Dan LUCA

Uniunea Europeană văzută de la Bruxelles

10 ani de corespondenţe europene pentru presa clujeană(perioada 2003 – 2007)

O continuare a cărţii

România văzută de la Bruxelles6 ani de corespondenţe europene pentru presa clujeană

(perioada 1997 -2003)

Publicată în 2003 la Editura Dacia

Cluj

1

Cartea România văzută de la Bruxelles se incheia cu...

Un sfârşit este un început...

Acum vreo zece ani, eram departe de a scrie un text legat de procesul integrării României la Uniunea Europeană. Chiar şi primele articole publicate în anul 1997, şi chiar 1998, nu anunţau finalizarea unui proiect coagulat. Acum, în primăvara anului 2003, când 75 de articole, formează, împreună cu contribuţiile experţilor, o carte, este un moment de analiză.

Va exista o continuare a acestei cărţi, cuprinzând perioada 2003-2007? Să fiu sincer m-aş bucura enorm ca în primăvara anului 2007, să pot lansa o carte în care voi reuni alte articole publicate în presa locală clujeană. Ar fi superb ca încă din introducere să scriu: „Ne aflăm acum în primăvara anului 2007. De câteva luni România este membru deplin al Uniunii Europene.” M-aş bucura şi mai mult dacă paragrafe precum „calitatea vieţii în România a crescut simţitor în ultimii ani, ceea ce denotă o bună putere de absorbţie a fondurilor comunitare, o reală motivare în a face din România o ţară respectată în Comunitate” vor fi inserate în articole.

Dar până atunci voi continua să scriu articole către Adevărul de Cluj, mă voi bucura de fiecare dată când acestea se vor publica, şi voi fi fericit când CLUJENII, care vor citi cele transmise de mine, de la Bruxelles, vor înţelege că întreaga construcţie europeană, în care este absorbită şi România, este pentru ca ei să o ducă mai bine.

Dan LUCABruxelles7 martie 2003

2

2003Adevărul de Cluj, 12 aprilie 2003

Pagini de istorie - extinderea reală a Uniunii Europene

10 ţări vor semna la Atena în 16 aprilie 2003 Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. Prin acesta se consfinţeşte un moment aşteptat încă de la Căderea Zidului Berlinului, extinderea spre Est a marii familii europene.

Până în prezent au avut loc patru astfel de lărgiri ale spaţiului comunitar: prima în 1973 – prin admiterea Marii Britanii, Irlandei şi Danemarcei, a doua în 1981 – odată cu primirea Greciei, a treia în 1986 – prin aderarea Spaniei şi Portugaliei, şi a patra în 1995 – când au intrat în UE Austria, Finlanda şi Suedia.

În urma Consiliului European de la Copenhaga (12-13 decembrie 2002) România şi Bulgaria au totuşi motive de mulţumire. Documentul final adoptat vorbeşte despre o singură lărgire, în două etape şi susţine că "obiectivul comun este de a primi România şi Bulgaria în Uniune, în 2007". Liderii europeni garantează astfel fără nici un dubiu, că lărgirea UE nu se va opri după primul lot de zece candidate.

În momentul de faţă extinderea este una dintre priorităţile UE, după 2004 aceasta va dispare din topul agendelor. Încă de acum au început dezbateri despre subiectele la modă pentru perioada 2004-2010. Europa are nevoie de simboluri pentru ca cetăţenii ei să înţeleagă ce se întâmplă şi de ce să fie de acord cu acest proces. Locomotiva numită „extinderea UE” are valabilitatea ei, dar în 2004 lumea vrea ceva nou.

Anticipând puţin, să încercăm să ne poziţionăm în anul 2004. Să sperăm că România va închide toate cele 31 capitolele de negocieri sectoriale în timpul Preşedenţiei irlandeze (semestrul 1 din anul 2004) şi va concluziona întregile negocieri în timpul Preşedentiei olandeze (semestrul 2 din anul 2004). Într-un calendar favorabil, Tratatul de Aderare al României la UE ar putea fi semnat şi supus ratificării în 2005-2006. Conform acestui scenariu România ar putea deveni membră a Uniunii începând cu 1 ianuarie 2007.

3

Adevărul de Cluj, 4 mai 2003Dan Luca, preşedintele „Casei Europei“ Cluj-Napoca:

“Construcţia Uniunii Europene are nevoie de suportul şi implicarea activă a cetăţenilor”

10 ţari au semnat la Atena în 16 aprilie 2003 Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. Se consfinţeşte astfel un moment aşteptat încă de la Căderea Zidului Berlinului, extinderea spre Est a marii familii europene. În urma Consiliului European de la Copenhaga (12-13 decembrie 2002) România şi Bulgaria au motive de mulţumire. Documentul final adoptat vorbeşte despre o singură lărgire, în două etape şi susţine că "obiectivul comun este de a primi România şi Bulgaria în Uniune, în 2007". Liderii europeni garantează astfel fără nici un dubiu, că lărgirea UE nu se va opri după primul lot de zece candidate. Pentru a afla care este impactul asupra comunităţii locale clujene, ne-am adresat lui Dan Luca, preşedintele „Casei Europei” Cluj-Napoca (www.casaeuropei.com).

Reporter: Care este părerea clujenilor despre Uniunea Europeană? Dan Luca: Clujenii sunt oameni deschişi către Europa. Lumea discută în Cluj de integrare europeană, iar ideile exprimate nu sunt mai prejos decât cele din Uniunea Europeană. Prea mult însă se consideră în România integrarea europeană ca fiind doar rolul instituţiilor şi în special a celor naţionale. La acest proces îşi pot aduce contribuţia industria locală, sectorul neguvernamental, presa şi academicul. Trebuie să realizăm o comunitate clujeană activă, parte a marii „piese europene”. Avem „actorii” noştri care trebuie motivaţi, iar integrarea se va petrece ca ceva natural.

Reporter: Intenţionaţi localizarea conceptului de Casa a Europei la Cluj-Napoca. Ce implică acest proces?Dan Luca: Conceptul Casei Europei implică găsirea metodelor de articulare a identităţii naţionale cu cea europeană, proiectarea unui sistem în care atât comunitatea locală, cât şi cea regională îşi au locul în amfiteatrul european. Principalul obiectiv al Case Europei Cluj-Napoca este realizarea unei legături reale între comunitatea locală clujeană şi Uniunea Europeană. Implicarea activă a cetăţenilor în problemele legate de integrarea României în Uniunea Europeană necesită crearea structurii adecvate care să permită realizarea acestui obiectiv.

Reporter: Care sunt paşii concreţi în susţinerea acestor idei?Dan Luca: În urma analizei realizate de către Biroul Executiv al asociaţiei, s-a ajuns la concluzia că pentru a localiza conceptul Casei Europei pe structura locală clujeană este necesar organizarea unui eveniment la Cluj-Napoca, în primăvara anului 2003. Astfel în 29 mai 2003, va avea loc seminarul cu titlul “Impactul extinderii Uniunii Europene asupra Clujului”. Printr-o abordare ştiinţifică, implicând Consiliul Local Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Cluj, Prefectura Judeţului Cluj, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Studii Europene, Adevărul de Cluj, precum şi Camera de Comerţ şi Industrie Cluj, se încearcă estimarea acestui impact, avantajele şi dezavantajele ce rezultă din acest proces în judeţul Cluj.

Reporter: Există deja un studiu care încearcă sa estimeze impactul extinderii Uniunii Europene asupra Clujului. Care sunt principalele concluzii?Dan Luca: Este adevărat, încă din luna ianuarie a acestui an, o echipă coordonată de doamna conf. univ. Mihaela Luţaş a realizat un studiu, care stă la baza dezbaterilor de la sfârşitul lunii mai. Impactul extinderii UE asupra Clujului nu se poate măsura încă, atâta vreme cât România şi implicit şi Clujul nu fac parte din UE, însă se pot evidenţia schimbările de natură socio-economică şi instituţională, generate de etapa de preaderare pe care o parcurge România şi care presupune atingerea unui anumit grad de convergenţă a Clujului cu UE. Pentru judeţul Cluj extinderea înseamnă în acest moment pregătirea mediului socio-economic, politic şi instituţional pentru intrarea în UE.

Reporter: Care consideraţi ca sunt punctele tari ale integrării Clujului in UE?

4

Dan Luca: Există o serie de elemente care clujenii trebuie să le conştientizeze. Câteva exemple concludente sunt: calitatea şi calificarea resurselor umane, forţă de muncă ieftină, dezvoltarea sectorului serviciilor de înaltă specializare, precum serviciile bancare, IT şi medicale. Clujul polarizează activitatea din regiune, este un centru universitar de marcă, fiind plasat într-o regiune avansată în privinţa restructurării industriilor în declin (minerit şi siderurgie).

Reporter: Care consideraţi că sunt punctele slabe?Dan Luca: Din raport rezultă că principalele puncte slabe sunt: stagnarea turismului, blocajul administrativ la nivel local, conflict între factorii de decizie, investiţii scăzute, un anumit comportament al populaţiei orientate spre migraţie, fiscalitate excesivă, birocraţie excesivă (în special pentru realizarea de investiţii), instabilitate legislativă, lipsa facilităţilor pentru investitori (incubatoare de afaceri), mentalitatea generală uşor conservatoare, fără asumarea de riscuri.

Reporter: Studiul atrage atenţia şi unui factor destabilizator corelat cu industria uşoară clujeană. Care este acest pericol?Dan Luca: Cea mai activă în relaţia cu Uniunea Europeană este industria uşoară, care s-a dezvoltat exploziv pe fondul delocalizării fabricanţilor europeni şi al orientării lor către România – care, astfel, a devenit din 1999 lider în zona Europei Centrale şi de Est în exportul de confecţii către UE. Într-o mare măsură, sectorul funcţionează în sistem lohn – investitorul străin aduce materiile prime, utilajele şi modelele, întreprinderea românească furnizând exclusiv forţa de muncă. La baza acestui sistem stă avantajul comparativ al salariului redus. Conform unor estimări, însă acesta se va menţine doar pentru o perioadă de maximum 5 ani. După această dată, evoluţiile pozitive şi aderarea la UE vor impune o creştere a nivelului de salarizare, ceea ce va duce la o reluare a procesului de delocalizare a investitorilor străini, în favoarea statelor din fostul bloc sovietic. În aceste condiţii închiderea fabricilor poate avea un impact social grav – marea majoritate a forţei de muncă angajată în ramură sunt femei, a căror absorbţie pe piaţa muncii va fi cu atât mai dificilă cu cât cele mai multe companii sunt localizate în zone de restructurare industrială.

Reporter: Care este impactul instituţional al aderării Romaniei la UE?Dan Luca: Aderarea României la UE implică participarea la toate instituţiile şi structurile UE. Autorităţile române trebuie să aibă în vedere necesitatea şi modul de organizare a participării ţării la mai multe organe subsidiare. România trebuie să desemneze reprezentanţi nu doar în Parlamentul European, prin alegeri, ci şi în Comitetul Regiunilor şi în Comitetul Economic şi Social (Tratatul de la Nisa prevede în anexă că România va dispune de un număr de 15 reprezentanţi în fiecare dintre aceste două instituţii). Deşi procedura folosită pentru desemnarea acestor reprezentanţi este în întregime de competenţă naţională, autorităţile trebuie să aibă în vedere scopul instituţiilor sus-menţionate. Pentru Comitetul Regiunilor, este important să se aleagă cu grijă modul de definire a comunităţilor locale care vor fi reprezentative din punct de vedere geografic.

Reporter: Care sunt sugestiile pentru oraşul şi regiunea noastă în perspectiva extinderii UE?Dan Luca: Desigur există numeroşi factori de decizie care pot să îşi aducă contribuţia la dezvoltarea Clujului. Ceea ce considerăm noi că este vital este definirea şi articularea unei viziuni pentru Cluj, crearea unei imagini şi a unei identităţi europene a Clujului pentru oamenii de afaceri, crearea unor structuri care să asigure managementul fondurilor venite de la UE, orientarea fondurilor disponibile spre proiecte care se integrează într-o strategie globală de dezvoltare, utilizând programarea multianuală.

5

Adevărul de Cluj, 20 iunie 2003Reprezentanţa Permanentă a Clujului la Bruxelles

Înainte de a derula, împreună cu „Casa Europei”, proiectul „Impactul extinderii UE asupra Clujului” nu credeam că există o astfel de implicare a clujenilor în politicile europene. Este clar că aderarea României la UE „mişcă” deja comunitatea locală cu un interes sectorial remarcabil. Este necesar ca dezbaterea începută să fie continuată pe aceeaşi coordonate constructive, lăsând la o parte populismul şi băşcălia. Ceea ce aşteaptă cei de la Bruxelles de la ţările candidate este în primul rând seriozitate şi corectitudine, în care angajamentele făcute trebuie respectate, iar respectul pentru „celălalt” este hotărâtor.

Clujul are destui oameni care lucrează european încă de acum, iar aderarea României la UE nu îi va surprinde nepregătiţi. Este necesară însă o mică ieşire generală din anonimat. Comunitatea locală poate lansa un proiect ambiţios ca cel al deschiderii unei Reprezentanţe Permanente a Clujului la Bruxelles. Pentru a realiza necesitatea acestui proiect trebuie imaginat Bruxelles-ul ca „noua Romă”, în care prezenţa fizică devine din ce în ce mai necesară. Această „deschidere” spre Vest a Clujului ar oferi mesaje perfecte celor care se întreabă încă de acum în ce direcţie ne îndreptăm.

Majoritatea regiunilor sau oraşelor au astfel de reprezentanţe, iar rolul lor este deosebit de important în realizarea strategiilor de dezvoltare. Chiar şi reprezentanţele regionale ale ţărilor candidate la Uniunile Europene încep să apară pe harta europeană a Bruxellesului.

Poate pare surprinzător dar există deja o Reprezentanţă Permanentă la Bruxelles a unui judeţ din România. Veţi zice că este Timişul, sau Prahova, sau Constanţa? Nici vorbă. Este vorba de… Teleorman. Prezenţa acestora s-a făcut simţită încă din 9 mai 2003, cu prilejul Zilei Europei, când o trupă de căluşari a prezentat dansurile specifice în incinta Comitetului Regiunilor, spre plăcuta surpriză a factorilor de decizie europeni. Investiţia făcută de Consiliul Judeţean Teleorman a fost imensă, căci nu este uşor să acoperi transportul şi cazarea celor 80 de dansatori, dar se pare că investiţia a meritat.

Cred că şi Clujul poate găsi resursele unei Reprezentanţe Permanente la Bruxelles. Există un interes economic care poate să susţină o astfel de iniţiativă. Sunt sigur că există o deschidere a factorilor de decizie de la nivel local şi judeţean pentru astfel de iniţiative şi aştept clipa mare a inaugurării sediului european al Clujului.

6

Adevărul de Cluj, 7 iulie 2003Clădirea momentului 2007

Mecanismul european, în care Uniunea Europeană îşi schimbă Presedenţia o dată la 6 luni, începe să fie înţeles şi de cetăţenii români. Că există presiuni, în special exprimate în cadrul Convenţiei Europene, de schimbare a acestui algoritm este adevărat, dar până în 2008 vom avea această rotaţie după cum urmează: 2004 (Irlanda, Olanda), 2005 (Luxemburg, Marea Britanie), 2006 (Austria, Finlanda), 2007 (Germania, Portugalia), 2008 (Franţa, Suedia).

După primul semestru al anului 2003, când Grecia a “coordonat” destinele UE, a venit rândul Preşedinţiei Italiene să-şi intre în drepturi. Trecem peste ciocnirile dintre premierul italian şi Parlamentul European, şi încercăm să vizualizăm unde este Europa şi care este poziţia României în această poză?

Convenţia Europeană şi-a finalizat propunerile şi aşa cum sublinia Romano Prodi: “sunt fericit de rezultat, dar nu entuziasmat. Probabil mulţi se aşteptau la o revoluţie europeană, dar să nu uităm că pas cu pas construim o Uniune Europeană democratică şi extinsă.”

România se află pe o direcţie bună din punct de vedere al negocierilor şi cu toţii sperăm ca până la sfârşitul anului 2004 să reuşim concluzionarea tuturor capitolelor şi trecerea apoi la semnarea Tratatului de Aderare. Ţinta 2007 este realistă şi să încercăm acum o mică analiză a intrării pe piaţa europeană. Premierul Năstase sublinia încă de acum câteva luni că în anul 2007 vom fi 27 ţări în Uniunea Europeană, şi România va fi printre cele 7 state mari ale Uniunii, alături de Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Spania şi Polonia. Această forţă românească se observă încă de la adoptarea Tratatului de la Nisa în care se aloca României 33 de parlamentari europeni şi 14 voturi în Consiliu.

Aşa cum am precizat însă, trebuie încă de acum să “clădim momentul aderării”. Integrarea europeană nu este doar o noţiune politică, iar numeroşi factori trebuie să stea la baza succesului aderării României la UE. Mă gândesc în primul rând la aparatul administrativ pe care România îl va avea la Bruxelles, acea cotă de ţară în instituţiile europene. Poate că este un bun moment să se explice tuturor, fie de Ministerul Afacerilor Externe, fie de Ministerul Integrării Europene, care este procedura ca un român să facă parte din administraţia europeană, bineînţeles doar din anul 2007.

Se pare că suntem încă în aşteptare, dacă ne gândim din punct de vedere al sectorului privat românesc şi mass media. Am impresia că factorii economici româneşti sunt încă precauţi, aşteptând o inserare a “politicului real la Bruxelles”, pentru a încerca exteriorizarea. Forţa unei ţări este dată în special de economia sa şi nu văd cum o Cameră de Comerţ şi Industrie a României nu are încă o reprezentare la Bruxelles, nu înţeleg cum presa românească nu realizează că informaţia sistematică de la centru, din Bruxelles, este exact ceea ce doresc cetăţenii României.

7

Adevărul de Cluj, 31 iulie 2003Visând la... „cuşca de aur”

Când mă gândesc la integrarea României în Uniunea Europeană îmi vine mereu în minte faimoasa expresie a filozofului german Dahrendorf: „Pentru clădirea unui sistem pluralist sunt suficiente 6 luni, pentru construirea unei economii de piaţă e nevoie de 6 ani, iar pentru construirea unei societăţi civile, ca bază a societăţii deschise, ai nevoie de 60 de ani.”

Să încercăm a vizualiza o poză a anului 2007, an când probabil România va adera la Uniunea Europeană. Conform celor stabilite în special prin Tratatul de la Nisa vom avea 33 de parlamentari români, membrii ai legislativului european. Aceştia sunt ajutaţi în munca lor de unu, doi sau chiar trei asistenţi, depinde de numărul comitetelor în care este implicat parlamentarul respectiv. Este interesant să vedem care este strategia politicienilor români, fie cea tipică latinilor (spanioli, italieni, portughezi), cu asistenţi de aceeaşi naţionalitate ca şi parlamentarul sau o strategie anglo-saxonă în care asistenţii sunt recrutaţi din „ofertele internaţionale”, aflate în special pe „piaţa de Bruxelles”.

Pe lângă jocurile reprezentării politice mai există o faţă nevăzută a integrării şi anume cea a administraţiei europene. Apare în acest caz un paradox. Ştiind situaţia din administraţia românească, în care funcţionarii sunt plătiţi la „limita sărăciei”, ne aşteptăm să fie o situaţie asemănătoare la nivel european. Dar aici ne înşelăm, salariile din administraţia europeană sunt incredibile, începând de la 4.200 euro şi ajungând la 10.000 euro pentru directori. Aşa cum este normal competiţia pentru aceste locuri este uriaşă, căci o dată trecut concursul de intrare eşti asigurat pe viaţă. „Cuşca de aur” aşa este numită administraţia europeană şi văzând avantajele nu ne mirăm de ce nu prea multe persoane doresc să „evadeze”.

Iar acum vine partea interesantă. România, cu începere din anul aderării, să zicem 2007, va dispune de „cota de ţară”. Vom avea deci români care se vor implica în concursurile europene, dar vom avea şi anumite numiri româneşti în organigrama comunitară.

Există un hibrid de strategie românescă referitor la acest punct şi nu este surprinzător faptul că nu prea observăm în presă o dezbatere pe tema aceasta. Totuşi recent, într-un interviu acordat EurActiv-ului Hidegard Puwak, Ministrul Integrării Europene, preciza: „Selecţia noastră pentru instituţiile europene se va baza pe competiţie şi valoare. Ne aflăm deja în procesul recrutării unui număr de 500 de tineri români pentru a lucra în pregătirea aderării României la UE. Până în 2004 vor fi angajaţi 6.000 de funcţionari pentru a lucra în implementarea legislaţiei comunitare la nivel naţional şi local. Cred că dintre aceştia vom putea alege pe cei mai buni pentru a-i trimite la Bruxelles. Pe lângă aceasta, aşa cum se ştie, există selecţia directă organizată de instituţiile europene.”

În acest context se pare că importanţa concursurilor derulate în aceste zile pe la ministerele româneşti pentru acele râvnite poziţii de „euro-consilieri” devine crucială pentru o implementare în... cuşca de aur europeană.

8

Adevărul de Cluj, 24 august 2003Toamna europeană 2003

După ce Bruxelles-ul a fost amorţit de o vară caniculară, este timpul ca afacerile europene să intre din nou pe prim plan. Să încercăm să vizualizăm o poză a toamnei europene 2003.

Guvernele europene vor demara Conferinţa Interguvernamentală în 4 octombrie 2003, având ca obiectiv revizuirea proiectului de Tratat Constituţional, adoptat de către Convenţia Europeană în 10 iulie 2003. Este interesant să vedem dacă Preşedenţia Italiană va reuşi să impună un ritm susţinut negocierilor, permiţând semnarea unui nou tratat cu prilejul Summit-ului din decembrie 2003. În caz afirmativ vom avea o nouă bornă a istoriei europene (după Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam şi Tratatul de la Nisa) sub formula “Tratatul de la Roma II”. Reamintim că în 25 martie 1957, la Roma, a fost semnat “Tratatul de la Roma”, consfinţind sfârşitul etapelor premergătoare integrării. Tratatul a fost încheiat pe o durată nelimitată şi a intrat în vigoare în 1 ianuarie 1958, după ratificarea sa de către Germania, Franţa, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg.

În iunie 2004 vom avea alegeri pentru Permanentul European şi aşa cum este normal încă din acestă toamnă, dinamica europeană creşte. Este pentru prima dată când alegerile se vor desfăşură într-un număr de 25 de ţări şi după momentul Atena (semnarea Tratatului de Aderare în 16 aprilie 2003), şi aderarea efectivă din 1 mai 2004, momentul alegerilor europene este “primul examen cu public” al noilor veniţi. Analiştii politici europeni prevăd schimbări importante din punct de vedere al reprezentărilor grupurilor parlamentare. De exemplu, dacă în prezent “Verzii” au o cotă semnificativă în actuala legislatură, se pare că procentul lor se va înjumătăţi prin “alegerile extinse”, în special datorită faptului că partidele ecologiste lipsesc aproape în totalitate din Centrul şi Estul Europei.

Sectorul privat priveşte cu mare atenţie extinderea Uniunii Europene. Companiile de consultanţă, dar şi marile corporaţii internaţionale, sunt la faza definitivării strategiilor pentru Europa extinsă. Căci una este să desfăşori o campanie de lobby în care să ai conexiunile şi rutina mecanismului vestic, şi alta este să ai pe hartă încă 10 ţări, care vin cu oamenii politici neexperimentaţi pe plan european.

Pentru România este deosebit de interesant să urmărim ce fel de campanii se vor desfăşura în special în cele 10 ţări, pentru a încerca analogii pentru o eventuală campanie electorală europeană în 2006, pentru o posibilă aderare în ianuarie 2007. Trebuie încă de acum însă să ne apropiem cât mai mult de principalele dezbateri europene, să fim deja implicaţi în principalele dosare de actualitate. Să nu uităm cota României este forte importantă într-o Europă extinsă. Vom reprezenta a şaptea ţară din Uniunea Europeană, cu o cotă semnificativă în politica şi administraţia europeană.

9

Adevărul de Cluj, 30 octombrie 2003Dan LUCA: „România are capacitatea de a se adapta cerinţelor europene ale aderării”

Născut la Cluj-Napoca, Dan Luca îşi desfăşoară activitatea începând cu anul 1997 în Bruxelles. Din ianuarie 2001 este Manager al Departamentului de Marketing Direct al EurActiv, companie de media europeană. Este implicat de asemenea în două organizaţii neguvernamentale, pe care le coordonează în calitate de preşedinte: „Casa Europei” Cluj-Napoca – asociaţie care are ca principal obiectiv realizarea unei legături reale între comunitatea locală clujeană şi Bruxelles - şi Clubul „România-UE” Bruxelles - un „centru de gândire”, care doreşte să se constituie într-un element de opinie obiectiv şi independent în ceea ce priveşte relaţiile dintre România şi Uniunea Europeană.

Adevărul de Cluj: Stând deja de mai bine de 6 ani în mediul european de la Bruxelles, consideraţi că are România o vocaţie europeană?Dan Luca: Consider că în prezent şansa României este Europa: intrarea într-un sistem integrat de verificare a promisiunilor, în care orice tip de trişare poate fi uşor depistată şi sancţionată. În plus, accesul la valorile occidentale este incomparabil. Nu este vorba numai de internet. Există o întreagă generaţie de tineri români care se formează în Occident, au de-a face cu valorile occidentale, le cunosc şi nu mai sunt prizonierii unei viziuni provinciale, înguste. Se observă încă de acum o comunitate românească care se formează la Bruxelles.

Adevărul de Cluj: Se pare că aceşti români încep să se organizeze la Bruxelles. Ne puteţi explica iniţiativa pe care o coordonaţi?Dan Luca: Este adevărat, recent împreună cu un grup de români, care locuiesc în Bruxelles şi sunt direct implicaţi în activităţi specifice capitalei europene, am înfiinţat Clubul „România–UE” Bruxelles. Clubul este independent financiar, fără caracter religios sau politic, independent de orice structură guvernamentală sau partid politic din România sau din spaţiul UE. Scopul său principal este de a contribui la eforturile de integrare a României în UE şi în mod prioritar, pentru perioada următoare, la realizarea obiectivului comun româno-comunitar - stabilit la Copenhaga şi reiterat la Salonic – aderarea României la UE în 2007. Clubul se doreşte un „centru de gândire”, un element de opinie obiectiv şi independent în ceea ce priveşte relaţiile dintre România şi UE. Pentru primul an de activitate am fost ales de către Adunarea Generală preşedintele Clubului, fiind secondat de doi vicepreşedinţi (Radu Cioponea, expert la EUROCONTROL, Organizaţia Europeană pentru Siguranţa Navigaţiei Aeriene şi Valentin Cotârţă, Director de Strategie pentru Romanian Research & Business Initiative Bruxelles). Chiar dacă fizic suntem prezenţi în majoritatea timpului la Bruxelles, suntem în permanent contact cu sistemul românesc şi cred că este important ca România să conştientizeze importanţa acestor iniţiative în mecanismul integrării în Uniunea Europeană. Prima acţiune publică a clubului a fost seminarul „Impactul alegerilor din Parlamentul European din 2004 asupra procesului de lărgire a UE - posibile implicaţii pentru România”, organizat în 18 septembrie 2003, în incinta Misiunii României pe lângă UE. Broşura finală a conferinţei se va difuza la sfârşitul lunii octombrie 2003 şi sunt sigur că ideile transmise vor avea o bună vizibilitate în România.

Adevărul de Cluj: După succesul proiectului „Impactul extinderii UE asupra Clujului” cum intenţionaţi să continuaţi activitatea „Casa Europei” la Cluj-Napoca?Dan Luca: Pentru judeţul Cluj extinderea înseamnă în acest moment pregătirea mediului socio-economic, politic şi instituţional pentru intrarea în UE. După succesul proiectului „Impactul extinderii Uniunii Europene asupra Clujului”, Biroul Executiv al „Casei Europei” a decis implicarea asociaţiei în monitorizarea alegerilor locale clujene din punct de vedere european. În primăvara anului 2004 clujenii îşi vor desemna pentru un mandat de 4 ani, reprezentanţii în Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, Consiliului Judeţean Cluj. Alegerea primarului municipiului Cluj-Napoca pentru 2004-2008 reprezintă este de asemenea un subiect important pentru viaţa „cetăţii”. Ţinând seama de aceste consideraţii vom organiza un proiect intitulat “Guvernarea Clujului într-o Europă extinsă”. Împreună cu parteneri precum Consiliul Judeţean Cluj, Biblioteca Judeţeană „Octavia Goga”, Prefectura Cluj, Consiliul Local Cluj-Napoca, Camera de Comerţ şi Industrie Cluj, Adevărul de Cluj, Szabadság, TVR Cluj, Radio Cluj, AEGEE Cluj-

10

Napoca, vom lansa în luna noiembrie această iniţiativă, urmând să concluzionăm proiectul în luna mai a anului viitor.

11

2004Adevărul de Cluj, 24 ianuarie 2004Anul 2004 european văzut de la Bruxelles

Anul 2004 este fără doar şi poate unul de referinţă în istoria Uniunii Europene. Extinderea de la 15 la 25 de state membre (1 mai 2004), începerea mandatului unei noi Comisii Europene, într-o formulă extinsă, alegerea unui nou Parlament European (iunie 2004), dezbaterile despre viitoarea Constituţie Europenă sunt doar câteva dintre schimbările la care vom asista anul acesta.

În ultimele luni, a devenit clar că România beneficiază de o bunăvoinţa evidentă din partea Uniunii celor 25; la Consiliul European de la Bruxelles (decembrie 2003), unul dintre puţinele puncte nedisputate din declaraţia finală a fost angajamentul statelor membre de a primi, la 1 ianuarie 2007, România şi Bulgaria în Uniune. Mai mult decât atât România nu poate pretinde de la Europa. Cât de pregătită va fi ţara noastră să reziste într-un mediu competiţional dur depinde numai de ritmul şi seriozitatea reformelor pe care guvernul de la Bucureşti este chemat să le facă.

Schimbările care vor urma în cadrul Uniunii Europene după extinderea cu zece noi membri în 2004 sunt foarte importante şi trebuie analizate de România, pentru a identifica impactul acestora în perspectiva aderării. România trebuie să urmărească, foarte atent, şi schimbările în plan economic pe care le va aduce extinderea UE. Este necesar ca România şi Bulgaria să analizeze toate evoluţiile din cadrul Uniunii după extinderea din 2004 pentru a putea fi pregătite de aderare în 2007. Comisia Europeană va continua să urmărească şi după aderare evoluţia viitoarelor zece noi state membre ale Uniunii şi, dacă, de exemplu, Polonia - comparabilă cu România ca suprafaţă şi ca pondere a sectorului agricol - ar eşua în aplicarea politicii agricole comune, acest lucru ar putea duce la o creştere a presiunilor la capitolul agricultură şi pentru România şi Bulgaria.

Este poate necesar ca încă din acest an să se formeze un “Comitet România-UE”, care să monitorizeze din mai 2004 dosarele europene actuale, pentru a nu fi surprinşi apoi de complexitatea dosarelor europene în care trebuie să fim implicaţi cu începere din 2007. Este important să nu uităm care este motivaţia Uniunii să se lărgească. Dintre acestea se disting: cele economice, în sensul lărgirii pieţei interne şi creşterii competitivităţii; cele geopolitice, ţinând de crearea unei vaste zone de pace; cele democratice, precum justiţia, statul de drept, libertatea de expresie şi de informare în interes comun tuturor membrilor şi cele „europene“, ţinând de spiritul misionar al europenilor. Asemenea motivaţii denotă un caracter multiplu şi neierarhic al scopului lărgirii UE, având ca dominantă de caracter general, stabilitatea. Din perspectiva candidaţilor, motivaţiile diferă: cele economice sunt legate de prosperitate şi redistribuire; şi cele de securitate coincid cu opţiunile de aderare la NATO.

12

Adevărul de Cluj, 16 februarie 2004Avantajul „aurului albastru”

Bruxelles-ul devine pe zi ce trece un conglomerat de lobby în afaceri europene. Este noua Romă, în care fiecare încearcă să îşi găsească locul în mozaicul multicultural european. În ultima întâlnirie avută cu reprezentanţii Bruxelles-ului, aceştia au explicat extraordinara dezvoltare a oraşului datorată şi găzduirii majoritării instituţiilor europene, numindu-l „avantajul aurului albastru”. Reamintim că în prezent aproximativ 66% din instituţiile europene se găsesc în Bruxelles, restul derulându-şi activitatea în special la Luxemburg şi Strasbourg.

Am relatat recent despre infrastructura românească din Bruxelles pentru a pregăti integrarea euro-atlantică. Dacă anul 2003 a fost cel al lansării noului sediu a Misiunii României pe lângă UE, se pare că anul acesta vom asista la deschiderea unei reprezentanţe a Parlamentului României pe lângă Parlamentul European. Este o veste cât se poate de plăcută ţinând seama că din ianuarie 2007 cei 33 parlamentari europeni români vor intra direct în comisiile sectoriale, iar complexitatea dosarelor europene necesită o perioadă de acomodare.

Sa încercăm însă să analizăm de data aceasta „drumul invers”. Iar dacă prezenţa românească la Bruxelles surâde deja politicului românesc, şi sper din toată inima că în curând să aibă ecou şi asupra structurilor regionale şi a sectorului privat, să încercăm să vizualizăm care sunt instituţiile europene din teritoriu. Este greu ca români să percepem aceste instituţii, obişnuiţi cu un sistem în care tot ce ţine de sistemul naţional se află în Bucureşti. Deşi centralizat, sistemul european „distribuie” anumite agenţii europene în teritoriu, tocmai pentru a se conecta cu realitatea. Poate o enumerare a unor instituţii europene este binevenită: Agenţia Europeană pentru Evaluarea Medicamentelor (Londra), Agenţia Europeană a Mediului (Copenhaga), Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă (Bilbao, Spania), Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi a Dependenţei de Droguri (Lisabona), Europol (Haga, Olanda) sau Institutul European pentru Studii de Securitate (Paris). Avantajul în a găzdui astfel de instituţii europene este enorm, atât pentru ţara respectivă, cât şi pentru oraşul desemnat. Nu mă refer doar la puternicul lobby care se poate face, ci în special la locurile de muncă rezultate.

Extinderea Uniunii Europene naşte şi competiţii pentru noi sau vechi agenţii europene. Cele 10 ţări desfăşoară deja o activitate pentru a „aduce aurul albastru” în ţara lor. Se pare că încă de acum Budapesta a propus o agenţie europeană să fie găzduită de capitala Ungariei.

Ideea de a „oferi” o parte a clădirii Casei Poporului instituţiilor europene parcă prinde din nou contur, dar desigur trebuie studiat contextul actual. O întrebare directă însă se conturează, s-a gândit executivul român la o astfel de „investiţie”? Lansez chiar o provocare celor care doresc să guverneze Clujul pentru perioada 2004-2008, şi mă întreb, au în programul electoral astfel de puncte, în care Europa să vină direct la noi?

13

Adevărul de Cluj, 18 martie 2004Cum explicăm cetăţenilor alegerile pentru Parlamentul European?

Şocul demisiei Cabinetului Santer în martie 1999 a spulberat aparenta linişte instaurată peste aparatul birocratic din instituţiile europene şi a pus în mişcare mecanismul european. Ca un efect direct al acelui scandal politic, noul lider al Comisiei în persoana italianului Romano Prodi, a considerat că transparenţa faţă de cetăţeni este cheia succesului proiectului european. Analizele de specialitate apărute imediat au demonstrat că activitatea şi atribuţiile acestor „conglomerate multi-naţionale”, având sediul la Bruxelles, la Strasbourg sau Luxemburg, nu sunt pe deplin înţelese de omul simplu, cetăţeanul de rând, care nu percepe aceste instituţii ca reprezentându-i propriile interese.

Implicarea cetăţenilor în dezbaterile publice este condiţionată de rezolvarea problemei accesului la informaţii, respectiv existenţa suportului informaţional (accesul la traducerile adecvate în limbile naţionale a documentelor oficiale şi a prevederilor normative de interes larg) şi a mecanismelor de informare, precum şi repartizarea geografică echilibrată a resurselor de informare. În mod necesar, se impune o mai bună informare şi educare a generaţiilor tinere ca viitori cetăţeni europeni. Forma de comunicare utilizată trebuie adaptată nivelului de înţelegere al cetăţeanului (cetăţeanul trebuie să poată să înţeleagă ce înseamnă din punct de vedere practic prevederile standardelor şi cum îi afectează acestea viaţa).

Între 10 şi 13 iunie 2004 vom avea alegeri pentru Parlamentul European şi, aşa cum este normal dinamica europeană se accentuează. Este pentru prima dată când alegerile se vor desfăşura într-un număr de 25 de ţări şi după momentul Atena - semnarea Tratatului de Aderare în 16 aprilie 2003 - şi aderarea efectivă din 1 mai 2004, momentul alegerilor europene este “primul examen cu public” al noilor veniţi. Analiştii politici europeni prevăd schimbări importante din punct de vedere al reprezentărilor grupurilor parlamentare. De exemplu, dacă în prezent “verzii” au o cotă semnificativă în actuala legislatură europeană, se pare că procentul lor se va reduce simţitor prin “alegerile extinse”, în special datorită faptului că partidele ecologiste lipsesc aproape în totalitate din Centrul şi Estul Europei. Astfel este nevoie ca organizaţiile nonguvernamentale ecologiste, adepte ale unor parteneriate clare cu „parlamentarii verzi”, să îşi diversifice contactele şi în alte partide pentru a fi sigure că şi după 2004 vor avea susţinerea politică şi financiară necesară.

Sectorul privat priveşte cu mare atenţie extinderea Uniunii Europene. Companiile de consultanţă, dar şi marile corporaţii internaţionale, sunt la faza definitivării strategiilor pentru Europa extinsă. Căci una este să desfăşori o campanie de lobby în care să ai conexiunile şi rutina mecanismului vestic, şi alta este să ai pe hartă încă 10 ţări care vin cu oamenii politici neexperimentaţi pe plan european. Seminarii precum „Extinderea UE – ce trebuie să ştie Directorul General al companiei tale?” sau cursuri de formare precum „Descoperă Bruxelles-ul european într-o zi” sunt promovate puternic de companiile de consultanţă.

Pentru România este deosebit de interesant să urmărim ce fel de campanii pentru Parlamentul European se vor desfăşura în 2004. Trebuie încă de acum să ne apropiem cât mai mult de principalele dezbateri europene, să fim deja implicaţi în principalele dosare de actualitate. Să nu uităm cota României este foarte importantă într-o Europă extinsă unde vom reprezenta a şaptea ţară din Uniunea Europeană, cu o cotă semnificativă în politica şi administraţia europeană.

Se pare că suntem încă în aşteptare, dacă ne gândim din punct de vedere al sectorului privat românesc şi mass media. Există impresia că factorii economici româneşti sunt încă precauţi, aşteptând o inserare a “politicului real la Bruxelles” de după 2007, pentru a încerca exteriorizarea. Forţa unei ţări este dată în special de economia sa şi nu văd cum o Cameră de Comerţ şi Industrie a României nu are încă o reprezentanţă la Bruxelles, nu înţeleg cum presa românească nu realizează că informaţia sistematică de la centru, din Bruxelles, este exact ceea ce doresc cetăţenii României.

Văzut din exterior, mecanismul european pare complicat şi nu doar pentru români, care dezleagă tainele democraţiei doar de câţiva ani, ci şi pentru cei care Uniunea Europeană a fost

14

prezentă în viaţa lor de când s-au născut. Cum poate un cetăţean european să perceapă un sistem în care instituţii precum Parlamentul, Comisia sau Consiliul formează „o morişcă” decizională complexă, iar când aducem vorba de partide politice, ne pierdem în „fluidul european”? Doar o încercare, există un partid politic victorios sau o coaliţie învingătoare în alegerile din 1999? Privind rezultatele alegerilor, putem considera creştin democraţii, cu cele 37 procente ca prima forţă europeană, urmaţi de socialişti cu 29 procente?

Sistemul de alegere a preşedintelui Parlamentului European lasă puţin spaţiu de manevră pentru interpretările politice. Perioada legislaturii de cinci ani este împărţită în două, iar după preşedinţia creştin democrată a franţuzoaicei Nicole Fontaine a urmat liberalul irlandez Pat Cox, şi parcă o coaliţie a creştin democraţilor cu liberalii prinde contur. Întrebând analiştii politici de la Bruxelles aceştia mi-au precizat că în diversitatea europeană nu este indicat să avem coaliţii considerate învingătoare, dar totuşi mă întreb dacă celebra frază a lui Lionel Jospin din Aula Sorbonei (octombrie 2000) nu are sens? „Cum să dăm mai multă putere Parlamentului European? Este ca o supă în care nu îmi pot da seama cine este la putere dacă doresc ca o iniţiativă legislativă să aibă succes.”

Construcţia europeană trebuie făcută gândindu-ne în primul rând la cetăţeni. Cum să sperăm că alegatorii se vor prezenta la vot, dacă ei nu se simt conectaţi cu noţiunile respective. Chiar dacă Pat Cox a făcut în luna septembrie 2003 un puternic apel la mass media în a face din alegerile din 2004 un succes, permiteţi-mi să fiu rezervat. Nu cred că în ţările din UE15 există în prezent factori care să mobilizeze cetăţenii, în ciuda milioanelor de euro alocate pentru campaniile de informare. Iar dacă vorbim de cei 10 noi veniţi, deşi UE nu are experienţa practică cu organizarea alegerilor în această parte a Europei, va exista o cotă acceptabilă de participare, urmând ca în timp aceasta să revină la „cota UE”. UE este pe buzele tuturor în aceste ţări, în care referendumul pentru aderare de anul trecut a pregătit campania de anul acesta. Având în vedere complexitatea şi noutatea acestor alegeri, se pare că va exista o bipolarizare a politicilor naţionale din ţările din Centrul Europei datorită alegerilor europene, lăsând însă loc şi extremiştilor care vor absorbi uşor o cotă a electoratului care a votat „NU” în referendumul asupra aderării.

Anul 2004 este un an de referinţă în care, aşa cum zicea Romano Prodi, „vor exista alegeri parlamentare europene, se vor integra 10 state noi în Uniunea Europeană şi va fi desemnată componenţa noii Comisii Europene.”

15

Adevărul de Cluj, 13 aprilie 2004Dan LUCA, Preşedintele „Casei Europei” Cluj-Napoca:

„Este păcat că România nu a reuşit să adere la Uniunea Europeană în 2004, dar nu este un dezastru”

Născut la Cluj-Napoca, Dan LUCA îşi desfăşoară activitatea începând cu anul 1997 în capitala europeană - Bruxelles. În prezent este Senior PR Manager la companie de media europeană EurActiv. Este implicat în două organizaţii neguvernamentale, pe care le coordonează în calitate de preşedinte: „Casa Europei” Cluj-Napoca – asociaţie care are ca principal obiectiv realizarea unei legături reale între comunitatea locală clujeană şi Bruxelles - şi Clubul „România-UE” Bruxelles - un „centru de gândire”, care doreşte să se constituie într-un element de opinie obiectiv şi independent în ceea ce priveşte relaţiile dintre România şi Uniunea Europeana. Anul trecut a lansat cartea „România văzută de la Bruxelles”, o „privire europeană” asupra societăţii româneşti.

Adevărul de Cluj: Mai sunt câteva zile până la extinderea Uniunii Europene de la 15 la 25 de ţări. Care este percepţiaîin mediul european de la Bruxelles despre acest eveniment istoric?Dan Luca: Uniunea Europeană parcurge un an foarte dens în evenimente precum alegerile pentru Parlamentul European din iunie şi începerea mandatului pentru noua Comisie Europeană (practic Guvernul European) în noiembrie. Mai există dezbaterile referitoare la constituţia europeană, iar peste tot planează obiectivele trasate în primăvara lui 2000 la Lisabona, când s-a lansat iniţiativa ambiţioasă a UE, aceea de a transforma economia europeană până în 2010 în cea mai performantă şi mai dinamică economie din lume. UE trebuie să demonstreze de asemenea cetăţenilor săi că instituţiile sale nu sunt un fel de "magazine cu circuit închis". Europa trebuie să arate că ascultă şi răspunde cetăţenilor săi, dar şi să se asigure că oamenii recepţionează mesajul său. Şi în toată această atmosferă, 10 ţări se alătură celor 15 prezenţe. Există un interes pentru a vedea cum funcţionează mecanismul european extins la 25, iar momentul 1 mai 2004 este aşteptat cu mare nerăbdare. Trecând peste “zilele de PR” prilejuite de prezentările ţărilor în cadrul evenimentelor precum “Ziua Poloniei” sau “Ce aduce nou Lituania pentru UE?”, practic “fierberea cea mai mare” se desfăşoară pe culoarele Comisiei Europene, iar aici nu mă refer la cei 10 comisari europeni care încet-încet descoperă dosarele de care sunt responsabili, ci la cei din administraţie. Fiecare ţară membră are cota sa, iar bătălia este mare pentru posturi precum cea de Director General, Director sau simplu Şef de Unitate. Se pare că vom asista la unele restructurări de Direcţii Generale mai ales după instalarea noii echipe din noiembrie.

Adevărul de Cluj: Care este impactul acestei extinderi asupra României?Dan Luca: Este păcat că România nu a reuşit să adere la Uniunea Europeană în 2004, dar nu este un dezastru. Poate vă amintiţi acele momente din 1997 când România nu a fost acceptată ca membru al NATO după Summit-ul de la Madrid, iar acum România este membru NATO şi parcă totul intră în normal. Desigur dosarul aderării la Uniunea Europeană este mult mai complex, dar cred că extinderea din 2007 va cuprinde şi România. Trebuie încă de acum să conştientizăm importanţa statutului de membru al UE, trebuie să ne apropiem real de principalele dezbateri europene, să fim deja implicaţi în principalele dosare de actualitate. Să nu uităm cota României este foarte importantă într-o Europă extinsă: vom reprezenta a şaptea ţară din Uniunea Europeană, cu o cotă semnificativă în politica şi administraţia europeană.

Adevărul de Cluj: Anul 2004 este un an electoral în România. Cum se percepe această dinamică din punct de vedere european?Dan Luca: Desigur alegerile din România sunt privite cu mare atenţie la Bruxelles. Dacă mă refer la alegerile locale din iunie acestea sunt un bun reper asupra echisierului politic românesc. Clujenii îşi vor desemna pentru un mandat de 4 ani, reprezentanţii în Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca şi Consiliului Judeţean Cluj, iar alegerea primarului municipiului Cluj-Napoca pentru 2004-2008 reprezintă de asemenea un subiect important pentru viaţa cetăţii. Este important ca cetăţeanul clujean să cunoască cum văd posibilii lideri locali integrarea României în Uniunea Europeană şi care sunt principalele acţiuni pe care aceştia le propun. Această administraţie va conduce Clujul în Europa, iar Bruxelles-ul priveşte cu mare interes rezultatul din iunie.

16

Adevărul de Cluj: Cunoaştem studiul efectuat de „Casa Europei” Cluj-Napoca în anul 2003 asupra impactului extinderii UE asupra Clujului. Credeţi că deja există un astfel de impact?Dan Luca: Desigur, impactul extinderii UE asupra Clujului nu se poate măsura încă, atâta vreme cât România şi implicit Clujul nu fac parte din UE. Se pot evidenţia însă schimbările de natură socio-economică şi instituţională generate de etapa de preaderare pe care o parcurge România şi care presupune atingerea unui anumit grad de convergenţă a Clujului cu UE. Pentru judeţul Cluj extinderea înseamnă în acest moment pregătirea mediului socio-economic, politic şi instituţional pentru intrarea în UE. Este important însă să percepem oportunităţile Clujului şi vreau să amintesc în primul rând calitatea de centru universitar european activ care deschide întreaga zonă spre Europa. Nu pot să uit însă şi pericolele care domină Clujul în prezent, precum conflictele prelungite la nivel local care conduc la creşterea neîncrederii pentru investitori. Cred că este momentul să trecem peste anumite interese şi să acţionăm mai matur pentru a nu pierde momentul. Clujul are destui oameni care lucrează european încă de acum, iar aderarea României la UE nu îi va surprinde nepregătiţi.

17

Adevărul de Cluj, 24 mai 2004Campanie electorală sau aderarea la... „bolta cu stele”?

Nu este o mare filozofie să afirmăm că şansa României este Europa: intrarea într-un sistem integrat de verificare a promisiunilor, în care orice tip de trişare poate fi uşor depistată şi sancţionată. În plus, există un element care n-a existat în România sfârşitului de secol al XIX-lea sau în România interbelică. Din punctul de vedere al formării elitei intelectual-politice româneşti, accesul la valorile occidentale este incomparabil. Nu este vorba numai de internet, există o întreagă generaţie de tineri români care se formează în Occident, au de-a face cu valorile occidentale, le cunosc şi nu mai sunt prizonierii unei viziuni provinciale, înguste.

Dacă urmărim viaţa politică a României se observă două evenimente majore: campania pentru locale, în care practic fiecare partid aruncă în joc canditaţii cei mai buni posibili, şi încheierea negocielilor de aderare la UE. Electoratul este bulversat, la ce să fie atent, la «berea şi grătarele câmpeneşti» oferite de candidaţii la Primărie sau la mesajul elitist al integrării României în marea familie europeană? Normal că vrem ca cei mai buni gospodari să ne gestioneze oraşul şi România să adere la Uniune în 2007, dar au acestea legătură? Aderarea României la UE implică participarea la toate instituţiile şi structurile UE. Autorităţile române trebuie să aibă în vedere necesitatea şi modul de organizare a participării ţării la mai multe organe subsidiare. România trebuie să desemneze reprezentanţi nu doar în Parlamentul European, prin alegeri, ci şi în Comitetul Regiunilor şi în Comitetul Economic şi Social (Tratatul de la Nisa prevede în anexă că România va dispune de un număr de 15 reprezentanţi în fiecare dintre aceste două instituţii). Deşi procedura folosită pentru desemnarea acestor reprezentanţi este în întregime de competenţa naţională, autorităţile trebuie să aibă în vedere scopul instituţiilor sus-menţionate. Pentru Comitetul Regiunilor, este important să se aleagă cu grija modul de definire a comunitaţilor locale care vor fi reprezentative din punct de vedere teritorial.

Extinderea de la 15 la 25 de state membre, începerea mandatului unei noi Comisii Europene, (1 noiembrie 2004), alegerea unui nou Parlament European (10-13 iunie 2004), posibila apariţie a funcţiei de ministru de externe al UE, începerea unui nou plan bugetar din 2006, noua dinamică ce va fi imprimată politicilor europene, inclusiv prin apariţia unor politici comunitare noi, decurgând din priorităţile şi problemele cu care vor veni viitoarele noi state membre, sunt doar câteva dintre schimbările la care vom asista în următorii ani. Pe lângă acestea, România trebuie să urmărească, foarte atent, şi schimbările în plan economic pe care le va aduce extinderea UE. Toţi suntem de acord că integrarea europeană ne poate aduce prosperitate, dar cu greu reuşim să înţelegem practic în ce schimbări vom fi implicaţi după 2007. Căci dacă 80% din populaţia României doreşte integrarea europeană să nu ne trezim că am aderat la… “o boltă de stele”.

Clujenii sunt oameni deschişi către Europa. Lumea discută în Cluj despre integrare europeană, iar ideile exprimate nu sunt mai prejos decât cele din Uniunea Europeană. Nu de puţine ori însă s-a constatat că în România, integrarea europeană este percepută ca fiind rolul instituţiilor naţionale. În realitate, la acest proces îşi pot aduce aportul şi industria locală, sectorul neguvernamental, presa sau academicul. Trebuie să realizăm o comunitate clujeană activă, parte a marii piese europene. Avem actorii noştri care trebuie motivaţi, iar integrarea se va petrece ca ceva natural. Potenţial există. Clujul poate şi trebuie să devină un punct de referinţă pe harta Europei Centrale. Campania electorală este un bun prilej în a dezbate şi întreba pe cei care vor să ne reprezinte, ce vor face ca oraşul nostru să devină cu adevărat un... ORAŞ EUROPEAN?

18

Adevărul de Cluj, 28 iunie 2004Extinderea Uniunii Europene: provocări şi oportunităţi pentru Asociaţiile Europene

Specificul Bruxelles-ului constă în conglomeratul instituţiilor europene şi a comunităţii europene creată în jurul acestora, care a condus la formarea unui segment aparte numit „actori ai Uniunii Europene”. Bruxelles-ul devine pe zi ce trece inima europeană, chiar dacă sunt încercări disperate de a descentraliza sistemul. Ultimii ani au confirmat o coagulare în jurul “Pieţei Schuman” a principalilor factori de decizie, avand în vedere că aproximativ două treimi din cei care lucrează în lumea afacerilor europene sunt bazaţi la Bruxelles. Pe lângă instituţii este vorba şi de puternicul sector privat, reprezentat de companiile europene şi internaţionale, federaţii industriale, presa europeană şi sector neguvernamental. Bruxelles-ul este principalul pol de presă mondial, cu aproximativ 3.000 ziarişti acreditaţi.

Analizele sectoriale ale impactului extinderii UE din 1 mai 2004 continuă să atragă public avid de a descoperi sistemele proaspeţilor parteneri de Uniune. Dacă ne referim la sectorul privat, alături de sediile europene ale multinaţionalelor, întâlnim o densitate de aproximativ 3.000 - 4.000 de federaţii europene reprezentate la Bruxelles.

Ce schimbă aderarea celor 10 ţări în munca federaţiilor europene? Ce ne aşteaptă pe noi în 2007? O serie de experţi din domeniu au fost solicitaţi să îşi exprime părerea.

Guy Thiran, Secretar General al EUROMETAUX (Federaţia Europeană a Metalelor) preciza: „Cu extinderea la 25, procesul de decizie al UE nu se schimbă drastic. Munca de lobby a federaţiilor sectoriale se îndreaptă în continuare către Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliu. O consistentă schimbare de strategie este în abordarea Consiliului, unde trebuie clar să avem în vedere cele 10 noi ţări.” De asemenea el menţiona diferenţa de mentalitate dintre lideri: „Dacă ne referim la sistemele din Centrul şi Estul Europei se observă o abordare culturală total diferită a liderilor industriali. Ei trebuie să înţeleagă că Guvernul nu le poate rezolva problema lor, iar lobby-ul este o unealtă necesară în activitatea cotidiană. Recomand liderilor din Europa Centrală şi de Est o mai bună cunoaştere a legislaţiei europene, cel puţin în sectorul în care îşi desfăşoară activitatea.”

Rachel Barlow, Secretar General la Asociaţia Europeană a Bateriilor Portabile, punctează importanţa de a interacţiona cu întreaga Europă: „Pentru o federaţie europeană este foarte importantă reprezentativitatea, de aceea am căutat să avem membri în toate ţările UE.” În acelaşi timp însă „este deosebit de importantă educarea noilor veniţi în asociaţie. Doar printr-o aprofundare a dosarelor aceştia vor înţelege cum funcţionează sistemul de la Bruxelles şi vom putea trece la un eventul lobby.”

Referindu-se la managementul din Europa Central şi de Est, Helmut Aldinger, Director General la EFMA (Federaţia Europeană a Producătorilor de Pesticide) preciza: „Este încă foarte dificil să discutăm constructiv cu managerii de top din aceste ţări, în special deoarece aceştia provin dintr-o generaţie veche, dar paradoxal întâlnim tineri foarte dinamici şi dornici de afirmare.”

O foarte scurtă evaluare a situaţiei României din punct de vedere a integrării europene sectoriale ne conduce la părerea că există o abordare foarte superficială a acestui subiect. Majoritatea federaţiilor europene nu au încă membru din România, chiar dacă statutul organizaţie respective permite o astfel de racordare. Este timpul ca cei care sunt angrenaţi în aceste decizii să înţeleagă că integrarea europenă a României se realizează în special de partea economică, iar politicul trebuie lăsat de multe ori la o parte. Până când federaţia producătorilor agricoli români (dacă există o astfel de federaţie în România) nu face partea din COPA-COGECA, federaţia europeană, cu greu putem să convingem că suntem racordaţi la realitatea agricolă europeană. Există desigur unele federaţii care au înţeles perfect acest joc, dar în multe sectoare încă mai aşteptăm că Europa să vină peste noi, când sensul contrar este mult mai uşor de gestionat.

19

Adevărul de Cluj, 23 iulie 20042007 – spre o poză perfectă?

Se vorbeşte mult în România de încheierea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană în anul 2004, de semnarea tratatului în 2005 şi de aderarea la UE în 1 ianuarie 2007. Aceasta este „poza perfectă” concepută de România şi cred că sunt mulţi în Bruxelles care doresc un altfel de scenariu. Trebuie însă să fim atenţi şi să nu privim superficial acest proces. Este nevoie să periem ţara şi sistemul românesc de ceea ce este încă „otrăvit”. Nu poţi să discuţi normal în mediul european fără să ţi se menţioneze indirect sau chiar direct: „am auzit că în România sunt mari probleme cu corupţia.” Că este o problemă de imagine sau de conţinut nu vreau să intru în polemică, dar cred că trebuie făcut ceva.

Presedinţia Olandeză are o putere uriaşă în următoarele luni, decisive pentru calendarul de aderare al României. Triunghiul instituţional european este „şchiop”, având în vedere că Parlamentul European abia ales îşi conturează treptat comisiile şi preşedinţii, iar Comisia Europeană este în faza tranziţiei pentru formarea noii echipe de 25 comisari cu mandat din 1 noiembrie 2004. În acest context se aşteaptă multe de la olandezi. Printre cele cinci priorităţi ale olandezilor (1. extindere, 2. libertate, securitate şi justiţie, 3. politica externă eficientă, 4. creşterea sustenabilă şi 5. viitorul sistem bugetar), nu este întâmplător că extinderea este prima. Alexandru Fărcaş, Ministrul Integrării Europene, menţiona pentru EurActiv.ro: "La finalul acestei Preşedinţii, România va avea certitudinea statutului său de viitor stat membru al Uniunii Europene în 2007, ceea ce reprezintă confirmarea eforturilor întregii societăţi româneşti din ultimii ani. Pot afirma cu certitudine că Preşedinţia Olandeză a Uniunii Europene reprezintă o etapă importantă a procesului de integrare a României în structurile europene." Să sperăm că “episodul Oostlander” nu va afecta această relaţie, având în vedere că ambii (Oostlander şi premierul Balkenende) aparţin aceluiaşi partid (CDA – creştin-democraţii olandezi), iar în cercurile olandeze se vehiculează ideea cum că Balkenende se consultă în permanenţă în probleme de afaceri europene cu Oostlander.

Să vedem însă cum stăm când ne referim la cetăţeni. Recent am discutat cu un grup de cehi care lucrează în Bruxelles-ul european şi i-am întrebat ce implicaţii practice are pentru ei aderarea Cehiei din 1 mai 2004? Majoritatea îşi doresc locuri de muncă în instituţiile europene şi de aceea au început procedura de aplicare şi de examinare. Competiţia este dură pentru cele aproximativ 100 de locuri câte sunt disponibile pentru cehi de a lucra la Comisia Europeană, dar miza este mare: salar de câteva mii de euro pe lună!

Am fost curios să cunosc cine sunt cei 24 de parlamentari cehi, aleşi la începutul lunii iunie 2004 pentru un mandat de 5 ani. În principal aceştia sunt „elefanţi de sistem”, care nu au în marea lor majoritate nimic cu sistemul european, şi care au fost plasaţi pe poziţii avansate în listele parlamentare pentru „a li se mulţumi pentru contribuţia avută la aderarea ţării” şi pentru „a nu deranja sistemul de la Praga”. Majoritatea dintre aceştia au venit cu proprii asistenţi, unii aflaţi la primul drum în Bruxelles. Rămâne de văzut „pe cine va trimite România” la Bruxelles cu prilejul aderării (posibile) din 2007.

20

Adevărul de Cluj, 3 august 2004România şi Bulgaria nu reprezintă probleme reale pentru Uniunea Europeană

Preşedinte al Comisiei Europene în perioada 1985 - 1994, Jacques Delors, este autorul unor Memorii recent publicate la Paris. Este interesantă părerea sa despre integrarea europeană a României: “Ştiu că Bulgaria şi România sunt în urmă pe plan economic, dar acestea nu sunt ţările cele mai complexe. La frontierele lor, este dificil de trecut de o Iugoslavie”, sublinia fostul preşedinte european.

Sperăm ca încrederea faţă de România să fie transmisă şi celui care va prelua frânele Comisiei Europene de la 1 noiembrie 2004, portughezul Manuel Barroso. Într-o conferinţă de presă de după aprobarea sa de către Parlamentul European, dl. Barroso a anunţat că doreşte să îşi prezinte noua echipă în jur de 23 august 2004. El a spus că se aşteaptă ca statele membre să îi ofere mai mult de o alegere, nominalizând mai mult de un singur posibil comisar. El a mai îndemnat guvernele naţionale să nominalizeze candidaţi femei, noul Preşedinte al Comisiei dorind să aibă cel puţin opt femei în echipa de 25. Statele membre au răgaz până pe 20 august 2004 să îşi nominalizeze comisarii. Câteva state membre şi industria europeană şi-au exprimat dorinţa de a numi "supercomisari" responsabili cu economia şi concurenţa, pentru a aduce agenda Lisabona pe traseul stabilit.

Reamintim că noua Comisie Europeană va cuprinde 25 de comisari europeni, unul din partea fiecărei ţări membre a Uniunii Europene. Vechea noastră cunoştinţă, Günter Verheugen, actualul comisar pentru Extindere, doreşte să reprezinte din nou Germania la nivel european, dar de data aceasta gerând un sector economic, cel al pieţei interne. Dacă urmărim pe EurActiv.ro profilul celor propuşi de până acum observăm o tendinţă de a se desemna puternice personalităţi din Guvernele naţionale pentru a reprezenta ţara respectivă la nivel european.

Sunt de asemenea interesante propunerile venite din partea celor 10 ţări care au aderat anul acesta la Uniune. Majoritatea ţărilor au propus personalităţi vizibile, cu o importantă contribuţie la aderarea ţării la UE: fie fostul Negociator Şef (Slovacia), fie Ministrul Afacerilor Europene (Slovenia, Polonia), fie Ministrul Afacerilor Externe (Malta, Letonia), sau chiar foşti prim-miniştrii (Cehia, Estonia).

Rămâne să vedem pe cine va desemna România în (probabilul) 2007 pentru a deveni primul comisar european al României. Probabil că numele acestuia sau acesteia se va contura doar după alegerile din noiembrie 2004.

21

Adevărul de Cluj, 24 septembrie 2004Dan LUCA, Preşedintele „Casei Europei” Cluj-Napoca:

„Românii din Bruxelles confirmă vocaţia europeană a României”

Născut la Cluj-Napoca, Dan LUCA îşi desfăşoară activitatea începând cu anul 1997 în capitala europeană - Bruxelles. Anul trecut a lansat cartea „România văzută de la Bruxelles”, o „privire europeană” asupra societăţii româneşti, cu ample comentarii asupra comunităţii clujene.

Adevărul de Cluj: Care sunt principalele noutăţi care domină cotidianul capitalei europene?Dan Luca: Există o dinamică accentuată în Bruxelles, prilejuită în special de formarea noilor Comisii ale Parlamentului European şi debutului din 1 noiembrie 2004 a „Comisiei Barosso”, formată din 25 de comisari europeni. Decizia asupra deschiderii sau nu a negocierilor de aderare a Turciei la Uniunea Europeană este poate cel mai important eveniment din aceste zile de la Bruxelles. Desigur pentru România data de 6 octombrie 2004 este o zi importantă, este momentul când Comisia Europeană va publica raportul anual. De rezultatele incluse în acest document depinde aderarea României la UE în ianuarie 2007.

Adevărul de Cluj: Există o implicare a românilor din Bruxelles-ul european în aderarea României la UE?Dan Luca: Încă de anul trecut cei care lucrăm în sistemul european de la Bruxelles ne-am organizat într-o organizaţie, numită Clubul „România-UE” Bruxelles. În primul an de activitate al Clubului am avut deosebita onoare de a fi preşedintele acestei asociaţii, fiind astfel în permanent contact cu instituţiile europene, Misiunea României pe lângă UE şi cu toţi cei care activează în lumea afacerilor europene. Poate va surprinde, dar sunt zeci de români care s-au integrat perfect în „nucleul dur al afacerilor europene”. Acest grup de români asigură deja integrarea României în structura europeană. Este ceea ce putem numi o «avangardă românească la Bruxelles». Suntem în permanent contact cu România, dar şi integraţi perfect în «lumea de Bruxelles», confirmând într-un fel vocaţia europeană a României.

Adevărul de Cluj: Încă din 2001 faceţi parte din compania de presă europeană EurActiv. Care sunt dezvoltările în această direcţie?Dan Luca: Când mi-am început contractul la EurActiv eram vreo 7-8 persoane, iar acum formăm o echipă de 25. În prezent, EurActiv este cea mai puternică şi numeroasă presă focalizată doar pe afaceri europene. O mare parte dintre corespondenţii de presă din UE utilizează deja reţeaua EurActiv ca principal instrument complementar la site-ul oficial Europa, precum şi ca instrument suplimentar de informare pe lângă briefing-urile oficiale, organizate, de regulă, în jurul prânzului de către Comisia Europeană. Această vizibilitate ne-a permis să ne extindem în alte ţări europene. Există deja 8 filiale EurActiv, inclusiv la Bucureşti. Comitetul de Administraţie al EurActiv.com a decis încă din octombrie 2003 să demarăm procedura de localizare a produsului EurActiv şi în România. Obiectivul principal este realizarea unui portal internet (www.euractiv.ro), în limba română, care să păstreze aceeaşi notă editorială specifică portalului european, dar cu o implicare activă a "actorilor români" în dezbaterea europeană. Deşi lansată recent, doar în mai 2004, agenţia de presă EurActiv.ro se bucură de o atenţie deosebită, fiind o unealtă deosebită pentru cei care urmăresc procesul aderării României la UE.

Adevărul de Cluj: Privind climatul politic actual din România, cum este văzut acesta de la Bruxelles?Dan Luca: Dacă ne gândim că în curând vom avea alegeri în România, lupta pentru supremaţie este echilibrată. Nici PSD, în coaliţia pe care au stabilit-o cu PUR, şi nici alianţa DA, nu cred că vor avea majoritatea suficienţa guvernării, iar jocul celor de la PRM şi UDMR este de urmărit pentru a desemna învingătorul. Din punct de vedere al integrării europene a României, dezbaterea politică nu intră nici de data aceasta în profunzime, şi asta nu cred că surprinde. Dacă ne amintim campaniile pentru alegerile din Parlamentul European din primăvara lui 2004, observăm că şi aici „subiectele naţionale” au fost preferate. Cred însă că partidele politice din România pot face anumite eforturi în campania electorală pentru a înţelege ce implică aderarea europeană şi apoi pentru a comunica simplu spre cetăţeni.

22

Adevărul de Cluj: Să ne întoarcem la Cluj şi la dezvoltarea urbei noastre. Care sunt percepţiile europene?Dan Luca: Ultimele 6 luni au fost spectaculoase, în care schimbarea administraţiei locale a dezmorţit monotonia cu care eram obişnuiţi. Autostrada se pare că va ajunge şi la Cluj, iar investiţiile directe vor veni şi ele. Drumul este ascendent, dar capcanele tranziţiei sunt mari. Este clar că aderarea României la UE „mişcă” deja comunitatea locală cu un interes sectorial remarcabil. Este necesar ca dezbaterea începută să fie continuată pe aceeaşi coordonate constructive, lăsând la o parte populismul şi băşcălia. Ceea ce aşteaptă cei de la Bruxelles de la ţările candidate este în primul rând seriozitate şi corectitudine, în care angajamentele făcute trebuie respectate, iar respectul pentru „celălalt” este hotărâtor.

Adevărul de Cluj: Care este ideea care stă la baza activităţii „Casei Europei” Cluj-Napoca, asociaţie pe care o coordonaţi?Dan Luca: Încă de la începutul activităţii, principalul obiectiv al organizaţiei a fost realizarea unei legături reale între comunitatea locală clujeană şi Uniunea Europeană. Implicarea activă a cetăţenilor în problemele legate de integrarea României în Uniunea Europeană necesită crearea structurii adecvate care să permită realizarea acestui obiectiv. Aşa am făcut în 2003 cu publicarea în premieră a studiului „Impactul extinderii UE asupra Clujului”, aşa s-a întâmplat şi în primăvara 2004 cu proiectul „Guvernarea Clujului într-o Europă extinsă”. În prezent pregătim două proiecte, unul cu finalitate pe alegerile din 28 noiembrie 2004, intitulat „Parlamentarul european al Clujului”, iar al doilea pentru primăvara lui 2005. Sugerez celor interesaţi să acceseze pagina de web www.casaeuropei.com unde se găsesc toate documentele respective.

23

Adevărul de Cluj, 13 octombrie 2004Parlamentarul european – reprezentantul local la Uniunea Europeană

Titlul de parlamentar european este unul la care mulţi politicieni râvnesc, acum când aderarea României la Uniunea Europeană prinde contur.

Tratatul de la Nisa a prevăzut repartiţia locurilor din Parlamentul European pentru fiecare ţară în parte începând cu alegerile din 2004. Dintre ţările foste comuniste, numărul cel mai mare de locuri îl deţine Polonia (50), urmată de România (33). Din totalul ţărilor membre şi al celor candidate, ţara noastră ocupă locul şapte în topul numărului de locuri în Parlamentul European pe care le va deţine.

Indirect, votul pentru Parlamentul României din 28 noiembrie 2004 va avea şi o rezonanţă europeană, parlamentarul ales în forumul democratic român pentru o legislatură de 4 ani, putând deveni în ianuarie 2007 reprezentantul nostru în Parlamentul European. Placând de la ipoteza, destul de plauzibilă, că distribuţia celor 33 de mandate va respecta criteriul geografic, reiese că un reprezentant ales pe listele electorale ale judeţului Cluj va reprezenta România şi, de ce nu, Clujul la Bruxelles.

Un subiect care a fost deosebit de mediatizat în preajma aderării celor 10 noi ţări la Uniunea Europeană a fost cel legat de salariul parlamentarului european. Acesta corespunde salariului parlamentarului din ţara de provenienţă. Astfel, se ajunge în situaţia ca un parlamentar leton, de exemplu, să aibă salariul cât jumătate din cel al unei femei de serviciu de la Parlamentul European. Desigur dezbaterea pe tema salarizării este departe de a fi încheiată, iar schimbări masive de abordare sunt aşteptate în următorii ani. Pe lângă salariu, parlamentarul dispune şi de un buget de cheltuieli, fix pentru toţi cei 732 de reprezentanţi din forul legislativ european.

Un rol important în activitatea legiuitorilor îl au asistenţii de parlamentari europeni. Având în vedere bugetul fix al fiecărui parlamentar, acesta decide câţi asistenţi doreşte să angajeze (între 1 şi 3). De multe ori stuctura naţională intervine în a regla managementul financiar al acestor Cabinete, cum este cazul Olandei care prin intermediul unei fundaţii gestionează aceste salarii. Salariile nu sunt fixe pentru asistenţi şi totul rezultă din negociere. De asemenea, asistenţii nu trebuie să provină din ţara de origine a parlamentarului, ceea ce a permis de-a lungul anilor ca o serie de români să aibă deja experinţă de „asistenţi de parlamentari europeni”.

Aşa cum se ştie, activitatea unui parlamentar european este derulată pe triunghiul Strasbourg, Bruxelles şi ţara de origine. Timpul petrecut de aceştia în Strasbourg în timpul sesiunilor plenare depinde de parlamentar şi de ţara din care provine. De exemplu, un parlamentar european olandez participă aproape la toate dezbaterile şi „se implică activ în dosare”, în schimb, pe unul italian îl vom întâlni o zi, poate două la Strasbourg şi aproape deloc în Bruxelles. În general vineri şi luni parlamentarii îşi desfăşoară activitatea în teritoriu, în ţara de unde provin.

În general, fiecare parlamentar face parte dintr-o comisie parlamentară, ca şi membru deplin, şi din altă comisie, ca şi membru supleant. Există însă şi excepţii, când un membru al Parlamentului European este implicat în mai multe comisii. De asemenea, au loc întâlniri ale grupurilor politice parlamentare, în care parlamentarul se implică în cazul în care consideră că este necesar.

Structurând puţin activitatea unui membru al Parlamentului European ajungem la două profile: primul, cel al unui deputat tânăr, dinamic, fără nume încă pe plan naţional şi care vede din structura europeană o perfectă trambulină politică, iar al doilea, o personalitate politică recunoscută deja, provenită chiar din categoria foştilor miniştri, şi pentru care Bruxelles-ul înseamnă o nouă provocare pentru activitatea sa de politician.

Ajutorul pe care un parlamentar european îl poate da oraşului sau regiunii din care provine este unul punctual, atrăgând în special atenţia asupra unor priorităţi regionale. Titlul de membru al Parlamentului European îi conferă o vizibilitate puternică, de care se poate folosi în interesul

24

celor care l-au delegat să „reprezinte interesele”. Acest lucru depinde însă de agilitatea fiecăruia şi de rolul pe care este dispus să şi-l asume.

25

Adevărul de Cluj, 7 decembrie 2004Proiecţia Parlamentului European pe Parlamentul României

Aşa cum bine se ştie recent a fost ales Parlamentul României. Anul 2004 a adus însă şi un nou Parlament European, când 732 parlamentari europeni au fost aleşi de cetăţenii celor 25 de ţări în cadrul scrutinului din iunie. Este interesant să încercăm o proiecţie a europeanului pe structura românescă şi, în prisma mult visatei aderări din 2007, să observăm cu cine vor lucra principalele forţe europene când este vorba de România.

Partidul Popular European şi Democraţii Europeni (PPE) dispun în Parlamentul European de 268 de deputaţi. 37% - o cifră imprisionantă cu care domină legislativul european. Ideea lui Corneliu Coposu de a ancora istoricul PNŢ de doctrina europeană creştin-democrată a fost o soluţie bună pentru acest partid, nu însă şi de durată. În 2004, PNŢCD a încearcat o revenire în planul politic, prezentându-şi un candidat pentru preşedenţie şi afirmându-şi dorinţa de a intra în Parlament. Rezultatele însă au fost dezastroase, nepermiţând PNŢ-CD să conteze pe plan naţional. Desigur există alte partide din România care ar dori o aderare la PPE şi aici ne referim la mesajul celor de la UDMR, sau chiar al celor de la PRM.

Dacă trecem la al doilea partid ca mărime în Parlamentul European întâlnim Partidul Socialist European cu 202 de deputaţi, 28% din numărul total al parlamentarilor. Pe flancul social-democrat situaţia este mai bună ca reprezentare în România. PSD dispune de un număr considerabil de deputaţi care permite socialiştilor europeni să aibă un partener de colaborare solid în România. Tot aici întâlnim PD-ul, care face parte din mişcarea socialistă europeană. Se pare însă că, în special datorită alianţei cu liberalii pentru alegerile din noiembrie 2004, democraţii români vor trebui să îşi reevalueze apartenenţa europeană.

Grupul European Liberal Democrat Reformator dispune în Parlamantul European de 88 de deputaţi, 12% din total. La nivelul României liberalii stau bine, printr-o reprezentare puternică în Senat şi Camera Deputaţilor, ceea ce va face uşoară colaborarea europeană pe axul liberal.

Partidele ecologiste dispun de 44 de locuri în Parlamentul European, adică 6% din locuri. "Verzii" lipsesc însă total din peisajul politic românesc, o caracteristică a climatului din Europa Centrală şi de Est. Este interesant de văzut care este strategia acestora faţă de piaţa românească pe viitor.

26

Adevărul de Cluj, 20 decembrie 2004Priorităţile europene ale anului 2005

În câteva zile încheiem anul 2004, un an plin de evenimente politice atât pe plan naţional cât şi pe plan european. 2004 a însemnat pentru Uniunea Europeană alegerea noului Parlament European, în urma scrutinului din iunie şi validarea unei noi echipe a Comisiei Europene sub comanda portughezului José Manuel Barroso, care a preluat în noiembrie ştafeta de la Romano Prodi.

Au fost două Preşedenţii ale Uniunii Europene dinamice cu rezultate semnificative. Cele 6 luni ale Preşedinţiei irlandeze au însemnat în special trecerea de la 15 la 25 de state prin istorica extindere a UE din 1 mai 2004, dar şi propunerea pentru o nouă Constituţie europeană. Ultimele 6 luni, cele ale Preşedinţiei olandeze, s-au remarcat prin decizia asupra Turciei, prin care UE deschide oficial negocierile de aderare în anul 2005 şi stabilirea datei clare de aderare pentru România şi Bulgaria.

Ne aşteaptă un an 2005 interesant în care UE va face o analiză a jumătate de drum pentru îndeplinirea agendei de la Lisabona. Până în anul 2010 Uniunea Europeană şi-a propus, potrivit aşa numitei "strategii de la Lisabona" adoptată în anul 2000 să devină spaţiul cel mai dinamic şi mai bine dezvoltat economic din lume. La cinci ani de la adoptarea strategiei se constată însă că în atingerea acestui obiectiv s-au făcut până acum prea puţini paşi. Recent Prodi a spus chiar că "Lisabona este o mare ratare".

Cele două preşedenţii (Luxemburg şi apoi Marea Britanie) vor încerca şi ele să dinamizeze agenda europeană a anului 2005, iar experţii europeni prevăd ca priorităţi de dezbatere: securitatea cetăţenilor, dezvoltarea durabilă şi probabil noi idei de a face instituţiile europene mai înţelese de cetăţeni.

Totuşi să nu uităm esenţialul: 2005 înseamnă însă pentru noi românii anul semnării Tratatului de Aderare la UE. Aprilie 2005 este deja o dată istorică pentru România, concluzionarea unei perioade de tranziţii care a durat mai bine de 15 ani. Nu putem să nu ne amintim că încă din timpul Revoluţiei din Decembrie 1989 unul dintre obiective menţionate a fost aderarea la Uniunea Europeană, un vis ce acum devine realitate.

27

2005Adevărul de Cluj, 25 ianuarie 2005

Avantajul „aurului albastru”

Bruxelles-ul devine pe zi ce trece un conglomerat de lobby în afaceri europene. Este "noua Roma", în care fiecare încearcă să îşi găsească locul în mozaicul multicultural şi multilingvistic european. Recent, reprezentanţii Bruxelles-ului au explicat dezvoltarea oraşului prin găzduirea majorităţii instituţiilor europene, numindu-l "avantajul aurului albastru". Şi, dacă avem în vedere statisticile care arată ca Bruxelles-ul este cea mai bogată regiune din Europa, rezultă că pariul autorităţilor belgiene a fost câştigat.

Pe lângă jocurile reprezentării politice, există o faţă nevăzută, aceea a administraţiei europene. Apare în acest caz un paradox comparativ cu administraţia românească, ai cărei funcţionari sunt plătiţi la "limita sărăciei". Salariile din administraţia europeană încep însă de la 4.200 euro şi ajung la 10.000 euro pentru directori de Direcţii Generale (un fel de ministere europene). Aşa cum este normal, competiţia pentru aceste locuri este mare, căci, o dată trecut concursul de intrare, eşti asigurat pe viaţă. "Cuşca de aur" - astfel este numită administraţia europeană - şi, văzând avantajele, nu ne mirăm de ce nu prea multe persoane doresc să "evadeze".

Mecanismul complex al celor care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile europene începe să fie vizibil şi în România. Dar poza completă a celor care influenţează sistemul european este mult mai largă. Alături de instituţiile europene (Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul, Comitetul Regiunilor etc.), întâlnim reprezentanţii ţărilor şi regiunilor (ex: Misiunea Poloniei la UE, Reprezentanţa Bavariei la UE etc.), pe cei ai marilor companii (ex: Microsoft, Coca-Cola, France Télécom) şi ai federaţiilor industriale (Asociaţia Europeană a Constructorilor de Maşini, Federaţia Patronatului European), presa (aproximativ 3.000 de ziarişti acreditaţi la Comisia Europeană) şi sectorul non-guvernamental (Greenpeace, World Wide Fund for Nature-WWF, European Public Health Alliance). O estimare a numărului "actorilor europeni" ne conduce la circa 100.000 de persoane, dintre care două treimi îşi desfăşoară activitatea în Bruxelles. Dacă ne referim la sectorul privat, alături de sediile europene ale multinaţionalelor, există aproximativ 3.000-4.000 de federaţii europene reprezentate la Bruxelles. Majoritatea regiunilor sau oraşelor au reprezentanţe la Bruxelles, iar rolul lor este deosebit de important în realizarea strategiilor de dezvoltare. După ultima statistică, există aproximativ 260 de sedii ale entităţilor regionale.

Sunt cu miile cei care doresc o infiltrare şi apoi o integrare în acest sistem. Semestrial, 700 de stagiari de la instituţiile europene îşi finalizează stagiul şi cel puţin 75% dintre aceştia doresc să rămână la Bruxelles. Anual, 200 de absolvenţi de la Colegiul Europei Bruge "vor Bruxelles-ul". Alţi 200 de tineri vin anual din Colegiul Europei Natolin (Polonia), cu aceleaşi intenţii. Dacă cifrele vorbesc de la sine, trebuie spus însă că menţinerea în "mediul de Bruxelles" nu este uşoară.

28

Adevărul de Cluj, 15 februarie 2005Dan LUCA: „România trebuie să pregătească încă de acum momentul 2007”

Dan Luca este un clujean activ în Bruxelles-ul european încă din primăvara lui 1997. În prezent este preşedintele « Casei Europei » Cluj-Napoca (din 1996), iniţiatorul Clubului « România-UE » Bruxelles (în 2003), Manager la compania EurActiv din Bruxelles (din 2001) şi începând de anul trecut Preşedintele Comitetului Director al EurActiv în România.

Adevărul de Cluj: Care este atmosfera în Bruxelles-ul european?Dan Luca: Punctul forte al agendei europene este desigur campania de promovare a constituţiei europene. Clasa politică este motivată pentru a o ratifica în ţările europene şi pot să spun că misiunea acestora nu este uşoară în unele cazuri. Desigur aşa numita « Agenda Lisabona » domină cotidianul european. Aşa cum se cunoaşte deja, Uniunea Europeană şi-a propus ca până în anul 2010, potrivit aşa-numitei "strategii de la Lisabona", adoptată în anul 2000, să devină spaţiul cel mai dinamic şi mai bine dezvoltat economic din lume. La cinci ani de la adoptarea strategiei se constată însă că în atingerea acestui obiectiv s-au făcut până acum prea puţini paşi.

Adevărul de Cluj: Din punct de vedere al României, care sunt priorităţile europene?Dan Luca: Semnarea Tratatului de Aderare este planificată pentru 25 aprilie 2005 şi nu cred că va exista ceva să oprească această acţiune. Cred însă că România trebuie să gândească pragmatic momentul aderării, «momentul 2007». În prezent, vorbind de Bruxelles-ul european, suntem puţin descoperiţi. Creionând ceea ce avem în Bruxelles observăm Misiunea României pe lângă UE, o reprezentanţă permanentă a Confederaţiei Consiliilor Judeţene din România, un reprezentant al Patronatului Românesc (ACPR), precum şi reprezentanţii TVR şi Radio România Actualităţi la Bruxelles. Recent şi-a făcut apariţia în Bruxelles-ul european şi Centrul Român de Informare, care aparţine de Ambasada României în Belgia, dar care are ca principal scop promovarea iniţiativelor româneşti în mediul european. În rest doar apariţii meteorice de români care lucrează fie pentru presa europeană, fie în cadrul federaţiilor europene sau a firmelor de consultanţă din Bruxelles, majoritatea dintre aceştia grupaţi în Clubul « România-UE » Bruxelles.

Adevărul de Cluj: Cum se vede mişcarea politică din România şi care este opinia dumneavoastră despre posibilele fuziuni de partide din România?Dan Luca: Ultimele 6 luni au marcat o dinamică fantastică în acest sector şi mă bucur că poate proiectul « Casei Europei » Cluj-Napoca din 2004 a anticipat dezbaterea. Dacă ne uităm la fiecare partid major din România, remarcăm poziţia bine ancorată în structurile europene a celor de la PSD, chiar dacă partidul se află în prezent în opoziţie. PNL-ul de asemenea este bine legat de Parlamentul European şi personal sunt surprins de ideile liberalilor de a părăsi Partidul Liberal Democrat şi Reformator European.  Dacă privim însă Partidul Democrat aici apare un paradox. Deşi în coaliţia câştigătoare a alegerilor din 2004, acumulând un capital electoral nesperat după alegerile din 2000, PD nu reuşeşte să se conecteze consistent la mişcarea europeană. În ecuaţie mai apare şi partidul domnului Ciuhandu, în ciuda faptului că nu contează pe plan naţional. Aici însă funcţionează ricoşeul european, iar cele afirmate de Wilfried Martens, Preşedintele PPE, cum că « Ciuhandu a primit mandatul să facă unificarea creştin-democrată şi populară din România », atârnă greu în jocul politic românesc. S-a vehiculat mult în ultimele săptămâni posibila fuziune între PNL şi PD, care mi se pare « o ecuaţie cu prea multe necunoscute ». Dacă PD doreşte să fuzioneze cu un partid şi să intre în Partidul Popular European, cel mai indicat este să discute cu primarul Timişoarei pentru o posibilă apropiere. O astfel de fuziune poate da bine pentru ambele partide atât pe plan european cât şi pe plan naţional.

Adevărul de Cluj: Ne-aţi explicat că România nu este suficient pregătită la Bruxelles pentru statutul de membru deplin. Care credeţi că sunt măsurile imediate ce se impun?Dan Luca: Trebuie forţat încă din anul 2005 şi nu trebuie să aşteptăm ianuarie 2007. De exemplu imobilele sunt relativ ieftine în Bruxelles, dacă comparăm cu Paris-ul, Londra sau Haga şi cred că cei interesaţi pot investi în afaceri imobiliare de succes în capitala Europei. Sectorial cred că şi Camera de Comerţ şi Industrie a României trebuie să îşi deschidă un birou la Bruxelles. De asemenea mediul academic e bine să iasă puţin din moleşeală. Universitatea din Madrid are 10 oameni în permaneţă în Bruxelles-ul european pentru lobby şi gestionarea

29

proiectelor europene de milioane de euro. Poate nu fiecare universitate românească trebuie să fie prezentă la Bruxelles, dar un « Consortium academic » s-ar potrivi perfect. De asemenea regiunile, judeţele şi marile oraşe din România trebuie să fie mult mai prezente la Bruxelles, integrandu-se în reţeaua de aproximativ 300 entităţi regionale din Bruxelles.

Adevărul de Cluj: Sunteţi un militant al conectării reale a Clujului la Uniunea Europeană. Care sunt dezvoltările pe această direcţie?Dan Luca: Împreună cu colegii mei de la « Casa Europei » Cluj-Napoca am analizat încă din 2003 impactul extinderii UE asupra Clujului. Recent am demarat adâncirea acestui studiu, intenţionând de această dată să trecem de la stadiul de a constata la cel de a încerca să găsim soluţii concrete, eventuale mecanisme şi bugete necesare dezvoltărilor viitoare. În acest scop, realizăm o serie de interviuri cu importanţi „actori locali”, din diverse medii (instituţii, academic, industrie, politică, organizaţii nonguvernamentale, presă) pentru a identifica nevoile şi cerinţele acestora de la mediul european. De asemenea întâlnirile cu o serie de persoane care lucrează în Bruxelles ne ajută să conturăm posibilităţile de reprezentare a Clujului în Bruxelles. Totodată, „Casa Europei” Cluj-Napoca a lansat un concurs de eseuri pe aceeaşi temă a conectării Clujului la dezvoltările europene. Selectarea câştigătorilor este făcută de către un juriu european. Informaţii complete se pot accesa la pagina www.casaeuropei.com.

Adevărul de Cluj: Vizitaţi periodic Clujul. Ce lipseşte oraşului nostru pentru o mai bună conectare europeană?Dan Luca: O analiză completă o vom prezenta în iunie 2005, cu prilejul prezentării raportului „Starea naţiunii: Cluj-Bruxelles”. Anticipând puţin cred că trebuie să ieşim din amorţeală. Avem nevoie de pârghii care să absoarbă în special investiţiile directe, dar cred că şi academicul poate să devină mai activ în parteneriate bilaterale şi multilaterale. Cred că încă Clujul nu oferă destule posibilităţi de distracţii şi divertisment. Nu trebuie să mergem pe ieftin şi prost, ci pe servicii de calitate la preţuri moderate. Trebuie să atragem turişti pentru a vizita „capitala Transilvaniei”. Sugerez doar o idee pentru strategii urbei: pachetul de „Week-end transilvan”, cu următoarea ofertă: avion dus-întors din capitalele vest europene şi două nopţi la hotel în Cluj - cea de vineri şi sâmbătă. Totul la maxim 200 euro / persoană. Asta se cere în Europa, la astfel de preţuri şi în felul acesta turcii sau alte naţii îşi promovează turismul.

Adevărul de Cluj: Lucrati pentru EurActiv – agenţia de presă europeană. Am înţeles că au fost dezvoltări deosebite în ultima perioadă?Dan Luca: EurActiv a devenit cea mai puternică presă europeană focalizată pe afacerile europene. Cei care lucrează în Bruxelles-ul european, dar şi în capitalele europene, îşi încep ziua citind ceea ce scrie EurActiv-ul. Zeci de mii de persoane se informează prin EurActiv despre dezvoltările europene. Din decembrie 2004 sediul nostru este în inima Europei, lângă sediul Comisiei Europene, ceea ce face ca vizibilitatea noastră să fie extraordinară. Din 2004 am intrat şi pe piaţa românească cu agenţia de presă EurActiv.ro, acelaşi concept, dar totul tradus în limba română şi adaptat la piaţa românească.

30

Adevărul de Cluj, 4 aprilie 2005Universitatea “Babeş-Bolyai” pregăteşte deja “cadre europene”

Mirajul locurilor de muncă în străinătate cuprinde România începutului de secol XXI, iar când în context intră şi colaborările directe cu instituţiile europene lumea devine foarte atentă la oportunităţi.

România este pe calea aderării la Uniunea Europeană, iar fiecare se întreabă care poate să fie avantajul sectorului unde îşi desfăşoară activitatea? Să vedem care sunt primele oportunităţi. Aderarea României la UE implică recunoaşterea oficială a limbii române ca limbă oficială a instituţiilor europene, şi, implicit, utilizarea acesteia în întâlnirile oficiale ale Parlamentului European, Comisiei Europene, Consiliului, Comitetului Regiunilor. Acest statut necesită traducerea documentelor oficiale în română (realizată de către traducători) şi interpretare în timpul reuniunilor oficiale ale institutiilor comunitare (realizata de catre interpreti). Intr-un interviu acordat în exclusivitate pentru Adevărul de Cluj, Tony Scott, de la Direcţia Generală Interpretare a Comisiei Europene, a precizat: „Pentru a răspunde nevoilor tuturor instituţiilor comunitare în ceea ce priveşte interpreţii de limbă română, este necesar ca România să instruiască aproximativ 120 de interpreţi profesionişti. Încă din 2000, am început procesul de selecţie a acestora şi în prezent avem 35 pe care contăm deja. Procesul însă continuă şi îi aşteptăm pe cei mai buni să ia parte la selecţie.”

Este interesant să vedem care a fost strategia Comisiei Europene în a sprijini România să îşi pregăteascaă interpreţi de conferinţă, capabili să îndeplinească standardele profesionale cerute de instituţiile europene. Încă din 2002, s-a luat iniţiativa înfiinţării unor şcoli de interpreţi în România, în care instituţiile europene se implică prin acordarea de burse, training pentru profesori, asistenţă de predare. Aceste şcoli au fost înfiinţate la Bucureşti (25 locuri / an) şi la Cluj-Napoca (15 locuri/an). Surprinde plăcut prezenţă Universităţii „Babeş-Bolyai”, ca unul dintre centrele recomandate de Guvernul român pentru instruirea interpreţilor, primind asistenţă de la DG Interpretare.

E bine să cunoaştem de ce Clujul şi nu alte centre din România poartă această „responsabilitate”? Oficialul european ne-a declarat: „În 2000 doamna Rodica Baconski ne-a contactat şi ne-a prezentat activitatea Facultăţii de Litere din Cluj-Napoca. Am rămas în contact, iar în 2003 când limba română a devenit o prioritate pentru noi am găsit o mare deschidere de la conducerea UBB pentru un astfel de proiect. În prezent există o relaţie perfectă între Comisia Europeană şi Universitate. UBB este o universitate deschisă şi foarte cosmopolită.”

Mulţi aşteptăm ca prosperitatea europeană să vină la noi, să ne întrebe de sănătate şi eventual să ne împingă în proiecte bănoase. Uităm însă că un „produs”, fie el universitar sau economic, trebuie susţinut de o comunicare puternică. Bruxelles-ul este noul pol de atracţie şi doar interacţionând cu acesta putem construi strategii de durată. Mai este cazul să precizez de ce Universitatea din Madrid are 10 persoane în permanenţă în Bruxelles pentru „afaceri europene”?

31

Adevărul de Cluj, 4 mai 2005Adaptarea la “sinceritatea Uniunii Europene”

Numărăm zilele până când România va face parte din Uniunea Europeană. Suntem aşa de “obosiţi” de “economia de tranziţie” şi de “negocierile de aderare” că poate vom considera că ceea ce a fost greu a trecut. Trebuie însă tras un semnal de alarmă încă de acum. Nu doar aderarea la UE este importantă, ci şi cum ne luăm în primire rolul de stat membru.

Nu este o mare filozofie să afirmăm că şansa României este Europa: intrarea într-un sistem integrat de verificare a promisiunilor, în care orice tip de trişare poate fi uşor depistată şi sancţionată. Din punctul de vedere al formării elitei intelectual-politice româneşti, accesul la valorile occidentale este incomparabil. Nu este vorba numai de internet, există o întreagă generaţie de tineri români care se formează în Occident, au de-a face cu valorile occidentale, le cunosc şi nu mai sunt prizonierii unei viziuni provinciale, înguste.

Sectorul de afaceri românesc aderă la o „densitate de directive europene”, la care trebuie să se adapteze rapid. Instituţiile europene îşi vor deschide porţile nu doar celor 35 de parlamentari europeni-roâani, dar şi românilor care vor să lucreze în Bruxelles-ul instituţional.

Ne vor acomoda cu UE fiecare după posibilităţi şi grad de interes. Unii vor profita de oportunităţile ivite încă din primele zile, iar alţii vor primi doar ricoşeuri întrebându-se cu adevărat cum trebuie să se adapteze în ceasul al doisprezecelea acestui proces.

Clujenii sunt oameni deschişi către Europa. Lumea discută în Cluj despre integrare europeană, iar ideile exprimate nu sunt mai prejos decât cele din Uniunea Europeană. Nu de puţine ori însă s-a constatat că în România, integrarea europeană este percepută ca fiind rolul instituţiilor naţionale. În realitate, la acest proces îşi pot aduce aportul şi industria locală, sectorul neguvernamental, presa sau academicul. Clujul poate şi trebuie să devină un punct de referinţă pe harta Europei Centrale.

Dacă vizualizăm momentul 2007, ne putem întreba incă de acum dacă vom avea o calitate a vieţii demnă de standardele europene? Vom avea un sistem sanitar sănătos? Vom avea un sistem educaţional performant? Vom avea parte de un transport public de calitate? Ne mai permitem să pierdem timpul cu idei mari fără a intra in practicalitatea integrării?

32

Adevărul de Cluj, 6 iunie 2005„Titanicul” european ia apă, dar căpitanii ne asigură că nu se scufundă

Ce se întâmplă cu Europa? Există o criză a sistemului european? Este ceva planificat sau trăim clipe istorice? Cum afectează aceste evenimente România? Sunt câteva din întrebările care fac deliciul presei, impunâd o analiză pragmatică a drumului european.

Recentele evenimente trebuie abordate din două perspective: una juridică şi una politică. Este clar că prin semnarea Tratatului de Aderare în 25 aprilie 2005, România va adera la UE, fie în ianuarie 2007 sau, în cel mai rău caz, în ianuarie 2008. Dacă este să continuăm abordarea juridică, NU-ul francez şi apoi cel olandez au repercursiuni în special asupra Croaţiei, ţara care trebuia să înceapă negocierile de aderare la UE în marie 2005. Miniştrii de Externe din cele 25 de state membre UE au decis însă, să amâne deschiderea negocierilor de aderare cu Croaţia, ca urmare a „lipsei de cooperare a Zagrebului cu Tribunalul Penal Internaţional”. Tot într-o situaţie delicată se află şi alte ţări din Balcani, precum Macedonia, care „spera să fie considerată ca membru-candidat până la sfârşitul lui 2005.” Despre Turcia ce să zicem? Să ne amintim că în decembrie 2004 Consiliul European a decis că 3 octombrie 2005 va fi data de începere a negocierilor de aderare cu Turcia. Este această dată o certitudine în actualul context european?

Să vedem şi unghiul politic. Presa europeană compară Uniunea Europeană cu Titatinicul în care „corabia ia apă vizibil, dar orchestra continuă să cânte, pretinzând că nimic nu se întâmplă”. Este drept că cele două NU-uri au lovit cu putere construcţia europeană, dar să fim sinceri parcă păreau previzibile unele derapaje. Ne amintim de NU-ul danezilor pentru ratificarea Tratatului de la Maastricht (1992) sau de votul irlandez din 2001 asupra Tratatului de la Nisa. Ne pare rău, dar trebuie să o zicem şi că în ianuarie 2005, când două ţări ratificaseră deja Constituţia europeană, Eurobaromentrul european (sondajul de opinie oficial al UE) arăta că o treime din europeni nici nu ştiau că există o propunere de consituţie europeană în care ei trebuie să îşi exprime opinia, direct sau indirect.

Liderii europeni constată: „Olandezii şi francezii au spuns NU constituţiei, şi numeroase mesaje au fost recepţionate de UE.” Este clar că procesul construcţiei europene intră pe un drum lung al „regândirii”, în care „visul european trebuie adus la realitate”. S-a subliniat că referendumul a „motivat” cetăţenii să îşi exprime opinia asupra Europei, iar prezenţa masivă la vot a fost un semn positiv, dacă ne amintim că acum un an cifrele participării la vot pentru alegerea parlamentarilor europeni au fost net inferioare.

România primeşte ricoşeuri din această furtună europeană. Ne întrebăm poate din nou de ce nu am reuşit să fim deja în UE? Că nu am reuşit să deschidem negocierile încă din 1997 şi că doar în decembrie 1999 am fost invitaţi la negocieri este clar. Că în anul 2000 nu ne-am regăsit şi am ajuns rapid în coada negocierilor valului doi este iar ştiut de acei care vor să analizeze speculativ „pierderile pe parcurs”. Revenind la prezent, cred că trebuie să ne focalizăm în respectarea promisiunilor, pentru a nu da cea mai mică posibilitate oficialilor europeni să ne împingă spre 2008.

Până atunci rămâne să vedem ce va aduce nou Consiliul European din 16-17 iunie 2005, în care politicienii vor analiza la sânge criza europeană şi sperăm să vină cu propuneri concrete pentru continuarea procesului. Liderii europeni vor veni pe viitor cu mesaje mult mai radicale asupra construcţiei europene, pentru a fi recepţionate de cetăţeni. Expresii precum „două săptămâni de război în Europa costă mai mult decât 10 bugete europene” se vor auzi tot mai puternic.

33

Adevărul de Cluj, 20 iunie 2005Încă un an de aşteptate pentru a cunoaşte: 2007 sau 2008?

Să privim global şi să ne întrebăm de ce s-a făcut extinderea UE spre est? În primul rând pentru a avea linişte la frontierele europene. Au fost mesaje puternice despre un război balcanic extins. Erau de asemenea destule zone care puteau exploda după finalul Războiului Rece.

Olli Rehn, comisarul pentru extindere, a reconfirmat încă o dată acestea cu prilejul unei conferinţe susţinute la Bruxelles în 20 iunie 2005: „Trebuie să menţionăm că extinderea UE şi ideea de extindere a UE a adus securitate la frontierele europene. Nu avem voie să introducem ani sabatici în care UE să nu se gândească la extindere. Nu putem să creem o nouă gaură neagră în Balcani aşa cum a fost în anii 90. UE trebuie să îşi asume responsabilitatea.”

Referindu-se la noile planuri ale DG Extindere, după cele două NU-uri şi după „criza profundă a UE, confirmată de recentul Summit European”, „de 3 ori C” este noua stategie propusă şi adică: CONSOLIDARE, CONDIŢIONALITATE şi COMUNICARE. Dacă speculăm puţin cele afirmate de comisarul european, din nou se menţionează că îndeplinirea la literă a ceea ce România a promis este imperativ pentru a adera în UE în ianuarie 2007. Întrebat fiind când se estimează o decizie asupra „activării sau neactivării clauzei de salvgardare pentru România şi Bulgaria”, Olli Rehn a specificat că „primăvara anului 2006 este momentul de analiză”.

Bine că am prins trenul cu semnarea tratatului, căci într-un fel mutam accentul de pe noi şi bulgari pe „altă extindere”. Să nu uităm că România şi Bulgaria sunt parte a celei de-a 5-a extinderi a UE. Multe schimbări se vor petrece în viitorii ani. Nu sunt sigur că vom avea prea rapid o constituţie europeană, decât dacă i se schimbă numele.

Juridic nu avem probleme mari cu aderarea, ceea ce nu pot însă să spună însă Croaţia şi Turcia. Conform actualului Tratat al UE (cel de la Nisa), care pare să mai fie la bază pentru ani buni, Europa de 27 este clar definită, pe când ceilalţi trebuie să mai aştepte alte dezvoltări.

34

Adevărul de Cluj, 3 august 2005Din toamnă o accelerare a integrării europene

Timp de mai bine de 15 ani România a adâncit relaţia cu Uniunea Europeană, ajungând acum la câţiva paşi de integrarea efectivă.

Bruxelles-ul absoarbe tot mai mulţi români angrenaţi în mecanismul european. Ne întrebăm tot mai mult care sunt entităţile juridice româneşti în Bruxelles-ul european? Ce vor face cei 35 de parlamentari români cu statut de observatori la Parlamentul European? Cum se va alege comisarul european al României? Care este cota administrativă a României în instituţiile europene ? Este pregătită România pentru statutul de membru UE?

În ultimii ani Misiunea României pe lângă UE a intrat cu adevărat în Europa. Mă refer în special la amplasarea sa în miezul Bruxelles-ului european, la 500 m de Parlamentul European, dar şi la dublarea sau chiar triplarea personalului în doar doi-trei ani. Este normal să avem specialiştii sectoriali la Bruxelles încă de acum, având în vedere că după aderarea României la UE aceasta va deveni Reprezentanţa Permanentă a României la UE, cu un rol crucial în deciziile Consiliului.

Alte entităţi şi-au făcut apariţia în Bruxelles, şi mă refer la Centrul Român de Informare, o entitate care se află în subordinea Ambasadei bilaterale a României în Belgia, dar cu rol de a mediatiza iniţiativele româneşti pe piaţa “afacerilor europene”. Încă de anul trecut patronatul românesc (ACPR) este racordat la Europa prin intermediul contractului pe care îl au cu cei de la patronatul european (UNICE). Regiunile (judeţele) româneşti s-au racordat şi ele la capitala europeană prin intermediul Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, o asociaţie foarte activă care în această toamnă va lansa un birou extrem de adaptat cerinţelor europene, în chiar inima Bruxelles-ului.

Tot în toamnă îi vom aştepta pe cei 35 de observatori români să ia loc în fotoliile Parlamantului European, iar Comitetul Regiuniilor îi va primi pe cei 15 români desemnaţi să reprezinte interesele regionale româneşti în Bruxelles.

Poate surprinde, dar români integraţi în Bruxelles-ul european au fost chiar şi înainte de Revoluţia din Decembrie 1989. În ultimii 5-10 ani numărul lor a crescut simţitor. Unii lucrează pentru presa europeană (European Voice, BBC, Deutsche Welle sau Radio France) sau presa românească (TVR, Radio România Actualităţi), alţii în firmele de consultanţă pe probleme europene sau în secretariatele generale ale federaţiilor europene prezente în Bruxelles. Încă din 2003 o parte dintre aceşti români care lucrează în afacerile europene s-au grupat în Clubul “România-UE” Bruxelles. Ei îşi propun să contribuie la eforturile de integrare a României în UE, dorindu-se un element de opinie obiectiv şi independent în ceea ce priveşte relaţiile dintre România şi UE.

Vizualizând mecanismul european pentru următoarele 6 luni, se aşteaptă o intensificare a relaţiilor oficiale între România şi UE, în special datorită parlamentarilor români care vor activa în Parlamentul European ca şi observatori. Pe lângă aceştia vom avea o “invazie” de “asistenţi de parlamentari”, şi tot mai mult staf administrativ “infiltrat” în mecanismul european, care va dinamiza “poza integrării”. Având în vedere previziunile specialiştilor, se aşteaptă ca în următoarele luni să apară şi anumite companii româneşti noi pe piaţa Bruxelles-ului european. Acestea vor încerca să se implice în dinamizarea fluxului de fonduri europene oferite României. Să sperăm că va exista o transparenţă a acestor mecanisme pentru a nu genera încă de la început percepţii greşite despre România.

35

Adevărul de Cluj, 18 octombrie 2005Dan LUCA, Preşedintele „Casei Europei” Cluj-Napoca:

„Toţi clujenii trebuie să beneficieze de Reprezentanţa Permanentă a Clujului la Bruxelles”

Adevărul de Cluj: Care este istoria Reprezentanţei Clujului la Bruxelles?Dan Luca: Începând cu 16 februarie 2004, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) a demarat activitatea unui birou permanent de reprezentare la Bruxelles. În conformitate cu deciziile membriilor săi, UNCJR are prevăzut în cadrul biroului său european de la Bruxelles 41 de posturi de lucru pentru reprezentanţii fiecărui Consiliu Judeţean. Încă din 2003, prin intermediul studiului „Impactul extinderii UE asupra Clujului”, „Casa Europei” Cluj-Napoca recomandă deschiderea unei Reprezentanţe Permanente a Clujului la Bruxelles. Apreciem ca istorică recenta decizie a Consiliului Judeţean Cluj de a avea reprezentanţi oficiali în inima afacerilor europene de la Bruxelles. Aşa cum „Adevărul de Cluj” a consemnat încă din luna august 2005, în vara lui 2005, o Comisie a Consiliului Judeţean Cluj a audiat şi validat o firmă de consultanţă, formată din două persoane, pentru a reprezenta Consiliul Judeţean Cluj la Bruxelles, speculând nişa oferită de către Uniunea Consiliilor Judeţene. Aceleaşi două persoane reprezintă însă şi judeţul Hunedoara la Bruxelles, ceea ce poate general un conflict de interese pe viitor.

Adevărul de Cluj: Vă desfăşuraţi activitatea de mai bine de 8 ani în Bruxelles-ul european. Care credeţi că trebuie să fie abordarea acestei Reprezentanţe?Dan Luca: Comunitatea locală poate sprijini mai activ proiectul ambiţios al Reprezentanţei Permanente a Clujului la Bruxelles. Este nevoie însă de o informare reală şi de o comunicare coerentă pe această temă. În aceste condiţii, este foarte important ca toate instituţiile de la nivel local şi judeţean să se implice efectiv în sprijinirea Reprezentanţei Clujului la Bruxelles, şi nu doar Consiliul Judeţean Cluj.

Adevărul de Cluj: În conceptul pe care l-aţi implementat în Cluj în ultimii ani prin intermediul „Casei Europei” făceaţi referire de fiecare dată la comunitatea „actorilor locali” implicaţi în relaţiile cu Uniunea Europeană. Cum pot aceştia să îşi facă simţită prezenţa în mecanismul Reprezentanţei?Dan Luca: Deşi este o iniţiativă a Consiliului Judeţean credem că începând chiar cu anul acesta şi alte sectoare trebuie să beneficieze de acest birou. Ne referim în special la sectorul de afaceri, reprezentat în special de către Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Cluj, de sectorul academic, şi bineînţeles de cel al informaţiei către cetăţeni, reprezentat de către presa clujeană. Se poate afirma că deschiderea unei Reprezentanţe a Clujului la Bruxelles, aduce numeroase beneficii judeţului Cluj. Este însă nevoie de cooperare şi de dorinţa de implicare a principalilor actori de pe scena locală, pentru ca acest proiect să se poată realiza. Primele 10 ţări ca investitori în judeţul Cluj sunt state membre ale Uniunii Europene, ceea ce arată interesul şi nevoia de a crea un punct de contact şi consultanţă, situat la Bruxelles, care să se adreseze oamenilor de afaceri. Facilitarea accesului la sursele de informaţii europene şi dezvoltarea de parteneriate economice şi de afaceri sunt puncte pe care firmele clujene le pot atinge prin intermediul Reprezentanţei Clujului la Bruxelles. Conectarea universităţilor clujene la realităţile europene, prin intermediul Reprezentanţei, ar putea conduce la dezvoltarea de noi parteneriate şi atragerea de fonduri extra-bugetare, care să permită o aprofundare a temelor de cercetare dorite. Mass-media locală ar putea avea un rol important în activitatea Reprezentanţei. Informarea corectă a cetăţenilor este realizabilă doar prin intermediul unor mijloace de comunicare în masă specializate, care să cunoască în profunzime mecanismele decizionale şi instituţiile de la Bruxelles. Acest lucru e posibil având corespondenţi permanenţi din Cluj la Bruxelles, care să monitorizeze toată activitatea politică din acest spaţiu. De asemenea, prin contactul direct dintre jurnaliştii clujeni şi cei străini, şi prin informarea acestora din urmă despre diverse programe sau evenimente ce se desfăşoară în judeţ, vizibilitatea Clujului poate creşte în rândul cetăţenilor şi investitorilor din Uniunea Europeană.

Adevărul de Cluj: Cât de activă este „Casa Europei” în proiectul reprezentării Clujului la Bruxelles?

36

Dan Luca: În toate societăţile dezvoltate, sectorului neguvernamental îi revine un rol deosebit de important în conturarea şi implementarea diverselor proiecte. Organizaţiile neguvernamentale sunt elemente ale societăţii civile, care, prin simplul fapt că nu prezintă interese economice şi politice proprii, deţin un avantaj în faţa altor structuri private sau de stat. Conceptul de „Casă a Europei” implică găsirea metodelor de articulare a identităţii naţionale cu cea europeană, proiectarea unui sistem în care atât comitatea locală cât şi cea regională îşi au locul în amfiteatrul european. Noile dezvoltari ne bucură şi ne inspiră la noi proiecte. Pe 4 noiembrie 2005, la Cluj-Napoca, vom lansa în premieră studiul „Starea Naţiunii: Cluj-Bruxelles”, care se vrea o aprofundare a studiului publicat în 2003, „Impactul extinderii Uniunii Europene asupra Clujului”, o analiză amplă care şi-a propus să prezinte situaţia la zi a Clujului din punct de vedere european. În conceperea documentului am beneficiat de colaborarea Consiliului Local Cluj-Napoca, Consiliului Judeţean Cluj, Prefecturii Judeţului Cluj, Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, Universităţii „Babeş-Bolyai”, Universităţii Tehnice, Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj, filialelor locale ale partidelor politice parlamentare: PNL, PD, PSD, UDMR şi PRM, presei locale (Adevărul de Cluj, Szabadság, TVR Cluj, Radio Cluj) şi sectorului neguvernamental. Toată această reţea de colaboratori ne-a ajuat furnizându-ne informaţiile din diverse domenii, necesare conceperii studiului nostru. Informaţii suplimentare despre activitatea „Casei Europei” se pot accesa la adresa www.casaeuropei.com .

37

Adevărul de Cluj, 14 decembrie 2005Priorităţile europene ale anului 2006

Pentru România bilanţul anului european 2005 începe cu semnarea Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană. La 22 iunie 1995, România depunea cererea de a deveni membră a Uniunii Europene, iar 10 ani mai târziu, la 25 aprilie 2005, s-a concluzionat momentul B al celei de-a 5-a extinderi a Uniunii Europene, din care face parte şi România.

Anul 2005 se remarcă însă şi printr-un acut pesimism european. Ne referim în special la adevăratul colaps al constituţiei europene, îngropată recent printr-o declaraţie a Preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. “Nu vom avea o Constituţie în viitorul apropiat, este clar acest lucru. Nu am făcut rost de nici o formulă magică pentru a o readuce la viaţă", a declarat Barroso, insistând asupra ideii că UE trebuie să se descurce cu instituţiile pe care le are.

Lupta fără menajamente asupra perspectivelor financiare 2007 – 2013 a lăsat şi aceasta un gust amar în special celor 10 ţări care au aderat la Uniune în 2004. Parcă e greu să mai identificăm acea solidaritate a celor bogaţi pentru a ajuta la coeziunea europeană.

Tot la evenimente marcante în 2005 putem să includem şi începerea negocierilor de aderare cu Croaţia şi (în special) cu Turcia. În urma acordului istoric asupra discuţiilor de aderare din luna octombrie, Turcia se găseşte acum pe un drum probabil lung, presărat cu obstacole, către aderarea la UE. Uniunea se confruntă de asemenea cu unele realităţi noi.

În luna octombrie 2005, Comisia a adoptat Raportul de Monitorizare asupra pregătirilor pentru aderare ale României şi Bulgariei. Raportul evidenţiază progresele făcute de cele două ţări şi concluzionează că ar trebui să poată îndeplini cerinţele pentru a deveni membre la data de 1 ianuarie 2007, dată prevăzută pentru aderare, cu condiţia să îşi concentreze eforturile pe reforme şi mai ales pe implementarea acestora. Decizia finală privind data aderării va fi adoptată la summitul UE din iunie 2006, în timpul preşedinţiei austriece, pe baza raportului pe care Comisia Europeană îl va da publicităţii în luna mai 2006.

La ce ne putem aştepta în 2006? Pentru România multe depind de activarea sau neactivarea clauzei de salvgardare. Până atunci nu se poate discuta real despre organizarea alegerilor pentru Parlamentul European în România. Ceea ce este mult mai important este însă pregătirea poziţionării României pentru statutul de ţară membră UE. Cum arăta o Românie integrată? Cum vor activa cei 33 parlamentari români? Cum va folosi România cele 14 voturi în Consiliu în diverse propuneri legislative? Cum se vor integra funcţionarii europeni-români în mecanismul administrativ european? Sperăm ca oboseala negocierilor să nu umbrească momentul aderării la Uniunea Europeană. Să nu uităm că aderăm la valorile europene: respectarea demnităţii umane, a libertăţii, a democraţiei, a egalităţii, a statului de drept şi a drepturilor omului. Aceste valori sunt comune statelor membre ale Uniunii Europene într-o societate caracterizată prin pluralism, toleranţă, justiţie, solidaritate şi nediscriminare.

38

2006Adevărul de Cluj, 20 ianuarie 2006

1 septembrie 2007 – posibila dată a aderării României la Uniunea Europeană?

«Trebuie să decidem concret ce facem cu România » - erau cuvintele rostite de Gregor Woschnagg, Reprezentantul Permanant al Austriei la UE, ţara care asigură pentru primele 6 luni ale lui 2006 Preşedenţia Uniunii Europene. “Comisarul Olli Rehn mi-a precizat că Raportul Comisie din 16 mai 2006 va fi unul corect şi realist asupra situaţiei din România”, a precizat înaltul diplomat austriac. Cred că aceste declaraţii îşi pun amprenta asupra anului politic 2006 în România. Orice discuţie despre aderarea României la Uniune nu poate să nu atingă data aderării României la UE: 2007 sau 2008? Fiecare sector românesc “ascultă” mesajul oficialilor europeni cu mare atenţie, căci nimeni nu vrea să facă greşeala de a deveni “oaia neagră” (din cauza voastră România nu a aderat la UE în 2007!).

Se pare însă că există posibilitatea unei date alternative celor două menţionate până acum - 1 ianuarie 2007 sau 1 ianuarie 2008. Prin ceea ce ne-a obişnuit UE în ultimii ani este bine să ne aşteptăm la o situaţie de compromis, care mulţumeşte pe toată lumea. Să ne amintim doar polemica politică din România prilejuită de raportul anual al Comisiei din toamna lui 2003, în care se atingea problema statutului României ca economie de piaţă. O formulare îmbârligată lasă loc ca fiecare să înţeleagă ce vrea – cei de la putere că s-a acordat acest statut, iar cei din opoziţie ca suntem încă departe de această realizare. Istoria ne ajută să rememorăm cum s-a întâmplat şi în cazul aderării celor 10 ţări la UE în 2004. S-a vehiculat anul 2004 şi apoi brusc a apărut 1 mai 2004 ca dată a aderării care nu avea legătură cu nimic.

Cred că şi în cazul României, la pachet cu Bulgaria, data aderării poate să fie undeva în decursul anului 2007. Analizând puţin această ipoteză de lucru, observăm că în acest caz Uniunea Europeană ar oferi ceva concesii celor care se opun extinderii prea rapide a UE. În cazul clasei politice româneşti şi aceasta ar avea de câştigat, căci “am promis 2007, avem 2007”, iar global ne vom zice “am aşteptat atâţia ani aderarea, ce mai contează câteva luni!”. Intrând mai puternic în “jocul european” cred că vom asista la o “aderare sâmbătă pentru a lăsa masele să îşi exteriorizeze bucuria în week end cu artificii şi şampanie”. Avem deci două posibilităţi 1 septembrie 2007 (probabil) sau 1 decembrie 2007. Mergem deci pe cartea posibilă a aderării României la UE în 1 septembrie 2007?

39

Adevărul de Cluj, 20 februarie 2006Constituţia europeană – încă o realitate?

Constituţia europeană a dominat agenda anului european 2005. S-a făcut multă publicitate pe această temă însă apoi au venit apoi şocurile din Franţa şi Olanda din primăvara lui 2005. Respingerea proiectului a reprezentat mesajul olandez şi francez, iar vara lui 2005 i-a găsit pe politicienii europeni debusolaţi. Unii susţineau că, de fapt, procesul de ratificare continuă, iar alţii că trebuie avută o altă abordare.

Oficial, ne aflăm în « perioada de reflexie » oferită de Preşedenţia austriacă a Uniunii Europene. Surse din Bruxelles sugerează că nu se va întâmpla nimic major până la alegerile franceze din primăvara lui 2007, când un nou lider va putea, eventual, să impulsioneze electoratul francez. Astfel ajungem la Preşedinţia Germaniei, din primul semestru al anului 2007, crucială se pare pentru acest dosar.

Analitic vorbind, există două tendinţe: prima, care implică o nouă propunere de constituţie, precedată de o amplă dezbatere europeană, iar a doua, o abordare mai puţin vizibilă cetăţenilor europeni, în care se propune ca pasaje importante din legislaţia europeană să fie schimbate, dar fără o “învelitoare de constituţie europeană”.

Moderând recent o dezbatere în Parlamantul European pe această temă, la care au fost invitaţi liderii organizaţiilor de tineret ale partidelor politice europene (Partidul Socialist European, Partidul Liberal European, Partidul Popular European şi Partidul Verzilor Europeni) s-a ajuns la concluzia că nu numai conţinutul constituţiei propuse spre aprobare a fost greşit, dar şi, în special, strategia de comunicare către cetăţeni. S-a subliniat din nou faptul că este necesară o amplă dezbatere despre Europa înainte de a se redacta acte juridice supuse referendumului. Pentru prea mulţi cetăţeni europeni există percepţia că “Europa este parte a problemei, nu parte a soluţiei”.

Afectează acest dosar aderarea României la UE? Desigur, chiar dacă nu direct. Unele voci s-au făcut auzite pentru a opri extinderea UE, chiar dacă tratatul cu România şi Bulgaria era deja semnat. E drept, anul 2005 a fost un an problematic pentru UE, iar o criză la “centru” implică numeroase ricoşeuri la “periferie”. Să ne amintim însă că România a făcut parte din Convenţia Europeană din anul 2002, care a pregătit textul constituţiei şi încă de atunci mesajul a fost clar – sunteţi primiţi în familia europeană.

40

Adevărul de Cluj, 10 martie 2006Dan LUCA: “În următoarele luni Bruxelles-ul poate să fie un ricoşeu major pentru

electoratul românesc”

Adevărul de Cluj: De 9 ani vă desfăşuraţi activitatea la Bruxelles, în permanent contact cu instituţiile europene. Orice discuţie despre Europa nu poate să nu atingă data aderării României la UE: 2007 sau 2008?Dan Luca: Comisia Europeană va prezenta un raport de evaluare în 16 mai 2006, care teoretic va sugera sau nu activarea clauzei de salvgardare. Totuşi, deşi comisarul european Olli Rehn subliniază cu fiecare prilej că această evaluare este tehnică şi percepţia este că din ea va rezulta clar data de aderare, permiteţi-mi să cred că doar după Consiliul European din 15-16 iunie 2006 de la Bruxelles vom afla data exactă a aderării României la UE. Îmi permit chiar să mă hazardez cu un pronostic: data aderării nu este nici 1 ianuarie 2007 şi nici 1 ianuarie 2008, ci o dată în jurul lui 1 septembrie 2007. Istoria ne ajută să rememorăm cum s-a întâmplat şi în cazul aderării celor 10 ţări la UE în 2004. S-a vehiculat anul 2004 şi apoi brusc a apărut 1 mai 2004 ca dată a aderării. Cred că şi în cazul României, la pachet cu Bulgaria, data aderării poate să fie în decursul anului 2007.  Adevărul de Cluj: Există anumite voci care preconizează alegeri anticipate în România. Este acest subiect legat de aderarea României la UE?Dan Luca: Procesul de aderare la UE este observat cu mare interes de clasa politică românească. Nimeni nu doreşte să perturbe, nici măcar involuntar, acest mecanism. Este o carte prea puternică pentru a o juca greşit şi eventual pentru a o pierde. Nu cred că până la sfârşitul lunii iunie 2006 va exista ceva serios din punctul de vedere al alegerilor anticipate. După această dată, cu siguranţă vom asista la o dinamitare a jocurilor politice, cu un posibil scenariu spre alegeri anticipate. Depinde însă şi de data aderării României la UE. Dacă îmi continui ipoteza sugerată anterior, cu o aderare în timpul anului 2007, cred că vom ajunge la alegeri în primăvara lui 2007, cel târziu. Într-un fel aceasta ar ajuta şi procesul de alegere a celor 33 parlamentari români pentru Parlamentul European. O cuplare a alegerilor europene cu cele pentru Parlamentul României ar impune aproape sigur o respectare a procentelor electorale şi pe entitatea europeană, şi deci benefică actualelor partide parlamentare.  Adevărul de Cluj: Care este părerea Bruxelles-ului despre posibila fuziune dintre PNL şi PD?Dan Luca: Bruxelles-ul nu poate să intervină în astfel de subiecte. Jocurile electorale se fac în România şi eventual Bruxelles-ul poate să fie un ricoşeu pentru electoratul românesc. Totul începe din prisma unor eventuale alegeri, fie ele anticipate sau la termen. Nu cred că o cotă de 5% sperie PNL-ul şi respectiv PD-ul, ci mai mult ideea că dacă nu merg împreună vor pierde procente semnificative. Să încercăm puţin să ne imaginăm ce ar însemna peisajul românesc cu o astfel de fuziune. Este clar că s-ar crea un pol de centru-dreapta foarte puternic. Nu cred că PSD-ul este afectat de acest proses, cel puţin nu pentru început. În peisajul politic românesc avem două partide (PRM şi UDMR) care împreună au constant aproximativ 20% din electorat (13% şi respectiv 7%). Deci mai rămân 80% din voturi, pe care se "bat" real două partide: PSD şi "partidul DA". Îmi amintesc ce spune teoria competiţiei: când ai doar doi jucători pe o piaţă nu este competiţie, ci ai de fapt o înţelegere, în care important este să nu laşi loc celui de-al treilea pe piaţă. Concluzionând, avantajele acestei fuziuni sunt vizibile pentru PNL şi PD, chiar şi pentru PSD, dar poza este mult mai complexă decât pare. Nu am inclus încă în ecuaţie "nucleul dur al liberalismului românesc". Marca PNL este prea puternică pentru a fi dată uşor la o parte. Iar dacă ne raportăm la sistemul european, aici clar că nu vedem fuziunea. PNL face parte din Partidul European Liberal Democrat, iar acest partid va avea Adunarea Generală Europeană în luna octombrie 2006 la Bucureşti. Este evident suportul necondiţionat al liberalilor europeni pentru colegii din România, iar aceasta implică cu siguranţă că înainte de acest congres nu va avea loc o eventuală fuziune. Ipoteza cu PD-ul care intră şi el în Partidul European Liberal Democrat mi se pare total deplasată. Dacă se întâmplă aşa ceva vom asista la ceva unic pe plan european: în câteva luni cei din PD au fost cu socialiştii europeni, apoi la Partidul Popular European şi apoi la liberalii europeni. Poate că echisierul politic românesc permite astfel de "călătorii", dar nu cred că Bruxelles-ul politic poate digera aşa ceva. 

41

Adevărul de Cluj: În calitate de preşedinte al "Casei Europei"Cluj-Napoca aţi lansat în noiembrie 2005 ideea unui Comitet European al Clujului, care să fie o platformă de gestionare a aderării României la UE, cu aplicaţii pe zona Clujului. Care este stadiul proiectului?Dan Luca: Liderii clujeni au sprijinit încă de la lansare această idee. Îmi amintesc cu mare plăcere cele prezentate de domnul Mihail Hărdău, în calitate de Prefect de Cluj, cu 3 zile înainte de a prelua mandatul său de Ministru al Educaţiei: "Suport această idee şi sperăm că acest proiect va motiva toţi factorii vizaţi, trecând peste orgoliile locale." Asta îşi doreşte şi “Casa Europei”, să conecteze real toţi factorii politici, economici şi academici din judeţul Cluj pentru a realiza integrarea europeană reală a Clujului. S-au trimis deja invitaţii pentru cele 8 personalităţi locale care fac parte din Comitetul European al Clujului. Aceştia sunt: Primarul Municipiului Cluj-Napoca – domnul Emil BOC; Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj – domnul Marius NICOARĂ; Prefectul Judeţului Cluj – domnul Alin TIŞE; Liderul politic al opoziţiei din judeţul Cluj – Ioan RUS (PSD Cluj); Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj – Ştefan DIMITRIU; Preşedintele Uniunii Universităţilor Clujene - Radu MUNTEANU (Rectorul Universităţii Tehnice Cluj); Preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti - Romeo COUŢI (TVR Cluj); Lider ONG - Radu MITITEANU (Preşedintele Clubului de Cicloturism Napoca). Prima întâlnire va avea loc la Cluj în 30 martie 2006, urmând ca următoarea să se desfăşoare, probabil la Bruxelles, în toamna acestui an. Vom avea o agendă încărcată pentru prima întâlnire, din care amintim: o informare asupra actualei situaţii a Clujului din punct de vedere european, posibilul rol al Comitetului European în procesul de informare asupra integrării europene a Clujului, studiu despre potenţialul european al Clujului.

42

Adevărul de Cluj, 24 aprilie 2006Anca Boagiu – primul comisar european al României?

În curând se va decide data exactă a aderării României la Uniunea Europeană. Raportul Comisiei Europene din 16 mai este crucial, iar probabil Consiliul European din 15-16 iunie va indica clipa aderării. Conform tratatului european, România va avea dreptul la un comisar european care, alături de comisarul bulgar, se va alătura echipei de 25 care coordonează Comisia Europeană încă din toamna lui 2004. Este un “mandat scurt” de comisar, până în 2009, data alegerilor generale pentru Parlamantul European. Aşa cum probabil se va întâmpla România va specula momentul de vizibilitate şi, pe sfârşit de iunie 2006, va face deja nominalizarea pentru poziţia de comisar european.

Recent Clubul “România-UE” Bruxelles preciza procedura de alegere a comisarului european. Fiecare stat membru nominalizează o persoană pentru poziţia de comisar european. Fiecare membru al Comisiei Europene necesită îndeplinirea unor cerinţe definite foarte general: naţionalitate, competenţă şi independenţă – cea din urmă fiind, de departe, cea mai importantă. Comisarii europeni au CV-uri care îşi seamănă în multe privinţe: ei au avut deja responsabilităţi însemnate în propriile ţări, fiind miniştri ori secretari de stat la Externe sau la Integrare. Dintre cei 25 de comisari europeni 3 sunt foşti prim miniştri, 4 miniştri ai afacerilor externe, 3 miniştri de finanţe, 3 miniştri pentru Europa, 7 alţi miniştri, 1 membru al Parlamentului European şi 4 membri parlamentari. Observăm că marea majoritate sunt afiliaţi partidelor de guvernamant în fiecare ţară: 8 din Partidul Popular European, 7 din Partidul Socialist European, 6 din Partidul European Liberal Democrat, 1 din Partidul Verzilor, 1 din Uniunea pentru Europa a Grupurilor Naţionale şi 2 independenţi. Trebuie observat de asemenea că din Comisia Europeană fac parte 8 femei, ceea ce reprezintă o treime din totalul membrilor. Până acum nu au fost speculaţii cine poate deveni primul comisar european al României. Alegerea comisarului european este şi va rămâne o decizie politică. Interesant de observat este faptul că unele ţări au decis să nominalizeze pentru funcţia de comisar european pe Şeful Misiunii ţării respective la Bruxelles.

Surse europene sugerează că se vrea ca cel puţin unul din cei doi noi comisari să fie femeie. Având în vedere că România după aderare va deveni a 7-a putere europeană (ca număr de voturi în Consiliu şi reprezentare în Parlamentul European) se pare că ni se va propune un târg: “dacă recomandaţi o femeie pentru poziţia de comisar european, veţi avea de condus un sector puternic”. Nu e prima oară când Uniunea Europeană face astfel de propuneri. În 2004 Olanda a acceptat nominalizarea lui Neele Kroes şi a “primit portofoliul Competiţiei”, foarte important în organigrama europeană.

Să încercăm să dezvoltăm această dimensiune, România trebuie să nominalizeze o femeie. Care este persoana politică cea mai bine cotată? Desigur ne uităm doar în grădina celor aflaţi la putere. Mona Muscă are o imagine bună şi se bucură de încredere, dar nu mai este în Guvern şi asta poate crea probleme. Să vadem pe cine avem în Guvern? Doar 3 femei: Sulfina Barbu, Anca Boagiu şi Monica Macovei. Dificil de crezut că doamna Barbu poate să fie nominalizarea ideală şi rămânem deci cu Ministrul Justiţiei şi cu Ministrul Integrării Europene. Doamna Macovei este foarte apreciată în cercurile europene de Bruxelles, dar are dezavantajul să nu fie afiliată politic. Mai rămâne propunerea cea mai aproape de realitate: Anca Boagiu. Experinţa pe afaceri europene există, suport politic maxim – şi nu doar din partea partidului, dar şi din partea Preşedintelui Băsescu, deci ne putem aştepta ca în două luni să apară propunerea “Anca Boagiu – primul comisar european al României”.

43

Adevărul de Cluj, 12 mai 2006Alegerile româneşti pentru Parlamentul European

Aderarea României la Uniunea Europeană va implica o serie de mecanisme care derivă din statutul de membru. Dacă e să ne referim doar la alegerile pentru Parlamentul European, conform Tratatului de la Nisa, România va alege 33 de parlamentari pentru legislativul european. Încă nu este clar procedeul de alegere, şi aşa cum menţiona recent Bogdan Olteanu, Preşedintele Camerei Deputaţilor, se speră ca până la sfârşitul lunii mai 2006 să avem o decizie între: “lista unică la nivel naţional” şi “liste la nivelul celor 8 regiuni de dezvoltare”. Probabil se va opta pentru prima variantă, mai avantajoasă din punct de vedere al partidelor mici, unele aflate la guvernare.

Data alegerilor este şi aceasta importantă. Unele voci, precum Anca Boagiu, sugerează alegeri pentru toamna lui 2006, pentru a avea parlamentari europeni din primele momente ale intrării în UE. Alţii susţin că e bine să aşteptăm până se ratifică Tratatul de Aderare cu toate ţările Uniunii Europene şi doar apoi să demarăm procedura alegerilor. Juridic trebuie să se organizeze alegeri pentru Parlamentul European în maxim un an de la aderare, deci teoretic ambele variante convin.

Până la sfârşitul lunii iunie 2006, deci după Summitul European, nu va exista ceva serios din punctul de vedere al alegerilor anticipate pentru Parlamantul României. Aşa cum sublinia Vasile Puşcaş, probabil doar Consilul de Miniştri va preciza exact data aderării României la UE. După această dată, cu siguranţă vom asista la o dinamitare a jocurilor politice, cu un posibil scenariu spre alegeri anticipate. Depinde însă şi de data aderării României la UE. Este posibil să ajungem la alegeri în primăvara lui 2007, cel târziu. Într-un fel aceasta ar ajuta şi procesul de alegere pentru legislativului român a celor 33 parlamentari români pentru Parlamentul European. O cuplare a alegerilor europene cu cele pentru Parlamentul României ar impune aproape sigur o respectare a procentelor electorale şi pe entitatea europeană, şi deci benefică actualelor partide parlamentare.

44

Adevărul de Cluj, 2 iunie 2006Surpriza de la Bruxelles: în curând data aderării României la Uniunea Europeană?

Intreaga Românie a fost conectată la prezentarea comisarului european Olli Rehn din 16 mai 2006. S-a aşteptat anunţarea de către Comisia Europeană a datei aderării României la UE, dar raportul, foarte tehnic, nu a atins acest punct. Ni s-a explicat că în toamnă, undeva prin octombrie ni se va prezenta un alt raport în care vom cunoaşte momentul aderării.

Există însă o strategie a UE de a ne linişti şi a ne surprinde. Să încercăm să citim printre rânduri şi să anticipăm evenimentele următoarelor săptămâni. Recent liderul liberalilor din Parlamantul European, Graham Watson, a explicat că dacă avea în toamnă data aderării României la UE, doar Consiliul European din decembrie 2006 poate să anunţe oficial momentul când România se va integra. În tot procesul de aderare al României la UE există două dimensiuni: pe lângă cea a negocierilor România–UE, mai avem o latură, puţin văzută şi luată în considerare de cetăţenii României, cea a celor 25 state membre. Tratatul de Aderare al României la UE, semnat în aprilie 2005, trebuie ratificat de toate cele 25 de ţări. Numai după aceasta România are acceptul de a intra în Uniune. Unele ţări aşteaptă însă decizile grele ale instituţiilor europene pentru a forţa ratificarea. Aşa cum precizam, timpul joacă un rol important în acest proces, căci în eventualitatea actualului scenariu propus de Comisie ajungem la o ratificare din partea unor ţări doar după Consiliul din decembrie 2006, deci în 2007.

România, şi aici mă refer în special la autorităţile româneşti, ştie bine mecanismul european. Voci din Bruxelles spun că România a înţeles jocul negocierilor mai bine decât UE a înţeles România. Nu întâmplător România a cerut recent anunţarea momentului aderării la Consiliul European din 15-16 iunie 2006. Acest scenariu lasă timp pentru ratificarea tratatului de alte ţări şi de o aderare eventuală la timp. Stabilitatea politică este sugerată României în acest an şi nu cred că lideri importanţi ai Coaliţiei s-ar juca cu remanierea guvernamentală dacă nu ar cunoaşte deja “surprizele europeane de peste câteva zile”.

45

Adevărul de Cluj, 12 iulie 2006Dan LUCA : “În ultimele 12 luni s-a dublat numărul românilor din Bruxelles-ul

european”

Adevărul de Cluj: Au mai rămas doar câteva luni până la aderarea României la UE. La ce ne putem aştepta în următoarele luni?Dan Luca: Comisia Europeană va face public un raport pe 26 septembrie 2006 şi probabil se va confirma aderarea României la UE la 1 ianuarie 2007. Totuşi mecanismul nu este încă încheiat. Mai rămân în prezent 4 ţări care nu au ratificat Tratatul de Aderare al României la UE şi anume Franţa, Belgia, Danemarca şi Germania. Juridic trebuie ca toate ţările să ratifice documentul pentru a nu împinge aderarea în interiorul lui 2007.

Adevărul de Cluj: Este România pregătită pentru aderarea la UE?Dan Luca: Statutul României se va schimba dintr-un stat în curs de aderare într-un stat membru, într-o perioadă scurtă de timp şi în acelaşi timp, se va schimba imaginea şi percepţia ţării în Uniune. Trebuie să consolidăm imaginea unui nou stat membru responsabil şi să schimbăm percepţiile greşite din momentul de faţă. Recent am coordonat cu românii din Bruxelles un studiu care prezintă percepţia sistemului european faţă de România. Un studiu independent, fără finanţări instituţionale, pentru a avea o poză-semnal asupra proiecţiei României pe structura europeană, dar şi 10 recomandări pentru a îmbunătăţi imaginea României în UE. Deşi suntem al doilea stat ca mărime după Polonia în regiunea centrală a Europei, România rămâne mai puţin cunoscută publicului larg european, ce conservă opinii amestecate despre ţară şi cetăţenii acesteia. Rezultatele sondajului ne spun că, în comparaţie cu vecinii din Balcani, România are o populaţie omogenă, relativ stabilă, fără potenţial deschis de conflicte etnice sau culturale. Faptul că România este o ţară central-europeană, cu o cultură latină şi cu o limbă romanică o diferenţiază, de asemenea, de vecinii săi. Cât despre infrastructura României, am primit semnale clare din partea participanţilor la sondaj că acesta este un domeniu care are nevoie de îmbunătăţiri cât de curând posibil.

Adevărul de Cluj: Este Bruxelles-ul un loc care atrage românii?Dan Luca: Dacă acum 10 ani, când efectuam stagiul la Parlamentul European, eram câteva zeci de români în Bruxelles-ul european, acum întâlnesc români cu sutele pe aici. Doar în ultimele 12 luni numărul de români din Bruxelles-ul european s-a dublat: au apărut 35 de observatori români în Parlamentul European; fiecare partid politic din România are un birou administrativ în Parlamantul European; Consiliile Judeţene din România au un birou în inima Bruxelles-ului; Camera de Comerţ şi Industrie a României are şi ea un birou la Bruxelles; din primăvara lui 2006 avem şi Oficiul Român pentru Ştiinţă şi Tehnologie pe lângă Uniunea Europeană. Acestea sunt doar entităţile foarte vizibile. Pe lângă acestea există o mare de consultanţi români, tineri, care activează în secretariatele europene sectoriale sau în birourile de afaceri europene ale multinaţionalelor.

Adevărul de Cluj: Ce se întâmplă la Cluj din punct de vedere european?Dan Luca: Pentru “Casa Europei” Cluj-Napoca anul acesta este un an special. Pe 5 septembrie “împlinim” 10 ani de activitate. Încă de la înfiinţare principalul obiectiv a fost realizarea unei legături reale între comunitatea locală clujeană şi Uniunea Europeană. Am realizat proiecte de amploare cu o bună vizibilitate locală şi europeană, care au ajutat procesul de integrare al României la UE, dând Clujului o culoare specifică. Suntem la ceas aniversar şi ne gândim care este continuarea. Activitatea „Casei Europei” va continua la Cluj după aderarea României la Uniune, cu proiecte adaptate statutului de membru UE. În toamnă vom marca acest pasaj printr-o festivitate la care vom acorda pesonalităţiilor locale clujene care au promovat real Europa la Cluj distincţia „Actorii europeni ai Clujului”. Câteva nume care au fost propuse până acum, dar desigur lista nu este completă, sunt: Ionel Haiduc, Andrei Marga, Radu Munteanu, Vasile Puşcaş, Ioan Rus, Nicolae Păun, Emil Boc, Sandor Kerekes.

46

euROpeanul, 17 octombrie 2006Viaţa în capitala Europei

Pentru români Bruxelles-ul a fost în ultimii 10-15 ani cea mai vizibilă capitală din Europa. Parcursul aderării României la Uniunea Europeană a dus la o mediatizare agresivă a Bruxelles-ului şi a tot ceea ce se întâmplă în capitala Belgiei.

Un oraş cu un million de locuitori este în prezent « polul deciziilor legislative europene », locul unde europenii îşi discută proiectele reale. Datorită instituţiilor europene, care absorb aproximativ 50.000 de persoane, alte 50.000 de persone îşi desfăşoară activitatea în Bruxelles-ul european, reprezentând ţări, regiuni sau oraşe, multinaţionale sau federaţii sectoriale, « presa mare » sau firme de consultanţă. 100.000 de mii de persoane care « respiră în fiecare zi Europa la centru » şi pentru care construcţia europeană înseamnă mai mult decât ceva instituţional.

Să încercăm să creionăm viaţa expatriaţilor, care lucrează în structura europeană, fie ea publică sau privată. Trăind în altă parte a Europei este nevoie să îţi găseşti un loc să locuieşti, iar piaţa imobiliară a Belgiei este destul de prietenoasă. Mulţi încep prin a-şi închiria un apartament, dar ţelul fiecăruia este în a achiziţiona o proprietare. Conform statisticilor Ministerului de Finanţe din Belgia, în anul 2005 preţul mediu pentru o tranzacţie imobiliară în Bruxelles a fost de 275.500 euro.

Clima este umedă în Bruxelles, şi de aceea cei din ţările mediteraniene suferă enorm, în amintirea teraselor însorite ale Romei sau Madridului. Acesta este şi un serios factor pentru care mulţi spanioli sau italieni nu rezistă prea mult în Bruxelles, preferând, dupa « o investiţie de 5 ani », o întoarcere în ţara de origine.

Pentru expatriat programul de muncă începe în general în jur de orele 9:00, o pauză de masă între orele 13:00 şi 14:00, şi continuă apoi până seara după orele 18:00. E un program lung, presărat cu întâlniri, prezentări sau lucru individual. Asta doar de luni până vineri. Sfârşitul de săptămână este dedicat ieşirilor, şi cum să nu fi tentat în a călători când Parisul este la o oră şi 30 minute de mers cu trenul, eşti la o oră până la litoralul Mării Nordului, la două ore şi jumătate de Amsterdam şi la două ore de Kőln. Având în vedere că salariile sunt bune sau chiar grozave pentru unii, vacanţele exotice de o săptămână sunt un adevărat sport în Bruxelles, profitând şi de ofertele incredibile de pe piaţa turistică. Nu mai surprinde pe nimeni când un coleg a fost săptămâna trecută în Egipt, în Africa de Sud sau chiar în China.

Aşa cum este normal, cu cât stai mai mult într-un loc începi să te intergrezi în acel sistem. Viaţa ta este legată de sistemul de asigurări, de cel al creditelor bancare, de cel sanitar şi bineînţeles de cel educaţional. Mă refer aici în special la oferta educaţională pe care o oferă Belgia copiilor de expatriaţi. Vrei sau nu, trebuie să înveţi cum funcţionează creşele şi grădiniţele, şcolile şi liceele din capitala belgiană. Chiar dacă numărul non-belgienilor a atins masa critică, sistemul educaţional nu are prea mari oferte şi fie mergi pe educaţie flamandă, fie alegi calea francofonă. Desigur liceul are şi oferte în limba engleză, dar preţurile şi rezervările cu ani de zile în avans te fac să te gândeşti de două ori.

O senzaţie interesantă o trăieşti cu prilejul alegerilor locale din Belgia, cele mai recente derulându-se pe 8 octombrie 2006, când, aşa cum este normal, ca cetăţean al oraşului respectiv, esti invitat să îi alegi pe cei care conduc comunicatea respectivă. Şi în plus votul este obligatoriu în Belgia…

Ne vom întreba probabil ce va aduce nou aderarea României la Uniunea Europeană ? Mulţi suntem tentaţi să credem că, având în vedere că limba română este limba oficială a UE, vom putea interacţiona cu autorităţile din Bruxelles în limba română. Să nu ne facem iluzii, locul unde trăim este Belgia, iar autorităţile belgiene ne vor asculta dacă vorbim franceza sau, eventual, olandeza. Normal în incinta Bruxelles-ului european lucrurile se schimbă, aici limba engleză face legea, dar eşti liber să interacţionezi în germană, italiană, spaniolă, sau chiar română dacă te poţi face înţeles.

47

Surprinde, dar români integraţi în Bruxelles-ul european au fost chiar şi înainte de Revoluţia din Decembrie 1989. Unii lucrează pentru presa europeană (European Voice, BBC, Deutsche Welle, EurActiv sau Radio France) sau presa românească (TVR, Radio România Actualităţi), alţii în firmele de consultanţă pe probleme europene sau în secretariatele generale ale federaţiilor europene prezente în Bruxelles. Încă din 2003 o parte dintre aceşti români care lucrează în afacerile europene s-au grupat în Clubul “România-UE” Bruxelles. Ei îşi propun să contribuie la eforturile de integrare a României în UE, dorindu-se un element de opinie obiectiv şi independent în ceea ce priveşte relaţiile dintre România şi UE.

Doar în ultimele 12 luni numărul de români din Bruxelles-ul european s-a dublat: au apărut 35 de observatori români în Parlamentul European; fiecare partid politic din România are un birou administrativ în Parlamantul European; Consiliile Judeţene din România au un birou în inima Bruxelles-ului; Camera de Comerţ şi Industrie a României are şi ea un birou la Bruxelles; din primăvara lui 2006 avem şi Oficiul Român pentru Ştiinţă şi Tehnologie pe lângă Uniunea Europeană. Acestea sunt doar entităţile foarte vizibile. Pe lângă acestea există o mare de consultanţi români, tineri, care activează în secretariatele europene sectoriale sau în birourile de afaceri europene ale multinaţionalelor.

Se estimează că marea masă de specialişti români va sosi însă după 1 ianuarie 2007, când aderarea României la UE va crea numeroase posturi în administraţia europeană şi implicit în sectorul privat.

48

Adevărul de Cluj, 10 noiembrie 2006Ricoşeul jocurilor politice româneşti în Parlamentul European

Ultimele luni a consemnat o interesantă mişcare politică românească prin intrarea Partidului Noua Generaţie (PNG) în Parlamentul României. Acest joc politic are o proiecţie şi în Parlamentul European.

Aşa cum ne amintim încă din toamna lui 2005 observatorii români la Parlamentul European au fost numiţi de către Parlamentul României şi îşi păstrează toate atribuţiile de parlamentari naţionali pe perioada în care sunt observatori. Fiecare grup politic din Parlamentul României a propus un număr de observatori, respectându-se raportul de forţe din Parlament. Lista a fost aprobată în şedinţa comună a celor două Camere. Astfel, au fost numiţi 12 parlamentari PSD, 7 de la PNL, 5 de la PD si respectiv PRM, 3 de la UDMR, 2 de la PC şi un reprezentant al minorităţilor (Forumul Democrat German) - în total 35 de parlamentari români. Pe parcurs, afilierile acestora s-au modificat parţial. Vizualizând cine sunt în prezent reprezentanţii electoratului românesc se observă că avem şi un reprezentant al PNG în listă, alături de 12 PSD, 7 PNL, 5 PD, 3 UDMR, 3 PRM, 2 PC, 1 observator reprezentând minorităţile şi 1 observator independent. PRM este partidul care a pierdut 40% din membri (de la 5 la 3) în doar câteva luni.

Reamintim procedura de reprezentare în Parlamantul European cu prilejul aderării României la UE: de la 1 ianuarie 2007, România va avea 35 de europarlamentari, numiţi de către Parlamentul României, pe o perioadă interimară până la organizarea alegerilor europene în România în 13 mai 2007. Se pare că cei aleşi europarlamentari, trebuie să decidă între mandatul naţional şi cel european. După alegerile europene din 2009, România va avea doar 33 de parlamentari europeni, datorită faptului că în prezent suntem într-o situaţie excepţională, o depăşire temporară a numărului maxim de membri ai PE, fixat prin art. 189 din Tratatul de la Nisa la 732.

În ceea ce priveşte afilierea la grupurile politice din Parlamentul European, PSD este afiliat la grupul socialist (PES), PD, UDMR, Minorităţi şi Senatorul Independent V. Duca la PPE (Grupul Popular European), PNL şi PC fac parte din grupul ALDE (Grupul liberalilor), iar euro-observatorii PRM şi PNG nu sunt afiliaţi vreunui grup politic.

49

Adevărul de Cluj, 11 decembrie 2006Dan LUCA, Preşedintele „Casei Europei” Cluj-Napoca:

“Românii trebuie să îşi asume mai multe responsabilităţi europene”

Adevărul de Cluj: De aproape 10 ani vă desfăşuraţi activitatea la Bruxelles, în permanent contact cu instituţiile europene. Cum se vede România de la Bruxelles, acum la câteva zile de aderare ?Dan Luca: Este normal să existe un interes special pentru România, dar şi pentru Bulgaria, ţări care aderă la Uniunea Europeană în scurt timp. Dacă mă refer la omul de rând care trăieşte în capitala Europei acesta poate să constate o promovare a turismului românesc, făcută prin afişe pe autobuze şi în staţii de metrouri. Sectorul cultural românesc este foarte vizibil de asemnea în aceste zile, şi cred că în fiecare zi există o manifestare cu iz românesc precum: teatru, concert sau expoziţie. Cei care lucrează în reprezentanţele europene de la Bruxelles îşi pregătesc buletinele informative către membrii, prezentându-le câte ceva despre România. Recent am contribuit la câteva broşuri, răspunzând la întrebări elementare precum: “se poate plăti cu cărţile de credit în România?, România intră şi în zona euro?, ce limbi străine se vorbesc în România?” Ca o concluzie, lumea aşteaptă cu interes noile prezenţe, rămâne ca noi să arătăm treptat că merităm să fim împreună. Progresiv trebuie să ne implicăm, să ne asumăm mai multe responsabilităţi europene.

Adevărul de Cluj: Care credeţi că trebuie să fie priorităţile europene ale României pentru anul 2007 ?Dan Luca: Orice început este dificil şi de aceea consider că 2007 este strategic în a confirma statutul de membru UE. E timpul ca toate complexele de inferioritate să dispară, iar românii să arate că pot fi la rândul lor profesionişti, creativi şi competenţi. Să nu uităm UE înseamnă diversitate, oportunităţi şi unitate. Pe aceeşi linie este important cum comisarul european propus de România îşi va lua rolul în primire. Chiar dacă el nu mai reprezintă România, asocierea cu ţara de origine este evidentă. Pe 13 mai 2007 avem primele alegeri pentru Parlamentul European din România, eveniment deosebit de interesant prin prisma noului exerciţiului de comunicare pentru partidele politice româneşti. E de văzut cum vor pune în perpective europene dezbaterile naţionale şi locale. Important este şi cum începem absorbţia fondurilor europene, care aşa cum îmi explica un prieten slovac va deveni şi în România un „adevărat sport naţional”. Cred că foarte multe organizaţii neguvernamentale, care în momentul de faţă fac parte şi din „multiplicatorii de informaţie europeană”, vor aprofunda tehnica despre procedurile necesare accesării fondurilor, oferind celor interesaţi consultanţă pentru acest serviciu. „Expertul de programe europene” va deveni o adevărată meserie, plătită greu de cei interesaţi.

Adevărul de Cluj: Există şi anumite pericole în aderarea la Uniunea Europeană?Dan Luca: Referindu-ne la structura europeană, se observă o tendinţă care va intra în curând şi pe piaţa românească. Populaţia dă semne de nemulţumire tot mai puternice faţă de alianţa tradiţională dintre tehnocraţi şi liderii politici, care o pun în faţa unor hotărâri deja luate. Se manifestă un climat de profundă neîncredere reciprocă între clasa politică şi populaţie. Actorii care activează la nivelul de bază (cum ar fi autorităţile locale, asociaţiile, grupurile marginalizate) cer mai multă responsabilitate. Cu toţii revendică o mai mare participare în luarea deciziilor publice şi un rol direct în implementarea lor, aşteptându-se ca guvernele şi politicienii să joace un rol de intermediari activi, să creeze forumurile necesare pentru dezbateri şi dialog, să construiască şi să apere o viziune clară asupra interesului comun, să susţină soluţii acceptabile pentru toţi. Se doreşte redescoperirea dimensiunii umane, în a da fiecăruia dreptul de a se face util. E nevoie să învăţăm să luăm în considerare ceea ce este într-adevar important, iar publicul şi privatul să includă real capitalul uman în ecuaţie. Asta va fi şi prioritatea numărul unu a “Casei Europei” în anul 2007. Dacă analizăm termenul de „Casă a Europei“, în Franţa descoperim că acestea sunt asociaţii locale, care activează cu sprijinul Comisiei Europene şi acordul autorităţilor publice (beneficiind adesea de subvenţii). Chiar dacă suprinde, până în prezent „Casa Europei“ nu a beneficiat în cei 10 ani de existenţă de fonduri comunitare, nici de la Bruxelles şi nici de la Delegaţia Comisiei Europene din Bucureşti. Iar dacă insituţiile locale clujene adoră conceptul de „Casă a Europei“, nu există încă pârghiile de finanţare consistentă pentru o deschidere a activităţilor către publicul larg. Este o dimensiune pe care probabil o vom

50

dezvolta în viitor şi la Cluj, încercând a obţine finanţări şi subvenţii pentru o activitate durabilă de informare a cetăţenilor din Cluj.

51

2007Adevărul de Cluj, 16 aprilie 2007

Dan LUCA: „Pregătirea celor care implementează fondurile europene este crucială”

Adevărul de Cluj: Au trecut aproape 4 luni de la aderarea României la Uniunea Europeană. Cum este văzut acest proces de la Bruxelles şi care sunt perspectivele lunilor viitoare? Dan Luca: Adaptarea la statutul de ţară membră a UE se produce treptat. Dacă până la aderare existau în Bruxelles doar români care îşi desfăşurau activitatea în aşa-zisul sector privat al afacerilor europene, România îşi dezvoltă în prezent alţi doi piloni în Bruxelles-ul european: cel politic, reprezentat în special de parlamentarii europeni proveniţi din România şi cel administrativ, reprezentat de cei care lucrează în interiorul instituţiilor europene. Recent, am lansat prin intermediul Clubului „România-UE” Bruxelles câteva recomandări pentru aceste sectoare. Dacă ne referim la partidele politice din România, sugerăm ca reprezentanţii acestora din Parlamentul European să încerce să aducă în „oferta politică” cât mai multe dezbateri politice europene, pe care să le proiecteze pe structura naţională sau chiar pe cea locală. Cetăţenii au nevoie de mesaje simple despre UE, iar parlamentarii europeni trebuie să îşi asigure rolul de intermediari între structurile europene şi cetăţenii români. Funcţionarii români din instituţiile europene, chiar dacă în majoritatea lor au contracte temporare, trebuie să fie mândri că provin din România. Identitatea naţională nu trebuie pierdută lucrând în administraţia europeană, iar colegii lor europeni îi vor aprecia mai mult dacă sunt la curent cu dezvoltările României.

Adevărul de Cluj: Cum trebuie să se adapteze structurile locale la noul statut al României?Dan Luca: În România, la nivel local trebuie dezvoltate platforme locale de comunicare, care grupează: instituţii (Primărie, Prefectură, Consiliul Judeţean, Consiliul Local), Camera de Comerţ şi Industrie, universităţi, presa locală, ONG-uri şi filiale locale ale partidelor politice. Interesul local este foarte important în dezvoltările europene, iar noile mecanisme trebuie formate cât mai rapid. La Cluj, de peste 10 ani avem o astfel de paltformă prin intermediul „Casei Europei”; recent, braşovenii şi-au lansat la Bruxelles Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov. Susţin cu tărie că reprezentanţele regionale din România şi, în special, cele 8 regiuni de dezvoltare, trebuie să îşi intensifice prezenţa în Bruxelles, iar deschiderea reprezentanţelor permanente la Bruxelles trebuie luată în considerare pentru strategia pe termen mediu. Atenţie însă pe cine împuternicim să ne reprezinte la Bruxelles.

Adevărul de Cluj: Lucraţi de 10 ani în Bruxelles-ul european. Până acum v-aţi axat activitatea în special pe dezvoltarea sectorului neguvernamental şi pe cel de media. Ce urmează pentru viitor?Dan Luca: E drept, am debutat în Europa prin implementarea Asociaţiei Studenţilor Europeni (AEGEE) pe structura clujeană în anii `90, ca apoi să continui legătura Bruxelles – Cluj prin înfiinţarea „Casei Europei” la Cluj-Napoca. Am fondat în 2003 Clubul „România-UE” Bruxelles, o organizaţie cu mii de suporteri în prezent. Am localizat în 2003 conceptul EurActiv pe piaţa românească, iar acum EurActiv România este presa românească cu peste 100.000 de cititori pe lună. Fondurile europene reprezintă un subiect fierbinte în România şi nu numai. Problema principală este lipsa persoanelor calificate pentru asigurarea managementului proiectelor. Ca un răspuns la acest vid de expertiză în anii următori mă voi axa şi pe formarea experţilor pentru coordonarea proiectelor finanţate prin fondurile comunitare. DL International, compania pe care o conduc de 3 ani, a realizat un parteneriat strategic cu prestigioasa Universitate Liberă din Bruxelles (VUB) şi cu 6 firme de consultanţă din Bruxelles. Împreună, la sfârşitul lunii martie, am lansat o ofertă tentantă: un „master condensat”, de 3 luni, la Bruxelles, care să ajute funcţionarii publici sau persoanele din sectorul privat în înţelegerea mecanismului european. Conceptul este vizibil la adresa www.managingeuprojects.eu

52

Făclia de Cluj, 11 iunie 2007Unde e România la 6 luni de la aderare?

Au trecut aproape 6 luni de la aderarea României la Uniunea Europeană şi succesul se lasă încă aşteptat. Clauza de salvgardare pluteşte asupra României precum o sabie, gata pentru a tăia în carne vie, iar programele operaţionale prin care România are acces la miliarde de euro de la UE nu funcţionează încă. Politic, în prezent suntem singura ţară din UE care nu a organizat alegeri pentru Parlamentul European, astfel politicienii români sunt încă nişte „numiţi la Bruxelles de structura naţională” şi nu aleşi. Nu e nimic ilegal, dar parcă lumea aşteaptă să intrăm şi noi în normalitate. Ceea ce ne supără, însă, este poate mult aşteptata „contribuţie a României la dezvoltarea Europei”. Inţiativa „Politicii UE la Marea Neagră” a dezmorţit puţin peisajul european, dar parcă promiteam mai multă acţiune în numeroase sectoare acum câţiva ani.

Au fost şi lucruri bune şi este bine să le menţionăm. Comisarul Orban, chiar dacă a pornit la drum cu un portofoliu greu de imaginat, reuşeşte să trezească interesul prin acţiunile întreprinse şi, în special, prin punţile lingvistice spre creşterea economică. Marca Orban prinde în capitala Europei şi este şi meritul cabinetului său din care fac parte 4 români dintre care doi clujeni.

Retrospectiv privind, cei 35 de parlamentari europeni din România încearcă să se integreze în mecanismul legislativ european, căutând nişe de acţiune şi vizibilitate. PRM-ul a confirmat la nivel european poziţionarea sa ca partid extremist, contribuind decisiv la constituirea unui grup politic în Parlamentul European care sperie stabilitatea europeană. Ceilalţi parlamentari sunt activi deja în comisii puternice sau grupuri politice europene, cu responsabilităţi clare, precum Adrian Severin, preşedintele Comisiei parlamentare de cooperare UE-Ucraina, Adina Vălean, vicepreşedinte grup ALDE (Liberali europeni) sau Marian-Jean Marinescu, vicepreşedinte grup EPP-ED (creştini-democraţi europeni).

Au mai fost sclipiri româneşti în Bruxelles, precum cea a deschiderii recente a biroului permanent al Asociaţiei Municipiilor din România, care vine perfect să completeze prezenţa românescă la nivel subsidiar din capitala europeană. Aşa cum se ştie deja, regiunile româneşti, prin Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România continuă sistematic munca începută în 2005.

Încă nimic concret despre cei delegaţi să ne reprezinte la Comitetul Regiunilor (15 persoane) sau Comitetul Economic şi Social (alte 15), decât o palidă lansare festivă undeva prin februarie.

Concursurile pentru ocuparea posturilor în adminsitraţia europeană sunt în plin proces şi parcă fiecare român cu ceva studii superioare simte nevoia de a-şi încerca puterile. Afluenţa este imensă, umbrind parcă celebrele admiteri la Drept sau Medicină dinainte de 1989.

În ultimele 6 luni, România a atacat în forţă Bruxelles-ul, cel puţin numeric, dar parcă încă ne lipseşte ceva. Aşa cum anticipa încă de acum un an Clubul „România-UE”, în ultimele luni s-au intensificat relaţiile oficiale între România şi UE, în special datorită parlamentarilor români care activează în Parlamentul European, dar şi a funcţionarilor români care încep să lucreze în instituţiile europene. Pe lângă aceştia, avem o „invazie” de asistenţi de parlamentari care dinamizează „poza integrării”. Deşi se aşteaptă să apară şi anumite companii de consultanţă româneşti noi pe piaţa Bruxelles-ului european, prezenţa lor este încă palidă. Grupurile industriale sectoriale din România primesc continuu mesaje care le îndeamnă la „coagulare”, pentru a veni cu mesajul românesc sectorial pentru nivelul european. „Energia românească” pare pe moment cea mai aproape de a intra vizibil pe piaţa Bruxelles-ului european, dar încă mai sunt mulţi paşi de făcut.

Să sperăm că următoarele 6 luni vor aduce mai multe confirmări europene din partea României.

53

Făclia de Cluj, 14 septembrie 2007Dezbateri europene pentru Parlamantul European?

Nu cred cǎ dezbaterile din România referitoare la alegerile pentru Parlamentul European se vor axa pe teme europene. Ţări care sunt de ani buni în Uniunea Europeană au mari probleme în a introduce în sferele naţionale dezbaterea europeană, chiar când miza este un loc în legislativul european.

Desigur şi în România se vor face referiri la UE şi în special la fondurile europene de care beneficiează ţara noastră. De fiecare dată se va merge pe formula “noi” şi “ei”, fără a se încerca o abordare realistă. România este în UE şi nu se mai pune problema că UE ne critică sau ne încurajează. Noi suntem acum Uniunea Europeană, avem comisar european, avem parlamantari europeni, avem funcţionari europeni şi alte drepturi care rezultă din statutul de membru. E timpul să scăpăm de frustrări şi să privim înainte.

Politicile europene se regăsesc, chiar dacă mascat, şi în politica naţională. Diferenţa este că în România priorităţiile politice sunt altele, iar unghiurile de abordare modificate. Să dau un exemplu, cel al pensiilor. În România dezbaterea este despre majorarea lor, dar la nivel european avem o altă polemică. Din cauza cunoscutului fenomen al “îmbătrânirii populaţiei din UE”, bugetele naţionale nu mai pot susţine atât de mulţi pensionari. Din această cauză se încearcă “împingerea” vârstei de pensionare cu 2, 3 sau chiar 5 ani în unele ţări.

Un recent sondaj de opinie efectuat în rândul corespondenţilor de presă de la Bruxelles, arată că priorităţile de informare a cetăţenilor asupra politicilor europene sunt: energia, relaţiile externe ale UE, mediul înconjurător şi reforma instituţională a Uniunii. Chiar credeţi că echipele de campanie îi vor sfătui pe Tăriceanu, Geoană sau Boc să explice cetăţenilor români, repet în campania pentru Parlamantul European, votul cu majoritatate calificată sau relaţiile Uniunii cu Brazilia? Să fim sinceri, li se va spune ca nu sunt în realitatea românească şi că nu au mesaj pentru electoratul român.

Deşi au trecut doi ani de la celebrele “NU”-uri spuse de francezi şi olandezi la referendumul pentru Constituţia Europeană, încă nu e totuşi clar - a fost un vot împotriva guvernelor naţioanale de la acea dată sau a fost un mesaj negativ dat construcţiei europene? Nu e uşor în a comunica despre UE, iar Margot Wallström, comisarul european responsabil cu comunicarea, are mari dificultăţi în a realiza coerenţa necesară. A lansat în februarie 2006 Cartea Alba a comunicării cu cetăţenii, va reveni pe 3 octombrie a acestui an cu o nouă versiune, dar trecerea de la teorie la fapte este dificilă.

Alegerile europene sunt importante şi ca mesaj pe care românii îl pot da colegilor din “clubul european”. Cred că putem să avem şi o dezbatere plină de conţinut, trecând peste atacurile la persoană, atât de dragi românilor. Cred că există cetăţeni în România anului 2007 care vor normalitatea europeană, şi fac un apel la partidele politice din România în a se gândi şi la aceştia când vor face promisiuni despre Europa.

54

Făclia de Cluj, 20 octombrie 2007Dan LUCA: „Cel puţin 10% dintre românii din Bruxelles-ul european sunt clujeni”

"Făclia": Ce mai este nou prin capitala Europei?Dan Luca: Agenda politică europeană diferă faţă de cea din România. Politica energetică e foarte "la modă" în dezbateri, dar şi reforma instituţională a Uniunii începe să fie din nou vizibilă: se pregăteşte un nou tratat la nivel comunitar. În noul text, de exemplu, vor fi eliminaţi termenii care ar putea asemăna UE unui stat federal, cum ar fi o Constituţie, drapel sau imn. Uniunea Europeană se redefineşte şi e poate "simbolic că se renunţă la simbolurile europene".

"Făclia": Cum s-au integrat parlamentarii europeni din România în scurtul mandat de "aleşi europeni"?Dan Luca: Nu a fost uşor pentru majoritatea dintre ei să înţeleagă mecanismul de aici şi cum se pot face "utili" legislativului european. Cea mai bună figură a făcut-o, cred, Adrian Severin de la PSD, care a fost coautor la un proiect legislativ foarte de actualitate, care stabileşte numărul de parlamentari europeni alocaţi fiecărei ţări membre a UE după 2009. Impresie bună au făcut şi Adina Valean de la PNL, care este acum vicepreşedinta Grupului Liberal din Parlamentul European, şi Silvia Ciornei de la Partidul Conservator - pe legislaţia europeană referitoare la traficul de fiinţe umane.

"Făclia": Cum se văd de la Bruxelles alegerile din România?Dan Luca: Încă de acum se pregătesc strategiile electorale pentru iunie 2009, data alegerilor generale pentru Parlamentul European. În acelaşi timp, fiecare campanie electorală pentru structurile naţionale din ţările Uniunii Europene este monitorizată cu mare atenţie. Având alegeri "intermediare" pentru legislativul european, ne putem da seama că din acest punct de vedere România se află, pentru moment, în vizorul UE. Contează foarte mult la Bruxelles şi procentul de români care votează la alegerile pentru Parlamentul European. E un fel de "test de fidelitate" – cu cât votează mai mulţi cetăţeni dintr-o ţară, cu atât UE este mai "apreciată" în ţara respectivă.

"Făclia": Este important pentru clujeni acest vot din Parlamentul European?Dan Luca: Ca şi pentru orice cetăţean din România, votul lor contează. Normal că suntem invitaţi să votăm nişte liste naţionale, "o primă sortare" efectuându-se deja la nivelul fiecărui partid. Ca şi clujean, să fiu sincer, sunt dezamăgit. Nu trebuie să fim experţi în politologie sau sociologie pentru a afirma că doar puţine partide din România «se vor califica» în Parlamentul European după 25 noiembrie 2007. Permiteţi-mi să mă hazardez: PD, PSD, PNL, UDMR, PNG, PRM. Dacă analizăm listele acestora, întâlnim doar un clujean pe o poziţie eligibilă şi nu ca şi "cap de listă". Este vorba de Rareş Niculescu (nr. 7 pe lista PD). În rest, nimic la PSD, nimic la PNL, şi nici chiar la UDMR sau PRM. Cred că un judeţ ca şi Clujul merită mult mai mult. Nu vreau să fiu rău cu clasa politică românească, dar din cei aproximativ 1.000 de români care lucrează în afacerile europene din Bruxelles, cel puţin 10% sunt din Cluj. Deci la vreo 35 de parlamentari europeni trebuia să avem minim 3 clujeni.

Interviu acordat în aprilie 2006, Lianei Ionescu, pentru cercetarea

55

“A relata de la Bruxelles despre Uniunea Europeană. Cazul României”, publicatã în cartea „România şi integrarea europeană. Logici şi rutine jurnalistice”

DAN LUCACotidianul Adevărul de Cluj

Background personal (calificări şi experineţă profesională)

Statut:Freelancer, colaborator cotidianul local Adevărul de Cluj; PR Director, EurActiv.com

Calificări:Facultatea de matematică; Master în Afaceri Europene (EUAffairs); PhD candidate în Relaţii Internaţionale.

Vechime în practica jurnalistică:Jurnalist: 9 ani; corespondent străin: 9 ani; corespondent la Bruxelles: 9 ani.

Cum aţi fost recrutat în calitate de corespondent?Cunoaşterea afacerilor (problematicii) europene.

Câţi corespondenţi are instituţia dvs. de media la Bruxelles?Unul

Pentru ce departament lucraţi?Politic

Persoana care aprobă subiectele?Redactorul-şef

Persoana de contact?Redactorul-şef

Principala sarcină redacţională?Editoriale

Dan Luca, observaţii preliminare:

Europa are o problemă cu comunicarea. Nu există presă europeană. 90% dintre cei 3000 de corespondenţi la Bruxelles scriu pentru presa naţională. În general, este un jurnalist pentru fiecare publicaţie sau post radio/TV. Ei monitorizează instituţiile. 5% este presă internaţională (mass media care, din brand-uri naţionale, devin internaţionale. Ex: BBC, Financial Times). Doar 5% este presă europeană: EurActiv.com (e presa dominantă), the European Voice (săptămânal, lansat în 1995, publicaţie a lui the Economist), Agence Europe, Europolitique, câteva site-uri de news. În total, 10-15 organizaţii media. Aceasta este toată presa europeană, care nu e naţională sau internaţională.

Nu există personalităţi europene. Pe cine pui pe prima pagină pentru a cumpăra lumea ziarul? Pe Baroso, pe Borel? Aceştia nu ies din spaţiul de Bruxelles. Nimeni nu-i ştie în afară.

Lipseşte abordarea europeană echidistantă. Nu neapărat echidistantă faţă de partidele politice sau faţă de orientări – stânga, dreapta, centru. Problema ţine de ţări. Sunt ţări care îşi impun presa şi aceasta devine dominantă. Deci, o presă naţională devine internaţională. Ex.: BBC, FT, Wall Street Journal Europe. Au clar unghiul lor de abordare, şi anume anglo-saxon.

Limba e o mare problemă. Foarte multă presă nu poate să iasă din spaţiul naţional din cauza limbii. Engleza câştigă tot mai mult teren. E o bătălie între presa anglo-saxonă şi celelalte: El

56

Pais, Corriere della Sera, Le Monde, Der Spiegel. Acestea pierd din audienţa internaţională din cauza limbii.

I. Bruxelles – locaţie de presă

Care au fost primele impresii când aţi început să lucraţi la Bruxelles?

Am început să lucrez la Bruxelles în 1997. Contează foarte mult şi cât ştii despre afaceri europene, deci knowledge-ul personal. La început trebuie să faci faţă unui şoc cultural, în care vezi lucruri interesante şi vezi lumi aşezate, foarte diferit de felul cum se văd din România. Trebuie să înţelegi un sistem nou şi să-ţi faci loc în acest sistem. Bineînţeles, nu agresiv. Contează foarte mult să înţelegi mecanismul, să înţelegi de unde poţi să-ţi culegi informaţia şi, după aceea, să înţelegi ce informaţie îţi este utilă. Deci, e o abundenţă de informaţii în Bruxelles, venind în special dinspre instituţii, dar şi dinspre sectorul privat (lobby-uri de afaceri europene). Şi trebuie să vezi ce poţi să „vinzi” în ţară, ca să fie interesant pentru publicaţia la care scri.

Au existat mari deosebiri între aşteptări şi ceea ce aţi găsit la Bruxelles ca locaţie de presă?

Există un respect pentru temele europene. Şi acesta trebuie văzut în contextul problemelor pe care le are UE. Problema numărul unu: comunicarea. Şi nu atât comunicarea în Bruxelles-ul european, cât comunicarea spre ţările membre ale UE, şi chiar în afara Uniunii. De asta lumea de aici e foarte atentă cu presa, fiindcă e un canal de comunicare spre cetăţenii europeni. Şi observ în instituţiile europene o frică de a nu greşi faţă de presă. Nu e un reproş. Dar se poartă foarte, foarte bine cu presa.

Cât timp v-a luat pentru a vă acomoda cu problematica UE şi cu Bruxelles? Care au fost obstacolele întâmpinate?

Eu am avut avantajul unui Master pe studii europene. Dar pentru un corespondent, pentru ca să fie eficient pe problematica europeană, e importantă prezenţa la Bruxelles. Pentru că Europa se face la Bruxelles şi prezenţa fizică aici este necesară. E drept, costă mult să întreţi un corespondent la Bruxelles, câteva mii de euro e greu să fie în bugetele, chiar şi ale televiziunilor. Dar îţi trebuie cel puţin 6 luni de acomodare, pentru ca, după aceea, să fii eficient. În acest timp îţi clădeşti relaţiile. Pentru că nu contează atât de mult ce ştii, cât pe cine poţi să accesezi să-ţi dea knowledge-ul despre un anumit subiect.

E necesară specializarea jurnaliştilor pe anumite politici ale UE. Politicile europene sunt foarte complexe, foarte tehnice, merg foarte vertical, pe două – trei politici. Apoi e momentul când trecem de abordarea „vom intra în UE şi suntem experţi pe extinderea europeană”. Trebuie să devină şi jurnaliştii specialişti pe anumite politici: de transport, energetică, de sănătate. Ceea ce e foarte greu şi îţi trebuie timp să te acomodezi, să ştii pe cine să întrebi, cine sunt experţii europeni pe problemă, pentru a realiza articole de bună calitate.

Există un jurnalist care poate fi considerat lider informal? Dar o instituţie de media?

Există mai multe publicaţii influente. EurActiv.com devine o presă influentă, având un rol de portal Internet, un fel de Google al afacerilor europene. Devine o sursă şi pentru alte media. Redactorul său şef, Willy de Bacher, e un nume pe lista jurnaliştilor. Dacă vorbim despre extinderea UE, îmi place foarte mult Oana Lungescu, de la BBC, expert pe acest domeniu; înţelege, pătrunde. Bineînţeles că are şi avantajul că lucrează pentru BBC World Service. Dacă întreabă cineva cine este expert pe extindere, toate listele încep cu Oana Lungescu. Domnul Riccardi, de la Agence Europe (Agenţia de presă Europa), este un nume. Editorialele dlui Riccardi sunt foarte influente.

Corespondenţii la Bruxelles sunt bine informaţi?

57

Aici sunt multe informaţii. Challenge-ul este să selectezi informaţiile interesante, care se pot vinde în ţară. Trebuie să ştii foarte bine şi legislaţia europeană, pentru a şti cum să comunici. Îmi place foarte mult cum scrie Iulian Tucă, de la Deutsche Welle, care e jurist la bază.

II. Relaţiile cu instituţia media

Cine iniţiază realizarea unui subiect privind UE?

Eu am o libertate foarte mare. Scriu ce vreau şi cum vreau, urmând unele „canale”. Adică trebuie să scriu ce e despre România. Dacă există, şi un unghi local, Cluj, care e însă foarte greu de atins. Dar se pot face anumite analogii. De exemplu, a fost foarte uşor, în perioada în care la Cluj era primar Gh. Funar, reprezentantul unui partid naţionalist cu tentă extremistă, să fac comparaţii cu Europa, unde lumea e mai deschisă, spiritele naţionaliste nu trec. Temele variază. Pot să anticipez evenimente, să relatez după Consilii, despre priorităţile preşedinţiilor semestriale ale UE. Există foarte puţine solicitări din ţară. Lumea, mai ales la Cluj… e greu de multe ori să formulezi o întrebare. Trebuie să ştii bine subiectul. Aşa cum la şcoală profesorul întreabă elevii la sfârşitul orei dacă au vreo întrebare şi nimeni nu are vreo întrebare, nu înseamnă că au înţeles foarte bine, ci dimpotrivă, că nu au înţeles.

Cum procedaţi?

O dată la 6 luni am o întâlnire la Cluj cu redactorul-şef, cu redactorul-şef adjunct, eventual şi cu coordonatorul departamentului politic, şi vorbim câte o oră despre ce se întâmplă la Bruxelles, ce se întâmplă la Cluj, fără agendă, fără structură, pentru a vedea care sunt tendinţele. Pentru că marea problemă a corespondenţilor care stau mult la Bruxelles este că încep să uite ţara, uită ce se întâmplă în ţară. Pentru mine a fost foarte important să nu rămân cu amprenta „România în 97”. România evolueză; trebuie să vezi dinamica ţării şi în acelaşi timp să fii la curent. De aceea, contează foarte mult şi ce se scrie în ţară despre integrarea României în UE. Nu neapărat ce scriu corespondenţii de la Bruxelles, ci ce scrie presa din ţară. E foarte important să vezi ce scriu alte persoane, ca să vezi care sunt subiectele de interes şi „ce se vinde”.

Cine ia decizia editorială? Se poate vorbi despre consens?

Redactorul-şef. Există un consens, pe baza discuţiilor.

După ce criterii alegeţi un subiect?

Interesul pentru România. Întotdeauna când redactez un subiect, mă gândesc la nişte personaje standard din oraşul respectiv. Mă gândesc cum priveşte articolul un profesor universitar, un muncitor care cumpără eventual ziarul şi e tentat să citească politică, un student. Trebuie să vizualizezi omul de rând care ia publicaţia respectivă, un director de companie care răsfoieşte pentru 5-10 minute cotidianul respectiv. E foarte important să vizualizezi cine sunt receptorii.

După ce criterii aprobă subiectele factorul de decizie?

Dacă e relevant pentru piaţă. Problema e mai ales pentru cei care scriu news-uri (ştiri), nu editoriale, analize, cum scriu eu. Eu nu întâmpin probleme. Articolele mele nu intră a doua zi, ci după o săptămână sau zece zile. Aşa le şi scriu. Mulţi ziarişti critică decizia editorială de a nu li se publica un articol. Eu cred că atunci când ai responsabilitatea de a scrie ceva pentru un cotidian, post TV, trebuie să înţelegi ce vrea media respectivă. Are o piaţă, o audienţă, care e informată sau nu despre subiectul respectiv. Dacă scri prea elitist, articolul respectiv poate să fie foarte bun, dar poate se pretează pentru altă publicaţie. Când te adresezi unui cotidian local, pe care îl citesc şi pensionari, poate şi muncitori, e altceva. Trebuie să anticipezi ce ţi s-ar putea „cenzura”, dar nu cenzură politică, ci din punct de vedere al conţinutului.

Există o instituţie de presă – lider informal?

58

E foarte important BBC, în contextul Bruxelles. BBC are şi o echipă numeroasă. Pentru BBC, Bruxelles, este al treilea sediu, după Londra şi Washington. Apoi, Financial Times, EurActiv.com, European Voice, Agence Europe (dar pierde teren. E un model al anilor ’80: buletin informativ, 16 pagini, în fiecare zi, în 4 limbi).

Descrieţi, vă rog, o zi tipică de corespondent la Bruxelles.

Citeşti mult. Editoriale, analize. E foarte interesant de unde îţi vin subiectele. Întâi îţi faci o idee: care ar fi mesajele pe care vrei să le transmiţi. Vezi un pic contextul politic, anticipezi momentele. De exemplu, acum s-ar vinde orice despre clauza de salvgardare. Poţi să faci unele speculaţii. Exemplu: cum s-ar vedea de la Bruxelles alegerile anticipate din România, sau fuziunea PNL-PD?

Care sunt principalele constrângeri editoriale?

Timpul de selecţie a informaţiei. E foarte mult de citit. Cum să mergi repede pe subiecte? Apoi, cum să identifici sectorul privat? Dacă scri numai opinia instituţiilor, e un articol „de lemn”. Lemn european, dacă pot spune aşa. Dacă încerci să găseşti actorii de pe piaţa nonguvernamentală şi sectorul privat (grupurile de lobby care sunt aici), articolul prinde consistenţă. Normal, e foarte greu să ai tot timpul opiniile acestora.

Dar provocări?

Multe şi foarte interesante. Marea problemă e să încerci să rămâi corespondent, să nu încerci să devii consultant, să dai sfaturi. Articolele trebuie să se refere la ce există. De multe ori, de aici se văd multe probleme, şi eşti tentat să te erijezi în lider, chiar în politician, în purtător de cuvânt al unui partid.

Care este importanţa informaţiilor privind UE pentru instituţia dvs. de media?

O pagină pe zi e politică şi, în cadrul acesteia, apar unu–două articole pe zi despre problematica europeană. Problematica europeană este acoperită prin: corespondenţele mele, ştiri de pe agenţii naţionale, iniţiative locale cu politicieni, despre tematici europene. E interesant de văzut dezvoltarea în ultimii 10 ani. La sfârşitul anilor ’90 (1997) se publica un articol pe săptămână. Acum: unu–două articole pe zi sau chiar mai multe, depinde de subiect. Observ că afacerile europene, integrarea europeană au devenit subiecte de interes.

Are media dvs. o politică de acoperire a problematicii UE?

Da.

III. Surse şi comunicare

Jurnaliştii din redacţie sunt informaţi cu privire la temele UE?

În ţară e greu de perceput Bruxelles-ul. De aceea, cine scrie, e bine să stea un pic în Bruxelles, să înţeleagă mecanismul european. Şi asta, în toate domeniile, nu doar în presă. Şi în sectorul privat, în consultanţă. Dacă nu vezi cum funcţionează mecanismul la Bruxelles, ai tendinţa să copiezi de la alţii, sau nu reuşeşti să comunici, de fapt, prin articolul respectiv. Reuşeşti doar să dai o informaţie brută, pe care poate nu o înţelegi nici tu, şi vrei să o înţeleagă alţii când citesc articolul. Tu trebuie să faci aici prima „digestie”, ca să dai ştirea, analiza, comentariul, pentru a doua „digestie”, în ţară.

Care sunt principalele dvs. surse de informare la Bruxelles?

Comunicate de presă. Între 30 şi 60 pe zi. Asta nu înseamnă că toate sunt interesante. Din punct de vedere al organizării, există acele briefinguri, în fiecare zi la ora 12, la Comisie. Există unele

59

inţiative din partea unor comisari, de a organiza întâlniri cu presa. Deci, există un interes special din partea Comisiei, a Parlamentului.

Cum decurge comunicarea cu Comisia Europeană?

Bună, spre foarte bună. Nu am avut probleme, beneficiind şi de lejeritatea pe care ţi-o dă scrierea editorialelor. Nu am nici o problemă, dar nici nu am solicitat ceva special.

Primim foarte multe informaţii de la Delegaţia Comisiei Europene din România. Dar nu există un punct de contact românesc al Comisiei Europene la Bruxelles, cum există în Parlamentul European.

Cum decurge comunicarea cu Comisarul pentru extindere Olli Rehn? Unii jurnalişti români, corespondenţi la Bruxelles, s-au plâns de o lipsă de solicitudine din partea acestuia şi a cabinetului său faţă de presa din România.

Am avut o experienţă pozitivă cu cabinetul lui Olli Rehn. Nu am încercat până în momentul de faţă să îl abordez pe dl Olli Rehn, dar ce am văzut până în momentul de faţă din partea cabinetului său a fost o deschidere. E adevărat că, ce scriu eu sunt editoriale, analize, nu ştiri de ultimă oră. Îi înţeleg pe colegii mei care scriu pentru ştiri proaspete; şi chiar ştirea înainte de fi în gura Comisarului! În plus, Olli Rehn are o abordare mai nordică: „Hai să digerăm, să vedem întâi ce vreţi, şi după aceea vă voi răspunde”. E foarte important apoi să vedem contextul, agenda unui comisar. Pentru Olli Rehn, e foarte dificil să reacţioneze acum. E o perioadă foarte delicată. Raportul din 16 mai. Parlamentul e foarte important în perioada aceasta. Perioada 16 mai–16 iunie 2006, până la Consiliul European, e foarte critică, şi orice cuvânt se poate specula. O presă românească e citită pe Internet în acelaşi moment şi la Bruxelles, ea se află şi pe masa altor comisari, şi a Parlamentului European. Deci, probabil există o reţinere, din punct de vedere al sensibilităţilor, al nuanţelor, privind acestă clauză de salvgardare.

Cum decurge comunicarea cu Parlamentul European?

Parlamentul European are acum o foarte bună dinamică, de când există şi traducerile în limba română. Există un departament de presă în limba română. Sunt trimise şi primite în timp real 3-4 comunicate pe zi în limba română. Miruna Matei coordonează Serviciul de presă în limba română al Parlamentului European. Acesta are o eficienţă foarte bună.

Cum decurge comunicarea cu Consiliul?

Decurge ceva mai greu. Sistemul de acreditare îngreunează comunicarea. Dacă tot ne acredităm o dată, la Comisia Europeană, de ce mai este nevoie să mă acreditez de fiecare dată, pentru fiecare summit. Nu e birocraţie mare, dar trebuie ceva hârtii. Nu numai la summit, dar şi la evenimente mai speciale, cum ar fi vizita Preşedintelui Bush, e nevoie de acreditare specială. Pentru cei ce nu stau permanent în Bruxelles, e şi mai greu. Sugestie: legitimaţia de presă de la CE să fie valabilă şi pentru summit-ul Consiliului.

Cum evaluaţi calitatea surselor oficiale ale UE? Dar noua strategie de comunicare a UE?

Comunicarea la nivel european pare încă ceva ad hoc. Nu neapărat instituţiile sunt foarte responsabile. Poate ar trebui implicate mai larg şi alte sectoare, cum ar fi sectorul de afaceri. De exemplu, dacă ne referim la două proiecte ale UE – piaţa internă şi euro. Ele au fost de succes întrucât sectorul de afaceri a fost implicat. Dacă ne referim la alte două proiecte – extinderea europeană şi Constituţia europeană – din punctul de vedere al impactului asupra cetăţenilor, ele nu sunt de succes. Extinderea s-a făcut, funcţionează, dar la nivel de cetăţeni (din cele 15 state), nu este încă digerată. Iar Constituţia, nici atât. Poate abordarea aceasta, instituţii şi un pic de sector nonguvernamental, nu ajunge. Trebuie implicate şi sectorul de afaceri, şi presa. Trebuie ca UE să descopere noi modalităţi şi să vedem ce se comunică. Nu e vorba despre cenzură, ci despre ce fel de informaţie, către cine, cum este transmisă. E mult de lucru în domeniul acesta şi soluţia nu e uşoară.

60

Purtătorii de cuvânt comunică în mod adecvat?

Da. Sunt toţi profesionişti.

Care sunt sursele de informare pentru reuniunile Consiliului?

Comunicate plus surse informale.

Există o politică de lobby în rândul jurnaliştilor de la Bruxelles? Cum se explică faptul că anumite informaţii importante apar în anumite publicaţii, cum ar fi Financial Times, chiar în ziua în care sunt făcute publice la Bruxelles?

Când vorbeşti de o presă influentă, cum e presa ango-saxonă, Financial Times se detaşează. Este ziarul care face diferenţa. E atât de important FT pe piaţa asta încât un articol în FT face cât toate celelalte. Un articol într-un colţ în FT e mai important decât 10 articole în diferite publicaţii. Majoritatea companiilor, firmelor de consultanţă sau chiar oficiali ai UE dau prioritate lui FT, ca să fie siguri că apare o informaţie importantă. Deci, apar scurgeri clare de informaţie către FT, şi dinspre segmentul oficial, şi dinspre cel privat.

Se poate vorbi despre o politică de lobby făcută de unii oficiali europeni?

De unii oficiali, da. Dar nu numai de oficiali europeni, de politicieni europeni. Aceştia au în spate multe şi importante firme de comunicare (consultanţă), care îi ajută. Ei conlucrează cu sectorul privat ca să aibă rezultate. Problema trebuie văzută şi din punctul de vedere al consultanţilor. Consultanţii lucrează şi pe proiecte publice, şi pe private. Aşadar, sectorul privat lucrează şi pentru instituţii. Administrativul de la Bruxelles e de fapt numai un aparat juridic, care lansează licitaţii, monitorizează etc.

IV: Audienţa

Ce subiecte despre UE interesează target-ul publicaţiei dvs.?

Tot ce scrii despre România. Procesul de extindere domină agenda. Este însă foarte greu să secţionezi, să mergi pe politici, chiar dacă sunt subiecte mari. Energia, transporturile. Sunt subiecte elitiste pentru un cotidian local, dificil de abordat, prea tehnice. Am încercat să văd ce unghi de interes românesc, şi chiar local, regional (scriind pentru o publicaţie locală) există, şi de fiecare dată să nu alunecăm în kitsch sau spre senzaţionalul efemer, spre scandaluri care ar face prima pagină. Există în ţară şi un public care vrea să înţeleagă în mod real ce înseamnă integrarea europeană, şi asta am încercat să prind de fiecare dată. În Cluj, prinde bine dacă faci comparaţie în special cu Ungaria. Şi nu pentru că citeşte minoritatea maghiară. Ci pentru că e mult mai important dacă zici Ungaria decât dacă zici Bulgaria. Acum Bulgaria are o conotaţie importantă dată fiind această cuplare, dar nici acum nu prezintă foarte mult interes.

Ce mai prinde foarte bine e dacă încerci să strecori ceva ce lumea nu citeşte în alte publicaţii. Să nu dublezi sau triplezi informaţia pe care lumea o citeşte şi în cotidianele mari sau o recepţionează la televizor. E o abundenţă de informaţie în România, în special după ce au apărut televiziunile acestea cu ştiri la o oră sau la jumătate de oră. E foarte greu să te baţi cu televiziunile. Important e să-i dai cititorului un mesaj, un unghi mai interesant. Exemplu: se poate juridic să nu fie 1 ianuarie 2007 sau 1 ianuarie 2008 aderarea? Da. Se poate juridic să fie aderarea la 1 septembrie 2007. Am încercat să speculez ce a fost cu aderarea celor zece, la 1 mai 2004, nu la 1 ianuarie 2004. UE are şi o tendinţă de a da soluţii îmbârligate. Exemplu: în 2003 există economie de piaţă în România dacă… În care fiecare intepreta ce voia. Exemplu: Nu doar 16 mai va fi important, când Olli Rehn va prezenta Raportul, ci şi 16 iunie, când Consiliul va decide. Încerc să explic ce e cu integrarea europeană. Pe mulţi nu îi va afecta aproape de loc, în sensul imediat. Să vedem că integrarea europeană e ceva sectorial, nu numai global.

61

V. Viitorul

Ar trebui să se facă o pregătire specifică pentru corespondentul pe teme ale UE?

E foarte important să vadă lumea că Bruxelles devine un pol de presă. Bruxelles este poate cel mai mare pol de presă mondial. Dacă ne referim la SUA, ziariştii se împart între Washington şi New York. La Bruxelles, cu 3000 de ziarişti, e cea mai mare densitate de ziarişti. Informaţia e la primă mână. Părerea mea e că va veni presă mult mai multă şi trebuie ca ziarele care se respectă şi televiziunile să aibă corespondenţi permanenţi. Şi nu doar ad hoc, să vină jurnaliştii cu avionul prezidenţial sau cu Prim ministrul când semnează ceva. Trebuie trecut de faza „ne strângem mâinile şi facem poze”, la faza de conţinut.

România are nevoie, ca şi celelalte ţări, de o presă foarte bine implementată la Bruxelles. O presă care poate să dea semnale chiar şi politicului românesc. Îmi amintesc că în 2003 şi 2004 jurnaliştii polonezi sesizau probleme foarte delicate. Deci e foarte important pentru România să aibă aici o presă care ştie, care trece de senzaţional, care scrie pe conţinut, îşi urmează sursele şi observă ce e important. România va fi a şaptea putere ca număr de voturi după ce intră în Uniune şi va decide foarte mult. E important ca lumea să ştie cum votează România pe legislaţia de vin sau pe cea de ciocolată. Ai intrat, ai responsabilităţi. Responsabilităţile presupun să-ţi faci temele şi să înţelegi procesul respectiv.

În România avem foarte mulţi specialişti în teorie de integrare europeană, dar practica e foarte greu s-o faci numai de la Bucureşti. E important ca un jurnalist să înţeleagă mecanismul instituţional, legislativ, să înţeleagă interesele geostrategice ale ţărilor, deci un fel de politică europeană şi internaţională. Lumea trebuie să fie deschisă, să discute. Sunt necesare cursuri de comunicare. Un ziarist trebuie să ştie să comunice, cum să interacţioneze. Nu doar frustrat. Îţi faci prieteni. Comisia Europeană monitorizează şi dacă există jurnalişti care scriu tâmpenii, adică lucruri neverificate şi minciuni, şi îi dau afară, le retrage legitimaţia.

Se poate vorbi despre un jurnalism european comun mai multor culturi jurnalistice naţionale?

Trebuie să vedem întâi cum stau lucrurile din punct de vedere lingvistic. Limba e o barieră de exprimare. E foarte greu să începi să scrii în limbă străină articole complexe.

Există diferenţe naţionale la nivelul practicii jurnalistice, sau putem vorbi despre convergenţa între practica jurnaliştilor din diferite culturi profesionale?

Relaţia este foarte bună între presa de la Bruxelles. Nu e o competiţie, de fapt, între cei 3000 de ziarişti. Ei discută, pentru că sunt multe lucruri tehnice şi e bine să ai colegi, să te ajuţi. Normal că ai un unghi de vedere liberal sau unul social-democrat, depinde despre ce scrii. Deja jurnaliştii de la Bruxelles formează o echipă şi sunt ambasadori foarte buni ai UE. Dar există şi unii jurnalişti care trebuie să scrie rău despre UE, în special cei din presa britanică. Asta nu înseamnă că, scriind rău şi criticând, faci un rău.

Consideraţi că există o identitate europeană?

Eu sunt un european care îmi trag rădăcinile din România. Nu poţi să treci, să uiţi de unde ai plecat. Aceasta e marea problemă, în special a esticilor. Trebuie să înţelegi să-i respecţi pe alţii, indiferent de unde ar veni. Bruxelles este un hibrid internaţional extraordinar. Melanjul acesta de două culturi, olandeză şi franceză, pe structura Bruxelles-ului, naşte o entitate belgiană foarte relaxantă. Majoritea europenilor se simt acasă la Bruxelles. Ar fi de analizat care este diferenţa între european şi internaţional. Sunt 250 de români la Bruxelles, care lucrează în afaceri europene: presă, consultanţă, secretariatele fundaţiilor europene, ONG-uri, grupuri de lobby, care lucrează pe lângă Misiune.

Ei cum sunt? Sunt mai mult europeni?

62

Depinde de persoană. Lumea trebuie să se adapteze. E foarte important să fii apreciat. Foarte mulţi lucrează pentru entităţi care nu sunt româneşti. Trebuie să te acomodezi. Trebuie să devii european. Dacă nu, te elimină sistemul.

63