românia şi statele balcanice între anii 1878-1914

5/9/2018 România şi statele balcanice între anii 1878-1914 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/romania-si-statele-balcanice-intre-anii-1878-1914 1/32

CUPRINS

1. Aspecte introductive şi istoriografice…………………………p.3

2. Capitolul I……………………………………………………..p.83. Capitolul II…………………………………………………….p.13

4. Capitolul III……………………………………………………p.17

1



LISTA ABREVIERILOR

A.I. =Arhiva Istorică

Arh. M.A.E. =Arhiva Ministerului Afacerilor Externef. =fila

r. =raport

R.E.S.E.E =Revue des etudes sud est europeennes

SMIMod =Studii şi materiale de istorie modernă

tel. =telegramă

2



ASPECTE INTRODUCTIVE ŞI ISTORIOGRAFICE

Poziţia României faţă de naţionalismul balcanic(1878-1900)

reprezintă titlul proiectului în care am încercat îmbinarea unor instrumente

cu mijloace de lucru pentru crearea unei prime impresii corespunzătoare

elaborării tezei de doctorat cu acelaşi titlu. Raportarea României la

popoarele balcanice într-o perioadă destul de încărcată de agitaţia afirmării

naţionale, perioadă pregătitoare a terenului desfăşurării primei conflagraţii

mondiale, mi s-a părut importantă din cel puţin două motive. Un prim motiv

ar fi acela că perioada amintită nu a constituit obiectul vreunui studiu maicomplex1, deşi este binecunoscută înclinaţia istoricilor români către

evidenţierea suportului acordat de România naţiunilor balcanice de-a lungul

secolului XIX. Dar poate tocmai pentru că propriile interese naţionale ale

României independente nu o mai lăsau să susţină aspiraţiile naţionale ale

popoarelor balcanice aşa cum o făcuse până în 1878, atitudinea României

faţă de statele sud dunărene în perioada menţionată intră mai puţin în atenţia

istoriografiei române. Pe de o parte se observă o perioadă(de la crearea

statului român până la independenţă inclusiv) intens valorificată din punct de

vedere istoriografic, în special înainte de 1989, iar pe de altă parte există

lucrările -realizate după toate canoanele ştiinţifice -lui Gheorghe Zbuchea

care acoperă perioada de la începutul secolului XX şi până la primul război

mondial: România şi lumea sud-est europeană la începutul secolului

XX(1900-1912), Editura Paco, Bucureşti, 1999 şi România şi războaiele

balcanice:1912-1913: Pagini de istorie sud-est europeană , Editura Albatros,

1 Preocupat de întreaga epocă modernă, istoricul Nicolae Ciachir a realizat două studii şi despre perioada îndiscuţie : Acţiunile diplomaţiei româneşti pe plan balcanic în perioada 1878-1900, în „Revista arhivelor”,40, 1978, nr.2, p.145-151; idem, România şi ţările balcanice în perioada 1878-1900, în „Revista deistorie”, 33, 1980, nr. 2, p. 327-352

3



Bucureşti, 1999. Aşadar, intervalul de timp istoric cuprins între finalul

Congresului de la Berlin şi începutul de secol XX este cel care nu a atras

prea mult atenţia istoricilor modernişti.

Alegerea temei de faţă este motivată şi de interesul personal pentruatitudinea/rolul României în general, de-a lungul timpului, faţă de statele

balcanice, atitudine pe care am încercat să o observ în lucrarea de disertaţie

dedicată ruperii relaţiilor sovieto-iugoslave în 1948.

Primul capitol se intitulează Politica României în sud-estul Europei

după Congresul de la Berlin(1878-1885) şi urmăreşte să arate că România

independentă devine mult mai preocupată de a păstra ce a câştigat la Berlindecât de a mai susţine puternic năzuinţele naţionale ale popoarelor

balcanice; în acelaşi timp se va încerca surprinderea reacţiei României faţă

de problemele balcanice nerezolvate şi chiar amplificate de Congresul de la

Berlin. O astfel de problemă a fost trasarea graniţei româno-bulgare, acţiune

care a provocat mai mult decât neînţelegeri în relaţiile celor două state

pentru o perioadă de şase ani după încheierea Tratatului de la Berlin.

România şi criza bulgară(1885-1888) constituie cel de-al doilea

capitol , el fiind proiectat pe situaţia critică creată în special pe plan balcanic

de unificarea Rumeliei Orientale (octombrie 1885) cu Bulgaria, urmată

imediat de războiul sârbo-bulgar şi Pacea încheiată la Bucureşti în primăvara

lui 1886. Capitolul de faţă încearcă să surprindă şi rolul jucat de România

faţă de criza dinastică bulgară, criză ce s-a finalizat în 1888 nu fără ca

bulgarii să propună inclusiv regelui României de câteva ori să preia şiconducerea Bulgariei. Interesele naţionale ale României au dictat însă

refuzul solicitării bulgare.

Capitolul al-III-lea- Efervescenţa naţională balcanică în ultima

decadă a secolului XIX are în atenţie poziţia luată de România faţă de

4



războiul greco-turc din 1897 dar în acelaşi timp şi conflictul ţării noastre cu

Bulgaria din anii 1899-1901; tot în acest capitol se încearcă clarificarea

rolului jucat de România faţă de chestiunea macedoneană care înfierbânta

cel mai tare spiritele naţionaliste sârbeşti, bulgare şi greceşti.Înainte de a trece la evidenţierea unor trăsături ale istoriografiei

propriu-zise a problematicii este important să amintesc existenţa excursului

istoriografic ce constituie primul capitol al lucrării lui Nicolae Ciachir-

Istoria popoarelor din sud estul Europei în epoca modernă , Bucureşti,

Editura Oscar Print, 1998. Studiul realizează în 50 de pagini o largă,

concentrată şi bine structurată prezentare a evoluţiei istoriografiei româneştişi străine care s-a ocupat de balcanistică.

Istoriografia română este destul de bogată în preocupări pentru sud

estul european în epoca modernă. De la A.D. Xenopol2 ale cărui lucrări se

bazează pe numeroase izvoare şi o vastă bibliografie, până la Nicolae Iorga3

care pune bazele balcanisticii româneşti ca ştiinţă şi Victor Papacostea4 cu

organizarea modernă a acestei ştiinţe, înclinaţia istoricilor români pentru

trecutul statelor sud dunărene a fost foarte puternică. Date fiind

particularităţile perioadei comuniste, istoricii interesaţi de problematica

raporturilor României cu statele balcanice în epoca modernă au scris destul

de mult despre ajutorul acordat de statul român mişcărilor de eliberare

naţională din Balcani şi în general oricărui tip de manifestare a conştiinţei2A. D. Xenopol, Războaiele dintre ruşi şi turci şi înrâurirea lor asupra Ţărilor Române, vol.I-II ,Iaşi, 1880;idem, Istoria românilor în Dacia Traiană , vol. I-XIV, Bucureşti, 1927

3 N. Iorga, Istoria statelor balcanice în epoca modernă, Vălenii de Munte , 1913; idem, Albania şi România, Vălenii de Munte, 1915; idem, Istoria războiului balcanic, Bucureşti, 1915; idem, Ce înseamnă

popoarele balcanice, Vălenii de Munte, 1916; idem, Histoire des roumains de la Peninsule des Balcans,

Bucarest, 1919; idem, Nouvelles notes sur les relations entre roumains et grecs, Bucarest, 1921; idem,Correspondence diplomatique roumaine sous le roi Charles I-er(1866-1880), Paris, 1923; idem, Politica

externă a regelui Carol I, Bucureşti, 1923; idem, Histoire des etats balkaniques jusqu’a 1924, Paris, 1925;idem, Istoria românilor, vol.X, Bucureşti, 1939; idem, Ce este sud-estul european, Bucureşti, 1940

4 Volumul intitulat Civilizaţie românească şi civilizaţie balcanică , Bucureşti, Editura Eminescu, 1983,reuneşte o parte din lucrările sale publicate în mai multe reviste începând cu 1925.

5



naţionale a popoarelor balcanice(culturală, de exemplu). Acest fapt nu

ştirbeşte cu nimic din valoarea studiilor şi lucrărilor ştiinţific elaborate pe

baza arhivelor româneşti şi străine de către principalii pasionaţi ai naţiunilor

balcanice în epoca modernă: Nicolae Ciachir, Constantin Velichi sau GelcuMaksutovici.

Studiile de referinţă pentru raporturile României cu popoarele

balcanice în epoca modernă rămân, evident, cele ale lui Nicolae Ciachir.

România în sud estul Europei, Bucureşti, Editura Politică, 1968, reprezintă

un important punct de reper pentru studiul politicii practicată de România în

Balcani între 1848 şi 1886, în ciuda „omisiunilor” precum relaţiile încordateale României cu Bulgaria din cauza frontierei Dobrogei de sud ori celelalte

tensiuni care au apărut în mod inevitabil între România şi vecinii ei de la sud

de Dunăre. Istoricul român are printre alte merite şi acela de a fi fost primul

care a scris documentat despre unirea Rumeliei Orientale cu

Bulgaria(octombrie 1885) şi războiul sârbo-bulgar(noiembrie 1886) finalizat

cu pacea de la Bucureşti (1886).

Este de remarcat faptul că istoricii(N. Ciachir, M. Milin, C. Iordan, D.

Buşă ) care s-au ocupat de atitudinea României faţă de unificarea Bulgariei

scriu despre acest fapt într-o foarte strânsă legătură cu războiul sârbo-bulgar

şi Pacea de la Bucureşti, în ciuda faptului că primul fapt istoric nu a

constituit cauza ci doar unul din pretextele celui de-al doilea.

Aşa cum am precizat şi mai înainte, studiile dedicate politicii

practicate de România faţă de sud estul european în perioada cuprinsă întreCongresul de la Berlin şi sfârşitul secolului XIX sunt pe de o parte puţin

numeroase, iar pe de altă parte de întindere mică. Alături de cele două studii

ale lui N. Ciachir precizate mai sus, mai poate fi amintit unul semnat de

6



Beatrice Marinescu5, al cărui aport este veritabil prin aducerea în discuţie a

presei româneşti, dar uşor ştirbit de preluarea fără prelucrare a unor

fragmente din studiul dedicat reprezentanţei diplomatice româneşti la Sofia

al lui Constantin Velichi6.Din perspectiva raporturilor bilaterale ale României cu statele şi

naţiunile balcanice, doar relaţiile româno-sârbe beneficiază de o sinteză. Este

vorba despre lucrarea lui Miodrag Milin- Relaţiile politice româno-sârbe în

epoca modernă(secolul XIX), Bucureşti, Editura Academiei Române, 1992,

scrisă în urma unei bune cunoaşteri atât a istoriografiei române cât şi a celei

sârbe şi pe baza documentelor vizualizate în arhivele ambelor state.Structurată în mare parte pe activitatea diplomatică bilaterală a celor două

state, aşa după cum ne anunţă şi titlul, din lucrarea lui Miodrag Milin răzbate

destul de uşor admiraţia autorului pentru „spiritul şi ingeniozitatea politică

românească”7.

Fără să aibă parte încă de un studiu de sinteză mai amplu, ansamblul

raporturilor româno-albaneze în epoca modernă a beneficiat de aportul unei

serii întregi de cercetători, pornind de la T. Capidan şi N. Iorga şi sfârşind cu

G. Maksutovici, C. Vătăşescu şi Gh. Zbuchea. Ultimul istoric amintit afirmă

chiar că cercetările efectuate „pe baza întregului fond arhivistic din

România (…) epuizează practic subiectul”8. Din aceste considerente lucrarea

de faţă nu îşi propune să trateze problematica activităţii culturale a patrioţilor

albanezi pe teritoriul României.

5 Beatrice Marinescu, Romania and South East Europe at the end of the 19th century, în „R.E.S.E.E”, 21,1983, nr.4, p.323-3406 Constantin Velichi, Reprezentanţa diplomatică a României la Sofia, în „ Reprezentanţele diplomatice ale

României”, vol. I, Bucureşti, Editura Politică, 1975, p.256-2837 Miodrag Milin, Relaţiile politice româno-sârbe în epoca modernă(secolul XIX), Bucureşti, EdituraAcademiei Române, 1992, p.1308 Gheorghe Zbuchea, România şi naşterea statului albanez, în „Albanezul”, V, an 4, 1996, nr.5, p.7

7



CAPITOLUL I

POLITICA ROMÂNIEI ÎN SUD-ESTUL EUROPEI DUPĂ

CONGRESUL DE LA BERLIN(1878-1885)

O problematică deloc neglijabilă dar care nu a intrat în atenţia

istoricilor români până relativ recent, este cea a tensiunilor create în relaţiile

româno-bulgare din cauza traseului frontierei sudice a Dobrogei. Încordarea

a fost generată iniţial de ambiţiile ruseşti dar ea a fost menţinută ulterior de

nou născutele şi uşor de stimulat ambiţii naţionaliste bulgăreşti. Despre

relaţiile încordate dintre România şi Rusia datorate neînţelegerilor apărute

în delimitarea graniţei sudice a României a amintit în 1979 Şerban

Rădulescu Zoner în studiul său Poziţia internaţională a României după

Congresul de la Berlin- premise ale unei opţiuni, publicat în „SMIMod”, VI.

Istoricul nu aduce în discuţie decât simpla existenţă a unui moment de criză

în ianuarie 1879 când guvernul român a ordonat ocuparea înălţimii ArabTabia în pofida opoziţiei ruseşti.

Evoluţia chestiunii frontierei de sud a României a fost mult mai târziu

tratată din punct de vedere tehnic de Grigore Stamate în lucrarea Frontiera

de stat a României, Bucureşti, Editura Militară, 1997.

În 1998 Ion Ionescu a publicat Politica Rusiei în bazinul Mării

Negre.1878-1916 , Bucureşti, Editura Militară, lucrare în care dedică 6 pagini

„episodului Arab Tabia”. Autorul scrie foarte pătimaş despre provocarea de

către Rusia a acestei divergenţe de frontieră între români şi bulgari dar

reduce întreaga problematică la un simplu „episod” care se derulează de-a

8



lungul a doi ani: 1878-1880 şi nu utilizează nici un tip de document pentru

a-şi argumenta discursul.

Că Arab Tabia nu a constituit doar un episod ne-o demonstreză

Daniela Buşă în cele câteva studii pe această temă, pentru care a utilizatcolecţii de documente publicate, memorii şi documente inedite din trei

fonduri ale Arhivelor Ministerului de Externe9. Imaginea acestei

problematici poate fi încă întregită având în vedere că autoarea mai sus

menţionată nu a utilizat decât un dosar din cele şase dosare de corespondenţă

în legătură cu lucrările Comisiei Europene pentru delimitarea liniei de

frontieră între Dobrogea şi Bulgaria aparţinând fondului Războiul deIndependenţă din Arhivele Diplomatice. Informaţii inedite cu privire la

delimitarea frontierei româno-bulgare de-a lungul perioadei cuprinse între

1876 şi 1896 se găsesc şi în dosarul 33 ce aparţine fondului Problema 21 din

Arhiva M.A.E.

„Politica externă a unui stat- asupra frontierei căruia apasă forţa a

două state puternice- doar foarte greu poate urma o linie bine determinată şi

corectă, dacă relaţiile sale cu temuţii vecini nu sunt menţinute într-un

constant echilibru ”.10 Observaţia aparţinea ministrului Italiei la Bucureşti,

Tornielli şi era făcută de diplomatul italian cu referire la relaţiile tulburi pe

care statul român le avea cu imperiul ţarist în 1880. Acest factor- menţinerea

”echilibrului” în raporturile cu vecinii cei „temuţi”- a amprentat şi politica

pe care România independentă a încercat să o menţină corectă faţă de

9 Daniela Buşă, Frontierele ţărilor din sud-estul Europei şi Congresul de la Berlin, în „ Istorie şi

societate”, Bucureşti, 2000, p.32-49; idem, Frontiera sudică a României-evoluţia unui traseu.1878-1913,în „Revista Istorică”,14, 2003, nr.3-4, p.115-130; idem, Modificări politico-teritoriale în sud-estul

Europei între Congresul de la Berlin şi primul război mondial(1878-1914), Bucureşti, Editura Paideia,2003, p.48-60

10 Ion Bulei, Rudolf Dinu, 35 anni di relazioni italo-romene, 1879-1914, Bucureşti, Univers Enciclopedic,2001, p.76-77, doc.26, r.39; Bucureşti, 25 aprilie 1880, Tornielli către Cairoli

9



naţiunile balcanice. Pentru România de după Berlin, la factorul enunţat mai

înainte, se adaugă independenţa şi mărirea teritoriului, adică tot atâtea

elemente ce au contribuit la trasarea unor noi linii de evoluţie a politicii

României în Balcani.La originea problematicii frontierei româno-bulgare, care a afectat

relaţiile dintre cele două state pentru o lungă perioadă de timp, se găsesc

interesele ruseşti de la 1878. Acest fapt probează, dacă mai era nevoie,

aserţiunea lui Tornielli. Independenţa impunea şi ea un statut deosebit care

nu mai permitea statului român să susţină cauza naţiunilor balcanice aşa cum

o făcuse până în 1878. Iar Dobrogea contribuia şi ea la o uşor sesizabilăschimbare a intereselor naţionale ale României. „Prin Dobrogea, România

are o fereastră deschisă către Marea Neagră şi, prin ea, către lumea

mediteraneeană. Prin portul său de la Constanţa (...) România este direct

interesată de echilibrul balcanic şi de viitorul imperiului otoman .”11

Publicate la 1911 de către francezul R. Pinon, aceste rânduri ne determină să

intuim povara responsabilităţii pe care o constituia acest teritoriu pentru

România. Mai mult decât atât, Dobrogea se interpunea între Rusia şi

Bulgaria, rol pentru care omul politic bulgar Stambulov nu invidia deloc

România, împărtăşind unui compatriot de-al său următoarea constatare

personală: „Să binecuvântaţi cerul pentru că Dobrogea vă desparte de

Rusia”.12Dobândirea zonei danubiano-pontice a contribuit în mod evident la

modificarea intereselor naţionale româneşti şi, implicit, a politicii sale

externe.Graniţele noi stabilite de Congresul de la Berlin au creat nenumărate

probleme atât comisiilor europene care trebuiau să la traseze pe teren cât mai

11 R. Pinon, L’Europe et la Jeune Turquie. Les aspects nouveaux de la question d’Orient, Paris, 1911, p.40412 apud R. Pinon, op.cit, p.410

10



ales statelor implicate direct. Articolul 2 al Tratatului de la Berlin lăsa

România fără Silistra, fortăreaţă destul de importantă care contribuia

inclusiv la comunicarea cu Dobrogea. 13 „Sursă de putere sau slăbiciune”14

pentru România, Dobrogea avea o cheie: Silistra15. Această veche cetate eraun punct strategic foarte important, motiv pentru care guvernul de la

Bucureşti acorda „multă importanţă luării în posesie a Silistrei precum şi

liniei care se va adopta ca graniţă între acel oraş şi portul Mangalia” 16

oamenii politici români au încercat să speculeze rivalitatea dintre austro-

ungari şi ruşi pentru ca lucrările comisiei de delimitare a frontierei să le fie

favorabile, dar tot ce s-a reuşit a se obţine a fost înălţimea Arab Tabia caredomina Silistra. Aşadar României îi trebuia Silistra pentru ca Dobrogea să

fie în siguranţă, dar nu a primit cetatea, în timp ce Bulgariei îi trebuia Arab

Tabia pentru ca Silistra să fie în siguranţă, dar aceasta a fost dată României.

Ambele state au fost în egală măsură nemulţumite de frontiera acceptată

oficial în 1881 iar aceste nemulţumiri au generat conflicte de frontieră

puternice în 1885 şi 1899 dar şi multe alte incidente mărunte. Volumele 194

şi 195, fond A.I., Arhiva M.A.E., conţin o serie de documente care ilustrează

relaţiile încordate dintre România şi Bulgaria între anii 1878-1880.

Cercurile conducătoare româneşti au încercat să păstreze un oarecare

echilibru în relaţiile cu vecinii lor sud dunăreni, în 1882 având loc vizita în

România a principelui Bulgariei, Alexandru Battenberg, iar doi ani mai

târziu regele Carol I făcea o vizită oficială la Belgrad. Ultima vizită s-a făcut

mai mult datorită nemulţumirii pe care o manifestau sârbii faţă de o presupusă strângere a relaţiilor României cu Bulgaria. Astfel, deşi Milan,

13 D. Buşă, Frontiera sudică a României..., p.11614 Independenţa României. Documente , vol. II, partea a II a, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1997, p.338, doc. 187, r. 141, Bucureşti, 10/22 august 1878, W. A. White către Salisbury15 R. Pinon, op.cit 16 Independenţa României, p.339

11



principele Serbiei efectuase vizite în România, Carol nu răspunsese la fel, în

timp ce vizitei lui Alexandru Battenberg, suveranul român i-a replicat

prompt printr-o vizită la Rusciuk. În atare situaţie, guvernul român s-a arătat

dornic să repare „greşeala” şi a planificat imediat vizita suveranului românîn Serbia17. Politica inteligentă dusă de România faţă de cele două state după

Congresul de la Berlin i-a permis mai apoi să rămână neutră în timpul

războiului sârbo-bulgar din 1885, reuşind să nu îşi strice raporturile cu cele

două beligerante.

17 Miodrag Milin, op.cit , p.143

12



CAPITOLUL II

ROMÂNIA ŞI CRIZA BULGARĂ(1885-1888)

La 6/18 septembrie 1885 a izbucnit revolta din Philippopoli, capitala

Rumeliei Orientale, care s-a sfârşit prin unirea acestei provincii otomane cu

Bulgaria. Membrii Alianţei celor trei împăraţi din 1881 hotărâseră să nu se

opună unirii dacă nu se depăşeau hotarele configurate în 1878, dar situaţia a

fost cu totul alta.18 Aparent surprinzător, tocmai Rusia a fost cea care s-a

opus din răsputeri unificării bulgare, aceeaşi Rusie care crease la San

Stefano o Bulgarie inacceptabil de mare. Atitudinea rusă s-a explicat prin

faptul că bulgarii au realizat unirea singuri, fără acordul şi supravegherea

„părintească” a fratelui slav mai mare19. Dacă reacţia Rusiei a intrat mai

puţin în atenţia istoriografiei române, atitudinea corectă, de neutralitate

binevoitoare a României a fost scoasă în evidenţă cât mai mult cu putinţă20.

Poziţia României a fost însă un pic mai nuanţată. Într-adevăr, ziarul

„Românul ” din 10 septembrie 1885 îşi exprima „bucuria” pentru „poporul bulgar, un popor cu care pururea am fost în cea mai strânsă legătură de

prietenie şi interese”21, dar în acelaşi timp ministrul de externe român îşi

exprima în instrucţiunile telegrafiate la 19/31 octombrie 1885 trimisului

18 Daniela Buşă, Modificări..., p.13519 Ibidem, p.13720 Nicolae Ciachir, L’union de la Roumelie Orientale et de la Principaute de Bulgarie et la conclusion dutraite de paix de Bucarest(1886), în „Etudes balkaniques”, 1985, nr.4, p.109-115; Idem, Oraşul Bucureşti-

locul tratativelor şi al păcii care a pus capăt conflictului balcanic din anii 1885-1886 în „Materiale deistorie şi muzeografie”, Bucureşti, VII, 1969, p.279-284; Miodrag Milin, Relaţiile politice româno-sârbe în

epoca modernă(secolul XIX), Bucureşti, Editura Academiei Române, 1992, p. 147-148; Constantin Iordan, L’union de la Roumelie Orientale avec la Bulgarie(1885). Notes sur l’atitude de la Roumanie., în„R.E.S.E.E.”, 23, 1985, nr.3, p.258-263; idem, De nouveau sur l’atitude de la Roumanie a l’egard de

l’union de la Roumelie Orientale avec la Bulgarie(1885): neutralite ou soutien? ,în „R.E.S.E.E.”, 43, 2005,nr.1-4, p.345-352; Daniela Buşă, Modificări…, p.131-144

21 Documente. Poporul român şi lupta de eliberare a popoarelor din Balcani, Bucureşti, 1986, p.515,doc.195

13



român la Constantinopol teama faţă de faptul că fortificaţiile de la Vidin sunt

în alertă. „Noi nu avem de gând să intervenim în chestiunea bulgară atâta

vreme cât este vorba despre un conflict între Serbia, Bulgaria şi Turcia”

adăuga I. Câmpineanu, dar dacă Marile Puteri întrunite în Conferinţa de laConstantinopol nu intenţionau să garanteze articolul 11 din Tratatul de la

Berlin, atunci „să facă cunoscut că acest articol a încetat să existe pentru ca

şi noi să putem să ne apărăm frontierele”22. Articolul 11 impunea ca „toate

fortăreţele vechi” din Bulgaria să fie „rase în cursul unui an sau şi mai

înainte , dacă va fi posibil ” iar „guvernul local” trebuia să ia „imediat

măsuri pentru a le dărâma”.

23

Precauţia guvernului român era uşor de înţelesdacă luăm în calcul că nu mai departe decât în august acelaşi an relaţiile

româno-bulgare deveniseră deosebit de tensionate din cauza ocupării de

către grănicerii bulgari a înălţimii Arab Tabia.24 Atitudinea României faţă de

unificarea Bulgariei, reacţia ei cu privire la zvonurile de alianţă cu Serbia şi

Grecia răspândite de agenţia de presă Havas ori aprecierile diverselor state

despre corectitudinea poziţiei statului român faţă de toate aceste evenimente

se regăsesc în volumul 202 al fondului A.I., Arhiva M.A.E.

Conducerea română a păstrat aceeaşi atitudine şi faţă de războiul

izbucnit după atacarea Bulgariei de către Serbia la 2/14 noiembrie 1885 în

ciuda tentaţiei venită din partea sârbă. Este cunoscut că aceasta a încercat pe

mai multe căi să îşi atragă sprijinul României dar şi al Greciei în perspectiva

atacării Bulgariei. Prima a răspuns pozitiv destul de prompt cererii sârbe, dar

România a refuzat, ceea ce a contribuit la căpătarea statutului de gazdă aPăcii de la Bucureşti din 1886. Volumul 208 din fondul Arhiva Istorică

22 Arhiva M.A.E., fond A.I., vol.202, f.56, tel. 16305, Bucureşti, 19/31 octombrie1885, Câmpineanu cătreLegaţia României de la Constantinopol23 Tractatul de Pace de la Berlin, Bucureşti, 1878, p.624 Daniela Buşă, Modificări..., p.58

14



aparţinând Arhivei Ministerului de Externe conţine documente referitoare la

Pacea de la Bucureşti încheiată între sârbi şi bulgari.

Abdicarea forţată a lui Alexandru de Battenberg a determinat

prelungirea perioadei dificile prin care trecea Bulgaria; documentele carealcătuiesc volumul 210 al fondului A.I. din Arhiva M.A.E. fac referire la

aceste fapte. În situaţia dată, Ştefan Stambulov, în calitate de membru al

Consiliului de regenţă bulgar, i-a propus lui Carol I să devină rege al

Bulgariei în iunie 188725. Faptul s-a petrecut după ce cu un an înainte,

Alexandru de Battenberg a încercat să îl convingă pe regele Carol I ca

România să participe la crearea unei federaţii româno-bulgare pentrueliberarea Macedoniei de sub stăpânire turcească. Federaţia urma să se

bazeze pe o largă autonomie internă şi mai avea ca scop prevenirea

imixtiunii ruseşti în Balcani26. Ambele propuneri au fost refuzate, aşa după

cum era de aşteptat. Chestiunea propunerilor bulgare nu a reţinut prea mult

atenţia istoriografiei şi de aceea nu poate fi amintit aici decât un articol din

„Magazin Istoric”, 440, 2003, nr.11, scris de Anton Caragea şi intitulat

sugestiv Carol I, regele Româno-Bulgariei. Articolul nu face însă referire la

absolut nicio lucrare istorică ori la vreun document care să îi ofere vreo

validitate.

Un izvor important pentru înţelegerea atitudinii României faţă de

evoluţia problemelor balcanice după 1887 îl reprezintă memoriile demne de

încredere ale lui Trandafir G. Djuvara care a reprezentat statul român la

Belgrad(1887-1888), Sofia(1888-1891) şi Constantinopol(1896-1900)27.Diplomatul român îşi amintea că în cadrul unei întrevederi solicitată de

25 Politica externă a României. Dicţionar cronologic, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986, p.14526 Ibidem, p.14427 Trandafir G. Djuvara, Mes missions diplomatiques. Belgrade-Sofia-Constantinople-Galatz-Bruxelles-Le

Havre-Luxembourg-Athenes. 1887-1925 , Paris, 1930, p.1-66

15



Stambulov în perioada regenţei bulgare, omul politic bulgar a încercat să îl

convingă de faptul că „România şi Bulgaria ar fi fost mai puternice dacă

realizau o uniune personală în genul celei care exista între Austria şi

Ungaria”. Principalele argumente se refereau la religia comună împărtăşităde cele două popoare dar şi la existenţa în trecut a unui „regat româno-

bulgar”28. După cum era de aşteptat, reprezentantul României la Sofia şi-a

manifestat din start reticenţa faţă de posibilitatea punerii în aplicare a unei

asemenea idei, fără ca măcar să aştepte instrucţiuni de la Bucureşti. „Nu i-

am ascuns Preşedintelui Consiliului că proiectul său mi se părea dificil de

realizat şi mai ales periculos prin consecinţele pe care le putea avea, celedouă popoare având origini diferite şi mentalităţi diametral opuse”29.

Nepunând nici un preţ pe propunerea bulgară, diplomatul român aducea în

discuţie şi zvonurile ulterioare cu privire la realizarea unei uniuni sârbo-

bulgare, atribuind întrega chestiune „dezordinii care domnea în Bulgaria în

acea epocă”30.

România a reuşit de-a lungul crizei bulgare să se facă apreciată pentru

reacţiile ei temperate, atât de către Marile Puteri care au acceptat Bucureştiul

ca loc al păcii sârbo-bulgare cât şi de către zbuciumaţii săi vecini sudici.

28 Ibidem, p.1429 Ibidem, p.1530 Ibidem

16



CAPITOLUL III

EFERVESCENŢA NAŢIONALĂ BALCANICĂ ÎN

ULTIMA DECADĂ A SECOLULUI XIX

Ultimul deceniu al secolului XIX a debutat cu reluarea unei

vechi idei: cea a confederaţiei balcanice. În 1891 studenţii sârbi, membrii ai

societăţii Obilic a studenţilor sârbi din Belgrad au contactat Asociaţia

generală a studenţilor din România pentru a colabora în vederea realizării

unei înţelegeri româno-sârbe pentru început şi apoi a uneia balcanice31.

Rezultatul final a fost constituirea Societăţii Alianţa popoarelor din Balcani,

care îi cuprindea conform statutului pe sârbi, greci, români, bulgari şi

albanezi şi avea drept scop împiedicarea apariţiei conflictelor şi realizarea

unei alianţe bazată pe egalitatea naţională, religioasă şi politică a popoarelor

amintite32.

De fapt, ideea unei Confederaţii Balcanice a tot circulat şi cu puţin

mai înainte , în 1888. Ziarele bucureştene susţineau chiar că „miezul” acesteiconfederaţii urma să fie format din România, Bulgaria şi Serbia după care

urmau să fie implicate Grecia, Muntenegru, Bosnia, Herţegovina şi Albania

pentru a rezista la orice presiune din afară. Nu numai presa română s-a arătat

interesată de această idee- destul de veche, dealtfel33- ci şi cea sârbă.

Articolul intitulat Serbia şi România apărut în publicaţia sârbă „Dnevnik”

din august 1889 este totuşi destul de realist, autorul său ţinând să precizeze

încă din start că „alianţa popoarelor balcanice nu poate fi încă considerată la

31 Mihail Dan, Nicolae Cordoş, O încercare de colaborare politică româno-sârbă în 1891, în „Acta Musei Napocensis”, 7, 1970, p.63832 Ibidem, p.64133 Vezi un scurt istoric al evoluţiei ideii confederaţiei balcanice de-a lungul secolului XIX şi chiar încercările foarte concrete de punere a ei în practică în 1868 de către prinţul sârb Miloş Obrenovici, la R.Pinon, op.cit , p.443-484

17



această oră decât un vis frumos”34. Dar realizarea confederaţiei balcanice îi

apărea autorului articolului ca absolut necesară la un moment dat în timp

pentru că „Serbia, prin poziţia sa geografică, trebuia să trăiască în mod

natural, într-o prietenie intimă cu poporul bulgar”35. Cu toate acestea, relaţia bilaterală sârbo-bulgară nu putea exista atunci datorită faptului că „nu putem

să ne bazăm pe ei”. Înţelegerea între popoarele balcanice era văzută ca

posibilă în periodicul sârb doar în cadrul unei confederaţii în care „alianţa

dintre România şi Serbia va fi începutul şi preludiul”36.Punerea

Confederaţiei sub protecţia unei mari puteri a însemnat însă şi sfârşitul

proiectului.

37

Situaţia în Balcani a evoluat dramatic în a doua jumătate a ultimului

deceniu al secolului XIX prin izbucnirea revoltei din insula Creta şi războiul

greco-turc din 1897. Planul Confederaţiei Balcanice era de nerealizat iar în

condiţiile războiului dintre greci şi turci, cei dintâi nu au făcut nici un efort

pentru a-şi atrage sprijinul vecinilor balcanici38. Spre deosebire de greci,

diplomaţii turci au reuşit nu numai să obţină neutralitatea Bulgariei, Serbiei

şi Muntenegrului dar au încercat chiar să încheie un tratat de alianţă cu

România. Oamenii politici români nu au acceptat propunerea otomană, însă

zvonuri că România ar participa la un eventual război în Balcani au existat şi

ele erau susţinute de reprezentanţii diplomatici ai Angliei şi Franţei la

Constantinopol39.

În capitolul de faţă un loc important ar trebui să îl ocupe şi atitudinea

României faţă de spinoasa chestiune macedoneană. Deşi nu a avut virulenţa

34 Arh. M.A.E., fond Problema 21, vol.4, f.24, articol extras din ziarul „Narodni Dnevnik”din 26 august188935 Ibidem, f.2536 Ibidem37 Beatrice Marinescu, op.cit., p. 32538 Daniela Buşă, Modificări..., p.19839 Ibidem

18



celorlalte state implicate, politica României faţă de problema macedoneană a

fost una destul de activă şi scopul ei a fost acela de a obţine mai multe

drepturi pentru românii macedoneni, căpătând mai multă putere într-o zonă

de care statul român nu putea fi dezinteresat. Politicienii români au acţionat pe cale diplomatică pentru a crea o mitropolie românească în Macedonia,

ştiut fiind că supremaţia religioasă însemna în acelaşi timp şi control politic.

Pentru România, secolul XIX se termina din punctul de vedere al

politicii sale în Balcani, cu un nou şi puternic conflict de graniţă şi mai apoi

diplomatic cu Bulgaria. Motivul l-a constituit ocuparea de către români a

insulei Bujorescu, pentru care statul român a plătit şi despăgubiri.Divergenţa era de fapt minoră dar a declanşat campanii de presă virulente în

ambele state. Deşi aparent chestiunea se rezolvase, asasinarea profesorului

Ştefan Mihăileanu de către membrii naţionalişti ai Comitetului macedo-

bulgar a determinat o puternică încordare în relaţiile dintre cele două state 40.

Calmul de care România dăduse dovadă până atunci în problemele destul de

dese cu Bulgaria, s-a pierdut. România a ajuns chiar să discute cu Serbia

condiţiile de colaborare în situaţia unui război cu Bulgaria, dar a respins în

cele din urmă proiectul de Convenţie militară în formula propusă de sârbi.

Mai mult, în 1901, în cadrul discuţiilor cu statele membre ale Triplei

Alianţe, primul ministru român P.P. Carp a propus modificări ale tratatului

de alianţă în vederea apărării de Bulgaria41.

Zvonuri despre un eventual război româno-bulgar au existat încă din

februarie-martie 1897, ele regăsindu-se în documentele cuprinse de volumul89(1890-1910, Rusciuc), fond Problema 21, Arhiva M.A.E. La rândul său,

volumul 95(1897, ianuarie-aprilie, Sofia) din acelaşi fond este compus dintr-

40 Beatrice Marinescu, op.cit, p.33441 Politica externă.. , p.150.

19



o serie de documente referitoare la atacurile presei bulgare contra

administraţiei române din Dobrogea(ianuarie, martie) şi la convorbirile avute

de agentul diplomatic român cu primul ministru bulgar referitor la campania

de presă îndreptată împotriva României şi în legătură cu o pretinsămobilizare a armatei române la frontiera cu Bulgaria. Tot în acest volum se

găsesc informaţii cu privire la mişcări de trupe bulgăreşti la frontiera

românească şi înzestrarea cu armament a armatei bulgare. În volumele 96,

97 şi 98 alternează acuzaţii de tot felul aduse de presa bulgară cercurilor

conducătoare româneşti. Pentru început, România era acuzată în iulie 1897

de încheierea la Constantinopol a unei alianţe româno-turce îndreptată,evident, împotriva Bulgariei, după care încep criticile din noiembrie 1897 şi

apoi aprilie-mai 1898 cu privire la măsurile „restrictive” luate de autorităţile

române împotriva şcolilor bulgăreşti din Dobrogea.

Fondul 71 aparţinând tot Arhivelor M.A.E. ne pune şi el la dispoziţie

o serie de volume de documente referitoare la puternica tensionare a

relaţiilor româno-bulgare de la începutul secolului XX. Astfel, despre

asasinarea profesorului Mihăileanu şi corespondenţa privitoare la proces

există documente în volumul 42, în timp ce volumul 43 conţine informaţii

despre acţiunile diplomatice ale României pe lângă marile puteri şi pe lângă

guvernul bulgar, măsurile luate de România împotriva bulgarilor şi

reclamaţia guvernului bulgar şi piedicile aduse navigaţiei. Despre acelaşi

conflict româno-bulgar, doar că acum cu adăugarea unor zvonuri de război

vorbesc şi documentele ce alcătuiesc volumul 44.Oricât de mult ar fi încercat România să se ţină departe de

naţionalismul exacerbat din Balcanii sfârşitului de secol XIX, vârtejul în

care se găsea această zonă la sfârşitul secolului naţiunilor a cuprins-o şi pe

ea.

20



Acesta este proiectul de cercetare ştiinţifică pe care îl supun spre

aprobare.

21



BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. Izvoare

1.) Documente inedite (Arhive)

-Arhiva Ministerului Afacerilor Externe:

-Fonduri: Arhiva Istorică, Războiul de Independenţă, Problema 21, 71

2.) Documente publicate:

Bulei Ion, Dinu Rudolf, 35 anni di relazioni italo-romene: 1878-1914.

Documenti diplomatici italiani, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti,

2001Carol I. Corespondenţă privată(1878-1912), Editura Tritonic, Bucureşti,

2005

Căzănişteanu Constantin, Documente privind istoria militară a poporului

român, vol. IV-VII, Editura Militară, Bucureşti, 1976

Documents diplomatiques francaises 1-re serie (1871-1900), Paris, 1935

Documente oficiale. Din corespondenţa diplomatică de la 2/14 septembrie

1877 până la 16/28 iulie 1880 prezentate corpurilor legiuitoare în sesiunea

anului 1880-1881, Bucureşti, 1880

Documente. Poporul român şi lupta de eliberare a popoarelor din Balcani,

Bucureşti, 1986

Independenţa României. Documente, vol.II, partea a doua, Editura

Academiei, Bucureşti, 1978

Tractatul de Pace de la Berlin, Bucureşti, 1878

22



II. Amintiri, memorii, jurnale

Bălăceanu, Ion, Amintiri politice şi diplomatice.1848-1903, EdituraCavallioti, Bucureşti, 2002

Candiano-Popescu, Alexandru, Amintiri din viaţa-mi, vol I-II, Editura

Eminescu, Bucureşti, 1999

Djuvara, T. G. Mes missions diplomatiques: Belgrad- Sophia-

Constantinople, Galatz- Bruxelles-Le Havre, Luxemburg- Athenes 1887-

1925, Paris, 1930Marghiloman, Alexandru, Note politice 1897-1925, vol. I, Bucureşti, 1927

Ghyka, Dimitrie, Memorii:1894-1940, Institutul European, Iaşi, 2004

III. Lucrări generale

Academia Română, Istoria Românilor, vol.VII, tom II, Editura

Enciclopedică, Bucureşti, 2003

Atanasiu, Victor, Pe drumul dintre uniri(1859-1918), Editura Vasile

Cârlova, Bucureşti, 1995

Berindei Dan, Diplomaţia românească modernă , Editura Albatros,

Bucureşti, 1995

Berindei Dan, La constitution des Etats nationaux aux Balcans et les

Grandes Puissances au XIX siecle, în „ Encountes on conflict of civilisation

on the Balkans”, Belgrade, 1998

23



Biagini, Antonello, L’Italia e la delimitazione del confine in Dobrugia, în

„ Risorgimento. Italia e Romania.1859-1879. Esperienze a confronto”,

Editura Anima, Bucureşti, 1992

Bulei, Ion, Culisele Tratatului din 1883, în „Magazin Istoric”, 38, 2004,nr.2

Buşă, Daniela, Comunităţile etnice minoritare din ţările sud-est europene şi

statutul lor la sfârşitul sec. XIX, în „SMIMod”, 11, 1997

Buşă, Daniela, Echilibrul european şi modificările politico-teritoriale, în

„Structuri politice în secolul XIX”, Bucureşti, 2000

Idem, Frontierele ţărilor din sud-estul Europei şi Congresul de la Berlin, în„ Istorie şi societate”, Bucureşti, 2000

Idem , Modificări politico-teritoriale în sud-estul Europei între Congresul

de la Berlin şi primul război mondial(1878-1914), Editura Paideia,

Bucureşti, 2003

Idem, Sfere de interes şi aspiraţii naţionale. Macedonia şi Albania în

context zonal şi european(1878-1903), „SMIMod...”, 14, 2000-2001

Idem, State şi naţionalităţi din sud estul Europei la sfârşitul secolului XIX şi

începutul sec XX, în „Biblioteca Bucureştilor”, 3, 2000, nr.8

Bulz, Ileana, Anglia, România şi sud-estul Europei, Editura Universităţii

Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2003

Casso, Leon, Rusia şi bazinul Dunării, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti,

2003

Căzan, Ileana, Turcii otomani, Imperiul otoman şi sud estul Europei până

la 1918, Editura „Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir,” 2004

Căzan, Gheorghe Nicolae, România şi Tripla Alianţă(1878-1914), Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979

24



Ciachir, Nicolae, Contribuţii la istoricul relaţiilor româno-turce(1878-

1914), în „Buletinul de Studii şi referate”, 23, 1970,5

Ciachir, Nicolae, Istoria modernă a Albaniei, Bucureşti, 1974

Ciachir, Nicolae, Istoria modernă a Serbiei, Bucureşti, 1974Ciachir, Nicolae, Istoria politică a Europei de la Napoleon la Stalin, Editura

Oscar Print, Bucureşti, 1998

Ciachir, Nicolae, Istoria popoarelor din Sud-Estul Europei în epoca

modernă, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1998

Ciachir, Nicolae, Istoria slavilor, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1998

Ciachir, Nicolae, Istoria universală modernă, vol. I, II, III, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1998

Idem, Marile Puteri şi România (1856-1997), Editura Albatros, Bucureşti,

1996

Idem, Războiul pentru independenţa României în contextul european (1875-

1878) Editura Albatros, Bucureşti, 1996

Idem, România în Sud-Estul Europei (1848-1886), Editura Politică

Bucureşti, 1968

Chirică, Codrin-Valentin, Anglia si „chestiunea orientală”, (1830-1900),

Editura Helios, Iaşi, 1999

Cliveti, Gheorghe, România si crizele internaţionale (1853-1913), Editura

Fundaţiei Axis, Iaşi, 1997

Idem, Studiul relaţiilor externe ale României moderne. Repere

metodologice, în „Concepte si metodologii în studiul relaţiilor

internaţionale”, Iaşi, 1997

Cristian, Vasile, Prelegeri de istorie universală modernă, vol. I , Editura

Demiurg, Iaşi, 1998

25



Djordjević, D , Révolutions nationales des peuples balcaniques(1704-1914),

Belgrad, 1965

Djuvara, Alexandru G., La Rusie et la crise bulgare, Bucarest, 1886

Driault, E, Zheretier, M, Histoire diplomatique de la Gréce de 1821 á nos

jours, Paris, 1927

Gemil, Tahsin, Asociaţia din România a „Junilor turci”, în „Anuarul

Institutului de Istorie şi Arheologie A. D. Xenopol” ,VII , 1970

Horga, Ioan, Europa secolului XIX, Editura Universităţii din Oradea,

Oradea, 2000

Ionescu, Ion Dificultăţile trasării frontierei dunărene între România şi Bulgaria, efect al viciilor de text, redactare şi procedură în urma tratatului

de la Berlin, Analele Dobrogei, Constanţa, serie nouă, 5, 1999, nr. 1

Idem, Politica Rusiei în bazinul Mării Negre, 1878-1916, Editura Militară,

Bucureşti, 1998

Iorga, N, Istoria statelor balcanice în epoca modernă, Vălenii de Munte,

1913

Iorga, N, Correspondence diplomatique roumaine sous le roi Charles I

er(1866-1880), Bucureşti, 1938

Iorga, N, Politica externă a regelui Carol I, Bucureşti, 1923

Iscru, Gheorghe, D, Istoria modernă a României, vol. I-II, Editura Nicolae

Bălcescu, Bucureşti, 1998

Jelavich, Barbara, Formarea statelor naţionale balcanice, (1804-1920),

Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2006Idem, Istoria Balcanilor,vol. II, Editura Institutului European, Iaşi, 2000

Macuc, Mihai, Aspecte ale problemei orientale în sec. XIX, dreptul de

intervenţie în treburile interne ale imperiului otoman, în „Concepte şi

metodologie în studiul relaţiilor internaţionale”, Iaşi, 1998

26



Mamina, Ion; Bulei, Ion, Guverne şi guvernanţi (1866-1916), Editura Silex,

Bucureşti, 1994

Miller, William, The Balkans. Romania, Bulgaria, Serbia and Montenegro,

London, 1896Mincev, Dimitar, Problemes roumains refletes dans la presse bulgare de

l’epoque de la renaissance nationale, în „Etudes Balkaniques”, 2, 1973

Mureşan, Camil, Europa modernă. De la renaştere la sfârşitul de mileniu,

vol. IV, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1997

Mureşan, H, Politica externă a României între 1871-1900 în corespondenţa

diplomatică germană, în „Anuarul Institutului de Istorie din Cluj”, 13, 1971

Olteanu, Antoaneta, Homo balcanicus. Trăsături ale mentalităţii balcanice,

Editura Paideia, Bucureşti, 2004

Osiac, Vladimir, Istoria modernă a României, Universitatea din Craiova,

Craiova, 1994

Papacostea, Victor, Civilizaţia românească şi civilizaţia balcanică ,

Bucureşti, 1983Pascu, Vasile, Istoria modernă a românilor (1821-1918), Editura Clio –

Nova, Bucureşti, 1996

Pinon, R, L’Europe et la Jeune Turquie. Les aspects nouveaux de la

question d’Orient, Paris, 1911

Prodan, Costică, Aspecte privind diplomaţia militară românească între

Războiul de Independenţă şi Primul Război Mondial , în „ Diplomaţie şidiplomaţi români”, vol I, Focşani, 2001

Platon, Gheorghe, De la constituirea naţiunii la Marea Unire. Studii de

istorie modernă , vol. II, Editura „Universităţii Al. I. Cuza”, 1998

27



Idem, De la constituirea naţiunii la Marea Unire. Studii de istorie modernă ,

vol. III - IV, Editura „Universităţii Al. I. Cuza”, Iaşi, 2000, 2003

Idem, Informaţii privind orientarea politică externă a României la sfîrşitul

sec. XIX , în „Sub semnul lui Clio. Omagiu adus acod. Prof. Ştefan Pascu”,Cluj, 1974

Idem, România în jocul politic al Marilor Puteri. Determinism politic şi

acţiune naţională , în „Arhivele Banatului”, 2, 1995, nr. 2

Preda, Dumitru, Conştiinţa naţională de stat în sec. XIX în Sud Estul

Europei. Rolul factorului militar – exemplu românesc, în „ Istoria – ca

experienţă intelectuală”, Oradea, 2001Racoviţan, Mihai, Istoria modernă a românilor. Prelegeri universitare,

Editura Tehno Media Prest, Sibiu, 2002

Rădulescu – Zoner, Şerban, Dunărea, Marea Neagră şi Puterile Centrale.

1878-1898, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 1982

Rădulescu-Zoner, Şerban, Le sud-est de l’Europe et les relations

internationales apres le Congres de Berlin a la lumiere des rapports

diplomatiques roumains inedits.1878-1898, în „ Istorie şi societate”,

Bucureşti, 2000

Schifirneţ, Constantin, Geneza modernă a ideii naţionale. Psihologie

etnică şi identitate naţională , Editura Albatros, Bucureşti, 2001

Stan, Apostol, Putere politică şi democraţie în România 1859-1918, Editura

Albatros, Bucureşti, 1995

Stanciu Ion, Oncescu Iulian, Istoria modernă a românilor , vol. I-II, EdituraMacarie, Târgovişte, 2001

Velichi ,Constantin N, Curs de istoria modernă a Bulgariei, Bucureşti, 1974

Idem, Imperiul otoman şi statele din Balcani între 1878-1912, în „Studii şi

articole de istorie”, 15, 1970

28



Vlad, Constantin, Relaţiile internaţionale in istoria modernă , Editura

Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 2001

Xenopol, A.D., Istoria românilor , vol. XIII, Bucureşti, 1930

Zbuchea, Gh., O istorie a românilor din Peninsula Balcanică (sec. 18-20),Editura Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti, 1999

IV. LUCRĂRI SPECIALE

Bărbulescu , Ilie, Relations des Roumains avec les Serbes, les Bulgares, les

Grecs et la Croatie..., Iaşi, 1912

Idem, Românii faţă de sârbi şi bulgari, mai ales cu privire la chestiunea

macedo-română, Bucureşti, 1905

Idem, Vechile relaţii ale Principatelor Române cu Croaţia, Bucureşti, 1903

Bossy, Raoul Vasile, Politica externă a României între anii 1873-1880,

privită de la agenţia diplomatică din Roma, Editura Cultura Naţională,

Bucureşti, 1928

Buşă, Daniela, Frontiera sudică a României-evoluţia unui traseu.1878-

1913, în „Revista Istorică”, 14, 2003, nr.3-4

Idem, Relaţiile României cu statele balcanice în primii ani după

independenţă, în „ Istorie şi diplomaţie în relaţiile internaţionale”,Constanţa,

2003Caragea, Anton, Carol I, regele Româno-Bulgariei, „Magazin Istoric”, 2003,

37, nr.11

Ciachir, N. Acţiunile diplomaţiei româneşti pe plan balcanic în perioada

1878-1900, în „Revista Arhivelor”, 55, 1978, nr 2

29



Idem, L’Union de la Roumelie Orientale et de la Principaute de Bulgarie et

la conclusion du Traite de paix de Bucarest(1886), în „Etudes Balkaniques”,

4, 1985

Idem, Oraşul Bucureşti-locul tratativelor şi al păcii care a pus capăt

conflictului balcanic din anii 1885-1886, în „Bucureşti. Materiale de Istorie

şi Muzeografie”, 7, 1969

Idem, România şi ţările balcanice în perioada 1879-1900, în „Revista de

Istorie”, Bucureşti, 33, 1980, nr.2

Cliveti, Gheorghe, România şi „crizele din sud est”(1878-1913): Argumente

pentru o nouă abordare, „Codrii Cosminului. Universitatea „Ştefan celMare” Suceava, 3-4, 1997-1998

Constantin, Carmen Elena, Relaţiile greco-române la sfârşitul secolului

XIX. Afacerea Zappa, în „Arhivele Prahovei”, 5, 2000

Constantinescu, Şerban, Relaţiile externe ale României după cucerirea

independenţei de stat. 1878-1900, în „Muzeul Naţional Bucureşti”, 4, 1978

Cordoş Nicolae, Dan Mihail, O încercare de colaborare politică româno-

sârbă în 1891, în „Acta Musei Napocensis”, 7, 1970

Iordan, Constantin, L’Union de la Roumelie Orientale avec la

Bulgarie(1885). Notes sur l’attitude de la Roumanie, în „RESEE”, 23, 1985,

nr.3

Idem, De nouveau sur l’attitude de la Roumanie a l’egard de l’union de la

Roumelie Orientale avec la Bulgarie(1885): neutralite ou soutien?, în

„RESEE”, 43, 2005, nr.1-4Manea, Nadia, Ivan Margareta, Modelul balcanic al constituirii statului

naţional modern. România şi Serbia, în „Muzeul Naţional Bucureşti”, 9,

1997

30



Marinescu, Beatrice, Les evenements des Balkans apres le congres de Berlin

refletes dans la presse de Roumanie(1878-1886), în „Revue Roumaine

d’Histoire”, 20, 1981, nr.2

Ibidem, Romania and South-East Europe at the End of the 19-th Century, în„RESEE”, 21, 1983, nr.4

Milin, Miodrag, Relaţiile politice româno-sârbe în epoca modernă, Editura

Academiei Române, Bucureşti, 1992

Obedeano, C. B, Les relations historiques et politiques des Roumains avec

les Serbes, Bucureşti, 1929

Popescu, Dan, Din lupta comună a românilor şi sârbilor pentru libertate socială şi naţională, oglindită în periodicele româneşti şi sârbeşti din

Banat, la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX , în „Apulum. Acta

Musei Apulensis”, 20, 1982

Velichi, Constantin N., Les relations roumano-greques durant la periode

1866-1879, în „RESEE”, 8, 1970, nr.3

Idem, Les relations roumano-greques pendant la periode 1879-1911, în

„RESEE”, 7, 1969, nr.3

Idem, România în sud-estul Europei(1800-1912), în „ România în sud estul

Europei”, Ed. Politică, Bucureşti, 1979

Zbuchea, Gheorghe, România şi lumea sud-est europeană la începutul

secolului XX(1900-1912), Ed. Paco, Bucureşti, 1999

31



32