ROMANIZAREA LINGVISTICA SI NONLNGVISTICA

Romanizarea reprezinta consecinta interactiunii imperiului roman cu un teritoriu vast european, asiatic si african pe o durata mai mare de un mileniu.

Pentru Dacia romanizarea a fost un proces ce i-a schimbat existenta definitiv, in timp ce, pentru imperiul roman, intâlnirea cu getodacii s-a adaugat marilor cuceriri ce au acoperit aproape intreaga Europa, Mesopotamia, Siria, Macedonia, Cartagina, Egiptul, etc. Din punct de vedere temporal, cucerirea romana a Daciei a presupus interactiunea directa intre anii 101 – 275, durata ce pare neinsemnata daca ne gândim ca inceputul acestui imperiu coboara pâna in secolul 8 î.Hr. si se incheie in urma atacurilor otomane ce au zguduit zidurile Constantinopolului in 1453.( imperiul roman de rasarit : 476 – 1453 )

Peste tot imperiul roman a avut acelasi comportament inducând romanizarea lingvistica si cea nonlingvistica.

Romanizarea lingvistica s-a realizat prin topirea substratului getodacic, lasând locul stratului latin. Dupa retragerea Aureliana chiar daca existau conditii de revenire la independenta si autonomie dacii romanizati au continuat sa vorbeasca limba cuceritorilor, cea a stramosilor fiind definitiv uitata. Romanizarea lingvistica a fost asadar un proces ireversibil ce a dus la crearea unui nou idiom in SE Europei.

Romanizarea nonligvistica este cea care are in vedere partea materiala inlesnind valorile imperiului roman pe teritoriul Daciei :

1. reteaua de drumuri;2. prezenta colonistilor, a veteranilor si a taranilor din sudul peninsulei Italice;3. mai târziu patrunderea crestinismului prin intermediul limbii latine.

In concluzie, intâlnirea celor doua structuri entice a creat premise pentru crearea poporului si limbii române.