1MEDIUL INTERN

Mediul intern este constituit din totalitatea lichidelor existente în organism, în afara celulelor. Principalele sectoare ale mediului intern sunt: lichidul interstiţial, limfa şi sângele.

Între mediul intern şi celule există un permanent schimb de substanţe şi energie. Deşi condiţiile mediului extern sunt în continuă schimbare, mediul intern îşi păstrează constante, în limite fiziologice, compoziţia şi proprietăţile fizico-chimice. Această constanţă a parametrilor mediului intern constituie homeostazia.

Sângele

Principalul lichid circulant este sângele, considerat de către unii o varietate de ţesut conjunctiv cu substanţa fundamentală lichidă. Sângele reprezintă 8% din greutatea corpului, ceea ce înseamnă circa 5 l de sânge pentru un individ de 70 Kg greutate. Se deosebeşte un volum de sânge stagnant (în ficat, splină, ţesutul subcutanat), de circa 2 l şi un volum de sînge circulant, de circa 3 l.

*** sângele stagnant este mobilizat în diferite situaţii fiziologice (efort fizic) sau patologice (hemoragii), prin vasoconstricţie.

Proprietăţile sângelui.Culoarea este roşie datorită hemoglobinei din eritrocite, roşu deschis pentru sângele oxigenat şi roşu

închis pentru cel neoxigenat. Densitatea sângelui este de 1055 faţă de cea a apei (1000). Reacţia este slab alcalină (pH = 7,35 ), iar temperatura variază între 36 grade C (în plămâni) şi 40 grade C (în ficat).

Compoziţia sângelui. Sângele este alcătuit din plasmă şi elementele figurate.*** dacă este prelevat într-o eprubetă şi i se adaugă substanţe anticoagulante, se observă că, după un

timp, în eprubetă se separă două straturi: stratul superior, de culoare gălbuie, reprezintă plasma, componenta lichidă a sângelui, iar cel inferior reprezintă elementele figurate.

PLASMA este un lichid gălbui, vâscos, compus din apă şi reziduu uscat.ELEMENTELE figurate reprezintă 45% din volumul sanguin (hematocritul). Ele sunt: globulele roşii

(eritrocitele sau hematiile), globulele albe (leucocitele), plachetele sangvine (trombocitele).*** hematocritul variază fiziologic cu sexul (mai mic la femei), cu vârsta (scade cu vârsta) sau

patologic.

Alte fluide tisulare 92%

Sânge 8%

Elemente figurate 45%

Eritrocite 4,5 – 5 milioane

Leucocite 4000 – 8000

Neutrofile 65%Eozinofile 2-4%Bazofile 1%Limfocite 25%Mnocite 7%

Trombocite 150000-300000

Plasma 55%

Proteine 7%Albumine 55%Globuline 38%Fibrinogen 7%

Apă 91,5 %

Alte soluţii 1,5%Substanţe neproteiceSubstanţe circulanteGaze respiratoriiElectroliţi

2Eritrocitele sunt celule anucleate de formă discoidală, biconcavă, ce conţin hemoglobină. Sediul

producerii lor (eritropoieza) este măduva osoasă roşie, iar sediul distrugerii lor (hemoliza) este splina, dar şi ficatul, ganglionii limfatici etc. Numărul lor rămâne constant în sânge datorită echilibrului existent între eritropoieză şi hemoliză.

Creşterea numerică temporară a hematiilor, în eforturi musculare prelungite, se face prin mobilizarea lor din rezervele de sânge stagnant din ficat şi splină. Creşterea stabilă a numărului hematiilor, poliglobulia, este caracteristică populaţiilor umane care trăiesc la mari altitudini şi unor boli pulmonare. Scăderea lor numerică determină anemii - ***consecinţa unei distrugeri exagerate sau a unei produceri deficitare.

Hemoglobina, pigmentul respirator localizat în hematii, este o substanţă proteică complexă formată dintr-o proteină, globina, şi o grupare neproteică, hemul, care conţine fier bivalent. Rolul esenţial al eritrocitelor este transportul gazelor respiratorii şi menţinerea echilibrului acido-bazic.

*** datorită fierului bivalent din structura sa, hemul leagă reversibil oxigenul, formându-se oxihemoglobina.

Leucocitele sunt celule nucleate, de forme şi dimensiuni diferite, grupate, după alcătuirea nucleului, în două tipuri principale: polinuclearele, cu nucleu polilobat şi fragmentat, şi mononuclearele, cu nucleu compact. Întrucât conţin în citoplasmă granulaţii, polinuclearele se mai numesc şi granulocite. Granulaţiile conţin îndeosebi lizozomi ce participă la fagocitoză. În funcţie de afinitatea acestor granulaţii faţă de anumiţi coloranţi folosiţi în laboratoarele medicale, granulocitele se clasifică în: neutrofile, acidofile şi bazofile. Leucocitele nu conţin pigmenţi. Exprimarea procentuală a tipurilor de leucocite constituie formula leucocitară.

Elemente figurate sangvine Diametrul mediu

Durata medie de viaţă

Numărul mediu / mm3 de sânge

Formula leucocitară

ERITROCITE 7,5 μ 120 zile 4,5 – 5 milioaneLEUCOCITEA. Polinucleare (granulocite)

a. neutrofile, PMNb. eozinofile

(acidofile)c. bazofile

B. Mononuclearea. limfociteb. monocite

6 – 20 μ

6 – 8 μ20 μ

De la câteva ore la câţiva ani

4 – 8 mii68% din care:

65%2-4%

1%32% din care:

25%7%

TROMBOCITE 2 – 4 μ 7 zile 150 – 300 miiPMN = polimorfonucleare

Leucocitele sunt celule mobile capabile să emită pseudopode cu ajutorul cărora se deplasează. Ele pot ieşi din vasele capilare (diapedeză) şi îngloba agenţi patogeni şi resturi celulare (fagocitoză).

Producerea lor, leucopoieza, are loc în măduva osoasă roşie (pentru granulocite şi monocite) şi în splină, timus şi ganglioni limfatici (pentru limfocite). Creşterea normală a numărului leucoitelor are loc în eforturi fizice deosebite. Creşterea patologică, în boli infecţioase, poate depăşi 15 – 30000/ mm3 de sânge, iar în cazul leucemiilor, chiar 100000/ mm3 de sânge.

Rolul principal al leucocitelor constă în participarea lor la funcţia de apărare a organismului.***neutrofilele ajung primele la locul infecţiei prin diapedeză, unde fagocitează microbii, distrugându-i; numărul lor creşte în infecţii acute.***eozinofilele au rol în reacţii alergice; numărul lor creşte în bolile parazitare şi alergice.***bazofilele au rol în hemostază datorită heparinei pe care o conţin în granulaţii.***monocitele sunt capabile de fagocitoză atât direct, cât şi în urma transformării lor în macrofage.***limfocitele participă la procesul de imunitate … anticorpi.

3Trombocitele, plachetele sangvine, sunt fragmente celulare anucleate de formă variabilă, originare din

megacariocitele măduvei oasoase hematogene. Intervin activ în hemostază.Lichidul interstiţial

Lichid apos aflat în spaţiile microscopice intercelulare, are compoziţie similară sângelui, dar nu conţine elemente figurate şi are puţine proteine. Compoziţia sa chimică diferă de la ţesut la ţesut. Lichidul interstiţial formează „mediul de viaţă” al celulelor. Între lichidul interstiţial şi celule se realizează schimbul de substanţe care asigură metabolismul celular.

Limfa

Reprezintă lichidul interstiţial pătruns de vase capilare limfatice. Se deosebeşte de lichidul interstiţial prin prezenţa limfocitelor şi conţinutul crescut de lipide.

Volumul lichidelor extracelulare ale corpului uman (plasma sangvină, limfa şi lichidul interstiţial) reprezintă 17-30% din greutatea corporală.

Funcţiile sângelui

1. Transportul apei şi substanţelor nutritive. Se realizează de la nivelul intestinului subţire, unde acestea sunt absorbite, la ţesuturi, prin intermediul plasmei sangvine.

2. Transportul substanţelor de excreţie. Substanţele rezultate în urma catabolismului (uree, acid uric, amoniac etc.) sunt transportate de către plasmă de la ţesuturi la organele de excreţie.

3. Transportul gazelor respiratorii. Se realizează atât la nivelul plasmei sangvine, sub formă dizolvată (1-3% din O2 şi 7% din CO2) şi sub formă de bicarbonaţi (70% din CO2), cât şi la nivelul hematiilor, prin combinaţiile labile ale hemoglobinei cu aceste gaze.

Combinaţia labilă a hemoglobinei cu oxigenul, oxihemoglobina (HbO2), reprezintă principala formă de transport a oxigenului prin sânge (97%). Combinaţia labilă a hemoglobinei cu CO2, carbohemoglobina(HbCO2) este una dintre formele de transport ale CO2 de la ţesuturi la plămâni. Ambele combinaţii se datorează legării reversibile a O2, respectiv a CO2, la Fe2+ al hemului.

***Hb se poate combina cu oxidul de carbon, formând carboxihemoglobina (COHb), care este un compus stabil, iar sub acţiunea oxidanţilor (de exemplu unele droguri), apare derivatul de Hb cu Fe trivalent, denumit methemoglobină. Aceştia sunt derivaţi patologici ai Hb şi ei nu mai îndeplinesc funcţia de transport, şi, în cazul creşterii concentraţiei lor în sânge peste anumite limite, se produce insuficienta oxigenare a ţesuturilor (asfixie).

4. Menţinerea echilibrului hidroelectrolitic al organismului. Se face prin legătura nemijlocită pe care o realizează sângele atât cu lichidul interstiţial la nivelul capilarelor, cât şi cu mediul.

5. Funcţia de apărare a sângelui. Funcţionarea normală a organismului este în permanenţă ameninţată de pătrunderea din exterior a unor „agresori biologici” (agenţi patogeni, celule străine în cazul grefelor şi al transplantelor, proteine străine etc.), numiţi generic şi factori antigenici. Împotriva acestora, organismul se opune prin mijloacele sale de apărare specifice şi nespecifice.

6. Reglarea funcţiilor şi asigurarea unităţii organismului. Alături de sistemul nervos, sângele reprezintă o cale de legătură directă între structurile organismului, asigurând nu numai transportul unor substanţe

4regaltoare (hormoni, enzime etc.), dar şi funcţionarea coordonată a acestora. Astfel, se asigură unitatea organismului şi adaptarea sa permanentă la condiţiile schimbătoare ale mediului.

7. Termoreglarea. Circulaţia sângelui contribuie la unifromizarea temperaturii corporale şi la eliminarea, prin iradiere, a surplusului de căldură la exterior, asigurând menţinerea temperaturii constante a organismului, homeotermia.

8. Funcţia hemostatică. În cazul unor hemoragii, se declanşează un complex de mecanisme de oprire a sângerării, care constituie hemostaza. Ea se desfăşoară în trei timpi:

a. timpul vasculoplachetar (2-4 minute), sau hemostaza temporară, se declanşează la lezarea unui vas de sânge şi constă în: vasoconstricţia peretelui vascular, aderarea trombocitelor la plagă, aglutinarea lor şi formarea unui dop (trombus) plachetar, care determină oprirea sângerării.

b. timpul plasmatic (de 4-8 minute), sau coagularea (închegarea) sângelui, se produce sub acţiunea unor factori ai coagulării de natură plasmatică, trombocitară şi tisulară, precum şi a Ca2+. Ei determină coagularea sângelui în trei faze: formarea tromboplastinei, formarea trombinei şi formarea fibrinei.

În ochiurile reţelei insolubile de fibrină se dispun elemente figurate, formând cheagul şi oprind astfel hemoragia.

Vitamina K stimulează coagularea sângelui.

c. timpul trombodinamic (2-24 ore) constă în:- retracţia cheagului prin expulzarea serului (plasmă fără fibrinogen şi protrombină);- descompunerea cheagului (fibrinoliza) sub acţiunea unor enzime proteolitice;- îndepărtarea cheagului şi reluarea circulaţiei.

Transfuzia este o metodă frecventă de tratament care constă în administrarea de sânge proaspăt sau conservat provenit de la un donator. În practica transfuziei trebuie să se ţină seama de prezenţa în membrana hematiilor a unor substanţe cu acţiune antigenică, numite aglutinogene (A şi B), iar în plasma sangvină a unor anticorpi specifici, aglutinine (alfa şi beta). În funcţie de prezenţa sau absenţa acestor factori, sistemul AOB clasifică sângele în patru grupe principale.

Grupă de sânge

Aglutinogen (în hematii)

Aglutinină (în plasmă)

Proporţie la rasa albă

I ---- Alfa, beta 47%II A Beta 41%III B Alfa 9%IV AB ---- 3%

TROMBOPLASTINĂ + Ca2+

activarePROTROMBINĂSintetizată în ficat Ca2+ TROMBINĂîn prezenţa vitaminei K

activare

FIBRINOGEN FIBRINĂSintetizat în ficat reţea insolubilă

5Importanţa practică a acestor grupe este foarte mare în cazul unor situaţii neprevăzute (accidente etc.). De

aceea, este utilă înscrierea lor în buletinul de identitate.

Înlănţuirea aglutinogenului cu aglutinina corespunzătoare (A cu alfa sau B cu beta) este incompatibilă, deoarece determină fenomene de tip imunitar: aglutinarea hematiilor şi distrugerea (liza) lor, cu consecinţe grave.

Schema transfuziilor este valabilă doar pentru transfuziile mari (peste 500 ml de sânge) sângele se administreaza numai de la aceeaşi grupă (izogrup).

Sistemul Rh, de clasificare aa sângelui uman, porneşte de la existenţa în sângele maimuţei Rhesus şi a 85% din oameni a unui antigen, numit Rh (Rh pozitiv) ***antigenul mai este numit şi D, moştenit exclusiv de la tată. Anticorpii anti-Rh apar în cursul vieţii la indivizii ce nu îl au (Rh negativ, 15% din populaţie) în urma unor transfuzii repetate de sânge Rh+ şi pot da accidente după transfuzii.

La mamele Rh-, sarcina cu făt Rh+ (tată Rh+) determină producerea de anticorpi anti-Rh. Prima sarcină decurge normal, datorită ritmului lent de producere a acestor anticopri. Sarcinile următoare pot însă produce accidente de incompatibilitate (avort precoce, icter hemolitic etc.), de aceea situaţia trebuie cunoscută şi combătută medical.

***Rh pozitivii pot fi homozigoţi DD sau heterozigoţi Dd; Rh negativiisunt numai homozigoţi dd.

II A

I0 IV AB

III B

6Structura sangelui

Componentele sangelui sunt:

plasma sangvina 55% - contine 90% apa, 9% substante organice (proteine – albumine, globuline, fibrinogen) si 1% substante anorganice (Na+, K+, Ca2+, Mg2+, Cl-, HCO3-)

elemente figurate 45%:o globulele rosii (hematiile sau eritrocite - aproximativ 5 milioane/mm3); au rol in transportul O2 si CO2 si in

mentinerea echilibrului acido-bazic;o globulele albe (leucocitele - aproximativ 7.000 mm3) – participa la reactia de aparare a organismului;o plachetele sangvine (trombocitele - aproximativ 250.000/mm3) – au rol in hemostaza.

Grupele sangvine

Sistemul circulator este format din inima, vasele sangvine şi limfatice.

Inima este un organ musculos, cavitar, tetracameral care pompează ritmic in artere sangele pe care il primeste prin vene. Are aproximativ 300 g si marimea unui pumn de adult. In ciuda dimensiunilor se contracteaza zilnic de aproximativ 100.000 de ori si pompeaza peste 7.200 l de sange. Este constituita din doua atrii si doua ventricule separate prin septurile interatrial si interventricular. Fiecare atriu comunica cu ventriculul respectiv prin orificiile atrio-ventriculare prevazute cu valve care se deschid doar intr-un anumit sens spre ventricule: stang (bicuspida) si drept (tricuspida).

Inima este alcatuita din trei straturi concentrice: endocard, miocard si epicard, stratul mijlociu avand o importanta speciala atat prin dezvoltare cat si prin proprietatile sale.

In miocard, in afara celulelor miocardice, mai exista celule specializate in generarea si conduce rea impulsurilor de contractie; acestea constituie ţesutul excitoconductor nodal (embrionar).

Epicardul este o membrana conjunctiva subtire ce acopera suprafata cardiaca si constituie foita visceral a epicardului. Intre foitele pericardului se gaseste cavitatea pericardica cu o lama subtire de lichid care favorizeaza alunecarea in timpul activitatii cardiace.

Vascularizatia inimii, extrem de bogata, este asigurata de cele doua artere coronare (dreapta si stanga), care se desprind de la originea aortei si se impart in ramuri care nu se anastomozeaza intre ele. Obstructia unei coronare sau a ramurilor sale provoacă necroza teritoriului cardiac deservit ( lllfarctul miocardic). Sângele venos al cordului este colectat de venele cororonare, care se varsă in sinusul coronarian ce se deschide direct in atriul drept.

Activitatea mecanica a inimii

Inima functioneaza ca. o dubla pompa aspiratoare - respingatoare, contracţiile ventriculare ritmice asigura circulaţia sangvina permanenta prin cele doua circuite, sistemic si pulmonar, iar aparatul valvular al inimii imprima un sens obligatoriu circulatiei intracardiace a sangelui.

Succesiunea unei contractii (sistola) şi a unei relaxări cardiace (diastola) constituie ciclul sau revoluţia cardiacă, avand o durata de 0,8 s (70/min).

Sistemul vascular

Sistemul vascular este format din vase de dimensiuni diferite: artere, arteriole, metaarteriole, capilare, venule si vene.

Circulatia sangvina este alcatuita din doua circuite vasculare separate dar strans corelate functional:

circulatia mare sau sistemica - circulatia sistemica incepe in ventriculul stang, prin artera aorta care transporta sangele cu oxigen si substante nutritive la tesuturi si organe. De la nivelul acestora, sangele incarcat cu dioxid de carbon este preluat de cele doua vene cave care il duc in atriul drept. Sistemul aortic - este format din artera aorta si din ramurile ei, care iriga toate tesuturile si organele corpului omenesc. Sistemul aortic incepe din ventriculul stang cu aorta ascendenta, din care se desprind cele doua artere coronare. Dupa ce urca 5-6 cm, se curbeaza si formeaza arcul aortic, care se continua cu aorta descendenta, subimpartita in toracala si abdominala. Terminal, aorta abdominal se bifurca in arterele iliace comune, stanga si dreapta. Artera aorta pleaca din ventriculul stang si prezinta trei portiuni: aorta ascendenta, arcul aortic si aorta descendenta. Din acestea se desprind ramificatii pentru toate organele. Presiunea sub care circula sangele in artere si care se transmite peretilor vasculari reprezinta tensiunea arteriala. Ea este corelata cu sistola si diastola; astfel

7in timpul sistolei ventriculului stang presiunea in aorta si ramificatiile ei mari creste brusc pana la 120 – 140 mm Hg, valoare care reprezinta presiunea (tensiunea) arteriala maxima (sistolica). In timpul diastolei are loc scaderea presiunii arteriale pana la 70 – 80 mm Hg, valoare denumita presiune (tensiune) arteriala minima (diastolica). Diferenta dintre presiunea maxima si minima diminua progresiv pe masura micsorarii calibrului arterei. Presiunea arteriala se masoara la nivelul arterei brahiale. Capilarele sunt vasele sanguine cele mai mici avand lungime de aproximativ 0,5mm si diametrul intre 5 si 20 microni. Capilarele se desprind din metaarteriole, ramificatii ale arteriolelor si fac legatura cu venulele sau se anastomozeaza cu ramuri laterale ale altor capilare principale, formand retele capilare de forme si dimensiuni variabile in functie de activitatea metabolica a tesutului. Capilarele, desi contin doar aproximativ 5% din sangele circulant reprezinta sectorul functional cel mai important al circulatiei deoarece la nivelul lor, prin intermediul lichidelor interstitiale, au loc schimburile de substante nutritive si plastice si schimburile respiratorii dintre sange si celule. Schimburile dintre plasma si lichidele interstitiale au o importanta vitala deoarece asigura celulelor O2, substante energetice si plastice necesare si inlatura CO2 ca si substantele neasimilabile rezultate din metabolism. Structura capilarelor permite schimburile dintre plasma sangvina si lichidele interstitiale care se fac prin pinocitoza, difuziune si filtrare. Venele sunt vase sangvine prin care sangele circula dinspre capilare spre inima si au un volum de 3 ori mai mare decat cel al arterelor. Sistemul venos al marii circulatii se colecteaza in vena cava superiara si vena cava inferioara care se deschid in atriul drept. Venele cava (superioara si inferioara) aduc sangele neoxigenat din organism in atriul drept. Legatura dintre sistemul arterial şi sistemul venos este realizata de sistemul capilar. Sistemul venos al marii circulatii este reprezentat de doua vene mari: vena cava superioara si vena cava inferioara. Vena cava superioara strange sangele venos de la creier, cap, gat, prin venele jugulare interne, de la membrele superioare, prin venele subclaviculare, si de la torace (spatii1e intercostale, esofag, bronhii, pericard si diafragm), prin sistemul azygos. Vena cava inferioara aduna sangele venos de la rnembrele inferioare, de la peretiii si viscerele din bazin, de la rinichi, suprarenale, testicule, respectiv ovare, de la peretele posterior al abdomenului (venele lombare), cat si de la ficat (venele hepatice). Vena cava inferioara se formeaza prin unirea venei iliace comune stangi cu cea dreapta. La randul ei. fiecare vena iliaca comuna este formata prin unirea venei iliace externe cu vena iliaca interna. Vena iliaca interna colecteaza sangele de la peretii si viscerele din bazin.

circulatia mica sau pulmonara – incepe in ventriculul drept prin trunchiul arterei pulmonare care transporta spre plaman sange cu CO2. Trunchiul pulmonar se imparte in cele doua artere pulmonare, care duc sangele cu CO2 spre reteaua capilara din jurul alveolelor, unde i1 cedeaza a1veolelor care-l elimina prin expiratie. Sangele cu O2 este colectat de venele pulmonare, cate doua pentru fiecare plaman. Cele patru vene pulmonare sfarsesc in atriul stang.  Circulatia pulmonara este cuplata in serie cu cea sistemica, sangele din ventriculul drept fiind propulsat prin artera pulmonara spre plamani, unde are loc schimbul de gaze, dupa care revine prin venele pulmonare in atriul stang. Artera pulmonara pleaca din ventriculul drept, iar dupa un traiect scurt se bifurcă pentru cei doi plamani si transporta sange neoxigenat. Venele pulmonare pornesc cate doua din fiecare plaman, se deschid in atriul stang si transporta sange oxigenat.

Circulatia prin veneVenele sunt vasele prin care sangele vine la inima cu CO2 (din circulatia sistemica) si cu O2 (din circulatia pulmonara). Capacitatea lor este de circa trei ori mai mare decat a arterelor. Proprietatile principale ale venelor sunt distensibilitatea si contractilitatea.Distensibilitatea este proprietatea venelor de a-si mari pasiv calibrul sub actiunea presiunii sangvine, unele vene jucand rolul de „rezervoare' de sange (vena hepatica, splenica). Contractilitatea venelor se datoreaza tunicii musculare netede din peretii lor si asigura mobilizarea sangelui din rezerve.

Factorii care influenteaza circulatia sangeluiCirculatia sangelui prin aparatul circulator este influentata de urmatorii factori:-volemia(volumul sangelui)- depinde de schimburile de substante dintre sange sicelelalte componente ale mediului intern. Volumul sangelui influenteaza tesnsiunea arteriala,forta cu care sangele apasa asupra peretilor vaselor de sange;-vascozitatea sangelui - micsoreaza viteza de circulatiea deoarece creste forta defrecare dintre sange si peretii vaselor;-debitul cardiac - reprezinta volumul de sange impins de inima in circulatie intimp de un minut. Debitul cardiac depinde de efortul efectuat de organism. Debitul cardiacmareste presiunea sangelui in vase.-calibrul vaselor - este reglabil. In functie de calibru depinde presiunea sangelui sirepartizarea in anumite teritorii. Cu cat ne indepartam de inima calibrul vaselor se reduce, iar suprafata de sectiune-elasticitatea vaselor - influenteaza presiunea sangelui si datorita ca sangeleimpins cu intermitenta de inima sa circule prin vase incontinuu.

Circulatia in sectorul capilar este influentata de calibrul arterelor mici care au peretele legat in tesut muscular.

8Prin se regleaza circulatia intr-un anumit tesut. Deasemenea exista si sfingtere precapilare care se

inchid si se deschid in functie de necesitate.Circulatia intravenoasa de joasa presiune asigura reintoarcerea sangelui in atrii. Presiuneasangelui din capilare impinge sangele spre vene.Contractiile musculaturii venelor comprima venele impingand sangele spre atriideoarece venele sunt prevazute cu valvule care nu permit intoarcerea sangelui spre capilare.Circulatia prin vene este determinata si ventriculara care coboara peretele atrio-ventricular si aspira sangele in atrii.