romanian times - filme vechi si noi noi.pdf · mereu spre scheme de-a sale cu care deja ne-a...

Romanian Times - Filme vechi si noi http://www.romaniantimes.org/FilmeVechiSiNoi.html

1 of 15 2/14/2008 9:19 AM

HomePoliticăCulturăOraşe SUAMeditaŃiiCreştineMica PublicitateArhivaLinksCostache IoanidImagini RomaniaImagini PortlandTV RomaniaFilme vechi si noiTed Pope

Revistă - Forum a Românilor Americani

StimaŃi cititori,

Revista noastră nu sfătuieşte pe nimeni să urmărească acest film, ci doar vă informează cu privire la părerea unui critic.

Romanian Times

The Bucket List (2007)

de Doru Pope Din când în când e bine să ni se amintescă, după teme ca iubirea, răzbunarea, dreptatea, șialtele, tema morții. Adică, noi suntem așa de fragili ca niște molii și ne ducem atât de repede, lao ușoară adiere de cancer sau alte maladii. Filmul The Bucket List ar vrea să ne amintească căboala care nu a cruțat încă pe nimeni poate lovi pe neașteptate și pe cel puterd de bogat cât și pecel sărac. Edward (Jack Nicholson) este proprietar de spitale și extrem de bogat. Ca (aproape) orice „selfmade millionaire” este de asemenea încrezut, obraznic, bădăran, cinic și nesimțit. Spitalele saleau toate câte două paturi pe salon, politică pe care Edward o susține până-n pânzele albe. Așacă, atunci când Edward este diagnosticat cu cancer, este spitalizat într-o instituție de-a sa, într-ocameră cu două paturi, celălalt pat fiind ocupat de un negru, Carter (Morgan Freeman). Carternu e bogat; a fost de meserie mecanic auto, dar visul pe care l-a avut în tinerețe de a termina ofacultate, întrerupt de vestea că tânăra sa soție este însărcinată, drept care tatăl copilului trebuiesă înceapă neîntârziat să câștige pâinea pentru familie, l-a continuat printr-o citire și auto educareavidă. Carter este opusul lui Edward din toate punctele de vedere: Carter este căsătorit cuaceeași femeie de peste 40 de ani, Edward a fost căsătorit și divorțat de patru ori. Carter arelângă el familia, Edward este singur, ajutat doar de un asistent care-i înghite toate măgăriile (șinici măcar nu știm pentru ce!). Carter citește și se educă în continuare, Edward nu citește decâtreviste dușucheate și e interesat doar de sport. Carter este credincios, Edward este un sceptic100%.Bogatul și săracul, incultul și cultul au însă aceeași boală (cancer) și amândoi află în spital că maiau de trăit între șase și douăsprezece luni. După ce inițial erau fiecare deranjat de celălalt, soartacomună, suferințele asemănătoare, inteligența lui Carter și diagnosticul îi fac pe cei doi să


2 of 15 2/14/2008 9:19 AM

înceapă să comunice și chiar să se împrietenească. Carter avusese în puținul timp de studențieun profesor ce le dăduse ca temă de casă alcătuirea unei liste de lucruri pe care ar fi vrut să lefacă fiecare dintre subiecți înainte de moarte. Așa că, după aflarea veștii că mai are puțin detrăit, Carter se apucă de alcătuit în scris o astfel de listă. Edward descoperă lista și intră și el înjoc, completând-o cu lucruri care i se par lui demne de a fi făcute înainte de moarte.Pe lista celor doi apar astfel dorințele de a călători spre destinații exotice (Taj Mahal, piramide,Riviera Franceză, safari, Himalaia), de a sări cu parașuta, de a conduce un Ford Selby sau oBarracuda pe o pistă de curse, să ajute un complet necunoscut sau de a săruta cea maifrumoasă femeie. Este evident că Edward participă la listă cu lucruri pe care ar trebui Carter săle facă, și pe care el, Edward le va facilita lui Carter punându-și la dispoziție banii, relațiile și jetulpersonal, ajutând astfel un necunoscut.

Din clipa în care începe urmărirea punctelor de pe listă, filmul m-a pierdut pe mine. Am pornit lavizionare, frecându-mi mâinile și pregătit (după citirea altor comentarii) să fiu emoționat la lacrimi,dar nu am fost. Dimpotrivă, nu am simțit nici o emoție decât la spiciul de la sfârșit al lui Edwardrostit cu ocazia înmormântării lui Carter. Mi s-a părut ca ceea ce ar fi trebuit să constitue muzicade fundal a acestei întâlniri cu seriozitatea morții, a devenit atât de gălăgioasă încât a acoperitorice posibilitate de meditare, de introspecție sau conversație. Chiar și temele mari abordate decei doi în periplul lor (tema credinței într-un Creator, de exemplu) sunt abordate superficial șilasate într-o doară. Tema credincioșiei în căsnicie (Carter este credinsios soției sale Virginia, roljucat de Beverly Todd, chiar și atunci când Edward îl tentează la un restaurant cu o curvă de lux,în timp ce pentru Edward căsnicia a fost ceva de ce își amintește doar în bătaie de joc) estepoate mai bine subliniată chiar decât cea a morții și a pregătirii pentru marea călătorie.În timp ce talentul lui Freeman produce o jucare de rol autentică și solidă, Nocholson a deviatmereu spre scheme de-a sale cu care deja ne-a saturat în alte filme (vezi Anger Management,About Schmidt și As Good As It Gets, ca să numesc doar câteva). Să nu mai vorbim desprefaptul că ceea ce pot face Edward și Carter cu banii celui dintâi, este doar bun de filmele de laHolywood… nu și de viața reală!Împins de Edward la tot felul de „puncte” de pe listă, Carter își imaginează că acum prietenia șiapropierea de Edward îi permite să-i plaseze și el un punct: Edward are o fiică dintr-una dincăsătoriile sale, pe care nu a mai văzut-o de ani de zile. Carter aranjează ca la sfârșitul călătorieilor, cei doi să fie duși cu mașina la casa fiicei lui Edward. Acesta, când vede unde a fost dus,explodează în stilul caracteristic… și drumurile celor doi se despart. Carter nu va mai trăi mult:


3 of 15 2/14/2008 9:19 AM

întors acasă, în timpul pregătirii unei scene intime cu soția sa, Carter are un ultim atac. Metastaza i-a atins creierul. Edward aude că prietenul lui este din nou spitalizat, și îl vizitează deultima oară. Carter va muri în timpul operației.După moartea lui Carter, Edward merge și se împacă cu fiica sa; aceasta are o fetiță, pe careEdward o îmbrățișează și o pupă, sărutând astfel cea mai frumoasă femeie din lume! Apoi țineun discurs scurt dar emoționant la înmormântarea lui Carter. Vocea lui Freeman, care a începutpovestirea aceasta, o va continua cu epilogul lui Edward.Cum ziceam, nu am rămas impresionant de producția aceasta, și cred că regizorul (Rob Reiner)a pierdut ocazia de a ne pune serios pe gânduri cu ce-am face dacă am ști că mai avem de trăitdoar câteva luni. (Unul a fost întrebat ce ar face dacă ar ști că mai are de trăit doar 4 săptămâni,și a răspuns că s-ar duse la soacă-sa: acolo cele 4 sătămâni i-ar părea un an!). Rămâne să negândim la asta pe cont propriu, în timpul nostru liber de cugetare, nu în cel al filmului The BucketList. Eu am avut impresia că am urmărit mai degrabă un nou film cu Walter Matthau și JackLemmon în stilul The Odd Couple.

Îi dau filmului 2 stele și jumătate din patru.

I'm not therede Danezia

Pentru cei care cunosc în detaliu viaŃa lui Bob Dylan şi sunt interesaŃi să afle mai multe despreviaŃa legendei vii a muzicii americane I'm Not There este o capodoperă demnă de a fi urmărită deoricâte ori e nevoie… Pentru restul muritorilor de rând, acest experiment artistic e plictisitor, lipsitde formă, structură sau orice fel de urmă de coeziune.

USA/ Engleza/ min 135

Sunt rare momentele în care îmi recunosc cu seninătate ignoranŃa… dar vizionarea lui I'm NotThere mi-a creat o stare continua de perplexitate. E prea puŃin să defineşti acest film ca neconvenŃional… e pur si simplu la fel de radical şineobişnuit ca şi personajul pe care încearcă să îl descrie.


4 of 15 2/14/2008 9:19 AM

Foarte interesantă ideea redării tuturor faŃetelor personalităŃii lui Dylan prin intermediul a 6segmente independente ca stil ce au în rolul principal 6 actori cât se poate de diferiŃi înexprimare. Din păcate lipsa oricărei idei de unitate sau logică internă transformă acest film într-uncoşmar pentru spectatorul nepregătit. Insuportabil de pretenŃios şi preŃios… I'm Not There o să facă deliciul unui număr restrâns deoameni… cărora chiar le recomand acest film. Apoi îl recomand cu o satisfacŃie diabolică tuturorsnobilor… tortură plăcută.

Mie nu îmi mai rămâne decât să concluzionez:Chiar îŃi trebuie mult talent şi geniu pentru a face un film atât de prost!... absolut criptic şiimpermeabil pentru oricine nu are cunoştinŃe serioase în domeniu.


5 of 15 2/14/2008 9:19 AM

P.S.Filmul nu e o cauză pierdută, unele scene sunt nu numai suportabile ci chiar moderat plăcute…apoi coloana sonoră e de vis (mi-am supărat toŃi vecinii, urmărind pelicula la 4 dimineaŃa viaZ-2300… go Logitech!!!). În plus blonda Cate Blanchet face un rol foarte bun şi e câteodatăsingurul lucru care te mai face să urmăreşti în continuare filmul. Merită Oscarul… dar dinnefericire:

Restul e doar o porcărie halucinant de ciudată! (şi eu de obicei ador chestiile ciudate).

The Bourne Ultimatum (Ultimatumul lui Bourne)

de Danezia

Nici că se putea un final mai potrivit pentru o trilogie ce face ca marea majoritate a filmelor cu James Bond să pară doar aberaŃii ridicole. Într-oeră infestată de gadgeturi, efecte şi explozii „filmate” pe fundal albastru e atât de minunat să vezi filmul de acŃiune coborât cu picioarele pepământ şi pus la alergat pe străzi... şi prin toată lumea. Revine totuşi în forŃă marea hibă din „Supremacy”... o super „shaky-camera” a căreimişcări haotice, nu numai că te distrag, dar te pot ameŃi de-a binelea.

USA/ Engleza/ min 111 Se pare că am trăit să o văd şi pe asta, o trilogie în care ultimul film te face să vrei să le vezi şi pe celelalte două... în ordine inversă (o să sevadă şi pe blog lucrul ăsta). De fapt „Ultimatum” nu numai că îmbunătăŃeşte reŃeta seriei... ci rescrie atât de mult regulile genului încât nu maicred posibilă revenirea francizei Bond la starea de dinainte de Casino Royale (decât poate pentru o sinucidere financiară).

Şi continuând antiteza cu „filmele Bond”, e chiar reconfortant să vezi un erou principal care mai şi schioapătează, mai sângerează, mai face şigreşeli şi îşi vede de treaba lui fără a mai sări dintr-un pat în altul, chiar dacă şi Bourne dă în unele momente impresia că îi poate bate şi peBruce Lee şi Van Damme... în acelaşi timp. Sunt multe lucruri excepŃionale la acest film, însă poate cel mai uşor de remarcat e felul în care se desfăşoară acŃiunea. Cele aproape două orepline de suspans, curg cu repeziciune prin scene ce te lasă deseori cu respiraŃia tăiată... iar atunci când crezi că pot să îŃi mai tragi puŃinsufletul... povestea mai face câte o mişcare isteaŃă către final, rezolvând câte un mister sau punându-Ńi subtil puŃin creierul în mişcare. Mi-a plăcut faptul că realizatorii nu au pornit de la premisa (atât de comună în ziua de astăzi) că marea majoritate a spectatorilor sun nişteidioŃi, ci au făcut un film al naibii de distractiv şi inteligent, pe care îŃi face mare plăcere să îl urmăreşti chiar dacă... ... camera de filmat are Parkinson!!! (aşa cum bine a observat Richard Corliss de la Time). 432 e genial pentru mine mai ales pentru modulsuperb în care scenele filmate cu camera în mână, se pot combina cu scene lungi în care camera stă nemişcată sau curge lin. Însă în Bournelucrurile scapă de sub control, şi camera o ia razna... în numele intenŃiei de autenticitate şi de filmare dinamică. Există o anumită scenă (o să orecunoaşteŃi şi voi cu uşurinŃă), în care o discuŃie devine imposibil de urmărit pentru că filmarea o ia razna! În acel moment mi-a venit în gând„A fost sau n-a fost” şi nu m-am putut abŃine să nu strig:


6 of 15 2/14/2008 9:19 AM

"Cine te-a învăŃat să filmezi aşa? Pune (naibii) camera pe trepied!" P.S: Chiar misiune imposibilă pentru bieŃii poliŃişti marocani, cum naiba să prinzi o motocicletă cu căruŃa din dotare?

Shattered (2007)

de Ted Doru Pope

Categories: Thriller

Filmul ne prezintă o familie care este reușită și fericită din toate punctele de vedere: au situație financiară bună, soții sunt frumoși, se iubesc,soțul (Neil Randall jucat de Gerard Butler) are un serviciu bun și chiar perspective de a fi avansat. Prietenele soției (Abby, rol jucat de MariaBello) o invidiază că are un soț bun. Soții Randall au o fetiță, Sophie la care țin ca la ochii din cap. E ziua de naștere a soției. Fetița va fi îngrijită de o doamnă de la o agenție, soția va merge să-și facă de cap cu prietenele până la miezul nopțiiiar soțul va merge la patronul afacerii unde lucrează pentru o posibilă avansare. Soții Randall se urcă în mașină și pornesc la drum când dinscaunul din spate, apare Tom Ryan (Pierce Brosnan) cu un pistol în mână, care le aduce la cunoștință că Sophie a fost răpită și că pentru a îisalva viața, ei trbuie să asculte de el.

Așa încep următoarele 24 de ore de iad pentru Abby și Neil. Tom le cere să facă omulțime de lucruri, le ia toți banii, cărțile de credit, îi supune la umilințe, îi pune însituații imposibile, ca până la urmă să-i ceară lui Abby să se dezbrace pentru el, iar luiNeil să împuște un nevinovat. Toate acestea se derulează într-un suspans care te face să-țimuști ughiile. Încerci mereu cu mintea să fii înainte cu un pas, câteodată nimerești în cedirecție va merge acțiunea, dar de cele mai multe ori, nu-ți dai seama. Doar înțelegi căsub presiunea lui Tom tot ce au clădit soții Randall în ultimii 210 ani de căsnicie estedemolat cărămidă cu cărămidă. Cei doi ajung să se certe, să-și reporșeze infidelități șigreșeli din trecut, apoi se împacă iarăși, își dau seama că e un joc mde măcinarepsihologică, dar nu înțeleg ce urmărește Tom. Acesta se dovedește a fi mereu cu un pasînaintea lor. După ce Tom o ia pe Abby (aceasta se dezbrăcase în prealabil, apoi seîmbrăcase pentru Tom cu o rochie foarte sexy și cei doi plecaseră chipurile să petreacăîmpreună) Neil se duce să reclame la poliție răpirea fetiței și a soției. Polițistul de serviciuîi spune că știe, că soția lui tocmai fusese acolo și le-a spus că el va veni cu reclamația,dar că de fapt ea îl părăsește și de aceea este soțul atât de bulversat. Nu veți afla decât la sfârșit deznodământul acțiunii, și nu am să vi-l spun nici eu. MikeBarker a regizat bine puținii actori ai producției (printre producători, Pierce Brosnan șiMel Gibson). Thrillerul și-a atins ținta deși mie mi se pare că nici un actor nu a strălucit

deosebit. Momentele de tensiune au fost bine transmise dar la un moment dat au devenit monotone. Ei, e un film ce-l vezi o dată, apoi nu mai simți nevoia să-l revizitezi decât peste 10 ani, sau poate nici atunci! Filmul se mai numește și„Butterfly on a wheel”.

Un exerciŃiu de libertate

de Angelo Mitchievici (România literară)

Prezentat în premieră, anul acesta, la Astra Film Fest de la Sibiu, şi ajuns în apropierea sărbătorilor în cinematografe, filmul documentar al luiAlexandru Solomon deschide un alt contencios al societăŃii civile şi României cu Comunismul şi resturile lui, umane, mentalitare şi de sistem.Regizorul mai are la activ un alt film documentar, care a trecut fără prea mult zgomot, din păcate, Marele jaf comunist (2004), jaf care a avutloc în 1959 şi din a cărui reconstituire pe peliculă propaganda a făcut un instrument pedagogic, lichidîndu-i apoi pe "actorii" principali. Ca şiFlorin Iepan cu NăscuŃi la comandă. DecreŃeii (2005) sau Cristian Mungiu cu ultimul film, 4,3,2, noul film al lui Alexandru Solomon face partedintr-un întreg curent

de "recuperare" critică a "moştenirii" comuniste şi cu o anumită ironie: genurile cele mai încurajateînainte de '89 erau cele cu priză directă la "realităŃi", reportajul, documentarul, cu aportul statisticilorlegate de îndeplinirea planului ca probă irefutabilă a concretului socialist. Cu cît dovezile erau maiclare, probele mai multe, oamenii mai entuziaşti, cu atît totul era mai fals. Spre deosebire de unMichael Moore, spre exemplu, care se integrează reportericeşte propriului traseu investigativ,regizorul care nu apare decît la început într-un gros plan din care este decupată partea de jos a feŃei,bărbia şi gura, devine una din vocile filmului cum erau toate celelalte venite de la distanŃă de maibine de 2000 de km pe cale undelor, traversînd Cortina de Fier. Avem, ca în orice documentar serios, informaŃii elementare, cînd a luat fiinŃă postul de radio EuropaLiberă, de unde emite, care erau principalii săi colaboratori, în ce fel a devenit o Ńintă serioasă pentruSecuritate, care-i sunt supravieŃuitorii şi care sunt "supravieŃuitorii" celeilalte tabere, a securiştilor şiactiviştilor. Avem mai puŃine documente de arhivă, cît mai ales documentele vii pentru o istorieorală, iar regizorul şi-a alcătuit filmul pe trei niveluri. Unul este cel al foştilor angajaŃi ai postului şi a


7 of 15 2/14/2008 9:19 AM

celor care prin intermediul lor şi-au făcut auzită "vocea" venită din marasmul totalitarismuluicomunist, o voce care nu se disipa în deşert. Postul ajunge la o audienŃă excepŃională de 65% dinpopulaŃia de aproape 24 de milioane a Ńării, iar în ultimii ani ai dictaturii ceauşiste, lectura cărŃiiOrizonturi roşii a generalului Pacepa, cu amănunte vitriolante despre impostura cuplului prezidenŃialşi a anturajului, goleşte străzile. O altă categorie este alcătuită din cei care au iniŃiat şi coordonatrepresaliile, acte de teorism şi încercarea de intimidare şi asasinare împotriva angajaŃilor principali aiEuropei Libere, sau cei care au oferit informaŃii decisive care au condus la iniŃierea unor atentateîmpotriva acestora. Din această categorie fac parte Ilie Merce, PleşiŃă, Cornel Burtică şi "sursa

LaurenŃiu". O a treia categorie oferă o interesantă soluŃie de mediere, este vorba despre eruditul, bibliofilul profesor Dan Zamfirescu,incomparabil cu celelalte figuri groteşti. SusŃinător entuziast al regimului şi admirator al lui Ceauşescu ca lider provindenŃial, Dan Zamfirescuîşi manifestă simpatia faŃă de vechii adversari de la E.L., avînd ca justificare pentru poziŃia partinică, asumat-antiamericană, argumentul luiDoiaru din California dreamin' (Nesfîrşit) al lui Cristian Nemescu: "americanii ne-au vîndut ruşilor". Dincolo de cinismul corifeilor regimului, cinism surprins în avîntul său inept se adaugă aportul adus de o parte din intelectualii care au făcutservicii serioase SecurităŃii, cum este "sursa LaurenŃiu", om de mare respiraŃie academică astăzi, "un rahat în ciorapi de mătase", pentru a utilizaexpresia cu care Napoleon l-a încondeiat pe versatilul maestru al combinaŃiilor, Talleyrand. Intrînd pe poarta unei prietenii şi a respectului faŃăde numele de neam, terfelit iremediabil, acesta detaliază planul casei, traseul şi habitudinile directorului Europei Libere, Vlad Georgescu, careva muri de un cancer galopant. Emil Georgescu era înjunghiat de 26 de ori, supravieŃuind, ceea ce nu s-a întîmplat cu comentatorul de jazzCornel Chiriac care, după şase ani de colaborare la E.L., era la rîndul său înjunghiat mortal se pare la comanda Elenei Ceauşescu. ( Pe una dincărŃile poştale trimise pe adresa Europei Libere se află între paranteze un mesaj adresat securiştilor care sunt rugaŃi să lase să treacă micaepistolă: "noi iubim muzica, iar muzica n-are nici o vină."). Monica Lovinescu, bătută doar, a avut norocul unei intervenŃii salvatoare, NoelBernard, Vlad Georgescu, ca şi alŃi directori vor plăti scump pentru curajul lor, înbolnăvindu-se subit de cancer. SupoziŃia iradierii lor chiar şiîn lipsa unor dovezi palpabile trimite ca orizont de posibilitate la cazul Litvinenko. Finalul filmului care scoate la iveală această impostură,această completă bulversare a valorilor, se constituie şi ca o scurtă istorie a infamiei bazată pe concubinajul dintre crimă, minciună, ticăloşie şiprostie într-o societate anormală, "societatea comunistă multilateral dezvoltată". Cinismul lui Ilie Merce vorbeşte de la sine. Într-un decor luxoscu mobilă bidermeyer, aşezat într-un fotoliu imperial, parlamentarul nu-şi ascunde scîrba princiară faŃă de cei "care se dau rotunzi"; regizorul,într-un joc al contrastelor, i-a alăturat imaginea Monicăi Lovinescu pe patul de spital, o umbră a trecutului grăitoare, o mărturie. Cît despre ceicare s-au devotat comunicării cu orice risc a adevărului, toate aceste figuri, cu mici excepŃii, pîlpîie şi se sting pe ecran, impresionant chipulemaciat al Monicăi Lovinescu, sentimentul de dezrădăcinare şi inutilitate al lui Neculai Constantin Munteanu, întors într-o Românie aflatăîntr-o stare de derută, de prostaŃie, obstinaŃia dizidentei Doinei Cornea, o mînă de om, bătută lunar la securitate, sensibilitatea nevăzătoarei AnaHompot, sprijin moral pentru Doina Cornea, căreia securiştii la anchetă îi reproşau "orbirea" care o împiedica să vadă ctitoriile epocii de aur,blocurile cu 9 etaje, examenul lucid şi sentimentul unei victorii la limită al lui Şerban Orescu sau Nestor Ratesh, figura zîmbitoare,încrezătoare, a lui Noel Bernard, cea jovială, atentă, a lui Emil Hurezeanu. ToŃi aceşti oameni au făcut istorie, însă victoria lor a însemnat şiînceputul sfîrşitului pentru postul de radio. IniŃial înfiinŃat în anii 1950 ca o secŃie de propagandă direcŃionată împotriva noilor regimuricomuniste din Europa Centrală şi de Sud-Est sub controlul CIA, postul a fost subordonat ulterior Congresului American, ceea ce a adus înperioada de relaxare a relaŃiilor dintre România şi S.U.A. la o reticenŃă a oficialilor faŃă de discursurile apăsat critice împotriva regimului de laBucureşti, pentru ca după RevoluŃie, în 1995, postul să se desfiinŃeze. Filmul se organizează astfel ca o galerie de potrete, atît ale unei părŃi a responsabililor regimului dictatorial, cît şi ale acestor rezistenŃiautentici, avînd drept armă un microfon. Aceşti "riders on the storm", - melodia anilor nebuni în care Doors şi Beatles îşi trăiau din plin gloria,devine un refren al filmului - aveau să afle curînd că "There is a killer on the road". Documentarul a păstrat nota de echilibru, prezentînd atîtopiniile ofiŃerului american responsabil cu paza şi securitatea postului, Richard Cummings, dar şi explicaŃiile privitoare la "misterioasele"îmbolnăviri subite. Una dintre surprizele filmului o constituie discuŃia telefonică pe care regizorul o are cu Ilici Ramirez, zis şi Carlos Şacalul,condamnat pe viaŃă, în detenŃie la o închisoare de maximă securitate din FranŃa, cu privire la angajarea acestuia de către Securitate pentruatentatul care a avut loc la Radio Europa Liberă. Nu cred că Alexandru Solomon a aşteptat o confesiune din partea teroristului, ceea ce aobŃinut a fost însă mai mult, nota de familiaritate a acestuia cu generalii de securitate, printre care PleşiŃă, căruia Carlos îi purta amintiri duioasepentru cadoul pe care i l-a făcut acesta: două pistoale mitralieră Kalaşnikov. Filmul lui Alexandru Solomon are meritul de a alunga iluziilenaivilor sau nostalgicilor sau celor lipsiŃi de orice informaŃie cu privire la regimul Ceauşescu, regim criminal, pregătit să devină un regimexportator de terorism. Un extras dintr-un film de arhivă care n-a apărut niciodată pe post în vremea lui Ceauşescu ne arată o lume cenuşie ca oradiografie canceroasă, cozile imense la alimente, alimentarele aproape goale în care se găsesc fosilizate nişte resturi de peşte, iar în cîrlige,solitari, celebrii "adidaşi" necrozaŃi, faŃă cu spectacolele triumfaliste de omagiere a primului Fiu al }ării avîndu-i printre pupincuriştii la scarăvezuviană pe Eugen Barbu şi Corneliu Vadim Tudor. Într-un fel, regizorul contrapune ceea ce trebuia să fie un exerciŃiu de propagandăamerican şi a devenit chiar şi împotriva comanditarului un serios exerciŃiu de libertate, de descarcerare a românilor din cuşca comunistă, şianume activitatea celor de la Europa Liberă şi discursul propagandei oficiale a partidului, Ceauşescu utilizînd în beneficiul lui catastrofa din 4martie 1977, cînd, paradoxal, postul Europa Liberă va funcŃiona cîteva zile ca o punte de legătură între cetăŃenii aceleiaşi Ńări, transmiŃîndmesaje pentru cei dragi. Regizorul încearcă să deconstruiască mecanismul propagandei, armă esenŃială în timpul Războiului Rece - titlul facealuzie la această stare de fapt - ceea ce nu aduce cu sine o relativizare a rolurilor. Taberele sunt clar precizate, războiul declarat, pentru cei dinŃară cunoscuŃi prin Europa Liberă există tortura sau expulzarea, cei necunoscuŃi ca dizidenŃi, precum inginerul Gheorghe Ursu, dispar pur şisimplu în beciurile SecurităŃii, angajaŃii postului de radio devin Ńinte vii, se urmăreşte lichidarea lor "prin mijloace specifice". Lăsînd la o partemicile stîngăcii ale regizorului, meritul exponenŃial al filmului constă în a prezenta culisele şi anvergura acestui "război pe calea undelor".Totodată, el redeschide ceea ce germanii numesc Schuldfrage, problema vinovăŃiilor, iar spectatorul care consideră că acest exerciŃiu delibertate care a fost Radio Europa Liberă a devenit caduc, să privească atent în jur.

Romancing the Bride (2005)

de Ted Pope


8 of 15 2/14/2008 9:19 AM

Ce își dorea Mellisa (Laura Prepon) cel mai mult? Un soț cu o meserie bună și bănoasă, o casăîntr-o suburbie, copii reușiți, și poate un cățel. După ani de vise și pregătiri, acum era la o zide împlinirea dorințelor: peste 24 de ore se va căsători cu Brian (Josh Randall), un avocat,într-o nuntă planificată până-n cele mai mici amănunte la un hotel din Mexic. Doar că în dimineața din ziua precedentă nunții, Melissa se trezește într-o cameră de hotel,într-un pat cu un străin: un mexican local, pe nume Carlos

(Matt Cedeno), care susține că el este soțul ei. Carlos are la îndemână și un certificat decăsătorie semnat de amândoi soții și un judecător local. Contrariată, Melissa, care nu-șiamintește nimic despre noaptea precedentă, vrea să folosească cele 24 de ore rămase până lanunta planificată pentru a anula căsătoria cu Carlos. Acesta o iubește pe Melissa și nu vrea săcedeze. O mulțime de piedici și situații neașteptate apar în calea Melissei, obstacolul cel mai marefiind mama ei, Edwina (Carrie Fisher), o femeie energică, puternică, plină de voință, care

controlează totul în raza ei de acțiune. Hilarul ar trebui să decurgă din acestea, dar nu apare decât forțat. Mai târziu, Melissa își amintește de ce s-a căsătorit cu Carlos… Dar vă las pe voi să aflați, dacă aveți răbdarea să vă uitați până la capăt la unfilm căruia nu-i ofer decât ½ de stea din patru, pentru conținut vulgar, scene sexuale, indecență, limbaj frivol și o acțiune predictibilă. DoarCarrie Fisher mai încearcă să aducă un plus de valoare actoricească în film, dar din nefericire, ceilalți nu participă. Noroc că până la urmăînvinge… dragostea! Deși este dificil până și pentru ea să învingă atâtea obstacole în 24 de ore! Dar, mă rog! În film, totul e posibil, nu?

Noua incarnare a lui Jesse James

de Marie-Louise Semen (Ev.Z.)

A venit randul lui Brad Pitt sa joace rolul faimosului Jesse James. „Asasinarea lui Jesse James de catre lasul Robert Ford” este al doilea film alregizorului Andrew Dominic, caruia ii si apartine scenariul acestei pelicule, inspiratde romanul lui Ron Hansen. Cu „Asasinarea...”, regizorul se muta insa pe un teritoriuamerican explorat si revizitat indelung in carti si filme de mai mult de 65 de aniincoace. Regizorul neozeelandez insa are un ochi proaspat si o eleganta a stilului carepoate parea obositoare pentru ochiul nerabdator si neantrenat.In 1881, Jesse James avea 34 de ani si intrase deja in legenda. Robert Ford (CaseyAffleck) avea 19 ani si aproape ca implora sa fie primit in banda lui Jesse, formata lavremea aceea din fratele mai mare al lui Jesse, Frank (Sam Shepard), varul lui Jesse,Wood Hite (Jeremy Renner), Dick Liddil (Paul Schneider) si fratele mai mare al luiRobert, Charlie (Sam Rockwell). Fascinatia lui Robert pentru controversatul sicharismaticul Jesse James este vecina cu

atractia. Dupaun ultim jaf,banda sedestrama -Frank e satulsi se retrage,Jesse se duceacasa la sotia(Mary-LouiseParker) sicopiii sai.Cand Robert ilviziteaza peJames acasa,acestapenduleazaundeva intreparanoia siconstiintafaptului casfarsitul ii esteaproape.Extraordinarde atent in alteprivinte si desistie ca Roberteste unul


9 of 15 2/14/2008 9:19 AM

dintre personajele fata de care ar trebui sa fie extrem de precaut, Jamesil tolereaza si ii incurajeaza prezenta in imediata lui apropiere. Pare caJames, stiind ca nu isi poate evita destinul, merge cu buna-stiinta in

intampinarea lui.

Filmul lui Dominic e studiat si elegant, revigorand genul westernului intr-o maniera nulipsita de grandoare. Detaliul se acumuleaza incet si elaborat, nu neaparat pentru suspans -in conditiile in care istoria este arhicunoscuta -, ci mai degraba intr-o incercare de a gasi ununghi nou al povestii. Stilul epic, spart pe alocuri de accente lirice, e combinat cu o finaanaliza psihologica. Cu siguranta merita incercat.

Resident Evil (3): Extinction

de DANEZIA

Fanii seriei vor fi încântaŃi cu siguranŃă... Milla Jovovich cu accente de Mad Max caftind petoată lumea câteodată mai mult dezbrăcată şi scene tari de acŃiune presărate de-a lungul unuiscenariu atât de prost încât chiar pare scris de un zombie. Un film extrem de distractiv atâtatimp cât eşti dispus să renunŃi, pentru o ora şi jumătate, şi la bun gust... şi la mare parte dincreier. USA/ Engleza/ min 95

În primul rând, seremarcă o îmbunătăŃiresemnificativă faŃa deultimul film... cât şifaptul îmbucurător căpelicula de faŃă nu e unhorror clasic ci maimult un film de acŃiunecu accente de horror. Înplus avem parte şi deceva momenteoriginale, destul deinspirate, aşa cu e luptacu câini zombie de pela început. Din nefericire impresiadată de efectele

speciale şi povestea de categorie B nu pot fi anulate nici de o foarte sexy Jovovich cu tot arsenalul ei din dotare... macete, arbalete, pistoale,pusti... cizme lungi si figură alterată digital. Ce să mai zic de scenariul halucinant de cretin şi abundenŃa de replici idioate ce te fac deseori să crezi că vezi o parodie... cu destule sceneplictisitoare de umplutură, ce leagă între ele scenele de acŃiune. Oricum, cu cât aşteptările sunt mai mici... cu atât distracŃia poate fi mai mare.

Stardust

de DANEZIA

Înghesuit peste măsura cu toate ingredientele unei lumi fantastice, Stardust se chinuie inutil sa menŃină ceva coerentă si continuitate...spărgându-se până la urmă într-o succesiune de scene, unele reuşite, altele mai puŃin. Din fericire Robert de Niro, Michelle Pfeiffer şi un „corgrecesc” de fantome ironice... salvează filmul, creează o mulŃime de momente distractive şi şterg impresia proastă a unui cuplului romanticprincipal inept si steril. UK, USA/ Engleza/ min 130

Trebuie să recunosc că nu mă dau în vând după genul fantasy, nu am nimiccu lumile imaginare în care magia conduce totul, da sincer nu îi înŃeleg pecei incapabili aprecieze şi frumuseŃea aproape ireală a lumii în care trăim...Pentru mulŃi doar un univers rural, cu vrăjitoare şi regi, în care natura enealterată este cea mai facilă evadare din coşmarul zilnic al uneiclaustrofobice vieŃi urbane. Vouă vă recomand în primul rând Stardust... Oricum şi pentru cei un pic mai cu capul pe umeri, Stardust poate fi ocaziaunei întâlniri romantice pentru că e un film ce se vede al naibii de bine îndoi..., dar criticul de film (amator sau nu) trebuie să îşi ascută dimpotrivă


10 of 15 2/14/2008 9:19 AM

simŃul raŃiunii pentru a observa că: Filmul în pofida celor peste 2 ore este înghesuit cu o mulŃime de elementeale poveştii ce concurează pentru prim plan. Adaptarea cărŃilor ilustrate alelui Neil Gaiman nu a fost până la urmă foarte reuşită chiar dacă filmul a„beneficiat” de o lungă perioadă de pregătire a producŃiei. Asta până laurmă creează impresia de acŃiune alertă, fără momente moarte... chiar dacăunitatea filmului e serios ştirbită.

De asemenea punctul focal al filmului, relaŃia romantică dintre Tristan si steluŃa căzătoare, e şi punctul cel mai slab. Lipsa totală de chimie peecran al tinerilor eroi principali e atât de remarcabilă încât ajungi în unele momente să îŃi doreşti ca personajele malefice să aibă un picuŃ maimult succes.... măcar când vine vorba de Lamia (evil). Şi dacă am adus vorba de personaje malefice... Michelle Pfeiffer face un rol plin de energie şi umor trecând cu uşurinŃă de la frumuseŃe divinăla înspăimântătoare urâŃenie fără a pierde nimic din farmecul său. De remarcat şi Robert de Niro în câteva ipostaze neaşteptate darsuper-distractive. Valorile de producŃie ridicate şi efectele speciale pe măsură completează şi ele un film care se merită urmărit chiar daca numai pentru o singurădată. În plus suntem siguri că nu o să mai avem parte de trilogii epice... ceea ce e un alt mare plus!

Un interviu provocator


„Interviu” este a patra manifestare regizorala a actorului Steve Buscemi. El reface aiciun proiect al decedatului regizor olandez Theo Van Gogh. Van Gogh, asasinat acum trei ani de un islamist, planuia el insusi sa realizeze o variantain limba engleza, cu Buscemi si Sienna Miller. Din scaunul regizoral, actorul americanincearca sa mearga pe urmele lui Van Gogh, folosind metoda acestuia de filmare, cu treicamere simultane. Scenariul spune povestea lui Pierre Peders (Buscemi), un jurnalist al carui domeniu estepolitica, dar care a primit misiunea frustranta si enervanta de a o intervieva pe Katya(Miller), o actrita faimoasa mai degraba pentru senzualitatea ei decat pentru seriozitateafilmelor in care joaca. Pentru amandoi intalnirea este neplacuta, spre dezgustatoare.Dupa ce o asteapta mai bine de o ora, Pierre o trateaza pe Katya cu dispret si, in loc sa oflateze, pentru a obtine interviul de care are nevoie, reuseste sa o enerveze pana candKatya decide sa plece. Soferul taxiului pune pe nepusa masa o frana si Pierre se lovestela cap. Cum accidentul fusese cauzat, mai mult sau mai putin, de Katya insasi, actrita sesimte vinovata si il invita pe Pierre in apartamentul ei. Ajunsi aici, cei doi beau impreuna, fumeaza, flirteaza, se bat si, mai ales, joaca un joccomplicat si periculos in care, de fapt, isi masoara puterea mintii. Toata desfasurarea

seamana cu un tangou, in care cele doua personaje se apropie, se resping, se seduc reciproc, se razboiesc. Conversatia e cand intepatoare, cand sensibila, cand vulgara si superficiala, cand reveland cele mai ascunse secrete ale protagonistilor. Inteorie, unul stie sa joace teatru, celalalt sa puna intrebari. Dar, pana la urma, care pe care? E un razboi care trebuie castigat prin orice mijloc sauo poveste de dragoste care se infiripa cu nabadai? Daca aveti rabdare si va plac jocurile psihologice, e un film care nu trebuie ratat. Altfel,trebuie sa fiti avertizati ca nu e un film deloc comod, deloc conventional si care poate parea iritant.

3:10 to Yumade DANEZIA

Un film… cum se mai făceau doar odinioară, poate semnalul revenirii multaşteptate a unui gen ce nu și-a spus încă ultimul cuvânt.. Un western (camremake de felul lui) despre care o să mai auzim pe la Oscaruri, mai alesdatorită unor roluri jucate superb. USA/ Engleza/ min 117 3:10 to Yuma aduce mult prin atmosferă si construcŃie cu marilewesternuri din anii `60, de fapt abordarea e atât de clasică încât pare destulde superficială în contextul actual… în care negrul și albul nu mai există șitotul se rezumă doar la nuanțe de gri. Poate Vestul Sălbatec era întradevăr o lume mai simplă, … în caredreptatea și nedreptatea se împărțeau cu revolverul… și westernul a fost tottimpul poarta către acele timpuri în care omul era încă aproape de natură,într-o lume lipsită de complicațiile prezentului. Din nefericire filmul urmează prea mult firul poveștii originale, și astfelavem parte de un scenariu cam greoi, cu scene cam trase de păr… dacă nuchiar ridicole, cu momente monotone, dar și cu acțiune explozivă (puŃin

mai mult decât era nevoie) pe ultima jumătate de oră. Până la urmă scenele de acțiune fac foarte plăcută vizionarea iar Russell Crowe și Christian Bale deschid doar o distribu ție ce produce o seriede roluri foarte bine jucate. De fapt regia, mişcările camerei… și perfomanțele actoricești fac din această poveste una captivantă… și e destul de


11 of 15 2/14/2008 9:19 AM

probabil ca rezultatul să se manifeste prin multe premii în primăvară. O vizionare obligatorie pentru toți fanii genului western.

Saw IV

de DANEZIA

SAW IV nu a fost prezentat înainte de lansare criticilor. MotivaŃia e una logică: fără multe review-uri proaste ieşite pe piaŃă şi cu o notă decentă pe IMDB „produsă” de armatele de votanŃi care dau 10înainte să vadă despre ce e vorba... se pot stoarce mulŃi bani de la curioşii pentru care numele de Saw... încă mai înseamnă ceva. Să fim serioşitotuşi ... primul film chiar a fost bazat! În cazul de faŃă, nimic nou sub soare, până şi Jigsaw... mişcă pe acolo (prin miracolul flashbackurilor), în pofida operaŃiei pe creier cubormaşina. Ahh... şi dacă tot veni vorba de operaŃii, în lipsă de atmosferă şi situaŃii cu adevărat înfricoşătoare, producătorii au ales variantafacilă, ieftină şi penibilă de a ne îngreŃoşa cu o autopsie detaliată a aceluiaşi Jigsaw, unde se găseşte o casetă ce duce la succesiunea obişnuităde casete, reportofoane, păpuşi vorbitoare, lecŃii dubioase de viaŃă şi moralitate şi desigur noi... dar deja plictisitoare modalităŃi de producere aunor morŃi sângeroase lente şi cât se poate de violente... bla... bla... Ideea e oricum prea obosită chiar şi pentru cei mai sadici dintre noi iar lungile momente plictisitoare ce fragmentează şirul de orori fac ca şimicile inovaŃii (cum ar lupta dintre „orb” şi „mut” de la început) să fie uitate repede. În cazul în care totuşi sunteŃi curioşi să vedeŃi despre ce e vorba, vă recomand prieteneşte să aşteptaŃi o versiune piratată decentă. Sub nici oformă să nu daŃi banii pe un astfel de film, decât poate dacă sunteŃi un fan înrăit (irecuperabil). Mediocritatea şi cinismul Hollywoodian nu artrebui încurajată şi... sub nici o formă răsplătită. Să îşi pună mintea şi imaginaŃia la contribuŃie şi să scoată ceva care să merite cu adevărat banii noştrii.

P.S. apropo... cică filmul vrea să pară inteligent cu o (aşteptata) surpriză pe final. Nu vă faceŃi griji... nu o să admiraŃi genialitatea scenaristuluicu acea ocazie.

American Gangster

Văzut de DANEZIA

O excelentă realizare capabilă să se alăture clasicelor filme cu mafioŃi. Un fel de Godfather “versiuneablack” ce respectă din păcate prea bine reŃeta şi nu aduce nimic inovator deşi lungimea (exagerată) apeliculei ar fi permis multe.UK / Engleza/ min 157 (!!!)Dacă ar fi fost făcut prin anii ‘80 sau chiar la începutul deceniului trecut „American Gangster” ar fi devenitprobabil unul dintre mai bune filme din istorie. Nu de alta dar prezentarea poveştii lui Frank Lucas (ungangster de culoare ce pune la punct o uriaşă afacere cu droguri bazată pe principiile „sănătoase” aleoricărei mari corporaŃii) ar fi necesitat cu adevărat mult curaj, mai ales că ar fi subliniat multe din defectelehidoase ale lumii în care trăim. Acum în 2007, ideea că un gangster afro-american poate fi mai influent decât mafia italiană nu prea ne maimiră (cultura Hip-Hop ne-a educat bine)… cum nimeni nu o să fie prea şocat de realitatea că războaiele sepoartă câteodată pentru cele mai dubioase motive sau de faptul că un soldat deseori e mai util în sicriu decâtîn viaŃă. Nici revelaŃia că traficul de droguri e de fapt o industrie bine reglementată ce pune pâinea pe masăpentru sute de mii de oameni (poliŃişti, militari, judecători, politicieni, avocaŃi) nu e tocmai o revelaŃie.Hollywoodul nu şi-a asumat prea multe riscuri şi vorbeşte despre nişte lucruri ce nu mai sunt tocmai tabu. Strict despre film numai de bine, nu are rost să il laud inutil (povestea, dinamica, acŃiunea, personajele,violenŃa, … totul e la superlativ şi dozat perfect), ci doar să îl recomand din inimă: mie mi-a plăcut lanebunie, şi sincer credeam că nu o să se mai facă niciodată astfel de filme…

Paiul din ochi se referă la lungimea peliculei pentru că exista destul material de umplutură ce putea fi datjos: dezvoltarea personajului Richie, cu atât de plictisitoarele scene de divorŃ, e inutilă… Russell Crowe seputea descurca genial cu mult mai puŃin şi aici chiar nu mai are pe ce să îşi pună amprenta. Și ca să completez cuplul stelar din rolurile principale, Denzel Washington îl duce prea departe de origini pesemianalfabetul Frank Lucas… pentru care hainele din blana de chincilla erau mai la ordinea zilei decâtcostumele sobre. Nu prea e bine că talentul şi farmecul lui Denzel ne face să admirăm şi să invidiem uncriminal… dar poate că e explicabil… de la Shaft încoace nu am mai văzut pe marele ecran un personaj atât


12 of 15 2/14/2008 9:19 AM

de cool. Cine ştie, poate chiar e semnul că ne pregătim să ieşim din era pimpingului şi a bling-blingului. Eu unul aşasper!

New York, NewYork...

de Angelo Mitchievici (Rom. Lit.)

Filmul lui Neil Jordan este făcut să provoace un scandal, un film crud, fără menajamente, problematic, politically incorrect de la un capăt laaltul ca orice film autentic. Personajul principal, Erica Bain, interpretată excelent de Jodie Foster, este realizatoarea unei emisiuni de radio intitulată "Mergînd pe stradă"despre metropola în care-şi trăieşte love story-ul cu David Kirmeni (Naveen Andrews) pe care l-am întîlnit şi în Pacientul englez ( 1996 ) al luiAnthony Minghella şi în serialul de televiziune Lost. SituaŃia se schimbă brusc după o plimbare prin Central Park unde cei doi îndrăgostiŃi suntatacaŃi de o bandă de cartier care nu ştim ce căuta acolo. În urma rănilor provocate David moare, iar Erica supravieŃuieşte. Povestea de dragoste s-a transformat în dramă, iar Erica încearcă să se acomodeze cu noua situaŃie fără să reuşească. Metamorfoza abia aînceput, cronicile optimistului se transformă în cronicile pesimistului, oraşul s-a schimbat deodată sau Erica începe să-l vadă cu alŃi ochi, să-ldescopere cu adevărat, aglomerare urbană în care te pierzi, în care fiecare nu este decît un străin printre alŃi străini. A fost oraşul altfel vreodată,a trăit el în liniştea idilică a poveştilor metropolitane de pe Broadway, sau Erica a trăit visul American într-o stare de semicecitate comodă?Care dintre cele două viziuni este cea adevărată, cea supraimpresionată emoŃional, traumatică sau cea soporifică a visului american? Cert este că Erica a început să vadă altfel, iar vederea ei surprinde deodată o lume maladivă, crepusculară, psihedelică, neliniştitoare. O simplăieşire în stradă devine o aventură, cu urmăriŃi şi urmăritori, plină de suspans, regizorul reuşeşte să redea stările prin utilizarea cadrelor înclinate,luate din unghiuri insolite care destabilizează, într-un rimt alert, nevrotic în timp ce fiecare personaj care intră în cadru este supradimensionatameninŃător. Este viziunea unui atac de panică, a unui acces de agorafobie, o viziune deformată şi iarăşi întrebarea revine, este Erica o excepŃiesau în ea se trezeşte accidental această a doua vedere care alienează, care sesizează umbrele, inconsistenŃele, vidul existenŃial? Alienarea dublată de frică o determină pe Erica să cumpere de pe piaŃa neagră un pistol - nu aceasta a fost reacŃia tipică a americanului de rînddupă atacul de pe 11 septembrie, cînd cele mai bine vîndute au fost steagurile americane şi armele automate? - referinŃa nu e cu totulîntîmplătoare datorită cîtorva clues pe care regizorul ni le pasează discret. Kirmani este de origine arabă, moare pe 11 şi nu în deşertul Kalahari,ci chiar în centrul oraşului, şi nu noaptea, ci ziua în amiaza mare. Oricum, Erica pare să fie într-o transă posttraumatică din care nu reuşeşte săevadeze, regimul diurn al poveştii se schimbă cu unul nocturn, coşmaresc, iar foarte curînd love-story-ul se transformă într-un crime story cuErica în rolul pistolarului justiŃiar. Prilejul de a folosi arma apare iniŃial într-o situaŃie de legitimă apărare, Erica devine martorul incomod şi indiscret al unui jaf şi ucide ca să seapere. Crima a declanşat în ea un mecanism ireversibil. În primul rînd, i-a dat o anumită siguranŃă şi un scop, deocamdată difuz. Următoarea crimă se petrece mult mai uşor, într-un metrou, factorul declanşator nu mai este doar nevoia de a se apăra, ci dorinŃa de a răzbuna omoarte absurdă, de a întoarce agresivitatea asupra agresorului luat pe nepregătite. Rolul este asumat deplin şi pentru a complica lucrurile, SeanMercer (Terrence Howard), detectivul care anchetează cazul criminalului care devine rapid o legendă urbană, îi devine prieten. Este locul încare filmul avea toate şansele să capoteze într-un ridicol imens, transformînd clasicul pistolar cu spirit civic, gen Bruce Willis în Die Hard, dinbărbat în femeie, însă Niel Jordan reuşeşte să menŃină mingea în terenul unei drame psihologice şi nu a unui film cu pac-pac. Erica este o femeie fragilă posedată de Nemesis, fiecare trăsătură a chipului ei pare o tăietură de bisturiu, un chip poliedric ca un cristal careexprimă o suferinŃă atroce. Gesturile nevrotice, anxioase, febrile, imposibilitatea de a se fixa, coşmarurile care explodează în fragmentenebuloase nu creează nicidecum profilul clasic al justiŃiarului cu litera legii înscrisă în suflet. Jodie Foster reuşeşte să dea naştere unui personajspectral, bîntuit, fiecare crimă adăugînd un plus de suferinŃă. O bună parte din filmele actriŃei Panic room (Camera de refugiu, 2002) al luiDavid Fincher, Flightplan (Jurnal de bord, 2005) al lui Robert Schwentke, The Silence of the Lambs (Tăcerea mieilor, 1991) în regia luiJonathan Demme creează profilul unui personaj sensibil la nuanŃe, uşor nevrotic chiar, dar intreprid, cu o inteligenŃă vie şi un acut simŃ moral. Într-un fel, rolul pe care i-l conferă Jordan o integrează perfect şi mi se pare că Jodie Foster face unul dintre cele mai bune roluri ale ei.Personajul nu e lipsit de conştiinŃă, şi nu o dată încearcă să se predea, o dată intrînd la poliŃie pentru a se autodenunŃa, act pe care-l zădărniceşteunul dintre funcŃionarii biomecanoizi ai sistemului. Neil Jordan reuşeşte să lase impresia unui traseu destinal, ieşit din logica curentă, articulaŃia personajului şi a acŃiunilor sale este cu totul altadecît în filmele cu răzbunători unde este clar cine sunt the bad guys şi de ce ne procură satisfacŃie fără rest pedepsirea lor. Actul justiŃiar în afaralegii este prins atît în ecuaŃia unei traume, cît şi în cea a unei dificultăŃi de ordin procedural, între un sens individual şi unul general careimplică nu doar cazul Ericăi Bain, ci pe cel al unei naŃiuni traumatizate. Regizorul ne înfăŃişează o veche, dar nouă maladie a omului modern care trăieşte în inima civilizaŃiei celei mai avansate şi este pus în situaŃiade a-i sonda abisul: frica. Neil Jordan a realizat un film despre frică care trimite la efectele generate de 11 septembrie, inamicul a pătruns înoraş şi poate fi oricare dintre trecătorii grăbiŃi să ajungă la slujbă, însă regizorul inversează într-un fel rolurile: victima este un american deorigine arabă şi prezentatoarea unui cunoscut post de radio, nu atît de celebră însă pentru a declanşa un scandal mediatic. Răzbunarea apare cajustificabilă, nu şi justificată în film, însă lipsită de satisfacŃie, procesul de conştiinŃă al eroinei nu aşază actele ei sub semnul unui beneficiusocial, ci al unei suferinŃe maxime. Nu avem de-a face cu una din acele conştiinŃe civice sau patriotice sau parohial-familiale, Erica ucide pentru că nu poate altfel şi în cîtevacazuri lasă o şansă celuilalt. Pînă la ce punct crima reprezintă o terapie de şoc pentru ea este dificil de spus. Finalul însă ne înfăŃişează ceva maimult decît un caz izolat. Detectivul Sean îi ia arma şi i-o oferă pe-a lui pentru a-l împuşca pe ultimul dintre cei trei ucigaşi ai iubitului ei. Ea îllichidează pe unul dintre interlopii împotriva căruia justiŃia se dovedeşte ineficientă, frontiera între bine şi rău nu trece din păcate, întotdeauna,şi proba actului de justiŃie. ( În treacăt fie spus, România constituie un exemplu trist al derizoriului actului de justiŃie, aşa că filmul lui Jordaneste cum nu se poate mai actual la noi.) RelaŃia dintre acest detectiv şi Erica are zonele ei de subliminal, nefericirea constituie premisa unuiputernic rapel la interioritate, a unei comunicări profunde, iar această relaŃie, marcată de zone de umbră şi de tandreŃe mi se pare cea mai reuşitărealizare a lui Neil Jordan din acest film. Finalul induce ideea de circularitate, Erica revine în acelaşi tunel unde ea şi logodnicul său au fostatacaŃi. Dar oare a ajuns ea la capăt? Concluzia nu lasă locul clasicei soteriologii justiŃiare, pacea este doar relativă, aşa cum viaŃa nu mai poate


13 of 15 2/14/2008 9:19 AM

fi reluată din acelaşi punct. O altă viaŃă, altceva. Ce-i omorît, omorît rămîne, filmul lui Neil Jordan nu ne lasă nici măcar speranŃa.

Din nou despre "American Gangster"


Dupa un respiro cu o comedie romantica, Ridley Scott a scos anul trecut drama „American Gangster”, pentru a spune povestea ascensiunii sidecaderii lui Frank Lucas. Partea interesanta este ca opozitia bine versus rau lipseste aproape cu desavarsire din aceasta istorie, unde raufacatorul este mai degraba demnde admiratie (cu exceptia detaliului „minor” ca este traficant de droguri), in aceeasi masura ca si politistul-erou care reuseste, cu tenacitate, sa-laresteze. Este pentru a treia oara (dupa „Gladiator” si „A Good Year”) cand Scott lucreaza cu Russell Crowe. Dar este prima colaborare a lui Scott cuDenzel Washington, care joaca retinut si intens partitura lui Frank Lucas. Dupa moartea mentorului sau, Bumpy Johnson, un caracter paradoxalcare, in aceleasi haine elegante, da foc unui inamic si, mai tarziu, imparte mancare saracilor, Lucas isi pregateste ascensiunea. Incercand sa-si asigure un „brand” si o piata constanta, primul pas al lui Lucas este sa gaseasca o sursa directa, pe care o abordeaza personal inThailanda. Apoi isi pune la punct distributia si strategia de pret. Aproape ca o lectie de economie. In afara de asta, Lucas are o eficientafilosofie de viata: sa fie corect cu oamenii si sa nu iasa in evidenta. De cealalta parte a baricadei insa se afla un „vanator” cu o inteligenta egala cu a prazii pe care o pandeste. Detectivul Richards (Russell Crowe)nu e nici el un politist obisnuit, nu pentru ca ar avea puteri supranaturale, ci pentru ca este indeajuns de incapatanat incat sa isi urmareasca tintacu o rabdare aproape enervanta, in timp ce invata pentru a deveni avocat. El si-a atras dispretul colegilor pentru ca, in loc sa imparta cu ei o captura de 1 milion de dolari, a predat-o departamentului. Jocul lui Croweeste, la fel ca si al lui Washington, retinut si intens. O insusire stranie le este comuna ambelor personaje: niciunul nu face parada de fortele sale,astfel incat ceilalti din jur ii subestimeaza.

Un memento Daniel Pearl

de Angelo Mitchievici (România literară)

Pe data de 23 ianuarie 2002, mergînd spre restaurantul Village din Karachi să se întîlnească, aşa cum credea, cu şeicul Mubarak Ali Gilanipentru a-i lua un interviu, reporterul american Daniel Pearl de la ziarul Wall Street Journal este răpit de către membrii grupării teroristeintitulate Mişcarea NaŃională de Reinstaurare a SuveranităŃii Pakistaneze (MNRSP). Spre deosebire de Afganistan, teatru de război, Pakistanul este unul din aliaŃii zonali ai S.U.A., însă metropola este considerată nesigură pentrucetăŃenii americani datorită grupărilor islamiste teroriste refugiate pe teritoriul acestuia. Avertismentul apare nu odată în film (“Who KilledDaniel Pearl?”), Karachi este teritoriul unui război invizibil, cu atît mai mult cu cît situaŃia este complicată politic şi de relaŃiile încordate alePakistanului cu India. Nouă zile mai tîrziu de la răpire, cererile teroriştilor fiind refuzate de guvernul american, jurnalistului i se taie gîtul şieste decapitat, execuŃia fiind înregistrată cu lux de amănunte. În tot acest interval, autorităŃile pakistaneze împreună cu cele americane caută o soluŃie pentru eliberarea jurnalistului. SoŃia acestuia, MarianePearl, jurnalistă franceză de origine cubaneză participă la întreaga operaŃiune şi trăieşte pînă la capăt cu speranŃa eliberării soŃului ei. În plus,Daniel Pearl este evreu, melting-pot-ul occidental în contextul celui islamic, al sudului Asiei oferă regizorului posibilitatea unor consideraŃii petema multietnicităŃii şi multiculturalismului, pe de o parte valorificat în datele unei umanităŃi diverse, ignorate în calculele politicienilor, pe dealtă parte prezentată pentru potenŃialul conflictual. Michael Winterbottom, autorul cvasidocumentarului The Road to Guantanamo (Drumulspre Guantanamo, 2006) realizează cu A Mighty Heart - cu o nefericită traducere în română -, film sobru despre o tragedie care-şi depăşeştecontextul şi protagoniştii ricoşînd intenŃionat asupra vastului aparat pe care-l reprezintă presa în ansamblul ei. Cazul lui Daniel Pearl are un potenŃial mediatic extraordinar care nu întîrzie să fie speculat de o parte a presei. Spre exemplu, într-un interviupe CNN, un reporter o întreabă pe văduva ziaristului, Mariane Pearl (Angelina Jolie) - faptul este real -, dacă a văzut filmul decapitării,întrebare la care ziarista care reuşise să păstreze o Ńinută calmă, decentă, lipsită de dramatism facil replică dur. O mare parte a presei o hăituieştepe Mariane pentru a creşte ratingul diferitelor televiziuni cu ultimele ştiri despre soŃia jurnalistului decapitat. Dincolo de terorism, care coboară demnitatea umană în spectacol sîngeros, există o a doua faŃetă, nu mai puŃin respingătoare, terorismulmediatic cu nevoia de reality show şi transformarea tragediei în spectacol cu milioane de spectatori avizi să vadă lacrimi şi sînge, o telenovelămacabră. Ironia face ca cei doi protagonişti să facă parte din aceeaşi breaslă, însă Daniel Pearl (Dan Futterman) îşi asumă riscurile unei meseriidevenite periculoasă, dincolo de spaŃiul protector al ecranului, iar încercarea de a investiga şi a dialoga cu membri simpatizanŃi Al Qaedaconduce la deznodămîntul tragic. Totodată Daniel Pearl este marele absent al filmului, Michael Winterbottom a ocolit inteligent capcana unei ficŃiuni de detenŃie, recuperîndpersonajul printr-o serie de flashbackuri care refac dimensiunea umană a unui caracter. Paradoxal, dar în acest fel el apare mai pregnantevidenŃiat, scena despărŃirii dintre soŃi înainte de proiectata întîlnire cu şeicul Mubarak Ali Gilani este realuată obsesiv. Din ea se revarsăangoasa şi un fel de tandreŃe furtivă pentru ceea ce n-ai avut cum să ştii că este o scenă de adio. Filmul demarează lent, banal şi se dezvoltă alert într-un crescendo ce nu te face să simŃi imediat viteza. Regizorul a ales o serie de decupajerazante, o alternare de planuri în casacadă, personajele sunt introduse în scenă ex abrupto, prezentările se fac în grabă şi contactele la fel.Serviciile speciale pakistaneze, U.A.T., colaborează cu cele americane; se remarcă Randall Bennett (Will Patton), oficial al ConsulatuluiAmerican, cinic şi eficient, dar şi prietenii ziaristului dispărut, o figură aparte făcînd Asra, (Archie Punjabi) ziaristă de origine indiană prietenăa familiei Pearl şi suspectată că lucrează pentru serviciile de informaŃii indiene. Regizorul surprinde acest climat tensionat şi bulibăşealademarării unei anchete serioase, care ia cursul unei eficienŃe împinse la extrem. SuspecŃii sunt ridicaŃi unul cîte unul, iar ancheta se faceinclusiv prin tortură, tot ceea ce Ńine de democraŃie şi drepturi ale omului este lăsat deoparte, pentru ca prietenii americani ai Pakistanului să nuse supere. Revendicările teroriştilor sunt însoŃite de fotografiile publicate pe internet ale deŃinuŃilor de la Guantanamo supuşi, aşa cum regimulproamerican din Pakistan nu ezită să facă uz de metode dure pentru a smulge informaŃii preŃioase pentru "a salva vieŃi".


14 of 15 2/14/2008 9:19 AM

DemocraŃiile cele mai solide pot împărtăşi cu regimurile teroriste "recursul la metodă" în situaŃiile excepŃionale, nimeni nu este scutit dederapaje, ceea ce nu pune automat semnul egal între democraŃie şi dictatură însă atrage atenŃia asupra relativizării criteriilor care despartumanitatea de bestialitate, statul de drept de satrapiile orientale. Victime există şi de o parte, şi de alta, aşa cum relevă într-un discurs echilibratvăduva ziaristului decapitat, oamenii simpli, banali, suportă consecinŃele unor decizii luate din raŃiuni de stat, iar onestitatea lui Daniel,contează prea puŃin în raport cu calitatea de evreu devenită stigmat într-un stat islamic. Nenumărate cadre îl prezintă pe mezinul familiei depakistanezi care se ocupă de menajul soŃilor Pearl şi al Asrei, un copil se află în centrul întregului turbion de agenŃi, poliŃişti, ziarişti etc., unulcare aşteaptă să se nască şi altul stînd ciucit şi privind fără să înŃeleagă în jur. În stilul său documentar, regizorul plasează astfel de inserturipeste tot în film, de la scene de cotidian, la feŃe pe care camera se fixează en passant şi care reintră imediat în anonimat, la personaje abiaconturate în cîteva linii. Cîte una şi aceeaşi imagine revine, sunt puncte de articulaŃie ale contactelor lui Daniel Pearl, persoane necunoscute, frînturi de dialog, mefienŃăşi încercări de a cîştiga încrederea, de a discuta, de a dezbate un subiect, întîlniri difuze în clarobscur la care se adaugă reclamele colorate aleoraşului strălucind în noapte. În această vastă reŃea, Daniel se pierde, ea se destramă imediat cu dispariŃia sa, nimeni nu mai ştie nimic, cine pecine a sunat, cine cu cine era în legătură, întreg eşafodajul construit cu migală pentru a ajunge la mărturia, la dialogul esenŃial se prăbuşeşte caun castel de cărŃi de joc. Regizorul nu face prin aceasta istoricul fulgurant al unei erori sau al unui eşec, ci chiar miezul acestei meserii exercitată cu devotament şi plinăde riscuri. Noi ştim că Daniel participă la un carnaval kar¬mic care se va termina cu moartea lui, cu toate acestea, regizorul ne introduceîmpreună cu el şi cu anchetatorii în labirint, ne face să participăm la febra căutărilor, la dramatismul pierderii şi regăsirii firului conducător pînăla deznodămînt, cînd nimic nu mai poate fi recuperat. Tot acest efort pare să cadă în gol, în afară poate de satisfacŃia inutilă şi enunŃatăcontondent de oficialul american cînd o parte dintre cei implicaŃi şi-au primit pedeapsa. Este o altă capcană care se deschide pentru spectator,dorinŃa de a răzbuna moartea unui inocent printr-o exemplară pedeapsă administrată colectiv începînd însă cu principalii vinovaŃi. Avertismentul şi mesajul esenŃial al filmului merge în direcŃie opusă şi se regăseşte deopotrivă în scena mesei în familie, o masă a împăcării lacare participă principalii actori ai anchetei, inclusiv Căpitanul Infra Khan, cît şi în discursul reŃinut, emoŃionant şi decent al Marianei Pearl. Un rol de excepŃie îl face Angelina Jolie, - dacă facem abstracŃie de accentul ei american care nu intră în datele franceze ale personajului -,actriŃa demonstrează că are suficiente resurse şi talent pentru un rol de expresie şi că poate ieşi din rolurile clişeu cu succes de Box Office. Eaeste, de fapt, surpriza filmului, reuşind să administreze un rol dificil, complex, al unei femei inteligente şi intrepride silite să facă faŃă atîtcomandamentelor fiziologice, - este însărcinată în luna a cincea -, cît şi presiunilor externe, presa, întîl¬niri cu oficialităŃile, insinuări şidevoalări ale intimităŃii. Ea îşi cunoaşte soŃul, sesizează în fotografiile postate pe net mesajul colateral al acestuia, menit să-i dea încredere, săîntreŃină speranŃa. Impresionante în film devin toate acele detalii incalculabile şi neînregistrate ale vieŃii de zi cu zi. Eliminate sau fetişizateîntr-un film de acŃiune, ele transpar aici într-o nouă lumină, nu sunt despărŃite programatic, didactic de ceea ce este grav, ci trăiesc într-ocontinuitate deplină cu dramatismul situaŃiilor limită. Tipătului sfîşietor al Marianei la aflarea veştii îi urmează o masă în familie, neverosimilde calmă, un calm învăluit de emoŃie şi, aş îndrăzni să zic, bunătate şi recunoştinŃă, o masă a împăcării. Sacrificiul lui Daniel Pearl n-ar avea nici un sens fără această împăcare şi mi se pare că regizorul a ales atît de bine scena care vorbeşte parcă dela sine.

Tom Cruise, interzis in Germania

de Toni Dumitru (Ev.Z.)

Autoritatile de la Bonn vor sa declare anticonstitutionale principiile Bisericii Scientologice. Urmatorul pas al autoritatilor va fi interzicereaacestui cult. Ministrii de interne ai celor 16 landuri germane vor cere serviciilor secrete sa furnizeze informatiile necesare pentru scoaterea scientologilor inafara legii. Potrivit agentiei Associated Press, acest cult a fost monitorizat timp de zece ani, autoritatile germane considerand ca „ameninta ordineademocratica” a tarii. In schimb, reprezentantii cultului acuza supravegherea la care sunt supusi si ca interzicerea Bisericii lor e un abuz asupra libertatii lorreligioase. Intr-un comunicat trimis postului american de televiziune CNN, Biserica Scientologica denunta propunerea autoritatilor germane, pecare o catalogheaza contrara hotararilor judecatoresti internationale. Acuzati de manipulare Cultul a fost foarte contestat si in Franta, unde, in numele mantuirii, mai multe secte au facut zeci de victime prin organizarea unor sinucidericolective. In februarie 2003, un procuror francez a acuzat Biserica Scientologica de „manipulare mentala” si a cerut inchiderea sediului dinParis al organizatiei. Autoritatile germane sustin ca relatarile mai multor surse „din interior” arata ca organizatia urmareste sa restranga cele mai elementare drepturiale omului, cum ar fi dezvoltarea personalitatii si dreptul de a fi tratat in mod egal. Eliberarea si nemurirea Biserica Scientologica propovaduieste salvarea spiritului uman din sclavia in care este incorsetat si porneste de la premisa ca toti adeptii sai potobtine nemurirea si libertatea absoluta, scopul final fiind cucerirea Universului. Scientologii cred ca tehnologia poate extinde aptitudinile mentale si poate rezolva problemele umanitatii. Finantarea se face prin taxe, vanzaride carte, donatii si organizarea de conferinte, iar membrii ei sunt racolati prin oferte de munca si teste de personalitate. ADEPTI NOTORII Actorul Tom Cruise, cel mai cunoscut scientolog declarat Biserica Scientologica a fost fondata la Los Angeles, in anul 1954, de scriitorul defictiune L.ÊRon Hubbard. Cultul a patruns in Germania in 1970, tara in care numara aproximativ 6.000 de membri. Biserica Scientologicasustine ca are opt milioane de adepti in intreaga lume si este prezenta si in Romania. Cel mai cunoscut adept al scientologiei este actorul american Tom Cruise. Fosta sa sotie, Nicole Kidman, a fost si ea adepta a acestei religii, dardupa divortul de Cruise a abandonat organizatia. Cruise a convertit-o si pe Katie Holmes, actuala sotie, care a nascut conform preceptelor scientologice, fara anestezie. Presa internationala aspeculat indelung ca actrita a nascut fara anestezie, indurand in tacere durerile, si a fost rugata de Tom sa manance placenta.


15 of 15 2/14/2008 9:19 AM

Alte celebritati care cred in scientologie sunt actorii John Travolta, Kirstie Alley si Isaac Hayes.

CercetaŃi totul, şi luaŃi ce este bun. Romanian Times, All rights reserved, Portland Oregon 2007

romanian times - filme vechi si noi noi.pdf · mereu spre scheme de-a sale cu care deja ne-a...

Documents