iile deitorului şisau ale creditorilor au !ost respinse ori considerate ca !iind&ntemeiate şi va con!irma m#rimea crean"elor creditorilor !a"# de patrimoniul deitorului.  () =ipsa de re!erin"# la cererea introductiv# nu &mpiedic# eaminarea ei.  Articolul !2 <aelul preliminar al crean"elor   (1) +rean"ele !a"# de patrimoniul deitorului vor !i &nregistrate de administratorul provizoriu &ntr*un tael preliminar al crean"elor &n !unc"ie de datele eviden"ei contaile adeitorului şi &n aza cererilor de admitere a crean"elor &naintate instan"ei de c#tre creditoriiale c#ror crean"e s&nt anterioare datei de admitere a cererii introductive spre eaminare.  (2) <ermenul*limit# de depunere de c#tre creditori &n instan"a de insolvailitate a re!erin"eiasupra cererii introductive şi a cererii de admitere a crean"elor asupra patrimoniului

deitorului va !i de maimum 0 de zile calendaristice de la data noti!ic#rii. <ermenul deveri!icare şi de consemnare a crean"elor &n taelul preliminar al crean"elor este de 1 zilelucr#toare.  () +rean"ele vor !i supuse veri!ic#rii de c#tre administratorul provizoriu% con!orm unei proceduri prev#zute &n capitolul @ sec"iunea 1. +rean"ele con!irmate pe deplin sau par"ial deadministratorul provizoriu &n urma veri!ic#rii% trecute &n taelul preliminar% vor !i prezumate a!i valaile şi corecte.  (4) +a rezultat al veri!ic#rii% administratorul provizoriu va &ntocmi şi va &nregistra &ninstan"a de insolvailitate% odat# cu raportul ori separat% şi taelul preliminar al crean"elorcuprinz&nd toate crean"ele asupra patrimoniului deitorului% preciz&nd c# s&nt- c/irogra!are%garantate% su condi"ie% scadente sau nescadente şi ar#t&nd pentru !iecare numeledenumirea

creditorului% suma solicitat# de creditor şi suma acceptat# de administratorul provizoriu.  () +rean"ele introduse de administratorul provizoriu &n taelul preliminar se atriuie maseicredale cu titlu provizoriu !#r# drept de vot.  (6) <itularul de crean"e trecute &n taelul preliminar cu titlu provizoriu este dec#zut% &n ceeace priveşte crean"ele respective% din urm#toarele drepturi-  a) de a vota la adunarea creditorilor  ) de a participa la distriuirile de sume &n cadrul restructur#rii şisau al lic/id#rii

Page 15: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 15/119

deitoruluic) de a*şi realiza crean"ele &mpotriva deitorului sau a memrilor ori asocia"ilor acestuia.

  (8) $erioada provizorie a crean"elor dureaz# p&n# la data con!irm#rii lor &n şedin"a devalidare a crean"elor &n cadrul procesului de insolvailitate sau al procedurii simpli!icate a!alimentului% cu &nregistrarea acestora &n taelul de!initiv al crean"elor.

  () +rean"ele incluse &n taelul preliminar nu se contest#. ?le pot !i contestate dup#intentarea procesului de insolvailitate sau a procedurii simpli!icate a !alimentului doar dac#au !ost incluse &n taelul de!initiv.  (9) ,n partea nereglementat# de prezentul articol se vor utiliza prevederile capitolului @sec"iunea 1.  Articolul "3 >c"iunile preliminare intent#rii procesului de insolvailitate. :ot#r&reainstan"ei de insolvailitate  (1) #surile de preg#tire preliminar# a eamin#rii cauzei privind insolvailitateadeitorului le ia instan"a de insolvailitate &n con!ormitate cu prevederile +odului de procedur# civil# şi cu cele ale prezentei legi.  (2) $entru urgentarea actelor procesuale% instan"a de insolvailitate poate solicita audierea

 persoanelor identi!icate ca !#c&nd parte din administra"ia societ#"ii% le poate solicita asisten"aşi concursul la e!ectuarea actelor de procedur#% poate e!ectua orice alt act procesual necesarsolu"ion#rii cauzei.  () <ermenul de eaminare a cauzei de intentare a procesului de insolvailitate este de celmult 60 de zile lucr#toare de la data admiterii cererii introductive spre eaminare. ,n !unc"iede circumstan"ele cauzei şi de motivele temeinice% instan"a de insolvailitate poate decidemajorarea termenului de eaminare a cauzei cu 1 zile lucr#toare.  (4) 5up# judecarea cererii introductive% instan"a de insolvailitate adopt# una dinurm#toarele /ot#r&ri-  a) se constat# insolvailitatea deitorului şi i se intenteaz# proces de insolvailitate  ) se constat# insolvailitatea deitorului şi i se intenteaz# procedur# simpli!icat# a

!alimentului  c) se intenteaz# procedur# accelerat# de restructurare a deitorului  d) se respinge cererea introductiv# şi se re!uz# intentarea unui proces de insolvailitate !a"#de deitor.  () 3nstan"a de insolvailitate poate dispune totodat#% prin &nc/eiere% &ncetarea procesului judiciar &n cazul &nc/eierii unei tranzac"ii sau al retragerii cererii introductive% precum şi &nalte condi"ii stailite de lege.  Articolul "1 'etragerea cererii introductive  (1) +ererea introductiv# poate !i retras# de c#tre deponent p&n# la adoptarea unei /ot#r&ri deintentare a procesului de insolvailitate sau de respingere a cererii introductive.  (2) 'enun"area la cererea introductiv# nu priveaz# persoanele care s*au al#turat acestei

cereri de dreptul de a solicita eaminarea pricinii &n !ond. ,n cazul &n care deitorul saucreditorul renun"# la cererea introductiv#% instan"a de insolvailitate dispune &ncetarea procesului doar dac# renun"area nu contravine legii şi nu &ncalc# drepturile şi intereselelegitime ale altor persoane.  Articolul "!  'epartizarea c/eltuielilor judiciare a!erente perioadei de oservare adeitorului  (1) +/eltuielile judiciare a!erente perioadei de oservare a deitorului privind taa de stat%

Page 16: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 16/119

 privind remunerarea administratorului provizoriu% privind noti!icarea% privind convocareaşedin"elor şi comunicarea actelor de procedur# e!ectuate de administratorul provizoriu sesuport# din patrimoniul deitorului. $rin tranzac"ie se poate staili o alt# ordine de repartizarea c/eltuielilor judiciare.  (2) ,n cazul &n care &n patrimoniul deitorului nu eist# unuri ori acestea s&nt insu!iciente

 pentru a se acoperi c/eltuielile procesului de insolvailitate% remunerarea administratorului provizoriu şi acoperirea c/eltuielilor e!ectuate de acesta &n perioada de oservare a deitoruluile suport# memrii organelor de conducere şi asocia"ii% ac"ionarii sau memrii deitorului% &nmod solidar.  () ,n cazul &n care instan"a de insolvailitate respinge cererea introductiv# &n leg#tur# culipsa temeiurilor de insolvailitate a deitorului% c/eltuielile prev#zute la alin. (1) se trec &nmod solidar pe seama creditorilor care au adresat cererea introductiv# şi a creditorilor care ausus"inut*o prin re!erin"# depus# &n cadrul procesului.  (4) odalitatea de repartizare a c/eltuielilor judiciare şi a c/eltuielilor de remunerare aadministratorului provizoriu o staileşte instan"a de insolvailitate &ntr*o /ot#r&re sau&nc/eiere emis# &n urma eamin#rii cauzei.

  Articolul "" $rejudicierea reputa"iei comerciale  $ersoana care depune &n mod inten"ionat% !#r# eisten"a unui temei de insolvailitate% cererede intentare a procesului de insolvailitate contra deitorului pentru a &i prejudicia reputa"iacomercial# este oligat# la plata desp#guirilor con!orm legii.S ' c ţ i u n ' a a ". Proc'/ura /' insolvabilitat'  Articolul ") :ot#r&rea de intentare a procedurii de insolvailitate  (1) 3nstan"a de insolvailitate /ot#r#şte% &n aza aprecierii temeiului de insolvailitate şi a!aptelor constatate &n cadrul eamin#rii cererii introductive% asupra intent#rii procedurii deinsolvailitate sau asupra respingerii cererii introductive.  (2) :ot#r&rea de intentare a procedurii de insolvailitate devine eecutorie &n momentul pronun"#rii. 5ispozitivul /ot#r&rii se &nm&neaz# administratorului desemnat imediat.

  () $rin /ot#r&rea de intentare a procedurii de insolvailitate% instan"a de insolvailitate d#apreciere concluziilor din raportul administratorului provizoriu% prevede m#rimearevendic#rilor asupra c#rora oiec"iile deitorului şisau ale creditorilor au !ost respinse oriconsiderate ca !iind &ntemeiate% desemneaz# administratorul insolvailit#"ii şi instituie% dup#caz% comitetul creditorilor.  (4) ,n /ot#r&rea de intentare a procedurii de insolvailitate se indic#-  a) denumireanumele şi prenumele% sediuladresa% codul !iscal% domeniul de activitate aldeitorului  ) numele% prenumele% adresa administratorului insolvailit#"ii  c) locul% data şi ora şedin"ei de validare a m#rimii crean"elor (şedin"a de validare) şi% dup#caz% locul% data şi ora adun#rii creditorilor de audiere a raportului administratorului

insolvailit#"ii (adunarea de raportare)  d) ora intent#rii procesului de insolvailitate.  () 5ispozitivul /ot#r&rii treuie s# con"in# noti!icarea intent#rii procedurii deinsolvailitate care va cuprinde-  a) termenul*limit# de &nregistrare a cererii de admitere a crean"elor% &n vederea &ntocmiriitaelului de!initiv% care va !i de p&n# la 4 de zile calendaristice de la data intent#rii procedurii% precum şi un apel special adresat creditorilor garanta"i de a preciza ne&nt&rziat

Page 17: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 17/119

 unurile asupra c#rora de"in un drept de pre!erin"# ) termenul de veri!icare a crean"elor% de &ntocmire şi de comunicare a taelului lor

de!initiv% care nu va dep#şi 1 zile lucr#toare de la epirarea termenului prev#zut la lit. a)  c) data şedin"ei de validare a crean"elor% care nu va dep#şi 0 de zile calendaristice de laepirarea termenului prev#zut la lit. ).

  (6) $rin /ot#r&rea de intentare a procedurii de insolvailitate% instan"a de insolvailitate vainstitui un comitet al creditorilor &n modul prev#zut la art. 60 şi va &mputernici administratorulinsolvailit#"ii s# preia &n posesiune şi administrare% inclusiv prin eecutare silit#% unurile ceapar"in masei deitoare.  Articolul "* $ulicitatea /ot#r&rii şi noti!icarea creditorilor   (1) 5ispozitivul /ot#r&rii de intentare a procedurii de insolvailitate se remite spre pulicarede c#tre administrator &n termen de 2 zile lucr#toare din data adopt#rii% con!orm art. 8.  (2) 3nstan"a de insolvailitate a!işeaz# /ot#r&rea de intentare a procedurii de insolvailitate&n incinta sa% iar administratorul insolvailit#"ii o epediaz# &n mod oligatoriu deitorului%registrului de stat al persoanelor juridice şi registrului de stat al &ntreprinz#torilor individuali%inspectoratului !iscal de stat teritorial% #ncilor &n care deitorul are conturi şi% dup# caz%

registrelor &n care se &nregistreaz# gajul% organului cadastral teritorial% +omisiei Na"ionale a$ie"ei Ainanciare% registrelor de stat ale transporturilor% ministerului de ramur#% altor institu"iişi autorit#"i relevante% &n !iecare caz concret.  () :ot#r&rea de intentare a procedurii de insolvailitate serveşte drept temei pentruintroducerea men"iunilor &n registrele respective. 5in data primirii copiei de pe /ot#r&rea deintentare a procesului de insolvailitate% institu"iile şi organele men"ionate la alin. (2) &nscriuconsemn#rile cuvenite la rurica deitorului sau a unurilor deitorului şi sisteaz# orice alt#&nregistrare legat# de statutul juridic al deitorului sau al unurilor lui. 5in acest moment%orice &nscriere privind &nregistrarea sau modi!icarea statutului juridic al deitorului sau al unurilor lui se va e!ectua doar la cererea administratorului insolvailit#"ii.

(4) dat# cu /ot#r&rea de intentare a procedurii de insolvailitate% administratorul

insolvailit#"ii epediaz# o noti!icare tuturor creditorilor cunoscu"i pentru ca aceştia s#&nainteze crean"ele !a"# de deitorul insolvail.  Articolul "+  >plicarea procesului de insolvailitate !a"# de moştenitorii deitoruluidecedat

(1) 5ac# deitorul persoan# !izic# decedeaz# p&n# la intentarea procedurii deinsolvailitate% instan"a de insolvailitate va decide &ncetarea procesului.  (2) 5ac# deitorul persoan# !izic# decedeaz# dup# intentarea procedurii de insolvailitate% procesul va continua% moştenitorii lu&nd locul deitorului &n proces c/iar dac# au acceptatmoştenirea &n m#sura &n care pasivele nu dep#şesc activele masei succesorale.  () ,n cazul eisten"ei mai multor moştenitori% aceştia vor !i reprezenta"i &n procesul deinsolvailitate de moştenitorul desemnat ca reprezentant al deitorului. 5ac# un asemenea

reprezentant nu este desemnat &n termen de 10 zile de la data decesului deitorului% instan"ade insolvailitate va desemna persoana care va reprezenta deitorul.  Articolul ", 'ecursul &mpotriva /ot#r&rii de intentare a procedurii de insolvailitate saude  respingere a cererii introductive  (1) :ot#r&rea de intentare a procedurii de insolvailitate poate !i atacat# cu recurs de c#tredeitor.

Page 18: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 18/119

  (2) :ot#r&rea de respingere a cererii introductive poate !i atacat# cu recurs de c#tre participan"ii la proces.  () :ot#r&rea cu privire la respingerea cererii introductive nu a!ecteaz# consecin"eleac"iunilor legale &ntreprinse de administratorul provizoriu sau ale ac"iunilor legale &ntreprinse!a"# de acesta.

  (4) 'espingerea cererii introductive nu &mpiedic# depunerea ulterioar# a unei noi cereriintroductive &n cazul &ntrunirii condi"iilor prev#zute la art. 1.  Articolul "- ?!ectele respingerii cererii introductive sau ale admiterii recursului  (1) 5in data respingerii cererii introductive ca !iind ne&ntemeiat# sau admiterii recursului şicas#rii integrale a /ot#r&rii de intentare a procesului de insolvailitate cu respingerea cereriiintroductive% actele de asigurare sau de eecutare e!ectuate &n temeiul unei ast!el de /ot#r&risau &nc/eieri pierd puterea legal# dac# instan"a de recurs nu dispune alt!el. 3nstan"a de !ondnoti!ic# despre /ot#r&re sau &nc/eiere institu"iile şi organele indicate la art. alin. (2).  (2) ,n cazul &n care instan"a de recurs admite recursul şi modi!ic# /ot#r&rea primei instan"ede intentare a procesului de insolvailitate sau o caseaz# par"ial% sau pronun"# o nou# /ot#r&re!#r# a restitui pricina spre rejudecare şi !#r# a respinge cererea introductiv#% m#surile de

asigurare şi actele de eecutare e!ectuate se men"in &n vigoare &n m#sura &n care instan"a derecurs nu prevede alt!el. ,n acest caz% procedura de insolvailitate va !i continuat# &n acelaşicomplet de judecat# şi &ntre aceiaşi participan"i% cu ecep"iile% modi!ic#rile şi corect#rile prev#zute de instan"a de recurs. >celeaşi prevederi se aplic# şi &n cazul cas#rii de c#treinstan"a de recurs a /ot#r&rii de respingere a cererii introductive.  () ,n cazul &n care instan"a de recurs admite recursul şi caseaz# integral sau par"ial/ot#r&rea% restituind pricina spre judecare &n prim# instan"#% actele de asigurare şi de eecutareaplicate &n cadrul procedurii se men"in &n vigoare &n m#sura &n care instan"a de recurs nu prevede alt!el. ,n acest caz% pricina va !i eaminat# de un alt complet de judecat#.S ' c ţ i u n ' a a ). 4asa /'bitoar' Cr'anţ'l' 0i clas'l' cr'/itorilor  Articolul "2 +omponen"a masei deitoare

  (1) asa deitoare cuprinde toate unurile deitorului la data intent#rii procesului deinsolvailitate% precum şi cele pe care acesta le do&ndeşte şi le recupereaz# pe parcursul procesului.  (2) $roprietatea de"inut# de deitor &n comun cu ter"ii este raportat# cu titlu provizoriu lamasa deitoare% indi!erent de acordurile &nc/eiate &ntre ei. ,n caz de litigiu &ntre coproprietarii unului inclus &n masa deitoare% partajarea se !ace &ntr*un proces separat de c#tre instan"a deinsolvailitate pe al c#rei rol se a!l# cauza. 5eitorul r#spunde pentru oliga"ii doar cu parteasa din proprietatea comun#.  () Bunurile a!late &n proprietatea comun# &n dev#lm#şie a so"ilor se includ &n masadeitoare. 5eitorul r#spunde pentru oliga"ii doar cu partea sa din proprietatea comun# &ndev#lm#şie% urm&nd ca instan"a de insolvailitate s# separe cota corespunz#toare din

 proprietatea comun# &n con!ormitate cu dispozi"iile +odului civil.  Articolul )3 Bunurile care nu se includ &n masa deitoare  (1) Nu se includ &n masa deitoare unurile scoase din circuitul civil% unurile care% &ncon!ormitate cu +odul de procedur# civil#% nu s&nt pasiile de eecutare silit# şi drepturile patrimoniale inalienaile ale deitorului.  (2) 5ac# &n masa deitoare eist# unuri ecluse din circuitul civil% administratorulinsolvailit#"ii noti!ic# proprietarul lor. >cesta este oligat s# ridice unurile &n termen de 0

Page 19: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 19/119

de zile calendaristice din momentul noti!ic#rii. ,n cazul &nc#lc#rii acestui termen% proprietarultreuie s# restituie c/eltuielile de &ntre"inere a unurilor ecluse din circuitul civil.  () Aondul social de locuin"e% institu"iile preşcolare şi oiectivele de in!rastructur#comunal# vor !i valori!icatelic/idate &n con!ormitate cu prezenta lege. ,n cazul &n care unurile nominalizate nu vor putea !i valori!icatelic/idate% vor !i transmise autorit#"ilor

administra"iei pulice locale &n modul prev#zut la alin. (2). liga"iile de &ntre"inere şi demen"inere &n !unc"iune a acestor oiective con!orm destina"iei lor trec la autorit#"ileadministra"iei pulice locale la epirarea a 0 de zile de la noti!icarea lor despre acest !apt.iectivele s&nt transmise necondi"ionat &n starea &n care se a!l# la data transmiterii lor.Ainan"area &ntre"inerii acestor oiective se e!ectueaz# de la ugetele respective.  (4) ,n cazul valori!ic#rii şisau al lic/id#rii !ondului social de locuin"e% institu"iilor preşcolare şi oiectivelor de in!rastructur# comunal#% autorit#"ile administra"iei pulice localeau dreptul de preem"iune.  () Cn dintre condi"iile oligatorii ale valori!ic#rii şisau lic/id#rii !ondului social delocuin"e% a institu"iilor preşcolare şi a oiectivelor de in!rastructur# comunal# este p#strareadestina"iei lor. ,n caz de nerespectare a destina"iei lor% autoritatea administra"iei pulice locale

 poate solicita instan"ei de judecat# anularea dreptului de proprietate al cump#r#torului sau aldo&nditorului şi remiterea acestui drept c#tre autoritatea administra"iei pulice locale. ,nacest caz% mijloacele #neşti ac/itate de cump#r#tor sau valoarea crean"ei stinsedo&nditorului vor !i restituite acestora de la ugetul autorit#"ii administra"iei pulice localecare a solicitat anularea. 

Articolul )1. 5estina"ia masei deitoare  asa deitoare serveşte la eecutarea crean"elor patrimoniale ale creditorilor.  Articolul )! +reditorii c/irogra!ari  (1) +reditor c/irogra!ar este creditorul negarantat care% la momentul intent#rii procesului de

insolvailitate% are o crean"# patrimonial# !a"# de deitor.  (2) +rean"a patrimonial# a creditorului c/irogra!ar se consider# n#scut# p&n# la momentulintent#rii procesului de insolvailitate &n cazul &n care raporturile pe care se azeaz# au ap#rut p&n# la acest moment.  Articolul )" odul de eecutare a crean"elor

c/irogra!are şi a c/eltuielilor masei deitoare  (1) 5in masa deitoare se acoper# &n primul r&nd c/eltuielile procesului de insolvailitate şioliga"iile masei deitoare.  (2) +rean"ele c/irogra!are se &mpart &n ranguri şi se pl#tesc &n urm#toarea consecutivitate-  1) crean"ele din d#unarea s#n#t#"ii sau din cauzarea mor"ii. +apitalizarea acestor crean"e se!ace con!orm =egii nr. 12*D3@ din 0 iulie 199 cu privire la capitalizarea pl#"ilor periodice

  2) crean"ele salariale !a"# de angaja"i% cu ecep"ia persoanelor indicate la art. 248% şiremunera"ia datorat# con!orm drepturilor de autor  ) crean"ele pentru creditele acordate de inisterul Ainan"elor (suma principal#% do&nda%comisionul de angajament% !ondul de risc)% creditele interne şi eterne acordate cu garan"ie destat% impozitele şi alte oliga"ii de plat# la ugetul pulic na"ional  4) crean"ele de restituire (ac/itare) a datoriilor !a"# de rezervele materiale ale statului  ) alte crean"e c/irogra!are care nu s&nt de rang in!erior

Page 20: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 20/119

  6) crean"ele c/irogra!are de rang in!erior care au urm#toarele clase-  a) do&nda la crean"ele creditorilor c/irogra!ari calculat# dup# intentarea procesului  ) amenzile% penalit#"ile şi alte sanc"iuni !inanciare (pecuniare)% precum şi cele cauzate deneeecutarea oliga"iilor sau din eecutarea lor necorespunz#toare  c) crean"ele din presta"iile gratuite ale deitorului

  d) crean"ele legate de ramursarea creditelor de capitalizare şisau &mprumuturile unuiasociat% ac"ionar sau memru al deitorului ori ale persoanelor a!iliate sau interdependente şialte asemenea crean"e  e) crean"ele salariale ale persoanelor indicate la art. 248.  () +rean"ele c/irogra!are se eecut# con!orm rangului acestora. +rean"ele urm#toruluirang se eecut# numai dup# eecutarea &n totalitate a crean"elor rangului precedent. ,n caz deinsu!icien"# a masei deitoare% distriuirea unurilor &n cadrul aceluiaşi rang se e!ectueaz# propor"ional.  (4) $revederile alin. () se aplic# &n modul corespunz#tor şi la clasele de creditori de rangin!erior.  () $entru asigurarea c/eltuielilor viitoare ale procesului de insolvailitate şi pentru

asigurarea oliga"iilor masei deitoare se va constitui o rezerv# a acestei mase% care nu va !idistriuit# &ntre creditori p&n# la distriuirea !inal#. ,n caz de necesitate% rezerva destinat# s#acopere c/eltuielile viitoare ale masei deitoare va !i majorat# sau redus# la deciziacomitetului creditorilor sau adun#rii creditorilor.  Articolul )) ?!ectul cesiunii crean"ei

,n cazul cesiunii crean"ei% natura şi rangul crean"ei nu se modi!ic#. 

Articolul )*  +rean"ele neajunse la scaden"#% crean"ele condi"ionate şi crean"ele privind presta"iile periodice

(1) +rean"ele neajunse la scaden"# se consider# scadente din momentul intent#rii procesului

de insolvailitate.  (2) 5ac# nu s&nt produc#toare de do&nd#% la crean"ele speci!icate la alin. (1) se calculeaz#do&nd# egal# cu rata de az# a B#ncii Na"ionale a oldovei. >st!el% ele se vor reduce lasuma ce corespunde valorii crean"ei minus do&nda legal# de la data intent#rii procesului deinsolvailitate şi p&n# la scaden"a crean"ei.

() ,n procesul de insolvailitate% crean"ele su condi"ie rezolutorie se consider# dreptcrean"e necondi"ionate c/iar dac# condi"ia nu a survenit.

(4) =a calcularea crean"elor a!erente presta"iilor periodice a c#ror sum# şi a c#ror perioad#s&nt determinate se ia &n considerare suma care rezult# din m#rimea presta"iilor nee!ectuateminus do&nda legal# calculat# din data intent#rii procesului de insolvailitate şi p&n# la dataultimei presta"ii.

  Articolul )+ '#spunderea deitorilor solidari  (1) +reditorul c#ruia% pentru aceeaşi presta"ie% &i s&nt datori deitori solidari poate cereoric#rui dintre ei ac/itarea &ntregii sume pe care acesta o datoreaz# la momentul intent#rii procesului de insolvailitate.  (2) 5eitorii solidari şi !idejusorul pot &nainta crean"ele pe care aceştia ar putea s# le ai#din eecutarea crean"elor creditorului pe viitor !a"# de deitorul a!lat &n proces deinsolvailitate numai dac# creditorul nu a &naintat crean"ele sale &n procesul de insolvailitate.

Page 21: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 21/119

  Articolul ), 'ecalcularea crean"elor   +rean"ele patrimoniale care nu au !ost calculate &n valoare monetar# sau a c#ror valoareeste supus# modi!ic#rii urmeaz# s# !ie calculate la valoarea determinat# la momentulintent#rii procesului de insolvailitate.  Articolul )- Separarea şi partajarea patrimoniului

  (1) $ersoana care% &n aza unui drept real sau personal% poate demonstra c# unul nu poate!i inclus &n masa deitoare nu este creditor c/irogra!ar. ,n acest caz% persoana &nainteaz#administratorului insolvailit#"iilic/idatorului o cerere de separare a unului din masadeitoare sau de partajare a patrimoniului din proprietatea comun# de"inut# &mpreun# cudeitorul.  (2) $ersoana este oligat# s# indice &n cererea indicat# la alin. (1) titlul &n a c#rui az# ceresepararea sau partajarea masei deitoare% unurile care urmeaz# a !i separate sau partajate%evaluarea lor% locul unde se a!l#% persoana care le de"ine sau le administreaz#.  () ,n caz de re!uz al administratorului insolvailit#"iilic/idatorului% instan"a deinsolvailitate% la cererea persoanei interesate% va staili unurile supuse separ#rii sau partaj#rii% calitatea de proprietar sau de coproprietar% cota*parte ce se cuvine !iec#ruia şi

crean"ele% n#scute din starea de proprietate comun#% pe care coproprietarii le au unii !a"# deal"ii. 5ac# se &mparte o moştenire% instan"a va mai staili datoriile transmise prin moştenire%datoriile şi crean"ele comoştenitorilor !a"# de de!unct% sarcinile moştenirii.  (4) 3nstan"a de insolvailitate va !ace separarea sau partajarea &n natur# a masei deitoare prin !ormarea unor loturi de atriuire. ,n cazul &n care nu s&nt egale &n valoare% loturile se&ntregesc printr*o sum# de ani. =a !ormarea şi la atriuirea loturilor% instan"a va "ine seamade acordul p#r"ilor% de m#rimea cotei*p#r"i ce se cuvine !iec#ruia ca urmare a separ#rii sau a partaj#rii masei deitoare% de natura unurilor% de domiciliul şi de ocupa"ia p#r"ilor% de !aptulc# unii coproprietari% &nainte de a se cere separarea sau partajarea% au !#cut construc"ii%&mun#t#"iri sau altele asemenea cu acordul coproprietarilor.  () 5ac# pentru !ormarea loturilor de atriuire s&nt necesare opera"ii de m#surare% de

evaluare şi altele asemenea% instan"a de insolvailitate poate dispune% prin &nc/eiere%e!ectuarea unei epertize% care va evalua% va ar#ta criteriile de separare sau de partajare amasei deitoare şi va constata comoditatea separ#rii sau partaj#rii &n natur# sau &n alt mod a unurilor% !orm&nd loturi ce urmeaz# a !i atriuite.  (6) ,n cazul &n care separarea sau partajarea &n natur# a unui un nu este posiil# ori arcauza o sc#dere important# a valorii lui% ori i*ar modi!ica &n mod p#guitor destina"iaeconomic#% instan"a de insolvailitate poate% prin &nc/eiere% s# raporteze cu titlu provizoriu&ntregul un la masa deitoare% stailind termenul &n care administratorulinsolvailit#"iilic/idatorul este oligat s# ac/ite sumele ce reprezint# contravaloarea unuluisau valoarea unei cote*p#r"i din el cuvenite solicitantului separ#rii sau partaj#rii.  (8) 5ac# administratorul insolvailit#"iilic/idatorul ac/it# &n termen sumele cuvenite

solicitantului separ#rii sau partaj#rii unului din masa deitoare% instan"a de insolvailitateva atriui% prin /ot#r&re asupra !ondului% &n proprietatea deitorului &ntregul un incluz&ndu*l&n masa deitoare.  () ,n cazul &n care solicitantului separ#rii sau partaj#rii masei deitoare nu i s*au ac/itat &ntermen sumele cuvenite% instan"a de insolvailitate va dispune prin &nc/eiere v&nzarea&ntregului un &n modul prev#zut de prezenta lege.  (9) Sumele ac/itate de administratorul insolvailit#"iilic/idator sau de persoana care

Page 22: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 22/119

solicit# separarea unului% sau de unul dintre coproprietari pentru ceilal"i% precum şi sumelerezultate din v&nzarea unului vor !i &mp#r"ite de c#tre instan"a de insolvailitate potrivitdreptului real sau dreptului personal al !iec#rui proprietar sau coproprietar.  Articolul )2 +ompensarea &n cazul separ#rii

(1) 5ac# unul pasiil de separare a !ost &nstr#inat de c#tre deitor p&n# la intentarea

 procesului de insolvailitate sau de c#tre administratorul insolvailit#"ii lic/idator dup#intentarea acestui proces% persoana cu drept de separare este &ndrept#"it# la cesiuneacontrapresta"iei dac# ultima nu a !ost e!ectuat#.  (2) $ersoana cu drept de separare poate pretinde contrapresta"ie dac# aceasta poate !idistins# &n masa deitoare.  Articolul *3 +reditorii garanta"i  (1) +reditorii cu drept de gaj conven"ional sau legal asupra unui un din masa deitoares&nt &ndrept#"i"i la satis!acerea prioritar# a capitalului &mprumutat% a do&nzii şi a c/eltuielilora!erente din contul unului gajat.  (2) $revederea alin. (1) se aplic# şi-  a) creditorului care de"ine un un sau un titlu &n asigurarea dreptului s#u

  ) creditorului care are un drept de reten"ie  c) crean"elor persoanelor !izice% n#scute din contracte de investire &n construc"ia delocuin"e.  Articolul *1 $ierderea statutului de creditor garantat  ,n cazul &n care renun"# la dreptul lor de eecutare prioritar# a crean"ei sau &n cazul &n carecrean"a garantat# nu este eecutat# integral din valoarea unului gajat% creditorii indica"i laart. 0 devin creditori c/irogra!ari pentru crean"a care nu mai este prioritar# sau pentru parteacrean"ei neacoperit# &n mod prioritar. 

Articolul *! +/eltuielile procesului de insolvailitate%

  alte oliga"ii ale masei deitoare  (1) +/eltuielile procesului de insolvailitate includ-  a) c/eltuielile de judecat#  ) remunera"ia şi c/eltuielile administratorului provizoriu% ale administratoruluiinsolvailit#"iilic/idatorului% dac# au !ost prev#zute.  (2) >lte oliga"ii ale masei deitoare s&nt-  a) oliga"iile ce rezult# din ac"iunile de administrare% de valori!icare şi de distriu"ie amasei deitoare ale administratorului insolvailit#"iilic/idatorului% inclusiv impozitele%taele% alte oliga"ii de plat# care nu "in de c/eltuielile procesului  ) oliga"iile din contractele ilaterale &n m#sura &n care eecutarea lor treuie !#cut# &ninteresul masei deitoare sau a c#ror eecutare urmeaz# s# !ie e!ectuat# dup# intentarea

 procesului de insolvailitate  c) oliga"iile din &mog#"irea !#r# temei a masei deitoare.  () liga"iile rezultate din ac"iunile şi din actele administratorului provizoriu c#ruia i s*atransmis dreptul de dispozi"ie asupra unurilor deitorului s&nt considerate oliga"ii ale maseideitoare dup# intentarea procesului de insolvailitate. >ceeaşi regul# se aplic# şi &n cazulcontractelor cu eecutare consecutiv#% &n m#sura &n care administratorul provizoriu cerecontrapresta"ia &n interesul unurilor administrate.

Page 23: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 23/119

  (4) 5ac# administratorul insolvailit#"iilic/idatorul continu# contractul deitorului &nc/eiat p&n# la intentarea procesului de insolvailitate% pentru partea presta"iei eecutat# p&n# laintentarea procesului de insolvailitate creditorul are dreptul la o crean"# c/irogra!ar#.>ceeaşi regul# se aplic# şi &n cazul &n care creditorul% la cererea administratoruluiinsolvailit#"iilic/idatorului% a eecutat dup# intentarea procesului de insolvailitate o

oliga"ie !a"# de deitor ce treuia eecutat# p&n# la intentare.  Articolul *" 'eprezentarea drepturilor creditorilor   (1) ,n cadrul derul#rii procedurilor de insolvailitate% interesele tuturor creditorilor s&ntreprezentate de adunarea creditorilor şi de comitetul creditorilor% instituite &n aza prezenteilegi. 5in momentul admiterii cererii introductive spre eaminare% creditorii nu mai pot solicitadeitorului eecutarea crean"elor &n mod individual.

(2) <oate ac"iunile &mpotriva deitorului s&nt eercitate &n numele creditorilor de c#treadunarea creditorilor şi de comitetul creditorilor% cu ecep"ia cazurilor &n care prezenta lege prevede &n mod epres eercitarea dreptului de c#tre creditor &n mod individual.  () ,ndrept#"it s# participe la procedurile de insolvailitate este acel creditor care a !ormulatşi c#ruia i s*a validat% total sau par"ial% o cerere de &naintare a crean"ei prin includere &n

taelul de!initiv al crean"elor şi care are dreptul de a participa şi de a vota la adunareacreditorilor% inclusiv asupra unui plan de restructurare% de a !i desemnat &n calitate de memrual comitetului creditorilor% de a participa la distriu"iile de !onduri rezultate din restructurareadeitorului sau din lic/idarea masei deitoare% de a !i in!ormat sau noti!icat cu privire lades!#şurarea procedurilor şi de a participa la orice alt# procedur# reglementat# de prezentalege.

S ' c ţ i u n ' a a *.a Or(an'l' cr'/itorilor 5 1 A/unar'a cr'/itorilor  Articolul *). >triu"iile adun#rii creditorilor   (1) >dunarea creditorilor are urm#toarele atriu"ii eclusive-  a) staileşte componen"a numeric# şi atriu"iile comitetului creditorilor% alege memriiacestui comitet şi /ot#r#şte &ncetarea anticipat# a &mputernicirilor acestora% staileşte periodicitatea pl#"ii soldei% a retriu"iilor stimulative şi modul de compensare a c/eltuielilorde eercitare a !unc"iei de memru al comitetului creditorilor% decide asupra tragerii lar#spundere a memrilor lui  ) decide asupra sist#rii activit#"ii deitorului şi lic/id#rii lui% apro# planul de restructurarea acestuia  c) prezint# instan"ei de insolvailitate propuneri re!eritor la instituirea de restric"ii &n

activitatea deitorului şi &n gestionarea de c#tre acesta a patrimoniului s#u  d) supraveg/eaz# activitatea administratorului insolvailit#"ii şisau a lic/idatorului%eamin&nd rapoartele lor% solicit# instan"ei de insolvailitate destituirea şi &nlocuirea lor &ncazurile stailite de prezenta lege  e) poate cere oric&nd administratorului insolvailit#"iilic/idatorului eplica"ii% in!orma"iisau rapoarte despre starea de lucruri şi despre administrarea masei deitoare. 5ac# nu eist#un comitet al creditorilor% adunarea poate veri!ica soldul şi rulajul anilor &n conturile de

Page 24: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 24/119

acumulare sau poate numi o persoan# pentru o ast!el de veri!icare  !) decide asupra &nc/eierii tranzac"iilor de propor"ii prev#zute la art. 69% asupra termenelorşi a !ormei de v&nzare a unurilor deitorului% precum şi a pre"ului ini"ial de v&nzare a acestor unuri &n cadrul tranzac"iilor de propor"ii  g) veri!ic# legalitatea şi oportunitatea /ot#r&rilor comitetului creditorilor adoptate &n

 perioada de raportare şi% dup# caz% ia decizii cu privire la anularea sau la suspendareaacestora. ?amineaz# darea de seam# a comitetului pe marginea controalelor şi a reviziilorcare au !ost ini"iate de adunarea creditorilor  /) apro# distriuirea intermediar# şi !inal# a masei deitoare  i) decide asupra modului% !ormei şi termenelor de convocare şi de des!#şurare a adun#riicreditorilor  j) rezolv# alte proleme privind des!#şurarea procedurilor de insolvailitate% stailite epresde prezenta lege.  (2) >triu"iile eclusive ale adun#rii creditorilor nu pot !i transmise unor alte organe sau persoane.  () >dunarea creditorilor nu este &n drept s# eamineze şi s# rezolve proleme care%

con!orm legii% s&nt atriuite administratorului insolvailit#"ii şisau lic/idatorului% saudeitorului% cu ecep"ia cazurilor &n care au !ost incluse &n ordinea de zi a adun#rii creditorilor la ini"iativa acestor organe sau persoane.  (4) ,n cazul &n care comitetul creditorilor% deitorul% administratorul insolvailit#"ii şisaulic/idatorul nu pot solu"iona o prolem# ce "ine de atriu"iile lor sau &n cazul apari"iei unorlitigii legate de solu"ionarea unei proleme din competen"a acestora% persoana interesat# este&n drept s# ini"ieze delegarea prolemelor spre eaminare şi solu"ionare adun#rii creditorilor.  Articolul ** +onvocarea adun#rii creditorilor   (1) >dunarea creditorilor se convoac# de c#tre administratorul insolvailit#"ii sau% dup# caz%de c#tre lic/idator. Secretariatul adun#rii creditorilor se a!l# &n sarcina administratoruluiinsolvailit#"iilic/idatorului% dac# adunarea nu dispune alt!el.

  (2) >dunarea creditorilor se convoac# &n cazurile prev#zute epres de lege şi ori de c&te orieste necesar.  () 3n!orma"ia despre data% ora% locul şi ordinea de zi a adun#rii creditorilor se epediaz#!iec#rui creditor sau reprezentantului s#u legal su !orm# de aviz% &mpreun# cu uletinul devot% &n termen de zile de la data adopt#rii /ot#r&rii de convocare. ,n cazul &n care c/eltuielile poştale de &nştiin"are a creditorilor dep#şesc c/eltuielile de pulicare% persoana care convoac#adunarea creditorilor in!ormeaz# creditorii printr*un singur aviz% pulicat &n modul stailit laart. 6% &n cel mult zile de la data adopt#rii /ot#r&rii de convocare. $erioada dintre dataepedierii avizului sau a pulic#rii in!orma"iei despre convocarea adun#rii creditorilor şi dataconvoc#rii nu treuie s# dep#şeasc# 1 zile şi nu treuie s# !ie mai mic# de 8 zile.  (4) >dunarea creditorilor poate !i convocat# şi la cererea comitetului creditorilor% la cererea

creditorilor ale c#ror crean"e reprezint# cel pu"in 10E din suma total# a crean"elor validate cudrept de vot sau &n temeiul unei &nc/eieri a instan"ei de insolvailitate.  () ,n cererea de convocare a adun#rii creditorilor vor !i !ormulate c/estiunile ce urmeaz# a!i incluse &n ordinea de zi a adun#rii şi va !i semnat# de persoanele care cer convocarea. ,ntermen de zile de la data primirii cererii de convocare% administratorulinsolvailit#"iilic/idatorul este oligat s# adopte o /ot#r&re privind convocarea adun#riicreditorilor şi s# in!ormeze creditorii despre convocarea acesteia sau despre /ot#r&rea privind

Page 25: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 25/119

re!uzul de a o convoca. ,n termen de zile de la data adopt#rii% /ot#r&rea va !i epediat# persoanelor care cer convocarea. 5ac#% &n termenul prev#zut% administratorul insolvailit#"iilic/idatorul nu a emis nicio decizie% persoanele care au depus cererea de convocare s&nt &ndrept s# convoace singuri% pe cont propriu% adunarea creditorilor &n modul stailit de prezentalege şisau s# conteste &n instan"# de insolvailitate ac"iunile administratorului

insolvailit#"iilic/idatorului. 5ac# adunarea creditorilor declar# &ntemeiat# convocareaadun#rii% c/eltuielile a!erente ei se compenseaz# din contul masei deitoare% iar dac# estene&ntemeiat#% c/eltuielile se suport# de persoana care a convocat adunarea.  (6) >vizul privind convocarea adun#rii creditorilor treuie s# cuprind# ordinea ei de zi.rice /ot#r&re a adun#rii creditorilor asupra unei c/estiuni neincluse &n ordinea de zi este nul#%cu ecep"ia cazului &n care la adunare particip# titularii tuturor crean"elor cu drept de vot.

(8) $ersoana care a convocat adunarea creditorilor este oligat# s# acorde acestora posiilitatea de a lua cunoştin"# de materialele a!erente ordinii ei de zi cu cel pu"in zile&nainte de adunare. $otrivit /ot#r&rii de convocare% materialele men"ionate pot !i% de asemenea%epediate !iec#rui creditor sau reprezentant legal.  () $entru validarea crean"elor% creditorii se convoac# la data !iat# de c#tre instan"a de

insolvailitate prin /ot#r&re de intentare a procesului de insolvailitate. Fedin"a de judecat# &ncare se valideaz# crean"ele &naintate de creditori !a"# de patrimoniul deitorului se numeşteşedin"# de validare şi are loc su conducerea instan"ei de insolvailitate.

(9) >dunarea la care titularii crean"elor validate cu drept de vot decid% de regul#% &n azaunui raport al administratorului insolvailit#"ii des!#şurarea de mai departe a procesului deinsolvailitate (adunarea de raportare) se convoac# &n cel mult 0 de zile din data şedin"ei devalidare. >ceast# şedin"# poate avea loc la aceeaşi dat# cu adunarea de raportare.  (10) 5up# aproarea taelului de!initiv% prima adunare a creditorilor este prezidat# deadministratorul insolvailit#"ii. >cesta% con!orm taelului de crean"# aproat% &ntocmeşte listacreditorilor cu drept de vot şi o prezint# spre semnare creditorilor prezen"i la adunare pentrudeterminarea cvorumului &ntocmeşte şi prezint# spre aproare ordinea de zi% care poate !i

modi!icat# şi completat# de adunare sau la cererea unui creditor cu drept de vot &ntocmeşte uletinele de vot% dup# caz% şi procesele*verale de votare% precum şi procesul*veral aladun#rii.

Articolul *+ 5es!#şurarea adun#rii creditorilor   (1) >dunarea creditorilor se des!#şoar# cu prezen"a creditorilor% prin coresponden"# sau &n!orm# mit#. >dunarea creditorilor de raportare şi şedin"a de validare nu pot avea loc princoresponden"#.  (2) Scrisoarea prin care se eprim# votul prin coresponden"# se semneaz# de creditor%semn#tura !iind legalizat# de notarul pulic ori certi!icat# şi atestat# de conduc#torul persoanei juridice% sau &n !ormat electronic% pe care se aplic# semn#tura electronic# (digital#)&n con!ormitate cu =egea nr. 264*D@ din 1 iulie 2004 cu privire la documentul electronic şi

semn#tura digital#% şi se comunic# prin orice mijloc% p&n# &n ziua stailit# pentru eprimareavotului% administratorului insolvailit#"iilic/idatorului sau persoanei care a convocatadunarea.

() $entru a participa nemijlocit la adunarea care se des!#şoar# &n prezen"a creditorilor sau&n !orm# mit#% creditorii sau reprezentan"ii lor s&nt oliga"i s# se &nregistreze% contrasemn#tur#% &n lista creditorilor cu drept de vot la comisia de &nregistrare% constituit# de persoana care a convocat adunarea şi care este nominalizat# &n avizul de convocare.

Page 26: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 26/119

  (4) 5reptul creditorului de a participa la adunare poate !i eercitat personal% precum şi prinintermediul unui reprezentant. ,n al doilea caz% reprezentantul prezint# comisiei de &nregistrare procura per!ectat# &n modul stailit de lege. +reditorul are dreptul s# &şi &nlocuiasc# &n oricemoment reprezentantul şi s# participe personal la adunare.  () $ersoana care a convocat adunarea creditorilor este oligat# s# &ntocmeasc# o list# a

creditorilor cu drept de vot con!orm datelor din ultimul tael de crean"e validate% aneat ladosarul judiciar% s# prezinte lista respectiv# &n instan"# de insolvailitate% care urmeaz# s# ocon!irme &n termen de 2 zile lucr#toare. 5ata la care se &ntocmeşte lista creditorilor cu dreptde vot nu poate preceda data adopt#rii /ot#r&rii de convocare a adun#rii.  (6) =ista creditorilor cu drept de vot va cuprinde-  a) data la care a !ost &ntocmit#  ) numele şi prenumeledenumirile creditorilor% domiciliulsediul% codul lor !iscal  c) datele despre reprezentan"ii legali ai creditorilor sau despre mandatari  d) rangul şi valoarea crean"elor cu drept de vot care apar"in creditorilor  e) semn#tura persoanei care a &ntocmit lista creditorilor cu drept de vot  !) semn#tura judec#torului şi ştampila instan"ei de insolvailitate.

  (8) =ista creditorilor cu drept de vot poate !i modi!icat# &nainte de adunare de c#tre persoana care a convocat adunarea numai &n cazul-  a) restailirii şisau al valid#rii de!initive de c#tre instan"a de insolvailitate a drepturilorcreditorilor ne&nscrişi &n list#  ) corect#rii greşelilor comise la &ntocmirea listei  c) cesiunii crean"elor anterior adun#rii de c#tre persoanele &nscrise &n list#% dac#documentele de cesiune au !ost per!ectate corect  d) stingerii anterior adun#rii a crean"ei persoanei &nscrise &n list#.  () ,n 24 de ore de la modi!icarea listei creditorilor cu drept de vot% persoana care aconvocat adunarea creditorilor este oligat# s# prezinte lista modi!icat# spre con!irmareinstan"ei de insolvailitate% care urmeaz# s# se epun# &n termenul indicat la alin. (). ,n cazul

modi!ic#rii listei &n ziua adun#rii creditorilor% modi!ic#rile se prezint# instan"ei deinsolvailitate spre aproare odat# cu procesul*veral al adun#rii.  (9) 5up# &nregistrarea creditorilor prezen"i la adunare &n lista creditorilor cu drept de vot%aceasta va !i semnat# de memrii comisiei de &nregistrare şi va !i remis# preşedinteluiadun#rii% ales imediat dup# desc/iderea ei din r&ndul creditorilor participan"i la adunare.  (10) >triu"iile de secretar al adun#rii creditorilor% responsail de corespunderea procesului*veral op"iunilor şi /ot#r&rilor adoptate de adunare% s&nt eercitate deadministratorul insolvailit#"iilic/idator sau% dup# caz% de o persoan# invitat# de preşedinteleadun#rii din r&ndul creditorilor.  (11) =a adunarea creditorilor% salaria"ii deitorului pot !i reprezenta"i de un delegat dinr&ndul lor% care va vota pentru &ntreaga valoare a crean"elor% ce constau din salarii şi alte

drepturi #neşti.  (12) 5es!#şurarea adun#rii creditorilor şi /ot#r&rile ei se includ &n procesul*veral% semnatde preşedintele% de secretarul adun#rii% de administratorul insolvailit#"iilic/idator. =aepunerea /ot#r&rilor adun#rii se men"ioneaz# opiniile separate declarate.  (1) ,n procesul*veral al adun#rii creditorilor se consemneaz#-  a) data% ora şi locul adun#rii  ) cuantumul total al crean"elor cu drept de vot &nregistrate &n taelul de validare a

Page 27: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 27/119

crean"elor  c) num#rul de crean"e cu drept de vot reprezentate la adunare  d) numele şi prenumele preşedintelui şi secretarului adun#rii  e) ordinea de zi  !) tezele principale ale cuv&nt#rilor pe marginea ordinii de zi% numele şi prenumele celor

care au "inut discursuri  g) /ot#r&rile adoptate  /) aneele la procesul*veral (lista creditorilor cu drept de vot% dovada &nştiin"#riicreditorilor despre convocarea adun#rii% actele de certi!icare a &mputernicirilorreprezentan"ilor creditorilor prezen"i la adunare% in!orma"ia despre "inerea adun#rii creditorilor adus# la cunoştin"# creditorilor şi tetul uletinului de vot% procesul*veral privind rezultatulvotului% lista materialelor pentru ordinea de zi% tetul discursurilor şi al opiniilor separate alecreditorilor la cererea acestora% d#rile de seam# şi rapoartele prezentate adun#rii creditorilor%eemplare ale regulamentelor şisau ale altor acte aproate de adunarea creditorilor% altedocumente prev#zute &n /ot#r&rea adun#rii creditorilor).  (14) $rin grija administratorului insolvailit#"iilic/idatorului sau a unei alte persoane care

a convocat adunarea% procesul*veral se depune la dosarul cauzei &n termen de 8 zilelucr#toare de la data adun#rii creditorilor.  Articolul *, +vorumul adun#rii creditorilor   (1) =a adunarea creditorilor unde se solu"ioneaz# prolemele valori!ic#rii masei deitoarenegrevate cu garan"ii% drept de vot au numai creditorii c/irogra!ari. :ot#r&rea de valori!icare a unurilor a!ectate cu garan"ii se ia numai de creditorii garanta"i. +reditorii c/irogra!ari derang in!erior nu au drept de vot.  (2) ,n alte cazuri dec&t cele prev#zute la alin. (1)% drept de vot au at&t creditorii c/irogra!ari%c&t şi creditorii garanta"i.  () >dunarea creditorilor este delierativ# dac#% la momentul &nc/eierii &nregistr#rii% au !ost&nscrişi şi particip# la adunare majoritatea simpl# a creditorilor cu drept de vot care de"in mai

mult de-  a) 0E din valoarea total# a crean"elor c/irogra!are validate &n cazurile prev#zute la alin.(1)  ) 0E din valoarea total# a crean"elor validate &n alte cazuri dec&t cele prev#zute la alin.(2).  (4) @aloarea total# a crean"elor prev#zute la alin. () se va determina-  a) ulterior con!irm#rii taelului de!initiv şi p&n# la con!irmarea taelului de!initivconsolidat% ast!el cum reiese din taelul de!initiv  ) ulterior con!irm#rii taelului de!initiv consolidat% ast!el cum reiese din acesta.  () ,n cazul &n care creditorilor li se epediaz# uletine de vot% la stailirea cvorumului şi latotalizarea rezultatului vot#rii se "ine cont de voturile eprimate prin uletinele primite de

 persoana care a convocat adunarea cu cel pu"in o zi &nainte de adunarea creditorilor.  (6) 5ac# la adunarea creditorilor nu s*a &ntrunit num#rul necesar de creditori cu drept devot sau nu a !ost reprezentat# suma necesar# de crean"e% adunarea creditorilor se va convocarepetat. 5ata convoc#rii repetate a adun#rii creditorilor se staileşte de cei prezen"i şi nu va !imai devreme de 8 zile şi nu mai t&rziu de 1 de zile de la data la care a !ost !iat# adunareacare nu şi*a "inut lucr#rile.  (8) 5espre adunarea creditorilor convocat# repetat% creditorii care nu au !ost prezen"i la cea

Page 28: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 28/119

care nu şi*a "inut lucr#rile vor !i in!orma"i &n aceeaşi !orm#% cel t&rziu cu zile &nainte de"inerea adun#rii convocate repetat.  () ,n cazul &n care adunarea creditorilor se convoac# repetat% modi!icarea ordinii de zi nuse admite% cu ecep"ia situa"iei &n care s&nt prezen"i to"i creditorii cu drept de vot.  (9) >dunarea creditorilor convocat# repetat este delierativ#% indi!erent de num#rul

creditorilor cu drept de vot prezen"i şi indi!erent de valoarea crean"elor reprezentate% dac# to"icreditorii au !ost noti!ica"i &n modul şi &n termenul stailit despre data% ora% locul şi ordinea dezi.  (10) 5ac# legea nu prevede alt!el% /ot#r&rile adun#rii creditorilor se adopt# cu votulmajorit#"ii simple a creditorilor cu drept de vot prezen"i la adunare% cu condi"ia ca aceştia s#de"in# mai mult de jum#tate din valoarea total# a crean"elor cu drept de vot reprezentate laadunare. :ot#r&rile adun#rii creditorilor convocate repetat se iau cu majoritatea simpl# dinvaloarea crean"elor creditorilor prezen"i la adunare. :ot#r&rile adun#rii creditorilor privindalegerea comitetului creditorilor se adopt# prin vot cumulativ.  (11) =a adunarea creditorilor% votul poate !i desc/is sau secret. =a adunarea princoresponden"# sau la adunarea mit#% votul va !i numai desc/is.

  (12) =a adunarea creditorilor% votarea se !ace dup# principiul Gun leu crean"# validat# esteegal# cu un votH. >supra !iec#rei c/estiuni puse la vot% creditorul poate vota GpentruH oriG&mpotriv#H. @oturile creditorilor care nu s&nt eprimate &n nici una dintre variantele devotare prev#zute se vor considera voturi eprimate G&mpotriv#H. =a votarea /ot#r&rilor particip# numai creditorii cu drept de vot &n prolemele respective.  (1) emrii comitetului creditorilor care de"in crean"e validate şisau reprezint# al"icreditori cu drept de vot particip&nd la adunare personal şisau &n calitate de reprezentan"i aicreditorilor vor treui s# p#r#seasc# pe timpul vot#rii adunarea creditorilor la care% prin votdesc/is% se decid proleme privind-  a) stailirea cuantumului soldei% al retriu"iilor stimulative la totalizarea activit#"ii şi alcompensa"iilor c/eltuielilor de eercitare a !unc"iei de memru al comitetului creditorilor şi

 periodicitatea pl#"ii lor  ) tragerea lor la r#spundere sau eonerarea lor de r#spundere  c) desemnarea componen"ei numerice a comitetului creditorilor.  (14) $rezen"a &n şedin"# a memrilor comitetului creditorilor consemna"i la alin. (1) se ia&n considerare la stailirea cvorumului% iar la constatarea rezultatului vot#rii se consider# c#aceste persoane s*au a"inut.  (1) 5ac# a votat &mpotriva /ot#r&rii% creditorul are dreptul s# eprime opinie separat#% carese va anea la procesul*veral al adun#rii creditorilor sau va !i consemnat# &n el.  Articolul *- Buletinul de vot  (1) @otarea &n cadrul adun#rii generale a creditorilor prin coresponden"# şi al adun#riimite% precum şi votarea secret# se !ac cu uletin de vot a c#rui !orm# şi al c#rui tet se

apro# de comitetul creditorilor.  (2) =a adunarea la care s&nt prezen"i creditorii% uletinele de vot pot !i completate &nainte deadunare şi prezentate la &nregistrarea participan"ilor la adunare sau nemijlocit &n timpuladun#rii.  () Buletinul de vot va cuprinde-  a) denumirea integral# a !irmei deitorului insolvail şi procedura intentat# lui  ) denumirea GBuletin de votH

Page 29: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 29/119

  c) data% ora şi locul adun#rii creditorilor  d) !ormularea c/estiunilor puse la vot şi succesiunea lor  e) datele !iec#rui candidat la !unc"ia de administrator al procesului de insolvailitate% dememru al comitetului creditorilor% numele şi prenumele acestora  !) variantele votului asupra !iec#rei c/estiuni puse la vot% eprimate prin cuvintele GpentruH%

GcontraH  g) modul de completare a uletinului la votul cumulativ  /) numele şi prenumeledenumirea creditorului la votul desc/is  i) rangul şi valoarea crean"elor cu drept de vot ce apar"in creditorului  j) termenul de restituire a uletinului.  (4) =a completarea uletinului de vot% creditorul sau reprezentantul lui% &n dreptul !iec#reic/estiuni puse la vot% va l#sa doar una din variantele prev#zute ale votului.  () 5ac# votul este desc/is% uletinul va !i semnat de creditor sau de reprezentantul lui.5ac# votul este dat prin coresponden"#% semn#tura creditorului sau a reprezentantului s#ulegal va !i autenti!icat# &n modul stailit.  (6) Supraveg/erea colect#rii uletinelor de vot şi num#rarea voturilor date prin

coresponden"# şi &n !orm# mit# se e!ectueaz# de c#tre persoana care a convocat adunarea%dac# adunarea nu a dispus alt!el.  (8) =a num#rarea voturilor date prin uletine de vot se iau &n considerare voturile eprimateasupra prolemelor &n dreptul c#rora votantul a l#sat &n uletin numai una din variantele posiile de vot.  () =a adunarea creditorilor mit#% uletinele de vot vor !i prezentate &n termenul indicat &n uletin sau &n timpul vot#rii cu prezen"a creditorilor.  (9) 'ezultatul vot#rii se consemneaz# &ntr*un proces*veral% semnat de preşedintele şi desecretarul prezen"i la adunare.  (10) 5up# per!ectarea procesului*veral privind rezultatul votului şi a procesului*veral aladun#rii creditorilor% uletinele de vot se sigileaz# şi se depun la dosarul respectiv.

  (11) 'ezultatul vot#rii &n adunarea la care s&nt prezen"i creditorii se anun"# &n aceeaşiadunare% iar rezultatul vot#rii prin coresponden"# sau al vot#rii mite se anun"# suplimentar&ntr*un aviz şisau intr*o in!orma"ie despre rezultatul votului.  (12) :ot#r&rea adun#rii creditorilor intr# &n vigoare la data anun"#rii rezultatului vot#rii%dac# legisla"ia &n vigoare sau /ot#r&rea adun#rii nu prevede un alt termen de intrare a ei &nvigoare. :ot#r&rile adoptate de adunarea creditorilor s&nt oligatorii pentru administratorulinsolvailit#"iilic/idator% pentru reprezentantul deitorului şi memrii comitetuluicreditorilor% pentru to"i creditorii% at&t cei prezen"i% c&t şi cei care au lipsit de la adunare.  Articolul *2 >nularea /ot#r&rii adun#rii creditorilor   (1) :ot#r&rea adun#rii creditorilor poate !i anulat# de instan"a de insolvailitate pentru&nc#lc#ri de procedur#% la cererea administratorului insolvailit#"ii lic/idatorului sau a

reprezentantului deitorului% precum şi pentru motive de ilegalitate% la cererea creditorilorcare-  a) au votat &mpotriva /ot#r&rii% !aptul !iind consemnat &n procesul*veral al adun#rii  ) nu au !ost admişi la adunare !#r# temei legal sau nu au !ost &nştiin"a"i &n modul stailit de prezenta lege despre data% ora şi locul adun#rii  c) s&nt leza"i &n drepturi printr*o /ot#r&re asupra unei c/estiuni care nu !igura pe ordinea dezi a adun#rii creditorilor sau prin !aptul c# adunarea a avut loc !#r# cvorumul stailit de lege%

Page 30: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 30/119

cu &nc#lcarea cotelor de voturi.(2) +ererea prev#zut# la alin. (1) se depune la dosarul cauzei &n termen de zile

calendaristice de la data lu#rii cunoştin"ei de procesul*veral al adun#rii creditorilor şi sesolu"ioneaz# &n şedin"# pulic# &n cel mult 10 zile lucr#toare% cu citarea celui care a introduscererea% a administratorului insolvailit#"ii lic/idatorului şi a preşedintelui adun#rii

creditorilor.  () >nularea /ot#r&rii adun#rii creditorilor treuie adus# la cunoştin"# tuturor creditorilor.,nc/eierea de anulare poate !i atacat# cu recurs de orice creditor c/irogra!ar sau creditorgarantat. ,nc/eierea de respingere a cererii de anulare poate !i atacat# cu recurs de c#tresolicitant.5 ! Coit'tul cr'/itorilor  Articolul +3 +onstituirea comitetului creditorilor   (1) 5up# intentarea procesului de insolvailitate şi p&n# la prima adunare a creditorilor%instan"a de insolvailitate poate institui% &n raport cu num#rul creditorilor din taelul preliminar de crean"e% un comitet al creditorilor din sau reprezentan"i ai creditorilor cucele mai mari ca valoare crean"e garantate sau crean"e c/irogra!are.  (2) emrii comitetului creditorilor vor alege preşedintele lui. +omitetul creditorilor va !i

citat &n persoana preşedintelui% iar &n lipsa acestuia% &n persoana oric#rui memru.  () 5ac#% din cauza num#rului restr&ns de creditori% instan"a de insolvailitate nu consider#necesar# constituirea unui comitet al creditorilor% atriu"iile acestuia vor !i eercitate deadunarea creditorilor sau de un reprezentant al creditorilor desemnat de adunare sau% dup#caz% numit de instan"a de insolvailitate.  (4) =a prima lor adunare% creditorii pot decide men"inerea sau dizolvarea comitetuluiinstituit de instan"a de insolvailitate. ,n cazul dizolv#rii% adunarea creditorilor alege uncomitet din sau persoane !izice% reprezentan"i ai creditorilor garanta"i şi ai creditorilorc/irogra!ari% dintre primii 10 creditori lua"i &n ordinea valorii !iec#rui rang de crean"#% care seo!er# voluntar% sau% dup# caz% dintre persoane !izice ter"e propuse spre votare de creditorii cudrept de vot. ,n calitate de memru al comitetului creditorilor pot !i aleşi şi !unc"ionari

 pulici. Cn creditor are dreptul s# &nainteze un singur candidat la !unc"ia de memru alcomitetului creditorilor. +omitetul desemnat va &nlocui comitetul instituit de instan"a deinsolvailitate.  () 5ac# pentru alegerea comitetului nu s*au &ntrunit majoritatea necesar# de voturi% semen"ine comitetul instituit de instan"a de insolvailitate. =a propunerea administratoruluiinsolvailit#"ii sau a celorlal"i memri ai comitetului% instan"a consemneaz# prin &nc/eieremodi!icarea componen"ei acestuia% ast!el &nc&t criteriul de reprezentare a tuturor rangurilor decrean"e s# !ie respectat &n toate !azele procedurii.  (6) +omitetul creditorilor ales de adunarea creditorilor are mandat pentru &ntreaga perioad#de derulare a procedurii !a"# de deitor. >dunarea creditorilor poate decide instituireacomitetului creditorilor% modi!icarea componen"ei sau dizolvarea lui la orice etap# a

 procedurii de insolvailitate% a procedurii !alimentului şi a procedurii de restructurare.>dunarea creditorilor poate alege noi memri ai comitetului at&t pentru &nlocuirea celoreisten"i% c&t şi pentru suplimentarea num#rului lor.  (8) emrii organelor de conducere ale deitorului% asocia"ii% ac"ionarii lui% alte persoanea!iliate şisau interdependente care dispun de crean"e !a"# de patrimoniul deitorului% precumşi creditorii de rang in!erior nu pot !i aleşi memri ai comitetului creditorilor. Nu poate !imemru al comitetului creditorilor nici persoana declarat# incapail# sau condamnat# pentru

Page 31: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 31/119

escroc/erie% sustragere de unuri din avutul proprietarului prin &nsuşire% delapidare sau auzde !unc"ie% &nşel#ciune sau auz de &ncredere% uz de !als% calomnie% dare sau luare de mit#% pentru alte in!rac"iuni contra propriet#"ii prev#zute de legisla"ie şi ale c#rei antecedente penalenu au !ost stinse. Nu poate !i aleas# nici persoana care se a!l# &n con!lict de interese cudeitorul sau a c#rei calitate de memru al comitetului creditorilor este limitat# de legisla"ia &n

vigoare. >st!el de persoane deja alese vor !i revocate din !unc"ie.  () emrii comitetului creditorilor s&nt aleşi prin vot cumulativ% !iecare crean"# cu dreptde vot eprim&nd un num#r de voturi egal cu cel al componen"ei numerice a comitetului.+reditorul este &n drept s# dea voturile eprimate de crean"ele sale unui singur candidat ori s#le distriuie egal ori &n alt mod &ntre c&"iva candida"i la !unc"ia de memru al comitetuluicreditorilor. Se consider# aleşi &n comitetul creditorilor candida"ii care au &ntrunit cel maimare num#r de voturi.  (9) $entru completarea componen"ei de az# a comitetului creditorilor &n cazul retragerii dememri se alege &n modul stailit rezerva comitetului din dou# persoane. Surogareamemrilor comitetului creditorilor retraşi se e!ectueaz# de c#tre comitetul creditorilor dincontul rezervei disponiile.

  (10) ,n cazul lipsei de rezerv# şisau al epuiz#rii rezervei% comitetul creditorilor secompleteaz# prin alegere complementar# la cea mai apropiat# adunare a creditorilor. ,n acestcaz% alegerea se !ace &n modul prev#zut la alin. ().  (11) ,mputernicirile comitetului creditorilor &nceteaz# &n momentul-  a) adopt#rii unei /ot#r&ri a adun#rii creditorilor de alegere a noii lui componen"e sau  ) adopt#rii unei /ot#r&ri a adun#rii creditorilor de &ncetare &nainte de termen a&mputernicirilor componen"ei precedente a comitetului &n cazul &n care o nou# componen"# nua !ost aleas# sau  c) &ncet#rii procedurii pentru care a avut mandat sau  d) reducerii componen"ei sale cu mai mult de o treime% dac# rezerva sa a !ost epuizat#% iaradunarea creditorilor nu a !ost convocat# pe parcursul a 10 zile.

  (12) ,n cazul prev#zut la alin. (11)% comitetul creditorilor este &n drept s# soliciteconvocarea adun#rii creditorilor pentru alegerea noii sale componen"e% ne!iind &n drept s# iaalte /ot#r&ri.  (1) emrul comitetului creditorilor poate !i destituit şi de instan"a de insolvailitate dinmotive &ntemeiate. ,nc/eierea judec#toreasc# de destituire poate !i luat# din o!iciu sau lacererea creditorilor. ,nainte de destituire% instan"a de insolvailitate audiaz# memrulcomitetului. ,nc/eierea de destituire poate !i atacat# cu recurs de c#tre cel destituit.  (14) $reşedintele comitetului creditorilor este ales de comitetul creditorilor dintre memriilui aleşi. ,n asen"a preşedintelui% atriu"iile acestuia le eercit# un memru al comitetuluicreditorilor ales de memrii lui cu majoritatea din num#rul memrilor prezen"i la şedin"#.$reşedintele comitetului creditorilor are urm#toarele atriu"ii-

  a) organizeaz# activitatea comitetului creditorilor  ) prezideaz# şedin"ele comitetului creditorilor  c) in!ormeaz# adunarea creditorilor şi instan"a de insolvailitate despre activitateacomitetului  d) eercit# alte atriu"ii prev#zute de lege.  Articolul +1 >triu"iile şi r#spunderea memrilor comitetului creditorilor   (1) ,n perioada dintre adun#rile creditorilor% reprezentarea intereselor creditorilor% adoptarea

Page 32: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 32/119

de /ot#r&ri ce vizeaz# prolemele stringente ale procedurii% supraveg/erea activit#"iiadministratorului de insolvailitatelic/idatorului% a eecut#rii /ot#r&rilor adun#rii creditorilor%a /ot#r&rilor şi &nc/eierilor instan"ei de insolvailitate "in de atriu"iile comitetului creditorilor.  (2) +omitetul creditorilor se suordoneaz# adun#rii creditorilor şi este supraveg/eat deinstan"a de insolvailitate. ?l prezint# adun#rii creditorilor şi% dup# caz% instan"ei de

insolvailitate dare de seam# privind activitatea sa din perioada de raportare. ,n cursulderul#rii procedurii% instan"a de insolvailitate poate cere asisten"a comitetului creditorilor saua unui delegat al acestuia. +omitetul creditorilor treuie s# se in!ormeze cu privire la mersula!acerilor şi s# veri!ice documentele de eviden"# contaile% soldul şi rulajul anilor &nconturile de acumulare.  () +omitetul creditorilor nu reprezint# societatea insolvail#% dar acord# sprijinadministratorului insolvailit#"iilic/idatorului &n gestionarea deitorului% limit&ndu*şiactivitatea la adoptarea de /ot#r&ri pe marginea prolemelor care &i s&nt atriuite de prezentalege.  (4) 5ac#% prin /ot#r&re% adunarea creditorilor nu prevede alt!el% comitetul creditorilor areurm#toarele atriu"ii-

  a) s# analizeze situa"ia deitorului şi s# !ac# recomand#ri adun#rii creditorilor cu privire lacontinuarea activit#"ii deitorului şi la planurile de restructurare propuse  ) s# negocieze cu administratorul insolvailit#"iilic/idatorul care doreşte s# !ie desemnatde c#tre creditori condi"iile numirii şi s# recomande adun#rii creditorilor ast!el de numiri  c) s# ia cunoştin"# de rapoartele administratorului insolvailit#"ii lic/idatorului% s# leanalizeze şi s# le contesteze% dup# caz  d) s# &ntocmeasc# rapoarte sau d#ri de seam# despre m#surile luate de administratorulinsolvailit#"iilic/idator şi despre e!ectele acestora% s# le prezinte adun#rii creditorilor şi s# propun# motivat şi alte m#suri  e) s# solicite ridicarea dreptului de administrare al deitorului  !) s# olige administratorul insolvailit#"iilic/idatorul s# introduc# ac"iuni pentru anularea

unor trans!eruri cu caracter patrimonial !#cute de deitor &n dauna creditorilor  g) s# solicite administratorului insolvailit#"iilic/idatorului sau instan"ei de insolvailitateconvocarea adun#rii creditorilor% s# aproe ordinea ei de zi% s# participe la adunare şi s#rezolve alte proleme a!erente preg#tirii şi "inerii adun#rii creditorilor  /) s# aproe valoarea estimativ# a unurilor din masa deitoare valori!icat#  i) s# decid# distriuirea intermediar# a masei deitoare şi constituirea de mijloace &n!ondurile de rezerv# necesare acoperirii c/eltuielilor viitoare ale procesului de insolvailitate  j) s# aproe !ondul sau normativele de retriuire a personalului societ#"ii a!late &n proces deinsolvailitate  7) s# aproe ilan"urile contaile  l) s# aproe regulamentele necesare des!#şur#rii procedurilor de insolvailitate

  m) s# /ot#rasc# desc/iderea% trans!ormarea sau lic/idarea !ilialelor şi a reprezentan"elorsociet#"ii a!late &n proces de insolvailitate% numirea şi elierarea din !unc"ie a conduc#toriloracestora  n) s# aproe normativele privind devizele de c/eltuieli  o) s# staileasc# lista de date care constituie secretul comercial al deitorului şi s# aproeregulamentul privind secretul comercial  p) s# rezolve prolemele ce "in de participarea deitorului la !ondarea şi la activitatea

Page 33: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 33/119

&ntreprinderilor% de modul şi de sursele de !inan"are a c/eltuielilor a!erente !ond#rii şiactivit#"ii lor  I) s# rezolve prolemele ce "in de &nc/eierea tranzac"iilor de propor"ii prev#zute la art. 69  r) s# rezolve alte proleme% atriuite de prezenta lege şisau de /ot#r&rile adun#riicreditorilor.

  () ,n cazul &n care comitetul creditorilor nu este !ormat sau &mputernicirile lui au &ncetat%acestea s&nt eercitate de adunarea creditorilor. ,mputernicirile comitetului creditorilor nu pot!i delegate niciunei alte persoane.  (6) ,n perioada de eercitare a !unc"iilor% memrilor comitetului creditorilor li se pot pl#tidin contul creditorului solde% retriu"ii stimulative la totalizarea activit#"ii% iar din masadeitoare% compensa"ia c/eltuielilor de eercitare a !unc"iei de memru al comitetuluicreditorilor &ntr*o m#rime stailit# prin /ot#r&re de adunarea creditorilor.  (8) ,n cazul &n care &şi &ncalc# oliga"iile stailite &n prezenta lege% memrii comitetuluicreditorilor poart# r#spundere pentru prejudiciul adus creditorilor garanta"i şi creditorilorc/irogra!ari.  Articolul +! odul de !unc"ionare a comitetului creditorilor şi de adoptare a /ot#r&rilor

(1) +omitetul creditorilor se &ntruneşte &n şedin"e lunar% la ini"iativa preşedintelui s#u ori lacererea administratorului insolvailit#"iilic/idatorului% dup# caz% ori a cel pu"in 2 memri şiori de c&te ori este necesar.  (2) Fedin"a comitetului creditorilor are cvorum şi este delierativ# dac# &ntruneştemajoritatea memrilor acestuia.

() Aiecare memru al comitetului creditorilor de"ine un singur vot. Nu se admitetransmiterea votului c#tre un alt memru al comitetului sau c#tre un ter".  (4) :ot#r&rea comitetului creditorilor se ia cu votul majorit#"ii memrilor prezen"i laşedin"#. ,n caz de paritate de voturi% cel al preşedintelui este decisiv.  () Fedin"a comitetului creditorilor decurge &n prezen"a administratoruluiinsolvailit#"iilic/idatorului. =ucr#rile şedin"ei se consemneaz# &ntr*un proces*veral% &n care

s&nt redate pe scurt con"inutul dezaterilor% /ot#r&rile adoptate.  (6) :ot#r&rea comitetului creditorilor este oligatorie pentru toate persoanele antrenate &n procedurile de insolvailitate% de !aliment sau de restructurare a deitorului şi ac"ioneaz# &n partea ce nu contravine /ot#r&rilor adun#rii creditorilor şi ale instan"ei de insolvailitate.  (8) :ot#r&rile comitetului creditorilor adoptate &n perioada de gestiune se prezint# instan"eide insolvailitate &n termen de zile lucr#toare de la data apro#rii şi s&nt aduse la cunoştin"#adun#rii creditorilor la urm#toarea ei şedin"#.  () emrul comitetului creditorilor care se a!l# &n interes propriu &n con!lict cu interesulconcursual al creditorilor participan"i la procedur# se va a"ine de la vot.  (9) rice creditor% administratorul insolvailit#"iilic/idatorul poate !ormula contesta"ie&mpotriva /ot#r&rilor comitetului creditorilor la prima adunare a creditorilor% iar /ot#r&rea

acesteia poate !i contestat# &n instan"a de insolvailitate &n termen de zile calendaristice dela adoptarea ei.  (10) +ontesta"ia prev#zut# la alin. (9) va !i solu"ionat# de instan"a de insolvailitate &nşedin"# pulic#% &n cel mult 10 zile lucr#toare% cu citarea persoanei care a depus*o% aadministratorului insolvailit#"iilic/idatorului şi a preşedintelui comitetului creditorilor.,nc/eierea instan"ei de insolvailitate de anulare a /ot#r&rii comitetului creditorilor sau derespingere a contesta"iei poate !i atacat# cu recurs de persoanele vizate &n ea.

Page 34: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 34/119

S ' c ţ i u n ' a a +. A/inistratorul insolvabilităţii 0i lic6i/atorul  Articolul +" 5esemnarea administratorului insolvailit#"ii  (1) >dministratorul insolvailit#"ii şi administratorul provizoriu (denumi"i &n continuareadministrator) s&nt persoane !izice desemnate de c#tre instan"a de insolvailitate s# eerciteatriu"iile prev#zute de lege &n perioada de oserva"ie% &n procesul de insolvailitate şi &n

 procedura de restructurare a deitorului.  (2) =ic/idatorul este o persoan# !izic# desemnat# de c#tre instan"a de insolvailitate s#conduc# activitatea deitorului &n cadrul procedurii !alimentului şi al procedurii simpli!icate a!alimentului şi s# eercite atriu"iile stailite de lege sau de instan"a de judecat#.  () >dministratorul şi lic/idatorul &şi eercit# activitatea con!orm prevederilor legii.  (4) =a etapa intent#rii procedurii% instan"a de insolvailitate desemneaz# candidaturaadministratorului provizoriu% administratorului insolvailit#"ii sau a lic/idatorului% propus# dedeitor sau de creditorul care a ini"iat procedura. ,n cazul &n care deitorul sau creditorul nu prezint# candidatura administratorului lic/idatorului p&n# la intentarea procedurii% instan"aeste &n drept s# numeasc# &n mod aleatoriu orice persoan# din lista administratorilor şi alic/idatorilor. ,n situa"ia &n care numirea administratorului sau a lic/idatorului s*a e!ectuat

contrar procedurii stailite% desemnarea este susceptiil# de anulare la cererea oric#rui participant la proces. Sarcina proa"iunii revine p#r"ii care s*a opus desemn#rii.  () >dministratorul şi lic/idatorul s&nt oliga"i% din data desemn#rii lor şi pe tot parcursul procesului% s# in!ormeze instan"a de insolvailitate şi comitetul creditorilor despre oriceincompatiilitate stailit# de lege% precum şi despre orice con!lict de interese care a eistatanterior sau care a ap#rut dup# desemnare. 3nstan"a de judecat# este &n drept s# decid# dac#anumite rela"ii ale administratoruluilic/idatorului cu p#r"ile &n proces ori anumite con!licte deinterese a!ecteaz# sau nu impar"ialitatea administratoruluilic/idatorului &n procesul derulat.  (6) >dministratorul şi lic/idatorul s&nt &nscrişi &n registrul de stat al persoanelor juridice şi&n registrul de stat al &ntreprinz#torilor individuali la rurica respectiv# a deitorului% &ntemeiul unei /ot#r&ri sau &nc/eieri judec#toreşti.

  (8) >triu"iile administratorului insolvailit#"ii &nceteaz# &n momentul &n care instan"a deinsolvailitate staileşte atriu"iile lic/idatorului. Fi administratorul provizoriu sauadministratorul insolvailit#"ii numit anterior poate !i desemnat lic/idator.  () Cna şi aceeaşi persoan# poate !i desemnat# nelimitat &n !unc"ia de administrator provizoriu &n perioada de oservare şi &n !unc"ia de lic/idator &n procedura simpli!icat# a!alimentului% iar &n !unc"ia de administrator al insolvailit#"ii şi de lic/idator al procedurii!alimentului &n maimum 10 &ntreprinderi insolvaile. ,n procedura de restructurare% una şiaceeaşi persoan# poate !i desemnat# la &ntreprinderi unde se va aplica planul ce prevederedresarea (restailirea solvailit#"ii) şi continuarea activit#"ii deitorului şi la 10 &ntreprinderiunde se va aplica% &n cumul cu planul de redresare ori separat% planul de lic/idare a patrimoniului &ntreprinderii sau planul privind transmiterea &ntreprinderii ori a unei p#r"i a ei

c#tre un alt titular.  (9) ,n cazuri ecep"ionale% instan"a de insolvailitate poate desemna% cu acordul comitetuluicreditorilor sau% dup# caz% al adun#rii creditorilor% una şi aceeaşi persoan# &n !unc"ia deadministrator al insolvailit#"iilic/idator peste limita stailit# la ast!el de proceduri. 

Articolul +) ?viden"a administratorilor şi a lic/idatorilor 

Page 35: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 35/119

  (1) $ersoanele care &ntrunesc cerin"ele prev#zute la art. 6 pot solicita &nregistrarea lor &nlista administratorilor şi a lic/idatorilor% &ntocmit# şi actualizat# de instan"a de insolvailitate.  (2) =ista administratorilor şi a lic/idatorilor se a!işeaz# spre in!ormare &n incinta instan"eide insolvailitate.  Articolul +* $ropunerea unui alt administrator 

  (1) 5up# desemnarea de c#tre instan"a de insolvailitate a administratorului lic/idatorului%la prima adunare a creditorilor convocat# dup# şedin"a de validare% creditorii pot propune unalt administratorlic/idator. 3nstan"a poate respinge propunerea adun#rii creditorilor numaidac# cel propus nu &ntruneşte condi"iile stailite de lege. ,nc/eierea de respingere a propuneriiadun#rii creditorilor poate !i atacat# cu recurs de orice creditor.  (2) +andidatura administratoruluilic/idatorului poate !i &naintat# de orice creditor sau dec#tre deitor. Se consider# propus# instan"ei de insolvailitate spre aproare candidatura carea acumulat cele mai multe voturi con!orm art. 8.  Articolul ++ >triu"iile principale şi drepturile administratorului şi lic/idatorului  (1) >dministratorul şi lic/idatorul au urm#toarele atriu"ii principale-  a) eaminarea activit#"ii deitorului asupra c#ruia se ini"iaz# procedura de insolvailitate &n

raport cu situa"ia de !apt% &ntocmirea unui raport am#nun"it asupra cauzelor şi &mprejur#rilorcare au condus la insolvailitate% men"ion&ndu*se persoanele c#rora le*ar !i imputaile şi premisele angaj#rii r#spunderii acestora &n condi"iile legii% prezentarea acestui raport instan"eide insolvailitate &n termenul stailit de ea  ) desc/iderea% eaminarea% sigilarea% sec/estrarea &nc#perilor de produc"ie% a depozitelor%spa"iilor comerciale şi administrative% altor asemenea evacuarea unurilor şi a persoanelordin &nc#perile ocupate ilegal inventarierea patrimoniului deitorului% partajarea lui% adoptareade m#suri pentru conservarea masei deitoare  c) noti!icarea creditorilor% veri!icarea crean"elor şi% dup# caz% !ormularea de oiec"iire!eritor la ele% &ntocmirea taelelor de crean"e  d) convocarea% prezidarea şi asigurarea secretariatului adun#rii creditorilor sau a

ac"ionarilor% a asocia"ilor ori a memrilor deitorului persoan# juridic#  e) primirea remunera"iei &n modul stailit de lege  !) solicitarea şi primirea gratuit# de la participan"ii la procesul de insolvailitate% de la alte persoane% indi!erent de tipul de proprietate şi !orma juridic# de organizare% a in!orma"iilor şieplica"iilor necesare pentru eecutarea atriu"iilor% precum şi de la deitor a in!orma"iilordespre veniturile şi unurile ce &i apar"in cu titlu de proprietate% inclusiv despre cele care sea!l# &n proprietate comun# pe cote*p#r"i  g) solicitarea instan"ei de a dispune participarea colaoratorilor organelor a!acerilor internela eecutarea atriu"iilor  /) eercitarea dreptului de acces &n spa"iile de serviciu ale deitorului% studiereadocumentelor care se a!l# acolo% e!ectuarea% dup# caz% a epertizei activit#"ilor cuprinse &n

 procedurile derulate la cererea instan"ei sau a altor organe% inclusiv &n procedur# de urm#rire penal#  i) sesizarea organelor de resort despre contraven"iile şisau in!rac"iunile depistate &neecutarea atriu"iilor  j) organizarea şi v&nzarea la licita"ie sau prin negocieri directe a unurilor din patrimoniuldeitorului &n con!ormitate cu prezenta lege  7) &nc/eierea de tranzac"ii% stingerea datoriilor% dispunerea &ncet#rii !idejusiunii% renun"area

Page 36: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 36/119

la garan"ii reale cu condi"ia con!irm#rii acestor ac"iuni de c#tre adunarea creditorilor saucomitetul creditorilor  l) colectarea datoriilor !a"# de deitor şi recuperarea silit# a unurilor deitorului a!late &n posesiunea unor ter"i  m) administrarea conturilor ancare speciale% destinate acumul#rii mijloacelor #neşti

o"inute &n procesul de insolvailitate% denumite &n continuare conturi de acumulare. >st!elde conturi se desc/id &n #ncile care nu s&nt creditori ai deitorului  n) eecutarea m#surilor de asigurare aplicate de instan"a de insolvailitate &n cazurile prev#zute epres de ea  o) &ndeplinirea /ot#r&rilor instan"ei de insolvailitate% a /ot#r&rilor adun#rii creditorilor şiale comitetului creditorilor% adoptate &n limitele competen"ei lor% emiterea de ordine% decizii%dispozi"ii şi de alte acte &n vederea eercit#rii atriu"iilor  p) elaorarea planului procedurii de restructurare la solicitarea adun#rii sau a comitetuluicreditorilor  I) prezentarea c#tre instan"a de insolvailitate% adunarea creditorilor sau comitetulcreditorilor a rapoartelor despre starea masei deitoare şi despre &ndeplinirea atriu"iilor

  r) "inerea registrelor de eviden"# a datoriilor creditoare şi a datoriilor deitoare aledeitorului  s) conducerea şisau supraveg/erea deitorului% administrarea masei deitoare  t) asigurarea integrit#"ii masei deitoare% asigurarea prin contract a unurilor% dup# caz  u) elaorarea criteriilor de concediere şi angajarea specialiştilor sau a eper"ilor  v) disponiilizarea angaja"ilor deitorului  ;) contestarea &n instan"a de insolvailitate% &n modul stailit de lege% a crean"elorcreditorilor şi a oric#ror tranzac"ii sau trans!eruri  ) sesizarea instan"ei de insolvailitate despre orice alte proleme care apar pe parcursuleercit#rii atriu"iilor sale  J) distriuirea c#tre creditori a sumelor de ani rezultate din valori!icarea masei deitoare%

con!orm prezentei legi% &ntocmirea ilan"ului de lic/idare a deitorului  z) e!ectuarea unor alte ac"iuni stailite epres de prezenta lege.  (2) 3nstan"a de insolvailitate poate staili% la cerere sau din o!iciu%administratoruluilic/idatorului% prin &nc/eiere% orice alte atriu"ii &n a!ara celor prev#zute laalin. (1)% cu ecep"ia celor trecute &n competen"a eclusiv# a judec#"ii &n condi"iile legii.  () >triu"iile legale ale administratoruluilic/idatorului% precum şi cele stailite eclusiv &nsarcina acestora de c#tre instan"a de insolvailitate &n perioada de oservare% &n procedura deinsolvailitate% &n procedura !alimentului sau &n procedura de restructurare% nu pot !i remiseunor alte persoane sau organe ori reprezentate şi eercitate de ele.  (4) >dministratorullic/idatorul poate !i% totuşi% asistat de avocat sau de jurisconsult &neerci"iul atriu"iilor şi poate da mandat% &n condi"iile legii% la &nc/eierea sau la eercitarea

unor acte juridice ori procesuale care nu presupun eerci"iul atriu"iilor lor eclusive.  () >dministratorullic/idatorul desemnat este succesor &n drepturile procesuale aleadministratorilorlic/idatorilor desemna"i anterior &n cauz#.  Articolul +, Supraveg/erea administratoruluilic/idatorului de c#tre instant deinsolvailitate  (1) >dministratorullic/idatorul &şi eercit# atriu"iile su supraveg/erea instan"ei deinsolvailitate care eamineaz# cauza de insolvailitate. 3nstan"a poate solicita oric&nd

Page 37: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 37/119

eplica"ii sau un raport despre starea de lucruri şi despre administrarea masei deitoare. 5ac#administratorullic/idatorul nu &şi &ndeplineşte oliga"iile sau dac# administratorullic/idatoruldestituit nu prezint# raport pentru perioada sa de activitate% nu restituie unurile şi nicidocumentele pe care le de"ine &n leg#tur# cu procesul de insolvailitate% instan"a% dup# unavertisment% aplic# o amend# judec#toreasc# al c#rei cuantum nu poate dep#şi 0000 de lei%

care se ac/it# la ugetul de stat.  (2) >dministratorullic/idatorul poate ataca cu recurs &nc/eierea judec#toreasc# privindaplicarea amenzii.  Articolul +- ?ercitarea de c#tre administratorlic/idator a atriu"iilor

(1) >dministratorullic/idatorul &şi eercit# atriu"iile cu diligen"a unui un pro!esionist%ac"ion&nd pe propria r#spundere.  (2) ,n procedura de insolvailitate% procedura !alimentului sau procedura de restructurare%ac"iunile administratoruluilic/idatorului s&nt orientate spre p#strarea% majorarea şivalori!icarea c&t mai e!icient# a masei deitoare prin toate mijloacele legale disponiile% pentru eecutarea c&t mai deplin# a crean"elor creditorilor.  () >dministratorullic/idatorul "ine un registru% şnuruit% sigilat de c#tre instan"a de

insolvailitate% &n care consemneaz# opera"iunile e!ectuate cu unurile masei deitoare%coordonate cu creditorii% precum şi opera"iunile de recuperare a unurilor deitorului.>dministratorullic/idatorul prezint# registrul% la cerere% &mpreun# cu rapoartele sale% instan"eide insolvailitate spre in!ormare. =a &nc/eierea procesului% registrul este remis instan"ei&mpreun# cu raportul !inal.  (4) ,n vederea &ndeplinirii atriu"iilor% administratorullic/idatorul va desemna şisau angajaspecialişti. Numirea şi m#rimea remunera"iilor specialiştilor vor !i supuse apro#riicomitetului creditorilor.  () >dministratorullic/idatorul e!ectueaz# &n az# de concurs cump#rarea% remiterea &ngestiune a unurilor din masa deitoare% angajarea de specialişti şi de eper"i% dac# adunareacreditorilor sau comitetul creditorilor nu staileşte alt!el.

  (6) ?ercitarea atriu"iilor de administratorlic/idator este compatiil# cu activitatea deavocat% de consilier juridic% de epert contail% de contail autorizat% de evaluator% auditor!inanciar% aritru% mediator% de conciliator şi de epert !inanciar.  (8) >dministratorullic/idatorul unui deitor insolvail nu poate s# reprezinte concomitentinteresele creditorului acestuia. ,n ast!el de cazuri% creditorul declarat insolvail va !ireprezentat &n procedura de insolvailitate a deitorului de c#tre preşedintele comitetuluicreditorilor sau% dup# caz% de un delegat desemnat de adunarea creditorilor.  () +erin"ele administratoruluilic/idatorului &naintate &n eercitarea atriu"iilor s&ntoligatorii pentru toate autorit#"ile pulice% persoanele juridice% persoanele cu !unc"ie der#spundere şi persoanele !izice. =a cererea administratoruluilic/idatorului% de"in#torii deregistre% institu"iile !inanciare% organele !iscale şi cadastrale s&nt oligate s# le comunice

gratuit% &n cel mult 10 zile% in!orma"iile necesare pentru eercitarea atriu"iilor prev#zute delege.  (9) $entru neeecutarea cerin"elor administratoruluilic/idatorului sau pentruimpedimentele puse lor prin neasigurarea accesului &n &nc#perile de produc"ie% &n depozite% &nlocurile de p#strare a unurilor% &n spa"iile comerciale şi &n spa"iile cu o alt# destina"ie% prinneprezentarea de eplica"ii% date% in!orma"ii şi de documente% precum şi prin alte ac"iuni sauinac"iuni% persoanele culpaile s&nt sanc"ionate% la demersul administratoruluilic/idatorului%

Page 38: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 38/119

 prin amend# judec#toreasc# de p&n# la 000 de lei% care se ac/it# la ugetul de stat. $entruneeecutarea inten"ionat# şi repetat# a cerin"elor administratoruluilic/idatorului sau pentruimpedimentul% pus lor prin di!erite ac"iuni% al eercit#rii atriu"iilor% instan"a aplic# amend# judec#toreasc# de la 000 la 6000 de lei. 5emersul se eamineaz# de c#tre instan"# cu citareaadministratoruluilic/idatorului şi a persoanei a c#rei amendare se solicit#. Neprezentarea lor

&ns# nu &mpiedic# eaminarea cauzei. ,nc/eierea de aplicare a amenzii poate !i atacat# curecurs.  (10) 'eprezentantul deitorului% orice creditor pot !ace contesta"ie &mpotriva m#surilorluate de administratorlic/idator. 3nstan"a de insolvailitate va solu"iona contesta"ia &n termende 10 zile de la &nregistrare% cu citarea contestatorului% a administratoruluilic/idatorului şi acomitetului creditorilor% av&nd dreptul s# suspende% la cererea contestatorului% eecutaream#surii contestate.  (11) >dministratorullic/idatorul este oligat s# dispun# de conturi curente speciale (conturide acumulare)% pe care se depun sumele provenite din procedurile de insolvailitate% precumşi de conturi pentru &ncasarea remunera"iei. ijloacele #neşti din conturile de acumulare nu pot !i urm#rite &n aza preten"iilor &naintate de creditorii administratoruluilic/idatorului% iar

opera"iunile &n aceste conturi nu pot !i sistate. ,n caz de lic/idare silit# a institu"iei !inanciare&n care administratorul lic/idatorul are conturi% mijloacele !inanciare de pe ele vor !i ac/itate prioritar onor#rii unor alte categorii de crean"e.  Articolul +2 >ctele de propor"ii ale administratorului insolvailit#"iilic/idatorului  (1) >ctul de propor"ii e!ectuat de administratorul insolvailit#"iilic/idator reprezint# un act juridic sau c&teva acte juridice legate reciproc% &nc/eiate direct sau indirect% asupra unurilor ac#ror valoare reprezint# peste 10E din valoarea total# a masei deitoare% con!orm ultimuluiraport de evaluare% iar &n lipsa acestuia% con!orm ultimului raport !inanciar.  (2) Su inciden"a alin. (1) nu cad actele e!ectuate &n procesul activit#"ii curente prev#zutede prezenta lege.  () :ot#r&rea privind &nc/eierea unui act de propor"ii de c#tre administratorul

insolvailit#"iilic/idator este adoptat# de comitetul creditorilor &n unanimitate% dac# valoarea unurilor care !ac oiectul acestei tranzac"ii reprezint# peste 10E şi nu mai mult de 0E dinvaloarea masei deitoare potrivit ultimului raport de evaluare sau% &n lipsa acestuia% potrivitultimului raport !inanciar% p&n# la luarea deciziei de &nc/eiere a acestui act juridic.

(4) :ot#r&rea privind &nc/eierea unui act de propor"ii neprev#zut la alin. () se ia deadunarea creditorilor. ,n cazul &n care comitetul creditorilor nu s*a constituit% administratorulinsolvailit#"iilic/idatorul treuie s# primeasc# aproarea adun#rii creditorilor de a &nc/eiaact de propor"ii.  () 5ac#% la adoptarea /ot#r&rii privind &nc/eierea unui act de propor"ii% comitetulcreditorilor nu a ajuns la unanimitate% prolema poate !i &nscris# &n ordinea de zi a adun#riicreditorilor.

  (6) :ot#r&rea privind &nc/eierea unui act de propor"ii cu con!lict de interese se adopt# cuvotul majorit#"ii memrilor comitetului creditorilor neinteresa"i &n &nc/eierea tranzac"iei. ,ncazul &n care mai mult de jum#tate de memri ai comitetului s&nt interesa"i &n actul de propor"ii% /ot#r&rea privind &nc/eierea lui se adopt# de adunarea creditorilor cu votulmajorit#"ii creditorilor neinteresa"i &n &nc/eierea lui. $ersoana interesat# va p#r#si temporarşedin"a comitetului sau adunarea creditorilor la care se /ot#r#şte asupra &nc/eierii actului de propor"ii. 5ac# persoana interesat# r#m&ne &n şedin"# sau adunare% la constatarea cvorumului

Page 39: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 39/119

este luat# &n calcul% iar la determinarea rezultatului vot#rii se consider# c# s*a a"inut.  (8) ,n cazul &n care comitetul sau adunarea creditorilor nu cunoaşte toate circumstan"ele&nc/eierii actului de propor"ii cu con!lict de interese şisau !aptul c# el a !ost &nc/eiat cu&nc#lcarea altor prevederi ale prezentului articol% comitetul sau adunarea creditorilor este &ndrept s# cear# administratorului insolvailit#"ii lic/idatorului-

  a) s# renun"e la &nc/eierea tranzac"iei ori s# o rezilieze sau  ) s# asigure% &n condi"iile legii% repararea de c#tre persoana interesat# a prejudiciului cauzatcreditorilor prin e!ectuarea actului de propor"ii.  () >ctul de propor"ii şi actele cu con!lict de interese s#v&rşite &n contradic"ie cu prezentularticol s&nt valide pentru persoanele cu care au !ost &nc/eiate dac# ter"ul este de un#*credin"#şi dac# actul nu a !ost declarat nul &n alte temeiuri.  (9) Su inciden"a prezentului articol nu cad actele de propor"ii care se e!ectueaz# &ncon!ormitate cu dispozi"iile oligatorii ale instan"ei de insolvailitate.  (10) ,n cazul &n care adunarea nu s*a pronun"at asupra actelor de propor"ii aleadministratoruluilic/idatorului% instan"a de insolvailitate poate% la cererea deitorului sau acreditorilor c/irogra!ari% care de"in 20E din valoarea tuturor crean"elor% s# suspende% dup#

audierea administratoruluilic/idatorului% actul de propor"ii şi s# convoace adunareacreditorilor care s# decid# asupra &nc/eierii lui.  Articolul ,3 'emunerarea administratorului lic/idatorului. +ompensarea c/eltuielilor

(1) $entru &ndeplinirea !unc"iilor% administratorullic/idatorul are dreptul la remunera"ie şila compensarea c/eltuielilor a!erente.  (2) 'emunera"ia administratoruluilic/idatorului se constituie din onorarii !ie şi onorariide succes su !orm# procentual# şi se ac/it# &n moned# na"ional#% inclusiv &n cazul &n careremunera"ia se determin# &n !unc"ie de crean"esume &n valut# str#in#.  () +uantumul onorariul !i al administratoruluilic/idatorului se staileşte de c#trecomitetul creditorilor ori% &n cazul &n care acesta nu este constituit% de c#tre adunareacreditorilor prin negocieri. >cest cuantum nu poate !i mai mic de coe!icientul mediu de

multiplicare recomandat pentru stailirea salariului de !unc"ie al conduc#torilor &ncadra"i &nunit#"i care nu aplic# sistemul de salarizare azat pe re"eaua tari!ar# unic# de salarizare%&nmul"it la cuantumul minim garantat al salariului din sectorul real la unit#"ile cu autonomie!inanciar#.

(4) norariul !i stailit pentru administratorlic/idator se pl#teşte lunar din patrimoniuldeitorului.  () norariul !i al administratoruluilic/idatorului poate !i variail% &n limitele !ormulate laalin. (). ?l poate descreşte direct propor"ional cu durata procesului dup# primul an de laemiterea /ot#r&rii de intentare a procesului de insolvailitate şisau poate !i mai mic &n perioadele &n care nu este necesar# implicarea administratoruluilic/idatorului.  (6) 3ndependent de valoarea onorariului !i sau a onorariului de succes% comitetul

creditorilor ori% &n cazul &n care acesta nu este constituit% adunarea creditorilor poate decideasupra acord#rii unei pl#"i unice &n !avoarea administratoruluilic/idatorului &n cazul &n care propune un plan de restructurare acceptat şi con!irmat.  (8) norariul de succes su !orm# procentual# se pl#teşte din contul creditorilor% &n !unc"iede volumul şi de compleitatea administr#rii% &n cuantum de cel mult E din sumeledistriuite creditorilor &n urma valori!ic#rii masei deitoare şisau din suma crean"elor stinse prin compensare% cu transmiterea &n natur# &n contul datoriei a unurilor din masa deitoare.

Page 40: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 40/119

,n cazul &n care statul este creditor majoritar% onorariul de succes su !orm# procentual# sestaileşte &n aza unei grile aproate prin /ot#r&re de Kuvern.  () norariul de succes se re"ine de administratorlic/idator% la data distriuirii maseideitoare% din sumele repartizate creditorilor &n contul stingerii crean"elor validate% iar &n cazulstingerii crean"elor prin compensare% se ac/it# de creditor cu zile &nainte de data transmiterii

&n natur# a unurilor din masa deitoare.  (9) +uantumul procentual al remunera"iei şi al compensa"iei c/eltuielilor ce urmeaz# a !i pl#tite administratoruluilic/idatorului se staileşte de comitetul creditorilor sau de adunareacreditorilor% dup# caz.  (10) ,n cazul &n care procedura &nceteaz# &n leg#tur# cu &nc/eierea unei tranzac"ii% onorariulde succes al administratoruluilic/idatorului se va pl#ti &n termenele şi &n m#rimea prev#zutede tranzac"ie.  (11) ,n cazul demisiei sau al destituirii administratorului insolvailit#"ii lic/idatorului% nuse ac/it# onorariu !i din data demisiei sau a destituirii.  (12) +/eltuielile a!erente procedurii instituite prin prezenta lege% inclusiv c/eltuielile de pulicare% noti!icare% convocare şi comunicare a actelor de procedur# e!ectuate de c#tre

administratorlic/idator vor !i suportate din patrimoniul deitorului.  (1) ,n cazul &n care se constat# c# deitorul nu dispune de unuri sau c# unurile lui nu potacoperi c/eltuielile procedurii de insolvailitate sau ale procedurii !alimentului% ac/itareaonorariului !i administratoruluilic/idatorului% precum şi compensarea c/eltuielilor a!erentese trec &n mod solidar% prin &nc/eiere judec#toreasc#% &n oliga"ia organelor de conducere aledeitorului consemnate la art. 248. ,nc/eierea judec#toreasc# se emite cu citareaadministratorului lic/idatorului% a memrilor organelor de conducere ale deitorului &n ac#rui oliga"ie se cere trecerea acoperirii c/eltuielilor masei deitoare% a preşedinteluicomitetului creditorilor. ,nc/eierea poate !i atacat# cu recurs de persoanele vizate &n ea. Neprezentarea p#r"ilor citate legal nu &mpiedic# eaminarea cauzei.  (14) ,n cazul &n care masa deitoare nu se vinde ori nu se valori!ic# şi nu eist# mijloace

 #neşti la conturile de acumulare% sumele ajunse la scaden"#% constituite din onorariu !i şisaucel de succes% precum şi c/eltuielile a!erente pot !i stinse !a"# de administratorlic/idator &n aza unei /ot#r&ri a comitetului creditorilor% con!irmat# de instan"a de insolvailitate% cutransmiterea &n natur# a unurilor din masa deitoare evaluate la suma datoriei.  (1) 'emunerarea şi c/eltuielile specialiştilor şi ale eper"ilor neprev#zu"i &n lista statelorde personal ale deitorului% angaja"i de administrator !#r# acordul comitetului creditorilor% se pl#tesc din contul remunera"iei administratorului.  Articolul ,1  5estituirea şi demisia administratorului lic/idatorului  (1) =a cererea comitetului creditorilor% a adun#rii creditorilor% a administra"iei pulicecentrale de specialitate sau autorit#"ilor administra"iei pulice locale (&n cazul intent#rii procesului de insolvailitate &n privin"a &ntreprinderii de stat care a !ost !ondat# de c#tre

organul central de specialitate sau a &ntreprinderii municipale care a !ost !ondat# de autoritateaadministra"iei pulice locale% sau a &ntreprinderii &n al c#rei capital statutar statul de"ine maimult de E din pac/etul de ac"iuni)% sau din o!iciu% instan"a de insolvailitate poate destituiadministratorullic/idatorul din motive &ntemeiate% inclusiv dac# acesta-  a) nu &ndeplineşte condi"iile privind indicatorii de per!orman"# sau

 ) dep#şeşte sau nu respect# atriu"iile ce &i revin prin prezenta lege% &ncalc# legisla"ia sau  c) se a!l# &n con!lict de interese cu orice parte &n proces sau

Page 41: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 41/119

  d) cade su inciden"a prevederilor de incompatiilitate şisau a restric"iilor prev#zute delege sau  e) se a!l# &n procedur# de lic/idare sau de insolvailitate.  (2) 3nstan"a de insolvailitate adopt# o &nc/eiere de destituire dup# audiereaadministratoruluilic/idatorului.

  () $rin &nc/eierea de destituire% instan"a de insolvailitate desemneaz# un altadministratorlic/idator% &n condi"iile stailite la art. 6% la propunerea comitetului creditorilorori% dac# nu este constituit% la propunerea adun#rii creditorilor% ori% &n lipsa unor ast!el de propuneri% &n mod aleatoriu% din lista administratorilor şi a lic/idatorilor.  (4) ,nc/eierea de destituire poate !i atacat# cu recurs de c#tre administrator lic/idator.,nc/eierea de respingere a propunerii comitetului creditorilor poate !i atacat# cu recurs deorice memru al lui ori% &n cazul cererii !ormulate de adunarea creditorilor% de c#tre oricecreditor.  () >dministratorullic/idatorul poate demisiona din motive &ntemeiate% adres&nd cerereinstan"ei de insolvailitate. ,n acest caz% acesta continu# eercitarea atriu"iilor p&n# ladesemnarea de c#tre instan"# a unui nou administrator lic/idator.

  (6) >dministratorullic/idatorul poate ataca cu recurs &nc/eierea de respingere a cererii dedemisie.  (8) >dministratorullic/idatorul desemnat poate c/ema &n judecat# oriceadministratorlic/idator precedent pentru daunele pricinuite masei deitoare sau creditorilor.  () ,n cazul &n care administratorullic/idatorul nu &şi poate eercita temporar atriu"iile% lacererea lui% a adun#rii creditorilor sau a comitetului creditorilor% instan"a de insolvailitate &idesemneaz# un loc"iitor.  (9) ,n cazul destituirii sau apro#rii cererii de demisie% administratorul lic/idatorul prezint#raportul prev#zut la art. 82.  Articolul ,! 'aportul administratoruluilic/idatorului  (1) =a !inele !iec#rei proceduri% dar nu mai rar dec&t o dat# &n trimestru%

administratorullic/idatorul prezint# instan"ei de insolvailitate un raport despre modul &n careşi*a &ndeplinit atriu"iile% precum şi o justi!icare a c/eltuielilor de administrare a proceduriisau altor c/eltuieli e!ectuate din patrimoniul deitorului. Baza de raportare cuprinde luni deactivitate% raportul put&nd cuprinde mai multe luni.  (2) +omitetul creditorilor sau creditorii care de"in 2E din valoarea crean"elor validate potcere oric&nd administratoruluilic/idatorului prezentarea unui raport despre starea de lucruri şidespre administrarea masei deitoare.  () =a &nc/eierea atriu"iilor% administratorullic/idatorul este oligat s# prezinte adun#riicreditorilor un raport !inal &n care s# !ie consemnate situa"ia masei deitoare şi rulajulmijloacelor #neşti de pe conturile de acumulare.  (4) $&n# la şedin"a adun#rii creditorilor% instan"a de insolvailitate veri!ic# raportul !inal al

administratoruluilic/idatorului. 3nstan"a !ace o men"iune despre !aptul c# raportul !inal esteeaminat şi prezentat participan"ilor la procesul de insolvailitate spre in!ormare% &mpreun# cudocumentele justi!icative şi cu oiec"iile comitetului creditorilor% dac# acesta este constituit.  Articolul ," '#spunderea administratorului lic/idatorului  (1) >dministratorullic/idatorul este oligat s# &i desp#gueasc# pe to"i participan"ii la procesul de insolvailitate pentru prejudiciul cauzat prin &nc#lcarea oliga"iilor ce &i revin%con!orm prezentei legi.

Page 42: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 42/119

  (2) $entru comiterea de ac"iuni ilegale &n eercitarea atriu"iilor%administratorullic/idatorul poart# r#spundere disciplinar#% material#% contraven"ional# sau penal#% con!orm legii.  () 5ac# o crean"# a masei deitoare generat# printr*o ac"iune aadministratoruluilic/idatorului nu poate !i eecutat# pe deplin% administratorul lic/idatorul

este oligat la desp#guiri !a"# de creditorii masei. '#spunderea este eclus# doar &n cazul &ncare% la naşterea crean"ei% administratorullic/idatorul nu putea s# prevad# c# masa deitoareva !i insu!icient# pentru eecutarea crean"ei ori &n cazul &n care a ac"ionat cu acordulcomitetului sau al adun#rii creditorilor.Capitolul III E7EC#ELE IN#EN#8RII PROCED$RII DE INSOL%A&ILI#A#ES ' c ţ i u n ' a 1 E9'ct'l' ('n'ral'  Articolul ,)  <ransmiterea c#tre administrator lic/idator a dreptului de administrare şi  de dispozi"ie  (1) $rin /ot#r&re de intentare a procedurii de insolvailitate% dreptul deitorului de aadministra şi de a dispune de unurile incluse &n masa deitoare este transmisadministratorului insolvailit#"iilic/idatorului.

  (2) rice act de dispozi"ie al deitorului asupra unui un din masa deitoare e!ectuat dup#intentarea procedurii de insolvailitate este nul. <otodat#% normele cu privire la e!ectele&nscrierii &n registrul unurilor imoile r#m&n &n vigoare. 5ac# deitorul a dispus &n ziuaintent#rii procedurii de insolvailitate% se prezum# c# a dispus dup# intentarea acestei proceduri.  () ,n cazul transmiterii c#tre administratorul insolvailit#"iilic/idator a dreptului deadministrare şi de dispozi"ie% prevederile privind nulitatea actului juridic care &ncalc#interdic"ia de a dispune de un un &n !avoarea anumitelor persoane nu se aplic#.  (4) $rin /ot#r&re de intentare a procedurii de insolvailitate% instan"a de insolvailitate d#dispozi"ii institu"iilor !inanciare la care deitorul are disponiil &n conturi s# nu dispun# deacestea !#r# un ordin al administratorului insolvailit#"iilic/idatorului. ,nc#lcarea

dispozi"iilor judec#toreşti atrage r#spunderea institu"iilor !inanciare pentru prejudiciul adus% precum şi o amend# judiciar# de 10E din suma operat#.  Articolul ,* >lte e!ecte

(1) 5in momentul intent#rii procedurii de insolvailitate-a) activitatea organelor de conducere ale deitorului se suspend# ) ac/it#rile cu deitorul se !ac numai prin contul ancar de acumulare% gestionat de

administratorul insolvailit#"iilic/idatorc) orice garan"ie de eecutare a oliga"iilor se acord# numai de c#tre administratorul

insolvailit#"iilic/idator% cu autorizarea adun#rii sau a comitetului creditorilord) sec/estrarea patrimoniului deitorului% alte m#suri de asigurare sau de limitare a

deitorului% administratorului insolvailit#"iilic/idatorului &n dreptul de administrare şi de

valori!icare a masei deitoare aplicate de alte instan"e de judecat# sau de organele ailitate &nacest sens se anuleaz# de drept şi se aplic# &n eclusivitate numai de c#tre instan"a de judecat#care a intentat procedura de insolvailitate  e) asocia"ii (ac"ionari% memri) deitorului nu au dreptul la separarea cotei de participa"iedin masa deitoare &n leg#tur# cu ieşirea sau cu ecluderea deitorului din lista asocia"ilor(ac"ionarilor% memrilor) sau la partajarea averii lui  !) r#scump#rarea sau procurarea de c#tre deitor a ac"iunilor plasate% sau ac/itarea

Page 43: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 43/119

contravalorii p#r"ii de participa"ie este interzis#  g) ac/itarea dividendelor% e!ectuarea altor pl#"i legate de valori!icarea /&rtiilor de valoare%ac/itarea veniturilor pe cotele de participa"ie% distriuirea pro!itului &ntre asocia"ii (memrii)deitorului s&nt interzise.  (2) >dministratorul insolvailit#"iilic/idatorul poate interzice &n scris persoanelor care

&nc/iriaz#% iau cu &mprumut% p#streaz# sau !olosesc &n orice alt mod unurile deitorului s#e!ectueze opera"iuni cu aceste unuri.

() +alcularea penalit#"ilor% do&nzilor şi altor pl#"i a!erente datoriilor creditoare aledeitorului se suspend#.  (4) +alcularea pl#"ilor a!erente (do&nda% comisionul de angajament% !ondul de risc şi penalitatea) creditelor acordate deitorului de c#tre inisterul Ainan"elor% precum şi a pl#"ilora!erente sumelor deza!ectate de la ugetul de stat &n vederea onor#rii garan"iilor de stat% sesuspend#.  Articolul ,+ ,naintarea crean"elor   ,naintarea crean"elor de c#tre creditori are loc &n strict# con!ormitate cu reglement#rile privind procedura de insolvailitate.

  Articolul ,, $resta"iile c#tre deitor5ac#% dup# intentarea procedurii de insolvailitate% s*au !#cut presta"ii deitorului &n

eecutarea oliga"iilor !a"# de acesta% deşi presta"iile treuiau s# revin# masei deitoare% ele seconsider# valaile dac# ter"ul nu cunoştea la data eecut#rii !aptul intent#rii procedurii deinsolvailitate. Se prezum# necunoaşterea &n cazul &n care ter"ul a eecutat presta"iile &naintede data la care a !ost pulicat dispozitivul /ot#r&rii de intentare a procedurii.  Articolul ,- >cceptarea succesiunii  5ac# deitorul a o"inut un drept de moştenire &nainte de procedura de insolvailitate sau pe parcursul ei% dreptul de a accepta sau de a renun"a la succesiune &i apar"ine.  Articolul ,2 $reluarea de c#tre administrator lic/idator a cauzelor &n derulare  (1) +auzele cu privire la unuri din masa deitoare &n care deitorul este reclamant şi care

s&nt pendinte la data intent#rii procedurii de insolvailitate pot !i preluate de c#treadministratorlic/idator &n starea &n care se g#sesc. 5ac# administratorullic/idatorul nu preiacauza% ea poate !i continuat# de oricare dintre p#r"i.

(2) +auzele cu privire la unurile din masa deitoare &n care deitorul este p&r&t şi care s&nt pendinte la data intent#rii procedurii de insolvailitate pot !i preluate deadministratorlic/idator sau de creditor dac# ele se re!er# la-  a) separarea unui un din masa deitoare  ) eecutarea crean"elor garantate  c) oliga"iile masei deitoare.  () ,n cazul &n care administratorullic/idatorul recunoaşte revendic#rile creditorilorcon!orm alin. (2)% aceştia din urm# pot cere restituirea c/eltuielilor de judecat# suportate

&nainte de intentarea procedurii de insolvailitate &n calitate de creditori c/irogra!ari.  (4) +auzele cu privire la unurile din masa deitoare &n care deitorul este p&r&t% iarreclamantul este creditor c/irogra!ar şi care s&nt pendinte la data intent#rii procedurii deinsolvailitate se suspend# p&n# la reluare de c#tre creditorul c/irogra!ar sau p&n# la &ncetarea procedurii de insolvailitate. +reditorii c/irogra!ari s&nt &n drept s# depun# cerere de &naintarea crean"elor &n instan"a de insolvailitate. $rocedura suspendat# poate !i reluat# de creditorulc/irogra!ar &n cazul nevalid#rii crean"elor &n procedura de insolvailitate.

Page 44: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 44/119

  Articolul -3 >nularea &nregistr#rii gajului5ac# un creditor c/irogra!ar a &nregistrat &n ultimele 4 luni de p&n# la intentarea procedurii

de insolvailitate un gaj legal !a"# de unurile deitorului declarat insolvail &n temeiul =egiinr. 449*D@ din 0 iulie 2001 cu privire la gaj% &nregistrarea treuie anulat# &n aza cereriiadministratoruluilic/idatorului sau a oric#rui creditor.

  Articolul -1. 3nterzicerea eecut#rii silite  (1) ?ecutarea oliga"iilor masei deitoare ne&ntemeiate pe un act al administratoruluiinsolvailit#"iilic/idatorului este interzis# pe parcursul a 10 de zile din data intent#rii procedurii de insolvailitate sau a procedurii simpli!icate a !alimentului.  (2) $entru creditorii c/irogra!ari este interzis# eecutarea silit# &n mod individual a maseideitoare pe &ntregul proces de insolvailitate.  () $entru creditorii garanta"i interdic"ia de valori!icare a unurilor grevate cu garan"ii estevalail# pe parcursul a 10 de zile din data intent#rii procedurii de insolvailitate. ,n cazulini"ierii procedurii de restructurare a deitorului% interdic"ia de eecutare silit# a unurilorgrevate cu garan"ii se prelungeşte pe perioada moratoriului con!orm art. 14.  (4) +reditorii garanta"i s&nt &n drept s# &nceap# urm#rirea silit# a unurilor grevate cu

garan"ii &naintea epir#rii termenului de 10 de zile doar &n aza unei &nc/eieri a instan"ei de judecat# care eamineaz# procesul de insolvailitate% emis# la cererea creditorului garantat% &ncazul &n care acesta dovedeşte c# suport# pierderi prin diminuarea valorii unului grevat cugaran"ie real# şi c# nu eist# posiilitate de compensare a pierderii valorii unului &n cadrul procedurii de insolvailitate sau &n cazul necon!irm#rii planului procedurii de restructurare adeitorului potrivit art. 202 şi 20.  () @alori!icarea unurilor grevate cu garan"ii% &n cazurile prev#zute la alin. () şi (4)% se!ace con!orm procedurii stailite la art. 1012.  Articolul -! +ompensarea crean"elor reciproce

(1) +rean"ele creditorilor s&nt eaminate de c#tre administratorlic/idator pentru a se staili posiilitatea aplic#rii procedurii de ac/itare prin compensare.

(2) ,n cazul &n care un creditor c/irogra!ar este% la momentul intent#rii procedurii deinsolvailitate% &ndrept#"it &n aza legii sau a contractului la compensare% acest drept nu estea!ectat de intentarea procedurii.  () +ompensarea este eclus# dac# crean"ele &mpotriva c#rora se !ace compensarea devinnecondi"ionate şi scadente &nainte ca aceast# compensare s# poat# avea loc.

(4) +ompensarea poate !i aplicat# c/iar dac# crean"ele deitorului !a"# de creditor% con!ormcondi"iilor eistente la data intent#rii procedurii de insolvailitate% &nc# nu au ajuns lascaden"#.  () +ompensarea nu poate !i aplicat# dac#-  a) crean"a creditorului !a"# de masa deitoare a ap#rut dup# intentarea procedurii deinsolvailitate

  ) creditorul a o"inut dreptul de crean"# !a"# de deitor de la un alt creditor dup# intentarea procedurii de insolvailitate.  Articolul -" liga"iile deitorului de a prezenta in!orma"ii şi eplica"ii  (1) 5ac# cererea introductiv# este admis#% deitorul este oligat s# prezinte eplica"iile şiin!orma"iile necesare pentru adoptarea unei decizii privind eaminarea cererii.

(2) 5eitorul este oligat s# participe la şedin"ele instan"ei de insolvailitate% la adunareacreditorilor şisau la şedin"ele comitetului creditorilor.

Page 45: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 45/119

  () 5eitorul este oligat s# dea in!orma"ii şi l#muriri instan"ei de insolvailitate%administratoruluilic/idatorului% comitetului creditorilor şi adun#rii creditorilor asupraraporturilor relevante pentru procedura de insolvailitate% s# le aduc# la cunoştin"# !aptele denatur# s# atrag# r#spundere pentru o in!rac"iune sau contraven"ie. >st!el de in!orma"ii şil#muriri nu pot !i !olosite &ntr*un proces penal sau contraven"ional dec&t cu &nvoirea

deitorului. >cesta treuie% de asemenea% s# sus"in# administratorullic/idatorul &n eecutareasarcinilor şi atriu"iilor şi este oligat s# se prezinte% citat de instan"#% pentru a da in!orma"ii şil#muriri şi pentru a colaora. (4) Neprezentarea deitorului la şedin"a instan"ei deinsolvailitate% la adunarea creditorilor sau la şedin"a comitetului creditorilor nu &mpiedic#des!#şurarea lor dac# prezentarea nu este cerut# &n mod epres de instan"#.  Articolul -). '#spunderea procesual# a deitorului  (1) 5up# intentarea procedurii de insolvailitate% instan"a de insolvailitate% din o!iciu saula cererea administratoruluilic/idatorului% poate oliga deitorul sau reprezentantul organelor lui de conducere s# nu p#r#seasc# teritoriul 'epulicii oldova !#r# permisiunea sa epres#&n cazul &n care eist# dovezi c# acesta ar putea s# se ascund# ori s# se esc/iveze de la participarea la procedur#.

(2) ,n caz de esc/ivare a deitorului de la &ndeplinirea oliga"iilor% con!orm prezentei legi%instan"a de insolvailitate% la cererea administratorului% a adun#rii creditorilor sau acomitetului creditorilor ori din o!iciu% poate ridica deitorului dreptul de administrare a patrimoniului% dac# acesta dispune de el% &i poate interzice s# p#r#seasc# localitatea dereşedin"# !#r# permisiunea sa epres# ori poate aplica alte m#suri de asigurare &n con!ormitatecu legisla"ia &n vigoare.  () 3nterdic"iile speci!icate la alin. (1) şi (2) s&nt valaile pe &ntregul proces deinsolvailitate dac# instan"a de insolvailitate nu staileşte alt!el.  Articolul -* $re&nt&mpinarea deitorului

(1) 3nstan"a de insolvailitate pre&nt&mpin# deitorul privitor la oliga"iile şi la r#spunderealui &n con!ormitate cu prevederile +odului de procedur# civil#.

(2) 3nstan"a de insolvailitate cere deitorului s# semneze% &nainte de prima adunare acreditorilor% urm#toarea declara"ie- L5eclar pe onoarea şi pe r#spunderea mea c# oricein!orma"ie% oral# sau scris#% pe care o voi prezenta instan"ei de insolvailitate despre patrimoniul deitorului şi despre activitatea lui de &ntreprinz#tor sau despre orice alt !apt pecare &l cunosc este adev#rat# şi complet#H.

() ,n cazul &n care cererea introductiv# este depus# de deitor% acesta% odat# cu cererea% prezint# şi declara"ia prev#zut# la alin. (2).  Articolul -+ 'estric"ia de a ocupa anumite !unc"ii

,n procesul de insolvailitate intentat la cererea creditorilor% persoanele indicate la art. 248nu pot !i- memru al unui organ de conducere sau de supraveg/ere a unei persoane juridice%lic/idator al unei persoane juridice% manager al unei &ntreprinderi individuale ori

administratorlic/idator &ntr*un proces de insolvailitate.  Articolul -, Sec/estrul coresponden"ei  +oresponden"a adresat# deitorului va !i recep"ionat# de administrator lic/idator% care este&n drept s# re"in# coresponden"a re!eritoare la activitatea comercial# a deitorului. >cesta aredreptul s# ia cunoştin"# de coresponden"a sa comercial#% iar administratorullic/idatorul esteoligat s# p#streze secretul comercial şi s# nu divulge con"inutul coresponden"ei care nu sere!er# la activitatea comercial# a deitorului.

Page 46: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 46/119

  Articolul -- 'eprezentarea deitorului &n procedura de insolvailitate  (1) 5up# intentarea procedurii de insolvailitate sau a procedurii !alimentului% adunareageneral# a ac"ionarilorasocia"ilor deitorului va desemna pe c/eltuiala lor un reprezentant persoan# !izic# pentru a reprezenta interesele deitorului şi ale ac"ionarilorasocia"iloracestora şi pentru a participa la procedur# din contul deitorului.

(2) 5ac# nu este desemnat un ast!el de reprezentant &n termen de 10 zile lucr#toare din data pulic#rii /ot#r&rii privind intentarea procedurii de insolvailitate sau a procedurii!alimentului% instan"a de insolvailitate desemneaz# un reprezentant al deitorului din r&ndul persoanelor speci!icate la art. 248. 

() 'eprezentantul deitorului are urm#toarele atriu"ii-  a) eprim# inten"ia deitorului de a propune un plan al procedurii de restructurare &ncondi"iile prezentei legi

 ) !ormuleaz# contesta"ii &n cadrul procedurii reglementate de prezenta lege  c) dup# intrarea &n procedura de insolvailitate sau &n procedura !alimentului% particip# la

inventar% semn&nd actul% primeşte raportul !inal şi ilan"ul de &nc/idere% particip# la adunareaconvocat# pentru solu"ionarea oiec"iilor şi aproarea raportului  d) particip# la adun#rile creditorilor  e) primeşte noti!icarea privind &nc/iderea procedurii.  (4) 5up# ridicarea dreptului de administrare% deitorul este reprezentat de administratorulinsolvailit#"iilic/idator% care &i conduce şi activitatea comercial#% iar mandatulreprezentantului deitorului va !i redus la reprezentarea intereselor ac"ionarilorasocia"ilor.  () 3nstan"a de insolvailitate decide% con!orm demersului administratoruluiinsolvailit#"iilic/idatorului% c#ror persoane speci!icate la art. 248 li se vor aplica% dup# caz% prevederile art. .S ' c ţ i u n ' a a !.a Situaţia raporturilor pr'':ist'nt'

  Articolul -2 5reptul de op"iune al administratorului lic/idatorului  (1) 5ac# la momentul intent#rii procedurii de insolvailitate un contract ilateral nu esteeecutat &n totalitate de c#tre deitor sau de cealalt# parte% administratorul lic/idatorul este &ndrept s# &l eecute &n locul deitorului ori s# cear# celeilalte p#r"i eecutarea lui.

(2) ,n cazul &n care administratorullic/idatorul re!uz# s# eecute un contract% cealalt# parte%&n calitate de creditor c/irogra!ar% poate &nainta o crean"# care rezult# din neeecutare. 5ac#cealalt# parte cere administratorului s# &şi eercite dreptul de op"iune% acesta treuie s#declare ne&nt&rziat dac# va cere sau nu eecutarea. ,n cazul &n care omite s# cear# eecutareacontractului% administratorullic/idatorul nu va putea ulterior s# insiste asupra eecut#rii lui.

() @aloarea crean"ei care reiese din neeecutare este egal# cu di!eren"a dintre pre"ulconvenit şi pre"ul de pia"# sau de urs# din ziua lucr#toare imediat urm#toare intent#rii

 procedurii de insolvailitate% din locul eecut#rii% pentru un contract cu termenul de eecutareconvenit.  Articolul 23 en"inerea contractelor cu eecutare succesiv#

+ontractele deitorului cu privire la c/iria şi la arenda unurilor imoile se men"in cue!ectele respective pentru masa deitoare. Se men"in şi raporturile de arend# şi de c/irie aledeitorului% &n calitate de locator% cu privire la alte unuri asupra c#rora eist# un drept degaran"ie al unui ter" care a !inan"at cump#rarea sau producerea lor.

Page 47: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 47/119

  Articolul 21 +ontractele de loca"iune şi de arend#  (1) +ontractele de loca"iune sau de arend# asupra unurilor imoile &n care deitorul estelocatar sau arendaş pot !i reziliate de c#tre administratorlic/idator !#r# a se "ine seama determenul pentru care au !ost &nc/eiate% ci doar de termenul legal pentru reziliere. +ealalt# parte poate cere% &n calitate de creditor c/irogra!ar% repararea prejudiciului adus de &ncetarea

&nainte de termen a raporturilor de loca"iune sau de arend#.  (2) 5ac# administratorullic/idatorul &nstr#ineaz# un un imoil% o &nc#pere pe caredeitorul le d#dea &n loca"iune sau &n arend#% iar do&nditorul ia locul deitorului &n raporturilede loca"iune şi de arend#% do&nditorul poate rezilia contractele de loca"iune şi de arend#%"in&nd cont de termenul legal de reziliere.  () +ontractul de loca"iune sau de arend# &n care deitorul are calitatea de locatar sau dearendaş nu poate !i reziliat de cealalt# parte dup# depunerea cererii introductive din cauzaunei &nt&rzieri cu plata c/iriei sau arendei care a ap#rut p&n# la depunerea cererii introductivesau din cauza &nr#ut#"irii st#rii patrimoniale a deitorului.  Articolul 2! andatul  (1) andatul elierat de c#tre deitor asupra unurilor din masa deitoare se stinge la data

intent#rii procedurii de insolvailitate sau a procedurii !alimentului. andatarul treuie s#continue totuşi actul juridic% dac# am&narea lui ar putea genera un pericol pentru unuriledeitorului% p&n# ce actul va !i preluat de administratorlic/idator. ,n acest caz% mandatul seconsider# men"inut% iar mandatarul devine creditor al masei deitoare% &naint&ndu*şi preten"iile privitor la remunera"ia şi la repararea prejudiciilor cauzate prin men"inerea mandatului.  (2) >lineatul (1) este aplicail şi &n cazul &n care un ter" a &nc/eiat contract de prest#riservicii sau de antrepriz#.  Articolul 2" ,ncetarea valailit#"ii procurii  @alailitatea procurii elierate de c#tre deitor &n privin"a unui un din masa deitoare&nceteaz# la data intent#rii procedurii. 5ispozi"iile art. 92 se aplic# &n modul corespunz#tor.  Articolul 2) Nulitatea conven"iilor derogatorii

+onven"iile prin care se eclude sau se limiteaz# aplicarea art. 99 s&nt nule.  Articolul 2* +ontractele individuale de munc#

(1) ,n cazul rezilierii contractelor individuale de munc# &nc/eiate de deitor cu angaja"iis#i% se aplic# prevederile legale privind lic/idarea şi reorganizarea etrajudiciar# a&ntreprinderii.

(2) Nu se admite disponiilizarea personalului &n cadrul procedurii pe motiv c#&ntreprinderea (a!acerea) deitorului este v&ndut# ca un comple patrimonial unic sau c# este preluat# de o alt# persoan# con!orm planului procedurii de restructurare.  Articolul 2+ +ontractul colectiv de munc#

(1) ,n cazul &n care contractul colectiv de munc# prevede anumite ac"iuni a c#ror e!ectuarea!ecteaz# masa deitoare% administratorullic/idatorul şi organul reprezentativ al angaja"ilor

treuie s# adopte m#suri de reducere% reciproc acceptail#% a acestor ac"iuni. $entrusolu"ionarea divergen"elor% p#r"ile pot solicita% de comun acord% intermediere din parteao!iciului teritorial al !or"ei de munc#.  (2) +ontractul prev#zut la alin. (1) poate !i des!#cut cu condi"ia aviz#rii celeilalte p#r"i cucel pu"in 2 luni &nainte% c/iar dac# acest contract prevede un termen mai lung.

Articolul 2,. $restarea de servicii c#tre deitor(1) Niciun !urnizor de servicii de utilitate pulic# care de"ine o pozi"ie dominant# (livr#ri de

Page 48: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 48/119

energie electric#% gaze naturale% ap#% servicii tele!onice sau altele asemenea) nu are dreptul s#re!uze ori s# &ntrerup# unilateral prestarea unor ast!el de servicii c#tre deitor din momentuldepunerii cererii introductive% c/iar dac# deitorul nu a pl#tit serviciile prestate anteriordepunerii cererii introductive. ,n cazul &n care se intenteaz# procedur# de insolvailitate% procedur# a !alimentului sau procedur# de restructurare% costurile serviciilor curente se ac/it#

lunar &n aza contractelor &nc/eiate de !urnizor cu administratorullic/idatorul.(2) 'educerea sau &ntreruperea prest#rii serviciilor enumerate la alin. (1) poate avea loc

doar &n cazul &n care administratorullic/idatorul sau deitorul nu pl#teşte% con!ormcontractului% serviciile curente prestate dup# intentarea procesului.  Articolul 2- $lata camiei scadente  $lata camiei scadente nu poate !i anulat# dac# de"in#torul a !ost oligat s# o accepte pentru a nu pierde drepturile de recuperare &mpotriva deitorilor solidari ai camiei. ,n acestcaz% dac# administratorullic/idatorul poate dovedi c# ultimul deitor solidar al camiei a avutcunoştin"# de incapacitatea de plat# a deitorului c&nd a emis sau a girat camia% deitorulsolidar este oligat s# restituie administratoruluilic/idatorului plata o"inut# &n contul maseideitoare.

  Articolul 22 Bunurile &n tranzit  ,n cazul &n care un un moil v&ndut deitorului şi nepl#tit integral de acesta este% la datadesc/iderii procesului% &n curs de transmitere (&n tranzit) sau se a!l# &nc# &n posesiuneav&nz#torului% iar alte persoane nu au intrat &n posesiunea acelui un% v&nz#torul poate reintra &n posesiunea lui. ,n acest caz% v&nz#torul restituie orice plat# !#cut# de deitor &n avans pentru unul respectiv% av&nd dreptul de a &nainta o crean"# &n calitate de creditor c/irogra!ar pentruc/eltuielile a!erente acestei tranzac"ii.  Articolul 133 Situa"ia unor trans!eruri de unuri  5ac# deitorul este parte &ntr*un contract de v&nzare*cump#rare ce prevede trans!erul unor unuri sau titluri de valoare% cotate la o urs# de m#r!uri sau de valori moiliare sau la o alt# pia"#% la o anumit# dat# sau &ntr*o perioad# determinat#% iar scaden"a survine sau perioada

epir# dup# data intent#rii procedurii de insolvailitate% atunci di!eren"a dintre pre"ul decump#rare şi pre"ul cotat% la data men"ionat#% la urs# sau la pia"a din locul de livrare ori (dac#nu poate !i stailit locul) la cea mai apropiat# urs# sau pia"#% va !i ac/itat# &n masa deitoaredac# aceasta este o datorie deitoare sau va constitui o crean"# c/irogra!ar# dac# este o datoriecreditoare.  Articolul 131 <ranzac"iile cu valori moiliare  5ac# oliga"ia uneia dintre p#r"ile contractante de a e!ectua o tranzac"ie cu valori moiliaredevine% con!orm contractului% scadent# dup# desc/iderea procedurii de insolvailitate%contractul se consider# reziliat la data intent#rii procedurii. ,n ast!el de cazuri% di!eren"a dintre pre"ul contractului şi valoarea ac"iunilor de la data intent#rii procedurii de insolvailitate% procedurii !alimentului sau a procedurii de restructurare este pl#tit# deitorului dac# este un

credit sau ad#ugat# la datoriile deitorului dac# este o datorie.  Articolul 13! ?ecutarea contractului de asigurare a deitorului

,n cazul &n care un contract de asigurare a deitorului continu#% prima de asigurare datorat#de deitor treuie s# !ie pl#tit# &n totalitate% c/iar dac# este scadent# &nainte de intentarea procedurii% primele de asigurare raport&ndu*se la c/eltuielile de administrare.  Articolul 13" $articipa"iile deitorului &n alte persoane juridice  5ac# un asociat al unei societ#"i comerciale sau un memru de cooperativ# este deitor

Page 49: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 49/119

&ntr*o procedur# de insolvailitate şi dac# implicarea deitorului &ntr*o ast!el de procedur# nuatrage dizolvarea societ#"ii sau a cooperativei% administratorullic/idatorul &nstr#ineaz# participa"ia deitorului potrivit ultimului raport !inanciar aproat% &n modul stailit de lege.S ' c ţ i u n ' a a ".a Cont'star'a act'lor ;uri/ic' al' /'bitorului  Articolul 13) >nularea unor acte juridice

  $e tot parcursul perioadei de oserva"ie% al procedurii de insolvailitate% al procedurii!alimentului şisau al procedurii de restructurare% administratorul lic/idatorul poate introduce&n instan"a de insolvailitate ac"iuni &n vederea anul#rii urm#toarelor acte juridice dac# elea!ecteaz# unurile deitorului-  a) orice act juridic !ictiv sau !raudulos &nc/eiat de deitor &n ultimii ani preceden"iintent#rii procedurii de insolvailitate% care a a!ectat drepturile creditorilor

 ) trans!erurile cu titlu gratuit din partea deitorului !#cute &n ultimii ani preceden"i&naint#rii cererii introductive% cu ecep"ia actelor de &ndeplinire a unor oliga"ii morale sauactelor pentru inele pulic (de sponsorizare)% &n care generozitatea donatorului este propor"ional# patrimoniului s#u  c) tranzac"iile &nc/eiate &n ultimii ani preceden"i &naint#rii cererii introductive% &n care

 presta"ia deitorului este v#dit mai mare dec&t cea primit#d) trans!erurile de proprietate de la deitor c#tre un creditor &n contul unei datorii anterioare

sau &n !olosul acestuia din urm#% e!ectuate &n ultimele 4 luni precedente &naint#rii cereriiintroductive% care au ca e!ect creşterea sumei pe care creditorul ar urma s# o primeasc# &ncazul lic/id#rii deitorului  e) trans!erurile de proprietate de la deitor c#tre un creditor &n contul unei datorii anterioaresau &n !olosul acestuia din urm#% e!ectuate &n ultimele 4 luni precedente &naint#rii cereriiintroductive% la care creditorul nu avea dreptul sau care nu ajunser# la scaden"#  !) acordarea gratuit# a unui gaj sau a unei ipoteci% a oric#rei alte garan"ii pentru o crean"#care era neasigurat# &n ultimele 4 luni anterioare &naint#rii cererii introductive sau pentru ocrean"# a unui ac"ionar sau asociat al deitorului &ntr*o perioad# similar#% dac# aceste crean"e

nu au ajuns la scaden"# p&n# la data intent#rii procedurii de insolvailitate  g) orice acte &nc/eiate şi garan"ii acordate de c#tre deitor dup# &naintarea cereriiintroductive.  Articolul 13* >nularea unor acte juridice &nc/eiate &n ultimele 24 de luni  (1) $e tot parcursul perioadei de oserva"ie% al procedurii de insolvailitate% al procedurii!alimentului şisau al procedurii de restructurare% administratorul lic/idatorul poate introduce&n instan"a de insolvailitate ac"iuni &n vederea anul#rii tranzac"iilor &nc/eiate de deitor &nultimele 24 de luni precedente &naint#rii cererii introductive% dac# acestea s&nt &n daunaintereselor creditorilor% cu urm#toarele persoane-  a) cu un asociat &n comandit# sau cu un asociat care de"ine cel pu"in 20E din capitalulsocial al deitorului% atunci c&nd deitorul este societate &n comandit# sau societate &n nume

colectiv  ) cu un asociat (ac"ionar) care de"ine cel pu"in 20E din capitalul social al deitorului%atunci c&nd deitorul este societate pe ac"iuni sau societate cu r#spundere limitat#

c) cu o persoan# care se &ncadreaz# &n prevederile art. 248 alin. (1)  d) cu un coproprietar asupra unui un comun indiviziil

e) cu o persoan# care se &ncadreaz# &n prevederile art. 6 alin. (6).  (2) Nu pot !i anulate trans!erurile cu caracter patrimonial e!ectuate &n aza unei licita"ii

Page 50: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 50/119

 pulice% &n condi"iile legii.  Articolul 13+ Situa"ia unurilor din tranzac"iile anulate

(1) <er"ul do&nditor &n cadrul unei tranzac"ii anulate con!orm art. 104 şi 10 treuie s#restituie% &n contul masei deitoare% unul do&ndit sau% &n cazul &n care unul nu mai eist#%valoarea lui estimat# la data trans!erului e!ectuat de c#tre deitor.

(2) <er"ul do&nditor &n cadrul tranzac"iilor prev#zute la alin. (1) care a restituit% integral sau par"ial% &n masa deitoare unul sau valoarea lui de"ine o crean"# c/irogra!ar# &mpotrivadeitorului% cu condi"ia ca ter"ul s# !i !ost de un#*credin"# re!eritor la inten"iile deitorului ladata e!ectu#rii trans!erului.S ' c ţ i u n ' a a ). Asi(urar'a int'(rităţii as'i /'bitoar'  Articolul 13, =uarea &n primire a masei deitoare  (1) 5up# intentarea procedurii de insolvailitate sau a procedurii simpli!icate a!alimentului% administratorul şisau lic/idatorul vor lua ne&nt&rziat &n primire şi administraretoate unurile care apar"in masei deitoare.  (2) >dministratorullic/idatorul% &n aza /ot#r&rii de intentare a procedurii de insolvailitateşisau a &nc/eierii instan"ei de insolvailitate% impune% prin eecutare silit#% predarea unurilor 

apar"in&nd masei deitoare care se g#sesc la deitor sau la ter"i% cu evacuarea !or"at# a persoanelor care le de"in &n posesie su orice !orm#. ,n aza actului judec#toresc%administratorullic/idatorul va dispune prin ordin intrarea% re"inerea% ridicarea% elierarea%evacuarea% instalarea% sigilarea şi sec/estrarea unurilor incluse &n masa deitoare.  () >ctele emise de administratorlic/idator &n scopul eecut#rii /ot#r&rii de intentare a procesului de insolvailitate şisau &nc/eierii judec#toreşti privind preluarea unurilor ceapar"in masei deitoare se asimileaz# actelor emise de eecutorul judec#toresc.  (4) +omitetul creditorilor dispune asupra locului de p#strare a valorilor moiliare şi alucrurilor de pre"% stailind oligativitatea depunerii mijloacelor #neşti &n #nci% inclusiv anumerarului &n moned# na"ional# şi valut# str#in#. =uarea &n primire a acestor unuri se !ace&n prezen"a a cel pu"in un memru al comitetului creditorilor care va semna actul de primire.

,n cazul &n care nu este desemnat un comitet al creditorilor% instan"a de insolvailitate decidenumirea unui reprezentant al creditorilor care va asista la luarea &n primire a valorilormoiliare şi a unurilor şi va semna actul de primire. >dunarea creditorilor poate dispunealt!el.  Articolul 13- 3nventarul unurilor incluse &n masa deitoare  (1) >dministratorul insolvailit#"iilic/idatorul treuie s# &ntocmeasc# un inventar al tuturor  unurilor corporale şi incorporale care apar"in masei deitoare. 3nventarul este &ntocmit de ocomisie de inventariere constituit# de administratorul insolvailit#"iilic/idator dinreprezentan"i ai creditorilor sau din specialiştieper"i &n domeniu% &n prezen"a deitorului%dac# nu se cauzeaz# o &nt&rziere dezavantajoas#.  (2) >ctul de inventar este semnat de administratorul insolvailit#"ii lic/idator% de memrii

comisiei de inventariere şi% dup# caz% de c#tre deitor prin reprezentantul s#u desemnat &n procedura de insolvailitate.  () 5ac# patrimoniul deitorului poate !i inventariat &ntr*o singur# zi% administratorulinsolvailit#"iilic/idatorul va putea s# procedeze imediat la inventariere !#r# a aplica sigiliile.,n toate celelalte cazuri% se va proceda la inventariere &n cel mai scurt timp posiil. 5eitorultreuie s# asiste la inventar. 5ac# nu se prezint#% deitorul nu va putea contesta datele dininventar.

Page 51: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 51/119

  (4) ,n cazul &n care deitorul nu prezint# documentele activit#"ii economice şi de eviden"#contail# &n modul prev#zut de prezenta lege% inventarul unurilor lui se !ace con!ormdocumentelor şi altor proe reconstituite de c#tre administratorul insolvailit#"iilic/idator.5ac#% &n urma noti!ic#rilor% administratorul insolvailit#"iilic/idatorul nu identi!ic# niciun un% inventarul se &nc/eie &n aza comunic#rilor transmise &n scris de autorit#"ile relevante.

  () ,n inventar treuie s# !ie descrise toate unurile identi!icate ale deitorului şi s# seindice valoarea contail# sau% dac# aceasta lipseşte% valoarea lor aproimativ# de la datainventarierii. ,n cazul &n care valoarea unului depinde de lic/idarea sau de restructurarea&ntreprinderii% administratorul insolvailit#"ii lic/idatorul va angaja% cu aproarea comitetuluicreditorilor% un epert evaluator% pe c/eltuiala deitorului% pentru a evalua unurile at&tseparat% c&t şi &n ansamluri &n stare de !unc"ionare% dup# caz.  (6) ,n toate cazurile% cu ecep"ia celui indicat la alin. ()% administratorulinsolvailit#"iilic/idatorul% &nainte de inventar% va pune prin ordin su sec/estru şi sigiliu-&nc#perile% magazinele% magaziile% depozitele% irourile% coresponden"a comercial#% ar/iva%dispozitivele de stocare şi de prelucrare a in!orma"iei% contractele% m#r!urile şi orice alte unuri moile sau imoile apar"in&nd patrimoniului deitorului sau care se a!l# pe teritoriul

şisau &n posesia deitorului. 

(8) Nu vor !i puse su sec/estru şi sigiliu-  a) oiectele care treuie valori!icate de urgen"#% pentru a se evita deteriorarea lor material#sau pierderea din valoare  ) registrele de contailitate  c) camiile şi alte titluri de valoare scadente sau care urmeaz# a !i scadente &n scurt timp şinici ac"iunile ori alte titluri de participa"ie ale deitorului% care vor !i luate de lic/idator pentrua !i &ncasate sau pentru a se e!ectua activit#"ile de conservare cerute  d) numerarul% &n moned# na"ional# şi valut# str#in#% pe care administratorul

insolvailit#"iilic/idatorul &l va depune la institu"ia !inanciar# &n contul patrimoniuluideitorului.  () 5ac# deitorul are unuri &n di!erite localit#"i% administratorulinsolvailit#"iilic/idatorul va e!ectua sec/estrarea şi sigilarea unurilor &n mod consecutiv%&ncep&nd cu unurile de o importan"# sau de o valoare mai mare. 5ocumentele &ntocmite deadministratorul insolvailit#"iilic/idator% certi!ic&nd c# sec/estrele şi sigiliile au !ost aplicate%vor !i trimise instan"ei de judecat# care eamineaz# cazul de insolvailitate.  Articolul 132 $#strarea şi paza masei deitoare  (1) $e m#sura des!#şur#rii inventarierii% administratorul insolvailit#"ii lic/idatorul ia &n posesie unurile% devenind depozitarul lor judiciar% şi adopt# m#surile necesare pentruconservarea% p#strarea şi paza lor.

  (2) +u consim"#m&ntul comitetului creditorilor sau% dup# caz% al adun#rii creditorilor% unurile introduse &n masa deitoare se remit% contra semn#tur#% spre p#strare şi paz#deitorului.  () ,n cazul &n care comitetul sau adunarea creditorilor nu este de acord cu remiterea unurilor din masa deitoare spre p#strare şi paz# deitorului sau &n cazul &n care deitorulre!uz# s# preia unurile% administratorul insolvailit#"ii lic/idatorul pred# unurile% &n az#de contract de depozit sau de paz#% unui ter"% care va avea dreptul la remunera"ie şi la

Page 52: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 52/119

compensarea c/eltuielilor de p#strare a unurilor.  (4) +omitetul creditorilor sau% dup# caz% adunarea creditorilor determin# cuantumulremunera"iei celui care preia unurile spre p#strare% &n con!ormitate cu tari!ele stailite% iar &nlipsa lor% al unei remunera"ii oişnuite. +/eltuielile de p#strare a unurilor din masa deitoarese includ &n c/eltuielile masei şi se suport# de c#tre deitor.

() Bijuteriile şi alte oiecte de aur% argint% platin# şi de metale din grupa platinei% din pietre pre"ioase şi perle% precum şi !ragmentele din aceste oiecte% ridicate de la deitor se depunimediat de c#tre administratorul insolvailit#"ii lic/idator la p#strare &n institu"ii !inanciare.  (6) ,n cazul &n care comitetul sau adunarea creditorilor nu dispune alt!el% persoana c#reia is*au remis spre p#strare unuri din masa deitoare nu are dreptul s# le !oloseasc# ori s# le&nstr#ineze% !iind oligat# s# in!ormeze administratorul insolvailit#"iilic/idatorul despre!ructele acestor unuri.  (8) $ersoana c#reia i s*au remis spre p#strare unuri poart#% &n con!ormitate cu legisla"ia%r#spundere pentru prejudiciul cauzat inten"ionat sau din culp#. ,nsuşirea sau &nstr#inarea unurilor remise spre p#strare atrage r#spundere contraven"ional# sau penal# &n con!ormitatecu legisla"ia.

  () 5ac# unul introdus &n masa deitoare este epus degrad#rii sau dac# a su!eritsc/im#ri ce implic# pericolul deprecierii sale şi nu mai este timp pentru &nl#turarea acestui pericol% persoana c#reia i s*a dat spre p#strare va in!orma la timp administratorulinsolvailit#"iilic/idatorul% care este oligat s# organizeze v&nzarea unului &n condi"iile prezentei legi.  (9) >dministratorul insolvailit#"iilic/idatorul este &n drept s# v&nd# unul introdus &n masadeitoare şi &n cazul &n care p#strarea lui implic# c/eltuieli dispropor"ionale.  Articolul 113 ?viden"a creditorilor   (1) ,n urma intent#rii procedurii de insolvailitate sau a ini"ierii procedurii simpli!icate a!alimentului% administratorul insolvailit#"iilic/idatorul va &ntocmi şi va &nregistra la instan"ade insolvailitate un tael de!initiv al crean"elor &mpotriva patrimoniului deitorului n#scute

 p&n# la data intent#rii procedurii de insolvailitate sau a ini"ierii procedurii simpli!icate a!alimentului% preciz&nd temeiul% valoarea şi rangul lor% indic&nd pentru !iecarenumeledenumirea creditorului% suma solicitat# de creditor% suma acceptat# de administratorulinsolvailit#"iilic/idator dup# veri!icare. <aelul de!initiv al crean"elor se apro# la şedin"ade validare.  (2) +ontesta"iile la taelul de!initiv vor !i solu"ionate de c#tre instan"a de judecat# care aintentat procedura de insolvailitate sau a ini"iat procedura !alimentului% iar% &n !unc"ie desolu"iile pe care le pronun"# instan"a% administratorul insolvailit#"iilic/idatorul va &ntocmi untael de!initiv consolidat% care va con"ine crean"ele admise &mpotriva patrimoniuluideitorului% eistente la data intent#rii procedurii.  Articolul 111 ?valuarea de ansamlu a unurilor şi a oliga"iilor 

  (1) 5up# intentarea procedurii de insolvailitate sau ini"ierea procedurii !alimentului%administratorul insolvailit#"iilic/idatorul treuie s# e!ectueze% &ntr*un raport% o evaluaresistematizat#% de ansamlu% a unurilor% &n care se vor speci!ica şi se vor jutapune unuriledin masa deitoare şi oliga"iile deitorului. $entru evaluarea unurilor% se vor aplica prevederile art. 10% iar pentru sistematizarea oliga"iilor% prevederile art. 110 &n modulcorespunz#tor.  (2) 5up# ce a !ost &ntocmit raportul evalu#rii de ansamlu a unurilor% instan"a de

Page 53: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 53/119

insolvailitate poate cere deitorului% la sesizarea administratoruluiinsolvailit#"iilic/idatorului sau a unui creditor% eplica"ii privind plenitudinea evalu#rii unurilor.  Articolul 11! 5epunerea la dosar   <aelul de!initiv% inventarul masei deitoare şi raportul evalu#rii de ansamlu treuie s# !ie

depuse la dosar şi puse la dispozi"ia participan"ilor la procedur# de insolvailitate pentru a luacunoştin"# de ele cu cel pu"in zile &nainte de adunarea creditorilor de raportare.  Articolul 11" 5area de seam# !iscal# şi darea de seam# cu privire la activitatea

comercial#  (1) 3ntentarea procedurii de insolvailitate nu a!ecteaz# oliga"ia deitorului de a prezentadare de seam# !iscal# şi dare de seam# cu privire la activitatea comercial#% de a "ine eviden"#contail#. ,n ceea ce priveşte masa deitoare% aceste oliga"ii s&nt &ndeplinite deadministratorlic/idator% care r#spunde% &n limita in!orma"iei de care dispune% pentru&ndeplinirea oliga"iilor.  (2) dat# cu intentarea procedurii de insolvailitate &ncepe un nou eerci"iu !inanciar.$rimul eerci"iu !inanciar este incomplet şi dureaz# p&n# la s!&rşitul anului !iscal.

S ' c ţ i u n ' a a *.aA/unar'a /' raportar'  Articolul 11) 'aportarea &n !a"a adun#rii creditorilor   (1) >dministratorul insolvailit#"ii va &ntocmi şi va supune adun#rii creditorilor% &ntermenul stailit de instan"a de insolvailitate% care nu poate dep#şi 100 de zile de la datadesc/iderii procedurii% un raport asupra st#rii economice şi a cauzelor care au condus lainsolvailitatea deitorului% men"ion&nd persoanele c#rora le*ar !i imputail# aceast# situa"ie. (2) ,n raport se va indica eisten"a posiilit#"ii reale de men"inere% &n totalitate sau par"ial% a&ntreprinderii deitorului şi de aplicare a planului ori% dup# caz% motivele care nu permitrestructurarea şi% &n acest caz% va propune intrarea &n !aliment.  () 5ac# va concluziona &n raport c# activitatea deitorului poate !i redresat# &n aza unui

 plan% administratorul insolvailit#"ii va treui s# precizeze dac# recomand# ca planul s# !ie cel propus de deitor% dac#% la cererea deitorului% colaoreaz# la &ntocmirea acelui plan sau dac#inten"ioneaz# s# propun# un alt plan singur sau &mpreun# cu unul sau mai mul"i creditori.  (4) >dministratorul insolvailit#"ii va asigura posiilitatea consult#rii raportului prev#zut laalin. (1) la sediul s#u% pe c/eltuiala solicitantului. copie de pe raport se va depune lainstan"a de insolvailitate şi se va comunica deitorului.  () =a adunarea de raportare% creditorii pun &n discu"ie raportul administratoruluiinsolvailit#"ii şi adopt#% &n modul stailit la art. 8% una din urm#toarele /ot#r&ri-  a) de intentare a procedurii de restructurare a deitorului  ) de intentare a procedurii !alimentului.  (6) $rima la vot se pune propunerea sus"inut# de administratorul insolvailit#"ii.

 Neaproarea de c#tre adunarea creditorilor a procedurii propuse de administratorulinsolvailit#"ii are ca e!ect intentarea !a"# de deitor a urm#toarei proceduri !#r# a !i pus#separat la vot.  (8) ,n cazul &n care adunarea creditorilor de raportare /ot#r#şte restructurarea deitorului%/ot#r&rea se con!irm# &n cel mult zile de c#tre instan"a de insolvailitate% care% prin&nc/eiere motivat#% dispune intentarea procedurii de restructurare şi staileşte un termen% decel mult 0 de zile de la emiterea &nc/eierii% de propunere a planului procedurii de

Page 54: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 54/119

restructurare.  () Nerespectarea termenului prev#zut la alin. (8) conduce la dec#derea p#r"ilor din dreptulde a depune planul şi% ca urmare% la trecerea% prin &nc/eiere a instan"ei de insolvailitate% la procedura !alimentului.  (9) ,n cazul &n care adunarea creditorilor apro# propunerea administratorului

insolvailit#"ii de &ncetare a activit#"ii &ntreprinderii insolvaile% instan"a de insolvailitatedecide% prin &nc/eiere% continuarea procedurii de insolvailitate şi intrarea &n !aliment adeitorului% &n condi"iile prev#zute de prezenta lege.  (10) $&n# la adunarea de raportare% administratorul insolvailit#"ii poate sista activitateanerentail# a deitorului doar cu &nvoirea comitetului creditorilor% dac# acesta a !ost !ormat.  (11) ,n cazul de &ncetare a activit#"ii deitorului% administratorul insolvailit#"ii treuie s# &lin!ormeze &nainte de data preconizat#. 3nstan"a de insolvailitate poate re!uza sistareaactivit#"ii deitorului p&n# la adunarea de raportare% la cererea lui şi dup# audiereaadministratorului insolvailit#"ii% cu condi"ia ca re!uzul s# nu cauzeze diminuarea maseideitoare.

Capitolul I% 7ALI4EN#$LS ' c ţ i u n ' a 1 Proc'/ura ('n'rală

  Articolul 11* +ondi"iile intr#rii &n !aliment  (1) 3nstan"a de insolvailitate decide prin &nc/eiere intrarea imediat# &n !aliment% dar nu mait&rziu de zile lucr#toare% &n urm#toarele cazuri-a) deitorul nu şi*a declarat inten"ia de a se restructura sau este dec#zut din dreptul de a propune un plan al procedurii de restructurare% iar creditorii nu cer restructurarea lui  ) niciunul dintre participan"ii la procedur# nu a propus un plan al procedurii derestructurare% &n condi"iile şi termenele stailite de prezenta lege% sau niciunul dintre planurile propuse nu a !ost acceptat şi con!irmat  c) deitorul şi*a declarat inten"ia de a se restructura% dar nu a propus &n termen un plan derestructurare ori planul lui nu a !ost acceptat şi con!irmat

d) oliga"iile de plat# şi celelalte sarcini asumate nu s&nt &ndeplinite &n condi"iile stipulate &n

 planul con!irmat sau activitatea deitorului des!#şurat# pe parcursul restructur#rii aduce pierderi masei deitoare  e) adunarea creditorilor a aproat raportul administratorului insolvailit#"ii &n care se propune intrarea deitorului &n !aliment.

(2) 3nstan"a de insolvailitate va pronun"a% prin &nc/eierea de intrare &n !aliment% dizolvareasociet#"ii deitoare şi va dispune-  a) desemnarea unui lic/idator% stailirea atriu"iilor acestuia

Page 55: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 55/119

  ) valori!icarea şi lic/idarea masei deitoare.  () >ctele cu titlu gratuit% precum şi celelalte acte% ecept&ndu*le pe cele permise de planul procedurii de restructurare% e!ectuate &ntre data con!irm#rii planului procedurii derestructurare şi data intr#rii &n !aliment s&nt nule.  (4) ,nc/eierea de intentare a procedurii !alimentului se pulic# &n modul prev#zut la art. 8.

  Articolul 11+ ?!ectele intent#rii procedurii !alimentului  (1) ,n cazul &n care dispune trecerea la !aliment% instan"a de insolvailitate va desemna unlic/idator propus de adunarea creditorilor% aplic&nd &n modul corespunz#tor dispozi"iile art.68. >triu"iile administratorului insolvailit#"ii &nceteaz# la momentul &n care instan"astaileşte atriu"iile lic/idatorului. $oate !i desemnat lic/idator administratorul insolvailit#"iidesemnat anterior.  (2) rice trans!er% &ndeplinire a unei oliga"ii% eercitare a unui drept% act sau !apt% cuecep"ia celor autorizate de lic/idator sau de instan"a de insolvailitate% e!ectuate de deitorsau de administratorul insolvailit#"ii ulterior desc/iderii procedurii !alimentului s&nt nule.  () Nicio do&nd#% majorare sau penalitate de orice !el ori c/eltuial# nu se adaug#crean"elor n#scute ulterior datei desc/iderii procedurii generale şi nici procedurii simpli!icate

a !alimentului.  (4) 5up# intrarea &n !aliment% dispozi"iile capitolelor 33 şi 333 se aplic# &n modulcorespunz#tor% &n m#sura &n care nu contravin prezentului capitol. 

S ' c ţ i u n ' a a !.a%alori9icar'a 0i lic6i/ar'a as'i /'bitoar'

  Articolul 11,. @alori!icarea şi lic/idarea masei deitoare  (1) 5up# intentarea procedurii !alimentului% lic/idatorul valori!ic# şisau lic/ideaz#ne&nt&rziat% &n condi"ii c&t mai avantajoase şi &n timpul cel mai potrivit% masa deitoare numaicu acordul epres al comitetului creditorilor sau al adun#rii creditorilor% dup# caz. <ermenulde valori!icare şisau de lic/idare a masei deitoare nu va dep#şi 2 ani de la intentarea procedurii !alimentului.  (2) ,n cazul &n care% &n perioada indicat# la alin. (1)% valori!ic# şisau lic/ideaz# masadeitoare !#r# acordul epres al adun#rii creditorilor sau al comitetului creditorilor%lic/idatorul r#spunde% &n condi"iile legii% pentru prejudiciul cauzat prin &nstr#inareanecoordonat# a masei deitoare.  () 5ac#% dup# epirarea termenului indicat la alin. (1)% se constat# mas# deitoare

nevalori!icat#% aceasta va !i v&ndut# ne&nt&rziat de c#tre lic/idator la licita"ie cu reducere &ncondi"iile art. 120% !#r# acordul adun#rii creditorilor sau al comitetului creditorilor. 'educerea pre"ului va continua p&n# acesta va ajunge la zero. 5ac# la licita"ia cu reducere s*a &nscris un participant ori nu s*a &nscris nici unul sau dac# unurile nu au putut !i comercializate%lic/idatorul vinde unurile prin negocieri directe la orice pre" negociat şi con!irmat de instan"ade judecat# care eamineaz# procesul de insolvailitate.  (4) $entru evaluarea unurilor din patrimoniul deitorului% lic/idatorul poate angaja &n

Page 56: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 56/119

numele deitorului un evaluator% iar cu acordul comitetului creditorilor poate utiliza unevaluator propriu. Bunurile din patrimoniul deitorului vor !i evaluate at&t &n loc% c&t şiindividual. ?valuare &n loc &nseamn# evaluarea totalit#"ii de unuri din patrimoniuldeitorului sau evaluarea suansamlurilor !unc"ionale. $rin suansamlu !unc"ional se&n"eleg unurile deitorului care% &mpreun#% asigur# realizarea unui produs !init% de sine

st#t#tor% sau care permit des!#şurarea unei a!aceri independente. Cn suansamlu se consider#!unc"ional numai dac# are asigurat accesul la drum pulic şi la !olosirea utilit#"ilor.  () @aloarea estimativ# a valorilor moiliare de"inute de deitor se determin# &ncon!ormitate cu legisla"ia &n domeniul valorilor moiliare.  (6) 5ac#% &n termen de 10 de zile de la !inalizarea evalu#rii% unurile nu au !ost epusespre valori!icare prin orice metod# prev#zut# &n prezenta lege% ele vor !i reevaluate pec/eltuiala creditorilor care s*au opus valori!ic#rii.  (8) ,n cel mult 10 zile de la data !inaliz#rii procesului de evaluare a masei deitoare%lic/idatorul prezint# comitetului sau adun#rii creditorilor un raport despre evaluarea unurilor şi metoda lor de valori!icare% preciz&ndu*se modul de v&nzare- &n loc sau individual% prinlicita"ie pulic#% concurs sau negocieri directe% ori &ntr*o comina"ie a acestor moduri.

  () $re"ul ini"ial de v&nzare a unurilor din masa deitoare şi modul de v&nzare se stailescla adunarea creditorilor sau la comitetul creditorilor% &n aza raportului prezentat de lic/idatorşi a evalu#rii e!ectuate &n con!ormitate cu legisla"ia% &ns# nu poate !i mai mic de valoareaevaluat#.  (9) 5ac#% pe parcursul a 1 zile din data prezent#rii raportului% comitetul creditorilor sauadunarea creditorilor nu s*a epus sau nu apro# propunerile de valori!icare a masei deitoare&naintate de lic/idator% acesta este &n drept s# se adreseze instan"ei de insolvailitate pentrucon!irmarea acestor propuneri. ,n acest caz% odat# cu aproarea raportului% valori!icarea maseideitoare se !ace su controlul instan"ei de insolvailitate. ,nc/eierea judec#toreasc# de re!uzal con!irm#rii modului% termenelor% pre"ului şi condi"iilor de valori!icare a masei deitoare poate !i contestat# cu recurs.

  (10) ,n temeiul /ot#r&rii comitetului creditorilor sau adun#rii creditorilor% unurile pot !iv&ndute de c#tre lic/idator &n loc% ca ansamlu &n stare de !unc"ionare% sau individual.=ic/idatorul va organiza şi va des!#şura licita"ii% concursuri sau va antrena &n acest scoporganiza"ii specializate% cu ac/itarea serviciilor din contul deitorului. Bunurile nev&ndute la prima licita"ie se epun repetat la licita"ie% la pre"uri mai mici% aproate de adunareacreditorilor sau de comitetul creditorilor. 5ac# la licita"ia repetat# nu au !ost adjudecate% unurile se v&nd la licita"ie cu reducere. ,n cazurile &n care nu s*au v&ndut nici la licita"ia cureducere ori nu s*au v&ndut prin concurs% "inut &n modul stailit de prezenta lege% unurile pot!i v&ndute% la decizia adun#rii creditorilor sau a comitetului creditorilor% de c#tre lic/idator prin negocieri directe% &n az# de contract de v&nzare*cump#rare.  (11) ,n cazul &n care asupra unului epus spre v&nzare eist# un drept de preem"iune%

acesta se va vinde prin negocieri directe con!orm legisla"iei civile% cu respectarea dreptului de preem"iune al titularului. ,n cazul &n care titularul dreptului de preem"iune re!uz# s# procure &nmod prioritar unul din masa deitoare% lic/idatorul &l poate vinde la licita"ie cu strigare sau prin concurs la un pre" care s# nu !ie mai mic dec&t cel o!erit titularului dreptului de preem"iune.  (12) >nun"ul licita"iei sau al concursului se pulic# &n mod oligatoriu &n onitorul !icialal 'epulicii oldova şi% dup# caz% &n ziarele locale unde deitorul &şi are sediul sau unde s&nt

Page 57: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 57/119

concentrate sediile celor mai mul"i creditori% precum şi &n internet sau &n alt sistem electronic.!erta pulic# de v&nzare a masei deitoare este irevocail# &n perioada indicat# &n anun"ullicita"iei sau al concursului% care nu poate dep#şi 10 de zile din data pulic#rii.  (1) $rin derogare de la dispozi"iile alin. (12)% &n cazul &n care v&nzarea se !ace cu un un ac#rui valoare nu dep#şeşte 10 000 de lei sau &n cazul &n care unul este &n pericol de pieire%

degradare% alterare ori depreciere% oricare ar !i valoarea lui% administratorulinsolvailit#"iilic/idatorul poate s# restr&ng# !ormalit#"ile de pulicitate la a!işarea anun"uluidespre v&nzare la locul licita"iei% al concursului sau al negocierii directe% la sediul prim#riei dela locul de v&nzare a unului şi la sediul instan"ei de insolvailitate% s# scurteze termenul de&nştiin"are &n m#sura &n care ar !i su!icient pentru in!ormarea celor interesa"i.  (14) +u acordul comitetului creditorilor sau al adun#rii creditorilor% lic/idatorul poate vindeinventarul şisau unurile a c#ror valoare individual# este de p&n# la 10 000 de lei (cu ecep"iaimoilului sau a valorilor moiliare) !#r# a organiza licita"ii sau concursuri% prin negocieridirecte &n az# de contract de v&nzare*cump#rare sau prin organiza"ii comerciale con!ormregulilor comer"ului de consigna"ie% aproate prin /ot#r&re de Kuvern.  (1) ,n perioada lic/id#rii masei deitoare% lic/idatorul poate valori!ica unurile &n az# de

concurs% prin trans!erul lor &n gestiune% arend#% loca"iune% uzu!ruct% administrare !iduciar# şisu alte !orme de transmitere a drepturilor de !olosin"# şisau de posesiune asupra lor.  (16) Bunurile &nstr#inate de administratorul insolvailit#"iilic/idator &n eerci"iulatriu"iilor s&nt liere% &n temeiul prezentei legi% de orice sarcin#% precum ipotec#% garan"iereal# moiliar# sau drept de reten"ie de orice !el% ori m#suri asigur#torii şi con"in garan"iecontra viciilor ascunse.  (18) Bunul din masa deitoare ne&nscris &n registrul pulic se vinde numai dup# ceadministratorul insolvailit#"iilic/idatorul &l &nscrie% con!orm procedurii stailite% &n registrul pulic respectiv. ,nregistrarea unului se !ace &n temeiul unei &nc/eieri a instan"ei deinsolvailitate% emis# &n termen de 1 zile lucr#toare de la data depunerii cereriiadministratorului insolvailit#"iilic/idatorului de constatare a !aptului cu valoare juridic#.

,nc/eierea poate !i contestat# de orice persoan# interesat#. ,n cazul &n care unul a !ost v&ndut&nainte sau !#r# a !i &nscris &n registrul pulic% oliga"ia &nregistr#rii şi c/eltuielile a!erente% precum şi riscul de constatare a lacunelor la precizarea datelor din registrul pulic trec &nsarcina lic/idatorului.  (1) 5ac# suma o"inut# din v&nzarea unei p#r"i din masa deitoare este su!icient# pentrusatis!acerea integral# a crean"elor validate şi pentru recuperarea c/eltuielilor a!erente procesului sau dac# deitorul ori ter"ul le*a ac/itat enevol% lic/idatorul% &n temeiul unei/ot#r&ri a comitetului creditorilor sau adun#rii creditorilor% &nceteaz# s# v&nd# celelalte unuridin masa deitoare.  (19) Nu s&nt acceptate şi vor !i ecluse din procedurile de licita"ie% de concurs sau denegocieri directe persoanele !izice sau persoanele juridice care nu au respectat &n mod repetat

oliga"iile consemnate &n procesele*verale şi &n contractele de v&nzare*cump#rare pe care le*au &nc/eiat anterior &ntr*o ast!el de procedur# sau &n alte proceduri similare.  Articolul 11- @&nzarea masei deitoare  (1) ,n cel mult 10 zile de la data apro#rii de c#tre comitetul creditorilor sau de c#treadunarea creditorilor a pre"ului ini"ial de v&nzare% lic/idatorul !ormeaz# loturi de unuri pentruv&nzare şi staileşte data şi locul licita"iei cu strigare% pulic&nd un anun" care va cuprindein!orma"ia prev#zut# la art. 129 alin. (9)% cu ecep"iile stailite &n prezentul articol.

Page 58: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 58/119

  (2) =icita"ia se organizeaz# la sediul lic/idatorului sau al deitorului ori &n alt loc stailit delic/idator şi se va des!#şura &n decursul a 1 zile de la data pulic#rii anun"ului despreorganizarea ei. $ersoana la care se p#streaz# unurile este oligat# s# asigure accesul pulicului la ele.  () S&nt admise la licita"ie persoanele care au depus la timp cerere de participare% precum şi

documentele necesare% şi care au pl#tit acont &n m#rimea stailit# de lic/idator% dar nu mai micde 2E din pre"ul ini"ial al unurilor.  (4) 5oritorii de a participa la licita"ie vor prezenta lic/idatorului cerere de participare de unmodel stailit% copia de pe documentul care con!irm# depunerea acontului pe contul ancarindicat &n anun"% procur#% dup# caz% pentru dreptul de a participa la licita"ie% alte documente prev#zute epres &n anun"ul despre organizarea licita"iei. $rimirea cererilor şi a documentelorse &nc/eie cu zile &nainte de data licita"iei. <ermenul nominalizat este unul de dec#dere.  () =ic/idatorul &nregistreaz# persoana care a depus cerere de participare la licita"ie. 5ac# persoana nu a respectat cerin"ele re!eritoare la &ntocmirea şi la prezentarea documentelor saudac# nu are dreptul de a participa la licita"ie% lic/idatorul respinge cererea. otivul respingeriise comunic# &n scris persoanei% cu restituirea acontului.

  (6) Nu pot participa la licita"ie% su sanc"iunea nulit#"ii asolute% lic/idatorul sauorganizatorul licita"iei% judec#torii instan"ei de insolvailitate.

(8) $ersoana are dreptul s#*şi retrag# cererea de participare la licita"ie% adres&ndlic/idatorului% cu zile &nainte de data licita"iei% un demers scris. ,n acest caz% persoanei i seva restitui acontul.  () $entru des!#şurarea licita"iei% lic/idatorul !ormeaz# o comisie din cel pu"in memri. ,nziua licita"iei% concomitent cu &nm&narea iletelor de participant% lic/idatorul &nregistreaz# participan"ii prezen"i. ,nregistrarea se &nc/eie cu 10 minute &nainte de &nceputul procedurii delicitare. $articipan"ii &nt&rzia"i nu s&nt admişi% restituindu*li*se acontul.  (9) =icita"ia este condus# de licitator% &n persoana lic/idatorului% sau% dup# caz% de o persoan# desemnat# &n az# de contract. =icitarea !iec#rui lot de unuri la licita"ia cu strigare

&ncepe cu anun"area de c#tre licitator a pre"ului ini"ial şi a pasului de ridicare a pre"ului. +elcare accept# pre"ul ridic# iletul de participant. +eilal"i participan"i pot pretinde la lot propun&nd un pre" mai mare cu unul sau cu mai mul"i paşi de ridicare. 5ac# nimeni nu o!er#un pre" mai mare dec&t cel acceptat% strigat de ori de c#tre licitator% acesta anun"# cu olovitur# de ciocan adjudecarea lotului.  (10) ,n cazul &n care la licita"ie s&nt scoase mai multe loturi separate% iar participantul care adepus acont nu a c&ştigat lotul pentru care a depus cerere şi acont% el poate !i admis la licitareaurm#toarelor loturi dac# acontul depus nu este mai mic dec&t cel prev#zut pentru aceste loturi%con!orm anun"ului pulicat.  (11) =a &nc/eierea licit#rii unui lot% lic/idatorul sau comisia de licita"ie va negocia direct cuadjudecatarul lotului asupra modului şi a termenelor de plat#% !apt care se consemneaz# &n

 procesul*veral privind rezultatele licita"iei. >djudecatarul este oligat s# semneze procesul*veral privind rezultatele licita"iei. 5ac# re!uz# s# &l semneze% se consider# c# licita"ia nu aavut loc. ,n acest caz% licita"ia va re&ncepe de la pre"ul o!erit anterior de participant.$articipantul care re!uz# s# semneze procesul*veral de adjudecare este privat de dreptul de a participa la aceast# licita"ie nerestituindu*i*se acontul. 5up# semnare% un eemplar al procesului*veral se remite% &n 4 de ore% instan"ei de insolvailitate.  (12) ,n cazul &n care lic/idatorul sau comisia de licita"ie şi adjudecatarul au convenit ca

Page 59: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 59/119

ac/itarea lotului s# !ie e!ectuat# la o sum# unic#% ultimul pl#teşte integral pre"ul lotului &ntermen de 10 zile lucr#toare din data semn#rii procesului*veral. ,n cazul &n care p#r"ile auconvenit ca ac/itarea lotului s# se !ac# eşalonat% adjudecatarul% &n acelaşi termen% de 10 zilelucr#toare% vars# prima tranş#% de cel pu"in 40E din pre"ul indicat &n procesul*veral% iar restul&l va da &n cel mult 60 de zile din data &nc/eierii licita"iei% termen care poate !i prelungit% cu

acordul comitetului creditorilor sau al adun#rii creditorilor% cu maimum 60 de zile.  (1) =a cump#rarea lotului% acontul depus de adjudecatar este inclus &n suma stailit# &n procesul*veral privind rezultatele licita"iei. >conturile nerestituite se includ &n masadeitoare şi se distriuie &n modul stailit de lege.  Articolul 112 =icita"ia repetat#  (1) =ic/idatorul sau comisia de licita"ie va declara c# licita"ia nu a avut loc dac#-  a) la licita"ie s*a prezentat un singur participant ori nu s*a prezentat niciunul  ) niciun participant la licita"ie nu a propus cel pu"in un pre" egal cu valoarea pre"ului ini"ialstailit de comitetul creditorilor sau de adunarea creditorilor  c) adjudecatarul nu a ac/itat integral% &n termen% costul lotului cump#rat.  5ac# licita"ia nu a avut loc% lic/idatorul sau comisa de licita"ie &ntocmeşte un proces*veral

 prin care se dispune organizarea unei licita"ii repetate.  (2) ,n cazul &n care s*a declarat c# prima licita"ie cu strigare nu a avut loc% unul dintrecreditori este &n drept s# preia unurile la pre"ul ini"ial al lotului epus la v&nzare. 5ac#% &ndecursul a 20 de zile din data noti!ic#rii% niciun creditor nu a acceptat preluarea unurilor &nnatur#% se va organiza licita"ie repetat# cu strigare &n condi"iile prezentei legi.  () 5ac# comitetul creditorilor sau adunarea creditorilor nu dispune alt!el% pentru licita"iarepetat# cu strigare lic/idatorul va reduce pre"ul lotului cu 10E din pre"ul ini"ial% iar &n cazul unurilor imoile% cu E.  (4) ,n cazul &nscrierii unui singur participant la licita"ia repetat# cu strigare% v&nzarea see!ectueaz# &n aza procesului*veral al licita"iei% &nc/eiat &ntre lic/idator şi unicul participant%la un pre" care s# nu !ie mai mic dec&t pre"ul stailit la alin. ().

  () 5ac# se declar# c# licita"ia repetat# nu a avut loc% unul dintre creditori este &n drept ca%&n termen de 20 de zile de la noti!icare% s# preia unurile &n natur# &n contul crean"ei sale la pre"ul ini"ial stailit la ultima licita"ie.  (6) 5ac# la unurile nev&ndute la licita"ia repetat# pretind c&"iva creditori% dreptul pre!eren"ial &l are creditorul c/irogra!ar de clas# superioar# con!orm ordinii de satis!acere acrean"elor stailite de prezenta lege. 5ac# au !ost &naintate o!erte de preluare &n natur# a unurilor nev&ndute la licita"ia repetat# din partea creditorilor c/irogra!ari de aceeaşi clas# şinu eist# o!erte din partea creditorilor de clas# superioar#% dreptul pre!eren"ial &l are creditorulc/irogra!ar a c#rui crean"# este mai mare ca valoare. ,n cazul &n care creditorii se a!l# &nsitua"ii egale% prolema se rezolv# prin tragere la sor"i sau creditorii vor prelua unul &ncoproprietate propor"ional valorii crean"ei !iec#ruia.

  (8) ,n decursul a zile de la epirarea termenului prev#zut la alin. (2) sau alin. ()%lic/idatorul va eamina o!ertele creditorilor şi va determina care dintre ei are dreptul pre!eren"ial la preluarea unurilor% neadjudecate la licita"ie% &n contul stingerii crean"elorvalidate% &ntocmind &n acest sens un proces*veral% care va !i semnat de lic/idator şi decreditorul cu drept pre!eren"ial. ,n termen de 4 de ore de la semnare% procesul*veral va !idepus% prin grija lic/idatorului% la instan"a de insolvailitate. 5up# semnarea procesului*veral% lic/idatorul va ridica prin act unurile neadjudecate spre a le remite &n natur#

Page 60: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 60/119

creditorului &n proprietate. 5in momentul semn#rii actului de ridicare a unurilorneadjudecate la licita"ie şi al ac/it#rii de c#tre creditor a onorariului de succes allic/idatorului% dreptul de proprietate asupra unurilor trece la creditor% iar crean"a acestuiavalidat# &n taelul de!initiv se stinge prin compensare &n coraport cu valoarea unurilor primite &n proprietate.

  () ,n cazul &n care valoarea unului remis de lic/idator &n proprietate creditorului este maimare dec&t suma crean"ei validate &n taelul de!initiv% creditorul poate prelua unul numaidac# depune% &n cel mult 10 zile lucr#toare de la data semn#rii actului de ridicare a unului%suma ce acoper# integral di!eren"a dintre pre"ul şi valoarea crean"ei şi onorariul de succes allic/idatorului.  (9) ,n cazul &n care nu se prezint# la data stailit# de lic/idator pentru a semna actul deridicare sau re!uz# a prelua unul% sau nu ac/it# &n termen remunera"ia lic/idatorului şiecedentul prev#zut la alin. ()% creditorul cu drept pre!eren"ial este dec#zut din dreptul pre!eren"ial la preluarea unului.  (10) dat# cu dec#derea creditorului din dreptul pre!eren"ial% lic/idatorul remite unulc#tre creditorul care a solicitat &n termenul stailit dup# noti!icare preluarea unurilor şi care

urmeaz#% con!orm dreptului pre!eren"ial% dup# creditorul dec#zut din acest drept. 5ac# şi acestcreditor nu respect# condi"iile prev#zute la alin. ()% lic/idatorul va epune din nou unul sprev&nzare la licita"ie sau &n alt mod stailit de prezenta lege.  (11) +u acordul epres al creditorului care de"ine dreptul pre!eren"ial% unurileneadjudecate la prima licita"ie sau la licita"ia repetat# pot !i transmise de c#tre lic/idator &n proprietate comun# pe cote*p#r"i ideale creditorilor consemna"i &n taelul de!initiv alcrean"elor validate sau &n proprietate comun# unei p#r"i din creditorii valida"i care au depuscerere &n termenul stailit dup# noti!icare şi care urmeaz# dup# prioritate% &n mod consecutiv%dup# creditorul cu drept pre!eren"ial. =ic/idatorul va staili% &n !unc"ie de valoarea crean"elorstinse ale !iec#rui creditor% cota*parte ideal# din proprietatea comun# a unului preluat.  (12) Bunurile grevate cu garan"ii care nu au !ost adjudecate la prima licita"ie sau la licita"ia

repetat# pot !i preluate &n contul stingerii crean"ei numai la cererea creditorilor garanta"i. ,nacest caz% determinarea creditorului garantat cu drept pre!eren"ial se !ace &n modul stailit laalin. (6)% cu respectarea condi"iilor prev#zute de prezentul articol.  Articolul 1!3 =icita"ia cu reducere  (1) ,n cazul &n care licita"ia cu strigare repetat# nu a avut loc% lic/idatorul dispune imediatca unurile nesolicitate la licita"ia cu strigare s# !ie scoase la licita"ia cu reducere. =ic/idatorulva organiza licita"ia cu reducere &n termenele şi &n modul stailit la art. 11.  (2) =icitatorul &ncepe licita"ia !iec#rui lot cu anun"area pre"ului maim% care va !i pre"ulini"ial de la licita"ia cu strigare repetat#% şi a pasului de reducere a pre"ului. $asul reducerii nu poate !i mai mare de E din pre"ul maim.  () 5ac# pre"ul redus a !ost strigat de ori şi niciun participant nu şi*a eprimat dorin"a de

a cump#ra lotul% licitatorul reduce pre"ul cu &nc# un pas% declar&nd de !iecare dat# pre"ul nou.  (4) =icitatorul va reduce pre"ul p&n# c&nd unul dintre participan"i va !i de acord cu pre"ul propus. =icitatorul &i va cere s# con!irme o!erta şi s# numeasc# suma pentru care este de acords# cumpere lotul. ,n caz de con!irmare% licitatorul strig# pre"ul de ori% anun"&nd cu o lovitur#de ciocan adjudecarea lotului. 5ac# un alt participant doreşte s# cumpere lotul% acesta aredreptul s# ridice pre"ul cu un pas sau cu mai mul"i paşi% declar&ndu*şi inten"ia &n timpulrepet#rii pre"ului% p&n# la lovitura de ciocan% şi &şi va con!irma o!erta ridic&nd iletul de

Page 61: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 61/119

 participant. ,n acest caz% licita"ia cu reducere trece &n licita"ie cu strigare.  () 'educerea pre"ului va continua p&n# se ajunge la zero% dup# care lotul se scoate de lalicita"ie. +omitetul creditorilor sau% dup# caz% adunarea creditorilor poate staili pentru uneleloturi scoase la licita"ie cu reducere limita la care poate !i redus pre"ul.  (6) >djudecatarul lotului la licita"ia cu reducere este oligat s# semneze un proces*veral

 privind rezultatele licita"iei. 5ac# re!uz# s# &l semneze% este privat de dreptul de a participa laaceast# licita"ie% care va re&ncepe de la pre"ul acceptat de el. $articipantului care a re!uzat s#semneze procesul*veral nu i se va restitui acontul.

(8) ,n cazul &nscrierii unui singur participant la licita"ia cu reducere% v&nzarea unului see!ectueaz# &n aza unui proces*veral al licita"iei% &nc/eiat &ntre lic/idator şi unicul participant% la un pre" redus cu cel mult 10E din pre"ul ini"ial. 5ac# la licita"ia cu reducere nus*a &nscris niciun participant sau dac# unurile nu au putut !i comercializate% lic/idatorulvinde unurile prin negocieri directe.  Articolul 1!1 'idicarea unurilor adjudecate  (1) 5up# semnarea procesului*veral al licita"iei% lic/idatorul ridic# unurile adjudecatespre a le remite adjudecatarului. ,n momentul semn#rii actului de ridicare a unurilor

adjudecate% dreptul de proprietate asupra lor trece la adjudecatar% iar c/eltuielile de p#strare şide transportare a unurilor% de per!ectare a titlurilor de proprietate le suport# noul proprietar.  (2) ,n cazul &n care rezultatele licita"iei s&nt contestate din motivul &nc#lc#rii procedurii de&nscriere sau de des!#şurare% unurile adjudecate nu se vor ridica. ,n ast!el de situa"ii% ridicarea unurilor se opereaz# dup# solu"ionarea litigiilor. 5ac#% dup# ridicarea unurilor% rezultatelelicita"iei s&nt anulate% adjudecatarul (cump#r#torul) este oligat s# restituie unurile.  () 'idicarea unurilor adjudecate o e!ectueaz# lic/idatorul &n prezen"a cump#r#torului. ,ncazul &mpiedic#rii ac"iunilor de ridicare a unurilor% lic/idatorul va proceda la ridicarea lor!or"at#.  (4) 5ac# se constat# lipsa% sustituirea sau degradarea calitativ# a unor unuri din lista unurilor adjudecate% lic/idatorul este oligat s# remit# organelor de urm#rire penal#

materialele de rigoare% ecep"ie !#c&nd situa"iile &n care sustituirea sau degradarea unuriloreste ne&nsemnat#% iar cump#r#torul le*a acceptat la pre"ul din procesul*veral al licita"iei.  () 5ac# unurile din masa deitoare au !ost v&ndute mai multor cump#r#tori% ridicarea lorse va !ace separat pentru !iecare cump#r#tor.  (6) 'idicarea unurilor adjudecate se consemneaz# &ntr*un act% &ntocmit &n 4 eemplare.Cnul r#m&ne lic/idatorului care a ridicat unurile% dou# se remit contra semn#tur#cump#r#torului şi un eemplar se depune &n instan"# de insolvailitate.  (8) ,n timpul ridic#rii unurilor adjudecate sau &n cel mult 4 de ore dup# semnarea actuluide ridicare% lic/idatorul este oligat s# remit# cump#r#torului toate documentele re!eritoare la unurile ridicate.  () ,n temeiul actului de ridicare a unurilor adjudecate% deitorul şi cump#r#torul

e!ectueaz# &nregistr#rile contaile a!erente comercializ#rii lor.  (9) $rocesul*veral al licita"iei% actul de ridicare a unurilor adjudecate şi certi!icatul deac/itare integral#% elierat de lic/idator% s&nt acte translative de proprietate% care servesc drepttemei pentru &nregistrarea dreptului de proprietate &n numele adjudecatarului (cump#r#torului)&n toate registrele de eviden"# a unului adjudecat.

(10) +ump#r#torul poate !olosi unurile adjudecate şi p&n# la &nscriere &n registrele puliceale dreptului de proprietate (cu ecep"ia scoaterii lor din 'epulica oldova) &n aza

Page 62: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 62/119

 procesului*veral al licita"iei şi actului de ridicare a unurilor adjudecate. 5up# epirareatermenului de plat# stailit &n procesul*veral al licita"iei% unurile adjudecate nu mai pot !i!olosite &n aza documentelor men"ionate.  Articolul 1!! @&nzarea prin concurs  (1) $entru des!#şurarea concursurilor% comitetul creditorilor sau adunarea creditorilor% la

 propunerea lic/idatorului% desemneaz# o comisie de concurs (denumit# &n continuarecomisie)% &n a c#rei componen"# intr# reprezentan"i ai creditorilor şisau eper"i% specialişti &ndomeniu. +omisia este prezidat# de lic/idator% iar secretarul se desemneaz# din r&ndulmemrilor ei.  (2) Fedin"a comisiei este delierativ# dac# la ea particip# cel pu"in dou# treimi din memri%iar deciziile ei se adopt# prin vot desc/is% cu simpla majoritate de voturi. ,n caz de paritate devoturi% cel al preşedintelui comisiei este decisiv. 5eciziile comisiei se consemneaz# &n proces*veral% semnat de memrii prezen"i la şedin"#.

() $rincipalele sarcini ale comisiei s&nt-  a) des!#şurarea concursului  ) totalizarea rezultatelor concursului% determinarea c&ştig#torului &n concurs% luarea unor

alte decizii privind rezultatele concursului  c) solu"ionarea eventualelor contesta"ii

d) depunerea &n instan"# de insolvailitate a proceselor*verale privind des!#şurareaconcursului şi totalurile lui.  (4) Fedin"a comisiei se convoac# &n zile din data !inaliz#rii termenului de primire adocumentelor de la o!ertan"i. +omisia este &n drept s# eamineze o!ertele depuse şi s# adoptedecizii la una sau la mai multe şedin"e.  () +omitetul creditorilor sau adunarea creditorilor apro# pre"ul ini"ial de v&nzare a unului pentru a !i epus la concurs &n modul stailit de prezenta lege. :ot#r&rea de aproarea pre"ului ini"ial se prezint# comisiei şi nu poate !i divulgat#.  (6) =ic/idatorul pulic# un comunicat in!ormativ privind des!#şurarea concursului de

v&nzare*cump#rare a unurilor din masa deitoare &n modul stailit la art. 6. +omunicatulin!ormativ treuie s# includ#-  a) in!orma"ii despre unul din masa deitoare epus la v&nzare  ) condi"iile concursului  c) termenul de depunere a cererilor şi de prezentare a o!ertelor pentru participare laconcurs% care nu poate !i mai mic de 1 zile şi nici mai mare de 60 de zile de la data pulic#riiavizului  d) modul şi termenele de !amiliarizare a o!ertan"ilor cu unul din masa deitoare  e) criteriile de selectare a c&ştig#torului.  ,n comunicatul in!ormativ% con!orm deciziei comisiei% pot !i incluse şi alte in!orma"ii%inclusiv se va speci!ica cuantumul mijloacelor #neşti stailite de comisie drept garan"ie de

 participare a o!ertan"ilor la concurs% precum şi datele contului ancar la care se vor trans!eraaceste mijloace.  (8) =ic/idatorul sau persoanele care au la p#strare unuri epuse la v&nzare asigur#o!ertan"ilor accesul la ele şi la documentele suplimentare% cu ecep"ia celor con!iden"iale.  () $rimirea cererilor şi a documentelor se &nc/eie cu zile &nainte de data demar#riiconcursului. <ermenul nominalizat este unul de dec#dere. ,n termenul*limit# prev#zut &ncomunicatul in!ormativ% o!ertantul prezint#-

Page 63: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 63/119

  a) copie de pe certi!icatul &nregistr#rii de stat şi copie de pe statut% autenti!icate deconduc#tor% dac# este persoan# juridic# rezident# copie de pe certi!icatul de &nregistrare%elierat de organul &mputernicit al statului de reşedin"# şi copie de pe statut tradus &n lima destat a 'epulicii oldova% legalizat sau apostilat &n condi"iile legisla"iei &n vigoare% dac# este persoan# juridic# nerezident# copie de pe uletinul de identitate şi de pe anea la el% dac# este

 persoan# !izic#  ) cerere de participare la concurs% &n care se indic# pre"ul o!erit pentru un% condi"iile şitermenele lui de plat#% angajamentul de a &ndeplini celelalte oliga"ii potrivit condi"iilor dincomunicatul in!ormativ  c) documentul care con!irm# depunerea garan"iei de participare pe contul ancar indicat &ncomunicatul in!ormativ  d) certi!icat despre datoriile !a"# de ugetul pulic na"ional% dac# este rezident.  (9) ,n cazul &n care doreşte s# &şi &nregistreze participarea la ac/izi"ionarea mai multor unuri scoase la acelaşi concurs% o!ertantul este oligat s# prezinte o cerere &n acest sens şi s#depun# garan"ie de participare pentru !iecare oiect &n parte.  (10) 5ocumentele de participare la concurs% &ntocmite &n lima de stat a 'epulicii

oldova (sau &n o alt# lim#% traduse oligatoriu &n lima de stat)% se &nm&neaz# lic/idatorului&ntr*un plic &nc/is şi sigilat% la care se aneeaz#% p&n# la epirarea termenului*limit# derecep"ionare a o!ertelor% documentul de plat# a garan"iei de participare la concurs şi se &nscrie&n registrul o!ertan"ilor% elier&ndu*se adeverin"a respectiv#.  (11) +oncursul se des!#şoar# &n dou# etape. ,n prima etap#% comisia determin#% &n azadocumentelor şi o!ertelor prezentate% num#rul o!ertan"ilor participan"i la concurs% iar &n etapaa doua% comisia determin#% &n aza concursului de ridicare a pre"ului la oiect% c&ştig#torulconcursului.  (12) =a data stailit# &n comunicatul in!ormativ% participantul (reprezentantul lui) esteoligat s# se &nregistreze la secretarul comisiei. ,n cazul &n care nu s*a &nregistrat &n termenulindicat% o!ertantul nu este admis la concurs% iar garan"ia de participare i se restituie. 5up#

&nc/eierea &nregistr#rii% preşedintele comisiei desc/ide% &n prezen"a o!ertan"ilor &nregistra"i%cutia cu plicuri% sigilat#% iar memrii comisiei se conving de integritatea plicurilor% desc/id!iecare plic% veri!ic# completivitatea documentelor şi a in!orma"iilor prev#zute de condi"iileconcursului% iau act de documentele depuse% !apt care se consemneaz# &n procesul*veral alşedin"ei.

(1) +omisia eamineaz# şi evalueaz# o!ertele propuse% estim&nd corespunderea lorcondi"iilor concursului% ia o decizie privind admiterea o!ertan"ilor la concurs. +omisia este &ndrept s# resping# o!ertele unor o!ertan"i sau ale tuturor dac# nu au prezentat toatedocumentele sau dac# documentele nu au !ost &ntocmite &n modul stailit% sau dac# o!ertele nu&ntrunesc condi"iile concursului. ,n cazul &n care niciun o!ertant nu este admis s# participe laconcurs% şedin"a se declar# nul#.

  (14) ,n cazul &n care comisia staileşte &n şedin"# c# nicio o!ert# nu va !i mai mare dec&t pre"ul minim stailit de comitetul creditorilor sau de adunarea creditorilor% procedura sesuspend#% iar comitetul creditorilor sau adunarea creditorilor se convoac# de urgen"# pentrucon!irmarea celei mai une o!erte sau pentru sc/imarea condi"iei ori a modalit#"ii devalori!icare a unului.  (1) 5up# determinarea num#rului de participan"i la concurs% comisia invit# ne&nt&rziat &naceeaşi şedin"# o!ertan"ii admişi la a doua etap# a concursului cu ridicarea pre"ului la unul

Page 64: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 64/119

epus &n v&nzare.  (16) ,n cazul &n care la concurs s*a &nregistrat sau este admis un singur o!ertant% comisialiciteaz# prin negocieri directe cu el pre"ul unului şi celelalte propuneri ale lui.

(18) $reşedintele comisiei va ini"ia o a doua etap# a şedin"ei de concurs% cu anun"area pre"ului ini"ial propus pentru un% care va !i cel mai &nalt pre" indicat &n cererea participan"ilor.

,n concurs% participan"ii !ac propuneri de modi!icare a o!ertelor% cu &ncepere de la participantul care a indicat &n cerere cel mai mic pre". ,n cazul &n care participan"ii au o!erit pentru oiect acelaşi pre"% primul pas al concursului &ncepe cu ultimul participant care a prezentat documentele. >ceast# ordine se p#streaz# pe parcursul &ntregului concurs.$ropunerile &naintate de participan"ii la concurs se consemneaz# &n proces*veral.  (1) +omisia &l desemneaz# drept c&ştig#tor al concursului pe participantul care a propuscel mai mare pre" pentru un şi care şi*a asumat cele mai avantajoase oliga"ii &n sensulsatis!acerii condi"iilor concursului. $rincipiile de care se va conduce comisia la determinareac&ştig#torului s&nt- maimizarea masei deitoare% siguran"a &ncas#rii pre"ului% celeritatea. =aorice etap# a concursului% comisia este &n drept s# adopte o decizie privind !inalizarea lor% !#r#a determina c&ştig#torul% consemn&nd aceast# decizie &n procesul*veral.

  (19) $rocesul*veral al şedin"ei comisiei va con"ine in!orma"ii privind-  a) unul şi condi"iile lui de v&nzare  ) participan"ii% o!ertele lor  c) c&ştig#torul concursului% propunerile lui de!initive  d) condi"iile şi termenul de &nc/eiere a contractului de v&nzare*cump#rare a unului.  (20) ,n termen de 20 de zile din data !inaliz#rii concursului% o!ertan"ilor care nu au !ostdeclara"i participan"i sau care nu au c&ştigat concursul li se restituie garan"ia de participare.Karan"ia de participare a c&ştig#torului este inclus# &n contul pl#"ii pentru unul ac/izi"ionat.!ertan"ilor care au re!uzat% dup# prezentarea documentelor% s# participe la concurs li serestituie garan"ia de participare.

(21) ,n termen de 10 zile din data deciziei% lic/idatorul &nc/eie cu c&ştig#torul concursului

un contract de v&nzare*cump#rare a unului (denumit &n continuare contract). >cesta estesemnat de lic/idator şi de cump#r#tor (c&ştig#torul concursului) sau de reprezentantul lui. ,ncazurile prev#zute de lege% contractul urmeaz# s# !ie autenti!icat notarial şi &nregistrat laorganul cadastral teritorial. +/eltuielile a!erente autenti!ic#rii notariale şi &nregistr#riicontractului le suport# cump#r#torul.  (22) ,n contract se consemneaz# condi"iile concursului% oliga"iile cump#r#torului ce deriv#din aceste condi"ii% oliga"iile reciproce ale p#r"ilor% pre"ul unului şi termenele de ac/itare%alte prevederi de eecutare a contractului.  (2) $&n# la semnarea contractului% &n cazul pl#"ii &n rate a unului% cump#r#torul ac/it# unacont de cel pu"in 40E din pre"ul unului. Suma r#mas# se pl#teşte &n cel mult 60 de zile de ladata semn#rii contractului. ,n cazul ac/it#rii unului prin operarea unei pl#"i unice% suma se

 pl#teşte &n termenele prev#zute &n contract% dar &n cel mult 10 zile lucr#toare din data&nc/eierii lui.  (24) ,n cazul re"inerii pl#"ilor mai mult de 60 de zile sau al ne&ndeplinirii totale aoliga"iilor asumate% lic/idatorul depune &n instan"# de insolvailitate sau &n instan"# dearitraj cerere de &ncasare a sumei restante şi a penalit#"ilor sau% dup# caz% de reziliere acontractului şi de repara"ie a daunelor.  (2) ,n cazul &n care c&ştig#torul concursului re!uz# a semna contractul% comisia este &n

Page 65: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 65/119

drept s# &şi anuleze decizia &n termen de 10 zile şi s# &i invite la negocieri directe pe ceilal"i participan"i la concurs% !#r# a pulica un alt comunicat in!ormativ. +&ştig#torului &n concurscare a re!uzat s# semneze contractul nu i se restituie garan"ia de participare.  (26) $&n# la onorarea oliga"iilor de ac/itare integral# a pre"ului la unul v&ndut%cump#r#torul nu este &n drept s# gajeze% s# v&nd# ori s# &nstr#ineze &n orice alt mod oiectul

contractului% ori s# &ntrepind# alte ac"iuni care conduc la diminuarea masei deitoare. $entru&nc#lcarea acestor condi"ii% cump#r#torul poart# r#spunderea prev#zut# de legisla"ia &n vigoareşi de contractul de v&nzare*cump#rare.  Articolul 1!" @&nzarea prin negocieri directe  (1) Negocierea direct# este o modalitate prin care lic/idatorul şi un poten"ial cump#r#torconvin asupra clauzelor ce treuie incluse &n contractul de v&nzare*cump#rare al c#rui oiect &lconstituie unuri din masa deitoare.  (2) =ic/idatorul va aplica procedura negocierilor directe cu &nc/eierea unui contract dev&nzare*cump#rare-  a) atunci c&nd% la aplicarea modalit#"ii de v&nzare a masei deitoare prin licita"ie cu reduceresau prin concurs% nu a !ost prezentat# nicio o!ert# sau au !ost prezentate numai o!erte

inacceptaile sau necon!orme% sau contractul nu a putut !i &nc/eiat cu o!ertantul c&ştig#tor dinmotive imputaile acestuia. >plicarea procedurii de negociere &n acest caz este posiil# numaidup# anularea procedurii ini"iale de licita"ie sau de concurs  ) atunci c&nd% &n temeiul legii% pentru protec"ia unor drepturi de eclusivitate% contractul dev&nzare*cump#rare poate !i &nc/eiat numai cu un anumit cump#r#tor  c) atunci c&nd% ca m#sur# strict necesar#% perioadele de aplicare a licita"iei cu strigare% alicita"iei cu reducere sau a concursului nu pot !i respectate din motive de etrem# necesitatesau nu pot !i determinate din cauza unor evenimente impreviziile.  () @&nzarea prin negocieri directe se !ace atunci c&nd lic/idatorul se adreseaz# eclusivcump#r#torului poten"ial ori &n cazul c&nd% dup# &ndeplinirea !ormalit#"ilor de pulicitate% nus*a &nregistrat dec&t o singur# o!ert#. ,n cazul &n care pentru un lot eist# mai multe solicit#ri

de negociere% v&nzarea se !ace con!orm procedurii prev#zute la des!#şurarea licita"iei custrigare% pulicarea anun"ului de licita"ie ne!iind oligatoriu.  (4) 3ni"iativa v&nz#rii prin negociere direct# poate apar"ine at&t lic/idatorului &n calitate dev&nz#tor% c&t şi unui poten"ial cump#r#tor interesat.  () rganizarea activit#"ii de negociere direct# este asigurat# de lic/idator sau de o comisie pe care a !ormat*o din reprezentan"i ai creditorilor şisau din specialişti &n domeniu.  (6) $entru v&nzarea unului din masa deitoare% lic/idatorul &ntocmeşte &n prealail undosar de prezentare (lot) şi &l pune la dispozi"ia oric#rui o!ertant &n aza unui angajament decon!iden"ialitate.  (8) Negocierile directe se vor des!#şura cu !iecare o!ertant &n parte pe principiile-maimizarea masei deitoare% siguran"a &ncas#rii pre"ului% celeritatea.

  () 5up# &nc/eierea negocierilor% lic/idatorul &ntocmeşte un proces*veral &n care epuneconcluzii asupra clauzelor ce treuie incluse &n contractul de v&nzare*cump#rare şi &l prezint#&n cel mult 10 zile comitetului creditorilor sau adun#rii creditorilor spre aproare.  (9) +omitetul creditorilor sau adunarea creditorilor este &n drept s# accepte% &n cel mult 20de zile% condi"iile negociate de lic/idator con!orm procesului*veral ori s# le resping#% ori s#olige lic/idatorul s# re&nceap# negocierile directe cu poten"ialul cump#r#tor &n noile condi"iistailite de creditori. :ot#r&rea comitetului creditorilor prin care nu se apro# procesul*veral

Page 66: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 66/119

al negocierilor directe poate !i contestat# la adunarea creditorilor de c#tre lic/idator sau deorice participant la proces% iar /ot#r&rea adun#rii creditorilor este susceptiil# de atac &ninstan"a de insolvailitate. 5ac#% &n termen de 20 de zile% comitetul creditorilor sau adunareacreditorilor nu s*a pronun"at asupra concluziilor din procesul*veral al negocierilor directe%lic/idatorul poate solicita instan"ei de insolvailitate aproarea procesului*veral.

  (10) ,n aza concluziilor din procesul*veral al negocierilor directe aproate de comitetulcreditorilor sau de adunarea creditorilor% sau de instan"a de insolvailitate% lic/idatorul &nc/eiecu o!ertantul% &n cel mult 10 zile de la data apro#rii% un contract de v&nzare*cump#rare.  (11) +omitetul creditorilor sau adunarea creditorilor poate staili &n prealail pentrulic/idator un pre" minim de v&nzare a unului prin negocieri directe% precum şi condi"iiesen"iale pentru contractul de v&nzare*cump#rare. ,n acest caz% dac# pre"ul negociat cuo!ertantul nu va !i mai mic de valoarea stailit# &n prealail de comitetul creditorilor sau deadunarea creditorilor% iar condi"iile esen"iale prescrise &n prealail s&nt acceptate% cu o!ertantulse &nc/eie imediat contract de v&nzare*cump#rare !#r# a se trece procedura ulterioar# decon!irmare prev#zut# la alin. () şi (9).  (12) +ontractul de v&nzare*cump#rare% procesul*veral al negocierilor directe şi

documentele de organizare şi des!#şurare a acestor negocieri se depun% prin grijalic/idatorului% la dosarul de insolvailitate.  (1) +ontractul de v&nzare*cump#rare &nc/eiat &n urma negocierilor directe se poatemodi!ica prin acord al p#r"ilor semnatare.  Articolul 1!) @&nzarea valorilor moiliare  (1) @alorile moiliare se v&nd prin ridicarea lor de la deitor sau prin aplicarea de sec/estru.,n cazul ridic#rii sau al sec/estr#rii valorilor moiliare% administratorulinsolvailit#"iilic/idatorul va noti!ica registratorul independent sau persoana care "ineeviden"a lor despre desc/iderea procedurii de insolvailitate sau a procedurii !alimentului.$ersoanele men"ionate vor consemna &n registrul respectiv sec/estrarea valorilor moiliare.  (2) 5up# aplicarea sec/estrului% nicio opera"iune cu valori moiliare nu se admite !#r#

acordul administratorului insolvailit#"iilic/idatorului.  () @&nzarea valorilor moiliare va avea loc &n con!ormitate cu reglement#rile privindcircula"ia valorilor moiliare !#r# plata acontului.  Articolul 1!* @&nzarea de cote*p#r"i din capitalul

social  @&nzarea participa"iei din capitalul social al societ#"ii &n nume colectiv se e!ectueaz# &ncon!ormitate cu art. 1 din +odul civil% partea social# &n societatea cu r#spundere limitat# se&nstr#ineaz# &n corespundere cu art. 12 şi 1 din acelaşi cod% iar &nstr#inarea participa"ieisau a unurilor din patrimoniul cooperativei corespunz#toare participa"iei sale se e!ectueaz#con!orm art. 188 al aceluiaşi cod.  Articolul 1!+ $oprirea şi v&nzarea dreptului litigios sau cesiunea crean"ei

  (1) S&nt supuse urm#ririi silite prin poprire mijloacele #neşti &n numerar şi !#r# numerar%&n moned# na"ional# şi &n valut# str#in#% titlurile de valoare% alte unuri moile incorporalecare s&nt datorate deitorului ori s&nt de"inute &n numele s#u de un ter" sau pe care acesta dinurma i le va datora &n viitor &n temeiul unor raporturi juridice eistente. 5e asemenea% pot !i poprite unurile moile corporale ale deitorului de"inute de un ter" &n numele lui şi crean"acu termen ori su condi"ie. ,n acest caz% poprirea nu va putea !i eecutat# dec&t dup# ajungereala termen ori de la data &ndeplinirii condi"iei.

Page 67: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 67/119

  (2) $oprirea se &n!iin"eaz# prin soma"ie a administratorului insolvailit#"ii lic/idatorului şise comunic# ter"ului men"ionat la alin. (1) &mpreun# cu o copie certi!icat# de pe /ot#r&rea deintentare a procedurii de insolvailitate!aliment asupra deitorului.  () $rin soma"ie se va pune &n vedere ter"ului% care devine% potrivit alin. (1)% ter" poprit%interdic"ia de a pl#ti !#r# acordul administratorului insolvailit#"ii lic/idatorului sumele de

 ani sau de a transmite unurile moile pe care le datoreaz# deitorului ori pe care i le vadatora% declar&ndu*le indisponiilizate. 5e la data comunic#rii soma"iei de &n!iin"are a popririişi p&n# la ac/itarea integral# a oliga"iilor% inclusiv pe perioada suspend#rii urm#ririi silite prin poprire% ter"ul poprit nu va !ace nicio alt# plat# sau opera"iune care ar putea diminua unurile indisponiilizate. rice opera"iune e!ectuat# cu aceste sume sau unuri dup# datacomunic#rii soma"iei de &n!iin"are a popririi este nul#. +&nd se popresc sume cu scaden"esuccesive% indisponiilizarea se &ntinde nu numai asupra sumelor ajunse la scaden"#% ci şiasupra celor eigiile &n viitor. 3ndisponiilizarea se &ntinde şi asupra !ructelor civile alecrean"ei poprite% şi asupra oric#ror alte accesorii n#scute c/iar dup# &n!iin"area popririi.  (4) 5ac# s&nt &n!iin"ate mai multe popriri% ter"ul poprit va comunica administratoruluiinsolvailit#"iilic/idatorului% dup# caz% numele şi adresa celorlal"i creditori% sumele poprite de

!iecare &n parte.  () ,n termen de zile de la comunicarea popririi% iar &n cazul sumelor de ani datorate &nviitor de la scaden"a acestora% ter"ul poprit este oligat s# pl#teasc# direct pe conturile deacumulare indicate de administratorul insolvailit#"iilic/idator ori s# consemneze suma de ani% dac# crean"a poprit# este eigiil#% sau% dup# caz% s# indisponiilizeze unurile moileincorporale poprite şi s# trimit# dovada c#tre administratorul insolvailit#"iilic/idator pentrua !i preluate.  (6) dat# cu primirea sumelor de ani% administratorul insolvailit#"ii lic/idatorul va proceda la distriuirea lor &n modul prev#zut de lege. Bunurile preluate de la ter"ul poprit le vainclude &n lista masei deitoare şi le va valori!ica con!orm procedurii stailite.  (8) <er"ul &n a c#rui posesie se a!l# unurile moile incorporale poprite este supus tuturor

&ndatoririlor şi sanc"iunilor prev#zute de lege pentru custozii de unuri sec/estrate. ,n cazul &ncare termenul de restituire a unurilor este scadent% ter"ul poate cere administratoruluiinsolvailit#"iilic/idatorului s# le &ncredin"eze unui custode.  () <er"ul poprit nu va putea !ace contesta"ie &mpotriva popririi. ?l &şi va !ormula ap#r#rile&n instan"a de insolvailitate% care valideaz# poprirea.  (9) 5ac# ter"ul poprit nu &şi &ndeplineşte oliga"iile ce &i revin pentru e!ectuarea popririi%administratorul insolvailit#"iilic/idatorul% &n cel mult o lun# de la data la care ter"ul poprittreuia s# consemneze ori s# pl#teasc# suma datorat#% poate sesiza instan"a de insolvailitate&n vederea valid#rii popririi.  (10) 3nstan"a de insolvailitate &i va cita pe administratorul insolvailit#"iilic/idator% precum şi pe ter"ul poprit% şi% la termenul stailit pentru judecarea cererii de validare% va

dispune administrarea oric#rei proe necesare solu"ion#rii acesteia% care este admisiil# potrivit normelor de drept comun. ,n instan"a de validare% ter"ul poprit poate opunecreditorului urm#ritor toate ecep"iile şi mijloacele de ap#rare pe care le*ar putea opunedeitorului &n m#sura &n care ele se &ntemeiaz# pe o cauz# anterioar# popririi. :ot#r&rea devalidare a popririi este supus# numai recursului de c#tre ter"ul poprit.  (11) 5ac# din proele administrate rezult# c# ter"ul poprit &i datoreaz# sume de anideitorului% instan"a de insolvailitate va adopta o /ot#r&re de validare a popririi% prin care va

Page 68: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 68/119

&ncasa de la ter"ul poprit suma datorat# deitorului% iar &n caz contrar% va decide des!iin"area popririi. $oprirea &n!iin"at# asupra unei crean"e cu termen sau su condi"ie poate !i validat#%dar /ot#r&rea nu poate !i eecutat# dec&t dup# ajungerea crean"ei la termen sau la data&ndeplinirii condi"iei% dup# caz. 5ac# sumele s&nt datorate periodic% poprirea se valideaz# at&t pentru sumele ajunse la scaden"#% c&t şi pentru cele care vor !i scadente% &n ultimul caz

validarea produc&ndu*şi e!ectele numai la data c&nd sumele devin scadente.  (12) 5ac# poprirea a !ost &n!iin"at# asupra unor unuri moile incorporale care se a!lau ladata &n!iin"#rii &n posesia ter"ului poprit% instan"a va decide predarea lor &n proprietatedeitorului. 5ac# unurile moile incorporale datorate deitorului nu se mai a!l# la datavalid#rii &n posesia ter"ului sau nu pot !i predate &n natur#% acesta este oligat% prin /ot#r&re devalidare% la plata contravalorii acestor unuri% caz &n care va !i urm#rit direct prin eecutorul judec#toresc.  (1) 5up# validarea popririi% ter"ul poprit va proceda la consemnarea sau la plata datoriei%dup# caz% &n limitele sumei determinate epres &n /ot#r&rea de validare. ,n caz de nerespectarea acestor oliga"ii% eecutarea silit# se va !ace &mpotriva ter"ului poprit &n aza /ot#r&rii devalidare% &n limitele sumei ce treuia consemnat# sau pl#tit#.

(14) ,n scopul celerit#"ii procedurii% administratorul insolvailit#"ii lic/idatorul% cu acordulcomitetului creditorilor sau a adun#rii creditorilor% dup# caz% este &n drept s# v&nd# drepturilelitigioase sau crean"ele pecuniare certe ale deitorului prin licita"ie cu strigare sau prinnegocieri directe% &n modul şi &n condi"iile stailite de prezenta lege. $re"ul ini"ial nu va !i maimic de 0E din valoarea lor de ilan"% iar la licita"ia repetat# pre"ul poate !i redus p&n# la 0Edin valoarea contail#. +reditorii vor ene!icia de dreptul de a prelua drepturile litigioaseşisau crean"ele pecuniare certe &n contul stingerii% &n modul prev#zut la art. 119% a crean"elorlor validate. ,n cazul &n care% &n termen de 90 de zile% drepturile litigioase şisau crean"ele pecuniare nu se vor adjudeca la licita"ie sau nu se vor vinde prin negocieri directe% sau dac#eist# pericolul dep#şirii termenului de prescrip"ie etensiv% lic/idatorul va proceda larealizarea şi la urm#rirea lor silit# prin instan"# de judecat# şisau prin judecat# aritral#% sau

 prin alte organe ailitate &n modul prev#zut de prezenta lege.  (1) 5reptul de proprietate asupra drepturilor litigioase şisau asupra crean"elor pecuniarecerte se trans!er# cump#r#torului &n aza unui contract de v&nzare*cump#rare sau contract decesiune a crean"ei semnat de administratorul insolvailit#"iilic/idator şi numai dup# ac/itareaintegral# a pre"ului convenit prin licita"ie sau prin negocieri directe% ac/itare care urmeaz# a !ie!ectuat# &n cel mult 0 de zile de la data &nc/eierii contractului.  Articolul 1!, @&nzarea !ructelor şi a recoltelor   (1) >dministratorul insolvailit#"iilic/idatorul va /ot#r&% dup# caz% v&nzarea !ructelor sau arecoltelor prinse de r#d#cini sau dup# ce s&nt culese.

(2) @&nzarea se anun"# cu cel pu"in zile &nainte de termen% la prim#ria de la loculdeitorului şi de la locul unde se !ace v&nzarea. >dministratorul insolvailit#"iilic/idatorul va

!ace% dup# caz% şi pulicitate v&nz#rii &n unul dintre ziarele locale sau% &n lips# de ziar local% &nziarele de circula"ie repulican#% &n reviste sau &n alte pulica"ii destinate comercializ#rii unor unuri de natura celor scoase la v&nzare% precum şi &n pagini de internet% desc/ise &n acelaşiscop.  () @&nzarea se va !ace &n zilele% la orele şi &n locurile stailite de administratorulinsolvailit#"iilic/idator% de pre!erin"# &n zile nelucr#toare% &n zile de t&rg% !ie la !a"a locului%!ie &n t&rg.

Page 69: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 69/119

  (4) @&nzarea se va !ace de pre!erin"# prin negocieri directe sau prin licita"ie pulic#% &n prezen"a unui delegat al comitetului creditorilor ori &n lipsa lui% dac# a !ost &nştiin"at legal şinu s*a prezentat. ,n cazul !ructelor sau al recoltelor prinse de r#d#cini% pre"ul se poate depune%cu acordul comitetului creditorilor% şi ulterior% &n cel mult zile de la data semn#rii procesului*veral al licita"iei sau al negocierilor directe. ,n orice caz% intrarea &n posesia

 unurilor adjudecate se !ace numai dup# plata integral# a pre"ului.  () >dministratorul insolvailit#"iilic/idatorul poate vinde !ructele şi recoltele prinnegocieri directe% &n az# de contract de v&nzare*cump#rare şi la pre" curent% &n cazul &n care-

a) !ructele sau recolta s&nt &n pericol de pieire% degradare% alterare sau depreciere% iarv&nzarea treuie !#cut# de urgen"#

 ) depozitarea este imposiil# sau necesit# c/eltuieli dispropor"ionate &n raport cu valoarea!ructelor sau a recoltelor.  (6) ,n cazurile prev#zute la alin. ()% v&nzarea va !i adus# la cunoştin"# comitetuluicreditorilor şi deitorului &n decursul a 4 de ore de la data e!ectu#rii.

(8) >dministratorul insolvailit#"iilic/idatorul depune% &n 24 de ore de la &ncasare% peconturi de acumulare mijloacele #neşti o"inute din v&nzare% iar lista !ructelor sau a recoltei

v&ndute cu pre"ul lor de v&nzare% semnat# de aceştia şi de cump#r#tor se depune &n 4 de ore &ninstan"a de insolvailitate.  Articolul 1!- @&nzarea unurilor cu regim special de circula"ie  (1) <itlurile de credit şi orice alte valori sau m#r!uri negociaile la ursele de valori% la ursele de m#r!uri ori pe alte pie"e se pot vinde prin intermediul celei mai apropiate urse sau prin sistemul alternativ de tranzac"ionare% &n !ormele şi &n condi"iile prev#zute de legeaspecial#.  (2) iectele din metale pre"ioase% pietrele pre"ioase şi titluri de valoare altele dec&t celeindicate la alin. (1) se valori!ic#% &n condi"iile legii% prin entit#"i autorizate% iar oiectele deart#% colec"iile de valoare şi oiectele de muzeu% prin organele şi &n condi"iile prev#zute delege. ,n cazul &n care este necesar#% convertirea mijloacelor #neşti se e!ectueaz# prin #ncile

din 'epulica oldova con!orm legisla"iei valutare.  () Sumele o"inute din v&nzare se consemneaz# &n conturile de acumulare indicate deadministratorul insolvailit#"iilic/idator.  Articolul 1!2 @&nzarea &ntreprinderii (a!acerii) deitorului  (1) ,n cadrul procedurii de insolvailitate% al procedurii !alimentului sau al procedurii derestructurare% &ntreprinderea (a!acerea) deitorului (denumit# &n continuare &ntreprindere) poate !i &nstr#inat# ca un comple patrimonial unic doar cu acordul epres al adun#riicreditorilor.  (2) @&nzarea &ntreprinderii ca un comple patrimonial unic poate avea loc doar dup#satis!acerea drepturilor de separare a unurilor din masa deitoare sau cu acordul titulariloracestor drepturi. Separarea se e!ectueaz# &n con!ormitate cu art. 4.

  () ,n cadrul v&nz#rii &ntreprinderii se &nstr#ineaz# toate tipurile de unuri destinateactivit#"ii de &ntreprinz#tor% inclusiv terenurile% cl#dirile şi alte construc"ii% utilajele% inventarul%materiile prime% produc"ia% lucr#rile şi serviciile (denumirea de !irm#% m#rcile comerciale şim#rcile de serviciu &nregistrate% alte mijloace de individualizare a &ntreprinderii şi a produc"ieiacesteia% licen"e% autoriza"ii şi orice alte acte permisive)% alte active şi drepturi eclusive careapar"in deitorului% cu ecep"ia drepturilor şi a oliga"iilor intransmisiile% precum şi crean"elecreditorilor !a"# de deitor incluse &n taelul de!initiv% dac# legea nu staileşte alt!el.

Page 70: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 70/119

  (4) ,n cazul &n care titularii dreptului de separare a unurilor din masa deitoare auacceptat% con!orm alin. (2)% v&nzarea &ntreprinderii ca un comple patrimonial unic p&n# lasatis!acerea drepturilor lor de separare% cump#r#torul devine succesor al oliga"iilor desatis!acere a acestor drepturi.  () ,n cazul v&nz#rii &ntreprinderii% toate contractele de munc# valaile la momentul v&nz#rii

&şi p#streaz# valailitatea% iar cump#r#torul devine succesor al drepturilor şi al oliga"iilor patronului.  (6) @&nzarea &ntreprinderii are loc prin licita"ie sau concurs% dac# adunarea creditorilor nustaileşte alt!el.  (8) ,n cazul &n care v&nzarea &ntreprinderii are loc prin concurs% condi"iile concursului seapro# de adunarea creditorilor.  () >dministratorul insolvailit#"iilic/idatorul pulic# aviz privind v&nzarea &ntreprinderiideitorului prin licita"ie sau concurs% con!orm prevederilor art. 6. >vizul va cuprinde-  a) in!orma"ii despre &ntreprindere şi patrimoniul ei% despre modalitatea &n care se poate luacunoştin"# de ele  ) termenul de prezentare a cererilor de cump#rare a &ntreprinderii% care nu poate !i mai mic

de 1 zile şi mai mare de 60 de zile de la data pulic#rii avizului  c) data% ora şi !orma licita"iei  d) modalitatea de &nregistrare a participan"ilor la licita"ie sau la concurs  e) pre"ul ini"ial (minim) de v&nzare a &ntreprinderii% stailit de comitetul creditorilor sau deadunarea creditorilor  !) suma de participare% termenul şi modul depunerii ei  g) criteriile (condi"iile) de stailire a c&ştig#torului licita"iei sau al concursului  /) modul de consemnare a rezultatului licita"iei sau al concursului  i) men"iuni despre organizatorul v&nz#rii.  (9) =icita"ia sau concursul nu are loc &n cazul &n care% &n termenul indicat &n aviz% estedepus# o singur# cerere de participare. ,n acest caz% adunarea creditorilor poate decide

v&nzarea &ntreprinderii !#r# "inerea unei noi licita"ii sau a unui nou concurs.  (10) +&ştig#torul licita"iei şi organizatorul v&nz#rii semneaz# &n ziua licita"iei un proces*veral cu valoare de contract. ,n termen de 20 de zile din data licita"iei% administratorulinsolvailit#"iilic/idatorul &nc/eie cu c&ştig#torul licita"iei contract de v&nzare*cump#rare a&ntreprinderii.  (11) +&ştig#torul concursului şi organizatorul v&nz#rii semneaz# &n ziua concursului un proces*veral &n care se consemneaz# rezultatele v&nz#rii şi oliga"iile p#r"ilor &n perioada de p&n# la semnarea contractului% inclusiv oliga"ia p#r"ilor de a &nc/eia contract de v&nzare*cump#rare a &ntreprinderii &n cel mult 20 de zile din data concursului.  (12) +ontractul de v&nzare*cump#rare a &ntreprinderii &n calitate de comple patrimonialunic urmeaz# s# !ie con!irmat de instan"a de insolvailitate şi &nregistrat la +amera

,nregistr#rii de Stat. +/eltuielile a!erente autenti!ic#rii notariale şi &nregistr#rii contractului lesuport# cump#r#torul.  (1) >contul de participare la licita"ie sau la concurs a c&ştig#torului se include &n pre"ul decump#rare al &ntreprinderii% iar &n cazul &n care acesta re!uz# s# semneze procesul*veral ori s#&nc/eie contract de v&nzare*cump#rare a &ntreprinderii% acontul se include &n masa deitoaredup# ac/itarea c/eltuielilor de organizare a licita"iei sau a concursului.  (14) Suma o"inut# din v&nzarea &ntreprinderii ca un comple patrimonial unic constituie

Page 71: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 71/119

masa deitoare şi se distriuie &n con!ormitate cu prezenta lege.  (1) 5ac# suma o"inut# din v&nzarea &ntreprinderii d# posiilitatea satis!acerii tuturorcrean"elor% la propunerea administratorului insolvailit#"ii lic/idatorului procedura deinsolvailitate &nceteaz# &n temeiul unei /ot#r&ri a instan"ei de insolvailitate.S ' c ţ i u n ' a a ".a&unuri (r'vat' cu (aranţii

  Articolul 1"3 @alori!icarea unurilor   (1) ,n temeiul /ot#r&rii de intentare a procedurii de insolvailitate sau a procedurii!alimentului% administratorul insolvailit#"iilic/idatorul intr#% inclusiv prin eecutare silit#% &n posesia unului (inclusiv a mijloacelor #neşti &n valut# str#in# &n numerar şi !#r# numerar)a!ectat cu garan"ie sau a produselor rezultate din valori!icarea acestui un% precum şi &n posesia titlurilor şi &nscrisurilor care constat# dreptul de proprietate al deitorului asupra unului% !#r# a !i necesar# vreo autorizare sau noti!icare prealail# şi !#r# a se pl#ti tae sautari!e. =a solicitarea administratorului insolvailit#"iilic/idatorului% organele a!acerilorinterne% alte organe ailitate s&nt oligate s# acorde tot sprijinul pentru luarea &n posesie a unului.  (2) $ersoana care are &n posesie un un a!ectat cu garan"ie treuie s# &l predea ne&nt&rziat &n

termenul indicat% la solicitarea administratorului insolvailit#"iilic/idatorului. ,n caz contrar% persoana poart# r#spundere solidar# pentru stingerea crean"elor garantate şi pentru pagueleaduse% !iind oligat# totodat# s# repare prejudiciul ast!el cauzat. () ,n perioada &n careadministratorul insolvailit#"iilic/idatorul valori!ic# unurile care apar"in masei deitoare şicare !ac oiectul unei garan"ii% niciun creditor nu poate solicita luarea &n posesie a acestor unuri% cu ecep"iile stailite &n prezenta sec"iune.  (4) $rin contractul de garan"ie% p#r"ile pot c#dea de acord asupra modului de v&nzare a unurilor grevate ca urmare a ne&ndeplinirii oliga"iei. ,n lipsa unui ast!el de acord%administratorul insolvailit#"iilic/idatorul treuie s# v&nd# unul% a!ectat cu garan"ie% cuacordul creditorilor garanta"i şi su controlul instan"ei de insolvailitate% &ntr*o manier#comercial# rezonail#% care s# asigure o"inerea celui mai un pre". etoda% maniera% locul%

 pre"ul şi momentul v&nz#rii se stailesc de creditorii garanta"i şi% dup# caz% de instan"a deinsolvailitate şi treuie s# urmeze regulile comerciale adecvate% !olosite de persoanele carev&nd unuri similare &n mod oişnuit pe pia"a respectiv#.  () 'eguli comerciale adecvate pot !i- v&nzarea prin licita"ii pulice% prin negocieri directe% prin concurs sau prin orice alt mod rezonail din punct de vedere comercial pentru tipul de unuri supuse v&nz#rii. 5intre di!eritele moduri de v&nzare rezonaile din punct de vederecomercial% creditorul garantat sau instan"a de insolvailitate &l va alege pe cel care s# asigureo"inerea celui mai un pre".  (6) >dministratorul insolvailit#"iilic/idatorul poate s# recupereze ori s# valori!ice &n altmod o crean"# pe care deitorul a cesionat*o pentru asigurarea unei preten"ii.  Articolul 1"1 $rocedura de valori!icare a unurilor grevate cu garan"ii

  (1) >dministratorul insolvailit#"iilic/idatorul treuie s# &nceap# şi s# &nc/eie procedura devalori!icare a garan"iei &ntr*un interval de timp rezonail% &n !unc"ie de tipul de unuri şi deregulile oişnuite practicate pe pia"# care asigur# v&nzarea la cel mai un pre"% dar nedep#şindlimitele prev#zute de prezenta lege.  (2) >dministratorul insolvailit#"iilic/idatorul treuie s# in!ormeze% la cerere% creditoriiasupra st#rii unurilor ce apar"in deitorului% s# permit# eaminarea lor sau% dup# caz% s# permit# consultarea registrelor contaile şi a documentelor acestuia.

Page 72: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 72/119

  () +reditorul garantat care inten"ioneaz# s#*şi valori!ice garan"ia va &nştiin"aadministratorul insolvailit#"iilic/idatorul despre acest lucru% ar#t&nd prin noti!icare condi"iileşi modalitatea de valori!icare şisau de v&nzare a unului a!ectat cu garan"ie% precum şi pre"ulde v&nzare dup# o epertiz# a valorii lui. dat# cu primirea noti!ic#rii% administratorulinsolvailit#"iilic/idatorul este &ndrept#"it s# procedeze la valori!icarea şisau la v&nzarea

 unului grevat cu garan"ie &n condi"iile epuse de creditorul garantat. >dministratorulinsolvailit#"ii lic/idatorul se poate opune valori!ic#rii şisau v&nz#rii unului grevat cugaran"ie &n condi"iile invocate de creditorul garantat numai dac# acestea contravin legii.  (4) ,n cazul &n care inten"ia de v&nzare a unului grevat cu garan"ie vine de laadministratorul insolvailit#"iilic/idator% acesta treuie% su sanc"iunea nulit#"ii% s# !ac# onoti!icare a v&nz#rii c#tre creditorul garantat% &n care va propune condi"iile% modalitatea şi pre"ul de v&nzare a unului. +reditorul garantat este oligat ca% &n termen de 8 zile de la primirea noti!ic#rii% s# accepte propunerea administratorului insolvailit#"iilic/idatorului oris# se pronun"e pentru o posiilitate mai avantajoas# de valori!icare a unului. 5ac#% &n acesttermen% creditorul garantat nu s*a epus &n scris asupra propunerii de v&nzare a unului% ea seconsider# acceptat# &n condi"iile indicate &n noti!icare. 5ac# creditorul garantat respinge

 propunerea administratorului insolvailit#"iilic/idatorului !#r# a indica o posiilitate dev&nzare mai avantajoas# a unului% acesta va !i v&ndut de administratorulinsolvailit#"iilic/idator &n condi"iile din noti!icare. 5ac# creditorul garantat se pronun"# &ntermen% administratorul insolvailit#"ii lic/idatorul treuie s# ia &n considerare posiilitateamai avantajoas# de valori!icare propus# de creditor.  () 5ac# re!eritor la acelaşi un au scris aviz de garan"ie mai mul"i creditori garanta"iincluşi &n taelul de crean"e validate% valori!icarea unului grevat &n condi"iile alin. () şi (4)se !ace cu acordul !iec#rui creditor garantat. 5ac# creditorii garanta"i nu ajung la un numitorcomun &n ceea ce priveşte condi"iile% modalitatea şi pre"ul de v&nzare a unului% acestea dinurm# s&nt stailite de c#tre instan"a de insolvailitate% con!orm alin. (6)% la cerereaadministratorului insolvailit#"iilic/idatorului sau la cererea unuia dintre creditorii garanta"i.

  (6) 5eitorul% creditorii garanta"i% creditorii c/irogra!ari şi administratorulinsolvailit#"iilic/idatorul pot !ace opozi"ie% la v&nzarea unului% &n !a"a instan"ei deinsolvailitate. 3nstan"a va judeca opozi"ia &n şedin"# pulic#% cu citarea creditorilor garanta"icare au depus opozi"ia% a administratorului insolvailit#"iilic/idatorului şi% dup# caz% areprezentantului deitorului% &n cel mult 2 s#pt#m&ni de la primirea opozi"iei. Neprezentarea p#r"ilor la data citat# nu &mpiedic# instan"a s# eamineze cauza. $e marginea opozi"iei%instan"a de insolvailitate emite o &nc/eiere% care poate !i contestat# cu recurs numai de p#r"ilevizate &n ea. 5ac# admite opozi"ia% instan"a de judecat#% "in&nd seama de oiectul acesteia% vamodi!ica ori anula% dup# caz% metoda% maniera% condi"iile% sarcinile% pre"ul% locul sau datav&nz#rii unurilor grevate cu garan"ii% in!orm&nd de &ndat# administratorulinsolvailit#"iilic/idatorul% care este oligat s# se con!ormeze m#surilor luate sau dispuse de

instan"a de insolvailitate.(8) >dministratorul insolvailit#"iilic/idatorul poate vinde unul &n lipsa noti!ic#rii din

 partea creditorului garantat şi !#r# a noti!ica creditorul garantat &n cazul unurilor perisailesau a unurilor supuse deprecierii iminente. ,n decursul a 82 de ore din momentul v&nz#rii unurilor% administratorul insolvailit#"ii lic/idatorul treuie s# in!ormeze despre acest !aptcreditorul garantat şi instan"a de insolvailitate.

() @alori!icarea prin licita"ie pulic#% concurs sau prin negocieri directe a unurilor grevate

Page 73: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 73/119

cu garan"ii se !ace dup# procedura general# prev#zut# de lege la v&nzarea masei deitoare% cuecep"iile stailite &n prezenta sec"iune.  (9) 5ac#% &n termen de luni de la ini"ierea procedurii de v&nzare% unul grevat cu garan"ienu s*a putut &nstr#ina% creditorul garantat este &n drept s# preavizeze transmiterea unului &n posesia sa pentru valori!icare. >dministratorul insolvailit#"iilic/idatorul transmite e!ectiv

 unul grevat cu garan"ie &n posesia creditorului garantat sau consimte &n scris &n !orm#autentic# s# &l pun# la dispozi"ia acestuia &n momentul convenit &n preaviz. ,n caz de re!uz aladministratorului insolvailit#"iilic/idatorului% unul trece &n posesia creditorului garantatdup# epirarea termenului din preaviz &n temeiul unei &nc/eieri judec#toreşti% care poate !icontestat# cu recurs de persoanele vizate &n ea.  (10) Cna dintre posiilit#"ile de valori!icare const# &n trecerea unului &n proprietatecreditorului garantat &n contul crean"ei. >cesta nu &şi poate adjudeca unul a!ectat garan"iei!#r# ca% &n prealail% s# !i dat ter"ilor posiilitatea de a participa la cump#rare. ,n cazul &n care unul grevat cu garan"ie nu s*a putut vinde la licita"ie pulic# sau prin concurs% orice creditorgarantat prin unul &n cauz# &l poate prelua% &n condi"iile prezentei legi% &n contul crean"ei salela pre"ul stailit &n pulica"iile sau &n anun"urile de v&nzare pentru ultimul termen de licita"ie

sau de concurs% cu ac/itarea prealail# a c/eltuielilor de validare şi de valori!icare a unului%inclusiv a onorariului de succes stailit pentru administratorul insolvailit#"iilic/idator. ,ncazul &n care acest pre" este mai mare dec&t valoarea crean"ei% creditorul garantat poate prelua unul numai dac# depune suma de ani ce acoper# di!eren"a dintre pre" şi valoarea crean"eigarantate% inclusiv c/eltuielile de validare a crean"elor şi de valori!icare a unului şiremunera"ia administratorului insolvailit#"iilic/idatorului. 5ac# mai mul"i creditori garanta"ivor s# preia unul &n contul crean"ei% acesta va !i atriuit potrivit ordinii de pre!erin"#.<ransmiterea cu drept de proprietate c#tre creditorul garantat a monedei na"ionale şi a valuteistr#ine gajate se e!ectueaz# &n cazul &n care moneda crean"ei nu di!er# de moneda mijloacelor #neşti gajate.  (11) ,n cazul &n care rezultatele o"inute din valori!icarea unului s&nt insu!iciente pentru a

acoperi &n &ntregime plata oliga"iei garantate% deitorul r#m&ne oligat pentru di!eren"a de plat#. ,n acest caz% creditorul garantat poate s# &şi satis!ac# di!eren"a de crean"# ca simplucreditor c/irogra!ar.  (12) +ump#r#torul ia &n proprietate unul a!ectat garan"iei lier de orice garan"ie real#eistent#% de sec/estru sau de alte sarcini. <itlurile sau &nscrisurile care constat# &nstr#inareadreptului de proprietate asupra unului% &mpreun# cu men"iunea% din registrul pulic% astingerii garan"iei% !ac dovada dreptului de proprietate al cump#r#torului sau% dup# caz% alcreditorului care şi*a adjudecat unul.  (1) +&nd are cunoştin"# de !aptul c# deitorul nu este proprietarul unului a!ectat garan"iei%administratorul insolvailit#"iilic/idatorul treuie s# remit# proprietarului unului a!ectatgaran"iei ceea ce mai r#m&ne din un &n urma v&nz#rii. ,n cazul &n care nu cunoaşte aceast#

circumstan"#% administratorul insolvailit#"iilic/idatorul este scutit de orice r#spundere dac# arestituit deitorului ceea ce r#m&ne din v&nzarea unului.  Articolul 1"! 5istriuirea produsului o"inut &n masa deitoare  (1) 5in produsul o"inut din valori!icarea unului grevat cu o garan"ie real# se scadc/eltuielile de validare şi de valori!icare% rezultate din men"inerea% conservarea% luarea &n posesie% evaluarea şi v&nzarea unului% care nu pot s# dep#şeasc# 10E din valoarea unurilorgrevate şi care s&nt incluse &n masa deitoare% iar din rest se acoper# de &ndat# crean"a

Page 74: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 74/119

garantat# care are primul rang de prioritate. 5ac# valori!icarea cauzeaz# aplicarea% &ncon!ormitate cu prevederile +odului !iscal% a unui impozit asupra masei deitoare% c/eltuielilede valori!icare se vor m#ri cu suma acelui impozit.  (2) rice sum# r#mas# dup# satis!acerea creditorului cu cel mai &nalt grad de prioritate va !idistriuit# celorlal"i creditori garanta"i &n ordinea priorit#"ii !iec#ruia. Numai dup# plata

integral# e!ectuat# unui creditor se poate proceda la plata urm#torului.  () ,n termen de zile de la primirea rezultatelor v&nz#rii unului a!ectat garan"iei%administratorul insolvailit#"iilic/idatorul va trece &n masa deitoare orice surplus o"inut &nurma valori!ic#rii% destinat satis!acerii crean"elor c/irogra!are.  (4) 5intre cesiunea noti!icat# deitorului sau acceptat# de el şi cesiunea &nscris# &n registrul pulic% prioritate va avea cesiunea &nscris#.  () ,n cazul unor cesiuni succesive% grad de prioritate !a"# de ter"i are cesionarul care şi*a&nscris primul cesiunea &n registrul pulic% indi!erent de !aptul c# are sau nu cunoştin"# deeisten"a altor cesiuni.  (6) +reditorii garanta"i şi deitorul nu pot interveni pentru a sc/ima ordinea de prioritatestailit# prin prezentul articol.

  Articolul 1"" Cn alt mod de valori!icare a unurilor   (1) >dministratorul insolvailit#"iilic/idatorul este &n drept s# !oloseasc#% cu acordulcreditorului garantat% un un grevat cu o garan"ie real# pe care treuie s# o valori!ice pentrumasa deitoare% dac# el poate compensa pierderea valorii acestui un &n cadrul procesului deinsolvailitate prin pl#"ile !#cute creditorilor garanta"i. liga"ia de a pl#ti compensa"ie eist#doar &n cazul &n care% prin !olosirea unului% s*a cauzat o diminuare a valorii lui.  (2) >dministratorul insolvailit#"iilic/idatorul poate s# trans!orme% s# uneasc# ori s# prelucreze unul grevat cu o garan"ie real# &n m#sura &n care garantarea drepturilorcreditorilor nu este lezat#. 5ac# unul grevat este predat creditorului% acesta este oligat s#ac/ite valoarea care !ace di!eren"a dintre valoarea unului anterior şi valoarea unului rezultatdin trans!ormare% unire sau din prelucrare.

S ' c ţ i u n ' a a ).aProc'/ura sipli9icată a 9ali'ntului  Articolul 1") :ot#r&rea de intentare a procedurii simpli!icate a !alimentului  (1) $rocedura simpli!icat# a !alimentului prev#zut# &n prezenta lege se aplic# deitorilora!la"i &n stare de insolvailitate care se &ncadreaz# &n una din urm#toarele categorii-  a) &ntreprinz#tori individuali şi gospod#rii "#r#neşti (de !ermier)% titulari ai patentei de&ntreprinz#tor  ) persoane juridice care nu de"in niciun un &n patrimoniul lor ori ale c#ror unuri s&ntinsu!iciente pentru a acoperi c/eltuielile procesului şi niciun creditor sau ter" nu se o!er# s#avanseze ori s# garanteze sumele corespunz#toare  c) societ#"i comerciale şi necomerciale dizolvate anterior !ormul#rii cererii introductive  d) deitori care nu s&nt &ndrept#"i"i s# ene!icieze de procedura de restructurare prev#zut# &n

 prezenta lege.  (2) 5ac# deitorul se &ncadreaz# &n una dintre categoriile prev#zute la alin. (1)% instan"a deinsolvailitate% odat# cu intentarea procedurii de insolvailitate% poate s# dispun# ini"ierea procedurii simpli!icate a !alimentului şi dizolvarea deitorului. <otodat#% prin /ot#r&rea deini"iere a procedurii simpli!icate a !alimentului% instan"a de insolvailitate va dispune-  a) ridicarea dreptului de administrare al deitorului  ) desemnarea lic/idatorului% stailirea atriu"iilor acestuia% &n con!ormitate cu criteriile

Page 75: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 75/119

aproate de prezenta lege  c) predarea &n cel mult zile lucr#toare a gestiunii patrimoniului de ladeitoruladministratorul provizoriu c#tre lic/idator &mpreun# cu documentele de constituire asociet#"ii cu procesele*verale ale adun#rilor generale ale asocia"ilor (memrilor% ac"ionarilor%creditorilor) cu certi!icatul &nregistr#rii de stat al &ntreprinderii cu documentele ce con!irm#

drepturile societ#"ii asupra patrimoniului ei cu registrele societ#"ii cu avizele% acteleauditorului şi ale organelor administr#rii !iscale cu documentele interne% ştampila%documentele contaile ale deitorului% precum şi cu taelul preliminar al crean"elor% &ntocmitde administratorul provizoriu sau cu o list# &ntocmit# de deitor ce va cuprinde numele şiadresele creditorilor şi crean"ele acestora de la data intr#rii &n !aliment% indic&ndu*se celen#scute dup# desc/iderea procedurii  d) noti!icarea intent#rii procedurii de insolvailitate şi intr#rii deitorului &n procedura!alimentului% care va cuprinde-  termenul*limit#% pentru creditori% de &nregistrare a cererii de validare a crean"elor pentru&ntocmirea taelului de!initiv% care va !i de cel mult 4 de zile calendaristice de la data intr#rii&n procedura simpli!icat# a !alimentului% precum şi un apel special% adresat creditorilor

garanta"i% de a preciza ne&nt&rziat unurile asupra c#rora de"in un drept de pre!erin"#  termenul de veri!icare a crean"elor de c#tre lic/idator% de &ntocmire şi de comunicare ataelului lor de!initiv% care nu va dep#şi 1 zile lucr#toare de la epirarea termenului prev#zutla &naintarea crean"elor  data% ora şi locul şedin"ei de validare a crean"elor% care nu va dep#şi 0 de zilecalendaristice de la epirarea termenului prev#zut la liniu"a a doua.  () $rin /ot#r&rea de desc/idere a procedurii% instan"a de insolvailitate olig# lic/idatoruls# e!ectueze noti!ic#rile prev#zute la art. alin. (2) şi (4) şi s# prezinte% &n termen de 1 zilelucr#toare de la data consolid#rii taelului de!initiv% instan"ei de insolvailitate spre aproareun proiect al ilan"ului de lic/idare care s# re!lecte valoarea activelor sau actul de caren"# aacestora% inclusiv crean"ele con!irmate şi datoriile care se a!l# pe rol &n instan"a de judecat#.

  (4) dat# cu intentarea procedurii simpli!icate a !alimentului% instan"a de insolvailitate poate institui% dup# caz% un comitet al creditorilor &n modul prev#zut la art. 60.  () 5up# intrarea &n procedura simpli!icat# a !alimentului% dispozi"iile capitolelor 33333 sevor aplica% dac# este necesar% &n modul corespunz#tor.

(6) :ot#r&rea de intentare a procedurii simpli!icate de !aliment devine eecutorie dinmomentul pronun"#rii% dar poate !i contestat# cu recurs. 5ispozitivul /ot#r&rii se pulic# &ntermen de 10 zile din data adopt#rii% con!orm art. 8. ,n acest caz% prevederile art. alin. (2) şi() se aplic# &n modul corespunz#tor.  Articolul 1"* =ic/idarea deitorului  (1) dat# cu adoptarea /ot#r&rii de intentare a procedurii de insolvailitate cu ini"ierea procedurii simpli!icate a !alimentului% lic/idatorul noti!ic# despre desemnarea sa organul care

a e!ectuat &nregistrarea de stat a deitorului% ane&nd /ot#r&rea instan"ei de insolvailitate.(2) ,ndat# dup# preluarea !unc"iei% lic/idatorul% &n comun cu reprezentantul deitorului% iar

&n lipsa acestuia% &n comun cu preşedintele comitetului creditorilor% iar dac# un ast!el decomitet nu a !ost desemnat% &n comun cu un reprezentant al creditorilor desemnat de instan"ade insolvailitate% !ace şi semneaz# inventarul şi ilan"ul &n care constat# situa"ia eact# aactivului şi a pasivului.  () ,n termen de 1 zile de la data consolid#rii taelului de!initiv al crean"elor validate sau

Page 76: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 76/119

imediat dup# valori!icarea masei deitoare &n cazul &n care aceasta eist#% lic/idatorul prezint#instan"ei de insolvailitate spre aproare un proiect al ilan"ului de lic/idare% raportul !inal şi%dup# caz% actul de caren"# a masei deitoare.

(4) 5up# ce instan"a de insolvailitate apro# raportul !inal al lic/idatorului şi ilan"ul delic/idare% acesta va treui s# !ac# distriuirea !inal# a tuturor !ondurilor din patrimoniul

deitorului. Aondurile nereclamate &n termen de 0 de zile de c#tre cei &ndrept#"i"i vor !i stinse prin consemnare şi depuse de c#tre lic/idator la anc# sau la notar. 5up# ce !ondurile sau unurile din patrimoniul deitorului au !ost distriuite% iar !ondurile nereclamate au !ostconsemnate la anc# sau la notar% instan"a de insolvailitate% &n aza cererii lic/idatorului%&nc/ide prin /ot#r&re procedura !alimentului şi radiaz# deitorul din registrul de stat al persoanelor juridice şi din registrul de stat al &ntreprinz#torilor individuali.  () ,n cazul lipsei masei deitoare% instan"a de insolvailitate% odat# cu aproarea ilan"uluide lic/idare% adopt# o /ot#r&re de &ncetare a procesului% prin care dispune şi radiereadeitorului din registrul de stat &n care este &nscris.  (6) $rin &ncetarea procesului% deitorul se descarc# de oliga"iile pe care le avea &nainte deintrare &n procedura !alimentului% cu ecep"ia cazului c&nd este tras la r#spundere susidiar# &n

modul prev#zut de lege.  (8) 5ispozitivul /ot#r&rii de &ncetare a procedurii !alimentului şi de radiere a deitorului dinregistrul de stat se pulic# &n onitorul !icial al 'epulicii oldova &n termen de 10 ziledin data adopt#rii.  () 5up# ce primeşte /ot#r&rea instan"ei de insolvailitate% +amera ,nregistr#rii de Statradiaz# deitorul din registrul de stat al persoanelor juridice sau din registrul de stat al&ntreprinz#torilor individuali la data /ot#r&rii.  Articolul 1"+ $articularit#"ile !alimentului &ntreprinz#torului individual  (1) Starea de insolvailitate a &ntreprinz#torului individual poate !i declarat# de c#treinstan"a de insolvailitate la cererea deitorului sau a creditorului &n privin"a oliga"iilor pecuniare ajunse la scaden"# şi nestinse &n termen% legate at&t de activitatea de &ntreprinz#tor a

deitorului% c&t şi de activit#"ile cu caracter personal.  (2) dat# cu intrarea &n incapacitate de plat#% &ntreprinz#torul individual este oligat ca% &ntermen de 0 de zile% s# adreseze instan"ei de insolvailitate o cerere introductiv#. $revederileart. 14 alin. (4) se aplic# &n modul corespunz#tor.  () 3nstan"a de insolvailitate va emite% &n cel mult 0 de zile de la data &nregistr#rii cereriiintroductive% o /ot#r&re de respingere a cererii introductive ca !iind ne&ntemeiat# sau dedeclarare a &ntreprinz#torului individual ca insolvail şi va ini"ia !a"# de acesta procedurasimpli!icat# a !alimentului. $rocedura de oserva"ie !a"# de &ntreprinz#torul individual nu seaplic#.  (4) 5ac#% dup# aplicarea procedurii simpli!icate a !alimentului% se constat# c# deitoruldispune de capacit#"i opera"ional viaile care ar permite redresarea solvailit#"ii lui% instan"a

de insolvailitate% la cererea lic/idatorului% dispune &ncetarea procedurii !alimentului şitrecerea &n procedur# de restructurare &n modul stailit de prezenta lege.  () $revederile capitolelor 333@ se aplic# &n modul corespunz#tor.  Articolul 1", $articularit#"ile !alimentului deitorului care nu dispune de mas# deitoare  (1) 5ac#% &n perioada de oservare% se constat# c# deitorul nu dispune de unuri sau c# unurile lui nu permit acoperirea c/eltuielilor procesului de insolvailitate% instan"a deinsolvailitate% odat# cu intentarea procesului de insolvailitate% dispune desc/iderea

Page 77: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 77/119

 procedurii simpli!icate a !alimentului şi dizolvarea deitorului. Aalimentul nu va avea locdac# se depune sau se garanteaz# o sum# de ani su!icient# pentru ac/itarea c/eltuielilor procesului de insolvailitate. $ersoana care a ac/itat sau a garantat c/eltuielile procesului deinsolvailitate poate cere instan"ei de judecat# care eamineaz# procesul de insolvailitaterestituirea lor din contul memrilor organelor de conducere ale deitorului care nu şi*au

&ndeplinit &n modul stailit oliga"ia de depunere a cererii introductive prev#zute la art. 14.(2) 5ac#% dup# intentarea procesului de insolvailitate% se constat# c# masa deitoare nu

este su!icient# pentru a acoperi c/eltuielile procesului% instan"a de insolvailitate treuie s#ini"ieze de &ndat# procedur# simpli!icat# a !alimentului. ,nainte de adoptarea /ot#r&rii deini"iere a procedurii simpli!icate a !alimentului% instan"a de insolvailitate va audia adunareacreditorilor şi administratorul insolvailit#"ii. 5ac# creditorul sau un ter" ac/it# c/eltuielile procesului de insolvailitate% !alimentul nu se va dispune. >lineatul (1) se aplic# &n modulcorespunz#tor.  () 5ac# eist# mijloace #neşti% administratorul insolvailit#"ii treuie ca% &nainte deini"ierea procedurii simpli!icate a !alimentului% s# ac/ite c/eltuielile procesului deinsolvailitate% &n primul r&nd spe"ele administrative. >dministratorul insolvailit#"ii nu este

oligat s# valori!ice unurile% aceast# atriu"ie revenindu*i lic/idatorului &n cadrul procedurii!alimentului.  (4) 5ac# c/eltuielile procesului de insolvailitate s&nt acoperite% dar masa deitoare nu estesu!icient# pentru acoperirea altor oliga"ii scadente ale masei (crean"elor masei)%administratorul insolvailit#"ii este oligat s# avizeze instan"a de insolvailitate şi creditoriimasei deitoare despre insu!icien"a masei. >dministratorul insolvailit#"ii are aceeaşioliga"ie &n cazul &n care este previziil !aptul c# masa nu este su!icient# pentru acoperireaaltor oliga"ii ale sale la momentul scaden"ei lor. 5up# ce a emis avizul despre insu!icien"amasei deitoare% administratorul insolvailit#"ii prezint# o dare de seam# cu privire laactivitatea sa.  () =ic/idarea şi radierea deitorului din registrul de stat vor avea loc &n cadrul procedurii

simpli!icate a !alimentului &n modul prev#zut de prezenta lege.  Articolul 1"- $articularit#"ile !alimentului deitorului a!lat &n proces de lic/idare  (1) ,n cazul &n care activele societ#"ii a!late &n proces de lic/idare% voluntar# sau !or"at#% s&ntinsu!iciente pentru satis!acerea crean"elor% lic/idarea se !ace% con!orm prezentei legi% &n cadrul procedurii simpli!icate a !alimentului.  (2) dat# cu constatarea circumstan"elor prev#zute la alin. (1)% lic/idatorul este oligat ca%&n termen de 0 de zile% s# adreseze &n instan"# de insolvailitate o cerere introductiv#.$revederile art. 14 alin. (4) se aplic# &n modul corespunz#tor.  () ,n cel mult 0 de zile de la data &nregistr#rii cererii introductive% instan"a deinsolvailitate emite o /ot#r&re de declarare a &ntreprinderii a!late &n proces de lic/idare ca!iind insolvail# şi &i ini"iaz# procedura simpli!icat# a !alimentului. Nu se aplic# procedur# de

oservare şi cea de restructurare !a"# de o &ntreprindere dizolvat#% declarat# insolvail#.  (4) 5ac#% la eaminarea cauzei% s*a constatat c# activele deitorului permit satis!acereacrean"elor tuturor creditorilor &n m#rime deplin#% instan"a de insolvailitate va re!uza prin/ot#r&re declararea st#rii de insolvailitate a &ntreprinderii dizolvate. :ot#r&rea judec#toreasc#serveşte drept temei pentru continuarea procedurii de lic/idare a societ#"ii pe principiigenerale% con!orm legisla"iei civile.  () ,n cazul &n care% contrar circumstan"elor ce denot# incapacitate de plat#% potrivit c#reia

Page 78: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 78/119

&ntreprinderea dizolvat# urma s# !ie lic/idat# doar &n procedur# simpli!icat# a !alimentului% proprietarul% asocia"ii (memrii% ac"ionarii) şi lic/idatorul nu au adresat &n instan"# deinsolvailitate cerere de declarare a st#rii de insolvailitate% aceştia poart# r#spunderesusidiar# şi solidar# !a"# de creditorii ale c#ror crean"e nu au !ost stinse &n m#rime deplin# şi%totodat#% acest !apt serveşte temei pentru re!uzul de a radia &ntreprinderea din registrul de stat.

  (6) 3ni"ierea procedurii de dizolvare şi de lic/idare voluntar# sau !or"at# a &ntreprinderii nueste un impediment adres#rii directe &n instan"# de insolvailitate a cererii introductive acreditorului. $revederile prezentului articol nu se aplic# &n cazul &n care instan"a de judecat#satis!ace cererea introductiv# a creditorului şi ini"iaz# proces de insolvailitate deitorului.S ' c ţ i u n ' a a *.a#r'c'r'a <n proc'/ură /' r'structurar'  Articolul 1"2 <recerea &n procedur# de restructurare  (1) ,n cazul &n care !a"# de deitor nu s*a aplicat procedura de restructurare% iar &n cadrul procedurii !alimentului s*au constatat circumstan"e esen"iale% azate &n special pe date dinanaliza !inanciar# potrivit c#rora solvailitatea deitorului poate !i restailit#% lic/idatorul poate s# convoace% din o!iciu sau la cererea creditorilor sau a reprezentantului deitorului%adunarea creditorilor% &n termen de o lun# din momentul apari"iei acestor circumstan"e% pentru

a se eamina &ncetarea procedurii !alimentului şi trecerea deitorului la procedura derestructurare.  (2) :ot#r&rea adun#rii creditorilor privitor la &ncetarea procedurii !alimentului şi la trecereadeitorului la procedura de restructurare se adopt# cu votul majorit#"ii simple a creditorilor cudrept de vot prezen"i la şedin"#% cu condi"ia s# de"in# cel pu"in 0E din valoarea total# acrean"elor cu drept de vot validate pe care le reprezint# şi care nu au !ost stinse la dataconvoc#rii adun#rii. dat# cu con!irmarea /ot#r&rii adun#rii creditorilor% instan"a deinsolvailitate decide &ncetarea procedurii !alimentului şi intenteaz# procedura derestructurare a deitorului% care se va des!#şura &n modul şi &n termenele prev#zute la capitolul@3.

Capitolul %SA#IS7ACEREA CREANŢELOR CREDI#ORILOR C=IROGRA7ARI >NCE#AREAPROCES$L$I DE INSOL%A&ILI#A#ES ' c ţ i u n ' a 1 >naintar'a 0i vali/ar'a cr'anţ'lor  Articolul 1)3 <ermenele de &naintare a crean"elor   (1) 5ac# are o crean"# !a"# de deitor n#scut# anterior datei desc/iderii procedurii%creditorul &nainteaz# &n scris crean"a% indi!erent de tipul ei% printr*o cerere de admitere acrean"elor adresat# instan"ei de judecat# care eamineaz# cauza de insolvailitate adeitorului. +ererile de admitere a crean"elor se consemneaz# &ntr*un registru% care se p#streaz# &n instan"#.  (2) +ererea de admitere a crean"ei se depune &n termenul stailit &n /ot#r&rea de desc/idere

a procedurii sau &n termenul indicat &n noti!icarea administratorului provizoriu. <ermenul*limit# pentru creditori privind &nregistrarea cererii de admitere a crean"elor &n vederea&ntocmirii taelului preliminar este de 0 de zile calendaristice% iar pentru &ntocmirea taeluluide!initiv% de 4 de zile calendaristice de la data intr#rii &n procedur#.  () +ererea de admitere a crean"ei treuie !#cut# c/iar dac# aceasta nu este stailit# printr*un titlu. +rean"ele necon!irmate prin cerere de admitere a crean"ei nu se includ &n taelulde!initiv al crean"elor şi nu se satis!ac con!orm procedurii stailite de prezenta lege.

Page 79: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 79/119

  (4) +rean"ele incluse &n taelul preliminar &n aza cererilor scrise ale creditorilor nu se cercon!irmate repetat prin cerere de admitere la includerea lor &n taelul de!initiv. +rean"eleincluse &n taelul preliminar cu titlu provizoriu !#r# drept de vot% &n aza datelor din eviden"acontail# a deitorului% şi nesus"inute ulterior &n termen de c#tre creditor prin cerere deadmitere a crean"ei nu se includ &n taelul de!initiv al crean"elor şi se consider# nevalidate.

  () +rean"ele neajunse la scaden"# se consider# scadente din momentul intent#rii procesuluide insolvailitate. +rean"ele su condi"ie la data desc/iderii procedurii vor !i &ndrept#"ite s# participe la distriuiri de sume &n m#sura permis# de prezenta lege.  (6) Se consider# su condi"ie şi crean"ele care pot !i valori!icate &mpotriva deitoruluinumai dup# eecutarea unui codeitor principal.  (8) Su inciden"a prezentului articol cad şi crean"ele &ntemeiate pe /ot#r&ri judec#toreşti sau pe /ot#r&ri aritrale irevocaile% sau pe titluri eecutorii.  Articolul 1)1. Statutul juridic al cererii de admitere a crean"elor   (1) +ererea de admitere a crean"elor are acelaşi regim juridic ca şi cererea de c/emare &n judecat#% cu ecep"iile stailite la art. 19.  (2) +ererea va cuprinde- numeledenumirea creditorului% domiciliulsediul% suma datorat#%

temeiul crean"elor% precum şi men"iuni cu privire la eventualele drepturi de pre!erin"# saugaran"ii.  () =a cerere se aneeaz# documentele justi!icative din care izvor#sc crean"ele şi actele deconstituire de garan"ii.  (4) $osesorii titlurilor de valoare la ordin sau la purt#tor pot solicita administratoruluiinsolvailit#"iilic/idatorului restituirea titlurilor originale şi p#strarea la dosar a unor copiicerti!icate de pe acestea. >dministratorul insolvailit#"iilic/idatorul va men"iona pe original prezentarea lor. riginalele se prezint# din nou la orice reparti"ie de sume &ntre creditori% precum şi la eercitarea votului &n adunarea creditorilor.  Articolul 1)! @eri!icarea crean"elor   (1) +rean"ele se supun procedurii de veri!icare% prev#zut# de prezenta lege% de c#tre

administratorul provizoriu sau administratorul insolvailit#"ii% sau de lic/idator% cu ecep"iacrean"elor constatate prin titluri eecutorii necontestate &n termenele prev#zute de legispeciale.  (2) Nu se supun procedurii de veri!icare crean"ele ugetare rezult&nd dintr*un documenteecutoriu necontestat &n termenele prev#zute de legi speciale.

() <ermenul de veri!icare a crean"elor şi de consemnare &n taelul crean"elor nu va dep#şi1 zile lucr#toare. ,n !unc"ie de circumstan"ele cauzei şi din motive temeinice% instan"a deinsolvailitate poate decide o majorare a termenului prev#zut de p&n# la 1 zile.  (4) >dministratorul insolvailit#"iilic/idatorul va proceda de &ndat# la veri!icarea !iec#reicereri de admitere &nregistrate la instan"a de insolvailitate şi a documentelor depuse şi vae!ectua o cercetare am#nun"it# pentru a staili legitimitatea% valoarea eact# şi prioritatea

!iec#rei crean"e.  () ,n vederea &ndeplinirii atriu"iei prev#zute la alin. (4)% administratorulinsolvailit#"iilic/idatorul va putea solicita reprezentantului deitorului eplica"ii% in!orma"iişi documente suplimentare% dup# caz.  (6) +rean"ele garantate care nu s&nt scadente la data &nregistr#rii cererii de admitere se&nscriu &n taelul de crean"e cu &ntreaga lor valoare. 5ac# &n patrimoniul deitorului nu maieist# unuri asupra c#rora s*au constituit garan"ii% crean"a se &nscrie &n taelul de!initiv drept

Page 80: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 80/119

crean"# c/irogra!ar# şi nu drept crean"# garantat#.  (8) crean"# se &nscrie &n tael "in&ndu*se cont at&t de suma datorat# e!ectiv% c&t şi dedo&nda corespunz#toare sau de penalitatea% sau de orice alt accesoriu calculat p&n# la datadesc/iderii procedurii% aşa cum rezult# din actele depuse la dosar.  () +rean"ele const&nd &n oliga"ii care nu au !ost calculate &n valoare monetar# sau a c#ror

valoare este supus# modi!ic#rii vor !i calculate de c#tre administratorlic/idator şi &nscrise &ntaelul de crean"e cu valoarea nominal# pe care o aveau la data desc/iderii procedurii.3nstan"a de insolvailitate va decide asupra oric#rei contesta"ii &mpotriva calculului !#cut deadministratorlic/idator pentru ast!el de crean"e.  (9) +rean"ele eprimate &n valut# str#in# se &nregistreaz# &n unit#"ile valutare care leidenti!ic# şi la valoarea lor &n lei% la cursul o!icial al leului moldovenesc valail eistent ladata desc/iderii procedurii.  (10) +rean"a unui creditor !a"# de mai mul"i deitori solidari &n raport cu care au !ostadmise spre eaminare cereri introductive va !i &nscris# &n toate taelele de crean"e aledeitorilor cu valoare nominal#% p&n# va !i complet acoperit#. Nicio reducere a sumei crean"ei prev#zute &n taelul de crean"e nu va !i !#cut# &n vreunul dintre taelele de crean"e ale

deitorilor% p&n# ce creditorul nu este pe deplin satis!#cut% &n mijloace #neşti sau &n unuri.5ac# totalul sumelor distriuite creditorului% &n toate ac"iunile cu deitorii% va dep#şi totalulsumei care &i este datorat#% acesta va treui s# restituie sumele primite &n plus% care vor !ire&nscrise ca !onduri &n patrimoniul deitorilor% propor"ional sumelor pe care !iecare dintredeitori le*a pl#tit peste ceea ce era datorat.  (11) Cn creditor care% &nainte de &nregistrarea unei cereri de validare% a primit o plat# par"ial# pentru crean"a sa de la un codeitor sau de la un !idejusor al deitorului poate aveacrean"a &nscris# &n taelul de crean"e numai pentru partea pe care nu a &ncasat*o &nc#.  (12) Cn codeitor sau un !idejusor care este &ndrept#"it la restituire ori la desp#guire din partea deitorului pentru suma pl#tit# va !i trecut &n taelul de crean"e cu suma pe care a pl#tit*o creditorului. ,n acest caz% creditorul comun are dreptul de a cere s# i se pl#teasc#% p&n#

la ac/itarea integral# a crean"ei sale% cota cuvenit# codeitorului sau !idejusorului% r#m&n&ndcreditor al acestuia doar pentru suma neac/itat#.  (1) +odeitorul sau !idejusorul deitorului% care pentru asigurarea regresului s#u areasupra unurilor acestuia din urm# un drept de garan"ie% concur# la masa credal# pentru a !ace posiil# realizarea garan"iei sale% dar pre"ul o"inut din v&nzarea unurilor grevate va !iatriuit creditorului% sc#z&ndu*se din suma ce este datorat#.  Articolul 1)" <aelele crean"elor   (1) +a rezultat al veri!ic#rilor !#cute &n perioada de oservare a deitorului% administratorul provizoriu va &ntocmi şi va &nregistra la instan"a de insolvailitate un tael preliminarcuprinz&nd toate crean"ele &mpotriva patrimoniului deitorului% preciz&nd c# s&nt c/irogra!are%garantate% su condi"ie sau nescadente şi ar#t&nd pentru !iecare numeledenumirea

creditorului% suma solicitat# de creditor şi suma acceptat# de administratorul provizoriu.  (2) =a crean"ele garantate se vor ar#ta- titlul din care izvor#şte garan"ia% rangul acesteia şimotivele pentru care crean"ele au !ost trecute par"ial &n tael sau au !ost &nl#turate.  () <aelul preliminar al crean"elor se va prezenta instan"ei de insolvailitate şi se vacomunica de &ndat# deitorului şi creditorilor ale c#ror crean"e sau drepturi de pre!erin"# au!ost trecute par"ial &n taelul preliminar sau respinse% preciz&nd% totodat#% şi motivele.  (4) 5up# intentarea procedurii de insolvailitate sau a procedurii simpli!icate a

Page 81: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 81/119

!alimentului% administratorul insolvailit#"iilic/idatorul va &ntocmi taelul de!initiv alcrean"elor% care va cuprinde toate crean"ele &naintate &mpotriva patrimoniului deitorului ladata intent#rii procedurii de insolvailitate sau a procedurii simpli!icate a !alimentului%inclusiv crean"ele acceptate &n taelul preliminar. ,n taelul de!initiv se arat# suma solicitat#%suma admis# de administratorul insolvailit#"iilic/idator şi rangul de prioritate al crean"ei.

<aelul de!initiv al crean"elor se apro# de c#tre instan"a de insolvailitate la şedin"a devalidare a creditorilor.  () =a epirarea termenului de veri!icare% administratorullic/idatorul depune imediattaelul de!initiv &n instan"a de judecat# care eamineaz# cazul de insolvailitate a deitorului.+reditorii şi deitorul au acces la taelul crean"elor şi pot !ace contesta"ii !a"# de crean"eleadmise de administratorlic/idator &n tael% precum şi asupra celor &nl#turate.  (6) crean"# acceptat# şi inclus# de administratorul insolvailit#"ii lic/idator &n taelulde!initiv al crean"elor se consider# validat# dac#% cu cel pu"in zile lucr#toare &nainte deşedin"a de validare% nu a !ost contestat# de deitor sau de un creditor ori dac# contesta"iaridicat# a !ost &nl#turat#. +ontesta"ia deitorului nu se opune valid#rii crean"ei.  (8) ,n urma veri!ic#rii taelului de crean"e de!initiv şi a materialelor din dosar% cu audierea

administratoruluilic/idatorului% judec#torul instan"ei de insolvailitate va valida crean"eleincluse &n tael şi necontestate de creditori semn&nd &n rurica G@alidatH &n dreptul !iec#reicrean"e trecute &n tael de administratorlic/idator. ,n cazul depunerii contesta"iilor% judec#torul va semna &n rurica G+ontestatH &n dreptul crean"ei contestate şi va consemna personal cu ci!re &n rurica G+rean"e cu titlu provizoriuH suma crean"ei pe care o admite cutitlu provizoriu pe perioada eamin#rii contesta"iei. Mudec#torul va men"iona &n tael şi persoana care a depus contesta"ia. en"iunile respective vor !i trecute pe camii şi pe altetitluri de crean"e.  () +onsemnarea judec#torului &n taelul de!initiv consolidat al crean"elor are e!ectul unei/ot#r&ri judec#toreşti de!initive şi irevocaile pentru toate crean"ele validate% con!orm valoriişi rangului lor% precum şi pentru deitor% administrator lic/idator şi pentru to"i creditorii

c/irogra!ari şi creditorii garanta"i. 5up# validarea crean"elor din taelul de!initiv% numaititularii crean"elor consemnate &n tael pot s# participe la votul planului de restructurare sau laorice reparti"ie de sume% &n caz de !aliment etc.  (9) 5up# ce toate contesta"iile la crean"ele consemnate &n taelul de!initiv au !ostsolu"ionate% administratorul insolvailit#"iilic/idatorul va &nregistra de &ndat# &n instan"a deinsolvailitate taelul de!initiv consolidat al tuturor crean"elor &mpotriva patrimoniuluideitorului. <aelul de!initiv consolidat va cuprinde totalitatea crean"elor ce !igureaz# ca !iindadmise &n taelul de!initiv al crean"elor şi cele rezultate &n urma solu"ion#rii contesta"iilor lataelul de!initiv.  (10) ,n situa"ia &n care s*a dispus convocarea adun#rii creditorilor pentru aproarea planuluide distriuire a masei deitoare sau intrarea &n !aliment dup# con!irmarea unui plan% sau orice

alte ac"iuni procesuale &n care este necesar# con!irmarea masei credale% urmeaz# a se &ntocmio variant# actualizat# a taelului de!initiv% inclusiv a taelului de!initiv consolidat% &nconcordan"# cu recti!ic#rile care au avut loc ca urmare a satis!acerii sau a respingeriicontesta"iilor% a valid#rii crean"elor repuse &n termen% a stingerii crean"elor con!orm programului de plat# a crean"elor cuprins &n planul de restructurare sau ca urmare a deduceriisumelor ac/itate pe parcursul des!#şur#rii procesului.  Articolul 1)) +rean"ele contestate

Page 82: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 82/119

  (1) 5eitorul şi creditorii pot s# !ormuleze contesta"ii cu privire la crean"ele şi la drepturilede pre!erin"# neadmise sau trecute integral sau par"ial de administratorulinsolvailit#"iilic/idator &n taelul de!initiv.  (2) +ontesta"iile se depun &n scris la instan"a de judecat# care eamineaz# cazul deinsolvailitate cu cel pu"in zile &nainte de data şedin"ei !iate pentru eaminarea valailit#"ii

crean"elor incluse &n taelul de!initiv. +ontesta"iile &naintate dup# termenul prev#zut sedeclar# tardive şi se restituie !#r# a !i eaminate.  () 3nstan"a de insolvailitate solu"ioneaz# contesta"iile &n şedin"# de validare sau &n cadrulunei alte şedin"e speciale% cu citarea contestatorului% a creditorului care de"ine crean"acontestat#% dac# acesta nu este c/iar contestatorul% a administratoruluiinsolvailit#"iilic/idatorului şi a oric#rei alte p#r"i interesate% dup# caz.  (4) 5ac# la eaminarea contesta"iei se constat# eisten"a unui litigiu de drept% instan"a deinsolvailitate admite contesta"ia printr*o &nc/eiere motivat#% care poate !i atacat# cu recurs dec#tre creditorul a c#rui crean"# nu a !ost validat#. ,n acest caz% crean"a se radiaz# din tael% iarcreditorul a c#rui crean"# nu a !ost validat# este &n drept s# intenteze proces separat decon!irmare a crean"ei sau de preluare a procesului pendinte. +rean"ele !a"# de care au !ost

admise contesta"iile se iau &n calcul la elaorarea planului de distriuire intermediar# prinrezervarea lor din masa deitoare% &n condi"iile stailite la art. 12.  () $&n# la judecarea irevocail# a contesta"iei% instan"a de insolvailitate va putea declara% prin &nc/eiere motivat#% crean"a ca !iind admis# par"ial sau integral cu statut provizoriu lamasa credal#% cu dreptul de a participa şi de a vota la adunarea creditorilor% de a &nainta şi aretrage candidatura administratorului insolvailit#"iilic/idatorului% dar !#r# dreptul de a participa la distriuirile de sume şi de a se realiza &mpotriva deitorului sau a memrilor oriasocia"ilor acestuia. >dmiterea ulterioar# a contesta"iei şisau radierea crean"ei trecute &n taelcu titlu provizoriu nu pot servi temei legal pentru anularea /ot#r&rilor adoptate de adunareacreditorilor cu participarea acesteia sau pentru revocarea candidaturii administratoruluiinsolvailit#"iilic/idatorului.

(6) 5ac# o crean"# este contestat# de unul dintre creditori% creditorul a c#rui crean"# secontest# poate aduce dovezi şi &şi poate eercita alte drepturi pentru a contracara contesta"iile.5ac# crean"a este &ntemeiat# pe un titlu eecutoriu sau pe o /ot#r&re judec#toreasc#% sau pe o/ot#r&re aritral# de!initiv#% sarcina proei contrare apar"ine contestatarilor.  (8) 3nstan"a de insolvailitate acord# creditorului a c#rui crean"# este contestat# saucontestatarului un etras% autenti!icat de instan"#% din taelul crean"elor.

() 5up# epirarea termenului de depunere a contesta"iilor prev#zut la alin. (2) şi p&n# la&ncetarea procesului% orice parte interesat# poate !ace contesta"ie &mpotriva trecerii uneicrean"e sau a unui drept de pre!erin"# &n taelul crean"elor &n cazul descoperirii unui !als sauunei erori esen"iale care au determinat admiterea crean"ei sau a dreptului de pre!erin"#% precum şi &n cazul descoperirii unor titluri /ot#r&toare necunoscute p&n# atunci.

  (9) 3nstan"a de insolvailitate solu"ioneaz# contesta"ia prin &nc/eiere care poate !i contestat#cu recurs. ,nc/eierea irevocail# prin care contesta"ia este admis# sau respins# cu validareacrean"ei este eecutorie pentru administratorul insolvailit#"iilic/idator şi pentru to"icreditorii. ,nc/eierea constituie temei pentru recti!icarea taelului de!initiv al crean"elor sau ataelului de!initiv consolidat !#r# a se convoca şedin"# special# de validare.  Articolul 1)* ,naintarea tardiv# a crean"elor   (1) +u ecep"ia cazului &n care noti!icarea intent#rii procesului s*a !#cut cu &nc#lcarea

Page 83: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 83/119

dispozi"iilor prezentei legi% titularul de crean"e% anterioare intent#rii procesului% care nudepune cerere de validare a crean"elor p&n# la epirarea termenului de &naintare a crean"elor prev#zut prin /ot#r&rea instan"ei de insolvailitate% este dec#zut% &n ceea ce priveşte crean"elerespective% din urm#toarele drepturi-  a) de a participa şi de a vota la adunarea creditorilor

  ) de a &nainta şi de a retrage candidatura administratorului insolvailit#"ii lic/idatorului  c) de a participa la distriuirile de sume &n cadrul procedurii de restructurare şisau al procedurii !alimentului  d) de a &şi realiza crean"ele &mpotriva deitorului% a memrilor ori asocia"ilor acestuia  e) de a &nainta propuneri de restructurare a deitorului.  (2) =a cererea &ntemeiat# a creditorului% &n cazuri ecep"ionale% dac# instan"a de judecat#care eamineaz# procesul de insolvailitate constat# c# termenul de &naintare a crean"elor nueste respectat din cauza unor circumstan"e legate de persoana creditorului sau de oiectulcrean"ei ori dac# nu s*a respectat procedura de noti!icare a intent#rii procesului% instan"a deinsolvailitate repune% prin &nc/eiere% &n termen cererea de admitere a crean"elor.  () ,nc/eierea de repunere &n termen a cererii de admitere a crean"ei poate !i contestat# cu

recurs de administratorul insolvailit#"iilic/idator% de deitor sau de creditori.  (4) dat# cu repunerea &n termen a cererii de admitere a crean"ei% instan"a de insolvailitatenumeşte o şedin"# special# de validare pe c/eltuiala creditorului &nt&rziat. =a data valid#riicrean"ei repuse &n termen% se recti!ic# taelul de!initiv al crean"elor.S ' c ţ i u n ' a a !.aStin('r'a cr'anţ'lor vali/at' /' cătr' asociaţii?'brii@ acţionarii/'bitorului sau /' cătr' t'rţi  Articolul 1)+ !erta de eecutare a oliga"iei din partea unui ter"  (1) =a orice etap# a procedurii de insolvailitate% de !aliment sau de restructurare% &n scopul&ncet#rii procedurii% asocia"ii (memrii% ac"ionarii) deitorului sau ter"ii s&nt &n drept s#satis!ac# crean"ele masei şi ale tuturor creditorilor ori s# remit# deitorului mijloace #neşti &nm#rimea necesar# pentru stingerea crean"elor validate% inclusiv a crean"elor de rang in!erior şi

a crean"elor masei deitoare.  (2) $ersoana care inten"ioneaz# s# sting# &n m#rime deplin# crean"ele creditorilor !a"# dedeitor &nainteaz# instan"ei de judecat# care eamineaz# cazul de insolvailitate a deitoruluişi administratorului insolvailit#"iilic/idatorului o o!ert# de eecutare.  () ,n o!erta de eecutare se indic#-  a) denumireanumele% prenumele% adresa juridic#domiciliul% codul de identi!icare şi contul ancar al o!ertantului persoan# juridic# sau persoan# !izic#  ) termenul de stingere a crean"elor validate şi a crean"elor masei% care nu poate dep#şi 20de zile de la data emiterii de c#tre instan"a de insolvailitate a &nc/eierii  c) modalitatea de stingere a crean"elor.  Articolul 1), ?aminarea de c#tre instan"a de insolvailitate a o!ertei de eecutare

  (1) !erta de eecutare va !i eaminat# de c#tre instan"a de insolvailitate &n cel mult 1zile de la data primirii.

(2) ,n cazul primirii din partea mai multor persoane% o!ertele de eecutare se eamineaz# dec#tre instan"a de insolvailitate consecutiv% &n ordinea &nregistr#rii. ?aminarea o!ertelor deeecutare primite ulterior se am&n# p&n# la !inalizarea procedurii de satis!acere a crean"elorcreditorilor de c#tre primul o!ertant.

() ,n urma eamin#rii o!ertei de eecutare% instan"a de insolvailitate accept#% prin

Page 84: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 84/119

&nc/eiere% eecutarea oliga"iilor propuse de o!ertant pentru deitor sau respinge o!erta &ncazul &n care o!ertantul a aandonat inten"ia de a satis!ace crean"ele creditorilor valida"i saucrean"ele masei.  (4) 3nstan"a de insolvailitate am&n# eaminarea o!ertei de eecutare pe perioada desolu"ionare a contesta"iilor re!eritor la m#rimea crean"elor care urmeaz# a !i validate sau pe

 perioada de con!irmare a crean"elor masei.  () ,n &nc/eierea de acceptare a o!ertei de eecutare se indic#-

a) denumireanumele% prenumele% sediuladresa% alte date de identi!icare ale persoanei juridice şisau ale persoanei !izice acceptate de instan"a de insolvailitate pentru a stinge &nlocul deitorului crean"ele creditorilor valida"i  ) denumirea deitorului insolvail  c) m#rimea crean"elor creditorilor incluşi &n taelul de!initiv al crean"elor validate şim#rimea crean"elor masei deitoare  d) termenul de stingere a crean"elor validate şi a crean"elor masei deitoare  e) modalitatea de stingere a crean"elor  !) orice alt# in!orma"ie important# pentru opera"iunea de virare a mijloacelor #neşti

necesare eecut#rii oliga"iilor pentru deitor.  Articolul 1)- ?ecutarea &nc/eierii de acceptare a o!ertei de eecutare  (1) >dministratorul insolvailit#"iilic/idatorul% &n temeiul &nc/eierii judec#toreşti% vadesc/ide &ntr*o institu"ie !inanciar# conturi speciale pentru consemnarea sumelor #neşti din partea o!ertantului acceptat de c#tre instan"a de insolvailitate s# sting# crean"ele creditorilor&n con!ormitate cu articolul respectiv.  (2) ijloacele #neşti din conturile speciale ancare se distriuie prin dispozi"iaadministratorului insolvailit#"iilic/idatorului numai pentru satis!acerea crean"elorcreditorilor masei şi ale celor incluşi &n taelul de!initiv şi nu pot !i utilizate &n alte scopuri.Sumele incluse &n contul special ancar nu pot !i urm#rite silit pentru alte oliga"ii aledeitorului sau pentru oliga"iile administratorului insolvailit#"iilic/idatorului% sau pentru a

satis!ace crean"ele creditorilor o!ertantului. >ctele juridice &nc/eiate şi aplicate contrar prevederilor prezentului articolul s&nt nule.  () ,n termenul indicat de instan"a de insolvailitate% o!ertantul consemneaz# &n conturile ancare speciale ale deitorului mijloacele #neşti &n m#rimea şi &n ordinea prev#zut# &n&nc/eiere. ,n termen de 10 zile din data consemn#rii% administratorulinsolvailit#"iilic/idatorul treuie s# distriuie sumele #neşti creditorilor &n ordinea stailit# prin &nc/eiereajudec#toreasc#.  (4) ,n cazul &n care crean"ele creditorilor masei şi ale celor incluşi &n taelul de!initiv nus&nt satis!#cute &n termenul indicat şi &n m#rime deplin# din cauza neprezent#rii creditorilor ladistriu"ie sau a imposiilit#"ii de stailire a datelor necesare pentru a satis!ace crean"elerespective% soldul mijloacelor #neşti din conturile speciale ancare ale deitorului urmeaz# a

!i trans!erat prin consemnare de c#tre administratorul insolvailit#"iilic/idator pe contulcurent special al notarului.

Articolul 1)2 +onstatarea crean"elor stinse şi &ncetarea procesului  (1) dat# cu epirarea termenului de 10 zile prev#zut pentru distriuirea mijloacelor #neşti consemnate de o!ertant pentru stingerea crean"elor creditorilor% administratorulinsolvailit#"iilic/idatorul ori o!ertantul &nainteaz# instan"ei de insolvailitate o cerere deconstatare a crean"elor stinse.

Page 85: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 85/119

  (2) =a cererea indicat# la alin. (1)% o!ertantul aneeaz# documentele de plat# ce con!irm#consemnarea ancar# a mijloacelor #neşti &n m#rimea indicat# &n &nc/eierea judec#toreasc#de acceptare% iar administratorul insolvailit#"ii lic/idatorul va prezenta documentele de plat#ce con!irm# stingerea crean"elor prin distriuirea sumelor #neşti &n m#rimea şi &n ordinea prev#zut# &n &nc/eierea de acceptare emis# de instan"a de insolvailitate. =a !el% la cererea

administratorului insolvailit#"ii lic/idatorului se aneeaz# documentele de plat# ce con!irm#trans!erul soldului mijloacelor #neşti &n depozitul notarului sau &n contul Gijloace intratetemporar &n dispozi"ia instan"ei de judecat#H.  () 5up# eaminarea cererii de constatare a crean"elor stinse% instan"a de insolvailitateadopt# o &nc/eiere prin care admite cererea &n cazul &n care aceasta corespunde modului destingere şi m#rimii crean"elor stinse prev#zute &n &nc/eierea de acceptare a o!ertei deeecutare.

(4) ,n cazul &n care crean"ele creditorilor nu au !ost satis!#cute &n m#rime deplin# sau au!ost satis!#cute prin trans!erul soldului mijloacelor #neşti &n depozitul notarului &ntr*unvolum mai mic dec&t cel prev#zut prin &nc/eierea de acceptare a o!ertei de eecutare% sau dac#au !ost &nc#lcate termenele stailite prin &nc/eierea instan"ei de insolvailitate pentru

satis!acerea crean"elor% instan"a de insolvailitate poate emite o &nc/eiere de re!uz &nconstatarea crean"elor stinse. Sumele trans!erate &n conturile ancare speciale sau &n depozitulnotarului urmeaz# a !i restituite o!ertantului &n termen de 10 zile lucr#toare de la data intr#rii&n vigoare a &nc/eierii instan"ei de insolvailitate privind re!uzul de a constata crean"elestinse.  () +onsemnarea ancar# sau notarial# a mijloacelor #neşti &n cuantum mai mare dec&t cel prev#zut prin &nc/eierea instan"ei de insolvailitate de acceptare a o!ertei de eecutare nuconstituie temei de re!uz &n constatarea stingerii crean"elor. Surplusul de ani urmeaz# a !irestituit o!ertantului &n termen de 10 zile lucr#toare de la data intr#rii &n vigoare a &nc/eieriiinstan"ei de insolvailitate de constatare a crean"elor stinse.  (6) Soldul mijloacelor #neşti r#mas &n urma distriuirii şi consemnat de administratorul

insolvailit#"iilic/idator prin depozitare la notar se distriuie creditorilor de c#tre notar &na!ara procedurii% &n modul stailit prin &nc/eierea instan"ei de insolvailitate şi &n termenul prev#zut de legisla"ia civil#. =a epirarea a ani de la data la care a a!lat sau treuia s# a!lein!orma"ia despre consemnare% creditorul pierde dreptul de a prelua mijloacele #neştidepozitate. ,n acest caz% o!ertantul are dreptul s# cear# restituirea mijloacelor #neşti% c/iardac# a renun"at la acest drept.  (8) $rin satis!acerea crean"elor validate şi a crean"elor masei% o!ertantul nu ia loculcreditorilor valida"i sau al creditorilor masei. ijloacele #neşti consemnate de c#tre o!ertantau statut de &mprumut !#r# do&nd# acordat deitorului pe un termen de un an% care curge de ladata &ncet#rii procedurii de insolvailitate% procedurii !alimentului sau procedurii derestructurare. $rin acordul comun dintre o!ertant şi reprezentantul deitorului pot !i stailite şi

alte condi"ii de o"inere a mijloacelor #neşti pentru stingerea crean"elor.  () dat# cu stingerea deplin# a crean"elor validate şi a crean"elor masei% instan"a deinsolvailitate dispune &ncetarea procedurii de insolvailitate% procedurii !alimentului sau a procedurii de restructurare% &n modul prev#zut de prezenta lege.S ' c ţ i u n ' a a ".aDistribuir'a as'i /'bitoar'  Articolul 1*3 ?ecutarea crean"elor creditorilor   (1) ?ecutarea crean"elor creditorilor poate &ncepe doar dup# şedin"a de validare.

Page 86: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 86/119

  (2) =a !iecare luni% calculate de la data la care &ncepe valori!icarea masei deitoare%administratorullic/idatorul prezint# comitetului creditorilor spre aproare un raport asupra!ondurilor o"inute din valori!icare şi din &ncasarea de crean"e şi un plan de distriu"ie &ntrecreditori. 'aportul va prevedea şi plata remunera"iei sale şi a celorlalte c/eltuieli a!erente procesului.

  () $entru motive temeinice% instan"a de insolvailitate poate prelungi cu cel mult o lun#sau poate scurta termenul de prezentare a raportului şi a planului de distriu"ie.  (4) 5istriu"ia c#tre creditori se !ace &n !unc"ie de eisten"a mijloacelor &n conturile deacumulare. +reditorii de rang in!erior nu vor !i lua"i &n considerare la distriu"iileintermediare.  () 5istriu"ia este e!ectuat# de administratorul insolvailit#"iilic/idator.  (6) 5istriu"ia masei deitoare pe perioada derul#rii procedurii se consider# caintermediar#% iar la &ncetarea procedurii% distriu"ia este !inal#. =a distriu"ia intermediar# sevor lua &n considerare pentru rezervare urm#toarele sume-  a) propor"ionale% datorate crean"elor contestate sau admise provizoriu  ) propor"ionale cu crean"ele care nu au !ost acoperite &n &ntregime din valori!icarea

 unurilor grevate cu garan"ii  c) propor"ionale% datorate creditorilor ale c#ror crean"e s&nt supuse unei condi"ii suspensivecare nu s*a realizat &nc#  d) propor"ionale% datorate proprietarilor de titluri la ordin sau la purt#tor şi care auoriginalele titlurilor% dar nu le*au prezentat  e) destinate s# acopere c/eltuielile viitoare ale masei.  (8) +rean"ele eprimate &n valut# str#in# se pl#tesc &n moned# na"ional# la cursul o!icial alleului moldovenesc de la data pl#"ii. >ceste crean"e pot !i pl#tite &n valut# str#in# (inclusiv &nnumerar pentru persoanele !izice)% dar numai &n cazurile &n care =egea nr. 62*D@3 din 21martie 200 privind reglementarea valutar# permite e!ectuarea pl#"ilor şi trans!erurilor &nvalut# str#in#.

  () $revederile alin. (8) se aplic# şi &n alte cazuri &n care prezenta lege prevede satis!acereacrean"elor creditorilor prin mijloace #neşti.  Articolul 1*1 'aportul şi planul de distriu"ie  (1) 5up# aproarea de c#tre comitetul creditorilor% planul de distriu"ie se depune imediat&n instan"# de insolvailitate% prin grija administratorului lic/idatorului% care este oligat s#noti!ice despre acest !apt !iecare creditor. +reditorii au acces la planul de distriu"ie.  (2) 'aportul asupra !ondurilor o"inute din valori!icarea masei deitoare şi din &ncasarea decrean"e va cuprinde% cel pu"in% urm#toarele-  a) soldul a!lat &n conturile de acumulare dup# ultima distriu"ie  ) &ncas#rile e!ectuate de c#tre administratorlic/idator din valori!icarea !iec#rui un şi dinrecuperarea crean"elor

  c) cuantumul do&nzilor sau al altor venituri de care ene!iciaz# patrimoniul deitorului prin p#strarea &n conturi ancare a sumelor nedistriuite sau prin administrarea unuriloreistente &n masa deitoare  d) totalul sumelor a!late &n contul de acumulare.  () $lanul de distriu"ie cuprinde &n mod oligatoriu urm#toarele date re!eritoare la !iecarecreditor pentru care se !ace distriu"ia-  a) ajust#rile aduse taelului de!initiv de crean"e

Page 87: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 87/119

  ) sumele distriuite  c) sumele r#mase dup# ajustarea taelului de!initiv şi distriu"iile e!ectuate  d) sumele care !ac oiectul distriu"iei  e) sumele r#mase spre plat# dup# distriu"ie.  Articolul 1*! =uarea &n considerare a crean"elor contestate şisau admise cu

titlu provizoriu  (1) +reditorul a c#rui crean"# a !ost contestat# şisau admis# cu titlu provizoriu &n taelul decrean"e sau a c#rui crean"# a !ost contestat#% iar contesta"ia a !ost admis# treuie s# aduc#administratoruluilic/idatorului% &n termen de 1 zile din data primirii noti!ic#rii despre&nregistrarea planului de distriu"ie &n instan"#% dovada !aptului c# aceast# crean"# este trecut#&n taelul de crean"e cu titlu provizoriu şi c# re!uzul valid#rii a !ost contestat sau &ns#şicrean"a a !ost contestat# şisau dovada !aptului c# procedura de con!irmare a crean"ei esteintentat# sau c# procesul pendinte a !ost preluat.  (2) 5ac# dovada consemnat# la alin. (1) se prezint# administratorului lic/idatorului &ntermen% partea din masa deitoare care ar acoperi crean"a este rezervat# spre distriu"ie% carese va e!ectua dup# solu"ionarea litigiului.

  () 5ac# dovada consemnat# la alin. (1) nu este prezentat# la timp% crean"a nu se ia &nconsiderare la distriu"ie.  Articolul 1*" =uarea &n considerare a creditorilorgaranta"i  (1) +reditorul garantat treuie s# prezinte administratoruluilic/idatorului &n termenulindicat la art. 12 alin. (1) dovada !aptului c# crean"a lui nu a !ost acoperit# &n &ntregime sauc# el a renun"at la garan"iile reale. 5ac# dovada nu se !ace la timp% crean"ele lui nu s&nt luate&n considerare la distriu"ie.  (2) 5ac# nu a valori!icat unul grevat cu o garan"ie real#% administratorul lic/idatorul poate s# estimeze partea din crean"a creditorului garantat care nu va putea !i acoperit# şi s#rezerve &n m#rimea acestei p#r"i o cantitate din masa deitoare.  () Aondurile o"inute din v&nzarea unurilor din masa deitoare grevat#% &n !avoarea

creditorilor% cu ipoteci% gajuri sau cu alte garan"ii reale moiliare ori cu drepturi de reten"ie deorice !el vor !i distriuite &n !elul urm#tor-

a) c/eltuielile de validare şi de valori!icare rezultate din men"inerea% conservarea% luarea &n posesie% evaluarea şi v&nzarea unurilor% precum şi plata remunera"iiloradministratoruluilic/idatorului şi a persoanelor desemnate sau angajate &n condi"iile art. 6alin. (4)  ) crean"ele garantate dup# rangul de prioritate% cuprinz&nd tot capitalul% do&nzile%major#rile şi penalit#"ile de orice !el.

(4) ,n cazul &n care sumele realizate din v&nzarea unurilor prev#zute la alin. () ar !iinsu!iciente pentru plata integral# a respectivelor crean"e garantate% creditorii au% pentrudi!eren"#% crean"e c/irogra!are care vin &n concurs cu cele din categoria corespunz#toare%

 potrivit naturii lor% şi se supun dispozi"iilor art. 4. 5ac#% dup# plata sumelor prev#zute la alin.()% rezult# o di!eren"# &n plus% aceasta va !i trecut#% prin grija administratoruluilic/idatorului%&n contul masei deitoare.  Articolul 1*) =uarea &n considerare a crean"elor condi"ionate şi a viitoarelor c/eltuieli alemasei  (1) +rean"a condi"ionat# şi rezervele destinate acoperirii viitoarelor c/eltuieli ale maseitreuie luate &n considerare la distriu"ie. $artea din masa deitoare care acoper# o ast!el de

Page 88: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 88/119

crean"# sau viitoarele c/eltuieli ale masei se rezerv# la distriu"ia intermediar#.  (2) =a distriu"ia !inal#% crean"a condi"ionat# nu se ia &n considerare &n cazul &n carecondi"ia eecut#rii ei r#m&ne at&t de &ndep#rtat# &nc&t crean"a nu va avea nicio valoare lamomentul distriu"iei.  Articolul 1** odi!ic#rile planului de distriu"ie

  (1) +rean"ele luate &n considerare la distriu"ia intermediar# care &ntrunesc condi"iile art.12 şi 1 s&nt satis!#cute cu prioritate la urm#toarea distriu"ie% ast!el &nc&t s# !ie egala"icreditorii lor de acelaşi rang.  (2) >dministratorullic/idatorul poate modi!ica planul de distriu"ie &n decursul a zile dela epirarea termenului prev#zut la art. 12 alin. (1).  Articolul 1*+ +ontestarea planului de distriu"ie  (1) ,n cazul distriu"iei intermediare% contesta"iile creditorilor contra planului de distriu"iese depun &n instan"a de insolvailitate &n termen de 8 zile din data noti!ic#rii. copie de pecontesta"ie se remite de urgen"# administratorului lic/idatorului.  (2) ,n termen de 1 zile de la depunerea contesta"iei% instan"a de insolvailitate va "ine cuadministratorullic/idatorul% cu deitorul şi cu creditorii care au depus contesta"ii o şedin"# &n

care va solu"iona concomitent% prin &nc/eiere% toate contesta"iile.() ,nc/eierea judec#toreasc# privind respingerea contesta"iei se aduce la cunoştin"#

creditorului şi administratoruluilic/idatorului. +reditorul poate ataca &nc/eierea cu recurs.  (4) ,nc/eierea judec#toreasc# privind recti!icarea planului de distriu"ie este adus# lacunoştin"# creditorului şi administratoruluilic/idatorului. ,nc/eierea treuie s# !ie accesiil#celorlal"i creditori pentru a lua cunoştin"# de ea. >dministratorullic/idatorul şi creditorii potataca &nc/eierea cu recurs.  Articolul 1*, Stailirea cotei

(1) =a distriu"ia intermediar#% comitetul creditorilor apro# cota de distriu"ie la propunerea administratoruluilic/idatorului. 5ac# nu s*a constituit un comitet al creditorilor%cota de distriu"ie o staileşte administratorullic/idatorul şi o apro# instan"a de

insolvailitate.  (2) >dministratorullic/idatorul in!ormeaz# creditorii despre cota care urmeaz# s# le !iedistriuit# prin noti!icare odat# cu depunerea planului de distriu"ie &n instan"a deinsolvailitate.  () Sumele care se distriuie creditorilor se acord# &ntr*o cot# propor"ional# sumei alocate pentru !iecare crean"# con!orm taelului de crean"e.  (4) <itularilor de crean"e dintr*o categorie li se poate distriui sume #neşti numai dup#satis!acerea deplin# a crean"elor de rang ierar/ic superior% potrivit modului prev#zut la art. 4.  () ,n cazul insu!icien"ei sumelor necesare pentru acoperirea valorii integrale a crean"elorde acelaşi rang de prioritate% titularii primesc o cot#% reprezent&nd suma propor"ional# procentului pe care crean"a lor &l de"ine &n categoria respectiv# a crean"elor.

  Articolul 1*- Fedin"a de distriu"ie !inal#  (1) 5up# ce unurile din masa deitoare au !ost valori!icate integral%administratorullic/idatorul prezint# instan"ei de insolvailitate un raport !inal &mpreun# cu planul de distriu"ie !inal#% ale c#ror copii se remit creditorilor şi deitorului. 3nstan"a deinsolvailitate convoac# adunarea !inal# a creditorilor &n cel mult 0 de zile de la prezentarearaportului !inal. +reditorii pot !ormula oiec"ii asupra raportului !inal cu cel pu"in zile&nainte de data convoc#rii.

Page 89: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 89/119

  (2) >dunarea !inal# a creditorilor are drept scop-  a) eaminarea raportului !inal al administratoruluilic/idatorului  ) eaminarea contesta"iilor contra planului de distriu"ie !inal#.  () ,ntre data pulic#rii anun"ului despre adunarea de distriu"ie !inal# şi data adun#rii sestaileşte un interval de cel pu"in 1 zile şi de cel mult 0 de zile.

  (4) =a data şedin"ei% instan"a de insolvailitate va solu"iona% prin &nc/eiere% toate oiec"iilela raportul !inal şi la planul de distriu"ie% le va aproa sau va dispune% dup# caz% modi!icarealor corespunz#toare.  () 5up# ce instan"a de insolvailitate apro# raportul !inal aladministratoruluilic/idatorului% acesta va treui s# !ac# distriu"ia !inal# a tuturor !ondurilordin masa deitoare.  Articolul 1*2 5epunerea sumelor rezervate şi distriu"ia surplusului  (1) Sumele care% la momentul distriu"iei !inale% s&nt rezervate se depun deadministratorlic/idator% cu &ncuviin"area instan"ei de insolvailitate% pe c/eltuiala creditorului&n a c#rui !avoare s*a !#cut rezervarea% pe contul Gijloace intrate temporar &n dispozi"iainstan"ei de judecat#H.

  (2) Sumele distriuite şi neridicate de cei &ndrept#"i"i p&n# la !inalizarea procedurii se depun pe contul Gijloace intrate temporar &n dispozi"ia instan"ei de judecat#H ori se sting princonsemnare la o anc# sau la notar. ?trasul din cont se depune la dosar.  () 5ac# la distriu"ia !inal# crean"ele tuturor creditorilor s&nt satis!#cute &n volum total%administratorullic/idatorul transmite surplusul c#tre deitor. 5ac# deitorul este persoan# juridic#% administratorullic/idatorul remite !iec#rui participant partea din surplus care i*ar !irevenit &n cazul lic/id#rii &n a!ara procesului de insolvailitate.  (4) ,n cazul &n care% la distriu"ia !inal#% se constat# c# unurile care alc#tuiesc masadeitoare nu s&nt su!iciente pentru plata crean"elor &nregistrate &n taelul de!initiv consolidat%instan"a de insolvailitate va autoriza% &n m#rimea crean"elor neacoperite% eecutarea silit# din unurile% inclusiv din mijloacele #neşti &n numerar şi !#r# numerar% &n moned# na"ional# sau

&n valut# str#in#% ale memrilor organelor de conducere ale deitorului declarate culpaile dene&ndeplinirea oliga"iilor de depunere a cererii introductive prev#zute la art. 14 şi art. 24 şi%dup# caz% din patrimoniul asocia"ilor (memrilor% ac"ionarilor) c#rora le*ar !i imputail#apari"ia st#rii de insolvailitate a deitorului% pronun"&nd o &nc/eiere de!initiv# eecutorie%care va !i pus# &n eecutare de c#tre administrator lic/idator% prin eecutor judec#toresc.  Articolul 1+3 'estituirea sumelor o"inute nejusti!icat  (1) ,n cazul &n care crean"a este azat# pe o !raud#% pe o greşeal# sau pe o eroaresustan"ial#% creditorii care au participat la orice distriu"ie rezultat# din o ast!el de crean"#treuie s# restituie sumele o"inute% &mpreun# cu do&nda egal# cu rata de az# a B#ncii Na"ionale a oldovei% iar &n cazul sumelor o"inute &n valut# str#in#% cu o do&nd# egal# curata medie ponderat# la depozitele &n termen atrase &n valut# str#in# &n sistemul ancar%

calculat# pentru perioada dintre data distriu"iei şi data restituirii sumelor.  (2) ,n toate cazurile &n care% potrivit legii% mijloacele #neşti primite urmeaz# a !i restituite%restituirea se e!ectueaz# &n lei moldoveneşti (la cursul o!icial al leului moldovenesc de la datarestituirii) sau &n valut# str#in# &n care au !ost primite mijloacele respective. Articolul 1+1 5istriu"ia de dup# &ncetarea procesului de insolvailitate  (1) ,n cazul &n care procesul de insolvailitate a &ncetat% iar dup# adunarea de distriu"ie

Page 90: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 90/119

!inal# anumite sume rezervate au devenit liere% anumite sume pl#tite din masa deitoare au!ost restituite ori au !ost descoperite unuri care apar"in masei deitoare% instan"a deinsolvailitate /ot#r#şte o distriu"ie suplimentar# dup# &ncetarea procesului% la cerereaadministratoruluilic/idatorului% a unui creditor validat sau din o!iciu.  (2) ,ncetarea procesului de insolvailitate nu se opune /ot#r&rii privind distriu"ia

ulterioar#. 5ac# suma este mic# &n raport cu c/eltuielile necesare distriuirii acesteia sauvaloarea unului este neglijail#% instan"a poate decide transmiterea acestora c#tre deitor.

() 5espre &nc/eierea de respingere a cererii de distriu"ie ulterioar# treuie noti!icatsolicitantul. ,nc/eierea poate !i atacat# cu recurs de c#tre solicitant.  (4) 5espre &nc/eierea prin care s*a decis distriu"ia ulterioar# va !i noti!icatadministratorullic/idatorul% deitorul şi creditorul% dac# ultimul a depus cerere. ,nc/eierea poate !i atacat# cu recurs de c#tre deitor.  () 5up# dispunerea distriu"iei ulterioare% administratorullic/idatorul distriuie% con!orm planului !inal% produsul din realizarea unului descoperit. >dministratorullic/idatorul prezint# instan"ei de insolvailitate un raport cu privire la distriu"ia masei deitoare.S ' c ţ i u n ' a a ).a#ranBacţia

Articolul 1+! 5ispozi"ii generale privind &nc/eierea tranzac"iei(1) =a orice stadiu de eaminare a procesului de insolvailitate% participan"ii la proces s&nt

&n drept s# &nc/eie o tranzac"ie.  (2) :ot#r&rea privind &nc/eierea tranzac"iei &ntre praticipan"ii la procesul de insolvailitatese adopt# de adunarea creditorilor cu majoritatea simpl# de voturi ale creditorilor c/irogra!arivalida"i &n con!ormitate cu taelul crean"elor şi cu votul unanim al creditorilor garanta"i.'eprezentan"ii creditorilor care au votat la adunarea creditorilor privind &nc/eierea tranzac"ieitreuie s# dispun# de &mputerniciri speciale &n acest sens.  () :ot#r&rea privind &nc/eierea tranzac"iei din partea deitorului se adopt# de organul luide conducere sau de administratorul insolvailit#"iilic/idator.  (4) Se admit s# participe la tranzac"ie ter"ii% care preiau drepturile şi oliga"iile prev#zute &n

o ast!el de tranzac"ie.  () <ranzac"ia se con!irm# de instan"a de insolvailitate prin &nc/eiere de!initiv#% &n caredispune &ncetarea procesului.  (6) <ranzac"ia este eecutorie pentru participan"ii viza"i &n ea% de la data emiterii &nc/eierii judec#toreşti de con!irmare a acesteia.  (8) Nu se permite re!uzul unilateral de a eecuta tranzac"ia intrat# &n vigoare.  Articolul 1+" $articularit#"ile &nc/eierii tranzac"iei &n perioada de oserva"ie a deitorului%&n procedura de insolvailitate% &n procedura !alimentului sau &n procedura de restructurare  (1) ,n perioada de oservare a deitorului% /ot#r&rea privind &nc/eierea tranzac"iei din partea acestuia se adopt# de organul lui eecutiv. <ranzac"ia nu treuie s# !ie coordonat# sauaproat# de administratorul provizoriu.

  (2) ,n procedura de insolvailitate sau &n procedura de restructurare% /ot#r&rea privind&nc/eierea tranzac"iei din partea deitorului se adopt# de administratorul insolvailit#"ii% iar &n procedura !alimentului% de lic/idator.  () ,n cazul &n care% potrivit legisla"iei şisau documentelor de constituire a deitorului%&nc/eierea tranzac"iei urmeaz# a !i aproat# de organele de conducere ale deitorului saucoordonat# cu ele% aceasta se va e!ectua numai dup# adoptarea /ot#r&rii de rigoare a acestororgane.

Page 91: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 91/119

  (4) =a &nc/eierea tranzac"iei cu ter"ii care se a!l# cu deitorul &n con!lict de interese%administratorullic/idatorul şi adunarea creditorilor treuie s# !ie in!orma"i despre eisten"a%natura şi caracterul con!lictului de interese% care urmeaz# a !i consemnat &n detalii &ntranzac"ie.  () 5ispozi"iile alin. () nu constituie un impediment &n adoptarea /ot#r&rii adun#rii

creditorilor privind &nc/eierea tranzac"iei.  (6) $revederile tranzac"iei &nc/eiate dup# intentarea procedurii de insolvailitate se aplic#crean"elor creditorilor incluşi &n taelul de crean"e la data adun#rii creditorilor &n care s*aaproat &nc/eierea tranzac"iei.  Articolul 1+) Aorma tranzac"iei

(1) <ranzac"ia se &nc/eie &n scris.  (2) ,n numele deitorului% tranzac"ia se semneaz# de persoana care% potrivit legii% estecompetent# s# adopte /ot#r&rea de &nc/eiere a tranzac"iei.  () ,n numele creditorilor% tranzac"ia se semneaz# de persoana &mputernicit# de adunareacreditorilor la care s*a aproat &nc/eierea tranzac"iei.  (4) ,n cazul &n care la &nc/eierea tranzac"iei particip# ter"i% tranzac"ia este semnat# şi de

aceştia personal sau de reprezentan"ii lor &mputernici"i.  Articolul 1+* +on"inutul tranzac"iei

(1) <ranzac"ia treuie s# con"in# dispozi"ii cu privire la modul şi la termenele de ac/itare acrean"elor validate.  (2) +u acordul individual al creditorului% tranzac"ia poate s# con"in# dispozi"ii de stingere aoliga"iilor deitorului prin compensare% prin con!uziune% prin remitere total# sau par"ial# adatoriei% prin nova"ie% prin convertire a datoriilor &n cote*p#r"i din capitalul statutar aldeitorului sau &n ac"iuni% prin convertire &n ac"iuni a oliga"iilor şi a altor titluri de valoare% prin alte modalit#"i legale de stingere a crean"ei% dac# modalitatea de stingere a oliga"iilor nu&ncalc# drepturile altor creditori% ale c#ror crean"e au !ost incluse &n taelul de crean"e şi au!ost validate.

  () ,n cazul &n care tranzac"ia ce urmeaz# a !i &nc/eiat# &n condi"iile prezentei sec"iuni prevede eşalonarea sau am&narea% sau remiterea total# sau par"ial# a datoriilor deitorului%creditorii c/irogra!ari de rangul trei şi patru s&nt oliga"i s# accepte &nc/eierea tranzac"iei cuast!el de clauze pentru a se restaili solvailitatea deitorului. ,n ast!el de condi"ii% tranzac"iase semneaz# &n mod oligatoriu de reprezentan"ii creditorilor cu crean"e !iscale (ugetare).  (4) Satis!acerea crean"elor &n !orm# nemonetar# nu treuie s# creeze avantaje &n raport cucreditorii ale c#ror crean"e se sting prin mijloace #neşti.  () $entru creditorii care au votat &mpotriva &nc/eierii tranzac"iei sau care nu au participatla vot% condi"iile tranzac"iei nu treuie s# !ie mai dezavantajoase dec&t cele prev#zute pentrucreditorii care au votat &nc/eierea tranzac"iei.  (6) 5ac# tranzac"ia nu prevede alt!el% garan"iile reale aplicate patrimoniului deitorului se

men"in p&n# la eecutarea integral# a tranzac"iei.  (8) +reditorul care a votat pentru &nc/eierea tranzac"iei şisau asociatul (participantul)deitorului s&nt &n drept s# ac/ite &n totalitate prin mijloace #neşti sau s# acorde un &mprumutdeitorului% care ar permite stingerea oliga"iilor acestuia !a"# de creditorii care au votat&mpotriva &nc/eierii tranzac"iei sau care nu au participat la vot. ,n primul caz% creditorul care avotat &mpotriva tranzac"iei sau care nu a participat la vot este oligat s# accepte eecutareao!erit# direct deitorului. ,n al doilea caz% deitorul este oligat s# sting# ne&nt&rziat% din

Page 92: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 92/119

mijloacele #neşti primite ca &mprumut% crean"ele creditorilor valida"i.  () $ersoana care a stins crean"ele pentru deitor surog# &n drepturi creditorul &n al c#rui!olos a pl#tit mijloacele #neşti.  (9) Aondurile acordate deitorului pentru stingerea crean"elor s&nt considerate &mprumut!#r# do&nd# cu termen de ramursare de un an de la &ncetarea procesului de insolvailitate%

care poate !i prelungit prin acordul comun al p#r"ilor.  Articolul 1++ $articiparea ter"ilor la tranzac"ie  (1) $articiparea ter"ilor la tranzac"ie se permite &n cazul &n care nu &ncalc# drepturile şiinteresele legitime ale creditorilor ale c#ror crean"e s&nt incluse &n taelul de crean"e validateşi nici ale creditorilor ale c#ror crean"e au ap#rut dup# data intent#rii procedurii insolvailit#"iicu termenul de scaden"# de p&n# la data &nc/eierii tranzac"iei.  (2) <er"ii admişi &n tranzac"ie s&nt &n drept s# acorde creditorilor garan"ii ori s# participe ca!idejusori pentru asigurarea eecut#rii de c#tre deitor a oliga"iilor prev#zute &n tranzac"ie.  Articolul 1+, +ondi"iile de con!irmare a tranzac"iei  (1) <ranzac"ia poate !i con!irmat# de c#tre instan"a de insolvailitate numai dup# stingereaintegral# a crean"elor masei şi a crean"elor de rangul &nt&i şi doi prev#zute la

art. 4.  (2) Nu mai devreme de zile şi nu mai t&rziu de 10 zile de la data &nc/eierii tranzac"iei%deitorul% administratorul insolvailit#"iilic/idatorul s&nt oliga"i s# prezinte instan"ei deinsolvailitate cerere de con!irmare a tranzac"iei.  () =a cererea de con!irmare a tranzac"iei se aneeaz#-  a) tetul tranzac"iei  ) procesul*veral al adun#rii creditorilor care a /ot#r&t &nc/eierea tranzac"iei  c) lista creditorilor cunoscu"i care nu şi*au &naintat crean"ele &mpotriva deitorului% adreseleşi sumele datorate lor  d) taelul crean"elor validate  e) dovezile de plat# a crean"elor creditorilor masei şi a crean"elor creditorilor de primul şi al

doilea rang  !) /ot#r&rea organului de conducere al deitorului privind &nc/eierea tranzac"iei% &n cazul &ncare necesitatea unei ast!el de /ot#r&ri este prev#zut# de lege  g) contesta"iile sau oiec"iile creditorilor care au votat &mpotriva tranzac"iei sau care nu au participat la vot% &n cazul &n care aceste oiec"ii au !ost prezentate &n scris  /) alte documente% care potrivit prezentei legi s&nt oligatorii.  (4) 3nstan"a de insolvailitate in!ormeaz# participan"ii la proces despre data la care se va judeca cererea de con!irmare a tranzac"iei. Neprezentarea persoanelor citate legal nu&mpiedic# judecarea cererii de con!irmare a tranzac"iei.  () +on!irmarea tranzac"iei poate !i re!uzat# dac# reprezentantul creditorului care a votat pentru &nc/eierea ei a dep#şit &mputernicirile acordate de lege% de actele de constituire ale

creditorului sau stailite prin procur# şi dac# se dovedeşte !aptul c# persoana care ac"ioneaz#&n numele deitorului cunoştea sau nu putea s# nu cunoasc# ast!el de circumstan"e saurestric"ii.  (6) 3nstan"a de insolvailitate poate con!irma tranzac"ia c/iar dac# persoana care ac"ioneaz#&n numele deitorului ştia despre limitarea &mputernicirilor reprezentantului creditorului% &ns#votul eprimat de acesta nu a a!ectat /ot#r&rea privind &nc/eierea tranzac"iei. 

Page 93: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 93/119

Articolul 1+- ?!ectele con!irm#rii de c#tre instan"# a tranzac"iei  (1) +on!irmarea de c#tre instan"a de insolvailitate a tranzac"iei &n cadrul procedurilor prev#zute de prezenta lege constituie temei pentru &ncetarea procesului de insolvailitate.  (2) 5ac# tranzac"ia &n cadrul aplic#rii procedurii de restructurare este con!irmat#% ac"iunea

moratoriului asupra eecut#rii oliga"iilor deitorului &nceteaz#.  () dat# cu con!irmarea tranzac"iei de c#tre instan"a de insolvailitate% &mputernicirile şiatriu"iile administratorului provizoriu% ale administratorului insolvailit#"iilic/idatorului&nceteaz#. $ersoana care a &ndeplinit atriu"iile de administratorlic/idator va &ndeplinioliga"iile organului eecutiv al deitorului p&n# la data alegerii (desemn#rii) noii conduceri adeitorului. 5in data alegerii (desemn#rii) organului eecutiv al deitorului% acesta estesuccesorul de drept al dosarelor pendinte intentate de administratorlic/idator.  (4) ,ncep&nd cu data con!irm#rii tranzac"iei% deitorul sau ter"ul trece ne&nt&rziat laeecutarea crean"elor.  Articolul 1+2 'e!uzul instan"ei de a con!irmatranzac"ia

(1) ,n caz de neeecutare a oliga"iilor masei şi de nestingere a crean"elor creditorilor de

rangul &nt&i şi doi% instan"a de insolvailitate va re!uza s# con!irme tranzac"ia.  (2) <emeiul re!uzului instan"ei de insolvailitate de a con!irma tranzac"ia const# &n-  a) &nc#lcarea procedurii% stailite de prezenta lege% de &nc/eiere a tranzac"iei  ) nerespectarea !ormei tranzac"iei  c) &nc#lcarea drepturilor ter"ilor  d) eisten"a unor contradic"ii &ntre condi"iile tranzac"iei şi prevederile prezentei legi sau alealtor acte normative  e) eisten"a temeiurilor de nulitate asolut# prev#zute de legisla"ia civil#.  () dat# cu re!uzul de a con!irma tranzac"ia% instan"a de insolvailitate emite &n acest senso &nc/eiere% care poate !i contestat# cu recurs.  Articolul 1,3 ?!ectele re!uzului de a con!irma tranzac"ia

(1) ,n cazul &n care instan"a de insolvailitate re!uz#% prin &nc/eiere% s# con!irme tranzac"ia%aceasta se consider# ne&nc/eiat#.  (2) 'e!uzul instan"ei de insolvailitate de a con!irma tranzac"ia nu &mpiedic# p#r"ile s#&nc/eie o alt# tranzac"ie.  Articolul 1,1 +onsecin"ele cas#rii &nc/eieri de con!irmare a tranzac"iei  (1) dat# cu casarea &nc/eierii de con!irmare a tranzac"iei% instan"a de insolvailitatedispune redesc/iderea procesului de insolvailitate de la etapa la care a &ncetat% cu ecep"iacazului &n care deitorului &i s&nt ini"iate proceduri aplicate &ntr*un nou caz de insolvailitate.,n caz de redesc/idere% procedura de oserva"ie% procedura de insolvailitate% procedura!alimentului sau procedura de restructurare va continua de la ultima opera"iune e!ectuat# de participan"ii la proces p&n# la data emiterii &nc/eierii de con!irmare a tranzac"iei. 5in data

redesc/iderii procesului% administratorullic/idatorul reintr# &n atriu"ii.  (2) ,n cazul cas#rii &nc/eierii de con!irmare a tranzac"iei% creditorii care au participat la&nc/eierea ei s&nt &n drept s# &nainteze crean"ele lor !a"# de deitor &n procedura redesc/is#% &nmodul stailit de prezenta lege. +rean"ele am&nate sau eşalonate prin tranzac"ie se restailesc%odat# cu casarea &nc/eierii de con!irmare a tranzac"iei% la scaden"# &n partea &n care nu au !oststinse.  () +asarea &nc/eierii de con!irmare a tranzac"iei nu serveşte temei pentru deitor de a cere

Page 94: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 94/119

restituirea sumelor ac/itate creditorilor masei şi creditorilor de rangul &nt&i şi doi la data&nc/eierii tranzac"iei. +rean"ele ac/itate &n condi"iile tranzac"iei care nu contravin prezenteilegi se consider# stinse. +reditorii ale c#ror crean"e au !ost stinse prin eecutarea tranzac"iei &ncondi"ii inec/itaile care au lezat al"i creditori &n drepturile şi interesele lor legitime s&ntoliga"i s# restituie tot ce au primit &n aza tranzac"iei. ,n acest caz% crean"ele creditorilor care

au returnat eecutarea tranzac"iei se restailesc &n taelul crean"elor &n m#rimeacorespunz#toare.  (4) >vizul privind redesc/iderea procedurii urmeaz# a !i pulicat &n con!ormitate cu art. 6.  () ,n partea nereglementat# de prezentul articol se aplic# e!ectele prev#zute de legisla"iacivil# la nulitatea actelor juridice.  Articolul 1,! 'evocarea tranzac"iei  (1) 'evocarea tranzac"iei% con!irmat# de instan"a de insolvailitate% prin acordul deitoruluicu unii dintre creditori nu se admite.  (2) <ranzac"ia poate !i revocat# de c#tre instan"a de insolvailitate &n privin"a tuturorcreditorilor c/irogra!ari la cererea creditorului c/irogra!ar (creditorilor c/irogra!ari) care% ladata con!irm#rii tranzac"iei% dispune de o p#trime din m#rimea total# a crean"elor c/irogra!are

validate.  () +reditorii c/irogra!ari s&nt &n drept s# &nainteze instan"ei de insolvailitate cerere derevocare a tranzac"iei &n privin"a tuturor creditorilor c/irogra!ari &n cazul &n care eist# oneeecutare sau o &nc#lcare esen"ial# din partea deitorului a condi"iilor tranzac"iei ce lezeaz#drepturile şi interesele legitime ale creditorilor care dispun &n cumul de o p#trime dincrean"ele c/irogra!are validate.  Articolul 1," odalitatea judec#rii cererii de revocare a tranzac"iei  (1) =itigiile cu privire la revocarea tranzac"iei s&nt judecate de instan"a &n a c#rei procedur#se a!l# cazul de insolvailitate a deitorului.  (2) +ererea de revocare a tranzac"iei se semneaz# de creditorul c/irogra!ar sau de creditoriic/irogra!ari ale c#ror crean"e nu au !ost stinse de c#tre deitor &n condi"iile tranzac"iei şisau

&n a c#ror privin"# deitorul a &nc#lcat &n mod sustan"ial condi"iile tranzac"iei.  () dat# cu primirea cererii de revocare a tranzac"iei% instan"a de insolvailitate numeşte% prin &nc/eiere% &n cel mult 1 zile% data şedin"ei de judecat#. =a şedin"# s&nt invita"i to"i participan"ii la proces incluşi &n tranzac"ie% inclusiv ter"ii.

(4) 5up# judecarea cererii de revocare a tranzac"iei% instan"a de insolvailitate emite o&nc/eiere prin care admite sau respinge cererea de revocare. ,nc/eierea se eecut# imediat%&ns# poate !i contestat# cu recurs.  () ,n caz de admitere a cererii de revocare a tranzac"iei% se aplic# e!ectele prev#zute la art.181.  Articolul 1,) +onsecin"ele neeecut#rii tranzac"iei

(1) ,n cazul neeecut#rii tranzac"iei de c#tre deitor sau ter"i% creditorul este &n drept ca%

!#r# a cere revocarea tranzac"iei% s# ini"ieze !a"# de deitor un nou proces de insolvailitate% &ncadrul c#ruia s# &nainteze crean"ele &n m#rimea con!irmat# prin tranzac"ie.  (2) ,n cazul intent#rii unei noi proceduri de insolvailitate &n condi"iile alin. (1)% m#rimeacrean"elor creditorilor &n a c#ror privin"# a !ost &nc/eiat# tranzac"ie se determin# &n condi"iile prev#zute de tranzac"ie.

Page 95: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 95/119

S ' c ţ i u n ' a a *.a>nc'tar'a proc'sului /' insolvabilitat'  Articolul 1,* ,ncetarea procesului de insolvailitate ca urmare a distriu"iei !inale amasei

  deitoare  (1) 5up# terminarea distriu"iei !inale a masei deitoare% instan"a de insolvailitate pronun"# o /ot#r&re de &ncetare a procesului de insolvailitate şi de radiere a deitorului dinregistru.  (2) $rocedura de restructurare a deitorului prin continuarea activit#"ii sau prin lic/idare &n az# de plan va &nceta &n urma &ndeplinirii tuturor oliga"iilor de plat# asumate &n planulcon!irmat. 5ac# procesul &ncepe ca o procedur# de restructurare% dar% ulterior% devine procedur# a !alimentului% ea va &nceta &n con!ormitate cu dispozi"iile alin. (1).  () 5ispozitivul /ot#r&rii de &ncetare a procesului de insolvailitate se pulic# &n modulstailit la art. 8. >rticolul se aplic# &n modul corespunz#tor.  (4) ,n dou# s#pt#m&ni de la data pulic#rii dispozitivului /ot#r&rii%

administratorullic/idatorul prezint# registrului de stat al persoanelor juridice sau registruluide stat al &ntreprinz#torilor individuali /ot#r&rea instan"ei de insolvailitate care serveşte drepttemei pentru radierea deitorului din registrul respectiv. 5in momentul radierii% se consider#c# deitorul este lic/idat.  Articolul 1,+ 5repturile creditorilor dup# &ncetarea procesului de insolvailitate  (1) 5up# &ncetarea procesului de insolvailitate% creditorii valida"i pot &nainta !#r# restric"iicrean"ele lor !a"# de deitor.  (2) +reditorul ale c#rui crean"e au !ost validate şi nu au !ost contestate &n şedin"a devalidare poate s# cear#% &n m#sura &n care nu au !ost satis!#cute &n cadrul procesului deinsolvailitate% eecutarea lor silit# &n temeiul &nregistr#rii din tael ca &n temeiul unui titlueecutoriu. crean"# necontestat# este asimilat# unei crean"e contestate a c#rei contestare a

!ost respins# de instan"a de insolvailitate.  Articolul 1,, ,ncetarea procesului de insolvailitateca urmare a lipsei sau a nevalid#riicrean"elor   (1) ,n cazul procedurii de insolvailitate sau al procedurii !alimentului% desc/ise &n urma!ormul#rii cererii introductive de c#tre deitor% dac#% la epirarea termenului de &nregistrare acererilor de admitere a crean"elor% constat# c# nu s*a depus nici o cerere sau c# nici o cerere deadmitere ca rezultat al veri!ic#rii nu s*a validat% iar contesta"iile pe marginea nevalid#rii au!ost respinse irevocail% instan"a de insolvailitate va pronun"a o /ot#r&re de &ncetare a procesului şi de revocare a /ot#r&rii de desc/idere a procedurii de insolvailitate.  (2) ,n cazul prev#zut la alin. (1)% &ncetarea procesului de insolvailitate nu produce e!ectele prev#zute la art. 160. pera"iunile de administrare e!ectuate legal asupra masei deitoare &şi

vor produce e!ectele% iar drepturile do&ndite p&n# la revocare r#m&n neatinse.  Articolul 1,-. ,ncetarea procesului de insolvailitate cu acordul creditorilor sau din lips#detemei al insolvailit#"ii  (1) $rocesul de insolvailitate &nceteaz# la cererea deitorului dac# acesta% dup# epirareatermenului de &naintare a crean"elor% dispune de aproarea tuturor creditorilor valida"i.  (2) $rocesul de insolvailitate &nceteaz# la cererea deitorului dac# acesta garanteaz# c#%

Page 96: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 96/119

dup# &ncetarea procesului% nu va !i &n stare de insolvailitate sau de supra&ndatorare (&nsitua"ia &n care ultima a servit drept temei pentru intentarea procedurii de insolvailitate).+ererea de &ncetare a procesului este admis# dac# lipsa temeiului de insolvailitate este proat#.  () $rocesul de insolvailitate &nceteaz# !#r# radierea deitorului din registrul de stat al

 persoanelor juridice sau din registrul de stat al &ntreprinz#torilor individuali doar cu acordulacestuia şi doar &n cazul &n care% dup# distriu"ia !inal#% au !ost stinse toate crean"ele validateşi crean"ele masei deitoare. 5rept e!ect al &ncet#rii procesului de insolvailitate% deitorul &şireia activitatea% iar &nscrierile privind dizolvarea se radiaz# &n temeiul /ot#r&rii de &ncetare a procesului de insolvailitate.

Articolul 1,2 $rocedura &ncet#rii procesului de insolvailitate  (1) +ererea de &ncetare a procesului de insolvailitate con!orm art. 18 este adus# lacunoştin"# creditorilor şi depus# la dosar pentru accesul lier al creditorilor. +ontra unei ast!elde cereri creditorii pot !ace opozi"ie &n scris.  (2) 3nstan"a de insolvailitate adopt# /ot#r&re de &ncetare a procesului de insolvailitate saude respingere a cererii de &ncetare a procesului dup# audierea solicitantului% a

administratoruluilic/idatorului şi a comitetului creditorilor% dac# un asemenea comitet a !ostdesemnat. ,n cazul opozi"iei% va !i audiat şi creditorul care a &naintat*o.  () ,n caz de &ncetare a procesului de insolvailitate% administratorul lic/idatorul treuie s#ac/ite crean"ele necontestate ale creditorilor masei deitoare şi s# depun# garan"ie pentru celecontestate.  Articolul 1-3 $ulicarea /ot#r&rii de &ncetare a procesului de insolvailitate  (1) 5ispozitivul /ot#r&rii prin care procesul de insolvailitate &nceteaz# con!orm art. 18%188 şi 18% inclusiv temeiul &ncet#rii% se d# pulicit#"ii con!orm art. 8. 5eitorul%administratorullic/idatorul şi memrii comitetului creditorilor s&nt noti!ica"i despre data&ncet#rii.  (2) dat# cu &ncetarea procesului de insolvailitate% &n temeiul art. 188 şi 18% deitorul &şi

redo&ndeşte dreptul de a dispune lier de unurile masei. >rticolele 161 şi 186 se aplic# &nmodul corespunz#tor.  () :ot#r&rea de &ncetare a procesului de insolvailitate poate !i contestat# cu recurs &nmodul prev#zut de lege.  Articolul 1-1 5egrevarea de oliga"ii  (1) $rin &ncetarea procesului de insolvailitate% instan"a de insolvailitate%administratorullic/idatorul% persoanele care i*au asistat s&nt degreva"i de orice &ndatorire sauresponsailitate cu privire la proces% la deitor şi la patrimoniul lui% la creditori% la titulari degaran"ii% la ac"ionari sau asocia"i.  (2) $rin &ncetarea procedurii !alimentului% deitorul va !i degrevat de oliga"iile pe care leavea &nainte de intrarea &n !aliment% &ns# su rezerva de a nu !i g#sit culpail con!orm art. 14%

1 şi 24. ,n ast!el de situa"ii% el va !i degrevat de oliga"ii numai &n m#sura &n care ele au !ost pl#tite &n cadrul procesului de insolvailitate.

() =a data con!irm#rii unui plan &n cadrul procedurii de restructurare% deitorul estedegrevat de di!eren"a dintre valoarea pe care oliga"iile le aveau &nainte de con!irmarea planului şi cea prev#zut# &n plan.  (4) 5egrevarea de oliga"ii a deitorului nu atrage degrevarea de oliga"ii a !idejusoruluisau a codeitorului principal.

Page 97: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 97/119

Capitolul %IPROCED$RA DE RES#R$C#$RARES ' c ţ i u n ' a 1Pr'v'/'ri ('n'ral'  Articolul 1-! No"iune

'estructurarea este o procedur# de insolvailitate ce se aplic# deitorului &n vedereaac/it#rii datoriilor lui% care prevede &ntocmirea% aproarea% implementarea şi respectarea unui plan al procedurii de restructurare% incluz&nd% &mpreun# sau separat-  a) restructurarea opera"ional# şisau !inanciar# a deitorului  ) restructurarea corporativ# prin modi!icarea structurii de capital social  c) restr&ngerea activit#"ii prin lic/idarea unor unuri din patrimoniul deitorului

  d) orice alte ac"iuni neinterzise de legisla"ia &n vigoare.  Articolul 1-" >plicarea procedurii de restructurare  (1) $rocedura de restructurare se aplic# de c#tre instan"a de insolvailitate &n temeiul unei/ot#r&ri a adun#rii creditorilor.  (2) ,nc/eierea instan"ei de insolvailitate de aproare a /ot#r&rii adun#rii creditorilor privind aplicarea procedurii de restructurare sau privind neadmiterea restructur#rii deitorului poate !i atacat# cu recurs de persoana care a depus planul% de administratorul insolvailit#"ii%de deitor sau de creditori.  Articolul 1-) ?!ectele aplic#rii procedurii de restructurare  (1) dat# cu aplicarea de c#tre instan"a de insolvailitate a procedurii de restructurare% seinstituie imediat moratoriu asupra eecut#rii silite a oliga"iilor pecuniare ale creditorilor

eistente la data aplic#rii procedurii de restructurare% cu ecep"ia crean"elor privind platasalariilor şi a pensiilor alimentare% privind recuperarea prejudiciilor cauzate s#n#t#"iiangaja"ilor sau cu ecep"ia crean"elor ap#rute &n leg#tur# cu decesul acestora% a crean"elor derevendicare a patrimoniului din posesie ilegal#% precum şi a crean"elor pecuniare şi !iscale ac#ror scaden"# a survenit &n perioada de dup# desc/iderea procedurii de restructurare.  (2) ,n perioada derul#rii procedurii de restructurare nu se &ntrerupe calcularea do&nzilora!erente crean"elor garantate.  () ?!ectele prev#zute la art. 8% 84 şi 0 se aplic# &n modul corespunz#tor% cu ecep"iilestailite &n prezentul articol.  Articolul 1-* Aolosirea sintagmei  5in data aplic#rii procedurii de restructurare% &n denumirea o!icial# a deitorului se

!oloseşte sintagma G&n procedur# de restructurareH.  Articolul 1-+ 5repturile şi oliga"iile administratorului insolvailit#"ii  (1) dat# cu acceptarea planului procedurii de restructurare% adunarea creditorilor alegeadministratorul insolvailit#"ii% care se con!irm# de c#tre instan"a de insolvailitate.

(2) >dministratorul insolvailit#"ii se &nvesteşte &n !unc"ie din data con!irm#rii desemn#riisale de c#tre instan"a de insolvailitate şi activeaz# pe &ntreaga perioad# de realizare a planului procedurii de restructurare sau p&n# la elierare de c#tre instan"a de insolvailitate.

Page 98: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 98/119

  () ,n perioada de restructurare a deitorului% administratorul insolvailit#"ii este oligat-  a) s# "in# registrul de crean"e validate  ) s# convoace adunarea creditorilor şisau a comitetului creditorilor &n cazurile prev#zutede prezenta lege  c) s# eamineze d#rile de seam# privind eecutarea programului de stingere a crean"elor

şisau a planului procedurii de restructurare% prezentate de deitor% şi s# prezinte adun#riicreditorilorcomitetului creditorilor rapoarte despre respectarea programului de stingere aoliga"iilor !iscale şisau despre respectarea planului din cadrul procedurii de restructurare  d) s# supraveg/eze ca deitorul s# eecute la timp oliga"iile curente ale masei  e) s# supraveg/eze ca deitorul s# &ndeplineasc# planul procedurii de restructurare şisau programul de stingere a crean"elor% precum şi s# controleze ca mijloacele #neşti s# !ie viratela timp şi &n volum deplin pe contul creditorilor  !) &n cazul neeecut#rii programului de stingere a crean"elor% s# cear# persoanelor care augarantat eecutarea oliga"iilor de c#tre deitor s# sting# crean"ele creditorilor% con!orm programului aproat de instan"a de insolvailitate% prin eecutarea mijloacelor de garan"ie  g) s# &ndeplineasc# alte oliga"ii prev#zute de prezenta lege.

  (4) ,n cadrul procedurii de restructurare a deitorului% administratorul insolvailit#"ii aredreptul-  a) s# cear# organului eecutiv s# prezinte in!orma"ii şisau d#ri de seam# despre activitateacurent# a deitorului  ) s# participe la inventarierea masei deitoare &n cazul &n care este e!ectuat# de c#tredeitor  c) s# veri!ice şi s# aproe deitorul s# &nc/eie acte juridice ori s# ia decizii &n cazurile prev#zute de lege% in!orm&nd creditorii despre actele juridice aproate  d) s# adreseze instan"ei de insolvailitate cerere de destituire a organului eecutiv aldeitorului &n modul prev#zut de prezenta lege  e) s# solicite instan"ei de insolvailitate aplicarea de m#suri suplimentare de asigurare a

masei deitoare sau anularea unor ast!el de m#suri  !) s# introduc# &n instan"a de insolvailitate ac"iuni de revocare% des!iin"are sau de nulitate aactelor juridice &nc/eiate sau eecutate de c#tre deitor% &n modul prev#zut de prezenta lege  g) s# e!ectueze alte ac"iuni prev#zute de prezenta lege sau de planul procedurii derestructurare.  () ,n cadrul procedurii de restructurare şi de realizare a planului% prevederile art. 682 privind modalitatea desemn#rii% destituirii şi demisiei administratorului insolvailit#"ii% privind drepturile şi oliga"iile acestuia se aplic# &n modul corespunz#tor.  Articolul 1-, 5eclararea crean"elor şi modul  de eecutare  (1) ,n cadrul procedurii de restructurare% &naintarea% contestarea şi validarea crean"elor se

e!ectueaz# con!orm prevederilor sec"iunii 1 din capitolul @.  (2) 5ac# planul procedurii de restructurare speci!ic# alte condi"ii% partea lui organizatoric#va cuprinde restric"ii şi reglement#ri pentru !iecare clas# de creditori.S ' c ţ i u n ' a a !.a Planul proc'/urii /' r'structurar'  Articolul 1-- 5reptul de a propune planul  (1) Crm#toarele categorii de persoane pot propune plan al procedurii de restructurare &ncondi"iile de mai jos-

Page 99: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 99/119

  a) deitorul poate depune planul odat# cu cererea introductiv# sau cu re!erin"a la cerereaintroductiv# a creditorilor% ori &ntr*o cerere epres# adresat# instan"ei de insolvailitate% dar numai t&rziu de termenul stailit la adunarea de raportare la care s*a aproat restructurarea sa  ) administratorul insolvailit#"ii poate propune% la cererea adun#rii creditorilor sau acomitetului creditorilor% ori din proprie ini"iativ#% redresarea deitorului &n aza unui plan% de

la data desemn#rii sale şi p&n# la &mplinirea termenului de prezentare a planului% stailit laadunarea creditorilor de raportare la care s*a aproat restructurarea deitorului  c) autorit#"ile administra"iei pulice centrale sau locale pot propune planul &n cazulinsolvailit#"ii &ntreprinderilor de importan"# vital# pentru economia na"ional# men"ionate laart. 190 alin. (6).  (2) =a elaorarea planului procedurii de restructurare pot contriui &n cumuladministratorul insolvailit#"ii% creditorii% comitetul creditorilor% dac# este !ormat%reprezentan"ii angaja"ilor şi deitorul.  () Nu poate propune plan al procedurii de restructurare deitorul care% &ntr*un interval de ani anteriori !ormul#rii cererilor introductive% a mai !ost suiect al unei proceduri instituite &n aza prezentei legi şi nici deitorul ai c#rui administratori% directori şisau asocia"i (memri%

 participan"i) au antecedente penale% precum şi &n alte cazuri prev#zute de prezenta lege.  (4) ,n cazul &n care planul procedurii de restructurare nu este prezentat instan"ei deinsolvailitate &n termenul stailit de adunarea creditorilor de raportare% instan"a poate decideintentarea procedurii !alimentului şi lic/idarea deitorului.  () 5ac# au !ost eprimate mai multe inten"ii de depunere a unor planuri ale procedurii derestructurare% instan"a de insolvailitate va staili un termen maim pentru depunerea lor%ast!el &nc&t votarea planurilor admise s# se !ac# la aceeaşi adunare a creditorilor. ,n ast!el decircumstan"e% instan"a de insolvailitate poate prelungi% la cererea administratoruluiinsolvailit#"ii% a creditorilor sau a deitorului% termenul de prezentare a planului% dar nu maimult dec&t cu 0 de zile.  Articolul 1-2 Structura planului procedurii de restructurare

  (1) $lanul procedurii de restructurare este compus din parte descriptiv# şi parteorganizatoric#.  (2) ,n partea descriptiv# se includ m#surile &ntreprinse dup# intentarea procesului deinsolvailitate sau care urmeaz# a !i aplicate pentru a se institui% prin procedur# a planului% omodalitate de eercitare a drepturilor participan"ilor. >ceast# parte poate cuprinde şi datedespre temeiurile% oportunitatea şi consecin"ele aplic#rii planului% importante pentru creditorica s# decid# asupra planului% iar pentru instan"a de insolvailitate ca s# &l aproe.  () ,n partea organizatoric# se staileşte modalitatea de modi!icare% prin intermediul planului procedurii de restructurare% a statutului juridic al participan"ilor la procesul deinsolvailitate.  Articolul 123 +on"inutul planului procedurii de restructurare

  (1) $lanul procedurii de restructurare va indica perspectivele de redresare &n raport cu posiilit#"ile şi cu speci!icul activit#"ii deitorului% cu mijloacele !inanciare disponiile şi cucererea pie"ei !a"# de o!erta deitorului şi va cuprinde m#suri neinterzise de lege.  (2) $lanul procedurii de restructurare va cuprinde% &n mod oligatoriu% un program destingere a crean"elor su !orma unui tael de crean"e% cuantumul sumelor pe care deitorul seolig# s# le sting# şisau s# le pl#teasc# creditorilor% prin raportare la taelul de!initiv decrean"e şi la !luurile de mijloace #neşti a!erente planului% precum şi termenele la care

Page 100: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 100/119

deitorul urmeaz# s# sting# şisau s# pl#teasc# aceste sume.  () $rogramul de stingere a crean"elor treuie s# prevad# stingerea crean"elor incluse &ntaelul crean"elor validate% dar nu mai t&rziu de o lun# p&n# la data epir#rii termenului stailit pentru procedura de restructurare a deitorului% precum şi stingerea crean"elor de rangul &nt&işi al doilea nu mai t&rziu de 6 luni de la data desc/iderii procedurii de restructurare.

  (4) $lanul procedurii de restructurare va prevedea &n mod epres-  a) clasele de creditori ale c#ror crean"e nu vor !i de!avorizate prin plan% &n sensul prezenteilegi

 ) tratamentul claselor de creditori ale c#ror crean"e s&nt de!avorizate prin reducereacuantumului lor sau prin reducerea garan"iilor ori a altor accesorii% cum ar !i reeşalonarea pl#"ilor &n de!avoarea creditorului% dac# şi &n ce m#sur# deitorul% memrii grupului de intereseconomic% asocia"ii din societ#"ile &n nume colectiv şi asocia"ii comandita"i din societ#"ile &ncomandit# vor !i eonera"i de r#spundere

c) desp#guirile ce urmeaz# a !i o!erite titularilor tuturor claselor de creditori% &ncompara"ie cu valoarea estimativ# ce ar putea !i primit# prin distriu"ie% &n caz de !aliment%care se va calcula la data propunerii planului.

  () $lanul procedurii de restructurare va speci!ica m#surile adecvate pentru punerea sa &naplicare% cum ar !i-  a) privarea deitorului de dreptul de administrare sau p#strarea% &n &ntregime sau &n parte% adreptului s#u de a &şi conduce activitatea% inclusiv a dreptului de dispozi"ie asupra unurilordin patrimoniul s#u% cu supraveg/erea activit#"ii sale de c#tre administratorul insolvailit#"ii  ) modi!icarea procesului opera"ional de produc"ie cu repro!ilarea lui şi &ncetareaactivit#"ilor nerentaile% dup# caz  c) o"inerea de mijloace !inanciare pentru realizarea planului% provenien"a acestora%inclusiv din credite sau &mprumuturi de la ter"i% sau de la asocia"ii (ac"ionarii% memrii)deitorului% sau din &ncasarea silit# a datoriilor deitoare% sau din v&nzarea (cesionarea) loretc.

  d) reorganizarea deitorului &n condi"iile legii  e) valori!icarea tuturor sau a unor unuri ale deitorului% separat sau &n loc% liere de oricesarcin#% sau v&nzarea &ntreprinderii ca un comple patrimonial unic% ori darea &ntreprinderii &nloca"iune &mpreun# cu oliga"iile deitorului  !) modi!icarea sau stingerea garan"iilor reale% &mpreun# cu acordarea oligatorie% &n ene!iciul creditorului garantat% a unei garan"ii sau protec"ii ec/ivalente% precum nova"iaoliga"iei de garan"ie prin constituirea unei garan"ii suplimentare% reale sau personale% ori prinsustituirea oiectului garan"iei cu un alt oiect

g) am&narea scaden"ei% modi!icarea ratei do&nzii% a penalit#"ii sau a oric#rei alte clauze dincontract sau a celorlalte izvoare ale oliga"iilor sale

/) modi!icarea actului constitutiv al deitorului &n condi"iile legii

  i) majorarea capitalului social al deitorului prin aporturi suplimentare v#rsate de asocia"i(memri) ai deitorului sau de ter"i% inclusiv ca urmare a emisiunii suplimentare de ac"iuni saude titluri de valoare  j) stingerea crean"elor validate prin compensare% prin con!uziune% prin remitere a datoriei% prin nova"ie% prin convertire a datoriilor &n cote*p#r"i din capitalul social al deitorului sau &nac"iuni% prin convertire &n ac"iuni a oliga"iilor şi altor titluri de valoare% prin alte modalit#"ilegale de stingere a crean"elor

Page 101: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 101/119

  7) alte m#suri !inanciare% organizatorice% opera"ionale şi juridice orientate spre remedierea!inanciar# şi economic# a deitorului neinterzise de lege.  (6) ?ecutarea planului procedurii de restructurare nu va dep#şi ani% calcula"i de la datacon!irm#rii. 5eitorul este &n drept s# eecute anticipat planul. ,n cazul &n care deitorul estede importan"# vital# pentru economia na"ional#% la solicitarea creditorilor sau a organelor

centrale de specialitate ale administra"iei pulice sau administra"iei pulice locale% duratarestructur#rii poate !i prelungit# prin /ot#r&re a adun#rii creditorilor o singur# dat#% pe untermen de p&n# la 2 ani. =ista deitorilor de importan"# vital# pentru economie va !i aproat#de Kuvern. 

Articolul 121 Kruparea creditorilor &n clase  5ac#% la determinarea drepturilor participan"ilor &n cadrul aplic#rii planului procedurii derestructurare% creditorilor li se o!er# o reglementare juridic# di!erit#% urmeaz# s# !ie grupa"i &nurm#toarele clase-

  a) clasa creditorilor garanta"i  ) clasa creditorilor ugetari cu crean"e de rangul trei şi patru prev#zute la art. 4  c) clasa creditorilor c/irogra!ari% cu ecep"ia creditorilor de rang in!erior  d) clasa creditorilor c/irogra!ari de rang in!erior.  Articolul 12! 5repturile creditorilor din aceeaşi clas#  (1) ,n cadrul unei clase% creditorii au aceleaşi drepturi.  (2) +u acordul creditorilor dintr*o clas#% unii creditori pot !i trata"i &n mod di!erit. ,n ast!elde cazuri% la planul procedurii de restructurare se aneeaz# acordul !iec#rui creditorcorespunz#tor din aceast# clas#.  () $lanul procedurii de restructurare va staili acelaşi tratament pentru !iecare crean"# dincadrul unei categorii distincte% cu ecep"ia cazului &n care de"in#torul unei crean"e din

categoria respectiv# consimte la un tratament mai pu"in !avorail pentru crean"a sa.  (4) rice &n"elegere a administratorului insolvailit#"ii% deitorului sau altor persoane cuvreun creditor prin care ei vor !i !avoriza"i pentru comportarea lor &n cadrul vot#rii sau pentrualte ac"iuni din cadrul procesului de insolvailitate neprev#zute &n planul procedurii derestructurare este nul#.  Articolul 12" 5repturile creditorilor garanta"i

(1) Nu poate !i atins dreptul creditorilor garanta"i de a &şi valori!ica crean"ele din contul unurilor asupra c#rora se etind garan"iile lor dac# planul procedurii de restructurare nustaileşte alt!el.  (2) 5ac# planul procedurii de restructurare prevede o alt# reglementare dec&t aceea de laalin. (1)% creditorilor garanta"i treuie s# li se indice% &n partea organizatoric# a planului% cota

reducerii crean"elor lor% perioada pentru care a !ost am&nat# eecutarea crean"elor% altereglement#ri la care pot !i supuse acele crean"e.  Articolul 12) 5repturile creditorilor c/irogra!ari

,n partea organizatoric# a planului pentru creditorii nemen"iona"i la art. 19 se va consemnacota reducerii crean"elor acestora% perioada pentru care a !ost am&nat# eecutarea crean"elor%modul garant#rii lor% alte reglement#ri la care pot !i supuse crean"ele lor.  Articolul 12* <aloul patrimoniului

Page 102: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 102/119

  5ac# crean"ele urmeaz# s# !ie satis!#cute din veniturile &ntreprinderii% administrat# &ncontinuare de c#tre deitor sau de un ter"% la planul procedurii de restructurare se aneeaz# untalou al patrimoniului% &n care% dac# este con!irmat% se indic# valoarea unurilor şi aoliga"iilor deitorului. 5e asemenea% se va speci!ica cuantumul eventualelor c/eltuieli şivenituri din perioada de satis!acere a crean"elor% &n a c#ror consecutivitate urmeaz# s# !ie

restailit# solvailitatea &ntreprinderii &n procesul de eecutare a planului.Articolul 12+ Suspendarea valori!ic#rii şi distriu"iei masei deitoare(1) ,n cazul &n care procedura de restructurare realizat# prin continuarea valori!ic#rii şi

distriu"iei masei deitoare poate prejudicia aceast# mas#% instan"a de insolvailitate% lasolicitarea deitorului sau administratorului insolvailit#"ii% poate dispune suspendareavalori!ic#rii şi distriu"iei.  (2) 3nstan"a de insolvailitate nu va admite cererea de suspendare sau va dispune &ncetareavalori!ic#rii şi distriu"iei masei deitoare dac# eist# pericolul prejudicierii consideraile aacestei mase sau dac# administratorul insolvailit#"ii% av&nd acordul comitetului creditorilorsau al adun#rii creditorilor% solicit# continuarea valori!ic#rii şi a distriu"iei.  Articolul 12, 'e!erin"a şi opinia asupra planului procedurii de restructurare

  (1) $entru a o"ine o re!erin"# asupra planului procedurii de restructurare% instan"a deinsolvailitate dispune epedierea lui-  a) comitetului creditorilor% dac# a !ost constituit  ) deitorului% dac# planul a !ost depus de administratorlic/idator  c) administratoruluilic/idatorului% dac# planul a !ost depus de c#tre deitor.  (2) <ermenul de prezentare a re!erin"elor şi a opiniilor asupra planului &l staileşte instan"ade insolvailitate.  Articolul 12- $#strarea planului procedurii de restructurare  $lanul procedurii de restructurare cu toate aneele% documentele justi!icative şi opiniileasupra lui se p#streaz# &n instan"a de insolvailitate% unde participan"ii la proces pot luacunoştin"# de ele.

S ' c ţ i u n ' a a ".aA/it'r'a 0i con9irar'a planului proc'/urii /' r'structurar'  Articolul 122 +onvocarea adun#rii creditorilor &n care se eamineaz# şi se voteaz# planul  procedurii de restructurare  (1) dat# cu depunerea planului procedurii de restructurare% dar nu mai t&rziu de zile dindata epir#rii termenului prev#zut pentru depunerea lui% administratorul insolvailit#"ii va pulica% &n con!ormitate cu art. 6% un anun" privitor la convocarea adun#rii creditorilor deeaminare şi votare a planului% la persoana care a propus planul% la data vot#rii lui şi la !aptulc# este admisiil# votarea prin coresponden"#.  (2) 5e la data pulic#rii% se consider# c# p#r"ile interesate au luat cunoştin"# de planul procedurii de restructurare şi de data vot#rii. ,n orice caz% deitorul sau administratorulinsolvailit#"ii va asigura posiilitatea consult#rii planului la sediul s#u% pe c/eltuiala

solicitantului.  Articolul !33 >dunarea special# de votare a planuluiprocedurii de restructurare  (1) >dunarea creditorilor de eaminare a planului procedurii de restructurare% dedeterminare a dreptului de vot al creditorilor şi de votare a planului nu poate avea loc &nainteaadun#rii de validare a crean"elor. >ceste c/estiuni pot !i eaminate &n cadrul unei singureadun#ri.  (2) 3nstan"a de insolvailitate poate dispune ca planul procedurii de restructurare s# !ie

Page 103: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 103/119

supus votului &ntr*o adunare special#. ,n acest caz% adunarea se convoac# &n cel mult 0 de ziledin data adun#rii de eaminare a planului.  () $ersoanele care au depus planul procedurii de restructurare &l pot modi!ica dup#adunarea de eaminare a lui. odi!ic#rile propuse pot !i supuse votului &n cadrul aceleiaşiadun#ri.

(4) ,n cazul eisten"ei mai multor planuri ale procedurii de restructurare% cel propus deadministratorul insolvailit#"ii are prioritate şi se pune primul la vot. >proarea acestui plan&nseamn# respingerea planului propus de c#tre deitor.  Articolul !31 5reptul de vot  (1) Numai creditorii ale c#ror crean"e au !ost validate şi incluse &n taelul de!initiv alcrean"elor s&nt &n drept s# voteze planul procedurii de restructurare.  (2) ,n aza taelului de!initiv al crean"elor% administratorul insolvailit#"ii &ntocmeşte olist# a creditorilor care au dreptul s# voteze planul procedurii de restructurare.  () =a &nceputul adun#rii de votare% administratorul insolvailit#"ii in!ormeaz# creditoriidespre voturile valaile primite &n scris. @otul !avorail necondi"ionat are valoare de acceptarea planului procedurii de restructurare. @otul su orice condi"ionare se consider# vot negativ.

  (4) Aiecare crean"# cu valoarea unui leu moldovenesc ene!iciaz# de un drept de vot% pecare titularul &l eercit# &n clasa din care !ace parte crean"a.  () +reditorii garanta"i% creditorii ugetari% creditorii c/irogra!ari şi creditorii c/irogra!aride rang in!erior constituie clase distincte de crean"e% care voteaz# separat.  (6) +reditorii care% direct sau indirect% controleaz#% s&nt controla"i ori se a!l# su controlcomun cu deitorul% &n sensul legisla"iei pie"ei !inanciare% pot participa la şedin"#% !iind &ns# &ndrept s# voteze planul procedurii de restructurare doar &n cazul &n care acesta le acord# mai pu"in dec&t ar primi &n cazul !alimentului.  Articolul !3! >cceptarea planului procedurii de restructurare  (1) ?aminarea c/estiunii accept#rii planului procedurii de restructurare a deitorului "inede competen"a eclusiv# a adun#rii creditorilor.

  (2) Aiecare clas# de creditori cu drept de vot voteaz# separat planul procedurii derestructurare.  () Se consider# acceptat de c#tre o clas# de creditori planul procedurii de restructurarevotat de majoritatea lor care de"in mai mult de jum#tate din valoarea crean"elor claseirespective.  (4) >dunarea creditorilor are dreptul s# adopte una din urm#toarele /ot#r&ri-  a) de acceptare a planului procedurii de restructurare  ) de respingere a planului procedurii de restructurare şi de ini"iere a procedurii!alimentului.  () $lanul procedurii de restructurare acceptat de adunarea creditorilor se prezint# deadministratorul insolvailit#"ii instan"ei de insolvailitate &n cel mult zile de la data adun#rii

de votare.  (6) $lanul procedurii de restructurare poate !i modi!icat p&n# la adunarea de votare.  Articolul !3" 3nterzicerea ostruc"iei

Se consider# acceptat planul procedurii de restructurare &n cadrul unei clase de creditoric/iar şi !#r# votul majorit#"ii dac#-

a) creditorii acestei clase nu s&nt de!avoriza"i prin plan &n compara"ie cu situa"ia &n care s*ar!i a!lat &n lipsa lui

Page 104: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 104/119

  ) majoritatea claselor de creditori participante la votare au acceptat planul &n modulcorespunz#tor.  Articolul !3) +on!irmarea planului procedurii de restructurare  (1) 5up# acceptare de c#tre creditori şi deitor% planul procedurii de restructurare treuie s#!ie con!irmat de c#tre instan"a de insolvailitate.

  (2) $&n# la con!irmarea planului procedurii de restructurare% instan"a de insolvailitateaudiaz# administratorul insolvailit#"ii% comitetul creditorilor% dac# a !ost desemnat% şideitorul.  () dat# cu con!irmarea planului procedurii de restructurare% instan"a de insolvailitate poate impune deitorului unele condi"ii sau restric"ii% concordate cu planul con!irmat% pentrudes!#şurarea activit#"ii.  (4) =a data stailit#% planul procedurii de restructurare va !i con!irmat de c#tre instan"a deinsolvailitate dac# s&nt &ntrunite cumulativ urm#toarele condi"ii-  a) cel pu"in jum#tate plus una din clasele de creditori accept# ori consider# c# accept# planul  ) &n cazul eisten"ei a doar dou# clase% planul se consider# acceptat dac# clasa cu cea mai

mare valoare total# a crean"elor l*a acceptat  c) !iecare clas# de creditori de!avorizat# care a respins planul va !i supus# unui tratamentcorect şi ec/itail prin plan.  () <ratament corect şi ec/itail eist# atunci c&nd s&nt &ndeplinite cumulativ urm#toarelecondi"ii-  a) nici o clas# şi nici o crean"# care resping planul nu primesc mai pu"in dec&t ar primi &ncaz de !aliment  ) nici o clas# şi nici o crean"# a unei clase nu primesc mai mult dec&t valoarea crean"ei

c) &n cazul &n care o clas# de creditori de!avorizat# respinge planul% nici o clas# de creditoricu crean"e de rang in!erior clasei de!avorizate neacceptate% ast!el cum rezult# din ierar/ia prev#zut# la alin. (2) art. 191% nu primeşte mai mult dec&t ar primi &n caz de !aliment.

  (6) 5oar un singur plan al procedurii de restructurare va !i con!irmat de instan"a deinsolvailitate.  (8) +on!irmarea unui plan al procedurii de restructurare eclude propunerea% admiterea%votarea sau con!irmarea oric#rui alt plan.  () ,n cazul &n care% &n termen de 4 luni din data ini"ierii procedurii de restructurare%instan"ei de insolvailitate nu i s*a prezentat niciun plan al procedurii de restructurare acceptatde adunarea creditorilor sau dac# niciun plan nu este con!irmat% iar termenul pentru propunerea unui plan% &n condi"iile art. 1% a epirat% instan"a de insolvailitate dispune&nceperea imediat# a procedurii !alimentului.  Articolul !3* 'e!uzul con!irm#rii planului procedurii de restructurare  3nstan"a de insolvailitate poate s# nu aproe /ot#r&rea adun#rii creditorilor şi s# nu

con!irme planul procedurii de restructurare dac#-  a) a !ost ignorat# o condi"ie esen"ial# ce "ine de con"inutul planului% de modul realiz#rii lui% precum şi de modalitatea de acceptare a planului de c#tre creditori% iar aceast# &nc#lcare nu poate !i &nl#turat# sau  ) lic/idit#"ile deitorului dep#şesc v#dit crean"ele creditorilor incluşi &n taelul crean"elorvalidate sau  c) planul con"ine date !ictive sau cu eroare !lagrant# sau

Page 105: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 105/119

  d) nu este &ntrunit# una din condi"iile prev#zute la art. 204 alin. (4) sau  e) remunerarea şi alte pl#"i a!erente activit#"ii administratorului provizoriu%administratorului insolvailit#"ii% eper"ilor şi specialiştilor antrena"i &n proces nu au !ostac/itate sau plata lor nu a !ost asigurat# &n modul stailit &n plan.  Articolul !3+ :ot#r&rea de con!irmare a planului procedurii de restructurare

  (1) $rin /ot#r&re de con!irmare a planului procedurii de restructurare% instan"a deinsolvailitate dispune &ncetarea procedurii de restructurare şi aplicarea planului !a"# dedeitor.  (2) 5ispozitivul /ot#r&rii de con!irmare a planului procedurii de restructurare şi de &ncetarea procedurii de restructurare cu aplicarea planului !a"# de deitor se pulic# &n con!ormitatecu art. 8 şi se noti!ic# individual deitorului% creditorilor şi memrilor comitetului creditorilor.  Articolul !3, ?ercitarea c#ilor de atac  :ot#r&rea instan"ei de insolvailitate privind con!irmarea planului procedurii derestructurare sau respingerea con!irm#rii planului poate !i atacat# cu recurs de c#tre creditori%administratorul insolvailit#"ii şi deitor.

S ' c ţ i u n ' a a ).aE9'ct'l' con9irării planului proc'/urii /' r'structurar'Suprav'(6'r'a aplicării lui  Articolul !3- ?!ectele con!irm#rii planului procedurii de restructurare  (1) 5up# con!irmarea planului procedurii de restructurare% activitatea deitorului serestructureaz# &n modul corespunz#tor. +rean"ele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte p#r"i interesate s&nt modi!icate con!orm prevederilor planului.  (2) 5eitorul este oligat s# e!ectueze !#r# &nt&rziere sc/im#rile de structur# preconizate &n

 planul procedurii de restructurare.  () ,n cazul intr#rii &n procedura !alimentului ca urmare a eşu#rii planului procedurii derestructurare sau &n cazul unei eecut#ri silite% planul con!irmat se consider# drept o /ot#r&rede!initiv# şi irevocail# &mpotriva deitorului. >ceast# prevedere se aplic# şi &n cazuleecut#rii silite &mpotriva unui ter" care şi*a asumat% de r&nd cu deitorul% oliga"ia eecut#riinecondi"ionate a planului. $entru eecutare silit#% calitatea de titlu eecutoriu o va avea/ot#r&rea judec#toreasc# de con!irmare a planului.  (4) +reditorii conserv# drepturile lor% pentru &ntreaga valoare a crean"elor% &mpotrivacodeitorilor şi a !idejusorilor deitorului% c/iar dac# au votat pentru acceptarea planului procedurii de restructurare.  () 'emunera"ia administratorului insolvailit#"ii şi a persoanelor antrenate &n procedura de

insolvailitate prin acordul comitetului creditorilor% precum şi alte c/eltuieli administrativevor !i ac/itate la momentul prev#zut de lege% cu ecep"ia cazurilor &n care p#r"ile interesate araccepta &n scris alte termene de plat#. $lanul procedurii de restructurare treuie s# prevad#modul de asigurare a acestei pl#"i. $lata va putea !i !#cut# trimestrial% pe az# de acte legale.  Articolul !32 'epunerea &n drepturi a creditorilor

(1) ,n cazul &n care% con!orm planului procedurii de restructurare% eecutarea crean"elorcreditorilor c/irogra!ari a !ost am&nat# sau deitorul a !ost scutit par"ial de eecutarea unei

Page 106: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 106/119

ast!el de crean"e% clauza respectiv# a planului &şi pierde valailitatea pentru creditorul &n ac#rui privin"# deitorul a &nc#lcat sustan"ial prevederile ce "in de eecutarea planului. Seconsider# &nc#lcare sustan"ial# neeecutarea de c#tre deitor a crean"ei scadente dup# ce a!ost noti!icat &n prealail şi i s*a acordat un termen suplimentar de eecutare% care nu este maimic de 1 zile.

  (2) ,n cazul &n care% p&n# la de!initivarea realiz#rii planului procedurii de restructurare%&mpotriva deitorului a !ost intentat un nou proces de insolvailitate% prevederile planului privind am&narea eecut#rii sau scutirile de eecutare a oliga"iilor &şi pierd valailitatea &n privin"a tuturor creditorilor% dac# planul nu staileşte alt!el.  Articolul !13 ?!ectele &ncet#rii procedurii de restructurare  (1) 5up# ce /ot#r&rea de con!irmare a planului procedurii de restructurare devine de!initiv#şi irevocail#% deitorul reintr# &n dreptul de administrare a masei deitoare &n con!ormitate cu planul con!irmat% su supraveg/erea sau su conducerea administratorului insolvailit#"ii% p&n# c&nd instan"a de insolvailitate va dispune motivat !ie &nc/eierea procedurii derestructurare şi luarea tuturor m#surilor pentru reinser"ia deitorului &n activitatea economic#%!ie &ncetarea realiz#rii planului şi trecerea la !aliment.

(2) $e parcursul realiz#rii planului procedurii de restructurare% deitorul va !i condus deadministratorul insolvailit#"ii sau de reprezentantul deitorului su supraveg/ereaadministratorului insolvailit#"ii. >c"ionarii% memrii şi asocia"ii cu r#spundere limitat# nu audreptul de a interveni &n conducerea activit#"ii ori &n administrarea masei deitoare% cuecep"ia şi &n limitele cazurilor epres şi limitativ prev#zute de lege şi &n planul procedurii derestructurare.  () =a supraveg/erea deitorului% administratorul insolvailit#"ii &şi va eercita atriu"iile &ncon!ormitate cu art. 211 şi 212.  (4) >dministratorul insolvailit#"ii poate continua procesele pendinte re!eritor laeaminarea contest#rilor depuse &n cadrul procesului de insolvailitate dac# acest aspect este prev#zut &n planul procedurii de restructurare. +/eltuielile de judecat# vor !i suportate de

c#tre deitor% dac# planul nu speci!ic# alt!el.  Articolul !11 Supraveg/erea realiz#rii planului procedurii de restructurare  (1) ,n partea organizatoric#% planul procedurii de restructurare va reglementa supraveg/erearealiz#rii sale. ,n acest caz% supraveg/erea se limiteaz# la eecutarea de c#tre deitor aoliga"iilor speci!icate &n plan.  (2) $lanul procedurii de restructurare poate staili etinderea supraveg/erii asupraeecut#rii oliga"iilor pe care le*a transmis unei societ#"i% constituite% dup# intentarea procesului de insolvailitate% special pentru a prelua unurile şi oliga"iile spre administrare(societate asorant#).  () >triu"iile de supraveg/ere "in de competen"a administratorului insolvailit#"ii. ,nleg#tur# cu aceasta% atriu"iile administratorului insolvailit#"ii şi ale memrilor comitetului

creditorilor% precum şi supraveg/erea din partea instan"ei de insolvailitate continu#.$revederile art. 2 se aplic# &n modul corespunz#tor.  (4) >dministratorul insolvailit#"ii şisau reprezentantul deitorului vor prezenta trimestrialcomitetului creditorilor% dac# a !ost constituit% şi instan"ei de insolvailitate rapoarte asuprasitua"iei !inanciare şi a taloului patrimonial al deitorului% inclusiv perspectivele de realizarea planului procedurii de restructurare. $rezentarea acestor rapoarte nu a!ecteaz# dreptulcomitetului creditorilor şi al instan"ei de insolvailitate de a solicita &n orice moment

Page 107: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 107/119

in!orma"ii suplimentare şi rapoarte pentru o perioad# mai scurt#. Clterior apro#rii de c#trecomitetul creditorilor% rapoartele vor !i &nregistrate &n instan"a de insolvailitate% iar deitorulsau administratorul insolvailit#"ii va noti!ica despre aceasta to"i creditorii &n vedereaconsult#rii rapoartelor. 5e asemenea% administratorul insolvailit#"ii va prezenta şi situa"iac/eltuielilor e!ectuate pentru unul mers al activit#"ii% &n vederea recuper#rii acestora% situa"ie

care va !i avizat# de c#tre comitetul creditorilor. =a necesitate% comitetul creditorilor poateconvoca adunarea creditorilor pentru a prezenta m#surile luate de deitor şisau deadministratorul insolvailit#"ii% precum şi e!ectele acestora% şi va propune motivat şi altem#suri.

() 5ac# se constat# c# deitorul nu &şi &ndeplineşte oliga"iile a c#ror eecutare estesupraveg/eat# sau dac# se constat# c# eecutarea lor este imposiil#% administratorulinsolvailit#"ii in!ormeaz# imediat comitetul creditorilor şi instan"a de insolvailitate. ,n cazul&n care comitetul creditorilor nu a !ost desemnat% administratorul insolvailit#"ii in!ormeaz#creditorii men"iona"i &n planul procedurii de restructurare.  Articolul !1! >cordul administratorului insolvailit#"ii re!eritor la &nc/eierea de contracte  (1) $lanul procedurii de restructurare poate s# prevad# ca% &n perioada de activitate a

deitorului su supraveg/ere% anumite contracte ale acestuia sau ale societ#"ii asorante s#!ie valaile doar dup# ce se o"ine acordul administratorului insolvailit#"ii.  (2) =a &nc/eierea actelor de propor"ii sau a actelor cu con!lict de interese% deitorul treuies# solicite acordul comitetului creditorilor sau al adun#rii creditorilor &n modul prev#zut la art.118.

() ,n cazul &n care datoriile masei ap#rute dup# intentarea procedurii de restructurare adeitorului au dep#şit% con!orm ultimului raport !inanciar% 20E din valoarea activelor incluse&n taelul crean"elor validate% actele juridice ulterioare care conduc la apari"ia a noi oliga"iiale deitorului se &nc/eie% su sanc"iunea nulit#"ii% &n mod eclusiv numai cu acordulcomitetului creditorilor.  Articolul !1" =imitele de creditare a deitorului

  (1) $lanul procedurii de restructurare poate con"ine prevederi re!eritor la prioritateacreditorilor &n eecutarea oliga"iilor n#scute din contractele de &mprumut şi din cele decreditare ale deitorului sau ale societ#"ii asorante din perioada de supraveg/ere saun#scute din eecutarea crean"elor creditorilor masei a c#ror eecutare a !ost suspendat# &n perioada supraveg/erii. ,n acest caz% suma total# a creditelor nu va dep#şi valoarea unurilordeitorului men"ionate &n taelul patrimoniului &ntocmit con!orm art. 19.  (2) $revederile alin. (1) se aplic# doar creditorilor &n m#sura &n care suma creditului% ado&nzii şi a c/eltuielilor se include &n limitele de creditare şi doar &n cazul c&nd aceast#creditare a avut loc cu acordul administratorului insolvailit#"ii.  () Niciun !urnizor de servicii electricitate% gaze naturale% ap#% servicii tele!onice saualtele asemenea nu are dreptul% &n perioada de realizare a planului procedurii de

restructurare% s# sc/ime% s# re!uze ori s# &ntrerup# temporar un ast!el de serviciu c#tredeitor sau c#tre masa deitoare &n cazul &n care deitorul are calitatea de consumator captiv% potrivit legii. 3nstan"a de insolvailitate poate% la cererea !urnizorului% s# dispun# ca deitoruls# constituie o cau"iune la o anc#% drept condi"ie pentru &ndatorirea !urnizorului de a &i prestaservicii &n timpul procedurii stailite &n prezentul capitol. ast!el de cau"iune nu poate dep#şi0E din costul serviciilor prestate deitorului şi neac/itate ulterior desc/iderii procedurii.  Articolul !1) Noti!icarea despre supraveg/erea realiz#rii planului procedurii de

Page 108: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 108/119

  restructurare  (1) 5espre supraveg/erea realiz#rii planului procedurii de restructurare% instan"a deinsolvailitate noti!ic# odat# cu pulicarea dispozitivului /ot#r&rii privind &ncetarea proceduriide restructurare% con!orm art. .

(2) Noti!icarea se e!ectueaz# şi &n cazul-

  a) etinderii supraveg/erii asupra activit#"ii societ#"ii asorante  ) aplic#rii prevederilor art. 212 re!eritor la contractele pentru a c#ror &nc/eiere este necesar acordul administratorului  c) stailirii limitei de creditare prev#zut# la art. 21.  () ,n cazurile prev#zute la alin. (2)% prevederile art. 6 se aplic# &n modul corespunz#tor.  Articolul !1* ,ncetarea supraveg/erii

(1) =a cererea p#r"ii interesate% instan"a de insolvailitate dispune &ncetarea supraveg/erii &ncazul-

a) eecut#rii sau asigur#rii eecut#rii crean"elor supraveg/eate ) epir#rii termenului pentru procedura de realizare a planului procedurii de restructurare.

  (2) 5espre &ncetarea supraveg/erii% instan"a de insolvailitate dispune noti!icarea con!orm

art. 6.  Articolul !1+ +/eltuielile de supraveg/ere

+/eltuielile de supraveg/ere le suport# deitorul. ,n cazul &n care eecutarea oliga"iilortrece la societatea asorant#% aceasta va suporta şi c/eltuielile de supraveg/ere.  Articolul !1, +ererea de lic/idare &n cazul nerealiz#rii planului procedurii derestructurare  (1) 5ac#% pe parcursul realiz#rii planului procedurii de restructurare% deitorul nu respect# prevederile lui sau planul nu este realizat &n termen% comitetul creditorilor sau !iecare creditor poate &nainta o nou# cerere introductiv#% care va avea ca e!ect intrarea &n !aliment şi lic/idarea patrimoniului deitorului !#r# a mai !i necesar# dovada insolvailit#"ii lui.

(2) 3ntentarea procedurii !alimentului ca rezultat al neeecut#rii planului procedurii de

restructurare conduce la revocarea planului. ,n acest caz% creditorii ale c#ror crean"e au !oststinse ca urmare a eecut#rii planului s&nt oliga"i s# restituie tot ceea ce au primit. +rean"eleunor ast!el de creditori se restailesc &n taelul crean"elor &n m#rimea corespunz#toare.

() 'evocarea planului procedurii de restructurare nu serveşte temei pentru restituireasumelor ac/itate creditorilor masei şi creditorilor cu crean"e de rangul &nt&i şi doi &n perioadaaplic#rii planului.  (4) +rean"ele am&nate sau eşalonate prin planul procedurii de restructurare% odat# curevocarea acestuia% se restailesc la scaden"#.  () ,nregistrarea cererii men"ionate la alin. (1) nu suspend# continuarea activit#"iideitorului p&n# c&nd instan"a de insolvailitate nu /ot#r#şte asupra ei.  (6) :ot#r&rea instan"ei de insolvailitate cu privire la respingerea unei noi cereri

introductive poate !i atacat# cu recurs de c#tre creditori.  (8) 'espingerea recursului nu eclude posiilitatea &naint#rii ulterioare de c#tre creditori aunei cereri introductive dac# aceştia consider# continuarea eecut#rii planului procedurii derestructurare drept o cauz# a pierderii patrimoniului deitorului% care a a!ectat intereselecreditorilor.  () ,n partea nereglementat# de prezentul articol se aplic# e!ectele prev#zute de legisla"iacivil# la nulitatea actelor juridice.

Page 109: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 109/119

S ' c ţ i u n ' a a *.a Proc'/ura acc'l'rată /' r'structurar'  Articolul !1- 5ispozi"ii generale  (1) $rezenta sec"iune se aplic# &ntreprinderii a!late &n di!icultate !inanciar#.  (2) Scopul procedurii accelerate de restructurare este salvgardarea &ntreprinderii a!late &ndi!icultate !inanciar# pentru a*şi continua activitatea% a p#stra locurile de munc# şi a acoperi

crean"ele prin aplicarea unui plan.  Articolul !12 5epunerea cererii introductive de intentare a procedurii accelerate de  restructurare

(1) 5eitorul a!lat &n di!icultate !inanciar# este &n drept s# depun# &n instan"a deinsolvailitate cerere introductiv# motivat# de intentare a procedurii accelerate derestructurare% care treuie s# con"in# datele prev#zute la art. 16. =a cerere se aneeaz# actelenominalizate la art. 18% precum şi actul% actualizat% de inventariere a patrimoniului% proiectul planului procedurii accelerate de restructurare.  (2) Nu poate !ormula cerere introductiv# de restructurare accelerat# deitorul care% &nultimii ani de p&n# la /ot#r&rea de desc/idere a procedurii% a !ost supus unei ast!el de proceduri sau care% la data depunerii cererii introductive% se a!l# &n proces de insolvailitate.

  () +ererile introductive de intentare a procesului de insolvailitate !ormulate de creditori&mpotriva aceluiaşi deitor% depuse dup# intentarea procedurii accelerate de restructurare% serestituie !#r# a !i eaminate.  Articolul !!3 3ntentarea procedurii accelerate de restructurare  (1) 3nstan"a de insolvailitate este oligat# s# admit# cererea introductiv# depus# &ncondi"iile +odului de procedur# civil# şi ale prezentei legi şi s# ini"ieze procedura accelerat#de restructurare a deitorului. +ererea introductiv# &ntocmit# cu &nc#lcarea prevederilor art.219 alin. (1) se restituie !#r# a !i eaminate.

(2) ,n cel mult zile lucr#toare de la data depunerii cererii introductive% instan"a deinsolvailitate adopt# din o!iciu o &nc/eiere despre admiterea ei şi despre intentarea proceduriiaccelerate de restructurare a deitorului.

  () dat# cu intentarea procedurii accelerate de restructurare% instan"a de insolvailitate pune su oserva"ie deitorul prin desemnarea unui administrator provizoriu% dispuneaplicarea m#surilor de asigurare prev#zute la art. 24 şi staileşte locul% data şi ora adun#riicreditorilor de validare a m#rimii crean"elor şi adun#rii de votare a planului proceduriiaccelerate de restructurare. >rticolele 226 şi art. 28 alin. (1) se aplic# &n m#sura &n care nucontravin prevederilor prezentei sec"iuni.  (4) ,n decursul a zile lucr#toare de la desemnare% administratorul provizoriu va noti!ica &nscris to"i creditorii men"iona"i &n lista% depus# de deitor despre intentarea proceduriiaccelerate de restructurare şi va pulica% din contul deitorului% &n modul stailit la art. 6% unaviz despre-  a) termenul*limit# de depunere a re!erin"ei creditorilor la cererea introductiv# de intentare a

 procedurii accelerate de restructurare% precum şi termenul*limit# de &nregistrare a cererii deadmitere a crean"elor asupra patrimoniului deitorului% care vor !i de maimum 0 de zilecalendaristice de la data pulic#rii avizului% şi despre cerin"ele pe care treuie s# le&ntruneasc# o crean"# &nregistrat# pentru a !i valail#  ) termenul de veri!icare a crean"elor% de &ntocmire şi de comunicare a taelului de crean"e%care nu va dep#şi 8 zile lucr#toare de la epirarea termenului prev#zut la lit. a)  c) locul% data şi ora adun#rii creditorilor de validare a crean"elor% care va avea loc &n cel

Page 110: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 110/119

mult 8 zile lucr#toare de la epirarea termenului prev#zut la lit. )  d) locul% data şi ora adun#rii creditorilor de votare a planului procedurii accelerate derestructurare% care va avea loc &n cel mult zile lucr#toare de la epirarea termenului prev#zutla lit.c)  e) locul unde creditorii pot lua cunoştin"# de proiectul planului procedurii accelerate de

restructurare.  () $&n# la adunarea creditorilor de votare a planului procedurii accelerate de restructurare%administratorul provizoriu este oligat s# prezinte instan"ei de insolvailitate un raport despre posiilitatea real# de a men"ine% &n totalitate sau par"ial% &ntreprinderea deitorului şi deaplicare a planului procedurii accelerate de restructurare e!ectiv# a activit#"ii deitorului ori%dup# caz% motivele care nu permit restructurarea deitorului prev#zute la art. 20.  Articolul !!1 5eclararea% contestarea şi validarea crean"elor   (1) +rean"ele &naintate de creditori vor !i supuse veri!ic#rii de c#tre administratorul provizoriu% vor !i &nregistrate &ntr*un tael şi vor !i validate de c#tre instan"a de insolvailitate%con!orm procedurii stailite &n capitolul @ sec"iunea 1% cu ecep"iile din prezenta sec"iune.

(2) +rean"ele introduse de administratorul provizoriu &n taelul crean"elor &n aza datelor

de eviden"# contail# a deitorului şi necon!irmate prin cererea de admitere a creditorului% precum şi crean"ele &naintate dup# termenul prev#zut &n avizul pulicat se atriuie de c#treinstan"a de insolvailitate la masa credal# cu titlu provizoriu. +rean"ele atriuite cu titlu provizoriu la masa credal# se iau &n calcul la elaorarea planului procedurii accelerate derestructurare prin rezervarea lor din masa deitoare.  () +ontesta"iile creditorilor cu privire la crean"ele şi la drepturile de pre!erin"# trecute deadministratorul provizoriu &n taelul crean"elor şi la cele respinse de acesta treuie depuse lainstan"a de insolvailitate &n scris cu cel pu"in 2 zile &nainte de adunarea de votare a planului procedurii accelerate de restructurare. ,n adunarea de validare a crean"elor% instan"a deinsolvailitate va solu"iona toate contesta"iile c/iar dac#% pentru solu"ionarea unora% ar !inevoie de administrare de proe. ,n acest din urm# caz% instan"a de insolvailitate poate s#

admit# crean"ele% &n totalitate sau &n parte% &n mod provizoriu% la masa credal# pe perioada de judecare a contesta"iei.

(4) dat# cu admiterea cu titlu provizoriu a crean"elor la masa credal#% instan"a deinsolvailitate determin#% prin &nc/eiere irevocail# motivat#% m#rimea crean"elor admise provizoriu cu care creditorul va avea dreptul s# participe şi s# voteze% pentru sau contra% planul procedurii accelerate de restructurare şi alte c/estiuni de pe ordinea de zi. ,n acest caz%dreptul de vot acordat creditorului va avea valoare şi va produce e!ecte numai pentruadunarea de votare a planului procedurii accelerate de restructurare. @alidarea ulterioar# acrean"ei% trecut# cu titlu provizoriu &n tael% care nu a participat la votarea planului% precum şirespingerea cererii de validare a crean"elor trecute provizoriu cu drept de vot &n taelul decrean"e nu pot servi temei legal pentru anularea planului procedurii accelerate de restructurare

aproat şi a altor /ot#r&ri adoptate la adunarea creditorilor.  Articolul !!! $roiectul planului procedurii accelerate de restructurare  (1) $lanul procedurii accelerate de restructurare a deitorului treuie s# prezinte% &n moddetaliat-  a) situa"ia analitic# a activului şi a pasivului deitorului% cauzele st#rii lui de di!icultate!inanciar#  ) programul de stingere a crean"elor

Page 111: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 111/119

  c) procentul preconizat de satis!acere a crean"elor% ca urmare a implement#rii m#surilor deredresare propuse% precum- am&n#ri sau reeşalon#ri la plata crean"elor% stingerea total# sau par"ial# a unor crean"e sau numai a do&nzilor ori a penalit#"ilor de &nt&rziere prin compensare% prin con!uziune% prin remitere total# sau par"ial# a datoriei% prin nova"ie% prin convertire adatoriilor &n cote*p#r"i din capitalul statutar al deitorului sau &n ac"iuni% prin convertire &n

ac"iuni a oliga"iilor şi a altor titluri de valoare% prin alte modalit#"i legale de stingere acrean"elor.  (2) ,n proiectul planului procedurii accelerate de restructurare supus apro#rii creditorilor%deitorul propune spre con!irmare candidatura administra*torului insolvailit#"ii% care vasupraveg/ea realizarea planului şi remunera"ia administratorului pentru perioada lui derealizare.  () 5e m#surile cuprinse &n planul procedurii accelerate de restructurare acceptat decreditori% inclusiv de modi!ic#rile crean"elor% pro!it# şi codeitorii% !idejusorii şi ter"iigaranta"i.  Articolul !!" >dunarea creditorilor de votare a planului procedurii accelerate

de restructurare

  (1) >dunarea creditorilor de votare a planului procedurii accelerate de restructurare se "inecu prezen"a creditorilor şisau a reprezentan"ilor acestora. >triu"iile de secretar al adun#riicreditorilor le eercit# administratorul provizoriu. $revederile art. 19119 şi ale art. 199204se aplic# &n m#sura &n care nu contravin prezentului articol.  (2) >dunarea creditorilor se des!#şoar#% de regul#% la data convoc#rii% dar nu mai t&rziu de zile de la adunarea de validare a crean"elor. ,n cazul &n care adunarea creditorilor trans!er#c/estiunile de pe ordinea de zi la o dat# ulterioar#% este oligatorie respectarea procedurii denoti!icare prev#zut# la art. 6. >dunarea creditorilor poate avea loc şi !#r# respectarea procedurii de noti!icare &n cazul &n care creditorii care reprezint# &ntreaga valoare a crean"elorintroduse &n taelul crean"elor decid unanim "inerea ei.  () rdinea de zi a adun#rii creditorilor va prevedea eaminarea consecutiv# a cel pu"in

c/estiuni-  a) eaminarea raportului administratorului provizoriu re!eritor la oportunitatearestructur#rii deitorului  ) eaminarea şi votarea planului procedurii accelerate de restructurare  c) desemnarea administratorului insolvailit#"ii şi constituirea comitetului creditorilor pentru perioada de restructurare a deitorului.  (4) ,n temeiul taelului de crean"# aproat de instan"a de insolvailitate con!orm art. 221%administratorul provizoriu va &ntocmi lista creditorilor cu drept de vot şi o va prezentacreditorilor prezen"i spre semnare &n scopul determin#rii cvorumului% va &ntocmi şi va prezenta spre aproare ordinea de zi% care poate !i completat# de adunare sau la cererea unuiadintre creditorii cu drept de vot% va &ntocmi uletinele de vot şi procesele*verale de votare şi

va per!ecta procesul*veral al adun#rii.  () 5up# audierea raportului administratorului provizoriu% adunarea creditorilor trece lavotarea planului procedurii accelerate de restructurare% care se !ace pe clase de creditori &nmodul prev#zut la art. 20020% cu ecep"iile stailite de prezenta sec"iune. $lanul acceptat deadunarea creditorilor devine oligatoriu şi opozail pentru to"i creditorii care nu au participatla votare sau care au votat contra.  Articolul !!) +on!irmarea planului procedurii accelerate de restructurare şi &ncetarea

Page 112: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 112/119

  acestei proceduri  (1) dat# cu acceptarea de c#tre adunarea creditorilor a planului procedurii accelerate derestructurare% instan"a de insolvailitate% imediat% dar nu mai t&rziu de zile% va con!irma planul prin /ot#r&re de!initiv# şi va dispune &ncetarea procedurii accelerate de restructurare adeitorului şi trecerea la procedura de realizare a planului con!irmat.

(2) 3nstan"a de insolvailitate poate s# nu aproe /ot#r&rea adun#rii creditorilor şi s# nucon!irme planul procedurii accelerate de restructurare doar pe motivele indicate la art. 20.  () ,n cazul &n care nu con!irm# planul procedurii accelerate de restructurare% instan"a deinsolvailitate poate dispune concomitent intentarea !a"# de deitor a procedurii !alimentuluidac# constat# eisten"a unui temei de insolvailitate a deitorului.  (4) 5ac#% odat# cu necon!irmarea planului procedurii accelerate de restructurare% instan"ade insolvailitate nu dispune intentarea procedurii !alimentului !a"# de deitor% !iecare creditor  poate s# depun# &n instan"# o nou# cerere introductiv#% care% &n cazul admiterii% va avea cae!ect intentarea procedurii !alimentului.

() $rin /ot#r&rea de con!irmare a planului procedurii accelerate de restructurare% instan"ade insolvailitate con!irm# candidatura administratorului insolvailit#"ii ales de adunarea

creditorilor şi apro# planul. 5in data pronun"#rii% /ot#r&rea instan"ei de insolvailitate produce e!ectele prev#zute la art. 14% 20214% cu ecep"iile stailite &n prezenta sec"iune.  (6) 5ispozitivul /ot#r&rii de con!irmare a planului şi de &ncetare a procedurii accelerate derestructurare a deitorului se pulic# &n con!ormitate cu art. 8 şi se eecut# imediat din data pronun"#rii% !iind susceptiil# contest#rii cu recurs de c#tre creditori &n decursul a zile de la pulicare.  (8) ,n perioada de realizare a planului procedurii accelerate de restructurare nu se poateintenta deitorului procedur# de insolvailitate sau procedur# a !alimentului.

() 5ispozi"iile sec"iunilor 14 din prezentul capitol se aplic# &n modul corespunz#tor% &nm#sura &n care nu contravin prevederilor din prezenta sec"iune. 

Articolul !!* ?!ectele con!irm#rii planului procedurii accelerate de restructurareşi &ncet#rii procedurii accelerate de restructurare  (1) 5in momentul adopt#rii /ot#r&rii de &ncetare a procedurii accelerate de restructurare şide continuare a realiz#rii planului procedurii accelerate de restructurare% deitorul reintr# &ndreptul de administrare% des!#şur&ndu*şi activitatea &n limitele a!acerii sale oişnuite% &ncondi"iile planului.  (2) $lanul procedurii accelerate de restructurare poate reglementa supraveg/erea realiz#riisale de c#tre administratorul insolvailit#"ii desemnat de adunarea creditorilor. 5ispozi"iile privind supraveg/erea realiz#rii planului nu s&nt a!ectate de &ncetarea procedurii accelerate de

restructurare a deitorului.() =a data con!irm#rii planului procedurii accelerate de restructurare% se sting toate

crean"ele n#scute &nainte de con!irmarea planului şi neincluse &n el.  (4) 5ispozi"iile sec"iunii a 4*a din prezentul capitol se aplic# &n modul corespunz#tor% &nm#sura &n care nu contravin prevederilor din prezenta sec"iune.  Articolul !!+ ?!ectele nerealiz#rii planului procedurii accelerate de restructurare  (1) 5ac#% pe parcursul realiz#rii planului procedurii accelerate de restructurare% deitorul

Page 113: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 113/119

&ncalc# condi"iile planului şisau termenele prev#zute de programul de stingere a crean"elorori nu asigur# rezervarea masei deitoare pentru crean"ele trecute cu titlu provizoriu% !iecarecreditor este &n drept s# &nainteze instan"ei de insolvailitate o cerere introductiv#% care vaavea drept e!ect intrarea &n !aliment şi lic/idarea patrimoniului deitorului !#r# a mai !inecesar# dovada insolvailit#"ii lui.

  (2) >rticolul 218 se aplic# &n modul corespunz#tor.Capitolul %IIDESCALI7ICAREA I DEGRE%AREA DE&I#OR$L$I  Articolul !!, <ipurile descali!ic#rii

,n cazul &n care se constat# c# deitorul a contriuit din culp# sau din neglijen"# lasurvenirea propriei insolvailit#"i% persoana culpail# poate !i privat#% prin /ot#r&re a instan"eide insolvailitate privind &ncetarea procesului% de dreptul-

a) de a !i aleas# sau desemnat# &ntr*o !unc"ie pulic# sau de a continua s# de"in# o ast!el de!unc"ie

 ) de a activa &n procese de insolvailitate &n calitate de administrator lic/idatorc) de a !i memru al unui organ de conducere ori de control &ntr*o societate comercial# sau

asocia"ie de economii şi &mprumut.

  Articolul !!- >plicarea descali!ic#rii(1) 3nstan"a de insolvailitate aplic# descali!ic#rile con!orm art. 228 şi &n cazul &n care o

 persoan# a !ost director% memru al comitetului de conducere al unei societ#"i comercialeajuns# insolvail# &n perioada &n care eercit# aceast# !unc"ie sau &ntr*o perioad# de 6 lunidup# &ncetarea eercit#rii acestei !unc"ii.

(2) $erioada minim# de descali!icare este de 12 luni% iar cea maim# de ani.  () ?!ectele descali!ic#rii &nceteaz# &n mod automat la data epir#rii perioadei dedescali!icare stailit# &n /ot#r&rea de descali!icare.  (4) $revederile prezentului articol se aplic# &n modul corespunz#tor at&t !a"# de cet#"enii'epulicii oldova% c&t şi !a"# de cet#"enii str#ini şi apatrizi &n !unc"ie de statutul lor juridic pe teritoriul 'epulicii oldova.

 

Articolul !!2 5egrevarea deitorului  (1) 5up# terminarea ac/it#rii cu creditorii &n condi"iile art. 4% deitorul este degrevat deeecutarea ulterioar# a crean"elor creditorilor% cu ecep"ia celor prev#zute la alin. (2) al prezentului articol.

(2) +rean"ele creditorilor de recuperare a pensiei alimentare% de repara"ie a prejudiciilorcauzate s#n#t#"ii% alte crean"e personale care nu au !ost &naintate% nu au !ost satis!#cute ori au!ost satis!#cute par"ial &n procesul de insolvailitate &şi p#streaz# valailitatea şi dup#&ncetarea acestui proces şi pot !i &naintate integral sau% respectiv% &n partea nesatis!#cut#.

() ,n cazul &n care se constat# c# deitorul a t#inuit de eecutare sau a remis ilegal anumite

 unuri ale sale unor ter"i% creditorul a c#rui crean"# nu a !ost satis!#cut# &n procesul deinsolvailitate poate cere eecutarea ei din contul acestor unuri şi dup# &ncetarea procesului.Capitolul %III $NELE PAR#IC$LARI#8ŢI ALE INSOL%A&ILI#8ŢII >NAGRIC$L#$R8  Articolul !"3 @alori!icarea unurilor &ntreprinderilor agricole

(1) =a v&nzarea unurilor imoile% destinate producerii şisau prelucr#rii produseloragricole% care apar"in &ntreprinderii agricole &mpotriva c#reia s*a intentat proces de

Page 114: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 114/119

insolvailitate &n con!ormitate cu prezenta lege% de dreptul de preem"iune ene!iciaz#% &n cazulegalit#"ii o!ertelor de cump#rare a acestor unuri% unit#"ile agricole &nvecinate cu&ntreprinderea agricol# insolvail#.

(2) @&nzarea terenurilor cu destina"ie agricol# ale deitorului insolvail se e!ectueaz# &nmodul stailit de legisla"ia !unciar#.

  Articolul !"1 +onsiderarea caracterului sezonier   =a intentarea procesului de insolvailitate unei &ntreprinderi agricole% precum şi pe parcursul procesului% instan"a de insolvailitate şi administratorul vor "ine cont de caracterulsezonier al produc"iei agricole şi de dependen"a acesteia de !actorii naturali şi climatici% precum şi de posiilitatea satis!acerii crean"elor creditorilor din contul veniturilor care pot !io"inute de &ntreprinderea agricol# p&n# la şi dup# &nc/eierea perioadei de lucr#ri agricole.Capitolul IPAR#IC$LARI#8ŢILE INSOL%A&ILI#8ŢIIGOSPOD8RIEI Ţ8R8NE#I ?DE 7ER4IER  Articolul !"! $articularit#"ile intent#rii procesului de insolvailitate gospod#riei "#r#neşti

(de !ermier)

(1) +ererea introductiv# privind intentarea procesului de insolvailitate gospod#riei"#r#neşti (de !ermier) poate !i &naintat# de conduc#torul gospod#riei doar cu acordul scris altuturor memrilor ei.  (2) $e l&ng# documentele prev#zute la art. 18% conduc#torul gospod#riei "#r#neşti (de!ermier) aneeaz# la cererea introductiv# documente privind-

a) componen"a şi valoarea patrimoniului gospod#riei  ) componen"a şi valoarea unurilor a!late &n proprietatea memrilor gospod#riei% precumşi sursele acestor unuri

c) m#rimea veniturilor estimate pentru &nc/eierea sezonului de lucr#ri agricole.  () 5ocumentele indicate la alin. (2) se aneeaz# şi la re!erin"a privind cererea introductiv#a creditorilor.

  Articolul !"" 3ni"ierea procedurii simpli!icate a !alimentului  (1) ,n cel mult 0 de zile de la data &nregistr#rii cererii introductive% instan"a deinsolvailitate va emite o /ot#r&re de declarare a gospod#riei "#r#neşti (de !ermier) ca !iindinsolvail# şi &i va intenta procedura simpli!icat# a !alimentului. Kospod#riei "#r#neşti (de!ermier) nu i se aplic# procedura de oserva"ie.  (2) $revederile art. 16 se aplic# &n modul corespunz#tor% cu ecep"iile stailite de prezentul capitol.  Articolul !") asa deitoare &n cazul insolvailit#"ii gospod#riei "#r#neşti (de !ermier)  (1) ,n cazul intent#rii procedurii simpli!icate a !alimentului gospod#riei "#r#neşti (de!ermier)% masei deitoare i se atriuie unurile a!late &n proprietate comun# a memrilorgospod#riei% inclusiv planta"iile% instala"iile de irigare% animalele productive şi de lucru%

 p#s#rile% te/nica şi utilajele% mijloacele de transport% inventarul şi alte unuri% procurate pentrugospod#rie din mijloacele comune ale memrilor ei% dreptul de arend# a terenurilor şi altedrepturi patrimoniale proprietate a deitorului% care pot !i evaluate &n ani.

(2) Bunurile memrilor gospod#riei "#r#neşti (de !ermier)% precum şi unurile din proprietate pentru care eist# proe c# au !ost procurate din venituri ce nu s&nt proprietatecomun# a memrilor gospod#riei nu se includ sau% respectiv% se eclud din masa deitoare.  Articolul !"* @&nzarea patrimoniului gospod#riei "#r#neşti (de !ermier)

Page 115: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 115/119

  ,n cadrul procedurii simpli!icate a !alimentului gospod#riei "#r#neşti (de !ermier)% unurileimoile din masa deitoare (inclusiv drepturile patrimoniale privind aceste unuri) pot !iv&ndute &n modul stailit de prezenta lege% cu condi"ia de men"inere a destina"iei lor.Capitolul PAR#IC$LARI#8ŢILE INSOL%A&ILI#8ŢI SOCIE#8ŢILOR DE ASIG$R8RI

  Articolul !"+ ?aminarea insolvailit#"ii societ#"ilor de asigur#ri(1) +ererea introductiv# privitoare la insolvailitatea unei societ#"i de asigur#ri poate !i

depus# de c#tre deitor% de creditorii c/irogra!ari şi de organul de stat autorizat s#reglementeze activitarea de asigurare.

(2) =a eaminarea cauzelor insolvailit#"ii societ#"ilor de asigur#ri% participarea la proces aorganului de stat autorizat s# reglementeze activitatea de asigurare este oligatorie.  Articolul !", @&nzarea compleului patrimonial

al societ#"ii de asigur#ri(1) ,n procesul de insolvailitate% compleul patrimonial unic al societ#"ii de asigur#ri poate

!i &nstr#inat unei alte societ#"i de asigur#ri numai cu acordul acesteia de a prelua &ntregul porto!oliu de asigurare% care reprezint# o totalitate a contractelor de asigurare% &mpreun# cu

toate drepturile şi oliga"iile ce deriv# din contracte.  (2) >re dreptul s# do&ndeasc# compleul patrimonial unic al societ#"ii de asigur#riinsolvaile societatea de asigur#ri care &ntruneşte urm#toarele condi"ii-  a) dispune de licen"# s# practice riscurile% clasa sau clasele de asigur#ri pentru care s*a&nc/eiat contractul de v&nzare*cump#rare a compleului patrimonial unic şi acordul privindtrans!erul de porto!oliu  ) de"ine o marj# de solvailitate disponiil# superioar# marjei de solvailitate minime at&t&nainte de cump#rarea compleului unic% c&t şi dup# aceasta

c) dup# &nc/eierea tranzac"iei% va dispune de rezerve te/nice şi de active admise su!icientes# acopere rezervele te/nice% &n structura prev#zut# &n legisla"ia &n vigoare% s# acopere toateoliga"iile care decurg din contractele de asigurare (reasigurare) &n vigoare.

 

Articolul !"- 5reptul la crean"# al asiguratului &n cazul intent#rii procesului deinsolvailitate societ#"ii de asigur#ri

(1) ,n cazul intent#rii procesului de insolvailitate societ#"ii de asigur#ri% ac"iuneacontractelor de asigurare% &nc/eiate de societatea insolvail#% ale c#ror cazuri asigurate nu ausurvenit p&n# la data intent#rii procesului de insolvailitate &nceteaz#% cu ecep"ia cazului prev#zut la art. 28.

(2) $rima de asigurare ac/itat# &n contractul de asigurare general# a c#rui ac"iune a &ncetat&n temeiul alin. (1) se restituie asiguratului pentru lunile complete de p&n# la epirareacontractului% re"in&nd suma c/eltuielilor de gestiune e!ective% dar nu mai mult de 20E din

 prima de asigurare calculat# spre restituire.  () =a contractul de asigurare de via"# a c#rui ac"iune a &ncetat &n temeiul alin. (1)%asiguratului i se restituie rezerva acumulat# (suma de r#scump#rare).  (4) >sigura"ii (ene!iciarii) din contractele de asigurare ale c#ror cazuri asigurate ausurvenit p&n# la data intent#rii procesului de insolvailitate pot pretinde ac/itarea desp#guiriisau indemniza"iei de asigurare.  Articolul !"2 $rioritatea crean"elor creditorilor de asigur#ri

Page 116: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 116/119

  ,n cazul societ#"ii de asigurare a!late &n proces de insolvailitate% crean"ele creditorilor deasigur#ri au prioritate asolut# !a"# de alte crean"e &n ceea ce priveşte-  1) activele admise s# acopere rezervele te/nice şi matematice ale societ#"ii de asigurare% dincare se satis!ac &n mod prioritar crean"ele asigura"ilor  2) totalitatea activelor societ#"ii de asigurare% cu ecep"ia-

  a) crean"elor angaja"ilor ei privind plata salariului pentru perioada de p&n# la 6 luni precedente lu#rii /ot#r&rii de intentare a procesului de insolvailitate  ) crean"elor !a"# de ugetul pulic na"ional şi !a"# de sistemul asigur#rii oligatorii deasisten"# medical# pentru perioada de p&n# la un an precedent lu#rii /ot#r&rii de intentare a procesului de insolvailitate.  Articolul !)3 ?ecutarea crean"elor creditorilor c/irogra!ari ai societ#"ii de asigur#ri  ,n caz de intentare a unui proces de insolvailitate societ#"ii de asigurare% crean"elecreditorilor c/irogra!ari s&nt satis!#cute &n urm#toarea ordine-

a) &n primul r&nd% crean"ele creditorilor din contractele de asigurare personal# oligatorie ) &n al doilea r&nd% crean"ele creditorilor din alte contracte de asigurare oligatoriec) &n al treilea r&nd% crean"ele altor creditori asigura"i (ene!iciari)% inclusiv crean"ele

 prev#zute la art. 2 alin. (2) şi ()d) &n al patrulea r&nd% crean"ele celorlal"i creditori c/irogra!ari.

Capitolul IPAR#IC$LARI#8ŢILE INSOL%A&ILI#8ŢII PAR#ICIPANŢILORPRO7ESIONI#I LA PIAŢA %ALORILOR 4O&ILIARE  Articolul !)1 ?aminarea insolvailit#"ii participan"ilor pro!esionişti la pia"a valorilormoiliare  (1) +ererea introductiv# cu privire la insolvailitatea unui participant pro!esionist la pia"avalorilor moiliare poate !i depus# de c#tre deitor% de creditorii c/irogra!ari şi de autoritateade stat ailitat# cu !unc"ii de reglementare pe pia"a valorilor moiliare.  (2) =a eaminarea cauzelor privind insolvailitatea participan"ilor pro!esionişti la pia"a

valorilor moiliare% participarea la proces a autorit#"ii de stat cu !unc"ii de reglementare a pie"ei valorilor moiliare este oligatorie. () $rocedura de insolvailitate a participan"ilor pro!esionişti la pia"a valorilor moiliare see!ectueaz# &n con!ormitate cu prevederile prezentei legi şi cu legisla"ia &n domeniul valorilormoiliare.  Articolul !)! ?cep"ii de aplicare a legii &n cazul participan"ilor pro!esionişti la pia"a

valorilor moiliare  @alorile moiliare şi alte unuri ale clien"ilor a!late la deitorul insolvail participant pro!esionist la pia"a valorilor moiliare nu se atriuie la masa deitoare% iar dup# intentarea procesului de insolvailitate% se restituie proprietarilor de drept% dac# legea nu prevede alt!el.

  Articolul !)". ?ecutarea contractelor   (1) 5up# intentarea procesului de insolvailitate unui participant pro!esionist la pia"avalorilor moiliare% ac"iunea contractelor cu clien"ii &nc/eiate de deitor &nceteaz#. Cn ast!elde contract poate continua doar dac# administratorul şi clien"ii deitorului insolvailrecon!irm# valailitatea lui dup# intentarea procesului de insolvailitate.

(2) >dministratorul este oligat ca% &n termen de 10 zile de la intentarea procesului deinsolvailitate% s# comunice prin aviz clien"ilor deitorului insolvail intentarea procesului şi

Page 117: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 117/119

desemnarea administratorului. ,n aviz% el indic# datele sale juridice de identi!icare şi propuneclien"ilor s# dispun# asupra ac"iunilor ce urmeaz# s# !ie &ntreprinse de administrator privindvalorile lor moiliare.  Articolul !)) Satis!acerea crean"elor creditorilor c/irogra!ari ai participan"ilor pro!esionişti

  a pia"a valorilor moiliare5ac# cerin"ele clien"ilor privind restituirea valorilor moiliare de aceeaşi clas# (acelaşi

emitent% aceeaşi categorie% acelaşi tip% aceeaşi serie) dep#şesc cantitatea acestor valori care sea!l# &n dispozi"ia deitorului participant pro!esionist la pia"a valorilor moiliare% restituireaacestor valori clien"ilor se !ace propor"ional crean"elor lor% iar &n partea nesatis!#cut# crean"elese satis!ac &n modul prev#zut la art. 4.Capitolul IIPAR#IC$LARI#8ŢILE INSOL%A&ILI#8ŢII ASOCIAŢIILOR DE ECONO4II I>4PR$4$#  Articolul !)* ?aminarea insolvailit#"ii asocia"iilor de economii şi &mprumut

(1) +ererea introductiv# privitoare la insolvailitatea unei asocia"ii de economii şi

&mprumut poate !i depus# de asocia"ia de economii şi &mprumut deitoare% de creditoriic/irogra!ari şi de +omisia Na"ional# a $ie"ei Ainanciare.  (2) =a eaminarea cauzelor de insolvailitate a asocia"iilor de economii şi &mprumut% participarea reprezentantului +omisiei Na"ionale a $ie"ei Ainanciare este oligatorie.  Articolul !)+ ?cep"iile aplic#rii prezentei legi &n cazul asocia"iilor de economii şi&mprumut  (1) $rin derogare de la prevederile art. 4% crean"ele din depunerile de economii alememrilor asocia"iilor de economii şi &mprumut se atriuie rangului al doilea al crean"elorc/irogra!are.

(2) +alcularea do&nzilor la oliga"iile asocia"iei de economii şi &mprumut a!late &n procesde insolvailitate se &ntrerupe.

  () +ompleul patrimonial al asocia"iei de economii şi &mprumut poate !i v&ndut &n cadrul procesului ei de insolvailitate doar unei asocia"ii de economii şi &mprumut care &ntruneşteurm#toarele condi"ii-  a) de"ine categoria de licen"#% elierat# de +omisia Na"ional# a $ie"ei Ainanciare%corespunz#toare serviciilor care urmeaz# a !i prestate &n urma prelu#rii compleului patrimonial  ) asigur# respectarea normelor de pruden"# !inanciar# at&t &nainte de cump#rarea compleului patrimonial% c&t şi dup# aceasta  c) eist# acordul cump#r#torului de a*şi asuma oliga"iile ce reies din contractele &nc/eiatede asocia"ia insolvail#% valaile la data &nceperii procedurii de insolvailitate.

Capitolul III R8SP$NDEREA 4E4&RILOR ORGANELOR DE COND$CERE ALE DE&I#OR$L$I  Articolul !), emrii organelor de conducere ale deitorului  (1) ,n sensul prezentei legi% memri ai organelor de conducere ale deitorului pot !i-deitorul persoan# !izic# ce des!#şoar# activitate individual# de &ntreprinz#tor% !ondatorul&ntreprinderii individuale sau al gospod#riei "#r#neşti (de !ermier)% administratorii societ#"ilorcomerciale% memrii organelor eecutive% memrii consiliilor de supraveg/ere (de

Page 118: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 118/119

oservatori)% lic/idatorii şi memrii comisiilor de lic/idare% contailii.  (2) $revederile alin. (1) se aplic# persoanelor care de"ineau !unc"iile respective la dataintent#rii procesului de insolvailitate% precum şi celor care au de"inut aceste !unc"ii pe parcursul ultimelor 24 de luni anterioare intent#rii procesului.  Articolul !)- '#spunderea memrilor organelor de conducere ale deitorului

  (1) 5ac# &n cadrul procesului s&nt identi!icate persoane c#rora le*ar !i imputail# apari"iast#rii de insolvailitate a deitorului% la cererea administra*toruluiinsolvailit#"iilic/idatorului instan"a de insolvailitate poate dispune ca o parte din datoriiledeitorului insolvail s# !ie suportate de memrii organelor lui de conducere şisau desupraveg/ere% precum şi de orice alt# persoan#% care i*au cauzat insolvailitatea prin unadintre urm#toarele ac"iuni-  a) !olosirea unurilor sau creditelor deitorului &n interes personal  ) des!#şurarea unei activit#"i comerciale &n interes personal su acoperirea deitorului  c) majorarea !ictiv# a pasivelor deitorului şisau deturnarea (ascunderea) unei p#r"i dinactivul deitorului  d) procurarea de !onduri pentru deitor la pre"uri eagerate

  e) "inerea unei contailit#"i !ictive sau contrare prevederilor legii% precum şi contriuirea ladispari"ia documentelor contaile% a documentelor de constituire şi a ştampilei  !) dispunerea continu#rii unei activit#"i a deitorului care &l duce &n mod v#dit laincapacitate de plat#  g) dispunerea% &n luna precedent# &ncet#rii pl#"ilor% de a se pl#ti cu pre!erin"# unui creditor&n dauna celorlal"i creditori  /) nedepunerea cererii de intentare a procesului de insolvailitate con!orm prevederilor art.14  i) comiterea altor ac"iuni care au adus daune propriet#"ii deitorului.  (2) >plicarea prevederilor alin. (1) nu eclude aplicarea !a"# de deitor a unor sanc"iunicontraven"ionale sau pedepse penale pentru !apte ce constituie contraven"ii sau in!rac"iuni. ,n

acest sens% la cererea comitetului creditorilor% administratorul lic/idatorul transmite organelor  procuraturii toate documentele spre a !i eaminate la oiectul eisten"ei de motive (!apte) cear putea angaja urm#rirea penal# a deitorului sau a memrilor organelor lui de conducere.  () +omitetul creditorilor poate cere instan"ei de insolvailitate s# !ie autorizat a introduceac"iunea prev#zut# la alin. (1) dac# administratorul insolvailit#"iilic/idatorul a omis s#!ormuleze ac"iunea &n cauz#% iar r#spunderea consemnat# la alin. (1) amenin"# s# se prescrie.  (4) ,n caz de pluralitate% r#spunderea persoanelor prev#zute la alin. (1) este solidar#% cucondi"ia ca apari"ia st#rii de insolvailitate s# !ie actual# sau anterioar# perioadei &n care şi*aueercitat mandatul ori au de"inut pozi"ia ce ar !i putut cauza insolvailitatea deitorului.$ersoanele &n cauz# se pot ap#ra de solidaritate dac#% &n organele colegiale de conducere aledeitorului% s*au opus actelor sau !aptelor care au cauzat insolvailitatea sau dac# au lipsit de

la luarea deciziilor care au cauzat insolvailitatea şi au !#cut s# se consemneze% ulterior lu#riideciziei% opozi"ia lor la aceste decizii.  () #sura prev#zut# la alin. (1) se prescrie &n termen de ani de la data la care a !ostcunoscut# sau treuia s# !ie cunoscut# persoana care a cauzat starea de insolvailitate% dar numai devreme de 2 ani de la data /ot#r&rii de intentare a procedurii de insolvailitate.  (6) ,n toate cazurile% asupra ac"iunii prev#zute la alin. (1)% instan"a de insolvailitate se pronun"# prin /ot#r&re% care poate !i contestat# cu recurs de persoanele vizate &n ea.

Page 119: LEGE Insolvabilităţii

7/23/2019 LEGE Insolvabilităţii

http://slidepdf.com/reader/full/lege-insolvabilitatii 119/119

  Articolul !)2 ?ecutarea silit#(1) dat# cu cererea !ormulat# con!orm art. 24% administratorul insolvailit#"iilic/idatorul

sau% dup# caz% comitetul creditorilor poate cere instan"ei de insolvailitate s# instituie m#suriasigur#torii asupra unurilor din patrimoniul persoanelor urm#rite con!orm art. 24. +erereade m#suri asigur#torii poate !i !ormulat# şi ulterior introducerii ac"iunii prev#zute la art. 24.

  (2) Sumele &ncasate potrivit dispozi"iilor art. 24 vor intra &n masa deitoare şi vor !idestinate% &n cazul procedurii de restructurare% complet#rii !ondurilor necesare &n continuareaactivit#"ii deitorului% iar &n caz de !aliment% &n acoperirea pasivului.  () ?ecutarea silit# &mpotriva persoanelor prev#zute la art. 248 şi art. 24 alin. (1) oe!ectueaz# eecutorul judec#toresc con!orm +odului de eecutare.  (4) 5up# &nc/iderea procedurii !alimentului sau a procedurii de restructurare a deitorului%sumele o"inute din eecutarea silit# se repartizeaz# de c#tre administratorulinsolvailit#"iilic/idator% &n con!ormitate cu prezenta lege% &n temeiul taelului de!initivconsolidat şi al planului de distriuire !inal#.Capitolul I% REGIS#R$L CA$ZELOR DE INSOL%A&ILI#A#E  Articolul !*3 +on"inutul registrului

  (1) 3nstan"a de insolvailitate "ine registrul cauzelor de insolvailitate% &n care se !acmen"iuni despre !iecare cauz# de insolvailitate eaminat# sau &n curs de eaminare. ,nregistru se men"ioneaz# &n mod special-  a) numele şi prenumeledenumirea persoanei care a &naintat cererea introductiv#% data&naint#rii ei  ) data şi temeiul intent#rii procesului de insolvailitate sau al respingerii cereriiintroductive  c) numele% prenumele şi sediul administratorului  d) procedura aplicat# deitorului şi rezultatul ei  e) data &ncet#rii procesului de insolvailitate  !) cauzele &ncet#rii procesului de insolvailitate

  g) datele privind descali!icarea deitorului.  (2) ,n registrul cauzelor de insolvailitate se pot !ace şi alte men"iuni necesare despreinsolvailitatea deitorilor.

Articolul !*1 >ccesul la registru