SCRISORI CĂTRE PRIETENI

INTRODUCERE ÎN CREŞTINISMUL AUTENTIC

Răzvan Ardelean

Motto:Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia Cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală, pun mâna pe ea.

Matei 11.12

Ediţia a III-a revizuită

Braşov2010

SCRISORI CĂTRE PRIETENIINTRODUCERE ÎN CREŞTINISMUL AUTENTIC

Autor: Răzvan Ardelean

Ediţia a III-a revizuită

Braşov, 2010

Coperta: Ardelean Răzvan-Mitel, 13 ani, montaj foto computerizat

Copyright pentru limba română:

© 2010 Editura Ema-Braşov

Publicat de Editura Ema-Braşov

ISBN 978-973-7896-11-7

CUPRINS

Partea I Să fii Născut din Nou! 5INTRODUCERE 6Scrisoarea 1. ISTORIA UNIVERSULUI-TRECUTUL 8Scrisoarea 2. PĂCATUL 13Scrisoarea 3. CRUCEA 25Scrisoarea 4. LEGĂMÂNTUL MÂNTUIRII 28Scrisoarea 5. CREŞTINUL AUTENTIC 39Scrisoarea 6. CONFUZII 43Scrisoarea 7. ISTORIA UNIVERSULUI -VIITORUL 53Scrisoarea 8. CONCLUZII 55

Partea a II-a De ce să crezi? 57INTRODUCERE 58Scrisoarea 1. DUMNEZEU 59Scrisoarea 2. BIBLIA 73Scrisoarea 3. ISUS 83Scrisoarea 4. ISTORIA BISERICII 87Scrisoarea 5. ÎN LOC DE CONCLUZII 99

PARTEA I

Să Fii Născut din Nou!

Partea I Să fii Născut din Nou

INTRODUCERE

Expunere de motive

Trăim, ca români, într-o societate care se autodeclară creştină. Suntem creştini de 2000 de ani, zic unii. Ne naştem creştini, spun alţii. Dar, conform Bibliei, creştinismul nu are de a face cu o tradiţie culturală şi nici cu o descendenţă genealogică. Ba mai mult, în epistola 1 Corinteni 15:1-2 ni se spune:

„Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas, şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut.”

Putem să observăm aşadar că nu orice credinţă este mântuitoare şi că există şi o credinţă „degeaba”. Acest lucru ne este întărit în Evanghelia după Matei 7.21 unde Isus Însuşi ne spune:

„Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.

Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne ! N-am proorocit noi în Numele Tău ? N-am scos noi draci în Numele Tău ? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”

Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut;...”Aceşti oameni cu siguranţă se credeau mântuiţi pe baza

faptului că au fost implicaţi în activităţi spirituale ale bisericii, dar cu toate acestea ei nu au fost pe placul lui Dumnezeu.

6

Problema care se pune, aşadar, nu este doar aceea de a crede, ci mai ales aceea de a crede în mod corect. Este ceea ce eu numesc un creştinism autentic.

Lucrarea de faţă se vrea o modestă contribuţie la clarificarea unor aspecte esenţiale legate de credinţa mântuitoare. Am scris-o cu pasiune faţă de Dumnezeu, pentru toţi prietenii mei, pentru toţi cei pe care îi cunosc şi mă cunosc, cu dorinţa sinceră ca ei să scape din „cursa celui rău” şi să fie mântuiţi.

Vă aştept oricând pentru discuţii şi dezbateri legate de acest subiect al credinţei mântuitoare, care este, în opinia mea, cel mai important lucru pe care îl avem de lămurit în această viaţă.

Răzvan

În cele ce urmează vom pleca de la următoarele premize:

1. Dumnezeu există, El este Dumnezeul Creator şi Suveran al tuturor lucrurilor.

2. Biblia este o carte adevărată în integralitatea ei.

3. Isus Hristos este Fiul Omului 100% şi Fiul lui Dumnezeu 100%, şi tot ceea ce El a susţinut este Adevărul.

Pentru cei care au îndoieli asupra acestor premize, ca şi pentru cei care sunt interesaţi de aceste subiecte, am inserat în Partea II a lucrării câteva capitole care le tratează în mod specific.

Aşadar, dacă nu sunteţi sigur că Dumnezeu există, citiţi mai întâi Scrisoarea 1 a părţii a II-a, sau dacă vă îndoiţi de autenticitatea Bibliei citiţi Scrisoarea 2, dacă aveţi rezerve referitor la persoana lui Isus, studiaţi Scrisoarea 3. În fine, dacă aveţi o problemă în acceptarea religiei din cauza existenţei prea multor tipuri de biserici, citiţi Scrisoarea 4 pentru a vă clarifica lucrurile în această privinţă.

7

Scrisoarea 1. ISTORIA UNIVERSULUI-TRECUTUL

Ne putem pune în mod legitim întrebarea : dacă Isus a fost Dumnezeu, de ce a trebuit El să vină pe Pământ, să ia chip de om şi astfel să se supună limitărilor trupului omenesc, şi , ceea ce este cel mai şocant, de ce s-a lăsat batjocorit, scuipat, lovit şi răstignit, El Creatorul, de către creatura Sa?

Pentru a înţelege aceste lucruri trebuie să privim înapoi, înainte de naşterea Universului. Se pare că lucrurile s-au petrecut cam aşa…

DRAGOSTEA DIVINĂÎn veşnicia dinaintea naşterii Universului, când încă nu se

“inventase” timpul, exista o comuniune minunată între trei persoane –Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt- care alcătuiau o singură fiinţă. Relaţia lor era guvernată de principiul dragostei divine, a dragostei care se dăruieşte, astfel încât fiecare era preocupat nu de propria persoană ci de a-i onora pe ceilalţi şi de a le face bucurie. Această atitudine, definitorie pentru Divinitate, o putem intui din afirmaţiile făcute în Biblie cu diferite ocazii, astfel:

Deşi Tatăl avea autoritatea supremă, El a avut deplină încredere şi a dat-o în întregime Fiului (Matei 28.18: Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ”. Ioan 5.22: Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimis.).

Isus n-a profitat de acest lucru pentru “a-şi face de cap” ci a rămas ascultător de Tatăl până la moartea lui pe cruce (Filipeni 2.6-11: El, cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a desbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a

8

înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul).

De asemenea, după încheierea completă a lucrării Sale, Fiul va restitui autoritatea în mâna Tatălui (1 Corinteni 15.24-28: În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale ... Dumnezeu, într-adevăr „a pus totul sub picioarele Lui”... Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.).

In ce priveşte pe Duhul Sfânt, acesta niciodată nu se glorifică pe Sine, ci doar pe Isus şi pe Tatăl; cu toate acestea Fiul spune “Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor” (Matei 12.31 ); astfel El îl onorează pe Duhul Sfânt considerându-l mai important decât propria persoană.

CREAREA OMULUILa baza creării omului a stat dorinţa lui Dumnezeu de a

multiplica relaţia din Trinitate într-o familie mai numeroasă. Putem vedea acest fapt în Geneza, prin faptul că omul a fost creat „după chipul lui Dumnezeu”, spre deosebire de toate celelalte fiinţe create. (Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră” Geneza 1.26) Astfel a fost creat Adam1,

1 În momentul în care a fost creat , Adam arăta ca un tînăr de 25-30 de ani, aşadar ca şi cum ar avea un trecut. De aceea nu este exclus ca şi Pământul, care după estimările cercetătorilor Bibliei are vârsta de doar 6ooo de ani, să fi fost creat ca şi cum ar avea un trecut de 4.5 mld ani)

9

şi apoi Eva. Dumnezeu, spune Biblia, a creat toate lucrurile bine, aceasta neînsemnând însă că Adam a fost creat perfect, şi asta pentru simplul motiv că doar Dumnezeu poate fi perfect. De asemenea, pentru că Dumnezeu nu a intenţionat să creeze nişte “roboţi”, caz în care noţiunea de ascultare şi dragoste îşi pierd sensul, El l-a înzestrat pe Adam cu “liber arbitru “, adică având capacitatea de a face alegeri. (Geneza 2.9: Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. Geneza 2.16: Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.”)

Adam trebuia să evolueze şi să se desăvârşească pe un drum al ascultării, hrănindu-se din pomul vieţii şi exersând liberul arbitru în dependenţă de Creator. Lui i s-a pus o singură interdicţie, pentru a i se testa ascultarea.

Lui Adam i-a fost dată stăpânirea peste Grădina Eden. Acest domeniu însă, aparţinuse cândva unui personaj numit Satan. De aceea Adam trebuia să-şi păzească grădina. (Geneza 2.15: Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească.)

SATANSatan a fost un arhanghel foarte frumos, supranumit şi

“Lucifer”, despre care Biblia spune:

Ezechiel 28.13-17 “Tu aveai pecetea desăvârşirii, erai plin de înţelepciune, şi desăvârşit în frumuseţe. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonic, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smarald, şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut. Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfînt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost

1

fără prihană în căile tale, din ziua, cînd ai fost făcut, pînă în ziua cînd s-a găsit nelegiuirea în tine. … Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta.”

În urma acestei îngâmfări Satan n-a vrut să se mai supună lui Dumnezeu, şi a corupt circa o treime din numărul îngerilor ca să-l urmeze în răzvrătirea lui. Datorită acestui fapt Dumnezeu i-a alungat din cer, dar nu i-a putut pedepsi deoarece îngerii au fost şi ei creaţi cu voinţă liberă, iar supunerea prin forţă nu are ce căuta în Împărăţia dragostei lui Dumnezeu.

CĂDEREAPentru a-şi recăpăta anumite privilegii, Satan, numit şi

Diavolul, l-a amăgit pe Adam, fiul creat al lui Dumnezeu, să mănânce din “fructul oprit”.

De remarcat este faptul că Satan nu l-a forţat pe Adam, el doar i-a sugerat o alegere (“dacă veţi mânca, veţi fi ca Dumnezeu” ), iar acesta a acceptat de bună voie să-l creadă mai degrabă pe Lucifer decât pe Dumnezeu, căzând astfel în aceeaşi răzvrătire ca şi acesta. Biblia spune: “Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi?” Romani 6:16 (vezi şi 2 Petru 2:19).

El voia ca astfel, ţinându-l captiv pe Adam -creat după chipul lui Dumnezeu, deci “membru al familiei”- şi stăpânind peste el şi urmaşii acestuia, să-L determine pe Dumnezeu să-l reprimească în cer şi să recapete anumite drepturi.

Acest fapt a avut două consecinţe:

1. Observăm faptul că într-adevăr Satan a reuşit să recâştige dreptul de a participa la întâlnirile îngerilor (Iov 2:2). Putem să ne întrebăm de ce Dumnezeu n-a luat nici o măsură împotriva lui Lucifer? Deşi ne e greu să ne închipuim, cu toate că Dumnezeu nu dă socoteală nimănui de faptele Sale, Atotputernicia Lui este cumva limitată de Sfinţenia Lui. El nu putea să-l pedepsească pe Satan pentru simplul motiv că Adam i s-a supus de bună-voie.

1

2. Adam, împreună cu toate proprietăţile lui, a devenit robul lui Satan. De atunci Lucifer a devenit “stăpânitorul aceste lumi“ (Ioan 12:31 ; Ioan 14:30), iar Adam şi toţi urmaşii lui -fiindcă toţi copiii de robi sunt şi ei robi- adică toţi oamenii, au devenit “copii ai diavolului“ (1 Ioan 3:10 , Ioan 8:44). Fiind proprietatea sa, Satan a plasat în om, am putea zice chiar în ADN-ul acestuia, o “marcă de proprietate”, un fel de “genă mutantă” care i-a transferat acestuia caractere proprii lui Satan cum sunt: minciuna, înşelarea, lăcomia, aroganţa, invidia, violenţa, distrugerea, egoismul, dorinţa de a trăi pentru sine, independenţa de Dumnezeu, dorinţa de putere şi de a exercita control asupra voinţei altora, manipulare, răzbunare, dorinţa de a impresiona pe ceilalţi pentru a „fi slăvit de oameni”. Aşa cum Dumnezeu l-a făcut pe om „după chipul şi asemănarea Sa”, la fel şi Satan l-a transformat pe om „după chipul şi asemănarea sa”, astfel oamenii au devenit, cu toţii, „fii ai diavolului” (Ioan 8.44 şi 1 Ioan 3.10). Din acest motiv pornirile naturale ale omului sunt rele. N-aţi simţit niciodată nişte porniri interioare rele pe care vi le-aţi reprimat doar pentru că legea le pedepseşte ?

1

Scrisoarea 2. PĂCATULUrmarea tragică a neascultării lui Adam este aceea că omul a

devenit păcătos. Omul nu e păcătos fiindcă face păcate, ci face păcate fiindcă e păcătos în esenţa lui. Faptele lui doar confirmă „genetica” lui. Aşadar, oricâte fapte bune ar face omul, el nu se poate împăca cu Dumnezeu deoarece el e putred în esenţa lui, în genetica lui.

Sămânţa pe care Satan a sădit-o în inima lui Adam şi a Evei, aceea a suspiciunii şi neîncrederii în dragostea lui Dumnezeu, dorinţa de autonomie, independenţă faţa de Creator şi satisfacerea propriului „eu”, a rodit la toţi urmaşii lor. De aceea Biblia zice:

Romani 3.10 Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.

Romani 3.23 Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.

1 Ioan 5.19 Ştim că … toată lumea zace în cel rău. Isaia 37.6 Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele

noastre bune sunt ca o haină mânjită.

Denumirea Păcat provine dintr-un termen ce înseamnă “a rata ţinta “ şi semnifică faptul că omul şi-a ratat destinul pentru care a fost creat. Care este această ţintă ratată ? Aşa cum arătam mai sus, ţinta lui Dumnezeu pentru noi este aceea de a forma o familie bazată pe principiul dragostei care se dăruieşte celorlalţi, în dependenţă de Creator. Desigur, tuturor ne-ar place o astfel de lume, dar fiecare aşteptăm ca mai întâi ceilalţi să se poarte aşa, şi abia atunci ne vom purta şi noi mai bine. Sau poate ne purtăm bine atâta timp cât ceilalţi nu ne deranjează în vreun fel; dar odată ce avem un motiv „întemeiat” suntem gata să răspundem cu rău pentru rău. Dumnezeu

1

ne spune însă ca noi să fim aceia care facem primii binele, fără să aşteptăm ca alţii să procedeze la fel, şi fără să-i judecăm pentru asta.

Luca 6.32-37: „Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei. Dacă faceţi bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii fac aşa. Şi dacă daţi cu împrumut acelora de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să ia înapoi întocmai. Voi însă, iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi ceva în schimb. Şi răsplata voastră va fi mare, şi veţi fi fiii Celui Prea Înalt; căci El este bun şi cu cei nemulţămitori şi cu cei răi. Fiţi, deci, milostivi, cum şi Tatăl vostru este milostiv. Nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi, şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi, şi vi se va ierta.”

Luca 6.43: „Nu este nici un pom bun, care să facă roadă rea, şi nici un pom rău care să facă roadă bună. Căci orice pom se cunoaşte după roada lui. Nu se strâng smochine din spini, nici nu se culeg struguri din mărăcini... De ce-Mi ziceţi: „Doamne, Doamne!” şi nu faceţi ce spun Eu?”

Bineînţeles, ne este destul de uşor să zicem că toţi oamenii sunt păcătoşi când ne referim la ceilalţi. Dar când e vorba de noi înşine ? De regulă găsim o mulţime de argumente cum că noi nu suntem aşa de păcătoşi ca alţii, că noi n-am furat , n-am curvit, n-am omorât pe nimeni, sau că atunci când am facut-o am avut cu adevărat motive, sau că a fost o întâmplare, sau dăm vina pe circumstanţe, sau pe soţie aşa cum a facut Adam.

Biblia spune ”Calea nebunului este fără prihană în ochii lui…” (Proverbe 12.15). Cu alte cuvinte, fiecăruia i se pare că el e bun şi ceilalţi sunt răi. Uneori chiar ne întrebăm “cum pot fi unii atât de răi ?”. Dar oamenii despre care noi gândim astfel, cred despre sine că sunt buni, şi se miră la rândul lor cum de pot fi alţii atât de răi. Fiecare are un talent în a vedea răutatea altora, şi o orbire deplină când e vorba de a-şi vedea propria răutate. Noi ne credem buni, dar Dumnezeu ştie cum suntem de fapt. Luca 6.42: „cum poţi să zici

1

fratelui tău: „Frate, lasă-mă să-ţi scot paiul din ochi” şi, când colo, tu nu vezi bârna din ochiul tău ?”

Suntem noi buni ? Cel mai bine putem vedea acest lucru observându-ne cum reacţionăm când ni se face un rău ? Dacă răspundem cu rău la rău, înseamnă că şi noi suntem răi.

Dumnezeu n-o să ne întrebe pe noi de păcatele altora, aşa că să nu ne preocupăm de ele şi să nu ne comparăm cu alţii sau să-i judecăm. Fiecare va da socoteală de păcatele sale, “proprii şi personale”.

Haideţi să citim câteva pasaje din Biblie

Apocalipsa 21.1-8: “Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.

Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii ! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.

Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi. Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.

Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit ! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii.

Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu.

Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor

1

este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”

Vedem aici, spre surprinderea noastră, că fricoşii (mai exact spus laşii) şi mincinoşii sunt puşi în aceeaşi categorie cu curvarii şi ucigaşii.

Apoi mai vedem că pentru a ajunge în cer există ceva ce ţi se dă gratis, dar şi ceva ce trebuie ca tu să biruieşti. Acel ceva ce trebuie biruit este spiritul acestei lumi, aşa cum se reflectă el în firea noastră pământească, este independenţa noastră de Dumnezeu.

In altă parte găsim scris, în legatură cu păcatul: Galateni 5.19-21: „Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu”.

Ne aşteptam să găsim în această listă a lucrurilor care ne separă de Dumnezeu lucruri “grele” cum sunt curvia, vrăjitoria, crima, dar nu ne aşteptam să găsim aici lucruri ca certurile, mâniile, neînţelegerile, îmbuibările. Acestea ni se par absolut normale şi scuzabile.

Matei 5.21-22: „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu ucizi; oricine va ucide, va cădea sub pedeapsa judecăţii. Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său, va cădea sub pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: „Prostule! Va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: „Nebunule va cădea sub pedeapsa focului gheenei.”

Există oare cineva dintre noi care măcar o data în viaţă să nu se fi mâniat? Sau care să nu fi spus vreodata cuiva “prostule “ sau “ăsta e nebun”?

1

Iacov 3.6,9: „Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Cu ea binecuvântăm pe Domnul, şi Tatăl nostru, şi tot cu ea blestemăm pe oameni care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.”

Ţi s-a întâmplat vreodata să înjuri, măcar în gând, pe cineva ?

1 Ioan 3.15: „Oricine urăşte pe fratele său, este un ucigaş; şi ştiţi că nici un ucigaş n-are viaţă veşnică rămânând în el”.

Aşadar ura şi neiertarea sunt echivalente în faţa lui Dumnezeu cu crima.

Deuteronom 18.10: „Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului”.

Putem vedea şi aici că lucruri considerate de noi “nevinovate” cum ar fi determinarea viitorului cu ajutorul horoscoapelor, ghicitul –chiar şi în joacă- în cafea sau în cărţi, sau descântatul de “deochi “, sau pentru căsnicie, sau pentru despărţire, şi alte influenţe exercitate prin aşa-numita magie albă, ca să nu mai vorbim de magia neagră, toate acestea din punctul de vedere al lui Dumnezeu sunt păcate.

1 Samuel 15.23: „Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi voinţa proprie nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimii. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă şi El” .

Încercăm noi uneori să ne impunem voinţa proprie asupra altora pornind de la principiul (nu totdeauna valabil ) că „noi ştim mai bine”, şi „nu-i dorim celuilalt decât binele”?

Suntem noi ascultători de Dumnezeu, sau de cele mai multe ori ştim noi mai bine ce trebuie să facem?

1

Esenţa Păcatului

Toate cele menţionate mai sus sunt „păcate”, dar există ceva care generează toate aceste manifestări şi care este însuşi „PĂCATUL”. PĂCATUL constă în glorificarea sinelui, îşi are originea în independenţa de Dumnezeu, şi se exprimă prin sintagma „a fi ca Dumnezeu”.

Să identificăm câteva forme de manifestare sinelui ca dumnezeu: • A te considera mai presus de ceilalţi (veşnica problemă:

cine e „mai mare”); se manifestă prin a căuta poziţie socială, a impresiona, a ieşi în evidenţă. Dorinţa de a fi admirat/ă, idolatrizat/ă, invidiat/ă (ca avere, ca poziţie socială, ca aparenţă fizică), şi altele asemenea sunt echivalente cu „a căuta slavă de la oameni” cum spune Biblia. Pe de altă parte, tot Biblia spune, „... cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?” 1 Corinteni 4.7. Faptul de a avea mai multe daruri naturale, capacităţi, talente, ne conferă valoare, ne fac deosebiţi, dar nu ne fac mai presus2 de alţii.

• A te lua prea în serios pe tine însuţi, a „te da mare”, a te considera important / a îţi da importanţă, (Galateni 6.3); a te simţi jignit cu uşurinţă, indică de asemenea faptul că tu „te crezi cineva”. Trebuie să facem diferenţa între preferinţa pe care o avem ca ceilalţi să se poarte faţă de noi, într-o anumită situaţie, într-o anumită manieră, şi pretenţia că ei trebuie să se poarte în acel mod.

• A cere respect precum şi atitudinea de „a-i pune pe alţii la respect”, sunt echivalente cu „a cere închinare”. Trebuie, din nou, să facem diferenţa între „a prefera să fii respectat” care este ceva normal şi de dorit, şi a avea pretenţia, sau de a impune acest respect, care este o atitudine demonică.

2 Sa rămânem smeriţi, căci smerenia nu înseamnă a fi umil; smerenia este aptitudinea de a trăi în plinătatea valorii tale umane şi a staturii spirituale, fără a te considera mai presus de alţii, trăind cu conştiinţa faptului că, celui ce i s-a dat mult, i se va cere mult. Isus a fost smerit, dar nu a fost umil.

1

• Atitudinea „mi se cuvine”, „eu merit”, conştiinţa de a fi mai presus decât ceilalţi, dorinţa de a fi privilegiat, pretenţia de a fi slujit de alţii, de a fi servit, „de a sta în capul mesei” sau căutarea „locurilor dintâi” cum spune Biblia;

• A considera că poţi stabili tu însuţi ce e bine şi ce e rău, exercitarea voinţei proprii3 în loc de autonomie în supunere faţă de El, înseamnă rebeliune, înseamnă a deveni propriul tău dumnezeu (1 Samuel 15.23). Dezvoltarea progresivă a acestei atitudini are ca urmare faptul că oamenii nu se mai pot supune nici unei autorităţi (şcoală, loc de muncă, societate). Criticarea autorităţilor locale, eludarea legii, a judeca guvernul, parlamentul ca şi cum „tu ştii mai bine”, te poziţionează deasupra celor aleşi pentru a guverna ţara, iar această poziţie este o manifestare a Păcatului, a infatuării sinelui. (Iuda 1.8 şi 2 Petru 2.10b)

• Centrarea pe sine, egoismul, nepăsarea faţă de alţii, atitudinea dispreţuitoare, batjocoritoare, câştigul în detrimentul altora prin înşelare, furt, deposedare de bunuri, exploatarea celorlalţi, atitudinea de a încălca drepturile altora, este o altă ramificaţie a problemei.

• Independenţa, în sensul negativ că poţi face ce vrei cu viaţa ta, având ca urmare distrugerea propriului trup, care este destinat să fie un Templu al Duhului Sfânt (1 Corinteni 6.19) prin exces de alcool, beţii, droguri, îmbuibări, orgii sexuale, şi orice alt mod de „a-ţi bate joc” de viaţa ta, Îl ofensează pe Dumnezeu.

• Asertivitatea exagerată, a insista asupra drepturilor proprii, lipsa blândeţei. A fi blând nu înseamnă a fi moale. Conform Bibliei, blândeţea este „caracterul unui om care nu insistă asupra drepturilor lui” (Filipeni 4.5 - analiza cuvântului în original). A-ţi face dreptate singur, violenţa, răzbunarea sunt forme de manifestare a Păcatului.

• Mânia, enervarea, supărarea, atitudinea de neiertare, amărăciunea că lucrurile nu merg „cum vrei tu”, sunt semne ale aceleiaşi probleme. E atitudinea de a avea pretenţia că „ţi

3 De exemplu a practica sexul liber, care este contrar voii lui Dumnezeu.

1

se cuvine” ca lucrurile să funcţioneze în sensul dorit de tine; atitudinea că „universul îţi e dator”, e o reacţie provenită din neîmplinirea aşteptării inconştiente ca „întreg universul să conspire” în folosul tău, cum se exprima Coelho în „Alchimistul”.

• Dominaţia, dorinţa de putere, orice formă de control, manipularea, a-ţi impune voinţa asupra altora, a decide în locul altora, a dirija viaţa altora, a ştii tu mai ce e bine pentru alţii, a-i face pe alţii dependenţi de tine (de hotărârile tale), atitudinea de „a avea drepturi” asupra unei persoane, toate înseamnă „ a fi ca dumnezeu” pentru ceilalţi.

• A avea drept de viaţă şi moarte asupra cuiva; a salva o viaţă, sau a scurta o viaţă, te fac „dumnezeu pentru o zi”. Pe de o parte, medicii, în special chirurgii, sunt expuşi riscului de a se crede dumnezei, deoarece ei salvează vieţi. Pe de altă parte comiterea unei crime îţi oferă acelaşi sentiment de a fi dumnezeu, iar unii sunt gata să plătescă riscul închisorii pentru asta.

• Pretenţia de a avea întotdeauna dreptate, a avea ultimul cuvânt, a fi mai deştept ca ceilalţi, atitudinea de superioritate, considerarea altora ca inferiori, a da sfaturi nesolicitate, a fi mai „bun” ca ceilalţi, pretenţia de a se face cum ai propus tu, a avea tu cea mai bună idee, a da tu lecţii altora, atitudinea „te învăţ eu minte”, „vă arăt eu cine e şeful aici”, „îţi spun eu cum se face”, „tu nu faci bine”, „el nu ştie corect”, „vă explic EU cum vine chestia asta” şi orice altă formă de a te pune deasupra altora. Vreau să fiu bine înţeles, nu este greşit să avem idei bune; problema constă în atitudinea cu care le exprimăm, şi aşteptarea pe care o avem faţă de reacţia celorlalţi la ideile noastre.

• Bârfa, a considera pe alţii proşti, tâmpiţi, a-i critica şi judeca pe alţii, sunt atitudini care te situează deasupra lor.

• A avea bani, posesiuni, creează iluzia puterii. Putem vedea deseori persoane care odată devenite avute, încep să se creadă mai înţelepte şi mai presus de ceilalţi. Invidia este „motorul progresului” acestei lumi (Eclesiast 4.4), deoarece fiecare

2

vrea să fie dumnezeu, şi e la concurenţă cu cel de lângă el. Problema invidiei este, în esenţă, „care din noi e mai mare?”. Competiţia rău înţeleasă hrăneşte acest păcat. Competiţia e bună când are ca scop evoluţia personală, dar aceasta se realizează doar atunci când întrecerea este cu tine însuţi, chiar atunci când concurezi cu alţii.

Autoînşelarea noastră stă în faptul că noi nu pretindem în mod conştient că vrem să devenim Domnul Dumnezeu. Dar, în mod inconştient, noi dorim să devenim un fel de „dumnezeu local”. Mai întâi vrem să devenim, prin independenţă, dumnezeul nostru, dumnezeu pentru noi înşine, prin faptul că nu mai vrem să ascultăm de nimeni şi nu mai suportăm autoritatea, vrem să devenim „propriul nostru stăpân”. Apoi extindem „dumnezeirea noastră” peste cei din imediata noastră proximitate, judecându-i şi spunându-le ce trebuie să facă cu viaţa lor. În acelaşi timp aspirăm să dovedim că suntem „mai presus” decât cei din jur, prin dispreţ, vorbindu-le „de sus”, dând sfaturi nesolicitate, sau bârfind. Încercăm apoi să impresionăm prin statut profesional, social, economic, prin aparenţa fizică, prin realizări, sau prin a face lucruri neobişnuite. Odată ajunşi într-o poziţie de autoritate încercăm să ne impunem voinţa asupra celorlalţi, vrem să avem ultimul cuvânt într-o dispută, şi pretindem mai mult respect. Cu cât reuşim mai bine, cu atât dorim mai mult, astfel că tendinţa de a deţine controlul asupra altora creşte proporţional cu „îndumnezeirea noastră”. În final, deşi în număr mic, unii chiar ajung să se creadă dumnezei, chiar dacă nu recunosc asta.

În fapt, însăşi istoria societăţii umane este o istorie a dezvoltării şi înălţării sinelui. Aceasta este percepută o capacitate necesară pentru succes şi în cele din urmă necesară chiar supravieţuirii într-o lume egoistă. Tocmai de aceea ne este atât de greu s-o percepem ca păcat, fiindcă este o trăsătură necesară adaptării în această lume, şi deci considerată pozitivă. ( Romani 1.32)

2

VESTEA CEA REA Biblia spune : Romani 1.18-25 Mânia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei

necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, care înăduşe adevărul în nelegiuirea lor.

Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.

În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi; fiindcă, cu toate că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gânduri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.

Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.

Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele,

2

neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.

Şi, cu toate că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.

Aşa dar, omule, oricine ai fi tu, care, judeci pe altul, nu te poţi desvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri. Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri, este potrivită cu adevărul.

Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?

Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu.

După cum observăm, Creatorul are o cu totul altă imagine despre ceea ce înseamnă păcat şi urmările acestuia decât mulţi dintre noi. Partea neplăcută este că El are dreptate, pentru simplul fapt că El a stabilit “regulile jocului “.

Partea şi mai rea vine când aflăm că “plata păcatului este moartea “(Romani 6.23) adică suferinţa veşnică în Iad, şi că “fără vărsare de sânge nu există iertare “ (Evrei 9.22 ).

Am putea spune ca aceste afirmaţii sunt grele de tot. Nu putem să ştim sigur de ce a hotărât El aşa, noi putem doar să luăm la cunoştinţă. Motivul este, probabil, faptul că omul e atât de putred încât nu mai poate fi reparat. Astfel, singura soluţie ar fi aceea ca cineva neprihănit să renunţe la viaţa lui şi să ne-o dăruiască nouă, astfel ca Dumnezeu să ne facă din nou.

MOARTEA ŞI IADUL

2

Moatea nu este, aşa cum se crede uneori, o extincţie a vieţii, ci înseamnă “despărţit de... “.

Moartea Biologică înseamnă despărţirea trupului fizic, care intră în putrefacţie, de suflet şi duh; se mai numeşte “moartea întâia“

Moartea Spirituală înseamnă despărţirea definitivă a sufletului şi duhului de prezenţa lui Dumnezeu, şi se mai numeşte “moartea a doua“

Apocalipsa 20.14 Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.

Dumnezeu, în Suveranitatea Sa, a hotărât ca oricine nu intră în destinul pentru care a fost creat să-şi petreacă veşnicia într-un loc îngrozitor numit Iad. (Matei 13.42, Apocalipsa 14.11, Matei 25.46 ).

Mulţi oameni afirmă că ei cred în Dumnezeu, dar nu cred că există Iad, sau, chiar dacă există, Dumnezeu e prea bun ca să arunce oamenii acolo. Să vedem ce spune Biblia despre acest subiect:

Matei 25.4: „ Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui !”

Observăm aici că într-adevăr există un asemenea loc de chin, “vidat” de prezenţa lui Dumnezeu, că acesta este veşnic, şi că a fost pregătit iniţial pentru Satan şi adepţii lui.

Trebuie să înţelegem că Dumnezeu nu aruncă pe nimeni în Iad, dar respectând liberul arbitru al fiecăruia, a fost nevoit să creeze o alternativă pentru cei care nu doresc să-şi petreacă veşnicia în compania Sa. Omul alege dacă vrea să trăiască alături de Dumnezeu sau nu !

Aş vrea să accentuez faptul că nu există o extincţie a vieţii deoarece noi am fost creaţi “după chipul lui Dumnezeu” şi din acest motiv sufletul nostru este nemuritor! Aşadar întrebarea corectă nu este dacă există veşnicie, ci unde ne petrecem veşnicia?!

2

Aceasta implică şi faptul că suferinţa iadului este veşnică! Apocalipsa 14:11 Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. (Vezi şi Apocalipsa 20:10)

2

Scrisoarea 3. CRUCEA - TRATAMENTUL PENTRU PĂCAT

Din fericire nu avem doar veşti proaste; haideţi să vedem ce s-a întâmplat la cruce.

În primul rând remarcăm că Satan a făcut cu această ocazie o crimă. Isus era un om fără păcat, care nu-i aparţinea lui Satan ca să poată avea drept de viaţă şi moarte asupra lui. Prin acest act, Dumnezeu a primit din punct de vedere juridic dreptul de a-l pedepsi pe Satan4, şi a putut retrage acestuia dreptul de stăpânire asupra Pământului şi asupra oamenilor, şi l-a aruncat din cer.

Cu toate acestea, Satan nu vrea să cedeze. Acesta încă ţine omenirea în minciună făcând tot posibilul ca prin influenţa sa să-i determine pe oameni să nu se intereseze de Dumnezeu, de planurile Lui, de ceea ce a făcut Isus pentru ei, ci să se intereseze cât mai mult de problemele lor, de viitor, de carieră, de succes, de bunăstare materială, confort etc.

Oamenii merg degeaba la biserică sau citesc Biblia atâta timp cât nu fac din asta un mod de viaţă ci rămân într-o formă de ritual în care nu cred cu adevărat.

VESTEA CEA BUNĂ

În al doilea rând, la cruce Isus şi-a dat viaţa lui ca preţ de răscumpărare din păcat pentru întreaga omenire. El şi-a asumat păcatul întregii omeniri şi a luat asupra lui întreaga pedeapsă, aceea de a coborâ în Locuinţa Morţilor.

4 Să ne amintim că Satan a reuşit să-l amăgească pe Adam fără să încalce “regulile” lui Dumnezeu. Dar încercarea de a-l amăgi pe Isus a eşuat (citeşte “ispitirile” din Evanghelia după Matei cap 4).

2

Era absolut necesar pentru mântuirea noastră ca El să facă acest lucru. Nimeni altcineva nu putea s-o facă pentru că nu exista nici o altă persoană fără păcat. Dacă s-ar fi putut mai “ieftin“ n-ar fi fost nevoie ca Însuşi Dumnezeu să ia chip de om şi să se lase batjocorit, scuipat şi răstignit de creatura Sa .

Astfel El ne-a dat cel mai înălţător exemplu de jertfă şi dovada incontestabilă a dragostei Sale pentru noi. El ar fi putut să distrugă întreaga creaţie căzută şi să creeze din nou, dar n-a făcut-o. Prin moartea Sa, Dreptatea lui Dumnezeu, cerută de Sfinţenia Lui, în legătură cu plata păcatului este satisfacută şi noi putem avea acces la viaţa veşnică pe care a pierdut-o Adam.

Ioan 3.16 „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnic ... Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.”

O povestioară ne prezintă situaţia unui judecător care avea de soluţionat un proces în legătură cu un tâlhar care a produs o pagubă destul de serioasă unei familii. În urma ascultării declaraţiilor martorilor şi a pledoariilor celor doi avocaţi, judecătorul a decis ca vinovatul să plătească despăgubiri părţii vătămate în valoare de 3000 USD şi cheltuieli de judecată în valoare de 100 USD. Toţi au considerat sentinţa ca fiind corectă. Apoi judecătorul şi-a dat roba jos, a plecat la casierie şi a achitat întreaga sumă de 3100 USD. De ce? Fiindcă el a recunoscut în acel tâlhar un prieten din copilărie, la care a ţinut foarte mult, dar pe care împrejurările vieţii şi deciziile greşite l-au condus într-o direcţie greşită.

În acelaşi fel Dumnezeu este drept şi sfânt, şi în acelaşi timp plin de dragoste.

Prin Isus am primit un cec în alb care ne răscumpără libertatea din robia Diavolului, şi ne oferă şansa unei noi alegeri.

2

2 Timotei 2.26 „…în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului; şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia.”

Ca oameni, şi tu şi eu, suntem din nou astăzi, ca Adam odinioară, în faţa unei alegeri :

Vei alege tu să te supui de bunăvoie sub Domnia lui Dumnezeu şi vei face voia Lui recunoscându-l ca Domn şi Mântuitor, crezând din toată inima ta că El te iubeşte şi are cele mai bune planuri pentru viaţa ta?

Sau vei continua să crezi că, de fapt, cu ajutorul raţiunii, ştiinţei şi a “bunului-tău-simţ” vei putea decide singur ce e bine5 şi ce e rău, ce e drept sau nedrept şi poţi până la urmă să-ţi fii propriul tău dumnezeu, ba chiar ai putea să devii dumnezeu şi pentru o bună parte dintre oamenii care intră în sfera ta de influenţă?

În ce mă priveşte eu deja am ales ! “Eu şi casa mea vom sluji Domnului !” (Iosua 24.15)

5 Citeşte despre problematica bine-rău în Scrisoarea 1 din Partea II

2

Scrisoarea 4. LEGĂMÂNTUL MÂNTUIRII

Diferitele religii susţin diferite scenarii. Cei toleranţi susţin că toate sunt la fel de bune. În orice caz se pare că, indiferent de cultură sau zonă geografică, există o unitate de vederi în privinţa faptului că omul este certat cu Dumnezeu şi că trebuie să se împace cu El. De aici şi denumirea religie, de la „religare” - a reface o legătură ruptă.

Toate religiile au pretenţia de a arăta modul în care omul poate ajunge la Dumnezeu. Biblia însă susţine că omul nu va putea ajunge niciodată la El prin eforturi proprii, în acest scop fiind necesar ca Dumnezeu Însuşi să coboare la om. Teoria celor care spun că la mântuire se poate ajunge pe mai multe căi la fel cum poţi urca în vârful unui munte pe diferite cărări este falsă (conform Fapte 4.12 „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.”)

Oamenii pot avea diferite idei despre cum poţi ajunge la Dumnezeu şi mântuire, dar cea mai sigură cale este cea pe care chiar Dumnezeu o recomandă, iar această cale este unică:

Ioan 14.6 „Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”

CE TREBUIE SĂ FACEM CA SĂ FIM MÂNTUIŢI ?Fapte 2.36-39 „Să ştie bine, deci, toată casa lui Israel, că

Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos6 pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi.

După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi i-au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?

„Pocăiţi-vă le-a zis Petru şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi 6 “Hristos” în greacă este echivalentul lui “Mesia” în ebraică şi înseamnă Salvator, Mântuitor. Hristos nu este, cum ar putea crede unii, numele de familie a lui Isus.

2

primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri,

şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.”

Remarcăm în acest text trei termeni cheie legaţi de mântuire: Pocăinţa, Botezul (în apă) şi darul Duhului Sfânt.

Pocăinţa este un termen prin care a fost tradus cuvântul grec “metanoia” care înseamnă “a-ţi schimba mintea“ şi cel ebraic “schuff” care înseamnă “a-ţi schimba traiectoria cu 180° ”. Este vorba de schimbarea unei atitudini, a modului de gândire, de la cel bazat pe independenţă, la unul bazat pe dependenţa de Creator, de la a face voia proprie la a fi preocupat de a face voia lui Dumnezeu, de la egoism la altruism, de la revanşă la iertare, de la mânie la răbdare. Nu este doar căinţă, adică un regret sincer faţa de păcatele comise şi dorinţa de a nu mai păcătui, ci dorinţa de a trăi într-o relaţie intimă cu Creatorul tău.

Unii cred că pentru a fi plăcuţi lui Dumnezeu şi a fi mântuiţi este suficient să fim nişte oameni morali şi cumsecade.

Să spunem că ai un copil (fiu, fiică), şi investeşti în el tot ce ai mai bun, îi oferi toate condiţiile ca să se dezvolte cât mai bine, şi toată dragostea ta, şi desigur, îl inveţi ce e bine şi ce e rău. Copilul ajunge la vârsta de 30 de ani, obţine un serviciu bun, se căsătoreşte, are copii, şi îi merge bine. Intr-o zi iţi spune: „îţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine, te voi respecta întotdeauna, îţi promit că voi face întotdeauna ce mi-ai spus că e bine şi niciodată din cele ce mi-ai spus că e rău, însă de astăzi nu vreau să mai am de-a face cu tine.” Ce părere ai avea de un astfel de copil? Şi totuşi noi exact aşa procedăm în relaţia cu Creatorul nostru, vrem să reducem relaţia cu El la nişte raporturi de respect, moralitate şi legalitate.

E atunci necesar şi suficient să fim nişte oameni cumsecade, şi să facem fapte bune? Biblia zice în Romani 3.23-28 „Căci toţi ... sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a

3

rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungei răbdări a lui Dumnezeu; pentruca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât, să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. Unde este, deci, pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei. Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.”

Iar în Efeseni 2.8-9 „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”

Vedem din nou că nu faptele primează ci relaţia cu Creatorul.

LEGĂMÂNTUL NAŞTERII DIN NOUAm ajuns acum la momentul culminant al acestei expuneri,

momentul în care putem înţelege cum putem fi mântuiţi.

2 Corinteni 5.17 Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.

“Lucrurile s-au făcut noi” se referă la faptul că Dumnezeu nu cârpeşte o natură coruptă, ci face în viaţa noastră ceva cu adevărat nou, pe baza unui legământ. Isus spune:

„Căci acesta este Sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.” Matei 26.28

3

De aici putem deduce cu uşurinţă faptul că nu o anumită religie sau biserică ne mântuieşte ci o persoană, Isus Hristos, printr-un legământ semnat cu preţul sângelui Său.

Mântuirea este gratis, dar asta nu înseamnă că a fost ieftină; ea a presupus sacrificiul suprem al lui Isus.

Biblia are două părţi: Vechiul Testament, sau legământ, încheiat de Dumnezeu cu poporul ales, poporul evreu, şi Noul Testament sau noul legământ la care Dumnezeu cheamă întreaga omenire, şi acesta ne priveşte pe noi toţi.

Ioan 3:3-5 „Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.

Nicodim I-a zis: „Cum se poate naşte un om bătrîn? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale, şi să se nască?

Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.

Fiindcă suntem păcătoşi prin esenţă nu doar prin fapte, Isus a decretat: “trebuie să vă naşteţi din nou “(Ioan 3.7), iar naşterea din nou se referă, cum am văzut, la un legământ “din apă şi duh”.

El nu vorbeste aici de reîncarnare ci de un legământ cu Dumnezeu, prin care, noi Îi dăm viaţa noastră plină de păcat şi El ne dă în schimb viaţa neprihănită a lui Isus. Dar pentru ca acest lucru să fie posibil a trebuit ca mai întâi Isus să moară pentru noi. Acesta este ceea ce se numeşte “schimbul de la cruce”.

Botezul este mărturia acestui legământ, este un act public, în faţa lumii vizibile şi a celei invizibile. Aşa cum Isus ne-a mântuit printr-un act public al răstignirii Sale, şi după cum şi în viaţa civilă se declară prin acte publice la Primărie naşterea, căsătoria, decesul, tot aşa ni se cere să ne declarăm public moartea dintr-o existenţă fără Dumnezeu şi naşterea din nou pentru Impărăţia lui Dumnezeu.

3

Pentru a prezenta sugestiv acest legământ, o vom face sub forma încheierii unui contract între două persoane.

Orice contract are un conţinut şi se încheie cu semnăturile părţilor

Conţinutul legământului se referă la:

• A recunoaşte faptul că eşti păcătos şi ai trăit fără Dumnezeu, că ai vrut să trăieşti după capul tău fără să-ţi pese de scopul pentru care El te-a creat.

• A recunoaşte că ai încercat să trăieşti după cerinţele unei legi morale, dar n-ai reuşit întotdeauna, nici măcar atunci când tu însuţi ţi-ai stabilit această lege.

• A declara că Isus a devenit Mântuitorul tău prin jertfa Sa în locul tău, şi că altfel nu ai fi putut fi salvat. Accepti astfel aşa-numitul “schimb de la cruce“ : tu îi dai păcatele tale lui Dumnezeu şi El iţi dă în locul lor neprihănirea lui Isus.

• A declara că Isus a devenit Domnul vieţii tale, şi că vrei să trăieşti în ascultare de El, nu doar din punct de vedere legal şi moral ci împlinind porunca Lui referitoare la Dragoste: Matei 22.36-40 „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău”. Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.

Prin legământ devin valabile pentru tine toate promisiunile din Biblie:

Vei primi astfel o nouă identitate, cea de copil al Lui Dumnezeu (1 Ioan 3.1)

3

Dumnezeu îţi va pune pecetea Sa în locul celei a lui Satan. (2 Corinteni 1.22)

Tu vei fi legat astfel de Dumnezeu şi vei putea înţelege voia Lui. (Ioan 10.27)

Tu devii cetăţean al cerului (Filipeni 3.20, Efeseni 2.19), iar pe pământ vei fi de acum doar un “călător” (1Petru 2.11, Evrei 11.13).

Viaţa ta veşnică începe chiar acum şi nu mai mergi la judecată (Ioan 5.24)

Incepe drumul tău spre desăvârşire. Deşi nu vei deveni un “sfânt” de mâine şi vei mai comite ocazional păcate, tu nu vei mai avea un stil de viaţă păcătos, nu vei mai fi ceea ce Biblia numeşte “rob al păcatului” sau “fiu al Diavolului”. Genetica ta s-a schimbat, eşti acum „fiu al lui Dumnezeu” şi nu mai ai o natură păcătoasă. Să facem o comparaţie : o maimuţă oricât de bine ar fi educată să poată imita un om, ea nu devine om. Tot aşa un om, chiar dacă se maimuţăreşte, el nu devine maimuţă. Este o diferenţă de genetică, nu de comportament. In acelaşi mod, un păcătos nenăscut din nou, oricât ar fi de „bun” şi de „educat” în materie de moralitate, el nu poate fi acceptat de Dumnezeu datorită naturii sale alterate genetic de „gena rebeliunii” lui Satan. Pe de altă parte, un om născut din nou, născut din Dumnezeu (Ioan 1.12,13), chiar dacă uneori mai greşeşte, el deja aparţine familiei lui Dumnezeu, iar desăvârşirea lui este doar o chestiune de timp şi educaţie.

Putem fi astfel siguri de Mântuire, pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, cu condiţia respectării “reţetei autentice” a lui Isus.

Mai jos am realizat o schiţă-model a acestui legământ care conţine esenţialul; nu există o formulă standard. Nimeni nu îţi va cere să-l scrii sau să-l semnezi, este ceva ce se întâmplă între tine şi Dumnezeu, în rugăciune.

3

Citeşte-l cu atenţie, deoarece este cel mai important lucru din aceasta broşură. Îţi recomand să nu te grăbeşti, ci să îţi iei timp să-l citeşti pe îndelete, incluzînd şi referinţele biblice, şi să meditezi la toate aceste lucruri.Dacă ai întrebări nu ezita să mă contactezi pentru a discuta şi clarifica aspectele care ţi se par confuze.

LEGĂMÂNT PENTRU NAŞTERE DIN NOU

EU …………………………………………

1. Recunosc că mă identific cu natura umană căzută, şi am înţeles că sunt irecuperabil pierdut în păcat. Mi-am trăit viaţa după capul meu, în independenţă de Dumnezeu, care este Creatorul meu, fără să-mi pese de scopul pentru care El m-a creat. Recunosc că am nevoie de mântuire.2. Inţeleg că Isus a plătit prin jertfa Sa plata cerută de sfinţenia lui Dumnezeu pentru păcatul meu. Sunt de acord să primesc acum, prin credinţa în sângele Lui, iertarea păcatelor mele, fără plată, fără fapte, prin har. Cred că Isus este Fiul lui Dumnezeu, este Dumnezeu întrupat care din Duhul s-a născut şi din Fecioara Maria. Cred că a murit răstignit pe lemn, El cel fără de păcat, că a fost îngropat, că a înviat a treia zi, că s-a înălţat la ceruri şi stă acum la dreapta Tatălui şi mijloceşte pentru mântuirea mea.

Accept schimbul de la cruce prin care Isus ia asupra Lui păcatele mele şi imi dă în schimb neprihănirea Lui. Imi însuşesc prin credinţă ceea ce Biblia spune despre mine. Din acest moment sunt copilul lui Dumnezeu şi sunt tot ce Dumnezeu spune că sunt, am tot ce Dumnezeu spune că am, pot tot ce Dumnezeu spune că pot. Imi însuşesc prin credinţă toate promisiunile Lui. Viaţa mea veşnică începe acum, şi nu mai merg la judecată decât în vederea răsplătirii.

Referinte Biblice

Matei 26.28Ioan 1.12,13

Ecleziast 7.20Romani 7.18Marcu 2.17

Efeseni 1.7Efeseni 2.8,9Tit 2.12Romani10:9,101 Cor.15.1-4Romani 8.14,25,34

Ioan 5.24

3

3. Decid ca din acest moment să mă lepăd de mine însumi şi să trăiesc pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru mine, încredinţat fiind că El are un plan bun pentru viaţa mea, mai bun decât aş putea avea eu însumi. Cred că în voia Lui este cuprins binele meu, de aceea nu-mi mai doresc altceva decât ca voia Lui desăvârşită să se împlinească în viaţa mea; nu mai judec pe alţii ci îl las pe El să judece; nu-mi mai fac dreptate singur ci îl las pe El să-mi facă dreptate. Înţeleg să fac o deosebire între păcat şi păcătos, urând păcatul, dar iubind pe cei păcătoşi deoarece sunt creaţi după chipul şi asemănarea Celui Preaînalt şi sunt chemaţi să moştenească viaţa veşnică. Înţeleg să-i iubesc pe oameni nu pentru că ei ar merita ceva, ci pentru că Isus mi-a cerut asta.Decid să-i iert pe ceilalţi aşa cum Isus m-a iertat pe mine.Inţeleg că am primit o misiune, aceea de a vesti mântuirea în Numele Lui. Inţeleg scopul pentru care am fost creat, să fiu o expresie a voii şi dragostei lui Dumnezeu pe Pamânt, caracterul Lui să se dezvolte în mine, să beneficiez de toate binecuvântările de care au parte copii Lui, şi să am parte de viaţa veşnică în familia Lui.Mărturisesc că Isus este Domnul şi Mântuitorul meu

Semnătura meaBotezul în apă ( “baptiso” -

imersie totală)

1 Petru 3.21 …botezul,…nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos (Botezul nu te spală de păcate în mod automat, ci

Semnătura lui Dumnezeu

Pecetluirea cu Duhul Sfânt

Efeseni 1.13 Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit, şi

Luca 9.23-25; 2 Cor.5.151Petru 2.9

Efeseni 4.32

Matei 28.19

Luca 9.57-621Pet 2.21Ioan 5.19,30

3

prin acordul conştiinţei tale, de aceea el nu are putere la copiii mici. Botezul fără conţinutul legământului este doar o baie obişnuită)

care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.

Inainte de a ne hotărî să facem acest legământ, trebuie să înţelegem seriozitatea acestuia. Trebuie să fim conştienţi de ceea ce ne aşteaptă, deoarece intrăm într-o dimensiune spirituală, care include lucruri considerate în mod uzual ca fiind “supranaturale”.

1. Dumnezeu ne ia în serios ! El îşi va ţine legământul şi se aşteaptă ca şi noi să facem acelaşi lucru.

a. În timp ce sufletul şi duhul nostru sunt născute din nou, trupul nostru încă nu este răscumpărat; abia la intrarea în cer vom primi trupuri noi. Aceasta înseamnă că trupul poartă încă gena “firii pământeşti”, şi din acest motiv vom fi într-o luptă permanentă cu ce a mai rămas pământesc în noi înşine. Biblia descrie aceasta luptă ca pe o “răstignire”: Galateni 5.17 „Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: Sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.” Galateni 5.24 „Cei ce Sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.”b. Dacă L-am proclamat pe Isus ca Domn al nostru, El se aşteaptă ca noi să-L ascultăm, ceea ce presupune repectarea poruncilor de moralitate, dar nu se reduce la acestea, ci înseamnă a avea o relaţie intimă cu El, prin Duhul Sfânt, a vorbi cu El, a-I auzi glasul,(„Oile mele aud glasul Meu şi vin după Mine”) a trăi în comuniune cu El. S-ar putea să nu înţelegeţi imediat cum vor avea loc toate acestea, deoarece sunt lucruri spirituale. Când le veţi trăi, le veţi înţelege altfel.

3

c. Biblia spune că credinţa noastră va fi încercată: 1 Petru 1:5 „Voi Sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! În ea voi vă bucuraţi mult, cu toate că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este cercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos.”

2. Satan ne ia în serios! Prin acest legământ el pierde un suflet, şi va face totul pentru a vă determina să regretaţi decizia pe care aţi luat-o: vi se pot întâmpla lucruri neplăcute, şi veţi fi prigoniţi: Faptele Apostolilor 14.22 „… întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri. 2 Timotei 3.12 „De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi.” Prigonirea poate însemna că prietenii vă vor părăsi, că părinţii sau partenerul de viaţă se vor supăra iremediabil pentru pasul pe care l-aţi făcut, şi altele. Totuşi acestea nu trebuie să vă descurajeze. Aveţi încredere că Dumnezeu veghează şi este suveran peste toate lucrurile:1 Corinteni 10:13 „Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.”

CUM TRĂIM DUPĂ ÎNCHEIEREA LEGĂMÂNTULUIBiblia ne transmite îndemnul, referitor la Isus, să călcăm pe

urmele Lui (1 Petru 2.21).

La ce se referă acest îndemn? De regulă identificăm această cerinţă cu faptul de a respecta cele 10 porunci, de a-i ajuta pe cei săraci, de a fi în general nişte oameni cumsecade. Cheia comportamentului lui Isus stă însă în altceva. El nu a fost preocupat niciodată să fie mai cumsecade, să fie mai “bun”, să facă mai mulţi oameni sănătoşi, să aibă o biserică mare (la moartea Lui, biserica Sa

3

avea doar 120 membri după toate minunile pe care le-a făcut), n-a fost preocupat de carieră deşi a învăţat o meserie, n-a fost preocupat de o împlinire pământească. El a afirmat :

• Ioan 4.34 Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis, şi să împlinesc lucrarea Lui.

• Ioan 5.19 Fiu l... nu face decât ce vede pe Tatăl facând.• Ioan 5.30 Eu (Isus) nu pot face nimic de la Mine Însumi: judec

după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă pentru că nu caut să fac voia Mea ci voia Tatălui, care M-a trimis.

Atitudinea de totală dependenţă faţă de Tatăl a fost esenţa comportamentului lui Isus pe Pământ.În acelaşi fel El ne cere nouă o totală dedicare pentru Sine, să ne “facem orice gând rob al ascultării de Hristos”

• Luca 9.23 dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va mântui.

• Matei 28.18 Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit.

• Luca 9.62 Oricine pune mâna pe plug şi se uită înapoi nu e vrednic de Impărăţia lui Dumnezeu

• 2.Timotei 2.4 Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii dacă vrea să placă celui care la înscris la oaste.

• Matei 10.32 De aceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.

• Matei 10.37 Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.

3

Subliniez faptul că dependenţa de Tatăl nu se rezumă la a respecta nişte porunci morale, şi nici la a urma nişte principii spirituale, deşi le include pe acestea, ci înseamnă a lua fiecare decizie, în fiecare situaţie concretă de viaţă, împreună cu Duhul Sfânt, la fel ca Isus.

4

Scrisoarea 5. CREŞTINUL AUTENTIC

Biblia ne sfătuieşte în 2 Corinteni 13.5 Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă cercaţi-vă.

Bun, şi cum facem asta? Cum ne dăm seama dacă suntem în credinţa corectă?

Cineva zicea să nu judecăm pe nimeni, nici măcar pe noi înşine, deoarece nici Dumnezeu Însuşi nu judecă pe nimeni până când nu şi-a dat ultima suflare. Deci autoevaluarea noastră trebuie să fie obiectivă, dar în acelaşi timp relaxată, deoarece încă e timp de îndreptare.

Biblia ne sugerează câteva criterii de (auto)evaluare, astfel:

1. Trebuie să existe o mărturie interioară, o convingere profundă, o siguranţă a faptului că suntem mântuiţi: Romani 8.16 Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.

2. Trebuie să existe o călăuzire conştientă în Duhul Sfânt: Romani 8.14 Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.

3. Trebuie să existe o evidenţă, o dovadă a prezenţei Duhului Sfânt în credincios: Romani 8.9 Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte într-adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.

4. Trebuie să existe o dedicare a creştinului pentru lucrurile spirituale, şi o non-conformare la valorile acestei lumi: Romani 8:4 noi ... trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti, este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă

4

umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună.

5. Trebuie să existe o manifestare a lucrărilor duhovnicesti: Marcu 16.17 Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.”

6. Trebuie să existe o manifestare a „roadelor” Duhului Sfânt în viata credinciosului: Galateni 5.22 Roada Duhului, ..., este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţa, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. Cei ce Sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. Dacă trăim în Duhul, să şi umblăm prin Duhul.

7. Trebuie să se manifeste dragostea divină (care se dăruieşte pe sine fără a aştepta nimic în schimb): Ioan 13:35 Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” Ioan 13.14 Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi Sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. 1 Corinteni 12.7 Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. Galateni 5.13 Fraţilor... slujiţi-vă unii altora în dragoste. Galateni 6.2 Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel Legea lui Hristos. Efeseni 4.25 De aceea, lăsaţi-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul” pentru că Suntem mădulare unii altora. Efeseni 5.21 Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos. Evrei 10.24 Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. Iacov 5.9 Nu vă plângeţi unii împotriva altora, fraţilor, ca să nu fiţi judecaţi: iată că Judecătorul este chiar la uşă. Iacov 5.16 Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. 1 Petru 4.10 Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit.

4

8. Trebuie să existe atitudinea de a sluji celorlalţi: Marcu 10.43 Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor. Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi!”

9. Trebuie să existe o dedicare totală pentru Isus: Luca 9.23 dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine işi va pierde viaţa pentru mine o va mântui.

10. Trebuie să existe o manifestare a implicării în Marea Misiune încredinţată de Isus: Matei 28.18 Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi invăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit.

11. Trebuie să avem în inimă izvoare de apă vie. Ioan 7.38 “Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie”a zis Isus, referindu-se la Duhul Sfânt care urma să fie dat.

12. Nu trebuie să mai existe frică, teamă, şi mai precis teama de moarte: 1 Ioan 4.18 În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme, n-a ajuns desăvârşit în dragoste. 2 Timotei 1.7 Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.

13. Interesul celorlalţi să fie pus la acelaşi nivel, sau chiar mai presus decât interesul personal: Filipeni 2.4 Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora. 1 Corinteni 10.24 Nimeni să nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia.

14. Trebuie să existe o anumită atitudine în legătură cu cei care ne fac rău: Matei 5.39-48: Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celalt. Orişicui vrea să se judece cu tine, şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două. Celui ce-ţi cere, dă-i; şi nu întoarce spatele

4

celui ce vrea să se împrumute de la tine. Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.”

Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.

Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobicinuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel? Voi fiţi, deci, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.

Această listă nu este exhaustivă, ci doar orientativă. Întrebarea este în ce măsură îndeplinim noi aceste câteva criterii? Răspunsul la această întrebare ne oferă o imagine asupra modului în care ne raportăm la Dumnezeu, Isus, Mântuire.

Unii vor spune probabil că nu e posibil să îndeplinim toate aceste condiţii, dar Isus nu ne-ar cere ceva imposibil.

Despre ce înseamnă a trăi o „viaţă creştină autentică”, îmi propun a descrie mai pe larg într-o lucrare viitoare.

4

Scrisoarea 6. CONFUZII

In continuare vom trata cateva confuzii ce pot denatura percepţia corectă a lucrurilor privitoare la Dumnezeu şi mântuire.

6.1. Confuzii cu privire la DumnezeuMulţi dintre noi cred că există Dumnezeu. Intrebarea care se

pune este dacă “Dumnezeul nostru” este acelaşi cu Dumnezeul adevărat, sau cu alte cuvinte dacă imaginea noastră despre Dumnezeu este cea corectă. Viaţa arată că oamenilor le place să creadă că există un Dumnezeu care e un fel de Moş Crăciun sau Duhul din Lampa lui Aladin; adică Dumnezeu ar fi un fel de duh supraputernic, al cărui stăpân suntem noi înşine, şi pe care noi îl putem controla: îl invocăm când avem o nevoie, pentru ca după aceea să-I spunem “poţi intra din nou în lampă”. Alţii cred că Dumnezeu e atât de bun încât singura lui preocupare este să ne facă bine, şi în nici un caz nu va arunca pe cineva în Iad. Alte păreri îl văd pe Dumnezeu ca pe un veghetor sfânt care abia aşteaptă să greşeşti ceva ca să te poată pedepsi, e unul care face totul ca prin legile Lui să-ţi strice orice bucurie. Sunt şi unii care Îl văd pe Dumnezeu ca pe o energie, ca ceva impersonal, o lege Karmică, sau chiar că totul este Dumnezeu.

Care dintre toate acestea e Dumnezeul adevărat? Biblia Îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind o singură fiinţă, trinitară, constituită deci din trei persoane, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, şi având- dar nelimitându-se la- următoarele atribute:

• VEŞNIC. El are o existenţă în SINE, care nu e determinată de factori externi, şi este necuprins.

• CREATOR. Este creatorul Universului şi legiuitorul tuturor legilor naturale (fizice, chimice, etc) şi morale. El are Dreptul să ceară socoteală Creaţiei Sale. Totul Îi aparţine.

• SUVERAN (DOMN). El hotărăşte soarta Universului, şi nu dă socoteală decât în faţa Sfinţeniei Lui.

4

• ATOTPUTERNIC (OMNIPOTENT). El are puterea să înfăptuiască ceea ce a promis. El are puterea să judece lumea care este Creaţia Sa.

• DREPT ( JUDECATOR). El va judeca toate faptele oamenilor cu dreptate şi nepărtinire.

• SFÂNT. El urăşte cu desăvârşire păcatul deşi iubeşte pe păcătoşi. Va veni o zi când El va distruge păcatul, iar cei ce nu îl abandonează vor fi distruşi împreună cu el.

• BUN, PLIN DE DRAGOSTE, ÎNDURARE, RĂBDARE. Începând de la creaţie El a avut planuri bune pentru om, de aceea l-a şi făcut pe Adam după chipul şi asemănarea Sa. Este plin de îndurare, deşi în lume se face atâta rău. Are îndelungă răbdare ca oamenii să se întoarcă la El. Dovada supremă a dragostei Lui este faptul că a plătit El însuşi preţul mântuirii cerut de sfinţenia Sa, luând chip de om şi lăsându-se batjocorit, scuipat, bătut şi în final răstignit de creatura Sa, lucru pe care nimeni nu putea să I-l ceară, nici să I-l impună. El a făcut-o de bună-voie, din dragoste.

• ATOTŞTIUTOR (OMNIŞTIENT). El posedă toată cunoştinţa, toată înţelepciunea şi nimic nu este ascuns de cunoştinţa Lui.

• OMNIPREZENT. El se află permanent pretutindeni, şi poate comunica simultan cu întreaga creaţie.

Ca să-L înţelegem pe Dumnezeu trebuie să avem în vedere toate aceste aspecte. Sfinţenia lui Dumnezeu urăşte păcatul, cu toate acestea Dragostea Îl determină să fie răbdator şi să uzeze de toate mijloacele pentru a salva creaţia Sa. Pe de altă parte El este Drept şi recunoaşte libertatea de voinţă a omului care poate alege să trăiască sau nu împreună cu El : dragoste cu forţa nu se poate. Fiindcă Universul acesta Îi aparţine, va exista totuşi o zi în care, cu durere, va fi nevoit să facă o separare între cei care au crezut Dragostea Lui şi au înţeles Sfinţenia Lui, şi cei care au dispreţuit aceste lucruri. El a promis că va fi un Judecător drept pentru că Omniştienţa şi Omniprezenţa Lui îi permit să ţină cont de toate faptele, gândurile, motivaţiile inimii fiecăruia. El are totodată

4

Puterea să izoleze pentru veşnicie pe cei ce L-au respins, într-un loc golit de prezenţa Sa numit Iad.

DUMNEZEII FALŞI - IDOLATRIAPrima posibilitate de confuzie este aceea de a crede în

Dumnezei falşi. În limbaj biblic, aceasta poartă numele de idolatrie.

Idolatria nu se referă doar la diferite zeităţi, icoane sau statui, ci la orice este în inima noastră mai important ca Dumnezeu, de exemplu lăcomia pentru ceva, puterea, plăcerile, sexul, dragostea de sine (egoismul) :

Coloseni 3.5 De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pămînt: curvia, necurăţia, patima, pofta rea, şi lăcomia, care este o închinare la idoli.

Habacuc 1.11 ... se face vinovat, căci puterea lui o ia ca dumnezeu al lui!

Filipeni 3.19 Sfârşitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele, şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gândesc la lucrurile de pe pământ.

Alţi dumnezei falşi, foarte la modă acum, sunt Universul, Mama Natura, iar curentul New Age, interpretând eronat anumite descoperiri din Fizica Cuantică, proclamă că omul însuşi este adevăratul dumnezeu.

CAZUL LUI IOVO altă posibilitate de confuzie este aceea în care, fără a fi

idolatri, să credem în Dumnezeul adevărat şi totuşi să nu-L cunoaştem. Un exemplu reprezentativ este cel al lui Iov, care credea sincer în Dumnezeul Adevărat: Iov 1.8: „Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.”

4

Cu toate acestea, la sfârşitul istorisirii despre Iov aflăm cum acesta are o revelaţie despre Dumnezeu, şi îşi dă seama că nu l-a cunoscut pe Dumnezeu ca Dumnezeu. El exprimă metaforic acest lucru astfel:

Iov 42.5 „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut.”

Toţi avem nevoie de o cunoaştere prin revelaţie a lui Dumnezeu, care transcede cunoşterea intelectuală „despre” El.

CAZUL LUI PAVELUn alt exemplu cunoscut este cel al Apostolului Pavel. Pe

vremea aceea el se numea Saul din Tars. (citeste Faptele Apostolilor cap. 8-9).

Faptele Apostolilor 8.1 „Saul se învoise la uciderea lui Ştefan. În ziua aceea, s-a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi, în afară de apostoli, s-au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei … Saul de partea lui, făcea prăpăd în Biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbaţi şi pe femei, şi-i arunca în temniţă.”

Saul era plin de zel pentru Dumnezeu, era un fariseu de vază şi era foarte învăţat. Cu toate acestea el avea doar o cunoaştere intelectuală, atât a Scripturilor cât şi în ceea ce priveşte persoana lui Dumnezeu. De aceea prigonea Biserica Creştină. În Drumul său spre Damasc, unde mergea tot cu scopul de a prigoni Biserica, are o revelaţie a lui Isus. El povesteşte astfel despre ce i s-a întâmplat:

Faptele Apostolilor 22.3: „Eu sunt Iudeu, născut în Tarsul Ciliciei; dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învăţat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu deamănuntul Legea părinţilor noştri, şi am fost tot atât de plin de râvnă pentru Dumnezeu, cum sunteţi şi voi toţi azi. Am prigonit până la moarte această Cale, am legat şi am pus în temniţă bărbaţi şi femei: Marele preot şi tot soborul bătrânilor îmi sunt martori. Am luat chiar şi scrisori de la ei către fraţii din Damasc, unde m-am dus să aduc legaţi la Ierusalim

4

pe cei ce se aflau acolo, ca să fie pedepsiţi. Când eram pe drum şi mă apropiam de Damasc, deodată, pe la amiază, a strălucit împrejurul meu o mare lumină din cer. Am căzut la pământ, şi am auzit un glas, care-mi zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” „Cine eşti, Doamne?” am răspuns eu. Şi El mi-a zis: „Eu Sunt Isus din Nazaret, pe care-L prigoneşti.” Cei ce erau cu mine, au văzut bine lumina, şi s-au înfricoşat; dar n-au auzit glasul Celui ce vorbea. Atunci am zis: „Ce să fac, Doamne?” „Scoală-te” mi-a răspuns Domnul „du-te în Damasc, şi acolo ţi se va spune ce trebuie să faci.”

Această revelaţie a însemnat trecerea lui Saul de la a cunoaşte despre Dumnezeu la a-L cunoaşte pe Dumnezeu, trecerea de la o cunoaştere bazată pe informaţii intelectuale, la cunoaşterea personală a unui Dumnezeu viu.

Acest eveniment a marcat transformarea lui Saul din prigonitor al Bisericii, în cel care a devenit Apostolul Pavel, cel care a scris mai bine de trei sferturi din Noul Testament, şi care a murit ca martir pentru credinţa lui.

Lucrurile care ţin de credinţă sunt lucruri duhovniceşti, adică ele ţin de duh, de spirit, sunt lucruri spirituale, care aşadar nu sunt lucruri fizice, materiale, şi nici intelectuale sau emoţionale. Putem avea o cunoaştere intelectuală despre Dumnezeu, dar El doreşte să avem o cunoaştere spirituală a Lui, cunoaştere care se obţine numai prin revelaţie, prin experienţă personală.

DUMNEZEU SE ASCUNDEBiblia ne spune că El este un Dumnezeu care se ascunde,

altfel viaţa prin credinţă nu ar mai putea fi posibilă - ea ar deveni o viaţă prin „vedere”. Isaia 45:15 Dar Tu eşti un Dumnezeu care Te ascunzi, Tu, Dumnezeul lui Israel, Mântuitorule!

Cu toate acestea avem promisiunea că El se va revela celor care Îl caută din toată inima: Isaia 45.19: „Eu n-am vorbit în ascuns,

4

într-un colţ întunecos al pământului. Eu n-am zis seminţei lui Iacov: „Căutaţi-Mă în zadar!”

Ieremia 29.11: „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. ... Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.”Deci Dumnezeu se dezvăluie celor care Îl caută din toată inima!!!

Dumnezeu oferă o cale şi celor care caută înţelepciunea.Proverbe 2.2-5: „dacă vei lua aminte la înţelepciune, şi

dacă-ţi vei pleca inima la pricepere; dacă vei cere înţelepciune, şi dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul, şi vei umbla după ea ca după o comoară, atunci vei înţelege frica de Domnul, şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu.”

A avea o relaţie personală cu un Dumnezeu viu, este cheia creştinismului autentic.

Aceasta are loc pe baza unei revelaţii şi a unui legământ, aşa cum vom vedea în continuare.

6.2 Confuzii cu privire la IsusÎntr-o societate cu pretenţia de “creştină”, desigur că

majoritatea oamenilor vor spune ca Îl cunosc nu doar pe Dumnezeu, ci şi pe Isus Hristos. Putem afirma, la modul declarativ, că noi credem că Isus este Mântuitorul, putem merge la biserică de Crăciun să sărbătorim naşterea lui Isus, şi de Paşte pentru a proclama învierea Lui, şi cu toate acestea Isus să spună „Niciodată nu v-am cunoscut” (Matei 7:23)

Cum este posibil ca Isus – Dumnezeul Omniştient să spună că nu cunoaşte pe cineva ?

Secretul constă în înţelesul verbului “a cunoaşte” care nu are sensul comun. În original este folosit acelaşi termen ca în versetul despre Iosif şi Maria: Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi

5

poruncise îngerul Domnului; şi a luat la el pe nevastă-sa. Dar n-a cunoscut-o, până ce ea a născut un fiu. Şi el i-a pus numele Isus. (Matei 1.24 )

După cum vedem, cuvântul desemnează o cunoaştere personală intimă, nu o cunoaştere în sensul comun. Ceea ce Isus subliniază este dorinţa Lui de a avea o relaţie directă, personală şi intimă cu fiecare dintre noi. Or, El nu ne invită să facem ceva ce nu ar fi posibil ! Aşadar voi sublinia încă o dată ideea că esenţa credinţei autentice constă în a avea o relaţie directă, personală şi intimă cu un Dumnezeu viu.

Unii susţin că ei cred în Isus şi în jertfa lui, că frecventează biserica şi se roagă, sunt oameni cumsecade, şi că asta li se pare suficient.

In Biblie ni se spune: 2 Corinteni 5.16: „Aşa că, de acum încolo...chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuşi acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta. Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”

Aici putem observa că există un mod de cunoaştere a lui Isus “în felul lumii”, la modul intelectual, ca şi cum ai avea “nişte cunoştinţe despre cineva/ceva”, în acelaşi mod în care putem “cunoaşte” chiar pe cineva cu care nu ne-am întâlnit personal niciodată, de exemplu pe preşedintele SUA.

Creştinul autentic posedă un fel cunoaştere a lui Isus care provine din relaţia sa personală cu El. Aceasta este condiţionată de faptul de “a fi o făptură nouă în Hristos”, lucru care se realizează prin Naşterea din Nou.

6.3. Confuzii cu privire la Faptele Bune

5

Există unii oameni foarte cumsecade, care afirmă că ei cred în Dumnezeu, sunt morali, frecventează biserica, citesc Biblia, se roagă, şi care au o anumită încredere că ei vor fi mântuiţi datorită acestor lucruri. Aceştia se află într-un mare pericol. Isus le-a zis fariseilor: „Adevărat vă spun că vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu. (Matei 21.31) Vai de voi, când toţi oamenii vă vor grăi de bine! (Luca 6.26 )

Cum este posibil acest lucru?

Aceştia sunt oamenii care şi-au pus nădejdea în faptele lor bune şi în cumsecădenia lor pentru a fi mântuiţi. Acestora, Isus le prezintă pilda fariseului şi vameşului :

Luca 18:10-14 „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu, şi altul vameş. Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţămesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.”

Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept, şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!”

Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat.”

Bine, vom spune, şi atunci nu trebuie să facem fapte bune?

Dumnezeu ne spune că El Însuşi a pregătit „faptele bune” pe care să le facem: Efeseni 2.10 „Căci noi Suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.”

Problema care se pune e cea a cauzalităţii: nu facem fapte bune ca să fim mântuiţi, ci, deoarece suntem mântuiţi (atunci când suntem) facem acele fapte bune pe care Dumnezeu Însuşi le-a

5

pregătit. În caz contrar, toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. (Isaia 64.6 ) Nu orice ni se pare nouă a fi o faptă bună, chiar este bună.

6.4. Confuzii cu privire la botezCAZUL LUI CORNELIUSExistă şi o altă categorie de oameni cumsecade şi evlavioşi,

care nu pot fi încadraţi în modelele de mai sus. Aceştia Îl caută cu toate sinceritatea pe Dumnezeu, dar cu toate acestea ei pot să rateze mântuirea.

Cum este posibil acest lucru?

Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. (Ioan 3.5 )

Exemplul biblic este cel al lui Corneliu (Faptele Ap. cap.10)

În Cezarea era un om cu numele Corneliu, sutaş din ceata de ostaşi numită „Italiana”. Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului, şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu. (Faptele Ap. 10.1)

Acest om era un comandant militar roman. Din dragoste pentru Dumnezeul evreilor el a renunţat la zeităţile romane oficiale, riscându-şi astfel poziţia socială şi profesională, şi chiar viaţa. Cu toate acestea, Biblia ne istoriseşte că Dumnezeu a considerat necesar să-l trimită pe Petru pentru a „certifica” legământul naşterii din nou prin actul botezului.

Faptele Apostolilor 10:44 Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul. Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi

5

peste Neamuri7. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis: „Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?” Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos.

Concluzia este întărită în Marcu 16.16 „Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.” Observăm şi aici că în vederea mântuirii ne sunt necesare credinţa şi botezul (în această ordine!)

CAZUL LUI ISUS Isus Însuşi a cerut să fie botezat de către Ioan, pentru a

împlini ceea ce Dumnezeu a cerut. El nu a avut păcat, ceea ce dovedeşte că botezul este mai mult dacât o spălare de păcate, el exprimă un legământ de dedicare pentru Dumnezeu.

Există şi persoane care se bazează pe faptul că ei sunt deja “botezaţi”, de către părinţii lor. Biblia nu pomeneşte însă nicăieri clar de copii care să fi fost botezaţi. Ceea ce Biblia spune despre botez, aşa cum vom vedea şi în continuare, are de-a face cu un legământ şi o dedicare personală. Dumnezeu se aşteaptă ca fiecare din noi să luăm o decizie personală şi responsabilă, la o vârstă la care suntem suficient de maturi pentru a ne asuma responsabilităţi.

7 Neamuri, in Biblie, se referă la orice altă naţiune decât evreii, “poporul ales”.

5

Scrisoarea 7. ISTORIA UNIVERSULUI-VIITORUL

Satan a fost detronat.

Luca 10.18 Isus le-a zis: „Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer”

Isus va reveni

Matei 24.25-40 Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului. … soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate.

Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă. …

Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua cînd a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.

Va avea loc învierea credincioşilor, pentru viaţa veşnică.

1Tesaloniceni 4.14-17. Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

5

Credincioşii vor primi un trup nou, indestructibil, nemuritor.

1 Corinteni 15.51-54. Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.

Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.

Va exista o judecată

Pentru cei credincioşi în vederea răsplătirii; ei vor merge în ceruri (Apocalipsa 21.1-4)

Pentru cei necredincioşi în vederea osândirii; ei vor merge în Iad pentru veşnicie (Apocalipsa 21.8)

Judecata va avea în vedere deciziile şi faptele proprii făcute în timpul vieţii, nu parastasele, nu deciziile părinţilor.(2 Cor.5.10 )

A face fapte bune nu este suficient, ci a face voia Lui ( Matei 7. 21-29 )

Judecata are un caracter veşnic (Matei 25.46 )

Lumea pe care o ştim noi se va sfârşi, şi o alta va începe.

2Petru 3.9-13: „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.

Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.”

5

Scrisoarea 8. CONCLUZII1. Dumnezeu există. El este creatorul Universului şi

Legiuitorul tuturor legilor: fizice, chimice, morale etc. El are toate drepturile asupra creaţiei Sale, şi are planuri bune pentru Creaţia Sa.

2. Tot ce putem cunoaşte despre Dumnezeu este scris într-o colecţie de cărţi ce alcătuiesc Biblia. Ea a fost scrisă de oameni aleşi de Dumnezeu şi s-a transmis nealterată prin veacuri până la noi. A fost “curăţată” de orice scriere suspectată de a fi o contrafacere. La ea nu se poate adăuga nimic şi din ea nu se poate scoate nimic. Ea conţine Adevărul.

3. Isus este o persoană istorică care a dovedit prin naşterea, viaţa, moartea şi învierea Sa că este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Ceea ce El a susţinut este Adevărul.

4. Omul este despărţit de Dumnezeu datorită păcatului, şi nu există o altă cale de împăcare cu El decât prin acceptarea cu simplitate a faptului ca Isus a plătit prin jertfa Sa preţul de răscumpărare pentru viaţa fiecăruia. Această acceptare se face prin recunoaşterea lui Isus ca Mântuitor şi ca Domn pentru tot restul vieţii, şi printr-un act public de botez în apă şi Duh. Acesta constituie momentul naşterii din nou, pentru o nouă viaţă alături de Creator.

Implicaţii: Nu o religie te mântuieşte, nici faptele tale bune, nici o

anumită biserică, nici frecventarea unei biserici, nici asigurările unui preot sau călugăr care se roagă pentru tine, nici urmaşii tăi prin parastasele şi lumânările pe care ţi le vor dedica, nici averea ta, nici ţinerea unor posturi sau zile speciale, nici că mănânci sau nu mănânci carne de porc, nici că bei sau nu bei un pahar de vin. Ceea ce te mântuieşte este legământul şi relaţia ta de supunere în dragoste faţă de o persoană-Dumnezeu care îţi vrea binele: Isus Hristos !

Aşa cum, chiar dacă te naşti intr-o familie de medici nu înseamnă că tu însuţi eşti sau vei deveni neapărat medic, tot aşa nu poţi afirma ca eşti ortodox, catolic, protestant (sau musulman, budist etc) doar prin naşterea într-o familie de ortodocşi, catolici, protestanţi

5

(respectiv musulmani, budişti etc). Tu însuţi vei da socoteală de viaţa ta, de aceea ai dreptul la o alegere; “cercetează lucrurile şi alege ce este bun “ zice Biblia (1Tesaloniceni 5.21).

Fă astfel încât să fii convins că vei fi mântuit, să ai siguranţa că te-ai împăcat cu Dumnezeu!

Fă un legământ cu El!

După cum am văzut avem de-a face cu o problemă de viaţă şi de moarte....veşnică!

De aceea vă invit să vă acordaţi suficient timp pentru a o clarifica

.... şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!

(2 Corinteni 5:20)

5

PARTEA A II-A

De ce să crezi?

Partea a II-a De ce să crezi?

INTRODUCERE

Această secţiune este scrisă pentru cei care au îndoieli referitoare la existenţa lui Dumnezeu, autenticitatea Bibliei, persoana lui Isus, sau nedumeriri referitoare la Biserică şi varietăţile ei, ca şi pentru cei care, deşi cunosc în parte aceste lucruri, au încă întrebări care îi preocupă.

Dacă aceste subiecte vă sunt cunoscute, citiţi numai Partea I pentru a vă răspunde la întrebările: Ce este naşterea din Nou? şi Care este esenţa creştinismului autentic?

6

Scrisoarea 1. DUMNEZEU

ARGUMENTE IN FAVOAREA EXISTENŢEI LUI DUMNEZEU

1. Originea moraleiTrebuie să vă avertizez că acest subcapitol are un caracter mai filosofic. Dacă simţiţi că nu puteţi ţine pasul cu argumentaţia, vă recomand să citiţi doar caseta de la pg. 65 şi apoi să săriţi la Argumentul cosmologic.Creaţia. (pg 66)

Ce e binele? Ce e răul ? Ce e Adevărul ? Ce e Dreptatea? Cine suntem noi în acest Univers? Care este sensul şi scopul final al actelor noastre şi al Universului ? Ce e cu adevărat important în viaţă? Ce ne face fericiţi?

Deşi evităm să ne confruntăm cu acestea şi să le dăm un răspuns, convingerile noastre în legătură cu aceste întrebări ne guvernează de fapt viaţa, sunt cel mai important resort care ne pune în mişcare. Fie că suntem constienţi sau nu, noi nu putem trăi fără o filozofie de viaţă.

Problematica Bine – RăuVom da nişte exemple şocante:

♦ De ce considerăm noi că e bine să ocrotim handicapaţii, vârstnicii, bolnavii cu boli terminale sau incurabile, când ar fi mai simplu şi mai eficient din punct de vedere economic să-i ‘eutanasiem’? Spartanii obişnuiau să-i arunce de pe stânci pe bebeluşii handicapaţi.

♦ In procesul de la Nurnberg naziştii s-au apărat cu următorul argument: Voi ne judecaţi pe noi pentru că aţi fost mai tari (legea junglei). Dacă învingeam noi, noi vă judecam pe voi. Pe ce bază susţineţi voi că ceea ce am încercat noi să facem

(rasa ariană ) nu a fost bine? De fapt, teoria evoluţionistă le–ar da dreptate.

♦ Genetica evoluţionistă a introdus în gândire conceptul de ‘eugenie’, adică teoria “ameliorării rasei “. Rasele sunt privite ca inegale între ele. Rasa albă e superioară şi trebuie evitat orice amestec cu rasele inferioare. Alexis Carel afirma: “datorită civilizatiei eficienţa selecţiei naturale diminuează. Pretutindeni se amplifică procentul indivizilor handicapaţi.” El cere eliminarea tuturor celor care periclitează viaţa socială. Gazarea lor ar fi, după părerea lui, o soluţie umană şi economică. Darwin observa că “spre deosebire de populaţiile care elimină toţi handicapaţii, noi oamenii civilizaţi facem toate eforturile pentru a opri mersul eliminării… construim spitale pentru idioţi, infirmi şi bolnavi. Facem legi pentru a veni în sprijinul celor nedemni … Membri inconştienţi, degradaţi, vicioşi ai societăţii tind să se înmulţească într-o proporţie mai mare decât cei ce sunt prudenţi şi, de obicei, înţelepţi.” Încă din 1899 a avut loc prima sterilizare eugenică. Până în 1935 au fost sterilizaţi numai în SUA un număr de 21500 de bolnavi schizofrenici, epileptici, înapoiaţi mental. Apoi şi Germania şi Danemarca au legiferat sterilizarea bolnavilor psihici.

Deşi o să vi se pară poate ciudat, aceasta este concepţia umanistă, bazată pe teoria evoluţionistă. Umanismul are în centru omul, dar nu orice om, ci doar exemplarele performante ale rasei.

E bine? E rău?ÎNTREBARE FUNDAMENTALĂ: De unde ştim noi ce e bine şi ce e rău ?

Problematica Drept - Nedrept

♦ Un tânăr: Mama mă îndoctrinează cu ideile ei, dar eu cred că fiecare are dreptul să facă ce vrea.

Filozoful: Ai dreptate; şi mama ta are dreptul să facă ce vrea! (să te îndoctrineze cu ideile ei)

♦ Un terorist a plasat o bombă într-o şcoală şi au murit 6 profesori şi 30 de copii nevinovaţi. Cineva a exclamat: Ce viaţă nedreaptă !

• O mamă şi-a pierdut fiul, nora şi nepotul într-un accident stupid, din vina unui şofer beat. Prin diferite mijloace acesta a scăpat de pedeapsă. Mama îndurerată a exclamat : Ce viaţă şi ce societate nedreaptă!

Dacă viaţa a apărut „din întâmplare”, de ce ne ofensăm când ea dispare tot din întâmplare ?Este drept ca tu să-ţi câştigi existenţa muncind din greu, iar alţii să o ducă mult mai bine înşelând pe alţii, furând, sau abuzând de poziţia lor? Probabil vei răspunde: e nedrept.

ÎNTREBARE FUNDAMENTALĂ: De unde ştim noi ce e drept şi ce e nedrept?

Problematica Moral - Imoral

♦ Soţia ta are un amant (sau soţul tău are o amantă). Te deranjează asta? De ce ? Eschimosul se supără dacă îi eşti musafir şi nu-i cinsteşti casa culcându-te cu soţia lui.

♦ Canibalii mănâncă oameni. Aşa e în cultura lor. Nimănui nu i se pare că ar fi ceva greşit. Pentru tine ar fi asta o problemă? Să mănânci oameni sau să fii tu mâncat ? De ce?

♦ Un proaspăt ieşit din penitenciar nu are nici o şansă de angajare. Astfel el este silit să fure, iar dacă i te împotriveşti e constrâns să te lovească sau chiar să te ucidă. Ţie iţi pasă de el, dacă există sau nu, dacă are sau nu ce să manânce? Lui de ce să-i pese de tine? La fel se pune problema pentru cei pe care astăzi îi numim “copii străzii” şi care vor creşte, cei din

familii sărace, cei abuzaţi fizic sau emoţional, brutalizaţi, toţi respinşii şi dispretuiţii lumii.

♦ Este moral ca cineva să-ţi violeze fiica ? De ce ? Peste 100 de ani vom fi toţi morţi; cui îi va mai păsa de fiica ta şi de violul ei ?

ÎNTREBARE FUNDAMENTALĂ: De unde ştim noi ce e moral şi ce e imoral? De unde a apărut această noţiune şi ce rost are ea?

In legătură cu aceste întrebări, ca dealtfel şi în legătură cu întrebările de la începutul capitolului, se pune problema:

-au ele un răspuns ?

-dacă DA, care e valoarea de adevăr a răspunsului, adică e acesta întotdeauna şi universal valabil, sau e relativ şi depinde de persoana care dă raspunsul, de cultura ţării în care trăieşte, de nivelul de civilizaţie, de anumite circumstanţe?

Aceasta este numită “Problema Adevărului “. Ea este tratată de filozofi în următoarele trei abordări :

A. ADEVĂRUL NU POATE FI CUNOSCUT1. Agnosticii susţin că “nu poţi cunoaşte adevărul”. Dar

chiar această propoziţie are pretenţia de a afirma un adevăr. Dacă adevărul nu poate fi cunoscut, înseamnă că nici această afirmaţie nu poate fi considerată adevărată.

Α.1 Scepticii susţin ca poţi cunoaşte, dar ”nu poţi fii sigur de nimic“. Îi putem întreba: sunteţi siguri de asta?

Α.2 Perspectiviştii sunt sceptici moderni care susţin că adevărul poate fi cunoscut, dar numai în perspectivă. Aşadar nu te poţi baza pe teorii cu valoare de adevăr acum, ci într-o perspectivă continuu perfectibilă, cu alte cuvinte nu vom cunoaşte de fapt niciodată adevărul ultim în legatură cu problemele

fundamentale. Asta înseamnă că tot atunci vom afla şi dacă această teorie e valabilă (adică niciodată).

B. ADEVĂRUL POATE FI CUNOSCUT SUBIECTIV ŞI DECI E RELATIV

Β.1 Fideismul şi existenţialismul susţin că “lucrul acesta este adevărat deoarece Eu cred că este adevărat” sau , “lucrul acesta este adevărat pentru mine“. Realitatea este privită prin prisma experienţei personale. Adevărul e personal, şi deci relativ. Este un concept al toleranţei şi libertinismului, al vieţii pentru sine. Fiecare are dreptul să creadă ce vrea şi să facă ce vrea ca să-i fie lui cât mai bine, dar în acelaşi timp trebuie să respecte şi dreptul celuialt de a crede ce vrea. Poziţia aceasta e completată de regulă cu afirmaţia “important e să fii sincer“. Aceasta este poziţia adoptată şi de mişcarea New Age.

Implicaţiile concepţiei:

♦ Tu, fiind tolerant, trebuie să tolerezi şi o concepţie intolerantă faţă de tine. Deşi poate ţie ţi se pare nedrept ca cineva să-ţi ucidă soţia, totuşi trebuie să respecţi filozofia de viaţă a ucigaşului.

♦ Hitler şi Stalin au crezut foarte sincer că ceea ce au făcut este bine.

♦ Degeaba credem sincer în ceva greşit, nu ne va fi de nici un folos (de exemplu că gravitaţia nu există).

Β.2 Experienţialismul şi evidenţialismul sunt concepţii bazate pe experimente. Ei susţin că “este adevărat doar ce se poate dovedi “. Implică repetabilitate ca în experienţele de fizică sau chimie: acelaşi experiment efectuat în aceleaşi condiţii conduce la aceleaşi rezultate. Sunt concepţii incapabile să răspundă la problematica istoriei (de orice fel), artei, psihologiei, moralei etc.

Β.3 Pragmatismul susţine că “ceva este adevărat dacă funcţionează când este aplicat la viaţă”. Criteriul nu poate fi

aplicat în materie de morală. Haideţi să facem afirmaţia: furtul, crima, violul sunt morale. Această propoziţie este adevărată fiindcă aceste fapte funcţionează când sunt aplicate?

Β.4 Raţionalismul susţine că “este adevărat tot ceea ce poate fi demonstrat raţional. Aplică metodele matematice la gândirea umană. Apelează, ca şi matematica care are nevoie de axiome, la o realitate ultimă care nu mai poate fi demonstrată. Or, aceasta poate fi relativată dacă nu există absolut.

Β.5 Alte concepţii, populare, susţin că în aflarea adevărului te poţi baza pe

• Instinctele tale (e adevărat ceea ce presimţi)

• Sentimentele tale (e adevărat ceea ce simţi )

• Intuiţia ta (e adevărat ceea ce iţi spune experienţa ta )

• Tradiţii , obiceiuri (e adevărat ceea ce spuneau strămoşii )

• Consensuri (e adevărat ceea ce toată lumea spune că e adevărat )

Este limpede că nici una dintre aceste concepţii nu rezistă la o analiză atentă.

C. ADEVĂRUL EXISTĂ OBIECTIV, POATE FI CUNOSCUT ŞI ESTE ABSOLUT.Am văzut că celelalte concepţii nu stau în picioare; o altă posibilitate nu există.

Asadar,

Adevărul :Nu este ceva ce ni se potriveşte sau nu!

Nu este o chestiune de percepţie diferită asupra lumii!

Nu este ceva asupra căruia oamenii se pun de acord şi apoi legiferează!

Faptul că oamenii folosesc noţiunile de Bine-Rău, Drept-Nedrept, Moral-Imoral, arată că toţi oamenii sunt conştienţi de existenţa unei Legi Morale Obiective, tot atât de absolută şi imuabilă ca şi legile fizicii. Fie că o credem, fie că nu, legile Universului funcţionează fără a ţine seama de părerile subiective ale oamenilor.

Cine ar fi nebunul care, după ce a votat împreună cu prietenii împotriva legii gravitaţiei, să se arunce de la etaj?Existenţa unei legi morale implică şi existenţa unui Legiuitor Moral Suprem, fiindcă dacă Dumnezeu nu există pot face ce vreau. Căci chiar dacă unii sunt de altă părere decât mine în ceea ce eu fac, nu există nici o bază pe care să afirme că ei au dreptate şi nu eu. Dacă Dumnezeu nu există, noţiunile de Moral-Imoral, Bine-Rău, Drept-Nedrept se golesc de orice conţinut şi işi pierd sensul.

Dacă Dumnezeu nu există, tu eşti un accident biologic (ca toată rasa umană dealtfel), n-ai nici un sens în viaţă şi nici o valoare. Orice ţi s-ar întâmpla e o “întâmplare“ şi n-ai nici un drept să spui că eşti nedreptăţit sau abuzat. Dacă mori mai devreme sau mai târziu, şi în ce fel, sunt doar întâmplări, egale cu aceea de a te fi născut. Oricum peste 1000 de ani nimeni nu va mai şti că tu ai existat şi nimănui nu-i va mai păsa ce viaţă ai dus tu, ce te-a frământat, ce te-a bucurat, ce te-a întristat.

S-ar putea obiecta ca există o “opinie publică”, sau legi şi norme care reglementează inclusiv problemele legate de moralitate, dar :

♦ Istoria arată că societatea şi civilizaţia nu ne-au făcut mai buni. In al doilea război mondial s-au luptat cele mai “civilizate“ naţiuni .

♦ Căminele studenţeşti ar trebui să fie unele dintre cele mai “sfinte “ locuri dacă civilizaţia şi cultura ne-ar face mai buni.

♦ In ţările considerate mai civilizate problematica crimei, violenţei, drogurilor este mai accentuată decât în ţările mai puţin civilizate.

♦ Dacă normele societăţii ne sunt suficiente, de ce ne supărăm totuşi dacă într-un proces instanţa dă cîştig de cauză părţii adverse şi de ce ne simţim nedreptăţiti ? De ce suntem contrariaţi şi afirmăm despre unele legi că nu sunt bune? În raport cu ce evaluăm noi dacă aceste legi sau verdicte sunt drepte sau nu, dacă n-ar exista ceva exterior, obiectiv, ca punct de referinţă la care să ne putem raporta ? Legile morale ale societăţii arată ce ar trebui să facă oamenii, nu ceea ce fac; de unde această idee despre cum ar trebui să fie ?

Cum stau însă lucrurile dacă Dumnezeu există ?

♦ Noţiunile de Moral-Imoral ,Bine-Rău, Drept-Nedrept au un sens, şi acesta este definit de Legiuitorul Moral Suprem.

♦ Adevărul există obiectiv, poate fi cunoscut şi este absolut.

♦ Tu eşti unic, creat după chipul lui Dumnezeu, pentru scopurile lui Dumnezeu şi eşti destinat pentru o viaţă veşnică, într-un trup indestructibil, alături de Creatorul tău, într-o lume a dragostei în care nu va mai exista suferinţă.

♦ Tu poţi avea o relaţie directă cu Creatorul tău.

♦ Dumnezeu te iubeşte şi are un scop bun pentru viaţa ta.

♦ Viaţa ta are un sens, un scop şi o valoare.

2. Argumentul cosmologic.Creaţia. In ce priveşte originea Universului avem doar următoarele 3 posibilităţi:

Universul e veşnic. Această ipoteză este infirmată de ştiinţă :

• Cercetătorii fizicieni afirmă că Universul are o vârstă

• Teoria ”Big-Bangului” afirmă că Universul are un început estimat la câteva miliarde de ani în urmă

• “Teoria deplasării spre roşu”, legată de mişcarea de îndepărtare a galaxiilor, susţine că Universul are o vârstă

• Legea radioactivităţii implică faptul că dacă Universul nu ar avea o vârstă finită, deja demult ar fi încetat orice radioactivitate

• Legea entropiei (Legea a 2-a a Termodinamicii ) stabileşte că evoluţia tuturor sistemelor este spre dezordine. Dacă Universul ar fi veşnic, acum ar trebui ca totul să fie haos. Şi tot ar rămâne întrebarea: de unde a apărut ordinea ?

Universul nu e veşnic, dar e autocreat. Această ipoteză este infirmată de asemenea de ştiinţă, Legea Conservării Energiei “nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă” afirmând că materia şi energia se transformă, dar nu au capacitatea de autocreaţie.

Universul nu e veşnic, el este creat. Aceasta ipoteză este singura care rămâne, iar ea implică existenţa unui Dumnezeu Necreat, Veşnic, Creator.

3. Teoria vidului fizic Iată că, prin descoperiri recente, chiar ştiinţele exacte aduc

argumente în favoarea existenţei lui Dumnezeu. (Acest material a fost preluat dintr-un studiu prezentat la o sesiune de comunicări stiinţifice ale Armatei, în legătură cu războiul energo-informaţional).

Vidul fizic este un concept modern specific mecanicii cuantice, şi reprezintă „un obiect cuantic complex şi dinamic care se manifestă prin fluctuaţii”. Vidul fizic reprezintă cauza apariţiei aşa-numitei „deplasări Lembov” într-o structură ultrasubţire a radiaţiei atomului de hidrogen determinând apariţia efectului Cazimir.

Descrierea ştiinţifică a teoriei vidului fizic a lui Sipov se bazează pe teoriile lui S. Veinberg, A. Salam şi S. Gleshou, şi are la bază trei ecuaţii de vid: a lui Einstein, a lui Heizenberg şi cea a lui Yung-Millis, care reprezintă ecuaţii structurale ale geometrei lui R.

Veitzenbok. Concluzionăm ca teoria lui Sipov este construită pe baze fundamental riguroase8.

Teoria Vidului Fizic (TVF) a permis înţelegerea de pe poziţii noi a structurii Universului. Conform acesteia, realitatea, a cărei parte suntem şi noi toţi, se compune din 7 niveluri ierarhice:

• Primele 4 nivele inferioare au fost numite „fizică obiectivă”, care reprezintă obiectul de studiu al fizicii standard.

• Următoarele două nivele au fost numite „fizică subiectivă”, deoarece o serie de rezultate teoretice şi experimentale arată că aceste două nivele, împreună cu ultimul, joacă un rol primordial în conştiinţa omului.

• Ultimul nivel, al Spiritului, denumit de Sipov nivelul „Nimicului Absolut” reprezintă nivelul legat de manifestarea globală a Spiritului ca factor cosmic. De reţinut este afirmaţia că „Nivelul spiritului trebuie să aibă un început creator şi volitiv” care incumba iminenţa esenţei creatoare a Spiritului şi inevitabilitatea esenţei volitive a acestuia.

„TVF ca şi modelele fizice construite, nu numai că ne oferă baze de creare a unei „fizici a conştiinţei”, dar ne permit chiar să ne apropiem de reprezentările fizice ale rolului Spiritului” concluzionează autorul articolului.

Vedem aşadar că oamenii de ştiinţă l-au găsit pe Dumnezeu, chiar dacă nu Îl numesc aşa. Ce altceva putem înţelege când ni se vorbeşte de iminenţa esenţei creatoare şi inevitabilitatea esenţei volitive a Spiritului decât că există un Creator care prin Voinţa Sa a declanşat naşterea Universului.

8 Ca o dovadă a funcţionalităţii sale, această teorie a permis realizarea aşa-numitelor „dispozitive termice cu randament supraunitar” (de până la 400%) - în sisteme fizice deschise - de neconceput până astăzi, datorită limitărilor impuse de legea conservării energiei – în sisteme închise - care postula imposibilitatea construirii unor perpetuum mobile. Aşa numitele „Pompe de căldură geotermală” sunt o implementare domestică a acestor cercetări.

4. Argumentul antropiei. Totul este atât de precis alcătuit încât orice modificare ar putea duce la imposibilitatea existenţei vieţii pe Pământ (distanţa Pământ – Soare, raportul apă – uscat, compoziţia chimică a atmosferei, a corpului omenesc etc).

5. Argumentul conştiinţei. Cum ar fi putut apărea conştiinţa de sine dintr-un Univers fără conştiinţă de sine ? Cum ar fi putut apărea ideea că fiecare trebuie să-şi urmeze propria conştiinţă ? Ce este conştiinţa, de unde vine, şi de ce trebuie s-o urmăm ? De ce atunci când greşim simţim nevoia să ne justificăm în faţa acestei conştiinţe?

6. Argumentul personalităţii. Cum a putut apărea personalitatea dintr-un Univers impersonal ? Cum a putut apărea dragostea, ce este ea, şi de unde provine nevoia de dragoste ? Cum putem demonstra existenţa / inexistenţa dragostei, şi pe ce bază o putem defini într-un Univers insensibil?

7. Argumentul ontologic. De unde există în toate culturile ideea că există Divinitate, că omul e certat cu Divinitatea şi că trebuie să caute o cale de împăcare? Cine ar fi inventat un Dumnezeu care ne refuză toate plăcerile dubioase?

8. Mărturia oamenilor de ştiinţă şi a altor personalităţi8.1 Ştiinţa este compatibilă cu credinţa în Dumnezeu9.

Mărturie stau o serie întreagă de oameni de ştiinţă, care au crezut în El.

Johannes Kepler, cel care a formulat matematic Legea atracţiei Universale, a spus: Mare este Dumnezeu, şi înţelepciunea Lui nu are sfârşit... Intenţionam să devin teolog...dar văd acum că prin strădaniile mele Dumnezeu este slăvit şi în astronomie deoarece “cerurile spun slava lui Dumnezeu”, şi de asemenea „Cred ... numai şi numai în slujirea lui Isus Hristos...”

9 Referinţă: Abou-Rahme, Farid. Dr. ( 1998). Şi Dumnezeu a zis... Autoritatea Bibliei Confirmată de ştiinţă. Cluj: Editura Logos

Sir Isaac Newton, al cărui nume este legat de formularea legii gravitaţiei şi care a adus contribuţii fundamentale în fizică şi calculul matematic : „Am convingerea fundamentală că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, scris de oameni insuflaţi de Dumnezeu. Studiez zilnic Biblia.” şi ”există mai multe semne sigure de autenticitate în Biblie decât în orice istorie profană.”

Michael Faraday, pionier al electricităţii, inventator al generatorului şi transformatorului electric, fiind întrebat de un reporter ce speculaţii face în legătură cu ce urmează după moarte, a răspuns, făcând referire la versetul 2 Timotei 1.12: Speculaţii? Nici una. Am certitudini. “Ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are puterea să păzească ce i-am încredinţat, până în ziua aceea”.

James Joule, al cărui nume este legat de Legea Joule, de numele unităţii de măsură a energiei, de contribuţii în Termodinamică, a fost un creştin cunoscut. În perioada în care darwinismul făcea ravagii în Anglia, la 1864, un număr de 717 oameni de ştiinţă au semnat un manifest remarcabil numit „Declaraţia studenţilor în ştiinţele naturale şi fizică” în care îşi mărturiseau încrederea pe care o aveau în integritatea ştiinţifică a Sfintelor Scripturi. Joule credea cu tărie că Dumnezeu este Creatorul. El a afirmat: după cunoaşterea şi împlinirea voii lui Dumnezeu, următorul meu ţel este să cunosc câte ceva despre atributele Sale - înţelepciunea, puterea şi bunătatea Sa - aşa cum sunt ele arătate în lucrarea mâinilor Sale.

James Clerk Maxwel, autorul teoriei câmpului electromagnetic era prezbiter în biserica locală. În notiţele sale s-a descoperit o rugăciune: Dumnezeule atotputernic, Tu l-ai creat pe om după chipul Tău şi l-ai făcut un suflet viu ca să te poată căuta pe tine ... Invaţă-ne să studiem lucrarea mâinilor Tale pentru a supune pământul spre folosinţa noastră, şi întăreşte-ne raţiunea pentru slujirea Ta ... ca astfel să primim binecuvântatul Tău cuvânt pentru a crede în Cel pe care Tu l-ai trimis să ne dea cunoştinţa mântuirii şi a iertării păcatelor noastre.

William Thomson-Lord Kelvin, descoperitor al scalei de temperatură absolută şi inventator cu peste 70 patente, a afirmat: pretutindeni în jurul nostru se află dovezi copleşitoare ale unui proiect divin, inteligent şi binevoitor. Concepţia ateistă mi se pare atât de lipsită de sens încât nici nu o pot exprima în cuvinte.

Samuel Morse, inventatorul telegrafului şi a codului ce-i poartă numele, a transmis ca primul mesaj oficial din lume un text din Biblie: “ce lucruri mari a făcut Dumnezeu”

Louis Pasteur, a pus bazele microbiologiei şi bacteriologiei. A inventat vaccinarea, imunizarea şi pasteurizarea. Este autorul legii biogenezei care afirmă că viaţa nu poate proveni decât din viaţă, contrazicând ideea evoluţiei prin generare spontană. El a afirmat: Stiinţa îi apropie pe oameni de Dumnezeu. Cu cât studiez mai mult natura, cu atât sunt mai uimit de lucrarea Creatorului.

Baronul de Marchestown, fondatorul logaritmilor,a publicat comentarii la cartea “Apocalipsa”

Altii: Fleming (electronică), Lister (chirurgie antiseptică), Simpson (anestezie), Dalton (teoria atomică), Fraţii Wright (avionul cu motor), Mendel (genetică), Euler (calcul matematic), von Braun ( rachete spaţiale), ……..

Toţi aceştia, şi încă mulţi, mulţi alţii, au fost convinşi de faptul că adevărata ştiinţă confirmă întotdeauna Cuvântul lui Dumnezeu.

8.2 Mărturii ale altor oameni celebri10:Abraham Lincoln : “Eu cred că Biblia este cel mai mare

dar dat vreodată omului. Tot ce e bun de la Mântuitorul lumii ne este dat prin intermediul acestei Cărţi“.

George Washington :“este imposibil să guvernezi lumea cum se cuvine fără Dumnezeu şi fără Biblie”.

Regina Victoria : Cartea aceasta (Biblia) stă la baza supremaţiei Angliei

10 Referinţă: Halley, H.Henry. (1983). Manual Biblic. Editura „Door of hope”

Immanuel Kant: Existenţa Bibliei ca o carte pentru popor este cel mai mare bine pe care l-a trăit rasa umană. Orice încercare de a o minimaliza este o crimă împotriva omenirii.

Dumnezeu există, fără urmă de îndoială. În ce fel ne afectează viaţa această concluzie ? Poate că nu ne deranjează prea mult faptul că există undeva în Univers un Dumnezeu : El e cu treaba lui, noi cu ale noastre. Abia când începem să-l cunoaştem pe El, şi ce spune El, ne dăm seama că nu mai putem ignora felul în care ne trăim viaţa.

Scrisoarea 2. BIBLIA

Tot ce putem ştii despre Dumnezeu este cuprins într-o carte numită Biblia. Această scriere afirmă despre sine că este Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu şi că a fost scrisă prin revelaţie de nişte oameni insuflaţi (inspiraţi) de El. Este pe de o parte o carte istorică, iar pe de altă parte conţine voia lui Dumnezeu revelată oamenilor.

Termenul “biblia“ vine de la grecescul “biblos” - cărţi. Se mai numeşte şi Scriptura. Are două părţi numite Vechiul Testament (V.T.), care conţine legământul lui Dumnezeu cu poporul evreu şi istoria acestuia, si respectiv Noul Testament ( N.T.), care conţine chemarea lui Dumnezeu pentru întreaga omenire la un legământ veşnic. Unele Biblii mai conţin nişte scrieri numite “ apocrife “.

Cărţile bibliei au fost scrise pe papirus, apoi pe pergament (piei de animale rase şi tratate vegetal sau mineral; denumirea vine de la orasul Pergam). Tocul a fost mai intâi de trestie, apoi s-au folosit pene. Cerneala era din praf de cărbune amestecat cu sucuri de plante şi apă. Cărţile erau copiate manual cu respectarea unor reguli foarte severe a căror încălcare se putea solda cu moartea scribului şi arderea copiei greşite.

Două manuscrise descoperite ale V.T. datate la o diferenţă de 1000 de ani între ele au sub 5% erori de transcriere şi aceste diferenţe nu sunt în legătură cu fundamente doctrinare.

DE CE ESTE BIBLIA CREDIBILĂ ?

1. Autorii Scripturii V.T. a fost scris de nişte evrei numiţi prooroci (profeţi),

recunoscuţi ca atare de poporul evreu, şi care au fost martori oculari la majoritatea actelor istorice descrise în Scriptură.

7

N.T. a fost scris de apostoli sau apropiaţi ai acestora care au fost şi martori oculari la evenimente.(2Pet1.16, 1Ioan1.3, Luca 1.1-3)

Dacă scrierile ar fi fost minciuni ele ar fi fost criticate şi demascate imediat, căci existau încă de pe atunci destui duşmani ai creştinismului. Insă noi putem observa apelul plin de îndrăzneală al autorilor la cunoştintele ascultătorilor (Fapte 2.22, Fapte26.24 )

Fapte 2.22 Bărbaţi Israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi;

Fapte 26.24-26 Pe când vorbea el astfel ca să se apere, Festus a zis cu glas tare: „Pavele, eşti nebun! Învăţătura ta cea multă te face să dai în nebunie.

„Nu sunt nebun, prea alesule Festus a răspuns Pavel „dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate şi chibzuite.

Împăratul ştie aceste lucruri, şi de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală; căci sunt încredinţat că nu-i este nimic necunoscut din ele, fiindcă nu s-au petrecut într-un colţ!

Cele 4 evanghelii sunt scrise de autori în stil propriu. Necorelările în anumite chestiuni arată sinceritatea autorilor şi dau, cu atât mai mult, o deosebită credibilitate lucrurilor prezentate identic. Scrierile includ şi incidentele, disputele dintre apostoli, fuga lor (laşitatea), nesiguranţa cu privire la identitatea lui Isus etc.

2. Mărturii ale altor scriitori antici despre N.T. şi despre evenimentele din acea perioadă.

Pe de o parte nu există nici o scriere antică care să contrazică afirmaţiile făcute de Biblie. Pe de altă parte există scrieri ale unor oameni care i-au cunoscut pe apostoli, au cunoscut evenimentele, şi pe baza veridicităţii şi autenticităţii acestora s-au convertit la creştinism, şi au fost gata chiar să moară pentru convingerile lor. Cine ar fi gata să moara pentru o minciună ?

7

Iată câţiva dintre aceştia :

♦ Clement din Roma, (95 en ) episcop al Romei. Ucenic al lui Petru.

♦ Ignatiu,(70-110 en ) episcop de Antiohia. Martirizat. Ucenic al lui Ioan.

♦ Policarp (70-156 en ),episcop de Smirna. Martirizat.Ucenic al lui Ioan.

♦ Papias (130 e.n. ) Episcop de Hierapolis. Martirizat.Ucenic al lui Ioan.

Alti scriitori antici

Iosefus Flavius.(100 en)-Istoric Evreu.

Aristide (135 en)- Filozof grec.

3. Confirmări arheologice. Se poate afirma categoric că nici o descoperire arheologică nu a putut contrazice vreo referinţă biblică. Polemicile care există se referă la faptul că până acum n-au fost descoperite unele lucruri la care Biblia face referire.

Mulţi arheologi care au încercat să contrazică Biblia, după 30-40 de ani de cercetări s-au convertit la creştinism.(ex. Sir William Ramsay)

Exemple din V.T.:

• Criticii susţineau că pe vremea lui Moise (1500 ien) nu erau cunoscute oglinzile de alamă ,care ar fi apărut abia 1000 de ani mai tirziu, şi că deci scrierile lui Moise sunt contrafaceri şi au fost scrise mult mai târziu decât pretind. Ulterior s-au descoperit asemenea oglinzi în Egipt, datate 1500 ien.

• Prăbuşirea zidurilor Ierihonului (Iosua 6) exclusiv prin puterea lui Dumnezeu era contestată de critici. Săpăturile efectuate între 1930-1936 au confirmat că zidurile au fost prăbuşite înspre exterior (nu în interior cum se întâmplă în urma

7

unui asediu), şi care confirmă afirmaţia Bibliei potrivit căreia atacatorii au urcat în cetate păşind peste aceste dărâmături.

• Geneza 11.9 afirmă că exista o singură limbă, dar Dumnezeu a încurcat limbile întregului Pământ la Turnul Babel. Mulţi filologi sunt astăzi de părere că toate limbile au o origine comună, iar alţii susţin chiar că pot dovedi acest lucru cu metodele specifice lingvisticii.

• Istoria bătăliei lui Avram cu Chedorlaomer (Geneza 14 ) a fost considerată fictivă deoarece nu s-au găsit urme ale celor 5 cetaţi legendare (Sodoma,Gomora, Adma, Teboim şi Ţoar). Săpăturile de la Ebla 1964-1974 au descoperit 17 000 de tăbliţe care consemnează existenţa celor 5 cetăţi şi aduc lumină asupra multor altor probleme aflate în discuţie.

Exemple din N.T.:

• Criticii susţineau că în perioada naşterii lui Isus n-a fost nici un recensământ şi că nu a existat un guvernator cu numele Quirinius. Ulterior s-a descoperit ca Romanii făceau un recensământ la fiecare 14 ani pentru a-i înregistra pe plătitorii de taxe. Acest procedeu intrase în vigoare sub domnia lui Augustus, şi al doilea recensământ este azi plasat de istorici pe vremea naşterii lui Isus. O inscripţie găsită în Antiohia confirmă că un anume Quirinius a fost guvernator în anul 7 ien.

• Scăldătoarea Betesda era considerată o legendă fiindcă ea nu apărea în alte izvoare istorice, doar în N.T. Săpături ulterioare au identificat-o, în 1888.

• Luca n-ar fi folosit corect titlurile conducătorilor filipeni, numindu-i “praetori “ în loc de “duumuirs “. Descoperiri ulterioare au confirmat corectitudinea lui Luca.

• A.N. Sherwin White, istoric clasic scria : ”în ce priveşte cartea “Faptele Apostolilor “ confirmarea istoricităţii ei este de-a dreptul uimitoare. Orice încercare de respingere a

7

istoricităţii acestei cărţi, chiar şi în materie de detalii, este absurdă.

4. Comparaţia Bibliei cu alte scrieri ale antichităţii

Autor Când a fost scrisă

Cele mai vechi copii

Interval de timp

Număr de copii găsite

Cesar 100-44 ien 900 en 1000 10Platon (tetralogii) 427-347 ien 900 en 1200 7Tacitus (anale) 100 en 1100 en 1000 20Plinius cel tinar(istorie)

61-113 en 850 en 750 7

Tucidide (istorie ) 460-400 ien 900 en 1300 8Suetoniu (viata cezarilor)

75-160 en 950 en 800 8

Herodot (istorie ) 480-425 ien 900 en 1300 8Sofocle 496-406 ien 1000 en 1400 193Lucretiu 53 ien 1000 en 1050 2Euripide 480-406 ien 1100 en 1500 9Demostene 383-322 ien 1100 en 1300 200Aristotel 384-322 ien 1100 en 1400 49Homer (Iliada) 900 ien 400 en 500 643Noul Testament 40-100 en 125 en 25 Peste

24000

Compararea scrierilor se face după următoarele criterii:

• Câte exemplare s-au găsit

• Cât de mult se apropie cea mai veche copie găsită de data scrierii originalului

• Ce diferenţe există între diferitele manuscrise.

Comparând Biblia cu Iliada, pentru care s-au găsit cele mai multe copii, cercetătorii au descoperit următoarele:

8

-Iliada –degradare textuală 5%

-V.T. –degradare textuală 5%

-N.T. –degradare textuală 0,5%Nici un specialist nu ar pune la îndoială autenticitatea

scrierilor lui Herodot sau Tucidide pentru faptul că cele mai vechi copii găsite sunt scrise la 13oo de ani după original, sau pentru că au fost găsite doar 8 exemplare.

Oricine desconsideră Biblia, din aceleaşi motive va trebui să desconsidere întreaga literatură a antichităţii.

In paralel cu scrierea şi multiplicarea cărţilor Scripturii au început să apară şi falsuri cu pretenţii de “scripturi”. În anul 397 en conducătorii Bisericii s-au întâlnit în Conciliul de la Cartagina pentru a stabili Canonul Bibliei. Pentru a fi considerată “Scriptură” orice carte trebuia să satisfacă următoarele condiţii:

♦ Să fie inspirată de Dumnezeu

♦ Cărţile V.T. trebuiau să fie scrise, aşezate împreună sau recomandate ca adevărate de un profet din vechime.

♦ Cărţile N.T. trebuiau să fie scrise de un apostol sau un ucenic al acestora care a umblat şi a lucrat alături de ei.

♦ Să fie autentice. Să fi fost folosite şi acceptate de oameni recunoscuţi ai lui Dumnezeu, şi aceştia să fi folosit citate din ea.

♦ Sa fie dinamică; să aibă puterea transformatoare de viaţă a lui Dumnezeu.

Toate cărţile asupra cărora exista o urmă de îndoială au fost îndepărtate.

În urma acestei selecţii au fost păstrate şi considerate canonice scrierile pe care le avem astazi în Bibliile noastre. În afara de acestea, unele biblii (ex. cea ortodoxă) mai conţin câteva cărţi numite Apocrife, care:

-nu au pretenţia că sunt inspirate de Dumnezeu

8

-au doar valoare istorică, acoperind perioada de la 300 ien până la relatările în legatură cu naşterea lui Isus.

-nu sunt acceptate de canonul ebraic (nu fac parte din VT)-n-au fost citate de Isus sau de apostoli

In ţara noastră , până la 1858 traducerile au fost scrise cu alfabetul slavon, litere chirilice, apoi cu alfabetul latin :

♦ 1561 Evangheliarul slavo-român (cele 4 evanghelii ). Tiparit de Diaconul Coresi.

♦ 1582 Palia de la Orăştie (Geneza şi Exodul în limba română). Tipărit de Şerban, fiul Diaconului Coresi.

♦ 1648 Noul Testament de la Bălgrad (Alba Iulia ). Pentru prima dată întregul N.T. în limba română.

♦ 1688 Biblia de la Bucureşti. Tradusă de Nicolae Milescu sub domnia lui Şerban Cantacuzino.

♦ 1795 Sfintele Scripturi tipărite de Samuel Micu Klein la Blaj

♦ 1858 şi 1874 tipărită la Sibiu respectiv Iaşi

♦ 1895 tradusă direct din greacă de Dr. N. Nitzulescu, tipărită la Bucureşti.

♦ 1923 Traducerea Dumitru Cornilescu, cea mai răspândită în România.

♦ 1988 Ultima traducere ortodoxă, modernă, sub îngrijirea lui Teoctist.

Polemicile izvorâte din eventualele diferenţe de traducere trebuiesc analizate direct pe original, şi ţinând cont de spiritul şi litera în care au fost scrise. În Apocalipsa 22.18-19 şi Deuteronom 4.2 există avertismente severe împotriva celor care vor contraface scrierile biblice.

8

E interesant să ştim ce spune Biblia despre ea însăşi, ceea ce o deosebeşte de alte scrieri:

♦ 2 Petru 1.21 Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt. (afirmaţie a lui Petru)

♦ 2 Timotei 3.16,17 Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (afirmaţie a lui Pavel )

♦ Ioan 10.35 Scriptura nu poate fi desfiinţată. (afirmaţie a lui Isus)

♦ Galateni 1.11,12 Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine, nu este de obârşie omenească pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos. (afirmaţie a lui Pavel )

♦ Matei 24.35 Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. (afirmaţie a lui Isus )

DE CE ESTE CONTESTATĂ BIBLIA?

Având atâtea dovezi clare şi incontestabile că Biblia este adevărată, ne putem întreba pe bună dreptate: de ce totuşi unii o contestă? De ce oare când aduci vorba de Dumnezeu şi de Biblie ai sentimentul că oamenii caută motive să schimbe vorba, sau chiar să plece?

S-a constatat că motivul de bază pentru care oamenii nu cred în Dumnezeu şi în Biblie este că nu vor să creadă, şi asta pentru simplul motiv că “le-ar da peste cap” felul de a trăi. Ei nu vor să se confrunte cu adevărul. E mult mai uşor să crezi ce spune Herodot sau Tucidide, dar dacă iei în serios ce scrie Biblia tu trebuie să iei o decizie pentru viaţa ta.

8

In esenţă, Biblia susţine că Isus este ultimul cuvânt adresat de Dumnezeu unei omeniri căzute şi răzvrătite împotriva Lui şi care trăieşte în independenţă de Creatorul său, şi Acesta aşteaptă un răspuns.

Poate că este un lucru dureros pentru mândria ta să trebuiască să recunoşti că eşti o “creatură“, ceva făcut de altcineva, pentru un scop stabilit de acela, că există un Creator care are drept de viaţă şi de moarte asupra ta, care poate face orice vrea cu viaţa ta şi că nu există nici o instanţă mai înaltă la care să-ţi revendici vreun drept de “autodeterminare“. Este enervant să conştientizezi că nu eşti de capul tău în acest Univers, că nu ceea ce vrei tu e important, ci ceea ce vrea El este determinant atât pentru viaţa ta cât şi pentru intregul Univers, şi că El e atât de Suveran încât nu dă nimănui socoteală de hotărârile Sale. În acest Univers e drept ceea ce El zice că e drept, e bun ceea ce El zice că e bun, e moral ceea ce El consideră moral, e Adevăr ceea ce El numeşte Adevăr. In Istoria Universului se va întâmpla ceea ce El a decis, şi a afirmat că se va întâmpla.

Până nu înţelegi Suveranitatea Sa nu poţi să înţelegi bunătatea Lui care te cheamă să faci parte din familia Sa. Până când nu înţelegi că eşti o fiinţa fără drepturi, fără merite, că nu poţi revendica nimic, că nu ţi se cuvine nimic, nu poţi aprecia ceea ce El iţi oferă: paternitatea Sa.

Poate ţi se pare “nedrept” că lucrurile stau aşa ? Biblia răspunde:

Vai de cine se ceartă cu Făcătorul său! – Un ciob dintre cioburile pămîntului! – Oare lutul zice el celui ce-l făţuieşte: „Ce faci? Şi lucrarea ta zice ea despre tine: „El n-are mâni?

Vai de cine zice tatălui său: „Pentru ce m-ai născut? Şi mamei sale: „Pentru ce m-ai făcut?

8

Aşa vorbeşte Domnul, Sfântul lui Israel, şi Făcătorul său: „Vrea cineva să Mă întrebe asupra viitorului, să-Mi poruncească pentru copiii Mei şi pentru lucrarea mânilor Mele?

Eu am făcut pământul, şi am făcut pe om pe el; Eu cu mâinile Mele am întins cerurile, şi am aşezat toată oştirea lor.( Isaia 45.9-12) Citeşte şi cartea lui Iov capitolele 38-41

Concluzii :Biblia este adevărată şi conţine voia Creatorului pentru creaţia

Sa, revelată prin oameni aleşi de El.

A fost “curăţată” de falsuri, fiecare carte fiind selectată pe principiul: “dacă ai îndoieli, arunc-o”.

A fost transmisă peste generaţii fără modificări.

E o carte care ne arată cine suntem, ce destin avem, ce trecut de plâns avem şi cum putem fi salvaţi.

Aşadar avem toate motivele să luăm Biblia foarte în serios.

8

Scrisoarea 3. ISUS

CINE A FOST ISUS ?Ori de câte ori vorbesc despre faptul că există un Dumnezeu,

oamenii pot să cadă de acord asupra celor mai multe chestiuni, dar când vine vorba despre Isus încep să apară divergenţe. Oare de ce? Toate cele 3 mari religii (Mozaică, Creştină şi Islamică) cred în acelaşi Dumnezeu şi recunosc V.T. (Vechiul Testament), dar au probleme ireconciliabile când e vorba să dea răspuns la întrebarea “cine a fost Isus? “. Întrebarea nu se referă la istoricitatea persoanei Isus ci la identitatea acestuia. Isus este singurul om cunoscut în istorie care nu a fost condamnat la moarte pentru vreo faptă reprobabilă ci pentru identitatea pe care şi-a asumat-o. În repetate rânduri El a susţinut că este Însuşi Dumnezeu.

Ioan 10.30-33 “Eu şi Tatăl una suntem”. Atunci Iudeii iarăşi au luat pietre ca să-L ucidă. Isus le-a zis: „V-am arătat multe lucrări bune, care vin de la

Tatăl Meu: pentru care din aceste lucrări aruncaţi cu pietre în Mine?

Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă, şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu.

Ioan 14.7-9 Dacă m-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut.

„Doamne, i-a zis Filip „arată-ne pe Tatăl şi ne este de ajuns.

Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi, şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: „Arată-ne pe Tatăl?

8

În momentul în care încercăm să analizăm această pretenţie a lui Isus, vom constata că avem practic doar 4 posibilităţi, pe care le vom investiga în continuare:

1. Isus a fost un mincinos. Această ipoteză nu stă în picioare. Nu poţi să fii un mare profet şi învăţător în domeniul moralei dacă în punctul central al învăţăturii tale ai fi un mincinos. Caracterul lui a fost întotdeauna în concordanţă cu afirmaţiile lui.

Ioan 8.45,46 Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă credeţi. Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun adevărul, pentru ce nu Mă credeţi?

Nu putea fi un mare profet şi învăţător care propovăduia smerenia şi să pozeze el, un muritor, în Dumnezeu.

2. Isus a fost un nebun. Această ipoteză n-are nici un suport. În toată viaţa lui nu a existat nici un indiciu de dezechilibru, nebunie, megalomanie, lucruri care ar fi trebuit să însoţească pe unul care s-ar fi pretins Dumnezeu şi care, bazându-se doar pe sărăcia şi pe vorbele sale, să vrea să răstoarne orice altă religie şi să pretindă închinare chiar şi după moartea Sa, ba mai mult chiar să pretindă celorlalţi sacrificiu până la moarte pentru el.

3. E o legendă faptul că el a susţinut că este Dumnezeu. Cu alte cuvinte el n-ar fi susţinut acest lucru, doar ucenicii i-au atribuit cuvintele care revendică Dumnezeirea lui. Aceasta ipoteză cade fiindcă acesta este motivul pentru care el a fost condamnat. Evangheliile au fost scrise la scurt timp de la evenimente, când mulţi martori erau încă în viată, şi astfel nimeni nu le-ar mai fi luat în serios, darămite să le perpetueze prin rescriere, să şi le însuşească, şi să fie gata să moară pentru ele.

4. Isus chiar este Dumnezeu. Deşi unii nu vor să admită, aceasta este singura alternativă care rămâne şi care este susţinută de argumente imposibil de demontat:

• N-a avut păcat Ioan 8.45,46 Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat?

8

• A împlinit profeţiile, chiar şi pe cele care nu depindeau de voinţa lui (locul naşterii, seminţia etc).

• A făcut minuni ( Ioan 10. 37,38: Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea): a liniştit furtuna, a transformat apa în vin, a hrănit 5000 de oameni cu 5 pâini şi 2 peşti, a înviat pe Lazăr, a vindecat mii de oameni, a scos demoni.

• A înviat din morţi (dar nu ca Lazăr, ci într-un altfel de trup, un trup de slavă)

Acest punct este esenţial pentru învaţătura pe care a propovăduit-o Isus. Dacă El n-a înviat, principiile pe care le-a enunţat nu sunt decât o nouă filozofie, pe când dacă este adevărat aceasta înseamnă că într-adevăr viaţa veşnică, într-un trup nemuritor, alături de Creator, este o realitate.

Un tânăr judecător, Frank Morison , a cercetat după procedurile juridice toate dovezile existente, cu scopul declarat de a arăta o dată pentru totdeauna că învierea lui Isus este o farsă. El dorea să scrie totul într-o carte în care să explice cum s-au întâmplat în realitate lucrurile. După mulţi ani de zile de cercetări a scris într-adevăr o carte cu titlul “Who moved the stone” (Cine a mutat piatra ) în care demonstreză însă, fără putinţă de echivoc, că Isus într-adevăr a înviat. Lucrarea se deschide cu un capitol intitulat “Cartea care a refuzat să fie scrisă“, cu referire la intenţia lui iniţială.

Argumentul principal al învierii este că mormântul era gol.

Care ar fi ipotezele alternative principale care ar putea explica de ce mormântul era gol?

♦ Ucenicii i-au furat trupul. Dacă ucenicii ar fi ştiut că învierea e o minciună nu putem explica faptul că nişte oameni laşi au devenit peste noapte nişte eroi gata să moară pentru convingerea lor ca Isus a înviat.

♦ Romanii i-au luat trupul. Dacă ei ar fi vrut să-l ia, ce rost ar mai fi avut să pună nişte ostaşi să-l păzească.

8

♦ Iudeii i-au luat trupul. Dacă l-ar fi luat ei, l-ar fi arătat imediat pentru a stinge zvonul învierii lui.

♦ Altcineva i-a luat trupul. Cine şi-ar fi riscat viaţa înfruntându-se cu soldaţii romani, şi care ar fi fost mobilul?

♦ Isus nu era mort ci doar leşinat, şi a dat singur piatra la o parte. Este absurd să credem că după toate suferinţele pe care le-a îndurat, după o presupusă trezire din leşin să aibă puterea să dea la o parte piatra care cântărea câteva sute de kilograme, apoi să treacă neobservat de soldaţii romani şi în cele din urmă să se prezinte plin de viaţă şi putere în faţa ucenicilor prezentându-se ca “Prinţul Vietii”.

Un alt argument al învierii sunt arătările lui Isus după înviere. Biblia ne prezintă 10 arătări distincte dintre care unele unor persoane particulare (Petru, Iacov), apoi ucenicilor ca grup, şi în cele din urmă unui grup de peste 500 de adepţi, întâlniri la care a vorbit cu ucenicii, a mâncat cu ei, a fost pipăit de Toma.

Concluzia este fără doar şi poate că Isus a fost Dumnezeu cu adevărat tot aşa cum a fost şi Om cu adevărat.

Aşadar, cea mai bună dovadă că Dumnezeu există este că El ne-a vizitat.

Recomandare: citiţi Faptele Apostolilor Cap 17.30,31.

8

Scrisoarea 4. ISTORIA BISERICII

La origine, termenul grecesc pentru biserică, “ecclesia“, desemna comunitatea credincioşilor şi nu clădirea. Termenul “biserică“ vine de la latinul “basilica – casa împăratului“ utilizat ulterior, şi se referă la o clădire, adică la locul de adunare al credincioşilor (în acelaşi mod termenul englez “ church “ provine din termenul grecesc “Kiriakos Doma - casa Domnului” )

Biblia foloseşte termenul “ecclesia“ când vorbeşte despre biserică, adică esenţa bisericii nu este clădirea ci comunitatea credincioşilor, ansamblul relaţiilor dintre ei.

Am putea afirma că Isus a murit pentru restaurarea relaţiilor, atât cele dintre om şi Dumnezeu cât şi cele dintre oameni. Porunca supremă este dragostea, care semnifică relaţii şi atitudini, şi nu se rezumă la faptul de a respecta nişte norme rigide de conduită morală.

Biserica a luat naştere în aşa numita zi a Cincizecimii sau Penticostului, sau a “Pogorârii Duhului Sfânt” sau a “Rusaliilor” (Fapte 2.1-4) .

Extinderea creştinismului s-a produs prin: prigonire, călătorii misionare, romani creştinaţi. Factori de influenţă au fost:

♦ Imperiul Roman prin dimensiune, libera circulaţie în cadrul lui, existenţa drumurilor şi căilor de comunicaţie, mişcările masive de populaţie între diferite puncte ale Imperiului.

♦ Dialectul Koine al limbii greceşti era dialect comercial internaţional, şi era cunoscut în orice parte a Imperiului Roman.

Creşterea a fost foarte rapidă, la sfârşitul anului 100 en creştinismul prinsese rădăcini din Germania până în Sahara, şi din Spania până în India.

In anul 70 en Vespasian asediază Ierusalimul. Survine moartea lui Nero. Vespasian retrage legiunile, se îndreaptă spre Roma şi se proclamă Împărat. Îl trimite pe Titus să continue asediul

90

Ierusalimului. Acesta reuşeşte, dărâmă Templul şi îl incendiază. Aurul topit curge printre pietre. După incendiu soldaţii romani au demontat piatra cu piatra pentru a recupera acest aur. Astfel s-a împlinit profeţia făcută de Isus în ziua de Florii:

Luca 19.41-44 Cînd S-a apropiat de cetate ( Ierusalim ) şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea, şi a zis: „Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi. Vor veni peste tine zile, cînd vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura, şi te vor strânge din toate părţile: te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.

In acest timp, creştinismul care apăruse iniţial ca o sectă (partidă sau eres (erezie)) în cadrul religiei Iudaice, este separată oficial de aceasta şi devine credinţa ilegală. Încep perioade de prigonire intensivă alternate cu perioade de linişte. Începe declinul bisericii creştine din următoarele motive:

♦ Amestecul cu filozofia greacă

♦ Legalismul iudaic

♦ Slaba învăţătură, datorată martirizării multor învăţători

♦ Apariţia de doctrine false şi falşi apostoli

100-150 en. Perioada “Părinţilor Apostolici“, ucenici direcţi ai apostolilor (Clement din Roma, Papias, Polycarp, Ignatiu etc).

150-300 en perioada “Apologeţilor”, oameni care au apărat adevărurile credinţei creştine.

300-600 en perioada “Teologilor“ oameni care s-au împotrivit teologiilor false, deoarece după anul 100 en au început să apară şi să se dezvolte primele erezii majore:

1. Filosofia greacă susţine că spiritul omului e bun, dar el e captiv într-un trup rău. Biblia spune invers, trupul nu are nimic rău în sine, deşi e afectat de “cădere“.

91

Influenţa acestei doctrine false:

♦ ascetism, monasticism, autoflagelare (toate acestea fiind greşite): Luca 11.33, Ioan 17.15,18

♦ schimbarea modului de închinare în biserică, dintr-unul plin de bucurie într-unul rigid, ca a unor oameni aflaţi sub condamnare. În biserica primară închinarea se făcea după modelul evreiesc, plin de bucurie:

Psalm 149 Lăudaţi pe Domnul! Cântaţi Domnului o cântare nouă, cântaţi laudele Lui în adunarea credincioşilor Lui! Să se bucure Israel de Cel ce l-a făcut, să se veselească fiii Sionului de Împăratul lor! Să laude Numele Lui cu jocuri, să-L laude cu toba şi cu arfa! Căci Domnul are plăcere de poporul Său, şi slăveşte pe cei nenorociţi, mântuindu-i. Să salte de bucurie credincioşii Lui îmbrăcaţi în slavă, să scoată strigăte de bucurie

Psalm 150 Lăudaţi pe Domnul! … lăudaţi-L, după mărimea Lui nemărginită!

Lăudaţi-L cu sunet de trâmbiţă, lăudaţi-L cu alăuta şi arfa! Lăudaţi-L cu timpane şi cu jocuri, lăudaţi-L, cântând cu instrumente cu coarde şi cu cavalul. Lăudaţi-L cu chimvale sunătoare, lăudaţi-L cu chimvale zângănitoare! Tot ce are suflare, să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!

1 Timotei 2.8 Vreau, deci, ca bărbaţii să se roage în orice loc, şi să ridice spre cer mâni curate, fără mânie şi fără îndoieli.

2. Controversa Ariană : erezia conform căreia Isus nu este Dumnezeu ci e doar Prima creatură a lui Dumnezeu.

A necesitat întrunirea conducătorilor bisericii în Conciliul de la Niceea în 325 en unde a fost întocmit “crezul”, şi Conciliul de la Constantinopol în 381 en unde a fost definitivat, în care se consfinţeste că Isus e Dumnezeu 100% şi Om 100%.

92

3. Pelagianismul, intemeiet de Pelagius, un călugar britanic susţinea că omul se poate mântui singur, prin ascetism. E un curent foarte la modă şi azi, sub influenţa religiilor orientale. Conciliul de la Efes 431 en. condamnă definitiv pelagianismul. Postul şi înfrânările nu sunt greşite, dar ele nu te mântuiesc. La fel stau lucrurile cu ritualurile.

4. Apariţia unor scrieri false a determinat întrunirea Conciliului de la Cartagina, 397 en, prin care s-a stabilit Canonul Scripturii.

Conducerea Bisericii era iniţial exercitată în comun de mai mulţi “bătrâni ai credinţei“, respectaţi de oameni şi confirmaţi de Dumnezeu. În oraşele mari existând mulţi credincioşi, s-a considerat ca păstorirea lor necesită o ierarhizare după modelul statal. Astfel s-a ajuns la numirea unor episcopi, şi în cele din urmă a condus la Papalitate. Primul care şi-a luat numele de Papă a fost un anume Siricius în Sec III. Primul Papă adevărat se pare că a fost Grigore cel Mare la 600 en. Pe la anul 800 Papalitatea devenise o forţă şi îi confirma pe Împăraţi.

CARACTERISTICILE BISERICII PRIMARE Se petreceau semne şi minuni, proorocii, vindecări, eliberări de demoni, învieri din morţi.

Credincioşii se întâlneau în case, la asfinţitul soarelui, zilnic, în grupuri de 20-50 persoane.

Săptămânal, de regulă duminica (Fapte 20.7) mai multe biserici din case participau la o adunare mare, de câteva sute de persoane, în aer liber sau în catacombe, în funcţie de libertatea de moment de exercitare a credinţei. În oraşele mari existau biserici de până la 5000 de membri.

Participarea nu era ca în cadrul unei activităţi ci ca în cadrul unei familii. Oamenii se implicau unii în ajutorarea celorlalţi.

Intre diferitele biserici erau relaţii de colaborare şi nu de concurenţă; periodic conducătorii bisericilor se întruneau în aşa-

93

numitele Concilii pentru a decide în lucrurile majore privind doctrina şi viaţa creştină.

Programul în biserica primară se desfăşura astfel:

♦ începea cu cântări de laudă şi chiar cu dans în cerc după modelul evreiesc (Psalm 95,149,150). Era o celebrare liberă însoţită de bătăi din palme şi strigăte spontane de Aleluia şi Amin.

♦ urma un timp de rugăciune, pe genunchi sau în picioare, însoţit de ridicarea mâinilor.

♦ exista un timp dedicat luării cinei în comun (agapa), cu discuţii libere despre viaţa cotidiană.

♦ se sărbătorea cina Domnului, împărtăşirea cu pâine şi vin.

♦ nu lipsea învăţătura, începută cu citirea unui fragment din Scriptură, tot după modelul Iudaic

♦ exista o alternanţă de învăţături, cântări, mărturii, rugăciuni pentru bolnavi şi pentru problemele comunităţii.

♦ fiecare membru îşi aducea contribuţia personală în desfăşurarea întâlnirilor prin profeţii, mărturii, cântări de laudă, etc.

♦ Nu exista o diferentă de tip laici şi clerici, nu exista o îmbrăcăminte specială pentru conducerea bisericii.

♦ Biserica era caracterizată prin dragoste şi acceptare, aceasta fiind ţinta poruncii lui Isus.

CONSTANTIN CEL MAREO întorsătură radicală avea să aducă în istoria

creştinismului convertirea Impăratului Constantin cel Mare. Înaintea unei lupte el are un vis cu o cruce şi cuvintele “sub acest semn vei învinge“. După câştigarea războiului el se creştinează şi legalizează creştinismul prin Edictul de la Mediolanum 313 en. Proclamă Duminica zi oficială de sărbătoare. Deoarece în religia Romană Împăratul avea şi titlul de “Pontifex Maximus” adică de conducător

94

suprem al religiei (Mare Preot), se autoproclamă şi Mare preot al religiei creştine şi incepe să “îmbunătăţească“ rânduielile în Biserică. Atitudinea lui a fost continuată de Împăratul Theodosie I, 379-395 en, care a distrus templele păgâne şi a dus o politică de creştinare forţată. Edictul de la Thesalonic 380 en decretează Creştinismul ca religie oficială în stat .

Care au fost urmările acestor guvernări:

♦ Începe amestecul Bisericii cu Statul, se politizează creştinismul şi devine “religie de stat“.

♦ Apar construcţii mari dedicate Adunării credincioşilor. Biserica din case dispare treptat şi odată cu aceasta conţinutul de relaţii între membrii comunităţii.

♦ Ceremoniile devin oficiale, rigide şi formale, cu forme fixe de servicii divine.

♦ Incepe diferenţierea clerici-laici, clericii purtând o îmbrăcăminte specială; apar tot felul de ritualuri.

♦ Miracolele au încetat. Francisc de Assisi, cel care a întemeiat ordinul Franciscanilor, fiind în vizită la Papa, a avut cu acesta următorul dialog (în legătură cu versetul din Fapte 3.6)

Papa: A fost un timp când Petru a zis “aur şi argint n-am“, astăzi nu mai putem spune acelaşi lucru despre Biserică ( făcând aluzie la opulenţa în care se trăia la Curtea Papală)Francisc: Da, dar nici nu mai putem spune “în Numele lui Isus ridică-te şi umblă”, referindu-se la viaţa de falsă evlavie în care trăiau, şi la încetarea manifestărilor Duhului Sfânt)

♦ Apar elemente păgâne în Biserică. Datorită creştinării forţate, oamenii nedorind să renunţe la convingerile şi ritualurile lor, au preluat aceste tradiţii în Biserică dându-le o nouă semnificaţie, astfel:

Ziua de 25 decembrie, ziua de naştere a zeului Soare a devenit Ziua de naştere a lui Isus, iar sărbătoarea Saturnaliilor,

95

festival dedicat în perioada 17-21 Decembrie zeului Saturn s-a transformat în Crăciun.

Paştele, numit în engleză “Easter” îşi trage numele de la Iştar, zeiţa babiloniană a fertilităţii, al cărui nume era asociat cu simboluri ale fertilităţii cum sunt ouăle şi iepurii. Astfel au fost inventate tot felul de legende care să justifice prezenţa ouălor roşii şi a iepurilor în sărbătoarea de Paşte. Originea paştelui autentic este în scoaterea din robia Egiptului a evreilor sub conducerea lui Moise şi, după părerea mea, ar fi mai îndreptăţit să fie serbat de creştini odată cu paştele evreiesc.

Nu există menţiuni care să ateste că în biserica Noului Testament exista vreo altă sărbătoare în afară de Cina Domnului, care nu avea o dată fixă (ba chiar în anumite perioade era sărbatorită zilnic).

Cultul icoanelor. Iniţial creştinii respectau porunca a 2-a “să nu-ţi faci chip cioplit” refuzând reprezentările figurative. În sec III însă au apărut în Egipt, Siria şi Sinai picturi pe lemn (eikon) despre care se credea că pot fi mediatoare între om şi Dumnezeu. Numărul lor s-a amplificat datorită unor teologi care susţineau că oamenii nu se roagă la pictura în sine ci la figura pe care o reprezintă, şi că au rol pedagogic. Distincţia a devenit neclară atunci când s-au atribuit icoanelor în sine puteri miraculoase şi au început să fie adorate, ceea ce semăna izbitor cu practicile păgâne. Au apărut două curente: pro (iconodulii) şi contra (iconoclaştii). Sinodul de la Constantinopol, 754 en, a condamnat icoanele. Cu toate acestea icoanele au reapărut după 843 en.

Cultul zeiţei egiptene Isis cu copilul Horus în braţe a devenit binecunoscutul cult al Fecioarei Maria cu Pruncul. Dincolo de deosebita cinste pe care trebuie să o acordăm Mariei ca mamă pământească a lui Isus, nu putem totuşi să nu ne delimităm de concepţiile care o transformă pe aceasta în ceea ce nu este (1.Timotei 2.5 Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi.)

96

Credinţele păgâne în mai mulţi zei s-au transformat în cultul sfinţilor, care primesc închinare şi ajută pe oameni, ca şi cum aceştia ar fi mai înţelegători decât Isus.

Cultul păgân al morţilor a îmbrăcat şi el o formă “creştină“ prin promovarea conceptului de “purgatoriu”, impropriu creştinismului autentic, care susţine că prin diferite acţiuni iniţiate de rudele rămase în viaţă ale mortului este posibil ca acestuia să i se îmbunătăţească soarta veşnică -prin parastase, lumânări, rugăciuni etc

Biserica Ortodoxă nu neagă aceste transformări, dar susţine că prin puterea care I-a fost acordată de Dumnezeu, aceasta a putut să “creştineze obiceiurile păgâne“. Personal nu pot să apreciez că această afirmaţie are un suport Biblic.

În perioada 600-1600 Biserica s-a caracterizat printr-o îndepărtare accentuată de la normele creştine, şi slujirea unor interese străine Bibliei, sub masca religiei:

• Corupţie. Conducătorii Bisericii au înfiinţat case de toleranţă (bordeluri) la Roma.

• Biserica a devenit o putere militară.

• Pentru a avea venituri Biserica a inventat vânzarea de indulgenţe, astfel fiecare putând să păcătuiască “legal” dacă avea bani.

• Biserica catolică a decretat infailibilitatea Papei.

• Au apărut ordine cavalereşti care au purtat războaie de creştinare forţată, în fapt urmărind anexarea de teritorii (Teutoni, Crucea de Malta, Templieri, Ospitalieri, Iezuiţi)

• A apărut Inchiziţia.

97

Care a fost situatia în România? După cum se spune, poporul Român s-a născut creştin. Ce înţelegem prin asta?

Isus s-a născut într-un staul, dar n-a fost viţel; tu poate frecventezi o Biserică, dar asta nu te face creştin, aşa cum nu devii maşină dacă intri zilnic în garaj.

Faptul că poporul Român s-a născut creştin se referă la faptul că, într-adevăr creştinismul s-a răspândit pe teritoriul de astăzi al României în aceeaşi perioadă în care istoricii situează formarea poporului nostru din Daci şi Romani (101-237 en). Putem presupune că creştinismul s-a format aici sub influenţa directă a bisericii primare. Datorită faptului că Imperiul Roman se scindează în 395 en în Imperiul Roman de Apus (care a dăinuit până în 476 en), şi Imperiul Roman de Răsărit - Bizantin - (care a dăinuit până în 1453 en), a existat şi o separare a Bisericii în Ortodoxă (răsărit) şi Catolică (de apus), care a culminat cu Marea Schismă11 în 1054 en.

În 870 en poporul Român intră sub dominaţia Imperiului Bulgar, de formaţie Ortodoxă. Astfel a fost impus ritul Bizantin şi limba slavonă.

In 1701, sub Habsburgi, românilor din Transilvania li se oferă şansa de a primi drepturi culturale şi politice cu condiţia trecerii la catolicism. Astfel a apărut Biserica Greco-Catolică, o combinaţie între ortodoxie şi catolicism. Românii au primit dreptul de a studia la Viena şi Roma, şi a apărut mişcarea culturală “Şcoala Ardeleană”.

În 1948 regimul comunist îi obligă pe greco-catolici să treacă la Ortodoxie şi le confiscă proprietăţile trecându-le în patrimoniul Bisericii Ortodoxe.

11 Cauzele schismei au fost neînţelegeri dogmatice referitoare la celibatul preoţilor, luarea Cinei cu pâine dospită sau nu, existenţa sau nu a purgatoriului, autoritatea supremă a Papei, limba în care să fie cunoscute scrierile teologice (greacă sau latină), si dacă să fie adaugată sau nu o completare la “Crez”. Schisma s-a produs când conducătorii celor două mari biserici s-au excomunicat reciproc. Excomunicarea reciprocă a fost anulată abia în 1965, dar încă nu se poate vorbi de o unitate între cele două mari biserici.

98

REFORMA1400. Ian Hus, preot catolic ceh condamnă indulgenţele şi

corupţia din Biserică. Condamnă închinarea la statui şi contestă dreptul Papei de a stabili doctrine contrare Scripturii. Militează pentru învăţarea Cuvântului lui Dumnezeu în Biserici, şi nu a unor învăţături omeneşti. În 1415 este chemat să-şi explice doctrina în faţa Consiliului de la Constance. Este prins, închis şi apoi ars pe rug. Ucenicii săi, numiţi moravieni, au exercitat o influenţă istorică în Saxonia, Anglia şi America pâna în anul 1722.

1505. Martin Luther, avocat, se călugăreşte în condiţii dramatice. În 1512 obţine titlul de Doctor în teologie şi primeşte o Biblie în latină. Este surprins de diferenţa dintre lucrurile scrise în Scriptură şi practicile Bisericii. Studiază scrierile lui Ian Hus şi ajunge la aceleaşi concluzii ca acesta. Lipeşte, în semn de protest, o listă cu 95 de teze pe poarta Universităţii Wittenberg. Este chemat în faţa Consiliului de la Worms pentru a-şi susţine tezele. I se acordă o zi să-şi retracteze afirmaţiile. Este condamnat la moarte. A fost răpit în drum spre execuţie de prinţul Frederic cel Înţelept şi dus pe domeniile sale din Wartburg. Aici işi scrie operele şi traduce Biblia în limba germană. A fost excomunicat de Papă.

Doctrinele reformei :1. Sola scriptura (numai scriptura este infailibilă).Tradiţia

este doar o sumă de învăţături omeneşti. Scriptura trebuie făcută accesibilă omului de rând.

2. Sola fide – mântuirea se obţine numai prin credinţă, fără fapte.

3. Sola gratia- numai prin Har. Mântuirea este darul lui Dumnezeu şi nu poţi face nimic ca să o meriţi.

4. Mântuirea este rezultatul naşterii din nou. Fiecare om născut din nou devine preot conform Apocalipsa 5.10 şi are acces la Dumnezeu, fără intermediari (preoţi, sfinţi, îngeri etc).

99

5. Lauda şi închinarea trebuie restaurate şi trebuie făcute în limba poporului.

Luther afirmă că a experimentat darurile Duhului Sfânt.

Lucruri similare s-au petrecut în Elveţia (Calvin ) şi în Anglia (Wyclife).

Noţiunile de Biserică reformată, protestantă, calvinistă, anglicană, luterană, au conţinuturi similare.

Curentul neoprotestantÎn sec XVIII are loc o mişcare de înnoire în Biserica

Anglicană cunoscută ca Mişcarea Metodistă sau Evanghelică. Reapar manifestări ale darurilor Duhului Sfânt (vindecări, semne şi minuni). Biserica are o puternică influenţă socială, de ajutorare a săracilor, reforma închisorilor, abolirea sclaviei.

În sec XIX încep manifestări puternice ale Duhului Sfânt în Ţara Galilor şi America.

Doctrinele reformei neoprotestante / evanghelice:

Scopul declarat al reformei este restaurarea Bisericii primare prin:

1. Botezul la maturitate

2. Restaurarea laudei şi închinării libere

3. Studiul biblic individual

4. Disciplină personală şi sfinţire

5. Restaurarea bisericilor din case

6. Relaţie personală cu Dumnezeu

7. Manifestarea darurilor Duhului Sfânt (profeţii, semne şi minuni, vorbire în limbi, vindecări, eliberări de demoni etc).

După o perioadă de înflorire aceste mişcări au suferit diferite transformări, astfel încât în zilele noastre în bisericile neoprotestante nu mai sunt promovate toate doctrinele menţionate mai sus.

100

Curentele cele mai reprezentative, şi care nu sunt “secte”, sunt:

Penticostalii pun accent pe unele manifestări ale Duhului Sfânt, în special vorbirea în limbi şi darul profetic; curentele tradiţionale impun o anumită îmbrăcăminte pentru credincioşi.

Baptiştii accentuează învăţătura Biblică, dar acceptă destul de rezervat darurile Duhului.

Creştini după Evanghelie, asemănători cu Baptiştii, cu particularitaţi legate de modul de organizare şi conducere a bisericii.

Carismaticii, pun un accent puternic atât pe învăţătură, cât şi pe manifestările darurilor Duhului Sfânt. Ultracarismaticii însă eşuează în “Evanghelia sănătăţii şi prosperităţii”.

Aşa numitele biserici libere (Mişcarea Bisericilor Credinţei, Bisericile Evangheliei Totale (sau Depline), Assemblies of God, etc)

Există curente de înnoire şi în bisericile Catolică (catolicii carismatici) şi Ortodoxă (în România - Oastea Domnului )

In fiecare dintre acestea există particularitaţi în funcţie de zona geografică şi de diferenţele cultural - istorice. O biserică baptistă Română nu seamănă cu una baptistă Americană, şi la fel, o biserică penticostală din Muntenia nu e la fel cu una din Ardeal. Putem afirma că practic, fiecare biserica locală are propria sa identitate, chiar dacă aderă la acelaşi set de principii biblice şi la aceeaşi declaraţie numită CREZ.

Secte necreştine sunt Martorii lui Yehova şi Mormonii. Biserica Adventistă promovează un amestec ciudat de concepte creştine cu tradiţie iudaică necreştină.

101

Scrisoarea 5. În loc de Concluzii:

Tu ai chiar în acest moment o filozofie de viaţă, ai o “religie” a ta. Cercetează-te pe tine însuţi: pe ce se bazează „religia” ta, credinţa sau necredinţa ta? De ce crezi ceea ce crezi ?

Dacă crezi în Dumnezeu, pe ce argumente convingătoare ai ales o anumită religie? Există o corespondenţă între credinţa ta şi religia ta? Ştii sigur unde mergi dacă la noapte vei muri?

Când suntem întrebaţi de religia noastră vom da un răspuns: ortodoxă, catolică, reformată, sau poate islamică, mozaică etc. Dacă suntem întrebaţi în continuare de conţinutul credinţei noastre, ce este ceea ce ne face să ne declarăm ortodocşi, catolici, reformaţi, răspunsul devine evaziv. Unii vor zice “aşa m-am născut”, dar nici un medic nu-ţi va confirma că religia se moşteneşte genetic; alţii vor zice “fiindcă la acea biserică merg”, dar asta nu te face creştin, sau “părinţii mei aşa m-au botezat”, însă noi vorbim aici de convingerile personale ale fiecăruia, nu de cele ale părinţilor săi.

Este credinţa ta mântuitoare? Eşti sigur că ceea ce crezi îţi asigură mântuirea? Este credinţa ta bazată pe Biblie şi pe o relaţie personală cu Mântuitorul tău ?

Dacă nu crezi încă în Dumnezeu, te preocupi tu de aflarea adevărului ştiind că problema e cât se poate de serioasă ?

Ştii tu unde îţi petreci veşnicia ?

102