scânteia as - scanteia.npcr.ro · a. 1. sistemul drepturile 2. socialism 3. scrisori a. Între inc...

ASEG

SOCIAGALIT

© C

AȚIA

TATE

Nr

O P Y R I G H

MILITȘI PRO

r. 5 sep

H T A S .

TANȚOGRE

Scptembri

S C Â N T E

ILORES SOC

cânte - octo

I A ‐ W W

PENTCIAL”

teiaombrie

W W . S C A N

TRU PA”SCÂN

As2009

N T E I A A S

ACE, NTEIA

O C I A T I E

A”

E . R O

A.

1. Sistemuldrepturile

2. Socialism

3. Scrisori a. Între incb. Dreptul c. Protestul

4. O scrisoa

5. Che Gue

6. CHINAtranziţie c

7. De prin p

B. Stânga I

a)Cuba

1) Apelul As

2) Mesajul lu

3) Reflectiile

b) Turcia

1) Apelul celTurcia-MLC

2) Criza si re

3) Clasa mun

4) Creste furi

5) Forumul S

c) Germania

1) Interviu cudin Germania

2) Interview

d) Venezuela

1) Chavez pr

l socialist est fundament

mul in Secolu

competenta sla asistenţă l justitiei - u

are catre pr

evara - 42 an

A- 60 ani de către sociali

presa aduna

Internaționa

sociatiei Che G

ui Rene Gonza

e lui Fidel Cas

lui de-al 4-leaP ……………

ezistenta ……

ncitoare conda

ia populara im

Social al Meso

a

u Stefan Engea-MLKP ……

with the chair

a

ropune lui Oba

CUPRI

te singurul stale ale omu

ul 21………

si absurd…medicală gr

un precedent

rietenul meu

ni de la moa

republică ism ………

ate. Coment

ală

Guevara-Rom

ales ….………

stro …………

a Congres al P………………

……..............

amna pucismu

mpotriva band

opotamiei……

el presedintele………………

rman of the M

ama o Alianta

INS

sistem care sului …………

………………

……………ratuită………t periculos…

u, un imigran

arte …………

populară, 6……………

tarii de P. Ig

mania catre pre

………………

…………………

Partidului marx………………

......................

ul si pe pucisti

ditilor imperial

………………

e Partidului ma………………

MLPD, Stefan

a pentru Pace

se bazează p………………

………………

…………………………

………………

nt ilegal ……

………………

60 de ani d……………

gnat…………

esedintele SUA

…………………

………………

xist-leninist d………………

......................

i ……………

listi…………

………………

arxist-leninist………………

Engel………

………………

pe ….

3

….. 4

…… …

….

6 6 7

… 8

… 8

de ……

10

… 13

A ... 14

….. 14

…... 15

in ……

27

...... 30

… 30

….. 31

…... 31

t …….

32

….. 33

…... 35

AMIPEEG

SOCI

ScNr.

oct

© cowww

ASOCIAȚIILITANȚILENTRU PAGALITATEPROGRE

IAL”SCÂN

cânteia 5 septembtombrie 2

pyright As. Sc.scanteiaascoc

IA LOR

ACE, E ȘI S

NTEIA”

As brie -

2009

cânteia ciatie.ro

Scânteia As –Nr. 5 septembrie - octombrie 2009 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI

PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”

| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 3

1. Sistemul socialist este singurul sistem care se bazează pe drepturile fundamentale ale omului

Moto: “RESTRICŢIILE aplicate manifestărilor nevoilor instinctuale stau la baza civilizaţiei, ordinii şi păcii în lume.” Nici-un partid nu poate să se numească democrat atâta vreme cât nu are o bază biologic, antropologică, biologia omului. Omul este o fiinţă (animal) vertebrată şi ca toate vertebratele mamifere este dotat cu reflexe necondiţionate, numite instincte, care il ajută să se orienteze în natură pentru a supravieţui într-un mediu ostil. Instinctele fundamentale ale omului sunt naturale şi printre ele se numără: instinctual de viaţă-de hrană, adăpost, îmbrăcăminte; instinctual de sexual; instinctual de proprietate; instinctual de libertate; instinctual de agresiune şi violenţă, etc. Trăind în mediu social, omul a căpătat o conştiinţă colectivă şi apoi o conştiinţă individuală, care l-au determinat să-şi impună unele restricţii în relaţiile cu ceilalţi oameni din colectivitatea în care se afla. După apariţia raţiunii oamenii au reuşit să-şi satisfacă nevoile instinctuale de viaţă în relaţie cu mediul natural şi social, treptat sustrăgâdu-se selecţiei naturale, care opera, prin crearea de adăposturi, folosirea pieilor animalelor vânate, ca îmbrăcăminte sau prin practicarea agriculturii, etc. În acest mod s-a reuşit ca numărul populaţiei să crească iar dezvoltarea calitativă a oamenilor să susţină sustragerea dela selecţia naturală. Însă grupările de oameni - cete, triburi - se războiau pentru supravieţuire în obţinerea bogăţiilor oferite de planeta noastră. Pentru a pune capăt acestor confruntări, săngeroase de multe ori, cu ajutorul raţiunii umane, oamenii au creat DREPTURILE FUNDAMENTALE ALE OMULUI care se bazează pe principiile de drept care prevăd EGALITATEA, JUSTIŢIA şi RECIPROCITATEA între oameni în rezolvarea satisfacerii nevoilor instinctuale ale acestora, necesare supravieţuirii, prin RESTRICŢII şi echilibrarea satisfacerii acestor nevoi în cadrul social. Astfel s-a căutat satisfacerea instinctului de viaţă prin satisfacerea nevoii de hrană, adăpost, îmbrăcăminte; a instinctului sexual prin încurajarea creerii familiei; a instinctului de libertate prin eliberarea de pasiunii, autocontrolul şi controlul societăţii asupra manifestărilor

instinctuale pentru a îngrădi manifestarea exagerată sau în detrimentl altor indivizilor şi societăţii; a instinctului de proprietate prin limitarea cuantumului de acumulare de bunuri materiale la un nivel rezonabil, la limita necesităţilor, pe baza principiilor de drept care prevăd egalitatea, justeţea şi reciprocitatea iar instinctul de agresiune şi violenţă fiind intrzis. Pe această separare a satisfacerii nevoilor instinctuale, provocate de instinctele naturale, de drepturile naturale ale omului de a-şi satisface aceste instincte pe baza principiilor de drept care prevăd egalitatea, justiţia şi reciprocitatea între oameni trebuie să se bazeze principiile economice ale societăţii umane. Sistemul politic bazat pe libertatea de manifestare a instinctelor animalice ale omului, fără nicio restricţie creată de raţiunea umană în cadrul social, este un sistem politic dictatorial. De exemplu dictaturile lui Stalin, Hitler, Pinocet şi alţii s-au bazat pe manifestarea fără restricţii a instinctului de agresiune şi violenţă. În schimb sistemul capitalist se bazează pe instinctual de proprietate care nu este limitat de principiile de drept care prevăd egalitatea, justiţia şi reciprocitatea între oameni în cadrul social, în consecinţă el este un sistem extremist dictatorial, în care dictează bancherii,prin intermediul banului, şi deci nu este democratie reală, în care să decidă cu adevărat majoritatea membrilor comunităţii din societate formată din muncitori şi ţărani, adevăraţii producători de bunuri sociale reale necesare satisfacerii instinctului de viaţă. Sistemul socialist este singurul sistem care se bazează pe drepturile fundamentale ale omului - care prevăd egalitatea, justiţia şi reciprocitatea – în ceeace priveşte satisfacerea nevoilor instinctuale ale omului. Baza doctrinară bazată pe biologia oamenilor este necesară unui partid cu adevărat democratic deoarece oamenii nu sunt egali prin instinctele naturale şi deci ei nu pot să-şi satisfacă nevoile instinctual fundamentale, bizuindu-se numai pe instinctele lor, fără intervenţia societăţii umane care a stabilit drepturile fundamentale ale omului în rezolvarea nevoilor sale instinctuale. Unii oameni, de exemplu, în ceeace priveşte instinctual de proprietate, care nu este egal între oameni, unii sunt lacomi iar alţii nu sunt interesaţi în acumularea de bunuri materiale. Societatea, prin STAT, are obligaţia să echilibreze aceste tendinţe opuse, căutând o cale de mijloc, care va elimina permanenta luptă pentru bunuri materiale între oameni. Oamenii sunt egali numai prin suferinţă şi moarte. Societatea socialist are ca scop să aducă egalitatea, justiţia şi reciprocitatea între toţi oamenii în satisfacerea nevoilor instinctuale, la nivelul unor standarde superioare de civilizaţie, prin restricţii raţionale conform principiilor de drept. Inegalitata în obţinerea de bunuri materiale a dus şi duce la apariţia bancherilor, a miliardarilor care pot genera şi finanţa agresiunea şi violenţa sub forma de război, terorism,




etc. La baza acestor violenţe se află instinctul de proprietate, cu generarea acelei economii libere de piaţă specifica sistemului capitalist. RESTRICŢIILE aplicate manifestărilor nevoilor instinctuale stau la baza civilizaţiei, ordinii şi păcii în lume. Dr. Mihail Georgescu

2. Socialismul in Secolul XXI

Ing.dipl Creţu C-tin Socialismul a aparut in forma sa initiala cunoscuta in prezent sub denumirea de <socialism utopic> inaintea aparitiei clasei muncitoare moderne, cu peste 150 de ani in urma. Mari ginditori ca Robert Owen, Saint Simon , si Fourier au prezentat socialismul ca o alternativa la capitalism. Ei au criticat aspru capitalismul, dar alternativa propusa de ei respectiv de a crea enclave socialiste intr-o mare capitalista, nu s-a dovedit viabila. Noii ginditori socialisti au aparut odata cu dezvoltarea clasei muncitoare. Unul dintre liderii teoreticieni ai miscarii British Chartist din Anglia a fost Bronterre O'Brien care a scris: <Istoria umanitatii arata ca de la inceputurile sale bogatii din toate tarile au conspirat in permanenta pentru a ingeninchea pe saracii din toate tarile , deoarece <saracia omului sarac este fundamentul bogatiei omului bogat>. Toate crimele si superstitiile naturii umane isi au originea in <aceasta lupta canibala a bogatilor impotriva saracilor >. Dorinta unui om de a trai din fructele muncii altora este pacatul originar al omenirii.Mizeria clasei muncitoare nu se datoreaza pur si simplu rautatii capitalistului ,ci modului de functionare a sistemului capitalist . Nu se pune deci problema de capitalist <bun> sau <rau >. Legile economice ale capitalismului dicteaza esenta acestui sistem. Cei care au dezvoltat aceste idei si au pus socialismul pe baze stiintifice apelind la metoda materialismului dialectic in analiza si gindirea lor au fost Marx si Engels. Globalizarea actuala a fost analizata de ei acum peste 150 de ani. Ei au apreciat ca in capitalism se creaza o piata mondiala, are loc o diviziune mondiala a muncii, se pun bazele materiale ale socialsimului si se dezvolta clasa muncitoare nu numai ca sursa de exploatare dar si ca o clasa revolutionara. In acest sens Marx a scris ca < Emanciparea clasi muncitoare este o sarcina a clasei muncitoare insasi>.

In ultima suta de ani ,clasa muncitoare s-a revoltat de multe ori dar numai dupa 1917 a reusit sa treaca, pentru prima data, de la feudalism la socialism. Dupa al doilea razboi mondial socialismul s-a extins in tari din Europa Centrala si de Sud - Est, in Asia si in zona Caraibelor. Ca o concluzie noi putem spune ca in toate aceste tari, cu mici diferentieri, s-a trecut de la feudalism la socialism. Socialismul care s-a dezvoltat in aceste tari il putem numi deci <socialism postfeudal>. Acest <socialism postfeudal> s-a bazat in domeniul economic pe un <feudalism industrial> in care statul socialist a luat locul feudalului in agricultura si al capitalistului in industrie iar in domeniul democratiei s-a dezvoltat o <democratie reprezentativa>. Albert Einstein in studiul sau intitulat <De ce Socialism> mentioneaza: < Intr-o economie socialista, mijloacele de productie sunt proprietatea intregii societati si sunt folosite in mod planificat. Planificarea economica, va ajusta productia la necesitatile comunitatii, va asigura locuri de munca pentru toti cei capabili sa munceasca si va garanta mijloace de trai fiecarui om, femeie sau copil. Educatia individuala, in plus de abilitatile inascute va incerca sa dezvolte membrilor societatii simtul responsabilitatii pentru aproapele lor, in locul glorificarii puterii si a succesului din societatea capitalista. Totusi,este necesar sa amintesc ca o <economie planificata> nu este inca socialism. O economie planificata, ca atare, poate avea ca rezultat o inrobire completa a individului. Realizarea socialismului cere deci solutii pentru probleme socio-politice extrem de dificile pentru a preveni o prea mare centralizare a puterii economice si politice, pentru a preveni ca birocratia sa devina atotputernica, pentru ca drepturile individului sa fie protejate prin masuri democratice de limitare a puterii birocratiei . Ce diferente au existat intre socialismul definit de Albert Einstein si <socialismul postfeudal> din fostele tari socialiste ? Principalele diferente constau in faptul ca nu s-a putut realiza o <democratie industriala> in care oamenii muncii sa constientizeze importanta detinerii mijloacelor de productie care apartineau membrilor intregii societetii si nu statului socialist si nu s-a putut inlocui <democratia reprezentativa> cu o <democratie participativa> iar planificarea excesiva a economiei a micsorat, in anumite perioade de timp, ritmul cresterii economice si chiar unele drepturi ale individului. Cu toate aceste deficiente, <socialismul postfeudal> a dovedit viabilitatea aplicarii in practica a teoriei socialismului respectiv ca poate fi realizata o societate bazata pe solidaritate si dreptate sociala in care protectia sociala s-a realizat prin asigurarea de locuri de munca pentru toata populatia apta de munca, nivelul de trai decent a fost garantat fiecarui om, femeie sau copil impreuna cu




educatie si asistenta medicala gratuita si locuinte pentru toti membrii societatii. In 1989 odata cu cadrea Zidului Berlinului, strategii capitalului au lansat o ofensiva ideologica fara precedent impotriva socialismului. Pentru ei capitalismul a cistigat pentru totdeauna iar sistemul socialist care a fost inalturat din fostele tari socialiste este caracterizat ca un <sistem birocratic >, un sistem Stalinist. Acesta este si motivul pentru care chiar unii membrii si observatori ai Partidului Stinga Europeana precum si alte partide de stinga din Europa si din alte zone , au inca rezerve in definirea cu claritate in documentele lor programatice a scopului final , respectiv faptul ca se militeaza pentru o <Europa socialista pos-tcapitalista> pentru o < Europa a Dreptatii Sociale> . O astfel de precizare este imperios necesara pentru a se putea dovedi ca identitatea partidelor de stinga din Europa si din intrega lume este diferita de cea a partidelor social democrate si a Internationalei Socialiste care promoveaza o Europa Sociala . Lider in domeniul filozofiei sociale din Statele Unite in secolul XX, John Dewey , a precizat ca pina cind < feudalismul industrial> va fi inlocuit de <democratia industriala> politica va ramine <o pata aruncata de marile afaceri peste societate>. Analizind experienta economica si sociala acumulata de <Socialismul Chinezesc > putem observa ca in prezent Partidul Comunist din China declara ca in aceasta tara se construieste nu o economie socialista ci o < economie mixta in care coexista proprietatea publica cu cea privata > . In acest fel China acumuleaza experienta capitalista necesara care a lipsit din primul sau stadiu de dezvoltare a socialsimului respectiv din etapa <socialismului postfeudal>. Acest nou stadiu de dezvoltare permite Republicii Populare Chineze sa faca pasi concreti in viitor pentru a realiza un nou stadiu de dezvoltare a societatii socialiste respective <societatea socialista postcapitalista>. Ca o conclzie putem spune deci ca <socialismul postcapitalist> promoveaza valori mai inalte decit <socialsimul postfeudal>. <Socialsimul postcapitalist> va inlocui < feudalismul industrial > cu < democratia industriala> si < democratia reprezentativa > cu < democratia participativa >. In acelasi timp trecerea de la <socialismul postfeudal > la < socialismul postcapitalist > cere ca o necesitate dialectica ca economia sa treaca printr-o faza de <economie mixta > premergatoare trecerii la o <economie socialista postcapitalista > .Economia mixta necesita existanta unui ” Stat al Bunastarii “ nu a unui “Stat minimal” cum preconizeaza teoria neo-liberala.”Statul Bunastarii “ trebuie deci sa aiba responsabilitatea sectorelor energetice si strategice ale tarii, a serviciilor publice pentru a putea garanta tuturor cetatenilor tarii dreptul la accesul egal la educatie, sanatate, energie, transport , apa si alimente si sa realizeze un echilibru bazat

pe eficienta economica si sociala intre sectorul public si sectorul privat . Acesta este motivul pentru care si in Romania , tara in care <economie socialista postfeudala> este inlocuita in ultimi 16 ani cu o <economie capitalista primitiva >, se impune a se milita cu consecvanta pentru o <Economie mixta sociala de piata>. In Tezele Politice ale partidului Stinga Europeana se mentioneaza la art. 40 ca : < Daca noi aparam drepturile la munca, sociale si de mediu inconjurator, marile firme multinationale vor migra in alte tari unde aceste drepturi nu exista. Acesta este un santaj si este de neacceptat. Acesta este motivul pentru care noi trebuie sa impunem crearea unui <Nou Spatiu Public European> in care sa putem apara convergenta drepturilor sociale si de munca. Parasirea locurilor in care isi desfasoara activitatea multinationalele poate fi contracarata prin lupta sociala, interventie publica si restructurarea activitatii productive cu participarea muncitorilor. Acest nou concept teoretic de <Nou Spatiu Public European> mentionat in tezele Partidului Stinga Europeana va putea fi pus in practica numai prin promovarea cu consecventa a conceptului de <Economie Mixta Sociala de Piata> la nivelul tuturor tarilor din Europa si din intereaga lume. Prin promovarea <Economiei Mixte Sociala de Piata > se va putea realiza atit contracararea efectelor negative generate de fuga capitalului si a societatilor multinationale spre alte piete cit si o restructare reala a activitatii productive cu particiaprea celor care muncesc ca o baza de promovare a unei < democratii industriale > reale. Aceasta necesitate rezulta, deasemenea, din faptul ca desi in ultima decada fortele care militeaza pentru socialism au fost divizate si izolate, miscarile sociale din intrega lume se amplifica si determina orientarea spre stinga a marii majoritati a societati ajunsa in pragul saraciei.Daca in anul 1820, de exemplu, prapastia dintre cele mai bogate tari si cele mai sarace tari din lume era de 3 la 1. In 1950 aceasta diferenta a crescut la 35 la 1, iar in prezent este de 75 la 1. In cadrul natiunilor, divizarea dintre saraci si bogati nu a fost nici o data mai mare decit in prezent. In Statele Unite considerate citadela capitalismului din 1979, pina in prezent ,venitul mediu pe familie a crescut de 18 ori, in timp ce venitul a 1% din cei mai bogati a crescut de 200 de ori . Nu este deci surprinzator faptul ca o personalitate ca Presedintele Venezuelei Hugo Chavez si mai recent Presedintele Boliviei Evo Morales si noii presedinti din Chile, Ecuador si Nicaragua se orienteaza pas cu pas spre stinga. La inceputul acestui an, presedintele Chavez s-a arata interesat sa studieze si sa reexamineze socialismul.Sunt convins, a spus el, si eu cred ca acesta convingere va fi pentru tot restul vietii mele , ca pasul spre o noua si mai buna lume, nu este capitalismul, acest pas este socialismul. In ultima perioada el a reiterat cu insistenta acest punct de vedere si a stimulat discutii despre socialism nu numai in Venezuela , dar peste tot in lume. Noi vrem Socialism pentru Secolul XXI, a spus el si a precizat ca alegerea sa a fost intre Socialism si Barbarism.




Forta acestor idei a luat prin surprindere pe toti promotorii globalizarii neo - liberale a capitalului atit de convinsi ca forta ideilor de stinga a disparut pentru totdeauna. Rezultatul negativ al referendumurilor din Franta si Olanda cu privire la aprobarea Constitutiei Uniunii Europene cit si nevalidarea Motiunii Anticomuniste de catre Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei pe 25.01.2006 sunt o dovada concludenta a luptei popoarelor pentru solidaritate si dreptate sociala. Dar ca multe alte victorii pentru dreptate si libertate de-a lungul secolelor , trecerea spre o <societate socialista postcapitalista> nu se va face de la sine. Una din cele mai clare lectii ale istoriei,inclusiv istoria recenta, este ca: < Drepturile nu sunt garantate .Ele se cistiga. Restul depinde de noi! >. Pornind de la aceste realitati in prezent , este imperativ necesar, ca globalizarii neo-liberale a capitalului bazata pe razboaie si neo-colonialism, sa-i se opuna o forta egala capabila sa promoveze pacea , stabilitatea, solidaritatea, dreptatea sociala, progresul si prosperitatea tuturor tarilor, intr-o lume multipolara fara razboaie si embargouri.

3.a. Între incompetența si absurd

Guvernul Boc şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului pentru noul pachet de legi: Legea Educatiei Nationale, Legea Salarizarii Unice si Legea de restructurare a agenţiilor. Este adevărat, nu există legi perfecte, doar perfectibile. Însă noul pachet de legi nu tinde spre perfectiune, ba din contră , ajunge până la absurd, în special cu Legea Educatiei Nationale. Probabil domnul Mircea Miclea si doamna Ecateriana Andronescu, creatorii acestei legi, trăiesc în cu totul altă Românie. Întrunul din articolele acestei legi se vorbeşte de învăţământ computerizat şi biblioteci virtuale, cand exista înca un număr foarte mare de localitaţi cu şcoli fără apă curentă şi cu elevi care merg pe jos prin noroaie si ger kilometri intregi. Încă există şcoli în România secolului 21 cu săli de clasa în care plouă pe elevi, iar doamna ministru doreste biblioteci virtuale...Pentru cine? Pentru un procent de 20-30% din elevi? Acesta este noul cod? mult asteptata ''reformă'', speranţa? Grav! Foarte grav! S-a distrus aproape totul prin descentralizare haotică, dar daca nu se va face o reformă adevarată, macar în învăţământ, viitorul ni se arată sumbru. Mă întreb - de ce se grabeste atat guvernul Boc cu asumarea raspunderii? Ne-am lămurit în privinţa acestui lucru dupa discursul domnului presedinte in Parlament. Presedintele ''jucator'' avea nevoie de realizări pentru campania

electorală. Bilanţul său ''onest'' n-ar fi fost complet fără pachetul celor 3 legi. Discursul sau de 2 ore mai poate încă mobiliza doar iubitorii de cârnaţi si pomanagii de prin mahalale. Preşedintele unei ţări aflate aproape în colaps, unde justitia nu funcţionează, unde învăţământul este îngropat de veşnicele reforme de 20 de ani încoace, preşedintele unei ţări cu peste 800 000 de şomeri, nemai socotind pe cei care nu mai primesc ajutor de somaj dar nu au loc de munca, cei care îngroaşă rândurile imigranţilor sau cei care trăiesc din agricultura de subzistenţă, acest presedinte ''jucator''( mai bine spus''farsor'') are neruşinarea de a se lăuda public cu''o crestere economica fara precedent in istoria contemporana a Romaniei''. Este foarte adevarat, nu există precedent în istoria României pentru situaţia în care se afla ţara azi, jalnică , de degradare morala si economica, situaţie creată de politrucii care tot fac ''jocuri de culise''de 20 de ani. Aceşti politruci de carton, aflaţi la şefia unui stat ''vasal'' cum e România de azi(desi nu putem afirma cu exactitate ,vasala cui anume?) au nerusinarea de a numi perioada României Socialiste, perioada''de trista amintire''. Se evită a se spune că în bilanţul acestei perioade de''trista amintire''se găsesc mii sau zeci de mii de exemple de realizari: de la realizari economice, agricultură organizată ştiinţific cu certe perspective de dezvoltare infloritoare, industrie diversificată, locuri de muncă pentru toţi, sistem de învăţământ care a dat societăţii oameni exceptionali. Comunismul a lasat in urma celor 25 de ani ,valori umane şi materiale incontestabile care nu au nevoie de placuţa inscripţionată''Aici sunt banii dumneavoastra'' marca Băsescu. Trist si ruşinos este ce va lasa in urma acesti 20 de ani de asa-zisa ''democraţie'', generatiilor viitoare; o pata de noroi pe istoria unui popor,un stigmat greu de şters pentru urmaşi. Violeta Ştefan oraşul Mizil jud. Prahova

3.b. Dreptul la asistență medicală gratuită, un drept elementar al omului

În perioada postdecembristă, mai ales acum în plină criză, majoritatea românilor trăiesc greu. Situaţia se agraveayă atunci cînd se îmbolnăvesc. S-au dus vremurile bune, cînd toţi salariaţii, „colectiviştii”(membri CAP), pensionarii, inclusiv membri lor de familie, aveau dreptul necondiţionat la asisenţă medicală gratuită. Acum, dacă patronul nu te angajează cu carte de muncă, nu ai asigurare medicală, sau ţi-o plăteşti singur, dacă ai din ce. Dar chiar dacă ai asigurare medicală, investigaţiile, consultaţiile de specialitate, tratamentele şi medicamentele




acordate gratuit sau compensate sînt tot mai puţine. Trebuie să te scoli cu noaptea-n cap şi să stai la coadă ca să obţii o programare pentru analizele de laborator gratuite, şi asta numai în primele zile ale lunii. Unele laboratoare primesc fonduri de la asigurările de sănătate numai pentru o singură zi. Dacă ai nevoie urgentă de analize în zilele cînd nu mai sînt fonduri, te priveşte. Trebuie să plăteşti. Acelaşi lucru este valabil şi pentru consultaţiile de specialitate şi medicamentele compensate. La fizioterapie se plăteşte numai un număr limitat de proceduri. Se preconizează că şi la medicul de familie se va plăti o taxă pentru consultaţie. La tratamentele în staţiunile balneare numai pensionarii beneficiază de reducere la o parte din costul biletelor de tratament fiind suportate de asigurările de sănătate. Salariaţii şi şomerii nu au nici un fel de reducere. Cei cu bani puţini nu-şi pot permite să meargă la tratament sau la odihnă cu copii într-o staţiune. Capitalismul occidental critică ţările care nu le cîntă în strună pentru „nerespectarea drepturilor omului” dar uită că în propriile ţări este încălcat un drept elementar al omului, dreptul la asistenţă medicală gratuită. Cighear Şarlota - Arad

3.c. Protestul justitiei ‐ un precedent periculos

Sunt deja câteva săptămâni de când a izbucnit criza fără precedent din justiţia română. Practic la ora actuala suntem o ţara fără justiţie, deoarece magistraţii refuză să mai judece altceva decat cauzele extrem de urgente. În rest nimic… Pentru cei avizati, situaţia din justiţie este una de o gravitate nemaiântălnită, dat fiind că întregul sistemul este pur si simplu bolcat. Motivul ? Legea salarizării unice dar nu numai. Cu toţii ştim că justiţia a fost şi este un capitol spinos în România, unde performanţa a lipsit şi lipseşte cu desăvârşire. Am fost acuzaţi, ca şi ţară, de corupţia din justiţie si mai ales pentru faptul că funcţionarea sa este defectuoasă cu multe soluţii date aiurea si cu lipsa condamnării marilor corupti. Din acest punct de vedere avem o mare si rotunda bila neagra în dreptul magistraţilor români. Pe de altă parte, situaţia magistraţilor, şi mă refer in primul rând la judecători, este una extrem de ingrată. Vorbesc ca jurist, cunoscător al sistemului de mai bine de 6 ani de când activez în sistem. Pentru cei ce nu cunosc, exista cazuri, deloc puţine, când un judecător are de judecat 100 sau chiar

mai multe dosare într-o singură zi !! Acest lucru pare desprins din filme. Să ne imaginăm că judecătorul este şi el om şi are o limita a rezistenţei, atât fizice cât si psihice. Puterea politică care a condus ţara( a condus-o oare?) după anul fatidic 1989 nu a ştiut să organizeze sistemul pentru a fi functional. Şi atunci se pune întrebarea - dacă magistraţii vor primii salarii mai mari, va fi oare justiţia mai eficientă? Sincer, părerea mea este ca nu. Statul capitalist actual ar face bine să investească în formarea de magistraţi pentru a acoperi nevoile de judecători la toate instanţele până la un nivel acceptabil astfel ca fiecarui judecator sa nu ii revina mai mult de 20 de dosare pe zi. Numai astfel se poate miza pe o justitie mai bună, mai corectă şi fără riscul permanent de solutii gresite din partea magistratilor care uneori din cauza oboselii si a stresului generat de suprasolicitare, nu se pot concentra asa cum trebuie pe fiecare dosar în parte. In privinta mult discutatei salarizari, as vrea sa punctez faptul ca statul trebuie sa joace un rol esential in salarizarea bugetarilor. Am fost recent intr-o vizita in America de Sud, in Venezuela revolutionara a lui Chavez si am vazut acolo cum se implementează un sistem care, mie unul, mi se pare just şi functional. Este vorba de sistemul regulii de 1/3 adica raportul dintre salariul cel mai mic dintr-o organizatie şi salariul cel mai mare nu depaseste 1/3. Mai précis, între femeia de serviciu şi director raportul salariului nu depaşeste 1/3. Toti membrii societăţii au cam aceleaşi necesităţi de viaţă. Regula functioneaza destul de bine in Venezuela, cel putin în organizaţiile de stat. Rolul statului este acela de a se implica profund în toate domeniile economiei, dar mai ales in acele domenii care ţin de buget. Nu se poate sa dai la unii mai mult si la altii mai putin deoarece creezi nemultumire, lipsa de performanta si frustrări. Apreciez ca o regula similara regulii de 1/3 in privinta salarizarii ar fi ceva benefic. In orice caz, statul trebuie sa se implice în aceasta stabilire a salarizării in mod activ. In concluzie ar fi foarte indicat daca i s-ar distribui fiecarui judecator un numar rezonabil de dosare, nu mai mult de 20 dosare pe sedinţă, pe care sa le solutioneze intr-o perioada rezonabila de timp, asta presupune evident angajarea si a altor judecatori de catre instanţe. Tot astfel s-ar asigura o justitie mai eficientă deoarece judecatorul are timpul necesar să se aplece pe îndelete asupra fiecarei cauze in parte. In plus, o lege a salarizarii judecatorilor trebuie sa ţină cont de realităţile economice ale României actuale, fără exagerări într-un sens sau altul. Până la urma cine se face judecator se face pentru ca iubeste aceasta nobilă meserie si nu pentru banii pe care ii poate câstiga. Cine se gândeste exclusiv la bani mă tem ca nu este nicidecum un profesionist. A.Ionescu - tânăr avocet




4. O scrisoare catre prietenul meu, un imigrant ilegal

Charles Caleb Colton-Malta Dragul meu prieten Crede-ma ca iti scriu aceste cuvinte cu inima stransa. Cu siguranta ca nu ti-as fi scris deloc daca as fi banuit vreun moment ca ai fost in vreun fel implicat in tulburarile si revoltele declansate periodic de colegii tai, Prin aititdinea lor violenta si lipsita de recunostinta ei nu fac decat sa tulbure ordinea publica si peisajul. Ce asteapta ei oare sa obtina daca arunca mancarea inapoi la cei care-i hranesc si dau foc la saltele sau sparg usile si ferestrele? In tarile lor de origine ei nu ar fi putut sa faca asa ceva. Ei trebuie sa realizeze ca se joaca cu focul si sa fie atenti sa nu intreaca masura. Maltezii sunt un popor generos si ospitalier, gata sa va accepte si sa va hraneasca, in ciuda posibilitatilor noastre modeste. Cu toate acestea resentimentele fata de imigratia ilegala sunt in crestere, mai ales acum, in conditiile crizei economice si cresterii somajului. Puteti fi totusi siguri ca aceasta nu are nici o legatura cu rasismul, ci cu faptul ca acele tari europene care au fost candva puteri coloniale nu numai ca nu fac nimic pentru a alina suferintele pe care le-au cauzat in coloniile lor, dar continua sa faca tot ce le sta in putinta pentru a promova imperialismul pe seama popoarelor africane. Eu unul nu cred ca e bine ca voi sa fiti tinuti aici, departe de tarile voastre si de familiile voastre. Daca in tari mai mari si mai industrializate ca a noastra imigratia poate fi privita drept buna pentru economie la noi in Malta situatia este diametral opusa, in mai multe privinte. Pentru ca Malta este o insula atat de mica ea nu isi poate permite sa fie transformata intr-o tabara de refugiati. Iar faptul ca sunteti aici in mod ilegal va impiedica sa plecati mai departe, spre alte tari europene. UE nu are nici o politica oficiala privind imigratia, exceptand opresiva politica a Cardului Albastru, al carei principal obiectiv este satisfacerea cererii UE pentru forta de munca ieftina. Aceasta politica reprezinta o noua forma de exploatare si discriminare, si are si rolul de a secatui tarile subdezvoltate de muncitorii lor calificati si de elitele lor intelectuale, in special in cazul tarilor africane. Impotriva acestui lucru trebuie sa protestati voi, dragii mei prieteni! Trebuie sa dati vina pe asa-zisele tari "civilizate" pentru ca mentin populatia tarilor voastre in saracie desi aceste tari sunt bogate in resurse, desi aici nu e doar vina imperialistilor ci si a oligarhiilor locale corupte. De ce nu vorbeste nimeni nimic de complicitatea companiilor europene si americane cu bancile elvetiene in care politicienii si generalii africani corupti isi tin conturile? Prezentul val de migratie peste Mediterana isi are originile in malefica mostenire a sclaviei si colonialismului, si in

faptul ca Africa inca se gaseste in robia colonialista, cu care noi maltezii nu avem nimic de-a face. Puteti deci voi sa ne acuzati pe noi ca ii privim cu suspiciune pe unii de-ai vostri? Putem fi siguri ca nu se gasesc printre voi si viitori teroristi? Va rugam sa tineti cont si de faptul ca nimeni nu stie cu adevarat cati dintre voi folosesc de fapt acte de identitate flase. Daca cineva nu-si poate dovedi identitatea, ce fel de ajutor poate pretinde el sa i se dea? Tari europene mai mari si mai bogate au inceput sa ia masuri aspre pentru a stavili imigratia. Ele nu mai permit nici un fel de imigratie ilegala, intercepteaza vasele cu imigranti si le trimit inapoi, in special in Libia. Daca ajung acolo ei sunt imediat internati in centre de deportare, nu foarte diferite de niste veritabile lagare de concentrare. Stiti bine ca guvernul Berlusconi a promis Libiei ca-i va plati 5 miliarde de dolari in urmatorii 25 de ani drept compensatie pentru perioada cand Libia a fost colonie italiana. De ce nu ar face asta si guvernul britanic? La urma urmei, bogatia Occidentului prin exploatarea Africii s-a adunat. Asadar prietene, voi ati gresit tara in care trebuia sa ajungeti. Noi niciodata nu v-am colonizat pe voi, din contra am fost si noi, la fel ca voi, colonizati de altii! Pe data viitoare Al tau prieten sincer, J.M.C.

5. Che Guevara ‐ 42 ani de la moarte

Anul 2007 a fost declarat de stînga mondială „Anul Che Guevara”. De ce? Pentru ca, la 9 octombrie 1967 marele revolutionar Che Guevara cunoscut si sub numele „El Che” a fost ucis de trupele de jandarmi care îl luaseră prizonier,la presiunea agenţilor SUA, fără nici un fel de judecată. Mai tîrziu comandantul plutonului de execuţie s-a împuşcat cu propria armă şi a rămas paralizat( a avut remuşcări?). Blestemul lui Che! Spun bolivienii. „Prostii! Spune bătrînul în scăunelul cu rotile. Am executat un ordin!” America Latină este bîntuită de un val de nostalgie cu ocazia fiecărei aniversări a morţii lui. Şcoala din La Higuera unde a fost ucis s-a transformat în muzeu. Morga spitalului din Vallegrande unde a stat corpul său fără viaţă a devenit loc de pelerinaj. Preşedintele bolivian Evo Morales are în biroul său un portret uriaş al lui Che. În Bolivia agenţiile de turism fac bani. Învăţătoarea din La Higuera, cea care a vorbit ultima cu Che; fotograful care i-a fotografiat cadavrul în morga




spitalului din Vallegrande; surorile care i-au spălat cadavrul înainte de a fi îmbălsămat cu formol şi a i se tăia mîinile (!) sunt celebrităţi locale. Turişti din întreaga lume vin în pelerinaj la La Higuera. Un francez a deschis un hotel în fosta clădire a poştei, locul unde partizanii au făcut un ultim efort de a stabili contactul cu lumea exterioară. În clădirea învecinată, doctori din Cuba oferă asistenţă medicală gratuită şomerilor. Ţăranii au în case icoane cu Che. Unii se roagă la „sfîntul Ernesto”. Se vorbeşte de vindecări miraculoase. Pe 9 octombrie, comandantul plutonului de execuţie (acum în rotile) a văzut că oamenii lui nu vor să îl execute pe „Che”, i-a convins să tragă la sorţi cine va fi călăul. Paiul cel scurt l-a tras Mario Teran, ieşit acum la pensie. Locuieşte în cel mai mare oraş bolivian, Santa Cruz de la Sierra. S-a întors în La Higuera sub un nume fals şi este recunoscător medicilor cubanezi care l-au operat pe gratis la ochi. Acum îi este recunoscător şi lui Che şi lui Fidel Castro. Dar cine a fost Che Guevara Pe numele său adevarat Ernesto Guevara de La Serna, "Che" s-a născut pe data de 14 iulie 1928, in Rosario, un oras din Argentina. Guevara a studiat in Rosario si in 1953 a terminat cursurile Universitatii din Buenos Aires, devenind medic. În 1951 începe o călătorie prin America Latină. În ianuarie 1952 ajunge în Chile, unde descoperă mizeria în care trăiau minerii din nordul ţării. Merge mai departe, în Peru, în Amazonia, în Columbia, în Venezuela unde vizitează o leprozerie. Revine acasă complet schimbat. Descoperise marile inegalităţi din America Latină, tragica viaţă a indienilor, aroganţa militarilor. După ce îşi ia diploma în medicină (12 iunie 1953) pleacă din nou: Bolivia, Peru, Ecuador, Guatemala. La 27 iunie 1954, preşedintele guatemalez Jacopo Arbenz cade victimă unui puci militar pus la cale de CIA. Lucrul acesta l-a îndîrjit pe tînărul Che şi l-a făcut să vadă ca SUA nu este interesată de loc de promovarea democraţiei, ci numai de apărarea intereselor sale strategice. Dictatorii erau buni atîta vreme cît le protejau interesele (Cum era Batista în Cuba) şi erau răi dacă le ameninţau (Stalin sau Mao).

Rămâne în Guatemala până în septembrie 1954, apoi pleacă în Mexic, unde la 26 iunie 1955, îl întâlneşte pe Fidel Castro. În această perioadă e supranumit Che din cauza dialectului argentinian în care vorbea. “Che” este un fel de “păi..” folosit numai în Argentina şi Uruguay. În cadrul antrenamentelor care au precedat debarcarea în Cuba, Che a practicat karate şi alpinism, escaladând vârful Iztaccihuatl, care măsura peste 5.000 de metri. Toată viaţa a fost bolnav de astm, lucru care nu l-a împiedicat să se supună de bună voie unor eforturi extreme. A participat la prima tentativă eşuată de puci a lui Fidel Castro, din 1956, după care s-a refugiat din nou în Mexic. A doua oară mişcarea de guerilă conduă de Fidel Castro s-a transformat într-o mare mişcare populară care l-a azvîrlit de la putere pe protejatul

americanilor, Batista, şi a adus la putere partizanii lui Fidel Castro (1 ianuarie 1959). Che Guevara primeşte imediat , la 9 ianuarie 1959, cetăţenia cubaneză, printr-o lege specială. După aproape un an devine ministrul industriilor. Activ în reorientarea economiei cubaneze pe modelul socialist.

Se împrieteneşte cu marii filosofi francezi Jean-Paul Sartre şi cu Simone de Beauvoir. Trimis de Cuba la ONU, Che Guevara pledează pentru radicalism total în lupta împotriva imperialismului yankeu. În 1965 SUA începe războiul din Vietnam cu înscenarea unui incident în golful Tonkin. Che lansează faimosul îndemn antiamerican: "Să creăm noi Vietnamuri!".

În 24 februarie 1965, la Alger, ţine un discurs care va deranja enorm Moscova. Ţările socialiste sunt atacate violent, pentru că sacrifică lumea a treia pe altarul intereselor lor egoiste. URSS-ul este ţinta principală iar Castro primeşte reproşuri de la Kremlin. La întoarcerea în Cuba, după discuţii între Castro şi Guevara, Che nu mai apare în public. Fidel jurămîntului său de a elibera lumea a treia de exploatarea imperialistă, pleacă în Africa, în Congo să lupte împotriva lui Mobutu, pe vremea aceea sprijinit de americani (după 1990 l-au sacrificat fără regrete). Aventura din Congo se sfârşeşte dezastruos. În decembrie 1965, părăseşte Africa. Slabit, cu crize de astm, bolnav de paludism şi dizenterie, se întoarce în Cuba, de unde plănuieşte o nouă aventură, de data asta în Bolivia.

Aventura în Bolivia se anunţa sinucigaşă. Aici, armata era bine antrenată . Partidul Comunist Bolivian era scindat în cel puţin trei ramuri (pro-sovietic, maoist şi troţkist). Cel prosovietic se împotrivea luptei de partizani din principiu. Cel maoist avea toată conducerea la închisoare. Troţkiştii nu credeau în mişcarea de guerilă. Nu avea cine să-l ajute. Totuşi, cum de s-a lăsat Che Guevara (şi Fidel Castro) captat de iluzia succesului? Ambiţiile erau mai mari: Bolivia urma să fie doar prima etapă a eliberării întregii Americi Latine de umilinţă şi mizerie. Se crede că vinovat ar fi preşedintele PC Bolivian (pro-sovietic) Mario Monje care a prezentat un tablou idilic al Boliviei: acolo este o situaţie revoluţionară, ţăranii abia aşteaptă un Mesia să îi elibereze. În noiembrie 1966, Che ajunge în capitala boliviană, după ce a trecut prin Praga, Moscova, Paris. Se îndreaptă spre regiunea forestieră Nancahuazu, pentru a forma o şcoală de gherilă. Mario Monje găseşte scuza pentru a nu-l ajuta: mişcarea trebuia să fie exclusiv boliviană şi condusă de el, pentru a nu se putea spune că în Bolivia este o intervenţie străină.

Lipsit de sprijinul localnicilor, înconjurat de nişte novici, la 8 octombrie 1967, grupul lui Che este capturat. Che Guevara este executat o zi mai târziu, la 9 octombrie 1967.

In 1997 legenda lui, niciodată căzuta in uitare, a fost reanimată de gasirea ramasitelor sale, asupra carora planeaza in continuare indoiala. Acestea au fost inhumate la momentul respectiv de insusi Fidel Castro.




Astazi, Che Guevara continua sa fie simbolul revolutiei de pretutindeni, devenind un veritabil brand popularizat prin documentare, melodii "cu dedicatie", spectacole de grafitti. Tricouri, bluze, sepci, cani, ceasuri, insigne, brelocuri etc, sunt doar cateva suporturi pentru chipul lui Guevara. Imaginea lui, imprimata pe tot ceea ce inseamna suvenir, continua sa inregistreze recorduri de vinzari. Che Guevara - eroul de cinema Aventurile comandantului „Che” au ajuns si pe marile ecrane, la mai putin de un an de la decesul sau. In cei 40 de ani care au trecut de la disparitia lui s-au turnat mai bine de 20 de filme cu Che printre eroii principali. In 1969, celebrul comandant a fost interpretat de Omar Sharif, in productia "Che!", iar 27 de ani mai tarziu, actorul Antonio Banderas avea sa-l intruchipeze pe Guevara in filmul "Evita". O alta productie cinematografica de succes, "Diarios de motocicleta" (Jurnalele motocicletei), a fost lansata in 2004 si a urmarit indeaproape istoria calatoriilor lui Che Guevara prin America Latina. Viata legendarului comandant este repovestita intr-o alta pelicula a lui Steven Soderbergh, intitulata "Guerrilla" - o biografie a lui Che Guevara, cu Benicio del Toro in rolul principal. Lista nu se opreste insa aici.

6. CHINA‐ 60 ani de republică populară, 60 de ani de tranziție către socialism

Interviu acordat postului de radio Romania Actualitati de Liu Zengwen, ambasadorul Republicii Populare Chineze la Bucureşti. realizatoarei Silvia Ilieş Realizator: Se împlinesc, Excelenţă, 60 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi China. România a fost apropiată de China, chiar de la început, între cele două state stabilindu-se o trainică prietenie. Cum apreciaţi dumneavoastră ultimii 20 de ani de relaţii bilaterale, mai ales că aveţi o percepţie deosebită şi istorică asupra acestor relaţii, aţi fost de mai multe ori în România, vorbiţi româneşte, aţi studiat în România, acum reprezentaţi, la cel mai înalt nivel, ţara dumneavoastră, aici. Liu Zengwen: Sunt foarte bucuros să trec în revistă evoluţia relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre cele două ţări de-a lungul a 60 de ani. Anul acesta este un an aniversar şi un eveniment foarte important nu numai pentru cele două ţări, ci şi pentru cele două popoare. La 1 octombrie 1949 s-a proclamat Republica Populară Chineză şi după câteva zile, la 5 octombrie 1949, România a recunoscut China nouă, a treia ţară, adică după URSS şi Bulgaria, care a stabilit relaţiile diplomatice depline de ambasadă cu Republica Populară Chineză. Şi poporul chinez şi Guvernul chinez a

apreciat întotdeauna foarte-foarte mult acest gest, care are reflectat solidaritatea deplină faţă de poporul chinez. Am studiat limba română, în 1963, şi am terminat facultatea în 1977 şi după aceea, după acum, am lucrat de patru ori la Ambasada chineză în România. Pot să vă spun, sunt un martor al multor momente istorice pe care am avut în acei 20 după ce am terminat faculatea, am trăit multe momente importante şi am însoţit şi ca translator pentru multe delegaţii şi de partide şi gunvernamentale între cele două ţări. Am impresia, sincer, din suflet, proverbul românesc care spune "Prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte". Eu cred că aceasta este expresia exactă a relaţiilor de prietenie şi de colaborare dintre cele două ţări în această perioadă de 60 de ani. În acea perioadă, atât pe plan internaţional, cât şi pe plan intern al celor două ţări, s-a schimbat foarte-foarte multe. Şi dumneavoastră, adineaori, v-aţi referit la ultimii 20 de relaţii bilaterale. Poate să vă spun că, înainte de 1989, cam pe la luna septembrie, eram aici, lucram la Ambasada chineză. Realizator: Aţi prins Revoluţia, aici? Liu Zengwen: Am prins tot. Tot timpul. Şi chiar soţia mea a venit, pe 21 decembrie 1989, ultima cursă de avion, atunci şi după aceea s-a oprit. Am prins tot evenimentul din 1989. Cunosc ceva situaţia înainte de 1989, adică după ce am terminat facultatea şi toate evenimentele importante după 1989. Din 1989 până în 1994, când a făcut vizită oficială a premierului nostru Li Peng şi în această perioadă, adică în 1989 până în 1994, contactele la nivel înalt dintre cele două ţări. Ce înseamnă, aceasta? Aceasta înseamnă că continuitatea relaţiilor tradiţionale de prietenie şi colaborare nu s-au oprit niciodată. Şi, în această perioadă, şefii de stat, şefii de guvern şi şefii din diplomaţie s-au întâlnit în multe, cum se spune, locuri, sau multe împrejurări. Şi din 1994, când a venit premierul nostru, Li Peng, a spus patru puncte de a dezvolta relaţiile de prietenie şi colaborare cu România şi cu ţările din Europa de Est. Realizator: Toate ţările foste comuniste, în mod special... Liu Zengwen: Pot să spun aşa... Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că China respectă voinţa popoarelor din această zonă, din această regiune de a-şi alege calea de dezvoltare şi modul social. Şi în acel timp şi-a exprimat dorinţa de a continua relaţiile bilaterale cu ţările din această zonă pe baza egalităţii şi avantajului reciproc şi colaborarea pe plan internaţional. Până acum, între cele două ţări încrederea politică, contactele sunt foarte frecvente la nivel înalt şi dezvoltarea relaţiilor bilaterale în toate domeniile. Pot să vă spun că între China şi România relaţiile în domeniile politic, economic, învăţământ educaţional, tehnico-ştiinţific, cultural şi pe linie de partid, şi pe linie de jandarmerie, adică Ministerul de Interne, şi organizaţia de femei, şi sindicate, şi organe de tineret. Pot să spun că în toate domeniile. Adineaori am menţionat că deşi s-au transformat foarte, foarte mult, în ultimii 20 de ani pe plan internaţional, dar bineînţeles că şi în România, şi în China s-au transformat foarte, foarte mult. Toate acestea nu au influenţat dezvoltarea pe mai departe sau în profunzime a relaţiilor bilaterale de prietenie. Realizator: Excelenţă, China este acum o mare putere economică. Se vorbeşte de miracolul chinez şi aş dori să vă întreb care sunt principiile dumneavoastră în momentul




prezent în domeniul relaţiilor internaţionale? Cum vedeţi relaţia cu Europa, cu celelalte zone şi cum faceţi faţă crizei? Liu Zengwen: Toată lumea a spus că China a devenit o mare putere din punct de vedere economice. După părerea mea personală, pot să spun că într-adevăr China este o ţară mare, cu o suprafaţă mare, cu populaţie foarte mare. Nimeni nu poate ignora sau nega această realitate, dar când noi privim istoria şi evoluţia economiei din China în ultimii 60 de ani, de la întemeierea Republicii Populare Chineze, mai ales în ultimii 30 de ani, adică după aplicarea politicii de reforme şi de deschidere către lume, am schimbat mentalitatea, eliberarea gândirii. China, România şi alte ţări din Europa de Est sau din alte regiuni... am copiat un model social, am copiat multe metode atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic. Realizator: Ce model aţi luat? Liu Zengwen: Putem spune societatea socialistă. Acum China tot societatea socialistă, dar realitatea societăţii socialiste de acum diferă foarte, foarte mult de societatea socialistă din trecut. De ce? Din 1949 până în 1978, când a început reforma, în aceşti 30 de ani, deşi am obţinut realizări remarcabile, totuşi, nu au fost suficiente pentru China, cu o populaţie atât de mare. Dacă cineva ştie istoria din 1949 până în 1978, am trecut prin multe, multe momente grele. Cel puţin am trecut o perioadă de zece ani a marii revoluţii culturale. Accentul acestei perioade a fost lupta de clasă. A ignorat dezvoltarea economiei care să fie aplicată după condiţiile concrete ale Chinei. Ce înseamnă aceasta? Am copiat un model, am copiat societatea socialistă, dar aceasta nu a corespuns exact condiţiilor concrete ale Chinei. După ce am făcut bilanţul, în 1978, acest an este foarte, foarte important. Putem spune, un jalon al istoriei, un punct de plecare a Chinei pentru viitor. La sfârşitul anului 1978 a avut loc cea de-a treia plenară a Comitetului Central al P.C. Chinez şi a stabilit strategia de dezvoltare a economiei în centrul activităţilor guvernului şi partidului. Realizator: Până în ce an? Liu Zengwen: Până acum. Realizator: Acum s-a schimbat ceva? Liu Zengwen: Acum s-a schimbat foarte, foarte mult. Factorii cei mai importanţi care au determinat dezvoltarea economiei şi obţinerea realizări remarcabile în ultimii 30 de ani. Aş fi putut să dau câteva cifre. De exemplu PIB-ul. PIB-ul Chinei faţă de 1949 până acum a sporit sau s-a înmulţit de aproape 80 de ori şi venitul naţional financiar real a sporit de o mie de ori. Dar în ceea ce priveşte rezerva de valută, a crescut de zece mii de ori. Ce înseamnă asta? Adică China a devenit dintr-o ţară relativ izolată, înapoiată, o tară relativ prosperă şi puternică, aşa cum aţi spus adineaori că a doua putere sau a treia economie acum de pe mapamond. Realizator: Ca ritm de dezvoltare. Liu Zengwen: Da. Realizator: Îl păstraţi în continuare şi în această perioadă de criză? Cum sunteţi confruntaţi cu criza? Liu Zengwen: E foarte greu să vă spun acest lucru. În ultimii 30 de ani, China a menţinut, şi-a păstrat viteza sau ritmul de dezvoltare... Realizator: Şi creşterea economică...

Liu Zengwen: ...şi creşterea economică, adică pe medie, aproape 10. Această cifră e foarte mare pentru celelalte ţări, nu? Adică toată lumea consideră aşa, dar pentru China nu. De ce? Pentru că baza economică din ţara noastră, pe care am pornit e prea scăzută. Am ajuns acum la o medie. De exemplu, acum, pe cap de locuitor în toate statele PIB-ul este scăzut. De exemplu la sfârşitul anului trecut Banca Mondială a publicat o cifră: China, din punct de vedere al PIB-ului, este în clasament a treia. România - pe 43. Dar pe cap de locuitor, în România - 7500 şi ceva de dolari. În China ştiţi cât e ? 2340 de dolari. Realizator: Bine, şi populaţia Chinei este, cred, că o problemă chiar pentru China. Liu Zengwen: Da, aşa cum spun eu sau cred eu, aşa, ca o familie. Dacă o familie, părinţii şi cu doi copiii, trăiesc nu? Tatăl cu zece copii acelaşi, cum spunea, venitul e la fel. Ce înseamnă? Că nivelul de trai este diferit. Aşa e ca şi în China. China are o populaţie de un miliard 320 de milioane. Ce înseamnă asta? Orice cifră mare, orice economie mare, dacă e împărţită cu această cifră, are probleme. Realizator: Are probleme. E o societate spuneţi că şi în prezent cu probleme. Aş vrea să merg... Vedeţi, anul 1978 şi pentru România, cei care mai ştim şi ne aducem aminte din istoria economică, şi în România 1978 a fost anul introducerii mecanismului economico-financiar de dezvoltare socială şi înaintare spre comunism, dacă ştiţi, ideologia, aşa era. Înţeleg că şi în '78 şi dumneavoastră v-aţi schimbat modelul economic. Dezvoltările au fost - n-aş vrea să somentez, poate ne întâlnim altădată să vorbim numai despre istoria relaţiilor bilaterale, iată au fost două destine separate din punct de vedere economic. Spuneaţi că după '94 sau aţi lăsat să se înţeleagă că anul '94 a fost un an important în relaţiile bilaterale. Ce s-a întâmplat după '94, ce se întâmplă acum? Şi o să vă pun şi întrebări concrete legate de relaţiile economice. Sunt întrebări din partea oamenilor, care ar dori să ştie mai mult despre o viitoare bancă chinezească în România, despre ruta de avion Bucureşti-Beijing, care nu mai este, firme de turism şi excursii, chiar bilaterale, dar aş vrea să ne oprim asupra primului aspect. Liu Zengwen: Pot să spun, când noi ne referim la relaţiile economice şi comerciale.... Realizator: După '94. Liu Zengwen: din '94, pot să vă spun că până în '94, relaţiile politice, mai bine spus contactele fiind foarte frecvent, şefii de stat, şefii de guvern, şefii de informaţii, dar şi şefii Parlamentului au făcut reciproc vizite frecvente şi contacte foarte strânse între partide, între societăţile civile şi între toate păturile sociale dintre cele două ţări. Înainte de 1989, adică 1979, volumul comercial a ajuns la o cifră foarte mare, a depăsit un miliard de dolari. Realizator: Între România şi China. Liu Zengwen: Între România şi China. Dar situaţia nu este la fel . Atunci s-a aplicat regimul de plată de pe cont pe cont, nu cu valută şi după 1989 s-a schimbat foarte, foarte mult regimul de plată şi întreprinderile cu produse pentru export sau pentru import, şi structura produselor s-a schimbat foarte, foarte mult. Deci de la un miliard în 1979, acum avem în jur de maxim 200 de milioane.Şi după aceea a revenit. Acum ştiţi cât e? Anul trecut - 3,2 miliarde de




dolari. Asta e după socoteala chinezească, dar după socoteala românească a spus că 3,678 miliarde. Realizator: Aşadar, avem nişte relaţii economice bune. Liu Zengwen: Eu cred că sunt bune, dar există o mică problemă. E balanţă nefavorabilă pentru România. România exportă produsele către China relativ puţin. Acestei probleme deja au acordat o mare atenţie cele două guverne şi anul acesta, in primul semestru, deja am depăşit 1,3 sau 1,4. E binişor în acest moment al crizei internaţionale. dar după părerea mea, cred că nu se va ajunge la cifra de anul trecut. Dar cel puţin o să ajungem la o cifră din 2007. Realizator: Şi cât a fost atunci? Liu Zengwen: 2,6 miliarde de dolari. Realizator: Ce are nevoie China din România? Liu Zengwen: Asta e o problemă foarte complicată. Trebuie să trecem în revistă puţin trecutul, înainte de 1979 sau în anii '70 sau '80 şi chiar în primii zece sau 20 de ani ai reformei şi deschiderea către lumea din afară a Chinei, atunci China importa sau a importat multe produse româneşti. Atunci China importa sau a importat multe produse româneşti - multe, multe, de la echipamentLiu Zengwen: Atunci China importa sau a importat multe produse româneşti- multe, multe, de la echipamentele petroliere, unelte, maşini, până la mobilă, îngrăşăminte chimice ş.a.m.d. dar în acei 30 de ani, China a făcut progrese mari, mai ales în domeniul economic, aşa cum oamenii au spus că China acum e fabrică mondială, poate produce orice, fie pe licenţa proprie, fie pe licenţa altora /.../ reciprocă a produselor /.../ regimului comercial s-a schimbat foarte mult. În felul acesta, după părerea mea, oamenii de afaceri din cele două ţări, neapărat trebuie să întărească contactele, schimburile şi cunoaşterea reciprocă a pieţei. Eu cred, în această privinţă, nu este suficient. În ceea ce priveşte autorităţile, trebuie gestionată situaţia realistă, ca să găsim nişte şanse, nişte paliere potrivite având şanse mari de colaborare, de investiţie dintre cele două ţări. Pentru contactele oamenilor de afaceri dintre cele două ţări, autorităţile din cele două ţări, neapărat trebuie să creeze nişte condiţii favorabile pentru ei. În felul acesta, şi pe baza solidă a relaţiilor de prietenie şi de colaborare tradiţionale o să adăugăm un nou conţinut pragmatic pentru relaţiile economice, comerciale dintre cele două ţări şi să luăm nişte măsuri- să ştiţi, am luat nişte măsuri, dar nu sunt suficiente- ameliorarea situaţiei /.../ nefavorabile pentru România. Dacă nu mai e voinţa politică, adică a conducătorilor din cele două ţări, nu este suficient. Trebuie să promovăm iniţiativele oamenilor de afaceri să facă ceva. Realizator: Să facă mai mult? Liu Zengwen: Nici oamenii de afaceri din China nu prea cunosc situaţia din România, adică cadrul juridic şi la fel, şi oamenii de afaceri din România nu prea cunosc. Numai cu ceva spre ţările cele mai dezvoltate, sau spre zonele din ţara noastră dezvoltate, dar noi trebuie să schimbăm mentalitatea. O să găsim alte zone, avem şi zonele îndepărtate, relativ mai înapoiate. Şi acolo, probabil nişte produse româneşti... poate căuta pieţele, nu? Realizator: Oameni de afaceri să se orienteze spre acele zone de pieţe şi regiuni din China? Liu Zengwen: Să fie realişti, să fie pragmatici. Realizator: Apropiate de realitatea imediată.

Liu Zengwen: Produsele româneşti de acum nu sunt la fel ca şi acum 30 de ani, pentru China sunt competitive. Aceleaşi produse /.../ acum /.../ nu. Realizator: S-a schimbat piaţa. Liu Zengwen: Asta e situaţia, realist. Şi ca ambasador, şi doresc foarte mult să dezvoltăm relaţiile de prietenie, de colaborare, pragmatici în toate /.../ profitându-se de prietenia şi tradiţiile... Realizator: ... relaţiilor bilaterale. Liu Zengwen: Asta este. Am trăit aici aproape toată cariera mea diplomatică. România este o ţară în care am trăit cel mai mult, în afară de China, adică patria mea. Putem spune aici, România este a a doua casă a mea. Realizator: A doua casă a dumneavoastră. Liu Zengwen: Da. Şi nutresc un sentiment deosebit faţă de România, faţă de poporul român. Am mulţi prieteni români, din toate nivelurile, din toate domeniile. Realizator: Şi v-au întrebat, pe când o bancă în România? Liu Zengwen: Toată lumea vorbeşte despre această problemă, de mulţi, de mulţi ani şi chiar eu consider că ar fi mai bine să fie o filială sau o bancă chineză în România. Acuma, este o problemă de discutat deja între cele două ţări, în anumite ministere de resort, depinde. Orice bancă când va deschinde o filială într-o altă ţară trebuie să ţină cont de situaţie şi volumul economic - comercial şi numărul oamenilor de afaceri. Realizator: Ca să ne fie mai uşor, ca să putem să circulăm, nu? Liu Zengwen: Da. Acuma, şi românii şi chinezii fac plângere în această privinţă, că nu este prielnic pentru a merge, sau ar putea veni în România, sau, respectiv, în China. În anii '70 a început această cursă şi a oprit-o în 2003, din multe motive, dar, bineînţeles, o cursă de avion, fie către România, fie către China, prima premiză este, de a fi rentabil, nu? Dar, depinde şi de alte condiţii. Eu cred că există această şansă, de a relua această linie aeriană directă dintre România şi China. Aceasta este chiar dorinţa oamenilor de afaceri dintre cele două ţări şi turiştilor dintre cele două ţări. Acum, în fiecare an, zeci de mii de români, fie delegaţie, fie oameni de afaceri, fie turişti, au plecat în China. Realizator: Nu vedem însă, mulţi chinezi în România, turişti. Liu Zengwen: Chiar aş dori să vă spun, în ceea ce priveşte turiştii chinezi, tare ar dori să vină în România să vadă peisajul pitoresc şi relieful variant şi poporul ospitalier şi tare prieten al Chinei. Despre România nu este străin pentru poporul chinez filemele, muzicile, sportivii şi arta, etc. Sunt foarte cunoscute de poporul Chinei. De aceea am spuns, am norocul, am fericirea de a învăţa limba română şi în felul acesta am şansa de a lucra, aproape toată cariera mea, şi probabil că pentru prietenie, pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări. Realizator: Excelenţă, vă mulţumesc foarte mult, pentru acest interviu şi vă doresc ca, în aceasta a doua casă a dumneavoastră, să aveţi bucuria să se deschidă şi o bancă chinezească în România, ceea ce înseamnă fluxuri de capital mai multe bilaterale şi o cursă de avion Bucureşti - Beijing, pentru ca prietenii dumneavoastră, prietenii români




de aici să poată să se viziteze mai repede, să facă afaceri şi mai multe firme de turism. Liu Zengwen: Da, avem multe dorinţe şi trebuie să le îndeplinim eforturile. Şi eu mulţumesc foarte mult pentru amabilitate şi aş dori să folosesc acest prilej şi mulţumirile şi salutările mele cele mai calde ascultătorilor români la radio.

7. De prin presa adunate. Comentarii de P. Ignat

1. Petre Roman şi interesul general În Jurnalul Naţional din 3 septembrie fostul Prim-ministru „revolutionar” Petre Roman deplînge „Demolarea interesului general’ uitînd să ne spună că acesta, interesul general(national), a început sa fie demolat chiar de EL şi „revoluţionarii” săi în decembrie 1989 prin: aşa-zis-a „revolutie”; prin impuşcarea Conducătorului; prin deschiderea graniţelor; prin declaraţii de genul,,industria este fiare vechi”, „vă dăm pămîntul inapoi”, „Statul este prost gestionar” sau prin legi ca: Legea fondului funciar; Legea privatizării şi chiar prin Constituţie. Dacă tăcea filosof rămînea!

2. De ce comunistii au „datoria morala” sa voteze un candidat al opozitiei?

Intr-un interviu, pentru Europa Liberă, Marian Lupu fostul membru al PCRM si fost Preşedinte al Parlamentului moldovean, funcţie ce i-a permis să devină o „personalitate” de prim rang al scenei politice, a declarat, la puţin timp după alegerile din 29 august, că „nu a pretins niciodată funcţia de preşedinte, iar comuniştii au obligaţia morală să voteze candidatul coaliţiei”. Interesantă afirmaţie de la un om care a „dezertat” de la un partid care l-a făcut ”personalitate politică de prim rang” şi care acum invocă principii morale(?) pentru a fi votat( candidatul coaliţiei, spune el) de către cei pe care i-a trădat. De menţionat că Marian Lupu între timp a fost anunţat că este candidatul noii majorităţi parlamentare la funcţia de Preşedinte a Republicii Moldova. Oare care sunt principiile morale pentru care comuniştii ar trebui să-l voteze? Aceleaşi după care care s-a ghidat când a „dezertat” !?! Ce-i şi cu marala asta în politica „democrată”!!!

3. Interesul Rusiei pentru Moldova dintre Prut şi Nistru este mult mai vechi şi aceasta nu avea nevoie de un „Pact” cu Germania ca să-l afirme.

In ziarul Adevarul din 24 august istoricul diplomat Dan Dungaciu publică un articol „Nedreptăţi istorice pentru România” pe veşnica tema a Tratatului Ribentrop-Molotov şi aşa ziselor consecinţe ale acestuia, una dintre acestea find desprinderea Moldovei dintre Prut şi Nistru de România interbelică.Dar atunci am pierdut şi Cadrilaterul despre care nu se spune mai nimic. Să fie acest teritoriu mai puţin românesc decât „Basarabia”? Această tăcere(complice?) îşi are explicaţia prin faptul că pierderea Cadrilaterului s-a datorat presiunii făcute de Germania hitleristă tot ca urmare a aceluiaşi pact prin care de fapt se afirmau sferele de influentă ale celor două puteri la momentul respectiv şi nu neapărat însuşirea de teritorii, iar prevederile sale au devenit nule în momentul atacarii URSS de către Germania. Interesul Rusiei pentru Moldova dintre Prut şi Nistru este mult mai vechi şi aceasta nu avea nevoie de un „Pact” cu Germania ca să-l afirme. În cadrul aceluiaşi articol apare şi o fotografie înfăţişăndu-l pe Preşedintele PCRM, şi al R.Moldova la acel moment, în faţa statuii lui V I Lenin cu următorul comentariu ” Comuniştii moldoveni jură încă pe Lenin” comentariu ce se vrea sarcastic. Păi dacă sunt comunisti pe cine ar trebui să jure, pe Hristos?

4. De ce Nicu Ceauşescu nu a mai condus delegatia tineretului român la Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la Phenian din decembrie 1989?

Reputatul publicist Dumitru Avram ne aduce la cunoştinţă în revista „Flacăra lui adrian Păunescu”, nr din 9-15 octombrie 2009, cîteva informaţii interesante despre un fapt petrecut acum aproape 20 de ani şi anume despre delegaţia de 150 de tineri care a participat la Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la Phenian din decembrie 1989 ce a avut loc în capitala Republicii Populare Democrate Coreene, Phenian, din care a făcut şi el parte dar şi Adrian Năstase viitorul Prim ministru şi şef de partid. Despre participarea lui Adrian Năstase la acest festival presa „răutăcioasa”a făcut caz, la un moment dat, despre acest lucru. Informatţia interesantă este aceea că această delegaţie trebuia să fie condusă de Nicu Ceauşescu dar a fost retras în ultimul moment. „Nici acum nu-mi pot da seama de ce acesta a fost retras în ultima clipă?”, se întrabă autorul. Răspunsul e simplu „complotiştii” doreau să-l aibe în ţară la „momentul” oportun, care se apropia conform planificării, şi nu să se pomenească cu el găzduit de prietenii coreeni, ceeace ar fi dus la complicaţii nedorite. Familia Ceauşescu trebuia anihilată complet şi simultan la „revoluţie”, nu?

Scânteia As – Nr. 5 septembrie - octombrie 2009

B. Stânga internațională


B. Stânga Internaționlă a) Cuba

B.a.1. Apelul Asociatiei Che Guevara‐Romania catre presedintele SUA Domnului Presedinte al Statelor Unite ale Americii Barak Obama Domnule Presedinte Noi, membrii Asociatiei Che Guevara din Romania urmarim cu atentie si speranta noua politica externa a Statelor Unite ale Americii promovata de dumneavoastra si in mod special cea fata de Cuba si poporul cubanez. Ne-a bucurat intentia d-voastra de a imbunatatii relatiile dintre SUA si Cuba prin desfiintarea inchisorii de la Guantanamo ca prim pas in acest sens. Ne-am bucurat cand ati afirmat ca “fiecare tara are dreptul sa-si construiasca sistemul social pe care si-l doreste” si deci, am presupus noi, motivul ideologic care a facut ca relatiile sa fie incordate intre SUA si Cuba socialista si revolutionara sa fie eliminate sau cel putin sa nu fie factorul predominant Apreciem consegventa cu care SUA lupta pe plan international in apararea si promovarea drepturilor omului, printre care si dreptul la libera circulatie, in schimb suntem surprinsi negativ de faptul ca statul american interzice cetatenilor sai sa se deplaseze in Cuba sa-si petreaca vacanta. Urmarim cu interes sistemul de justitie din SUA, considerat cel mai peformant din lume, in care procedurile judiciare sunt respectate cu sfintenie in asa fel incat sentintele sa fie conforme cu gravitatea faptelor si distribuite uniform si echitabil, dar observam cu surprindere, mahnire si revolta, ca nu si in cazul celor cinci tineri cubanezi: Gerardo Hernandez, Rene Gonzales, Antonio Guerrero, Fernando Gonzales si Ramon Labanino condamnati la pedepse aberante( doua condamnari la inchisoare pe viata-una nu era de ajuns?- plus 15 ani pentru Gerardo Hernandez; inchisoare pe viata plus 18 ani pentru Ramon Labanino; inchisoare pe viata plus 10 ani pentru Antonio Guerrero; 19 ani pentru Fernando Gonzales si 15 ani pentru Rene Gonzales) dupa procese nedrepte si inechitabile incalcandu-se flagrant o prevedere din Carta Drepturilor Omului, de care SUA face atata caz, ,,fiecare om are dreptul la un process just si echitabil”. De asemenea urmarim cu interes fermitatea cu care actioneaza statul american impotriva tuturor celor care vor

sa faca rau acesteia sub diferite forme si mijloace, considerand aceasta un drept legitim, dar suntem contrariati de faptul ca refuza acelasi drept statului Cubanez si cetatenilor sai, mai sus mentionati, care nu au facut altceva decat sa monitorizeze activitatea organizatiilor teroriste, de origine cubaneza stabilite la Miami- care timp de 50 de ani au savarsit acte teroriste contra Cubei, provocand moartea a mii de cetateni cubanezi nevinovati si enorme pagube materiale economiei acesteia- si sa alerteze Guvernul cubanez in legatura cu orice act terorist pe care-l pregateau impotriva Cubei. Sa intelegem ca Statul american are masuri diferite pentru acelasi gen de fapte si ca este un bun exemplu pentru Lumea a carei lider vrea sa fie? Acum cand s-au implinit 11 ani de la nedreapta incarcerare a celor cinci, Gerardo Hernandez, Rene Gonzales, Antonio Guerrero, Fernando Gonzales si Ramon Labanino , considerati de poporul cubanez, in mod just, EROI- asa cum si poporul american ar face la fel cu cetatenii sai pentru fapte similare – VA SOLICITAM sa va folositi intreaga autoritate de care dispuneti pentru eliberarea celor cinci transpunand in fapte promisiunea facuta de ameliorare a relatiilor cu Republica Cuba si astfel sa aratati ca sunteti alaturi si de majoritatea poporului cubanez aflat in tara lor, Cuba, si nu numai cu o minoritate care se afla la Miami. Cu convingerea ca veti lua in considerare apelul nostru uram, cu sinceritate si respect, Domnule Presedinte Barak Obama, multa sanatate si fericire, d-voastra si poporului american pe care-l conduceti. Facti ca America sa fie un exemplu bun pentru intreaga lume. Fie ca binele sa triumfe in America si in Lume! 11 septembrie 2009 Presedinte fondator Jurist Petre Ignatencu B.a.2. MESAJUL LUI RENE GONZALEZ, Unul dintre Cei Cinci antiterorişti cubanezi încarcerați de zece ani în S.U.A Dragi compatrioţi, Prieteni din toată lumea, Odată mai mult, mascarada judiciară a societăţii celei mai ipocrite prea cunoscută îşi descoperă faţa, lăsând să se vadă adevărata faţă a imperialismului nordamerican şi pălmuind conştiinţa lumii cu un mesaj cinic: Nu legile ţării vor fi acelea care să-i împiedice să asigure impunitatea teroriştilor. Nu ne-a luat mult timp ca să înţelegem ceea ce în argoul autorităţilor americane înseamnă – cel puţin când este vorba de Cuba – cuvântul schimbare. Hăţişul de crime, de genociduri, aroganţa şi josniciile pe care s-a ţesut psihicul acestui imperiu nu se va descurca prin alegerea unui




preşedinte carismatic, în mod oportun scos dintr-o pătură încă oprimată a poporului nordamerican. Pentru noi cinci, supuşi de peste un deceniu la o revărsare de cruzime ticăloasă şi laşă, nu înseamnă decât reiterarea unei morale familiare: „nu are importanţă cât de jos au putut să cadă călăii noştri, ei întotdeauna vor putea să ne demonstreze infinita lor capacitate de a ajunge şi mai jos”. Pentru noi şi familiile noastre, deja orice moment ar putea fi prea târziu pentru a ni se mai face dreptate. Tot aşa şi pentru popoarele native decimate, pentru ţările ale căror teritorii au fost uzurpate, pentru milioanele de fiinţe umane arse de vii de bombele incendiare, sau dispăruţii unor dictaturi complice, sau torturaţi sub supravegherea ofiţerilor ianchei, sau masacrate prin lume de poftele corporatiste. Este prea târziu pentru a face dreptate miilor de victime ale terorismului contra Cubei, terorism pentru a cărui prevenire este crima noastră de neiertat. Faţă de aceste milioane de victime, copii inocenţi de toate vârstele, cetăţeni de toate rasele şi crezurile deveniţi, în cele mai diferite şi obişnuite circumstanţe, daune colaterale, fiinţe umane private de dreptul elementar la viaţă în siguranţă în căminele lor, în sânul familiilor sau smulşi brusc şi fără prevenire din cotidian- noi cei cinci suntem norocoşi. Suntem cinci soldaţi, ocupanţi conştienţi şi mândri ai unei tranşee, care am ales să ne ridicăm pentru ceva decât să cădem pentru nimic, oglindă vie a moralei unui popor în care inamicul îşi vede reflectată, cu furie şi impotenţă, lipsa lui de valori, sărăcia lui de spirit, fragilitatea propriei imagini şi toate mizeriile lui. Suntem cinci revoluţionari cubanezi pe care nu-i vor putea îngenunchia niciodată, şi vor trebui să trăiască zi de zi cu umilinţa incapacităţii lor de a înţelege- DE CE?. Pentru popoarele din toată lumea neobrăzarea acestui proces este reiterarea unei lecţii din vechime: Înfruntăm un imperiu care nu se va opri de la nici o crimă, singurul calcul fiind să-i iasă aşa cum vrea el. Nu va exista nici o consideraţie etică sau cerere universală care să-i oprească, numai preţul pe care-l va impune rezistenţa. Pentru poporul Cubei, împotriva căruia se îndreaptă acest nou act de răzbunare, este o nouă chemare de a strânge rândurile, de a nu crede în aparenţe, de a se aştepta de la agresor la ce este mai rău, şi să nu dea înapoi de la edificarea unei societăţi în care ipocrizia, revanşismul, lipsa de demnitate, minciuna şi laşitatea care au domnit într-un proces ca al nostru să nu poată exista, cum există în imperiul vecin şi sunt considerate virtuţi cetăţeneşti. Aceasta va fi singura măsură de justiţie demnă de toate victimele lui. Hasta la Victoria Siempre!

B.a.3. Reflectiile lui Fidel Castro. 5 august 2009 ŞAPTE PUMNALE ÎN INIMA AMERICII Citesc şi recitesc datele şi articolele elaborate de personalităţi inteligente, cunoscute sau puţin cunoscute, care scriu în diverse medii şi iau informaţia din surse nepuse la îndoială de nimeni. Popoarele care locuiesc pe planetă, în toate părţile, se confruntă cu riscuri economice, ambientale şi de război, derivate din politica Statelor Unite, dar nici o altă regiune de pe pământ nu este ameninţată de probleme atât de grave cum sunt cele ale vecinilor, popoarele situate pe acest continent la Sudul acestei ţări hegemoniste. Prezenţa imperiului atât de puternic, care pe toate continentele şi oceanele dispune de baze militare, portavioane şi submarine nucleare, vase de război moderne şi avioane de luptă sofisticate, purtătoare a tot felul de arme, sute de mii de soldaţi, pentru care guvernul pretinde impunitate absolută, constituie cea mai mare durere de cap pentru orice guvern, fie de stânga, centru sau dreapta, aliat sau nu al Statelor Unite. Problema, pentru cei care îi suntem vecini, nu este că acolo se vorbeşte altă limbă şi este o naţiune diferită. Există nordamericani de toate culorile şi de toate originile. Sunt persoane la fel ca noi şi capabile de orice sentiment într-un sens sau altul. Dramatic este sistemul care s-a dezvoltat acolo şi l-au impus tuturor. Asemenea sistem nu este nou în ceea ce priveşte folosirea forţei şi a metodelor de dominaţie care au prevalat de-a lungul istoriei. Nouă este epoca în care trăim. A aborda subiectul din punctele de vedere tradiţionale ar fi o eroare şi nu ajută pe nimeni. A citi şi a cunoaşte ceea ce gândesc apărătorii sistemului ilustrează multe lucruri, pentru că înseamnă că sunt conştienţi de natura unui sistem care se bazează pe apelul permanent la egoism şi la instinctele primare ale oamenilor. Dacă n-ar exista convingerea în valoarea conştiinţei şi a capacităţii ei de a prevala asupra instinctelor, nu s-ar putea nici măcar exprima speranţa unei schimbări în orice perioadă din extrem de scurta istorie a omului. Nici nu s-ar putea înţelege teribilele obstacole care se ridică în calea diferiţilor lideri politici în ţările latinoamericane sau ibero-americane de pe emisferă. În definitiv, popoarele care trăiau în această regiune a planetei de zeci de mii de ani, până la faimoasa descoperire a Americii, n-aveau nimic de latin, de iberic sau de europeni; trăsăturile lor erau mai asemănătoare cu cele ale asiaticilor, de unde au provenit străbunii lor. Astăzi le vedem pe feţele indienilor din Mexic, America Centrală, Venezuela, Columbia, Ecuador, Brazilia, Peru, Bolivia, Paraguay şi Chile, o ţară unde araucanii au scris o pagină de neşters. În anumite zone din Canada şi Alaska îşi conservă rădăcinile indigene cu toată puritatea posibilă. Dar pe teritoriul principal al Statelor Unite, o mare parte din populaţiile antice a fost exterminată de conchistadorii albi.




Aşa cum ştie toată lumea, milioane de africani au fost smulşi de pe pământurile lor şi duşi să muncească ca sclavi pe această emisferă. În unele ţări ca Haiti şi mare parte din insulele Mării Caraibelor, descendenţii lor constituie majoritatea populaţiei. În alte ţări formează ample sectoare. În Statele Unite descendenţii de africani constituie zeci de milioane de cetăţeni care, în general, sunt cei mai săraci şi discriminaţi. De-a lungul secolelor această ţară a reclamat drepturi privilegiate asupra continentului nostru. În epoca lui Marti, a încercat să impună o monedă unică bazată pe aur, un metal a cărui valoare a fost cea mai constantă de-a lungul istoriei. Comerţul internaţional, în general, se baza pe acesta. Azi nici măcar asta nu mai există. Din anii lui Nixon, comerţul mondial s-a instrumentat cu bilete de hârtie imprimate de Statele Unite: dolarul, o deviză care azi valorează de circa 27 de ori mai puţin ca la începutul anilor 70, aceasta fiind una din multele forme de a domina şi excroca restul lumii. Totuşi, astăzi, alte devize înlocuiesc dolarul în comerţul internaţional şi în rezervele de monede convertibile. Dacă pe de o parte devizele imperiului se devalorizează, în schimb rezervele de forţe militare cresc. Ştiinţa şi tehnologia cea mai modernă, monopolizate de super-putere, au fost dirijate în mod considerabil spre dezvoltarea armelor. Actualmente nu se vorbeşte numai de mii de proiectile nucleare, sau de puterea distructivă modernă a armelor convenţionale; se vorbeşte de avioane fără pilot, conduse de automat. Nu este vorba de o simplă fantezie. Deja se folosesc unele avioane de acest tip în Afganistan şi alte locuri. Rapoarte recente arată că într-un viitor relativ apropiat, în 2020, cu mult înainte ca calota Antactidei să se topească, imperiul, cu cele 2500 de avioane de luptă, prevede că va dispune de 1100 de avioane de luptă F-35 şi F-22, în versiunile de vânătoare şi bombardament de generaţia a cincea. Pentru a avea o idee de acest potenţial, este de ajuns să spunem că cele de care dispun la baza Soto Cano, din Honduras, pentru antrenamentul piloţilor acestei ţări sunt F-5; cele pe care le-au furnizat forţelor aeriene ale Venezuelei înainte de venirea lui Chavez, Chile şi alte ţări, erau mici escadrile de F-16. Şi mai improtant, imperiul proiectează ca în decursul a 30 de ani toate avioanele de luptă ale Statelor Unite, de la cele de vânătoare la bombardiere grele şi avioane cisternă, să fie conduse de roboţi. Această putere militară nu este necesară lumii, este o necesitate a sistemului economic pe care imperiul îl impune lumii. Oricine poate înţelege că dacă automatele pot înlocui piloţii de luptă, tot aşa de bine pot substitui muncitorii din multe fabrici. Acordurile de comerţ liber pe care imperiul încearcă să le impună ţărilor din această emisferă cer ca lucrătorii lor să concureze cu tehnologia avansată şi cu roboţii din industria ianchee.

Roboţii nu fac greve, sunt obedienţi şi disciplinaţi. Am văzut la televizor maşini care culeg mere şi alte fructe. Întrebarea care se pune şi lucrătorilor nordamericani: Unde vor fi locurile de muncă? Care este viitorul pe care capitalismul fără frontiere, în faza sa avansată de dezvoltare, îl rezervă cetăţenilor? În lumina acesteia şi a altor realităţi, guvernanţii din ţările UNASUR, MERCOSUR, Grupul de la Rio şi altele, nu pot să nu analizeze foarte justa întrebare venită din partea Venezuelei: Ce sens au bazele militare şi navale pe care Statele Unite vor să le instaleze în jurul Venezuelei şi în inima Americii de sud? Îmi aduc aminte că acum câţiva ani, când între Columbia şi Venezuela, două ţări surori prin geografie şi istorie, relaţiile deveniseră periculos de încordate, Cuba a promovat pe tăcute paşi importanţi în direcţia păcii dintre cele două ţări. Cubanezii nu vor stimula niciodată războiul între ţări surori. Experienţa istorică, destinul evident proclamat şi aplicat de Statele Unite, şi slăbiciunea acuzaţiilor aduse Venezuelei că ar furniza arme FARC, asociate cu negocierile cu scopul de a ceda şapte puncte de pe teritoriul său pentru uzul forţelor aeriene şi navale ale Forţelor Armate ale Statelor Unite, obligă Venezuela să investească în arme, resurse pe care le-ar putea folosi în economie, în programele sociale şi cooperarea cu alte ţări din regiune care sunt mai puţin dezvoltate şi au mai puţine resurse. Venezuela nu se înarmează contra poporului frate din columbia, se înarmează cotnra imperiului, care a încercat deja să-i distrugă Revoluţia şi azi vrea să instaleze în apropierea frontierelor venezueliene arme sofisticate. Ar fi o gravă eroare să ne gândim că ameninţarea este numai la adresa Venezuelei; este îndreptată împotriva tuturor ţărilor din sudul continentului. Nici una nu va putea eluda subiectul şi aşa au şi declarat-o câteva. Generaţiile prezente şi viitoare îi vor judeca pe liderii lor prin conduita pe care o vor adopta în acest moment. Nu este vorba numai de Statele Unite, ci de Statele Unite şi sistem. Ce oferă? Ce caută? Oferă ALCA, adică, ruina anticipată de toate ţările noastre, tranzitul liber de bunuri şi capital, dar nu tranzitul liber de persoane. Simt teama că societatea opulentă şi consumistă ar fi invadată de latini săraci, indieni, negri şi mulatri sau albi şomeri în propriile ţări. Îi trimit acasă pe toţi cei care comit greşeli sau sunt de prisos. Îi omoară de multe ori înainte să intre, sau îi întorc precum turmele când nu au nevoie de ei; 12 milioane de imigranţi latinoamericani sau caraibieni sunt ilegal în Statele Unite. O nouă economie a apărut în ţările noastre, în special în cele mai mici şi sărace: aceea a ajutoarelor. Când este criză, aceasta loveşte în toţi imigranţii şi familiile lor. Părinţi şi copii sunt despărţiţi cu cruzime uneori pentru totdeauna. Dacă emigrantul este la vârsta de militărie, îi dau posibilitatea să se înroleze pentru a lupta la mii de kilometri distanţă, „în numele libertăţii şi democraţiei”. La întoarcere, dacă nu moare acolo, i se dă dreptul de a deveni cetăţean al Statelor Unite. Cum sunt bine antrenaţi li se dă posibilitatea de a fi contractaţi nu ca




soldaţi profesionişti, ci ca civili soldaţi în companiile private care prestează servicii în războaiele imperialiste de cucerire. Există alte pericole extrem de grave. Mereu sosesc ştiri despre emigranţii mexicani şi din alte ţări ale regiunii noastre care mor încercând să treacă actuala frontieră a Mexicului cu Statele Unite. Cota de victime din fiecare an depăşeşte totalitatea celor care şi-au pierdut viaţa în cei aproape 28 de ani de existenţă a faimosului Zid al Berlinului. Mai incredibil este că abia circulă prin lume ştirea despre un război care costă în acest moment mii de vieţi pe an. Au murit deja, în 2009, mai mulţi mexicani decât soldaţii nordamericani care au murit în războiul lui Bush contra Irakului de-a lungul întregii lui administraţii. Războiul din Mexic a fost dezlănţuit din cauza celei mai mari pieţe de droguri care există în lume: cea a Statelor Unite. Dar pe teritoriul lor nu există un război între poliţie şi forţele armate ale Statelor Unite în lupta contra traficului de droguri. Războiul a fost exportat în Mexic şi America Centrală, dar mai ales în ţara aztecă, mai aproape de teritoriul Statelor Unite. Imaginile care circulă pe canalele de televiziune, cu cadavre stivuite şi veştile care vin despre persoane asasinate în chiar saloanele de chirurgie unde se încerca salvarea vieţii lor, sunt oribile. Nici una din aceste imagini nu provin de pe teritoriul nordamerican. Asemenea val de violenţă şi sânge se extinde în mai mare sau mai mică măsură în toate ţările Americii de Sud. De unde vin banii dacă nu din nesecatul izvor care porneşte de pe piaţa nordamericană? La rândul lui, consumul tinde şi el să se extindă în celelalte ţări din arie, provocând victime şi mai multe daune direct sau indirect decât SIDA, paludismul şi alte boli la un loc. Planurile imperiale de dominaţie sunt precedate de enorme sume alocate misiunilor de a minţi şi dezinforma opinia publică. Contează pe totala complicitate a oligarhiei, a burgheziei, a dreptei intelectuale şi a mediilor de comunicare în masă. Sunt experţi în răspândirea erorilor şi a contradicţiilor politicienilor. Destinul omenirii nu trebuie să rămână pe mâna roboţilor transformaţi în persoane sau a persoanelor transformate în roboţi. În anul 2010, guvernul Statelor Unite va cheltui 2 200 de milioane de dolari prin Departamentul de Stat şi USAID pentru a-şi promova politica, cu 12% mai mult decât banii primiţi de guvernul lui Bush în ultimul an al mandatului. Din aceştia, aproape 450 de milioane sunt destinaţi să demonstreze să tirania impusă lumii înseamnă democraţie şi respectarea drepturilor omului.

Apelează permanent la instinct şi la egoismul oamenilor; dispreţuiesc valoarea educaţiei şi conştiinţa. Este evidentă rezistenţa demonstrată de poporul cubanez de-a lungul a 50 de ani. Să rezişti este arma la care nu pot renunţa niciodată popoarele; portoricanii au reuşit să oprească manevrele militare în Vieques, aşezându-se în poligonul de tir. Patria lui Bolivar este astăzi ţara care-i îngrijorează cel mai tare, pentru rolul ei istoric în luptele de independenţă ale popoarelor Americii. Cubanezii care prestează acolo servicii ca specialişti în domeniul sănătăţii, educaţiei, educaţie fizică şi sporturi, informatică, tehnică agricolă, şi alte domenii, trebuie să facă totul pentru îndeplinirea îndatoririlor internaţionaliste, pentru a demonstra că popoarele pot rezista şi pot fi purtătoarele principiilor celor mai sacre ale societăţii umane. Altfel, imperiul va distruge civilizaţia şi însăşi specia umană. FIDEL CASTRO RUZ 5 august 2009 Ora 11:16 a.m. 9 august 2009 BAZELE YANCHEE ŞI SUVERANITATEA LATINOAMERICANĂ Conceptul de naţiunea a apărut din suma de elemente comune ca istorie, limbă, cultură, obiceiuri, legi, instituţii şi alţi factori legaţi de viaţa materială şi spirituală a comunităţilor umane. Popoarele Americii, pentru a căror libertate Bolivar a făcut mari fapte de vitejie care l-au făcut să devină El Libertador, au fost chemate de el să creeze, cum a spus: „cea mai mare naţiune din lume, nu atât prin întindere şi bogăţie cât pentru libertatea şi gloria ei.” Antonio Jose de Sucre a purtat la Ayacucho ultima bătălie contra imperiului care transformase mare parte din acest continent în proprietatea regală a coroanei Spaniei timp de peste 300 de ani. Este aceeaşi Americă, care, decenii mai târziu, şi când deja fusese ciuntită în parte de imperiul yancheu pe cale să se nască, Marti a denumit-o America Noastră. Trebuie amintit încă odată că, înainte de a cădea în luptă pentru independenţa Cubei, ultimul bastion al coloniei spaniole în America, la 19 mai 1895, cu câteva ore înainte de a muri, Jose Marti a scris profetic că tot ceea ce făcuse şi ar mai face era pentru „a împiedica la timp, odata cu independenţa Cubei, ca Statele Untie să se extindă în Antile şi să se repeadă cu o forţă şi mai mare asupra pământurilor noastre din America.” În Statele Unite, cele 13 colonii recent eliberate n-au întârziat să se extindă dezordonat spre Vest în căutare de pământ şi aur, exterminând indigenii până când au ajuns la




coastele Pacificului, concurau statele agricole sclavagiste din Sud cu statele industriale din Nord care exploatau munca salariată, încercând să creeze alte state pentru a-şi apăra interesele economice. În 1848 i-au răpit Mexicului peste 50% din teritoriu, printr-un război de cucerire împotriva acestei ţări slabă din punct de vedere militar, au ocupat capitala şi i-au impus condiţii umilitoare de pace. Pe teritoriul ocupat se aflau mari rezerve de petrol şi gaz pe care mai târziu le furnizau Statelor Unite timp de peste un secol şi în parte furnizează şi acum. Piratul yancheu William Walker, stimulat de „destinul evident” pe care l-a proclamat ţara sa, a debarcat în Nicaragua în anul 1855 şi s-a autoproclamat Preşedinte, până când a fost expulzat de nicaraguaieni şi alţi patrioţi centroamericani în 1856. Eroul nostru Naţional a văzut cum soarta ţărilor latinoamericane era distrusă de imperiul, ce se nastea,al Statelor Untie. După moartea în bătălie a lui Marti s-a produs intervenţia militară în Cuba, pe când deja armata spaniolă era învinsă. Amendamentul Platt, care ceda puternicei ţări dreptul de a interveni în Insulă, a fost impus Cubei. Ocuparea Puerto Rico, care a durat deja 11 ani şi azi constituie aşa numitul „Stat Liber Asociat”, care nu este nici Stat şi nici Liber, a fost o altă consecinţă a acelei intervenţii. Cele mai rele lucruri pentru America Latină veneau, confirmând genialele premoniţii ale lui Marti. Imperiul crescând decisese că acel canal care ar uni două oceane să fie săpat prin Panama şi nu prin Nicaragua. Istmul Panama, Corintul visat de Bolivar drept capitală a celei mai mari Republici din lume concepută de el, a devenit proprietate yanchee. Chiar şi aşa, au existat cele mai rele consecinţe de-a lungul secolului XX. Cu sprijinul oligarhiilor politice naţionale, Statele Unite s-au făcut stăpâne pe resurse şi economia ţărilor latinoamericane; intervenţiile s-au înmulţit; forţele militare şi poliţieneşti au căzut sub egida lor. Companiile transnaţionale yanchee au pus stăpânire pe producţii şi serviciile de bază - bănci, companii de asigurări, comerţ exterior, căi ferate, nave, depozite, servicii de electricitate, telefonice şi altele, în mai mare sau mai mică măsură au trecut în mâna lor. Este cert că adâncirea inegalităţilor sociale a făcut să izbucnească Revoluţia Mexicană în a doua decadă a secolului XX, care s-a transformat într-o sursă de inspiraţie pentru alte ţări. Revoluţia a făcut să progreseze Mexicul în multe domenii. Dar acelaşi imperiu care ieri a devorat o mare parte din teritoriul său, azi devorează importante resurse naturale care i-au mai rămas, forţa de muncă ieftină şi până la a-l face să-şi verse sângele propriilor fii.

TLCAN este cel mai brutal acord economic impus unei ţări în dezvoltare. Mai pe scurt, este de-ajuns să semnalăm că Guvernul Statelor Unite a afirmat textual: „În momentele în care Mexicul a suferit o lovitură dublă, nu numai prin prăbuşirea economiei sale ci şi prin efectele virusului AH1N1, probabil vrem să avem economia mai stabilizată înainte de a avea o amplă discuţie despre noi negocieri comerciale.” Desigur că nu se suflă nici un cuvânt despre faptul că, ca o consecinţă a războiului dezlănţuit de traficul de droguri, în care Mexicul foloseşte 36 000 de soldaţi, aproape 4 000 de mexicani au murit în 2009. Fenomenul se repetă în mai mare sau mai mică măsură în restul Americii Latine. Drogurile nu numai că crează probleme grave de sănătate, generează violenţă care sfâşie Mexicul şi America Latină ca o consecinţă a pieţei nesăţioase a Statelor Unite, sursă inepuizabilă de devize cu care se hrăneşte producţia de cocaină şi heroină, şi este ţara de unde se aprovizionează cu armele care se folosesc în acest război feroce şi lipsit de reclamă. Cei care mor de la Rio Grande până la graniţele Americii de Sud sunt latinoamericani. În acest fel, violenţa generală bate recordul de morţi şi victimele trec de 100 000 pe an în America Latină, provocate în principal de droguri şi sărăcie. Imperiul nu duce nici o luptă cu drogurile în interiorul frontierelor sale; o duce pe teritoriile latinoamericane. În ţara noastră nu se cultivă nici coca nici mac. Luptăm eficient contra celor care încearcă să introducă droguri în ţara noastră sau să se folosească de Cuba ca tranzit, şi indicii persoanelor care mor din cauza violenţei se reduc în fiecare an. Nu avem nevoie pentru asta de soldaţi yanchei. Lupta contra drogurilor este un pretext pentru a instala baze militare în toată emisfera. De când navele Flotei a IV-a şi avioanele moderne de luptă servesc pentru a combate drogurile? Adevăratul scop este acela de a controla resursele economice, dominaţia pe pieţe şi combaterea schimbărilor sociale. Ce nevoie este de a reface această flotă, demobilizată la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, acum peste 60 de ani, când nu mai există nici URSS, nici războiul rece? Argumentele folosite pentru a instala şapte baze aeronavale în Columbia sunt o insultă la inteligenţa oamenilor. Istoria nu-i va ierta pe cei care comit asemenea lipsă de loialitate faţă de popoarele lor, şi nici pe cei care folosesc drept pretext exercitarea suveranităţii pentru a da o aparenţă onestă prezenţei trupelor yanchee. La ce suveranitate se referă ei? La cea cucerită de Bolivar, Sucre, San Martin, O–Higgins, Morelos, Juarez, Tiradentes, Marti? Nici unul dintre ei n-ar fi acceptat vreodată un atât de ruşinos argument pentru a justifica concesionarea de baze militare pentru Forţele Armate ale Statelor Unite, un imperiu dominant, cel mai puternic şi mai universal decât coroanele peninsulei iberice.




Dacă, ca urmare a unor asemenea acorduri promovate ilegal şi neconstituţional de Statele Unite, orice guvern al acestei ţări ar folosi aceste baze, aşa cum au făcut Reagan cu războiul murdar şi Bush cu cel din Irak, pentru a provoca un conflict armat între două popoare frăţeşti, ar fi o mare tragedie. Venezuela şi Columbia s-au născut împreună în istoria Americii după bătăliile de la Boyaca şi Carabobo, sub conducerea lui Simon Bolivar. Forţele yanchee ar putea promova un război murdar aşa cum au făcut în Nicaragua, chiar folosind soldaţi de alte naţionalităţi antrenaţi de ei şi ar putea ataca vreo ţară, dar ar fi dificil ca poporul combativ, curajos şi patriot al Columbiei să se lase târât într-un război contra poporului frate ca cel din Venezuela. Se înşeală imperialiştii dacă subestimează la fel celelalte popoare din America Latină. Nici unul nu va fi de acord cu bazele militare yanchee, nici unul nu va renunţa să fie solidar cu orice popor latinoamerican atacat de imperialism. Marti îl admira extraordinar pe Bolivar şi nu a greşit când a spus: „...aşa stă Bolivar în cerul Americii, vigilent şi ameninţător...cu ghetele de campanie pe care le poartă încă, să fie pregătit pentru că ceea ce n-a făcut el, nici până azi nu s-a făcut: pentru că Bolivar mai are încă de făcut în America”. FIDEL CASTRO RUZ 9 august 2009 Ora 6:32 pm 19 august 2009 IMPERIUL ŞI ROBOŢII De curând am abordat planurile Statelor Unite de a-şi impune superioritatea absolută a forţelor sale aeriene ca instrument de dominaţie asupra restului lumii. Am menţionat proiectul de a avea în 2020 peste o mie de bombardiere şi avioane de vânătoare F-22 şi F-35 de ultimă generaţie în flota de 2 500 avioane militare. Peste încă 20 de ani, totalitatea avioanelor de luptă vor fi operate de automate. Bugetele militare au întotdeauna sprijinul imensei majorităţi a legislatorilor americani. Abia dacă există în state din Uniune care să nu depindă în parte de industria de apărare. La nivel mondial şi valoare constantă, cheltuielile militare s-au dublat în ultimii 10 ani ca şi cum n-ar exista nici un pericol de criză. În aceste momente este industria cea mai prosperă a planetei. În 2008, circa 1,5 milioane de miliarde de dolari se investeau deja în bugetele dedicate apărării. 42% din cheltuielile mondiale în acest domeniu, 607 miliarde reveneau numai Statelor Unite, fără a mai include

cheltuielile de război, în timp ce numărul de înfometaţi din lume atinge cifra de 1 miliard de persoane. O agenţie occidentală a informat acum două zile că la jumătatea lunii august, armata Statelor Unite a expus un helicopter teleghidat, precum şi roboţi capabili să efectueze lucrări de geniu, din care 2500 au fost trimişi în zonele de luptă. O firmă de comercializare a roboţilor a afirmat că noile tehnologii vor revoluţiona modalitatea de a purta un război. S-a publicat că în 2003 Statele Unite abia dacă aveau roboţi în arsenalul lor şi „azi au – conform AFP – 10 000 de vehicole terestre, precum şi 7 000 de dispozitive aeriene, de la micul Raven, care poate fi lansat cu mâna, până la giganticul Global Hawk, un avion de spionaj de 13m. Lungime şi 35 anvergură, capabil să zboare la mare altitudine timp de 35 de ore”. Sunt enumerate în această ştire alte arme. În timp ce aceste cheltuieli colosale în tehnologie pentru a ucide se fac în Statele Unite, Preşedintele acestei ţări asudă din greu pentru a extinde serviciile medicale la cei 50 de milioane de americani care nu dispun de ele. Atât de mare este confuzia, încât noul Preşedinte a declarat: „eram mai aproape ca niciodată să reuşim reforma sistemului de sănătate dar lupta devine feroce.” „Istoria este clară – adaugă el – de fiecare dată când avem reforma sanitară la orizont, interesele speciale luptă cu tot ce au la îndemână, îşi folosesc influenţa, lansează campanii publicitare şi se folosesc de aliaţii politici pentru a speria poporul american.” Realitatea este că la Los Angeles 8 000 de persoane – majoritatea şomeri, conform presei – s-au adunat pe un stadion pentru a primi îngrijiri de la o clinică itinerantă gratuită care prestează servicii în Lumea a Treia. Mulţimea a petrecut noaptea acolo. Unii veniseră de la sute de kilometri distanţă. Pe mine ce mă interesează dacă este socialist sau nu? Suntem singura ţară din lume în care cei mai vulnerabili nu avem nimic”, a spus o femeie dintr-un cartier de negri şi cu educaţie superioară. Se informează că „o analiză de sânge poate costa 500 de dolari şi un tratament dentar de rutină peste 1000 de dolari.” Ce speranţă poate oferi această societate lumii? Lobiştii din Congres îşi petrec luna august lucrând contra unei simple legi care vrea să ofere asistenţă medicală la zeci de milioane de persoane sărace, negri şi latini în imensa lor majoritate, care sunt lipsiţi de ea. Până şi o ţară blocată cum este Cuba a putut s-o facă, şi chiar să coopereze cu zeci de ţări din Lumea a Treia. Dacă roboţii din mâna transnaţionalelor pot înlocui soldaţii imperiului în războaiele de cucerire, ce le va opri pe aceste




companii transnaţionale în goana după pieţe pentru artefactele lor? Aşa cum au inundat lumea cu automobile care azi concurează cu omul prin consumul de energie neregenerabila şi chiar prin alimentele transformate în combustibil, tot aşa o pot inunda cu roboţi care să deplaseze milioane de lucrători de pe locurile lor de muncă. Mai mult, oamenii de ştiinţă pot tot aşa să proiecteze roboţi capabili să guverneze; aşa ar fi scutiţi de această oribilă, contradictorie şi confuză treabă a Guvernului şi Congresului Statelor Unite. Fără îndoială ar face-o mai bine şi mai ieftin. FIDEL CASTRO RUZ 19 august 2009 Ora 3:15 pm 24 august 2009 BINE-AR FI SĂ GREŞESC! Am citit cu mirare ştirile de la sfârşitul săptămânii despre politica internă a Statelor Untie, unde este evident o uzură sistematică de influenţă a Preşedintelui Barack Obama. Surprinzătorul său triumf electoral n-ar fi fost posibil fără criza profundă politică şi economică a acestei ţări. Soldaţii americani morţi sau răniţi în Irak, scandalul torturilor şi a închisorilor secrete, pierderea locuinţelor şi a locurilor de muncă, au scuturat societatea americană. Criza economică se extindea în lume făcând să crească sărăcia şi foametea în ţările Lumii a Treia. Asemenea împrejurări au făcut posibilă candidatura şi ulterioara alegere a lui Obama într-o societate tradiţional rasistă. Nu mai puţin de 90% din populaţia de culoare, discriminată şi săracă, majoritatea votanţilor de origină latinoamericană şi o amplă minoritate albă din clasa de mijloc şi muncitorească, în special tinerii, au votat pentru el. Era logic ca printre americanii care l-au sprijinit să se deştepte multe speranţe. Odată trecuţi opt ani de aventurism, demagogie şi minciuni, ani în care au murit mii de soldaţi americani şi aproape un milion de irakieni într-un război de cucerire pentru petrolul din această ţară musulmană care n-are nimic de-a face cu atacul atroce de la turnurile Gemene, poporul Statelor Unite să se simtă plictisit şi ruşinat. N-au fost puţini cei din Africa şi alte părţi ale lumii care s-au entuziasmat cu ideea că vor fi schimbări în politica externă a Statelor Unite. Totuşi, era de-ajuns o cunoaştere elementară a realităţii pentru a nu-ţi face iluzii în legătură cu o posibilă schimbare politică în Statele Unite de la alegerea noului preşedinte.

Obama desigur s-a opus războiului lui Bush în Irak mai înaintea multora din Congresul Statelor Unite. Cunoştea de când era adolescent umilinţele discriminării rasiale, şi la fel ca mulţi americani admira pe marele luptător pentru drepturi civile, Martin Luther King. Obama s-a născut, s-a educat, a făcut politică şi a avut succes în cadrul sistemului capitalist imperial al Statelor Unite. Nu dorea şi nici nu putea să schimbe sistemul. Curios este că, în ciuda acestui fapt, extrema dreaptă îl ura pentru faptul că este afro-american şi combate ceea ce Preşedintele face, pentru a ameliora imaginea deteriorată a acestei ţări. A fost capabil să înţeleagă că Statele Unite, cu abia 4% din populaţia mondială, consumă în jur de 25% din energia fosilă şi este cel mai mare emiţător de gaze poluante din lume. Obama îşi propune, la rândul său, să aplice norme mai rigide contra evaziunii fiscale. De exemplu se arată că din 52 000 de conturi bancare ale cetăţenilor Statelor Untie în băncile din Elveţia, acestea furnizează datele a aproximativ 4 500 suspecte de evaziune fiscală. În Europa, acum câteva săptămâni, Obama s-a angajat în faţa ţărilor din G-8, în special Franţa şi Germania, să pună capăt folosirii paradisurilor fiscale din partea ţării sale, pentru a injecta enorme cantităţi de dolari americani în economia mondială. La aproape 50 de milioane de cetăţeni care erau lipsiţi de asigurări medicale le-a oferit servicii de sănătate. Poporului Statelor Unite i-a pormis să ungă aparatul productiv, să frâneze şomajul în creştere şi să revină la creşterea economică. Celor 12 milioane de imigranţi hispanici ilegali le-a promis că va pune capăt gratiilor pline de cruzime şi tratamentului inuman la care sunt expuşi. Au mai fost şi alte promisiuni pe care nu le enumăr, nici una nu pune la îndoială sistemul de dominaţie capitalist-imperialist. Puternica extremă-dreaptă nu se resemnează cu nici o măsură care ar putea în cel mai mic grad să-i scadă prerogativele. Mă voi limita numai la cuvintele din textele informaţiilor provenind din Statele Unite care au venit în ultimele zile, luate de la agenţiile de presă şi din presa din Statele Unite. La 21 august: „Încrederea americanilor în preşedintele Barack Obama a scăzut substanţial, conform unui sondaj pe care-l publică azi The Washignton Post.” „În toiul opoziţiei crescânde faţă de reforma sistemului sanitar, sondajul telefonic realizat împreună cu canalul de




televiziune ABC, între 13 şi 17 august, pe un eşantion de 1 001 adulţi, arată că...49% din cei chestionaţi sunt de părere că Obama va fi capabil să aducă îmbunătăţiri semnificative în sistemul de asistenţă medicală din SUA, şi asta reprezintă cu 20% mai puţin decât înainte ca Obama să-şi înceapă demersul prezidenţial.” „55% din cei chestionaţi crede că situaţia generală din Statele Unite este pe un drum greşit, comparat cu 48% în aprilie.” „Dezbaterea înverşunată asupra reformei sistemului de sănătate din Statele Untie dă dovezi de un extremism care îngrijorează pe experţi, care sunt alarmaţi de prezenţa oamenilor înarmaţi la adunările populare, zvasticile desenate şi imaginile lui Hitler.” „Experţii în crime comise din ură recomandă supravegherea de aproape a acestor extremişti, şi chiar dacă mulţi democraţi au rămas năuciţi de proteste, alţii au optat să dea faţă-n faţă direct cu concetăţenii lor.” „O tânără care avea o fotografie aranjată a lui Obama cu mustaţă a la Hitler, alimentează teoria că mandatarul ar înfiinţa „liste ale morţii” care sprijină eutanasierea bătrânilor bolnavi incurabili...”„...sunt unii care fac pe surzii şi optează pentru mesajele de ură şi extremism, lucru pe care ex agentul Oficiului Federal de Investigaţii (FBI), Brad Garrett, le observă alarmat.” „Trăim în mod cert timpuri care ne sperie”, a spus Garrett, săptămâna trecută la televiziunea ABC, şi a adăugat că serviciile secrete „se tem că lui Obama i se poate întâmpla ceva”. Luni, fără să merg prea departe, vreo 12 persoane îşi arătau armele în afara centrului de Congrese din Phoenix (Arizona), unde preşedintele rostea un discurs în faţa veteranilor de război în care printre altele pleda pentru reforma sa medicală.” „Un alt bărbat purta un pistol cu inscripţia „a venit momentul să udăm copacul libertăţii”, făcând aluzie la citatul preşedintelui Thomas Jefferson (1801-1809) şi anume că „sângele patrioţilor şi tiranilor” trebuie să ude arborele libertăţii.” „Unele mesaje au fost şi mai explicite dorind „moartea lui Obama, a lui Michelle şi a celor două...fete”. „Aceste incidente demonstrează că ura a izbucnit în politica americană cu mai multă forţă ca niciodată.” „Vorbim de oameni care strigă, care poartă fotografii ale lui Obama înfăţişându-l ca nazist (...) şi care folosesc termenul „socialist”, spune la EFE Larry Berman (de la Universitatea din California, scriitor a 12 cărţi despre Preşedinţia SUA), care atribuie parte din ceea ce se întâmplă moştenirii latente de rasism.”

„Îndată ce The New York Times informa ieri că CIS s contractat în 2004 pe Blackwater pentru sarcini de planificare, antrenament şi pază, în ediţia de azi a ziarului aduce detalii despre activităţile cu care este însărcinată această controversată întreprindere de securitate privată al cărei nume actual este Xe.” „Ziarul a semnalat că Agenţia Centrală de Inteligenţă (CIA) din Statele Unite a recrutat agenţii lui Blackwater pentru a pune bombe în avioanele teleghidate cu scopul de a-i omorî pe liderii Al-Qaeda.” „Conform informaţiei furnizate de funcţionari guvernamentali ziarului The New York Times, operaţiunile s-au desfăşurat la bazele situate în Pakistan şi Afganistan, unde compania privată monta şi punea în avioane rachete Hellfire şi bombe ghidate prin laser.” „Actualul director al agenţiei, Leon Panetta, a decis la un moment dat, să anuleze programul şi să dezvăluie Congresului, în luna iunie, colaborarea lui Blackwater cu CIA.” „Colaborarea lui Blackwater s-a terminat cu ani înainte ca Panetta să asume conducerea CIA, datorită faptului că aceeaşi funcţionari ai agenţiei au fost nemulţumiţi de participarea unor agenţi externi la un program de asasinate selective.” „Blackwater a fost principala companie de securitate privată însărcinată să păzească personalul american din Irak în timpul administraţiei lui George W. Bush.” „Tacticile ei agresive au fost criticate în diverse ocazii. Cazul cel mai grav a fost în septembrie 2007, când agenţii companiei au omorât 17 civili irakieni.” „În faţa cifrelor record de sinucideri şi a valului de depresii printre soldaţi, armata Statelor Unite pregăteşte treptat formatii specializate destinate să-i facă pe militari „mai rezistenţi” la stresul emoţional în situaţiile de război.” La 22 august: „Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a lansat azi o critică dură la adresa celor care se opun planului său de reformă în sistemul sanitar al ţării şi i-a acuzat de faptul că răspândesc minciuni şi lucruri false.” „După cum a semnalat în discursul său, scopul reformei sistemului de asistenţă medicală este de a stopa creşterea vertiginoasă a costului şi de a asigura medical aproape 50 de milioane de americani care nu dispun de asigurare.” „...ar trebui să fie o dezbatere cinstită, nu dominată de falsuri şi distorsiuni intenţionat răspândite de cei care trag cele mai multe foloase dacă lucrurile rămân aşa cum sunt.” „Departamentul de Stat american continuă să finanţeze compania Blackwater, companie privată de mercenari pe care i-a implicat în asasinarea liderilor Al-Qaeda şi care acum se numeşte Xe Services, scrie azi ziarul The New York Times.”




„Guvernatorul statului New York, David Paterson, a asigurat vineri că mediile de comunicare au folosit stereotipuri rasiale pe coperte cu funcţionari negri ca el însuşi, preşedintele Barack Obama şi guvernatorul de Massachussets, Deval Patrick.” „Casa Albă calculează că deficitul bugetar în deceniul următor va fi cu 2 milioane de milioane de dolari mai mare decât pronosticurile făcute până de curând, o lovitură demolatoare pentru preşedintele Barack Obama şi planurile lui de a crea un sistem de sănătate publică susţinut în mare parte de stat.” „Pronosticurile pe 10 ani sunt foarte volatile şi pot varia cu timpul. Totuşi, noile numere roşii din finanţele publice vor pune probleme arzătoare lui Obama în Congres, şi o enormă nelinişte printre străinii care finanţează datoria publică americană, în special China. Aproape toţi economiştii le consideră de nesusţinut chiar şi cu o devalorizare masivă a dolarului american.” La 23 august: „Principalul militar din fruntea armatei americane s-a arătat preocupat , duminică, de pierderea sprijinului popular în ţara sa pentru războiul din Afganistan, arătând că ţara continuă să fie vulnerabilă la atacurile extremiştilor.” „Cred că situaţia din Afganistan este gravă şi se deteriorează, şi eu am spus că în ultimii doi ani insurecţia talibanilor s-a ameliorat, a devenit mai specializată”, a afirmat şeful comandamentului comun al forţelor militare, Mike Mullen”. „Într-un interviu transmis de canalul NBC, Mullen n-a vrut să specifice dacă va fi necesar să trimită mai mulţi soldaţi”. „Ceva mai mult de 50% din cei chestionaţi într-un sondaj al ziarului Washington Post şi canalul ABC, publicat recent, au declarat că nu merită să faci război în Afganistan.” „La finele anului 2009, Statele Unite vor avea de trei ori mai mulţi soldaţi decât cei 20 000 care erau desfăşuraţi în Afganistan acum trei ani.” Deruta domneşte în sânul societăţii americane. La 11 septembrie se vor împlini opt ani de la fatidicul 11-S. În aceeaşi zi am avertizat în adunarea de la Oraşul Sportiv că războiul nu este calea de a pune capăt terorismului. Strategia retragerii trupelor din Irak şi trimiterea lor în războiul din Afganistan să lupte contra talibanilor, este o greşală. Acolo s-a scufundat Uniunea Sovietică. Aliaţii europeni ai Statelor Unite vor opune tot mai multă rezistenţă vărsării sângelui soldaţilor lor în această ţară. Preocuparea lui Mullen în legătură cu popularitatea acestui război nu este nefondată. Cei care au comis atacul de la 11 septembrie 2001 la Turnurile Gemene au fost antrenaţi de Statele Unite.

Taliban este o mişcare naţionalistă afgană care n-a avut nimic de-a face cu acel fapt. Organizaţia Al-Qaeda, finanţată de CIA din 1979 şi folosită contra URSS în anii războiului rece, a fost cea care a urzit acel atac 22 de ani mai târziu. Există fapte obscure care nu au fost suficient clarificate pentru opinia publică internaţională.

Obama a moştenit de la Bush aceste probleme.

N-am nici cea mai mică îndoială că dreapta rasistă va face tot posibilul ca să-i slăbească autoritatea, punând-i obstacole în calea programului său pentru a-l scoate din joc într-un fel sau altul, cu cel mai mic cost politic posibil.

Bine-ar fi să greşesc!

FIDEL CASTRO

24 august 2009

27 august 2009 ESTE MOMENTUL SĂ FACEM BILANŢUL ŞI SĂ MERGEM UNIŢI Această reflecţie nu este adresată guvernelor, ci popoarelor frăţeşti din America Latină. Mâine, 28 august, va începe în Argentina Reuniunea la nivel înalt UNASUR, a cărei improtanţă nu poate fi ignorată. Acolo se va analiza concesionarea a şapte baze militare pe teritoriul Columbiei către super-puterea nordamericană. Convorbirile prealabile între cele două guverne au fost ţinute într-un secret riguros. Acordul trebuia să fie prezentat lumii ca un fapt consumat. În zorii zilei de 1 martie 2008, Forţele Armate ale Columbiei, antrenate şi înarmate de Statele Unite, atacaseră cu bombe de precizie un grup de guerrilleros care au pătruns într-o zonă izolată de pe teritoriul ecuadorian. În zori, bărbaţi din trupele de elită columbiene transportaţi de helicoptere au ocupat o mică tabără, ia-u omorât pe răniţi şi au sechestrat cadavrul şefului guerrillei Raul Reyes, care se pare avea în acele zile o întâlnire cu tineri vizitatori străini, interesaţi să cunoască experienţele guerrilei care de la moartea liderului liberal Jorge Eliecer Gaitan, acum peste 50 de ani, susţine lupta armată. Printre victime erau studenţi universitari din Mexic şi Ecuador care nu purtau arme. Metoda a fost brutală, în stilul yancheu. Guvernul Ecuadorului nu primise nici o avertizare înainte de atac. Faptul a constituit o acţiune umilitoare pentru mica şi eroica ţară sudamericană, implicată într-un proces politic democratic. Se suspecta foarte tare că baza aeriană nordamericană de la Manta oferise informaţia şi cooperase cu atacatorii. Preşedintele Rafael Correa a adoptat decizia îndrăzneaţă de a cere retrocedarea teritoriului ocupat de baza militară de la Manta, îndeplinind strict termenii




stabiliţi în convenţia militară cu Statele Unite, şi şi-a retras ambasadorul de la Bogota. Concesionarea de teritoriu pentru instalarea a şapte baze militare ale Statelor Unite în Columbia, ameninţă direct suveranitatea şi integritatea celorlalte popoare din Sudul şi Centrul Americii unde înaintaşii noştri eroi au visat că va fi marea patrie latinoamericană. Imperialismul yancheu este de sute de ori mai puternic decât imperiile coloniale ale Spaniei şi Portugaliei, este străin complet de originea, obiceiurile şi cultura popoarelor noastre. Nu este vorba de şovinisme înguste. „Patria este umanitatea”, cum a proclamat Marti, dar niciodată sub dominaţia unui imperiu care a impus lumii o tiranie sângeroasă. Chiar în emisfera noastră sute de mii de compatrioţi latinoaemricani asasinaţi, toturaţi şi dispăruţi în Guatemala, El Salvador, Honduras, Nicaragua, Panama, Chile, Argentina, Paraguay, Uruguay şi alte ţări din America Noastră, în ultimele cinci decenii prin lovituri de stat şi acţiuni pe care Statele Unite le-a promovat şi sprijinit, demonstrează fără tăgadă ceea ce afirm. Când analizez argumentele cu care Statele Untie vor să justifice concesionarea de baze militare pe teritoriul Columbiei, nu pot decât să le calific ca cinice asemenea pretexte. Afirmă că au nevoie de aceste baze pentru a coopera la lupta contra traficului de droguri, contra terorismului, traficului de arme, imigrării ilegale, deţinerii de arme de distrugere în masă, contra izbucnirilor naţionaliste şi dezastrelor naturale. Această puternică ţară este cel mai mare cumpărător şi consumator de droguri de pe planetă. O analiză a bancnotelor care circulă la Washington, capitala Statelor Unite, arată că 95% au trecut prin mâna persoanelor care consumă droguri; este cea mai mare piaţă şi în acelaşi timp cel mai mare furnizor de arme pentru crima organizată din America Latină, cu acestea sunt omorâte zeci de mii de persoane în fiecare an la Sud de frontiera lor; este cel mai mare stat terorist care a existat vreodată. Nu numai că a lansat bombe asupra oraşelor civile Hiroshima şi Nagasaki; în războaiele imperiale ca cele duse în Vietnam, Irak, Afganistan, Pakistan şi alte ţări situate la mii de kilometri distanţă au murit milioane de persoane; este cel mai mare producător şi posesor de arme de distrugere în masă, inclusiv nucleare, chimice şi biologice. Paramilitarii columbieni, dintre care mulţi provin din cei demobilizaţi din Forţele Armate şi constituie, în parte, rezerviştii lor, sunt cei mai buni aliaţi şi protectori ai narcotraficanţilor. Aşa numitul personal civil care-i însoţeşte pe soldaţi la bazele din Columbia sunt, de regulă, ex militari nordamericani perfect antrenaţi, care apoi sunt contractaţi de companiile private ca „Blackwater”, care a devenit

faimoasă pentru crimele comise în Irak şi alte părţi ale lumii. O ţară care se respectă pe sine nu are nevoie de mercenari, nici de soldaţi, nici de baze militare nordamericane pentru a combate narcotraficul, nici pentru a proteja populaţia în cazuri de dezastre naturale sau pentru cooperare umanitară cu alte popoare. Cuba este o ţară fără probleme de droguri şi nici nu are indici ridicaţi de morţi violente, al căror număr descreşte an de an. Singurul scop al Statelor Unite urmărit cu aceste baze este de a pune America Latină la îndemâna trupelor sale în câteva ore. Înalta ierarhie militară din Brazilia a primit cu reală neplăcere ştirea surpinzătoare a acordului petnru instalarea bazelor militare ale Statelor Unite în Columbia. Baza de la Palanquero este foarte aproape de frontiera cu Brazilia. Cu aceste baze, alături de cele din Insulele Malvine, Paraguay, Peru, Hondruas, Aruba, Curazao şi altele, nu mai rămâne nici un punct de pe teritoriul Braziliei şi restului Americii de Sud care să nu fie la îndemâna Comandamentului Sud, unde în chestiune de ore, prin folosirea celor mai moderne avioane de transport, pot ajunge trupe şi alte mijloace sofisticate de luptă. Cei mai buni specialişti în materie au furnizat datele necesare pentru a demonstra raza de acţiune militară a acordului americano-columbian. Acest program, care a inclus refacerea Flotei a IV-a, a fost proiectată de Bush şi moştenită de actualul guvern al Statelor Unite, căruia unii lideri sudamericani îi cer clarificarea cuvenită a politicii militare în America Latină. Portavioanele nucleare nu sunt necesare pentru a combate drogurile. Obiectivul imediat urmărit de acest plan este să lichideze procesul revoluţionar bolivarian şi să asigure controlul asupra petrolului şi a altor resurse naturale din Venezuela. Imperiul, pe de altă parte, nu acceptă concurenţa cu noile economii emergente din curtea sa din dos, nici ţări într-adevăr idependente în America Latină. Are o oligarhie reacţionară, dreapta fascistă şi controlul principalelor medii de comunicare în masă interne şi externe. Nimic din ce pare adevărată echitate şi justiţie socială nu va avea vreun sprijin din partea lui. Emigraţia de latinoamericani spre Statele Unite este consecinţa subdezvoltării şi aceasta este consecinţa jafului la care am fost supuşi din partea acestei ţări şi a schimbului inegal cu ţările industrializate. Mexicul a fost separat de America Latină prin Acordul de Comerţ Liber cu Statele Unite şi Canada. Majoritatea celor 12 milioane de emigranţi ilegali în SUA sunt mexicani şi tot cea mai mare parte din sutele care mor în fiecare an la zidul ridicat la frontiera cu SUA.




Cu o populaţie de 107 milioane de locuitori, în toiul actualei crize economice internaţionale, indicele de sărăcie critică în Mexic a crescut la 18% şi sărăcia generală atinge peste jumătate din locuitori. Nimic n-a tulburat mai mult viaţa lui Marti, Apostolul independenţei noastre, ca anexarea la Statele Unite. Din 1889 era conştient că reprezentau cel mai mare pericol pentru America Latină. A visat întotdeauna la Patria Mare, de la Rio Bravo până în Patagonia; pentru aceasta şi pentru Cuba şi-a dat viaţa. La 10 ianuarie 1891 a scris în „Revista Ilustrată” din New York un eseu intitulat „America Noastră”, în care spune neuitatele fraze: „...arborii trebuie să se pună în rând, unul lângă altul, ca să nu poată trece printre ei gigantul cu şapte limbi! Este ora bilanţului şi a marşului unit, şi trebuie să mergem în rânduri strânse, ca filonul de argint pe la rădăcinile Anzilor.” Patru ani mai târziu, după debarcarea sa la Playitas din provincia orientală a Cubei, când deja mergea pe câmpurile de bătălie, a avut o întâlnire cu ziaristul de la „Herald”, George E. Bryson, la 2 mai 1895. Acesta i-a povestit că avusese un interviu la Havana cu faimosul general Arsenio Martinez Campo. Acest şef spaniol i-a spus că decât să acorde independenţa Cubei prefera s-o predea Statelor Unite. Atât de tare l-a lovit vestea pe Marti încât la 18 mai îi scria prietenului său mexican Manuel Mercado faimoasa scrisoare postumă în care vorbeşte despre „...drumul care trebuie închis, şi cu sângele nostru îl închidem, cel al anexării popoarelor Americii Noastre, la Nordul nesăţios şi brutal care ne dispreţuieşte...” În ziua următoare, ignorând sfatul Generalului Maximo Gomez, care-i spusese să rămână în ariergardă, i-a cerut adjutanului un revolver, a început să tragă asupra unei trupe spaniole bine instalată pe poziţii şi a murit în luptă. „Am trăit în monstru şi-i cunosc măruntaiele”, scrie ca o sentinţă în ultima sa scrisoare. FIDEL CASTRO RUZ 27 august 2009 Ora 12:40 pm 21 septembrie 2009 O SPECIE ÎN PERICOL DE DISPARIŢIE Mi-ar fi plăcut să vorbesc astăzi despre concertul extraordinar „Pace fără frontiere”, care a vut loc în Piaţa Revoluţiei „Jose Marti” acum 24 de ore, dar realitatea îndărătnică mă obligă să scriu despre un pericol care ameninţă nu numai pacea, ci şi supravieţuirea speciei noastre.

Organizaţia Naţiunilor Unite, a cărei sarcină este să vegheze pentru pace, securitate şi drepturile a aproape 200 de state care reprezintă peste 6,5 miliarde de locuitori ai planetei, va începe dezbaterile din Adunarea sa Generală cu participarea Şefilor de stat miercurea viitoare. De data aceasta, dată fiind importanţa excepţională a temei, va dedida marţi, 22 septembrie, o Sesiune la nivel înalt schimbării climatice, în pregătirea Conferinţei de la Copenhaga, Danemarca, între 7 şi 18 decembrie a.c. La conferinţa Internaţională a Mediului convocată de ONU la Rio de Janeiro, am afirmat atunci în calitatea mea de şef al statului cubanez: „O specie este în pericol de extincţie: omul”. Când am rostit şi fundamentat acele cuvinte, primite şi aplaudate de şefii de stat prezenţi – inclusiv Preşedintele Statelor Unite, un Bush mai puţin tenebros decât fiul său George W. -, aceştia credeau că mai dispun de câteva secole pentru a aborda problema. Chiar şi eu nu vedeam o dată mai apropiată de 60 sau 80 de ani. Astăzi este vorba de un pericol într-adevăr iminent şi efectele lui sunt deja vizibile. Mă voi limina numai la câteva detalii, care vor fi pe larg abordate la New York de Ministrul nostru de Externe care va interveni acolo în numele Cubei. Temperatura medie a crescut cu 0,8 grade C din 1980 încoace, conform Institutului de Studii Spaţiale al NASA. Ultimele două decenii ale secolului XX au fost cele mai călduroase în sute de ani. Temperaturile din Alaska, Vestul canadian şi Estul Rusiei au crescut într-un ritm care dublează media mondială. Gheaţa Arcticii dispare cu repeziciune şi regiunea poate să experimenteze prima sa vară complet fără gheaţă mai curând de anul 2040. Efectele sunt vizibile în masele de gheaţă de peste 2 km înălţime care se topesc în Groenlanda, gheţarii dein America de Sud, din Ecuador până la Capul Horn, izvoare esenţiale de apă, şi gigantica pătură de gheaţă care acoperă vasta zonă a Antactidei. Concentraţiile actuale de dioxid de carbon au atins echivalentul a 380 de părţi la milion, cifră care depăşeşte nivelul natural din ultimii 650 000 de ani. Încălzirea afectează deja sistemele naturale din toată lumea. Dacă aceasta se va întâmpla va fi devatator pentru toate popoarele. Oamenii de ştiinţă au descoperit că acum nu mai puţin de 3 miliarde de ani au apărut primele forme de viaţă elementară pe planeta Terra. De atunci acestea au evoluat continuu până la formele superioare şi complexe în virtutea legilor biologice inexorabile. Specia noastră actuală, Homo Sapiens, abia dacă are 150 000 de ani de existenţă, o fracţiune nesemnificativă de timp de când a apărut viaţa. Deşi grecii, cu sute de ani înaintea erei noastre, posedau deja anumite cunoştinţe astronomice, numai acum ceva mai mult de 500 de ani, după o lungă perioadă de obscurantism medieval, omul a reuşit să afle că Terra era rotundă şi nu plană. Un amiral îndrăzneţ de origină genoveză şi solide cunoştinţe s-a lansat să navigheze spre Est în căutarea




Indiei, în loc să ocolească prin Sudul Africii. Începea colonizarea europeană în această emisferă şi restul planetei. Specia umană a putut să măsoare cu destulă precizie rotaţia Terrei în 24 de ore şi mişcarea de translaţie în jurul enormei mase incandescente a Soarelui, la fiecare 365 de zile aproximativ. Acestea şi alte împrejurări erau asociate cu existenţa şi viaţa tuturor speciilor care existau pe atunci. Din antichitate, filozofii şi gânditorii mai progresişti au căutat justiţia socială. În pofida acestui lucru sclavia fizică a durat legal până acum 129 de ani, când s-a decretat abolirea sclaviei în colonia spaniolă Cuba. Din punctul meu de vedere Teoria Evoluţiei, expusă de Darwin în cartea sa „Origina Speciilor”, a fost una din cele două descoperiri ale ştiinţei cele mai importante. Unii au văzut în ea un antagonism faţă de credinţele religioase; nici un savant, totuşi, nu o neagă azi, şi mulţi dintre ei, care profesează sincer credinţe religioase, văd în evoluţie expresia voinţei divine. O altă contribuţie decisivă a fost aceea a Teoriei Generale a Relativităţii a lui Albert Einstein, expusă în 1915, izvor de multe cercetări ulterioare morţii autorului în aprilie 1955. Puţine persoane au influenţat atât de mult destinul lumii ca el. Einstein l-a convins pe Roosevelt să iniţieze cercetări pentru a produce bomba atomică din teama că aceasta ar fi putut fi fabricată de nazişti. Când Truman le-a făcut să explodeze asupra oraşelor civile fără apărare Hiroshima şi Nagasaki, a fost atât de impresionat încât a devenit un pacifist convins. Statele Unite posedă mii de arme nucleare mult mai puternice decât acele bombe, arme cu care ar putea extermina de câteva ori populaţia lumii. În acelaşi timp sunt cei mai mari fabricanţi şi exportatori de tot felul de arme. Ritmul accelerat al cercetărilor ştiinţifice în toate domeniile de producţie materială şi servicii, sub imperiul ordinii economice impuse lumii după al doilea război mondial, a condus omenirea la o situaţie nesustenabilă. Datoria noastră este să cerem adevărul. Populaţia tuturor ţărilor are dreptul să cunoască factorii care au stat la baza schimbării climatice şi care sunt posibilităţile actuale ale ştiinţei pentru a stopa tendinţa, dacă mai există într-adevăr asemenea posibilităţi. Poporul cubanez, în special tineretul său minunat, a demonstrat ieri că şi în toiul unei blocade brutale economice este posibil să învingi obstacole inimaginabile. FIDEL CASTRO RUZ 21 septembrie 2009 ora 5:44 pm 22 septembrie 2009 OBAMA CEL SERIOS Preşedintele bolivarian Hugo Chavez a fost într-adevăr original când a vorbit despre „enigma celor doi Obama”.

Astăzi a vorbit Obama cel serios. De curând am recunoscut două trăsături pozitive ale conduitei sale: încercarea de a face să ajungă sănătatea la 47 de milioane de americani la care nu ajunge, şi preocuparea pentru schimbarea climatică. Ceea ce a spus ieri despre ameninţarea iminentă care planează asupra speciei umane ar putea părea pesimistă, dar nu este departe de realitate. Mai rămâne să se cunoască acum opinia multor Şefi de state despre tema ignorată şi uitată a schimbării climatice. Obama a fost primul care şi-a spus părerea ca ţară gazdă a Reuniunii la Nivel Înalt a Naţiunilor Unite pe această temă. Ce a spus? Transcriu cuvintele esenţiale ale discursului: „Recunoaştem că ameninţarea la adresa planetei este serioasă şi crescândă.” „Răspunsul la această provocare ambientală va fi judecat de istorie.” „Nu există ţară, oricât de mare sau de mică ar fi, care să scape de impactul schimbării climatice.” „Zi de zi cresc mareele înalte care inundă coastele, furtuni şi inundaţii tot mai puternice ameninţă continentele noastre.” „Securitatea şi stabilitatea tuturor ţărilor noastre sunt în pericol.” „Am aşezat clima în vârful priorităţilor agendei noastre internaţionale, a Chinei, Braziliei, de la India la Mexic, Africa şi Europa.” „Unindu-ne, aceşti paşi sunt semnificativi.” „Înţelegem gravitatea situaţiei şi suntem hotărâţi să acţionăm. Dar n-am venit aici ca să sărbătorim progresele. Este foarte multă treabă de făcut. Şi acest lucru nu va fi uşor. Vedem că partea cea mai grea a drumului se află în faţa noastră. Acest lucru se întâmplă în momentul în care prioritatea pentru mulţi este de a face să-şi revină economiile.” „Cu toţii avem îndoieli în ceea ce priveşte schimbarea climatică. Dificultăţile şi îndoielile nu sunt o scuză ca să nu acţionăm.” „Fiecare din noi trebuie să-şi facă treaba care-i revine pentru ca economiile noastre să crească fără să pună în pericol planeta.” „Trebuie să facem din Copenhaga un pas semnificativ înainte în ceea ce priveşte schimbarea climatică.” „Dar nici nu trebuie să permitem ca vechile dezbinări să pună obstacole în calea găsirii de soluţii, uniţi.”




„Naţiunile dezvoltate au provocat cea mai mare parte a prejudiciului şi trebuie să-şi asume responsabiltiatea.” „Nu vom depăşi provocarea aceasta decât dacă ne unim. Ştim că aceste ţări, în special cele mai vulnerabile, nu au aceleaşi resurse pentru a combate schimbările climatice.” „Viitorul nu este o opţiune între creşterea economică şi planeta curată, pentru că supravieţuirea depinde de amândouă. Ne revine responsabilitatea de a furniza ajutor financiar şi tehnic acestor ţări. Vom căuta să facem un pact care să permită creşterea calităţii vieţii popoarelor, fără să afectăm planeta. Ştim că viitorul depinde de un angajament global. Dar schimbarea este de lungă durată şi dură şi nu avem timp ca să parcurgem traseul.” Acum problema este că tot ceea ce afirmă este în contradicţie cu ceea ce Statele Unite fac de 150 de ani încoace, în special de când, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, au impus lumii acordul de la Bretton Woods şi au devenit stăpânul economiei mondiale. Sutele de baze militare instalate în zeci de ţări de pe toate continentele, protavioanele lor şi forţele lor navale, miile de arme nucleare, războaiele lor de cucerire, complexul militar industrial şi comerţul cu arme, sunt incompatibile cu supravieţuirea speciei umane. Societăţile de consum sunt de asemenea incompatibile cu ideea de creştere economică şi o planetă curată. Risipa fără limite de resurse naturale ne renovabile, în special petrol şi gaze, acumulate de-a lungul a sute de milioane de ani şi care în numai două secole se vor epuiza în ritmul actual de consum, au fost cauzele esenţiale ale schimbării climatice. Chiar dacă se vor reduce gazele poluante în ţările industrializate, ceea ce ar fi lăudabil, nu este mai puţin cert că 5,2 miliarde de locuitori ai planetei Terra, adică, trei pătrimi din populaţie, trăiesc în ţările care în măsură mai mare sau mai mică sunt pe cale de dezvoltare, care vor cere enorme consumuri de cărbune, petrol, gaze naturale şi alte resurse ne renovabile care, conform etaloanelor de consum create de economia capitalistă, sunt incompatibile cu obiectivul de salvare a speciei umane. N-ar fi just să se arunce vina pe Obama cel serios de enigma celor întâmplate până azi, dar ar fi şi mai injust ca celălalt Obama să ne facă să credem că omenirea ar putea fi păstrată cu normele care prevalează astăzi în economia mondială. Preşedintele Statelor Unite a admis că ţările dezvoltate au provocat cea mai mare parte a pagubei şi trebuie să-şi asume responsabilitatea. A fost fără îndoială un gest curajos. Ar fi just să recunoaştem şi că nici un alt Preşedinte al Statelor Unite n-a mai avut curajul să spună ceea ce a spus el. FIDEL CASTRO RUZ 22 septembrie 2009 Ora 6:14 pm

24 septembrie 2009 ACOLO SE ZĂMISLEŞTE O REVOLUŢIE La 16 iulie a.c. am spus textual că lovitura de stat din Honduras „a fost concepută şi organizată de personaje fără scrupule din extrema dreaptă, care erau funcţionari de încredere ai lui George W. Bush şi fuseseră promovaţi de el.” Am menţionat numele lui Hugo Llorens, Robert Blau, Stephen McFarland şi Robert Callahan, ambasadori yanchei în Honduras, El Salvador, Guatemala şi Nicaragua, numiţi de Bush în lunile iulie şi august 2008 şi că cei patru urmau linia lui John Negroponte şi Otto Reich, cu o istorie tenebroasă. Am semnalat baza yanchee de la Soto Cano ca punct de sprijin principal al loviturii de stat şi că „ideea unei iniţiative de pace venind din Costa Rica a fost transmisă Preşedintelui acestei ţări de la Departamentul de stat când Obama se afla la Moscova şi declara, la o universitate rusă, că singurul Preşedinte al Honduras era Manuel Zelaya”. Am adăugat că „reuniunea din Costa Rica slăbea autoritatea ONU, a OSA şi a celorlalte instituţii care se angajaseră să sprijine poporul din Honduras şi singurul lucru corect era să ceară Guvernului Statelor Unite încetarea intervenţiei sale în Honduras şi retragerea din această ţară a Forţei de Sarcină Comună.” Răspunsul Statelor Unite, după lovitura de stat din această ţară din America Centrală, a fost să încheie cu Guvernul Columbiei un acord pentru a instala şapte baze militare, ca cea de la Soto Cano, în această ţară soră, care ameninţă Venezuela, Brazilia şi toate celelalte popoare din America de Sud. În momentul critic, pe când se discută într-o reuniune la nivel înalt a Şefilor de state la Naţiunile Unite tragedia schimbării climatice şi criza economică internaţională, puciştii din Honduras ameninţă să violeze imunitatea Ambasadei Braziliei, unde se află preşedintele Manuel Zelaya, familia sa şi un grup de apropiaţi care au fost obligaţi să se refugieze în această incintă. Este dovedit că guvernul Braziliei nu a avut absolut nimic de-a face cu situaţia creată acolo. Este prin urmare inadmisibil, chiar de neconceput, ca Ambasada braziliană să fie asaltată de guvernul fascist, doar dacă nu vrea să instrumenteze propria sinucidere, târând ţara într-o intervenţie directă a forţelor străine aşa cum s-a întâmplat în Haiti, ceea ce ar însemna intervenţia trupelor yanchee sub steagul Naţiunilor Unite. Honduras nu este o ţară îndepărtată şi izolată din Caraibe. O intervenţie a forţelor străine în Honduras ar dezlănţui un conflict în America Centrală şi ar crea un haos politic în toată America Latină.




Lupta eroică a poporului hondurian, după aproape 90 de zile de bătălie neîncetată, a aruncat în criză guvernul fascist şi pro-yancheu care reprimă bărbaţi şi femei dezarmaţi. Am văzut cum a apărut o nouă conştiinţă în rândul poporului hondurian. O întreagă legiune de luptători sociali s-a oţelit în această bătălie. Zelaya şi-a ţinut promisiunea de a reveni. Are dreptul să restabilească Guvernul şi să prezideze alegerile. Dintre mişcările sociale combative se remarcă noi şi admirabile cadre, capabile să conducă acest popor pe drumurile dificile care le aşteaptă pe popoarele Americii Noastre. Acolo se zămisleşte o Revoluţie. Adunarea Naţiunilor Unite poate fi istorică în funcţie de succesele sau erorile sale. Liderii mondiali au expus teme de mare interes şi complexitate. Au reflectat magnitudinea sarcinilor pe care omenirea le are în faţă şi cât de puţin este timpul de care dispune. FIDEL CASTRO RUZ 24 septembrie 2009 Ora 1:23 pm

b) Turcia

B.b.1. Apelul celui de‐al 4‐lea Congres al Partidului marxist‐leninist din Turcia‐MLCP Catre muncitori, oamenii muncii, tineri, femei si revolutionari Partidul nostru MLCP sarbatoreste azi 15 ani de lupta si va anunta cu satisfactie ca al 4lea Congres s-a incheiat cu succes. Cel de-al 4-lea Congres al nostru, tinut intre 15 august- 1 septembrie reprezinta o victorie politica in lupta cu dictatura fascista colonialista care ne ataca cu sprijinul imperialismului american si imperialism. El este semnalul ca partidul nostru intra in al 16-lea an de lupta plin de hotararea de a organiza revolutia pentru victoria socialismului. Acest al 4-lea Congres reprezinta un apel la organizare, solidaritate si lupta catre clasa muncitoare din Turcia, supusa exploatarii si asupririi, catre poporul kurd supus negarii si anihilarii, catre milioanele de oameni ai muncii confruntati cu saracia si somajul, catre femei, supuse celor mai abjecte forme de violenta, catre tineri a caror energie

este irosita de degradarea economiei si culturii, catre studentii ale caror drepturi democratice sunt negate, catre oamenii muncii aleviti privati de libertatea de constiinta si de practicare a cultului, catre minoritatile nationale supuse masacrelor si hartuirilor, catre intelectualii si artistii a caror libertate de expresie este ingradita de ideologia oficiala. Al 4-lea Congres al MLCP este si un apel la intensificarea luptei regionale si internationale impotriva imperialismului, pentru socialism, pentru libertati politice, impotriva fascismului, militarismului si sovinismului, pentru fratia popoarelor, pentru o pace justa si democratica, pentru egalitate sociala si intre sexe, impotriva sistemului bazat pe proprietate privata care genereaza in fiecare zi mentalitati patriarhale. Catre muncitori si oameni ai muncii, Al 4-lea Congres al MLCP va cheama sa va organizati in randurile revolutiei si socialismului si sa luptati sub conducerea partidului nostru impotriva crizei economice, saraciei si exploatarii capitaliste, somajului si foamei, distrugerii natiurii, legislatiei fasciste si asasinatelor comise de politie, razboaielor si ocupatiei imperialiste, razboiului murdari si colonial impotriva kurzilor, nedreptatilor de tot felul. Statul burghez turc si partidele burgheziei nu au nimic sa va ofere in afara de exploatare, saracire si otravire a mintilor cu sovinism. Va chemam sa o rupeti cu aceste partide si sa va ridicati impotriva sistemului capitalist si regimului capitalist, nu ca o masa inconstienta ci ca o armata a revolutiei. Catre poporul kurd, Al 4-lea Congres al MLCP saluta rezistenta voastra demna impotriva colonialismului fascist, a politicilor rasist-soviniste de linsaj si incercarilor de anihilare care continua fara intrerupere atat la sate cat si la orase, va anunta inca o data ca apara cu toata taria revendicarile voastre nationale si democratice. Va cheama sa fiti vigilenti in fata scenariilor de lichiare sustinute si de centrele imperialiste, cheama oamenii muncii si tinerii kurzi sa se uneasca in lupta pentru eliberare nationala si pentru socialism in randurile sectiei kurde a partidului nostru. Catre femei, Al 4-lea Congres al MLCP, prin schimbari efectuate in program si statut, prin discutii intensive asupra problemelor cu care va confruntati, si-a imbogatit orizontul trasand noi sarcini in vederea luptei pentru emanciparea deplina a femeii. Ridicati-va impotriva sistemului capitalist, a moralei patriarhale, generatoare de saracie, inegalitate in drepturi si violenta. Va cheamam sa luptati in randurile noastre pentru eliberarea voastra si sa luptati pentru socialism. Catre tineri, Al 4-lea Congres al MLCP va cheama sa urmati traditia marelui salt revolutionar din 1971, cand 10 revolutionari din Frontul Popular pentru Eliberare si Armata Populara de Eliberare au rapit doi englezi si un canadian dintr-o baza




militara NATO, cu scopul stoparii executiei liderului APE Deniz Gezmis si au luptat pana la ultimul om cand au fost inconjurati de trupe la Kizildere, cazand toti martiri ai Revolutiei. Ve chemam sa veniti in randurile organizatiei noastre de tineret KGO si sa luptati sub conducerea partidului nostru, sa va inarmati cu spiritul anti-imperialist al miscarii tineretului din 1968, cu curajul lui Sengul Boran si Ozgur Evrime Gocer si cu entuziasmul Organizatiei Tineretului Comunist. Va chemam sa accelerati marsul catre Revolutie si Socialism in toate domeniile activitatii voastre, din universitati pana in cartierele muncitoresti, va chemam sa va inarmati cu aceasta minunata lozinca- "Fiti realisti, cereti imposibilul!" Catre oamenii muncii aleviti Al 4-lea Congres al MLCP saluta lupta voastra pentru libertate de constiinta si de practicare a cultului vostru impotriva ideologiei oficiale, care a ajuns un amestec de nationalism turc cu islamism sunit. El va reaminteste ca aceasta lupta este parte integranta a luptei pentru libertati politice si va cheama la intensificarea ei, avertizandu-va in acelasi timp de necesitatea ruperii cu kemalismul, cu reactionarul Partid Republican al Poporului (CHP) precum si cu acei colaboratori ai sai proveniti din randurile comunitatii voastre; va chemam sa va uniti lupta cu cea a altor categorii asuprite si sa ridicati steagul socialismului. Catre minoritatile nationale din Turcia si Kurdistanul de Nord, Ati trait genocidul din 1915 si masacrele din 6-7 septembrie, organizate de sovinistii si militaristii turci in mod sistematic, ca o politica de stat. I-ati pierdut pe intelectualii care luptau pentru drepturile voastre, precum Hrant Dink, pe publicistii vostri, precum si pe liderii vostri religiosi, victime ale asasinatelor politice. Al 4-lea Congres al MLCP va cheama sa va organizati in randurile sale pentru o lupta hotarata pentru drepturi politice, impotriva statului turc fascist care pe langa kurzi asupreste greci, armeni, asirieni si alte minoritati nationale din Turcia si Kurdistanul

de Nord, incercand totodata sa le intimideze prin provocari si asasinate. Catre artisti si intelectuali, Al 4-lea Congres al MLCP considera ca, in conditiile actualei crize economice mondiale a sosit timpul sa va mobilizati capacitatile creative si sa le puneti in slujba maselor de oameni ai muncii, va cheama sa va faceti datoria de luptatori pe frontul estetic al Revolutiei. Artistii si intelectualii trebuie sa aiba in minte exemplul lui Yilmaz Guney care spune ca "artistii poporului sunt luptatori ai poporului", sa vina in randurile noastre, alaturi de artistii si intelectualii comunisti, in slujba celor multi. Catre muncitorii imigranti, Exploatarea si saracia cu care va confruntati in marile orase se adancesc ca urmare a crizei economice globale. Drepturile voastre se afla sub amenintare ca urmare a crizei si colapsului blocului sovietic, ca urmare a recrudescentei sovinismului si rasismului. Va chemam sa va alaturati luptei de clasa din tarile unde va aflati si sa luptati impotriva capitalismului si imperialismului, pentru libertate si socialism. Va chemam sa va organizati in randurile partidului nostru si sa ridicati steagul sperantei. Catre revolutionari, catre tovarasi nostri de arme, Al 4-lea Congres al MLCP este o etapa importanta in istoria partidului nostru. El a decis reconstructia sa din punct de vedere organizatori, sa perfectioneze stilul nou creat in cursul Unitatii Revolutionare, in primul rand in ce priveste diversitatea si bogatia cailor si formelor de lupta si organizare. El saluta rezistenta istorica a tovarasului Orhan Yilmazkaya de acum cateva luni, drept o forma pretioasa de lupta politica si ideologica. El constata ca hotararea si spiritul de lupta ale militantilor nostri a crescut ca urmare a unor actiuni de acest gen. Trebuie sa mergem inainte, sa promovam noul si sa ne rupem de ceea ce este depasit inmiscarea noastra. Partidul nostru va continua sa se achite de responsabilitatile sale in ce priveste intarirea luptei revolutionare.

Va invitam sa studiati deciziile Congresului nostru in acest sens si sa intariti prietenia noastra revolutionara. Tovarasi, Sa continuam neabatuti pe drumul revolutionar in al 16-lea nostru an de lupta, sa privim acest Congres ca un important salt inainte pentru partidul nostru. Al 4-lea Congres al MLCP este unul al schimbarii si trnasformarii, unul al solutiilor noi in ce priveste caile de lupta, formele de organizare, problema miscarii femeilor (s-a decis acordarea unei mai mari atentii formarii de lideri din randul lor), in ce priveste abordarea propriei istorii si a dialecticii ciocnirii intre revolutie si contrarevolutie. El poate fi privit ca un Congres al solutiilor, solutii la care s-a ajuns pe baza experientei acumulate in lupta cu atacurile politiei si in procesul de organizare. Al 4-lea nostru Congres este o platforma a indraznelii, a curajului, a reinnoirii si mersului inainte, al hotararii de a merge in continuare pe calea revolutionara si de a intari rolul de avangarda al partidului

in aceasta lupta. Acest Congres a marcat sfarsitul perioadei de tranzitie cauzate de atacurile politienesti si inceputul uneia noi, de afirmare mai pronuntata a noastra ca partid de avangarda al revolutiei. A marcat desavarsirea Congresului Unitatii si a celui de-al Treilea Congres. Sa ascultam deci apelul sau, sa incepem o mobilizare completa de sus in jos in noi insine, organizatiile noastre si tovarasii nostri. Sa organizam partidul de avangarda tocmai pentru a putea organiza revolutia, sa intarim constiinta cadrelor noastre active pentru a putea organiza partidul de avangarda. Sa incepem revolutia de la noi insine. Sa ridicam constiinta noastra pana la nivelul trasat de al 4-lea Congres, sa avem in minte spiritul lui, deciziile lui in activitatea noastra practica. Glorie celui de-al 4-lea Congres, spre Revolutie si Socialism impreuna cu noi in al 15-lea nostru an!




B.b.2. Criza si rezistenta Traducere din International Bulletin nr 84 din August 2009 Organ de presa al MLKP-Turcia

In ciuda tuturor incercarilor guvernului sa ascunda consecintele crizei economice globale in Turcia si Kurdistanul de Nord, ele devin din ce in ce mai vizibile. In primul patrar al acestui an economia tarii s-a contractat cu 13,8%, ceea ce inseamna cea mai mare scadere din toate tarile OECD si a 3-a la nivelul intregii lumi. In acelasi timp deficitul bugetar s-a ridicat pentru numai 6 luni la 23,2 miliarde lire turcesti. Raspunsul guvernului AKP este de a mari taxele, ceea ce a dus, de exemplu, la cresterea pretului benzinei in medie cu 7,8%. Ratele VAT au crescut la 18%, ceea ce inseamna o crestere a preturilor cu 10%. Un alt efect al crizei economice este cresterea somajului. Conform Institutului Turc de Statistica rata somajului a crescut intr-un an cu 5%, ajungand la 14,9%, ceea ce inseamna ca 3,5 milioane de oameni sunt someri. In mediul urban rata somajului este de 17,5% iar la sate de 9,5%, in timp ce printre tineri ea a ajuns ;a 26,5%. Acestea sunt insa doar estimari conservatoare. Un studiu al DISK (Confederatia Sindicala a Muncitorilor Revolutionari) a aratat ca numarul real al somerilor a ajuns in aprilie 2009 la 5 837 000, rata reala a somajului fiind deci de 24,7%. Fiecare al patrulea tanar este astazi somer. Trebuie spus ca in septembrie 2008, la inceputul crizei, numarul somerilor ERA DEJA de peste 3 milioane. Muncitorii si oamenii muncii nu accepta aceasta situatie fara lupta. Cu toate ca grevele si miscarile de rezistenta sunt izolate, o crestere a combativitatii nu poate fi ignorata. Sindicatul Birlesik Metal al muncitorilor metalurgisti duce astfel o lupta de pe 22 decembrie anul trecut la fabrica Sinter Metal din cartierul Umraniye al Istanbul-ului, impotriva concedierii membrilor sai. Sindicatul muncitorilor textilisti Tekstil-Sen lupta la compania Ag Tekstil pentru drepturile muncitorilor, dupa ce anterior luptase la Selga, Safak, Miteks, Asya si Hiranur. Sindicatul docherilor Limter-Is isi desfasoara lupta in companiile CHT si Positif Gemi. Incepand cu luna februarie jurnalistii s-au aflat si ei greva, pentru prima oara de la puciul militar din 12 septembrie 1980. Lucratorii municipali din sindicatul Genel-Is au iesit in strada pe 17 iulie si au blocat traficul drept protest pentru ca nu-si primisera salariile de 8 luni. Angajatii din industria ceaiului au protestat si ei in cateva orase de pe malul Marii Negre impotriva companiei de stat Cay-Kur. La o demonstratie de pe 14 iulie din Cindikli peste 100 de participanti au fortat o bariera a politiei cerand ca aceste bariere sa fie puse impotriva gruparilor criminale nu impotriva muncitorilor. Membri ai sindicatului profesorilor Egitim-Sen si ai celui al angajatilor din sectorul public KESK au iesit in strada la

Ankara, la Izmir a avut loc o greva de doua zile a muncitorilor feroviari iar la Adana 3000 de membri ai sindicatului Tez Koop-Is al angajatilor din comert au decis sa intre in greva dupa esecul negocierilor salariale. In alte parti s-a ajuns la ocupari de fabrici si chiar la luari de ostatici. Toate aceste actiuni arata clar vointa de rezistenta a oamenilor muncii din toata tara. Cu toate acestea, linia concilianta a sindicatelor galbene, care evita orice ciocnire serioasa cu clasa capitalista, este un obstacol serios in calea radicalizarii miscarii de protest. La inceputul crizei multi dintre acesti „lideri galbeni” au anuntat planuri serioase de combatere a crizei, dar vorbele lor marete nu au fost urmate de nimic concret. Birocratia sindicala incearca din toate puterile sa tina in frau nemultumirile maselor, acceptand in acelasi timp cerere dupa cerere din partea capitalistilor, cum au facut recent cu prilejul negocierilor contractelor colective din sectorul public. De aceea miscarile spontane de protest nu se pot transforma intr-o miscare muncitoreasca de masa impotriva regimului decat daca ele sunt conduse de o forta revolutionara de avangarda, numai daca avangarda comunista va stabili legaturi trainice cu masele si astfel va putea sa profite cu succes de oportunitatile pe care o prezinta actuala criza. B.b.3. Clasa muncitoare condamna pucismul si pe pucisti Traducere din International Bulletin nr 84 din August 2009 Organ de presa al MLKP-Turcia In Turcia, tara care a cunoscut 3 lovituri de stat militare, cele din 27 mai 1960, 12 martie 1971, 12 septembrie 1980, si un puci "post-modern", pe 28 februarie 1997, discutiile in legatura cu tragerea la raspundere a generalilor pucisti din 1980 s-au intensificat din nou, in contextul conflictelor interne dintre diferitele forte conducatoare. Deconspirarea "Planului de Actiune Impotriva Reactiunii Religioase" arata ca lupta pentru putere se duce si acum la fel de intens, ea atingand si problema tragerii la raspundere a pucistilor. Lovitura de stat militara din 12 septembrie 1980 a fost un episod deosebit de sangeros din istoria Turciei, marcat de torturi, executii, disparitii a celor aflati in detentie, asasinate politice, asasinate extrajudiciare in plina strada, arderi de carti si numerosi refugiati. In ciuda alegerilor tinute in 1983 si a re-convocarii parlamentrului burghez, armata a continuat sa fie, ca urmare a loviturii de stat, principala forta




in cadrul regimului burghez, ea exercitandu-si dominatia prin intermediul MGK- Consiliului National de Securitate. Trebuie spus ca re-convocarea parlamentului a avut loc numai dupa reprimarea fortelor revolutionare si a celor patriotice kurde, ca si a opozitiei progresiste democratice si dupa consolidarea din punct de vedere legal a armatei ca forta conducatoare a regimului. Articolul 15, care impiedica condamnarea generalilor pucisti si a liderului lor Kenan Evren a fost introdus in Constitutie prin forta in 1982, desi numai "temporar". Pucismul a primit deci si o legitimare constitutionala. Acest articol "provizoriu" este in vigoare si in ziua de azi. Regimul militar instaurat in 1980 se mentine deci si acum, la aproape 30 de ani dupa lovitura de stat. Discutiile in legatura cu aceasta au reizbucnit mai ales dupa publicarea unui document in legatura cu ea, numit "Plan de Actiune Impotriva Reactiunii Religioase", semnat de colonelul Dursun Cicek. Armata a numit acest document un simplu petec de hartie si a declarat ca nu va porni o vanatoare de vrajitoare in randurile sale. In ciuda acestui fapt, ca o dovada de reconciliere intre conducerea guvernului si cea a armatei, colonelul repsectiv a fost condamnat la inchisoare de un tribunal civil. Exista doua motive pentru realizarea acestei reconcilieri intre guvern si armata- in primul rand faptul ca, in ce priveste politica externa, cele doua grupari ale regimului au ajuns la un consens in ce priveste politica SUA in Orientul Mijlociu. Al doilea este de natura interna, faptul ca regimul nu mai poate suporta noi conflicte intre cele doua componente ale sale de baza. Armata turca, care a ajuns, pentru prima oara dupa o lunga perioada, sa isi piarda din influenta, doreste sa mentina starea actuala de lucruri, pozitia sa privilegiata in cadrul regimului burghez, astfel ca ea a ajuns sa repete tot mai des vechiul argument ca ea este garantul regimului. In acelasi timp, primul ministru Tayyip Erdogan a ajuns sa spuna, recent, ca, din contra, garantul regimului "este politia". Chiar daca el a incercat mai apoi sa-si "indulceasca" mesajul, acesta este clar. Preluarea de catre politie a rolului de garant jucat de armata inseamna ca guvernul va deveni mai puternic decat armata. Erdogan incearca sa reduca influenta armatei sub pretextul intaririi democratiei. Adevarul e insca ca aici nu e vorba de o lupta pentru democratie ci de una pentru putere in interiorul regimului, cu mentinerea structurii statale si militate existente si a constitutiei fasciste de dupa lovitura de stat. Discutiile in legatura cu aceasta lovitura de stat, declaratiile presei burgheze, a partidelor burgheze de opozitie si diverselor organizatii burgheze nu fac decat sa caricaturizeze democratia. MGK este in continuare adevaratul for conducator al statului, toate deciziile importante pentru statul turc fascist si colonialist sunt luate acolo. Documentul Politicii de Securitate Nationala constituie adevarata constitutie a Republicii Turce. AKP, partideul de

guvernamant, incearca sa schimbe Codul Penal pentru a permite judecarea militarilor de catre tribunale civile. Dar fortele progresiste, revolutionare si comuniste lupta de multi ani pentru condamnarea generalilor pucisti, pentru abolirea "provizoriului" articol 15 din constitutie, pentru pedepsirea torturilor si tuturor crimelor impotriva umanitatii comise atunci. Condamnarea pucistilor ar insemna un mare pas inainte pentru lupta clasei muncitoare, a oamenilor muncii si a miscarii nationale kurde, pentru cauza libertatii si democratiei. Este necesar pentru noi sa intervenim in mod constient in aceste discutii in jurul loviturii de stat si sa le legam de lupta clasei muncitoare si oamenilor muncii, singura care poate face dreptate in privinta sangeroaselor crime comise de junta pucista din 1980. B.b.4. Creste furia populara impotriva banditilor imperialisti Protestele impotriva reuniunii FMI si Bancii Mondiale, programate la Istanbul pe 6-7 octombrie, se intensifica. Fortele socialiste cauta sa organizeze aceste proteste desfasurand o intensa munca de agitatie in cartierele muncitoresti. Ei cheama masele de oameni ai muncii sa iasa in strada pentru a protesta impotriva acestei reuniuni. Unii activisti s-au legat cu lanturi de Centrul Congresului din Istanbul, unde reuniunea va avea loc, si au desfasurat un banner cu lozinca "Jos cu FMI/No Pasaran". Dupa ce au scandat "Sa incoltim FMI la Istanbul", fortele de ordine i-au atacat si au retinut 4 activisti. Conform unei declaratii a guvernatorului Istanbul-ului, la protest vor participa 10 000 de oameni si 21 000 de politisti, din care 10 000 in uniforme, restul in civil. Socialistii au mai chemat masele sa ia parte la Congresul Economic Socialist ce va fi organizat de Academia de Stiinte Marxiste Nazim Hikmet pe 3 octombrie. Traducere de pe http://www.mlkp.info B.b.5. Forumul Social al Mesopotamiei Forumul Social al Mesopotamiei (MSF), ce s-a desfasurat la Diyarbakir, in Kurdistan, intre 25-30 septembrie, cu participarea a 250 de organizatii, a debutat cu o manifestatie la care au participat aproape 10 000 de oameni. La aceasta manifestatie s-a desfasurat un banner cu lozinca "O alta Mesopotamie este posibila!". Militantii MLCP au fost si ei prezenti la demonstratie, scandand: "Traiasca al 4-




lea Congres al MLCP!", "Femei, veniti in partidul nostru MLCP!", "Organizatia Tineretului Comunist, steaua partidului nostru!". Patriotii kurzi au desfasurat si ei o pancarta cu lozinca "Nu operatiunilor militare si arestarilor!". Manifestatia a continuat apoi cu discursuri si muzica. Au mai avut loc si seminarii precum "Adunarea pentru solidaritatea popoarelor" si "Luptele popoarelor din America Latina", precum si Intalnirea Femeilor din Orientul Mijlociu, in vederea Forumului Mondial al Femeilor programat pentru 2011 in Venezuela. Pana la incheierea forumului, pe 30 septembrie, s-au mai desfasurat si alte seminarii si activitati. Traducere de pe http://www.mlkp.info c) Germania

B.c.1. Interviu cu Stefan Engel presedintele Partidului marxist‐leninist din Germania‐MLPD Ofensiva pentru socialism autentic nu mai poate fi oprita! Traducere din ziarul Red Flag(Steagul rosu) editia din 28 August 2009. Radu M. Florian. Red. Campania MLPD pentru alegerile parlamentare nationale a inceput cu o stralucita adunare la Hamburg. Cum se explica succesul ei? Stefan Engel Evenimentul a fost intr-adevar un succes total! Grupurile de initiativa din statele federale nordice a jucat un rol important in acest succes. S-a adaugat un numeros grup din Hamburg si din intreaga zona de coasta. La miting au luat parte 800 de oameni, la evenimentul cultural 1500, iar alte mii de trecatori le-au urmarit. MLPD s-a remarca astfel ca un partid atat militant cat si atragator. Speram ca acest "spirit al Hamburgului" sa ne urmareasca in campania electorala si de acum incolo. Red. Care este cel mai important lucru in aceste alegeri parlamentare nationale? Stefan Engel Este foarte important ca noi sa ne delimitam de parlamentarismul burghez in principiu. Acest parlamentarism burghez sustine ca alegerile parlamentare

sunt cel mai important lucru, dar adevarul este ca votantii au o influenta foarte mica in comparatie cu monopolurile conducatoare. Noi ne vom lupta totusi pentru fiecare vot. Aceasta poate parea unora o contradictie, dar participarea noastra la alegeri trezeste constiinta si increderea maselor. Noi ducem, si invatam sa ducem, o lupta pentru constiinte, al carei scop final este convingerea majoritatii clasei muncitoare de necesitatea socialismului si a luptei impotriva guvernului. Cei care nu inteleg acest lucru sunt usor influentati de parlamentarismul burghez. Nu ne facem iluzii, stim bine ca in conditiile sistemului actual nu putem influenta decat intr-o foarte mica masura rezultatul alegerilor. Totusi, participarea la ele, discutiile cu oamenii sunt importante pentru ca ne apropie de masele largi de oameni ai muncii, in special de femei si tineri. Red. Pe ce se va concentra campania electorala a MLPD? Stefan Engel Bineinteles ca va trebuie sa ne ocupam de problemele de baza ale economiei si vietii politice, exact problemele pe care clasa conducatoare incearca in mod insistent sa le treaca sub tacere. Sub nici o forma nu vrea ea sa polarizeze electoratul! Bineinteles insa ca, mai ales in contextul actualei crize, ea se confrunta cu riscul ca masele sa se ridice impotriva partidelor sale, impotriva celor vinovati de declansarea crizei. Este deci important sa aducem aceste probleme in centrul atentiei si sa polemizam cu partidele burgheze pe marginea lor. Dorim sa ne ocupam de problemele serioase, nu de cele minore. Red .Aceasta inseamna ca in centrul atentiei va fi probabil actuala criza economica mondiala. Stefan Engel Bineinteles! Se stie ca de exemplu inca de saptamana trecuta se fac incercari pentru a convinge masele ca s-a terminat cu criza. Curios ca aceste incercari par sa coincida cu inceputul campaniei electorale! Este adevarat ca declinul economic poate fi incetinit si ca s-au observat anumite semne de progres, dar e greu de spus, deocamdata, daca aceste semne sunt doar fluctuatii IN INTERIORUL curbei descendete sau daca ele marcheaza intr-adevar inceputul, daca nu al unei noi perioade de crestere, macar al uneia de stagnare. Trebuie sa realizam ca ne aflam inca la nivelul anului 2000 in ce priveste productia industriala. Exporturile Germaniei in iunie au fost de pilda cu 22% mai mici decat in iunie al anului precedent. Credem deci ca e prea devreme sa vorbim de un sfarsit al crizei, din contra, putem sa ne asteptam la ce e mai rau. In SUA prabusirea bancilor continua- vinerea trecuta s-a inregistrat astfel al 81-lea faliment bancar, iar continuarea speculatiilor, mai ales in ce priveste cartile de credit, poate sa accelereze criza oricand in loc sa o atenueze. In Germania pregatirile pentru reduceri masive de locuri de munca sunt abia la inceput. Doar in luna iulie 64 de monopoluri internationale si-au anuntat intentia de a desfiinta, in intreaga lume, 600 000 de locuri de munca. La noi se asteapta ca numarul somerilor sa creasca cu 1- 1,5 milioane pana la sfarsitul anului. Toate acestea vor avea reprecursiuni grave asupra nivelului de trai al maselor. Toata povara crizei va fi aruncata pe umerii celor ce muncesc, iar cei care nu vor fi concediati se vor confrunta cu o intensificare a intensitatii muncii lor. Amenintarea somajului, total sau partial, le permite




patronilor sa intensifice exploatarea pana la epuizare a celor inca angajati, totul cu scopul de a face intreprinderile mai bine pregatite concurentei internationale din ce in ce mai inversunate. Se urmareste de asemenea scaderea salariilor si reducerea unor drepturi ale muncitorilor. Aceste fenomene se observa acum mai ales in industria automobilelor. Red. In aceasta luni saptamanalul Financial Times Germany a raportat in exclusivitate ca s-a ajuns la un moratoriu intre marile monopoluri si guvern in ce priveste amanarea concedierilor pana dupa alegeri. In mod sigur se va urmari si marirea impozitelor indirecte, reduceri drastice in programele de asistenta sociala, reduceri de pensii, reduceri in sistemul Hartz IV de ocrotire sociala. Aceasta campanie electorala este doar un ragaz pentru ceea ce va urma! Noi trebuie sa spunem clar ca dupa alegeri se va plati drastic! Iar clasa muncitoare, masele largi de oameni ai muncii nu vor avea alta solutie decat sa lupte impotriva acestor incercari de aruncare a crizei pe umerii lor. Care este esenta campaniei MLPD? Stefan Engel Lucrul cel mai important este ca aceasta campanie sa fie o parte a ofensivei noastre pentru socialismul autentic. Trebuie sa profitam de deplasarea maselor spre stanga pentru a le castiga de partea alternativei socialiste revolutionare. Desigur ca in cadrul stangii fortele reformiste inca domina. Partidul Stangii, de exemplu, trebuie demascat, dar fara a rupe legaturile cu membrii sai de rand. Multi membri si simpartizanti ai acestuia raman pentru noi cei mai importanti aliati in lupta pentru apararea beneficiilor sociale, impotriva neofascismului, impotriva misiunii militare din Afghanistan. Dar cu toate acestea noi trebuie sa spunem oamenilor adevarul, trebuie sa le spunem ca lozinca lui Lafontaine despre "economia oamenilor liberi", fara abolirea capitalismului, este o iluzie, o fantezie inselatoare care face rau luptei de clasa. Daca muncitorimea doreste sa se elibereze din exploatare ea trebuie sa rastoarne sistemul capitalist. Acesta este motivul pentru care ofensiva pentru socialismul autentic trebuie imbinata cu lupta impotriva reformismului mic-burghez, a iluziilor parlamentariste cultivate de acesta, mai ales in conditiile in care masele manifesta o deschidere spre noi mai mare ca niciodata pana acum. Red.Cum se manifesta aceasta deschidere Stefan Engel In timpul pregatirilor pentru aceasta campanie am putut observa ca anti-comunismul nu mai este acum obstacolul principal in calea strangerii de semnaturi. Am strans 40 000 de semnaturi, pentru care a trebuit sa ducem circa 200 000 de discutii individuale in care a trebuit sa ne delimitam clar de partidele burgheze fata de care se observa o nemultumire tot mai mare. Oamenii trebuie sa inteleaga ca aceasta nemultumire nu este suficienta, ca nu trebuie sa cada in negativism si defetism ci trebuie sa se organizeze si sa lupte pentru drepturile lor, altfel se poate ajunge la o intarire a extremismului de dreapta. Strangerea de semnaturi a reprezentat o importanta batalie preliminara, pe care o putem considera un succes. Am reusit sa strangem semnaturi in toate statele federale. Campania electorala va avea rolul de a intensifica aceste discutii pe care le-am purtat cu oamenii cu ocazia strangerii de semnaturi.

Fiecare ofensiva presupune depunerea unor insemnate eforturi. Acum este timpul sa le facem! In urmatoarele saptamani vom fi in strada zilnic, in mijlocul oamenilor, dedicandu-ne toata activitatea lucrului cu masele. Iar "spiritul Hamburgului" ne va ajuta foarte mult. Va trebui sa punem accentul si pe realizarea de aliante cu diferitele organizatii ale imigrantilor, in vederea realizarii unei campaneii comune. Red. Ati putea sa ne spuneti ce probleme se discuta acum in MLPD? Stefan Engel Cum este firesc, fiecare disputa sociala se reflecta in partid, intr-un fel sau altul. Unii incearca sa evite polarizarea. Cei nemultumiti de numarul crescand de voturi pentru Partidul Stangii si lipsiti de rabdarea necesara lucrului cu masele sunt nemultumiti de faptul ca muncitorii nu pornesc la lupta imediat si incep sa se ploconeasca in fata spontaneitatii. In acest fel isi pot face loc in partidul nostru diletantismul si dezorganizarea. Totusi trebuie spus ca ne descurcam destul de bine in lupta cu aceste tendinte, in buna parte datorita marelui entuziasm de care dau dovada membrii nostri, entuziasm pe care multe alte partide si l-ar dori. Ofensiva noastra pentru socialismul autentic avanseaza si nu poate fi oprita. Red. Ce ne puteti spune despre munca cu tineretul? Stefan Engel Taberele de vara, organizate in comun de MLPD si de liga sa de tineret Rebell s-au incheiat cu succes. S-au discutat probleme politice, s-a organizat activitati culturale si sportive, a fost cultivat spiritul de echipa, organizatia Vulpile Rosii s-a aflat din nou la inaltime. Dar nu trebuie sa ne culcam pe o ureche daca vrem sa faurim o organizatie de tineret de masa! Noi am decis ca ofensiva pentru socialismul autentic sa se orienteze in special spre tineri, in randul carora un mai mare spirit de lupta trebuie cultivat! Red. Ce doriti sa spuneti in inheiere? Stefan Engel Trebuie sa luptam pentru fiecare vot, nu doar pentru ca voturile sunt importante dar mai ales pentru ca trebuie sa folosim aceasta campanie pentru a schimba modul de gandire al oamenilor, pentru ca pentru multi votul pentru MLPD este adeseori doar primul pas in lupta pentru o noua societate, pentru socialismul autentic. B.c.2. Interview with the chairman of the MLPD, Stefan Engel, dated August 26, 2009 (Published in Red Flag, August 28, 2009 The Offensive for Genuine Socialism can no longer be held up! The national parliamentary election campaign of the MLPD began with the brilliant opening event in Hamburg. How did this success come about?




This opening event was really an all-round success! The voter initiative groups from the northern federal states took this opening event as an opportunity for an excursion, making the central event to their own cause, and this also strengthened solidarity. In addition, numerous participants and visitors from Hamburg and from the entire coastal region attended. The rally was visited by 800 participants, the cultural event by 1,500 and 1,000 people participated in the demonstration from the site of the rally to that of the cultural event. That in turn was seen by thousands of passers-by and Hamburg residents and so -often for the first time -the MLPD became known as a militant and attractive – just revolutionary! - party. The basic idea of this inspiring opening event was to combine the orientation to the parliamentary election campaign with the first larger election event and in this way to put our focus of party building on Hamburg into practice. We succeeded in this lock, stock and barrel! So the "spirit of Hamburg" will spread to our election campaign all over the country. What is the most important thing in the national parliamentary elections? It is important that we dissociate ourselves from bourgeois parliamentarism in principle. This bourgeois parliamentarism says that people’s fates are determined by parliamentary elections. However, in reality it is a fact that the number of votes will have only little influence on the politics of the ruling monopolies. Nevertheless, we are fighting for each and every vote in these elections. This might first seem to some people to be a contradiction. The struggle for each and every vote is, however, decisive. This struggle aims at changing people; it creates consciousness and self-confidence. In this way we lead and we learn to conduct a struggle over the mode of thinking that ultimately aims at winning the decisive majority of the working class for socialism and involving the broad masses in the struggle against the government. Anyone who does not understand these dialectics is quickly influenced by bourgeois parliamentarism. He only evaluates the activities of the MLPD with regard to the election results and this is one-sided. However, due to the given conditions within the whole system of electoral manipulation, we can exert only small influence on these results. However, we do have full influence on the way we face the masses, how we discuss with people, how we convince them, how we represent our party, which forms of organizations we create and how we succeed in building up our party systematically and in making it more attractive to the core of the industrial proletariat, the broad masses of people and especially the masses of the women and the youth. What is the most important content of the parliamentary election campaign of the MLPD? Of course, we have to deal with the most important basic questions of the political and economic situation. The ruling class really insistently attempts to push aside exactly these basic questions in this election campaign. By no means do they want to polarize!

Under the conditions of the existing world economic crisis they, of course, always run the risk that the discontent of the people turns against them as ruling parties and against those who caused the crisis in the corporate top management of the international supermonopolies. Therefore, it is especially important that we place these decisive crucial questions into the center of attention, attack the bourgeois parties and polemicize. We, of course, do not join in their soft-soap course. The discussion about the world economic and financial crisis will probably be in the center of attention. Of course! Since the last week the attempt is being made to convince people that the economic and financial crisis is over. It is as if this had been ordered right for the start of the federal election campaign. This is obviously a manoeuvre. It is correct that the decline of the economy could be curbed and that some factors have even developed positively. However, it is still an open question at the moment whether these are small fluctuations within the framework of the downward trend of the crisis or whether it marks a transition to a stagnation at the lowest level. At the same time, we have to realize that we are still at the level of the year 2000 regarding industrial production. German exports in June also were 22 per cent below the level of June 2008. In no case can we speak of an end of the world economic and financial crisis. On the contrary, the main effects of this world economic and financial crisis are still to come. In the USA, the breakdown of banks is continuing; last Friday the 81st bank collapsed since the beginning of the world economic and financial crisis. Further gigantic speculative bubbles, as in the sector of credit cards or with further foul bonds, can burst any time and trigger a new push in the crisis development. In Germany the preparations for comprehensive job cuts in big industry and in the service and trade sector etc. are just beginning. The insolvencies up to now were only a foretaste of what is to come. In July alone, 64 international monopolies have announced their intention to cut 600,000 jobs worldwide. Even bourgeois experts reckon with a rise in the official unemployment figures by 1 to 1.5 million by the end of next year. All this will have repercussions on the economic development. Above all, however, the burden of the crisis will be shifted onto the people in various ways. In the center is the gigantic intensification of the exploitation of the workers in the enterprises by means of an increase in the intensity of labor. The fear of the loss of jobs and the method of short-time work etc. are being mercilessly used for intensifying the exploitation in the enterprises and wearing people down. At the same time, the crisis is being used for restructuring the enterprises, gearing them to a new round in the international competitive struggle and forcing the workers into identifying themselves with their respective monopolies. The focus of this is the automobile industry. This will be connected to a series of attacks upon wage and working conditions, but also upon workers’ rights, which of course will be discussed openly only after the elections.




On Monday of this week, the Financial Times Germany reported for its exclusive readership about a moratorium between the leading monopolies and the government on postponing mass dismissals and other massive attacks upon the workforce until election day and only until then! Comprehensive attacks on the part of the state are also being prepared, because the gigantic crisis management programs with hundreds of billions of euros have to be refinanced somehow. Surely the focus will be on the planned increase in indirect taxes, cutbacks in social services, further dismantling the equal financing of social security, the cuts in pensions, further cuts in Hartz IV income support - in short: deep cuts in all social security systems. That is why we are using the election campaign for preparing the masses for what is coming. After the elections we will have to pay the bill! The working class, the broad masses of people have to be brought into position against this: they have to fight 2 against the shifting of the burdens of the crisis onto their backs. What is the essence of the MLPD’s election campaign? The most important thing is to conduct the federal election campaign as an offensive for genuine socialism. This means that we fight within the framework of the present trend to the left among the masses for winning the people for a revolutionary socialist alternative. The left-reformist tendency within the trend to the left still has the upper hand. The Left Party could use the parliamentary illusions among the masses for its own ends. For this reason we also have to deal with the policy of the Left Party critically, but without cutting the ties. Many members and supporters of the Left Party remain to be the most important potential allies in the struggle against the dismantling of social gains, against neo-fascism, against military missions in Afghanistan. Nevertheless we have to tell people the truth. Lafontaine’s slogan of an “economy of free people” without abolishing capitalism is illusory and a misleading fantasy which harms the class struggle. If the working class wants to liberate itself from exploitation and oppression it has to overcome the capitalist system. For this reason, on the one hand, the offensive for genuine socialism means a dispute with the illusory view of the petty-bourgeois-reformist, pettybourgeois-revisionist and petty-bourgeois-parliamentary mode of thinking, especially of the Left Party. On the other hand, it also means spreading our concept of genuine socialism among the masses in a lively, convincing, popular and self-confident way. They are open to this more than I have never experienced before. How is this openness expressed? In the run-up to these federal elections, we experienced that anti-communism no longer played the primary role as an obstacle in the debate over the collection of signatures. We collected 40,000 signatures and for this we had to conduct about 200,000 partly very demanding individual talks. There it became evident that the main problem was a certain disenchantment with politics and discontent about “politicians” on the whole. We first have to convincingly draw a line of demarcation as “rebels of politics” and declare our position in order not to take a beating for the bourgeois parties.

People have to realize that muffled expressions of discontent are not enough. Instead of declining into negativism and defeatism you have to fight for your interests and get organized. Sheer discontent off the top of one’s head is even a breeding-ground for right populists. The collection of signatures was an important preliminary battle which we could deal with very successfully as a whole. We are the only party in Germany that had to collect signatures and was successful in this in all federal states. That was a great success that we can build upon. The election campaign will further intensify the debate that has started and the method of the intensive work of convincing people. Every offensive means making special efforts and must have an excellent quality! There is the time of holiday and relaxation and there is the time of the mobilization of forces and exertion of all one’s energies. Now is a time that requires great efforts! During the next weeks we will be on the streets daily, with and among the people, and concentrate completely on this offensive of the work among the rank and file of the masses. Our voter action groups have to be built up, our contacts have to be consolidated and we have to win many people for the MLPD and the struggle for socialism. This will be the test whether our offensive in connection with the federal elections will be successful or not. The spirit that has been spread from our start in Hamburg is very important for these goals: The strong power to convince people, the aggressiveness and the self-confidence, but also attractiveness of the great solidarity and the intensified alliance-building work. We have to emphasize especially the alliance-building work with various migrant organizations with which we are conducting a joint election campaign. The decisive method of our offensive is a really systematic and intensive work among the rank and file of the broad masses – the success of Hamburg was also based on this. Would you give us a glance behind the curtains and tell us what problems are currently being discussed within the MLPD ? Naturally, every social dispute is reflected within the party in one way or another. Those who are influenced by the pseudo-soft-soap course of the government are avoiding polarization. Those who are at odds with the growing number of votes for the "Left Party" cannot carry out the patient work of accompanying the masses in coping with the pettybourgeois parliamentary mode of thinking. Those who are frustrated that the workers don't start fighting immediately with the outbreak of the crisis are still worshiping spontaneity themselves. Dilettantism and disorganization spread, if you don't work tirelessly on raising your level in mastering the dialectical method. However, we have progressed quite well in solving all these problems, because all in all, as a party, we are positioned excellently and have outstanding and enthusiastic members, whose commitment other parties are panting for. The offensive for genuine socialism is advancing and cannot be stopped.




How are the MLPD and the youth organisation Rebell progressing with the selftransformation of their youth work ? The summer camps as a joint project of the youth league Rebell and the MLPD have just ended successfully. With the political topics of the camp groups, a whole variety of cultural and sportive spare-time activities, new impulses for a sense of community and team spirit among the young people and successful new aspects of the work of the Red Foxes, they were again an important step ahead. But we have to discuss critically the view that the summer camps are the most important contribution of Rebell for the offensive for genuine socialism. Our guiding line in youth work is not to lower our sights ! We want to build up a mass youth organisation! The whole core is the self-transformation of the systematic rank and file work of Rebell in the offensive and the realization of the three basic interrelations between the party and the youth league: ideological-political leadership, practical cooperation and the promotion of the organizational independence. We had decided that the entire offensive for genuine socialism has to be oriented primarily to the youth. Here much more ideological-political fighting spirit and willingness to experiment have to be developed ! What do you want to give the comrades on their way?

We have to fight for each and every single vote - not just because of the vote, but because of the people, who often have to change their mode of thinking and their consciousness for casting this vote and for whom voting for the MLPD is often a first step to take part in future in the struggle for a new society in genuine socialism. Thank you for the interview.

d) Venezuela

CHAVEZ PROPUNE LUI OBAMA O ALIANTA PENTRU PACE Lupta contra foametei, a bolilor si mizeriei din lume a fost propunerea pe care a adresat-o presedintele venezuelean lui Barack Obama. El a semnalat ca vanzarea de combustibil pentru incalzire ramane in vigoare de aceasta beneficiind un milion si 200 de mii de persoane. Chavez a calificat drept "trogloditi" pe autorii loviturii de stat din Honduras. O alianta pentru promovarea pacii a fost propunerea pe care presedintele Republicii Bolivariene Venezuela a adresat-o omologului sau nord american, Barack Obama. In acelasi timp a subliniat ca discursul presedintelui statelor Unite este contradictoriu.In timpul unei reuniuni cu sindicatele muncitorilor din New York de la sediul Misiunii Permanente a Venezuelei la Organizatia Natiunilor Unite (ONU), presedintele Hugo Chavez a semnalat ca omologul sau nord american "azi vorbeste de promovarea pacii, dar ar trebui intrebat presedintele Obama : daca dumneavoastra promovati pacea, atunci pentru ce exista cele 7 baze militare in Columbia, mai multi soldati, mai multe arme si mai multe razboaie ? De ce se afla in Marea Caraibilor a patra flota a statelor unite, in apele Americii de Sud ? O flota a pacii ? Nu, o flota de razboi. Baze de pace ? Nu, sunt baze de razboi, avioane de razboi, oameni pentru razboi si arme pentru razboi." In acest sens a propus presdintelui Obama sa colaboreze pentru promovarea pacii in lume. " Haide Obama, sa luptam impreuna impotriva foametei, a bolilor si mizeriei. Drumul este foarte lung, cum au afirmat azi toti presedintii in reuniunea de la ONU." Presedintele Chavez a afirmat ca doreste sa aiba bune relatii cu guvernul presedintelui Obama, "dar este multa lume care nu doreste acest lucru. Eu vreau sa discut si sa caut mecanisme de cooperare si acest mesaj il adresez Statelor Unite. eu nu sunt o amenintare pentru aceasta tara si nici nu sunt dusman al acestei tari ; ne-au satanizat pentru ca lor le e teama de democratie.Noi suntem purtatorii tortei adevratei democratii, aceea despre care vorbea Lincoln".. In alta ordine de idei, presedintele venezuelean a semnalat ca vanzarea de combustibili pentru incalzire la preturi reduse, prin intermediul firmei Citgo va continua si de acest lucru au beneficiat un milion doua sute de mii de persoane. Presedintele Chavez a comentat ca Consiliul Presedintilor ALBA se reunste si actioneaza rapid si s-a referit la tema intoarcerii presedintelui hondurez Manuel Zelaya in tara sa. A mai semnalat ca "am sprijinit guvernul legitim. Manuel Zelaya trebuie sa se intoarca la guvernare. Nu putem accepta, cred ca numindu-i autori de lovitura de stat e prea putin ; sunt niste trogloditi. Au atacat ambasada Braziliei cu bombe lacrimogene si au ucis cel putin 3 persoane, furiosi de faptul ca Zelaya le facuse o mare surpriza. Zelaya le-a aplicat o operatiune de inducere in eroare".

scânteia as - scanteia.npcr.ro · a. 1. sistemul drepturile 2. socialism 3. scrisori a. Între inc...

Documents