Academia de Studii Economice, BucurestiFacultatea de Relatii Economice Internationale

ROMÂNIA ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII

Proiect realizat de : Andrian Georgiana

Asaftei Gabriela

Grupa: 918

An: II

ROMÂNIA ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII

1.1.Schimbări IstoriceLumea se schimbă şi, o dată cu ea, şi România. Lucrurile pe care altădată le-am fi considerat veşnice le

vedem dispărând cu rapiditate din peisajul cotidian. Putem observa cu ochiul liber vestigiile societăţii industriale în curs de dispariţie: macarale, uzine, combinate, oraşe industriale moarte. O lume care apune, o alta ce răsare în loc. Chinurile naşterii nu lipsesc nici acum: şomaj, suferinţe, sărăcie. Ce rezervă însă globalizarea?

Dar, în acelaşi timp, ţara despre care în perioada interbelică se scria cu invidie că are „petrol şi grâu” este astăzi una dintre cele mai sărace de pe continent din punctul de vedere al PIB pe cap de locuitor, iar nivelul producţiei sale industriale ( în medie pe ultimii zece ani) se situează undeva la nivelul a 60% din producţia anului 1989 – cel mai prost an al regimului planificat. Iar politicienii săi caută încă cu disperare soluţii pentru redresarea economiei.

Una din problemele cu care se confruntă acum România este generată de întârzierea startului în cursa globalizării. Trăind în spaţiul comunist, al economiei dirijate şi controlate de stat de sub semnul mitului muncitorului şi al industriei, România s-a aflat printre ultimele ţări care beneficiază de revoluţia transporturilor, a comunicaţiilor, a productivităţii muncii, şi, în final, a informaţiei. Abia după 1990, timid, societatea informaţională şi-a început pătrunderea în zona noastră şi efectele ei au fost devastatoare datorită stării de nepregătire în care ne găseam. Produse scumpe, economie ineficientă, inflaţie galopantă, zdrobitoarea concurenţă occidentală, toate au pus rapid la colţ economia românească. Întâlnirea cu Occidentul s-a petrecut rapid şi dramatic, luând aspectul unui val distrugător care a lăsat România cu 2 milioane de şomeri, 1 milion de locuitori mai puţin, cu 85% din populaţie trăind în sărăcie şi cu 5,5 milioane de pensionari. Adică o ţară epuizată.

Cu alte cuvinte, România pare mai degrabă surprinsă de valul globalizării decât pregătită să îi facă faţă în mod lucid. Iar ea nu mai este „ ţara cu petrol şi grâu” de la începutul secolului XX, ci un stat aflat într-o dureroasă tranziţie de la economia de comandă la cea de piaţă liberă, cu o clasă politică abia în formare şi una managerială aşijderea.Cu excepţia scurtului răgaz care a urmat finalului celui de-al Doilea Război Mondial, România a trecut prin trei dictaturi diferite: dictatura instaurată de regele Carol al II-lea, dictatura militară a mareşalului Antonescu şi dictatura comunistă, instaurată cu ajutorul Moscovei.

Aceste decenii de totalitarism au modelat mentalitatea publicului larg în sensul unei autarhii destul de evidente şi la mai bine de un deceniu după ce România s-a deschis lumii.

1.2.Investiţiile străine – salvarea economiei!?Deschiderea faţă de capitalul străin s-a făcut în România cu mai multă dificultate decât statele Vişegrad

– Ungaria, Cehia şi Polonia – sau în alte state desprinse din fosta Iugoslavie – Croaţia sau Slovenia. Urmările sunt clare: lipsă de resurse interne de capital, cu acces inerent limitat la pieţele externe de capital privat ( împrumuturi), economia românească suferă de foame cronică de investiţii consistente. Mulţi investitori străini sunt încă „dubioşi” în ochii unei populaţii obişnuite în deceniile de propagandă comunistă să-i identifice pe occidentalii cu potenţial inamic.

Globalizarea poate avea două tipuri de consecinţe pentru România. Primele dintre ele sunt cele pozitive. România are nevoie de capital străin investiţional pentru dezvoltare, fiind incapabilă să-şi producă acest capital doar din surse interne. Fiind o ţară cu oportunităţi economice multiple – de la turism şi agricultură la industria petrolieră şi metalurgică – România poate deveni atractivă pentru capitalul străin, dacă îi asigură acestuia condiţii interne (legislative, fiscale) propice. Mişcarea rapidă de capital presupusă de globalizare – în care companiile îşi pierd clasica identitate „naţională” – poate deveni avantajoasă pentru Bucureşti în condiţiile unei forţe de muncă înalt calificate, dar comparativ ieftine.

Pe de altă parte, treptat, unele forţe economice româneşti – companii – pot începe să joace în viitor un rol regional sau internaţional. Micuţa Finlandă nu s-a temut să intre în concurenţă cu giganţii clasici prin propriul produs Nokia. Dezbrăcate de complexul de stat „fost socialist”, depăşind stadiul de „tranziţie la economia de piaţă”, ţările est şi central-europene care s-au desprins din fostul lagăr comunist vor ajunge să joace un rol tot mai important în economia europeană, pe măsură ce interesele lor se vor împleti tot mai strâns cu cele ale Uniunii. Totul depinde de rapiditatea cu care vor fi depăşite actualele dificultăţi economice, dezvoltându-se capacitatea unor parteneriate reale.

În acelaşi timp, consecinţele negative – sau mai corect spus, riscurile – presupuse de globalizare nu sunt deloc de neglijat.

În primul rând trebuie luate în seamă riscurile economice. Fenomenul de globalizării este însoţit mai mult decât oricare altul de o „filozofie a învingătorilor” şi păşim într-o lume în care există prea puţină milă pentru învinşi.

În cazul în care nu depăşim marasmul economic actual şi va rămâne departe de structurile economice şi de securitate ( NATO şi UE), Bucureştiul poate rămâne suspendat nu într-o „zonă gri”, ci într-o „margine a Imperiului” sinonimă cu subdezvoltarea în accepţiunea clasică a termenului, cu un rol economic, politic şi militar derizoriu în plan continental şi internaţional, ba chiar şi regional. Spre fericirea noastră putem spune că suntem la jumătatea drumului, pentru că integrarea în structurile NATO s-a produs, cu sacrificii ce-i drept.

1.3.Securitatea naţionalăCât despre riscurile legate de securitate, Bucureştiul rămâne vulnerabil în faţa crimei organizate, aşa

cum o demonstrează faptul că în doar zece ani România a trecut de la stadiul de ţară de tranzit pentru droguri la cel de ţară consumatoare, apoi la cel de ţară producătoare. Organizaţii ca Mafia siciliană sau Camorra napolitană şi-au făcut deja puternic simţită prezenţa pe teritoriul României, iar în ultimii şapte ani „Acoperişul” – cum este denumită cea mai puternică organizaţie a sindicatului crimei din Federaţia Rusă – a penetrat tot mai des teritoriul României. Totodată, pe teritoriul României se fac simţite şi nuclee ale organizaţiilor teroriste internaţionale, mai ales cele arabe şi PKK.

Cu bugete derizorii, slab dotate şi slab pregătite, structurile de securitate interne fac faţă cu tot mai multă dificultate acestor sfidări moderne, mai ales de tip mai sofisticat – spălări de bani, infiltrări bancare etc. Bucureştiul adăposteşte chiar un centru regional de luptă împotriva criminalităţii tranfrontaliere în Europa Centrală şi de Est (SECI), dar corupţia din rândul administraţiei, uriaşul procent de proprietate de stat – ţinta predilectă a mafiilor de tot felul – absenţa unor investiţii mai consistente în structurile de securitate sporesc considerabil riscul ca România să se confrunte în viitor cu un adevărat război cu crima organizată.

Pe lângă toate aceste riscuri, trebuie să vorbim şi de cele sociale mai ales dacă luăm în seamă uriaşa circulaţie subterană a banilor în România – unde foarte multe plăţi se operează cu bani gheaţă, deci sunt dificil de urmărit şi monitorizat de instituţii – şi sălbatica redistribuire a veniturilor presupuse de corupţia greu de imaginat ce domneşte în rândul „gulerelor albe”, atunci realizăm că avem de-a face cu o dispersie a veniturilor mai degrabă de tip latino-american decât de tip european. Împărţirea severă între cei foarte bogaţi (prea puţini) şi cei foarte săraci ( prea mulţi) creează tensiuni sociale deloc propice pentru dezvoltarea unei democraţii consolidate. O asemenea evoluţie nu este în mod necesar un rezultat al globalizării – dar globalizarea are darul de a accelera anumite fenomene cu rădăcini locale şi de a le croniciza evoluţia. În aceste condiţii, riscurile de apariţie a unor fenomene de tip anarhist/antiglobalizare sunt foarte mari.

1.4.Repere demograficeCifrele ultimului recensământ arată că o serie de parametri încep să se îndrepte spre normalitate.

Scăderea numărului de persoane implicate în industrie, creşterea celor din sfera serviciilor, un transfer de la oraş la spaţiul rural, ceea ce este iar un semn bun. A crescut numărul persoanelor ce urmează studii universitare şi al celor care se perfecţionează ( studii de Masterat, Doctorat), s-a mărit numărul specialiştilor în informatică, cercetare şi în comunicare, ramuri de vârf ale economiei moderne. Apar însă şi acţiuni haotice, ceea ce ilustrează că încă nu ne-am aliniat societăţii informaţionale, astfel, aproximativ 40% din populaţie trăieşte din agricultură sau din domenii conexe, în timp ce cifra normală trebuie să oscileze între 5 şi 10%. Vor urma, deci, falimente în agricultură şi o înrăutăţire a condiţiilor de muncă din această zonă pentru a echilibra situaţia.

Sistemul academic românesc este sursa unui exod al tinerilor valorosi peste hotare, mulţi dintre aceştia considerand emigrarea drept unica şansă de realizare profesională, arată Forumul Academic Român, în luarea sa de poziţie cu privire la reformarea sistemului universitar românesc. Forumul face acuzaţii dure cu privire la un „proces continuu de degradare din sistemul universitar românesc ”, considerând grav faptul că „nici o universitate din România nu este inclusă în clasamentul primelor 500 de niversităţi din lume, sau în primele 100 din Europa”.

1.5.Industria şi agriculturaDacă industria şi agricultura sunt în continuă reducere şi redimensionare, avem baze favorabile pentru

viitor: un sistem de învăţământ încă apt să creeze oameni cu cunoştinţe multiple şi diverse, un grad ridicat de cunoştinţe lingvistice, de informatică şi, bineînţeles adaptabilitatea ca trăsătură de bază a poporului român. Ne lipseşte însă o specializare, atât de necesară în societatea globală. Trebuie să ne rupem de tradiţionala dragoste faţă de uzină şi să înţelegem că timpul a trecut. Societatea globală răsplăteşte doar ideea, informaţia, invenţia, nu mastodonţii giganţi care produc cuie sau ciment. Viitorul aparţine ţărilor care produc idei.

În fine, nu putem ocoli nici riscurile etnice. România are pe teritoriul său naţional cea mai importantă comunitate maghiară ce trăieşte în afara frontierelor Ungariei de astăzi. Deşi aici statisticile sunt controversate, se pare că şi comunitatea rromilor este cea mai mare din Europa. Globalizarea presupune o politică extrem de tolerantă a statului – naţiune faţă de minorităţile de orice tip ( etnic, confesional, sexual, etc.) . Gheaţa pe care evoluează noţiuni ca „cetăţean al unui stat”, „cetăţean al lumii” sau „cetăţean european” devine tot mai subţire şi va deveni încă şi mai subţire în anii care vor veni.

Economiştii au ajuns la concluzia că reacţia statelor-naţiune în faţa Marii Crize a secolului trecut – aceea a izolaţionismului, a închiderii în sine mai ales din punct de vedere economic – a fost una greşită şi reacţia potrivită ar fi fost mai degrabă deschiderea. Făcând o paralelă, în mod cert România nu se poate apăra de valul globalizării închizându-se în sine, încercând să conserve structuri anacronice, jucând „piese ale secolului trecut atunci când pe marile scene ale lumii se montează cu totul alt tip de spectacole”.

1.6.Criza alimentară şi subdezvoltareaÎn prezent Economia României se confruntă cu o reducere alarmantă prin creşterea şomajului, lipsa unei

cereri de consum stimulative, pericolul declanşării unei crize alimentare fără precedent în condiţiile întreruperii bruşte a subvenţionării agricultorului mic şi mijlociu.

Problema de fond, care se află în centrul atenţiei economiştilor din ţara noastră, care încă nu este soluţionată corespunzător, o constituie protecţia socială a populaţiei oraşelor , îndeosebi din marile centre urbane, în ceea ce priveşte asigurarea aprovizionării cu produse agroalimentare de bază. Soluţionarea acestei probleme este legată de agricultură, de creşterea producţiei agricole, vegetale şi animale de formele de organizare, privatizare.

Producţiile medii obţinute în agricultura României, în 1989 s-au situat cu mult sub producţiile realizate în Europa. Aspectele negative în domeniul producţiei vegetale au avut repercusiuni accentuate asupra zootehniei, prin necorelarea dintre baza furajeră şi necesităţi, îndeosebi în ce priveşte asigurarea furajelor concentrate.

Productivitatea corespunzătoare a pajiştilor naturale şi mai ales desfiinţarea iazurilor comunale din zonele de şes ai condus la reducerea considerabilă a efectivelor de animale şi a producţiei animaliere, cu deosebire în gospodăriile populaţiei.

Aceste aspecte scot în evidenţă necesitatea definirii, riguros ştiinţific a obiectivelor strategice, privind reforma şi restructurarea în agricultură, care să ţină seama de legăturile puternice existente dintre factorii sociali şi cei economici, specifici unei economii de piaţă, bazate pe îmbinarea creşterii economiei cu bunăstarea şi stabilirea socială, având în vedere toleranţa şi coexistenţa în agricultură a mai multor forme de proprietăţi, dictaţi de interesele majore ale naţiunii – sector particular, cooperatist, sector de stat, mixt.

Procesul de reconstrucţie a economiei româneşti bazat pe valorificarea cu prioritate a factorilor interni ai dezvoltării economice, este de neconceput fără participarea activă a ţării noastre la circuitul economic mondial care îmbracă forme multiple de manifestare.

Guvernanţii noştri n-au găsit cele mai bun formule pentru rezolvarea problemelor apărute în această perioadă de tranziţie şi este de aşteptat ca şi acum să apară o măsură asemănătoare cu celebra „privatizare prin lichidare” astfel că măsura respectivă să distrugă definitiv agricultura românească sau ceea ce a mai rămas din ea. Nivelul de dotare tehnică este precar, la noi este de peste 60 hectare la tractor, faţă de 12,7 hectare pe tractor cât

este media europeană. Acesta şi alte cauze au dus la randamente medii la hectar scăzute, reprezentând mai puţin de 50% faţă de principalele ţări membre ale Uniunii Europene.

Ajustarea structurilor agricole trebuie să urmărească modernizarea exploataţiilor astfel încât să devenim competitivi pe piaţa internă şi internaţională. Rezultatul acestor transformări este pozitiv dacă se asigură un grad normal de autosuficienţă alimentară şi dacă se obţin avantaje de pe urma integrării în Uniunea Europeană.

Agricultura noastră, cu peste 4 milioane de gospodarii şi peste 3 milioane de persoane active, nu asigură hrana necesară pentru 23 milioane locuitori, faţă de Uniunea Europeană unde 7,8 milioane de agricultori produc hrana pentru 350 milioane locuitori şi un important surplus pentru export.

1.7.Transformarea RomânieiCu alte cuvinte, aşa cum sună deviza Clubului de la Roma, trebuie să gândeşti global şi să acţionezi

local. Să nu îţi pierzi identitatea într-o mare anonimă, dar nici să practici un naţionalism îngust şi anacronic. Să îţi deschizi treptat economia faţă de structurile continentale şi internaţionale, dar să îţi dezvolţi şi instituţiile, şi reflexele pentru a fi pregătit să faci faţă la o adică unui alt tip de criză faţă de cea clasică, cu care ai fost obişnuit. Să consacri treptat drepturile minorităţilor – aşa cum este firesc, de vreme ce orice formă de tiranie este contraproductivă – dar să te fereşti să cazi în dictatura minorităţii împotriva majorităţii, la fel de periculoasă.

Aşa cum am spus anterior avem nevoie de idei. Spre a produce şi vinde ideile noastre avem nevoie de informaţie şi canale de comunicare, şi aici stăm destul de prost. Monopolul RomTelecom (în ultimii ani dezvoltându-se şi alte companii telefonice), ne-a costat enorm: avem reţea de telefonie învechită, prost întinsă şi cu prea puţin abonaţi ( circa 4 milioane de posturi telefonice în 2005) şi doar 200000 de faxuri. La fel de prost stăm ( şi datorită tarifelor telefonice exagerate) şi la capitolul Internet, cu doar 2 milioane de domenii româneşti.

O altă schimbare este desfiinţarea graniţelor, apariţia parlamentelor şi a guvernelor europene, rolul instituţiilor financiare mondiale ( FMI şi Banca Mondială), desfiinţarea monedelor naţionale şi trecerea la euro, lichidarea armatelor naţionale în favoarea NATO. Toate acestea arată că treptat statul naţiune, cu care secolele IX şi XX se obişnuiseră, ajunge la capătul emisiunii istorice, adică „La revedere, România!”, „Bun Venit, Europa!”. Libera circulaţie a oamenilor, a valorilor şi capitalurilor, crearea de regiuni economice, restrângerea autorităţii statale, toate acestea ne vor schimba radical viaţa.

Dacă, practic, statul naţional România se va transforma masiv, asta nu înseamnă că va dispărea naţiunea română. Din contră, ca şi celelalte popoare europene, şi românii vor trebui să înveţe să îşi iubească şi să-şi impună mai mult limba, tradiţiile şi istoria. Conceptul francez al rezistenţei prin cultură, nu ca o antiglobalizare, dar ca o evitare a deznaţionalizării, este necesar să fie aplicat în România. Tot mai mult spaţiu va trebui dedicat în mass-media culturii, istoriei şi limbii naţionale, iar impunerea lor în Europa trebuie să reprezinte nu numai un deziderat, dar şi o realitate.

Cea mai rapidă schimbare în perioada următoare o va avea viaţa în mediul rural. Tot mai multe persoane îşi vor stabili reşedinţa principală, rămânând în legătură cu oraşul prin comunicarea modernă ( fax, telefon, Internet) Toate acestea vor duce la îmbunătăţirea comunicaţiilor: aeriene, feroviare, drumuri şi şosele, la introducerea canalizării, electrificare, apariţia telefoanelor şi a faxurilor şi la transformarea însăşi a locuinţelor în case mari, spaţioase, cu garaj, piscină şi toate atributele vieţii moderne.

Încet-încet, modernizarea învinge. Deja tabloul României faţă de acum zece ani este mult îmbunătăţit, noile etape ale dezvoltării societăţii globale nu ne mai prind nici rupţi de lume, izolaţi şi nici fără experienţă. Cu alte cuvinte suntem pe drumul cel bun.

Din păcate sunt însă destule voci care clasează România printre perdanţii globalizării, pentru că nu aceasta nu este în stare să intre în clasa învingătorilor. Globalizarea în face mai puternici pe cei puternici şi mai slabi pe cei slabi. Comparăm globalizarea cu gravitaţia – trebuie acceptată ca un fenomen „fizic” pe care nu are rost să îl conteşti sau să încerci să îl ocoleşti: trebuie însă în mod necesar să îl înţelegi, din punctul de vedere al cauzelor şi efectelor, în egală măsură. Şi să îl foloseşti, fără a-l lăsa să te distrugă. Mai ales pentru naţiuni mici, aşa cum este şi cazul României, înţelegerea acestui fenomen şi acţiunea în sensul foloseşte-te de forţa lui şi nu-l lăsa să te zdrobească, va face diferenţa dintre învinşi şi învingători.

În patru domenii – ecologie, societate civilă, identitate şi cunoastere – o evaluare a efectelor negative este contrabalansata de noi posibilităţi de acţiune. Globalizarea a contribuit la deteriorarea naturii şi secarea

resurselor neguvernabile. Dar a creat şi posibilitatea unor campanii mondiale şi a oferit concepte şi metode, ca de exemplu, dezvoltarea durabila, recunoscute cvasiuniversal. Societatile civile au o mai putina eficienta in fata factorilor globali, ce nu pot fi trasi la raspundere, precum guvernele sau companiile ancorate in teritoriu, vizibile şi abordabile. Dar ele dovedesc o mare propensiune spre globalizare, pe care o folosesc în aspiraţia la o societate civilă globală deja emegentă.

Identitatea individului sau a grupului este amenintată de fluiditatea şi ritmul globalizării. Dar exista şi orizontul nou al unei identitati din reflexivitatea oferita de şansele globalizării. În sfârşit, cunoaşterea este avantajată de fluxul de informaţii, producţia şi circulatia ei necontenită şi setea de cunostinţe a civilizatiilor contemporane.

Din păcate, corul celor care sunt împotriva globalizarii devine din ce în ce mai puternic. Globalizarea, afirmă unii, creează o lume a învingatorilor şi a perdanţilor. Globalizarea nu este în opinia tuturor un fel de panaceu, capabil să videce toate bolile de care suferă planeta noastră. Din acest punct de vedere, euforia de care dau dovada unii nu se justifica întru totul. Mai mult decât atât, numeroşi observatori ai vieţii economice internationale consideră ca ea este întretinută în mod artificial tocmai de cei ce beneficiază de pe urma ei şi mai putin de cei ce au înregistrat pierderi sau au fost pur şi simplu marginalizaţi.

1.8.ConcluziiO analiză obiectivă a procesului de globalizare de pana acum, atestă faptul că avantajele economice

înclină mai mult spre ţările dezvoltate şi către marile puteri economice unde îşi găsesc originea societăţile transnaţionale. În acest sens acţionează şi mecanismul financiar mondial care prin instituţiile sale F.M.I., Banca Mondială, Organizaţia Mondială a Comerţului dominate de marile puteri economice avantajează într-o proporţie covărşitoare ţările dezvoltate implicate în acordarea de credite, înfăptuirea investiţiilor străine directe, instituţiile, societăţile transnaţionale şi statale creditoare obţin profituri ridicate.Globalizarea, pe langă faptul că este discutată şi tratată sub diferite forme din prisma tuturor palierelor societăţii în care trăim, reprezintă un fenomen inevitabil.

În concluzie, globalizarea este o realitate probabil ireversibilă şi orice ţară care-şi pregăteşte temeinic viitorul se vede nevoită să interfereze cu ea.

Astăzi globalizarea există pur şi simplu, iar noi suntem oarecum predestinaţi să trăim sub semnul acesteia, sub spectrul ei şi sa-i facem faţă. Nimic din ceea ce se întamplă acum în societatea noastră nu rămâne necontaminat de flagelul globalizării.

Globalizarea a devenit simbolul vremurilor în care trăim. Singura şansă care ne rămâne este să încercam să dobândim o viziune echilibrată asupra globalizării, care sa ne ajute în plan concret să-i fructificăm din plin avantajele şi oportunităţile, iar de cealaltă parte să-i sesizăm pericolele pentru a le putea atenua din timp efectele.

Globalizarea, ca toate fenomenele umane, nu este nici ceva bun în sine, nici ceva rau în sine. Putem spune că prezintă chiar mai multe aspecte positive decât negative. Însă idolatrizându-i excesiv principiile şi uitând de ceea ce înseamnă la nivel personal factorul uman, globalizarea poate deveni un agent al sfârşitului civilizaţiei umane în forma în care aceasta a evoluat de-a lungul timpului.

BIBLIOGRAFIE:1.https://osha.europa.eu/fop/romania/ro/topics/schimbari-in-lumea-muncii/globalizare.-efecte-sociale-ale-crizei-mondiale-in-romania2.Ioan BARI, Globalizarea economiei, Ed. Economica, Bucuresti , 20063. http://ro.scribd.com/doc/25956556/Referat-ROMANIA-SI-GLOBALIZAREA4. http://anale.feaa.uaic.ro/anale/resurse/12%20Clipa%20C-Globalizarea%20si%20migratia%20fortei%20de%20munca%20din%20Romania.pdf