Rivalitatile dintre marile puteri in secolul XXInceputul secolului XX a fost marcat de declansarea si desfasurarea Primului Razboi Mondial. Datorita mai multor factori de natura politico-militara s-a produs subminarea balantei de putere mentinuta aproape tot secolul al XIX-lea. Formarea celor doua aliante militare, Tripla Alianta si Antanta, in care s-au grupat principalele puteri europene, au dus la transformarea balantei complexe intr-una simpla, cu doar doua tabere.Sfarsitul razboiului a produs profunde transformari in cadrul sistemului international. In Europa se produce disparitia a trei mari Imperii (german, austro-ungar si rus). Infrangerile militare au condus la abdicarea monarhilor din aceste imperii.Intrarea Statelor Unite in razboi a marcat sfarsitul traditionalul sau dezinteres in problemele europene. Contribuind la castigarea victoriei, SUA va incerca sa-si foloseasca puterea pentru a-si impune propria viziune in politica internationala.Presedintele american W.Wilson prin progamul sau in 14 puncte din 1918, a expus un proiect de reorganizare a relatiilor internationale, care sa duca la o pace durabila. Pe langa probleme privind o diplomatie transparenta, libertatea comertului si a navigatiei el a cerut recunoasterea dreptului la auto-determinare in cursul dezintegrarii vechilor imperii si constituireaunui sistem de securitate colectiva, bazata pe un nou organism de conducere internationala, Liga Natiunilor. Ulterior, SUA nu au ratificat apartenenta lor la Liga.Aranjamentul din 1919 a incluselementede recunoastere internationala a drepturilor omului, sub forma protectiei drepturilor minoritatilor nationale de catre comunitatea internationala in statele nou aparute din Estul Europei.Germania, mai ales mediile nationaliste si armata, va percepe pacea ca un act injust, care va determina slabirea sa economica si militara. In scurt timp Germania se va orienta spre o politica revizionista ce va conduce la un nou conflict de proportii mondiale.URSS a fost deosebit de slaba in primii 15 ani de dupa primul razboi mondial, fapt ce explica de ce Republica de la Weimar si Uniunea Sovietica au cooperat intens inainte de 1933. Pentru a reface economia sovietica a fost initiat un program de modernizare incepand cu 1928.Marea Britanie a mentinut o armata restransa, fiind preocupati de problemele din cadrul Imperiului britanic si mai putin de problemele europene.Venirea la putere a lui Hitler in 1933 a marcat trecerea la o politica a Germaniei de incalcare a Tratatului de la Versailles pentru a construi o armata puternica. Pornind de la o armata de 100 000 de soldati, din primul an (decembrie 1933) Hitler a ordonat triplarea efectivelor de pace. Prin programul de reanarmare din august 1936 se prevedea crearea unei armate de 830 000 de soldati, cu aproximativ 44 de divizii, pana in 1940. In momentul declansarii razboiului armata germana avea 3,74 milioane de soldati si 103 divizii. Cat timp nu a avut o armata suficient de puternica, Hitler nu a avut o politica agresiva. Abia in 1938 Hitler a folosit amenintarea cu forta pentru a obtine noi teritorii justuficand aceasta politica prin necesitatea poporului german de a obtine ,,spatiu vital. Interpretand drept o dovada de slabiciune, lipsa de reactie ferma a statelor occidentale fata de politica sa agresiva, Hitler alaturi de aliatii sai, Italia si Japonia va declansa un nou razboi mondial.La sfarsitul celui de al doilea razboi mondial coalitia Natiunilor Unite, iesita invingatoare, lipsita acum de necesitatea luptei contra inamicului comun, va incepe treptat procesul de destramare. Desi s-a crezut catva timp ca va fi posibila o intelegere intre marile puteri (SUA si URSS) evolutia evenimentelor a demonstrat existenta a numeroase surse de conflict care au generat crize violente intre cele doua blocuri, care prind contur in anii 1945-1947.Termenul de 'razboi rece' a fost folosit la inceputul anului 1947 de catre Bernard Baruch, specialist in finante, si preluat de mass-media si de mediile politice pentru a caracteriza raporturile Est-Vest: si anume raporturile conflictuale intre actorii jocului international, al caror obiectiv este de a-si asigura dominatia sau securitatea prin folosirea oricarui mijloc de care dispun - intimidarea, propaganda, cucerirea de teren ideologic si cultural, subversiune, razboaie locale periferice, duse prin clienti interpusi- cu exceptia confruntarii directe si generalizate. In evolutia 'razboiului rece' sunt constatate mai mult faze:- intre 1947 - 1953 o faza incordata- 1953 pana la mijlocul anilor '60 o forma mai atenuata- o reinghetare prin 1978-1980- 1990 - prabusirea blocului estic, disparitia URSS marcheaza sfarsitul razboiului rece.Inca din a doua parte a anului 1945 liderii occidentali au devenit nelinistiti fata de actiunile sovieticilor de extindere a controlului asupra Europei rasaritene.In ianuarie 1946, presedintele american H.Truman a renuntat la cooperarea cu Stalin. Churchill, aflat intr-o calatorie in Statele Unite, a lansat in martie 1946, un avertisment asupra politicii lui Stalin, in discursul, devenit celebru, de la Colegiul Westminster dinFulton,Missouri.El a declarat ca sovieticii izolau Europa de est in spatele uneicortine de fier.In anii 1946-1947 a avut loc o adancire a rivalitatii dintre cele doua supraputeri. Pentru a tine in loc comunismul, administratia Truman a declansat o campanie demilitarizare, fiind convinsi ca aceasta nu se putea realiza decat prin forta. Izbucnirea crizei din Grecia(1947) si presiunile exercitate de URSS asupra Turciei, de a permite trecerea navelor sovietice prin apele turcesti, au determinat pe presedintele Truman sa cearala 12 martie 1947, in cadrul unei sesiuni extraordinare a Congresului, sa fie acordat sprijin natiunilor libere amenintate depresiuni din afara. La inceputul anului 1948 Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, Romania si Bulgaria erau deja conduse de dictaturi controlate de sovietici.Aceasta a determinat pe americani sa grabeasca instituirea Programului de Reconstructie Europeana (titlul oficial al Planului Marshall).Prin fondurile estimate la 75 de milioane de dolari, Occidentul european era legat mai strans de Statele Unite, fiind desavarsita divizarea continentului in doua Europe.Opozitia fata de controlul stalinist asupra Europei de Est s-a concretizat intr-un razboi economic, incluzand initiativele de reconstructie a puterii industriale din Germania de Vest si unificarea sistemelor economice din cele trei zone de ocupatie occidentale.In iunie 1948, Stalin a trecut la blocarea cailor terestre din vestul Berlinului urmarind sa impuna o schimbare a politicii americane in Germania.O cedare a controlului sau o schimbare a politicii americane in Germania de Vest ar fi marcat o victorie sovietica in cadrul Razboiului Rece.Fata de aceasta provocare, aliatii au organizat un pod aerian pentru aprovizinarea orasului.Blocada Berlinului a determinat constituirea aliantei militare largite aOrganizatiei Tratatului Nord-Atlantic(NATO)in aprilie 1949. Cele 12 natiuni cuprinse in alianta se angajau ca, in situatia in care una dintre ele va fi atacata, toate celelalte i se vor alatura in lupta contra agresorului. Stalin a ridicat blocada abia in mai 1949. Dupa primirea R.F.Germane in NATO sovieticii au creat in 1955,Organizatia Tratatului de la Varsoviadin care au facut parte Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, Romania, Ungaria si URSS.Rivaliatatea dintre cele doua superputeri a influentat si zone aflate departe de Europa. Prima criza grava din Razboiul Rece, in afara granitelor Europei, a avut loc in Coreea (1950-1953).Dupa moartea lui Stalin (1953), au existat puncte de vedere diferite in privinta politicii fata de Occident.In timp ce unii demnitari comunisti pledau pentru o politica decoexistenta pasnica, altii cereau continuarea politicii staliniste dure.Hrusciov a oscilat intre cele doua tendinte, astfel ca politica sovietica a alternat intre actiuni pasnice si amenintarea cu forta.Statele Unite au dus pana in 1962 o politica dura fata de Uniunea Sovietica. In timpul lui John F. Kennedy (1961-1963) existau 1600 de avioane, dotate cu peste 7000 de bombe nucleare.Numarul rachetelor nucleare intercontinentale a crescut de la 156, in 1962, la 1054, in 1967.Cel mai critic moment al razboiului rece a fost atins cand Hrusciov a amplasat armamentul nuclear in Cuba (36 de rachete), amenintand coasta de est a SUA. Criza a fost depasita printr-un acord conform caruia Statele Unite nu vor invada Cuba, iar sovieticii au promis sa retraga armamentul din Cuba.Dupa evitarea in 1962, a razboiului nuclear, s-a produs o schimbare de atitudine in politicaamericana.A fost adoptata o politica mai maleabila, ce alterna amenintarea cu razboiul si eforturile de pacificare. Aceasta perioada este cunoscuta ca perioada de dezghet in relatiile sovieto-americane. Relatiile nu au devenit insa mai cordiale si nici cursa inarmarilor nu a fost oprita. Programul sovietic de fabricare a rachetelor a fost sporit, dar Statele Unite au continuat sa dispuna de un stoc net superior, de cinci ori mai maredecat cel sovietic.In 1967 negocierile sovieto-americane au dus la incheiereaTratatului deneproliferare a armelor nucleare, semnat de peste 100 de state.In 1969 au inceput convorbirile sovieto-americane pentru limitarea armamentului strategic, negocierile finalizanduse cu primulTratat de limitare a inarmarii,SALT 1, care stabilea o limita superioara pentru sistemele antibalistice si pentru rachetelenucleare continentale.Noul climat de destindere a permis si dezbaterea multiplelor probleme ale Europei in cadrulConferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa(CSCE)incheiata la Helsinki, august 1975 prin semnarea unui document final. Acordurile de la Helsinki obligau cele treizeci si cinci de tari participante sa recunoasca granitele nationale deja existente in Europa. Acordurile includeau un angajament conform caruia membrii CSCE nu aveau voie sa intervina in problemele interne ale altor tari. Un pas important a fost considerat faptul ca s-au adoptat acorduri privind drepturile omului, proclamand libertati individuale incalcate frecvent de regimurile comuniste. In realitate aceste declaratii nu insemnau nimic, atata timp cat CSCE nu dispunea de mijloacele necesare pentru a pune in practica principiile respective.Criza afgana, din anii 1979-1989, a marcat sfarsitul perioadei de destindere, ajungand la un nou punct critic in Razboiul Rece. Concomitent cu inerventia armata in Afganistan, sovieticii au amplasat in estul Europei rachetele mobile cu raza medie de actiune (SS-20). Drept raspuns la aceasta amenintare, fortele NATO au amplasat rachetele Pershing II si proiectilele de croaziera de mare precizie.Aceasta situatie tensionata s-a mentinut pana cand Gorbaciov a schimbat radical politica sovietica, dupa alegerea sa in 1985. Pornind de la conceptia ca pentru a redresa economia sovietica si sistemul politic trebuie reduse cheltuielile militare si diferite angajamente internationale, Gorbaciov a oprit interventia in Afganistan si a incheiat cu Statele Unite un acord de lichidare a armamentului nuclear cu raza medie de actiune din Europa.(decembrie 1987). In 1991 s-a ajuns la acorduri care stipulau reducerea cu 30% a armamentului cu raza mare de actiune si retragerea trupelor celor doua supraputeri din centrul Europei.Evenimentele din cursul anului 1989 au marcat transformari profunde in Europa de Est, prin pierderea puterii de catre guvernele comuniste din Polonia, Germania rasariteana, Ungaria, Cehoslovacia, Romania, Bulgaria.Evident, acest lucru nu ar fi fost posibil daca Uniunea Sovietica nu ar fi decis sa-si reduca autoritatea in aceasta zona. Aceste evenimente au dus la destramarea blocului comunist, reunificarea gemana si grabirea procesului de descompunere a statului sovietic (dec.1991). Se poate spune, deci, ca daca caderea zidului Berlinului a fost momentul simbolic al sfarsitului Razboiului Rece, destramarea URSS-ului a fost apreciata ca sfarsitul acestei perioade si punctul de pornire al Europei post-moderne.

Noile evolutii politice internationale dupa Razboiul Rece.Trasaturile definitorii ale perioadei post-moderne s-au conturat treptat in cursul secolului XX.Printre aceste caracteristici se numara:-hegemonie americana si manifestari globale antiamericanism;-un transfer al atentiei dinspre statele nationale catre actori non-statali si alte forme transnationale;-dezintegrarea suveranitatii atat ca principiu normativ, cat si ca realitate empirica;-aparitia unui grup de state slabe si esuate, care constituie sursa celor mai multe dintre problemele globale;- o economie de inalta tehnicitate in locul unui sistem industrial greoi;- organizatii supranationale in locul statelor nationale;- conducere la nivel de retele economice mondiale in locul guvernarii burgheze parlamentare sau autocrate cu sprijin popular;In Europa de Est, statele iesite din sistemul socialist s-au confruntat dupa 1990 cu dificultati economice, probleme politice si conflicte nationale. Caderea comunismului a fost insotita de hotararea de a reveni la economia de piata, considerata drept solutia magica a reducerii intarzierii acumulate fata de occident. Aceasta a ridicat o serie de dificultati, caci o simpla decizie politica nu este suficienta pentru aceasta transformare. Dificultatile sunt generate de: capitalurile interne insuficiente si recurgerea la capitaluri straine, care este o solutie ce trebuie practicata cu mari precautii; privatizarea genereaza si somaj care antreneaza nemultumiri sociale, scaderea nivelului de trai va duce la cresterea numarului de saraci concomitent cu dezmembrarea sistemului de protectie sociala; concomitent apare o economie paralela si a unor fenomene de delincventa legate de saracie si marginalizare. Intoarcerea la economia de piata este insotita deci de tensiuni de toate genurile care pot afecta evolutia catre o democratie destul de recenta si de fragila.Restabilirea democratiei a fost considerata in urma recurgerii la votul universal si la alegeri libere cu pluralitate de candidati. In Polonia, Cehoslovacia sau Ungariaalegerile au dus la inlaturarea comunistilor si preluarea puterii de catre fortele opozitiei. Nu acelasi lucru s-a intamplat in Romania, Bulgaria si Albania unde a fost nevoie de etape progresive pentru indepartarea fostilor lideri comunisti. Dificultatile economice si deceptia populatiei fata de nerealizarile in planul nivelului de trai, al nerealizarii unei prosperitati similare cu statele occidentale antreneaza o respingere a procedurilor democratice. Astfel Vytautas Landsbergis, parintele independentei lituaniene a fost infrant in alegerile din 1992. In Romania, esecul politicii economice al Conventiei Democrate a orientat, in toamna anului 2000 un procent important (circa 40%), spre fostul partid de guvernamant PDSR si liderul sau Ion Iliescu, fost lider comunist.Democratia din Europa de Est este amenintata de ascensiunea extremei drepte, nationalismul capatand nuante neofasciste sau neonaziste (Germania de Est,Ungaria s.a.).Un alt rezultat al disparitiei comunismului a fost afirmarea sentimentului dominant al apartenentei nationale si refuzului de a se afla sub dominatia altei natiuni. Astfel slovacii au hotarat separarea in 1992 de Cehia. In august 1992 cei doi conducatori, cehi si slovaci, au pus la punct procesul unei separari amiabile cu inceputul anului 1993, fiind mentinuta o uniune vamala si monetara.Uniunea Sovietica a cunoscut in cursul anului 1991 un proces de dezmembrare, accelerat de puciul conservator din 18-21 august 1991. Gorbaciov a incercat sa propunaun nou proiect de uniune care sa salveze coeziunea Uniunii. Referendumul a avut loc pe 17 martie 1991, dar el s-a desfasurat doar in 9 republici din 15. Cele trei state baltice, Estonia, Lituania, Letonia se declarasera deja independente, iar Georgia, Armenia si Moldova si-au anuntat intentia de a face la fel. In momentul puciului mai multe republici si-au proclamat mai mult sau mai putin formal independenta. Aceasta nu a insemnat totusi ca fiecare republica rupea legaturile cu celelalte pe toate planurile, in primul rand din motive economice. Pe acest considerent Gorbaciov a elaborat un tratat economic, semnat de opt republici (mai putin Azerbaidjan, Georgia, Moldova, Ucraina si statele baltice), si pregateste un tratat de uniune politica pe baze federale. In acest moment, la 8 decembrie, Boris Eltin s-a intalnit la Minsk cu presedintii Bielorusiei si Ucrainei. Ei au constat ca URSS-ul nu mai are existenta reala si decid sa creeze Comunitatea Statelor Independente (CSI). Eltin a expus un proiect de tratat militar al CSI si a dat asigurari SUA si Occidentului ca va exista un control unic al armamentului nuclear, exercitat de Rusia. In cadrul intalnirii de la Alma-Ata din 21 decembrie 1991, presedintii a 11 republici au confirmat crearea CSI, afirmand vointa lor de a construi state democratice de drept, de a respecta suveranitatea reciproca, cooperarea pe baza acordurilor politice, economice, culturale, stiintifice, comerciale. La 25 decembrie Gorbaciov si-a dat demisia recunoscand'dezmembrarea statului si ruinarea tarii.'CSI-ul nu are atributiile unui stat, nici cetatenie, nici diplomatie comuna. Ea se confrunta cu probleme dificile: militare, economice, politice , multiple conflicte etnice. Dezmembrarea URSS-ului a dus la aparitia unui sentiment periculos de frustrare nationala, agravat de fondul de criza economica, somaj. Rusii nu mai sunt cetatenii unei superputeri, multi traiesc in state unde reprezinta o minoritate ce trebuie sa se adapteze la un nou statut.Statul Iugoslav a cunoscutun proces dramatic in acesti ani. Federatia iugoslava era marcata de mai multi ani de procese centrifuge. Intre 1991-1996 s-au desprins mai multe republici: Croatia, Slovenia, Macedonia, Bosnia-Hertegovina. Serbia si Muntenegru au format Republica Federala Iugoslava care preconiza constituirea unei 'Serbii Mari' prin reunirea tuturor teritoriilor locuite de sirbi din republicile invecinate. Razboiul a fost precipitat de decizia statelor occidentale de a recunoaste Slovenia si Croatia, precum si oricare alta republica iugoslava, cu conditia de a organiza un referendum si a recunoaste drepturile minoritatilor (lucru ignorat in cazul Croatiei si al Bosniei). Cu sprijinul armatei si militiilor sirbe locale s-a declansat un razboi sangeros, in care s-a practicat purificarea etnica de catre toate partile implicate.Dupa acordurile de la Deyton (1995), negociate in urma presiunilor internationale,situatia se indreapta spre instaurarea pacii in zona.O alta situatie tensionata a aparut in provincia Kosovo, unde majoritatea albaneza militeaza de mai multi ani pentru autonomie si chiar pentru independenta fata de Serbia.SUA,reprosand ONU incapacitatea de arestabili pacea in Kosovo, au declansat , impreuna cu aliatii lor din NATO, in martie 1999, atacurile aeriene asupra Iugoslaviei, cu toate ca Rusia si China, membri permanenti in Consiliul de Securitate s-au opus acestei operatii sub egida ONU.Observatorii internationali au apreciat ca anul 1999 a marcat inceputul unei noi perioade in istoria contemporana: deceniul post-razboiul rece ii urmeaza o perioada de suprematie absoluta a SUA in lume. O perioada in care NATO se substituie ONU ca principala institutie internationala raspunzatoare pentru pacea si securitatea lumii, o perioada in care unor principii consacrate ale dreptului international (respectarea suveranitatii statelor, neamestecul in treburile interne, nerecurgereala forta in relatiile dintre state etc.), li se subtituie concepte noi, cum ar fi'dreptul la ingerinta'in numele asigurarii drepturilor omului si a valorilor democratiei.Marea mutatie operata prin momentul Kosovo este interpretata in doua modalitati:- politicieni si politologi anglo-saxoni considera ca noul mod de abordare a realitatilor lumii reprezinta o ofensiva benefica a capitalismului, menita sa ajute popoarele aflate in deficit de democratie, sa le faciliteze afirmarea drepturilor, sa le creeze conditii pentru restructurarea propriilor societati si pentru alegerea propriilor cai de dezvoltare, conform vointei lor.- unii politologi considera ca dupa Kosovo, care a reprezentat o situatie limita, si de aceea, a necesitat o actiune in forta, eventualele noi situatii de criza ar putea fi ori preintaimpinate ori solutionate fara a se recurge la forta.- alti lideri politici sau de opinie se arata contrariati de noul curs al evenimentelor, apreciind ca sistemul de relatii internationale este bulversat, regulile de conduita ale statelor, unanim acceptate, sunt in mod deliberat ignorate si bunul plac risca sa devina lege in raporturile internationale.In ciuda acestor evenimente, putem observa ca pe parcursul ultimelor decenii statul natiune a dainuit, fiind una din cele mai puternice institutii ale societatii contemporane. Concomitent, vest-europenii au facut progrese importante in directia unificarii economice si politice, fiind asigurata prosperitatea cetatenilor sai in cadrul Uniunii Europene.