Cadrul istoricCaracterizata prinr-o puternica manifestare a constiintei nationale in toate provinciile romanesti, perioada fixata cu aproximatie 1830-1860 delimiteaza o epoca distincta in evolutia istorica a literaturii romane, numita in mod curent epoca pasoptista. Termenul de pasoptism desemneaza miscarea democratica si revolutionara care precede, in Tarile Romane, Revolutia de la 1848 si pregateste Unirea Principatelor(1859). Literatura pasoptista o continua pe cea iluminista clasica din epoca de tranzitie sporindusi, sub impulsul ideologiei burgheze democrat-revolutionare, spiritul militant ca literatuta romantic progresista. Trecerea de la formula clasica la cea romantica se face treptat, ambele metode coexistand o bucata de vreme sau persistand la unul si acelasi scriitor pana la sfarsit. Se poate spune si despre Alecsandri ca a evoluat in sens invers, incepand prin a fi romantic si sfarsind prin a fi clasic. In evolutia literaturii exista intotdeauna legaturi de continuitate si cu cat scriitorul este mai mare, cu atat legaturile lui cu trecutul si viitorul sunt mai adanci .Astfel, intre literatura pasoptista si cea anterioara si posterioara exista o unitate indisolubila.Spre exemplu, primele manifestari ale iluminismul, prezent in epoca pasoptista,apar inca in fazele literare de pana la 1840, in creatia unor anumiti scriitori si oameni de cultura, fiind reprezentat, in primul rand, de Scoala ardeleana. Pasoptistii, insa, au amplificat aceste stari de manifestari iluministe pronuntate, dar, totusi, incipiente, transformandu-le intr-un sistem de conceptii social-politice si cultural-estetice bine inchegat. In 1821, cand au incetat domniile fanariote si s-a revenit la domni pamanteni, s-au creat premizele unei europenizari economice si spirituale a patruns in scoli limba franceza si astfel intelectualii scoliti au inteles necesitatea modernizarii societatii romanesti si au imbinat, intr-un mod irepetabil, utopia cu pragmatismul, desfasurandu-si fortele si energiile in toate domeniile de activitate, inclusiv in cel cultural si literar. Rezultatele lor au fost uimitoare. Dupa ce au revenit in tarile lor au infintat societati cultural literare (cu subtile obiective politice), presa in limba nationala , invatamantul si o miscare teatrala in limba celor multi, conform idealurilor iluministe. Inlaturarea domniilor fanariote si instalarea domnitorilor pamanteni, aparitia unor relatii economice si politice inexistente pana atunci constituiau premizele necesare pt ridicarea societatii romanesti pe o noua treapta de dezvoltare social-economica , pt modernizarea vietii social politice si culturale.Pentru intelegerea rolului pe care il avea ideologia pasoptista in orientarea, indrumarea si stimularea maselor largi populare la lupta ampla de transformare social-economica, de reorganizare burghezo democratica a societatii romanesti si de eliberare nationala, este foarte semnificativ intelesul cuprinzator pe care M. Kogalniceanu (acel arhitect al modernizarii societatii romanesti) il dadea cuvantului "politica" : "politica ... a ajuns sa fie astazi sufletul lumii moderne ; la dansa tintesc si largile tendinte ale literaturii ce formuleaza si imprastie ideile, si propasirea industriei, care asociaza, oranizeaza, produce si raspandeste. Politica este puternica circulatie ce atata toata gandirea si toata ideea. Din ea izvorasc toate acele valuri de teorii, de proiecte, de sisteme care bat necontenit in opinia publica si imping activitatea multimii pe cai noua " . Miscarea revolutionara din prima jumatate a sec al XIX-lea a dat o 1

puternica lovitura regimului feudal, renascand in constiinta maselor spiritul luptei pt dreptatea sociala si libertate, intensificand miscarea de idei in favoarea unirii tarilor romane intr-un stat puternic si independent. Ele au determinat, in acelasi timp, o viguroasa activitate culturala, care avea la baza un amplu program de lupta politica. Aceasta etapa, cuprinsa intre 1830-1860, in mijlocul careia s-a declansat cea mai larga miscare populara de emancipare sociala si nationala - revolutia de la 1848-este cunoscuta in literatura sub denumirea de perioada pasoptista.In aceasta perioada s-au pus bazele unei adevarate renasteri culturale romanesti In jurul anului 1840 se poate vorbi de o indrumare a literaturii prin reviste, desi aparitia lor este de obicei temporara. Constatand ca Albina este prea moldoveneasca, Curierul este prea muntenesc iar Foae pentru minte, inima si literatura prea ardeleneasca, Kogalniceanu isi propune sa faca din revista sa Dacia literara o foaie care sa publice productiile romanesti din orice parte a tarii, cu singura conditie sa fie de valoare. M.Kogalniceanu, in articolul program al acestei reviste, subliniaza clar ideile care vor sta la baza orientarii literaturii: combaterea imitatiei si a traducerilor mediocre, necesitatea crearii unei literaturi nationale prin stimularea scririlor originale, aspirate din istoria patriei, din frumusetile ei, din pitorescul obiceiurilor populare; realizarea unei limbi unitare si a unei literaturi specific nationale. Aparand ideea de originalitate in literatura, mentorul creatiei pasoptiste dezvolta in acelasi timp si spiritul critic, exercitand, in acest fel, o influenta hotaratoare asupra fizionomiei culturii romanesti de la mijlocul sec trecut. "critica noastra-spunea M.Kogalniceanu va fi nepartinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana". Pasoptismul literar este pregatit de aparitia revistei "Dacia literara", al carei program traseaza principalele directii pentru unitatea culturala a romanilor, deziderat ce precede unirea politica a Principatelor Romane de la 24 ianuarie 1859. Ceea ce-i uneste pe scriitorii pasoptisti este militantismul regasit in creatiile literare, care se constituie in adevarate manifeste pentru implinirea unitatii si independenta nationale, pentru dreptate sociala. Majoritatea scriitorilor pasoptisti au avut dascali particulari, cu care au invatat limba greaca, apoi si-au continuat studiile in Franta. Cei mai multi dintre ei au aderat la idealurile Revolutiei de la 1848, fiind animati si de telurile Marii Uniri. Participant! direct la viata social-politica, pasoptistii au creat opere literare cu un pronuntat caracter patriotic si militant, inspirandu-se din trecutul istoric, din lupta pentru eliberare sociala si unitate nationala. In operele lor s-au oglindit frumusetile patriei si s-a manifestat un puternic spirit popular, preluat din nepretuitele creatii folclorice romanesti. Satirizarea viculor oranduirii feudale si evocarea realitatilor sociale constituie alte caracteristici ale literaturii pasoptiste, scriitorii ironizand cu severitate moravurile societatii, condamnand cu fermitate abuzurile si nedreptatile manifestate in epoca. Din punct de vedere compozitional, operele scriitorilor pasoptisti impletesc romantismul cu clasicismul, iluminismul cu preromantismul, de unde a rezultat si o mare varietate de specii literare: ode, elegii, meditatii, epistole, satire, fabule, pasteluri, idile, sonete, balade. Majoritatea poetilor pasoptisti s-au inscris definitiv in patrimoniul literaturii romane: Gheorghe Asachi - introduce sonetul in poezia romaneasca -, Anton Pann - "Povestea vorbii" -, Vasile Carlova - "Ruinurile Targovistii"-, Ion Heliade Radulescu - "Sburatorul"-, Cezar Bolliac - "O dimineata pe Caraiman"-, Grigore Alexandrescu - ciclul "Epistole", ciclul "Fabule", poezii de inspiratie istorica-, Dimitrie Bolintineanu - volumele "Florile

2

Bosforului", "Legende istorice"-, Vasile Alecsandri - volumele "Doine si lacramioare", "Legende", "Pasteluri"-, Andrei Muresanu - "Desteapta-te, romane" si altii. Ceea ce-i uneste pe scriitori pasoptisi este militantismul regasit in creatiile literare, care se constituie in adevarate manifeste pentru implinirea unitatii si independentei nationale. Cei mai multi dintre scriitorii pasoptisti au aderat la idealurile Revolutiei de la 1848, fiind animati si de telurile Marei Uniri. Participanti direct la viata social-politica, pasoptistii au creat opere literare cu un pronuntat caracter patriotic si militant, inspiranduse din trecutul istoric, din lupta pentru eliberare sociala si unitate nationala. Satirizarea viciilor oranduirii feudale si evocarea realitatii sociale constituie o alta caracteristica a literaturii pasoptiste.Reprezentanti: Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi, Anton Pann, Vasile Carlana, Andrei Muresanu, Dimitrie Bolintineanu, Cazar Bolliac. Poezia pasoptista raspunde, in general, directiilor si principiilor formulate de Mihail Kogalniceanu in articolul "Introductie" din primul numar al revistei "Dacia literara" in sensul ca este o poezie sociala, adaptata la momentul istoric si chiar politic, conforma cu idealurile de libertate, egalitate si unire ce animau sufletele romanesti de pretutindeni. Pe de alta parte, ca peste tot in lume, se afirma cu putere spiritul national, increderea in valorile traditionale, populare, in istoria, natura si folclorul romanesc, care devin acum, alaturi de evenimentele social-politice ale momentului, teme predilecte ale poetilor. Dupa imboldul marilor presonalitati ale epocii (Kogalniceanu, Alecsandri, Heliade- Radulescu), incepe a se scrie din ce in ce mai mult, iar prin popularitatea culturii oamneii incep sa fie interesati de creatiile noi, astfel incat se largeste considerabil cercul cititorilor, o conditie esentiala a poeziei devenind accesibilitatea. Se dezvolta astfel o poezie retorica, declamativa, grandilocventa, cu exprimarea directa a ideilor si sentimentelor, intr-un stil avantat, cu un limbaj adecvat intelegerii de catre marea masa de cititori, in care teme vechi precum iubirea, destinul, fericirea, moartea etc. Se completeaza cu meditatia asupra locului omului in istorie, cu motivul constiintei sociale, al luptei. Al creatorului, al ruinelor, al mormintelor, al revolutiei. Se manifesta, in ansamblu, doua tendinte de ordin cultural si literar: deschiderea spre cultura si literatura lumii, alaturi de revenirea spre valorile morale si artistice ale spiritualitatii romanesti. Scriitori devin constienti ca literatura si cultura romana pot intra in universalitate doar prin valorificarea specificului nostru national, a surselor tematice si de exprimare pe care le ofera folclorul si istoria nationala. Apar specii noi ca balada si cantecul, fabula se imbogateste cu elemente noi ce tin de limbajul contemporan si de societatea vremeii, iar oda devine un mijloc de afirmare a ideilor politice si cultural nationale.Ideea nationala poate fi considerata nucleul tematic al poeziei pasoptiste, nuantata sub forma atasamentului la valorile poprului, ale pamantului si ale traditiilor romanesti( Gh. Asachi- "la patrie", G. Bolliac-" O dimineata pe Caraiman", I. Heliade- Radulescu- "Zburatorul"), a elogiului realizarilor poporului( Gh. Asachi- " La introducerea limbii nationale in publica invatatura"), a prezentarii trecutului ca model pentru prezent(Gh. Alexandrescu-" Umbra lui Mircea la Cozia"). Folclorul a furnizat poetilor acestei generatii un repertoriu de credinte pitoresti, material pentru balade fantastice. Astfel fantasticul si pitorescul, dimensiuni importante ale universului imaginar romantic, au in poezia pasoptista un suport folcloric.

3

Un loc aparte in valorificarea tematicii istoric il ocupa balada, o impletire de elemente epice, lirice si dramatice, poate cea mai completa specie a momentului, in care, sintetizand partismul cu patriotismul si cu valorile morale, poetii devin cantareti ai trecutului glorios( D. Bolintineanu- "Muma lui Stefan cel Mare", Gh. Asachi- "Dochia si Traian"). Un alt pilon tematic il reprezinta critica societatii contamorane sub forma satirei( Gh. Alexandrescu- "Satira", Gh. Asachi- "Sotie de moda") si a fabulei(Gh. Alexandrescu- "Cainele si catelul"). Iau avant lirica filozofica( I. Heliade-Radulescu- "Visul", D. Bolintinanu"Scopul omului"), cea religioasa( I. Heliade- Radulescu- "Cantarea diminetii", Gh. Alexandrescu- "Candela") si cea erotica( Gh. Alexandrescu-"Asteptarea", Gh.Asachi"Dorul"). Se afirma artistul-cetatean, exponent al constiintei colective, asa cum se observa in poezia "Un rasunet" a lui Andrei Murean sau "Anul 1840" a lui Gh. Alexandrescu. Pasoptismul literar s-a manifestat intr-o juxtapunere de curente literare, directii estetice si stiluri, coexistand laolalta elemente iluministe cu cele de neoclasicism, umanism, realism, mesianism utopic si national, toate in formele romantismului, ce incepuse deja a se afirma ca un curent literar modern, in descendenta celui francez. Invatamantul, presa, teatrul, literatura, stiintele cunosc o dezvoltare fara precedent.Iau fiinta societati culturale si stiintifice, ,creste numarul revistelor si al altor periodice,al cartilor tiparite in tiraje mari, se formeaza un public cititor, se organizeaza biblioteci de literatura beletristica,se infiinteaza o viata artistica specific romaneasca, bazata pe traditia populara, ia amploare miscarea de culturalizare a maselor. Intelectualii pasoptisti, procupati de cultivarea valorilor universale,o folosesc curent,in scris si in oral,publicand articole, studii si lucrari ce aduceau la cunostinta popoarelor europene problemele romanilor.In perioada pasoptista scrisul devine principalul instrument al actvitatii culturale. In aceasta perioada de plin avant al culturii , literatura romana cunoaste o dezvoltare apreciabila . Pe ansamblu,literatura pasoptista s-a dovedit a fi democratica, nationala, educativa, ea avand si dificila sarcina de a forma un public,de a-l modela conform idealurilor social-politice ale momentului. In nimele aceleiasi specificitati nationale, s-a dus batalia pt o limba unitara, cu constiinat clara ca existenta acesteia e o conditie pt pastrarea identitatii nationale.Scriitorii de seama au aparat principiul fonetic in ortografie si, pronuntandu-se in problema neologismelor, au adoptat principiul imprumutului moderat,in limitele necesitatilor impuse de dinamica sociala si culturala. Doctrina literara, cata a fost, a avut un caracter hibrid, ecletic,dar asta nu i-a impiedicat sa aspire,conform personalitatii fiecaruia,la un frumos etern, la totalitate si determinare, cu convingerea ca realitatea are un sens unic, care se cere descoperit prin cuvant. Trecerea de la o epoca la alta se savarseste adesea printr-o miscare de pendul, ca si cum continutul de exprimat nu ar mai incapea in formele artistice existente si ar impune descperirea unor modalitati de a scrie diametral opus. In aceasta incercare de renovare radicala unii au vazut o manifestare de ordin psihologic,dorinta intima a artisului de a birui inertia si a se diferentia prin originalitate. Explicatia este si de natura sociala, fiind vorba de repercursiunile in constiinta a proceselor majore ceea ce agita viata materiala a oamenilor.

4

DACIA LITERARAnul 1840, evocat de Grigore Alexandrescu in cunoscuta sa poezie, a debutat cu un eveniment de o deosebita importanta pentru evolutia ulterioara a limbii si literaturii romane: la 30 ghenarie, Mihail Kogalniceanu semna la Iasi cunoscuta Introductie la revista Dacia literara. Editorul deschide articolul-program, prin a elogia meritele predecesorilor:La anul 1817,dl.Racocea,c.c. translator romanesc in Lemberg, publica prospectul unei foi periodice ce era sa iasa pentru intaiasi data in limba romaneasca. Planul sau nu se aduce in implinire. La anul 1821,dl. Z.Carcalechi, in Buda cerca pentru a doua oara o asemenea intreprindere, dar si aceasta fu in zadar. In sfarsit, la 1827, dl. I.Eliad vru si ar fi putut, pe o scara mult mai mare, sa ispraveasca aceea ce Racocea si Carcalechi nu putura face. Ocarmuirea de atunci a Tarii Romanesti nu-i dadu voia trebuincioasa. Asa, putinii barbati care pe atuncea binevoia a se mai indeletnici inca cu literatura nationala pierdura nadejdea de a vedea vreodata gazete romanesti. Numai doi oameni nu pierdura curajul, ci asteptara toate de la vreme si de la imprejurari. Acestii fura dl aga Asachi si dl I. Eliad; unul in Moldavia, altul in Valahia pastrau in inima lor focul luminator al stiintelor. Asteptarea lor nu fu inselata. Imprejurari cunoscute de toti le venira intru ajutor. Asa, la 1 iunie 1829 in Iasi, Albina Romaneasca vazu lumina zilei pentru intaiasi data. Putin dupa ea se arata si Curierul Romanesc in Bucuresti[].Dupa Albina si dupa Curier, multe alte gazete romanesti s-au publicat in deosebitele trei mari provincii ale vechii Dacii. Asa, in putina vreme, am vazut in Valahia: Muzeul national, Gazeta teatrului, Curiozul, Romania, Pamanteanul, Mozaicul, Curierul de ambe sexe, Vestitorul bisericesc, Cantorul de avis; in Moldova: Alauta romaneasca, Foaia sateasca, Oziris; in Ardeal: Foaia Duminicii, Gazeta de Transilvania si Foaia inimii. Unele dintr-insele, adica acele care au avut un inceput mai statornic, traiesc si astazi; celelalte au pierit sau din nepasarea lor, sau din vina altora. Cele mai bune foi ce avem astazi sunt: Curierul romanesc, sub redactia dlui I. Eliad, Foaia inimii a dlui Barit si Albina romaneasca, care, in anul acesta mai ales, au dobandit imbunatatiri simtitoare. Kogalniceanu sugera, insa, si cele doua laturi negative ale publicatiilor amintite:faptul ca acorda prea putina atentie problemelor de literatura, prin urmare, ca nu antreneaza spiritele in sfera culturii si a dezbaterii de idei, pe de alta parte ca sufera de o colora locala prea pronuntata, cu alte vorbe, ca sunt mai mult provinciale decat romanesti. Dacia isi propunea sa mearga mai departe pe drumul deschis, dar asumandu-si, in mod ferm, dubla sarcina de a se indeletnici numai cu literatura nationala si de a publica productiile romanesti, fie din orice parte a Daciei cu conditia sa fie bune. Cele patru puncte ale articolului-program sunt: 1.intemeierea spiritului critic in literatura romana pe principiu estetic: Critica noastra va fi nepartinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana. 2.afirmarea idealului de realizare a unitatii limbii si a literaturii romane: talul nostru este realizarea dorintei ca romanii sa aiba o limba si o literatura comuna pentru toti. 3.Combaterea imitatiilor si a traducerilor mediocre:Dorul imitatiei s-a facut la noi o manie primejdioasa, pentru ca omoara in noi duhul national. Aceasta manie este mai ales covarsitoare in literatura. Mai in toate zilele ies de sub teasc carti in limba romaneasca. 5

Dar ce folos! ca sunt numai traductii din alte limbi si inca si acele de-ar fi bune. Traductiile insa nu fac o literatura.1 Cu toata aparenta exclusivista, punctul acesta nu trebuie interpretat drept o condamnare a politicii de asimilare a culturii europene. Dupa cum va explica tot in coloanele Daciei,intr-un numar ulterior, Kogalniceanu era impotriva abuzurilor, nu a principiului insusi, combatea superficialitatea si maimutarirea Apusului, nu preluarea cartilor si a ideilor folositoare. 4.Promovarea unei literaturii originale, prin indicarea unor surse de inspiratie in conformitate cu specificul national si cu estetica romaneasca:Istoria noastra are destule fapte eroice, frumoasele noastre tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice, pentru ca sa putem gasi si la noi sujeturi de scris, fara sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam de la alte natii.2 Desi, in aceste randuri, nu e utilizat cuvantul folclor, Kogalniceanu avea in vedere, printre sursele de inspiratie, si creatia populara. Trebuie notat ca, indreptand atentia spre mediul local, spre aspectele particulare si specifice ale realitatii romanesti, Dacia literara deschidea perspectiva unei literaturi intemeiate pe observatie, cultivand adevarul si naturalul- indrumare binevenita intr-un climat de sentimentalism romantic excesiv. In incheierea articolului-program, autorul anunta structura revistei(cele patru parti):In partea dintai vor fi compuneri originale a conlucrarilor foaiei; partea a II-a va avea articole originale din celelalte jurnaluri romanesti. Partea a III-a se va indeletnicii cu critica cartilor nou iesite in deosebitele provincii ale vechii Dacii. Partea a IV-a, numita Telegraful Daciei, ne va da instiintari de cartile ce au sa iasa in putin, de cele ce au iesit de sub tipar, relatii de adunarile invatatilor romani, stiri despre literatorii nostrii si, in sfarsit, tot ce poate fi vrednic de insemnat pentru publicul roman. Prin precizarea surselor de inspiratie, a temelor literare in ultimul punct al articolului, dar si prin diversele trimiteri spre trasaturile romantismului(aspiratie spre originalitate, refugiul in trecutul istoric, aprecierea valorilor nationale si a folclorului, imbogatirea limbii literare prin termeni populari, arhaici sau regionali), revista devine un manifest literar al romantismului romanesc. Cunoscut ca istoric, om politic, prin implicarea lui in revolutiile de la1848 din Tarile Romane, M Kogalniceanu se bucura de suficienta popularitate pentru ca ideile amintite sa creeze in jurul lui o adevarata miscare literara, dovada, faptul ca in 1840 in chiar primul numar al Daciei Literare, Costache Negruzzi publica prima nuvela istorica din literatura noastra, Alexandru Lapusneanu, nuvela care din punct de vedere al speciei ramane neegalata. De asemenea,aici publica Vasile Alecsandri o alta nuvela romantica, de data aceasta cu un subiect plasat in contemporaneitate, dar desfasurata intr-un alt spatiu geografic Buchetiera de la Florenta. Printre cei care vor continua filonul istoric impus de spiritul Daciei Literare, se numara si Nicolae Balcescu, in opera Romanii subt Mihai-voevod Viteazul, Alecu Russo in Cantarea Romaniei. Altii merg pe linia memorialisticii, a faptului trait ( Costache Negruzzi- Negru pe Alb), ori pe cea a insemnarilor de calatorie, precum Vasile Alecsandri in Plimbare la munti , Calatorie in Africa, sau Grigore Alexandrescu in Memorial de calatorie. Exista insa si alta zona a prozei, critica, ironica, acida, plina de luciditate intalnita de V. Alecsandri, scriitorul cel mai complex al epocii. Acesta surprinde multe dintre deficientele unei societati in plina

1 2

Dacia literara capitolul Introductie Dacia literara capitolul Introductie

6

transformare in Balta Alba, Borsec, dar mai ales in Istoria unui galban, gen de proza in care situatiile si personajele, la limita caricaturii, starnesc rasul. Acest program, admirabil prin adecvarea la nevoile imediate si de durata ale culturii romanesti,reluat la Propasirea si apoi la Romania literara, strabate ca un fir rosu prin intraga ideologie literara a vremii. Ecoul sau extraordinar dovedeste ca, departe de a concretiza o initiativa izolata, el nu facea altceva decat sa dea glas unei stari de spirit destul de generale. Intradevar, facand din specificul national resortul viu al noii culturi, Kogalniceanu si prietenii sai au marele merit de a fi pus in program o idee care plutea in aer, dar nu-si gasise inca o expresie clara, metodica si pregnanta. Imbogatit in sensurile lui nobile, spiritul Daciei Literare a ajuns pana la noi, aparat si mereu improspatat de gandirea si fapta artistica a celor mai straluciti reprezentanti ai intelectualitatii romanesti. In preaja lui creste si infloreste cultura acestei epoci, spre cinstea si lauda poporului roman, pentru al carui nume in lume floarea generatiei de la 1848 a luptat. Dintre colaboratorii revistei mentionam pe Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Alecu Russo, Gr. Alexandrescu, Al Donici, C. Stamati. Disparitia Daciei Literare Dupa numai trei numere,in luna august a aceluiasi an in care a aparut, prin inalta hotatarea unui domn arbitrar, Dacia Literara este suprimata. Pretexul a fost gasit foarte repede. Cauzele sunt foarte adanci si ele tin de atitudinea ferm democratica, puternic antifeudala, pe care editorul revistei a luat-o in adordare si rezolvarea tuturo problemelor fundamentale ale politicii si culturii romanesti, atitudine pe care nepravolnica ocarmuire a considerat-o nepotrivita cu imprejurarile din afara si dinlauntru, dezaproband-o in toate manifestarile ei. In articolul M. A. Demidoff in Banat, Valachia si Moldova era citat proverbul Pestele de la cap se impute , aluzie la domnitorul Mihail Sturdza, iar in Descriere istorica a tabloului ce infatiseaza pe Alexandru Cel Bun,domnul Moldovei, cand au primit coroana si hlamida de la ambasadorii imparatului Ioan Paleologul, Mihail Kogalniceanu adusese prea multe laude domnitorului moldovean, ceea ce, dupa marturiile lui Vasile Alecsandri, l-ar fi suparat pe Mihail Sturdza. Diparand fara sa mai apara, desi Kogalniceanu a sperat mereu intr-o revenire asupra hotararii domnesti, Dacia Literara a continuat sa traiasca in constiinta urmasilor. Posteritatea i-a incredintat privilefgiul unui destin activ,pe masura importantei evenimentului pe care l-a marcat, prin aparitia ei, in publicistica romaneasca. Spiritul Daciei Literare reluat in revistele urmatoare Cu o autoritate prelungita mult dincolo de epoca in care a aparut si pe care cu autoritate ideologica a oglindit-o, spiritul Daciei Literare n-a disparut odata cu periodicul care i-a dat viata si vigoare. Ideile care au sustinut platforma teoretica a revistei, s-au perpetuat in programele nenumaratelor publicatii care apar dupa 1840, pana catre 1860, atat in Moldova cat si in Muntenia sau Transilvania, ba chiar si peste hotare. Astfel se remarca :Propasirea (1844), Magazin istoric pentru Dacia (1854), Romania viitoare(Paris, 1850), Zimbrul (1850), Junimea romana (Paris 1851) etc acestea adunand in jurul lor scriitori din toate provinciile romanesti, hotarati, printr-un efort unitar si convergent, sa realizeze o literatura dupa normele estetice si tiparele meteorologice preconizate de revista ieseana din 1840. Ideea romantica a inspiratiei din trecutul istoric va razbate, insa, foarte curand intr-un alt articol program care va deschide revista Arhiva romaneasca, editata de acelasi indrumator literar Mihali Kogalniceanu.

7

3

Istoria romaneasca mai ales sa ne fie cartea de capetenie, sa ne fie paladiul nationalitatilor noastre. Intr-insa vom prevede viitorul, printr-insa vom fi romani. Caci istoria este masura sau metrul prin care se poate sti daca un popor propaseste, sau daca se inapoiaza. Intrebati dar istoria si veti sti ce suntem, de unde venim si unde mergem. De unde venim si unde mergem, trecutul si viitorul, iata toata fiinta noastra, iata mijlocul de a ne cunoaste. Spiritul Daciei Literare se regaseste integral in revista Propasirea editata in anul 1844, de un grup de scriitori moldoveni, avand ca principal animator pe Mihail Kogalniceanu. Inca din primul numar se exprima dezacordul fata de gazetele timpului care apareau 4toate cu greseala capitala ca prea se indeletniceau cu cele din afara si prea putin cu cele dinlauntru 5 Lipsa dar a unei foi care, lasand deoparte toate noutatile din afara si discutiile politicei de azi, precum si toate acele traductii de articole usoare si de anecdote frantuzesti si nemtesti, sar ingriji numai cu adevaratele interesuri materiale si intelectuale ale romanilor, lipsa unei asemine foi publice, zic, este obsteste simtita. Aceasta lipsa, intr-atat incat impregiurarile dinafara o vor ierta, se va sili a implini Propasirea. Lepadand din coloanele sale tot ce se intelege supt stransul cuvant de politica dinafara si dinauntru, precum si cu intamplarile zilii, izgonind orice traduceri din scrieri straini care neavand nici un interes pozitiv pentru noi nici nu ne poate imbogatii literatura, foaia noastra nu va cuprinde decat compuneri originale romanesti. A doua Dacie Literara Se pare ca s-a revenit asupra suspendarii revistei, dar redactorul a inteles ca a continua publicarea revistei nu era momentul oportun, in atmosfera creata. Astfel in 1859 apare cea de-a doua editie a Daciei Literare . Revista a fost editata in formula noua, in anul 1990 de Muzeul Literaturii Romane Iasi si Societatea Culturala Junimea '90 Iasi in colaborare cu Uniunea Scriitorilor din Romania si Consiliul Judetean Iasi. Ca director de onoare l-a avut pe Alexandru Zub, membru al Academiei Romane, iar cel care a initiat si coordonat noua serie a fost Lucian Vasiliu. Ca redactori amintim pe : Carmelia Leonte, Calin Ciobotari, Liviu Apetroaie si Florin Buciuleac. Revista are ca program prioritar reevaluarea marilor probleme de istorie literara si culturala, publicarea de documente literare si a cercetarilor de specialitate (muzeologie), precum si promovarea tinerelor talente din domeniul beletristicii si criticii literare. Noua Dacie Literara a fost structurata in patru capitole: 1. Istoria restaurarii, restaurarea istoriei; 2. Junimea de ieri, Junimea de azi ; 3. Ferestre luminate; 4. Arca lui Noe. Primul capitol al revistei isi propune sa reconsidere, din perspectiva actuala, valorile istoriei literare romanesti. Colectivul redactional isi propune sa atraga cele mai prestigioase condeie publicistice. Fiind publicatie a Societatii Culturale Junimea 90, Dacia Literara, in capitolul Junimea de ieri ; Junimea de azi, confera un accent deosebit judecatii critice a vechii societati Junimea si a contributiei la cultura romana si europeana dar se ocupa si de activitatea actuala, asa cum reiese aceasta din creatia membrilor noii societati Junimea '90.

3 4

Arhiva romaneasca, nr.1, 1840 Mihail Kogalniceanu 5 Propasirea nr 1, 1844

8

Cel de-al treilea capitol are drept scop stimularea dialogului cultural, promovarea interviului ca instrument de comunicare. Cu cel de-al patrulea capitol, Arca lui Noe, revista se deschide larg spre fenomenul cultural contemporan, in special spre creatorii tineri din domeniul literaturii si artei. Tot aici sunt cuprinse comentarii asupra celor mai valoroase carti, interviuri cu probleme teoretice, profiluri de creatori, poezie, proza, critica si teorie literara etc. Revista publica documente literare inedite si rodul cercetarilor din domeniul muzeologiei realizate de specialistii Muzeului Literaturii Romane si de alti cercetatori din institutiile de specialitate (Academie, Universitate s.a.). Printre colaboratorii noii Dacii Literare amintim :constantin ciopraga, Al. Husar, Gavril Istrate, Dumitru Irimia, Stelian Dumistracel, Mircea Colosenco, arhimandrit Timotei Aioanei, Cassian Maria Spiridon, Liviu Papuc, Andrei Vartic, Ioan Holban, Cezar Ivanescu, Bogdan Ulmu, Bogdan Cretu, carora li se alatura, la fiecare numar, scriitori, critici, cercetatori tineri, traducatori, universitari - din tara si din strainatate. In contextul literaturii actuale, revista Dacia literara propune un profil aparte, academic, riguros, dar in acelasi timp , deschis innoirilor, supus transformarilor creatoare.

ILUMINISMULIluminismul este un curent cultural ce se afirma in sec 18 avand la baza ideea de suprematie a ratiunii si civilizatiei,dezvoltarea gandirii critice si lupta impotriva prejudecatilor si superstitilor,afirmarea individului si a libertatii acestuia,progresul stiintei si rolul educatiei in dezvoltarea individului.Iluminismul este o replica la adresa barocului, care incearca sa inlature dogmele religioase si sa infiltreze luminarea maselor pe baza experientei proprii. In Germania,bazele Iluminismului sunt puse de Kant,ce a considerat acest curent ca fiind epoca majoratului intelectual,o orientare spre cunoasterea stiintifica prin idei si metode pur personale,si nu preconcepute. In Anglia,Olanda,Franta si Spania,o importanta deosebita o au schimburile comerciale si de idei spirituale,culturale si teologice,care puneau accent pe filosofia experimental rationala.In Franta,este introdusa prin Ren Descartes,cu prilejul revolutiei franceze din 1789.Lozinca acestei revolutii Libert,egalit, fraternit este preluata si de Montesquieu,in 1748,in Spiritul legilor.Tot in Franta, se incearca popularizarea Enciclopediei Universale,la care lucreaza Voltaire,Rousseau,Diderot.Voltaire este considerat capul miscarii iluministe franceze. In secolul al 18-lea,in Austro-Ungaria,din care facea parte si Slovacia,Maria Teresa,adepta a ideilor iluministe,introduce in planul de invatamant universitar obiecte de studiu,care azi ar corespunde invatamantului real,sau stiintelor naturale.Actiunile sale sunt continuate de Josej II,care a avut un rol deosebit in afirmarea tendintelor iluministe in Slovacia,prin introducerea Actului de toleranta, in data de 13 oct 1781, tocmai cand perioada barocului se incheie. Acest act sustinea infiintarea scolilor,trecerea acestora sub tutela statului,adoptarea unui nou plan de invatamant,infiintarea unor noi

9

tipografii,desfiintarea cenzurii. Pe plan politic,sunt criticate reformele Bisericii,fapt ce duce la un conflict intre reprezentantii epocii si Biserica. In literatura slovaca iluminista,se face remarcat Josef Jgriat Bajza prin publicarea celui dintai roman slovac.Bajza isi lanseaza ideile prin intermediul unor discursuri,pentru ca,in cazul unor acuzatii,sa nu existe probe materiale.Lui i s-au alaturat si alti reprezentanti,cat si oponenti ai ideilor franceze In Slovacia,Iluminismul ramane limitat la ideile teologice care amintesc de asazisa libertate divina, ce reprezinta o usoara intoarcere la dogma Barocului. Caracteristici de baza ale curentului iluminist sunt: iluminarea maselor si lupta pentru afirmarea unui spirit national in virtutea caruia tinerii erau indrumati spre studiul istoriei epocii anterioare. In scopul propagarii ideilor iluministe, se infiinteaza societati stiintifice.Cea mai de seama este Slovnske uenie tovaritstvo, aparuta in 1792, in scopul propagarii literaturii vechi. Activeaza A. Bernolk, a carui activitate a precedat-o pe cea a lui Stur, in tentativa de formare a limbii literare slovace. O alta este Societatea Stiintifica de la Trnava, care contribuie la formarea ideii de constiinta nationala. In 1793, se infiinteaza Socetas slavo-boemica, care se ocupa cu studiul istoriei slavilor din Ungaria. Isi propusese, de asemenea, studiul istorico etnografic, care implica studierea portului, obiceiurilor, monumentelor vechi, editarea de carti. In 1801, la Bratislava, ia fiinta Institutul de Limba si Literatura Cehoslovaca (stav Rei Literatry ehoslovensk), unde activeaza o serie de scriitori ai vremii, care infiinteaza o societate stiintifica paralela la Bnska,unde se studiaza ceha si slovaca. Toate aceste societati au la baza un plan de actiune aproape comun, datorita spiritului pedagogic in insusirea si propagarea sentimentului de spirit national. Se pun bazele unor programe pedagogice moderne. Un rol important il are presa, care constituie mijlocul cel mai potrivit pentru raspandirea cunostintelor cultural-stiintifice si politice. Primul ziar a aparut la Bratislava, in 1764, si avea titlul in germana Presburger Zeitung. Redactorul acestui ziar este Stefan Leika, fost elev al lui Josef Dobrovsky, care a permis publicarea unei puternice polemici referitoare la existenta in timp a limbii slovace, polemica intre slovaca de apus, sustinuta de Bernolak, si slovaca centrala, al carei adept era Stur. In 1785, apare un al doilea ziar, intitulat Vechiul ziar al literaturii . Star noviny reprezinta prima gazeta lunara in care, pe langa stiri, apar si articole serioase pe teme stiintifice, istorice si filosofice, prin care se incearca propagarea cunostintelor stiintifice ale Tezelor Iluministe. Lui Plach ii este atribuita o poezie anonima, Eternitate, care expune ideea ca, in afara Fiintei Supreme, nimic nu este etern: Creator etern! Tu ai creat si eternitatea. Este, de asemenea, publicata o prima poezie de structura premoderna, Vesnicie sub numele lui Ondrej Plach, prin care se lanseaza ideea ca viata este intr-o continua permanenta, se transmite din generatie in generatie si va dainui cat Universul. Poezia este insotita si de un comentariu al autorului, care, pentru prima data, substituie ceea ce avea 10

sa fie articol de critica literara. Comentariul atrage atentia asupra faptului ca orice poem trebuie sa aiba o forma perfecta, pentru a sustine cat mai clar ideea de baza, cuprinsa, de regula, in titlu si sa indeplineasca o anume structura prozodica. Pentru intaia oara se incearca o analiza a formei si continutului unui poem. De asemenea, este pentru intaia data lansata initiativa ca o revista slovaca sa se intereseze de literatura straina. Articole despre activitatea lui Voltaire sunt publicate in diverse numere ale gazetei. Cu privire la evenimentele din timpul noptii Sfantului Bartolomeu a anului 1572 din Paris, este publicat articolul Nunta insangerata (Krvav svdba). Alte articole critica polemicile distructive provocate de reprezentantii Iluminismului, mai ales cand catalogheaza in mod gresit valori de seama ale culturii slave din trecut. In graba lor de a progresa spre a ajunge din urma concepte filosofice avansate in tarile europene, iluministii slovaci uita de traditiile culturale si se avanta in critici distructive la adresa unor lucrari din perioada Renasterii si a Medievalitatii Slave si Latine. Din cercul colaboratorilor gazetei Star noviny, se distinge si Jn Hrdlika (1741 1810). Savarsindu-si studiile la Jena, se implica in probleme lingvistice, dar, mai ales, atrage atentia asupra diferentelor existente intre limba ceha si slovaca, fara a ignora nici importanta cehei, dar nici necesitatea celei de-a doua. Ceha devine dialect periferic, dar nu este mentionat al carei limbi. Hrdlika ii critica pe cei care considera ca limba slovaca va ceda limbii germane, sustinand necesitatea ca o limba nationala sa-si pastreze propriul lexic si sa fie deschisa oricarui imprumut din alte limbi. In viziunea acestuia, limba slovaca este mama tuturor limbilor slave. Cartea lui Montesquieu, Consideratiuni asupra maretiei si decaderii romanilor (1734), cat si Enciclopedia franceza, devin punctul de plecare al lucrarilor istoriografilor. O importanta deosebita o are lucrarea lui Josef Dobrovsky, Geschichte der boemische Sprache und Literatur (1792). Jn Severini (1716 1789) este autorul lucrarii Conspectus Historiae Hungaricae a prima gentis origine ad memoriam nostram productae (Schita de istorie a Ungariei de la obarsiile neamului pana in timpurile noastre 1769), in care se ocupa de asezarile slave din Panonia in timpul Moraviei Mari, stat din care au provenit bravi conducatori ai cnezatelor slave, care au pus bazele nucleelor de civilizatii cehe si slovace. Cartea a atras o serie de discutii contradictorii, intrucat nu multi erau de acord cu ideea ca din statul Mare Morav s-au desprins aceste civilizatii, deoarece considerau ca locuitorii Moraviei si Slovaciei au coexistat in timp si ca separarea lor lingvistica si culturalanu putea sa se infaptuiasca decat peste cu totul alte decenii. Ladislav Bartholomeides (1745 1825) este autorul lucrarii Consideratii istorice, geografice si statistice ale Comitatului General, in care Bartholomeides descrie ocupatiile, preocuparile din acest comitat. El este unul dintre intemeietorii Institutului de Limba si Literatura Slovaca de la Bratislava, care, la acea vreme, studia raportul dintre limba si literatura ceha si cea sovaca. Jn aplovi (1780 1844) este renumit prin lucrarea sa Slovacii din Ungaria, in care vorbeste despre portul, obiceiurile si traditiile unei colectivitati de sine-statatoare, cea a slovacilor, pe care o denumeste o oaza britanica pe teritoriul Ungariei. Alaturi de Bartholomeides, incearca o definire a colectivitatii slave din Panonia, anticipand ideea de existenta a unei natiuni slovace.

11

Josef Ignc Bajza(1755 1836) este autorul primului roman slovac, ce s-a inscris in programul promovat de iluministi pentru sustinerea si legiferarea unei limbi nationale. Scrie numeroase versuri si epigrame, fiind autor si al primelor epigrame, prin care satiriza autoritate, dar si prietenii. Ca preot, isi redacteaza predicile si adauga un studiu referitor la pildele din Vechiul si Noul Testament, care i-au adus celebritate. In aceeasi perioada, apare in Spania romanul picaresc Don Quijote. Bajza are drept model nu numai romanul picaresc spaniol, dar si romanul lui Voltaire, Candide, care inclina spre o proza de aventura. Pentru a se face acceptat, va combina idei de inspiratie europeana cu fapte si intamplari specifice moralei si spiritului slovac. Bajza insista si asupra necesitatii organizarii statului, a administratiei, a Bisericii, a tuturor institutiilor care desemnau in acea vreme societatea. Intentia lui de baza este aceea de a acorda, prin textul lui, o anume importanta limbii slovace, care era pe atunci mai mult vorbita, bazata pe dialectele din jurul localitatii Trnava, cel mai dezvoltat centru cultural al Slovaciei. Deoarece nu era un filolog, contributia sa in promovarea limbii slovace era putin hoaotica, fapt pentru care propunerile sale teoretice, greu de inteles, au fost respinse de mai toti lingvistii pe care Bajza ii sustinea. Era considerat de multi un separatist, deoarece, in propunerile sale, s-a izolat de tendintele atunci existente in a promova o limba pe baza mai multor dialecte. Cu toate acestea, Bajza nu renunta si continua prin a publica o serie de epigrame. Epigramele constituie o moda a literaturii Epocii Luminilor, prin care autorul satirizeaza defecte morale, mai putin fizice, ale individului. In special, se dezaproba lacomia, ipocrizia si alcoolismul, prin versuri cu un caracter etic, al caror model este preluat din Antichitate. Alte epigrame arata acceptul pentru miscarea lingvistica de formare a unei limbi literare pe baza unui dialect slovac, iar altele au un ton critic mai pronuntat, la adresa acelora care devin lacomi, ba chiar inumani, pentru a se instari. In spiritul epocii, Bajza scrie epigrame de tip anecdotic, care, pe langa cele etice, constituie o forma de protest, de critica la adresa prietenilor, care, in scopul de a se separa de ceilalti, adopta un comportament bizar. Anton Bernolk (1762 1817) este renumit in perioada Iluminismului prin actiunea sa de codificare a limbii slovace, pe baza dialectului de apus. In studiile sale se inscriu si lucrari teoretice de ortografie, precum si gramaticile celorlalte limbi slave. Desi principiile sale au avut aderenta pe atunci, revazute acum, sunt considerate putin exagerate, intrucat s-au propus: trei feluri de i (i,j,y), iar consoanele d,t,n,l sa fie scrise peste tot cu e. Bernolk ramane autorul primei gramatici slovace (Gramatica slavica Slovensk gramatika), aparuta in 1790. Aceasta sustine principiile teoretice ale gramaticii cehe a lui Augustin Dle si lanseaza principii bazate pe studiul dialectului slovac apusean, folosit de cercurile catolice din centrul cultural de la Trnava. In 1791, este publicata Etimologia, care, in doua capitole distincte, trateaza probleme de lexicologie ( I ) si probleme legate de modalitati de formare a cuvintelor ( II ). De asemenea, propune o anume terminologie gramaticala: pentru silaba, careia i se spune slabika, el propune slovka; pentru pronumele zameno, propune mestomena. Terminologia, insa, nu a fost adoptata, deoarece termenii nu exprimau concret notiunile.

12

Bohuslav Tablic (1769 1832), fiul unui dascal de tara, a studiat la liceul evanghelic din Bratislava, apoi la Universitatea din Jena, unde aprofundeaza notiuni de filosofie si teologie. Devine preot in Slovacia, functie prin care popularizeaza, in localitatile slovace centrale, aspecte ale culturii si literaturii europene, apoi poet, traducator de poezie, comentator istorico-literar si editor de texte literare slovace. Este un bun cunoscator al literaturii antice, implicit al literaturii vechi slovace, si un adept al Romantismului. Primele lui versuri sunt de felicitare, cu un caracter conventional, fiind recitate cu prilejul diferitelor aniversari, fie ale apropiatilor, fie ale unor personalitati ale vremii. In anii 1806, 1807, 1809 si 1812, publica patru volume intitulate Poezyje (Poezii), care cuprind eseuri istorico-literare si poezii, originale si traduse. Sunt un fel de istorie a literaturii slovace, pe segmente de lirica slovaca, cu articole si studii comentate din punct de vedere estetic pe marginea versurilor introduse ca exemplificare. In poeziile sale, se infatiseaza ca un ganditor iluminist, cu o vie constiinta nationala, avand drept ideal instruirea, educarea si iluminarea individului. Conceptia sa rationalista asupra literaturii este clar evidentiata in poemul Svobodn Volen (Liberul arbitru). Doreste sa inlature toate prejudecatile si ideile mistice din randul cititorilor, sa inoculeze dorinta de cunoastere a culturii vremii si, in acest scop, da foarte multe citate din Goethe si Schiller, dar si din Shakespeare. In conceptia sa, poezia este cea care innobileaza omul si care da un impuls creator gandirii. In volumul al IV-lea, din 1812, dedica o poezie Slaviei, adica lumii slave. Se adreseaza sustinatorilor Institutului de Limba si Literatura Slovaca, in dorinta de a lucra pentru propasirea si gloria intregii lumi slave prin arte. Intr-o alta poezie, Viata dupa moarte, satirizeaza nedreptatile vremii si da sfaturi pentru imbunatatirea nu numai a vietii spirituale, dar si a celei materiale. Principiile lui Tablic sunt bazate pe ideile lansate de Revolutia franceza. Scriitorul (Spisovate) este o poezie care relateaza despre rolul important pe care il are el, creatorul, scriitorul, care toarna bucurie in sufletele celor necajiti. Ii determina sa renunte la gandurile negre si sa se apropie de mersul spre progres al celorlaltidin jurul lui. Punctul cordial al literaturii acestor vremuri il ating scrierile despre rolul pe care slavii il pot avea in promovarea ideilor iluministe. Simboluri ale vechilor slavi sunt reluate recurent in poemele clasicilor, dar mai ales, in cele ale lui Kollr. Acesta este considerat adeptul slavitatii, asa cum, in literatura romana, Alecsandri este considerat adeptul gintei latine.

PREROMANTSM

Curent literar aprut n sec. XVIII, caracterizat prin lupta mpotriva normelor rigide ale clasicismului, prin gustul pentru pitoresc i exotic, prin cultul sensibilitii i al naturii, care a deschis drumul romantismului, principiilor i tendinelor acestuia.

13

ROMANTISMUL PAOPTIST1.1 A. Romantismul este o miscare artistica si filozofica aparuta in ultimele decenii ale secolului XVIII in Europa, care a durat mare parte din secolul XIX. A fost o miscare contra rationalismului care marcase perioada neoclasica, ce se va pierde la aparitia spiritului romantic. Initial, doar o atitundine, o stare de spirit, romantismul va lua mai tarziu forma unei miscari. Autorii romantici au scris din ce in ce mai mult despre propriile lor sentimente, subliniind drama umana, iubirea tragica, ideile utopice. Daca secolul XVIII a fost marcat de obiectivitate si ratiune, inceputul secolului XIX va fi marcat de subiectivitate, de emotie si de eul interior.In literatura romana, romantismul se face simtit prin intermediul scriitorilor pasoptisti si persista mult timp dupa declinul curentului in culturile vest-europene. Romantismul romanesc poate fi delimitat in trei etape: preromantica, pasoptista si postpasoptista. Momentul pasoptist propriu-zis, aduce o poezie lirica, militanta, patriotica si vizionara, de evocare istorica, cu radacini adanci in bogatul filon folcloric, asa cum apare la scriitori ca Balcescu, Bolintineanu, Alexandrescu, Russo, Kogalniceanu, Alecsandri sau la ardeleanul Andrei Muresanu. Principalele caracteristici ale romantismului romanesc pasoptist raman patriotismul si lupta pentru realizarea idealului national, o constiinta militara cetateneasca, o inimoasa daruire si slujire a poporului. B. Ca orientare literara, in cuprinsul literaturii pasoptiste predomina romantismul care va atinge apogeul abia cu M. Eminescu, considerat ultimul mare romantic european. Dar elemente romantice sunt detectabile inca in poezia lui Al. Hrisoverghi, V. Carlova, I. Heliade-Radulescu, adica in opera celor care au cultivat motivul ruinelor si al mormintelor, tema trecerii timpului, solitudinea si peisajul nocturn. In aceasta ipostaza romantismul se va imbina cu iluminismul si clasicismul. Grigore Alexandrescu, de exemplu, este un scriitor clasic prin cultivarea unor specii literare apartinand acestui curent, fabula, satira, epistola, dar si un scriitor romantic, prin elegie, prin meditatia istorica, prin cultul trecutului. Totodata, insa, elementele romantice se vor prelungi si in epoca post-eminesciana, coexistand cu elementele samanatoriste si simboliste. In acest context, ideea specificului national in cultura si arta, anuntata de Dacia literara, va fi preluata de revista Samanatorul, la inceputul secolului al XX-lea, care va promova o literatura inspirata din realitatile nationale, in pofida orientarilor moderniste ale epocii. Preocuparile scriitorilor pasoptisti pentru istoria nationala, pentru limba si imbogatirea ei, pentru educarea poporului sunt de atitudine romantica, dar se vor altoi pe dimensiuni clasice indiscutabile, tinand de rigoare, limpezime, norma. Asadar, romantismul nu constituie singura caracteristica fundamentala a perioadei pasoptiste, in limitele acesteia se remarca si existenta altor metode de creatie. Astfel, in sanul epocii se depisteaza si elementele realiste, intrucat reflectarea problemelor sociale si satirizarea viciilor oranduirii feudale, erau trasaturi esentiale, promovate de scriitorii perioadei, desi curentul realist se va constitui in literatura romana abia in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Dealtfel, cum sustine academicianul H. Corbu, romantismul si realismul aveau un punct de plecare comun: destramarea oranduirii feudale6. Deosebirea dintre aceste6

H. Corbu, Aspecte ale gandirii estetice patruzecioptiste // De la cronografie la literatura moderna, p.98

14

doua metode de creatie consta in faptul ca romanticii vedeau in mediu mai mult un ornament, menit a imprima o anumita culoare locala cadrului actiunii si personajelor zugravite, realistii considera mediul ca unul din momentele determinante ale operei literare. Romantismul, in tara noastra, este stimulatorul luptei pentru eliberare si al desteptarii constiintei nationale. Literatura romantica din perioada pasoptista nu se pierde in zugravirea zbuciumului si a cautarilor intime, ea este o literatura angajata, pusa in slujba idealului national. Romantismul romanesc apare ca o miscare unitara, cu un program bine definit, care ridica literatura noastra de la incercarile minore ale Vacarestilor, la geniul universal al lui Eminescu. Faptul ca literatura romana a pasit pe calea europenizarii cu intarziere a exercitat o influenta vadita asupra ritmului de dezvoltare si asupra cautarilor ei ideaticoartistice. Orientarea spre innoiri radicale, tendinta de sincronizare la toate nivelurile cu tarile dezvoltate din punct de vedere economic si cultural constituie caracteristica principala a pasoptismului. M. Kogalniceanu indica asupra celor trei surse de inspiratie: istoria patriei, natura si pitorescul obiceiurilor populare, care de cele mai multe ori se intersecteaza, se interpatrund, in aceasta epoca. M. Kogalniceanu publica, pentru prima data, cronicile moldovenesti, iar N. Balcescu pe cele muntenesti, precum si nenumarate studii despre trecutul istoric al romanilor. Astfel si istoria, alaturi de folclor, capata o puternica conotatie artistica anume in creatia scriitorilor generatiei de la 1848. Artele si literatura [], spune M. Kogalniceanu in Prefata la Letopisetele Tarii Moldovei, n-au speranta de viata decat acolo unde ele isi trag originea din insasi tulpina popoarelor. Altmintrelea, ele nu sunt decat niste plante exotice pe care cel dintai vant le ingheata si le usuca7 . Tulpina popoarelor o constituie tocmai acele obiceiuri, dansuri, cantece, suvenire stramosesti istorice si folclorice. De aici, statutul privilegiat pe care-l cunoaste traditia in literatura vremii, conceptul de specific national, atat de frecvent in epoca, bazandu-se anume pe traditie: cea populara si cea istorica. Vorbind, deci, despre inspiratia istorica in domeniul literaturii artistice, am putea atesta doua varste8 ale acesteia, ele fiind legate de doua perioade definitorii ale epocii pasoptiste. Prima cuprinde anii 1830-1840, reprezentata fiind de I. HeliadeRadulescu, Gh. Asachi, V. Carlova, Al. Hrisoverghi s.a. E vorba de o generatie legata puternic de luminism si clasicism, si pentru care apelarea la trecut avea doar rostul de a pune in fata prezentului imaginea exaltata a unor fapte glorioase si a unor eroi neinfricati. Aceasta istorie reprezinta un model suficient pentru poetizare si resuscitare a vremurilor stralucite ale lui Mircea, Stefan, Mihai. Era calea cea mai sigura pentru a pune in fata contemporanilor imaginea vie a unui ideal si deci a unui viitor de libertate. Literatura artistica se afla abia in faza unui romantism incipient. Cea de a doua perioada cuprinde cronologic anii 1840-1860 si este marcata de aparitia Daciei literare care a declansat fundamentale modificari in fizionomia spirituala a neamului. Interesul revistei pentru reevaluarea trecutului nu se limita doar la modul de interpretare expus mai sus, ci urmarea scopul sa sugereze si o interpretare democratica a istoriei nationale.

7

M. Kogalniceanu. Scrieri (literare, istorice, politice). Studiu introductiv de Geo Serban. Bucuresti: Editura Tineretului, 1967, p.183 8 P. Cornea. Oamenii inceputului de drum. Bucuresti: Cartea Romaneasca, 1974, p.8

15

Aceste etape sunt evidentiate si de catre Dumitru Micu9 : cea de pana la aparitia Daciei literare, o etapa mai putin individualizata national si, cea de a doua, in care reflectarea specificului autohton devine orientare programatica. 1.2 Speciile literare cultivate in aceasta perioada sunt: elegia ("Miezul noptei", Grigore Alexandrescu, "O fata tanara pe patul mortii", D. Bolintineanu), epopeea istorica ("Mihaiada", I. Heliade-Radulescu), epopeea cosmogonica ("Anatolida", I. HeliadeRadulescu), epistola ("Epistola domnului Iancu Vacarescu", Grigore Alexandrescu), oda ("Oda lui Schiller", I. Heliade-Radulescu), balada istorica ("Muma lui Stefan cel Mare", D. Bolintineanu), balada fantastica ("Mihnea si baba", D. Bolintineanu), meditatia ("Umbra lui Mircea la Cozia", Grigore Alexandrescu), satira ("Satira. Duhului meu", Grigore Alexandrescu), fabula ("Toporul si padurea", "Cainele si catelul", "Dreptatea leului", Grigore Alexandrescu). Nuvela istorica specie literara noua in epoca a fost cultivata in Moldova cu mult inaintea aparitiei acesteia in Muntenia si Transilvania. Cele doua naratiuni sau scene istorice ale lui Al. Odobescu: Mihnea-voda cel Rau (1857) si Doamna Chiajna (1860) au ca model compozitional nuvela negruzziana Alexandru Lapusneanul. Si in una, si in alta sunt evocate cu talent narativ si descriptiv domniile celor doi despoti din secolul al XVI-lea. Nuvelele pastreaza valoarea documentara si culoarea locala, specifice romantismului pasoptist. 1.3 A. Prin urmare, speciile si temele literare se diversifica: sunt abordate momente din istoria poporului roman, in "Romanii supt Minai-Voievod Viteazul", de Nicolae Balcescu; sunt satirizate aspecte din viata sociala, in "Fiziologia provintialului", de Costache Negruzzi; proza devine lirica, prin "Cantarea Romaniei", de Alecu Russo; apar romane cu teme romantice: "Tainele inimii", de Mihail Kogalniceanu, "Manoil" si "Elena", de Dimitrie Bolintineanu; "Calatorie in Africa", de Vasile Alecsandri, este un "sistem narativ pe principiul Decameronului", dupa cum il caracterizeaza George Calinescu, iar "Romanii supt Minai-Voievod Viteazul" este, in aprecierea aceluiasi critic literar, "descrierea religios inspaimantata a unei Romanii de o maretie salbatica". Potrivit lui Paul Cornea, "Alexandru Lapusneanul", de Costache Negruzzi, prezinta "destinul unui domnitor infernal ca Richard al III-lea". B. Spre deosebire de semnificatia temei ruinelor in literatura occidentala, unde cea care emotioneaza in ruine este imaginea timpului care trece si macina infaptuirile omului, in literatura romana se remarca mai ales valoarea instructiva a ruinelor.,aceasta afirmatie fiind valabila pentru toti cantaretii ruinelor din aceasta epoca: Gr. Alexandrescu, I. Heliade-Radulescu, D. Bolintineanu (in una din putinele sale poezii cu aceasta tema: Ruinele cetatii lui Tepes), Al. Hrisoverghi s.a. Astfel, tema preromantica a ruinelor, cu motivele melancoliei, evocarii istoriei si, implicit, a scurgerii timpului, in literatura romana este convertita treptat in noi intelesuri pe care aceasta le capata in conditiile unei atmosfere de avant revolutionar, de optimism politic general. Melancolia fireasca pe care o trezesc orice vestigii ale trecutului devine un element secundar, care cedeaza prim-planul sentimentului mandriei de a fi urmasii unor atat de gloriosi strabuni. Romantismul european de tip depresiv, strabatut de nostalgie pentru un trecut ireversibil,9

D. Micu. Emergenta literaturii // D.Micu. Scurta istorie a literaturii romane. Bucuresti: Iriana, 1994, p.144

16

apare doar ca o etapa in drumul creator al unor scriitori romani, depasita fiind odata cu maturizarea lor literara. Nota intima, melancolica si induiosatoare va aparea partial dupa infrangerea revolutiei de la 1848, dar fara ca aceasta sa alunece in disperare si pesimism atotcuprinzator. Asadar, motivul ruinelor in poezia pasoptista se situeaza in temei pe linia unui lirism de tip meditativ, dar combativ. C. Conditiile social-politice din prima jumatate a secolului al XIX-lea si idealurile de care erau animati toti romanii, respectiv libertatea sociala si unitatea nationala au favorizat abordarea tematicii istorice drept una predilecta. Literatura de inspiratie istorica va capata o puternica inflorire indeosebi la scriitorii generatiei pasoptiste. Istoria a fost fructificata pentru ca trecutul sa dea pilda prezentului decazut, modele insufletitoare, demne de urmat. Astfel literatura se constituie printr-o comunicare permanenta cu istoria. Cercetarea trecutului devine la ei o cauza a educarii nationale. Asa cum afirma B. Tincu: Principiul esential, dominant al ideologiei literaturii pasoptiste e cel national10 . Aceasta este temelia intregii activitati literare a scriitorilor perioadei. In numele inaltarii nationale se combate oprimarea otomana, se critica degradarea prezentului, se evoca originea romana si trecutul istoric glorios, se fortifica increderea in viitor. Pasoptistii au optat pentru valorile ce au condus spre inflorirea si prosperarea culturii nationale. Acest drum, in conceptia lor, trece prin folclor, prin istorie si cultivarea limbii nationale. Suportul teoretic-ideologic al interesului pasoptistilor pentru istoria neamului apare clar si concis formulata de catre M. Kogalniceanu: Inima mi se bate cand auz rostind numele lui Alexandru cel Bun, lui Stefan cel Mare, lui Mihai Viteazul [] si nu ma rusinez a va zice ca acesti barbati, pentru mine, sunt mai mult decat Annibal, decat Cezar; acestia sunt eroii lumii, in loc ca cei dintai sunt eroii patriei mele. Pentru mine, batalia de la Razboieni are mai mare interes decat lupta de la Termopile, izbanzile de la Racova si de la Calugareni imi par mai stralucite decat acele de la Maraton si Salamina, pentru ca sunt castigate de catre romani!. Interpretarea artistica a istoriei corespundea nu numai programului Daciei literare, dar si sensibilitatii romantice, curent dominant in acea epoca. Ideea de glorificare ca atare a trecutului pornea, insa, din clasicism. Dar, daca clasicismul recomanda ca zona de inspiratie istorica antichitatea, atunci romantismul apela cu tot dinadinsul la istoria nationala. Tentatia evocarii istoriei cu mijloace literare o au cea mai mare parte a scriitorilor de la 1848. In sirul prozatorilor de seama, pentru care tema istorica este prioritara, trebuie mentionat si N. Balcescu. Opera sa neterminata Romanii sub Mihai Voda Viteazul, scrisa in exil, intre 1849 si 1852, si publicata postum de catre A.Odobescu, il aseaza pe N. Balcescu printre cei mai de seama scriitori din epoca pasoptista. Desi conceputa ca o poema istorica, autorul expune faptele cu rigoare stiintifica, cu obiectivitate, calauzindu-se dupa izvoare. Scriitorul si folcloristul P. Ispirescu in Istoria lui Stefan cel Mare si Bun propune o alta viziune asupra valorificarii istoriei. Scrierea e mai degraba un basm, aproape de traditia populara, dar care contine multe amanunte istorice. Fondul moralizator, tonalitatea romantica, datele istorico-documentare, toate aceste caracteristici ale operei date o plaseaza in cercuri de scrieri pasoptiste de orientare istorica.

10

B. Tincu. Pasoptismul in istoriografia literara contemporana // Revista de istorie si teorie literara, tom 23, nr. 2, 1974

17

Intelegerea rolului poporului in istorie este principala deosebire dintre conceptia istorica cronicareasca si cea a scriitorilor epocii pasoptiste. 1.4 A. In poezie evocarea trecutului istoric dobandeste un larg orizont, o diversificare tematica, o accentuata semnificatie majora. Se canta, inainte de toate, ruinele vechilor cetati de scaun ale vitejilor voievozi romani, vazute ca marturii ale unui trecut de glorie si care servesc drept pilde date prezentului in scopul reinvierii si perpetuarii faptelor de vitejie si eroism ale strabunilor. Cel dintai poet modern roman, cantaret romantic al vestigiilor istorice este V. Carlova. Versurile din Ruinurile Targovistii transmit admiratie si incredere in faptele istorice, aduse in contemporanitate, pentru valoarea lor exemplara. Poezia lui V.Carlova anunta acea atmosfera sufleteasca ce avea sa marcheze poetii din prima jumatate a secolului al XIX-lea. Reflectarea istoriei nationale in poezia de la 1840 urmeaza stilistic doua linii: una lirica, in centrul careia se afla simbolul ruinelor, si alta epica, ce renaste scene si subiecte istorice, mai mult sau mai putin veridice, demne de urmat. Uneori, ca in cazul lui C. Stamati, poezia de inspiratie istorica imbina aspectul liric cu cel epic. E important sa retinem ca anume ultimele doua tipuri de poezie, adica cel epic si epicoliric, vor servi numeroaselor incercari ale pasoptistilor de creare a unei epopei nationale, specie in care clasicismul se imbina organic cu romantismul. B. In proza naratia alterneaza cu descrierea de peisaj, dupa modelul clasic, constituind unul din aspectele specifice ale receptarii naturii in cadrul romantismului pasoptist. Dealtfel, raportarea concomitenta la cele doua elemente, peisajul si istoria, indisolubil legate unul de altul, devine caracteristica pentru o buna parte din lucrarile in proza ale scriitorilor pasoptisti, in special pentru proza de calatorie. Spre exemplu, digresiunile, comentariile asupra diverselor personaje si situatii istorice, cu numeroasele citate si indicarea stiintifica a sursei, ocupa un loc imens in notele de calatorie ale lui D. Bolintineanu. Dar frecventa uneori batatoare la ochi a referintelor istorice incluse sau asociate descrierilor de natura nu ne surprinde, intr-o perioada ca aceea a pasoptistilor, caci dincolo de valorile intrinseci ale peisajului, ale sentimentelor asociate acestuia, descrierea naturii meleagurilor natale implica unele valori socialpatriotice, usor depistabile, expresie a insasi angajarii autorilor lor sub semnul marilor evenimente ale epocii. E vorba de un stil al participarii la istorie, o forma exemplara a patriotismului11. Astfel, spiritul pasoptist si-a pus si aici pecetea. Al. Russo inaugureaza in literatura romana poemul in proza. Acesta se adreseaza generatiei sale, pentru a atrage atentia asupra meleagurilor patriei, asociand frumusetile naturii marturiilor unei istorii stravechi. Dealtfel, pasoptistii valorifica istoria si legenda nu atat (sau nu numai) pentru pitorescul ei, cat pentru rezonanta ei patriotica, in conformitate cu directiva Daciei literare. Legendele lui I. Neculce (publicate in O sama de cuvinte), reprezinta punctul de pornire a numeroaselor lucrari ce apartin epocii si tematicii pasoptiste.11

P. Cornea, M.Zamfir. Gandirea romaneasca in epoca pasoptista (1830-1860).Vol. I. Bucuresti, 1968, p.42

18

In legende, inclusiv in acele inspirate din traditia neculceana, accentul cade pe discursul romantic care reprezinta esenta patriotismului pasoptist. De aceea este inutil de a cauta conflicte bine conduse, tensiune, atmosfera ori psihologie intr-o specie de clasicitate formala perfecta si care, daca a devenit memorabila, a devenit chiar prin aceasta exemplaritate a ideii. Legendele istorice ocupa si ca volum, si ca semnificatie artistica un loc aparte in creatia lui V. Alecsandri. Legendele lui V. Alecsandri, ca si cele ale lui D. Bolintineanu, exprimau in mod vadit sentimentul national si, concomitent, purtau pecetea unei creatii artistice, la baza careia stau studierea si valorificarea istoriei si a folclorului. Interpatrunderea evenimentelor istorice cu motivele folclorice, in opera pasoptistilor, contribuie la sporirea perfectiunii artistice. Pentru a comunica dinamismul istoriei, pe de o parte, si pentru a prezenta aspectele fundamentale ale unei epoci pline de neliniste, zbucium si maretie, pe de alta parte, poetii si-au ales drept modalitate de expresie artistica legenda specie literara plina de patos si de evocare. La modul general, s-ar putea constata ca proza ca gen, ca si poezia, se axeaza pe doua izvoare de inspiratie ce se interpatrund si se completeaza reciproc: cronicile si documentele istorice, pe de o parte, si traditia populara, pe de alta parte. C. Dramaturgia este reprezentata de Vasile Alecsandri, prin "Iorgu de la Sadagura", scriitorul ironizand tendinta de a imita Occidentul, prin ciclul "Chiritelor", in care micul provincial este satirizat intr-o maniera ce-1 precede pe Caragiale, sau prin "Despot-Voda", o drama istorica. In general, incercarile dramatice ale epocii (multe dintre ele ramase nepublicate, dar si cele ale lui N. Istrati, Al. Pelimon, C. Halepliu, I. Dumitrescu, G. Baronzi, V. Maniu, Al. Deparateanu, C. D. Aricescu, chiar si cele ale lui D. Bolintineanu etc.) sunt putin valoroase din punct de vedere artistic, dar ele prezinta interes pentru istoria constituirii acestui gen in literatura romana si au meritul de a fi veritabile documente si marturii ale vremurilor trecute. 1.5 Literatura de inspiratie istorica se afirma paralel cu literatura de inspiratie populara, stimulata in buna parte de M. Kogalniceanu. Pentru unii scriitori istoria este un cadru larg de actiune din care-si extrag subiectele si eroii; pentru altii, aceasta este doar un sentiment al trecutului. Pentru unele lucrari literare istoria e un pretext, in altele izvoarele sunt urmate cu exactitate, ele fiind transpuse, desigur, intr-un limbaj mai mult sau mai putin artistic. Abordand tematica istorica, scriitorii epocii au contribuit la afirmarea ideilor progresiste, revolutionare ale vremii, actul lor creator mergand, de cele mai multe ori, in pas cu evenimentul istoric, dandu-i relief social-politic si conotatie literar-artistica, intretinand deopotriva sentimentul si ideea. Pasoptismul revolutionar nu neaga mostenirea iluminismului, ci doar situeaza pe o treapta superioara lupta pentru emancipare nationala si dreptate sociala. Ei nu au facut decat sa amplifice si sa intregeasca, sa contureze si sa finalizeze principiile unei ideologii sub semnul careia a luptat si a creat prima generatie de pasoptisti.Multitudinea de tendinte si curente in faza de statornicire a literaturii romane moderne dovedeste stradania scriitorilor de la 1848 de a incetateni diverse genuri si specii literare, de a ridica nivelul literaturii nationale la scara valorilor literaturii universale. S-a produs, numai intr-o jumatate de secol, miracolul trecerii de la incercarile modeste si dispersate ale catorva boieri luminati la o veritabila

19

literatura, situata sincron fata de Europa, posedand toate genurile si capabila sa furnizeze modele.

CLASICISMULClasicismul este curent literar artistic cu centrul de iradiere in Franta, ale carui principii au orientat creatia literar - artistica europeana intre secolele al XVII-lea si si al XIX -lea . Pornind de la modelele sculpturii , arhitecturii si literaturii Greciei antice , considerate ca intruchipari perfecte ale idealului de frumusete armonioasa , echilibrata , clasicismul aspira sa relfecte realitatea in opere de arta desavarsite ca realizare artistica , opere care sa-l ajute pe om sa atinga idealul frumusetii morale . In constituirea esteticii clasice , Raymond Bray distinge 3 etape : - perioada Renasterii franceze si a activitatii Pleiadei ( a doua jumatate a sec . al XIV- lea ) ce sta sub semnul Manifestului literar din 1549 , Defense et illustration de la langue francaise , semnat de Joachim du Bellay , Pierre Ronsard . Principiul estetic fundamental este imitatia anticilor : ,, Jefuiti fara remuscare sacrele tezaure ale templului delfic ! ,, ; - perioada anilor 1600 - 1660 , dominata de primatul regulilor ; figura dominanta este aceea a lui Malherbe ; - perioada anilor 1660 - sec al XVIII -lea , guvernata de de primatul gustului clasic ; personalitatea dominanta este Boileau , care precizeaza estetica clasicismului in Arta poetica , din 1691 . TRSTURI 1.- rationalismul actului artistic , tendinta spre ordine , rigoare , efortul permanent spre generalitate si esentializare precum si spiritul critic .Va guverna si primatul regulilor ,, caci producerea placerii se obtine prin ordine si verosimilitate . ,, ( Chapelain ) ; 2.- verosimilitatea = respectarea absolut riguroasa a credibilitatii , mentinerea subiectului in marginile ratiunii 3.- regula buneicuviinte ( bienseances ) = conformarea fata de toate regulile clasice , respectarea tuturor normelor ; 4.- se bazeaza pe judecata etica , pe cateva valori : -valori etice : - cumpatarea ; - dreptatea ; - prudenta sau intelepciunea ; - curajul ; - valori estetice : - simplitatea ; - echilibrul sau armonia ; - precautia , limitarea , circumscrierea obiectului artistic ; - aspiratia legitima catre perfectiune .

20

5.- regula miraculosului , acceptat doar in conformitate cu exigentele impuse de ratiune ( evidentiat doar in masura in care este utilizata tehnica personificarii si alegoriei ) ; Chapelain opina : ,, Nu exista o alta cale de producere a miraculosului decat aceea a verosimilitatii ... ,, ; 6.- regula celor 3 unitati : de loc ( sa se desfasoare in acelasi loc ) , de timp ( sa nu depaseasca 24 de ore ) si de actiune ( unitatea si convergenta partilor in cadrul intregului ; 7.- pledoaria in favoarea puritatii genurilor si speciilor literare ; este respins amestecul lor , respingandu-se astfel asa- numitele genuri mixte ( tragicomedia); Boileau sustine ideea unei specialiari a scriitorilor pe genuri - ,, specialismul clasic ,, ; initiativa lui are ecou in epoca - astfel , Moliere scrie doar comedie , Racine doar tragedii iar Boileau doar poezie satirica sau eroi-comica; 8.- natura are valoare pur decorativa ; este o natura frumoasa , dar fara particularitati sau rezonante in sufletul omului ; 9.- stilul , care se caracterizeaza prin : precizie , claritate , sobrietate si armonie ; rigoare compozitionala ; cultivarea expresiei echilibrate , simple ,elegante ; 10. - tipologic , eroul clasic se caracterizeaza prin : - este exmplar ; - este utopia unui om perfect sanatos trupeste si sufleteste , ,, normal ,, ( slujind drept norma altora ) , deci canonic; - este ,, sanatos ,, ; sanatatea sa este de tipul gladiator , care presupune o insuficienta a antenelor nervoase ; - este un viril , calm , cugetat ; - trupeste , eroul clasic este ,, mai mare,, , fara expresie clara , adanca , de o oarecare asprime lapidara ; are in el ceva de semizeu sau de rege cu ascendenta divina ; - are o unica varsta incerta , de tanar perfect devoltat ; - profesii : rege , pastor , vanator ( !!! de fapt , una singura : de rege care pastoreste si vaneaza ) ; razboiul este subinteles - implicat ; - este caracterizat printr-o multumire placida , o euforie cam primitiva ; - are o sensibilitate maioresciana , purificata de logica , o cumpatare clasica horatiana . CLASICISMUL N LITERATURA ROMN Cultura romana n-a receptat clasicismul in sec al - XVII-lea , ci abia un secol mai tarziu , cand forta lui se diminuase ; in valorificarea acestui curent pe taram romanesc se contureaza 3 etape : - un clasicism incipient , identificabil in lirica lui Conachi si a poetilor Vacaresti , influentat de neoanacreontismul grec ; - formele clasice din iluminism , mai exact in Tiganiada lui I.B.Deleanu ; - clasicismul din cadrul literaturii pasoptiste , aflat sub influenta clasicismului francez : ex. Comediile lui V.Alecsandri ( model Moliere ) ; fabula romaneasca , reprezentata de Tichindeal , A.Donici si G.Alexandrescu ( sub influenta lui La Fontaine ) ; fiziologiile semnate de C.Negruzzi si M.Kogalniceanu ( model Caracterele lui La Bruyere ; Clasicismul romanesc atinge apogeul prin Pastelurile lui V.Alecsandri , ce impun prin frumusetea limbii artistice , stapanirea starilor afective in fata naturii .

21

REALISMULRealismul este curentul literar care tinde sa dea o reprezentare veridica realitatii, sa infatiseze cu obiectivitate adevarul, sa observe existenta reala. Impresia deosebita produsa la jumatatea secolului al XIX-lea de prograsul stiintelor naturii ii indeamna pe scriitori sa incerce aplicarea, in creatia literara, a unor metode impuse de dezvoltarea stiintei. Scriitorii realisti se indreapta spre viata sociala, reprezentand omul ca produs al mediului in care traieste.In realism personajele sunt tipice, reprezentative pentru o intreaga categorie umana si sociala.Intre curentele literare apar frecvent interferente. Astfel, in opera unor mari scriitori relisti, ca Balzac sau Stendhal se intalnesc multe elemente romantice. In concluzie, realismul poate fi definit prin trasaturile sale definitorii: reprezentarea veridica a realitatii, obiectivitatea scriitorului, prezenta unor persanoje tipice in imprejurari tipice, preocuparea pentru social, libsa idealizarii sau a abstractizarii, atitudinea cristica fata de societate exprimata intr-un stil sobru si impersonal. Marii autori realisti europeni (Sthendal,H. Balzac, Charles Dickens, N. Gogol, G. Flaubert, L. Tolstoi, H. Ibsen) nu s-au dezmintit de la aceste principii stabilite cu toate influentele existente in acea epoca (in special influenta romantismului). Asemeni oricarui curent literar de o importanta maxima in dezvoltarea ulterioara a prozei si poeziilor, curentul romantic a avut un sef de scoala si un teoretician care a dat nastere acestui curent, l-a denumit si si-a sustinut opinia in decursul intregii cariere artistice. Pentru realism principiile au fost fundamentate si teoretizate de Sthendal (pseudonimul lui Henry Boyle - 1783-1842 - prozator si eseis francez) care a apreciat ca romanul realist nu este decat o oglinda ce reflecta atat cerul albastru -frumusetea vietii, bucuria de a traicat si noroiul din baltoace -partea neplacuta, mizera a vietii. Oglinda este cea care prezinta universul nedeformat de sufletul oricarui scriitor, de aceea realistii nu pot fi acuzati ca ar fi prezentat altceva decat adevarul.

22

Cautand un vinovat pentru aceast prezentare, acesta nu va fi gasit in persoana autorului, ci in insasi firea societatii umane, romanul realist fiind echidistant in prezentarea partilor bune si rele ale vietii si ale individului prezentat. Romanul este o oglinda purtata de-a lungul unui drum. Cateodata ea reflecta cerul albastru, alta data noroiul din baltoacele de la picioarele dumneavoastra. Vreti sa acuzati de imoralitate omul care poarte oglinda? Acuzati mai bine drumul pe care se afla baltoacele, sau, si mai bine, pe inspectorul de drumuri, care permite ca apa sa se adune si baltoacele sa se formeze. In cultura si literatura romana curentul realist a fost contaminat in mare masura de alte curente contemporane ceea ce nu afecteaza insa creatia marilor nostri realisti (Ioan Luca Caragiale, Ioan Slavici, Liviu Rebreanu sau George Calinescu).

POEZIA PAOPTISTIOAN HELIADE - RDULESCUIon Heliade Rdulescu ( 1802 - 1872 ) , poet , prozator , traducator , lingvist si om politic roman . A jucat un rol deosebit in miscarea culturala din Muntenia , atat prin activitatea desfasurata in cadrul Societatii literare ( infiintata in 1827 , impreuna cu Dinicu Golescu

23

) si al Societatii Filarmonice , cat si prin activitatea publicistica ( Curierul Romanesc , Curier de ambe sexe ) . In anul 1828 publica la Sibiu Gramatica romaneasca , in care sustine adoptarea principiului fonetic de ortografiere , ridicandu-se impotriva etimologismului , si simplificarea alfabetului chirilic ( prin reducerea lui de la 43 la 27 de litere ) . Heliade propune totodata introducerea neologismelor , demonstrand ca toate popoarele , in conditiile in care s-a simtit nevoie imbogatirii limbii , au procedat la fel . Dar aceste imprumuturi trebuie luate din sectorul limbilor romanice , adica de la maica noastra ( limba latina ) si de la surorile Noastre ( limbile inrudite ) , adaptandu-le normele fonetice si morfologice ale limbii noastre ( sa se infatoseze in haine rumanesti si cu masca de roman inaintea noastra ) . Intre 1840 - 1841 Heliade publica lucrarea Paralelism intre limba romana si italiana ( partea I ) si Paralelism intre dialectele roman sau italian ori gramatica acestor doua dialecte ( partea a II-a ) . In aceasta scriere el sustine ca romana si italiana sunt de fapt doua dialecte derivate ale limbii latine . Italiana , remarca Heliade , reprezinta de fapt stadiul la care ar fi ajuns romana daca vitregiile istoriei nu i-ar fi incetinit si deviat evolutia . In anul 1847 apare Vocabular de vorbe straine in limba romana . In domeniul criticii literare a publicat doua lucrari : Reglile sau gramatica poeziei , 1831 - traducere a unui manual de Levizac si Moysant , si Curs intreg de poezie generala ( vol I - III ) , 1868 - 1870 . Ca poet Heliade a debutat in 1830 cu o placheta , cuprinzand in majoritate traduceri din Lamartine . In anul 1836 Heliade imagina un vast program dupa care sa-si dezvolte creatia poetica . Acest proiect , asemenea Legendei secolelor a lui Hugo , urma sa se articuleze in patru capitole ale unei vaste istorii a umanitatii : I Biblice ; II Evanghelice ; III Patria sau omul social ; IV Omul invidual .

24

Cele mai multe dintre temele poeziilor sale sunt romantice : trecutul glorios ca izvor al mandriei nationale - O noapte pe ruinele Targovistii , primul fior al dragostei Zburatorul , rolul artistului in societate - Destainuirea , Poezia , etc . Heliade a scris si doua epopei : una eroica Mihaida - inchinata lui Mihai Viteazul - si una cosmogonica : Anatolida sau Omul si faptele - inspirata de Paradisul pierdut al lui Milton . Ambele epopei au ramas neterminate . Ca prozator, Heliade se inscrie in galeria pasoptista a creatorilor de fizionomii , alaturi de G. Negruzzi , M. Kogalniceanu . Astfel Domnul Sarsaila este un acidulat portret al autorlacului, al falsului creator ; Cuconita Dragana este portretul unei mahalagioaice , ajunse la o oarecare bunastare materiala , care mimeaza ca duce o viata mondena ; Coconu Dragan este un triot grozav , nabadaios , numai foc si inima albastra pentru patrie ( I. Heliade Radulescu , Scrieri alese , Coconu Dragan ) .

ZburtorulCorespondentul lui Gheorghe Asachi in Tara Romaneasca, Ion Heliade Radulescu, professor editor, jurnalist, cap al revolutiei de la 1848, intaiul presedinte al Societatii Academice, a risipit extraordinara sa energie in activitatea pe taramul scolii, presei, teatrului si literaturii (poeziei si prozei). Poezia Zburatorul a aparut in Curierul Romanesc din 1844 constituindu-se intr-o capodopera a genului. Balada valorifica original mitul folcloric al zburatorului, sugerand poetic ivirea sentimentului de dragoste la fetele de varsta pubera. Iubirea, ramasa un mister de nepatruns, ca o boala greu descifrabila cu efecte fiziopsihologice, sperie fetele ce ajung in pragul feminitatii. Prin modul in care este introdus mitul folkloric in poezia culta, prin acel idilic rural, Ion Heliade Radulescu precede in literature noastra pe Eminescu si Cosbuc. In planul literaturii universale, el se apropie de zburatorul lui Hugo (ce-l anunta pe Goethe si Uhland). In cele 26 de catrene, cu rima incrucisata, se deruleaza un monolog alcatuit din trei segmente: (I si al III-lea fundamenteaza balada zburatorului, iar al II-lea devine pastel): I. Monologul fetei adresat mamei sale (vs. 1-12); II. Descrierea innoptarii (vs. 13-20); III. Dialogul dintre surate (vs. 21-26). Poezia incepe abrupt, fara preambul, comunicand prin notatii in stil direct, tanguirea naivei fete. Tema acestui segment este descrierea bolii simptome de natura somatica (vs. 1-4): Un foc s-aprinde-n mine, racori ma i-au la spate / Imi ard buzele, mama,

25

obraji-mi se palesc sau de natura sufleteasca: Atunci inima-mi bate si sai ca din visare, / Si parc-astept pe cine? Si pare ca a sosit / Acest fel toata viata-mi e lunga asteptare / Si nu soseste nimeni! Ce chin nesuferit!. In discursul incoherent al fetei, ce-si marturiseste starile de-a valma, in strofe alcatuite parca din imagini de tip fotografic, apare motivul dorintei de a scapa de aceasta boala oricum: prin leacuri babesti, rugaciune sau magie Oar ce sa fie asta? Intreaba pe bunica: O sti vrun leac ea doara o fi vreun zburator Or aide l-alde baba Comana, or Sorica, Or dute la mos popa, / or mergi la vrajitor. Boala aceasta ca si remediul cautat dovedesc, in consecinta, lipsa experientei fetei in acest domeniu ca si lipsa experientei verbale pentru a descrie indescriptibilul. Adverbele, pronumele, substantivele si verbele din text sustin morfologic motivul paradoxului, ca mod de manifestare a erosului. In lirica europeana acest motiv e foarte vechi si se intalneste de exemplu la Petrecerea in Sonetul LXXXVII. De nu-i iubire, ce simt cu fiinta? Iar daca e, din ce substanta-i oare? De-i lucru bun, de ce-i cumplit si doare? De-i rau, de ce mi-i dulce suferinta? Segmentul al doilea al poeziei este un binecunoscut pastel al innoptarii, aducand si o clarificare a ambiguitatii care tronase pana acum: dialogul fetei cu mama, nu este fictive ci real, de vreme ce fata cauta o comunicare cu exteriorul, de unde si asteapta o solutie a chinului sau. Pastelul, o sinteza remarcabila intre lamartinism si eresurile populare, descrie aici linistea, opunandu-se framantarilor mistuitoare din prima parte. Inserarea atat de frecventa la romantici, imbraca aici o haina noua a satului, a miscarii agresate. Axa timpului (amurg catre noapte) coordoneaza pe de o parte, imaginile auditive, pe de alta, pe cele vizuale, intr-un joc contrapunctic: in timp ce primele descresc in intensitate, celelalte cresc, extinzandu-se. Astfel, curba auditivului e sugerata de: a puntilor cumpeni tipand, vitele muginde, in gemete de muma vietii lor striga apoi treptat s-astampara ast zgomot, s-a-laptelui fantana incepe sa s-auza ca soapta in susur. Punctul maxim, unde parca se intalnesc cele doua curbe dezvoltate gradat este miezul noptii cand rasare si luna. Se pornise de la Era in murgul serei si soarele sfintise, cirezile cu vite se intorceau de la camp in sat, in curti oamenii forfotisera alaturi de animale , cinasera, apoi ostenind toti s-au culcat. Motivul tacerii depline, concomitenta cu nemiscarea totala revine ca un laitmotiv. Se intalnest la Heliade tendinta spre inalt, larg, pentru ca (observa Eugen Simion) obiectul liric nu poate trai la acest poet decat sub regimul sublimului: Tacere pretutindeni acuma stapaneste. Tacere este totul si nemiscare plina etc.

26

Impresia de solemnitate si vraja este data de lexic, folosit artisitic, cu o muzicalitate de cantabil baladesc. Cantec, un cuvant proprice acestei sugestii devine aici in balada, incantec si descantec, de o armonie ce vrajeste, cu un farmec primar, etimologic: Incantec sau descantec pe lume s-a lasat. Alaturi de epitete apare metonimia Si latratorii numai s-aud necontenit, fie personificari de o indubitabila prospetime: frunza nu misca sau vantul nu suspina ori apele dorm duse, morile au stat, toate folosind verbe la indicativ, majoritatea timpul prezent. Se observa usor ca acest fermecator tablou rustic al innoptarii anticipeaza stralucitor pe Eminescu din Sara pe deal sau pe Cosbuc din Noapte de vara. Motivul initial al zburatorului revine in segmentul al treilea tot prin notatii facute intr-un stil direct. Acum pe aceasta tema are loc mutatia planului de referinta: de la cel somatic si sufletesc (primul segment) la cel natural familiar (al II-lea segment), la cel cosmic. Dar ce lumina iute ca fulger trecatoare,...? Or e... sa nu mai fie! vro pacoste de zmei? Tot zmeu a fost, surato... Aceasta evadare in cosmic usureaza explicatia suratelor, care descifreaza paradoxul pe baza experientei transmise prin traditie ca si prin luciditatea pe care le-o confera varsta si planul exterior in care se situeaza ele. Din discutia celor 2 surate, apare miniportretul zburatorului avand o proiectie in fabulosul romanesc usor identificabil, ajungandu-se la asemanarea cu o fiinta reala, prezentata caricatural si umoristic: ?Balaur de lumina cu coada-nflacarata, / Si pietre nestimate lucea pe el ca foc... / Ca brad un flacaiandru, si tras ca prin inel, / Balai cu parul d-aur! Dar slabele lui vine / N-au nici un pic de sange s-un nas ca vai de el!. Amestec de realitate si vis, zburatorul are o dubla semnificatie: particulara, privind-o pe Florica: Cum o fi chinuind-o vezi, d-aia a slabit si alta generala: Cancepe de viseaza, si visu-n lipitura, / Incepe a se preface, si lipitura-n zmeu. Paradoxal a fost astfel dezlegat, explicat prin metamorfozare: vis lipitura (boala, nalucire provocata de un soc afectiv in credintele populare) zmeu, dar nu s-a oferit solutia vindecarii. Sa fuga fata mare de focul de iubit este o propunere care n-a salvat niciodata omenirea incat, fereasca Dumnezeu, vorba suratelor din aceasta poezie. Zburatorul, amintit si de Dimitrie Cantemir in Descrierea Moldovei il include pe Ioan Heliade Radulescu prin balada sa cu acelasi nume intr-o traditie romaneasca stralucit simbolizata de Eminescu in Fata in gradina de aur si Luceafarul, dar si intruna europeana, mai ampla, in care si-au acordat strunele Hugo Le Sylph, Byron Manfred, Goethe Mireasa din Corint, castigandu-si dreptul de perinitate.

GRIGORE ALEXANDRESCU

27

Grigore Alexandrescu a fost socotit vreme indelungata drept un precursor al meditatiei eminesciene. Si prin anumite trasaturi ale operei sale, el povesteste intr-adevar pe marele cantaret al Nirvanei. Urmarind opera nu in materialul ei, dar semnaland unele trasaturi de spirit ale poetului, a carui forma mentis se descopere aici cu o libertate pe care nu se afla in alte scrieri. Opera izvoraste dintr-o inteligenta supla, capabila pe de o parte sa mantuiasca ironia in forme ascutite, capabila pe de alta parte sa sublinieze energic ideea progresista. Alexandrescu este un tehnician al ironiei, un tehnician savant. Uneori ironia izvoraste din deformarea voita a cuvantului. Dintre modelele pe care Alexandrescu le-a urmat, de o atentie particulara ar trebui sa se bucure La Fontaine. Intr-adevar, fabulistul roman ramane dator marelui poet francez prin anumite elemente de tehnica artistica. Pentru cine priveste de aproape fabula lui Grigore Alexandrescu in lumina acestor date, dependenta ei, ca tehnica a genului, de fabula lui La Fontaine este evidenta. In primul rand insusi poetul divulgase sensul politic si loviturile satirice din anumite fabule ale sale, fapt care ii daduse prilejul unor indelungate meditatii in inchisoare si il pusese de mult timp sub ochiul vigilent al politiei de stat. aluzia satirica este insa tocmai o caracteristica a genului, a carui inflorire este conditionata in general de regimurile severe de despotism si de interzicerea cuvantului liber. La Fontaine este insa prezent si in dispozitia dramatica a materialului si, intr-o oarecare masura, in arta naratiunii. Fabula poetului se hraneste din viata sociala si politica locala, vizeaza situatii, in primul rand situatii politice, caracteristice starilor de lucruri de la noi din acea vreme. Fabula lui Alexandrescu este lipsita in general de pasajul final cuprinzand morala. O exceptie face fabula Magarul rasfatat, care contureaza in final, sub forma de morala, lunga disertatie. Inlaturand explicarea si redand caricaturizat anumite trasaturi ale originalului, fabula lui Alexandrescu capata un aer anecdotic foarte pronuntat. Fabule cu intentii politice au fost: Lebada si puii corbului, Toporul si padurea. Fabula politica a lui Grigore Alexandrescu a fost vazuta numai incadrata in lupta nationalista a generatiei sale si militand pentru obiectivele acestei lupte. Este timpul sa se treaca peste aceste limitari si sa sublinieze datele mari, datele permanente care vor arata la fabulistul roman un spirit solicitat de probleme care depasesc timpul sau si mediul sau si care constituie axa insasi pe care se desfasoara lupta politica. Asa este cazul cu Mierla si bufnita, fabula in care se pune in lumina, intre altele, interesul guvernelor despotice de a tine popoarele in ignoranta. Sunt imprejurari cand fabula politica se amplifica printr-o fabula sociala sau chiar de caracter. Asa este cazul ca Mierla si bufnita sau Corbii si barza sau mai ales ca Oglinzile, in care sunt vizati oamenii fericiti in ignoranta, tematori de furtuna, adica de revolutii, care pun in circulatie idei noi. Dintre fabulele cu caracter social Mielul murind ilustreaza proverbul spune-mi cu cine te insotesti, ca sa-ti spun cine esti. Arta satirei in fabula lui Grigore Alexandrescu consta in sagetile izolate, pornite din loc in loc si care aciduleaza naratiunea. Satire de caracter sunt si Elefantul, care arata cum stau lucrurile intr-o imparatie unde conducatorul este prost, si Cainele si catelul, si Pisica salbatica si tigrul si Lupul moralist si Vulpea liberala sau opozitia inecata cu osul si Boul si vitelul. Alexandrescu da impresia ca porneste fara sa poata disocia