rugăciunea este un medicament

2
Rugăciunea este un medicament, iar dacă nu ştim cum să luăm acest medicament, nu ne vom folosi niciodată de pe urma puterii sale. Cât de bună este rugăciunea neîntreruptă aflăm de la femeia cananeeancă din Evanghelie, care nu înceta să strige: Miluieşte-mă, Doamne (Matei 15, 22). În felul acesta, ceea ce li s- a refuzat apostolilor, s-a dat acestei femei, care a fost răsplătită pentru răbdarea ei. Vedeţi, Dumnezeu preferă ca pentru problemele noastre personale să ne rugăm noi înşine, decât să se roage alţii pentru noi. Atunci când avem nevoie de anumiţi oameni, trebuie să cheltuim mulţi bani, să ne purtăm cu umilinţă, să împărţim vorbe de laudă şi să alergăm foarte mult, pentru că stăpânii acestei lumi nu numai că nu ne dau uşor ceea ce le cerem, dar, de obicei, nici nu ne primesc să vorbim cu ei. Trebuie mai întâi să ne apropiem de oamenii din apropierea acelora – secretari, funcţionari, slujitori ş.a. —, să îi luăm cu binişorul, să ne rugăm de ei şi să le oferim daruri. În felul acesta, ei vor deveni mijlocitorii noştri pe lângă persoana care are puterea să ne rezolve problema noastră. Dimpotrivă, Dumnezeu nu are nevoie de mijlocitori. Nu este nevoie ca alţii să se roage pentru noi. El preferă să ne rugăm noi înşine. Iar dacă vede că ne rugăm cu credinţă şi răbdare, ne răsplăteşte fără să ne ceară nimic în schimb. Dar dacă abia ne rugăm, întârzie împlinirea cererii noastre, nu pentru că ne-ar dispreţui, ci pentru că, aşa cum am mai spus, amânându-ne, ne ţine aproape de El. Aşadar, dacă cererea ţi-a fost împlinită, mulţumeşte-I lui Dumnezeu. Dacă nu ţi-a fost împlinită, nu te îndepărta de El, ca să fii auzit. De asemenea, dacă L-ai supărat cu păcatele tale, nu deznădăjdui. Atunci când superi un om, dar imediat după aceea te duci şi dimineaţa şi la amiază şi seara

Upload: teodora-crt

Post on 10-Nov-2015

219 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

Rugăciunea Este Un Medicament

TRANSCRIPT

Rugciunea este un medicament, iar dac nu tim cum s lum acest medicament, nu ne vom folosi niciodat de pe urma puterii sale

Rugciunea este un medicament, iar dac nu tim cum s lum acest medicament, nu ne vom folosi niciodat de pe urma puterii sale. Ct de bun este rugciunea nentrerupt aflm de la femeia cananeeanc din Evanghelie, care nu nceta s strige: Miluiete-m, Doamne (Matei 15, 22). n felul acesta, ceea ce li s-a refuzat apostolilor, s-a dat acestei femei, care a fost rspltit pentru rbdarea ei. Vedei, Dumnezeu prefer ca pentru problemele noastre personale s ne rugm noi nine, dect s se roage alii pentru noi. Atunci cnd avem nevoie de anumii oameni, trebuie s cheltuim muli bani, s ne purtm cu umilin, s mprim vorbe de laud i s alergm foarte mult, pentru c stpnii acestei lumi nu numai c nu ne dau uor ceea ce le cerem, dar, de obicei, nici nu ne primesc s vorbim cu ei. Trebuie mai nti s ne apropiem de oamenii din apropierea acelora secretari, funcionari, slujitori .a. , s i lum cu biniorul, s ne rugm de ei i s le oferim daruri. n felul acesta, ei vor deveni mijlocitorii notri pe lng persoana care are puterea s ne rezolve problema noastr. Dimpotriv, Dumnezeu nu are nevoie de mijlocitori. Nu este nevoie ca alii s se roage pentru noi. El prefer s ne rugm noi nine. Iar dac vede c ne rugm cu credin i rbdare, ne rspltete fr s ne cear nimic n schimb. Dar dac abia ne rugm, ntrzie mplinirea cererii noastre, nu pentru c ne-ar dispreui, ci pentru c, aa cum am mai spus, amnndu-ne, ne ine aproape de El. Aadar, dac cererea i-a fost mplinit, mulumete-I lui Dumnezeu. Dac nu i-a fost mplinit, nu te ndeprta de El, ca s fii auzit. De asemenea, dac L-ai suprat cu pcatele tale, nu dezndjdui. Atunci cnd superi un om, dar imediat dup aceea te duci i dimineaa i la amiaz i seara la el i i ceri iertare, nu-i vei muia, oare, inima? Cu att mai mult vei muia inima lui Dumnezeu, Care nu cunoate rutate, dac dimineaa, la amiaz i seara i n fiecare ceas i vei cere s Se milostiveasc asupra ta. Extras din Sfntul Ioan Gur de Aur, Probleme vieii, Editura Egumenia, Galai, p. 186-188

Citii mai multe articole interesante pe siteulhttp://mitropolia.md/rugaciunea-este-un-medicament-cand-o-folosim-corect/Mitropolia Moldovei